Proba Drepturilor Subiective Civile
Cuprins
Introducere despre probatiunea judiciara in Romania……………………………………3
Cap.I.Notiuni generale privind proba drepturilor subiective civile
Notiuni introductive …………………………………………………………….. 8
Obiectul probei …………………………………………………………………………………………9
Sarcina probei……………………………………………………………………10
Conditii generale de admisibilitate a probelor……………………………………11
Problema conventiilor asupra probelor……………………………………………12
Aplicarea in timp si spatiu a normelor privind probele…………………………..14
Cap.II.Tipuri de probe
2.1 Proba prin inscrisuri………………………………………………………………15
2.2 Proba prin declaratii de martori (marturia)………………………………………27
2.3 Probele materiale si cercetarea la fata locului ……………………………………..34
2.4 Prezumtiile………………………………………………………………………..35
2.5 Marturisirea ……………………………………………………………………..37
Cap. III Procedura administrarii probelor de catre avocat………………………….…43
3.1 Aprecierea probelor in procesul civil…………………………………………….44
Cap.IV Cooperarea intre jurisdictiile statelor membre UE………………………………45
Cap.V Concluzii…………………………………………………………………………..50
Studiu de caz…………………………………………………………………………….53
Bibliografie
67 pagini
=== Probatiunea drepturilor subiective civile ===
Cuprins
Introducere despre probatiunea judiciara in Romania……………………………………3
Cap.I.Notiuni generale privind proba drepturilor subiective civile
Notiuni introductive …………………………………………………………….. 8
Obiectul probei …………………………………………………………………………………………9
Sarcina probei……………………………………………………………………10
Conditii generale de admisibilitate a probelor……………………………………11
Problema conventiilor asupra probelor……………………………………………12
Aplicarea in timp si spatiu a normelor privind probele…………………………..14
Cap.II.Tipuri de probe
2.1 Proba prin inscrisuri………………………………………………………………15
2.2 Proba prin declaratii de martori (marturia)………………………………………27
2.3 Probele materiale si cercetarea la fata locului ……………………………………..34
2.4 Prezumtiile………………………………………………………………………..35
2.5 Marturisirea ……………………………………………………………………..37
Cap. III Procedura administrarii probelor de catre avocat………………………….…43
3.1 Aprecierea probelor in procesul civil…………………………………………….44
Cap.IV Cooperarea intre jurisdictiile statelor membre UE………………………………45
Cap.V Concluzii…………………………………………………………………………..50
Studiu de caz…………………………………………………………………………….53
Bibliografie
Introducere despre probatiunea judiciara din Romania
Institutia probelor este calificata ca o institutie centrala a procesului civil si in Romania, probele fiind deosebit de importante pentru protectia și ocrotirea drepturilor subiective civile. Inca din dreptul roman s-a consacrat adagiul: “idem est non esse et non probari”, deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una. Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual – dreptul la proba, care dubleaza si intareste dreptul subiectiv substanțial.
Domat considera ca dovada este ceea ce convinge mintea de existenta unui adevar.Pentru Solon, probele erau motive rationale spre a afirma sau a nega ceva. Existenta subiectiva a unui drept nu este indestulatoare, spunea Demogue, pentru ca dreptul sa fie recunoscut, el trebuie sa capete o existenta subiectiva si in mintea celui care il recunoaste.Zadarnic am avea drepturi, de creanta, de proprietate, de uzufruct, daca nu le-am putea dovedi. Aceste drepturi nu ne-ar putea folosi cat timp n-ar fi recunoscute de ceilalti, iar recunosterea lor o putem obtine numai dovedind realitatea drepturilor pe care le pretindem, ceea ce se exprima prin adagiul latin ‚” Idem est non esse, aut non probari”.
A proba este din partea unei parti a supune judecatorului , sesizat de cel interesat elemente de convingere capabile a justifica adevarul unui fapt pe care acea parte il afirma.
In Romania, in prezent sistemul de probatiune are la baza: dispozitiile art.1169 – 1206 C.Civ care cuprind regulile de ordin general privind probele si reglementarea unor mijloace de proba (inscrisurile, marturia, marturisirea, prezumtiile);dispozitiile art. 167 – 225 C. procedura civila care reglementeaza “administrarea dovezilor” in procesul civil. Mijloacele de proba sunt enumerate in art. 1170 C.Civ, inscrisurile,marturisirea,martorii, prezumtiile si in art. 201 – 207 C.proced.civ : expertiza si cercetarea la fata locului. Dispoziții referitoare la probe se găsesc și în acte normative cu caracter special față de Codul civil și Codul de procedură civilă, cum ar fi : Legea nr.116/1996 privind actele de stare civilă, Codul Muncii, Codul familiei etc
În cadrul unui proces civil, probele au o importanță primordială, prin intermediul acestora, părțile putând stabili în fața instanței faptele juridice din care izvorăsc drepturile ce le sunt contestate sau care doresc să li se recunoască pe calea procesului civil.
Reactia sociala la infractionalitate de-a lungul timpului a cunoscut cateva forme de manifestare, care s-au conturat ca modele distincte: represiv, preventiv si curativ. Toate aceste modele, combinate, astazi au contribuit la formarea unor tendinte noi ale reacției sociale.
Probatiunea judiciara in Romania se caracterizeaza prin liberalism ca expresie a principiului disponibilitatii in procesul civil, aflat sub controlul instantei si in limitele prevazute de lege; egalitate in conditiile prevazute de lege, pentru garantarea egalitatii de sanse a partilor si a impartialitatii justitiei; loialitate semnificand buna credinta in stabilirea adevarului, activism din partea celor aflati in litigiu si a instantei pentru stabilirea adevarului si in cele din urma a dreptatii constatate judecatoreste.
Sistemul de probatiune in Romania a trecut de faza pilot odata cu inchiderea, in data de 5 iulie 2007, a proiectului Global Opportunity Fund "Consolidarea sistemului de probatiune in Romania". Astazi, in sistemul judiciar romanesc exista 41 de centre de probatiune pe langa tribunalele teritoriale.
Serviciul probatiune reprezinta o alternativa la pedeapsa cu inchisoarea in cazul persoanelor care au savarsit infractiuni cu pericol social redus. Probatiunea are drept scop reintegrarea sociala a persoanelor date ca acestea sa nu reprezinte o povara pentru comunitate, ci, dimpotriva, sa contribuie la dezvoltarea ei.
Proiectul Global Opportunity Fund "Consolidarea sistemului de probatiune in Romania" s-a derulat pe o perioada de 24 de luni, cu incepere din august 2005, si a vizat implementarea unui management eficient in serviciul de probatiune. În cadrul proiectului s-a impus Modelul European de Execelenta, instrument care permite managementului sa evalueze activitatile serviciului de probatiune si sa determine masura in care au fost atinse obiectivele stabilite. În cadrul aceluiasi proiect au fost popularizate si sanctiunile comunitare privind probatiunea. Astfel, in perioada 2006-2007 au fost organizate patru seminarii pentru a ajuta autoritatile romanesti sa implementeze noua legislatie .
In doctrina contemporana se afirma -ca specific timpului de astazi este justitia dialogului , se observa dorinta de indepartare de regulile procedurii clasice, cautandu-se eficacitatea interventiei judiciare, rapiditatea si supletea ; se subliniaza ca, fata de rolul si oficiul pe care si-l asuma in societatea contemporana, judecatorul nu poate fi nici un executants si nici un automat, deoarece actiunea sa nu se poate reduce la exercitiul unei singure functii, care s-ar epuiza in operatiunea de aplicare a legii ; se considera, dimpotriva ca legitimitatea judecatorului rezulta tocmai din interpunerea pe care o opereaza in chiar nucleul unui raport de forta . Deci judecatorului-arbitru, i se substituie in zilele noastre judecatorul activ care nu poate lasa desfasurarea procesului la capriciile sau la discretia totala a partilor, in felul acesta judecatorul avand posibiluitatea si sa atenueze diferentele de ordin social si economic dintre parti, sa asigure un echilibru procesual si prin aceasta principiul egalitatii si mai ales sa afle adevarul.
Comapratie intre probele din codul de procedura civila si celelte probe
In vederea aflarii adevarului in tote codurile, instanta de judecata este obligata sa lamureasca cauza sub toate aspectele, pe baza de probe.(C. Proc pen. Art. 62, art. 1169 C.civ ).
Constituie proba orice element de fapt care serveste la constatarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei.
Mijloacele de proba prin care se constata elementele de fapt ce pot servi ca proba sunt: declaratiile invinuitului sau ale inculpatului, declaratiile partii vatamate, ale partii civile si ale partii responsabile civilmente, declaratiile martorilor, inscrisurile, inregistrarile audio sau video, fotografiile, mijloacele materiale de proba, constatarile tehnico-stiintifice, constatarile medico-legale si expertizele.(art. 1170 C.Civ si art. 64. C.P.P)
Sarcina administrarii probelor in procesul civil revine partilor in special reclamantului conform art. 1169 C.Civ dar in unel cazuri o poate cere din oficiu si instanta de judecata.
Sarcina administrarii probelor in procesul penal revine organului de urmarire penala si instantei de judecata.(art.65 C.P.P )
Sotul si rudele apropiate ale invinuitului sau inculpatului nu sunt obligate sa depuna ca martori. Organele judiciare vor aduce aceasta la cunostinta persoanelor aratate in alineatul precedent, de indata ce au fost indeplinite dispozitiile alin. 3 din art. 84.(art. 80 C.PP si art. 189 alin(1)si (2) C.P.Civ )
Inscrisurile pot servi ca mijloace de proba, daca in continutul lor se arata fapte sau imprejurari de natura sa contribuie la aflarea adevarului.(art. 89 C.P.P si art. 173 C.P.Civ)
Verificarea mijloacelor de proba privind inregistrarile audio-video si inscrisurile electronice atat in C.P.P art. 91 cat si in C.P.Civ art.1176 C.civ se face de catre experti in cazul in care nu sunt recunoscute de catre partea careia i se adreseza.
Si in dreptul familiei sunt folosite toate mijloacele de proba din dreptul civil.
Prezumtii legale absolute care corespund unui inters general numit irefragabile, si nu pot fi rasturnate prin niciun mijloc de proba cum este puterea lucrului judecat (art. 1201 C.Civ), cea privind limita maxima de 300 de zile sic ea minima de 180 de zile, dinaintea nasterii copilului care marcheaza timpul legal al conceptiunii potrivit art.61 din Codul familiei.
Obligatiile comerciale si liberatiunile se probeazã: cu acte autentice; cu acte sub semnatura privata, cu martori, de câte ori autoritatea judecãtoreascã ar crede cã trebuie sã admitã proba testimonialã, si aceasta chiar în cazurile prevãzute de art. 1191 din Codul civil.
Registrele comerciantilor, tinute în regulã, pot face probã în justitie între comercianti, pentru fapte si chestiuni de comert. Registrele pe care comerciantii sunt obligati a le avea si care nu vor fi tinute în regulã si nici învestite cu formula prevãzutã de lege, nu sunt primite a face probã în justitie, spre folosul celui ce le-a tinut.
Cand pentru lamurirea unor fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea aflarii adevarului, sunt necesare cunostintele unui expert, organul de urmarire penala ori instanta de judecata dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize conform art.116 C.P.P si art.201 C.P.Civ.
Despre efectuarea perchezitiei si ridicarea de obiecte si inscrisuri se intocmeste proces-verbal. Procesul-verbal trebuie sa cuprinda, in afara de mentiunile prevazute in art. 91, si urmatoarele mentiuni: locul, timpul si conditiile in care inscrisurile si obiectele au fost descoperite si ridicate, enumerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute. In procesul-verbal se face mentiune si despre obiectele care nu au fost ridicate, precum si de acelea care au fost lasate in pastrare. Copie de pe procesul-verbal se lasa persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si inscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar in lipsa, celor cu care locuieste sau unui vecin si, daca este cazul, custodelui.
Cap.I.Notiuni generale privind proba drepturilor subiective civile
Notiuni introductive
Probatiunea judiciara. Probatiunea judiciara este activitatea de stabilire a actelor sau faptelor juridice din care s-au nascut drepturile si obligatiile partilor in cadrul unui raport juridic potrivit dispozitiilor legale.Ea implica 2 operatii:
Stabilirea cu ajutorul probelor a existentei actelor sau faptelor juridice ce constituie sursa drepturilor si obligatiilor partilor;
Stabilirea consecintelor juridice pe care le produc actele sau faptele juridice, adica precizarea drepturilor dobandite de parti,a obligatiilor asumate de ele si a exactei lor intinderi;
Terminologie. Intr-o acceptiune generala a dovedi sau a proba, inseamna a stabili realitatea unei afirmatii, a demonstra ca o sustinere apartine adevarului, a arata cu argumente existenta sau inexistenta unui fapt, unei situatii.
Intr-un sens mai larg prin proba se intelege:
Actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui raport juridic;
Mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit;
Rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba, adica masura in care acestea au reusit sa formeze convingerea judecatorului cu privire la existenta sau inexistenta raportului juridic dedus judecatii.
Intr-un sens mai restrans notiunea de proba desemneaza:
Mijlocul de proba prevazut de lege prin care se poate stabili un raport juridic, in acest sens art. 1170 C.Civ prevede ca dovada se poate face prin inscrisuri, martori si marturisirea uneia dintre parti;
Faptul probator,adica un fapt material care, o data dovedit printr-un mijloc de proba este folosit la randul sau pentru a dovedi un alt fapt material , determinant in solutionarea cazului.
Sediul materiei. Materia probatiunii este reglementata in:
Dispozitiile art.1169 – 1206 C.Civ care cuprind regulile de ordin general privind probele si reglementarea unor mikloace de proba (inscrisurile, marturia, marturisirea, prezumtiile)
Dispozitiile art. 167 – 225 C. procedura civila care reglementeaza “administrarea dovezilor” in procesul civil. Mijloacele de proba sunt enumerate in art. 1170 C.Civ, inscrisurile,marturisirea,martorii, prezumtiile si in art. 201 – 207 C.proced.civ : expertiza si cercetarea la fata locului.
Obiectul probei
Notiune. Prin obiectul probei se intelege elementul care trebuie dovedit de cel care invoca un drept, adica actele juridice civile sau faptele juridice stricto sensu din care rezulta drepturile si obligatiile invocate.
Formeza obiect al probei toate imprejurarile care sunt izvoare ale raporturilor juridice concrete care pot fi numite fapte generatoare de drepturi si obligatii. Spre exemplu: A. care pretinde plata pretului unui bun pe care l-a vandut lui B. trebuie sa probeze contractul de vanzare-cumparare care s-a incheiat intre ei, in virtutea caruia printer altele se naste de dreptul vanzatorului de a primi pretul, si respective obligatia cumparatorului de a plati acel pret.
De retinut ca numai faptele materiale sau juridice formeaza obiectul probei, iar norma de drept civil nu constituie obiect al probei deaorece judecatorul mai intai este prezumat a cunoaste legea de alta parte se considera ca legea este cunoscuta de toti.
