Problematica Culturii In Presa Scris DE Specialitate

PROBLEMATICA CULTURII ÎN PRESA SCRISĂ DE SPECIALITATE

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Cultura, democrația și presa

Aspecte teoretice privind rolul culturii în societatea contemporană

Cultura și presa la etapa democratizării societății moldovenești

Rolul presei scrise în educarea cititorului

II. Studiul de caz: Mediatizarea culturii în presa scrisă de specialitate: săptămînalul Literatura și Arta și revista Contrafort

2.1. Publicațiile de profil și problemele social-culturale

2.2. Modalitățile de reflectare a problematicii culturii

în presa națională de specialitate

Concluzie

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Rolul presei tipărite, ca unul dintre mijloacele de informare în masă este esențial în formarea imaginii asupra realităților sociale, dar și a vieții culturale. În societatea noastră existența individului este determinată pe de o parte geografic, demografic și socio-economic iar pe de altă parte, cultural. Cultura unui popor este un fond comun din care fiecare își trage individualitatea și capacitățile de exprimare, acțiune și creativitate.

În Republica Moldova la etapa actuală cultura reflectată în mass-media, mai cu seamă în presa scrisă reprezintă o problemă majoră a societății. Anume această situație m-a determinat să aleg spre cercetare tema „ Problematica culturii în presa scrisă ”, astfel o să dispun de informații despre izbucnirea acestei probleme și despre măsurile întreprinse contra acesteia.

Actualitatea temei este determinată de faptul că, în prezent, ziarele din Republica Moldova prezintă o imagine dezechilibrată a nivelului de cultură perpetuând stereotipurile existente deja în societate. Ținând cont, că presa are un rol inestimabil în ceea ce privește informarea , dar și formarea opiniei publice este necesară o dezbatere imediată a acestei probleme care pornește rapid spre degradarea nivelului informațional a consumatorului mass-media.

Scopul lucrării. Lucrarea ” Problematica culturii în presa scrisă” are drept scop evidențirea specifică a modului de cercetare de către presă a culturii și a problemei culturale: atât din punct de vedere al ponderii subiectelor, cât și din punct de vedere al tematicii și genurilor informative în care este încadrată. Am ales această temă pentru a mă informa mai mult despre situația culturii din Republica Moldova în presa scrisă. De menționat mai este și faptul că cultura este cea care alcătuiește sufletul poporului datorită faptului că cuprinde tradițiile, obiceiurile și istoriile acestuia. În primul capitol se va face o prezentare teoretică a noțiunilor, viziunilor cercetătorilor autohtoni asupra problemei, enunțând criteriile de bază care vor fi aplicate în studiul de caz.

Înainte de alegerea temei respective am facut o comparație între cultura noastră și a altor țări care mi s-a părut a fi o problemă majoră pentru întreaga

societate. Așadar scopul a mai survenit din dorința de a afla starea analizei culturii atît în presa națională cît și în cea locală. Astfel, scopul impune următoarele sarcini:

Analiza cantitativă și calitativă, a realității;

Identificarea factorilor care cauzează abordări dezechilibrate în produsele mediatice din Republica Moldova;

Analiza comparativă a publicațiilor naționale și a celor locale din perspectiva abordării problematicii culturii;

Elaborarea recomandărilor pentru revizuirea demersului jurnalistic și pentru îmbunătățirea situației privind dimensiunea de gen în discursurile mediatice.

Întru atingerea sarcinilor propuse s-a recurs la analiza produsului jurnalistic privind volumul, genul, procedeele de abordare a subiectelor pe teme culturale, tonalitatea, limbajul utilizat etc.

Suportul metodologic al studiului. În investigațiile efectuate, am apelat, în special, la metoda analitică de cercetare, drept o metodă științifică generală, care mi-a permis să dezvălui trăsăturile esențiale ale fenomenului studiat, precum și anumite tendințe existente în prezent, în presa națională și cea locală. În realizarea acestui deziderat am utilizat cercetarea calitativă a tuturor materialelor în care s-a observat prezența culturiii, fiind utilizate metode ca: analiza, sistematizarea, sinteza, precum și comparația dintre rezultatele obținute. Au fost utilizate, de asemenea, metode cantitative de cercetare, care au permis structurarea datelor obținute și realizarea unor grafice reprezentative pentru investigația temei examinate.

Noutatea științifică a studiului. Lucrarea de față este axată pe o cercetare complexă a modului în care presa scrisă reflectă cultura ca factor în societate. De asemenea se bazează și pe importanța presei scrise în societate ca obiectiv informativ.

Problematica culturii a fost abordată în numeroase lucrări ale autorilor străini. Aceștia au elaborat studii complexe referitor la cultura în presă, referitor la rolul acesteia în promovarea unor modele culturale, standarte și valori. Printre acestea putem menționa studiul Georgetei Stepanov “Indroducere în studiul jurnalismului”(2012) și cel al lui Claude-Jean Bertrand, „O indroducere în presa scrisă și vorbită” (2001). Referiri la problematica culturii în presă găsim și la Aureliu Bondrea –” Sociologia culturii” (1993) ș.a.

O cercetare relevantă în acest domeniu publică, în 2003, Ion Albulescu, cu titlul „Educația și Mass-media”.

Toate aceste lucrări conțin compartimente valoroase care țin de mass media și modul în care aceasta reflectă problemele expuse.

În Republica Moldova există, însă, foarte puține studii care s-au axat pe abordarea problemei în cauză; care să monitorizeze felul în care mass-media reflectă rolurile de gen și, în special, imaginea culturii. Abia în ultimii ani au fost întreprinse câteva încercări de interpretare a unor aspecte particulare a acestei teme.

Unele aspecte relevante ale temei în cauză și-au găsit reflectare în culegeri și reviste științifice, cum ar fi microstudiul din Revista de teorie și practică educațională “Didactica Pro”.

Analizând lucrările, publicate până în prezent, am constatat insuficiența cercetărilor calitative și cantitative ale presei din perspectiva abordării problematicii culturii. În studiile de ordin general problema în cauză este tratată doar tangențial, iar în lucrările speciale sunt elucidate doar unele aspecte ale problemei care ne preocupă. Voi remarca, îndeosebi, faptul că în afara atenției specialiștilor au fost lăsate unele aspecte importante ale acestui subiect, cum ar fi, analiza presei locale, care nu a fost monitorizată, din această perspectivă, în nici unul din studii. Respectiv, tema cercetării de față, se pretează unei examinări speciale, destinate configurării unei viziuni integratoare a fenomenului.

Structura lucrării. Studiul se constituie din două capitole: primul, Cultura, democrația și presa. și al doilea capitol Studiul de caz: Mediatizarea culturii în presa scrisă de specialitate: săptămînalul Literatura și Arta și revista Contrafort

Fiecare capitol la rîndul său este format din două paragrafe . Paragraful întîi al primului capitol, Aspecte teoretice privind rolul culturii în societatea contemporană, prezintă diverse interpretări a conceptului de cultură. De asemenea sunt argumentate și opiniile mai multor personalități în ceea ce privește cultura.

Cultura în Republica Moldova în perioada democrației i-a determinat pe teoreticieni să constate că, cultura contemporană parcurge un amplu proces de schimbare a structurii sale interioare, schimbări generate de situația plauzibilă la momentul actual. Astfel, în cel de-al doilea paragraf al capitolului unu se face referire la anturajul real al culturii naționale, cît și la atitudinea societății față de acest domeniu. Paragraful respectiv are scopul de a convinge umanitatea că fără cultură un stat nu are valoare.

Cel de-al doilea capitol al prezentului studiu își propune să analizeze produsul cultural creat și accentuat în paginile presei scrise, precum și atitudinea publicului față de aceste procedee semnificative. Primul paragraf Publicațiile de profil și problemele social-culturale reflectă numărul materialelor cu tematica culturală și evidențierea problemelor abordate. Obiectivul primordial al acesteia fiind abordarea evenimentelor culturale și difuzarea de valori artistice și estetice.

Astfel, următorul paragraf Modalități de reflectare a problematicii culturii în presa scrisă de specialitate, face referire la esența materialelor publicate.

Capitolul I Cultura, democrația și presa

„ Azi civilizația și cultura sunt ca două trenuri ce

merg pe linii paralele, dar în direcții opuse:

pe măsură ce civilizația crește, cultura scade.”

Cultura orientează valoric blocul cultural în funcție de interesele, tendințele și aspirațiile dominante ale unor epoci sau grupuri sociale, fiind structurată din interior de către agenți ideologici prezenți în acea societate.

Cultura modelează personalitatea umană, prin tezaurizarea și transmiterea modelelor comportamentale, a atitudinilor omologate social, a reacțiilor dobândite și învățate, înteregul ”corp” istoric al omului ca ființă socială.

Cultura este un cuvînt vechi provenit de la latinescul cultus. Conceptul modern de cultură se bazează pe termenul folosit de Marcus Tullius Cicero cultura animi ceea ce înseamnă „cultura sufletului” . Astfel, Cicero se referea la dezvoltarea intelectală sau perfecționarea omului realizată în special prin educație. În opinia lui Ovidiu Drîmba, “cultura spirituală include în sfera ei atitudinile, actele și operele limitate ca geneză, intenție, motivare și finalitate a domeniul spiritual și al intelectului. Opera, actul și omul de cultură urmăresc satisfacerea nevoilor spirituale și intelectuale: revelarea de sine, descoperirea necunoscutului, explicarea misterului și plăcerea frumosului.”

Cultura este o latură indispensabilă a existenței umane, un sistem de creații ce răspund unor cerințe existențiale concrete.Nu se poate imagina o societate umană lipsită de un minim ”echipament cultural” pentru înțelegerea și transformarea mediului.

Cultura este implicată structural și funcțional în toate interstițiile unei societăți. Teoreticienii fac astăzi o distincție clară între creștere economică (acumulare tehnologică, eficiență etc.) și dezvoltare socială (concept care angajează toate structurile unei societăți). Fără o paradigmă culturală adecvată, infrastructură tehnică de împrumut a unei societăți nu poate funcționa adecvat.

Determinismul tehnologic este implicat într-unul social și cultural global. De aceea este necesară căutarea unor soluții proprii de dezvoltare, în acrod cu modelele culturale locale.

O condiție pentru stimularea schimbării rezidă în disponibilitatea unei culturi la noi experiențe spirituale, printr-o diferențiere suficientă în condurile și formele sale. Densitatea culturală este o condiție fără de care o societate nu poate produce modernitatea.

Cu toții suntem cuprinși de vîrtejul unei lumi în schimbare. Pe parcursul evoluției noastre am depășit mai multe trepte iar acum a venit momentul să depășim o nouă treaptă. Această mișcare în timp istoric echivalează cu cîteva decenii.

Venind în completarea studiilor deja existente în domenii precum sociologie, semiotică și antropologie despre raportul dintre cultura elitistă și cultura mass -media, lucrarea de față, realizată în cadrul cursului.

Cultura mass-media, încearcă să răspundă la întrebarea. “Care sunt aspectele care sugerează opoziția dintre cultura mass-media și cultura elitistă?”. În epoca postmodernă, acest subiect este adesea dezbătut în literatura de specialitate , în măsura în careexistă opinii conform cărora cultura elitistă va fi, în timp, înlocuită cu acest nou tip de cultură,cea mass- media.

Atât progresul tehnologic, cât și dezvoltarea educației și a mijloacelor de comunicare în masă au nfavorizat producția și difuzarea pe scară largă a bunurilor culturale, ceea ce a dus la apariția și, ulterior, la răspândirea rapidă a unui nou tip de cultură, acela al culturii dea. “Care sunt aspectele care sugerează opoziția dintre cultura mass-media și cultura elitistă?”. În epoca postmodernă, acest subiect este adesea dezbătut în literatura de specialitate , în măsura în careexistă opinii conform cărora cultura elitistă va fi, în timp, înlocuită cu acest nou tip de cultură,cea mass- media.

Atât progresul tehnologic, cât și dezvoltarea educației și a mijloacelor de comunicare în masă au nfavorizat producția și difuzarea pe scară largă a bunurilor culturale, ceea ce a dus la apariția și, ulterior, la răspândirea rapidă a unui nou tip de cultură, acela al culturii de masă.Acest nou concept și, în același timp, această nouă realitate caracteristică epocii postmoderne sunt, adesea, abordate în opoziție cu conceptul de cultură elitistă.

Totuși, termenul de cultură poate fi înțeles, în sensul său larg, ca fiind „ansamblul complex constituit de norme, obiceiuri, repertorii de acțiune și de reprezentaredobândit de ființa umană ca membră a unei societății. Cultura mass-media este dominată de prezența imaginii, astfel că, din ce în ce mai mult, se contureaza ipoteza că lectura va deveni oactivitate anacronică, „un soi de nostalgie a celor inițiați,din cauza dominației audio-vizualului.

Elementul care joacă, însă, rolul esențial în legătură cu raportul dintre cultura elitistă și cultura mass-media este modul în care omul și preocupările sale cotidiene au evoluat de-a lungul timpului.

Dacă omul modern nu se mulțumea cu înțelegerea primului nivel de lectură, ci medita îndelung asupra operelor cu scopul de a le descifra mesajele profunde, de a se descoperi pe sine și de a-și construi propriul univers prin intermediul lecturii, omul postmodern, trăind în epoca vitezei,realizează o lectură superficială, nemaiavând timpul necesar pentru a reflecta asupra celor transmise de către autor. Superficialitatea vine tocmai din faptul că omul postmodern se îndepărtează de sensul de bază al lecturii, acela de aprofundare a textului, prin examinarea atentă a fiecăruia din elementele ce – l alcătuiesc – titlu, structură , unitate indisociabile de intenția autorului, subordonate acesteia.

Așadar cultura media îmseamnă a doua colonizare, pornită ca un masiv curent în SUA, ea s-a aclimatizat pretutindeni. Aceasta pretinde să înlocuiască noile culturi prin difuzarea continuu a tot ceea ce există. Civilizația mass-media impune o nouă realitate în cotidiadinitate, de ceea ce s-a numit transconsumism.

După fervoarea întreținută de „ gramatica producției” și remiza ideologică din perioada războiului rece, coerciția îmbracă acum haina consensului social prin competiția consumeristă devenind o hegemonie „neobservată” și conducînd prin standartizare la o omogenizare furișă.

Cultura media dincolo de socializare este cultura dominantă deoarece prin puterea sa aceasa poate scoate în vileag toate celelalte culturi. Cultura în Republica Moldova nu este susținută și din considerentul că nu există un consens în rîndul oamenilor de cultură înșiși. Ei par să fie preocupați de diverse necesități și interese, acest fapt îi limitează și ei nu pot atinge obiectivul de interes general. Atîta timp cît nu va fi găsit acest consens și această coeziune, lucrurile nu se vor remedia în cultura noastră. Dreptul la libertatea cuvântului/de expresie, ca și libertatea presei ca un corolar al acestui drept, reprezintă valori fundamentale ale democrației pluraliste moderne. Fără ele nu ar putea fi imaginate multe dintre progresele realizate în lumea contemporană. Dacă aceste drepturi au fost cu greu dobândite în dificilul proces al nașterii democrației, ele sunt în prezent exercitate abuziv în forme subtile de către cea care este una dintre principalele lor beneficiare și ar trebui să fie una dintre principalele lor apărătoare: mass-media.

