Problematica Bolilor cu Transmitere Sexuala
CUPRINS
CAPITOLUL I – ASPECTE SPECIFICE ÎN CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICĂ
Consilierea psohopedagogică/educaționala- delimitări conceptuale……………………………..2
Principii si obiective ale consilierii psihopedagogice…………………………………………………5
Factori implicați in procesul de consiliere psihopedagogică……………………………………..10
1.3.1 Familia…………………………………………………………………………………………………..10
1.3.2 Școala……………………………………………………………………………………………………19
1.3.3 Servicii specializate…………………………………………………………………………………22
1.4 Metode si tehnici de consiliere psihopedagogică………………………………………………………23
1.5 Elemente de etica si deontologie privind profesia de consilier școlar…………………………29
1.5.1 Cadrul moral de exercitare a profesiunii…………………………………………………….29
1.5.2 Atitudini si aptitudini ale consilierului scolar……………………………………………..31
CAPITOLUL II – PROBLEMATICA BOLILOR CU TRANSMITERE SEXUALĂ (BTS)
2.1 Introducere………………………………………………………………………………………………………….32
2.2 Adolescența și educucația sexuală………………………………………………………………………….32
2.3 Generalităti privind aparatul genital și afecțiunile sale………………………………………………34
2.4 Principalele boli cu transmitere sexuală ………………………………………………………………….37
2.4.1 Sifilisul………………………………………………………………………………………………….37
2.4.2 Gonoreea………………………………………………………………………………………………..39
2.4.3 Herpesul vaginal……………………………………………………………………………………..40
2.4.4 Infecția cu HIV (SIDA, AIDS)………………………………………………………………41
2.4.5 Candidozele uro-genitale……………………………………………………………..46
2.4.6 Hepatita epidemică……………………………………………………………………..47
2.4.7 Șancrul moale……………………………………………………………………………..47
2.5 Prevenirea bolilor cu transmitere sexuală………………………………………………………………..48
CAPITOLUL III –MODALITĂȚI DE INTERVENȚIE PENTRU PREVENIREA BTS.
3.1. Ipoteza cercetării………………………………………………………………………………….51
3.2 Obiectivele cercetării………………………………………………………………………………….51
3.3 Desccrierea lotului de subiecți…………………………………………………………………………51
Metode de cercetare……………………………………………………………………………….52
3.5. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor cercetării………………………………………………53
CAPITOLUL I
ASPECTE SPECIFICE ÎN CONSILIEREA PSIHOPEDAGOGICA
1.1 Consilierea psihologică/educationala delimitări conceptuale
“Creșterea numărului de eșecuri și abandonuri școlare, de comportamente delicvente sau nesănătoase, de tulburări emoționale în rândul elevilor, reprezintă indicatori ai faptului că școala trebuie să facă mult mai mult în această direcție. Pentru a răspunde acestor nevoi reale, Ministerul Educației și Cercetării propune prin noul Curriculum Național introducerea disciplinei opționale, Consilierea și Orientarea, pentru toate cele trei nivele de școlarizare: primar, gimnazial și liceal. Noua disciplină vine în întâmpinarea nevoilor fundamentale ale oricărui copil și adolescent: cunoașterea de sine și respectul de sine, de a comunica și a se relaționa armonios cu ceilalți, de a poseda tehnici de învățare eficientă și creativă, de luare de decizii și rezolvare de probleme, de a rezista presiunilor negative ale grupului. Formarea unui stil de viață sănătos, integrarea sexualității în maturarea emoțională, controlul stresului, dobândirea de repere în orientarea școlară și profesională sunt condiții esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a personalității elevului.” (A.Băban, 2001)
„Consilierea educațională poate fi definită ca o relație interumană de asistența și suport dintre persoana specializată în psihologia și consilierea educațională (profesor) și grupul de elevi în scopul dezvoltării personale și prevenției situațiilor problematice și de criză.” (A.Băban, 2001)
Ea oferă repere pentru sănătatea mentală, psiho-emoțională, socială, fizică, spirituală a copiilor și a adolescenților.
Consilierea educațională are două dimensiuni (I. Dumitru, 2008)
a) cea psihologică – urmărește adaptarea optimă și congruența între cogniții, emoții,
atitudini și comportamente proprii;
b) cea pedagogică sau educațională – urmărește provocarea schimbărilor
voluntare în cognițiile, atitudinile și comportamentele oamenilor prin antrenarea lor
în activități educativ-formative specifice; această componentă este prezentă în orice
tip de consiliere.
Trăsăturile definitorii ale consilierii educaționale sunt următoarele (P.M.Sanborn, A. Băban, I. Al. Dumitru, Gh. Tomșa, I.Dafinoiu, I.Holdevici ș.a.):
– este un proces de dezvoltare personală, profesională și socială a persoanei;
– urmărește valorificarea capacităților și disponibilităților individuale ale persoanei;
– facilitează învățarea unor abilități și deprinderi care să permită adaptarea la
solicitările realității; sarcina consilierii educaționale nu este aceea de a instrui, ci de a
oferi un demers educativ-formativ specific, centrat pe elev;
– are un rol proactiv : oferă soluții, construiește proiecte de dezvoltare personală sau socio-profesională;
– conduce la optimizarea relației pedagogice ;
– implică responsabilitatea consilierului atât față de cel consiliat cât și față de școală.
Prevenția este o caracteristica importanta a consilierii. Ea faciliteaza dezvoltarea si functionarea bio-psiho-sociala normala a persoanei. Astfel, problemele de comunicare, de comportament, de adaptare scolara, de sanatate fizica, emotionala si mentala etc. pot fi impiedecate.
În lucrarea “Consiliere educațională”, Adriana Băban încearcă o comparație între consilierea educațională și cea psihologică :
1.2 Principii si obiective ale consilierii psihopedagogice
Inspiratia umanista a ajutat la construirea principiilor consilierii psihopedagogice. Principalele valori ale teoriei si practicii umaniste sunt reprezentate de exprimarea persoanei, experienta acesteia, alegerea, creativitatea, valorizarea, liertatea, demnitatea si calitatea umana.
„Fiinta umana are capacitatea latenta, daca nu se manifesta, de a se intelege pe ea insasi si de a-si rezolva problemele adecvat. Exercitarea acestei capacitati reclama, insa, un context relational pozitiv, lipsit de amenintare sau sfidare. In lipsa acestui cadru social, persoana functioneaza neadecvat. Ca urmare, manifestarea capacitatii de intelegere a propriilor resurse cognitive, afectiv-emotionale, atitudinale se realizeaza cel mai bine in cadrul cald oferit de relatia de consiliere. Scopul este acela de a ajuta persoana sa se autoevalueze realist, sa comunice liber, autentic.” (Moraru, 2013)
Din citatul de mai sus rezulta ca principiile care guverneaza consilierea psihopedagogica sunt urmatoarele:
1.Principiul unicitații persoanei – precizează necesitatea că în procesul de consiliere psihopedagogică, clientul să fie acceptat necondiționat ca persoana unică, valoroasă, cu disponibilități, interese, aspirații, valori, comportamente, idealuri proprii.
Se subînțelege de aici că, profesorul-consilier nu judecă, nu interpretează, nu condamna, ci construiește un mediu cald, pozitiv, înțelegător, deschis, propice experimentării propriei unicități a elevului, indiferent cărui grup social, rasă, sex, religie ar aparține acesta. Toate aceste disponibilitați trebuie sa fie autentice.
„ Acceptarea necondiționată este premisa fundamentală a procesului de dezvoltare personală si de optimizare a funcționării persoanei.” A. Băban (2001)
A considera că o persoană este diferită de ceilalți prin credințele, sentimentele, atitudinile sale, înseamnă a o accepta.
2.Principiul responsabilitații propriilor decizii – este reprezentat de faptul că, consilierul informeză elevul cu privire la succesul, respectiv eșecul acțiunilor întreprinse, care depind de implicarea sau nonimplicarea în propria formare si dezvoltare. Problemele sunt gândite împreună!
I. Holdevici spune ca, consilierul este un fel de catalizator. În acest sens, relația de consiliere este încarcată afectiv, cei doi parteneri încercând să comunice sincer și deschis.
„Profesorul-consilier nu va oferi sfaturi, nu va lua decizii în locul elevului, nu va rezolva problemele acestuia, ci va oferi posibilitatea afimarii libertății de opțiune a elevului.”(Moraru, 2013)
3.Principiul permisivitații relației de consiliere – presupune neîngrădirea de către consilier a libertății clientului de a avea propriile opinii, convingeri, atitudini.
Profesorul-consilier va încerca să dezvolte o relație pozitivă cu elevii. Pentru că „bunatatea este lucrul cel mai de căpetenie, poate este lucrul cel mai valoros din câte poate realiza omul în lumea aceasta” (Arhim. Teofil Părăian)
„Consilierea psihopedagogică are drept obiectiv în școală dezvoltarea unui sistem coerent de scopuri în viață și întărirea comportamentului intențional. O persoană orientată spre scop este capabilă să pună în acțiune modele alternative de comportament, să abordeze problemele de viață din perspective diferite, dar fără a se cantona rigid în anumite situații prefabricate”( Ghe. Tomșa, Consilierea și orientarea în școală, Casa de editură Viața Românească, București, 1999, p.83)
Când vorbim de consilierea educațională ne referim și la relația interumană de asistență și suport dintre persoana specializată în psihologia și consilierea educațională și grupul de elevi, unde scopul este „funcționarea biopsihosocială optimă a persoanei / grupului ” (Băban, 2001)
În zilele noastre rolul profesorului nu se limitează doar la transmiterea unor cunoștințe. Profesorul are și rol de consilier deoarece el poate fi un bun observator al comportamentului elevilor, un îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora.Consilierea educațională se face în clasă (la ora de consiliere sau la orice altă oră) atunci când se realizează dezvoltarea abilităților de autocunoaștere, a abilităților de relaționare interpersonală sau a stilului de învățare. Obiectul consilierii educaționale îl constituie orientarea școlară și profesională și fenomene educaționale precum absenteismul, agresivitatea, relațiile deficitare între elevi-profesori, elevi-elevi.
Funcționarea biopsihosocială optimă poate fi atinsă prin realizarea următoarelor obiective:
1.Promovarea sănătații și a stării de bine, a funcționării optime din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoțional, social și spiritual.
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.
Activitatea de consiliere nu rezolvă independent dezvoltarea și menținerea stării de bine, ci împreună cu alți fac un bun observator al comportamentului elevilor, un îndrumător persuasiv și un sfătuitor al acestora.Consilierea educațională se face în clasă (la ora de consiliere sau la orice altă oră) atunci când se realizează dezvoltarea abilităților de autocunoaștere, a abilităților de relaționare interpersonală sau a stilului de învățare. Obiectul consilierii educaționale îl constituie orientarea școlară și profesională și fenomene educaționale precum absenteismul, agresivitatea, relațiile deficitare între elevi-profesori, elevi-elevi.
Funcționarea biopsihosocială optimă poate fi atinsă prin realizarea următoarelor obiective:
1.Promovarea sănătații și a stării de bine, a funcționării optime din punct de vedere somatic, fiziologic, mental, emoțional, social și spiritual.
Organizația Mondială a Sănătății a propus în 1946 definiția următoare: „Sănătatea este o stare pe deplin favorabilă atât fizic, mintal cât și social, și nu doar absența bolilor sau a infirmităților”. Mai târziu a fost inclusă în această definiție și „capacitatea de a duce o viață productivă social și economic”.
Activitatea de consiliere nu rezolvă independent dezvoltarea și menținerea stării de bine, ci împreună cu alți factori cum ar fi: familia, școala, alte medii educaționale care condiționează acest proces. Din păcate se constată că nu de puține ori, familia și școala perturbează încrederea în sine a elevilor, restrângând autonomia și independența lor, supralicitează eficiența competițională în defavoarea cooperării și colaborării, induc percepții eronate asupra lumii și a vieții. Tendința școlii de a se focaliza în special pe latura intelectuală a educației și pe atingerea unor performanțe superioare pe aceste directive, excluzând nevoile emoționale și sociale ale elevilor, nu face decât să accentueze riscul perturbării stării de bine a acestora.
2.Dezvoltarea personală implică cunoaștere de sine, cristalizarea imaginii de sine pozitive, creșterea responsabilității personale față de sine/ceilalți, creșterea capacității de decizie responsabilă, relaționare interpersonală armonioasă, controlul stresului și păstrarea echilibrului în situațiile de eșec și de succes, creșterea rezistenței la frustrare, autoevaluare realistă, autoanaliza erorilor, eșecurilor, asumarea riscurilor, stăpânirea situațiilor de incertitudine, tehnici de învățare eficiente, atitudini creative, opțiuni vocaționale realiste, elaborarea unor soluții alternative.
3.Prevenția dispoziției afective negative, a neîncrederii în sine, a comportamentelor
de risc, a conflictelor interpersonale, a dificultăților de învățare, a dezadaptării
sociale, a disfuncțiilor psihosomatice, a situațiilor de criză.
Pe ramura de învățământ putem să ne oprim și asupra obiectivelor cadru, putem întocmi o listă de valori și atitudini, acestea putând asigura succesul activității consilierului școlar.
Obiectivele cadru ale ariei curriculare „Consiliere și orientare”:
Dezvoltarea capacității de autocunoaștere și a atitudinii pozitive față de sine
Dezvoltarea abilităților de interrelaționare în contexte variate
Dezvoltarea abilităților de utilizare a informațiilor în procesul de învățare
Dobândirea abilităților de explorare și planificare a carierei
Exersarea abilităților de management al unui stil de viață de calitate
Autocunoaștere și dezvoltare personală – presupune formarea conceptului de sine (Self-concept) care cuprinde totalitatea ideilor și sentimentelor pe care o persoană le are despre ea însăși.Conceptul de sine are două aspecte: imaginea de sine și stima de sine.
Imaginea de sine (Self-image) reprezintă părerile despre calitățile și defectele pe care le avem – sau credem că le avem (de ex. o adolescentă se poate considera fiică ascultătoare, studentă bună, prietenă fidelă, talentată la desen etc.).
Stima de sine (Self-esteem) reprezintă modul în care ne autoapreciem, cum ne evalăm în raport cu propriile noastre așteptări și așteptările celorlalți.
Imaginea de sine și stima de sine se formează începând cu primii ani de viață.
Formarea unei imagini de sine realiste și a unei stime de sine ridicate depinde în primul rând de atitudinea celor din jur, în special a părinților, fraților, prietenilor, cadrelor didactice.
Ei sunt cei care prin cuvintele, comportamentele, reacțiile lor ne oferă o “oglindă”, în care se reflectă comportamentele noastre și prin intermediul căreia începem să ne construim propria imagine.
Autocunoașterea se poate îmbunătăți prin formarea obișnuinței de a ne observa
comportamentele, modalitatea de a interacționa cu cei din jur, de a acționa și de a reacționa în diferite situații. De asemenea este important să ne dezvoltăm capacitatea de a ne conștientiza propriile gânduri, emoții, sentimente, motivații. Nu trebuie să neglijăm importanța informațiilor verbale și nonverbale primite de la cei din jur, și mai ales importanța opiniilor persoanelor semnificative pentru noi (prieteni, membrii familiei etc.).
Autocunoașterea se desfașoară prin autoevaluare care cuprinde recunoașterea de :interese, puncte tari, puncte slabe, caracteristici personale.
Comunicare și abilități sociale – este cea mai uzuală formă de interacțiune socială.
Abilitățile de comunicare sunt importante pentru inițierea și menținerea relațiilor cu ceilalți. Modul de comunicare are impact atât asupra relațiilor cotidiene cât și asupra procesului de construcție și dezvoltare a carierei. Deprinderile sociale insuficient dezvoltate sunt asociate cu performanțele academice scăzute, probleme emoționale și comportamentale, dificultăți de adaptare socială.
Comunicarea implică din partea elevului responsabilitate individuală și socială în școală, în familie și în comunitate.
Calitatea comunicării este dată de prejudecățile și stereotipurile pe care le are elevul.
Calitatea stilului de viață
Stilul de viață se referă la toate deciziile (bune sau rele), precum și la toate acțiunile voluntare ce au influență asupra stării de sănătate. “Stilul de viață sănătos joacă un rol esențial în promovarea și menținerea sănătății și prevenirea îmbolnăvirilor” (A. Băban, Cosiliere educațională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenție și consiliere, Ed. S.C. Psinet SRL, Cluj-Napoca, 2003, p.115 )susține Adriana Băban.
