PRINCIPIILE ȘI CLASIFICAȚIA BUGETARĂ 1.1. Noțiunea și evoluția bugetului Formarea finanțelor este rezultatul unui proces istoric îndelungat și… [304335]

1. DEFINIREA BUGETULUI

PRINCIPIILE ȘI CLASIFICAȚIA BUGETARĂ

1.1. [anonimizat], [anonimizat], dezvoltarea forțelor de producție și a [anonimizat] a asigura condiții pentru acumularea de mijloace bănești necesare întreținerii aparatului de stat și îndeplinirii funcțiilor sale.

Statul a apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății când datorită nivelului forțelor de producție și diviziunii sociale a muncii s-a [anonimizat], s-a modificat poziția grupurilor sociale față de mijloacele de producție.

Instituirea forței publice a determinat scoaterea unui anumit număr de indivizi din procesul de producție. [anonimizat] a putea să funcționeze aparatul de stat (forța publică) a trebuit să consume o parte din produsul creat de populația care desfășura o activitate productivă.

[anonimizat] a statului, au apărut și primele elemente de finanțe: impozitele, dările, tributurile, birurile, [anonimizat].

[anonimizat], restul fiind acoperite în natură.

[anonimizat], finanțele s-au manifestat ca relații sociale de natură economică apărute în procesul repartiției produsului social și mai ales a venitului național în strânsă legătură cu îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului.

[anonimizat] s-[anonimizat] o anumită sferă de cuprindere.

Sfera finanțelor diferă de la o orânduire la alta. [anonimizat] a fost limitată de slaba dezvoltare a producției de mărfuri și a relațiilor bănești precum și de necesitățile relativ reduse de mijloace pentru întreținerea aparatului de constrângere. În societatea capitalistă finanțele au cunoscut o [anonimizat] – [anonimizat].

Sarcinile finanțelor sunt aduse la îndeplinire în mare măsură prin intermediul bugetului de stat ca principal plan financiar al statului. [anonimizat].

[anonimizat].

Termenul „buget” provine din limba franceză veche unde cuvinte ca „bouge”, „bougette” desemnau o pungă din piele sau o pungă de bani (Gliga, 1994).

.

Termenul a fost preluat în Anglia odată cu cuceririle normande și de acolo s-a răspândit în toată lumea cu semnificația lui financiară.

[anonimizat]. [anonimizat] „presupuesto” sau „presupuestos generale del estado”; în Italia „bilancio” sau „progetto de bilancio”; în Germania inițial s-a folosit expresia „sttashausaltsptan”, însă recent limbajul oficial și de specialitate utilizează termenul de „budget” sau „zum budget gohorig”.

În România termenul de buget apare pentru prima oară în Regulamentele Organice. Astfel în capitolul 3 din Regulamentul Organic al Moldovei care se ocupă de finanțe, se întâlnește termenul „bindge” dar și expresia „închipuirea cheltuielilor anului viitor” (art. 117. Regulament Organic).

Înainte de apariția Regulamentului Organic în Țările Românești nu a existat un buget în înțelesul actual al cuvântului. Totuși pot fi menționate Condicele de venituri și cheltuieli apărute pentru prima oară în Moldova, în timpul domniei lui Gheorghe Ștefan Vodă și apoi în Muntenia în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Aceste Condici nu aveau un caracter executoriu, ele fiind simple acte de gestiune care se refereau la venituri și cheltuieli trecute.

Prima încercare de realizare a unui act financiar de tip modern aparține lui Vodă Nicolae Mavrocordat care a prezentat sfatului domnesc prima dare de seamă cu privire la natura veniturilor și a cheltuielilor țării care s-a numit seamă sau băncile visteriei (Ghibănescu, 1925)

.

În România se poate vorbi de buget de stat în înțelesul actual al terminologiei juridice și financiare după introducerea Regulamentelor Organice, care folosesc pentru prima dată termenul de buget.

În evoluția istorică a relațiilor politice, juridice și economico – financiare conținutul relațiilor financiare, îndeosebi a relațiilor bugetare devine din ce în ce mai complex, corespunzător nivelului de dezvoltare a societății românești. Astfel în baza Statului Dezvoltător al Convenției de la Paris din anul 1858 ca o confirmare a Unirii Principatelor, prin dubla alegere a domnitorului A.I. Cuza a fost votată în anul 1864 prima Constituție română. În această lege fundamentală se vorbește despre „bugetul cheltuielilor și al recentelor pregătit în tot anul prin îngrijirea puterii executive și supus Adunării elective”. În baza acestei prevederi constituționale, prima noastră lege de contabilitate, din anul 1864, reglementează modul de elaborare, adoptare și executare a bugetului de stat. Însă înaintea acestor importante acte juridice privitoare la bugetul de stat menționăm „Regulamentul de finanțe” apărut în 29 noiembrie 1860 promovat de Domnitorul A.I. Cuza, în care se preciza că recentele (veniturile) și cheltuielile publice ce au a se efectua pentru serviciul fiecărui exercițiu vor fi autorizate prin legile de finanțe și vor forma bugetul general al statului.

Pregătită în timpul lui A.I. Cuza, prima Constituție română a fost adoptată în anul 1866 – sub domnia regelui Carol I, legea cuprindea reglementări cu privire la „Bugetul cheltuielilor și al recentelor” care trebuia pregătit în fiecare an prin îngrijirea puterii executive și supus aprobării Adunării elective.

Constituțiile care au urmat, cea din anul 1923 (adoptată în timpul domniei regelui Ferdinand I) și respectiv aceea din anul 1938 (pusă în aplicare sub domnia regelui Carol al II-lea) au reprodus practic textul Constituției din 1866 în ceea ce privește bugetul de stat.

Prin Constituția adoptată in anul 1948 se prevedea că votarea bugetului de stat, a încheierii exercițiului bugetar, fixarea impozitelor și modul lor de percepere sunt în competență directă a Marii Adunări Naționale a R.P. Române. În baza acestor prevederi constituționale a fost votată prima lege cadru privitoare, în exclusivitate, la bugetul de stat – Legea nr. 3/1949 asupra întocmirii executării și încheierii bugetului general al României.

Indiferent de formulările terminologice pe care le cuprindeau în evoluția lor aceste reglementări legale au consacrat oficial în țara noastră atât expresia de buget cât și concepția modernă potrivit căreia bugetul statului este întocmit anual, el fiind actul necesar pentru stabilirea și autorizarea prealabilă a veniturilor și cheltuielilor publice.

Prin reglementarea actuală sistemul bugetar al țării noastre a fost organizat într-o concepție nouă determinată de trecerea la economia de piață. Renunțându-se la formula bugetului unic de stat care era impusă de planul național unic s-a introdus o nouă noțiune, aceea de buget public național care cuprinde bugete distincte, aprobate si executate în condiții de deplină autonomie, acestea sunt potrivit dispozițiilor art. 1. alin. 1 din Legea nr. 10/1991: bugetul de stat, bugetele locale și bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin urmare bugetul nu este doar un act care emană de la un organ al autorității de stat, ci este un ansamblu coerent de indicatori de plan, cu caracter aleatoriu in care sunt înscrise veniturile și cheltuielile statului pentru o perioadă de timp viitoare.

Bugetul reprezintă instrumentul modern de intervenție a statului în activitățile economico-sociale; prin intermediul lui este posibilă alocarea de către stat a fondurilor bănești necesare acoperirii cheltuielilor publice.

1.2. Principiile bugetare

Principiile bugetare în statele cu economia de piață reies din prezentarea bugetului ca un act în care sunt prevăzute și autorizate anual veniturile și cheltuielile statului. Competența în legătură cu bugetul de stat este împărțită între puterea legislativă și puterea executivă. Guvernul efectuează lucrările premergătoare și întocmește proiectul de buget, parlamentul votează, după care Guvernul îl execută iar în final parlamentul controlează dacă bugetul a fost executat în conformitate cu autorizarea dată.

Principiile bugetare definesc:

Modul de reflectare a veniturilor și cheltuielilor publice în bugetul de stat, precum și sfera lor de cuprindere;

Durata de timp pentru care parlamentul autorizează Guvernul să realizeze veniturile și să efectueze cheltuielile stabilite;

Relația care trebuie să existe între părțile componente ale bugetului de stat;

Raporturile dintre veniturile și cheltuielile bugetare;

Informarea opiniei publice despre limitele împuternicirii date de Guvernul de executare a bugetului de stat.

În practica financiară a statului sunt întâlnite următoarele principii ale procedurii bugetare: universalitatea, unitatea, neafectarea veniturilor, specializarea, anualitatea, echilibrul și publicitatea bugetară.

Principiile la care ne referim definesc modul de reflectare a veniturilor și cheltuielilor publice în bugetul public național, adică: sfera de cuprindere a acestuia; durata de timp pentru care Parlamentul autorizează Guvernul să încaseze veniturile și să efectueze cheltuielile stabilite, relația care trebuie să existe între totalul despre sursele veniturilor și destinația acestuia.

1.2.1. Universalitatea bugetară

Potrivit acestui principiu veniturile și cheltuielile publice trebuie să figureze în bugetul public național cu sumele lor totale. Cu alte cuvinte nici un venit și nici o cheltuială de stat nu trebuie să se realizeze în afara cadrului bugetar. Deoarece obținerea veniturilor publice determină anumite cheltuieli, este necesar ca veniturile respective să se înscrie în buget cu produsul lor brut, iar cheltuielile cu cifra lor totală, iar nu cu soldul dintre acestea. Bugetul întocmit cu respectarea principiului universalității poartă denumirea de buget brut în timp ce bugetul care cuprinde numai rezultatul final al acțiunilor producătoare de venit și al celor generatoare de cheltuieli poartă denumirea de buget net.

Principiul universalității permite cunoașterea și controlul sumei exacte a cheltuielilor publice.

1.2.2. Echilibrarea bugetului

Potrivit acestui principiu bugetul public național trebuie să se prezinte echilibrat, adică veniturile sale să acopere integral cheltuielile. Când veniturile ordinare nu acoperă cheltuielile, deficitul bugetar urmează să fie acoperit din venituri extraordinare. Creșterea mai rapidă a cheltuielilor decât a veniturilor ordinare (curente) provoacă apariția de noi deficite.

Echilibrarea bugetară cu ajutorul emisiunii monetare și a mijloacelor de trezorerie determină aprecierea monedei și creșterea prețurilor.

1.2.3. Realitatea bugetară

Potrivit acestui principiu trebuie avute în vedere variantele cele mai prudente în realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare. La începutul activității bugetare parlamentele dădeau o autorizație în bloc pentru toate veniturile și cheltuielile statului. Cu timpul s-a trecut la soluția individualizării veniturilor și cheltuielilor, adică la aprobarea veniturilor pe resurse și a cheltuielilor pe categorii de destinații.

1.2.4. Unitatea bugetară

Potrivit acestui principiu care este corelat cu principiul universalității bugetare toate veniturile și cheltuielile bugetare este necesar să fie înscrise într-un singur document. Această formula este în măsură să ofere o imagine clară și cuprinzătore asupra situației financiare a statului.

Sub aspect politic un buget unitar oferă organului legislativ posibilitatea să examineze politica financiară a Guvernului aflat la putere, fiind în măsură să stabilească cuantumul veniturilor bugetare, să aprobe cheltuielile pe care le consideră necesare și să respingă sau să amâne pe cele mai puțin oportune.

1.2.5. Neafectarea veniturilor bugetare

Potrivit acestui principiu veniturile publice prelevate la dispoziția statului trebuie să se depersonalizeze, să servească la acoperirea cheltuielilor bugetare, privite în ansamblul lor. Cu alte cuvinte, se consideră neindicată afectarea unui venit pentru finanțarea unei anumite cheltuieli. Aceasta, deoarece nu există o corelare deplină între randamentul unui venit și necesarul de fonduri pentru finanțarea unei cheltuieli publice. Ori, dacă încasările din venitul cu afectare specială depășesc suma necesară pentru finanțarea acțiunii considerate, aceasta poate incita la risipă, la cheltuirea cu orice preț a fondurilor disponibile.

1.2.6. Anualitatea bugetară

Principiul anualității cere ca bugetul de stat să fie aprobat în fiecare an de către Parlament. Limitarea autorizației parlamentare la un an de zile rezidă în considerente de ordin politic cât și financiar. Astfel, sub aspect politic, dezbaterea proiectului de buget de către puterea legislativă a țării îi dă acestuia posibilitatea exercitării unui control asupra politicii Guvernului aflat la putere. Cu acest prilej, parlamentul poate să-și însușească integral obiectivele cuprinse în programul Guvernului măsurile propuse pentru realizarea acestora sau să respingă unele dintre ele și să introducă anumite corective în cifrele bugetului de stat.

1.2.7. Publicitatea bugetului

Conform acestui principiu bugetul de stat trebuie adus la cunoștință opiniei publice prin mijloacele de care societatea dispune. Cu prilejul dezbaterilor parlamentare, cifrele proiectelor de buget sunt comentate nu numai în sălile de ședință ale organelor legislative dar și în ziar, la posturile de radio și televiziune. După aprobarea legii cu privire la bugetul de stat aceasta este dată publicității în Monitorul Oficial sau în culegerile de legi, după caz.

De asemenea, contul de încheiere a exercițiului bugetar, aprobat în Parlament, este dat la rândul său publicității.

Publicarea de informații cu privire la bugetul de stat constituie o necesitate, nu numai pe plan intern, dar și pe plan extern.

1.3. Clasificația bugetară

Clasificația bugetară este un instrument tehnic de sistematizare, urmărire și control al realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor bugetare.

Clasificația bugetară trebuie să fie astfel concepută, încât să grupeze veniturile pe surse de proveniență și alocațiile bugetare pe categorii de cheltuieli; de asemenea, ea trebuie să fie simplă, concisă și clară pentru a fi înțeleasă cu ușurință de toți cei chemați să examineze bugetul de stat.

Clasificația bugetară face posibilă cunoașterea sistemului de venituri și cheltuieli bugetare, adică natura și sursele de proveniență a veniturilor cât și natura și destinația cheltuielilor.

Clasificația bugetară face posibilă compararea și cunoașterea exactă a veniturilor și cheltuielilor bugetare, asigură gruparea sistematică a veniturilor și cheltuielilor, înlesnește cunoașterea conținutului bugetar de stat. De asemenea, ea creează condiții pentru exercitarea controlului asupra execuției bugetare și respectarea disciplinei financiar-bugetare, face posibilă organizarea evidenței bugetare, permite urmărirea realizării veniturilor și efectuării cheltuielilor pe fiecare parte a sistemului bugetar.

Clasificația bugetară stă la baza stabilirii de drepturi și obligații ale organelor financiar-bancare cu atribuții în executarea bugetului de stat, care poartă răspunderea pentru realizarea normelor prevăzute ca venituri ale bugetului de stat sau pentru efectuarea plăților din sumele prevăzute ca cheltuieli bugetare.

Clasificația bugetară este obligatorie atât în procesul întocmirii bugetului, cât și în cel al execuției lui.

Organizarea evidenței bugetare pe baza schemei clasificației bugetare, asigură înregistrarea, prelucrarea și furnizarea de informații complete pentru toate veniturile și cheltuielile bugetare.