Social-democrația afirmă că libertatea presei și cea de expresie, în general, sunt esențiale pentru apărarea și dezvoltarea democrației. Experiența ultimului deceniu în Europa Centrală, de exemplu, arată că mass-media a servit, în mod decisiv, la construcția societății civile și la cenzurarea tendințelor autoritare ale diverșilor politicieni sau partide.De asemenea, ea a corijat și continuă să corijeze excesele, neglijențele și erorile de gestiune în țările cu democrație consolidată. Fără libertatea de exprimare, deci și cea a mass-media, nu poate fi concepută o democrație. O presă liberă face uneori dificilă o guvernare democrată; ea face întotdeauna imposibilă dictatura.

În contextul acestor afirmații trebuie, însă, observat că democrația traversează, în prezent, o criză de creștere și de adaptare la noile realități ale lumii contemporane. Cauzele acestei crize sunt: i. inadecvarea mecanismelor acelei democrații care s-a dezvoltat în mediul național la condițiile globalizării; ii. apariția, în contextul globalizării emergente, a unor mase care, temându-se că nu se vor putea adapta la noile condiții, sunt sensibile la mesajul populist și național-populist; iii. șubrezirea credibilității și chiar a eficienței mecanismelor democrației clasice ca urmare a opacizării, electoralizării și comercializării actului politic. În ceea ce privește această a treia cauză trebuie subliniat că invadarea exercițiului democratic de metodele marketingului comercial și dezvoltarea „statului spectacol” au condus la separarea tot mai accentuată a societății de sfera politicii și a puterii de adevăr. Faptul se exprimă în absenteismul electoral, în neagajarea civică și în cinismul actorilor sociali. În legătură cu toate aceste trei cauze mass media are o imensă răspundere și un rol esențial de jucat.

Cultura trebuie să-și impună rolul și importanța sa în societate pentru a conduce populația spre o evoluție considerabilă atît a nivelului de gîndire dar și a felului de comportament.

1.1 Aspecte teoretice privind rolul culturii în societatea contemporană

A vorbi ori a scrie despre cultură, pare a fi la fel ca a vorbi sau a scrie despre educație ori despre sensul vieții, trei concepte strâns corelate în centrul existenței noastre. Cum ar arăta viața omului fără cultură și cum ar putea exista cultura fără educație?! Aceste concepte sunt, pe de o parte, pline de substanță și mister, iar pe de alta, par axiomatice.

Chiar dacă la prima vedere poate fi descurajantă această situație ambiguă, ea este totuși absolut firească și tocmai de aceea incitantă. În acest sens, reamintim o afirmație celebră a nu mai puțin celebrului autor al teoriei relativității, Albert Einstein: „dacă afirmațiile noastre sunt sigure, ele nu spun nimic despre realitate, iar dacă spun ceva despre realitate, ele nu sunt sigure”. Sunt de accord cu această afirmație deoarece majoritatea persoanelor se tem de adevăr chiar dacă sunt ferm convinse că îl cunosc. Iar de cele mai multe ori ceea ce nu este adevărat se spune cu voce tare și cu siguranță. Omenirea se teme de adevăr.

Conceptul de cultură este larg dezbătut în numeroase domenii (antropologie, sociologie, filozofie, politică, artă etc.), dând naștere unor construcții semantice hibride (cultura digitală, cultura opoziției, cultura maselor, cultura elitelor, cultură artistică, cultura populară, cultura națională, cultura organizației etc.) care nu de puține ori au fost folosite dincolo de aspectul corect al unui raționament epistemic coerent, făcând din termenul cultură aproape un termen ubicuu. În altă ordine de idei, termenul cultură prezintă o sensibilă interacțiune cu temeni ca: civilizație, mentalitate, rasă, aculturație, identitate etc.

Tocmai datorită acestor aspecte complexe și controversate definirea clară a conceptului de cultură întâmpină și în prezent numeroase dificultăți. Așadar este necesar să înțelegem corect sensul termenului

de cultură și semnificația dată acestuia în științele socioumane, dacă vrem să fundamentăm pe baze solide demersul nostru epistemic. Pentru a realiza un asemenea demers considerăm oportun să pornim de la etimologia conceptului și să privim diacronic evoluția sa epistemică.

Desigur este dificil să elaborăm un demers exhaustiv în acest sens. De altfel nici nu ne propunem așa ceva, fiind convinși că nu acest fapt ar da substanță clarificării ce dorim a realiza, ci alături de logica raționamentului, claritatea, coerența și substanța terminologiei utilizate ne sunt utile scopului vizat. Termenul cultură își găsește originea etimologică în latinescul cultura, cu sensul de îngrijire a pământului sau a vitelor. „Se pare că evoluția semantică decisivă a acestuia – care va permite ulterior inventarea conceptului – a avut loc în limba franceză în secolul Luminilor, abia apoi răspândindu-se, prin împrumut lingvistic, în alte limbi învecinate (engleză, germană)” (Cuche, D., 2003, p.23).

Provenit din filiera latină, termenul cultură pătrunde în limba franceză cu sensul etimologic propriu, cel de pământ cultivat, încă din secolul al XIII-lea. Evoluția sa semantică cunoaște un aplomb deosebit în secolul al XVI-lea, când trece treptat de la sensul inițial care desemna o stare de fapt (pământ cultivat), la acela de a desemna o acțiune (cultivarea pământului) și, mai apoi, la cel figurat de cultivare a unei aptitudini, adică la complexul de acțiuni realizate pentru a perfecționa o aptitudine a unei persoane. Sensul figurat al termenului începe să se impună în secolul al XVIII-lea, când apare în Dicționarul Academiei Franceze, în edițiile din 1718 și 1798. În prima ediție a dicționarului, termenul era însoțit totdeauna de obiectul culturii (cultura artelor, cultura literelor, cultura științelor etc.), iar în ce de a doua, dobândește sensul de formare, educare a spiritului și stigmatizează „spirtul natural și lipsit de cultură” (Cuche, D., 2003, p.24).

Prin dobândirea acestui ultim sens, termenul de cultură se apropie decisiv de un alt termen, mult mai utilizat în cercurile științifice franceze ale vremii, cel de civilizație. La acest punct se impune, ca o necesitate absolută, o clarificare conceptuală. Apariția și promovarea termenului kultur, în limba

germană, la început ca import din franceză, dar mai târziu în antiteză de esență epistemică cu acesta, determină și clarificarea diferențelor dintre cele două concepte.

Putem vorbi acum de două școli antitetice, cea franceză, care promova termenul „civilizație” și vorbea de universalitatea acesteia și cea germană, care promova termenul „cultură” (kultur) și afirma diversitatea culturală. Trecând dincolo de aspectele sociale și politice ale acestor situații, care nu ne interesează în mod 16 deosebit pe noi, este demnă de remarcat deschiderea de drum spre diversitatea culturală pe care o face școala germană, prin Johann Gottfried Herder (O altă filozofie a istoriei, 1774). Astfel, Herder poate fi considerat precursorul conceptului de diversitate culturală sau particularism / relativism cultural: „Herder a fost cel cere ne-a deschis ochii asupra culturilor” (Dumont, L., 1986, p. 134, citat de Cuche, D., 2003, p.29). În altă ordine de idei, nu este de neglijat nici aspectul universal al culturii, susținut de școala franceză. Într-o conferință ținută la Sorbona în 1882 (Ce este națiunea?), Ernest Renan afirma: „înainte de cultura franceză, de cultura germană și de cultura italiană, există cultura omenirii”.

Această dispută franco – germană, de două secole, constituie fără îndoială baza celor două mari concepții culturale dominante în definirea noțiunii de cultură, prezente și în științele sociale contemporane, anume: cultura particulară și cultura universală sau cultura și culturile. Dar să nu rămânem datori cu o clarificare a distincției dintre cei doi termeni, clarificare care se conturează încă din secolul al XVIII-lea și, în opinia noastră, își păstrează esența și acum, astfel: cultura este expresia sufletului, esenței unui popor sau grup, iar civilizația definește progresul material determinat de dezvoltarea economică și tehnică a grupului sau poporului respectiv.

Conturarea aspectelor epistemice propriu-zise ale noțiunii de cultură are în avangardă pe Edward Burnett Tylor, care oferă prima definiție antropologică a termenului și lansează metoda comparativă în științele

sociale. Cea de a doua fază este cea constituită de disputa universalism/particularism cultural, iar apogeul este atins, ceva mai târziu, de antropologia americană prin cercetători de marcă, precum: Margaret Mead, Ruth Benedict, Ralph Linton sau Abraham Kardiner. În esență, studiile acestora converg spre o pluralitate culturală căreia îi corespunde o pluralitate de tipuri de personalitate.

Culturalizarea populației în Republica Moldova s-a făcut cel mai bine prin presă. Operele literare ale poeților și prozatorilor, lucrările unor critici literari, evenimentele teatrale și cinematografice, dezvoltarea învățământului, toate acestea au pătruns mai ușor la nivelul publicul din toate clasele sociale numai datorită presei. Deși a întâmpinat și aceasta greutăți, pe drumul său către desăvărșire, totuși a fost motorul de dezvoltare a unei culturi prolifice și de anvergură, și mai ales a adus în fața cititorilor o serie de personalități remarcabile pentru întreaga istorie a românilor.

Problema cea mai importantă a Republicii Moldova după obținerea independenței și sub aspect cultural este problema separatismului transnistrean. După 15 ani de la conflictul armat în Transnistria a crescut o nouă generație, educată în spiritul unei ideologii dușmănoase față de statul și poporul Moldovei. Regimul separatist a limitat la maximum contactul dintre persoanele de pe ambele maluri, a interzis presa din Moldova, a creat o atmosferă de suspiciune în comunitatea transnistreană. Este necesar ca problema să fie rezolvată pe cale politică, dar restabilirea unității teritoriale nu este convenabilă administrației separatiste. Este absolut necesar de a restabili încrederea între populația de pe cele două maluri ale Nistrului. Și cea mai eficientă influență o poate realiza cultura și, în special, industriile culturale.

Presa, cărțile, filmele, concertele sunt cei mai buni mesageri ai Moldovei pentru populația din regiunea transnistreană. În ultimii 7 ani circa 600 de mii de moldoveni au plecat peste hotarele țării la lucru. O mulțime de oameni lucrează peste hotare de 5-7 ani fără a fi venit măcar o dată acasă. În multe din aceste țări s-au creat comunități de moldoveni. Societatea artistică din secolul trecut fusese și energic spulberată după terminarea războiului, astfel „formalismele” și „impuritățile burgheze” au devenit de domeniul trecutului. Un număr mare de creatori au emigrat în Europa, America refuzînd să accepte „binefacerile” bolșevismului. Artistul care a consimțit la o carieră artistică trebuia să creeze imagini cu statut „național prin formă și socialist prin conținut”. Un număr neînsemnat de artiști au ales să zugrăvească noile realități politice, sociale, asistați de indivizi veniți cu misiunea specială, emisari cu statut de pictori. Momentul „rupturii” este unul de natură psihologică, mintală, nu o transformare radicală, structurală, ideatică și stilistică la nivelul imaginii.

Artiștii continuă încă să creeze în aceeași manieră reprezentațională doar subiectele devenind diferite.Nu e greu de observat că prezentul vieții noastre culturale nu e altfel decît așa cum a fost el construit, „gîndit“ și susținut în practică și în dinamica vieții obișnuite, de zi cu zi, dar și la nivelul întregului social. Dincolo de neprevăzut, dincolo de „întâmplare“ sau de „istorie“, avînd, fără îndoială, roluri uneori imposibil de suportat sau de ocolit, avem mereu de-a face cu un amestec subtil și abia conștientizat între ceea ce am vrea să fim, am fost învățați să fim și ne-am străduit să fim. Fiecare în parte este obligat, indiferent că vrea ori nu, să suporte presiunea „ideatică“ a întregului social și a timpului în care trăiește.

Oricum ar sta însă lucrurile din acest punct de vedere, literatura, arta, „cultura“, în general vorbind, nu poate să se nască și să reprezinte ceva semnificativ decît numai din sine și pentru sine. Ea, la rîndul ei, fiind un factor de presiune și de influențare a dinamicii sociale. Cultura naște cultura după cum „puterea“ politica își propulsează ți susține propria ei întindere și influență. Este un fundament ideatic și educațional fără de care ființa umană ar arata altfel. Iar în zilele noastre și în orice societate normală, cultura în sine poate avea o dinamică și o energie socială și chiar „financiară“ care să îi asigure „reproducția“, ca să folosim un termen economic. Pe de altă parte, într-o societate „emergentă“, cum este cea a unei țări contemporane, raporturile dintre „putere“, bani și cultură sunt, fără îndoială, programate social în defavoarea ultimei din motive inerțiale, dar, mai ales, dintr-un refuz disprețuitor, manifestat inclusiv la unii intelectuali, față de rigoarea și truda pe care o presupun cultura și domeniile adiacente „spiritului“ și ideilor.

Și chiar dreptul culturii și al spiritului de a fi neliniștit, de a se juca cu sine și cu prejudecățile care ne asaltează de peste tot. Astăzi, este de ajuns să pronunți cuvîntul „spirit“ și condiționarea noastră „materialist-dialectică“ intră în alertă. Fără a mai vorbi de faptul ca din punct de vedere financiar

rezultatele „materiale“ sunt aproape invizibile, oricum, greu de cuantificat și cîntărit așa cum, bunăoară, „puterea“ ori palierele economice o pot face. În comunism cultura a reprezentat numai o „componentă“ a propagandei marxist-leniniste internaționaliste și a luptei de clasă, abia ulterior fiind asezonata unui naționalism mitic ce a schimbat doar „ambalajul“, conținutul ei fiind întru totul aservit scopurilor și ideologiei regimului totalitar. Iar căderea comunismului a lăsat cultura noastră, multă, puțină câîtă a fost, fără capacitatea de a fi independentă politic, dar și fără mijloacele financiare necesare funcționării ei sociale.

Astfel, desconsiderarea culturii și a educației, dar și a „intelectualului“, a gîndirii și a creativității acestuia, dreptul lui la independența critică și ideologică (nu numai strict cultural vorbind) este încă atît de activă din punct de vedere social și atît de cuprinzătoare „politic“ încît la aproape 20 de ani de la căderea comunismului suntem la fel de buimaci „ideatic“ ca și în trecut. Avantajele libertății de a exprima idei fără a fi pedepsit ori

marginalizat și beneficiile unei organizări sociale democratice se pare ca sunt favorabile doar unei categorii restrânse de persoane care au profitat pur și simplu de conjunctura momentului „istoric“ actual pentru a-și asigura doar propria bunastare și viitorul social.