Specialiștii spun că pentru a ne menține starea de sănătate și pentru a preveni îmbolnăvirile trebuie să renunțăm la comportamentele de risc pentru sănătate. Aceștia ne recomandă un set de comportamente protectoare pentru sănătate:
-să respectăm programul de somn (minim 7 ore);
-să nu sărim peste micul dejun;
-să ne controlăm greutatea și s-o păstrăm în limite normale;
-să evităm fumatul, chiar și pe cel pasiv.
-să consumăm alcool ocazional;
-să evităm consumul excesiv de dulciuri, sare, grăsimi animale;
-să facem cât mai multă mișcare.
1.3.Factori implicați in procesul de consiliere psihopedagogica
Pentru a fi eficientă consilierea psihopedagogică este important să se realizeze o interacțiune și colaborare între familie, școală, servicii personalizate și mass-media etc.
1.3.1 Familia
Familia constituie factorul principal al formării și socializării copilului. În principal, aici se satisfac nevoiele sale bio-psiho-sociale și spirituale. Pentru copii, părinții, sunt cea mai puternică sursa de învățare, de sprijin afectiv și securitate.
Condițiile economice, materiale, culturale, educaționale, comportamentale ale membrilor familiei sunt capabile să modifice climatul mediului familial.
Pentru copil familia poate fi „ un factor al dezvoltarii personalității, un model de imitat, un refugiu permisiv sau, din contră, un câmp de confruntari, o zonă a dogmatismului agresiv, a inflezibilității și autoritarismului”(Jidgău,2001,p.174)
Pentru identificarea caracteristicilor mediului familial, se poate utiliza Chestionarul adresat parinților (MECT, Consilierea în grădiniță…start pentru viață, 2008,p. 78)
1.Care este gradul de rudenie cu copilul?
Din câte persoane este formată familia dumneavoastră?
Al câtelea este copilul in ordinea nașterilor?
Vă rugăm să ne oferiți câteva informații despre fiecare membru al familiei dumneavoastră, în funcție de gradul de rudenie cu copilul, conform exemplului.
Câte ore stă in medie copilul acasă într-o zi lucrătoare?
Care dintre carinți se ocupă mai mult de educația copilului?
Mai sunt și alte persoane care se ocupă de educația copilului? Cine anume?
Cum puteți caracteriza relația copilului cu fiecare dintre frați?
Faceți des observații copilului dv.? Ce vă nemulțumește cel mai des?
Cum procedați atunci când copilul greșește?
Vă supărați atunci când copilul vă contrazice?
Cedați ușor în fața insistențelor copilului atunci când el solicită ceva cu care nu sunteți de acord?
Considerați benefică exigența în educația copilului dv.?
Vă înțelegeți cu soțul/soția în privința pedepselor și recompenselor?
De care dintre părinți/persoane cere îl îngrijesc este copului mai atașat?
Care dintre membrii familiei este mai autoritar cu copilui?
Care sunt activitățile din afara grădiniței/școlii la care copilul participă cu sprijinul dumneavoastră?
În ce situații povestește copilul despre activitatea de la grădinița/școală?
Care sunt așteptările dv. față de copil in acest an?
Cum considerați că s-a integrat copilul dv. în gradiniță/școală? Familia este mulțumita de el?
Stiluri (modalitați) de acțiune parentală:
Stilul permisiv prezintă un nivel scăzut al controlului parental. Părinții acordă independență si libertate copilului, manifestă dragoste ridicată, dar limite scăzute, confundă agresivitatea copilului cu afirmarea sa. Copilul nu cunoaște multe norme de conduită și nici responsabilitați. Este un stil parental ineficient pe termen lung.
Stilul autoritar prezintă un nivel ridicat al controlului parental. Părinții stabilesc limite, principii și reguli de coduită morala; transmit valori precum: munca, autoritatea, disciplina, tradiția etc.
Stilul democratic (echilibrat) bazat pe concepte democratice de „egaliate ” și „incredere ”. Părinții și copiii sunt egali în termenii nevoii de demnitate și valorizare, responsabilitate și luare a deciziei. Părinții încurajează, explică, comunică, colaborează cu copilul într-un mod blând, afectuos, empatic.
Stilul neglijet (de respingere) – lipsă de comunicare, control și implicare emoțională în viața copilului; părinții prezintă dragoste și limite scăzute; copilul nu beneficiază de hrană, adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire medicală; părintele nu oferă copilului sprijin emoțional, atenție.
Stilul parental autoritarist (abuziv) prezintă limite inalte și dragoste scăzută. Sunt valorizate supunerea și respectul cu orice preț. Disciplina e confundată cu pedeapsa (fizică deobicei). Dezvoltă relații anxiogene – teamă, furie, evitare, durere. Copilul se simte inadaptat și nu poate să relaționeze cu mediul. Expresii utilizate de către părinți: „nu esti bun de nimic”, „m-ai facut de rușine” etc.
Climatul educativ din familie se organizează în jurul a două axe:
-axa autoritate-libertate sau constrângere/permisivitate
-axa dragoste-ostilitate sau atașament- respingere (Stănciulescu, 1997).
Caracteristici pentru identificarea tipului de relație părinte-copil din perspectiva acceptăii / neacceptării copilului (Vrăsmas,2002):
Adrina Băran-Pescaru, în lucrarea Parteneriat în educație (2004,p.11), apreciază că „toți părinții (cel puțin 99%) vor sa fie părinți buni și evită să facă ceea ce cred ei că ar face un părinte rău. Adoptă stilurile însușite de la părinții lor, pentru că nu știu ce altceva să facă și simt că aceasta este modalitatea corectă de a fi părinte”.
„Părintele trebuie sa fie un model pentru copilul său, să îl iubească necondiționat, să îl accepte, să știe când și cum să spună NU, să se facă dispensabil pentru copil. Elemente pentru o relatie autentică părinte – copil: căldură și afecțiune; limite clare și bine precizate; reguli clare; mesaje scurte, clare și simple centrate pe a face și nu pe a nu face; fermitate; autoritate afirmată cu dragoste; atitudine pozitivă, optimism; răbdare; evitarea etichetării și a comparării; răspuns imediat la nevoile copilului; respect și acceptare ;recunoaștere și definire clară a problemei; colaborare; încurajare; implicare și empatie; ascultare; recunoșterea calităților și a reușitelor; confidențialitate și încredere reciprocă; relaxare; simțul umorului etc. ” (Moraru, 2013)
Consilierea familiei are un rol important in activitatea de consiliere psihopedagogică.
Părinții solicita consiliere pentru schimbarea atitudinii și comportamentelor copiilor, pe care le consideră indezirabile.
Motivarea părinților de a participa activ în educația propriilor copii este una din principalele preocupări ale consilierii.
„Optimizând relațiile dinre părinți și copii, vom da valoare relațiilor din interiorul familiei și părintilor, ca persoane. Un părinte care va ști cum să răspunda nevoilor copilului, își va dezvolta încrederea în sine și va avea o deschidere mai mare înspre copil” (MECT, Să construim împreună cei 7 ani…de-acasă, 2008, p.29)
Scenariul clasic al derulării întâlnirilor de consiliere familială presupune (Jidgău, 2001, p.175) :
Expunerea problemei;
Identificarea cauzelor;
Schimb de păreri, comentarii, propuneri și idei de rezolvare;
Conturarea unui plan de acțiune și soluționare a situației
Orice program de consiliere psihopedagogică trebuie să cuprindă următoarea
structură:
Argument
Scop
Obiective
Resurse: umane, informaționale, metodologice, spațio-temporale;
Identificarea nevoilor de consiliere prin intermediul întâlnirilor informale, ședințe, interviuri etc;
Definirea problemei
Derularea activităților/ședințelor propriu-zise de consiliere prin intermediul metodelor și tehnicilor de consiliere stabilite;
Rezultate obținute.
Condiții propuse de autorii lucrării Consilierea în grădiniță…start pentru viață, in cadrul Proiectului pentru Reforma Educației Timpurii (op. cit.2008, pp.41-42) pentru activitatea de consiliere a părinților:
Prevenirea abuzului și neglijării copilului este un obiectiv important al consilierii.
Abuzul asupra copilului (Legea nr.272/2004): orice acțiune voluntară a unei persoane care se afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de aceasta, prin care este periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morala/socială, integritatea corporală, sănătatea fizică/psihică a copilului.
Indicii ale abuzului și neglijării (Sursa: Rolul și responsabilitățile personalului didactic în promovarea și protecția drepturilor copilului – Autoritatea Națională pentru Protenția Drepturilor Copilului, 2006).
„Aceste fenomene psiho-sociale reflectă criza familiei contemporane, respectiv criza morală a societații! Precaritatea cindțiilor socio-economice, sub nivelul satisfacerii nevoilor bazale de siguranță și sănătate biologica și psihocă, corelate cu un sistem instrucțional-educativ incomplet, deficitar, accentuează, întreține și agravează deficiențele adaptativ socio-familiale. O familie „bolnavă ” generează o societate „ bolnavă”! ” (Moraru, 2013)
Este un lucru recunoscut că educația și creșterea copiilor revine în principal părinților. Îndeplinirea funcției educative ține de esența familiei și desăvârșește existența acestui nucleu fundamental al societății omenești. Dezvoltarea armonioasă a personalității copilului apare atunci când el beneficiază de dragoste și securitate, de experiențe noi, de apreciere și de stimă, de responsabilitate și autonomie consideră Mia Kellmer Pringle .
Autoarea amintită recomandă 10 comandamente legate de educarea unui copil, (citată de J. P.Deschamps):
1. Oferiți copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea ce este de o importanță fundamentală pentru sănătatea spiritului, la fel cum alimentația corectă este esențială pentru sănătatea corpului.
2. Oferiți copilului o mare din timpul și din înțelegerea dumneavoastră – jocul cu copilul, lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.
3. Copilul are nevoie de experiențe noi și de comunicare permanentă, ceea ce îi asigură dezvoltarea spirituală.
4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alți copii, ceea ce permite explorarea, imitația, construcția și creația.
5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie felicitat, apreciat.
6. Părinții trebuie să-i dea copilului responsabilități din ce în ce mai mari, deoarece simțul responsabilității se dezvoltă doar prin activități practice.
7. Fiecare copil este unic în felul lui, astfel că părinții trebuie să-și adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia.
8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării trebuie să țină cont de temperament, vârsta și capacitatea de înțelegere a copilului.
9. Copilul nu trebuie amenințat cu pierderea dragostei sau cu abandonul; părinții pot respinge comportamentul copilului, dar nu își pot respinge propriul copil.
10. Părinții nu trebuie să aștepte recunoștință, deoarece copilul nu și-a solicitat nașterea (Deschamps et al., 1981).
Schimbările de natură socio-economică din societate au consecințe negative asupra situației copiilor în familie. Părinții, mult prea preocupați de satisfacerea nevoilor material ale vieții nu mai oferă suficientă afectivitate și sprijin copilului- elemente atât de necesare dezvoltării armonioase.
Una din modalitățile de ameliorare a acestor efecte este educarea părinților. Educarea părinților are în vedere acțiuni îndreptate spre exersarea funcției educative și spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare și interacționare în familie. Aceste acțiuni vor conduce la:
-cunoașterea și acceptarea propriului copil ;
-abordarea pozitivă a trăsăturilor personalității copilului;
-înțelegera comportamentului copilului;
-influențe pozitive în dezvoltarea competențelor sociale ale copiilor;
-cunoașterea etapelor dezvoltării în timp a copilului ;
-procesul de educație a copilului ;
-crearea unui echilibru între factorii familiali de educație a copilului-rolul egal al ambilor părinți ;
-modalități non-violente de rezolvare a conflictelor în familie.
Educând părinții se va realiza și o schimbare în mentalitatea părinților despre copil. Părinții trebuie să fie informați și să accepte că orice copil :
-este o persoană cu anumite caracteristici, speciale, diferite, în concordanță cu gradul de dezvoltare ;
-are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate și în special de către părinți ;
-copilul are o personalitate individualizată.
Atunci când vorbim de asistența psihopedagogică a elevilor trebuie să facem referire la dimensiunile componentei profesionale a educatorilor.
Astfel competența psihopedagogică este rezultanta următoarelor cinci capacități:
capacitatea de a cunoaște elevii și de a lua în considerare particularitățile lor de vârstă și individuale la proiectarea și realizarea activităților instructiv-educative;
capacitatea de a comunica ușor cu elevii, de a-i influența și motiva pentru activitatea de învățare, în general, și pentru învățarea unei anumite discipline de studiu, în particular;
capacitatea de a proiecta și de a realiza optim activități instructiv-educative (precizarea obiectivelor didactice, selecționarea conținuturilor esențiale, elaborarea strategiilor de instruire, crearea unor situații de învățare adecvate, stabilirea corespunzătoare a formelor, metodelor și instrumentelor de evaluare etc.);
capacitatea de a evalua obiectiv programe și activități de instruire, pregătirea elevilor, precum și a șanselor lor de reușită;
capacitatea de a-i pregăti pe elevi pentru autoinstruire și autoeducație.
a) Atitudinea emoțională negativă a copilului față de școală poate să depindă de: informațiile inexacte și nepotrivite pe care copilul le-a dobândit pe tema școlii, de atitudini și înclinații incorecte preluate de la cei din jur sau de experiențe negative pe care le-a trăit în timpul unui antrenament de învățare prematur și defectuos.
Atitudinea emoțională negativă poate apărea și față de anumite disipline școlare, de care se leagă experiențe mai puțin plăcute.O materie la care au apărut dificultăți de învățare poate genera aversiune, teamă.
Atitudinea neînțelegătoare a profesorului, refuzul de a-l sprijini și îndruma pentru a depăși obstacolele, îl vor îndepărta pe elev. „Atitudinea negative față de școală poate fi simptomul unor tulburări afectiv-emoționale mai profunde și mai generalizate.” (H.Spionek)
b) Părinții dovedesc și ei, uneori, atitudini nepotrivite față de situația la învățătură a copiilor. Cercetările psihopedagogice au diferențiat trei atitudini greșite ale părinților:
– atitudinea de teamă- părinți care își manifestă teama în legătură cu cariera școlară a copilului și astfel îi transmit aceeași atitudine, determinând neliniște, lipsă de încredere în forțele proprii, sentimente de vulnerabilitate;
-atitudinea agresivă- părinții își manifestă agresivitatea asupra școlii, diminuează autoritatea școlii și a cadrelor didactice sau își indreaptă agresiunea împotriva copilului care este adeseori victima unor abuzuri fizice și psihice inițiate de părinți;
-atitudinea de indiferență a părinților prin bagatelizarea școlii- care se leagă fie de lipsa de responsabilitate manifesată în familie, la locul de muncă, fie de o slabă considerație față de școală, minimalizând eficiența învățăturii pentru perspectivele de viață.
Cele mai grave consecinte ale atitudinii greșite a părinților sunt: rămânerea în urmă la învățătură și eșecul școlar.
Rămânerea în urmă la învățătură este o problemă socială a timpului nostru. Ea produce efecte dezastruoase atât elevilor în această situație, familiilor acestora cât și școlilor. Efectele sunt: educaționale, economice și psihologice. Rămânerea în urmă la învățătură este un proces care cuprinde mai multe faze:
faza inițială – apar primele goluri, primele nemulțumiri ale copilului în legătură cu școala”;
faza a doua -se caracterizează prin defecte grave , iar elevul chiar dacă se străduiește nu mai poate participa și profita normal de activitatea școlară;
faza a treia -se caracterizează prin apariția rezultatelor nesatisfătoare;
faza a patra –nepromovarea-care este o afirmare formală a eșecului tuturor încercărilor de a înlătura rămânerea în urmă.
Descoperirea eșecului de la început este absolut necesară. Cunoașterea fazei în care se află procesul de rămânere în urmă al copilului în orice moment trebuie să faciliteze acțiunea de remediere.(EDUCAREA PĂRINȚILOR în vederea formării unor abilități de cunoaștere și acceptare a propriului copil inst. Luminița Hurgoiu-Școala” Andrei Șaguna” Deva ed. Daniela Munteanu Școala” Andrei Șaguna” Deva)
1.3.2. Școala
Este vital în societatea contemporană, ca scoala să fie văzută ca aptă sa răspundă eficient nevoilor psiho-sociale ale elevului și să asigure cadrul optim pentru formarea și dezvoltarea personalității sale.