Înscrise în buget, veniturile si cheltuielile statului sunt grupate într-o ordine, după o anumită schemă. O clasificație bugetară științifică trebuie să dea răspuns la următoarele întrebări: care sunt sursele de venituri ale bugetului; cum este repartizată obligația bugetară pe categorii de plătitori; care este destinația dată resurselor bugetare; care sunt organele statului prin care se realizează veniturile și se efectuează cheltuielile prevăzute în buget.

Clasificația bugetară trebuie să cuprindă în mod distinct, la venituri: impozitele directe, cu defalcarea pe categorii de plătitori; impozitele indirecte, cu indicarea impozitelor percepute la vânzarea bunurilor de larg consum și a obiectelor de lux; veniturile de la întreprinderile și proprietățile statului; încasările din împrumuturi. La cheltuieli, clasificația bugetară trebuie să cuprindă: cheltuieli pentru scopuri militare; întreținerea organelor Puterii și administrației de stat, poliției, jandarmeriei, justiției, serviciul datoriei publice; subvenții acordate întreprinzătorilor; învățământ, sănătate, cultură și alte scopuri social – culturale; destinații economice; alte cheltuieli bugetare.

2. Bugetul local și dezvoltarea

unităților administrativ-teritoriale

Bugetele locale reflectă relațiile bănești ce se mobilizează în procesul mobilizării, repartizării și utilizării fondurilor la dispoziția organelor locale din fiecare unitate administrativă-teritorială.

Fondurile ce se formează și se repartizează prin relațiile financiare locale și relațiile lor cu unitățile și instituțiile locale, precum și cu bugetul statului, scot în evidență rolul activ al acestora în dezvoltarea economică și social-culturală a localităților țării.

Bugetul local reprezintă actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile colectivităților locale pe o perioadă de un an. Prin resursele pe care le mobilizează și repartizează, ca și controlul pe care îl realizează, bugetele locale exercită un rol activ asupra organizării și funcționării unităților economice locale și a instituțiilor social-culturale, asupra satisfacerii unor cerințe specifice ale locuitorilor.

Finanțele locale ale municipiilor reflectă resursele financiare ce se mobilizează de la persoane fizice și juridice sub forma impozitelor și taxelor și care sunt destinate realizării acțiunilor social-culturale, serviciilor de dezvoltare publică și a altor acțiuni din competența organelor administrației publice locale. Bugetele locale au menirea de a asigura dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor proprii, fundamentarea resurselor proprii, stimularea inițiativei locale și exercitarea controlului asupra utilizării fondurilor financiare.

Bugetele publice reprezintă instrumente de planificare și de conducere a activităților financiare a unităților administrativ-teritoriale. Structura acestora reflectă gradul de autonomie a administrației locale față de puterea centrală și legăturile existente între diferitele administrații teritoriale. Bugetul local reflectă fluxurile veniturilor și cheltuielilor administrației locale, modalitatea de finanțare a cheltuielilor pe destinații și de acoperire a deficitelor .

În calitate de bază financiară a organelor locale, bugetul contribuie la valorificarea resurselor locale, la asigurarea autonomiei în organizarea și conducerea activității economice locale și social-culturale, la stimularea utilizării raționale a fondurilor destinate acțiunilor edilitare și social-culturale.

Bugetul trebuie să îndeplinească, în principal, trei funcții:

Controlul cheltuielilor, prin intermediul căruia execuția bugetului este supravegheată de către autorități;

Gestiunea eficace a activităților publice prin care executanții bugetului asigură utilizarea eficace a resurselor financiare și de personal puse la dispoziție pentru conducerea activităților prevăzute și autorizate prin buget;

Planificarea acțiunii statului prin intermediul căruia sunt formulate obiectivele urmărite și diferitele programe alternative, în vedere evaluării posibilităților de finanțare;

Prezentarea bugetului trebuie să răspundă anumitor reguli precise, pentru a înlesni înțelegerea și analiza lui de către puterea legislativă și de către cetățeni. Ea trebuie, de asemenea, să permită compararea în timp și în spațiu a diferitelor activități.

În primul rând, bugetele publice trebuie să respecte o serie de principii specifice: de legalitate, în sensul că nici o cheltuială nu poate fi efectuată și nici un impozit nu poate fi prelevat fără o bază legală; de anterioritate; de unitate; de necompensare, care interzice compensările între veniturile și cheltuielile bugetului; de universalitate, ce are în vedere ca toate cheltuielile și toate veniturile să figureze în buget; de specialitate, ce necesită împărțirea cheltuielilor după obiectul și finalitatea lor.

Localizarea bugetului presupune existența unei anumite independențe financiare la nivelul entităților regionale, sub-naționale, o asemenea autonomie locală, presupunând o zonă care formează o comunitate separată, legal constituită, subordonată statului și investită cu autoritatea de a decide total sau parțial asupra propriilor probleme de gestiune, prin intermediul propriilor organe de administrare.

Deziderabilitatea autonomiei locale se impune datorită diferențierii regionale a nevoilor și dorințelor ce reclamă nonstandardizarea tratamentelor bugetate la nivel național, adică adecvarea bugetului la condițiile locale fiind mult mai mari dacă deciziile sunt luate la niveluri locale .

Administrarea unui mare număr de proiecte poate fi realizată mult mai avantajos, mai eficient dacă se bazează pe un regim al autorității și administrației descentralizate (cunoașterea condițiilor locale, reducerea canalelor pe care elementele bugetare trebuie să le tranziteze).

Autonomia locală presupune creșterea răspunderii în administrarea resurselor financiare locale, în dimensionarea cheltuielilor în limitele veniturilor, în întărirea controlului și administrarea datoriei cu prudență. Pornind de la structura administrației publice respectiv, administrația publică centrală și administrația publică locală, în cadrul finanțelor publice se individualizeză finanțele publice locale care reflectă resursele financiare ce se mobilizează și se administrează pentru satisfacerea cerințelor cu caracter local.

În același timp autonomia financiară a colectivităților locale impune crearea de sisteme de finanțare publice locale eficace, echitabile și corelate cu necesitățile și politicile economice la nivel național. Aplicarea principiului subsidiarității, descentralizarea și creșterea capacității financiare a colectivităților locale sunt trei direcții de acțiune interdependente.

Competențele și răspunderea autorităților administrației publice locale în ceea ce privește finanțele publice locale, se referă la: elaborarea și aprobarea bugetelor locale la termenele stabilite; stabilirea, încasarea și urmărirea impozitelor și taxelor locale, în condițiile legii; urmărirea execuției bugetare locale și rectificarea acestora pe parcursul întregului an bugetar, în condiții de echilibru bugetar; stabilirea și urmărirea modului de prestare a serviciilor publice locale, inclusiv opțiunea trecerii sau nu a acestor servicii in răspunderea unor agenți economici specializați sau servicii publice locale, urmărindu-se eficientizarea lor în beneficiul cetățenilor; administrarea eficientă a bunurilor din proprietatea publică sau privată a unităților administratativ-teritoriale; angajarea de împrumuturi pe termen scurt, mediu și lung și urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din acestea; administrarea resurselor financiare pe durata execuției bugetare, în condiții de eficiență; stabilirea opțiunilor și a priorităților în aprobarea și efectuarea cheltuielilor publice locale; elaborarea, aprobarea, modificarea și urmărirea realizării programelor de dezvoltare în perspectivă a unităților administrativ-teritoriale, ca bază a gestionării bugetelor locale anuale; organizarea și urmărirea efectuării controlului financiar de gestiune asupra gestiunilor proprii, a gestiunii instituțiilor și serviciilor publice din subordinea consiliilor locale.

Strategia fundamentală, planificarea și controlul acțiunilor unei primării se constituie în bugetul acesteia. Acesta este folosit la planificarea și ghidarea localităților în cadrul anului fiscal următor și servește ca bază pentru raportul financiar către consiliul local și cetățeni. Bugetul include estimarea resurselor sau veniturilor disponibile, necesarul de cheltuieli publice pentru finanțarea activităților, proiectelor și serviciilor planificate.

Competențele proprii ale colectivităților locale în domeniile infrastucturii locale, construcției și întreținerii școlilor, transportului în comun, serviciilor sanitare și sociale și colectării rezidurilor menajere reclamă formarea și administrarea distinctă a unor resurse financiare prin bugetele locale.

Veniturile și cheltuielile din bugetele locale necesită selectarea unor priorități, fundamentarea unor opțiuni precum și măsuri de colectare a resurselor financiare.

Principalele venituri ale bugetului locale pot fi grupate: venituri proprii, venituri atribuite, transferuri acordate de la bugetul de stat, împrumuturi. Veniturile proprii ale bugetelor locale cuprind impozite și taxe și vărsăminte de venituri cuvenite de la plătitori (agenți economici, instituții publice) de importanță locală și din impozite și taxe locale (de la populație sau de la persoanele juridice). În categoria veniturilor atribuite intră sumele defalcate din anumite venituri cuvenite bugetului de stat. Transferurile acordate de la bugetul de stat pentru finanțarea unor obiective de interes național pot fi mai eficient organizate și controlate de către organele locale. Împrumuturile sunt contractate pe piața financiară internă sau externă, fie direct, în numele organelor administrației publice locale, fie garantate de către Guvern.

Conform clasificației economice, Legea privind finanțele publice locale prezintă următoarele categorii de venituri proprii: venituri curente, venituri de capital, venituri cu destinație specială.

Cheltuielile se prevăd în bugetele locale, în conformitate cu clasificația bugetară și concretizează căile de finanțare a acțiunilor specifice realizate pe plan local. Clasificația funcțională grupează cheltuielile în următoarele categorii: autorități executive, învățământ, sănătate, cultură și religie, servicii de dezvoltare publică și locuințe transporturi, agricultură, alte acțiuni economice, alte acțiuni, fondul pentru garantarea împrumuturilor externe, plăți de dobânzi și comisioane, rambursări de împrumuturi, fonduri de rezervă, cheltuieli cu destinație specială.

Elaborarea proiectelor bugetelor locale este de competența primarilor, în ceea ce privește bugetele municipale. În exercitarea acestei atribuții primarii sunt ajutați de serviciile de buget din adminstrațiile financiare ale municipiilor.

În figura nr. 1 sunt prezentate responsabilitățile primarului în procesul întocmirii bugetului.

Proiectele bugetelor unităților administrativ–teritoriale se elaborează pe baza propunerilor din proiectele de bugete ale administrației proprii și ale instituțiilor publice sau serviciilor publice de sub autoritatea lor.

Elaborarea proiectelor bugetelor locale e supusă cerințelor de dimensionare a cheltuielilor bugetare în funcție de prioritățile și necesitățile reale, corelat cu resursele bugetare posibil de mobilizat ale tuturor autorităților publice locale din fiecare municipiu.

Figura nr. 1. Responsabilitățile primarului în procesul întocmirii bugetului

Sursa: prelucrare proprie

Operațiunile specifice de elaborare a bugetelor locale sunt cele de fundamentare a veniturilor și cheltuielilor în corelația pretinsă de cerințele echilibrului bugetar.

Subordonată acestor cerințe, elaborarea proiectelor de bugete locale începe în etapele prevăzute de normele metodologice ale Minesterului Finațelor, concomitent pentru fiecare unitate administrativ–teritorială, precum și pentru fiecare instituție și seviciu de interes local, aflat în relație de finanțare cu bugetul localității în care își are sediul.

Responsabilitățile în procesul de elaborare a bugetelor sunt prezentate în figura nr. 2.

Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale prezintă proiectele bugetelor proprii, Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice până la data de 15 mai a fiecărui an; Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice depun proiectele bugetelor locale la Ministerul Finanțelor până la data de 1 iunie a fiecărui an.

Ordonatorii principali de credite elaborează și prezintă o dată cu proiectul anual al bugetului local o prognoză a acestuia pe următorii trei ani, precum și programul de investiții publice, detaliat pe obiective și ani de execuție.

Ministerul Finanțelor examinează propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și de transferuri cu destinație specială din proiectele bugetelor locale și cu acordul Guvernului comunică limitele sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, transferurile și criteriile de repartizare a acestora pe unități administrativ–teritoriale până la data de 1 iulie, a fiecărui an, către Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice.

Figura nr. 2. Responsabilitățile în procesul de elaborare a bugetelor

Sursa: prelucrare proprie

Pornind de la limitele sumelor comunicate de Ministereul Finanțelor, ordonatorii principali de credite definitivează propunerile privind proiectul bugetului local și le depun la Direcțiile Generale a Finanțelor Publice până la data de 20 iulie a fiecărui an.

Proiectele bugetelor locale se prezintă spre aprobare consiilor locale, în termen de maximum 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat. Proiectul bugetului local se publică în presa locală sau se afișează la sediul primăriei, după care în termen de 15 zile este supus aprobării consiliului local.

Pe parcursul exercițiului bugetar, consiliile locale pot aproba rectificarea bugetelor locale în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a rectificării bugetului de stat, precum și în urma unor propuneri fundamentate ale ordonatorilor principali de credite.

Ordonatorii de credite au obligația să angajeze și utilizeze credite bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor proprii și cu respectarea dispozițiilor legale.

Ordonatorii de credite răspund de elaborarea proiectului de buget propriu, de urmărirea modului de încasare a veniturilor, de necesitatea, oportunitatea, legalitatea angajării și utilizării creditelor bugetare în limta sumelor aprobate și potrivit destinației, de integritatea bunurilor aflate în administrare, de organizarea și ținerea la zi a contabilității și prezentarea la termen a bilanțurilor contabile și a conturilor de execuție bugetară.

Angajarea și efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se aprobă de ordonatorul de credite, dacă în prealabil s–a acordat viza de control preventiv care atestă respectarea prevederilor legale, încadrarea în creditele bugetare și destinație acestora.

Finanțarea cheltuielilor din bugetele locale se realizează prin deschideri de credite de către ordonatorii principali, în limita creditelor bugetare aprobate prin bugetele locale, potrivit destinației stabilite și în raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziție anterior și cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor.

Ordonatorii principali de credite întocmesc și prezintă spre aprobare consiilor locale conturile anuale de execuție a bugetelor locale până la data de 31 mai a anului următor. La partea de venituri se reflectă prevederile bugetare inițiale, prevederile bugetare definitive și încasările realizate, iar la partea de cheltuieli se raportează credite aprobate inițial, credite definitive și plățile efectuate.

Execuția de casă a bugetelor locale se efectuează prin unitațile administrativ–teritoriale ale trezoreriei statului, la care se evidențiază veniturile bugetare pe structura clasificației bugetare, cheltuieli în limita creditelor bugetare aprobate, veniturile și cheltuielile extrabugetare.

Bugetul local prezintă un instrument activ în stabilirea opțiunilor și priorităților în dezvoltarea economico–socială a unităților administrativ–teritoriale.

3. CHELTUIELILE BUGETARE

3.1. Procedura efectuării cheltuielilor bugetare

Conform dispozițiilor legale (Legea nr. 72/1996 privind finanțele publice) activitatea bugetară trece prin mai multe etape: elaborarea proiectului bugetului de stat, aprobarea, executarea și încheierea exercițiului bugetar.