Situatii speciale. Exista unele particularitati ale obiectului probei in anumite situatii:
Faptele negative nedefinite nu pot forma obiect al probei , nefiind posibila dovedirea lor, ca atare. In schimb un fapt determinat constituie obiect al probei, el dovedindu-se prin probarea faptului pozitiv contrar.
Faptele notorii se dovedesc prin probarea doar a notorietatii (iar nu a tuturor faptelor care au acces la formarea notorietatii).
Faptele necontestate fiind imprejurari admise, acceptate de partile unui litigiu,nu necesita in principiu probarea lor.
Faptele cunoscute personal de judecator din alte imprejurari decat acelea ale dosarului, formeaza obiect al probatiunii judiciare, judecatorul trebuind sa se bazeze in hotararea pe care o da pe probele in cauza.
Faptele legalmente constatate pe care legea le considera ca exista nu trebuie dovedite (este cazul prezumtiilor legale)
Sarcina probei
Prin sarcina probei se intelege indatorirea de a face dovada faptului din care decurde dreptul pretins.Avand in vedere dificultatea stabilirii, in prezent a unor fapte petrecute in trecut, este important de stiut cui ii revine sarcina probei.
Potrivit art.1169 C.Civ “cel ce face o propunere in fata judecatii trebuie sa dovedeasca”. Reclamantul este cel care se adreseza instantei si solicita sa ii recunoasca un drept ceea ce inseamna ca sarcina probei ii revine in primul rand – reclamantului. Aceasta prima regula este cristalizata in mazima: onus probandi incumbit actori.
Daca reclamantul s-a conformat acestei exigente juridice,este randul paratului ca, in aparare, sa dovedeasca faptele pe care-si sprijina cererile sale. Deci sarcina probei trece la el: in acest sens se spune ca, in aparare, paratul devine reclamant: in excipiendo reus fit actor.
La aceste doua reguli privind sarcina probei se adauga cea de-a treia: judecatorul trebuie sa aiba un rol activ in stabilirea completa a adevarului, putand sa ordone, din oficiu, administrarea probelor necesare stabilirii situatiei de fapt deduse judecatii.
Conditii generale de admisibilitate a probelor
Pentru a fi admisibila orice proba trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
Sa nu fie oprita de lege , legea interzice spre exemplu dovada contrara puterii lucrului judecat pe care o are o hotarare judecatoreasca; in cazul inscrisurilor autentice, constatarile personale ale organului instrumentator nu pot fi constatate decat prin inscrierea in fals; in procesul de divort legea interzice folosirea interogatorului pentru dovedirea motivelor de divort, un pretins legatar nu poate sa solicite dovedirea unui legat verbal, pentru ca testamentele nuncupative, admise altadata prin Codul Calimah (art.738,745) nu mai sunt astazi admise.
Sa fie verosimila adica san u contravina legilor naturii, san u tinda la dovedirea unor fapte imposibile, ci a unor fapte demne de a fi crezute.
Sa fie utila (proba este inutila cand tinde la dovedirea unor fapte incontestabile)
Sa fie pertinenta adica sa aiba legatura cu obiectul procesului, daca nu priveste obiectul litigiului, ci aspecte straine de process, proba nu poate fi incuviintata.
Sa fie concludenta, sa fie relevanta adica sa contribuie la solutionarea procesului.
Intre pertinenta si concludenta exista urmatorul raport: daca orice proba concludenta este si pertinenta, nu orice propa pertinenta este si concludenta.
Problema conventiilor asupra probelor
Prin “ conventii asupra probelor “ se intelege acele acorduri de vointa prin care partile se abat, deroga de la normele legale ale probatiunii judiciare, fie anterior unui process, fie in cursul unui proces.
Se pune problema daca partile, cu ocazia incheierii unui act juridic, ori in cuesul prcesului, au posibilitatea de a largi sau de a restrange regimul probelor stabilit de lege, pentru dovedirea raporturilor juridice dintre ele. Se admite in general, ca legea nu prohibeste de plano conventiile asupra probelor, ci aceste conventii sunt admisibile in masura in care nu incalca dispozitiile imperative ale legii ori nu ingreuneaza posibilitatea de dovedire a raportului juridic .
In raport de obiectul lor, se disting urmatoarele categorii de conventii asupra probelor:
Conventiile privitoare la sarcina probei sunt valabile in masura in care stabilesc reguli aplicabile numai partilor, fara a adduce vreo atingere abligatiei judecatorului de a avea un rol active in materie probatorie;
Conventiile referitoare la obiectul probei sunt valabile atunci cand partile deplaseza obiectul probei la fapte vecine si conexe, mai usor de dovedit, fara a atinge insa dispozitiile inscrise in Codul de procedura civila privitoare la rolul active al judecatorului in materie probatorie;
Conventiile cu privire la admisibilitatea probelor sunt valabile numai daca dispozitiile legale ce reglementeaza admisibilitatea sunt dispozitive, iar nu imperative. Astfel, art. 1191 alin (3) C.civ. permite partilor sa convina ca si in cazurile la care se refera primele doua aliniate ale aceluiasi articol sa se poata face dovada cu martori, daca este vorba de drepturi de care ele pot sa dispuna; o asemenea conventie este admisibila si in cazul in care inscrisul sub semnatura private nu indeplineste cerintele prevazute de art.1179 C.civ (formalitatea multiplului exemplar) sau art. 1180 C.Civ. (mentiunea “ bun si aprobat”). De asemenea mai este necesar ca forma scrisa sa fie ceruta de lege numai ad probationem cand lipsa ori neregularitatea ei nu afecteaza existenta operatiunii juridice, nu insa ad validitatem, ipoteza in care actul juridic, in sens de negotium, este lovit de nulitate;
Conventiile referitoare la puterea doveditoare a probelor pot fi luate in considerare numai daca maresc puterea doveditoare a probei respective, fata de cea stabilita prin lege, cu conditia de a nu se incalca o norma juridical imperativa. De exemplu ar fi ineficienta o conventie a partilor in care s-ar prevedea ca nu este necesara inscrierea in fals pentru combaterea constatarilor personale ale agentului care a intocmit actul autentic, ori o conventie prin care s-ar permite combaterea prezumtiei dedusa din puterea de lucru judecat.Deoarece dispozitiile legale privitoare la forta probanta a mijloacelor de proba sunt, in general de ordine publica, conventiile din aceasta categorie sunt mai mult teoretice;
Conventiile privind administrarea probelor vor putea fi socotite ca valabile daca normele care reglementeaza administrarea probelor nu sunt imperative.Astfel , in cazurile in care propunerea probelor nu s-a facut prin cererea de chemare in judecata , prin intampinare ori cel mai tarziu la prima zi de infatisare, daca nu s-au indicat nominal martorii sau nu s-au adus piesele de comparative pentru verificarea de scripte, potrivit legii, opereaza decadearea din proba respective.Insa fiind vorba de norme care faciliteaza desfasurarea procesului, incalcarea lor trebuie invocate intr-un anumit termen sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai putea invoca aceasta incalcare.
De lege lata nu exista o reglementare generala a acestei materii.
Exista totusi izolat, o dispozitie legala, de aceasta factura si anume alin.3 al art. 1191 C.Civ: “ partile pot insa conveni ca si in cazurile aratate mai sus sa se poata face dovada cu martori , daca aceasta priveste drepturi de care ele pot sa dispuna”.
Aplicarea in timp si spatiu a normelor privind probele
In ceea ce priveste aplicarea normelor juridice referitoare la probe distingem intre aplicarea in timp si aplicarea in spatiu a acelor norme care se succed in timp si pot coexista sub aspect teritorial.
Aplicarea in timp a normelor juridice privind probele
Aplicarea legii in timp presupune determinarea momentului din vigoare a legii, precum si solutionarea eventualelor conflicte. Cat priveste primul aspect acesta nu ridica probleme probelor civile care se aplica pe durata cat este in vigoare.
Probleme practice se pun sub al doilea aspect solutionarea conflictelor de legi in timp.Inlocuirea sau modificarea unor dispozitii legale privind probele ridica problema legii aplicate intr-un process ce se judeca dupa schimbarea legii, pentru dovedirea unor acte sau fapte juridice savarsite sau intamplate inainte de punerea in vigoare a legii noi.
Conflictele de legi in timp se solutioneaza potrivit principiului lex posteriori, derogat priori, regula de drept conform careia : “legea noua abroga sau modifica legea veche, daca textile nu sunt identice”.
In doctrina sunt aplicate cele doua principii care guverneaza aceasta materie prin care se presupun si completeaza reciproc:
Principiul neretroactivitatii legii civile noi ;
Principiul aplicarii immediate a legii civile noi;
In ceea ce priveste dispozitiile legale care determina formele de adminstrare a probelor este avuta in vedere, in toate cazurile, legea in momentul in care are loc administrarea probelor.
Astfel se va aplica legea noua atat in cazul in care aceasta intervine intre producerea faptelor litigiului si promovarii procesului cat si in cazul in care schimbarea legii are loc in timpul judecarii.
Aplicarea in spatiu a normelor juridice privind probele
Aplicarea in spatiu a normelor juridice privind probele nu pune probleme practicii deoarece prin unificarea legislative la nivelul intregii tari se aplica aceeasi lege. In cazul in care s-ar ivi conflicte intre legile interprovinciale se va aplica regula “ locus regit actum”.
Proba faptelor se face potrivit legii unde ele s-au produs.
2.1 Proba prin inscrisuri
Notiune si clasificare
Notiune. Prin inscris se intelege orice declaratie despre un act sau fapt juridic stricto sensu, facuta prin scriere de mana, dactilografiere,litografie,imprimare pe hartie, sticla, carton,scandura,pelicula ori banda magnetica.
Importanta inscrisurilor este data de mai multe aspecte:
Cel mai adesea contin declaratii anterioare litigiului si ofera gradul de sinceritate si exactitate
Prin scurgerea timpului nu se altereaza
Sunt usor de conservat
Uneori constituie insasi conditia de valabilitate a actului juridic ce urmeaza a fi probat
Inscrisurile cunosc mai multe clasificari dupa mai multe criterii:
Dupa scopul urmarit la intocmirea lor, inscrisurile se impart in:
Preconstituite cele intocmite special pentru a servi ca probe in caz de litigii (inscrisul autentic, inscrisul sub semnatura private, bilete si tichete emise spre a servi ca mijloc de proba)
Nepreconstituite la a caror intocmire nu s-a avut in vedere posibilitatea folosirea in caz de litigiu, dar care totusi sunt utilizate pentru a dovedi un drept (registrele comerciale,registrele si hartiile casnice,mentiunile scrise de creditor pe titlu constatator al creantei, scrisorile obisnuite, nefacute cu rol probator)
Dupa efectul lor, inscrisurile se deosebesc in trei categorii:
Originare sunt inscrisurile intocmite pentru a dovedi incheierea, modificarea ori incetarea unui act juridic civil
Recognitive sunt inscrisuri intocmite pentru o recunoastere a existentei inscrisurilor originare pierdute sau distruse pe care le intocmesc.
Confirmative sunt inscrisurile prin care se inlatura anulabilitatea unui act juridic civil (facandu-l valabil, daca respecta cerintele impuse de art. 1190 C.Civ)
Dupa raportul dintre ele inscrisurile se impart in: originale si copii.
Dupa criteriul semnaturii inscrisurile se deosebesc in : semnate si nesemnate.
Inscrisul autentic
Notiune. Art.1171 C.civ defineste inscrisul autentic “ acela care s-a facut cu solemnitatile cerute de lege de un functionar public care are drept de a functiona acolo unde actul s-a facut”.
Se observa ca pentru ca inscrisul autentic sa fie valabil, trebuie sa fie indeplinite cumulative trei conditii:
Sa fie intocmit de un functionar public;
Acesta sa fie competent din punct de vedere material si teritorial;
Sa fie respectate formalitatile impuse de lege;
Sunt inscrisuri autentice: inscrisurile autentice notariale, actele de stare civila, hotararile judecatoresti, procesele verbale intocmite de agentii procedurali, actele de procedura intocmite de executorii judecatoresti.Practic prin act autentic lato sensu se intelege orice act care emana de la o autoritate publica, insa aici ne nitereseaza nu mai acealea care, in ordinea intereselor private dovedesc drepturi subiective civile.
In unele situatii legea impune pentru valabilitatea actului juridic civil incheierea sa in forma autentica, iar alteori partile recurg la aceasta forma in considerarea avantajelor actului autentic.
Principalele categorii de acte autentice sunt:
Inscrisurile autentice notariale, adica cele intocmite de notarul de stat (potrivit Legii nr.36/1995);
Hotararile organelor jurisdictionale (si in primul rand hotararile judecatoresti);
Actele de stare civila (a caror inregistrare se face potrivit legii nr.119/1996)
Puterea doveditoare
Stabilirea puterii doveditoare a inscrisului autentic implica facerea urmatoarelor distinctii:
Mentiunile ce reprezinta constatari personale ale agentului instrumentator, facute cu propriile simturi (adica constatarile realizate ex propriis sensibus ), fac dovada deplina, ele neputand fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals (procedura distincta si riscanta);
Mentiunile ce privesc declaratiile partilor , facute in fata agentului instrumentator, dar a caror veridicitate nu poate fi verificata de acesta, fac dovada pana la proba contrarie;
Mentiunile straine de obiectul inscrisului pot avea valoarea inceputului de proba scrisa.
In sensul celor de mai sus, art.1174 C.Civ dispune: “actul cel autentic sau cel sub semnatura privata are tot efectul intre parti despre drepturile si obligatiile ce constata, precum si despre ceea ce este mentionat in act, peste obiectul principal al conventiei, cand mentionarea are un raport oarecare cu acest obiect.
Dar mentionarile care au ca obiect un fapt cu totul strain de acela al conventiei, nu pot servi decat numai la un inceput de dovada “, iar art.1173 C.Civ prevede ca: “actul autentic are deplina credinta in privirea oricarei personae despre dispozitiile si conventiile ce constata.
Executarea actului autentic, care este investit cu formula executorie, va fi suspendata prin punerea in acuzatie,cand se intenteaza o actiune criminala in contra pretinsului autor al actului.Iar cand in cursul unei instante civile actul se ataca de fals, tribunalele (instantele) pot, dupa imprejurari, a suspenda provizoriu executarea actului”.
Consecintele juridice ale inscrisului nul ca inscris autentic. Este necesara urmatoarea distinctie:
Cand forma autentica este ceruta de lege pentru valabilitatea operatiunii juridice constatate (adica e forma impusa ad validitatem, pentru negotium iuris) ,nulitatea inscrisului atrage insasi nulitatea actului juridic pe care-l constata;
Cand inscrisul autentic a fost intocmit doar pentru proba actului juridic (negotium), desi nul ca inscris autentic, el poate valora ca inscris sub semnatura privata daca sunt intrunite cerintele art.1172 C.Civ : “ Actul care nu poate fi autentic din cauza necompetentei sau a necapacitatii functionarului, sau din lipsa de forme, este valabil ca scriptura sub semnatura private, daca s-a iscalit de partile contractante”. Este o aplicatie a ideii conversiunii actelor juridice (privite ca instrumentum probationis).
Inscrisul sub semnatura privata
Notiune. Inscrisul sub semnatura private este inscrisul care constata un act juridic si este intocmit si semnat de parte sau de partile impotriva carora el poate fi folosit ca dovada, fara interventia unui functionar public.
