Problematica Adaptarii Scolare

Capitolul I Problematica adaptarii scolare

I.1 Adaptarea scolară ,Caracteristici generale

Intrarea copilului în școală reprezintă un moment crucial în viața sa .Asupra copilului au loc anumite transformari.El își primește ”statutul” și ”rolul ”de elev.Odată intrat în noul mediu copilul va trebuii să se adapteze acestuia.

În lucrarea ”Adaptarea Scolară ,Abordare Psiho-Socio-Pedagogică în învățământul primar ” Mihai Aurelia susține că:”Atunci când vorbim despre educație,instrucție și despre formarea minților,nu trebuie să se piardă din vedere că orice activitate umană este supusă unei legi suverane:adaptarea individului la mediu.(2010,p 28)

Conceptul de adaptare privit din perspectiva accepțiunii generale reprezintă:”proprietatea fundamentală a organismului de a-si modifica adecvat funcțiile și structurile corespunzător modificărilor cantitative și calitative ale mediului înconjurător”(Dex. 2012).În concepția lui Jean Piaget adaptarea desemnează procesul de stabilire a echilibrului dintre asimilare și acomodare-adaptare intervenită în cadrul interacțiunii dintre om și mediul înconjurător.(1965)

Adaptarea reprezintă modificarea și totodată transformarea copilului pentru a deveni apt pentru școală si pentru a face față cerințelor instructiv-educative .Copilul odată intrat în noul mediu trebuie să fie „compatibil”cu acesta .Copilul trebuie să se comporte în raport cu normele și valorile pe care noul mediu le promovează doar asa el va dobândi cu succes ”statutul”si ”rolul”de elev.Copilul trebuie să se adapteze la cerințele cadrului didactic,la cerințele școlii și totodată la cerințele grupului din care face parte.

Coasan,A,Vasilescu ,(1988,)susține că:”Adaptarea școlară este procesul de realizare a echilibrului dintre personalitatea în evoluție a elevului pe parcursul formării sale și exigențele ascendente ale anturajului în condițiile asimilării conținutului informațional în conformitate cu propriile disponibilități și a acordării la schimbările calitative și cantitative ale ansamblului normelor și valorilor proprii sistemului de învățământ.Adaptarea școlară reprezintă un proces complex ,proiectat ,și dirijat de profesor în vederea realizării unor raporturi optime între elev și mediul educativ/didactic”.(p 10)

Adaptarea școlară este un subiect controversat și totodată o problemă pe care foarte mulți elevi o întâmpină la intrarea în școală.Adaptarea ține și personalitatea elevului ,există elevi care se adaptează mai usor cerințelor noului mediu datorită personalității și caracterului lor flexibil dar există și elevi a căror adaptare nu este atât de facilă datorită personalității lor rigide.

Coasan.A.Vasilescu ,(1988)susține că:”Adaptarea școlară presupune acomodarea elevului la sarcinile pe care i le impune procesul de învățământ.Criteriile de evaluare a adaptării școlare vizează capacitatea elevului de integrare în activitatea didactică și în viața comunității.Această capacitate valorifică următoarele categorii de factori favorizanți: a) reușita școlară,care reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât adaptarea școlară(adaptarea școlară fiind premisa reușitei școlare); b) acomodarea școlară la cerințele comunității școlare(colectiv didactic,clasa de elvi,microgrupuri formate etc.),aflate într-o continuă ascensiune; c) maturitatea școlară ,care presupune valorificarea deplină a nivelului de dezvoltare biologică,psihologică,socială și culturală specific vârstei și treptei de învățământ respective ; d) orientarea școlară adecvată reușitelor interne (intelectuale-nonintelectuale ) și externe (cerințele familiei și ale mediului social)existente sau aflate într-o anumită linie de evoluție ; e)(re)orientarea școlară specială,determinată de imposibilitatea rezolvării pedagogice a unor cauze obiective ,instabilitate psihomotrică,tulburări comportamentale(conduită agresivă,perversă etc)„(pag 14)

Tiberiu Kulcsar evidentiaza în lucrarea sa faptul că:”Absența sau diminuarea capacității de adaptare duce inevitabil la multiplicarea eșecurilor (școlare,profesionale,familiale,sociale etc) la fenomene de inadaptare școlara ,socio-profesionala etc.Formarea capacității de adaptare la diverse situații de viață este condiționată într-o mare masura ,de gasirea modalităților optime de instruire și de învațare,în conformitate cu noile cuceriri ale științei contemporane„p(7)

Încă din prima zi ( la nastere), copilul intră într-o lume a relațiilor (reprezentată în primul rând de relația părinți-copil), a interconexiunilor, a legăturilor , intră în mediul familial care îi asigură protecția și securitatea de care are nevoie. Familia asigură un mediu de existență omogen și liniștit, îl pregătește pentru intrarea de mai târziu în viața socială, pentru integrarea în lume, în societate, îl pregătește în primul rând pentru activitatea școlară. Modul în care copilul se adaptează la diferite medii de viață și, mai ales, la mediul școlar (de care depinde în primul rând reușita școlară)este dependent de educația primită în familie și de natura relațiilor părinți-copii.

