Problematica Integrării Elevilor Rromidocx

=== Problematica integrării elevilor rromi ===

Problematica integrării elevilor rromi

în sistemul și procesul de învățământ

Cuprins

Argument

Capitol 1 Originea și etnia rromilor

1.1. Originea rromilor

1.2 Profilul etnic al rromilor

1.3 Rromii și integrarea sociala

Capitol 2 Integrarea rromilor intr-un mediu majoritar

2.1 Integrarea economica

2.2 Integrarea sociala

2.1.1 Legislația privind integrarea rromilor

2.2. Discriminarea rasiala

Capitol 3 Educația copiilor rromi

3.1 Gradinița și educația primară

3.2 Ciclul gimnazial și liceul

Concluzii

Bibliografie

Argument

Intr-o lume în care interesele genereaza anomalii și paroxisme care pot duce pana la atrocitati, o lume în care termenul de capitalism salbatic pare a fi depasit, un mileniu în care oamenii para sa uite ca sunt oamenii iar termenul de semen este dominat de isignifianta, un cerc vicios de discriminare, lipsa de respect, lipsa de interes, lipsa de intelegere din partea romanilor și nu numai, care duc la cresterea criminalitatii și lipsa de educatie scolara în randul rromilor, la marginalizarea acestora, uitand tot mai mult ca suntem oameni și “Constitutia Divina” ne da drepturi egale.

Aceste prejudecati persista și pentru ca este nevoie de un tap ispasitor, în special în conditiile economice dificile în care se afla tara noastra. Romania face parte din grupul de tari ale Uniunii Europene care se confrunta cu multe probleme sociale. Motivele sunt complexe și în general greu de izolat. Totodata, ele sunt greu de acceptat. Rromii insa, sunt usor de invinuit pentru aceasta, pornind de la cazuri izolate de genul "rromii au mancat lebedele din Viena". Odata ce rromilor li s-a atribuit acest calificativ, mentalitatea este greu de schimbat. Cine e interesat de rromii care nu fura? Cine este interesat de rromii care fac cinste tarii noastre peste hotare? Nimeni . Mass-media exploateaza interesul populatiei cu titluri ca, un tigan a "furat" și prin aceasta contribuie la continuarea acestui cerc vicios, deoarece majoritatea populatiei primeste informatii despre rromi din mass-media și nu de la rromi. Rromii pe care ii vad oamenii nu sunt, în general, reprezentativi: un cersetor rrom sau un copil al strazii este mai usor de vazut decat un copil rrom care se duce la scoala. Multi rromi care au un statut social și economic mai ridicat nu spun la toata lumea ca sunt rromi deoarece prin aceasta nu au nimic de castigat ci multe de pierdut.

Istoria rromilor este un incredibil sir de persecutii și discriminare. Cauzele care au dus la situatia economica și educationala a rromilor din ziua de astazi, precum și cele care au dus la discriminarea cu care ei se confrunta sunt mult mai multe și mai complexe decat cele prezentate aici . Ele trebuie recunoscute și intelese, atat de rromi cat și de restul romanilor, pentru ca cercul vicios în care ne aflam sa fie intrerupt.

Comunitatea rroma este de-a lungul istoriei cea mai putin educata minoritate din Romania. Saracia din cadrul comunitatilor de rromi duce la aparitia unor probleme.

Standardele de igiena tind sa fie joase, deseori datorita lipsei apei curente și a electricitatii.

De la caderea comunismului, în Romania numarul incidentelor de natura nationalista sau etnica a crescut considerabil. Un factor care are o mare influenta asupra comportamentului demografic este sanatatea, respectiv accesul la asistenta medicala .Educatia în privinta sanatatii este un lucru neobisnuit pentru rromi. Din punct de vedere economic, comunitatea rroma este cea mai defavorizata din Romania.

Discriminarea este des intalnita în cazul angajarii, legislatia în acest domeniu fiind defectuosa. Rromii din Romania sunt dezavantajati din punct de vedere al educatiei. Discriminarea este raspandita, atat în cadrul sistemului la care un individ trebuie sa recurga pentru a intra în scoala, precum și în cadrul scolilor, determinand multi copii sa nu se mai inscrie.

Educatia este de asemenea afectata de saracia cronica din majoritatea comunitatilor. Copiii care reusesc ss inceapa scoala, deseori nu promoveaza ciclul gimnazial și din acest motiv este foarte dificil pentru ei sa isi gaseasca un loc de munca. O alta problema cu care se confrunta este abandonul. Unii rromi ajung chiar sa-si vanda copiii, sau decid sa-i abandoneze ori sa-i plaseze temporar în institutii de protectie. Peste 80% dintre copiii plasati în institutii sunt rromi.

Lucrarea cuprinde trei capitole structurate astfel:

Capitolul 1: cuprinde informatii despre: originea rromilor (evenimentele istorice inregistrate ne informeaza ca patrunderea lor în Europa s-a facut treptat cu opriri și etape, prin Grecia, Bulgaria și Romania), profilul etnic al populatiilor de rromi (identitatea etnica a rromilor reiese, cel putin la unele grupuri, din costumele traditionale pe care le poarta, din felul în care se mandresc cu muzica lor, cu meseriile lor), limba (rromii au o traditie orala bogata, tansmisa în limba lor natala), model de viata (rromii aveau obiceiul sa se stabileasca intr-un loc pe timpul lunilor de iarna pentru ca primavara sa porneasca din nou la drum), familia de rromi (familiile traditionale de rromi sunt relativ mari), ocupatii și traditii în randul rromilor (prin traditie rromii lucreaza pe cont propriu ca spoitori de vase, caramidari sau prelucratori ai lemnului), nivelul de trai al familiei de rromi (majoritatea rromilor pare sa traiasca în conditii extrem de sarace și doar un mic procent din populatia lor dispune de venituri substantiale).

Capitolul 2: cuprinde informatii legate de integrarea economica a rromilor (din punct de vedere economic și social, comunitatea rroma este cea mai defavorizata din Romania).

Capitolul 3: cuprinde informatii cum ar fi:

-posibilitati de educatie pentu minoritati;

-gradinita și educatia primara (elevii rromi tind sa ramana din ce în ce mai în urma, pana ce, în final renunta ,fara a fi incheiat opt clase, educatia minima pentru a se putea angaja în Romania);

-ciclul gimnazial și liceul (putini copii rromi ajung sa-si inceapa scoala secundara , dar și mai putini o termina ).

Capitol 1Originea și etnia rromilor

1.1. Originea rromilor

Istoria rromilor este aproape imposibil de stabilit cu exactitate, deoarece rromii nu au scris nimic până de curând. Aproape tot ce se stie despre istoria rromilor veche se datorează lingvisticii.