Începând cu anul școlar 1998-1999, Ministerul Educației a propus introducerea în Curriculum Național, a disciplinei opționale Consiliere și Orientare, pentru învățământul primar, gimnazial și liceal.
Conținuturile învățării sunt grupate în următoarele cinci module temaice (Programele școlare pentru aria curriculară Consiliere și orientare-clasele a IX-a – a XII-a – aprobate prin ordinul ministerului Nr. 5287/ 09.10.2006, p.4):
Autocunoașterea și dezvoltarea personală
Comunicare și abilități sociale
Managementul informațiilor și al învățării
Planificarea carierei
Calitatea stilului de viață
„Domeniul Consiliere și orientare, prin natura sa, impune interesul major pentru dezvoltarea dimensiunilor atitudinale și valorice ale personalității, în context educațional – fundament al caracterului viitorului adult. Astfel, prin Consiliere și orientare au fost selectate, pentru a fi promovate prin învățare, pe întreg parcursul școlarității, următoarele valori și atitudini:
respect și încredere în sine și în ceilalți;
recunoașterea unicității fiecărei persoane;
receptivitate la emoțiile celorlalți;
valorizarea relațiilor interpersonale;
valorificarea critică și selectivă a informațiilor;
adaptare și deschidere la noi tipuri de învățare;
motivație și flexibilitate în elaborarea propriului traseu educațional și profesional;
responsabilitate și disponibilitate pentru decizii și acțiuni privind propria carieră;
interes pentru învățare permanentă într-o lume în schimbare și în societatea cunoașterii; orientare spre o viață de calitate, în prezent și în viitor. ” (Idem ,p.5)
Acțiunile de consiliere desfașurate cu clasa de elevi nu trebuie confundate cu lecția. Consilierea nu se predă, ci se realizează sub forma unor activități practice/ședințe.
Facilitarea învățarii, practicarea și exersarea unor comportamente dezirabile din punct de vedere psiho-social, reprezintă scopul consilierii.
Obiectivele consilierii:
asistarea în procesul de autocunoaștere;
dezvoltarea unei imagini de sine pozitive;
dezvoltarea abilităților sociale de interacțiune cu ceilalți și de adaptare la sarcinile din aria școlară;
formarea abilităților de rezolvare a problemelor și de luare a deciziilor;
dezvoltarea sensibilității pentru nevoile celorlalți;
formularea scopurilor pe termen scurt, mediu și lung.
Activitatea de consiliere începe cu stabilirea, de comun acord, a regulilor dupa care va funcționa grupul de elevi – punctualitatea, respectul reciproc, respectarea diversității opiniilor etc.- tema și obiectivele urmarite.
Este important contactul vizual între participanți, sinceritatea și empatia.
Subiecții trebie să învețe că nu sunt singurii care întâmpina dificultăți, care au griji și temeri.
Se pune accentul pe strategii de lucru interactive: brainstorming, dezbatere, problematizare, joc de rol, simulare, studiu de caz, tehnici de gândire critică, exerciții metaforice.
Strategiile de evaluare specifice sunt:autoevaluarea, chestionare de interese și aptitudini, grila de observație, proiectele individuale și profesionale etc.
Evaluarea eficientă în acest domeniu răspunde următoarelor întrebări (Idem, p.13):
Care este nivelul de formare și dezvoltare la elevi a competențelor specifice propuse prin programa școlară pentru aria curriculară Consiliere și orientare?
A crescut frecvența comportamentelor adaptative ale elevilor la informațiile receptate?
Sunt elevii apți să facă față problemelor pe care trebuie să le rezolve în vederea unei inserții socio-profesionale reușite?
Gysbert (1992) propune doua etape de baza în derularea procesului de consiliere:
Identificarea scopurilor clientului, clarificarea problemelor;
Rezolvarea problemelor și atingerea abiectivelor fixate de client.
Durata eficientă a unei ședințe de consiliere este între 40-60 de minute.
La începutul ședințelor de consiliere se precizează caracterul confidențial al întâlnirilor, se delimiteaza competențele consilierului și se identifică problema reală a clientului.
Încheierea ședințelor de consiliere individuală se produce în următoarele situații (apud Jigău,2001, p.210):
Au fost atinse obiectivele propuse;
Clientul nu colaboreaza sau nu se mai prezintă la ședințe;
Clientul nu acționează etc.
Clientul consideră că și-a atins scopurile;
Eșecul consilierului de a răspunde așteptărilor clientului;
Renunțarea voluntară la consiliere.
1.3.3.Servicii specializate
În Romania, Centrele Județene de Resurse și de Asistenta Educațională (CJRAE) coordoneaza serviciile educaționale specifice acordate copiilor/ elevilor, cadrelor didacice, părinților și membrilor comunitații pentru a asigura tuturor accesul la o educație de calitate, precum și asistența necesară în acest sens.
CJRAE coordonează, monitorizeză și evaluează, la nivel județean, activitatea și serviciile educaționale oferite de către:
Centrul Județean de Asistența Psihopedagogică (CJAP) și Cabinetele Școlare de Asistență Psihopedagogică
Centrul Logopedic Interșcolar (CLI) și Cabinetele Școlare de Logopedie
Centrul de Resurse pentru Educație Incluzivă (CREI)
Mediator școlar
Asistent social
Aceste instituții își desfășoară activitatea în colaborare cu Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Școlar, cu instituțiile de învățămant de toate gradele, cu Agentiile de Ocupare și Formare Profesională, cu Centrele Județene de Medicina Preventivă sau cu alte instituții cu atribuții sau interese în domeniul educației, sub îndrumarea metodologica a Ministerului Educației.
Obiectivele CJRAE:
Includerea și menținerea în învățământului obligatoriu a tuturor copiilor/tinerilor, indiferent de particularitățile lor psihoindividuale și sociale;
Asigurarea unor suporturi suplimentare necesare desfășurării educației de calitate;
Informarea și consilierea cadrelor didactice în vederea îmbunătățirii activității instructiv-educative;
Implicarea părinților în activități specifice crearea unei relații specifice: școală-familie-comunitate.
Servicii oferite:
Consiliere psihopedagogică și orientare școlară, prin CJAP și Cabinetele de Asiatență Psihopedagogică;
Terapie a tulburărilor de limbaj și comunicare, prin Cabinetele Logopedice;
Sprijinirea copiilor cu cerințe edicationale speciale integrați în învățământul de masă, prin Centrul de Resurse pentru Educația Incluzivă;
Servicii de asistență sociala, prin asistentul social;
Servicii de mediere școlară, prin mediatorul școlar;
Informare și consiliere pentru cadrele didactice, copii, parinți, alți membri ai comunitații;
Orientare a formării inițialeși continue;
Terapii specifice oferite prin CJAP și Cabinetele de Asistența Psihopedagogică, prin Centrul de Resurse pentru Educație Incluzivă și prin Centrul Logopedic Interșcolar și Cabinete Logopedice.
1.4 Metode si tehnici de consiliere psihopedagogică
Teoria si practica psihoterapeutică, dar și teoria și practica educațională, au insiprat metodele si tehnicile de consiliere psihopedagogică.
Modelele și tehnicile de consiliere psihopedagogică se poate aplica independent de cadrul teoretic căruia aparțin. Metodele „ajută rezolvarea problemelor clienților, pe când teoriile ne permit să explicăm de ce trebuie ajutați.(…). Consilierea eficientă este aceea care valorifică ideile și practicile provenite din diverse teorii și abordari teoretice și practice” (Dumitru, 2008, p.50).
Psihoterapia existențială oferă consilierii psihopedagogice repere privind relaționarea și comunicarea consilier-client.
Tehnica ascultării active
Acestă tehnică include atenția acordată de către consilier atitudinilor și comportamnetelor clientului, dar și încurajarea clientului de a se exprima și de a se implica.
Întrebări precum : „Ce spune clientul?; Care sunt mesajele reale ale acestuia?” trebuie sa preocupe consilierul în permanență.
Ion Al. Dumitru (op. cit., p. 81) arată că ascultarea activă este posibilă dacă consilierul are abilități pentru:
Stabilirea unui contact vizual cu clientul;
Utilizarea limbajului corporal atențional;
Urmarirea mesajului verbal al clientului;
Descifrarea semnificației vocii și gesturilor acestuia;
Încurajările minimale.
Modalități de acultare activă (Cameron, 2006):
Confirmari: verbale și nonverbale;
Tăcere atentă
Întrebări dechise
Parafrazarea
Oglindirea
Tehnici de reflectare și reformulare
„ A reformula înseamnă a spune cu alți termeni într-o manieră mai concisă sau mai explicită ceea ce pacientul tocmai ai expirmat. O reformulare este corect efectuată și devine eficientă doar în măsura în care întrunește acordul celuia căruia îi este destinată.
(Dafinoiu, 2000, p. 125)
În opinia lui Rogers, acordul clientului reprezintă criteriul principal al validității reformulării.
R. Mucchielli (1994) evidențiază trei procedee principale ale reformulării (apud Dafinoiu, p. 126-127):
a. reformularea-reflectare – consilierul/psihoterapeutul subliniază cuvintele/ideile esențiale din relatarea clientului.
b. reformularea ca inversare a raportului figură-fond – consilierul permite clientului evidențierea unei noi perspective asupra situației-problemă
c. reformularea-clarificare – este un procedeu complex prin care se redă esența și sensul mesajului exprimat de către client, pe care acesta le intuiește, dar nu le poate exprima. Psihoterapia behavioristă oferă consilierii psihopedagogice metode și tehnici de învățare a unor comportamente și atitudini pozitive.
Tehnica desensibilizării sistematice
„În aplicarea acestei tehnici, se pornește de la premisa că modelele comportamentale anxioase sunt răspunsuri condiționate ale persoanei al anumire condiții de mediu nefavorabile. Subiectul este învățat să rămână calm și relaxat în situații anxiogene.” (Moraru, 2013)
Metoda întăririlor pozitive și negative
Acestă metodă constă în prezentare unor stimuli pozitivi și negativi dupa anumite răspunsuri comportamentale ale subiectului, cu scopul creșterii frecvenței atitudinilor și comportamentelor pozitive și diminuării celor negative.
Modelarea presupune însușirea unor modele comportamentale dezirabile, prin învățarea sociala dupa model. Ea se poare realiza sub forma jocului.
Cercetările eu evidențiat o corelație între succesul terapeutic și asemănarea remarcată între cei doi agenți ai procesului terapeutic/de consiliere din punctul de vedere al apartenenței sociale, grupului de interese, reprezentări similare privind sistemul de valori etc. (Goglează, 2002, p.49)
Antrenamentul asertiv
Conceptul de asertivitate a fost preluat de psihologia europeană din literatura de specialitate americană în anii ’90, fiind dezvoltat de către americani începând cu a doua jumatate a deceniului 8 al secolului XX.
Dictionarul Webster conferă termenului mai multe sensuri: a-ți afirma drepturile, a-ți face admisa legitimitatea, a te pronunța în mod clar și constructiv, chiar în absența unei dovezi tangibile, a-ți spune părerea fără rețineri, adesea în fața unor interlocutori ostili.
Asertivitatea este o trăsătură de personalitate subsumată inteligenței emoționale (D. Goleman, 1995). Ca urmare, asertivitatea este (apud Băban, 2001, p. 93):
Capacitatea individului de a fi sincer sau de a fi tu însuți, autentic;
Abilitatea de a ne exprima emoțiile și convingerile direct, deschis și onest;
Abilitatea de a solocita/refuza cereri;
Abilitatea de a spune NU fără a te simți vinovat sau jenat;
Modalitatea prin care o persoană își dezvoltă respectul de sine și stima de sine;
Modalitate prin care o persoană face față presiuniii grupului și își exprimă deschis opiniile;
Alegere conștientă, decizie clară, flexibilitate, curaj și încredere în procesul comunicarii etc.
„Asertivitatea este acel optim comportamental cu maximă dezirabilitate socială.
Mesajul de bază al comportamentului asertiv este: Asta cred, asta simt, așa văd eu situația! Acest comportament face posibile relațiile mai satisfăcătoare din punct de vedere emoțional, conferă încredere în forțele proprii și micșorează numărul ocaziilor care creează anxietate și trăiri emoționale negative.”(Moraru, 2013, p.74)
Adriana Băban arată în lucrarea „Consilierea educațională” că fiecare copil, adolescent sau adult, trebuie să își conștientizeze drepturile aserive și să facă apel la ele de câte ori este necesar.
Antrenamentul asertiv se desfașoară în cadrul grupului, dar poate fi aplicat și sub formă de program individual, sub îndrumarea unui consilier specializat în dezvoltarea abilităților de comunicare eficientă.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală oferă consilierii psihopedagogice câteva modalități practice de identificare și schimbare a atitudinilor și sentimentelor negative și, implicit, a comportamentelor negative.
„Oameni au tendința de a considera gândurile o reflectare obiectivă a realității”, este premisa de la care pornește psihoterapia cognitiv-comportamentală. De cele mai multe ori, gândurile sunt doar o interpretare a realității, în funcție de convingerile personale.
Modelul ABC (A. Ellis, 1970)
A. Ellis deyvoltă un model esențializat al comportamentului omului în raport cu sine și lumea – Modelul ABC – în care se regăsesc valorificate diferite teorii ale învațarii.
Programul terapeutic urmărește să clarifice comportamentele (C) derivate din interpretarea evenimentelor-stimul (A), prin identificarea convingerilor iraționale (B).
Tehnica stopării gândirii negative
Se aplica clienților care se gândesc cu insistența la anumite greșeli din trecut. Clientul va fi instruit de consilier ca ori de câte ori apar aceste gânduri să se oprească prin comanda „stop!”, să își schimbe direcția gândurilor și să se orienteye spre situații în care a fost fericit.
Strategia cercurilor concentrice (A. Layarius, 1969, apud, Tomșa, 1999) – este indicată clienților care întâmpina dificultăți în exprimarea propriilor sentimente, atitudini, valori, credințe etc.
Strategia de identificare a rolului
Se aplica în situația în care clientul manifestă un comportament distructiv, fie față de el însuși, fie față de ceilalți, de multe ori, clientul neconștientizând consecințele distructive ale comportamentului său.
Vizualizarea rolului
Nu este suficintă identificare gândurilor, sentimentelor și atitudinilor clientlui. De multe ori, clientul nu percepe legătura dintre comportamentul său și atitudinile, sentimentele sale, dintre comportament și consecințele sale.
Vizualizarea rolului se aplica clienților care pot descrie cum le-ar plăcea să fie, dar care nu pot identifica atitudinile și comportamentele pe care ar trebui să le probeze.
Strategia practicii negative (prescripția paradoxală)
Este folosită cu precădere în situația în care clientul manifestă anxietate sporită față de diverși stimuli din mediul înconjurător.
În activitatea didactică sunt utilizate multe dintre metodele de consiliere psihopedagogică. Acestea oferă profesorului-consilier posibilitatea de a stimula formarea și dezvoltarea unor competențe de comunicare, relaționare pozitivă, rezolvare de probleme, reflecție, gândire critică etc.
Problematizarea (problem-solving) este o variantă a eursticii sau a învățării prin descoperire.
Problematizarea constă în crearea unor dificultăți/dileme a căror rezolvare este rezultatul activității proprii de cercetare a elevilor.
Brainstorming-ul (asaltul de idei/metoda evaluării amânate) reprezintă o metodă de stimulare a creativității, de rezolvare a problemelor în echipă. A fost inițiată de psihologul A. Osborn.
În cadrul ședinței de brainstorming fiecare membru al grupului poate afirma orice cu privire la o problemă propusă. Scopul este acela de a creea un cadru relațional favorabil exprimării spontane. Se urmarește elaborarea a cât mai multe soluții.
Prin folosirea acestei metode se provoacă și se solicită participarea activă a elevilor, se valorifică experiența personală a acestora, se exersează atitudinea creativă și exprimarea personalității.
Reuniunea Phillips 66 are rolul de a dezvolta capacitatea de rezolvare a problemelor în echipă, prin cooperare și interacțiune reciprocă. Metoda a fost creată de către J. Donald Phillips de la Michigan State University.
Învățarea prin cooperare este o metodă care asigură socializarea, dezvoltarea spiritulu de grup și echipă. Presupune cooperarea dintre elevi în rezolvarea sau studierea unor probleme.
