Principiile Pedagogice Pastorala In Opera Lui Ioan Gura de Aur
Principiile pedagogice pastorale în opera Ioan Gura de Aur
Plin de Sfântul Duh, Sfântul Ioan Hrisostom este unul din cei mai de seamă patriarhi și gânditori creștini care împreună cu Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul au format una din cele mai importante etape ale creștinătății – perioada de aur, având ca sursă învățătura Domnului nostru Iisus Hristos. Sfântul Ioan Hrisostom și-a menținut întreaga învățătură în duhul Bisericii lui Hristos, cu toate că unele lucruri le-a studiat în medii scolare diferite de creștinism.
Activitatea pedagogic-duhovnicească a Sfântului Hrisostom, este întâlnită în multe predici și discursuri bisericești, omilii. Conținutul lucrărilor Sfântului Ioan sunt de mare actualitate, dat fiind faptul că ceea ce acum circa 1700 de ani explica Sfântul Ioan se regăsește în gândirea și lucrările pedagogilor din zilele noastre.
Marele Părinte al Bisericii Creștine, Sfântul Ioan punea accentul în educația religioasă pe formarea religioasă a copiilor. Scopul educației crestine este în opera hrisostomică acela de dobândire a Împărăției lui Dumnezeu. Această lucrare de educație religioasă a Sfântului Ioan pune în fața noastră organizarea după câteva norme sau principii educative cu aria de utilizare în mediul teologic sau a educației creștine: eclesiocentric, hristocentric și pnevmatologic.
Ortodoxia se organizează pe adevărul de credință expus în Simbolul nicceo-constantinopolitan (Crezul) care este cel al credinței în singurul Dumnezeu-întreit în persoane: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Duhul Sfânt. Este de înțeles că întreaga educația, sau proces educativ religios al Sfântului Ioan Gură de Aur să fie bazat pe norme ce derivă din Simbolul de Credință.
Reliefam cu câteva rânduri înainte faptul că principiile pedagogice cu specific religios din opera Sfântului Ioan Hrisostom sunt actuale și sunt utilizate în procesul instructiv-educativ cu mare succes .
Un rol important în formarea oricărui om o reprezintă îmbinare părții teoretice cu exercițiu, îmbinarea teoriei cu munca/practica. Lucrurile dobândite pe hârtie trebuie să își găsească aplicabilitate și pe plan practic, să poată fi pliate pe momente din viața noastră, cu scop benefic. Astfel Sfântul Ioan Hrisostom aprecia principiul îmbinării teorie cu practica.
Este de înțeles că exemplul este mama practicii, asemenea profesorului de sport care înainte de a începe exercițiile de mișcare, arată elevilor cum să țină mâinile sau poziția corpului, tot asemănător și teoria educației religioase pleacă de la exemplu. E puțin diferit de exemplul dat de profesorul de sport, exemplul catehetului. Viața personală, viața de familie, trăirea celui ce educă este un exemplu care are și efecte educative.
Valoroarea prinde viață dacă sunt utilizate virtuțile, iar Sfântul Ioan dă îndemn ca viața să fie plină de unire, dragoste și pace.
Sfântul Ioan Hrisostom este o persoană cu o pregătire educativă specială al epocii de aur care scrie atât tratate cu privire la educație, omilii și învățături ce îndeamnă la o înțelegere și utilizare mai ușoară a trăirii religioase pentru a ajunge la Dumnezeu. Este de înțeles că un creștin cu o personalitate atât de puternică ca Sfântul Ioan Gură de Aur, putea să știe și să scrie despre educația religioasă doar dacă trecea prin aceasta. Astfel Sfântul Ioan a fost un practician a ceea ce el a pus în scris. Acest lucru este regăsit și în rândurile Preotului I. G. Coman, care arăta ce Sfântul Ioan Gură de Aur era un om potrivit la toate cele spre desăvârșirea poporului.
După venirea Sfântului Ioan Gură de Aur pe scaunul de la Constantinopol, ca arhiereu, a inițiat o serie de acțiuni pentru înlăturarea vieții de lux a multor slujitori ai Bisericii, trimițând foarte multe fonduri spre instituții spitalicești și locuri destinate primirii oaspeților..
