. Privatizarea In Sfera Bancara

Indrumator,

Cuprins

Cap.1. Procesul de privatizare……………………………………………………………………………..3

1.1 Obiectivele privatizării si prezentarea cadrului general de privatizare……………………3

1.2 Realizări ale procesului de privatizare………………………………………………………………..3

1.3 Idei pentru restructurarea sistemului bancar………………………………………………………..4

1.3.1 Privatizarea în domeniul bancar……………………………………………………………5

1.3.2 Cauze care au accelerat privatizarea bancara in România………………………..7

1.3.3 Privatizarea băncilor – factor de susținere a tranziției la economia

de piața……………………………………………………………………………………………………..8

Cap.2. Strategii de restructurare si privatizare bancara …………………………………….10

2.1. Tehnici de restructurare ………………………………………………………………………………..10

Cap.3. Privatizarea in sfera bancara in România

3.1 Privatizarea bancara in România…………………………………………………………………….13

3.2. Privatizarea BRD…………………………………………………………………………………………14

3.2.1 BRD este o afacere profitabila…………………………………………………………..14

3.2.2 BRD – modernitate si siguranță într-un nou centru de afaceri………………..17

3.3. Privatizarea Banc Post………………………………………………………………………………….18

3.4. Privatizarea Băncii Agricole………………………………………………………………………….21

3.5. Privatizarea BCR…………………………………………………………………………………………25

Concluzii………………………………………………………………………………………………………….28

Bibliografie………………………………………………………………………………………………………29

Cap.l Procesul de privatizare

1.1 Obiectivele privatizării si scurtă prezentare a cadrului general de privatizare

Urmând strategia guvernamentală, Autoritatea pentru Privatizare are ca principale obiective:

► vânzarea către sectorul privat, prin metodele prevăzute de lege, a pachetelor de acțiuni deținute de stat în societățile comerciale;

► administrarea, în calitate de acționar semnificativ sau majoritar, după caz, a societăților comerciale aflate în portofoliu, la care statul deține acțiuni;

► controlul cu privire la modul în care sunt respectate clauzele din contractele de privatizare, precum si supravegherea societăților în cauză în ceea ce privește gradul de realizare a performanțelor economice si financiare asumate prin contractul de privatizare;

► restructurarea societăților comerciale si acordarea asistenței financiare necesare retehnologizării si modernizării acestora;

► transferul, în condițiile legii, către unele ministere si autorități publice locale a activității de administrare si vânzare a acțiunilor deținute de Autoritatea pentru Privatizare în societățile comerciale, în scopul accelerării procesului de privatizare și întăririi controlului în perioada post-privatizare.

1.2.Realizări ale procesului de privatizare

Activitatea de privatizare a Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului s-a desfășurat în conformitate cu prevederile Programului de guvernare în perioada 2001 – 2004 și cu prevederile programelor și angajamentelor asumate în relația cu organismele internaționale – Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Uniunea Europeană și NATO.

Astfel, obiectivele din Programul de guvernare pe perioada 2001 – 2004, în domeniul privatizării sunt:

Transparența și corectitudinea procesului de privatizare;

Aplicarea de programe complexe de privatizare, cu asistență financiară internaționala pentru societățile mari, de importanță deosebită pentru economia națională;

Elaborarea de programe specifice de privatizare pentru societățile comerciale situate în zone cu impact social major;

Elaborarea unor contracte de privatizare cu clauze care să asigure modernizarea, dezvoltarea și eficientizarea activității societăților în urma privatizării;

Continuarea procesului de privatizare a sectorului bancar;

Privatizarea în condiții avantajoase a Băncii Agricole;

Utilizarea unui complex de metode de privatizare, cu accent pe privatizarea prin piața de capital;

Majorări de capital în societățile comerciale de importantă deosebită, urmând ca ponderea sectorului de stat în aceste societăți să se reducă substanțial în timp;

Urgentarea privatizării societăților comerciale aflate în curs de lichidare în vederea reîntoarcerii acestora în circuitul economic.

In vederea realizării acestor obiective, în 2001 – 2002, s-a reușit vânzarea unui capital social de 17 898,53 midiei, ceea ce a contribuit semnificativ la reducerea ponderii statului în economie.

Au fost trecute în proprietate privată numeroase societăți comerciale mari și foarte mari. cum sunt: SIDEX Galați, RAFO Onești., HIDROMECANICA Brașov, ROTEC Buzău, Șantierul Naval Constanta, Uzinele Sodice Govora, TEROM lași, ROMVAG Caracal, PROMEX Brăila, ARIS Arad, COS Târgoviște, ALRO și ALPROM Slatina, UZUC Ploiești etc.

Prin intensificarea eforturilor pentru privatizarea societăților bancare și de asigurare – reasigurare, au fost trecute în proprietate privată BANCA AGRICOLĂ și ASTRA București și a fost vândut pachetul minoritar pe care statul îl mai deținea la BANCPOST.

1.3.Idei pentru restructurarea sistemului bancar

Este foarte importantă sublinierea faptului că actualul sistem bancar românesc reprezintă „o creație și un succes major al procesului de trecere la economia de piață ce a avut loc după 1989”. Recunoașterea acestei realități atrage după sine o abordare specifică, distinctă a acestui domeniu de activitate, cel puțin din următoarele puncte de vedere:

– semnifică realizarea unui obiectiv care, prin structură și finalități funcționale, constituie o premisă fundamentală în edificarea unei economii de piață reale;

– este rezultatul conjugat al societății românești, după 1989, ca parte a transpunerii in practică a unei strategii in a cărei finalitate se regăsește acceptul întregului spectru politic național;

– respectivul sistem acoperă întreaga arie națională, constituind o pârghie și poate cea mai coerentă modalitate de implementare și realizare a unor mutații majore în celelalte domenii de activitate.

Procesul de privatizare, ca reper fundamental al tranziției la economia de piață, in mod obligatoriu va cuprinde și sistemul bancar, cu precizarea că el va trebui să țină seama, pe de o parte, de menționările mai sus evidențiate, iar pe de altă parte de necesitatea unei infuzii reale de capital in cadrul sistemului. Se pot adăuga considerente ce urmează a fi luate in calculul elaborării oricărei strategii naționale de dezvoltare, cu influențe directe asupra unor elemente definitorii ale interesului național.

Ca urmare, numărul investițiilor bancare incluse în acest proces, ca și proporția de implicare a capitalului privat, indigen sau extern devin expresia unei voințe cu o dublă motivare: economica și politica.

Într-o prima etapă, privatizarea ar trebui să afecteze doar un număr restrâns de societăți bancare ce au o reprezentativitate de nivel mediu in cadrul sistemului. Concluzionările și experiența câștigată din realizarea acestei prime etape, ar constitui o bază reală și eficientă în extinderea procesului respectiv și asupra altor instituții bancare Abordarea, într-o primă etapă, globalistă, respectiv a tuturor componentelor sistemului în acest proces de privatizare, se consideră a nu corespunde imperativelor unei politici economice naționale actuale.

In continuare vor fi enumerate câteva aspecte care, după definirea opțională a abordării lor și includerea în strategii coerente de dezvoltare, își pot aduce o influență marcantă asupra calității și credibilității sistemului bancar românesc.

Creșterea rolului Asociației Române a Băncilor în respectarea, prin consens, a deontologiei profesionale, a loialității concurențiale, precum și a unei acoperiri unitare a sistemului informatic bancar.

Identificarea acelor resurse care, prin prețurile reduse, permit dirijarea exclusivă a acestora prin finanțarea unor lini de creditare având ca destinație întreprinderile mici și mijlocii, cu precădere din domenii creatoare de bunuri materiale și prestări de servicii.

Conversia creanțelor unor societăți comerciale față de instituțiile bancare în acțiuni are un caracter complex, ce nu poate fi expediat în câteva rânduri. Pentru a reliefa câteva aspecte ce susțin aprecierea de mai sus trebuie evidențiate următoarele:

– în cazul când respectiva conversie operează afectând societăți a căror capital a devenit majoritar particular (prin procesul privatizării), iar băncile implicate sunt cele cu capital majoritar de stat, se poate genera contradicția ca bunul public să fie cel care sprijină și creează, prin consecințele acțiunii sale, eficiența privată a celor ce dețin controlul real al societăților respective;

– respectivele conversii vizează, in cele mai multe cazuri, acele societăți unde ponderea arieratelor grefează grav continuitatea activităților, situându-le în grupa celor cu pierderi, plasamentul bancar pierzându-și astfel motivația eficienței;

– rezolvarea astfel obținută este una de conjunctură și nu de fond a problematicii vizate.

1.3.1. Privatizarea în domeniul bancar

Conform definiției date în DEX, privatizarea reprezintă „procesul de trecere a întreprinderilor și instituțiilor din proprietatea statului în proprietate privată”.

Etapele procesului de privatizare:

evaluarea activelor și pasivelor (stabilirea profilului de risc al băncii);

stabilirea unui plan pentru managementul pasivelor (rambursarea surselor atrase sau transferul pasivelor la o altă instituție bancară);

derularea uni program special de redresare financiară și operațională (stoparea pierderilor, reducerea cheltuielilor operaționale, conservarea și întărirea valorii unor active necesare pentru viitorul băncii);

dezvoltarea unei strategii de colectare a principalului și a dobânzii (incluzând vânzarea activelor puse in garanție).

Obiectivele privatizării:

Obiectivele urmărite pot diferi de la o țară la alta, de la etapă la etapă și de la un minister la altul. Sunt prezentate în continuare un sumar al principalelor obiective:

îmbunătățire eficienței prin creșterea competiției și extinderea posibilităților firmelor să se împrumute de pe piața de capital.

reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;

atenuarea problemelor de plata a sectorului public:

diminuarea implicării guvernului în luarea deciziilor la nivelul întreprinderilor;

diversificarea structurii proprietății asupra activelor economice;

încurajarea preluării acțiunilor de către salariați;

redistribuirea venitului și a bogăției.

Privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat este considerată de specialiști ca fiind un element de bază al procesului de ansamblu al privatizării, element la rândul său considerat fundamental pentru restructurarea și eficientizarea economiei românești. Dezvoltarea unei bănci conduce la dezvoltarea zonei economice în care activează, iar deprecierea altei bănci produce efecte negative profunde în mediul economic înconjurător

Procesul de privatizare a băncilor poate fi analizat atât din perspectivă sistemică, determinându-se eficiența unui asemenea demers asupra economiei în general, cât și din perspectiva băncii in sine, determinându-se impactul pe care privatizarea unei bănci de stat l-ar putea avea ae conjunctură și nu de fond a problematicii vizate.

1.3.1. Privatizarea în domeniul bancar

Conform definiției date în DEX, privatizarea reprezintă „procesul de trecere a întreprinderilor și instituțiilor din proprietatea statului în proprietate privată”.

Etapele procesului de privatizare:

evaluarea activelor și pasivelor (stabilirea profilului de risc al băncii);

stabilirea unui plan pentru managementul pasivelor (rambursarea surselor atrase sau transferul pasivelor la o altă instituție bancară);

derularea uni program special de redresare financiară și operațională (stoparea pierderilor, reducerea cheltuielilor operaționale, conservarea și întărirea valorii unor active necesare pentru viitorul băncii);

dezvoltarea unei strategii de colectare a principalului și a dobânzii (incluzând vânzarea activelor puse in garanție).

Obiectivele privatizării:

Obiectivele urmărite pot diferi de la o țară la alta, de la etapă la etapă și de la un minister la altul. Sunt prezentate în continuare un sumar al principalelor obiective:

îmbunătățire eficienței prin creșterea competiției și extinderea posibilităților firmelor să se împrumute de pe piața de capital.

reducerea necesarului de împrumut pentru sectorul public;

atenuarea problemelor de plata a sectorului public:

diminuarea implicării guvernului în luarea deciziilor la nivelul întreprinderilor;

diversificarea structurii proprietății asupra activelor economice;

încurajarea preluării acțiunilor de către salariați;

redistribuirea venitului și a bogăției.

Privatizarea băncilor comerciale cu capital de stat este considerată de specialiști ca fiind un element de bază al procesului de ansamblu al privatizării, element la rândul său considerat fundamental pentru restructurarea și eficientizarea economiei românești. Dezvoltarea unei bănci conduce la dezvoltarea zonei economice în care activează, iar deprecierea altei bănci produce efecte negative profunde în mediul economic înconjurător

Procesul de privatizare a băncilor poate fi analizat atât din perspectivă sistemică, determinându-se eficiența unui asemenea demers asupra economiei în general, cât și din perspectiva băncii in sine, determinându-se impactul pe care privatizarea unei bănci de stat l-ar putea avea asupra evoluției ulterioare a acesteia.

Trebuie avut în vedere ca băncile reprezintă principalul sistem de finanțare a economiei, iar controlul efectiv asupra acestor finanțări nu poate fi efectuat decât tot prin bănci.

Din punctul de vedere strict al managementului bancar, procesul de privatizare implică anumite aspecte legale, pe de o parte, de asigurarea condițiilor impuse de reglementările juridice privind desfășurarea procesului, iar pe de altă parte, de pregătire a procesului in sine, ceea ce presupune acțiuni de asanare, ce diferă in funcție de situația economico-financiară a băncii supuse acțiunii de privatizare.

Cerințe:

1 Proceduri pregătitoare:

– actualizarea capitalului social;

– expertizarea financiar-contabilă și întocmirea raportului de evaluare.

2. Procedee de privatizare;

– majorarea capitalului social prin aport de capital privat în numerar;

– vânzarea de acțiuni gestionate de Fondul Proprietății de Stat, contra numerar. pentru persoane fizice și juridice cu capital privat.

Impactul privatizării băncilor de stat:

Asupra mediului economic:

– reducerea finanțării întreprinderilor de stat aflate deja în situație financiară precară;

– blocarea proceselor de restructurare a intreprinderilor de stat;

– probleme sociale de natura șomajului, amplificării sărăciei, deprecierii generale a nivelului economic (in unele zone).

Asupra băncii:

– reevaluarea propriilor strategii după procesul de asanare și restructurare;

– deschiderea relațiilor băncii pe piața internațională in contextul apartenenței la un grup financiar important (noul proprietar);

– oportunități în modernizarea activității băncii după privatizare.

1.3.2. Cauze care au accelerat privatizarea bancară în România

Băncile au înregistrat o evoluție tipică în primii ani ai tranziției. Intre anii 1990-1994 a existat in România un evident boom al consumului. O practică extrem de periculoasă pentru economie se manifesta în largul ei: pe fondul unei extraordinar de mari așteptări din partea populației, consumul a fost alimentat continuu. Așa s-a ajuns la un disponibil pentru economie și la un rulaj monetar, îndeosebi in sfera comerțului, fără precedent. Fluxurile monetare înspre bănci aveau să fie la un moment dat sufocante.

Din păcate administrarea acestei oportunități s-a făcut defectuos. Au lipsit experiența și rigoarea în lansarea unei politici de creditare sau de plasamente solide ale surselor. Totodată, în fața unor profituri exorbitante, tentația unor capitalizări în bunuri imobiliare și de lux a crescut exponențial. La toate acestea s-a adăugat și practica extrem de păgubitoare a statului, care era proprietarul acestor bănci, de a atrage prin mijloace specifice băncile prin susținerea, cu orice preț, din considerente politice, a unor programe de facilități pentru agricultură, energie electrică, petrol, gaze naturale sau chiar programe salariale. Când s-a constatat că fluxurile monetare au un singur sens major, acela dinspre bancă spre marii clienți și că creditele se returnează din ce în ce mai anevoios (1996-1997) a fost deja prea târziu.

Practic, privatizarea în domeniul bancar a demarat o dată cu apariția Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăților comerciale bancare cu capital majoritar de stat. Potrivit prevederilor acestei legi, privatizarea băncilor de stat urmează să se efectueze prin Hotărâre de Guvern. Hotărârea Guvernului va stabili modul în care se va efectua fiecare privatizare în parte. Potrivit legii, în fiecare caz se va forma o comisie de privatizare care va fi însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare, conform Hotărârii de Guvern. Această privatizare se realizează prin folosirea unuia dintre următoarele procedee:

– majorarea capitalului social prin aport de capital privat, în numerar, în baza unei oferte publice sau a unui plasament privat, efectuate potrivit prevederilor legale în vigoare;

– vânzarea de acțiuni gestionate de Fondul Proprietății de Stat, numai contra numerar, cu plata integrală, către persoane fizice și juridice române cu capital social majoritar privat, inclusiv către societatile de investiții financiare rezultate din transformarea.

Fondurilor Proprietății Private, precum și către persoane fizice și juridice străine cu capital majoritar privat;

– combinarea procedeelor prevăzute la literele a) și b) (excepție de la prevederile alin.(1) referitoare la persoanele juridice străine o constituie instituțiile financiare internaționale).

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 83/1997 au un vădit caracter tehnic Doua aspecte apar semnificative din punctul de vedere al relației societății bancare cu clienții săi (atât persoane fizice cât și juridice). Astfel, procedura de privatizare prevede o expunere extrem de detaliată a tuturor „problemelor” băncii în cauză. Ele vor fi cunoscute atât de evaluator cât și de potențialii investitori. Dintre aceștia, unii vor achiziționa acțiuni, alții nu, însă cu toții vor cunoaște intimitațile societății bancare în cauză.

1.3.3. Privatizarea băncilor – factor de susținere a tranziției la economia de piață

Viața economică a țărilor aflate în tranziție a demonstrat cu claritate, inclusiv în România, că una dintre cheile esențiale ale trecerii de la economia centralizată la sistemul de piață o constituie un sistem bancar activ și bine dezvoltat.

Acest fapt poate fi susținut de argumente cu caracter teoretic și practic. Astfel pentru dezvoltarea economică este esențiala mobilizarea resurselor din economie.

Mobilizarea resurselor se poate realiza fie prin sectorul bancar, fie prin piața de capital. Totuși, în ciuda posibilităților și valențelor deosebite ale pieței de capital, deocamdată rolul acestora este oarecum marginal în fostele țări socialiste din Europa.

In România, sectorul bancar a fost și reprezintă unul dintre sectoarele cele mai dinamice și mai active din economie, înregistrând creșteri importante de la an la an, atât in ceea ce privește capitalul, numărul de angajați, investițiile, cât și nivelul de creditare a activității economice. Cu toate aceste realizări, au existat și unele deficiențe concretizate în aspectele de slăbiciune ale managementului bancar, credite neperformante, pierderi importante sau chiar corupție.

Sistemul bancar trebuie să reflecte fidel nivelul de dezvoltare și descentralizare din economie, reprezentând nu numai un rezultat al procesului de reformă, restructurare și privatizare, dar și un factor foarte activ și mobilizator al acestui proces.

Pentru o etapa a tranziției la economia de piață din România, caracterizată prin opțiunea politica a unei reforme accelerate perceputa uneori ca o terapie de șoc privatizarea băncilor cu capital de stat va reprezenta una dintre coordonate.

Procesul de privatizare a băncilor de stat are ca obiective principale:

– creșterea calității și nivelului serviciilor bancare cu efect de antrenare și de dezvoltare în întreaga economie;

– asigurarea unei concurențe benefice pe piața financiar-bancară;

– perfecționarea și creșterea eficienței managementului în domeniul financiar-bancar.

