Problematica Analizei Economico Financiare A Capitalului. Studiu Sc
CAP. I
PROBLEMATICA ANALIZEI ECONOMICO-FINANCIARE A CAPITALULUI
1.1. SCOPUL, NECESITATEA ȘI UTILITATEA ANALIZEI ECONOMICO – FINANCIARE A CAPITALULUI
Piața ca mecanism de reglare a funcționării economiei are un impact complex și permanent asupra deciziilor libere și autonome ale agenților economici privind opțiunile în alocarea resurselor, dimensionarea alocării, respectiv investirii, eficiența utilizării lor în vederea asigurării marjei concurențiale, a viabilitații. În acest context s-a definit ca necesitate și utilitate analiza economico – financiară ca instrument de supraveghere a activitații economice și a performanțelor ei..
Analiza financiară reprezintă o activitate complexă care, cu ajutorul unui ansamblu de instrumente și metode, permite aprecierea stării financiare, a performanțelor și a potențialului financiar al unei firme.
Analiza unei activităti din punct de vedere economic însemna cercetarea eforturilor angajate într-o activitate, în primul rand munca și capitalul, în raport cu rezultatele, respectiv performanțele economico – financiare ce se realizează. Analiza economico – financiară este totodată activitatea de diagnosticare a stării de performanță financiară a întreprinderii.
Scopul analizei economico – financiare în sens general constă în oferirea de informații financiare participanților la activitatea economică, atat celor din interiorul firmei cat și celor interesați din afara acesteia. În primul caz, și anume cel din perspectiva interiorului firmei, analiza economico – financiară se adresează conducătorilor sau acționarilor firmei în scopul adoptării unor decizii de gestionare a întreprinderii cat mai eficiente.
În al doilea caz, din perspectiva exteriorului firmei, utilizatorii vor fi partenerii economici și financiari – bancari ce urmeaza a derula acțiuni de cooperare cu firma respectivă, acționarii potențiali sau uneori chiar statul. Utilizatorii externi solicită cel mai frecvent diagnosticul financiar, fie pentru acordare de credite ( în special băncile) , fie pentru luarea deciziilor de participare la capitalul firmei respective (acționarii potențiali sau alte firme din același sector) sau pentru aprecierea soliditații unui partener de afaceri.
În sens restrans scopul analizei economico – financiare presupune stabilirea diagnosticului financiar al firmei prin atingerea unor obiective cum ar fi : – aprecierea rezultatelor financiare obținute;
aprecierea modului de constituire, a surselor și a utilizării de resurse;
evidențierea modalității de realizare a echilibrului financiar;
evaluarea bonității financiare a firmei;
aprecierea riscului de exploatare, financiar și de faliment;
analiza valorii firmei;
Considerăm că atingerea obiectivelor firmei, atingerea și păstrarea avantajului concurențial depind în mod direct de elaborarea analizei strategice (analiza macromediului; analiza mediului intersectorial de activitate; analiza sectorului industrial strategic; analiza micromediului); respectiv de elaborarea unui diagnostic financiar periodic și ori de cate ori este nevoie, căci acesta este principalul fundament al întocmirii noii strategii de mentinere și dezvoltare a firmei în mediul concurențial alături de celelalte componente ale diagnosticului firmei (diagnosticul potențialului comercial, diagnosticul organizării și managementului, diagnosticul potențialului uman,diagnosticul potențialului tehnic și tehnologic, și juridic).
Astfel pornind de la agentul economic – întreprinderea ca celulă de bază a economiei, acesta nu-și poate realiza activitatea, în particular nu poate produce bunuri și servicii fără a dispune de resurse, resurse care se regăsesc sub denumirea generică de capital, capital fizic și uman. Capitalul fizic incluzand activele financiare și activele reale suferă un proces de transformare în cadrul căreia activele financiare se convertesc în active reale și invers.
De mărimea, structura și mai ales modul de utilizare a capitalurilor procurate depinde mărimea și durata de obținere a rezultatelor financiare. Orice modificare în proporțiile și structura surselor de obținere a capitalurilor se răsfrange asupra mărimii rezultatelor finale, orice modificare în structura de plasament a capitalurilor procurate are ca obiect modificarea mărimii rezultatelor financiare brute și orice schimbare a tehnicilor de finanțare, de decontare, de acordare a creditului comercial are efect bine determinat asupra volumului global al activității și deci a profitului brut.
Dezvoltarea întreprinderii este indisolubil legată de asigurarea echilibrului financiar, care reprezintă o parte constitutivă a echilibrului economic în expresie valorică. Echilibrul financiar exprimă egalitatea și corelațiile dintre necesarul de resurse financiare și posibilitățile de construire a acestor resurse. Acest echilibru este dependent de starea și mișcarea patrimoniului.
Menținerea pe piață și mai apoi dezvoltarea sunt asigurate de o activitate rentabilă. Nivelul de rentabilitate este un indicator sigur al fezabilitații, orice întreprinzător caută să nu se afle sub rata randamentului obținută de concurență. Orice rămanere în urma cadenței concurentului reprezintă un pas spre pierderea pieței și în final spre faliment.
Dezideratul unei întreprinderi care își desfașoară activitatea în cadrul unei economii de piață este maximizarea valorii ei. Maximizarea valorii întreprinderii presupune creșterea valorii activului ei. Realizarea acestui deziderat are ca punct de plecare o utilizare optimă, continuă a resurselor materiale și financiare folosite de întreprindere.
În concluzie: atat analiza internă cat și cea externă au ca obiectiv determinarea rentabilitătii și a riscului și, în final, a valorii întreprinderii. Sursa de date pentru analiza financiară o constituie documentele contabile de sinteză: bilanțul, contul de rezultate și anexa la bilanț.
1.2. TIPURI DE ANALIZĂ. METODE ȘI TEHNICI UTILIZATE ÎN ANALIZA ECONOMICO – FINANCIARĂ
Cu ajutorul analizei se cercetează lucrurile și fenomenele, se descoperă structura lor internă, se stabilesc relații de cauzalitate și legile formării și desfașurării lor, fapt, ce permite nu numai evaluarea stării la un moment dat, dar și mișcarea în viitor ca urmare a tendinței condițiilor noi, a acțiunii umane colective.
În funcție de anumite criterii putem distinge cateva tipuri ale analizei economice :
A. După raportul între momentul în care se efectuează analiza și momentul desfașurării fenomenelor se disting două tipuri fundamentale:
Analiza post – factum – este cea care privește prezentul
Analiza previzională – este cea care privește viitorul
Prin îmbinarea celor două analize, în literatură și în practică se întalnește și analiza diagnostic prin care se obțin aprecieri asupra ansamblului performanțelor economice – financiare ale întreprinderii.
B. Din punct de vedere al urmăririi însușirilor esențiale sau al determinării cantitative se disting două tipuri de analiză:
Analiza calitativă – care urmărește esența fenomenului, însușirile sale de bază, factorii care sunt de aceași natură cu fenomenul ce îl determină.
Analiza cantitativă – presupune cercetarea fenomenului prin determinări comensurative exprimate prin : greutate, grad, suprafată, volum, număr, durată.
C. După nivelul la care se desfășoară analiza distingem :
Analiza microeconomică – se desfășoară la nivelul agentului economic, respectiv la scara întreprinderii și elementele ei ca sistem și studiază comportamentul individual sau al întreprinderilor în activitatea economică.
Analiza macroeconomică – studiaza fenomenele la nivelul ramurii economiei naționale sau al economiei mondiale.
D. După modelul de urmărire în timp a fenomenelor se distinge :
Analiza statică – studiază fenomenele la un moment dat, relevand relațiile dintre elementele și factorii care determină o anumită poziție a fenomenului cercetat.
Analiza dinamică – cercetează fenomenele economice în schimbarea lor, relevand poziția într-un șir de momente.
Principalele metode și tehnici utizate în analiza economico – financiară sunt:
1. Diviziunea
Comparația
Modelarea fenomenului
Măsurarea relațiilor factorial cauzale
Metoda fluxurilor
Metoda calculului marginal
Metoda arborelui de rate
Metoda grilelor de evaluare
1. Diviziunea este metoda de studiere a fenomenelor economico – financiare prin patrunderea în structurile lor și constă în descompunerea fenomenelor și proceselor cercetate în elemente componente.
Prin utilizarea metodei diviziunii se determină contribuția fiecărui element la formarea, dezvoltarea și abaterea totală a fenomenului analizat și de asemenease localizează în spațiu și timp proveniența rezultatelor și a cauzelor acestora.
Un fenomen poate fi descompus după mai multe criterii dintre care cele mai întalnite sunt :
diviziunea după timpul de formare a rezultatelor (semestre, trimestre,luni, zile, ore) – are scopul de a localiza contribuția diferitelor unitați de timp la formarea rezultatului total, de a evidenția abaterile de la tendința generală de manifestare în timp a fenomenului, permițand urmărirea ritmicității în producerea fenomenului analizat;
diviziunea după locul de formare a rezultatelor (întreprindere, secție, sector, atelier) – are scopul de a evidenția gradul de participare a fiecărui loc analizat la obținerea rezultatului;
diviziunea pe parți sau elemente componente specifice naturii rezultatului, ce asigură cercetarea laturii esențiale a formării și dezvoltării acestuia
2. Orice rezultat al activitătii firmei se analizează și apreciază nu numai ca o mărime în sine ci și în raport cu un criteriu cu o bază de comparație.
Baza de comparație poate fi selecționată dintr-o multitudine de criterii cum ar fi: rezultatele perioadei precedente; nivelul programat sau planificat al unor indicatori; rezultatele altor întreprinderi din același domeniu de activitate; nivelul optim al indicatorului; norme; standarde.
După criteriul care stă la baza formării comparației se pot distinge mai multe feluri de comparații :
comparații în timp, cand se compară fenomenul în diferite momente ale evoluției
comparații în spațiu, cand se compară rezultatele firmei cu rezultatele altei întreprinderi din aceași ramură
comparații mixte, care se bazează pe ambele criterii (timp și spațiu)
comparații în functie de un criteriu prestabilit, cand se comapară rezultatele obținute cu programe, norme, standarde, clauze contractuale
comparații cu un caracter special, care au loc în determinarea eficienței unor măsuri sau soluții tehnico-economice.
3. Modelul din cadrul modelării fenomenului, reprezintă un instrument al cunoașterii bazat pe reproducerea simplificată a realității, în care, prin neluarea în considerare a aspectelor neesențiale, se face o sinteză, o generalizare a fenomenului. Din punct de vedere al modului de prezentare al modelului se disting trei tipuri de modele :
modelele imitative reprezintă caracteristicile fenomenului prin ele însele, dar la o altă scară (fotografii, hărți, machete )
modele analogice folosesc analogia, adică cu anumite proprietăți
se reprezintă alte proprietăți
modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor în reprezentarea fenomenelor
4. Prin masurarea relațiilor factorial-cauzale se determină mărimea, sensul și intensitatea acțiunii factorilor asupra fenomenului cercetat, creand posibilitatea pentru interpretarea și caracterizarea complexă a stării fenomenului, pentru identificare și punerea în valoare a rezultatelor interne.
Analiza financiară, pentru măsurarea relațiilor factorial-cauzale, utilizează o diversitate de metode și procedee matematice din care amintim:
metoda balantieră
metoda ratelor
metoda substituirilor în lanț
metoda scorurilor
Metoda balantiră se utilizează atunci cand între elementele fenomenului studiat există relații de tip determinist de natura suței unor măsuri sau soluții tehnico-economice.
3. Modelul din cadrul modelării fenomenului, reprezintă un instrument al cunoașterii bazat pe reproducerea simplificată a realității, în care, prin neluarea în considerare a aspectelor neesențiale, se face o sinteză, o generalizare a fenomenului. Din punct de vedere al modului de prezentare al modelului se disting trei tipuri de modele :
modelele imitative reprezintă caracteristicile fenomenului prin ele însele, dar la o altă scară (fotografii, hărți, machete )
modele analogice folosesc analogia, adică cu anumite proprietăți
se reprezintă alte proprietăți
modelele simbolice se bazează pe utilizarea simbolurilor în reprezentarea fenomenelor
4. Prin masurarea relațiilor factorial-cauzale se determină mărimea, sensul și intensitatea acțiunii factorilor asupra fenomenului cercetat, creand posibilitatea pentru interpretarea și caracterizarea complexă a stării fenomenului, pentru identificare și punerea în valoare a rezultatelor interne.
