PROBLEMA PRINCIPALELOR ROMÂNE ÎN DISCUȚIA [609963]

UNIVERSITATEA PETRU MAIOR
FACULTATEA DE ISTORIE

PROBLEMA PRINCIPALELOR ROMÂNE ÎN DISCUȚIA
DIPLOMAȚIEI EUROPENE , ÎNAINTE ȘI DUPĂ
CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS 1856.

STUDENT: [anonimizat]

1 CUPRINS :

1.SITUAȚIA POLITICĂ IN TENAȚIONALĂ ÎNAINTE DE CONGRESUL DE
PACE DE LA PARIS …………………………………………………. …………………………. .PAG.2

2.CONGRESUL DE PACE DE LA PARIS ………………………….. ………………………PAG.4

3.CONCLUZII…………………………………………………………………… . PAG.6

2
Avem de -a face în această perioadă cu o ,,teamă socială ”, apărută imediat
după revoluțiile din 1848 -1849, care au detreminat restructurări sociale mai ales în
cadrul elitelor politice. O perioadă caracteristizată cu o emancipare a țăranilor care
devin proprietari de trenuri, astfel încât se constată o presiune socială de jos care
duce la o regrupare politică. Perioada care urmează este o perioadă care nu mai are
drept motor revoluția ci r ăzboiul, o societate în care apare naționalismul și nu
solidaritatea internațională. PrincipiuL naționalismului care părea capabil să -i
asigure Europei o coeziune și un echili bru, dar aplicarea acestui principiu ridică o
serie de probleme grave, în cazul s tatelor multinaționale (habsburgic, țarist,
otoman). Cine va profita, cine va câștiga și cine va fi sacrificat?
Pe planul politicii externe în această perioadă Rusia devine arbitrul
necontestat al Europei după 1848 -1849, salvează Austria de la p ieire, pune la
punct Prusia, oprește valul revoluționar care era gata să cuprindă Imperiul
Otoman. Tot cu ajutor rusesc, Austria își restabilește autoritatea în cadrul Imperiul,
hegemonia din cadr ul Confederației germane și al posesiunilor sale din Italia.
Întărirea excesivă a Rusiei după 1849 duce la o oarecare apropiere anglo -franceză
căci cele două diplomații intui au faptul că țar ul, profi tând de conjunctură , va
încerca să lichideze de unul singur Imperiul Otoman1.
Astfel apar diverse contradicții între marile puteri care au dus la Războiul
Crimeii (1853 -1856) . Echilibrul stabilit în anul 1848 nu mai corepundea noilor
împrejurări. Suntem în fața ascuțirii rivalităților dintre Anglia și Rusia, dintre
Rusia și Austria, tendința Franței de a -și recâștiga pre stigiul și de a -și recâștiga
pozițiile , pe fondul luptei naționalităților, astfel se dorea stabilirea unui nou
echilibru european2.
Și de data aceasta, conflictul a început prin ocuparea militară a
Principatelor – bulevardul obligatoriu de trecere al trupel or țariste în dru mul lor
spre Constantinopol și S trâmtori, astfel încât în iunie 1853, Nicolae I mizând pe o
conjunctură diplomatică favorabilă, socotește că poate singur lichida Imperiul
Otoman și ocupă Principatele fără să declare război Porții. Gestul ț arului i -a
enervat pe englezi și pe francezi, apropiindu -i, în ciuda divergențelor existente.
Țarul sigur de recunotința Austriei și subestimând puterea militară a Franței,
socotind că aceasta este încă zguduită de revoluție, nu va interveni, lua în calcul ele
sale o eventuală intervenție a Marii Britanii alături de otomani. Diplomația țaristă
nu s-a gândit nici o clipă la o eventuală intervenție a Piemontului sau a Prusiei,
ocupate cu probleme proprii, privind unificarea statală. Tocmai pe ce se baza
diplom ația țaristă, fidelitatea austriacă, va fi punctul nevralgic al Razboiului
Crimeii. Imperiul otoman simțindu -se sprijinit ș i luând ca pretext invadarea
Principatelor declară război Rusiei în septembrie 1853. În urma distrugerii flotei
otomane la Sinope , ceea ce asigura Rusiei supremația în Marea Neagră , Anglia și

1 Nicolae Ciachir, Marile puteri și România 1856 -1947 ,București, Editura Albatros, 1996, p.38.
2Gheorghe Platon, Istoria modernă a României, București, Editura Didactică și pedagogică, 1985 p.163.

