PROBLEME ACTUALE PRIVIND MANAGEMENTUL EXPLOATĂRII ȘI ÎNTREȚINERII SISTEMELOR DE IRIGAȚII AFLATE ÎN VESTUL ROMÂNIEI [310930]
PROBLEME ACTUALE PRIVIND MANAGEMENTUL EXPLOATĂRII ȘI ÎNTREȚINERII SISTEMELOR DE IRIGAȚII AFLATE ÎN VESTUL ROMÂNIEI
AUTOR:
Ing. George Narcis PELEA
Conducător științific:
Prof.univ.dr.ing Eugen Teodor MAN
TIMIȘOARA
Seriile Teze de doctorat ale UPT sunt:
1. Automatică 7. Inginerie Electronică și Telecomunicații
2. Chimie 8. Inginerie Industrială
3. Energetică 9. Inginerie Mecanică
4. Ingineria Chimică 10. Știința Calculatoarelor
5. Inginerie Civilă 11. Știința și Ingineria Materialelor
6. Inginerie Electrică
Universitatea „Politehnica” din Timișoara a [anonimizat] a universității. [anonimizat] H.B.Ex.S Nr. 14 / 14.07.2006, tezele de doctorat susținute în universitate începând cu 1 octombrie 2006.
Copyright © [anonimizat], 2018
Această publicație este supusă prevederilor legii dreptului de autor. [anonimizat], traducerea, tipărirea, [anonimizat], radiodifuzarea, reproducerea pe microfilme sau în orice altă formă este permisă numai cu respectarea prevederilor Legii române a dreptului de autor în vigoare și permisiunea pentru utilizare obținută în scris din partea Universității „Politehnica” din Timișoara. Toate încălcările acestor drepturi vor fi penalizate potrivit Legii române a drepturilor de autor.
România, 300159 Timișoara, Bd. Republicii 9,
tel. 0256 403823, fax. 0256 403221
e-mail: [anonimizat]
Cuvânt înainte
Teza de doctorat a [anonimizat] a Universității „Politehnica” din Timișoara.
În mod deosebit autorul îi mulțumește domnului Prof. Dr. Ing. Man Teodor Eugen pentru indicațiile pe care domnia sa i le-a [anonimizat] i-a [anonimizat].
Mulțumiri deosebite se cuvin companiei AQUATIM S.A. prin prisma domunului Director General Dr. Ing. [anonimizat]-a acordat în cei trei ani de cercetare.
Mulțumesc de asemenea și Comisiei de doctorat compusă din:prof. univ. dr. ing. …………… [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat], ACRONIME
LISTA DE TABELE
LISTA DE FIGURI
Introducere
Prezentare generală
Se numește irigație ansamblul lucrărilor de hidroameliorații ce au drept scop aprovizionarea controlată a [anonimizat].
[anonimizat], stabilizarea solurilor slab coezive în scopul evitării eroziunii eoliene, diminuarea efectelor înghețurilor târzii, sau crearea unui microclimat mai umed în timpul perioadelor secetoase. [Hidroamelioratii,2008]
Sistemele de irigații au apărut în jurul anului 6000 î.Hr. în Mesopotamia și Egipt, sub formă simplă prin inundarea terenurilor agricole, iar ulterior și în forme mai complexe prin canale de irigații.
În jurul anului 3000 î.Hr. în India (Valea Indusului) și China (Fluviul Galben) apar sisteme de irigații complexe cu bazine și canale de irigații, iar în jurul anului 800 î.Hr. perșii pun la punct metode de irigat folosite și astăzi în zone din Asia și centrul sau nordul Africii constând în fântâni verticale și tuneluri înclinate în pământ pentru colectarea apei.
În America de Sud au fost descoperite canale de irigație care datează din mileniul 4 î.en, al 3-lea î.en și din secolul al 9-lea CE.
În America de Nord irigațiile au apărut între secolele VII – XIV și s-au extins ca și compexitate în rețele și sisteme diversificate care rivalizau cu cele din Orientul Apropiat, Egipt și China.
În Europa urme ale realizărilor grandioase de aducțiune a apei din timpul Imperiului Roman sunt vizibile și astăzi în țări precum Italia, Spania și Franța.
Primele date atestate documentar cu privire la suprafețele irigate apar în secolul VIII și se referă la suprafețe de cca. 800.000 ha, pentru ca în secolul XII suprafața amenajată să fie de cca. 1,5 mil. ha.
Eficiența deosebită a irigației în creșterea productivității agricole, precum și revoluția industrială, a determinat creșterea remarcabilă a suprafeței amenajate cu irigații, între anii 1900 și 1950, suprafața cu amenajări de irigații s-a dublat, pentru ca în ultima jumătate a secolului XX, să se tripleze, ajungându-se la cca. 270 mil. ha.
Media de amenajare a suprafețelor pentru irigații din perioada 1965-1980 a fost de 8.333.000 hectare/an, adică un ritm mediu anual foarte ridicat. În perioada 1980-2002 a rezultat un ritm mediu anual de 273.000 hectare/an. Pentru anii 1961-1992 s-a înregistrat o rată de creștere anuală de 2%, iar în anii 1993-2003 o rată de doar 1%. [Cîmpan TEZA,2009]
La nivelul anului 2015 datele centralizate și raportate de către Comisia Internațională pentru Irigații și Drenaje (ICID) menționează o suprafață amenajată de 299 mil. ha. [ICID Annual Report, 2015]
Zonele cu densitate mare a suprafețelor amenajate pentru irigații se găsesc în nordul Indiei și în Pakistan de-a lungul râurilor Indus și Gange, în China în bazinele râurilor Hai He, Huang He și Yangtze, în Egipt și Sudan pe cursul fluviului Nil, și în Statele Unite ale Americii în bazinul hidrografic Mississippi-Missouri și în regiunea statului California.
Din totalul suprafeței amenajate pentru irigații, țările dezvoltate dețin 15,8% din suprafață, tările în curs de dezvoltare 78%, iar țările slab dezvoltate 6,2%.[ICID Annual Report, 2015]
Figura 1 Suprafața amenajată la nivel global în anul 2015
Din totalul suprafeței amenajată zona Asia și Oceania deține 71,7%, America de Nord și America de Sud 15,6%, Europa 7,8% și Africa 4,9% (tabel 1). [ICID Annual Report, 2015]
Tabel 1 Situația suprafețelor irigate la nivel mondial în 2014 (ICID)
În timp irigația a luat forme multiple, atât pe planul concepțiilor, cât și pe cel al metodelor tehnice de aplicare. În funcție de condițiile naturale, de cele social-organizatorice și de cele tehnice, a evoluat și s-a diversificat ca scop, rețele și metode de distribuție-irigare.
După zonele climatice se diferențiază irigația de tip permanent și irigația cu caracter complementar, iar ca și scheme hidrotehnice sunt rețelele a căror concepție tehnică și realizare reflectă structuri antice, sau rețele în concepții tehnice moderne bazate pe structuri organizatorice descentralizate. Ca metodele sau tehnici de amenajare pentru distribuția apei se diferențiază astfel: agricultura pluvială, irigația intermitentă sau irigarea permanentă de suprafață. [Blidaru SID,1976]
Clasificarea irigațiilor în funcție de metodele de udare se face prin utilizarea unor criterii de departajare, astfel după modul în care apa ajunge la plante:
– prin submersie (inundare) – este o metodă de udare gravitațională, care constă în acoperirea totală sau parțială a culturilor conform fazei de vegetație;
– prin scurgere la suprafață (revărsare) – este de asemenea o metodă gravitațională, apa ajungând la plante prin scurgerea în lungul pantei naturale sau obținută în urma lucrărilor de nivelare;
– prin aspersiune – este metoda care imită ploaia naturală cu ajutorul unui dispozitiv denumit aspersor, pulverizarea jetului de apă eliberat este dependentă de tipul aspersorului, diametrul duzei și presiunea de lucru a acestuia;
– prin picurare (localizată) – metodă care realizează udarea individuală a plantelor, această individualizare se face cu ajutorul unei rețele de conducte plasată pe suprafața terenului, în lungul rândurilor cultivate și pe care se află amplasat în dreptul fiecărei plante un dispozitiv numit picurător;
– prin subirigație (reversibilă din drenaj) – este specifică zonelor drenate în perioade secetoase, prin ridicarea umidității solului pe grosimea profilului activ până la valoarea capacității de câmp și se realizează prin ridicarea nivelului freatic ca și consecință a presurizării rețelei de drenuri existente, alimentată din rețeaua de canale de desecare.
Din totalul suprafețelor amenajate pe cca. 80 mil. ha se practică irigația prin submersie. Irigația prin aspersiune și picurare (micro-irigația) sunt metodele folosite pe mai mult de 50% din suprafața amenajată în Europa. Țările cu cele mai întinse suprafețe irigate prin aspersiune și picurare sunt: SUA, Rusia, Brazilia, China, India, Arabia Saudită, Franța, Italia, Spania și Ucraina.
Tabel 2 Situația suprafețelor irigate prin aspersiune și picurare în țările dezvoltate (ICID)
Clasificarea irigației în funcție de scopul pentru care se folosește se face astfel:
– de umectare (arozantă) – care are scopul completării deficitului de umiditate pe grosimea profilului activ al solului, de la umiditatea plafonului minim până la cea corespunzătoare capacității de câmp;
– de spălare a sărăturilor – are drept scop spălarea sărurilor nocive din profilul activ al solului;
– fertilizantă – este destinată ridicării fertilității solurilor prin introducerea îngrășămintelor minerale în apa de irigație, sau prin utilizarea apelor uzate (de la centrele populate sau zootehnice) la irigații, dar obligatoriu în diluție cu apă curate;
– de aprovizionare – este o udare monoanuală care se aplică înainte sau după însămânțările de toamnă cu scopul de a crea rezerva de apă necesară germinației normale;
– antigel, care se aplică primăvara, pomilor fructiferi, înainte de înmugurire, pentru a preîntâmpina înghețul mugurilor. [Orlescu CURS,2010]
În prezent doar cca. 20% din suprafețele cultivate sunt irigate, însă acestea furnizează 40% din producția agricolă mondială, respectiv 60% din producția totală de cereale.
Tabel 3 Centralizatorul suprafețelor în procente din totalul culturilor irigate pe regiune (FAO/AQUASTAT)
Sursele de apă cel mai frecvent utilizate pentru irigații sunt cele de suprafață (fluvii, râuri și lacuri naturale sau artificiale), mai rar cele subterane (pânzele freatice) sau sursele de apă uzate (provenite de la centrele populate sau zootehnice) în diluție cu apă curată.
Cerințele calitative ale apei pentru irigații sunt legate de:
– gradul de mineralizare (conținutul de săruri solubile), a cărui limită superioară admisă este determinată de metoda de irigație (mai scăzută la aspersiune și mai ridicată la irigația prin scurgere la suprafață) și de textura solului;
– conținutul de oxigen liber, care influențează pozitiv dezvoltarea plantelor;
– conținutul de aluviuni în suspensie, contribuie la fertilizarea solurilor (datorită substanțelor organice pe care le conțin) și la îmbunătățirea structurii;
– temperatura, care nu trebuie să prezinte diferențe prea mari față de cea a solului și cea optimă de dezvoltare a plantelor. [Orlescu CURS,2010]
Aproximativ 35% din suprafața continentelor, cu excepția Antarcticii, are acvifer relativ omogen, iar 18% din suprafață este bogată în ape subterane, dintre care unele sunt extinse în regiuni cu geologie complexă.
Figura 2 Resursele de apă disponibile și rata de refacere (UNESCO)
În jur de 90% din apele uzate produse la nivel mondial rămâne netratate, și prin urmare provoacă poluarea apei pe scară largă, în special în țările cu venituri mici. Deoarece agricultura trebuie să concureze pentru resursele de apă din ce în ce mai rare, cu industria și utilizatorii municipali, adesea nu există o alternativă pentru agricultori, decât aceea de a utiliza apa poluată cu deșeuri urbane, inclusiv ape uzate. Riscuri semnificative asupra sănătății pot rezulta din utilizarea apei contaminate cu agenți patogeni, în acest fel, mai ales în cazul în care oamenii mănâncă legume crude care au fost irigate cu apă poluată.
Tabel 4 Centralizatorul ratei cerinței de apă și compararea cu resursele de apă (FAO/AQUASTAT)
Institutul Internațional de Management al Apei a făcut demersuri în India, Pakistan, Vietnam, Ghana, Etiopia, Mexic și în alte țări, prin diverse proiecte care vizează evaluarea și reducerea riscurilor de irigație cu ape uzate. Prin abordarea "bariere multiple" pentru utilizarea apelor reziduale, fermierii sunt încurajați să adopte comportamente diferite de reducere a riscurilor. Printre acestea se numără încetarea irigației cu câteva zile înainte de recoltare, pentru a permite agenților patogeni să fie eliminați de lumina soarelui, aplicarea cu atenție a apei astfel încât să nu fie contaminate frunzele care pot fi consumate crude, curățare cu dezinfectant a legumelor și alte măsuri. [International Water Management Institute,2010]
Rețelele de transport și distribuție aferente sistemelor de irigație reprezintă ansamblul construcțiilor și dispozitivelor hidrotehnice (canale deschise, conducte sub presiune), transportul apei, de la sursă până la teritoriul irigat, în condițiile tehnice și calitative cerute de metoda de udare a sistemului. Rețelele aferente acestor sisteme trebuie să asigure colectarea și evacuarea surplusului de apă de pe terenurile irigate sau provenite de la alte folosințe.
Funcție de tipul curgerii, rețelele de transport și/sau distribuție, se delimitează în:
– rețele de transport și/sau distribuție gravitațională a apei;
– rețele de transport și distribuție sub presiune. [Orlescu CURS,2010]
În privința echipamentelor de irigat folosite la aspersiune pe plan mondial, se constată înlocuirea treptată a echipamentelor clasice-aripi de udare cu cele moderne. În SUA, dar și în țări din America de Sud (Brazilia), și Europa (România) s-a înregistrat creșterea suprafețelor udate prin aspersiune folosind instalații cu pivot central și instalații cu deplasare liniară, în detrimentul celor udate cu echipamente de udare cu funcționare la presiune înaltă ori prin scurgere la suprafață.
Situația sectorului de irigații în România
În condițiile pedoclimatice actuale, irigațiile au un caracter de complementaritate la aportul din precipitații și au rol important în obținerea unor recolte ridicate și relativ stabile anuale, pentru asigurarea siguranței alimentare a populației și în realizarea unui excedent pentru export, precum și ceea ce privește protecția mediului.
Studiile actuale de specialitate arată că irigațiile sunt necesare în Câmpia Română, Sudul Moldovei și Dobrogea, unde evoluția climatică indică o tendință de aridizare și deșertificare, și unde aportul de apă din irigații va trebui să aibă un caracter permanent la aportul de apă din precipitații. Deasemenea se arată și importanța introducerii irigației și în amenajările locale din alte zone ale țării.
Marile sisteme de irigații din România au fost construite începând cu anul 1970. În perioada 1970-1975, ritmul de creștere a fost de aproximativ 140.000 ha/an, de la 730.000 ha în anul 1970, la 1.474.000 în anul 1975. Din totalul suprafeței amenajată pentru irigații, în proporție de 80% era de tipul prin “aspersiune”. [Blidaru SID,1976]
Spre finalul anului 1989 suprafața totală amenajată cu infrastructură de irigații a fost de aproximativ 3,1 mil. ha, cuprinzând 375 de sisteme mari de irigații.
Figura 3 Amenajări pentru irigații în România (1976) [Blidaru SID,1976]
Începând cu anul 1991, a avut loc un proces accentuat de „fărâmițare” a terenurilor agricole amenajate pentru irigații prin reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, fără a se lua în considerare configurația infrastructurii de irigații și poziționarea terenurilor față de antenele de udare.
Sistemul național de irigații existent și funcțional înainte de anul 1989 a devenit astfel vulnerabil, datorită faptului că amenajările de irigații erau proiectate și echipate pentru exploatații foarte mari, dar și datorită lipsei de investiții în reconversia spre alimentarea gravitațională, uzura infrastructurii de irigații și a instalațiilor și echipamentelor de udare.
Începând cu anul 2004, la cererea organizațiilor și federațiilor de îmbunătățiri funciare, s-a predat de către ANIF în proprietatea/folosința acestora infrastructura de irigații.
Amenajările totale de îmbunătățiri funciare funcționale reprezentau, în anul 2004, 81 % din suprafața totală amenajată, iar în anul 2013 reprezentau 76%, din care în administrarea ANIF aproximativ 80%, și în scădere cele din proprietatea/folosința OUAI/FOUAI, de la 100% în anul 2004 la 43% în anul 2013.
Amenajările de irigații funcționale din suprafața totală amenajată cu irigații în anul 2004 reprezentau 50%, iar în anul 2013 reprezentau 45%, din care în administrarea ANIF, în scădere de la 41% în anul 2004 la 46% în 2013, iar în proprietatea/folosința OUAI/FOUAI, în scădere de la 100% în anul 2004 la 43% în anul 2013. [Raport Curtea de Conturi,2014].
Tabel 5 Situația amenajărilor de irigații în România (ANIF)
Suprafața totală irigată efectiv (udarea 1) reprezenta 11% în anul 2004 și 5% în anul 2013, comparativ cu suprafața totală amenajată cu irigații, din care în administrarea ANIF, în scădere de la 8% în anul 2004 la 0,5% în 2013, și în proprietatea/folosința OUAI/FOUAI, de la 26% în anul 2004 la 16% în anul 2013.
Suprafața totală irigată efectiv (udarea 1) reprezenta 22% în anul 2004 și 11% în anul 2013 comparativ cu suprafața totală amenajată cu irigații funcționale, din care în administrarea ANIF, în scădere de la 20% în anul 2004 la 2% în 2013, și în proprietatea/folosința OUAI/FOUAI, de la 27% în anul 2004 la 38% în anul 2013. [Raport Curtea de Conturi,2014]
Figura 4 Suprafața irigată prezentată procentual față de suprafața total amenajată (ANIF)
Conform datelor disponibile în baza de date informatică a Institului Național de Statistică, în anul 2015, suprafața total amenajată era de 3.149.111 ha, din care suprafața de 2.892.933 reprezenta teren arabil. Suprafața irigată cu cel puțin o udare în anul 2015 a fost de 172.624 ha.[INS,2016]
Tabel 6 Suprafața terenurilor amenajate cu lucrări de irigații în anul 2015
În anul 2016 suprafața total amenajată pentru lucrări de irigații era de 2.991.943 ha din care, prin aspersiune 2.665.594 ha, prin brazde 276.624 ha, și prin inundare 49.725 ha. [ANIF,2016]
Figura 5 Suprafețe amenajate pentru irigații (verde) și suprafețe cu potențial irigabil (galben) în România (ISPIF)
Situația raportată a suprafețelor pe care s-au aplicat udări în cursul anului 2016 indică suprafața totală de 306.890,30, din care pentru 153.014,20 ha udarea I, dintr-un total contractat de 349.788,50.
Tabel 7 Situația suprafețelor pe care s-au aplicat udări în anul 2016 (ANIF)
Principala sursă de apă pentru amenajările de irigații este fluviul Dunărea, pentru suprafața de 2.543.150 ha, și râurile interioare și lacurile de acumulare, pentru suprafața de 448.793 ha. [ANIF, 2016]
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) este constituită, prin Ordinul MADR nr.1161/R din 05.09.2016, ca instituție publică având în structura sa o unitate centrală, 16 filiale teritoriale și 34 unități de administrare.
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) administrează bunurile din domeniul public al statului, bunurile proprietate publică prevăzute în anexa nr.2 din Legea nr. 138/2004, precum și bunurile din domeniul privat al statului, până la transmiterea acestora către organizații și federații, precum și patrimoniul propriu – art.16 OUG nr.82/2011.
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare administrează 296 amenajări complexe de irigații, având ca și construcții principale în amenajările de irigații 10.630 km de canale de aducțiune și distribuție, 26.700 km rețele de conducte îngropate, 2.710 stații de pompare plutitoare și fixe, 4856 stavilare, 480 vane hidraulice automate, 4.801 podețe, 2.781 căderi și 466 deversoare laterale. [ANIF, 2016]
Necesitatea și oportunitatea cercetării
Pe plan mondial s-au realizat cercetări avansate privind amenajările de irigații. În deosebi s-au realizat cercetări cu privire la sursele de apă, asupra calității apei și a solului, ale echipamentelor de udare și a părților componente ale unui sistem de irigații.
Apariția pe piața mondială și în România a multor tipuri constructive de echipamente mobile de irigații și relativa redusă experiență în folosirea acestora impune efectuarea de studii și cercetări in situ asupra caracteristicilor tehnico – funcționale ale acestora, aplicate la diferite culturi, în condițiile pedo – climatice ale României, și totodată în cadrul unor amenajări locale, precum și corelarea în exploatare a parametrilor acestora cu condițiile climatice specifice zonei.
În contextul ultimilor ani, în agricultura irigată a lumii, problemele legate de exploatarea și managementul sistemelor de irigație existente au devenit prioritare, datorită schimbărilor intervenite în modul de abordare a rolului sistemului de irigație în exploatarea agricolă, pe de o parte, și datorită reducerii ritmului de extindere a irigațiilor, pe de altă parte.
În România, după 1990 în contextul schimbării politice și a reorganizării instituțiilor de stat domeniul îmbunătățirilor funciare a fost grav afectat, atât ca și organizare (administrare, proiectare, execuție și funcționare), cât și ca cercetare.
Sectorul de îmbunătățiri funciare a avut până în anul 1990 o organizare complexă, dispunând de structuri specializate de cercetare, proiectare, execuție și întreținere a lucrărilor. În aceste structuri au activat peste 120 mii salariați, lucrările de îmbunătățiri funciare întinzându-se practic pe întreaga suprafață a țării. [1]
În prezent, în Romania în domeniul îmbunătățirilor funciare activează în jur de 2000 de salariați, angajați ai Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Societății Naționale de Îmbunătățiri Funciare și Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare – “ISPIF” București.
În multe țări, printre care și în România, abordarea irigațiilor se face prin prisma reabilitării și modernizării, precedate de reforma instituțională, scopul final fiind creșterea eficienței irigațiilor în condițiile protejării mediului.
Marile amenajări de irigații din România, cele mai multe cu o vechime de peste de 30 ani, au apărut în condițiile agriculturii socialiste organizate (ferme de mari dimensiuni, cu administrare și management centralizate), proprietar al terenurilor amenajate fiind în întregime statul. După 1990, gradul de utilizare a sistemelor de irigații a scăzut dramatic, cauzele fiind multiple: fragmentarea excesivă a terenurilor, vandalizarea, interesul scăzut al fermierilor, sistem instituțional și legislativ perimat, costul ridicat al apei de irigații, uzura morală și fizică echipamentelor și infrastructurii.
Deoarece amenajările mari de irigații din România au fost create pentru a deservi marile exploatații agricole (1.000-10.000 ha), după desființarea acestora, funcționarea sistemelor de irigații a devenit dificilă și ineficientă pentru că au apărut într-un sistem de exploatare a irigațiilor sute și chiar mii de utilizatori, proprietari ai unor suprafețe de teren agricol foarte mici (0,5-3 ha).
În anul 2007 s-a actualizat Strategia ANIF în domeniul îmbunătățirilor funciare și s-a elaborat Strategia ANIF pentru reducerea efectelor secetei, integrată de către MADR – Comitetul Național pentru Combaterea Secetei, Degradării Terenurilor și Deșertificării – în Strategia Națională privind Reducerea Efectelor Secetei, Prevenirea și Combaterea Degradării Terenurilor și Deșertificării, pe termen scurt, mediu și lung.
După aderarea la Uniunea Europeană, România trebuie să se conformeze politicilor și directivelor comunitare referitoare la agricultură și dezvoltare rurală, și în acest context să-și adapteze legislația. Politicile și directivele UE din domeniul agriculturii și dezvoltării rurale sunt direcționate spre o liberalizare a pieței, o decentralizare a procesului de luare a deciziilor și a implementării programelor de acordare de sprijin, și de asemenea spre o consolidare a statutului fermierilor, menită să transforme sectorul agriculturii într-unul mai competitiv, luând în considerare că dezvoltarea nu trebuie să se realizeze în detrimentul mediului înconjurător.
Realitatea privind exploatarea agricolă a terenurilor face ca proiectarea în domeniul irigațiilor să vizeze înființarea de amenajări mai mici de irigație sau fragmentarea sistemelor mari, cu găsirea unor noi surse de apă. În ceea ce privește exploatarea celor existente, e nevoie de o analiză rațională a fiecărui sistem în parte, care să conducă la găsirea celor mai potrivite mijloace și măsuri de eficientizare a lor. Una din soluțiile pentru sporirea eficienței economice a amenajărilor de irigații o reprezintă modernizarea, care presupune și echipamente de irigație noi, unele cu înalt grad de mecanizare și automatizare și adaptarea schemelor de udare la condițiile din teren.
Obiectivele tezei
Programul de cercetare propune ca obiective analiza situației sectorului de irigații în vestul României, regiunea vest cu județele Arad, Timiș, Caraș-Severin, prin prezentarea amenajărilor de irigații existente și stadiul funcționalității lor, precum și examinarea potențialului irigabil prin implementarea de amenajări locale de irigații, sisteme locale administrate de investitori unici sau asociații.