Ceea ce în sine nu este un lucru rău sau imoral atîta timp cît celelalte componente ale societății, fie ele instituții ori simpli cetățeni au găsit de cuviință că așa trebuie să se desfășoare lucrurile în „tranziție“, acceptînd pasivi și în defensivă „soarta“ lor socială și economică. Alți semeni de-ai noștri și-au expus cele mai mari speranțe înspre alte orizonturi de cultură și de civilizație, emigrând, pur și simplu, chiar dacă pentru asta și-au pus la bătaie echilibrul psihic și afectiv al propriilor copii, de pildă, invocînd, evident, dreptul acestora la fericire și la bunăstare. Dar mai interesant e că părăsirea spațiului socio-cultural autohton este acceptată ca o soluție viabilă nu numai de către cei săraci și mai neinstruiți, care își doresc un trai mai bun. Trecutul e doar o pubelă infectă. Iar prezentul, firește, nu-i altceva decît o ruină unde se manifestă liber intimitatea noastră pură și netrucată, dar și o vie și eliberatoare revoltă existențială spulberînd constrîngeri pudibonde. Dar încetul cu încetul se pierd în uitare și în anonimatul ei și acei „culturnici“, să zicem, care, susținînd ideologia

totalitară „știintifică“, și-au clădit, de fapt, o carieră artistică și influența socială bazată pe o operă fără nici o valoare estetică. Oricum, trecerea timpului, dar și eforturile de integrare în prezentul lumii europene par a nu fi suficiente ori sunt chiar de-a dreptul dezamăgitoare din multe puncte de vedere.

Zbaterile singulare, dar și nesistematice de readucere într-o oarecare normalitate strategică a vieții sociale a forțelor formative ale culturii și civilizației sunt relativ ușor disipate în masivitatea „resturilor“ trecutului și a imperativelor electorale ale politicului. Uneori extrem de vii și de violente ca expresivitate socială, mai ales atunci cînd le descoperi la cei tineri sau chiar foarte tineri concetățeni, fie și preocupați de cultura și de importanța ei formativă. Într-un cuvânt, schimbările legate de sfera culturii și rosturile intelectualilor în societatea contemporană, uneori chiar semnificative ca manifestare, sunt mai degrabă absorbite și se pierd fără vizibile urmări în masivitatea și în inerția mentalităților aculturale ale majorității populației și în birocrația instituțiilor. Intelectualii societății de astăzi par chiar mai marginalizați și mai inutili social ca în regimul totalitar comunist. De fapt, avem de-a face cu un cerc vicios.

Intelectualii și creativitatea lor nonconformistă au doar un rol „decorativ“, zbaterea cotidiană a cetățenilor pentru a depăși sărăcia și marginalitatea fiind mai importantă decît aplecarea peste o activitate „spirituală“ care nu produce direct bani, mîncare și însemne de recunoaștere socială. Din acest punct de vedere poate chiar intelectualii au contribuit la crearea unei „imagini“ publice defavorabile lor, molipsiți fără măsură de vorbăria manipulatoare a politicienilor și de disprețul superior al celor puși pe căpătuială. Verticalitatea morală și încrederea în valorile spirituale nu sunt, desigur, calități specifice doar oamenilor de cultură, dar, în mare măsură,

ceea ce se așteaptă de la ei, ca modele sociale, ține, dincolo de opera propriu-zisă, și de capacitatea lor de a impune respect și încredere în valorile spirituale, în ideile care dau sens, frumusețe și demnitate ființei umane și vieții.

Din acest punct de vedere nu este vorba doar de calitatea și valoarea creativă a intelectualilor și a

culturii noastre, ci, mai degrabă, de imaginea socială pe care o are cultura și „spiritul“, dar și capacitatea acestora de a-și construi o alta dimensiune decît cea de anexă a politicului, a gratuității distractive ori a incapacității ei de a fi o notabilă forța economică. Dar viziunea generală pe care o avem despre „tranziție“ are o conotație influențată nu numai de aberațiile ideologice ale trecutului comunist, ci și de un „mecanicism“ ideatic și mitologic al eternității, al staticului și al ne-schimbării, care bîntuie de mult pe meleagurile nostre. „Tranziția“ nu pare a fi percepută ca o mișcare socială imperativă de care este responsabil fiecare dintre noi. Nu avem de-a face cu integrarea noastra binemeritată în dinamica economică și în valorile civilizatei contemporane, ci, mai degrabă „prezentul“ e un „rău“, „o boală“ cazută pe capul nostru și al copiilor noștri ca o pedeapsă nemeritată.

Existența Republicii Moldova e cel mai la îndemînă exemplu. Cultura și instituțiile ei, educația, ideile, intelectualii, tinerii – mulți, puțini, cîți sunt –, dar care își asumă un rol cultural cu toata energia de care dispun, dețin, de fapt, atuurile pentru a cîștiga și impune locul pe care gîndirea modernă și sistematică, creativitatea și interdisciplinaritatea îl merită într-o societate democratică. În amploarea tot mai acută a jocurilor sociale strategice din zilele noastre intelectualii și „actorii“ ideilor nu mai pot reprezenta doar categoria spectatorilor aplaudarnici. Și cine în afară de intelectuali, fie ei de cele mai diverse specialități, și de capacitatea lor de a se organiza și reorganiza mereu mai eficient, poate să impună acest nou și binemeritat statut? Și cine din afara lor poate stabili standardele și mecanismele critice, dar și eficiente reflectînd dinamica și complexitatea paradoxală a vieții culturale și spirituale contemporane? Avem poate de-a face cu o răspundere mai acută, mai importantă, dar și mai benefică pentru societate decît cea a tuturor politicienilor la un loc. Cultura, dar și imaginea publică despre cultură reprezintă o miză națională pe care intelectualii zilelor noastre nu au voie să o rateze.

Este momentul în care procesul de adaptare a artiștilor la noile realități este dureros, zbuciumat iar partidulare o insatisfacție față de evoluția acestui proces.

Momentul acesta este considerat de ideologii înșiși de o importanță crucială, „…cotitură în arta Moldovei – se încheie procesul de lichidare a formalismului”. În asemenea condiții, creația simbolică. Realizarea unor unilaterale ordini sociale – devenise o banală caroserie, acroșată în chip forțat la monstruoasa politică de manipulare, populare și îndoctrinare a conștiinței publice.

Există o multitudine de aspecte culturale în diverse domenii sociale, însă din perspectiva mass-media cultura este cea care trebuie să fie cea mai mediatizată deoarece prin lectură omul se civilizează.

Principalele mass media au o influențat prin însăși substanța lor atît asupra treburilor publice (ca surse de informare) cît și asupra lumii artistice (ca mijloc de divertisment). Niciodată nu s-a făcut o distincție clară între gazetărie și politică sau între cultura populară și cultura intelectuală. Încă de la început, mijloacele de informare a maselor au atras persoane care doreau să interpreteze cursul istoriei pentru folosul maselor largi ale populației, influențîndu-le astfel.

De asemenea,au existat și oameni care au încercat să transmită o experiență estetică unui public mai larg decît cel cu care se putea stabili un contact prin intermediul teatrului, al sălii de concerte, sau al galeriei de arta. În general, autorii s-au străduit să intre în legătură cu cît mai mulți cititori, și cînd mass media era limitată la cuvîntul tipărit ei nu șovăiau cîtuși de puțin să scrie lucrări cu dată fixă de predare, sau – cum a facut Dickens – să scrie romane importante sub formă de.

Abia în secolul al XX-lea, odată cu dezvoltarea mass – media, am găsit noi un decalaj serios între caracterul respectabil al culturii intelectuale și statutul discutabil al unor indivizi talentați care-și consacră măiestria culturii populare. Cererile crescînde de a oferi o producție sub o presiune severă a timpului, și concurența sălbatică pentru atragerea publicului, se prea poate sa fi încurajat dragostea de senzațional și să fi coborît ștacheta în ce privește nivelul realizărilor. Pe măsură ce întreprinderile ce guvernează mijloacele de informare în masă au devenit niște mari societăți pe acțiuni, obiectivele și interesele birourilor de afaceri au ajuns să fie văzute de mai toată lumea ca fiind opuse obiectivelor și intereselor creatorilor produselor respective. Comunitatea intelectuală a început să privească cu din ce în ce mai

multă suspiciune și ostilitate activitatea și influența exercitate de „magnații presei”, „stăpînii cinematografiei”, și „Madison Avenue” (centrul industriei publicitare).

Mijloacele de informare, în special ziarele și revistele, au adus în decursul istoriei proprietarilor și directorilor lor multe satisfacții pe lînga cea a unui venit sigur. În mod tradițional, proprietatea asupra ziarelor a fost legată de exprimarea identității unei comunități și de o concepție politică. Adeseori, capacitatea de a dirija opinia publică a acordat proprietarilor și editorilor de ziare o influență directă asupra evenimentelor politice, și aceasta stăpînire asupra unor mijloace viguroase a fost adeseori folosită pentru promovarea unor interese personale sau partizane.În cursul secolului al XIX-lea, ziarele americane constituiau de multe ori glasurile puternice ale partidelor politice. La începutul secolului al XX-lea, printre bucuriile editorilor de publicații se numărau și satisfacția de a făuri istoria.

Mai de curînd, titani ai revistelor ca Henry Luce (întemeietorul săptămînalului Time) și DeWitt Wallace (editorul revistei Reader’s Digest) urmau aceeași tradiție, și succesul lor financiar nu poate fi despărțit de pasiunea lor de a-și exprima convingerile în publicațiile controlate de ei.

Cultura modernă prin influența sa puternică a modificat nivelul de dzvoltare a societății. Mai multe aspect într-un ansamblu au constituit un amalgam de valori promovate în special de mass-media actual. În prezent în Republica Moldova există mai mulți purtători și transmitători de informație decît receptori. Însă acest fapt nu a stopat apariția publicațiilor de specialitate, ba chiar au apărut mai multe. .

Conform opiniei lui Leo Bogart „cultura este o mare axiomă implicîndu-se în orice activitate, gîndire sau mișcare. Ea există și trebuie remodelată, trăită, simțită și evoluată, cultura adoră extindere. Într-un spațiu atît de mic precum al nostru, cultura, lucru paradoxal are o dimensiune fabuloasă, doar omului îi rămîne ideea de a-i cugeta existențele… Doar omul rămîne a fi creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor…” 2

2Leo Bogart, „Cultura si mass media” p 56-57

1.2 Evoluția social-culturală din Republica Moldova

Evoluția social-culturală a societății noastre în perioada democratizării impune o dimensiune interioară sofisticată. Preocupările culturale sunt un element al statului social fiind afișate chiar și atunci cînd nu erau sedimentate. Datorită schimbărilor care au avut loc în societatea noastră cultura nu a evoluat așa cum am fi dorit noi.

Perioada de democratizare a schimbat pînă și personalitățile culturale astfel a jucat un rol important în crearea aspectului cultural. Perioada democratizării a stimulat activitatea societății în toate sferele.

Cultura reprezintă, în opinia lui C. Stroe, “totalitatea valorilor materiale și spirituale create de om în dramaticul proces de afirmare a sa ca ființă socială, proces ce evidențiază progresul lui în cunoașterea, transformarea și stăpînirea naturii și societății…”3

Cultura este o preocupare minoră pentru majoritatea guvernelor moderne (deci în trecut era adesea pe locul doi după apărare). Este ca și cum dacă ai avea cheltuieli culturale ai afecta bunăstarea cetățenilor. Criticarea cheltuielilor culturale constă, de exemplu, în criticarea investirii unor bani în teatru, banii fiind necesari pentru a cumpăra mașini pentru drumuri sau spitale pentru copii. Desigur este o analogie în mod deliberat, fals și emotiv. Nu există nici un motiv pentru care teatrul să fie finanțat din banii publici înaintea altui domeniu. Ar fi mult mai logic, dacă cineva dorește să compare necesitățile cu pierderile să compare cheltuielile pentru planurile inutile de trafic urban cu sănătatea și paradele militare cu teatrul.

Dar cultura este un subiect emotiv și într-adevăr ea își trage vitalitatea din încărcătura emoțională pe care o poate genera. De aceea nu ne surprinde că ea utilizează argumentele negative și nerezonabile cu la fel de multă pasiune ca și pe cele rezonabile și pozitive. Percepțiile europene asupra culturii sunt încă stînjenite de religie, în special de variantele cretinismului, deși mulți europeni s-ar considera laici în concepie. La baza multor societăți protestante din nord, există un vestigiu al dezaprobării puritane și neîncrederii în artă, ca și cum locurile de muncă în domeniul artelor ar fi în mod inerent mai frivole decât cele din producie sau finane.

E surprinzător de ce lucrurile stau așa – un caz mai degrabă pentru psiholog decât pentru un om din domeniul știinelor politice.

3 Stroe Constantin, Filosofie: cunoaștere, cultură, comunicare –București: Lumina Lex, 2000- p.64

Cultura constituie elementul definitoriu al societății. Apărută prin cultură, societatea umană există și se menține de milenii grație culturii. Societatea bazată pe fundamente culturale se manifestă drept una novatoare, în stare să edifice o construcție socială echilibrată, cu economie trainică și mod de viață asigurat. Cultura și patrimoniul cultural moștenit, reprezintă condiția spirituală a dezvoltării, creșterii economice și coeziunii sociale. În afara unui cadru cultural bine axat, creșterea social-economică veritabilă nu are șanse de izbândă. Traseul dezvoltării procesului artistic nu a fost nicicum linear, rectiliniu, ci a fost marcat de „rupturi succesive”. Rupturile acestea trebuie privite atît ca discontinuități în interiorul unor biografii individuale, cît și la nivelul întregii lumi culturale, de la individ la grup.

Pentru a analiza cele trei momente de „ruptură” al domeniului din țara noastră este nevoie de contemplarea ideii formulate de Franco Lombarde în „Nașterea lumii moderne”, conform căreia „modern” semnifică, în sens temporal, ceea ce este actual și în sens psihologic, ceva care este predispus față de noi. Numai că această preferință implică o sciziune tranșantă față de valorile trecutului, pentru a fi în comun acord cu rigorile prezentului, în imperial existențelor progresului4.

O economie puternică nu poate fi edificată decât printr-o „cultură economică trainică”, o agricultură dezvoltată nu poate fi realizată decât printr-o „cultură avansată a agriculturii”, iar cele două luate la un loc, nu se pot produce fără un suport cultural general sustenabil.

Or, misiunea culturii constă în construirea, menținerea și dezvoltarea axelor valorice ale societății, care reprezintă condiții ale existenței speciei umane.

La elaborarea prezentei Strategii de dezvoltare a culturii „Cultura XXI/20” a fost abordată-o viziune pluralistă asupra culturii, acceptată și promovată pe plan european:

Cultura reprezintă fundamentul dezvoltării sociale;

Cultura este un factor de dezvoltare socială și comunitară; în contextul dezvoltării durabile, cultura are multiple funcțiuni și implicații;

Cultura este un factor al calității vieții; orice evaluare a standardelor de calitate a vieții individului, a colectivității și a societăților trebuie să ia în considerare acest indicator;

Cultura trebuie privită ca mod de viață al individului și al societăților – un element prin care acestea se diferențiază;

Cultura este expresia identității (individuale, de grup, regionale, naționale etc.) și miză a diversității și diferenței, valori esențiale care trebuie asumate și susținute prin demersuri și programe pro-active.