Elaborarea proiectului bugetului de stat, prima etapă a procedurii bugetare, cuprinde activitatea de determinare a veniturilor și cheltuielilor bugetului public național.

Aprobarea presupune dezbaterea și votarea, de către Parlament, a legii de adoptare a bugetului public național.

Execuția bugetară constă în realizarea veniturilor la termenele și în cuantumul prevăzut (care prezintă obligații minime) și efectuarea cheltuielilor conform destinației prevăzute (care reprezintă obligații maxime, ce nu pot fi depășite). Această etapă este cea mai importantă, deoarece presupune înfăptuirea concretă a previziunilor aprobate de Parlament.

Încheierea exercițiului presupune, pe baza datelor furnizate de evidența execuției bugetare, o dare de seamă competă privind modul de realizare a veniturilor și de efectuare a cheltuielilor pentru anul bugetar expirat.

3.2. Evaluarea cheltuielilor bugetului de stat

Evaluarea proiectului bugetului public național reprezintă un proces de mare complexitate și responsabilitate pentru guvernul aflat la putere. Guvernul elaborează proiectul bugetului administrației centrale de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, precum și al contului general anual de execuție al bugetului. Ministerul Finanțelor răspunde de elaborarea proiectului bugetului administrației centrale de stat. Proiectul bugetului local și proiectul centrului de încheire a exercițiului bugetar local se întocmesc sub directa responsabilitate a primarului (art. 53, lit. c, Legea privind administrația publică, locală, Legea nr. 69 din 1991).

Din punct de vedere metodologic, pentru estimarea sau evaluarea și implicit calculul cheltuielilor și veniturilor bugetare, în statele moderne, au fost promovate modalități diferite care, cu toată varietatea lor urmăresc același scop al unei evaluări reale și cât mai operative.

Pentru evaluarea cheltuielilor este practicată mai mult metoda denumită cvasi – automatică, care constă în a raporta în mod automat cuantumul cheltuielilor din anul precedent cu excepția cheltuielilor pentru care se cer modificări motivate.

Evaluarea cheltuielilor bugetare, în statul nostru, este din punct de vedere metodologic o evaluare directă ce se aplică prin compararea cifrelor de cheltuieli ce se propun cu cele din anul precedent.

Pentru înscrierea în proiectul bugetului annual de stat a cheltuielilor bugetare, Legea finanțelor publice prevede că acestea se vor grupa în “cheltuieli ordinare și extraordinare” și în “cheltuieli curente și de capital”, toate acestea “desfășurate pe baza clasificației bugetare tip elaborată de Ministerul Finanțelor”. Cheltuielile bugetare se înscriu în proiectele de buget anual împărțite în modul următor:

cheltuieli curente alcătuite din trei grupe:

– cheltuieli de personal – salarii, contribuții pentru asigurări sociale de stat, pentru constituirea fondului bănesc destinat plății ajutorului de șomaj, pentru deplasări, detașări și transferări;

– cheltuieli materiale și pentru servicii – pentru întreținere și gospodărire, pentru materiale și prestări de servicii cu caracter funcțional, pentru cărți și publicații, precum și alte cheltuieli;

– cheltuieli de capital cu specificarea acelor dintre acestea care se prevăd pentru investiții, separate acelea care se prevăd pentru rezerva de stat.

Această împărțire a pevederilor de cheltuieli bugetare în cheltuieli curente și de capital, ca și a cheltuielilor curente în chltuieli de personal distincte de cheltuieli materiale a fost consacrată de dispozițiile legii noastre a finanțelor, inspirată din legislația de specialitate și practica din statele europene și occidentale, în care în mod tradițional este aplicat conceptul acestei împărțiri a cheltuielilor bugetare, deoarece oferă o imagine nu numai reală ci și semnificativă din punct de vedere al destinației specifice a întrebuințărilor de fonduri bănești bugetare.

Astfel se poate urmări evoluția raportului dintre cheltuielile curente și cele de capital, ca și menținerea unei proporții judicioase între cheltuielile de personal și cele materiale, atât în ansamblu cât și pe ministere sau ramuri ale administrației de stat.

3.3. Repartizarea pe trimestre a cheltuielilor publice

Execuția sau exercițiul bugetar constituie realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare stabilitae prin legea bugetară anuală.

Pentru realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare sunt necesare acte, fapte și operațiuni, îndeosebi cu privire la încasarea, păstrarea și eliberarea fondurilor bănești în și din contul bugetului public național.

Procedura execuției bugetare este formată din următoarele faze:

repartizarea pe trimestre a veniturilor și cheltuielilor;

executarea de casă a bugetului de stat;

realizarea veniturilor bugetare;

efectuarea cheltuielilor bugetare.

Veniturile și cheltuielile aprobate din bugetul administrației centrale de stat se repartizează pe trimestre în funcție de termene legale de încasare a veniturilor și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

Creditele bugetare aprobate prin bugetul administrației centrale de stat pot fi folosite la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite sau alimentarea cu fonduri de către Ministerul Finanțelor a conturilor bancare deschise pe seama acestora.

Repartizarea pe trimestre a cheltuielilor este justificată de faptul că, datorită specificului activităților și acțiunilor social-economice, indicatorii financiari nu se pot repartiza în mod egal pe semestrele sau lunile anului și, deci, cheltuielile nu se pot efectua în mod uniform în cursul anului bugetar.

În acest sens, există unități economice a căror activitate se desfășoară într-un ritm relativ constant în tot cursul anului (în industrie, transporturi, telecomunicații); de asemenea, există unități economice unde diferențele de la un trimestru la altul sunt mai mari (construcții, comerț etc.); în fine, există și unități economice la care specificul activității impune efectuarea de cheltuieli în anumite trimestre ale anului, urmând ca veniturile să fie realizate în alte trimestre (agricultura).

În cazul instituțiilor publice, finanțate de la bugetul de stat (instituții bugetare), pot exista instituții cu un ritm constant de efectuare a cheltuielilor (organele puterii și administrației de stat, judecătorești, procuraturii, sănătății etc.) precum și instituții care au cheltuieli mai mari în unele trimestre și mai mici în altele (învățământ, cultură, asigurări sociale etc.)

3.4. Clasificarea cheltuielilor bugetului de stat

Potrivit necesităților practice ale programării bugetare și ale evidenței, contabile bugetare, clasificația cheltuielilor bugetului de stat cuprinde atât o clasificație funcțională care enunță părțile, capitolele și subcapitolele de cheltuieli bugetare, cât și o clasificație economică ce numerotează și prevede intitularea speciilor și subspeciilor de cheltuieli limitativ admise și finanțate din bugetul statului.

Clasificația funcțională a cheltuielilor bugetare enunță aceste cheltuieli grupate în primul rând în părțile create prin categoriile principale de cheltuieli, de ex: partea I cheltuieli social-culturale, partea a IV-a apărarea națională, partea a VII-a acțiuni economice și cercetarea științifică, partea a X-a datoria publică etc. În cadrul părților de cheltuieli, gruparea acestora se continuă pe capitolele care, la rândul lor cuprind subcapitole de cheltuieli. Astfel, de exemplu, partea IV cheltuielile social-culturale cuprind capitole de cheltuieli pentru învățământ, sănătate, cultură și artă, asistență socială, etc. iar cheltuielile pentru învățământ, sănătate, cultură și artă, asistență socială, etc. iar cheltuielile pentru învățământ (având simbolul 51) sunt împărțite pe subcapitole pentru învățământul preșcolar (cu simbolul 51.01), învățământul primar și gimnazial (51.02), învățământul liceal (51.05), învățământul superior (51.07) etc.

Clasificația economică, având menirea de a preciza speciile și subspeciile de cheltuieli limitativ admise și finanțate din bugetul statului, cuprinde articole de cheltuieli – exemplificativ – pentru salarii (01), pentru deplasări, detașări și transferări (05), pentru întreținere și gospodărire (11), pentru cărți și publicații (15) etc. iar unele dintre articolele de cheltuieli cuprind alineate de cheltuieli, de exemplu, articolul de cheltuieli pentru întreținere și gospodărire cuprinde alineate de cheltuieli pentru: încălzit (11.01), iluminat și forță motrică (11.02), poștă, telefon, telex, radio și televiziune (11.04), furnituri de birou (11.05) etc.

Datorită acestui cuprins și particularităților formale, noua clasificație bugetară a cheltuielilor își demonstrează importanța și utilitatea atât în programarea bugetară și în evidența contabilă bugetară, cât și în cunoașterea detaliată a cuprinsului actual al bugetului statului.

3.5. Execuția părții de cheltuieli a bugetului statului

Execuția părții de cheltuieli a bugetului statului este reglementată cu particularitatea deschiderii, repartizării și utilizării așa-numitelor credite bugetare.

Potrivit cerinței de legalitate a cheltuielilor bugetare, Legea finanțelor publice prevede expres că “nici o cheltuială nu poate fi efectuată din bugetul statului dacă nu are bază legală”,

Această bază constă în primul rând în prevederea cheltuielii în bugetul instituției publice și al ministerului sau altui organ central de stat. În al doilea rând, baza legală constă în deschiderea sau repartizarea “creditului bugetar” necesar.

Prin credite bugetare se înțeleg: “sumele de bani aprobate prin bugetul statului, în limitele cărora se pot efectua cheltuieli” și “care nu pot fi depășite”. În acest sens sumele prevăzute în bugetul statului cu titlu de cheltuieli pentru învățământ, sănătate, cultură, investiții, subvenții etc., ori ca specii de cheltuieli în bugetele ministerelor și altor organe centrale de stat, precum și ale instituțiilor publice subordonate acestora, reprezintă toate credite bugetare.

Din definiția legală și din aspecte practice rezultă că denumirea “credite bugetare” este convenită tradițional, păstrată de mai mult timp în terminologia financiar-contabilă, pentru procedeul pratic al cheltuielilor bugetului de stat și că acestea sunt cu totul diferite de creditele sau împrumuturile propriu-zise.

În timp ce creditele propriu-zise sunt relații contractuale în cadrul cărora “o persoană dă celelilalte anumite sume de bani ori alte bunuri cu condiția de a i le restitui și eventual cu dobândă”, creditele bugetare sunt “drepturi bănești” ale instituțiilor și organelor finanțate din bugetul statului care, după aprobarea acestui buget trebuie puse la dispoziția beneficiarilor de către organele administrației finațelor de stat.

Creditele bugetare se primesc de către instituțiile și organele de stat beneficiare, în cadrul unei proceduri specifice de deschidere, de repartizare și utilizare pe baza actelor săvârșite de către ordonatorii de credite bugetare.

Ordonatorii de credite bugetare sunt persoane fizice investite cu dreptul de a dispune asupra creditelor bugetare în virtutea funcției ce o au în conducerea unei instituții publice sau organ de stat.

În raport cu locul instituțiilor publice și a organelor de stat finanțate din buget în cadrul administrației de stat, ordonatorii de credite sunt:

ordonatori principali,

ordonatori secundari

ordonatori terțiari.

Ordonatorii principali de credite ai bugetului statului sunt miniștrii și conducătorii celorlalte organe centrale de stat și au îndrituirile de a cere de la Ministerul Finanțelor deschiderea creditelor bugetare cuvenite organelor pe care le conduc și instituțiilor subordonate și de a repartiza creditele bugetare destinate instituțiilor sau organelor subordonate și de a aproba efectuarea cheltuielilor din bugetul ministerului sau organului central pe care îl conduc.

Ordonatorii secundari de credite funcționează în ramuri administrative în care există două categorii de instituții publice cu personalitatea juridică și buget propriu, în raporturi de subordonare ierarhică și, în consecință, conducătorii primelor dintre aceste categorii de instituții sunt ordonatorii secundari cu îndrituiri asemănătoare celor ale ordonatorilor principali.

Ordonatorii terțiari de credite bugetare sunt conducători ai instituțiilor publice cu personalitate juridică și buget propriu care au doar îndrituirea de a aproba efectuarea cheltuielilor din creditele bugetare pe care le primesc de la ordonatorii principali sau secundari.

Toți ordonatorii de credite bugetare se află în situație egală din punctul de vedere al răspunderii juridice pentru respectarea dispozițiilor legale privind utilizarea creditelor bugetare, deci efectuarea cheltuielilor, fiind, totodată obligați să urmărească “folosirea cu eficiență a sumelor de bani primite din bugetul statului, păstrarea integrității sunelor organului sau instituției pe care o conduc, ca și întocmirea conformă a evidenței contabile și prezentarea la termen a dărilor de seamă contabile asupra execuției bugetare”.

În execuția părții de cheltuieli a bugetului de stat se parcurg succesiv următoarele 4 etape: angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata sau utilizarea creditelor bugetare.

a) Angajarea reprezintă asumarea de către un organism public a obligației de a plăti unei terțe persoane fizice sau juridice o anumită sumă de bani repartizată din bugetul de stat.

Această obligație rezultă dintr-un act legal care poate fi contract, hotărâre judecătorească, decizie sau ordin ministerial și altele, și este legată de livrarea unor bunuri în favoarea statului, prestarea unor servicii, executarea de lucrări, numirea sau angajarea unor funcționari publici.

Angajarea este consecința unei decizii deliberate având natură voluntară, dar există cazuri când aceasta este fortuită, având natură involuntară, în situația plăților impuse de acoperirea unor pagube produse de accidente sau calamități naturale, precum și de alte evenimente deosebite, necunoscute dinainte.

Angajarea cheltuielilor publice se efectuează de către ordonatorii principali de credite bugetare (miniștrii sau conducătorii celorlalte organe centrale de stat), sau în mod excepțional de către ordonatorii secundari (conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică și buget propriu) care primesc creditele bugetare de la ordonatorii principali.

În structura subiecților participanți la procesul execuției cheltuielilor bugetare sunt cuprinși și ordonatorii terțiari. Aceștia sunt conducătorii instituțiilor publice cu personalitate juridică din subordinea unor instituții publice finanțate de la bugetul de stat. Competența acestora este limitată la aprobarea cheltuielilor din creditele bugetare primite de la ordonatorii principali sau secundari, după caz.

Angajarea cheltuielilor se bazează fie pe prerogativele guvernamentale în materie, în limita creditelor bugetare aprobate, fie ca urmare a deciziei organului legislativ, pentru situațiile speciale intervenite în cursul derulării exercițiului bugetar.

b) Lichidarea constituie operațiunea prin care se verifică și se constată realitatea în legătură cu realizarea furnizării, a lucrării sau serviciului prestat în favoarea statului, în funcție de care se stabilește cuantumul plății ce urmează a fi efectuată din creditul bugetar aprobat.

Lichidarea reprezintă o fază distinctă a execuției cheltuielilor publice, deoarece în cele mai multe cazuri, sumele datorate de instituțiile de stat către diverse persoane nu pot fi stabilite decât cu aproximație în momentul angajării lor.