Pentru a răspunde acestor obiective, restructurarea și privatizarea din sectorul bancar trebuie efectuate cu hotărâre, dar și cu o analiză atentă a premiselor, alternativelor și a implicațiilor pe termen lung, pentru identificarea și implementarea obiectivelor cu adevărat prioritare atât pentru bănci, cât și pentru economie. Temeiul acestui proces de reală complexitate îl reprezintă Legea privatizării societăților bancare adoptată de Parlament în luna aprilie 1997.

In ceea ce privește crearea de noi bănci private, aceasta este în principiu un fenomen salutar deoarece se presupune că va contribui la creșterea concurenței și implicit la îmbunătățirea serviciilor din sectorul bancar. Totuși, după cum s-a putut observa și în țara noastră, aceste bănci au trecut și trec de multe ori prin situații dificile, fie datorita faptului că au fost înființate pentru a ușura colectarea de fonduri necesare finanțării firmelor proprii, fie că dispun de capital propriu insuficient.

Credibilitatea sectorului bancar privat este în pericolul de a fi erodată. Pe de o parte, e necesar să se înceapă să se finalizeze procedurile de lichidare și faliment, pe de altă parte există riscul ca populația, inclusiv potențialii clienți ai viitoarelor bănci privatizate să își piardă definitiv încrederea în sectorul privat bancar.

Unele concluzii se impun deja, pentru evitarea eventualelor impacte nefavorabile ale privatizării băncilor. Viitorii acționari și proprietari ai băncilor trebuie să prezinte garanțiile materiale, tehnice și morale pentru ca banca să câștige prestigiu și o poziție solidă pe piață. De asemenea, decizia de privatizare trebuie fundamentată pe baza unei analize riguroase a adevăratei influente a băncii în întreaga economie, prin portofoliul de

credite și acțiuni. Multe aspecte ale managementului bancar pot fi perfecționate prin transfer de know-how, chiar în absența privatizării.

Pentru creșterea eficienței sistemului bancar din România privatizarea unor bănci poate reprezenta un instrument important. Totuși, ar fi lipsit de realism sa credem că acest proces va reprezenta o soluție rapidă și lipsită de riscuri pentru toate societățile bancare cu capital de stat.

Cap.2 Strategii de restructurare

și privatizare bancara

„Privatizarea reprezintă modalitatea cea mai rapidă de a induce modificări de comportament și strategie, asigurând astfel băncilor independența față de Guvern și sectorul public”. Deoarece băncile de stat domină sectorul bancar din toate statele foste socialiste, privatizarea lor poate fi considerată o modalitate de instaurare a unei concurențe efective, atât pe piața depozitelor bancare cât și pe piața creditelor.

Privatizarea poate, de asemenea, să îmbunătățească stimulentele manageriale, să sporească participarea străină, să grăbească procesul de calificare superioară a personalului bancar, să reducă implicarea guvernamentală directa și să sporească posibilitatea instituirii unei supravegheri și a unor reglementări eficiente și cuprinzătoare.

Este însă absolut necesar ca băncile să fie pregătite pentru privatizare, ceea ce în foarte puține cazuri a fost valabil. Valoarea lor potențială pentru un investitor strategic rămâne redusă; este greu de imaginat că un asemenea investitor este dispus să plătească în mod nejustificat ineficiente și lipsuri ale afacerilor în care este chemat sa investească.

Privatizarea este văzută ca un mijloc de eficientizare a activității și eliminare a disfuncționalităților ceea ce înseamnă că necesitatea ei nu s-ar manifesta dacă băncile de stat ar fi entități sănătoase și profitabile. Ca urmare, se constată că tranzacțiile, implicând vânzări de bănci unor investitori strategici de marcă fie au eșuat, fie s-au perfectat la sume reduse (nu mai mult de 1.3 din fondurile proprii sau de 35-45 ori profitul net la unui an reprezentativ, ceea ce este puțin, în comparație cu sumele vehiculate în tranzacții de acest tip în Europa Occidentală, respectiv până la 7-8 ori fondurile proprii și de 14-16 profitul net din anul reprezentativ), fie au generat doar interesul unor investitori mai puțin prestigioși care urmăreau intrarea pe piață din alte considerente.

Privatizarea se realizează cu atât mai greu cu cât piața internă este lipsită de capital autohton, ceea ce impune să se apeleze la capitalurile străine. O altă problemă a privatizării marilor bănci comerciale este faptul că. uneori, nici investitorii locali cu forța

financiara mare nu pot fi acceptați și agreați de către organismele de supraveghere bancara, deoarece se poate bănui că aceștia urmăresc să facă investiția doar pentru a beneficia de totalitatea resurselor atrase de bancă. în scopul de a acorda credite preferențiale societăților nebancare pe care le dețin.

Aceste limite și piedici întâlnite în prezent pot fi contracarate dacă băncile și autoritățile naționale țin cont de o serie de condiții pentru captarea interesului unor investitori serioși, pentru desfășurarea cu succes a procesului de privatizare.

Tehnici de restructurare:

Pe plan internațional, există o mulțime de tehnici de restructurare bancară pe care guvernele le pot aplica pentru a soluționa situația unor bănci.

1. O primă alternativă este închiderea băncilor respective în conformitate cu legislația existentă privind lichidarea și falimentul. Această opțiune are avantajul de a întări structura de stimulente în sistemul bancar, deoarece se vor transmite semnale pieței că acționarii trebuie să controleze mai bine activitatea managerilor băncilor, iar deponenții trebuie să învețe să facă diferența dintre o bancă bună și una rea. In practică, multe guverne evită să recurgă la lichidarea băncilor insolvabile, în special când cea mai mare parte a sistemului bancar se confruntă cu probleme sau atunci când instituțiile respective dețin o poziție importantă pe piața bancară ( "too big to fail"). Această poziție are în vedere natura specială a băncilor și importanța lor în economie pentru sistemul de plăti. închiderea unei bănci poate submina încrederea în ansamblul sistemului bancar și să declanșeze o retragere masivă a depozitelor bancare. Pe această cale aptitudinea sistemului financiar de a mobiliza resurse și de a le aloca către cele mai productive utilizări ar putea fi compromisă, ceea ce ar afecta negativ activitatea economică, astfel încât, în final, pierderile pentru întreaga societate ar fi mai mari de cât costurile transferurilor de resurse financiare necesare pentru restructurare.

2. Cel mai adesea se recurge la recapitalizare. Există două metode principale prin care guvernele recapitalizează băncile: majorarea directă a fondurilor proprii și schimbul de obligațiuni guvernamentale contra active neperformante.

In ceea ce privește majorarea fondurilor proprii ale băncilor, guvernele trebuie sa încerce mai întâi sa-i oblige pe acționari să restituie capitalul băncii prin subscriere de

acțiuni suplimentare. Daca aceștia nu vor sau nu pot să injecteze noi resurse financiare într-o banca pentru a acoperi pierderile și a îndeplini prevederile reglementărilor de prudență bancară, guvernele vor trebui să încerce să convingă alte persoane care ar putea fi interesate in achiziționarea instituției respective să injecteze fonduri noi și să schimbe managementul. Dacă aceste încercări se vor dovedi infructuoase, autoritățile vor fi obligate să participe direct la reconstituire fondurilor băncilor prin cumpărarea de noi acțiuni sau prin acordarea de împrumuturi pe termen lung de tip subordonat (care sunt recunoscute pe piața internațională drept element constitutiv al fondurilor proprii).

Schimbul de obligațiuni guvernamentale contra active neperformante, deși implică restructurarea părții de activ a bilanțului unei societăți bancare are drept efect final creșterea capitalizării și reconstituirea profitabilității acesteia. Astfel vânzarea de către bancă a unor active neperformante și obținerea unor active de calitate superioară duce la micșorarea volumului activefor băncii și implicit îmbunătățirea ratei de adecvare a capitalului. Ca și majorarea directă de către guvern a fondurilor proprii, schimbul (swap) de obligațiuni guvernamentale contra active neperformante generează un risc moral reducând disciplina de piață în sistemul bancar prin crearea de așteptări privind salvarea, și pe viitor, de către stat a băncilor.

3. Se mai poate recurge de asemenea la crearea unei societăți de gestionare a activelor. Activele neperformante care au fost obținute in schimbul obligațiunilor guvernamentale pot fi lăsate în administrarea băncii sau pot fi transferate la o societate de gestiune a activelor. Spre deosebire de o bancă comercială care se concentrează asupra sporirii volumului de activitate, societățile de gestiune a activelor au în vedere obținerea de garanții suplimentare, controlul fluxurilor de trezorerie, controlul managementului debitorilor și minimizarea pierderilor.

Principalele elemente care au împiedicat utilizarea acestei modalități pe scară largă au fost adâncimea mică a piețelor și insuficienta dotare cu personal experimentat în acest domeniu. Această metoda a fost utilizată de Slovenia (începând cu primele trei mart bănci, care au pornit de la o rată de adecvare a capitalului mai mică de 4%), Croația (în care băncile supuse restructurării în acest fel dețineau 25% din activele bancare totale). Republica Macedoniei (a cărei agenție este abilitată să emită obligațiuni pentru

recapitalizarea băncilor cu probleme, odată ce s-au stabilit prescrierile necesare) și Bulgaria (agenția concentrându-se în această tară asupra consolidării sistemului bancar, înainte de a încerca privatizarea).

O variantă a acestei metode este înființarea în cadrul băncilor a unor unități de abordare a creditelor neperformante, pentru recuperarea acestora. Aceste unități pot fi utile în restructurarea portofoliilor de credite, mai ales atunci când activitatea lor este însoțită de programe de privatizare a întreprinderilor cărora le-au fost acordate împrumuturile respective Totuși problemele de portofoliu depășesc de multe ori capacitatea unei bănci de a-și restructura creditele.