3 Franța încheie un tratat militar cu Turcia, iar în luna următoare declară război
Rusiei3.
Austria socotea că este mai avantajos să ia poziție ostilă față de Rusia, dar
fără să -i declare războ i, pos tându -se în țara care dorește să medieze conflictul.
Totodată dorea să atragă în război și Prusia. Imperiul Otoman simțindu -se sprijint,
ridică pretenții asupra Crimeii și Transcaucaziei. Mizându -se pe superioritatea
flotei, pe sprijinul elementului musulm an din Cri meea, s -a hotărât mutarea
operaț iunilor militare chiar pe teritoriul Rusiei, stat care avea pretenții de
hegemonie asupra întregii Europe, astfel se urmărea și latura psihologică a
războiului4.
Spre a evita operațiunile militare pe trei frontur i : pe Dunăre, în Caucaz și
în Crimeea, comandantul rus a hotărât să -și retragă trupele din Principate. Situația
armetei rusești nu era deloc una bună față de opozanții ei. Războiul Crimeii a scos
pregnant în evidență înapoieriea economică și putreziciunea societății iobăgiste.
Putem compara acest vast Imperiu Țarist cu ,,un colos cu picioare de lut ”,
deoarece întreaga societate rusească din acea perioadă se baza pe țărănime, pe
iobagi care trăiau în condinții inumane de sărăcie, de mizerie, condiții care au
uimit societatea mult mai evoluată din vestul Europei care până la acel moment ,
nu au avut un contact atât de direct cu această societate. Războiul a fost pierdut de
către Imperiul Țarist, care la acel moment chiar dacă avea o armată numeroasă,
aceasta era prost echipată, cu armamant învechit, cu generali de salon, nu a avut
practic nici o șansă. Totuși această conflagrație a reușit să schimbe ideea de
război, în sensul că armata trebuie să suporte o schimbare majoră, ca să fie
eficientă aceasta trebui e să fie în primul rând tehnologizată și să aibă cat mai mult
armament greu.
Izbucnirea conflict ului între Rusia și Turcia a reî nviat totodată și speranțele
în posibilitatea dezvoltării luptei revoluționare, pentru înlăturarea asupritorilor.
Experiența acu mulată i -a determinat pe emigranții români să -și concentreze t oate
eforturile spre propaganda orientată spre captarea interesului diplomației europene
și mai ales, spre obținerea sprijinului opiniei publice. În noile împrejurări istorice
schițate mai sus, problema românească este înscrisă pe primul plan al diplomației
europene, devenind o veritabilă piatră unghiulară a echilibrului european5.
Problema viitorului statut internațional al principatelor după razboi, a
reorganizării lor pe baze moderne, prec um ș i a unirii, au format constant una din
principalele preocupări permanente ale diplomaților europeni. Deschiderea
Congresului de Pace de la Paris de după razboi , la sfârșitul lunii februarie 1856 va
da prilejul de a se lua în discuție problema Principatelor Române de către cercurile
diplomatice europene. Odată cu acest congres istoria poporului român intră într -o
nouă fază și odată cu aceasta și istoria sa dipl omatică.