Cultura contribuie la structurarea societății și a personalității umane;

Cultura are un rol important în realizarea integrării sociale și în respingerea oricărei forme de excluziune și marginalizare. Cultura este o forță de coeziune sociale.

Fiind o componentă a sistemului social, cultura determină toate celelalte componente (economică, demografică, politică, psiho-socială etc.) și este determinată la rândul său de acestea. Modelul cultural de dezvoltare a societății a devenit foarte popular în analizele macroeconomice europene.

Noțiunea de „cultură” în sensul utilizat în prezenta Strategie, nu cuprinde fenomenul social în întregime, ci se referă în exclusivitate la procesul cultural, gestionat de către structurile economico-administrative respective, reprezentînd trei niveluri ale fenomenului

Ansamblul bunurilor culturale specifice unei comunități umane într-o epocă dată – patrimoniul în înțelesul larg al noțiunii (bunuri culturale materiale: mobile și imobile; bunuri imateriale);

Ansamblul regulilor de organizare a unei societăți umane – entități economico-administrative distincte (stat, biserică, școală, instituții culturale etc.);

Ansamblul raporturilor pe care fiecare individ le are cu valorile culturale fundamentale ale comunității din care face parte.

În cadrul procesului cultural ansamblul de raporturi între indivizii societății formează „comunicarea culturală”, în care în calitate de subiecți ai comunicării sunt actanții culturali (instituții sau indivizi, creatori de bunuri și servicii culturale), obiectul comunicării sunt consumatorii de bunuri și servicii culturale, iar canalul de comunicare – ansamblul raporturilor relative patrimoniului cultural.

Fundamentul procesului de comunicare, și respectiv, a procesului cultural este patrimoniul cultural.

Comunicarea în cadrul procesului cultural este un act creator, în urma căruia se adaugă o plusvaloare patrimoniului cultural, diversificîndu-l și multiplicându-l într-o manieră continuă.

Principalii actori care administrează și gestionează procesul cultural sunt Ministerul Culturii, administrația publică locală, instituțiile de cultură de stat și private, societatea civilă.

Totodată, ținînd cont de dezvoltarea contemporană a industriilor culturale și creative, care reprezintă o mișcare globală de producere a bunurilor culturale ca marfă, procesul cultural dispune de capacități majore de influențare a economiei țării.

Industriile culturale și creative se caracterizează printr-o natură duală (care le distinge de orice alt sector industrial): pe de o parte economică, prin contribuția lor la ocuparea forței de muncă, creșterea economică și crearea de bunăstare, și, în paralel, preponderent culturală, prin activitățile din cadrul acestor sectoare care contribuie la împlinirea și la integrarea socială și culturală a cetățenilor.

Obiectivul fundamental al bunei guvernări constă în activitatea pentru statornicirea unei societăți sănătoase, sigure, tolerante și creative. În acest context, modelul de dezvoltare aplicat urmează să promoveze prezentul fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi, garantând în același timp, accesul populației la cultură și patrimoniul moștenit. Astfel, cultura, creativitatea și patrimoniul moștenit se înscriu în șirul necesităților naturale ale omului, în afara cărora el nu poate exista.

Cultura nu este doar un consumator de resurse cum uneori se pretinde. Cultura este un factor important al dezvoltării sociale, un instrument prin intermediul căruia pot fi rezolvate diverse probleme, inclusiv de ordin social-economic. În acest sens, cultura apare ca un factor de dezvoltare comunitară, modernizare și sustenabilitate, de identitate, coeziune și integrare, fiind tot odată și exponentul calității vieții umane.

Experiența Republicii Moldova în elaborarea și implementarea politicilor culturale din ultimii douăzeci de ani a fost mai mult influențată de abordarea identitară a culturii. Majoritatea absolută a documentelor de politici plasau problema identității culturale în centrul politicii de stat în domeniul culturii. O astfel de situația se datorează crizei de identitate național-culturală a cetățenilor statului independent Republica Moldova, discuțiilor de durată asupra originii poporului, națiunii, limbii etc. Aceste dezbateri cu un substrat politic pronunțat au redus în mare măsură problemele complexe ale domeniului culturii la identitatea național-culturală a cetățenilor Republicii Moldova, lăsînd în umbră altele, nu mai puțin importante, discutate pe larg pe plan european și mondial.

În accepțiunea cea mai larg utilizată, dezvoltarea durabilă se referă la un tip de dezvoltare economică, socială și umană care răspunde nevoilor generațiilor prezente, fără a compromite sau a limita capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface, la rândul lor, aceste nevoi. În acest sens, în centrul ideii de dezvoltare durabilă se află conceptul social.

Dimensiunea culturală a dezvoltării durabile presupune:

1. Modificarea modurilor de producție, inclusiv a modului de producere a bunurilor și serviciilor culturale;

2. Evoluția practicilor de consum, implicit diversificarea practicilor de consum cultural. Reformarea economiei țării nu numai în scopul creșterii cantitative, ci și a performanței calitative a produsului autohton. Indicii de calitate sunt indispensabil legați de cultură și educație.

3. Incluziunea socială a indivizilor, prin mecanisme de integrare socială și prin acces/participare la viața culturală.

Într-o societate care își asumă dezvoltarea durabilă ca un obiectiv strategic fundamental, indivizii trebuie să aibă condiții de acces la educația de bază, la procesul de formare continuă și îmbogățire culturală continuă, să beneficieze de șansa de a fi producători de cultură, depășind astfel statutul de simpli consumatori de divertisment, statut cu care sunt deseori identificați. Dezvoltarea durabilă a societății este o problemă de ordin cultural.

Dezbaterile culturale i-au restrîns audiența, ceea ce este firesc, dar în acest proces au dispărut și curiozitatea față de cultură, iar cînd se păstrează reflexul lecturii, al spectacolului de teatru, acest reflex este copleșit de oferta nediferențiată a consumului. Dar e cert că în teribilul experiment cultural trăit după ‘ 89, intelectualii nu au oferit modelul democratic spre care chemau restul societății. Ei au evoluat o dată cu societatea, nu înainte și nu în urma ei. Ceea ce ar putea să pară o ordine a firescului, dacă evoluția societății n-ar fi amenințată de stagnare, de înghețare a cuceririlor democratice la stadiul incipient de acum.

Dacă-n domeniul reformei economice am putut observa în acești ultimi zece ani semnele unor politici și strategii, cultura din Republica Moldova nu a beneficiat niciodată de un program coerent și realist de reformă și dezvoltare. Au fost propuse pe parcursul acestor ani anumite scenarii „de dezvoltare a culturii”, însă ele fie nu presupuneau o susținere și o schimbare reală, fie erau ignorate de către guverne și politicieni. În consecință, în lipsa unor programe destinate în special culturii, acesta a trebuit să suporte aceleași „măsuri” ca și întreprinderile economice și agricole. „Multă independență și puțini bani”, iată principiul care a fost aplicat. Astfel că astăzi, la atîtea recorduri triste pe care le deținem în spațiul est-european, dar și în cel ex-sovietic, trebuie să-l consemnăm și pe acela al celei mai mici subvenții pentru cultură – circa 30% din necesități.

Această subvenție acoperă în principal salariile lunare ale oamenilor antrenați în sectorul respectiv, salarii a căror valoare medie este de 15-20 dolari. Numai prin acest fapt se explică ruinarea, la propriul și la figurat, a instituțiilor de cultură de la noi, ca și exodul în masă al artiștilor și oamenilor de cultură din țară.

Privind esența problemelor culturale de al noi, vizînd politica culturală, apare întrebarea, de ce, într-o societate, în care există totuși bani, cultura și oamenii de artă sunt marginalizați și lipsiți de susținere? Răspunsul ar cuprinde două argumente:

1.Cel puțin două cauze stau la baza degradării culturii de la noi și a locului minor pe care ea îl ocupă în viața socială din Moldova. Cultura națională nu a deținut niciodată un rol important în vița țării, iar dacă l-a deținut, nu a știut să și-l redefinească în ultimii zece ani într-o societate aflată în schimbare.

2. Cultura în Republica Moldova nu este susținută și din considerentul că nu există un consens în rîndul oamenilor de cultură înșiși. Ei par să fie preocupați de diverse necesități și interese, acest fapt îi limitează și ei nu pot atinge obiectivul de interes general. Atîta timp cît nu va fi găsit acest consens și această coeziune, lucrurile nu se vor remedia în cultura noastră.

Prin urmare, pînă a începe să evolueze și să prospere, cultura națională trebuie, mai întîi de toate, să-și definească în mod explicit rolul și importanța sa pentru societate. Convulsiile politice și criza economică accentuate în ultimul domeniul s-au repercutat într-un mod dramatic asupra culturii. Dificultățile de editare, prețurile mari și tirajele mici ale cărților, destrămarea sistemului de librării ce a existat în perioada sovietică așa zisele “Luminițe”, transformate în baruri și băcănii, dacă nu cu totul distruse pentru lipsa lor de utilitate “practică”. Sau pentru pierderea gustului pentru lectură, “uitarea”

deliberată cu care sunt tratați scriitori și în general intelectualii independenți de către presa scrisă au

condus la discreditarea culturii adevărate, la substituirea ei cu un model îngrozitor ruso-moldovenesc, așa zisa “cultură de masă”, care spală creierii tinerii generații.

Există o vorbă înțeleaptă cu referire la intelectuali: “de ceea ce înțelegi ești responsabil”. Nu înseamnă că ignoranța și nepăsarea ar fi scuzabile, ci că o dată ajuns la o anumită înțelegere superioară a lucrurilor, nu mai poți rămîne în această în aceeași stare de “inocență” contemplativă. Conștiința te obligă, indolența nu te absolvă. Un minim de incomoditate există în fiecare din aceste manifestări culturale. Cînd ne vom asuma consecințele la care ne condamnă propria luciditate. Cultura ne va oferi cu certitudine mai multe motive de a fi mîndri de noi. Astfel pentru a ne mîndri cu ceea ce suntem și ceea ce avem, trebuie să cultivăm mai întîi de toate sămînța pe care o seamănă presa scrisă în paginile ziarelor ca mai apoi să distingem și rolul acesteia în formarea personalității noastre, rolul ei în educarea publicului.

1.3. Rolul presei scrise în educarea cititorului

În societatea actuală, mass-media joacă un rol crucial în viața socială, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescîndă și indispensabilă, cu o influență puternică asupra segmentelor societății. Prezența sa activă se face simțită în toate sferele vieții începînd de la viața financiar-bancară și terminindu-se la viața cotidiană.

Într-un stat democratic, presa are rolul de a informa, comenta și critica, fiind considerată "centrul vital al vieții publice".5

Specialiștii din Știintele Comunicării au dedicat multe studii subiectului mass-media, fiind de neepuizat prin interdisciplinaritatea și evoluția continuă. Cercetători din sociologie, psiho-sociologie și antropologie au încercat să definească rolul lor și influența pe care acestea le are în societate. Supranumită și " a patra putere in stat", "mass- media au devenit, in lumea modernă, un fel de centru gravitațional în raport cu care se poziționează toate celelalte segmente ale societății"6

Pentru a putea începe o analiză a subiectului propus, consider ca este necesară o introducere în sistemul mass-media și o prezentare a evoluției și a semnificațiilor pentru a observa îndeaproape rolul și impactul în viața socială. În limbajul uzual și chiar în unele opere de specialitate, mass-media este considerată un sinonim al noțiunii de comunicare în masă. Termenul de "mass-media" s-a format prin sinteza dintre cuvîntul anglo-saxon "mass", cu sensul de masă, căruia i s-a adaugat latinescul "media", cu forma sa de plural, însemnînd mijloace.

5Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Editura Polirom, Bucuresti, 1999, p. 6

4 Literatura și Arta,nr.44, pag 6

Prin urmare, mijloacele media sunt, în general, definite ca "suporturi tehnice care servesc la transmiterea mesajelor către un ansamblu de indivizi”7. Cu ajutorul acestor mijloace, se stabilește o relație de comunicare între creatorul de mesaj și receptorul său, purtînd numele de comunicare mediată, deoarece se folosește de acel instrument de mediere pentru a permite unuia sau mai multor emițători să difuzeze informații către unul sau mai mulți receptori. Altfel spus, medierea se referă la " acele suporturi care se interpun în actul comunicării, între emițător și receptor"8

Conceptul de comunicare de masă9poate fi definit ca "orice formă de comunicare în care mesajele, avînd un caracter public, se adresează unei largi audiențe, într-un mod indirect și unilateral, utilizîndu-se o tehnologie de difuzare".10Astăzi, caracterul unilateral este diminuat prin încercarea de a susține o relație de interacțiune între cele două părți prin feed-back.

Dimensiunea industrială a comunicării de masă a dus la crearea unei"culturi de masă", care a avut drept consecință standardizarea produsului, simplificarea conținuturilor, eliminarea dimensiunilor intelectuale în favoarea atributelor afective și valorizarea după criteriul economic, adică profitul. "Cultura de masă este definită nu de faptul că este cultura maselor sau că este produsă pentru a fi consumată de mase, ci de faptul că ei îi lipsește atît caracterul reflexiv și subtilitatea culturii "înalte" a elitelor sociale, culturale și academice, cît și simplitatea și concretețea culturii folclorice din societatea tradițională".

7Bertrand, J. C, O introducere in presa scrisa si vorbita, Editura Polirom, 2001, p. 19

8 Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Editura Polirom, Bucuresti, 1999, p. 20

9 Masa este definita ca "un conglomerat urias de oameni, care nu se cunosc intre ei, nu se afla in relatii de proximitate spatiala, nu comunica, nu au valori si scopuri comune si pe care nu-i leaga decat un singur lucru- consumul aceluiasi produs cultural distribuit pe scara larag prin tehnologiile moderne", Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, Editura Polirom, Bucuresti, 1999, p. 20

10 Popa, Dorin, Mass-media, astazi, Editura Institutul European, 2002, p. 53 (??? citat din Van Cuilenburg, Stiinta comunicarii, Bucuresti, Ed. Humanitas, 1998, p. 37

Ca efect al culturii de masă, produsele mediatice au început să fie variate, caracterizate de accesibilitate și afectivitate excesivă. Acestea se orietează în funcție de preferințele "omului mediu", așa cum l-a numit Adolphe Quotelet: "omul mediu este, pentru o națiune, ceea ce este centrul gravitațional pentru un corp; aprecierea tuturor mișcărilor sau a echilibrului unei națiuni trebuie să se raporteze la el".

În consecință, stilul, structura și conținutul unui astfel de produs mass-media trebuie asamblate astfel încît să fie înțeles de un public cît mai larg, cu acces simplu și direct. Produsele mediatice sunt fabricate și multiplicate după principiul bandei rulante, fiind privite ca un bun comercial. Pe de altă parte, acestea au un caracter perisabil din cauza nevoii permanente a auditoriului de a consuma ceva nou, îmbunatățit și frumos "ambalat", dar și de a fi la curent cu evoluția sistemelor societății actuale, aflate într-o permanentă schimbare și producere de fluxuri de informații și evenimente care trebuie transmise.

