Problematica Integrarii a Persoanelor cu Dizabilitati

INTRODUCERE

În întreaga lume, sunt peste 600 de milioane de persoane care au un anumit tip de dizabilitate. Aproximativ două treimi dintre ele trăiesc în țări în curs de dezvoltare. Însă doar o mică parte din aceste persoane beneficiază de educație sau reabilitare. „Copiii cu dizabilități nu ar trebui tratați ca niște recipienți ai carității”, afirmă UNICEF în raportul lansat în anul 2013. “Ei au aceleași drepturi ca toți copiii, printre acestea, dreptul la viață și la oportunitățile care rezultă dintr-o bună îngrijire a sănătății, nutriției și educației.”

1.1 Prin acest proiect ne propunem să studiem problema integrarii sociale a persoanelor cu dizabilitati,aceasta fiind o mare problema sociala a lumii contemporane.Aceasta problema are un impact foarte mare asupra lumii deoarece asistenta sociala a persoanele cu nevoi speciale reprezinta un principiu essential a asistentei acordate acestor persoane,iar din punct de vedere al productivitatii actiunii,ea trebuie corelata cu actiunea psihologica,medicala si pedagogica. Este foarte greu ca in societatea de azi sa mai gasesti tineri cu vointa pentru a participa intr-o echipa de asistenti sociali.Integrarea persoanelor cu dizabilitati pe piata muncii este o adevarata lupta deoarece traim intr-o tara in plina criza si care nu a reusit sa renunte la prejudecati.Datorita faptului ca oamenii din tara noastra nu percep ca persoanele cu dizabilitati sa fie egali celorlalti oameni din societate,acestea sunt considerate ca avand o anomalie pentru care nu pot fi facute responsabile pentru propriile lor fapte,o anomalie care le poate afecta gandirea,sunt incapabile pentru a lua propriile decizii. Prin aceasta cercetare ne propunem sa gasim cateva solutii pentru a facilita integrarea persoanelor cu dizabilitati in societate.Credem ca persoanele cu dizabilitati reprezinta o prioritate in societatea care este in plina dezvoltare.

1.2 Motivul central pentru care am ales să abordăm problematica tinerilor cu dizabilități derivă din faptul că în liceu, am desfășurat acțiuni de voluntariat într-un centru de recuperare și reabilitare pe nume ,,Laura’’din județul Satu Mare. Acest centru prestează servicii de recuperare și reabilitare pentru persoane cu handicap și are în componența lui un numar de 12 tineri cu handicap sever.Tinerii din acest centru sunt persoane care nu se deplasează singuri, majoritatea sunt imobilizați la pat, astfel că au nevoie de asistență medicală permanentă. Vizitând acest centru acum 3 ani, cel mai tare m-a impresionat entuziasmul și bucuria pe care și-au exprimat-o când am intrat în incăperea lor.

Tipul de cercetare este aplicata deoarece studiul pe care il facem are un beneficiar si anume Centrul de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ care incearca sa integreze persoanele cu dizabilitati in viata sociala.

2. BACKGROUND TEORETIC-LITERATURA PARCURSĂ PE PROBLEMA DE CERCETARE

Termenul de handicap se referă la pierderea sau limitarea șanselor unui individ de a lua parte la viața comunității la un nivel egal cu ceilalți semeni. Astfel handicapul se caracterizează printr-un anumit grad de dificultate sau imposibilitate de a efectua anumite sarcini.

Handicapul rezultă dintr-o deficiență sau dintr-o incapacitate care împiedică individul să indeplinească un rol social normal, în raport cu nivelul diferitelor cerințe sociale și culturale. Termenul de handicap este folosit ca substitut al termenelor: boală, maladie, deficiență, tulburare somato-psihică, anormalitate etc. În loc de deficiență fizică se folosește, tot mai des, termenul de “handicap fizic”, în loc de boală mintală auzim tot mai des expresia “handicap”.

Potrivit legii 448 din 2006, cu privire la protecția și promovarea persoanelor cu handicap, ,,persoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării și incluziunii sociale.’’ La nivelul Uniunii Europene, dizabilitatea este considerată o problemă a întregii societăți, care întărește sentimentul de responsabilizare a comunității față de crearea unui mediu prielnic pentru incluziunea persoanelor cu dizabilități.