Unitățile de recuperare a creditelor sunt subminate de cadrul legal și instituțional slab în ceea ce privește recuperarea creditelor, de mecanismele de piață insuficient dezvoltate pentru rambursarea împrumuturilor garantate și de presiunile interne aplicate băncilor in sensul reeșalonării plăților sau renunțări la rambursarea creditelor.

4. Conversia împrumuturilor in acțiuni ("Debt-equity swaps") este o altă modalitate de restructurare financiară a societăților bancare. Susținătorii acestei tehnici pretind că prin utilizarea sa băncile își îmbunătățesc solvabilitatea, deoarece schimbă un activ neperformant cu drepturi de proprietate și astfel băncile pot participa in restructurarea debitorilor în calitatea lor de coproprietar îmbunătățind astfel calitatea portofoliului de creanțe

Aceste argumente nu sunt întotdeauna valabile. După cum arată experiența internațională, bancherii nu sunt în mod necesar buni manageri ai activității firmelor industriale. In plus atunci când o bancă comercială are o participație la o societate debitoare, ea se va găsi sub presiunea de a spori volumul îndatorării acelui debitor.

Atunci când prăbușirea unei bănci poate avea consecințe grave asupra întregului sistem bancar, guvernul trebuie să intervină pentru a acorda asistență instituției respective. Această asistență trebuie acordată cu respectarea următoarelor principii; să fie legată de un program de restructurare, să urmărească minimizarea costurilor fiscale, să asigure distribuția echitabilă a costurilor, să prevină repetarea situației de insolvabilitate și să asigure un cadru macroeconomic stabil.

Cap.3 Privatizarea in sfera bancara in România

3.1 Privatizarea bancara in România

Privatizarea in domeniul bancar a început o data cu apariția Legii nr. 83/1997 privind privatizarea societăților bancare cu capital majoritar de stat. Hotărârea Guvernului trebuia să precizeze modul în care se va efectua fiecare privatizare în parte. Potrivit legii, în fiecare caz se va forma o comisie de privatizare care va fi însărcinată cu supravegherea procedurilor de privatizare.

Pentru început decizia de privatizare a fost luată pentru trei societăți cu capital majoritar de stat: Banca Română de Dezvoltare, Banc Post și Banca Agricolă.

In cazul Băncii Agricole decizia de privatizare a fost prematură. Banca necesita un proces amplu de restructurare. înainte de a fi inclusă in procesul de privatizare.

Comisiile de privatizare au organizat un audit internațional pentru băncile care urmau să fie privatizate și au lansat o ofertă publică pentru licitație. Pentru a se evita orice incident s-a stabilit ca licitația să aibă loc în două etape; în prima etapă să fie stabiliți mai mulți câștigători, urmând ca în a doua etapă, dintre aceștia să fie aleși câștigătorul final. După aceasta a urmat o procedura suplimentară prin care banca centrală a țării de origine a societății financiar-bancare câștigătoare, în colaborare cu BNR vor cerceta ca proveniența banilor să fie licită.

In ambele situații – BRD și Banc Post – privatizarea a avut în vedere două etape: achiziționarea unui pachet semnificativ din capitalul social al băncii și un aport suplimentar de capital, proceduri care nu au fost îndeplinite până la sfârșitul anului 1998 așa cum a fost prevăzut.

Potrivit legii privatizării nr. 58/1991, Fondurile Proprietății Private au primit o cotă de 30 % din capitalul social al băncilor de stat, egal împărțite la fiecare dintre bănci. Pentru acestea avea să fie stabilită procedura privatizării exclusiv contra numerar și numai către investitori privați și prin aport de capital privat.

3.2 Privatizarea BRD

3.2.1 BRD este o afacere profitabila

Prin acordul stand-by pentru perioada 1994-1995, autoritățile române se angajau față de Fondul Monetar Internațional să privatizeze două societăți bancare cu capital majoritar de stat în termen de un an. In ianuarie 1995, Guvernul a hotărât ca prima instituție bancară ce va fi privatizata sa fie Banca Română pentru Dezvoltare.

Termenul de privatizare recomandat de către FMI nu s-a respectat, astfel încât în 1997 banca tot nu era privatizată.

La sfârșitul anului 1997, BRD era a patra bancă din punct de vedere al activelor – 8.014.315 milioane lei (894 milioane USD) și a treia după mărimea capitalului – 1.043.563 milioane lei (130 milioane USD). Din punct de vedere al rețelei teritoriale cu 55 de sucursale și 109 agenții banca se afla pe locul patru în țară.

In opinia președintelui Comisiei de Privatizare a BRD, domnul Dan Nicolae Predoiu, au fost două probleme care trebuie rezolvate înainte de a demara procesul de privatizare, neputându-se vorbi de întârzierea acestuia. Exista deja un contract finanțat de PHARE pentru privatizarea BRD, acesta fiind elaborai conform vechiului proiect de lege al privatizării. Termenii de contrast nu erau conform cu noua lege a privatizării așa că a trebuit să se aștepte expirarea acelui contract. In al doilea rând auditarea BRD se putea face doar după ce rezultatele financiare din anul anterior erau definitivate și raportate, ca urmare, acestea au fost disponibile spre sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai, 1999. De asemenea, considera că BRD avea cel mai ridicat rating bancar dintre băncile românești, similar cu cel al BCR și deținea circa 8% din piața serviciilor bancare.

Intr-o prima etapa a privatizării urma să aibă loc o vânzare prin negociere către un investitor strategic, ce presupunea o majorare de capital și preluarea unei părți din acțiunile statului gestionate de FPS. De asemenea o parte din acțiunile statului urmau să fie vândute salariaților și pensionarilor băncii, iar dacă doresc, daca negociază un preț corect BERD și IFC (Corporația Financiară Internațională) pot cumpăra din acțiunile statului la BRD gestionate de FPS.

In a doua etapă va avea loc oferta publică din acțiunile care au mai rămas după desfășurarea primei etape și are ca obiectiv transformarea băncii într-o societate deschisă, întărirea pieței românești de capital și accesibilitatea băncii pe piața de capital internațional.

In legătură cu privatizarea, domnul Predoiu subliniază existența unui interes explicit și semnificativ din partea unor bănci reputate pe plan internațional: „BRD este o afacere foarte profitabilă. Pe lângă investitori am fost contactați de firme de intermediere renumite, care au menționat in particular acest interes deosebit de mare”.

Președintele Comisiei de Privatizare a BRD a sesizat existența unui comentariu apărut in „Financial Times" privind privatizarea celor două bănci românești (BRD și Banc Post) pe care l-a luat drept o încercare disperată de a diminua apetitul investitorilor serioși pentru această ocazie și, bineînțeles, de a genera o reducere a prețului tranzacției. Prin acel articol s-a încercat formarea unei imagini deformate în opinia publicului.

Nu se pune problema „curățirii" portofoliului de credite al băncii pentru a obține un preț mai bun în urma privatizării din cauza politicii precedente de creditare a băncii. Aceasta explică ponderea redusă a creditelor neperformante în total, credite ale BRD față de alte bănci de stat sau privatizate Există în bancă o direcție specializată care are ca obiectiv nimic altceva decât executarea datornicilor și găsirea unor măsuri de reactivare a unor credite de recuperat.

S-a aprobat în Guvern, ca la privatizare, să se urmărească atragerea unui investitor strategic, care să preia până la 51% din pachetul de acțiuni al băncii și pe de altă parte, să se solicite acestui investitor să participe la o majorare de capital într-o cotă ce urmează a se stabili de comun acord. Majorarea nu este o condiție obligatorie.

Guvernul a aprobat ca, alături de acest investitor strategic, să participe la cumpărarea acțiunilor FPS cu câte 5% Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare și Corporația Financiară – sucursala pentru finanțarea proiectelor private a Băncii Mondiale.

Restul de circa 10% din acțiuni vor fi vândute asociației salariaților, conducerii și pensionarilor BRD.

Alți investitori, alți cetățeni români, în afară de salariații băncii vor putea cumpăra acțiuni la BRD în cea de-a doua etapă a privatizării băncii și anume în a doua jumătate a anului 1999, când vor fi scoase la vânzare acțiuni deținute de Societatea de Investiții Financiare. După compensarea dintre FPS și SIF-uri, aceste acțiuni vor fi vândute prin ofertă publică, parte prin Bursa de Valori București, parte prin piața internațională de capital, cu ajutorul unor bănci de investiții financiare.

Prima etapa, vânzarea pachetului de control în cazul băncii 51%, va fi încheiată în luna decembrie 1998, când se va semna contractul. Când se dă posibilitatea investitorului să cumpere pachetul de control, atunci se poate acorda acestuia o prima de control. De aceea, s-a apreciat că se poate pomi de la 600 milioane $. Suma exactă se va fixa în timpul negocierilor. „Important este faptul că, din semnalele băncii, există un interes real din partea unor giganți bancari dintre care: Citibank, ABN Amro, Deutsche Bank, pentru a participa la privatizarea primei bănci românești scoase la vânzare.

Cei doi investitori angrenați în final în cursa pentru privatizarea BRD au fost Societe Generale și Banque Naționale de Paris.

