Principiile Tratamentului Fizical Kinetic In Spondiloze

=== 5e603ff275b9849fea37f622c5fbdca64a7ecf2a_18971_1 ===

CAPITOLUL 1

NOȚIUNI DE ANATOMIE ALE COLOANEI VERTEBRALE

Coloana vertebrală reprezintă axul median și posterior al trunchiului și este constituită din 33-34 vertebre.Vertebrele poartă denumire diferite în funcție de regiunea corespunzătoare.Astfel există vertebre cervical în număr de 7 (C1-C7),vertebre toracale în număr de 12 (T1-T12),vertebre lombare în număr de 5 (L1-L5),vertebre sacrale în număr de 5 care formează osul sacru prin sudare și 4-5 vertebre coccigiene care formează coccigele

Fig.1.Regiunile coloanei vertebrale

1.vertebre cervicale (C1-C7), 2.vertebre toracale (T1-T12),3. vertebre lombare (L1-C5),4.Sacrum,5.Coccyx

Vertebrele care și-au păstrat independența și mobilitatea se numesc vertebre adevărate și reprezintă vertebrele din regiunea cervical,toracală și lombară.

Vertebrele care s-au sudat și prin unirea lor au rezultat respectiv osul sacru și coccigele se numesc vertebre false.în cadrul vertebrelor adevărate există unele vertebre care prezintă caractere specific regiunii respective astfel,prima vedere cervical (atlasul),a-II-a vertebră cervical ( axisul);a VI-a și VII-a vertebra cervical iar în cadrul celor toracice T11 și T12.

Fiecare vertebră prezintă o porțiune anterioară denumită corpul vertebral și o porțiiune posterioară denumită arc vertebral.Între cele 2 componente corp și arc vertebral se află 2 mici punți osoase denumite pediculii arcului vertebral .

Corpul ,arcul și pediculii arcului vertebral delimitează gura vertebrei.(E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.135,2013)

Corpul vertebrei reprezintă porțiunea cea mai voluminoasă a vertebrei și dimensiunile sale sunt în funcție de regiunea vertebrei respective.Corpul prezintă o față superioară și o față inferioară articulară precum și o circumferință.

Arcul vertebral formează peretele posterior al găurii vertebrale și prezintă mai multe elemente osoase:două lame vertebrale care se întind de la pediculi la procesul spinos.

Fig.2.Structura vertebrei

Fiecare lamă prezintă o față anterioară care privește spre gaura vertebrei,o față posterioară acoperită de mușchi și câte două margini (superioară și inferioară).Arcului vertebral I se mai descrie o extremitate lateral care prezintă proeminențe osoase în vecinătatea pediculului arcului ,reprezentate de procesele articulare și procesul transversar.Procesul spinos reprezintă o prelungire osoasă posterioară care pornește de la locul de unire a celor 2 lame ale arcului vertebral.Acestea au diferite mărimi, formnă și orientare în funcție de regiunea coloanei vertebrale.Procesul transversar reprezintă câte o proeminență osoasă de fiecare parte, dreaptă și stângă care pleacă de pe părțile laterale ale arcului vertebral.Procesele articulare sunt în număr de 4 grupându-se câte două superioare și două inferioare,articulându-se cu procesele articulare ale vertebrelor superioare și inferioare din regiunea respectivă.Pediculul vertebral este reprezentat de două punți osoase care unesc extremitatea fiecărui arc vertebral cu corpul vertebrei.

Pediculii reprezintă câte o incizură mai accentuată la nivelul marginii inferioare iar prin suprapunerea a două vertebre din aceste incizuri se delimitează gaura intervertebrală prin care ies ramurile nervilor spinali.Gaura vertebrală este delimitare între corpul vertebral și arcul vertebral iar pe laturi de pediculii vertebrali.Din suprapunerea găurilor vertebrale ia naștere canalul vertebral.Vertebrele pe lângă caracterele commune,generale ,prezintă și caractere regionale representative pentru regiunea de coloană vertebrală din care provin astfel:

-vertebrele cervical prezintă corpul mai mic și alungit transvers ,procesul spinos este scurt și bifurcate la vârf,iar procesele transversal sunt străbătute de găuri transversal fiind ramificat într-un tubercul anterior și într-unul posterior.

Procesele articulare au orientare aproape orizontală .Vertebrele toracale se caracterizează prin aceea că au corpul vertebral alungit antero-posterior și prezintă de fiecare parte câte două incizuri, superioară și inferioară (fovea costalis).Între două vertebre vecine incizura superioară a unei vertebre cu cea inferioară a celeilalte delimitează un unghi diedru în care pătrunde capul coastei.Procesul spinos are orientare oblică în jos și apoi iar procesele transversal prezintă pe fața lor o fețișoară (transverse-costală) articulară pentru tuberculul coastei corespunzătoare.Procesele articulare au orientare vertical cu dispoziție frontal. Vertebrele lombare prezintă un corp vertebral cu dimensiuni mai mari,diametrul transversal depășind pe cel antero-posterior.Procesul spinos are direcție orizontală dinainte înapoi iar procesele costiforme sunt resturi de coaste.Ele pot fi confundate cu procesele transversal fiind în realitate mici proeminențe situate pe fața posterioară a proceselor costiforme.Procesele articulare au o direcție vertical și sunt dispuse sagital.Din categoria vertebrelor speciale fac parte următoarele:

Atlasul este prima vertebră cervical,nu are corp vertebral și este format din două mase laterale unite printr-un arc anterior și un arc posterior.De pe masele laterale ale atlasului pleacă procesele transversal.Arcul anterior prezintă pe fața sa posterioară o suprafață articulară pentru dintele axisului. Axisul este a doua vertebră cervical care pe fața superioară a corpului prezintă o proeminență numită dinte.

Fig.3.Vertebre cervicale

Aceasta prezintă o față articulară anterioară pentru arcul anterior al atlasului și una posterioară care vine în contact cu ligamentul transversal.Vertebra a VI-a cervical prezintă tuberculul anterior al procesului transversal mai proeminent denumit tuberculul carotidian.

Vertebra a –VII-a cervical prezintă procesul spinos mai lung ,se palpează sub piele și reprezintă reper anatomic .Cea de-a XI- vertebră toracală și a –XII-a prezintă câte o singură incizură articulară pe corpul vertebral iar cea de-a XII-a nu prezintă fețișoară transverse-costală deoarece coasta XII nu se articulează cu procesul transvers.Vertebrele false sunt reprezentate de osul sacru și coccige.

Fig.4.Osul sacru și coccige

Sacrul (os sacrum )este un os median și nepereche , situate în continuarea coloanei lombare .Pe scheletul articulat este oblic îndreptat de sus în jos și dinainte înapoi , astfel că formează cu ultima vertebră lombară un unghi numit promontoriu ( promontorium) de o mare importanță obstetricală și antropologică .

Orientare:Se așează înainte față concavă , iar în sus baza osului .

Fața pelvină ( facies pelvina) este concavă .Această față privește înainte și în jos , spre pelvis .Pe linia mediană a feței pelvine se află o coloană osoasă ce provine din sudarea celor cinci corpuri vertebrale componente .Fața pelvină prezintă patru linii transversale ( lineae transversae ) care indică locurile de sudură ale celor cinci vertebre .La extremitatea fiecărei linii transversale există câte o gaură sacrală pelvină ( foramina sacralia pelvină ) prin care trec ramurile ventrale ale nervilor spinali sacrali .Pe coloanele osoase dintre găurile sacrate pelvine se inseră mușchiul piriform .

Fața dorsală ( facies dorsalis ) este convexă.Această față privește înapoi și în sus.

Pe linia mediană prezintă creasta sacrală mediană ( crista sacralis mediana ) rezultată din unirea proceselor spinoase ale vertebrelor sacrale . Sub creasta sacrată mediană se găsește un orificiu în formă de V răsturnat;este orificiul canalului sacrat sau hiatul sacrat (Hiatus sacralis) delimitat de două mici creste numite coarnele sacrate (Cornu sacale).Lateral de creasta sacratămediană se găsite de fiecare parte câte o creastă sacrată intermediară (Crista sacralis intermedia) care rezultă din Fața dorsală a sacrului și a coccigelui. .(E.Trașcă,M.Pătrașcu,M.Galbenu,D.Pătrașcu, Anatomie clinic, pg.137,2013)

Orientare :Se pune în sus baza , iar înainte fața concavă

Fețele :Fața anterioară este concavă , iar cea dorsală , convexă .Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale , rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Lateral de ele există o serie de patru găuri sacrateposterioare (Foramina sacralia posteriord) pe unde trec ramurile posterioare ale nervilor sacrați. Lateral de găurile precedente se găsește creasta sacrată lateral (Crista sacralis lateralis) care rezultă din sudarea proceselor transverse ale vertebrelor sacrate.

Fata posterioara (dorsala):este convexă;prezintă pe linia mediană creasta sacrală mediană ce rezultă din unirea apofizelor spinoase;de o parte și de alta a acestora se afla găurile sacrale posterioare prin care trec ramurile posterioare ale nervilor spinali.

Fețele laterale, în număr de două, prezintă fața auriculară (Facies auricularis) care servește la articularea cu osul coxal o suprafață rugoasă situată înapoia precedentei, numită tuberozitatea sacrată(Tuberositas sacralis) pe care se inseră puternicele ligamente sacro-iliace.Menționăm că în Nomenclatura Anatomică termenul de față laterală a sacrului, termen utilizat de noi, nu există, în nomenclatura anatomică apare termenul de Parslateralis, care include atât fața laterală descrisă de noi,cât și acele porțiuni ale fețelor pelvină și dorsală caresunt situate lateral de găurile sacrate.Partea laterală rezultă din fuzionarea proceselor transverse, a rudimentelor costale și a diferitelor ligamente anexate acestora și osificate.