Concepția “integrării sociale” s-a dezvoltat în corelație cu normalizarea vieții persoanelor cu handicap. Aceasta a fost și este concepută ca un scop al educației speciale unde cel mai important este integrarea socială a copiilor cu deficiențe.

Pe lângă faptul că se pune problema integrarii sociale, este necesar amintit și importanța celei de recuperare. Recuperarea reprezintă etapa finală sau mai degrabă rezultatul unui proces de educație. Aceasta este dependentă atât de cea de îngrijire cât și de integrare socială. Problema recuperării sociale a persoanelor cu handicap mintal se află în atenția specialiștilor din diverse domenii. În țara noastră recuperarea complexă și mai ales integrarea în activitatea productivă a persoanelor cu dizabilitati constituie o problemă de mare importanță socială. Începând cu activitățile simple, hrana de exemplu, este nevoie de grijă, atenție și afecțiune, special acordate copilului cu handicap, pentru ca acesta să poată executa,la nivelul posibilităților sale, cât mai multe situații specifice copilului normal. Pentru acest lucru el are nevoie de un ajutor în învățarea și desfășurarea activităților, mult mai îndelung și mai răbdător decât cel acordat copilului normal. În procesul de dezvoltare a personalității copilului cu handicap, autonomia personală constituie unul dintre cele mai importante obiective educaționale. Această autonomie se învăța dintr-un început, învățându-l pe copil să execute comportamentele necesare adaptării la condițiile existente.

În România, încadrarea într-un grad de handicap (ușor, mediu, accentuat, grav) se face de către o comisie de specialitate. Persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale, la cerere sau din oficiu, acordate: la domiciliu; în comunitate; în centre de zi și centre rezidențiale, publice sau private. Totodată, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal. Adultul cu handicap grav sau accentuat care nu dispune de spatiu de locuit, nu realizează venituri poate beneficia de îngrijirea și protecția unui asistent personal profesionist. Se schimbă modul de organizare și funcționare a instituțiilor de asistență socială, abordarea medicală fiind înlocuită de una de asistență socială recuperatorie, schimbare reflectată și în denumirile acestora: căminele spital pentru minorii cu handicap sever devin centre de recuperare și reabilitare pentru minori cu handicap, centrele-pilot de asistență specială se transformă în centre-pilot de recuperare și reabilitare, etc.

,,Perioada de schimbări radicale, de tranziții și reforme, dar și de confuzii pe care societatea românească le cunoaște în prezent se răsfrânge din plin și asupra grupului familial; familia apare ca un sistem puternic integrator, în care se polarizează 2 tendințe, cea centripetă, de solidarizare, funcția protectoare față de presiunile exterioare accentuându-se și cea centrifugă care se manifestă când modificările bruște din mediul social extern produc bulversări și în cel familial, antrenând dezintegrări totale sau parțiale. Problemele familiale din țara noastră s-au intensificat și diversificat și necesită o asistență organizată.’’

Dizabilitatea este unul dintre mijloacele semnificative de diferențiere socială în care o societate exclude anumite grupuri sau indivizi. Acest lucru implică procese de încadrare în categorii, punându-se accentul pe apariția și identificarea unor incapacitati, pe aspectele inferioare și inacceptabile ale unei persoane.