Sfântul Ioan Hrisostom dorea ca educația copiilor să se înceapă de la cultivarea smereniei, a lipsei de îngânfare și onestității. Aceste lucruri făcea ca, copilul să-și deschidă sufletul spre receptarea celor trebuincioase spre zidirea sănătoasă. Educația copilului era clar poziționată în reguli simple dar de mare eficiență precum arăta însușii Sfântul Ioan în una din lucrările sale.
Valoarea îmbinării teoriei cu preactica este o parte cuprinsă în Omiliile Sfântului Ioan, mai ales la cele după Evanghelia Sfântului Apostol Matei, vorbind de momentul în care Iisus Hristos se afla în grădina Ghetsimani, îmbinând starea interioară a Sa (de tristețe) cu înțelepciunea dumnezeiască exprimată prin cuvinte.
Valoarea predicii pe care preotul trebuie să o prezinte credincioșilor, de vindecare a sufletelor fără voiță, predică ce face din preot adevărat transmițător a învățături lui Hristos, este înfățișată de profesorul D. Belu în revista B. O. R.
Egalitatea între oameni este la Sfântul Ioan Hrisostom un punct importat din educația creștinilor și mai ales a copiilor. De asemenea multe din viciile oamenilor apar după vizitarea unor locuri mai puțin spirituale în care sufletul e lovit de cuvintele auzite.
Învățătura Sfântului Iaon Hrisostom nu se limita doar la partea educativă ci ea se extindea și a supra modalității de comportare a creștinilor față de eretici, care nu trebuie susținuți în discuții, ci mai degrabă e mai roditor exemplul vieții creștinești pentru necredincioși.
Principiul psihologic
Marele pedagog de suflete, Sfântul Ioan Gură de Aur a avut darul de la Dumnezeu de a fi aproape creștinilor mai ales pe partea sufletească. Pedagogul trebuie să fie un bun cunoscător elementelor de psihologie, ce țin de partea interioară a omului. Preotul este pedagogul din parohie care lucrează în ogoarele sufletelor credincioșilor, fiind în măsură să se transpună prin trăire afectivă în diferite situații (empatie).
În învățătura sa Sfântul Ioan recomanda o adaptare a metodelor de învățare după posibilitatea de înțelegere și etapă avieții. Frica de Dumnezeu trebuie insuflată creștinilor și copiilor prin aducerea în discuții diferitelor întâmplări din Sfânta Sriptură, toate fiind indicate după cum spunea înaintând în vârstă, crește și complexitatea învățăturilor sau a textelor. Măiestria celui care împarte înțelepciune trebuie să formeze caractere demne de Împărăția lui Dumnezeu, spre disprețul lucrurilor rele.
În orice împrejurări, Sfântul Ioan Gură de Aur nu se dădea în spate de la a ține un cuvânt de învățătură, fiind bine primit și receptat ca însușii Dumnezeu. Ingeniozitatea de pedagog, a lui Hristos a Sfântului Ioan, era pregătită cu multă atenție din timp, asemenea preotul din parohie care nu merge nepregătit la diferite evenimente legate de cultul bisericii sau manifestări culturale.
Starea de comuniune continuă, a Sfântului Ioan Hrisostom, cu credincioși chiar și atunci când nu erau împreună în acelașii loc este subliniată de marele liturghisitor, care îi ține în suflet ca pe o icoană.
Sfântul Ioan Gură de Aur nu neglijează nici partea senzorială a credincioșilor, care trebuie antrenată încă de la cele mai fragede vârste. Senzorialul unui copileste asemănat cu căile de acces a unui oraș prin care intră și ies oamenii. Oamenii pot fii asemănați cu gândurile ce vin și ies din om, de aceea este important ca omul să fie legat de porunci, oprind să intre sau să iasă orice.
Expunerea realității este suportul care produce încredere între cel ce oferă învățătura și cel care o primește. Sfântul Ioan Hrisostom nu permite strecurarea de adaosuri la ceea ce Sfânta Scriptură cuprinde.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Principiile Pedagogice Pastorala In Opera Lui Ioan Gura de Aur (ID: 167837)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