Lichidarea trebuie să aibă la bază actele justificative privind livrările de mărfuri, lucrările executate și serviciile prestate, statele de plată a salariilor sau a altor drepturi bănești, fiind o operațiune posterioară realizării prestațiilor către instituția de stat angajatoare a cheltuielilor bugetare.

c) Ordonanțarea presupune emiterea unui ordin de plată sau a unei dispoziții de plată, prin care, pe baza evaluării realizate prin lichidare, se dispune plata unei sume de bani, în favoarea unui terț îndreptățit la aceasta.

Întrucât pe baza acestor acte administrative urmează să fie afectate resursele bănești ale statului, dispozițiile sau ordinele de plată emise de ordonatorii principali și secundari de credite bugetare trebuie să fie avizate, în prealabil, de către conducătorul compartimentului financiar-contabil sau de persoanele însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.

În cazul efectuării de cheltuieli ale statului în temeiul unor legi cu o mare valabilitate în timp, cum ar fi de exemplu plata dobânzilor aferente datoriei publice sau a salariilor funcționarilor publici, se trece direct la operațiunea de plată fără a mai fi nevoie de o ordonanțare prealabilă.

d) Plata este operațiunea prin care are loc stingerea obligației bănești a statului față de persoanele fizice și/sau juridice îndreptățite care au efectuat anumite prestații în favoarea unei instituții sau a unui organism public.

Această plată se efectuează prin instrumentele de plată fără numerar utilizate în practica obișnuită, prin mandat poștal sau în numerar, după caz.

Între funcția de dispoziție în materie de cheltuieli publice și funcția de mânuire propriu-zisă a banilor publici, există o delimitare expresă, fiind considerate incompatibile între ele. De aceea primele trei operații, angajarea, lichidarea și ordonanțarea cad în sarcina ordonatorilor de credite bugetare sau a administratorilor, iar plata se efectuează numai de gestionarii banilor publici, având calitatea de casieri sau contabili plătitori.

Această distincție și separație de funcții are menirea să garanteze execuția bugetului de stat în conformitate cu prevederile legale, preîntâmpinând delapidările, deturnările de fonduri, risipa sau fraudele.

Utilizarea creditelor bugetare este subordonată, potrivit dispoziției legii finanțelor publice, principiului „afectațiunii speciale” a creditelor bugetare. Aplicarea conformă a acestui principiu impune respectarea următoarelor reguli:

creditele bugetare aprobate unui ordonator principal nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor altui ordonator;

cheltuielile aprobate pentru acoperirea unui capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol de cheltuieli;

creditele aprobate prin legea bugetară anuală pentru cheltuielile unui exercițiu bugetar nu pot fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor altui exercițiu financiar.

În practica execuției bugetare se utilizează următoarele mijloace excepționale de modificare a destinației inițiale a creditelor bugetare (și care reprezintă excepții de la principiul „afectațiunii speciale”): virările de credite bugetare, transferarea creditelor bugetare, suplimentarea creditelor bugetare, anticiparea creditelor bugetare, blocarea și anularea creditelor bugetare.

a) Virările de credite bugetare constau în trecerea sumelor bugetare de la subdiviziunile clasificației bugetare unde ele se dovedesc disponibile la subdiviziunile unde se constată că sunt insuficiente. Potrivit legii, virarea creditelor bugetare se poate face numai înainte de angajarea cheltuielilor și, în principiu, începând cu trimestrul al III-lea al anului financiar.

b) Transferarea creditelor bugetare este specifică acelor situații în care au loc treceri de unități, acțiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul, când Ministerul Finanțelor Publice este îndreptățit să modifice structura bugetului de stat, aprobând – la cerere – transferarea unor sume reprezentând alocații bugetare de la un ordonator la altul, fără afectarea echilibrului și a rezervei bugetare.

c) Suplimentarea creditelor bugetare se poate face de către Guvern, la propunerea Ministerului Finanțelor Publice, pe baza cererilor primite de la ordonatorii principali de credite. Suplimentarea creditelor bugetare se realizează din fondul de rezervă aflat la dispoziția Guvernului. Potrivit legii, suplimentarea creditelor bugetare de către Guvern, trebuie supusă aprobării Parlamentului.

d) Anticiparea creditelor bugetare este modalitatea specifică pentru finanțarea unor acțiuni social-culturale și acoperirea unor cheltuieli economice de interes local. Astfel, organele de decizie ale unităților administrativ-teritoriale pot încuviința utilizarea unor fonduri de până la 30% din sumele încasate din veniturile proprii ale bugetelor locale respective peste cele aprobate.

e) Blocarea creditelor bugetare este prevăzută pentru fondurile bănești aprobate prin legea bugetară anuală și rămase neutilizate la sfârșitul fiecărui trimestru. Creditele bugetare rămase nefolosite la sfârșitul fiecărui trimestru pot fi trecute fie la fondul de rezervă destinat unor cheltuieli noi, fie utilizate pentru cheltuielile trimestrului următor al aceluiași an.

f) Anularea creditelor bugetare rămase neutilizate în timpul execuției bugetare se face la cererea ordonatorilor principali de credite bugetare sau a Ministerului Finanțelor Publice. Pentru cheltuielile bugetare neefectuate până la încheierea execuției bugetare, legea finanțelor publice dispune că aceste credite sunt anulate de drept.

Referitor la evidența execuției bugetare, execuția bugetului anual de stat este controlată și îndrumată cu ajutorul evidenței contabile bugetare. Evidența contabilă bugetară constă în înregistrarea și sintetizarea datelor privind veniturile și cheltuielile bugetare ale tuturor organelor și instituțiilor publice finanțate de la bugetul statului precum și operațiunile de casierie ale execuției acestui buget.

Sintetizând datele contabile privind realizările veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare, Ministerul Finanțelor Publice formulează concluzii periodice privind execuția bugetului de stat care sunt prezentate Guvernului. În situațiile în care rezultă existența unor goluri temporare de casă, Guvernul dispune fie utilizarea unei părți din resursele aflate în contul Trezoreriei Statului, fie emiterea unor bonuri de tezaur (ca formă de împrumut de stat intern).

În cazul în care Guvernul constată existența unui excedent bugetar (realizarea unor venituri peste cele prevăzute în buget), el va dispune alocarea acelor fonduri pentru finanțarea unor acțiuni urgente din domeniile: apărare, ordine publică, sănătate, învățământ, agricultură, cercetare științifică, etc.

3.6. Factorii care determină creșterea cheltuielilor publice

Cheltuielile efectuate de stat pentru îndeplinirea funcțiilor și atribuțiilor pe care i le conferă sistemul constituțional sunt influențate, ca volum și structură, de numeroși factori, de însăși evoluția rolului puterii publice în cadrul societății.

Astfel, de-a lungul timpului, cheltuielile publice au cunoscut o creștere continuă, atât în mărime absolută, cât și în mărime relativă, ca pondere în produsul intern brut sau în venitul național.

Creșterea volumului cheltuielilor publice se poate urmări fie în expresie valorică, bănească, folosind prețurile curente – în acest caz vorbim de o creștere nominală – fie folosind prețuri constante, pentru a înlătura efectul deprecierii inflaționiste a unității monetare – și în acest caz vorbim de o creștere reală.

Datorită procesului de erodare constantă a puterii de cumpărare a banilor, o trăsătură generală a evoluției cheltuielilor publice o constituie creșterea mai rapidă a volumului lor în expresie nominală decât în expresie reală. În mărime relativă, ca pondere în PIB, cheltuielile publice sunt într-o relație de directă proporționalitate cu potențial economic al țărilor, exprimat în produsul intern brut pe locuitor.

Astfel, ponderea cheltuielilor publice în produsul intern brut, în creștere continuă în perioada postbelică, pe măsura amplificării rolului statului, se situa la sfârșitul deceniului al 8-lea între aproape o treime în Japonia și două trerimi în Suedia, recunoscută, de altfel, pentru modelul său social-democratic. În majoritatea celorlalte state dezvoltate ponderea se situa între 40% și 50%.

Evoluția cheltuielilor publice este puternic influențată de :

natura orânduirii social-economice;

politica promovată de guvern;

condițiile politice interne și externe

gradul de dezvoltare a forțelor de producție;

factorul demografic.

Nu întotdeauna țările cu cea mai dinamică evoluție demografică înregistrează cel mai înalt ritm de creștere a cheltuielilor publice, după cum nici țările cu cel mai înalt grad dedezvoltare economică nu au cea mai mare pondere a cheltuielilor publice în venitul național.

Climatul de neîncredere și tensiunile în relațiile dintre state, pericolul atacului din afară, politica răsboiului rece și a organizării de blocuri militare în scopuri agresive pot determina țările mici și mijlocii să se angajeze la cheltuieli de apărare, adesea peste puterile lor economice, pentru a-și apăra independența națională.

Prin urmare, creșterea cheltuielilor poate fi determinată de :

factori militari;

factori social-politici;

factori economici.

Unii dintre aceștia au caracter temporar, alții produc efecte pe termen lung; unii afectează întreaga viață social-economică, alții numai anumite sectoare ale acesteia. În mod obișnuit, acționează mai mulți factori în același timp, fie în același sens, fie în sensuri diferite.

Creșterea cheltuielilor publice diferă extrem de mult de la o țară la alta, în funcție de factorii care au generat-o. Printre aceștia se numără:

sporirea efectivelor militare, perfecționarea tehnicii de luptă, acumularea de armament cu o forță tot mai mare de distrugere, militarizarea economiei naționale, lichidarea efectelor produse de război (bunuri materiale distruse sau avariate, pierderi de producție, victime omenești etc.)

creșterea numerică a aparatului administrativ-polițienesc și înzestrarea acestuia cu mijloace moderne de acțiune;

dezvoltarea sectorului de stat pe calea naționalizării sau construirii de întreprinderi pe seama bugetului, participarea statului la societăți mixte, acordarea de subvenții pentru stimularea producției sau a exportului;

extinderea rețelei de instituții publice de învățământ, sănătate și cultură, ca urmare a creșterii numărului populației, organizarea asigurărilor sociale și a asistenței sociale;

construirea de drumuri, poduri, străzi, porturi și aeroporturi, modernizarea mijloacelor de transport rutier, feroviar, naval și aeriană, sistematizarea teritoriului și protecția mediului înconjurător, ca urmare a dezvoltării economice, a creșterii traficului de mărfuri și persoane, aglomerărilor urbane și a gradului de poluare a mediului.

Din analiza evoluției cheltuielilor publice în corelație cu evoluția demografică rezultă că cheltuielile publice, în prețuri constante, de regulă cresc mai rapid decât populația.

În SUA, de exemplu, în perioada 1940-1970, în condițiile unei creșteri a populației de 1,6 ori, cheltuielile publice totale (în prețuri 1958) au sporit de 5,8 ori, iar cheltuielile publice medii pe locuitor de 3,7 ori.

Pentru a aface judecăți de valoare cu privire la legitatea creșterii cheltuielilor publice, este necesar a vedea care factori au o influență preponderentă asupra evoluției cheltuielilor publice și dacă aceștia acționează independent de voința și conștiința sau au un caracter subiectiv.

Dintr-o analiză retrospectivă, rezultă că cele mai puternice impulsuri au primit cheltuielile publice de pe urma războaielor și a efectelor produse de acestea.

4. CONȚINUTUL, STRUCTURA ȘI FUNDAMENTAREA CHELTUIELILOR LA O UNITATE ADMINISTRATIV–TERITORIALĂ

4.1. Conținutul și structura cheltuielilor la o unitate administrativ –teritorială

Cheltuielile din bugetele locale reflectă resursele financiare utilizate de organele administrației publice locale pentru satisfacerea cerințelor social–culturale, economice, serviciilor de dezvoltare publică și a altor cerințe ale locuitorilor municipiilor.

Cheltuielile bugetare reprezintă un consum de mijloace materiale, de muncă sau bănești pentru realizarea activităților și pentru satisfacerea trebuinților unuităților administrativ–teritoriale, ale instituțiilor și seviciilor publice de interes local, din bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în limita și cu destinația stabilită prin bugetele respective. (Aleodor, 2000)

Conceptul de cheltuială publică este utilizat cu mai multe sensuri dintre care se disting cel juridic și cel economic. Astfel, în sens juridic, noțiunea de cheltuială publică semnifică o plată legată de funcționarea unităților administrativ–teritoriale și, în general, de înfăptuirea activităților cu carater public. Cheltuielile publice se realizează printr–un complex de organe și entități publice (instituții, întreprinderi) cu compentențe în avizarea și efectuarea operațiunilor de plăți pe seama resurselor financiare publice.

În sens economic, noțiunea de cheltuială publică exprimă procese de repartiție, concretizare prin alocarea și utilizarea resurselor bănești, pentru realizarea de acțiuni considerate de interes public, la nivelul colectivităților locale.

Conceptul de cheltuială publică exprimă, în sens economic, o anumită categorie de procese și relații economice, care se manifestă între autoritățile publice locale, pe de o parte și persoane fizice sau juridice, pe de altă parte, cu prilejul alocării (pe destinație) și utilizării resurselor financiare administrate de către acste autorități. Expresia lor constă în procesele și relațiile economice în formă bănească prin care au loc distribuirea și utilizarea efectivă a fondurilor financiare publice.

Cheltuielile publice se află la baza ofertei de utilități publice, sub forma bunurilor și a serviciilor destinate consumului public și, în principiu, trebuie să asigure, sub aspect financiar, funcționarea normală a instituțiilor publice, respectiv îndeplinirea funcțiilor și sarcinilor statului. În același timp, conținutul lor se află sub incidența programelor de guvernare ale grupurilor care dețin puterea de stat, iar în mod obișnuit, se concretizează prin finanțarea de acțiuni considerate de interes public ce corespund obiectivelor urmărite de către autoritățile publice.

Considerate global, cheltuielile publice vizează atât sfera activităților nemateriale, cât și pe cea a activităților materiale. Ele se concretizează prin finanțarea de acțiuni de interes public cu un conținut preponderent social–cultural și de servicii generale, dar și unul economic. Prin efectuarea lor, se crează condițiile necesare funcționării unităților administrativ–teritoriale și instituțiilor din subordinea lor, care, în principal, desfășoară activități nemateriale sau realizării unor procese economice (materiale) de producere de bunuri și servicii. Aceasta implică plăți efectuate pe seama resurselor financiare publice pentru achiziționarea sau crearea de bunuri și echipamente, atât de natura investițiilor (terenuri, clădiri, instalații), cât și de funcționare curentă a unităților administrativ–teritoriale și instituțiilor publice (materiale, energie electrică, salarii).

Conținutul cheltuielilor publice s–a diversificat continuu, corespunzător mutațiilor survenite în planul activității instituțiilor și al rolului statului, ajungându–se ca sistemul acestora să înglobeze și unele cheltuieli specifice, menite să servească drept instrumente de influență asupra evoluției sociatății.

Carta Europeană pentru autonomie locală cuprinde anumite principii în efectuarea cheltuielilor din bugetul local: în măsura posibilităților, subvențiile acordate unităților administrativ–teritoriale nu trebuie să fie destinate finanțării de proiecte specifice, iar acordarea de subvenții nu trebuie să aducă atingere libertății fundamentale a autorităților administrației publice locale în domeniul de competență; pentru a finanța cheltuielile de investiție, colectivitățile locale trebuie să aibă acces la piața națională de capitaluri; colectivitățile locale trebuie să fie încurajate la asociere între ele; la cooperarea cu sectorul privat pentru realizarea și exploatarea anumitor servicii publice locale ce necesită investiții importante; colectivitățile locale să fie sprjinite în realizarea unor investiții publice care vizează o dezvoltare durabilă (Filip, 2001).

