Problematica pregătirii prin utilizarea aparatelor ajutătoare, în jocul de volei, se regăsește vag dezbătută în literatura de specialitate. [310630]

Licență

Problematica pregătirii prin utilizarea aparatelor ajutătoare, în jocul de volei, se regăsește vag dezbătută în literatura de specialitate. [310630]

Byadmin ianuarie 1, 2024

[anonimizat], se regăsește vag dezbătută în literatura de specialitate.

În dorința de a găsi soluții de optimizare a [anonimizat], [anonimizat], începând cu etapa de inițiere.

[anonimizat], în conținutul acestei cărți va fi prezentată o implementare a [anonimizat].

[anonimizat]. [anonimizat].

[anonimizat] 10 senzori: 5 pe brațul drept și 5 pe brațul stâng.

Senzorii sunt protejați de manșete și harnașament și măsoară mărimi diferite oferind date despre:

Locul unde mingea lovește brațele;

Egalitatea sau inegalitatea forțelor exercitate de minge pe antebrațele jucătorului;

Nivelul membrelor superioare în raport cu umărul;

Starea articulației cotului;

Priza palmelor în timpul execuției.

Datele astfel achiziționate sunt transmise la distanță (maxim 30 metri) prin wireless către computer.

Softul de pe calculator efectuează o analiză în timp real a datelor și transmite către jucător un răspuns de tip vocal menit sa-l corecteze.

Sistemul SCÎCEV detectează 6 [anonimizat] 8 mesaje vocale dintre care 6 sunt pentru corectarea greșelilor , 1 pentru aprecierea execuției corecte și 1 pentru a semnala mai mult de două greșeli efectuate simultan.

[anonimizat] o statistică a execuțiilor corecte cât și a [anonimizat] e că, poate afla segmentul deficitar în execuție.

[anonimizat] a fost prezentat în secțiunile demo ale unor conferințe științifice internaționale.

La „Ugal-Invent” în 2014, în cadrul Galei „ Expoziția Europeană a Creativității și Inovării” , prezentat alături de alte 200 [anonimizat] a fost apreciat și premiat cu medalia “Euroinvent”.

Datorită facilităților sale sistemul computerizat „SCÎCEV” poate fi un mijloc modern de pregătire și evaluare a voleibaliștilor începători și avansați.

Sistemul „SCÎCEV” [anonimizat].

[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat] a [anonimizat] a calculatorului în domeniul „Educație fizică și sport” care să facilitează procesele de învățare și evaluare la preluare și pasa de jos cu două mâini.

Doresc să mulțumesc familiei pentru suportul moral și financiar pe care mi l-a oferit necondiționat, și nu în ultimul rând domnului ing. Răzvan Tudor Roșculeț, cu care am colaborat în proiectarea și executarea acestui aparat.

Autoarea

CAPITOLUL I.

STADIUL ACTUAL DE CUNOAȘTERE PRIVIND OPTIMIZAREA TEHNICII LA ECHIPELE DE ÎNCEPĂTORI ÎN VOLEI

1.1. Actualitatea temei reflectată în literatura de specialitate

Antrenorii întâmpină greutăți în ceea ce privește învățarea tehnicii din jocul de volei la grupele de începători, iar utilitatea folosirii aparatelor ajutătoare pentru învățarea jocului de volei ar facilita performanța asigurând un volum sporit de muncă în timp util.

Majoritatea antrenorilor nu folosesc în cadrul pregătirii aparate ajutătoare pentru învățarea jocului de volei din varii motive, însă apreciază o necesitate a introducerii acestora în procesul de antrenament.

Aplicarea unei noi metodologii de lucru care sa aibă la bază o orientare modernă, privind pregătirea voleibalistelor începătoare, prin utilizarea aparatelor ajutătoare va duce la îmbunătățirea performanței .

Utilizarea aparatelor ajutătoare reprezintă o modalitate eficientă de pregătire si evaluare a jucătorilor care poate să completeze metodologia actuală în voleiul de înalta performanță.

Evaluarea este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile privind luarea unor decizii ulterioare. O evaluare obiectivă o putem avea numai folosind în cadrul antrenamentelor aparate ajutătoare și sisteme video care să ne ofere o imagine clară a dinamicii progresului, iar pe baza acestei evaluări să putem elabora strategiile viitoare de lucru.

Din ce în ce mai des se observă că analiza video a competiției este singurul procedeu care permite obținerea unei priviri de ansamblu asupra nivelului și contribuției tuturor factorilor performanței, pe durata disputelor cu adversarul.

Optimizarea tehnicii în jocul de volei constituie un pas decisiv in performantă, motiv pentru care trebuie reorientate mijloacele și metodele de instruire , care să conducă spre o precizie și constanță în execuție , încă din faza primară a învățării elementului tehnic.

Este de remarcat progresul jocului de volei, înregistrat în ultimele decenii atât în privința conținutului, structurii și eficienței cât și al spectaculozității sale.

Specialiștii caută necontenit noi și noi metode științifice, mijloace de pregătire specializată care să rezolve sarcinile de joc și care să satisfacă cerințele voleiului practicat la nivel mondial.

În contextul în care tehnica este din ce în ce mai evolutivă se dorește aducerea unui plus calitativ în pregătirea antrenamentelor prin utilizarea unor tehnici moderne care să ducă către o înjumătățire a timpului destinat predării și corectării tehnice.

Epuran prezenta în 2005 o serie de tehnici moderne de înregistrare video prevenindu-ne că „cine va analiza fenomenul peste două trei decenii va găsi învechit acest « modern » . Au trecut doar 11 ani și analiza unei faze de joc, cu aparatura modernă din zilele noastre, oferă mult mai mulți parametri într-un timp mult mai scurt și cu maxim de eficiență.

Fiind o generație privilegiată din punct de vedere al existenței ustensilelor moderne, se impune și completarea literaturii de specialitate cu privire la predarea jocului de volei, astfel încât antrenorii și profesorii să vadă în aceste aparaturi, adevărate „santinele” de depistare a erorilor tehnice.

1.2. Conceptul de selecție și antrenament în jocul de volei

Voleiul cunoaște o puternică dezvoltare atât sub aspectul maximalizării parametrilor de conținut și structură, cât și al nivelului solicitărilor jucătorilor pe plan psihic, biomotric și tehnico – tactic.

Antrenamentul este definit ca un proces pedagogic, desfășurat sistematic, în scopul obținerii adaptării organismului la eforturi fizice intense. Proces pedagogic, el devine tot mai complex prin organizare, dirijare, conținut și forme de desfășurare la care participă pe lângă antrenorul specialist, medicul, psihologul, metodologul și alții, oferind imaginea unei interdisciplinarități de tip aparte.

Pornind de la premisa că antrenamentul sportiv este înainte de toate „un proces didactic” Nicu A., Epuran M. consideră că este util să diferențieze principiile acestuia în două categorii: generale și specifice. Analizând literatura de specialitate autorii ajung la un consens în ceea ce privește caracteristicile principiilor generale:

a) principii privind orientarea pregătirii și dezvoltării multilaterale a personalității și integrarea socio-profesional a sportivului, eficiența maximă și economicitatea, ca și complementaritatea teoriei cu practica;

b) principiile privind obiectivele: maximizarea capacității de performanță, dezvoltarea aptitudinilor motrice, cognitive, afective și emoționale, controlul, evaluarea activității și colaborării dintre antrenor, sportiv și brigada de asistența științifică;

c) principiile privind conținutul: interdisciplinaritatea, conștientizarea și operaționalizarea;

d) principii metodico-științifice: „individualizarea, conștientizarea, motivația și efortul voluntar, accesibilitatea, supra-învățarea, modelarea, simularea, specializarea și autoreglarea sportivului”

Matveev L.P.(1980) consideră că antrenamentul sportiv este ,, pregătire fizică, tehnică, tactică, intelectuală, psihică și morală prin intermediul exercițiului fizic”.

Antrenamentul sportiv este definit în literatură ca „un proces pedagogic desfășurat sistematic și continuu gradat, de adaptare a organismului uman la eforturi fizice și psihice intense, implicate de participarea în concursuri organizate pe diferite ramuri de sport”.

Ozolin N.G. (1972) definește antrenamentul sportiv ca „proces pedagogic de educare și instruire a sportivului și nu un proces de dresaj”.

Pentru Șiclovan I. (1972) antrenamentul sportiv este „un proces pedagogic de educare a sportivilor, de întreținere și perfecționare într-o ramură de sport, în cadrul căruia exercițiile fizice sunt predate metodic, însușite creator organizate în condiții igienice, sub un permanent control medical, psihologic și sociologic, în vederea obținerii performanțelor maxime”.

Selecția urmărește descoperirea talentelor sportive, depistarea acelor subiecți la care anumite calități au o valoare mai ridicată față de media colectivității din care fac parte.

Selecția științifică, responsabilă, a copiilor și adolescenților pentru activitatea sportivă de performanță este condiționată de cunoașterea legilor creșterii și dezvoltării corpului, a proceselor și fenomenelor care stau la baza evoluției fizice și psihice a viitorilor performeri.

Selecția nu este o operație unică, ci un proces evolutiv, indestructibil legat de creșterea și dezvoltarea somato-funcțională, psihică și motrică a copilului.

Selecția este un proces continuu întrucât se adresează permanent tuturor categoriilor de vârstă, urmărindu-se finalizarea muncii și anume promovarea elementelor talentate pe verticală activității sportive de performanță, și nu pe orizontală (la același nivel de pregătire sau competițional).“Pentru a stabili care dintre copii corespund cerințelor diferitelor sporturi, va trebui sa-i cunoaștem cât mai temeinic și complex, în timp, pentru a le da posibilitatea să-și etaleze toate calitățile”.

Pentru reușita procesului de selecție este necesar că, pe de o parte, să se cunoască calitățile motrice ale sportivului respectiv, iar pe de altă parte, cei supuși selecției să posede calitățile respective la un nivel cât mai ridicat, cunoscând că unele dintre acestea sunt perfectibile prin antrenament, iar altele mai puțin. În acest sens, când se apreciază calitățile care țin de caracteristicile ereditare stabile (dimensiuni ale corpului, viteza și îndemânarea generală) exigenta selecționerilor trebuie să fie foarte mare de la început.

Specialiștii consideră selecția ca pe un element decisiv în realizarea marilor performante. Contribuția selecției la dezvoltarea sportivului de performanță nu este întotdeauna la nivelul așteptărilor, deoarece la multe cluburi și licee cu program sportiv profesorii și antrenorii mențin în grupe copii fără perspective, plafonați, cu care se cheltuiesc timp și fonduri importante.

Selecția trebuie să țină seama în primul rând de etapele de dezvoltare a copilului. Perioada sau vârsta de selecție nu are un caracter aleator, ci este determinată de:

Vârsta care favorizează performanta maximă atestată de statisticile competițiilor majore. Din această vârstă se scade timpul optim (la volei 10-12 ani) necesar pentru acumulări pe plan tehnico-tactic și adaptări pe plan biologic (fiziologic, biochimic, motric);

Caracteristicile psiho-motrice ale vârstei la care se preconizează să se facă prima selecție, dacă această vârstă favorizează învățarea motrică;

Posibilitatea de a prognoza dezvoltarea somatică. de exemplu este greu de prognozat talia și rapoartele între segmente sub vârsta de 10 ani, unul din motivele pentru care, de regulă, selecția la jocurile sportive se face în jurul său puțin peste această vârstă.

Manifestarea calităților motrice determinante pentru jocul de volei.

Inteligenta motrică are o mare însemnătate în procesul de selecție și are următoarele expresii:

Capacitatea de gândire operativă;

Capacitatea de acționare în situații de adversitate și miză de concurs;

Putere de anticipare – decizie – acționare în viteză mare

Capacități de percepere motrică;

Orientare spațială optimă;

Excelent echilibru dinamic în relația corp-spațiu și timp în efectuarea mișcărilor.

Paralel cu asigurarea unei „selecții corespunzătoare, a unei pregătiri superioare prin antrenamente, se impune, cu necesitate, dezvoltarea motivației pentru depunerea unui efort sporit precum și intelectualizarea activităților sportive care determină mărirea eficienței” având ca efect conștientizarea și activizarea sportivilor, pe baza unui consum redus de energie nervoasă și motrică, din punct de vedere calitativ, asigurându-se temeinicia și durabilitatea învățării.

Criteriile medico biologice precizează, pe de o parte, starea de sănătate indispensabilă unei astfel de activități, iar de pe altă parte, principalele date referitoare la dezvoltarea somato funcțională a corpului.

Starea de sănătate care se poate stabili printr-un examen clinic, cu aparate cât mai complexe, rămâne criteriul cu cea mai mare stabilitate de-a lungul diverselor etape de selecție.

Controlul stării de sănătate trebuie să fie foarte exigent la nivelul etapei inițiale a selecției, sever la nivelul secundar și ceva mai larg la nivelul selecției finale.

Integritatea funcțională a organismului viitorului sportiv are componentele: endocrină, metabolică, hepato-renală, hematogolgică, cardio-respiratorie. Din toate organele și sistemele organismului uman, aparatul cardio-vascular și cel respirator, sunt cele care se adaptează cel mai repede la efortul fizic, răspunzând cu promptitudine solicitărilor impuse.

Se mai urmărește nivelul de dezvoltare fizică generală, în funcție de sex și vârstă, cu ajutorul următoarelor examene:

Antropometric, pentru determinarea staturii, lungimii membrelor inferioare și a anvergurii;

Somatoscopic în scopul depistării deficientelor fizice de gradul II, III și IV, contraindicate practicării jocului de volei de performanță;

Examenul mobilității articulare.

Se urmăresc datele și indicii :

Funcționali (fiziologici, metabolici, endocrini

Psihologici (intelect, voință, afectivitate, personalitate)

Principalele date somatice care interesează în problema selecției sunt cele care pot fi puțin influențate de mediu și anume:

Statură (înălțimea corpului); se va compara cu media pe țara pentru a preciza dacă se încadrează în media vârstei sale; corelarea indicilor de creștere a înălțimii în momentul respectiv cu vârsta biologică, exprimă mai fidel nivelul maturizării decât vârsta cronologică.

