Problema Terorismului In Dreptul International Contemporan

TERORISMUL

Terorismul merge mână-n mână cu intimidarea cu crearea panicii în rândul populației care, la rândul său e „menită” să creeze presiuni asupra clasei politice.

Paralizată de frica, populația tinde adesea să devină irațională, iar acest lucru nu poate fi decât în asentimentul teroristilor și în detrimentul binelui social.

O altă caracteristică extrem de importantă a actelor teroriste o reprezintă premeditarea, acestea fiind planificate, programate uneori chiar cu foarte mult timp înainte de comiterea lor. De regulă, tintele atentatelor teroriste sunt reprezentate de locuri publice, adesea simboluri ale „inamicului”, de exemplu ambasade sau alte instituții reprezentative.

Din păcate, terorismul este un flagel mondial, multe fiind statele marcate de acesta. Cum am mai afirmat nu există o grupare, o organizație unică responsabilă pe mapamond de aceste atentate, dar totuși caracteristicile modulului în care acestea planifică și acționează sunt adesea similare, parcă urmând un „pattern”.

Existența terorismului are ca motivație intrinsecă interpretarea subiectivă a realității, care diferă de percepțiile guvernelor și societăților cu care se confruntă teroriștii sau care reprezintă motivul frustrării și angoasei lor. Una din caracteristicile existențiale ale terorismului și, implicit, a teroriștilor constă în obsesia acestora de a convinge opinia publică vizată, grupul social țintă, să privească lumea așa cum o privesc ei, potrivit propriului standard de legitimitate politico-socială.

La baza desfășurării oricărui atac terorist stă sistemul de convingeri format din imagini, simboluri și mituri dominante, de percepții și interpretări eronate care determină trecerea de la nemulțumire și frustrare, la acțiuni violente și speranțe de schimbare a statutului real, dar diferit de cel al societății atacate.

INTRODUCERE

Terorismul constituie o temă recurentă ți actuală a studiilor sociologice, politologice și de securitate. Crizele profunde de pe plan internațional – conflictul israeliano-palestinian, războaiele din Afganistan și Irak, devastatoarele atentate teroriste din Rusia, Turcia, Spania, – și efectele economico- sociale dezastruoase ale acestora, probează faptul că, sistemul social global se confruntă cu probleme grele. Într-o eră a globalizării, în care cultura dominantă este cea occidentală, punctul central al activității fiecărei națiuni îl constituie mijloacele societății informaționale – rețelele IT&C. Prin urmare, deținând un cvasi-monopol al acestor mijloace, entitatea instituționalizantă (generatoare de instituții) este Occidentul, în concurență, Statele Unite în poziția celui mai puternic reprezentant al acestuia.

La nivel global, pe lângă această entitate instituționalizantă există o minoritate, opusă cultural și ideologic Occidentului și insuficient dotată pentru modelul societății informaționale, care lovește în centrul de putere, în mod simbolic prin natură și catastrofic prin efecte. Prin urmare, fenomenul terorist devine o adevărată mișcare insurgentă la nivel global.

În consecință, din punct de vedere al studiilor de securitate, devine foarte importantă, pe termen lung, măsura în care această minoritate poate realmente exista, în condițiile în care, circa o treime din populația lui i se opune din motive identitare și culturale. Mergând mai departe, dacă „puternicii momentului” au considerat că este posibil, ridicăm întrebarea, intuită de Samuel Huntington, dacă realizarea acestui deziderat nu implică subordonarea autoritară sau chiar eliminarea la nivel cultural și civilizațional, a minorității rezistente pe clasicul model al luptei pentru resurse.

Chiar și în această eventualitate, șansele de reușită ale civilizației occidentale nu sunt certe, în condițiile în care, respectiva minoritate este caracterizată de o explozie demografică și se folosește de mijloace asimetrice (de fapt singurele accesibile) pentru a-și impune punctul de vedere. Privind situația din această perspectivă, gestionarea fenomenului terorist, este numai o componentă a gestionării situației geopolitice globale, și exclude din start, orice considerente etice și juridice. Totul se joacă pe terenul pragmaticului.

În acest context, România aspiră la o încadrare cât mai avantajoasă în mecanismele globalizării de tip occidental, reprezentând un actor important în geopolitica bazinului Mării Negre. Prin urmare, sistemul reprezentațional legat de problematica terorismului, constituie, un element central în evaluarea strategiei și politicii de securitate autohtone.

Capitolul 1. Noțiuni teoretice privind terorismul

1.1. Definirea fenomenului terorist

Teoreticienii fenomenului terorist au oferit diferite definiții ale acestuia, fiecare dintre ei privindu-l din perspective distincte. Lipsa unei definiții exacte generează trei probleme majore pentru sistemele de justiție care se regăsesc în postura de a acționa și a lua decizii pe baza acestor definiții:

ambiguitatea diferențierii între delictele comune și delictele politice;

lipsa unei baze statistice comprehensive, ceea ce aduce după sine imposibilitatea utilizării expertizelor calitative și cantitative asupra fenomenului;

dificultatea pregătirii unui răspuns la activitățile teroriste, având în vedere diferența de perspectivă și de definire a fenomenului în sine.

În ciuda necesității unei definiții comune, nu s-a reușit, pană în momentul de față, găsirea uneia universal acceptabile. Conform afirmațiilor lui Paul Wilkinson, principala problemă în formularea unei definiții general valabile a terorismului este dată de ambiguitatea naturii fricii. Fiecare dintre noi are praguri diferite ale fricii, bazate pe experiența personală și culturală a fiecăruia. Anumite imagini și experiențe sunt mai terifiante decât altele și se pare că cei care au făcut din terorism o profesie au reușit să identifice factorii declanșatori cei mai eficienți.

Grant Wardlaw susține că definirea cu acuratețe a terorismului și studierea științifică a acestui sunt dificile datorită relațiilor complexe dintre forța subiectivă a fricii și răspunsul la aceasta, care de multe ori este irațional și individual.

Am selectat câteva dintre cele mai folosite puncte de vedere, de la care să putem demara o analiză. Astfel, terorismul a fost definit drept:

Tipar organizat de comportament violent având ca scop influențarea directă a politicii guvernamentale sau intimidarea populației cu scopul de a obține influențarea politicii guvernamentale.

Act de violență comis de către grupuri cu scopul de a intimida o populație sau o guvernare în vederea obținerii anumitor revendicări.

Acțiune simbolică cu scopul de a influența comportamentul politic prin mijloace extranormative ce includ folosirea amenințării și violenței.

Comportament violent și criminal având ca scop principal generarea de frică în rândul unei comunități sau a unui segment substanțial al acesteia, cu scopuri politice.

Folosirea cultural inacceptabilă a amenințării cu violența, îndreptată împotriva unor ținte simbolice, pentru a influența comportamentul politic, fie prin amenințare directă, intimidare sau coerciție, fie indirect, prin afectarea atitudinilor, emoțiilor sau opiniilor.

Violență publică nonguvernamentală sau amenințare emisă de un individ sau un grup restrâns și având ca scop obținerea unor scopuri sociale sau politice care pot fi subnaționale, naționale sau internaționale.

Folosirea forței, violenței sau amenințării pentru a atinge scopuri politice prin frică, intimidare sau constrângere.

Acte ilegale de violență comise cu scop politic de către grupuri clandestine.

Utilizarea ilegală a forței sau violenței împotriva persoanelor sau proprietății, pentru a intimida sau constrânge un guvern, populația civilă sau orice segment al acesteia să susțină anumite obiective politice sau sociale.

Violență premeditată, motivată politic, îndreptată împotriva unor ținte noncombatante de către grupări subnaționale sau agenți clandestini, de obicei cu scopul de a influența o audiență.

Două sunt elementele comune ale aproape tuturor acestor definiții. În primul rând, faptul că terorismul este menit să inducă frica. Prin intermediul unor acțiuni violente nediscriminate, teroriștii încearcă să manipuleze sentimentul de frică pentru a atinge o varietate de obiective tactice și politice.

Al doilea element comun al acestor definiții este scopul de a atinge anumite obiective politice. Conținutul politic al actelor de terorism le diferențiază de delictele comune, cum ar fi crimele, furturile, răpirile, șantajul etc., acestea fiind comise cu o frecvență incomparabil mai mare de actori non-teroriști, din motive mai simple, cum ar fi profitul sau pasiunea. Însă limitarea terorismului la obiective politice poate fi periculoasă, dacă ținem cont de utilizarea frecventă de către unii delincvenți, a unor tactici de tip terorist dar cu scopul de a obține avantaje personale. Evadații, de exemplu, odată încolțiți de forțele de poliție, de multe ori aleg să ia ostatici și să își negocieze eliberarea. Un studiu făcut în SUA arată că peste 60% din situațiile de luare de ostatici nu au legătură cu terorismul politic.

Pe de altă parte, sunt cunoscute situații în care acte de terorism au fost comise de către psihopați, cu scopuri non-politice. Distincția este foarte dificil de făcut întrucât, de multe ori, delincvenți sau psihopați pot utiliza tactici teroriste și pot adopta sloganuri politice pentru a-și motiva acțiunile. Pe de altă parte, organizații teroriste recrutează, de multe ori, delincvenți și psihopați.

Ceea ce diferențiază terorismul de activitatea criminală este faptul că se caută crearea unei atmosfere de frică ce nu este limitată la victimele imediate ale actului de violență, ci este extinsă la nivelul unei comunități sau populații. Distincția dintre victime și publicul-țintă al atacurilor este definitorie pentru terorism și îl diferențiază de activitatea criminală și alte metode de conflict armat.

Cea mai completă și adecvată definiție ce acare am identificat-o îi aparține lui James Poland, care afirmă că „Terorismul este uciderea, rănirea și amenințarea premeditată, deliberată și sistematică a celor inocenți pentru a crea frică și intimidare în scopul obținerii unui avantaj politic sau tactic, de obicei pentru a influența o audiență. Evident că și această definiție are limitările sale, însă ea încearcă să facă distincția între crimele întâmplătoare și războiul de gherilă îndreptat împotriva statului de drept. În plus, definiția poate fi aplicată terorismului de orice tip, inclusiv terorii practicate de guvernări sau grupurilor teroriste.

1.2. Clasificarea terorismului

Natura volatilă și profund subiectivă a complexului de elemente motivaționale, caracteristice și acționale, reunite sub conceptul abstract de „terorism”, a condus numeroasele studii și cercetări dedicate domeniului, la concluzia comună, că acestui concept nu i se poate da o definiție satisfăcătoare și utilă din punct de vedere epistemic. Cu atât mai puțin se poate vorbi despre o definiție juridică exhaustivă a fenomenului, aplicabilă direct în strategiile și tacticile de tratare a sa, în mod unitar. În consecință, în ceea ce privește abordările teoretice, singura cale de urmat, este cea a unei delimitări conceptuale cât mai stricte a terorismului, de numeroase alte modalități de exercitare a violenței, pe criterii de motivație, metode și practici utilizate, actori implicați, finalitate, ținte predilecte.

Pentru a fixa totuși anumite repere, în ceea ce privește aria de cuprindere a conceptului, vom considera terorismul, drept: „amenințarea cu violența sau folosirea violenței în scopuri politice de către indivizi sau grupuri de indivizi, indiferent dacă acționează pro sau contra autorității guvernamentale existente, când aceste acțiuni au intenția de a șoca, intimida, sau consterna un grup-țintă, mai larg decât victimele imediate.Terorismul este relaționat cu indivizi sau grupuri de indivizi, care urmăresc răsturarea regimurilor politice, corectarea unor deficiențesociale, percepute de grupările respective sau erodarea ordinii politice internaționale.”

Actele de terorism sunt definite ca „fapte criminale îndreptate împotriva unui stat și al căror scop sau natură este de a provoca teroarea unor persoane determinate, grupurilor de persoane sau publicului”.

Terorismul poate fi privit atât ca atitudine, comportament, cât și ca un instrument, dar și o metodă prin care autorii, folosind teroarea, urmăresc realizarea unor scopuri diverse.

După cum scopurile sunt private sau politice, terorismul poate fi doar o infracțiune de drept comun, prin care autorul urmărește, obținerea unor avantaje personale, materiale sau de altă natură, și poate fi terorism politic, când are obiective politice.