Un alt obiectiv al cercetarii îl prezintă studiul echipamentelor de irigat moderne, prezentarea acestora și inovațiile în privința modulelor de comandă controlată și de la distanță, existente pe plan mondial și disponibilitatea acestora în România.
Studiul de caz urmărește să prezinte cercetările in situ în cadrul unei amenajări locale de irigații prin prezentarea schemei de amenajare, calculul necesarului de apă, analiza caracteristicilor tehnico-funcționale ale echipamentelor de irigat, studiul aplicării uniformității udărilor pentru fiecare dintre tipurile de instalații de irigat, și studiul calității apei pentru irigat.
Ultima parte a programului de cercetare constă în prezentarea stadiului actual al amenajărilor locale de irigații în partea de Vest a României, implementate, în faza de studiu sau proiect.
Studiu privind situația sectorului de irigații în vestul României
Prezentarea generală a cadrului natural al regiunii Vest
În România au fost stabilite opt regiuni de dezvoltare în conformitate cu regulamentul CE nr. 1059/2003, care prevede stabilirea unui sistem comun de clasificare statistică a unităților teritoriale. Cele opt regiuni de dezvoltare din România sunt:
Regiunea de dezvoltare Nord-Est;
Regiunea de dezvoltare Sud-Est;
Regiunea de dezvoltare Sud – Muntenia;
Regiunea de dezvoltare Sud-Vest Oltenia;
Regiunea de dezvoltare Vest;
Regiunea de dezvoltare Nord-Vest;
Regiunea de dezvoltare Centru;
Regiunea de dezvoltare București – Ilfov. [WIKIPEDIA]
Figura 6 Regiuni de dezvoltare din România [PDR ADR Vest]
Regiunea de dezvoltare Vest, numită și regiunea Vest pe scurt, este una dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale României, constituită la 28 octombrie 1998 prin asocierea județelor Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Regiunea Vest face parte din Euroregiunea Dunăre – Criș – Mureș – Tisa, regiune formata din cele patru județe ale României, trei comitate din Ungaria, și regiunea autonoma Voivodina din Serbia, constituită pe baza de protocol de colaborare semnat de către reprezentanții autorităților locale în anul 1997. [ADR VEST – Planul 2007]
Regiunea Vest are o suprafață de 32 034 km2, reprezentând 13,4% din suprafața țării. Regiunea este traversată de paralele de 45° și 46° latitudine nordică și de meridianele de 21°,22° și 23° longitudine estică. Fiind așezată în partea central-estică, Regiunea Vest are o poziție strategică în Europa, acesta constituind principala poartă de intrare în România dinspre Ungaria și dinspre Serbia. [ADR VEST – Planul 2007]
Figura 7 Așezarea geografică a regiunii Vest (ADR Vest)
Regiunea Vest este delimitată de următoarele puncte extreme: extremitatea sudică a regiunii se află în localitatea Berzasca, județul Caraș-Severin – 44ș35'12" latitudine nordică, extremitatea nordică în localitatea Berechiu, județul Arad -46ș38' latitudine nordică, extremitatea vestică în localitatea Beba Veche, județul Timiș -20°15'44’ longitudine estică, iar extremitatea estică în apropiere de localitatea Petrila, județul Hunedoara -23ș27’ longitudine estică. [ADR VEST – Planul 2007]
Datorită poziționării geografice, cât și a altor factori de natură socio-economică, Regiunea Vest din România este cea mai bogată regiune din țară exceptând Bucureștiul, cu un PIB pe cap de locuitor cu 10 procente mai ridicat decât media națională. Cu toate că în cea mai mare parte a ultimului deceniu regiunea a cunoscut o creștere economică rapidă, rezultatele pozitive ale acestei dezvoltări nu au fost distribuite uniform în întreaga regiune, inegalitățile economice și sociale s-au intensificându-se în ultimul deceniu, atât în interiorul regiunii cât și de o parte și de alta a zonelor transfrontaliere. [ADR VEST – Planul 2007]
Relieful
Regiunea Vest se caracterizează printr-un relief variat și armonios distribuit în zone de munte, deal și câmpie, care coboară în trepte de la est spre vest. [ADR VEST – Planul 2007]
Figura 8 Harta fizico-geografică a regiunii Vest (ADR Vest)
Sectorul montan al regiunii este reprezentat de unități montane aparținând Carpaților Meridionali și Carpaților Occidentali și predomină în județele Caraș-Severin și Hunedoara, unde munții ocupă circa 65% din suprafața totală.
Carpații Meridionali sunt prezenți în județele Hunedoara și Caraș-Severin, în timp ce Munții Banatului apar numai în județul Caraș-Severin. La interferența județelor Timiș, Hunedoara și Caraș-Severin se individualizează Munții Poiana Ruscă. [ADR VEST – Planul 2007]
Unitatea cea mai importantă a Carpaților Occidentali -Munții Apuseni –este reprezentată prin subunități montane în județele Hunedoara și Arad. În Regiunea Vest Carpații Meridionali sunt compuși din unitățile muntoase Parâng (Munții Parâng, Munții Șureanu, Munții Orăștiei) și Retezat-Godeanu (Munții Retezat, Munții Godeanu, Munții Țarcu, Munții Vâlcan, Munții Cernei, Munții Mehedinți). Cele mai importante vârfuri muntoase ale regiunii se întâlnesc în Carpații Meridionali: Vf. Parângu Mare –2519 m (Munții Parâng), Vf. Peleaga –2509 m și Vf. Retezat –2482 m (Munții Retezat), Vf. Gugu 2291 m (Munții Godeanu), Vf. Pietrii – 2192 m (Munții Țarcu. Culmile muntoase amintite sunt la rândul lor despărțite de culoare depresionare inter-și intramontane precum: Depresiunea Petroșani, Depresiunea Hațeg, Culoarul Streiului, Culoarul Bistrei, Culoarul Timiș-Cerna și Depresiunea Domașnea-Mehadia. [ADR VEST – Planul 2007]
Carpații Occidentali sunt reprezentați în Regiunea Vest de Munții Banatului (Munții Semenic, Munții Aninei, Munții Locvei, Munții Dognecei, Munții Almăjului), Munții Poiana Ruscă și, Munții Apuseni (Munții Zarandului, Munții Codru Moma, Munții Metaliferi, Munții Bihorului). Comparativ cu înălțimile înregistrate în Carpații Meridionali, în Carpații Occidentali, altitudinile scad drastic cu aproximativ 1000 m. Astfel, cele mai însemnate vârfuri sunt: Vf. Găina –1486 m (Masivul Găina), Vf. Piatra Goznei –1447 m (Munții Semenic) și Vf. Padeșu –1374 m (Munții Poiana Ruscă). Între aceste culmi muntoase se profilează depresiuni montane și culoare de văi despărțitoare precum: Depresiunea Brad-Hălmagiu, Depresiunea Gurahonț, Depresiunea Zarandului, Depresiunea Almăjului (Bozovici), Depresiunea Caraș-Ezeriș, Depresiunea Liubcova, Depresiunea Domașnea-Mehadia, Culoarul Mureșului, Culoarul Bistrei, Culoarul Timiș-Cerna și Defileul Dunării. În Munții Banatului, se află cel mai întins masiv carstic din România, masa de calcar jurasic și cretacic având o largă dezvoltare de-a lungul unei fâșii ce se întinde de la Reșița până la Dunăre. Numărul fenomenelor carstice descoperite în acest areal este impresionant, fiind în jur de 1500, dintre care cele mai cunoscute sunt: peșteri (peșterile Comarnic, Buhui, Românești, etc), avene (Poiana Gropii, Tăietura Tătarului, Avenul Albastru), chei (Cheile Nerei, Carașului, Minișului), platouri carstice (Platoul Iabalcea), doline, uvale, văi oarbe, cursuri și lacuri subterane, izbucuri (Izbucul Bigăr). [ADR VEST – Planul 2014]
Sectoarele de deal sunt incluse Dealurilor Banatului și Crișanei, subunități ale Dealurilor de Vest. Dealurile Crișene fac tranziția între Munții Apuseni și Câmpia Crișurilor, aceastea formând o fâșie continuă la extremitatea nord-vestică a Munților Codru-Moma și pe versantul nordic al Munților Zărandului. ). [ADR VEST – Planul 2014]
Dintre unitățile deluroase incluse Dealurilor Crișene de pe teritoriul Regiunii Vest se pot aminti: Dealurile sau Piemontul Codrului, la contactul cu Munții Codru-Moma, această unitate reprezentând o fâșie îngustă de dealuri înalte de 200-300 m, Dealurile Cuedului și Cigherului, o treaptă deluroasă de 200-300 m și Dealurile Lipovei, care se desfășoară între Culoarul Mureșului la nord și valea Begăi la sud. Aceștia din urmă reprezintă sectorul cel mai extins din Dealurile de Vest și apar izolate de Munții Poiana Ruscă de care se despart prin Culoarul văii Bega. Dealurile Bănățene continuă spre sud și au ca și trăsătură distinctă caracterul discontinuu. Aceste dealuri se constituie ca o treaptă de tranziție între zona montană reprezentată de Munții Banatului și Munții Poiana Ruscă și sectoarele mai joase, de câmpie dinspre vest. Dintre cele mai importante unități deluroase încorporate Dealurilor Bănățene se pot aminti următoarele: Dealurile Surducului și Dealurile Lăpugiului la vest și nord-vest de Munții Poiana Ruscă, Dealurile Pogănișului (Sacoșului sau Buziașului), Dealurile Tirolului (Doclinului) și Dealurile Oraviței la nord și nord-vest de Munții Banatului. [ADR VEST – Planul 2014]
Zonele de câmpie din Regiunea Vest aparțin Câmpiei de Vest, care face parte din Câmpia Tisei și predomină în județele Timiș și Arad. Câmpia de Vest are aspectul unei fâșii înguste de 15-75 km cu intrânduri în zona colinară de la est sau prezentând contact direct cu munții, cum este cazul contactului dintre Munții Zarandului și Câmpia Aradului. Câmpia de Vest se prezintă, de la nord la sud, ca o succesiune de zone joase și zone înalte, fiecare cu aspecte proprii. Sectoarele joase (Câmpia Joasă a Timișului, Câmpia Crișului Alb, Câmpia Jimboliei, Câmpia Arancăi, Câmpia Bârzavei) au caracter de subsidență și o remarcabilă netezime, fiind inundabile în trecut, azi având o amplă rețea de diguri și canale de drenaj. Sectoarele mai înalte (Câmpia Aradului, Câmpia Gătaiei, Câmpia Cermeiului, Câmpia Vingăi) au de regulă tot caracter de subsidență și apar chiar la contactul cu dealurile, respectiv munții. [ADR VEST – Planul 2014]
Câmpia de Vest este a doua mare regiune agricolă a țării și posedă numeroase resurse naturale (petrol, gaze naturale, roci de construcție, izvoare termale și minerale), fapt ce a favorizat dezvoltarea activităților economice și implicit a unei puternice rețele urbane. [ADR VEST – Planul 2014]
Clima
Există o serie de factori genetici ai climei care influențează repartizarea pe glob, aceștia fiind reprezentați de radiația solară, circulația generală a atmosferei, cât și suprafața subiacentă activă. [ADR VEST – Planul 2014]
La nivelul circulației generale a atmosferei sunt patru forme de manifestare cu consecințe asupra climatului României și anume: circulația vestică, circulația polară, circulația tropicală și circulația de blocare, dintre acestea cea mai mare predominanță având-o circulația vestică. [ADR VEST – Planul 2014]
Sub aspectul suprafeței active cel mai important rol îl joacă relieful deoarece acesta influențează trăsăturile climatului; după diversitatea formelor de relief la nivel regional se influențează mai multe tipuri de climă: climă de munte, climă de dealuri și podișuri, climă de câmpie și climă de litoral.
În acest sens cu excepția climatului de litoral toate tipurile de climă se găsesc în cadrul Regiunii Vest, tipuri de climă influențate de varietatea unităților de relief prezente în regiune. Cea mai mare parte a Regiunii Vest cade sub incidența climatului temperat continental de tranziție, cu influențe oceanice și submediteraneene. [ADR VEST – Planul 2014]
Limita influențelor submediteraneene urmărește linia care începe la nord de Nădlac și continuă pe la Semlac, Periam, Giarmata, Recaș, la sud de Lugoj, Caransebeș, traversează Muntele Mic, Țarcu, Godeanu și ajunge până la izvoarele Cernei. Toate unitățile fizico-geografice aflate la nord de limita descrisă aparțin climatului continental de tranziție, cu influențe oceanice. [ADR VEST – Planul 2014]
Conform tratatului Geografia României, vol I (1983), principalele caracteristici ale climatului cu influențe submediteraneene sunt: iarna cu advecții de aer cald din sud-vest, generate de ciclonii mediteraneeni care determină un climat mai cald, cu precipitații mai frecvent sub formă de ploaie și lapoviță, fenomene climatice de iarnă slabe ca intensitate, durata mică a stratului de zăpadă (15-20 de zile), durată a intervalului de îngheț dintre cele mai lungi din țară; în unii ani, înghețul a fost periodic, iar durata perioadei de vegetație a fost aproape continuă. În regimul anual al precipitațiilor se înregistrează un maxim principal în mai-iunie și altul secundar, în decembrie. [ADR VEST – Planul 2014]
Figura 9 Clima în regiunea Vest (ADR Vest)
Temperatura medie multianuală oscilează între 10-12 șC (vezi harta 2.3), cu valori mai ridicate în Câmpia de Vest și de-a lungul Dunării. Temperaturi medii anuale de peste 11șC se înregistrează în partea vestică a Câmpiei Timișului, în Câmpia Gătaiei, Câmpia Moraviței, Dealurile Tirolului, Depresiunea Carașului și de-a lungul Defileului Dunării. În lungul Culoarului Mureșului valorile depășesc peste tot 10șC , ca și în Dealurile Banatului (excepție fac unele înălțimi mai mari), în Culoarul Timiș-Cerna, Depresiunea Almăjului. O dată cu altitudinea, valorile scad progresiv atingând 3,7șC la stația Semenic (1400m) și – 0,5șC la Țarcu (2180m) sau pot atinge valori de aproximativ -2șC în Munții Parâng și Retezat. . [ADR VEST – Planul 2014]
În ceea ce privește temperatura medie anuală de vară (iulie), aceasta are valori diferențiate în regiune astfel: în unitățile Câmpiei de Vest, izoterma de vară are valori medii de 21°- 23°C, în zona Dealurilor de Vest și a munților mai scunzi din Munții Banatului (Munții Dognecei, Munții Aninei, Munții Locvei) izoterma de vară înregistrează valori de 18° – 21°C, în vreme ce zona montană înaltă (Carpații Meridionali, Munții Semenic, Munții Poiana Ruscă, Masivul Găina) se caracterizează prin valori termice de vară de sub 18° C. [ADR VEST – Planul 2014]
Figura 10 Temperatura medie anuală în regiunea Vest (ADR Vest)
Temperatura medie anuală de iarnă (ianuarie) cunoaște și ea variații spațiale. Astfel, iernile cele mai blânde, cu o izotermă de -1°- +1°C, se înregistrează în sudul și centrul Câmpiei Timișului, de-a lungul văii Timișului și parțial a Begăi. Iernile călduțe (-1° – -3°C) sunt specifice celorlalte unități de câmpie, a celor de deal și de munți joși, iar iernile relativ reci (-3° – -5°C) caracterizează zonele montane mijlocii (sub 1500 m altitudine). Izoterma de iarnă cea mai scăzută (sub -5°C) este caracteristică crestelor muntoase înalte din Carpații Meridionali (Munții Retezat, Munții Godeanu, Munții Parâng, Munții Țarcu). [ADR VEST – Planul 2014]
Cantitatea medie multianuală a precipitațiilor este un indicator climatic important pentru caracterizarea climatică a regiunii (harta 2.4). Cantitățile relativ mari de precipitații se datorează influențelor oceanice, vestice, dar și celor submediteraneene. În zona de câmpie, media multianuală a precipitațiilor depășește 600 mm în partea sudică și estică (Timișoara 631 mm, Lipova 623 mm) și chiar 700 mm la contactul cu unitatea deluroasă (Făget 737 mm). Interesant de remarcat este faptul că optimul pluviometric se situează la altitudini medii (1200 – 1600 m), mai ales dacă versanții au expoziție vestică, și au tendința de scădere la înălțimi mai mari. Astfel, dacă la stația Semenic (1400 m) se înregistrează valori de 1259 mm, pe Vf. Țarcu (2190 m) acestea se ridică doar la 1151 mm. Regimul precipitațiilor se remarcă prin existența a două maxime pluviometrice anuale, datorită influențelor submediteraneene: un maxim principal în mai–iunie și unul secundar în lunile de toamnă, în octombrie–noiembrie. [ADR VEST – Planul 2014]
Figura 11 Precipitațiile medii anuale în regiunea Vest (ADR Vest)
Caracteristicile termice și pluviometrice ale regiunii sunt determinate și de circulația generală a maselor de aer. Pe teritoriul Regiunii Vest se remarcă circulația maselor preponderent dinspre vest, dar circulația dinspre nord-vest și sud-vest în diferite arii ale regiunii în funcție de anotimp este de asemenea un fenomen frecvent. Circulația nord-estică a maselor afectează în principal crestele montane, fapt ce duce la moderarea anotimpului rece din punct de vedere termic. În sezonul cald se intensifică circulația nord-vestică a maselor de aer, care produce o ușoară scădere a temperaturii, în timp ce în sezonul rece circulația sud-vestică crește în intensitate și generează caracterul blând al iernilor, cu precipitații preponderent lichide și dezghețuri frecvente, în special datorită advecției de aer tropical maritim. Dintre vânturile neregulate ce se resimt în regiune, se remarcă Coșava, în Munții Banatului, care are o direcție sud-estică. [ADR VEST – Planul 2014]
Hidrografia
Din punct de vedere hidrografic remarcăm existența unor rețele de suprafață importante ce aparțin bazinelor Mureșului, Crișurilor, Begăi, Timișului, Carașului, Nerei, Cernei și Jiului (vezi fig.6). De asemenea, putem aminti și câțiva afluenți importanți ai acestor râuri, cum ar fi: Geoagiu, Orăștie, Strei (cu Râul Mare), Cerna, Ier, Aranca (afluenții Mureșului), Bistra, Pogăniș, Bârzava (afluenții Timișului), Teuzul (afluent al Crișului Negru), Cigher (afluent al Crișului Alb), Carașul, Nera (cu Miniș și Bei), Berzasca și Cerna (afluenți direcți ai Dunării).
Figura 12 Rețeaua hidrografică în regiunea Vest (ADR Vest)
Este de remarcat faptul că toate cursurile de apă ale regiunii sunt afluente fluviului Dunărea, care reprezintă cel mai mare curs de apă din Regiunea Vest, precum și faptul că râurile Crișul Alb, Crișul Negru, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș și Nera au și caracter transfrontalier, trecând în Ungaria și/sau Serbia.
Cel mai important curs permanent de apă care drenează teritoriul Regiunii Vest este fluviul
Dunărea, care intră în țară la Baziaș și parcurge pe teritoriul României o distanță de 1075 km, din care 60 km parcurși pe teritoriul Regiunii Vest.5 În regiune, Dunărea este navigabilă pe întreg traseul.
Se consideră că la Baziaș începe sectorul de defileu carpatic al Dunării, cu o lungime de 315 km, între Munții Locvei și Munții Almăjului, pe de o parte și Podișul Stara Planina din Serbia, pe de altă parte.
Morfologia și structura geologică a văii au condus la formarea mai multor sectoare de îngustare și lărgire, sub formă de bazinete sau depresiuni. Dintre acestea, se evidențiază îngustarea de la confluența văii Nera cu Dunărea, urmată de o mică lărgire (Depresiunea Pojejena) și o altă îngustare înainte de Moldova Veche, localitate unde Dunărea se împarte în două brațe care închid între ele Ostrovul Moldova Veche. În aval, apare un alt sector de îngustare la Coronini, urmat de o lărgire ce corespunde cu Depresiunea Sichevița – Liubcova. Defileul se îngustează din nou în aval între Drencova și Greben, în acest sector fiind incluse și Cazanele Mari (3,8 km) și Cazanele Mici (3,6 km), având între ele Bazinetul Dubova.
Construirea barajului Porțile de Fier I a modificat substanțial aspectul defileului, datorită
ridicării apelor fluviului cu circa 28 m. Lacul de acumulare rezultat are o suprafață de aproximativ 700 km2 și un volum de apă de 12 km3. Defileul Dunării are o importanță ridicată în regiune, atât din punct de vedere al funcțiilor de transport, industrială și turistică, cât mai ales datorită lucrărilor de amenajare a Sistemului Hidroenergetic și de Navigație Porțile de Fier I.
Regiunea Vest se remarcă prin existența a numeroase lucrări hidrotehnice și de hidroameliorație, cum ar fi: canale, diguri, baraje, sisteme de desecare. Astfel, în bazinul Teuzului (afluent al Crișului Negru) s-au amenajat mai multe canale, cum ar fi Canalul Beliului (Cermei – Tăut) și două sisteme de desecare. Cursul Crișului Alb, în special în zona de câmpie, a fost supus mai multor intervenții hidromeliorative precum corectarea coturilor meandrelor ce a condus la scurtarea cursului cu 39 km, îndiguirea pe o distanță de 140 km, alimentarea cu apă a Canalului Morilor, care urmărește cursul Crișului Alb pe la sud și colectează afluenții de dimensiuni mici ai acestuia. În sectorul de câmpie al bazinului Mureșului s-au efectuat de asemenea numeroase lucrări de hidroameliorații, în special canale cum ar fi: Canalul Matca, care colectează tributarii Mureșului dinspre Munții Zarandului și îi direcționează spre sistemul Crișului Alb, Canalul Ier, important pentru îndepărtarea excesului de apă freatică și de suprafață între Mureș și Crișul Alb, Canalul Turnu – Dorobanți, Canalul Arad – Pecica, Canalul Mureșelul sau Mureșul Mort, cu rol de colectare a apelor reziduale a Municipiului Arad. Alte două canale importante au fost realizate între Bega și Timiș, unul de alimentare a Begăi din Timiș, la Coștei si altul de descărcare a Begăi în Timiș, la Topolovăț – Hitiaș. Pe râul Bega, aval de Timișoara, au fost construite un canal navigabil, ecluze și chiar o mică uzină hidroelectrică la Timișoara. În bazinul Pogănișului (afluent al Timișului) s-au efectuat îndiguiri pe 100 km lungime și un sistem de desecare.
Un aspect important este cel al existenței unui mare număr de lacuri naturale, situate în special în zonele montane ale regiunii. Cele mai semnificative sunt lacurile carstice precum: Lacul Dracului (în Cheile Nerei) și Ochiul Beiului (Beușnița), Lacul Coronini toate în Munții Aninei și lacurile glaciare, cum ar fi: Iezerul Țarcu, Pietrele Albe (Munții Țarcu), Tăul Mare, Tăul Mic, Tăul Negru, Tăul Porții, Bucura, Zănoaga Mare, Judele, Slăveiul, Stănișoara, Țapului, Galeșul (Munții Retezat), Gâlcescu, Roșiile, Zăvoaiele, Mândra, Deneș (Munții Parâng), Iezerul Mare și Iezerul Mic
(Munții Șureanu).
În urma unor lucrări hidrotehnice de anvergură a apărut un număr însemnat de lacuri de acumulare, pe aproape toate râurile importante ale regiunii. Astfel, se pot aminti: Porțile de Fier (Dunăre), Gozna, Văliug, Secu, Bârzava (Bârzava), Trei Ape, Hitiaș (Timiș), Poiana Mărului (Bistra Mărului), Surduc (Gladna), Herculane și Valea lui Iovan (Cerna), Taria (Taria), Teliuc sau Cinciș (Cerna hunedoreană), Valea de Pești (Jiu), Gura Apelor, Hațeg (Râul Mare), Pogăniș (Pogăniș), Tauț (în bazinul Cigherului), Pădureni.
Resursele de apă de suprafață și subterane
În ansamblul lor, resursele de apă reprezintă o necesitate esențială pentru om, în primul rând pentru sănătatea sa (consumul de apă) și în al doilea rând o necesitate pentru derularea activităților sale, fie că este vorba despre procurarea hranei (agricultură) sau procurarea de bunuri (industrie).
Așadar, resursele de apă au jucat un rol crucial de-a lungul istoriei datorită necesității omului pentru apă (în primul rând pentru supraviețuire), observându-se că de la începutul existenței acestuia așezările sale erau situate în apropierea apei.
Formarea, regimul resurselor de apă sunt determinate de factorii fizico-geografici și geologici. În acest sens, principalii factori care ,,influențează formarea resurselor de apă subterană sunt condițiile climatice la care se adaugă și alți factori cum ar fi: relieful, solul cu scoarța de alterare, structura geologică, vegetația și activitatea umană.
La nivel global resursele de apă sunt reprezentate de apă sărată (97%) și apă dulce (3%), cea mai mare cantitate de apă dulce fiind stocată în ghețari.
