Problematica analizei, diagnozei [603325]

Problematica analizei, diagnozei
și evaluării sistemelor

1.1 Scurt istoric

Caracterul dinamic al proceselor și fenomenelor economice, complexitatea
și diversitatea acestora, au impus ca o preocupare permanent ă a factorilor
decizionali, perfecționarea continu ă a metodelor și tehnicilor orientate spre
conducerea eficient ă a acestora, atât la nivel macro, cât și la nivel microeconomic.
Caracteristicile relevante ale proceselor și fenomenelor economice impun în mod
necesar tratarea sistemic ă a lor, având ca obiective organizarea și conducerea
acestora, prin aplicarea celor mai noi rezultate furnizate de discipline conexe a șa
cum sunt: cercetarea opera țională, teoria jocurilor, st atistica, cibernetica
economic ă, teoria deciziei, simularea, informatica aplicat ă ș.a.
În acest context utilizarea conceptului de sistem și a metodei abord ării
sistemice au marcat o evident ă extensie de la procesele pur tehnice, la cele
economice, fapt ce reprezint ă unul dintre cele mai im portante rezultate ale
cercetării științifice din ultimele decenii, care au permis relevarea unor noi c ăi
pentru îmbun ătățirea organiz ării și conducerii sistemelor din economie.
Înlocuirea unor metode analitice, deosebit de utile într-o serie de
discipline, în care sporirea cunoa șterii impunea descompunerea întregului în p ărțile
componente,
cu abordarea sistemic ă, integratoare, a condus la ob ținerea unor
rezultate valoroase, atât pe plan teoretic, cât și aplicativ.
Analiza de sistem și-a făcut remarcat ă prezența la începutul celui de-al
doilea război mondial, în aplica țiile militare, fiind strâns legat ă de o serie de
rezultate ob ținute în domeniul cercet ării operaționale. Apoi a continuat s ă se
extindă sub aspect aplicativ și la sistemele economice, astfel c ă astăzi conducerea
și proiectarea unui sistem este de neconceput f ără utilizarea unor studii din sfera
analizei și diagnozei sistemelor (ADS).
În evoluția analizei și diagnozei sistemelor distingem trei etape importante
care vor fi relevate în continuare.
O primă etapă a fost aceea, identificat ă în timp dup ă cel de-al doilea
război mondial, în care analiza sistemelor a început s ă fie utilizat ă în investigarea
sistemelor industriale. Rezolvarea prob lemelor specifice acestor sisteme s-a f ăcut
prin desprinderea lor din contextul din care f ăceau parte și prin utilizarea unor
modele și algoritmi de solu ționare apar ținând cercet ării operaționale. Îns ă, așa cum
1

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

afirma profesorul Bernard Roy, de la Universitatea din Paris, aplicarea cercet ărilor
operaționale nu a rezolvat ceea ce se a șteapta de la ele . Acest lucru s-a datorat
faptului c ă realitatea economic ă este deosebit de complex ă, într-o continu ă
dinamică, context în care orice sistem industrial interac ționează cu mediul s ău, pe
care-l influen țează și de la care prime ște reacții cu impact direct asupra func ționării
sale.
O a doua etap ă a avut în vedere cre șterea complexit ății problemelor la
nivel micro și macroeconomic, realizat ă în paralel cu dezvoltarea tehnicii și apariția
sistemelor moderne de calcul. În tratarea cu succes a acestor probleme s-a impus
abordarea sistemic ă, având în vedere impactul pe care îl au problemele din sistemul
analizat asupra celorlalte sisteme cu care este conectat. Utilizarea și extinderea
unor modele și algoritmi din cercet ările opera ționale, teoria deciziei, cibernetic ă,
informatic ă, simulare etc., sau elaborarea unor algoritmi specifici, originali,
adecvați problemelor analizate, optima li, sau suboptimali, reprezint ă principalele
rezultate ale acestei etape.
O atenție deosebit ă trebuie acordat ă rolului și limitelor sistemelor
informatice din aceast ă perioadă. Așa cum arăta specialistul John Gall, sistemele
informatice pot „sufoca” uneori inteligen ța și inițiativa uman ă, cu efecte negative
imediate și de perspectiv ă asupra oamenilor și întreprinderilor. Dup ă cum practica
a demonstrat, criza model ării matematice aplicate în întreprinderi poate fi dep ășită
prin abordarea unei viziuni sistemice, mai apropiat ă de nevoile reale ale
utilizatorilor finali.
Roland Besancet, specialist în informatic ă și management, a realizat un
studiu asupra unui grup de întreprinderi, unele cu performan țe slabe, altele cu
performan țe ridicate și a dedus cauzele rezultatelor slabe precum și principiile care
au stat la baza celor cu func ționare eficient ă. El a constatat c ă metodele și tehnicile
informaticii nu sunt suficiente pentru ca o întreprindere s ă funcționeze eficient; ele
reprezintă doar un suport, fiind necesar ca managerii firmei s ă asimileze metodele
moderne de management.
Aceste opinii reflectau la acea vreme existen ța unei crize în informatic ă, în
cercetările opera ționale și în general în managementul firmelor, criz ă de
„sedimentare” a uria șei experien țe teoretice și îndeosebi practice din acest
domeniu. Profesorul Gh. Boldur L ățescu a relevat într-o serie de lucr ări
fundamentale importan ța aspectelor informa țional decizionale și a obiectivelor în
studiile de analiz ă de sistem /14, 15, 16/.
O a treia etap ă, apărută după anii ’80, a fost marcat ă de progresele
înregistrate într-o serie de discipline înrudite analizei de sistem. Apari ția teoriei
complexit ății (care a demonstrat c ă o serie de probleme nu pot fi rezolvate în timp
util cu tehnicile exacte), a sistemelor e xpert, extinderea tehn icilor interactive și a
rețelelor de calculatoare, apari ția de noi modele și metode în cercet ările
operaționale, cre șterea rolului sistemului informa țional-decizional în
managementul unit ăților economice, precum și a progreselor realizate de discipline
ca teoria deciziei, managementul întreprinderii ș.a., au avut un rol determinant în
dezvoltarea și aplicarea cu succes a analizei și diagnozei sistemelor.

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

Caracteristica acestei etape o constituie considerarea cu preponderen ță a
aspectelor decizionale din sistemele analizate, punerea în eviden ță a incertitudinii
ce acționează în cadrul acestui proces și evidențierea actului decizional ca un joc
cu elemente fuzzy.
Conștientizarea factorilor decizionali, de pe toate nivelele ierarhice de
conducere, a faptului c ă în luarea deci ziilor se bazeaz ă pe un joc cu elemente fuzzy,
reprezintă principalul câ știg al acestei etape. Desigur, odat ă cu informa țiile
relevante primite în urma analizei de sistem, informa ții obținute pe baza prelucr ării
cu mijloace moderne de calcul și cu metode și algoritmi adecva ți, factorii
decizionali sunt capabili s ă înțeleagă mai bine oportunit ățile disponibile și să-și
fundamenteze mai eficient procesul de alegere a alternativelor.