Ca regula generala nu se cere nici o forma pentru existenta unui asemenea inscris, el poate fi redactat chiar de parti sau de o alta persoana, poate fi scris in orice limba (inteleasa de parti), poate fi scris de mana ori tehnoredactat, dactilografiat; se admite folosirea de formulare in care sa se completeze numai spatiile albe. Totul depinde de vointa partilor, dar este important ca inscrisul sa aiba un continut juridic clar, care sa stabileasca fara echivoc drepturile si obligatiile lor.
Semnatura autorului. Singura conditie cu caracter general pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata, este semnatura autorului sau autorilor.In aceasta materie semnatura trebuie executata de mana (manuscrisa), nu dactilografiata,litografiata, executata prin parafa sau inlocuita, conform obiceiului de alta data (art.1170 C.Calimah), printr-un semn, o cruce sau punerea unui deget.
Nu se cere ca semnatura sa cuprinda intregul nume al partii, fiind suficienta executarea semnaturii obisnuite, dar din locul unde este asezata trebuie sa rezulte ca autorul ei isi insuseste intregul continut al actului. Legea civila nu impune formalitatea datei decat in cazuri speciale (art.859 C.Civ) dar practice datarea oricarui inscris sub semnatura privata este o conditie importanta, pentru ca numai cunoscand momentul incheierii actului se poate stabili daca el emana de la o persoana capabila.
Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata intre parti.
Asemenea inscris nu este atestat de un functionar public asa incat initial nimic nu dovedeste ca el emana de la cel caruia i se opune.El isi trage forta probanta in raporturile dintre parti prin recunoasterea sa, altfel nu se poate stii daca semnatura, elementul de baza din care decurge credibilitatea inscrisului, provine efectiv de la semnatar.De aceea art.1177 C.Civ. il oblige pe cel caruia i se opune un astfel de inscris “ a-l recunoste ori a tagadui curat scriptura sau semnatura sa”.Daca inscrisul este opus mostenitorilor sau reprezentantului presupusului semnatar (habentes causam), ei pot declara pur si simplu ca nu recunosc scrisul ori semnatura (art.1177 C.Civ alin.2) fara sa li se pretinda o recunostere sau o delegare propriu-zisa.
In acest cadru atitudinea celor mentionati produce urmatoarele consecinte juridice:
Tagaduirea sau declaratia mostenitorilor ca nu recunosc semnatura amana efectele probatorii ale inscrisului.Instanta trebuie sa procedeze la verificarea de scripte (art. 1178 C.Civ), iar prin confruntarea cu alte inscrisuri emanate de la aceesai persoana , efectuata de catre judecator sau prin expertiza grafica se va stabili daca semnatura este sau nu originala. Rezultatul negativ inlatura orice efect probatoriu al inscrisului, pentru ca este un fals. Rezultatul pozitiv ii acorda intreaga forta probatorie.Cel care nu recunoste un inscris pe care l-a semnat poate fi obligat la daune-interese pentru prejudiciu (material si moral) adus celeilate parti.
Recunosterea inscrisului fie de catre semnatar, fie prin considerarea sa ca recunoscut in temeiul legii, atrage asimilarea sa din punct de vedere al puterii doveditoare cu un inscris autentic, “intre cei care l-au subscris si intre cei care reprezinta drepturile lor.(art.1176 C.Civ)
Forta probanta a inscrisului sub semnatura privata in raporturile cu tertii.
Mai intai continutul inscrisului sub semnatura privata poate fi opus tertilor ca simplu fapt juridic, pana la proba contrara (ce poate fi facuta prin orice mijloc de proba). Pe de alta parte art.1182 C.Civ reglementeeaza forta probanta a datei inscrisului sub semnatura privata fata de terti.
Ca regula generala in raporturile dintre semnatarii inscrisului si tertii mentionati privind data intocmirii actului “nu face credinta” despre realitatea ei inscrisul este considerat nedatat.Refuzul oricarei puteri doveditoare a datei urmareste sa-i fereasca pe terti impotriva pericolului trecerii unei date false.
Art.1182 C.civ stabileste ca tertilor le este opozabila numai data care se dobandeste printr-una din urmatoarele patru modalitati:
din ziua in care documentul a fost prezentat la o institutie publica (daca a inregistrat sau s-a facut o mentiune despre data prezentarii);
din ziua inscrierii lui intr-un registru anume destinat (notarul public poate da data certa inscrisurilor care i se prezinta in acest scop);
din ziua mortii partii care a semnat sau uneia dintre partile care a semnat;
din ziua trecerii actului,chiar si prescurtat, in acte intocmite de functionarii publici, precum procesele verbale de punere de sigilii, de inventariere;
De retinut ca enumerarea art. 1182 C.Civ este limitativa asa incat orice imprejurare nu poate oferi data certa inscrisului sub semnatura privata.Prin exceptie unele inscrisuri sub semnatura privata fac dovada prin ele insele fata de terti despre data pe care o prevad.Astfel sunt chitantele care atesta primirea unei sume de bani sau testamentul (art.859 C.civ). Pe de alta parte daca tertul a recunoscut data inscrisului, desi nu intrunea conditiile art.1182 C.Civ acesta ii este opozabila.
Conditii speciale de valabilitate pentru anumite inscrisuri sub semnatura privata.
Nu intotdeauna semnatura este suficienta pentru existenta inscrisului sub semnatura privata, pentru ca legea impune conditii complementare in cazul contractelor sinalagmatige, obligatie unilaterala de plata.
Conditia pluralitatii de exemplare (multiplu exemplar).
Potrivit art.1179 C.Civ inscrisul sub semnatura private care cuprinde conventii sinalagmatice (vanzarea-cumpararea, schimbul,locatiunea), trebuie pentru a fi valabil ca instrument de proba sa fie facut “ in atatea exemplare originale cate sunt parti cu interes contrar” iar “ fiecare exemplar trebuie sa faca mentiune de numarul originalelor ce s-au facut.”
Aceasta regula se justifica daca avem in vedere ca in contractul sinalagmatic partile dobandesc drepturi si obligatii reciproce (obligatia ce revine unei parti isi are cauza juridica in obligatia reciproca a celeilalte parti), fiecare parte fiind interesata sa-si dovdeasca drepturile sale.Regula asigura egalitate intre parti si este impusa de considerente de ordine publica, asa incat de principiu partile nu pot sa renunte la multiplul exemplar, considerand ca un singur exemplar este suficient. Legea nu cere sa se faca atatea exemplare cate personae figureaza in contract ci numai cate “persoane au interes contrar”.
Legea impune ca fiecare exemplar sa faca mentiune despre numarul originalelor incheiate pentru a da fiecarei parti posibilitatea sa dovedeasca faptul ca s-a respectat cerinta multiplului exemplar. Fara aceasta mentiune una din parti ar putea distruge exemplarul sau si ar putea sustine ca nu a primit niciunul. Viciul care rezulta din lipsa acestei mentiuni este acoperit daca una din parti a executat conventia (art. 1179 alin.3 C.Civ). Prezentarea unui astfel de inscris dovedeste pana la proba contrara, ca a fost reglementat cu respectarea art. 1179 C.Civ, insa daca se dovedeste ( prin marturisire sau cu un alt inscris) ca a fost redactat intr-un singur exemplar, va fi nul ca proba cu exceptia situatiei in care exemplarul intocmit a fost incredintat de parti unui tert pentru pastrare.
Conditia scrierii in intregime ori punerii formulei “bun si aprobat”.
Actul unilateral prin care o parte se obliga a plati o suma de bani sau o catime oarecare de bunuri (marfuri,fructe,produse) nu trebuie sa fie redactat in mai multe exemplare (nu se aplica art.1179 C.Civ).Insa legea impune sa fie scris in intregime de mana debitorului sau cel putin inainte de a semna debitorul sa adauge la finele actului cuvintele bun si aprobat aratand totdeauna in litere suma sau catimea lucrurilor (art.1180 C.Civ).Regula este justificata de nevoia asigurarii protectiei debitorului impiedicand practica semnaturilor in alb, care lasa detinatorilor de rea credinta posibilitatea de a completa inscrisul contrar intelegerii partilor. Formula “bun si aprobat” poate fi inlocuita printr-o expresie corespunzatoare, essential fiind ca debitorul sa inscrie personal suma sau catimea lucrurilor la care se obliga.
Aceasta regula se aplica numai actelor unilaterale care au ca obiect o suma de bani ori o catime de bunuri, nu actelor unilaterale care au ca obiect un bun individual determinat. Pe de alta parte nu sunt supusi acestei reguli “comerciantii industriali,plugarii, vierii si oamenii care muncesc cu ziua” potrivit art.1180 alin.2 C.Civ.
Cand sumele prevazute in scris si in mentiunea “bun si aprobat pentru …”sunt deosebite potrivit art. 1181 C.Civ va fi luata in considerare sumac ea mai mica chiar si atunci cand actul si formula respectiva au fost scrise in intregime de debitor.Aceasta solutie este aplicarea principiului inscris in art .983 C.Civ potrivit caruia cand exista indoiala conventia se interpreteaza in favoarea debitorului. S-a aratat insa ca se poate proba in care parte este greseala (art.1181 C.civ) cu orice mijloc de proba, chiar si cu martori.
Incalcarea acestei conditii speciale pentru valabilitatea inscrisului sub semnatura privata ce constata acte unilaterale avand ca obiect o suma de bani sau o catime oarecare nu afecteaza actul juridic in sens de negotium iuris, dar in mod constatator este lipsit de puterea sa probatorie.
Conditia ceruta testamentului olograf.
Potrivit art.859 C.Civ. “ testamentul olograf nu este valabil decat cand este scris in tot, datat si semnat de mana testatorului”. Testamentul olograf desi nu necesita implinirea unor formalitati speciale, fiind confectionat ca inscris sub semnatura privata este un act solemn (ca orice alt testament).
In acest cadru scrierea integrala, datarea si semnarea de mana testatorului sunt prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute (ad solemnitatem) iar nu ad probationem sau pentru opozabilitate fata de terti.
Cele trei conditii de solemnitate trebuie sa fie indeplinite de mana testatorului si trebuie sa fie indeplinite cumulativ, in lipsa oricareia dintre ele testamentul fiind nul. Nu este nevoie ca in cuprinsul inscrisului sa se faca mentiune ca testamantul a fost scris, datat si semnat de testator desi aceasta ar fi o garantie in plus si de asemenea nu este nevoie ca testamentul olograf sa fie inchis si sigilat.
Discutii privind alte inscrisuri
Preliminarii. Mai intai exista o categorie de acte private carora le lipseste elementul esential al inscrisului sub semnatura private, adica semnatura (inscrisuri nesemnate), dar carora dreptul civil le acorda o anumita importanta precum: registrele, cartile si hartiile casnice (art. 1185 C.Civ), mentiunile facute de creditor pe titlul de creanta (art.1186 C.Civ), registrele comerciantilor (art. 1183,1184 C.Civ).
Pe de alta parte sunt reglementate raboajele (art. 1187 C.Civ) iar progresele stiintei si tehnicii a introdus inscrisul in forma electronica.
Registrele,cartile si hartiile domestice.
Potrivit art. 1185 C.Civ “ registrele, cartile sau hartiile domestice nu fac credinta in favoarea aceluia care l-a scris, dar au putere in contra lui:
Cand cuprind primirea unei plati
Cand cuprind mentiunea expresa ca nota sau scrierea din ele s-a facut cu tilu in favoarea creditorului
Legea are in vedere orice insemnare, mentiune semnata ori nesemnata scrisa de o persoana intr-o condica (jurnal) sau pe o fila volanta, in legatura cu unele evenimente din viata sa, care pot sa priveasca si acte juridice curente (un imprumut, plata unei datorii).Este important sa retinem ca aceste inscrisuri nu pot fi folosite pentru cel care le-a scris dar pot fi folosite impotriva sa in cele doua cazuri limitative prevazute de art.1185 C.Civ.Avand puterea doveditoare a unei marturii extrajudiciare, faptul la care se refera insemnatatea casnica poate fi combatut cu orice mijloc de proba.
Mentiunile facute de care creditor pe titlurile de creanta. Potrivit art.1186 C.civ alin (1) orice mentiune facuta de creditor in josul, pe marginea sau pe dosul unui titlu de creanta este crezuta cu toate ca nu este semnata nici datata de el, cand tinde a proba liberatiunea debitorului.
Aceeasi putere doveditoare o are si scrierea facuta de creditor pe duplicatul unui act sau chitanta care se afla in mainile debitorului (art.1186 alin 2 C.Civ). De retinut ca aceasta dispozitie legala nu se aplica mentiunilor facute de creditor ce ar ingreuna situatia debitorului, ar mari sau ar greva datoria.Pe de alta parte impotriva acestor mentiuni este permisa dovada contrara prin orice mijloc de proba fara aplicarea art. 1191 C.Civ (pentru ca nefiind semnate nu sunt acte), creditorul fiind liber sa probeze ca aceste mentiuni sunt rezultatul unor erori.
Registrele comerciantilor.
Intre obligatiile prevazute ale comerciantilor, legea prevede si pe aceea de a tine evidenta activitatilor comerciale prin intermediul registrelor comerciale (de contabilitate), registrul-jurnal, registru- inventar,registrul cartea mare.(Legea contabilitatii 82/1991).
De la inceput trebuie sa observam ca art. 1183 si 1184 C.Civ reglementeaza forta probanta a registrelor comerciantilor in raporturile dintre comercianti si necomercianti, iar forta lor probanta si raporturile dintre comercianti este reglementata in art. 50 – 52 C.com.
Registrele comerciale (legal tinute sau fara respectarea legii) pot fi folosite de necomercianti ca mijloc de proba impotriva comerciantului, fiind considerate adevarate marturii ale comerciantului care le tine dar ele nu pot fi folosite impotriva necomerciantului.
Raboajele.
Potrivit art.1187 C.civ rabojele sunt constituite “ cand crestaturile dupa amandoua bucatile sunt egale si correlative, sunt un mijloc de probare intre persoanele care au obiceiul de a se servi cu un asemenea mijloc de probatiune”.
Rabojul a fost un mijloc de proba utilizat in trecut ( mai ales in mediul rural si de catre persoanele care nu stiu sa scrie ), materializat intr-o bucata de lemn (cilindrica sau prismatica), despicata longitudinal in doua subdiviziuni prin care se marcau prin crestaturi transversale identice prestatiile partilor (constituie un semn material si simbolic al angajamentelor contractate ). Cand aceste linii transversale se potrivesc, dovada adusa de raboj este deplina, iar cand nu se potrivesc va fi luat in considerare numarul cel mai mic de crestaturi.
Chiar daca intre semnele juridice populare, semnele de raboj constituie o categorie importanta, nu exista (multe) cazuri practice consemnate in jurisprudenta in aceasta materie, iar in present este greu de crezut ca mai pot fi invocate asemenea mijloace de proba.
Inscrisul electronic.
Inscrisul in forma electronica este potrivit art.4 punctul 2 din Legea nr. 455/2001 privind semnatura electronica “ o colectie de date in forma electronica intre care exista relatii logice si functionale si care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificatie inteligibile, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic au al altui procedeu similar”.