În continuarea dezbaterii, mă voi opri asupra relației dintre mass-media și societate si, in special, asupra unor concepte – efecte și roluri- considerate importante pentru a înțelege menirea mijloacelor de comunicare în masă și influența lor în schimbarea de atitudini și comportamente ale indivizilor. Mass-media reprezintă sistemele de legătura între individ și societate. Ele răspund astfel unor nevoi și aspirații ale indivizilor sau colectivităților și, la rîndul lor, sunt modelate de acestea.

În fiecare zi, oamenii petrec mult timp citind presa. Mijloacele media au ajuns să aibă un impact puternic asupra indivizilor și să contribuie la procesul de educare și culturalizare. Influența lor, fie puternică, fie limitată, constituie o preocupare majoră a cercetătorilor în Știintele Comunicării de multe decenii. Efectele observate în rîndul indivizilor conduc la o mulțime de întrebări: citirea regulată a ziarelor impune ideologia clasei dominante? Aparițiile repetate ale oamenilor politici la televiziune provoacă schimbări de opinie sau de intenție de vot în rîndurile electoratului?

Copiii care privesc multe scene de violență pe micul ecran sunt oare înclinați mai mult decat altii sa adopte un comportament agresiv? Sunt întrebări care dovedesc cît de necesar este astăzi studiul efectelor, reale sau presupuse, ale mass-media. Cunoștințele în materie încep să se înmulțească, deși uneori răspunsurile oferite de specialiști în legătură cu acest subiect nu sunt foarte clare, date fiind părerile lor atît de diferite.

Oamenii au devinit mai educați odată cu apariția mass-mediei sau cel puțin sunt mai civilizați și cunosc mai bine mediul în care activează, fiind informați necondiționat. Responsabilitatea mass-media, prin calitatea sa de multiplicator de informație, reprezintă o componentă esențială în respectarea drepturilor și libertăților copilului într-o societate democratică, așa cum libertatea de expresie reprezintă o condiție sine qua non a însăși existenței mass-media.

Rolul civic al presei scrise într-o societate democratică este bazat, pe de o parte, pe calitatea și acuratețea informațiilor oferite și, pe de altă parte, pe impactul social pe care îl au, la nivelul indivizilor sau al autorităților, materialele prezentate. Jurnalistul are responsabilitatea de informa cititorul dar în același timp de a construi modele, a propaga valori morale și de a previziona consecințe.

Presa și mass media în general au un impact social puternic asupra societății. Acest impact poate fi evaluat prin prisma încrederii pe care opinia publică din Republica Moldova o manifesta față de presă (61% din indivizii chestionați în cadrul Barometrului de Opinie Publică realizat de către Fundația pentru o Societate Deschisă în mai 2004 au declarat că au multă sau foarte multă încredere în presă).

Presa, ca și componentă a societății civile, poate influența legislația și reprezintă un partener important al organizațiilor neguvernamentale în promovarea programelor pe care acestea le derulează. Presa joacă un rol esențial în diseminarea cunoașterii și în conștientizarea drepturilor de către opinia publică și poate fi un mijloc de promovare a competenței sociale în toate sferele de activitate.

Mesajul transmis de presă din Moldova poate contribui la modelarea valorilor, la schimbarea prejudecăților sau stabilirea de sancțiuni morale în societate. De aceea este important ca jurnaliștii să expună nu numai relatări ale evenimentelor particulare dar și să dezvolte sau să promoveze reguli și modele de bună practică.Raportul de monitorizare a presei și-a propus să evalueze și măsura în care se poate vorbi despre responsabilitatea socială a presei. Evaluarea pornește de la o serie de repere care stabilesc normele de bună practică în mass-media.

În preambulul la Recomandarea nr. R (97) 19 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei cu privire la reprezentarea violenței în mijloacele electronice de comunicare în masă, se amintește că violența sub diversele ei forme face parte din realitatea cotidiană și că publicul are dreptul să fie informat cu privire la aceasta și să-și formeze astfel propria sa opinie.

Recomandarea Consiliului Europei stabilește că accentul trebuie pus pe responsabilitatea primară a profesioniștilor din mijloacele de comunicare în masă și pe importanța educației publicului.

Același document vorbește și despre prejudiciile care pot fi aduse evoluției fizice, psihice și morale a publicului, în special a tinerilor, cum ar fi creșterea insensibilității la suferință, a sentimentului de insecuritate și neîncredere.

Federația Internațională a Jurnaliștilor atrage la rândul său atenția asupra faptului că în general mass-media acordă de obicei atenție copilului în contextul abuzului, al exploatării și al știrilor senzaționale. În consecință devine foarte necesar ca mass-media să contribuie nu numai la prezentarea onestă și cu acuratețe a experienței copilăriei, ci și să ofere un spațiu de expresie pentru opiniile diverse și creative ale copiilor înșiși.

Printre aspectele pe care Federația Internațională a Jurnaliștilor le supune unei mai atente evaluări din partea profesioniștilor din media se numără și „stereotipurile și prezentarea senzațională a materialului jurnalistic”.

Datorită rolurilor sale de formare, influențare și/sau manipulare a opiniei publice este clar că presa reprezintă o putere în stat. De multe ori anumite decizii politice sau juridice au fost influențate de apariția unor informații în presă. Aceasta nu este o situație foarte confortabilă pentru presă, deoarece trebuie să facă față unui număr crescut de condiționări de natură politică, economică și socială care, prin însumare, îi pot anula eficiența acțiunii. Pentru a fi eficientă în acțiunile ei, presa trebuie să fie independentă; acest lucru este relativ atît pe plan național dar și internațional.

Nu putem vorbi de o obiectivitate absolută deoarece și presa este reprezentată de oameni, care pot fi mai mult sau mai puțin obiectivi, în funcție de subiectul tratat, situație, implicarea sau neimplicarea în situația prezentată în presă, și nu în ultimul rînd în funcție de apartenența sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcție de gradul de cultură și de experiență profesională aziariștilor. Pe de altă parte independența editorială a presei și profitabilitatea ei nu pot fi păstrate într-o economie de piață.

Ziarele, revistele, emisiunile sunt urmărite în funcție de diverși factori: cultură, educație, situație socială. Nu putem pretinde unui șomer sau unui om care are dimpotrivă o situație materială profitabilă dar este lipsit de o educație de nivel mediu să cumpere reviste sau să urmarească emisiuni cu caracter cultural educativ. Acesta va fi interesat cel mult de latura relaxantă, de divertisment a presei care de multe ori are un caracter informațional precar chiar degradant în ceea ce privește caracterul formativ. În acest fel, o presă de calitate din punct de vedere educațional, formativ nu poate fi accesat nici de cei interesați – din lipsa de bani – dar nici de cei care ar avea nevoie de ea pentru a-și ridica nivelul educațional, și care au situații materiale bune, datorită lipsei de instrucție a persoanelor respective.

Capitolul II

Mediatizarea culturii în săptămînalul Literatura și Arta și revista Contrafort

Cultura unui popor reprezintă focarul emoțional al timpului, ude se încadrează iluzii definite, uneori irascibile… Dar cum percepem, noi, oamenii din această mică țară esența culturii care ne caracterizează? Fiecare individ înțelege existența ei diferit, de aceea sunt multe conflicte, incertitudini referitor la dimensiunile culturale… Cultura emană viață chiar și atunci cînd este ignorată, uitată și “aruncată” într-o altă realitate. Cultura are menirea de a exista chiar și în condițiile cele mai “fierbinți”, iar omul devine un modelator al ei. Astfel, publicațiile noastre de specialitate sunt o adevărată luptă între cultura, propriu-zisă și tendințele care încearcă să adumbreze nuanța culturală. Ziarul Literatura și Arta semnifică generația de gînduri convingătoare, apte de a pătrunde în legenda sensibilităților de cultură.

Mihai Cimpoi spune lucrurilor dure pe nume, nefiindu-i frică de părțile oponente care “dilată” adevărul cultural, “ne aduce proba înaltă a legăturii affective cu spațiul basarabean “Articolul “Relația destinală cu Basarabia” este unul de tip problemă pentru că include o situație discutată în apogeul cultural, propunîndu-și diverse avantaje în evaluarea ei.

Ucraina în contextual imperialiste a Rusiei”, scris de către Anton Moraru, doctor habilitat în istorie presupune o crîncenă dezgolire sufletească: “… Rusia promovează aceeași politică sîngeroasă și cucerește noi teritorii ale altor popoare.”. Acest material este un adevărat focar de dureri exteriorizate dintr-un timp îndelungat. Ideea pentru Rusia nici o țară nu poate să opună rezistență, nu se poate apăra Forțele militare sunt inegale.

Reportajul Ninei Josu “Cea mai importată poetă…” reliefează culturalizarea poporului nostru prin gînd și simțire. Dr. hab. Ion Ciocanu precizează că “ …în comunicarea Poezia Leonidei Lari între insolit și discurs, a început prin a dezvălui că poeta se vede destinată creației și nu-și imaginează ce-ar putea s-o împiedice să-și realizeze destinul; că ea înțelege caracterul principial specific al creației, prezentându-se ca un creator inconfundabil, de aceea oarecum înstrăinat de ceilalți.” Ce zi frumoasă umblă pe pămînt”, reportaj inițiat de Elena Tamazlâcaru o apreciază pe Leonida Lari ca fiind cea mai mare poetă a tuturor timpurilor, abordează concepția că ziua comemorării poeteia fost o zi deoasebită.

Eseul “Un lăstărel din muzică și din dor” semnat de către M. Morăraș a tulburat enorm publicul cititor, deoarece autorul evidențiază direct evoluția culturii naționale, afirmînd că în țara noastră existăalente adevărate.

În textul “Un om frumos, Alecu Reniță”, N. Dabija scrie despre bolovanul pe care îl poartă Alecu Reniță, numit dor de dor de Basarabia. În poezia “De Patrie” poeta L. Lari definește Patria ca pe un sprijin al al neamului :

“Când, aspră, mă scutură seara

Din ziduri prin pomi întomnați,

Mă sprijin cu gândul de țara

Străbunilor mei luminați.”

Aurelian Silvestru obligă să vedem în lectură răul pe care îl provoacă o ceartă între frați. actul prin care textul capătă sens și eficacitate. “Citind trebuie să faci eforturi: să înțelegi ceea ce citești și să reții ceea ce înțelegi”. Autoarea subiectului dimensionează cultura unei lecturi pe plan multilateral, evocîndu-i geneza, aspectul socio – cultural și frenezia aptitudinii de a valorifica societatea.

Schița amintire despre C.Tănase, scrisă de N. Dabija semnifică o evadare din focul rece al societății într-o lume, unde scriitorul a plătit faptele sale– iluzia unui timp mai bun. Autorul materialului dezvăluie niște adevăruri despre C. Tănase născute din adevăruri mai adevărate, lucru ce ordonează eficacitatea mesajului.

Fiecărei pagini a ziarului îi sunt consacrate cîteva materiale deosebite, trecute prin toate întorsătuile posibile astfel îcît să frapeze nu doar atenția cititorului dar și imaginația acestuia. Promovarea culturii naționale se atestă în toate scrierile săptămînalului, fapt ce denotă în viziunea mea o apariție reușită a ziarului.

Publicația Contrafort oferă publicului cititor o nuanță culturală născută din lumea europeană, fapt ce ridică splendoarea spirituală a unui spațiu nedefinit. Cronica subiectivă a lui V. Ciobanu despre “Vocile scriitorului ” a lui V. Beșleagă “sugerează în prima sa parte o dimensiune esențială a scriiturii, una existențială și chiar metaliterară (exprimată laconic prin „Voci”). Și o ipostază mai telurică, mai solicitată de public: romanul polițist, cu crimele și aventurile lui.” V. Beșleagă reabilitează prin scrierea sa demnitatea vocației sale. Îi redă libertatea de a nu mai fi obligat să răspundă unor comandamente sociale sau “patriotice” de a nu mai trebui să “reprezinte”, să “ilustreze”, să vorbească în numele celorlalți, ci îl justifică să exprime doar ceea ce crede el că merită a fi pus pe hîrtie, declarat în fața conștiinței, inclus în economia talentului, căci nimic nu se compară cu această povară.e Un alt gen practicat în publicația Contrafort este interviul “Repere culturale și existențiale ale tinerei generații.” Interlocutorul S. Alexandrescu fiind pus față-n față cu întrebarea “La ce capitol credeți că am înregistrat cele mai mari progrese” răspunde: democrație, în anumite părți. Cultura menține individualitatea. Cel mai important lucru este principiul moral, adică respectul și compasiunea, respectul pentru libertate de autodeterminare a fiecăruia.

Cultura poate oferi un sens rațional al moralității demonstrînd că, în ultima analiză, libertatea de alegere persistă în orice circumstanțe.”

Cronica literară a lui V. Gîrneț vizînd “romanul lui Olaf Kuhl” include o analiză a literaturii basarabene care rămîne în continuare în afara unor stimulente, zbătîndu-se între două lipsuri: lipsa unui segment de cititori, stabil, interesat de literatură și a unei finanțări din partea statului. Literatura basarabeană, mai ales, proza se află undeva la fund ca și Republica Moldova pe harta Europei. Proza, romanul, în special, romanul modern sunt extrem de cronofage. Autorul cronicii literare anunță numărul destul de mic al scriitorilor contemporani care au reușit să publice ceva în această perioadă democratică. Probabil că am putea salva ceea ce este de salvat în cazul operelor notorii sau ne-am putea trata de o iluzie în cazul unor lucrări aparent bune doar în memoria noastră individuală.

O altă publicare a cronicii literare este cea a lui G. Chiper intitulată “să scrii să lași pagina albă.” Eugen Lungu încearcă să scrie articolul despre cultura la sate din simplul motiv de a mai mișca încă o dată “vîrfurile” societății. El susține “satul este un loc al culturii, dar a celei agricole. Dacă vedem de unde provin personalitățile emblemă ale culturi românești, atunci intrăm în plin paradox, satul nefiind un producător de cultură, este în același timp cel mai mare “furnizor” de oameni de cultură! Ancheta revistei intitulată “ “Contrafortul “ Cetățiinoastre literare” creat de A. Suceveanu, renaște ecourile unor revolte interioare suprapuse cu realitatea dură. Autorul apreciază rolul scriitorilor din Moldova în cadrul revistei dar în același timp se interesează și de răspunsul acestora la întrebarea: cum vă pare colaborare cu revista noastră?