Baza (Basis ossis sacri) prezintă:

●suprafață ovalară mediană, care este fața superioară a corpului primei vertebre sacrate;

●înapoia acestei suprafețe se găsește orificiul superior al canalului sacrat;

● lateral de suprafața ovalară se găsește o altă suprafață, triunghiulară,numită aripioara sacrului (Ala sacralis);

●două procese articulare (Processus articularis superior) destinate articulației cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare

●Vârful (Apex ossis sacri) prezintă o fețișoară eliptică, ce se articulează cu coccigele

Canalul sacrat (Canalis sacralis) străbate osul sacru, continuând canalul vertebral. Canalul sacrat este triunghiular în partea superioară și turtit antero-posterior în partea inferioară. Lateral, de fiecare parte acanalului sacrat, pleacă patru conducte transversale; ele poartă numele de găuri intervertebrale.Conductele au valoarea găurilor  intervertebrale dintre vertebrele adevărate. Fiecare conducteste separat de cele învecinate (supra și subiacente) prin câte o punte osoasă, cu direcție antero-posterioară,reprezentând pediculii vertebrali.

Conductele sacrate se bifurcă dând o ramură anterioară care se deschide la nivelul găurilor sacrate anterioare, și o ramură posterioară care se deschide prin gaura sacrată posterioară.Osul sacru al adultului prezintă, în general, diferențe sexuale (evidente): la bărbat este mai lung, mai îngust și mai curbat anterior decât la femeie.( Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia Omului ,pg.63,vol.I,1989)

Coccigele (Os coccygis, Coccyx) Este format prin sudarea a patru vertebre coccigiene (Vertebrae coccygeae I-IV). Este omologul scheletului cozii de la mamifere. Se află situat în continuarea sacrului și este format din unirea celor patru sau cinci vertebre coccigiene atrofiate. Este un os median și nepereche, prezentând de studiat două fețe, o bază, un vârf și două margini.Orientare. Se pune în sus – baza, iar înainte – fațaconcavă.Fețele. Fața anterioară sau pelviană este concavă,iar cea dorsală, convexă. Cele două fețe prezintă trei sau patru linii transversale, rezultate din sudarea vertebrelor coccigiene .

Baza. Are o fețișoară eliptică pentru articularea cu vârful sacrului. înapoia fețișoarei pleacă în sus două procese, numite coarnele coccigelui (Cornu coccygeum). După cum se observă, curburile sagitale sunt dobândite în cursul vieții postnatale.Curburile în plan frontal  .Sunt mai puțin pronunțate ca cele în plan sagital. În mod obișnuit întâlnim:

●Curbura cervicală – cu convexitatea la stânga;

●Curbura toracică cu convexitatea la dreapta;

●Curbura lombară – cuconvexitatea la stânga.

Curbura toracică este primară, fiind determinată de tracțiunea mușchilor mai dezvoltați la membrul superior drept; celelalte două curburi sunt compensatorii, având scopul de a restabili echilibrul corporal. La stângaci,curburile în plan frontal sunt îndreptate în sens invers.

Conformația exterioară. Coloana vertebrală, considerată în totalitatea ei, prezintă o față anterioară, ofață posteriftlră și două fețe laterale.

Fața anterioară este formată de o coloană cilindrică, rezultată din suprapunerea corpurilor   vertebrelor.

Fața posterioară prezintă pe linia mediană procesele spinoase, care formează împreună creasta spinală. Procesele spinoase se pot explora cu multăușurință, mai ales în timpul flectării trunchiului. La limita dintre coloana cervicală și cea toracică se vizualizează foarte net procesul spions al vertebrei C7 (vertebraproeminentă); pornind de la acest proces spinos, se poatenumerota fiecare vertebră. în continuarea proceselor spinoase se explorează creasta sacrată mediană, iar inplică interfesieră se pot palpa coarnele sacrate, coarnele coccigelui și hiatul sacrat.De fiecare parte a crestei spinale se găsesc șanțuri profunde, numite șanțuri vertebrale; ele adăpostesc mușchi ce acționează asupra coloanei vertebrale.(Victor Papilian , Anatomia și Fiziologia Omului ,pg.65,vol.I,1989)

Fețele laterale prezintă: vârful proceselor transverse, pediculii vertebrali, găurile intervertebrale și porțiunile laterale ale corpilor vertebrali. Vârful procesului transvers al atlasului poate fi palpatimediat sub procesul mastoidian.

Canalul vertebral (Canalis vertebralis) este format prin suprapunerea găurilor vertebrale. Canalul vertebralse continuă în sus cu cavitatea neurocraniului, iar în josse deschide prin hiatul sacrat. Canalul vertebral urmăreștetoate inflexiunile coloanei vertebrale.Diametrele canalului vertebral variază; ele sunt mai mari în regiunea cervicală și lombară, în raport cu mobilitateamai mare a coloanei vertebrale în aceste regiuni. în regiuneatoracică, unde mobilitatea coloanei vertebrale este mairedusă, diametrele canalului vertebral sunt mai mici .

1.1 Biomecanica articulara și bilanț articular

Coloana vertebrală este unită proximal cu craniu,anterior cu coastele iar distal cu oasrle costale.Coloanei vertebrale i se descriu articulații propriu-zise (intrinseci) articulația vertebrelor se realizează prin corpurile vertebrale, prin procesele articulare, procesele spinoase și procesele transversare. Intre vertebre se realizează o serie de linii articulare, care se clasifică în :

Articulațiile corpurilor vertebrale – Suprafețele articulare ale acestora sunt date de fețele inferioare si superioare (usor concave). Intre aceste suprafete osoase se gasesc discurile intervertebrale. Acestea sunt formațiuni fibrocartilaginoase, constituite dintr-o porțiune periferică fibroasă – inelul fibros – și una centrală – nucleul pulpos. Nucleul pulpos nu are o poziție fixa, el mobilizandu-se în cursul miscarilor. Deplasările acestuia sunt posibile, deoarece este deformabil elastic și expansibil, aceste calități fiind legate de continutul de apa. Nucleul se afla astfel într-o permanentă presiune și este ușor de înțeles de ce orice defect al inelului fibros care-l inconjoara permite hernierea lui. Limita inferioară a discurilor este alcatuită din lamele cartilaginoase, care protejează nucleul pulpos de presiunile excesive.

In ceea ce privește vascularizația, la individul adult prezența vaselor de sânge se întâlnește numai în condiții patologice. Nutriția cartilajului se face prin imbibitie prin lamele terminale ale suprafețelor articulare vertebrale. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.137,2003)

Ușor de înțeles deci de ce în condițiile unor solicitări permanente ale articulațiilor intervertebrale discul nu are posibilitatea unei nutriții corespunzătoare facilitându-se astfel degenerescența precoce a acestuia, (prin diminuarea sau chiar pierderea proprietăților fizico-chimice ale acestuia).

Discurile intervertebrale au formă unor lentil biconvex care depășesc puțin spațiul dintre suprafețele osoase.Înălțimea discurilor intervertebrale este diferită (3 mm reg,cervical;5 mm reg.toracală;9 mm reg.lombară).Fiecare disc prezintă 2 porțiuni: o porțiune periferică care prezintă inelul fibros.Porțiunea periferică fiind format din fibre conjunctive încrucișate,asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările exaggerate.

Ligamentul longitudinal anterior reprezintă o panglică lungă de țesut fibroconjunctiv așezată pe fața anterioară a coloaneiu vertebrale de la osul occipital la S2.Când discul este încărcat, diminuează în dimensiune și se lățește.Trebuie remarcat faptul că nucleul pulpos are o mare forță de îmbibiție, mărindu-și volumul în repaus, putând da (prin însumarea măririi volumului tuturor discurilor) o alungire de până la 3 cm. a coloanei vertebrale la subiectul tanar, sanatos. Nucleul pulpos nu este inervat. Inelul fibros este inervat de ramurile nervoase provenite din nervii sinuvertebrali care inerveaza și ligamentul vertebral comun posterior (aceasta explica și caracterul durerii din hernia sau tasarea discului intervertebral). (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003

Fig.5.Articulațiile coloanei vertebrale

Ligamentul longitudinal posterior reprezintă o formațiune fibro-conjunctivă situate pe fața posterior a corpurilor vertebrale în interiorul canalului vertebral.Se întinde de la osul occipital până la baza coccigelui.

Articulațiile lamelor vertebrale – Intre lamele vertebrale nu exista propriu zis articulații. Totuși, ele sunt unite prin ligamente speciale denumite ligamente galbene, alcatuite din fascicule de fibre elastice, care prin structura lor permit apropierea și indepartarea lamelor vertebrale una fata de alta.

Articulațiile proceselor spinoase – Ca și lamele vertebrale apofizele spinoase sunt unite intre ele prin doua feluri de ligamente: Ligamentul supraspinos se prezintă ca un cordon fibros puternic întins pe toată lungimea coloanei vertebrale unind vârful proceselor spinoase.Primele se găsesc între doua apofize spinoase iar ultimul este un cordon ce se intinde pe tot lungul coloanei vertebrale. In regiunea cervicală, ligamentul supraspinos este deosebit de bine dezvoltat si prin extremitatea lui proximala se inseră pe protuberanța occipitală externa; el este denumit ligamentul cervical posterior și are rolul să mențină pasiv capul și gâtul pentru a nu se flecta inainte.