In procesul de privatizare a băncilor românești, neînțelegerile dintre FPS și SIF-uri, acționari la aceste instituții, au determinat întârzieri și pierderi. Problema de bază în legătură cu privatizarea este generată de legislația în materie și anume. Legea nr.83/1997 privind privatizarea societăților bancare. Art. 3 al acestei legi, prin ambiguitatea redactării, a determinat multiple neînțelegeri. Așa cum este formulată această lege, ea reprezintă in fapt o naționalizare făcută de către stat {compensarea cotelor deținute inițial de SIF-uri in aceste bănci cu acțiuni având un nivel similar de rentabilitate). Ca urmare, s-a semnat un protocol cu FPS pentru cele două bănci integrate în procesul de privatizare. BRD și Banc Post. prin care SIF-urile cedau cotele valorice inițial primite la valori nominale contra acțiuni la societățile de asigurare ale statului ASIROM și ASTRA. Această compensare nu s-a putut realiza într-o primă fază datorită faptului că ordonanța ce urma să expliciteze Legea nr.83/1997 era ambiguă. Ulterior, textul a fost modificat, insă în direcția creșterii gradului de incertitudine, făcând neoperabilă această ordonanță. Se pare că acest inconvenient a fost înlăturat ulterior, în sensul că ordonanța respectivă a fost modificata în Camera Deputaților, explicitată în mod corespunzător, și aprobată in Senat.

Banca franceză Societe Generale a fost declarată câștigătoarea licitației pentru vânzarea a 51% din acțiunile BRD. Valoarea tranzacției pentru privatizarea BRD s-ar putea situa in jur de 238 milioane $, dacă se include și majorarea de capital social. Valoarea totală a băncii este de 340,2 mihoane $. Restul de acțiuni urmează să fie vândute astfel: 5% din capitalul social majorat – către investitorii internaționali International Finance Corporation (IFC) și BERD, prin negociere directă, fără selecție de oferte; 10% din capitalul social existent – catre salariați, prin vânzare, restul – către investitorii de portofoliu, persoane fizice și juridice private, române și străine, prin ofertă publică pe piața secundară BRD are un capital social de 401,6 miliarde lei.

Criteriul fundamental în alegerea investitorului strategic a fost ca banca cumpărătoare să recunoască și să dezvolte multiple bogății, talente, linii de activitate ale băncii pe care o cumpără, să-i păstreze identitatea. Probabil că Societe Generale și-a luat angajamentul să păstreze identitatea BRD-ului, caracterul ei românesc, autonomia funcțiilor ei de trezorerie, creditare, ieșire pe piețele de capital.

Valoarea totală a tranzacției – a precizat Radu Sârbu, președinte FPS – însumează 200 milioane $ SUA. Din această sumă, 135 milioane $ vor fi plătite FPS, pentru 41% din capitalul actual al BRD. iar restul de 65 milioane $ va fi investit de Societe Generale, sub formă de subscriere a unui pachet de acțiuni noi, reprezentând o majorare a capitalului BRD cu 20%.

Următorul pas – cel decisiv – al procesului de privatizare a BRD va fi vânzarea către BERD a maximum 5% și către angajații băncii a 10% din capitalul social majorat al BRD.

O noutate apărută în contract în ultima parte a negocierilor o constituie prevederea că operațiunile existente ale sucursalei GSG din România să fie vândute BRD-ului, (deci cumpărate de BRD și nu preluate), această chestiune urmând a fi rezolvată de SGF și BRD conform practicilor internaționale consacrate acestui gen de operațiuni.

Modificările la Statutul Băncii au vizat:

– structura capitalului social: GSG – 51 %

FPS – 14.86%

Salariați și angajați – 8,33%

SIF Oltenia – 5.55%

SIF Muntenia – 5,26%

SIF Banat – Crișana – 5%

SIF Transilvania – 5%

SIF Moldova – 5%

– descentralizarea actului de decizie în ținerea responsabilității astfel;

Comitetul de Administrație (11 membri);

Comitetul de Direcție (administrație centrală și a rețelei de sucursale, responsabilității legate de resursele și mijloacele Băncii);

Comitetul de Audit (misiunea de a analiza pertinența metodelor contabile a procedurilor interne de colectare a informațiilor și controlul de a evalua activitatea anului încheiat și de a propune eventualele masuri corectoare);

Președintele (are misiunea generală de dezvoltare a Băncii, întreține legătura cu autoritățile economice și politice din România, se ocupă de aspectele de comunicare și promovare a Băncii și a imaginii sale)

3.2.2 BRD – modernitate si siguranță într-un nou centru de afaceri

Privatizarea BRD a sporit atât capacitatea BRD – Groupe Societe Generale de a veni în întâmpinarea solicitărilor clienților, cât și încrederea acestora în produsele și serviciile bancare tot mai moderne puse la dispoziția lor de acest partener renumit prin seriozitate și forță de finanțare a proiectelor fezabile.

Respectul pentru client se accentuează la BRD ca un principiu fundamental al activității. Intre dovezile concrete ale acestuia se situează și sediile noi sau modernizate, capabile să ofere o ambianță propice afacerilor. Pe lângă facilitățile și dotările noi asigurate se oferă pentru desfășurarea unor servicii cu caracter „unicat": transportul pneumatic al documentelor pe orizontală și verticală, recepție gestionată de calculator (singura de acest gen din România, sistem intern propriu de radio-difuziune, sală de conferințe, sistem de TV cu circuit închis, sistem electronic de control-acces prin cartele, condiții asigurate pentru trezoreria de noapte, etc).

Banca de referința a societăților comerciale :

BRD – Groupe Soctete Generale este banca de referința pentru întreprinderile private din România, având peste 65% din plasamente in credite acordate sectorului privat;

Cu peste 11.000 facilități de credit acordate, BRD – Groupe Societe Generale este prezentă în toate ramurile economiei,

BRD – Groupe Societe Generale joacă un rol important față de companiile multinaționale, franceze sau internaționale, clienți pe care grupul Societe Generale îi urmează peste tot în lume.

3.3 Privatizarea Banc Post

SC. Banc Post a fost înființată în anul 1991, prin hotărârea de Guvern, ca o societate comercială pa acțiuni, cu capital majoritar de stat, prin preluarea unei părți din activele companiei publice ROMPOSTTELECOM și a fost autorizată de Banca Națională a Romanței (BNR) să funcționeze ca o bancă de tip universal. Activitatea băncii se axează pe acceptarea de depozite de la persoane fizice sau juridice române sau străine, acordarea de credite, operațiuni de factoring, forfetare, emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și credit, plăți și decontări, etc..

Privatizarea băncii s-a derulat prin aplicarea strategiei aprobată de către Guvern. în trei etape. In primă fază, s-a vândut un pachet de 35% din capitalul social al băncii către General Electric Corporation din SUA și un alt pachet de 10% către Banco Portugues de Investimento din Portugalia în cea de-a doua etapa, s-a vândut un pachet de 8% din capitalul social al băncii către membrii consiliului de administrație , cadre de conducere, salariați și pensionari în ultimă etapa. General Electric Capital Corporation a cesionat un pachet de 26,25% din capitalul social al băncii către: EFG Euroban Ergasias din Grecia (19,25%) și Banco Portugues de Investimento (7%).

In conformitate cu Mandatul acordat Comisiei de privatizare și APAPS, General Electric Capital Corporation avea un drept de prim refuz asupra tuturor acțiunilor nevândute. Acest drept a fost cesionat, odată cu pachetul de acțiuni de 19.25% către EFG Eurobank Ergasias. Opțiunea trebuia exercitată în conformitate cu prevederile contractuale, pană la data de 15 martie 2002. In data de 26 februarie 2002, EFG Eurobank Ergasias a transmis APAPS "Notificarea privind exercitarea Opțiunii și Proiectul de Act Adițional", îndeplinind, din punct de vedere procedural, prevederea contractuală.

Chiar dacă banca elenă și-a manifestat oficial intenția de a cumpăra pachetul de 17%. deținut de stat la Banc Post încă din primele luni ale anului 2002, negocierile nu s-au încheiat peste noapte, ci au vizat eliminarea tuturor confuziilor ce s-ar fi putut naște pe marginea acestei privatizări.

Un aspect important la masa negocierilor a gravitat în jurul prețului de vânzare a pachetului de acțiuni de 17%. Dacă inițial Comisia de Privatizare estimase prețul pachetului de acțiuni de 15 milioane de dolari, ulterior firma de consultanță KPMG a întocmit un raport de audit din care a reieșit că cele 17 procente din capitalul social al Banc Post valorează cu cinci milioane de dolari mai mult. Prețul a fost calculat ca raport între activul net al băncii și numărul de acțiuni deținute de APAPS la Banc Post la sfârșitul anului 2001, la care s-a adăugat un coeficient de încredere. Pentru mai multă siguranță, KPMG a întocmit un raport suplimentar, fapt ce a condus la o întârziere a finalității procesului de privatizare din iunie. Așa cum era și firesc, această amânare a finalizării procesului de privatizare nu a fost privită cu ochi buni de conducerea băncii. De altfel, opiniile exprimate, în mod public, pe marginea procesului de privatizare au degenerat. până la urmă, într-un scandal de proporții între reprezentanții APAPS și conducerea Banc Post.