1.2 Definirea și obiectivele analizei și diagnozei sistemelor

Profesorul Gh. Boldur-L ățescu a definit analiza de sistem ca o disciplin ă cu
rol metodologic integrator, în cadrul managementului științific modern, pe care o
denumește analiza complex ă a sistemelor . Ea se bazeaz ă pe conceptul de sistem și
pe metoda abord ării sistemice, este orientat ă pe analiza și proiectarea sistemelor
complexe, cu punerea în eviden ță a obiectivelor urm ărite în vederea îmbun ătățirii
performan țelor, ținând seama de resursele existente și de căile eficiente de
prelucrare a acestora.
Paul Licker , profesor la Universitatea din Calgary, consider ă că analiza de
sistem reprezint ă o disciplin ă a managementului resurselor informa ționale, aflat ă la
confluența științei calculatoarelor, a tehnologiei informa ționale și a teoriei generale
a sistemelor /45/.
El afirmă că analiza de sistem porne ște de la necesit ățile informa țional-
decizionale ale utilizatorilor manageri și, pe baza analizei structurale a sistemelor,
îndeplinește două funcții de bază, și anume:
• definește și realizeaz ă aplicațiile-utilizator, necesare conducerii
eficiente a activit ății din sistemele analizate;
• întreține resursele informa ționale ale sistemelor, pe baza unor analize
de tip cost- beneficiu în cadrul ciclului de via ță a l s i s t e m u l u i î n
dezvoltare.
Analiza și diagnoza sistemelor poate fi definit ă ca totalitate a modurilor
de abordare, a metodelor științifice, exacte și euristice de investigare,
diagnosticare, modelare, proiectare și soluționare pe aceast ă bază a problemelor
din lumea real ă, axate pe metoda abord ării sistemice, ținând seama de contextul
incertitudinilor care ac ționează în cadrul oric ărui sistem, în scopul îmbun ătățirii
calității deciziilor pentru conducerea eficient ă a sistemului.

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

Scopul central al analizei și diagnozei de sistem este de a contribui la
îmbunătățirea actului decizional din domeniul public și privat și de a ajuta
managerii s ă-și perfecționeze sistemul de conducere și de fundamentare a
politicilor referitoare la probl emele cu care se confrunt ă.
La dezvoltarea analizei de sistem un rol important l-au avut și îl au
problemele reale ale practicii economice cu care sunt confrunta ți și pe care trebuie
să le soluționeze operativ factorii decizionali din sistemele pe care ace știa le
conduc.
Portofoliul de cazuri pe care îl ofer ă practica economica st ă la baza unor
direcții noi în analiza și proiectarea unor sisteme manageriale moderne,
informatizate, a șa cum sunt cele din clasa sistemelor suport de decizii, a jocurilor
de elemente fuzzy și a sistemelor expert.
Analiza de sistem în accep țiunea lui Hugh J. Miser , membru fondator al
Institutului Interna țional pentru Aplica ții ale Analizei Sistemelor, necesit ă
desfășurarea urm ătoarelor activit ăți /39, 40, 41/:
• evidențierea rela țiilor legate de problem ă, experien ța și cunoștințele
științifice ce izvor ăsc din ea;
• examinarea obiectivelor sociale legate de problem ă și reconsiderarea în
acest context a obiectivelor sistemului;
• explorarea alternativelor pentru atingerea scopurilor dorite, ceea ce
implică de multe ori g ăsirea de noi c ăi de proiectare și rezolvare;
• reconsiderarea problemei și reformularea ei în lumina cuno ștințelor
dobândite pe parcursul analizei și diagnozei;
• estimarea diferitelor posibilit ăți de acțiune, luând în considerare
viitorul incert și structura dinamic ă a sistemului ce trebuie s ă realizeze
acest curs al ac țiunii;
• compararea alternativelor aplicând o varietate de criterii și evaluarea
consecințelor adopt ării acestora;
• prezentarea cât mai concludent ă și eficace a rezultatelor studiului de
analiză și diagnoză;
• implementarea și urmărirea acțiunilor specifice alternativei alese.
În concluzie, analiza și diagnoza sistemelor este mai degrab ă o știință a
investigării decât o știință exactă, întrucât ea este legat ă de abilitatea și măiestria
analistului de sistem de a aborda și soluționa problemele din sistemul analizat și de
a le prezenta factorilor decizionali ce sunt responsabili de aplicarea lor în sistemul
pe care îl conduc.
Analiza de sistem nu poate fi definit ă și formalizat ă în termeni riguro și, dar
pot fi eviden țiate o serie de concepte sau cuvinte cheie care o caracterizeaz ă, cum
ar fi:
• contextul în care î și desfășoară activitatea, în sensul interac țiunii
problemelor din sistemul analizat cu mediul din care face parte,
inclusiv cu societatea;

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

• metodele utilizate, în sensul realiz ării unei sinteze referitoare la
procesele de a în țelege, a inventa, a analiza, a proiecta, a intui, a
judeca, într-o abordare științifică;
• instrumentele folosite , de natur ă logică, matematic ă, cibernetic ă,
decizional ă, previzional ă, informatic ă sau din alte științe moderne;
• scopul urm ărit, și anume de a facilita g ăsirea unor r ăspunsuri
alternative și ameliorative la problemele analizate;
• beneficiarii analizei , adică grupul de persoane ce au responsabilitatea
și interesul în g ăsirea unor solu ții ameliorative fa ță de situația prezent ă
pentru sistemul pe care îl conduc;
• relațiile interumane, care implică stabilirea unui schimb continuu de
idei între echipa de anali ști și beneficiarii studiului de analiz ă-
diagnoză.
Analiza de sistem, având ca reper abordarea sistemic ă, își propune
investigarea, atât a modalit ăților practice prin care sunt transformate intr ările în
ieșiri, cât și a blocului de reglare al sistemului în cazul sistemelor complexe.
În acest caz abordarea sistemic ă face apel la o reprezentare a sistemului
analizat, izomorf ă cu acesta, care îmbrac ă forma unui model (conceptual, grafic,
matematic etc.).
Pentru exemplificarea abord ării sistemice în contextul analizei de sistem
vom recurge la un exemplu simplificat al unui sistem de produc ție descris printr-un
model grafic (fig. 1.1).

Fig.1.1 Modelul grafic al unui sistem deschis

Sistemul ϕ (în fapt modelul simplificat al acestuia) este caracterizat de:
– un vector u al variabilelor de intrare care pot fi resurse materiale,
energetice, resurse umane, informa ții, decizii ș.a.m.d.;
– un vector y al ieșirilor din sistem (bunuri, servicii, informa ții);
– un operator A al sistemului care arat ă cum sunt combinate și/sau
procesate intr ările în vederea ob ținerii ieșirilor (y).
În absența blocului de reglare, dac ă operatorul A acționează multiplicativ,
putem scrie: y = Au. În cazul unui sistem de produc ție (întreprindere), intr ările pot
fi desemnate prin K (capital) și L (muncă), ieșirea poate reprezenta volumul
producției (valoric), iar operatorul A poate fi atribuit expresiei matematice a unei
funcții de produc ție (bifactoriale în acest caz).