„Selecția psihologică constituie demersul prin care se realizează cunoașterea particularităților psihologice ale copiilor și tinerilor și corespondența acestora cu cerințele precis delimitate ale activității sportive de performanță”.

Tipul somatic poate fi prognozat în linii mari ținând seama de părinți și de dezvoltarea fizică a copilului la vârsta selecției. Începând cu vârsta de 9-10 ani, se poate prevedea talia (înălțimea) probabilă a copilului la maturitate.

Calitățile motrice cu preponderenta genetică (îndemânare, viteză și detentă) trebuie urmărite încă de la prima etapă de selecție, deoarece se dezvoltă mai greu prin antrenamente, fată de forță, rezistentă generală și specifică, care se dezvoltă mai ușor pentru a atinge nivelul cerut de jocul modern.

Dezvoltarea psihică va fi apreciată la început numai de specialist prin observații psio-pedagogice.

Selecție primară pentru constituirea grupelor de începători este bine să se facă în jurul vârstei de 10-12 ani, fiindcă atunci se poate aprecia nivelul dezvoltării calităților psiho-motrice și chiar prognoza (cu un grad mare de probabilitate) traseul dezvoltării somatice copilului. Principalele aspecte ale selecției primare sunt: tipul somatic, trăsăturile de personalitate, calitățile și deprinderile motrice generale.

Detaliile modelului de selecție pentru primul stadiu sunt:

Starea perfectă de sănătate – criteriul primordial;

Vârsta optimă: 10-12 ani(comună celor două sexe);

Trăsături de personalitate: dorință de afirmare, combativitate, cooperare, adaptare la mediul sportiv, capacitate de învățare motrică;

Calități și deprinderi motrice: viteză de reacție și coordonare.

Autorul mai sus menționat prezintă modelul inițial al jucătorului de volei referindu-se la tipul somatic,funcțional și pregătirea tehnico-tactică.

„Considerând depistarea și selecția la vârsta de 9-10 ani, în jurul vârstei de 14-15 ani, odată cu conturarea aptitudinilor și disponibilităților psiho-motrice ale copilului”, se trece la o a doua etapă de selecție constând în promovarea celor corespunzători în grupa intermediară I – începător-avansat (speranțe sau juniori III) unde pregătirea continuă 2-3 ani și vizează consolidarea pregătirii tehnico-tactice, dezvoltarea calităților motrice, precum și îmbunătățirea capacității de efort.

În jurul vârstei de 15-16 ani, se trece în grupa intermediar II – avansați spre performanța (cadeți sau juniori II), vizând perfecționarea obiectivelor și sarcinilor etapei a II-a, ai factorilor antrenamentului sportiv, lecția ajungând la 120 min. Principalele aspecte ale selecției secundare sunt: tipul somatic, trăsăturile de personalitate, calitățile și deprinderile motrice specifice.

Păcuraru Al.,(2000) afirmă că la finalul vârstei de 17 ani, când se pot stabili cu mai mare exactitate perspectivele fiecărui jucător, se poate face (trecerea) – selecția în grupele de performanță și înaltă performantă (juniori I 18-19 ani) unde pregătirea vizează perfecționarea în continuare a acțiunilor tehnico-tactice individuale și colective, atingerea măiestriei sportive tehnico-tactice, realizarea unui grad superior de pregătire fizică generală și specială, creșterea randamentului în competiții „rezistența organismului la eforturi maximale și existența rezervelor pentru îmbunătățirea performanțelor”.

Alături de tipul somatic și nivelul corespunzător al calităților motrice, un rol important îl au calitățile psihice. Implicarea factorilor psihologici în selecție este confirmată de faptul că modelul performerului nu poate exista în afara unei configurații a structurii personalității acestuia.

Selecția psihologică constituie demersul prin care se realizează cunoașterea particularităților psihologice ale copiilor și tinerilor și corespondența acestora cu cerințele precis delimitate ale activității sportive de performanță.

Calitățile motrice cu preponderență genetică (îndemânare, viteză și detentă) trebuie urmărite încă de la prima etapă de selecție, deoarece se dezvoltă mai greu prin antrenamente, față de forță, rezistenta generală și specifică, care se dezvoltă mai ușor pentru a atinge nivelul cerut de jocul modern.

Leșu , A.,L.,(2010) citându-l pe Păcuraru Al. prezintă o etapizare a procesului de selecție, pregătire și perfecționare iar apoi face o clasificare a criteriilor de selecție pentru jucătoarele de volei 10-12 ani prezentând tabelul cu criteriile programate pe nivel formativ.

Analizând practica și teoria creșterii capacității de performantă pe plan mondial se constată o serie de priorități și factori favorizanți în perfecționarea antrenamentului în jocurile sportive.

Figura 1.2.3. Stadii, vârste, modele și operații de modelare a pregătirii

Jocul este rapid și variat prin:

Rapiditate: Zborul mingii;

Mișcarea jucătorilor;

Organizarea jocului;

Varietate: – în construcția fazei de joc În finalizare.

Se folosesc: combinații cu intrare, atac pe timpul 1 și timpul 2;

Frecvent în atac zona III și zona II;

Lovitura de atac cu pase la întâlnire;

Atac de la distantă (și din linia a II-a) cu finalizarea a 4-5 jucători;

Schimbarea direcției de atac;

Punctul înalt de lovire a mângâi;

Serviciul frecvent din săritură.

Întreaga strategie de selecție, prevăzută ca un sistem dinamic (ce presupune procese de autoperfecționare) oferă de la etapă la etapă o nouă calitate întregului proces, sporindu-i eficiența.

În jocul de volei, un rol important îl au calitățile psihice (afectivitatea, voința, memoria, imaginația, aptitudinile, caracterul, temperamentul, vocația și chiar talentul), cu accent pe capacitatea folosirii în condițiile cu miza a deprinderilor motrice și a cunoștințelor tehnico-tactice însușite, ceea ce înseamnă luciditate, atenție distributivă, analiza, sinteza și decizii rapide și adecvate, echilibru afectiv, voința și perseverența.

Selecția „trebuie riguros făcută și nu prin simpla observație și apreciere, ci trebuie făcută obiectiv prin folosirea unui sistem de probe” care să ofere date concrete despre valorile testate, nivelul comparat cu alți subiecți și progresul analizat în timp.

1.3. Inițierea și însușirea principalelor procedee tehnice

În pregătirea sportivă a copiilor, greutatea specifică a învățării este mai mare decât în pregătirea adulților. Acest lucru este determinat de sarcină însușirii, la timpul potrivit învățării bazelor tehnicii ramurilor de sport care se învață și de posibilitățile – deosebit de favorabile la vârsta copilăriei – de formare a priceperilor și deprinderilor motrice. Studierea bazelor tehnicii sportive se desfășoară la început în condiții mai ușoare, într-o formă simplificată și de joc, dar, se înțelege, cu respectarea unei baze corecte.

Reușita realizării acestei sarcini este condiționată de atitudinea consecvent exigentă a antrenorilor, pentru executarea corectă a tuturor exercițiilor orientate spre însușirea mecanismului de bază al principalelor procedee tehnice.

După cum am mai menționat, coordonările și îndemânările motrice ating apogeul cu puțin înainte de pubertate. După aceea, nu vom mai pretinde altceva decât stabilirea lor. În copilărie este absolut necesar să fie antrenate calitățile fizice de mai sus, astfel încât copilul să-și poată forma o bază suficient de largă, pentru că dezvoltarea viitoarelor performanțe să nu fie compromise.

Între 7 și 8 ani și între 11 și 12 ani există o perioadă propice învățării precum și a dobândirii preciziei în capacitățile de coordonare. În acest stadiu „copilul este dator să învețe abilități motrice diverse și să-și amelioreze capacitatea fizică. Mai întâi uriașa asimilare a tuturor funcțiilor de coordonare, care condiționează progresul în antrenament și în performanță pentru etapele următoare”.

Odată cu înaintarea în vârstă, învățarea motorie spontană dispare treptat. Învățarea nu este un răspuns stereotip, standard, ci o adaptare a răspunsurilor în funcție de ceea ce reprezintă acesta: experiența, creativitate, selectivitate, decizie, independență.

Învățarea procedeelor tehnice specifice jocurilor sportive presupune parcurgerea etapelor necesare învățării oricărui act sau acțiuni motrice și se realizează cu ajutorul mecanismelor de asimilare, transfer și restructurare.

Dragnea prezintă, în sinteză, etapele învățării tehnicii și metodele corespunzătoare evidențiind și factorii psio-funcționali.

Bazele interpretării interdisciplinare sunt puse de concepția sistemică și reglarea prin feed-back, care necesită pregătire specială și bază materială corespunzătoare.

Este esențial ca în timpul învățării, subiectul să primească orice tip de feed-back. „Absența feed-back-ului din procesul instruirii este similară cu lipsa învățării”.

Efectele feed-back-ului asupra învățării sunt evidențiate de Epuran și Stănescu (2010) în patru caracteristici:

Motivează subiectul în direcția continuării exersării;

Oferă întărire pentru execuțiile corecte și le sancționează pe cele incorecte;

Furnizează informații asupra erorilor din timpul execuției, creând premise pentru efectuarea corectărilor;

Creează dependență în condițiile unei furnizări incorecte.

Analizând pregătirea sportivilor de înaltă performanță vom constata că „principala rezervă de progres o constituie dirijarea științifică a întregului proces de pregătire” care trebuie să se desfășoare coroborat sub forma unui sistem unitar (biologic, metodic, psihologic, igienic, organizatoric etc.

„Toate actele motrice sunt dependente direct de numărul informațiilor ce le deține subiectul despre execuția anterioară. Acestea apar ca retro informații și împreună cu experiența motrică și calitatea aparatului perceptiv-motric influențează decisiv procesul învățării” .

Se caută introducerea în pregătire a tot ce este nou, a premierelor pe toate planurile: metodologic, tehnic, tactic, organizatoric etc., a tot ce poate produce surpriză în rândul adversarilor și au efecte favorabile asupra juriilor de arbitri (gimnastică, jocuri sportive și alte ramuri de sport).

Formarea imaginii deprinderii motrice trebuie să solicite sportivului utilizarea a cat mai mulți analizatori și de aceea este necesar folosirea accentuată a demonstrației care trebuie însoțită continuu de explicație.

Explicația constă în expunerea logică și argumentată a unor probleme, reguli, legi și joacă un rol important în instruirea sportivilor de vârsta școlara. Ea trebuie sa fie clara, logică, concisă și oportună. Esența sa constă în aceea că asigură formarea unor cunoștințe aprofundate care capătă caracter de norme sau reguli călăuzitoare privind însușirea priceperilor și deprinderilor motrice și dezvoltarea calităților motrice

In jocul de volei se folosește mult și demonstrația prin intermediul unor analize video sau scheme, iar la grupele de performanță și echipele de divizia A s-a intensificat demonstrația prin mijloace moderne – softuri specializate care oferă statistică în timp real atât pentru propria echipă cât și analiza în raport cu adversarii etc.

La grupele de începători însușirea bazei deprinderii se va realiza analitic având în vedere relația extrem de strânsă între tehnică și regulament. Exercițiile trebuie să fie puține și bine alese, să fie organizate într-o logică și ordine metodică.

Trebuie știut faptul ca procesul învățării acțiunilor motrice, nu are o desfășurare lineară continuă: într-o acțiune complexă diferitele secvențe pot avea variații și timp și sub aspectul calității execuției, dar cu toate acestea performanța globală progresează continuu.

Bădău D.,și Tănase T., evidențiază rolul feed-back-ului în învățarea motrică afirmând că: „eficiența în procesul de învățare este dependentă de experiența motrică anterioară și de numărul de informații pe care le deține sportivul pe care apoi le transpune în retro-informații” , adică în feed-back.

În figura de mai jos Dragnea A., prezintă modul de funcționare a feed-back-ului în procesul de învățare a procedeelor tehnice după Thomas (1977)

Figura 1.3.2. Modul de funcționare a feed-back-ului în procesul de învățare a tehnicii (după Thomas 1977).

În continuare prezentăm pe scurt câteva din prioritățile metodice aplicabile în învățarea tehnicii (după Dragnea A., 1997)

Figura 1.3.3. Priorități metodice privind învățarea tehnicii sportive Dragnea A., 1997

1.4. Componenta tehnică și importanța ei în pregătirea antrenamentului

„Voleiul reprezintă o succesiune rapidă de evenimente concretizată printr-o cantitate mare de informații. Jucătorul trebuie să se informeze rapid și precis asupra condițiilor ne identice” și că „dificultățile în pregătirea copiilor se datorează faptului că structura elementelor de bază din volei nu corespund structurii mișcărilor natural – elementare de prindere, aruncare, alergare și săritură”.

Citându-l pe Șerban 1999, A. Cojocaru amintește că „principala sarcină a unui jucător de volei este canalizată spre anticiparea sosirii stimulului, pe deplasarea și adaptarea la viteza mingii”.

Autorii Șerban și de Hillerin (1984) stabilesc ponderea în realizarea eficientă a situației de joc „cunoștințele și operațiile mentale, specifice situațiilor tactice din atac reprezintă ponderea cea mai mare în realizarea eficientă a sarcinilor de joc”.

Tot cei doi autori, analizând problemele strategiei și tacticii specifice jocului de volei consemnează rolul important al gândirii tactice, deoarece în structura acesteia apar:

„cunoștințele și operațiile mentale specifice situațiilor din apărare au o pondere evident mai mică, susținând astfel ipoteza conform căreia:

raționamentele tactice specifice acțiunilor de atac sunt predominant algoritmice;

raționamentele tactice specifice acțiunilor de joc în apărare sunt de tip euristic”.

Reactualizarea continuă, adaptarea și modificarea conținutului și modului de utilizare a diverselor metode de antrenament, raportate la cerințele jocului, au contribuit nemijlocit la perfecționarea procesului de antrenament în cadrul fiecărui nivel de instruire.

M. Ioniță (2007) tratează într-un întreg capitol, necesitatea obiectivizării jocului de volei, plecând de la definiția termenului „eficiență”. Autoarea adaptează definiția la domeniul educație fizică și sport astfel: „reglarea acțiunilor tehnico – tactice din cadrul jocului de volei, depinde de posibilitatea alegerii și varierii valorilor unei mulțimi de semnale informaționale; cu cât registrul acestor valori este mai întins, cu atât posibilitățile reglării sunt mai mari, iar eficiența mai ridicată”.