"Rațiunile" ce țineau de prețul acțiunilor, invocate de șeful APAPS, au fost interpretate într-o maniera cu totul diferită de către președintele Banc Post, Elena Petculescu. "Exista un mare semn de întrebare și chiar o supărare. Pentru că nu s-a finalizat tranzacția conform contractului, reprezentanții băncii EFG Eurobank Ergasias, care dețin 19.25% din pachetul de acțiuni, au scris că sunt dispuși să meargă la arbitrajul internațional”, a declarat președintele Banc Post. Elena Petculescu. "După declarațiile ministrului privatizării Ovidiu Mușetescu, din 18 iunie, de la Atena, privatizarea urma să fie terminată in maximum două săptămâni de la acea dată". Președintele Banc Post a mai precizat că prin contractul încheiat cu partenerul grec, care și-a exprimat intenția de a cumpăra pachetul de 17% al APAPS. Incă de la finele lunii februarie 2002. s-a convenit că finalizarea tranzacției se poate face la oricare dată la care există aprobările legale. „Asta nu înseamnă, insă, că APAPS să se ducă la Guvern cu o notă abia pe 18 septembrie și cu care a dezinformat Guvernul cu privire la preț. Aceste aprobări se refereau de fapt la BNR și la Consiliul Concurenței", ambele instituții dându-le și OK-ul, a explicat la acea vreme Elena Petculescu. Declarațiile acesteia au survenit la scurt timp după ce ministrul Ovidiu Mușetescu a afirmat că "privatizarea Banc Post este una peticită" și că întârzierile sunt cauzate de unele nelămuriri cu privire la prețul la care urmează să fie vândute acțiunile. Firesc, președintele Banc Post a ripostat și a infirmat declarațiile ministrului, precizând că „privatizarea Banc Post nu este peticita, ci o privatizare căreia, în ultimele luni ale anului 2002, s-au încrâncenat prea mulți oameni, să-i spună NU după ce s-a semnat un contract”. Elena Petculescu a mai adăugat că acest contract „despre care nu sunt in măsură să fac aprecieri dacă e bun, rău sau mediocru, a adus niște investitori și trebuie respectat". In plus, oficialul bancar a explicat că APAPS ar fi vrut să participe la majorarea capitalului social, dar nu prin aport cash, ci prin încorporarea rezervelor băncii obținute din reevaluarea activelor, deja existente în activele bilanțiere ale băncii, în prezentul tranzacției. Cu alte cuvinte, potrivit spuselor președintelui Banc Post, APAPS ar fi urmărit ca, prin emiterea de noi acțiuni, să-și "umfle" cota de participare și prin această modalitate să urce prețul acțiunilor. Mai mult decât atât, președintele Banc Post a atras atenția că tergiversarea privatizării a întors din drum două instituții financiare importante, respectiv International Finance Corporation și Banca Europeană pentru Dezvoltare, care intenționau să participe la acționariatul băncii. Acestea s-au arătat dispuse să convertească în acțiuni sumele pe care banca trebuia să le restituie în contul datoriei pe care o avea la cele două instituții, respectiv câte zece milioane de dolari datorate fiecărei instituții internaționale în parte.

Războiul declarațiilor publice a mers mai departe, până într-acolo încât, vădit enervat de comentariile oficialului bancar, ministrul Ovidiu Musetescu a afirmat că "ar putea solicita înlocuirea din funcție a președintelui Elena Musetescu amintindu-i acesteia că ar putea să fie reținută în aprecieri pe marginea privatizării Banc Post și că nu are nici o atribuție în această direcție".

"Dacă este deranjată de modul în care Comisia de Privatizare a Banc Post se străduiește să aducă mai mulți bani bugetului de stat, probabil că în prima AGA ne vom strădui să-i retragem funcția de președinte, ea fiind administrator din partea noastră", a declarat, recent, ministrul Musetescu într-o conferință de presă.

In replică, Elena Petculescu și a justificat temerile prin grija pe care o poartă acționarilor, clienților băncii și prin faptul că investitorul ar urma să acționeze în judecată statul român pentru tergiversarea privatizării , care ar fi trebuit să-i ia locul încă din luna iunie, odată cu finalizarea raportului de audit al KPMG și pe baza aprobării obținute de la BNR și Consiliul Concurenței.

O altă nelămurire a ministrului Musetescu în cazul Banc Post a fost legată de dorința exprimată de acționarii semnificativi ai băncii în luna mai 2002 de a face o majorare de capital, intenție care au făcut-o cunoscută și BNR. Ministrului Musetescu i s-a părut bizară această cerere având în vedere că. în luna septembrie 2002, aceiași acționari nu au mai votat majorarea de capital social și chiar dacă ar fi votat majorarea, acest lucru nu ar fi fost posibil întrucât exista un capitol de restricții inclus în contractul de privatizare care interzicea această operație.

Cert este ca parafarea contractului de privatizare a Banc Post pune capăt acestor dispute APAPS îndreptându-și acum atenția către BCR ultima bancă cu capital de stat din România, aflată în plin proces de privatizare, respective în fața depunerii ofertelor.

Cât privește viitorul Banc Post, odată cu semnarea contractului de cumpărare a pachetului rezidual de 17%, reprezentați EFG Eurobank Ergasias au ținut să afirme „Am cumpărat acest pachet suplimentar de 17%, din acțiunile Banc Post. De șapte ani suntem acționari și lucrăm cu Banc Post și prin acest pachet de acțiuni vom fi capabili să mergem mai departe cu planul nostru de investiții și cu ceea ce noi considerăm a fi un plan de afaceri al unei bănci care este foarte bine poziționată în România".

La rândul său, ministrul privatizării, Ovidiu Mușetescu a adăugat: "Marcăm finalizarea privatizării Banc Post. Consfințim o mai mare putere și claritate a acționariatutui băncii care se va repercuta pozitiv asupra activității băncii. Acționarul EFG Eurobank Ergasias este o bancă renumită în Grecia care și-a dovedit abilitatea în modul în care a știut să conducă afacerile.

Procedura propriu-zisă a fost mai îndelungată decât am estimat inițial. Cred că a avut efecte benefice, având în vedere că sa semnat un document care este satisfăcător și acoperitor pentru ambele părți.

3.4 Privatizarea Băncii Agricole

In perspectiva privatizării, Banca Agricolă se afla într-un amplu proces de restructurare, decis vara anului 1997. Restructurarea băncii, a avut la bază un plan strategic, elaborat de Comitetul de Coordonare a Restructurării (format din reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, ai Băncii Naționale și ai FPS) și conducerea executivă a băncii, se desfășoară sub asistența tehnică a firmei internaționale KPMG și sub îndrumarea permanentă din partea Băncii Mondiale. Planul strategic are ca principale coordonate restructurarea instituțională și recuperarea creanțelor.

Restructurarea Instituțională presupune eficientizarea întregii activități a băncii de la nivel teritorial la nivel central; să ofere o gamă largă de produse și servicii: credite de consum, operațiuni de distribuire a valorilor mobiliare, de depozitare și distribuire pentru fondurile de investiții, operațiuni de compensare, depozitare și decontare pe piețele de capital, trezorerie, leasing, carduri.

In ceea ce privește recuperarea creanțelor, au fost stabilite programe de recuperare pe cel puțin 2 ani; aplicarea măsurilor legale de recuperare a datoriilor prin acțiuni de executare silită a unor debitori; prin valorificarea producției și a stocurilor de produse și într-o măsură mai mică prin vânzare de active.

Obiectivul financiar principal îl constituie stabilizarea financiara și creșterea capacității băncii de a genera venituri, concomitent cu reducerea costurilor în vederea creșterii profitabilității și realizarea unei rate de adecvare a capitalului în conformitate cu Standardele Internaționale de Contabilitate. In această privință, un obiectiv prioritar în

perspectiva apropiata și mai îndepărtată îl constituie realizarea unei creșteri continue a capitalului băncii. Orientarea băncii va fi spre întreprinderile mici și mijlocii, care reprezintă cel mai semnificativ segment al societăților comerciale din economie în viitor.

Banca va controla procedurile de creditare și va reanaliza competențele de aprobare ale comitetelor de creditare de la nivelul sucursalei și al centralei.

Măsurile luate se înscriu în procesul menit să asigure trecerea la privatizarea băncii în anul următor.

Concomitent cu finalizarea în anul 1999 a procesului de restructurare a Băncii Agricole, proces derulat pe parcursul a 2 ani de zile din luna iunie a început și procesul de privatizare a băncii.

Primele efecte ale acestor procese s-au concretizat în creșterea încrederii populației în calitatea serviciilor și soliditatea Băncii Agricole ca atare.

Pe parcursul ultimilor 2 ani au fost luate măsuri de reorganizare a rețelei teritoriale pe criterii de eficiență și performanță. Această amplă și de durată acțiune a fost determinată de reconsiderarea radicală a management-ului și marketing-ului, ambele direcționate spre satisfacerea cerințelor și exigențelor clientelei. Banca a inițiat de asemenea un program de informatizare a activității operaționale.

In același timp, Banca Agricolă și-a consolidat prezenta pe piața financiar bancara internațională (derulând relații de corespondentă cu 285 de bănci străine și fiind membră a Confederației Internaționale a Creditului Agricol).

Banca Agricolă gestionează linii de credite în valoare de 160 milioane $ acordate de către BIRD și BERD pentru proiecte finanțate și realizate în România. O dată cu implementarea noului sistem informatic, Banca Agricola este în măsură să păstreze servicii la scară internațională în conformitate cu standardele recunoscute în materie.

A urmat o perioadă nefastă pentru Banca Agricolă determinată de liberalizarea graduală a prețului produselor agroalimentare iar astfel populația și-a retras depozitele de la Banca Agricola. In acest timp Banca Agricolă a înregistrat pierderi de aproximativ 10 milioane $. Astfel se va apela la bugetul de stat in două etape: transferul de active neperformante la AVAB și pentru procesul de privatizare. Pentru a se putea discuta despre privatizarea Băncii Agricole a fost necesara parcurgerea următorilor pași: anularea dreptului băncii de a mai acorda credite până la clarificarea volumului mare al creditelor neperformante; reducerea drastică a costurilor de funcționare a băncii; vânzarea a peste 80 de sedii ale băncii din localitatea unde nu se justifică menținerea lor; reducerea aproape la jumătate a numărului de personal.

După lungi și dificile dispute pe care acționarii le-au avut între ei, privatizarea Băncii Agricole a intrat în linie dreaptă. O intenție clar exprimată în legătură cu privatizarea Băncii Agricole exista din partea consorțiului constituit special în acest scop, format din Banca Agricolă a Greciei, Fondul Româno-American de Investiții și o sucursală a Rabobank din Olanda

Negocierile pentru privatizarea Băncii Agricole au fost purtate de FPS care s-a arătat dispus să vândă întregul pachet de acțiuni pe care îl deține (56,9%) din capitalul băncii. Este însă posibil ca privatizarea băncii să se facă și în proporție de 8%, dacă s-ar fi găsit soluția pentru ca SIF-urile să fie compensate pentru acțiunile deținute la Banca Agricolă.

