Private Equity Element al Finantelor Internationale. Studiu de Caz la S.c. Patria Credit I.f.n. S.a

Cuprins

Introducere 2

Capitolul I – Funcția de finanțare a finanțelor corporative 3

1.1 Mobilizarea resurselor financiare prin intermediul emisiunii de acțiuni 3

1.2 Finanțarea prin intermediul creditului 8

1.2.1 Creditarea pe termen scurt 10

1.2.2 Creditarea pe termen mediu și lung 11

Capitolul II – Private equity – noțiuni, concept, definiție. 16

Capitolul III – Studiu de caz – Fondul de investiții KfW și activitatea din România 23

3.1 Prezentarea Fondului de Investiții KfW 23

3.2 Subsidiarele Fondului de Investiții KfW 24

3.3 Selectarea, evaluarea și structurarea unei investiții private equity 25

3.4 Măsurarea performanței și fructificarea investiției 30

3.5 Investiția implementată de German Investment and Development Corporation (DEG), subsidiară a KfW în S.C. Patria Credit I.F.N. S.A. 33

Concluzii 39

Bibliografie 41

Introducere

Lucrarea de licență ,,Private Equity – Element al Finanțelor Internaționale” își propune studierea fenomenului de private equity, a pașilor de urmat pentru implementarea unei investiții private equity, a variatelor abordări referitoare la activitatea de private equity, cât și exemplul unei investiții de private equity, în cadrul studiului de caz din lucrare.

Am ales acestă lucrare, deoarece am studiat afacerile internaționale, domeniu din care face parte și o investiție de tipul private equity. Consider că pentru a avea succes în afaceri și a fi un bun economist este foarte important să știi care sunt posibilele surse de finanțare externe pentru lansarea afacerii proprii sau pentru expansiunea unei firme deja înființate.

Lucrarea este structurată în 3 capitole. Primul capitol are în vedere ,,Funcția de finanțare a finanțelor corporative”. În acest capitol am dezvoltat modalitatea unei companii de a mobiliza resurse financiare prin intermediul emisiunii de acțiuni, având în vedere caracteristicile societăților pe acțiuni. O altă metodă de finanțare dezvoltată în acest capitol este finanțarea prin intermediul creditului bancar. Am ales să studiez acestă metodă deoarece creditul bancar este obiectul de finanțare cel mai des folosit de către orice tip de societate.

În capitolul al doilea am prezentat tema principală a lucrării de licență, și anume Private Equity. Am început prin explicarea termenului de private equity, definirea lui și conceptul înțeles la nivel global. Apoi am oferit informații despre apariția fondurilor de private equity și diferențele care s-au format între companiile de private equity care acționează pe piața americană și cele care acționează pe piața europeană.

În ultimul capitol, am început prin prezentarea Grupului KfW și subsidiarele acestuia. După aceea am prezentat care sunt etapele prin care trece o companie pentru a primi o investiție de tip private equity, și care sunt instrumentele de măsurare a performanței investiției. Am oferit câteva formule care ne arată cum calculăm profitabilitatea investiției. Ultimul subcapitol are în vedere studiul de caz asupra unei investiții de tip private equity, finanțat de Grupul KfW, prin subsidiara DEG, în compania românească S.C. Patria Credit I.F.N. S.A.

Capitolul I – Funcția de finanțare a finanțelor corporative

1.1 Mobilizarea resurselor financiare prin intermediul emisiunii de acțiuni

Companiile își pot satisface nevoile de resurse pe termen mediu și lung recurgând la finanțarea prin emisiunea de acțiuni. Marile companii se orientează către piața de capital în timp ce companiile mici aleg finanțarea prin vânzarea de acțiuni către persoane fizice care sunt dispuse să fie viitori parteneri în afaceri.

Băncile de investiții intermediază intrarea pe piața primară de capital a companiilor mari și se ocupă de toate aranjamentele necesare acesteia, urmând ca apoi să se ocupe de vânzarea efectivă a titlurilor pe piața de capital. Termenul de ,,capital” privit din perspectiva economică se referă la bogăția care creează bogăție, iar din punct de vedere contabil este capitalul social al unei societăți, care se compune din activele fizice ale societății sau din instrumente financiare pe termen lung precum acțiunile obișnuite sau preferențiale și obligațiunile.

Intermediarul financiar, în cazul nostru banca de investiții, se angajează într-un proces de atragere a fondurilor pe termen lung prin vânzarea de titluri financiare investitorilor, având clienți privați (companii) sau publici (guverne ale țărilor).

Funcțiile băncilor de investiții sunt următoarele:

de a iniția emiterea titlurilor de valoare;

de a oferi un angajament categoric în ceea ce privește vânzarea titlurilor;

de a gestiona întregul proces de vânzare al titlurilor către investitori;

de a oferi consultanță companiilor în privința problemelor cauzate de finanțarea pe termen lung.

Când are loc procesul de emitere a noilor acțiuni, companiile oferă vechilor acționari dreptul de a subscrie. Luând exemplul unei companii care deține 100.000 de acțiuni și va emite 10.000 de acțiuni noi, ea oferă vechilor acționari dreptul de a subscrie câte o nouă acțiune la fiecare 10 acțiuni vechi pe care aceștia le dețin. Pe parcursul perioadei în care se poate exercita dreptul de subscriere compania care emite acțiuni noi este supusă unui risc major ca prețul acțiunilor să scadă sub prețul de subscriere, iar în acest caz compania nu va mai vinde acțiuni.

Banca de investiții va stabili o garantare stand-by cu scopul de a-l proteja pe emitent de acest risc. Sindicatul de garantare stand-by aprobă plata unui preț mai mic emitentului decât prețul de subscriere pentru toate acțiunile nesubscrise prin intermediul mecanismului exercitării dreptului de subscriere.

Societățile comerciale pot mobiliza resurse financiare pentru dezvoltarea afacerii prin emisiile publice de valori mobiliare sau cu plasamente private. Când se recurge la metoda emisiilor publice de valori mobiliare, acțiunile se vor vinde unui număr considerabil de investitori, reglementate prin acorduri ale Comisiei Naționale a Pieței Valorilor Mobiliare. În cazul plasamentelor private, este nevoie de un număr relativ mai mic de investitori, condițiile de plasare a investiției se vor negocia direct cu aceștia.

,,Legea nr. 31 din 1990 privind societățile comerciale enumeră următoarele forme în care poate lua ființă o societate comercială, după cum urmează:

1. Societate în nume colectiv (S.N.C.);

2. Societate în comandită simplă (S.C.S.);

3. Societate în comandită pe acțiuni (S.C.A.);

4. Societate cu răspundere limitată (S.R.L.);

5. Societate pe acțiuni (S.A.).

Aceste 5 tipuri de societăți se diferențiază între ele după responsabilitatea pe care o au acționarii sau asociații pentru obligațiile societății. Vom lua în considerare o anumită societate de capital și anume societatea pe acțiuni.”

În majoritatea cazurilor, emisiile publice sunt gestionate și controlate de bănci de investiții sau companii speciale de subscriere. Acești intermediari apelează de regula la 2 metode, și anume: în primul caz, intermediarii vor procura emisia și apoi o vor revinde, iar în cazul secund ei organizează procesul de plasare al banilor.

În perioada în care se distribuie emisia de noi valori mobiliare, subscrierea este funcția prin care sunt asigurate asumarea posibilelor riscuri nefavorabile de preț. Compania de subscriere sau banca de investiții promit un preț de vânzare și alte posibile venituri din plasarea valorilor mobiliare, sau achiziționează emisia de valori mobiliare în proporție de 100%. Riscul în folosirea acestei metode din urmă este imposibilitatea vânzării la prețul anticipat. Pentru a putea realiza plasamentul în perioade scurte și la costuri reduse, companiile de subscriere mențin legături strânse cu potențialii investitori.

Cea mai importantă activitate a unei companii de subscriere este vânzarea de titluri de valoare (distribuirea lor).