Grupul de aprofundare preofesională (GAP) este o modalitate de dezvoltare a unor teme abordate în cadrul unui grup.
Conform lui Peretti, Legrand și Boniface (2001), GAP parcurge cinci faze:
Prezentarea problemei de către narator ;
Adresarea unor întrebări naratorului cu privire la problema pusă în discuție;
Redactarea unor propuneri la problemă de către participanți;
Lecturarea propunerilor de către moderator și narator, în afara grupului;
Schimbul final – grupul reunește de mai multe ori, pentru ca toți participanții să treacă prin rolul de narator.
Tehnica focus-grup este o modalitate optimă de stimulare a comunicării interpersonale, a rezolvării în echipă a unei sarcini de lucru.
Metoda mozaicului (jigsaw) a fost propusă de Harold Aarons în domeniul învățarii prin cooperare.
Turul galeriei
Grupe de elevi lucrează la o problemă, care se materializează intr-un produs realizat pe o hârtie (schemă, desen…). produsele muncii se expun pe pereții clasei. La semnalul profesorului, grupele de elevi examinează și discută produsele propuse de colegi. În final, se comentează împreuna cu profesorul rezultatul activității.
Analiza SWOT (S-strengths/puncte tari; W-weakness/puncte slabe; O-opportunities/oportunități; T- threats/amenințări) este o metodă care stimulează capacitatea de analiză critică a unei probleme.
Cercul „complimentelor” este o metodă care urmărește dezvoltarea stimei de sine (apud. Negreț-Dobridor, Pânișoară, 2005, p. 162). Pornește de la premisa că elevii cu un nivel ridicat al stimei de sine sunt mai motivați în activitatea de învățare, decât elevii cu o stimă de sine scăzută.
Jocul strategiilor de gândire este o metodă creată de Edward de Bono, autorul unui joc numit „Cele șase pălării gânditoare”. Este o metodă interactivă, de stimulare a comunicării și creativității participanților.
Studiul de caz este une dintre cele mai folosite metode în consilierea de grup. Permite dezvoltarea abilitaților de rezolvare de probleme.
Cazurile propuse studiului pot fi: de tip analitic și anticipativ.
Cazul trebuie să fie legate de experiența membrilor grupului, de problemele acestora și să se refere la situațiile reale, la aspecte relevante ale realității.
Minicazurile-tehnică prin care elevii identifică și prezintă situații pozitive sau negative din mediul în care trăiesc.
Metoda SINELG este o modalitate de monitorizare a înțelegere și de menținere a implicării. Se bazează pe activitatea de lectură și presupune identificarea, în conținutulunui material, prin marcarea cu semne specifice, a informației deja cunoscute ( √ ) , a informației noi ( + ), informației contradictorii cu ceea ce elevii știu deja ( – ) și a informației despre care doresc lămuriri suplimentare ( ? ). Categorizarea informațiilor se poate realiza cu ajutorul tabelului Sinelg.
Universalizarea reprezintă atât un mecanism de grup cât și o tehnică de consiliere. Membrii grupului învață că, ascultându-se unii pe alții, nu sunt singurii care au o anumită problemă.
Demonstrația poate fi utilizată pentru a exemplifica un model comportamental sau o deprindere. Este de dorit ca demonstrația să fie urmată de exercițiul fiecărui participant, asigurându-se feed-back pozitiv.
1.5 Elemente de etică și deontologie privind profesia de consilier școlar
Caliatatea relației de consiliere, ca relație educațională creează eficiența acțiunilor de consiliere psihopedagogică. Relația de consiliere trebuie să fie una de alianță, de participare și de colaborare reciprocă. Este esențială dezvoltarea unei credibile relații empatice cu clientul, de încredere reciprocă, de respect mutual, de disponibilitate reciprocă. Trebuie ca respectul pentru om, ca ființă în esență bună, sa fie autentic.
„Bunătatea sufleteasca, nu-i o virtute subtilă și rafinată, e un arbitru de bază al ființei omenești și totodată un atribut al culturii. Bunătatea este un alt nume al definiției dată de Aristotel omului: ființă sociala. Fără bunătate nu putem convețui decât în condiții de groază și justificând amarnica afirmație a lui Sartre: ceilalți, iată iadul! Că ne-o place sau nu cultura nu este numai acumulare de cunoștințe, ci o subțirime a caracterului și capacitatea de a nu considera bunătatea drept o simplă virtute desuetă și sentimentală „(op. cit., 2002, p.41).
Irina Holdevici, spune despre consilier, că este un fel de catalizator, care îl ajută pe client să-și valorifice disponibilitățile latente.
1.5.1 Cadrul moral de exercitare a profesiunii
Profesia de consilier dispune de un cod deontologic, adica de un ansamblu de norme care stabilesc cadrul moral de exercitare a acesteia.
Codul deontologic cuprinde (apud. Zlate, 2000, p. 64-65):
Contrângeri de conduită morală;
Prescripții referitoare la păstrarea secretului profesional;
Indicații cu privire la respectul față de celălalt;
Recomandări vizând creșterea gradului de calificare profesională;
Norme referitoare la autonomia tehnică și independență profesională.
În lucrarea „Consilierea psihopedagogică. Baze teoretice și sugestii practice”, Ion Al. Dumitru, consideră că „o modalitate eficientă de pregătire a consilierilor sub aspect deontologic este folosirea unor concepții morale drept cadru de bază pentru instruirea și profesionalizarea acestora” (op. cit., 2008, p. 296-297):
Teismul – „prin faptele lor, oamenii trebuie să-l mulțumească pe Dumnezeu și să acționeze potrivit voinței acestuia”. Astfel, „frica de Dumnezeu îi determină pe consilierii școlari să lucreze cu grijă, fără să comită greșeli majore”
Raționalismul etic – „oamenii sunt, prin natura lor, ființe raționale”; ca urmare, în activitatea lor, „consilierii trebuie să fie călăuziți de rațiune”.
Imperativul moral (kantian) – ceea ce este bine/adevărat trebuie aplicat tuturor activităților și în toate situațiile. Adevărul si Binele trebuie să triumfe oricând și oriunde”.
Utilitarismul moral – „scopul primondial al comportamentului moral este asigurarea fericirii și a bunăstării oamenlor.(…). Dacă un consilier ajută clienții să obțină fericire și bunăstare în viața lor, atunci el a procedat bine, profesionist, moral”.
Justiția socială – „oamenii trebuie să acționeze în direcția înfăptuirii justiției sociale, a asigurării egalității și eliminării oricărei discriminări”.
Standardele etice de exercitare a profesiei de consilier stabilite de Asociația Consilierilor Școlari din SUA (ASCA) cuprind responsabilități și atribuții consilierilor față de clienții elevi, părinți, colegi, școală, comunitate etc. Practicile etice sunt considerate acelea care aduc beneficii clientului. Practicile considerate ca nefiind etice sunt acelea care aduc benefcii consilierului, fără a aduce beneficii clientului. (apud. Jigău, 2001, pp. 341-342).
Principii de natură etică promovate de Asociația Internațională de Orientare Școlară și Profesională (AIOSP), recomandate membrilor și practicienilor din domeniul consilierii și orientării.(http://www.scritub.com/profesor-scoala/CODUL-DEONTOLOGIC-AL-PROFESIUN51895.php)
Consilierul va actiona intotdeauna in interesul clientilor, in deplina confidentialiatate, asumandu-si consecintele activitatii sale profesionale.
Respectul pentru client si dreptul lui la autodirijare, autonomie in procesul de alegere si luare a deciziei.
Consilierul va respecta deciziile asumate de clienti in ceea ce priveste traseul de formare profesionala si viitorul carierei lor.
Consilierul nu va adopta o atitudine de superioritate si nu va incerca sa preia controlul, ci va asigura un echilibru intre stimulare si reflectare.
Consilierul va furniza servicii clientilor fara a face nici o discriminare datorita genului, varstei, etniei, credintelor religioase, handicapului etc.
Consilierul va fi sensibil la solicitarile clientilor si va coopera cu alti specialisti, daca situatia sau rezolvarea unor probleme o cer. Informatiile oferite persoanei consiliate trebuie sa fie corecte si actuale.
Consilierul va informa clientul despre criteriile, metodele si tehnicile utilizate, eventualele limite ale acestora, prevederile de natura legala, restrictiile existente si rezultatele asteptate.
Consilierul va informa clientul si asupra experientei sale profesionale, serviciile oferite, drepturile si responsabilitatile clientului.
Consilierul va utiliza in scop stiintific sau de cercetare anumite date confidentiale despre clientii lor, doar cu acordul explicit al acestora;
Consilierul nu va incerca in nici o situatie sa influenteze, sa manipuleze sau sa impiedice alegerile clientilor sai; consilierul este neutru si independent, el are in vedere numai interesele clientului.
Consilierul se va informa si perfectiona continuu in domeniul sau de activitate, pentru a oferi clientilor servicii de calitate, fiabile, pertinente, profesioniste.
1.5.2.Atitudinile și abilități ale consilierului școlar
1. Atitudini:
a. acceptarea necondiționată ;
b. autenticitate/congruiență în relația cu sine și clientului;
c. valorizarea pozitivă a resurselor psiho-sociale ale clientului;
d. empatie și sensibilitate pentru problemele clientului.
e. profesionalism, responsabilitate, seriozitate;
f. autoimpunerea de standarde profesionale înalte și a unei corecte linii de conduită etică.
2. Abilități:
a.acultarea activă;
b. facilitarea comunicării;
c. oferirea de feed-back specific și concret;
d.interpretare – se realizează prin: redefinire, redenumire, reformulare, resemnificare (Zdrehuș, 2004, p. 1
CAPITOLOL II
Problematica bolilor cu transmitere sexuală
2.1 Introducere
Relațiile sexuale se află la temelia istoriei vieții pe pământ: de desfășurarea și organizarea lor depinde fecundația, etapă inițială a reproducerii indivizilor și a supraviețuirii populațiilor.
Ca la majoritatea speciilor, la oameni, toți indivizii sunt caracterizați printr-un sex specific, masculn și feminin. Cele doua sexe sunt indispensabile.
Pentru a asigura perpetuarea speciei, este necesară întâlnirea celor două celule, celula masculină (spermatozoidul) și celula feminină (ovulul).
În ceea ce privește sexualitatea la specia umană, aceasta s-a subdivizat încetul cu încetul în doua domenii: cel al procreării și cel al dragostei și al plăcerii sexuale. Aceasta divizare ajută la întelegerea raporturilor dintre indivizi.
La oameni alegerea unui partener se realizează grație unor strategii sau a unor modele de comunicare bine elaborate, la care se mai adaugă și alți factori ( povestea personală a individului, așteptările sale etc.), printre care și căutarea plăcerii sexuale și a atașamentului afectiv, care se adaugă instinctului de reproducere.
Educația sexuală implică atât experința personală, cât și cunostințe teoretice: cunoasterea propriului corp, a anatomiei aparatului genital, a funcțiilor și a evoluției sale în decursul vieții, cunostințe care ne ajută să ne apreciem mai bine propria sexualitate. Acestă educație trebuie începută cât mai devreme, pentru a fi integrată cât mai natural în cunoștințele tinerilor.
Echilibrul viitorului adult se datorează unei atitudini pozitive, atât din partea familiei, cât și din partea școlii. Educația sexuală trebuie să prezinte și principalele riscuri legate de raporturile sexuale (sarcină nedorită, bolile cu transmitere sexuală, cum ar fi SIDA ) și mijloacele eficiente de prevenire a lor.
2.2Adolescența și educația sexuală
ADOLESCÉNȚĂ s.f. Perioadă în viața unui om cuprinsă între vârsta pubertății și cea adultă.[Cf. fr. adolescence, it. adolescenza, lat. adolescentia]. (http://dexonline.ro/definitie/adolescenta)
Adolescența implică atât de multe schimbări de ordin psihic, încât J.J. Rouseau, în cartea sa „Emile sau despre educație”, a considerat-o a doua naștere.
Acest stadiu de dezvoltare este cuprins între 14- 20 de ani.(T. Crețu, 2005)
Această prioada joacă un rol important în însușirea anumitor modalități de comportament și a unor deprinderi susceptibile de a avea o influență deosebită asupra stării de sănatate.
„O definiție pur biologică a adolescenței care ar considera începutul aceste perioade, odata cu apariția pubertății și sfârșitul acesteia când capacitatea de reproducere este efectiv posibilă, nu ar ține seamă de influența factorilor sociali, care au o importanță practică incontestabilă. În cele mai multe colectivități umane, începutul adolescenței corespunde cu apariția pubertății, însă există diferențe importante de la o colectivitate la alta în ceea ce privește sfârșitul adolescenței.”(OMS, Besois sanitaires des adolescents. Rapport d,un comite de,experts OMS ser. Rapp. Tehn., nr. 609, Geneve, 1977, apud. C. Ursoniu, 1980, p. 68).
Altfel spus, adolescența, este o perioadă de trecere foarte lentă de la copilărie la vârsta adultă. (C. Ursoniu, 1980).
„Pentru a putea urmări și descrie mai bine evoluția din perioada copilăriei și adolescenței, se recomandă o delinitare între evoluția sexuala, erotica și cea în funcție de sex.” ( H.Grassel ,p.48 1971)
Acum, toate acele procese și condiții legate de excitația, relaxarea și de satisfacerea genitală specială și care privesc trăirea orgasmică, sunt denumite de termenul „sexuale”. Dimpotrivă, prin noțiunea de erotic, înțelegem toate comportamentele și trăirile, de ordin socio-emoțional, care sunt îndreptate către membrii sexului opus, a căror existență și prezența influențează propriul comportament. Incluzâd toate comportanetele și trairile omului, pe care le întâlnim în relațiile lui cu celălalt sex, de ordin erotic, sexual, social, reușim să definim expresia în funcție de sex. Astfel se constată că, cu excepția comportamentelor specifice sexului, care apar în copilărie, evoluția sexuală și cea erotică, își au începutul în copilăria târzie, îndeosebi în adolescența. Datorită acestor delimitări, putem să înțelegem și să scoatem în evidența, deosebirile dintre comportamentele și trăirile care au loc în perioada copilăriei, adolescenței și maturității. ( H.Grassel, 1971)
„Adolescența constituie una dintre cele mai importante etape pentru viața sexuală a unei persoane. S-a spus chiar că întregul comportament al viitorului adult va depinde de atitudinea sa din adolescență, în momentul în care și-a descoperit sexualitatea. O insuficientă pregătire și prevenire a adolescentului în fața descoperirii acestui fenomen nou, sexualitatea, poate influiența foarte mult comportamnetul său, ducând la apariția unor inhibiții, care în anumite circumstanțe, pot deveni periculoase pentru profilul său sexologic. ” (C. Ursoniu, p.79, 1980).
„Pornind de la înțelegerea sexualității ca totalitate a însușirilor în care se disting fenomenele afective, cele sexuale-biologice și sociale și a căror unitate este asigurată de forța afectivității, achiziție datorată culturii umane, pedagogia sexelor poate fi formulată ca fiind teoria și practica educativă care constă în ajutorul acordat tinerilor, în vederea dobândirii maturității sexuale, adică a aptitudinilor de a duce o viață afectiv-sexuală normală, corespunzătoare destinației lor firești de bărbați și femei ca persoane adulte. ” (V.T. Liciu, p. 132, 1975)
Adolescentul trebuie să învețe sa se „deschidă” altora. El trebuie să învețe să aibe încredere în cei din jur, să simtă dorința de a trai cu și prin alții.
Adolescenții sunt foarte încăpățânați în ceea ce privește educația forțată, de aceea ei trebuie să aibă un sistem de valori exterioare, care să le ușureze integrarea treptată în rândul celor maturi. Astfel parinții, prietenii și cadrele didactice au multe posibilități să îi influențeze.( H.Grassel, 1971)
Nu în ultimul rând, adolescenții, au nevoie de adulți și pentru a primi răspunsuri la întrebări referitoare la structura corpului, fecundarea și procesul procreării, graviditatea și prevenirea ei, actul sexual și problemele psiho-fiziologice ale vieții sexuale, bolile și prevenirea lor, nașterea, prietenia-dragostea-căcătoria, probleme psihologice și probleme sociale privind relațiile sexuale. ( H.Grassel, 1971)
2.3 Generaltăți privind aparatul genital și afecțiunile sale
Organele care intervin în sexualitate și în reproducere, alcătuiesc aparatul genital masculin. El este stâns legat de aparatul urinar.