Din punct de vedere al relației autonomie locală și responsabilitate în efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se pot desprinde: consiliile locale au o putere mai mare de decizie asupra modului de cheltuire a fondurilor; autoritățile publice locale răspunde de gestionarea eficientă și corectă a cheltuielilor din sfera lor de competență; consiliile locale stabilesc și supraveghează modul de prestare a serviciilor publice pentru asigurarea calității acestora; consiliile locale sunt competente să aprobe documentațiile tehnico–economice în limite mai mari față de perioadele trecute.

Dimensionarea cheltuielilor și repartizarea lor pe destinații, se fundamentează pornind de la obiectivele strategice de dezvoltare și de la prioritățile locale. Autoritățile administrației publice locale elaborează proiectul de buget anual ținând seama de programul de investiții detaliat pe obiective și ani de execuție și de prognoza bugetului pe următorii trei ani.

Cheltuielile se pot înscrie în bugetele locale și se pot aproba în măsura în care se asigură resursele financiare necesare. Dacă în cursul exercițiului bugetar se propun acțiuni care majorează cheltuielile din bugetele locale aceasta presupune asigurarea resurselor financiare necesare acoperirii sporului de cheltuieli. În bugetul anual nu se pot înscrie și nu se pot efectua cheltuieli dacă nu există o bază legală în acest sens.

Prin bugetele locale se aprobă credite în limita cărora se pot angaja și efectua cheltuieli care reprezintă limite maxime ce nu pot fi majorate prin virări de credite. Cheltuielile din bugetul local se efectuează pe baza aprobării ordonatorului de credite și de avizul persoanelor desemnate să exercite control financiar preventiv.

Cheltuielile din bugetul local se realizează pe baza documentelor justificative care reflectă angajamentele contractelor sau din convenție, primirea bunurilor materiale, prestarea serviciilor, plata obligațiilor bănești.

Cheltuielile pentru investițiile municipiilor, instituțiilor publice locale care se finanțează din bugetele locale și din împrumuturi se reflectă în programul de investiții al fiecărei unități administrativ–teritoriale ce se aprobă ca anexă la bugetul local de cître consiliile locale. În efectuarea cheltuielilor din bugetele locale se urmărește criteriul eficienței, respectiv raportul din acțiunile realizate și resursele utilizate.

După natura și aportul cheltuielilor la crearea condițiilor privind activitatea administrației publice locale, acestea se grupează în cheltuieli de funcționare sau curente, cheltuieli de transfer și cheltuieli de investiții. În categoria cheltuielilor de funcționare sunt cuprinse acele cheltuieli care asigură bunul mers al activității instituțiilor publice, concretizându–se în plăți pentru salarii, consumuri materiale sau cheltuieli administrativ-gospodărești.

În categoria cheltuielilor de transfer sunt cuprinse sumele transmise către diferite persoane care nu participă direct la activitatea curentă a entităților publice: dobânzi, comisioane și cîștiguri aferente împrumuturilor, pensii și alte cheltuieli cu caracter social. În categoria cheltuielilor de investiții sunt cuprinse cele privind dotarea cu mijloace de natura activelor fixe corporale, care asigură cadrul necesar funcționării entităților publice.

După conținutul proceselor prin care se concretitează cheltuielile sunt grupate în două mari categorii: cheltuieli materiale și cheltuieli de personal. În categoria cheltuielilor materiale sunt cuprinse cele ocazionate de achiziționarea materiilor prime și materialelor, obiectelor de inventar. În categoria cheltuielilor de peronal sunt incluse plățile privind salariile și asimilate lor, pensiile, indemnizații.

Cheltuielile din bugetele locale se grupează după clasificația funcțională pe următoarele părți: partea I – autorități executive; partea III – cheltuieli social–culturale; partea IV – servicii, dezvoltare publică și locuințe; partea V – acțiuni economice; partea IV – alte acțiuni; partea IX – plăți, dobânzi și comisioane; partea X – fond rezervă bugetară.

În cadrul părților, cheltuielile se individualizează după natura lor pe capitole și subcapitole, iar detalierea la fiecare capitol se realizează pe titluri.

Clasificația economică se bazează pe folosirea a două criterii de grupare: primul, conform căreia cheltuielile se împart în: cheltuieli curente (de funcționare) și cheltuieli de capital (cu caracter de investiții); al doilea împarte cheltuielile în cheltuieli ale seviciilor administrative și cheltuieli de transfer (de redistribuire).

Cheltuielile curente sunt cele care asigură buna funcționare și întreținere a instituțiilor publice. Cheltuielile de capital se concretizează în achiziționarea de bunuri destinate sferei producției materiale sau dotării sferei nemateriale cu active fixe, care duc la dezvoltarea și modernizarea patrimoniului public.

Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative cuprind în general remunerarea serviciilor, a prestațiilor și a furniturilor necesare bunei funcționări a instituțiiloe publice sau achiziționării de mobilier, aparatură și echipamente. Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziția unor persoane juridice (instituții cu activități autofinanțate), unor persoane fizice (pensionari, șomeri, elevi).

Clasificația funcțională folosește drept criteriu în gruparea cheltuielilor publice domeniile, ramurile, sectoarele de activitate spre care sunt dirijate resursele financiare publice sau alte destinații legate de efectuarea unor transferuri între diferite niveluri ale administrației publice, plata dobânzilor sau constituirea de rezerve la dispoziția administrației publice locale. Gruparea cheltuielilor publice conform acestui criteriu reflectă implicit obiectivele politicii financiare a administrației publice, prin repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate și obiective care definesc nevoile publice.

Cheltuielile ce se prevăd în bugetele propii ale municipiilor includ cheltuieli pentru autorități executive, învățământ, sănătate, cultură, religie, asistență socială, servicii dezvoltare publică și locuințe, transporturi, agricultură, alte acțiuni economice, fondurile pentru garantarea împrumuturilor externe a dobânzilor și comisioanelor oferite, fonduri de rezervă și cheltuieli cu destinație specială.

Cheltuieli pentru autorități publice cuprind cheltuielile necesare funcționării acestora, cheltuieli curente, cheltuieli pentru plata salariilor personalului propiu, cheltuieli materiale și servicii și cheltuieli de capital ce includ investiții ale instituțiilor publice.

Cheltuielile sociale – culturale joacă un rol deosebit de important prin impactul pe care îl au asupra dezvoltării fiecărei țări sub aspect social și economic, contribuind din plin la progresul umanității, în general.

Rolul pozitiv îndeplinit de cheltuielile cu acțiuni social – culturale a determinat tendința statului modern de asumare a unor sarcini sporite, vizând îmbunătățirea posibilităților de acces al cetățenilor la serviciile caracteristice acestui domeniu, cu atât mai mult, cu cât revoluțiile tehnico – științifice au amplificat nevoia de instruire și cunoaștere, ca premise indispensabile mersului ascendent al omenirii.

Prin conținutul acestora, sunt avute în vedere acțiuni de interes general ce se întreprind în scopul asigurării de servicii publice destinate populației, fie gratuit, fie cu plată redusă față de costurile acestora, inclusiv sub forma acordării unor sume de bani ( burse, indemnizații ).

Condițiile concrete și formele specifice de manifestare a lor sunt determinate de natura activității instituțiilor publice profilate pe acest domeniu, între care : școli, spitale, biblioteci, teatre, filarmonici.

În ceea ce privește structura internă a cheltuielilor pentru acțiuni social – culturale se disting uemătoarele subgrupe : cheltuieli pentru învățământ, cheltuieli pentru ocortirea sănătății, cheltuieli pentru cultură, religie și acțiuni privind activitatea sportivă și de tineret, cheltuieli pentru asistență socială, alocații, pensii, ajutoare și indemnizații.

Cheltuielile pentru învățământ constituie o componentă definitorie a cheltuielilor cu caracter social – cultural, ocupând un loc central între acțiunile de finanțate de autoritățile locale, în cadrul acestei categorii, confirmând creșterea rolului învățământului ca factor de progres și civilizați. Recunoașterea contribuției decisive a școlii ca lăcaș de cultură, de instruire și formare profesională, depașirea societății moderne, cu deosebire în condițiile revoluțiilor științifice contemporane, a impus dezvoltarea și modernizarea rețelelor școlare și, implicit, alocarea din buget a unor sume tot mai mair pentru finanțarea învățământului.

Constatările referitoare la corelația dintre nivelul de dezvoltare al învățământului și progresul economic și social în diferite țări au convins guvernele despre necesitatea îmbunătățirii învățământului, ca premisă indispensabilă pentru asigurarea prosperității economice și ridicarea gradului de civilizație, inclusiv a nivelului de trai al oamenilor.

Creșterea numărului populației, în general, și a celei de vârstă școlară, în special ca factor demografic, a influențat sensibil creșterea cheltuielilor pentru învățământ, determinând asumarea unor obligații mult mai mari în sfera organizării și dezvoltării învățământului public gratuit sau cu taxe mult inferioare costurilor reale. Concomitent, ca factor de acțiune corelată, au sporit cheltuielile de funcționare a instituțiilor școlare, mai ales cele de personal, decurgând în primul rând, din creșterea numărului cadrelor didactice.

În funcție de structura funcțională a rețelei instituțiilor școlare publice, cheltuielile cu învățământ : preșcolar, primar și gimnazial, liceal, profesional, postliceal, fiecare tip de instituție școlară realizează, atât cheltuieli comune celorlalte, cât și unele specifice procesului de învățământ corespunzător treptei respective.

În principiu, însă, cheltuielile pentru învățământ, ca și cele social – culturale, în asamblu, se împart în două grupe mari, și anume : cheltuieli de investiții denumite și de capital ; cheltuieli curente denumite și de funcționare.

Din prima grupă fac parte cheltuielile pentru crearea și dezvoltarea bazei tehnico –materiale a procesulu de învățământ, iar din a doua grupă fac parte toate cheltuielile reprezentând consumuri legate de funcționarea fiecărei instituții reprezentând combustibilul, energie, apă, servicii poștale, dar ponderea cea mai mare o au, în mod firesc, salariile și plățile asimilate lor pentru personalul didactic.

Impactul cheltuielilor publice pentru învățământ apare deosebit de pregnant prin efectele pozitive generate în viața socială și economică, atât la nivelul individului, cât și al întregii societăți și trebuie apreciat în raport cu eforturile făcute, în primul rând în plan financiar, de aceea, un aspect important al deciziilor, în acest domeniu, se referă la dimensiunile sau volumul acestor cheltuieli determinate pe bază de criterii obiective, urmărind obținerea de efecte sociale utile maxime cu eforturi financiare minime.

Pentru realizarea unor obiective ale politicii sociale privind seviciile culturale, sportive autoritățile publice locale utilizează o parte din resursele finaciare publice pentru organizarea unor acțiuni specializate în acest domeniu. Resursele financiare destinate culturii contribuie la creșterea calității factorului uman, acțiuni care își aduc aportul la formarea personalității umane. Aceste resurse intră în componenta investiții în resurse umane , ele au un efect indirect, dar influențează pozitiv activitatea economică și socială și, în final, contribuie la creșterea economică.

Instituțiile și acțiunile finanțate pe seama acestor resurse sunt: instituțiile culturale (biblioteci, muzee, case de cultură, editură), instituții artistice (teatre, case de film, filarmonici), acțiunile sportive și de tineret, cultele. Activitatea desfășurată de aceste instituții se poate concretiza în anumite bunuri materiale (care au și o valoare spirituală) cum sunt : cărțile, filmele, picturile sau se prezintă sub forma unor servicii culturale, spirituale, artistice, sportive, cum sunt : concertele, spectacolele de teatru, operă, galet, campionate sau concursuri sportive.

Securitatea socială cuprinde asamblul acțiunilor întreprinse pentru prevenirea, diminuarea și înlăturarea consecințelor unor evenimente considerateca riscuri sociale, evenimente care repercutează negativ asupra nivelului de trai al cetățenilor. Riscurile implicate sunt de natură fizică ( care afectează parțial sau total capaciatea de muncă, riscuri economice (care împiedică o persoană să exercite o activitate producătoare de venit) sau riscuri sociale (care afectează în mod substanțial veniturile persoanelor).

Efectuarea cheltuielilor publice în general și a celor pentru acțiuni economice, în special, presupune cuantificarea și alocarea volumului de resurse financiare necesare relizării diferitelor obiective sau acțiuni, urmărind obținerea unei eficiențe cât mai ridicate. În acest scop, sunt necesare calcule de funadmentare bazate pe o documentație specifică, luând în considerare factorii tehnici, economici, și uneori sociali, care condiționează realizarea fiecărui obiectiv, atât prin prisma efortului financiar, cât și prin cea a rezultatelor utile ce urmează a se obține.

În mod deosebit, în cazul obiectivelor economice de natura investițiilor (crearea de noi întreprinderi, dezvoltări, modernizări, reutilări) se impune elaborarea mai multor variante de realizare a acestora, pentru a se putea alege, în final, cea mai avatajoasă. Este domeniul care se pretează în cel mai înalt grad aplicării analizei cost – beneficii sau cost-avantaje.

Folosirea acestei metode în fundametarea cheltuielilor pentru acțiuni economice are un suport obiectiv, cu atât ami mult cu cât, atât elementele de cost, cât și celșe de avantaj pot fi mai bine delimitate și cuantificate. Potrivit analizei cost – beneficii, într – o primă fază se procedează la definirea cât mai precisă a bobiectivelor, după care se trece la identificarea mijloacelor posibile de folosit pentru realizarea fiecărui obiectiv propus. Pe această bază, se elaborează soluții alternative, începând cu întocmirea de liste ce conțin mijloacele susceptibile de uitilizat în aplicarea fiecărei soluții. Prin combinarea mijloacelor respective, în diferite variante de cost și de avantaj, se determină, apoi, mărimea costurilor și a beneficiilor corespunzătoare. În final, are loc compararea acestora și alegerea variantei mai avntajoase, prin prisma celui mai bun raport între costuri și beneficii.

4.2. Calcule și fundamentări privind cheltuielile la o unitate administrativ – teritorială

Cheltuielile publice concretizează una din componentele politicii fiscale la nivelul unei regiuni având impact profund în politica generală. Deoarece politica fiscală apare în prin plan ca expresie a nevoilor cu caracter public asumate spre a fi satisfăcute de către autoritățile publice locale, coordonatele majore ale politicii privind cheltuielile publice vizează, în primul rând, dimensionarea, respectiv cuatificarea acestora și, în al doilea rând, structura lor corespunzător obiectivelor de politică generală promovată într – o perioadă sau alta (Filip, 2001).