In cadrul negocierilor de privatizare se pleacă de la premisa că statul va participa oricum la recapitalizarea băncii, cu o sumă necunoscută la acea dată.

Privatizarea Băncii Agricole s-a mai amânat o dată deoarece era necesar să se aprofundeze auditul financiar, legal desfășurat de consorțiu și să se clarifice unele probleme privind structura acționariatului. La momentul respectiv banca era decapitalizata și a acumulat o serie de datorii care trebuiau acoperite (din bugetul statului) pentru a putea fi cumpârata. Acest lucru a influențat nivelul prețului de cumpărare a Băncii Agricole ținând cont că acest consorțiu a fost singurul ofertant și astfel ei sunt în situația de a dicta termenii contractului.

Conform înțelegerii cu FMI și BNR, daca până la sfârșitul lunii septembrie nu se semnează contractul de privatizare, Banca Agricolă ar urma să intre în lichidare, lucru nedorit de statul român, ținând cont că lichidarea este mai costisitoare decât privatizarea.

Consorțiul amintit – singurul interesat de Banca Agricola – nu era dispus să ofere mai mult de 30 milioane $ pentru pachetul de acțiuni (circa 90%). In timp ce autoritățile sperau că vor reuși să obțină mai mult.

Schimbarea Guvernului (2000 – Adrian Năstase) nu părea să schimbe fundamental datele problemei, deși costul salvării Băncii Agricole este de un miliard de dolari. Aceasta este suma netă trecută pe datoria publică pentru recapitalizarea și salvarea băncii.

Totuși. în aceste circumstanțe .nici nu se punea problema lichidării, nu doar pentru că ar fi costat dublu, ci și pentru că s-a luat în calcul factorul psihologic. După șirul de falimente bancare din anii precedenți. încă un faliment, de data aceasta cel puțin de anvergura Bancorex-ului. ar fi zdruncinat serios și pe termen lung încrederea românilor in băncile românești.

După atâția ani singura ofertă de cumpărare este aceea a prestigioasei bănci austriece "Raiffeisen Bank", împreună cu Fondul de Investiții Româno-American ( într-o cotă mică).

Inainte de finalizarea contractului de privatizare este nevoie de o recapitalizare. Inainte de mărirea de capital, statul deține 62%, SIF-urile dețin 20% și restul aparține persoanelor fizice sau unor întreprinderi mai mici, care au participat prin anii 1994-1995, când banca a fost deschisă și s-au făcut emisiuni de acțiuni.

Norocul pe care l-a avut Banca Agricolă a fost că ramura de investiții a băncii Raiffeisen a fost între consultanții băncii române pentru privatizare și a cunoscut într-o manieră foarte profesională ce se întâmplă în bancă din interior, ce șanse de relansare are banca. In timp, discuțiile au evoluat de la preluarea a 5% din capital, la 10% până când, după analize foarte serioase făcute de specialiștii băncii austriece, s-a ajuns la concluzia că riscul este mai mic decât câștigul potențial și s-au decis să facă oferta.

Raiffeisen este recunoscută ca o bancă ce oferă siguranță și servicii de calitate. Este o instituție privată, organizată legal ca și cooperativă și care funcționează ca și bănci generale de retail.

Banca Agricolă a fost privatizată. Aceasta a fost cea mai importantă decizie pe care Guvernul Năstase a luat-o, in procesul de reformă, de la instalarea sa. A fost semnat contractul de privatizare a Băncii Agricole. Semnătura pe contract a fost pusă de ministrul autorității pentru privatizare, iar apoi contractul a fost parafat la Palatul Victoria in prezența primului-ministru Adrian Nastase.

Cumpărătorii Băncii Agricole sunt "Fondul de Investiții Româno-American" și investitorul strategic ”Raiffeisen Zentralbank” din Austria – o autoritate concurențiala incontestabilă in țara de origine (24% din piața bancară austriacă), dar și într-un șir de țâri din Europa Centrală și de Est.

Din suma totală, investiția cumpărătorului – FRAI și Raiffeisen – va însuma 37 milioane $, alte 11 milioane $ urmând să fie aduse de către investitor pentru recapitalizarea băncii.

Cumpărătorul și-a asumat și o pierdere de până la 20 milioane $, dat fiind faptul că Banca Agricolă continua să înregistreze pierderi și în acele zile. In total este vorba de 52 milioane $ angajați de Raiffeisen Bank pentru cumpărarea acțiunilor și pentru investiții la Banca Agricolă.

Negocierile s-au derulat întotdeauna sub presiunea FMI. care a solicitat lichidarea băncii. în condițiile în care aceasta a acumulat în permanentă pierderi.

Imediat după privatizare, noii stăpâni ai băncii romane au trecut serios la treabă. S-a clarificat aproape în totalitate situația patrimonială; trezoreria Băncii Agricole a fost organizată operativ după sistemul „Raiffeisen"; s-a desfășurat un amplu proces de evaluare profesională a personalului.

Totuși a existat o problemă. Fondurile de Investiții au contestat majorarea capitalului social al Băncii Agricole înainte de privatizare, măsură prin care ponderea SIF-urilor în structura acționariatului Băncii Agricole a scăzut considerabil, fiind la acea dată sub un procent. Pretențiile SIF-unlor au ajuns pe rol în iunie 2001, deși această problemă trebuia rezolvată de Autoritatea de privatizare înainte de semnarea contractului de privatizare cu Raiffeisen Bank. Important a fost că Guvernul a intervenit și a oprit demersul juridic și periculos al SIF-urilor.

Indiferența Guvernului putea compromite acțiunea de privatizare a Băncii Agricole care ar fi stârnit un ecou internațional catastrofal, având în vedere că banca austriaca urmărea dezvoltarea unei afaceri serioase (avea o filială proprie în România activă de peste un an la acea dată ) și in plus contractul fusese semnat și banii alocați de către cumpărătorul austriac.

La sfârșitul lunii iulie 2001 s-au rezolvat detaliile patrimoniale, comerciale. financiare, juridice, astfel încât transferul efectiv de proprietate dinspre Banca Agricolă către „Raiffeisen Zentral-bank” s-a realizat cu succes. Emblema sub care va candida banca este 'Raiffeisen".

Astfel mediul bancar se îmbunătățește, dar cea mai mare necunoscută, de rezolvarea căreia depindea inevitabil în viitor potențialul sistemului bancar românesc, rămâne BCR, ultima mare bancă de stat din Europa Centrală și de Est ce urma a fi privatizată.

3.5 Privatizarea BCR

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 456 pentru aprobarea Planului de acțiune al Programului guvernului pe anul 2000 și pe perioada 2001-2004, publicat în Monitorul Oficial din 23 iunie 2000, privatizarea BCR trebuia încheiată în anul respectiv. Practic, așteptarea realizării întregului proces de absorbție a Bancorex nu a făcut posibilă nici măcar aprobarea strategiei de privatizare.

Licitația pentru alegerea consilierului de privatizare BCR a fost câștigată de un consorțiu condus de Banca de Investiții Merrill Lynchi, la care mai participă firma de audit Arthur Andersen, firma de avocați Nestor & Kingstone Petersen și firma de relații publice Citigate Dewe Rogerson.

In continuare, consultantul de privatizare a realizat procesul de Due Diligence, Raportul de Evaluare și Studiul de fezabilitate, din care au rezultat propunerile privind metodele de privatizare ale BCR. In baza propunerilor de privatizare va fi elaborată strategia de privatizare a băncii, care a fost adoptată de Guvern. După aprobarea strategiei, consultantul de privatizare va realiza împreună cu Comisia de privatizare toate activitățile necesare pregătirii și efectuării tranzacțiilor in conformitate cu strategia aprobată.

BCR este liderul pieței bancare românești, deținând 1/3 din activele sistemului bancar. Banca finanțează 40% din economia romanească și derulează 25% din afacerile comerciale ale României. Activele băncii erau de 38,465 miliarde lei, iar profitul net a fost de 370 miliarde lei si încă din 1995 nu mai apelează la împrumuturi de pe piața interbancara.

"Tranzacționarea BCR, împreună cu vânzărea Băncii Agricole și preluarea de către BCR a Bancorex va conduce la transferul a 48% din activele bancare în gestionare privată, dând astfel un nou impuls dezvoltării acestui sector", a declarat Fokion Fotiadis, reprezentantul U.E. La momentul respective BCR ocupa locul 9 in topul primelor 10 bănci central-europene și avea cea mai ridicată cotă de piață din sistemul financiar-bancar românesc.

In plus. rezultatele financiare atestă că BCR a ieșit mai puternic din fuziunea cu Bancorex, fiind privită pentru prima dată ca un puternic grup bancar pe piața financiară internațională.

BCR a continuat și în anul 2001, sa-si consolideze poziția pe piața bancară romanească, fapt confirmat atât de creșterea bilanțului și a ponderii creditelor neguvernamentale în activul bilanțier, cât și de rezultatele financiare. Profitul brut realizat demonstrează capacitatea managementului băncii de a gestiona corespunzător afacerile.

Se evidențiază scăderea în continuare a volumului creditelor restante și îndoielnice (8.3% din portofoliul de credite acordate clientelei). Resursele atrase de bancă de la clienții persoane fizice și juridice, în conturi de depozite și disponibilități, au continuat sa creasca, fapt ce evidențiază credibilitatea de care se bucură BCR. In rândul populației și agenților economici, BCR era principalul finanțator al economiei reale (sectorul privat are o pondere de peste 72.5% în totalul portofoliului). Parcursul foarte bun al BCR a fost confirmat de decizia revistei britanice "The Banker", aparținând Grupului "Financial Times”, de a desemna BCR ca banca anilor 2000 și 2001 în România.