Familia joacă un rol foarte important în procesul de adaptare școlară al copilului.Familia este unul dintre factorii importanți ai procesului instructiv-educativ si contribuie alături de ceilalți factori la consolidarea si formarea copilului si a personalității acestuia .Familia este îndatorată să pregătească copilul pentru a putea face față cerințelor și exigențelor noului mediu.Părinții au un rol semnificativ în adaptarea scolară a copilului ,în sensul că oricât de încărcat ar fi programul zilnic al părinților ,ei nu trebuie să omită niciodată să manifeste interes pentru prestația școlară a copilului și să susțină și să valorizeze eforturile copilului.Familia ajută,susține,motivează și încurajează elevul spre reusită.Familia este cea care învață copilul să-și învingă temerile.Familia urmărește să satisfacă și să asigure o gamă largă de trebuințe și aspirații ale membrilor săi.Printre aceste trebuințe se numără:nevoia de afecțiune ,de socializare,de protecție,de cultură.

Ambianța familială este hotărâtoare pentru modul în care copilul îsi formează concepția generală despre viață și lume.Modul de a fi al părinților ,felul de a gandi ,de a-si exprima trairile va servi drept model pentru copil.Dacă în familie părinții pastrează un climat favorabil (își păstrează calmul ,discută amiabil problemele,se stapânesc în situații conflictuale)și copilul va fi capabil de autocontrol.Parintele comunicativ,afectuos,dechis,îl va stimula pe copil să se dechidă și să comunice la rândul său.Foarte mulți părinți se plâng că proprii copii nu comunică cu ei și nu le împărtășesc gândurile,planurile,trairile,emoțiile,sentimentele.Acest lucru se întâmplă datorită faptului că nu i-au învățat pe copii să comunice .

Foarte mulți părinți consideră că numai grădiniței și scolii îi revine sarcina de a instrui și de a educa copilul.Acești părinți nu cunosc cât de importantă este instruirea si educația în familie de la vârste fragede si cat de mare este impactul acestora asupra dezvoltării copilului si totodată asupra capacității acestuia de a se adapta unui mediu nou.Există și acea categorie de părinți care spun că mai importantă decât orice ”scoală”este ”școala vieții”.Mai există și acei părinți care se implică prea mult în activitatea instructiv-educativă,exagerând.

Familia este unul dintre factorii care favorizează adaptarea școlară a copilului.

Coasan.A.Vasilescu susține faptul că:”Adaptarea optimală a copilului la cerințele procesului instructiv –educativ depinde de dezvoltarea generală și armonioasă a tuturor laturilor personalității și presupune implicarea întregii structuri psihice ,integrând percepțiile ,reprezentările,memoria ,gândirea,limbajul,imaginația sub acțiunea dinamizatoare a motivației dar și cu participarea voinței ,fiind mediate de caracter,temperament și afectivitate„(p 17)

Adaptarea școlară se relizează și în funcție de inteligență.Aceasta constă în capacitatea de a cunoaște și înțelege repede și bine ,de a anticipa anumite evenimente și de a evalua consecințele acestora,indivizii care se comportă astfel se adaptează ușor noilor situații sau noilor medii.Inteligența este considerată ca o adaptare rapidă și eficace la cerințele mediului mereu în transformare și ale condițiilor socio-economice.

T.Kulcsar (1987)susține faptul că:”Reușita școlară este cel mai evident influențată de nivelul dezvoltării intelectuale.Astfel realizarea obiectivelor propuse presupune dezvoltarea normală a inteligenței copilului,în special a formei sale specifice,cunoscută sub denumirea de inteligentă școlară care exprimă gradul de adaptare a elevilor la activitățiile de tip școlar„

Relația care există între inteligență și adaptare rezultă din definițiile date inteligenței,care este înțeleasă ca fiind ”capacitatea de adaptare la situații problematice noi”

Inteligența deține un rol hotărâtor în adaptarea la școlaritate a copilului.

Neacșu,I(1978) în lucrarea sa ”Motivație și învățare”susține faptul că:”Pentru copil caracteristica cea mai sensibil diferită,odată cu intrarea în școală,constă în naturalitatea afectivă a mediului școlar fapt ce creează condiția cerinței de a câștiga independent un statut în colectivitatea clasei.Nu mai sunt valide manifestările de afcțiune și farmec pe care copilul le posedă.El devine membru al unei colectivități în care se constituie un nou climat afectiv,de recunoaștere a autorității și raporturi de reciprocitate”(p 27)

Modul în care copilul interelaționează cu ceilalți,climatul socioafectiv care se creează în cadrul grupului au un rol deosebit în procesul integrării elevului în colectivul clasei sau în colectivul întregii școli.În cadrul grupului copilul își formează simțul onoarei,al demnității personale,onestitate,simțul adevărului și al dreptății.

Contează foarte mult climatul în care copilul își dezvoltă activitățiile .Atmosfera clasei trebuie să fie una favorabilă cooperării .Într-o atmosferă favorabilă copilului îi crește randamentul școlar.Grupul devine un factor formativ care contribuie la socializarea și totodată integrarea și adaptarea fiecăruia.

Șchiopu ,U.Verza (1997) în lucrarea sa ”Psihologia vârstelor”susține faptul că acum :”Se destramă mitul copilăriei și se dezvoltă realismul concepției despre lume și viață în care acționează modele noi sociale de a gândi,simți ,aspira și tendințele de identificare cu acestea capătă consistență”(p132)

În cadrul școlii copilul învață să ia decizii singur ,să acționeze ,să gândească,să evalueze,să perceapă și totodată să înțeleagă.

