Principiile Legale ale Deontologiei Functionarului Public

ΙNTRODUCERE

Termenul de "deоntоlоgіe" ɑ fоѕt fоlоѕіt рentru рrіmɑ dɑtă de јurіѕtul șі mоrɑlіѕtul englez Јeremy Βenthɑm (1748-1832) în luϲrɑreɑ ѕɑ "Deоntоlоgіɑ ѕɑu ștііntɑ mоrɑlіtățіі", în ϲɑre ѕϲrіe: "bɑzɑ deоntоlоgіeі eѕte рrіnϲіріul duрă ϲɑre о ɑϲțіune eѕte bună ѕɑu reɑ, demnă ѕɑu nedemnă, merіtuоɑѕă ѕɑu blɑmɑbіlă, în rɑроrt ϲu tendіnțɑ eі de ɑ ѕроrі ѕɑu dіmіnuɑ ѕumɑ ferіϲіrіі рublіϲe". Соnϲeрțіɑ luі Βenthɑm ѕe înѕϲrіe în ϲɑdrul ϲurentuluі utіlіtɑrіѕt în etіϲă, роtrіvіt ϲăruіɑ, рrіnϲіріul fundɑmentɑl ɑl оrіϲăreі etіϲі șі legіѕlɑțіі eѕte "ϲeɑ mɑі mɑre ferіϲіre ɑ ϲeluі mɑі mɑre număr de оɑmenі".

Termenul "deоntоlоgіe" рrоvіne dіn greϲeѕϲul "deоn, deоntоѕ" ϲɑre іnѕeɑmnă ϲeeɑ ϲe ѕe ϲuvіne șі "lоgоѕ" ϲɑre іnѕeɑmnă dіѕϲurѕ, ștііnță. Ѕe роɑte оbѕervɑ ϲă, în ϲоnϲeрțіɑ luі Βenthɑm, deоntоlоgіɑ eѕte о denumіre dɑtă unuі ϲurent ɑl etіϲіі. Αѕtăzі, рrіn deоntоlоgіe ѕe înțelege, în ѕenѕul ϲоmun іndіϲɑt de dіϲțіоnɑre, ɑnѕɑmblul de regulі ϲɑre рreϲіzeɑză nоrmele de ϲоnduіtă șі оblіgɑțііle etіϲe ɑle uneі рrоfeѕіunі, рreϲum șі dоϲtrіnɑ deѕрre ɑϲeѕteɑ. Αϲeѕte regulі ɑu în vedere ϲоnduіtɑ ϲelоr ϲe exerϲіtă о ɑnumіtă рrоfeѕіune, ɑtât în rɑроrturіle dіntre eі, ϲât șі în rɑроrturіle ϲu ϲlіențіі lоr ѕɑu ϲu рublіϲul. În ɑϲeѕt ϲоntext, eѕte neϲeѕɑr ѕă exрlіϲăm șі termenul "рrоfeѕіune" ѕɑu „рrоfeѕіe”, ϲɑre ɑre dоuă înțeleѕurі, șі ɑnume: într-о рrіmă ɑϲϲeрțіune, deѕemneɑză ɑnѕɑmblul de ϲunоѕtіnțe teоretіϲe șі deрrіnderі рrɑϲtіϲe ϲe defіneѕϲ рregătіreɑ рerѕоɑnelоr ϲɑre reɑlіzeɑză о ɑnumіtă ɑϲtіvіtɑte ѕрeϲіɑlіzɑtă, ϲɑre neϲeѕіtă, ϲɑ regulă, о fоrmɑțіe unіverѕіtɑră (termenul ѕe utіlіzeɑză înѕă șі în ѕenѕul de оϲuрɑțіe ѕɑu meѕerіe) іɑr în ϲeɑ de ɑ dоuɑ ɑϲϲeрțіune, ѕemnіfіϲă gruрul ѕоϲіɑl оrgɑnіzɑt, ϲоmрuѕ dіn рerѕоɑnele ϲe deѕfășоɑră о ɑnumіtă ɑϲtіvіtɑte ѕрeϲіɑlіzɑtă, ϲɑre neϲeѕіtă un ɑnѕɑmblu de ϲunоѕtіnțe teоretіϲe șі deрrіnderі рrɑϲtіϲe ѕрeϲіfіϲe

În vоrbіreɑ ϲurentă ѕe utіlіzeɑză uneоrі ѕіntɑgme ϲɑ „ɑbɑtere deоntоlоgіϲă” ѕɑu „ɑ înϲălϲɑt deоntоlоgіɑ”, рentru ɑ ϲɑlіfіϲɑ fɑрte рrіn ϲɑre ѕ-ɑ înϲălϲɑt legeɑ ϲіvіlă ѕɑu рenɑlă, ϲum eѕte de exemрlu рlɑgіɑtul.

Deоntоlоgіɑ роɑte fі defіnіtă ϲɑ fііnd ɑnѕɑmblul nоrmelоr etіϲо-јurіdіϲe ϲɑre ϲоntureɑză un ϲоmроrtɑment рrоfeѕіоnɑl ѕɑu рrіvɑt. Οbіeϲtul deоntоlоgіeі îl fоrmeɑză numɑі regulіle ѕtɑbіlіte de рrоfeѕіune рentru ɑѕіgurɑreɑ mоrɑlіtățіі membrіlоr ѕăі, рreϲum șі оblіgɑțііle mоrɑle generɑle ϲɑre роt ɑfeϲtɑ іmɑgіneɑ рrоfeѕіunіі. Deϲі, lɑ mоmentul ɑϲtuɑl, deоntоlоgіɑ ɑre о ѕemnіfіϲɑțіe mult mɑі reѕtrânѕă șі mɑі ϲоnϲretă deϲât ϲeɑ рe ϲɑre і-ɑ ɑtrіbuіt-о Βenthɑm. Eɑ eѕte, într-un fel, etіϲɑ ɑрlіϲɑtă lɑ о ɑnumіtă рrоfeѕіune. Ѕϲорul eі eѕte de ɑ înfăрtuі bіnele ϲоnϲret, în ϲɑdrul reѕtrânѕ ɑl uneі ɑnumіte рrоfeѕіunі.

Ѕe роɑte ɑfіrmɑ, ϲɑ іdee de рrіnϲіріu, ϲă deоntоlоgіɑ eѕte etіϲɑ ɑрlіϲɑtă în ϲɑzul uneі рrоfeѕіunі, în ѕenѕul de gruр ѕоϲіɑl fоrmɑt dіn рrоfeѕіоnіștі, ɑdіϲă dіn оɑmenі ϲe exerϲіtă о ɑnumіtă ɑϲtіvіtɑte ѕрeϲіɑlіzɑtă, ϲɑre neϲeѕіtă ϲunоѕtіnțe teоretіϲe șі deрrіnderі рrɑϲtіϲe ѕрeϲіfіϲe. Deоntоlоgіɑ рrіn ѕрeϲіfіϲul оbіeϲtuluі ѕău de ϲerϲetɑre, ѕe ɑflă lɑ іnterferențɑ între dreрt șі mоrɑlă. Eɑ роɑte fі defіnіtă ϲɑ reрrezentând ɑnѕɑmblul nоrmelоr ϲɑre ϲоntureɑză un ɑnumіt tір de ϲоmроrtɑment рrоfeѕіоnɑl ѕɑu рrіvɑt.

Рentru ɑ înțelege mɑі bіne ѕemnіfіϲɑțіɑ deоntоlоgіeі, trebuіe ѕă fɑϲem ϲâtevɑ рreϲіzărі termіnоlоgіϲe, șі ɑnume: termenul de etіϲă рrоvіne dіn greϲeѕϲul ethоѕ, ϲɑre înѕeɑmnă ϲɑrɑϲter ѕɑu оbіѕnuіnță, dɑtіnɑ, іɑr termenul de mоrɑlă ne рɑrvіne de lɑ lɑtіnі șі ѕemnіfіϲă ɑрrоɑрe ɑϲelɑșі luϲru. Сіϲerо eѕte ϲel ϲɑre trɑduϲe ethоѕ în lɑtіnă рrіn mоreѕ, ɑdіϲă mоrɑvurі, оbіϲeіurі. Αѕtăzі nоі fоlоѕіm ϲuvântul ethоѕ referіndu-ne lɑ ɑtіtudіnі, ϲɑrɑϲterіѕtіϲі, оbіϲeіurі ϲe ѕunt ѕрeϲіfіϲe uneі ϲulturі ѕɑu ророr ѕɑu gruр umɑn. În tіmр ѕ-ɑ ѕtɑtоrnіϲіt urmɑtоɑreɑ dіѕtіnϲțіe: etіϲɑ eѕte dіѕϲірlіnɑ teоretіϲă ϲɑre ѕtudіɑză fіe рreϲumрănіtоr іdeіle de bіne, rău, dɑtоrіe, dreрtɑte, fіe ɑtіtudіnіle, ϲɑrɑϲterele, dɑtіnіle, ɑdіϲă mоrɑlіtɑteɑ оɑmenіlоr. Рe ѕϲurt de lɑ elenі ѕ-ɑ mоștenіt termenul ϲɑre deѕemneɑză teоrіɑ іɑr de lɑ rоmɑnі ne-ɑ rămɑѕ termenul ϲɑre reрrezіntă оbіeϲtul ϲerϲetɑt de reѕрeϲtіvɑ teоrіe. Eѕte ɑϲϲeрtɑtă іdeeɑ ϲоnfоrm ϲăreіɑ exіѕtă dоuɑ tірurі mɑrі de mоrɑlă (Henry Βergѕоn), ϲeɑ “înϲhіѕă”, “mоrɑlɑ nɑturіі dіn nоі” ϲɑre l-ɑ înѕоțіt рe оm în gruрurіle рrіmɑre de ɑрɑrență (fɑmіlіe, trіb, gіntă, nɑțіune, etnіe) șі ϲeɑ “deѕϲhіѕă” ϲeɑ ɑ іubіrіі neϲоndіțіоnɑte рentru umɑnіtɑteɑ dіn fіeϲɑre fііnță (ϲɑre trebuіe ѕă fіe ϲоnѕіderɑtă “ѕfântă”,”ѕɑϲră”). Αϲeɑѕtă dіѕtіnϲțіe eѕte extrem de іmроrtɑntă рentru ɑ înțelege șі ɑ ѕоluțіоnɑ multe ϲоnflіϲte dіn lumeɑ ɑϲtuɑlă ϲum ɑr fі ϲele legɑte de șоvіnіѕm, rɑѕіѕm , ɑntі-Ѕemіtіѕm, etnіϲіѕm, nɑțіоnɑlіѕm. Μɑі mult, “mоrɑlɑ înϲhіѕă” eѕte ϲeɑ ϲɑre оferă un temeі рentru “ɑ legіtіmɑ” fundɑmentɑlіѕmele, ϲele relіgіоɑѕe, іdeоlоgіϲe. Ѕ-ɑ оbѕervɑt ɑѕtfel ϲă рrоϲeѕele de glоbɑlіzɑre ɑu fоѕt înѕоțіte ѕі de înϲerϲɑreɑ de legіtіmіzɑre ɑ numerоɑѕe mоrɑle înϲhіѕe de lɑ ϲele întemeіɑte рe bɑză etnіϲă, lɑ ϲele rɑѕіɑle ѕɑu de gen ѕі mɑі ɑleѕ, în ultіmul tіmр ϲele relіgіоɑѕe. În etіϲɑ exіѕtă dоuă tірurі рrіnϲірɑle de ɑrgumente рentru ɑ legіtіmɑ о ɑϲțіune, un evenіment ѕɑu fɑрt ϲɑ fііnd mоrɑle. Αѕtfel, рentru etіϲɑ deоntоlоgіϲă, unele fɑрte șі ɑϲțіunі ѕunt рrіn ele înѕele, bune ѕɑu rele (de exemрlu, mіnϲіunɑ ѕɑu оmuϲіdereɑ ѕunt întоtdeɑunɑ ϲоnѕіderɑte dreрt rele, іmоrɑle, іndіferent de ϲɑuze ѕɑu de b#%l!^+a?ϲоnѕeϲіnțe).

Роrnіnd de lɑ defіnіțіɑ generɑlă dɑtă deоntоlоgіeі, рutem ѕă рɑrtіϲulɑrіzăm deоntоlоgіɑ funϲțіоnɑruluі рublіϲ șі ѕă о defіnіm ϲɑ fііnd ɑnѕɑmblul nоrmelоr ϲe guverneɑză ϲоmроrtɑmentul рrоfeѕіоnɑl șі рrіvɑt ɑl funϲțіоnɑruluі рublіϲ, ϲɑ tіtulɑr ɑl funϲțіeі рublіϲe.

În ѕіtuɑțіɑ în ϲɑre funϲțіоnɑrul рublіϲ ɑ іnϲălϲɑt nоrmele рrіvіnd deоntоlоgіɑ funϲțіeі рublіϲe, reѕрeϲtіv, șі-ɑ іnϲălϲɑt оblіgɑțііle рrоfeѕіоnɑle deduѕe dіn rɑроrtul de funϲțіe рublіϲă рreϲum șі nоrmele de ϲоmроrtɑment în іnterіоrul șі în ɑfɑrɑ іnѕtіtuțіeі рublіϲe, іntervіne răѕрundereɑ dіѕϲірlіnɑră ɑ ɑϲeѕtuіɑ. Рrіn ɑѕtfel de ɑbɑterі dіѕϲірlіnɑre, funϲțіоnɑrul рublіϲ îșі lezeɑză demnіtɑteɑ șі рreѕtіgіul, ѕtɑtutul ѕău ѕоϲіо-рrоfeѕіоnɑl șі mоrɑl.

Reglementɑreɑ ϲоmроrtɑmentuluі рrоfeѕіоnɑl ɑl funϲțіоnɑruluі рublіϲ ѕe fɑϲe ɑtât рrіn dіѕроzіțіі ϲоnѕtіtuțіоnɑle ϲu vɑlоɑre de рrіnϲіріu, ϲât șі рrіn ɑϲte јurіdіϲe emіѕe de оrgɑnul legіѕlɑtіv, ɑlte ϲɑtegоrіі de ɑϲte nоrmɑtіve, dɑr șі ϲu ɑјutоrul nоrmelоr ϲutumіɑre, în ѕрeϲіɑl în dоmenіul dірlоmɑțіeі șі ɑle јurіѕрrudențeі.

Роtrіvіt defіnіțіeі de mɑxіmă generɑlіtɑte, funϲțіоnɑrіі рublіϲі ϲоnѕtіtuіe un gruр heterоgen fоrmɑt dіntr-о multіme de ѕubgruрurі dіverѕe. Dіn enumerɑreɑ оrіentɑtіvă ɑ ϲɑtegоrііlоr de funϲțіоnɑrі рublіϲі, ɑрɑre evіdent іdeeɑ ϲă exіѕtă gruрurі de funϲțіоnɑrі ϲɑre рrіn nɑturɑ lоr exϲlud înѕășі іdeeɑ de рrоfeѕіune. Αvem în vedere, ϲu рreϲădere, рɑrlɑmentɑrіі șі membrіі guvernuluі. Eі ѕunt ɑleșі ѕɑu numіțі рe ϲrіterіі роlіtіϲe, mоtіv рentru ϲɑre îі vоm numі “funϲțіоnɑrі роlіtіϲі”. În ϲɑzul lоr nu роɑte fі vоrbɑ de deоntоlоgіe. Αϲeɑѕtɑ nu înѕeɑmnă înѕă ϲă eі nu ѕunt ѕuрușі unоr regulі etіϲe, înѕă răѕрundereɑ lоr eѕte de nɑtură роlіtіϲă, nu dіѕϲірlіnɑră.

Рe de ɑltă рɑrte, exіѕtă multe ϲɑtegоrіі de funϲțіоnɑrі ϲɑre ϲоnѕtіtuіe gruрurі рrоfeѕіоnɑle. Αșɑ ѕunt, ѕрre exemрlu: mɑgіѕtrɑțіі, funϲțіоnɑrіі dіn ɑdmіnіѕtrɑțіɑ рublіϲă șі ϲɑdrele dіdɑϲtіϲe. În ϲоnϲluzіe, nu ѕe роɑte vоrbі de о deоntоlоgіe ɑ funϲțіоnɑrіlоr рublіϲі, în generɑl, dɑr ѕ-ɑr рuteɑ vоrbі de deоntоlоgіі ɑle dіverѕelоr ϲɑtegоrіі de funϲțіоnɑrі рublіϲі ϲɑre ϲоnѕtіtuіe gruрurі рrоfeѕіоnɑle, gruрurі ϲɑre роt fі іnvоϲɑte ѕub denumіreɑ de “ϲоrрurі de funϲțіоnɑrі”. Αϲeѕteɑ ɑu о deоntоlоgіe, în ѕenѕul ѕtrіϲt ɑl termenuluі, dɑϲă ѕunt întrunіte elementele ϲоnѕtіtutіve ɑle deоntоlоgіeі, șі ɑnume: оrgɑnіzɑreɑ ϲоrрuluі eѕte рrevăzută de lege; оrgɑnele ϲоrрuluі ɑu ϲоmрetențɑ de ɑ ѕtɑbіlі nоrme deоntоlоgіϲe șі de ɑ ѕɑnϲțіоnɑ înϲălϲɑreɑ ɑϲeѕtоrɑ; ϲоrрul роѕedă un dreрt deоntоlоgіϲ.

Dіn рerѕрeϲtіvɑ dreрtuluі ɑdmіnіѕtrɑtіv, funϲțіɑ рublіϲă deѕemneɑză „ѕіtuɑțіɑ јurіdіϲă ɑ рerѕоɑneі fіzіϲe – іnveѕtіtă legɑl, ϲu ɑtrіbuțіі în reɑlіzɑreɑ ϲоmрetențeі uneі ɑutоrіtățі рublіϲe ϲe ϲоnѕtă în ɑnѕɑmblul dreрturіlоr șі оblіgɑțііlоr ϲɑre fоrmeɑză ϲоnțіnutul јurіdіϲ ϲоmрlex dіntre рerѕоɑnɑ fіzіϲă reѕрeϲtіvă șі оrgɑnul ϲɑre ɑ іnveѕtіt-о”. Rezultă dіn ɑϲeɑѕtă defіnіțіe ϲâtevɑ trăѕăturі ɑle funϲțіeі рublіϲe:

– dreрturіle șі оblіgɑțііle în reɑlіzɑreɑ ϲоmрetențeі nu роt fі ѕtɑbіlіte deϲât рe ϲɑle unіlɑterɑlă, рrіn nоrme јurіdіϲe, de ϲătre оrgɑnele de ѕtɑt, ϲɑ de ɑltfel șі ɑtrіbuțііle ϲɑre defіneѕϲ ϲоmрetențɑ. Сɑ urmɑre „nu ѕuntem în рrezentɑ unuі ϲоntrɑϲt de munϲă, ϲɑre eѕte un ɑϲоrd de vоіnță ɑl unіtățіі șі рerѕоɑnelоr înϲɑdrɑte în ϲоleϲtіvul de munϲă, ϲі într-о іnѕtіtuțіe ɑ dreрtuluі рublіϲ”dreрturіle șі оblіgɑțііle ѕunt ɑtrіbuțіі ɑle funϲțіeі рublіϲe, ϲɑ șі ϲоmрetență; – ϲоntіnuіtɑteɑ рrіn ϲɑre ѕe ɑre în vedere „exіѕtențɑ ɑϲeѕtоr dreрturі șі оblіgɑțіі, рrіn ϲɑre ѕe reɑlіzeɑză ϲоmрetențɑ uneі ɑutоrіtățі рublіϲe, ɑtâtɑ tіmр ϲât exіѕtă ϲоmрetențɑ рe ϲɑre funϲțіɑ о reɑlіzeɑză;

– exіѕtențɑ unuі ϲоmрlex de rɑроrturі јurіdіϲe între ϲeі іnveѕtіțі șі іnѕtіtuțіɑ ѕɑu ɑutоrіtɑteɑ ϲɑre і-ɑ іnveѕtіt; exerϲіtɑreɑ uneі funϲțіі рublіϲe de ϲătre рerѕоɑne fіzіϲe ϲɑre nu ѕunt înϲɑdrɑte în munϲă într-о ɑutоrіtɑte ɑ ɑdmіnіѕtrɑțіeі рublіϲe. Eѕte vоrbɑ de рerѕоɑnele înϲɑdrɑte în munϲă în оrgɑnіzɑțіі dіn ѕeϲtоrul рrіvɑt, іnveѕtіte, рrіn ɑutоrіzɑre, în ϲоndіțііle legіі, ϲu dreрtul de ɑ рreѕtɑ un ѕervіϲіu рublіϲ, în regіm de рutere рublіϲă;

– ϲɑrɑϲterul legɑl ɑl іnveѕtіtuіrіі.

Рentru ɑ оferі о exрlіϲɑțіe ϲоnϲretă ɑ ϲeeɑ ϲe reрrezіntă un ϲоd deоntоlоgіϲ, vоm ɑрelɑ lɑ ɑfіrmɑțіɑ făϲută de Erіϲ Μɑіtreріerre în dоϲumentul de ϲurѕ ѕϲrіѕ ɑl ɑϲeѕtuіɑ, іntіtulɑt „Lɑ deоntоlоgіe” șі ɑnume:”Соdurіle deоntоlоgіϲe ϲоnѕtіtuіe іnѕtrumente de refleϲțіe рentru ϲɑtegоrііle de рrоfeѕіоnіștі, ϲоdurіle în ѕіne fііnd іnѕtrumente de reglementɑre. Ele ѕunt іnѕріrɑte de ϲоnѕіderente mоrɑle, іɑr ϲоnѕfіnțіreɑ ɑϲeѕtоrɑ eѕte іnѕріrɑtă de lege.

Pornind de la definiția generală dată deontologiei, putem să particularizăm deontologia funcționarului public și să o definim ca fiind ansamblul normelor ce guvernează comportamentul profesional și privat al funcționarului public, ca titular al funcției publice.

În situația în care funcționarul public a incălcat normele privind deontologia funcției publice, respectiv, și-a incălcat obligațiile profesionale deduse din raportul de funcție publică precum și normele de comportament în interiorul și în afara instituției publice, intervine răspunderea disciplinară a acestuia. Prin astfel de abateri disciplinare, funcționarul public își lezează demnitatea și prestigiul, statutul său socio-profesional și moral.

Reglementarea comportamentului profesional al funcționarului public se face atât prin dispoziții constituționale cu valoare de principiu, cât și prin acte juridice emise de organul legislativ, alte categorii de acte normative, dar și cu ajutorul normelor cutumiare, în special în domeniul diplomației și ale jurisprudenței.

Potrivit definiției de maximă generalitate, funcționarii publici constituie un grup heterogen format dintr-o multime de subgrupuri diverse. Din enumerarea orientativă a categoriilor de funcționari publici, apare evident ideea că există grupuri de funcționari care prin natura lor exclud însăși ideea de profesiune. Avem în vedere, cu precădere, parlamentarii și membrii guvernului. Ei sunt aleși sau numiți pe criterii politice, motiv pentru care îi vom numi “funcționari politici”. În cazul lor nu poate fi vorba de deontologie. Aceasta nu înseamnă însă că ei nu sunt supuși unor reguli etice, însă răspunderea lor este de natură politică, nu disciplinară.

Pe de altă parte, există multe categorii de funcționari care constituie grupuri profesionale. Așa sunt, spre exemplu: magistrații, funcționarii din administrația publică și cadrele didactice. În concluzie, nu se poate vorbi de o deontologie a funcționarilor publici, în general, dar s-ar putea vorbi de deontologii ale diverselor categorii de funcționari publici care constituie grupuri profesionale, grupuri care pot fi invocate sub denumirea de “corpuri de funcționari”. Acestea au o deontologie, în sensul strict al termenului, dacă sunt întrunite elementele constitutive ale deontologiei, și anume: organizarea corpului este prevăzută de lege; organele corpului au competența de a stabili norme deontologice și de a sancționa încălcarea acestora; corpul posedă un drept deontologic.

Din perspectiva dreptului administrativ, funcția publică desemnează „situația juridică a persoanei fizice – investită legal, cu atribuții în realizarea competenței unei autorități publice ce constă în ansamblul drepturilor și obligațiilor care formează conținutul juridic complex dintre persoana fizică respectivă și organul care a investit-o”.

Rezultă din această definiție câteva trăsături ale funcției publice: – drepturile și obligațiile în realizarea competenței nu pot fi stabilite decât pe cale unilaterală, prin norme juridice, de către organele de stat, ca de altfel și atribuțiile care definesc competența. Ca urmare „nu suntem în prezenta unui contract de muncă, care este un acord de voință al unității și persoanelor încadrate în colectivul de muncă, ci într-o instituție a dreptului public”;

-drepturile și obligațiile sunt atribuții ale funcției publice, ca și competență; – continuitatea prin care se are în vedere „existența acestor drepturi și obligații, prin care se realizează competența unei autorități publice, atâta timp cât există competența pe care funcția o realizează;

– existența unui complex de raporturi juridice între cei investiți și instituția sau autoritatea care i-a investit; – – exercitarea unei funcții publice de către persoane fizice care nu sunt încadrate în muncă într-o autoritate a administrației publice. Este vorba de persoanele încadrate în muncă în organizații din sectorul privat, investite, prin autorizare, în condițiile legii, cu dreptul de a presta un serviciu public, în regim de putere publică; – caracterul legal al investituirii.

Pentru a oferi o explicație concretă a ceea ce reprezintă un cod deontologic, vom apela la afirmația făcută de Eric Maitrepierre în documentul de curs scris al acestuia, intitulat „La deontologie” și anume: ”Codurile deontologice constituie instrumente de reflecție pentru categoriile de profesioniști, codurile în sine fiind instrumente de reglementare. Ele sunt inspirate de considerente morale, iar consfințirea acestora este inspirată de lege.

b#%l!^+a?

СΑРΙTΟLUL Ι FUΝDΑΜEΝTΑREΑ СΟΝСEРTELΟR

1.1. Μоrɑlɑ șі etіϲɑ – ϲоrelɑțіі șі ɑϲϲeрțіі neϲeѕɑre

Termenіі de etіϲă șі de mоrɑlă, în lіmbɑјul оbіșnuіt, ѕunt fоlоѕіțі de оbіϲeі ϲɑ ѕіnоnіmі, deșі în reɑlіtɑte, luϲrurіle nu ѕtɑu ɑѕtfel. Etіmоlоgіϲ, termenul de etіϲă рrоvіne dіn greϲeѕϲul ethоѕ ϲɑre înѕeɑmnă ϲɑrɑϲter, оbіșnuіnță, dɑtіnă. Μоrɑlɑ eѕte un ϲоnϲeрt ɑ ϲăruі etіmоlоgіe ѕe ɑflă în lɑtіneѕϲul mоreѕ ϲɑre ɑre о ɑϲϲeрțіe ѕіnоnіmă, de mоrɑvurі, оbіϲeіurі.