Evidențe lingvistice și culturale dovedesc clar că rromii sunt de origine indiană, probabil din regiunea nordică Punjab. Se estimează că plecarea lor din India a avut loc acum cel puțin 1000 de ani. Unii cercetători consideră ca au existat mai multe valuri de migrație din India. Și astăzi există triburi nomade sau semi-nomade în India, susținând teoria că rromii au fost nomazi de la început, au părăsit India în timpul unei invazii și apoi au fost împinși înspre Europa de războaie și invazii ulterioare. O alta teorie consideră rromii ca fiind o casta de războinici adunată să lupte cu invadatorii musulmani, care au părăsit India ulterior. La începutul secolului al XI-lea, India a fost atacată de forțele musulmane, însă au existat prea multe invazii în acea perioadă pentru a putea spune sigur care din ele a cauzat migrația rromilor. În plus, surse persane menționează prezența unui popor de origine indiană încă din secolul al IX-lea, care ar putea fi rromii.

Limba romani are importante influențe persane și armene, ceea ce dovedește trecerea rromilor prin aceste tări. Se pare că din Armenia (probabil datorită invaziei turce), rromii s-au despărtit în trei grupuri, mergând înspre nordul Mării Negre, sud (până în Egipt) și vest spre Imperiul Bizantin.

Rromii care au mers spre Imperiul Bizantin sunt cei care urmează să se raspândească în toată Europa. Abundența de cuvinte din limba greacă sugerează o prezență relativ îndelungată în Imperiul Bizantin. De altfel, denumirea de "țigan" vine din grecul "atsiganos", numele unei secte eretice, cu care rromii nu au nici o legatură, însă cu care au fost asociați datorită aspectului lor străin. Probabil datorită invaziei turce (din nou), rromii au intrat în Balcani în secolul al XIV-lea, și după cucerirea balcanilor de către forțele otomane unii au pătruns în vestul Europei.

În Europa, rromii au fost ținuți în sclavie în Balcani (în special în Moldova și Țara Românească), ori si-au continuat călătoria răspândindu-se în toată Europa, din Spania (1425) până în Finlanda (1597). Pentru a obține permise de trecere prin tările din apus, unii rromi au pretins că sunt creștini din Egipt veniți în pelerinaj (iar mai apoi, când nu au putut să le obțină, au falsificat astfel de permise). Acest lucru, asociat cu înfătișarea lor străinăă, duce la denumirea engleză de "gypsy" și cea spaniolă de "gitano", de la egiptean. Abia în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Europenii și-au dat seama că limba rromani seamană foarte mult cu hindi, stabilind originea indiană a rromilor.

În general, rromii și-au păstrat mult timp stilul de viață nomadic sau semi-nomadic în mijlocul unor societăți sedentare, ceea ce le-a permis să-și păstreze identitatea ca popor. În vestul Europei, avansat din punct de vedere economic, rromii nu au avut un rol important ca mesteșugari și, în general prezența lor nu a fost apreciată. Deși au fost primiți inițial cu mare curiozitate și chiar entuziasm, odată ce europenii își dau seama că "pelerinii din Egipt" au de gând să stea permanent în țările lor, se iau numeroase (și variate) măsuri împotriva lor. În est, ei au un important rol economic ca mesteșugari, ceea ce explică numărul mult mai mare de rromi de astăzi din estul Europei comparat cu vestul.

După abolirea sclaviei în Țările Române în 1856, o altă mare migrație are loc, din România înspre vest. Mare parte din rromii care trăiesc astăzi în vestul Europei și majoritatea celor din America vorbesc un dialect care are influențe romane. După abolirea sclaviei, nu se iau măsuri pentru reabilitarea economică și socială a rromilor, astfel că ei continuă să constituie un grup aflat la limita sărăciei, discriminat și exclus din societatea românească.

În perioada interbelică, rromii constituie un grup heterogen, având ca limba maternă rromani, română sau maghiară și aflându-se la diferite nivele sociale și economice. În general, ca grup, rromii sunt mai degrabă marginalizați sau în cel mai bun caz tolerați, decât acceptați ca minoritate. Până acum, ascensiunea socială a unor rromi inseamnă de regulă pierderea identității lor etnice. Acum însă, intelectualii rromi constituie organizații cu scopul de "emancipare și redeșteptare a neamului rrom" și apar publicații ca ziarul "Glasul Rromilor" (1934-1941). Aceste tendințe nu au timp să se consolideze datorită instaurării dictaturii și începerii războiului. Inspirat de politica nazistilor, regimul Antonescu deportează în Transnistria peste 25.000 de rromi; se apreciază că peste jumătate au murit datorită condițiilor foarte grele de acolo. În toată Europa, numărul victimelor de etnie rromă, raportat la totalul populației sunt comparabile cu numărul victimelor evrei. Regimul comunist care s-a instaurat după al doilea razboi mondial duce o politică de asimilare, iar rromii își pierd statutul de minoritate etnică. În pofida doctrinei comuniste egalitare, rromii sunt discriminați în continuare, primind locuințe la marginea localităților și slujbe de putină importanță .

Astăzi, România se confruntă încă cu discriminare și rasism la toate nivelele societății. Venitul mediu pe persoană al rromilor este mult sub cel al societății în general și speranța de viață este cu peste 10 ani mai mică. Totuși, comunitatea rromilor face pași importanți spre a deveni o minoritate etnică în sensul modern al cuvântului, ca membri ai societații românești și nu ca grup doar tolerat. Integrarea aduce însă pericolul asimilării (pierderii identitații etnice și culturale). Multe organizații ale rromilor au sesizat acest lucru, astfel încât programele de promovare a culturii și limbii rromani au o importanță egală cu cele prin care se urmărește îmbunătățirea condițiilor sociale și economice.

Istoria rromilor este, din păcate, foarte puțin cunoscută în România. Manualele de istorie nici nu menționează rromii și în nici un caz istoria rromilor. A cunoaște istoria rromilor inseamnă a înțelege multe din problemele cu care se confruntă această minoritate în ziua de azi.

1.2 Profilul etnic al rromilor

După majoritatea specialiștilor, populația de rromi are ca origine rasa indo-europeana, din care provin prin diferite combinații, practic toate populațiile Europei în primul rând, fiind rasial destul de apropiați de restul populatiei din aceasta regiune, amestecul a fost facilitat.

Aceasta face ca mulți dintre rromi să nu fie nici din punctul de vedere al culorii pielii atât de distinctiv. La nivelul observației comune – și de fapt aceasta este foarte importantă pentru că ea susține comportamentul colectiv- se accepta că cei mai multi dintre rromi tind să aibă o piele mai închisă la culoare. Dar exista și persoane care nu sunt considerate a fi rromi cu o piele mai închisă la culoare, apropiată de a multor rromi. Există și rromi cu o piele mai deschisă decât a multor nerromi. În fapt, fizic, acesta este singurul semn distinctiv care, dupa cum se poate observa, nu funcționează în suficient de multe cazuri. Doar în anumite situații criteriul fizic poate deveni cu claritate distinctiv.

Iulius Rostas pretinde că „fiind marginalizați și supuși presiunilor timp de secole, Subiecti ai asimilării forțate și ai discriminării, rromii și-au dezvoltat propriile lor strategii de supraviețuire, strategii care îi fac diferiți fată de indivizii de altă etnie. Experiența Porrajamos-ului – echivalentul Holocaustului în limba rromani – a conferit sensul apartenenței la aceeași comunitate, indiferent unde trăiesc”. 