Când actele se comit pe teritoriul unui singur stat, terorismul capătă forma terorismului intern, ca infracțiune de drept comun, sau ca terorism politic. Când actele se comit cu transgregarea frontierelor naționale, avem de-a face cu terorismul internațional, fie ca formă a criminalității transfrontaliere, fie ca formă a terorismului politic, acesta din urmă prezentând un pericol extrem pentru relațiile internaționale, pentru pacea și securitatea internațională, mai ales când actele sunt comise cu sprijinul sau chiar numai cu încuviințarea statelor – terorismul de stat.

Pentru înțelegerea cuprinzătoare a mecanismelor implicate este utilă o caracterizare sumară și particularizată pe diferite tipuri de terorism:

Terorismul revoluționar, își are rădăcinile într-o ideologie politică, cel mai adesea de stânga, căutând răsturnarea unui guvern constituțional (mișcare insurgentă), ca parte a unui program de transformare. Fondatorii terorismului revoluționar ca principiu, au fost iacobinii, care au practicat violența fizică și amenințarea, în scopul creării unei noi ordini sociale.

Terorismul naționalist – separatist – formă a extremistului de dreapta – are ca scop răsturnarea elitei conducătoare, prin intimidarea, panicarea publicului și se subordonează unei inițiative de insurgență. Această formă de terorism a debutat în epoca modernă, prin luptele pentru decolonizare, materializate într-un val de campanii teroriste insurgente în Africa Subsahariană și de Nord, Asia de Sud și Sud-Est, Orientul Mijlociu.

Terorismul anarhist este prin excelență o manifestare a violenței expresive, fără un scop și fără o cauză, subordonându-se unor diferite pretexte, și abordând unica srategie a propagandei prin fapte.

Terorismul de stat presupune implicarea directă sau indirectă, a guvernului în practici de natură teroristă.

Terorismul punctual reprezintă, în absența unui termen definitoriu mai elocvent, acțiuni ale unor grupuri dedicate rezolvării unei probleme specifice, care, în viziunea lor, este iminentă pentru societate într-o măsură ce reclamă, acțiune imediată inclusiv prin metodologia specifică terorismului. Asemenea inițiative provin din partea activiștilor ecologiști, celor care susțin drepturile animalelor, grupurilor anti-avort, activiștilor anti-globalizare și altora asemenea.

Terorismul religios reprezintă, cea mai radicală formă de exercitare a terorii, prin faptul că este rezultatul unor orientări fundamentaliste, fanatice care conferă dogmelor religioase interpretări și conotații ce legitimează cele mai brutale manifestări violente.

1.3. Caracteristici și trăsături esențiale ale fenomenului terorist

Economic vorbind, terorismul este o investiție foarte profitabilă.

Din punct de vedere al pagubelor provocate și al publicității obținute, terorismul este, de departe cea mai eftină strategie politică. Acestei strategii i se subordonează o panoplie diversă de mijloace și tactici de exercitare a violenței, alese în funcție de avantajele pe care le oferă și riscurile pe care le implică:

atentate cu bombă – cea mai uzuală tactică a terorismului contemporan, prezentând cel mai avantajos raport costuri-efecte;

incendiere – în jur de 14%, necesită mijloace de realizare foarte eftine, cu efecte uneori devastatoare, mai ales din punct de vedere al pierderilor materiale;

luări de ostatici și răpirile – permite actorilor maximizarea publicității evenimentului și manipulării mass-mediei, folosite pentru realizarea unor obiective strategice;

asasinate și ambuscade – țintele sunt de notorietate și au valoare simbolică, folosite fie în scopul propagării unei teorii politice ce le oferă legitimitate acțiunilor făptuitorului, fie pur și simplu pentru eliminarea unui personaj incomod;

deturnările aeriene – maximizare a șocului, acelea-și avantaje și riscuri ca și în cazul luării de ostatici, dar folosite în scopdistructiv, ca în cazul septembrie 2001, produc efecte catastrofice;

amenințare, intoxicare – costuri foarte scăzute, eficiente în combinație cu alte tactici violente;

atacuri cu arme de distrugere în masă (arme chimice, biologice, nucleare) – cel mai ridicat potențial distructiv, condiționat de obținerea mijloacelor necesare, care nu sunt foarte accesibile.

O caracteristică fundamentală a fenomenului terorist este aceea că actele individuale nu pot fi susținute și nu își ating scopul decât în măsura în care sunt realizate într-un cadru organizat, care să permită acumularea de resurse și informații, recrutarea și instruirea indivizilor și o orientare strategică.

Organizația teroristă ca „intreprindere politică”, oferă cadrul propice aplicării unei strategii ducând la specializare, diviziunea muncii și profilând un eu colectiv.

Capitolul 2. Problema terorismului în dreptul internațional contemporan

Statele membre ONU discută de mai bine de 30 de ani problematica pedepsirii actelor teroriste, dar nu au cazut de acord asupra unei definiții universal acceptate a acestor acte. Motivele pentru care nu a fost atins consensul sunt de natură politică, astfel încât nu au fost adoptate decât convenții care combat anumite acte specifice.

În doctrimă întâlnim numeroase definiții ale terorismului, una dintre cele mai pertinente este următoarea: “orice act ilicit, de extremă violență, comis de unul sau mai mulți indivizi sau de grupuri organizate, acționând în nume propriu sau cu aprobarea, acceptul, încurajarea sau susținerea unui obiectiv ideologic, politic, social sau religios, susceptibil să pună în pericol numeroase vieți omenești sau bunuri importante și să aducă grave prejudicii păcii și securității internaționale.”

2.1. Dimensiuni juridice a luptei împotriva terorismului

Combaterea terorismului nu este o problemă militară, ci, în primul rând, una politică. Decizia pentru organizarea unei cruciade antiteroriste trebuie luată – și a fost luată – de conducerea politică a Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene, a Alianței Nord-Atlantice, precum și de organismele internaționale destinate să asigure protecția națiunilor, să prevină războiul și să organizeze și gestioneze bunele relații dintre ele.

Politicile pentru combaterea acestui fenomen trebuie să se bazeze pe cunoașterea lui și să vizeze eradicarea cauzelor care-l generează. Un algoritm rațional de cunoaștere și recunoaștere a acestui fenomen ar trebui să cuprindă:

• politici de investigare;

• politici de evaluare;

• politici de contracarare a efectelor;

• politici de eradicare a cauzelor;

• politici de prevenire;

• politici de finanțare a structurilor și acțiunilor îndreptate împotriva terorismului;

• politici de pregătire a forțelor, mijloacelor și populației pentru a duce un război antiterorist.

Decizia politică de luptă împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția prin lege și printr-un sistem coerent de constrângeri și de acțiuni a cetățeanului, comunității, proprietății, instituțiilor, statului și sistemelor de valori împotriva actelor teroriste.

Toate politicile antiteroriste trebuie să vizeze:

􀂉 informarea corectă asupra activităților, persoanelor, organizațiilor și instituțiilor teroriste, a celor care sprijină sau finanțează terorismului de orice fel;

􀂉 supravegherea structurilor, instituțiilor și activităților care sunt bănuite că generează, încurajează sau susțin terorismul;

􀂉 prevenirea oricăror acțiuni de tip terorist;

􀂉 distrugerea rețelelor, organizațiilor și bazelor terorismului din toată lumea, oriunde ar fi ele.

Cucerirea inițiativei strategice

Pe baza deciziilor politice, trebuie să se elaboreze un concept strategic adecvat și pentru combaterea terorismului. Acest lucru este foarte dificil, întrucât terorismul nu este o acțiune strategică de mare amploare, ci un sistem de acțiuni disparate, fără o coordonare unitară și fără doctrine, forțe și mijloace stabile, identificabile, împotriva cărora să se poate acționa prin mijloace legale și prin structuri constituite și deprinse cu astfel de activități.

O strategie antiteroristă trebuie să aibă în vedere, pe lângă celelalte componente foarte importante (identificarea amenințărilor și riscurilor, concepția acțiunilor, pregătirea și structurarea forțelor și a mijloacelor, amploarea și specificul operațiunilor), și cucerirea și menținerea inițiativei strategice. Acest lucru va fi foarte greu, întrucât terorismul se bazează tocmai pe surprinderea tactică, adică pe acțiunile neașteptate (în ceea ce privește obiectivul ales, timpul de acțiune și modul de atac), dar prima condiție a reușitei unei acțiuni de nivel strategic este să se dețină inițiativa strategică. Acțiunea prin surprindere, spectaculoasă, violentă și puternic mediatizată este punctul forte al terorismului, dar și punctul lui cel mai sensibil și, în anumite privințe, cel mai vulnerabil.

Cucerirea inițiativei strategice în războiul antiterorist constă în:

􀂉 crearea și menținerea unei situații strategice predominată de un system coerent și permanent de supraveghere civilă și militară a zonelor, grupărilor, statelor, organizațiilor și chiar a persoanelor care se bănuiesc a face parte din rețele teroriste;

􀂉 acțiuni preventive (filtre, razii, descinderi în cuiburi teroriste), dar și acțiuni care să determine o atitudine atentă, vigilentă din partea populației și instituțiilor;

􀂉 cucerirea supremației informaționale;

􀂉 sesizarea etapelor și momentelor în care se pregătesc acțiunile teroriste și intervenția rapidă pentru zădărnicirea lor;

􀂉 lovirea preventivă, deopotrivă, masivă, punctiformă și oportună a bazelor de antrenament ale teroriștilor, a depozitelor, locurilor de întâlnire și altor elemente de infrastructură;

􀂉 atacarea fără întrerupere, prin Internet, prin media și prin mijloace ale războiului psihologic, a site-urilor, organizațiilor, rețelelor, centrelor și altor elemente ale terorismului;

􀂉 realizarea unui sistem de pregătire antiteroristă a populației, economiei și instituțiilor.

Complexul de acțiuni ofensive împotriva terorismului

În domeniul culegerii informațiilor

Guvernul american pregătește lansarea unei noi rețele Internet securizate denumită GovNet. Scopul este acela se securitate a comunicării. Este, deopotrivă, un mijloc de apărare împotriva ciberterorismului și de efectuare a unei ofensive împotriva acestui tip de terorism. Aceasta va asigura legătura între toate agențiile de securitate americane și între ministere. O astfel de rețea nu permite pirateria informațională, introducerea de viruși. Desigur, o astfel de rețea se dorește a fi separată de cea publică. Nimeni nu garantează însă că o astfel de rețea va fi impenetrabilă pe termen lung. Cu atât mai mult cu cât, se știe, rețeaua Pentagonului, care este foarte bine protejată, a putut fi penetrată de un virus.

Întrebările care se pun în legătură cu securizarea comunicațiilor sunt numeroase. Se dezvoltă deja un fel de super-Internet, Internet 2, care beneficiază deja de cele mai bune tehnologii furnizate de și de alți producători de tehnologii înalte și de fibră optică și care leagă sute de universități și laboratoare. În toată această derulare a războiului antiterorist important este că America s-a hotărât să disloce contra terorismului considerabile resurse materiale, tehnice și financiare inclusiv pentru securizarea rețelelor Internet, indiferent să ele sunt sau nu amenințate de pericolul terorist.

.Sisteme de supraveghere și de monitorizare a terorismului Reușita în acțiunile împotriva terorismului depind în mare măsură de cunoașterea acestui fenomen în dinamica și cauzalitatea lui. O astfel de amenințare nu poate rămâne neinvestigată și nesupravegheată. Terorismul este o provocare extrem de gravă, care impune restricții și constrângeri cu care lumea trebuie să se obișnuiască, iar conducerea politică și strategică, forțele speciale și forțele armate trebuie să le pună în aplicare.

Sistemele de supraveghere și de monitorizare a terorismului presupun structuri și infrastructuri cu foc continuu, distribuite în așa fel încât să acopere întreaga planetă sau, într-o primă etapă a războiului antiterorist, zonele care ating pragul de importanță ce se ia în considerație de factorii de decizie.