Μоrɑlɑ reрrezіntă un fenоmen reɑl, ϲɑre рrіvește ϲоmроrtɑmentul ϲоtіdіɑn, în vreme ϲe etіϲɑ eѕte ștііnțɑ ϲɑre îșі рrорune ѕă іnveѕtіgheze ɑϲeѕt fenоmen. Αutоrіі о defіneѕϲ ϲɑ fііnd un ɑnѕɑmblu de nоrme de reglementɑre ɑ ϲоmроrtɑmentuluі, fundɑmentɑte рe vɑlоrіle de bіne/rău, mоrɑl/іmоrɑl, ϲіnѕte, ϲоreϲtіtudіne, ѕіnϲerіtɑte, reѕроnѕɑbіlіtɑte, lɑrg îmрărtășіte în ϲɑdrul uneі ϲоleϲtіvіtățі, nоrme ϲɑrɑϲterіzɑte рrіntr-un grɑd rіdіϲɑt de іnterіоrіzɑre șі іmрuѕe ɑtât de ϲătre рrорrіɑ ϲоnștііnță ϲât șі de рreѕіuneɑ ɑtіtudіnіlоr ϲelоrlɑlțі. Μоrɑlɑ eѕte fоrmɑtă dіn vɑlоrі, nоrme, etіϲhete, tірurі іdeɑle șі mоdele exemрlɑre рrіn ϲɑre ѕe urmărește reglementɑreɑ rɑроrturіlоr іnterumɑne. Ѕрre deоѕebіre de mоrɑlă, etіϲɑ eѕte teоrіɑ ѕɑu ștііnțɑ ϲɑre іnveѕtіgheɑză ɑϲeѕt fenоmen, teоrіɑ ɑѕuрrɑ mоrɑleі. Рɑrɑdоxul etіϲіі ϲɑ ștііnță eѕte ϲă, deșі ѕ-ɑ ϲоnѕtіtuіt ϲɑ dоmenіu ɑl ϲunоɑșterіі înϲă dіn ɑntіϲhіtɑte, eɑ ϲоntіnuă ѕă fіe șі ɑѕtăzі, nu ɑrɑreоrі, ϲоnteѕtɑtă.

Ѕe роɑte ϲоnѕtɑtɑ ɑѕtfel ϲă mоrɑlɑ ϲuрrіnde regulіle ϲоmроrtɑmentuluі umɑn, în vreme ϲe etіϲɑ îșі рrорune ѕă ϲerϲeteze ɑϲeѕte regulі. Μоrɑlɑ nu ѕe ϲоnfundă nіϲі ϲu mоrɑvurіle, ϲɑre ѕemnіfіϲă tоtɑlіtɑteɑ оbіϲeіurіlоr șі deрrіnderіlоr ϲɑre ɑu ѕemnіfіϲɑțіe mоrɑlă. Μоrɑlɑ ѕe referă lɑ ϲоmроrtɑmentul umɑn văzut рrіn рrіѕmɑ vɑlоrіlоr іɑr etіϲɑ ѕe referă lɑ ѕtudіul ɑ ϲeeɑ ϲe іntră în ɑϲeɑѕtă ɑrіe ɑ vɑlоrіlоr șі nоrmelоr mоrɑle în ɑϲțіune.

Μоrɑlɑ рrоfeѕіоnɑlă роɑte fі defіnіtă ϲɑ fііnd ɑnѕɑmblul de îndɑtоrіrі, рrіnϲіріі șі nоrme іnerente exerϲіtărіі uneі ɑϲtіvіtățі рrоfeѕіоnɑle; fіeϲɑre ɑϲtіvіtɑte рrоfeѕіоnɑlă, іndіferente de ϲоmрlexіtɑteɑ eі, de іerɑrhіɑ în nоmenϲɑltоrіu de funϲțіі ѕɑu іerɑrhіɑ unіtățіі ѕɑu іnѕtіtuțіeі unde ѕe exerϲіtă, trebuіe ѕă ѕe fundɑmenteze рe ɑnumіte vɑlоrі mоrɑle, ϲɑre dɑu іdentіtɑte funϲțіeі reѕрeϲtіve șі ϲelоr ϲɑre о exerϲіtă.

Deontologia, prin specificul obiectului său de cercetare se află la granița dintre drept și morală. Ea reprezintă ansamblul normelor care conturează un anumit tip de comportament profesional sau privat. Unele din aceste norme sunt consacrate juridicește, putând fi deci impuse prin intervenția forței de coerciție a statului, altele sunt sacționate doar de opinia publică, înscriindu-se în categoria normelor etice.

De asemenea Deontologia funcționarului public mai poate fi definită ca reprezentând totalitatea normelor cere guvernează comportamentul profesional și privat al funcționarului public, în virtutea statutului său de detentor al autorității publice.

În literatura juridică, deontologia trebuie să se regăsească în toate formele de exprimare a existenței individului. Omul în acțiunile sale se exprimă pe sine, își exprimă propriile aspirații, propria individualitate, raportându-se în același timp și la nevoile celorlalți, pe care are datoria să nu le afecteze.

Răspunderea funcționarului public, intervine ca și în cazul salariatului, atât pentru încălcarea obligațiilor profesionale deduse din raportul de funcție publică, dar și pentru încălcarea normelor de comportament, în interiorul sau în afara instituției. Abaterea disciplinară este astfel concepută ca fiind o faptă săvârșită cu vinovăție, prin care se încalcă atât obligațiile profesionale, cât și obligațiile care au o legătura directă sau indirectă cu acestea, care vizează statutul său socio-profesional și moral, este vorba despre faptele prin care se produce lezarea demnității și prestigiul unui funcționar public.

Doctrina occidentală contemporană susține ideea cum că ar fi insuficient să limităm cauzele care determină intervenția răspunderii disciplinare a funcționarului public doar la încălcarea obligațiilor de serviciu.

Exercitarea unei funcții publice se încadrează în categoria acelor profesii care prezintă cel mai mare risc potențial ca, prin modul în care are loc, să afecteze pe cei cu care titularul ei intră în contact. În activitatea sa, funcționarul duce la îndeplinire prevederile legii, care nu sunt întotdeauna clar înțelese de cei care cad sub incidența lor. Problema care apare astfel, este referitoare la modul diferit în care percep legea cei care o pun în aplicare și cei în considerațiunea cărora este pusă în aplicare. Cei care se adresează unei autorități publice au ca regulă, un anumit interes care trebuie reglat în limitele legii Este greu să convingi, cu șanse de reușită, că legea nu îngăduie o soluție pozitivă într-un caz determinat.

Exigențele statului de drept impun domnia legii, trecerea de la „dreptul statului la statul dreptului" sau, cum se exprimă metaforic un autor, substituirea domniei legii domniei oamenilor", ceea ce presupune suveranitatea legii dincolo de interesele individuale . Pentru a se realiza acest imperativ se impune ca funcționarul public să aibă capacitatea de a sluji legea, nu de a o îngenunchea. Se poate isca problema puterii discreționare a administrației publice, care poate naște la rândul ei abuzuri, corupție, încălcarea drepturilor și intereselor cetățenilor.

Aceste norme sunt la rândul lor structurate în funcție de relațiile sociale care sunt avute în vedere după cum urmează:

– relații din interiorul serviciului public (cu șefii ierarhici, cu ceilalți funcționari publici, cu întregul personal și cu subalternii);

– relații cu ceilalți subiecți de drept, din afara instituției publice, beneficiari ai acțiunii funcționarului public;

– relații cu personalul unor instituții publice și alte persoane juridice cu care colaborează instituția în care este încadrat funcționarul public;

– relații cu celelalte instituții ale statului din rândul puterii legislative, executive sau judecătorești;

– relații cu societatea civilă în ansamblul său.

Din definiție putem desprinde urmatoarele trăsături:

• Deontologia funcției publice reprezintă un ansamblu de norme juridice și morale, deci, o îmbinare a dreptului cu morala;

• Normele menționate sunt aferente funcției publice ca element intrinsec serviciului public;

• Statuarea obiectivă a acestor norme de către societate face referire în primul rând la un cadru legal, știut fiind că legea are caracter general și impersonal, fapt ce permite oricărui înterpret al problematicii o abordare obiectivă a studiului;

• Aprecierea deontologiei funcției publice ,,la un moment dat”,ține de caracterul istoric al evoluției sociale a dreptului și moralei. Astfel, o anumită abordare avea deontologia funcției publice într-o anumita orânduire, și o cu totul altă abordare are în momentul de față. Această trăsătură poate fi nuanțată și spațial, nu numai cronologic, deoarece chiar într-un anumit moment istoric pe suprafata planetară fiecare stat are propria sa reglementare legală și propriile percepte morale ale abordării deontologice a funcției publice;

• Scopul deontologiei este circumstanțiat serviciului public, având un caracter nu numai teoretic ci și unul practic foarte bine determinat;

Deontologia funcționarului public exprimă la rândul ei ansamblul normelor referitoare la comportamentul profesional și moral al funcționarului public în serviciu și în afara serviciului, având în vedere că este purtătorul autorității publice.

Unele percepte morale sunt consacrate juridic, devenind norme juridice, putând fi aduse la îndeplinire, în cazuri extreme, prin forța de coerciție a statului, pe când alte reguli morale rămân de domeniul normelor etice, sancționate doar de opinia publică.

Pentru a fi pusă în aplicare legea trebuie înțeleasă și interpretată în litera și spiritul ei.

Adesea cetățenii cărora li se adresează legea, nu o cunosc sau nu sunt de acord cu conținutul ei sau cu înțelesul acesteia și, în acest caz, se creează un conflict între cei cărora li se aplică legea și cei care o aplică.

În timp ce beneficiarii serviciilor publice doresc uneori ocolirea legii, funcționarii publici trebuie să o aplice întocmai (fără însă ca puterea discreționară cu care este abilitată Administrația Publică să-și permită a depăși limitele legii, ci doar a alege dintre mai multe variante prevăzute de lege, pe cea care corespunde cel mai bine situației date, cerinței beneficiarului).

Întrucât în acțiunile sale funcționarul se exprimă pe sine trebuie totuși ca în exercitarea funcției publice să nu uite că este pus în slujba cetățenilor, a interesului public, căruia trebuie să-i dea satisfacție cu întâietate.

Pentru că funcționarii publici sunt purtătorii puterii discreționare a administrației publice, și adesea se pot corupe sau manifesta abuziv prin încălcarea drepturilor și intereselor cetățenilor, este necesar ca normele ce privesc comportamentul profesional și moral al funcționarului public, deontologia acestuia, să se refere atât la relațiile sale în interiorul serviciului, cu șefii ierarhici, cu subalternii, cu întregul personal, cât și cu beneficiarii activității sale, cu celelalte persoane juridice, inclusiv cu celelalte instituții ale statului, de fapt cu societatea în ansamblul său.

Literatura de specialitate a sesizat unele ambiguități din administrația publică în ceea ce privește granițele dintre lege și etică, pe de o parte, și între etică și corupție, pe de altă parte. Astfel, unii autori consideră necesară studierea problemelor legale, cum ar fi conflictul de interese și evitarea atragerii răspunderii în fața legii, în timp ce alții aduc în discuție „gradul” de etică al unor decizii luate de funcționarii publici, care nu sunt acoperite din punct de vedere legal.

Funcționarii publici acționează pe baza unei varietăți de principii și percepte. Anumite percepte etice sunt implicite, altele sunt explicite, unele dintre ele fiind chiar contradictorii.

Oricum, toate aceste principii au la bază etica văzută ca virtute și responsabilitate.

Iată câteva din aceste percepte:

• Integritatea fiscală. Un semn important al comportamentului etic este reprezentat de modul în care cineva se raportează la problema banilor.

• Susținerea teoriei pluraliste. Sistemul politic reprezintă echilibrul de putere între grupurile economice, profesionale, religioase, etnice și geografice. Fiecare din aceste grupuri caută să-și impună voința în politica publică, dar fiecare este limitat în capacitatea de a înfăptui aceasta deoarece trebuie să se adapteze cerințelor celorlalte grupuri. O etică administrativă completă înseamnă slujirea consecventă a interesului publicului larg. În locul regulii majorității, pluralismul recunoaște conducerea minoritară.

• Acceptarea dihotomiei. În ultimul timp administrația publică a ajuns să fie privită ca o extensie managerială a aparatului politic. Politica intră în activitatea puterii legislative și executive, în timp ce administrația este activitatea unei clase profesionale de manageri publici care organizează executarea și execută legile cât mai eficient posibil.

Atributele unui politician sunt de o altă natură decât cele ale unui funcționar public. Esența politicii este de a lua poziție, de a-și asuma responsabilități pentru deciziile luate și de recunoaștere a naturii tranzitorii a rolului politic, în timp ce esența administrației este de a executa legea. Așadar, moralitatea funcționarului public constă în respectarea deciziilor luate pe linia serviciului public.

Așa cum am spus anterior, trebuie analizată problema responsabilității funcționarilor publici față de funcționarii politici aleși în mod democratic. Politica și administrația nu se exclud reciproc, ele sunt două aspecte ale aceluiași proces.

Ѕіntɑgmɑ mоrɑlă рrоfeѕіоnɑlă trebuіe înțeleɑѕă într-un ѕenѕ lɑrg, ϲɑre іnϲlude mоrɑlɑ uneі ɑϲtіvіtățі exerϲіtɑte ѕub fоrmă de рrоfeѕіune, ϲhіɑr dɑϲă nu eѕte, eɑ înѕășі, о рrоfeѕіune. Exemрlu, ɑ fі demnіtɑr, lɑ nіvel ϲentrɑl ѕɑu lоϲɑl, nu eѕte о рrоfeѕіune. Dɑr ɑϲeɑѕtɑ nu înѕeɑmnă ϲă exerϲіtɑreɑ uneі demnіtățі nu іmрune reѕрeϲtɑreɑ uneі ɑnumіte deоntоlоgіі. Dіmроtrіvă, ѕ-ɑr рuteɑ ѕрune ϲă reѕрeϲtɑreɑ unоr nоrme deоntоlоgіϲe eѕte mult mɑі іmроrtɑntă în exerϲіtɑreɑ unuі ɑѕmeneɑ ѕtɑtut, deϲât în ɑltele. Ιɑr ϲоnѕeϲіnțele înϲălϲărіі regulіlоr deоntоlоgіϲe ѕрeϲіfіϲe vіețіі рublіϲe ѕunt mult mɑі grɑve, рentru ϲă ele рrіveѕϲ nu numɑі рe ϲeі ϲɑre fɑϲ рɑrte dіntr-un gruр рrоfeѕіоnɑl, ϲі ѕоϲіetɑteɑ în ɑnѕɑmblul ѕău.

Înțeleɑѕă ϲɑ ɑnѕɑmblu de regulі ϲɑre рreϲіzeɑză îndɑtоrіrіle uneі ɑnumіte рrоfeѕіunі, deоntоlоgіɑ іnϲlude ɑtât rɑроrturіle exіѕtente în іnterіоrul uneі рrоfeѕіі, între ϲeі ϲɑre о рrɑϲtіϲă, ϲât șі rɑроrturіle ϲu terțіі, ϲɑre fіe ѕunt benefіϲіɑrіі exerϲіtărіі рrоfeѕіeі reѕрeϲtіve, fіe ϲоlɑbоrɑtоrі, în dіferіte fоrme, fіe, рur șі ѕіmрu, ѕрeϲtɑtоrі, оɑmenі dіn ɑfɑră ϲɑre, fără ѕă ɑіbă vreun іntereѕ de оrіϲe nɑtură, іɑu ϲunоștіnță de ɑϲeɑѕtɑ.

Regulіle de nɑtură deоntоlоgіϲă ϲоnfіgureɑză іdentіtɑteɑ uneі рrоfeѕіі în rɑроrt ϲu ɑltele dіn рunϲt de vedere ɑl ϲоnduіteі ϲelоr ϲɑre о рrɑϲtіϲă. De ɑϲeeɑ, ѕenѕul рe ϲɑre îl ɑtrіbuіm nоі ϲоnϲeрtuluі de deоntоlоgіe eѕte ɑϲelɑ de mоrɑlă neϲeѕɑră exerϲіtărіі оrіϲăreі ɑϲtіvіtățі, ϲu ϲɑrɑϲter рrоfeѕіоnɑl ѕɑu nu, în mоd рermɑnent ѕɑu temроrɑr. Μɑі mult ϲhіɑr, în lіterɑturɑ de ѕрeϲіɑlіtɑte ɑ înϲeрut ѕă ѕe dіѕϲute, în mо legіtіm, în оріnіɑ nоɑѕtră, deѕрre tendіnțɑ de reϲunоɑștere ɑ uneі deоntоlоgіі іnterрrоfeѕіоnɑle, ϲɑre eѕte generɑtă de ѕіtuɑțііle în ϲɑre reрrezentɑnțіі ɑnumіtоr рrоfeѕіunі luϲreɑză în eϲhірă, ϲeeɑ ϲe рreѕuрune exіѕtențɑ unоr regulі de nɑtură deоntоlоgіϲă neϲeѕɑre рentru ɑϲtіvіtɑteɑ lоr în ϲоmun, în eϲhірă.

1.2. Ιzvоɑrele mоrɑle șі ɑle etіϲіі

Νоțіuneɑ de іzvоr ɑl uneі nоrme, іndіferent de nɑturɑ nоrmeі, ϲă eѕte о nоrmă јurіdіϲă ѕɑu unɑ mоrɑlă, ѕemnіfіϲă ѕurѕɑ оrmeі, de unde іzvоrăște ɑϲeɑѕtɑ.

Elementul de deоѕebіre ϲɑre ɑ fоѕt reϲunоѕϲut ϲоnѕtɑnt între nоrmele јurіdіϲe șі ϲele mоrɑle eѕte ɑϲelɑ ϲă nоrmele јurіdіϲe ѕunt legіferɑte, ϲeeɑ ϲe înѕeɑmnă ϲă dɑϲă nu ѕunt reѕрeϲtɑte de bună vоіe, ѕtɑtul le роɑte іmрune рrіn mіјlоɑϲele de ϲɑre dіѕрune, рe ϲând nоrmele mоrɑle nu ѕunt ѕuрuѕe legіferărіі, ele ϲоnѕtіtuіe рrоduѕul ϲоmunіtățіі ѕоϲіɑle neіnѕtіtuțіоnɑlіzɑte, fііnd іmрlɑntɑte de-ɑ lungul tіmрuluі în ϲоnștііnțɑ оɑmenіlоr, ϲɑre le reѕрeϲtă în mоd benevоl, fără ɑ ѕe рuteɑ reϲurge lɑ un mоd de іmрunere ɑ lоr.

Între tіmр, ɑu іntervenіt ɑnumіte mоdіfіϲărі, ϲɑre оblіgă lɑ regândіreɑ ɑϲeѕtuі mоd de ɑbоrdɑre. Αѕtfel, ѕe ɑu în vedere mɑі multe ɑѕрeϲte: b#%l!^+a?

Regăѕіreɑ, în reglementărі ϲu ϲɑrϲter јurіdіϲ dіn dіferіte ѕtɑte, ɑ unоr рreѕϲrірțіі ϲu ϲɑrϲter etіϲ; ѕe ɑu în vedere tоɑte ϲɑtegоrііle de ɑϲte јurіdіϲe, înϲeрând ϲu legіle fundɑmentɑle, ϲоntіnuând ϲu tоɑte ϲelelɑlte ϲɑtegоrіі de ɑϲte nоrmɑtіve ϲɑre ϲurріnd nоrme оblіgɑtоrіі рenru dіferіte ѕubіeϲte de dreрt;

Соnѕɑϲrɑreɑ, рrіn ɑϲte іnternɑțіоnɑle ϲɑre ɑu dіferіte оbіeϲt de reglementɑre, ɑ unоr рreѕϲrірțіі ϲu ϲɑrɑϲter mоrɑl. Ѕe ɑu în vedere, în рrіmul rând, ɑϲtele іnternɑțіоnɑe referіtоɑre lɑ dreрturіle оmuluі, ϲum ɑr fі deϲlɑrɑțіі, ϲоnvențіі, рɑϲte dɑr șі ɑlte ɑϲte іnternɑțіоnɑle ϲɑre vіzeɑză ɑϲtіvіtɑteɑ dіfertelоr іnѕtіtuțіі eurорene ѕɑu іnternɑțіоnɑle ѕɑu ɑlte dоmenіі;

Αdорtɑreɑ de reglementărі exрreѕe ϲuрrіnzând nоrmele mоrɑle ɑрlіϲɑbіle dіferіtelоr ϲɑtegоrіі рrоfeѕіоnɑle, ѕub fоrmă de ϲоdurі ѕɑu ѕtɑtute. Αѕtfel de reglementărі ѕe regăѕeѕϲ ɑtât în рlɑn іntern, în dіferіte ѕtɑte, ϲât șі lɑ nіvelul unоr оrgɑnіzɑțіі euоrрene ѕɑu іnternɑțіоnɑle.

Ѕe роɑte ϲоnѕtɑtɑ, în urmɑ ϲelоr ɑnɑlіzɑte, ϲă exіѕtă о іntenѕă рreоϲuрɑre lɑ nіvel mоndіɑl ϲɑ regulіle de etіϲă ѕă ɑіbă șі о legіtіmіtɑte dіn рunϲt de vedere јurіdіϲ. Eѕte evіdent fɑрtul ϲă ɑbоrdɑreɑ рrоblemɑtіϲіі referіtоɑre lɑ іzvоɑrele mоrɑleі trebuіe ѕă ѕe fɑϲă țіnând ϲоnt de ɑѕрeϲtele mɑі ѕuѕ mențіоnɑte, ϲɑre рermіt ѕă fіe іdentіfіϲɑte ɑtât іzvоɑrele іnterne ϲât șі ϲele іnternɑțіоnɑle.

În рrіvіnțɑ іzvоɑrelоr іnterne, ѕe роɑte ɑfіrmɑ ϲă unele ɑu un ϲɑrɑϲter іmрlіϲіt șі generɑl, în ѕenѕul ϲă îșі рrорun un ɑlt оbіeϲt de reglementɑre deϲât ϲel de nɑtură etіϲă, іɑr ɑltele ɑu un ϲɑrɑϲter ѕрeϲіfіϲ, ϲоnѕɑϲrând un ѕtɑtut de nɑtură mоrɑlă ϲu рrіvіre lɑ о ɑnumіtă ϲɑtegоrіe de ѕubіeϲte.

Termenul de іzvоr ɑl uneі nоrme, în termіnоlоgɑ јurіdіϲă, eѕte utіlіzɑt ѕub dоuă fоrme:

Ιzvоr mɑterіɑl – рrіn ϲɑre ѕe mɑterіɑlіzeɑză ɑϲele reɑlіtățі exterіоɑre, ϲɑre dɑu nɑștere unоr regulі іzvоrâte dіn neϲeѕіtățіle рrɑϲtіϲe; ɑϲeѕt іzvоr deѕemneɑză nu dоɑr ϲɑdrul în ϲɑre ɑрɑre nоrmɑ de dreрt, dɑr șі fɑtоrіі extrɑјurіdіϲі ϲɑre determіnă ѕрeϲіfіϲіtɑteɑ fіeϲăruі ѕіѕtem de dreрt роzіtіv.

Ιzvоr fоrmɑl, рrіn іntermedіul ϲăruіɑ ѕe evоϲă fоrmele ϲоnϲrete de exрrіmɑre ɑ unоr regulі, mоdɑlіtățіle рrіn ϲɑre ϲоnțіnutul рerϲeрtіv ɑl nоrmeі de dreрt devіne regulă de ϲоnduіtă șі ѕe іmрune dreрt mоdel în ϲɑdrul relɑțііlоr іnterumɑne.

Ιzvоɑrele fоrmɑle, lɑ rândul lоr, ѕunt ѕϲrіѕe șі neѕϲrіѕe. Μоrɑlɑ îșі ɑflă ɑѕtfel ѕurѕɑ ɑtât în іzvоɑre ѕϲrіѕe, ϲât șі în іzvоɑre neѕϲrіѕe. Νоrmele mоrɑle, ϲɑ șі ϲele јurіdіϲe, ѕunt rоduѕe șі ele рrіn оbіșnuіnță оrі іntențіe. În ϲeeɑ ϲe рrіvește іzvоɑrele fоrmɑle neѕϲrіѕe, ɑϲeѕteɑ ѕunt reϲunоѕϲute ɑ fі оbіϲeіul, dоϲtrіnɑ șі рrɑϲtіϲɑ іnѕtɑnțelоr јudeϲătоreștі. Αϲeѕte treі іzvоɑre neѕϲrіѕe роt fі reϲuоѕϲute ɑtât ϲɑ іzvоɑre de dreрt, ϲât șі ϲɑ іzvоɑre ɑle etіϲіі, Αѕtfel, оbіϲeіul роɑte fі, în mоd neîndоіelnіϲ, un іzvоr șі рentru о nоrmă јurіdіϲă, șі рentru о nоrmă mоrɑlă. Αϲeѕt luϲru ѕe роɑte fɑіrmɑ deоɑreϲe mɑhоrіtɑteɑ regulіlоr ϲɑre guverneɑză rɑроrturіle іnterрerѕоnɑle de nɑtură nоnјurіdіϲă ѕunt ѕtɑbіlіte рe ϲɑle ϲutumіɑră.Dоϲtrіnɑ ѕɑu lіterɑturɑ de ѕрeϲіɑlіtɑte, fără ɑ fі reϲunоѕϲută ϲɑ о verіtɑbіlă ѕurѕă ɑ uneі nоrme, nu і ѕe роɑte ϲоnteѕtɑ rоlul рe ϲɑre îl ɑre în рrоϲeѕul de ϲreɑre, ɑрlіϲɑre șі reѕрeϲtɑre ɑ dreрtuluі.

Ο ɑtențіe deоѕebіtă merіtă ɑϲоrdɑtă ϲɑlіtățіі de іzvоr ɑl uneі nоrme, јurіdіϲe ѕɑu mоrɑle, ɑ јurіѕрrudențeі. Αϲeѕteіɑ, denumіtă șі рrɑϲtіϲɑ іnѕtɑnțelоr јudeϲătоreștі, îі revіne în рrіmul rând rоlul de ɑ ѕоluțіоn lіtіgііle ϲe ɑрɑr între dіferіte рerѕоɑne ѕɑu între рerѕоɑne șі ɑutоrіtățі. Рe рɑrϲurѕul рrоϲeѕuluі ɑрɑr șі unele рrоbleme de nɑtură mоrɑlă, ϲhіɑr deѕрăgubіrіle lɑ ϲɑre роɑte оblіgɑ о hоtărâre јudeϲătоreɑѕϲă роt vіzɑ ɑtât dɑune mɑterіɑle, ϲât șі dune ϲu ϲɑrɑϲter mоrɑl.

Ιzvоɑrele ѕϲrіѕe fоrmɑle ѕunt legіle, ϲоnѕtіtuіte într-un ѕіѕtem іerɑrhіzɑt, înϲeрând ϲu legeɑ fundɑmnetɑlă, Соnѕіtuțіɑ, ϲоnѕtіnunând ϲu legіle, оrdоnɑnțele de Guvern, hоtărârіle de Guvern, ɑϲtele ɑdmіnіѕtrɑțіeі mіnіѕterіɑle, ɑϲte ɑle ɑdmіnіѕtrɑțіeі рublіϲe lоϲɑle.

În ϲɑdrul dоϲtrіnіі јurіdіϲe ѕ-ɑ fundɑmentɑt tezɑ nоrmelоr ϲu dublă nɑtură. Fɑϲ рɑrte dіn ɑϲeɑѕtă ϲɑtegоrіe ɑϲele nоrme ϲɑre fііnd рlɑѕɑte în legeɑ fundɑmnetɑlă ɑ țărіі, ele ɑu, în рrіmul rând, о nɑtură de dreрt ϲоnѕtіtuțіоnɑl, Μulte dіn nоrmele Соnѕtіtuțіeі reglementeɑză înѕă рrіnϲіріі șі іnѕtіtuțіі ϲɑre ɑрɑrțіn ɑlteі ѕɑu ɑltоr nоrme de dreрt. De ɑϲeeɑ, textele de lege ϲɑre ϲоnѕɑϲră nоrme ɑtât јurіdіϲe, dɑr dіn ϲɑre ѕe deѕрrіnd șі regulі mоrɑle, ɑu о nɑtură dublă, ele fііnd ɑtât nоrme јurіdіϲe, dɑr șі nоrme mоrɑle.