Experiența istorică a diferitelor grupuri a generat o mulțime de caracteristici istorice particulare. Fiind o minoritate, indiferent unde trăiesc, rromii au fost nevoiți să se adapteze la mediul aflat în schimbare. Aceasta a dus la diferențe de cultură, de obiceiuri, de limbă. Ei pot fi clasificați în funcție de ocupațiile tradiționale pe care le practică și de dialectul pe care îl vorbesc. În România trăiesc mai multe grupuri diferite.

Chiar daca exista o oarecare distanta între grupuri, exista un sens al apartenentei la aceeassi comunitate ce este întarit de adversitatea celor de alte etnii fata de ei.

Rromii de nationalitate româna constituie aproximativ 40 de grupuri diferite dintre care Caldararii, Fierarii, Ursarii, Grastarii (vânzatorii de cai) și Lautarii. Multi dintre acestia au renuntat la stilul de viata traditional, nomad, mai degraba din obligatie și nu pentru ca ar fi ales. Amalgamul cultural a fost de asemenea larg raspândit printre diferitele grupuri, chiar daca înca mai exista diviziuni și ele sunt extrem de importante în cadrul comunitatilor. Rromii români au fost tratati mult timp ca „diferiti” de catre indivizii ce nu apartineau comunitatilor rrome. Instinctul de autoconservare îi determina adeseori sa-și nege identitatea atunci când au de-a face cu indivizi de altă etnie, din caza discriminarii la care sunt expuși.

O dovadă grăitoare în acest sens este discrepanța dintre indivizii care se autoidentifică, cei care se declară ca facând parte din comunitate și implicit îsi asumă identitatea – și indivizii care sunt identificați de alții ca apartinând unui anumit grup etnic.

Tipuri de rromi:

a) rromi care prezintă toate caracteristicile etnice tradiționale și care se autoidentifică drept rromi în toate contextele, atât în cele oficial-administrative, cât și în cele informale;

b) rromi care prezintă toate caracteristicile etnice tradiționale, pe care și ceilalți îi identifică ca rromi după modul lor de viață, dar care nu se autoidentifică în contextele oficial-administrative ca fiind rromi; informal, ei se autoidentifică ca rromi;

c) rromi „modernizati” care și-au schimbat modul de viată, în sensul modernizării și care deci nu mai prezintă indicii vizibile ale modului tradițional de viată, care se autoidentifică ei înșiși ca rromi, atât în contexte formale, cât și informale (activistii etnici, oameni de afaceri);

d) rromi „modernizati” care tind să nu se mai autoidentifice ca rromi sau o fac în mod fluctuant și pe care ceilalți îi pot sau nu identifica, ca rromi;

e) „foști rromi” care s-au integrat în populația majoritară până la dispariția trăsăturilor distinctive, care au renunțat chiar pentru ei însiși la autoidentificarea ca rromi.

Nicolae Gheorghe (fostul coordonator al Romani CRISS și membru al Consiliului Consultativ al Rromilor PER, consultant pe Problemele Populațiilor Roma și Sinti la Organizația pentru Securitate și Cooperare din Europa) considera că populația rromă trece printr-un proces de „etnogeneza” – construind o nouă identitate de grup „Roma” așa cum celelalte grupuri au facut în sec. XIX.

El susține că scopul prezent, mai ales în România, este acela de a ridica statutul de membru al comunității de la cel de „țigan” (termen ce are conotații peiorative) la cel de „rrom”. Cu alte cuvinte, încearcă să realizeze o schimbare simbolică de la statusul de „sclav” la un statut egal cu cel de cetățean într-un stat constituțional, cu dreptul de a se autoidentifica ca aparținând minorității rromă.

În cadrul comunitaților de rromi, identitatea lor este puternică, fiind declarată în mai multe moduri: limba, muzica, costume tradiționale și în tot mai putine cazuri, meștesuguri tradiționale și, mai ales modul specific de trai.

Grupul de etnie rromă nu a fost recunoscut ca atare de către stat. „Deși trebuiau să fie înregistrați la recensământ, nu au fost considerați ca un grup etnic real pâna în 1989”.

Rromii din România sunt recunoscuți ca minoritate națională, sub auspiciile Departamentului pentru Protecția Minoritătilor Naționale în cadrul căruia există un birou ce se adresează exclusiv problemelor rromilor. Identitatea etnică este puternic pronunțată la majoritatea rromilor de naționalitate româna, desi, ala cum s-a menționat anterior, instinctul de auto-conservare îi obligă adeseori pe membrii acestei minorități să-și ascundă această identitate, cel puțin atunci când intră în contact cu comunități de alte etnii.

În calitate de sclavi, rromii de naționalitate română erau categorisiti în funcție de stăpânii lor: biserica, curtea domnească sau individul, apoi erau divizați în funcție de locul unde lucrau și de deprinderile pe care le aveau. După cum s-a menționat deja, chiar și după ce sclavia a fost abolită, mulți rromi s-au văzut în situația de a se întoarce la stăpânii, negăsind o altă cale de a supraviețui. Autorganizarea, vitala identității minoritare, nu s-a manifestat la rromii de naționalitate română până în anii ’30, când sentimentele anti-roma s-au amplificat și guvernul care nu considera că meritau să aibă aceleași drepturi ca și celelalte minorităti, i-a determinat să acționeze în acest sens. Prima organizație rromă a luat ființă în Clabor în 1926, iar membrii acesteia au început să între la universitate.

Identitatea etnică a rromilor din România reiese, cel puțin la unele grupuri, din costumele tradiționale pe care le poartă, din felul în care se mândresc cu muzica lor, cu meseriile lor. Cu toate acestea, mulți rromi preferă sa nege aceste aspecte ale identității lor pentru a nu prejudicia șansele lor de a fi angajati sau oportunitățile copiilor lor de a avea o educație. Spectrul violenței, predominant în România până în 1990, este un alt motiv care face ca multe comunitaăți de rromi să fie refractare la orice formă de organizare sau să nu își asume identitatea.

Fără îndoială, aceasta este o trăsătură generală a comunităților de rromi, acest aspect reieșind și din numărul mare de organizații ale rromilor apărute după 1990.

Pe de altă parte, Donald Kenrick considera discriminarea sau refuzul populației majoritare de a-i accepta ca fiind cauzele care stau la baza păstăarii identității lor. El susține chiar că încercările diferitelor guverne din Europa de Est de a-i asimila forțat au eșuat din cauza faptului că societatile care urmau sa-i asimileze nu i-au acceptat (Kenrick D.1998, pp.56). De aceea, se poate spune că rromii s-au aflat la îndemâna populațiilor de alte etnii, acesta fiind motivul principal care a stat la baza continuării identității și culturii lor.

Politicile regimului comunist în privința domiciliului forțat, a obligativității angajării și a educației, i-au apărat pe rromi de ura etnică pe care indivizi de alte etnii au simțit-o pentru ei. Din 1990 ei nu au mai beneficiat de această protecție, confruntându-se cu discriminarea în educație și pe piața muncii (Abraham D.1995,p.28).