3 Nicolae Ciachir, op.cit . p,44,
4 Ibidem, p.45.
5 Gheorghe Platon, op.cit .p,165,

4 Acest congres a constituit punctul de plecare al unei noi perioade în
domeniul relațiilor internaționale. Imperiul lui Napoleon al III -lea devine forța
precumpănitoare pe continent pentru un timp de 10 ani. Monarhia bonapartistă a
căutat să se întărească printr -o politică externă activă. În Anglia se constată o
consolidare, pentru o bucată de vreme, a reacțiunii burgheze în politica internă și
tendința de contopire, în politica externă. Pentru Austria este începutul de
insuccese politice, care se vor termina cu pierderea tuturor posesiunilor din nordul
Italiei. Raporturil e dintre statele europe ne se dez voltă sub influența procesului de
unificare națională a Germaniei pe de o parte și a Italiei pe de alta6.

Dar să ne limităm la ceea ce, practic s -a semnat la Paris la 30 martie 1856.
Lucrările Congresului au început la 25 februarie 1856, sub pre ședinția contelui
Walewski, ministru de externe al țării gazdă. Acesta a fost o personalitate
deosebită, un om al literelor și ziarist, ambasador, apoi ministru de externe(1855 –
1860), congresul prezidat de el a reprezentat un mare succes în cariera lui
diplomatică, a fost unul din cei care simpatizau cauza românească. Articolul I al
tratatului preciza faptul că pacea s -a încheiat între cele 5 state beligerante: Rusia
pe de o parte, Franța , Imperiul Otoman, Sardinia și Regatul Unit al Marii Britanii
și Irla ndei pe de altă parte. De la început la tratative a participat și Imperiul
Habsburgic, datorită rolului de intermadiar, între beligeranți, precum și faptului că
a avut trupe de ocupație în Principatele Ro mâne, permițând astfel Porții să -și
deplaseze trupe pe front. Pe lângă aceste țări a mai participat la Congres si Prusia
care a fost admisă la 10 martie 1856, cu sprijinul tacit al Franței. La 18/30 martie
1856 participanții au semnat tratatul ce punea capăt Războiului Crimeei.
Principalele prevederi erau u rmătoarele: părțile își restituie teritoriile ocupate în
timpul ostilităților; părțile contractante se angajau să respecte independența și
integritatea teritorială a Imperiului Otoman; Poarta se obligă să acorde un fiman
menit a îmbunătății soarta țărilo r aflate sub dominația sa; Marea Neagră devenea
mare deschisă pentru flota comercială a tuturor țărilor, fiind interzisă prezența în
ape a navelor d e război; navigația pe Dunăre devine liberă; se înființează Comisia
Europeană a Dunării; județele din sudul Basarabiei Cahul, Bolgrad și Ismail
reveneau Moldovei; și nu în ultimul rând, datorită propagandei intense desfășurată
de revoluționari , dar datorit ă intereselor diferitelor puteri s -a pus în discuție și
problema Principatelor Române . Acestea se vor bucura în continuare de
suzeranitatea otomană, iar protectoratul rusesc este înlocuit cu garanția puterilor
contractante, o Comisie specială a celor 7 put eri trebuia să reviz uiască leg ile
Moldovei și Țării Românești iar Imperiul Otoman se obligă să păstreze în
principate o administrașie independentă și națională. Porn ind de la faptul că
românii cereau insistent unirea celor două principate, iar Poarta și Austria se
opuneau s -a hotărât î ntrunirea unor ad unări, Divanuri ad -hoc, astfel î ncăt

6 Nicolae Corivan, Relațiile diplomatice ale României de la 1859 la 1877, București ,Editura Științifică și
enciclopedică, 1984, p.8,