A y u
φ

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

Modelul matematic pentru acest exemplu poate fi scris sub forma: y =
F(K,L) , unde (K,L) ∈ Ω ⊂ R+ x R +, iar Ω = {(K,L)/( ∃)y a.î. y = F(K,L)},
reprezintă mulțimea combina țiilor admisibile de factori tehnologici. Într-o form ă
explicită, dacă se consider ă că F este o func ție de produc ție de tip Cobb-Douglas,
modelul sistemului productiv poate fi reprezentat sub forma: y = A KαLβ, unde am
notat cu A, α, β parametrii a c ăror semnifica ție economic ă o presupunem a fi
cunoscută și nu o mai detaliem.
Analiza de sistem permite identificarea modului în care cei doi factori de
producție se pot combina în domeniul Ω pentru a “furniza” la ie șire mărimea
outputului y. Pe baza unei astfel de analize, care poate apela la tehnicile statistico-
matematice, se identific ă forma analitic ă a operatorului F (în exemplul dat, func ția
de tip Cobb-Douglas).
În cazul unui sistem cibernetic apare necesar ă evidențierea blocului de
reglare, descris mai departe de operatorul R. Menirea acestuia const ă în
compararea ie șirii efective y a sistemului cu o m ărime dorit ă sau așteptată y’
numită scop sau obiectiv .
În cazul existen ței unor abateri ε semnificative, / y – y’/ > ε are loc
adoptarea unor decizii (comenzi) de modificare a vectorului de intrare ( ∆u).
Cum ∆u depinde de vectorul y putem considera mai departe c ă ∆u = Ry.
Relația dintre intr ările și ieșirile sistemului ϕ poate fi scris ă succesiv astfel:

y = A(u+ ∆u) ⇒ y = A(u+Ry) ⇒ y = Au + ARy ⇒ (E-AR)y = Au
unde E reprezint ă operatorul unitate.
Modelul grafic al unui astfel de sistem este ilustrat în figura 1.2.

Asumând ipoteza de inversabilitate a operatorului (E – AR) avem:

y = (E – AR)
-1 Au

formulă numită ecuația reglării (formula fundamental ă a reglării).
A
R
Fig. 1.2 Modelul grafic al unui sistem cu reglare ϕ ∆u yu

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

În absența acțiunii blocului de reglare ( R = 0 ) regăsim cazul descris
anterior:
y = Au.

În cazul unui sistem de produc ție, abaterile dintre y și y’ se pot datora unor
factori perturbatori interni, cuantific abili pe baza analizei operatorului A (de
exemplu c ăderea unor utilaje) sau a unor factor i perturbatori exteriori sistemului
(fluctuații imprevizibile în aprovizionarea cu ma terii prime, blocaje financiare “în
lanț” etc.) .
Rolul metodologiilor de analiz ă a sistemelor, const ă în studierea detaliat ă
a sistemului existent/actual, identificarea sub aspect tehnic, economic, financiar,
informațional-decizional etc. a celor dou ă subsisteme componente ( A,R) și
proiectarea sau reproiectarea acestora având în vedere criteriul de performan ță.
În exemplul dat, analiza de sistem se va concentra asupra unor subsisteme-
cheie implicate în buna func ționare a sistemului analizat, cum ar fi subsistemul de
revizii-repara ții pentru utilaje, subsistemul apr ovizionare-desfacere, subsistemul de
cercetare a pie ței, subsistemul financiar-contabil, subsistemul resurse de munc ă etc.
Analiza acestor subsisteme și eventual reproiectarea lor vor fi eficiente în
măsura în care performan țele sistemului φ în ansamblul lor sunt substan țial
ameliorate.
Analiza de sistem ofer ă o cale de a aduce cele mai noi rezultate științifice
(ca metode, algoritmi, informa ții) din disciplinele economice și comportamentale
în domenii care în trecut erau doar prerogative ale po liticienilor, conduc ătorilor și
antreprenorilor.
Pentru realizarea obiectivelor sale, analiza și diagnoza de sistem utilizeaz ă
o serie de instrumente specifice din teoria sistemelor, matematic ă, cibernetic ă,
microeconomie, cercet ări operaționale, teoria deciziei, simulare, psihologie,
informatic ă.
Pentru ca analiza de sistem s ă fie aplicat ă cu succes, analistul sau echipa de
analiști trebuie s ă depășească o serie de dificult ăți legate de:
¾ existența unor cuno ștințe imprecise și a unor date incorecte despre sistemul
analizat;
¾ necesitatea utilizării cunoștințelor din mai multe discipline . Este necesar în
acest scop ca echipa de anali ști să fie format ă din profesioni ști ai diferitelor
discipline (economi ști, matematicieni, ingineri, psihologi) și să existe o
coerență între membrii echipei;
¾ inexistența unor abord ări exhaustive și totodat ă adecvate pentru marea
varietate a problemelor din sistemul analizat. Pentru a dep ăși acest obstacol
este necesar ă crearea unor noi metode și tehnici care s ă valorifice idei din alte
discipline sau s ă conțină elemente noi, inedite;
¾ existența unor scopuri neclare și a unor obiective glisante , provenite și din
faptul că uneori factorii decizionali nu sunt deci și și clari în ceea ce doresc, f ără
a cunoaște în prealabil cum vor fi rezolvate problemele și ce costuri implic ă
ele. Este sarcina echipei de anali ști de a veni în sprijinul factorilor decizionali
prin clarificarea acestor probleme;

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

¾ existența unor responsabilit ăți pluraliste și uneori conflictuale ce apar din
implicarea mai multor entit ăți în organizarea problemelor complexe. În acest
caz echipa de anali ști are menirea de a solu ționa și armoniza aceste probleme și
interese conflictuale;
¾ rezistența la schimbare ce apare în sistem datorit ă existenței comportamentelor
de natură socială. Misiunea analistului este de a preveni astfel de incidente prin
dialog și măsuri adecvate, corespunz ătoare de informare a personalului implicat
din sistem;
¾ complexitatea problemelor ce apar în sistem ceea ce implic ă o cale de abordare
corectă și adecvată pentru găsirea solu țiilor din partea echipei de anali ști.
Putem afirma c ă odată cu apariția și dezvoltarea analizei de sistem a ap ărut
o nouă profesiune și anume aceea de analist. Aceast ă „meserie” implic ă cunoștințe
multidisciplinare, un înalt grad de profesionalism, creativitate și inventivitate,
precum și abilitate în mânuirea cuno ștințelor psihologice.
Pentru a atinge obiectivele propuse pentru sistemul analizat, analistul
trebuie sa desf ășoare următoarele activit ăți:
• să sesizeze și să aproximeze dificult ățile problemelor ap ărute în sistem, s ă
propună obiectivele relevante factorilor deciden ți precum și modalit ățile de
atingere a acestora în timp util;
• să fixeze corect grani țele investiga ției în func ție de obiectivele urm ărite, de
resursele disponibile și de calitatea solu țiilor dorite;
• să localizeze și să colecteze datele necesare și să le transforme în informa ții
relevante pentru solu ționarea problemelor identificate;
• să proiecteze alternativ e eficiente care s ă îmbunătățească deciziile decidentului;
• să propună/aleagă modelele cele mai potrivite și variabilele semnificative ale
acestora pentru a estima cât mai bine solu ția problemei;
• să verifice și să stabileasc ă credibilitatea modelelor utilizate;
• să utilizeze cele mai bune forme de comunicare pentru toate p ărțile implicate
(decidenți, beneficiari, proiectan ți, executan ți etc.);
După finalizarea analizei și diagnozei de sistem, este necesar ă aprecierea
calității acesteia printr-un proces de evalua re. Prin acest proces se determin ă
efectele alternativelor propuse pe termen scurt și mediu, factorii care au contribuit
pozitiv sau negativ la atingerea performan țelor dorite, precum și acțiunile viitoare
necesare pentru îmbun ătățirea acestora.