Cu toate acestea, identitatea rromă încă exista. S-a observat ca importanța diferențelor culturale din estul Europei se datorează încercărilor din timpul comunismului de a asimila populațiile minoritare și a procesului de re-impunere a culturilor ce i-a urmat. Membrii minorităților au fost cu atât mai hotarâți să-și păstreze identitătile cu cât condițiile de trăi în regimul de dinainte de 1989 au fost mai dificile, structura societății fiind multietnică. Din aceasta cauză ei s-au simțit de multe ori mai apropiați de populația majoritară decât de rromii care trăiesc în alte părti. O anumită distanțare a rromilor de populatiile lor de alte etnii este importanța pentru a le permite să-și mențină identitatea.

Limba : Pornind de la asemănarea limbii romani cu a unei populații din India, pe afecțiunea pentru hainele colorate în roșu și galben intens, pe dansurile pline de grație ale femeilor, pe îndeletnicirea cu ghicitul în ghioc, plumb topit și prepararea leacurilor pentru însănătoșirea bolnavilor, din buruieni într-un anumit fel și prin vorbe mesteșugite, putem suțtine fără teamă că țiganii sunt de origine din India.

În cazul rromilor din România limba romani are o capacitate semnificativ mai redusă decât limba altor comunități etnice minoritare de a fi purtătoarea specificului etnic. Acest lucru pornește din două rațiuni:

În primul rând gradul de răspândire a limbii romani. Aceasta nu mai este stiută de multi din rromii actuali. Două importante neamuri – vatrasii ăi rudarii – folosesc foarte puțin această limbă, majoritatea membrilor acestora necunoscând-o deloc. Datorită modului lor de viață de tip simbiotic, iar nu izolat în raport cu comunitatea majoritară, rromii utilizează vital limba comunității majoritare.

Copiii sunt învațați limba comunității dominante încă de la început, ca o a doua limbă materna, acolo unde limba romani este cunoscută și utilizată sau pur și simplu ca singura limba maternă, acolo unde limba romani nu mai este utilizată. Așa se face ca un rrom, care nu știe limba română, la nivel de limba maternă sau, în comunitățile maghiare limba maghiară este o excepție absolută.

În al doilea rând, semnificația utilizării limbii romani. Limba romani nu este utilizată în activitățile de tip religios, una dintre sursele imprtante ale menținerii unei limbi minoritare.

Atunci când rromii participa la viața religoasă, ei o fac împreună cu comunitatea majoritară și

în limba acestora. Limba romani nu este nici purtatoarea unei culturi tradiționale specifice decât într-o anumită măsură. Unele cântece „tigănești” sunt cântate în romani; multe cântece tigănești sunt însă cântate în limba comunității majoritare. Aceasta se explică probabil prin mai mulți factori, un prim factor este acela că rromii au îndeplinit și o fac încă într-un mod semnificativ, în multe zone din România, profesia de lăutar.

Limba romani mai prezintă încă o foarte importanta limită: ea nu prezintă un instrument cultural de dezvoltare a culturii tradiționale proprii și nici de acces la cultura universala. Ea nu a fost o limba scrisă. Din acest motiv ea nu a putut păstra decât un folclor oral, mai mult cântece și unele povestiri. Lipsa unei limbi scrise, alături de situația de marginalitate a populației de rromi, a împiedicat de fapt dezvoltarea unei ample culturi.

Inexistența unei literaturi proprii scrise a creat o cultură tradțtională restrânsă care, la rândul

său, nu a stimulat dezvoltarea limbii și practicarea ei într-un context cultural specific. Limba romani este în mod esențial o limba colocvială, neputând oferi, din acest motiv o modalitate de acces la cultura universală. Doar o limbă scrisă și cultivată reprezintă instrumentul dialogului în cultura altor colectivităti, fiind prin aceasta validată de acestea și îmbogățindu-se ea însăși printr-o asemenea comunicare. Limba romani nu a fost o limbă a intelectualității rromilor. Efectul secundar al acestei situații a fost cț rromii intelectuali s-au amestecat cu intelectualitatea majoritară, utilizând în practica lor intelectuală, în mod exclusiv, limba acesteia. Caracterul nescris al limbii romani, complementar cu inexistența unei literaturi culte scrise proprii, a facut să nu existe grupul de intelectuali cel mai legat de manifestarea, menținerea și dezvoltarea profilului etnic al unei populații: lingvistii și literații. Lipsa unui grup de intelectuali purtători activi ai culturii etnice proprii a avut consecințe importante în evoluția întregii populații.

1.3 Rromii și integrarea sociala

Modul de viată pare să reprezinte componența cea mai importantă a profilului etnic al populației de rromi. Aici putem identifica, probabil, diferența majoră dintre rromi și cele mai multe alte comunităti etnice.

Ceea ce, chiar de la prima vedere, distinge pe rromi de restul populatiei nu este atât limba și religia sau diferitele obiceiuri de tip folcloric, ci modul lor de viață, înalt vizibil, începând culocuința și îmbrăcămintea și sfârșind cu modul de a obține resursele necesare vieții.

Am putea distinge urmatoarele caracteristici ale modului de viatță tradițional al populației de rromi, privit ca strategie de adaptare activa la o situatie istorică particulară. Rromii au dezvoltat o strategie proprie de obținere a resurselor, specifică unei comunităti sărace aflate la marginea societății, cu caracteristici însemnate de nomadism. Există mai multe componențe ale acestei strategii.

Dezvoltarea unor profesii auxiliare pentru societatea țărăneasca și orășenească tradițională și din acest motiv, relativ modest recompensate: fierari, căldărari, spoitori (de tingiri, vase din aramă), cărămidari, fabricarea de unelte din lemn: piepteni, mături. Este de discutat desigur daca aceste meserii prin ele însele induceau o viata la nivelul saraciei, daca acest lucru se datora mai degraba asocierii acestor profesii cu grupul etnic care le practica, tiganii erau tratati ca marginali, ca saraci, cu un statut social inferior fiind și platiti ca atare.

De asemenea, este de discutat ce factori blocau în cele mai multe cazuri acumularea și schimbarea statutului social-economic al unor familii de rromi. Satisfacerea unor nevoi colective marginale, prin utilizarea unor resurse sarace, cu potențial economic redus, unde nu exista competiție, cu membrii populației dominante: comert cu haine vechi, fulgari; ursari, circari.

Conform indicatorilor economici și sociologici uzuali, comunitatea rromilor prezintă un număr de simptome tipice unei populații subdezvoltate care traiește într-o țară cu nivel mediu de dezvoltare. Familiile tradiționale de țigani sunt relativ mari. În medie, o familie de rromi numără circa 6,6 persoane, nivelul mediu national în România fiind de 3,1 membri.