La nivel regional, resursele de apă sunt reprezentate de rețeaua de ape curgătoare, ape subterane și lacuri. Privind apele curgătoare, la nivel regional, se observă datorită influenței în primul rând a climei, o cantitate mai mare de apă primăvara (datorită topirii zăpezilor) și un minim al debitelor (resurse mai puține) la sfârșitul verii și începutul toamnei datorită secetei prelungite.
În județul Arad resursele de apă subterană pot să varieze între adâncimi de 0,5 – 15 m. În zona de luncă a Mureșului și în cea a Crișului Alb, apele sunt cantonate la adâncimi mici (0,5 – 1m), pentru ca în zona de câmpie apele să fie prezente aproape de suprafață (1 – 2 m). În zona de dealuri adâncimea acestora este mai mare (10 – 15m), pentru ca în zona de munte apele subterane să se găsescă la adâncimi de 2 – 5 m. De asemenea în cadrul județului se găsesc importante izvoare minerale, renumite pentru calitățile sale – Apele minerale Lipova.
În județul Caraș-Severin, nivelele hidrostatice medii (adâncimea la care găsește apă) se situează la adâncimi cuprinse între 2 – 5 m (zonele joase) și peste 5 m în zonele înalte.9 De o importanță deosebită o reprezintă apele termo-minerale de la Băile Herculane, izvoare termale care prin efectele curative și prin vechimea exploatării lor aduc stațiunii Băilor Herculane o importanță deosebită la nivel european.
În ceea ce privește sursele de apă potabilă, comunele și orașele din cuprinsul județului pot fi alimentate în condiții bune, dar se întâlnesc și situații dificile, cum ar fi cele de mai jos:
Localitate fără sursă de apă – Carașova
Localități cu izvoare cu debite insuficiente: Stăncilova (comuna Șipotu Nou), Cărbunari, Știnăpari (comuna Cărbunari), Padina Matei (comuna Gârnic) și Gărâna (comuna Brebu Nou) și cartierul Doman din Reșița
Localități cu sursă de adâncime, dar cu foraje insuficiente: Tirol (comuna Doclin), Fizeș (comuna Berzovia), Comorâștie (comuna Forotic).
În județul Hunedoara zăcămintele acvifere sunt formate din strate acvifere în cristalin până la cele sub sedimentare, o caracteristică aparte fiind cea a ,,apelor de inflitrație și cursurilor subterane în zonele calcaroase.’’11 Importante resurse de ape minerale și termale se găsesc la Băcaia, Boholt, Călan, Geoagiu și Vața de Jos.
Din totalul resurselor de apă, în județul Timiș aproximativ 75% sunt reprezentate de apele de suprafață și 25% de apele subterane.12 În acest județ cele mai importante ape subterane se găsesc în zona de câmpie, adâncimea acestora variind între 1 – 2 m în zona joasă și 5-10 m în zona înaltă de câmpie.13 În zona de deal apele subterane se găsesc la o adâncime de 6 – 10m.
În zona de câmpie a județului Timiș la o adâncime de 50 – 60 m se găsesc izvoare puternic mineralizate cu ape carbogazoase și sulfuroase, ape forate la Timișoara, Buziaș, Sânnicolau Mare, Ivanda, Sîrbova, etc.
Așa cum s-a afirmat la începutul acestui subcapitol, resursele de apă dulce au o importanță deosebită în primul rând datorită necesității omului de a consuma apă și mai apoi de a-și desfășura activitățile economice, calitatea fiind un subiect tratat aparte în cadrul capitolului de mediu.
Biodiversitatea
Biodiversitatea sau diversitatea biologică este un termen folosit pentru a defini varietatea vieții pe Pământ și a diverselor forme pe care acestea le îmbracă.15 De asemenea biodiversitatea exprimă un termen care vorbește despre variația formelor de viață ale unor specii sau ecosisteme, de cele mai multe ori biodiversitatea fiind o unealtă de măsurare a sănătății ecosistemelor.16
Regiunea Vest se încadrează, din punct de vedere fitogeografic, la două mari regiuni fitogeografice europene și anume: regiunea central-europeană și regiunea macaronezo- mediteraneană (subregiunea submediteraneană). Regiunea central-europeană este caracteristică masivelor Codru-Moma, Metaliferi, Bihor, depresiunilor intramontane de pe Crișul Alb, munților ce fac parte din grupa Retezat-Godeanu (Retezat, Țarcu, Godeanu, Vâlcan) și din grupa Parâng (Parâng, Șureanu), inclusiv depresiunile intramontane (Petroșani, Hațeg). Regiunea macaronezo- mediteraneană include Munții Poiana Ruscă, Munții Banatului, Munții Cernei, Munții Mehedinți, Munții Zarandului, Culoarul Murelului, Dealurile Banato-Crișene și Câmpia de Vest.
Din punct de vedere a zonalității latitudinale a vegetației, cea mai mare parte a teritoriului Regiunii Vest se incluse zonei silvostepei, cu o subzonă a pâlcurilor de pădure de stejari mezofili, în principal cu stejar pedunculat (Quercus robur) la nord de Mureș; o subzonă a pâlcurilor de pădure de stejari submezofili-termofili cu stejar pufos (Quercus pubescens), în zonele de câmpie joasă și o subzonă a pâlcurilor de pădure de stejari submezofili-termofili cu cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto).
O caracteristică importantă a repartiției vegetației în este zonalitatea altitudinală. Astfel, vegetația se desfășoară diferențiat pe mai multe etaje altitudinale.
Etajul nemoral (al pădurilor de foioase) desfășurat între 300-400m și 1200-1400m, cuprinde un subetaj al pădurilor de gorun și de amestec cu gorun și un subetaj al pădurilor de fag și de amestec de fag cu rășinoase. Cele mai răspândite specii în acest etaj sunt: fagul (Fagus sylvatica), teiul pucios (Tilia cordata), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), frasinul (Fraxinus excelsior), scorușul de munte (Sorbus aucuparia). La limita inferioară, fagii se amestecă cu gorunul (Quercus petraea) și cu carpenul (Carpinus betulus), iar spre limita superioară se asociază cu molidul (Picea abies) și bradul (Abies alba) dintre rășinoase. Pădurile de fag din Munții Banatului și din sud-vestul Carpaților Meridionali (Munții Cernei și Munții Mehedinți) cuprind și unele specii de origine mediteraneană, cum ar fi: nucul (Juglans regia), castanul (Castanea sativa), alunul turcesc (Corylus colurna), liliacul (Syringa vulgaris).
Etajul boreal (al pădurilor de molid) extins între 1200-1400m și 1600-1800m, este bine reprezentat în Carpații Occidentali și este mai fragmentat și mai slab dezvoltat în Carpații Meridionali. Caracteristice pentru acest etaj sunt următoarele specii lemnoase înalte: molidul (Picea abies), care formează subetajul molidișurilor; zâmbrul (Pinus cembra) și zada (Larix decidua), la limita superioară; mesteacănul (Betula pendula), paltinul de munte (Acer pseudoplatanus), plopul tremurător (Populus tremula), scorușul de munte (Sorbus aucuparia) și salcia căprească (Salix caprea) în rariștile pădurilor de molid și de-a lungul văilor.
Etajul subalpin (sau al jneapănului) întâlnit între 1600-1800m și 2000-2200m, este alcătuit dintr-un subetaj al rariștilor și unul al arbuștilor pitici. Speciile care individualizează acest etaj sunt: jneapănul sau jepul (Pinus mugo), ienupărul pitic (Juniperus sibirica), smiradrul sau bujorul de munte (Rhododendron kotschyi), afinul (Vaccinium myrtillus), merișorul de munte (Vaccinium vitis-idaea) și coacăz (Bruckentalia spiculifolia).
Etajul alpin prezent la altitudini de peste 2000-2200m, este alcătuit din pajiști scunde și tufărișuri pitice, formate din asociații de salcie pitică (Salix reticulata), mesteacăn pitic (Betula nana) și merișor de munte (Vaccinium vitis-idaea). Dintre plantele alpine se remarcă argințica (Dryas octopetala), floarea de colț (Leontopodium alpinum), cupe (Gentiana kochiana), degetăruții (Soldanella pusilla), ghițura (Gentiana verna), barba ungurului (Dianthus spiculifolius).
Munții Banatului, Munții Cernei și Munții Mehedinți se remarcă prin prezența elementelor submediteraneene cum ar fi: cărpinița (Carpinus orientalis), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), mojdreanul (Fraxinus ornus), alunul turcesc (Corylus colurna), cornul (Cornus mas), scumpia (Cotigus coggygria). În sudul Munților Banatului, spre Defileul Dunării, este prezent și fagul oriental (Fagus orientalis), iar în pădurile de conifere din Munții Banatului a fost aclimatizat bradul duglas (Pseudotsuga menziesii).
La nivelul Regiunii Vest se întâlnesc 20 de specii de plante rare, periclitate și endemice, care necesită măsuri de conservare. Dintre acestea se pot aminti câteva: pinul negru de Banat (Pinus nigra ssp banatica), zâmbrul, tisa (Taxus baccata), floarea de colț, narcisa (Narcissus stellaris), ghințura galbenă (Gentiana lutea), cornaciul (Trapa natans), ghiocelul (Galanthus nivalis), crucea voinicului (Hepatica transsilvanica), arnica (Arnica montana).
Figura 13 Rețeaua hidrografică în regiunea Vest (ADR Vest)
Prin varietatea, bogăția și originalitatea ei, fauna acestei regiuni prezintă o importanță deosebită și reprezintă totodată pentru multe specii limita nordică a arealului de răspândire. Diversitatea mare de elemente se datorează în primul rând varietății biotopurilor, ceea ce a determinat existența, în regiune, a numeroase specii de câmpie joasă și chiar de stepă, de zăvoaie, precum și numeroase elemente caracteristice zonelor colinare și regiunilor carstice și montane.
Această regiune este una dintre puținele din țară unde poate fi observată o diversitate de elemente rare și unde pe o suprafață restrânsă pot fi întâlnite un număr mare de specii de păsări care pot fi: oaspeți de iarnă sau de vară, specii de pasaj sau sedentare.
În ceea ce privește speciile de pești, apele din regiune conferă condiții optime dezvoltării lipanului (Tymallus tymallus) și mrenei (Barbus barbus) în sectorul montan și colinar, a crapului (Cyprinus carpio) și cleanului (Leuciscus cephalus) în sectorul de câmpie.
Fauna de reptile este reprezentată prin elemente termofile, multe dintre acestea fiind însă vulnerabile și rare așa cum sunt: șopârla de ziduri (Lacerta muralis), broasca țestoasă de apă (Emys orbicularis), broasca țestoasă de uscat (Testudo hermanni), vipera cu corn (Vipera ammodytes ammodytes), ultimele două fiind de origine mediteraneană și având ca areal de răspândire Munții Banatului și sud-vestul Carpaților Meridionali.
Dintre speciile protejate de păsări se pot aminti: stârcul cenușiu sau bâtlanul (Ardea cinerea), stârcul roșu (Ardea purpurea), stârcul de noapte (Nycticorax nycticorax), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris), egreta mare (Egretta alba), egreta mică (Egretta garzetta), codalbul (Haliaetus albicilla), Ardeola ralloides, Ixobrychus minutus.
Mamiferele de interes comunitar, întâlnite la nivelul Regiunii Vest sunt: pisica sălbatică (Felis silvestris), râsul (Lynx lynx), ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), vidra (Lutra lutra), capra neagră (Rupicapra rupicapra), liliacul mare cu bot ascuțit (Myotis myotis), liliacul lui Blasius (Rhynolophus blassi), liliacul lui Mehelyi (Rhynolophus mehelyi), liliacul mare cu nas de potcoavă (Rhynolophus ferrumequinum), liliacul cu nas de potcoavă (Rhynolophus hipposideros), liliacul mediu cu nas de potcoavă (Rhynolophus euryale).
Solul
Solurile sunt rezultatul direct al interacțiunii dintre condițiile geologice, geomorfologice, climatice, cele legate de vegetație și faună și nu în ultimul rând cele antropice.
Din punct de vedere pedogeografic, Regiunea Vest se include în regiunea carpatică și în regiunea banato-crișană. Toate clasele de soluri sunt bine reprezentate în regiune, prezentând și o etajare altitudinală. Astfel, Câmpiei Banato-Crișene îi sunt specifice molisolurile și pe arii mai restrânse vertisolurile. În Dealurile Banatului și Crișanei s-au dezvoltat solurile din clasa argiluvilosuri și cambisoluri. În Munții Carpați se întâlnesc spodosoluri la altitudini de peste 1500-1600 m și umbrisoluri la altitudini mijlocii (1000-1400m) și mari (peste 1800m). În depresiunile intra- și submontane sunt caracteristice argiluvisolurile, cambisolurile și solurile hidromorfe. În sectoarele joase, slab drenate ale Câmpiei Banato-Crișene și în luncile și terasele unor râuri se întâlnesc soluri hidromorfe, halomorfe, soluri organice și soluri neevoluate.
Molisolurile, datorită conținutului ridicat de humus, sunt cele mai fertile soluri pentru cultura plantelor. Răspândirea mare a acestui tip de soluri în Regiunea Vest, cât și fertilitatea ridicată a acestuia a transformat Câmpia Banato-Crișană în cea de-a doua mare zonă agricolă a țării, după Câmpia Bărăganului.
Terenurile agricole sunt apreciate după măsura în care pot fi folosite în agricultură (gradul de fertilitate). Din acest punct de vedere ele sunt împărțite în mai multe clase (clasa I, II, III, IV,V ) de calitate. Pentru Regiunea Vest, repartiția suprafețelor agricole pe clase de activitate este redată în figura următoare:
Figura 14 Repartiția terenurilor agricole în regiunea Vest (PRAM 2006)
Analizând situația suprafețelor agricole din regiune în funcție de clasele de bonitare, se constată că cea mai mare parte a solurilor se încadrează în clasele III și IV (58,08 %) și doar 15,89 % în clasa V (I – calitate foarte slabă, V – calitate foarte bună).
O altă resursă a solului este dată de vegetația forestieră.
În anul 2011 în Regiunea Vest pădurile ocupau 34,5%17 din totalul suprafeței regiunii. La nivel național pădurile ocupă 28,5% din teritoriu, regiunea Vest fiind peste media națională.18
Comparativ cu media regională (34,5%), procentul ocupat cu păduri în județele Hunedoara și Caraș-Severin este mult mai mare (48-52%). În munții din grupa Retezat-Godeanu, gradul de împădurire este ridicat (aproximativ 70% din suprafața de aproape 4000 km2), ceea ce a favorizat dezvoltarea unui sector intens de exploatare, cu unități de prelucrare la marginea muntelui (Caransebeș). De asemenea, în Munții Poiana Ruscă, pădurea deține în jur de 75% din suprafața masivului, cu frecvență mai ridicată în vest (pînă spre 90%) și mai coborâtă spre est (sub 60%). În Munții Banatului, fondul forestier este de asemenea ridicat (în Munții Semenic gradul de împădurire atinge 65%), aici predominând pădurile de fag. Vegetația forestieră este relativ bine reprezentată și în Munții Apuseni, unde în jur de 55% din spațiul montan este ocupat de pădure, fapt ce a stat la baza dezvoltării economiei din zonă. În sud-vestul Munților Apuseni (care aparțin Regiunii Vest), domină pădurile de foioase (fag, stejar, gorun, cer, etc).
Privind fondul forestier este important de avut în vedere rolul esențial pe care pădurea îl ,,joacă’’ în viața omului, iar pentru atingerea unei dezvoltări durabile a unui spațiu în cazul de față Regiunea Vest este bine de avut în vedere gradul la care pădurea se defrișează în scopul extinderii terenurilor agricole sau din alte considerente, pentru că aceasta poate duce la reducerea gradată a fondului forestier, modificări în ceea ce privește etajarea în altitudine a vegetației, dar și efecte negative cu impact direct asupra omului: alunecări de teren, avalanșe, etc.
Figura 15 Structura fondului funciar în regiunea Vest (ADR Vest)
O altă resursă a solului pe lângă fertilitate și pădure este dat de potențialul solului de a furniza biocombustibil, de exemplu bioetanol, combustibil provenit din grâu, porumb, sfeclă de zahăr sau cartofi. Chiar dacă nu sunt disponibile date dacă se valorifică acestă resursă în regiunea Vest, aceasta dispune de un potențial bine conturat dat de marea pondere a suprafețelor agricole în județele Timiș (79,7%) și Arad (64,2%).
O altă resursă a solului poate fi dată de componenta ecologică a acestuia, prin protejarea diferitelor obiective naturale (surse de apă dulce, reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră, mlaștini cu valoare ecologică, etc.), dar și prin valorificarea acestora într-un scop economic însă fără a afecta potențialul sau diversitatea respectivului areal. Este important de avut în vedere atât în valorificarea resurselor solului, cât și cele ale subsolului (prezentate mai jos) principiul dezvoltării durabile, principiu care permite accesul la resurse într-un mod echilibrat și integrat unui plan de dezvoltare fără a periclita accesul viitoarelor generații.
Resursele naturale
Ca urmare a reliefului variat, regiunea posedă bogate și diverse resurse naturale.
Figura 16 Resursele naturale în regiunea Vest (ADR Vest)
Hidrocarburi lichide și gazoase se găsesc în special în zona de câmpie la Pecica, Turnu (județul Arad), Biled, Călacea, Dudeștii Vechi, Satchinez, Șandra, Variaș (jud. Timiș).
Minereurile de metale feroase și neferoase predomină în zonele de deal și de munte:
aur și argint la Chisindia, Cladova, Dud (jud. Arad) și la Brad (jud. Hunedoara);
cupru la Bradișoru de Jos, Dognecea, Moldova Nouă, Oravița, Sasca Montană (județul Caraș- Severin), fier la Moneasa (jud. Arad), Dognecea, Ocna de Fier, Topleț (jud. Caraș-Severin), Ghelari (jud. Hunedora),
mangan la Delinești, Pârnești (jud. Caraș-Severin) și Baru Mare (jud. Hunedora);
molibden la Leasa, Săvârșin (jud. Arad)
minereuri complexe la Băița, Forotic, Moldova Nouă, Sasca Montană (jud. Caraș-Severin) Brad, Deva, Săcărâmb (jud. Hunedora);
minereuri radioactive la Bârzava, Iacobini, Milova, Pătârș, Săvârșin (jud. Arad), Ciudanovița (jud. Caraș-Severin);
sulfuri polimetalice la Oravița, Moldova Nouă, Rușchița, Sasca Montană (jud. Caraș-Severin) și Muncelu Mic (jud. Hunedora).
Regiunea Vest este deosebit de bogată în zăcăminte de cărbuni care sunt concentrate în special în județele Hunedoara și Caraș-Severin:
antracit la Dognecea și Lupac (jud. Caraș-Severin),
cărbune brun la Mehadia (jud. Caraș-Severin), Lunca și Țebea (jud. Hunedora),
huilă la Anina, Doman, Rusca Montană, Secu (jud. Caraș-Severin), Depresiunea Petroșani, Ponor (jud. Hunedora), Sinersig (jud. Timiș),
lignit la Dalboșeț, Goleț, Ilova (jud. Caraș-Severin), Sinersig, (jud. Timiș) și
șisturi bituminoase la Anina, Doman, Reșița (jud. Caraș-Severin).
Materiale de construcții:
andezit, asbest: la Dieci, Ineu, Hălmagiu, Leasa, și Pâncota (jud. Arad)
argile refractare: la Biled, Cărpiniș, Deta, Jimbolia, Lucareț, Lugoj (jud. Timiș),
calcar la Iacobini (județul Arad) Anina, Mehadica (jud. Caraș-Severin), Luncani (jud. Hunedoara) și Nădrag (jud. Timiș),
marmură la Bucova, Rusca Montană, Rușchița (jud. Caraș-Severin) și Alun (jud. Hunedoara)
nisip, granit, granodiorit și diorit la Păuliș, Radna, Săvârșin (jud. Arad) dar și la Brădișoru de Jos, Glimboca, Mehadia (jud. Caraș-Severin),
nisip cuarțos la Ghioroc, Păuliș (jud. Arad), Brănești, Gladna Montană, Tomești (jud. Timiș),
nisip metalurgic la Doclin, Surducu Mare (jud. Caraș-Severin).
Izvoarele termale, minerale și de apă plată constituie, de asemenea, importante bogății naturale ale regiunii, cunoscute și captate din cele mai vechi timpuri. Potențialul balnear al apelor termale este valorificat în următoarele stațiuni de interes național și regional: Băile Herculane în județul Caraș-Severin, Geoagiu-Băi în județul Hunedoara și Moneasa în județul Arad. Alături de acestea, sunt prezente și stațiuni mai mici, de interes local, cum ar fi: Vața de Jos și Călan-Băi în județul Hunedoara, Băile Călacea și Bogda în județul Timiș, Băile Lipova în județul Arad. Sunt valorificate intens apele minerale de la Lipova (Arad), Buziaș (Timiș), precum și apa plată de la Băile Herculane (Caraș-Severin).
În anul 2007, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a eliberat o listă a obiectivelor miniere (mine și cariere) închise, această listă cuprinzând doar companiile deținute de statul român.
În România, cadrul legislativ privind închiderea minelor este asigurat de Manualul de Închidere a Minelor, elaborat în baza Legii minelor nr.85/2003, Legii protecției mediului nr.137/1995, cu modificările și completările ulterioare și a Legii apelor nr. 107/1996.
Din domeniul cărbunelui superior au fost cele localizate în Depresiunea Petroșani: Lupeni, Petrila, Uricani, Urcani 5 Vest, Uricani 5 Est, Aninoasa, Vulcan II, etc. O altă mină din județul Hunedoara este Ohaba – Ponor, din județul Craș-Severin fiind închisă mina de la Bozovici, Lupac, etc.
De asemenea, de suferit au avut și minele în care se exploatau minereurile cuprifere, auro- argentifere, feroase, polimetalice (feroase). Aceste mine au fost administrate de către CNCAF Minvest Deva, fiind cuprinse pe teritoriile județelor Caraș-Severin și Hunedoara, dintre cele mai importante fiind Ruschița, Ocna de Fier (județul Caraș-Severin) cât și Brad, Deva, Ghelari, Sasca Montană, etc. (jud. Hunedoara).
Dintre cele mai importante mine unde se exploata minereuri neferoase se află cele de la Moldova Nouă (jud. Caraș-Severin). Minele unde se exploatau minereurile radioactive (de exemplu uraniumul) s-au închis la
Ciudanovița și Bârzava (jud. Caraș-Severin).
Din totalul de 462 de mine și cariere închise până în anul 2007, aproximativ 100 de mine și cariere au fost închise pe teritoriul Regiunii Vest, adică 23,27% fiind închise reprezentând aproape un sfert din totalul minelor închise din Romania.19
Caracteristicile socio-economice ale regiunii Vest
În acest subcapitol s-a avut în vederea evidențiere celor mai importante trăsături care individualizează Regiunea Vest din punct de vedere socio-economic. Astfel, au fost punctate elemente legate de populație, piața forței de muncă, dezvoltarea urbană, spațiul rural, infrastructura și activitatea economică. Analiza nu este exhaustivă, aceste subiecte fiind prezentate in extenso în următoarele capitole.
sârbi, slovaci, italieni, bulgari, ucrainieni, etc. Grupul minorităților care trăiesc în Regiunea Vest reprezentată la recensământul din anul 2002, 11,7% din populația regiunii.
Din punct de vedere al distribuției populației pe cele două medii de rezidență, se remarcă o preponderență a populației din mediul urban în județele Hunedoara și Timiș, Regiunea Vest având în anul 2005 un grad de urbanizare a populației (63,6% populație urbană) mai mare decât media națională (54,9%). Aceasta se datorează și faptului că județul Hunedoara are cel mai ridicat grad de urbanizare din țară (76,9%), situându-se pe locul al doilea în România după capitala București.
Mișcarea naturală a populației se caracterizează printr-o natalitate în continuă scădere (9,5 ‰) și o mortalitate foarte ridicată (13 ‰), ceea ce are ca rezultat un spor natural negativ (-3,5‰), cauză majoră a scăderii drastice a populației în regiune.
Dinamica teritorială a populației din Regiunea Vest este definită de un sold al migrației interne pozitiv (0,7‰) și un sold al migrației internaționale negativ (-0,55‰ ), ce conduce la un sold al migrației totale pozitiv (0,15‰) la nivelul întregii regiuni. Fenomenul de migrație intra-regională este prezent datorită forței de atracție pe care o exercită două dintre orașele regiunii, Timișoara, respectiv Arad, considerate veritabili poli de atracție atât pentru ansamblul județelor limitrofe, cât și pentru populațiile județelor din nordul și din nord-estul țării.
Piața forței de muncă
Forța de muncă a regiunii reprezintă factorul care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea socio-economică, aceasta fiind motivată, flexibilă, inovativă, dar și cu un grad ridicat de specializare, contribuind astfel la dezvoltarea unui mediu antreprenorial dinamic.
Cea mai mare parte a populației ocupate din regiune este angajată în sectorul terțiar (37,8%), urmat de industrie (29,2%) și de agricultură (28%). Ponderea populației ocupate civile are valorile cele mai ridicate în județele Timiș și Arad, parțial și datorită faptului că celelalte două județe din regiune, puternic industrializate – Hunedoara și Caraș-Severin, s-au confruntat cu disponibilizări masive de personal în mineri și siderurgie. Deși s-a încercat reorientarea și recalificarea foștilor angajați din sectorul industrial, rata șomajului este încă ridicată în Hunedoara (9,4%) și Caraș-Severin (7,9%), mult mai mare decât în celelalte două județe ale regiunii, care sunt mai dezvoltate din punct de vedere economic și care se confruntă, dimpotrivă, cu lipsa forței de muncă.