Aceste sisteme trebuie să fie integrate, dar și suficient de flexibile pentru a face față flexibilității tactice și aleatorii a terorismului, și să asigure bazele de date și informații necesare organizării corespunzătoare a acțiunii și reacției. Tot ele trebuie să aibă componente naționale și internaționale, care să acționeze, prin cooperare în toate mediile și în toate spațiile. Fiecare din aceste structuri trebuie să includă:

• componente de supraveghere electronică de mare sensibilitate;

• componente de cercetare directă, prin agenți și agenți de influență;

• componente de comunicații rapide și securizate;

• componente de analiză a datelor și informațiilor;

• componente de decizie rapidă;

• componente de validare și corectare oportună a acestor decizii.

Factorul cel mai important în supravegherea structurilor, infrastructurilor și acțiunilor teroriste îl reprezintă omul, agentul de informații, dotat cu toate mijloacele necesare și ajutat de un sistem tehnic-informațional permanent și eficace.

Structuri și acțiuni ofensive împotriva terorismului

Nemilitare

Căile cele mai eficiente de combatere a terorismului nu sunt cele militare, ci cele politice și culturale. Fiind un fenomen politic, o expresie a disfuncționalității sociale, terorismul acționează în acest spațiu, lovind în tot ce înseamnă ordine, organizare, autoritate și valori democratice. Terorismul nu este doar un fenomen cu cauze aleatoare, cum s-a crezut multă vreme. La articolul 421 – 1 din Codul penal francez, spre exemplu, sunt prevăzute două condiții pentru ca un act să fie considerat terorist: cel care-l comite să dețină materiale omorâtoare, să deturneze aeronave etc. și să poată fi stabilită o relație între comiterea infracțiunii (deci respectivul cod consideră terorismul ca infracțiune) și o întreprindere individuală sau colectivă având drept scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare, prin teroare (deci terorismul este considerat ca infracțiune împotriva ordinii publice).

O astfel de viziune nu mai este de actualitate. S-a dovedit deja că terorismul poate fi considerat un război de tip asimetric. În acest caz, el trebuie definit ca atare de dreptul internațional, de dreptul păcii și al războiului și tratat ca atare. Cu alte cuvinte, toate structurile internaționale, începând cu ONU și continuând cu cele regionale și toate statele, trebuie să se implice în combaterea terorismului în primul rând prin mijloacele societății civile – legislație, mijloace economice și financiare, politici, sisteme prevenționale, educație, cultură – și, la nevoie, prin folosirea forței.

Militare

Terorismul este, deci, un război. Un război al cărui teatru de acțiuni este planeta. Adică un război împotriva ordinii actuale a lumii. Un război mondial?!. E drept, un război care nu are – cel puțin la nivelul cunoașterii noastre de azi – o conducere centralizată, un cartier general și nici o strategie coerentă. El constă din însumarea unor acțiuni disparate, numeroase și cu o arie de răspândire nelimitată, în toate mediile, care au efecte, mai ales psihologice, ce nu pot fi neglijate. Efectul cel mai periculos al terorismului este teama, adică insecuritatea persoanei, a sistemelor de conducere și de comunicare, a organismelor sociale.

Deci, terorismul este un război care are ca scop principal să înspăimânte. Distrugerea, crima, asasinatul reprezintă doar mijloace. Obiectivul strategic este spaima, înspăimântarea.

Așadar, deși conducătorii teroriștilor nu s-au așezat niciodată toți la aceeași masă și nu au plănuit un mod de a acționa, un sistem de pregătire a forțelor și mijloacelor, cam toți acționează în același mod, prin mijloace și procedee asemănătoare. Nu există o strategie teroristă de distrugere sau înspăimântare a planetei, dar se acționează efectiv, dacă nu pentru realizarea acestui obiectiv global, atunci pentru realizarea lui pe felii sau în mozaic.

Teroriștii nu-și propun (cel puțin cei care au acționat până acum) să distrugă planeta. Ei nu au nimic cu planeta. Ei își propun să-i distrugă pe cei pe care-i urăsc, pe cei care le stau în cale, să realizeze, într-o anumită regiune ( etc.) ordinea (sau dezordinea) pe care ei o doresc, să impună, adică, prin forță o stare, un regim, o conduită.

După atacurile din 11 septembrie 2001, s-a desprins concluzia că terorismul este război și, deci, trebuie acționat pe măsură. Care este însă această măsură?

„A fost aleasă încă o dată bombardarea masivă, de la mare altitudine. Totuși, crizele recente, mai ales în Irak și în , au demonstrat ineficacitatea cvasitotală a acestei strategii asupra forțelor de la sol. Aceste lovituri pot să neutralizeze cu precizie ținte economice, dar provoacă în mod sigur «efecte colaterale» în rândul populației civile. În contextul actual al Afganistanului, una dintre țările cele mai vulnerabile din lume, astfel de lovituri nu au sens. Este vorba atunci de o parte emergentă a unui război subteran mai serios asupra rețelelor teroriste? Îndrăznim să sperăm.“

Acțiunile asupra talibanilor au dus totuși la un rezultat: schimbarea regimului, lovirea puternică a infrastructurilor teroriste și punerea zonei sub un anumit control. Cât de eficient va fi acest control și cum se va realiza el rămâne de văzut. Acțiunile asupra Afganistanului și, probabil, și altele asupra altor țări care generează, adăpostesc sau susțin terorismul pot să reprezinte o componentă a strategiei antiteroriste, dar nu singura.

O strategie antiteroristă ar trebui să cuprindă:

􀂉 identificarea amenințărilor și riscurilor de natură teroristă;

􀂉 identificarea principalelor caracteristici ale acțiunilor de tip terorist și a modalităților de concepere și punere în aplicare;

􀂉 obiectivul sau obiectivele și scopurile acțiunilor antiteroriste;

􀂉 sistemele de protecție a persoanelor, instituțiilor și organizațiilor sociale, culturale etc.;

􀂉 concepția de ansamblu a acțiunilor (războiului, campaniilor) împotriva terorismului;

􀂉 structurile de forțe destinate să acționeze împotriva terorismului;

􀂉 mijloacele (politice, economice, financiare, culturale, informaționale și militare) care vor fi folosite;

􀂉 modalitățile de acțiune și procedeele;

􀂉 sistemul de pregătire a forțelor;

􀂉 mediile din care și în care se va acționa;

􀂉 susținerea mediatică și publică.

Deci, practic, războiul care se cere a fi dus împotriva terorismului trebuie să conțină:

􀂉 strategii de identificare;

􀂉 strategii de protecție;

􀂉 strategii de contracarare (contraofensive);

􀂉 strategii ofensive;

􀂉 strategii disuasive.

Cum vor trebui structurate armatele pentru a fi oricând în măsură să ducă un război împotriva terorismului?

Va fi oare nevoie de așa ceva? Și, dacă va fi, atunci cum vor fi structurate micile unități și unitățile de bază de acțiune și de reacție? Așa cum sunt acum? Vor fi modularizate? Vor fi flexibile, în sensul că, spre exemplu, un batalion de infanterie poate acționa întrunit, pe subunități sau pe mici grupuri antiteroriste?

Cum va fi configurată pregătirea armatei pentru astfel de misiuni? Dar a statelor majore? Cine va concepe și cine va conduce aceste complexe de acțiuni?

O posibilă configurare a forțelor militare ar putea fi următoarea:

􀂉 Structuri de conducere specifice (în cadrul celor obișnuite);

􀂉 Forțe (structuri) de informare, supraveghere și avertizare;

􀂉 Forțele speciale;

􀂉 Forțe de acțiune preventivă;

􀂉 Forțe principale de acțiune și de reacție.

„Felicitându-se pentru rolul jucat de Marea Britanie, europenii nu pot decât să resimtă ca o anomalie faptul că Uniunea Europeană nu este capabilă să-și asume un rol echivalent (cu SUA N.N.), militar și diplomatic, când este vorba de o criză de dimensiuni mondiale. Marea criză din zilele noastre va fi fără îndoială de natură să-I incinte pe europeni, inclusiv pe britanici, să grăbească punerea pe picioare a Forței de Reacție Rapidă Europene, prevăzută inițial pentru 2003. Capacitățile militare integrate vor trebui să fie disponibile din timp de pace, mai ales în domeniul forțelor speciale (domeniu de viitor, unde capacitățile europene ar putea să fie pe deplin comparabile cu cele ale Statelor Unite), în cel al forțelor aeriene tactice, de transporturi militare, ca să nu mai vorbim de mijloacele de informații.“

2.2. Contribuția românească la lupta împotriva terorismului

Globalizarea terorismului a devenit o realitate ce nu poate fi contestată, o amenințare la adresa securității interne și internaționale și, implicit, un fenomen aflat în responsabilitatea întregii comunități internaționale.

În condițiile unei strânse interacțiuni între terorism și diverse forme de activitate criminală (crimă organizată, spălarea banilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilegal de arme și mișcările ilegale de materiale nucleare, chimice, biologice și alte materiale cu potențial distructiv etc), România va continua eforturile pe linia prevenirii și combaterii terorismului atât pe plan național cât și în cadrul forurilor de cooperare internațională (UE, ONU, NATO, OSCE, CE), având la bază cadrul legal existent și cu respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La nivel național, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se organizează și se desfășoară unitar, potrivit Legii nr. 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului (aflată în prezent în curs de modificare).

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a adoptat în aprilie 2002 “Strategia națională de prevenire și combatere a terorismului”, document care prevede ca principale obiective: identificarea și monitorizarea permanentă a amenințărilor teroriste, protejarea teritoriului național și cetățenilor români, prevenirea funcționării celulelor teroriste pe teritoriul României, participarea la eforturile internaționale în domeniu.

In România, activitatea de prevenire și combatere a terorismului se desfășoară în mod unitar, în cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT), ce integrează instituții și autorității publice cu competențe în domeniu. Serviciul Român de Informații este coordonatorul tehnic al SNPCT și autoritatea națională în domeniul combaterii terorismului.

Relațiile de cooperare ale României pe linia prevenirii și combaterii terorismului se desfășoară în cadrul organizațiilor internaționale (ONU, UE, NATO, OSCE, Consiliul Europei), precum și la nivel regional și bilateral. In acest sens, România aplică prevederile convențiilor ONU și ale Consiliului Europei în materie, implementează obiectivele UE (Strategia și Planul de acțiune UE de combatere a terorismului, Strategia UE de combatere a finanțării terorismului, Strategia de comunicare media etc.), sprijină măsurile adoptate de NATO și OSCE, participă la inițiativele internaționale în domeniu (Inițiativa de Proliferare a Securității și Inițiativa Globală pentru Combaterea Terorismului Nuclear).

În plan regional și bilateral, România promovează o politică activă pentru asigurarea securității și stabilității în Europa de Sud-Est, în Caucazul de Sud și în întreaga regiune a Dunării și a Mării Negre. România are încheiate, în plan bilateral, peste 50 de acorduri de cooperare în domeniul combaterii terorismului, criminalității organizate, traficului ilegal de droguri, cu state europene și de pe continentul american.

Se va acorda o atenție sporită proceselor de radicalizare, de finanțare a terorismului, proliferării armelor de distrugere în masă, criminalității informaționale. Acțiunile concrete în domeniu se vor lua pe baza platformelor de cooperare stabilite, la nivel intern și internațional, între instituțiile cu atribuții în domeniu (poliție, servicii de informații, autorități locale și centrale, comunitate academica, mass-media). 

În „Raportul privind terorismul pentru anul 2008” (), dat publicității de către SUA la 1 mai 2009, sunt evidențiate rezultatele României în lupta pentru prevenirea și combaterea terorismului (stabilirea mecanismelor interne, adoptarea legislației europene în domeniu, acțiunile pe linia combaterii finanțării terorismului, găzduirea Centrului SECI, implementarea noului pașaport biometric). 

2.3. Momentul 11 septembrie 2001 și declanșarea războiului global împotriva terorismului

După încheierea Războiului Rece SUA a rămas fără oponent datorită căderii URSS la începutul anilor ’90. După această perioadă a apărut un nou pericol și anume terorismul. Acest fenomen a căpătat în decursul timpului amploare, ducând la evenimente tragice cum ar fi atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA sau cele de la Madrid.

În 1998, Osama bin Laden și-a anunțat obiecțiivele față de politica externă a Statelor Unite față de Israel, precum și față de prezența continuată a trupelor americane în Arabia Saudită după Războiul din Golf. Bin Laden s-a folosit de texte islamice pentru a instiga la violență împotriva armatei și cetățenilor SUA până la satisfacerea cerințelor lor.