Articulațiile apofizelor transverse – Apofizele transverse se realizează prin ligamente intertransverse care sunt de dimensiuni mai reduse în regiunea cervical și toracală.Pe lângă articulațiile coloanei vertebrale propriu-zise mai există articulații între regiunea lombară și sacrală ca și între sacru și coccige realizând articulația lombosacrală și articulația sacro- coccigiană ,prezentând același tip de ligament.

Articulațiile apofizelor articulare sunt plane și permit numai simpla alunecare a suprafetelor articulare una peste alta.

Articulația occipitoatlantoidă este o diartroză bicondiliana. Suprafețele articulare ale occipitalului sunt reprezentate de cei doi condili occipitali, care privesc în jos și înainte și în afara și au o formă convexa în toate sensurile.

Mișcările coloanei vertebrale sunt produse de un mare numar de muschi, care se inseră fie pe coloana, fie la distanta de ea, cum sunt unii mușchi ai gâtului și mușchii abdominali. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.138,2003

Mușchii motori ai coloanei vertebrale.Mușchii flexori:dreptul abdominal;oblicul extern;oblicul intern;iliopsoasul;sternoclei-domastoidianul;

]scalenii;lungul gâtului.

Mușchii extensori:extensorul sau erectorul coloanei (iliocostalul ,lungul șanțurilor vertebrale,lungul șanțurilor vertebrale ,spinalului);semispinalul și multifidul;interspinoșii ,splenius.

Principalii flexori laterali: pătratul lombelor;mușchii intertransversari;

scalenii; sdomastoidianul;lungul gâtului;spleniusul; ridicătorul scapulei;trapezul.

Mușchii rotator se impart în:rotator de aceeași parte;oblicul intern;complexul mic; splenius;rotator de partea opusă;sistemul transversospinal;oblicul extern ;semispinalul; sternocleidomastoidianul ;iliopsoasul;trapezul;ridicătorul coastei.

Mușchii gâtului: mușchiul sternocleidomastoidian; m. scaleni; m. drept anterior al capului; micul drept anterior al capului; lungul gâtului; (pielosul gatului; splenius al gatului si al capului; fasciculul superior al m. trapez).

Mușchii abdomenului: marele drept al abdomenului; marele oblic al abdomenului; micul oblic al abdomenului; transversul abdomenului; muschii lomboiliaci (patratul lombelor, psoasul iliac).

Mușchii posteriori ai trunchiului: muschiul trapez; m. marele dorsal; romboidul; unghiularul; micul dințat posterosuperior; micul dințat postero-inferior;

Mușchii cefei (splenius, marele complex, micul complex, transversul gâtului, marele și micul drept posterior ai gâtului, marele și micul oblic posterior ai gâtului);

Mușchii spinali, se găsesc în șanțurile vertebrale formate din apofizele spinoase și coaste (m. sacrospinali, paravertebrali) sunt în număr de trei: iliocostalul, lungul dorsal și spinotransversalul; m. intertransversali și mușchii interspinoș.

Mișcările coloanei, indiferent de amplitudinea lor, sunt mișcări complexe, în care intervin mai multe segmente vertebrale. Ele se realizează prin cumularea ușoarelor deplasări ale corpurilor vertebrale, care au loc la nivelul discurilor intervertebrale, precum și la nivelul celorlalte articulații. Aceste mișcări sunt limitate de rezistența ligamentelor, forma articulațiilor intervertebrale și de gradul de compresibilitate a tesutului fibrocartilaginos din care este alcatuit disculImportanța problemei rezultă din frecvența deosebit de mare a discopatiilor și spondilozelor și din numărul considerabil de zile de incapacitate de muncă pe care-l provoacă.Numeroase studii încearcă să stabilească prin care mijloace terapeutice și de recuperare funcțională s-ar putea acționa mai eficace asupra procesului degenerescență discală,favorizând procesul de reparație a fisurilor și fantelor discale,combătând degradarea țesutului conjunctiv,modificările mucopolizaharidelor discale și tulburarea hidrofiliei nucleare.Discul intervertebral este avascular ,braditrof,nutriția și schimburile sale metabolice făcânduse prin difuziune cu punct de plecare la periferia discului și la nivelul platourilor vertebrale adiacente (substanța opacifiantă utilizată în discografie dispare în aproximativ 20 de minute,ceea ce ne dă o idée despre rapiditatea circulației intradiscale a lichidelor).În procesul de degenerescență discală,nucleul își ăierde turgescența și omogenitatea,se fibrozează și se îngustează,în timp ce în inelul fibros apar fisuri și fante,în care se angajează substanța nucleului degenerate,migrând spre periferia discală. Discul nu este inervat,cu excepția straturilor superficial ale inelului;așadar durerile țin de periferia discală.Nu s-a putut pune în evidență un proces de reparație a fisurilr discale,prin țesuturi de aceeași valoare.În anumite condiții s-a evidențiat totuși pătrunderea centripetă (în fantele inelare) a unor muguri conjunctivo-vasculari,care treptat se transform în țesut fibros (Smith,Walsmley,Gordon,Hirsch).

Literatura de specialitate crede că acest process de reparație oricât de imperfect ar fi,ar putea fi favorizat prin diverse tratamente,și în special prin cele balneofizicale.Deosebit de important este faptul că propietățile mecanice ale discului țin,în mare măsură,de starea de hidratare a nucleului .În anul 1962,Naylor a emis ipoteza după care la originea discopatiilor ar sta un proces intermediar de hiperhidratare nuceară;depolimerizarea discale (sub influența unor enzyme de tipul hialuronidazei) ar mări absorbția apei de către nucleu.Testarea bilanțului articular și muscular oferă datele obiective necesare elaborării planului de recuperare a mișcărilor fundamentale ale coloanei astfel:

Flexia

-La nivelul coloanei cervical:bărbia ia în mod normal contact cu sternul.Din cele 30-450 amplitudine,200 au sediul în articulațiile sub-occipitale.

-La nivelul coloanei toraco-lombare,flexia se măsoară clinic dificil,incluzând și flexia în coxo-femurale.În practică se măsoară distanța între vârful degetelor și sol.

-Bilanțul muscular analitic îl efectuăm numai la o serie de mușchi mai importanți și care se pretează la explorări funcționale.Astfel:

a.Sterno-cleido-mastoidianul ( rădăcini principale C1,C2,C3;nervul spinal):contracția sa bilateral,sinergică flectează coloana cervical,în timp ce contracția unilateral rotează capul de partea opusă.Pentru testarea simultană bilateral ,subiectul în decubit dorsal efectuează o flexie a capului .Contrarezistența se aplică pe frunte.Pentru testarea unilateral ,se rotează active capul de partea opusă ,apoi se execută o flexie anterioară;contrarezistența se aplică pe tâmplă.Mușchii accesorii pentru flexie sunt:lungii gâtului,scalenii,drepții anteriori ,pielosul gâtului.

b.Mușchii abdominali (marele drept,marele oblic, micul oblic și transversalul) :contracția simetrică flectează coloana dorso-lombară,în timp ce contracția unilateral rotează coloana.Au în plus un rol important în echilibrarea coloanei și bazinului (spațiile costo-iliace) și în retroversia bazinului (scăz’nd lordoza lombară).

-Marii drepți abdominali (rădăcinile D7-D10 supraombilical și D11-D12 subombilical; ultimii șase nervi intercostali).Testarea funcției de flexie se face din decubit dorsal cu genunchii flectați și tălpile pe planul de examinare și brațele în antepulsie.Kineziterapeutul flexă ferm genunchii subiectului care trece din decubit în poziție șezând,fără să se sprijine.După J.Godebout și M.Vidal cotele sunt următoarele:

●se apreciează prin palpare,nu ridică trunchiul;

●partea superioară a trunchiului se ridică de pe masa de examen,până la spinele omoplatului;

●se poate ridica până la vârful omoplaților;

●ia poziția șezând cu mîinile întinse;

●poziția șezând,ținând măinile la ceafă.Contrarezistența se aplică pe stern.

-Marele oblic (rădăcinile D7-L1 ;ultimii 6 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) și micul oblic (D9-L1;ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali).Testarea funcției de flexie a trunchiului (acționând în sinergie bilaterală) coincide cu testarea marilor drepți.

-Transversalul abdomenului (rădăcinile D9-L1; ultimii 4 nervi intercostali,nervii abdomino-genitali) contribuie la flexia de ansamblu a trunchiului,dar testarea analitică este dificilă și se referă la funcția da de centură fiziologică abdominală (retrage peretele abdominal) și la funcția sa ca mușchi expirator.Se măsoară perimetrul abdominal în relaxare și apoi cu peretele abdominal retras în timpul unei expirații. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003

Extensia

-La nivelul coloanei cervical este de 30-450 (dintre care 20-300 în articulațiile suboccipitale).De obicei pentru bilanțul articular ne limităm să măsurăm distanța dintre bărbie și stern.

-La nivelul coloanei dorso-lombare este de 20-300 (măsurată radiografic).Unghiul de extensie include însă extensia în coxo-femurale.