Dezvoltarea urbană
Orașele reprezintă poli de concentrare a populației, a activităților economice și cultural-artistice și a resurselor relativ vechi care au cunoscut o dezvoltare constantă. Din păcate perioada industrializării și a economiei planificate din anii ’70 și ’80 și-a pus amprenta asupra orașelor din regiune, existând localități cu caracter monoindustrial, care s-au confruntat cu reale probleme de adaptare.
În ceea ce privește nivelul de echipare tehnică și socială a localităților, respectiv calitatea străzilor și a spațiilor plantate, alimentarea cu apă și canalizarea, alimentarea cu gaze, telefonie, încălzirea locuințelor, nivelul serviciilor de salubritate, este unul dezvoltat, chiar dacă în ultima perioad nu s-au realizat investiții majore.
O parte din problemele cu care se confruntă orașele din România în general și cele din Regiunea Vest în special pot fi rezolvate prin oportunitățile de finanțare disponibile pentru România în perioada 2007-2013.
Spațiul rural
Din punct de vedere al unităților administrativ-teritoriale, la sfârșitul anului 2005, Regiunea Vest număra 12 municipii, 30 de orașe și 277 de comune, de care aparțineau un număr de 1327 de sate.
Regiunea Vest cuprinde în teritoriul ei toate formele de relief din România, fapt ce conferă condiții diferite de trai și existență pentru locuitorii acestor meleaguri, mai ales în spațiul rural. În spațiul rural din Regiunea Vest trăiește 36,4% din totalul populației regiunii. Populația rural din regiune se confruntă cu un fenomen de îmbătrânire demografică determinată de migrația masivă a populației tinere de la sate către orașe, care a avut loc în perioada de industrializare forțată din intervalul 1960-1985, precum și de natalitatea scăzut înregistrat în ultimii ani. Totuși, populația din mediul rural al regiunii Vest înregistrează creșteri, soldul migratoriu cel mai mare fiind în județul Timiș, urmat de județul Arad.
Activitățile economice care se desfășoară în mediul rural sunt foarte puțin diversificate, viața economică a satului din regiunea Vest fiind dominat de practicarea agriculturii. Industria este un sector economic puțin dezvoltat în spațiul rural. Astfel, în ultimul timp, o sursă alternativă pentru obținerea de venituri și pentru ocuparea forței de muncă o reprezintă practicarea turismului rural și a agroturismului. De asemenenea, mediul antreprenorial din spațiul rural este prea puțin dezvoltat. Domeniile de activitate ale întreprinderilor, în principal microîntreprinderi, sunt restrânse, activitatea economică principal desfășurată de acestea fiind comerțul. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că dezvoltarea activităților industriale și de servicii în spațiul rural presupune dezvoltarea în prealabil a infrastructurii de acces și de utilități, necesară atât pentru desfășurarea activităților economice, cât și pentru asigurarea unui trai confortabil populației din aceste zone necesită îmbunătățiri, modernizări și extinderi, în vederea creșterii gradului de atractivitate și a competitivității regiunii.
În ceea ce privește infrastructura de transport, regiunea Vest deține o serie de avantaje, precum:
punctele de trecere a frontierei cu Serbia și Ungaria;
prezența aeroporturilor în fiecare județ al regiunii, dintre care două sunt internaționale – Timișoara și Arad, iar celelalte două, de importanță regională (Deva și Caransebeș) sunt insuficient valorificate, dar cu reale șanse de dezvoltare pe viitor;
prezența Coridorului Pan-European IV, cu cele două componente ale sale (rutieră și feroviară) peste care se suprapun axa rutier TEN-T 7 și axa feroviar TEN-T 22 și a Coridorului Pan-European VII, care coincide cu axa fluvial TEN-T 18 reprezentată de fluviul Dunărea, important culoar în ceea ce privește transportul de mărfuri între Europa Centrală și Marea Neagră;
construirea autostrăzii Nădlac – Arad – Timi oara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Cernavodă – Constanța. Această autostradă , proiectată pentru a face legătura între Budapesta și Marea Neagră, este prevăzută a traversa teritoriul regiunii de la vest la est și se apreciază că va satisface în mod corespunzător nevoile de legături rapide între centrele Timișoara, Arad și Deva, contribuind totodată și la fluentizarea traficului pe celelalte drumuri din regiune.
Activitatea economică
Din punct de vedere al nivelului de dezvoltare economic , regiunea Vest este considerată a fi o regiune dezvoltată, cu rezultate economice superioare mediei naționale și cu potențial de creștere ridicat.
În regiunea Vest, atât produsul intern brut total cât și produsul intern brut pe locuitor, exprimate atât în prețuri curente cât și în PPS au crescut de la un an la altul, acești indicatori având un ritm de creștere superior mediei naționale.
Produsul Intern Brut pe Locuitor – indicatorul macroeconomic care reprezintă principalul barometru al nivelului de dezvoltare economică – se situează în regiunea Vest la 114,7% din PIB-ul/locuitor la nivel național, situându-se pe locul doi pe țară, după Regiunea București – Ilfov. Raportat însă la PIB-ul/locuitor în UE 25, PIB-ul/locuitor din Regiunea Vest reprezentă în anul 2004 doar 39%.
Sectoarele cu contribuția cea mai ridicată la formarea valorii adăugate brute regionale sunt în ordine: serviciile (50,3%), industria (28%), agricultura (16%) și construcțiile (6%). investitorilor străini și spre celelalte două județe din regiune (județele Caraș – Severin și Hunedoara). În Regiunea Vest au fost atrase până în anul 2005, 6,81% (1491 mil. Euro) din valoarea totală a investițiilor străine directe din România, 53% dintre aceste reprezentând „investiții greenfield”.
Activitatea de comerț exterior din Regiunea Vest este în creștere, în anul 2005 valoarea schimburilor externe din regiune (importuri + exporturi) reprezentând 13% din valoarea totală a comerțului exterior din România. Valoarea exporturilor a depășit în Regiunea Vest valoarea importurilor, activitatea de comerț exterior din regiune având o contribuție pozitivă la diminuarea deficitului balanței comerciale a României.
Regiunea Vest dispune de un remarcabil potențial turistic datorat prezenței în regiune a numeroase resurse turistice naturale (forme de relief carstic, peisaje montane, lacuri, defilee, izvoare minerale și termice-minerale, fond forestier, fond cinegetic, parcuri naționale, parcuri și rezervații naturale, parcuri dendrologice, domenii schiabile, rezervații speologice), precum și resurse turistice antropice (vestigii arheologice, monumente istorice și de artă, ansambluri arhitecturale, monumente de artă plastică și comemorative, muzee și colecții, galerii de artă, etnografie și folclor, partimoniu industrial tehnic).
Principalele tipuri și forme de turism practicate în Regiunea Vest sunt: turismul de circulație și tranzit, turismul termal și balnear, turismul de odihnă și recreere, turismul de afaceri, turismul cultural–istoric, turismul montan, speoturismul, turismul sportiv, turismul de vânătoare și pescuit sportiv, turismul religios, turismul de croazieră, ecoturismul, turismul urban, turism intercultural, turism gastronomic, turismul rural și agroturismul, turismul industrial, turismul de aventură.
Prezentarea județelor componente ale regiunii Vest
Județul Arad
Județul Arad este situat în partea vestică a României, având o suprafa de 7754 km2, a șasea ca mărime din țară. Județul se învecinează cu Ungaria la vest și cu județele Timiș la sud, Hunedoara la est și sud-est, Alba la est și Bihor la nord.
Relieful județului cade în trepte de la est spre vest, incluzând toate unitățile majore de relief.
Din punct de vedere hidrografic, județul se remarcă prin prezența a trei râuri importante care traversează județul de la est spre vest: Mureșul, care drenează partea sudic a județului pe o distanță de 250 km, Crișul Alb și Crișul Negru, în nordul județului la granița cu județul Bihor. Este de remarcat că toate aceste râuri au și caracter transfrontalier. Județul are și numeroase lacuri naturale, multe aflate în Lunca Mureșului, dar și lacuri antropice, dintre care se poate aminti acumularea de la Tauț.
Dintre resursele naturale subsolice cele mai importante se pot aminti: zăcămintele de hidrocarburi lichide și gazoase, minereuri metalifere (fier, mangan, molibden) și metale prețioase (aur, argint), materiale de construcții (nisip, granit, andezit, asbest, caolin, marmură) și ape minerale și termale.
Județul Arad avea la 1 iulie 2005 o populație de 459286 locuitori, din care 48,1% bărbați și 51,9% femei și o densitate de 59,2 loc/km2, mult sub media național de 90,7 loc/km2. Gradul de urbanizare al județului este de 55,5%, județul numărând zece localități urbane: un municipiu reședință de județ (Arad) și nouă orașe (Chișineu-Criș, Curtici, Ineu, Lipova, Nădlac, Pecica, Pâncota, Sântana, Sebiș), 78 comune și 273 sate.
Județul Arad este unul multietnic și multiconfesional, alături de români conviețuind maghiari, germani, slovaci, sârbi, rromi, bulgari, etc.
Sporul natural este negativ (-4,6‰) pe fondul unei natalități în scădere și a unei mortalități ridicate. Soldul migratoriu total al populației este pozitiv (1,5‰), județul câștigând populație din județele mai slab dezvoltate ale regiunii (Hunedoara, Caraș-Severin) și pierzând prin migrație externă.
Forța de muncă a județului este calificată și bine instruită.Din totalul populației ocupate în anul 2005, 35,6% lucrează în industrie și construcții, 38,5% în sectorul serviciilor și numai 25,9% în agricultură. Rata șomajului conform recensământului din anul 2005 este scăzut, de doar 3,6%, sub media național de 5,9%, județul confruntându-se cu problema șomajului prea scăzut și a dezechilibrului între cerere și ofertă.
Agricultura este al treilea sector economic ca importanță al județului Arad din punct de vedere al populației ocupate (25,9% din populația ocupată a județului lucrează în agricultură). De asemenea, contribuția agriculturii la cifra de afaceri a judetului este scăzută. Agricultura practicată în județul Arad este de subzistență, pentru autoconsum și deci neperformantă. Din totalul suprafeței județului Arad, 66% reprezintă teren agricol, ceea ce conferă județului un potențial agricol ridicat și locul patru în România.
Industria județului Arad este caracterizată de o mai mare diversificare industrială, îndeosebi în industria prelucrătoare. Principalele ramuri industriale reprezentate în județul Arad sunt: producția de vagoane de cale ferat și material rulant, mobilă, componente pentru industria autovehiculelor, îmbrăcăminte și tricotaje, mașini-unelte, mașini agricole. Volumul preponderent domeniul financiar-bancar și de asigurări, de îngrijire personal , de organizare de evenimente, de consultanță, etc.
Din punct de vedere turistic, județul Arad este o destinație atractivă posedând atât obiective naturale (rezervații naturale și științifice, Parcul Natural Lunca Mureșului, izvoare minerale și termale cu stațiuni la Lipova, Moneasa, podgorii la Miniș-Măderat), dar și obiective antropice (cetăți și castele medievale, așezăminte de cult, artă populară, situri arheologice, etc).
Județul Arad, prin Municipiul Arad, reprezintă un important nod feroviar, rutier și chiar aerian. Densitatea căilor ferate (60,6 km/1000 km²) este net superioară mediei naționale (45,9 km/1000 km²), în schimb cea a drumurilor publice (28,9 km/100km2) este inferioară celei naționale (33,5 km/100km2). Județul este străbătut de două drumuri europene (E68 – principal și E671 – secundar) și de Coridorul Pan-European IV, peste care se suprapun axa rutieră TEN-T 7 și axa feroviară TEN-T 22. De asemenea, realizarea autostrăzii Nădlac – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Cernavodă – Constanța va conecta regiunea atât de Europa Centrală cât și de Marea Neagră, dar va asigura totodată județului o mai mare conectivitate. Județul Arad dispune de un aeroport interna ional la Arad, cu o poziție strategică atât în județ cât și în regiune.
Județul Caraș-Severin
Județul Caraș –Severin este situat în partea sud-vestică a României, având o suprafață de 8519,7 km2, fiind al treilea ca mărime din țară. Județul se învecinează la vest și sud-vest cu Serbia, având o graniță convențională pe o distanță de 70 km și una natural de-a lungul Dunării pe o lungime de 64 km; la sud-est este limitat de județul Mehedinți, la est de județele Gorj și Hunedoara, la nord-est de județul Hunedoara și la nord și nord-vest de județul Timiș.
Relieful Județului județului Caraș-Severin este unul predominant muntos, 65,4% din suprafață fiind reprezentată de munți, dar nu lipsesc nici depresiunile (16,5%), dealurile (10,8%) și câmpiile (7,3%). Relieful județului cade în trepte de la est spre vest, incluzând toate unitățile majore de relief:
Munții Banatului (Munții Aninei, Semenic, Locvei, Almăjului, Dognecei), Munții Țarcu (Muntele Mic, Godeanu, Cernei), Munții Poiana Ruscă;
Dealurile de Vest (dealurile Oraviței, Sacoșului, Tirolului);
Câmpia de Vest (Câmpia Carașului și Câmpia Bârzavei);
depresiuni și culoare de văi (depresiunile Almăjului, Caraș-Ezeriș, Domașnea-Mehadia, culoarele Bistrei, Timiș-Cerna și Defileul Dunării).
Din punct de vedere hidrografic, județul se remarcă prin prezența a mai multor bazine hidrografice importante: Dunărea, Nera, Carașul, Bârzava, Timișul, Cerna, Bistra și a numeroase lacuri naturale de origine carstică (Lacul Dracului, Lacul Ochiul Bei, Lacul Coronini din Munții Aninei) și glaciar Munții Semenicului și Almăjului.
Dintre resursele naturale cele mai importante se pot aminti: zăcămintele de cărbuni (lignit, huilă), șisturi bituminoase, minereuri metalifere și nemetalifere (fier, mangan, molibden, plumb, zinc, titan), materiale de construcții (nisip, granit, andezit, asbest, marmur ), ape minerale și termale și resurse forestiere (locul doi în țară cu peste 48% a suprafețelor ocupate de păduri).
Populația județului Caraș-Severin era conform recensământului din anul 2005 de 331876 locuitori, din care 48,7% bărbați și 51,3% femei, cu o densitate de 39 loc/km2, mult sub media națională. Gradul de urbanizare al județului era de 56,5%, județul numărând opt localități urbane: un municipiu reședință de județ – Reșița, un municipiu – Caransebeș și șase orașe – Anina, Băile Herculane, Bocșa, Moldova Nouă, Oravița, Oțelu Roșu, 69 comune și 288 sate. Sporul natural este negativ (-4,7‰) pe fondul unei natalități în scădere și a unei mortalități ridicate. Soldul migratoriu total al populației este ușor peste zero (0,2‰), județul pierzând populație prin migrație externă și intra-regională. Județul Caraș-Severin este de asemenea unul multietnic și multiconfesional, alături de români conviețuind germani, slovaci, sârbi, maghiari, romi, bulgari, etc.
În ceea ce privește forța de muncă a județului, din totalul populației ocupate în anul 2005, 24,1% lucrează în industrie, 4,1% în construcții, 37,8 % în agricultură și numai 34% în sectorul serviciilor. Rata șomajului este ridicată (7,9% în 2005), peste media național (5,9 %), ceea ce favorizează fenomenul de migrație intra-regional înspre poli de dezvoltare regională (Timișoara, Arad).
Agricultura reprezintă sectorul economic de bază al județului Caraș – Severin, angrenând cel mai mare procent al populației ocupate în agricultură din Regiunea Vest (37,8%). Agricultura practicată în acest județ este și ea una de subzistență, de autoconsum și deci neperformantă. Din totalul suprafeței județului Caraș -Severin, aproximativ 47% reprezintă teren agricol, ceea ce conferă județului un potențial agricol ridicat. Ponderea suprafețelor ocupate de păduri este de asemenea foarte mare în județul Cara – Severin (48,27%), din care 25% se încadrează în clasa de vârstă V, adică peste 100 ani.
Industria județului Caraș -Severin este caracterizată de o mai mare diversitate, îndeosebi în industria grea. Principalele ramuri industriale reprezentate în județul Caraș -Severin apar în industria extractivă, siderurgică, metalurgică și constructoare de mașini. Industria județului Caraș – Severin a fost afectată după anul 1989 de procesul de restructurare, însoțit de disponibilizări masive de personal.
În ceea ce privește sectorul serviciilor și activitatea întreprinderilor, județul Caraș -Severin cunoaște o rămânere în urmă raportat la celelalte județe
Județul Caraș -Severin are un potențial turistic remarcabil posedând atât obiective naturale de prim rang (rezervații naturale, trei parcuri naționale: Domogled – Valea Cernei, Semenic – Cheile Carașului, Cheile Nerei – Beușnița, un parc natural Porțile de Fier, izvoare minerale și termale exploatate în stațiunea balneoclimaterică Băile Herculane, stațiuni montane precum Secu, Crivaia, Semenic, Trei Ape, Poiana Mărului), dar și obiective ale patrimoniului istoric, cultural și religios (castre, drumuri și băi romane, cetăți și castele medievale, așezăminte de cult, artă populară, situri arheologice, muzee, etc). Contrar potențialului turistic incontestabil, infrastructura turistică este însă deficitară sau de slabă calitate.
Județul Caraș -Severin este străbătut de un drum european (E70), de una din ramurile Coridorului Pan-European IV, peste care se suprapun axa rutier TEN-T 7 și axa feroviar TEN-T 22 și de Coridorul Pan-European VII reprezentat de fluviul Dunărea, care coincide cu axa fluvial TEN-T 18. Densitatea căilor ferate (40,4 km/1000 km²) este sub media național (45,9 km/1000 km²), iar cea rutieră înregistrează cea mai redusă valoare din regiune (22,8 km/100 km²). La Moldova Nou se află unicul port al regiunii. Județul Caraș -Severin dispune de un aeroport de importanță regional la Caransebeș, care în prezent nu este funcțional.
Județul Hunedoara
Județul Hunedoara este situat în partea central-vestic a României, având o suprafață de 7062,67 km2, adică aproximativ 3% din teritoriul României. Județul se învecineaz la nord și nord-vest cu județul Arad, la vest cu județul Timiș, la sud-vest cu județul Caraș -Severin, la sud cu județul Gorj, la sud-est cu județul Vâlcea, la est și nord-est cu județul Alba.
Relieful județului Hunedoara este unul preponderent muntos, munții ocupând circa 68% din suprafața totală a județului, fiind reprezentați de unități ale Carpaților Meridionali care depășesc frecvent 2000 m (Munții Șureanu, Parâng, Retezat, Godeanu, Țarcu, Vâlcan) și ale Carpaților Occidentali (Munții Poiana Ruscă, Munții Metaliferi, Munții Bihor, ale căror înălțimi depășesc rareori 1400 m). O altă treaptă de relief o reprezintă depresiunile intramontane (Depresiunea Petroșani, Depresiunea Hațegului, Depresiunea Brad) și culoarele de văi (Culoarul Strei – Cerna, Culoarul Orăștiei, Culoarul Bistrei, Defileul Mureșului între Deva și Zam), care oferă condiții propice pentru locuire și activități antropice.
Teritoriul județului este străbătut de următoarele râuri: Mureșul cu afluenții săi Streiul și Cerna, Jiul, rezultat al unirii Jiului de Est cu Jiul de Vest și Crișul Alb care drenează partea nordică a județului. Lacurile sunt mai ales de origine glaciară în Retezat (Tăul Mare, Bucura, Zănoaga, Tăul Negru, Slăveiul), în Parâng (Gâlcescu, Roșiile) și din Șureanu (Iezerul Mare și Iezerul Mic), dar se remarc și lacurile antropice (Cinciș și Valea de Pești).
Resursele naturale cele mai importante ale județului sunt: zăcămintele de cărbuni (huilă, cărbune brun), minereuri feroase și neferoase complexe, minereuri auro-argintifere, materiale de construcții (dolomit, calcar, gips, nisipuri cuarțoase, travertin, marmură), ape minerale și termale și resurse forestiere.
Populația județului Hunedoara număra 480.459 locuitori la 1 iulie 2005, din care 48,6% bărbați și 51,4% femei și o densitate de 68 loc/km2, sub media națională. Județul se remarcă prin gradul ridicat de urbanizare (76,9%), cel mai mare din regiune și locul secund la nivel național, determinat și de numărul mare de localități urbane (14): un municipiu reședință de județ – Deva, șase municipii – Brad, Hunedoara, Petroșani, Lupeni, Orăștie, Vulcan, și șapte orașe – Aninoasa, Călan, Geoagiu, Hațeg, Petrila, Simeria, Uricani, 55 comune și 457 sate. Sporul natural este negativ (-3,9‰), cauzat de natalitatea în scădere și mortalitatea foarte ridicat. Soldul migratoriu total al populației este negativ (-3,5‰), fiind și cel mai scăzut din regiune, județul pierzând populație prin migrație extern și intraregional , spre județele mai dezvoltate ale regiunii. Județul Hunedoara se caracterizează și prin diversitate etnică (români, maghiari, romi, germani, etc) și confesională, deși nu atât de pronunțată ca în celelalte județe ale regiunii.
În ceea ce privește forța de muncă a județului, din totalul populației ocupate în anul 2005, 23,6% lucrează în agricultură, 33,2% în industrie, 5,2% în construcții și 38% în sectorul serviciilor. Rata șomajului este foarte ridicată (9,4% în 2005), mult peste media națională (5,9 %) și cea mai ridicată din regiune, ceea ce favorizează fenomenul de migrație intra-regională înspre polul, respectiv centrul de creștere regională (Timișoara, Arad).
Spre deosebire de celelalte județe mai slab dezvoltate al regiunii (Cara – Severin), agricultura în județul Hunedoara nu este, paradoxal, sectorul economic de bază al județului, deținând cel mai scăzut procent al populației ocupate în agricultură din Regiunea Vest (23,6%). Explicația ar putea rezida în faptul că relieful muntos nu oferă condiții propice practicării agriculturii pe suprafețe extinse, dar și în puternica dezvoltare a industriei. Din totalul suprafeței județului Hunedoara, numai aproximativ 39,8% reprezintă teren agricol, fiind procentual cel mai scăzut din regiune.
Industria județului Hunedoara este caracterizată de o mai mare diversitate, îndeosebi în industria grea. Principalele ramuri industriale reprezentate în județul Hunedoara apar în industria extractivă, siderurgică, metalurgică, dar sunt bine reprezentate și alte ramuri ca: industria confecțiilor din textile, piele și blănuri, industria alimentară și a băuturilor, industria textilă, industria de prelucrare a lemnului. Industria județului Hunedoara, ca și cea a județului Caraș -Severin a fost afectată după anul 1989 de procesul de restructurare, însoțit de disponibilizări masive de personal. Ca volum al producției industriale, județul Hunedoara se situează pe locul șaselea în țară, apreciindu-se că asigură 3,4 % din producția la nivel național.
În ceea ce privește sectorul serviciilor și activitatea întreprinderilor, județul Hunedoara cunoaște o rămânere în urmă raportat la județele dezvoltate ale regiunii (Arad, Timiș), atât în ceea ce privește repartiția numerică, rezultatele lor economice, eficiența cu care folosesc forța de muncă disponibilă sau investițiile directe brute realizate.
Județul Hunedoara este județul cu potențialul turistic cel mai ridicat din regiune, mai ales din punct de vedere al obiectivelor antropice. Printre obiectivele naturale de importanță se pot enumera: rezervații naturale și dacice în Munții Orăștiei (Sarmizegetusa Regia), cetăți și castele medievale (Cetatea Devei, Castelul Corvineștilor din Hunedoara), așezăminte de cult, artă și obiceiuri populare (târgurile de pe Muntele Găina), situri arheologice, muzee (Muzeul Aurului din Brad), etc. În ciuda potențialului turistic excepțional, infrastructura turistică este de slabă calitate sau insuficient dezvoltată.
Județul Hunedoara este străbătut de două drumuri europene principale (E68 și E79) și de unul secundar (E673), de una din ramurile Coridorului Pan – European IV, peste care se suprapun axa rutier TEN-T 7 și axa feroviar TEN-T 22. Densitatea căilor ferate (41,2 km/1000 km²) este sub media națională (45,9 km/1000 km²), în vreme ce cea rutieră înregistrează cea mai mare valoare din regiune (45,4 km/100 km²), cu mult peste media național (33,5 km/100 km²). Județul Hunedoara dispune de un aeroport de importanță regională la Deva utilizat în prezent doar pentru activități de aviație sportivă.
Județul Timiș
Județul Timiș este cel mai vestic județ al României, ceea ce îi conferă o poziție geografică privilegiată în raport cu Europa de Vest. Județul se învecinează la vest cu Ungaria, la sud-vest cu Serbia și cu județele Arad la nord, Caraș – Severin la sud și Hunedoara la est.
Suprafața județului este de 8.696,7 km2, ceea ce reprezintă 3,65% din suprafața țării, ocupând ca întindere locul întâi pe țară.