Etapele procesului de emisie sunt:

Aprobarea deciziei de emisie de către Adunarea Generală a Acționarilor sau de Consiliul Directorilor societății;

Anunțarea emisiunii de acțiuni prin diferite canale media (știri, conferință de presă, anunțuri în ziare) pentru a cerceta interesul pieței în valorile mobiliare ce se vor emite și a evalua posibilele încasări;

Pregătirea documentelor preliminare referitoare la informații despre emisie și informațiile financiare ale societății;

Prezentarea raportului în fața comisiei naționale a valorilor mobiliare. În majoritatea cazurilor, societățile vor aștepta de la 21 până la 30 de zile pentru a primi un răspuns cu propunerile de încheiere, dar pot apărea și întârzâieri dacă procesul este unul elaborat;

Aprobarea emisiei și a prospectului final, după soluționarea tuturor propunerilor și depunerea lui la Comisia Națională de Valori Mobiliare;

Începerea procesului de subscriere, concomitent cu semnarea acordului de subscriere (care prevede termeni și comisioane). De obicei, societatea are la dispoziție de la 3 până la 4 săptămâni pentru a cumpăra emisia (subscriere fermă) sau pentru a o plasa (subscriere cu efort maxim);

Emisia valorilor;

Comunicarea datelor despre plasare Comisiei, care poate aproba sau anula emisia. În România, dacă au fost plasate minim 35% din acțiunile emise, se consideră emisiunea efectuată, dacă nu aceasta se va anula;

Transferul banilor la companie și comunicarea înscrisurilor de proprietate investitorilor.

În SUA, pentru a nu repeta formalitățile de subscriere, companiile au opțiunea de a înscrie un număr mai mare de acțiuni decât doresc să plaseze în rezultatul subscrierii, iar când necesită bani, vor vinde pe piețele financiare. Prin această metodă se obțin costuri de 2-3%, mai mici decât 3-4% prin subscrierea clasică. Procedura de emisie a acțiunilor trebuie să respecte dreptul de preemțiune.

,,Dreptul de preemțiune este dreptul de care se bucură cineva prin lege de a fi preferat în calitate de cumpărător al unui bun. Dreptul de preemțiune se naște direct din lege, fiind prevăzut de o normă juridică imperativă.”

În cazul în care un investitor dorește să achiziționeze mai mult de 25% din acțiunile unei companii, el trebuie să facă acest lucru de pe o piață secundară, făcând o ofertă publică. Finanțarea companiilor prin intermediul hârtiilor de valoare nu reprezintă o pondere importantă pentru economia țării, întreprinderile autohtone neavând o mare dezirabilitate pentru ca investitorii privați să-și plaseze banii în aceastea.

Valorile mobiliare emise au fost achiziționate în proporție de peste 60% de către persoane juridice și de numai 10% de investitorii externi. Cauzele indizerabilității investitorilor de a-și plasa banii în companiile autohtone sunt veniturile mici, taxele și impozitele mari și lipsa de încredere în companiile autohtone.

De asemenea, Comisia Națională de Valori Mobiliare reglează și operațiunile care au loc pe piețele secundare, solicitând rapoarte despre sumele tranzacțiilor sau schimbarea de proprietari.

Principala sursă de finanțare sunt acțiunile comune. Posesorii de acțiuni comune sunt proprietarii companiei care și-au asumat riscurile care pot apărea când se inițiază o afacere. Inițierea unei afaceri vine împreună cu anumite drepturi și responsabilități care pot fi: pozitive – controlul asupra afacerii și realizarea de venituri și respectiv profit; și negative – neacoperirea cheltuielilor din venituri, având potențial de pierdere și de răspundere legală personală.

Din punct de vedere al firmei, finanțarea prin acțiuni comune are anumite avantaje și dezavantaje comparativ cu alte metode de finanțare.

Avantaje:

a) acțiunile comune nu constrâng societatea să facă plăți fixe către acționari. Dacă societatea înregistrează profit și nu sunt necesare surse importante în dezvoltarea ei, societatea poate să opteze pentru plata dividendelor. Dacă societatea nu înregistrează profit, atunci nu se vor plăti dividende către acționari;

b) acțiunile comune nu sunt purtătoare de scandență, deci nu se vor rambursa niciodată;

c) prin vânzarea de acțiuni comune se mărește capacitatea de îndatorare a companiei, îmbunătățind astfel ratingul obligațiunilor, iar compania se va putea îndatora mai mult;

d) în cazul în care societatea are și alte perspective de finanțare, atunci acțiunile comune se vând mai bine decât obligațiunile. Având un prag de rentabilitate mai mare, conferă o protecție mai solidă contra ricului inflației, atrăgând astfel atenția unor grupuri mari de investitori;

e) în perioadele nefaste sau de recesiune este important pentru societate să mențină o cotă rezervă a capacității de îndatorare pentru a se asigura finanțarea.

Dezavantaje:

a) deținătorii afacerii pot pierde controlul acesteia, de aceea societățile mici nu pot recurge la această metodă de finanțare;

b) dacă profitul crește, noii proprietari au drept egal asupra lui precum proprietarii vechi;

c) costurile (subscriere și distribuție) sunt mai ridicate decât în cazul obligațiunilor și vor apărea și cheltuieli referitoare la modificarea actelor de constituire;

d) finanțarea doar prin acțiuni comune duce la mărirea costului capitalului, pentru că acțiunile au risc mai mare decât obligațiunile și din această cauză dividendele sunt mai mari decât dobânzile;

e) divindendele nu sunt plăți deductibile din profitul impozabil, dar dobânzile se scot din impozitul pe profit.

1.2 Finanțarea prin intermediul creditului

Găsirea de surse de finanțare a reprezentat o provocare pentru agenții economici contemporani, dacă la început tranzacțiile erau finanțate din surse proprii, odată cu dezvoltarea comerțului mondial, agenții economici au fost nevoiți să creeze noi tehnici de finanțare a căror acoperire se regăsește în surse atrase. În ceea ce privește sursele atrase, ele pot proveni din surse interne sau din surse externe (din străinătate, respectiv de pe piața financiar-bancară internațională).

,,Datoria corporativă poate să fie datorie privată, care este negociată direct cu o bancă sau un grup mic de investitori, sau datorie publică, care se desfășoară pe o piață publică de tranzacționare.

Prima cale de finanțare în cazul multor firme nou înființate este prin accederea la un credit bancar. Totodată, chiar și companiile mari folosesc creditul bancar ca și o marjă importantă a finanțării. Creditul bancar este cel mai bun exemplu de finanțare obținută de la o instituție privată. Piața datoriilor obținute prin finanțare de la o companie privată (bancă) este mai mare decât cea a finanțării printr-o piață publică.

Sunt mai multe segmente ale finanțării pe piețele private, cum ar fi: creditul bancar (creditul la termen și linia de credit) și plasamente private.”

Finanțarea prin credit bancar este un procedeu modern, des utilizat de către companiile care își au originea într-o țară cu economie dezvoltată, unde se găsesc condiții de creditare acceptabile. În condițiile economiei din România, contractarea creditelor este acompaniată de costuri ridicate, iar afacerile sunt supuse unui risc major, în special pentru creditele acordate în lei, unde dobânzile sunt duble față de creditele în valută.

Companiile aleg să se împrumute pe termen mediu sau lung de la bănci sau instituții financiare specializate în acordarea de credite de finanțare. Modalitatea de finanțare variază de la o companie la alta, un aspect important fiind rata dobânzii și modul în care este perceput riscul de către creditor. Creditele bancare generează cheltuieli financiare directe, plata dobânzilor aferente și obligația de a restitui suma împrumutată. Acestea se numesc împrumuturi unice deoarece ele sunt contractate cu doar un creditor, pe când împrumuturile obligatare sunt contractate cu un număr mare de creditori.

La baza creditelor stă criteriul duratei. Creditele cu o durată între 3 și 5 ani sunt credite pe termen mediu, iar cele pe termen lung sunt contractate pe o perioadă mai mare de 5 ani. Creditele acordate companiilor, privind din punct de vedere al obiectului sunt credite pentru investiții, care se folosesc pentru achiziția de mijloace fixe dar și pentru acțiuni sau obligațiuni.

Companiile apelează la credite bancare când nu dispun de surse proprii suficiente, cum ar fi cele din cedarea activelor sau autofinanțare sau atunci când ele doresc să își păstreze o anumită structură a capitalului. Băncile acordă de regulă împrumuturi pe termen mediu și lung pentru a ajuta la întregirea fondurilor proprii ale companiei, procentul de participare al băncii la un asemenea proiect fiind de obicei de 60% până la 90%.

În vederea obținerii creditului, compania va depune la bancă o documentație amplă care va cuprinde următoarele:

Bilanțul contabil și balanța de verificare;

Bugetul de venituri și cheltuieli;

Situația prezentă a creanțelor și a altor credite pe care compania le are;

Decizia Consiliului de Administrație sau a Adunării Generale a Acționarilor pentru contractarea creditului;

Autorizații, devize și studii de fezabilitate detaliind investiția.

