privind statutul judecătorilor și procurorilor Publicată în: Baza de date „EUROLEX” *) Notă: Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic… [605615]
Parlamentul României
LEGE Nr. 303 Republicată*)
din 28 iunie 2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor
Publicată în: Baza de date "EUROLEX"
*) Notă:
Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic (D.A.)
Cuprinde toate modificările aduse actului oficial publicate în M.Of., inclusiv cele prevăzute în:
O.U.G. Nr. 12/05.03.2019
Publicată în M.Of. Nr. 185/07.03.2019
Articolele care au suferit modificări sunt marcate cu albastru în Cuprins.
Pentru a le vizualiza, selectați articolul și dați click pe butonul
Istoric.
**) Pentru aplicarea prezentei legi, a se vedea și prevederile art. 108 și art. 109.
***) Republicată în temeiul
art. XII
al titlului XVII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile
proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 653 din 22 iulie 2005, dându-se textelor o nouă numerotare.
Legea nr. 303/2004 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 și
a mai fost modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.
71/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 11 aprilie 2005.
Titlul I
Dispoziții generale
Cap. I
Noțiuni și principii
Art. 1
– (1) Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și
de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și
libertăților cetățenilor.
(2) Cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera
procurorilor și nici procurorii în cea a judecătorilor.
Art. 2
– (1) Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile prezentei legi.
(2) Judecătorii inamovibili pot fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul
lor, și pot fi suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege.
(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Judecătorii trebuie să fie imparțiali, având
libertate deplină în soluționarea cauzelor deduse judecății, în conformitate cu legea și în mod imparțial, cu
respectarea egalității de arme și a drepturilor procesuale ale părților. Judecătorii trebuie să ia decizii fără
niciun fel de restricții, influențe, presiuni, amenințări sau intervenții, directe sau indirecte, din partea oricărei
autorități, fie chiar autorități judiciare. Hotărârile pronunțate în căile de atac nu intră sub imperiul acestor
restricții. Scopul independenței judecătorilor constă inclusiv în a garanta fiecărei persoane dreptul
fundamental de a fi examinat cazul său în mod echitabil, având la bază doar aplicarea legii.
(4) Orice persoană, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte independența judecătorilor.
Art. 3
– (1) Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al
controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției.
(1
1
) Procurorii sunt independenți în dispunerea soluțiilor, în condițiile prevăzute de
Legea nr.
304/2004
privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(1
2
) Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate.
(2) Procurorii care se bucură de stabilitate pot fi mutați prin transfer, detașare sau promovare, numai cu
acordul lor. Ei pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de prezenta lege.
Art. 4
– (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii,
să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
1
/
39
juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să
respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.
(2) Procurorii și judecătorii trebuie să se asigure, în toate stadiile unui proces, că drepturile și libertățile
individuale sunt garantate și că ordinea publică este protejată.
(3) Judecătorii și procurorii trebuie atât să fie, cât și să apară ca fiind independenți unii de ceilalți.
(4) Judecătorii nu pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Cap. II
Incompatibilități și interdicții
Art. 5
– (1) Funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent și asistent judiciar sunt incompatibile cu
orice alte funcții publice sau private, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior, așa cum
acestea sunt definite de legislația în vigoare.
(2) Judecătorii și procurorii sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de actul de justiție în
cazuri care presupun existența unui conflict între interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de
apărare a intereselor generale ale societății.
(3) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să dea,
anual, o declarație pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele sau afinii până la gradul al
IV-lea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare
penală, precum și locul de muncă al acestora. Declarațiile se înregistrează și se depun la dosarul profesional.
Art. 6
– (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat
magistraților și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să facă o declarație autentică, pe propria
răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor
de securitate, ca poliție politică.
(2) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile prevăzute la alin. (1).
Rezultatele verificărilor se atașează la dosarul profesional.
(2
1
) Apartenența în calitate de colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, are ca efect
eliberarea din funcția deținută.
(3) Dispozițiile
Legii nr. 187/1999
privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție
politică se aplică în mod corespunzător.
Art. 7
– (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat
acestora, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex personalului de specialitate al instanțelor
judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai
vreunui serviciu de informații.
(2) Încălcarea dispozițiilor alin. (1) conduce la eliberarea din funcția deținută, inclusiv cea de judecător sau
procuror.
(3) Persoanele prevăzute la alin. (1) completează anual o declarație olografă pe propria răspundere, potrivit
legii penale, din care să rezulte că nu au fost și nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau
colaboratori ai niciunui serviciu de informații. Declarațiile se depun și se arhivează la compartimentul de
resurse umane.
(4) Serviciilor de informații le este interzis să racoleze persoanele prevăzute la alin. (1) ca lucrători
operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori. Încălcarea acestei interdicții este infracțiune
împotriva independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. În cazul în care infracțiunea
este comisă de un ofițer cu funcții de conducere sau la instigarea acestuia, limitele pedepsei se majorează cu
jumătate. Tentativa se pedepsește.
(5) Verificarea veridicității datelor din declarațiile prevăzute la alin. (3) se face individual pentru fiecare
declarație de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării, anual, din oficiu, sau ori de câte ori este sesizat de
Ministerul Justiției, Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii, judecătorul sau procurorul vizat.
(6) Rezultatul verificărilor se comunică din oficiu Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorului sau
procurorului vizat, precum și, la cerere, oricărei persoane.
(7) Actul Consiliului Suprem de Apărare a Țării prevăzut la alin. (5) poate fi contestat în instanță, în termen
de 3 luni de la data la care a luat la cunoștință, de către orice persoană care justifică un interes legitim,
conform
Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Dispozițiile prevăzute la
art. 7
din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu sunt
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
2
/
39
aplicabile.
(8) Răspunsul eronat se pedepsește conform legii.
(9) Informațiile care privesc statutul judecătorilor și procurorilor, organizarea judiciară, organizarea și
funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, cooperarea instituțională între instanțe și parchete, pe de o
parte, și orice altă autoritate publică, pe de altă parte, precum și actele administrative extrajudiciare emise sau
încheiate de către sau între autoritățile publice care privesc sau afectează desfășurarea procedurilor judiciare,
prin derogare de la prevederile
art. 12
din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes
public, cu modificările și completările ulterioare, constituie informații de interes public, la care accesul liber
este garantat.
(10) Dispozițiile art. 8 – 12, art. 33 și art. 76 din prezenta lege se aplică, în mod corespunzător, și
magistraților-asistenți.
Art. 8
– (1) Judecătorilor și procurorilor le este interzis:
a) să desfășoare activități comerciale, direct sau prin persoane interpuse;
b) să desfășoare activități de arbitraj în litigii civile, comerciale sau de altă natură;
c) să aibă calitatea de asociat sau de membru în organele de conducere, administrare sau control la societăți,
instituții de credit sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, societăți naționale sau regii autonome;
d) să aibă calitatea de membru al unui grup de interes economic.
(1
1
) În cazul dobândirii, prin moștenire, a calității de asociați sau acționari la societăți, instituții de credit
sau financiare, societăți de asigurare/reasigurare, companii naționale, societăți naționale sau regii autonome,
magistrații sunt obligați să ia măsurile necesare, astfel încât această calitate să înceteze în termen de maximum
un an de la data dobândirii ei efective.
(2) Prin derogare de la prevederile alin. (1) lit. c), judecătorii și procurorii pot fi acționari sau asociați ca
urmare a legii privind privatizarea în masă.
Art. 9
– (1) Judecătorii și procurorii nu pot să facă parte din partide sau formațiuni politice și nici să
desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic.
(2) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau
manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice.
(3) Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau
exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă și executivă.
Art. 10
– (1) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de
desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
(2) Judecătorii și procurorii nu pot să dea consultații scrise sau verbale în probleme litigioase, chiar dacă
procesele respective sunt pe rolul altor instanțe sau parchete decât acelea în cadrul cărora își exercită funcția
și nu pot îndeplini orice altă activitate care, potrivit legii, se realizează de avocat.
(3) Judecătorilor și procurorilor le este permis să pledeze, în condițiile prevăzute de lege, numai în cauzele
lor personale, ale ascendenților și descendenților, ale soților, precum și ale persoanelor puse sub tutela sau
curatela lor. Chiar și în asemenea situații însă judecătorilor și procurorilor nu le este îngăduit să se folosească
de calitatea pe care o au pentru a influența soluția instanței de judecată sau a parchetului și trebuie să evite a se
crea aparența că ar putea influența în orice fel soluția.
Art. 11
– (1) Judecătorii și procurorii pot participa la elaborarea de publicații, pot elabora articole, studii
de specialitate, lucrări literare ori științifice și pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu
caracter politic.
(2) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de întocmire a proiectelor de
acte normative, a unor documente interne sau internaționale.
(3) Judecătorii și procurorii pot fi membri ai societăților științifice sau academice, precum și ai oricăror
persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Titlul II
Cariera judecătorilor și procurorilor
Cap. I
Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor
Art. 12
– Admiterea în magistratură a judecătorilor și procurorilor se face prin concurs, pe baza competenței
profesionale, a aptitudinilor și a bunei reputații.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
3
/
39
Art. 13
– Admiterea în magistratură și formarea profesională inițială în vederea ocupării funcției de
judecător și procuror se realizează prin Institutul Național al Magistraturii.
Art. 14
– (1) Admiterea la Institutul Național al Magistraturii se face cu respectarea principiilor
transparenței și egalității, exclusiv pe bază de concurs.
(2) Poate fi admisă la Institutul Național al Magistraturii persoana care îndeplinește cumulativ următoarele
condiții:
a) are cetățenia română, domiciliul în România și capacitate deplină de exercițiu;
b) este licențiată în drept;
c) nu are antecedente penale sau cazier fiscal și se bucură de o bună reputație;
d) cunoaște limba română;
e) este aptă, din punct de vedere medical și psihologic, pentru exercitarea funcției.
Art. 15
– (1) Concursul de admitere se organizează anual la data și locul stabilite de Institutul Național al
Magistraturii, cu aprobarea Consiliului Superior al Magistraturii. Data, locul, modul de desfășurare a
concursului de admitere și numărul de locuri scoase la concurs se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea a III-a, pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al
Magistraturii, cu cel puțin 6 luni înainte de data stabilită pentru concurs.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile corespunzătoare, stabilește, în fiecare an, numărul de
cursanți, separat, pentru judecători și procurori, în funcție de posturile de judecători și procurori vacante,
precum și de cele care vor fi înființate.
(3) După publicarea datelor prevăzute la alin. (1), se verifică îndeplinirea condiției bunei reputații și a
condiției de a fi apt din punct de vedere psihologic și medical pentru exercitarea funcției, pentru persoanele
care își exprimă intenția de a participa la concurs. În vederea evaluării psihologice, persoana interesată
plătește o taxă al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii. Condiția de
a fi apt din punct de vedere medical se dovedește prin certificat medical eliberat de un medic specializat în
medicina muncii, la cererea fiecărui candidat.
(4) Calificativul "admis" obținut la evaluarea psihologică este valabil și la concursurile de admitere la
Institutul Național al Magistraturii sau de admitere în magistratură organizate ulterior, dacă de la data evaluării
psihologice și până la data publicării anunțului de organizare a concursului în Monitorul Oficial al României,
Partea a III-a, nu au trecut mai mult de 2 ani.
(5) Persoanele care îndeplinesc condiția bunei reputații și sunt apte din punct de vedere psihologic și
medical pentru exercitarea funcției se pot înscrie la concursul prevăzut la alin. (1). Pentru înscrierea la
concurs, candidatul plătește o taxă al cărei cuantum se stabilește prin hotărâre a Consiliului Superior al
Magistraturii, în funcție de cheltuielile necesare pentru organizarea concursului.
(6) Procedura de organizare și desfășurare a concursului prevăzut la alin. (1), inclusiv comisiile de concurs
și constituirea acestora, probele de concurs și modalitatea de stabilire și contestare a rezultatelor se stabilesc
prin regulamentul prevăzut la art. 106 lit. a).
(7) Rezultatele concursului se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii și se publică pe pagina
de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al Magistraturii.
(8) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
Art. 15
1
*)
– Admiterea pe posturile de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor
din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și al instituțiilor coordonate sau subordonate, Ministerului
Public, precum și al Ministerului Justiției și al instituțiilor coordonate sau subordonate se face prin concursul
de admitere la Institutul Național al Magistraturii. Posturile respective se evidențiază separat.
_____________
*) Art. 15
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 16
– (1) Cursanții Institutului Național al Magistraturii au calitatea de auditori de justiție.
(2) Formarea profesională inițială în cadrul Institutului Național al Magistraturii constă în pregătirea
teoretică și practică a auditorilor de justiție pentru a deveni judecători sau procurori.
(3) Durata cursurilor de formare profesională a auditorilor de justiție este de 4 ani. După primul an de
cursuri, auditorii vor urma stagii de pregătire practică pentru perioade de câte șase luni la: instanțe, parchete,
penitenciare și cabinete de avocatură. În ultimul an de stagiu, cursanții vor efectua stagii de practică și la alte
instituții cu relevanță pentru pregătirea profesională. Instituțiile la care se vor efectua stagiile de practică și
durata acestora sunt stabilite de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național
al Magistraturii, pentru fiecare ciclu de învățământ. Stagiile vor fi organizate pe baza unor protocoale de
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
4
/
39
colaborare între Institutul Național al Magistraturii și instituțiile cu relevanță pentru pregătirea profesională.
(4) În perioada stagiilor de pregătire practică, auditorii de justiție asistă la toate activitățile specifice
instituțiilor și profesiilor, în condițiile stabilite prin Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a
stagiilor de practică prevăzut la alin. (5).
(4
1
) La finalul fiecărui stagiu, îndrumătorii de practică, stabiliți prin Regulamentul de organizare,
desfășurare și evaluare a stagiilor de practică, vor realiza o evaluare a capacității fiecărui auditor de a
exercita funcția de judecător sau procuror.
(5) Regulamentul de organizare, desfășurare și evaluare a stagiilor de practică și Programul de formare
profesională a auditorilor de justiție sunt aprobate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, la
propunerea Institutului Național al Magistraturii.
Art. 17
– (1) Auditorii de justiție beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare
corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca
auditori.
(2) Bursa auditorilor de justiție prevăzută la alin. (1) are natura și regimul juridic al unui drept salarial și se
stabilește pe baza indemnizației brute prevăzute de lege pentru judecătorii și procurorii stagiari, la care se vor
calcula reținerile pentru obținerea indemnizației nete, urmând a se vira obligația angajatorului și a asiguraților
la asigurările sociale de stat, precum și obligația angajatorului și a asiguraților privind contribuția la
asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiție beneficiază de indemnizație și în perioada vacanțelor.
(3) Indemnizațiile auditorilor de justiție se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al
Consiliului Superior al Magistraturii.
(3
1
) Auditorii de justiție beneficiază de decontarea materialelor didactice, în condițiile și în limita unui
plafon lunar stabilite de Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. Auditorii de justiție beneficiază în
mod gratuit de cazare în spațiile de cazare ale Institutului Național al Magistraturii, în limita locurilor
disponibile, în condițiile stabilite prin Regulamentul Institutului Național al Magistraturii. Cheltuielile de
întreținere se suportă de Institut.
(3
2
) În cazul epuizării locurilor disponibile în spațiile de cazare ale Institutului Național al Magistraturii,
precum și în situațiile în care auditorii de justiție își desfășoară activitatea de formare în afara municipiului
București, aceștia au dreptul la decontarea chiriei într-un plafon de până la 50% din suma care s-ar cuveni, cu
acest titlu, magistraților, în condițiile legii.
(3
3
) Auditorii de justiție beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în
condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției pentru asigurările sociale de sănătate,
precum și de plata indemnizației de maternitate, risc maternal și pentru creșterea copilului, pe durata
concediilor respective.
(4) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(5) Perioada în care o persoană a avut calitatea de auditor de justiție, dacă a promovat examenul de
absolvire a Institutului Național al Magistraturii, constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.
(6) Prevederile alin. (1) – (3) și (5) se aplică și auditorilor de justiție proveniți din alte țări, pe baza
înțelegerilor încheiate cu ministerele de justiție din țările respective.
Art. 17
1
*)
– Dispozițiile legale privind incompatibilitățile și interdicțiile judecătorilor și procurorilor se
aplică și auditorilor de justiție.
_____________
*) Art. 17
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 17
2
*)
–
Auditorii de justiție au drepturile prevăzute la art. 79 alin. (3) și art. 80, precum și îndatoririle
prevăzute la art. 90 și art. 91 alin. (2).
_____________
*) Art. 17
2
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 17
3
*)
–
Cheltuielile de transport al personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care
nu are domiciliul sau reședința în municipiul București, care participă la activitățile de formare profesională
inițială organizate de Institutul Național al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții.
_____________
*) Art. 17
3
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 18
– (1) Abaterile disciplinare ale auditorilor de justiție de la îndatoririle ce le revin potrivit legii
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
5
/
39
sau
Regulamentului
Institutului Național al Magistraturii se sancționează disciplinar.
(2) Constituie abateri disciplinare:
a) atitudinile care aduc atingere bunelor moravuri sau ordinii publice, atitudinile ireverențioase față de
colegi, personalul de instruire și de conducere al Institutului Național al Magistraturii, precum și față de
persoanele cu care intră în contact în perioada efectuării stagiului;
b) absențele nemotivate de la activitățile obligatorii stabilite prin programul de formare, dacă acestea
depășesc 8 ore într-o lună;
c) faptele prevăzute la art. 99 lit. a), b), d), j), l), n) și q), dispoziții care se aplică în mod corespunzător.