Interacționând și comunicând cu ceilalți crește indicele de sociabilizare al copilului și se amplifică șansele de integrare intrând în viața socială.Sistemul de interrelaționare cu ceilalți,climatul socioafectiv care se dezvoltă în cadrul grupului au un rol deosebit în procesul integrării elevului în colectivul școlar .

Adaptarea școlară presupune nu numai maturitate intelectuală a copilului ci și un anumit grad de maturitate socială.Copiii care provin din familii mari/numeroase se adaptează mult mai ușor mediului școlar pentru că ei recepționează cunoștiințele școlare în mod spontan și involuntar .Copiii care au fregventat de mici o colectivitate precum creșa sau gradinița și aceștia se vor adapta mai ușor mediului școlar .Ei sunt deja familiarizați cu ideea de grup și de apartenență la un grup.

Copilul odată intrat în școală va interacționa cu învățătorul,cel care-l va forma pe parcursul unui sau mai multor ani.Odată intrat copilul în colectivitate va pătrunde în jocul social.Copilul învață să se respecte și să-i respecte și totodată să-i respecte pe ceilalți.Învață că ceea ce pentru el părea să fie bun ,poate fi rău prin prisma celorlalți.Școala îi oferă securitate,dar copilul pricepe că există reguli de conduită și convenții pe care trebuie să le respecte.

Într-o societate mereu pe fuga ,a vitezei ,a calculatoarelor și a schimbărilor rapide copilul trebuie educat astfel încât el să anticipeze schimbarea ,să o dorească,să se pregătească pentru schimbare.Copilul trebuie să-și însușească acele instrumente intelectuale necesare schimbărilor rapide și totodată să-și formeze o atitudine pozitivă față de schimbare.Momentul în care copilul intră în școală presupune din partea acestuia un anumit grad de dezvoltare psiho-fizică.Învățătorul este cel care observă achizițiile pe care le dobândește copilul si tot el este cel care îl ajută pe copil să-și însușească altele noi.

Rolul învățătorului este acela de a selecta conținuturile ,de a le prelucra și totodată de a le transforma în acțiuni stimulative pentru elevii săi.Savantul elvețian Piaget(1965)atrage atenția asupra acestui aspect-incapacitatea individului uman de a asimila mediul„în bloc„,inteligența dezvoltându-se progresiv.Măiestria învățătorului constă în capacitatea de a urmări pe parcursul a tot procesului de dezvoltare achizițiile pe care copilul le-a dobândit pe baza inteligenței,cele pe care le-a dobândit în funcție de experiență.

Tiberiu Kulcsar afirma că:”Necesitatea adaptării activității școlare la particularitățile individuale ale elevului este incontestabilă,ea permițând optimizarea randamentului școlar …Profesorul /invațatorul trebuie să cunoască natura și modul de desfașurare a proceselor psihice implicate in studierea obiectului scolar produs de el .Riscăm să nu întelegem natura dificultăților de învațare dacă nu ne punem întrebarea ,de altfel dificilă:Ce se petrece în”capul„elevului în procesul asimilării cunoștințelor ”predate„ care sunt operatiile mintale implicate într-o anumită activitate școlară ;cum se poate optimiza formarea și mobilizarea operațiilor și funcțiilor psihice responsabile ,în parte ,pentru reusita școlară a elevului?„p(15)

Comportamentul pedagogic cel mai semnificativ pe care învățătorul trebuie să-l dețină este comunicarea.Comunicarea pastrează puternică relația dintre învățător cu fiecare elev în parte.Prin comunicare elevul scapă de inhibițiile pe care le avea pana atunci fața de învățătorul său.Putem considera și lecția un mijloc de comunicare între învățător și elevul său.

Pentru un elev aflat la începutul școlarității ,lecția este asemenea unui laborator în care se pregătește devenirea fiecărei personalități.Prin intermediul lecției ,prin modul în care învățătorul o proiectează,elevii aflați la debutul școlarității vor dobândi treptat autonomia .Învățătorul nu mai este considerat doar o sursă de informații ,de cunoaștere,ci este considerat un mediator al activității de cunoaștere,prin stimularea întregului potențial al elevilor și totodată prin îmbinarea armonioasă a resurselor externe cu cele interne.

Procesul de învățământ în special lecția presupune existența unui mare număr de factori ,a căror eficiență depinde foarte mult și de priceperea și măiestria pedagogică a învățătorului și totodată de individualitatea sa și de modul personal de a aborda lucrurile .

Cerghi ,Ioan (2003)susținea în lucrarea sa că”Acest mod personal de a conduce procesul de învățământ de care am vorbit ,de a ajunge la un echilibru optim între cerințele de instruire și posibilitățile psiho-fizice reale ale celor care lucrează se obiectivează în ceea ce se numește stil didactic.Acestea sunt cele care dau expresie gândirii,concepției ,inteligenței,imaginației constructive.(p 28)

Din ceea ce ne spune autorul Cerghit putem trage urmatoarea concluzie:Stilul didactic este definit și totodată conturat prin următoarele noțiuni cheie :aptitudine pedagogică,competență profesională și profesionalism didactic.