Un alt concept important care ține de problematica integrării sociale a tinerilor cu dizabilități este cel de excluziune socială. David Bryne (1999) a propus o clasificare a definițiilor excluziunii sociale în două categorii, „slabe” și „tari”. Un exemplu de definiție „slabă” este cea formulată de cercetătorii din cadrul Centrului de Cercetare pentru Analiza Excluziunii Sociale (CASE) al London School of Economics. Potrivit definiției, „un individ este exclus social dacă (a) el sau ea este rezident/ă geografic într-o societate, dar (b) pentru motive dincolo de controlul lui sau ei, el sau ea nu poate participa la activitățile normale ale unui cetățean în acea societate și (c) el sau ea ar dori să participe” (Burchardt, 1999): 226) . O definiție „tare” a fost propusă de Jordi Estivil. Astfel, excluziunea socială „poate fi înțeleasă ca o acumulare de procese confluente cu rupturi succesive din centrul economiei, vieții politice și al societății, care distanțează gradual și plasează persoane, grupuri, comunități și teritorii într-o poziție de inferioritate în relația cu centri de putere, resurse și valori predominante” (Estivil, 2003). Excluziunea este explicată prin intermediul conceptului de închidere socială (social closure) al lui Max Weber, descriind un proces de subordonare prin care un grup își monopolizează avantajele prin închiderea oportunităților altora, pe care îi definesc inferiori sau ineligibili.

Există mai multe tipuri de handicap printre care cele mai frecvente sunt : handicapul fizic sau locomotor, handicapul mintal, handicapul comportamental, handicap senzorial etc. În acest proiect ne vom axa cel mai mult pe cel mintal. Pentru a întelege handicapul mintal ne referim exclusiv la cauzele acestuia, severitatea handicapului, potentialul de care dispune persoana și nu în ultimul rând la măsurile de recuperare care se cer a fi aplicate.

Handicapul mintal poate fi: temporar și reversibil (întârziere în dezvoltarea mintală); aparent, temporar și reversibil, dacă depistarea și intervenția recuperatorie sunt instituite precoce (falsa deficiență mintală); permanent și ireversibil (deficiență mintală autentică). Deficiența mintală poate fi definitivă ca o stare de subnormalitate intelectuală, afectivă și adaptativă, ireversibilă, care are la bază o structură defectuoasă (leziuni sau disfuncții ale creierului sau ale sistemului endocrin).

INTEROGATIILE DE CERCETARE

3.1 Un alt motiv pentru care am decis sa abordam aceasta tema, îl constituie interesul nostru în ceea ce privește aspectul integrării persoanelor cu dizabilități în viața socială.

Obiectivul principal al cercetării îl constituie integrarea socială a persoanelor cu dizabilități din Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare.

3.2 Intrebarea de cercetare

Cum sunt integrați tinerii cu dizabilități din centrul de recuperare ,,Laura’’atât în centru cât și în comunitatea locală?

Cum sunt percepuți acești tineri de personalul centrului?

Ce reactii prezinta acestia in preajma persoanelor din exteriorul centrului?

De ce sunt exclusi din viata sociala?

Ipotezele studiului

Integrarea persoanelor cu dizabilitati in societate este o dificultate deoarece aceste persoane sunt percepute ca fiind niste anomalii.

Relatia cauza-efect:

Dizabilitate Problematica integrarii

Persoana care prezinta orice tip de deficient Perceptia sociala asupra situatiei sale.

METODOLOGIE

4.1. Surse și tipuri de date

Proiectul nostru de cercetare este de tip experimental,rezultand ca vom folosi date primare deoarece datele vor fi produse in cadrul cercetarii.

4.2. Unitatea de analiza este bazata pe perceptia populatiei integrand persoanele cu dizabilitati si modul acestora de manifestare in preajma lor.

4.3. Selectia subiectilor

Dupa cum am mentionat mai sus,am ales Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare din cadrul careia am decis sa prezentam 2 cazuri.

4.4. Pentru a colecta datele vom folosi metode calitative,alegand astfel observatia in timpul cercetarii.

4.5. Reducerea și analiza datelor Privind problematica integrării sociale a tinerilor cu dizabilități din cadrul centrului de recuperare și reabilitare, in cadrul interviului, ni s-a prezentat 2 cazuri a unor tinere cu deficiențe severe. Acestea ni s-au părut relevante studiului nostru întrucât relevă într-un mod semnificativ problema in ceea ce priveste integrarea în viata socială.