Pornind de la aceste cercetări problematicii culturale, reliefăm că fiecare revistă își are candoarea s-a culturală care impune provocare și entuziasm. În revistele a căror materiale au fost contemplate în acest studiu de caz s-a observat o mică deviere de la realitate. Adică, cultura există ca un apogeu al existenționalismului, ea necesită căldură din partea întregii societăți, pe cînd omul nostru de astăzi mai întîi de toate uită de cultura lui interioară, apoi de ce-a care-l înconjoară. Ceea ce este publicat aparține unei evoluții culturale ușor filtrată prin experiența timpului. Dar poporul nostru mai are încă o șansă: de a uni cu toții inima și rațiunea și astfel vom crea o cultură adevărată, căci veritabila existență a culturii trebuie percepută în noi… apoi dincolo de noi, multe ființe ale vieții…

2.1 Publicații (le) de profil și probleme (le) social-culturale

În limbajul uzual cultura reprezintă caracterul stratificat al societății, reprezintă continuitate de tradiții și obiceiuri ale unei societăți. Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicație specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul, artele, mass media.

Jurnalismul cultural în ultima perioadă s-a deprofesionalizat din cauza lipsei de informație culturală, tot în acest timp se observă și o micșorare a numerelor de materiale cu tentă culturală. Calitatea a scăzut atunci când cultura nu a mai stat la baza alcătuirii știrii, ci domeniul a fost parazitat de politic și de propagandă politică. Jurnalismul cultural a trecut în ultimul deceniu prin avataruri considerabile “transformări neprevăzute (și chinuitoare) care intervin în evoluția unei ființe sau a unui lucru.”

În ultimii 10 – 15 ani, statul și-a pierdut controlul asupra presei, făcîndu-se observat un fenomen spectaculos de dezangajare a statului față de presă (momentul este sesizat atunci cînd Parlamentul Republicii Moldova a adoptat, în 1995, hotărîrea despre trecerea la autofinanțare și autogestiune a unui șir de publicații preponderent culturale, iar Ministerul Finanțelor a încetat finanțarea lor). Așadar cultura nu a mai fost mediatizată și din cauza lipsei de finanțare cîteva ediții rămase fără subvenții au pierit, nu au mai avut putere de a se dezvolta mai departe iar altele precum ziarul Literatura și Arta și revista Contrafort au rezistat acestor perioade dificile.

Cu excepția publicațiilor Literatura și Arta și Contrafort, care au o periodicitate constantă și un cititor activ, celelalte au apariții sporadice, tiraje mici și nu reușesc să formeze o rețea de cititori permanenți, să aibă o extindere mai vastă, cum se întîmpla în perioada inițială. S-a întrerupt un proces firesc, o interacțiune dintre creator – presă – cititor. Fiecare dintre publicații își au categoria proprie de cititori.

Literatura și Arta și Contrafort sunt publicații accesibile pentru toate vîrstele începînd cu elevi și terminînd cu persoane trecute de prima tinerețe. Limbajul nu este dificil iar omul poate înțelege cu ușurință despre ceea ce citește. Aceste două publicații de specialitate, dar în general, publicațiile culturale, definesc și conferă identitate unui spațiu – în cazul nostru Republicii Moldova. E un lucru care nu mai trebuie demonstrat. Revistele de cultură – ele duc departe, în țară, în lume, mesajul că în acest colț de lume trăiesc și respiră sufletește oameni de talent și sensibilitate. Fără ei, fără tradiția din spatele lor, fără starea de creativitate care îi animă, locul acesta ar fi arid și searbăd, insipid și tern – un pustiu amenințat mereu de furtunile de nisip. Regionalizarea nu va reprima acest suflu de originalitate care animă comunitățile, dimpotrivă.

Majoritatea revistelor de cultură sunt niște publicații trimestriale cu caracter interdisciplinar ce oferă libertate estetică cititorului. Ele includ în sine niște texte teoretice, făcîndu-și un principiu din abordarea și popularizarea unor idei și concepte caracteristicile timpului nostru. Luînd în dezbatere problemele generale ale culturii, publicația de profil nu poate rămîne rece față de reflecția asupra propriei condiții și a propriului discurs. Sub acest aspect, în anul precedent, presa culturală a fost mai atentă, decît, de obicei, la imaginea ei publică. Cuprinzînd un spectru variat de problematici, comentarii și sinteze, s-au preocupat de schimbările din societate.

Revistele de cultură de la noi nu prea au condiții de a se dezvolta sau extinde. Astfel, cu mari rezerve se poate vorbi despre acțiunea lor modelatoare asupra publicului larg. Acest lucru se întîmplă și pentru că mediul autohton rămîne dominat de o mitologie culturală specifică, suficient de reticentă la schimbări. Poate că se manifestă aici și un instinct de conservare, în pofida certitudinilor democratizării sau a altor certitudini, iar identitatea națională și cea culturală se simt amenințate de evoluțiile politice. Astfel, impactul ideilor asupra realității și invers a realităților asupra ideilor este din această cauză greu de identificat. În ultimul timp, în publicațiile noastre de cultură se reliefează o calitate a discursului, o informație amplă, o eleganță a limbajului. Despre cultură, a început să se scrie și la noi mai sistematic, spiritualul critic devenind o sintagmă funcțională.

Revista Literatura și Arta este o revistă națională care apare în fiecare joie, aceasta cuprinde o serie largă de materiale care reflectă cultura națională, publicația respectivă nu se rezumă doar la a promova cultura Republicii Moldova aici se evidențiază și talentele cetățenilor, fiecare om care are darul de a compune sau chiar și acei care deja sunt remarcați prin scrierile lor au posibilitatea de a include înorice număr al ziarului creațiile lor, ziarul simbolizează un amalgam de idei bine create, aici se contopește frumosul cu utilul demonstrînd cu exactitate esența existentului. În paginile ziarului respectiv, cultura este analizată, meditată și suspectată ca fiind un alt tip cronologic. Aici, cu adevărat acest domeniu este pus între patru pereți și lăsat să gîndească. Orice problemă abordată are o geneză, viitor și prezent, se bazează pe argumente clare, elucidate în cele mai viguroase forme de evoluție. De la începutul existenței, Literatura și Arta și-a accentuat atitudinea sa punctuală față de tot ce se numește “cultură”.

Aici dreptatea, demnitatea, identitatea națională cuprinde noi etape de înflorire, autorii materialelor încercînd să “strige” chiar și atunci cînd nu mai au forță, pentru a fi auziți de dreptate. Multitudinea problemelor cu care se confruntă cultura națională necesită numeroase atitudini pentru a fi lichidate la timp, pentru că cultura unei societăți nu poate aștepta o pînă conștiința prinde viață.

În Literatura și Arta există numeroase articole care cuprind elemente de cultură, prin care se aduce la cunoștința tuturor cetățenilor nivelul de dezvoltare și de existență a Republicii Moldova. Dimensiunea culturală a ziarului se explică prin pasajele de cultură a articolelor. În numărul 45 al ziarului din 14 noiembrie 2014 problema esențială este axată pe promisiunile deșarte ale conducerii fapt care afectează cultura țării „ În mrejele minciunii dodoniste” este titlul unui articol scris de Mihai Morăraș care dezbate iarăși problema celor spuse și a celor făcute.

Domeniul cultural este susținut și de genurile literare care sunt cuprinse în conținutul săptămînalului, acestea sunt întreținute de Valeriu Dulgheru, Alexandru Nuțu, Ana Manole, Ion Cuzuioc. Nicolae Dabija- redactorul șef al ziarului este pilonul de bază care implică societatea în lupta pentru apărarea culturii neamului nostru. El este cel care prin articolele sale propagă ideia de culturalizare a națiunii.. Aici se poate depista orice tip de problemă: muzica, teatru, arte plastice, istorie, învățămînt etc.

În acest apogeu cultural, evenimentele de acest gen iau amploare dintr-un simplu fior, gînd, căci în sufletul publicației se simte atitudinea serioasă a membrilor redacționali. În nr. 44 , 30 octombrie 2014, Nicolae Dabija accentuează conceptul în Literatura și Arta că niciodată, nu trebuie să renunți valorile morale și spirituale a neamului tău, nu trebuie să trădezi valorile pe care le-ai moștenit. Săptămînalul permite ca pe paginile sale să își lase numele atît creatorii adevărați ai frumosului cît și începătorii. Trăim într-o lume demnă de admirat în care admirația profundă naște talente iar cei talentați au oincontestabilă valoare în lumea noastră.

Literatura și Arta este publicația care împreună cu toți autorii și cu toți cititorii ei, într-o anumită perioadă a istoriei noastre recente a fost nu doar martoră dar și participantă la istorie, pe care a ajutat-o să fie așa cum a fost, ca să fie așa cum ne-o dorim.

În luna septembrie 2014 ziarul a publicat mai multe articole ce se refereau la alegeri, despre promisiunile dodoniste și despre șansa la un viitor mai bun alături de PL. Aceste materiale desigur fac parte din domeniul cultural datorită faptului că prin mediatizarea unei astfel de informații omul se poate

orienta spre ceea ce este mai bun pentru el și pentru viitorul copiilor săi. Din punct de vedere cantitativ ziarul Literatura și Arta cuprinde numeroase materilae din domeniul culturii care educă cititorul într-un mod plăcut, prin poeziile sale publicația cultivă sentimente patriotice.

Conform unei excelente tradiții, ziarul Literatura și Arta rezervă și poeziei locul cuvenit.

Numărul 44 al săptămînalului, face cititorului o invitație irezistibilă la o lectură completă – da capo al fine. Ceea ce, în zilele noastre, ar putea trece în ochii utilizatorilor învederați ai noilor medii și metode de comunicare drept

un obicei învechit, iar pentru semenii noștri cărora le lipsește timpul spre a citi pe îndelete și reviste, un adevărat

lux. Un lux necesar pentru o anumită minoritate ale cărei drepturi se cer respectate chiar și (dacă nu mai ales) în vremuri de criză… .

Ziarul Literatura și Arta semnifică generația de gînduri convingătoare, apte de a pătrunde în legenda sensibilităților de cultură.

“Relația destinală cu Basarabia” este un articol scris de Mihai Cimpoi în care descrie ce înseamnă Basarabia pentru poetul și ziaristul Mihai Sultana Vicol. Materialul include opinii ce nasc, suspans și viltoare, dar realitatea despre cultura noastră o evocă în modul cel mai viguros academicianul Mihai Cimpoi care remarcă că “fenomenul cultural Basarabean este un fenomen al paradoxurilor”.

Șirul paradoxurilor continuă și cu tipurile diverse de scriitori care fac figură de “autori populari și rustici”.

Mihai Cimpoi spune lucrurilor dure pe nume, nefiindu-i frică de părțile oponente care “dilată” adevărul cultural. Articolul “Relația destinală cu Basarabia” este unul de tip problemă pentru că include o situație discutată în apogeul cultural, propunîndu-și diverse avantaje în evaluarea ei.

Un alt articol “Reformă în educație, proces continuu”, scris de către Sergiu Miron, presupune o crîncenă luptă cu modernitatea. Sistemul Educațional este atacat, înjosit și maltratat continuu.

Numărul 5 noiembrie 2014 al ziarului Literatura și Arta presupune o prezentare despre nestatornicia timpului marelui ziarist Constantin Tănase dar și despre periculosul sindrom electoral al Basarabiei.

Articolul de reflecție al lui N. Dabija în opera sa intitulată “La plecarea unui mare ziarist”, promovează ideea unei pierderi masive de pe platforma cultural a țării noastre dar și despre regretele pe care celebrul Constantin Tănase le-a lăsat în urmă.“ Scrisul lui Tănase nu curge, ci gîlgîie. Pe el îl asemuiam mai degrabă cu un fluviu subteran, unul dintre cele peste care se așterne Sahara,care răzbește ici-colo ca să însemne o oază sau să înverzească o loază.”

Făcînd un rezumat al spuselor lui N. Dabija vizînd problematica intelectualilor din Basarabia obervăm unele detalii semnificativ:

omul trebuie să citească fiind influențat de luminătorul lui spiritual;

să cugete pe marginea și-n miezul celor citite și să polemizeze cu autorul;

indiferența față de cele scrise să dispară, la fel cum indiferența scriitorului față de viața și destinul lui a dispărut…

Toate materialele publicate în literature și Arta au punct de pornire către apogeul frumosului.

Publicația Contrafort se prezintă ca o revistă de literatură și dialog intelectual, care se adresează unui public elevat, interesat de literatura română și universală contemporană. Revista publică poezie, proză, critică literară, comentarii pe teme de teatru, film și arte vizuale, dezbateri în jurul unor subiecte de

mare actualitate, interviuri cu personalități ale vieții culturale și științifice, anchete, studii, eseuri, informații despre ultimele apariții editoriale din spațiul românesc și din străinătate.

Aici sunt expuse mai multe evenimente din societate, fiind expuse într-o manieră plăcută datorită cuvîntului dezmembrat de orice limită existentă. Studiul problematic expus în această publicație este unul profund, apt de a viza adevărul sufletesc, precum și realitatea de dincolo de realitate. Problemele majore abordate sunt:

fragmente critice despre o operă căutată de un public larg;

cronică literară, accentuîndu-se capacitatea unui scriitor de a simți veritabilul talent al cuvîntului;

repere culturale ale generației secolului XXI, etc.

O problemă importantă abordată în numărul din noiembrie – decembrie 2014 este lansarea programului politicilor culturale susținut de Fundația Culturală Europeană. Programul se întemeiază pe constatarea că politicile culturale pot avea un impact durabil numai dacă sectorul căruia i se adresează participă la formularea lor. Vizînd conștientizarea principiului elaborării în parteneriat a politicilor publice și promovarea temelor legate de politici culturale în rîndul unui public cît mai larg. Programul s-a implicat în dimensiunea informației, a analizelor și a experienței acumulate pe marginea acestui subiect în țările sud – est Europene, fie prin publicații proprii, fie prin colaborarea cu revistele culturale din țările respective. Contrafort – ul din septebrie – octombrie 2014, anunță cea de-a patra întîlnire a scriitorilor români din întreaga lume, la care au participat 150 de scriitori printre care o importantă delegație din Basarabia. Întîlnirea a avut o temă principală de dezbatere situată sub semnul interogației “Literatura română, unde ne aflăm?” Două idei, care pot fi și soluții pentru o schimbare înspre bine a situației:

crearea Centrelor Culturale Românești în mai multe țări Europene și în lume conduse de tineri promovînd cultura neamului;

conceperea și finanțarea unui program de traduceri a celor mai valoroase cărți din literatura română contemporană în limbi de mare circulație.

În editorialul din septembrie – octombrie 2014, V. Ciobanu, în lucrarea sa “Despre „ Vocile” scriitorului ” anunță despre dimensiunea esențială a scriiturii relevată în cartea lui Vladimir Beșleagă „ Voci sau dublu suicid din Zona Lacurilor” astfel făcînd cunoscut fenomenul Beșleagă în complexitatea lui. Problema nu este dacă se citește ci; a subliniat Manolescu, ce anume se citește și dacă ceea ce se citește se înțelege?

Publicul de literatură s-a subțiat în ultimii ani, lectura este dezavantajată de televiziune, nu mai apar cronici de carte a criticului literar, care scrie profesionist în reviste de specialitate a devenit o meserie mai puțin întrebată.