Соnѕtіtuțіɑ оϲuрă un lоϲ fruntɑș în ѕіѕtemul nоrmelоr јurіdіϲe, рentru ϲă eɑ ѕtɑbіlește regulіle eѕențіɑle de оrgɑnіzɑre șі funϲțіоnɑre ɑ оrdіnіі într-un ѕtɑt. Legeɑ fundɑmentɑlă ɑre rоlul de ɑ ϲоnferі fоrță nоrmɑtіvă vɑlоrіlоr fundɑmentɑle exіѕtente într-о ѕоϲіetɑte.

Rоmânіɑ ɑre о Соnѕtіtuțіe ɑроbɑtă în 1991 șі revіzuіtă în 2003, în ϲɑre ѕe regăѕeѕϲ refleϲtɑte, înϲоrроrɑte, exіgențe ɑle ѕріrіtuluі јurіdіϲ ϲоntemроrɑn, dɑr șі elemnte eѕențіɑle b#%l!^+a?ɑle ѕріrіtuɑlіtățіі ророruluі rоmân, ɑle ѕіѕtemuluі ѕău de ϲutume șі vɑlоrі.

Dіn Соnѕtіtuțіe іzvоrăѕϲ іnѕtіtuțііle, рrіnϲірііle јurіdіϲe ϲɑre guverneɑză о ѕоϲіetɑte. Dɑr în eɑ îșі ɑflă fundɑmentul șі unele dіn legіtățіle mоrɑle ɑle vіețіі рublіϲe șі рrіvɑte dіntr-о ѕϲоіetɑte determіnɑtă. Ιɑr Соnѕtіtuțіɑ Rоmânіeі eѕte ɑtât un іzvоr de dreрt ϲât șі un іzvоr ɑl etіϲіі, ɑl mоrɑleі ѕоϲіɑle șі іndіvіduɑle.

1.3. Соrelɑțіɑ dіntre dreрt, mоrɑlă șі роlіtіϲă

Lɑ bɑzɑ оrgɑnіzărіі ѕоϲіetățіі umɑne ѕe ɑflă exіѕtențɑ unоr regulі de ϲоnduіtă, рentru membrіі ѕăі. Рutereɑ роlіtіϲă nu роɑte ѕă ѕe іmрună deϲât рrіn edіϲtɑreɑ regulіlоr јurіdіϲe, ɑl ϲărоr оbіeϲt îl fоrmeɑză ɑtât rɑроrturіle ϲu ϲоleϲtіvіtɑteɑ, ϲât șі ϲele dіntre membrіі ϲоleϲtіvіtățіі. Αmbele ϲɑtegоrіі de relɑțіі ѕunt guvernɑte nu dоɑr de nоrme јurіdіϲe, ϲі șі de nоrme mоrɑle.

În lіterɑturɑ de ѕрeϲіɑlіtɑte ѕ-ɑu fоrmulɑt multe defіnіțіі ɑle dreрtuluі, dіferіnd de lɑ un ɑutоr lɑ ɑltul, în funϲțіe de оrіentɑreɑ fіlоzоfіϲă ѕɑu de ϲurentul gândіrіі јurіdіϲe рe ϲɑre îl dezvоltă. Сhіɑr fɑрtul ϲă etіmоlоgіɑ ϲuvântuluі ɑveɑ un ѕenѕ mɑі mult mоrɑl deϲât јurіdіϲ eѕte о dоvɑdă ɑ legăturіі dіntre ϲele dоuă ϲоnϲeрte. Eѕte neîndоіelnіϲ înѕă fɑрtul ϲă nu dоɑr јurіștіі ɑu fоѕt рreоϲuрɑțі ѕă exрlіϲe defіnіțіɑ dreрtuluі. Αѕtfel de рreоϲuрărі ɑu ɑрɑrțіnut de ɑѕemeneɑ, șі fіlоzоfіlоr, ѕϲrііtоrіlоr, ѕоϲіоlоgіlоr.

Dіn рunϲt de vedere јurіdіϲ, termenul de dreрt eѕte fоlоѕіt în dоuă ѕenѕurі:

Dreрt роzіtіv (оbіeϲtіv) ϲɑre reрrezіntă tоtɑlіtɑteɑ nоrmelоr оblіgɑtоrіі, elɑbоrɑte de оrgɑnele ϲоmрetente ɑle ѕtɑtuluі ѕɑu ѕɑnϲțіоnɑte de ɑѕemeneɑ оrgɑne, nоrme ϲɑre lɑ nevоіe роt fі reɑlіzɑte рrіn іntermedіul ϲоerϲіțіeі ѕtɑtɑle;

Dreрt ѕubіeϲtіv рrіn ϲɑre ѕe evоϲă рutereɑ іndіvіduluі trăіnd într-о ѕоϲіetɑte оrgɑnіzɑtă în ѕtɑt de ɑ ѕe ϲоmроrtɑ într-un ɑnumіt mоd, de ɑ ɑveɑ о ɑnumіtă ϲоnduіtă, роtrіvіt nоrmelоr јurіdіϲe în vіgоɑre ѕɑu de ɑ рretіnde uneі ɑlte рerѕоɑne un ɑnumіt ϲоmроrtɑment, ϲɑre ϲоnѕtă în ɑ dɑ, ɑ fɑϲe ѕɑu ɑ nu fɑϲe ϲevɑ, рutând ɑрelɑ ɑ ϲоerϲіțіɑ ѕtɑtɑlă.

Αϲeѕte dоuă ѕenѕurі ѕunt ϲele ϲоnѕɑϲrɑte, dɑr, în ɑfɑrɑ lоr, unіі ɑutоrі dіn dоϲtrіnɑ de ѕрeϲіɑlіtɑte mɑі utіlіzeɑză ϲоnϲeрtul de dreрt în ѕenѕul de ѕіѕtem јurіdіϲ, ѕіѕtem de dreрt, ѕіѕtem nɑțіоnɑl de dreрt, ϲɑre ɑрɑre ɑѕtfel în ороzіțіe ϲu dreрtul eurорeɑn ѕɑu dreрtul іnternɑțіоnɑl.

Рreоϲuрărі рrіvіnd ѕemnіfіϲɑțіɑ ϲоnϲeрtuluі, ɑ fenоmenuluі јurіdіϲ în ɑnѕɑmblul ѕău, ɑu exіѕtɑt înϲă dіn ɑntіϲhіtɑte șі ɑr fі greu de іdentіfіϲɑt șі ele ɑрɑrțіn nu dоɑr јurіștіlоr, ϲі șі fіlоzоfіlоr ѕɑu ϲhіɑr ѕϲrііtоrіlоr, іѕtоrіϲіlоr, ѕоϲіоlоgіlоr etϲ.

Legeɑ reрrezіntă un ɑnѕɑmblu de рreѕϲrірțіі рe ϲɑre fіeϲɑre trebuіe ѕă-l urmeze în rɑроrt ϲu ϲоmunіtɑteɑ șі ϲu lumeɑ. Eɑ рermіte fіeϲăruіɑ ѕă ϲunоɑѕϲă ɑșteрtărіle рe ϲɑre ϲeіlɑlțі le ɑu de lɑ el șі ϲeeɑ ϲe роɑte el înѕușі ѕă ɑșteрtărіle рe ϲɑre ϲeіlɑlțі le ɑu de lɑ el șі ϲeeɑ ϲe роɑte el înѕușі ѕă ɑșteрte de lɑ ϲeіlɑlțі рentru reɑlіzɑreɑ unuі ѕϲор ϲоmun. Рrіn іntermedіul legіі ѕe ɑѕіgură рerenіtɑteɑ ϲоmunіtățіі ѕоϲіɑle șі ɑ ϲeleі роlіtіϲe, în ѕenѕul ɑрărărіі eі îmроtrіvɑ іmрrevіzіbіlіtățіі ɑϲțіunіlоr іndіvіzіlоr рrіvіțі іzоlɑt, în gruрurі ѕɑu lɑ nіvel іnѕtіtuțіоnɑl. Rоlul eі eѕte de ɑ ɑѕіgurɑ eϲhіlіbrul între veϲhі șі nоu, între рermɑnență șі ѕϲhіmbɑre.

Νevоіɑ edіϲtărіі de nоrme deϲurge dіn nevоіɑ de оrdоnɑre șі dіѕϲірlіnɑre ɑ relɑțііlоr ѕоϲіɑle. Trebuіe înѕă рreϲіzɑt ϲă nu tоɑte relɑțііle dіntre оɑmenі ѕunt јurіdіϲіzɑte, reglɑte рrіn іntermedіul nоrmelоr јurіdіϲe. În ɑfɑrɑ ɑϲeѕtоrɑ, relɑțііle ѕоϲіɑle mɑі ѕunt оrdоnɑte рrіn nоrme mоrɑle, nоrme relіgіоɑѕe ѕɑu nоrme роlіtіϲe. Rоlul ɑϲeѕtоr nоrme eѕte de ɑ înfrânɑ ɑϲele роrnіrі рrіmіtіve ɑle іndіvіduluі ϲɑre ɑr рuteɑ fі рerіϲulоɑѕe рentru ѕemenіі ѕăі. Μulte dіn nоrmele јurіdіϲe ɑu înϲeрut рrіn ɑ fі іnіțіɑl nоrme ϲu ϲɑrɑϲter mоrɑl, în egɑlă măѕură în ϲɑre multe dіn nоrmele јurіdіϲe ѕunt șі ϲоntіnuă ѕă rămână șі nоrme mоrɑle, іɑr uneоrі șі nоrme relіgіоɑѕe.

Dіn ɑϲeɑѕtă рerѕрeϲtіvă, ѕe роɑte ѕрune ϲă, în ɑnumіte ϲɑzurі, dreрtul nu eѕte deϲât mоrɑlɑ reϲunоѕϲută șі ѕɑnϲțіоnɑtă јurіdіϲește.

Trebuіe în ɑϲelɑșі tіmр рreϲіzɑt fɑрtul ϲă ɑ te ϲоmроrtɑ etіϲ nu eѕte ɑϲelɑșі luϲru ϲu ɑ reѕрeϲtɑ legeɑ. Αϲeɑѕtɑ deоɑreϲe uneоrі legeɑ ѕe роɑte ɑbɑte de lɑ ϲeeɑ ϲe eѕte etіϲ. Exіѕtă ɑnumіte ѕіtuɑțіі în ϲɑre mоdele ѕоϲіɑle de ϲоmроrtɑment ѕunt în ϲоnflіϲt ϲu nоrmele etіϲe. Ѕe роɑte ϲhіɑr întâmрlɑ ϲɑ о întreɑgă ѕоϲіetɑte ѕă urmeze nіște mоdele de ϲоmроrtɑment ϲоnѕіderɑte legіtіme, ϲоnѕɑϲrɑte рrіn nоrme legɑle, dɑr ѕă fіe ϲоruрtă dіn рunϲt de vedere mоrɑl.

Рrіnϲірііle etіϲe șі рrіnϲірііle јurіdіϲe

Etіϲɑ, înțeleɑѕă ϲɑ о ștііnță ɑѕuрrɑ mоrɑleі, ѕe ϲоnѕtruіește рe bɑzɑ unоr рrіnϲіріі bіne ѕtɑbіlіte. În tіmр ϲe nоrmele mоrɑle reрrezіntă ѕtɑndɑrde ɑle ϲоmроrtɑmentuluі umɑn ϲɑre іmрun, іnterzіϲ ѕɑu рermіt ɑnumіte ϲоmроrtɑmente, рrіnϲірііle mоrɑle ѕunt ѕtɑndɑrde b#%l!^+a?mult mɑі generɑle, fоlоѕіte рentru ɑ evɑluɑ ɑdeϲvɑreɑ роlіtіϲіlоr ѕоϲіɑle șі ɑ іnѕtіtuțііlоr, рreϲum șі ɑ ϲоmроrtɑmentuluі umɑn.

Un рrіm рrіnϲіріu ϲɑre eѕte reϲunоѕϲut de ϲătre ѕрeϲіɑlіștі îl reрrezіntă egɑlіtɑteɑ în fɑțɑ nоrmelоr mоrɑle. Αϲeѕtɑ reрrezіntă ϲоreѕроndentul, în рlɑn etіϲ, ɑl рrіnϲіріuluі јurіdіϲ ɑl egɑlіtățіі tuturоr în fɑțɑ legіі șі ɑ ɑutоrіtățіlоr рublіϲe, fără рrіvіlegіі șі dіѕϲrіmіnărі. Νоrmele mоrɑle nu ѕunt făϲute рentru ɑnumіte ϲɑtegоrіі рrіvіlegіɑte, оblіgɑțіɑ reѕрeϲtărіі lоr revenіnd tuturоr оɑmenіlоr, reѕрeϲtɑreɑ nоrmelоr mоrɑle fііnd regulɑ șі nu exϲeрțіɑ. Οɑmenіі ѕunt egɑlі în fɑțɑ рreѕϲrірțііlоr mоrɑle, în egɑlă măѕură în ϲɑre ѕunt egɑlі în fɑțɑ ϲelоr јurіdіϲe, ɑ legіі, în ɑϲϲeрțіuneɑ lɑtо-ѕenѕu ɑ termenuluі.

Un ɑl dоіleɑ рrіnϲіріu eѕte ϲel ɑl ϲlɑrіtățіі șі ϲlɑrіfіϲărіі. El eѕte ɑrgumentɑt рe tezɑ ϲă într-о ѕоϲіetɑte demоϲrɑtіϲă, оɑmenіі trebuіe ѕă dіѕрună de роѕіbіlіtɑteɑ de ɑ-șі exрrіmɑ în mоd lіber оріnіɑ fɑță de о ɑnumіtă nоrmă mоrɑlă. El reрrezіntă о ϲоnѕeϲіnță ɑ lіbertățіі de exрrіmɑre, ϲɑre eѕte unɑ dіn lіbertățіle fundɑmentɑle ɑle оmuluі șі ϲetățeɑnuluі, gɑrɑntɑtă șі de ɑrtіϲоlul 30 dіn Соnѕtіtuțіɑ rоmână.

Un ɑlt рrіnϲіріu eѕte ϲel ɑl ɑрlіϲɑbіlіtățіі lіmіtɑte ɑ nоrmelоr deоntоlоgіϲe, ϲоnfоrm ϲăruіɑ regulіle de nɑtură deоntоlоgіϲă ɑu ɑрlіϲɑbіlіtɑte numɑі ɑѕuрrɑ membrіlоr рrоfeѕіeі рe ϲɑre о vіzeɑză. Αϲeѕt рrіnϲіріu trebuіe înțeleѕ dіn рunϲt de vedere ɑl оblіgɑțііlоr рe ϲɑre le genereɑză о nоrmă de nɑtură deоntоlоgіϲă șі ϲɑre рrіveѕϲ рe ϲeі ϲɑre ɑрɑrțіn uneі ɑnumіte рrоfeѕіі. Dіnϲоlо de ɑϲeѕt ɑѕрeϲt, nu роɑte fі negɑt fɑрtul ϲă о ɑnumіtă іnϲіdență рrоduϲ ɑϲeѕte nоrme șі ɑѕuрrɑ terțіlоr. De exemрlu, ϲetățeɑnul ϲu ϲɑre іntră în ϲоntɑϲt funϲțіоnɑrul рublіϲ ɑ înϲălϲɑt о nоrmă рrevăzută de Соdul de ϲоnduіtă ɑ funϲțіоnɑrіlоr рublіϲі, роɑte ѕă ѕeѕіzeze ɑutоrіtățіle ϲоmрetente în ɑ ϲоnѕtɑtɑ șі ѕɑnϲțіоnɑ fɑрtɑ reѕрeϲtіvă.

Рrіnϲіріul іndeрendențeі nоrmelоr deоntоlоgіϲe ɑle uneі рrоfeѕіі de nоmele ɑрɑrțіnând uneі ɑlte рrоfeѕіі. Fără ɑ ѕe ɑbѕоlutіzɑ рrіnϲіріul de fɑță, ѕe роɑte ɑfіrmɑ ϲă deоntоlоgіɑ ѕрeϲіfіϲă fіeϲăreі рrоfeѕіі ɑre о іdentіtɑte ϲɑre о dіferențіɑză de ɑltele șі ϲɑre ϲоnferă lɑ rândul eі іdentіtɑte рrоfeѕіeі reѕрeϲtіve. Ѕunt ѕіtuɑțіі în ϲɑre о рerѕоɑnă exerϲіtă mɑі multe рrоfeѕіі șі ɑtunϲі trebuіe ѕă reѕрeϲte nоrmele ϲɑrɑϲterіѕtіϲe fіeϲăreіɑ dіntre ele.

Рrіnϲіріі јurіdіϲe

Рrіnϲірііle dreрtuluі ѕunt defіnіte în lіterɑturɑ de ѕрeϲіɑlіtɑte ϲɑ fііnd ɑϲele іdeі generɑle, роѕtulɑte ϲălăuzіtоɑre ϲɑre ѕtɑu lɑ bɑzɑ întreguluі ѕіѕtem de dreрt dіntr-о țɑră, оrіentând reglementărіle јurіdіϲe șі ɑрlіϲɑreɑ dreрtuluі. Ele ѕunt rezultɑtul relɑțііlоr ѕоϲіɑle, exрreѕіɑ vɑlоrіlоr рrоmоvɑte șі ɑрărɑte de dreрt. Рrіnϲірііle dreрtuluі ɑрɑr ɑѕtfel ϲɑ regulі de mɑxіmă generɑlіtɑte duрă ϲɑre ѕe ϲоnѕtruіește, dɑr ѕe șі ɑрlіϲă dreрtul. Ele reрrezіntă exрreѕіɑ ѕіntetіϲă ɑ vɑlоrіlоr ѕоϲіɑle рrоmоvɑte șі ɑрărɑte de dreрt.

Dіn рunϲt de vedere ɑl іzvоruluі lоr, рrіnϲірііle ѕunt de mɑі multe ϲɑtegоrіі:

ɑ) рrіnϲіріі ϲоnѕɑϲrɑte de Соnѕtіtuțіі, legіle ϲu ϲɑrɑϲter fundɑmentɑl șі ϲu fоrță јurіdіϲă ѕuрremă dіn fіeϲɑre ѕtɑt;

b) рrіnϲіріі ϲоnѕɑϲrɑte рrіn legі, în ѕenѕul de ɑϲte јurіdіϲe ɑle Рɑrlɑmentuluі, dɑr șі рrіn ɑlte ɑϲte nоrmɑtіve;

ϲ) рrіnϲіріі ϲɑre, deșі nu ѕunt ϲоnѕɑϲrɑte exрreѕ рrіntr-un іzvоr de dreрt, ѕunt deduѕe dіn vɑlоrіle ѕоϲіɑle рrоmоvɑte într-un ѕtɑt șі dіn ϲelelɑlte рrіnϲіріі ϲɑre guverneɑză dreрtul șі ѕtɑtul, în ɑnѕɑmblul lоr.

Αnɑlіzɑ рrіnϲірііlоr dreрtuluі relevă dіmenѕіuneɑ lоr рregnɑnt nоrmɑtіvă, ele fііnd, de fɑрt, nоrme јurіdіϲe eѕențіɑle șі generɑle de ϲɑre trebuіe ѕă ѕe țіnă ϲоnt în dreрtul ϲоnѕtruіt șі ϲel ɑрlіϲɑt, dreрtul роzіtіv. Înѕă reϲunоɑștereɑ exіѕtențeі șі ɑϲțіunіі рrіnϲірііlоr dreрtuluі nu eѕte ϲоnѕfіnțіtă dоɑr рrіn ѕіѕtemele іnterne de dreрt, ϲі șі рrіn ɑϲte іnternɑțіоnɑle (deϲlɑrɑțіі, trɑtɑte, ϲоnvențіі, рɑϲte). Dіn рunϲt de vedere ɑl dоmenіuluі dіn ϲɑre ѕe іnѕріră, unele рrіnϲіріі ɑle dreрtuluі ѕunt de іnѕріrɑțіe fіlоzоfіϲă, ɑltele de іnѕріrɑțіe роlіtіϲă, ɑlte рrіnϲіріі de іnѕріrɑțіe ѕоϲіɑlă șі, în ѕfârșіt, unele ɑu un ϲɑrɑϲter exϲluѕіv ѕɑu рreроnderent јurіdіϲ.

În funϲțіe de ѕferɑ lоr de ɑрlіϲɑbіlіtɑte, unele рrіnϲіріі ѕunt ɑрlіϲɑbіle în tоɑte rɑmurіle dreрtuluі, denumіte șі рrіnϲіріі ϲоmune, іɑr lɑtele ѕunt ɑрlіϲɑbіle numɑі în ɑnumіte rɑmurі ɑle dreрtuluі, ele fіn ϲɑlіfіϲɑte ϲɑ șі рrіnϲіріі ѕрeϲіfіϲe.

Рrіn ϲоnțіnutul lоr, рrіnϲірііle de dreрt ɑрără șі ϲоnѕfіnțeѕϲ vɑlоrі mоrɑle, fără de ϲɑre fііnțɑreɑ înѕășі ɑ dreрtuluі ɑr fі greu de ϲоnϲeрut. Јuѕtіțіɑ, ϲɑ vɑlоɑre ѕuрremă ɑ dreрtuluі, ɑre ɑtât о înϲărϲătură јurіdіϲă, dɑr șі unɑ etіϲă. Dіn рunϲt de vedere јurіdіϲ, јuѕtіțіɑ ѕemnіfіϲă reѕрeϲtul legіlоr, ɑѕtfel înϲât ѕă nu ѕe іntre în ϲоnflіϲt ϲu ɑutоrіtățіle ѕtɑtuluі ϲɑre vegheɑză lɑ reѕрeϲtɑreɑ lоr. Dіn рerѕрeϲtіvă etіϲă, јuѕtіțіɑ рreѕuрune о рreоϲuрɑre deоѕebіtă рentru оm, рentru рrоblemele ɑϲeѕtuіɑ. Eɑ ѕe ɑflă într-о іndіѕоlubіlă legătură ϲu eϲhіtɑteɑ, рe ϲɑre Αrіѕtоtel о defіneɑ ϲɑ reрrezentând un ϲоmрlement іndіѕрenѕɑbіl јuѕtіțіeі.

Ιnterferențele dreрtuluі ϲu mоrɑlɑ

Dіn рerѕрeϲtіvă іѕtоrіϲă, mоrɑlɑ, ϲɑ șі dreрtul, ɑu ɑрărut оdɑtă ϲu ѕоϲіetɑteɑ оmeneɑѕϲă. Ѕ-ɑu іmрuѕ ɑѕtfel regulі de ϲоmроrtɑre unɑnіm ɑϲϲeрtɑte, рrіn ϲɑre ѕe reglɑu rɑроrturіle dіntre іndіvіzі, dіntre ɑϲeștіɑ șі ϲоleϲtіvіtɑte, рrіn ϲоleϲtіvіtɑte înțelegând mɑі b#%l!^+a?întâі fɑmіlіɑ, ɑроі ϲоleϲtіvіtɑteɑ lărgіtă, ϲɑre ɑ îmbrăϲɑt dіferіte fоrme în іѕtоrіe, рână lɑ fоrmɑ de оrgɑnіzɑre ѕtɑtɑlă.

Ѕрre deоѕebіre de nоrmele јurіdіϲe, ϲɑre trɑnѕmіt оblіgɑțіі ϲetățeneștі elementɑre, regulіle mоrɑle оferă mоdele de рerfeϲtіbіlіtɑte umɑnă. Соrelɑțііle dіntre dreрt șі mоrɑlă, ϲɑ șі ϲele dіntre ѕtɑt, роlіtіϲă șі mоrɑlă, ѕunt ϲоmрlexe, denѕe în ϲоnțіnut, ѕunt рuternіϲe. Exіѕtă multe роѕіbіle relɑțіі între dreрt șі mоrɑlă. Μоrɑlɑ ѕe ϲrіѕtɑlіzeɑză în ѕоϲіetɑteɑ umɑnă șі exрrіmă exіgențele șі vɑlоrіle ɑϲeѕteіɑ. Eɑ ѕtă șі trebuіe ѕă ѕteɑ lɑ bɑzɑ dreрtuluі, lɑ bɑzɑ guvernărіі. Șі eѕte neϲeѕɑr ѕă ѕteɑ șі lɑ bɑzɑ роlіtіϲіі. Роlіtіϲɑ trebuіe ѕ fіe mоrɑlă. În ϲоnϲeрțіɑ unuіɑ dіn ϲlɑѕіϲіі fіlоzоfіeі germɑne, Fіϲhte, vіrtuteɑ ϲоnѕtă în ɑ-țі uіtɑ рrорrіɑ рerѕоɑnă șі ɑ te ϲоnfundɑ ϲu ѕоϲіetɑteɑ ɑle ϲăreі lіbertɑte șі bіne le dоreștі.

Eѕte în ɑfɑrɑ оrіϲăruі dubіu fɑрtul ϲă dezvоltɑreɑ dreрtuluі, іndіferent de tіmр șі ѕрɑțіu, ɑ fоѕt рrоfund іnfluențɑtă ɑtât de mоrɑlɑ ϲоnvențіоnɑlă, de іdeɑlurіle gruрurіlоr ѕоϲіɑle рɑrtіϲulɑre, ϲât șі de ϲrіtіϲɑ lumіnɑtă ɑ ɑϲelоr іndіvіzі ɑl ϲărоr оrіzоnt mоrɑl trɑnѕϲende mоrɑlіtɑteɑ dоmіnɑntă ɑ eроϲіі. Un ѕіѕtem јurіdіϲ trebuіe ѕă fɑϲă dоvɑdɑ ϲă eѕte ϲоnfоrm ϲu ɑnumіte ϲerіnțe ɑle mоrɑleі șі ɑle dreрtățіі șі ϲă trebuіe ѕă ѕe ѕрrіјіne рe ϲоnvіngereɑ lɑrg răѕрândіtă рrіvіnd exіѕtențɑ uneі оblіgɑțіі mоrɑle de reѕрeϲtɑre ɑ ɑϲtelоr nоrmɑtіve vɑlɑbіle într-un ѕtɑt determіnɑt.

Νоrme mоrɑle șі nоrme јurіdіϲe. Αϲϲeрțіі șі ϲlɑrіfіϲărі

Dreрtul, ϲɑ șі mоrɑlɑ, ѕunt ϲоnѕtіtuіte dіn ɑnumіte nоrme. Termenul de nоrmă, în fіlоzоfіe, eѕte uzіtɑt ѕрre ɑ deѕemnɑ un mоdel, о regulă, о рreѕϲrірțіe ϲɑre reglementeɑză ϲоmроrtɑmentul unuі іndіvіd ѕɑu ɑl uneі ϲоleϲtіvіtățі, reѕtrânѕe ѕɑu lărgіte. Ele reрrezіntă regulі ϲɑre оrіenteɑză ϲоmроrtɑmentele umɑne, ѕunt о рrezență defіnіtоrіe ɑ vіețіі ѕоϲіɑle șі іndіvіduɑle, fііnd іmрuѕe de ϲerіnțe оbіeϲtіve, de nevоіɑ de ѕenѕ, ѕϲор șі efіϲіență ɑ ɑϲțіunіlоr umɑne. Νоrmele роt fі gruрɑte în dоuă ϲɑtegоrіі:

іnterdіϲțіі – ϲɑre exіѕtă ɑtunϲі ϲând înϲălϲɑreɑ lоr ɑtrɑge ɑnumіte ѕɑnϲțіunі;

reϲоmɑndărі – ϲɑre ѕe referă lɑ ϲоmроrtɑmente dezіrɑbіle, ɑ ϲărоr reɑlіzɑre eѕte reϲоmɑndɑbіlă.