Analiza financiară, pentru măsurarea relațiilor factorial-cauzale, utilizează o diversitate de metode și procedee matematice din care amintim:
metoda balantieră
metoda ratelor
metoda substituirilor în lanț
metoda scorurilor
Metoda balantiră se utilizează atunci cand între elementele fenomenului studiat există relații de tip determinist de natura sumei și / sau diferenței.
Ratele reprezintă un raport procentual între două mărimi comparabile logico-economic, fiind utilizate foarte frecvent în analiza economico-financiară. Principalul avantaj al construirii ratelor este că se pot asocia o mare diversitate de mărimi cu conținut economic diferit, care să reflecte un anumit fenomen economic. După conținutul lor ratele pot fi :
Ratele de structură – reflectă ponderea pe care un element economic îl deține într-un alt element economic mai cuprinzător și de aceeași natură
Ratele de gestiune – reflectă o modalitate de transformare a unui element de activ sau pasiv în lichiditați
Ratele de randament – reflectă eficiența folosirii unor resurse
Metoda substituțiilor în lanț se aplică în cazul relațiilor de tip determinist care imbracă forma matematică a produsului sau raportului. În cadrul relațiilor de tip determinist există o asemenea dependență între fenomene, încat la variația determinată a unui factor, să corespundă o valoare bine determinată a caracteristicii rezultative. Metoda substituțiilor în lanț constă în:
Identificarea factorilor care influențează abaterea fenomenului economic;
Stabilirea relațiilor cauzale între factori și fenomen;
Masurarea influenței factorilor, stabilind sensul și intensitatea acțiunii acestora.
Metoda scorurilor reprezintă o funcție construită pe baza unui număr mare de indicatori pentru care a fost necesară observarea în timp a mai multor întreprinderi și are ca obiectiv punerea la dispoziția analiștilor a unor modele predictive pentru evaluarea riscului de faliment, pe baza modelelor statistice.
5. Fluxul reprezintă o mișcare generată de o operațiune desfasurată în cadrul relațiilor întreprinderii cu impact asupra trezoreriei. Metoda stă la baza întocmirii tabloului de variație a trezoreriei și permite analiza evoluției în dinamică a situației financiare a unei întreprinderi.
6. Metoda calculului marginal reflectă fie cheltuielile, fie veniturile adiționale generate de modificarea cu o unitate a volumului de activitate sau a factorilor de producție.
7. Metoda arborelui de rate este o metodă cantitativă care se bazează pe construirea unei scheme de influențe în lanț, al cărui scop este să aprecieze impactul diferiților indicatori financiari, calculați sub formă de rate, asupra unei rate finale considerate rata obiectiv. Metoda poate fi utilizată pentru aprecierea statică și în dinamică a situației financiare.
8. Metoda grilelor de evaluare presupune folosirea indicatorilor care exprimă situația financiară a întreprinderii pe diferite niveluri și forme, pe baza nivelului, tendinței și structurii indicatorilor în vederea stabilirii unei stări medii a potențialului financiar și a rezervei de potențial ce poate fi atras. Instrumentul utilizat pentru diagnosticare este profilograma.
1.3. CONCEPTUL DE CAPITAL
În elaborarea situațiilor financiare, majoritatea întreprinderilor adoptă un concept financiar de capital. Conform unui asemenea concept, cum ar fi cel al banilor investiți sau al puterii de cumpărare, investite, capitalul este sinonim cu activele nete sau cu capitalurile proprii ale întreprinderii.
Conform unui concept fizic al capitalului, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de producție a întreprinderii, exprimată, de exemplu, în unitati de producție pe zi.
Selectarea de catre o întreprindere a celui mai potrivit concept privind capitalul trebuie sa se facă în funcție de necesitățile utilizatorilor situațiilor financiare. Astfel, trebuie adoptat conceptul financiar al capitalului în cazul în care utilizatorii situațiilor financiare sunt preocupați, în primul rand, de menținerea capitalului nominal investit sau a puterii de cumpărare a capitalului investit. Dacă însa principala preocupare a utilizatorilor o reprezintă capacitatea de exploatare a întreprinderii, trebuie utilizat conceptul fizic al capitalului.
Conceptul ales indică obiectivul urmărit în determinarea profitului, desii pot apărea diferite dificultăți de evaluare la punerea în practică a conceptului.
Conceptele de capital prezentate mai sus generează următoarele concepte de menținere a capitalului :
menținerea capitalului financiar;
menținerea capitalului fizic.
Conceptul de menținere a capitalului i-a în considerare modul în care o întreprindere definește capitalul pe care dorește să-l mențină. Aceasta asigură legatura între conceptele de capital și profit, deoarece oferă punctul de referintă făra de care profitul nu poate fi măsurat. Este o condiție esențială pentru distincția între rentabilitatea întreprinderii și rambursarea capitalului său. Trebuie amintit însă faptul că doar intrările de active suplimentare celor necesare pentru menținerea capitalului pot fi considerate profit și/sau profit, respectiv produs de capital investit.
Principala diferență între cele două concepte referitoare la menținerea capitalului este dată de tratamentul efectelor variației prețurilor, activelor și obligațiilor întreprinderii.
În termeni generali, o întreprindere și-a menținut capitalul, dacă la sfarșitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul perioadei. Orice valoare în plus față de cea necesară pentru a menține capitalul la nivelul de la începutul perioadei este considerată profit (Standardele Internaționale de Contabilitate 2001 ).
În prezenta lucrare vom folosi noțiunea de capital în sens general, atat ca și capital fizic cat și ca și capital financiar.
Capitalurile întreprinderii se constituie din acumulări financiare din afara întreprinderii sau din întreprindere, acumulări care la randul lor au rezultat din procese economice anterioare.
În cadrul unei întreprinderi, capitalul este evidențiat atat în activul cat și în pasivul bilanțului.
În pasivul bilanțului, capitalul este evidentiat pe surse de proveniență, acestea fiind grupate în patru categorii economice distincte :
capital social;
rezerve;
capital împrumutat pe termen mediu și lung;
capital împrumutat pe termen scurt.
Capitalul social – este constituit la înfințarea societații sau pe parcurs și reprezintă valoarea aportului de capital al întreprinzătorului la începutul perioadei, precum și modificarea acestuia în cursul exercițiilor. Conform legii nr. 31/1990, este necesară subscrierea integrală a capitalului social, iar subscritorii au obligația de a vărsa în numerar și/sau în natură, valoarea capitalului subscris.
Grupa rezervelor – aici sunt incluse atat rezervele ca atare cat și fondurile cu destinație specială. Un prim element îl reprezintă ceea ce legea numește fondul de rezervă. Rezerva cu caracter financiar este obligatorie în oate tipurile de societate, fiind destinate acoperirii deprecierii elementelor de activ neamortizabile.
În cazul în care, rezerva legală nu se consumă în timp, ea poate fi încorporată în capitalul social. Un alt element al grupei rezervelor îl reprezintă fondul de dezvoltare sau fondul de investiții, fond care se constitue din profit. La fel se comportă și fondul pentru cercetare stiințifica și orice alte fonduri cu destinație specială.
Capitalul social impreună cu grupa rezervelor formeză capitalul propriu
Pe parcursul activitații, iar în unele cazuri chiar din primul moment, societățile iși completează nevoile de fonduri cu împrumuturi bancare pe termen lung sau credit obligatar, care pentru firmă reprezintă datorii pe termen lung. Datorită faptului că aceste capitaluri împrumutate se află timp îndelungat în circuitul întreprinderii, ele constituie împreună cu capitalurile proprii suma capitalurilor permanente ale întreprinderii.
Împrumuturile pe termen mediu – au rolul de a acoperii nevoile financiare determinate de procurarea unor elemente de imobilizări, acordandu-se pe o durată de pană la cinci ani.
Deosebit de nevoile suplimentare pe termen lung și mediu de capitaluri ca urmare a insuficienței capitalurilor proprii, orice întreprindere resimte și nevoi temporare de scurtă durată, nevoi generate nu atat de procesul de producție propriu-zis, aprovizionare si fabricatie, cat mai ales în plasamentele în circuitul comercial oferit clienților sau modul de gestionare a trezoreriei. Aceste nevoi se acoperă pe seama datoriilor pe termen scurt, cunoscute sub forma creditului bancar pe termen scurt.
În activul bilanțului, se exprimă modul de folosință a capitalurilor procurate, mai exact durata de plasare a lor, adică intervalul de timp pentru care sunt imobilizate în elemente ale procesului economic.
Prima grupă a plasamentelor o reprezintă activele imobizate, adică bunuri de orice natură, mobile sau imobile, corporale sau necorporale, achiziționate sau create de întreprindere, destinate să servească o perioadă îndelungată activitații unității patrimoniale.
Din punct de vedere financiar, activele imobilizate sunt elemente stabile care se uzează și se înlocuiesc lent și a căror depreciere se reflectă prin intermediul tehnicilor de amortizare.
Activele imobilizate sunt :
imobilizari necorporale;
imobilizari corporale;
imobilizari financiare.
Imobilizarile necorporale cuprind cheltuieli de constituire, cheltuieli de cercetare-dezvoltare, concesiuni, brevete, licențe, marci de fabricație, fondul comercial, programe informatice.
Imobilizarile corporale constituie substanța unei întreprinderi și sunt formate din: terenuri, cladiri, utilaje și mijloace de transport. Toate aceste elemente de active imobilizate se uzează de-a lungul timpului datorită folosirii lor repetate și de aceea este necesară recuperarea treptată a valorii lor, în cadrul mai multor exerciții financiare. Acest proces de recuperare treptată a activelor imobilizate este cunoscut sub denumirea de amortizare, care privită prin prisma fondului, este o resursă financiară care trebuie să asigure recuperarea valorii mijloacelor fixe și deci finanțarea acestora.
Imobilizarile financiare sunt formate din titluri de participare, titluri imobilizate ale activitații de portofoliu, alte titluri și creanțe imobilizate.
A doua grupa a activelor o reprezintă activele circulante, adică plasamente pe o durata mai mică de un an. Aceste active sunt rapid lichidabile sunt transformate în disponibilități bănești apte de a fi folosite fie pentru onorarea obligațiunilor scadente fie în active imobilizate.
Activele circulante se deosebesc atat după natura și permanența lor în circuit, cat și după rapiditatea lichidării.
Elementele cuprinse în activele circulante se împart în:
valori de exploatare;
valori realizabile pe termen scurt;
disponibilități bănești.
Valorile de exploatare consta în:
stocuri de materii prime și materiale;
stocuri de producție în curs de fabricație;
stocuri de produse finite.
Toate cele trei tipuri de stocuri ca valori de exploatare reprezintă partea stabilă, relativ constantă a activelor circulante.
În grupa valorilor realizabile pe termen scurt sunt cuprinse creanțele realizate din creditul comercial acordat clienților, precum și portofoliul de titluri de valoare. Plasamentul de titluri de valoare este rentabil și foarte util gestiunii financiare ca urmare a rapiditații lichidării lor, a transformării lor în bani.
Disponibilitățile bănești sunt concretizate în numerarul aflat în caseria întreprinderii sau în cont deschis la bancă. Se recomandă ca o parte a capitalurilor permanente sa nu fie plasate în active materiale sau creanțe , ci sa fie plasate ca disponibilități în cont din trei motive:
pentru asigurarea tranzacțiilor curente;
asigurarea efectuării plăților în eventualitatea scurt circuitării
încasării debitelor scadente;
asigurarea intervențiilor rapide la bursele de mărfuri.
O întreprindere care dorește să pastreze credibilitatea în fața furnizorilor săi trebuie să fie capabilă să efectueze plăți în orice condiții. Acest lucru contribuind și la consolidarea valorii întreprinderii și în acest fel la menținerea la bursă a unui curs ridicat al acțiunilor sale.
1.4. PREZENTAREA FIRMEI
S.C. “ DORA-CRIȘ” S.A. cu sediul înOradea, strada Independenței nr. 7 – 9 , telefon: 0259/ 132593, telex: 34263, fax: 32526, s-a constituit în temeiul legii nr. 15/ 1990 prin Hotărarea Guvernului nr. 1254/1990 și a fost înmatriculata la oficiul Registrului Județului Bihor sub numărul J05/159/18.02.1991.
S.C. DORA-CRIȘ S.A. s-a constituit prin preluarea integrală a patrimoniului întreprinderii de Confecții Oradea și-a început activitatea în data de 18.02.1991 pe durata nelimitată, avand ca acționar unic statul, potrivit art. 20 din legea 15/1990. Începand cu data de 13.11.1992 prin actul de transmitere numărul 3336/ 13.11.1992 , a 30 % din capitalul societății comerciale S.C DORA-CRIȘ S.A. , F.P.P. Moldova II devine acționar alături de FPS.