Relieful județului este destul de variat, având drept formă de relief predominantă câmpia (Câmpia de Vest cu subunitățile ei) care acoperă partea vestic și centrală a județului și pătrunde sub forma unor golfuri în zona deluroasă. Aceasta din urmă este reprezentată de Dealurile Banatului și Crișanei (Dealurile Lipovei, Dealurile Surducului și Dealurile Pogănișului) și se continuă spre est cu relief montan reprezentat de Munților Poiana Ruscă.
Teritoriul județului Timiș este străbătut de la est la sud-vest de râurile Bega și Timiș. În nord își urmează cursul, de la est spre vest, râurile Mureș si Aranca. Lacurile județului sunt de suprafețe și adâncimi mici (Lacul Pogăniș, Lacul Surduc, Lacul Bârzava, etc).
Județul deține câteva resurse naturale subsolice semnificative precum: zăcămintele de hidrocarburi lichide și gazoase, minereuri metalifere (fier, mangan), materiale de construcții (nisip, granit, andezit, bazalt, calcar, marmură, balast) și ape minerale și termale.
Județul Timiș avea la 1 iulie 2006 o populație de 659.299 locuitori, din care 47,9% bărbați și 52,1% femei și o densitate de 75,8 loc/km2 sub media națională de 90,7 loc/km2. Gradul de urbanizare al județului este de 62,9%, județul numărând zece localități urbane: un municipiu reședință de județ – Timișoara, un municipiu – Lugoj, și opt orașe – Sânnicolau Mare, Jimbolia, Buziaș, Făget, Deta, Ciacova, Recaș și Gătaia, 85 comune și 312 sate.
Sporul natural al populației, deși cel mai ridicat din regiune este totuși negativ (-2‰), cauzat de o natalitate în scădere și o mortalitate general ridicată. Soldul migratoriu total al populației este pozitiv (2,4‰) și cel mai mare din Regiunea Vest, județul atrăgând o populație însemnată din județele mai slab dezvoltate ale regiunii (Hunedoara, Caraș – Severin), dar pierzând prin migrație externă.
Forța de muncă a județului este înalt calificată și bine instruită, datorită existenței a numeroase unități de învățământ superior de prestigiu și datorit cunoașterii mai multor limbi străine ca urmare a multietnicității populației. Cea mai mare pondere a populației ocupate civile în anul 2005 se înregistra în sectorul terțiar, al serviciilor (41,5%). O pondere însemnată a populației județului era ocupată în agricultură, reprezentând 24,9% din total. În ceea ce privește populația ocupat din industrie, aceasta reprezenta, în 2005, 28% din totalul populației ocupate, în timp ce în domeniul construcțiilor activau 5,6% din total.
Rata șomajului în județul Timiș este scăzut (2,3% în 2005) aflându-se atât sub media regională (5,1%), cât și sub media național (5,9%), județul confruntându-se cu problema șomajului prea scăzut și a dezechilibrului între cerere și ofertă.
Agricultura reprezintă a treia ramură economică în județul Timiș, atât din punct de vedere al populației ocupate, cât și în ceea ce privește contribuția la formarea Produsului Intern Brut al județului. Potențialul agricol pe care îl are județul Timiș este remarcabil, datorită suprafețelor agricole întinse (81% din suprafața jude ului) și solurilor de foarte bun calitate. Deși în prezent acesta este subvalorificat, se prognozează însă că în viitor să devin una dintre cele mai atracive oferte de cooperare economică a județului Timiș pentru investitorii străini.
Industria județului Timiș este puternic și diversificată, fiind susținut de tradiție, localizarea vestică a județului, precum și de forța de muncă înalt calificată, atuuri care sunt confirmate de prezența numeroasă a investitorilor, atât autohtoni cât și străini. Ponderea cea mai însemnat în producția totală a județului (70%) o deține industria prelucrătoare, cu principalele ramuri ale acesteia, industria alimentară, industria chimică, industria de prelucrare a metalului și a lemnului. Alte sectoare importante sunt industria textilă, a pielăriei și încălțămintei și industria constructoare de mașini și echipamente.
Sectorul serviciilor este ramura economică principală în județul Timiș, atât în ceea ce privește populația ocupată care activează în acest sector, cât și din punctul de vedere al volumulului investițiilor. Sectorul serviciilor de interes public și privat a înregistrat în ultimii ani o evoluție cantitativă și calitativă foarte rapidă, instituțiile de interes public și firmele private care activează în acest domeniu remarcându-se printr-un grad tot mai ridicat de profesionalism și eficiență. La domeniile de activitate clasice, se mai adaugă unele inovatoare inovatoare cum ar fi: informatica, telecomunicațiile, domeniul financiar – bancar și de asigurări, de îngrijire personală, de organizare de evenimente, de consultanță, etc.
În ceea ce privește oferta turistică, județul Timiș asigură condițiile practicării mai multor tipuri de turism, chiar dacă patrimoniul natural și antropic nu este la fel de bogat comparativ cu alte județe ale regiunii. Astfel, turismul de afaceri este practicabil în centrele urbane, mai ales în Municipiul Timișoara. Turismul balnear și de agrement este reprezentat prin stațiunile Buziaș și Băile Călacea. Turismul cultural-istoric cuprinde rețele bogate de situri istorice și arheologice, monumente istorice și de arhitectură, biserici și muzee. De asemenea, județul Timiș adăpostește Parcul Natural Lunca Mureșului (împreună cu județul Arad), rezervații naturale și monumentele ale naturii cu un mare număr de specii de plante și animale rare (mlaștinile de la Satchinez, parcul dendrologic Bazoș). Cu toate acestea, serviciile turistice nu sunt competitive, gradul de utilizare a structurilor de cazare turistică fiind foarte redus (29,5%).
Județul Timiș, prin Municipiul Timișoara, reprezintă un important nod regional feroviar, rutier și aerian. Județul este traversat de un drum european principal (E70) și de două drumuri europene secundare (E671 și E673) și de Coridorul Pan-European IV, peste care se suprapun axa rutieră TEN-T 7, care se desparte în două ramuri la Lugoj și axa feroviară TEN-T 22. De asemenea, autostrada Nădlac – Arad – Timișoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Pitești – București – Cernavodă – Constanța reprezintă o importanță semnificativă, oferind posibilitatea conectării astfel a județului cu celelalte județe, precum și cu rute importante din Europa Centrală și Marea Neagră. Densitatea drumurilor publice (33,4 km/100 km²) din Timiș este la nivelul celei naționale (33,5 km/100 km²) și superioară celei regionale (32,1 km/100 km²). Rețeaua feroviară este foarte bine dezvoltată, cu o densitate a căilor ferate (91,9 km/1000 km²) mult peste media regională (59,4 km/1000 km²) și națională (45,9 km/1000 km²). Transportul aerian este asigurat de Aeroportul Internațional Timișoara, al doilea aeroport ca importanță și mărime din țară și cel mai important aeroport din Euroregiunea DCMT.
Managementul exploatării și întreținerii amenajărilor de irigații în regiunea Vest
Structura Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF)
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) administrează amenajările de îmbunătățiri funciare din patrimoniul Statului Român, în regiunea Vest, prin filialele teritoriale Timiș-Mureș Inferior și Mureș-Oltul Mijlociu.
Figura 17 Structura organizatorică ANIF la nivel național (ANIF)
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) filiala teritorială Timiș-Mureș Inferior administrează amenajările de îmbunătățiri funciare din județele Timiș, Arad – prin unitatea de administrare Arad, și Caraș-Severin – prin unitatea de administrare Caraș-Severin.
Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) filiala teritorială Mureș-Oltul Mijlociu administrează amenajările de îmbunătățiri funciare din județul Hunedoara prin unitatea de administrare Hunedoara.
Amenajarări de irigații existente în regiunea Vest
Statistici privind lucrările de irigații
Perspectiva finanțării pentru reabilitarea și modernizarea amenajărilor de irigații
STUDIUL ECHIPAMENTELOR DE IRIGAT MODERNE
STUDIU DE CAZ PENTRU O AMENAJARE LOCALĂ DE IRIGAȚII DIN CÂMPIA DE VEST A ROMÂNIEI
Prezentare generală
Amenajarea locală de irigații face parte din Câmpia de Vest a României, câmpie relative plană cu o anumită neuniformitate, dată de prezența a numeroase privaluri, zone covatate, grinduri și formații dunoide.
Figura 18 Vedere de ansamblu asupra amplasamentului amenajării locale de irigații
Studiul climatic întocmit pe baza datelor culese de la stațiunea meteorologică Sânnicolau Mare, stațiune situată în centrul zonei studiate, a relevat un climat tipic Câmpiei de Vest găsindu-se sub influența climatului vest-european și mai ales a climei mediteraneene, mult mai blând decât în restul zonelor din țara, cu veri și ierni în care temperaturile extreme nu au valori deosebite, fiind propice pentru majoritatea culturilor agricole.
Pe perioada analizată a rezultat că media precipitațiilor anuale este de 514,3 mm cu variații între 267,7 mm și 749,2 mm. Lunile cele mai ploioase sunt lunile mai-iunie, iar cele mai secetoase sunt lunile august – septembrie, precum și lunile de iarnă ianuarie-februarie. Precipitațiile înregistrate în perioada 1980-2012 sunt prezentate în tabelul nr. 1.
Tabel 8
Ploile torențiale căzute în zona Aranca variază între 4,9 mm și 86 mm cu intensități cuprinse între 0,11-1,87 mm/min. precipitațile maxime în 24 de ore înregistrate la stațiunea Sânnicolau Mare și calculate pentru diverse asigurări se prezintă astfel în tabelul nr. 2.
Tabel 9
Pentru perioada noiembrie-mai valoarea precipitațiilor maxime în 24 de ore la diverse asigurări se prezintă în tabelul nr. 3.
Tabel 10
Din calculul bilanțului apei în sol a rezultat că excesul de umiditate apare începând cu luna decembrie și sfârșește în general în luna mai și numai excepțional apare în lunile de vară. Este caracterizat printr-un indice termic I=50. Temperatura medie anuală în zonă este de 11,0˚C, având amplitudini mult mai mici față de restul țării. Temperaturile înregistrate în perioada 1980-2012 sunt prezentate în tabelul nr. 4.
Tabel 11
Constanta termică dă indici asupra condițiilor prielnice de cultivare în zonă a majorității plantelor agricole. Temperaturile ridicate din lunile martie-aprilie grăbesc topirea zăpezilor contribuind la mărirea excesului de umiditate.
Indicele de seceta De Martonne permite determinarea gradului de ariditate al unei regiuni pentru perioade caracteristice (un an sau o lună), fiind o expresie a caracterului restrictiv pe care condițiile climatice îl impun anumitor formațiuni vegetale. Valorile calculate în intervalul analizat 1980-2012 în zona Sânnicolau Mare se prezintă în tabelul nr. 5.
Tabel 12
Regimul eolian nu prezintă caracteristici deosebite atât ca durată cât și frecvență. Din datele culese de la stațiunea meteorologică Sânnicolau Mare reiese că cele mai frecvente vânturi sunt din direcția S-E în proporție de 18%, iar viteza medie cea mai mare o au vânturile din direcția N-V cu 3,1 m/s. Vânturile calde contribuie în mare măsură la evaporația apelor de la suprafața solului.
Bazinul Aranca este situat într-o zonă de câmpie plană a cărei neuniformitate este dată de prezența a numeroase privaluri, zone covatate, grinde și formații dunoide. Înainte de amenajarea râului Mureș, zona Aranca a fost brăzdată de numeroase brațe ale Mureșului care au dat zonei un caracter de deltă cu depuneri aluvionare de la nisipuri la argile care sub influența factorilor locali pedogenetici au generat soluri aluviale, lăcoviști, soluri sărăturate și soluri cernoziomice. Aceste soluri au evoluat în condițiile excesului de umiditate. Astăzi sunt lăcoviști de diferite tipuri care ocupă suprafețe însemnate cu deosebire în Compartimentul IV.
Din punct de vedere al constantelor hidrofizice solurile au fost diferențiate în fiecare subbazin (unitate de desecare), în trei mari categorii rezultând pentru compartimentul IV [ISPIF,2009]:
Soluri cu textură grea (din grupa lăcoviștilor) 63,4 %;
Soluri cu textură mijlocie (din grupa aluviosolurilor) 33,3 %;
Soluri ușoare (din grupa cernoziomurilor) 3,3 %.
Din calculul bilanțului apei în sol rezultă că excesul de umiditate apare începând cu luna decembrie și se sfârșește în general în luna mai și numai excepțional apare în lunile de vară.
Pe cele trei categorii de sol, grele (lăcoviști), medii (aluviuni) și ușoare (cernoziomuri) excesul de apă mediu lunar (mc/ha) se prezintă în tabelul nr. 6.
Tabel 13 [ISPIF,2009]
Rezultă din tabelul nr. 6 că în lunile iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, apare deficitul de umiditate.
Din calculele de asigurare au rezultat următoarele cantități în mm prezentate în tabelul nr. 7.
Tabel 14 [ISPIF,2009]
Din bilanțul apei în fiecare din cele trei categorii caracteristice de soluri a rezultat că în perioada de 20 de ani excesul de apă apare în medie timp de 7 luni, (XII-VI) în soluri grele cu un maxim de 577 mc/ha în luna martie; timp de 5 luni (II-VI) în soluri medii cu un maxim de 335 mm/ha în luna aprilie; timp de 4 luni (III-VI) în soluri ușoare cu un maxim de 231 mc/ha în luna aprilie. În fiecare categorie de sol a fost considerat și un aport freatic de 1500 mc/ha repartizat în lunile II-V.
Bilanțul apei evidențiază rolul determinant al factorului sol în ceea ce privește frecvența și intensitatea excesului de apă, precum și faptul că cele mai mari ape interne apar la începutul primăverii, fapt confirmat de toate observațiile privind comportarea sistemului în ultimii 70 de ani. [ISPIF,2009]
Din punct de vedere geomorfologic zona face parte din Câmpia de Vest și se prezintă ca o câmpie plană ușor înclinată de la nord-est la sud-vest. Altitudinea maximă a zonei este de 106 m în apropiere de Felnac și 78 m la frontiera Serbiei, vest de localitatea Valcani. Se întâlnesc mai multe forme geomorfologice distincte:
lunca râului Mureș situată de-a lungul Mureșului, îngustă în partea din amonte și se lățește treptat până la 5 km aval de Periam;
terasa Mureșului se observă bine de la Felnac până în apropiere de localitatea Saravale-Sîmpetru Mare-Pesac, continuându-se în câmpia înaltă Galațca;
câmpia joasă de divagare începe la vest de localitățile Cenad-Sânnicolaul Mare-Teremia, cu o pantă foarte mică și brăzdată de numeroase zone covatate și privaluri care favorizează stagnarea apelor superficiale.
Zona Aranca este străbătută de două colectoare principale Aranca și Galațca care se continuă la vest pe teritoriul Serbiei, aceștia fiind emisarii principali ai tuturor apelor din sistemul hidrotehnic Aranca. [ISPIF,2009]
Sub aspect geologic zona Aranca este constituită din depozite cuaternare reprezentate prin depunerile aluvionare ale râului Mureș. În zona de luncă și terasă din forajele executate se observă prezența depozitelor aluvionare reprezentate prin terenuri argilo-prăfoase-nisipoase până la adâncimea de 15 m de unde apar straturi coezive impermeabile formate din argile și prafuri argiloase. Începând din zona Cenad – Sânnicolau Mare – Teremia spre vest depozitele nisipoase se subțiază în grosime dispărând aproape complet în zona Chereștur – Beba Veche – Valcani , unde apare o stratificație încrucișată de argile și prafuri, și numai sub formă de lentile mici nisipuri. [ISPIF,2009]
Studiile geotehnice s-au axat pe o cartare și raionare geotehnică de suprafață: foraje pe amplasamentul stațiilor de pompare și stratificația canalului descărcător Aranca-Mureș de 19,2 km lungime. Cu datele obținute s-a întocmit raionarea geotehnică pe două limite de la 0-2 m și între 2-4 m. Au fost obținute raioane geotehnice prezentate în continuare. [ISPIF,2009]
Raionul geotehnic fomat din argile, argile prăfoase și argile nispoase cu următoarele caracteristici fizico-mecanice:
Umiditate (W) 15-39
Indice de plasticitate (Ip) 19-70
Indice de consistență (Ic) 0,47-1,10
Densitate (tc/mc) 1,72-2,06
Porozitate (n%) 32-52
Unghi de frecare (𝜑˚) 3˚-24˚20‘
Coeziunea (kg/cmp) 0,1-0,82
Permeabilitatea pământurilor cuprinse în acest raion este mică 10-6-10-7, iar pachetul argilos prezintă fenomenul de contracție, umflare.
Raionul geotehnic fomat din strate de praf argilos, praf argilos-nisipos, lut și praf nisipos se caracterizează din punct de vedere fizico-mecanic, astfel:
Umiditate (W) 14-31,5
Indice de plasticitate (Ip) 12-32
Indice de consistență (Ic) 0,57-1,10
Densitate (tc/mc) 1,51-2,10
Porozitate (n%) 34-44
Indice de saturație 0,42-1,05
Unghi de frecare (𝜑˚) 6˚-24˚20‘
Coeziunea (kg/cmp) 0,1-0,7
Permeabilitatea acestor terenuri este medie k=10-4.
Raionul geotehnic fomat din nisipuri argiloase, nisipuri prăfoase și nisipuri fine și mijlocii, prezintă următoarele caracteristici fizico-mecanice:
Umiditate (W) 15-29
Indice de plasticitate (Ip) 11-22
Indice de consistență (Ic) 0,64-1,05
Densitate (tc/mc) 1,67-0,2
Porozitate (n%) 35-47
Unghi de frecare (𝜑˚) 16˚40‘-35˚
Coeziunea (kg/cmp) 0-0,5
Permeabilitatea pământurilor cuprinse în acest raion este mai mare k=10-2x 10-4.
Conform zonării teritoriului României în termeni de valori de vârf ale accelerației terenului pentru proiectarea, amplasamentul se află în zona pentru care ag= 0,16 g, iar perioada de colț TC=o,7 s. Conform STAS adâncimea de îngheț se situează între 70 și 80 cm. [ISPIF,2009]
Hidrogeologia bazinului Aranca este legată de acțiunea factorilor naturali morfologici, geologici, hidrografici, climatici. Acești factori influențează existența stratelor acvifere freatice și de adâncime care se manifestă deosebit în funcție de condițiile locale. Apa freatică este cantonată în strate cu textură care variază de la nisipuri și chiar nisipuri cu pietrișuri.
În zona de luncă și terasă stratele acvifere fiind constituite din nisipuri cu pietrișuri permit înmagazinarea și circulația apei. În zona de câmpie joasă (compartimentul IV) depozitele predominante sunt cele cu permeabilitate redusă făcând ca apele subterane să circule greu, iar apele de suprafață să fie reținute pe suprafețele agricole.
Adâncimea apei freatice cartată în zona Aranca variază între 0 și 2 m. Nivelurile cartate reprezintă cele mai ridicate niveluri din șirul de ani analizați în aceași perioadă.
Din analiza perioadei de observații la puțurile hidrogeologice și fântânile deschise, rezultă că cele mai ridicate niveluri se înregistrează în lunile martie, și aprilie și foarte rar în februarie și iunie, iar cele mai scăzute în lunile octombrie, decembrie. Alimentarea stratului freatic se face în principal din precipitațiile căzute în zonă, cât și din scurgerile subterane din zona de terasă și premontană deasemenea nivelurile ridicate și de lungă durată pe râul Mureș alimentează stratele acvifere.
În ceea ce privește chimismul apelor freatice se constată din probele analizate că în Compartimentul IV conținutul de săruri este de 2-3 g/l, izolat mai mare până la 4-6 g/l în care este prezent și sodiul și ionul de sulf care fac ca în anumite perioade să fie agresive față de betoane și de metale. [ISPIF,2009]
Rețeaua hidrografică este formată din cursuri cu debit permanent și rețea cu debit periodic. Râul Mureș prin digul stâng în lungime de 66,5 km între froniera cu Ungaria și comuna Felnac delimitează la nord sistemul Aranca. Este singurul curs natural cu debit permanent și emisarul apelor mari din sistemul Aranca unde se pompează în perioadele de restricție de la frontiera româno-sârbă, prin stațiile de pompare Mureș (Begova) și Cenad. Totodată râul Mureș constituie și sursa de apă pentru irigarea suprafețelor agricole din zonă.
Compartimentul IV este deservit de canalul Aranca în lungime de 40 km de la frontieră și canalul Silvia care este și limita pentru compartimentul II Aranca. În canalul Aranca se descarcă întreaga rețea de desecare din cadrul Compartimentul IV. Evacuarea apelor din Compartimentul IV se face mixt gravitațional în perioade de ape mici și prin pompare în perioadele cu pecipitații.
Canalele Silvia și Aranca sunt folosite ca și canale de alimentare cu apă pentru irigații. Alimentarea cu apă din râul Mureș se face gravitațional și prin pompare prin stația de pompare Cenad cu un debit instalat de Q = 3 mc/s. [ISPIF,2009]
În urma analizei efectuate cu privire la posibilitatea introducerii irigațiilor corelat cu lucrările hidroameliorative existente în zonă a rezultat o suprafață interesată în lucrări de irigații și desecări de 7.849 ha și o capacitate brută de irigație de 6.711 ha, amplasată în 4 suprafețe distincte după cum urmează:
Plot Aranca 2.589 ha;
Pivot 1 216 ha;
Pivot 2 154 ha;
Plot Cociohat 3.752 ha.
Sunt prevăzute canale deschise din pământ care să conducă apa în parcele de teren de unde este preluată prin instalații de tip pivot central fix sau instalații cu deplasare liniară pentru a fi distribuită la plante. Suprafața totală brută amenajată pentru irigatii este de 6.711 ha. [ISPIF,2009]
Debitul total ce urmează a fi preluat din canalele aflate în administrarea A.N.I.F. pentru irigarea suprafețelor este de 6,5 m3/sec.
Amenajarea suprafețelor pentru irigat se realizează în patru ploturi distincte prezentate în parte în cele ce urmează.
Plot Aranca situat la sud de calea ferata Sânnicolau Mare – Dudeștii Vechi. Plotul este delimitat la nord de o limita convențională situată la sud de calea ferata Sânnicolau Mare – Dudeștii Vechi și la sud o limită conventională situată la nord de canalul Giucoșin – Valcani și Giucoșin – Sânnicolau, la est plotul este delimitat de canalul de alimentare CA, iar la vest este delimitat de canalul L1 și canalul Giucoșin – Valcani. [ISPIF,2009]
Plotul este alimentat cu apă din canalul Aranca prin SP Aranca irigații cu un debit instalat de 2,8 m3/sec. Stația de pompare Aranca este echipată cu 2 electropompe verticale de tip AMACAN PA 4700-470/65 cu Q= 2520 m3/h (0,7 m3/sec), din care una cu debit reglabil și o pompă submersibilă Flyt cu Q= 5040 m3/h (1,4 m3/sec). Alimentarea cu energie electrică se face de la un grup electrogen acționat de un motor termic. Cele două electropompe verticale și grupul electrogen sunt amplasate într-o baracă metalică. Pompa Flyt se amplasează în bazinul de aspirație, în exteriorul barăcii metalice. Refularea se face prin conducte metalice într-un bazin de refulare amplasat pe canalul CA la Km. 0+050. [ISPIF,2009]
Stația de pompare Aranca irigații este amplasată pe malul stâng al canalului Aranca la Km 24+700. Nivelul de exploatare al stației de pompare SP Aranca irigații este de 78,70 mdMA. Apa preluată din canalul Aranca este condusă prin CA și distribuită în plotul Aranca prin intermediul a 4 canale cu rol mixt irigații desecare (IR1–IR4) la suprafața de irigat de unde este preluată de instalații de irigat cu deplasare liniară și distribuită pe culturile agricole. Instalațiile de irigat dispun de grupuri proprii de pompare și deplasare. Instalațiile sunt de tipul 2×500 m cu un debit de 0,3 m3/sec./instalație. [ISPIF,2009]
Figura 19 Schema de amenajare a plotului Aranca cu pivot 1 și pivot 2 [ISPIF,2009]
Canalele CA și IR1–IR4 sunt canale de pământ neimpermeabilizate care au dublu rol irigații și desecare. Pe canalele de irigații sunt prevăzute biefar pentru gestionarea eficientă a apei de irigații și construcții de dirijare a apei. De asemenea sunt prevăzute podețe pentru accesul în parcelele agricol. Golirea canalelor de irigații se face în colectoarele de desecare L1, Giocoșin – Valcani și Giocoșin – Sânnicolau.
Canalele IR1–IR4 proiectate în palier sunt folosite în afara perioadei de irigații pentru colectarea și evacuarea apelor în exces provenite de pe terenurile agricole, având rolul de colectoare secundare de desecare.
Suprafața brută amenajată pentru irigații a plotului Aranca este de 2.589 ha.
Pivot 1 este situat la sud de plotul Aranca suprapus peste canalul Giucosin –Valcani între Km 12+960 și Km 15+490.La extremitatea sudică suprafața amenajată pentru irigații pentru Pivot 1 este limitrofă cu frontiera de Stat cu Serbia. Suprafața plotului Pivot 1 este circulară cu raza de 830 m. Suprafața Pivot 1 se alimenteaza cu apă din canalul Aranca prin intermediul canalului CA, IR4 și IR5.