Revenind la concepul de adaptare școlară putem spune că :adaptarea copilului la viața școlară se poate face cu succes dacă sunt cunoscute și respectate cateva aspecte de bază ale succesului ,și evitate pe cât posibil cele ale insuccesului.Problema adaptării școlare a copilului este una majoră deoarece de această adaptare ,de succesul sau insuccesul înregistrat de elev în acest moment ,depind toate performanțele școlare viitoare ale acestuia.O mare însemnătate o are și familia dar și modul în care copilul percepe școala ca pe ceva constructiv ,antrenant și provocator.

I.2 Dificultăți de adaptare școlară,formele și cauzele inadaptării școlare la copiii proveniți din grupurile dezavantajate.

Toți cetățenii români au drept egal la educație, la toate nivelurile și toate formele, indiferent de gen, rasă, naționalitate, religie sau afiliere politică și indiferent de statutul social sau economic. Acest drept este prevăzut în Legea învățământului nr. 84/1995. În instituțiile de învățământ publice educația este gratuită și statul garantează dreptul la educație în interesul individului și al societății.

IONEL V. ELENA (HURJUI)in rezumatul tezei sale de doctorat spunea ca:„ Accesul la educație al copiilor proveniți din medii defavorizate este o problemă atât de natură educațională, cât și socio-economică. Cu alte cuvinte cauzele, pentru care acestor copii le este îngrădit accesul la educație sunt în egală masură legate de disfuncțiile din sistemul educațional, cât și cele din sistemul economic. Când abordăm problematica accesului la educație a celor din medii defavorizate ne gândim totdeauna la măsurile de adaptare instituțională la standardele europene. Se impun mereu măsuri specifice pentru reducerea decalajului dintre educația oferită în diverse medii. Deși se știe că toți avem dreptul la educație, sunt persoane care sunt lipsite de acest drept. Motivele unei astfel de ineglități pot fi de natură economică, fiind părinți care nu au bani suficienți de a-și susține copilul la o școală, sau de natură socială, fiind copii orfani sau abandanoți, sau de etnii respinse în cadrul grupului social. Ar fi necesară o creștere a condițiilor de trai a persoanelor defavorizate dar mereu se invocă lipsa banilor. Ar fi necesară o pregătire a unui personal specializat pentru astfel de cazuri dar mereu se precizează că nu sunt doritori. Sunt realizate o serie de studii sociologice legate de inegalitățile educaționale, dar toate converg spre ideea că implicarea mai multor instituții și a mai multor specialiști în rezolvarea acestei situații problematice va duce la câștig de cauză. Necesitatea consilierii unor astfel de persoane se impune ca un pas inițial în acest proces de diminuare a inegalităților educaționale. Percepția indivizilor asupra nivelului de accesibilitate al învățământului este influențată de mediul familial și social„(pag 10)

În România domeniul educației este,poate unul dintre cele mai reformate domenii din ultimii 15 ani .Aici au avut loc schimbări ,transformari și modificări instituționale uriașe.

În ultimii ani s-au elaborat o serie de strategii ,programe naționale și diverse proiecte destinate îmbunătățirii condițiilor de învățare în școlile din România și reducerii inegalităților educaționale și sociale.

În raportul de cercetare realizat de ICCV (2005) se evidențiază faptul că: ”În România ,condițiile de viață ale copiilor au fost puțin studiate ,deși în mai mult de jumătate din gospodăriile de la noi trăiește cel puțin un copil și aproximativ un sfert dintre aceștia trăiesc în sărăcie.Același studiu,referindu-se la relația dintre condițiile de viață ale copiilor din România și educație,a ajuns la concluzia că,în ultimii ani,asistăm la o tendință de accentuare a polarizării educaționale,între:o parte însemnată din populația de copii care finalizează doar nivelul obligatoriu de învățământ,fără perspective reale de integrare socioprofesională și cealaltă parte ,mult mai restrânsă ,care parcurge toate nivelurile de învățământ creându-și astfel șanse ridicate de integrare socioprofesională.Una dintre măsurile considerate a avea cea mai mare eficiență în îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor și nu numai o constituie facilitarea accesului la educație pentru toți,indiferent de particularitățile psihofizice,socioeconomice și familiale,etnie,sex,religie etc.Acțiunile întreprinse în acest sens trebuie însă să vizeze nu doar dezvoltarea infrastructurii educaționale,creșterea calității educației oferite de către școală sau creșterea transferurilor financiare dinspre bugetul de stat sau/și bugetele locale către copiii aflați în dificultate și familiile acestora ,ci și schimbarea atitudinilor,comportamentelor populației vizavi de educație.„(p307-319)

Din ce în ce mai mulți copii renunță la studii și se orientează spre alte zone de acțiune/activitate.Motivul pentru care rata abandonului școlar este din ce în ce mai mare poate fi pus atât pe seama instituțiilor educative ale statului cât și pe seama familiei care nu se implică sau nu are suficiente resurse financiare pentru a putea ține la școală copilul.

Sărăcia este unul dintre factorii abandonului școlar ,acest factor acționează în două sensuri :fie copii nu se pot prezenta la școală din cauza neputinței părinților de a le cumpăra haine ,rechizite sau pentru a plăti transportul,fie sunt nevoiți să contribuie la întreținerea familiei ,ceea ce nu le prea permite să aloce timp învățăturii.