Celulele de reproducere masculine se numesc spermatozoizi și sunt eliminați în momentul ejaculării, prin lichidul numit spermă. Acestea sunt produse în testicule, sub acțiunea testosteronului, hormonul sexual masculin.
La baieți, pubertatea începe între 13 și 15 ani. Pubertatea este marcată de pulseul de creștere, dar și de creșterea penisului în lungime și a volumului testiculelor și de apariția pilozității pubiene.
Mai puțin cunoscută decât cea a aparatului genital feminin, examinarea joacă un rol esențial în diagnosticarea și depistarea tumorilor, infecțiilor, a tulburarilor de sexualitate și de fecunditate.
Aparatul genital al femeii cuprinde organele implicate în sexualitate și în funcția de reproducere. El este separat de aparatul urinar.
Sânii, la femeie, sunt glande a căror funcție principală este producerea laptelui, dar au și o importantă funcție sexuală și erotică: ei fac parte din zonele erogene ale corpului femeii.
La fiecare 28 de zile, sub forma unei scurgeri de sânge, se produc ciclurile ovariene și menstruale. Pubertatea începe între 11 și 13 ani, la fete. Principalele transformări sunt dezvoltarea sânilor și a pilozității pubiene, lărgirea bazinului și apariția menstruației.
Femeile sunt sfătuite să consulte regulat un ginecolog, nu numai pentru nevoile legate de viața sexuală (contracepție, supravegherea sarcinii).
Organele sexuale, masculine și feminine, formează aparatul genital. Funcția lor este de a permite fecundația și, la femeie, de a găzdui și de a asigura dezvoltarea viitorului copil în timpul sarcinii.
Din cauza influienței pe care o pot avea asupra celor două aspecte importante ale vieții: reproducerea și sexualitatea, bolile care afectează aparatul genital au o importanță deosebită.
Bolile infecțioase și afecțiunile tumorale, canceroase sau nu, dar și malformațiile prezente la naștere sunt principalele tulburări ale aparatului genital.
Bolile infecțioase se transmit de la un partener la altul prin contact intim. Ele înglobează parțial ceea ce se denumea înainte boli venerice, termenul împus în ultimile decenii, fiind de boli cu transmitere sexuală (BTS). Indiferent de originea bacteriană, parazită sau virală, în BST sunt incluse toate infecțiile transmise pe cale sexuală. Deoarece BST sunt în creștere în toată lumea și diversitatea microbilor și a paraziților este în creștere, este extrem de important ca BST sa fie tratate corect, dar mai ales să se asigure prevenirea lor.
Riscul viral pe care îl poate avea o BST, a fost readus în discuție odată cu apariția și răspândirea SIDA, amenințare uitată după traterea sifilisului cu penicilină. Utilizat altădată pentru a evita sarcinile nedorite și înlocuit cu pilula contraceptivă, prezervativul, a devenit principalul mijloc de prevenire a infectării cu virusul HIV.
În lume, se înregistrează anual, după OMS, 100.000.000 de persoane cu BTS. Dar dupa îndeșungate cercetări, s-a demonstrat ca în realitate frecvența BTS este de 10 ori mai mare.(Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, 2000)
O problemă mai puțin cunoscută este cea a infecțiilor veneriene duble sau triple. Astfel Homles K.K. a demonstrat că aproximativ 15-30% dintre bărbați și 25-60% dintre femei care au o boala venerica prezintă și o a doua infecție.
„În ultimii ani, UNICEF România și a concentrat intervenția în rândul adolescenților cu risc crescut de infectare HIV, identificând riscul crescut în rândul acestora în comparație cu adulții. […] Nivelul de conștientizare și de cunoștințe cu privire la HIV și alte boli cu transmitere sexuală și la efectele consumului de droguri, alcool și tutun.În general, adolescenții dețin un nivel satisfăcător de cunoștințe în legătură cu HIV, dar proporțiile destul de ridicate de nu știu/ nu raspund (cuprinse între 24% și 39%) ridică unele semne de întrebare. Acestea denotă un nivel ridicat de incertitudine în rândul adolescenților și atrage îndoieli serioase legate de înțelegerea în totalitate a căilor de transmitere a HIV.Riscurile produse de HIV sunt mai bine cunoscute de adolescenții de peste 14 ani și de cei care trăiesc înmediul urban, dar puțin știut de adolescenții mai tineri și cei care trăiesc în zona rurală. Nivelul de informare nu diferă semnificativ în funcție de gen. Majoritatea adolescenților au informații mai adecvate despre riscurile consumului de alcool, tutun și droguri, precum și despre sexul neprotejat, dar cei mai tineri sunt mai puțin informați și mai puțin conștienți de aceste riscuri (în special referitor la comportamentul sexual și consumul de alcool mică diferență a fost identificată în funcție de gen și între adolescenții din mediul urban și rural.” ( Abraham, D. (coord.); Abraham, A.; Dalu, A.M.; Fierbinteanu, C.; Marcovici,O.; Mitulescu, S.; Plaesu, A.; Sufaru, 2013)
Pe langă afecțiunile care se transmit doar pe cale sexuală precum sifilisul, gonoreea, există și afecțiuni (SIDA, hepatita) care se transmit pe mai multe căi. Principalii agenți patogeni ai BTS sunt: treponeme, bacterii, chlamidii și microplaste, virusuri, protozoare, fungi și ectoparaziți. Acești agenți produc următoarele boli: sifilis, gonoreea, sancrul moale, vaginite acute, uretrite negonococice, cervicite, herpesul genital, condilomatoza, SIDA, hepatita epidemică, trichomoniaya, amibiaza, candidomicoza genitala, epidemofiția inchinală, scabia, pediculoza. (Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, 2000).
Cauzele care au dus la creșterea actuală a BTS sunt direct influențate de triplarea populației urbane,acestea fiind: (Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, 2000)
numarul de bărbați fără familie;
aflux crescut de femei din mediul rural ce vor deveni, în mare parte, prostituate;
lipsa de locuri de muncă, locuințe,de viață scumpă, în condițiile unor venituri mici;
femomenul „însingurare” sociala;
libertinaj sexual.
Alte cauze: (Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, 2000)
Migrarea mainii de lucru;
Creșterea numărului de profesii care silesc muncitorii să lucreye departe de casă;
Dezvoltarea considerabilă a turismului;
Modificarea comportamentului sexual;
Extinderea manifestărilor de patologie socială;
Efectuarea de tratamente incorecte cu antibiotice;
Utilizarea de contraceptive;
Schimbarea opticii asupra bolilor venerice atât din partea populației căt și din partea organelor sanitare.
2.4 Principalele boli cu transmitere sexuală
2.4.1. Sifilisul
Cea mai gravă și importantă boală venerică, poartă denumirea de sifilis sau lues și este o boala infecțioasă ce se transmite cel mai des prin raporturi sexuale, fiind produsă de o spirochetă denumită Treponema pallidum.
Demunirea de „sifilis” a fost dată de un chirurg din Verona, care a scris un poem denumit „Syphilis sive Morbus Gallicus”. În această opera, erou era un cioban, pe nume Syphilus, care pentru că a ofensat soarele, s-a îmbolnavit de o boală venerică în semn de răzbunare. (http://ro.wikipedia.org/wiki/Sifilis#Istoric). Numele de lues provine din limba latină, de la „lues venerea” , care înseamnă infecție veneriană.( Homles K.K., 1990)
Chirurgul portuchez Ruz Diaz de Isla, a fost primul care a descris primele cazuri de sifilis din Europa în 1493. .( Homles K.K., 1990)
„În țara noastră apariția sifilisului a fost semnalată de cronicari încă de la sfârșitul secolului XV cănd, după încercarea nereusită a lui Crol VIII-lea de a cuceri Neapole, trupele lui de mercenari s-au împrăștiat prin toată Europa ajungând și în Transilvania, răspândind boala. Pe teritoriul tării noastre s-au răspândit cetele de ’stratioți’ trupe de mercenari de oerigine greacă și albaneză. La începutul anului 1500 este consemnată o epidemie de sifilis la Brașov și țara Bârsei, când se organizează servicii spitalicești situate la marginea orașului și denumite ‚case franțuzești’.” (Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu,p.40, 2000, apud. Hicks B.C, 1987)
Contaminarea cu sifilis este de patru feluri:
Sexuală – prin raporturi sexuale cu un bolnav;
Extrasexuală directă – prin sărut, mușcătură, înțepătură cu un instrument medical contaminat, transfuzie cu sânge infestat, boala profesională la ginecologie sau stomatologie;
Extrasexuală indirectă – prin pahar, obiecte de ras, care este, practic, inexistentă;
Transmiterea transplacentară, de la mamă la făt.
Cele mai multe cazuri de sifilis se întâlnesc la persoanele active sexual între 20 și 25 de ani. O creștere importantă a frecvenței bolii la adolescenți și tinere s-a înregistrat intr-o serie de țări din europa.(A. Siboulet, 1984). De asemenea gradul de cultură și baza economică a individului reprezintă o cauză a creșterii incidenței în apariția sifilisului.
Treponema pallidum sau Spirocheta pallida, este denumirea microorganismului spiralat, care reprezintă agentul patogen al sifilisului. Acesta nu poate pătrunde prin învelișul natural de apărare, pielea și mucoasele. Singura metodă de a fi transmisă la omul normal este prin intermediul unei soluții de continuitate, caren se produce în timpul raporturilor sexuale.
Spirocheta pallida este un agent patogen sensibil. El poate fi distrus cu ușurință de antisepticile obijnuite: săpun, alcool etc., dar și de razele ultraviolete. S-a demosntrat că nu rezistă mai mult de jumătate de ora pe obiecte umede, dar, în secrețiile naturale expuse pe lamelă, traiește 45 de minute, în ser sau sânge total, la temperatura camerei traiește 24 de ore, iar la +4 °C trăiește 3 zile.
Explicate prin reacția imunitară a organismului, sifilisul evoluează în trei stadii: primar, secundar și terțiar.
Sifilisul are o perioadă de incubație de aproximativ 21-27 de zile. Este asimptomatică și seriologic negativă, de aceea singura metodă utilă pentru a diagnostica sifilisul este ultramicroscopia.
Sifilisul secundar constituie manifestările clinice ale infecției, care apar la aproximativ două-trei luni de la contactul infectat. El se manifestă prin: febră, cefalee, dureri osteoscope, nevralgii, roșeață în formă de pete, bășicuțe cu diferite forme, cădere temporară a părului, decolorarea unghiilor, leziuni renale etc.
Dacă manifestările clinice și seriologice au depașit doi ani, vorbim de sifilis terțiar/tardiv. Clinic se manifestă prin: leziuni osoase, respiratorii, ale mucoaselor, oculare, ale tubului digestiv și genitale. .( Homles K.K., 1990)
Tratamentul în cazul sifilisului este pe bază pe penicilină, deoarece este cea mai puternică și realizează cea mai mare frecvență de vindecări clinice și seriologice.
2.4.2 Gonoreea
„Gonoreea este o boală infecțioasă, contactată în majoritatea cazurilor pe calea raporturilor sexuale, fiind produsă de Neisseria Gonorheae și având localizare la nivelul uretrei și colului uterin, dar cu posibilitatea de a afecta și alte organe. Este cea mai frecventă boală venerică (30% din bolile transmisibile sexual), incidența ei fiind în creștere. Numele de gonoree a fost dat în Galen în anul 130 e.n. de la cuvintele grecești ”gonos”= sămânță, sursă și ”rhoea”=scurgere. Ea a constituit secole de-a rândul principala boală veneriană până ce a fost detronată de sifilis. Denumirea de blenoragie a fost dată de Swediaur în 1784, de la ”blennos”=mucus și ”rhegnynai”=a curge, fiind utilizat mai ales în literatura medicală de limba franceză.” ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu,p. 177, 2000)
Existența gonoreei este cunoscută din cele mai vechi timpuri, ca dovadă fiind scrierile din papirusul Ebers, care a fost scris în anul 1550 î.e.n.
În Consfătuirea de Dermatologie Galați din 1979, o statistică arăta că, în funcție de localitate, în Romania, morbiditatea variază între 29%ooo și 583%ooo. Potrivit OMS, din 2005 până în 2008 numarul persioanelor cu gonoree a crescut cu 21%.
„Gonococul este foarte sensibil la agenții fizici, chimici și biologici. Culturile de microbi expuse uscării și luminii mor în 1-2 ore, iar microbii din puroi, prin uscare, în 2-3 ore; prin căldură umedă sunt omorâți la 42 °C în 5-15 ore, iar la 55°C în mai puțin de 5 minute; la temperatura camerei gonococii mor l-2 zile, iar la 37°C în 3-4 zile. Antisepticile au o acțiune rapidă asupra diplococului: nitratul de argint 1/4000 îl omoară în 2-7 minute, protargolul 4% în 5 minute, sublimatul 1% în 5 minute.” ( Ciucă T., p.142, 1993)
Cele mai bune rezultate se obțin cu penicilina, aceasta fiind medicamentația de bază, dar el este sensibil la majoritatea antibioticelor.
După Hook și Handsfeld manifestările clinice ale infecției gonococice sunt:
-forme asimptomatice;
-gonoree necomplicată: uretrală, anală, faringiană;
-gonoree complicată;
-infecții gonococice diseminate.
Dupa Zimirou și colab., la femeii, în 50% din cazuri gonoreea e asimpomatică, fiind cea mai frecventă boală venerica fără manifestări clinice. (Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, 2000)
Durata medie de incubație este de 3 zile, dar poate ajunge la 30 de zile, variind în funcție sexul pacientului și fiind imposibil de apreciat la peste 80% din cazurile întâlnite la femei.
Printre manifestările clinice se regăsesc: dureri în gât, cuiburi de puroi în criptele amigdaliene, inflamație a faringelui și a amigdalelor, mucoasa bucală înroșită, leziuni ale limbii, conjuctivită, inflamație acută sau cronică a corneei, secreții uretrale purulente, durere sau senzație de arsură la urinat, inflamarea scrotului sau a testiculelor, infertilitate, inflamația colului uterin, inflamația mucoasei care căptușește uterul, inflamatorie pelviană, inflamația învelișului fibros al ficatului.
Tratamentul pentru gonoree constă în administrare de antibiotic, însa sunt situații în care acesta întalnește rezistență.
2.4.3. Herpesul genital
Herpesul genital este o infecție localizată în zona genitală, ce poate fi transmisă pe calea raporturilor sexuale.
Acest virus hepatic este de două tipuri(Ciucă T., 1993):
-VH1 – care se localizeazăpe extremitatea cefalică a corpului uman;
-VH2 – care se localizează pe exptremitatea inferioară a corpului, inclusiv în zona genitală.
Odată descoperita posibilitatea transmiterii pe cale sexuală, herpesul genital a intrat în categoria bolilor venerice, aplicându-se aceleși măsurii de prevenție ca și pentru celelalte BTS.
Deosebirea dintre VH1 și VH2 nu este prea mare, o parte din infecțiile genitale fiind produse de VH1 și recidivele, in decursul primului an de la infecție, la infecțiile cu VH2 sunt de 4 ori mai mari decât după infecția cu VH1. (Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, 2000)
„Numele de herpes vine de la grecescul ’herpein’ care înseamnă a se târâ, a se furișa ca un șarpe. Termenul a fost utilizat de grecii antici, în urmă cu 25 de secole, dar prima descriere amănunțită rămasă se datorează medicului roman Herodotus în anul 100 înainte de Hristos.”( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 244, 2000)
Deoarece, în țarile lumii a trea, gradul de dezvoltare a rețelei sanitare este redus și posibilității mici de efectuare a investigațiilor de laborator, aprecierea incidenței acestei boli nu se poate face decât după datele oferite de țările avansate. Astfel, în SUA, s-a observat o creștere de 16 ori în 20 de ani (1965-1990)
Din alte cercetări, s-a demonstrat că formele asimptomatice sunt deosebit de frecvente. Această concluzie a fost trasă datorită numarului foarte mare de persoane care prezintă anticorpi antihepatici.
Herpesul vaginal este produs de un virus care aparține familiei Herpes viridae, din care fac parte: herpes simplex virus hominis tip I (VH1) și tip II (VH2).
Această infecție se transmite mai ușor de la bărbat la femeie, decât invers.