După ce banca dă un aviz favorabil companiei asupra creditului se stabilește un grafic de rabursare a împrumutului. Rambursarea împrumutului împreună cu dobânzile aferente se poate realiza lunar, semestrial, trimestrial sau anual, după prevederile stabilite în contract. În cazul în care compania nu rambursează rata prevăzută în contract la termenul stabilit, creditorul îi poate aplica o dobândă sau taxă penalizatoare.

În mare parte, creditul acordat de către o bancă va satisface nevoile temporare de afaceri, va înlocui insuficiența capitalului lichid al companiilor ce are loc în timpul ciclului de exploatare. Băncile și instituțiile financiare acordă companiilor credite de o varietate largă din punct de vedere al costurilor și prevederilor din contract.

Creditele cele mai utilizate sunt:

Creditele de trezorerie: se mai numesc și avansuri în contul curent. Acest tip de credite sunt acordate de către bănci pe baza cunoașterii oricărui aspect din activitatea companiei. Creditele de trezorerie satisfac cerințele curente de acoperire a cheltuielilor și nu sunt stabilite termene fixe de rambursare. Acordarea acestor împrumuturi se bazează prin depozite compensatorii.

Linia de creditare: presupune un regim general de acordare a împrumuturilor prin efectuarea creditării din contul curent, sau prin înființarea unui nou cont care va fi folosit separat de împrumut.

Creditele specializate: sunt împrumuturi prin care se finanțează cumpărarea de titluri de valoare și negocierea lor pe piața de capital. Această categorie de credit se practică mai puțin în România din cauza pieței de capital slab dezvoltate.

Creditele pe stoc: aceste împrumuturi se acordă pe baza unor garanții ferme, mai precis stocul de marfă actual al companiei. În această categorie de credite reamintim creditele de producție de sezon și creditele pe documente warrant.

1.2.1 Creditarea pe termen scurt

În timpul anului financiar, în gestiunea financiară a companiei se înregistrează diferențe între necesarul și disponibilitățile bănești. Aceste diferențe relevă din două cauze principale.

Prima cauză este diferența dintre totalul imobilizărilor în activul companiei și fondurile proprii, majoritatea companiilor desfășoară activități care nu pot fi acoperite din punct de vedere financiar cu capitalurile proprii. Din această cauză activele circulante sunt acoperite doar parțial din fondul de rulment. Aceste active au corespondent în pasiv obligațiile companiei către furnizor sau bănci.

A doua cauză a decalajelor determină un deficit de trezorerie din cauza diferențelor în încasarea veniturilor. Pentru a-și limita riscurile, băncile vin pe piață cu credite pe termen scurt pe seama decalajelor dintre activele curente, sursele proprii și pasivele stabile.

Baza de stabilire a tipului de credit pe termen scurt o reprezintă situația patrimoniului companiei la finele trimestrului sau anului precedent concomitent cu previziunile de creștere a activelor companiei în tremestrul sau anul următor. Prin informațiile deținute, compania stabilește apoi planul de trezorerie care va sta la baza alegerii tipului de credit.

Pentru a fi credibilă în fața băncii, compania trebuie să prezinte o activitate care nu prezintă riscuri majore în timpul duratei de folosință a creditului. Atât micromediul cât și macromediul companiei va fi supus unei analize riguroase pentru a se putea calcula trendul economic viitor al companiei. Analiza va scoate în evidență lucruri precum poziția companiei pe piață, calitatea produselor și starea financiară a clienților principali.

O analiză a managementului companiei este necesară datorită condițiilor actuale ale economiei de piață. În analiza băncii, o pondere importantă se regăsește în metodele de marketing aplicate de către managerii companiei, competitivitatea și calitatea produselor și stabilitatea segmentelor de piață aflate în portofoliu.

În același timp este importantă și activitatea de cercetare-dezvoltare a companiei precum și activitatea de prospectare a unor noi piețe de desfacere.

Rolul hotărâtor în acceptarea creditului este determinat de performanțele economico-financiare ale companiei din perioada precedentă. Băncile au propriile norme de analiză pentru acordarea creditelor respectând normele emise de Banca Națională a României. Baza stabilirii unui anumit tip de credit pe termen scurt o reprezintă situația lichidităților companiei la finele trimestrului prognozat.

Cu ajutorul acestor informații se elaborează bugetul de trezorerie, care va fi punctul de referință pentru stabilirea creditului pe termen scurt cerut de către companii.

1.2.2 Creditarea pe termen mediu și lung

Procesul de consum în companie necesită un volum important de resurse care se pot mobiliza prin repartiția financiară. O mare parte dintre aceste resurse sunt reținute pentru o perioadă mare de timp în structura economică a companiei.

Dacă avem în vedere o companie cu parametri normali, fondurile necesare cu imobilizarea pe termen lung apar în urma unor procese de refacere, restructurare sau dezvoltare. Pentru acoperirea în totalitate a acestor fonduri se utilizează resurse financiare interne și externe, precum creditele la bănci.

Investiția este activitatea care solicită cele mai mari fonduri de la creditorii externi. În vederea acoperirii deficitului de resurse financiare pe termen lung, companiile se adresează resurselor controlate de sistemul bancar prin credite pe termen mediu și lung, finanțelor publice și prin piața de capital.

Fondurile achiziționate pe termen lung din sursele de finanțare amintite, se cuprind în capitalul permanent al companiei. Decizia de apelare la fluxurile pe termen lung necesită o fundamentare complexă, mult mai amplă decât aceea a creditării pe termen scurt.

Pentru fundamentarea deciziei de creditare pe termen lung, departamentul financiar-contabil al companiei și reprezentanți din partea băncii lucrează în comun pentru a forma o bază de date necesară analizei solicitantului și a cererii de acordare de credit.

Compania solicitatoare de credit pe termen lung va fi obligatoriu analizată. Reprezentanții băncii vor analiza și calcula indicatorii specifici activității de investiții: valoarea totală a investiției, durata de recuperare a investiției, pragul de rentabilitate, cursul de revenire net actualizat și durata medie a plății furnizorilor.

Cererea de credit supusă analizei bancare va fi însoțită de Studiul de fezabilitate, care trebui întocmit de către companie sau un terț specializat în proiectarea investițiilor. Studiul de fezabilitate cuprinde următoarele:

Aspecte generale;

Sectorul de activitate aferent investiției;

Prezentarea companiei;

Piața de aprovizionare și desfacere;

Evoluția activității viitoare;

Resurse financiare și cheltuieli aferente investiției;

Analiza financiară a lunilor următoare;

Riscurile companiei;

Aprecieri finale.

Din cuprinsul Studiului de fezabilitate rezultă că analiza are în vedere viitorul companiei și al obiectivelor viitoare pentru care se solicită creditul bancar. Primele trei capitole din Studiul de fezabilitate au în vedere situația prezentă a companiei, restul sunt calcule referitoare la evoluția viitoare a companiei.

Evoluția activității viitoare se referă la producție, exportul produselor și șansele de reușită asupra investiției, în condițiile economiei de piață. Decizia de finanțare a investiției apare în Studiul de fezabilitate sub forma preconizării surselor și destinațiilor lor în întreaga perioadă de creditare.

Capitolul 7 – ,,Analiza financiară a lunilor următoare” al Studiului de fezabilitate cuprinde indicatori de eficiență ai investiției creditate, luându-se în calcul evoluția viitoare a inflației și a cursului valutar al monedei în care este contractat creditul bancar. Riscurile sunt întâlnite în principal din cauza fluctuațiilor majore ale cursului valutar, inflație sau diferite întârzâieri ale investiției.

Având în posesie analiza companiei, Studiul de fezabilitate și solicitarea de credit, ofițerii de credit ai băncii vor admite sau nu creditul solicitat de către companie.

Etapele acordării creditului:

Ofițerul de credit bancar discută cu solicitantul informații generale precum:

Autorizația de funcționare și activitățile prevăzute în statutul companiei;

Sursele de aprovizionare și desfacerea produselor;

Venituri și cheltuieli;

Capitalul social;

Creditul necesar pentru fundamentarea investiției.

Etapa aceasta nu are în vedere completarea unui act oficial, ofițerul bancar dorind să-și facă o imagine generală asupra companiei solicitatoare de credit.