La data de 29.04.1994, prin Sentința Civilă nr. 6/1994 conform Legii58/1991, s-a constituit Asociația “ DORA-CRIȘ “S.A. – Programul Acționarilor Salariaților, începand astfel procesul de privatizare al S.C. de Confecții DORA-CRIȘ S.A. Adunarea Generală a Acționarilor din 23.01.1995 modifică statutul Asociației conform prevederilor Legii 77/1994.
In continuare, procesul de privatizare Asociația “DORA-CRIȘ “ – Programul Acționarilor Salariaților în urma negocierilor desfașurate, încheie cu fondul Proprietății Private Moldova II contractul de vanzare – cumpărare de acțiuni prin schimbare cu certificate de proprietate la data de 28.03.1995 și cu fondul Proprietății de Stat la data de 23.05.1995.
După semnarea contractului de vanzare-cumpărare de acțiuni s-a convocat Adunarea Generală a Ațtionarilor care a modificat în mod corespunzător statutul societății comerciale și a desemnat noi administratori în conditiile Legii nr. 31/1990.
După înscrierea în Registrul Comerțului a mențiunilor despre modificările intervenite în participarea la capitalul social al membrilor asociației, este persoana juridică romană avand forma juridică de societate pe acțiuni.
Capitalul social al societății este 7 433 450 mii lei impartit în 297 338 acțiuni nominative, cu valoare nominală de 25 000 lei fiecare, subscris și vărsat în intregime de cei 1833 acționari.
Capitalul social a fost dobandit de Asociația Salariaților “DORA-CRIȘ” în numele membrilor participanți la aceasta, în baza contractelor de vanzare-cumpărare de acțiuni nr.218/23.05.1995, încheiat între Asociația Salariaților “ DORA-CRIȘ” și F.P.S. și nr. 32/28.03.1995, încheiat între Asociația Salariaților “ DORA-CRIȘ’S.A. și F.P.P. Moldova și vărsat în intregime de Asociație.
Scopul principal al societății este realizarea de beneficiu din activitatea de producție și comercializare pe piața internă și la export a confecțiilor din textile și tricot, promovarea și punerea în aplicare a inițiativelor de interes național în domeniul fabricației de confecții textile pentru femei, bărbati și copii.
În conformitate cu scopul urmărit obiectul de activitate al S.C. DORA-CRIȘ este:
Producerea și comercializarea pe piața internă și externă a confecțiilor textile pentru femei, bărbati și copii prin magazinele proprii;
Crearea și comercializarea unor produse de confectii unicat și serie mică;
Producerea de piese pentru mașini textile;
Crearea de modele pentru sondarea cererii pietei interne și externe;
Operațiuni de import-export cu toată gama de produse prevăzute în obiectul de activitate precum și cele aduse de legislația în vigoare;
S.C. DORA-CRIȘ S.A. are cont propriu deschis în banca nr. 401050010, deschis la MINDBANK, beneficiază de credite bancare în conditiile legilor în vigoare, are relații directe economice, financiare și juridice cu diverse alte societăți comerciale, regii autonome, firme și alte forme de organizații de stat sau particular din țară sau străinatate. Are un plan – program propriu de activitate pentru a cărei realizare încheie direct sau prin intermediari contracte de aprovizionare, desfacere cu partenerii străini sau romani și isi asigură forta de muncă necesară.
Se preocupă și raspunde de retehnologizarea producției, reproiectarea produselor și proiectarea unora noi, competitive pe piete lor interne și externe, avand grij ca nomenclatorul propriu de produse să asigure flexibilitatea productivă a societății.
Organul de conducere al societății este Adunarea Generală a Acționarilor care decide asupra activitații firmei și asigură politica ei economică și comercială. Societatea este administrată de un Consiliu de Administrație și de directorul general al societății. Consiliul de Administrație este condus de un președinte iar în lipsa acestuia de unul din cei doi vicepresedinți.
Gestiunea societății este controlată de acționari și de Comisia de Cenzori formată din trei membrii și tot atația supleanți.
Organizarea societății comerciale se prezintă în organigrama societății – anexa nr. 1.
CAP. II
ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE BILANȚULUI
Analiza structurii patrimoniale are ca obiective stabilirea și evaluarea raporturilor dintre diferite elemente patrimoniale, evidențierea principalelor mutații calitative în situația mijloacelor și a surselor generate de schimbări interne și de interacțiunea cu mediul economico-social, aprecierea stării patrimoniale și financiare.
Ratele de structură ale bilanțului se stabilesc ca raport între post sau grupa de posturi din activ sau pasiv și totalul bilanțului, precum și ca raport între diferitele componente de activ respectiv de pasiv.
2.1.ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE ACTIVULUI
Ratele de structură ale activului relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate al acestora, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului pentru a face față modificărilor conjuncturale.
Cele mai frecvent utilizate rate în analiza situației financiare sunt :
– Rata imobilizarilor;
– Rata activelor circulante, detailată prin :
Rata stocurilor;
Rata creanțelor;
Rata disponibilităților.
În studiul ratelor de structură ale activului, relevă informații privind: destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate al capitalului, capacitatea întreprinderii de a-și modifica structura activului ca urmare a modificărilor conjuncturale
2.1.1. RATA ACTIVELOR IMOBILIZATE ( rAi )
Se calculează ca raport între activele imobilizate și totalul bilanțului
Active imobilizate ( Aim )
rAi =
Activ total ( At )
Această rată reprezintă ponderea elementelor patrimoniale utilizate permanent în totalul patrimoniului și masoară gradul de investire a capitalului în unitate. Evoluția acestei rate în perioada analizată este prezentată în tabelul următor:
Mii lei
Din tabelul de mai sus observăm ca în anul 2001 față de 2000, activele imobilizate au o creștere în valoare absolută de 3.286.754 mii lei și în valoare relativă de 1,12 ori, iar în anul 2002 față de anul 2001 avem o creștere de 3.803.179 mii lei, iar în valoare relativă de 1,12 ori.
Ponderea activelor imobilizate în total active este în continuă creștere, înregistrand o valoare de 38,87% în anul 2001 față de 36,7% în anul 2000, respectiv de 39,28% în anul 2002 față de anul 2001.
Se constată că activele imobilizate în total active sunt în corelație cu activul total urmand o creștere continuă. Aceasta creștere este favorabilă, deoarece modificarea activelor imobilizate se realizează proporțional cu modificarea cifrei de afaceri.
Pentru explicarea ratei activelor imobilizate se folosesc și ratele specifice categoriilor de imobilizări fixe:
Rata imobilizărilor necorporale (rin )
Imobilizări necorporale
rin 100
Active totale
Rata imobilizărilor corporale (ric )
Imobilizări corporale
ric 100
Active totale
Rata imobilizărilor financiare (rif)
Imobilizări financiare
rif 100
Active totale
Aceste rate sunt calculate în tabelul următor:
Mii lei
Observăm că totalul activelor imobilizate este reprezentat de fapt în cea mai mare masură de imobilizarile corporale, imobilizările necorporale și cele financiare avand o pondere de sub 1% în totalul activelor. Acest lucru demonstrează ca întreprinderea dispune de o bună dotare tehnică în conformitate cu natura activitații desfășurate de aceasta.
În continuare vom analiza componentele imobilizărilor corporale, atat sub formă absolută, cat și ca pondere a acestora în activele imobilizate:
Mii lei
În cadrul activelor imobilizate ponderea cea mai mare o detin instalațiile tehnice și mașinile: în anul 2000 – 76,28%; în anul 2001 – 79,85%; iar în anul 2002 – 81,54%. Aceasta situație se datorează faptului că unitatea a achiziționat instalații și mașini noi, punand un accent deosebit pe gradul de tehnologizare al întreprinderii, în scopul creșterii producției și a calității acesteia.
2.1.2 RATA ACTIVELOR CIRCULANTE (rac )
Aceasta rată arată ponderea activelor circulante întotalul bilanțului, calculandu-se cu relatia:
Active circulante
rac 100
Active totale
Evolutia activelor circulante și a structurii acestora înperioada analizata este prezentata întabelul urmator:
Mii lei
Pentru o mai bună interpretare a rezultatelor trebuie să se aibă în vedere și indicele de modificare a activelor circulante (IAc ), respectiv a activului total (IAt), prezentați în tabelul de mai jos:
Rata activelor circulante (rac ) prezintă o tendință de reducere ca urmare a faptului ca ponderea activelor circulante scade ca urmare a devansării modificării valorii activelor circulante de către valoarea activului total (IAc < IAt). Această situație poate fi interpretată ca fiind favorabilă în cazul în care ICA>IAc , respectiv nefavorabilă dacă ICA<IAc. Astfel în anul 2001 ICA = 1,029, iar în anul 2002 ICA = 1,116. Ca urmare a acestor rezultate se poate constata ca în anul 2001 avem o situație nefavorabilă deoarece viteza de rotație a activelor circulante față de perioada de bază se află în scadere. Nu tot același lucru se poate spune și în anul 2002 cand se realizează o creștere a vitezei de rotație a activelor circulante față de perioada de bază, ceea ce duce la o situație favorabilă.
Pentru explicitarea acestei rate se pot folosi mai multe rate complementare (analitice ):
Rata stocurilor;
Rata creanțelor comerciale;
Rata disponibilităților și plasamentelor.
Rata stocurilor (rs ) reflectă ponderea activelor circulante cel mai puțin lichide în total active și este definită astfel:
Stocuri
rst 100
Activ total
Evoluția ratei stocurilor în perioada analizată este următoarea:
Mii lei
Din tabel se poate observa ca în anul 2001 deși cresc stocurile, totuși cifra de afceri se afla într-o ușoara scădere, situație apreciată negativ din punct de vedere economic deoarece ea duce la formarea de stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă. Acesta situație pare însa să se reabiliteze în anul 2002 cand observăm o scădere a stocurilor, corelată însă cu creșterea volumului de activitate al întreprinderii, ceea ce presupune folosirea stocurilor acumulate în anul anterior, situație favorabilă pentru firmă.
În continuare vom analiza componența stocurilor:
Mii lei
Din componența stocului se poate observa că ponderea majoritară o dețin produsele finite, fapt normal ținand cont de activitatea de bază desfașurată de firmă.
Rata creanțelor (rcr) arată ponderea creanțelor pe care le are firma în total active și este calculată prin formula:
Creanțe
rcr 100
Activ total
Rata creanțelor este influențata de domeniul de activitate al întreprinderii. Nivelul acestei rate este scăzut în cazul întreprinderilor aflate în contact direct cu clientela și înregistrează valori mai ridicate în cazul relațiilor inter-întreprinderi. În cazul societații analizate rata creanțelor înregistrează valori scăzute ca urmare a termenelor de plată practicate de întreprindere.
Pentru a realiza o analiză a structurii creanțelor cat mai aprofundată trebuie să avem în vedere și ațti indicatori cum ar fi:
Creanțe totale
Durata de încasare a creanțelor dz T
Cifra de afaceri
Creanțe 1
Indicele de modificare a creanțelor Icr
Creanțe 0
Vanzări 1
Indicele de modificări a vanzărilor Ivz
Vanzări 0
Valorile ratei creanțelor și a indicatorilor prezentați mai sus sunt calculate în tabelul următor:
Mii lei
Din tabelul de mai sus se observă că rata creanțelor scade în 2001 la 22,36% față de anul 2000 cand era de 29,88%, scadere datorată în principal de reducerea duratei de încasare a creanțelor de la 57 de zile cat era în 2000, la 42 de zile în 2001. Această situație duce la creșterea resurselor financiare ale societății și prin urmare și la creșterea posibilităților de capitalizare ( achiziționarea de masini și utilaje performante), situație favorabilă prin prisma creșterii vitezei de rotație a creanțelor.
Situația se schimbă însă în anul 2002, cand rata creanțelor prezintă o creștere de la 22,36% în 2001, pană la 29,2% în 2002, ceea ce duce la o diminuare a resurselor financiare, precum și la reducerea vitezei de rotație a creanțelor, reflectand în ansamblu o situație nefavorabilă pentru întreprindere.
Rata disponibilităților și plasamentelor (rdp) reflectă ponderea disponibilităților bănețti, adică a activelor cele mai lichide, în patrimoniul întreprinderii. La nivelul unei întreprinderi se consideră acceptabile valorile ratei disponibilităților bănești cuprinse între 1,5% – 2%.
Disponibilități + Valori mobiliare de plasament
rdp 100
Activ total
Valorile acestei rate sunt calculate în tabelul următor:
Dupa cum se poate observa în anul 2001 se constată o valoare acceptabilă a disponibilităților bănești, iar în 2000 și 2002 rata disponibilităților bănești i-a valori mai mari decat cele considerate acceptabile. Aceste valori ridicate pot reflecta situații favorabile în caz de echilibru financiar și pot fi corelate cu situații de încasări a unor datorii.