„Stabilirea ponderii componentelor antrenamentului se realizează prin însumarea valorilor acestora în și din fiecare antrenament efectuat. În felul acesta, în mod necesar fiecare antrenor urmărește să stabilească și să realizeze o distribuire optimă a componentelor antrenamentului, atât în cadrul programării anuale a pregătirii, cât și în cadrul fiecărui ciclu săptămânal și lecție de antrenament”.

Concretizarea ponderii componentelor antrenamentului în cadrul programării pregătirii anuale este în funcție de:

Obiectivarea execuției în structura fiecărei lecții de antrenament prin raționalizarea utilizării exercițiilor și standardizarea execuției acestora, concură la asigurarea posibilităților de evaluare a ponderii fiecărei componente a antrenamentului în fiecare lecție de antrenament și constă în:

Durată, numărul de repetări, distante parcurse, durata pauzelor în execuția fiecărui exercițiu;

Succesiunea exercițiilor în algoritmul lecției de antrenament;

Stabilirea încadrării fiecărui exercițiu în componența antrenamentului corespunzătoare structurii și obiectivului exercițiului efectuat;

Cuantificarea duratei de execuție a fiecărui exercițiu corespondent fiecărei componente a antrenamentului;

Evaluarea ponderii componentelor antrenamentului pentru fiecare ciclu săptămânal în parte;

Stabilirea ponderii care revine fiecărei componente a antrenamentului în structura fiecărei lecții de antrenament;

Aprecierea încadrării ponderii componentelor antrenamentului determinată, în limitele valorilor stabilite prin programarea pregătirii;

Delimitarea abaterilor de la valorile stabilite și reducerea sau anularea eventualelor consecințe negative.

„Factorii antrenamentului sportiv sunt o parte esențială a programului de pregătire, sunt legați între ei, dar pot fi dezvoltați diferențiat. Baza performanței o constituie atât o pregătire fizică, cât și o corespunzătoare pregătire tehnică tactică și psihologică”.

Figura 1.4.1. Ponderea componentelor antrenamentului la grupele de începători

Lecția de antrenament standard se împarte în:

pregătirea fizică + pregătirea tehnică = 80%

pregătirea tactică, teoretică, psihologică = 20%

volumul pregătirii: 7-8 ore/săptămână = total ore 240-280

Prin structura relativ standard a lecției de antrenament și prin ponderea diferitelor teme în cadrul fiecărei componente a lecției de antrenament, se realizează atât pregătirea fizică, cât și cea de tehnică și de tactică individuală însumează 70%; acțiunile de tactică colectivă și sisteme de joc, joc scoală 30%.

Pentru a face față cu succes acestor solicitări, jucătorii actuali de volei trebuie sa fie complecși, să aibă o înaltă măiestrie tehnico-tactică și calități motrice la cel mai ridicat nivel.

Efortul în jocul de volei își schimbă intensitatea la intervale scurte de timp. Deși durata efortului ar permite aprovizionarea cu oxigen (deci efort aerob) organismul nu poate intra in steady-state (echilibru intre cerințe si aport de oxigen) deoarece prin schimbarea intensității se impune un nou proces de adaptare. Efortul se desfășoară cu surse de energie aerobă și anaerobă.

Modelul optim de antrenament depinde de profilul solicitării biologice din concurs. Cum în jocul de volei solicitarea se apropie mai mult de sursa energetică anaerobă atunci modelul optim este antrenamentul cu intervale, în care durata efortului este de 1 minut si pauza de 1 minut.

Din cauza specificului acestui joc sportiv, în care predomină mișcările nenaturale, aciclice, este necesar un timp mai îndelungat de inițiere și pregătire pentru practicarea la nivel de înaltă performanță.

CAPITOLUL 2.

PROBLEMATICA ÎNVĂȚĂRII, CORECTĂRII ȘI EVALUARII TEHNICE LA PRELUĂREA DE JOS CU DOUĂ MÂINI

2.1. Învățarea motrică și etapele învățării

Maniera de angrenare a sistemului psihic uman în procesul învățării este surprinsă în definiția citată de Epuran și formulată de A.N. Leontiev (1957) și anume că învățarea constituie „procesul dobândirii experienței individuale de comportare”.

Învățarea presupune o asimilare activă, permanentă de informație și, implicit, de noi operații și deprinderi. Se disting aici două lături: una informațională și alta operațională (formativă).

Diversitatea concepțiilor cercetătorilor explică varietatea teoriilor despre învățare.

Cunoașterea diferitelor tipuri de învățare devine o necesitate întrucât fiecare are specificul ei, solicită condiții, metode diferite de abordare astfel încât să se realizeze cea mai bună instruire.

Gagnè (1975) citat de Cojocaru A.(2007) propune opt grupe de condiții, care disting opt tipuri de învățare:

învățarea de semnale;

învățarea stimul-răspuns;

înlănțuirea;

asociații verbale;

discriminarea;

formarea conceptelor;

însușirea regulilor;

rezolvarea de probleme.

Tot autorul de sus menționat prezintă și clasificarea lui Drăgan și Părtenie (1997) după procesele psihice implicate:

învățare perceptuală;

senzorio-motorie;

verbal-conceptuală sau simbolică.

Zonele în care operează învățarea sunt :

identificarea stimulilor (analiza automată a informației senzoriale);

selecția și programarea răspunsurilor (îmbunătățirea modului de alegere și de stabilire a parametrilor acțiunilor motrice);

construirea de programe motorii eficiente și rodarea circuitelor motorii;

stabilirea cu acuratețe a unor sisteme de referință în ceea ce privește corectitudinea mișcărilor.

Se învață acte și acțiuni motrice pe baza unor modele experimentale, care duc la o conduită motrică. Aceasta conduită este valorizată de măiestria de execuție (în cazul sportului de elită), dar și de sistemul de cunoștințe specifice domeniilor cărora aparțin actele și acțiunile motrice.

Învățarea gestuală, motrică realizată la nivel de priceperi, deprinderi sau obișnuințe este dublată de însușirea de noțiuni și concepte care oferă subiectului posibilitatea de a efectua judecăți și raționamente în situațiile problematice, manifestându-se creativ.

Învățarea motrică se realizează în trei mari etape:

Etapa de însușire sau etapa de familiarizare denumită – „etapa informării și formării reprezentării mișcării”. Aici se folosesc ca elemente de conținut:

Prezentarea exercițiului realizată prin explicație și descriere;

Demonstrația tehnică prin prezentarea materialului intuitiv, exemplificare, sau prezentare prin intermediul aparaturii moderne;

Stabilirea principalelor exerciții pentru învățare.

Etapa a-II-a- „etapa mișcărilor grosiere” sau insuficient diferențiate. Aici, se realizează:

Însușirea tehnicii propriu-zise;

Se acumulează informații noi față de etapa I;

continuitate a învățării bazată pe experiența anterioară;

Reprezentări motrice, sugestii și corectări;

Se creează și motivația prin stimulare;

Etapa este nelimitată ca timp și depinde de fiecare individ în parte.

Etapa a-III-a- „Etapa coordonării fine și a consolidării procedeelor tehnice”. În această etapă deja urmărim:

Integrarea procedeelor și elementelor tehnice în structuri de exerciții;

Execuția integrală a deprinderilor;

Capacitatea de analiză a secvențelor ce compun mișcarea;

Capacitatea de autoapreciere și autoevaluare.

Subiect în momentul realizării unei mișcări parcurge următoarele operații:

evaluarea sarcinii și a situației în care trebuie realizată această, precum și decizia asupra programului general;

estimarea condițiilor inițiale (distantă față de țintă, greutatea obiectelor, pozițiile corpului etc.) și direcția asupra parametrilor specifici și pentru programul ce urmează să fie aplicat;

declanșarea mișcării pe baza parametrilor selecționați. Astfel, se identifică instrumentul după care este găsită soluția motrică la o problemă motrică.

2.2. Corectarea greșelilor de tehnică

Analizând definiția din DEX aflăm că, greșeala e „ Faptă, acțiune care constituie o abatere (conștientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (și care poate atrage după sine un rău, o neplăcere) sau o eroare ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acțiuni”. În domeniul nostru greșeala este definită ca fiind o eroare ocazională în execuția unei acțiuni motrice.

Erorile sistematice executate de sportiv, din cauza unor reprezentări deficitare în planul mintal se numesc defecte.Greșelile pot apărea și-n cazul automatizării tehnicii din cauză că la momentul respectiv jucătorul nu s-a concentrat, n-a fost atent sau nu era suficient motivat să acționeze.

“Defectele sunt erori în plan mintal care determină apariția unor greșeli”.

“În mod evident tipologia greșelilor de tehnică în funcție de fazele acțiunii are la bază un substrat afectivo-cognitiv ce nu poate fi ignorat, acesta stând la baza producerii greșelilor de tehnică în general” . Este importantă eliminarea greșelilor, cauzele apariției acestora fiind multiple și complexe.

Figura 2.2.1. Greșeli de tehnică în funcție de fazele acțiunii

Pentru corectarea greșelilor și formarea noilor mișcări se utilizează metode care să influențeze:

analizatorii optici;

analizatorii acustici;

încordarea și relaxarea musculară;

încordarea și destinderea psihică;

amplitudinea mișcării;

percepțiile chinestezice și tactile.

Repararea greșelilor de tehnică se face strict individualizat și depinde de:

diagnosticarea corectă și găsirea cauzelor care au dus la mișcarea greșită;

nivelul de coordonare al jucătorului implicat în acțiunea motrică.

Cu cât corectarea deprinderilor greșite începe mai devreme cu atât cresc șansele de remediere.

Ghibu, C.,(1980) afirmă că „însușirea procedeelor tehnico-tactice trebuie să fie corectă de la început, deoarece pentru a corecta o deprindere greșit însușită e nevoie de mai mult timp decât pentru a învățarea uneia noi.

În cadrul învățării inițiale a unui procedeu tehnic formarea reprezentării psiho– motorii este însoțită de abateri importante în biomecanica acțiunilor de la modelul prezentat.

Astfel după din punct de vedere tehnic, cel mai important este eliminarea greșelilor, cauzele apariției acestora fiind complexe și variate. Ele pot fi diferențiate în funcție de secvențele acțiunii și toate au la bază subiectul sau subiecții ca generatori de greșeli.

Autorii consacrați ai domeniului printre care și Dragnea A., Colibaba Evuleț D. ,Bota I. afirmă că corectarea greșelilor de tehnică se face strict individualizat prin metoda de împrospătare a percepțiilor chinestezice bazată pe principiul informației imediate. Eficiența metodei crește dacă influențele suplimentare se transmit simultan cu efectuarea exercițiului prin diferite căi (vizuală, tactilă, sau acustică), formând un flux informațional cu multiple posibilități de acțiune, accelerând corectarea greșelilor puternic înrădăcinate, printr-o reînnoire rapidă a percepțiilor chinestezice.

Figura 2.2.2. Tipologia greșelilor de tehnică în general

Moroșan, V., L., tratează pe larg problematica greșelilor de tehnică și corectarea acestora afirmând că: „greșelile de tehnică sunt generate și de o cunoaștere insuficientă a biomecanicii, chiar din rândul specialiștilor domeniului, care nu impun o poziție corectă a membrelor inferioare în momentul execuției, recomandând ducerea, de exemplu, a piciorului neîndemânatic spre înainte, apropiindu-se chiar de semi-fandare, lucru ce împiedică o acționare simetrică asupra mingii la nivelul membrelor superioare, dat fiind faptul că lanțul triplei extensii nu are aceleași valori pe ambele părți”.

Deci o primă cauză a apariției greșelii tehnice ar fi slaba informare cu privire la analiză biomecanică și rolul acesteia în eficiența sportivă.

În mod evident tipologia greșelilor de tehnică în funcție de fazele acțiunii „are la bază un substrat afectivo-cognitiv ce nu poate fi ignorat, acesta stând la baza producerii greșelilor de tehnică în general” .

Figura 2.2.3. Cauzele greșelilor de acțiune

2.3. Concepte despre evaluarea tehnicii în jocul de volei

Evaluarea este o operațiune prin care măsuram și apreciem atât predispozițiile vocaționale și disponibilitățile pentru practicarea jocurilor sportive cât și capacitatea de performanță achiziționată de sportivi/echipă în urma desfășurării proceselor de pregătire și joc.

Sprijinind ideea unor autori consacrați ( S. Cristea, 2000; G. Meyer, 2000; I. Nicola, 1992; I. Cerghid, 2002; Neacșu, I, Stoica, A. 1996; Lisevici, P., 1997) autorul Cojanu, F. , (2008) sintetizează într-un subcapitol cele mai relevante definiții :

evaluarea se realizează din perspectivă sociologică , la nivel de sistem (a) „înțeleasă cu un puternic sens de control social , de măsurare a efectelor sociale ale învățământului sau a instituției sportive”;

iar din perspectivă psiho – pedagogică la nivelul procesului de învățământ (b) unde „evaluarea se realizează din interiorul instituției și a procesului de învățământ" și se axează pe situația de învățare-instruire”.

Evaluarea a fost și este definită, în foarte multe moduri, în funcție de unghiul de abordare a problemei și de formația teoretică a celui care o realizează. Evaluarea este procesul prin care se delimitează, se obțin și se furnizează informații utile privind luarea unor decizii ulterioare. Tot pe aceleași coordonate, evaluarea în educație este un proces sistematic, care permite educatorului să măsoare, printre altele, în ce grad subiectul a atins obiectivele educaționale. Ea comportă mereu măsurători cantitative și aprecieri calitative, precum și o judecată de valoare.

Condițiile unei evaluări reușite sunt:

stabilirea criteriilor de apreciere;

exactitatea măsurării;

priceperea evaluatorului în efectuarea măsurilor;

capacitatea evaluatorului de a interpreta și aprecia datele obținute.

Funcțiile evaluării, la modul general, concretizează aspecte de constatare, de diagnoză, de prognoză, de reglare, de motivație, socială, pedagogică etc.