(3) Sancțiunile disciplinare aplicabile auditorilor de justiție sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea bursei cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni;
c) diminuarea bursei proporțional cu numărul absențelor nemotivate, dacă acestea depășesc 8 ore într-o
lună;
d) exmatricularea din Institutul Național al Magistraturii.
(4) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(5) Sancțiunile prevăzute la alin. (3) se aplică de Consiliul științific al Institutului Național al Magistraturii,
după efectuarea cercetării disciplinare. Răspunderea disciplinară se prescrie în termen de un an de la
săvârșirea faptei.
(6) Hotărârile consiliului științific prevăzute la alin. (5) pot fi atacate la instanța de contencios administrativ
și fiscal competentă.
(7) În cazul exmatriculării din Institutul Național al Magistraturii, cel sancționat este obligat să restituie
indemnizația și cheltuielile de școlarizare.
(8) Procedura de cercetare disciplinară și de aplicare a sancțiunilor disciplinare se stabilește prin
Regulamentul Institutului Național al Magistraturii.
(9) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva auditorului de justiție s-a dispus trimiterea în
judecată pentru aceeași faptă.
(10) Organul de urmărire penală este obligat să comunice, de îndată, Institutului Național al Magistraturii
actul prin care s-a dispus trimiterea în judecată a auditorului de justiție.
(11) Suspendarea cercetării disciplinare se dispune de către directorul Institutului Național al Magistraturii
și operează până când soluția pronunțată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Hotărârea
definitivă este comunicată de îndată Institutului Național al Magistraturii. Pe durata suspendării cercetării
disciplinare, cursul prescripției răspunderii disciplinare este suspendat.
Art. 18
1
*)
– (1) Pe durata cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii, auditorii de justiție
trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a), c) și e).
(2) Neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) se constată de către Consiliul științific al Institutului
Național al Magistraturii și atrage exmatricularea, precum și obligarea la restituirea bursei și a cheltuielilor de
formare profesională, în acele situații imputabile auditorilor. Consiliul științific este sesizat de directorul
Institutului Național al Magistraturii din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.
(3) Procedura de verificare a îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin Regulamentul
Institutului Național al Magistraturii.
(4) Dispozițiile art. 18 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
(5) Prin excepție de la dispozițiile alin. (2), condamnarea definitivă a auditorilor pentru o infracțiune din
culpă ori amânarea aplicării pedepsei pentru același tip de infracțiune, precum și renunțarea la urmărirea
penală sau renunțarea la aplicarea pedepsei printr-o hotărâre definitivă nu conduc la exmatriculare, dacă se
apreciază de către Consiliul științific că infracțiunea săvârșită nu aduce atingere demnității calității de auditor
de justiție sau imaginii Institutului.
_____________
*) Art. 18
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 19
– (1) După încheierea cursurilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii, auditorii de justiție
susțin un examen de absolvire prin care se verifică însușirea cunoștințelor, competențelor și abilităților
necesare exercitării funcției de judecător, respectiv procuror, precum și un test psihologic.
(2) O comisie de examinare teoretică și practică va fi alcătuite din 7 persoane: 3 judecători, 2 procurori, un
avocat și un profesor universitar, desemnați de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii,
procurorii sau avocații cu cel puțin 12 ani vechime în profesie și dintre cadrele didactice ale facultăților de
drept care au obținut gradul universitar de profesor de cel puțin 5 ani.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
6
/
39
drept care au obținut gradul universitar de profesor de cel puțin 5 ani.
(3) Examenul psihologic se va susține în fața unei comisii alcătuite din 3 psihologi, care vor nota candidatul
cu "apt" sau "inapt".
(4) Împotriva calificativului "inapt", candidatul poate face contestație în termen de 5 zile de la afișare, ce va
fi soluționată de o comisie de 5 psihologi cu o altă componență decât comisia anterioară. Calificativul final
"inapt" va avea drept consecință declararea candidatului ca respins la examenul de absolvire a Institutului
Național al Magistraturii.
(5) Auditorii de justiție care nu promovează examenul de absolvire se pot prezenta încă o dată pentru
susținerea acestuia, la următoarea sesiune organizată de Institutul Național al Magistraturii. În cazul în care
auditorul de justiție nu se prezintă, în mod nejustificat, la examen sau nu promovează examenul în a doua
sesiune, el nu poate fi numit ca judecător sau procuror și este obligat să restituie bursa și cheltuielile de
școlarizare, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (3) și (4).
(6) Componența comisiilor prevăzute de alin. (3) și (4) va fi stabilită de Plenul Consiliului Superior al
Magistraturii, după caz.
(7) Nota finală de absolvire a Institutului Național al Magistraturii este compusă din media de la examenul
de absolvire prevăzut la alin. (1), ce va avea o pondere de 60%, și media rezultată din evaluările realizate pe
durata studiilor în cadrul Institutului Național al Magistraturii, ce va avea o pondere de 40%.
Art. 20
– (1) Absolvenții Institutului Național al Magistraturii sunt obligați să îndeplinească timp de 10 ani
funcția de judecător sau de procuror.
(2) În cazul în care un absolvent al Institutului Național al Magistraturii este eliberat din funcție înainte de
expirarea perioadei de 10 ani, din inițiativa sa ori din motive care îi sunt imputabile, el este obligat să restituie
bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate cu formarea sa, proporțional cu timpul rămas
până la împlinirea termenului prevăzut la alin. (1).
Cap. II
Judecătorii stagiari și procurorii stagiari
Art. 21
– (1) Auditorii de justiție optează pentru locurile de judecători stagiari și procurori stagiari scoase
la concurs, iar repartizarea acestora se face pe baza notei finale de absolvire a Institutului Național al
Magistraturii, prevăzută la art. 19 alin. (7). Opțiunile se fac în fața Institutului Național al Magistraturii, care
va înainta tabelul cu propunerile de repartizare, făcute în acest mod, secțiilor corespunzătoare ale Consiliului
Superior al Magistraturii, în vederea numirii în funcție.
(2) Judecătorii stagiari și procurorii stagiari sunt repartizați și numiți în funcție de către secțiile
corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pe baza opțiunilor exprimate conform alin. (1).
(3) În circumscripțiile instanțelor și parchetelor unde o minoritate națională are o pondere de cel puțin 50%
din numărul locuitorilor, la medii egale, au prioritate candidații cunoscători ai limbii acelei minorități.
(4) Candidatului care nu și-a exercitat dreptul de alegere a postului în termenul prevăzut la alin. (2) i se
propune, din oficiu, un post de către Consiliul Superior al Magistraturii. Refuzul de a accepta propunerea este
considerat demisie.
(5) La medii egale are prioritate la alegerea postului, în următoarea ordine, candidatul care are domiciliul în
raza instanței sau parchetului pentru care a optat ori cel care are o vechime mai mare în magistratură.
(6) Repartizarea pe posturi se afișează la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, al instanțelor și al
parchetelor, se comunică persoanelor interesate și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al
Magistraturii.
(7) Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire și numirea de către Consiliul Superior al
Magistraturii în funcția de judecător sau procuror stagiar, precum și perioada în care o persoană a avut
calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut la art. 28,
constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.
(8) Judecătorii stagiari și procurorii stagiari se bucură de stabilitate.
Art. 22
– (1) Durata stagiului este de 2 ani.
(2) În perioada stagiului, judecătorii și procurorii sunt obligați să continue formarea profesională, sub
coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de președintele judecătoriei sau, după caz, de prim-
procurorul parchetului de pe lângă această instanță.
(3) Conducerea instanțelor și a parchetelor este obligată să asigure toate condițiile pentru buna desfășurare
a stagiului.
Art. 23
– (1) Judecătorii stagiari judecă:
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
7
/
39
a) acțiunile posesorii, cererile privind înregistrările și rectificările în registrele de stare civilă;
b) litigiile patrimoniale având ca obiect plata unei sume de bani sau predarea unui bun, în cazul în care
valoarea obiectului litigiului nu depășește 10.000 lei;
c) plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunilor
contravenționale, dacă sancțiunea contravențională maximă prevăzută de lege este de 10.000 lei;
d) cererile de valoare redusă, prevăzute la
art. 1.026
– 1.033 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de
procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare;
e) cererile având ca obiect înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării unei activități în
folosul comunității;
f) cererile de abținere și de recuzare, precum și cererile de revizuire și contestațiile în anulare în cauzele ce
intră în competența lor;
g) reabilitarea;
h) constatarea intervenției amnistiei ori grațierii;
i) infracțiunile prevăzute de Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările
ulterioare, și legile speciale, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, cu excepția infracțiunilor prevăzute la
art. 218
alin. (1) și (2), art. 219 alin. (1), art.
223,
art. 226
și 227, precum și
art. 239
– 241 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările
ulterioare, inclusiv plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, cererile de
confirmare a soluțiilor de renunțare la urmărirea penală și cererile de confirmare a redeschiderii urmăririi
penale în cauzele care au ca obiect aceste infracțiuni.
(1
1
) Judecătorii stagiari asistă și la ședințe de judecată cu alte tipuri de cauze decât cele prevăzute la alin.
(1), prin rotație, la completuri ale instanței constituite din judecători definitivi, stabilite de președintele
instanței. În cauzele la care asistă, judecătorul stagiar întocmește un raport consultativ asupra cauzei și poate
redacta proiectul hotărârii, la solicitarea președintelui completului.
(1
2
) Modalitatea de participare la aceste completuri se stabilește prin hotărâre a colegiului de conducere.
(2) Procurorii stagiari au dreptul să pună concluzii în instanță, să efectueze și să semneze acte procesuale și
procedurale, sub coordonarea unui procuror definitiv.
(2
1
) Procurorul stagiar emite opinie consultativă care se motivează și rezolvă lucrările date în sarcina sa de
prim-procurorul parchetului de pe lângă judecătorie.
(2
2
) Judecătorii și procurorii stagiari nu au dreptul să dispună măsuri privative sau restrictive de libertate.
(3) Soluțiile procurorilor stagiari sunt contrasemnate de procurorii care îi coordonează.
Art. 24
– (1) Judecătorul sau procurorul care răspunde de coordonarea judecătorilor stagiari sau, după caz,
a procurorilor stagiari întocmește trimestrial un referat de evaluare individuală privind însușirea cunoștințelor
practice specifice activității de judecător sau de procuror.
(2) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
Art. 25
– (1) După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii și procurorii stagiari sunt obligați să se
prezinte la examenul de capacitate. În cazul în care judecătorul stagiar sau procurorul stagiar este respins la
examenul de capacitate, el este obligat să se prezinte la sesiunea următoare.
(2) Lipsa nejustificată de la examenul de capacitate sau respingerea candidatului la două sesiuni atrage
pierderea calității de judecător stagiar sau de procuror stagiar. În această situație, judecătorul sau procurorul
stagiar este obligat să restituie bursa de auditor de justiție și cheltuielile de școlarizare efectuate pentru
formarea sa profesională.
(3) Persoana care, din motive justificate, nu s-a prezentat la examenul de capacitate poate susține acest
examen dacă de la încheierea stagiului până la data fixată pentru examen nu au trecut mai mult de 2 ani.
Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(4) După trecerea termenului de 2 ani, persoanele prevăzute la alin. (3) sunt obligate să efectueze din nou
stagiul, potrivit legii.
Art. 26
– (1) Examenul de capacitate constă în susținerea unei probe scrise și a unei probe orale, respectiv
evaluarea mapei de stagiu, fiecare având ponderi egale în media finală.
(2) Examenul de capacitate va urmări însușirea competențelor și aptitudinilor practice în perioada de stagiu.
(3) Examenul de capacitate se organizează la finalul fiecărui stagiu, în baza regulamentelor elaborate de
secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, prin intermediul Institutului Național al
Magistraturii.
(4) Examinarea se realizează de către comisiile prevăzute la art. 28.
(5) Modalitatea de susținere a examenului, criteriile de apreciere ale acestuia, procedura și criteriile de
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
8
/
39
evaluare ale mapei de stagiu se stabilesc prin regulamente propuse de Institutul Național al Magistraturii și
aprobate de Secția pentru judecători, respectiv de Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii.
Art. 27
– (1) Data, locul și modul de desfășurare a examenului de capacitate se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea a III-a, precum și pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a
Institutului Național al Magistraturii și se comunică instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea,
cu cel puțin 90 de zile înainte de data stabilită pentru examenul de capacitate.
(2) Cererile de înscriere la examenul de capacitate, însoțite de mapele de stagiu și de celelalte acte necesare
potrivit regulamentelor privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari, respectiv al procurorilor
stagiari, se depun la Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 60 de zile de la publicarea datei
examenului.
Art. 28
– (1) Comisia pentru examenul de capacitate al judecătorilor și comisia pentru soluționarea
contestațiilor sunt alcătuite din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și din judecători de la curțile
de apel, numiți prin hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Comisia pentru examenul de capacitate al procurorilor și comisia pentru soluționarea contestațiilor sunt
alcătuite din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și din procurori de la
parchetele de pe lângă curțile de apel, numiți prin hotărâre a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii.
(3) Comisiile de concurs sunt numite prin hotărâre de secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii.
Art. 29
– (1) Rezultatele examenului de capacitate se afișează la sediul Institutului Național al Magistraturii
și se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii și pe cea a Institutului Național al
Magistraturii.
(2) Contestațiile cu privire la fiecare din cele două probe se trimit la Institutul Național al Magistraturii, în
termen de 72 de ore de la afișarea rezultatelor, de către candidați, curțile de apel sau parchetele de pe lângă
acestea. Contestațiile se soluționează în termen de 3 zile. Decizia comisiei de soluționare a contestațiilor este
definitivă, dispozițiile alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător.
(3) Contestația la proba orală se soluționează de comisia de contestații prin analizarea înregistrării
audiovideo a probei susținute de candidat.
(4) După întocmirea tabelului de clasificare a candidaților, fiecare din secțiile Consiliului Superior al
Magistraturii validează examenul de capacitate, în prima ședință care urmează afișării rezultatelor.
(5) Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot invalida, în tot sau în parte, examenul de capacitate, în
cazurile în care constată că nu au fost respectate condițiile prevăzute de lege sau de regulament privind
organizarea examenului sau că există dovada săvârșirii unor fraude.
Art. 30
– *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
Cap. III
Numirea judecătorilor și procurorilor
Art. 31
– (1) Judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate sunt numiți de Președintele
României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) Propunerile de numire se fac în cel mult 30 de zile de la data validării examenului de capacitate.
(3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor prevăzuți la
alin. (1).
(4) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(5) În perioada dintre data validării examenului de capacitate și data intrării în vigoare a actului de numire
de către Președintele României, judecătorii și procurorii care au promovat examenul de capacitate primesc
salariul corespunzător funcției imediat superioare celei de judecător sau procuror stagiar.
Art. 32
– (1) Poate fi numită judecător sau procuror militar persoana care îndeplinește condițiile prevăzute
de lege pentru intrarea în magistratură, cu avizul conform al Ministerului Apărării Naționale privind
îndeplinirea condițiilor legale pentru dobândirea calității de ofițer activ în cadrul acestui minister.
(2) Numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanțele sau parchetele civile la instanțele
ori parchetele militare, precum și acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și
procurorilor militari se fac potrivit unui regulament comun al Consiliului Superior al Magistraturii și
Ministerului Apărării Naționale.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
9
/
39
Art. 33
– (1) Pot fi numiți în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art.
14 alin. (2), foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de
specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici,
executorii judecătorești cu studii superioare juridice, personalul de probațiune cu studii superioare juridice,
ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele
care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale,
Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, în
Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și Institutul Român pentru Drepturile Omului, cadrele
didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți, cu o vechime în
specialitate de cel puțin 5 ani.
(2) Concursul prevăzut la alin. (1) se organizează anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul
Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii, pentru ocuparea posturilor vacante de la
judecătorii și parchetele de pe lângă acestea.
(2
1
) Dispozițiile art. 15 se aplică în mod corespunzător.
(3) În termen de cel mult 30 de zile de la data validării concursului prevăzut la alin. (1), Consiliul Superior
al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcția de judecător sau, după caz, de procuror a
candidaților admiși.
(4) Dispozițiile art. 30 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.
(5) – (10
7
) *** Abrogate de O.U.G. Nr. 46/2008
(11) Președintele României nu poate refuza numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor prevăzuți la
alin. (1).
(12) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(13) După numirea în funcția de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (1) sunt obligate să
urmeze, pe o perioadă de 6 luni, un curs de formare profesională în cadrul Institutului Național al
Magistraturii, care va cuprinde în mod obligatoriu elemente de drept comunitar.
(14) Persoanele numite în condițiile prezentului articol nu pot fi delegate, detașate, transferate și nu pot
promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție.
(15) Judecătorii Curții Constituționale care, la data numirii, aveau funcția de judecător sau de procuror au
dreptul, la încetarea mandatului, să revină la postul deținut anterior.
Art. 33
1
*)
– Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de judecător sau procuror și magistrat-
asistent, care nu au fost sancționate disciplinar, au avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările și
și-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs sau examen, în funcțiile vacante de
judecător sau procuror, la instanțe sau parchete de același grad cu cele unde au funcționat sau la instanțe ori
parchete de grad inferior.
_____________
*) Art. 33
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 34
– (1) Înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun următorul jurământ:
"Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi
îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!" Referirea la
divinitate din formula jurământului se schimbă potrivit credinței religioase a judecătorilor și procurorilor și
este facultativă.