2.2 ANALIZA RATELOR DE STRUCTURĂ ALE PASIVULUI
Ratele de structură ale pasivului permit aprecierea politicii financiare a întreprinderii, prin evidențierea provenienței și a gradului de exigibilitate a surselor de finanțare, reflectand aspecte legate de stabilitatea și autonomia financiară a întreprinderii, de gradul de îndatorare a acesteia.
2.2.1. RATA STABILITĂȚII FINANCIARE (rsf)
Reflectă legatura dintre capitatalul permanent de care dispune întreprinderea în mod stabil și patrimoniul stabil, sau altfel spus reflectă ponderea surselor stabile de finanțare în totalul surselor de finanțare și se calculează ca raport între capitalul permanent și total pasiv:
Capital permanent
rsf 100
Pasiv total
unde:
Capitalul permanent = Capital propriu + Obligații pe termen mediu și lung
Obligații pe termen scurt
rsf 100
Pasiv total
Cele doua relații sunt complementare,iar evoluția celor doua rate definite mai sus sunt prezentate în tabelul următor:
Mii lei
Faptul ca rsf 1 ajunge de la 57,98% în 2000, la 54,74% în 2002 reflectă scăderea ponderii capitalului permanent în totalul pasivului, ceea ce duce la scăderea gradului de stabilitate financiară a întreprinderii. Acest lucru ne este arătat și de creșterea obligațiilor pe termen scurt care ating o pondere de 45% în totalul pasivului în 2002.
Componența capitalului permanent în mărimi absolute se prezintă astfel:
Mii lei
Analizand în detaliu componența capitalului permanent, se poate observa că, capitalul social s-a menținut constant pe perioada celor trei ani, rezervele au crescut, la fel ca și obligațiile pe termen lung, semn că firma a contractat împrumuturi bancare, iar fondurile au rămas relativ constante.
2.2.2. RATA AUTONOMIEI FINANCIARE
Aceasta rată pune în evidență măsura în care sursele de finanțare aparțin întreprinderii și poate fi calculată în două modalități:
rata autonomiei financiare globale – reflectă ponderea surselor proprii în totalul surselor de finanțare și se calculează după formula:
Capital propriu
rafg 100
Pasiv total
Ponderea capitalului propriu, respectiv a obligațiilor în totalul pasivului diferă de la o întreprindere la alta în funcție de politica financiară a acesteia.
Se consideră satisfăcătoare pentru echilibrul financiar o rată rafg 1/3.
rata autonomiei financiare la termen – reflectă ponderea surselor proprii în totalul surselor permanente de finanțare, calculandu-se astfel:
Capital propriu
raft 100
Capital permanent
Pentru analiza economico-financiara vom calcula doar rata autonomiei financiare globale, iar valoriile ei sunt redate în tabelul următor:
Mii lei
Rata autonomiei financiare globale arată gradul de independență financiară a societății. Se poate observa că în fiecare an valoriile rafg depășesc 1/3 din pasivul total, premisa esențială pentru autonomia financiară a societății. Totuși deoarece rafg 1 < rafg 0 în toti cei trei ani, putem constata că are loc o diminuare a nivelului autonomiei globale ca urmare a modificării capitalului propriu într-un ritm mai redus decat a totalului resurselor.
2.2.3. RATA DE ÎNDATORARE
Rata de îndatorare exprimă în mărimi relative nivelul datoriilor întreprinderii în raport cu totalul surselor de finanțare sau în raport cu sursele proprii, calculandu-se în doua variante
rata îndatorării globale – reflectă ponderea datoriilor totale în patrimoniul întreprinderii.
rata îndatorării la termen – compară împrumuturile pe termen mediu și lung cu sursele proprii de finanțare.
Vom analiza rata îndatorării globale care se poate calcula prin două
formule:
Datorii totale Datorii totale
rig 1 100 rig 2 100
Pasiv total Capital propriu
Mii lei
În primul caz (rig 1) pe parcursul celor trei ani modificarea datoriilor totale într-un ritm mai mare decat totalul pasivului duce la creșterea gradului de îndatorare globală.
În 2002 rata de îndatorare crește ca urmare a contractării de credite în vederea achiziționării de mijloace fixe.
În cel de-al doilea caz (rig 2) indicatorul se compară față de 1. Astfel putem observa ca datoriile totale au crescut într-un ritm mai accentuat decat capitalul propriu, situație relativ critică ajungand în anul 2002 la o pondere de 1,28% , ca urmare pentru a-și menține echilibrul se impune o accelerare a vitezei de încasare a creanțelor societății.
2.3. ANALIZA RATELOR DE FINANȚARE
Ratele de finanțare se construiesc pe baza posturilor de activ și pasiv, și a informațiilor din contul de profit și pierderi.
În această lucrare vom calcula rata de finanțare a activelor imobilizate din surse permanente rfa, definită după formula:
Capital permanent
rfa
Active imobilizate
Această rată exprimă gradul în care activele imobilizate, la valoarea lor netă sunt finanțate din capitaluri permanente, putand fi >, = sau < decat 1
Valorile ratei de finanțare a activelor imobilizate sunt calculate în tabelul de mai jos:
Mii lei
Observăm că rfa este în scădere, ajungand la o valoare de 1,39 în anul 2002. Astfel se impune ca pentru finanțarea integrat a activelor imobilizate din capitalul permanent și pentru menținerea fondului de rulment, ritmul de modificare a capitalului permanent să devanseze ritmul de modificare a valorii nete a activelor imobilizate.
Se observă că societatea a apelat la credite bancare ca urmare a diferenței mari între durata de încasare a creanțelor și durata de plată a furnizorilor. Ca urmare, există o tendință permanentă de sporire a participării capitalului propriu la finanțarea activelor imobilizate prin repartizarea rezultatului financiar al societății, către acestea.
Un alt indicator care prezintă importanăț pentru analiza economico-financiara este rata de finanțare a NFR.
FR propriu
rfNFR
NFR
Aceasta rată masoară proporția în care necesarul de fond de rulment NFR este acoperit pe seama surselor permanente.
Mii lei
FR = Capitaluri proprii – Active imobilizate nete
NFR = (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare
CAP. III
ANALIZA ECHILIBRULUI FINANCIAR AL FIRMEI
Analiza echilibrului financiar al firmei urmărește reflectarea raporturilor de egalitate dintre sursele de finanțare și utilizările resurselor financiare, dintre veniturile și cheltuielile aferente desfășurării activitații firmei pe termen lung, mediu și scurt.
Noțiunea de echilibru financiar poate fi definită în cadrul analizei patrimoniale, cât și printr-o analiză funcțională.
Analiza echilibrului fmanciar servește agentului economic pentru aprecierea solvabilității cerute, în principal de creanțerii și creditorii acestuia, dar și pentru alegerea strategiei optime de finanțare asigurată de costul minim al procurării capitalurilor.
Analiza financiară urmarește să evidențieze modalitățile de realizare a echilibrului financiar pe termen lung și scurt. Pe termen lung prin compararea capitalurilor permanente cu activele imobilizate, iar pe termen scurt prin compararea resurselor curente cu activele circulante și echilibrul global prin compararea fondului de rulment cu necesarul fondului de
rulment.
Aprecierea echilibrului financiar se poate realiza, în principal, pe seama următoarelor elemente:
Activul net contabil .
Fondul de rulment
Nevoia de fond de rulment
Trezoreria.
3.1. ANA LIZA ACTIVULUI NET CONTABIL
Activul se compune din bunuri deținute de întreprindere (drepturi de
proprietate exercitate asupra lucrurilor) și creanțe (drepturi asupra terților).
Diferența dintre activul total și datoriile totale contractate de o principală evaluare (contabilă) a întreprinderii, la data încheierii exercițiului, adică redă situația netă a întreprinderii, respectiv averea netă a acționarilor.
ANC = Activ total – Datorii totale
În cazul modelului nostru am calculat situația netă în tabelul următor:
Mii lei
În perioada analizată se poate constata că șituația netă este pozitivă și crescătoare de la an la an. Această șituație reflecta atingerea activului major al gestiunii fmanciare și anume maximizarea valorii capitalurilor și activului net fmanțat din aceste capitaluri.
Creșterea situației nete sau a activului net contabil este consecința reinvestirii unei părți din profitul net și poate ridica și o creștere patrimonială a firmei.
3.2. ANALIZA FONDULUI DE RULMENT
Când sursele permanente sunt mai mari decât necesitățile permanente de alocare a fondurilor bănești, unitatea dispune de un fond de rulment.
Acest excedent de resurse permanent degajat de ciclul de fmanțare al
imobilizărilor este utilizat pentru reînnoirea activelor circulante. Deci, fondul de rulment apare ca o marjă de securitate financiară care permite întreprinderii să facă față fară dificultate riscurilor diverse pe termen scurt. Este expresia realizării echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acestuia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.
FR = Surse permanente – Alocări permanente
Modelul de calcul recurge la două procedee și anume:
pe baza părții de sus a bilanțului: FR = C. perm. – A. imob.
pe baza părții de jos a bilanțului: FR = A. circ. – Dat. pe termen
scurt
Mii lei
Se poate observa că fondul de rulment în perioada anilor 2000 – 2001 este pozitiv ceea ce arată că activitatea societății este parțial finanțată din fonduri proprii. Acest indicator fiind pozitiv semnifică o situație favorabilă pentru capitalizare a societății.
Datorită faptului că unitatea a investit mai mult decât a reușit să acumuleze în anul 2002 are un fond de rulment scăzut ceea ce a determinat-o să apeleze la credite bancare pe termen scurt și mijlociu.
Scăderea fondului de rulment datorită creșterii activelor imobilizate va avea efect pozitiv pe termen lung în situația financiară a unității datorită rezultatelor exploatarii degajate de noile investiții.
În analiza fondului de rulment trebuie ținut cont de durata medie de realizare a activelor și respectiv durata medie de achitare a obligațiilor (gradul de lichidare a activelor și gradul de exigibilitate a pasivelor).
Durata medie și numărul de zile pentru realizarea activelor se calculează astfel:
Cifra de afaceri
nr =
Elemente de activ
Element de activ
dz = x T
Cifra de afaceri
unde T este perioada de timp.
Mii lei
În același mod calculăm și durata medie de achitare a obligațiilor:
Mii lei
La nivelul unui trimestru din anul 2000 activele circulante se rotesc de 3,06 ori, pe cand datoriile se rotesc de 4,61 ori.
Active circulante 45.741.900 x 3,06 = 139.970.214
Datorii pe termen scurt 30.278.406 x 4,61 = 139.583.452
Fond de rulment 386.762
Rezultă un surplus de lichidități de 386.762 mii lei.
La nivelul unui trimestru al anului 2001:
Active circulante 47.449.740 x 3,03 = 143.772.712
Datorii pe termen scurt 33.013.632 x 4,36 = 143.939.435
Fond de rulment – 166.723
Rezultă un deficit de lichidități de 166.723 mii lei.
La nivelul unui trimestru al anului 2002:
Active circulante 52.630.118 x 3,05 = 160.521.860
Datorii pe termen scurt 38.694.226 x 4,15 = 160.581.038
Fond de rulment – 59.178
Rezultă un deficit de lichidități de 59.178 mii lei.
3.3 ANALIZA NECESARULUI FONDULUI DE RULMENT
NFR reprezintă partea din activele circulante ce trebuiesc finanțate din surse stabile. Diferența dintre necesitățile de finanțare ale ciclului de exploatare este numită nevoia de fond de rulment.
Relația de calcul este :
NFR = ALOCARI CICLICE – SURSE CICLICE
= (Stocuri + Creanțe) – Datorii de exploatare
Urmărim în tabelul de mai jos evoluția NFR pentru anii 2000 – 2002:
Mii lei
Din tabel observăm că NFR în perioada 2000 – 2002 semnifică existența unui surplus de active circulante în raport cu datoriile de exploatare posibile de mobilizat
Evoluția indicatorului NFR este influențată de acțiunea următorilor factori:
1. Cifra de afaceri
Între cifra de afaceri și NFR există o relație directă:
CA dz
NFR
T
sau
CA
NFR
nr
Modificarea cifrei de afaceri determină modificarea NFR în același sens.