Investitorii care vor fi selectați de Autoritatea pentru Privatizare in urma depunerii scrisorilor de intenție privind achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al BCR, vor trebui să depună ofertele finale până la sfârșitul lunii octombrie 2002.

Scrisorile vor trebui să conțină, printre altele, ultimul raport anual auditat, o scurtă prezentare a activității desfășurate, precum și o scurtă descriere a motivației de a investi în BCR.

Autoritatea va permite investitorilor selectați sa efectueze un audit propriu asupra situației BCR, urmând ca ofertele finale sa conțină și dovada privind depunerea garanției de participare și o scrisoare de bonitate financiară. De asemenea, ofertele finale trebuie să aibă în vedere și îndeplinirea condițiilor preliminare cu Consiliul Concurenței în legătură cu eventuala concentrare economică rezultată în urma achiziției BCR, dar și plata obligațiilor fiscale către toți creditorii bugetari, in cazul in care intre membrii unui consorțiu care intenționează să preia BCR se află și o societate românească. Potrivit anunțului., BCR deținea la sfârșitul anului 2001, peste 33% din totalul activelor din sistemul bancar românesc și o rețea națională de 276 unități . Activele audiate se ridicau la 31 dec. 2001, la peste 118.000 miliarde lei.

Strategia de privatizare a BCR prevede vânzarea întregului pachet de acțiuni deținut de stat din care cel puțin 51% câte un investitor strategic, cel mult 8% către salariații băncii și cel mult 10% către Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare. Acționarul principal al băncii era Autoritatea pentru Privatizare care deținea 69,88% din acțiuni, urmat de SIF Oltenia cu 6.11% și celelalte SIF-uri cu o participație de câte 6% din capitalul social.

Anul aniversar 2000 a fost plin de evenimente pentru BCR, parcă programate sa încerce banca, sa-i verifice capacitatea de a răspunde la provocări și de a rămână în continuare puternică.

Trei dintre acestea merită a fi consemnate:

Încheierea procesului de fuziune a BCR cu Bancorex. experiență unică prin procedura legislativa utilizată și. apoi, prin timpul record în care s-a realizat.

Răspunsul la provocările din luna mai, ca urmare a unei diversiuni a unor autori declarați necunoscuți, în rândul masei de deponenți, s-a produs o panica greu de anticipat.

Marele merit al băncii a fost acela că pe fondul unei bune lichidități, și-a construit rapid scenarii minimale, medii și maximale de acțiune.

Atacul la adresa băncii a fost barat și răul s-a transformat în bine. Managementul și personalul băncii au răspuns exemplar, au muncit mult, cu calm și răbdare, au spulberat visul autorilor de diversiuni. Banca și-a reluat cadența și lucrurile au intrat in normal.

Același an 2000 a pus, de asemenea, banca într-o situație inedită de funcționare, în condițiile în care era deja cuprinsă în plin proces de privatizare.

Deși privatizarea a început în decembrie 1999, derularea efectivă a Modului I a avut a avut loc în anul 2000, prin instalarea în banca a Comisiei de privatizare și a Consultantului acesteia, reprezentat de Consorțiul Merrill Lynch.

Pentru bancă, confruntarea cu consultantul, de altfel o confruntare profesională deosebita a fost relevată în două planuri:

în primul rând, in planul evaluării patrimoniului băncii. în cadrul căreia în trei runde, specialiștii Consultantului s-au aflat față în față cu cei ai băncii, fiecare intrecându-se în a-și susține metodele proprii de evaluare.

Echipa de evaluatori a BCR foarte bine pregătită profesional care a anticipat acțiunea de reevaluare declanșând-o cu mult timp înaintea Consultantului, a reușit să sprijine procesul, astfel încât valorile determinate prin rapoartele finale să fie cât mai aproape de realitate.

în al doilea rând, elaborarea proiecțiilor financiare pentru următorii cinci ani, 2000-2004 s-a înscris ca o lucrare fundamentală, care redă capacitatea de profit a băncii și este folosită ca piesă de bază pentru evaluarea acesteia.

Pentru acest interval de timp, 2000-2004 BCR și-a elaborat și aprobat strategia și planul de afaceri, ultimul redând pe baza obiectivelor strategice, structura și dinamica bilanțului până în 2004 și, totodată, nivelul profitului pe care banca și-a propus să-l realizeze.

După multe întâlniri și confruntări între specialiștii băncii și cei ai Consorțiului Merrill Lynch, Consultantul și-a definitivat propria variantă, care a stat la baza Raportului de evaluare încheiat și predat Comisiei de privatizare a BCR.

Putem trage după încheierea Modulului I al programului de privatizare urmatoarele concluzii:

– prima concluzie pentru noi ar fi aceea că dezbaterile și confruntările cu toate cele trei firme ale Consorțiului Merrill Lynch au permis specialiștilor BCR să-și dovedească profesionalismul și să prezinte banca așa cum se cuvine.

– analiza SWOT a fost un test important și relevant. Punctele tari confirmate de Merrill Lynch au fost un prilej pentru managementul BCR de a constata că propriile evaluări au temeiuri și realism.

Merrill Lynch consemnează pentru BCR:

• Poziția de lider pe piață:

• Rețeaua dezvoltată pe unități;

• Nivelul confortabil de capitalizare;

• Baza extinsă de clienți:

• Marca bancară de înaltă calitate în România;

• Relații de lungă durată cu companiile de primă mărime din România.

Realizările băncii în 2000, primul an din serialul de 5 ani proiectat și de BCR și de Merrill Lynch, depășesc ambele previziuni. Temerile consultantului de a fi supraevaluat, capacitatea de profit a băncii au fost anulate de realizări.

Concluzii:

Evoluția băncilor din România pe parcursul ultimilor ani permite formularea unei prognoze optimiste pentru perioada următoare, in care stabilizarea economiei naționale are șanse sa fie insotita de o consolidare mai rapida a pieței bancare, potrivit unui articol apărut in publicația „Die Bank”. In articolul menționat se amintește ca eficienta si profitabilitatea băncilor romanești au avut mult de suferit in anii `90, dar ca ameliorarea survenita in conjunctura macroeconomica si procesul lent, dar constant, de restructurare si privatizare a sectorului bancar au condus la modificarea perspectivelor. Efectele secundarea ale tranziției către o economie de piața, precum standardele ineficiente de reglementare si supraveghere, normele contabile confuze, drepturile de proprietate delimitate inadecvat si personalul slab calificat, au avut ca rezultat in anii `90, o subcapitalizarea a băncilor, datorii nerecuperabile de proporții si o lipsa a disciplinei de piața.

Esențiale pentru revirimentul sectorului bancar au fost: închiderea Bancorex si ulterior, restructurarea reușita a Băncii Agricole si privatizarea sa, se precizează in studiul menționat. In urma masurilor de redresare proporția creditelor neperformante din portofoliul total de credite s-a redus de la 35,4 % in 1999 la 1,1 % in momentul de fata.

Astfel, in ultimi ani, ponderea proprietatii de stat gestionata de Autoritatea pentru Privatizarea si Administrarea Participanților Statului a scăzut de la 15,43% la 8.47%.

Bibliografie:

Alina Iacob, „Privatizarea Băncii Agricole costa 3.944 miliarde lei”, Piața financiara nr.2/2001;

Carmen Rudnitchi, „Banc Post a ajuns la mana statului”, Capital nr.30/2000;

Carmen Rudnitchi, „BRD intra in ultima etapa a privatizării”, Capitat nr.43, octombire 2000;

Carolina Oancea Hedesiu, „Aproape de final”, Piața financiara nr.12/1998;

Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea Banc Post si BRD in linie dreapta”, Piața financiara nr.9/1998;

Carolina Oancea Hedesiu, „Privatizarea BRD o afacere de succes”, Piața financiara nr.1/1999;

Constantin Bencheci, „Tehnici de restructurare bancara”, Piața financiara nr.10/1997;

Cristian Bichi, „Poate fi privatizarea societatea bancara Banc-Post SA”, Piața financiara nr.4/1997;

Eugen Andreescu, „Banca Agricola se logodește cu Raiffeisen Bank”, Adevărul Economic nr.11/2001;

Ionel Cetateanul, „Mari provocări care au consolidat BCR”, Adevărul Economic nr.2/2001;

Ionela Nuta, „Privatizarea ultimilor 10% din BRD-SG”, Ziarul financiar 6 martie 2000;

Iulia Ursut, „Strategii de privatizare fata de problema si atitudinea noilor proprietari asanării portofoliului de credite”, Piața financiara nr.1/1997;

Nicolae Danila, „Management bancar-fundamente si orientări”, Ed. Economica, București, 2000;

Nicolae Danila, „Privatizarea băncilor”, Ed. Economica, București, 2000;

Oana Gaman, „Noi acționari la Banc Post”, Piața financiara nr.10/2000;

Sergiu Cone, „Amânarea recapitalizarii Băncii Agricole”, Piața financiara nr.11/2000;

Sergiu Cone, „De la `rating` la ratare”, Piața financiara nr.3/2000;

Sergiu Cone, „Privatizare in extremis”, Piața financiara nr.10/2000;

Sergiu Cone, „Strategia de privatizare a BCR- mulți cunosc, putini inteleg”, Piata financiara nr.9/2000;

Teodor Ion, „Guvernul administrează o noua gura de oxigen Băncii Agricole”, Adevărul Economic nr.43/2000;

Teodor Ion, „Ultima șansa pentru privatizarea Băncii Agricole”, Adevărul economic nr.7/2001;