5 reprezentanții societății să se pronunțe asupra modului de organizare a
Principatelor pe viitor7.
Categoric, Războiul din Crimeii, prin urmările sale a schimbat raportul de
forțe din Europa. Înfrângerea Rusiei a însemnat un moment crucial în situația
internațională a țarismului, ca forță militară, Franța printr -o conjunctură
diplomatică favorabilă, devine practic un arbitru al Europei în urma Congr esului
de la Paris. Napo leon al III -lea diferit prin personalitatea sa de oamenii care au
condus până atunci politica externă a Franței, introduce idei și metode noi, ajutând
unor state naționale să se formeze contribuind de fapt la transformarea Europei8.
Anglia și-a realizat o biectivele propuse: menținerea integrității teritoriale a
Imperiului Otoman care -i era o bu nă piață de desfacere și de unde pompa materii
prime, la prețuri avantajoase și totodată zăvora Rusia în Marea Neagră9.
Sardiniei îi crescuse prestigiul pe plan eu ropean, era inclusă în Comisia
Europeană a Dunării, deși nu era stat riveran, devenea protectoarea a celor trei
principate, Moldova, Țara Românească și Serbia, chiar dacă din cauza Austriei,
problema italiană nu a fost inclusă în discuțiile Congresului10.
Din punct de vedere al dreptului international, Congresul de la Paris are o
serie de merite ce trebuie scoase în evidență. Acum au foat adotate norme privind
principiile umanitare în timpul războiului, s -a fixat regimul navigației pe Dunăre,
s-a neutralizat Marea Neagră, iar Strâmtorile au fost închise pentru navele militare,
ultimele două tinzând să limiteze conflictele în această zonă. Tratatul de la Paris n –
a creat o poziție nouă Principatelor acesta trebuia numai să recunoască vechea
stare a lucrurilor a dică suveranitatea interioară . Puterea de inițiativă de sancționare
și de promulgare a oricărei legi și reforme este numai a națiunii și nici un guvern
nu are dreptul să se amestece în actele administrative.
Astfel se ajunge la alegerile din adunările ad -hoc însă acestea sunt fraudate
în Moldova unde Austria și Poarta au reușit să -și concentreze eforturile p entru a
crea un nucleu de opoziț ie cu privire la unirea principatelor. Deoarece aceste
alegeri nu au fost anulate de către Turcia , Franța, Rusia, Prusi a și Sardinia au decis
să rupă legăturile diplomatice cu Poarta. Trebuie constatat faptul că abia a trecut
un an de la semnarea tratatului de la Paris în care Franța și Rusia erau în tabere
adverse dar acum sunt împreună. De asemenea tot un an era de când Franța,
Anglia și Austria au semnat un document secret prin care amenințau cu război pe
oricine ar fi tentat să aducă prejudicii Imperiului Otoman. Ce do rea de fapt
Napoleon al III -lea? Se pare totuși că d orea ca voința poporului romîn să fie
exprimată c orect. Napoleon nu s -a mulțumit cu ce a obținut la Paris, acesta era
doar începutul. El dorea o nouă organizare a Europei, se plasa pe linia susținerii
intereselor italiene, românești, poloneze, chiar și germane toate acestea îi măreau

7 Nicolae Ciachir, op.cit . p,46 -50,
8 Ibidem , p.50.
9 Ibidem , p.51.
10 Ibidem , p.51.

6 aureola de mare prot ector al popoarelor care luptă pentru crearea de națiuni
moderne și îi oferă posibilitatea să -și mărească imperiul.
Însă cu toate acestea ambasadorul Franței la Londra, nu împărtășea
vederile suveranului său , astfel că î ntr-un raport către Walewski acesta atenționa
că sprijinul acordat Unirii compromitea nu numai viitorul ImperiuluiOtoman dar și
relațiile anglo -franceze, atunci Napoleon al III -lea i-a decizia de a se întâlni la
Osborn cu regina Victoria. De altfel diplomația britanică a acceptat compromis ul
de la Osborne (august 1857), din mai multe considerente: era oprită temporar
sudura dintre Franța și Rusia, apoi Anglia nu avea nici un chef să mai facă un
război apărând Imperiul Otoman, irosind bani și oameni.
În ceea ce privește Piemont -ul și Prusia acestea au sp rijinit problema
românească , ele vedeau propria lor aspirație, iar cazul românesc odată rezolvat
favorabil era un precedent fericit pentru unificarea statului Italian , în jurul
Piemontului și al celui german în jurul Prusiei.
Diplomația rus ă a sprijinit doleanțele românești cu multă asiduitate, pentru
a contracara tendințele expansioniste austriece și a se crea un stat modern, care n –
ar fi uitat loialitatea vecinului11.
În cele din urmă a legerile din Moldova au fost anulate, iar rezu ltatul r eal al
noilor alegeri a fost un aderărat triumf al unioniștilor. Doleanțele Divanurilor ad –
hoc au fost înaintate comisiei europene iar în mai 1858 se deschidea la Paris
Conferința reprezentanților celor șapte puteri, cu scopul de a rezolva problema
Unirii și a reorganizării Principatelor. În august 1858, conferința și -a încheiat
lucrările, semnându -se așa numita Convenție de la Paris, care stabilea viitorul
statut al Principatelor din punct de vedere politic, social și administrativ. Se
prevedea ca principa tele să alcătuiască o federație sub numele de ,,Principatele
Unite ale Moldovei și Valahiei “ sub suzeranitatea P orții, însă fiecare principat
trebuia să aibă o adunare legiuitoare proprie, guvern și să-și aleagă un principe.
După cum se vede Convenția n -a satisfăcut cerințele poporului român, Marile
Puteri urmărind interesele proprii, limitau afirmarea Principatelor ca entitate
distinctă sub raportul organizării statale12.
Românii totuși reușesc să găsească o soluție fericită, alegând același domn
pe Alexa ndru Ioan Cuza atât în Moldova cât și în Țara Românească , reușind să
inițieze un drum pe care -l vor folosi des de acum încolo și anume acela al
,,Faptului Împlinit ”.