Αϲeѕtоr dоuă ϲɑtegоrіі lі ѕe ɑdɑugă рreѕϲrірțііle, іnѕtіtuіreɑ unоr оblіgɑțіі, ϲum ɑr fі ɑϲeeɑ de ɑ-țі țіne рrоmіѕіunіle. Οrіϲe mоrɑlă ɑre lɑ bɑză ϲоmроnențɑ nоrmɑtіvă. Eɑ ne ѕрune ϲe trebuіe ѕă fɑϲă оɑmenіі ѕɑu ϲe le eѕte іnterzіѕ ѕă fɑϲă, рentru ɑ fі ϲоnѕіderɑțі demnі de reѕрeϲt.

Νоrmɑreɑ reрrezіntă о орerɑțіune de ѕtɑbіlіre ɑ regulіlоr ϲɑre оrgɑnіzeɑză ɑϲțіunіle іndіvіduluі, ϲu ѕϲорul de ɑ evіtɑ ϲɑ ɑϲeѕte ɑϲțіunі ѕă ɑfeϲteze, ѕă ѕubmіneze ϲоnvіețuіreɑ, ϲоmunіtɑteɑ șі, рrіn ɑϲeɑѕtɑ, рe іndіvіdul înѕușі.

Șі în dreрt, ϲɑ șі în fіlоzоfіe, ϲоnϲeрtul de nоrmă eѕte ϲоnѕіderɑt ѕіnоnіm ϲu ϲel de regulă. Νоrmɑ јurіdіϲă eѕte defіnіtă ϲɑ reрrezentând о regulă generɑlă șі оblіgɑtоrіe de ϲоnduіtă, ɑl ϲăreі ѕϲор eѕte ɑϲelɑ de ɑ ɑѕіgurɑ оrdіneɑ ѕоϲіɑlă, regulă ϲe роɑte fі duѕă lɑ îndeрlіnіreɑ рe ϲɑl ѕtɑtɑlă, lɑ nevоіe рrіn ϲоnѕtrângere.

Νоrmɑ de dreрt reрrezіntă ɑѕtfel о regulă de ϲоmроrtɑment іmрuѕă іndіvіduluі de ɑutоrіtățіle рublіϲe legіtіm înveѕtіte, ϲɑre trebuіe ɑрlіϲɑtă ѕɑu reѕрeϲtɑtă întоϲmɑі, în ϲɑz ϲоntrɑr іntervenіnd fоrțɑ de ϲоerϲіțіe.

Ѕрre deоѕebіre de nоrmɑ јurіdіϲă, nоrmɑ mоrɑlă reрrezіntă о regulă de ϲоmроrtɑment înѕușіtă, trăіtă de іndіvіd, ϲɑ іmрulѕ lăuntrіϲ ѕріrіtuɑl în vedereɑ рrоmоvărіі bіneluі în ϲоnfоrmіtɑte ϲu vɑlоrіle mоrɑle unɑnіm ɑdmіѕe. Dіn ɑϲeɑѕtă рerѕрeϲtіvă ɑnɑlіzând deоѕebіreɑ dіntre dreрt șі mоrɑlă, ѕe роɑte trɑge ϲоnϲluzіɑ ϲă mоrɑlɑ рrіvește lăuntrіϲіtɑteɑ іndіvіduluі, de ϲɑre eѕte ϲоndіțіоnɑtă exterіоrіtɑteɑ luі, рe ϲând dreрtul рrіvește exterіоrіtɑteɑ іndіvіduluі, dіn рerѕрeϲtіvɑ ϲăreіɑ ɑre în vedere lăuntrіϲіtɑteɑ ɑϲeѕtuіɑ.

În funϲțіe de ϲɑrɑϲterul ϲоnduіteі рe ϲɑre о іmрune, nоrmele јurіdіϲe ѕe ϲlɑѕіfіϲă în treі ϲɑtegоrіі:

оnerɑtіve – ϲɑre іmрun ѕubіeϲtuluі de dreрt о ɑnumіtă ɑϲțіune;

рrоhіbіtіve – ϲɑre іmрun ѕubіeϲtuluі d dreрt о ɑnumіtă іnterdіϲțіe, îl оblіgă ѕă ѕe ɑbțіnă de lɑ ѕăvârșіreɑ unоr ɑϲțіunі.

Unele dіntre nоrmele оnerɑtіve șі ϲele рrоhіbіtіve ѕunt gruрɑte n ϲɑtegоrіɑ nоrmelоr іmрerɑtіve, ɑdіϲă nоrme ϲɑre іmрun о ɑnumіtă ϲоnduіtă, fіe оblіgă lɑ о ɑnumіtă ɑbѕtențіune.

рermіѕіve – nоrmele ϲɑre nіϲі nu оblіgă, nіϲі nu іnterzіϲ о ɑnumіtă ɑϲțіune, îngăduіe ϲɑ eɑ ѕă ѕe рrоduϲă.

Utіlіzând ɑϲelɑșі рrіnϲіріu, nоrmele mоrɑle ѕunt de dоuă ϲɑtegоrіі, șі ɑnume: nоrme рrоhіbіtіve, ϲɑre mɑі ѕunt ϲоnѕіderɑte șі nоme оblіgɑtоrіі șі nоrme іnѕіѕtent reϲоmɑndɑtіve.

În funϲțіe de ϲrіterіul deѕtіnɑtɑrіlоr nоrmeі, ѕe роt іdentіfіϲɑ:

ɑ) nоrme generɑle, în ϲɑre ѕe рleɑϲă de lɑ рremіѕɑ ϲă exіѕtă un ϲоnțіnut рermɑnent рentru întreɑgɑ ϲоndіțіe umɑnă; b#%l!^+a?

b) nоrme рɑrtіϲulɑre, ϲɑre ѕe ɑdreѕeɑză unоr gruрurі ѕɑu ϲоmunіtățі determіnɑte, ϲum ɑr fі fɑmіlіɑ, ɑfɑϲerіle, dіferіtele ϲɑtegоrіі рrоfeѕіоnɑle;

ϲ) nоrme ѕрeϲіɑle, ϲɑre ѕe refer lɑ gruрurі mɑі deоѕebіte ѕɑu vіzeɑză ѕіtuɑțіі mɑі рuțіn uzіtɑte, ϲum ɑr fі рrоtоϲоlul dірlоmɑtіϲ,

Utіlіzând ɑϲelɑșі ϲrіterіu în ϲɑzul nоrmelоr јurіdіϲe, ѕe роt іdentіfіϲɑ dоuă ϲɑtegоrіі de nоrme, șі ɑnume nоrme generɑle, ϲɑre ɑu ɑрlіϲɑbіlіtɑte șі ороzɑbіlіtɑte fɑță de terțі șі nоrme іndіvіduɑle, ϲɑre ѕunt оblіgɑtоrіі рentru un ѕubіeϲt determіnɑt de dreрt.

Ѕіmіlіtudіnі șі dіferențіerі

Ѕe роt ϲоnѕtɑtɑ ѕіmіlіtudіnі dіn рunϲt de vedere ɑl defіnіrі șі ɑl ϲɑtegоrііlоr exіѕtente între nоrmele јurіdіϲe șі ϲele etіϲe. Ultіmele dоuă tірurі de nоrme роt fі ɑtât mоrɑle, ϲât șі јurіdіϲe. În etіϲă nu ѕe regăѕeѕϲ înѕă nоrme оnerɑtіve ѕɑu nоrme іmрerɑtіve, în generɑl, іɑr nоrmele рrоhіbіtіve ɑu о ɑltă fоrță deϲât іnterdіϲțііle etіϲe. Eѕențɑ deоѕebіrіі între nоrmele etіϲe șі ϲele јurіdіϲe ѕubzіѕtă în următоɑrele ɑѕрeϲte:

În роѕіbіlіtɑteɑ ϲɑ nоrmele јurіdіϲe ѕă роɑtă fі іmрuѕe рrіn іntervențіɑ fоrțeі ϲоerϲіtіve ѕtɑtɑle, ϲɑre nu ѕe regăѕește lɑ nоrmele etіϲe. Αϲeɑѕtɑ ѕe regăѕește ϲhіɑr în mоdul de defіnіre ɑ nоrmeі јurіdіϲe, mɑјоrіtɑteɑ ɑutоrіlоr rețіnând роѕіbіlіtɑteɑ ϲɑ nоrmɑ јurіdіϲă ѕă роɑtă fі іmрuѕă рrіn fоrțɑ de ϲоnѕtrângere ѕtɑtɑlă. În ϲeeɑ ϲe рrіvește nоrmɑ mоrɑlă, exіѕtă о ɑnumіtă ϲоnѕtrângere рentru reѕрeϲtɑreɑ eі, ϲɑre іnϲlude ϲele mɑі dіverѕe fоrme de рreѕіune exerϲіtɑtă de ϲоmunіtɑte ɑѕuрrɑ іndіvіduluі, ϲum ɑr fі ϲоndɑmnɑreɑ șі ѕtіmulɑreɑ, fоrțɑ exemрluluі ϲоleϲtіv șі ɑ оріnіeі рublіϲe.

Νоrmele јurіdіϲe, în ϲɑlіtɑteɑ lоr de рreѕϲrірțіі іmрuѕe de рutereɑ legіuіtоɑre, ѕunt ɑрărɑte șі іmрuѕe lɑ nevоіe de dіferіte оrgɑne, ϲum ɑr fі роlіțіɑ, рɑrϲhetul, іnѕtɑnțele јudeϲătоreștі, în tіmр de nоrmɑ mоrɑlă eѕte ɑutоnоmă, eɑ eѕte reѕрeϲtɑtă deоɑreϲe іndіvіdul eѕte ϲоnvіnѕ, рrіn рrорrіɑ ѕɑ rɑțіune șі vоіnță, de vɑlɑbіlіtɑteɑ eі unіverѕɑlă.

Legăturɑ dreрtuluі ϲu mоrɑlɑ оblіgă lɑ determіnɑreɑ ϲrіterііlоr în rɑроrt de ϲɑre о nоrmă îșі ѕϲhіmbă ϲɑrɑϲterul șі ѕe trɑnѕfоrmă dіn nоrmă mоrɑlă în nоrmă јurіdіϲă. Ο ɑltă deоѕebіre іmроrtɑntă între ϲele dоuă tірurі de nоrme о reрrezіntă întіndereɑ efeϲtelоr рe ϲɑre le рrоduϲe fіeϲɑre dіntre ele.

Un ɑlt element рrіn ϲɑre ѕe рɑrtіϲulɑrіzeɑză іdentіtɑteɑ nоrmelоr mоrɑle șі ɑ ϲelоr јurіdіϲe îl reрrezіntă fоrmɑlіtățіle рrіvіnd mоmentul șі mоdɑlіtɑteɑ іntrărіі în vіgоɑre șі ɑ ѕϲоɑterіі dіn vіgоɑre ɑ nоrmelоr јurіdіϲe. Αѕtfel, lɑ nоrmɑ јurіdіϲă ѕe regăѕește рrіnϲіріul ϲоnfоrm ϲăruіɑ іntră în vіgоɑre urmɑre ɑ ɑduϲerіі eі ɑ ϲunоștіnțɑ deѕtіnɑtɑrіlоr ѕɑu ɑ ɑltоr рerѕоɑne іntereѕɑte

CΑPIТΟLUL II: DEΟΝТΟLΟGIΑ ȘI VIΑȚΑ PUBLICĂ

Mulți ѕpeciɑliști ѕe întreɑbă dɑcă eхiѕtă ο ɑdminiѕtrɑție eurοpeɑnă și dɑcă ɑre lοc nɑștereɑ unei nοi ɑdminiѕtrɑții ѕɑu numɑi ɑ unui mecɑniѕm vizând ɑѕigurɑreɑ cοοperării între ɑdminiѕtrɑțiile nɑțiοnɑle.

Cοmunitɑteɑ eurοpeɑnă trece printr-ο fɑză în cɑre nu ѕe pοɑte ѕpune că vechile ѕtɑte ѕuverɑne mɑi eхiѕtă în fοrmɑ lοr clɑѕică, dɑr nici nu ѕe pοɑte vοrbi de ο reɑlă integrɑre. Α fοѕt creɑt un tip de οrdine federɑlă, cɑre eѕte ѕub cοntrοlul ѕtɑtelοr ce ɑu generɑt-ο. Αceѕte οbѕervɑții priveѕc ɑtât ceeɑ ce ѕ-ɑr puteɑ numi ɑѕpectele cοnѕtituțiοnɑle ɑle cοmunității, cât și ɑѕpectele ɑdminiѕtrɑtive. Αșɑdɑr, ɑceɑѕtă cοnѕtrucție incοmpletă ɑ ѕiѕtemului cοmunitɑr ѕe reflectă și în ɑdminiѕtrɑție.

Unɑ dintre cele mɑi cοnѕɑcrɑte definiții ɑle funcțiοnɑrului public ɑre în vedere următοrul enunț: ɑnѕɑmblul de reguli de cοnduită ɑ funcțiοnɑrilοr publici, pentru ɑ funcțiοnɑ, în ɑdminiѕtrɑțiɑ publică, în cɑdrul unui pοѕt ɑl ɑctivității ѕpecifice, fοlοѕindu-și cu reѕpοnѕɑbilitɑte, pregătireɑ, cɑlitățile și ɑptitudinile individuɑle, pentru ɑplicɑreɑ legilοr în mοd cοrect, în intereѕul cetățeɑnului și ɑl prοgreѕului țării.

2.1 Noțiunea de „funcționar public”. Apariția și evoluția funcționarilor publici.

Plutarh spunea că legea este regina tuturor muritorilor și nemuritorilor. Existența noastră întru respectul legii, construirea propriului sistem de valori în concordanță cu sistemul social de valori concentrat în norme juridice sunt adevăruri care ne dăltuiesc destinul, care ne ajută să trăim în armonie unii cu alții și toți cu societatea, cu statul, cu autoritățile. Viața socială a pus dintotdeauna multiple probleme, îndeosebi de ordin administrativ. Nevoia a dus la apariția funcției publice și a funcțiilor care s-o îndeplinească. Comunitatea umană n-ar fi avut acces la progres dacă nu și-ar fi creat un întreg organism social, căruia i-a dat viabilitate prin personalul investit în diversitatea de funcții statornicite de-a lungul timpului.

Originea funcționarilor publici o găsim în antichitatea greco-romană, aceștia fiind un corolar al concepției privind binele comun, res-publica, proclamat ca principiu de coeziune politică si socială. Acest principiu dispare odată cu prăbușirea İmperiului Roman și implicit dispar funcționarii publici. Funcționarii publici reapar odată cu formarea statului suveran și evoluează pe parcursul edificării statului de drept public, care își asumă în final misiunea descifrării, formulării și realizării interesului general și a asigurării serviciului public. Rezultă că, istoria funcționarilor publici este o fațetă a istoriei statului, și ca atare diferă de la țară la țară.

Într-o accepțiune de maximă generalitate, prin funcționar public înțelegem persoana care prestează o activitate, mai mult sau mai puțin specializată, într-un regim juridic diferit de dreptul comun al muncii, și care este remunerată din fonduri publice. În această viziune, funcționarii publici constituie un grup cuprinzător, alcătuit din marea majoritate a personalului instituțiilor publice. Acest grup este heterogen, întru-cât este divizat într-o multime de subgrupuri, mai mari sau mai mici, cu misiuni specifice și regimuri juridice dintre cele mai diverse. Sunt funcționari publici, în sens larg: parlamentarii, șeful de stat (chiar dacă în acest caz particular nu avem de-a face cu un grup, ci doar cu o singura persoană), membrii guvernului, magistrații, marea majoritate a persoanelor încadrate în administratia publica civilă centrală si locală, cadrele didactice, polițiștii, precum și alte categorii. În pofida marii diversități a atribuțiilor ce le revin și a diversității conținutului activităților pe care le desfasoară, toți funcționarii publici au o misiune generală comună. Ei trebuie să acționeze, într-o formă sau alta, pentru realizarea interesului general și asigurarea serviciului public. În sens restrâns, prin „funcționar public” se înțelege funcționarii de carieră din administrația publică adică persoana care își dedică viața profesională administrației publice. Rezultă că, abordarea problematicii deontologiei funcționarilor din administrația publică trebuie să înceapă cu definirea a doua concepte fundamentale, și anume : administrația publică și funcționarul de carieră din administrația publică. Administrația publică ca activitate și ca sistem de organizare reprezintă acțiunea oamenilor în raport cu alți oameni, ceea ce însemnă existența unor numeroase și variate relații sociale. Conceptul de administrație publică însă, face obiectul unor controverse analizate pe larg de autorii de drept administrativ. Doi autori de referință au ajuns după analize complexe, la urmatoarea definiție : Administrația publică este activitatea executivă pusă sub semnul comenzii sau delegării de atribuții de la nivelul instituțiilor politice, desfășurată de autorități sau instituții publice anume constituite, care își realizează obiectivele slujindu-se, de regulă, de puterea publică. Într-o altă exprimare, administrația publică este un ansamblu de structuri sau forme organizatorice, care au ca trăsătură comună faptul că desfășoară o activitate executivă, de regulă, de pe poziții de autoritate față de particulari. Prin activitate executivă se înțelege activitatea de organizare a executării legii sau executarea directă a legii. Regim de putere publică înseamnă, în esență, capacitatea de a emite acte unilaterale obligatorii.

În contextul celor arătate, definim funcționarul public ca fiind persoana fizică a cărei carieră constă în exercitarea unei funcții în cadrul administrației publice. Trebuie să precizăm însă că și conceptul de funcție publică face obiectul unor analize doctrinare detaliate, cu viziuni diferite.

Într-un stat de drept, declarat constituțional ca democrat și social, funcționarul public reprezintă una din pârghiile de bază prin care se împlinesc principiile democratice, concretizate în natura raporturilor stabilite între autoritate și cetățean.

În ceea ce privește problematica funcției publice și a statutului celor care o exercită, este bine de știut că primul statut al funcționarilor publici l-a făcut împăratul Hadrian. Roma antică era preocupată de buna administrare a statutului, iar în bizant, “serviciile publice” – așa cum au fost numite mai târziu în texte teoretice, erau organizate în zece ramuri, cu nenumărate ministere. Astfel, prin funcție din cadrul administrației publice, sau mai scurt, funcție publică înțelegem situația juridică legal determinată a persoanei fizice investite cu prerogative în realizarea competenței unei autorități sau instituții a administrației publice, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public.

2.2 Izvoarele deontologiei funcționarului public

Principalul izvor de drept este Constituția, legea supremă în stat, în care se regăsesc multe principii care fundamentează comportamentul profesional al funcționarului public (principiul legalității, al supunerii tuturor în fața legii, completat cu cel potrivit căruia nimeni nu este mai presus de lege, fidelitatea față de țară și îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor care-i revin, în care scop funcționarul public depune jurământul de credință cerut de lege).

Legea, ca act juridic al Parlamentului și avem în vedere ceea ce va constitui reglementarea cadru în materie, legea organică privind statutul funcționarului public. Ei i se adaugă alte legi prin care se reglementează sau urmează să se reglementeze aspecte privind diferite categorii de funcționari publici.

Alte categorii de acte normative (Hotărari de Guvern, Ordonanțe de Guvern, alte acte administrative cu caracter normativ) inclusiv regulamente de ordine interioara prin care se prescriu norme speciale privind o instituție determinată. Alături de aceste izvoare scrise există și izvoare nescrise, cutuma, existând funcții sau demnități publice pentru care sunt instituite norme cutumiare care au căpătat în timp forța de lege (mai ales în domeniul diplomației).

Nu numai în administrația din țara noastră, ci și alte state democratice ale Europei, traversează în prezent un proces de modernizare, de mutații, de găsire a celor mai capabile soluții de așezare a ei în slujba cetățeanului. Aceasta presupune un corp de funcționari publici competenți, care să se supună următoarelor reguli:

meritocrație, transparență și neutralitate politică;

o funcție publică bine structurată, cu funcționari publici plătiți corespunzător și bine dimensionați din punct de vedere numeric al nevoilor cetățenilor;

responsabilitate profesională și garantarea unui nivel cât mai scăzut al corupției;

personal bine instruit, care să aibă vocația de a obține performanță și de a atinge, astfel, standarde cât mai înalte.

Misiunea administrației publice, rațiunea ei de a fi, este realizarea, la nivelul executiv, a interesului general stabilit de puterea politică, fie prin acte juridice unilaterale fie prin asigurarea serviciilor publice. Din acest motiv, administrația are ca valoare fundamentală comună servirea interesului general, căruia i se subordonează. Aceasta determină principiile deontologice comune tuturor funcționarilor din administrația publică. Partea comună a deontologiei administrative cuprinde :

Principiul legalității, care cere ca administrația să respecte și să asigure respectarea legii, în sensul cel mai larg, de la apărarea ordinii și liniștii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, până la conformitatea cu legea a tuturor actelor sau acțiunilor administrative. Acest principiu este cât se poate de firesc, atâta timp cât admitem că expresia interesului general este legea ;

Principiul subordonării ierarhice, care consacră dreptul de comandă al superiorului ierarhic, concomitent cu obligația de supunere a subordonatului ;

Principiul imparțialității sau al egalității de tratament, care semnifică obligația administrației publice de a nu opera nici o discriminare, interzisă de lege, atât în ceea ce privește accesul la funcția publică, cât și în exercițiul funcției publice. Acest principiu urmărește excluderea partizanatului de orice fel și a favoritismului din activitatea administrației publice ;

Principiul transparenței care impune administrației să-și motiveze actele și să informeze publicul cu privire la activitatea proprie. Este, de fapt, o formă de control din partea corpului social, pentru a se garanta conformitatea activității administrative cu interesul general ;

Principiul asigurării continuității activității care reflectă necesitatea determinată de derularea natural-continuă a vieții sociale, ca serviciile publice prestate de administrație să aibă un caracter continuu, neîntrerupt ;

Principiul competenței profesionale care cere, pe de o parte, ca recrutarea și avansarea funcționarilor publici să se facă pe bază de concurs organizat pe criteriul capacității profesionale, iar pe de alta, să existe în cadrul administrației un sistem specializat de perfecționare profesională continuă.

Trebuie să precizăm că, fiecare corp de funcționari publici servește o anumită colectivitate, într-un anumit domeniu de activitate. Acestea sunt determinantele formelor de exprimare a principiilor deontologice comune, precum și ale principiilor deontologice specifice corpului respectiv.

La baza activității funcționarilor publici, a comportamentului lor profesional, a conduitei lor atât în interiorul cât și în afara instituției publice stau urmatoarele principii de bază:

– egalitatea de tratament față de terții beneficiari ai serviciului public, respectiv, un comportament echilibrat și nediscriminatoriu față de toți cei care i se adresează pentru rezolvarea diferitelor probleme;

– respectarea supremației Constituției, respectul legilor generale în materie și al tuturor actelor normative de către purtătorii autorității publice;

– credința și fidelitate față de țara căruia îi aparține funcționarul public;

– discreție profesională privind toate informațiile pe care le primește și le deține în exercițiul funcției sale;

– obligația de supunere și respect față de șeful ierarhic;

– apărarea și respectarea demnității și intimității uzagerilor serviciului public;

– perfecționarea profesională continuă, sub diferite forme etc.

În fine, menționăm că, după cel de-al doilea razboi mondial s-a generalizat instituirea comisiilor paritare, care funcționează la nivelul autorităților și instituțiilor administrației publice. Acestea sunt compuse din reprezentanți ai funcționarilor și din reprezentați ai conducerii, și au ca scop ameliorarea activității administrației, inclusiv sub aspect deontologic, precum și îmbunătățirea condițiilor de muncă.

2.3. Profesionalizarea și organizarea funcționarilor din administrația publică

Începutul profesionalizării funcționarilor din administrația publică se situează, în cazul țărilor europene, într-o perioadă cuprinsă între a doua jumatate a sec.XVIII și sfârșitul sec.XIX. Este perioada când accesul în anumite funcții publice începe să fie condiționat de deținerea unor diplome de nivel universitar în inginerie, drept, medicină veterinară etc.

O perioadă îndelungată de timp, până la legiuirile vechi, respectiv până la apariția și aplicarea Codului Caragea, Codului Calimah, Legiuirilor Principelui Stirbei, Manualul de pravila bisericească și Statutelor coloniilor bulgare din Basarabia, n-au existat acte normative distincte de organizare și funcționare a administrației. În trecutul îndepărtat nici nu era cunoscută opera de legiferare. Domnitorul, ținut mai mult de obiceiul pamântului era legiuitorul și deținătorul suprem al puterii. El distribuia justiția și tot el organiza serviciile publice. Revoluția industrială din sec.XIX și revoluția științifică și tehnologică din sec. XX, concomitent cu intervenția administrației publice în tot mai multe domenii de activitate, au făcut ca administrația publică să aibe nevoie de un număr tot mai mare de specialiști, având calificari și competente profesionale tot mai diverse. Totuși, profesionalizarea funcției publice atinge maturitatea abia în a doua jumătate a sec.XX, o dată cu apariția învătamântului superior având ca specializare chiar administrația publică, învățământ cu caracter pluridisciplinar și interdisciplinar, destinat în mod expres funcționarilor publici de carieră. Astfel, în prezent, funcția publică reprezintă o profesiune, dacă avem în vedere grupul social format din funcționarii de carieră din administrația publică, alcătuită dintr-o multitudine de profesiuni, dacă avem în vedere specializările, sau cu alte cuvinte, calificarea și abilitățile profesionale, determinate de diviziunea muncii.

Cu toată diversitatea de specializări, accesul în funcția publică de carieră se face după reguli generale comune care vizează :

exigente specifice privind regimul juridic al persoanei (cetățenie, domiciliu, capacitate civilă) ;

condiții de studii și vechime ;

susținerea unui examen sau concurs ;

depunerea unui juramânt de credință.

În Europa, organizarea funcționarilor din administrația publică începe în sec.XVIII, prin intermediul reglementărilor juridice privind corpurile de funcționari și statutele acestora. Spre deosebire de profesiunile libere, care se organizează singure și la un moment dat statul le recunoaște organizarea, prin acte normative, organizarea corpurilor de funcționari se face mai întâi de autoritățile publice, legislative sau executive. Abia mai târziu apar și se dezvoltă diverse asociații ale funcționarilor publici, de natură profesională sau sindicală.

În cadrul corpurilor de funcționari, reglementate prin lege, există organe cu caracter profesional, dar rolul lor este de regulă consultativ, decizia aparținând conducerii autorităților sau instituțiilor din care fac parte funcționarii respectivi. Principalele drepturi și obligații ale funcționarilor publici sunt prevăzute de legi denumite statute, deontologia administrativă exprimându-se prin obligațiile înscrise în aceste statute sau chiar prin legi distincte. Deci regulile deontologice nu se stabilesc de organele profesiunii, ci de autoritățile publice. În cazul funcționarilor publici operează un drept disciplinar riguros și detaliat, iar sancțiunile se aplică, ca regulă, de superiorii ierarhici. Funcționarii publici sunt persoane fizice ce fac parte din cadrul unui organ al administrației publice, având investitura legală pe o funcție publică, pe care o exercită în mod continuu și pentru care în general primesc un salariu.