Terorismul, chiar terorismul sinucigas, nu era o noutate nici înainte, dar dimensiunea, amploarea pagubelor, îndrăzneala fără margini a asasinilor, simplitatea aparentă a mijlocelor lor au părut de o noutate extremă. Se știa, de asemenea, ca fundamentalismul islamic e o mare primejdie și ca adversitatea sa față de Statele Unite -“ "Marele Satan" – e ireductibilă. Dar niciodată caracterul monstruos al acestui fenomen nu a apărut într-o atât de orbitoare lumină. Fragilitatea democrației liberale nu a fost mai așa evidentă: teroriștii au trăit mulți ani în Occident, mai ales în Germania, au studiat la universități occidentale, au învățat limbi străine, au locuit netulburați în societăți libere, au călătorit unde au vrut, s-au înscris la școli de pilotaj americane fără să fie întrebați nimic, au transferat sume mari de bani. Nimic dintre toate acestea nu ar fi fost cu putință în Irak, Libia sau China. Comunitățile islamice din Occident au continuat să trăiască în pace, iar sentimentele antiarabe sau antiislamice nu s-au transformat în atacuri violente, expulzări sau manifestații de masă ostile. Democrația a rezistat cu succes, deocamdată, iar libertățile nu au fost afectate decisiv. Ceea ce nu înseamnă că nu au existat și pierderi din acest punct de vedere.

La ora 08.45 a zilei de 11 septembrie 2001, complexul de clădiri World Trade Center își primea o bună parte dintre cei aproape 50.000 de oameni care lucrau zilnic în incinta sa. Nouăsprezece teroriști au deturnat patru avioane. Un avion, anume American Airlines numărul 11 s-a prăbușit în Tunrnul de Nord al World Trade Center, urmat de cel de al doilea avion,United Airlines numărul 175 care a lovit Turnul de Sud .Al treilea avion, American Airlines 77 a fost condus de teroriști în Pentagon.Un al patrulea ybor, United Airlanes 93 s-a prăbușit lângă localitatea Shanksville, Pennsylvania , ținta finală presupune a fi fost Capitoliul Statelor Unite sau Casa Albă. Probabil pasagerii de la bord au intrat în luptă cu teroriștii astfel n-au reușit teroristii să-și împlinească planurile.

Trei clădiri din Complexul World Trade Center s-au prăbușit în urma avariilor structurale suferite în ziua atacurilor. Turnul de sud (WTC 2) s-a prăbușit aproximativ la ora 9:59 a.m., după ce a ars timp de 56 de minute într-un incendiu cauzat de impactul cu avionul ce efectua zborul United Airlines 175. Turnul de nord (WTC 1) s-a prăbușit la ora 10:28 a.m., după ce a ars timp de aproximativ 102 minute. La prăbușirea turnului de nord, resturile clădirii au avariat grav clădirea WTC 7. Integritatea sa structurală a fost compromisă și mai mult de incendii, și clădirea s-a prăbușit mai târziu în acea zi, la ora 5:20 p.m.

Atentatele teroriste au creat o confuzie imensă în opinia publică și printre organizațiile de presă. Sursele media au prezentat știri contradictoare și neconfirmate în acele zile.

2.993 de oameni și-au pierdut viața, inclusiv cei 19 teroriști: 246 în cele patru avioane (din care nu a supraviețuit nimeni), 2.603 în New York în clădiri și la sol, și 125 la Pentagon. Încă 24 de persoane rămân încă date dispărute.

Pe lângă Turnurile Gemene de câte 110 etaje din World Trade Center, numeroase alte clădiri din zona World Trade Center au fost distruse sau grav avariate, inclusiv World Trade Center 7, World Trade Center 6, World Trade Center 5, World Trade Center 4, Marriott World Trade Center (WTC 3) , și complexul World Financial Center și biserica ortodoxă greacă Sfântul Nicolae. Clădirea Deutsche Bank de vis-a-vis de complexul World Trade Center peste strada Liberty a fost demolată ulterior din cauza condițiilor toxice din interiorul turnului de birouri. Sala Fiterman a Colegiului Comunitar Manhattan de la West Broadway nr. 30 urmează și ea să fie demolată din cauza avariilor. Alte clădiri învecinate, printre care West Street nr. 90 și clădirea Verizon au suferit avarii majore, dar au fost restaurate. , , Millenium Hilton, și nr. 90 au suferit avarii semnificative. Echipamentul de comunicații de pe Turnul de Nord inclusiv antemele radio și de televiziune au fost distruse, dar stațiile media au rerutat rapid semnalele și au reluat emisia. În comitatul , o parte din Pentagon a fost grav avariată de incendiu și o secțiune a clădirii s-a prăbușit.

Teroriștii au fost atent pregătite timp de cel puțin un an de zile. Așa cum evidenția raportul comisiei de anchetă, evenimentele au șocat, dar nu trebuiau să surprindă, ținând cont de faptul că au existat numeroase indicii care au anunțat o dezvoltare fără precedent a metodelor teroriste de luptă. Același raport insistă și asupra deficitului de imaginație a autorităților americane, în sensul anticipării acestui nou tip de terorism care a lovit SUA, fapt valabil și pentru experții independenți în studiul fenomenului.

La câteva ore după atac, FBI a reușit să afle numele și, în majoritatea cazurilor, datele personale ale piloților și teroriștilor suspecți. În ziua atacurilor, NSA (Agenția de Securitate Națională) și agențiile germane de informații au interceptat comunicații care făceau referire la Osama bin Laden. Ancheta FBI , denumită operațiunea PENTTBOM, a fost cea mai mare și mai complexă anchetă din istoria FBI , și a implicat munca a peste 7.000 de agenți speciali. Prin interogarea suspeciților în cazul atacului USS Cole din Yemen, FBI a reușit să facă legătura între teroriști și al-Qaeda. Guvernul american a concluzionat că al-Qaeda, condusă de Osama bin Laden, poartă responsabilitatea atacurilor, FBI afirmând că „dovezile care leagă al-Qaeda și pe bin Laden de atacurile de la 11 septembrie sunt clare și irefutabile”. Guvernul Regatului Unit a ajuns la aceeași concluzie în ce privește vinovăția al-Qaeda și a lui Osama bin Laden pentru atacurile de la 11 septembrie.

Născut în 1957 în Arabia Saudită, Osama bin Laden a crescut într-o familie foarte numeroasă , tatal său fiind un prosper om de afaceri din anturajul familiei regale saudite. Sub influența unei educații radicale,Osama bin Laden se afirmă în anii ’80,când luptă în Afganistan împotriva trupelor sovietice care au invadat această țară. Fondator al rețelei teroriste Al-Qaeda, pe care o și susține financiar, bin Laden s-a specializat în anii ’90 în acțiuni teroriste la adresa intereselor americane din diferite regiuni ale lumii. Punctul culminant al activității sale îl constituie atentatele de la 11 septembrie 2001. Acestea și multe altele l-au plasat bin Laden pe lista celor mai cautate zece persoane de pe planetă, pe capul său FBI-ul punând o recompensă de 25 de milioane de dolari. În ciuda eforturilor depuse de autoritățile americane, Osama bin Laden este încă liber.

Originiile Al-Qaida pot fi urmărite înapoi până la 1979, când Uniunea Sovietică a invadat Afganistanul . La scurt timp după invazie Osama bin Laden a cătorit în afganistan , unde a ajutat la organizarea mujahedini arabi și a stabilit al Maktab-Khidamat(MAK) organizație să reziste contra sovieticilor. În timpul războiului cu Uniunea Sovietică , Bin Laden și luptătorii săi au primit fonduri americane și arabe.

Al-Qaida este un grup islamist fondat cândva între august 1988 și la sfârșitul anului 1989. Aceasta funcționează ca o rețea care cuprinde un grup multinațional de fundamentaliști sunnit.tehnici caracteristice includ atacuri sinucigașe și atacuri cu bombă simultană a obiectivelor diferite.În aceste acțiuni poate implica membri ai mișcării , care au luat un angajament de loialitate față de Osama bin Laden sau persoanele care au beneficiat de formare într-una din taberele în Afganistan sau Sudan .Ideologi Al-Qaida imaginează stoparea influențelor străine în statele musulmane , precum și crearea unui califat islamic nou. Convingerile raportate includ că o alianță creștin-evreu conspira pentru a distruge islamul, care este în mare măsură încorporată în alianța SUA-Israel și faptul că uciderea de civili trecători este justificată religios în jihad. Ideologi Al-Qaida instruți pentru recrutarea unei rețea de musulmani care credeau că jihadul trebuie combătut la nivel global. Rețeaua Al-qaida a fost construită ex nihilo(de la zero) , ca o rețea conspirativă care se bazează pe liderii de toate nodurile regionale și atunci când este necesar pentru a servi ca o parte integrantă.

În general mișcăriile islamice și Al-Qaida , în special s-au dezvoltat în timpul renașterii islamic și mișcăriilor islamice din ultimele trei decenii a secolului XX, împreună cu mișcări mai puțin extreme.

Un astfel de eveniment, cum au fost atentatele din 9/11 traumatic a generat în mentalul colectiv eroi negativi și pozitivi. Dacă Osama bin Laden a ocupat fără drept de apel poziția de cel mai detestat om al momentului, povestea personajelor pozitive este una mai complexă. Președintele George W. Bush a fost surprins de evenimente într-o vizită la o școală elementară din Florida și a reacționat public abia la 45 de minute după primul atentat, printr-o scurtă declarație de presă. Aflat în mijlocul evenimentelor, primarul orașului New York, Rudolph Giuliani, a devenit unul dintre cei mai apreciați lideri ai momentului, datorită modului ferm în care a știut să gestioneze momentele de criză (…) Influența evenimentelor a depășit însă teritoriul american, răsfrângându-se asupra relațiilor internationale la nivel global.

Imediat după 11 septembrie 2001, foarte mulți oameni – comentatori, politicieni, jurnaliști etc.- au spus ca "nimic nu va mai fi la fel". Alții au rămas sceptici, amintindu-și ca e o regulă a psihologiei, deopotrivă individuale și colective, ca ultimul eveniment să pară și cel mai mare și mai zguduitor, și ca, abia odată cu trecerea timpului, relațiile și ierarhiile autentice între evenimente se impun .

Atentatele au trezit în societatea americană, dar si la nivel mondial, comparații cu cele mai sumbre momente petrecute în istoria recentă și rămase încă în memoria colectivă. Cel mai des uzitată analogie (inclusiv de către lideri precum Barack Obama sau Condoleezza Rice) a fost aceea cu atacul japonez de la Pearl Harbour, din decembrie 1941, eveniment care a determinat intrarea Statelor Unite ale Americii în al doilea Război Mondial.

După 11 septembrie , neoconservatorii au avut ce-și dorieau: propriul lor „Pearl Harbor”. Dificultatea , în justificarea unei acțiuni militare împotriva Irakului , era că practic nu existau conexiuni între această țară și Al-Qaida sau terorismul mondial. Mai mult , Saddam însuși îl considera pe Osama Bin Laden un „neavenit” pe cale de a-i submina rolul autoasumat de lider al mîntregii lumi arabe. Tehniciile de supraveghere a instituțiilor americane au devenit draconice, de asemenea Administrația a profitat de ocazie pentru a suprima fonduride ajutoare a săracilor (în numele sacrificiului pentru cauza națională). Dată fiind amenințarea teroristă , evidențiată mai ales după evenimentele din 11 septembrie 2001 și climatul tensionat de suprimare a oricărui „eretic” care s-ar fi opus liniei oficiale, chiar și cei cu vederi liberale au acceptat ideea invadării Afghanistanului pentru alungarea talibanilor și urmărirea , pe toate meridianele globului , a activiștilor al Qaeda.

La 1 iunie 2002 la Academia Militară a SUA de la West Point, George W. Bush a lansat o nouă strategie, pe care o putem numi „supremația și atacul preventiv”. Este o doctrină nouă, care se bazează pe înfruntarea dușmanului înainte ca el să-și poată desfășura forțele, înainte ca el să poată acționa. Anunțarea acestei doctrine semnifică abandonarea celei clasice a ingradirii „ Ingradirea nu este posibilă când dictatori dezechilibrați care se află în posesia armelor de distrugere în masa utilizează aceste arme sau le furnizează pe ascuns unor aliați teoriști”.