-Bilanțul muscular analitic al numeroșilor extensori ai coloanei este dificil.În practică efectuăm o testare global a extensorilor coloanei cervical și extensorilor dorso-lombari.Astfel :

●Grupul de extensori ai gâtului (drepții posteriori,complexii,spleniusului capului și gâtului,trapezul superior) inserați între occipital și coloana cervical ,determină extensia capului și gâtului prin contracția lor simetrică.Din decubit ventral ,se ridică capul de pe planul mesei de examinare.Contrarezistența este aplicată occipital.

●Grupul de extensori ai coloanei dorso-lombare (iliocostalul ,lungul dorsal,supraspinosul ,semispinosul,transversal spinos ,interspinoșii, intertransverși) determină extensia ,curburile și echilibrul coloanei în stațiunea bipedă ,prin contracția lor simetrică .Din decubit ventral se cere subiectului să ridice trunchiul până la ombilic ,fără nici un sprijin pe membrele superioare (în timp ce examinatorul fixează bazinul și gleznele).Contrarezistența se aplică între omoplați.Această metodă permite testarea segmentului D1-L3.Pentru zona lombară inferioară (sub L3) subiectul se sprijină în decubit ventral ,cu membrele inferioare atârnând la marginea mesei de examinare .Subiectul apucă cu mâinile marginile mesei și ridică de pe masă regiunea sacrată ,accentuând lordoza lombară.

Înclinația laterală

-La nivelul coloanei cervicale :unghiul de flexiune trasat între oriyontală biclaviculară (planul de referință) și linia bioculară este normal de 40-450 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso lombare:unghiul de inflexiune trasat între verticala mediană a corpului (ridicată din S1) și linia S1- C7 este de 30-400.(Se pot aprecia variațiile inflexiunii laterale notând nivelul la care degetele ating zona de deasupra sau dedesubtul genunchiului omolog).

-Bilanțul muscular analitic;

●Contracția unilaterală a extensorilor gâtului produce înclinația laterală a capului .Contrarezistența se aplică deasupra urechii.

●Contracția unilaterală a mușchilor abdominali (marele drept, marele și micul oblic,transversul) determină inflexia laterală a trunchiului.Contrarezistența se aplică la nivelul umărului omolog.Tot astfel,contracția pătratului lombar (menținând bazinul fix) determină inflexia laterală a coloanei lombare și coborârea coastei a 12-a.De asemenea ,extensorii rahisului (ilio-costalul și lungul dorsal ) prin contrația lor unilaterală determină inflexia laterală a trunchiului.

Rotația

-La nivelul coloanei cervical:menținând bazinul fix și orientând privirea lateral,spre dreapta și stânga,planul de referință frontal blumeral, care trece prin vârful craniului descrie împreună cu planul blauricular un unghi de 60-800 (dintre care 300 în articulațiile suboccipitale).

-La nivelul coloanei dorso-lombare ,unghiul de rotație delimitat între planul frontal și linia umerilor este de 30-450.Unghiul de rotație scade către coloana lombară,la 20-100,fiind limitat de apofizele articulare și lama vertebrală subiacentă.

-Bilanțul muscular analitic:

a.Contracția unilaterală a sterno-cleido-mastoidianului rotează capul de parte opusă (în decubit dorsal pe un plan dur).Contrarezistența se aplică la nivelul tâmplei .(La mișcare pot colabora și extensorii gâtului în contracție unilaterală).

b.Contracția celor 4 mușchi abdominali în sergie încrucișată rotația trunchiului.Contracția micului oblic în sinergie încrucișată determină rotația omolaterală a trunchiului,în timp ce contracția marelui oblic în sinergie încrucișată rotează trunchiul de partea opusă.Pe de altă parte,dintre extensorii coloanei,contracția transversului spinos în sinergie omolaterală contribuie la rotația trunchiului. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Marieta Stoicescu,Gizela Drafta –Recuperare funcțională ,pg.140,2003

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

Este boală care se manifestă prin dureri în regiunea capului,gâtului,umerilor și membrelor inferioare,însoțite de limitarea mișcărilor,ca urmare a unor leziuni degenerative discale și vertebrale.

Etiopatogenie .Aspectele radiologice degenerative sunt foarte răspândite.Astfel,între vârsta de 63 și 74 de ani,87 % din bărbați și 74 % dintre femei au modificări radiologice caracteristice.Nu există o corelație strânsă între această incidență crescută a modificărilor de structură și clinică.În schimb,sub vârsta de 50 de ani corelația între acești 2 parametrii este semnificativă.

Cauze spondilozei cervicale sunt :

●Accidente sau traumatisme ale gâtului;

●Adoptarea unei poziții vicioase a coloanei vertebrale ;

●Lipsa de activitate fizică care duce la slăbirea mușchilor,aceștia nemaifiind capabili să susțină coloana vertebrală;●Obezitatea ;●Predispoziția genetică.

Manifestări clinice.Cel mai obișnuit simptom este durerea,care poate avea traiect radicular și este exacerbată de flexia,extensia și rotația cefei.Interesarea măduvei sau a rădăcinilor face ca durerile să fie exacerbate de tuse sau de strănut.Limitarea mișcărilor este ,mai ales datorită unor spasme musculare (trapez , sternocleidomastoidian);uneori apare un umăr dureros.Dintre celelalte simptome,unele sunt întâlnite chiar la nivelul coloanei cervicale,altele la distanță.Din primele citez:

●Disfagia,,datorită mai ales osteofilelor foarte mari și torticolis acut ,care apare brusc mai ales dimineața,cu dureri intense și contractura musculară. Cele mai numeroase manifestări sunt cele care apar la distanță.

●Nevralgia cervicobrahială prezintă dureri în regiunea cervicală,care iradiează în diferitele teritorii ale membrului superior;uneori poate apare un ușor edem al mâinii .

●Acroparestezia se traduce prin senzația de amorțeală și înțepături,de cele mai deseori la ambele mâini;ele apar mai ales la femei în jurul menopauzei.

●Atrofiile musculare sunt datorate mai ales compresiunilor radiculare,ceea ce poate aduce și dispariția reflexului bicipital,tricipital sau de supinație.

●Simptomele de iritație simpatică apar sub formă de dilatație pupilară,palpitații,vărsături și sindromul Claude Bernard-Horner;de asemenea poate apare o epicondilită.

●Insuficiența vertebrală bazilară se traduce prin vertije,disartrie,ataxie,diplopie și pierderea auzului.

●Întoarcerea capului poate da căderi,fără pierderea cunoștinței .

Forme clinice .În tabloul clinic obișnuit al bolii sunt cuprinse forme clinice în care pot domina anumite tulburări .Un element este comun tuturor acestora.

Durerea .Se pot menționa astfel ,cervicalgiile de origine musculară ,în care domină contractura musculară,cervicalgia musculoligamentară,în care durerea este însoțită de tulburări psihice ( anxietate , depresie,tulburări de memorie-această formă este denumită și sindrom nevrotic vertebral ) și sindromul cervicobrahial unde,datorită compresiunii radiculare prin osteofite sau hernierea nucleului pulpos la nivelul C5,C6 și C7 se realizează o extindere a durerilor la umeri , brațe și anterbrațe, cu tulburări difuze de sensibilitate .Pe lângă aceste forme clinice se remarcă altele ,care au un caracter particular , sugerând tulburări viscerale și la distanță.Este vorba în primul rând de :

●Sindromul cervical superior sau ,,cervicocefalic ,,denumit și sindromul cervical Barre-Lieou, cu fenomene de insuficiență vertebrobazilară :vertije,acufene,fosfene și disfagie,determinate mai ales de mișcările capului;

●Sindromul vertebrocardiac,care se manifestă prin toracodinii ce includ regiunea precordială și fața internă a membrului superior; ele sugerează angina pectorală,dar nu sunt produse de efort și nu cedează la nitroglicerină;

●Mielopatia cervicală prezintă,pe lângă parestezii ale mâinilor și scăderea forței musculare și un sindrom de tipul neuronului motor periferic,cu parapareza spastică.

Evoluția este în general lentă și relativ bine tolerată ,cu pusee mai dureroase ,pe un fond dureros de intensitate variabilă dar progresivă cu degradarea tot mai accentuată a durerilor.În general ameliorarea radiografică este rară. Evoluția simptomelor este foarte variabilă ele putându-se ameliora tranzitoriu într-un procent împortant de cazuri.Metoda folosită constă din depistarea sistematică și cât mai precoce,a oricăror disfuncții musculo-ligamentare discrete sau tulburări evidente ale staticii vertebrale,capabile să favorizeze leziuni disco-vertebrale.

Prognosticul poate fi influențat de anumiți factori.Deși afecțiunea are o evoluție progresivă ea nu ajunge decât rareori în formele grave, infirmizante și dureroase.Posibilitățile terapeutice actuale, mai ales cele chirurgicale, pot opri evoluția unei spondiloze cervicale.Acest aspect este cu atât mai pregnant, cu cât momentul intervenției terapeutice este plasat într-un stadiu mai precoce al evoluției.

Diagnosticul pozitiv se bazează pe sediul durerilor,pe iradierile acestora și pe modificările radiologice caracteristice.

Diagnosticul diferențiar se face cu fracturile cu dislocație cervicală sau leziunile prin smulgereSpondiloscitele cu piogeni sau tuberculoase,ca și tumorile,se diagnostighează radiologic sau prin scaning scintigrafic.Sindromul canalului carpian se constată prin dureri și parestezii în zona nervului median și a degetelor,cu sensibilitate deosebită în numita zonă anatomică.Compresiunea nervului cubital se distinge prin tulburările pe traseul și în zona inervată de acest nerv .Afecțiuni neurologice ca scleroza în plăci,siringomielia se diagnostichează pein examenul neurologic.Se știe că poliartrita reumatoidă juvenilă poate da o spondilită anchilozantă cu dureri cervicale,dar contextul clinic este lămuritor. Aceeași remarcă se face pentru polimialgia reumatică,sindromul umăr-mână,bursitele subdeltoidiene.