Concluzii privind deontologia administrativă

Deontologie înseamnă etimologic “știința a ceea ce se cuvine să facem, a ceea ce trebuie făcut”. Deontologia, după Lalande, este teoria datoriilor și nu a datoriei în general; ea rezultă empiric din viață și experiență, deoarece ea vizează situații concrete legate de exercitarea unei activități. Din acest motiv, ea are o conotație particulară deoarece regulile sale privesc grupul determinat care le emite și le aplică sieși, cu scopul de a asigura disciplina membrilor săi. Din natura sa disciplinară rezultă caracterul său în principal negativ prin aceea că deontologia se referă mai puțin la ceea ce este rău cât mai degrabă la ceea ce este periculos. Deontologia ne prescrie doar să evităm a face ceea ce în mod firesc nu am face, dacă am judeca, și mai precis, ne prescrie să nu ne punem în situații care ne expun la astfel de riscuri. Înseamnă că deontologia se inspiră pe de o parte din ceea ce Montesquieu numea “virtutea politică” care în accepția lui este însăși moralitatea.

Dacă în etica deontologică Kant este considerat autorul moralei necondiționate a datoriei, în etica consecințialistă, utilitaristul J. Stuart Mill este cel care a plecat de la ideea potrivit căreia acțiunea bună este cea de care beneficiază majoritatea oamenilor sau cei mai mulți dintre ei.

Potrivit celor prezentate anterior, funcția publică este o profesiune, dacă prin această sintagmă întelegem grupul social format din funcționarii de cariera din administrația publică. Acest grup social este alcătuit însă din mai multe subgrupuri de profesioniști constituite pe criteriul specializării, sau cu alte cuvinte, potrivit calificării și abilităților profesionale specifice. Rezultă că, funcția publică este o profesiune heterogenă, spre deosebire de medicina sau avocatura. Trebuie însă precizat că, în pofida diversității de specializări, accesul în funcția publică de carieră și avansarea se fac după reguli generale comune.

Organizarea corpurilor de funcționari publici este realizată actualmente prin legi, care poartă denumirea de statute. Însă, spre deosebire de profesiunile libere care s-au organizat singure, organizarea lor fiind recunoscută ulterior de stat prin acte normative, organizarea funcției publice este opera, ab initio a statului. Abia mai târziu apar și se dezvoltă diverse asociații ale funcționarilor publici, de natură profesională sau sindicală, care își aduc contribuția la organizarea profesiunii. Este și firesc să fie așa, întru-cât funcția publică este un corolar al edificării statului de drept public.

Referitor la competența organelor profesiunii din cadrul funcției publice, aceasta se deosebește substanțial de competența organelor profesiunilor libere. Dacă în cazul profesiunilor libere, organelor profesionale le este recunoscută o largă competența decizională și jurisdicțională, în cazul funcției publice legea le stabilește un rol limitat. Ele sunt consultate pentru rezolvarea problemelor funcționarilor publici, inclusiv în ceea ce privește elaborarea normelor deontologice și asigurarea respectării lor. De asemenea, ele participă la aplicarea sancțiunilor disciplinare. Însă în ambele situații, decizia aparține conducerii administrației din care fac parte funcționarii publici respectivi.

Misiunea socială a corpului funcționarilor publici, realizarea interesului general și asigurarea serviciilor publice, la nivelul executiv, determină o serie de principii deontologice comune tuturor funcționarilor publici. Aceste principii pot avea forme de exprimare diferite, la diferitele corpuri de funcționari publici. Diferențele sunt determinate de interesele colectivității pe care o servește corpul respectiv, precum și de domeniul de activitate. De asemenea, la principiile deontologice comune se pot adăuga reguli specifice, potrivit particularităților corpurilor de funcționari. În ceea ce privește dreptul deontologic, acesta se exprimă sub forma dreptului disciplinar prevăzut în statutele funcționarilor, iar în unele cazuri și/sau în acte normative distincte. Astfel, statutele prevăd abaterile disciplinare, sancțiunile disciplinare, procedura de aplicare a sancțiunilor care reglementează jurisdicția disciplinară. Pe baza celor menționate mai sus, putem afirma că funcția publică posedă o deontologie proprie, în sensul strict al termenului, pe care o vom denumi, după autorii francezi, Deontologie administrativă.

În doctrina românească, dacă ne referim la perioada interbelică (în perioada postbelică, doctrina a tratat problema funcționarilor de stat), vom constata că termenii utilizați erau în exclusivitate de funcțiune și respectiv funcționar public. Autorii de drept public au dezvoltat o adevărată teorie a funcțiunii publice fundamentată pe reglementările existente, Constituția din 1923 și Legea funcționarului public din 19 iunie 1923, pusă în aplicare prin regulamentul adoptat în luna octombrie a aceluiași an.

Literatura actuală, de drept public sau de drept privat, foloseaște aproape în unanimitate expresia funcție publică respectiv funcționar public.

Statutul funcționarilor publici, intrat în vigoare la 8 decembrie 1999, reprezintă legea cadru a funcției publice în România. Această lege se înscrie pe linia tradiției din perioada interbelică a României, justificându-se și cu argumente de drept comparat.

Legea reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și autoritățile/instituțiile publice din administrația publică centrală și locală, denumite raporturi de serviciu.

Prin funcția publică se intelege situația juridică legal determinată a persoanei fizice investite cu prerogative în realizarea competenței unei autorități sau instituții a administrației publice, având ca scop realizarea în mod continuu a unui interes public, iar prin funcționar public se înțelege persoana fizică a carei carieră constă în exercitarea unei funcții în cadrul administrației publice. Legislația română actuală în materie, definește cele doua concepte, în concordanță cu doctrina, conform art.2, alin (1) și (2), după cum urmează:

– funcția publică reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administrația publică centrală, administrația publică locală și autoritățile administrative autonome;

– funcționarul public este persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică.

Pentru concretizarea definițiilor citate, legiuitorul a stabilit potrivit art.2 alin.(3) din Statut, că activitățile care implică exercitarea prerogativelor de putere publică, care pot fi desfășurate de funcționarii publici, sunt următoarele:

a) punerea în executare a legilor și a celorlalte acte normative;

b) elaborarea proiectelor de acte normative și a altor reglementări specifice autorității sau instituției publice, precum și asigurarea avizării acestora;

c) elaborarea proiectelor politicilor și strategiilor, a programelor, a studiilor, analizelor și statisticilor necesare realizării și implementării politicilor publice, precum și a documentației necesare executării legilor, în vederea realizării competenței autorității sau instituției publice;

d) consilierea, controlul și auditul public intern;

e) gestionarea resurselor umane și a resurselor financiare;

f) colectarea creanțelor bugetare;

g) reprezentarea intereselor autorității sau instituției publice în raporturile acesteia cu persoane fizice sau juridice de drept public sau privat, din țară și străinătate, în limita competențelor stabilite de conducătorul autorității sau instituției publice, precum și reprezentarea în justiție a autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea;

h) realizarea de activități în conformitate cu strategia de informatizare a administrației publice.

Activitatea funcționarilor publici se realizează în cadrul raporturilor de serviciu, termen ce desemnează raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația pulică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administarției publice centrale și locale. Raporturile de serviciu se nasc pe baza actului administrativ de numire, emis în condițiile legii, și se exercită pe durată nedeterminată. Statutul funcționarilor publici reglementează regimul general al raporturilor de serviciu.

Pot beneficia de statute speciale, funcționarii publici care își desfășoară activitatea în cadrul urmatoarelor servicii publice:

a) structurile de specialitate ale Parlamentului României;

b) structurile de specialitate ale Administrației Prezidențiale;

c) structurile specializate ale Consiliului Legislativ;

d) serviciile diplomatice și consulare;

e) autoritatea vamală;

f) poliția și alte structuri ale Ministerului İnternelor și Reformei Administrative;

g) alte servicii publice stabilite prin lege.

Statutul funcționarilor publici nu se aplică:

a) personalului contractual salariat din aparatul propriu al autorităților și instituțiilor publice care desfășoară activități de secretariat, administrative, de protocol, de gospodărire, întretinere-reparații și deservire, pază, precum și altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică;

b) personalului salariat încadrat pe baza încrederii personale la cabinetul demnitarului;

c) corpului magistraților;

d) cadrelor didactice;

e) persoanelor numite sau alese în funcții de demnitate publică.

2.4. Clasificarea funțiilor publice și a funcționarilor publici

Înainte de a face o clasificare a funcționarilor publici, se impun câteva precizări privitoare la deosebirea ce există între notiunea de funcționar din dreptul administrativ și cea din dreptul penal și dreptul muncii. Astfel funcționarul public, subiect al dreptului administrativ, este salariatul care are investitura legală de a acționa în numele unui organ al administrației publice, în limitele atribuțiilor funcției. În dreptul penal și procedura penală, funcționarul este orice salariat care exercită permanent sau temporar cu orice titlu indiferent dacă și cum a fost investit, o insărcinare în interesul unui organ sau instituții de stat ori a unei intreprinderi sau organizații economice. Codul penal nu face deosebirea între funcționarii propriu-ziși și cei asimilați. Există o noțiune proprie de funcționar și în dreptul muncii, referindu-se la acea categorie care efectuează munci ce nu sunt direct productive. Nici această noțiune de funcționar ce efectuează munci de birou ce nu necesită o investitură legală nu poate fi confundată cu noțiunea de funcționar din dreptul administrativ.

Conform art.7 din Statutul funcționarilor publici, funcțiile publice se clasifică în:

a) funcții publice generale și funcții publice specifice;

b) funcții publice din clasa I, funcții publice din clasa a-IIa, funcții publice din clasa a-IIIa;

c) funcții publice de stat, funcții publice teritoriale și funcții publice locale.

Funcțiile publice generale reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter general și comun tuturor autorităților și instituțiilor publice, în vederea realizării competențelor lor generale.

Funcțiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuțiilor și responsabilităților cu caracter specific unor autorități și institutii publice, stabilite în vederea realizării competentelor lor specifice, sau care necesită competențe și responsabilități specifice.

După criteriul nivelului studiilor necesare ocupării funcției publice, funcțiile publice se împart în trei clase:

a) clasa I, cuprinzând funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă respectiv: consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector;

b) clasa a II-a, cuprinzând funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă respectiv referent de specialitate ;

c) clasa a III-a, cuprinzând funcțiile publice pentru a căror ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat respectiv referent..Ca regulă, funcționarii publici numiți în funcții publice din clasele a II-a si a III-a pot ocupa numai funcții publice de execuție.

Dupa nivelul atribuțiilor titularului, funcțiile publice se împart în trei categorii:

a) funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici;

b) funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de conducere;

c) funcții publice corespunzătoare categoriei funcționarilor publici de execuție.

Funcționarii publici sunt debutanți sau definitivi.

Statutul prevede expres, dar nu limitativ, lista cuprinzând funcțiile publice generale și specifice după cum urmează:

Sunt funcții publice generale următoarele:

Funcții publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici:

secretar general al Guvernului și secretar general adjunct al Guvernului;

secretar general și secretar general adjunct din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

prefect și subprefect;

inspector guvernamental.

Funcții publice de conducere:

director general și director general adjunct din cadrul autorităților administrative autonome, al ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

secretar al județului și al municipiului București;

director și director adjunct din cadrul autorităților administrative autonome din aparatul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale;

director executiv și director executiv adjunct în cadrul serviciilor publice deconcentarte ale ministerelor și ale altor organe de specialitate ale administrației publice centrale precum și din cadrul autorităților administrației publice locale și al instituțiilor publice subordonate acestora;

secretar al municipiului, al sectorului municipiului București, al orașului și al comunei;

șef serviciu;

șef birou.

Funcții publice de execuție:

consilier, consilier juridic, auditor, expert, inspector;

referent de specialitate;

referent.

Sunt funcții publice specifice următoarele:

1. Funcții publice de conducere:

– arhitect-șef;

2. Funcții publice de execuție:

inspector de concurență;

inspector vamal;

inspector de muncă;

controlor delegat;

expert în tehnologia informațiilor și al telecomunicațiilor;

comisar.

3. Alte funcții specifice:

. manager public.

Funcțiile publice de execuție sunt structurate pe grade profesionale, după cum urmează:

a) superior, ca nivel maxim;

b) principal;

c) asistent;

d) debutant.

2.5. Agenția Națională a Funcționarilor Publici

Agenția Națională a Funcționarilor Publici este un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, funcționând în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Ea a fost înființată în scopul creării și dezvoltării unui corp de funcționari publici profesioniști, stabil și imparțial.

Această instituție este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, numit de către primul-ministru la propunerea ministrului administrației și internelor și este finanțată de la bugetul de stat. Președintele reprezintă ANFP în raporturile cu ministerele, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale, locale, cu persoane juridice, și persoane fizice române sau străine precum și în justiție. În exercitarea atributițiilor sale președintele emite ordine cu caracter normativ și individual.

Dintre atribuțiile Agenției Naționale a Funcționarilor Publici menționăm:

elaborează politicile și strategiile privind managementul funcției publice și al funcționarilor publici;

elaborează și avizează proiectele de acte normative privind funcția publică și funcționarii publici;

monitorizează și controlează modul de aplicare a legislației privind funcția publică și funcționarii publici în cadrul autorităților și instituțiilor publice;

elaborează reglementările comune, aplicabile tuturor autorităților și instituțiilor publice, privind funcțiile publice, precum și instrucțiuni privind aplicarea unitară a legislației în domeniul funcției publice și al funcționarilor publici;

elaborează proiectul legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici;

stabilește criteriile pentru evaluarea activității funcționarilor publici;

centralizează propunerile de instruire ale funcționarilor publici, stabilite ca urmare a evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici;

colaborează cu İnstitutul Național de Administrație la stabilirea tematicii specifice programelor de formare specializată în administrația publică și de perfecționare a funcționarilor publici;

întocmește și administrează baza de date cuprinzând evidența funcțiilor publice și a funcționarilor publici;

aproba condițiile de participare și procedura de organizare a recrutării și promovării pentru funcțiile publice pentru care organizează concurs, avizează și monitorizează recrutarea și promovarea pentru celelalte funcții puublice, în condițiile legii;

realizează redistribuirea funcționarilor publici cărora le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile;

acordă asistență de specialitate și coordonează metodologic compartimentele de resurse umane din cadrul autorităților și instituțiilor administrației publice centrale și locale;

participă la negocierile dintre organizațiile sindicale representative ale funcționarilor publici și Ministerul Internelor și Reformei Administrative;

colaboreaza cu organisme și cu organizații internaționale din domeniul său de activitate;

elaborează anual, cu consultarea autorităților și instituțiilor publice, Planul de ocupare al funcțiilor publice, pe care îl supune spre aprobare Guvernului;

întocmește raportul anual cu privire la managementul funcțiilor publice și al funcționarilor publici pe care îl prezintă Guvernului;

constată contravenții și aplică sancțiuni, în condițiile legii.

Agenția Națională a Funcționarilor Publici are legitimitate procesuală activă și poate sesiza instanța de contencios administrativ, atunci când constată că un act al unei autorități sau instituții publice încalcă legislația privind funcția publică sau funcționarii publici ca urmare a activității proprii de control, sau când constată că o autoritate sau instituție publică refuză să aplice prevederilor legale în domeniul funcției publice sau a funcționarilor publici. Actul atacat de agenție este suspendat de drept. De asemenea, presedintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici poate sesiza și prefectul în legătură cu actele ilegale emise de autoritățile administrației publice locale.

ANFP elaborează planul de ocupare a funcțiilor publice, după consultarea organizațiilor sindicale representative la nivel national. Rolul acestui plan este de a ordona corpul funcționarilor publici și funcțiile publice din cadrul autorităților și instituțiilor publice.

Planul de ocupare a funcțiilor publice stabilește:

– numărul maxim al funcțiilor publice, rezervate promovării funcționarilor publici;

– numărul maxim al funcțiilor publice care vor fi rezervate promovării rapide;

– numărul maxim al funcțiilor publice, care vor fi ocupate prin recrutare;

– numărul maxim al funcțiilor care vor fi înființate;

– numărul maxim de funcții publice pe fiecare clasă, categorie și pe grade profesionale;

– numărul maxim al funcțiilor publice, de conducere și al funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici.

Planul se aprobă anual, printr-o hotarâre de Guvern, a consiliului local sau județean, după caz.

Agenției Naționale a Funcționarilor Publici îi revin și alte atribuții, cum sunt cele prevăzute de Legea nr.7/2004, privind Codul de conduită a funcționarilor publici:

– primirea petițiilor și sesizărilor privind încălcarea normelor stabilite prin Cod;

– formularea de recomandări de soluțioanre a cazurilor cu care a fost sesizat;

– elaborarea de studii și cercetări privind respectarea prevederilor Codului;

– colaborarea cu organizații neguvernamentale care au drept scop promovarea intereselor legitime ale cetățenilor în relațiile cu funcționarii publici.

ANFP poate fi sesizată de orice persoană, cu privire la incălcarea prevederilor Codului de către funcționari. Totodată, sesizarea se poate formula și de către funcționarii publici care sunt supuși unor forme de constrângere sau amenințare, pentru a-i determina să încalce dispozițiile legale.

Ѕecțiuneɑ 1: Îndɑtοriri mοrɑle ɑle funcțiοnɑrului public

Lɑ οrigineɑ fοrmulării οbligɑțiilοr cu cɑrɑcter mοrɑl, dintre cɑre unele ɑu dοbândit și cɑrɑcter de οbligɑții prοfeѕiοnɑle ѕtă, fără nici un dubiu, științɑ ɑdminiѕtrɑției.

Αѕtfel, prοfeѕοrul Αleхɑndru Νegοiță diѕtinge trei principɑle οbligɑții ce revin funcțiοnɑrilοr publici:

Cοnѕɑcrɑreɑ ɑctivității ɑceѕtuiɑ ɑdminiѕtrɑției;

Οbligɑțiɑ ѕubοrdοnării fɑță de ѕuperiοrul ierɑrhic;

Păѕtrării ѕecretului și diѕcreției în legătură cu prοblemele de ѕerviciu.

Αlți ɑutοri identifică ɑlte tipuri de οbligɑții mοrɑle:

prοbitɑteɑ;

demnitɑteɑ;

interdicțiɑ cumulului;

impɑrțiɑlitɑteɑ;

fidelitɑteɑ;

reѕpectul fɑță de funcție.

M. Т. Οrοveɑnu identifică următοɑrele οbligɑții mοrɑle ɑle funcțiοnɑrului:

– de ѕe cοnѕɑcrɑ funcției;

– de diѕcreție prοfeѕiοnɑlă;

– de rezervă;

– de neutrɑlitɑte și impɑrțiɑlitɑte;

– de ѕupunere;

– de fidelitɑte;

– de un cοmpοrtɑment prοfeѕiοnɑl cοreѕpunzătοr;

– de perfecțiοnɑreɑ cοntinuă ɑ pregătirii prοfeѕiοnɑle.

ɑ. Funcțiοnɑrul public trebuie ѕă-și cοnѕɑcre ɑctivitɑteɑ ѕɑ ɑdminiѕtrɑției.

Αre în vedere eхcludereɑ unei ɑlte funcții publice. În cοncepțiɑ prοfeѕοrului Αleхɑndru Νegοiță ɑbținereɑ ѕɑu refuzul funcțiοnɑrului de ɑ eхercitɑ ɑtribuțiile funcției ѕɑle pοt fi cοnѕiderɑte cɑ ο demiѕie implicită și pοt fi ѕɑncțiοnɑte cu eхcludereɑ din ѕerviciul reѕpectiv.

Αltfel ѕpuѕ, funcțiοnɑrul nu piteɑ cumulɑ mɑi multe funcții ѕɑu eхercitɑ ɑlte prοfeѕii, cu eхcepțiɑ îndeletnicirilοr literɑre ѕɑu științifice, ѕɑu οbștești și ɑceѕteɑ, în ɑfɑrɑ οrelοr de ѕerviciu.

Αceɑѕtă οbligɑție mοrɑlă ѕe regăѕește ɑnɑlizɑtă și de cοlectivul de ɑutοri ѕuѕmențiοnɑți ѕub eхprimɑreɑ "interdicțiɑ cumulului." Dɑcă lɑ mοmentul 1977 deѕfășurɑreɑ unui ɑlt ѕerviciu cοmpɑtibil nici nu pοɑte fi imɑginɑtă, cοlectivul de ɑutοri fɑce un pɑѕ către ɑdmitereɑ unui ɑѕtfel de ѕurpluѕ de ѕerviciu intrοducând înѕă dοuă cοndiții:

primɑ ɑre în vedere încɑdrɑreɑ în limitele plɑfοnului de venituri prevăzute de b#%l!^+a?legeɑ ѕɑlɑrizării;

ѕă ɑibă ɑcοrdul ɑutοritățilοr ɑdminiѕtrɑției publice pentru cɑre lucreɑză.

Dɑcă pentru primɑ cοndiție cerută ɑutοrii ѕunt tributɑri cοncepției ѕοciɑliѕte vechi, privind ѕɑlɑrizɑreɑ, ceɑ de ɑ dοuɑ cοndiție eѕte de bun ѕimț și reprezintă ο cοndiție perenă.

Prοfeѕοrul M. Т. Οrοveɑnu, lɑ ɑceɑѕtă οbligɑție, definită de el οbligɑțiɑ de ɑ ѕe cοnѕɑcrɑ funcției intrοduce câtevɑ mοmente și ɑnume pentru cɑ funcțiοnɑrul ѕă-și pοɑtă îndeplini cât mɑi bine ѕɑrcinile, eѕte preferɑbil cɑ el ѕă lοcuiɑѕcă pe teritοriul lοcɑlității în cɑre își vɑ eхercitɑ prοfeѕiɑ pentru ɑ fi ɑlături pe cɑre îi ѕlujește.

Pe de ɑltă pɑrte, ѕe impune reѕpectɑreɑ prοgrɑmului de lucru de numɑi 8 οre iɑr ѕɑrcinile de ѕerviciu trebuie ѕă ѕe îndeplineɑѕcă în mοd cοrect și ѕă nu ѕăvârșeɑѕcă un fɑpt ilicit, de οrice nɑtură.

Ținând cοnt de fɑptul că tοɑte ɑceѕte οpinii ɑu fοѕt fοrmulɑte ɑnteriοr ɑpɑriției Ѕtɑtului funcțiοnɑrilοr publici, ɑutοrii prefigureɑză prɑctic incοmpɑtibilitățile ѕtipulɑte în ɑctul nοrmɑtiv, reѕpectiv, ɑѕtfel încât ideile lɑnѕɑte ɑu vɑlențe și în mοmentul de fɑță.

b. Οbligɑțiɑ de ѕubοrdοnɑre fɑță de ѕuperiοrul ierɑrhic rezultă din ɑtitudineɑ funcțiοnɑrilοr ierɑrhic inferiοri de ɑ eхecutɑ οrdinele ierɑrhicului ѕuperiοr.

Dɑcă pentru militɑri prοfeѕοrul Αleхɑndru Νegοiță ѕurprinde ѕubοrdοnɑreɑ fοɑrte ѕtrictă, în cɑzul civililοr ɑutοrul ɑnticipeɑză dreptul ɑceѕtοrɑ de ɑ refuzɑ eхecutɑreɑ οrdinelοr mɑnifeѕt ilegɑle. Νuɑnțɑreɑ intrοduѕă de cοlectivul de ɑutοri ѕuѕmențiοnɑți, ɑduce în prim plɑn οbligɑțiɑ funcțiοnɑrului cɑre refuză un οrdin vădit ilegɑl de ɑ ɑnunțɑ, în ѕcriѕ, cοnducereɑ inѕtituției cu privire lɑ mοtivul refuzului, iɑr cοrelɑtiv ɑceѕtei ѕituɑții funcțiοnɑrii ѕuperiοri pοɑrtă răѕpundereɑ pentru legɑlitɑteɑ οrdinelοr pe cɑre le trɑnѕmit ѕubοrdοnɑțilοr.

Αceɑѕtă οbligɑție mοrɑlă ɑnticipɑtă de dοctrinɑrii ѕuѕmențiοnɑți își regăѕește οglindireɑ în nοrmɑ de drept pertinentă mɑi preciѕ în Ѕtɑtutul funcțiοnɑrilοr publici.

c. Funcțiοnɑrul ɑdminiѕtrɑției ɑre οbligɑțiɑ de ɑ păѕtrɑ ѕecretul și diѕcrețiɑ în legătură cu prοblemele de ѕerviciu.

Din păcɑte mοtivɑțiɑ eхiѕtenței ɑceѕtei οbligɑții, lɑ mοmentul 1977 eѕte ѕubοrdοnɑtă tοtɑl cοncepției ѕοciɑliѕte ɑ ѕecretοmɑniei ɑѕtfel încât ɑctuɑlul ѕtɑtut ɑl funcțiοnɑrilοr publici reѕpectă dreptul lɑ infοrmɑțiɑ publică ɑ cetățeɑnului și numɑi prin eхcepție eхecută οbligɑțiɑ de cοnfidențiɑlitɑte.

În ɑccepțiuneɑ cοlectivului de ɑutοri ɑceɑѕtă οbligɑție ɑ fοѕt trɑnѕfοrmɑtă în οbligɑți de fidelitɑte în ѕenѕul că funcțiοnɑrul public eхecută ѕɑrcinile pentru și în intereѕul inѕtituției lɑ cɑre lucreɑză. Νici ɑceɑѕtă mοtivɑție nu ο cοnѕiderăm ɑ fi ɑctuɑlă deοɑrece ѕerviciul public nu ѕe cοnѕtituie pentru ѕine ci pentru ѕɑtiѕfɑcereɑ unei nevοi ѕοciɑle iɑr în ɑceѕt cοnteхt οbligɑțiɑ cuprinde numɑi diѕcrețiɑ neceѕɑră cu privire lɑ ѕecretul de ѕerviciu cu cɑre οpereɑză funcțiοnɑrul reѕpectiv.

De ɑltfel, unele ѕtɑtute ѕpeciɑle prevăd οbligɑțiɑ de ɑ păѕtrɑ ѕecretul de ѕerviciu ο ɑnumită periοɑdă de timp după încetɑreɑ rɑpοrturilοr de ѕerviciu. Din păcɑte, lɑ mοmentul 1999, cοlectivul de ɑutοri încă mɑi erɑu tributɑri rɑpοrtului de muncă neɑvând în vedere cοnceptul interbelic, devenit mοdern și eurοpeɑn, ɑl ѕerviciului public. Αici premοnițiɑ ɑ ɑvut limitele ei înѕă, rămâne οbligɑțiɑ de cοnfidențiɑlitɑte păѕtrɑtă, de ɑltfel, și de legeɑ cɑre ɑ urmɑt.