1.3 Principii și metode utilizate în analiza și diagnoza sistemelor

Analiza de sistem devine o activitate necesar ă în momentul în care apar
disfuncționalități în sistemul studiat, sau în contextul apari ției unor sisteme
similare, dar cu performan țe mai bune, pe care le sesizeaz ă managerul sistemului și
de care trebuie s ă țină seama în viitoarea lui politic ă economic ă de conducere a
sistemului respectiv.

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

Întreg demersul metodologic al analizei de sistem este fundamentat pe
ideea existen ței posibilit ății de perfec ționare și ameliorare continu ă a
performan țelor sistemului printr-o activitate de analiz ă și proiectare științifică a
acestora.
Acest lucru este posibil prin parcurgerea mai multor etape ce constau în:
• identificarea și definirea problemei sistemului existent;
• investigarea și cunoașterea pe aceast ă bază a caracteristicilor sistemului existent
și a conexiunilor cu mediul din care face parte;
• analiza critic ă a sistemului existent pe baza studiului de analiz ă-diagnoză prin
punerea în eviden ță a punctelor forte și a celor vulnerabile, în contextul
caracterului dinamic al situa ției existente în sistem și a perturba țiilor ce
acționează asupra lui;
• elaborarea noului proiect ținând seama de predic țiile privind dezvoltarea sa
ulterioară;
• testarea și validarea sistemului ;
• implementarea noului sistem;
• operarea și întreținerea curent ă a sistemului elaborat.
Ansamblul acestor etape, privit în dinamica temporal ă a evolu ției
sistemului, constituie în terminologia ADS ciclul de via ță al sistemului (figura 1.3).

Operarea și întreținerea
sistemului
Implementarea
proiectului de sistem
Testarea și validarea
sistemului
Proiectarea noului
sistem Construirea noului
sistem
ANALIZA – DIAGNOZA
Investigarea sistemului
existent
Identificarea și definirea
problemelor sistemului Funcționare/exploatare
curentă
t0, t 1, t 2, … , tk, … , T
Fig. 1.3 Ciclul de via ță al unui sistem

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

Fiecare etap ă cuprinde la rândul ei, mai mul ți pași logici ce se refer ă atât la
sistemele existente – caz în care cunoa șterea caracteristicilor lor echivaleaz ă cu
analiza în detaliu și înțelegerea mecanismului de func ționare a sistemului – cât și la
sistemele viitoare, pentru care a cunoa ște sistemul înseamn ă a putea defini
obiectivele sale, adic ă parametrii-sc op care urmeaz ă să fie atinși de sistemul
prefigurat în etapele evolu ției sale. C iclul de via ță al sistemului nuanțează
principalele etape ale evolu ției acestuia (figura 1.4.).

Ca urmare a experien ței acumulate în plan teoretic și practic în domeniul
analizei de sistem s-au conturat o serie de concluzii referitoare la necesitatea
elaborării unei metodologii complexe, concluzii care au fost sintetizate sub forma
unor principii generale ale analizei complexe a sistemelor , care în esen ță pot fi
formulate astfel /14/:
1. Tendința integratoare a analizei complexe a sistemelor .
Ca o veritabil ă disciplină de sintez ă a metodelor managementului științific,
analiza și diagnoza sistemelor renun ță la abordă
rile unilaterale propuse de diversele
discipline specializate și încearc ă să utilizeze un ansamblu de procedee ce se
dovedesc a fi eficiente, în func ție de condi țiile concrete ale procesului studiat.
Complexitatea problemelor și dificultatea cunoa șterii variet ății de metode și tehnici
pe care le ofer ă disciplinele managementului impun policalificarea anali știlor și
lucrul în echip ă pentru a se valorifica efectele benefice ale deciziei colective (de
grup).
2. Orientarea activit ății de analiz ă spre problemele cheie/relevante ale
sistemelor .
Majoritatea aplica țiilor bazate exclusiv pe utilizarea metodologiilor de
analiză și proiectare a sistemelor informatice abordau probleme de eviden ță, de
prelucrare și stocare a informa țiilor. Spre deosebire de acestea, metodologiile
informațional-decizionale de analiz ă și proiectare vizeaz ă aspectele cu caracter
decizional de pe diferitele nivele ierarhice pentru o mai bun ă folosire a resurselor
(umane, materiale, financiare ) având drept obiectiv cre șterea eficien ței sistemului
analizat. Nașterea sistemului/Dis pariția sistemului
Maturitate
Creștere Dezvoltare
Fig 1.4 Etapele evolu ției unui sistem

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

3. Necesitatea unei activit ăți permanente de analiz ă complex ă a
sistemelor.
Având în vedere caracterul dinamic al sistemului analizat, complexitatea
lui, impactul cu mediul din care face parte, este necesar s ă se facă o analiz ă
amănunțită și permanent ă pentru a sesiza transform ările ce au loc în timp și a lua
deciziile corespunz ătoare care s ă conducă la organizarea și conducerea sistemului
astfel încât acesta s ă atingă parametrii optimi propu și. Este necesar ă o analiz ă
retrospectiv ă la terminarea ciclului de via ță al sistemului, în special atunci când
analiza cost-beneficiu indic ă faptul că întreținerea sistemului este nerentabil ă și se
recomand ă proiectarea sau reproiectarea lui.
4. Inițierea și coordonarea analizei complexe a sistemelor din
interiorul sistemului.
Pentru a se atinge obiectivele propuse este necesar ă o conlucrare
permanent ă între echipa de anali ști și utilizatorii sistemului, precum și acceptarea
de către factorii decizionali de pe diferitele nivele ierarhice, a alternativelor
propuse și selecționarea uneia dintre ele. În acest proces de selec ție și acceptare se
au în vedere și prognozele privind evolu ția sistemului și a mediului precum și a
factorilor perturbatori ce pot apare. De regul ă analiza se face de echipe specializate,
din afara sistemului analizat. Uneori ini țierea și coordonarea analizei din exteriorul
sistemului nu d ă rezultatul a șteptat cel pu țin din urm ătoarele motive:
• imposibilitatea cunoa șterii rapide și precise a tuturor problemelor cu
care se confrunt ă sistemul;
• fenomenul de respingere manifestat de speciali știi din cadrul
sistemului analizat care accept ă cu greu opinii, idei, schimb ări etc.
5. Aplicarea flexibil ă a soluțiilor propuse în proiectul noului sistem.
Soluțiile rezultate în urma analizei ADS vor trebui înglobate în proiectul
noului sistem și aplicate având în vedere toate reac țiile posibile favorabile și/sau
nefavorabile, provenind din sistem și din mediul acestuia.
6. Adoptarea unei organiz ări deschise, participative.
Uneori, mai ales în perioada de început, metodele sistemico-cibernetice se
caracterizau printr-un limbaj superspecializat inaccesibil celor ce nu aveau
cunoștințele adecvate în managementul științific modern. Analiza și diagnoza
sistemelor propune adaptarea de c ătre analiști a unui stil bazat pe o organizare
participativ ă, deschisă, susținut prin re țelele de PC-uri ce faciliteaz ă proiectarea
unor sisteme prietenoase și interactive. De semnalat rolul și importan ța “sistemelor
expert” care realizeaz ă o simbioz ă între bazele de cuno ștințe, metodele și algoritmii
specifici problemelor analizate, experien ța utilizatorului, ingeniozitatea și măiestria
analistului.
7. Relevarea și valorificarea rela țiilor interumane.
Un rol important în finalizarea eficient ă a analizei complexe a sistemelor
revine calit ăților psihosociologice ale analistului de sistem în activit ățile pe care le
desfășoară, în dialogul permanent pe care îl are cu persoanele implicate în sistemul
supus analizei, în stilul participat iv pe care îl impune. Este necesar ă aprecierea
impactului social pe care-l implic ă sistemul propus sau reproiectat, asupra