Ofițerul bancar apreciază că sunt îndeplinite condițiile de acordare a creditului, compania va prezenta următoarele acte:

Cererea de acordare a creditului;

Dovada înregistrării companiei la Registrul Comerțului;

Aprobarea Consiliului de Administrație al creditorului referitor la angajarea legală a creditului acordat, garanția pe care compania o oferă pentru creditul solicitat, modificări ale capitalului social;

Studiul de fezabilitate al companiei împreună cu studiul asupra investiției ce face obiectul creditului solicitat;

Bugetul de venituri și cheltuieli;

Certificat de bonitate referitor la situația economico-financiară a companiei;

Bilanțurile contabile pe anii precedenți vizate de un audit extern;

Situația patrimonială cu stadiul încasărilor și al plăților;

Cash-flow-ul în valută de la contractare până la rambursarea creditului;

Licențe de import-export;

Scrisoarea de garanție bancară;

Garanția materială oferită de companie, ipoteca și contractul de gaj;

Contractul de asigurare al bunurilor, cesionat în favoarea băncii.

Compania va mai prezenta, pentru fundamentarea creditului de investiție, autorizații de construcție emise de Comisia de Urbanism, devizul, stadiul și planul lucrării și situația indicatorilor de eficiență economică stabiliți alături de constructor.

După ce compania prezintă documentele, banca trece la analiza și întocmirea documentației pentru acordarea creditului.

Analiza documentelor este realizată de ofițerul de credit bancar căruia îi revine atribuția pentru creditul respectiv. Dosarul companiei va fi verificat sub aspectul legal. În urma analizei bilanțului contabil, ofițerul de credit va calcula indicatori precum:

Gradul de îndatorare al companiei;

Solvabilitatea;

Lichiditatea patrimonială și imediată;

Rentabilitatea companiei în anii precedenți și rentabilitatea pe durata contractului.

După analiza documentației și pe baza concluziilor se vor negocia condiții referitoare la volumul creditului, durata acestuia, termenul de rambursare, dobânda, cuantumul ratelor lunare și garanțiile.

Ofițerul de credit va întocmi documentația pentru dosarul de analiză și rezultatele în conformitate cu normele stabilite de bancă.

Etapa următoare o constituie trimiterea dosarului spre aprobare.

După aprobarea creditului, se întocmește contractul de credit pe care vor semna creditorul și compania solicitatoare. Acest contract se întocmește în trei exemplare, două dintre acestea rămânând la bancă, iar al treilea la companie.

După depunerea ipotecii sau a gajului (care vor fi legalizate la notariat) se trece la acordarea creditului care se face în contul de disponibil. Banca își va opri un prim comision sub forma unei cote procentuale din totalul creditului. Această cotă variază în funcție de bancă, normele interne ale acesteia, caracteristici specifice ale creditului și bonitatea clientului.

În timpul perioadei de exploatare a creditului de către companie, banca ține cont de activitatea companiei, și reține din contul de disponibil al companiei dobânda aferentă creditului. Neplata ratelor la timp sau încălcarea unor condiții ale contractului duce la aplicarea unui comision penalizator din partea băncii.

Creditul se va rambursa prin numerar sau direct din contul de disponibil la date stabilite.

Capitolul II – Private equity – noțiuni, concept, definiție.

În condițiile economice de azi, companiile sunt deținute sau strâng capital pentru investiții în multe feluri. Companiile pot fi în proprietatea statului sau în proprietatea unui antreprenor. Acestea pot fi companii publice listate la burse de valori, având deci un număr mare de acționari sau pot fi afaceri finanțate din capital privat (private equity). Tradus în limba română, termenul de ,,private equity” înseamnă ,,capital privat”.

Finanțarea de tip private equity este o modalitate diferită de finanțare a companiilor, în afara metodelor tipice de finanțare (creditele bancare și obligatare), care se face contra unei părți din capitalul social al companiei. Finanțarea este realizată de investitori care au interes în companie. Câștigul acestora se va realiza din dividende, prin vânzarea pachetelor de acțiuni la prețuri mai mari decât prețul de achiziție. O altă caracteristică pozitivă a companiilor de private equity este că pe lângă finanțare, investitorii oferă și consultanță companiilor din portofoliu. Pe baza acestor informații, am realizat Figura 2.1 ,,Activitatea de private equity”.

Figura 2.1 – ,,Activitatea de private equity”

*Sursă: Figură realizată de autor

Definiția activității de private equity s-a schimbat în timp, cuprinzând astăzi orice investiție în pachete de acțiuni la companii, listate la bursă sau nu, împreună cu implicarea activă a noilor investitori în activitatea companiei, cu ajutorul unei strategii planificate, cu scopul de a crește valoarea companiei respective și de a realiza un câștig din vânzarea acțiunilor la un preț mai mare decât costul de achiziție. Fiind o modalitate alternativă de finanțare, optează pentru acest tip de finanțare companiile care nu pot accesa metodele clasice de finanțare.

Companiile sunt foarte diferite una de alta și apar în diferite forme și mărimi. La fel se întâmplă și cu fondurile de capital privat (private equity). Companiile de private equity investesc capital în afacerile de tip start-up, care vin doar cu ideea de afacere. Pe lângă investirea în afaceri de tip start-up, fondurile de private equity investesc de asemenea în companii mari și renumite de pe piață, pentru a le salva din situații iminente de faliment.

,,Companiile nou înființate nu se pot finanța prin listarea publică la o bursă de valori și de aceea apelează tot mai des la finanțarea prin fonduri de private equity. Apelând la finanțarea unei companii de private equity, deținătorul afacerii acceptă capitalul privat în compania lui.”

Companiile de private equity au început să-și desfășoare activitatea pe piața din Statele Unite ale Americii, dar după 1990 a început să se extindă și pe alte piețe bine stabilite, precum țările dezvoltate ale Uniunii Europene, în special țările care au importante centre de burse de valori. Până la începutul anilor 2000, companiile de private equity din Europa funcționau la fel ca și cele din Statele Unite ale Americii. Luând amploare piețele europene, au început să apară diferențe precum: sursa fondurilor investite în companiile de private equity, organizarea companiilor, diversitatea domeniior în care investeau și atragerea de fonduri. Toate aceste diferențe au o mare legătură între ele și ne ajută să înțelegem de ce volatilitatea (riscul) unei investiții este mult mai mare în S.U.A. decât în Europa.

,,Potrivit unui sondaj pan-european referitor la companiile de private equity (realizat la cererea European Private Equity & Venture Capital Association de către compania PricewaterhouseCoopers), totalitatea investițiilor au crescut de la un nivel de 5 miliarde de euro pe an (perioada 1989-1996) la 25 de miliarde de euro (1999) și 34,9 miliarde de euro (2000). Recordul investițiilor private equity a fost atins în anul 2006, ajungând la o cifră de 71,2 miliarde de euro investiți.”

Graficul 2.1 – Procentul investițiilor companiilor de private equity în societăți

*Sursă: Figură realizată de autor

La nivel global, 85% din investițiile companiilor de private equity sunt în întreprinderi mici și mijlocii. În momentul de față, în Europa, companiile de private equity au investiții în peste 22.000 de întreprinderi mici și mijlocii. Pare să fie un procent mare din piața europeană a IMM-urilor, dar nu este deoarece în Europa există aproximativ 20 de milioane de IMM-uri.

Graficul 2.2 – Procentul investițiilor private equity în principalele țări

*Sursă: www.evca.com – European Private Equity and Venture Capital Association, accesat la data de 25.05.2015

Fondurile de private equity sunt companii foarte pretențioase. Acestea analizează companiile chiar și ani de zile, pentru a înțelege riscurile investiției. Companiile selectate de fondurile de private equity pentru investiții nu trebuie să fie cele mai bune în domeniul lor, cum se întâmplă că de obicei acestea nici nu excelează. Investiția generată de capitalul privat trebuie să le ajute să ajungă fruntașe în domeniul lor de activitate.

Capitalul privat este investit de managerii de fonduri de capital. Majoritatea companiilor de manageriere a fondurilor de capital sunt formate din foști antreprenori de succes, care dispun de capital mare pentru investire.

Ideea care stă la baza companiilor de private equity este aceeași: investiția într-o companie pentru a o face mai valoroasă, ca după un număr de ani să o vândă unui cumpărător care apreciază valoarea companiei, pentru realizarea unui profit.