Acțiunea preventivă înseamnă o încălcare flagrantă a prevederilor Cartei ONU, care consideră ilegală „amenințarea ori folosirea forței împotriva integrității teritoriale sau independenței politice a unui stat”. Suveranitatea națională este un principiu fundamental al relațiilor internaționale, o dată nesocotit el bulversează întreg sistemul internațional și noua ordine mondială se poate ușor converti într-o dezordine greu de controlat.

Războiul împotriva Afganistan

Reacția imediată a Statelor Unite , declanșarea războiului contra Afganistanului, văzut ca unul dintre bastioanele terorismului islamic, mai ales din cauza găzduirii lui Osama Bin Laden și a rețelei sale de către regimul taliban , s-a bucurat de un larg sprijin internațional. Capturarea lui Osama era văzuta de întreaga lume ca un lucru necesar și trebuia făcută cât mai repede. În vederea desfășurării operațiunilor din Afghanistan SUA, având alături pe deja tradiționalul aliat britanic, a informat, a cerut și a obținut sprijinul unei mari părți a comunității internaționale.

Astfel, președintele american George W. Bush a avertizat Uniunea Europeană despre atacul american în Afghanistan prin intermediul lui Javier Solana, reprezentantul UE pentru politica externă. Acesta a transmis mesajul guvernului belgian, țara care asigură președinția rotativă a UE ; Italia se află “de partea SUA”, ca și de partea tuturor celor care luptă împotriva terorismului, a reafirmat premierul italian Silvio Berlusconi, adăugând că țara sa se află în stare de alertă și a fost constituită o celula de criză, formată din înalți funcționari ai Ministerului Apărării, de Interne și de Externe ; Președintele rus Vladimir Putin a fost prevenit de omologul său american, George W. Bush, despre lansarea operațiunii militare antiteroriste în Afghanistan, cu 30 de minute înainte de declanșarea acesteia. Liderul de la Kremlin i-a convocat pe ministrul apărării, Serghei Ivanov, pe șeful Statului Major, Anatoli Kvasnin, și seful serviciilor de securitate, Nikolai Patruscev, ca urmare a intervenției miliare a SUA în Afghanistan ; Germania “susține fără rețineri atacul american împotriva obiectivelor teroriștilor din Afghanistan”, a declarat cancelarul Gerhard Schroeder, precizând, totodată, că “președintele american George W. Bush l-a informat prin telefon, duminică, despre iminența unui atac” ;; Președintele francez Jacques Chirac a anunțat duminică seara, într-un discurs televizat, că “forțele franceze vor participa la operațiunile militare declanșate de SUA împotriva regimului taliban de la Kabul care susține teroriștii” ; Israelul a fost informat de iminenta unui atac american asupra Afghanistanului duminică seara cu o oră înainte, ministrul de externe al acestei țări, Shimon Peres, declarând la scurt timp după declanșarea acțiunii că țara sa susține “curajoasa decizie a președintelui George W. Bush”. Cu unele dificultăți SUA se bucură și de sprijinul unor țări de orientare islamică. Astfel, președintele pakistanez Pervez Musharraf a reafirmat sprijinul său pentru campania militară americană în Afghanistan “oricât va dura aceasta”, declarând totodată că țara sa va coopera cu Statele Unite pentru prinderea și judecarea autorilor și instigatorilor atentatelor petrecute în America.

În vederea evidențierii pericolului pe care regimul taliban îl reprezintă atât pentru SUA cât și pentru întreaga lume occidentală s-a purtat o puternică campanie de defăimare a regimului taliban și a rețelei de terorism condusă de Oussama bin Laden prin înfățișarea de imagini pline de cruzime (execuții publice, torturi,), precum și prin evidențierea caracterului terorist al grupărilor ce își desfășoară activitatea sub îndrumarea și finanțarea regimului de la Kabul. De asemenea, reluarea în mod repetat a imaginii impactului celor două avioane cu turnurile World Trade Center a întărit în conștiința opiniei publice necesitatea luării unor masuri urgente pentru pedepsirea vinovaților.

Războiul din Afganistan este un conflict în curs de desfășurare de coaliție, care a început pe 7 octombrie 2001 , când armata americană a lansat acțiunea Enduring Freedom (OEF) , împreună cu armata britanică. Caracterul de război a evaluat într-o luptă violentă împotriva Al-Qaida și talibanii susținători.

Administrația Bush a afirmat că , politica nu face distincția între organizațiile teroriste și națiunile sau guvernele care le susțin. Organizația Națiuniilor Unite nu a autorizat invazia condusă de SUA din Afganistan.Atacul inițial a scos de la putere pe talibani , însă forțele talibene au recâștigat unele teritorii. Afganistan s-a văzut amințat la adresa stabilității sale de la activitatea insurgenților talibani , care a condus la un nivel record de producție de droguri ilegale și la apărarea unui guvern fragil , cu un control limitat dinafara lui .

În octombrie 2001 sondajele au indicat că aproximativ 88% dintre americani și aproximativ 65% dintre britanici susține acțiunile militare în Afganistanistan. Pe de altă parte , un sondaj de opinie la scară largă efectuat în 37 țări mari de către Gallup International la sfârșitul anului septembrie 2001 a constatat că majoritatea țăriilor favoriza un răspuns juridic , sub forma de extrădare și de proces , peste unui răspuns militar la 9/11. Doar 3 țări din cele 37 , în și , majoritatea favorea acțiuni militare în Afganistan. În 34 țări din cele 37 interogate , studiul a constatat majorități clare de a nu favoriza o acțiune militară : în Regatul Unit (75%) , Franța(67%) , Elveția(87%) , Republica Cehă(64%) , Lituania(83%) , Mexic(94%), etc.

2.4. Cooperarea internațională în vederea prevenirii și combaterii fenomenului terorist

Consiliul de Securitate a creat Comitetul Antiterorism ( Counter Terrorism Commitee= pentru a monitoriza implementarea Rezoluției 1373. Statele membre ONU raporteză acestui comitet măsurile antiteroriste pe care le iau în domeniul legislativ, financiar, vamal, emigrație, extrădare și trafic cu armament.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei adoptă Recomandarea 1644 referitoare la terorism în care subliniază rolul pe care îl joacă ONU în lupta împotriva terorismului;

UE subliniază faptul că lupta împotriva terorismului trebuie dusă în concordanță cu principiile Cartei ONU și cu obligațiile enunțate în Rezoluția Consiliului de Securitate 1373/2001.

OSCE, în concluziile Reuniunii de la Lisabona privind prevenirea și combaterea terorismului din 1-2 septembrie 2003, recunoaște rolul de lider alONU în lupta împotriva terorismului.

Un rol important în lupta antiteroristă îl joacă și INTERPOLUL.

2.5. Protecția drepturilor omului în contextul luptei împotriva terorismului

În cadrul Deciziei de combatere a terorismului și al Planului de luptă împotriva terorismului, adoptate la 4 decembrie 2001 la București se subliniază importanța promovării drepturilor omului, a toleranței și a multiculturalismului în contextul luptei împotriva terorismului.

La 11iulie 2002 Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei adoptă Ghidul despredrepturile omului și lupta împotriva terorismului .

La 17 martie 2004 se adoptă Recomandarea nr.8 a Comisie Europene împotriva realismului și intoleranței privind combaterea rasismului în timpul luptei împotriva rasismului.

Capitolul 3. Terosimul naționalist vs terorismul religios

Terorismul constituie unul dintre fenomenele cele mai complexe dar și controversate care se manifestă în diferite state și regiuni geografice având cauze multiple:

Naționalismul exacerbat având rădăcini seculare în constituirea statelor moderne, care a generat în anumite situații separatismul etnic (religios) și iredentismul;

Prezența unor minorități etnice în cadrul diverselor state;

Conflicte frontaliere între state;

Diferențe ideologice și politice între state sau sisteme de state.

4.1. Terorismul naționalist

Acest tip de terorism se manifestă în diferite state de pe glob având condiționări complexe de la un caz la altul.

În Orientul Mijlociu există poate cel mai pronunțat terorism de tip naționalist din lume. Rădăcini care datează din antichitate și reactivate în perioada postbelică prin apariția statului Istrael (pe teritoriul palestinian în baza unor drepturi biblice) cât și pe descoperirea și valorificarea bogatelor zăcăminte de hidrocarburi din regiunea Golfului Persic. În acest context deosebit terorismul palestinian este destul de cunoscut și mediatizat, coordonat de OEP care își are bazele în statele arabe vecine (Siria, Iordania) sau mai îndepărtate (Libia, Iran). Acțiunile teroriste palestiniene sunt concentrate îndeosebi asupra Istraelului, de cele mai multe ori materializate în atentate colective sinucigașe.

De asemenea terorismul libanez îndreptat asupra Istraelului, finanțat uneori din exterior, făcând parte Jihad (războiul sfânt).

O altă zonă fierbinte în care se manifestă acest tip de terorism este regiunea Caucaz, în care manifestările naționaliste au fost controlate în vremea comunismului. După prăbușirea acestui sistem falimentar și dezintegrarea URSS, a urmat o perioadă de recrudescență a naționalismului.

Există numeroase conflicte între Federația Rusă și unele regiuni autonome, culminând cu conflictul armat între Armata Roșie și Cecenia din anul 1995 sau actele teroriste din Osetia de Nord sau Daghestan.

4.2. Terorismul religios

Acest tip de terorism a devenit cel mai activ tip de terorism în ultimii ani, datorită exacerbării fenomenului religios pe glob, îndeosebi în unele regiuni și state federale.

Cel mai semnificativ tip de terorism religios îl reprezintă fundamentalismul islamic care se manifestă în numeroase state. Agravarea acestui fundamentalism este evidentă în Africa de Nord; în Algeria peste 60.000 de victime din 1992 până în prezent, când formațiunile politice islamice au câștigat alegerile. Terorismul religios se îmbină cu cel etnic, cazul fostei Iugoslavii, mai precis în Bosnia și Herțegovina unde se intersectează trei religii: catolică, ortodoxă și musulmană și în general al Balcanilor considerat încă din secolul trecut butoiul de pulbere al Europei. Alte cazuri de terorism religios se găsesc în India, în Orientul Apropiat și Mijlociu provocat de grupările de șiiți, suniți, musulmani, evrei ultranaționaliști și tradiționaliști.

Nici SUA nu a fost scutită de acte teroriste. Loviturile de la 11 septembrie 2001 împotriva S.U.A. au marcat trecerea de la terorismul modern la superterorism sau terorismul catastrofic. Nu mai organizează “acte teroriste”, ci “operații teroriste”. Exemplu: ”Operația avioanele”  din 11 septembrie 2001, “Operația Trenuri” 11 martie 2004, “Operația Metroul” din 7 iulie 2005.

S-au făcut estimări potrivit cărora loviturile teroriste din 11 septembrie 2001 și efectele acestora asupra economiei americane și mondiale ar fi produs pierderi de circa trei trilioane (3.000 miliarde) dolari. În același timp, experții în materie au estimat că pregatirea celor 19 teroriști care au produs dezastrele de la World Trade Centre și Pentagon a costat câteva sute de mii de dolari, adică mult sub prețul unui singur tanc (care poate costa între 3-5 milioane dolari).

Pentru comparație, analiștii americani au evidențiat că pierderile S.U.A. în primul război mondial au fost de 24 miliarde dolari, cele din al doilea război mondial de 300 miliarde dolari, iar războiul din Vietnam (1964-1975) 150 miliarde de dolari. Rezultă că în urma loviturilor terorismului contemporan de la 11 septembrie 2001, S.U.A. au suferit cele mai mari pierderi din întreaga lor istorie. Pentru acest motiv presedintele G.W.Bush a considerat cele întâmplate la 11 septembrie 2001 nu acte teroriste, ci “acte de război”. De aici ar deriva “dreptul” S.U.A. de a declara război terorismului contemporan, și de a-l purta “pâna la victoria finală” în cooperare cu “comunitatea internațională” sau singure dacă va fi cazul. “Comunitatea internaționala” nu s-a grăbit să-l urmeze decât în mică măsură.