Semne paraclinice.Lipsesc semnele de activitate biologică.

Examenul radiologic este deosebit de important.Cele mai multe modificări se găsesc la C5-C8-.De obicei se văd osteofite,osteoscleroză și uneori subluxații.Când modificările neurologice sunt grave și se are în vedere intervenția chirurgicală,se face mielografia.Alte metode de explorare în condițiile de explorare în condițiile arătate sunt :arteriografia,scaningul cu izotopi, ( mai ales în suspiciunile de tumori) și tomografia transaxială.

Profilaxia.Folosind o metodă de examinare complexă (clinico-radiologică și funcțională) la pacienții care acuzau rahialgii persistente ( accentuate la efort și fără modificări radiologice) s-au putut pune în evidență în majoritatea cazurilor,disfuncții ale aparatului neuro-musculo- ligamentar al coloanei,în aparență fără importanță,dar care cu timpul sunt capabile de a antrena adevărate,,distonii de atitudine,, ,care treptat devin ireductibile ,se însoțesc de o scădere a capacității de muncă,de o inaptitudine a coloanei la eforturile specifice locului de muncă ,orice solicitare funcțională mai prelungită a coloanei fiind urmată de apariția rapidă a unei oboseli dureroase .În cazul de 2 r,fiind vorba de subiecți a căror activitate profesională suprasolicită coloana, se va aplica programe de kinetoterapie profilactică (minimum trei luni pe an) destinate ameliorării atât a supleței vertebrale,cât și a tonicității și forței muscular a celor două sisteme mecanice fundamentale care asigură funcția static și dinamică a coloanei: sistemul erector al rahisului și sistemul vertebra-ischio-gambier.În cadrul programelor aplicate ,am insistat totdeauna pe ameliorarea acelui system mechanic care era mai solicitat de specificul profional. La cazurile de rahialgii la care reușim să depistăm disfuncții musculo-ligamentare sau tulburări statice vertebrale,se elaborează metode de profilaxie axate pe particularitățile anatomoclinice și funcționale.

Tratamentul complex încearcă să cuprindă unele aspecte și are două scopuri:

● Să reducă durerea și jena funcțională caracteristice ,manifestate printr-un tratament simptomatic;

●Să împiedice și să oprească evoluția leziunilor biochimice și histologice,care constituie cauza instalării durerii în zona cervicală.

Deoarece manifestările clinice pot avea un mare răsunet psihic și visceral asupra bolnavilor sensibili,este bine să li se explice procesul nosologic. De asemenea trebuie să evite eforturile sau mișcările care provoacă dureri sau suprasolicitări în coloana cervicală.

Anumite profesiuni legate de poziția flectată a coloanei pot determina sau agrava suferința. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Gizela Drafta -Recuperarea funcțională în practica reumatologică,pg.149,2008).

Tratament medicamentos.Este indicat în pusee inflamatorii când durerile apar în repaus mai ales noaptea.Activitatea antalgică,antiinflamatoare sau decontracturantă a anumitor preparate medicamentoase justifică utilizarea lor în tratamentul simptomatic spondilozei cervicale .

Medicamentele Antalgice și antiinflamatoare) sunt medicamente cu acțiune imediată antiinflamatorie ,antialgică.Deoarece această medicație urmărește reducerea procesului inflamator articular și periarticular ,precum și sedarea durerilor,este considerată ca fiind elementul cel mai important în recuperarea spondilozei cervicale deoarece ,permite menținerea funcției articulare și musculare precum și aplicarea măsurilor de kinetoterapie .

●Salicilații și în special Aspirina, introduși în terapeutică și-au dovedit eficacitatea în combaterea durerilor și fenomenelor inflamatorii articulare .La nevoie se mai poate administra Algocalmin, Paracetamol, TramaL,Nurofen.

● Derivații pirazolonici , Piramidonul – au efecte antipiretice și antalgice .

● Produșii antiinflamatori de sinteză – Fenilbutazonă ,Alindor,Ibuboprofen,Brufen

● Corticoterapia pe cale generală are indicații bune spondiloze cervical fiind rezervată exclusiv puseurilor inflamatorii-Prednison 5 mg;Hidrocortizon 20 mg;Metil-prednison 4mg ;Triamcinolon 4mg.

●Decontracturantele cele mai utilizate sunt cele care realizează inhibarea contracturii musculare reflexe dureroase , prin blocarea sinapselor interneuronale-Clorzoxazon ; Mydocalm, Myolastan ( la nevoie).

Medicamente cu acțiune lentă :Medicație de fond ,fără efecte antiinflamatorii ,dar care ar modifica evoluția procesului morbid .Este medicație pe termen lung ,de luni și ani de zile al cărei efect poate deveni manifestat cel puțin după 3-6 luni .

Tratamentul recuperator și urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.●Corectarea poziției vicioase,

●Realiniamentul coloanei vertebrale,● Recâștigarea mobilității vertebrale,

● Tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente

Tratamentul profilactic are în vedere atât prevenirea unor cauze generale cât și prevenirea unor cauze locale deoarece acestea pot să reducă la minim suferința .Se va face pentru profilaxia atitudinilor vicioase recomandându-se :

●Cunoașterea cauzelor și a înprejurărilor care determină atitudinea vicioasă și înlăturarea lor la timp;

●Îmbunătățirea stării de sănătate a organismului prin procedee de călire, exerciții fizice, etc. ●Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

●Îmbunătățirea factorilor și a condițiilor activităților zilnice;

Prognosticul poate fi influențat de anumiți factori.Deși afecțiunea are o evoluție progresivă ea nu ajunge decât rareori în formele grave, infirmizante și dureroase.(Gheorghe Mogoș-Mică Enciclopedie de Boli Interne,pg.585,2006)

Tratamentul igieno-dietetic trebuie să fie bogat în proteine,săruri minerale( Calciu,fosfor,magneziu) și vitamine .

Laptele, carnea , zarzavaturile și fructele sunt alimente de bază.În cazul pacienților obezi cu spondiloză cervicală,se are în vedere introducerea unui regim hipocaloric,care să asigure scăderea treptată în greutate.De asemenea tratamentul igieno-dietetic va pune accent pe :

●evitarea consumului excesiv de alcool sau alte substanțe de natură toxică;

●se va asigura o alimentație rațională;

●se va asigura un regim alimentar hiposodat pentru a evita retenția hidrosalină care poate duce la creșterea bruscă a HTA.(Gheorghe Mogos-Mică Enciclopedie în Bolile Interne , pg.461,2008 )

Alte indicații :

● regim de odihnă adecvat (pe pat tare);

●viața în aer liber, cu multă mișcare, cura heliomarină, sport (înnot, volei ,gimnastică, etc.);

●menținerea unei poziții (posturi) corecte a trunchiului;

●corectarea tulburărilor de statică, susținerea corectă a platfusului

CAPITOLUL 3

PRINICIPIILE TRATAMENTULUI FIZICAL KINETIC ÎN SPONDILOZE

Tratamentul recuperator și urmărește :

●Combaterea simtomelor supărătoare ;

●Reducerea durerii, care este factorul determinant în cadrul recuperării deoarece analgia îngreunează sau face imposibilă aplicarea programului recuperator ;

●Acestea permit mobilizări pasive, masaje, menținerea igienei segmentului afectat, aplicarea unor proceduri fizioterapice;

●Obținerea mobilității și coordonarea mișcării.

●Corectarea poziției vicioase,

●Realiniamentul coloanei vertebrale,

● Recâștigarea mobilității vertebrale,

● Tonifierea musculaturii paravertebrale, abdominale și a pectoralilor punându-se accent pe mușchii extensori ai coloanei,

● Combaterea contracturilor, în cazul în care acestea sunt prezente

3.1.Tratament kinetic

Kinetoterapia reprezintă ramura terapeutică ce folosește ca mijloc specific mișcarea, în scopul recuperării somato-funcționale, motrice și psihomotrice sau al reeducării funcțiilor compensatorii, în cazul deficiențelor parțial reversibile sau ireversibile. Este partea importantă a tratametnului si recuperării pacientului cu spondiloză cervicală. Dacă acesta este antrenat în exerciții, poate proteja articulația de stresuri fizice ulterioare.

Se poate stabili o ordine de aplicare a metodelor și mijloacelor kinetoterapiei din momentul reintrării bolnavului în circuitul social.Din punct de vedere al punerii în repaus, folosindu-se posturile dirijate trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:

●Repaosul creat să fie activ (să permită realizarea contracțiilor izometrice);

●Să se realizeze în poziții funcționale ale segmentelor și ale articulațiilor și nu în poziții antalgice.