Virusul Herpex Simplex are o perioada de incubatie cuprinsă între 2 si 25 de zile, iar perioada medie este de 6 – 7 zile.( www.seximus.ro/articole/herpes_genital.php)
Infecția primară se localizează pe piele sau pe mucoase. Senzația de arsură sau durere locală persistentă, reprezintă primele simptome. Dupa câteva ore apar mici vezicule, ușor proeminente, transparente, pline cu lichid clar, grupate în buchet. Dupa 8 zile,veziculele încep să se usuce, formând o crustă, care cade fără a lasa nici un fel de cicatrice abia din ziua a 18-a. La barbați herpesul de poate localiza pe teaca penisului sau pe tegumentele din jur, dar cel mai frecvent pe mucoase. La femei, apare mai ales pe labiile mici și în regiunea anală.
„Se apreciază că 2/3 din subiecții care fac o infecție genitală virotică se vindecă, iar 1/3 vor continua să adapostească virusul; acești bolnavi vor face pusee recurente, leziunea apărând totdeauna in același loc. Intervalul mediu între prima leziune și prima recidivă este de 120 de zile (25-365 zile). Recidivele sunt reprezentate de un numar mai mic de leziuni și durează mult mai puțin (în medie 4,4 zile; 1-15 zile). Leziunile se cicatrizează foarte rapid, în medie în jur de 10 zile. Sunt unii factori care declanșează aceste pusee. S-au citat traumatisme diverse (mai ales contacte sexuale repetate), o boala infecțioasa, modificari fiziologice (menstruații). Autorii olandezi, constată o frecvență mai mare a recidivelor la persoanele stres. Unii autori incriminează rolul cafelei și al vinului.” (Ciucă T., p.50, 1993)
Prevenirea este aceeași ca la toate celelalte boli cu transmitere sexuală.
2.4.4. Infecția cu HIV (SIDA, AIDS)
SIDA este prescurtarea din limba franceză de la Syndrome d'Immuno-Deficience Acquis pentru o boală infecțioasă, de origine virotică, transmisă pe mai multe căi printre care și cea sexuală, caracterizată printr-o depresie imunitară accentuată ce favorizează apariția unor infecții de tip oportunist sau a unor procese neoplastice, acestea grăbind sfârșitul bolnavului. Pe plan mondial se mai folosește și acronimul AIDS, provenit din limba engleză: Acquired Immune Deficiency Syndrome).
În unele cercuri se mai folosesc termenii de „infecție cu HIV” sau „infecția cu virusul imunodeficienței umane”. Această infecție este de domeniul dermato-venerologia din trei motive:
Se transmite predominant pe calea raporturilor sexuale;
Prezența bolilor venerice facilitează răspândirea infecției HIV și toate măsurile de combatere a afecțiunilor venerice au rezultate favorablile și în SIDA;
În manifestările clinice din SIDA, la 50-80% din cazuri, dermatologul este primul care intă în contact cu acești bolnavi.
SIDA este o boala mortală deoarece nu sunt mijloace medicale terapeutice pentru a o
combate. În 1981, când a fost semnalată pentru prima oară nu se credea că această boală va ajunge atât de des întâlnită.
„Interesul populației și al corpului medical pentru această boală, declanșată în scurt timp după descrierea ei, a fost explicat prin mai multe motive:
Extinderea rapidă ( specifică bolilor venerice) în toate țările lumii, astăzi aflându-se în fața unei adevărate pandemii;
Căile multiple de transmitere ale bolii care pune deseori omul de rând în imposibilitatea de a se apăra;
Creșterea veritiginoasă a numărului de cazuri infectate, care a ajuns de ordinul milioanelor;
Perioada lungă de sănătate aparentă a celor infectați care pot transmite boala fără să știe că sunt purtători de virus;
Eficacitatea redusă a mijloacelor terapeutice actuale, ce nu pot opri decăt temporar evoluția către deces a bolii (este pentru prima dată când o boală contactată pe cale sexuală are o evoluție mortală, fenomenul petrecându-se într-o societate care a reușit să anihileze majoritatea bolilor infecțioase);
Manifestările clinice derutante ale bolii, nespecifice, diferite de la un caz la altul, greu de diagnosticat, fapt ce face frecvent ca bolnavii de SIDA să circule în rândul populației normale fără ca nimeni să cunoască despre ce este vorba.” ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 244, 2000) ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 280, 2000)
Controlul Bolilor Transmisibile din Atlanta (SUA) comunică, în 1981, apariția a cinci
cazuri de de pneomonie la oameni aparent sănătoși. După sunt descrise alte cazuri, cu altă boală, ce era însoțită de infecții oportuniste și evoluție mortală. După mai multe cercetări s-a stabilit că boala provenea din Haiti și că cei care erau bolnavi avuseseră contact sexual cu persoane de origine haitiană. În Europa primele cazuri sunt descrise în 1982 și în scurt timp se confirmă existența acestei boli în majoritatea țărilor.
Dacă la început 2/3 din bolnavi erau homosexuali și toxicomani, în ultima vreme cea mai mare parte din bolnavi sunt heterosexuali, în special femei, ceea ce duce la posibilitatea transmiterii bolii la copii. În țara noastră caracterul specific al acestei boli, este reprezentat de numărul mare de copii infectați prin microtransfuzii și prin ace de seringă incorect sterilizate. O cercetare a Ministerului Sănătății înregistra, în 1992, 1938 de cazuri, din care 35% decedaseră. Dintre cei înregistrați, 58 de persoane erau adulte și 1182 de copii sub 13 ani ( peste 50% dintre copii bolnavi de SIDA, din Europa).
Sursa de infecție cu HIV o constitue trei categorii de persiane:
Bolnavii de SIDA cunoscuți și declarați;
Persoane cu forme incomplete de SIDA și care nu sunt cunoscute
Putătorii sănătoși de virus.
În America și Europa printre persoanele cu risc crescut pentru SIDA sunt:
Homosexuali;
Toxicomanii;
Politransfuzații;
Bolnavii cu BTS frecvente.
S-a demonstrat în laborator că persoanele cu HIV, dețin acest virus în sânge, salivă,
lacrimi, urină, lapte matern, secreția colului uterin, în ganglioni, creier etc. Dar ce contribuie cel mai mult la transmitere este sângele, sperma și secreția colului uterin.
Calea prin care o persoană contaminată poate să transmită boala unei persoane sănătoase sunt:
Pe calea raporturilor sexuale (în aproximativ 73- 90% din cazuri);
Pe cale injecțiilor cu seringi și ace nesterile (în aproximativ 16% din cazuri, majoritatea fiind toxicomani);
Prin transfuzii de sânge infectat (în aproximativ 2,5% din cazuri);
Pe cale maternă (fiind în 1986 de 1,08% din cazuri, dar crescând rapind incidența în ultimii ani).
Există două modalități de transmitere pe cale sexuală:
Prin homosexualitate – care este principala modalitate;
Prin heterosexualitate .
Modul transmitere prin ace de seringă nesterilizată este întâlnit la:
Persoane care se drogează cu „droguri tari” injectabile;
Efectuarea de injecții obijnuite cu seringi deja utilizate sau insuficient fierte transmisia făcându-se la fel ca în hepatita B, mai ales dacă injecțiile se fac de către o persoană fără pregătire sanitară satisfăcătoare.
Pe cale maternă infectarea cu HIV se face prin sânge (transplacentar) și prin lapte. Se
Cosideră că o mama seropozitovă transmite boala copilului într-o proporție care variază de la 20 la 30 %.
Virusul care produce această boală este din familia retrovirușilor, care din 1988 a căpătat denumirea de HIV. Grupa din care face parte HIV se numește lentiviride și din aceasta
fac parte și virusurile visna sau maedi, virusul imunodeficienței simiene, virusul atritei-encefalitei caprine etc.
Virusul HIV afectează sistemul nervos,produce tulburări imunitare etc.
Odată virusul pătruns în sânge se produce sindromul de depresie imunitară caracterizat prin:
Diminuarea importantă a numărului de limfocite;
Scăderea raportului dintre limfocite;
Reducerea indicelui de înmulțire a limfocitelor;
Diminuarea imunității celulare;
Creșterea complexelor imune circulante;
Scăderea numărului de limfocite din sânge.
Din cercetările efectuate nu s-au putut descoperi manifestările clinice specifice pentru
SIDA, de aceea niciodată nu se pune niciodată diagnosticul de certitudine pe manifestările clinice, ci doar pe probe de laborator.
În SIDA se deosebesc trei perioade clinice:
Primoinfecția sidatică;
Sindroame înrudite cu SIDA;
SIDA propriu-zis.
Masurile de prevenire se împart în:
Măsuri luate pentru putătorii sănătoși de virus și a bolnavilor de SIDA, cu scopul de a nu transmite boala;
Măsuri luate de persoanele sănătoase pentru a nu se contamina.
„Toți purtatorii de infecție trebuie să cunoască urmatoarele:
Că sunt purtatorii unei infectți pe care o pot transmite relativ ușor și alte perosoane, daca nu se respecta cu strictețe unele reguli;
Că boala se transmite pe cale sexuala, prin sânge și pe cale maternă;
Că un purtator de virus poate conviețui în familie și societate cu condiția de a respecta o serie de măsuri care să impiedice transmiterea bolii persoanelor din jur;
Princpala cale de transmitere este cea sexuală și din această cauză orice raport sexual cu persoane necunoscute sau cu persoane HIV+ trebuie să aibă loc cu mijloace de protecție (prezervativ)
Nici o persoană seropozitivă nu are voie sa fie doantor de sânge;
Tinerele femei seropozitive nu au voie sa lase sarcină;
Orice purtator de virus, este obligat, atunci când solicită servicii medicale să anunțe că e purtator de virus (pentru a proteja corpul medical);
La cel mai mic semn de boală să se prezinte la medic reamintind că e infectat cu HIV pentru a se putea lua din timp măsuri. În caz de infectare in spital atitudinea față de acești bolnavi va fi la fel ca a celor ce sunt putatori de antigen Australia, (se pot interma in saloane comune numai în mod excepțional consemnându-se în foaia de observație situația lor, se va avertiza personalul medical asupra acestiu lucru, vasele, tacâmurile și obiectele personale, după folosire vor fi introduse în soluții de detergent sau de substanțe dexinfectate, dupa care se spala cu apa multă).” ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 244, 2000) ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p.p. 340-341, 2000)
Prevenirea persoanelor sănătoase de contaminare cosntă în:
Măsuri de educație sanitară antiveneriană a populației active sexual, cu indicații speciale privind SIDA;
Combaterea homosexualității;
Combaterea prostituției, în special cea clandestină și controlul periodic privind infecția ci HIV;
Persistența în educarea populației privind evitarea contactelor sexuale cu persoane necunoscute și mai ales cu prostituate și de necesitatea utilizării prezervativului la astfel de raporturi.
2.4.5. Candidozele uro-genital
„Candidozele urogenitale sunt infecții cu fungi din specia Candila albicans, ce interesează aparatul genital și căile urinare, având printre alte căi de transmitere și calea raporturilir sexuale. Cunoscute de multă vreme, transmiterea lor pe cale sexuală nu a fost recunoscută decât de câteva decenii, de când s-au impus și pentru aceată boală, măsurile preventive indicate pentru toate BTS.” ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 244, 2000) ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 347, 2000)
Numărul exact de infecții nu poate fi apreciat, deoarece:
Nu prezintă obigativitatea declarării acestei boli;
Se poate trata cu atât de serviciile de dermatologie, cât și de cele de ginecologie- obstretică.
Microorganismul care constitue agentul patogen este o cipercă pe nume Candila
albicans din familia levurilor, care este un organism unicelular ce se înmulțește prin înmugurirea celulelor izolate.
Printre factorii care predispun la infecțiile cu Candila albicans avem:
Sarcina;
Diabetul zaharat;
Tratamentul cu antibiotic;
Tratamente generale cu hormoni sexuali;
Boli metabolice;
Boli generale: homeopatii, tumori maligne etc.
Candidomiza la femei se manifestă sub formă de iflamație a vulvei și a vaginului, prezentând trei semne principale:
Leucoree (scurgere vaginală de lichid albicios, mucos, uneori purulent);
Puruit vulvar;
Senzație de arsură.
Candomicoza la bărbați se manifestă astfel:
în general candidoza afectează glandul penisului și prepuțul la bărbați. Apare o senzație de mâncărime și de arsură din cauza bolii de pe glandul penisului și de pe preput, dar și roseată. În general roseață apare de multe ori după ce se consuma alcool si astfel poate fi confundată cu o alergie la alcool;
Sensibilitate crescută a glandului penisului;
Dureri in timpul actului sexual;
Uneori la capul penisului pot să apară anumite pete albe sau leziuni albicioase;
Durere in timpul urinarii;
Tratamentul pentru candidoză este de două feluri:
Local – cu antibiotic anticandidozic sub formă de ovule sau cremă;
General – cu comprimate antifungice.
2.4.6. Hepatita epidemică
Prima oară când s-a demostrat că hepatita B se enumeră printre bolile cu transmitere
sexuală, a fost în 1973.
Acest virus are o incubație de 30-180 de zile, în medie 60-90 de zile, debutul fiind
acut.
Cel mai des se întâlnește la adultul tânăr, sugari și copii mici. Ceea ce ne confirmă
faptul că se transmite atât pe cale sexuală, cât și pe cale parentală.
Aceast virus se întâlnește mai ales la persoanele care trăiesc în promiscuitate sexuală:
la prostituate și la homosexuali.
În urma unor cercetări s-a demonstrat faptul că și hepatitele C pot fi transmise pe cale sexuală, frecvența lor fiind de 5-10% din toate hepatitele.
Transmiterea hepatitei A se face pe cale digestivă, de aceea transmiterea acestei forme la homosexuali este posibilă. Din cercetări reiese faptul că dintr-un grup de homosexuali,30 % prezintă prezența hepatitei, în comparație cu un grup de heterosexuali, din care doar 11% au această predispoziție.
Debutul acestei boli se face prin prezența starilor febrile, cefalee, astenie, urmând asocieri gastrointersinale, ajungând la stările subicteriene și icter.
Măsurile de prevenire sunt aceleași ca la celelalte boli cu transmitere sexuală, printre care și vaccinuri antihepatice.
2.4.7. Șancrul moale
Șancrul moale este o afecțiune infrcțioasă, mai fecvent diagnosticată la bărbați, produsă de bacilul Ducrey, foarte contagioasă, caracterizată prin apariția unei papule roșii cu o baza eritematoasă, care progresează spre o ulcerație dureroasă, situată la nivelul zonei genitale sau perianale și însoțită de adenopatie inghinală dureroasă.
„Șancrul moale a fost deosebit de sifilisul primar în 1838 de Ricord în Franța, contribuții în acest sens aducând și Bassreau (1852) care prin descrierea amănunțită a bolii reușește să o impună ca o boală independentă, cu o serie de trăsături clinice, epidemiologice, evolutive și terapeutice.” ( Ghe. Bucur, C. Giurcăneanu, p. 523, 2000)
Printre căile de transitere a acestei boli nu avem decât calea sexulă, de la o persoană la alta și se întâlnește cel mai des în mediile cu nivel cultural, social și economic scăzut.
Perioada de incubație este în medie de 7 zile, cu extreme între 2 și 35 de zile, perioadă în urma căreia se formează o papulă care are tendința de a se sparge, creând supurații de puroi și un disconfort fizic mare. Ulcerația are următoarele caracteristici:
este dureroasa;
supureaza puroi;
variaza in dimensiuni intre 3 si 50 de mm;
provoaca dureri in timpul urinarii (simptom prezent la barbati) si dureri in timpul contactelor intime (la femei);
secretiile pot forma o membrana dureroasa, care va trebui ulterior curatata (curatarea este destul de dureroasa pentru pacienti);
sangereaza cu usurinta;
la 3-6 din 10 pacienti apare si cresterea in dimensiuni a ganglionilor inghinali unilaterali.
Această boală este ușor de tratat, agentul patogen fiind sensibil la un număr mare de antibiotice.
2.5 Prevenirea bolilor cu transmitere sexuală
Prevenirea este de trei feluri:
Primară – care se realizează prin educație, informare și consiliere;
Secundara – aceasta presupune depistarea și tratarea precoce a infecției, pentru a evita apariția complicaților și pentru a rupe lanțul contaminărilor;
Terțială – aceasta are scopul de a reduce complicațiile datorate BTS.