Primul caz pe care il prezentam este cel al beneficiarei L.F.A. în varstă de 28 de ani, născută în municipiul Satu Mare, județul Satu Mare din părinți, tată necunoscut și mama L.F. Beneficiara F.A. provine dintr-o relație întamplătoare a mamei fără paternitatea recunoscută. Mama tinerei în cauză a decedat la scurt timp după nașterea acesteia în localitatea Satu Mare. Din analizarea informațiilor existente la prezentul dosar al tinerei reiese că aceasta a fost institutionalizată la scurt timp după naștere, beneficiind de serviciile sistemului de protecția copilului. Astfel că s-a dispus intrarea tinerei în cadrului Leaganului nr. 1 Satu Mare, după care s-a recomandat internarea F.A. în cadrul unui cămin spital dat fiind faptul că a fost diagnosticată cu retardare psihomotorie gravă. Conform Dispoziției Directoriale nr 2275/2010 s-a aprobat internarea numitei L.F.A. în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare, unde se află și în prezent. Pe durata rezidenței în cadrul centrelor menționate F.A. nu a fost vizitată până în prezent de nicio persoană din cadrul familiei extinse ( ex: bunici materni) sau alte persoane.

Tânăra prezintă un comportament autoagresiv deoarece ori de cate ori are posibilitatea, respectiv ajunge cu mâinile la nivelul feței se loveste cu putere în bărbie. Este legată la o mână pentru ca cealaltă să îi fie utilă în alimentație. Tânăra poate deveni uneori heteroagresivă în grup în situația în care nu îi convine ceva. Se observă că nu interactionează în nici un fel cu copiii și preferă să stea singură, retrasă. Deoarece se simte foarte nesigură, tânăra va fi obișnuită treptat cu plimbările din curtea centrului.

Tânăra în cauză prezintă un comportament motor ( mers independent cu bază largă de susținere, urcă – coboară cu sprijin), comportament cognitiv ( are o preferință permanentă pentru palpat, introdus în gură, are reacții paradoxale). În ceea ce privește jocul, este capabilă să se joace pentru scurt timp în masura în care are un bun contact afectiv cu adultul, se joacă corect cu cuburi și piese de îmbinat.

Autoidentificare : reacționează la nume

Comportament verbal : nu pronunță decât extrem de rar sunete izolate.

Concluziile evaluării psihologice sunt urmatoarele : comunicarea verbală este limitată la emisii de câteva cuvinte; este capabilă să înteleagă comenzi simple ( ex: este capabilă să răspundă la salut ) ; își exprimă nevoile fizilogice prin limbaj verbal minimal și limbaj nonverbal. Are un istoric de comportamente autoagresive care în prezent nu se mai manifesta. Cu toate acestea are nevoie de supraveghere și îngrijire permanentă din partea unei alte persoane.

Concluziile prefer sa le structurez în puncte forte și slabe. Ca puncte forte putem vorbi de motivația menținerii măsurii de protecție în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare, instituirea curatelei și clarificarea statutului juridic al persoanei în cauza. Ca puncte slabe se pot încadra următoarele : lipsa în totalitate a sistemului de sprijin, abilitățile de auto-îngrijire lipsesc în totalitate, problemele de sănătate cu care se confruntă fiind diagnosticată cu retard mintal sever, cu tulburări de comportament, necesită ingrijire, supraveghere permanentă în privința administrării medicației, lipsa integrarii sociale – fiind instituționalizată de mic copil.

Cazul II,este cel al E.R. care este cea de-a doua fiică a familiei E. Relațiile dintre cei doi soți erau mereu tensionate, deoarece domnul E. consuma frecvent băuturi alcoolice și provoca scandal. Deoarece nu aveau nici o sursă sigură de existență, mama și-a internat fiica, pe R. la vârsta de 2 ani la Leagănul nr. 2 Satu Mare. Fiind suferindă de encefalopatie cronică a fost necesar transferul ei la C.P.M cu Handicap Sighetu Marmației. Timp de 12 ani a stat la Sighet, timp în care nu a fost vizitată de catre familie, motiv pentru care s-a întocmit dosar de abandon în urma căruia a fost declarată abandonată iar apoi transferata la Casa de tip familial ,,Laura’’ din Satu Mare.

În ceea ce privește situația sanitară, E.R. a fost încadrată în gradul I de handicap, cu diagnosticul : retardare mentală profundă.