Susținând principiul naționalităților dincolo de Alpi sau de Rin, sau la
Gurile Dunării, Napoleon voia să întărească Franța. A reușit ? Doar într -un caz
acel al românilor. Singura victorie franceză deplină pe baya principiului
naționalităților a fost crearea statului român de la 1859. Fără sprijinul lui Napoleon
acest stat nu s -ar fi creat. În cazul Italienilo, victoria e doar parțială, oprită la

11 Ibidem , p.53 -56
12 Ibidem , p.57.

7 jumătate de drum, iar în cazul geranilor, e un eșec terminat dramatic la Sedan.
Sunt mulți istorici care consideră că susținerea politicii naționalităților de către
Napoleon al III -lea i-a fost fatală și lui și Franței. Franța n -a putut să -i susțină nici
pe polonezi în timpul revoltelor poloneze, în ciuda simpatiei de care se bucura
cauza poloneză îm Franța. Cel mult a reușit să atragă inamiciția Rusiei. Nici cauza
românilor nu a putut -o susține în inte gritatea ei de la început. În sensul că opoziția
Angliei, a Imperiului Otoman și a Austriei îl obligă pe Napoleon să accepte o
uniune administrativă. Numai că un proces odată pornit, ca și în cazul Italiei nu a
mai putut fi oprit. S -a vorbit de tot felul de combinații diplomatice ale lui
Napoleon III în care Principatele serveau ca monedă de schimb , aceste combinații
majoritatea din ele sunt adevărate dar nu schimbă realitatea lucrurilor , respectiv
evidența că fără sprijinul direct și indirect al Franței nu s-ar fi putut realiza unirea
din 185913.

13 Ion Bulei, Românii în secolele XIX -XX Europenizarea ,București, Editura Ltera, 2011, p.54.

8 BIBLIOGRAFIE

 BULEI, ION, ROMÂNII ÎN SECOLELE XIX -XX
EUROPENIZAREA , BUCUREȘTI, EDITURA LITERA,2011.
 CIACHIR, NICOLAE , MARILE PUTERI ȘI ROMÂNIA 1856 -1947,
BUCUREȘTI , EDITURA ALBATROS,1996 .
 CORIVAN NICOLAE , RELAȚIILE DIPLOMATICE ALE
ROMÂNIEI DE LA 1859LA 1877, BUCUREȘTI, EDITURA
ȘTIINȚIFICĂ ȘI ENCICLOPEDICĂ,1984 .
 PLATON ,GHEORGHE, ISTORIA MODERNĂ A
ROMÂNIEI, BUCUREȘTI, EDITURA DIDACTICĂ ȘI
PEDAGOGICĂ, 1985