Problematica politicii financiare în sfera cheltuielilor publice, se referă la stabilirea obiectivelor de realizat din punct de vedere financiar, în corespondență directă cu deciziile de ordin economic și social luate de către autoritățile locale. Ea presupune opțiuni ale factorilor de decizie asupra dimensiunii și structurii destinațiilor date resurselor financiare publice, sub formele concrete ale cheltuielilor pentru acțiuni considerate de interes public. Elaborarea deciziilor de politică fiscală are în vedere faptul că dimensiunile sau structura cheltuielilor publice condiținează proporțiile la care se realizează procesele economico – sociale, ceea ce impune preocuparea pentru optimizarea lor. În acest scop sunt analizate informații privind dinamica în timp și spațiu a cheltuielilor publice.

În cadrul dimensionării cheltuielilor se stabilesc, în funcție de obiectivele de realizat, mărimile absolute poderiile pe total și pe categorii de cheltuieli în totalul cheltuielilor bugetare.

Structurarea pe destinații a cheltuielilor reprezintă o condiție esențială pentru asigurarea concordanței lor cu obiectivele economice și sociale urmărite în fiecare etapă, respectiv în cadrul unui an bugetar. Unele obiective de îndeplinit se pot evalua pe mai mulți ani bugetari, ceea ce impune corelarea dimensiunilor și structurilor cheltuielilor pe perioade mai mari.

Stabilirea structurii și dimensiunii cheltuielilor publice vizează asigurarea funcționării normale a instituțiilor publice. Subdimensionarea ca și supradimensionarea sumelor alocate au impact negative, nu numai asupra îndeplinirii sarcinilor fiecărei instituții, ci și asupra societății în ansamblu. În acest cadru, o importanță deosebită o are realizarea unui raport optim între cheltuielile de personal și cheltuielile materiale. Adesea, se constată, la nivelul unităților administrativ – teritoriale supradimensionarea cheltuielilor de funcționare și, mai ales, a celor de personal care dețin ponderi prea mari în defavoarea cheltuielilor de capital, respectiv a celor materiale.

O altă coordonată în dimensionarea cheltuielilor se referă la asigurarea unei eficiențe ridicate a cheltuielilor publice ce se realizează. Aceasta presupune determinarea și aprecierea gradului de eficacitate economico – socială a acțiunilor finanțate, optând pentru cheltuieli publie care permit maximizarea ofertei de utilități publice în condițiile amortizării ei cu oferta privată.

Dimensionarea cheltuielilor publice vizează influențarea vieții economico – sociale corespunzător obiectivelor dezvoltării de ansamblu, folosind adecvat tehnicile și modalitățile de finanțare. Pe plan larg, acestea trebuie să stimuleze manifestarea fenomenelor pozitive și să le inhibe pe cele negative prin tehnicile de alocare și cheltuire a bunului public. În mod deosebit, cheltuielile publice pot fi orienatate de o amnieră favorabilă dezvoltării economice și sociale, contribuind la înfăptuirea unor obiective de politică generală, cum sunt : relansarea economică regională, reducerea somajului, asigurarea protecției sociale.

Finanțarea cheltuielilor din bugetele locale se asigură deschideri de credite de către ordonatorii principali de credite, în limita cerințelor bugetare aprobate prin bugetele locale și potrivit destinației stabilite în raport cu gradul de folosire a sumelor puse la dispoziție anterior, cu respectarea dispozițiilor legale care reglementează efectuarea cheltuielilor respective. Creditele bugetare reprezintă suma aprobată în bugetele locale, în bugetele instituțiilor și serviciilor publice de interes local și în bugetele activităților finanțate integral din venituri extrabugetare, în limita maximă până la care se pot angaja și efectua cheltuieli. Fundamentarea cheltuielilor care se înscriu în proiectele bugetare locale este supusă cerințelor de dimensionare a cheltuielilor în funcție de necesitățile reale ale autorităților publice.

Fundamentarea cheltuielilor publice ale bugetului local are la bază următoarele criterii(Moșteanu, 2000):

a) baza legală a cheltuielilor – nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în bugetul de venituri și cheltuieli sau finanțată prin acesta dacă nu este reglementată printr – un act normativ ;

b) execuția preliminară pentru anul de bază constă în execuția certă pe o anumită perioadă de timp plus execuția probabilă la sfârșitul anului corelată cu eventualele influențe ;

c) analiza și studierea comparativă a cheltuielilor, atât pe total, cât și pe structură și în dinamică. Este necesar realizarea de studii privind evoluția pe o anumită periaodă de timp ;

d) prețurile și tarifele diferitelor servicii care au repercursiuni directe asupra structurii și evoluției cheltuielilor ;

e) baremurile de cheltuieli sunt norme legale prin intermediul cărora anumite categorii de cheltuieli sunt stabilite la niveluri maxime ce nu pot fi depășite.

Pornind de la obiectivele politicii financiare problema centrală a elaborării proiectului de buget o constituie punerea în corcodanță a cerințelor de resurse cu posibilitățile de asigurare a acestora, stabilirea acestei concordanțe putuând impune chiar ajustarea programelor de activitate sau renunțarea la unele acțiuni, în raport cu unele constrâgeri de natură fiananciară.

Evaluarea cheltuielilor bugetelor locale cuprinde potrivit clasificației economice, cheltuieilile cu salariile și alte drepturi salariale pentru deplasări în interes de serviciu, cheltuieli materiale și servicii, cheltuieli de întreținere și gospodărire a obiectelor de inventar,reparațiile curente și capitale, cărțile și publicațiile, precum și celelalate cheltuieli bănești cu caracter funcțional pentru fiecare indtituție, serviciu public de interes local ca și pentru primării, corespunzător structurii organizatorice.

1. Cheltuielile de personal vizează plata drepturilor salariale ale personalului angajat, precum ale colaboratorii lor și oblgațiile aferente față de bugetul statului și al asigurărilor sociale, ca și drepturile de delegare și deplasare. Ele cuprind următoarele alineate a căror fundamentare se bazează pe date de la nivelul primăriei : cheltuielile cu salariile, salarii de bază, salariide merit, indemnizații de conducere și alte indemnizații, spor de vechime, sporuri pentru condiții de muncă, plați pentru ore suplimentare, fond de premii, drepturi salariale acordate personalului încadrat pe bază de convenții civile, contribuții pentru asigurări sociale de stat, cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj, deplasări, detașări, transferări, contribuții pentru constituirea fondului de asigurări sociale de sănatate.

a) Salariile de bază (Fd.Sb) reprezintă necesarul de fonduri pentru salarizarea angajaților primăriei și se determină pe baza următoarelor elemente: numărul mediu de salariați (N), salariu mediu din anul de bază modificat cu influența majorărilor de salarii previzionate pentru anul de plan (Smb). Evaluarea acestor cheltuieli se face potrivit relației :

FbSb = Ni x Smb x 12 luni

b) Indemnizații de conducere (I.C.) reprezintă drepturile bănești cuvenite persoanelor care îndeplinesc funcții de conducere în cadrul primăriei și se calculează în funcție de numărul persoanelor cu funcții de conducere (Nc) și îndemnizația medie de conducere realizată în anul de bază influențată cu eventuale modificări prevăzute în anul în curs (Imc). Relația de calcul este :

I.C. = Nc x Imc x 12 luni

c) Spor de vechime. Pentru vechimea în muncă salariații beneficiază de spor de vechime stabilit în cotă procentuală, calculat la salariul de bază. Cheltuielile ocazionate cu sporul de vechime sunt în funcție de vechimea personalului angajat și cuantumul sporului de vechime aferent acestuia.

d) Fondul de premii (Fdp) cuprinde premiile curente salariațiilor sub formă de gratificații anuale, determinate în funcție de salariile tarifare aferente salariațiilor (FdSb) și cotele de acordare a gratificațiilor (C%). Relația de calcul este următoarea :

Fdp = FdSb x C%

e) Alte drepturi salariale cuprinde sumele cuvenite consilierilor primăriei, sub formă de indemnizații care se estimează în funcție de numărul de consilieri și indemnizația medie.

f) Cheltuieli pentru asigurări sociale de stat (C.A.S.) reprezintă contribuția primăriei la constituirea fondului pentru asigurări sociale și se determină în funcție de : cheltuielile cu salariile și cota C.A.S. (19,5% în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2008, 18% începând cu 1 decembrie 2008, 18,5% în luna ianuarie 2009 și 20,8% începând cu 1 februarie 2009). Formula de calcul este :

C.A.S. = chs x cota de C.A.S.

g) Cheltuielile pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de șomaj (Cfd) reprezintă contribuția primăriei la constituirea fondului de șomaj și se determină în funcție de : cheltuielile cu salariile (chs) și cota reprezentând contribuția la fondul de șomaj (1% în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2008 și 0,5% începând cu 1 decembrie 2008 și în anul 2009). Se utilizează următorea formulă de calcul :

Cfd șomaj = chs x cota

h) Articolul deplasări, detașări, transferuri (D) cuprinde fondurile bănești necesare acoperirii cheltuielilor ocazionate de aceste deplasări în țară și în străinătate în interesul serviciului. Aceste fonduri se fundamentează în funcție de :

numărul de persoane care se deplasează (Nr)

numărul de zile de deplasare (Nzi)

costul transportului pe o persoană (Ktr)

costul diurnei pentru o persoană pe zi (KD)

costul cu cazarea pentru o persoană (Kcaz)

Relația de calcul este :

Cheltuieli de deplasare (D) = Nr x Nzi x Ktr x KD x Kcaz

i) Fondul inițial de asigurări sociale de sănătate (CASS) se formează din contribuția datorată și vărsată de angajatori și din contribuția datorată și asigurată de asigurați. Angajatorii au obligația să participe la constituirea fondului inițial de asigurări sociale de sănătate (cota de 5,5% în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2008 și 5,2% începând cu 1 decembrie 2008) cotă aplicată asupra fondului se salarii și suportată din cheltuieli.

Această contribuție se calculează pe baza următoarei relații :

CASS = venit salarial x cota

Asigurații contribuie cu o anumită cotă aplicată asupra veniturilor salariale brute realizate lunar de angajații cu contract de muncă pe durata determinată sau nederminată. Această cotă se evaluează în același mod și se suportă de către asigurații din veniturile salariale (6,5% în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2008 și 5,5% începând cu 1 iulie 2008).

Cheltuielile cu salariile reprezintă suma veniturilor totale realizate de salariați prin activitatea desfășurată de primărie. Prin legea nr. 154 din 20.07.1998 se include în fondurile de salarii și drepturile bănești cuvenite colaboratorilor. În structura cheltuielilor cu salariile sunt identificate, astfel, două componente : cheltuielile su salariile aferente personalului încadrat în muncă pe baza de contract individual de muncă și cheltuieli cu colaboratorii aferente personalului încadrat pe bază de convenție civilă (David, 2002).

2. Cheltuielile materiale și serviciile reprezintă cea de–a doua categorie de cheltuieli din cadrul clasificației economice. În cadrul acesteia sunt cuprinse următoarele alineate: cheltuieli pentru întreținere și gospodărire; obiecte de inventar de mică valoare; reparații curente; reparații capitale; cărți și publicații; alte cheltuieli.

a) Cheltuielile pentru întreținere și gospodărire cuprind fondurile bănești necesare pentru buna funcționare a primăriei, reprezentând plățile pentru încălzit, iluminat și forță motrică, apă, canal, solubritate, poștă, telefon, telex, furnituri de birou, materiale pentru curățenie, alte materiale și prestări de servicii necesare primăriei.

Articolul încălzit cuprinde fondurile bănești necesare achitării furnizorilor de energie termică, gaze naturale și combustibili, care se evaluează pe baza devizului întocmit în prețuri curente.

Iluminat și forță motrică cuprinde cheltuielile care se vor efectua pentru plata energiei electrice evaluate conform devizului.

Apă, canal, salubritate cuprinde fondurile bănești necesare pentru plata furnizorilor de apă rece menajeră, achitarea taxelor de canalizare și gunoi luându – se potrivit devizului.

Articolul poștă, telefon, telex, radio include cheltuielile necesare pentru plata abonamentelor telefonice, radio și a cheltuielilor pentru corespondența ce se evaluează potrivit devizului.

Articolul furnituri pentru birou cuprinde fondurile bănești necesare achiziționării rechizitelor de birou și se evaluează conform borderoului.

Materiale pentru curățenie cuprinde fondurile bănești necesare achiziționării de materiale pentru curățenie, evaluate conform devizului.

Articolul alte materiale și prestări servicii cuprind costul seviciilor de deratizare și dezinsecție, materiale pentru apărarea locală antiaeriană și prevenirea incendiilor, materiale și plata lucrărilor pentru întreținerea și amenajarea spațiilor verzi, serviciile prestate de gardienii publici și alte cheltuieli de întreținere a mașinilor de calcul de birou, de mutiplicat, a mașinilor de scris, care se evaluează conform devizului.

Materiale și prestări servicii cu caracter funcțional cuprinde fondurile bănești necesare pentru achiziționarea carburanților lubrefianților pentru autovehicole, piese de schimb și diverse alte materiale pentru întreținerea mijloacelor de transport și a utilajelor, conform devizului.

b) Articolul obiecte de inventar de mică valoare sau scurtă durată cuprinde fondurile bănești necesare pentru achiziționarea de obicei cu caracter funcțional sau de uz administrativ – gospodăresc, lenjerie și accesorii de pat, echipament, scaune, fețe de masă, mobilier birou, aspiratoare praf, covoare, extinctoare, furtun PSI și alte obiecte de inventar, care se fundamentează conform devizului.

c) Reparații curente cuprinde fondurile pentru efectuarea reparațiilor la mijloacele fixe din patrimoniul primăriei conform devizului pentru reparații curente.

d) Reparații capitale se fundamentează pe baza devizelor pentru reparații capitale la imobilele primăriei, la perioadele stabilite prin actele normative în vigoare.

e) Articolul cărți și publicații (ChCp) cuprinde fondurile necesare procurării de reviste și publicații de specialitate (Revista Finanțe – Credit – Contabilitate, Tribuna Economică, Impozite și taxe, Economie și administrație locală, etc.) care se fundamentează în funcție de diferite specialități (P) și cheltuiala medie anuală cu abonamente la publicații (cha). Relația de calcul este următoarea:

ChCP = P x cha

f) Articolul cheltuieli perfecționare cuprinde fondurile necesare desfășurării unor acțiuni pentru calificarea, perfecționarea și specializarea profesională a salariațiilor, cheltuieli de protocol, cheltuieli ocazionate cu protecția muncii și alte cheltuieli autorizate prin dispoziții legale.

3. În cadrul cheltuielilor de capital investițiile instituțiilor publice cuprind fondurile bănești necesare obiectivelor de investiții noi și dotările independente, după cum rezultă din deviz.

În vederea asigurării derulării în condiții normale a procesului de finanțare a cheltuielilor de capital, prevăzute în bugetele locale, este necesar ca întocmirea listelor de investiții să se stabilească acele obiective care au asigurată baza materială și forța de muncă necesară pentru respectarea volumelor fizice și valorice ale lucrărilor de executat și a termenelor de punere în funcțiune a obiectivelor. Acest lucru se impune pentru asigurarea eficienței economice și sociale a investițiilor și eliminarea fenomenului de dispersare nejustificată a fondurilor bugetare.