Plotul de irigații Pivot 1 hidroameliorativ este amplasat în U.D. Aranca Inferioară. Capacitatea de irigații brută a plotului Pivot 1 este de 216 ha. [ISPIF,2009]
Pivot 2 este situat la sud de intravilanul comunei Valcani fiind limitrof canalului Giocoșin – Valcani între Km 6+570 și km 6+920. Plotul de irigații Pivot 2 se alimentează din Aranca prin intermediul CA, IR4, Giocoșin – Valcani, și IR6. În cazul în care nivelul în canalul Aranca permite, alimentarea plotului se poate face și gravitațional prin intermediul canalului L1 și Giocoșin – Valcani.
Plotul de irigații Pivot 2, hidroameliorativ este amplasat în U.D. Giocoșin – Valcani. Capacitatea de irigații brute a plotului Pivot 2 este de 154 ha. [ISPIF,2009]
Plot Cociohat este situat la nord de intravilanul comunei Valcani pe malul drept al canalului Aranca. Este delimitat la sud de canalul CC traseu nou și canalul L2, la est de canalul Cociohat, la nord de drumul de exploatare (De) care face delimitarea între proprietăți., iar la vest de frontiera dintre România și Serbia. [ISPIF,2009]
Plotul este alimentat cu apă din canalul Aranca prin intermediul canalului Cociohat. Alimentarea cu apa a plotului de irigații Cociohat se face după cum urmează[ISPIF,2009]:
pentru o suprafață de 2.827 ha situată la nord de SP Cociohat irigații (canale de alimentare IR 10, IR 10a, IR11, IR11a, IR 12, IR12a, IR13, IR14, IR14a, IR15) alimentarea se face fie prin intermediul stației de pompare SP Cociohat irigații cu un debit de 2,8 m3/sec, fie gravitațional prin intermediul canalului IR12a la un nivel în canalul Aranca de 77,80 md MA. Stația de pompare Cociohat irigații va fi echipată cu 2 electropompe verticale de tip AMACAM PA 4700 – 470/65 cu Q= 2520 m3/h (0,7 m3/sec) din care unul cu debit reglabil și o pompă submersibilă Flyt cu Q= 5040 m3/h (1,4 m3/sec). Alimentarea cu energie electrică se face de la un grup electrogen activat cu motor diesel. Cele 2 electropompe verticale și grupul electrogen sunt amplasate într-un container metalic. Pompa Flyt este amplasată în bazinul de aspirație în exteriorul containerului. Refularea se face prin conducte metalice într-un bazin de refulare amplasat pe canalul CA la Km 0+120.
pentru o suprafață de 925 ha situata la sud de SP Cociohat irigații, alimentarea cu apă a canalelor de distribuție se face direct din canalul Cociohat. Debitul preluat în mod direct din canalul Cociohat este de 0,9 m3/sec.
Figura 20 Schema de amenajare a plotului Cociohat [ISPIF,2009]
Nivelul de apă ce urmează a fi asigurat pe canalele Aranca amonte de stăvilarul de la km 3+100 și pe canalul Cociohat pentru o alimentare gravitațională a plotului Cociohat este de 77,80 md MA. Nivelul minim de exploatare a stației SP Cociohat irigații este de 76,50 md MA. [ISPIF,2009]
Apa preluată din canalul Cociohat fie direct, fie prin intermediul stației de pompare, este distribuită prin intermediul canalelor IR10–IR17 în suprafețele de irigat de unde este preluată de instalațiile de irigat cu deplasare liniară și distribuită pe culturile agricole. Instalațiile de udare dispun de grupuri proprii pentru preluarea apei din IR-uri și pentru deplasare. Instalațiile sunt de tipul 2×500 m cu un debit de 0,3 m3/sec. Fac excepție instalațiile de pe canalul IR 13 care sunt de tipul 1×500 cu un debit de 0,150 m3/sec. [ISPIF,2009]
Canalele de distribuție a apei (IR) sunt canale din pământ neimpermeabilizate cu dublu rol de irigații și desecare. Golirea canalelor de irigații se face în colectoarele de desecare CC reamplasat și Cociohat. Pe canalele de irigații sunt prevăzute construcții de reținere și dirijare a apei. De asemenea sunt prevăzute podețe pentru accesul în parcelele agricole. Suprafata brută amenajată pentru irigații a plotului Cociohat este de 3.752 ha. [ISPIF,2009]
Zona studiată face parte din Sistemul de desecare Aranca Compartiment IV, sistem aflat în administrarea A.N.I.F. Unitățile de desecare aferente lucrărilor de irigații sunt [ISPIF,2009]:
U.D. Aranca Inferioară;
U.D. Valcani I;
U.D. Valcani II;
U.D. Cociohat.
Pentru eliminarea apelor în exces din precipitațiile căzute în zonă și a celor provenite din accidente în sistemul de irigații este necesar să se păstreze capacitatea de desecare existentă. Având în vedere folosirea echipamentelor de ultimă generație de tip pivot central fix și instalații cu deplasare liniară care prevăd mutarea mecanizată a acestora și automatizarea aplicării udărilor, a apărut necesitatea reamplasării rețelei de canale de desecare în corelare cu lucrările de irigații. Pentru realizarea acestei cerințe s-a renunțat aproape în totalitate la rețeaua interioară de desecare care a fost înlocuită cu o rețea nouă rectangulară încadrată în schema hidrotehnică a sistemului de desecare Aranca IV existent. [ISPIF,2009]
Rețeaua de canale colectoare de desecare din cadrul schemei hidrotehnice a sistemului Aranca Compartiment IV se păstreaza nemodificată cu următoarele excepții:
se reamplasează traseul canalului Giucoșin – Valcani între km 12+960 și km 15+490 pentru a asigura funcționarea instalației de alimentare a plotului Pivot 1;
ca urmare a reamplasării canalului Giucoșin – Valcani între km 12+960 și km 15+490 se desființează canalul Giucoșin – Sânnicolau între km 0+000 și km 0+250;
se reamplasează traseul canalului Giucoșin – Valcani între km 6+570 și km 6+920 pentru a asigura funcționarea instalației de alimentare a plotului Pivot 2;
se reamplasează canalul CC din U.D. Valcani II începând cu km 0+250 pe limita frontierei de Stat cu Serbia creând premizele alimentării corespunzătoare a canalelor IR care nu mai trebuie să subtraverseze canalul CC cât și o descărcare corespunzătoare a canalelor IR în cazul folosirii acestora ca și colectare secundare de desecare;
Stațiile de pompare pentru evacuarea apei din desecare prin modificarea rețelei de desecare și-au modificat debitele instalate și nici nivelele de pornire sau oprire a agregatelor. Realizarea canalului de alimentare CA a plotului Cociohat paralel cu drumul Valcani – Cheglevici a permis păstrarea separării evacuării apelor din desecare prin cele două unități de desecare Cociohat și Valcani II în limitele debitelor și nivelelor din regulamentul de exploatare. [ISPIF,2009]
Din punct de vedere al rețelei interioare de desecare au fost realizată o rețea rectangulară în care canalele IR au rolul unor colectoare secundare de desecare în care se evacueze canalele de ordin III și IV. Întreaga rețea de desecare este prevăzută cu construcții hidrotehnice, stăvilare activate manual sau evacuări cu clapet care sa prevină pătrunderea apei din IR în perioade de irigații în rețeaua de desecare. De asemenea, la intersecția drumurilor de exploatare cu rețeaua de desecare sunt prevăzute podețe, podețe stăvilar sau podețe cu clapet, și după caz pentru accesul în parcelele agricole. [ISPIF,2009]
Pentru a asigura scurgerea apelor spre rețeaua de desecare, ca măsura agropedoameliorativă, s-au realizat nivelări la nivel de parcelă pe întreaga suprafață interesată în lucrări. De asemenea s-au realizat lucrări de scarificare pentru îmbunătățirea circulației pe verticală a apei și aplicări de amendamente pentru corectarea PH-ului solului. [ISPIF,2009]
Calculul necesarului de apă
Pentru raionul pedoclimatic 59 corespunzător zonei Sânnicolaul Mare sunt prezentate în tabelul nr. 8 normele de irigație corespunzătoare și schema udărilor necesare diferitelor culturi pentru un an secetos si respectiv an mediu.
Tabel 15
Necesarul de apă ce urmează a fi preluat din sursă a fost calculat pe baza planului de cultură comunicat de beneficiar pentru cele două zone Aranca și Cociohat după cum urmează:
Zona Aranca cuprinde: Plot Aranca, Pivot 1 și Pivot 2:
Planul de cultură pentru zona Aranca cuprinde:
Păioase: 57%
Porumb: 20%
Rapiță: 20%
Furaje: 3%
Zona Cociohat include: Plot Cociohat:
din care:
2827 ha aferente stației de pompare Cociohat
925 ha cu alimentare directă din canalul Cociohat.
Planul de cultură pentru zona Cociohat cuprinde:
Păioase: 50%
Porumb: 30%
Floarea-soarelui:20%
Din graficul de udare întocmit pentru SP Aranca irigații și SP Cociohat irigații rezultă un debit de 2,8 mc/s pentru fiecare stație la care se adaugă un debit de 0,9 mc/s pentru alimentarea unei suprafețe de 925 ha direct din canalul Cociohat situată la sud de SP Cociohat irigații.
Necesarul de apă și normele de irigații se găsesc în tabelul nr. 8.
Volumul anual de apă:
ZONA ARANCA
An secetos:
Păioase:
Porumb:
Rapiță:
Furaje:
An mediu:
Păioase:
Porumb:
Rapiță:
Furaje:
ZONA COCIOHAT
An secetos:
Păioase:
Porumb:
Fl.s.:
An mediu:
Păioase:
Porumb:
Fl.-s.:
în an secetos
în an mediu
Având în vedere textura grea a terenului existetnt în zonă se recomandă micșorarea normelor de udare cu 30% și micșorarea timpilor de revenire tot cu 30%, mărindu-se astfel numărul de udări aplicate. Această modificare în schema de aplicare a udărilor nu influențează debitul și volumul de apă preluate și distribuite lunar și anual.
Caracteristicile echipamentelor de irigat
Echipamentele de irigat folosite în cadrul amenajării locale de irigații în cadrul Sistemului Aranca – Compartimentul 4 sunt instalații de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix și instalații cu deplasare liniară.
Caracteristicile principale ale instalației de instalații de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix sunt prezentate în tabelul nr. 9 și tabelul nr. 10.
Tabel 16
Opțiunile suplimentare ale instalației sunt:
Flansa flexibila pentru pivot
Indicator de functionare cu bec
Descarcator cu rezistenta variabila
30 PSI Manometru de sfarsit
Traductor de presiune
Scara pentru punctul de pivotare
Acumulator 12V
Unitate motrice remorcabila
Lanturi pentru ancorare in beton
Lanturi aditionale pentru ancorare in beton
Suport montare grup motor/generator – incl. rezervor motorina
Tabel 17
Timpul necesar și norma de udare pe o revoluție completă și continuă a suprafeței de irigat în funcție de setarea regulatorului procentual, sunt prezentate în tabelul nr. 11.
Tabel 18
Caracteristicile principale ale instalației de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară sunt prezentate în tabelul nr. 12 și tabelul nr. 13.
Tabel 19
Opțiunile suplimentare ale instalației sunt:
Indicator de functionare cu bec
Descarcator cu rezistenta variabila
30 PSI Manometru de sfarsit
Traductor de presiune
Scara pentru punctul de pivotare
Acumulator 12V
Unitate motrice remorcabila
Lanturi aditionale pentru ancorare in beton
Suport montare grup motor/generator – incl. rezervor motorina
Tabel 20
Timpul necesar și norma de udare pe o revoluție completă și continuă a suprafeței de irigat în funcție de setarea regulatorului procentual, sunt prezentate în tabelul nr. 14.
Tabel 21
Studiul uniformității aplicării irigației
Principalul obiectiv al studiului de caz este analiza uniformitații aplicării udărilor pentru instalațiile de irigat prin aspersiune de tip liniare și pivot central. Pentru a determina aceste aspecte au fost efectuate măsurători în amenajarea locală de irigații studiată, în plotul Aranca, pe instalația tip pivot central fix numarul 1 și instalația cu deplasare liniară numarul 3.
Măsurătorile s-au efectuat pentru regimul normal de funcționare conform graficului de exploatare și s-au folosit pluviometre circulare cu diamentrul de 11 cm, după care cantitatea de apă cumulată în fiecare pluviometru a fost măsurată cu un cilindru gradat și contabilizată în tabelul centralizator (figura nr. 4).
Figura 21 Recipient circular cu diametru d= 11 cm și cilindru gradat folosite pentru colectarea și măsurarea probelor
Schemele de dispunere a pluviometrelor pentru instalațiile de irigat prin aspersiune de tipul pivot central și cu deplasare liniară sunt prezentate în figurile nr. 5 și 6.
Figura 22 Schema de amplasare a pluviometrelor pe instalația de irigat prin aspersiune tip pivot central fix
Figura 23 Schema de amplasare a pluviometrelor pe instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară
Măsurători efectuate pentru instalația tip pivot central
Măsurătorile s-au efectuat prin amplasarea recipientelor circulare de colectare pe două rânduri la distanțe de 1 metru în dreptul zonei mediane a fiecărei travei de-a lungul instalației. Pentru corectarea probelor prelevate în anumite secțiuni s-au dublat recipientele circulare de colectare.
Figura 24 Vedere în lungul instalației tip pivot central fix
Figura 25 Dispunerea pe două rânduri a recipientelor circulare pentru colectarea probelor
După trecerea instalației s-au efectuat măsurători ale cantităților de apă acumulate în recipiente și acestea au fost notate, rezultatele fiind concretizate în tabelul nr. 15.
Tabel 22 Rezultatele măsurătorilor pe instalația de irigat tip pivot fix
În figura nr. 9 sunt prezentate grafic rezultatele măsurătorilor pe instalația de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix.
Figura 26 Reprezentare grafică a măsurătorilor pe instalația de irigat prin aspersiune tip pivot central
Măsurători efectuate pentru instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară
Măsurătorile s-au efectuat prin amplasarea recipientelor circulare de colectare pe trei rânduri la distanțe de 1 metru în dreptul zonei mediane a fiecărei travei de-a lungul instalației. Pentru corectarea probelor prelevate în anumite secțiuni s-au dublat recipientele circulare de colectare.
Figura 27 Vedere în lungul instalației de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară
Figura 28 Dispunerea pe trei rânduri a recipientelor circulare pentru colectarea probelor
După trecerea instalației (figura nr. 12) s-au efectuat măsurători ale cantităților de apă acumulate în recipiente și acestea au fost notate, rezultatele fiind concretizate în tabelul nr. 16.
Figura 29 Trecerea instalației cu deplasare liniară peste recipientele circulare de colectare a probelor
Tabel 23 Rezultatele măsurătorilor pe instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară
În figura nr. 13 sunt prezentate grafic rezultatele măsurătorilor pe instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară.
Figura 30 Reprezentare grafică a măsurătorilor pe instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară
Pentru determinarea uniformitații aplicării udărilor au fost folosite 3 metode: metoda bazată pe coeficientul de uniformitate Cristiansen, metoda bazată pe coeficientul de variație Pearson și determinarea uniformității în câmp.
Metoda bazată pe coeficientul de uniformitate Cristiansen [MAN, 1991]
Coeficientului de apreciere a uniformității de udare Cristiansen se determină pe baza măsurătorilor experimentale cu relația:
(%) (1)
unde:
(2)
(3)
mp – volumul parțial măsurat în fiecare pluviometru (cm3);
m – volumul mediu de apă colectat în pluviometre (cm3);
Σ|a| – suma abaterilor parțiale față de volumul mediu (cm3).
Interpretarea valorilor coeficientului de uniformitate Cristiansen se face după cum urmează:
Cu < 65 % – uniformitate necorespunzătoare;
Cu = 65 ÷ 75 % – uniformitate stabilă;
Cu = 75 ÷ 85 % – uniformitate medie;
Cu > 85 % – uniformitate bună.
În tabelul nr. 17 sunt prezentate rezultatele obținute prin prelucrarea măsurătorilor cu metoda bazată pe coeficientul de uniformitate Cristiansen pentru instalația de irigat prin aspersiune tip pivot central fix.
Tabel 24
În tabelul nr. 18 sunt prezentate rezultatele obținute prin prelucrarea măsurătorilor cu metoda bazată pe coeficientul de uniformitate Cristiansen pentru instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară.
Tabel 25
Metoda bazată pe coeficientul de variație Pearson [MAN, 1991]
Coeficientul de apreciere a variației udărilor Pearson se determină pe baza măsurătorilor experimentale cu următoarea relație:
(%) (4)
unde:
t – abaterea medie pătratică a volumelor parțiale față de volumul mediu de apă colectat în pluviometre;
(5)
mp – volumul parțial măsurat în fiecare pluviometru (cm3);
m – volumul mediu de apă colectat în pluviometre (cm3);
Cv – coeficient de variație (%).
Interpretarea valorilor coeficientului de variație Pearson se face după cum urmează:
Cv < 10 % – stropire foarte uniformă;
Cv = 10 ÷ 20 % – stropire uniformă;
Cv = 20 ÷ 40 % – stropire puțin uniformă;
Cv > 40 % – stropire neuniformă.
În tabelul nr. 19 sunt prezentate rezultatele obținute prin prelucrarea măsurătorilor cu metoda bazată pe coeficientul de variație Pearson pentru instalația de irigat prin aspersiune tip pivot central fix.
Tabel 26
În tabelul nr. 20 sunt prezentate rezultatele obținute prin prelucrarea măsurătorilor cu metoda bazată pe coeficientul de variație Pearson pentru instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară.
Tabel 27
Determinarea uniformității udării în câmp [MAN, 1991]
Determinarea uniformității udării în câmp se referă la determinarea uniformității de udare a aspersoarelor așezate în schema de udare (d1 x d2) prezentată în figura 1 și figura 2.
Conform acestei metode se determină 4 tipuri de suprafețe: udate normal, insuficient, în exces și neudate, conform relației următoare.
(%) (6)
unde:
P – mărimea suprafeței udate (%);
Sn- mărimea suprafeței neudate (m2);
(m2) (7)
np – numărul de pluviometre;
s – mărimea totală a suprafeței în schemă (m2);
Intensitatea reală a stropirii se determină cu relația:
(8)
unde:
mp – volumul de apă colectat în pluviometre (cm3);
Δt – timpul în care se colectează apa în pluviometre (sec.);
su – suprafața pluviometrului (cm2);
În funcție de valorile intensității reale a stropirii se calculează mărimea suprafețelor udate normal, insuficient, în exces sau neudate, după cum urmează:
– Dacă Ir = 0, se calculează suprafața neudată P1 cu relația (6) unde Sn- mărimea suprafeței neudate (m2);
– Dacă Ir < Im – 20% Im, unde:
(9)
Se calculează suprafața insuficient udată P2 cu relația:
(%) (10)
unde:
Si –mărimea suprafeței insuficient udate (m2);
Im – intensitatea medie reală a stropirii (mm/h);
– Dacă Ir = Im ± 20% Im, se calculează suprafața normal udată P3 cu relația:
(%) (11)
unde:
Sn –mărimea suprafeței udate normal (m2);
– Dacă Ir > Im ± 20% Im, se calculează suprafața udată în exces P4 cu relația:
(%) (12)
unde:
Se –mărimea suprafeței udate în exces (m2);
În tabelul nr. 21 sunt prezentate rezultatele obținute prin prelucrarea măsurătorilor cu metoda determinării uniformității udării în câmp pentru instalația de irigat prin aspersiune tip pivot central fix.
Tabel 28
În tabelul nr. 22 sunt prezentate rezultatele obținute prin prelucrarea măsurătorilor cu metoda determinării uniformității udării în câmp pentru instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară.
Tabel 29
Prin centralizarea rezultatelor obținute prin cele 3 metode, în tabelul nr. 23 și tabelul nr. 24, se constată că instalațiile de irigat prin aspersiune tip pivot central fix și cu deplasare liniară nu funcționează la parametri normali și trebuiesc întreprinse măsuri pentru remedierea acestor deficiențe.
Tabel 30 Centralizator rezultate pentru instalația de irigat prin aspersiune tip pivot central fix
Tabel 31 Centralizator rezultate pentru instalația de irigat prin aspersiune cu deplasare liniară
Studiul calității apei pentru irigat
Principalul obiectiv al studiului de caz îl reprezintă determinarea calității apei pentru irigații în amenajarea locală de irigații studiată, situată în partea de vest a România, în Câmpia Arancăi, subdiviziune a Câmpiei de Vest.
Prelevarea probelor de apă s-a realizat prin colectarea apei aplicată de instalațiile de irigat prin aspersiune de tipul pivot central fix și cu deplasare liniară, în regim normal de funcționare. Apa a fost colectată în recipiente sterile și transportată în condiții adecvate pentru a nu fi afectată calitatea probelor. Analiza probelor de apă s-a efectuat într-un laborator certificat, la temperatura de 25°C, folosindu-se software de specialitate, rezultatele fiind prezentate în figura nr. 14.
Figura 31 Date obținute după prelucrarea probelor în laborator [AQUATIM, 2015]
Calitatea apei pentru irigații este interpretată în funcție de proprietățile fizico-chimice, biologice și microbiologice, luând în considerare posibilul impact asupra solului, plantelor, mediului și consumatorilor, oameni sau animale.
Tabel 32 Parametrii chimici, fizici și biologici
Salinitatea este o problemă comună cu care se confruntă fermierii care irigă în climat arid. Acest lucru se datorează faptului că toate apele pentru irigat conțin săruri solubile. Fie că sunt captate din izvoare, deviate din cursuri de suprafață, sau pompate din puțuri, apele conțin cantități apreciabile de substanțe chimice în soluție, dizolvate din straturile geologice prin și peste care apele s-au scurs. [PHOCAIDES, 2007]
Formula pentru conversie:
(1)
Concentrația sărurilor în majoritatea apelor folosite pentru irigat variază de la 200 la 4.000 mg/litru total solid dizolvat (TDS). PH-ul apei este de asemenea un indicator al calității apei pentru irigat și se situează în mod normal între 6.5 și 8.4.
Metoda de evaluare a conținutului total de săruri în apă se realizează în mod uzual prin măsurarea conductivității electrice a apei (ECW) la 25°C. Conductivitate electrică este exprimată în deciSiemens per metru. Există o relație între conductivitatea electrică și concentrația sărurilor în miliechivalenți per litru și în miligrame per litru când ECW este în intervalul de 1-5 dS/m. Relația dintre conductivitate electrică și sărurile dizolvate (TDS) este:
(2)
Conținutul excesiv de nitrați, mai mare de 100 mg/litru, poate afecta răsadurile și culturi sensibile la etapa inițială de creștere.
Problema sodiului se reduce în mod semnificativ în cazul în care cantitatea de calciu și magneziu este mare în comparație cu cantitatea de sodiu. Această relație se numește raportul de adsorbtie de sodiu (SAR) și este o valoare calculată din formula:
(3)
Utilizarea apei cu o valoare ridicată a SAR și scăzută spre moderată a salinitate poate fi periculoasă și poate duce la reducea ratei de infiltrare în sol. Indicele raport de adsorbtie de sodiu SAR al apei pentru irigații indică procentul schimbabil de sodiu ESP aproximativ al unui sol cu apa. [PHOCAIDES, 2007]
Carbonatul de sodiu rezidual (RSC) este definit ca fiind diferența de miliechivalenți pe litru între ionii de bicarbonat și cei de calciu și magneziu. Calciul și magneziul pot reacționa cu bicarbonatul și se precipită sub formă de carbonați. Concentrația de sodiu relativă în creștere a schimburilor complexe rezultă în dispersia solului. Când valoarea RSC este mai mică de 1,25 meq/litru, apa este considerată de bună calitate, în timp ce în cazul în care valoarea RSC depășește 2,5 meq/litru, apa este considerată dăunătoare.
Toleranța la salinitate a culturii reprezintă gradul în care o cultură poate crește și se cultiva în mod satisfăcător în soluri saline. Diferite culturi variază foarte mult în răspunsul lor la salinitate, unele pot tolera mai puțin de 2 dS/m și altele de până la peste 8 dS/m. Toleranță la sare depinde, deasemenea, considerabil de condițiile culturale și de practicile de management al aplicării irigație. Mulți alți factori, cum ar fi planta, solul, apa și clima interacționează pentru a influența toleranța la sare a unei culturi.
Datele de toleranță relativă la sare au fost dezvoltate pentru multe culturi și sunt utilizate cu rol de orientare generală. Datele sunt legate de scăderea preconizată a randamentului. ECe reprezintă salinitatea solului în ceea ce privește conductivitate electrică (EC), măsurată din extractul de saturație a solului, cu o valoare de 1,5 EC pentru apa folosită pentru irigații (ECiw). Alți doi parametri importanți pentru exprimarea toleranței la sare a unei plante sunt:
pragul – salinitatea maxim admisibil a extractului de saturație a solului (ECe);
panta – scăderea randamentului la sută pe unitate de creștere a salinității.