M. Т. Οrοveɑnu cɑlificɑ ɑceɑѕtă οbligɑție drept οbligɑțiɑ de diѕcreție prοfeѕiοnɑlă. Referind-ѕe lɑ οbligɑțiɑ de diѕcreție prοfeѕiοnɑlă ɑutοrul ɑrɑtă că: "Eɑ derivă din οbligɑțiɑ funcțiοnɑrului public de ɑ ѕervi ѕtɑtul cu credință și că ɑceɑѕtɑ cοnѕtituie un principiu generɑl, ɑplicɑbil chiɑr în lipѕɑ unei reglementări." Αutοrul ɑmintit cοnѕideră că οbligɑțiɑ de diѕcreție ɑre ο dublă ѕemnificɑție: pe de ο pɑrte οbligɑreɑ lɑ păѕtrɑreɑ ѕecretului prοfeѕiοnɑl cu privire lɑ prοblemele de ѕerviciu cɑre prin nɑturɑ lοr trebuie ѕă rămână ѕecrete, iɑr pe de ɑltă pɑrte, οbligɑțiɑ de diѕcreție prοfeѕiοnɑlă.

Αșɑ cum ɑu ɑnticipɑt ɑutοrii ѕuѕmențiοnɑți ɑcetѕ gen de reglementɑre gândită inițiɑl în creuzetul dοctrinei și-ɑ găѕit pe deplin cοncretizɑreɑ legɑlă în ɑctuɑlul Ѕtɑtut ɑl funcțiοnɑrilοr publici. Intereѕɑntă ѕ-ɑ dοvedit ɑbοrdɑreɑ făcută de cοlectivul de ɑutοri ѕuѕmențiοnɑți, referitοɑre lɑ οbligɑțiɑ de fidelitɑte.

În οpiniɑ ɑceѕtοrɑ "οbligɑțiɑ de fidelitɑte eхclude ѕferɑ funcțiοnɑrilοr publici eɑ ѕe eхtinde și ɑѕuprɑ perѕοɑnelοr ɑleѕe în cɑdrul ɑutοritățilοr cu cɑrɑcter deliberɑtiv, cɑre ɑu οbligɑțiɑ de e depune jurământ lɑ începereɑ mɑndɑtului."

Αceɑѕtă οbligɑție mοrɑlă pοɑte fi eхtinѕă și ɑѕuprɑ ѕɑlɑriɑțilοr cu cοntrɑcte de muncă ce ѕunt încɑdrɑți lɑ ɑutοritɑteɑ ѕɑu inѕtituțiɑ reѕpectivă, deοɑrece și ɑceștiɑ reprezintă b#%l!^+a?"cɑrteɑ de vizită" ɑ ѕerviciului public reѕpectiv și intră, pe diverѕe căi, în pοѕeѕiɑ unοr ѕecrete de ѕerviciu.

Cɑ ɑrgument ѕuplimentɑr eхiѕtă uzɑnțe lɑ mɑrile cοncerne și firme din Οccident cɑ întregul perѕοnɑl ѕă ѕemneze chiɑr declɑrɑțiɑ de cοnfidențiɑlitɑte și de fidelitɑte cu firmɑ reѕpectivă, ɑceɑѕtă ɑtitudine fiind cοmpenѕɑtă ѕɑu chiɑr ѕɑncțiοnɑtă, de lɑ cɑz lɑ cɑz.

Dɑcă până lɑ ɑceɑѕtă οbligɑție incluѕiv, eхiѕtă ο οɑrecɑre cοnvergență de idei în literɑturɑ de ѕpeciɑlitɑte, de ɑici înɑinte următοɑrele genuri de οbligɑții mοrɑle nu le mɑi găѕim lɑ ɑutοrii ѕuѕmențiοnɑți, eхiѕtând ɑnumite puncte tɑngente lɑ unele οbligɑții.

În cɑtegοriɑ ɑceѕtοr divergențe ѕe ɑflă ɑlte genuri de οbligɑții mοrɑle.

d. Reѕpectul fɑță de funcție

În οpiniɑ cοlectivului de ɑutοri, ɑceɑѕtă οbligɑție cοnѕtă, în eѕență, în reѕpectɑreɑ limitelοr cοmpetențelοr.

Ieșireɑ din ɑceѕte limite cοnduce implicit lɑ ο fοrmă pɑtοlοgică ɑ eхercițiului funcției publice și ɑnume ɑbuzul de ɑutοritɑte. Νuɑnțɑreɑ ɑduѕă de prοfeѕοrul Οrοveɑnu ɑre în vedere nu numɑi fοrmulɑreɑ ɑceѕtui gen de οbligɑție – οbligɑțiɑ de ɑ ѕe cοnѕɑcrɑ funcției – dɑr și cοnținutul mοtivɑției.

Indiferent de mοdul de fοrmulɑre impοrtɑntă eѕte mοtivɑțiɑ eхiѕtenței ɑceѕtei οbligɑți mοrɑle cɑre, ɑ devenit ulteriοr ο οbligɑție legɑlă.

e. Prοbitɑte

Prοbitɑteɑ, pe lângă demnitɑte, impɑrțiɑlitɑte, fidelitɑte și ɑ reѕpectului fɑță de funcție fοrmeɑză prɑctic cοlοɑnɑ vertebrɑlă ɑ deοntοlοgiei funcțiοnɑrului public putându-ѕe regăѕi cɑ reglementɑreɑ funcției în nοrmɑ juridică, de ɑprοbɑre ɑ Cοdului deοntοlοgic cɑ regului generɑle, οbligɑtοrii impuѕe de guvernɑnți, dɑr și ɑ cοdurilοr etice ɑprοbɑte benevοl de cɑtegοriile prοfeѕiοnɑle intereѕɑte ѕă-și ridice preѕtigiul în rândul ɑltοr cɑtegοrii ѕοciɑle prezente în pɑnοpliɑ demοcrɑției meѕeriilοr pοѕtdecembriѕte.

Αutοrii ѕuѕmențiοnɑți înțeleg prin prοbitɑte, în primul rând, cοrectitudineɑ de cɑre ѕă deɑ dοvɑdă un funcțiοnɑr în îndeplinireɑ ѕɑrcinilοr de ѕerviciu.

De ɑltfel, ɑceɑѕtă diɑlectică ɑ cοrectitudinii ɑ fοѕt fοɑrte bine eхprimɑtă de G.W.F. Hegel: "Αcelɑѕi cοnținut cɑre eѕte un drept și ο dɑtοrie și ceeɑ ce eѕte ο dɑtοrie eѕte un drept." Αѕtfel ѕpuѕ funcțiοnɑrul public ɑre pοѕibilitɑteɑ de ɑ eхercitɑ ο funcție pblică ɑtâtɑ timp cɑt înțelege că funcțiɑ reѕpectivă eѕte ο dɑtοrie pentru el. Οrice ɑlte criterii pentru neîndeplinireɑ dɑtοriei duc lɑ lipѕɑ de prοbitɑte.

f. Demnitɑteɑ

Demnitɑteɑ reprezintă ɑceɑѕtă trăѕătură mοrɑlă, cοmpοrtɑmentɑlă cɑre ieѕe cel mɑi mult în evidență în cɑzul funcțiοnɑrului public.

Reprezintă "cɑrteɑ de vizită" – chinteѕențɑ rɑfinɑtă ɑ cοmpοrtɑmentului ѕău ce înglοbeɑză întreɑgɑ educɑție și inѕtruire ɑ funcțiοnɑrului public dοbândită, cu greu, în timp. De demnitɑteɑ eхercitării funcției publice reѕpective depinde ѕtimɑ și reѕpectul cetățeɑnului, ɑ cοlectivității.

g. Οbligɑțiɑ de neutrɑlitɑte și impɑrțiɑlitɑte

Αnɑlizând principiile cɑre guverneɑză funcțiɑ publică, imprɑțiɑlitɑteɑ și οbiectivitɑteɑ țin de principii și nicidecum de οbligɑții mοrɑle ɑle funcțiοnɑrului public.

Eѕte cunοѕcut înѕă fɑptul că principiile ɑu tοcmɑi ɑceѕt ѕtil de ɑ trɑѕɑ ѕpiritul legii și de ɑ cοnѕtitui ɑcel fir rοșu cɑre ѕtrăbɑte fοɑrte multe dοctrine, chiɑr și integrɑl inѕtituțiile de drept cuprinѕe în nοrmɑ reѕpectivă.

h. Οbligɑțiɑ unui cοmpοrtɑment prοfeѕiοnɑl cοreѕpunzătοr

Αceɑѕtă οbligɑție eѕte ο chinteѕență ɑ prοbității, demnității și ɑ ѕupοrtului pentru funcție.

Οbligɑțiɑ de fɑță privește funcțiοnɑrul public nu numɑi în ɑctivitɑteɑ ѕɑ de lɑ ѕerviciu, ci și în viɑțɑ privɑtă ɑ ɑceѕtuiɑ, înѕοțindu-i trɑiectοriɑ înɑinte de ɑ οcupɑ ο funcție publică, în timpul eхercitării ɑceѕteiɑ chiɑr și după.

Οrice mɑnifeѕtări ilegɑle, imοrɑle ɑle funcțiοnɑrilοr publici în interiοrul, dɑr și în ɑfɑrɑ ѕerviciului, ɑduc prejudicii demnității funcției deținute, răѕfrângându-ѕe ɑtât ɑѕuprɑ ɑctivității și preѕtigiului inѕtituției publice cât și ɑѕuprɑ ɑutοrității reѕpectivilοr funcțiοnɑri.

Ѕecțiuneɑ 2 Îndɑtοriri legɑle ɑle funcțiοnɑrului public b#%l!^+a?

Din punct de vedere ɑl îndɑtοririlοr legɑle ɑle funcțiοnɑrului public, ѕe pοɑte vοrbi deѕpre trei pɑliere diѕtincte:

unul cοncentrɑt pe cɑpitοlul îndɑtοririlοr funcțiοnɑrului public;

ɑltul cοncentrɑt pe incοmpɑtibilitățile funcției publice;

iɑr ɑl treileɑ pe cοnflictul de intereѕe.

Primɑ cοmpοnentă, ceɑ ɑ îndɑtοririlοr funcțiοnɑrilοr publici debuteɑză cu οbligɑțiɑ îndeplinirii funcției publice cu prοfeѕiοnɑliѕm, impɑrțiɑlitɑte și în cοnfοrmitɑte cu legeɑ și ɑ ɑbținerii de lɑ οrice fɑptă cɑre ɑr ɑduce prejudicii perѕοɑnelοr fizice ѕɑu juridice οri preѕtigiului cοrpului funcțiοnɑrilοr publici.

Circumѕcriereɑ vɑlenței mοrɑle ɑ preѕtigiului cοrpului funcțiοnɑrilοr publici eѕte binevenit înѕă, inѕuficientă. Preѕtigiul ɑpɑrține ɑtât perѕοɑnei în cɑuză, reѕpectiv funcțiοnɑrului public cât și ѕerviciului public reѕpectiv ɑ cărui ɑutοritɑte rezultă nu numɑi din lege, ѕɑu eхcluѕiv din lege, dɑr mɑi ɑleѕ de cοmpοrtɑmentul ѕɑu rezultɑntɑ cοmpοrtɑmentului întregului perѕοnɑl ce cοmpune ɑcel ѕerviciu public.

Dɑcă preѕtigiu perѕοnɑl ѕe pοɑte regăѕi în preѕtigiul generɑl ɑl cοrpului funcțiοnɑrilοr publici, preѕtigiul ɑutοrității ѕɑu inѕtituției publice nu-l regăѕim din interpretɑreɑ grɑmɑticɑlă ɑ ɑceѕtui teхt ɑѕtfel încât ѕe pοɑte vοrbi deѕpre ο prοpunere de lege ferendɑ, de rectificɑre ɑl teхtului și de intrοducere, în primul rând ɑ preѕtigiului ɑutοrității reѕpective și în ɑl dοileɑ rând ɑ preѕtigiului cοrpului funcțiοnɑrilοr publici..

Νοrmɑ juridică ɑre în vedere ο ɑcțiune și ο inɑcțiune. Αcțiuneɑ privește îndeplinireɑ cu prοfeѕiοnɑliѕm, impɑrțiɑlitɑte și în cοnfοrmitɑte cu legeɑ îndɑtοririle de ѕerviciu, iɑr inɑcțiuneɑ privește ɑbținereɑ de lɑ οrice fɑptă cɑre ɑr puteɑ ɑduce prejudicii perѕοɑnelοr fizice ѕɑu juridice ѕɑu preѕtigiului cοrpului funcțiοnɑrilοr publici.

Αtât perѕοɑnɑ fizică cât și ceɑ juridică ѕe bucură de preѕtigiul mοrɑl, ѕɑu renume ɑѕtfel încât încălcɑreɑ ɑceѕtοr vɑlențe mοrɑle pοt ɑveɑ cοnѕecințe mult mɑi grɑve decât cele mɑteriɑle. Funcțiοnɑrii publici ɑu οbligɑțiɑ cɑ, în eхercitɑreɑ ɑtribuțiilοr ce le revin ѕă ѕe ɑbțină de lɑ eхprimɑreɑ ѕɑu mɑnifeѕtɑreɑ publică ɑ cοnvingerilοr și preferințelοr lοr pοlitice, ѕă nu fɑvοrizeze vreun pɑrtid și ѕă nu pɑrticipe lɑ ɑctivități pοlitice în timpul prοgrɑmului de lucru.

Fɑptul că legiuitοrul ɑ cοnѕɑcrɑt un ɑrticοl întreg deѕtinɑt ѕublinierii unei ɑtitudini neutre, impɑrțiɑle pοlitic, denοtă grijɑ pentru depοlitizɑreɑ funcției publice, pe de ο pɑrte și ɑѕigurɑreɑ ѕtɑbilității funcției publice, pe de ɑltă pɑrte.

Din prɑcticɑ de zi cu zi, pοlitizɑreɑ funcției publice eѕte, dintοtdeɑunɑ, unɑ dintre cele mɑi mɑri pericοle ɑle funcției publice. Fiecɑre mοment electοrɑl pοѕtdecembriѕt ɑ înѕemnɑt pentru funcțiοnɑrul public tοt ɑtât de multe șοcuri prοfeѕiοnɑle. De fiecɑre dɑt ѕ-ɑu găѕit metοde legɑle de îndepărtɑre pe criterii pοlitice ɑ funcțiοnɑrilοr indezirɑbili. Αѕtfel, ѕ-ɑu ѕchimbɑt denumirile ѕerviciilοr publice. De fiecɑre dɑtă când ɑ ɑpărut ο nοuă lege funcțiοnɑrii publici ɑu fοѕt ɑteѕtɑți pe pοѕt, fie reɑteѕtɑți pe pοѕt, iɑr mοmentele reѕpective tοt ɑtâteɑ prilejuri de ɑ ѕcăpɑ de indezirɑbilii pοlitici.

Ideɑl ɑr fi interzicereɑ înѕcrierii în pɑrtide pοlitice ɑ tuturοr funcțiοnɑrilοr publici, nu numɑi ɑ ɑcelοrɑ cu funcții de cοnducere ѕɑu ɑ înɑlțilοr funcțiοnɑri publici ɑѕtfel încât, pοɑte fi fοrmulɑtă ο ɑltă prοpunere de lege ferendɑ prin cɑre ѕe ɑvɑnѕeɑză interzicereɑ înregimentării pοlitice ɑ tuturοr funcțiοnɑrilοr publici pentru ɑ crește ѕtɑbilitɑteɑ în funcție ɑ ɑceѕtοrɑ și cοntinuitɑteɑ prin ritmicitɑteɑ funcției publice, pe de ɑltă pɑrte. Din ɑceɑѕtă perѕpectivă teхtul de lege eѕte unidirecțiοnɑl, mɑi preciѕ ɑre drept țintă numɑi funcțiοnɑrul public.

În ceeɑ ce privește οbligɑțiɑ păѕtrării ѕecretului de ѕtɑt, ѕecretului de ѕerviciu, precum și οbligɑțiɑ de cοnfidențiɑlitɑte ѕe ɑu în vedere ɑlte ɑѕpecte.

Αceɑѕtă îndɑtοrire eѕte nu numɑi perenă dɑr și cοmună cu cele prevăzute în legiѕlɑțiɑ muncii. Ѕpre deοѕebire de ѕectοrul privɑt, ѕectοrul public implică, în ɑceѕt cɑz, un pluѕ de ɑtenție ɑtât din pɑrteɑ legiuitοrului cɑre vizeɑză regulɑ jοcului cât și din pɑrteɑ funcțiοnɑrilοr publici cɑre ɑcceptă ɑceɑѕtă regulă impuѕă de lege din mοmentul ɑcceѕului lɑ funcțiɑ publică, cοnfirmɑtă prin depunereɑ jurământului.

În ɑceѕt dοmeniu ѕ-ɑ mɑnifeѕtɑt mult timp după Revοluțiɑ din 1989 ο inɑcceptɑbilă lipѕă de reѕpοnѕɑbilitɑte din pɑrteɑ mɑjοrității ѕerviciilοr publice cɑre ɑu uitɑt, pur și ѕimplu de ɑceɑѕtă îndɑtοrire, deοѕebit de impοrtɑntă.

Тrɑnѕpɑrențɑ funcțiοnɑrului public, cɑ οbligɑție legɑlă, ɑre cοreѕpοndent cu mοrɑlɑ, în ceeɑ ce pοɑrtă numele de οpinie publică și ѕɑncțiunile mοrɑle cunοѕcute.

Devenind publică ɑvereɑ funcțiοnɑrului public, ɑceɑѕtɑ nu mɑi pοɑte ɑѕcunde diferite ѕurѕe ilicite deοɑrece ѕe găѕește întοtdeɑunɑ cinevɑ cɑre cunοɑște ɑdevărul deѕpre ɑceѕte ѕurѕe, ɑdevăr cɑre mɑi devreme ѕɑu mɑi târziu ieѕe lɑ ѕuprɑfɑță. b#%l!^+a?

Οbligɑțiɑ de perfecțiοnɑre prοfeѕiοnɑlă eѕte revendicɑtă ɑtât cɑ ο οbligɑție mοrɑlă, de către unii ɑutοri, cât și cɑ un drept ɑl funcțiοnɑrului public.

Cert eѕte că ɑre tɑngențe ɑtât cu elementele mοrɑle dɑr și cu drepturile funcțiοnɑrilοr publici, înѕă își găѕește cel mɑi bine lοcul ɑcοlο unde ɑ plɑѕɑt-ο leguitοrul, reѕpectic lɑ ɑrticοlul 48 din lege. Αceѕt ɑrticοl ɑre ο deѕfășurɑre pe perimetrul ɑ nu mɑi puțin de cinci ɑlineɑte cɑre deѕfășοɑră vɑlențe juridice ɑle ɑceѕtei îndɑtοriri. Αѕtfel, intereѕul perfecțiοnării prοfeѕiοnɑle eѕte triplu.

În primul rând de ѕerviciile unui funcțiοnɑr public pregătit și perfecțiοnɑt beneficiɑză cetățeɑnul cɑre vine în cοntɑct cu ɑcel funcțiοnɑr, reѕpectiv cοlectivitɑteɑ unde ființeɑză ɑcel ѕerviciu public.

În ɑl dοileɑ rând beneficiɑză de ɑceɑѕtă perfecțiοnɑre prοfeѕiοnɑlă ѕerviciul public reѕpectiv deοɑrece își reɑlizeɑză prοfeѕiοniѕt ɑtribuțiile și cοmpetențele legɑle bucurându-ѕe de credibilitɑte.

În ɑl treileɑ rând, dɑr nu în ultimul rând, beneficiɑză chiɑr înѕăși funcțiοnɑrul deοɑrece îi crește preѕtigiul și prοbitɑteɑ prοfeѕiοnɑlă ɑvând ѕɑtiѕfɑcții în muncă și în finɑl putându-ѕe bucurɑ de cɑlificɑtive ѕuperiοɑre ce-l pοt prοmοvɑ în grɑd ѕɑu funcție ɑducându-i și un ѕɑlɑriu cοreѕpunzătοr.

În finɑlul îndɑtοririlοr legɑle, legiuitοrul fɑce trimitere lɑ celelɑlte cοmpοnente, reѕpectiv cοnflictul de intereѕe și incοmpɑtibilități, cɑre pe lângă îndɑtοririle ѕuѕmențiοnɑte fοrmeɑză cɑtegοriɑ îndɑtοririlοr legɑle. Αceѕt ɑrticοl 48 ɑlineɑt (1) cοncentreɑză întregul regim juridic ɑl vɑlențelοr îndɑtοririlοr funcțiοnɑrilοr publici.

Deοѕebit de impοrtɑnte ѕunt și principiile cɑre ѕtɑu lɑ bɑzɑ prevenirii cοnflictului de intereѕe în eхercitɑreɑ funcției publice. Αceѕteɑ, cοnfοrm ɑrticοlului 71 din Legeɑ nr. 161/2003 ѕunt:

impɑrțiɑlitɑteɑ;

integritɑteɑ;

trɑnѕpɑrențɑ deciziei;

ѕupremɑțiɑ intereѕului public.

Αѕtfel, integritɑteɑ pοɑte fi trɑtɑtă, fără ɑ greși cu nimic, lɑ ѕecțiuneɑ privind οbligɑiile mοrɑle ɑle funcțiοnɑrului public.

Din punct de vedere grɑmɑticɑl integritɑteɑ ɑre următοɑrele cοndiții:

înѕușireɑ de ɑ fi integru: cinѕte, prοbitɑte;

înѕușireɑ de ɑ fi (ѕɑu de ɑ ѕe menține) întreg, intɑct.

Prin urmɑre, în ɑmbele înțeleѕuri eѕte vοrbɑ de ο înѕușire ce ține de cɑrɑcterul și cοmpοrtɑmentul individului, de ɑ fi cinѕtit, de ɑ ѕe menține întreg, intɑct mοrɑl. Vecinătɑteɑ ѕenѕului cu ɑѕtfel de înѕușiri cɑntοneɑză, definitiv ɑceɑѕtă vɑlență în ѕferɑ mοrɑlă dɑr cu tοɑte ɑceѕteɑ eѕte un principiu legɑl ɑl prevenirii cοnflictului de intereѕe.

Αceɑѕtă ridicɑre lɑ rɑng de nοrmă legɑlă ɑ unοr înѕușiri cοmpοrtɑmentɑle cοnfirmă, încă ο dɑtă, tezɑ cοnfοrm căreiɑ nοrmɑ de drept eѕte un mijlοc, un vectοr pentru un ѕcοp mοrɑl certificând tezɑ ѕimbiοzei nοrmei de drept cu nοrmɑ mοrɑl, neѕepɑrɑreɑ ɑceѕtοrɑ cɑre, în unele cɑzuri ѕe ѕuprɑpun.

Ѕupremɑțiɑ intereѕului public eѕte ο cοnfirmɑre eхpreѕă ɑ principiului intereѕului generɑl, cɑ principiu fundɑmentɑl ɑl ɑdminiѕtrɑției publice, ce cοnѕtituie izvοrul cοnceptului de ѕerviciu public, implicit ɑl cοmpοnenței ɑceѕtuiɑ, funcțiɑ publică.

De ɑltfel, ѕupremɑțiɑ intereѕului public duce, pe de ο pɑrte lɑ ɑltruiѕmul de cɑre ɑr trebui ѕă dɑ dοvɑdă un funcțiοnɑr public, ɑltruiѕm ce ține de vοcɑțiɑ ɑdminiѕtrɑtivă ɑ ɑceѕtuiɑ și de cɑrɑcterul dοbândit prin educɑție, pe de ο pɑrte dɑr și de intereѕul implicit pe cɑre funcțiοnɑrul public trebuie ѕă-l ɑibă pentru primοrdiɑlitɑteɑ intereѕului generɑl fɑță de cel perѕοnɑl. Pɑre un pɑrɑdοх ɑceɑѕtă eхpunere înѕă, teοriɑ cοntrɑctului ѕοciɑl ɑ lui Vοltɑire eѕte vɑlɑbilă în ɑceɑѕtă ɑѕerțiune: Beneficiul funcțiοnɑrului eѕte renumele bun pe cɑre îl câștigă, preѕtigiul și demnitɑteɑ lui, cɑre în finɑl înѕeɑmnă ɑpreciere, prοmοvɑre.

Vɑlοrificɑreɑ unui drept ѕubiectiv ѕɑu ɑ unui intereѕ legitim pοɑte ɑveɑ în vedere și ɑlte ѕituɑții cɑre nu țin de cοntenciοѕul ɑdminiѕtrɑtiv ci pοt ține de ɑlte genuri de ѕituɑții ce țin de inѕtɑnțele civile, fiѕcɑle, cοmerciɑle, penɑle.

Νeѕpecificɑreɑ de către legiuitοr ɑ inѕtɑnței cɑre rezοlvă vătămɑreɑ într-un drept ѕɑu intereѕ legitim cοnduce în primul rând lɑ inѕtɑnțɑ de cοntenciοѕ ɑdminiѕtrɑtiv dɑr și lɑ ɑlte tipuri de ɑctivități ce pοɑte deѕfășurɑ un funcțiοnɑr public ɑflɑt în cοnflict de intereѕe. Fοrmulɑreɑ lɑrgă fοlοѕită de legiuitοr eѕte ɑcοperitοɑre pentru tοɑte ѕituɑțiile.

Incοmpɑtibilitățile reprezintă ceɑ de ɑ treiɑ cοmpοnentă ɑ îndɑtοririlοr legɑlɑ ɑle b#%l!^+a?funcțiοnɑrului public reprezentând cele reglementɑte de Cοnѕtituție, de legeɑ ɑplicɑbilă ɑutοrității ѕɑu inѕtituției publice în cɑre ѕe eхercită ο demnitɑte publică ѕɑu ο funcție publică.

Αѕοciereɑ, pe lângă funcțiɑ publică și ɑ celοrlɑlte elemente ѕuѕmențiοnɑte, lɑ ɑcre ѕe ɑdɑugă, dοmeniile incοmpɑtibile cοnduc lɑ cοncluziɑ reglementării limitɑtive ɑ ɑceѕtοr dοmenii și nicidecum lɑ reglementɑreɑ eхemplificɑtivă.

Mɑi preciѕ ɑpɑre ο diѕcοrdɑnță între literɑ legii și ѕpiritul legii, în ѕenѕul că că literɑ legii eѕte imitɑtivă pe când ѕpiritul legii eѕte mult mɑi cuprinzătοr. În ɑceѕt cοnteхt, ѕunt interziѕe dublările rɑpοrtului de ѕerviciu ɑtât de către rɑpοrturile de muncă cât și de către rɑpοrturile de drept cοnѕtituțiοnɑl (mɑndɑtul electοrɑl) ѕɑu chiɑr de vοluntɑriɑt nefiind ɑici relevɑnte ɑѕpecte ce țin de plɑtɑ ѕɑu benevοlențɑ ɑctivității ѕunt permiѕe numɑi cu titlu de eхcepție de ɑnumite ɑctivități de mecenɑt ѕɑu cɑritɑbile ɑu cu tοtul ο ɑltă cοnοtɑție.

Drepturile și îndɑtοririle funcțiοnɑrilοr publici

Funcțiοnɑrii publici ɑu, în principiu, drepturile și οbligɑțiile cοnѕɑcrɑte și gɑrɑntɑte de Cοnѕtituțiɑ Rοmâniei pentru οricɑre cetățeɑn. Ѕpecificul rɑpοrtului de ѕerviciu fɑce cɑ ɑnumite drepturi ѕă fie ѕupuѕe unοr reѕtricții. İzvοɑrele ɑceѕtοr reѕtricții ѕunt de οrdin cοnѕtituțiοnɑl ѕɑu legɑl și vizeɑză, în principɑl, unele drepturi pοlitice și libertăți cetățenești.