La randul ei semnatura electronica reprezinta date in forma electronic ace servesc ca “ metoda de identificare”, iar “semnatura electronica extinsa” asigura in conditii specifice de siguranta, identificarea semnatrului.
Important este aici ca inscrisul in forma electronica caruia i s-a incorporate legal o semnatura electronica este asimilat in ceea ce priveste conditiile si efectele sale, cu inscrisul sub semnatura privata (art.5 din lege).
Sub aspectul fortei probante a inscrisului in forma electronica legea special contine o dispozitie asemanatoare celei inscrise in art. 1176 C.Civ in sensul ca prevede ca “ Inscrisul in forma electronica caruia i s-a incorporat, atasat sau asociat logic o semnatura electronica, recunoscut de catre cel caruia i se opune are acelasi efect ca actul autentic intre cei care l-au subscris si intre cei care reprezinta drepturile”.
Pentru situatia in care o parte nu recunoste inscrisul sau semnatura, legea oblige instanta sa dispuna, efectuarea unei expertise tehnice de specialitate.
2.2 Proba prin declaratii de martori (proba testimoniala sau marturia)
Notiuni introductive
Notiune. In general martorul este persoana care asista sau a asistat la intamplare, la un eveniment, la o discutie si care poate da informatii cu privire la acestea. In drept, martorul este persoana chemata in fata instantei pentru a da lamuriri in legatura cu faptele pe care le cunoaste si care pot ajuta solutionarea unei cauze. Marturia este relatarea orala, facuta de o persoana in fata instantei de judecata cu privire la acte sau fapte litigioase pe care le cunoaste personal.
Martorul trebuie sa fie o persoana straina de proces care poate da informatii nepartinitoare in legatura cu pretentiile partilor.
Dispozitia se caracterizeaza prin:
Cunosterea personala de catre martor a imprejurarilor din trecut pe care le relateaza; nu intereseaza cele aflate din zvon , din auzite ci numai ce a vazut si a auzit personal.
Prin oralitate pentru ca relatarea se face verbal in fata instantei, facand un raspuns scris mai inainte;
Daca in dreptul roman proba testimoniala era aproape obligatorie, iar in dreptul vechi proba era admisa fara nici o restrictie, in prezent reglementarea legala acorda la principiul dovedirii cu martori mai putina incredere decat inscrisurile. Aceasta reticenta este justificata de faptul ca fidelitatea si capacitatea de reproducere a memoriei nu sunt depline ci ele au o scar ace urca in medie de 75-80% in timp ce inscrisul “nu uita”.
Admisibilitatea probei cu martori.
Este important sa retinem inca de la inceput ca in aceasta materie se distinge intre faptele jutidice stricto sensu si actele juridice civile.
Regula generala in ceea ce priveste admisibilitatea probei cu martori este ca faptele juridice stricto sensu pot fi dovedite neingradit cu martori.Este vorba de faptele naturale care se produc independent de vointa omului si de care legea civila leaga anumite efecte juridice, precum forta majora (trasnetul, grindina, inundatia ) si de actiunile omenesti produse fara intentia de a produce efecte juridice , efecte ce se produc in puterea legii.
Pot fi astfel probate delictele si cvasidelictele, constituirea sau repararea unui imobil, faptele materiale constitutive ale posesiei, executarea ori neexecutarea unui contract, trecerea pe locul altuia, imprejurarea ca un anumit loc nu are acces la calea publica, viciile de consimtamant.
Exista insa fapte naturale care de principiu nu pot fi probate decat cu martori, precum nasterea sau moartea care se probeaza de regula cu acte de stare civila.
In privinta admisibilitatii probarii actelor juridice (negotium iuris) prin decalratiile cu martorii, legea civila instituie doua reguli restrictive: interdictia de a dovedi cu martori actele juridice cu o valoare mai mare decat cea prevazuta de lege; interdictia de a dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris.
Interdictia de a dovedi cu martori acte juridice cu o valoare mai mare de 250 lei
Reglementare si continut. Potrivit art. 1191 C.Civ alin (1) “ dovada actelor juridice al caror obiect are o valoare mai mare ce depaseste suma de 250 de lei, chiar pentru depozit voluntar nu poate face decat sau prin act autentic, sau prin inscris sub semnatura privata”.
Aceasta regula inlatura in principiu marturia ca mijloc de proba al existentei unui act juridic daca obiectul sau are o valoare mai mare decat plafonul legal si se aplica tuturor actelor juridice, unilaterale sau bilaterale, prin care se stabilesc raporturi juridice ori se recunosc, se confirma, se modifica se transmit sau se sting raporturi juridice preexistente.
Jurisprudenta Curtii Constitutionale.
In jurisprudenta sa Curtea Constitutionala a aratat ca “ o suma sau o valoare a obiectului actului juridic atat de redusa este explicata constant prin dorinta legiuitorului de a oblige partile sa incheie acte juridice, sa le constate in forma scrisa, care asigura certitudinea si stabilitatea raporturilor juridice pe care le creeaza”.
Evaluarea obiectului actului juridic civil.
Evaluarea obiectului se face in momentul incheierii actului, pentru ca in acest moment partile trebuie sa stie daca este necesara sau nu preconstituirea inscrisului, iar nu in momentul introducerii cererii de chemare in judecata.
Potrivit art. 1192 C.Civ. actul juridic poate fi probat cu martori daca plafonul legal este deposit “numai prin unirea capitalului cu dobanzile” . In continuare art.1193 – 1196 C.Civ. stabilesc o serie de restrictii pentru a se evita eludarea regulii impuse de art. 1191 alin. (1) C.Civ prin fragmentarea creantei, restrangerea obiectului cererii sau introducerea unor cereri succesive.
Interdictia de a dovedi cu martori impotriva sau peste cuprinsul unui inscris
Reglementare si continut. Potrivit art.1191 alin (2) C.Civ. “ nu se va primi niciodata o dovada prin martori in contra sau peste un ace cuprinde actul juridic, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, in timpul sau in urma confectionarii actului chiar cu privire la o suma sau la o valoare ce nu depaseste 250 lei .”
Aceasta regula interzice in principiu marturia derutanta sa combata continutul inscrisului constatator al unei operatiuni juridice in care se presupune ca partile au consemnat vointa lor reala. Asadar ori de cate ori partile au intocmit un inscris pentru constatarea unei intelegeri, chiar pentru o suma sau o valoare mai mica de 250 lei proba testimoniala nu poate fi admisa pentru a stabili ca intelegerea a fost alta, ca partile au convenit si asupra altor lucruri, decat cele scrise. Alfel zis cand partile au constatat raportul lor juridic printr-un orice modificari sau completari trebuie sa fie consemnate tot intr-un inscris.
Precizari. Cu privire la regula impusa de art 1191 alin (2 ) C.Civ. (contra scriptum testimonium non fertur) s-a motivat ca:
Proba testimoniala este admisa fara restrictii de cate ori actul fie chiar autentic este atacat pentru frauda, eroare, dol, violenta, lipsa cauzei, cauza falsa, ilicita sau imorala;
Marturia este admisibila pentru stabilirea sensului exact al unor cauze contractuale confuze, obscure sau succeptibile de mai multe intelesuri pentru ca a interpreta nu inseamna a proba impotriva sau peste cuprinsul unui inscris;
Marturia este admisibila pentru stabilirea unor acte sau fapte distincte de actul constatat prin inscris si ulterioare acestuia, care constata moduri de executare sau stingere a obligatiilor (plata, compensatia, remiterea datoriei) daca aceste operatiuni privite separat pot fi dovedite cu martori potrivit art.1191 alin (1) C.Civ;
Pe de alta parte restrictiile constituite de art. 1191 alin (1) si (2) C.Civ nu se aplica in raporturile dintre parti si terti, pentru ca actul juridic apare ca un fapt material asa incat proba cu martori impotriva sau peste continutul inscrisului este admisibila.
Exceptii comune de la regulile prevazute de art. 1191 alin.(1) si (2) C.Civ
Exista situatii in care proba cu martori in domeniul actului juridic este admisibila si in raporturile dintre parti, conventia partilor, existenta unui inceput de dovada scrisa, imposibilitatea procurarii sau pastrarii unui inscris.
Intelegerea partilor. Dispozitiile legale care interzic proba cu martori pentru dovedirea unui act juridic cu o anumita valoare ori impotriva sau pentru cuprinsul unui inscris nu au caracter imperativ, de oridine publica.Ele sunt reglementate de protectie a intereselor partilor, carora le ofera o anumita stabilitate a raporturilor juridice. In consecinta ultimul aliniat al art 1191 C.Civ. le ingaduie explicatii partilor sa convina folosirea dovezii testimoniale chiar in cazurile oprite. Partile pot insa conveni ca si in cazurile aratate mai sus sa se poata face dovada cu martori, daca acesta dovedeste drepturi de care ele pot sa dispuna.
Conventia poate fi atat expresa cat si tacita (cand spre exemplu rezulta neopunerea la cererea de probe formultata in instanta de partea adversa). De subliniat ca in cazul in care una din parti solicita proba testimoniala impotriva dispozitiilor art. 1191 C.Civ. instanta nu trebuie sa atraga atentia partii adverse pentru ca are dreptul sa se opuna la incuviintarea probei (in virtutea rolului activ) pentru ca s-ar ajunge la restrangerea mijloacelor de proba si atingerea principiului adevarului.
Inceputul de dovada scrisa.
Potrivit art. 1197 alin. (2) C.Civ. inceputul de dovada scrisa este” orice scriptura a aceluia contra caruia s-a formulat petitia sau a celui ce el reprezinta si care scriptura face crezut faptul cuprins”.
Fara sa constituie prin el insusi o proba de sine statatoare, inceputul de dovada scrisa face posibila folosirea in completarea sa a probei testimoniale, atat pentru a dovedi existenta unui act cat si pentru a combate continutul acestuia prin derogare de la art. 1191 C.Civ.
Inceputul de dovada trebuie sa fie infatisat de reclamant caci existenta lui nu poate fi probata prin martori si consta intr-o scriere recunoscuta sau verificata care poate fi nedatata ori nesemnata de cel caruia i se opune. Nu e vorba (numai) de o scriptura redactata pentru a fi folosita ca proba ci de o scrisoare, note, socoteli ori o simpla mentiune scrisa de cel vizat chiar pe o fila volanta. Ar putea fi vorba despre un act care nu este autentic pentru nerespectarea formalitatilor legale si care nu a fost semnat, un act sub semnatura privata caruia ii lipseste mentiunea multiplului exemplar sau formula bun si aprobat, mentiunile straine de declaratii scrise extrajudiciare, hartiile casnice, mentiunile unui inventar, cereri adresate autoritatilor, concluzii scrise inaintea instantei.
Pentru a fi considerat un inceput de dovada scrisa o scriptura trebuie sa indeplineasca urmatoarele doua conditii:
sa provina de la cel caruia ii este opusa, de la acela pe care il reprezinta ori de care este reprezentat. Inceputul de dovada este in cele din urma o marturisire incompleta, iar marturisirea isi produce efecte numai impotriva celui de la care emana.Inscrisul poate fi intocmit de o alta persoana daca este semnat de parte. Scrierea debitorului poate fi opusa creditorului iar cea care emana de la autorul comun poate fi opusa oricarui mostenitor.
sa fie concludenta, sa faca verosimil faptul pretins.Aceasta conditie va fi dedusa de instanta din imprejurarile de fapt ale cazului.O scrisoare in care ma rogi sa iti accord un imprumut nu dovedeste imprumutul dar il face a fi crezut.Scrierea poate face verosimil faptul pretins chiar daca nu il mentioneaza direct cand priveste un alt fapt conex cu cel ce formeaza obiectul litigiului din care instanta ar putea deduce existenta faptului pretins.
Imposibilitatea preconstituirii sau pastrarii probei scrise. Imposibilitatea preconstituirii sau pastrarii probei scrise de catre creditor “despre obligatia ce pretinde “ constituie de asemenea o situatie care ingaduie prin derogare la restrictiile din art. 1191 C.Civ. sa foloseasca dovada cu martorii pentru a testa existenta sau continutul unui act juridic. Art.1198 C.Civ. care reglementeaza aceasta situatie prevede doua ipoteze: imposibilitatea de a preconstitui un inscris si pierderea inscrisului.
Pentru prima ipoteza legea face cate aplicatii cu privire la imposibilitatea materiala a creditorului de a-si procura un inscris (art.1198 pct 1-3 c.Civ.) :
obligatiile care se nasc din cvasicontracte, delicate sau cvasidelicte
la depozitul necesar in caz de incendiu, ruina, tumult sau naufragiu si la depozitele ce fac calatorii in ospataria unde trag (jurisprudenta a extins textul la cafenele, restaurante,bai publice, biblioteci). Despre toate astea judecatorul va avea in vedere calitatea persoanelor si circumstantele faptului pentru a aprecia daca admite proba testimoniala.
la obligatiile contractate in caz de accidente neprevazute cand nu era cu putinta partilor de a face inscrisuri
Se considera ca enumerarea legala nu este limitativa asa incat judecatorul poate aprecia suveran daca partile au fost in imposibilitatea de a preconstitui un inscris despre raportul juridic pe care il doresc sa il probeze.Jurisprudenta a adaugat imposibilitatea morala de preconstituire a probei scrise, care poate fi justificata de raporturi de afectiune, de prietenie, de diferenta ierarhica in serviciu intre persoanele in cauza.Notiunea de imposibilitate morala a primit aici un sens larg considerandu-se ca indiferent in ce relatii rezida izvorul imposibilitatii morale ceea ce este esential este constatarea existentei in realitate a unei atare imposibilitati care trebuie apreciata in raport cu calitatea persoanelor si circumstantele faptelor.
A doua ipoteza are in vedere situatia in care creditorul a pierdut titlul ce-I servea ca dovada scrisa dintr-o cauza de forta majora neprevazuta. (art 1198 C.Civ)
Pentru ca proba testimoniala sa fie admisibila in aceasta situatie creditorul trebuie sa dovedeasca in prealabil prin orice mijloace de proba: existenta inscrisului si pierderea inscrisului din cauza de forta majora.Important este san u existe nici o culpa a partii interesate.
Forta probanta a marturiei.
In prezent numarul martorilor nu prezinta importanta in dovedirea unui fapt litigios, fiind inlaturat principiul roman tetis unus, tetis nullus aplicabil si in dreptul vechi, iar practice un singur martor este sufficient daca inspira incredere judecatorului.
2.3 Probele materiale si cercetarea la fata locului
Probele materiale.Nu au o reglementare proprie in codul civil roman, insa Codul pe procedura civila se refera indirect la acestea prin reglementarea procedurii “cercetarea la fata locului” in art. 215-217 procedura care se foloseste de regula in materie imobiliara, iar in materie mobiliara doar in cazul bunurilor netransportabile in instanta.