3.2.Tratamentul igieno-postural

Tratamentul igieno-postural cuprinde repausul absolut în suferințele acute pe o perioadă de 4-5 zile. In formele comune se recomandă repaus pe pat tare. Și alimentația este importantă. Bolnavului supraponderal, de exemplu, i se recomandă un regim hipocaloric.De asemenea tratamentul igieno-dietetic va pune accent pe :

●evitarea consumului excesiv de alcool sau alte substanțe de natură toxică;

●se va asigura o alimentație rațională;

●se va asigura un regim alimentar hiposodat pentru a evita retenția hidrosalină care poate duce la creșterea bruscă a HTA.(Gheorghe Mogos-Mică Enciclopedie în Bolile Interne , pg.461,2008 )

Alte indicații :

● regim de odihnă adecvat (pe pat tare);

●viața în aer liber, cu multă mișcare, cura heliomarină, sport (înnot, volei ,gimnastică, etc.);

●menținerea unei poziții (posturi) corecte a trunchiului;

●corectarea tulburărilor de statică, susținerea corectă a platfusului

3.3.Tratamentul prin hidro-termoterapie

Prin hidroterapie se înțelege aplicarea în scop profilactic și curativ a unui număr variat de proceduri , care au la bază apa la diferite temperaturi și sub difrite stări de agregație , ca și unele tehnici strâns legate de acestea . Imersia este simplă când se limitează doar la schimbul de căldură și devine hidrokinetoterapie când este însoțită de mobilizări. Mediul acvatic oferă avantaje incontestabile procesului recuperator, prin factori mecanici, chimici și termici.Principalele căi prin care apa acționează asupra organismului uman sunt :

●excitația termică, care depinde exclusiv de temperatura apei ;

●excitația mecanică, ce este dată de presiunea apei asupra corpului

Pielea, fiind bogat vascularizată și cu o rețea abundentă de terminații nervoase, receptează impactele termice și mecanice ale băilor hidroterapeutice, prelungind în organism acțiunea lor binefăcătoare.

Cele mai importante procedee de tratament cu ajutorul apei sunt :compresele ;împachetările ;fricțiunile ; băile terapeutice.

Dușul cu aburi constă în proiectarea vaporilor încălziți asupra regiunii limitate .Durata dușului cu aburi este de 3-6 minute , poate să fie ca procedură de sine stătătoare și poate să prevadă o baie generală sau se poate asocia cu masaj .La sfârșit se poate aplica o procedură de răcire-spălare sau duș de 18-20° C .Dușul cu aburi are o acțiune puternică asupra circulației ,provocând hieremie și resorbție locală.

Dușul – masaj constă în aplicarea mai multor dușuri rozetă la temperatura de 30-40 ° Concomitent aplicându-se și masajul conform tehnicii obișnuite .Ca mod de acțiune trebuie specificat faptul vcă dușul masaj provoacă hipertermie importantă mai ales în regiunea tratată având un important efect resorbant și tonifiant.

3.4.Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este acea parte a fizioterapiei care studiează utilizarea acțiunii diverselor forme ale energiei electrice asupra organismului cu scop curativ sau profilactic .

Ultrasunetele terapeutice au o frecvență cuprinsă între 800-1000 KHz.

Tehnica de aplicare – vom urmări manipularea câmpului emițător și manevrarea aparatului. Undele ultrasonice sunt proiectate din capul emițător în linie dreaptă sub forma unui fascicul perpendicular pe suprafața de emisie a localizatorului. Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute și se recomandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: Antiinflamatorii;Termice locale;Fibrolitice.

Curentul galvanic. Este un mijloc clasic și fidel de sedare a durerilor. Electrodul pozitiv are o acțiune sedativă locală, ca și curenții descendenți și curenți ascendenți aplicați contralateral duc la o creștere a pragului de sensibilitate.

Galvanizarea poate să utilizeze concomitent și introducerea de ioni cu acțiune antalgică (ionoforeză transversală cu novocaină, aconidină sau revulsiv cu histamină).Aplicarea electrozilor la pacient se face transeversal electrozii sunt situați de o parte și de alta a genunchiului.În mod obligatoriu trebuie să folosim un strat hidrofil între electrod și tegument, ce trebuie spălat după fiecare utilizare. Intensitatea curentului este strâns legată de sensibilitatea și de toleranța pacientului (30-50 mA).Durata este aproximativ de 30-40 minute. Numărul și ritmul ședințelor este de 18 – 20 sedințe în ritm zilnic. Influențează durerea și provoacă vasodilatație.

Ionizarea cu novocaină sau calciu are efect analgezice datorită scăderii excitabilității polului pozitiv la care se adaugă efectul substanței introduse (Novocaină, Calciu).Pentru ionizarea cu Ca se folosește o soluție constând ionul de Ca cu care se îmbibă stratul hidrofil de sub electrodul activ. De aici acesta migrează prin tegumentul intact, prin orificiile glandelor sudoripare și sebacee către polul opus, ajungând astfel în interiorul organismului de unde ionii sunt preluați de rețeaua limfatică și circulația sancvină zonală ajungând în circulația general

Durata procedurii—este de aproximativ 15 min. La efectul farmaco-dinamic al soluției medicamentoase se adaugă și efectul analgezic al curentului continuu.

Efect de depozit—realizat de acumularea substanțelor farmacologice introduse la nivelul electozilor. Efectul de patrunderepâna la stratul cutanat profund—are o actiune reflexă cutii viscerale la nivelul dermatoamelor.( C. Banciu – Programe de gimnastica medicala, 2006 ,pg230)

Undele scurte a căror tehnică de aplicare constă în:Aplicarea în câmp condensator – introducerea bolnavului direct în câmpul rezonator între cele 2 plăci ale armăturilor condensatorului.Armăturile condensatorilor sunt izolate în capsule de sticlă sau cauciuc constituind de fapt electrozi.Acești electrozi sunt formați dintr-un disc metalic de 1mm, grosime și cu mărimi diferite în diametru fiind variabili. Electrozi se fizează la niște brațe sau suporturi ce le oferă posibilitatea aplicări lor la distanță de tegument (circa 3 cm).

Aplicarea în câmp inductor-folosește electrozi flexibili. Pot avea aspectul unei plase și cordon flexibil constituit din sârme de cupru. Ședințele au o durată de 10-15 minute, se aplică zilnic sau la 2 zile, se recomandă maximum 10 ședințe.

Efectele undelor scurte:

●Termic, reprezintă prncipalul factor terapeutic;

●Vasodilatator și metabolic;Antialgic.

Razele infraroșii .Se pot aplica prin două metode: lămpile de tip Solux și băile de lumină. În afară de lumina solară, care este deosebit de bogată în radiații inflaroșii și care este utilizată în terapeutia sub forma așa –numitei helioterapii. Aplicațiile de radiații inflaroșii în terapeutia se pot face în două moduri: în spațiul închis, sub forma așa-numitelor băi de lumina proceduri intense termoterapice sau în spațiu deschis, în aer liber, sub forma așa-nummitelor aplicații de sollux. În băile de lumina se realizează o încălzirea aerului până la temperaturi ridicate (60-70-80°C). În funcție de scopul urmarit, bolnavul va sta în baia de lumina între 5-20 minute. După expirarea timpului prescris se aplică bolnavului o procedură de răcire parțială. Efectul principal al acestor raze se bazează pe căldura pe care o produc. Ele străbat pînă la cîțiva centimetri în profunzime, acționînd atît asupra țesutului conjunctiv, cît și asupra glandelor și metabolismului general. Ele provoacă totodată și o vasodialatație la nivelul plexului venos.

Curentul diadinamic.Se prescrie în aplicații transversale sau longitudinale: o perioadă lungă, de 4 minute (are efect sedativ), difazat fix 4 minute ambele, 1 dată pe zi. Se recomandă 10-14 ședințe.Diatermia acționează asupra țesuturilor în profunzime, prin căldura pe care o produc curenții de înaltă frecvență, ca urmare a rezistenței pe care o opun țesuturile la trecerea energiei electrice. Căldura astfel produsă are un efect analgetic.

Curentul faradic .Se indică faradizarea cu periuța sau cu ruloul, plimbate pe regiunea dureroasă pudrată cu talc, legate de electrodul negativ, curentul fiind tetanizat.Aceste proceduri sunt bine receptate și tolerate de pacienți pentru starea de bine pe care o degajă și modul în care, corectând dezechilibrul, se îmbunătățește funcționalitatea. (Baciu Clement –Kinetoterapie pre și post operatorie ,pg .87,2009)

3.5.Masajul

Masajul reprezintă prelucrarea mecanică metodică a părților moi ale corpului printr-un ansamblu de procedee manuale sau instrumentale în scop terapeutic, igienic, de întreținere.

Efectele fiziologice ale masajului:

Efecte locale. Acțiune sedativă asupra:

durerilor de tip nevralgic;

durerilor musculare și articulare.

Acțiunea sedativă se obține prin manevre ușoare, lente care stimulează repetat exteroceptorii și proprioceptorii existenți. Acțiunea hiperemiantă locală se manifestă prin încălzirea și înroșirea tegumentului asupra căruia se exercită masajul; această acțiune se obține prin manevre mai energice.

Efecte generale: masajul duce la creșterea metabolismului bazal, stimulează funcțiile aparatului respirator și circulator, influențează favorabil starea generală a organismului,îmbunătățește somnul, îndepărtează oboseala musculară. Toate aceste efecte generale se explică prin acțiunea masajului asupra pielii care este un organ bine vascularizat și mai ales bogat inervat.

Mecanisme de acțiune. Cea mai importantă acțiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul reflex asupra organelor interne. Aceasta se explică prin stimulii care pleacă prin exteroceptori și proprioceptori (stimuli care sunt de diferite intensități) pe cale aferentă către SNC, iar de acolo pe cale eferentă, ajung la organele interne în suferintă.