Cumpărătorii sunt de obicei conglomerate mari de companii, corporații, multinaționale sau alți investitori mult mai mari. Pentru a genera un profit rezonabil, compania în care s-a investit trebuie să aibă o creștere anuală de cel puțin 8%. Acest prag de 8% nu este unul ușor de realizat, companiile fiind la început de activitate sau chiar pe pragul falimentului.

Graficul 2.3 – Evoluția investițiilor private equity în Europa din 2005 până în 2014

*Sursă grafic: http://www.evca.eu/media/385581/2014-european-private-equity-activity-final-v2.pdf, accesat la data de 25.05.2015

În Graficul 2.3 – ,,Evoluția investițiilor private equity în Europa din 2005 până în 2014” ne sunt prezentate sumele care au fost investite de companiile de private equity. Evoluția investițiilor private equity a urmat trendul impus de criza economică mondială, cu investiții mari și în creștere în 2006, respectiv 2007, urmat de o scădere mică în 2008 și de reducerea cu mai bine de 50% a investițiilor în 2009, an de vârf al crizei economice în Europa. Anul 2010 este însoțit de creșterea investițiilor după luarea primelor măsuri anti-criză, urmând ca până în 2014 nivelul investițiilor să fie foarte apropiat ca valoare (în jurul sumei de 40 de miliarde de euro pe an).

Modul în care fondurile de private equity sunt structurate este cheia de înțelegere asupra cum investesc ele în companii. În general, parteneriatul între fondul de private equity și compania receptoare a investiției se întinde pe o perioadă de maxim 10 ani. Fiind o investiție pe termen lung, performanța companiei pe termen scurt este irelevantă pentru investitori.

O performanță bună pe termen scurt este de sigur un lucru pozitiv, mai ales dacă trendul va fi același în fiecare an al investiției, însă pentru a câștiga cu adevărat din companie, creșterea trebuie să fie pe termen lung pentru a remunera fondul de private equity, managerii fondului de private equity și investitorii care stau la baza afacerii. Pentru a crea valoarea suficientă este nevoie de minim 5, până la 10 ani.

Tabel 2.1 – Procentajul sectoarelor asupra cărora au avut loc investiții prin private equity

*Sursă tabel: www.evca.eu – European Private Equity and Venture Capital Association, accesat la data de 25.05.2015

După cum observăm în Tabelul 2.1 – ,,Procentajul sectoarelor asupra cărora au avut loc investiții prin private equity”, o mare parte a companiilor care au ales finanțarea prin private equity funcționează în următoarele sectoare de activitate: Sectorul de consum, Sectorul comunicațiilor, Sectorul de produse și servicii industriale și Sectorul IT, însumând în medie peste 50% din totalul sectoarelor de activitate.

Graficul 2.4 – Sursele de finanțare ale fondurilor de private equity

*Sursă grafic: http://www.evca.eu/media/385581/2014-european-private-equity-activity-final-v2.pdf, accesat la data de 26.05.2015

După cum putem observa în Graficul 2.4 – ,,Sursele de finanțare ale fondurilor de private equity” principala sursă de finanțare a operațiunilor de private equity sunt fondurile de pensii cu o pondere de 39%, urmată de persoanele înstărite cu 28% și de agențiile guvernamentale cu un procent de 15%. O pondere de sub 10% o reprezintă piețele de capital, fundațiile și managerii de active financiare.

,,Companiile de private equity nu investesc într-o companie pentru a deține controlul, ele investesc, conduc compania spre profit, iar apoi își vând procentul lor din companie. Recurgând la această metodă, acționarii companiilor de private equity nu trebuie să se îngrijoreze că profitul lor va fi reinvestit, ci doar își vor lua partea după vânzare.

Majoritatea companiilor de private equity au un număr limitat de acționari, care sunt antreprenori foarte bogați, companii de pensii private sau companii de asigurări. Piața companiilor din domeniul private equity crește încet și sigur. În contrast cu acestea, companiile de stat (publice) scad numeric în toată lumea.”

Capitolul III – Studiu de caz – Fondul de investiții KfW și activitatea din România

3.1 Prezentarea Fondului de Investiții KfW

Fondul de investiții KfW (KfW Bankengruppe) este o bancă de dezvoltare deținută de Guvernul Germaniei, cu sediul central în Frankfurt. Original denumirea ei era ,,Kreditanstalt für Wiederaufbau” (Institutul de Credit pentru Reconstrucție) și a fost înființată în anul 1948, după Al Doilea Război Mondial ca parte a Planului Marshall.

Este deținută de Republica Federală a Germaniei în proporție de 80% și de Landurile Germaniei, de 20%. Consiliul de Administrație este format din 6 membri și este condus de către Ulrich Schöder, CEO-ul companiei, care la rândul său răspunde în fața a 37 de membri din Consiliul de Supraveghere. Consiliul de Supraveghere se schimbă anual și conducerea lui este gestionată de Ministrul Federal de Finanțe sau Ministrul Federal al Economiei și Afacerilor. Compania este prezentă în 80 de țări la nivel global, are 5518 angajați (aprilie, 2015) și veniturile pe anul financiar 2014 sunt de 74,1 miliarde de euro.

Grupul KfW acoperă în proporție de 90% nevoile de împrumut pentru tranzacționarea pe piața de capital, în principal prin obligațiuni care sunt garantate de guvernul federal. Această metodă îi permite grupului KfW să colecteze cât mai multe fonduri în condiții avantajoase. Fiind o companie publică, KfW este scutită de plata taxelor și acest lucru le permite să acorde împrumuturi la o rată a dobânzii mai mică decât cea a băncilor comerciale. Fondul de investiții nu are dreptul să fie în competiție directă cu băncile comerciale datorită legislației din Germania. Grupul KfW se împarte în 3 unități cu funcții distincte, care le rândul lor au mai multe subsidiare.

Din totalul împrumuturilor oferite de grupul KfW, 90% se desfășoară în Germania, și restul în alte țări europene. Totuși, cea mai mare subsidiară a grupului este KfW IPEX Bank GmbH, care acordă împrumuturi internaționale. O subsidiară de dimensiuni mai mici, și anume German Investment Corporation (DEG) și cea mai mică subsidiară a companiei, KfW Development Bank (Banca de dezvoltare KfW), acționează exclusiv în piața internațională, fiecare într-o nișă bine definită.

3.2 Subsidiarele Fondului de Investiții KfW

KfW Förderbank (Bancă de dezvoltare a grupului KfW specializată în domeniul locuințelor) este cea mai mare subsidiară a grupului. În 2012 banca s-a angajat în oferirea unei garanții de 33,8 miliarde de euro pentru asigurarea locuințelor și protecția mediului din Germania. Această subsidiară s-a specializat în promovarea locuințelor bazate pe energie regenerabilă, atât pentru construcțiile noi cât și pentru modernizarea celor existente. Standardele impuse de această bancă au fost acceptate ca și standarde oficiale de consum al energiei în Germania. Fiind interesată de protecția mediului înconjurător, banca promovează împrumuturi pentru energia fotovoltaică (panouri solare), care au și avantajul subvenționării din partea statului german. De asemenea, KfW Förderbank investește în infrastructură și rețele de transport public printr-o subunitate numită KfW Kommunalbank (Banca Municipală KfW). Recent, banca a început să investească în educație prin acordarea de împrumuturi studenților pentru plata studiilor universitare la costuri foarte mici.

KfW Mittelstandsbank (Banca pentru întreprinderi mici și mijlocii) este a doua subsidiară a grupului ca mărime, care acordă asistență IMM-urilor, întreprinderilor individuale și start-up-urilor germane. Împrumuturile acordate în anul 2013 au fost de 14,3 miliarde de euro.

KfW a fost foarte activă în securizarea datoriilor înainte ca piața să intre în colaps datorită crizei financiare mondiale. Procesul de securizare a ajutat băncile comerciale să-și transfere riscurile ipotecare asumate către piața de capital. KfW Mittelstandsbank acordă împrumuturi și altor bănci comerciale europene pentru a le ajuta la finanțarea IMM-urilor.