Specialiștii militari americani sunt însă conștienți că războiul împotriva terorismului ridică foarte multe probleme cărora nu li se poate găsi răspuns. După atacul de la Pearl Harbour din 7 decembrie 1941, americanii știau măcar unde se află Japonia și au acționat în consecință.

După cum recunoaște însuși președintele S.U.A., G.W.Bush, în cuvântarea sa din 16 iulie 2002, “terorismul poate lua forme multiple, se poate ascunde în foarte multe locuri si este de regula invizibil”.

Pe lângă alte bariere între state, bariera religioasă constituie un obstacol psihologic deosebit, care în loc să apropie oamenii, îi îndepărtează.

Indiferent însă de forma de terorism, există state care practic sponsorizează aceste manifestări ilegale; acestea conform documentelor ONU sunt: Africa de Sud, Libia, Chile, Columbia, Salvador, Guatemala, Irlanda de Nord, Pakistan, Filipine, Palestina, Siria, Iran, Cuba, Noua Caledonie și altele. În aceste state se află baze de recrutare și de pregătire pentru grupările teroriste, surse de finanțare dar și adăpost în urma unor acte teroriste care au loc pe teritoriul altor state în spații internaționale, având ținte concrete.

În concluzie, terorismul reprezintă o formă de violență extremă, un atentat la ordinea de drept și constituțională, la democrație. Față de aceste manifestări, statele, comunitatea internațională au luat măsuri de limitare, control și radicare a acestuia.

4.3. Combaterea terorismului religios și naționalist

Combaterea terorismului nu este o problemă militară, ci, în primul rând, una politică. Decizia pentru organizarea unei cruciade antiteroriste trebuie luată – și a fost luată – de condu-cerea politică a Statelor Unite ale Americii, a Uniunii Europene, a Alianței Nord-Atlantice, pre-cum și de organismele internaționale destinate să asigure protecția națiunilor, să prevină războiul și să organizeze și gestioneze bunele relații dintre ele.

Politicile pentru combaterea acestui fenomen trebuie să se bazeze pe cunoașterea lui și să vi-zeze eradicarea cauzelor care-l generează. Un algoritm rațional de cunoaștere și recunoaștere a acestui fenomen ar trebui să cuprindă:

politici de investigare;

politici de evaluare;

politici de contracarare a efectelor;

politici de eradicare a cauzelor;

politici de prevenire;

politici de finanțare a structurilor și acțiunilor îndreptate împotriva terorismului religios;

politici de pregătire a forțelor, mijloacelor și populației pentru a duce un război anti-terorist.

Decizia politică de luptă împotriva terorismului aparține civilizației și vizează protecția prin lege și printr-un sistem coerent de constrângeri și de acțiuni a cetățeanului, comunității, proprie-tății, instituțiilor, statului și sistemelor de valori împotriva actelor teroriste.

Toate politicile antiteroriste trebuie să vizeze:

informarea corectă asupra activităților, persoanelor, organizațiilor și instituțiilor teroriste, a celor care sprijină sau finanțează terorismului de orice fel;

supravegherea structurilor, instituțiilor și activităților care sunt bănuite că generează, în-curajează sau susțin terorismul religios;

prevenirea oricăror acțiuni de tip terorist;

distrugerea rețelelor, organizațiilor și bazelor terorismului din toată lumea, oriunde ar fi ele.

Pe baza deciziilor politice, trebuie să se elaboreze un concept strategic adecvat și pentru com-baterea terorismului. Acest lucru este foarte dificil, întrucât terorismul nu este o acțiune strategică de mare amploare, ci un sistem de acțiuni disparate, fără o coordonare unitară și fără forțe și mijloace stabile, identificabile, împotriva cărora să se poată acționa prin mijloace legale și prin structuri constituite și deprinse cu astfel de activități. O strategie antiteroristă trebuie să aibă în vedere, pe lângă celelalte componente foarte importante (identificarea amenințărilor și riscurilor, concepția acțiunilor, pregătirea și structurarea forțelor și a mijloacelor, amploarea și specificul operațiunilor), și cucerirea și menținerea inițiativei strategice. Acest lucru va fi foarte greu, întrucât terorismul se bazează tocmai pe surprinderea tactică, adică pe acțiunile neașteptate (în ceea ce privește obiectivul ales, timpul de acțiune și modul de atac), dar prima condiție a reușitei unei acțiuni de nivel strategic este să se dețină inițiativa strategică. Acțiunea prin sur-prindere, spectaculoasă, violentă și puternic mediatizată este punctul forte al terorismului, dar și punctul lui cel mai sensibil și, în anumite privințe, cel mai vulnerabil.

Sisteme de supraveghere și de monitorizare a terorismului

Reușita în acțiunile împotriva terorismului religios depind în mare măsură de cunoașterea acestui fenomen în dinamica și cauzalitatea lui. O astfel de amenințare nu poate rămâne ne-investigată și nesupravegheată. Terorismul este o provocare extrem de gravă, care impune res-tricții și constrângeri cu care lumea trebuie să se obișnuiască, iar conducerea politică și strategică, forțele speciale și forțele armate trebuie să le pună în aplicare. Sistemele de supraveghere și de monitorizare a terorismului presupun structuri și infrastructuri cu foc continuu, distribuite în așa fel încât să acopere întreaga planetă sau, într-o primă etapă a răz-boiului antiterorist, zonele care ating pragul de importanță ce se ia în considerație de factorii de decizie.

Aceste sisteme trebuie să fie integrate, dar și suficient de flexibile pentru a face față flexibilității tactice și aleatorii a terorismului, și să asigure bazele de date și informații necesare organizării corespunzătoare a acțiunii și reacției. Tot ele trebuie să aibă componente naționale și internaționale, care să acționeze, prin cooperare în toate mediile și în toate spațiile. Fiecare din aceste structuri trebuie să includă:

componente de supraveghere electronică de mare sensibilitate;

componente de cercetare directă, prin agenți și agenții de influență;

componente de comunicații rapide și securizate;

componente de analiză a datelor și informațiilor;

componente de decizie rapidă;

componente de validare și corectare oportună a acestor decizii.

Factorul cel mai important în supravegherea structurilor, infrastructurilor și acțiunilor tero-riste îl reprezintă omul, agentul de informații, dotat cu toate mijloacele necesare și ajutat de un sistem tehnic-informațional permanent și eficace.

În Marea Britanie, serviciul de informații MI5 a început din anul 2005 să instruiască diverse companii în privința măsurilor de securitate care ar trebui luate în viitorul apropiat. Cum ar fi filtre de securitate la intrarea în sediul companiilor, reorganizarea sau chiar mutarea în sedii mai bine protejate. Îngrijorarea britanicilor se manifestă și în privința securității rețelei de transport din capitala țării, atacată pe 7 iulie. La Bruxelles, guvernatorul Veronique Paulus de Chatelet a avertizat în iulie 2005 că orașul este total nepregătit în eventualitatea unui atac terorist, măsurile de securitate lipsind cu desăvârșire în majoritatea centrelor comerciale, a spitalelor și a stațiilor de tren sau de metrou din capitala Uniunii Europene. Punerea acestora la punct presupune, im-plicit, costuri imense. Iar la nivel comunitar, prima măsură radicală anunțată de Comisia Euro-peană a fost o propunere prin care băncile vor fi obligate să înregistreze numele, adresa și contu-rile tuturor celor care transferă bani în cadrul UE, după cum relatează „Financial Times“. Comisia încearcă astfel să „îmbunătățească“ sistemul folosit deja în SUA, unde transferurile bancare sunt anunțate oficialităților numai dacă sumele implicate depășesc 3.000 de dolari. Scopul acestei masuri este să ajute la prevenirea actelor de spălare a banilor în folosul rețelelor teroriste.

6.3. Structuri și acțiuni ofensive împotriva terorismului

Căile cele mai eficiente de combatere a terorismului religios nu sunt cele militare, ci cele active și chiar ofensive, politice și culturale. Fiind un fenomen politico-religios, o expresie a disfuncționalității sociale, terorismul acționează în acest spațiu, lovind în tot ce înseamnă ordine, organizare, autoritate și valori democratice. Terorismul nu este doar un fenomen cu cauze aleatoare, cum s-a crezut multă vreme. La articolul 421 – 1 din Codul penal francez, spre exemplu, sunt prevăzute două condiții pentru ca un act să fie considerat terorist: cel care-l comite să dețină materiale omorâtoare, să deturneze aeronave etc. și să poată fi stabilită o relație între comiterea infracțiunii (deci res-pectivul cod consideră terorismul ca infracțiune) și o întreprindere individuală sau colectivă având drept scop tulburarea gravă a ordinii publice prin intimidare, prin teroare (deci terorismul este considerat ca infracțiune împotriva ordinii publice).

O astfel de viziune nu mai este de actualitate. S-a dovedit deja că terorismul poate fi considerat un război de tip asimetric. În acest caz, el trebuie definit ca atare de dreptul internațional, de dreptul păcii și al războiului și tratat ca atare. Cu alte cuvinte, toate structurile internaționale, începând cu ONU și continuând cu cele regionale și toate statele, trebuie să se implice în combaterea terorismului în primul rând prin mijloacele societății civile – legislație, mijloace economice și financiare, politici, sisteme prevenționale, educație, cultură – și, la nevoie, prin folosirea forței.

Încercând o definiție, putem spune că terorismul ca formă de amenințare asimetrică face parte din „amenințările împotriva statelor direcționate de actori etatici sau non-etatici ce dispun de un potențial militar inferior și care caută să evite sistemele de securitate și care exploatează vulnerabilitatea „atacatului” prin toate mijloacele posibile inclusiv cele nemilitare. Noutatea acestui tip de amenințări constă în natura lor polimorfă și invizibilă. Amenințările asimetrice acoperă o gamă largă de moduri de acțiune – mai ales terorismul – conturând o confruntare în care adversarii nu au nici același statut și nici aceleași criterii de victorie sau de înfrângere. În toate cazurile se aleg obiective care sunt cel mai puțin securizate și se atacă într-o manieră neașteptată”. 

„Terorismul este, deci, un război. Un război al cărui teatru de acțiuni este planeta. Adică un război împotriva ordinii actuale a lumii. Un război mondial?!. E drept, un război care nu are – cel puțin la nivelul cunoașterii noastre de azi – o conducere centralizată, un cartier general și nici o strategie coerentă. El constă din însumarea unor acțiuni disparate, numeroase și cu o arie de răs-pândire nelimitată, în toate mediile, care au efecte, mai ales psihologice, ce nu pot fi neglijate. Efectul cel mai periculos al terorismului este teama, adică insecuritatea persoanei, a sistemelor de conducere și de comunicare, a organismelor sociale”.

Deci, terorismul este un război care are ca scop principal să înspăimânte. Distrugerea, crima, asasinatul reprezintă doar mijloace. Obiectivul strategic este spaima, înspăimântarea. Așadar, deși conducătorii teroriștilor nu s-au așezat niciodată toți la aceeași masă și nu au plănuit un mod de a acționa, un sistem de pregătire a forțelor și mijloacelor, cam toți acționează în același mod, prin mijloace și procedee asemănătoare.

Teroriștii religioși nu-și propun (cel puțin cei care au acționat până acum) să distrugă planeta. Ei nu au nimic cu planeta. Ei își propun să-i distrugă pe cei pe care-i urăsc, pe cei care nu împărtășesc aceeași religie, pe cei care le stau în cale să realizeze, într-o anumită regiune (țară, etc.) ordinea (sau dezordinea) religioasă, să impună, adică, prin forță o stare, un regim, o conduită.

După atacurile din 11 septembrie 2001, s-a desprins concluzia că terorismul este război și, deci, trebuie acționat pe măsură.

Care este însă această măsură? „A fost aleasă încă o dată bombardarea masivă, de la mare altitudine. Totuși, crizele recente, mai ales în Irak și în Serbia, au demonstrat ineficacitatea cvasitotală a acestei strategii asupra forțelor de la sol. Aceste lovituri pot să neutralizeze cu precizie ținte economice, dar provoacă în mod sigur «efecte colaterale» în rândul populației ci-vile. În contextul actual al Afganistanului, una dintre țările cele mai vulnerabile din lume, astfel de lovituri nu au sens. Este vorba atunci de o parte emergentă a unui război subteran mai serios asupra rețelelor teroriste? Îndrăznim să sperăm.”