(2) Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii în funcție.
(3) Jurământul se depune în ședință solemnă, în fața judecătorilor instanței sau, după caz, a procurorilor
parchetului la care a fost numit judecătorul sau procurorul, după citirea actului de numire.
(4) Depunerea jurământului se consemnează într-un proces-verbal, care se semnează de conducătorul
instanței sau, după caz, al parchetului și de 2 dintre judecătorii sau procurorii prezenți, precum și de cel care a
depus jurământul.
(5) Depunerea jurământului nu este necesară în cazul transferului sau al promovării judecătorului ori
procurorului în altă funcție.
Cap. IV
Formarea profesională continuă și evaluarea periodică a judecătorilor și procurorilor
Art. 35
– (1) Formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor constituie garanția
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
10
/
39
independenței și imparțialității în exercitarea funcției. Formarea inițială și continuă este un drept și o
îndatorire pentru judecător.
(2) Formarea profesională continuă trebuie să țină seama de dinamica procesului legislativ și constă, în
principal, în cunoașterea și aprofundarea legislației interne, a documentelor europene și internaționale la care
România este parte, a jurisprudenței instanțelor judecătorești și a Curții Constituționale, a jurisprudenței Curții
Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, a dreptului comparat, a normelor
deontologice, în abordarea multidisciplinară a instituțiilor cu caracter de noutate, precum și în cunoașterea și
aprofundarea unor limbi străine și operarea pe calculator.
Art. 36
– Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor revine
Institutului Național al Magistraturii, conducătorilor instanțelor sau parchetelor la care aceștia își desfășoară
activitatea, precum și fiecărui judecător și procuror, prin pregătire individuală.
Art. 37
– (1) Judecătorii și procurorii participă, cel puțin o dată la 3 ani, la programe de formare
profesională continuă organizate de Institutul Național al Magistraturii, de instituții de învățământ superior din
țară sau din străinătate ori la alte forme de perfecționare profesională.
(2) Judecătorii și procurorii au obligația de a urma în cadrul programelor de formare profesională continuă
un curs intensiv pentru învățarea sau aprofundarea unei limbi străine și un curs intensiv pentru inițierea sau
aprofundarea cunoștințelor de operare pe calculator organizate de Institutul Național al Magistraturii sau de
instanțele judecătorești sau parchete, de instituții de învățământ superior din țară sau din străinătate, precum și
de alte instituții de specialitate.
(3) Consiliul Superior al Magistraturii aprobă anual, la propunerea Institutului Național al Magistraturii,
programul de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor.
(4) Formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor se realizează ținând seama de necesitatea
specializării lor.
Art. 37
1
*)
– (1) Cheltuielile de cazare și masă ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate
juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, auditorilor de justiție, personalului de instruire prevăzut la
art.
108
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Institutul Național al
Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții.
(1
1
) Cheltuielile de cazare și masă ale judecătorilor și procurorilor străini, ale cursanților sau ale
reprezentanților altor instituții de formare profesională din străinătate, care participă, în cadrul unor programe
de cooperare, la activitățile de formare profesională organizate de Institutul Național al Magistraturii, pot fi
suportate din bugetul acestei instituții.
(2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) și (1
1
) se stabilește prin decizie a președintelui
Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii. Cazarea
participanților în condițiile alin. (1) și (1
1
) se poate realiza în structurile de primire turistice în limita
plafonului maxim stabilit prin decizie a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, independent de
clasificarea acestora.
(3) Cheltuielile de transport ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat
judecătorilor și procurorilor, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de
Institutul Național al Magistraturii, se suportă din bugetul instituțiilor unde îndeplinesc funcția de bază.
(4) Cheltuielile de transport ale auditorilor de justiție și ale personalului de instruire al Institutului Național
al Magistraturii, care participă la activitățile de formare profesională continuă organizate de Institutul Național
al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituții.
(5) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor,
auditorii de justiție, precum și personalul de instruire care participă la activitățile de formare organizate de
Institutul Național al Magistraturii nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc
funcția de bază.
(6) Cheltuielile de transport al membrilor Consiliului științific al Institutului Național al Magistraturii care
nu au domiciliul în municipiul București se suportă din bugetul Institutului Național al Magistraturii.
_____________
*) Art. 37
1
a fost introdus de
O.U.G. nr. 195/2008
, publicată în M.Of. Nr. 825 din 8 decembrie 2008
Art. 38
– (1) În cadrul fiecărei curți de apel și în cadrul fiecărui parchet de pe lângă curtea de apel se
organizează periodic activități de formare profesională continuă, constând în consultări, dezbateri, seminarii,
sesiuni sau mese rotunde, cu participarea Institutului Național al Magistraturii. Tematica acestora se aprobă de
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
11
/
39
Consiliul Superior al Magistraturii.
(1
1
) Cheltuielile aferente organizării activităților prevăzute la alin. (1), inclusiv cele privind cazarea, masa
și transportul personalului de instruire și al participanților, se suportă din bugetul curții de apel sau, după caz,
al parchetului de pe lângă curtea de apel. În cazul personalului de instruire al Institutului Național al
Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de
formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii,
la activitățile prevăzute la alin. (1), cheltuielile privind cazarea, masa și transportul acestuia se suportă din
bugetul Institutului Național al Magistraturii.
(1
2
) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1
1
) se stabilește prin ordin al ministrului justiției,
respectiv al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În cazul
personalului de instruire al Institutului Național al Magistraturii care participă, la propunerea Institutului, în
această calitate, conform programului anual de formare profesională continuă al judecătorilor și procurorilor
aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la activitățile prevăzute la alin. (1), plafonul maxim al
cheltuielilor se stabilește în conformitate cu dispozițiile art. 37
1
alin. (2).
(1
3
) Cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire care participă la activitățile prevăzute la alin. (1) se
suportă din bugetul curții de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel. Dispozițiile
art.
108
alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod
corespunzător. În cazul personalului de instruire angajat la plata cu ora al Institutului Național al Magistraturii
care participă, la propunerea Institutului, în această calitate, conform programului anual de formare
profesională continuă al judecătorilor și procurorilor aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii, la
activitățile prevăzute la alin. (1), cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire se suportă din bugetul
Institutului Național al Magistraturii.
(1
4
) Judecătorii, procurorii, precum și personalul de instruire care participă la activitățile prevăzute la alin.
(1) nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituțiile unde îndeplinesc funcția de bază.
(2) Președintele curții de apel sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel
desemnează judecătorii, respectiv procurorii, care răspund de organizarea activității de formare profesională
continuă a judecătorilor și procurorilor de la curtea de apel și instanțele din circumscripția acesteia, respectiv
de la parchetul de pe lângă curtea de apel și parchetele subordonate.
Art. 39
– (1) Pentru verificarea îndeplinirii criteriilor de competență profesională și de performanță,
judecătorii și procurorii sunt supuși unei evaluări periodice privind calitatea activității, eficiența, integritatea
și obligația de formare profesională continuă, iar în cazul judecătorilor și procurorilor numiți în funcții de
conducere, și modul de îndeplinire a atribuțiilor manageriale.
(2) În raport cu vechimea în funcția de judecător, respectiv de procuror, evaluarea se realizează după cum
urmează:
a) o dată la 2 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime între un an și 5 ani;
b) o dată la 3 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime între 5 și 10 ani;
c) o dată la 4 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime între 10 și 15 ani;
d) o dată la 5 ani, pentru judecătorii și procurorii cu o vechime mai mare de 15 ani.
(3) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se face de comisii constituite separat pentru judecători și procurori,
formate din președintele instanței, respectiv conducătorul parchetului din care face parte persoana evaluată,
precum și 2 sau mai mulți judecători sau procurori de la instanța sau parchetul ierarhic superior, desemnați de
colegiul de conducere al acestei instanțe sau parchet, cu aceeași specializare cu judecătorul sau procurorul
evaluat. Evaluarea președintelui instanței și a vicepreședintelui se face de o comisie formată din președintele
instanței superioare, președintele secției corespunzătoare specializării judecătorului evaluat, precum și un
judecător de la instanța superioară, desemnat de colegiul de conducere. Evaluarea conducătorului parchetului,
a adjunctului acestuia și a procurorului șef de secție se realizează de o comisie de la parchetul ierarhic
superior, din care face parte conducătorul acestuia, un procuror cu funcție de conducere corespunzătoare
specializării procurorului evaluat și un alt procuror desemnat de colegiul de conducere. Evaluarea
președinților, vicepreședinților și a președinților de secție de la curțile de apel sau de la Curtea Militară de
Apel se face de o comisie compusă din judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnați de
colegiul de conducere al acestei instanțe, iar evaluarea procurorilor generali, a procurorilor generali adjuncți
și a șefilor de secție de la parchetele de pe lângă curțile de apel sau de la Parchetul de pe lângă Curtea
Militară de Apel se face de o comisie compusă din procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție, desemnați de colegiul de conducere al acestui parchet. Evaluarea președintelui și
vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție se face de o comisie compusă din judecători, membri aleși
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
12
/
39
ai Secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de curte de apel,
desemnați de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Evaluarea procurorului general
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a procurorilor șefi ai direcțiilor specializate se
face de o comisie compusă din procurori, membri aleși ai Secției pentru procurori din cadrul Consiliului
Superior al Magistraturii, cu grad cel puțin de tribunal, desemnați de Secția pentru procurori a Consiliului
Superior al Magistraturii.
(4) Din comisiile de evaluare a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
inclusiv a celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și
Direcției Naționale Anticorupție, fac parte procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție ori prim-adjunctul sau adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție sau
adjuncții acestora, procurorii șefi de secție, precum și procurori desemnați, după caz, de colegiul de
conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de colegiul de conducere al Direcției
Naționale Anticorupție sau de colegiul de conducere al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism.
(5) Pentru judecătorii și tribunale și, respectiv, pentru parchetele de pe lângă acestea, comisiile prevăzute la
alin. (4) se constituie prin hotărâre a colegiului de conducere al curții de apel sau al parchetului de pe lângă
aceasta. Pentru curțile de apel și pentru parchetele de pe lângă acestea, comisiile de evaluare se constituie prin
hotărâre a colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Pentru Înalta Curte de Casație și
Justiție, comisia de evaluare se constituie prin hotărâre a Secției pentru judecători din 3 judecători, desemnați
dintre membrii aleși ai Secției pentru judecători, cu grad cel puțin de curte de apel. Pentru Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, comisia de evaluare se constituie prin hotărâre a Secției pentru
procurori din 3 procurori, desemnați dintre membrii aleși ai Secției pentru procurori, cu grad cel puțin de
tribunal.
(6) Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor se aprobă prin
hotărâre de fiecare din secțiile corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 40
– (1) Prin raportul de evaluare a activității profesionale a judecătorului sau procurorului, întocmit de
comisiile prevăzute la art. 39 alin. (3), (4) sau (5), se poate acorda unul dintre calificativele: "foarte bine",
"bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător".
(2) Judecătorii sau procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția
corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(3) În soluționarea contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere conducătorului
instanței sau parchetului ori comisiilor sau persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (4) și (5) orice informații pe
care le consideră necesare, iar citarea judecătorului sau procurorului pentru a fi audiat este obligatorie.
(4) Hotărârile secțiilor pot fi atacate cu recurs, la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de
apel, în termen de 15 zile de la comunicare, fără parcurgerea procedurii prealabile. Hotărârea curții de apel
este definitivă.
Art. 41
– (1) Judecătorii și procurorii care primesc calificativul "nesatisfăcător" sunt obligați să urmeze
pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul Național al Magistraturii.
(2) Judecătorii și procurorii care primesc calificativul "satisfăcător" în urma a două evaluări consecutive
sunt obligați să urmeze pentru o perioadă cuprinsă între 3 și 6 luni cursuri speciale organizate de Institutul
Național al Magistraturii.
(3) Cursurile prevăzute la alin. (1) și (2) se încheie prin susținerea unui examen, organizat de Consiliul
Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.
(4) Judecătorul sau procurorul care primește în urma a două evaluări consecutive calificativul
"nesatisfăcător" sau care nu a promovat examenul prevăzut la alin. (3) este eliberat din funcție pentru
incapacitate profesională de către Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 42
– (1) Evoluția carierei de judecător sau procuror se consemnează în fișa din dosarul profesional,
care se întocmește și se păstrează de Consiliul Superior al Magistraturii.
(2) Datele conținute în dosarul profesional sunt confidențiale, în condițiile prevăzute de lege.
(3) Judecătorii și procurorii au acces la propriul dosar profesional și pot obține copii ale actelor existente
în dosar.
Cap. IV
1
*)
Evaluarea psihologică periodică
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
13
/
39
*) Cap. IV
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 42
1
*)
– (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat
judecătorilor și procurorilor sunt supuși la fiecare 5 ani unei evaluări psihologice.
(2) Dacă în urma evaluării psihologice judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de
specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor primește calificativul "inapt", acesta este obligat să
urmeze un program de consiliere psihologică cu o durată de cel mult 6 luni, urmând ca judecătorul sau
procurorul să fie supus unei noi evaluări.
(3) Procedura de evaluare/reevaluare psihologică, inclusiv modalitatea de constituire a comisiilor de
evaluare psihologică, plata membrilor acestora și desfășurarea programului de consiliere psihologică se
stabilesc prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
_____________
*) Art. 42
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Cap. V
Promovarea judecătorilor și procurorilor și numirea în funcțiile de conducere
Secțiunea 1
Promovarea la tribunale, curți de apel și la parchete
Art. 43
– Concursul pentru promovarea judecătorilor și procurorilor se organizează, anual sau ori de câte
ori este necesar, de secțiile corespunzătoare din Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al
Magistraturii.
Art. 44
– (1) Pot participa la concursul de promovare pe loc, în gradul profesional imediat superior,
judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați
disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc următoarele condiții minime de vechime:
a) 7 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de
tribunal sau tribunal specializat și procuror la parchetul de pe lângă tribunal sau la parchetul de pe lângă
tribunalul specializat;
b) 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcțiile de judecător de curte
de apel și procuror la parchetul de pe lângă aceasta;
c) 10 ani vechime în funcția de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcția de procuror la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(2) La calcularea condiției minime de vechime pentru a participa la concursul de promovare nu se ia în
considerare perioada în care judecătorul sau procurorul a avut calitatea de auditor de justiție.
(3) Vechimile prevăzute la alin. (1) și (2) trebuie să fie îndeplinite până la data înscrierii la concursul de
promovare.
(3
1
) Pentru a fi promovați în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, procurorii
trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală
ireproșabilă, cel puțin 10 ani vechime în funcția de procuror sau judecător, cel puțin gradul profesional
corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs
organizat de către comisia constituită în acest scop.
(4) Consiliul Superior al Magistraturii verifică, prin secțiile corespunzătoare, îndeplinirea condițiilor
prevăzute la alin. (1) – (3
1
).
Art. 45
– Judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs,
în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de secțiile corespunzătoare din
Consiliul Superior al Magistraturii.
Art. 46
– (1) Concursul de promovare pe loc constă în susținerea unei probe scrise.
(2) Procedura de desfășurare a concursului, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor, precum și
materiile la care se susține proba scrisă prevăzută la alin. (1), în funcție de specializarea judecătorului sau
procurorului, se stabilesc prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a
judecătorilor și procurorilor.
(3) Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Art. 46
1
*)
– (1) Promovarea efectivă a judecătorilor și procurorilor se face numai prin concurs organizat la
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
14
/
39
nivel național, în limita locurilor vacante existente la tribunale și curți de apel sau, după caz, la parchete.
(2) Data, locul, modul de desfășurare a concursului și posturile vacante pentru care se organizează concurs
se comunică tuturor judecătorilor și procurorilor, prin curțile de apel și parchete, și se publică pe pagina de
internet a Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Național al Magistraturii și a Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu cel puțin 30 de zile înainte de data de la care se pot depune cererile
de înscriere la concurs.
_____________
*) Art. 46
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 46
2
*)
–
(1) Pot participa la concursul de promovare efectivă la instanțele și parchetele imediat
superioare judecătorii și procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost
sancționați disciplinar în ultimii 3 ani, au dobândit gradul profesional corespunzător instanței sau parchetului
la care solicită promovarea și au funcționat efectiv timp de cel puțin 2 ani la instanța sau parchetul ierarhic
inferior, în cazul promovării în funcțiile de judecător de curte de apel, procuror la parchetul de pe lângă
aceasta sau de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(2) Dispozițiile art. 44 alin. (3) și (4) se aplică în mod corespunzător.
_____________
*) Art. 46
2
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 46
3
*)
–
(1) Concursul de promovare efectivă constă în susținerea unei probe având ca obiect evaluarea
activității și conduitei candidaților din ultimii 3 ani.
(2) Procedura de organizare și desfășurare a concursului, inclusiv comisiile de concurs și constituirea
acestora, aspectele supuse verificării în cadrul probei prevăzute la alin. (1) și modalitatea de stabilire și
contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 46 alin. (2).
(3) Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
_____________
*) Art. 46
3
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 47
– În termen de cel mult 30 de zile de la comunicarea rezultatelor, Secția pentru judecători sau, după
caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii dispune, prin hotărâre, promovarea
judecătorilor și procurorilor declarați admiși.
Art. 47
1
*)
– (1) Judecătorii și procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe sau
parchete superioare nu pot fi delegați, detașați sau transferați timp de cel puțin 2 ani de la data promovării.
(2) Judecătorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la instanțe superioare nu pot fi numiți în
funcția de procuror, iar procurorii care au promovat efectiv în funcții de execuție la parchete superioare nu pot
fi numiți în funcția de judecător timp de cel puțin 2 ani de la data promovării.