Un alt mecanism al masajului este acțiunea mecanică produsă de manevrele mai dure ca frământarea, contratimpul, rulatul, ciupitul, tapotamentul (care se face transversal pe fibrele musculare) ceea ce duce la tonifierea musculaturii, îmbunătățirea funcției și forței musculare.Se poate realiza cu fața palmară sau dorsală a mâinii, una sau ambele mâini, presiunea exercitată fiind dependentă de profunzimea țesuturilor vizate. Sensul netezirilor este determinat de circulația în sistemul venos și limfatic (de la periferie spre centru), iar viteza mișcărilor trebuie să depășească cu puțin viteza sângelui prin vene.

Masajul terapeutic aplicat la bolnavii cu sponsiloză cervicală prezintă efecte favorabile în special când boala se află în faza acută,deoarece contracturile musculare din regiunea cervicală potențează pusee dureroase iar reducerea mobilități coloanei vertebrale este diminuată.

Cu ajutorul masajului mușchii cefei și ai spatelui se relaxează,ajutând totodată circulația sanguină locală.În cazul spondilozei cervicale masajul include manevre de frământare,fricțiune,vibrații îndeplinind rolul în:

●Creșterea metabolismului și al elasticității de la nivelul structurilor moi periarticulare.

●Stimularea circulației sanguine și a secreției de lichid sinovial intraarticular.

● efecte antialgice.

Masajul prin metoda fricțiunii .Se adresează în special țesutului celular subcutanat și structurilor moi periarticulare. Are rolul de a crește suplețea și elasticitatea lorPe cale reflexă are efecte circulatorii, trofice și de stimulare sau relaxare neuro-musculară. De asemenea determină analgezie locală.

●Ea constă într-o comprimare blândă și o deplasare a țesuturilor moi pe planul osos.

●Presiunea este aplicată cu vârful degetului mare sau a degetelor terapeutului pe pielea și mușchii pacientului.

●Principala tehnică a fricțiunilor constă în aplicarea unei presiuni ușoare care să întindă țesuturile, în special între doua tipuri de țesuturi(fascie-mușchi, mușchi-os).

Fricțiunile profunde mobilizează pielea de pe țesutul subadiacent ,presiunea resimțindu-se la nivelul țesuturilor profunde.Fricțiunile sunt frecvent utilizate pentru a preveni sau încetini formarea aderențelor țesutului cicatricial.Pentru ca transmiterea undelor la bolnavi să fie continuă este nevoie de un contact perfect între suprafața emițătoare și tegument care se realizează folosindu-se un strat de gel, ulei sau apă. Ședințele au o durată variabilă cuprinsă între 15-30 minute și se reco-mandă zilnic sau la 2 zile.

Efecte: antiinflamatorii;termice locale;fibrolitice.

Tehnica masjalui în spondiloza cervicală.

Se așează bolnavul pe un scaun rotativ.Bolnavul va fi sfătuit să țină mâinile așezate pe coapse

Regiunea cefei trebuie să fie descoperită și mușchii cefei relaxați.

Introducerea masajului se va face prin netezire ținând ambele palme cu policele la nivelul regiunii occipitale,Degetele rămase libere vor fi ținute deasupra apofizelor mastoide.

În primă fază se începe prin coborârea pe mușchii paravertebrali până la nivelul vertebrei C7.

Cu mâinile sub formă de unghi deschis,la margginea superioară a omoplaților se netezesc mușchii,având grijă să înconjoare umerii .La nivelul umerilor ,mâinile vor fi mulate pe mușchii deltoizi.Repetarea acestei tehnici se va face de aproximativ 3-4 ori.

În faza a doua ,mâna va fi folosită pentru a face pe vertex contraprazia.

Cu cealaltă mână ,pornind de la regiunea occipital cu ajutorul policelui și celelalte degete rămase ,deasupra apofizelor mastoid se vor netezi mușchii trapeze și mușchii paravertebrali ajungând până la acromion.

Această tehnică se repetă de 3-4 ori.

3.6.Reeducarea prin gimnastică

Locul central în recuperarea funcțională a discopatiei cervicale îl deține reeducarea prin gimnastică,asupra căreia voi menționa câteva detalii,după metodele indicate de L.Charriere și R.Rampon,aplicate practice cu bune rezultate .

Trebuie corectate tulburările statice ale coloanei cervicale prin gimnastică postural,adică prin adoptarea unor asemenea poziții corijate care să pună discul intervertebral în repaus (de exemplu, exercițiul,,dublă bărbie,,care este exercițiul de reeducare postural cel mai frecvent folosit).Bolnavului i se va explica cum trebuie să ia o poziție corectă a capului ,a gâtului ,coloanei dorsal și a umerilor,atât în decubit,în poziția așezat,cât și în ortostatism.Nu trebuie uitat că static coloanei cervical nu poate fi corectată izolat,ea depinzând și de starea curburilor vertebrale subiacente.

●Pentru a fi menținută o poziție corijată a coloanei cervicale,trebuie aplicat o gimnastică kinetică pentru tonificarea mușchilor deficitari și a ligamentelor relaxate și destinse.Este posibil să se acționeze elective pe anumite segmente ale coloanei vertebrale.

Astfel flexia mai accentuată a capului și a gâtului ,întinzând ligamentul posterior ,blochează coloana și mută axa exercițiului către C6-C7-C-D1.Dimpotrivă ,extensia capului eliberează coloana și urcă axa de mobilizare spre primele vertebre cervical. În raport cu deficitul muscular local constatat,se vor aplica exerciții successive pentru extensorii,flexorii și rotatorii gâtului și ai capului și pentru mușchii centurii scapulare . (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Gizela Drafta –Recuperarea funcțională în practica reumatologică,pg.163,2008).

Extensorii vor fi reeducați prin exerciții de extensie liberă, apoi prin contrarezistență ( cu ajutorul aparatelor bazate pe scripeți și contragreutăți ).În tot timpul reeducării ,bărbia va fi menținută,retrasă,exercițiile făcându-se mai întâi în decubit ventral ,apoi așezat ,flexorii gâtului mai puțini dezvoltați decât extensorii sunt reeducați prin contracții libere ,apoi contra unor rezistențe progressive în poziția de decubit dorsal,astfel încât flexorii să lucreze și contra greutății capului .

●Etapa finală ,de reabilitare, tinde să redea bolnavului capacitatea de a executa gesturile uzuale și profesionale în poziție antalgică corijată .În principiu,programul de reeducare prin gimnastică durează trei luni. (Ion Stroescu,Mihai Negoescu,Gizela Drafta –Recuperarea funcțională în practica reumatologică,pg.164,2008).

3.7.Exercițiul fizic ffectuate

Exercițiul fizic ffectuate ,este mijlocul de bază al kinetoterapiei care are o structură completă ca descriere și mod de execuție precum și un sens ffectuate.Când se fac referiri la exercițiul fizic se iau în vedere 2 aspecte ,poziția de lucru , mișcările ffectuate din această poziție și tipul de contracție ffectua (ffectuate, stimul ffectuat cu scop de facilitare sau inhibare).Exercițiul fizic ffectuate se aplică cu respectarea ffect a principiului progresivității. Atunci când are ca scop tonifierea musculaturii, creșterea coordonării, aplicarea ei se va orienta după următoarea metodologie:

●Pentru creșterea amplitudinii:

modificarea ritmului ●executarea cu maximum de amplitudine

adăugarea unor tensiuni finale;

●Pentru îmbunătățirea coordonării prin :

Mișcările ffectu – mișcarea poate fi executată de o altă persoană sau cu segmentele sănătoase ;●Exercițiile combinate.

●Exerciții în care se folosesc aparate cu sisteme de pârghii și greutăți ce se constituie în metoda denumită mecanoterapie.

●Exerciții ffectuate din poziții favorabile din punct de vedere biomecanic. Fiind imposibil de efectuat din pozițiile ,,0,, ele devin posibile numai cu o ușoară modificare a poziției inițiale a segmentului.

●Exerciții ffectuate în apă – folosind principiul lui Arhimede scade rezistența la mișcare.

CAPITOLUL 4

PREZENTARE CAZ

Nume și prenume : L.D

Vârstă: 47 ani

Sex: Feminin

Mediu: Rural

Diagnostic: -Osteoporoză ;Spondiloză cervicală

Istoricul bolii: Se prezintă la control pentru dureri cervico-scapulare,care se accentuează spre sfârșitul zilei de muncă sau la ridicarea unei greutăți,și o durere fulgurantă de-a lungul membrului superior stâng-mergând spre marginea cubitală până la auricular.

În timpul nopții bolnava prezintă aeroparestezii ale membrelor superioare,în special de partea stângă.

La examenul radiologic se constată o uncordiascartroză tipică la nivelul C7-C8 și osteoporoză vertebrală difuză.

Cervicalgia are o cauză organică-discartroza-la care se adaugă o postură profesională defectuasă (bolnava este dactilografă),o importantă hipotonie a musculaturii cervicale și tulburări nevrotice de premenopauză care măresc fatigabilitatea musculaturii.

Rolul discartrozei este demonstrat de acest caz și prin apariția unei nevralgii cervicobrahiale cu topografia C8,concordantă cu discartroza descoperită radiografic.

Simptome: Dureri cervico-scapulare

– În timpul nopții bolnava prezintă aeroparestezii ale membrelor superioare,în special de partea stângă.

Tratament efectuat: În complexele de recuperare a trebuit asociate tratamente artrozice,tratamentul osteoporozei vertebrale,combaterea dezechilibrului static postural,reeducarea musculaturii cervicale deficitare,tracțiuni vertebrale pentru decomprimarea discului,rongenterapie,tratamentul nevrozei și al tulburărilor de premenopauză.