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

sistemului analizat precum și a celor cu care interac ționează. Analiza trebuie s ă se
extindă de la sistemul informa țional-decizional la sistemul resurselor și relațiilor
umane, care trebuie s ă valorifice aspectele referitoare la comportament, motiva ții
individuale și colective, selec ția profesional ă, programele de instruire și recalificare
profesional ă, relațiile din interiorul grupului și dintre grupuri etc., toate aceste
aspecte vizând îmbun ătățirea/perfec ționarea noului sistem proiectat.
8. Îmbinarea abord ărilor formalizate cu intui ția și experien ța
decidenților.
Algoritmizarea și formalizarea riguroas ă a metodologiilor de analiz ă de
sistem inclusiv în cadrul metodologiilor cu pronun țat caracter informatic, nu
trebuie să blocheze valen țele intuiției și ale experien ței profesionale acumulate ale
resurselor umane implicate.
9. Relevarea aspectelor multidimensi onale ale problemelor abordate.
Analiza complex ă a sistemelor trebuie s ă țină seama de
multidimensionalitatea problemelor informa țional-decizionale abordate, de
caracterul incert al mediului în care va evolua sistemul economic.
10. Analiza și proiectarea informa țional-decizional ă a sistemelor din
faza de investi ții.
Analiza complex ă a sistemelor trebuie s ă se extind ă de la cele în func țiune
la forme specifice de analiz ă și proiectare informa țional-decizional ă pentru sisteme
viitoare; aceast ă activitate trebuie s ă fie demarat ă încă din faza de proiectare a
variantelor investi ționale.
Aceste principii constituie repere de baz ă care vin în sprijinul celor care
abordează probleme teoretice și practice complexe din domeniul analizei de sistem.
Pe parcursul desf ășurării activit ăților sale specifice, analiza și diagnoza
sistemelor utilizeaz ă un ansamblu de metode de cercetare necesare parcurgerii
etapelor pentru construirea noului sistem. Cele mai importante metode folosite sunt
/38/:
• Metoda abord ării sistemice fundamentat ă în teoria general ă a
sistemelor ce are în vedere îmbinarea logic ă a etapei de analiz ă și a
celei de sintez ă (proiectare) a sistemelor.
• Metoda analizei diagnostic urmărește caracterizarea cât mai precis ă a
stării informa țional-decizionale a sistemului și vizează domeniile
esențiale ale sistemelor reale, putând fi orientat ă către diagnosticul
tehnic sau tehnologic, diagnosticul comercial, diagnosticul juridic,
diagnosticul resurselor umane, diagnosticul economico-financiar ș.a.
Evidențierea aspectelor pozitive și în special a celor negative se face în
scopul găsirii unor modalit ăți de interven ție pentru îmbun ătățirea
performan țelor sistemului.
• Metoda model ării are în vedere utilizarea tehnicilor algoritmice și/sau
euristice necesare reprezent ării izomorfe a imaginii realit ății studiate
(sistemul real de referin ță) apelând la proceduri conceptuale,
reprezentări grafice, reprezent ări ecuaționale sau reprezent ări pe
obiecte.

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

• Metoda simul ării este destinat ă generării unor experimente similare
celor ce au loc în sistemele din realitate; cu ajutorul acestei metode analistul are posibilitatea studierii mai multor variante de proiect
evitând experimentul pe sistemul real, uneori dificil de realizat, alteori
implicând riscuri incalculabile.
• Metode de prognoz ă prin care se estimeaz ă evoluțiile viitoare posibile
ale sistemului și ale mediului în care acesta î și desfășoară activitatea.
• Metode de analiz ă și proiectare decizional ă atât sub aspect
descriptiv (problematica arborescen țelor decizionale, a fluxurilor
informaționale generate de noduri decizionale etc.) cât și sub aspect
normativ (reguli decizionale, criterii, proceduri de decizie individual ă
și de grup).
• Metode informatice de analiz ă și proiectare a unor sisteme suport
pentru decizii și a unor sisteme expert (metode ale inteligen ței
artificiale).
• Metode de culegere, prelucrare, stocare și transmitere a datelor pe
baza suportului hard și soft adecvat.
• Metode de e șantionare informa țională (interviuri, chestionare ș. a.)
în scopul investig ării sistemului existent.
• Metode de analiz ă a datelor folosind tehnici statistice, modele
econometrice și un suport informatic orientat pe aceste domenii.
• Metode psihologice de investigare a rela țiilor umane, de selec ție și
promovare profesional ă, metode și tehnici de instruire.

1.4 Tendin țe metodologice în analiza și diagnoza sistemelor

Metodologiile de analiz ă de sistem au cunoscut o rapid ă evoluție de la
orientarea ini țială spre simpla ra ționalizare a problemelor de eviden ță
informațională, la abordarea unor probleme informa țional-deciziona le complexe,
specifice sistemelor slab structurate, caracterizate de schimb ări uneori de natur ă
imprevizibil ă structural-func țională, care își desfășoară activitatea în medii
nedeterministe (incerte).
O primă tendință în domeniul metodologiilor de analiz ă de sistem a fost
reprezentat ă de metodologiile care au avut ca obiect principal analiza și
îmbunătățirea circula ției documentelor purt ătoare de informa ții, între diferitele
compartimente/subsisteme ale unui sistem și reproiectarea acestora și eventual a
fluxului lor de circula ție, pe baza unor criterii de ra ționalitate și economicitate.
Cele mai frecvent utilizate proceduri au fost cele de reprezentare grafic
ă,
pe baza utiliz ării unor diagrame privind circula ția documentelor, utilizând o
simbolistic ă specifică. Trebuie men ționate aici urm ătoarele metode:
• Metoda fluxurilor verticale , apărută în Franța în anii ’60, propus ă de
Serviciul Central de Organizare din Fran ța, pentru îmbun ătățirea circula ției