Se pare că între sărăcie și educație există o relație de inter-cauzalitate,situația socioeconomică precară a unei familii reduce șansele la educație ale copiilor proveniți din acea familie.

Mircea Zidarescu evidentiaza in lucrarea sa urmatorul aspect cu privire la copii proveniti din famili dezavantajate ,mai exact o parte dintre acestia ,copii romi.„Acolo unde copii romi urmeaza scoli normale cazurile de abuzuri fizice si tratamente umilitoare atat din partea personalului scolii cat si din partea altor copii de alte etni sunt destul de frecvente„p(53).El scoate in evidenta faptul ca copii romilor au cele mai mari probleme la ora actuala in a se adapta mediului scolar.

Acelasi autor Mircea Zidarescu afirma ca „Saracia nu este specifica numai romilor.In toate celelalte etnii pot fi gasite segmente de saraci.Diferenta sta mai mult in atitudinea fata de saracie ,in strategiile de viata ,in conditiile de saracie.Saracia produce direct un patern sarac de viata .Ea produce si un efect derivat:dezorganizarea sociala si umana,lipsa de perspectiva ,resemnarea ,lipsa de incredere in propriile posibilitati ,lipsa de dorinta de a depasi situatia de saracie .Acest efect secundar al saraciei nu face decat sa sporeasca saracia ,sa creeze un tip de viata care este si mai scazut decat posibilitatile economice si sociale efectiv existente si care fixeaza si perpetueaza saracia p(55).

Saracia este una dintre cauzele fundamenale ale abandonului scoalar si a slabei participari la educatie .Slaba participare la educatie a copiilor prescolari si scolari din familiile dezavantajate si defavorizate este o realitate a societatii in care traim .Sistemul national actual de invatamant trebuie sa manifeste o preocupare constanta atat pentru a intelege fenomenele specifice acesteia cat si pentru a gasi diverse modalitati de remediere .Daca vom analiza constient lucrurile putem observa ca unul dintre principalele motive pentru care copii proveniti din familii dezavantajate au dificultati in a se adapta mediului scolar,este educatia parintilor.Parintii au datoria sa sprijine copilul si sa-l ajute in a se integra si adapta mediului in care traieste .Foarte multi parinti nu au insa educatia necesara si tocmai de aceea in loc sa-si incurajeze copilul ei il indruma gresit implementandu-i idei conform carora se poate supravietuii si fara scoala.Exista si alte cauze care duc la aparitia dificultatilor de adaptare scolara ,una dintre aceste cauze poate fi familia.Un exemplu concret este familia de romi,in aceasta familie intervin niste factori care tin de statutul istorico-social si traditional al acestor etnici.Acesti factori sunt fenomenele de marginalizare ,(de multe ori copilul refuza sa mearga la scoala tocmai din teama de a nu fi marginalizat si tratat altfel de catre membrii grupului din care face parte),automarginalizarea ,diferentele rasiale si culturale si o anume traditie negative provenita din comunicarea insuficienta care marcheaza comunitatiile izolate.Dificultatile de adaptare sccolara nu apar insa numai in cadrul anumitor rase sau etnii ci ele sunt regasite peste tot.Aceste dificultati de adaptare scolara pot fi efectul incapacitatii temporare a copilului de a face fata cerintelor instructive-educative ale procesului de invatamant.

Primele săptămâni de școală pot fi un motiv de bucurie atât pentru părinți cât și pentru bunici sau alte rude.Primele săptămâni sau luni depinde de fiecare copil în parte pot fi pentru acesta un motiv de îngrijorare,de teamă și totodată nesiguranță și incertitudine.

Copilul intra într-un mediu nou ,interacționează cu oameni noi și trebuie să se supună unor reguli și norme diferite de cele pe care le cunoștea pana atunci.Foarte mulți copii au dificultați de adaptare la școală datorită faptului că aceștia nu au fregventat gradinița.Odată ce copilul merge la gradinița interacționeză cu ceilalți copii și cu cadrul didactic astfel că în momentul în care acesta va merge la școală nu va avea probleme de adaptare.Este foarte important ca părinții sa-și ducă copiii la gradiniță,această etapă este una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea copilului.Copilul în cadrul gradiniței învață să se supună normelor și regulilor de acolo,învață să socializeze si totodată să accepte că fac parte dintr-un grup și că părerea fiecăruia contează.În gradiniță copilul învață că dacă nu respectă anumite reguli vor urma anumite consecințe.Gradinița ajuta deosebit de mult copilul să se dezvolte atât fizic cât și psihic,emoțional etc.Este foarte important să pregătim copilul de mic pentru a interacționa cu ceilalți astfel odată intrat în școală un copil care a fregventat gradinița nu va avea probleme de adaptare .Copiii care au fregventat gradinița vor fi la școală mult mai sociabili,implicați ,dezinhibați etc.