Prevenirea primară se realizează cu ajutorul materialelor informative. Ea se poare realiza printr-o informare colectivă sau printr-o consiliere individuală. Materialele conțin informații despre modul de transmitere a BTS.
Limitarea numarului de parteneri sexuali;
Evitarea practicilor sexuale riscante;
Promovarea și descrierea modului de utilizare a prezervativelor;
Consultarea imediată a medicului în caz de apariție a simptomelor uro-genitale;
Consilierea toxicomanilor care utilizează droguri pe cale injectabilă.
Consilierea individuală este realizată de către medicul curant sau de un consilier. Prima etapă în consiliere constă în verificarea informațiilor pe care le deține clientul, astfel se poate adapta un comportament potrivit activițății de consiliere.
În cadrul consilierii, specialistul, prezintă clientului avantajele și dezavantajele fiecărei metode de prevenire: vaccinuri, prezervative, contracepție orală, contracepție locală.
Prevenirea prin vaccinare este puțin dezvoltată, astfel că, nu există, decât vaccinul antihepatic B, dar sunt în derulare cercetări pentru a crea vaccinuri anti-BTS.
Prezervativele reprezintă cea mai potrivită metodă de prevenire a BTS, astfel ca este necesar să se explice clar și detaliat modul lor de utilizare.
Lipsa informării în ceea ce privește modul de utilizare a prezervativelor, constitue un eșec în scopul lor de prevenire. Se recomandă:
Verificarea termenului de expirare;
Utilizarea prezervativelor de calitate;
Pastrarea prezervativelor într-un loc uscat, la adăpost de lumină;
Păstrarea într-un loc accesibil;
Evitarea folosirii prezervativelor care prezintă defecte de ambalare;
Manipularea cu grijă a acestora, pentru a evita perforarea cu unchiile, dinții, contactul cu inele; nu se recomandă tăierea ambalajului cu cuțitul;
Se folosesc numai lubrifianți pe bază de apă;
Prezervativele prevăzute cu spermicite care sunt și antibacteriale pot crește protecția contra BTS. Utilizarea prezervativelor simple în asociație cu geluri, ovule sau tampoane impregnate cu aceste soluții, nu prezintă o contraindicație;
Prezervativul trebuie imediat înlocuit în cazul ruperii. Trebuie utilizat un spermicid, daca ejacularea survine imediat după ruperea prezervativului;
După ejaculare prezervativul trebuie retras imediat cu multă grijă;
A nu se utiliza de două ori același prezervativ.
Există spermicite cu activitate antibacteriană, care au eficacitate față de un anumit număr de boli cu transmitere sexuală, dar nu se recomandă folosite fără prezervativ, deoarece nu prezintă o protecție suficientă.
Controlul ginecologic, anual, într-un cabinet de specialitate este o modalitate de prevenire. El trebuie să aibe loc chiar și în lipsa oricărui simptom. Aceasta poate fi o depistare pasivă, deoarece cea mai mare parte a activităților de depistare au loc la pacienții fără simptome de BTS.
Capitolul 3
ModalitățI de intervenție pentru prevenirea bolilor cu transmitere sexulă.
3.1. Ipoteza cercetării
După cum se știe, relațiile sexuale au o importanță deosebită in existența noasta ca ființe umane. Importanța educării în acest sens aduce beneficii atât individului, cât și societății. Cunoștințele pe care le acumulăm despre bolile cu transmitere sexuală ne ajută la dezvoltarea unui stil de viața sănătos. Astfel educare reprezintă primul pas într-o prevenție cu șanse mari de reușită.
3.2 Obiectivele cercetării
Statisticile arată că fecvența bolilor cu transmitere sexuală este una îngrijorător de mare, deoarece ele sunt ușor de răspândit. Ușurința cu care se răspândesc este datorată lipsei de informații. Înclinația naturală de a păstra tăcerea cu privire la aspectele considerate jenante, face ca dorința de a începe o discuție pe această temă tinde rămână la stadiul de dorință. De aceea de cele mai multe ori aceste discuții sunt cu greu abordade în familie sau poate niciodată.
Din fericire avem la dispoziție, o a doua cea mai importantă sursă de informare, școla. Asfel, în această cercetare, mi-am propus ca obiectivele sa fie următoarele:
Identificarea informațiilor pe care le dețin elevi, folosind un chestionar privind bolile cu transmitere sexuală.
Realizarea unui proiect didactic, în cadrul disciplinei Consiliere și Orientare, cu tema „Bolile cu transmitere sexuală”.
Aprecierea importanței consilierii în acumularea de informații specifice temei.
3.3 Desccrierea lotului de subiecți
20 de eveli, cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani.
La această cercetare au participat elevi din clasa a X-a de la Liceul de Artă „Gheorghe
Tattarescu” Focșani, județul Vrancea. În această clasă sunt înscriși 20 de elevi din care 9 fete și
11 băieți.
Elevii provin atât din mediul rural cât și din mediul urban. Provin din familii organizate, cu nivel mediu de studii.
3.4 Metode de cercetare
Metoda observației;
Metoda anchetei pe bază de chestionar;
Metoda convorbirii;
a.Metoda observației
Observația este o metodă principală de investigație pedagogică directă, care se manifestă ca un act sistematic de urmărire atentă a elevului în cadrul procesului instructiv-educativ, în ansamblul său, ori sub diversele lui laturi, aspecte, situații, fără să se aducă vreo modificare acestora din partea celui care o realizează.
Cu ajutorul acestei metode am avut posibilitatea să adun date referitoare la atitudinea pe care o au față de subiectul abordat, dar în egală măsură și la interesul pe care îl acordă acestui aspect.
b.Metoda chestionarului
Un chestionar este un instrument de cercetare constând dintr-o serie de întrebări și a altor solicitări în scopul de a aduna informații de la persoane.
Chestionarul aplicata fost alcătuit din 19 întrebări de tipul celor închise.
Administrarea chestionarului a avut loc în cadrul școlii de apartenență.
În administrarea lui nu am întâmpinat dificultăți.
c. Metoda convorbirii
Convorbirea este o discuție premeditată, angajată între cercetator/psiholog și subiectul investigat, presupunând relația directă, de tipul față în față, dar și sinceritatea deplina a subiectului.
Cu ajutorul acestei metode am încheiat etapa administrării chestionarului.
3.5. Analiza, prelucrarea și interpretarea datelor cercetării
Prevenirea reprezintă cea mai importantă metodă de păstrare a sănătății. O bună prevenire este reprezentată de o bună informare. Prin informare se înțelege:
-faptele și opiniile percepute sau obținute în cursul vieții de zi cu zi direct de la o altă ființă vie, din mass-media, din baze de date electronice și din toate tipurile de fenomene observabile din mediul înconjurător;
-lămurire asupra unei persoane, lucru sau domeniu; totalitatea materialului de informare și de documentare; izvoare, surse; cunoștințe comunicate de alții sau obținute prin investigații proprii ori cercetări personale;
-cunoștințe acumulate din lectură, rapoarte despre evenimente recente sau necunoscute anterior, materiale din ziare, din periodice sau din buletine de știri; cunoștințe dobândite prin studiu sau instruire; cunoștințe deduse din observații directe și experiența proprie.
Într-o activitatea de informare trebuie să ținem cont de calitatea cunoștințelor acumulate, dar și de cantitatea lor. Calitatea este reprezentată de validitatea științifică a cunoștințelor, dar și de puterea lor de lămurire, iar cantitatea este reprezentată de numarul de cunoștințe acumulate în urma informării. Este important ca din când în când să reactualizăm informațiile pe care le deținem.
Ținând cont de cele spuse această cercetare are ca scop verificarea cunoștințelor, acumularea de noi cunoștințe, dar și reactualizarea celor deja dobândite.
Prezentarea rezultatelor cercetării este considerată a fi etapa cea mai importantă în cadrul unui studiu, moment în care se înregistrează, procesează, datele brute obținute, între diferite categorii de informații.
Prelucrarea datelor prin procedee statistice ajută la confirmarea sau infirmarea ipotezei, la stabilirea adevărului științific, la evidențierea unor tendințe.
Datele pe care le-am obținut au stat la baza stabilirii directe a valorii metodelor și mijloacelor folosite, precum și a analizei fenomenului studiat.
După efectuarea evaluării finale în prevenirea bolilor cu transmitere sexuală a subiecților, am analizat și comparat datele acestei testări cu cele ale testării inițiale.
Comparând rezultatele de la cele două evaluări, am constatat că s-a realizat un progres cu valori mari și semnificative datorită activităților realizate, dar și folosirii celor mai potrivite metode și procedee de învățare și consolidare.
Activitățile desfășurate au influențat stilul de viață al elevilor. Acest lucru se observă din datele obținute la cele două evaluări (evaluarea inițială și evaluarea finală).
a.Prezentarea și interpretarea datelor culese în etapa inițială a experimentului pedagogic
În etapa inițială a demersului am vizat evaluarea inițială a cunoștințelor elevilor.
Evaluarea inițială a constat în aplicarea unui chestionar cu 19 întrebări, împărțite în 3 categorii:
întrebari generale despre bolile cu transmitere sexuală;
întrebări referitoare la metode de prevenire;
întrebări referitoare la surse de informare.
Astfel:
întrebările 1, 2, 7, 8, 13, 15 și 18 sunt întrebari generale despre BTS;
întrebările 3, 4, 5, 6, 9, 10, 11, 12 și 14 sunt întrebări referitoare la metode de prevenire;
întrebările 16, 17 și 19 sunt întrebari referitoare la sursele de informare.
Pentru a realiza un proiect de lecție cât mai eficient am scorat fiecare întrebare din
primele două categorii.
Din tabelul de mai sus reiese că întrebările 6, 8, 11 și 18 au un scor foarte mic de sub 40% din scorul total.
Deoarece cunoașterea denumirii bolilor cu transmitere sexuală este importantă, întrebarea 18, am analiza-o separat.
Se observă astfel că cea mai cunoscută boală cu transmitere sexuală este HIV/SIDA. Această boală este cunoscută de 90% din elevi, fiind urmată de sifilis (80% din elevi). Iar cele mai puțin cunoscute sunt șancrul moale și candidoza.
Din datele colectate din întrebarea 18, se întelege de ce sunt scorurile scăzute la întrebările 6, 8 și 11.
Pentru a cunoaște calitatea și cantitatea cunoștințelor dobândite despre BTS, dar și interesul pe care il acordă elevii acestui aspect, am analizat rezultatele din categoria a treia a de întrebări.
În urma analizării rezulatelor reiese că:
Prima sursă de informare pentru, 25% din elevi , a fost familia. Pentru același procent de elevi a fost internetul.
Se pare că elevii dau importanță acestui subiect, ca dovadă se documentează singuri. În
Egală măsura și familia este importantă.
Următoarele două surse de informare au fost: pentru 27,5% din elevi, grupul de prieteni și pentru 22,5% internetul.
Din punctual lor de vedere, cele mai importante surse de informare sunt: pentru 27,5% familia și pentru 20% medicul de familie.
Aceste rezultate reliefează interesul crescut pe care îl au elevi pentru acest subiect, ținând cont că internetul este o sursă de informare preponderant utilizată.
De asemenea elevi cunosc importanța caracteristicilor unei informații bune, motiv pentru care au ales medicul de famile ca o sursă importantă.
Intervenția a fost realizată cu ajutorul următorului proiect de lecție:
Proiect didactic
Competențe generale
Cunoașterea bolilor cu transmitere sexuală
Cunoașterea metodelor de prevenire a BTS
Obiective operaționale
O1. Să stabilească principalele boli cu transmitere sexuală.
O2. Să cunoască cauzele care pot genera apariția bolilor cu transmitere sexuală.
O3. Să identifice semnele fizice și psihice specifice categoriilor de boli cu transmitere sexuală, în scopul prevenirii și tratării corespunzătoare.
O4. Să cunoască modalitățile de prevenire în funcție de eficiența lor.
O5. Să formuleze opinii referitoare la necesitatea conștientizării problemei apărute și acceptarea unui ajutor de specialitate.
Forme de organizare a activității
frontală
individuală
în grup
Metode didactice
Desfășurarea activității
b. Prezentarea și interpretarea datelor culese în etapa finală a experimentului pedagogic
Pentru ca activitatea mea să aibe valoare de cercetare, în urma finalizării programului de consiliere educațională cu scopul de a identifica modalități de prevenire a bolilor cu transmitere sexuală, am trecut la evaluarea rezultatelor, utilizând același chestionar ca și în cazul pre-testului.
Astfel, din prelucrarea datelor culese în urma intervenției educaționale, am constatat o îmbunătațire a rezultatelor, descrisa în următorul tabel.
c. Prezentarea comparativă a datelor cercetării
În comparație cu rezultatele obținute în testarea inițială, rezultatele obținute în urma intervenției educaționale, sunt aproape de punctaj maxim.
De aici deducem faptul că, chiar și o oră de consiliere poate aduce schimbari majore în ceea ce privește măcar una din modalitațile de prevenire, respectiv informarea.
Astfel în graficul de mai jos exemplific în procentaj , evoluția semnificativă, realizată pe fiecare întrebare din primele doua categorii.
BIBLIOGRAFIE
Băban, Adriana, Consiliere educațională , Cluj-Napoca, 2001
Clarkson, P., Pokorny, M., The Handbook of Psychotherapy, London, N.I. Routledge, 1994
Dafinoiu, I., Elemente de psihoterapie integrativă, Editura Polirom, Iași, 2000
Dumitru, I. Al., Consiliere psihopedagogica, Polirom, 2008
Eliade, S., ABC-ul consilierii elevului, Editura Hiperboreea, Turda, 2000
Goglează, D., Psihoterapia ca relație a schimbării individuale, Editura Polirom, Iași, 2002
Goleman, D., Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București, 2001
Holdevici, Irina, Psihologia succesului, Editura Ceres, Bucuresti, 1993
Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, Editura ALL, București, 1996
Holdevici, Irina, Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Editura Științifică și Tehnică, București, 1999
Ivey, A. E., Ivey, M. B., Simek-Morgan, L., Counseling and Psichoterapy. A Multicultural Perspective, Boston, 1993
Jigău, M, Consilierea carierei, Sigma, București, 2001
MECT, Consilierea in gradinita…start pentru viata, Bucuresti, 2008
Moraru, Monica, Consiliere psihopedagogică. Constanța: Ovidius University Press , 2013.
Peretti, A., Legrand, J., Boniface, J., Tehnici de comunicare, Iasi, 2001
Tomșa, G., Consilierea și orientarea în școală, Casa de editură Viața Românească , București, 1999
Zdrehuș, Cristina, Elemente de consiliere educațională, Editura Universității din Oradea, 2004
Zlate, M., Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iași, 2000
Stanciulescu, E (1997) Sciologia educatiei familiare,Iasi :Editura Polirom
Vrasmas, E (2002). Consilierea si educatia parintilor, Bucuresti: Editura Aramis
MECT(2008), Să construim împreună cei 7 ani…de-acasă, Bucuresti: Educatia 2000+,2009
MECT (2006)Programele Școlare pentru aria curriculară Consiliere și orientare-clasele a IX-a – a XII-a
CAMERON Milton. Arta de a-l asculta pe celalalt: secretele unei comunicari reusite. Iasi, Editura Polirom, 2006
Negret-Dobridor, Pânișoară, O. (2005).Stiința învățării,Iași: Editura Polirom
.http://www.scritub.com/profesor-scoala/CODUL-DEONTOLOGIC-AL-PROFESIUN51895.php
AGABRIAN Mircea -Cercetarea calitativă a socialului –Teorie, metoda și practica Seria DIDACTICA, Alba Iulia, 2002
DAVITZ Joel – Psihologia procesului educațional-BALL, Samuel E. D. P., București, 1978
NICOLA Ioan – Tratat de pedagogie școlară E.D.P., București,1996
RADULIAN Virgiliu -Lichidarea și combaterea repetenției E.D.P., București, 1978
Dicționar de pedagogie
Rousseau J-J, (1973) Emil sau despre educație, Editura Didactică și Pedagogică, București.
CREȚU T., Psihologia adolescentului și adultului, Ministerul Educației și Cercetării, 2005.
LICIU Valentina-T., Pregătirea pedagogică a adolescenților pentru viața de familie, Editura Didactică și Pedagogică, 1975.
URSONIU C., Igiena sexuală, Editura Facla Timișoara, 1980.