Dupa cercetările Elenei Zamfir și ale lui Cătălin Zamfir, indicele de fertilitate al populației rromilor este dublu față de cel al populației totale. În 1992, numărul copiilor/o femeie rromă este estimat la 3,4 față de media de 1,7 pentru populația totală. Populația de rromi este tânară: copiii și adolescenții sub 16 ani reprezintă 43,5% din componența familiei. Copiii împreună cu soții (soțiile) și proprii lor copii reprezintă laolaltă 63,6% din întreagul familiei. Cu cât rromii au un mod de viață mai tradițional, cu atât numărul lor de copii este mai mare. Astfel, 35,8% dintre familiile de rromi numără câte 4 – 10 persoane cu vârste sub 16 ani.

Indicele ridicat de natalitate este una dintre caracteristicile modului de viață tradițional al țiganilor, axat pe o organizare familială foarte strictă. Dificultățile economice accentuează acest fenomen, căci cei nou-veniți în clan sunt adesea considerați mâna de lucru suplimentară.

În realitate, date fiind condițiile economice și sociale mizere în care au crescut o mare parte dintre ei, mulți nu primesc nici o educație și, ca atare, preiau sau chiar adâncesc starea de sărăcie a părinților lor. Numărul mare de copii la rromi, se datorează și vârstei la care au loc căsătoria și primele nașteri. Fetele se căsătoresc, în general, în jurul vârstei de 17 ani (22 de ani este vârsta medie pentru restul populației), iar băieții, spre 18 ani. Tânara generație nu manifestă tendința de a împinge vârsta căsătoriei mai târziu; dimpotrivă, s-ar părea chiar că tinerii se căsătoresc mai devreme. Nunta tradițională a rromilor nu are loc nici la biserică, nici la primărie și nu constituie o legatură recunoscută de autoritățile statului. Nunta este sărbătorită exclusiv în sânul comunitatii, iar soții nu fac demersuri pentru oficializarea legăturii lor.

Căsătoria de tip tradițional pare a fi foarte răspândită, întrucât pe ea se întemeiază circa 40% din cuplurile populatței adulte. Femeile rrome se căsătoresc de foarte tinere și devin mame la fel de devreme. O cincime dintre ele nasc primul copil la vârsta de 16 ani și mai mult de jumătate, la 18 ani. Tânara generație are deja o rata înalta a natalitații, superioară mediei restului populației. Familia rromilor manifestă adesea un soi de fatalism în fața evenimentelor și se află într-o relatie de totală pasivitate față de procreare și fecunditate. Confruntati cu o rată crescută a natalitătii și cu resurse economice precare, rromii se află în imposibilitate materială de a satisface nevoile vitale ale tuturor membrilor familiei. Unii ajung chiar să-și vânda copii sau decid să-i abandoneze ori să-i plaseze temporar în instituțiile statului.

În raportul sau asupra situației rromilor din România (Hancock, I, 1991), adresat Comitetului American al Drepturilor Omului, Ian Hancock estimează ca „80% dintre copiii plasați în instituții sunt rromi”.

Ocupațiile legate de economie informală nu le mai permit rromilor să primească diversele ajutoare cuprinse în sistemul de asigurări sociale (cum ar fi îngrijirile medicale gratuite), sa beneficieze de pensii ori de ajutoare de șomaj ceea ce accentuează precaritatea situației lor. În acelasi timp, condițiile de igienă nesatisfacătoare favorizează apariția bolilor, determinând o rată a mortalității superioară mediei. Din eșantionul de familii de rromi studiat, 21% consideră starea de sănaăate a copiilor lor nesatisfăcătoare si, se pare că un număr mare de copii suferă de retard mintal.

Rromii erau considerați elemente străine ce trebuiau sa devină românesti, cultura lor fiind considerată ca o cultură a subdezvoltării și a sărăciei. Din această cauză, trebuia să se facă ceva pentru a distruge cultura specifică a rromilor, precum și modelul lor de viață distinct cel mai important element care i-a caracterizat de-a lungul secolelor. Eliminând din discursurile sale orice referire la comunitățile rrome din România, statul neaga de fapt specificul acesteia. Conform principiilor regimului comunist, ocupațiile „private” trebuiau să dispară. Ca urmare, toate fabricile particulare ce aveau proprietari privați au fost confiscate de stat, același tratament fiind aplicat tuturor materialelor și uneltelor folosite de rromi în ocupațiile lor tradiționale (prelucrarea metalelor, a lemnului, confecționarea bijuteriilor), mai ales aurul folosit pentru bijuterii. Simultan, aceștia erau integrați în activitățile agricole efectuate în cadrul cooperativelor agricole de producție. Cei care erau pricepuți la prelucrarea metalelor, erau recrutati de cooperativele metalurgice. Pâna la căderea comunismului, 48-50% dintre rromii apți de muncă lucrau în agricultură (nu aveau voie sa faca comerț). Cei care au continuat să practice mesteșugurile tradiționale nu erau considerați ca muncitori autentici.

Legea i-a proscris, considerându-i „paraziți sociali”, fapt pentru care ei erau expuși unui risc ridicat de a fi pedepsiti (închiși sau duși cu forța la muncă).

Prin tradiție, rromii lucrează pe cont propriu ca spoitori de vase, cărămidari sau prelucratori ai lemnului. Au ocupații felurite: unii repară încălțămintea, altii fac maturi sau obiecte de nuiele, iar alții adună zdrențe, haine vechi sau sticle pentru a le revinde. Există rromi care se ocupă cu creșterea animalelor, cu comerțul de cai sau de porci. Organizarea tradițională a muncii se caracterizează printr-o anume flexibilitate în derularea activității economice, legate cel mai adesea de negoț și de prestarea de servicii temporare.

Dar aceste activităti tradiționale (cu atât mai putin comerțul pe piața neagră, micile furtisaguri, cerșetoria sau negustoria ambulanta) nu mai corespund muncii și productivității, așa cum le concep comuniștii. Cei specializați în prelucrarea metalelor sunt recrutati în cooperative cu specific metalurgic. Chiar dacă în perioada comunistă, practicarea meseriilor tradiționale a fost descurajată, unele activități s-au menținut totuși la limita legalitatii. În plus, activităti aflate în decalaj față de sistemul modern de producție contribuie la accentuarea procesului de marginalizare a rromilor.

Numărul profesiilor care practică aceste profesii contribuie la o problemă suplimentară. Meseriile nu rămân rentabile decât daca sunt practicate de un număr redus de persoane. Meseriile traditionale prezintă și un alt risc, care derivă din caracterul lor închis. Într-adevăr, într-o societate modernă, în care acest tip de activităti se află în declin, oamenii ar trebui sa aibă posibilitatea reconversiei profesionale. Dar o astfel de mobilitate presupune un anumit nivel de educație și stapânirea bazelor tehnicii moderne. Ori, pregătirea rromilor pentru meseriile tradiționale are loc în mediul familial, neimplicând trecerea prin școală, nici însușirea cunoștintelor tehnice sau știintifice care reprezintă fundamentele sistemului modern de producție.