Elena Losîl (2012) spunea în lucrarea sa că:”Creșterea și devenirea copilului reprezintă un drum lung ,plin de urcușuri și coborâșuri,al cărui aspect central îl reprezintă personalitatea în toate aspectele ei.Odată cu integrarea în colectivitatea școlară începe și familiarizarea cu cerințele vieții sociale.El asimilează treptat reguli de conduită individuală și colectivă în funcție de care își reglează atitudinile și relațiile cu alte persoane.În acest context considerăm că învățarea colaborării la această etapă inițială din cariera școlară poate contribui la o adaptare mai ușoară la cerințele școlii și va forma niște deprinderi utile pentru celelalte etape ale vieții.La polul opus pentru adaptarea cu succes la viața școlară se află insuccesul școlar care duce de cele mai multe ori la dezadaptare școlară.Cauzele sunt numeroase și diverse.Inadaptarea școlară are efecte devastatoare asupra copiilor de vârstă școlară mică,reprezentând debutul unui viitor adult cu diverse probleme .(p.3)

Școala privită ca un mediu social care integrează elevii poate manifesta unori asupra acestora influențe psiho-pedagogice negative.Aceste influențe vor determina în timp dezadaptarea școlară în rândul eleviilor.

Există mai mulți factori care duc la apariția dificultăților de adaptare școlară la copii proveniți din grupurile dezavantajate .

Un factor care poate duce la apariția dificultaților de adaptare școlară îl reprezintă:individualitatea elevului.Caracteristicile individuale ,mai clar spus nivelul redus al inteligenței (determinat de moștenirea genetică )poate duce la apariția dificultaților de adaptare școlară..Fiecare copil se naște cu un ”bagaj”genetic de la parinți.În cazul grupurilor/familiilor dezavantajate ,parinții ,marea majoritate datorită problemelor economice nu au facut studii superioare asadar nu au un nivel de cultură foarte ridicat pe care să-l transmită și copiilor săi.În momentul în care copilul se naște el se va naște cu deficiențe sau tulburări de natură intelectuală sau psiho-senzorială.

Alt factor care poate duce la apariția dificultaților de adaptare școlară în cazul copiilor proveniți din grupuri dezavantajate este :atitudinea copilului față de cunoaștere,față de școală.Datorită faptului că părinții nu au avut posibilități să meargă la școlă și poate au avut o atitudine respingătoare față de aceasta , ei pot inocula la nivelul mentalității copiilor anumite idei respingătoare față de școală și de educație în general.Cele mai multe cazuri de acest gen se petrec în mediul rural acolo unde părinții având o mentalitate mai rigidă o transmit copiilor lor.”Dacă eu nu am fost la școală și am muncit pământul si am avut atât cât să supraviețuiesc și tu poți să faci la fel.”O idee implementată greșit copilului poate schimba radical atitudinea acestuia față de școală.Odată intrat în școală va porni cu ideea ca nu-i place ,că nu asta vrea să facă că i se pare mult prea greu pentru ceea ce poate el și într-un final va ajunge să renunțe.

Mediul socio-familial are o influență deosebit de mare asupra modului în care copilul abordează educația/școala.Un mediu familial defavorizat și ”defavorizant” pentru parcursul /drumul școlar al elevului nu poate asigura referințele culturale necesare pentru a valorifica eficient oferta educațională .Totodată un mediu defavorizant nu poate asigura condițiile materiale pentru susținerea studiilor copiilor.Mult mai mult chiar modul în care familia percepe școala și atitudinea acesteia față de ea pot provoca un retard al dezvoltării intelectuale generale ,în special în plan cognitiv .Cu atât este mai greu recuperabil un copil cu cât mediul în care traiește este mai profund dezavantajat.

Fiecare caz de insucces școlar are propria poveste ,care scoate în evidența faptul că inadaptarea școlara nu poate fi cauzata de un singur factor.In procesul inadaptarii școlare participa mai multi factori.Tiberiu Kulcsar spunea în lucrarea sa că:”Elevul nu devine inadaptat doar pentru că este „neatent” sau „uituc” ,ori „leneș” sau „lent” etc.,cum se spune uneori.Examinarea cazurilor de inadaptare școlară dezvaluie o constatare cu valoare metodologică generală ,în conformitate cu care orice efect are la baza mai multe cauze,care la randul lor ,pot determina mai multe consecințe.Pe parcursul școlarității ,diverși factori fizici, afectivi, caracteriali, morali, familiali, sociali sau pedagogici,mai mult sau mai puțin perturbatori ai echilibrului dinamic elev-școala ,se pot combina într-un mod specific ,paralizând capacitatea de învățare, educabilitatea elevului, respectiv dezvoltarea acestuia.(p85)

.Exista mai multe forme/tipuri de dificultati de adaptare scoalara.Se poate intampla ca la acelasi copil sa regasim mai multe forme.