2. Durata ciclului de exploatare
Modificarea duratei ciclului de exploatare influențează în același sens
necesarul de fond de rulment și poate avea loc prin:
Schimbarea tehnologiilor de fabricație;
Modificarea structurii producției în favoarea unor produse cu durată a ciclului de fabricație mai mare sau mai mică decât durata medie;
Măsuri de natură organizatorică, care conduc la diminuarea timpilor de prelucrare pe operații, reducerea timpilor auxiliari de servire și eliminare sau micșorarea pierderilor de timp în fluxul tehnologic.
3. Costul de producție
Modificarea necesarului de fond de rulment este determinată de:
Reducerea costurilor de producție prin diminuarea consumurilor specifice de resurse materiale și umane când are loc scăderea necesarului de fond de rulment;
Depășirea costurilor de producție prin neîncadrarea în consumurile specifice de resurse sau creșterea prețurilor și tarifelor de evaluare a acestor consumuri atrase când are loc mărirea NFR.
4. Gestiunea stocurilor
Reducerea NFR se realizează prin:
Diminuarea duratei medii de aprovizionare cu materiale și desfacerea producției;
Dimensionarea optimă a stocurilor;
Micșorarea duratei medii de stocare;
Reducerea cheltuielilor de aprovizionare și de desfacere.
5. Modificarea prețurilor la: materii prime, materiale, combustibil și a tarifelor pentru energie, transport, etc.
Creșterea prețurilor și a tarifelor determină mărirea necesarului de resurse de finanțare a activelor circulante.
Mărimea optimă a necesarului de fond de rulment stabilit în practică, ca raportul dintre necesarul de fond de rulment și cifra de afaceri nu trebuie să depașească o rată de 10-15%.
Se observă din tabel ca în anul 2002, NFR a crescut foarte mult ca urmare a creșterii creanțelor neîncasate.
3.4. ANALIZA TREZORERIEI
Analiza trezoreriei este de fapt analiza echilibrului financiar pe termen scurt, cand se compară o marime relativ constantă cu o mărime relativ constantă cu o marime fluctuantă.
Trezoreria, la nivelul întreprinderii, este imagine a disponibilităților monetare și a plasamentelor pe termen scurt apărute în evoluția curentă a încasărilor și plăților, respectiv prin plasarea excedentului monetar
Încasările și plățile efectuate reflectă operațiunile pe care le realizează
întreprinderea fiind, fie operațiuni de intrare de trezorerie, fie operațiuni de ieșire de trezorerie.
Trezoreria, se determină ca diferența între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment.
TN = FR – NFR
În tabelul de mai jos vom exemplifica valoarea trezoreriei în perioada analizată:
Mii lei
După cum se poate observa din tabel, trezoreria netă pozitivă obținută în fiecare an este expresia concretă a desfașurării unei activități eficiente și rentabile de către întreprindere. Ea reprezintă totodată rezultatul întregului echilibru financiar încheiat cu un surplus monetar, expresie a profiturilor nete din pasivul bilanțului.
TN = TN1 – TN0
Această relație poartă denumirea de cash-flow,iar faptul că valoarea ei este una pozitivă în 2002 poate fi interpretat ca o creștere a activului net, respectiv a capacitătii reale de finanțare a investițiilor.
Un alt indicator calculat în cadrul analizei echilibrului financiar este rentabilitatea economică. Rata rentabilității economice reflectă în ce măsură întreprinderea iși permite reînnoirea activelor sale într-o perioada cat mai scurtă. De aceea se consideră corespunzătoare o rată mai mare de 25%.
Rentabilitatea economică se poate determina prin două metode:
EBE Pb
Re x 100 Re x 100
Capitaluri Învestite Capitaluri Învestite
unde:
Capitalul Învestit = Active fixe imobilizate + Disponibilități + NFR
Mii lei
CI2000 = 1.271.034.381 + 12.635.313 + 2.854.315 = 45.524.009
CI2001 = 230.321.135 + 13.190.718 + 1.318.942 = 44.830.795
CI 2002= 334.124.314 + 9.369.518 + 4.677.406 = 48.171.238
În cazul unității analizate se poate observa că doar în anul 2000 rata rentabilității economice depășește 25%, ea fiind în scădere și ajungand în anul 2002 la o cotă de 20%.
CAP. IV
ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR
Exprimarea sintetică a modului de gestionare a resurselor se realizează prin viteza de rotație a lor, prin care se măsoară durata de timp necesară parcurgerii tuturor fazelor ciclului de exploatare și comercializare, adică viteza de rotație măsoară durata de transformare a activelor în lichidități și durata de reînnoire a datoriilor.
Derularea curentă a activității de exploatare și comercializare este asigurată de două tipuri de procese, și anume:
– procese economice, prin care se asigură transformarea materiilor prime și
materialelor în noi valori de întrebuințare;
– procese financiare, prin care se realizează mobilizarea și alocarea surselor
financiare pentru desfășurarea activității economice, ceea ce implică: achitarea datoriilor și recuperarea fondurilor proprii suplimentare sau apelarea la resurse importante.
Cel mai fiabil echilibru financiar rezultă din acoperirea datoriilor din
producția proprie. Pe baza acestui principiu, din cifra de afaceri se acoperă toate cheltuielile de exploatare și comercializare, se reînnoiesc imobilizările fixe și stocurile, se rambursează creditele, se achită obligațiile financiare și fiscale și resursele de dezvoltare.
În urma distribuirii veniturilor, fiecare element activ este reînnoit, într-un anumit interval de timp, prin cifra de afaceri. Acest interval de timp este numit viteza de rotație a activului și pasivului este factorul determinant și măsura sintetica a eficienței gestionării resurselor.
Analiza ratelor de gestiune necesită detalierea lor pe elemente de activ sau pasiv, care permit gruparea în:
rate de gestiune a capitalurilor;
rate de gestiune a stocurilor;
rate de gestiune a creanțelor și obligațiilor.
4.1. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE A CAPITALULUI
În practică aceste rate se apreciază pe baza vitezei de rotație a capitalului și astfel se calculează:
viteza de rotație a activului – reflectă randamentul utilizării, nivelul de organizare al unităților industriale, și poate avea urmatoarele valori:
< 1 rotație – reflectă o organizare necorespunzătoare;
1 – 2 rotații – reflectă o organizare mediocră;
2 –4 rotații – reflectă o organizare satisfăcătoare;
> 4 rotații – reflectă o organizare bună.
Viteza de rotație a activului se calculează după următoarele formule, iar valoriile obținute sunt prezentate în tabelul și graficul de mai jos:
CA Activ total
nra = sau dza = T
Activ total CA
Faptul ca nra > 1 reflectă o organizare relativ satisfăcătoare, avand în vedere ca valoriile sunt foarte apropiate de 2 și se mențin constante, cu o ușoară tendință de creștere în 2002.
Indicatorul dza are valori satisfăcătoare și reflectă încă o dată utilizarea eficientă a activelor în scopul creșterii rezultatelor financiare ale întreprinderii.
Cantitativ se poate estima contribuția CA și At la evoluția vitezei de rotație pe baza unui model factorial specific, care separă participarea celor doi factori la modificarea vitezei de rotație.
Analizăm modificarea numărului de rotații în anul 2001 față de 2000:
CA01 CA00
nra = nra 01 – nra 00 = – = 1,84 – 1,89 = – 0,05
At01 At00
Influența modificării activului total asupra evoluției vitezei de rotație a activului total:
CA00 CA00 1 1
nra (At) = CA00 1,79 – 1,89 = – 0,1
At01 At00 At01 At00
Influența modificării CA asupra evoluției vitezei de rotație a activului total:
CA01 CA00 1
nra (CA) (CA01 – CA00) = 1,84 – 1,79 = 0,05
At01 At01 At01
Viteza de rotație a activului scade în anul 2001 față de anul 2000 cu 0,05 rotații. Această scădere este determinată în principal de influența activului total (- 0,1), care desii are o tendință de creștere în cei trei ani, totuși rata de creștere a activului total este inferioară celei de creștere a cifrei de afaceri. Aceasta scădere este însă redresată de către creșterea vitezei de rotație a activului sub influenta cifrei de afaceri, dar într-o pondere destul de mică de numai 0,05 rotații.
Factorii și căile de îmbunătățire a nivelului și a evoluției acestei rate vizează:
optimizarea structurii activului în racord cu obiectul de
activitate și particularitățile tehnice și tehnologice ale
activității de exploatare și comercializare;
valorificarea superioară a imobilizărilor fixe;
fructificarea resurselor materiale și creșterea gradului lor
de lichiditate;
creșterea cifrei de afaceri.
viteza de rotație a imobilizărilor – reflectă eficiența utilizării imobilizărilor și se calculează cu ajutorul formulelor:
CA Active imobilizate
nri sau dzi = T
Active imobilizate CA
Acestă rată mai este cunoscută și sub denumirea de intensitatea capitalului și este calculată în tabelul de mai jos:
Evoluția acestui indicator este reprezentată în următorul grafic:
În cazul acestei situații se observă o descreștere a vitezei de rotație a activelor imobilizate ca urmare a creșterii activelor imobilizate în fiecare dintre cei trei ani, dar într-o pondere mai redusă față de creșterea cifrei de afaceri.
Analizând evoluția vitezei de rotație a activelor imobilizate în 2002 față de 2001 observăm:
CA02 CA01
nri = 4,71 – 4,74 = – 0,03
Ai02 Ai01
Influența modificării activelor imobilizate asupra vitezei de rotație a activelor imobilizate:
CA01 CA01 1 1
nri (Ai) CA01 4,21 – 4,74 = – 0,53
Ai02 Ai01 Ai02 Ai01
Influența modificării cifrei de afaceri asupra vitezei de rotație a activelor imobilizate:
CA02 CA01 1
nri (CA) (CA02 – CA01) = 4,71 – 4,21 = 0,
Ai02 Ai02 Ai02
În ansamblu viteza de rotație a activelor imobilizate scade în anul 2002 față de anul 2001 cu 0,03. Sub ifluența activelor imobilizate, viteza de rotație a activelor imobilizate scade cu o pondere de 0,53 în anul 2002 față de anul 2001, iar influențată de cifra de afaceri, viteza de rotație crește cu 0,5. acest fapt ne permite să constatăm că ponderea activelor imobilizate s-a menținut relativ constantă față de cifra de afaceri, adică cei doi indicatori au crescut cu valorii relativ egale în cei trei ani.
viteza de rotație a activelor circulante materiale – exprimă numărul de rotații sau durata medie a unei rotații efectuate de activele circulante materiale prin cifra de afaceri.
CA
nrm
Active circulante materiale
sau
Active circulante materiale
dzm = x T
CA
unde:
Active circ. materiale = Stocuri + producție neterminată + Produse finite
Valoriile acestei rate sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Graficul acestui indicator se prezintă astfel:
După cum se poate observa din tabel, viteza de rotație a activelor circulante materiale se menține constantă în cei trei ani sugerandu-ne o situație economică favorabilă.
Analizând evoluția vitezei de rotație a activelor circulante materiale în 2002 față de 2001 observăm:
CA02 CA01
nrm = 3,05 – 3,03 = 0,02
Acm02 Acm01
Influența modificării activelor circulante materiale asupra vitezei de rotație a activelor circulante materiale:
CA01 CA01 1 1
nrm (Acm) CA01 2,73 – 3,03 = – 0,3
Acm02 Acm01 Acm02 Acm01
Influența modificării cifrei de afaceri asupra vitezei de rotație a activelor circulante materiale:
CA02 CA01 1
nrm (CA) (CA02 – CA01) = 3,05 – 2,73 = 0,32
Acm02 Acm02 Acm02
Viteza de rotație a activelor circulante materiale crește într-o proporție foarte mică și anume 0,02 rotații. Această creștere este determinată de creșterea vitezei de rotație influențată de cifra de afaceri cu 0,32,iar sub influența activelor circulante materiale, viteza de rotație scade cu 0,3 rotații.
Factorii și măsurile care influențează nivelul și evoluția acesteia vizează:
optimizarea structurilor activelor circulante materiale;
gospodărirea și gestionarea eficientă a stocurilor de materiale;
optimizarea mărimii stocurilor;
.
creșterea gradului de lichiditate a activelor circulante;
creșterea cifrei de afaceri.
viteza de rotație a capitalului propriu – arată numărul de “refolosiri” a capitalului pe seama cifrei de afaceri într-o perioadă dată de gestiune.
CA Cpr
nrCpr = sau dzCpr T
Cpr CA
Acestă rată este calculată în tabelul de mai jos, iar evoluția indicatorului este prezentată în grafic:
Viteza de rotație a capitalului propriu prezintă o tendință de creștere, în special în ultimul an, situație favorabilă din punct de vedere economico-financiar.