_____________
*) Art. 47
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 47
2
*)
–
Promovarea personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din
cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Public, al Ministerului Justiției, precum și al
instituțiilor coordonate sau subordonate acestora se face prin examenul de promovare organizat pentru
judecători și procurori, în condițiile legii.
_____________
*) Art. 47
2
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Secțiunea a 2-a
Numirea în funcțiile de conducere din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curților de apel și parchetelor
corespunzătoare
Art. 48
– (1) Numirea în funcțiile de președinte și vicepreședinte la judecătorii, tribunale, tribunale
specializate și curți de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.
(2) Pot participa la concurs sau examen judecătorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu
au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de lege.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
15
/
39
(3) Judecătorii își depun candidaturile însoțite de orice alte acte considerate relevante, în termen de 20 de
zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Național al Magistraturii.
(4) Concursul sau examenul constă în prezentarea unui proiect referitor la exercitarea atribuțiilor specifice
funcției de conducere și în probe scrise privind managementul, comunicarea, resursele umane, capacitatea
candidatului de a lua decizii și de a-și asuma răspunderea, rezistența la stres și un test psihologic. Contestațiile
cu privire la proba scrisă se trimit Institutului Național al Magistraturii în termen de 3 zile de la publicarea
rezultatelor.
(5) Comisia de examinare este numită de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii, și este formată din 2 judecători de la Înalta
Curte de Casație și Justiție, 2 judecători de la curțile de apel și 3 specialiști în management și organizare
instituțională. La constituirea comisiilor vor fi avuți în vedere, în principal, judecătorii care au urmat cursuri
de management.
(6) Data, locul, precum și Regulamentul de organizare a concursului sau examenului elaborat de Institutul
Național al Magistraturii se aprobă de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii
și se afișează pe pagina de internet a Institutului Național al Magistraturii, Ministerului Justiției, Consiliului
Superior al Magistraturii și la sediile instanțelor judecătorești, cu cel puțin 30 de zile înainte de data
desfășurării acestuia.
(6
1
) *** Abrogat prin
O.U.G. nr. 7/2019
(7) Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului sau
examenului și numește judecătorii în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile de la
data afișării rezultatelor finale. Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(8) Numirea judecătorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declarați
admiși la examen în funcțiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
reînvestirii, o singură dată, în condițiile prevăzute la alin. (1).
(9) Numirea judecătorilor în celelalte funcții de conducere se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
reînvestirii o singură dată, de Secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, la
propunerea președintelui instanței.
(9
1
) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (9) judecătorii care au calificativul "foarte
bine" la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime
prevăzute de lege.
(10) Nu pot fi numiți în funcții de conducere judecătorii care au făcut parte din serviciile de informații sau
au colaborat cu acestea ori judecătorii care au un interes personal, ce influențează sau ar putea influența
îndeplinirea cu obiectivitate și imparțialitate a atribuțiilor prevăzute de lege.
(11) Judecătorii care participă la concurs sau examen, precum și cei propuși pentru o funcție de conducere
sunt obligați să dea o declarație pe proprie răspundere din care să rezulte că nu au făcut parte din serviciile de
informații înainte de 1990 și nici nu au colaborat cu acestea, precum și o declarație de interese care se
actualizează anual sau în termen de 15 zile de la apariția unei schimbări sau de la data la care judecătorul a
luat cunoștință despre aceasta.
(12) Înainte de numirea în funcțiile de conducere, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității
verifică și comunică, în termen de 15 zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, dacă
judecătorul a făcut parte din serviciile de informații înainte de 1990 sau a colaborat cu acestea.
(13) Evidența posturilor vacante de conducere de la instanțele judecătorești este publică și disponibilă
permanent pe paginile de Internet ale Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Național al
Magistraturii și Ministerului Justiției, precum și prin afișare la sediile instanțelor judecătorești.
(14) Numirea în funcții de conducere potrivit prezentului articol se face în termen de cel mult 6 luni de la
data la care acestea devin vacante.
Art. 49
– (1) Numirea în funcțiile de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel, prim-
procuror al parchetului de pe lângă tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori
și familie sau prim-procuror al parchetului de pe lângă judecătorie și de adjuncți ai acestora se face numai prin
concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al
Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.
(2) Pot participa la concurs sau examen procurorii care au calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu
au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de lege.
(3) Procurorii își depun candidaturile însoțite de orice alte acte considerate relevante, în termen de 20 de
zile de la publicarea datei concursului sau examenului, la Institutul Național al Magistraturii.
(4) Dispozițiile art. 48 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
16
/
39
(4) Dispozițiile art. 48 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(5) Comisia de examinare este numită de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, la
propunerea Institutului Național al Magistraturii, și este formată din 2 procurori de la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, 2 procurori de la parchetele de pe lângă curțile de apel și 3 specialiști în
management și organizare instituțională. La constituirea comisiilor vor fi avuți în vedere, în principal,
procurorii care au urmat cursuri de management.
(5
1
) Dispozițiile art. 48 alin. (6
1
) se aplică în mod corespunzător.
(6) Data, locul, precum și Regulamentul de organizare a concursului sau examenului elaborat de Institutul
Național al Magistraturii se aprobă de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii și se
afișează pe pagina de internet a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a Institutului
Național al Magistraturii, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Ministerului Justiției și la sediile
parchetelor, cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării acestuia.
(7) Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii validează rezultatul concursului sau
examenului și numește procurorii în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) în termen de 15 zile de la data
afișării rezultatelor finale. Dispozițiile art. 21 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(8) Numirea procurorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concurs sau, după caz, au fost declarați
admiși la examen în funcțiile pentru care au candidat se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
reînvestirii, o singură dată, în condițiile prevăzute la alin. (1).
(9) Numirea în celelalte funcții de conducere la parchete se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
reînvestirii o singură dată, de Secția pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea
procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
(9
1
) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (9) procurorii care au calificativul "foarte bine"
la ultima evaluare, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și îndeplinesc condițiile de vechime
prevăzute de lege.
(10) Pentru numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (9) este necesară recomandarea
conducătorului parchetului unde urmează să fie numit procurorul.
(11) Dispozițiile art. 48 alin. (10) – (12) și (14) se aplică în mod corespunzător și în cazul numirii
procurorilor în funcțiile de conducere.
(12) Evidența posturilor vacante de conducere de la parchete este publică și disponibilă permanent pe
paginile de Internet ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliului Superior al
Magistraturii, Institutului Național al Magistraturii și Ministerului Justiției, precum și prin afișare la sediile
parchetelor.
Art. 50
– (1) Pentru numirea în funcții de conducere sunt necesare următoarele condiții minime de vechime:
a) pentru funcția de președinte și vicepreședinte de judecătorie, prim-procuror al parchetului de pe lângă
judecătorie și adjunct al acestuia, o vechime de 6 ani în funcția de judecător sau procuror;
b) pentru funcția de președinte și vicepreședinte de tribunal sau tribunal specializat, precum și președinte de
secție la tribunal, prim-procuror al parchetului de pe lângă tribunal sau al parchetului de pe lângă tribunalul
pentru minori și familie, adjunct al acestuia și procuror șef secție al parchetului de pe lângă tribunal sau al
parchetului de pe lângă tribunalul pentru minori și familie, o vechime de 8 ani în funcția de judecător sau
procuror;
c) pentru funcția de președinte, vicepreședinte, președinte de secție la curtea de apel, procuror general al
parchetului de pe lângă curtea de apel și adjunct al acestuia, procuror șef secție al parchetului de pe lângă
curtea de apel, o vechime de 12 ani în funcția de judecător sau procuror.
(2) Dispozițiile art. 44 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) În vederea participării la concursul sau examenul pentru numirea în funcții de conducere, judecătorul sau
procurorul trebuie să funcționeze cel puțin 2 ani la instanța sau, după caz, parchetul la care este vacantă funcția
de conducere pentru care își depune candidatura. Dispozițiile prezentului alineat se aplică în mod
corespunzător și pentru numirea în funcțiile de conducere prevăzute la art. 48 alin. (9) și art. 49 alin. (9).
(4) Prin derogare de la dispozițiile alin. (3), în situația în care la două concursuri consecutive pentru
numirea într-o funcție de conducere nu se prezintă niciun candidat, la următorul concurs sau examen organizat
pentru numirea în aceeași funcție de conducere pot participa și judecători sau, după caz, procurori de la altă
instanță sau parchet din circumscripția aceleiași curți de apel sau parchet de pe lângă curtea de apel, care au
dreptul să funcționeze la instanța ori parchetul pentru care își depun candidatura.
(5) În cazul în care la o judecătorie sau la un parchet de pe lângă judecătorie unde este vacantă funcția de
președinte, vicepreședinte sau președinte de secție, respectiv de prim-procuror sau adjunct al acestuia, niciun
judecător sau procuror nu îndeplinește condițiile de vechime prevăzute de lege pentru ocuparea acestor funcții,
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
17
/
39
nu își exprimă acordul în vederea delegării sau, din motive obiective, nu poate fi delegat un judecător sau
procuror de la aceeași instanță sau parchet, poate fi delegat în respectiva funcție de conducere oricare dintre
judecătorii sau procurorii care funcționează la altă instanță sau parchet din circumscripția aceleiași curți de
apel.
Art. 51
– (1) La expirarea mandatului funcției de conducere, judecătorii sau procurorii pot ocupa, în
condițiile prevăzute la art. 48 – 50, o altă funcție de conducere la aceeași instanță sau parchet, în condițiile
legii, fie revin pe funcții de execuție la instanțele sau parchetele pe care le-au condus sau de unde provin.
(2) Revocarea din funcția de conducere a judecătorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii –
Secția pentru judecători, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a președintelui instanței, pentru
următoarele motive:
a) în cazul în care nu mai îndeplinesc una dintre condițiile necesare pentru numirea în funcția de conducere;
b) în cazul exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă,
comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale;
c) în cazul aplicării uneia dintre sancțiunile disciplinare.
(3) La verificarea organizării eficiente a activității vor fi avute în vedere, în principal, următoarele criterii:
folosirea adecvată a resurselor umane și materiale, evaluarea necesităților, gestionarea situațiilor de criză,
raportul resurse investite – rezultate obținute, gestionarea informațiilor, organizarea pregătirii și perfecționării
profesionale și repartizarea sarcinilor în cadrul instanțelor sau parchetelor.
(4) La verificarea comportamentului și comunicării vor fi avute în vedere, în principal, comportamentul și
comunicarea cu judecătorii, procurorii, personalul auxiliar, justițiabilii, persoanele implicate în actul de
justiție, alte instituții, mass-media, asigurarea accesului la informațiile de interes public din cadrul instanței
sau parchetului și transparența actului de conducere.
(5) La verificarea asumării responsabilității vor fi avute în vedere, în principal, îndeplinirea atribuțiilor
prevăzute de lege și regulamente, implementarea strategiilor naționale și secvențiale în domeniul justiției și
respectarea principiului distribuirii aleatorii sau, după caz, al repartizării pe criterii obiective a cauzelor.
(6) La verificarea aptitudinilor manageriale vor fi avute în vedere, în principal, capacitatea de organizare,
capacitatea rapidă de decizie, rezistența la stres, autoperfecționarea, capacitatea de analiză, sinteză,
previziune, strategie și planificare pe termen scurt, mediu și lung, inițiativă și capacitatea de adaptare rapidă.
(7) Revocarea din funcția de conducere a procurorilor se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii –
Secția pentru procurori, din oficiu sau la propunerea adunării generale ori a conducătorului parchetului, pentru
motivele prevăzute la alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.
(8) Până la finalizarea procedurii de revocare din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (2) și (7), Secția
pentru judecători, respectiv Secția pentru procurori a Consiliul Superior al Magistraturii, după caz, poate
dispune suspendarea judecătorului sau procurorului din funcția de conducere.
(9) Hotărârea se motivează în termen de 5 zile de la pronunțare și poate fi atacată cu contestație la Înalta
Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 5 zile de la comunicare,
fără îndeplinirea procedurii prealabile.
(10) Până la soluționarea contestației, instanța poate dispune, la cerere, suspendarea executării hotărârii de
suspendare.
Art. 51
1
*)
– (1) Suspendarea, în orice mod, a raportului de muncă nu suspendă durata mandatelor funcțiilor
de conducere prevăzute la art. 48 și 49.
(2) Imposibilitatea exercitării atribuțiilor pe o perioadă mai mare de un an atrage încetarea mandatelor
funcțiilor de conducere prevăzute la art. 48 și 49.
_____________
*) Art. 51
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Secțiunea a 3-a
Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și numirea în funcțiile de
conducere din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație
și Justiție și Direcției Naționale Anticorupție
Art. 52
– (1) Promovarea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție se face numai prin
concurs organizat ori de câte ori este necesar, în limita posturilor vacante, de către Secția pentru judecători a
Consiliului Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii.
(2) Data, locul, modul de desfășurare a concursului și posturile vacante pentru care se organizează concurs
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
18
/
39
se comunică tuturor judecătorilor și procurorilor prin curțile de apel, prin parchetele de pe lângă curțile de
apel și prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și se publică pe pagina de internet a
Consiliului Superior al Magistraturii, a Institutului Național al Magistraturii, a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și în 3 cotidiene centrale, cu cel
puțin 40 de zile înainte de data stabilită pentru concurs.
(3) Pot participa la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție
judecătorii care au îndeplinit efectiv cel puțin 3 ani funcția de judecător la curtea de apel, au obținut
calificativul "foarte bine" la ultimele 3 evaluări, nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 3 ani și au o
vechime de cel puțin 18 ani în funcțiile prevăzute la art. 44 alin. (1). Dispozițiile art. 44 alin. (2) se aplică în
mod corespunzător.
(4) Dispozițiile art. 48 alin. (10) – (12) se aplică în mod corespunzător.
(5) Consiliul Superior al Magistraturii verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezentul articol.
Art. 52
1
*)
– (1) Cererile de înscriere la concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de
Casație și Justiție cuprind precizarea secției pentru care se depune candidatura.
(2) Concursul de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție constă în:
a) o probă având ca obiect evaluarea actelor întocmite de candidați sau care privesc activitatea acestora;
b) un interviu susținut în fața Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii;
c) *** Abrogată prin
L
. nr. 242/2018
(3) Comisiile de concurs sunt numite prin hotărâre a Secției pentru judecători a Consiliului Superior al
Magistraturii, la propunerea Institutului Național al Magistraturii.
(4) Comisiile de concurs sunt alcătuite din câte 2 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție și câte
un cadru didactic universitar având grad de conferențiar sau profesor universitar de la o facultate de drept din
cadrul universităților de cercetare avansată și educație, astfel cum acestea sunt clasificate potrivit
art.
193
alin. (4) lit. c) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Membrii comisiilor prevăzute la alin. (3) nu pot avea apartenență politică la data formării comisiilor și
pe toată durata derulării concursului.
(6) *** Abrogat prin O.U.G. nr. 81/2012
(7) Nu pot fi membri ai comisiilor prevăzute la alin. (3) persoanele care au soțul sau soția, rude ori afini
până la gradul al patrulea inclusiv, în rândul candidaților.
_____________
*) Art. 52
1
a fost introdus prin L. nr. 300/2011 de la data de 30 decembrie 2011.
Art. 52
2
*)
–
(1) În cadrul probei prevăzute la art. 52
1
alin. (2) lit. a), la cererea comisiilor de concurs, Secția
pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii va solicita, prin intermediul curților de apel, hotărâri
judecătorești pronunțate și redactate de candidați, precum și celelalte date necesare evaluării potrivit prezentei
legi.
(2) Orice persoană poate transmite comisiilor de concurs acte de natura celor prevăzute la alin. (1),
întocmite de candidați, care pot fi analizate în cadrul probei având ca obiect evaluarea actelor întocmite de
candidați sau care privesc activitatea acestora.
(3) Cererile de înscriere la concurs se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii
și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, însoțite de un anunț prin care se aduce la cunoștința publică
posibilitatea oricărei persoane de a transmite comisiilor de concurs acte de natura celor prevăzute la alin. (1),
întocmite de candidați, precum și termenul în care acestea pot fi transmise.
(4) Actele prevăzute la alin. (1) se publică pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii, cu
respectarea dispozițiilor legale privind protejarea datelor cu caracter personal, pentru a fi supuse dezbaterii
publice pentru o perioadă de 7 zile de la publicare. Sesizările sau observațiile primite din partea opiniei
publice pot fi avute în vedere la evaluare de către comisiile de concurs.
_____________
*) Art. 52
2
a fost introdus prin L. nr. 300/2011 de la data de 30 decembrie 2011.
Art. 52
3
*)
–
(1) Evaluarea prevăzută la art. 52
2
are ca obiect:
a) verificarea capacității de analiză și sinteză;
b) verificarea coerenței în exprimare;
c) verificarea argumentației din punctul de vedere al clarității și logicii;
d) verificarea respectării termenelor rezonabile de soluționare a cauzelor și de redactare a hotărârilor.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
19
/
39
(2) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(3) În cadrul procedurii de evaluare, comisiile de concurs pot solicita candidaților explicații cu privire la
orice aspect supus evaluării.
_____________
*) Art. 52
3
a fost introdus prin L. nr. 300/2011 de la data de 30 decembrie 2011.
Art. 52
4
*)
–
(1) În cadrul probei interviului, Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii
evaluează aspecte referitoare la integritatea candidaților și modul în care candidații se raportează la valori
precum independența justiției și imparțialitatea judecătorilor, motivația candidaților și competențele umane și
sociale ale acestora.