Tiberiu Kulcsar în lucrarea sa evidențiază câteva forme și cauze ale inadaptării școlare :

”Eșecul școlar –Se referă la reușita/nereușita ,,obiectivă ” a elevului la română ,la matematică,la activități practice etc.are si reversal ei ,,subiectiv”,trait de elev sub forma sentimentului succesului /insuccesului .Performanța poate fi sau nu în raport cu ceea ce elevul așteaptă de la acțiunea întreprinsă,poate sau nu satisface trebuințele sau motivația care se află la baza conduitei ….Prin urmare ,eșecul psihologic nu depinde de un nivel absolut al realizării ,întrucât el rezultă,în esență,din raportarea eului la propria performanță relație trăită emotional sub formă de sentiment al insuccesului”(p 86)

Elevul se adaptează/se pliază după fiecare activitate cu propria personalitate.Faptul că elevul nu reușește într-o sarcină poate scădea nivelul de aspirație al acestuia.Eșecul școlar repetat poate duce la apariția agresivității ,a conduitelor dezorganizate ,factori care inhibă dezvoltarea proceselor intelectuale.Elevul care acumulează eșec după eșec își pierde încrederea în sine ,sentiment care este indispensabil pentru a putea înfrunta o situație școlară.Din frica de a nu ajunge din nou la eșec școlar elevul pus în fața unor sarcini școlare le va alege pe cele mai ușoare ,la care probabilitatea succesului școlar este ridicată.

Tiberiu Kulcsar afirma că:”Omul nu poate trăi fără satisfacții psihice ,fără sentimentul succesului ,care au un efect stenic ,mobilizator asupra resurselor interne,influențând din plin reușita în orice activitate .Succesul este acela care te ajută la depășirea situațiilor ,,penibile”,la dizolvarea ,,inhibițiilor”psihice ,la restructurarea atitudinilor „negative”.Succesul dozat în mod corect ,în raport cu natura și dificultatea obiectivă a sarcinii ,pe de o parte ,și cu particularitățile individuale,pe de altă parte ,constituie o cale accesibilă și eficientă în reabilitarea celor mai diverse forme de inadaptare socială(familială,școlară,profesională etc.)Iată o problemă care nu merită atenție ,cu atât mai mult cu cât ”insatisfacțiile„ cornice nu reprezintă o problemă pur și simplu personală;ele pot submina nu numai activitatea individului ,dar și relațiile lui interpersonale.(p 88)

Imaturitatea Școlară

Un alt factor important al inadaptării școlare il reprezintă :imaturitatea școlară.Foarte mulți părinți din dorința de a începe copilul lor cat mai devreme studiile îl dau prea tânăr la școală.Foarte mulți copii care sunt dați de la varsta de 6 ani la școală nu sunt pregatiți din punct de vedere psihic să facă față condițiilor și cerințelor instructiv –educative.Această imaturitate școlară a copiilor constă în incapacitatea ,mai mult sau mai puțin temporară și reversibilă de a face față sarcinilor școlare.

Tiberiu Kulcsar este de părere că:”Noțiunea de maturitate școlară este un termen corelativ.Orice nepotrivire între dezvoltarea copilului și solicitarile școlare ,care ,,deranjează”stabilizarea echilibrului relativ între factorii interni și cei externi ,poate determina forme variate de inadaptare școlară de tipul imaturității.Ceea ce nu înseamnă că o parte din elevii maturi pentru activitatea școlară nu vor putea avea ,din alte motive decât cele legate de imaturitatea școlară,eșecuri de învățare.Nu toate insuccesele școlare ,înregistrate în prima clasă,sunt provocate de imaturitatea școlară.(p89)

E.Bernart ,1961, a elaborat o schemă care cuprinde aspectele maturității școlare.

Imaturitatea școlară se caracterizează prin :dezvoltarea încetinită a personalității,un ritm de dezvoltare mai încetinit față de cel normal (incapacitatea copilului de a se integra cu succes în activitatea școlară).

Un tip grav de imaturitate școlară este cel al personalității dizarmonice.Acest tip de imaturitate școlară rezultă din dezvoltarea inegală a diferitelor sectoare ale personalității.Tiberiu Kulcsar”Pe lângă diferențele de nivel în sfera intelectuală,se observă și discrepanțe accentuate între inteligență și afectivitate ,inteligență și conduită socială etc.”Întalnim cazuri de copii care din punct de vedere intelectual sunt dezvoltați normal și sunt capabili să facă față cerințelor instructiv educative însă din punct de vedere al afectivității sunt ,,infantili”.Acest lucru le îngreunează foarte mult integrarea si adaptarea în colectivul școlar.

Succesul sau insuccesul școlar al unui copil poate fi anticipat prin studierea maturizarii sale bio-psiho-sociale pentru activitatea școlară.(p93 Tiberiu. K)