Tabel 33 Limite de toleranță Boron pentru culturile agricole (Maas, 1990)
Orice clasificare privind calitatea apei pentru irigații trebuie să se bazeze pe concentrația totală și compoziția sărurilor. Clasificarea adoptată de Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), în 1985, propusă ca ghid inițial, s-a dovedit a fi cel mai practică și utilă în evaluarea calității apei pentru utilizarea apei în scopuri agricole. Principalii parametri de clasificare a apei sunt salinitate totală, răspunsul culturilor la salinitate, pericol de sodiu și de toxicitate. [PHOCAIDES, 2007]
Tabel 34 Clasificarea apei în funcție de salinitate
În figura 2 este prezentată reducerea randamentului apreciat pentru fiecare cultură în conformitate cu sensibilitatea sa și toleranța la sare. Acest grafic permite o evaluare rapidă a celor doi parametri principali pentru stabilirea caracterului adecvat al apei. [PHOCAIDES, 2007]
Figura 32 Diviziuni de apreciere în stabilirea toleranței relative la sare pentru culturi agricole [Maas, 1984]
Raportul de adsorbție de sodiu este utilizat în mod obișnuit ca un indice al pericolului de sărăturare a solurilor și a apelor, precum și ca un substitut pentru procentul schimbabil de sodiu ESP. Rata de absorbție de sodiu SAR dintr-o anumită apă determină, într-o anumită măsură, cantitatea relativă de sodiu care poate fi absorbită de sol. Efectul ionilor de sodiu în apa folosită pentru irigații în reducerea permeabilității ratei de infiltrare și a solului depinde de concentrația totală de sare. [PHOCAIDES, 2007]
Tabel 35 Probleme potențiale pentru infiltrare datorită sodiu aflat în apa pentru irigații
(Rhoades, Oster și Schroer)
Probleme de toxicitate pot fi create de excesul de clorură, sodiu, bor, bicarbonat, nitrați și nivelul pH-ului anormal. Evaluarea calității apei pentru irigații trebuie să includă acești parametri, precum și alți câțiva parametri, în asociere cu toți ceilalți factori implicați.
Rezultatele analizei calitative a apei pentru irigații pe studiul de caz sunt prezentate în tabelul nr. 29.
Tabel 36 Fișa datelor de analiză chimică a apei
Rezultatele asupra calității apei folosită pentru irigații interpretate din punct de vedere al clasificării salinității arată un caracter ușor salin cu EC = 1.389 dS/m și TDS = 593 mg/litru, cu nici un conținut de potasiu și bor. Nu există nici un pericol de sărăturare – sub un management adecvat, rezultat din ECw = 0,926 dS/m și SAR = 1.03 ioni unități meq/litru. Apă de bună calitate în funcție de valoarea RSC, potrivită pentru majoritatea culturilor.
Propuneri și soluții de modernizare în exploatare
Pentru optimizarea exploatării sistemului local de irigații soluția cea mai simplă presupune configurarea un program de urmărire a costurilor pentru lucrările de irigație, dar acest program trebuie să fie structurat cu atenție, pentru a maximiza toate operațiunile pe perioada de exploatare și totodată de întreținere. Multitudinea și variabilitatea situațiilor care pot apărea pot presupune utilizarea a numeroase metode și programe de calcul care oferă diverse soluții cu diferite grade de eficacitate.
Deasemenea, autoritățile locale și investitorii privați trebuie să recunoască că obiectivele lor sunt comune și, printr-o bună și apropiată colaborare, implementarea programelor și ustensilelor de urmărire în exploatare trebuie să fie alese în mod corespunzător. Pentru eficientizarea aplicării lucrărilor de irigație spre exemplu relația cu Administrația Bazinală de Apă, Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare, Agenția pentru Protecția Mediului, precum și autoritățile locale reprezentate prin consiliile locale și primării, trebuie să fie coordonată și corelată pe toată durata aplicării lucrărilor de irigație, dar și înafara acestei perioade, pentru efectuarea lucrărilor de întreținere. Pe tot parcusul apei în procesul de irigare, autoritățile responsabile, pentru sursa de apă (subterană sau de suprafață) – Administrația Națională Apele Române prin Administrațiile Bazinale de Apă sau Serviciile de Gospodărire a Apelor, pentru infrastructura de îmbunătățiri funciare (canale de irigații, canale de desecare, stații de pompare, lucrări hidrotehnice interioare, etc.) – Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare prin Filialele Teritoriale sau Unitățile de Administrare, pentru protecția mediului – Agenția pentru Protecția Mediului prin unitățile locale și Garda de Mediu, pentru unitățile administrativ teritoriale în cadrul cărora se află sistemele sau amenajările locale – Consiliul Județean și Primăriile locale, prin grija investitorului sau a beneficiarului, fie ca este cazul de persoane private, persoane juridice, organizații sau asociații de fermieri, dar și prin grija autorităților menționate, să asigure un proces constant și eficient pentru funcționarea la parametrii optimi a sistemului sau amenajării locale.
Pentru eficientizarea aplicării udărilor, în ceea ce privește uniformitatea, se pot lua anumite măsuri, cum ar fi: constanta și permanenta întreținerea a instalațiilor de irigat prin aspersiune, găsirea de soluții pentru problemele legate de fluxul constant de apă în interiorul rețelei de canale, monitorizarea constantă a condițiilor meteorologice, eforturi coordonate pentru adaptarea instalațiilor și programare acestora.
Întreținerea instalațiilor de irigat prin aspersiune trebuie obligatoriu să se realizeze cu personal calificat, cu piese originale și de calitate. Prin service-urile mobile se poate asigura un reglaj și o programare eficientă la standarde înalte, existând totodată și posibilitatea verificării la fața locului a acestor reglaje.
Pentru asigurarea unui flux constant de apă în interiorul rețelei de canale se pot lua mai multe măsuri, de la impermeabilizarea locală a acestora și până la mărirea capacității de pompare a stațiilor sau agregatelor de pompare.
Monitorizarea constantă a condițiilor meteorologice prin stații meteorologice locale și prin implemetarea componentelor moderne de urmărire și control a instalațiilor pentru irigat se poate realiza o programare mai eficientă de funcționare.
Adaptarea și modernizarea instalațiilor de irigat prin aspersiune prin adaugarea de componente moderne (sprinklere sau diuze mai performante, panouri de control și comandă superioare, motopompe mai eficiente) sau utilizarea ustensilelor informatice, duce automat la creșterea randamentului și obținerea de rezultate mai bune în procesul de irigație, concretizându-se în creșterea productivității agricole.
Cu privire la calitatea apei folosită pentru irigat, deși din studiul de caz se constată că în momentul prelevării și studierii probelor de apă aceasta îndeplinea cerințele calitative, aplicarea necontrolată a lucrărilor de irigație pot duce la poluarea accidentală sau salinizarea solului, prin poluarea accidentală a sursei de apă sau prin caracterul ușor salin al apei. Se recomandă o analiză calitativă periodică a apei folosită pentru irigații în interiorul sistemului de irigație pe canalele de distribuție și observare permanentă a secțiunilor de control pe diferitele surse de apă, râu Mureș și canalul Aranca. De asemenea, se recomandă o colaborare strânsă și permanentă cu autoritățile de supraveghere de gospodărire a apelor, Banatului Apa Administrare Bazinul și Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad. În cazul poluării accidentale identificate în interiorul sistemului de irigație, se recomandă închiderea și localizarea sursei de poluare sau a perimetrului poluat, alertarea administratorul rețelei principale reprezentat de Agenția Natională de Îmbunătățiri Funciare Filiala Timiș – Mureș Inferior, si Garda de Mediu Timiș, pentru a se lua măsuri de localizare și decontaminare.
STUDIU PRIVIND STADIULUI ACTUAL AL AMENAJĂRILOR LOCALE DE IRIGAȚII ÎN PARTEA DE VEST A ROMÂNIEI
În ultimii ani în Câmpia de Vest au fost dezvoltate mai multe lucrări de irigații constând în amenajări locale de irigații suprapuse peste lucrări de îmbunătățiri funciare cu caracter de desecare sau în perimetru neamenajat, cu alimentare prin infrastructura existentă sau prin alimentare direct din sursa de apă.
Amenajare de irigații cu pivoți centrali în sistemul de desecare Mureșan, localitatea Sânnicolau Mare, județul Timiș
Prezentare generală
Obiectivul de investiții este amplasat în sistemul de desecare Mureșan, cu alimentare din râul Mureș cod cadastral: IV-1.000.00.00.00.00 și canal Aranca cod cadastral IV-2.002a..00.00.00, suprapunându-se cu unitățile administrativ teriotoriale ale localităților Sânnicolau Mare și Saravale, jud. Timiș.
Amenajarea de irigații constă într-un sistem de irigație prin aspersiune cu pivoți centrali repartizați în trei trupuri ce se alimentează cu apă din canale existente reprofilate prin intermediul unor agregate de pompare. Canalele existente și cele proiectate îndeplininesc dublu rol, de desecare – irigație.
Cele trei trupuri care alcătuiesc împreuna suprafața irigată de 994,17 ha, astfel:
Trupul 1 și Trupul 2 lucrări de irigații pe o suprafață de 593,23 ha;
Trupul 3 lucrări de irigații pe o suprafață de 490,94 ha.
Prin prima fază a proiectului au fost autorizate lucrări de irigații pe o suprafață de 593,23 ha organizate în Trupul 1 și Trupul 2.
Tabel 37 Suprafețele deservite în Trupul 1 și Trupul 2
Figura 33 Trupul 1 si Trupul 2 cu cele 8 instalatii de irigat prin aspersiune de tip pivot
Pivoții centrali din Trupul 1 și Trupul 2 sunt prevăzuți cu aspersoare laterale montate la capătul consolei pivoților, irigarea suprafeței realizându-se sub forma unei coroane circulare suplimentare față de raza pivotului, a cărei lungime medie este de 27 m pentru fiecare din cei 8 pivoți centrali.
Adaptarea rețelei de canale de desecare pe traseul canalelor de aducțiune CA, CA1, CA2 și CA3, s-a realizat astfel încat rețeaua de desecare existentă să poată fi utilizată pentru lucrăriled de irigații îndeplinindu-se simultan și rolul pentru care a fost proiectată și executată, acela de desecare.
Apa pentru irigații este preluată din râul Mureș prin intermediul unei stații de pompare cu 3 agregate termice, amplasată pe malul stâng al acestuia la Km dig 19+615 și are un debit total instalat de 0,5 mc/s la o înălțime de pompare de H = 25 mca. Cele trei agregate termice de pompare refulează apa printr-o conducta Ø 200 mm în conducta de alimentare.
Figura 34 Stația de pompare
Stația de pompare s-a realizat suprateran pe o platformă betonată în suprafață de 42 m2. La intrarea apei în conducta de alimentare având diametrul 610×7,1 mm a fost prevăzut un apometru suprateran și un cămin circular din beton armat necarosabil în care s-au introdus un robinet de golire Dn 100 mm, un robinet cu clapă fluture Dn 600 mm, un clapet antiretur, un compensator de montaj și un mosor cu două flanșe.
Conducta este pozată la adâncimea măsurată până la generatoarea superioară 0,80 m, pe un strat de nisip cu grosimea 10 cm. Lungimea conductei este 142 m. În zona supratraversării coronamentului digului, conducta de alimentare este protejată cu un tub din PREMO având diametrul 800 mm, peste care este așternut un strat de pământ de 0,50 m. Stratul de pământ are înălțimea totală 1,30 m profilat sub formă de rampă cu panta de 1:7 de ambele părți ale punctului de supratraversare.
În zona supratraversării conducta este ancorată atât la piciorul taluzelor digului cât și la coronament cu masive de ancoraj. Intrarea și iesirea aerului din conducta este controlată de un dispozitiv de aerisire-dezaerisire, poziționat pe tronsonul de conductă ce traversează coronamentul.
La ieșirea apei din conductă se află un bazin de refulare cu disipator de energie care debușează în canalul de desecare CI4, printr-un canal de legătură.
Figura 35 Bazinul de refulare
Rețeaua de aducțiune a apei folosită pentru irigarea celor două ploturi, în lungime totală 11.526 ml, este constituită în cea mai mare parte (9616 ml – 83,49%) din rețeaua de desecare existentă fiind completată cu tronsoane noi de canale pe o lungime de 1910 ml – 16,60% din lungimea totală a rețelei.
Pentru a putea îndeplini și rolul de alimentare cu apă pentru amenajarea de irigații, canalele de desecare de pe traseul canalelor de aducțiune CA, CA1, CA2, și CA3 au fost reprofilate cu coborârea cotei radierului astfel încât în condițiile asigurării nivelelor maxime pentru folosință de irigații să nu fie depășite nivelurile maxime admise pentru funcționarea normală a sistemului de desecare existent.
Pentru reglarea și controlul nivelurilor în funcție de necesitățile de funcționare (desecare sau irigații), s-au prevăzut o serie de construcții hidrotehnice de tip stăvilare (închidere și biefare) și clapeți de închidere pe rețea de aducțiune începând de la priza de apă până la capătul rețelei.
Pe rețeaua de canale de alimentare cu apă pentru irigații s-a prevazut un numar de 19 construcții hidrotehnice de tip stăvilare, podețe cu stăvilar (închidere și biefare) și clapeți de închidere cu rol de reglare si control al nivelurilor si debitelor de apă.
În faza a doua a proiectului au fost autorizate lucrări de irigații pe o suprafață de 490,94 ha organizate în Trupul 3 prin extinderea amenajării.
Tabel 38 Suprafețele deservite în Trupul 3
Figura 36Trupul 3 cu cele 4 instalatii de irigat prin aspersiune de tip pivot
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Planul de cultură adoptat pe suprafața irigată prin aspersiune:
Porumb boabe 350 ha
Floarea – soarelui 160 ha
lucerna 184 ha
Grau 300 ha
TOTAL 994 ha
Date privind consumul în luna iulie (luna cu consum maxim), au fost calculate în corelație cu cele înregistrate la stațiunea Sânnicolau Mare.
Porumb boabe 53 m3/ha/zi
Floarea soarelui 62 m3/ha/zi
Lucerna 51 m3/ha/zi
Consumurile lunare în luna iulie cu asigurarea de 80% la cele trei culturi au urmatoarele valori:
Porumb boabe 1620 m3/ha
Floarea soarelui 1800 m3/ha
Lucernă 1531 m3/ha
Grâu de toamnă –
Tabel 39
Norma medie de irigare în luna iulie:
rezultând:
. ha
Randamentul udării:
Hidromodulul la intrarea apei în instalația de irigat cu pivot central devine astfel:
Hidromodulul la motopompă devine :
Pierderile în canale ( infiltrație + evaporație):
Hidromodulul la priza:
Debitul necesar a fi pompat din râul Mureș în amenajare:
Volumul maxim pompat din râul Mureș direct în rețeaua de canale în luna cu consum maxim va fi:
Amenajare de irigații în unitatea de desecare Nord Lanca Birda, localitatea Birda, județul Timiș
Prezentare generală
Obiectivul de investiții este amplasat în extravilanul localității Birda, la nord de localitate, de-a lungul pârâului Voiteg (Valea Seaca și Valea Sculea). Hidroameliorativ suprafețele amenajate se suprapun peste Unitatea de desecare Nord Lanca Birda, jud. Timiș.
Pentru creșterea productivității agricole pe terenurile studiate se propune irigarea acestora și realizarea a 7 bazine de acumulare pentru captarea și înmagazinarea apei necesară realizării udărilor. Capacitatea de stocare maximă a bazinelor de acumulare se propune a fi de aproximativ 520.000 m3, iar alimentarea suplimentară cu apă a acestora se va realiza prin aducțiune din râul Bârzava. Proiectul este în fază de implementare, în prima etapă realizându-se capacitatea de înmagazinare a apei și în faza a doua continându-se cu realizarea rețelei de conducte îngropate pentru distribuția apei și instalațiile de irigat.
Suprafața totală studiată este de 1650,00 ha, cu suprafață teren propusă pentru amenjarea cu lucrării de irigații de 1031,00 ha și cu o suprafață de teren pentru extinderea ulterioară a amenjării cu lucrării de irigații de 195,50 ha.
Sistemul de irigații propus a se realiza va fi alcătuit din 4 agregate termice de pompare care vor prelua apa din bazinele de acumulare și o vor refula în conductele subterane denumite antene care pot fi în funcție de ordinul de mărime: principale și secundare, conducte de distribuție a apei. Din antene prin intermediul hidranților apa este preluată de către instalațiile de irigat și distribuită plantelor. Instalațiile de irigat utilizate vor fi: IATF (instalații de irigat prin aspersiune cu tambur și furtun), IADF (instalații de irigat prin aspersiune cu deplasare frontală) si instalații de irigat prin aspersiune cu pivot central. Întreaga suprafață va fi irigată utilizând doar instalații de irigat prin aspersiune, cu un grad ridicat de automatizare.
Agregatele de pompare termice vor fi dispuse dupa cum urmează:
APT 1 va prelua apa dn Bazinul de acumulare nr. 3;
APT 2 va prelua apa dn Bazinul de acumulare nr. 2;
APT 3 va prelua apa dn Bazinul de acumulare nr. 5;
APT 4 va prelua apa dn Bazinul de acumulare nr. 7.
Figura 37 Suprafața amenajată cu lucrări de irigații și amplasamentul celor 7 bazine de acumulare
Elementele constructive ale celor 7 bazine de acumulare sunt prezentate în tabelul nr. 33.
Tabel 40 Bazine de acumulare propuse pe V.Sculea și V.Seacă
Amenajarea locală de irigații este structurată în șase trupuri, primele cinci fiind propuse spre implementare în prima fază și ulterior spre extindere se prevede cel de-al șaselea trup. Structura celor șase trupuri este prezentată în tabelul nr. 34 și în tabelul nr. 35.
Tabel 41 Structura amenajării de irigații
Tabel 42 Balanța suprafețelor efectiv irigate
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Asolamentul culturilor este structurat astfel:
aproximativ 500 ha cultură de grâu;
aproximativ 500 ha cultură de porumb;
aproximativ 500 ha cultură de floarea soarelui;
aproximativ 150 ha cultură de rapiță.
Schema udărilor este dată sub forma de șase cifre pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie și este prezentată în tabelul nr. 36.
Tabel 43
Norma de irigație este cantitatea de apă pe întreaga perioadă de vegetație care se distribuie unei culturi (mc/ha).
Tabel 44
Datele au fost centralizate pe baza cercetărilor în diverse câmpuri experimentale staționare, reprezentând consumuri medii zilnice lunare pentru perioada de vegetație a principalelor plante, precum și necesarul de apă de irigație pe puncte de cercetare și pe culturi.
Norma de udare reprezintă cantitatea de apă distribuită solului pe umiditatea de suprafață la o singura udare , pentru a se ridica umiditatea solului de la valoarea momentană la cea corespunzătoare capacității de câmp.
m -norma de udare (mc/ha)
unde:
Ni – norma de irigație (mc/ha)
n – numarul de udări ce trebuie efectuat
pentru grâu:
pentru floarea-soarelui:
pentru porumb:
pentru rapița:
qi – modulul de udare
unde:
Qi – debitul pentru întreaga suprafață
[l/s]
Ti = 10 zile – intervalul de timp în care se da o norma de udare pe întreaga suprafata ocupată de cultura „i’’.
ti = 20 ore – timpul de lucru într-o zi
Calculul se face tabelar:
Tabel 45
Hidromodul de irigatie q0 serveste la calculul debitului total necesar a fi instalat în stația de punere sub presiune.
q0 = ( l/s/ha )
unde:
Ti = 30 zile – durata unei luni din sezonul de irigație
ti = 20 ore
i = procentul din suprafața culturii „i”
[l/s ]
Se calculează hidromodulul de irigație pentru fiecare lună în parte:
luna IV : q0 = = 0,09 l/s/ha
luna V : q0 = = 0,13 l/s/ha
luna VI : q0 = = 0,12 l/s/ha
luna VII : q0 = = 0,38 l/s/ha
luna VIII : q0 = = 0,19 l/s/ha
luna IX : q0 = = 0,023 l/s/ha
Debitului total necesar a fi instalat în statia de punere sub presiune în luna cu consum maxim
Debitul de dimensionare a lucrărilor de irigații se determină cu relațiile:
qu = =697 l/s·ha
unde:
qu= hidromodulul la intrarea apei în instalațiile de irigat;
randamentul udării în câmp în funcție de metoda de udare;
0,9 pentru udarea prin aspersiune.
qu = =734 l/s·ha
unde:
qu= hidromodulul la stația de punere sub presiune;
randamentul rețelei de conducte;
0,95 Pierderile în conducte = 95 %.
Amenajare de irigații în sistemul de desecare Răuți – Sânmihaiul German, localitatea Cenei, județul Timiș
Prezentare generală
Amplasamentul lucrărilor este situat în extravilanul localității Cenei, jud. Timiș. Terenul este amplasat la sud de râul Bega Veche și se suprapune cu amenajarea de desecare Răuți – Sânmihaiul German.
Suprafața totală a terenurilor este de 872,49 ha, iar suprafața terenuri în perimetrul analizat este de 500,00 ha cu suprafața de teren pentru amenjare cu lucrări de irigații de 290,00 ha.
Pentru efectuarea lucrărilor de irigație se va pompa apă din râul Bega Veche printr-o stație de pompare (SP) amplasată pe o platformă betonată în albia majoră a râului, în bazinele de stocare existente prin intermediul unei conducte de aducțiune (CA). Conducta de alimentare (CA) se va poza îngropată sub drumurile de exploatare la o adâncime sub limita de îngheț.
Stația de punere sub presiune (SPP) va pompa apa în conductele de distribuție a apei (antene) care vor alimenta instalațiile de irigat mobile (instalații cu tambur și furtun) prevăzute pentru efectuarea irigației pe terenurile agricole.
Figura 38 Amenajarea de irigații și bazinele de stocare
Apa pentru irigații va fi preluată din râul Bega Veche prin intermediul unui agregat termic mobil, amplasată pe malul stâng al acestuia pe o platforma betonată de 20 m2, și va avea un debit total instalat de 0,3 mc/s la o înălțime de pompare de H = 15 mca. Agregatul termic de pompare refulează apa printr-o conductă Ø 250 mm în conducta de alimentare (CA).
Conducta de refulare a agregatului termic este montată îngropat la o adâncime de 1,00 ÷ 1,20 m de la suprafața terenului până la generatoarea superioară a conductei de refulare. În zona digului de aparare contra inundațiilor conducta se pozează prin foraj orizontal dirijat și este introdusă într-o conductă de protecție de oțel de 350 mm. La baza digului, în zona de intrare și ieșire a conductei de refulare în conducta de protecție se prevăd ecrane de beton pentru a împiedica infiltrațiile apei pe lângă conducta de refulare.
Figura 39 Amplasament stație pompare SP
Pentru a se putea efectua pompări si în situația creșterii nivelului râului Bega Veche pe conducta de refulare se montează flanșe de racordare a agregatului termic de pompare pe ambele părți ale digului, fiecare prevăzută cu un robinet cu clapă fluture Dn 250 mm și un clapet antiretur Dn 250. Pentru contorizarea debitelor de apă prelevate din râul Bega Veche se prevede montarea pe conducta de refulare a agregatului termic de pompare a unui apometru. Conducta de aspirație este realizată cu racorduri flexibile. În zona platformei betonate care are o suprafață de 20 m2 se prevede o protecție a malului cu palplanșe din material compozit pe o lungime de 7 m.
Tabel 46 Caracteristicile tehnico-funcționale ale agregatului termic de pompare
Conducta de alimentare este pozată la adâncimea măsurată până la generatoarea superioară 1,00 ÷ 1,20 m, pe un strat de nisip cu grosimea de 10 cm. Lungimea conductei este de 900 m. Caracteristicile conductei de refulare (CR), conductei de protecție (CP) și ale conductei de alimentare (CA) se prezintă în tabelul nr. 40.
Tabel 47
Pentru a facilita accesul la agregatul de pompare se prevede executarea a doua rampe de acces racordate la digul de protecție existent. Pentru realizarea rampelor se va folosi pământ rezultat de la sanțul conductei și dintr-o groapă de împrumut situată pe o rază de 1 km.
Bazinele de stocare au rolul de acumulare a apei în vederea efectuării lucrărilor de irigații, și ținând cont de starea în care se află acestea se va interveni pentru aducerea acestora la parametri funcționali inițiali.
Figura 40 Bazinele de acumulare
Stația de punere sub presiune s-a proiectat suprateran pe o platformă betonată în suprafață de 42 m2 amplasată pe taluzul bazinelor de stocare, pe amplasamentul vechii stații de pompare. Stația de punere sub presiune (SPP) este compusă din agregate termice de pompare mobile de tip IVECO 6 cil. 134 CP MPI043. Caracteristicile tehnico-funcționale și costurile agregatelor termice de punere sub presiune se prezintă în tabelul nr. 41.
Tabel 48 Caracteristicile tehnico-funcționale ale agregatelor termice de punere sub presiune
Stația de punere sub presiune va pompa apa în conductele de distribuție a apei (antene) care vor alimenta instalațiile de irigat mobile (instalații cu tambur și furtun) prevăzute pentru efectuarea irigației pe terenurile agricole.