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

documentelor în sistemele social-economice, dar neglijând sau, de cele mai multe
ori chiar ignorând analiza de fond a problemelor informa ționale și de decizie.
• Metoda grilelor informa ționale al cărei obiectiv îl constituia stabilirea
informațiilor de intrare în sistem pentru ob ținerea unor ie șiri, și în care se realiza o
grupare și o succesiune în timp a informa țiilor pe cicluri, conform documentelor de
ieșire dorite. Metodologia T.A.G. (Time Automated Grid) realizat ă de firma I.B.M.
face parte din aceast ă categorie, ea fiind o metodologie nedecizional ă, care prin
definirea unei baze de date minimale pentru un anumit sistem, și efectuarea unor
operații auxiliare cu aceste date, prelua o parte din munca manual ă făcută de
analiști și permitea ob ținerea unor rezultate mai rapide.
O a doua tendin ță este marcat ă de dezvoltarea unor metodologii de
analiză și proiectare a sistemelor informatice care au drept obiectiv utilizarea
eficientă a mijloacelor moderne de calcul în activitatea de conducere a sistemelor.
În faza de început aceste metodologii au pus accentul pe eviden ța, sintetizarea și
stocarea datelor, etap ă absolut necesar ă în faza de ameliorare și proiectare sub
raport informa țional-decizional a sistemelor, a c ărei absolutizare a trezit la vremea
respectivă suspiciuni din partea speciali știlor neinformaticieni în domeniul analizei
de sistem. Putem men ționa aici metodologia ISDOS (Information System Design
and Optimization System) realizat ă la Universitatea din Michigan de un colectiv
condus de profesorul Daniel Teichroew. Si stemul cuprinde un ansamblu de metode
de prelucrare și corelare a cerin țelor informa ționale în vederea proiect ării noului
sistem informatic și obținerea cererilor informa ționale necesare conform unor
arborescen țe descrise cu ajutorul grafurilor de tip A.D.C.
Un alt sistem notabil este cel realizat de firma de consultan ță Hoskyns
(SUA) ce are în vedere reducerea ciclului de analiz ă, proiectare și programare,
bazat pe utilizarea generatoarelor de prog rame (preprocesoare). Sistemul Hoskyns
a avut în vedere definirea situa țiilor informa ționale prin trei tipuri de matrice:
matricea program-fi șier, matricea înregistr ări-elemente de date și matricea
acțiuni-condi ții.
• Metodologia ingineriei informa ționale propusă de James Martin și
Clive Finkelstein are ca obiectiv investigarea datelor și a relațiilor dintre ele,
precum și organizarea acestora utilizând o ab ordare top-down astfel ca s ă satisfacă
cât mai bine scopurile și obiectivele sistemului. În acest scop se utilizeaz ă o
strategie pentru a determina cererile analizei și un model pentru analizarea datelor.
Se face apoi proiectarea bazei de date prin utilizarea unor limbaje de genera ția a
IV-a (generatoare de tip “case”, de ecrane , de rapoarte, de limbaje orientate obiect
– Java – ) și se elaboreaz ă o sinteză a specifica țiilor de program.
O a treia tendin ță o constituie metodologiile de analiz ă și proiectare
informațional- decizionale (APID). F ără a avea un grad ridicat de standardizare
acestea constituie elaborate de tip unic at, distincte din punct de vedere al
terminologiei utilizate și a etapiz ării lor (etape, subetape, faze, opera ții). Ideea de
bază care caracterizeaz ă aceste metodologii o constituie regula priorit ății aspectelor
decizionale.

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

În cadrul lor se disting metodologiile de analiz ă de sistem care vizeaz ă
crearea unor sisteme complexe integrate unit ăților economice, având ca punct de
referință modelarea decizional ă.
În acest context eviden țiem metodologia lui A. Delville, elaborat ă în Franța
în anii ‘70 numit ă metodologia aval-amonte . Ea se bazeaz ă pe ideea conform
căreia întreg sistemul de elaborare, circula ție și prelucrare a fluxurilor
informaționale într-un sistem trebuie construit pornind de la obiectivele economice
concrete ale acestuia.
De aici folosind un procedeu deductiv se stabilesc informa țiile din “aval”,
adică cele necesare realiz ării obiectivelor (cerin țe informa ționale ale sistemului).
Tot în mod deductiv se determin ă informațiile din “amonte”, respectiv acele
informații necesare a fi prelucrate pentru ob ținerea informa țiilor în aval și totodată
procesele și procedurile de prelucrare, inclusiv cele de natur ă decizional ă, prin care
se transform ă informațiile din amonte în informa ții-aval.
Procesul se repet ă din aproape în aproape, urmând sensul aval-amonte al
“cascadei” informa țional-decizionale, pân ă se ajunge la informa țiile care provin din
afara sistemului (informa țiile de intrare in sistem). Metoda aval-amonte prevede de
asemenea dimensionarea mijloacelor tehnice ale sistemelor de calcul (hard și soft),
precum și precizarea metodologiilor decizionale necesare realiz ării operațiilor
și/sau activit ăților descrise de fluxul informa țional de tip aval-amonte. Metodologia
lui A. Delville a fost dezvoltat ă ulterior prin detalierea și explicitarea obiectivelor
decizionale ale unui sistem, prin definirea criteriilor decizionale, a st ărilor naturii și
a succesiunii momentelor (fazelor) decizi onale specifice unui sistem economic.
Metodologia aval-amonte face parte din clasa metodologiilor de tip constructiv . Ea
se referă la un proiect al unui viitor sistem real (întreprindere, firm ă comercial ă
etc.).
O a doua clas ă de metodologii de tip APID sunt cele ameliorative . Acestea
pornesc de la un sistem existent și, preluând tot ce este viabil în el, urm ăresc
proiectarea unui sist em mai performant.
Ambele tipuri de metodologii, atât cele ameliorative, cât și cele
constructive, au în comun importan ța acordată aspectelor de natur ă informațional-
decizional ă, ele diferind prin natura sistemului avut în vedere: unul existent,
respectiv unul dorit a fi construit.
În ultimii ani a ap ărut și s-a dezvoltat o nou ă metodologie de analiz ă de
sistem bazat ă pe modelarea conceptual ă. Sistemele de activitate uman ă (din
economie, tehnic ă ș.a.) sunt abordate prin construc ții logice asociate mul țimii de
activități care le caracterizeaz ă și interacțiunii acestora.
Ele oferă posibilitatea analizei unei probleme-situa ții indiferent de
contextul organiza țional. Conform principiilor formulate (Checkland, Jenkins, Hall
ș.a.) un model conceptual cuprinde un ansamblu de elemente ce desemneaz ă
modelul formal și un altul referitor la a șa-numita viziune a analistului asupra
sistemului modelat. Modelul formal con ține referiri la principalele activit ăți ale
sistemului, conexiunile dintre aceste activit ăți, procesele de transformare specifice
sistemului, obiectivul sau obiectivele sistemului, criteriul de performan ță de