ALBU I., Caracterul istoric și de clasă al relațiilor de familie,Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Jurisprudentia, 1966.
GRASSEL H., Tineret.Sexualitate.Educație., Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971.
MAMALI Cătălin, Intercunoașterea, Editura Științifică, București, 1974.
PHILIPPE Malrieu, La vie affective de l,enfant, Editions du Scarabee, Paris, 1963.
GRIMM, H./ROSLER H.D. Kinder fragen nach dem Geschlechtsleben, Rudolstadt, Ed. Greifen, 1957.
BUCUR Ghe., GIURCĂNEANU, C., Boli spransmise pe cale sexuală, Editura Celsius, București, 2000.
Holmes KK (sub red.) – Sexually Transmitted Diseases. Ed. Mc. Hill, 1990.
Abraham, D. (coord.); Abraham, A.; Dalu, A.M.; Fierbinteanu, C.; Marcovici,O.; Mitulescu, S.; Plaesu, A.; Sufaru, I., Situația adolescenților din România.Raport final., București, Septembrie 2013.
Cours International MTS et SIDA Inst. A Fournier 1996.
Buletin OMS- Nr. 8-1989.
Buletin OMS- Nr. 674- 1982.
Arch. Dermat. (Chicago) 1995-131-987.
A-7-a Conferință de terapie antiinfecțioasă- Grenoble 1993.
Bruno Halioua, Bolile cu transmitere sexuală, Editura Corint, Bucureși, 2003.
A. Siboulet, J.-P. Coulaud, Maladies sexuellement transmissibles, Masson, 1990
M. Dolivo, J. Henri-Suchet, J.Orfila, F. Eb, Maladies transmises par voies sexuelles, Masson, 1992.
T. Turgeon, M. Steben, Les maladies transmissibles sexuellement, Presses de l’Universite de Montreal, 1994.
MMWR, Sexually Transmitted Diseases Treatment, Guidelines, septembre 1989, 38- 58.
WHO, STD, Treatment Strategies, 1989.
R.Morisset, J.-C. Perchere, Les MST, Edisem Maloire, 1990.
Hicks B.C. și col. – Ann. Intern. Med. 1987.
A. Siboulet, Maladies sexuellement transmissibles,Ed. Masson, 1984.
Consfătuirea de Dermatologie Galați 1979.
Ciucă Traian, Bolile transmisibile pe cale sexuală, Editura Științifică, 1993.
Handsfield H.H. Medical Clinics North. Amer. 1978.
Handsfield H.H.și colab.- Jour. Amer Med. 1973.
Handsfield H.H. și colab. – New Engl. Jour. Med.1991.
Stagno S., Whitley R.J.- New Engl. Jour. Med. 1985.
www.seximus.ro/articole/herpes_genital.php
Patashner V. Și colab.- Jour Rheumat, 1990
Cours Intern. MTS et SIDA Institut Fournier 1996
Melbeye M., Biggar F.R.-British Med. Jour., 1990
http://www.medicina101.com/sancrul-moale-sau-sancroidul-simptome-si-tratament/
ANEXE
A.Chestionarul inițial
Ce sunt bolile cu transmitere sexuală ( BTS)?
infecții transmise prin contact sexual vaginal, anal, oral;
Infecții produse de un trai dezorganizat ;
Infecții transmise doar prin contact sexual vaginal.
Considerați că, din moment ce a fost contactată una din formele BTS:
Nu poate recidiva;
Nu poate fi re-contactată;
Poate recidiva, dar poate fi și re-contactată.
Într-un cuplu, considerați că, la controlul ginecologic trebuie să mearga:
Femeia ;
Barbatul;
Ambi parteneri.
Ce trebuie să faci dacă suspectezi că ai avut contact cu o persoană cu BTS?
Nu adopt nici o masură, cu timpul voi afla dacă m-am îmbolnăvit sau nu;
Solicit asistență medicală și urmez instrucțiunile medicului;
Solicit informații partenerului despre relațiile anterioare, cu scopul de a mă asigura că e sănătos.
Cum ar trebui procedat cu persoanele cu BTS?
Să îi sfătuim să se trateze singuri, consultând informații după internet;
Să-i convingem că un lucru pe care îl ignoră va dispărea de la sine;
Să fie determinați să înțeleagă responsabilitatea morală pe care o poartă și să li se ofere o educație corectă pentru sănătate.
O prevenire totală a BTS, poate fi realizată:
Folosind prezervativul;
Prin abstinență;
Ambele variante de mai sus.
BTS poate fi considerată:
O problemă socială;
O problemă personal medicală;
Ambele variante de mai sus.
BTS se pot contacta:
Doar prin contact sexual;
Prin contactul direct cu capace de wc, haine, asternuturi, prosoape;
Ambele variante de mai sus.
Pilulele contraceptive previn BTS?
Da ;
Nu.
Există cazuri în care vaccinul reprezintă o metodă de prevenire a BTS?
Da;
Nu.
Există posibilitatea ca spermicidele să ofere protecție împotriva contactării BTS?
Da;
Nu.
Cunoasteți condițiile de utilizare a prezervativelor?
Da;
Nu.
HIV/SIDA este o formă de BTS?
Da ;
Nu.
Prezervativele oferă 100% protecție împotriva BTS?
Da ;
Nu
Majoritatea persoanelor care se îmbolnavesc de BTS au peste 30 de ani?
Da ;
Nu .
Care a fost prima sursă de la care ați aflat despre BTS?
Grupul de prieteni;
Familie (părinți);
Școală;
Internet;
Televizor;
Medic de familie;
Cărți și pliante.
Care au fost următoarele două surse de informare despre BTS?
Grupul de prieteni;
Familie (părinți, frați, unchi, mătuși, bunici);
Școală;
Internet;
Televizor;
Medic de familie;
Cărți și pliante.
Care din următoarele boli este înclusă în sfera BTS? Alegeți răspunsurile pe care le considerați corecte.
Sifilis;
Scabia;
Gonoree;
Herpes vaginal;
Eczema;
Conjuctivita;
Psoriazis;
HIV/SIDA
Glosodinia;
Șancrul moale;
Candidoza;
Bejel.
Care dintre următoarele considerați, că ar trebui sa fie primele două surse de informare în privința BTS?
Grupul de prieteni;
Familie (părinți);
Școală;
Internet;
Televizor;
Medic de familie;
Cărți și pliante.
Sexul: Feminin / Masculin
Vârsta:
B. Chestionar final
BIBLIOGRAFIE
Băban, Adriana, Consiliere educațională , Cluj-Napoca, 2001
Clarkson, P., Pokorny, M., The Handbook of Psychotherapy, London, N.I. Routledge, 1994
Dafinoiu, I., Elemente de psihoterapie integrativă, Editura Polirom, Iași, 2000
Dumitru, I. Al., Consiliere psihopedagogica, Polirom, 2008
Eliade, S., ABC-ul consilierii elevului, Editura Hiperboreea, Turda, 2000
Goglează, D., Psihoterapia ca relație a schimbării individuale, Editura Polirom, Iași, 2002
Goleman, D., Inteligența emoțională, Editura Curtea Veche, București, 2001
Holdevici, Irina, Psihologia succesului, Editura Ceres, Bucuresti, 1993
Holdevici, Irina, Elemente de psihoterapie, Editura ALL, București, 1996
Holdevici, Irina, Gândirea pozitivă. Ghid practic de psihoterapie rațional-emotivă și cognitiv-comportamentală, Editura Științifică și Tehnică, București, 1999
Ivey, A. E., Ivey, M. B., Simek-Morgan, L., Counseling and Psichoterapy. A Multicultural Perspective, Boston, 1993
Jigău, M, Consilierea carierei, Sigma, București, 2001
MECT, Consilierea in gradinita…start pentru viata, Bucuresti, 2008
Moraru, Monica, Consiliere psihopedagogică. Constanța: Ovidius University Press , 2013.
Peretti, A., Legrand, J., Boniface, J., Tehnici de comunicare, Iasi, 2001
Tomșa, G., Consilierea și orientarea în școală, Casa de editură Viața Românească , București, 1999
Zdrehuș, Cristina, Elemente de consiliere educațională, Editura Universității din Oradea, 2004
Zlate, M., Introducere în psihologie, Editura Polirom, Iași, 2000
Stanciulescu, E (1997) Sciologia educatiei familiare,Iasi :Editura Polirom
Vrasmas, E (2002). Consilierea si educatia parintilor, Bucuresti: Editura Aramis
MECT(2008), Să construim împreună cei 7 ani…de-acasă, Bucuresti: Educatia 2000+,2009
MECT (2006)Programele Școlare pentru aria curriculară Consiliere și orientare-clasele a IX-a – a XII-a
CAMERON Milton. Arta de a-l asculta pe celalalt: secretele unei comunicari reusite. Iasi, Editura Polirom, 2006
Negret-Dobridor, Pânișoară, O. (2005).Stiința învățării,Iași: Editura Polirom
.http://www.scritub.com/profesor-scoala/CODUL-DEONTOLOGIC-AL-PROFESIUN51895.php
AGABRIAN Mircea -Cercetarea calitativă a socialului –Teorie, metoda și practica Seria DIDACTICA, Alba Iulia, 2002
DAVITZ Joel – Psihologia procesului educațional-BALL, Samuel E. D. P., București, 1978
NICOLA Ioan – Tratat de pedagogie școlară E.D.P., București,1996
RADULIAN Virgiliu -Lichidarea și combaterea repetenției E.D.P., București, 1978
Dicționar de pedagogie
Rousseau J-J, (1973) Emil sau despre educație, Editura Didactică și Pedagogică, București.
CREȚU T., Psihologia adolescentului și adultului, Ministerul Educației și Cercetării, 2005.
LICIU Valentina-T., Pregătirea pedagogică a adolescenților pentru viața de familie, Editura Didactică și Pedagogică, 1975.
URSONIU C., Igiena sexuală, Editura Facla Timișoara, 1980.
ALBU I., Caracterul istoric și de clasă al relațiilor de familie,Studia Universitatis Babeș-Bolyai, Jurisprudentia, 1966.
GRASSEL H., Tineret.Sexualitate.Educație., Editura Didactică și Pedagogică, București, 1971.
MAMALI Cătălin, Intercunoașterea, Editura Științifică, București, 1974.
PHILIPPE Malrieu, La vie affective de l,enfant, Editions du Scarabee, Paris, 1963.
GRIMM, H./ROSLER H.D. Kinder fragen nach dem Geschlechtsleben, Rudolstadt, Ed. Greifen, 1957.
BUCUR Ghe., GIURCĂNEANU, C., Boli spransmise pe cale sexuală, Editura Celsius, București, 2000.
Holmes KK (sub red.) – Sexually Transmitted Diseases. Ed. Mc. Hill, 1990.
Abraham, D. (coord.); Abraham, A.; Dalu, A.M.; Fierbinteanu, C.; Marcovici,O.; Mitulescu, S.; Plaesu, A.; Sufaru, I., Situația adolescenților din România.Raport final., București, Septembrie 2013.
Cours International MTS et SIDA Inst. A Fournier 1996.
Buletin OMS- Nr. 8-1989.
Buletin OMS- Nr. 674- 1982.
Arch. Dermat. (Chicago) 1995-131-987.
A-7-a Conferință de terapie antiinfecțioasă- Grenoble 1993.
Bruno Halioua, Bolile cu transmitere sexuală, Editura Corint, Bucureși, 2003.
A. Siboulet, J.-P. Coulaud, Maladies sexuellement transmissibles, Masson, 1990
M. Dolivo, J. Henri-Suchet, J.Orfila, F. Eb, Maladies transmises par voies sexuelles, Masson, 1992.
T. Turgeon, M. Steben, Les maladies transmissibles sexuellement, Presses de l’Universite de Montreal, 1994.
MMWR, Sexually Transmitted Diseases Treatment, Guidelines, septembre 1989, 38- 58.
WHO, STD, Treatment Strategies, 1989.
R.Morisset, J.-C. Perchere, Les MST, Edisem Maloire, 1990.
Hicks B.C. și col. – Ann. Intern. Med. 1987.
A. Siboulet, Maladies sexuellement transmissibles,Ed. Masson, 1984.
Consfătuirea de Dermatologie Galați 1979.
Ciucă Traian, Bolile transmisibile pe cale sexuală, Editura Științifică, 1993.
Handsfield H.H. Medical Clinics North. Amer. 1978.
Handsfield H.H.și colab.- Jour. Amer Med. 1973.
Handsfield H.H. și colab. – New Engl. Jour. Med.1991.
Stagno S., Whitley R.J.- New Engl. Jour. Med. 1985.
www.seximus.ro/articole/herpes_genital.php
Patashner V. Și colab.- Jour Rheumat, 1990
Cours Intern. MTS et SIDA Institut Fournier 1996
Melbeye M., Biggar F.R.-British Med. Jour., 1990
http://www.medicina101.com/sancrul-moale-sau-sancroidul-simptome-si-tratament/
ANEXE
A.Chestionarul inițial
Ce sunt bolile cu transmitere sexuală ( BTS)?
infecții transmise prin contact sexual vaginal, anal, oral;
Infecții produse de un trai dezorganizat ;
Infecții transmise doar prin contact sexual vaginal.
Considerați că, din moment ce a fost contactată una din formele BTS:
Nu poate recidiva;
Nu poate fi re-contactată;
Poate recidiva, dar poate fi și re-contactată.
Într-un cuplu, considerați că, la controlul ginecologic trebuie să mearga:
Femeia ;
Barbatul;
Ambi parteneri.
Ce trebuie să faci dacă suspectezi că ai avut contact cu o persoană cu BTS?
Nu adopt nici o masură, cu timpul voi afla dacă m-am îmbolnăvit sau nu;
Solicit asistență medicală și urmez instrucțiunile medicului;
Solicit informații partenerului despre relațiile anterioare, cu scopul de a mă asigura că e sănătos.
Cum ar trebui procedat cu persoanele cu BTS?
Să îi sfătuim să se trateze singuri, consultând informații după internet;
Să-i convingem că un lucru pe care îl ignoră va dispărea de la sine;
Să fie determinați să înțeleagă responsabilitatea morală pe care o poartă și să li se ofere o educație corectă pentru sănătate.
O prevenire totală a BTS, poate fi realizată:
Folosind prezervativul;
Prin abstinență;
Ambele variante de mai sus.
BTS poate fi considerată:
O problemă socială;
O problemă personal medicală;
Ambele variante de mai sus.
BTS se pot contacta:
Doar prin contact sexual;
Prin contactul direct cu capace de wc, haine, asternuturi, prosoape;
Ambele variante de mai sus.
Pilulele contraceptive previn BTS?
Da ;
Nu.
Există cazuri în care vaccinul reprezintă o metodă de prevenire a BTS?
Da;
Nu.
Există posibilitatea ca spermicidele să ofere protecție împotriva contactării BTS?
Da;
Nu.
Cunoasteți condițiile de utilizare a prezervativelor?
Da;
Nu.
HIV/SIDA este o formă de BTS?
Da ;
Nu.
Prezervativele oferă 100% protecție împotriva BTS?
Da ;
Nu
Majoritatea persoanelor care se îmbolnavesc de BTS au peste 30 de ani?
Da ;
Nu .
Care a fost prima sursă de la care ați aflat despre BTS?
Grupul de prieteni;
Familie (părinți);
Școală;
Internet;
Televizor;
Medic de familie;
Cărți și pliante.
Care au fost următoarele două surse de informare despre BTS?
Grupul de prieteni;
Familie (părinți, frați, unchi, mătuși, bunici);
Școală;
Internet;
Televizor;
Medic de familie;
Cărți și pliante.
Care din următoarele boli este înclusă în sfera BTS? Alegeți răspunsurile pe care le considerați corecte.
Sifilis;
Scabia;
Gonoree;
Herpes vaginal;
Eczema;
Conjuctivita;
Psoriazis;
HIV/SIDA
Glosodinia;
Șancrul moale;
Candidoza;
Bejel.
Care dintre următoarele considerați, că ar trebui sa fie primele două surse de informare în privința BTS?
Grupul de prieteni;
Familie (părinți);
Școală;
Internet;
Televizor;
Medic de familie;
Cărți și pliante.
Sexul: Feminin / Masculin
Vârsta:
B. Chestionar final
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Problematica Bolilor cu Transmitere Sexuala (ID: 157649)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.