R. nu poate sa umble, este imobilizată la pat; își miscă greu mâinile, nu are deprinderile necesare asigurării igienei personale. Necesită nivel de supervizare direct pentru asigurarea igienei personale corespunzatoare având în permanență scutec. Întoarce capul la anumite zgomote, își recunoaște numele dar nu vorbește. Față de cazul precedent, tânăra R. este sociabilă și prietenoasă, nu a fost și nici nu este agresivă ba mai mult îi place în compania copiilor dar și a adulților. R nu este agresivă nici cu ea nici cu alți copii sau adulți.

Abilitățile de comunicare sunt reduse; folosește sunete diferite ca să se exprime, folosește gesturi deoarece nu este capabilă să se exprime.

Datorită imobilizării, tânăra este încurajată în adoptarea unei poziții corecte. Poziția sezând este învățată doar prin așezarea fetei în scaunul rulant atât în situația în care este alimentată cât și în desfășurarea unor activități – joc.

Cercetarea pilot-descrierea si analiza datelor

Pentru a fi integrate în viața socială, persoanele care prezintă handicapuri fizice sau psihice au nevoie de adaptări ale cadrului de viață la situația lor determinată de boală, în raport cu felul și gravitatea tulburărilor funcționale și totodată necesită organizarea unor acțiuni menite să le reducă pe cât posibil deficiențele funcționale și consecințele acestora asupra vieții personale și familiale, cât și asupra colectivității în care trăiesc. Centrul de recuperare si reabilitare „Laura”, din judetul Satu Mare, este un centru in cadrul caruia se afla tineri cu diferite dizabilitati.Asistentii sociali au o vechime considerabilă în acest centru și au afirmat că si-au ales această profesie fiindcă “ este un sentiment frumos atunci cand realizezi cat de mult poti ajuta o persoana cu deficiente”. O zi obisnuita in centrul “Laura” este descrisa ca fiind o zi in care se incearca mereu sa se aduca zambetul pe fata tinerilor prezenti, prin fel si fel de activitati.”Ajutorul acordat acestora si entuziasmul, satisfactia,bucuria pe care acestia o arata te fac ca in fiecare zi sa te dedici, implici tot mai mult pentru trecerea mai usoara a acestora peste dificultatile pe care le intampina.” Dupa cele afirmate, munca in acest domeniu presupune mult timp si efort dar cu toate acestea asistentii sociali nu-i pierd din vedere, sunt foarte familiarizati cu acestia, care ocupa un loc important in viata lor.Acestia stiu sa isi imparta timpul asa incat sa se ocupe atat de copiii din cadrul centrului cat si de problemele personale din exteriorul centrului.

Pornind de la întrebarea de cercetare ,,Cum sunt integrați tinerii cu dizbilități din centrul de recuperare ,,Laura’’ atât în interiorul lui cât și în comunitatea locală?’’ putem deduce că implicarea socială atât în centru cât și în afara acestuia se poate face prin intermediul activităților de tipul plimbări în afara centrului, jocuri în aer liber, vizionarea TV, precum și vizite din partea voluntarilor din cadrul altor asociatii, elevi de la diferite școli, etc. Programul de re/integrare socială cuprinde activități generale privind socializarea și petrecerea timpului liber, menținerea legăturii cu familia (acolo unde este cazul ), ieșirea din centru cu activități specifice. Voluntariatul este considerat o actiune caritabila si are un efect important asupra tinerilor din centru deoarece multi voluntari au aceeasi varsta iar prin vizita lor ofera acestora atat sprijin cat si bucurie.

Reintegrarea în familie este imposibila, nevoile tinerei L.F pot fi satisfăcute doar în cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare pentru Persoane cu Handicap ,,LAURA’’ Satu Mare. În cel de-al doilea caz, integrarea tinerei R. se face în cadrul centrului care îi oferă un program de formare a abilităților minime de trai independent, precum și desfasurarea unor activități cu ceilalți beneficiari ,activități care pretind un minim de efort. Mai mult decât atât, datorită faptului că ambele tinere nu sunt conștiente de pericolele care pot să apară în comunitate, acestea sunt monitorizate atât în spațiul extern cât și atunci când prezintă activități recreative (de exemplu plimbare).