Meseriile tradiționale ale rromilor sunt strâns legate de negoț. În ciuda tuturor neajunsurilor, unii nu au ezitat să-și reia ocupațiile de acest tip, încurajați fiind și de un sistem economic care reabilitează activitătile comerciale. Mai peste tot s-au înviorat activitățile de recuperare de materiale: comerțul cu lucruri de ocazie, colectarea de fier vechi, de haine vechi, de sticle goale. Se reia cu succes culesul plantelor medicinale, ale fructelor de pădure, al ciupercilor. Odată cu liberalizarea economiei și cu dezvoltarea economiei de piață, numeroși rromi au evoluat rapid spre activități comerciale la scară mică. Ei ofera bunuri și servicii care nu se găsesc în magazinele de stat.

Astfel s-a dezvoltat un comerț la scară mică. Rromii vând țigări, flori, semințe, lame de ras și alte obiecte mărunte. În acest principiu, acest tip de comerț se desfașoară în stradăsau pe standuri amenajate în locuințe particulare. Mărfurile provin adeseori din mici furtisaguri și înșelătorii. Unii rromi își obțin o parte din resurse din exploatarea marginală a comunităților din jur – furând păsări, porci, fructe, legume, obiecte casnice, unelte – sau cerșetorie.În orașe, unii devin hoți de buzunare pentru a-și procura cele necesare supraviețuirii. Unii rromi continuă totusi sa se „aprovizioneze” de pe proprietati care azi nu mai aparțin statului. Îngrijorător, totuși, în ceea ce-i privesșe pe rromi este faptul că anumite comportamente delicvente tind să se transforme într-un mod de viată transmis de la o generație la alta. La începutul anilor ’60, regimul comunist, pentru a asimila populația romă, a abordat o serie de politici și măsuri cu privire la aceștia-cum ar fi stabilirea forțată urmată de ignorarea existenței lor. Spre deosebire de maghiari și de germani, ei nu aveau dreptul de a fi reprezentați ca și minoritate etnică, nu erau liberi să-și promoveze tradițiile culturale.

Socialismul sau comunismul a distrus multe din ocupațiile lor tradiționale și din elementele specifice modului lor de viață, iar rromii au început să se integreze în stilul de viață care le-a fost impus.

În timpul comunismului, rromii, ca și ceilalti români, primeau locuri de muncă în fermele de stat și în fabrici. Chiar dacă multe din rezultate au fost obținute ca urmare a unui tratament coercitiv, totuși, multe familii au beneficiat de o oarecare securitate economică și socială ca urmare a acestor politici de sedentarizare și de muncă forțată. În acest mod, ei aveau posibilitatea de a-și intreține familiile (fiind obligați să lucreze), având în același timp asigurata o locuință.

Reconstituirea istoriei rromilor din România în perioada regimului comunist este chiar mai dificilă decât pentru anii celui de-al doilea razboi mondial. Multă vreme în România nu a existat o politica specială față de țigani.

Dupa încheierea episodului Transnistria, țiganii care au supraviețuit deportarii s-au întors în satele lor, unii dintre nomazi s-au stabilit la periferia Bucureștiului. Uniunea Generală a Rromilor din România și-a reluat activitatea, sub conducerea lui Gheorghe Niculescu. În 1948, Uniunea a fost desființată de autoritățile comuniste.

Din anul 1948, când comunismul s-a instaurat deplin în România, țiganii nu mai apar în actele oficiale cu caracter politic. Ei nu au fost trecuți în rândul naționalităților conlocuitoare. Timp de aproape trei decenii, pâna la mijlocul anilor ’70, regimul comunist nu s-a preocupat de soarta acestei populații în ansamblul ei și nu a existat o politică specială față de țigani.

În primii ani ai regimului comunist s-a manifestat, în ce-i privește pe țigani, un fenomen de neconceput înainte; în aparatul de partid, în miliție, armata și organele de securitate au fost angajați un număr relativ mare de țigani. Această ascensiune a unor țigani s-a petrecut atât în cadrul politicii de promovare a minorităților nationale, practicată de noua putere în primii sai ani, cât mai ales în conditțile sociale regimului comunist care urmărea încurajarea categoriilor sărace și distrugerea vechii structuri sociale, refractara noilor rânduieli.

Cetațenii de origine țigăneasca au cunoscut și ei efectele pozitive și negative ale acestor transformări. Ca parte a populației țării, țiganii au fost partași la beneficiile și dezastrele aduse de noua orânduire.

O transformare care a privit numai această populatie a fost sedentarizarea țiganilor care mai practicau, într-o formă sau alta, nomadismul. Chiar dacă le-au fost puse la dispozitie case, țiganii au continuat să locuiască o vreme în cortul așezat în curte, casa fiind folosită ca adapost pentru cai. Sedentarizarea, așa cum a fost pusă în practica, a avut drept consecință și dispersarea unor grupuri de țigani.

În ce privește capitolul relațiilor țiganilor cu autoritățile în anii regimului comunist trebuie spus că politica statului, ca și atitudinea societății în ansamblu, a fost cea de asimilare culturală și etnica a țiganilor, considerându-se că ei pot fi „civilizați” numai dacă renunță la patrimoniul lor cultural și devin „români” sau „maghiari”.

Politica de asimilare a țiganilor promovată în România nu a fost una elaborată și nu a cunoscut excesele din unele țări vecine, unde copiii țigani au fost ridicați de la familiile lor și crescuți în institutii de stat, au fost distruse satele țigănești (Ungaria) sau a fost încurajată sterilizarea femeilor țigane care aveau mai mult decât un anumit număr de copii (Cehoslovacia). În ultimii ani ai lui Ceausescu au existat voci în mass-media străina care acuzau regimul politic din România că promovează o politica antițigănească și chiar un rasism antițigănesc. Este adevarat că Ceausescu a utilizat diversiunea nationalistă, dar o astfel de acuzație nu poate fi sustinută. În România, nu au fost luate măsuri de ordin rasial și nici nu au existat legi speciale pentru țigani. Țiganii au fost tratați ca o minoritate socială care trebuia integrată într-un fel sau altul în noua organizare economică și socială.

Regimului comunist i se poate reprosa mai degraba neglijarea problemelor populatiei tiganesti, faptul ca nu s-a preocupat îndeajuns de ameliorarea conditiei sociale și culturale a acesteia, ca atunci când au fost luate masuri în acest sens, ele nu au tinut cont de specificul diferitelor grupuri de tigani.

Politica natalista, care a facut sa creasca numarul tiganilor, și tolerarea în anumite limite, în anii ’80, a speculei, practicata mai ales de tigani au fost interpretata ca o politica favorabila tiganilor.

Țiganii ajungeau adesea în conflict cu miliția și autoritățile locale. Cauza nu era doar infracționalitatea ridicată în rândul acestei populații. Fie că nu erau „încadrați în muncă”, fie pentru că își practicau meseria fără autorizație, țiganii au suferit rigorile legilor, fiind considerați „paraziți sociali”, trimiși la muncă pe santierele de construcții sau la Canalul Dunare-Marea Neagră. O măsura care i-a afectat în mod direct pe țigani a fost confiscarea aurului deținut de particulari. Țiganii, îndeosebi corturari, pentru care aurul era obiect de tezaurizare, și-au pierdut atunci principalul lor avut.