Intelectul de limită

Intelectul de limită sau inteligența, școlară de limită este o altă formă și totodată cauză a inadaptării școlare.
Copii cu acest tip de intelect sunt aceia care se adaptează doar la limita inferioară a cerințelor activității școlare, motiv pentru care mai sunt numiți și copii cu inteligență școlară de limită. Chiar dacă ei au motivația și voința necesară pentru a rezolva anumite cerințe nu pot rezolva decât până la un anumit nivel de complexitate și abstractizare. Prin urmare, inteligenta școlară de limită în opinia autorului Tiberiu Kulcsar reprezintă:”Gradul de adaptabilitate școlară care nu poate fi studiată în mod abstract și izolat ,ci doar în contextul interacțiunilor dintre ”sarcină –personalitate-reușită”,pe de o parte ,și a câmpului motivational generat de întreaga situație școlară ,pe de altă parte ,pe fondul căruia se desfășoară activitatea principală a elevului –învățarea”(p 95)
La vârsta școlară, copii cu inteligenta la limită prezintă o simptomatologie mai specifică, fiind mai ușor de delimitat de copii care suferă de debilitatea mintala, cu care prezintă unele particularități comune. Spre deosebire de debilii mintali care nu sunt capabili în ontogeneza lor să depășească stadiul operator concret al inteligenței, elevii cu intelect de limită, ajung, de obicei-în urma înlăturării factorilor individuali(afectivi) sau interindividuali(psiho – sociali), inhibitivi ai dezvoltării gândirii la stadiul operator formal al dezvoltării inteligenței.. Acești copii au dificultăți în a realiza activitățile de analiză și sinteză, comparație și abstractizare, clasificare cu conținut semantic și simbolic. Câteva trăsături care caracterizează elevii cu inteligență de limită ar fi următoarele: lipsa de stăpânire, de auto control, autoreglarea nesigură și insuficientă,inteligența generală fluidă săracă,conduit operatorii inferioare etății cronologice,aptitudine verbală nedezvoltată ,capacitate modestă de învățare dar superioară față de cea a debililor mintali .Elevii care au intelect liminar au unele reacții de opoziție și totodată o atitudine negativa față de activitatea școlara. În ceea ce privește atitudinea acestor elevii față de sarcina intelectuală, inițial ei se antrenează mai greu.Unii elevi rezolva cerințele școlare doar până la un anumit nivel de complexitate și abstractizare.Este foarte important să se facă diferența între copii care suferă de inteligență școlară de limită și cei care suferă de debilitate mintală ușoară.

Tiberiu.K afirma că :„Reușita elevilor cu inteligență școlară de limită la unele obiecte școlare și la probe de diagnostic formativ arată,că deși prezintă deficient psihice,ei dispun totuși de potențialități mintale neexplorate la lecție”.

Debilitatea mintală 
Se evidențiază ca cea mai pregnantă dificultate de adaptare școlară, care apare ca o expresie a incapacității copilului de a face față cerințelor învățământului de masă.Sunt unii elevi care nu pot face față programelor instructiv educative din școala obligatorie chiar dacă le sunt asigurate condiții optime de învățare.Copii care suferă de debilitate mintală au o inteligență școlară nedezvoltată și nu pot îndeplini cerințele activitățiilor specifice clasei din care fac parte.Pentru a întelege cât mai bine această formă de dificultate de adaptare școlară ofer urmatorul exemplu:„Popescu este un elev din clasa a II a ,care în condiții optime de motivație și de conducere a activității școlare nu are capacitatea de a rezolva corect decât problemele școlare specifice clasei I,acest elev dispune de o inteligență școlară sub limită.Imediat după ce se descoperă la un elev această formă de dificultate de adaptare școlară ,acel elev trebuie transferat la o școală ajutătoare .Elevii care suferă de debilitate mintală trebuie diferențiați de elevii cu inteligență școlară de limită,cu care în aparență seaman mult.Pentru a se putea face diferența este de remarcat faptul că în situații de învățare debili mintali profită mai puțin de ajutorul acordat decât elevii cu intelligență școlară de limită.

Anxietatea

Este un alt factor important al inadaptării școlare .Studiile arată că o mare parte din copii suferă mai mult sau mai puțin ,mai vizibil sau mai puțin vizibil de anumite fobii(reacții la teamă).Orice om are anumite reacții de teamă în anumite circumstanțe sau situații care în timp dispar însă aceste fobi care se acumulează si formează anxietatea nu dispar ci se transformă mai ales în cazul copiilor într-o trăsătură durabilă de personalitate.Anxietatea apare la frecvent la acele persoane al căror nivel de aspirație și a căror nevoie de autorealizare întâmpină diferite obstacole.Anxietatea poate apărea si la acei elevi buni care si-au propus să ia o anumită notă (9 sau 10 ).În aceste cazuri tensiunea emoțională ,în general ,mobilizează noi rezerve energetice ale elevului în vederea reușitei .

Tiberiu K”Devenită trăsătură de personalitate ,anxietatea duce într-o măsură mai mica sau mai mare ,la blocajul forțelor psihice și al mecanismelor prin care se realizează performanțele școlare .Elevul anxios ,în sensul strict al cuvântului ,se raportează specific la realitate și la propria persoană; relațiile lui se caracterizează printr-o teamă constantă și nemotivată ,care este inexplicabilă ,el trăiește în plan subiectiv sarcinile școlare ca situații foarte dificile ,anticipează numai eșec în acțiunile sale și ,în consecință ,devine retras ,având o nevoie și o capacitate mai reduse de realizare.În concluzie ,putem afirma că la baza anxietății poate sta subaprecierea propriilor capacitate ,corelată cu subaprecierea ,,periculozității”factorilor externi ,cu alte cuvinte subaprecierea accentuată a eului în fața sarcinilor de un anumit grad de dificultate.„(p 111)

”În condițiile controlării și conducerii ,în „beneficiul”reușitei școlare ,a relațiilor interpersonale,intrafamiliale și intrașcolare ale copilului,conceptual de inadaptare școlară nu ar mai fi justificat ,cu excepția cazurilor sporadice de deficiențe obiective ,cum ar fi tulburările psihofiziologice ,insuficiența mentală ș.a .”(Tiberiu.K p 86)

CAP II

Influența familie asupra evoluție școlare

1.Caracteritici generale ale familiei contemporane