În ceea ce privește a doua întrebare care este la începutul acestui studiu, ,,Cum sunt percepuți acești tineri de personalul centrului?’’ putem afirma, in calitate de voluntari ca dupa cele observate atat in anii anteriori cat si in prezent, personalul centrului are o atitudine corespunzatoare cu tinerii, încearcand să le aducă zâmbetul pe față acestor copii care nu văd lumea decat într-un mod infim. Pe lângă îngrijirea zilnică necesară de care au parte , aceștia se simt iubiți, le este substituit mediul familial. In urma unor discuții cu asistentul social, am aflat că doar o tânără din cei 12 tineri strigă pe nume personalul centrului. Datorită faptului că necesită supraveghere permanentă, pedagogul de recuperare își petrece cea mai mare parte a timpului cu ei, motiv pentru care copiii prezintă un oarecare sentiment de afecțiune fată de personalul centrului, simțindu-se ca într-o familie. Totodată, când copiii ajung la ceas aniversar, personalul centrului le pregăteste un tortuleț să simtă și ei că le este ziua, chiar dacă nu toți constientizează acest lucru, își manifestă bucuria pe chipurile lor angelice. Ceea ce e cu adevărat frumos este gestul elevilor care vin în fiecare an, de Crăciun, Paști, 1 Iunie sa le aducă jucării,dulciuri,fructe si hăinuțe.

Sintetizând putin situația celor 2 cazuri, se constată ca din cauza dizabilitatii cu care se confruntă, integrarea are loc în cadrul centrului. În ceea ce privește familia, aceasta se dovedește a fi deloc implicată în procesul de reabilitare sau reintegrare socială. Din cauză că abilitățile de comunicare lipsesc cu desăvârșire, posibilitățile de încadrare într-un grup în care sunt persoane cu dizabilități care prezintă abilități comunicaționale cel puțin la nivel minim sunt reduse. Multe familii care se confrunta cu asemenea cazuri refuza sa vada ca propriul copil are intr-adevar o problema intrucat acesta ajunge sa creada cu adevarat ca dizabilitatea pe care o are nu este de fapt o problema.

Un studiu recent arată că o treime din respondentii cu copii cu dizabilități au declarat că adultii, personalul medical sau ceilalți copii din sat îi tratează uneori diferit față de ceilalți copii. (Bunăstarea copilului din mediul rural, World Vision,2012). Acest lucru este prezent și în cazul în care copii din centru sunt duși la medic. Sunt priviți cu alti ochi atât de ceilalți copii bolnavi cât și de adulți care nu se află în situația de a avea un copil cu dizabilitate. Este cu adevarat frustrant să existe asemenea discriminări și sentimente de negare față de acești copii. De aceea e important să se promoveze și să se sustină modelul social prin care se asigură schimbarea concepțiilor de excluziune socială și responsabilizarea societății față de eliminarea obstacolelor pe care le creează în calea persoanelor cu dizabilități. În urma analizei celor 2 cazuri prezentate anterior, putem constata că acești tineri nu pot fi integrați în societate în primul rând din cauza handicapului pe care îl au. Ei necesită îngrijire și supraveghere permanentă din partea personalului de la centru. Nu au deprinderi de viață independentă ceea ce ii face să nu poată fi integrați social, depinzând tot timpul de cineva. Nu se poate vorbi nici măcar de integrarea în cadrul familiei pentru că cele mai multe cazuri sunt de abandon,copiii provin din familii dezavantajate care nu mai prezintă nici un interes pentru ei sau din cauza veniturilor prea mici.Cel mai important lucru este că acești copii au cea mai mare nevoie de familia care nu au avut-o niciodata si tocmai acesta este si scopul acestui centru, de a mentine ingrijirea, recuperarea si re/integrarea de care au cea mai mare nevoie. Interacțiunea dintre persoanele cu deficiențe și barierele de atitudine și de mediu care împiedică participarea lor deplină și efectivă în societate în condiții de egalitate cu ceilalți, va avea consecințe majore în toate politicile publice privitoare la dizabilitate. ,,E. Zamfir și L. Ionescu (1994) arată, de pildă, ca scoaterea copiilor din familiie ce nu-i pot intreține și introducerea lor in case de copii costă statul mai mult decat daca ar fi alocat un ajutor material respectivelor familii. E adevărat ca există și o modalitate mai puțin costisitoare de asistență psihosocială a familiei și anume implementarea sau sugerarea de autoterapie, dar problemele psihosociale particulare și grave în acest caz, necesită o intervenție directă de specialitate.’’Acceptarea și încurajarea participării persoanelor cu dizabilități în societate presupune un efort continuu pentru promovarea recunoașterii capacităților, abilităților și contribuțiilor pe care acestea le pot aduce societății.