(2) La ședința Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în care se susține interviul va
participa, cu rol consultativ, și un psiholog desemnat de Secția pentru judecători, care va putea adresa întrebări
candidaților în scopul evaluării motivației și competențelor umane și sociale ale acestora.
_____________
*) Art. 52
4
a fost introdus prin L. nr. 300/2011 de la data de 30 decembrie 2011.
Art. 52
5
*)
–
(1) Punctajul maxim ce poate fi atribuit la probele prevăzute la art. 52
1
alin. (2) este de 100 de
puncte, distribuite astfel:
a) 50 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52
1
alin. (2) lit. a);
b) 50 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52
1
alin. (2) lit. b);
(2) Punctajul minim pentru a fi declarat admis la probele prevăzute la art. 52
1
alin. (2) este următorul:
a) 35 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52
1
alin. (2) lit. a);
b) 35 de puncte pentru proba prevăzută la art. 52
1
alin. (2) lit. b);
(3) Punctajul minim pentru a fi declarat admis la concurs este de 70 de puncte.
_____________
*) Art. 52
5
a fost introdus prin L. nr. 300/2011 de la data de 30 decembrie 2011.
Art. 52
6
–
*** Introdus prin L. nr. 300/2011 și abrogat prin
L
. nr. 242/2018
Art. 52
7
*)
–
(1) În termen de cel mult 15 zile de la comunicarea rezultatelor concursului de promovare în
funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția pentru judecători dispune, prin hotărâre,
promovarea candidaților declarați admiși.
(2) Procedura de desfășurare a concursului de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație
și Justiție, inclusiv modalitatea de contestare a rezultatelor se stabilesc prin regulament aprobat de Consiliul
Superior al Magistraturii, în conformitate cu prezenta lege, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
_____________
*) Art. 52
7
a fost introdus prin L. nr. 300/2011 de la data de 30 decembrie 2011.
Art. 53
– (1) Președintele, vicepreședinții și președinții de secție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt
numiți de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii dintre judecătorii Înaltei Curți
de Casație și Justiție care au funcționat la această instanță cel puțin 2 ani și care nu au fost sancționați
disciplinar în ultimii 3 ani.
(2) Numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o
singură dată.
(3) Dispozițiile art. 48 alin. (10) – (12) se aplică în mod corespunzător.
(4) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) își pot
depune candidaturile pentru funcția de președinte sau vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori
președinte de secție, la Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile
de la data la care funcția de președinte, vicepreședinte sau președinte de secție a devenit vacantă.
(5) Revocarea din funcție a președintelui, vicepreședinților și președinților de secție ai Înaltei Curți de
Casație și Justiție se face de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care se
poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a
instanței, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.
Art. 54
– (1)
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-
adjunctul și adjunctul acestuia, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție, adjuncții acestuia,
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
20
/
39
procurorul șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism,
adjuncții acestuia, precum și procurorii șefi de secții ai acestor parchete sunt numiți de Președintele
României, la propunerea ministrului justiției, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al
Magistraturii, dintre procurorii care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de judecător sau procuror,
pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.
(1
1
) În vederea formulării propunerilor de numire în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1), ministrul
justiției organizează o procedură de selecție, pe baza unui interviu, în cadrul căruia candidații susțin un proiect
privind exercitarea atribuțiilor specifice funcției de conducere pentru care și-au depus candidatura. În vederea
asigurării transparenței, audierea candidaților se transmite în direct, audiovideo, pe pagina de internet a
Ministerului Justiției, se înregistrează și se publică pe pagina de internet a ministerului.
(2) Dispozițiile art. 48 alin. (10) – (12) se aplică în mod corespunzător.
(3) Președintele României poate refuza, motivat, o singură dată, numirea în funcțiile de conducere prevăzute
la alin. (1), aducând la cunoștința publicului motivele refuzului.
(4) Revocarea procurorilor din funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) se face de către Președintele
României, la propunerea ministrului justiției, care se poate sesiza din oficiu, la cererea adunării generale sau,
după caz, a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori a procurorului
general al Direcției Naționale Anticorupție ori Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, cu avizul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pentru
motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.
(5) De la data încetării mandatului funcției de conducere, procurorii prevăzuți la alin. (1) își redobândesc
gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca
urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție ori al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Art. 55
– (1) Numirea în alte funcții de conducere decât cele prevăzute la art. 54 în cadrul Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al Direcției Naționale Anticorupție și al Direcției de Investigare a
Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea
reînvestirii o singură dată, de către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, la
propunerea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului
șef al Direcției Naționale Anticorupție sau a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism, după caz.
(1
1
) Pot fi numiți în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) procurorii care nu au fost sancționați
disciplinar în ultimii 3 ani și au o vechime efectivă de minimum 10 ani.
(2) Pentru numirea în funcțiile de conducere prevăzute la alin. (1) este necesară recomandarea
conducătorului secției ori, după caz, al direcției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism, unde urmează să fie numit procurorul.
(3) Dispozițiile art. 48 alin. (10) – (12) se aplică în mod corespunzător.
(4) Revocarea din funcțiile de conducere a procurorilor numiți potrivit alin. (1) se dispune de Secția pentru
procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, din oficiu sau la propunerea procurorului general al
parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a procurorului șef al Direcției Naționale
Anticorupție, a procurorului șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism sau, după caz, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2), care se aplică în mod corespunzător.
(5) Propunerea prevăzută la alin. (4) poate fi formulată din oficiu sau la sesizarea adunărilor generale ori a
conducătorilor secțiilor ori, după caz, al direcției din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție, Direcției Naționale Anticorupție sau Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate
Organizată și Terorism.
Art. 56
– (1) La încetarea mandatului pentru funcțiile de conducere prevăzute la art. 53, judecătorii revin pe
funcțiile deținute anterior în cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(2) La încetarea mandatului funcției de conducere prevăzute la art. 54 și 55, procurorii pot ocupa o altă
funcție de conducere la același parchet, în condițiile legii, fie revin pe funcții de execuție la parchetele pe care
le-au condus sau de unde provin.
Cap. VI
Delegarea, detașarea și transferul
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
21
/
39
Art. 57
– (1) În cazul în care o judecătorie, un tribunal sau un tribunal specializat nu poate funcționa normal
din cauza absenței temporare a unor judecători, existenței unor posturi vacante sau altor asemenea cauze,
președintele curții de apel, la propunerea președintelui respectivei instanțe din circumscripția acelei curți de
apel, poate delega judecători de la alte instanțe din circumscripția menționată, cu acordul scris al acestora.
(2) Delegarea judecătorilor de la judecătorii, tribunale, tribunale specializate și de la curțile de apel la
instanțe din circumscripția altei curți de apel se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al
Magistraturii – Secția pentru judecători, la solicitarea președintelui curții de apel în circumscripția căreia se
cere delegarea și cu avizul președintelui curții de apel unde aceștia funcționează.
(3) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(4) Delegarea în funcții de conducere a judecătorilor de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate
și judecătorii se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru
judecători, până la ocuparea funcției prin numire în condițiile prezentei legi.
(5) Delegarea în funcțiile de conducere de la Înalta Curte de Casație și Justiție a judecătorilor de la această
instanță se dispune de Consiliul Superior al Magistraturii – Secția pentru judecători, cu acordul scris al
acestora, la propunerea președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(6) Delegarea judecătorilor se poate face pe o perioadă de cel mult 6 luni și poate fi prelungită, cu acordul
scris al acestora, în aceleași condiții.
(7) În interesul serviciului, procurorii pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, inclusiv în funcții de
conducere, dispozițiile alin. (1) – (6) fiind aplicabile în mod corespunzător. Delegarea procurorilor la
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se dispune, cu acordul scris al acestora, de Consiliul
Superior al Magistraturii – Secția pentru procurori.
(7
1
)
*** Abrogat prin
O.U.G. nr. 12/2019
(8) Judecătorii și procurorii pot fi delegați numai la instanțe sau parchete la care au dreptul să funcționeze
potrivit gradului profesional dobândit.
(8
1
) În interesul serviciului, magistrații-asistenți pot fi delegați, cu acordul scris al acestora, în funcțiile de
prim-magistrat-asistent sau magistrat-asistent-șef de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție sau
președintele Curții Constituționale, după caz, pe o perioadă de cel mult 6 luni. Delegarea magistraților-
asistenți poate fi prelungită, cu acordul scris al acestora, în aceleași condiții. Pe perioada delegării,
magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați.
(9) Pe perioada delegării judecătorii și procurorii beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru
funcția în care sunt delegați. Când salariul și celelalte drepturi bănești prevăzute pentru funcția în care este
delegat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează indemnizația de încadrare lunară și
celelalte drepturi bănești.
Art. 58
– (1) Secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune detașarea judecătorilor
și procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanțe sau parchete, la Consiliul Superior al
Magistraturii, Inspecția Judiciară, Institutul Național al Magistraturii, Școala Națională de Grefieri, Ministerul
Justiției sau la unitățile subordonate acestuia, la solicitarea acestor instituții. Detașarea în cadrul acestor
instituții nu se poate dispune pentru funcții de demnitate publică.
(1
1
)
*)
Judecătorii și procurorii pot ocupa funcții în instituții ale Uniunii Europene sau în organizații
internaționale dacă actul internațional care reglementează condițiile de ocupare a acestora condiționează în
mod expres accesul la funcția respectivă de calitatea de judecător sau procuror.
(1
2
)
*)
În cazul în care judecătorul sau procurorul își manifestă opțiunea de a exercita o funcție la instituții ale
Uniunii Europene sau organizații internaționale, acesta este eliberat din funcția de judecător sau procuror cu
rezervarea postului.
_____________
*) Alin. (1
1
) și (1
2
) au fost introduse prin O.U.G. nr. 92/2018 de la data de 30 iunie 2019, data finalizării
exercitării președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene de către România. (a se vedea
art. IV
din
O.U.G. nr. 92/2018)
(1
3
) Pentru Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefieri activitatea de formare de
către judecători, procurori, magistrați-asistenți și personal de specialitate juridică asimilat magistraților,
detașarea se dispune doar în cazul în care aceștia își desfășoară activitatea cu normă întreagă.
(2) Durata detașării este cuprinsă între 6 luni și 3 ani. Detașarea se prelungește o singură dată, pentru o
durată de până la 3 ani, în condițiile prevăzute la alin. (1).
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
22
/
39
(3) În perioada detașării, judecătorii și procurorii își păstrează calitatea de judecător sau procuror și
beneficiază de drepturile prevăzute de lege pentru personalul detașat. Când salariul și celelalte drepturi bănești
prevăzute pentru funcția în care este detașat judecătorul sau procurorul sunt inferioare, acesta își păstrează
indemnizația de încadrare lunară și celelalte drepturi bănești.
(3
1
) Judecătorii, procurorii și personalul asimilat acestora, detașați în străinătate pentru acțiuni în interesul
serviciului, beneficiază de drepturi și au obligațiile stabilite prin normele speciale ale instituției la care sunt
detașați.
(3
2
) În lipsa normelor speciale prevăzute la alin. (3
1
), personalul detașat în străinătate beneficiază de
următoarele drepturi:
a) indemnizația de încadrare lunară, la care se adaugă sporurile cu caracter permanent prevăzute de lege
pentru funcția deținută anterior detașării;
b) decontarea costului transportului între locul de domiciliu și locul detașării, la începutul și la sfârșitul
perioadei de detașare, precum și pentru efectuarea concediului de odihnă în țară;
c) decontarea chiriei, în limita plafonului stabilit anual, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop, prin
legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiției, al președintelui Consiliului Superior al
Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, al procurorului general al Parchetului de pe
lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție;
d) diurnă, în cuantumul prevăzut de lege pentru deplasarea în străinătate a secretarilor de stat.
(3
3
) Personalul detașat în străinătate nu poate beneficia în țară de aceleași drepturi acordate de instituția
unde este detașat.
(4) Perioada detașării constituie vechime în funcția de judecător sau procuror.
(5) După încetarea detașării, judecătorul sau procurorul revine în funcția deținută anterior. Dacă judecătorul
sau procurorul detașat se află în situația prevăzută la alin. (6) și nu a optat pentru funcția de conducere sau nu a
exprimat nicio opțiune, la încetarea detașării se aplică în mod corespunzător prevederile art. 51 alin. (1).
(6) Dacă judecătorul sau procurorul detașat ocupă o funcție de conducere la instanțe sau parchete, în termen
de 6 luni de la hotărârea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a dispus
detașarea optează pentru funcția de conducere sau pentru funcția pe care o ocupă prin detașare.
(7) În cazul în care judecătorul sau procurorul detașat nu a optat pentru funcția de conducere sau nu a
exprimat nicio opțiune, funcția de conducere respectivă devine vacantă la expirarea termenului prevăzut la
alin. (6). Dacă judecătorul sau procurorul optează pentru funcția de conducere deținută anterior, detașarea
încetează la expirarea termenului prevăzut la alin. (6).
(8) Prevederile alin. (6) și (7) se aplică în mod corespunzător și în situația în care judecătorul sau
procurorul era detașat anterior ocupării funcției de conducere.
Art. 59
– Detașarea și delegarea nu se pot face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care
judecătorul sau procurorul are dreptul să funcționeze potrivit legii.
Art. 60
– (1) Transferul judecătorilor și procurorilor de la o instanță la altă instanță sau de la un parchet la
alt parchet ori la o instituție publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de Secția corespunzătoare a
Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al președintelui instanței sau al procurorului șef al
parchetului corespunzător.
(2) Transferul nu se poate face la instanțe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau
procurorul are dreptul să funcționeze, potrivit legii.
(3) Normele de reglementare a procedurii transferului se stabilesc prin regulamente elaborate de secțiile
corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 61
– (1) La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror la parchetele de pe lângă
judecătorii, iar procurorii în funcția de judecător la judecătorii, prin decret al Președintelui României, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege.
Propunerea de numire în funcția de judecător se formulează de către Secția pentru judecători a Consiliului
Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al unității de parchet de la care provine, precum și al instanței
la care urmează să activeze, iar propunerea de numire a judecătorilor în funcția de procuror se formulează de
către Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul consultativ al instanței în care
își desfășoară activitatea și al parchetului la care urmează să activeze.
(2) Pentru numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1), candidații vor susține un interviu în fața secției pentru
judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul procurorilor care solicită numirea ca judecători și,
respectiv, a secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătorilor care solicită
numirea ca procuror.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
23
/
39
(3) Președintele României nu poate refuza numirea în funcțiile prevăzute la alin. (1).
Cap. VII
Suspendarea din funcție și încetarea funcției de judecător și procuror
Art. 62
– (1) Judecătorul sau procurorul este suspendat din funcție în următoarele cazuri:
a) când a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, după confirmarea judecătorului de cameră
preliminară;
a
1
) când față de acesta s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;
a
2
) când față de acesta s-a luat măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe
cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a
săvârșit fapta;
b) când suferă de o boală psihică, care îl împiedică să-și exercite funcția în mod corespunzător;
c) când a fost sancționat disciplinar, în condițiile art. 100 lit. d);
d) în cazul prevăzut la
art. 52
alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) în perioada cuprinsă între data pronunțării hotărârii secției corespunzătoare de aplicare a sancțiunii
disciplinare prevăzute la art. 100 lit. e) și data eliberării din funcție.
(1
1
) Judecătorul sau procurorul poate fi suspendat din funcție și în cazul în care a fost trimis în judecată
pentru o infracțiune, dacă se apreciază, în raport cu circumstanțele cauzei, că se aduce atingere prestigiului
profesiei. În situația în care s-a apreciat că judecătorul sau procurorul poate fi menținut în funcție, acestuia i se
poate interzice provizoriu exercitarea anumitor atribuții până la soluționarea definitivă a cauzei.
(1
2
) Judecătorul sau procurorul care suferă de o altă afecțiune decât cea prevăzută la alin. (1) lit. b), care-l
pune în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, poate fi suspendat din funcție, la cererea sa sau a colegiului
de conducere al instanței sau parchetului. Această măsură se poate dispune numai după epuizarea duratei
pentru care se acordă concediile medicale și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă în sistemul
de asigurări sociale de sănătate. Afecțiunea se stabilește printr-o expertiză de specialitate care se efectuează
de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății.
Suspendarea din funcție durează până la însănătoșire. Prin raportul de expertiză, comisia stabilește termenul în
care magistratul urmează să revină la reexaminare.
(2) Suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune de către Secția pentru judecători sau,
după caz, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) În perioada suspendării din funcție dispuse în temeiul alin. (1) lit. a) – a
2
) și lit. c) – e) și alin. (1
1
),
judecătorului și procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și incompatibilitățile
prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale, dar i se plătesc asigurările sociale de sănătate.
Această perioadă nu constituie vechime în muncă și în magistratură.
(4) În perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1) lit. b) și alin. (1
2
), judecătorului sau procurorului i se
plătește o indemnizație egală cu 80% din indemnizația de încadrare lunară netă din ultima lună de activitate
înainte de data suspendării din funcție și îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și
incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și 8.
(5) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1
2
) și efectuarea de către comisia medicală de specialitate
numită prin ordin comun al ministrului justiției și ministrului sănătății a noii expertize, secția corespunzătoare
a Consiliului Superior al Magistraturii poate hotărî încetarea suspendării și repunerea în funcție a
judecătorului sau procurorului, prelungirea acesteia sau, dacă boala este ireversibilă, propune eliberarea din
funcție prin pensionare.