5. STUDIU PRIVIND EVOLUȚIA CHELTUIELILOR BUGETULUI LOCAL AL COMUNEI SATULUNG

5.1. Prezentarea comunei Satulung

www.primaria-satulung.ro

Istoric

Începând cu prima atestare documentară – 1405 – și până în zilele noastre localitatea de reședință a avut următoarele denumiri:

Satele componente ale comunei sunt următoarele:în ordine alfabetică

ARIEȘUL DE PĂDURE – care începând cu prima atestare documentară – 1405 – și până în zilele noastre a purtat diferite denumiri: 1405 – Felsewaranyas, 1750 – Arinișu de Pădure, 1800 – Erdöaranyos, 1850 – Arieșii de Pădure;

FERSIG – 1566 – Feyerzek, 1639 – Fejer Szeek, 1800 – Fersigu;

FINTEUȘU MIC – 1231 – Finteuș, Fenteuș; 1566 – Also Fentös, 1603 – 1697 – Pagus Alsofentös;  1760 – 1762 – Kis Fentös, 1850 – Feneysel, Finteușul Mic;

HIDEAGA – 1475 – Hidegkuth, 1566 – Hidegkwth, 1733 – Higyaga, 1750 – Hidag, 1760 – 1762 – Hideaga, 1850 – Higyaka, 1854 – Higiaga;

MOGOȘEȘTI – 1566 – Maghafalw, Mogosfalwa, 1603 – Mogoșva, Mogosfalu, Mogosest, 1760 – 1762 – Magasfalva,1800 – Mogosfal, Mogoșești, 1850 – Mogosestyi, Magosfalva, Magosest;

PRIBILEȘTI – 1405 – Pribyfalva, 1424 – Pribelfalva, 1566 – 1603 – Pribilest, 1750 – Pribilesty, 1760 – 1762 – Pribekfalva, 1800 – Priberfalya, Pribilesti, 1850 – Pribilestye, 1854 – Pribekfalva, Pribilestica.

Așezare

Comuna Satulung este situată în partea de sud – vest a județului Maramureș, cu localitatea de reședință pe șoseaua națională D.E. 58 Baia Mare – Cluj Napoca, la o distanță de 17 km față de reședința județului.

Comuna este învecinată la nord – est cu comuna Recea și Săcălășeni, la nord – vest cu comuna Fărcașa și Ardusat, la sud – vest cu comuna Mireșu Mare, la sud – est cu comuna Șomcuta Mare și la est cu comuna Remetea Chioarului.

www.primaria-satulung.ro

Comuna Satulung este compusă din 7 localități dispuse în evantai față de satul de reședință, astfel:

SATULUNG sat reședință de comună, localitate rurală, situată la o distanță de 17 km față de reședința județului, localitate de rangul IV , conform ierarhizării localităților pe ranguri prezută de Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a IV – a Rețeaua de localități;

ARIEȘUL DE PĂDURE este situat în partea de nord – est a satului reședință de comună la o distanță de 5 km față de acesta, localitate de rangul V;

FERSIG situat în partea de sud – vest a satului reședință de comună la o distanță de 5 km față acesta, localitate de rangul V;

FINTEUȘU MIC situat în estul satului de reședință  la 2 km față de localitatea de reședință, localitatea de rangul V;

HIDEAGA sat situat în nordul satului de reședință, la 4 km față de acesta, localitate de rangul V;

MOGOȘEȘTI în nord – vest la 2 km față de satul de reședință a comunei, localitate de rangul V;

PRIBILEȘTI la sud – vestul satului de reședință, la o distanță de 6 km față de acesta, localitate de rangul V;

Suprafața teritoriului administrativ al comunei este de 6.850 ha iar a intravila-nului de 886 ha. Pe sate componente suprafața intravilanului se prezintă astfel: Satulung –178 ha; Arieșul de Pădure – 101 ha; Fersig – 98 ha; Finteușu Mic – 151 ha; Hideaga – 90 ha; Mogoșești – 128 ha, Pribilești – 120 ha.

Populația

www.primaria-satulung.ro

Colectivitatea umană răspândită pe teritoriul Comunei Satulung, Județul Maramureș în cele 7 localități componente, cu o populație predominant de naționalitate română, este atestată documentar, potrivit “ Monografiei localităților din Transilvania ” a lui Coriolanu Suciu într-o perioadă circumscrisă între anii 1231 – 1566.

Localitatea de reședință a comunei Satulung, potrivit “ Monografiei județului Satu Mare “ redactată de BOROVSZKY SAMO, editată la Budapesta în anul 1908, era compusă din 192 case și 988 de locuitori, din care 655 români, 315 maghiari, din care 653 erau greco – catolici, 248 reformați, 65 romano – catolici și 12 evrei.

Suprafața hotarului localității era de 2624 holde cadastrale. Prima atestare documentară a localității este 1405 când apărea sub numele de “ HOZYFALW “. A făcut parte din domeniul de Chioar al fiilor lui DRAG. În 1424 aparținea de domeniul Beltiugului, proprietar al urmașilor lui DRAG… Din secolul al XVIII – lea localitatea trece în proprietatea contelui Teleky, ai căror urmași o stăpânesc până în anul 1908… Populația stabilă a comunei Satulung la recensământul populației și al locuințelor din anul 2002 era de 5426 locuitori, pe localități componente ale comunei prezentându-se astfel: Satulung – 1450  locuitori; Arieșul de Pădure – 249 locuitori; Fersig – 732 locuitori; Finteușu Mic – 896  locuitori; Hideaga – 579  locuitori; Mogoșești – 764 locuitori și Pribilești – 756  locuitori, înregistrându-se o creștere a populației față de recensământul din anul 1992 când populația stabilă era de 5256 locuitori.

Componența după etnii a populației comunei este după cum urmează: români 4574, rromi (țigani) 743, maghiari 105, germani 1, ucrainieni 2, turci 1.

După religii populația comunei se împarte după cum urmează: de religie ortodoxă 4798, romano catolică 10, greco catolică 134, reformată 94, baptistă 31, penticostală 191, adventistă de ziua a șapte 4, creștină după evanghelie 52, altă religie 108, fără religie 4. Numărul gospodăriilor populației comunei la recensământul populației și al locuințelor din anul 2002 era de 1638 de gospodării, pe sate prezentându-se astfel: Satulung – 428, Finteușul Mic – 258, Arieșul de Pădure – 107, Hideaga 203, Mogoșești 213, Fersig – 217, Pribilești 212.

1. Instituții de învățământ:

www.primaria-satulung.ro

* 7 unități de învățământ școlar din care 4 cu clasele I – VIII și 3 cu clasele I – IV;

* 7 unități de învățământ preșcolar.

2. Instituții de cultură:

Căminul cultural Satulung cu filiale în satele Fersig, Pribilești, Mogoșești, Hideaga, Arieșul de Pădure care  funcționează în clădiri proprii .

www.primaria-satulung.ro

3. Ocrotirea sănătății:

Dispensarul medical uman situat în satul reședință de comună în cadrul căruia funcționează medici care își desfășoară activitatea sub forma CABINETELOR INDIVIDUALE. În comună mai funcționează un cabinet pentru stomatologie situat tot în cadrul clădirii dispensarului uman.

Cabinet medical veterinar pentru desfășurarea activităților medicale veterinare situat în satul reședință de comună într-un spațiu închiriat de Consiliul local Satulung pentru această destinație;

Cabinet medical veterinar situat în localitatea Hideaga pentru desfășurarea activităților medicale veterinare.

4. Instituții de asistență socială

Activitatea de asistență socială la nivelul comunei Satulung se realizează prin intermediul Primăriei comunei Satulung care are înființat compartimentul de asistență socială și autoritate tutelară și care are atribuții în ceea ce privește întocmirea anchetelor sociale cu privire la persoanele cu venituri reduse, persoanele singure, familiile cu risc social, vârstnici, persoane cu handicap care solicită și necesită o măsură de protecție socială, face propuneri cu privire la aplicarea măsurilor de protecție socială, identifică cazurile de pe raza comunei Satulung care necesită luarea de urgență a unor măsuri de protecție socială.

5. Apărarea ordinii și liniștii publice

Postul de Poliție Satulung care nu are sediu propiu, și funcționează în clădirea consiliului local Satulung și care se subordonează Inspectoratului Județean de Poliție Maramureș.

Activități economice

Agricultura – deține locul principal în economia comunei cu o suprafață de 4597 ha teren agricol, care în principal este deținut de țărani (90%) ca urmare a aplicării prevederilor legilor funciare, cu 2229 efective bovine, 494 capete ovine, 3137 capete porcine, 230 capete cabaline etc. Forța de muncă ocupată în agricultură reprezintă peste 40% din populația comunei.

Principalele culturi sunt: porumb, grâu, cartofi, legume, plante furajere și altele. Există pe raza comunei agenți economici care au ca obiect de activitate agricultura și creșterea animalelor după cum urmează:

* S.C. WROMSAL S.R.L. cu sediul în localitatea Giulești și punct de lucru în localitatea Satulung cu obiect de activitate creșterea animalelor și prelucrarea produselor lactate;

Pe raza comunei Satulung sunt înființate de asemenea și exploatații agricole.

www.primaria-satulung.ro

Industria – deține locul secundar în economia comunei Satulung, astfel pe raza comunei Satulung funcționează agenți economici cu profil de prelucrare a lemnului după cum urmează:

* S.C. KARELIA UPOFLOOR SRL cu sediul în localitatea Satulung , str. Gării nr. 2 , având ca obiect de activitate prelucrarea lemnului ;

* S.C. MADERAS NIRO S.A. cu sediul în localitatea Mogoșești nr. 25 , cu obiect de activitate “prelucrarea industrială a lemnului”.

Comerț – Pe raza comunei funcționează un mare număr de agenți economici organizați sub formă de societăți comerciale, asociații familiale sau independenți care au ca obiect de activitate comerț cu produse alimentare și nealimentare, unități de alimentație publică, baruri, etc. Servicii – poșta, telecomunicații, frizerie, mori, prese de ulei, fabricarea rachiului natural și ele  sunt oferite de regulă tot de agenți economici organizați sub diferite forme.

www.primaria-satulung.ro

Primarul are ca și responsabilități principale respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local; dispune măsurile necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor, ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii. Primarul reprezintă comuna în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.

www.primaria-satulung.ro

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local al Comunei Satulung nr. 60 din 21 iunie 2008, organizarea și componența comisiilor de specialitate pe domenii de activitate în cadrul Consiliului Local al Comunei Satulung, Județul Maramureș, este următoarea:

Atribuțiile consiliului local

Consiliul local exercită urmatoarele categorii de atribuții:

a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local;

b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei;

c) atributți privind administrarea domeniului public și privat al comunei;

d) atribuții privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni;

e) atribuții privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern.

Consiliul local are inițiativa și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau central

5.2. Analiza cheltuielilor bugetare în perioada 2012-2016

Anul 2012

Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2012 se prezintă în Tabelul 1 în felul următor:

Tabelul nr. 1. Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2012

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2012)

Așa cum se prezintă în tabelul 1 gradul de realizare a cheltuielilor totale este de 85,29 %, astfel cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe au fost realizate în proporție de 81,53 %, cheltuielile cu învățământul s-au realizat în proporție de 98,96 %.

Următoarea grupă de cheltuieli sunt cele cu culturale realizate în proporție de 73,75 %. Asigurările și asistența socială înregistrează un procent de 81,12 %, cheltuielile cu locuințele, serviciile și dezvoltarea publică au fost realizate în procent de 66,44 %, iar transporturile au o pondere de 80,03 %.

Figura nr. 1. Structura cheltuielilor totale în anul 2012

Sursa: prelucrare proprie

În tabelul 2 se prezintă ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2012:

Tabelul nr. 2. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2012

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2012)

La o analiză mai detaliată privind structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2012, prezentată în figura 2, se constată că cel mai mare procent din total cheltuieli s-a obținut pentru cheltuielile cu îvățământ reprezentând 38,89 %, fiind urmate cu un procent de 23,13 % de cheltuielile asigurări și asistența socială.

Pentru cheltuielile în ceea ce privește grupa de cheltuieli cu autorități publice și acțiuni externe s-a obținut o pondere de 14,82 %. Cheltuielile legate de cultură, recreere și religie reprezintă 11,04 % din total cheltuieli , iar cheltuielile cu locuințe, servicii și dezvoltare publică s-au realizat cu un procent de 2,96 %.

Figura nr. 2. Structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2012

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a serviciilor și dezvoltării publice, cheltuielile cu asigurările și asistența socială dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 3 astfel în anul 2012 cheltuielile cu asigurările și asistența socială au fost realizate în proporție de 81,12 %

Tabelul nr. 3. Gradul de realizare a cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2012)

Din tabelul 3 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu asistența socială s-a realizat în procent de 96,17 %, iar prevenirea excluderii sociale s-a realizat în procent de 91,25 %. Subgrupa cheltuielilor în domeniul asigurărilor s-a realizat în procent de 99,48 %.

Analizând structura cheltuielilor cu asigurări și asistență socială așa cum se prezintă în figura 3, observăm că asigurările și asistența socială dețin 34,24 % iar grupa de cheltuieli cu prevenirea excluderii sociale deține 62,73 % din total asigurări și asistență socială. Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale a realizat un procent de 1,06 %.

Figura nr. 3. Structura cheltuielilor cu asigurări și asistența socială 2012

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a cheltuielilor social culturale, cheltuielile cu învățământul dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 4, astfel în anul 2012 cheltuielile cu învățământul au fost realizate în proporție de 98,96 %

Tabelul nr. 4. Gradul de realizare a cheltuielilor cu învățământul

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2012)

Din tabelul 4 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu învățământul s-a realizat în procent de 98,96 %, din care învățământul preșcolar s-a realizat în procent de 98,23 %. Subgrupa cheltuielilor în învățământului primar și gimnazial s-a realizat în procent de 99,02 %.

Analizând structura cheltuielilor cu învățământul așa cum se prezintă în figura 4, observăm că învățământul preșcolar deține 13,94 % iar învățământul primar și gimnazial deține 80,46 % din total.

Figura nr. 4. Structura cheltuielilor cu învățământul

Sursa: prelucrare proprie

Anul 2013

Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2013 se prezintă în Tabelul 5 în felul următor:

Tabelul nr. 5. Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2013

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2013)

Așa cum se prezintă în tabelul 5 gradul de realizare a cheltuielilor totale este de 91,40 %, astfel cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe au fost realizate în proporție de 87,78 %, cheltuielile cu învățământul s-au realizat în proporție de 98,09 %.

Următoarea grupă de cheltuieli sunt cele cu culturale realizate în proporție de 73,57 %. Asigurările și asistența socială înregistrează un procent de 98,92 %, cheltuielile cu locuințele, serviciile și dezvoltarea publică au fost realizate în procent de 86,46 %, iar transporturile au un procent de 60,86 %.

Figura nr. 5. Structura cheltuielilor totale în anul 2013

Sursa: prelucrare proprie

În tabelul 6 se prezintă ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2013:

Tabelul nr. 6. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2013

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2013)

La o analiză mai detaliată privind structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2013, prezentată , se constată că cel mai mare procent din total cheltuieli s-a obținut pentru cheltuielile cu îvățământ reprezentând 50,05 %, fiind urmate cu un procent de 14,56 % de cheltuielile autorități publice și acțiuni externe.