Funcția de constatare se exprimă în măsurarea rezultatelor obținute și descrierea stării existente. Ea furnizează datele necesare pentru adoptarea măsurilor de ameliorare a activității. Operațiile acestei funcții sunt:

strângerea rezultatelor;

sistematizarea datelor;

interpretarea informației.

Funcția de diagnosticare relevă părțile pozitive și ale activității, stabilind astfel un diagnostic. Diagnosticul este o previziune, o ipoteză care este de urmat, pentru rezolvarea unor probleme. Cibernetic, diagnosticul este o metodă de depistare și, eventual, de corijare a erorilor dintr-un program.

Funcția de prognosticare, constatarea și diagnosticarea, furnizează informațiile referitoare la starea procesului evaluat și sugestiile utile pentru deciziile ce urmează a fi adoptate în etapele următoare, prefigurând chiar dezvoltarea ulterioară a acestuia și rezultatele posibile. Prognosticarea poate fi definită ca o ipoteză la desfășurarea unor evenimente viitoare, o previziune a evoluției viitoare a procesului căruia i se adresează.

Funcția socială este menită să confirme sau să infirme acumularea de către cei instruiți a cunoștințelor și abilitaților necesare unei activități sociale utile.

Funcția pedagogică este necesară în relația sa cu toate compartimentele acestui proces (profesor-elev). Evaluarea actului pedagogic presupune, nu numai, aprecierea rezultatelor obținute ci, mai mult, explicarea acestor rezultate prin evaluarea muncii profesorului, a valorii metodelor, a conținutului învățământului.

Mihăilescu, L., E., (2008) citându-l pe Jinga (1999) prezintă funcțiile evaluării în procesele instructiv educative (învățământ) și sintetizează că „ evaluarea performanțelor nu poate fi desprinsă din contextul sistemului și procesului și nu are semnificație decât în măsura în care sunt luați în considerare toți factorii care își pun amprenta asupra rezultatelor activității”:

funcția de control – de constatare și apreciere a activității și rezultatelor obținute în procesul instructiv educativ (diagnosticare), prin care se stabilește unde se situează aceste rezultate în raport cu obiectivele proiectate, încercând să depisteze factorii care le influențează în sens pozitiv sau negativ; prin exercitarea acestei funcții, evaluarea are și rol de feed-back;

funcția de reglare a sistemului – de ameliorare a activității și de optimizare a rezultatelor care constă în demersurile comune ale evaluatorilor pentru a face corecțiile necesare în stilul de conducere respectiv în activitatea de execuție;

funcția de predicție – de prognosticare și orientare, prin care se încearcă prefigurarea desfășurării activității în sistem și de anticipare a rezultatelor;

funcția de clasificare și selecție – în baza căreia se validează ierarhizarea proceselor evaluate;

funcția educativă – menită să conștientizeze și să motiveze interesul pentru studiu continuu, pentru perfecționare și pentru obținerea unor performanțe cât mai înalte;

funcția socială – prin care se realizează îndrumarea celor interesați asupra rezultatelor obținute.

Tipurile de evaluare se pot rezuma la:

evaluare inițială

evaluare cumulativă sau sumativă;

evaluare continuă (formativă).

Dacă privim lucrurile prin prisma calității activităților specifice, putem vorbi de: Evaluarea calității procesului de pregătire, care presupune luarea în considerație a doua relații de asociere fundamentale:

cantitate calitate, adică legea dialectică conform căreia acumulările cantitative produc saltul calitativ;

pregătire calitativă – strategie instrucțională, localizate pe obiective de pregătire foarte bine precizate. Acestea înseamnă eliminarea oricărei improvizații, a „balustrului” de instruire inutilă și certitudinea că obiectivele instrucționale vor fi întotdeauna realizate.

Evaluarea eficienței procesului de pregătire este dată de raportul dintre rezultatele obținute și eforturile făcute de tem-work-ul echipei. Ne referim aici, mai ales, la resursele umane, financiare, materiale, informaționale etc., cheltuite pentru realizarea obiectivelor instrucționale propuse.

Observând tendințele potențării fizice ,a creșterii valențelor tehnico-tactice, într-un cadru socializat de dimensiuni incomensurabile, a obținerii performanței sportive , considerăm că abordarea factorului psihologic nu numai că este indispensabilă procesului de antrenament , dar este determinant.

Evaluarea are și o dimensiune metodologică ;ea implică „măsurare de frecvențe, de capacități, și în cele din urmă de calități umane, ceea ce, după cum se cunoaște, nu este deloc o acțiune simplă”.

„Antrenamentul spre marea performanță în volei este un proces sistematic planificat pe termen lung. Materializat prin conținut, structură și ordonare el reflecta caracterul sinergic” al factorilor antrenamentului: pregătire fizică, tehnică, tactică, psihologică. Fiecare dintre acești factori, prin mijloace și metode specifice sau adaptate își aduc contribuția la definitivarea întregului proces de pregătire sportivă în volei.

În elaborarea strategiei de lucru cu sportivii prognoza rezultatelor viitoare reprezintă punctul de plecare. Ea poate fi definită ca fiind „o prevedere științifică a desfășurării stărilor viitoarelor evenimente, exprimate sub formă de informații prognostice”. Prognoza trebuie să cuprindă:

aprecierea obiectivă a nivelului de pregătire al sportivelor, pe baza analizei critice a rezultatelor obținute;

aprecierea cât mai realistă a dinamicii progresului propriilor sportive;

evaluarea îndeplinirii obiectivelor de cele mai diferite tipuri și a dinamicii realizării acestora în raport cu obiectivul principal al activității.

După stabilirea obiectivelor operaționale, procurarea resurselor necesare rezolvării obiectivelor, urmează momentul de stabilire a strategiilor educațional – instrucționale mai exact proiectarea didactică. „Prin strategie didactică se înțelege, așadar, un sistem coerent de metode și materiale didactice, mijloace (exerciții), consolidate de o seamă de principii, reguli, stiluri de predare – învățare și forme de organizare a activității îmbinate în mod fericit în vederea realizării depline a unor obiective operaționale bine precizate”.

2.4. Elemente definitorii pentru pasa de jos și preluarea de jos

Intervenția asupra mingilor venite de la adversar poartă numele de preluare. În funcție de acțiunea precedentă preluarea poate fi: din atac și din serviciu.

Media duratei zborului mingii la preluare este situata intre 110-242 sutimi de secundă.

Preluarea are traiectorii medii-înalte, mingea cade pe ridicător, favorizându-i atacul direct, ridicarea din săritură, mascarea intenției de ridicare și fenta, în ideea accelerării construcției de atac.

Contactul cu mingea are loc într-un punct mai înalt față de podea, dat fiind traiectoria mai întinsă a execuției serviciului planat. Pentru preluarea serviciului efectuat din săritură se utilizează preluarea cu amortizare.

Ca urmare a serviciului din săritura, cu mare viteză de zbor a mingii până la recepție, au apărut și preluările cu mișcarea brațelor în afara bazei de susținere, cu sau fără încrucișarea brațelor și cu coborârea umărului opus direcției în care se realizează contactul brațelor cu mingea.

Înainte de a dezvolta problematica preluării, prezentăm câteva detalii legate de pasul de jos cu două mâini.

Descriere:

Poziția fundamentală pentru pasele de jos:

picioarele depărtate aproximativ la lățimea umerilor și chiar mai mult, aproape pe aceeași linie;

brațele ușor flexate din articulațiile coatelor, depărtate mai mult de trunchi, cu palmele la înălțimea centurii. Poziția brațelor, la nivelul centurii, oferă o intervenție mai rapidă pentru o eventuală pasare cu două mâini, de sus.

Din această poziție, brațele se apropie, se apucă palmă peste palmă, cu coatele mult apropiate și întinse.

Figura 2.4.1. Poziția jucătorului și priza mâinilor la lovirea cu două mâini de jos

Contactul cu mingea se face pe ultima porțiune a antebrațelor, ușor răsucite în afară pentru a forma o suprafață mai mare de lovire, palmele sunt orientate în sus.

Mișcarea de lovire (pasare) în perioada de învățare se face ușor, numai din articulația umerilor, de jos în sus și spre înainte, fiind ajutată de toate segmentele corpului și se termină cu extensia tuturor articulațiilor, picioare, trunchi, brațe. Mingea este lovită când brațele ajung aproape la orizontală.

Figura 2.4.2. Contactul mingii pe treimea inferioară a antebrațelor

Pasele de jos se pot executa cu două mâini sau cu o mână din diferite poziții joase (ghemuit, fandat, din plonjoane) pentru preluarea mingii aproape de sol. În prezent, ele au o largă întrebuințare, în special la preluarea mingilor venite din serviciu și din lovitura de atac.

Figura 2.4.3. Lovirea cu două mâini de jos

Cu cât mingea vine cu o intensitate mai mare (mai puternică), cu atât lovirea ei trebuie să se facă mai aproape de sol, accentuându-se flexia genunchilor.

La mingile venite lateral, brațele se răsucesc puțin în momentul lovirii, spre direcția de unde vine mingea.

În cazuri extreme, pasa cu două mâini de jos se poate executa și peste cap; punctul de lovire al mingii fiind mai sus, se efectuează uneori și o ușoară flexie a coatelor. Pentru învățarea și perfecționarea pasei (preluării) cu două mâini de jos se pot folosi aceleași exerciții prezentate la învățarea și perfecționarea celorlalte pase.

Precizia în execuție se realizează numai după un lung timp de pregătire și perfecționare.

Cerințe metodice:

contactul cu mingea se realizează pe treimea inferioară a antebrațelor (manșetă);

mișcarea membrelor se realizează numai din articulația scapulo-humerală, articulația cotului fiind blocată printr-o extensie accentuată;

lovirea mingii este urmată de o conducere a cesteia pe direcția de transmitere.

2.4.1. Sistematizarea preluărilor

Acțiunea cu mare importanță în construirea atacului, are ca sarcină principală trimiterea mingii în condiții cât mai bune către ridicător, care deja ocupă o poziție optimă pe teren.

În funcție de viteza de zbor a mingii jucătorul trebuie să execute, prin coborârea centrului de greutate, o mișcare de cedare – amortizare a contactului, uneori însoțită și de plonjon sau o ridicare a centrului de greutate, în cazul unor lovituri ușoare sau efectuate de la distanță mare față de fileu.

Preluările cu două mâini, de sus, chiar și la execuțiile în mare forță ale serviciului, capătă pondere din ce în ce mai mare, având în vedere nesancționarea de către arbitraj a primei lovituri.

În voleiul de înaltă performanță 70 % din preluări se realizează cu plonjon cu sau fără rostogolire.

Când atacurile adversarilor sunt mai ușoare se poate interveni cu două mâini de sus sau cu o mână sus. Cu pumnul se poate executa o preluare a mingii cu traiectorie înaltă care depășește jucătorul.

La mingile imprevizibile cu traiectorii diferite se intervine cu alte părți ale corpului, când jucătorul este surprins de faza de joc și lovește mingea cu piciorul, capul, genunchiul etc.

Preluarea din plonjon spre înainte este mai puțin precisă, dar permite executantului să salveze mingile care cad la distanțe mai mari față de acesta. Printr-un impuls pe piciorul din față, reușește să facă un zbor paralel cu solul, lovește mingea și ia contact pe brațe-trunchi-bazin.

Preluarea cu plonjon spre înapoi (pe spate) poate fi și executată doar pentru a amortiza un atac foarte puternic. În timpul dezechilibrului spre înapoi, executantul lovește mingea cu mână sau cu două și apoi revine în poziția de ghemuit, printr-o rulare pe spate, sau execută o rostogolire peste umăr.

În continuare prezentăm schematic o sistematizare a preluărilor din serviciul sau atacul adversarului:

.

Când lovitura de atac este foarte puternică, pentru a asigurarea precizie în execuție jucătorul trebuie să coboare mult bazinul sub nivelul genunchilor. Deplasarea la minge simultan cu coborârea accentuată a bazinului duce la dezechilibre spre înainte, înapoi, lateral, iar jucătorul execută plonjon.

Preluarea cu plonjon lateral se execută atunci când mingile cad lateral de jucător iar acesta execută pas adăugat lateral sau fandare pentru a interveni la minge. Contactul cu solul se execută fie cu, rulare pe coapsă- bazin- torace, fie cu pivotarea pe piciorul de aceeași parte cu brațul de lovire.

2.4.2. Elemente definitorii pentru preluarea din serviciu

Caracteristici:

Cea mai importantă acțiune în faza de construcție a atacului;

Una din cele mai dificile acțiuni de intervenție la minge întrucât centru de greutate este coborât, cu unghiuri de 120° între trunchi și coapse, genunchi și gambe și de 70° între gambe și sol.

Deplasarea și plasamentul presupun capacități anticipative de adoptare corectă a poziției de intervenție la minge.

Cerințe metodice la preluarea din serviciu:

tehnica de deplasare și orientarea jucătorului în teren sunt primele aspecte care trebuie învățate în cadrul procedeului;

contactul cu mingea trebuie să se realizeze în treimea inferioară a antebrațelor;

mingea este condusă către ridicător, nu respinsă prin lovire ;

acțiunea brațelor se realizează numai din articulația scapulo-humerală ;

articulația cotului este blocată;

ridicarea centrului de greutate și mărirea amplitudinii lucrului brațelor în cazul serviciului cu boltă;

coborârea centrului de greutate și amortizarea cu ajutorul brațelor în cazul serviciului în forță.

Exercițiile folosite trebuie să vizeze lucrul pe perechi cu minge aruncată pe diferite traiectorii și distanțe. La început pe distanță mai mică, 1-2 metri, fiind necesară fandarea laterală, iar apoi pe distanțe mai mari 3-4 metri, unde fandarea este intercalată cu deplasare în pas adăugat.

Ulterior se intervine cu structuri de exerciții care să vizeze preluarea din serviciu în condiții cât mai apropiate de joc. Se folosesc grupe de jucători care să asigure un număr mare de repetări, în condiții cât mai variate, pentru executantul aflat la preluarea serviciului.