(6) Auditorii de justiție sunt suspendați din calitatea de auditor în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și b),
alin. (1
1
) și (1
2
), care se aplică în mod corespunzător. În ipoteza prevăzută la alin. (1
1
), Consiliul Științific al
Institutului poate dispune suspendarea auditorului de justiție dacă apreciază că infracțiunea săvârșită aduce
atingere demnității calității de auditor sau imaginii Institutului.
(7) Suspendarea din calitatea de auditor de justiție se dispune de către Consiliul Științific al Institutului.
Decizia prin care s-a dispus suspendarea, precum și cea prin care s-a constatat încetarea suspendării se
comunică de îndată auditorului de justiție; despre decizia luată este informat și Consiliul Superior al
Magistraturii. După încetarea suspendării, auditorul de justiție va relua cursurile la Institut din aceeași etapă în
care acestea au fost întrerupte.
(8) În perioada suspendării dispuse pentru motivele prevăzute la alin. (1) lit. a) și alin. (1
1
), auditorul de
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
24
/
39
justiție nu beneficiază de bursă și de alte drepturi ale auditorilor, iar această perioadă nu constituie vechime în
magistratură. În perioada suspendării dispuse în temeiul alin. (1
2
), precum și pentru motivul prevăzut la alin.
(1) lit. b), auditorului de justiție i se plătește o indemnizație egală cu 80% din bursă.
(9) În ipoteza prevăzută la alin. (5), dacă boala de care suferă auditorul de justiție este ireversibilă,
Consiliul Științific al Institutului dispune exmatricularea acestuia.
Art. 62
1
*)
– (1) Încheierea prin care s-a dispus arestarea preventivă ori arestul la domiciliu, încheierea sau
ordonanța prin care s-a stabilit obligația de a nu exercita profesia în exercitarea căreia a fost săvârșită fapta pe
durata controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune, rechizitoriul prin care s-a dispus trimiterea în
judecată sau ordonanța prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală cu privire la un judecător ori
procuror se comunică în termen de 24 de ore Secției pentru judecători sau Secției pentru procurori, după caz, a
Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) În termen de 3 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate într-o cauză penală față de un
magistrat, instanța de executare comunică secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii o
copie de pe dispozitivul hotărârii.
_____________
*) Art. 62
1
a fost introdus prin L. nr. 255/2013 de la data de 1 februarie 2014.
Art. 62
2
*)
– În cazul judecătorilor și procurorilor care ocupă o funcție de conducere, mandatul funcției de
conducere încetează dacă suspendarea din funcție dispusă în condițiile art. 62 alin. (1
1
) durează mai mult de un
an.
_____________
*) Art. 62
2
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 63
– (1) Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori comunică de îndată
judecătorului sau procurorului și conducerii instanței ori parchetului unde acesta funcționează hotărârea prin
care s-a dispus suspendarea din funcție.
(2) Dacă se dispune clasarea, achitarea sau încetarea procesului penal față de judecător sau procuror ori s-a
dispus restituirea cauzei la parchet, suspendarea din funcție încetează, iar judecătorul sau procurorul suspendat
este repus în situația anterioară, i se plătesc drepturile bănești de care a fost lipsit pe perioada suspendării din
funcția de execuție sau, după caz, pe perioada întregului mandat al funcției de conducere pe care nu l-a putut
exercita din pricina suspendării. Drepturile bănești ce se plătesc vor fi majorate, indexate și reactualizate,
incluzând și dobânda legală penalizatoare – obligații de plată ce se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Judecătorului sau procurorului i se recunoaște vechimea în magistratură și vechimea efectivă în funcția de
judecător sau procuror pe această perioadă.
(2
1
) Suspendarea din funcție încetează și în situația în care achitarea sau încetarea procesului penal se
pronunță în primă instanță. În acest caz, drepturile prevăzute la alin. (2) se acordă după rămânerea definitivă a
hotărârii judecătorești de achitare sau încetare a procesului penal.
(3) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
Art. 64
– (1) În cazul prevăzut la art. 62 alin. (1) lit. b), boala psihică se constată printr-o expertiză de
specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate numită prin ordin comun al ministrului justiției și
ministrului sănătății. La sesizarea președintelui instanței sau a conducătorului parchetului ori a colegiilor de
conducere, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune prezentarea magistratului la
expertiza de specialitate.
(2) Suspendarea din funcție se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală de
specialitate efectuată de comisia medicală. Prin raportul de expertiză comisia stabilește termenul în care
magistratul urmează să revină la reexaminare.
(3) Dispozițiile art. 62 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
(4) În cazul în care magistratul refuză în mod nejustificat să se prezinte, în termenul stabilit, la expertiza de
specialitate, secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii dispune suspendarea din funcție a
acestuia pe o perioadă de un an. Pe perioada suspendării din funcție pentru acest motiv, judecătorului și
procurorului nu i se plătesc drepturile salariale și nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la interdicțiile și
incompatibilitățile prevăzute de lege. Această perioadă nu constituie vechime în funcție și în magistratură.
Suspendarea din funcție încetează prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului Superior al
Magistraturii, ca urmare a prezentării magistratului la expertiza de specialitate.
(5) Dispozițiile alin. (1) – (4) se aplică în mod corespunzător auditorilor de justiție, suspendarea calității de
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
25
/
39
auditor putând fi dispusă de Consiliul Științific al Institutului Național al Magistraturii. În acest caz,
suspendarea se dispune până la însănătoșire, constatată prin expertiză medicală de specialitate efectuată de
comisia prevăzută la alin. (2), dar nu mai mult de 2 ani de la data constatării bolii prin expertiză, caz în care îi
încetează calitatea de auditor.
Art. 64
1
*)
– În cazul în care judecătorul sau procurorul este numit în funcția de magistrat sau alte funcții
judiciare la instanțe sau curți de arbitraj europene sau internaționale, raportul de muncă al acestuia se poate
suspenda la cerere pe perioada respectivei numiri, prin hotărâre a secției corespunzătoare a Consiliului
Superior al Magistraturii. Pe această perioadă, judecătorului sau procurorului nu i se plătesc drepturile
salariale. Perioada respectivă constituie vechime în funcție și vechime în magistratură.
_____________
*) Art. 64
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 65
– (1) Judecătorii și procurorii sunt eliberați din funcție în următoarele cazuri:
a) demisie;
b) pensionare, potrivit legii;
c) transfer într-o altă funcție, în condițiile legii;
d) incapacitate profesională;
e) ca sancțiune disciplinară;
f) condamnarea, amânarea aplicării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei, dispuse printr-o hotărâre
definitivă, precum și renunțarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, pentru o
infracțiune prin care se aduce atingere prestigiului profesiei;
f
1
) *** Abrogată prin
L
. nr. 242/2018
g) încălcarea dispozițiilor art. 7;
h) neprezentarea, în mod nejustificat, la expertiza de specialitate, până la împlinirea duratei suspendării din
funcție dispuse potrivit art. 64 alin. (4);
i)
neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 14 alin. (2) lit. a) și e) ori a condiției privind lipsa
cazierului fiscal, dacă în acest ultim caz se apreciază că nu se impune menținerea în funcție;
j) nepromovarea examenului prevăzut la art. 26.
(1
1
) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(2) Eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor se dispune prin decret al Președintelui României,
la propunerea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori.
(3) Trecerea în rezervă sau în retragere a judecătorilor și procurorilor militari se face în condițiile legii,
după eliberarea din funcție de către Președintele României. În caz de pensionare sau de transfer, eliberarea din
funcție se face după trecerea în rezervă sau, după caz, în retragere.
(4) Eliberarea din funcție a judecătorilor stagiari și a procurorilor stagiari se face de Secția pentru
judecători sau, după caz, Secția pentru procurori.
(5) În cazul în care judecătorul sau procurorul cere eliberarea din funcție prin demisie, Secția pentru
judecători sau, după caz, Secția pentru procurori poate stabili un termen de cel mult 30 de zile de la care
demisia să devină efectivă, dacă prezența judecătorului sau procurorului este necesară.
(6) Judecătorul sau procurorul eliberat din funcție din motive neimputabile își păstrează gradul profesional
dobândit în ierarhia instanțelor sau a parchetelor.
Art. 65
1*)
– (1) *** Abrogat de L. Nr. 77/2009
(2) În cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii
de eliberare din funcție sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcție, acesta va fi
suspendat din funcție până la soluționarea definitivă a cauzei de către instanța competentă.
(3) În perioada suspendării, judecătorului sau procurorului nu îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la
interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute la art. 5 și art. 8 și nu i se plătesc drepturile salariale. În aceeași
perioadă, judecătorului sau procurorului i se plătesc contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, după caz,
potrivit legii. Dispozițiile art. 63 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
_____________
*) Art. 65
1
a fost introdus de O.U.G. Nr. 50/2006, publicată în M. Of. Nr. 566 din 30 iunie 2006.
Cap. VIII
Magistrații-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție și ai Curții Constituționale
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
26
/
39
Art. 66
– (1) Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți-șefi și magistrații-asistenți se bucură de
stabilitate.
(2) Magistrații-asistenți sunt numiți și promovați în funcție de Secția pentru judecători, pe bază de concurs.
(2
1
) Magistrații-asistenți ai Curții Constituționale sunt numiți și promovați în funcție de Plenul Curții
Constituționale, pe bază de concurs. Comisia de examinare se numește de președintele Curții Constituționale și
este formată din 5 judecători ai Curții, în cazul prim-magistratului-asistent și al magistraților-asistenți-șefi și
din 3 judecători ai Curții în cazul magistraților-asistenți.
(3) Condițiile generale de numire a magistraților-asistenți sunt cele prevăzute pentru funcția de judecător și
procuror.
(4) Dispozițiile prezentei legi privind incompatibilitățile și interdicțiile, formarea profesională continuă și
evaluarea periodică, drepturile și îndatoririle, precum și răspunderea disciplinară a judecătorilor și
procurorilor se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți.
Art. 67
– (1) Prim-magistratul-asistent este promovat dintre magistrații-asistenți șefi cu o vechime de cel
puțin 2 ani în această funcție.
(2) Magistrații-asistenți șefi gradul III sunt promovați dintre magistrații-asistenți cu cel puțin 3 ani vechime
în această funcție. După o perioadă de 2 ani ca magistrați-asistenți șefi pot fi trecuți în gradul II și după alți 5
ani în gradul I.
(3) Magistrații-asistenți gradul III sunt numiți, fără concurs, dintre judecătorii sau procurorii cu o vechime în
aceste funcții de cel puțin 5 ani, prin susținerea unui interviu în fața Secției pentru judecători a Consiliului sau
a Plenului Curții Constituționale, după caz. După o perioadă de 3 ani în această funcție, magistrații-asistenți
pot fi trecuți în gradul II, iar după alți 3 ani în gradul I.
(4) Magistrații-asistenți gradul III pot fi numiți, prin concurs, și dintre avocați, notari, personal de
specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), cadre didactice universitare de specialitate juridică, precum
și dintre grefieri cu studii superioare juridice de la curțile de apel, Curtea Constituțională și de la Înalta Curte
de Casație și Justiție, cu o vechime de cel puțin 5 ani în aceste funcții.
(5) Persoanele care au ocupat minimum 10 ani funcția de magistrat-asistent, care nu au fost sancționate
disciplinar în ultimii 3 ani, au avut numai calificativul "foarte bine" la toate evaluările și și-au încetat
activitatea din motive neimputabile pot fi numite fără concurs sau examen în funcția vacantă de magistrat-
asistent, cu același grad avut la data eliberării din funcție. Nu pot fi numite în această funcție persoanele care
au făcut parte din serviciile de informații sau au colaborat cu acestea. Prevederile art. 33 alin. (2) – (4) se
aplică în mod corespunzător.
(6) Numirea în funcțiile de prim-magistrat-asistent și magistrat-asistent-șef se face pe o perioadă de 3 ani,
cu posibilitatea reînvestirii în condițiile prezentului articol.
Art. 68
– (1) Prim-magistratul-asistent are următoarele atribuții:
a) coordonează activitatea magistraților-asistenți din secții și a funcționarilor din Cancelaria Înaltei Curți
de Casație și Justiție;
b) ia parte la ședințele Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale Completului de 5
judecători, ca instanță disciplinară.
(2) Prim-magistratul-asistent are și alte atribuții stabilite prin
Regulamentul
privind organizarea
administrativă și funcționarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Art. 69
– Magistrații-asistenți șefi au următoarele atribuții:
a) participă la ședințele de judecată ale secțiilor și ale Completului de 5 judecători;
b) repartizează magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată;
c) asigură ținerea în bune condiții a evidențelor secțiilor și realizarea la timp a tuturor lucrărilor.
Art. 70
– (1) Magistrații-asistenți participă la ședințele de judecată ale secțiilor.
(2) Magistrații-asistenți-șefi și magistrații-asistenți care participă la ședințele Secțiilor Unite ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție sunt desemnați de președintele instanței.
Art. 71
– Magistrații-asistenți care participă la ședințele de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
redactează încheierile, participă cu vot consultativ la deliberări și redactează hotărâri, conform repartizării
făcute de președinte pentru toți membrii completului de judecată.
Art. 72
– Magistrații-asistenți aduc la îndeplinire orice alte sarcini încredințate de președintele Înaltei Curți
de Casație și Justiție, de vicepreședinte sau de președintele secției.
Art. 72
1
*)
– Prim-magistratul-asistent, magistrații-asistenți-șefi, dintre care unul este director al cabinetului
președintelui Curții Constituționale, și magistrații-asistenți ai Curții Constituționale își desfășoară activitatea
sub conducerea președintelui Curții Constituționale și îndeplinesc, după caz, atribuțiile prevăzute prin
Legea
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
27
/
39
nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare,
și prin Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale.
_____________
*) Art. 72
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Titlul III
Drepturile și îndatoririle judecătorilor și procurorilor
Art. 73
– Stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul
justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și
incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și
imparțialității acestora.
Art. 74
– (1) Pentru activitatea desfășurată, judecătorii și procurorii au dreptul la o remunerație stabilită în
raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii
prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile
prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială.
(3) *** Abrogat de O.U.G. Nr. 50/2006
(4) Judecătorii și procurorii militari sunt militari activi și au toate drepturile și obligațiile ce decurg din
această calitate.
(5) Salarizarea și celelalte drepturi cuvenite judecătorilor și procurorilor militari se asigură de Ministerul
Apărării Naționale, în concordanță cu prevederile legislației privind salarizarea și alte drepturi ale
personalului din organele autorității judecătorești și cu reglementările referitoare la drepturile materiale și
bănești specifice calității de militar activ și, respectiv, de salariat civil al acestui minister.
(6) Acordarea gradelor militare și înaintarea în grad a judecătorilor și procurorilor militari se fac potrivit
normelor aplicabile cadrelor permanente din Ministerul Apărării Naționale.
Art. 75
– (1) Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligația
ca, la cerere sau din oficiu:
a) să apere judecătorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu
aceasta, care le-ar putea afecta independența sau imparțialitatea, precum și împotriva oricărui act care ar crea
suspiciuni cu privire la acestea;
b) să apere reputația profesională a judecătorilor;
c) să apere independența puterii judecătorești.
(2) Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii are dreptul, respectiv obligația ca, la
cerere sau din oficiu:
a) să apere procurorii împotriva oricărui act de imixtiune în activitatea profesională sau în legătură cu
aceasta care le-ar putea afecta imparțialitatea sau independența în dispunerea soluțiilor, în conformitate
cu
Legea nr. 304/2004
, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și împotriva oricărui act
care ar crea suspiciuni cu privire la acestea;
b) să apere reputația profesională a procurorilor.
(3) Sesizările privind apărarea independenței autorității judecătorești în ansamblul său se soluționează, la
cerere sau din oficiu, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul fiecărei secții.
(4) Judecătorii sau procurorii care sunt în una dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2) se pot adresa
secțiilor corespunzătoare ale Consiliului Superior al Magistraturii, pentru a dispune măsurile necesare,
conform legii.
Art. 76
– Judecătorii și procurorii sunt liberi să organizeze sau să adere la organizații profesionale locale,
naționale sau internaționale, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor profesionale, precum și la cele
prevăzute la art. 11 alin. (3), putând face parte din organele de conducere ale acestora.
Art. 77
– (1) Judecătorii și procurorii în funcție sau pensionari au dreptul de a li se asigura măsuri speciale
de protecție împotriva amenințărilor, violențelor sau a oricăror fapte care îi pun în pericol pe ei, familiile sau
bunurile lor.
(2) Măsurile speciale de protecție, condițiile și modul de realizare a acestora se stabilesc prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii și a Ministerului
Afacerilor Interne.
(3) Măsurile concrete de protecție dispuse de organele competente pentru fiecare caz în parte se comunică
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
28
/
39
de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore Consiliului Superior al Magistraturii.
Art. 78
– (1) Judecătorii și procurorii, inclusiv cei pensionați, beneficiază de despăgubiri acordate din
fondurile bugetare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale Ministerului Justiției, Ministerului Public sau, în
cazul procurorilor militari, din fondurile Ministerului Apărării Naționale, în cazul în care viața, sănătatea ori
bunurile le sunt afectate în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea.
(2) Despăgubirile prevăzute la alin. (1) se acordă în condițiile stabilite prin hotărâre a Guvernului, cu avizul
Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) În cazul refuzului de acordare a despăgubirilor prevăzute la alin. (1), beneficiarul acestora se poate
adresa secției de contencios administrativ a tribunalului. Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de
timbru.