Pentru cheltuielile în ceea ce privește grupa de cheltuieli cu asigurări și asistență socială s-a obținut o pondere de 12,16 %. Cheltuielile legate de cultură, recreere și religie reprezintă 8,66 % din total cheltuieli , cheltuielile cu locuințe, servicii și dezvoltare publică s-au realizat cu un procent de 5,16 % , iar cheltuielile cu transportul in procent de 3,43%

Figura nr. 6. Structura principalelor categorii de cheltuieli

în total cheltuieli pe anul 2013

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a serviciilor și dezvoltării publice, cheltuielile cu asigurările și asistența socială dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 7 astfel în anul 2013 cheltuielile cu cheltuielile cu asigurările și asistența socială au fost realizate în proporție de 98,92 %

Tabelul nr. 7. Gradul de realizare a cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2013)

Din tabelul 7 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu asistența socială s-a realizat în procent de 98,90 %, iar prevenirea excluderii sociale s-a realizat în procent de 99,97 %. Subgrupa cheltuielilor în domeniul asigurărilor s-a realizat în procent de 85,42 %.

Analizând structura cheltuielilor cu asigurări și asistență socială așa cum se prezintă în figura 7, observăm că asigurările și asistența socială dețin 69,98 % iar grupa de cheltuieli cu prevenirea excluderii sociale deține 28,23 % din total asigurări și asistență socială. Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale a realizat un procent de 1,79 %.

Figura nr. 7. Structura cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a cheltuielilor social culturale, cheltuielile cu învățământul dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 8, astfel în anul 2013 cheltuielile cu învățământul au fost realizate în proporție de 98,09 %

Tabelul nr. 8. Gradul de realizare a cheltuielilor cu învățământul

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2013)

Din tabelul 8 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu învățământul s-a realizat în procent de 98,09 %, din care învățământul preșcolar s-a realizat în procent de 89,33 %. Subgrupa cheltuielilor în învățământului primar și gimnazial s-a realizat în procent de 99,55 %.

Analizând structura cheltuielilor cu învățământul așa cum se prezintă în figura 8, observăm că învățământul preșcolar deține 10,30 % iar învățământul primar și gimnazial

deține 83,18 % din total.

Figura nr. 8. Structura cheltuielilor cu învățământul

Sursa: prelucrare proprie

Anul 2014

Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2014 se prezintă în Tabelul 9 în felul următor:

Tabelul nr. 9. Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2014

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2014)

Așa cum se prezintă în figura 9 gradul de realizare a cheltuielilor totale este de 89,20 %, astfel cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe au fost realizate în proporție de 80,19 %, cheltuielile cu învățământul s-au realizat în proporție de 97,68 %.

Următoarea grupă de cheltuieli sunt cele cu culturale realizate în proporție de 84,58 %. Asigurările și asistența socială înregistrează un procent de 88,19 %, cheltuielile cu locuințele, serviciile si dezvoltarea publică au fost realizate in procent de 88,33 %, iar transporturile au o pondere de 39,25 %.

Figura nr. 9. Structura cheltuielilor totale în anul 2014

Sursa: prelucrare proprie

În tabelul 10 se prezintă ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2014:

Tabelul nr. 10. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2014

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2014)

La o analiză mai detaliată privind structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2014, prezentată în figura 10, se constată că cel mai mare procent din total cheltuieli s-a obținut pentru cheltuielile cu învățământ reprezentând 52,75 %, fiind urmate cu un procent de 16,52 % de cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe.

Pentru cheltuielile în ceea ce privește grupa de cheltuieli cu asigurări și asistență socială s-a obținut o pondere de 11,72 %. Cheltuielile legate de cultură, recreere și religie reprezintă 5,90 % din total cheltuieli , iar cheltuielile cu locuințe, servicii și dezvoltare publică s-au realizat cu un procent de 11,52 %.

Figura nr. 10. Structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2014

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a serviciilor și dezvoltării publice, cheltuielile cu asigurările și asistența socială dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 11, astfel în anul 2014 cheltuielile cu asigurările și asistența socială au fost realizate în proporție de 88,19 %

Tabelul nr. 11. Gradul de realizare a cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2014)

Din tabelul 11 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu asistența socială s-a realizat în procent de 90,82 %, iar prevenirea excluderii sociale s-a realizat în procent de 79,16%. Subgrupa cheltuielilor în domeniul asigurărilor s-a realizat în procent de 83,1 %.

Analizând structura cheltuielilor cu asigurări și asistență socială așa cum se prezintă în figura 11, observăm că asigurările și asistența socială dețin 78,72 % iar grupa de cheltuieli cu prevenirea excluderii sociale deține 18,48 % din total asigurări și asistență socială. Alte cheltuieli ăn domeniul asigurărilor și asistenței sociale a realizat un procent de 2,79 %.

Figura nr. 11. Structura cheltuielilor cu asigurări și asistența social

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a cheltuielilor social culturale, cheltuielile cu învățământul dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 12, astfel în anul 2014 cheltuielile cu învățământul au fost realizate în proporție de 97,68 %

Tabelul nr. 12. Gradul de realizare a cheltuielilor cu învățământul

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2014)

Din tabelul 12 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu învățământul s-a realizat în procent de 97,68 %, din care învățământul preșcolar si primar s-a realizat în procent de 97,62 %. Subgrupa alte cheltuieli în domeniul învățământului s-a realizat în procent de 99,04 %.

Analizând structura cheltuielilor cu învățământul așa cum se prezintă în figura 12, observăm că învățământul preșcolar deține 96,14 % iar alte cheltuieli în domeniul învățământului deține 3,86 % din total.

Figura nr. 12. Structura cheltuielilor cu învățământul 2014

Sursa: prelucrare proprie

Anul 2015

Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2015 se prezintă în Tabelul 13 în felul următor:

Tabelul nr. 13. Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2015

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2015)

Așa cum se prezintă în tabelul 13 gradul de realizare a cheltuielilor totale este de 87,90 %, astfel cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe au fost realizate în proporție de 93,08%, cheltuielile cu învățământul s-au realizat în proporție de 99,10 %

Următoarea grupă de cheltuieli sunt cele cu culturale realizate în proporție de 71,84%. Asigurările și asistența socială înregistrează un procent de 86,16 %, cheltuielile cu locuințele, serviciile și dezvoltarea publică au fost realizate în procent de 68,29 %, iar transporturile au o pondere de 65,50%.

Figura nr. 13. Structura cheltuielilor totale în anul 2015

Sursa: prelucrare proprie

În tabelul 14 se prezintă ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2015:

Tabelul nr. 14. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2015

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2015)

La o analiză mai detaliată privind structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2015, prezentată în figura 14, se constată că cel mai mare procent din total cheltuieli s-a obținut pentru cheltuielile cu îvățământ reprezentând 44,19 %, fiind urmate cu un procent de 20,06 % de cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe.

Pentru cheltuielile în ceea ce privește grupa de cheltuieli cu asigurări și asistență socială s-a obținut o pondere de 11,91 %. Cheltuielile legate de cultură, recreere și religie reprezintă 9,92 % din total cheltuieli , iar cheltuielile cu locuințe, servicii și dezvoltare publică s-au realizat cu un procent de 5,92 %.

Figura nr. 14. Structura principalelor categorii de cheltuieli

în total cheltuieli pe anul 2015

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a serviciilor și dezvoltării publice, cheltuielile cu asigurările și asistența socială dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 15, astfel în anul 2015 cheltuielile cu cheltuielile cu asigurările și asistența socială au fost realizate în proporție de 86,16 %.

Tabelul nr. 15. Gradul de realizare a cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2015)

Din tabelul 15 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu asistența socială s-a realizat în procent de 86,16 %, iar prevenirea excluderii sociale s-a realizat în procent de 84,39%. Subgrupa cheltuielilor în domeniul asigurărilor s-a realizat în procent de 65,51 %.

Analizând structura cheltuielilor cu asigurări și asistență socială așa cum se prezintă în figura 15, observăm că asigurările și asistența socială dețin 72,97 % iar grupa de cheltuieli cu prevenirea excluderii sociale deține 24,42 % din total asigurări și asistență socială. Alte cheltuieli ăn domeniul asigurărilor și asistenței sociale a realizat un procent de 2,61 %.

Figura nr. 15. Structura cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a cheltuielilor social culturale, cheltuielile cu învățământul dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 16, astfel în anul 2015 cheltuielile cu învățământul au fost realizate în proporție de 99,10 %

Tabel nr. 16. Gradul de realizare a cheltuielilor cu învățământul

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2015)

Din tabelul 16 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu învățământul s-a realizat în procent de 99,10 %, din care învățământul preșcolar s-a realizat în procent de 98,89 %. Subgrupa cheltuielilor în învățământului primar și gimnazial s-a realizat în procent de 99,69 %.

Analizând structura cheltuielilor cu învățământul așa cum se prezintă în figura 16, observăm că învățământul preșcolar deține 73,47 % iar învățământul primar și gimnazial deține 26,53 % din total.

Figura nr. 16. Structura cheltuielilor cu învățământul

Sursa: prelucrare proprie

Anul 2016

Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2016 se prezintă în Tabelul 17 în felul următor:

Tabelul nr. 17. Gradul de realizare a cheltuielilor totale în anul 2016

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2016)

Așa cum se prezintă în tabelul 17 gradul de realizare a cheltuielilor totale este de 91,52 %, astfel cheltuielile cu autorități publice și acțiuni externe au fost realizate în proporție de 89,22 %, cheltuielile cu învățământul s-au realizat în proporție de 97,40 %.

Următoarea grupă de cheltuieli sunt cele cu culturale realizate în proporție de 81.23%. Asigurările și asistența socială înregistrează un procent de 92.42%, cheltuielile cu locuințele, serviciile si dezvoltarea publică au fost realizate în procent de 94,84 %, iar transporturile au o pondere de 59,13 %.

Figura nr.17. Structura cheltuielilor totale în anul 2016

Sursa: prelucrare proprie

În tabelul 18 se prezintă ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2016:

Tabelul nr. 18. Ponderea principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2016

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2016)

La o analiză mai detaliată privind structura principalelor categorii de cheltuieli în total cheltuieli pe anul 2016, prezentată în figura 18, se constată că cel mai mare procent din total cheltuieli s-a obținut pentru cheltuielile cu învățământ reprezentând 45,80 %, fiind urmate cu un procent de 18,54 % de locuințe, servicii și dezvoltare publică

Pentru cheltuielile în ceea ce privește grupa de cheltuieli cu autorități publice și acțiuni externe s-a obținut o pondere de 11,45 %. Cheltuielile legate de cultură, recreere și religie reprezintă 9,19 % din total cheltuieli , iar cheltuielile cu Asigurări și asistență socială s-au realizat cu un procent de 8,55 %.

Figura nr. 18. Structura principalelor categorii de cheltuieli

în total cheltuieli pe anul 2016

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a serviciilor și dezvoltării publice, cheltuielile cu asigurările și asistența socială dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 19 astfel în anul 2016 cheltuielile cu cheltuielile cu asigurările și asistența socială au fost realizate în proporție de 81,12 %

Tabelul nr. 19. Gradul de realizare a cheltuielilor cu asigurări și asistența socială

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2016)

Din tabelul 19 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu asistența socială s-a realizat în procent de 91,85 %, iar prevenirea excluderii sociale s-a realizat în procent de 96,27 %. Subgrupa cheltuielilor în domeniul asigurărilor s-a realizat în procent de 90,59 %.

Analizând structura cheltuielilor cu asigurări și asistență socială așa cum se prezintă în figura 19, observăm că asigurările și asistența socială dețin 82,04 % iar grupa de cheltuieli cu prevenirea excluderii sociale deține 14,31 % din total asigurări și asistență socială. Alte cheltuieli în domeniul asigurărilor și asistenței sociale a realizat un procent de 3,65 %.

Figura nr. 19. Structura cheltuielilor cu asigurări și asistența socială 2016

Sursa: prelucrare proprie

Ca parte componentă a cheltuielilor social culturale, cheltuielile cu învățământul dețin cota cea mai mare din această grupă iar gradul lor de execuție este prezentat în tabelul 20, astfel în anul 2016 cheltuielile cu învățământul au fost realizate în proporție de 91,52 %

Tabelul nr. 20. Gradul de realizare a cheltuielilor cu învățământul

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2016)

Din tabelul 20 reiese că gradul de realizare a subgrupei de cheltuieli cu învățământul s-a realizat în procent de 91,52 %, din care învățământul preșcolar s-a realizat în procent de 97,18 %. Subgrupa cheltuielilor în învățământului primar și gimnazial s-a realizat în procent de 97,42 %.

Analizând structura cheltuielilor cu învățământul așa cum se prezintă în figura 20, observăm că învățământul preșcolar deține 10,44 % iar învățământul primar și gimnazial deține 22,81 % din total.

Figura nr.20. Structura cheltuielilor cu învățământul pe 2016

Sursa: prelucrare proprie

CONCLUZII

În tabelul 21 se prezintă evoluția cheltuielilor în perioada 2012-2016, urmărind evoluția tuturor categoriilor de cheltuieli:

Tabelul nr. 21. Evoluția cheltuielilor în perioada analizată

Sursa: (Contul de executie Satulung, 2012-2016)

Analizând datele din tabelul 21, privind structura evoluției cheltuielilor în perioada 2012-2016, putem concluziona că în perioada analizată cheltuielile bugetare ale comunei Satulung au crescut treptat de la un la altul, excepție fiind anul 2013 .

Figura nr. 21. Structura evoluției cheltuielilor în perioada 2013-2016

Sursa: prelucrare proprie

Analizând datele din figura 21, privind structura evoluției cheltuielilor în perioada 2012-2016, observăm cheltuielile totale care au o tendință generală de creștere, cu excepția anului 2013 când se înregistrează o nouă scădere.

Cheltuielile cu învățământul repetă aceeași tentință pozitivă de creștere, cu excepție fiind anul 2015. Asigurările și asistența socială înregistrează cea mai înaltă poziție în grafic în anul 2012, urmând ca în anii 2013-2014 să înregistreze o scădere.

Comparând cheltuielile efective în anul 2016 cu prevederile bugetare pe annii 2017 – 2020 se observă următoarele (tabelul 22).

Tabelul nr. 22. Estimarea evoluției cheltuielilor în anul 2016

Sursa: (Bugetul comunei Satulung, 2017-2020)

Structura cheltuielilor efective în anul 2016 și cheltuielile previzionate pe anii 2017 – 2020 este prezentată în figura 22.

Figura nr. 22. Structura cheltuielilor în anii 2016-2020

Sursa: prelucrare proprie

În structura cheltuielilor efective pe anul 2016, și a prevederilor bugetare pe anul 2018 putem observa o creștere în cadrul grupei total cheltuieli.

Această tendință se menține la majoritatea grupelor de cheltuieli analizate, făcând excepție cheltuielile cu asigurări și asistență socială și cheltuielile cu transporturi, unde cheltuielile previzionate pe anii 2017-2020 rămân aproximativ la același nivel ca și în anul 2016.

.