În ultimii ani situația socială a țiganilor (rromilor) a facut obiectul mai multor cercetări. Cea mai amplă și mai riguroasă a fost ancheta întreprinsa în anul 1992 de o echipă de cercetători de la Universitatea din București și de la Institutul de Cercetarea a Calității Vieții.

Studiul arată că situația profesională a rromilor este alarmantă. Populația de rromi în marea ei majoritate nu deține nici o profesie, 79,4% dintre ei nu au nici o profesie (58% barbati și 81% femei); doar 16,1% sunt calificați în profesii moderne, iar 3,9% în profesii tradiționale. La salariații rromi nivelul calificării este extrem de scăzut, marea majoritate ocupând poziții necalificate 59,4%. Muncitori calificați sunt 38,8%. Doar 1,8% au calificari medii și superioare.

În ce privește veniturile, în general familiile de rromi dispun de surse mixte de venituri, unele cu caracter regulat altele având un caracter ocazional. Cei mai mulți dintre țigani trăiesc cu mult sub standardele de civilizație ale comunității rurale și urbane în care locuiesc. Locuința, dotarea gospodariei cu bunuri de folosință îndelungată, îmbrăcămintea, hrana etc., indică un nivel de trai cel mai adesea scăzut sau foarte scăzut. și celelalte aspecte ale situației acestei populații prezintă aceleasi caracteristici. Situația școlarizării rromilor este extrem de precară: 22% din ei nu au nici o clasă – o proporție a analfabetismului de 27,3%.

La capitolul sănătate, aceasta etnie se confruntă cu probleme de-a dreptul catastrofale. Rromii au cea mai scăzuta durată medie a vieții, cel mai mare procent de mortalitate infantil63,1%.

Infracționalitatea în cadrul populatiei de rromi este în mod indiscutabil mult mai mare decât la nivelul întregii țări.

În ultimii ani, în ce privește această populație au apărut fenomene noi. Astfel libertizarea după 1989 a regimului economic a permis multor rromi lansarea în afaceri. Rromii au fost între primii întreprinzători apăruti dupa Revolutie. În ultimii ani a apărut o categorie de rromi bogați, care au facut avere, prin afaceri mai mult sau mai puțin legale.

Fenomenul de îmbogățire a unor grupuri de rromi privește mai cu seama pe protagoniștii pieței negre din ultimii ani ai regimului comunist.

Așa cum arată cercetările sociologice, în ultimii ani s-a produs un indiscutabil regres social-economic al populației de rromi. Asistăm la o agravare a problemelor sociale, datorită evoluțiilor de ansamblu din țară, a trecerii la economia de piață dar șidatoria modificăriipoliticii sociale pe care o promovează statul.

Rromii constituie prin saracia și marginalitatea ce caracterizeaza pe cei mai multi dintre ei, cât și prin dimensiunile acestei populații una din problemele sociale cele mai serioase din România de azi.

Ceea ce a unit dintotdeauna grupurile de rromi și le-a dat constiința unei identităti țiganești, pe lângă originea comună, era statutul social marginal, adică izolarea lor ca “tigani” de către populația în mijlocul căreia trăiau. Marginalizarea și excluderea socială a rromilor au creat, în timp, un important decalaj socio-cultural între populația majoritară și comunitatea țiganilor. Diferențele dintre rromi și români persistă și în societatea actuală, această etnie rămânând în continuare categoria socială cea mai săracă și forță de muncă foarte ieftină. Astăzi, în România venitul mediu pe persoană al rromilor este mult sub cel al societății în general și aperanța de viață este cu peste 10 ani mai mică. Totuși, comunitatea rromilor face pași importanți spre a deveni o minoritate etnică în sensul modern al cuvântului, ca membri ai societății roâanești, și nu un grup doar tolerat. Integrarea aduce insă pericolul asimilării, adică pierderii identității entice și culturale. Păstrarea identității și tradițiilor minorității rrome este strâns legată de păstrarea portului tradițional. Din păcate, în ziua de

astăzi portul tradițional nu este acceptat de societatea românească în general. Deși drepturile omului sunt universale, ele sunt încălcate mai frecvent, în defavoarea anumitor grupuri. Adesea, aceste grupuri sunt comunităti sau populații minoritare în interiorul unui stat. Deși nu există o definiție standard, un grup minoritar este, în general, “un grup non-dominant de indivizi care au în comun anumite caractersitici naționale, entice, religioase sau lingvistice diferite de cele ale majorității populației”. Tratamentul aplicat grupurilor minoritare și modul de interacțiune cu populația majoritară variază de la stat la stat.

În general, politicile față de minorități variază de la integrare la segregare sau excludere și de la asimilare la acordarea de drepturi. Asimilarea este acea politică adoptată față de o minoritate națională prin care se incearcă a forța minoritatea respectivă să adopte cultura dominantă a populației majoritare. Acest lucru se realizează prin politici coercitive care incearcă să “civilizeze” grupurile minoritare sau să forțeze membrii grupului minoritar să se conformeze unor norme culturale definite.

Rromii au fost adesea ținta unor politici de asimilare în multe state europene, în special în perioada regimurilor comuniste. Integrarea este frecvent considerată o variantă superioară a asimilării. Politicile de integrare sunt considerate a avea drept rezultat “inserarea cu drepturi depline a individului în societate”, în același timp respectându-se drepturile individuale, inclusiv cele culturale.

Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965) formulează ca prin discriminare se ințelege: “orice deosebire, excludere, restricție sau preferința intemeiată pe rasă, culoare, ascendență sau origine națională sau etnica, care are drept scop sau efect de a distruge sau de a compromite recunoașterea, folosirea sau exercitarea în condiții de egalitate a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului în domeniile public, social și cultural, sau în orice domeniu al vieții publice”. Prin rasă se ințelege un grup de oameni care au o moștenire biologică comună și pe care o transmit generațiilor următoare. În România, la nivel legislativ și guvernamental, nu se poate vorbi despre o discriminare pe considerențe etnice, dar există o discriminare care este inconștientă

la nivelul omului obișnuit. Astfel, comportamentul nostru, determinat de stereotipuri și prejudecăți, este deseori cauza unei comunicări dificile și a conflictelor, în special a celor entice. A construi stereotipuri este o funcție naturală a minții umane, care dorind să atenueze anxietatea față de necunoscut, simplifică realitatea complexă, ajută corpul și mintea noastră să dezvolte răspunsuri automate la stimuli similari. Dar a construi stereotipuri și a le utiliza este periculos, deoarece simplifică realitatea umană complexă, negând unicitatea fiecăruia dintre noi. Stereotipurile entice conduc deseori la prejudecăti, comportamente care se manifestă prin acțiuni și emoții incărcate negativ.

Centrul de Sociologie Urbană și Regională a realizat un sondaj de opinie pe un eșantion reprezentativ la nivel național, în decembrie 2005, cercetarea propunându-și să releve principalele dimensiuni și caracteristici ale fenomenului discriminării în România la nivelul anului 2005.