Acțiunile asupra talibanilor au dus totuși la un rezultat: schimbarea regimului, lovirea puter-nică a infrastructurilor teroriste și punerea zonei sub un anumit control. Cât de eficient va fi acest control și cum se va realiza el rămâne de văzut. Acțiunile asupra Afganistanului și, probabil, și altele asupra altor țări care generează, adăpostesc sau susțin terorismul religios pot să reprezinte o componentă a strategiei antiteroriste, dar nu singura.

O strategie antiteroristă ar trebui să cuprindă:

identificarea amenințărilor și riscurilor de natură teroristă;

identificarea principalelor caracteristici ale acțiunilor de tip terorist și a modalităților de concepere și punere în aplicare;

obiectivul sau obiectivele și scopurile acțiunilor antiteroriste;

sistemele de protecție a persoanelor, instituțiilor și organizațiilor sociale, culturale etc.;

concepția de ansamblu a acțiunilor (războiului, campaniilor) împotriva terorismului religios;

structurile de forțe destinate să acționeze împotriva terorismului;

mijloacele (politice, economice, financiare, culturale, informaționale și militare) care vor fi folosite;

modalitățile de acțiune și procedeele;

sistemul de pregătire a forțelor;

mediile din care și în care se va acționa;

susținerea mediatică și publică;

educația populației pentru securitate, inclusiv pentru prevenirea și combaterea acțiunilor teroriste. În acest context, definim educația pentru securitate a populației ca pe un ansamblu de măsuri întreprinse în mod sistematic de către autorități publice și organizații neguvernamentale, prin care noțiunile, ideile și informațiile referitoare la valorile, interesele și necesitățile naționale de securitate sunt utilizate, în forme și prin mijloace adecvate, în scopul formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale și comportamentale ale cetățenilor în domenii și probleme ale securității naționale și internaționale.

Posibile soluții de eradicare a fenomenului

Pentru a realiza obiectivul declarat al războiului împotriva terorii, comunitatea internațională, în ansamblul ei, sprijinită de opinia publică și societatea civilă, dispune de câteva posibile soluții:

clarificarea, la nivel internațional, a conceptului de „pierderi colaterale”, cu scopul delegimitizării atacurilor asupra civililor, pentru a nu servi ca o justificare pentru manifestări ale acțiunilor teroriste;

intervenția comunității internaționale în statele decăzute, prin acțiuni combinate, inclusiv militare, pentru eradicarea organizațiilor teroriste (implică, însă, nerespectarea principiului suveranității);

creșterea securității pentru a împiedica diferitele mișcări teroriste să profite de avantajele globalizării;

controale riguroase la frontiere, asupra bunurilor și indivizilor;

verificarea frecventă a transferurilor monetare;

monitorizarea și controlul informațiilor;

întărirea statului, a instituțiilor guvernamentale, prin alocarea de resurse bugetare pentru armată, jandarmerie și poliție;

reducerea stimulentelor recurgerii la acte teroriste

Figura 4.1. Acțiunea antiteroristă

Sursa: Centrul de Studii Strategice de Securitate București

Concluzii

Ce reprezintă terorismul la ora actuală? Acest fenomen, și-a menținut caracterul clasic din punct de vedere al metodelor și al organizării, al armelor folosite, dar pe lângă acestea, au apărut elemente de noutate și perspective, care dacă, nu se vor lua măsuri precise, vor produce mutații majore, în cadrul acestui mapamond, tot mai global din punct de vedere politic.

Astfel, amenințarea cu bomba, a rămas mijlocul predilect folosit de teroriști, precum și luarea de ostatici. Deturnarile de avioane sunt oricând o metodă, care poate fi utilizată de teroriști, în pofida măsurilor de securitate, care se iau pe aeroporturi, în ultimul timp și al măsurilor de siguranță, privind transportul aerian.

Înainte si dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 535/2004, privind prevenirea și combatera terorismului, România s-a confruntat cu câteva cazuri de terrorism, care au trecut atât prin faza de culegere de informații, urmărire penală cât și judecată.

Puțina experiență românească, la care se pot adauga lecțiile învățate din alte state, care au avut de rezolvat crize teroriste, constituie un început care validează aplicabilitatea si eficacitatea sistemului național legislativ si operațional de prevenire si combatere a terorismului autohton si internațional.

O importanță deosebită, în acest domeniu, îl poate avea si participarea României la diferitele operațiuni multinaționale de reprimare a terorismului, bazate pe principiul, că, entitațile teroriste îsi găsesc țintele acolo unde societățile statale, sunt mai puțin pregătite să-l contracareze. Să sperăm că, sistemul românesc se va dovedi viabil si eficace, asigurând apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de riscurile și amenințările de natură teroristă.

După atacurile teroriste din ultimii ani, statele europene par să fi reușit să își reorienteze atenția politicilor de combatere a terorismului de la terorismul intern la cel internațional, fără a neglija terorismul indigen.

Cooperarea intențională și interdepartamentală pe linia schimbului de informații este esențială pentru a putea înțelege, preveni sau, în caz de nevoie, reacționa corespunzător unui alt incident. Atenția actuală preponderentă către SIGINT, OSINT, ELINT și IMINT trebuie completată cu o mai mare implicare a capabilităților HUMINT ale structurilor specializate. Acestea pot oferi informații prețioase la nivel socio-psihologic, oferind instrumentele necesare pentru a identifica semnalele de extremizare a opiniilor și acțiunilor unor anumite grupări încă înainte ca acestea să treacă la punerea în practică a unor planuri. Prevenția este cea mai eficientă și mai eficace metodă de combatere a oricărui factor negativ, inclusiv al terorismului

O strategie mondială antiteroristă este o necesitate imperioasă, în condițiile în care statele sunt vulnerabile în fața terorismului și a urmărilor sale.

În concluzie, putem afirma că unele din aspectele cheie, ce trebuie luate în considerare la elaborarea politicilor naționale de combatere a terorismului necesare pentru o bună dezvoltare a cooperării și coordonării între agenții sunt: cooperarea eficientă depinde de schimbul de informații clare, oferite în timp oportun, care necesită mijloace de comunicare de încredere; cele mai multe state au o mare varietate de facilități de comunicare la dispoziția diferitelor agenții implicate în efortul de combatere a terorismului, dar acestea sunt de multe ori incompatibile; facilitățile comune, care aduc laolaltă, sub un singur acoperiș diferite agenții, dacă ne referim la o configurare permanentă, necesită semnificative resurse umane și tehnice; multe țări au dificultăți în furnizarea de resurse suficiente în combaterea terorismului, deoarece, resursele disponibile sunt utilizate concomitent în mai multe campanii; schimbul de ofițeri de legătură între agenții poate oferi o relativă opțiune cost-eficientă de care să beneficieze ambele părți; de vreme ce resursele sunt un factor crucial invariabil, o importanță considerabilă se acordă încercării de a adapta structurile/agențiile deja existente, de a le face mai eficiente, decât să se creadă că răspunsul constă întotdeauna în înființarea de noi agenții sau organizații. Acest lucru este important pentru a evita duplicarea de efort; o înțelegere clară a amenințării este un factor esențial în stabilirea organizării diferitelor agenții în combaterea terorismului; este nevoie de o cooperare bună și eficientă între responsabilii cu elaborarea legislației și a celor responsabili cu aplicarea legii; simplitatea este cheia de succes. Cu cât sunt mai simple și mai precise structurile și metodele prin care agențiile cooperează, cu atât mai mult crește șansa de succes în contracararea terorismului transnațional.

Atât Alianța Nord – Atlantică, cât și Uniunea Europeană, doresc crearea un sistem de apărare colectivă extins și pe domeniul prevenirii și combaterii terorismului, proiectând structuri distincte, care să acționeze atât separat, cât și în cooperare, în lupta împotriva fenomenului terorist.

În România, gestionarea eficientă a prevenirii și combaterii terorismului nu se poate face decât prin conjugarea eforturilor cu toate statele și organizațiile interesate, îndeosebi cu Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) și Uniunea Europeană (UE), pe plan internațional și printr-o cooperare eficientă între instituțiile de profil, pe plan național.

În acest context, instituțiile din componența Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului (SNPCT) trebuie să implementeze strategia, măsurile și tacticile specifice de control ofensiv asupra ariilor de interes, care să aibă ca finalitate descurajarea oricăror intenții sau acțiuni de natură să favorizeze manifestări teroriste pe teritoriul țării noastre, să reevalueze măsurile de prevenire și combatere a terorismului pe plan național, să găsească, să propună și să impună soluții în domeniu.

Dorința Alianței Nord – Atlantice și a Uniunii Europene, de a crea un sistem de apărare colectivă extins și pe domeniul prevenirii și combaterii terorismului, influențează strategia în domeniu pe care țara noastră trebuie să o adopte, necesitând o reevaluare a măsurilor și structurilor actuale și proiectarea unor forțe viabile care să poată duce această luptă atât la nivel național, cât și la nivel internațional, precum și integrate în sistemele specializate antiteroriste ale celor două structuri (NATO și UE).

Bibliografie

Acquaviva Mike, Terrorism: Special Studies, University Publications of , 1989

Antipa M., Securitatea si terorismul – tendinte si perspective la inceput de mileniu, Editura Cesius, Bucuresti, 2004

Alexe Vladimir, Retete teroriste, dosarele secrete ale marii conspiratii comuniste a anilor ’70, Editura Edit Comentator Ploiesti, 1991

Aradavoaia Gh., Iliescu D-tru, Nita Laurentiu Dan, Terorism, antiterorism, contraterorism: Istoric, actualitate, perspective, Editura Antet, Bucuresti, 1997

Badescu I., D. Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, vol. I, Editura Floarea Albastra, Bucuresti, 1995

Balaban Constantin Gheorghe , Securitatea si dreptul international, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006

Basarabescu Gheorghe, Terorism, între istorie și actualitate, Clipa, nr. 518, București, 2001.

Bodunescu Ion, Terorismul fenomen global, Editura Odeon, Bucuresti, 1997

Covlea Marian, Strategii naționale de securitate în Europa post-bipolară, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București – Analele Facultății de Științe Politice, 2006

Cristian Jura, Terorismul international., Editura all Beck, Bucuresti, 2004

Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana, Institutii, Mecanisme, Edita 2, editura All Beck, Bucuresti, 2006

Degeratu Constantin, Prevenirea surprinderii strategice: o ecuație imposibilă, Editura ANI, București, 2007

Diaconu Virgil, Terorismul.Repere juridice si istorice, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean, Politica de securitate nationala, Editura Polirom, Bucuresti, 2007

Kolodzief Edward A., Securitatea si relatiile internationale, Editura Polirom, Bucuresti, 2007

A.Nastase, B.Aurescu, C.Jura, Drept international public- Sinteze pentru examen, Editia a III-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2009

Neguț Silviu, Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, București, 2005

Onisor Constantin, Arta Strategica a Securitatii si Integrarii Europene, Editura A’92, iasi, 2002

Palsoiu Ion, Geopolitica. Stiinta interdisciplinara, Editura Universitaria, Craiova, 2006

Pisleag Tutu, Geopolitica si terorismul, Editura Sitech, Craiova, 2009

Popescu Ilie, Radulescu Nicolae, Nicolae Popescu, Terorismul international flagel al lumii contemporane, Editura MAI, 2003

Petrescu Stan, Arta și puterea informațiilor, Editura Militară, București, 2003.

Petrescu Stan, Informațiile – a patra armă, Editura Militară, București, 1999;

Petrescu Stan, Apărarea și securitatea europeană, Editura Militară, București, 2006;

Simileanu Vasile, Radiografia terorismului, Colectia Geopolitica, Editura Top Form, Bucuresti, 2004

C.Trandafir, M. Stoica, M.Sopu, Influenta terorismului international in Europa, Editura Sitech, Craiova, 2003

Trandafir Cornelia, Horeanu Laura, Terorism – Antiterorism, Editura Sitech, Craiova, 2008

Bibliografie Internațională

GUNARATNA Rohan, Inside Al Qaeda. Global Network of Terror, Editura Berkeley Books, , 2003.

HARVEY Robert, Global Disorder, Editura Robinson, Londra, 2003.