In doctrina se precizeaza ca o caracteristica a probelor materiale este faptul ca in majoritatea cazurilor ele nu pot fi inlocuite cu o alta proba, de aceea prezinta o mare importanta conservarea lor pana la judecarea definitiva a litigiului.Probele materiale pot fi verificate de instanta in sedinta de judecata cand ele pot fi aduse in fata acesteia.Cand probele materiale sunt immobile sau chiar mobile care nu pot fi transportate in instanta din cauza volumului sau greutatii lor verisficarea se face printr-o cercetare la fata locului.
Cand cercetarea probei implica elemente de tehnicitate sau este necesara o evaluare a daunelor, se recurge la expertiza.In aceste cazuri cercetarea la fata locului si expertiza nu sunt veritabile mijloace de proba, ci numai mijloace tehnice de valorificare a probelor materiale.
Cercetarea la fata locului.
Cercetarea la fata locului numita si “descindere locala” este reglementata in sectiunea administrarea dovezilor art. 215 – 217 C.Pr.Civ.
In practica cercetarea locala este intalnita in special in procesele privind spatiul locativ, servituti, granituiri, degradari de immobile, in cererile de ordonanta presedentiala, in litigii privind lipsuri cantitative de marfa.
Cercetarea la fata locului se dispune de catre instanta la cererea partii interesate sau chiar din oficiu in cazul in care “va socoti de trebuinta”.Inainte de a se pronunta asupra cercetarii la fata locului instanta va aprecia concludenta acesteia, dupa care o va dispune sau o va respinge printr-o incheiere motivata. In incheierea prin care se dispune cercetarea la fata locului se vor arata imprejurarile de fapt care urmeaza a fi lamurite la fata locului.
Potrivit art.216 C.Pr.Civ cercetarea la fata locului se va face cu citarea partilor, putandu-se asculta martorii si expertii pricinii pentru a obtine lamuriri suplimentare.
Cand instanta va merge la fata locului va fi de fata un procuror in cazul in care prezenta acestuia este ceruta de lege ( art. 217 C.Pr.Civ).
2.4.Prezumtiile
Notiuni introductive
Notiune si reglementare. Potrivit art. 1199 C.Civ. “prezumtiile sunt consecintele ce legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut”. In doctrina prezumtia este cunoscuta ca fiind considerarea unui fapt ca existent, dedus din existenta altui fapt vecin si conex, fie ca inducerea existentei unui fapt necunoscut din cunoasterea altui fapt datorita legaturii existente intre cele doua fapte.
In general prezumtia este o supozitie,o presupunere, recunosterea unui fapt ca autentic pana la proba contrara.
Prezumtia decurge din ceea ce se petrece in mod repetat si frecvent iar fundamental acestui mijloc de dovada rezida, de cele mai multe ori, in generalizarea si sistematizarea experientei care confirma existenta conexiunii constatate si revelatoare dintre doua fapte, unul greu de stabilit in mod direct si altul vecin, lesne perceptibil care justifica deplasarea obiectului probei.
Dupa rationamentul deductive specific prezumtiilor este opera judecatorului sau legiuitorului, adica dupa autorul lor, prezumtiile se impart in doua categorii: prezumtii legale si prezumtii simple.
Prezumtiile legale
Notiune. Potrivit art. 1200 C.Civ. sunt prezumtii legale acelea care sunt determinate special de lege. Ele sunt stabilite de norme juridice care nu pot fi interpretate extensiv . Codul Civil foloseste termenul specific “se prezuma” ( art. 492, art.786, art.1181, art. 1432) si “se presupune” ( art. 469, art. 591 ), “ lasa a se presupune” ( art. 1138 alin.(2) ), “se socoteste” ( art. 590, art. 602 ).
Clasificare. Dupa forta lor doveditoare prezumtiile legale se impart in doua categorii: prezumtii legale absolute si prezumtii legale relative.
Prezumtiile legale relative, care constituie regula, confera credibilitate faptului pretins de principiu pana la proba contrara avand deci putere doveditoare. Legea prezuma astfel ca termenul este stipulat in favoarea debitorului (art. 1024 C.Civ.), ca bunurile dobandite de soti in timpul casatoriei sunt bunuri comune (art. 30 alin. 3 C.Fam.) ca exista o cauza juridical in orice convenient ( art. 967 C.Civ) .
Prezumtiile legale absolute nu pot fi rasturnate prin contraproba fiind iuris et de iure. Se disting doua categorii:
Prezumtii legale absolute care corespund unui inters general numit irefragabile, si nu pot fi rasturnate prin niciun mijloc de proba cum este puterea lucrului judecat (art. 1201 C.Civ), cea privind limita maxima de 300 de zile sic ea minima de 180 de zile, dinaintea nasterii copilului care marcheaza timpul legal al conceptiunii potrivit art.61 din Codul familiei.
Prezumtii legale absolute care corespund unui interes particular si pot fi rasturnate numai prin marturisire judiciara (art. 1138 C.Civ).
S-a observat ca intre cele doua categorii de prezumtii legale exista o categorie intermediara – prezumtiile legale mixte care pot fi combatute, dar numai prin anumite mijloace de proba ori in anumite conditii sau numai de anumite personae potrivit legii precum prezumtia de proprietate comuna a zidului despartitor.(art. 590 C.civ).
Indiferent de categoria din care face parte, efectul prezumtiei legale pe plan probator consta potrivit art.1202 C.Civ in “ a dispensa de orice dovada pe acela in favoarea caruia este facuta”.
Prezumtiile simple
Notiune. Potrivit art. 1203 C.civ. prezumtiile simple numite si judecatoresti sau ale omului nu sunt stabilite de lege ci “sunt lasate la luminile si intelepciunea magistratului.
Magistratul nu trebuie sa se pronunte decat intemeindu-se pe prezumtii care sa aiba o greutate si puterea de a naste probabilitatea; prezumtiile nu sunt premise magistratului decat numai in cazul cand este permisa si dovada prin martori, afara numai daca un act nu este atacat ca s-a facut prin frauda, dol sau violenta.
Marturisirea
Definitie. Marturisirea este recunosterea de catre o persoana a unui act sau fapt pe care o alta persoana isi intemeiaza o pretentie si care este de natura sa produca efecte contra autorului ei.
Marturisirea este un act juridic, din punct de vedere al dreptului civil, si un mijloc de proba din punct de vedere al dreptului procesual civil.
Ca act juridic, marturisirea este irevocabila. Art. 1206 C.Civ. alin. 2 prevede ca marturisirea nu poate fi revocata de autorul ei , “ afara numai de va proba ca a facut-o din eroare de fapt”.
Marturisirea judiciara este aceea care se face “ inaintea judecatorului “ in cursul judecatii litigiului in care este folosita.Art.1206 alin.1 C.civ. pervade ca marturisirea judiciara se poate face inaintea judecatorului de insasi partea prigonitoare, sau de un imputernicit special al ei spre a face marturisire.
Din acest text rezulta ca marturisirea, pentru a fi judiciara, trebuie sa indeplineasca anumite conditii:
sa fie facuta in insasi procesul in care este invocata ca mijloc de proba.
Indeplineste aceasta conditie atat marturisirea facuta intr-o instanta necompetenta relativ, cat si cea facuta intr-o instanta necompetenta absolut, deoarece art.160 C.Proc.Civ, care prevede ca “ dovezile administrate in instanta necompetenta raman castigate judecatii”, nu face nici o distinctie dupa cum necompetenta este absoluta sau relativa. Apoi, asa cum se apreciaza in doctrina, este vorba de acelasi proces, aceeasi judecata, chiar daca se desfasoara in fata altei instante si ca urmare in ambele cazuri, marturisirea trebuie calificata ca judiciara. De asemenea, marturisirea facuta inainte de sustendarea judecatii (art.242 – 245 C.Proc.Civ.), cea facuta la o instanta de la care pricina a fost stramutata (art.40 alin.4 teza a II-a C.Proc.Civ ), precum si marturisirea facuta in cadrul administrarii probelor prin comisie rogatorie (art. 169 alin. 4 C.Proc.civ.) ori prin procedura asigurarii dovezilor (art. 235-241 C.proc.civ.) este o marturisire judiciara, fiind vorba de acelasi process.Judiciara este si marturisirea facuta de o parte la judecata in prima instanta si invocate de partea adversa la judecata de apel.
In schimb nu are character judiciar marturisirea facuta intr-un alt process civil, chiar intre aceleasi persoane, precum si marturisirea facuta intr-un process penal si folosita in procesul civil.De asemenea marturisirea facuta intr-o pricina declansata printr-o cerere de chemare in judecata, care ulterior s-a perimat, este o marturisire extrajudiciara intr-o a doua pricina in care se reintereaza aceeasi cerere de chemare in judecata..
sa fie facuta inaintea instantei de judecata, sau dupa cum se exprima legiuitorul “inaintea judecatorului”, de unde reiese ca marturisirea facuta de o parte in timpul procesului, intr-o scrisoare trimisa celeilate parti sau intr-o cerere adresata unui organ de stat, in legatura cu obiectul procesului, nu constituie o marturisire judiciara.
In situatia in care marturisirea extrajudiciara este reiterata in fata instantei de judecata in care este folosita, ea poate deveni o marturisire judiciara. Insa, in acest caz, opiniaza doctrina, suntem in prezenta a doua marturisiri privind acelasi fapt, din care una extrajudiciara si alta judiciara, urmand ca instanta, in baza rolului active (art. 129 alin5 C.Proc.Civ.) , sa o retina “pe cea care ii ofera o posibilitate mai mare de a stabili adevaratele raporturi juridice substantiale dintre parti (de exemplu, daca s-ar pune problema indivizibilitatii marturisirii judiciare, instanta va folosi marturisirea extrajudiciara, deoarece aceasta din urma poate fi scindata in toate cazurile)”.
Sa fie facuta personal de catre partea care marturiseste sau de un imputernicit special. Aceasta conditie reiese din art.1206 alin.1 C.Civ.: “ de insasi partea prigonitoare, sau de un imputernicit special al ei spre a face marturisire “, din art. 1356, alin 1 C.Civ. francez: “partea sau reprezentantul sau investit cu puteri speciale in acest scop “ precum si din art. 2852 alin. 1 C.Civ. Quebec: “ de o parte a unui litigiu, sau de un mandatar autorizat de ea in acest scop”.
Marturisirea fiind un act personal, care atrage consecinte juridice impotriva autorului ei, trebuie facuta de insasi partea in litigiu, pentru a face proba in instanta, sau de un mandatarcu procura speciala, adica o procura in care sa fie mentionat expres dreptul de a face recunosteri. De altfel, aceasta conditie trebuie indeplinita si de marturisirea extrajudiciara, intrucat, indifferent de felul ei, marturisirea este un act personal.Intr-o speta , in mod correct a apreciat instanta ca apare ca nefondata critica partii potrivit careia prima instanta nu a chemat la interogatoriu o persoana straina de process , din care citez: : interogatoriul ca mijloc de proba, reglementat de prevederile art.218 – 225 C.proc.civ., urmareste obtinerea unei ,arturisiri, care prin definitie , este un act personal.In consecinta, pot fi chemate la interogatoriu numai partile din litigiu, iar nu persoanele straine de cauza. Insa cum am mentionat anterior, marturisirea poate fi facuta si prin mandatar cu procura speciala.
Art.220 C.proc.civ. prevede ca reprezentantul legal poate fi chemat personal la interogatoriu pentru actele incheiate si faptele savarsite de el in aceasta calitate.
Pentru ca marturisirea sa fie considerate judiciara, nu este necesar ca ea sa fie facuta in prezenta partii adverse.Doctrina subliniaza ca, in dreptul roman marturisirea judiciara trebuia facutain prezenta celeilate parti sau a unui imputernicit al acesteia, pentru a-si produce efectele.
Clasificare. Art. 1204 – 1206 C.Civ disting intre marturisirea judiciara si cea extrajudiciara.
Potrivit art. 1204: Se poate opune unei parti marturisirea ce a facut sau inaintea inceperii judecatii, sau in cursul judecatii, iar potrivit art. 1205: “ Marturisirea extrajudiciara verbala nu poate servi de dovada cand obiectul contestatiei nu poate fi dovedit prin martori.
Alin.1 al art. 1206 dispune ca : “ marturisirea judiciara se poate face inaintea judecatorului de insasi partea prigonitoare, sau de un imputernicit special al ei spre a face marturisire”.
Dupa modul de exprimare, se disting trei feluri de marturisiri:
Marturisirea simpla (ori fara rezerve), este recunoasterea pretentiei reclamantului, facuta de catre parat, asa cum a fost formulate pretentia (spre exemplu: recunosc ca am imprumutat de la reclamant 500 lei dar nu cu titlu de imprumut, ci ca plata a serviciilor ce i-am prestat)
In practica marturisirea simpla se face foarte rar. Deseori partea adauga faptului ce-i poate cauza prejudicii unele elemente posterioare sau concomitente, de natura sa-i atenueze sau diminueze raspunderea.
Marturisirea complexa consta in recunosterea de catre parat a faptului pretins de reclamant dar si a altei imprejurari – ulterioare – care anihileaza pe primul (spre exemplu recunosc ca am primit de la reclamant cu imprumut 50 lei, dar i-am restituit aceasta suma).
Problema indivizibilitatii marturiei
Potrivit art. 1206 alin. (2) C.Civ: “marturisirea nu poate fi luata decat in intregime impotriva celui care a marturisit”
Dupa modificarea art. 1206 C.Civ prin Decretul nr.205/1950, in doctrina s-a iscat o controversa cu privire la problema de a stii daca marturisirea poate fi ori nu scindata, adica divizata.
Este usor de observat ca o asemenea problema nu se poate pune decat in ipoteza marturisirii calificata si a celei complexe (caci la cea simpla nu este ce diviza). S-au formulat doua teorii in rezolvarea problemei. Intr-o teorie s-a sustinut ca regula indivizibilitatii marturisirii se aplica in continuare, argumentandu-se ca “ legiuitorul a pastrat neatinse dispozitiile art. 1206 care prevad indivizibilitatea marturisirii”. In cealalta teorie dominanta, careia ne alturam se considera dimpotriva ca regula indivizibilitatii marturisirii nu trebuie luata ca fiind imperativa, ci ca simpla recomandare facuta judecatorului. Dupa cum se coroboreaza cu alte probe administrate in cauza, judecatorul poate diviza marturisirea calificata, ori complexa, luand numai o parte a ei, care poate fi in favoarea ori impotriva autorului ei.
Puterea doveditoare a marturisirii.
In aceasta privinta trebuie deosebite doua perioade:
Cea anterioara lui 1950 (cand, prin Decretul nr.205 s-a abrogate pct.3 al art.1200 C.Civ care prevedea prezumtia absoluta a puterii doveditoare ce legea da marturisirii), cand marturisirea era regina probelor , adica o proba perfecta avand o deplina putere doveditoare, transand litigiul impotriva autorului ei: confesus pro iudica habetur;
Cea posterioara lui 1950 in care marturisirea a fost trecuta in randul celorlalte probe, adica lasandu-se forta probanta la aprecierea judecatorului
Chiar daca in prezent aceasta este solutia in drept, in fapt, insa martirisirea are, in continuare o incontenstabila putere doveditoare, ceea ce se sprijina, de altfel, pe principiul disponibilitatii in procesul civil.
Interogatoriul.