KfW Entwicklungsbank (Banca de dezvoltare KfW) acordă finanțare guvernelor landurilor federale, întreprinderilor publice și băncilor comerciale angrenate în sprijinirea IMM-urilor în țările în curs de dezvoltare din Europa. Împrumuturile acordate au 2 surse de finanțare, și anume: banca de dezvoltare KfW, resurse financiare din bugetul guvernelor federale și subvenții acordate de Germania. Condițiile de acordare a împrumuturilor diferă de la țară la țară, condiția principală de delimitare fiind venitul pe cap de locuitor. Toate aceste instrumente financiare fac parte din ,,ajutorul pentru dezvoltare”. Principalele sectoare în care acționează banca sunt sănătatea, educația, agricultura, energia regenerabilă și dezvoltarea sectorului financiar. În 2014 a acordat împrumuturi și garanții în valoare de 4 miliarde de euro.

Cea mai mare subsidiară a grupului KfW este IPEX Bank. IPEX Bank este activă în finanțarea de proiecte și finanțarea corporativă ce are legătură cu exporturile Germaniei sau a altei țări din Europa. De asemenea, banca promovează investițiile străine în Germania. Această subsidiară este în competiție directă cu celelalte bănci comerciale. Datorită îngrijorărilor adresate de Comisia Europeană cum că ar oferi împrumuturi sub prețul pieței, generând astfel o competiție nedreaptă, IPEX Bank a devenit independentă financiar în 2008. Principalele sectoare de activitate sunt porturile, aeroporturile, drumurile cu taxă, poduri și tuneluri, căi ferate, nave maritime, avioane, telecomunicații, energie și producție. Volumul împrumuturilor acordate de IPEX Bank în 2014 este de 19 miliarde de euro.

O altă subsidiară a grupului KfW este German Investment Corporation (DEG), care acordă împrumuturi companiilor private care acționează în țările în curs de dezvoltare pentru o cotă parte din capitalul lor. Modelul DEG este foarte asemănător cu cel al Băncii Mondiale. Principalele sectoare de activitate sunt domeniul bancar, agro-business, energie regenerabilă, telecomunicații și producție. În anul 2008, DEG avea o participație la Banca Lehman Brothers în valoare de 1,2 miliarde de euro, bani pierduți în proporție de 50% la momentul intrării Lehman Brothers în faliment, odată cu începerea crizei economice mondiale.

3.3 Selectarea, evaluarea și structurarea unei investiții private equity

O investiție potențială se poate genera prin patru metode, și anume:

Investitorii de private equity experimentați își pun bazele în rețeaua lor bine definită de parteneri. Oportunitățile care vor apărea sunt serioase având în vedere istoricul colaborărilor. Un business plan de la o companie apropiată nu va fi trimis de la o companie de investiții la alta, ci va fi analizat serios, evitând ca ideea să fie luată de altă firmă, fapt ce ar duce la o concurență între companii pentru această tranzacție concomitent cu urcarea prețului;

Companiile de private equity sunt invitate să participe în tranzacțiile altor societăți. Prin această metodă companiile de private equity își limitează expunerea și scad riscurile, alocând doar o parte din fondurile necesare. Aceste companii au legături strânse. Este extrem de important ca partenerii de afaceri ce doresc să investească împreună să se cunoască deoarece vor ști în ce măsură să se retragă din investiție la momentul dorit. Neînțelegerile apar atunci când companiile partenere și-au stabilit obiective diferite;

Intermediarii din piața de capital (brokeri, bancheri și alți investitori) prezintă companiilor de investiții mai multe oportunități. Mulți intermediari ajută companiile care își caută finanțare prin realizarea unor prezentări profesionale și prezentarea lor diferiților investitori. Intermediarii au câștig mai mare cu cât prețul tranzacției este mai mare, deoarece ei sunt plătiți printr-un comision, care de regulă este un procent din valoarea tranzacției;

Companiile de private equity primesc planuri de afaceri direct de la firme ce caută finanțare. Această metodă are o probabilitate scăzută de a se concretiza într-o afacere, deoarece investitorii aleg firmele recomandate din surse sigure.

Într-un an, o companie de private equity primește sute sau chiar mii de planuri de afaceri. Dintre toate acestea, sub 10% trec de etapa preliminară a selecției. Circa 1% din totalul proiectelor primesc finanțare.

Majoritatea companiilor de private equity ierarhizează tranzacțiile în ordinea interesului, după criterii bine stabilite, cum ar fi:

Sectorul de activitate al societății;

Potențialul societății de creștere;

Pașii spre dezvoltare;

Avantaje competitive;

Managementul și conducerea;

Termenii și condițiile tranzacției.

Procesul acordării finanțării poate dura între 30 și 90 de zile. Companiile de private equity consideră managementul ca fiind elementul cel mai important pentru succesul viitor al investiției. Managementul este evaluat pe baza următoarelor calități:

Capacitatea de a administra afacerea;

Experiența în domeniu;

Reputația;

Realizările întreprinse;

Munca în echipă;

Loialitatea;

Etica și conduita profesională;

Integritatea.

Companiile de private equity folosesc mai multe metode pentru a verifica informațiile oferite de societate. Evaluarea societății este o componentă importantă în activitatea de private equity. O companie trebuie achiziționată pentru veniturile ce le poate genera în viitor. Procesul de evaluare al unei societăți este unul complex și este constituit din mai multe etape, fiecare completând imaginea despre posibila investiție și societatea care solicită finanțarea.

,,Etapele de evaluare a unei societăți sunt următoarele:

Definirea problemei: identificarea întreprinderii, identificarea pachetului de acțiuni evaluat, scopul evaluării, clientul/destinatarul raportului, definirea valorii estimate, data evaluării și data raportului și ipoteze și condiții limitative;

Diagnosticul întreprinderii: comercial – estimare a pieței actuale și potențiale a întreprinderii și a poziției sale pe piață; juridic – analiza aspectelor legale privind activitatea firmei evaluate; operațional – analiza factorilor tehnici, a tehnologiilor de fabricație precum și a organizării activității operaționale; resurse umane și management – cunoașterea resurselor umane și a potențialului de management; economico-financiar – performanțe realizate și riscuri, ajustarea situațiilor financiare istorice și compararea cu întreprinderi similare;

Aplicarea celor trei abordări: ACTIVE – activ net corectat (ANC), activ net de lichidare (ANL); VENIT – capitalizarea profitului, fluxuri financiare actualizate; COMPARAȚIE – comparația cu tranzacții de firme similare sau tranzacții anterioare cu subiectul evaluării;

Reconcilierea valorii și estimarea valorii finale.”

Abordarea pe bază de active presupune estimarea valorii unei companii prin metode bazate pe valoarea de piață a activelor individuale ale companiei din care scădem datoriile totale. Abordarea se bazează pe principiul substituției, care spune că un activ nu valorează mai mult decât costul de înlocuire al tuturor părților sale componente.

Valorile activelor și datoriilor trebuie ajustate la valori reale și actuale, pentru a se putea face o evaluare credibilă a societății. Ajustările se bazează pe următoarele premise:

– continuitatea exploatării, care, în cazul metodei ANC implică evaluarea tuturor activelor și datoriilor la valoarea curentă de piață;

– lichidarea, care implică cu ajutorul metodei ANL, evaluarea activelor și a datoriilor la valoarea lor netă de pe piață.

ANC = (At + ∆A) – (Dt + ∆D)

Unde:

At = total active

∆A = suma corecțiilor elementelor patrimoniale de activ

Dt = datorii totale

∆D = suma corecțiilor de pasiv de natura datoriilor

Activul net de lichidare este un caz particular de evaluare, pentru societățile care își încetează activitatea. Operațiunea de lichidare poate fi concepută în 2 situații:

Societatea este în dificultate și în conformitate cu legislația în vigoare își încetează activitatea. Se va determina ANL ca diferență dintre valoarea evaluată a activelor și datoriilor (care include și costurile de lichidare);

Societatea este într-o dificultate, dar se poate redresa. Ea se va lichida ca societate, dar va continua să funcționeze printr-o fuziune cu o altă societate.

În cazul b), valoarea societății se va determina prin actualizarea diferenței dintre valoarea la termen (Vt) și capitalul investit de noul partener pentru a redresa societatea (Kinv):

Unde:

Vt = valoarea la termen, stabilită printr-o metodă de evaluare

a = rata de actualizare

n = numărul de ani dintre evaluare și reluarea activității

Kinv = capitalul investit de noul partener pentru redresare

Metoda de evaluare pe bază de venit – are la bază principiul valorii prezente, conform căreia valoarea oricărui activ este valoarea prezentă a fluxurilor viitoare de numerar generate de acesta.