Art. 79
– (1) Judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit de 35 de zile
lucrătoare.
(2) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la
cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea
examenului de capacitate și de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit
Regulamentului
privind
concediile judecătorilor și procurorilor.
(3) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii medicale și la alte concedii, în conformitate cu legislația
în vigoare.
(4) *** Abrogat de
O.U.G. Nr. 148/2005
(5) *** Abrogat de O.U.G. Nr. 50/2006
(6) Judecătorii și procurorii au dreptul la închirierea locuințelor de serviciu. Locuințele de serviciu aflate în
proprietatea sau administrarea Ministerului Justiției și unităților subordonate, precum și cele aflate în
proprietatea sau în administrarea Ministerului Public nu pot fi cumpărate de judecători, procurori sau orice alți
salariați ai acestor instituții.
(7) În cazul pensionării pentru limită de vârstă, titularul contractului de închiriere prevăzut la alin. (6) și,
după caz, soțul ori soția acestuia își păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieții.
(8) Judecătorii și procurorii în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în
întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile
respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției la asigurările sociale.
(9) Condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, a medicamentelor și protezelor sunt stabilite
prin hotărâre a Guvernului. Aceste drepturi nu au caracter salarial și nu se impozitează.
Art. 80
*)
– Judecătorii și procurorii beneficiază anual de 6 călătorii în țară dus-întors, gratuite, la transportul
pe calea ferată clasa I, auto, naval și aerian sau de decontarea a 7,5 litri combustibil la suta de kilometri pentru
6 călătorii în țară dus-întors, în cazul în care deplasarea se efectuează cu autoturismul.
_____________
*) La facilitățile de transport prevăzute la art. 80, și în anul 2014 se acordă reduceri de tarife sau, după caz,
gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple (a se vedea
art. 6
din O.G. nr. 29/2013
coroborat cu
art. 19
din O.U.G. nr. 80/2010)
**) La facilitățile de transport prevăzute la art. 80, și în anul 2015 se acordă reduceri de tarife sau, după caz,
gratuități, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple (a se vedea
art. 39
din O.U.G. nr.
83/2014 coroborat cu
art. 19
din O.U.G. nr. 80/2010)
***) În perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2017 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități la
facilitățile de transport, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple. (a se vedea
art. 19
din
O.U.G. nr. 99/2016)
****) În perioada 1 martie – 31 decembrie 2017 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități la
facilitățile de transport, numai în limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple. (a se vedea
art. 6
din
O.U.G. nr. 9/2017)
*****) În anul 2018 se acordă reduceri de tarife sau, după caz, gratuități la facilitățile de transport, numai în
limita a 3 călătorii dus-întors sau 6 călătorii simple. (a se vedea
art. 16
din O.U.G. nr. 90/2017)
Art. 81
– (1) Judecătorii și procurorii cu vechime continuă în magistratură de 20 de ani beneficiază, la data
pensionării sau a eliberării din funcție pentru alte motive neimputabile, de o indemnizație egală cu 7
indemnizații de încadrare lunare brute, care se impozitează potrivit legii.
(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se acordă o singură dată în decursul carierei de judecător sau
procuror și se înregistrează, potrivit legii.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
29
/
39
(3) *** Abrogat prin
L
. nr. 242/2018
(4) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul decesului judecătorului sau procurorului aflat în activitate. În
acest caz, de indemnizație beneficiază soțul/soția și copiii care se află în întreținerea acestuia la data
decesului.
Art. 82
– (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție,
magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și
procurorilor, precum și foștii judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția
jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în
funcția de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor
și procurorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția
jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona la cerere și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani,
de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizația de încadrare brută
lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data
pensionării.
(2) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea
Constituțională, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și foștii
judecători și procurori financiari și consilierii de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste
funcții la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, și beneficiază
de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani numai în funcția de judecător,
procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea Constituțională sau personal de
specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător la Curtea Constituțională,
judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi. La
calcularea acestei vechimi se iau în considerare și perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-
asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și judecătorul de
la Curtea Constituțională, judecătorul, procurorul financiar și consilierul de conturi la secția jurisdicțională a
Curții de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat,
consilier juridic sau jurisconsult.
(3)
*)
De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60
de ani, și judecătorii, procurorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și judecătorii și
magistrații-asistenți de la Curtea Constituțională cu o vechime între 20 și 25 de ani numai în aceste funcții, în
acest caz cuantumul pensiei fiind micșorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an
care lipsește din vechimea integrală în aceste funcții.
_____________
*) Modificările aduse alineatului (3) prin O.U.G. nr. 92/2018 intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2020. (a
se vedea
art. V
din O.U.G. nr. 92/2018)
(4) Pentru fiecare an care depășește vechimea în magistratură prevăzută la alin. (1) și (2) la cuantumul
pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), fără a o putea depăși.
(5) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) în funcția de judecător,
procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de
judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot
pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data
pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de
încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție,
vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori,
după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data
pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din
motive neimputabile.
(6) Judecătorii și procurorii și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și de la Curtea
Constituțională au dreptul la pensie de boală profesională și de invaliditate în cuantum de 80% din pensia de
serviciu.
(7) Judecătorii și procurorii pot opta între pensia de serviciu și pensia din sistemul public. Judecătorii și
procurorii militari pot opta între pensia de serviciu și pensia militară de serviciu.
(8) Pensia prevăzută de prezentul articol are regimul juridic al unei pensii pentru limită de vârstă.
Art. 83
– (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și
personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menținuți în funcție după împlinirea
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
30
/
39
personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) pot fi menținuți în funcție după împlinirea
vârstei de pensionare prevăzute de lege, până la vârsta de 70 de ani. Până la vârsta de 65 de ani, magistratul
poate opta să rămână în funcție, însă după împlinirea acestei vârste, pentru menținerea în activitate este
necesar avizul anual al Secției pentru judecători sau, după caz, al Secției pentru procurori.
(2) Judecătorii și procurorii care au fost eliberați din funcție prin pensionare pot cumula pensia de serviciu
cu veniturile realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective.
(3) Reîncadrarea în funcția de judecător, procuror ori magistrat-asistent se face fără concurs de către secția
corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, la instanțele sau, după caz, la parchetele de pe lângă
acestea, în cadrul cărora aveau dreptul să funcționeze până la data pensionării și care nu pot funcționa normal
din cauza lipsei de personal. În acest caz, numirea în funcția de magistrat-asistent se face de Consiliul Superior
al Magistraturii, iar numirea în funcția de judecător sau procuror se face de Președintele României, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Pot fi reîncadrați în funcție, în condițiile prezentului alineat,
foștii judecători, procurori sau magistrați-asistenți care au fost eliberați din funcție prin pensionare potrivit
prezentei legi și cu privire la care nu s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în
condițiile
Legii nr. 317/2004
, republicată, cu modificările ulterioare. Pe perioada reîncadrării, cuantumul
pensiei se reduce cu 85%.
(4) și (5) *** Eliminate ca urmare a respingerii O.U.G. nr. 230/2008, care le-a inserat, prin L. nr. 208/2009.
Art. 83
1*)
– (1) Judecătorii și procurorii pot fi pensionați anticipat, cu reducerea vârstei de pensionare
prevăzute de prezenta lege cu până la 5 ani, în cazul în care depășesc vechimea în magistratură prevăzută la art.
82 alin. (1) cu cel puțin 5 ani. Cei care îndeplinesc atât condițiile pentru acordarea pensiei în condițiile
prezentului articol, cât și pe cele prevăzute la art. 82 alin. (2) pot opta între cele două pensii.
(2) Pensia prevăzută la alin. (1) are regimul unei pensii anticipate de serviciu.
(3) Beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute la alin. (1) nu pot cumula pensia de serviciu cu veniturile
realizate dintr-o activitate profesională, indiferent de nivelul veniturilor respective, până la vârsta de 60 de
ani.
(4) Cuantumul pensiei anticipate se stabilește potrivit prevederilor art. 82 alin. (1) și (4).
_____________
*) Art. 83
1
a fost introdus prin O.U.G. Nr. 100/2007, publicată în M. Of. Nr. 684 din 8 octombrie 2007.
Art. 83
2*)
– (1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83
1
și de indemnizația prevăzută
la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat
judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a
dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de
corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, precum și una din infracțiunile cuprinse în
titlul IV
din Legea
nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, "Infracțiuni contra înfăptuirii justiției" săvârșite
înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.
(2) Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) atrage, de drept,
suspendarea soluționării cererii de acordare a pensiei de serviciu sau, după caz, suspendarea plății pensiei de
serviciu, dacă aceasta a fost acordată până la soluționarea definitivă a cauzei. În această perioadă, persoana
față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală beneficiază, în condițiile legii, de pensie din sistemul public.
(3) Dacă se dispune clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, încetarea procesului penal sau
renunțarea la aplicarea pedepsei față de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personalul de specialitate
juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, acesta este repus în situația anterioară și i se plătește pensia de
serviciu de care a fost lipsit ca urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale sau, după caz, diferența dintre
aceasta și pensia din sistemul public încasată după punerea în mișcare a acțiunii penale.
(4) Hotărârea de condamnare sau prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, rămasă definitivă, se
comunică de către instanța de executare Consiliului Superior al Magistraturii. Secția pentru judecători sau,
după caz, Secția pentru procurori va informa Casa Națională de Pensii Publice cu privire la apariția uneia
dintre situațiile prevăzute de prezentul articol care are ca efect acordarea, suspendarea, încetarea sau reluarea
plății pensiei de serviciu ori, după caz, suspendarea sau reluarea procedurii de soluționare a cererii de
acordare a pensiei de serviciu. Informarea Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori
cuprinde elementele necesare pentru aplicarea măsurii respective de către casele teritoriale de pensii, inclusiv
datele de identificare a persoanei, temeiul de drept al măsurii, precum și data de la care se aplică.
_____________
*) Art. 83
2
a fost introdus prin
L. Nr. 118/2014
de la data de 27 iulie 2014.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
31
/
39
Art. 83
3
*)
– Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83
1
și de indemnizația prevăzută la
art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor
și procurorilor cu privire la care s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură, în
condițiile
Legii nr. 317/2004
, republicată, cu modificările ulterioare. Aceste persoane beneficiază de pensie în
sistemul public, în condițiile legii.
_____________
*) Art. 83
3
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 84
– (1) Soțul supraviețuitor al judecătorului sau procurorului are dreptul, la împlinirea vârstei de 60
de ani, la pensia de urmaș în condițiile prevăzute de
Legea nr. 263/2010
privind sistemul unitar de pensii
publice, cu modificările și completările ulterioare, calculată din pensia de serviciu aflată în plată sau la care
ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul, actualizată, după caz.
(2) Copiii minori ai judecătorului sau procurorului decedat, precum și copiii majori până la terminarea
studiilor, dar nu mai mult de 26 de ani au dreptul la pensia de urmaș, calculată din pensia de serviciu aflată în
plată sau la care ar fi avut dreptul la data decesului susținătorul decedat, actualizată, după caz, în condițiile
Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, și în procentele prevăzute de această lege, în
funcție de numărul de urmași.
(3) În cazul în care la data decesului procurorul sau judecătorul nu îndeplinește condițiile de acordare a
pensiei de serviciu, copiii minori, precum și copiii majori până la terminarea studiilor, dar nu mai mult de 26
de ani au dreptul la o pensie de urmaș în cuantum de 75% din indemnizația de încadrare brută lunară avută de
susținătorul decedat în ultima lună de activitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, cu modificările
și completările ulterioare.
Art. 85
– (1) Partea din pensia de serviciu care depășește nivelul pensiei din sistemul public, pensia
prevăzută la art. 82 alin. (2), art. 83
1
și art. 84 alin. (3), precum și pensia de serviciu acordată celor care nu
îndeplinesc condiția de limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările
ulterioare, se suportă din bugetul de stat.
(2) Pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor, precum și pensiile de urmaș prevăzute la art. 84 se
actualizează ori de câte ori se majorează indemnizația brută lunară a unui judecător și procuror în activitate, în
condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, cu luarea în considerare, în procent, a
sporurilor intrate în baza de calcul la acordarea pensiei de serviciu, precum și a sporului de vechime. Dacă în
urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, judecătorul sau procurorul își poate păstra pensia
aflată în plată.
(3) Cererile de pensionare formulate de judecătorii și procurorii în activitate pentru acordarea pensiei de
serviciu prevăzute de prezenta lege se depun la casa teritorială de pensii competentă. Plata pensiei se face de
la data prevăzută în decretul Președintelui României ca fiind cea a eliberării din funcție sau, în cazul lipsei
unei astfel de date, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a decretului Președintelui
României de eliberare din funcție.
Art. 85
1
*)
– Dispozițiile art. 82 – 85 se aplică în mod corespunzător și judecătorilor Curții Constituționale.
Perioada în care persoana a îndeplinit funcția de judecător la Curtea Constituțională constituie vechime în
funcția de judecător.
_____________
*) Art. 85
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 86
– (1) Constituie vechime în magistratură, aplicabilă și persoanelor prevăzute la art. 82 alin. (1) și
(2), perioada în care judecătorul, procurorul, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1) sau
magistratul-asistent a îndeplinit funcțiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituțională, judecător
financiar, procuror financiar, consilier de conturi în secția jurisdicțională a Curții de Conturi, auditor de
justiție, personal de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), magistrat-asistent, grefier cu studii
superioare juridice, avocat, notar, asistent judiciar, consilier juridic, personal de specialitate juridică în
aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului,
Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadru didactic din învățământul juridic superior acreditat.
(2) *** Abrogat prin
O.U.G. nr. 7/2019
Art. 87
– (1) Pe durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției,
Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de Criminologie, Institutul Național
de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
32
/
39
în ceea ce privește drepturile și îndatoririle, inclusiv susținerea examenului de admitere, evaluarea activității
profesionale, susținerea examenului de capacitate și de promovare, dispozițiile prezentei legi aplicându-se în
mod corespunzător.
(2) Stabilirea faptelor care constituie abateri disciplinare, precum și a procedurii de cercetare și aplicare a
sancțiunilor disciplinare se face prin ordin al conducătorilor autorităților prevăzute la alin. (1).
Art. 88
– (1) Pentru merite deosebite în activitate, judecătorii și procurorii pot fi distinși cu Diploma
Meritul judiciar.
(2) Diploma Meritul judiciar se acordă de Președintele României, la propunerea Consiliului Superior al
Magistraturii, pentru judecători, și la propunerea ministrului justiției, pentru procurori.
Art. 89
– Modelul diplomei și modul de confecționare a acesteia se stabilesc, cu avizul conform al
Consiliului Superior al Magistraturii, de către ministrul justiției.
Art. 90
– (1) Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice acte sau fapte de natură să
compromită demnitatea lor în profesie și în societate.
(2) Relațiile judecătorilor și procurorilor la locul de muncă și în societate se bazează pe respect și bună-
credință.
Art. 91
– (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați să rezolve lucrările în termenele stabilite și să
soluționeze cauzele în termen rezonabil, în funcție de complexitatea acestora, și să respecte secretul
profesional.
(2) Judecătorul este obligat să păstreze secretul deliberărilor și al voturilor la care a participat, inclusiv
după încetarea exercitării funcției.
Art. 92
– (1) Judecătorii și procurorii sunt obligați să aibă, în timpul ședințelor de judecată, ținuta
vestimentară corespunzătoare instanței la care funcționează.
(2) Ținuta vestimentară se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu avizul Consiliului Superior al
Magistraturii, și se asigură în mod gratuit.
Art. 93
– Judecătorii și procurorii sunt obligați să prezinte, în condițiile și la termenele prevăzute de lege,
declarația de avere și declarația de interese.
Titlul IV
Răspunderea judecătorilor și procurorilor
Cap. I
Dispoziții generale
Art. 94
– Judecătorii și procurorii răspund civil, disciplinar și penal, în condițiile legii.
Art. 95
– (1) Judecătorii și procurorii pot fi percheziționați, reținuți sau arestați numai cu încuviințarea
Secției pentru judecători sau, după caz, a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) În caz de infracțiune flagrantă, judecătorii și procurorii pot fi reținuți și supuși percheziției potrivit legii,
Secția pentru judecători sau, după caz, Secția pentru procurori fiind informată de îndată de organul care a
dispus reținerea sau percheziția.
Art. 96
– (1) Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
(2) Răspunderea statului este stabilită în condițiile legii și nu înlătură răspunderea judecătorilor și
procurorilor care, chiar dacă nu mai sunt în funcție, și-au exercitat funcția cu rea-credință sau gravă neglijență,
conform definiției acestora de la art. 99
1
.
(3) Există eroare judiciară atunci când:
a) s-a dispus în cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu încălcarea evidentă a dispozițiilor legale
de drept material și procesual, prin care au fost încălcate grav drepturile, libertățile și interesele legitime ale
persoanei, producându-se o vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau
extraordinară;
b) s-a pronunțat o hotărâre judecătorească definitivă în mod evident contrară legii sau situației de fapt care
rezultă din probele administrate în cauză, prin care au fost afectate grav drepturile, libertățile și interesele
legitime ale persoanei, vătămare care nu a putut fi remediată printr-o cale de atac ordinară sau extraordinară.
(4) Prin Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și prin alte legi speciale pot fi
reglementate ipoteze specifice în care există eroare judiciară.
(5) Pentru repararea prejudiciului, persoana vătămată se poate îndrepta cu acțiune numai împotriva statului,
reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Competența soluționării acțiunii civile revine tribunalului în a
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
33
/
39
cărui circumscripție domiciliază reclamantul.