Mijlocul procesual de administrare a probei marturisirii se numeste interogatoriu si este reglementat in art. 218- 225 C.Pr.Civ.
Marturisirea poate fi spontana – fara interrogator – ori provocata – adica cea realizata pe calea interogatoriului.
Cap.III Procedura administrarii probelor de catre avocat
Potrivit art. 241 alin.(3) teza I C.Pr.Civ. probele pot fi administrate in cabinetul unuia din avocati sau in orice loc convenit daca natura probei impune aceasta. De la aceasta regula exista doua exceptii: cercetarea la fata locului se efectueaza de catre instanta potrivit dispozitiilor de drept comun art. 215-217, luarea de interogatoriu se face de care instanta in camera de consiliu.(art. 241 C.Pr.Civ)
Daca in cursul administrarii de probe de catre avocati apar situatii numite incidente procedurale care impugn interventia instantei pentru solutionarea lor, termenul de 6 luni stabilit pentru administrarea probelor va putea fi prelungit potrivit art.241 alin(2) C.Pr.Civ. astfel:
Daca se invoca o exceptie sau un incident procedural asupra caruia instanta trebuie sa se pronunte termenul se va prelungi cu timpul necesar solutionarii exceptiei sau incidentului;
Daca din orice alta cauza a incetat contractul de asistenta juridical dintre una din parti si avocatul sau termenul se va prelungi cu cel mult o luna pentru angajarea altui avocat;
Daca una din parti a decedat termenul se va prelungi cu timpul in care procesul este suspendat potrivit art.243 alin (1) C.Pr.Civ. sau cu termenul acordat partii interesate pentru introducerea in cauza a mostenitorilor celui decedat;
In orice alte cazuri in care legea prevede suspendarea procesului termenul se va prelungi cu perioada suspendarii. Legiuitorul a avut in vedere cazurile prevazute de art.242, art.243 si art. 244 C.Pr.Civ;
Doctrina subliniaza ca daca incidental procedural a constat intr-o cauza de suspendare a judecatii potrivit art. 241 alin (2) pct.3 si 4 C.Pr.Civ. la incetarea acestei cauze partea interesata trebuie sa sesizeze instanta cu o cerere de repunere pe rol a pricinii, repunere care poate fi pusa si din oficiu, daca instanta are cunostinta despre disparitia motivului de suspendare.
Cat priveste proba prin inscrisuri art. 241 C.Pr.Civ prevede ca partile prin avocati sunt obligate sa-si comunice inscrisurile si orice alte acte prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau in mod direct sub luare de semnatura. Legiuitorul a avut in vedere inscrisurile care nu au fost depuse in conditiile art. 112 C.Pr.Civ.
3.1 Aprecierea probelor in procesul civil
Aprecierea probelor ca ultima problema de drept pe care o are instanta de rezolvat cu privire la probe, consta in operatiunea mentala a acesteia pentru a deermina puterea doveditoare si valoarea fiecarei probe in parte precum si a probelor in ansamblul lor.
Aceasta operatiune are loc dupa ce s-au administrat probe si s-au pus concluzii pe fond de catre parti, cand instanta se retrage pentru deliberare. Spre deosebire de admisibilitatea si administrarea probelor care se fac in sedinta publica in contradictoriu, aprecierea probelor se face in secret, in camera de consiliu sau de sedinta daca procesul nu prezinta nici o dificultate.
Aprecierea s-a facut diferit in functie de sistemul care guverna intr-o epoca sau alta, insa scopul mijloacelor de proba era acelasi, de a determina convingerea judecatorului.
Istoria sistemului probator a cunoscut mai multe sisteme de probatiune:
Sistemul probei libere sau morale;
Sistemul probelor legale sau formale;
Sistemul mixt sau sistemul intimei convingeri a judecatorului combinat cu sistemul probelor formale;(actual)
Sistemul mixt sau sistemul intimei convingeri a judecatorului combinat cu sistemul probelor formale;(actual)
In acest sistem toate mijloacele de proba au valoare egala in masura in care sunt prevazute de lege.
Faptele juridice in sens restrans pot fi dovedite prin orice mijloc de proba, iar acestea sunt lasate la aprecierea judecatorului care isi formeaza convingerea.
Faptele materiale pot fi dovedite prin martori.
Cap.IV Cooperarea intre jurisdictiile statelor membre ale Uniunii Europene in domeniul obtinerii de probe in materie civila
Fixandu-si ca obiectiv, intre altele, si mentinerea si dezvoltarea unui spatiu de libertate, de securitate si de justitie, institutiile Uniunii Europene au adoptat si unele masuri in domeniul cooperarii judiciare in materie civila, necesare pentru buna functionare a pietei interne.Intr-un asemenea context s-a impus si simplificarea si accelerarea cooperarii intre jurisdictiile statelor membre in domeniul obtinerii de probe.
Consiliul European, reunite la Tampera intre 15-16 octombrie 1999, a evocat necesitatea elaborarii de noi dispozitii procedurale in afacerile transfrontaliere si in special in material obtinerii de probe.
Regulamentul Consiliului nr.126/2001 din 28 mai 2001 privitor la cooperarea intre instantele statelor membre in domeniul obtinerii de probe in materie civila sau comerciala este dovada relevanta a unor asemenea preocupari si totodata una dintre formele de punere in aplicare a prevederilor art.61 pct.c) si art 67 parag. 1 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana.
Intrucat Regulamentul a intrat in vigoare incepan cu data de 1 ianuarie 2002 prevederile lui interesaeza neindoielnic.
Regulamentul poate fi considerat o continuare a prevederilor Conventiei de la Haga din 18 martie 1970 privind obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau comerciala, aplicabil doar intre 11 dintre statele member ale Uniunii, dar el este totodata si un nou instrument in material cooperarii judiciare pentru obtinerea de probe, aplicabil – cu o singura exceptie- tuturor statelor member ale Uniunii: el este “ obligatoriu in toate elementele lui si direct aplicabil statelor member conform tratatului instituind Comunitatea europena” – art. 24 pct.2 alin.(2) din Regulament.
Precizam succinct elementele esentiale ale Regulamentului aplicabil si in Romania:
Dispozitii generale:
Sfera de aplicare. Regulamentul este aplicabil in materie civila si comerciala atunci cand o jurisdictie a unui stat membru, conform dispozitiilor legislatiei sale solicita jurisdictiei competente dintr-un alt stat membru, sa faca un act de instructiune judiciara sau sa-l savarseasca el insusi, obtinanad o proba destinata a fi intrebuintata intr-o procedura judiciara care este in curs ori urmeaza sa fie deschisa art. 1 din Regulament.
Cererea este transmisa direct de catre jurisdictia in fata careia se desfasoara procedura judiciara sau de catre jurisdictia la care urmeaza sa se deschida procedura judiciara- evocandu-se astfel comisia rogatorie sau asigurarea dovezilor pe cale principala- si se trensmite jurisdictiei competente dintr-un stat membru .Fiecare stat membru satbileste o lista a instantelor competente sa resolve asemenea cereri de instructiune judiciara, precizandu-se totodata competenta teritoriala a acestora.
In aplicarea Regulamentului, instantele romane transmit cererile direct catre instantele competente din statele member Uniunii Europene, iar o copie a cererii de obtinere de probe se transmite Ministerului Justitiei, pentru evidenta. Cererea se transmite de catre judecatoria in a carei circumscriptie urmeaza a se obtine proba solicitata; la restituirea actelor, judecatoria trimite o copie Ministerului Justitiei, pentru evidenta – art.33 din legea nr. 189/2003, introdus prin Legea nr. 44/2007.
Formularea si rezolvarea cererii:
Forma si continutul cerereii sunt regelmentate de art. 4 din Regulament. Cererea se face pe un formular tip si trebuie sa cuprinda indicarea instantei care solicita si a instantei careia i se solicita, numele si adresa partilor sau a reprezentantilor acestora, natura si obliectul litigiului si expunerea sumara a faptelor, actul de instructiune judicara solicitat. Daca urmeaza sa se realizeze audierea unei persoane se vor indica elementele de identificare si adresa acsteia, chestiunile ce trebuie sa faca obiectul audierii, forma audierii, nefiind insa necesara nici o exigenta de legalizare sau sau indeplinirea altei formalitati echivalente.
Cererea se face in limba oficiala a statului membru in care se afla instanta solicitata sau intr-o alta limb ape care acesta o accepta.In lipsa acestor precizari urmeaza sa intelegem ca tot in limba statului solicitant vor fi redactate documentele rezultate din satisfacerea cererii, ceea ce cu siguranta va crea dificultati deosebite pentru valorizarea lor.
Din elemntele de cuprins la cererii si din intrebuintarea formularelor tip pare a rezulta ca procedura regulamentului vizeaza numai audierea persoanelor si verificarea de documente si obiecte, nu insa si producerea de documente. Ar fi insa o interpretare nejustifica restrictiva si excesiva in raport cu prevedetile Regulamentului.
Jurisdictia destinatara, in cel mult 30 de zile de la primirea solicitarii poate sa solicite jurisdisctiei solicitante noi date care sunt necesare pentru a da curs cererii ce i s-a adresat.
rezolvarea cererii trebuie sa in principiu cum precizeaza art. Nr.10 din Regulament, in cel mult 90 de zile, de la primirea ei conform regulilor procedurale ale statului caruia ii apartine jurisdictia solicitata. Instantele aflate in raport de cooperare pot conveni sa recurga la tehnologii moderne de comunicare (videoconferinta si teleconferinta).
Daca normele statului caruia ii apartine instanta solicitata nu intezic expres – ceea ce s-ar putea intampla in mod cu totul exceptional- rezolvarea cererii pentru obtinerea de probe se va face cu participarea partilor ori reprezentantilor acestora – art. 11 din Regulament.
Art. 12 din Regulament prevede chiar posibilitatea participarii reprezentului jurisdictiei solicitate, a unui magistrate desemnat de catre acesta.
In conformitate cu prevederile regulamentului dar si prevederile Conventiei de la Haga atunci cand rezolvarea cererii implica luare unor masuri de constrangere, aceasta se va face potrivit regulii statului careia ii apartine instanta solicitata.
Art. 14 din regulament se refera la ipotezele- reglementate prin legislatia interna- cand persoana poate sa refuse marturia dar in conditiile prevederilor Regulamentului aceste ipoteze sunt restranse sau atenuate.
c) executarea directa a unui act de instructie judiciara de catre jurisdictia solicitanta. In conditiile prevazute de art.17 din Regulament, o instanta dintr-un stat menbru al Uniunii Europene poate proceda direct la realizarea unui act de instructie judiciara intr-un alt stat membru, comunicad in acest scop o cerere autoritatii competente din acel stat.
Acest mod de procurare a dovezii – evocand procedura “ expert judiciar European”- este aplicat numai pe baza voluntara, fara a fi necesar sa se recurga la masuri coercitive.
Actul de instructiune judiciara este realizat de catre un magistrate sau alta persoana – de exemplu, un expert- desemnat conform normelor statului membru caruia ii apartine jurisdictia solicitanta. Autoritatea competenta apartinand statului solicitat poate desemna o instanta proprie care sa participle la realizarea actului de instructiune judicira, in scopul aplicarii corecte a dispozitiilor art.17 din Regulament.
Organismul central sau autoritatea competenta careia i s-a solicitat acceptul pentru executarea directa a uni act de instructie judiciara poate refuza demersul numai daca: respective cerere exceed domeniul prin art.1 din regulament , cererea nu contine toate informatiile necesare, mentionate in art.4 din regulament; realizarea directa a actului de instructie judiciara este contrara principiilor fundamentale de drept ale statului solicitat.
d) cheltuielile ocazionate de aplicarea prevederilor regulamentului, conform art.18 pot avea ca obiect doar onorariul si celelalte taxe platite expertilor si interpretilor, precum si costurile generate de folosirea unor proceduri speciale prevazute de legislatia statului solicitant sau in fine costurile determinate de folosirea unor tehnologii la administrarea probei. Cheltuielile vor fi acoperite de catre parti in conditiile prevazute de legislatia statului solicitant.
Interactiuni sau inteferente intre dispozitiile Regulamentului si cele din alte acorduri sau aranjamente la care statele member sunt sau vor deveni parti – art. 21 din regulament. In sensul celor prevazute de art mentionat, pentru material care face obiectul de reglementare al acestui Regulament, dispozitiile lui prevaleaza intre statele member in raport cu orice alte acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale incheiate de statele membre, in special in raport cu Conventia de la Haga din 1 martie 1954 relativa la procedurile civile si Conventia de la Haga din 18 martie 1970 cu privire la obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau comerciala.
Totusi, Regulamentul nu constituie un obstacol pentru mentinerea sau incheierea de catre satele membre a unor acorduri sau aranjamente de natura sa faciliteze in mai mare masura obtinerea de probe, daca sunt compatibile cu prevederile Regulamentului.
Cap. V Concluzii
Probele sunt destul de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile. O proba neechivoca este de natura sa contribuie la respectarea de bunavoie a dreptului subiectiv civil, la indeplinirea corespunzatoare a obligatiei correlative si prin aceasta la prevenirea litigiilor civile.
Dupa declansarea procesului civil probele au o importanta primordiala. Prin intermediul probelor partile stabilesc in fata instantei faptele din care izvorasc drepturile ce le sunt contestate sau pe care doresc sa le constate pe calea procesului civil, iar prin aceste fapte judecatorul stabileste existenta sau inexistenta unui litigiu.
Sintetic importanta probei este exprimata de maxima :idem est non esse et non probari (un drept nedovedit e ca inexistent).
Rezumand cele expuse in legatura cu mecanismul administrarii probatoriilor in procesul civil, trebuie sa se retina ca in conceptia moderna (contemporana) referitoare la probatiunea judiciara, aceasta nu mai constituie un atribut lasat exclusiv la discretia partilor litigante, pentru ca nici procesul civil in ansamblul sau nu mai reprezinta o chestiune de interes pur privat, o chestiune numai a partilor. Dimpotriva, indiferent de natura situatiilor litigioase, aceasta intereseaza in egala masura si societatea, deoarece prin solutionarea promta si justa a cauzelor litigioase, pe baza adevarului, se garanteaza, fara nici o distinctie , indiferent de ce natura, realizarea drepturilor subiective, cu respectarea legalitatii, asigurandu-se astfel un climat social armonios, fiind infaptuit si rolul educativ al justitiei.
In aceasta conceptie, judecatorul, si nu partile, este conducatorul procesului civil sau penal, el intervenind activ in desfasurarea acestuia (inclusive in privinta administrarii probelor), indruma mersul procesului si da efectiv ajutor partilor in ocrotirea drepturilor si interesului lor.