Conchidem acest studiu, afirmând că ne dorim o lume în care persoanele cu dizabilități sa aibă drepturi și sanse egale, să beneficieze de sprijinul de care au nevoie, să fie respectate, cel mai important aspect, având la bază credința noastră că toți oamenii sunt egali și trebuie valorizați, dizabilitatea fiind o problemă ce aparține de domeniul drepturilor omului.

BIBLIOGRAFIE

Cărți:

1. Ilut, P. (2005), ’’Sociopsihologia si antropologia familiei’’, Editura Polirom, Iasi

Mihaila, D (2007)Fundatia Pentru Voi – Brosura ,,Ghidul Serviciilor Respiro’’,Timisoara

Rat. C. (2014), Suport de curs – Politicile sociale ale persoanelor cu handicap

Articole:

Arpinte. D; Baboi. A; Cace. S; Tomescu. C.; Stanescu. I; (2008) ,,Politici de incluziune sociala * ’’, in Revista Calitatea Vietii

Fisa de evaluare psihologica, Raport psiho-social, Planul individual de interventie (2013) – beneficiar L.F. (documente preluate din arhiva Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare )

Nivele de supervizare, Situatii atipice care necesita protocoale (cazul tinerei E.R) – (documente preluate din arhiva Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare )

Raport psiho-social nr 3 privind situatia tinerei E.R. (2003) – (documente preluate din arhiva Centrului de Recuperare si Reabilitare a Persoanelor cu Handicap ,,Laura’’ Satu Mare)

Site-uri:

Talpas.P.M.; Modul :Asistența socială în protecția persoanelor cu dizabilități: http://www.incluziunesociala.ro/upls/58_49743_suport_curs_Asistenta_sociala.pdf

http://legeaz.net/legea-448-2006/art-2-dispozitii-generale-definitii-si-principii

http://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-3-4-2008/07.pdf

http://www.unicef.ro/wp-content/uploads/Brosura-Unicef-SOWC-final-BT.pdf

http://disability-studies.leeds.ac.uk/files/library/Oliver-p-of-d-Oliver6.pdf

http://dgaspcsm.ro/index-satumare-J-rom.html

ANEXE

Ghidul de interviu

Am decis sa intervievam asistentii sociali din cadrul centrului de recuperare „Laura”, din judetul Satu Mare care ne pot oferi informatiile necesare cu privire la integrarea tinerilor in viata sociala.

Ne puteți spune de cât timp lucrați în domeniul acesta? Și de ce a-ți ales această profesie?

Ce ne puteti spune in general despre centrul de recuperare ,,Laura”?

Ce activității desfășurați în folosul acestor tineri?

Cum reacționează tinerii la vizitele persoanelor din exteriorul centrului?

Cum se implică familia în dezvoltarea acestora?

Care este interesul familiei față de problemele lor?

Cât de des se fac vizite în cadrul centrului? În ce constă aceste vizite?

Cum puteți descrie relația asistent social-persoană cu dezabilitate?

Considerați că, comunicarea poate fi un impediment în relaționarea acestora cu persoanele din jur?

Cum se desfășoară pentru dvs. o zi obișnuită în cadrul centrului?

Munca dvs. presupune mult timp și efort. Cum reușiți să vă descurcați atât pe plan profesional cât și personal?

Ce efect are voluntariatul asupra persoanelor cu dezabilității în cadrul acestui centru?

Ce comportamente prezintă acești tineri? Îmi puteți descrie un caz?