În urma acestui sondaj s-a ajuns la concluzia că există o susținere mare a unor atitudini discriminatorii față de rromii din România: 81% impărtăsesc prejudecata conform căreia “cei mai mulți dintre rromi incalcă legea”, 61% sunt de accord cu afirmația “Rromii sunt o rușine pentru România”, circa jumătate dintre persoanele investigate sunt de accord cu afirmația “Mi-e teamă când mă intâlnesc cu un grup de rromi pe stradă” și toti consideră că “rromii nu ar trebui să fie lăsați să călătorească în străinătate că ne fac de râs”. O cincime din populație crede că “ar trebui să existe localuri sau magazine în care rromii să nu fie primiți”.

Potrivit Direcției Consiliului Uniunii Europene 2000/43/EC, privind implementarea principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de originea rasială sau etnică, discriminarea directă are loc atunci când “datorită originii rasiale sau entice, o persoană este tratată mai puțin favorabil față de cum este, a fost sau ar fi tratată o altă persoană într-o situație similară. Atunci când un angajator respinge, ca urmare a unei politici, candidați rromi pentru postul respectiv sau atunci când un seviciu de distribuire a locuințelor acordă rromilor, în mod sistematic și intenționat, locuințe de nivel inferior, avem de-a face cu exemple de discriminare directă.

Normele de drept internațional condamnă discriminarea rasială din domenii ca educație, sănătate, accesul la o locuință sau la un loc de muncă, precum și accesul la bunuri publice și servicii. Rezolvarea situației rromilor reprezintă un obiectiv fundamental pentru politica României. În acest sens, statul român își propune să aducă la indeplinire următoarele condiții: prevenirea și combaterea discriminării instituționale și sociale; păstrarea identității etniei rromilor; asigurarea șanselor egale pentru atingerea unui standard decent de viață și stimularea participării etniei rromilor la viața economică, socială, culturală, educațională și politică a societății. Succesul acestei strategii nu depinde numai de Guvern, ci și de participarea activă a societății civile și, mai ales a comunității de rromi. Pentru combaterea discriminării și pentru schimbarea stereotipurilor existente este necesar a ințelege că acest lucru implică responsabilități nu numai din partea majorității, ci și din partea organizațiilor rromilor, liderilor și membrilor comunității de rromi.

Participarea civică, cu șanse egale a etnicilor rromi într-un sistem democratic, accesul nediscriminatoriu la o slujbă și la un trai decent, accesul la serviciile sociale furnizate de stat și facilitarea organizării politice și neguvernamentale a comunităților de rromi ar reprezenta drumul sigur către integrarea rromilor în societatea românească.

Insă, lipsa unei investiții în educație, conjugate cu efectul de marginalizare socială generat de stereotipuri și prejudecăți, înseamnă un acces redus pe piața muncii și implicit o accentuare a sărăciei în rândul comunităților de rromi. Unele studii estimează că numai 10% dintre rromi sunt angajați pe piața alba a muncii. Rezultatul acestei situații este că cei mai mulți dintre aceștia nu beneficiază de asigurările sociale și protecția pe care statul o ofera.

Există un număr important de rromi care nu au buletine de identitate sau certificate de naștere, astfel că adulții nu pot participa la vot, nu beneficiază de protecție socială, nu pot cumpăra ori vinde proprietăți, iar copiii nu beneficiază de alocații sau ajutoare sociale. Doar 27% dintre rromi au o slujbă constantă, iar din acestia numai 51% desfășoară o activitate calificată. Doar 50% dintre copii merg regulat la școală, iar gradul de analfabetism în rândul persoanelor peste 45 de ani ajunge la 30%.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul de Interne, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării și Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție au impus o serie de măsuri, prin care au fost inițiate programe de muncă modulare care să incurajeze practicarea de către rromi a meseriilor tradiționale; de asemenea, sunt sprijinite programele de calificare profesională și de angajare a rromilor; prin lege se acordă susținere financiară inițiativelor ce presupun angajarea de șomeri pentru realizarea unor lucrări de interes comunitar; tot prin aceste programe au fost analizate cazurile de discriminare impotriva rromilor și propuse măsuri de sancționare a polițistilor ce adoptă practice discriminatorii; de asemenea, a fost organizată o serie de acțiuni culturale ce promovează identitatea etniei rromilor.Cu toate acestea, identitatea, cultura lor, în ciuda transformărilor va ramâne net distinctă de cea a populației gazdă care-i inconjuară și de care

depinde existența lor economică, și acest lucru din cauza tradițiilor și rosturilor care caracterizează această etnie. În intărirea acestei afirmații vin mărturiile străinilor diplomați, savanți și artiști din țările Europei Centrale și de Vest care au străbătut Principatele Române la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Călătorii remarcă trăsăturile rasiale, lingvistice și culturale ale acestei populații, descriu nomadismul și primitivismul rromilor, bordeiul, superstțtiile, lenea și mizeria în care trăiau.

Etnia rromă a avut și are o problemă de integrare socială, dar în acelasi timp și restul comunității are o problemă cu cei pe care n-au reușit pană acum să-i integreze. Individul are libertatea, în primul rând psihică, curajul să se declare că aparținând de o minoritate sau alta; atâta timp cât percepția asupra țiganilor este negativă, atâta timp cât există rușine să fie rromi, e adevarat că mulți oameni au o reținere, o frică de a se declara ca fiind membri ai acestei comunități. Populația gazdă trebuie să-i stimuleze pe acești oameni să-și recunoască identitatea. Astfel, se face ceva pentru comunitatea de rromi și pentru majoritatea română din această țară. Daca ei vor avea curajul să-și recunoască identitatea, daca vor avea posibilitatea să-și rezolve propriile probleme, în primul rând ei, de la invățământ la identitate națională, de la problema socială la problema economică, numărul de infractori va scădea.

În privința creșterii nivelului de educație pentru copiii rromi, a fost inființat Proiectul Șanse Egale care își propune îmbunătățirea situației extrem de dificilă a copiilor rromi din România prin implementarea unui model de dezvoltare școlară, facilitarea schimbării instituționale și stimularea participării elevilor și a părinților de etnie rromă la viața școlară. Strategia adoptată de promotorii programului e concentrată pe ideea de a produce schimbări instituționale și de a incuraja acțiunile ce vor permite adaptarea crescută a acestora în viața școlii, ca factor decisiv în creșterea gradului de succes al copiilor. Promotorii așteaptă ca programul să conducă la participare și rezultate școlare mai bune ale copiilor rromi.

Pentru estomparea barierelor care apar pe drumul integrării sociale a rromilor, fiecare dintre noi ar putea să se concentreze pe fiecare persoană în parte ca individ, căci fiecare dintre noi merită să fie considerat ca o ființă umană unică și în acelasi timp să recunoască faptul că facem cu toții parte simultan din mai multe grupuri și că nici unul dintre aceste grupuri luate în parte nu poate explica în totalitate ceea ce suntem.