Analizând evoluția vitezei de rotație a capitalului propriu în 2002 față de 2001 observăm:
CA02 CA01
nrCpr = 4,23 – 3,91 = 0,32
Cpr02 Cpr01
Influența modificării capitalului propriu asupra vitezei de rotație a capitalului propriu:
CA01 CA01 1 1
nrCpr (Cpr) CA01 3,79 – 3,91 = – 0,12
Cpr02 Cpr01 Cpr02 Cpr01
Influența modificării cifrei de afaceri asupra vitezei de rotație a capitalului propriu:
CA02 CA01 1
nrCpr (CA) (CA02 – CA01) = 4,23 – 3,79 = 0,44
Cpr02 Cpr02 Cpr02
Viteza de rotație a capitalului propriu crește cu 0,32 rotații în anul 2002 față de anul 2001, creștere determinată în principal de cifra de afaceri, sub influența căreia viteza de rotație a capitalului propriu crește cu 0,44 rotații. În schimb sub influența capitalului propriu, viteza de rotație scade cu 0,12 rotații.
Măsurile principale de influențare a acestei rate sunt:
creșterea eficientă a capitalului propriu;
creșterea gradului de valorificare a capitalului propriu;
optimizarea raportului dintre capitalul propriu și capitalul împrumutat.
4.2. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE A STOCURILOR
Rata de gestiune sau viteza de rotație a stocurilor arată de cate ori într-o perioadă de gestiune, stocurile trec succesiv prin fazele de aprovizionare, producție, desfacere, pană se reantorc în forma bănească initiala sau durata în zile a unei astfel de rotații.
Cu cât viteza de rotație a stocurilor este mai mare cu atât eficiența folosirii lor este mai ridicată, deoarece efectele obținute în urma folosirii acestora sunt mai mari.
Gestiunea stocurilor se urmărește cu ajutorul ratei de gestiune exprimată prin numărul de rotații într-o perioadă și durata în zile a unei rotații:
CA Stoc mediu
nr = și dz T
Stoc mediu CA
Sf + și
Sm =
2
În cadrul stocului mediu se include:
Stocul de materii prime și materiale;
Stocul de producție în curs;
Stocul de produse finite.
Acești Îndicatori sunt calculați în tabelul unnător și prezentați în grafic:
Viteza de rotație după cum se poate observa scade în anul 2001 urmand însă să crească din nou în anul 2002 ceea ce ne relevă eficiența folosirii stocurilor medii, iar principalul efect este eliberarea de resurse, echivalentă cu disponibilizarea de resurse materiale și financiare.
Vom analiza în continuare influența modificării celor doi factori respectiv stocul mediu și cifra de afaceri asupra vitezei de rotație a stocului în anul 2001 față de 2002.
CA01 CA00
nr n 01 – n 00 = = 7,64 – 8,11 = – 0,47
Sm01 Sm00
În anul 2001, viteza de rotație scade cu 0,47 față de anul 2000.
– Influența modificării stocului mediu asupra vitezei de rotație a stocului:
CA00 CA00
nr (Sm) = 7,42 – 8,11 = – 0,69 rotații
Sm01 Sm00
– Influența modificării cifrei de afaceri asupra vitezei de rotație a stocului:
CA01 CA00
nr (CA) = 7,64 –7,42= 0,22 rotații
Sm01 Sm01
Prin această detailiere pe factorii de influență, putem observa că scăderea vitezei de rotație a stocului mediu este influențată în principal de modificările stocului mediu, și anume de scăderea cu 0,69 de rotații, în timp ce sub influența cifrei de afaceri viteza de rotație crește cu 0,22 de rotații.
În continuare vom analiza durata unei rotații în anul 2001 față de 2000:
Sm01 Sm00
dz dz 01 – dz00 =x T = 47 – 44 = 3 zile
CA01 CA00
– Influența modificărilor stocului mediu asupra duratei de rotație a stocului mediu:
Sm01 Sm00
dz( Sm) x T = 48 – 44 = 4zile
CA00 CA00
Influența modificărilor cifrei de afaceri asupra duratei de rotație a stocului mediu:
Sm01 Sm01
dz( CA) x T = 47 – 48 = – 1zi
CA01 CA00
Creșterea stocului mediu în anul 2001 față de 2000, dar cu o pondere mult prea mică în raport cu creșterea cifrei de afaceri, conduce la creșterea numărului zilelor de rotație cu 3 zile ceea ce prezintă o situație negativă pentru firmă și drept pentru care întreprinderea trebuie să ia măsurile necesare.
Efectele directe sau indirecte ale modului de gestionare a resurselor
materiale pot fi sintetizate în:
Eliberări sau imobilizări de resurse materiale și financiare;
Creșterea sau diminuarea masei profitului.
Eliberările sau imobilizările se pot determina după relația:
CA
E( – ) sau I( + ) = (dz1 – d z0 ) x
T
Eliberările sunt echivalente cu disponibilizarea de resurse materiale și financiare, cu aceleași capitaluri pentru o producție mai mare, eliberarea unor resurse financiare care pot fi utilizate pentru investiții noi în active fixe și fructificate și creșterea rentabilității.
Imobilizările sunt echivalente cu un necesar suplimentar de resurse materiale și financiare cauzate în principal de apariția stocurilor supranecesare, de reducerea producției marfă vândute și încasate și a cifrei de afaceri.
Stocurile supranecesare, pe lângă blocări de capitaluri determină sporirea cheltuielilor și reducerea rentabilității prin aceea că generează plata unor dobânzi mai mari, degradarea unor valori materiale, costuri de stocare suplimentare, etc.
Imobilizarile provoacă lipsa de lichiditate și incapacitatea de plată, dezechilibre financiare și alte daune.
Valorile acestor indicatori sunt calculate în tabelul următor:
În anul 2001 avem imobilizări de resurse determinate de scăderea vitezei de rotație a stocurilor, iar în anul 2002 avem eliberări de resurse datorită scăderii duratei de rotație a stocurilor și creșterii cifrei de afaceri.
Consecințele asupra profitului se pot estima pornind de la relația:
P = CA – Cheltuieli aferente CA
T
unde: CA = Sm x
dz
astfel, relația de calcul devine:
T
P = Sm x – Cheltuieli aferente CA
dz
Pornind de la aceste date vom calcula abaterea profitului față de perioada de bază:
T T
P = P2 – P1 = ( Sm02 x – Cha2 ) – (Sm01 x – Cha1 )
dz2 dz1
Considerăm perioada de baza anul 2001, iar P02/01 = 600.219 mii lei
Modificarea profitului este influențată de modificarea cifrei de afaceri exprimată în cost, de modificarea stocului mediu a activelor circulante și respectiv de modificarea duratei de rotație.
– Influența modificării cifrei de afaceri exprimată în cost:
T T
P(Cha) = ( Sm01 x – Cha02 ) – (Sm01 x – Cha01 ) = – 14.704.664
dz01 dz02 mii lei
Influența modificării stocului mediu asupra profitului:
T T
P(Sm01) =( Sm02 x – Cha02 ) – (Sm01 x – Cha02) = 1.730.313
dz01 dz01 mii lei
Influența modificării duratei de rotație asupra profitului:
T T
P(dz) =( Sm02 x – Cha02 ) – (Sm02 x – Cha02) = 13.574.570
dz02 dz01 mii lei
Creșterea stocului mediu și scăderea duratei de rotație duce în final la creșterea profitului în anul 2002 față de anul 2001, iar în ceea ce privește creșterea cifrei de afaceri exprimată în cost aceasta trebuie imbunătățită, ea influențand în mod negativ profitul.
Măsurile prin care se poate intervenii, controla și influența viteza de rotație a stocurilor materiale pot fi grupate după mai multe criterii, dintre care cel mai practic este considerat a fi clasificarea factorilor după stadiul circuitului economicdupă care acționează.
Factorii pot fi identificați pe faze, și anume:
Aprovizionare
Producție
Comercializare
Aprovizionarea are un rol important în desfășurarea activității de producție, fiind necesare decizii și acțiuni care să asigure eliminarea perioadelor de inactivitate din cauza insuficienței aprovizionării.
Aprovizionarea la timp, complexă și completă a producției impune desfășurarea fără întrerupere a procesului de aprovizionare și existența unui stoc permanent de materii prime și materiale, ceea ce reprezintă o premiză pentru creșterea producției și productivității muncii, a reducerii costurilor și accelerării vitezei de rotație.
Perfecționarea aprovizionării poate avea loc prin: creșterea operativității, adaptarea promptă la condițiile noi de piață, înlăturarea circulației greoaie a materiilor prime și a materialelor, selectarea furnizorilor după anumite criterii, încheierea la timp și respectarea contractelor, transformarea contractelor în instrumente de fundamentare a programelor de producție.
O altă măsură de accelerare a vitezei de rotație a stocurilor este: înlăturarea supra și subdimensionarea stocurilor de materii prime și materiale și a programelor de aprovizionare, reducerea pierderilor în timpul transportului, manipulării și depozitării, extinderea calculelor de optimizare a stocurilor.
Organizarea corespunzătoare a producției și a muncii prin utilizarea tuturor capacităților de producție, stabilirea unor fluxuri raționale de fabricație, alegerea tehnologiilor, folosirea integrală a timpului de lucru, organizarea rațională a mișcării și manipulării resurselor materiale, alimentare a locurilor de muncă, perfecționarea calificării personalului, mecanizarea, automatizarea și robotizarea proceselor de fabricație, reprezintă căi de reducere a duratei ciclului de fabricație și chiar reducerea costurilor de producție, precum și accelerarea vitezei de rotație a stocurilor.
Durata ciclului de fabricație poate fi redusă și prin micșorarea întreruperilor în producție. Întreruperile pot fi însă cauzate din: lipsa de materii prime și materiale, prelungirea executării unor reparații. În această fază însă pot apărea stocuri supranecesare la producția neterminată ceea ce va conduce la încetinirea vitezei de rotație.
Dintre cauzele principale care au ca efect apariția stocurilor supranecesare se poate menționa: depășirea duratei ciclului de fabricație, nerespectarea sarcinilor din programul de cooperare, introducerea în avans în fabricație a unor produse, depășirea programului de producție și restructurarea acestuia
În faza de comercializare, desfacerea și încasarea rapidă a produselor au ca efect reîntregirea lichidităților, adică transformarea în numerar a activelor circulante încorporate în mărfuri.
Reducerea duratei și a nivelului stocurilor de produse finite este posibilă prin: accelerarea desfacerii, respectarea clauzelor contractuale, evitarea fabricării unor produse fară desfacere asigurată, modernizarea produselor, reducerea timpului de sortare, ambalare, formare a loturilor livrabile, realizarea ritmică a programului de producție.
Accelerarea vitezei de rotație se poate obține și prin reducerea perioadei de decontare, ceea ce se poate realiza prin întocmirea și depunerea imediată a documentelor de decontare la bănci și evitarea întocmirii greșite a acestora, lichidarea refuzurilor din partea clienților, a amânărilor de la plată și a acceptărilor întârziate, folosirea unor forme simple de decontare, evitarea expedierii în avans a mărf urilor.
Cu aceleași capitaluri producție mai mare, eliberarea unor resurse financiare care pot fi utilizate pentru investiții noi în active fixe și fructificate, și creșterea rentabilității sunt considerate efecte cu ajutorul cărora se poate obține accelerarea vitezei de rotație.
4.3. ANALIZA RATELOR DE GESTIUNE A CLIENȚILOR ȘI
FURNIZORILOR
Realizarea obiectivului de activitate pune societatea într-o dublă ipostază și anume:
de consumator de materii prime, materiale și utilități;
de furnizor de produse finite și servicii.
Pentru realizarea echilibrului financiar societatea va trebui să acționeze atât asupra vitezei de rotație a stocurilor cât și asupra creditului comercial. Creditul comercial se regăsește sub două forme:
creditul clienți;
creditul furnizor.
a) Rata de gestiune a clienților – ne arată în câte zile societatea S.C. DORA-CRIȘ S.A. își încasează contravaloarea marfurilor de la clienți, putându-se aprecia fie prin numărul de rotații a creditului clienți, fie prin durata de micșorare în zile a creditului pe baza relațiilor:
CA Creanțe totale
nr sau dz T
Creanțe totale CA
unde:
Creanțe totale = cont ‘Clienți” + Efecte de primit + Efecte neajunse la scadență
T – numărul de zile aferente perioadei
Calculăm acești indicatori în tabelul și graficul care urmează:
Analizand creditul clienți observăm, că în anul 2001 are loc reducerea duratei medii a unei rotații ceea ce înseamnă că societatea a îmbunătățit gestiunea clienților ca urmare a schimbării politicii de credit financiar. Durata mare de rotație în zile realizată în anii 2000 și 2002 reprezintă faptul că clienții utilizează o perioadă de timp mare resursele financiare ale firmei.