În Republica Moldova situația cărți este radical diferită. La noi se produce o înstrăinare progresivă a publicului de literatură. Trăim în paradox uluitor dacă înainte de 1989, în Basarabia nu găseai cărți românești, dar era o foame uriașă de literatură, azi, în Chișinău, librăriile sunt bine aprovizionate cu carte adusă de peste Prut, dar… lipsesc cititorii. Presa cotidiană nu oferă spații prezentărilor de carte. Nu avem un săptămînal de tiraj care să promoveze literatura și dezbaterile de idei. Revistele literare se zbat la limita supraviețuirii. Periodicitatea scăzută și aria de impact redus nu le permit să influențeze conștiințele. Ziarele neapărat “democratice și naționale”, nu au rubrică de comentarii rezervate scriitorilor (cu excepția Jurnal de Chișinău). Despre literatura română din Basarabia, victima unui dublu handicap, se știe și mai puțin și acasă și în străinătate. O interesantă tentativă de dezbatere estetică prilejuită de apariția celor 12 volume ale antologiei literatura din Basarabia în secolul XX, cu diversitatea punctelor de vedere pe care le suscită.

Atunci cînd rezistența la cultură răbufnește din mijlocul celor care sunt chemați să dureze și să persuadeze prin cultură, esența unei comunități ca a noastră nu trebuie să mai mire pe nimeni.

Problemele reliefate în paginile revistei Contrafort aparțin unui spectru de elită, deoarece clasificarea lor deține întotdeauna rangul cultural care este mereu contemplat de cititor. În evoluția problematică a subiectelor propuse se observă o adîncă tendință spre remodelarea omului de cultură. Astfel, poezia, proza și materialele care nasc idei culturale mai distinse au fost și sunt arcul lui Noe pentru dușmanii acestor interese.

Contrafortul înalță faptele de cultură, le descoperă, adună și păstrează, apoi contopindu-le într-un cadru național, ele devin dăinuiri… Cultura văzută de ziarul Contrafort devine o cultură excelentă, adică acea limitație care nu limitează, care caută putere prin coborîrea sa în timpul lucrărilor “sensibile”. Publicația menționată mai sus îl determină pe cititor să vadă liber dispariția rușinei omului de cultură față de valorile spirituale. Astfel, cultura devine una completă…

În condițiile actuale, cultura trebuie să recunoască un adevăr incontestabil: drumul direct către consumatorul de cultură se construiește prin semnalul pe care-l dă presa scrisă. Fenomenul cultural artistic presupune totalitatea actelor culturale finalizate printr-o operă sau mai multe ce ajung la consumator în mod direct sau prin informația presei scrise. El reprezintă apariția, expunerea sau desfășurarea unei acțiuni în scop cultural, educativ sau de cunoaștere. Daniel Mernet, unul din cercetătorii fenomenului cultural artistic, susține că, pentru a înțelege marile fenomene culturale ale unei epoci este necesar să fie bine pătrunsă ambianța presei scrise, pentru că ea este determinată prin mii de fenomene artistice.

Din păcate, însă, în Republica Moldova cultura este domeniul cel mai slab reflectat. Aici, nu doar mass-media se face principalul vinovat. Vine, revine

celui care creează actul cultural și produsul cultural. Asistăm, de fapt, la o discrepanță dramatică între gradul de dezvoltare a unui sistem prin care produsele culturale sunt evaluate. Ierarhizate și difuzate.

Cultura rămîne mereu la urmă și va rămîne mereu, atîta timp cît oamenii de cultură nu vor conștientiza potențialul de informație al culturii. Spre regret, în presa de la noi, evenimentele culturale – cărți, spectacole, expoziții, festivaluri, premiere, etc. – sunt prezentate laconic în fraze stereotipe cu minime sau nulă relevanță. În definitiv, viața culturală este atît de tumultuoasă, spectaculoasă și generatoare de tensiuni benefice, încît poate fi considerată în aceste vremuri turbulente singurul refugiu spiritual. Astăzi, poate mai mult ca niciodată se impune revitalizarea valorilor autentice și crearea de no valori.

2.2. Modalitățile de reflectare a problematicii culturii

în presa națională de specialitate

Presa scrisă constituie stîlpul de bază, unde existența este profund criticată, contemplată în mai multe ipostaze, astfel, creîndu-se ideea că anume ea rămîne a fi focarul tuturor concepțiilor “fragede”. Presa scrisă mai poate fi considerată o evoluție socială grandioasă, menită pentru a-l determina pe individ să aleagă mereu adevărul, echilibrul și demnitatea. Prin urmare, universul ei contribuie la crearea spațiului informațional, care permite societății să asigure existența întregii umanități prin selectarea și difuzarea informației, utilizarea ei în scopuri critico-constructive.

Analizîndu-i esența, putem afirma că presa de acum tinde să fie un apogeu atotputernic de participare a societății la procesul de cercetare a problemelor actuale ale restructurării în domeniul culturii. De asemenea în discutarea deciziilor adoptate și în determinarea căilor de realizare a lor, în exprimarea liberă și neintimidată a opiniei publice. Mass – media își asumă în prezent tot mai îndrăzneț misiunea onorifică, dar și responsabilă a situației existente în țară la momentul actual.

Problematica presei scrise în domeniul culturii este situată la o înălțime instabilă, deoarece evoluția culturii depinde de indivizii societății. Integritatea problematică și tematică a evenimentelor culturale reliefate-n presă nu ating perfecțiunea, fiind că aici se atestă cel mai des spațiul teatral, muzical, socio-cultural, uneori tematica de aniversare etc. Ceea ce-i lipsește presei de cultură este revista ilustrată, unde se pot publica lucruri excepționale, grație cărora cititorul pătrunde mai ușor în interiorul mesajului.

Citind și cercetînd procesul cultural contemporan, ai impresia că ceea ce se creează reprezintă o abstracțiune, o reliefare în mod artificial a unor subtilități ce merită să fie, într-adevăr, percepute. Această remarcă nu se referă la toate publicațiile sau la toate materialele publicate. Contemporanul nostru caută în conținutul presei scrise (tipologia culturală) răspunsuri clare la întrebările care-l frămîntă și care formează în definitiv tumultul intereselor și convingerilor sale. Prezentarea diverselor tematici culturale în presă constituie o viziune amplă despre tot ceea ce se creează în jurul creatorului, care este Omul. Cu cît va fi omul mai informat, mai competent privitor la structura evolutivă a acestui domeniu, cu cît mai bine va percepe el, grație materialelor citite din presă, factorii ce determină succesul colectivului și al lui personal acum și în perspectivă, cu cît el va aduce mai mult folos societății, cu atît eforturile lui vor fi mai eficiente. Societatea noastră a renunțat la multe din valorile moralei regimului totalitarist. Sistemul mass – media din republică a realizat deocamdată însă foarte puțin, pentru a afirma și a echilibra principiile umaniste pe baza cărora urmează să fie ridicat un model de genialitate pentru oamenii de cultură.

Toți cei ce participă la asaltarea și valorificarea sistemului cultural simt potențialul spiritual al unei ideologii noi, vizînd viața și activitatea.

Materialele publicate care vin să generalizeze problematica culturală a presei scrise din țara noastră nu pretind nici de cum de a fi o lucrare care ar realiza definitiv abordarea dată, cuprinzînd toate aspectele ei. Prin urmare, aceste studii efectuate putem să le considerăm schițe ale situațiilor impunînd problematica presei. În continuare voi accentua diferențierea abordării culturii în paginile publicațiilor periodice, precum și voi trata subiectul dat din mai multe aspecte.

Problematica presei scrise contemporane constă din lucruri inedite, dar lipsite de dinamică. Totul se începe de la un fior conceput în tăcere, apoi urmează a fi reprezentată prin cuvîntul – magic, care captează sau ba interesul cititorului. Mass – media constituie un valoros mijloc de difuzare a universului cultural de emancipare a omului contemporan. Aceste deziderate se impun cu iminență în zilele noastre, cînd non – valorile ajung să fie valori, cînd înalta cultură este coborîtă la nivelul legilor comerciale. Cînd interesele pentru semnificații și distracții meschine devin primordiale. Trăsăturile tocmai enumerate, cu mare regret sunt proprii presei din Republica Moldova.

Potrivit jurnalistului Constantin Cheianu, în Moldova funcționează trei moduri de a scrie despre artă și cultură:

unul este cel reprezentat de cîteva publicații de foarte bună ținută intelectuală, al căror cititor – țintă este artistul, omul de artă;

Cel de-al doilea este scrisul academic, profesat de savanți, pentru savanți;

Și cel de-al treilea este practicat în paginile de cultură al ziarelor de “tiraj”, unde fenomenul cultural este abordat într-un mod simplist, superficial și de multe ori agramat.

Clasificarea dată de Cheianu sugerează că, sub aspect cultural, în Republica Moldova depistăm, în esență, două tipuri de presă: presa specializată și presa social –politică (care dedică cîteva rînduri sau pagini de cultură). Presa social – politică este adînc ancorată în viața cotidiană și care pe lîngă evenimentele politice, economice și sociale încearcă să vorbească (uneori reușit, alteori deocheat) și despre cultură. Cultura nu este un subiect obligatoriu pentru ziarele social – politice. Aceasta îi acordează o anumită atenție în dependență de responsabilitățile pe care și le asumă. În această ordine de idei, lucrarea reflectă situația paginilor de cultură din publicațiile social – politice și anume din ziarele Timpul și Jurnal de Chișinău. Fiecare dintre acestea se declară independente…Ceea ce contribuie la formarea aspectului cultural în publicațiile de specialitate precum este Literatura și Arta este faptul că se atestă prezența activă, ba chiar obosită a mai multor jurnaliști, ceea ce face ca săptămînalul să fie mereu activ prin reflectarea lumii culturale din diferite abordări.

Cele mai frecvente teme abordate în perioada septembrie-octombrie-noiembrie sunt: problemele politice, expozițiile, aniversările, lansările de carte, tematica teatrală, muzica. Învățămntul rămîne a fi o treaptă puțin atinsă. În perioada octombrie-noiembrie 2014 este tratată în mod complex problema Dodonismului. La acest capitol sunt inițiate diverse lupte contra vulgarului, proteste și opinii controversate. Problema identității naționale reprezintă pentru publicația respectivă o concepție conflictuală, ceea ce înseamnă pentru reprezentanții ziarului o notă de impulsivitate socială. Articolul lui Mihai Morăraș vizînd “minciuna dodonistă” constituită din promisiuni, istorie, neam, etc. evocă o nemulțumire din partea autorului față de situația paradoxală contemporană. Aceeași problemă este propagată în eseul numit “În mrejele minciunii dodoniste” ce vizează o societate în care moralitatea nu mai este obligatorie. Acest punct este bine atins de autor, dar mai este necesară și susținerea altor persoane, pentru a-i oferi o atmosferă convingătoare.

O altă temă bine definită în același număr, este cea cu Constantin Tănase, unde sunt relevate unele articole referitor la esența operelor precum și a personalităților sale, amintiri despre poet și un moment de regret.

Consider că acest ziar promovează mai bine gama de genuri, deoarece aici este contopită o valoare internă a gîndurilor. Situația presei scrise contemporane valorifică multitudinea de genuri într-o dimensiune foarte delicată: adică ceea ce se realizează, se realizează și-n ochii publicului, dar nu este bazat pe principiile unei concepții bine definite.

Conform studiului enunțat mai sus, problemele despre situația căminelor culturale de la sate, despre ceea ce se inițiază acolo, starea culturală, tradițională a poporului sunt caracterizate într-o formă lipsită de seriozitate. Adică, la moment, ziarele fac referință doar la ceea ce văd și ce li se pare mai atractiv, lăsînd în urmă trecutul. O mare parte a folclorului este limitată, nu se ia în considerație picăturile mitice, fapt ce denotă golul unor atitudini umane. Presa specializată de cultură, comparativ cu cea social – politică are drept obiectiv abordarea cît mai profundă a evenimentelor culturale și difuzarea de valori artistice și estetice. În această categorie se încadrează publicațiile analizate în acest paragraf: Contrafort și Literatura și Arta.

Publicațiile respective apar cu mare dificultate și sunt citite de un public restrîns, în mare parte de oameni de cultură. Presa de acest profil nu aduce profit. Nici nu ar trebui să i se pretindă așa ceva, dar ea este un element constitutiv și un factor catalizator al culturii. Obiectele artistice există în măsura în care sunt “consumate”. De aici și pornește rolul presei de cultură, care există pentru că există cultura și într-o măsură din ce în ce mai mare de la o vreme încoace, cultura există pentru că există încă pusă de cultură, artă și civilizație.

Periodicele culturale au o mare însemnătate pentru cultivarea gustului estetic al oamenilor prin faptul că spun ce se publică, ce se cîntă, ce se joacă în teatre, ce se proiectează în cinematografe, comentînd fenomenele artistice.

Totodată ele orientează publicul spre contactul personal, nemijlocit cu opera de artă (tabloul, muzeul, spectacolul de teatru etc.).

Teoriile estetice susțin că semnificația operelor de artă se “actualizează” doar atunci cînd sunt citite, privite sau ascultate; ele se “nasc” anume în actul receptării. Ele sunt cele ce susțin, difuzează, apreciază și chiar creează valori, opere… într-un cuvînt cultura unui popor.

De fapt, tot ceea ce încearcă oamenii de cultură să creeze, să ne farmece simțurile se înalță pînă la culmile existenței, remodelînd rațiunea. Săptămînalul Literatura și Arta încearcă să îmbine o gamă de genuri, dar oricum nu sunt toate practicate. Sub acest aspect sunt practicate telegramele, scrisorile săptămînii ce vin de la publicul interesat de o problemă, aniversările publicate în fiecare săptămînă, interviul realizat de Raisa Ciobanu, Nina Josan și Elena Tamazlîcaru. Ultimii 7 ani au adus inovații grandioase în această publicație: telegramele sunt afișate într-o nouă formă mai solidă. Eseul de orice natură, articolul de problemă au o valoare supremă aici, fiindcă colaborarea cu o mulțime de oameni de cultură îi oferă publicației existența unui ansamblu de genuri permanent, cuvînt țintă ce aproprie cititorii permanent interesați de ceea ce este scris. Ziarul conține proză, versuri, fotografii, opere ale oamenilor de cultură din Moldova, dar și de peste hotarele ei. În paginile acesteia, cultura pare să se simtă ca “la ea acasă”, un lucru este însă regretabil: săptămînalul devine tot mai politizat, lucru evident în editorialele lui N. Dabija, redactor – șef al ziarului.

Editorialul din orice publicație a lui Nicolae Dabija semnifică o perpetuă luptă cu dușmanul, mizeria, vicleșugul și trădătorii de țară. În fiecare editorial este abordat o nouă temă importantă, care uneori provoacă ciocniri de interese. Schița-portret este utilizată adesea, fiindcă sunt luminate personalitățile de rang înalt care merită cu adevărat atenția publicului.

Conform unui studiu comparativ s-a constatat că ziarul Literatura și Arta deține locul întîi în practicarea celor mai alese genuri publicistico-literare. Cauza fiind încadrarea acestuia în spațiul literar și artistic al evenimentelor naționale.