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

realizat, mecanismul decizional, sist emul de control, frontiera (grani ța) sistemului.
La rândul s ău viziunea analistului asupra realit ății investigate se concretizeaz ă într-
o definiție de baz ă (rădăcină) a sistemului analizat, având o înc ărcătură
informațională superioar ă simplei formul ări a problemei studiate. Modelele
conceptuale ofer ă astfel baza unor metodologii de analiz ă de sistem, orientate
îndeosebi asupra sistemelor slab structur ate sau chiar nestructurate. Aplicarea lor
este eviden țiată atât în problematica sistemelor din microeconomie cât și din
macroeconomie.
O a patra tendin ță este aceea legat ă de îmbinarea aspectelor decizionale
din sistemele analizate cu contextul economic în care acestea î și desfășoară
activitatea, ținând seama de incertitudinile ce domin ă evoluția dinamic ă a mediului
și a sistemului. În acest scop utilizarea unor tactici și strategii în toate etapele
analizei și diagnozei, precum și a celor mai noi tehnici informa țional-decizionale
care să sprijine acest proces, cons tituie o cale de succes.
O a cincea tendin ță se referă la utilizarea analizei și proiect ării
structurate definită pentru prima dat ă de De Marco, Yourdan și Constantin permite
utilizatorilor și analiștilor de sistem s ă converteasc ă problemele lumii reale în
diagrame și reprezent ări logice ce sunt necesare în proiectarea logic ă și fizică a
sistemului. Ea poate prelua elemente din alte metodologii și prin filozofia
proiectării “pas cu pas” simplific ă managementul proiectului, managementul
resurselor și reduce riscurile.
Ca deficien țe putem semnala faptul c ă nu ia în considerare caracterul
dinamic al evolu ției datelor, iar interfa ța realizată nu este din cele mai prietenoase.
Analiza structurat ă cuprinde o serie de pa și ce se refer ă la studierea
mediului de afaceri al sistemului, a modelului logic pe baza c ăruia a func ționat
sistemul, a modelului logic și fizic nou dup ă care va fi proiectat sistemul, evaluarea
alternativelor și selectarea celor mai bune alternat ive pentru proiectare. Elaborarea
specificațiilor de proiectare încheie ultimul pas al analizei. Procesul de proiectare
cuprinde la rândul lui o serie de pa și de la întocmirea diagramei de structur ă, a
relațiilor de cuplare cu mediul, a coeziunii ce exist ă între module și până la
specificarea tranzac țiilor și a specifica țiilor modulelor.
Cele mai recente abord ări în domeniul analizei și diagnozei sistemelor sunt
legate de realiz ările de vârf ale informaticii și îndeosebi cele ob ținute în cadrul
inteligenței artificiale. Astfel, utilizarea metodologiilor pe obiecte permite
valorificarea intui ției analiștilor și a deciden ților în proiectarea și realizarea noului
sistem, ține seama de caracterul dinamic al evolu ției sistemelor, realizând cu
ușurință schimbări, depanări și întreținerea sistemului.
Utilizarea sistemelor expert pentru punerea în practic ă a aspectelor
decizionale din sistemul analizat reprezint ă unul din câ știgurile cele mai importante
ale acestei etape. Sistemul expert emuleaz ă procesul de gândire al expertului uman.
Sistemul expert difer ă de sistemele informa ționale conven ționale, având drept
caracteristici reprezentarea simbolic ă, prelucrarea limbajelor naturale, c ăutările
euristice și alte facilit ăți de prelucrare și dezvoltare a ra ționamentelor. Ele se

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

utilizează cu succes pentru acele sisteme despre care avem date incomplete și sunt
capabile de a extrage cele mai bune alternative dintr-o list ă de opțiuni.
Un sistem expert are rolul de a înmagazina experien țele bune din trecut și
de a le fructifica în viitor. În domenii medicale, geologie, afaceri, transport,
telecomunica ții ș.a. a fost dovedit ă utilitatea practic ă în proiectarea și
implementarea unor astfel de sisteme expert. Ele solicit ă însă importante resurse
financiare și un personal supercalificat. Sistemul expert este capabil de a construi
noi reguli și de a insera noi fapte pe baza datelor, a algoritmilor și a regulilor
euristice pe care le incorporeaz ă.
Crearea unui sistem expert implic ă mai mulți pași și anume:
• identificarea fazelor (adic ă a problemelor, resurselor și obiectivelor);
• conceptualizarea fazelor, adic ă construirea diagramei conceptelor și a
relațiilor dintre ele, identificarea metodelor problemelor și construirea
bazei de date conceptuale;
• formularea fazelor, adic ă identificarea spa țiului solu țiilor, identificarea
modelului și a tipurilor de date;
• faza de proiectare a sistemului în care anali știi specific ă sistemul care
va primi și va rezolva cererile de la fazele anterioare;
• faza de dezvoltare a sistemului prin care se creeaz ă un prototip;
• faza de testare și evaluare, utilizând în acest scop tehnicile dinamice;
• revizuirea prototipului bazat ă pe rezultatele ob ținute la pasul anterior.
Schimbările alerte petrecute în societatea contemporan ă au condus la o
serie de muta ții în domeniul analizei de sistem. Analiza de sistem are ca obiect
studiul sistemelor caracterizate prin structuri organiza ționale descentralizate, care
își întemeiaz ă activitatea pe baza unor programe pe termen lung, axate pe procedee
multiple de investigare a posibilit ăților de evolu ție (strategii decizionale complexe,
cercetări prospective).
Procesele decizionale apeleaz ă la informa ții bine organizate în baze de date
la care au acces utilizatorii conecta ți la rețele teleinformatice.
Generarea de programe, proiectarea automat ă, sistemele suport pentru
decizii și sistemele expert în general, au luat locul aplica țiilor clasice axate pe
principalele subsisteme ale unui sistem, fie el de produc ție, comercial sau din
domeniul fina nciar-bancar.
Analiza de sistem se impune ca o activitate continu ă, necesară pentru a
urmări ciclul de via ță al sistemelor investigate. Metodologiile de analiz ă și
diagnoză de acest tip au în vedere respectarea câtorva principii-cadru cum ar fi:
• analiza și proiectarea noului sistem în dezvoltare trebuie f ăcută pornind
de la nivelul general, c ătre aspectele și problemele particulare,
specifice;
• aspectele logice ale analizei trebuie s ă le precead ă pe cele fizice;
• utilizatorii noului sistem trebuie s ă se implice efectiv în analiza și
proiectarea acestuia participând, al ături de anali știi de sistem și la
etapele anterioare implement ării;

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

• necesitatea eviden țierii și definirii nodurilor decizionale și a
procedurilor eficiente de adop tare a deciziilor individuale și de grup;
• asigurarea unui limbaj comun între anali ști, proiectan ți și utilizatori ai
sistemului, în vederea realiz ării unei comunic ări eficiente pe tot
parcursul analizei de sistem;
• identificarea oric ăror perturba ții în func ționarea unui sistem și
adoptarea deciziei de reproiectare atunci când este sesizat ă încheierea
ciclului normal de via ță al activității unui sistem existent;
• analiștilor de sistem li se cer în acest context calit ăți deosebite în
domeniul comunic ării, al medierii problemelor care apar între factorii
decizionali ai sistemului, între managerii de sistem și departamentele
acestuia, inclusiv în domeniul gestion ării resurselor informa ționale din
sistem.
Scopul analizei de sistem este de a aj uta factorul decizional în a alege o
variantă cât mai bun ă din mulțimea acțiunilor sale. Analiza de sistem nu poate s ă
dea o prescrip ție complet ă din cauza incertitudinilor care exist ă, dar ea poate s ă
elimine variantele infezabile, l ăsând factorului decizional posibilitatea de a face
alegerea pe un set de variante relativ bune.
Analiza de sistem poate s ă ajute factorul decizional în faza de acceptare a
ideilor sale de c ătre ceilalți decidenți și în faza de implementare a lor.
Desigur c ă analiza de sistem furnizeaz ă informa țiile cerute pentru
rezolvarea problemei, îns ă mai este necesar ca aceste solu ții să fie acceptate, altfel
efectul implement ării lor este nul.
Analiza de sistem are o serie de calități și anume:
– introduce un grad de obiectivitate în procesele decizionale care au o
încărcătură subiectiv ă apreciabil ă;
– facilitează perceperea incertitudinii la ni velul factorului decizional;
– consideră consecin țele într-un context mai larg și determin ă
interacțiunile și efectele colaterale ale acestora;
– evidențiază unele consecin țe neanticipate ale politicilor și acțiunilor;
– compară alternativele într-un mod consistent;
– contribuie la restrângerea domeniului alternativelor fezabile la cele
nedominate;
– evidențiază legăturile între obiective și rezultatele fezabile.
Analiza de sistem aduce o serie de rezultate benefice din care enumer ăm:
– politicile și acțiunile devin mai eficiente și îi conduc pe factorii deciden ți
la atingerea obiectivelor lor cu mai pu ține efecte colaterale nefavorabile;
– furnizează considera ții explicite asupra ipotezelor incertitudinilor,
costurilor, consecin țelor;
– asigură un cadru logic pentru considerarea și fixarea obiectivelor
politicilor;
– ajută la înțelegerea consecin țelor și contribuie la o mai bun ă valorificare
a intuiției factorilor decizionali;