Exercițiile sunt mai complexe și se compun din preluări pe distanțe mari, în zone dinainte stabilite, urmate și precedate de deplasări, dublări ale atacului sau blocajului.

Alegerea exercițiilor trebuie să fie conformă și cu retragerea în dispozitivul de apărare pentru fiecare zonă de pe teren.

2.4.3. Elemente definitorii pentru preluarea din atac

Caracteristici:

Acțiune importantă prin care se împiedică căderea mingii în terenul propriu;

Poziție foarte joasă de execuție cu unghiuri mai mici de 90° între genunchi – gambe și trunchi- coapse.

Deplasarea ,plasamentul și acțiunea brațelor presupun amortizarea forței cu care vine mingea.

Cerințe metodice la preluarea din atac:

plasamentul jucătorului la minge influențează reușita sau nereușita preluării;

se coboară mult centrul de greutate;

trunchiul se apleacă înainte;

mâinile realizează priza;

mișcarea brațelor este una de amortizare a forței cu care vine mingea;

privirea urmărește mingea și mâna atacantului.

2.4.4. Greșeli frecvente și metodica de corectare

Cele mai întâlnite greșeli la preluarea din serviciu sunt:

În momentul inițial:

aprecierea inexactă a traiectoriei și vitezei mingii; alegerea greșită a momentului și formei de deplasare;

aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea; lovirea în poziție dezechilibrată.

În timpul execuției:

lipsa blocării articulației cotului și a extensiei în articulația pumnului;

poziția inegală a antebrațelor;

contactul cu mingea cu alte porțiuni ale brațului decât antebrațul, extensia fragmentată a articulațiilor trenului superior.

La finalul acțiunii:

brațele ridicate deasupra nivelului umerilor;

neurmărirea traiectoriei mingii.

Cele mai întâlnite greșeli la preluarea din atac sunt:

deplasarea lentă, neadecvată ;

deplasarea cu palmele „în priză”;

anticiparea greșită a acțiunii atacului advers;

lipsa opririi în poziție adecvată;

în timpul execuției jucătorul se află în dezechilibru;

poziție prea înaltă de preluare;

mingea este lovită cu pumnul;

coatele sunt flexate;

execuție fără amortizare;

brațele sunt ridicate mai sus de nivelul umărului, după lovirea mingii;

mingea nu este direcționată spre ridicător ci este trimisă la întâmplare;

jucătorul nu-și reia rapid locul în teren.

Metodele de corectare trebuie să fie variate, individualizate și raportate la cauza care generează greșeala de execuție.

Dacă vorbim de aprecierea inexactă a traiectoriei și vitezei mingii; sau alegerea greșită a momentului și formei de deplasare putem interveni cu:

Exerciții de atenție și cunoaștere a sarcinilor de apărare cu viteză de reacție și execuție;

Exerciții cu preluări din direcții cât mai variate și pe direcții diferite;

Exerciții cu jucător plasat la blocaj pentru a se coordona în apărare în funcție de acțiunile acestuia.

Când se greșește în execuție îndoind coatele se poate lucra la “mingea undiță” pentru a permite ducerea brațelor cât mai paralel cu solul simultan cu extensia din articulația pumnului.

La copii putem folosi materiale ajutătoare, accesibile, hârtii A4 rulate pe articulațiile coatelor care să determine jucătorul să execute fără a rupe hârtia.

Tot pentru a corecta poziția coatelor și a brațelor ridicate peste nivelul umerilor putem folosi:

Exerciții cu loviri la perete peste linii trasate sau în zone delimitate pe perete;

Trimiteri ale mingii de pe antebrațe;

Ținerea mingii pe antebrațe ( întinse lateral sau spre înainte) urmată de o proiectare a mingii în sus și reluarea execuției.

Ținerea mingii pe antebrațe și aruncarea ei în sus, din poziția “pe genunchi”, cu sau fără ridicarea șezutei de pe călcâie în timpul execuției;

Lucru individual cu profesorul;

Lucrul individual cu un jucător pe post de ajutor care să țină, ofere, lovească mingea în segmentul de interes pentru a corecta execuția.

Când poziția picioarelor e prea înaltă, brațele sunt ținute oblic și punctul de lovire este în apropierea coatelor putem corecta utilizând:

Loviri de jos la perete, cu accent pe fandări;

Aruncări ale mingii în perete deplasare și preluare de jos cu două mâini;

Materiale ajutătoare, elastice și benzi elastice montate pe încheieturile membrelor care să oprească ridicarea brațelor deasupra nivelului umerilor.

Preluări din deplasare dreapta-stânga la două mingi atârnate de coșul de baschet sau alt material din sala de sport.

Folosirea unor abțibilduri sau benzi adezive pe antebrațe în timpul efectuării preluărilor;

Preluări de jos cu două mâini (individual sau cu ajutor din minge oferită) simultan cu ridicarea de pe scaune, bănci de gimnastică etc.

Dacă totuși se respectă lucrul corect al segmentelor ce compun mișcare dar mingea este direcționată greșit din lipsa fandărilor pe direcția mingii și a pivotărilor, alegem să efectuăm:

Exerciții cu mingi aruncate pentru a fi preluate, lucrând mai mult din lateral, cu brațele cât mai întinse și cu ridicarea brațului din exterior mai sus pentru direcționarea pe zonă a mingii;

Exerciții pe perechi, cu mingi aruncate, lovite sau trimise în perete pentru a fi preluate prin pivotare pe piciorul opus locului de lovire;

Exerciții pe grupe de 3-4 executanți , dispuși în linie sau sub formă de triunghi ,care lovesc ușor mingea din atac sau serviciu către cel care face preluări cu pivotare.

2.5. Analiza biomecanică și modelul biomecanic la pasa de jos cu două mâini

Organismul uman, este prezentat ca un sistem biomecanic complex, ce poate desfășura activitatea sportivă la cote optime în condițiile în care sistemul locomotor, neuro-endocin și aparatele metabolice au o funcționalitate armonică de putere să se adapteze constanțelor morfo-fiziologice, respectiv a homeostaziei.

În volei se constată un mare dinamism, care solicită lanțurile musculare ale trunchiului și membrelor alternat cu activitatea musculară statică. Se întâlnesc toate tipurile de activitate musculară: de învingere, cedare, și de menținere.

Activitatea musculară statică este întâlnită în efectuare unor poziții de așteptare a mingii (apărare), iar activitatea dinamică, explozivă, în acțiunile efectuate din săritură și plonjon.

Trenul inferior, prin lanțul triplei extensii, este solicitat alternativ în:

– acțiuni dinamice ce presupun desprindere de sol;

– deplasări la minge;

– deplasări în teren;

-poziții de așteptare.

Membrele superioare execută o activitate dinamică prin lucrul exploziv în:

toate acțiunile de intervenție la minge unde întâlnim extensii și flexii ale cotului și articulației pumnului;

toate mișcările executate cu mare finețe și maxim de coordonare.

Membrele superioare acționează ca niște pârghii complet întinse, iar mișcarea efectuându-se numai în articulațiile scapulo-humerale.

Restul subsistemelor musculare: centura scapulo-humerală, mușchii abdominali, intercostali, reprezintă baza de susținere în diversitatea alternantă de acțiuni statice și dinamice.

Niculescu, I.(2006) prezintă modelele biomecanice din jocul de volei, sintetizând:“viteza mingii după ciocnire poate fi reglată de către jucător în funcție de necesități, prin parametri, viteza de translație a palmei ( viteza de rotație a mâinii) și coeficientul de restituire, ceea ce se cunoaște din experiență”.

Ciocnirea dintre minge și antebrațele jucătorului, cu luarea în considerare a frecării (minge – antebrațe), o analizăm cu aparatul computerizat pentru învățarea, evaluarea și corectarea pasei de jos cu două mâini. Sistemul se bazează pe achiziția datelor sosite de la diferiți senzori aplicați pe corpul jucătorului.

La preluarea mingii din atac sau serviciu este de preferat să se asigure o bază mare de sprijin prin depărtarea membrelor inferioare, având membrele superioare libere pregătite pentru a interveni la minge în momentul oportun.

Sportivul efectuează o flexie din articulația cotului și apropierea antebrațelor pentru a forma așa zis-ul ”platou de lovire” simultan cu ghemuire (intrarea la minge).

Lovirea mingii se face cu partea radială a antebrațelor, printr-o ușoară ridicare a brațelor de jos în sus din articulația umerilor, acțiunea principală pentru asigurarea unei pase bune fiind extensia pumnilor în jos .

Figura 2.5.1. Analiză biomecanică prin programul Physicstoolkit- vedere laterală

În momentul primirii mingii, întregul corp începe o mișcare lentă, alungită de ridicare, membrele inferioare se întind și trunchiul se ridică, iar membrele superioare lovesc mingea prinsă în jgheabul format între cele două antebrațe.

Mișcarea de preluare de jos cu două mâini, are în ceea ce privește execuția o serie de particularități biomecanice, antrenând în efort static și dinamic numeroase grupe și lanțuri musculare.

Pentru ca preluarea să fie executată cu maxim de constanță și precizie este nevoie de o perfectă coordonare nervoasă, care să ducă la o reglare fină între analizatori, sistem nervos central și organe efectoare.

Lanțurile musculare ale trunchiului și membrelor inferioare asigură efortul static și menținerea echilibrului.

Pentru asigurarea echilibrului în plan sagital lanțurile musculare ale triplei extensii și flexii, grupele musculare cu adductorii și abductorii coapselor, ale pronatorilor și suspinatorilor, sunt antrenate în aceeași acțiune statică sau dinamică.

.

Figura 2.5.2. Analiză biomecanică prin programul Physicstoolkit

O oarecare activitate dinamică realizează și lanțurile musculare ale trunchiului și membrelor inferioare, care au drept scop orientarea celor două membre superioare pe direcția traiectoriei mingii care urmează să fie lovită.

Restul musculaturii membrelor efectuează un efort static global, fixând articulația cotului în extensie, antebrațele în ușoară pronație, iar cele două mâini apropiate, în flexie

Figura 2.5.3. Lanțuri musculare implicate în acțiunea de așteptare a preluării mingii

Activitatea dinamică a musculaturii este efectuată, în principal, de lanțurile musculare ale membrelor superioare, care asigură anteducția și abducția în articulația umărului și de mușchii care deplasează cranial (ridicătorii) și ventro-lateral scapula.

Figura 2.5.4. Lanțuri musculare implicate înainte de a lua contact cu mingea

Figura 2.5.5. Lanțuri musculare implicate la contactul cu mingea

Analizând imaginile de mai sus constatăm că în poziția de așteptare a mingii intervin următorii mușchi:

marele pectoral care contribuie la mișcările laterale ale brațelor;

deltoidul anterior;

bicepsul brahial;

drepții abdominali care în această poziție asigură mișcarea de aplecare și menținere a trunchiului;

cvadricepsul femural care asigură extensia și flexia genunchiului cât și mișcările gambei;

gastrocnemianul și solearul care coboară și ridică laba piciorului.

În momentul apropierii mingii de jucător centrul de greutate coboară iar lanțurile musculare se compun și cu deltoidul posterior, rotundul mare, marele dorsal și fesierul mare. În timpul contactului la minge acțiunea este realizată de următoarele lanțuri musculare:

marele pectoral ;

deltoidul anterior și posterior ;

tricepsul brahial;

rotundul mare;

marele dorsal;

drepții abdominali;

cvadricepsul femural;

fesierul mare;

gastrocnemianul și solearul;

În ceea ce privește trunchiul, poziția de echilibru este asigurată prin efortul conjugat al mușchilor șanțurilor vertebrale și al lanțurilor încrucișate ale pereților abdominali.

De suplețea și, mai ales, de precizia acestei mișcări de mică amplitudine, depinde orientarea și plasarea precisă atât a corpului, cât și a membrelor superioare pe direcția de unde vine mingea.

Întrucât traiectoria mingii este foarte variată, iar unghiul acesteia cu solul are valori diferite, mișcarea trunchiului și membrelor cere o coordonare nervoasă foarte precisă.

CAPITOLUL 3.

OPTIMIZAREA TEHNICII ÎN JOCUL DE VOLEI PRIN IMPLEMENTAREA SISTEMULUI COMPUTERIZAT „SCÎCEV”

3.1. Antrenarea asistata de computer a sportivilor cu ajutorul sistemului computerizat (învățare, corectare și evaluare)

Aparatul propus se numește „Sistem computerizat pentru învățare, corectare și evaluare la preluarea de jos cu două mâini” și este implementat ca mijloc de antrenare asistata de computer a sportivilor începători.

Scop

Scopul principal al folosirii acestuia: obținerea în cel mai scurt timp a performanțelor maxime pe care le poate atinge fiecare sportiv, pe scurt înaltă performanță sportivă.

Figura 3.1.1. Jucător cu aparatul aplicat

În esență, sistemul permite corectarea cu ajutorul computerului a mișcărilor specifice probelor, procedeelor sau tehnicilor sportive și poate fi implementat pentru diferite etape de antrenament ale sportivilor.

Prezența calculatorului electronic în volei a fost validată în domeniul analizei imaginii atât în studiile de biomecanică a mișcărilor, cât și în analiza și prelucrarea datelor înregistrate, sau la realizarea clasamentelor și eficienței în joc. In lucrarea de fata calculatorul a fost parte integrată din sistemul inteligent de învățare, evaluare si corectare a pasei de jos cu doua mâini in jocul de volei. Sistemul propus de noi se dovedește a fi un aparat modern de analiza si control datorita faptului ca ne oferă evaluarea în timp real a pasei efectuate de către jucător și emite un mesaj vocal menit să corecteze executantul iar softul conceput oferă analiza ulterioară a eficienței antrenamentului și evoluția în timp a jucătorului.

Arhitectura sistemului permite de asemenea și implementarea în aplicațiile medicale specifice recuperării motorii ale pacienților sau pentru fabricarea unor proteze inteligente.