Unde:

n = durata de viață a activului

CFt = fluxul de numerar în perioada t

r = rata de actualizare ce reflectă riscul de nerealizare a fluxului de numerar estimat

Estimarea parametrilor necesari calculării valorii societății prin această metodă propune un proces complex. Metoda generală de aflare a valorii societății este prin estimarea momentului când societatea are un ritm de creștere constant, aflat sub ritmul de creștere al economiei, și stabilirea valorii societății înainte și după acel moment. Astfel avem formula:

Unde:

FCFFt = fluxul de numerar net către firmă în anul t

WACC = costul mediu ponderat al capitalului

n = numărul de ani până la momentul când societatea va avea un ritm de creștere constant

gn = rată de creștere stabilă și constantă

3.4 Măsurarea performanței și fructificarea investiției

Fructificarea investiției este un proces prin care fondatorii societății, conducerea și investitorii private equity găsesc cumpărători și le vând acestora o parte sau toată societatea. Prin intermediul fructificării investiției, investitorii realizează câștig, iar societatea primește o majorare de capital sau o nouă strategie din partea cumpărătorului.

Atunci când fructifică investiția, investitorii își schimbă acțiunile în bani. Fructificarea sau lichidarea poate fi numită și dezinvestire, și înseamnă că un investitor private equity își vinde partea din capital. Vânzarea acțiunilor deținute de către investitori nu este critică doar pentru a realiza câștiguri, dar și pentru a atrage capital.

Voi prezenta cinci metode de lichidare a investițiilor:

Tranzacția directă – înseamnă vânzarea societății și este metoda cea mai întâlnită în Europa. Când acțiunile vândute într-o companie reprezintă mai mult de 50%, vorbim despre fuziune sau achiziție.

Vânzările și preluările secundare – vânzarea secundară se diferențiază de prima metodă prin faptul că, în prima variantă doar fondul de private equity își vinde participația, nu și conducerea societății. În acest caz, cei care cumpără sunt investitori strategici. Prețurile la vânzările secundare sunt mai mici decât la vânzările directe. Preluările secundare se referă la vânzarea societății unui investitor financiar, atunci când societatea valorează foarte mult.

Ofertă publică inițială (OPI) – acestea sunt extrem de atractive pentru investitori pentru a fructifica investiția. Piața OPI oferă posibilitatea de obținere de bani lichizi, cât și rămânerea în societate prin păstrarea unei cote părți din capital. În acest caz, compania vinde o parte din acțiuni publicului pe piața de capital. După vânzarea acțiunilor, de obicei, compania se listează la bursă.

Răscumpărarea – într-o asemenea tranzacție, compania de private equity vinde acțiunile înapoi proprietarului originar al firmei. Răscumpărările sunt întâlnite de obicei când investiția nu are succes și sunt la începutul perioadei de investire. De cele mai multe ori, se pun clauze de răscumpărare în contractele de finanțare.

Recapitalizarea – ideea de recapitalizare presupune reîndatorarea societății achiziționate după ce s-a efectuat plata unei părți din creditul inițial solicitat pentru cumpărarea ei. Recapitalizarea prin împrumut presupune finanțarea prin intermediul unui credit pentru a cumpăra înapoi propriile acțiuni. Metoda recapitalizării apare în principal în situațiile când se efectuează preluări de companii (leveraged buyout – LBO), pentru că societățile achiziționate sunt de dimensiuni mari.

La încheierea procesului de vânzare, se va măsura performanța investiției făcute de fondul de private equity. Dificultatea de a măsura rentabilitatea și riscul asumat de fondul de private equity nu se datorează doar lipsei de informații, cât și lipsei piețelor secundare pentru asemenea acțiuni. Cei mai relevanți indici sunt prețul la momentul cumpărării și prețul de vânzare.

Voi prezenta trei metode prin care fondurile de private equity măsoară performanța unei investiții:

Multiplicatori ai investiției – o metodă simplă este relația dintre capitalul investit și capitalul returnat (cost de achiziție vs. cost de vânzare). Raportul între capitalul investit și cel returnat reprezintă rata de multiplicare a capitalului investit. Rata de multiplicare a capitalului nu ia în considerare timpul de realizare al investiției, fiind considerat un indicator simplu.

Rata internă de rentabilitate (RIR) – se bazează pe fluxurile de numerar. RIR este considerată un standard de măsurare a rentabilității în activitatea de private equity. RIR reprezintă rata de actualizare pentru care valoarea curentă a fluxurilor de numerar este zero.

Unde:

T = durata de viață a fondului

CFt = fluxul de numerar generat în perioada t

Echivalentul pieței publice (PME – public market equivalent) care se bazează pe fluxurile de numerar. ,,Dacă un investitor investește 1 euro într-un fond de private equity, câti euro ar trebui să investească pe o piață publică pentru a genera același flux de numerar și a rămâne la sfârșit cu aceeași sumă? Echivalentul pieței publice este răspunsul la această întrebare.”

PME reprezintă raportul dintre rentabilitatea obținută din investiția într-un fond de private equity și reinvestirea profitului pe o piață publică, și rentabilitatea obținută din investirea câștigului pe o piață publică. Se permite calcularea performanței unui fond eliminând problema legată de reinvestire la o rată egală de rentabilitate. Indicatorul se exprimă prin formula:

Unde:

RIi = rentabilitatea netă obținută pe o piață publică în perioada t

cft = fluxul de numerar pozitiv generat de fondul de private equity în perioada t

Dacă compania de private equity are o performanță mai mare decât investiția pe piața publică, valoarea PME este mai mare decât 1.

3.5 Investiția implementată de German Investment and Development Corporation (DEG), subsidiară a KfW în S.C. Patria Credit I.F.N. S.A.

DEG (Deutsche Investitions – und Entwicklungsgesellschaft) este o subsidiară a grupului KfW înființată în septembrie 1962, cu sediul în Köln. Are 503 angajați (2014), atât în Germania cât și în străinătate. Profitul anului financiar 2014 este de 164 milioane de euro, cu investiții făcute în peste 1300 de companii din 120 de țări din întreaga lume, în valoare de 7 miliarde de euro. Principalul sector de activitate al DEG este finanțarea prin fonduri private equity, urmată de împrumuturi, servicii de consultanță și studii de fezabilitate.

În acest studiu de caz vom parcurge etapele unei investiții private equity, bazate pe un caz real, făcute de grupul KfW, prin subsidiara DEG, în societatea comercială Patria Credit IFN SA. Patria Credit IFN SA este cea mai mare instituție nebancară de microfinanțare din România, având o experiență de peste 14 ani în acordarea de credite. Prioritatea companiei este de a acorda servicii financiare unor categorii de clienți care au acces limitat la serviciile financiare normale (credit bancar), datorită limitărilor date de profilul de risc sau a limitării geografice a societății. Compania deservește peste 12000 de clienți, în special IMM-uri și producători agricoli.

Obiectul de activitate al societății este acordarea de credite pentru afaceri de tip IMM, întreprinzători individuali și producători agricoli. Volumul creditelor plasate de Patria Credit în 2013 este de peste 35 de milioane de euro. O parte din creditele acordate au ca destinație cofinanțarea unor proiecte europene. Societatea are o prezență importantă la nivel național, cu 43 de unități teritoriale.

Principalul domeniu de activitate îl reprezintă microfinanțarea. Acest domeniu se deosebește de activitatea de creditare din sistemul bancar prin tehnicile de analiză a creditului și a clientului, și anume:

Abordarea orientată către client prin cunoașterea foarte bună a abilităților, capacităților sale manageriale de a dezvolta o anumită afacere sau activitate;

Analiza fluxurilor reale de numerar pentru evaluarea gradului de risc și estimarea sumei finanțate se iau în considerare toate veniturile realizate de client.

S.C. Patria Credit IFN S.A. este deținută de două fonduri de investiții:

Romanian American Entreprise Fund (RAEF) – este un fond privat de investiții înființat de guvernul SUA cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică din România;

Balkan Accession Fund (BAF) – fond creat în 2005, prin contribuția RAEF, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), DEG și Fondul Olandez de Private Equity pentru Finanțare și Dezvoltare (FMO).

Voi calcula câțiva indici ai companiei Patria Credit IFN S.A. în trei momente cheie, și anume la 2 ani după înființare (2006), după prima investiție DEG (2007) și după a doua investiție DEG din 2013. Indicatorii sunt calculați pe baza datelor din Tabelul 3.5.1:

Tabelul 3.5.1 – Indicatorii economici ai S.C. Patria Credit I.F.N. S.A.