Mărimea acestui indicator este influențată de:
poziția întreprinderii pe piața comparativ cu concurenții;
relațiile stabilite cu clienții;
specificul activității care influențează durata ciclului economic;
conjunctura economică;
politica de credit practicată pe piață.
b) Rata de gestiune a furnizorilor – arată în cate zile întreprinderea isi achită obligațiile față de furnizori, exprimăndu-se prin număr de rotații a creditului și durata în zile a unei rotații:
CA Furnizori
nr sau dz T
Furnizori CA
Indicatorii ce exprimă viteza de rotație a furnizorilor sunt calculați în tabelul de mai jos:
Evoluția acestui indicator este reprezentată grafic astfel:
Din tabel se observă că societatea reușește să negocieze termene de plată mai relaxante atat în anul 2001 cat și anul 2002.
În schimb, societatea are mari probleme cu încasarea creanțelor, se observă din tabel ca durata în zile (dz ) este mult mai mare de 30 de zile, decalajul mediu de la data facturării serviciilor și până la data încasării contravalorilor este un aspect negativ pentru unitate.
Urmărirea gestiunii clienților cu ajutorul celei de a doua forme, este cea mai folosită și practicată metoda și exprimă decalajul mediu de zile, de la data facturării produselor și până la data încasării contravalorii lor.
Ideal ar fi ca plata să se facă la livrare, dar acest lucru este greu de realizat în ziua de azi, iar clienți care să respecte această cerință sunt greu de gasit. De aceea se utilizează această pârghie a creditului clienți, care pe lângă menținerea clientelei existente duce la atragerea de noi clienți și implicit la stimularea vânzărilor
În cazul unor condiții restrictive de plată, unii clienți dacă au altă alternativă pot să-și găsească alți furnizori mai maleabili, în cazul acesta riscul este de reducere a volumului vânzărilor (situație nu tocmai favorabilă). Când condițiile de plată însă sunt relaxate din punct de vedere al termenelor, ele vor fi stimulative pentru clienți, dar va necesita din partea întreprinderii o investiție de capital pentru constituirea soldului de credit clienți.
Oportunitatea creditului client trebuie să rezide din calcule de eficiență, și anume: dacă prin relaxarea termenelor de plată, sporul de profit este mai mare decât costul creditului client, și când întreprinderea este dependentă puternic de piața de desfacere, promovarea creditului client va apare ca o necesitate
Analizând valorile și evoluția acestui indicator la firma luată ca model, am constatat că durata de încasare depășește 30 de zile, ceea ce înseamnă că societatea are dificultăți de încasare a facturilor emise.
Durata creditului client este mai mare decât durata creditului furnizor, ceea ce înseamnă că, la nivelul societății se crează un deficit de resurse financiare. Există totuși o tendință de scădere a acestei durate de încasare a creditului client, analizată în situația în care vânzările prezintă o tendință de creștere, ceea ce înseamna o gestiune bună a creditului.
.
CAP. V
ANALIZA RATELOR DE RENTABILITATE
Fructificarea capitalului investit, a capitalului propriu sau a capitalului
permanent, se materializează în capacitatea exploatării lor de a degaja venit net.
Starea de profitabilitate este conftrmată de obținerea unor venituri superioare cheltuielilor de exploatare și respectiv obținerea de profit.
Măsurarea rentabilității se realizează printr-un sistem de rate de rentabilitate, de rate de marjă.
Principalele rate de rentabilitate sunt:
rate de rentabilitate economică;
rate de rentabilitate fmanciară.
5.1. ANALIZA RATEI DE RENTABILITATE ECONOMICĂ
Rata rentabilității economice se determină ca raport între excedentul brut de exploatare (EBE) și totalitatea capitalurilor investite:
Pb sau EBE Pb sau EBE
re 100
Capitaluri investite Active fixe brute + NFR + Disponibilități
Analiza ratei de rentabilitate economică nu se poate face decât prin studierea evoluției ei în timp a indicatorilor și a componentelor acestora.
Nivelul ratei de rentabilitate economică trebuie să asigure menținerea substanței economice a unității, păstrarea valorii sale, ceeea ce este garantat dacă rata economică este mai mare decât rata inflației. În termeni reali, rata rentabilitătii economice trebuie să remunereze capitalurile investite la nivelul ratei minime de randament din economie și a riscului economic și financiar pe care și l-au asumat investitorii.
Calculăm rata rentabilității economice în perioada luată ca analiză, în tabelul urmator:
Valoarea ratei rentabilității economice este relativ mică și se impune utilizarea mai eficientă a capitalului.
Analizăm în continuare factorii care influențează mărimea acestei rate, iar pentru aceasta vom descompune rata de rentabilitate economică în rate componente care sugerează caile pe care se poate acționa pentru sporirea rentabilității.
În acest sens vom folosi metoda substituirii:
Pb CA
re 100
CA Cinv
Pb
– este rata de rentabilitate comercial care exprimă profitul brut
CA din exploatare ce revine la un leu cifră de afaceri. Este o rată de
structură a cifrei de afaceri pentru că exprimă ponderea
profitului brut din exploatare în totalul cifrei de afaceri.
CA
– exprimă viteza de rotație a capitalului investit prin cifra de
Cinv afaceri și este un indicator de eficiență a totalului capitalului
alocat întreprinderii.
Abaterea ratei de rentabilitate economică în anul 2001 față de anul 2000 este:
re re 01 – re00 = 24,5% – 31,09% = – 6,59%
Factorii de influență ai acestei rate sunt rata rentabilității comerciale și viteza de rotație a capitalului investit prin cifra de afaceri.
– Influența modificării ratei de rentabilitate comercială asupra evoluției ratei rentabilității economice:
Pb Pb01 Pb00 CA00
re =x 100 = – 9,21%
CA CA01 CA00 Cinv00
– Influența modificării vitezei de rotație a capitalurilor investite prin cifra de afaceri asupra ratei rentabilității economice:
CA CA01 CA00 Pb01
re =x 100 = 0,98%
Cinv Cinv01 Cinv00 CA01
Se observă că descreșterea ratei de rentabilitate comercială determină scăderea ratei rentabilității economice cu 9,21% în anul 2001 față de anul 2000. De asemenea scăderea vitezei de rotație a capitalurilor investite prin cifra de afaceri determină creșterea ratei rentabilității economice cu 0,98%.
Abaterea ratei de rentabilitate economică în anul 2002 față de anul 2001 este:
re re 02 – re01 = 19,9% – 24,5% = – 4,6%
– Influența modificării ratei de rentabilitate comercială asupra evoluției ratei rentabilității economice:
Pb Pb02 Pb01 CA01
re =x 100 = – 6,42%
CA CA02 CA01 Cinv01
Influența modificării vitezei de rotație a capitalurilor investite prin cifra de afaceri asupra ratei rentabilității economice:
CA CA02 CA01 Pb02
re =x 100 = 0,6%
Cinv Cinv02 Cinv01 CA02
Se observă că cifra de afaceri a crescut și a influențat pozitiv capitalul investit respectiv rata rentabilității economice determinănd creșterea acesteia cu 0,6%. În schimb rata comercială a influențat negativ rata rentabilității economice determinănd scăderea cu 6,42%.
Măsurile ce vizează accelerarea vitezei de rotație a capitalului investit prin cifra de afaceri sunt: optimizarea capitalului investit, reducerea duratei și costurilor investițiilor în curs de execuție, creșterea ponderii imobilizărilor fixe active, reducerea nivelului stocurilor și a duratei medii de aprovizionare a materiei prime și a materialelor, reducerea nivelului stocurilor și a duratei ciclului de fabricație pentru producția în curs de execuție, reducerea nivelului stocurilor și a duratei livrărilor pentru produse finite și reducerea nivelului creanțelor și a duratei medii de încasare.
Sporirea ratei rentabilității comerciale se realizează prin: creșterea volumului fizic al vanzărilor, modificarea structurii producției în sensul creșterii ponderii produselor cu rata rentabilității unitare mai mare decat nivelul mediu, reducerea costurilor și creșterea prețurilor bazată pe îmbunătățirea calității produselor.
5.2. ANALIZA RATEI DE RENTABILITATE FINANCIARĂ
Rentabilitatea financiară reprezintă capacitatea întreprinderii de a degaja profit net prin capitalurile proprii angajate în activitatea de exploatare și comercializare. Aceasta este expresia sintetică a intereselor finale ale acționarilor, exprimate prin rata de remunerare a investiției făcute de acționari în procurarea activelor sau a reinvestirii totale sau parțiale a profitului rezultat. În același timp, măsoară randamentul capitalurilor proprii, respectiv a plasamentului financiar al capitalului acționarilor în cumpărarea acțiunilor întreprinderii.
Rentabilitatea financiară exprimă interesele acționarilor, pe termen scurt prin încasarea de dividende, iar pe termen lung, prin reinvestirea profitului care asigură creșterea valorii acțiunilor și creșterea premiselor pentru sporirea dividendelor în perioada viitoare.
Cu toate că această rată este foarte utilizată ca instrument de analiză financiară, trebuie să se țină cont de inconvenientele metodologice ale determinării profitului net, regimul de calcul al amortizării și provizioanelor, și cel al cheltuielilor deductibile din materia impozabiIă.
Rentabilitatea fmanciară este influențată de modalitatea de procurare a capitalurilor, și de aceea este sensibilă la structura financiară, respectiv la situația îndatorării întreprinderii.
Este de dorit ca rata rentabilității financiare să fie mai mare decât rata medie a dobânzii, pentru a face acțiunile întreprinderii mai atractive și pentru a crește cursul lor bursier.
Rata medie a dobânzii în perioada analizată s-a situat între 40 – 55%. Cu toate acestea societatea a apelat la credite pe termen scurt și mediu pentru investiții punând accent pe retehnologizare.
Rentabilitatea financiară se calculează după formula:
Pn
rf 100
Cpr
Calculăm rata rentabilității financiare pentru perioada de analiză, iar rezultatele sun prezentate întabelul de mai jos:
Pe perioada analizata, rata de rentabilitate financiară are o tendința de descrestere mai ales înanul 2002, cand dintr-un capital propriu de 37.934.489 se obține doar 22,73% profit.
Unul din modelele pe baza caruia se face analiza factoriala a ratei de rentabilitate financiară este asemanator cu cel prezentat pentru rata de rentabilitate economică:
Pn CA
rf 100
CA Cpr
unde:
Pn
– este rata marjei nete de rentabilitate. Ea exprimă profitul net
CA realizat la un leu cifră de afaceri, și este o rată de structură a
cifrei de afaceri
CA
– exprimă viteza de rotație a capitalului propriu prin cifra de
Cpr afaceri.
– Evoluția ratei de rentabilitate financiară în anul 2001 față de anul 2000 este:
rf rf 01 – rf00 = 27,57% – 26,41% = 1,16%
Factorii de influență ai aceste rate sunt rata marjei nete de rentabilitate și viteza de rotație a capitalului propriu prin cifra de afaceri.
– Influența modificării ratei marjei nete de rentabilitate asupra evoluției ratei rentabilității financiare:
Pn Pn01 Pn00 CA00
rf =x 100 = 3,89%
CA CA01 CA00 Cpr00
Influența modificării vitezei de rotație a capitalurilor proprii prin cifra de afaceri asupra ratei rentabilității financiare:
CA CA01 CA00 Pn01
rf =x 100 = 0,14%
Cpr Cpr01 Cpr00 CA01
Creșterea marjei nete de rentabilitate precum și a vitezei de rotație a capitalurilor proprii prin cifra de afaceri au determinat creșterea în ansamblu a ratei de rentabilitate financiară. Creșterea celor doi factori ne relevă atat faptul ca în anul 2001 s-a obținut un profit net mai mare decat în anul 2000, cat și faptul că, capitalul propriu a cunoscut o creștere într-o proporție mai mare decat cifra de afaceri în 2001 față de 2000.
Un alt model de descompunere a ratei rentabilității financiare este următorul:
Pn CA Cinv
rf
CA Cinv Cpr
unde:
Pn
– este rata marjei nete de rentabilitate economică;
CA
CA
– exprimă viteza de rotație a capitalului investit prin cifra de
Cinv afaceri;
Cinv
– exprimă rata de structură a capitalurilor și arată proporția
Cpr capitalului investit în raport cu capitalul propriu.
– Abaterea ratei de rentabilitate financiară în anul 2002 față de anul 2001 este:
rf rf 02 – rf01 = 22,73% – 27,57% = – 4,84%
Factorii de influență ai aceste rate sunt rata marjei nete de rentabilitate, viteza de rotație a capitalului investit prin cifra de afaceri și rata de structură a capitalurilor.