3.1.1. Funcțiile aparatului computerizat

Sistemul propus spre implementare în pregătirea și antrenarea sportivilor care învață pasa de jos cu două mâini la volei are următoarele funcții:

achiziția datelor privind egalitatea forțelor cu care sportivul lovește mingea cu ambele mâini, poziții ale membrelor in momentul pasei, locul unde mingea lovește antebrațele și prezența prizei fiecărei pase efectuate de jucător în timpul antrenamentului;

evaluarea în timp real a pasei efectuate de către jucător;

emiterea înapoi înspre jucător a unui mesaj vocal menit să corecteze pe durata antrenamentului efectuarea strictă a mișcărilor corecte. Este de remarcat faptul că în general sportivii reacționează foarte eficient la stimulii primiți prin intermediul mesajelor vocale;

analiza ulterioara a eficienței antrenamentului și evoluția în timp a jucătorului

3.2. Arhitectura și componentele sistemului computerizat pentru învățare, corectare și evaluarea pasei de jos

Din punct de vedere structural, sistemul computerizat pentru învățare, corectare și evaluarea pasei de jos la volei are o arhitectura pe 7 nivele:

Psihomotor – are ca obiectiv principal controlul acțiunilor biomecanice efectuate de sportiv pe durata procesului de antrenament sportiv.

Acțiunile biomecanice ale sportivilor sunt în fapt acțiuni ale diferitelor segmente ale sistemului biomecanic din corpului uman controlate conștient sau automat de sistemul nervos superior în urma unor procese psihice.

Acest nivel oferă informații sistemului către nivelul Senzorial-Stimulator sub formă de mărimi fizice (poziții, viteze, unghiuri, viteze unghiulare, forțe, sau cupluri de forțe, etc.). De asemenea nivelul Psihomotor primește pe traseul de feedback stimuli de la nivelul Senzorial-Stimulator;

Senzorial-Stimulator – la acest nivel se petrec două activități:

captarea mărimilor fizice de interes rezultate din acțiunile biomecanice de la nivelul Psihomotor și transformarea lor în mărimi electrice. Astfel, se montează pe corpul sportivului diferiți senzori funcție de specificul antrenamentului sportiv care vor transmite informații sub forma de mărimi electrice nivelului Formare semnale;

transmiterea de stimuli asupra sportivului (feedback-ul sistemului) cu scopul corectării mișcărilor acestuia. Stimulii pot acționa fie asupra sistemului nervos superior prin intermediul organelor de simț (analizatorilor) fie direct asupra musculaturii.

Generarea stimulilor se poate efectua prin doua metode:

la distanță, prin emitere de informații audio care sa conțină mesaje verbale ce pot stimula în mod corespunzător sportivul, de asemenea se pot emite si stimuli prin mesaje video dar au dezavantajul că sunt mai costisitoare și mai ales că impactul psihologic asupra sportivului poate fi chiar negativ deoarece pot distrage atenția sportivului.

Metoda de stimulare la distanță este cea mai simplă deoarece feedback-ul se poate face sărind peste nivele 3-6, este mai ieftină și mai ușor de implementat însă nu poate fi aplicată decât în cazul antrenamentelor individuale ale sportivilor. Metoda poate fi implementată și în cazul aplicațiilor medicale specifice recuperării motorii ale pacienților;

locală, prin parcurgerea informațiilor în sens invers a tuturor nivelelor sistemului.

Prin aceasta metoda stimulii sunt generați de către echipamentul mobil aplicat pe corpul sportivului. Stimularea locală se poate face fie audio prin emiterea de mesaje verbal transmise la urechile sportivului prin caști fie prin neuro-stimulare.

Aceasta metoda presupune o implementare mai scumpă dar are avantajul ca poate fi aplicată și în cazul antrenamentelor de grup sau în echipă.

Implementarea neuro-stimulilor nu se recomandă în aplicațiile sportive dar poate fi aplicată cu succes în aplicațiile medicale specifice recuperării motorii ale pacienților sau pentru cercetări în vederea fabricării unor proteze inteligente;

Formare semnale – la acest nivel mărimile electrice măsurate de senzorii de la nivelul Senzotial-Stimulator sunt transformate în semnale electrice unificate analogice sau digitale pentru a fi furnizate nivelului Achiziții-Serializare date;

Achiziții-Serializare date – la acest nivel se produc patru activități:

achiziția datelor prin conversia analog numerică (CAN) a semnalelor analogice unificate sosite pe porturi analogice de la nivelul Formare semnale;

serializarea informațiilor binare achiziționate pe porturi digitale sau de la convertorul CAN și transmiterea acestora către nivelul Comunicații;

deserializarea datelor sosite prin feedback de la nivelul Comunicații;

conversia numeric analogică a datelor sosite prin feedback și scoaterea lor prin porturi analog/digitale către generatorii de stimuli prin nivelul de Formare semnale.

Comunicații – acest nivel facilitează transmisia la distanță fără fir a datelor serializate de la nivelul Achiziții-Serializare către nivelul Servicii și invers pe traseul de feedback.

Practic datele achiziționate de la senzorii montați pe corpul sportivului în timpul procesului de antrenament/testare ajung în computerul aflat la distanță;

Servicii – pe acest nivel se petrec trei activități:

recepția datelor de la nivelul Comunicații sunt deserializate prin Interfața USB și apoi stocate pentru a fi furnizate nivelului Aplicație;

datele generate de nivelul Aplicație sunt serializate și trimise prin Interfața USB către nivele superioare prin nivelul Comunicații;

se generează stimuli la distanță prin mijloace audio direct către nivelul Senzorial-Stimulator.

Aplicație – acest nivel preia datele stocate în computer de nivelul Servicii în vederea prelucrării acestora în conformitate cu specificul sesiunii de antrenament a sportivului.

La nivelul aplicație, datele prelucrate vor fi afișate pe interfața utilizator grafica (IUG) a sistemului de calcul. Tot la acest nivel, în funcție de aplicarea corectă de către sportiv a acțiunilor biomecanice specifice antrenamentului sportiv se va furniza în timp real nivelului Servicii mesajele audio corespunzătoare.

Așa cum se vede în figura 3.2.1.arhitectura are un Nucleu format din nivelurile 4-6. O implementare generică a Nucleului acestui sistem asigura versatilitatea sistemului la orice aplicație specifică antrenamentelor sportive, mai mult chiar, poate fi implementat cu succes și în aplicațiile medicale specifice recuperării motorii ale pacienților sau pentru fabricarea unor proteze inteligente

Figura 3.2.1. Arhitectura pe nivele a sistemului

Un exemplu de implementare a sistemului computerizat de învățare, evaluare și corectare cu ajutorul acestui nucleu se va prezenta în subcapitolele următoare și are ca țintă antrenamentul specific pentru pasa de jos cu două mâini la volei.

Nivelurile 2, 3 și 7, respectiv, nivelele Senzorial-Stimulator, Formare semnale și Aplicație vor fi implementate în mod specific condițiilor de antrenament si de procedeul tehnic țintă.

3.2.1. Implementarea sistemului în antrenamentele pentru învățarea pasei de jos cu două mâini la volei

Sistemul propus spre implementare în pregătirea și antrenarea sportivilor care învață pasa de jos cu două mâini la volei asigură un feed-back în timp real prin și prin mesaje audio.

Figura 3.2.1.1. Implementarea sistemului SCÎCEV în antrenament

Senzorii sunt special concepuți și oferă date despre:

egalitatea forțelor cu care sportivul lovește mingea cu ambele mâini;

poziții ale membrelor in momentul pasei;

locul unde mingea lovește antebrațele;

prezența prizei fiecărei pase efectuate de jucător în timpul antrenamentului;

evaluarea în timp real a pasei efectuate de către jucător;

emiterea înapoi înspre jucător a unui mesaj vocal menit să corecteze pe durata antrenamentului efectuarea strictă a mișcărilor corecte.

analiza ulterioara a eficienței antrenamentului și evoluția în timp a jucătorului.

Sportivii au un feed-back al execuției lor fie prin stimulii primiți prin intermediul mesajelor vocale fie privind ecranul laptopului sau proiecția acestuia direct pe unul din pereții sălii.

3.2.2 Principii pentru implementarea sistemului computerizat în antrenamentele pentru învățarea pasei de jos cu două mâini la volei

Sistemul se bazează pe achiziția datelor sosite de la diferiți senzori aplicați pe corpul jucătorului. În cazul aplicării procedeului pasei de jos cu două mâini la volei, aceste date conțin informații despre:

Datele astfel achiziționate sunt transmise la distanță printr-un mediu fără fir (wireless radio) către un computer.

Computerul efectuează analiza în timp real a datelor și transmite înapoi către jucător un răspuns de tip mesaj vocal (feedback-ul sistemului sub formă de stimul audio).

Datele fiind stocate în calculator după fiecare pasă pot fi ulterior utilizate pentru efectuarea unei evaluări generale a antrenamentului pentru fiecare jucător.

3.2.3. Componentele hardware ale sistemului

Sistemul computerizat pentru învățare, evaluare și corectare la pasul de jos este format din echipamente hardware care sunt structurate pe două categorii:

Echipamentul mobil constă în totalitatea componentelor hardware montate pe corpul sportivului. Componentele echipamentului mobil sunt:

manșetele;

cotierele;

genuncherele;

mănușile;

încălțămintea dotate cu senzori;

circuitele de formare semnale;

circuitul de achiziție și serializare;

sursa de alimentare a echipamentului mobil;

echipamentul mobil de transmisie wireless;

cablurile și harnașamentul care susțin pe corpul sportivului aceste componente.

Serverul care reprezintă partea fixă a sistemului este compus din: sistemul de calcul, echipamentul fix de transmisie wireless și sistemul audio.

Implementarea sistemului computerizat ca aplicație în învățarea procedeului de efectuare al pasei de jos cu două mâini la volei cuprinde următoarele componente:

Sportivul nu este componentă hardware dar face parte din sistem și asupra acestuia se exercită practic activitatea sistemului în vederea obținerii de către acesta de performanțe sportive maxime. În cazul acestei implementări se urmărește efectuarea corectă de către sportiv a pasei de jos cu două mâini la volei.

Acesta primește de la sistem în funcție de corectitudinea aplicarea a procedeului pasei de jos cu două mâini la volei, stimuli prin mesaje vocale corespunzătoare. Stimulii ajuta sportivul să-și corecteze singur mișcările (acțiunile biomecanice) pe durata antrenamentului;

Senzorii și circuitele de formare semnale aplicați pe brațele și antebrațele sportivului. Aceștia vor fi montați pe manșete special confecționate (vezi subcapitolul “Aplicarea senzorilor pe brațe”);

Modulul de serializare are rolul de a achiziționa datele primite de la senzori și transformarea acestor date în format serial pentru transmiterea la distanță a acestora printr-un mediu fară fir (wireless);

Modulele XBee de 1mW la 2,4GHz conform standardului IEEE 802.15.4 – permit transmiterea serială a datelor la o distanță de pană la 30m fără fir. Se menționează că unul dintre aceste module se montează pe brațul operatorului uman iar celălalt este montat pe adaptorul XBee Explorer USB atașat computerului;

XBee Explorer USB preia datele serializate de la modulul RF și le transmite computerului prin interfața USB a acestuia;

Computerul are rolul de a stoca și prelucra datele, respectiv de a efectua o evaluare în timp real a fiecărei pase efectuate de jucător și de a transmite către acesta prin intermediul unui difuzor conectat la computer prin interfața de sunet a acestuia.

Mesajele vocale se emit corespunzător evaluării pasei și pot fi:

“Foarte bine! "

“Pasează cu treimea antebrațelor!”

“Îndreaptă coatele!

“Lovește cu ambele mâini!;

“Pumnii mai jos! ”

“Priză incorectă!;

“Nu e bine deloc ! ”

“ Desfă priza palmelor ! ” (după execuție).

Figura 3.2.3.1. Componentele harware ale sistemului computerizat în implementarea pentru antrenamentul de învățare a pasei de jos cu două mâini la volei

Modulele RF XBee, XBee Explorer USB și Computerul cu sistemul de boxe nu necesită proiectare hardware deoarece sunt componente standardizate sau fabricate sub diferite patente și se pot achiziționa din magazine specializate în robotică sau computere.

Modulul de serializare date se va proiecta în funcție de necesitățile specifice implementării sistemului în învățare a procedeului pasei de jos cu două mâini la volei.

Specific acestui sistem este însă modul în care se montează senzorii pe brațe precum și circuitele de formare ale semnalelor în vederea achiziționării în timp real și în mod eficient a datelor necesare funcționării sistemului.

3.2.4. Implementarea nivelului 2 – Senzorial pentru aplicarea acestuia la antrenamentele specifice pentru pasa de jos cu două mâini la volei

Toți senzorii transformă mărimile fizice măsurate în mărimi electrice, fie analogice (forța de lovire a mingii sau poziția pe antebraț a mingii), fie logice (prezență lovitură cu palmele, cot flexat, braț peste umăr, priză incorectă).

Senzorii de forță rezistivi (SFR) sunt achiziționați din magazine specifice pentru robotică și au ca principiu de funcționare modificarea rezistenței electrice a unui material sub acțiunea unei forțe mecanice exercitate pe direcție normală la suprafața senzorului.

In figura 3.2.4.1. se observă că SFR nu are o caracteristica electrica liniară ci mai degrabă una logaritmică. Mai mult, în stare liberă adică atunci când forța aplicata este 0 rezistența senzorului este infinită.

Acest lucru ar face destul de dificilă stabilirea precisă a forței exercitate de minge pe antebrațul jucătorului, mai mult chiar, forța aplicată este distribuită pe o suprafață mai mare decât suprafața senzorului, greu de determinat și mai ales neuniformă.

Totuși domeniul nostru de interes se limitează doar la a determina doar raportul în care sunt prezente cele două forțe pe ambele antebrațe și acesta trebuie sa fie cat mai aproape de valoarea 1, respectiv F1/F2 ≈ 1.

E necesar să amintim că senzorii de forță rezistivi (SFR) au ca principiu de funcționare modificarea rezistenței electrice a unui material sub acțiunea unei forțe mecanice exercitate pe direcție normală la suprafața senzorului.

Figura 3.2.4.2..Fereastra aplicației – Sesiune de testare – Raportul echilibru de forțe pe ambele brațe

Analizând fereastra aplicației observăm că la execuția a VI-a , jucătorul a obținut punctaj maxim la priza palmelor (1), la poziția pe antebraț a mingii (1), a avut coatele întinse în momentul execuției (1) și nici nu a ridicat pumnul mai sus de nivelul umerilor (1) însă raportul echilibru pe brațe a fost notat cu 0, ceea ce ne face să credem că acesta a lovit mingea mai mult cu un braț și mai puțin cu celălalt.