*Sursă: http://www.patriacredit.ro/, accesat la data de 08.06.2015, prelucrat de autor

Valoarea companiei la scurt timp după înființare, în 2006, când a fost preluată de RAEF și BAF:

lichiditatea – capacitatea companiei de a face față datoriilor pe termen scurt prin transformarea rapidă a activelor circulante în disponibilități:

1,15 x 100 = 115% – înseamnă că societatea are o lichiditate satisfăcătoare.

Nivelul lichidității companiei se interpretează astfel:

< 100% – Lichiditate necorespunzătoare

100%- 120% – Lichiditate satisfăcătoare

120%-150% – Lichiditate bună

> 150% – Lichiditate foarte bună

solvabilitatea – reflectă capacitatea societății de a transforma toate activele în numerar pentru a-și plăti datoriile:

0,87 x 100 = 87% – solvabilitatea unei companii este bună atunci când depășește pragul de 30%

rentabilitatea – capacitatea societății de a obține profit din activitatea proprie, se exprimă prin rata profitului net:

Valoarea înregistrată de acest indicator trebuie să fie mai mare de 5%, astfel se poate afirma faptul că activitatea desfășurată în cadrul societății a fost eficientă din punct de vedere al fructificării capitalurilor proprii.

ROA – rezultatele firmei raportate la activele totale (return on assets):

ROE – rezultatele firmei raportate la capitalul social (return on equity):

În anul 2006, compania Patria Credit IFN S.A. contractează prima investiție de la DEG (subsidiară a grupului KfW), în valoare de 2 milioane de euro. Prin calcularea următorilor indicatori, vom putea observa evoluția companiei (indicatori aferenți anului 2007).

Lichiditatea:

2,81 x 100 = 281% – indicator care ne arată că societatea are un grad de lichiditate foarte bun, reușind astfel să facă față datoriilor pe termen scurt.

Solvabilitatea:

0,86 x 100 = 86% – compania este solvabilă, deoarece depășește pragul de 30%.

Rentabilitatea:

Valoarea rentabilității companiei depășește pragul minim de 5%, lucru care atestă că societatea are un prag de rentabilitate bun.

ROA – rezultatele firmei raportate la activele totale:

ROE – rezultatele firmei raportate la capitalul social:

După contractarea creditului putem observa că societatea a început procesul de expansiune, mărindu-și capitalul social, după intrarea în societate și a companiei de Private Equity DEG, acest lucru reflectându-se și în indicatorii calculați, rezultatele fiind mai slabe față de perioada 2006. Totodată, indicatorii mai slabi se datorează investițiilor masive operate de către companie, concomitent cu restituirea investiției furnizate de DEG.

Valoarea companiei în anul 2013. Datorită investițiilor private equity din 2007, compania a rezistat cu brio înaintea crizei economice mondiale, iar în anul 2013 compania Patria Credit IFN S.A. primește o nouă investiție de tipul private equity din partea DEG (subsidiară a grupului KfW), în valoare de 7 milioane de euro.

Lichiditatea:

2,10 x 100 = 210% – înseamnă că societatea are o lichiditate foarte satisfăcătoare, putând face față datoriilor pe termen scurt.

Solvabilitatea:

0,53 x 100 = 53% – compania este solvabilă, deoarece depășește pragul de 30%.

Rentabilitatea:

Valoarea rentabilității companiei Patria Credit IFN S.A. depășește cu mult pragul minim de 5%, lucru care arată că societatea are un prag de rentabilitate foarte bun.

ROA – rezultatele firmei raportate la activele totale:

ROE – rezultatele firmei raportate la capitalul social:

Concluzii

Investițiile de tip private equity își au originea din timpul revoluției industriale. Pe atunci o necunoscută, investițiile de private equity au evoluat, ajungând ca azi să reprezinte o categorie distinctă de active în care se fac investiții. Totodată și natura investițiilor s-a schimbat în timp. La început, private equity însemna strict a investi într-o companie privată, dar în momentul de față aceste investiții variază de la caz la caz, fie că sunt investiții în companii private sau publice. Modelul american al private equity s-a impus rapid în Europa, având aceleași caracteristici pentru mult timp.

Investițiile private equity au fost și ele la baza ieșirii din criza economică mondială, iar tendința acestor investiții în ultimii ani este de a se îndrepta spre o transparență a activității, cu raportări publice mai exacte și accesibilitate pentru toată lumea. Se dorește și o instituționalizare a activității de private equity, prin listarea la bursele de valori a celor mai importante companii din domeniu, lucru ce ar deschide o piață secundară de tranzacționare.

Situația economico-financiară dificilă din zilele noastre prin care băncile acordă credite mai greu și la dobânzi mari, îi va împinge treptat pe cei care caută finanțare spre companiile de private equity. Trendul acestor finanțări este în creștere, deoarece vedem marile fonduri de pensii sau companii de hedging că își extind afacerile în domeniul private equity, domeniu care le era inaccesibil până de curând.

Referitor la piața de private equity din România, din păcate aceasta este încă slab dezvoltată, datorită scepticismului de care dau dovadă investitorii străini. Sunt de părere că piața din România are un potențial mare în domeniul private equity, lucru ce va ieși la iveală în următorii ani.

O metodă nouă de finanțare, care va fi și legiferată în România, se bazează pe apelarea la finanțatori de tip business angels. Aceștia sunt investitori privați care sprijină afacerile de tip start-up, participând la implementarea afacerii încă de la început. Un business angel este de obicei un mare antreprenor, un fost om de afaceri de succes, expert financiar sau consultant care este retras din viața publică.

Acest tip de investitori trebuie să dispună de foarte mulți bani lichizi. Pe lângă aportul financiar, investitorul business angel aduce în companie și know-how-ul dobândit în întreaga carieră. Fiind un instrument de finanțare relativ nou și necunoscut în România, el este stimulat acum prin Legea nr.120/2015 ,,Stimularea investitorilor individuali – business angels”. Prin această lege, investitorii de tip business angels beneficiază de facilități fiscale din partea Guvernului României.

Studiul de caz ne arată cât de bună poate să fie o investiție de private equity în țara noastră. La înființare, în anul 2004 compania Patria Credit IFN S.A. avea doar câteva filiale deschise în București și deservea câțiva clienți locali. Prima investiție private equity a ajutat compania să se extindă la nivel național și să supraviețuiască crizei economice, iar a doua investiție, din 2013, a adus compania pe locul 1 în România, în domeniul de acordare de credite către IMM-uri din finanțarea instituțiilor financiare nebancare.

Bibliografie

Cărți:

Berk Jonathan, Peter DeMarzo & Jarrad Harford – Fundamentals of Corporate Finance, Second Edition, 2009;

Brealey A. Richard, Stewart C. Meyers – Principles of Corporate Finance, McGraw Hill Higher Education, 2003;

Diller C. și Kaserer C. – European private equity funds: a cash flow based performance analysis, Technische Universitat Munchen, 2004;

Megginson L. William, Scott B. Smart – Introduction to Corporate Finance, South-Western Cengage Learning, 2009;

Popa Ioan – Tranzacții internaționale, Editura Recif București, 1992;

Robu Vasile – Evaluarea Întreprinderii, Editura Tribuna Economică, București, 2001.

Surse:

Alegerea formei juridice a unei firme, nu doar PFA şi SRL. Avantaje şi dezavantaje

https://www.deginvest.de/International-financing/DEG/

https://www.deginvest.de/DEG-Documents-in-English/Download-Center/DEG_Annual_Report_2014.pdf

http://www.dictionar.1web.ro/dictionarbancarsideasigurari/warrant/

www.evca.com

http://www.evca.eu/media/385581/2014-european-private-equity-activity-final-v2.pdf

https://www.kfw.de/PDF/Download-Center/Konzernthemen/KfW-im-%C3%9Cberblick/GP_2014_deutsch_112014_final-2.pdf

https://www.kfw.de/inlandsfoerderung/Unternehmen/Energie-Umwelt/index-2.html

https://www.kfw-ipex-bank.de/International-financing/KfW-IPEX-Bank/Presse/Download-Center/Annual-report/

https://www.kfw-entwicklungsbank.de/International-financing/KfW-Entwicklungsbank/

https://www.kfw-ipex-bank.de/International-financing/KfW-IPEX-Bank/

http://www.patriacredit.ro/

http://www.patriacredit.ro/ro/istoric/

http://www.rubinian.com/dictionar_detalii.php?id=1120