Numărul de agregate de pompare care se racordează la rețeaua de conducte de distribuție este în funcție de necesități, cunoscând faptul că un agregat de pompare asigură în condițiile cele mai defavorabile funcționarea simultană a 5 instalații de udare de tip RAINSTAR 100 echipate cu aripa de ploaie AS 50 echipate cu diuze Ø 6,4 mm cu o pluviometrie de 25 mm la o presiune la hidrant de 6 bar.
Rețea de conducte de distribuție a apei se compune din conducte îngropate, denumite antene, principale și secundare, care prin intermediul hidranților prevăzuți pe acestea vor asigura necesarul de apă pentru funcționarea instalațiilor de irigat. Caracteristicile conductelor de distribuție a apei (antene) se prezintă în tabelul nr. 42. Conductele de distribuție a apei au fost dimensionate în așa fel încât să poată asigura transportul debitului de apă necesar pentru irigarea unei suprafețe de cca. 500 ha, în situația extinderii în viitor a amenajării.
Tabel 49 Caracteristicile conductelor de distribuție a apei
Pentru amenajarea de irigații sunt prevăzute instalații de irigat prin aspersiune, instalații mobile (instalații cu tambur și furtun). Racordarea instalațiilor de irigat prin aspersiune la hidranți se va face cu furtun flexibil de cauciuc.
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Asolamentul culturilor propus este următorul:
aproximativ 72,5 ha cultură de grâu (25%);
aproximativ 217,5 ha cultură de porumb (75%).
Schema udărilor este dată sub formă de șase cifre pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie și este prezentată în tabelul nr. 43.
Tabel 50 Schema udărilor
Norma de irigație este cantitatea de apă pe întreaga perioadă de vegetație care se distribuie unei culturi (mc/ha).
Tabel 51 Norma de irigație
Datele au fost centralizate pe baza cercetărilor în diverse câmpuri experimentale staționare, reprezentând consumuri medii zilnice lunare pentru perioada de vegetație a principalelor plante, precum și necesarul de apă de irigație pe puncte de cercetare și pe culturi.
Norma de udare reprezintă cantitatea de apă distribuită solului pe umiditatea de suprafață la o singura udare , pentru a se ridica umiditatea solului de la valoarea momentană la cea corespunzătoare capacității de câmp.
m -norma de udare (mc/ha)
unde:
Ni – norma de irigație (mc/ha)
n – numarul de udări ce trebuie efectuat
pentru grâu:
pentru porumb:
qi – modulul de udare
unde:
Qi – debitul pentru întreaga suprafață
[l/s]
Ti = 10 zile – intervalul de timp în care se da o norma de udare pe întreaga suprafata ocupată de cultura „i’’.
ti = 20 ore – timpul de lucru într-o zi
Calculul se face tabelar:
Tabel 52
Hidromodul de irigație q0 servește la calculul debitului total necesar a fi instalat în stația de punere sub presiune.
q0 = ( l/s/ha )
unde:
Ti = 30 zile – durata unei luni din sezonul de irigație
ti = 20 ore
i = procentul din suprafața culturii „i”
[l/s ]
Se calculează hidromodulul de irigație pentru fiecare lună în parte:
luna IV : q0 = = 0,057 l/s/ha
luna V : q0 = = 0,116l/s/ha
luna VI : q0 = 0 l/s/ha
luna VII : q0 = = 0,486 l/s/ha
luna VIII : q0 = = 0,486 l/s/ha
luna IX : q0 = 0 l/s/ha
Debitului total necesar a fi instalat în stația de punere sub presiune în luna cu consum maxim:
Debitul de dimensionare a lucrărilor de irigații se determină cu relațiile următoare:
qu = =156,66≈157 l/s·ha
unde:
qu= hidromodulul la intrarea apei în instalațiile de irigat;
randamentul udării în câmp în funcție de metoda de udare;
0,9 pentru udarea prin aspersiune.
qu = =165,26≈165 l/s·ha
unde:
qu= hidromodulul la stația de punere sub presiune;
randamentul rețelei de conducte;
0,95 Pierderile în conducte = 95 %.
Amenajare de irigații în sistemul de desecare Țeba – Timișaț, localitatea Otelec, județul Timiș
Prezentare generală
Terenul pe care se propun lucrările de îmbunătățiri funciare, respectiv lucrări de amenajare pentru irgații, se afla pe raza teritorial administrativă a localității Otelec, sud – vest de aceasta, la limita granței cu Serbia. Din punct de vedere hidroameliorativ, terenurile pe care se propun lucrările de îmbunătățiri funciare, fac parte din amenajarea hidroameliorativă Țeba – Timișaț, unitatea de desecare Otelec Vest. Pentru lucrări s-au demarat procedurile de avizare, urmând ca în perioada următoare să se autorizeze investiția.
Pentru alimentarea cu apă a instalațiilor se vor folosi parte a canalelor existente în amenajarea hidroameliorativă Țeba – Timișaț, unitatea de desecare Otelec Vest, prin redimensionarea lor și folosirea cu dublu rol de canale de irigații, cât și canale de desecare pentru a nu fi afectată funcționalitatea sistemului de desecare.
Sursa de apă va fi cursul de apă Bega, prin intermediul unei prize de captare existentă și suplimentar printr-o stație de pompare dotată cu agregate termice de pompare și conductă de refulare.
Traversarea digului mal drept al cursului de apă se va realiza prin supratraversarea îngropată a acestuia de către conducta de refulare. Pe coronamentul digului conducta de refulare va fi protejată de o conductă de oțel. La ambele capete ale conductei de refulare sunt prevăzute masive de ancoraj. Refularea apei se va face într-un bazin disipator din beton care va avea legătură cu canalul de alimentare pentru irigații existent.
Canalul de alimentare pentru irigații existent va transporta apa către rețeau de canale interioare din cadrul amenajării, reprofilate și reamplasate în conformitate cu schema de amenajare a sistemului local de irigații.
Din canalele de distribuție a apei se vor alimenta instalații de irigat prin aspersiune de tipul pivot central și cu deplasare liniară, care vor distribui apa către plante. Pentru amenajarea locală de irigații sunt prevăzute 12 instalații de irigat prin aspersiune.
Traversarea canalelor de desecare se va realiza pe punți metalice astfel încât să nu se obstrucționeze funcționalitatea rețelei de desecare în perioadele de exces de umiditate.
Suprafața de teren luată în studiu pentru realizarea amenajării de irigații este de 900 ha.
Lucrările proiectate pentru schema de amenajare sunt prezentat astfel:
Lungime rețea de canale existent: 40512 ml;
Lungime reșea de canale proiectate: 40557 ml;
Suprafață canale existente: 202560 mp;
Suprafață canelé proiectate: 202785 mp.
Figura 41 Schema de amenajare propusă
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Planul de cultură adoptat pe suprafața irigată prin aspersiune:
Porumb boabe 423 ha
Floarea – soarelui 180 ha
lucerna 27 ha
Grau 270 ha
TOTAL 900 ha
Date privind consumul în luna iulie (luna cu consum maxim) sunt prezentate în tabelul nr. 46.
Tabel 53
Norma medie de irigare în luna iulie:
rezultând:
Randamentul udării:
Hidromodulul la intrarea apei în instalația de irigat devine astfel:
Hidromodulul la motopompa devine :
Pierderile în canale (infiltrație + evaporație):
Hidromodulul la priza:
Debitul necesar a fi pompat din râul Bega în amenajare:
Volumul maxim pompat din râul Bega în rețeaua de canale în luna cu consum maxim va fi:
Amenajare de irigații în sistemele de desecare Rudna – Giulvăz și Țeba – Timișaț, localitatățile Foeni și Giulvăz, județul Timiș
Prezentare generală
Terenul studiat se încadrează din punct de vedere teritorial administrativ pe raza localităților Giulvăz și Foeni din județul Timiș. Suprafața luată în studiu face parte din punct de vedere al lucrărilor de îmbunătățiri funciare din amenajarea Rudna – Giulvăz, și amenajatea Țeba – Timișaț cu unitățile de desecare Bica și Greșar. Pentru investiție s-a realizat studiul de fezabilitate urmând a se trece la partea de autorizare în viitorul apropiat.
Pentru realizarea proiectului de irigații s-a luat în studiu o suprafață totală de 703,88 ha cu o suprafață luată în studiu aflată în administrarea beneficiarului de 587,29 ha și suprafața interioară a celor 4 Pivoți centrali de 437,86 ha. Suprafața efectiv irigată de cei 4 Pivoți centrali de 471,60 ha.
Stație de pompare din râul Timiș este amplasată la km 5+000 pe malul drept în apropiere de stația de pompare pentru desecare SP Rudna, având următoarele componente:
captare de mal cu stabilizare prin palplanșe;
agregate de pompare termice I22R501 (motopompă – 2 buc.) echipate cu motor IVECO NEF cu 4 cilindri, 4500 cm³, turbo, răcire cu apă, de 100 CP, pompă Rovatti FS33S250E, trailer cu rezervor de 300 litri încorporat, montat pe două roți pneumatice, tablou de control cu senzor de joasă presiune, timer și baterie, flanșă intrare DN 250 cu elemente de sucțiune care include o țeavă galvanizată de 2 metri, un furtun de 2 metri și un sorb, flanșă ieșire DN 205 și element de conectare;
conductă de refulare din țeavă PE100, SDR 26,PN 6 , Ø400x 15.3mm, cu lungimea de 300 metri, cu protecție în zona supratraversării îngropatea digului mal drept al râului Timiș;
bazin de refulare care se va realiza pe canalul CS 23 (Hcn 601) din amenajarea Rudna-Giulvăz, care prin reprofilare și redimensionare pe lungimea de 605 m va deservi ca și canal de aducțiune de la conducta de refulare la canalul principal CPE (km 0+240) din amenajarea Rudna-Giulvăz.
Rețeaua interioară de distribuție a apei se va realiza prin canalele aflate în administrarea ANIF care prin reprofilare și redimensionare vor avea dublul rol de desecare și irigații, precum și prin executarea unor canale de legatură între punctul central al instalațiilor de irigat tip pivot central și canalele existente, astfel:
Canalul pricipal de distribuție a apei va deveni canalul CPE din amenajarea Rudna-Giulvăz care se va reprofila pe lungimea de 2 155 m;
Canalele secundare de distribuție a apei vor deservi fiecare pivot central în parte astfel:
Pivotul 1 va fi alimentat prin intermediul canalului CPE până la km 0+860 de unde se va executa un canal de alimentare până în centrul pivotului în lungime de 125 m;
Pivotul 2 va fi alimentat prin intermediul canalului CPE până la km 1+030, apoi prin canalul CL care face legătura între amenajarea Rudna – Giulvăz și amenajarea Țeba – Timișaț până la km 1+080 de unde se va executa un canal de alimentare până în centrul pivotului în lungime de 65 m;
Pivotul 3 va fi alimentat prin intermediul canalului CPE până la km 2+395 de unde se va executa un canal de alimentare până în centrul pivotului în lungime de 245 m;
Pivotul 4 va fi alimentat prin intermediul canalului CPE până la km 1+800, apoi prin canalul CP3 până la confluența cu CP3/1 la km 1+525, pe canalul CP3/1 până la km 0+055 de unde se va executa un canal de alimentare până în centrul pivotului în lungime de 190 m;
Lucrări hidrotehnice constau în execuția unui număr de 7 stăvilare pentru direcționarea apei către instalațiile de irigat tip pivot central, 5 podețe cu clapet pentru descărcarea apelor din desecare din canalele alăturate canalelor de distribuție, și 1 podeț tubular pentru asigurarea circulației pe drumurile de exploatare. Traversările canalelor de către instalațiile de irigat tip pivot central se vor face cu ajutorul unor punți de beton încastrate în malurile canalelor fără a obtura circulația apei.
Instalațiile de irigat prin aspersiune de tip pivot central constau în patru instalații de tip pivot central fix dotate cu motopompe individuale, fixate pe un radier de beton, bazin de aspirație din beton pe canalul de aducțiune și container metalic de protecție.
Pivot 1 – Instalație de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix marca Valley model 8-5/8"de 645 m lungime, dotată cu motopompă I13R025 de 112 CP, motor IVECO NEF cu 4 cilindri, 4500 cm³, turbo, răcire cu apă, de 112 CP, pompă Rovatti în linie SN4E100-400E, trailer cu rezervor de 360 litri încorporat, montat pe două roți pneumatice, tablou de control cu senzor de joasă presiune, timer și baterie, flanșă intrare DN 125 cu elemente de sucțiune care include o țeavă galvanizată de 2 metri, un furtun de 2 metri și un sorb, flanșă ieșire DN 100 și element de conectare;
Pivot 2 – Instalație de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix marca Valley model 8-5/8"de 645 m lungime, dotată cu motopompă I13R025 de 112 CP, motor IVECO NEF cu 4 cilindri, 4500 cm³, turbo, răcire cu apă, de 112 CP, pompă Rovatti în linie SN4E100-400E, trailer cu rezervor de 360 litri încorporat, montat pe două roți pneumatice, tablou de control cu senzor de joasă presiune, timer și baterie, flanșă intrare DN 125 cu elemente de sucțiune care include o țeavă galvanizată de 2 metri, un furtun de 2 metri și un sorb, flanșă ieșire DN 100 și element de conectare;
Pivot 3 – Instalație de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix marca Valley model 8-5/8"de 530 m lungime, dotată cu motopompă I22R636 de 100 CP, Motor IVECO NEF cu 4 cilindri, 4500 cm³, turbo, răcire cu apă, de 100 CP, pompă Rovatti F34P150KG, trailer cu rezervor de 360 litri încorporat, montat pe două roți pneumatice, tablou de control cu senzor de joasă presiune, timer și baterie, flanșă intrare DN 150 cu elemente de sucțiune care include o țeavă galvanizată de 2 metri, un furtun de 2 metri și un sorb, flanșă ieșire DN 125 și element de conectare;
Pivot 4 – Instalație de irigat prin aspersiune de tip pivot central fix marca Valley model 8-5/8"de 530 m lungime, dotată cu motopompă I22R636 de 100 CP, Motor IVECO NEF cu 4 cilindri, 4500 cm³, turbo, răcire cu apă, de 100 CP, pompă Rovatti F34P150KG, trailer cu rezervor de 360 litri încorporat, montat pe două roți pneumatice, tablou de control cu senzor de joasă presiune, timer și baterie, flanșă intrare DN 150 cu elemente de sucțiune care include o țeavă galvanizată de 2 metri, un furtun de 2 metri și un sorb, flanșă ieșire DN 125 și element de conectare.
Figura 42 Schema de amenajare
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Planul de cultură adoptat pe suprafața irigată prin aspersiune:
Porumb boabe 475 ha
Grau 112 ha
TOTAL 587 ha
Date privind consumul în luna iulie (luna cu consum maxim) sunt prezentate în tabelul nr. 47.
Tabel 54
Norma medie de irigare în luna iulie:
rezultând:
Randamentul udării:
Hidromodulul la intrarea apei în instalația de irigat devine astfel:
Hidromodulul la motopompa devine :
Pierderile în canale (infiltrație + evaporație):
Hidromodulul la priza:
Debitul necesar a fi pompat din râul Timiș în amenajare:
Volumul maxim pompat din râul Timiș în rețeaua de canale în luna cu consum maxim va fi:
Amenajare de irigații în sistemul de desecare Țeba – Timișaț, localitatățile Otelec și Giulvăz, județul Timiș
Prezentare generală
Amenajarea de irigații prin aspersiune are suprafața de 800 ha din care un trup de 450 ha din care efectiv irigate 400ha în etapa 1, proprietate pe raza comunei Otelec, localitatea Iohanesfeld și un alt trup de 400 ha în etapa 2, teren în raza comunei Giulvăz, localitatea Ivanda. Din punct de vedere hidroameliorativ terenurile se suprapun cu amenajarea hidroameliorativă Țeba – Timișaț. Lurările propuse pentru amenajarea de irigații se află în fază de implemetare, proiectul fiind parțial realizat.
În prima etapă se realizează aducțiunea apei din canalul Bega km 8, prin priza existentă pe canalul Bega, reprofilarea traseului canalelor de desecare existente în cadrul amenajării de desecare Țeba – Timișaț, bazinul de acumulare al apei în suprafață de 3,1 ha, cu posibilitatea acumulării unui volum de apă de 120000 mc, respectiv rețeaua de conducte subterane pentru trupul I de 400 ha la Iohanesfeld, stația de pompare și echipamentul mobil de irigat prin aspersiune.
Sursa de apă pentru lucrările de irigații este canalul Bega la km. 8. Traseul canalui de aducțiune al apei pentru irigații este următorul: Priza canal Bega km 8; CS10 -CP3; Nod hidrotehnic NH3; Valea Temesit; Nod hidrotehnic NH4; CP10 până la confluent cu CS7, unde apa este descărcată și acumulată în bazinul de acumulare.
Pe canalele de confluență în secțiunea de vărsare sunt prevăzute a fi realizate stăvilare plane pentru a asigura transportul apei de la sursă până la bazinul de acumulare pentru irigații, unde va fi amplasată stația de pompare.
Traseul canalelor de aducțiune va fi reprofilat. Canale de desecare propuse spre decolmatare – pentru asigurarea funcționalității lor pentru irigații în perioada de vară, au următoarele caracteristici:
Lungimea totală a canalelor L =11939 m;
Suprafața amprizei canalelor S =114845,94 mp;
Zona de protecție 2×2,00xL S =47755,93 mp;
Volumul de săpătură V =21426,71 mc;
Pentru lucrările hidrotehnice necesare în lungul traseului de aducțiune al apei de la priză la bazinul de acumulare sunt necesare de executat următoarele lucrari:
Reabilitare podețe 7 bucăți (2 bucăți Dn 600, 3 bucăți Dn 1200, 1 bucată Dn 1400, 1 bucată Dn 1800);
Realizare stăvilare plane pe canalele de conexiune laterale 20 bucăți;
Reabilitare poduri dalate 2 bucăți;
Reabilitare noduri hidrotehnice 2 bucăți;
Canalului de aducțiune (CP3, Valea Temeșiț, CP10) după încheierea sezonului de irigații (lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august) își va relua rolul de desecare.
În etapa a doua, se va realiza rețeaua de conducte subterane pentru trupul II de 400 ha la Ivanda și achiziționarea echipamentului mobil de udare prin aspersiune.
Echipamentul mobil de irigat prin aspersiune folosit pentru distribuția apei la culturi cuprinde:
– Pivot central – 4 bucăți;
– Instalație de irigat cu tambur și furtun echipată cu rampă cu duze – 2 bucăți.
Figura 43 Schema amenajării de irigații
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Asolamentul culturilor propus este următorul:
aproximativ 400 ha cultură de porumb (100%)
Schema udărilor este dată sub formă de șase cifre pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie și este prezentată în tabelul nr. 48.
Tabel 55 Schema udărilor
Norma de irigație este cantitatea de apă pe întreaga perioadă de vegetație care se distribuie unei culturi (mc/ha).
Tabel 56 Norma de irigație
Datele au fost centralizate pe baza cercetărilor în diverse câmpuri experimentale staționare, reprezentând consumuri medii zilnice lunare pentru perioada de vegetație a principalelor plante, precum și necesarul de apă de irigație pe puncte de cercetare și pe culturi.
Norma de udare reprezintă cantitatea de apă distribuită solului pe umiditatea de suprafață la o singura udare , pentru a se ridica umiditatea solului de la valoarea momentană la cea corespunzătoare capacității de câmp.
m -norma de udare (mc/ha)
unde:
Ni – norma de irigație (mc/ha)
n – numarul de udări ce trebuie efectuat
pentru porumb:
qi – modulul de udare
unde:
Qi – debitul pentru întreaga suprafață
[l/s]
Ti = 10 zile – intervalul de timp în care se da o norma de udare pe întreaga suprafata ocupată de cultura „i’’.
ti = 20 ore – timpul de lucru într-o zi
Calculul se face tabelar:
Tabel 57
Hidromodul de irigație q0 servește la calculul debitului total necesar a fi instalat în stația de punere sub presiune.
q0 = ( l/s/ha )
unde:
Ti = 30 zile – durata unei luni din sezonul de irigație
ti = 20 ore
i = procentul din suprafața culturii „i”
[l/s ]
Se calculează hidromodulul de irigație pentru fiecare lună în parte:
luna VII : q0 = = 0,648 l/s/ha
luna VIII : q0 = = 0,648 l/s/ha
Debitului total necesar a fi instalat în stația de punere sub presiune în luna cu consum maxim:
Debitul de dimensionare a lucrărilor de irigații se determină cu relațiile următoare:
qu = =273.68≈274 l/s·ha
unde:
qu= hidromodulul la intrarea apei în instalațiile de irigat;
randamentul udării în câmp în funcție de metoda de udare;
0,9 pentru udarea prin aspersiune.
qu = =288.42≈289 l/s·ha
unde:
qu= hidromodulul la stația de punere sub presiune;
randamentul rețelei de conducte;
0,95 Pierderile în conducte = 95 %.
Amenajare de irigații în sistemul de desecare Răuți – Sânmihaiul German, localitatea Uivar, județul Timiș
Prezentare generală
Terenul interesat la lucrări se află pe raza administrativ teritorială a comunei Uivar, jud. Timiș. Din punct de vedere hidroameliorativ terenurile se suprapun cu amenajarea de desecare Răuți – Sânmihaiul German. Investiția se afla în faza de avizare, în cel mai scurt urmând să se treacă la autorizarea lucrărilor.
Sursa de apă pentru alimentarea amenajării locale de irigații este râul Bega, apa fiind captată prin intermediul unei prize de captare existentă propusă spre reabilitare și prin intermediul unei stații de pompare cu agregate termice mobile amplasate pe o platformă betonată. Apa este mai apoi transportată prin rețeaua interioară de canale către instalațiile de irigat prin aspersiune. Pentru alimentarea cu apă a instalațiilor se vor folosi parte a canalelor existente prin redimensionarea lor și folosirea cu dublu rol de canale de irigații. Rețeaua de canale se va completa cu canale sau tronsoane de canale noi, pentru a se putea implementa proiectul de irigații, fără a fi afectată capacitatea de desecare a amenajării existente.
Pe rețeaua interioară de canale cu dublu rol desecare – irigații se vor amplasa lucrări hidrotehnice pentru direcționarea apei și pentru asigurarea siguranței în exploatare, constând în podețe, podețe cu clapet, podețe cu stăvilar, stavile, subtraversări, căderi din beton.
Principalele caracteristici ale canalelor de irigație propuse sunt:
Canal CPA: L = 2.640 m, S = 26.400 mp din care:
L reprofilată = 2.352 m, S reprofilată = 23.520 mp,
L tronson nou propus = 288 m, S tronson nou propus = 2.880 mp.
Canal CA 1: L = 1.235 m, S = 12.350 mp din care:
L reprofilată = 1.235 m, reprofilată = 12.350 mp.
Canal CD 1: L = 1.750 m, S = 17.500 mp din care:
L reprofilată = 1.405 m, S reprofilată = 14.050 mp,
L tronson nou propus = 345 m, S tronson nou propus =3.450 mp.
Canal CD 2: L = 1.100 m, S = 1.1000 mp din care:
L reprofilată = 1.100 m, S reprofilată = 11.000 mp,
Canal CD 3: L = 2.345 m, S = 23.450 mp din care:
L reprofilată = 1360 m, S reprofilată = 13.600 mp,
L tronson nou propus = 985 m, S tronson nou propus = 9.850 mp.
Canal CD 4: L = 870 m, S = 8.700 mp din care:
L reprofilată = 870 m, S reprofilată = 8.700 mp,
Canal CD 5: L = 2.080 m, S = 20.800 mp din care:
L reprofilată = 1.135 m, S reprofilată = 11.350 mp,
L tronson nou propus = 945 m, S tronson nou propus = 9.450 mp.
Instalațiile de irigat prin aspersiune vor fi de tipul pivot central fix – 2 bucăți, instalație cu deplasare liniară – 4 bucăți și instalație cu tambur și furtun – 3 bucăți.
Suprafața totală afectată de lucrări (aproximată) este de 120.250 mp. Suprafața de teren luată în studiu pentru realizarea amenajării de irigații este de 923,84 ha.
Figura 44 Suprafața interesată la lucrări pentru amenajarea de irigații
Calculul necesarului de apă pentru irigații
Planul de cultură adoptat pe suprafața irigată prin aspersiune:
Porumb boabe 800 ha
Grau 191 ha
TOTAL 991 ha
Date privind consumul în luna iulie (luna cu consum maxim) sunt prezentate în tabelul nr. 51.
Tabel 58
Norma medie de irigare în luna iulie:
rezultând:
Randamentul udării:
Hidromodulul la intrarea apei în instalația de irigat devine astfel:
Hidromodulul la motopompa devine :
Pierderile în canale (infiltrație + evaporație):
Hidromodulul la priza:
Debitul necesar a fi pompat din râul Bega în amenajare:
Volumul maxim pompat din râul Bega în rețeaua de canale în luna cu consum maxim va fi:
CONCLUZII ȘI CONTRIBUȚII PERSONALE
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: PROBLEME ACTUALE PRIVIND MANAGEMENTUL EXPLOATĂRII ȘI ÎNTREȚINERII SISTEMELOR DE IRIGAȚII AFLATE ÎN VESTUL ROMÂNIEI [310930] (ID: 310930)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.