Datorita faptului ca exista atatea relatii care se succed cu o viteza ametitoare intre diversele persoane, apar obligatoriu si o serie de neintelegeri referitoare la executarea in tot sau in parte a raporturilor existente intre parti.Consider ca orice cetatean ar trebui sa cunoasca legislatia aplicabila probelor, fie ca vorbim de probe care se administreaza in fata instantelor: civile; penale; de contencios administrariv sau fiscal. Sustin aceasta deoarece insasi actul justitiei s-ar desfasura mai rapid si mai corect daca partile s-ar prezenta in fata avocatului cu principalele mijoace de proba care ii dau speranta ca dreptatea este de partea sa. Consider ca o justitie este calitativa atunci cand hotararile instantelor judecatoresti sunt egale sau tind a fi egale cu adevarul de fapt al cauzei sub toate laturile existentei sale. De multe ori adevarul juridic nu corespunde cu adevarul de fapt al cauzei. Deoarece in urma administrarii probatorului judecatorul poate ajunge la o alta convingere intima decat faptele care au dus la desfasurarea procesului. Astfel judecatorul prin decizia sa poate denatura in totalitate adevarul, dand o solutie gresita; poate schimba sau interpreta in mod gresit anumite aspecte care au dus la formarea conflictului, prin hotararea sa facand dreptate numai in parte; dar mai poate exista si o solutie caracteristica unui sistem de drept si nu unei interpretari umane anume faptul ca judecatorul se cade nevoit datorită procedurii sau legii pe care o aplica sa decida impotriva convingerii sale intime.
In incheiere o mentiune cu privire la faptul ca si in doctrina occidentala contemporana se afirma -asa cum se subliniaza si in literatura noastra juridica -ca specific timpului de astazi este justitia dialogului, se observa dorinta de indepartare de regulile procedurii clasice, cautandu-se eficacitatea interventiei judiciare, rapiditatea si supletea; se subliniaza ca, fata de rolul si oficiul pe care si-l asuma in societatea contemporana, judecatorul nu poate fi nici un executants si nici un automat, deoarece actiunea sa nu se poate reduce la exercitiul unei singure functii, care s-ar epuiza in operatiunea de aplicare a legii; se considera, dimpotriva ca legitimitatea judecatorului rezulta tocmai din interpunerea pe care o opereaza in chiar nucleul unui raport de forta. Deci judecatorului-arbitru, i se substituie in zilele noastre judecatorul activ care nu poate lasa desfasurarea procesului la capriciile sau la discretia totala a partilor, in felul acesta judecatorul avand posibiluitatea si sa atenueze diferentele de ordin social si economic dintre parti, sa asigure un echilibru procesual si prin aceasta principiul egalitatii si mai ales sa afle adevarul.
De aceea consider ca legislatia aplicabila probelor trebuie imbunatatita
Studii de caz
1. Consecintele juridice ale inscrisului nul ca inscris autentic:
Titlu Incheiere de sedinta premergatoare sentintei, nesemnata de judecatorii cauzei. Consecinte Institutie Curtea de Apoel Timisoara Text
Nesemnarea incheierii de sedinta, premergatoare sentintei, de catre judecatorul cauzei nu constituie motiv de nulitate a sentintei, avand in vedere dispozitiile art 108 cu referire la art. 261 si 268 C pr. civ.
Aceasta neregularitate trebuia invocata la prima zi de infatisare ce a urmat, in speta, cu ocazia dezbaterilor in fond, cand partile au fost prezente si asistate de avocat.
Prin sentinta civila nr. 14034 din 9 octombrie 1997 Judecatoria Timisoara a anulat ca insuficient timbrata actiunea civila introdusa de reclamantul O.D., impotriva paratei G.T., pentru pretentii.
Impotriva acestei solutii, reclamantul a declarat apel, invocand nulitatea incheierilor de sedinta premergatoare fondului, care nu au fost semnate de judecator. S-a solicitat desfiintarea sentintei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul Timis, prin decizia civila nr. 657 din 2 martie 1998 a respins apelul reclamantului, retinand ca in conformitate cu art. 261 C. pr. civ., modificat prin Ordonanta Guvernului nr.13/1998, semnatura judecatorului poate fi suplinita oricand, astfel ca sentinta nu este afectata de nulitate.
Impotriva acestei decizii, reclamantul a formulat recurs, reiterind aceleasi critici, sustinand ca la data solutionarii cauzei nu erau in vigoare dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 13/1998.
Recursul reclamantului a fost respins de Curtea de Apel Timisoara, retinandu-se in motivare ca lipsa semnaturii judecatorului din incheierea premergatoare, nu atrage nulitatea hotararii, intrucat aceasta putea fi invocata potrivit art. 108 C. pr. civ. numai la prima zi de infatisare dupa ce s-a ivit.
Sectia civila – decizia nr. 973/R din 19 mai 1998
2. Marturisirea
Titlu Partaj. Marturisire judiciara. Admitere recurs in anulare Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Text
Marturisirea judiciara obtinuta in cursul judecatii prin interogatoriul luat paratului are ca scop fraudarea drepturilor creditorului atunci cand nu se administreaza nici o alta proba, care sa confirme cota de contributie a reclamantei la dobandirea bunurilor comune în procent de 90%.
Prin cererea inregistrata la Judecatoria Harlau, Judetul Iasi, la data de 8 mai 2001, reclamanta ME a chemat in judecata pe paratul MC pentru ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna impartirea bunurilor comune pe care cei doi soti le-au dobandit in timpul casatoriei, reclamanta sustinand ca are o cota de contributie la achizitionarea acestora in procent de 90%.
Prin sentinta civila nr.955 din 19 iunie 2001, a admis actiunea formulata de reclamanta M.E. impotriva paratului M.C. si a constatat ca partile au dobandit in timpul casatoriei urmatoarele bunuri: casa de locuit, situata in Comuna Focuri, in valoare de 25.000.000 lei; autoturism Dacia 1300 in valoare de 6.000.000 lei; un frigider Artic in valoare de 1.500.000 lei; un congelator Artic in valoare de 1.000.000 lei.
Valoarea totala a masei bunurilor de impartit este de 36.500.000 lei, reclamanta avand o contributie de 90%, iar paratul de 10% la dobandirea acestor bunuri. S-a dispus iesirea din indiviziune prin atribuirea tuturor bunurilor mobile si imobile reclamantei, care a fost obligata la plata sumei de 3.650.000 lei cu titlu de sulta catre parat.
Hotararea a ramas definitiva si irevocabila prin neexercitarea caii de atac a apelului.
Impotriva sentintei data de Judecatoria Harlau in conformitate cu art. 330 pct. 2 C. proc. civ. a declarat recurs in anulare Procurorul General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie care a sustinut ca hotararea judecatoreasca atacata a fost pronuntata cu incalcarea esentiala a legii, ceea ce a determinat o solutionare gresita a cauzei pe fond si ca sentinta este si vadit netemeinica.
S-a sustinut ca instanta a incalcat prevederile art.30-31 C. fam. si art. 5 din Decretul nr. 32/1954, ca a dat o valoare probatorie absoluta marturisirii judiciare pe care paratul a facut-o cu privire la cota de contributie pe care reclamanta a avut-o la dobandirea bunurilor comune, procedeu care a avut ca scop fraudarea drepturilor creditorului M.R.D. si ca se impune reluarea judecatii pentru a se stabili corect contributia sotilor la dobandirea bunurilor si pentru ca, pe cale de expertiza tehnica, sa se determine valoarea de circulatie a bunurilor supuse impartelii judiciare.
Recursul este fondat.
In speta, singurul act depus la dosarul cauzei, respectiv adeverinta nr.1165 din 10 iunie 2001 a Primariei Comunei Focuri, prin care se precizeaza ca partile figureaza in registrul agricol cu o casa de locuit si terenul aferent in suprafata de 125 mp., precum si cu un autoturism marca Dacia 1300, nu este de natura sa confirme pretentiile reclamantei cu privire la contributia sa majora la dobandirea acestor bunuri.
Din contra, inscrisul intareste convingerea, ignorata de instanta de judecata, ca bunurile au fost achizitionate in timpul casatoriei prin contributia ambilor soti, fiind ca atare bunuri comune.
Intinderea drepturilor sotilor se stabileste in raport de contributia fiecaruia la dobandirea bunurilor in timpul casatoriei, sotii neavand un drept stabilit de la inceput asupra unei cote din bunurile comune, fiind astfel necesara administrarea de probe prin care sa se determine aportul fiecaruia la dobandirea lor.
In lipsa altor probatorii din care sa rezulte ca unul dintre soti a avut o contributie mai mare la achizitionarea bunurilor dobandite in timpul casatoriei, se prezuma ca ambii soti au avut contributii egale si deci impartirea acestor bunuri urmeaza a se face, de asemenea in parti egale.
In cauza este fara putinta de tagada ca, marturisirea judiciara obtinuta in cursul judecatii prin interogatoriul luat paratului M.C., a avut ca scop fraudarea drepturilor creditorului M.R.D. deoarece nu s-a administrat nici o alta proba, care sa confirme cota de contributie a reclamantei la dobandirea bunurilor comune în procent de 90%.
Fata de cele ce preced, recursul in anulare se priveste ca fondat si urmare a admiterii lui, va fi casata sentinta Judecatoriei Harlau, cu consecinta reluarii judecatii si a refacerii partajului judiciar in vederea stabilirii, pe baza de dovezi, a contributiei fiecarui sot la dobandirea bunurilor comune.
Intrucat la efectuarea partajului si la intocmirea loturilor se ia in considerare valoarea de circulatie a bunurilor supuse impartelii si nu valoarea lor de achizitie, in rejudecare, instanþa de trimitere are a se preocupa de administrarea unor expertize tehnice de specialitate pentru stabilirea valorii actuale a bunurilor.
Sectia civila – decizia nr. 2643/2003
3.Inscrisuri
Nerspectarea cerintelor legii privind intocmirea unui simplu inscris decade partile contractante din dreptul ca in caz de litigiu sa ceara dovedirea existentei conventiei, proba cu martori, iar in cazurile expres prevazute de lege atrage nulitatea conventiei, cu efectele prevazute de partea a doua a art.50 Cod Civil.
( art. 48 Cod Civil )
U. a depus in instanta judecatoreasca cerere catre N. despre recunoasterea contractului de vinzare – cumparare a 18 tone de mere incheiat verba, l valabil si incasarea sumei de 11655 lei.
Prin hotararea judecatoriei Hincesti din 24. 06. 1999 cererea a fost admisa.
Prin decizia Tribunalului mun. Chisinau din 28. 10. 199, a fost respins apelul depus de catre N. si mentinuta hotararea instantei de fond.
Colegiul civil al Curtii de Apel judecind pricina in ordine de recurs a admis recursul declarat de catre N., a casat hotararile instantelor judecatoresti si a pronuntat o noua hotarare cu privire la respingerea cererii, indicind:
Conform art. 48 Cod Civil al Republicii Moldova, nerespectarea cerintelor legii privind intocmirea unui simplu inscris decade partile contractante din dreptul, ca, in caz de litigiu sa ceara in dovedirea existentei conventiei, proba cu martori, iar in cazurile expres prevazute de lege, atrage nulitatea conventiei, cu efectele prevazute in partea a doua a art. 50 din Cod Civil.
In sedintele judiciare s-a stabilit ca U. a dovedit in judecata prin martori ca N. nu si-a onorat obligatiile conform contractului de vinzare –cumparare incheiat intre ei verbal in toamna anului 1997. Dat fiind faptul ca valoarea contractului era de proportii mai mari, conventia trebuia conform art.46 Cod Civil sa fie incheiata in scris, iar nerespectarea cerintelor legii privind privind intocmirea unui simplu inscris decade partile contractante din dreptul , ca , in caz de litigiu, sa ceara, in dovedirea existentei conventiei proba cu martori.
In astfel de circumstante declaratiile martorilor nu au putut fi puse la baza admiterii cererii deoarece pentru asemenea litigiu aceste probe sint inadmisibile.
(Decizia Colegiului civil al Curtii de Apel nr. 2r-22 din 11. 01. 2000)
4.Prezumtia
Titlu Titluri de proprietate. Compararea titlurilor detinute de parti. Institutie Inalta Curte de Casatie si Justitie Text
Prin actiunea introdusa la Judecatoria Sectorului 1, reclamanta C. M. a chemat in judecata pe paratii T. S. si T. A., solicitand sa se constate ca titlul si dreptul ei de proprietate sunt preferabile titlurilor de proprietate ale paratilor, urmand ca acestia sa fie obligati sa ii lase in deplina proprietate si linistita posesie imobilul situat in Bucuresti, str. G. G. nr. 36, sector 1.
Prin sentinta civila nr. 4883 din 18.04.1997 ramasa definitiva si irevocabila, Judecãtoria sectorului 1 Bucuresti a constatat nelegalitatea titlului prin care a fost preluat de catre stat imobilul in litigiu.
Paratii au declarat apel impotriva sentintei tribunalului, sustinand ca imobilul in litigiu facea parte din categoria celor aflate sub incidenta Legii nr. 112/1995, fiind in proprietatea statului, iar contractul lor de vanzare-cumparare a fost incheiat anterior formularii cererii de restituire, ei fiind de totala buna credinta.
Instanta de apel a considerat ca reclamanta nu a pierdut niciodata proprietatea asupra bunului si, din acest punct de vedere, instanta de fond a acordat in mod corect prioritate titlului reclamantei in raport cu cel al paratilor, a carui desfiintare nu s-a solicitat.
Impotriva acestei decizii, paratii au declarat recurs, prin care au aratat, in esenta, ca instanta de apel trebuia sa aiba in vedere faptul ca reclamanta a efectuat demersurile in baza Legii nr. 10/2001, asa cum o atesta actele depuse la dosar de catre recurenti, faptul ca instanta nu s-a pronuntat asupra dovezilor administrate, respectiv inscrisurile prin care s-a dovedit ca reclamanta a depus notificare in baza Legii nr. 10/2001, faptul ca hotararea a fost data cu încalcarea pricipiului ocrotirii bunei credinte a subdobanditorului cu titlu oneros si a principiului validitatii aparentei in drept, precum si ca intreaga motivare a instantei are la baza analiza sentintei civile nr. 4883/1997.
Recursul este fondat.
In temeiul art. 1854 Cod civil posesia creeaza o prezumtie de proprietate, caracterizata iuris tantum care inceteaza daca se face dovada ca posesorul este de rea-credinta.
Efectul bunei-credinte a posesorului face aplicabil in pari causa possessor potior haberi debet.
Ca atare, prezumtia de proprietate cade daca posesorul a fost de rea-credinta. Solutia, intemeiata pe ocrotirea bunei-credinte, ca principiu fundamental al dreptului civil si, invers, pe combaterea relei-credinte, ca sanctiune, isi are, logic, aplicabilitate si in ipoteza cand partile litigante ale revendicarii produc, fiecare, titluri emanand de la autori diferiti.
In acest caz este necesar ca reclamantul sa faca dovada ca paratul are un autor, ca intre autori au existat raporturi juridice, in temeiul carora autorul paratului, pierzand calitatea de proprietar, a devenit un detentor precar si ca paratul este un dobanditor de rea-credinta.
In acest caz, reclamantul va castiga in revendicare prin compararea titlurilor in temeiul principiului nemo plus juris ad alium transfere potest quam ipse habet.
Numai ca, in speta, cu privire la titlul paratilor, izvorat din prevederile si in aplicarea Legii 112/1995, s-a stabilit ca este valabil, respingandu-se actiunea promovata de reclamanta, pentru constatarea nulitatii absolute a acestuia.