(6) Plata de către stat a sumelor datorate cu titlu de despăgubire se efectuează în termen de maximum un an
de la data comunicării hotărârii judecătorești definitive.
(7) În termen de două luni de la comunicarea hotărârii definitive pronunțate în acțiunea prevăzută la alin.
(6), Ministerul Finanțelor Publice va sesiza Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă eroarea judiciară a fost
cauzată de judecător sau procuror ca urmare a exercitării funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, potrivit
procedurii prevăzute la
art. 74
1
din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare.
(8) Statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, va exercita acțiunea în regres împotriva judecătorului sau
procurorului dacă, în urma raportului consultativ al Inspecției Judiciare prevăzut la alin. (7) și al propriei
evaluări, apreciază că eroarea judiciară a fost cauzată ca urmare a exercitării de judecător sau procuror a
funcției cu rea-credință sau gravă neglijență. Termenul de exercitare a acțiunii în regres este de 6 luni de la
data comunicării raportului Inspecției Judiciare.
(9) Competența de soluționare a acțiunii în regres revine, în primă instanță, secției civile a curții de apel de
la domiciliul pârâtului. În cazul în care judecătorul sau procurorul împotriva căruia se exercită acțiunea în
regres își exercită atribuțiile în cadrul acestei curți sau la parchetul de pe lângă aceasta, acțiunea în regres va
fi soluționată de o curte de apel învecinată, la alegerea reclamantului.
(10) Împotriva hotărârii pronunțate potrivit alin. (9) se poate exercita calea de atac a recursului la secția
corespunzătoare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
(11) Consiliul Superior al Magistraturii va stabili, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei
legi, condiții, termene și proceduri pentru asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor și procurorilor.
Asigurarea va fi acoperită integral de către judecător sau procuror, iar lipsa acesteia nu poate să întârzie, să
diminueze sau să înlăture răspunderea civilă a judecătorului sau procurorului pentru eroarea judiciară cauzată
de exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.
Art. 97
– (1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii
instanțelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau
procurorilor, încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori săvârșirea de către aceștia a
unor abateri disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuție soluțiile pronunțate prin hotărârile
judecătorești, care sunt supuse căilor legale de atac.
Cap. II
Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor
Art. 98
– (1) Judecătorii și procurorii răspund disciplinar pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu,
precum și pentru faptele care afectează prestigiul justiției.
(2) Răspunderea disciplinară a judecătorilor și procurorilor militari poate fi angajată numai potrivit
dispozițiilor prezentei legi.
Art. 99
– Constituie abateri disciplinare:
a) manifestările care aduc atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției, săvârșite în
exercitarea sau în afara exercitării atribuțiilor de serviciu;
b) încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilități și interdicții privind judecătorii și
procurorii;
c) atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu față de colegi, celălalt personal al
instanței sau al parchetului în care funcționează, inspectori judiciari, avocați, experți, martori, justițiabili ori
reprezentanții altor instituții;
d) desfășurarea de activități publice cu caracter politic sau manifestarea convingerilor politice în
exercitarea atribuțiilor de serviciu;
e) refuzul nejustificat de a primi la dosar cererile, concluziile, memoriile sau actele depuse de părțile din
proces;
f) refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu;
g) nerespectarea de către procuror a dispozițiilor procurorului ierarhic superior, date în scris și în
conformitate cu legea;
h) nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu
celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile;
i) nerespectarea îndatoririi de a se abține atunci când judecătorul sau procurorul știe că există una din
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
34
/
39
cauzele prevăzute de lege pentru abținerea sa, precum și formularea de cereri repetate și nejustificate de
abținere în aceeași cauză, care are ca efect tergiversarea judecății;
j) nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a
altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes
public, în condițiile legii, dacă fapta nu constituie infracțiune;
k) absențe nemotivate de la serviciu, în mod repetat sau care afectează în mod direct activitatea instanței ori
a parchetului;
l) imixtiunea în activitatea altui judecător sau procuror;
m) nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în
conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ
prevăzute de lege sau regulamente;
n) folosirea funcției deținute pentru a obține un tratament favorabil din partea autorităților sau intervențiile
pentru soluționarea unor cereri, pretinderea ori acceptarea rezolvării intereselor personale sau ale membrilor
familiei ori ale altor persoane, altfel decât în limita cadrului legal reglementat pentru toți cetățenii, dacă fapta
nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni;
o) nerespectarea dispozițiilor privind distribuirea aleatorie a cauzelor;
p) obstrucționarea activității de inspecție a inspectorilor judiciari, prin orice mijloace;
q) participarea directă sau prin persoane interpuse la jocurile de tip piramidal, jocuri de noroc sau sisteme
de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor;
r) neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătorești sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive
imputabile, în termenele prevăzute de lege;
s) utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești sau al actelor judiciare ale
procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul
justiției sau demnitatea funcției de magistrat;
ș) nerespectarea deciziilor Curții Constituționale ori a deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și
Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii;
t) exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență, dacă fapta nu întrunește elementele constitutive
ale unei infracțiuni. Sancțiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.
Art. 99
1
*)
– (1) Există rea-credință atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu știință normele de
drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.
(2) Există gravă neglijență atunci când judecătorul sau procurorul nesocotește din culpă, în mod grav,
neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.
_____________
*) Art. 99
1
a fost introdus prin L. nr. 24/2012 de la data de 26 ianuarie 2012.
Art. 100
– (1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica judecătorilor și procurorilor, proporțional cu
gravitatea abaterilor, sunt:
a) avertismentul;
b) diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 25% pe o perioadă de până la un an;
c) mutarea disciplinară pentru o perioadă efectivă de la un an la 3 ani la o altă instanță sau la un alt parchet,
chiar de grad imediat inferior;
d) suspendarea din funcție pe o perioadă de până la 6 luni;
d
1
) retrogradarea în grad profesional;
e) excluderea din magistratură.
(2) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile
disciplinare care pot fi aplicate pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 99 lit. b), d) și t) teza întâi nu pot
consta în cele prevăzute la art. 100 lit. a) – d).
Art. 101
– Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 100 se aplică de secțiile Consiliului Superior al
Magistraturii, în condițiile legii sale organice.
Titlul V
Dispoziții tranzitorii și finale
Art. 102
– (1) Judecătorii în funcție ai Înaltei Curți de Casație și Justiție își continuă activitatea până la data
expirării mandatului pentru care au fost numiți.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
35
/
39
(2) Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție cărora le-a expirat mandatul pentru care au fost numiți ori,
după caz, sunt eliberați din motive neimputabile își păstrează gradul dobândit în ierarhie și pot ocupa o funcție
de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și pot reveni pe funcția de magistrat deținută anterior sau pe o
altă funcție de judecător ori procuror sau pot opta pentru intrarea în avocatură sau notariat, fără examen.
Art. 103
– Judecătorii și procurorii care au, la data intrării în vigoare a prezentei legi, norma de bază la
instituții de învățământ superior juridic au obligația ca, începând cu anul universitar următor, să-și transfere
norma de bază la instanța sau parchetul la care funcționează ori să renunțe la calitatea de judecător sau
procuror.
Art. 104
– (1) Judecătorii și procurorii în funcție, precum și personalul de specialitate juridică prevăzut la
art. 87 alin. (1) care au beneficiat de vechime în magistratură potrivit
Legii nr. 92/1992
pentru organizarea
judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare, își păstrează această vechime.
(2) Salarizarea magistraților-asistenți se face potrivit
anexei nr. 1
la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
177/2002
*)
privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, în baza coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 19,
20, 18 pentru magistrații-asistenți gradul I, II, III, la nr. crt. 12, 13, 19 pentru magistrații-asistenți șefi gradul I,
II, III și la nr. crt. 12 pentru prim-magistratul-asistent.
_____________
*) Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 a fost abrogată prin
Ordonan
ț
a de urgen
ță
a Guvernului
nr. 27/2006.
Art. 105
– (1) Judecătorii și procurorii militari care își continuă activitatea la instanțele și parchetele
militare, redistribuiți pe funcții inferioare, își păstrează drepturile salariale de care beneficiază la data
redistribuirii. Celelalte dispoziții ale prezentei legi se aplică în mod corespunzător și judecătorilor și
procurorilor militari.
(2) Transferul judecătorilor și procurorilor militari, la cerere sau ca urmare a reducerii posturilor, se face,
în funcție de opțiunea exprimată, la instanțele sau parchetele civile la care judecătorul ori procurorul are
dreptul să funcționeze, potrivit gradului său profesional.
Art. 105
1
*)
– În sensul prezentei legi, se consideră eliberați din funcție din motive neimputabile judecătorii,
procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor,
care au fost eliberați din funcție pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 65 alin. (1) lit. a) – c) și cu privire
la care nu s-a stabilit sancțiunea disciplinară a excluderii din magistratură în condițiile
Legii nr. 317/2004
,
republicată, cu modificările ulterioare.
_____________
*) Art. 105
1
a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 106
– Consiliul Superior al Magistraturii aprobă, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I:
a)
Regulamentul
privind concursul de admitere și examenul de absolvire a Institutului Național al
Magistraturii, care prevede modul de organizare, tematica, bibliografia, probele de examen, procedura de
desfășurare a concursului de admitere și a examenului de absolvire, precum și media minimă de admitere și de
absolvire a Institutului Național al Magistraturii;
b)
Regulamentul
Institutului Național al Magistraturii;
c)
Regulamentul
privind examenul de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari, care
prevede modul de organizare, tematica, bibliografia, probele de examen, procedura de desfășurare și media
minimă de promovare a examenului de capacitate al judecătorilor stagiari și al procurorilor stagiari;
d)
Regulamentul
privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în magistratură;
e)
Regulamentul
privind modul de desfășurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor
și procurorilor și atestare a rezultatelor obținute;
f)
Regulamentul
privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și
procurorilor;
g)
Regulamentul
de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a
judecătorilor și procurorilor;
h)
Regulamentul
privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor;
i)
Regulamentul
privind concediile judecătorilor și procurorilor.
Art. 107
– (1) Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României,
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
36
/
39
Partea I.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:
a) dispozițiile art. 6, art. 12, art. 14 – 16, art. 36 – 43, art. 55, art. 58 și art. 59 – 69 din Legea Curții Supreme
de Justiție nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, cu
modificările și completările ulterioare;
b) dispozițiile art. 2 alin. (2), art. 3, art. 42 – 69, art. 91 – 120
1
și art. 121 – 131
1
din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30
septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția dispozițiilor art. 66 privind vechimea
în magistratură necesară pentru promovarea în funcția de judecător sau procuror, care se abrogă pe data de 1
ianuarie 2005.
(3) Dispozițiile art. 13 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 56 din 8 februarie 1999, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă pe data de
1 ianuarie 2005.
Art. 108
*)
– Dispozițiile prezentei legi sunt de imediată aplicare. Termenele de opțiune prevăzute de
prezenta lege încep să curgă de la data intrării sale în vigoare.
_____________
*) Art. 108 a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 109
*)
– (1) Prevederile prezentei legi nu se aplică procedurilor de ocupare a posturilor de conducere
sau de execuție, inclusiv prin promovare, și nici procedurilor de evaluare profesională în curs de desfășurare
la data intrării sale în vigoare.
(2) Judecătorii și procurorii cu funcții de conducere care sunt în cursul exercitării celui de-al doilea mandat
sau care au ocupat o funcție de conducere pe parcursul a două mandate până la data intrării în vigoare a
prezentei legi nu pot candida pentru un nou mandat, pentru aceeași funcție de conducere, conform prezentei
legi.
_____________
*) Art. 109 a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 110
*)
– Judecătorii și procurorii care au dobândit un grad profesional superior ca urmare a concursului
de promovare până la data intrării în vigoare a prezentei legi pot fi transferați la instanțele și parchetele
superioare.
_____________
*) Art. 110 a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 111
*)
– Hotărârea Guvernului prevăzută la art. 78 alin. (2) se adoptă în termen de 90 de zile de la data
intrării în vigoare a prezentei legi. În cazul nerespectării acestui termen, sunt aplicabile, în mod corespunzător,
dispozițiile art. 78 alin. (3) din prezenta lege.
_____________
*) Art. 111 a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 112
*)
– Dispozițiile prevăzute la art. 16 alin. (3), art. 19, art. 26 și art. 28 din prezenta lege intră în
vigoare începând cu anul școlar 2019 – 2020.
_____________
*) Art. 112 a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
Art. 113
*)
– La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă dispozițiile
art. 2
din Legea nr. 124/2000
privind structura și personalul Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
331 din 17 iulie 2000, cu modificările ulterioare.
_____________
*) Art. 113 a fost introdus prin L. nr. 242/2018 de la data de 18 octombrie 2018.
NOTĂ:
Reproducem mai jos prevederile art. II – VIII din titlul XVII al Legii nr. 247/2005, care nu sunt încorporate
în textul republicat al Legii nr. 303/2004 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale titlului XVII
al Legii nr. 247/2005.
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
37
/
39
"Art. II – (1) Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și
procurorilor se aprobă de Consiliul Superior al Magistraturii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a
prezentei legi și intră în vigoare la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Celelalte regulamente prevăzute la art. 106 se actualizează și se aprobă în termen de 30 de zile de la
intrarea în vigoare a prezentei legi.
(3) În termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se va adopta hotărârea Guvernului
prevăzută la art. 77 alin. (3)*) din Legea nr. 303/2004.
_____________
*) Art. 77 alin. (3) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 78 alin. (3).
Art. III – La împlinirea termenului prevăzut la art. II alin. (2), anexa la Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistraților, cu modificările ulterioare, se abrogă.
Art. IV – (1) Comisiile pentru primul concurs sau examen privind funcțiile de conducere de la instanțe și
parchete vor fi numite de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Național al
Magistraturii, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Regulamentul de organizare a concursului sau examenului pentru numirea în funcții de conducere a
judecătorilor și procurorilor va fi elaborat de Institutul Național al Magistraturii, aprobat de Consiliul
Superior al Magistraturii și afișat pe paginile de Internet ale Institutului Național al Magistraturii, Consiliului
Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ministerului Justiției,
precum și la sediile instanțelor judecătorești și parchetelor, în termen de 10 zile de la numirea comisiilor.
(3) În 30 de zile de la publicarea regulamentului prevăzut la alin. (2) se organizează concurs sau examen
pentru numirea în funcțiile de conducere de la curțile de apel, tribunale și parchetele de pe lângă acestea, iar în
termen de 60 de zile de la aceeași dată se organizează concurs sau examen pentru ocuparea funcțiilor de
conducere de la judecătorii și parchetele de pe lângă acestea. Dispozițiile art. 48 alin. (7) și ale art. 48
1
alin.
(7)**) se aplică în mod corespunzător.
(4) Numirea în funcțiile de conducere de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii,
precum și de la parchetele de pe lângă acestea, pentru care se aplică procedura prevăzută la art. 48 alin. (9) și
art. 48
1
alin. (9)***), se face în termen de 30 de zile de la numirea în funcțiile de conducere a judecătorilor și
procurorilor care au obținut rezultatul cel mai bun la concursurile sau examenele prevăzute la alin. (3).
(5) Nerespectarea termenelor și a procedurii pentru organizarea concursurilor sau examenelor prevăzute de
prezentul articol constituie abatere disciplinară.
_____________
**) Art. 481 alin. (7) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 49 alin. (7).
***) Art. 481 alin. (9) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 49 alin. (9).
Art. V – (1) Judecătorii și procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc condițiile
de pensionare pentru limită de vârstă vor fi eliberați din funcție la împlinirea unui termen de 3 luni de la
intrarea în vigoare a prezentei legi.
(2) Consiliul Superior al Magistraturii va lua măsurile necesare pentru ocuparea în termen de 4 luni de la
intrarea în vigoare a prezentei legi a posturilor care devin vacante prin pensionarea persoanelor prevăzute la
alin. (1).
Art. VI – Judecătorii și procurorii care nu au renunțat la norma de bază la instituții de învățământ superior
juridic, potrivit art. 102****) din Legea nr. 303/2004, sunt obligați să-și transfere norma de bază la instanța
sau parchetul la care funcționează, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
_____________
****) Art. 102 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 103.
Art. VII – (1) Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat
magistraților și personalul auxiliar de specialitate depun declarațiile prevăzute la art. 6 alin. (3)*****) sau,
după caz, art. 6
1
******) și art. 6
2
*******) din Legea nr. 303/2004, în termen de 60 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei legi.
(2) Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității verifică declarațiile prevăzute la art. 6
1
******)
din Legea nr. 303/2004, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării verifică declarațiile prevăzute la art.
6
2
*******) din Legea nr. 303/2004 în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.
_____________
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
38
/
39
*****) Art. 6 alin. (3) a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 5 alin. (3).
******) Art. 61 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 6.
*******) Art. 62 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 7.
Art. VIII – Dispozițiile art. 82********) din Legea nr. 303/2004 se aplică și magistraților-asistenți ai Curții
Constituționale și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor prevăzut la art. 73
din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările
și completările ulterioare."
_____________
********) Art. 82 a devenit, în forma republicată a Legii nr. 303/2004, art. 83.
_____________
LEGE Nr. 303 din 28 iunie 2004 Republicata
Text extras din aplicația
EurolexPhp v.1.11
dezvoltată de
G&G Consulting SRL
pagina
39
/
39
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: privind statutul judecătorilor și procurorilor Publicată în: Baza de date „EUROLEX” *) Notă: Text realizat la G&G CONSULTING, Departamentul juridic… [605615] (ID: 605615)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