HUNTINGTON Samuel P., Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Oradea, 1997.

JACQUARD Apud Roland, Les archives secrètes d’Al-Qaida, Editura Jean Picollec, Paris, 2002.

KIFNER John, A Son of Israel: Rabin’s Assassin, New York Times, 19 Noiembrie 1995.

LEVY Barry, Terrorism and public Health, Editura Oxford University Press, 2003.

NEDOROSCIK A. Jeffrey, Extremist Groups in , Terrorism & Political Violence, Vol.14, 2002.

NIMROD José, Terrorism & Political Violence, 2002, Vol. 14.

POHLY Michael, DURAN Khalid, Osam Bin Landen și terorismul internațional, Editura Axel Springer, 2002.

RANSTORP Magnus, Terrorism in the Name of Religion, Press, 1996.

ROLAND Jaquard, În numele lui Ussama Bin Laden, Editura Rao, București, 2001.

TAMIMI Azzam, Time Special Report: Inside Al-Qaeda, Time, 12 noiembrie 2001.

YONAH Alexander, Algerian Terrorism: Some National, Regional and Global Perspectives, Press, 1998.

ZACHARY Abuza, Militant Islam in , Lynne Rienner, 2003.

Studii online:

*** Neofascism, terorism, noua dreapta; probleme vechi, ipoteze noi in lumea capitalista, Editura Politica, Bucuresti, 1981

*** Terorismul: istoric, forme, combatere: Culegere de studii, Editura Omega, Bucuresti, 2001

*** Componente ale securitatii nationale a Romaniei, Editura Tempus, 1996

***Securitatea Romaniei la rascruce de milenii, Editura A.I.S.M., 2000

***Interesele nationale ale Romaniei in conditiile integrarii europene, Fundatia C.N.A., 2001

*** Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate, CSAȚ, București, 2004;

*** Strategia Națională de Securitate a României – 2007, www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf

*** Strategia Națională de Apărare a României – 2010, www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf

*** National Security Strategy – 2010, www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss/national_security_strategy.pdf

*** NATO Defence Against Terrorism, NATO Center of Excellence – , , www.coedat.nato.int/

*** A Secure In A Better World – European Security Strategy, Bruxelles, 12 decembrie 2003, consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf.

Treaty of Lisbon amending the Treaty on European Union and the Treaty
establishing the European Community, December 13, 2007, http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2007:306:SOM:en

*** Al Sharq al Awsat, Londra, ediția din 10 decembrie 2001.

*** Săptămâna financiară, nr. 57 din 17 aprilie 2006.

*** Centrul de studii pentru Terorism și Andrew, 31 martie 2005.

*** Institutul francez al Apărării Naționale, Fragilitatea Europei în fața terorismului, mai 1999.

*** 19-16 Countering Terrorism on US Army on Installation.

www.actrus.ro, Academia Forțelor Terestre din .

www.cadranpolitic.ro

www.capmag.com, Capitalism Magazine

www.cfr.org/issue/135/

www.cia.gov, Agentia Centrală de Informații a SUA, articolul Counterterrorism After Al-Qaeda, Paul R. Pillar.

www.comedition.com

www.countryreports.org

www.cronicaromana.ro

www.ecee.ugal.ro

www.emulateme.com/country.aspx?countryid=119&country

www.faculty.ncwc.edu, .

www.fas.org/irp/world/para/docs/980223-fatwa.htm – Federation of American Scientists.

www.fbi.gov/pressrel/pressrel06/mostwantedterrorists022406

www.frstrategie.org

www.globalizarea.com

www.gmr.mapn.ro, Gândirea Militară Românească, Revistă de teorie și știință militară, editată de Statul Major General al Armatei Române.

www.haifa.ac.il, , .

www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=42 – The Institute for Counter-Terrorism.

www.wikipedia.org/wiki/Terorism , Wikipedia – Enciclopedie Liberă.

www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current1/mi45.htm – Magazin Istoric.

www.milnet.com

www.mipt.org/Patterns-of-Global-Terrorism.asp

www.muslimsonline.com

www.nps.edu/Library, Naval Postgraduate School.

www.odci.gov, Central Intelligence Agency.

www.overy.ro

www.smartfinancial.ro

www.specialoperations.com/Terrorism

www.sri.ro

www.state.gov, US Department of State.

www.terrorism.com, .

www.terrorismexperts.org

Bibliografie

Acquaviva Mike, Terrorism: Special Studies, University Publications of , 1989

Antipa M., Securitatea si terorismul – tendinte si perspective la inceput de mileniu, Editura Cesius, Bucuresti, 2004

Alexe Vladimir, Retete teroriste, dosarele secrete ale marii conspiratii comuniste a anilor ’70, Editura Edit Comentator Ploiesti, 1991

Aradavoaia Gh., Iliescu D-tru, Nita Laurentiu Dan, Terorism, antiterorism, contraterorism: Istoric, actualitate, perspective, Editura Antet, Bucuresti, 1997

Badescu I., D. Dungaciu, Sociologia si geopolitica frontierei, vol. I, Editura Floarea Albastra, Bucuresti, 1995

Balaban Constantin Gheorghe , Securitatea si dreptul international, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2006

Basarabescu Gheorghe, Terorism, între istorie și actualitate, Clipa, nr. 518, București, 2001.

Bodunescu Ion, Terorismul fenomen global, Editura Odeon, Bucuresti, 1997

Covlea Marian, Strategii naționale de securitate în Europa post-bipolară, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” București – Analele Facultății de Științe Politice, 2006

Cristian Jura, Terorismul international., Editura all Beck, Bucuresti, 2004

Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana, Institutii, Mecanisme, Edita 2, editura All Beck, Bucuresti, 2006

Degeratu Constantin, Prevenirea surprinderii strategice: o ecuație imposibilă, Editura ANI, București, 2007

Diaconu Virgil, Terorismul.Repere juridice si istorice, Editura All Beck, Bucuresti, 2005

Luciana Alexandra Ghica, Marian Zulean, Politica de securitate nationala, Editura Polirom, Bucuresti, 2007

Kolodzief Edward A., Securitatea si relatiile internationale, Editura Polirom, Bucuresti, 2007

A.Nastase, B.Aurescu, C.Jura, Drept international public- Sinteze pentru examen, Editia a III-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2009

Neguț Silviu, Introducere în geopolitică, Editura Meteor Press, București, 2005

Onisor Constantin, Arta Strategica a Securitatii si Integrarii Europene, Editura A’92, iasi, 2002

Palsoiu Ion, Geopolitica. Stiinta interdisciplinara, Editura Universitaria, Craiova, 2006

Pisleag Tutu, Geopolitica si terorismul, Editura Sitech, Craiova, 2009

Popescu Ilie, Radulescu Nicolae, Nicolae Popescu, Terorismul international flagel al lumii contemporane, Editura MAI, 2003

Petrescu Stan, Arta și puterea informațiilor, Editura Militară, București, 2003.

Petrescu Stan, Informațiile – a patra armă, Editura Militară, București, 1999;

Petrescu Stan, Apărarea și securitatea europeană, Editura Militară, București, 2006;

Simileanu Vasile, Radiografia terorismului, Colectia Geopolitica, Editura Top Form, Bucuresti, 2004

C.Trandafir, M. Stoica, M.Sopu, Influenta terorismului international in Europa, Editura Sitech, Craiova, 2003

Trandafir Cornelia, Horeanu Laura, Terorism – Antiterorism, Editura Sitech, Craiova, 2008

Bibliografie Internațională

GUNARATNA Rohan, Inside Al Qaeda. Global Network of Terror, Editura Berkeley Books, , 2003.

HARVEY Robert, Global Disorder, Editura Robinson, Londra, 2003.

HUNTINGTON Samuel P., Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale, Editura Antet, Oradea, 1997.

JACQUARD Apud Roland, Les archives secrètes d’Al-Qaida, Editura Jean Picollec, Paris, 2002.

KIFNER John, A Son of Israel: Rabin’s Assassin, New York Times, 19 Noiembrie 1995.

LEVY Barry, Terrorism and public Health, Editura Oxford University Press, 2003.

NEDOROSCIK A. Jeffrey, Extremist Groups in , Terrorism & Political Violence, Vol.14, 2002.

NIMROD José, Terrorism & Political Violence, 2002, Vol. 14.

POHLY Michael, DURAN Khalid, Osam Bin Landen și terorismul internațional, Editura Axel Springer, 2002.

RANSTORP Magnus, Terrorism in the Name of Religion, Press, 1996.

ROLAND Jaquard, În numele lui Ussama Bin Laden, Editura Rao, București, 2001.

TAMIMI Azzam, Time Special Report: Inside Al-Qaeda, Time, 12 noiembrie 2001.

YONAH Alexander, Algerian Terrorism: Some National, Regional and Global Perspectives, Press, 1998.

ZACHARY Abuza, Militant Islam in , Lynne Rienner, 2003.

Studii online:

*** Neofascism, terorism, noua dreapta; probleme vechi, ipoteze noi in lumea capitalista, Editura Politica, Bucuresti, 1981

*** Terorismul: istoric, forme, combatere: Culegere de studii, Editura Omega, Bucuresti, 2001

*** Componente ale securitatii nationale a Romaniei, Editura Tempus, 1996

***Securitatea Romaniei la rascruce de milenii, Editura A.I.S.M., 2000

***Interesele nationale ale Romaniei in conditiile integrarii europene, Fundatia C.N.A., 2001

*** Doctrina Națională a Informațiilor pentru Securitate, CSAȚ, București, 2004;

*** Strategia Națională de Securitate a României – 2007, www.presidency.ro/static/ordine/SSNR/SSNR.pdf

*** Strategia Națională de Apărare a României – 2010, www.presidency.ro/static/ordine/SNAp/SNAp.pdf

*** National Security Strategy – 2010, www.whitehouse.gov/sites/default/files/rss/national_security_strategy.pdf

*** NATO Defence Against Terrorism, NATO Center of Excellence – , , www.coedat.nato.int/

*** A Secure In A Better World – European Security Strategy, Bruxelles, 12 decembrie 2003, consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/78367.pdf.

Treaty of Lisbon amending the Treaty on European Union and the Treaty
establishing the European Community, December 13, 2007, http://eur-lex.europa.eu/JOHtml.do?uri=OJ:C:2007:306:SOM:en

*** Al Sharq al Awsat, Londra, ediția din 10 decembrie 2001.

*** Săptămâna financiară, nr. 57 din 17 aprilie 2006.

*** Centrul de studii pentru Terorism și Andrew, 31 martie 2005.

*** Institutul francez al Apărării Naționale, Fragilitatea Europei în fața terorismului, mai 1999.

*** 19-16 Countering Terrorism on US Army on Installation.

www.actrus.ro, Academia Forțelor Terestre din .

www.cadranpolitic.ro

www.capmag.com, Capitalism Magazine

www.cfr.org/issue/135/

www.cia.gov, Agentia Centrală de Informații a SUA, articolul Counterterrorism After Al-Qaeda, Paul R. Pillar.

www.comedition.com

www.countryreports.org

www.cronicaromana.ro

www.ecee.ugal.ro

www.emulateme.com/country.aspx?countryid=119&country

www.faculty.ncwc.edu, .

www.fas.org/irp/world/para/docs/980223-fatwa.htm – Federation of American Scientists.

www.fbi.gov/pressrel/pressrel06/mostwantedterrorists022406

www.frstrategie.org

www.globalizarea.com

www.gmr.mapn.ro, Gândirea Militară Românească, Revistă de teorie și știință militară, editată de Statul Major General al Armatei Române.

www.haifa.ac.il, , .

www.ict.org.il/organizations/org_frame.cfm?orgid=42 – The Institute for Counter-Terrorism.

www.wikipedia.org/wiki/Terorism , Wikipedia – Enciclopedie Liberă.

www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current1/mi45.htm – Magazin Istoric.

www.milnet.com

www.mipt.org/Patterns-of-Global-Terrorism.asp

www.muslimsonline.com

www.nps.edu/Library, Naval Postgraduate School.

www.odci.gov, Central Intelligence Agency.

www.overy.ro

www.smartfinancial.ro

www.specialoperations.com/Terrorism

www.sri.ro

www.state.gov, US Department of State.

www.terrorism.com, .

www.terrorismexperts.org