Or, din interpretarea prevederilor art. 46 al. 2, coroborat cu art. 47 al. 2 din Legea nr. 10/2001, rezulta ca restituirea imobilelor preluate fara titlu valabil si instrainate prin acte de dispozitie este conditionata de constatarea prin hotarare judecatoreasca a nulitatii actului de instrainare, aceasta solutie gasindu-si aplicarea si in cazul actiunilor in curs de judecata, referitor la care persoanele indreptatite nu inteleg sa faca uz de dispozitiile art. 47 din lege.
Nulitatea absoluta a actului se impune, astfel, ca o premisa inevitabila a admiterii actiunii in revendicare impotriva subdobanditorului, motiv pentru care nu se poate opera cu solutia clasica in materie de revendicare, a compararii drepturilor autorilor.
Fata de cele ce preced, recursul se va admite, decizia atacata se va modifica in sensul admiterii apelului declarat de parati impotriva sentintei, care va fi schimbata in tot, prin respingerea actiunii.
Sectia civila – decizia 1/2003
Inscrisuri
Dosar nr.40491/299/2006
Romania
Judecatoria sectorului 1 Bucuresti
Sentinta civila 5329
Sedinta publica de la 03 aprilie 2007
Instanta constituita din:
Presedinte : Tunsu Robert Iulian
Grefier: Ciobanu Dana
Pe rol pronuntarea hotararii cauzei civile privind pe reclamanta Irimia Veronica sip e paratii Mugur Ciuvica, Grupul de Investigatii Politice, avand ca obiect “pretentii”.
Dezbaterile de fond si sustinerile partilor au avut loc in sedinta publica in data de 23.09.2007, consemnate in incheierea de sedinta la acea data, parte integranta in prezenta, cand instanta avand nevoie de timp pentru a delibera a amanat pronuntarea hotararii la data de 03.04.2007, cand a hotarat urmatoarele:
Instanta
Deliberand asupra cauzei civile de fata constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata pe rolul acestei instante la data de 7.12.2006, reclamanta Irimes Veronica a solicitat in contradictoriu cu paratii Mugur Ciuvica si Grupul de Investigatii Politice, ca prin hotararea pe care o va pronunta, instanta sa oblige paratii in solidar la plata sumei de 29040 RON, cu tilu de daune interese.
In motivarea cererii s-a aratat ca la data de 20.11.2006, dl. Mugur Ciuvica a lansat un comunicat de presa in numele Grupul de Investigatii Politice, pe care il conducea prin care a afirmat fara a aduce dovezi, ca Niro Grup din care face parte si Niro 95 Impex SA, in cadrul carora reclamanta detine functia de analist financiar ar avea legaturi cu lumea interlopa, prin intermediul actionarului majoritar, Dl. Nicolae Dumitru, comunicatul fiind preluat de mai multe ziare si televiziuni. Reclamanta a mentionat ca prin atacul impotriva Niro Grup paratii au produs grave prejudicii de imagine atat societatilor ce compun grupul de firme, cat si reclamantei in calitate de angajat al uneia din aceste firme, afirmatiile paratilor aducand atingere drepturilor nepatrimoniale ale reclamantei, respective pentru cinstea, onoarea si demnitatea acestora, fiind intrunite conditiile raspunderii delictuale.
In drept cererea a fost intemeiata pe dispozitiile art. 998-999 din C.Civ si 112 si urm. Din C.Pr.Civ.
In sustinerea cererii reclamanta a propus probele cu inscrisuri, martori, si interogatoriu.
Cererea a fost legal timbrata cu 2384 lei taxa de timbru judiciar si 5 lei timbru judiciar.
La data de 28.12.2006, in termen legal paratii au formulat intampinare prin care au solicitat conexarea mai multor dosare avand ca parati aceleasi persoane ca si reclamantii angajati ai , dl Dumitru Nicolae, au invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratilor, si au solicitat, in subsidiar, respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare s-a aratat ca in cuprinsul comunicatului emis de parati nu apare numele reclamantei, aceasta neavand nici o legatura cu afirmatiile si citatele din comunicat, neavand un drept propriu, nu poate avea nici calitate procesuala activa, iar pe de alta parte paratul Mugur Ciuvica a semnat comunicatul nu in nume personal ci in calitate de reprezentant legal al Grupului de Investigatii Politice, astfel ca nu are calitate procesuala pasiva. Pe fond paratii au aratat ca informatiile din comunicat erau vehiculate de toata presa, acestia nefacand decat sa citeze alte surse de informatii pe care le indica in acelasi comunicat, iar reclamanta nu apare in acest comunicat, neputand fi afectate in acest fel drepturile reclamantei. Paratii au mai aratat ca cererea de chemare in judecata formulata de un angajat pentru a apara interesele patronului firmei unde lucreaza este un abuzz procesual, solicitand respingerea cererii ca neintemeiata.
In drept intampinarea a fost intemeiata pe baza dispozitiilor art. 115, 164 alin (1) si 174 din C.Pr.Civ.
In sustinerea intampinarii au fost propuse probele cu inscrisuri si interogatoriu.
In sedinta publica din 08.02.2007 a fost respinsa cererea de conexare a dosarului, la dosarul nr. 40487/299/2006 formulata de parati considerandu-se ca nu sunt intrunite conditiile art. 164 din C.Pr.Civ.
In sedinta publica in 22.02.2007, in temeiul art. 137 C.Pr.Civ au fost unite cu fondul exceptiile lipsei calitatii procesuale active si passive invocate de parati.In aceeasi sedinta a fost incuviintata pentru parati proba cu inscrisuri, fiind respinsa proba cu interogatoriului paratului Mugur Ciuvica, proba cu inscrisuri fiind administrata pe parcursul judecarii cererii.
In temeiul art.137 alin (1) C.Pr.Civ instanta se va pronunta cu prioritate asupra exceptiilor invocate.
Astfel, in ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale active invocate, instanta retine ca reclamanta, chiar nefiind vizata direct de comunicatul emis si sustinut de parati, justifica calitatea procesuala activa in cauza, intrucat solicitarea cererii repararii prejudiciului cauzat printr-o fapta ilicita poate apartine si unei persoane angajate de grupul de firme caruia se sustine ca i-a fost afectata imaginea, prin afectarea imaginii grupului, putandu-se teoretic aduce atingere si imaginii angajatilor. Pentru aceste motive in speta nu se pune problema lipsei calitatii procesuale active, ci a temeiniciei sau netemeiniciei pretentiilor, atat timp cat calitatea procesuala active nu poate fi refuzata de plano reclamantei, in conditiile in care acestea ar putea proba un prejudiciu adus indirect persoanei sale si implicit un drept la despagubiri. Astfel instanta urmeaza sa respinga ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale active.
De asemenea cat priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratului Mugur Ciuvica, restanta retine ca acesta in calitate de reprezentant legal al Grupului de Investitii Politice, dar si in nume propriu a facut afirmatii in ziare de mare raspandire, cat si la posturi de televiziune sau afirmatiile sale au fost citate in cadrul acestora, astfel cum reiese din inscrisurile depuse de reclamanta, ceea ce inseamna ca paratul Mugur Ciuvica, a actionat nu numai ca reprezentant legal al celuilalt parat dar si in nume propriu atunci cand cel putin teoretic, ar fi putut adduce daune reclamantei si grupului de firme cu privire la care s-au facut afirmatiile.Pentru aceste motive avand calitatea de obligat intr-un eventual litigiu in care se solicita despagubiri, paratul are si caliatea procesuala pasiva, instanta urmand a respinge ca neintemeiata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive.
Analizand materialul probatoriu administrat in cauza, instanta retine urmatoarele:
La data de 20.11.2006, paratul Grupul de Investigatii Politice , prin reprezentantul sau legal paratul Mugur Ciuvica, a emis un comunicat de presa in care sustinea existenta unor legaturi de interes intre proprietarul de firme Niro Grup, Dl Nicolae Dumitru si un cunoscut consilier presidential, afirmand ca primul dintre acestia este un apropiat al unei familii din lumea interlopa. Paratul Mugur Ciuvica a indicat sursele pe care se baza comunicatul de presa, depunand la dosarul cauzei inscrisurile pe care s-a sprijinit acesta.
Reclamanta a dovedit faptul ca este angajata a unei societati, Niro 95 Impex SA, in calitate de analist financiar, societate care apartine grupului de firme Niro Grup apartinand Dl Dumitru Nicolae cu privire la care paratii au factut afirmatiile din comunicat.
Reclamanta au invocat ca afirmatiile paratilor i-au produs un prejudiciu prin afectarea cinstei, onoarei si demnitatii sale, in calitate de angajat al grupului de firme care a fost atacat de parati in presa.
Instanta constata ca in cauza nu sunt intrunite conditiile raspunderii civile delictuale, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Astfel cum s-a stabilit in mod unanim in doctrina si practica judiciara, fapta ilicita reprezinta orice fapta prin care incalcandu-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudiciu dreptului subiectiv apartinand altei persoane.
Pentru intrunirea conditiilor raspunderii civile delictuale, desprinse din dispozitiile art. 998-999 C.civ. sunt necesare pe langa existenta unei fapte ilicite existenta unui prejudiciu al unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu si a vinovatiei autorului faptei ilicite.
In speta instanta retine fapta paratilor ca nu se circumscrie notiunii de fapta ilicita pentru a atrage raspunderea civila delictuala a acestora.
Instanta are in vedere in acest sens dispozitiile Constitutiei Romaniei cu privire la libertatea de exprimare, precum si a art. 10 din CEDO astfel cum a fost acesta interpretat in practica constanta a Curtii.
Din acest punct de vedere CEDO a stabilit cu valaore de principiu ca libertatea de exprimare a ziaristilor este garantata si trebuie interpretata intr-un sens larg si flexibil deoarece se pune accentual pe dreptul opiniei publice de a fi informata cu privire la chestiunile ce privesc un interes public. Paratul Mugur ciuvica a scris un comunicat de presa in calitate de reprezentant al societatii civile si politice, prin Grupul de Investigatii Politice.
In cauza THOERGINSON C. ISLANDEI CEDO a stabilit ca nu este important ca autorul informatiilor sa fie ziarist profesionist, aceeasi protectie fiind acordata si altor persoane care-si exprima opiniile prin mass- media.
Analizand comunicatul de presa instanta retine ca paratii s-au bazat pe datele referitoare la firmele Niro 95 Impex SA si News Global Investment SRL precum si pe declaratiile fratilor Camataru in fata Comisiei de Abuzuri a Senatului Romaniei. Din acest punct de vedere paratii au actionat cu buna credinta astfel incat nu li se poate reprosa vreo culpa in redactarea si documentarea comunicatului de presa.
Elementul determinant in stabilirea caracterului licit al faptei nu este neaparat veridicitatea informatiilor transmise ci buna credinta a autorului afirmatiilor care afecteaza reputatia partii vatamate.In cazul de fata scopul comunicatului de presa a fost informarea opiniei publice asupra unor subiecte de interes, afectarea reclamantei fiind numai indirecta si nicdecum urmarita. Discursul paratilor nu a vizat lezarea inutila a reputatiei reclamantei mai ales ca numele acesteia nu apare nicaieri in comunicatul de presa. Curtea a recunoscut de asemenea si liberatatea jurnalistica de a recurge la o anumita doza de exagerare sau provocare.
In acelasi timp nu pot fi retinute in cauza nici celelate cerinte ale raspunderii civile delictuale, atata timp cat o eventuala fapta ilicita ar privi alte persoane decat reclamanta, neexistand o fapta ilicita cu privire la reclamanta, nu exista nici raportul de cauzalitate intre acesta si un eventual prejudiciu.
Pentru aceste considerente, constatand ca in cauza paratii nu au savarsit nici o fapta ilicita si se bucura de protectia art.10 din CEDO, in temeiul art. 998 – 999 C.Civ urmeaza a respinge cererea ca neintemeiata.
Avand in vedere ca reclamanta a introdus cererea de chemare in judecata stiind ca acesta este vadit netemeinica, neexistand vreo legatura intre afirmatiile paratilor si persoana sa iar din inscrisurile depuse de parati reiese ca si aceasta cauza este urmarea unei campanii de actionare in judecata a paratilor de toti angajatii companiei,reprezentand un vadit abuz procesual, instanta urmeaza ca in temeiul art. 108 alin 1 pct.1 lit.a C.Pr.Civ. sa amendeze reclamanta cu o suma de 700 lei pentru introducerea cu rea credinta a unei cereri vadit netemeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale passive si active ca neintemeiate.
Respinge cererea formulata de reclamanta Irimes Veronica cu domiciliul in Bucuresti, str. Veronica Micle, nr.20, Bl. M6, sc C, etaj 8, ap.154, sector 1 in contradictoriu cu paratii Mugur Ciuvica cu domiciliul in Bucuresti, str.Clucerului Udricani, nr.1-3, bl 106 A, sc.1, et.2 ,ap.5 sector 3 si grupul de Investigatii Politice cu sediul in Bucuresti, str.Matei Milo, nr.12, et.1, ap.2, sector 1 ca neintemeiata.
In temeiul art.108 (1) pct.1 lit. a C.Pr.Civ dispune amendarea reclamatei cu suma de 700 lei pentru introducerea cu rea credinta a unei cere vadit netemeinice.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Executorie pentru amenda.
Pronuntata in sedinta publica de la 03/04/2007
PRESEDINTE GREFIER
Tunsu Robert Iulian Ciobanu Dana
Bibliografie
Ioan Les, Tratat de drept procesual civil, editura All Beck, editia a II-a, Bucuresti, 2003
Raducan Gabriela, Drept procesual civil, editura All beck, Bucuresti 2005
A.Ionascu, Probele în procesul civil, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1969
R.Dumitru, D.C.Tudorache, Probele în procesul civil, Editura Ankarom, Iasi, 1996
V M Ciobanu, Drept procesual civil, vol. I, Universitatea Bucuresti, 1986, pp. 259-266
Gheorghe Durac, Drept procesual civil, Editura Junimea, Iasi, 2004
Maria Harbada, Drept Civil, Editura Univesitatii Alexandru Ioan Cuza, Iasi 2005
Ilie Stoenescu, Drept procesual civil, Editura Bucuresti 1996
Cojocaru A., Drept civil.Partea generala, Editura Lumina Lex, 2000
Gabriel Boroi, Drept civil.Partea generala.Persoanele, Bucuresti ,Editura Hamangiu, 2008
Ion Dogaru, Sevastian Cercel, Drept civil.Partea generala, Editura C.H. Beck, 2007
Maria Fodor, Drept procesual civil, Bucuresti, Editura Universul Juridic, 2006-2007, Vol.II
Beleiu Gh,Drept civil roman.Introducere in dreptul civil, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2001
Cercel S, Introducere in dreptul civil, Bucuresti,Editura E.D.P, 2006
Chelaru E, Drept civil. Partea generala, editura All Back, Bucuresti, 2003
Stefan Rauschi, Drept civil.Partea generala, Editura Fundatiei chemarea, Iasi
Deak Fr, Tratat de drept civil, Editura Universul Juridic,Bucuresti,2001
Magureanu F, Drept procesual civil, Editura Universul Juridic,Bucuresti,2006
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Proba Drepturilor Subiective Civile (ID: 126068)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.