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

– oferă noi opțiuni, scopuri și noi orizonturi în percep țiile oamenilor și îi
ajută să-și îmbunătățească viața;
– îmbunătățește capacit ățile manageriale pentru planificare și administrare.
În anumite situa ții pot să apară și efecte nedorite prin utilizarea incorect ă a
analizei de sistem, cum ar fi:
– întârzieri nedorite în luarea deciziilor;
– centralizare și concentrare nedorit ă a luării deciziilor la staful de pe cel
mai înalt nivel.
Analiza de sistem are și limitări datorită restricțiilor asupra resurselor de
timp, financiare sau tehnice. Ea poate s ă introducă un grad de subiectivitate generat
de acțiunile factorilor umani care compun echipa. Existen ța consilierilor de politici
poate fi un mijloc util pentru ac țiunile deciden ților. Este util de a estima costul
analizei astfel încât el s ă nu depășească costul erorilor ce ar apare dac ă această
analiză nu a fost f ăcută (costul de oportunitate).
Consolidarea analizei de sistem ca disciplin ă în sine în ansamblul științelor
sistemice a fost marcat ă în ultimele decenii de apari ția unor metodologii de analiz ă
de sistem, concentrând într-un set de prescrip ții cu valoare praxiologic ă
incontestabil ă un ansamblu de reguli, principii, metode, modele și proceduri
algoritmizate sau euristice orientate spre eficientizarea activit ății sistemelor.

1.5 Rolul analistului de sistem

În efectuarea analizei și în descrierea sistemului, analistul trebuie s ă țină cont
de necesitatea cre șterii eficien ței și a performan țelor sistemului în atingerea
obiectivelor, precum și de posibilit ățile de adaptare și de autoînv ățare ale modelului ce
simulează sistemul.
În cadrul analizei de sistem, analistul trebuie s ă urmărească realizarea
următoarelor obiective generale:
• descrierea structurii și funcționalității sistemului și a subsistemelor
componente în corela ție cu celelalte sisteme din mediul s ău în scopul
cunoașterii propriet ăților generale și specifice, a caracteristicilor și a
obiectivelor prezente și de perspectiv ă ale acestora;
• stabilirea celor mai accesibile modalit ăți practice, din punct de vedere al
beneficiarului, de înbun ătățire a structurii și/sau a func ționalității unor
subsisteme astfel încât pe ansamblul sistemului, acestea s ă-și atingă
obiectivele proprii mai eficient decât pân ă atunci;
• proiectarea și realizarea unor subsisteme noi și includerea acestora în sistemul
global existent (prin tehnici de sintez ă a sistemelor) în scopul cre șterii
posibilităților acestuia de a- și atinge mai eficient obiectivele.
Analistul de sistem este preocupat și de comportamentul organiza ției care este
deosebit de complex, acesta trebuind s ă rezolve atât conflictele de obiective care apar
între subsisteme (deoarece obiectivele subsistemelor pot fi în competi ție și chiar

Analiza, diagnoza și evaluarea sistemelor din economie

contradictorii), cât și conflictele de interese care apar între participan ții la analiz ă și
proiectare. Un alt obiectiv important este de a proiecta sistemul astfel încât acesta s ă se
poată adapta mediului s ău. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul regl ării de tip feed-
back și feed-forward.
În anumite situa ții se pot folosi și sisteme cu control preventiv, care sunt o
parte intern ă a procesului și cuprind politici și proceduri care constituie o component ă
a sistemului de baz ă, în sensul c ă ele exercit ă o măsură a controlului intern (de
exemplu, sistemul de control contabil).
Managerul și analistul de sistem sunt interesa ți în descompunerea organiza ției
într-un numar de subsisteme, fiecare având frontiere proprii și interfețe distincte cu
celelalte subsisteme. Fiecare subsistem poate s ă fie integrat într-un sistem mai larg în
conformitate cu obiectivele globale ale sistemului.
Analistul de sistem urm ărește, pe baza unui studiu preliminar al sistemului
respectiv, includerea sa într-o anumit ă clasă (tipologie) pentru a facilita investigarea
proprietăților sale specifice. Este sarcina analistului de a identifica grani țele sistemului
în raport cu obiectivele sale și cu scopul analizei, de a eviden ția subsistemele
componente, conexiunile dintre ele, precum și interacțiunile dinamice ale sistemului
cu mediul s ău.
Analistul trebuie s ă cuantifice conexiunile externe ale sistemului cu mediul
său (intră
ri, ieșiri), să defineasc ă mecanismul de control și de reglare a sistemului și să
asigure o func ționalitate normal ă a sistemului în conformitate cu normele, standardele,
programul de activit ăți etc. Sistemele trebuie s ă fie proiectate astfel încât s ă fie
flexibile și să le creasc ă disponibilitatea și posibilit ățile de a înv ăța și de a se adapta
rapid la influen țele factorilor perturbatori din mediu.
Atingerea obiectivelor ADS este influen țată în mare m ăsură de calitățile și
de cunoștințele analistului de sistem, de abilitatea acestuia de a desf ășura o serie de
activități legate de:
• cum să aproximeze dificult ățile problemelor asociate cu o situa ție ce
trebuie îmbun ătățită, să izoleze una sau mai multe solu ții relevante și utile
factorilor decizionali;
• cum să localizeze și să colecteze datele legate de problem ă și să le
transforme în informa ții relevante pentru g ăsirea solu țiilor;
• cum să îmbunătățească opțiunile decidentului prin proiectarea de noi
alternative mai eficiente;
• cum să aleagă o strategie care s ă ofere o speran ță că se poate ob ține un
rezultat util cu resursele disponibile în timp limitat;
• cum să aleagă variabilele pentru investiga ții și cum să fie cuantificate într-
un mod cât mai folositor;
• cum să fixeze grani țele investiga ției pentru a se încadra în resursele
disponibile și a obține eficien ța dorită;
• cum să aleagă modelele care s ă conțină variabilele semnificative;
• cum să verifice și să stabileasc ă credibilitatea modelelor utilizate în
proiectarea logic ă a noului sistem;

Problematica analizei, diagnozei și evaluării sistemelor

• cum să proiecteze și să optimizeze formele de comunicare astfel încât s ă
satisfacă cerințele tuturor factorilor decizionali de pe toate nivelele de
decizie;
• cum să realizeze cooperarea între client și echipa de anali ști;
• cum să interpreteze rezultatele ob ținute și să fie apoi utilizate în ac țiuni
(programe complete);
• cum să dezvolte programele de testare și de implementare a solu țiilor
alese.
Calitățile profesionale, abilitatea și ingeniozitatea analistului de sistem
contribuie în mod decisiv la ob ținerea unor rezultate corecte pentru sistemul
analizat.
Ca o adev ărată punte de leg ătură între toate p ărțile implicate (proiectan ți,
programatori, beneficiari, factori decizionali etc.), analistul de sisem trebuie s ă
găsească limbajul adecvat pentru a pune în concordan ță opiniile factorilor interesa ți
și de a furniza un set de solu ții care să fie în concordan ță cu obiectivele locale de
pe diferite nivele ierarhice, dar și cu cele globale ale întregului sistem.