Imediat după execuție aparatul emite mesajul : “Lovește cu ambele mâini!”.

Această lipsă de echilibru dintre brațe duce la direcționarea pasei către o zonă imprecisă, chiar dacă s-au respectat celelalte cerințe metodice.

Deși subiectul a făcut corect priza ,a luat contact în zona manșetei, nu a îndoit coatele și nu a ridicat pumnii, el nu a putut lua punctaj maxim din cauza manifestării inegale a forței mingii pe antebrațe.

Amintim ca SFR nu are o caracteristică electrică liniară ci mai degrabă una logaritmică. Mai mult, în stare liberă adică atunci când forța aplicată este 0 rezistența senzorului este infinită

Figura 3.2.4.3.– SFR și poziția acestuia pe manșetă

Senzorii tactili rezistivi (STR) sunt de asemenea achiziționați din magazine de robotică și sunt patentați de către SpectraSymbol sub numele de SoftPot. Aceștia sunt niște potențiometri liniari cu rezistența de 10 kohmi al căror cursor se poziționează în locul unde sunt atinși.

Figura 3.2.4.4. Fereastra aplicației – Sesiune de testare – Poziția mingii pe antebrațele jucătorului

Comparând prima execuție cu restul din sesiunea de testare ,observăm că priza a fost făcută corect (1), coatele au fost perfect întinse obținând punctaj bun (0,9), la fel și la nivel deasupra umerilor (1) și echilibru (0,8), însă s-a greșit la poziția mingii (contactul) pe antebraț (0). În această situație aparatul emite mesajul vocal: “Pasează cu treimea brațelor!”.

Figura 3.2.4.5. STR detalii constructive

Figura 3.2.4.6. STR și locul acestuia pe manșetă

Traductorii de flexare rezistivi (SFLR) sunt de asemenea patentați de SpectaSymbol și se prezintă sub forma unor rezistențe variabile de construcție specială, care își modifică rezistența electrică în funcție de curbura care li se aplică acestora.

În figura 3.2.4.7. este prezentat principiul de funcționare al acestor senzori.

Figura 3.2.4.7. SFLR si principiul de funcționare

Acești senzori îi vom aplica la articulația coatelor jucătorului pentru a verifica dacă în timpul efectuării pasei, acesta ține coatele întinse.

Pentru detectarea brațelor ridicate peste nivelul umerilor, s-a conceput un senzor de tip pendular. În principiu, pendulul tinde să revină mereu în poziția în care energia potențiala este minimă, respectiv cea în care centrul de greutate al masei pendulului și punctul său de sprijin determină o dreaptă aflata în direcție sau plan vertical fată de pământ.

Astfel, pendulul respectiv va avea permanent o poziție verticală față de pământ cu condiția ca articulația acestuia să împiedice oscilațiile libere ale pendulului printr-un amortizor cu fricțiune (figura3.2.4.9)

Mișcarea brațelor în plan vertical va determina ca la un moment dat (funcție de poziția brațelor) pendulul aflat în mișcare relativă față de braț să permită obturarea unui fascicul de lumină în domeniul infraroșu emis de un LED către un fototranzistor.

Figura 3.2.4.10. Locul pe manșetă a senzorului de nivel

Senzorul pentru priză va fi confecționat ținându-se cont de caracteristicile unei prize corecte (vezi figura 3.2.4.11.). Senzorul de priză constă în aplicarea unor contacte electrice pe partea inferioară a degetelor mari respectiv pe partea superioară a degetelor arătătoare ale manșetelor.

Figura 3.2.4.11. Senzorul pentru priză

Figura 3.2.4.11. b Aplicarea pe manșetă a senzorului pentru priză

Deși doar un contact aplicat pe degetul arătător va fi activ în timpul prizei, se vor aplica contacte pentru ambele degete arătătoare pentru a oferi posibilitatea jucătorului să schimbe priza de pe mâna stângă pe mâna dreaptă.

3.3. Aplicarea senzorilor pe brațe

Pentru analiza mișcărilor efectuate cu brațele, este necesară montarea pe fiecare braț al jucătorului a mai multor senzori. Aplicarea pe brațe a acestor senzori se face cu ajutorul unor manșete special confecționate, ținând cont de regulile impuse de metodologia de învățare a pasei de jos cu două mâini la volei.

Metodologia de învățare a pasei de jos cu două mâini la volei, impune pentru brațe următoarele reguli:

Lovirea mingii se face simultan cu ambele antebrațe – în acest sens s-au aplicat pe brațe aproape de încheietura palmei senzori rezistivi de forța – SFR (1). Aceștia măsoară forța de lovire a mingii cu brațele. Pasa este corectă numai dacă cele două forțe măsurate sunt aproape egale ca mărime.

Lovirea mingii se face numai cu zona antebrațului de lângă încheietura palmei – pentru a determina poziția corectă unde mingea atinge antebrațul s-a montat un senzor tactil rezistiv – STR (2) pe lungimea manșetei antebrațului. Pentru a fi semnalată lovirea incorectă a mingii cu palmele, s-au montat senzori SFR (3) pe manșetă în dreptul primei falange a degetelor mari.

În momentul lovirii mingii, coatele trebuie să fie perfect întinse – pentru asta s-au aplicat în dreptul coatelor pe manșeta de cot, senzori de flexare rezistivi SFLR (4) care verifică dacă articulația cotului este întinsă în momentul loviturii.

În momentul lovirii mingii, brațele nu trebuie să depășească nivelul umerilor – pentru a putea efectua această verificare s-au montat pe brațe senzori de deviație orizontala (5) pentru a detecta pasele cu brațele peste nivelul umerilor.

În momentul lovirii mingii, palmele trebuie să fie prinse în priză corectă – această priză este detectată de un contact electric (6) format în momentul în care degetele mari de la ambele mâini ating simultan unul dintre degetele arătătoare. Pentru aceasta, manșetele antebrațului sunt dotate cu degete decupate pe care s-au montat contactele corespunzătoare degetelor mari și ale arătătoarelor.

În figura 3.3.2. se pot observa manșetele cu senzorii montați pe ele.

Figura 3.3.1. Aplicarea senzorilor pe brațe

Ținând cont de caracteristicile tehnice ale senzorilor și ale funcțiilor pe care trebuie să le îndeplinească, pentru confecționarea manșetelor se vor lua următoarele măsuri:

Pentru a oferi confort pe durata antrenamentelor, manșeta va fi confecționată din material textil permeabil și ușor elastic. Manșeta va avea trei straturi din acest material textil. Pe stratul din mijloc se vor monta ansamblurile care conțin senzorii;

Senzorii se vor monta pe suport rigid (sticlotextolit placat cu cupru) pentru a asigura atât o corecta măsurare a mărimilor fizice care ne interesează, cât și pentru a proteja integritatea senzorilor care sunt extrem de sensibili din punct de vedere mecanic deoarece se pot rupe în timpul eforturilor pe durata antrenamentelor dacă asupra lor apar eforturi pe alte direcții decât cele pentru care sunt creați. Suporții rigizi oferă și o cablare robustă între terminalele senzorilor și cablul care se conectează la circuitul de formare a semnalelor de măsură montat pe manșeta de cot;

Terminalele senzorilor care nu încap pe suporții rigizi, vor fi protejate prin introducerea acestora intre folii de plastic care oferă o alunecare ușoara între straturi fară sa producă tensiuni mecanice periculoase acestor terminale;

Suporții senzorilor se montează pe materialul textil prin nituire sau capsare pentru a ne asigura ca senzorii vor fi bine fixați pe manșeta în pozițiile corespunzătoare.

Figura 3.3.2.– Aplicarea senzorilor pe manșeta antebrațului

3.3.1. Implementarea nivelului 3 – Circuitele de formare semnale

Pentru a putea prelucra mărimile electrice ale senzorilor prezentați mai sus, este necesar ca înainte de a fi introduse în circuitul de serializare date, mărimile respective să fie formatate în semnale unificate.

Semnalele analogice unificate au următoarele caracteristici: Vmin = 0V; Vmax = VDD

Semnalele logice au nivelele VLO = 0÷0,3V; VHI = VDD-0,3V÷VDD

În figura 3.3.1.1 este circuitul de formare a semnalului analogic pentru senzorul de forță rezistiv R3. Semnalul analogic corespunzător forței măsurate este captat în nodul A2. Circuitul conține de asemenea un trigger pentru declanșarea întreruperii pe nodul B0 (semnal specific care determină microprocesorul/microcontrolerul circuitului de achiziții de date să înceapă citirea porturilor unde se afla datele de intrare). Se va observa ca nodul B0 este comandat de mai multe circuite de formare de la diferiți senzori printr-un circuit logic și (AND) cu diode.

Scopul semnalului de întrerupere de pe portul/nodul B0 este de a detecta exact momentul în care mingea atinge unul dintre senzorii de forță sau tactili. Acest semnal va declanșa citirea aproape simultană a tuturor semnalelor de la senzori.

Figura 3.3.1.1. Circuitul de formare semnal pentru senzorul de forță

In figura 3.3.1.2. este circuitul de formare a semnalului analogic pentru senzorul tactil rezistiv RV2.

Semnalul analogic corespunzător poziției unde mingea lovește antebrațul este captat în nodul A1. Circuitul conține de asemenea un trigger pentru declanșarea întreruperii pe nodul B0 la fel ca la circuitul din figura precedentă.

Figura 3.3.1.2. Circuitul de formare semnal pentru senzorul de poziție a mingii pe braț

În figura 3.3.1.3. este circuitul de formare a semnalului logic pentru senzorul de flexare rezistiv R22. Semnalul logic ce determina dacă articulația cotului este perfect întinsă este captat în nodul B2. Circuitul este prevăzut cu un reglaj fin prin intermediul potențiometrului semireglabil RV4. Reglajul fin este necesar sa fie făcut înainte de fiecare antrenament.

Figura 3.3.1.3. Circuitul de formare semnal pentru senzorul de detecție cot flexat

În figura 3.3.1.4. este circuitul de formare a semnalului logic pentru senzorul de detecție pasă dată cu palmele R28. Semnalul logic ce determină dacă mingea a fost atinsă cu palmele este captat în nodul B4. Circuitul conține și formarea semnalului de declanșare a întreruperii în nodul B0.

Figura 3.3.1.4. Circuitul de formare semnal pentru senzorul de detecție pasă dată cu palmele

În figura 3.3.1.5 este prezentat circuitul electronic al senzorului ce determină poziția brațelor peste nivelul umerilor. U4 este ansamblul led-fototranzistor care determină dacă pendulul obturează fasciculul de lumină infraroșie corespunzătoare unei poziții a brațului peste nivelul umerilor.

Figura 3.3.1.5. Circuitul formare semnal pentru senzorul de detecție brațe peste nivelul umerilor

In figura 3.3.1.6. este circuitul de formare a semnalului logic pentru senzorul de detecție priză corectă. Contactele de pe degete sunt simbolizate în schemă prin switch-ul SW1. Semnalul logic ce determină dacă priza este corectă este captat în nodul B7.

Figura 3.3.1.6. Circuitul de formare semnal pentru senzorul de detecție priză corectă

3.3.2. Implementarea hardware a nivelului 4 – “Achiziții -Serializare date”

Nivelul 4 – “Achiziții-Serializare date” are atât o componenta hardware cât și o componentă software. Componenta hardware se va realiza prin circuitul de achiziții ți serializare care conține microcontrolerul Microchip PIC18F4580.

Acest circuit asigură citirea pe porturi analogice și digitale a semnalelor sosite de la nivelul 3 – “Formare semnale” și furnizează datele serializate nivelului 5 – “Comunicații” concretizat printr-un modul de transmisie Wireless XBee.

Figura 3.3.2.1. Placa cu componente a circuitului de achiziții și serializare date

În figura 3.3.2.1. este prezentată placa cu componente a circuitului de serializare unde se disting principalii conectori:

P6 și P7 – sunt conectorii pentru porturile analog digitale. Pe aceste porturi sosesc informațiile de la senzori prin intermediul circuitelor de formare semnale. Pe acești conectori se află și pinii circuitelor de alimentare necesari atât modulului de serializare cât și circuitelor de formare semnale și a senzorilor;

P1 și P2 – sunt conectorii pe care se montează modulul wireless XBee.

3.3.3. Implementarea nivelului 5 – “Comunicații”

Implementarea nivelului 5 – “Comunicații” se concretizează prin utilizarea a două module XBee de 1mW ce efectuează transmisia datelor prin mediu wireless radio pe frecvența de 2,4GHz în clasa IEEE 802.15.4.

Un modul XBee se montează pe circuitul de serializare cu microcontrolerul Microchip PIC18F4580 prin intermediul conectorului specific.

Figura 3.3.3.1. Aplicarea modulului XBee pe sportiv

Al doilea modul XBee se montează pe adaptorul XBee Explorer care permite conectarea la sistemul de calcul prin interfața USB.

Modulul XBee Explorer adaptează interfața modulului XBee la interfața USB a computerului. Pentru acest modul este nevoie să se instaleze în computer driverul specific “Virtual COM Port” din kitul de instalare “CDM20600.exe”.

Figura 3.3.3.2. Modulele XBee și XBee Explorer

3.3.4. Implementarea componentelor software ale sistemului computerizat pentru învățare,evaluare și corectare la pasul de jos

Aplicațiile software ce rulează pe computer sau pe circuitul de serializare vor trebui proiectate și implementate ținând cont atât de cerințele generale ale sistemului computerizat cât și de specificațiile implementării sistemului în procesul de învățare a pasei de jos cu două mâini la volei.