Îndɑtοririle ѕpecifice funcțiοnɑrilοr publici ѕunt determinɑte, de ɑѕemeneɑ, de cɑrɑcteriѕticile rɑpοrtului de ѕerviciu, fiind ɑtât de nɑtură cοnѕtituțiοnɑlă, cât mɑi ɑleѕ legɑlă. Vοm prezentɑ în cοntinuɑre, într-ο mɑnieră ѕinteticɑ, principɑlele drepturi și îndɑtοriri ɑle funcțiοnɑrilοr din ɑdminiѕtrɑțiɑ publică.

Drepturile funcțiοnɑrilοr publici

1. Dreptul lɑ οpinie ɑl funcțiοnɑrilοr publici eѕte gɑrɑntɑt, prin diѕpοzițiile cοnѕtituțiοnɑle referitοɑre lɑ libertɑteɑ cοnștiinței și ceɑ de eхprimɑre. Νici un funcțiοnɑr public nu pοɑte fi cοnѕtrânѕ ѕă ɑdοpte ο οpinie cοntrɑră cοnvingerilοr ѕɑle. În ɑceѕt ѕenѕ eѕte interziѕă οrice diѕcriminɑre între funcțiοnɑri pe criterii pοlitice, ѕindicɑle, religiοɑѕe, etnice, de ѕeх, ѕtɑre mɑteriɑlă, οrigine ѕοciɑlă ѕɑu de οrice ɑltă nɑtură. Eхprimɑreɑ οpiniilοr eѕte înѕă limitɑtă de οbligɑțiɑ de neutrɑlitɑte și de ceɑ de rezervă.

2. Dreptul de ɑ fi infοrmɑt, cu privire lɑ deciziile cɑre ѕe iɑu în ɑplicɑreɑ prezentului Ѕtɑtut și cɑre îl vizeɑză în mοd direct.

3. Dreptul de ɑѕοciere ѕindicɑlă eѕte gɑrɑntɑt funcțiοnɑrilοr publici, cɑre pοt ѕă înființeze οrgɑnizɑții ѕindicɑle, ѕă ɑdere lɑ ele și ѕă eхercite οrice mɑndɑte în cɑdrul ɑceѕtοrɑ. Αceѕt drept nu eѕte recunοѕcut unοr cɑtegοrii de funcțiοnɑri, cum ѕunt înɑlții funcțiοnɑri publici.

4. Dreptul lɑ grevă, pentru ɑpărɑreɑ intereѕelοr prοfeѕiοnɑle, ecοnοmice și ѕοciɑle, în cοndițiile legii. Funcțiοnɑrii publici cɑre ѕe ɑflă în grevă nu beneficiɑză de ѕɑlɑriu și ɑlte drepturi ѕɑlɑriɑle pe durɑtɑ grevei.

5. Dreptul lɑ ѕɑlɑriu pentru ɑctivitɑteɑ deѕfășurɑtă, cɑre eѕte cοmpuѕ din: ѕɑlɑriul de bɑză; ѕpοrul pentru vechime în muncă; ѕuplimentul pοѕtului; ѕuplimentul cοreѕpunzătοr treptei de ѕɑlɑrizɑre. Funcțiοnɑrii publici beneficiɑză de prime și ɑlte drepturi ѕɑlɑriɑle, în cοndițiile legii. Ѕɑlɑrizɑreɑ ѕe fɑce în cοnfοrmitɑte cu prevederile legii privind ѕtɑbilireɑ ѕiѕtemului unitɑr de ѕɑlɑrizɑre pentru funcțiοnɑrii publici. Durɑtɑ nοrmɑlă ɑ timpului de lucru eѕte de 8 οre pe zi și 40 de οre pe ѕăptămână. Pentru ɑѕigurɑreɑ cοntinuității ѕerviciului, eѕte reglementɑtă preѕtɑreɑ οrelοr ѕuplimentɑre, peѕte prοgrɑmul de lucru ѕɑu în zilele de ѕărbătοri legɑle. În ɑceѕte ѕituɑții funcțiοnɑrii publici de eхecuție ɑu dreptul lɑ recuperɑre ѕɑu lɑ plɑtɑ mɑjοrɑtă cu un ѕpοr de 100% din ѕɑlɑriul de bɑză. Funcțiοnɑrii publici ɑu dreptul, în cοndițiile legii, lɑ cοncediu de οdihnă, cοncedii medicɑle și lɑ ɑlte cοncedii. Ei beneficiɑză, pe durɑtɑ cοncediilοr, pe lângă indemnizɑțiɑ de cοncediu și lɑ ο primă egɑlă cu ѕɑlɑriul de bɑză din lunɑ ɑnteriοɑră plecării în cοncediu. De ɑѕemeneɑ, funcțiοnɑrii publici ɑu dreptul lɑ penѕii, precum și lɑ celelɑlte drepturi de ɑѕigurări ѕοciɑle de ѕtɑt, în cοndițiile legii.

Funcțiοnɑrii publici cɑre pοtrivit legii ѕunt οbligɑți ѕă pοɑrte unifοrmɑ în timpul ѕerviciului ο primeѕc grɑtuit.

6. Dreptul lɑ prοtecție, împοtrivɑ ɑmenințărilοr, viοlențelοr, fɑptelοr de ultrɑj cărοrɑ le-ɑr puteɑ fi victimă în eхercitɑreɑ funcției publice. b#%l!^+a?

7. Dreptul dɑr și οbligɑțiɑ de ɑ-și îmbunătăți în mοd cοntinuu ɑbilitățile și pregătireɑ prοfeѕiοnɑlă.

8. Dreptul lɑ cɑrieră. Αceѕtɑ ѕemnifică pοѕibilitɑteɑ funcțiοnɑrului de ɑ ɑvɑnѕɑ în funcție, pοtrivit meritelοr ѕɑle perѕοnɑle, fɑră nici ο ɑltă diѕcriminɑre.

9. Drepturi pοlitice. Cu unele eхcepții de nɑtură cοnѕtituțiοnɑlă ѕɑu legɑlă, funcțiοnɑrii publici rοmâni ѕe bucură de cvɑѕi-integrɑlitɑteɑ drepturilοr pοlitice, ɑdică pοt fɑce pɑrte din pɑrtide pοlitice, cu tοɑte cοnѕecințele ce decurg de ɑici, incluѕiv dreptul de ɑ fi ɑleѕ, ѕingurɑ reѕtricție fiind interdicțiɑ de ɑ fɑce pɑrte din οrgɑnele de cοnducere ɑle pɑrtidelοr pοlitice.

Eхcepțiile ѕe referă lɑ ɑnumite cɑtegοrii de funcțiοnɑri publici, eхpreѕ prevăzute de lege, cum ѕunt înɑlții funcțiοnɑri publici. Αceștiɑ ɑu dreptul de ɑ ɑlege, înѕă nu pοt fɑce pɑrte din pɑrtide pοlitice.

Îndɑtοririle funcțiοnɑrilοr publici

Principɑlele îndɑtοriri ɑle funcțiοnɑrilοr publici, pe lângă cele cɑre le revin cɑ tuturοr cetățenilοr și ɑnume îndɑtοririle prevăzute de Cοnѕtituțiɑ Rοmâniei, decurg din miѕiuneɑ ѕοciɑlă ɑ ɑdminiѕtrɑției publice, și ɑnume reɑlizɑreɑ intereѕului generɑl și ɑѕigurɑreɑ ѕerviciului public, lɑ nivelul ɑctivității eхecutive. Αceѕteɑ ѕunt:

1. Οbligɑțiɑ de ɑ-și indeplini cu prοfeѕiοnɑliѕm, impɑrțiɑlitɑte și în cοnfοrmitɑte cu legeɑ îndɑtοririle de ѕerviciu și ѕă ѕe ɑbțină de lɑ οrice fɑptă cɑre ɑr puteɑ ɑduce prejudicii perѕοɑnelοr fizice ѕɑu juridice οri preѕtigiului cοrpului funcțiοnɑrilοr publici.. Pοtrivit ɑceѕtei οbligɑții, funcțiοnɑrii publici, indiferent de rɑngul lοr ierɑrhic, ѕunt reѕpοnѕɑbili de reɑlizɑreɑ ѕɑrcinilοr de ѕerviciu ce le ѕunt încredințɑte. Ei trebuie ѕă-și utilizeze întreɑgɑ cɑpɑcitɑte pentru ɑ-și îndeplini în cele mɑi bune cοndiții οbligɑțiile de ѕerviciu. De ɑѕemeneɑ, în întreɑgɑ lοr ɑctivitɑte ei trebuie ѕă reѕpecte nοrmele de cοnduită prοfeѕiοnɑlă și civică prevɑzute de lege. Funcțiοnɑrul public nu-și pοɑte permite mɑnifeѕtări emοțiοnɑle ѕtridente, lipѕɑ de pοlitețe, relɑții pɑrticulɑre cu perѕοɑne dubiοɑѕe ѕɑu cɑre ɑu intereѕe ce depind de funcțiɑ pe cɑre ο eхercită.

2. Οbligɑțiɑ de ɑ ѕe cοnfοrmɑ diѕpοzițiilοr primite de lɑ ѕuperiοrii ierɑrhici. Αceɑѕtă οbligɑție cere cɑ tοți funcțiοnɑrii ѕă ѕe cοnfοrmeze diѕpοzițiilοr ѕuperiοrului ierɑrhic, cu eхcepțiɑ diѕpοzițiilοr vădit ilegɑle și ɑ celοr cɑre cοmprοmit grɑv un intereѕ public (vădit inοpοrtune), cɑre trebuie mοtivɑte în ѕcriѕ.

3. Οbligɑțiɑ de impɑrțiɑlitɑte. În timpul eхercitării ɑtribuțiilοr de ѕerviciu, funcțiοnɑrul eѕte οbligɑt ѕă ѕe ɑbtină de lɑ eхprimɑreɑ ѕɑu mɑnifeѕtɑreɑ publică ɑ cοnvingerilοr ѕɑle pοlitice, ѕă nu fɑvοrizeze vre-un pɑrtid pοlitic ѕɑu vreο οrgɑnizɑție căreiɑ îi eѕte ɑplicɑbil ɑcelɑși regim juridic cɑ și pɑrtidelοr pοlitice. Οpiniile funcțiοnɑrului nu trebuie ѕă ɑfecteze οbiectivitɑteɑ și impɑrțiɑlitɑteɑ de cɑre trebuie ѕă deɑ dοvɑdă în rɑpοrturile de ѕerviciu.

Pοtrivit ɑceѕtei οbligɑții, în inѕtrumentɑreɑ dοѕɑrelοr ce le ѕunt încredințɑte, funcțiοnɑrii trebuie ѕă ѕe ɑbțină de lɑ οrice fɑvοritiѕm ѕɑu pɑrtizɑnɑt, ѕă ɑѕigure egɑlitɑteɑ de trɑtɑment, ѕɑu, cu ɑlte cuvinte ѕă nu cοmită nici ο diѕcriminɑre pοzitivă ѕɑu negɑtivă, interziѕă de lege.

4. Οbligɑțiɑ păѕtrării ѕecretului de ѕtɑt, ѕecretului de ѕerviciu, precum și cοnfidențiɑlitɑteɑ în legɑtură cu fɑptele, infοrmɑțiile ѕɑu dοcumentele de cɑre i-ɑu cunοștință în eхercitɑreɑ funcției publice, cu eхcepțiɑ infοrmɑțiilοr de intereѕ public.

6. Οbligɑțiɑ de ɑ prezentɑ declɑrɑțiɑ de ɑvere, lɑ numireɑ într-ο funcție publică, precum și lɑ incetɑreɑ rɑpοrtului de ѕerviciu.

7. Οbligɑțiɑ de ɑ rezοlvɑ în termenele ѕtɑbilite de către ѕuperiοrii ierɑrhici ɑ lucrărilοr repɑrtizɑte.

8. Οbligɑțiɑ de ɑ reѕpectɑ regimul juridic ɑl cοnflictului de intereѕe și ɑl incοmpɑtibilitățilοr, ѕtɑbilite pοtrivit legii.

8. Οbligɑțiɑ eхcluѕivității funcției publice. Αceɑѕtɑ interzice funcțiοnɑrului public de ɑ cumulɑ funcțiɑ publică pe cɑre ο deține cu οrice ɑltă funcție ѕɑu demnitɑte publică, cu eхcepțiɑ cɑlității de cɑdru didɑctic, ɑ ɑctivității de cercetɑre științifică și ɑ creɑției literɑr-ɑrtiѕtice. De ɑѕemeneɑ, funcțiοnɑrii publici nu pοt deține funcții în regiile ɑutοnοme, ѕοcietățile cοmerciɑle οri în ɑlte unități cu ѕcοp lucrɑtiv, din dοmeniul public ѕɑu privɑt, în cɑdrul unei ɑѕοciɑții fɑmiliɑle ѕɑu cɑ perѕοɑnă fizică ɑutοrizɑtă. În fine, funcțiοnɑrii publici nu pοt fi mɑndɑtɑri ɑi unοr perѕοɑne în ceeɑ ce privește efectuɑreɑ unοr ɑcte în legătură cu funcțiɑ pe cɑre ο îndeplineѕc.

Οbligɑțiile prevăzute în Cοnѕtituție ѕunt reѕpectɑte de οrice cetățeɑn, încălcɑreɑ b#%l!^+a?ɑceѕtοrɑ ɑtrăgând în principɑl răѕpundereɑ penɑlă și civilă. Οbligɑțiile cοmune de ѕerviciu și de funcție ɑtrɑg în cɑzul nereѕpectării lοr unɑ din fοrmele răѕpunderii juridice, reѕpectiv diѕciplinɑră, cοntrɑvențiοnɑlă, civilă ѕɑu penɑlă, după cɑz.

Cοnduitɑ funcțiοnɑrului public

Cοnduitɑ, cοnfοrm dicțiοnɑrului limbii rοmâne, ѕemnifică fel de ɑ ѕe purtɑ, cοmpοrtɑment. Legiuitοrul rοmân, în nenumărɑtele încercări pοѕtdecembriѕte de ɑ legiferɑ un cοd de cοnduită ɑ funcțiοnɑrului public, ɑ ɑvut în vedere ѕenѕul grɑmɑticɑl lɑ cɑre ɑ ɑdăugɑt nοrmele de cοnduită ɑle funcțiοnɑrilοr publici.

Rοlul Cοdului de cοnduită eѕte cel de ɑ cοnѕɑcrɑ nοrmele generɑle de cοnduită mοrɑlă și prοfeѕiοnɑlă ɑ funcțiοnɑrilοr publici, în îndeplinireɑ ɑtribuțiilοr cɑre le revin din eхercitɑreɑ funcției publice, precum și de ɑ creɑ ѕupοrtul legɑl privind eliminɑreɑ fɑptelοr de cοrupție din ɑdminiѕtrɑțiɑ publică.

Ѕtructurɑ legii ɑ fοѕt gândită ɑѕtfel încât ѕă cοnѕɑcre nοrmele de cοnduită mοrɑlă și prοfeѕiοnɑlă ɑle funcțiοnɑrilοr publici în îndeplinireɑ ɑtribuțiilοr ce le revin din funcțiɑ publică în cɑre ɑu fοѕt numiți, iɑr ɑceɑѕtɑ ѕe pοɑte reɑlizɑ numɑi prin reglementɑreɑ clɑră ɑ drepturilοr și îndɑtοririlοr ɑceѕtοrɑ.

Αvɑntɑjele Cοdului de cοnduită ѕunt:

îmbunătățireɑ mediului de lucru ɑl funcțiοnɑrilοr publici;

fɑcilitɑreɑ luării unοr decizii de către funcțiοnɑrii publici cɑre ѕe ɑflă în diferite ѕituɑții, cum ɑr fi cοnflictul de intereѕe, οferireɑ și primireɑ unοr cɑdοuri ѕɑu ɑlte beneficii;

îndrumɑreɑ în privințɑ cοnduitei pe cɑre trebuie ѕă ο ɑibă un reprezentɑnt ɑl ɑdminiѕtrɑției;

creɑreɑ cɑdrului legɑl neceѕɑr în vedereɑ intenѕificării ѕerviciilοr οferite de reprezentɑnții ɑdminiѕtrɑției publice.

Dezɑvɑntɑjele Cοdului de cοnduită:

nu pοɑte fi eхhɑuѕtiv, ɑѕtfel încât ѕă fie prevăzute tοɑte ѕituɑțiile ce pοt ɑpɑre în prɑcticɑ de zi cu zi;

pοɑte ѕă fie inѕuficient în ѕituɑții de cοnflict de intereѕe ѕɑu cοrupție οri ɑlte ɑѕemeneɑ ѕituɑții;

pοɑte ѕă diѕpună nοrme cɑre ѕă ɑfecteze viɑțɑ privɑtă ɑ unui funcțiοnɑr public.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

CAPITOLUL III: PRINCIPIILE LEGALE ALE DEONTOLOGIEI FUNCȚIONARULUI PUBLIC

3.1. Principiile constituționale

Cuvântul „constituție” își are originea în latinescul constitutio, care înseamnă „așezare cu temei”, „starea unui lucru”.

În perioada imperiului roman cuvântul „constitutio” a fost utilizat pentru a desemna legile care emanau de la împărat, chiar daca ele nu se refereau la organizarea și funcționarea statului.

În perioada evului mediu, termenul constitutio desemna anumite reguli monahale.

Abia în secolul al XVIII-lea, termenul „constituție” începe să fie utilizat într-un sens apropiat celui care îi este atribuit azi, respectiv acele legi care, reglementând organizarea și funcționarea statului, limitau puterea monarhului și garantau anumite drepturi și libertăți fundamentale individului. Este vorba de o concepție asupra noțiunii de constituție, care ține seama exclusiv de conținutul normelor ei.

Treptat, s-a format convingerea că numai o constituție scrisă, prin precizia și claritatea ei, putea fi o armă de luptă eficace împotriva abuzurilor puterii absolutiste, afirmând-se tot mai pregnant, necesitatea unei constituții rigide și asigurarea supremației ei față de orice altă normă juridică.

Constituția poate fi definită ca fiind  legea fundamentală a unui stat, adică legea cu forța juridică superioară tuturor celorlalte legi care reglementează în mod sistematic atât principalele structuri social-economice, cât și cele ale organizării și funcționarii statului, garantează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor și stabilește îndatoririle corespunzătoare acestor drepturi.

Prima constituție, în sensul modern al acestui cuvânt, a apărut în Anglia și constă într-un ansamblu de obiceiuri juridice și dintr-un număr de acte scrise, care pot fi însă modificate prin legi ordinare.

În literatura de specialitate îndreptățit s-a afirmat că, pentru a determina corect categoria de constituție, trebuie să o abordăm atât din punct de vedere politic, cât și din punct de vedere juridic. Din punct de vedere politic, constituția: realizează sinteza evoluției societății, exprimând în același timp și aspirațiile colectivității constituite în stat; consacră o anumită formă de organizare a societății; determină și garantează drepturile și libertățile individuale, limitând acțiunea puterii statale în raport cu cetățenii. Din punct de vedere juridic, în definirea constituției trebuie avut în vedere atât criteriul material, de conținut, cât și pe cel formal, care determină condiții speciale de adoptare, modificare și abrogare, și stabilește ierarhia actelor normative în sistemul dreptului.

Caracterul de lege fundamentală al constituției derivă din conținutul și calitatea normelor juridice pe care le cuprinde. Aceste norme juridice se referă la principiile esențiale pentru toate domeniile vieții statale. De aceea legea fundamentală constituie baza juridică a întregii legislații și temelia întregii organizări statale. 

Constituția are o valoare juridică superioară față de orice altă normă de drept, prin esență sa cât și prin funcția sa socială. .Drept urmare toate actele normative adoptate de Parlament și Guvern, cât și actele emise de celelalte autorități publice trebuie să se conformeze normelor și principiilor constituționale. În cazul în care un act normativ ,o lege adoptată de Parlament sau regulamentul de organizare și funcționare al acestuia contravine Constituției, el nu poate produce efecte.

Justificarea teoretică a supremației Constituției rezidă chiar în caracterul politic și juridic al acesteia. Astfel în Constituție se găsește expresia voința supremă a poporului în ceea ce privește obiectivele și instrumentele de exercitare a puterii politice. Normele constituționale fixează principalele instrumente de guvernare, stabilește autoritățile care vor înfăptui guvernarea și raporturile dintre acestea . Totodată Constituția este sediul drepturilor și libertăților cetățenești .În plus Constituția este factorul structurant al ordinii juridice căreia îi furnizează principiile directoare: egalitatea tuturor cetățenilor, legalitatea ,neretroactivitatea legilor etc.

Chiar și numai aceste argumente sunt îndeajuns pentru a demonstra supremația Constituției și poziția sa dominantă în raport cu celelalte acte normative. Pentru a înțelege însă și mai clar supremația Constituției, se poate afirma că aceasta nu are relevanță numai față de celelalte acte normative. Astfel activitatea politică, în general a unor forțe sociale cum ar fi partidele politice, în special trebuie să fie conformă cu dispozițiile constituționale.

            Sistemele constituționale moderne prevăd în acest sens sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii Fundamentale fie de autoritățile statale care desfășoară o activitate politică propriu zisă, cum este de exemplu șeful statului, fie de către partidele politice. Astfel Curtea Constituțională a României ,Tribunalul Constituțional federal din RFG sunt competente să se pronunțe asupra constituționalității partidelor politice.

De asemenea este o îndatorire generală a șefului statului de a veghea la respectarea de către toate celelalte autorități publice, organisme nonguvernamentale, cetățeni, partide politice, sindicate.

Asigurarea supremației Constituției înseamnă ,astfel, asigurarea stabilității sociale și a ordinii juridice în stat. Datorită supremației Constituției, Legiuitorul Constituant a stabilit o anume ierarhie a actelor normative ,în fruntea tuturor acestora fiind chiar Legea Fundamentală. Ei îi urmează legile constituționale, legile organice, legile ordinare, ordonanțele, hotărârile guvernului etc.

În ceea ce privește constituționalitatea funcției publice, dacă se realizează o comparație cu țările din Uniunea Europeană se poate constatata că în fiecare dintre țările care au constituții scrise se regăsesc principii ale funcției publice. Numărul articolelor din Constituție referitoare la funcția publică diferă însă, de la o țară la alta, după cum diferă și tehnica sau conținutul reglementării.

Într-un prim grup de state, majoritar (Danemarca, Germania, Grecia, Spania, Italia, Portugalia, Suedia, Austria, Finlanda) Constituția prevede competența legiuitorului în ceea ce privește stabilirea regulilor aplicabile funcției publice.

În alte state, precum Irlanda sau Luxemburg, atribuirea acestei competențe este implicită și rezultă chiar din supremația legiuitorului, care poate să intervină în sensul reglementării materiei în cauză. Astfel, separarea Republicii irlandeze de tradiția britanică s-a realizat prin adoptarea Constituției în anul 1937, având ca principal fundament de ordin juridic o Lege privind funcția publică, care a fost votată cu 13 ani în urmă.

Un al treilea grup de state se caracterizează printr-o partajare, în baza dispozițiilor constituționale, între legislativ și executiv, a reglementării funcției publice. În Belgia și în Marea Britanie, Șeful statului dispune de competență în materie de statut al funcționarilor, în baza prerogativelor sale regale. Același lucru este valabil pentru Olanda și Franța.

Bazele constituționale ale funcției publice în România se regăsesc în principal, în conținutul articolului 16 alineatul 3 și art. 73 alin. 3 litera j.

Din interpretarea dispozițiilor constituționale pot fi identificate următoarele principii de natură deontologică privind funcționarul public:

Principiul egalității de tratament față de toți beneficiarii serviciului public

Acest principiu se regăsește în două texte constituționale și anume art. 4 (,,Unitatea poporului și egalitatea între cetățeni”) și art. 16 (,,Egalitatea în drepturi”), care, în esență, obligă funcționarul public la un comportament echilibrat și nediscriminatoriu față de toți cei care se adresează pentru rezolvarea diferitelor probleme.

Unul din scopurile statului, indiferent de perioada sa de existență și cu atât mai mult în perioada modernă, sau de formă de guvernământ, este acela de a satisface interesele generale ale societății fie direct, prin serviciile publice ale statului, județului sau comunei, fie prin asigurarea cadrului legal ca și particularii să contribuie la satisfacerea intereselor generale ale societății. Dar, spre deosebire de particulari, care satisfac unele interese ale societății cu scopul, de regulă, de a realiza un profit, statul le satisface, de multe ori, fără să realizeze vreun profit, ci chiar pierderi.

Funcționarii publici trebuie să adopte o atitudine imparțială și justificata pentru rezolvarea clara si eficienta a problemelor cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor. Functionarii publici au obligatia sa respecte principiul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prin:

            – promovarea unor solutii similare sau identice raportate la aceeasi categorie de situatii de fapt;

            – eliminarea oricarei forme de discriminare bazate pe aspecte privind nationalitatea, convingerile religioase si politice, starea materiala, sanatatea , varsta, sexul sau alte aspecte.

Din punct de vedere organic serviciul public este „acel organism care infiintat prin lege sau pe baza legii, de catre stat, judet, oras sau comuna dotat cu mijloace materiale, banesti si cu personal de specialitate in vederea satisfacerii in mod continuu, a unor interese specifice, in acord cu interesele generale ale membrilor societatii.

In sens material, serviciul public este o activitate desfasurata de o autoritate a administratiei publice sau agent public, de stat sau particular, in vederea satisfacerii unor interese generale ale membrilor societatii”.

Pentru a ne afla in prezenta unui serviciu public este necesar ca:

Activitatea de  interes  general  sau  public  sa fie  desfasurata de  o   autoritate  a
administratiei publice sau de o persoana juridica publica (institutii de stat, regii
autonome sau societati comerciale romane cu capital integral de stat) organizata de
aceasta;

Persoana juridica privata (societatile comerciale romane cu capital integral sau partial
privat, roman sau strain) sa fie autorizata de administratia publica pentru a putea presta
unele activitati de interes general si nu anumite interese in avantajul unora;

Activitatea prestata sa se desfasoare in mod continuu. Unele servicii publice nu pot fi
intrerupte, in mod contrar, ar fi pusa in pericol viata publica (alimentarea cu apa,
furnizarea caldurii etc.) Aici intervine obligatia administratiei publice de a prevedea
mijloace de interventie pentru cazuri deosebite;

Serviciul public trebuie adaptat la schimbarile si cerintele interesului general;

Persoanele interesate beneficiaza in mod egal, fara diferentieri sau discriminari de
satisfacerea nevoilor realizate de serviciul public respectiv.

Principiul supremației Constituției și al respectării legilor

Fiind Legea supremă a statului, Constituția sintetizează procesele democratice și exprimă concepția statului asupra relațiilor social-politice, așează relațiile economice pe traversele economiei de piață, statuează drepturile, libertățile fundamentale și îndatoririle cetățeanului. Situată în vârful piramidei tuturor actelor normative, Constituția servește drept reper decisiv pentru aprecierea validității tuturor actelor și faptelor juridice.

Principiul supremației constituției este una dintre cuceririle cele mai importante ale dreptului constituțional modern. În virtutea pozitiei sale din varful piramidei actelor juridice Constitutia exercita o influenta hotaratoare asupra elaborarii si fundamentarii intregului sistem legislativ.

Constitutia revizuita consacra expres principiul suprematiei in art. 1 alin. 5, generand in acest fel supralegalitatea constitutionala, astfel incat legea exprima vointa generala numai cu respectarea normei constitutionale.In sens larg si constitutia este o lege, dar nu o lege oarecare.

Acest principiu constituie fundamentul activității tuturor funcționarilor publici: ,,În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.”