Durata tratamentului aplicat: 4.01.2015-15.01.2015

35 de ședințe

La evaluarea etiopatogenică am luat în consideare pacienta ,în momentul unei noi experiențe dureroase.Aceste aspecte etiopatogenice au generat perturbări structurale și biomecanice,cu repercursiuni asupra funcționalității coloanei cervicale.

Evaluarea clinică a presupus parcurgerea etapelor corespunzătoare ale examinării clinice pentru zona cervical dureroasă.

Prin anamneză s-a reușit stabilirea parametrilor durerii ,în contextul celorlalte suferințe pe care le-a prezentat pacienta.

Reeducarea prin gimnastică

Ținând cont de faptul că reeducarea gimnică cervicală și respiratorie nu poate obține o redresare importantă,sau când osificarea este pe cale de a se termina ,obiectivele reeducării prin gimnastică au fost

de a a ameliorarea funcția respiratorie și diminuarea durerilor.

Metodologie :

Reeducarea prin gimnastică.

1.În primul rând , pacienta trebuie să-și corecteze tulburările statice ale coloanei cervical prin gimnastică , adică prin redoarea unor asemnenea poziții corijate care să pună discul intervertebral în repaus ( de exemplu, exercițiul dublă bărbie ,care este exercițiul de reeducare postural cel mai frecvent floodlit:pacienta în decubit dorsal alunecă ceafa pe sol, coborând și retrăgând bărbia,tinzând la aplicarea cefei pe podea și asociind o inspirație toracică înaltă;;același exercițiu postural se face apoi în poziție șezând și în picioare).

Am explicat bolnavei cum trebuie să ia o poziție corectă a capului,a gâtului,coloanei cervical și a umerilor,atât în decubit , în poziția așezat, cât și în ortostatism.

s-u interzis bolnavei să efectueze mișcări bruștedeoarece prin aceste mișcări se antrenează coloana cervical ,solicitând musculature cevicală.

2.pentru tonificarea mușchilor deficitari și a ligamentelor de relaxare s-a aplicat gimnastică kinetic.

În raport cu deficitul muscular local constatat ,s-au aplicat exerciții successive pentru extensorii,flexorii și rotorii gâtului și ai capului și pentru mușchii centurii scapulare .

Extensorii au fost reeducați prin exerciții de extensie liberă prin contrarezistență ( cu ajutorul aparatelor bazate pe scripeți și contragreutăți);în tot timpul reeducării , bărbia a fost menținută retrasă,exercițiile făcându-se mai întâi în decubit ventral , apoi așezat .

Flexorii gâtului au fost reeducați prin contracții libere , apoi contra unor rezistențe progressive în poziția de decubit dorsal , astfel încât flexorii să lucreze și contra greutății capului .

Mișcările de înclinație lateral au fost executate în poziția așezat , apoi în decubit lateral .

În continuare s-au efectuat exerciții de rotație a capului .( Figura . 1.)

Simptome finale:

-durerea s-a diminuat ;

-nu mai are insomnii ;

-continuă tratamentul;

– revine la control ;

-starea fizică și psihică s-a îmbunătățit.

Recomandări finale: În urma acestor metode , la externare, se poate observat o ușoară ameliorare .

Se recomandă revenirea la recontrol ,peste 3 săptămâni , timp în care tratamentul recuperator continuă zilnic

Tratamentul de recuperare continuă cu 3-4 ședințe /săptămână.

CONCLUZII

Ca o concluzie la cele relatate în această lucrare trebuie menționat faptul că principiile și obiectivele tratramentului kinetic în spondiloza cervicală, are un rol bine definit pentru recuperarea pacienților.

Așa cum reiese din conținutul acestei lucrări spondiloza cervicală este o afecțiune de detreriorare a coloanei vertebrale,localizată la nivelul vertebrelor și a discurilor intervertebrale discale,fiind cea mai întâlnită afecțiune a coloanei vertebrale la adult.

Spondiloza cervicală este o degenerare legată de vârstă și apare în jur de 35-40 de ani.Simptomele pot fi severe.

Discul intervertebral suferă modificări traumatice sau de vârstă. La început este vorba de o modificare degenerativă a discului,apoi o deplasare a nucleuluipulpos (prolaps sau protrusie) prin inelul fibros,urmată de un proces de reparație și fibrozare a structurilor articulare.Modificările amintite pot avea urmări asupra măduvei ,exercitând compresiuni.

Este posibilă apariția unor mielopatii,cu degenerarea cordoanelor posterioare și laterale.Rădăcinile nervoase sunt implicate ( mai ales C6 și C7).Asupra rădăcinilor se exercită uneori presiunea osteofilelor.

Artera vertebrală poate fi cotită ca urmare a modificărilor discale,poate fi comprimată prin osteofite sau prin mișcarea de rotație a capului când procesul aterosclerotic este avansat.

În afara procesului de uzură care ,în mod obișnuit,se suprapune vârstei,sunt de luat în considerație traumatismele și microtraumatismele .

Tulburările statice ,sedentarismul cu pierderea la început a tonusului mușchilor și pe urmă,a mușchilor propriu ziși,contribuie la modificările arătate .

În concluzie,în tabloul clinic al spondilozei cervicale,este vorba fie de o artroză cervicală fie de o compresiune medulară sau radiculară,fie de o insuficiență a arterei vertebrale.

BIBLIOGRAFIE

MIRCEA IFRIM; GHEORGHE NICULESCU –Compendiu de Anatomie ,editura Medicală,București, 2008

ION STROESCUMIHAI NEGOESCU,Recuperarea funcțională,Editura Alnn, București,2008)

TUDOR SBENGHE –Recuperarea medicală a sechelelor postraumatice ale membrelor, editura Medicală,București, 2000

Conf.Univ.Dr.Antonela Crețu-Ghid clinic terapeutic fizical și kinetic,Editura Polirom,București,2007

C.BACIU – Programe de gimnastica medicala, Editura Științifică,București 2006

ANGHEL DIACONU – Manual de tehnică terapeutică a masajului , Editura Medicală , București 2001

ANGHEL DIACONU -Kinetoterapie ,Editura Polirom,București ,2009

KISS, I., Fiziokinetoterapia si recuperarea medical , Editura Medicală, București, 1999

POPESCU, R., BIGHEA, A., Notiuni practice de medicina recuperatorie, Editura Agora, Craiova ,1997

=== 5e603ff275b9849fea37f622c5fbdca64a7ecf2a_18971_2 ===

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,HIPOCRATE,,CONSTANȚA

SPECIALIZAREA : BALNEOFIZIOTERAPIE

PRINCIPIILE TRATAMENTULUI FIZICAL KINETIC IN SPONDILOZE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ ,,HIPOCRATE,,CONSTANȚA

PRINCIPIILE TRATAMENTULUI FIZICAL KINETIC IN SPONDILOZE

PROFESOR COORDONATOR ABSOLVENT

2016

CUPRINS

Introducere

CAP.1 .Noțiuni de anatomie ale coloanei vertebrale …………………………………1

Biomecanica articulara și bilanț articular ………………………………………8

CAP. 2.Fundamentarea teoretică a lucrării ……………………………………………………..16

CAP. 3.Prinicipiile tratamentului fizical kinetic în spondiloze………………….22

3.1.Tratament kinetic ………………………………………………………………22

3.2.Tratamentul igieno-postural ……………………………………………………23

3.3.Tratamentul prin hidro-termoterapie …………………………………………23

3.4.Tratamentul prin electroterapie……………………………………………… 24

3.5.Masajul ………………………………………………………………………27

3.6.Reeducarea prin gimnastică ……………………………………………………29

3.7.Exercițiul fizic ffectuate …………………………………………………30

CAP. 4.Prezentare caz …………………………………………………………….. 31

Concluzii ………………………………………….………………………………..37

BIbliografie …………………………………………………………………………38

INTRODUCERE

Păstrarea sănătății și lupta contra bolilor se înscriu printre cele mai vechi preocupări ale omului și de aceea din cele mai vechi timpuri și până în urmă cu câteva decenii , aproape toate cuceririle științifice medicale au fost utilizate în mod exclusiv pentru a folosi vindecării bolnavului .

Din momentul în care medicina a avansat și a început să se orienteze către aspectul preventiv al activităților medicale ,obiectivele prioritare ale activității sanitare sunt astăzi cele profilactice.De altfel , cuvântul sănătate , care evocă o stare atât de prețioasă fiecăruia , apare frecvent în vorbirea curentă .

De-a lungul anilor s-au efectuat numeroase cercetări în care atât medicina cât și noțiunile de kinetoterapie au căpătat un conținut tot mai întins și mai adânc.

Cervicalgiile funcționale și cele prin discartroze și hernie de disc sunt principalele trei aspecte care,în practica medicală curentă,ne impun aplicarea tratamentelor de recuperare funcțională.

Utilizarea combinată a tuturor metodelor moderne de evaluare disponibile oferă avantajul de a furniza un rezultat multiplu cât mai apropiat de starea reală de sănătate a pacientului cu spondiloză, permițând totodată adaptarea mijloacelor terapeutice în scopul îmbunătățirii acesteia.

În această lucrare am încercat găsirea unor modalități de aplicare precoce și sistematică a mijloacelor și procedurilor recuperatorii prin care să se restabilească pe deplin capacitățile funcționale diminuate de un bolnav cu spondiloză.

Literatura de specialitate menționează faptul că ,în general,durerea difuză de spate este întâlnită în 70-80 % din cazuri.