3.3.5. Implementarea software a nivelului 4 – “Achiziții-Serializare date”

Componenta software a nivelului 4 constă într-un program scris în limbaj de asamblare specific microcontrolerului Microchip PIC18F4580. Programul asamblat în cod mașină este scris în memoria microcontrolerului și va îndeplini trei funcții:

citirea porturilor analogice și digitale pe care sosesc semnalele de la circuitele de formare semnale aflate la nivelul 3. Declanșarea citirii porturilor se face de către semnalul de întrerupere sosit pe portul B0. În implementarea curentă, microcontrolerul citește informațiile furnizate de 11 senzori montați pe brațele sportivului;

crearea interfeței necesare modulului XBee de la intrarea către nivelul 5 “Comunicații”;

serializarea datelor și transmiterea lor prin interfața modulului de transmisie XBee.

3.3.6. Implementarea nivelului 6 – “Servicii”

Nivelul 6 – “Achiziția datelor” se concretizează prin aplicația software “Cumullus Factum” care rulează pe un PC cu sistem de operare Microsoft Widows XP sau superior.

Aplicația software “Cumullus Factum” deține o interfață de comunicare seriala configurabilă pe 4 porturi seriale COM1-COM4 ce permite achiziția datelor sosite de la nivelul 5 – “Comunicații”.

Interfața utilizator grafică a aplicației software “Cumullus Factum” este dotată cu un meniu ce permite selectarea modulului de aplicație și deschiderea sesiunii de lucru.

Figura 3.3.6.1. Meniul de pornire al aplicației “Cumullus Factum”

Odată ce a fost selectat modulul de antrenament, de exemplu “Modulul de învățare a pasei de jos cu două mâini la volei”, se poate deschide sesiunea de lucru.

Deschiderea unei noi sesiuni prin fereastra de configurare a sesiunii de lucru (3.3.6.2)

Figura 3.3.6.2.Fereastra aplicației – Configurarea sesiunii de lucru

Sesiunea de antrenament se va desfășura în funcție de modul de lucru selectat .

In figura 3.3.6.3. este prezentată o sesiune de testare a jucătorului de volei pentru pasa de jos cu două mâini.

Figura 3.3.6.3.Fereastra aplicației – Sesiunea de antrenament

Mesajele vocale necesare generării stimulilor sunt create de aplicație prin lansarea unui proces ce redă fișiere audio în format WAV prin intermediul plăcii se sunet a sistemului de calcul și al sistemului de boxe conectate la acesta.

Fișierele audio sunt create cu ajutorul aplicației Sound Recorder din Windows și stocate în calculator în folderul de lucru al aplicației “Cumullus Factum”.

Jocul actual de volei impune elaborarea de noi metodologii moderne care să ducă la modelarea comportamentului performanțial încă din faze incipiente ale pregătirii sportive.

Utilizarea aplicațiilor video-calculator este tema centrală pentru cercetarea aplicată în volei și în sporturile de înaltă performanță. Utilizarea calculatoarelor și filmelor video a început mult mai devreme și s-a desfășurat în paralel cu dezvoltarea tehnologică însă literatura de specialitate a domeniului nu a fost reactualizată și cu astfel de metode moderne.

În secolul 21 când tehnologia cunoaște cote maxime în dezvoltarea multilaterală a individului, trebuie găsite și propuse căi de cunoaștere moderne care să ușureze timpul alocat pentru învățarea motrică sau corectarea greșelilor tehnice inerente.

Evaluarea trebuie să fie obiectivă fiindcă prin aprecierea subiectivă a profesorului sau antrenorului se pierd o serie de date importante care ulterior

afectează într-un fel sau altul performanța.

Datorită facilităților sale “Sistemul computerizat de învățare, corectare și evaluare a preluării de jos cu două mâini” poate fi implementat cu succes și maxim de eficiență în cadrul antrenamentelor la volei, oferind date relevante despre segmente deficitare în execuție, progres realizat în timp sau chiar regres.

3.4. Sisteme de acționare cu implementarea computerizată

Bibliografie

Bădău Dana, Tănase Tănase( 2006)- Volei Teorie și Metodică, Editura OMNIA Uni S.A.S.T, Brașov.

Breznen, G.( 1994) – Experiența dobândită în selecția și pregătirea juniorilor pentru volei, CCEFS, București.

Carriere, L.; Breston, G.(1991) – Analiza obiectivelor și activitatea sportivă, un exemplu – voleiul, SDP nr.162-163, București.

Ciocoiu Dana Lucica- (2014)- Concepte, principii și metode pentru optimizarea pregătirii tehnice în jocul de baschet prin utilizarea programelor de analiză video specializată, Editura Didactică și Pedagogică- R.A, București,

Cojanu, F. (2008)- Proiectarea didactică curriculară în educație fizică și sport la ciclul primar, Pitești, (Teză de doctorat).

Cojocaru A.,(2007)- Model și modelare în voleiul de performanță, Edit. Universitaria Craiova.

Cojocaru, A., (2008)- Voleiul la juniori, Editura Universitaria Craiova.

Cojocaru, A., Ioniță, M., (2006)- Voleiul – joc adaptat în kinetoterapie, Editura Fundației România de Mâine, București.

Colibaba E., (2007) –Praxiologie și proiectare curriculară în educație fizică și sport. Editura Universitaria Craiova.

Colibaba Evulet , D., Bota, I.,(1999)- Jocuri sportive –teorie și metodică, Edit. Aldin, București.

Dragnea A.,(1996)- Antrenament sportiv, Edit. Didactică și Pedagogică R.A. București.

Dragnea, A., și Mate-Teodorescu, S.,-( 2002).- Teoria sportului, Ed. FEST, București.

Drăgan, I.; Partenie, A.(1997)- Psihologia învățării, Editura Excelsior, Timișoara.

Epuran M.,Stanescu M.,(2010)- Învățarea motrică- aplicații în activități corporale, Editura Discobolul.

Gambetta,V., (1990.)-Noi tendințe în teoria antrenamentului, Scuola dello sport, Roma IX,

Ghibu, C.,(1980)- Minivolei, Editura Sport -Turism, București.

Hahn E., (1996)- Antrenamentul sportiv la copii, MTS, CCPS, București.

Ioniță M.,- (2007)-.Modelarea pregătirii jocului de volei din perspectiva modificărilor regulamentului, Editura Universitaria Craiova.

Iorga,S., I.( 2007)- Noțiuni de biomecanică cu aplicații în sport – note de curs , Editura Universității din Pitești.

Leșu (Amzăr) E., L.,(2010)- Contribuții privind optimizarea pregătirii tehnice prin intermediul instruirii programate la voleibalistele începătoare, Pitești, (Teză de doctorat).

Manno, R. – 1992, Bazele teoretice ale antrenamentului sportiv, Edit. Revue EPS, Paris, traducere.

Marcu V., Chiriac, M., (2009)- Studii și cercetări privind evaluarea în cultură fizică și sport, Editura Universității din Oradea.

Matveev, L.P., (1977)- Bazele antrenamentului sportiv, Edit. FIS, Moscova.

Mihăilescu, L., E., (2008)- Strategii instrucționale care asigură calitatea și eficiența pregătirii atleților juniori, Pitești, ( Teză de doctorat).

Moroșan Virgil Larionescu (2012)- Pregătirea tehnică a studenților facultăților de educație fizică și sport în cadrul disciplinei volei, prin folosirea aparatelor ajutătoare – Teză de doctorat.

Nicu, A.,(1993)- Antrenamentul sportiv modern, Editura, Editas, București.

Niculescu I.,(2006)- Psihomotricitate în jocul de volei, Editura Universitaria, Craiova.

Niculescu M., Niculescu I., Malusaris G., Vladu L., (2008)- Volei sub formă de întrebări și răspunsuri, Editura Universitaria Craiova.

Niculescu, N., Simăn,I.,I., Mateescu, A. (2008)- Pregătirea musculară în condiții speciale, Editura Universitaria Craiova.

Ozolin, N.G. (1972)-, Metodica antrenamentului sportiv, Edit. Stadion, București.

Pascu, D.,(2010)- Metodica în volei- Editura Universitaria Craiova.

Păcuraru Al. (2002) – Volei tehnică și tactică, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos” Galați.

Păcuraru Al.(1999)-Volei Teorie și Metodică, Editura Fundației Universitare „Dunărea de Jos” Galați.

Păcuraru, A., și colab.2000- Manualul profesorului de volei, Editura Helios, Iași.

Păcuraru, Al., (2004)- Volei curs de specializare, Editura Universitară Dunarea de Jos, Galați.

Păcuraru, Al., Călin, L., Prisecaru, G.,(2004)- Metodica baschetului și voleiului școlar, Editura Fundației Universitare “Dunărea de Jos" Galați.

Pârvu Carmen (Preda) – Study on the action of tactile and strength sensors in determining the ball force on the volleyballers”forearms, The Annals Of The University” Dunărea de Jos” GALAȚI , p-131, Fascicle XV, Physical Education and Sport Management No.1 -2013, ISSN 1454-9832

Pârvu Carmen (Preda), Rosculet Razvan, Level architecture and computerised system components for assessment volleyball, The Annals Of The University” Dunărea de Jos” GALAȚI , p-135, Fascicle XV, Physical Education and Sport Management No.2 -2012, ISSN 1454-9832. http://www.efms.ugal.ro/index.php/archiva/2012/104-anale-efsm-2012-nr2

Preda Carmen, Niculescu Mugurel, Roșculeț Răzvan, Păcuraru Alexandru, – Principles of the „Atlathlon”system of the implementation in trening for the execution two-handed pass from below, Scientific report series Physical Education and Sport Nr.15 (1/2011) ISSN:1453-1194 „4th annual International Conference :Physical Education, Sport and Health, Pitesti 18-19th November 2011, Romania”, p-411-413.http://www.sportconference.ro/images/stories/buletin%202011%20vol%20II%20cu%20erata.pdf

Preda Carmen, Păcuraru Alexandru, Niculescu Mugurel, Roșculeț T. Răzvan , 2011, The Hardware and Software Components of the “ALTATHLON” System in Training and Correcting the two-handed underarm pass in Volleyball, p116-119, The Annals Of The University” Dunarea de jos” GALATI ,No.1-2011, ISSN 1454-9832. http://www.efms.ugal.ro/index.php/archiva/2011/96-2011-part1-open-access-p2

Preda Carmen, Păcuraru Alexandru, Niculescu Mugurel, Roșculeț T. Răzvan, System ALTATHLON- Arm Sensors Application, p-90, The Annals Of The University” Dunărea de Jos” GALAȚI , Fascicle XV, Physical Education and Sport Management No.1-2011, ISSN 1454-9832. http://www.efms.ugal.ro/index.php/archiva/2011/98-2011-part2-open-access

Preda, C., Păcuraru, Al.,(2012)- Bazele Teoretice și Metodice- Volei, Editura Galați University Press.

Prescorniță A.,(2008) -Cartea antrenorului de volei, Edit.Universității „Transilvania”.

Rață G.,(2008)- Didactica Educației Fizice și Sportului, Editura Pim , Iași.

Scarlat Eugen (1973)- Volei pregătirea echipelor școlare, Editura Stadion.

Shaoo, Mirela-(2009)- Volei-Optimizarea preciziei și constanței pasei, Editura Universitareia, Craiova.

Stan, Z., (2009)- Evaluarea musculo-articulară a trunchiului – Studii și cercetări privind evaluarea în cultură fizică și sport, Editura Universității din Oradea .

Șarlă, C., G., (2007)- Proiectarea științifică didactică în pregătirea jucătorilor și echipelor de baschet, Pitești, p- 56.( Teză de doctorat).

Șerban, M.,H.,(2009)- Filozofie și pragmatism, Editura Universitaria, Craiova.

Șerban, M.H.; Hillerin, P. – (1984)- Volei, strategie și tactică, Editura Sport-Turism, București.

Șicovan, I., (1972)- Teoria antrenamentului sportiv, Editura, Stadion, București.

Tudor V., (2005) – Măsurare și evaluare în cultură fizică și sport, Editura Alpha, București.

Tudor V.,(2001)- Evaluarea în educația fizică școlară, Editura Printech, București.

ON LINE

http://en.wikipedia.org/wiki/Serial_communication

http://en.wikipedia.org/wiki/Universal_Serial_Bus

http://en.wikipedia.org/wiki/WAV

http://ww1.microchip.com/downloads/en/DeviceDoc/39637d.pdf

http://www.codeproject.com/KB/system/serial.aspx

http://www.digi.com/pdf/ds_xbeedigimesh24.pdf

http://www.efms.ugal.ro/index.php/archiva/2013/105-anale-efms-volumul-1-2013

http://www.ftdichip.com/Drivers/VCP.htm

http://www.interlinkelectronics.com/catalog/Force-Sensors

http://www.mev.co.uk/pages/Support/Downloads.html

http://www.microchip.com/en_US/family/8bit/index.html

http://www.microchip.com/wwwproducts/Devices.aspx?dDocName=en020615

http://www.microsoft.com/resources/documentation/windows/xp/all/proddocs/en-us/app_soundrecorder.mspx?mfr=true

http://www.prostemcell.ro/57-stiinta-si-tehnologie/2764-robotica-biomedicala.html

http://www.spectrasymbol.com/

https://dexonline.ro/

https://en.wikipedia.org/wiki/IEEE_802.15.4

https://www.youtube.com/user/endeavouracademy

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Problematica pregătirii prin utilizarea aparatelor ajutătoare, în jocul de volei, se regăsește vag dezbătută în literatura de specialitate. [310630] (ID: 310630)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Problematica pregătirii prin utilizarea aparatelor ajutătoare, în jocul de volei, se regăsește vag dezbătută în literatura de specialitate. [310630]

Copyright Notice

Aplicație de gesti une a activității unei firme de transport marfă Coordonator Absolvent Sl.Dr.Ing. Alexandra – Suzana Cernian Bianca – Elena Ionesi… [618228]

Farmacografia stabilește regulile de prescriere a medicamentelor. [311701]

Scopul acestei lucrări este de a întocmi condiții funcționale, economice și tehnice pentru o construcție cu nivel de înălțime P+5E ce înglobează… [604421]

Analele Universit ății Constantin Brâncu și din Târgu Jiu, Seria Litere și Științe Sociale, Nr. 32012 [630943]

Cercetara preventiva de la Turdas Lunca-Fanate campania 2015 [305669]

ACADEMIA FORTELOR TERESTRE NICOLAIE BALCESCU [609365]

Copyright Notice

Similar Posts