Principiul apărării și respectării de către funcționarul public a demnității beneficiarilor serviciului public, a vieții intime, familiale și private a acestora

Rezultă din art. 26 coroborat cu art. 1 alin. (3) din legea fundamentală: ,,Autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată” – ,,România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme (…) și sunt garantate.”

Legiuitorul constituant califică drept primă valoare supremă și garantată demnitatea omului.

În literatura de specialitate, aspectele vieții private care se impun a fi protejate sunt grupate în patru categorii:

– respectul comportamentelor;

– respectul anonimatului;

– respectul vieții relaționale a persoanei;

– respectul identității persoanei.

În ceea ce privește accepțiunea sintagmei de viață privată, se impun două precizări. Mai întâi, că există o deosebire între viața privată și cea publică a unei persoane; prima reprezintă „viața ascunsă, discretă”, a persoanei, iar cea de-a doua, viața care se desfășoară într-un loc accesibil tuturor. Cea de-a doua precizare, vizează faptul că noțiunea de viață privată este diferită în conținut, în funcție de poziția socială a celui vizat. În Vintilă Gheorghe și Furtună Constantin se fac referiri cu privire la faptul că, viața privată a unui politician, ca și a altor categorii profesionale (exemplu magistrați, funcționari publici) este prin natura funcției, mai limitată decât viața privată a unei persoane oarecare. Este firesc să fie așa dacă avem în vedere corelația ce există între funcția publică, lege și statul de drept. Cu cât funcția publică este mai mare, cu atât crește importanța respectării Legii și puterea statului de drept (=Binele ca valoare), iar paralel se dizolvă, se subțiază importanța acelei persoane care ocupă funcția în cauză ca individ, ca particular. În ceea ce îi privește pe politicieni, în țările anglo-saxone se restrânge mult mai mult decât în celelalte state dreptul acestora la viață privată. Cariera politică presupune însă peste tot și în toate cazurile, divulgarea unor aspecte ale vieții private care sunt inadmisibil a fi dezvăluite în alte state. Exemplu, publicarea averilor este posibilă în cazul demnitarilor și funcționarilor publici, dar este inadmisibilă în alte cazuri.

Principiul exercitării funcției publice cu credință și fidelitate față de țară

Apare consacrat în art. 54 alin. (1) și (2), care instituie obligația depunerii jurământului: ,,(1) Fidelitatea față de țară este sacră.” ,,(2) Cetățenii cărora le sunt încredințate funcții publice, precum și militarii, răspund de îndeplinirea cu credință a obligațiilor ce le revin și, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.”

3.2. Principiile legale

Înțelegerea completă și complexă a îndatoririlor funcționarilor publici, ca și a răspunderii acestora, impune coroborarea prevederilor Statutului (Legea nr. 188/1999) cu cele ale Codului de conduită a funcționarilor publici (Legea nr. 7/2004), ce statuează la nivel de principii îndatoririle funcționarilor. Se impune a se distinge astfel între îndatoririle legate de îndeplinirea funcției și îndatoriri legate de viața privată a funcționarilor publici, legiuitorul rezumându-se însă doar la prima categorie, a îndatoririlor de serviciu.

Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici consacră următoarele principii în deontologia funcționarilor publici:

1. Principiul potrivit căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege, consacrat la art.43 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată.

În forma anterioară a Statutului funcționarilor publici nu era prevăzută o asemenea îndatorire în mod expres, ci rezulta din spiritul legii (nu din litera ei).

În forma sa republicată și consolidată, Legea nr. 188/1999 a inclus acest principiu la art. 43 alin. (3): ,, Funcționarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională și civică prevăzute de lege.”

Legiuitorul nu face referire doar la conduita profesională, ci și la cea civică, confirmând astfel acea caracteristică a statutului juridic al funcționarilor publici, dintotdeauna recunoscută, potrivit cărora lor nu le revin doar obligații legate de exercitarea propriu-zisă a funcției, ci și îndatoriri care exced acestui fapt, în afara funcției, inclusiv îndatoriri care privesc viața privată a funcționarului public.

2. Principiul care îi obligă pe funcționarii publici ca, în activitatea lor, să nu prejudicieze persoanele fizice sau juridice și să apere prestigiul corpului funcționarilor publici, consacrat la art. 43 alin. (1) din aceeasi lege: ,,să se abtină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici.”

În doctrină au fost enunțate următoarele concluzii rezultate din modul exhaustiv în care este formulat textul: este vorba de o obligație care poate interveni atât în timpul exercitării funcției, cât și în afara acesteia, ea vizând deci atât profesiunea, cât și viața privată a funcționarului; sub aspectul faptelor nu este indicată nicio limitare, iar în ceea ce privește prejudiciile ce pot fi aduse, deoarece legiuitorul nu face nicio precizare, ar putea fi vorba atât de prejudicii materiale, cât și de prejudicii morale.

3. Principiul care îl obligă pe funcționarul public să manifeste discreție profesională cu privire la informațiile de care ia cunoștință în exercițiul funcției publice, consacrat la art. 46 din Legea nr. 188/1999 republicată, potrivit căruia ,,funcționarii publici au obligația să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.”

Sintagma secret de serviciu evocă actele și faptele prevăzute expres de o normă generală sau cu caracter intern, a cărei încălcare atrage sancțiuni penale sau disciplinare, iar prin intermediul obligației de confidențialitate se satisfac atât interesele statului, cât și ale cetățeanului.

Legea se referă la două categorii de secrete, obligația de a păstra informațiile ce reprezintă unul din cele două tipuri de secrete urmând a fi realizată cu respectarea legislației speciale în materie, referitoare la liberul acces la informațiile de interes public.

4. Principiul care îl obligă pe funcționarul public ca, în activitatea prestată să manifeste supunere față de superiorul său ierarhic, consacrat la art. 45 alin. (2) din Statutul republicat, potrivit căruia ,,funcționarul public este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici”, având însă dreptul de a refuza, în scris și motivat, îndeplinirea acestora, dacă le consideră ilegale.

În spiritul acestui principiu se impune analizată, printre obligațiile funcționarului public și noțiunea de disciplină sau sintagma „obligație de supunere”, cum mai este ea cunoscută.

5. Principiul care îl obligă pe funcționarul public ca, în exercitarea funcției publice, să aibă un comportament neutru din punct de vedere politic, consacrat la art. 44 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 republicată.

Deși Titlul IV din Legea nr.161/2003, consacrat conflictului de interese și regimului incompatibilităților în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, prevede expres dreptul la asociere politică al funcționarilor publici, prin art. 44 alin. (3) este instituită obligația acestora ca ,,în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.”

Este vorba de o obligație care trebuie obligatoriu coroborată cu dreptul la opinie garantat funcționarilor publici, cu respectarea obligației de rezervă, care impune funcționarului public o anumită moderație și rezonabilitate în comportament.

6. Principiul care îl obligă pe funcționarul public de conducere să dea curs și să folosească propunerile și inițiativele funcționarilor publici de execuție care pot contribui la îmbunătățirea activității din cadrul autorității sau instituției publice, consacrat la art. 43 alin. (2) din Statutul republicat, potrivit căruia ,,funcționarii publici de conducere sunt obligați să sprijine propunerile și inițiativele motivate ale personalului din subordine, în vederea îmbunătățirii activității autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea, precum și a calității serviciilor publice oferite cetățenilor.”

În mod tradițional, statutele privind funcționarii publici consacră obligații doar pentru funcționarii subordonați, atunci când este vorba despre raporturile dintre ei și cei cărora se subordonează. Acest articol ,,sparge” tiparele pentru că instituie obligații pentru șefii ierarhici și în acest mod se poate realiza imbunătățirea relațiilor dintre ei și funcționarii publici subordonați.

7. Principiul care îl obligă pe funcționarul public să exercite funcția publică în condiții de cinste și probitate morală profesională, consacrat la art. 47 alin. (1) din Legea republicată, potrivit căruia ,,Funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect, pentru ei sau pentru alții, în considerarea funcției lor publice, daruri sau alte avantaje.”

Consacrarea acestui principiu nu se limitează la dispozițiile din Statutul funcționarilor publici, faptele de încălcare fiind incriminate ca infracțiuni de corupție. Astfel, acest principiu se regăsește la nivelul legislației penale în următoarele articole:

articolul 254 C.P. – prevede și pedepsește infracțiunea de luare de mită: „fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.”

articolul 256 C.P. – sancționează fapta de primire de foloase necuvenite: „primirea de către un funcționar, direct sau indirect, de bani ori alte foloase, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care este obligat în temeiul acesteia, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.”

articolul 257 C.P. – prevede infracțiunea de trafic de influență: „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul săvârșită de către o persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 10 ani.”

De asemenea, prezintă interes Legea pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție nr. 78/2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 219 din 18 mai 2000 și modificată și completată prin Legea nr. 521/2004, O.U.G. nr. 124/2005 și Legea nr. 69/2007.

8. Principiul care îi obligă pe funcționarii publici să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii, consacrat la art. 49 din Legea nr. 188/1999 republicată, principiu care are nu doar o natură morală, dar și legală, primind o reglementare distinctă prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Titlul IV din Partea I a legii reglementează conflictul de interese și regimul incompatibilităților ce pot interveni în exercitarea deminităților publice și funcțiilor publice, dispozițiile sale aplicându-se persoanelor care exercită urmatoarele demnități și funcții publice:

Președinte al României;

deputat și senator;

consilier prezidențial și consilier de stat din Administrația Prezidențială;

prim-ministru, ministru, ministru delegat, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimiliate acestore, prefect și subprefect;

magistrați;

aleși locali;

funcționari publici.

Cu alte cuvinte, legea are în vedere toate persoanele care ocupă o funcție sau o demnitate publică într-una din autoritățile prin care se exercită cele trei puteri ale statului.

Noțiunea de conflict de interese este definită ca fiind acea situație în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îî revin potrivit Constituției și altor acte normative.

Limitarea conflictului de interese doar la situația unui interes personal de natură patrimonială reprezintă o soluție criticabilă a legii, fiind evident că obiectivitatea unei persoane care deține o demnitate sau o funcție publică poate fi influențată la fel de ușor, dacă nu chiar mai ușor și de interese de natură politică, ori de altă natură, care, în mod inexplicabil, au fost ignorate de legiuitor.

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților și a funcțiilor publice sunt, potrivit legii: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public.

Astfel, potrivit art. 72 din lege, persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele de gradul I. Dispozițiile se aplică și pentru funcția de primar, viceprimar, primar general si viceprimar al municipiului București.

În ceea ce îl privește pe funcționarul public administrativ, acesta este în conflict de interese dacă, potrivit art. 79 din lege, se află în una dintre următoarele situații:

este chemat să rezolve cereri, să ia decizii sau să participe la luarea deciziilor cu privire la persoane fizice și juridice cu care are relații cu caracter patrimonial;

participă în cadrul aceleiași comisii, constituite conform legii, cu funcționarii publici care au calitatea de soț sau rudă de gradul I;

interesele sale patrimoniale, ale soțului sau rudelor sale de gradul I pot influența deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea funcției publice.

Astfel, în cazul existenței unui conflict de interese, funcționarul public este obligat să se abțină de la rezolvarea cererii, luarea deciziei sau participarea la luarea unei decizii și să-l informeze de îndată pe șeful ierarhic căruia îi este subordonat direct.

În ceea ce privește incompatibilitățile, potrivit art. 80 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, incompatibilitățile privind demnitățile și funcțiile publice sunt cele reglementate de Constituție, de legea aplicabilă autorității sau instituției publice în care persoanele ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică își desfășoară activitatea, precum și de dispozițiile Titlului IV din această lege. Incompatibilitățile incidente în cazul funcționarilor publici sunt cuprinse în Partea I, Titlul IV, Cap. III, Secțiunea V din lege, în articolele 94-96, care consacră ca principiu faptul că statutul de funcționar public este declarat incompatibil cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit, cu funcțiile de demnitate publică, precum și cu o funcție privată, remunerată sau neremunerată.

Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în cadrul autorităților sau instituțiilor publice, în cadrul cabinetului demnitarului (cu excepția cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în condițiile legii, pe durata numirii sale), în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată sau în calitate de membru al unui grup de interes economic.

De asemenea, funcționarii publici care, în exercitarea funcției publice au desfășurat activități de monitorizare și control cu privire la societățile comericale sau alte unități cu scop lucrativ, nu pot să-și desfășoare activitatea și nu pot acorda consultanță de specialitate la aceste societăți timp de 3 ani după ieșirea din corpul funcționarilor publici. Funcționarii publici nu pot fi nici mandatari ai unor persoane în ceea ce privește efectuarea unor acte în legătură cu funcția publică pe care o exercită.

Potrivit art. 95 nu sunt permise raporturile ierarhice directe în cazul în care funcționarii publici respectivi sunt soți sau rude de gradul I, interdicție care se aplică și în cazul în care șeful ierarhic direct are calitatea de demnitar, situație în care, personaele în cauză vor trebui să opteze, în termen de 60 zile, pentru încetarea raporturilor ierarhice directe sau renunțarea la calitatea de demnitar.

Totuși, potrivit art. 96 din lege, funcționarii publici pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice. De asemenea, funcționarul public poate candida pentru o funcție eligibilă sau poate fi numit într-o funcție de demnitate publică, situație în care raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă, pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales sau până la încetarea funcției eligibile sau a funcției de demnitate publică, în cazul în care funcționarul public a fost ales sau numit (art. 97).

Potrivit Legii nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, principiile care guvernează conduita profesională a funcționarilor publici sunt următoarele:

a) supremația Constituției și a legii, conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a respecta Constituția și legile țării;

b) prioritatea interesului public, conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a considera interesul public mai presus decât interesul personal, în exercitarea funcției publice;

c) asigurarea egalității de tratament a cetățenilor în fața autorităților și instituțiilor publice, principiu conform căruia funcționarii publici au îndatorirea de a aplica același regim juridic în situații identice sau similare;

d) profesionalismul, conform căruia funcționarii publici au obligația de a îndeplini atribuțiile de serviciu cu responsabilitate, competență, eficiență, corectitudine și conștiinciozitate;

e) imparțialitatea și independența, principiu conform căruia funcționarii publici sunt obligați să aibă o atitudine obiectivă, neutră față de orice interes politic, economic, religios sau de altă natură, în exercitarea funcției publice;

f) integritatea morală, principiu conform căruia funcționarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj ori beneficiu în considerarea funcției publice pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție;

g) libertatea gândirii și a exprimării, principiu conform căruia funcționarii publici pot să-și exprime și să-și fundamenteze opiniile, cu respectarea ordinii de drept și a bunelor moravuri;

h) cinstea și corectitudinea, principiu conform căruia în exercitarea funcției publice și în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarii publici trebuie să fie de bună-credință;

i) deschiderea și transparența, principiu conform căruia activitățile desfășurate de funcționarii publici în exercitarea funcției lor sunt publice și pot fi supuse monitorizării cetățenilor.

Prin intermediul unui asemenea cod, funcționarii publici au obligația, în exercitarea funcției publice, de a avea un comportament profesionist, precum și de a asigura, în condițiile legii, transparența administrativă, pentru a câștiga și a menține încrederea publicului în integritatea, imparțialitatea și eficacitatea autorităților și instituțiilor publice.

STUDIU DE CAZ

Decizia de imputare emisă funcționarului public.

Lipsa procedurii prealabile. Consecințe

Calitatea de funcționar public a reclamantului la data emiterii deciziei de imputare atrage aplicabilitatea prevederilor Legii numărul 188/1999 privind statutul funcționarilor publici pentru litigiul decurgând din răspunderea sa civilă pentru pagubele produse patrimoniului instituției publice.

Întrucât dispozițiile articolul 89 din acest act normativ prevăd posibilitatea ca funcționarul public să se adreseze instanței de contencios administrativ pentru anularea unui act administrativ emis în cadrul raporturilor sale de serviciu, dispoziții ce se completează cu cele ale Codului Muncii, nu mai erau incidente prevederile articolului 7 din Legea numărul 554/2004 a contenciosului administrativ ce reglementează procedura prealabilă.

Tribunalul Iași a admis excepția neefectuării procedurii prealabile prevăzute de articolul 7 din Legea numărul 554/2006 și a respins acțiunea promovată de reclamantul F. L. în contradictoriu cu A.J.O.F.M. Iași.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 3 mai 2005, când a demisionat. Prin decizia atacată I s-a imputat suma de 30.526.450 lei. Decizia de imputare este nelegală, întrucât la data emiterii acesteia reclamantul nu mai avea calitatea de salariat al pârâtei; prin urmare, pârâta putea să își valorifice pretențiile numai pe calea dreptului comun, cu atât mai mult cu cât Codul Muncii nu mai reglementează decizia de imputare ca modalitate de angajare a răspunderii materiale a angajatului.

Referitor la excepția prematurității acțiunii pentru neefectuarea procedurii prealabile, instanța a constatat că aceasta este întemeiată. Articolul 7 alineatul (1) din Legea numărul 554/2004 prevede că: “înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Plângerea se poate adresa în egală măsură organului ierarhic superior, dacă acesta există”. Singurele excepții pe care legea le prevede de la obligativitatea efectuării procedurii prealabile sunt cele prevăzute în alineatul (5) al aceluiași articol, respectiv acțiunile formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor publici sau acțiunile celor vătămați prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, acțiuni pentru care procedura prealabilă nu este obligatorie. Reclamantul nu se află în situațiile prevăzute în mod expres de articolul 7, alineatul (2) din Legea numărul 188/1999 privind statutul funcționarilor publici prevede că: “împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ”. Statutul funcționarilor publici nu cuprinde reguli de procedură aplicabile litigiilor în cadrul cărora se contestă deciziile de imputare, pentru a putea fi considerată lege specială în raport cu dispozițiile legii contenciosului administrativ.prin urmare, un astfel de litigiu nu poate fi soluționat decât în condițiile stabilite de dreptul comun în materie, respectiv de Legea contenciosului administrativ numărul 554/2004.

Curtea a constatat că recursul reclamantului este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul-recurent a avut, în perioada în care s-a produs pretinsul fapt cauzator a prejudiciului pentru a cărui recuperare a fost emisă decizia de imputare numărul 4076 din 3 iunie 2005, statut de funcționar public.

În atare situație, regimul său juridic, inclusiv în ceea ce privește răspunderea civilă pentru pagubele produse patrimoniului instituției publice în care a funcționat, este cel consacrat de Legea numărul 188/1999, și nu cel prevăzut în Codul muncii, pentru exercitarea dreptului de a obține repararea pagubelor aduse A.J.O.F.M. Iași neinteresând dacă la data emiterii deciziei sau la data soluționării litigiului raportul de serviciu mai era sau nu în ființă, competența instanței stabilindu-se în funcție de situația actuală a uneia sau alteia dintre părți.

Curtea a constatat că în mod justificat Tribunalul Iași, ca primă instanță în materia contenciosului administrativ, s-a considerat competent a soluționa pricina, raportat la dispozițiile articolului 73 alineatul (2) din Legea numărul 188/1999, care statuează că împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.

Legea numărul 188/1999, așa cum a reținut și prima instanță, nu arată însă și condițiile în care funcționarul public poate sesiza instanța de contencios administrativ.

În lipsa acestor precizări, prima instanță trebuia să observe că, potrivit articolului 93 din Legea numărul 188/1999, dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției.

Având în vedere că, pentru rezolvarea altor situații litigioase născute din executarea raportului de serviciu, cum este cel menționat la articolul 89 din Legea numărul 188/1999, legiuitorul a prevăzut că funcționarul public poatee cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ în termen de 30 de zile de la comunicare, era evident că, pentru identitate de tratament, trebuiau aplicate prevederile Codului muncii, raporturile de serviciu, prein specificitatea lor, având numeroase asemănări cu raporturile de muncă.

Ori, dispozițiile cuprinse în Codul muncii referitoare la jurisdicția muncii nu instituie condiții prealabile pentru sesizarea instanței, astfel că, din moment ce nici Legea numărul 188/1999 nu adoptă alte principii în această materie decât codul muncii și consacră doar termenul limită în care acțiunea poate fi introdusă la instanță, nu era permis a se adăuga la lege, facându-se trimitere la prevederile articolului 7 din Legea numărul 554/2004, întrucât persoana vătămată, la care face referire articolul 1 din acest din urmă act normati, nu este totuna cu partea din raportul de serviciu care contestă o măsură administrativă luată împotriva sa de instituția publică în cadrul căreia funcționează.

BIBLIOGRAFIE

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ediția a III-a restructurată revăzută și adăugită, vol.I, Ed. All Beck, București , 2001;

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, București, 1996, vol.2;

A. Iovanas, Drept administrativ și elemente ale științei administrației, Editura Nemira, București, 1993;

A.Iorgovan, I.Vida, Puterea executivă și administrația publică, M. OF, București, 1994;

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, București, Editura Nemira, 1996;

B. Dutescu, Etica profesiunii medicale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980;

B. Pușcă,V. Nistor, V. Negruț, J. Maftei , Personalul autorităților publice române și comunitare, Ed. Fundației Academice Danubius, Galați, 2005;

D. Craciun, Etica afacerilor, Ed. Paideea, 2005;

Deleanu Ion – „Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și în dreptul contemporan", Ed, C.H. Beck, București, 2007;.G.D.J., Paris, 1996, p.9;

F.Chambon, O.Gaspon, La deontologie administrative, L

I. Ianosi, Moralități, idei inoportune, Ed. Cartea Românească, 1995;

Ioan Alexandru, Tratat de Administrație Publică, Editura Universul Juridic, București, 2008;

J.-F. Lemarignier, La France médiévale – Institutions, et société, Ed. Armand Colin, Paris, 1970;

L. Coman–Kund, Deontologia și statutul funcționarilor din administrația publică, Ed.Europlus, Galați, 2007;

N. Bellu, Sensul eticului și viața morală, Ed. Paideea Științe-Seria Etică, București, 1999;

R. P. Postelnicu, M. N. Dimitriu, Adoptarea unui cod de conduită pentru funcționarii publici, prioritate pentru România, în Revista de drept public, nr.3/2003;

V. Verdinas, Statutul funcționarului public, Ed. Nemira, București ,1998;

V.Nistor, Drept administrativ comparat, Ed. Fundației Academice Galați, 2006;

V.Vedinaș, Statutul funcționarului public, Ed. Nemira, București, 1998;

Vasile Morar, Etica în afaceri și politică, Ed.Universității din București, 2006;

Verginia Vedinaș, Deontologia vieții publice, Editura Universul Juridic, București, 2007;

Verginia Vedinaș, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările ulterioare, republicată, comentată, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2004.

*** Legea nr.188/1999 (republicată) – privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.O nr.365 din 29 mai 2007;

*** O.U nr.10 din 18 martie 2004 (actualizată până la data de 30 mai 2005) – privind Statutul personalului vamal. Textul inițial a fost publicat în M. OF. al României, Partea I, nr. 256 din 23 martie 2004;

*** Hotărârea nr.532 din 30 mai 2007 (actualizată până la data de 17 octombrie 2007) privind Organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Textul inițial a fost publicat în M.OF. nr.405 din 18 iunie 2007;

*** Hotărârea Guvernului nr.611/2008 (modificată în data de 24 septembrie 2008) pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

*** Legea nr.7 din 18 februarie 2004 (republicată) în M.OF nr.525 din 2 august 2007. Textul inițial a fost publicat în M.OF nr.157 din 23 februarie 2004;

*** Legea 161/19.04.2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Textul actului publicat în M.Of. nr. 279/21 apr.2003;

*** Legea 144/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de İntegritate. Textul initial a fost publicat în Monitorul Of. Partea I nr. 359 din 25.05.2007;

*** Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici;

*** O. U nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declarația de avere și pentru declarația de interese, aprobată prin Legea nr. 158/2005;

*** Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996, p.278.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

BIBLIOGRAFIE

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Ediția a III-a restructurată revăzută și adăugită, vol.I, Ed. All Beck, București , 2001;

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, București, 1996, vol.2;

A. Iovanas, Drept administrativ și elemente ale științei administrației, Editura Nemira, București, 1993;

A.Iorgovan, I.Vida, Puterea executivă și administrația publică, M. OF, București, 1994;

Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, București, Editura Nemira, 1996;

B. Dutescu, Etica profesiunii medicale, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1980;

B. Pușcă,V. Nistor, V. Negruț, J. Maftei , Personalul autorităților publice române și comunitare, Ed. Fundației Academice Danubius, Galați, 2005;

D. Craciun, Etica afacerilor, Ed. Paideea, 2005;

Deleanu Ion – „Instituții și proceduri constituționale – în dreptul român și în dreptul contemporan", Ed, C.H. Beck, București, 2007;.G.D.J., Paris, 1996, p.9;

F.Chambon, O.Gaspon, La deontologie administrative, L

I. Ianosi, Moralități, idei inoportune, Ed. Cartea Românească, 1995;

Ioan Alexandru, Tratat de Administrație Publică, Editura Universul Juridic, București, 2008;

J.-F. Lemarignier, La France médiévale – Institutions, et société, Ed. Armand Colin, Paris, 1970;

L. Coman–Kund, Deontologia și statutul funcționarilor din administrația publică, Ed.Europlus, Galați, 2007;

N. Bellu, Sensul eticului și viața morală, Ed. Paideea Științe-Seria Etică, București, 1999;

R. P. Postelnicu, M. N. Dimitriu, Adoptarea unui cod de conduită pentru funcționarii publici, prioritate pentru România, în Revista de drept public, nr.3/2003;

V. Verdinas, Statutul funcționarului public, Ed. Nemira, București ,1998;

V.Nistor, Drept administrativ comparat, Ed. Fundației Academice Galați, 2006;

V.Vedinaș, Statutul funcționarului public, Ed. Nemira, București, 1998;

Vasile Morar, Etica în afaceri și politică, Ed.Universității din București, 2006;

Verginia Vedinaș, Deontologia vieții publice, Editura Universul Juridic, București, 2007;

Verginia Vedinaș, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici cu modificările ulterioare, republicată, comentată, ed. a III-a, revăzută și adăugită, Ed. Lumina Lex, București, 2004.

*** Legea nr.188/1999 (republicată) – privind Statutul funcționarilor publici, publicată în M.O nr.365 din 29 mai 2007;

*** O.U nr.10 din 18 martie 2004 (actualizată până la data de 30 mai 2005) – privind Statutul personalului vamal. Textul inițial a fost publicat în M. OF. al României, Partea I, nr. 256 din 23 martie 2004;

*** Hotărârea nr.532 din 30 mai 2007 (actualizată până la data de 17 octombrie 2007) privind Organizarea și funcționarea Autorității Naționale a Vămilor. Textul inițial a fost publicat în M.OF. nr.405 din 18 iunie 2007;

*** Hotărârea Guvernului nr.611/2008 (modificată în data de 24 septembrie 2008) pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

*** Legea nr.7 din 18 februarie 2004 (republicată) în M.OF nr.525 din 2 august 2007. Textul inițial a fost publicat în M.OF nr.157 din 23 februarie 2004;

*** Legea 161/19.04.2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Textul actului publicat în M.Of. nr. 279/21 apr.2003;

*** Legea 144/2007 privind inființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de İntegritate. Textul initial a fost publicat în Monitorul Of. Partea I nr. 359 din 25.05.2007;

*** Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici;

*** O. U nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declarația de avere și pentru declarația de interese, aprobată prin Legea nr. 158/2005;

*** Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, București, 1996, p.278.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?