– Influența modificării ratei marjei nete de rentabilitate asupra evoluției ratei rentabilității financiare:
Pn Pn02 Pn01 CA01 Cinv01
rf =x = – 7,76%
CA CA02 CA01 Cinv01 Cpr01
– Influența modificării vitezei de rotație a capitalurilor investite prin cifra de afaceri asupra ratei rentabilității financiare:
CA CA02 CA01 Pn02 Cinv01
rf =x = 0,72%
Cinv Cpr02 Cpr01 CA02 Cpr01
– Influența modificării ratei de structură a capitalului asupra ratei de rentabilitate financiară:
Cinv Cinv02 Cinv01 Pn02 CA02
rf =x = 0,83%
Cpr Cpr02 Cpr01 CA02 Cinv02
Din rezultatele obținute se observă că cei doi indicatori și anume, rata rentabilității financiare aferente vitezei de rotație a capitalului investit prin cifra de afaceri și rata de structură a capitalului au influențat pozitiv, dar într-o mică masură rata rentabilității financiare.
În schimb rata marjei de rentabilitate comercială influențează negativ și determină în cea mai mare masură scăderea ratei rentabilității financiare.
CAP. VI
DIAGNOSTIC FINANCIAR
6.1. ELEMENTELE DE DETERMINARE A STĂRII FINANCIARE.
CONCLUZII
În capitolele anterioare am analizat evoluția și nivelul ratelor de structură ale activului și pasivului, echilibrul financiar, gestiunea resurselor, ratele de rentabilitate, am determinat cauzele și măsurile de îmbunătățire a acestora, vizând acesti indicatori priviți individual.
În continuare vom face un diagnostic financiar – o sinteză a analizei financiare efectuate la nivelul societății, din care vor rezulta concluzii cu privire la:
lichidarea societății;
structura mijloacelor economice și a resurselor;
echilibrul financiar;
rezultatele obținute;
modul de gestionare a resurselor;
rezultatul, constituindu-l evaluarea stării, pulsului și a
viabilității societății.
Realizarea diagnosticului necesită studiul a următoarelor dimensiuni:
capacitatea de plată;
solvabilitatea societății;
capacitatea de autofinanțare;
structura capitalului și a activelor;
gestiunea resurselor;
randamentul resurselor.
Prin diagnostic, indiferent de modul de obținere a informațiilor se relevă punctele critice ale sistemului și totodată se avizeaza centrele de decizie pentru a iniția măsurile de reglare.
Capacitatea de plată a societății, reflectă modul în care aceasta poate
satisface la termen obligațiile de plată cu mijloacele bănești de care dispune.
Capacitatea de plată, compară disponibilitățile bănești, cu obligațiile
societății, calculându-se după formula:
Cpl =D-O
unde:
Cpl – capacitatea de plată;
D – disponibilități bănești;
O – obligații pe termen scurt.
La nivelul societății vorbim despre capacitatea de plată dacă, D > O, ceea ce înseamnă că în orice moment există posibilități pentru acoperirea obligațiilor. În calculul acestui indicator trebuie să se țină seama de resursele permanente cu caracter stabil, aflate la dispoziția societății. În acest caz, efortul de acoperire a obligațiilor de către disponibilități, se va reduce.
Deoarece mărimile absolute nu permit întotdeauna efectuarea unor comparații în timp și în spațiu datorită influențelor factorilor dimensionali, se folosesc mărimi relative.
Coeficientul capacității de plată se mai numeste lichiditate la vedere și se determină astfel:
D
Kpl = 100
O
Calculul acestui indicator apare în tabelul de mai jos:
Punct slab: disponibilitățile bănești sunt insuficiente pentru achitarea obligațiilor. În anul 2002 posibilitatea de onorare a obligațiilor scade la 12,08%.
Solvabilitatea societății, reprezintă aptitudinea întreprinderii de a face față scadențelor în funcție de perioada de timp la care se referă vorbim de: lichiditatea societății – capacitatea acesteia de a-și achita obligațiile pe termen scurt, solvabilitatea societății – capacitatea întreprinderi de a-și onora obligațiile pe termen lung și mediu.
Pentru calcu1ul lichidității folosim relația de calcul a lichidității patrimoniale care, reprezintă capacitatea pe care o are agentul economic de a acoperii prin elemente patrimoniale de mijloace circulante active, obligațiile de plată pe termen scurt.
Relația de calcul este:
elementelor patrimoniale din activul soc. care pe tennen
scurt ,pot fi transformate în disponibilități bănești
LP = 100
elementelor patrimoniale de pasiv cu scadența
pe termen scurt
Acest indicator este calculat în tabelul urmator:
Punct forte: coeficientul de lichiditate depașește 200% în toți cei trei ani analizați, avand în vedere că cel acceptabil trebuie sa fie > 100%, și nu prezintă oscilații foarte mari de la un an la altul. Deșii prezintă o usoară tendință de scădere ea nu este alarmantă atata timp cat coeficientul depașește cu peste 100% limita acceptabilă.
Avand în vedere că societatea are împrumuturi pe termen mediu și lung, vom calcula solvabilitatea patrimoniala după formula:
Capitaluri proprii
Sp = 100
Total pasiv – Clienți creditori
Rezultatele obținute sunt prezentate în tabelul urmator:
Punct forte: – coeficientul de solvabilitate desii prezintă o ușoară tendință de scădere, ajungand în anul 2002 la o cotă de 43,67%, el depașește cu mult limita acceptabilă, care se situează în jurul valorii de 30%.
Capacitatea de auotofinanțare este indicatorul care reprezintă ansamblul resurselor fmanciare obținute din activitate a desfășurată, și care pot fi folosite pentru a acoperi nevoile financiare pentru continuarea activității și pentru dezvoltare.
CAF =(V -C -Cf –A ) (1-I / 100) + A
unde:
V – venituri totale;
C – cheltuieli de exploatare;
Cf – cheltuieli financiare;
A – cheltuieli de amortizare;
I – rata impozitului pe profit.
În practică, chiar dacă AF măsoară capacitatea întreprinderii de a finanța din propriile resurse, aceasta poate fi folosită și ca indicator de bonitate.
Relația de calcul este:
CAF
rCAF
Datorii financiare totale
Calculăm acest indicator în tabelul de mai jos:
Societatea nu reușește în nici un an să-și acopere nevoile de finanțare.
Punct slab: capacitatea de autofinanțare nu acoperă investițiile, creșterile de NFR și dividendele.
Structura capitalului permanent reflectă ponderea capitalului propriu în capitalul permanent și este evidențiată în tabelul urmator:
Capital propriu
SCpm = x 100
Capital permanent
Punct slab societatea este nevoită să apeleze la credite pe termen lung și mijloace pentru retehnologizare, nedispunand de resurse proprii în acest scop. Politica societății este una de dotare cu mijloace de producție și utilaje cat mai noi și cat mai performante în scopul obținerii unei producții cat mai mare și de o calitate superioară.
Structura activului relevă informații privind destinația economică a capitalurilor, gradul de lichiditate al acestora precum și capacitatea întreprinderii de a-și modifica această structură pentru a putea face față schimbărilor conjuncturale. Ea poate fi urmărită cu o multitudine de indicatori. Pentru a avea relevanță în diagnosticul financiar se aleg în general indicatorii ponderii activelor imobilizate, activelor circulante în total active, respectiv ponderea stocurilor, creanțelor și disponibilităților în total active circulante (tratată în cap.II)
Punct forte: structura activelor corespunde domeniului de activitate al firmei. Creșterea activelor imobilizate determină creșterea plasamentelor pe termen lung, iar modificarea de aceași natură a activelor circulante asigură un grad ridicat de lichiditate și posibilitatea acestora de a se transforma în disponibilități bănești
Gestiunea stocurilor, oferă informații despre modul în care managerul se implică în folosirea resurselor disponibile și se urmărește prin:
– viteza de rotație a clienților, care reflectă relațiile stabilite de întreprindere cu clienții și indirect, poziția deținută pe piață față de concurență. Se exprimă prin număr de rotații și durată în zile a unei rotații (tratată în cap. IV)
Punctul slab: creșterea duratei de rotație în zile a creditului client, fără să existe o creștere a vanzărilor denotă înrăutățirea situației întreprinderii care este nevoită să-și modifice politica de credit pentru a-și păstra clientela; de asemenea poate însemna și faptul ca beneficiarii au dificultăți de plată.
– viteza de rotație a furnizorilor, care reflectă relațiile stabilite, și încrederea pe care o are societatea față de furnizori. Se exprimă prin număr de rotații și durata în zile a unei rotații (tratată în cap. IV);
Punctul slab: o durată mare în zile pentru plata furnizorilor, înseamnă că firma folosește resursele acestuia, și în lipsa unei înțelegeri cu furnizorul, poate conduce la înrautățirea relațiilor comerciale, iar pentru întreprindere există semnale că se confruntă cu greutăți de plată.
Pe ansamblu în cazul societății S.C. DORA-CRIȘ S.A. durata creditului client este mai mare decat durata creditului furnizor, ceea ce determină ca la nivelul întreprinderii să se creeze un deficit de resurse financiare.
– viteza de rotație a stocurilor, care reflectă modul de utilizare a acestora și este exprimătă prin număr de rotații și durata în zile a unei rotațiî (tratată în cap. IV);
Punctul forte: viteza de rotație a stocurilor este în creștere și este justificată datorită creșterii volumului de activitate al întreprinderii, și previne situația în care se creaza stocuri fără mișcare sau cu mișcare lentă.
Randamentul resurselor utilizate poate fi urmărit cu doi indicatori, rata rentabilității economice și rata rentabilității fmanciare.
Rata rentabilității economice, reflectă eficiența activității desfașurate din perspectiva capitalului permanent, calculându-se cu relația:
Pb
re
Cpm
Calculăm acest indicator în tabelul de mai jos:
Punctul slab valoarea ratei descrește fiind în anul 2001 și 2002 sub 25% ceea ce impiedică creșterea și reînnoirea activelor.
– Rata rentabilității financiare (tratată în cap. V) reflectă eficiența activității desfășurate din perspectiva capitalului propriu.
Punctul forte valoarea ratei > 15% este important de menționat în diagnosticul financiar.
E important să menționăm că, diagnosticul financiar nu se efectuează numai atunci când la nivelul sistemului apar semne de dereglare, ci și atunci când informația sintetică de stare atestă o funcționare normală.
PROPUNERI
În urma analizei făcute, a rezultatelor și a concluziilor referitoare la situația capitalurilor la S.C. DORA-CRIȘ S.A., menționez câteva propuneri:
Creșterea gradului de tehnologizare – deoarece firma a făcut deja suficiente investiții în active fixe, de natura imobilizărilor corporale, ar fi indicat ca în continuare să se axeze pe modernizarea utilajelor tehnologice, care implicit va duce la: creșterea capacității de producție, a calității produselor, la acapararea de noi piețe externe, avand în vedere că societatea are deja un prestigiu la nivel național, datorită liniei tehnologice modernizate, va avea influență și asupra cifrei de afaceri (creștere), a rentabilității economice și la creșterea capacității de autofinanțare.
Lărgirea obiectului de activitate – gama de produse executate ar putea fi largită prin adoptarea unor noi linii de design pentru caștigarea unor noi segmente de piață în special externă. Întreprinderea ar trebui să se axeze și pe activitatea de export în scopul caștigării unui nume și pe piața internațională.
Referitor la încasări și plăți- societatea ar trebui să fie mai ocupată de lărgirea termenelor de plată corelată cu termenele de încasare, care din analiza efectuată rezultă că termenele de încasare sunt mult mai mari decât termenele de plată. Aceasta ar putea să se realizeze prin termene de plată mai reduse, concret plata serviciilor anticipat, cu file de cec sau ordin de plată cu o scadență de cel mult 15 zile.
Supravegherea creditelor bancare – societatea recurge la credite pentru investiții ca urmare este necesar negocierea unor credite cu dobânzi cât mai mici, gestionarea cât mai eficientă a disponibilităților bănești de care dispune și o preocupare mai riguroasă pentru creșterea gradului de autofinanțare.
Accent deosebit pe dezvoltarea societații atât prin surse proprii
cât și pe seama surselor atrase și împrumutate, ar trebui analizate o
serie de programe de finanțare, respectiv de autofinanțare: PHARE,
SAPARD de care societatea ar trebui să beneficieze.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Problematica Analizei Economico Financiare A Capitalului. Studiu Sc (ID: 130708)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.