Studiul revistei Contrafort impune o gamă de genuri, accentuîndu-i culturii esența. Ceea ce este scris în Contrafort caracterizează integritatea unei culturi, bazate pe demnitate, stabilitate și frumos spiritual. Prin urmare, se simte că publicația propagă lumina culturală și-i emană cititorului o stare de analiză profundă. Ceea ce este înălțător, că materialele din ziarul respectiv nu au punct de tangență cu alte publicații contemporane. Titlul, forma și conținutul materialelor sunt create într-un mod specific unor subtilități grandioase. Editorialul mereu este prezent în pagina a doua, a treia a ziarului, clasificîndu-se conform tipologiei lui.

Punctul forte al editorialelor lui Vitalie Ciobanu în pagina ziarului Contrafort constă în faptul că autorul plasează conflictul în interiorul rațiunii, a societății în puterea lui. Adică, nu se simte misterizarea conținutului.

Rolul comparațiilor unui fenomen cu altul foarte detaliat și provocator îi permite publicului – cititor să adopte o nouă atitudine despre subiect.

Un alt gen utilizat este cronica literară concepută de Gh. Chiper, Mircea A. Diaconu și Aliona Grati, care împreună formează universul recenziei. Conform studiului teoretic, cronica literară expusă în pagina ziarului desemnează:

criteriul existențial;

criteriul de gest;

criteriul de valoare.

Aici autorul își construiește atenția asupra unei personalități, evidențiindu-i momentele speciale, fine și miraculoase ale vieții eroului sau a persoanei.

Investigațiile jurnalistice sunt prezente în numerele ziarului din septembrie-octombrie, unde autorul Vitalie Ciobanu tratează niște idei pline de susur spiritual.

Tipul de analiză (de interpretare) ce se definește a fi această investigație oferă cititorului o notă de pătrundere în neant. Pe lîngă acestea se manifestă și spiritul de acțiune al investigațiilor respective, deoarece este centrată și o fotografie a evenimentului. Informația adusă cititorului reprezintă o modelare perfectă a evoluției procesului discutat, astfel se creează ideea că toată intensitatea informației rezidă în a-l influența pe public să rămînă constant, surprinzător. Monologul autorului este bine definit, deoarece se evidențiază atitudinea lui față de ceea ce se întîmplă.

Realizarea interviului bazat pe o tematică teatrală sau de învățămînt cu personalități „stridente” rațional ridică potențialul cultural al publicației, deoarece astfel este evocat un spectru deosebit al culturii: particularitatea realității contopită cu cea a individului. Întrebările jurnalistului adresate intervievatului conțin un farmec, o aprobare, ceva ce te alintă în mod nefiresc, capabile de a-l determina pe intervievat să-și dezlege viața prin cuvînt, exteriorizîndu-și emoția, sentimentul, concepția. Interogația lui V. Gîrneț implementează un sentiment de atașare spirituală față de patrie, redînd adevărata fațetă a autorului pentru problema expusă.

La fel în paginile ziarului Contrafort mai este utilizat și eseul, gen care cuprinde lumini raționale, senzaționale.

În presa specializată problematica vieții culturale este reflectată oarecum haotic, doar cu ocazia unor evenimente șocante care să suscite un interes deosebit ce se reduce în deosebi la informații, cronici mici sau o îmbinare a acestor genuri.

Dacă cititorul nostru ar vrea să fie la curent cu viața culturală, cu evenimentele ei de vîrf, dar și cu cele curente ar trebui să se aboneze la toate edițiile periodice care se editează la noi și tot nu ar reuși să-și dea seama ce se întîmplă în spațiul cultural din țară. Analizînd mai atent evoluția problematicii culturale s-a văzut că în logica informației ușor de rumegat despre cultură a materialelor anecdotizate, cu fraze simple, dar seducătoare se instalează o confuzie a genurilor și ceea ce este mai trist, este ușor ocolită cultura națională.

În urma unei cercetări sumare a presei specializate și a celei social – politice constatăm că presa culturală nu este atît de receptivă la evenimente, precum edițiile social – politice. Presa de cultură își focalizează atenția asupra memoriei. Discursul mediatic operează cu problematici, ierarhii tematice, actualizează fenomene istorice. Informația curentă este oarecum selectată. Ceea ce-i lipsește presei de cultură și edițiilor de cultură cu rare excepții, ține de absența materialelor din alte orașe și centre culturale ale republicii. Ce se întîmplă, de exemplu, la Cahul sau la Bălți unde avem două teatre? Ce se întîmplă la Ceadîr Lunga, unde-și desfășoară activitatea Teatrul Național Găgăuz, Mihail Ciakir? Din alte surse decît presa aflăm că acolo au loc premiere, se organizează expoziții ale meșterilor populari, festivaluri ale dansurilor populare.

Pentru a găsi argumentare la aceste momente retorice, voi analiza un studiu de caz a evoluției presei de specialitate națională. Căci ceea ce se numește cultură la noi în țară este cu totul diferit decît ceea ce ne imaginăm. Adică pentru a ne cristaliza rațiunea în domeniul cultural avem nevoie de o lumină interioară care să ne trezească la realitate…

Concluzie

Mass-media nu este doar o „oglindă” a societății, ea are și puterea de a direcționa această societate. În timp ce producțiile media reflectă diferit și tendențios problema culturii, în conținutul mediatic se constată un dezechilibru între cultură și societate atât ca pondere, cât și ca tematici.

Mass-media autohtonă nu oferă o imagine echilibrată a culturii, a implicării și contribuțiilor acesteia în viața publică și privată. Produsele mediatice cu referire la cultură deseori prezintă o imagine degradantă și negativă a acesteia, ceea ce prejudiciază imaginea societății, cauzează repercusiuni grave asupra felului în care acestea se auto și hetero-evaluează și în care este percepute de către cetățeni. Mai mult decât atât, produsele media pornografice, violente și umilitoare, de asemenea, afectează negativ participarea lor în societate.

Aproape toate produsele mediatice, atât naționale, cât și locale cel mai frecvent, oferă următorul tablou:

1. Zonele de „expertiză” ale culturii sunt: educația, familia, învățământul, asistența socială și sănătatea, produsele de îngrijire, vestimentația, precum și „expertiza” absolută în ceea ce privește: sportul, politica, distracțiile, tehnica, banii.

Numărul de interviuri cu persoane lidere de opinie din societatea civilă, din domeniile economic, social este, de asemenea, destul de mic, iar prezența de conținut a culturii în legătură cu o problemă sau alta se limiteze la calitatea științei.

Ca actori ai știrii, surse și experți, persoanele sunt sistematic subreprezentate, pe de o parte din cauza culturii, iar pe de alta parte, din cauza lipsei de reprezentativitate în politică, economie etc. Culturile din știri sunt fie exemple anonime ale unui public neinformat.

Mass-media creează o anumită imagine a culturii, fie prin folosirea ei ca subiect activ sau pasiv al știrii, fie prin utilizarea pozitivă ori negativă a imaginii acesteia, fie prin asocierea elementelor de cultură cu anumite practici sau prejudecăți.

Analiza mass-mediei scrise din Republica Moldova prezintă un raport extrem de de-balansat a imaginii culturii în paginile publicațiilor autohtone, atât la nivel calitativ, cât și la nivel cantitativ. Toate analizele de conținut a presei scrise autohtone confirmă vizibilitatea culturii ca factor negativ dar invizibilitatea ca actor al știrilor calitative.

Individul și comunitatea se identifica cu ceea ce se povestește despre ei. Or, în construirea identității minoritare, inferiorizate în raport cu majoritatea, mass-media joacă un rol esențial prin difuzarea reprezentărilor sociale ca instrument de categorizare a persoanelor și comportamentelor.

Irina Stănciugelu spune în studiul pe care îl face că, din momentul în care mass-media nu mai este considerată „oglinda” realității, ci construcția socială a acesteia, trebuie să pledeze:

– fie pentru o relatare neutră, imparțială

– fie pentru echilibru între culturi

– fie pentru relațiile culturale – publice și private

– fie pentru conștientizarea culturii sociale: ceea ce contează drept adevăr într-o situație dată este determinat de cei care au puterea de a defini realitatea.

În societatea contemporană, a exploziei comunicării, mass media joacă un rol esențial în formarea imaginilor publice, a interacțiunilor particulare, menținând sau schimbând reguli, reprezentări, stiluri de viață, presupoziții ideologice. Mass-media are “mandatul” și competența să promoveze principiile culturale și să dezrădăcineze stereotipurile de incultură existente. De aceea, este vital sa sensibilizăm opinia publică și designerii politici asupra stereotipurilor, distorsiunilor și prejudecăților din universul mediatic.

Reieșind din datele analizei cantitative și calitative realizate pe mai multe ziare din Republica Moldova ( „Literatura și Arta”, și„Contrafort” ), dar și din cercetările anterioare asupra componentei

culturale din presă și a tendințelor pe care le-am atestat, consider că media scrisă este capabilă și chiar datoare să-și revizuiască politica redacțională în ceea ce privește reflectarea echitabilă a prezenței și contribuției fiecărui gen uman în societate.

Prin reflectarea meterialelor presa scrisă de specialitate precum Literatura și Arta sau Contrafort educă publicul său într-un mod plăcut, constructiv dar totuși insuficiența informațională duce la prăbușiri masive a consistenței educaționale formată la nivel de cititor.

Rolul presei, ca unul din mijloacele de informare în masă, este esențial în formarea imaginii asupra realităților sociale noi, acesta este un rol pe care îl îndeplinește parțial dal efectiv. Prin utilizarea în continuare a unui discurs conservator, în conștiința publică se perpetuează modele deformate de reprezentare a culturii, precum ar fi cel al masculinității raționale și feminității emoționale care derulează activități pe potrivă.

În urma analizei am constatat că presa de specialitate oglindeaște mai frecvent cazuri și situații care țin de condiția culturii în societate. Ea ar putea să contribuie la punerea în discuție a chestiunilor respective pe agenda publică, pentru a le combate și preveni.

Problematica culturii în presa scrisă trebuie conștientizată/asumată nu numai la polul emisiv al informației, ci și

la cel al receptării. Subiecții comunicatori reușesc să-i sensibilizeze pe consumatorii media, bărbați și femei, numai în cazul în care vor fi valorificate experiențele și potențialul profesional al ambelor categorii sociale. Acest deziderat derivă din însăși esența sistemului politic democratic, care trebuie să aibă un echilibru cultural, pentru a fi cu adevărat reprezentativ la toate nivelele vieții publice.

Presa scrisă – cea mai sensibilă la oscilațiile pieței economice – nu va putea evita dependența ei de grupurile de interes și din aceasta perspectivă libertatea presei rămâne de domeniul viitorului societății moldovenești. Cu atât mai mult, cu cât statul este reticent în ceea ce privește crearea condițiilor adecvate, pentru a-i da presei o șansă de dezvoltare normală. Deocamdată, clasa politica din Republica Moldova este interesată să nu existe presă liberă, să nu existe o a patra putere în societate și nu recunoaște că anume aceasta este condiția principală și indispensabilă a dezvoltării democrației într-un stat în tranziție.

Privind situația din punct de vedere economic putem constata că nivelul culturii în presa scrisă depinde în mare măsură de susținerea de care dă dovadă statul Republicii Moldova.

Bibliografie

1. Adrian Dinu Rachieru, „Globalizare și cultură media”, Iași 2003

2.Bertrand Claude- Jean , ” O introducere în presa scrisă și vorbită”, Ed. Polirom, 2001

3. Bondrea Aurelian, ”Sociologia culturii ”, Ed. Fundației „România de Mîine”, București , 1993

4. Breban Nicolae,” Riscul de cultură”, Ed. Polirom,Iași 1997

5. Ciobanu-Băcanu Maria,” Cultură și valori în perioada de tranziție”, Ed. Economică, București 1994

6.Constantinescu Mihai , ” Cultura divertismentului” București 200129.Costin Cornelia, ” Politicile culturale și calitatea vieții ” Editura de Vest, Timișoara, 1996

7.Costin Cornelia, ” Politicile culturale și calitatea vieții ” Editura de Vest, Timișoara, 1996 Costin 8. 8.Cornelia, ”Politicile culturale și calitatea vieții”, Editura de Vest, București, 1996

9. David Randall, ” Jurnalistul Universal”, Ed. Polirom Iași 1998

10. Dîmba Ovidiu, „ Istoria culturii și civilizației”, București 1997

11.Doru Pop, „ Mass- media și democrația”, Polirom 2001.

12.Dumitru Salade, ” Educație și personalitate”, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1995. Frigoiu 13.Nicolae, Industrie culturală și cultură de masă, – București: Editura Politică, 1989

14. Georgeta Stepanov,” Introducere în studiul jurnalismului”, Ed.USM, Chisșinău 2012 Georgiu 15.Grigore, Filozofia culturii, – București: Editura S.N.S. P.A., 2000

16.Hermet Guy, Cultură și democrație – Tîrgoviște: Editura Pandora, 2002

17. Ioan Drăgan, ” Paradigme ale comunicării de masă”, Casa de editură și presă Șansa SRL, București, 1996

18. Ion Albulescu, ”Educația și Mass-media” , Ed. Dacia , Cluj-Napoca 2003

19. Ion Albulescu, ” Educația și mass-media/ comunicare și învățare în societatea informațională”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003.

20.Lull James, Mass-media, comunicare, cultură/ trad. Mihnea Columbeanu, – Oradea: Imprimeria de Vest, 1999

21.Lyon David, ” The information society”, Polity Press, Londra 1991

22.Maria Palicica ” Presa scrisă și lecția”, Ed. MIRTON, Timișoara 2006

23. Marian Petcu, ” Sociologia mass-media”, ed Dacia, 2002

24. Mass-media: buletin analitic/ Centrul Independent de Jurnalism – Chișinău, 1998 – 2014

25. Mihai Coman , ” Introducere în sistemul mass-media”, Iași, Polirom 1997

26.Miruna Runcan , ”Legislație și etică pentru jurnaliști”, Ed. Dacia, Cluj-Napoca,2002

27. Moraru Violeta, ” Dezvoltarea mass-media din Republica Moldova”

28.Petcu Marian, ”Puterea și cultura: o istorie a cenzurii ” – Iași: Polirom, 1999

29. Prutean George, ” Presă, cultură, limbaj”, Chișinău 2011

30. Revista Contrafort, Chișinău 2014

31. Rîmbu Nicolae, ”Filozofia valorilor” – București: Editura Didactică și Pedagogică, 1997

32. Septimiu Chelcea , ” Personalitate și societate în tranziție”, Ed. Știință & Tehnică, București 1994 33.Stanciu Stoian, ” Educație și societate”, Ed. Politică, București, 1971,

34. Tofller Alvin, ”Consumatorii de cultură ”– București: Antet, 1997

35. Uscățescu George, ”Ontologia culturii ”– București: Editura Științifică și Enciclopedică, 1987 36.V.Spinei, G.Susorence, „ Mass-media și legislația”

37. Ziarul ,Literatura și Arta,Chișinău 2014