Principiile Devolutiunii Legale Si Exceptiile de la Aceste Principii

Principiile devolutiunii legale si exceptiile de la aceste principii

Cuprins

Introducere

Capitolul I. Aspecte generale privind devolutiunea legala a mostenirii

Scurt istoric

Sediul materiei, modificarile aduse odata cu adoptarea noului cod civil

Caractere juridice ale transmisiunii mostenirii

Conditii generale ale succesiunii

1.4.1. Conditiille generale ale dreptului de a mosteni

1.4.2. Deschiderea succesiunii

Capitolul II. Principiile generale ale devoluțiunii legale a moștenirii și excepțiile de la aceste principii

2.1Principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea claselor de mostenitori legali. Exceptii de la acest principiu

2.2. Principiul proximitatii gradului de rudenie intre mostenitorii din aceeasi clasa. Exceptii de la acest principiu

2.3. Principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si acelasi grad de rudenie. Exceptii de la acest principiu

2.4. Aplicarea principiilor devolutiunii legale

Capitolul III. Reguli speciale privind sotul supravietuitor si mostenitorii legali

3.1. Sotul supravietuitor

3.2. Mostenitorii legali

Capitolul IV. Reprezentarea succesorala

4.1. Notiune, utilitate, deliminari

4.2. Conditii

4.3. Efecte

4.4. Aplicarea reprezentarii succesorale

Capitolul V. Drept comparat, propuneri de lege ferenda

Concluzii

Bibloigrafie

CAPITOLUL I. ASPECTE GENERALE PRIVIND DEVOLUTIUNEA LEGALA A MOSTENIRII

SCURT ISTORIC

Transmisiunea moștenirii, instituție străveche în dreptul român, apare odată cu „privatizarea" proprietății, făcandu-se, în faza feudalismului timpuriu, în cadrul obștei, pe cete iar mai apoi pe familii, pentru ca mai târziu să se facă și pe persoane, dobândind astfel un caracter individualist. În orânduirea feudală, transmisiunea proprietății este guvernată de cutuma. Proprietatea trece urmașilor defunctului ca un ecou al solidarității morale a familiei. În vreme ce sistemele feudale occidentale transmiteau proprietatea terenurilor, conform regulii primogeniturii, primului fiu născut, dreptul consuetudinar românesc atribuia gospodăria părintească mezinului, împărțind celelalte bunuri între frații și surorile sale.

Vechii romani erau de parere ca patrimoniul persoanelor dispare la decesul acestora, considerandu-se ca nu poate exista fara a avea un titular.

Ulterior, in procesul evolutiei generale a ideilor privind transmiterea patrimoniului, romanii au admis ideea transmiterii patrimoniului de la defunct catre succesorii sai, precum si ideea transmiterii proprietatii intre vii.

Privita in lumina semnificatiei sale istorice, succesiunea apare ca un sistem juridic prin care se inlocuieste o persoana care si-a insusit munca altora, printr-o alta persoana apartinand aceleiasi clase, iar cel mai adesea chiar aceleiasi familii.

Institutia succesiunii este intim legata de cea a proprietatii private, caci a aparut si s-a consolidat in procesul acapararii mijloacelor de productie si a produselor de catre minoritatea dominanta, constituind principalul instrument juridic prin care s-a asigurat perpetuarea sistemului exploatarii sclavagiste.

Succesiunea era considerata, la origine, ca fiind stapanirea succesorilor asupra bunurilor ce apartineau defunctului, nefiind formalizata transmiterea patrimoniului.

Cuvantul “succesiune” apare in epoca clasica numai sub forma succesiunii cu titlu universal, urmand ca in timpul lui Justinian sa se admita si existenta unei successio in res.

Succesiunea cu titlu universal este succesiunea mortis causa, cand transmiterea patrimoniului unei persoane moarte, ca un tot unitar, comporta un activ si un pasiv.

Hereditas, cum mai era denumita succesiunea de catre romani, va cuprinde atat elementele patrimoniale, cat si cele nepatrimoniale, iar patrimoniul defunctului se va contopi cu cel al heredelui – mostenitorul. Raporturile juridice existente intre defunct si herede se sting, urmand ca heredele sa raspunda pentru datoriile defunctului fata de tertele persoane chiar daca plata excede bunurilor mostenite. Va raspunde, asadar, peste puterile succesiunii – ultra vires hereditatis.

Pe langa cele doua tipuri de succesiuni, cunoscute si astazi (succesiunea legala sau ab intestat si succesiunea testamentara), in dreptul roman exista si succesiunea deferita contra testamentului. Succesiunea ab intestat se deschidea doar cand decujus (defunctul) nu a lasat testament, cand acesta a fost lovit de o cauza de nulitate sau cand heredele refuza ori devenea incapabil sa primeasca mostenirea.

Printre cele mai importante principii care se regaseau in institutia succesiunii sunt urmatoarele: pentru aceeasi succesiune, heredele ab testamentar nu poate fi in acelasi timp si herede ab intestat (nemo pro parte testatus, pro parte intestatus decedere potest); succesorul testamentar inlatura succesorii ab intestat chiar si atunci cand acesta a fost numit doar pentru o parte a mostenirii; succesorul ab intestat nu are niciun drept pana la realizarea conditiei cand aceasta exista. Exceptiile privesc situatiile in care testatorul lasa o persoana onorabila si alta de o conditie rusinoasa, iar fratele testatorului ataca testamentul in parte, astfel incat ca veni la succesiune atat heredele ab intestat, cat si cel testamentar. Nu se aplica principiul nici in cazul testamentului militar.

Dreptul civil in materie succesorala il constituie Legea celor XII Table care stabileste categoriile de mostenitori civili in ordine preferentiala dupa cum urmeaza: heredes sui, adgnatus proximus si gentiles.

In cadrul aceleiasi categorii, veneau la mostenire persoanele cu grad de rudenie cel mai apropiat potrivit regulii proximitatii. Aceasta nu se aplica intre sui heredes care sunt chemate in parti egale datorita lipsei primelor doua categorii de mostenitori.

Heredes sui sunt persoanele care devin sui iuris prin moartea lui pater familias: fiii, fiicele, sotia casatorita cu manus in calitate de fiica, nepotii (cand tatal lor a precedat bunicului), adoptatul si adrogatul. Sotia casatorita fara manus si fiul emancipat nu sunt in aceasta categorie intrucat intre ei si pater familias nu existau legaturi civile la moartea acestuia.

Nepotii din fii vin prin reprezentare la mostenirea. Daca la moartea lui pater familias, au calitatea de sui heredes doi fii si doi nepoti de fi, fiii vor primi fiecare cate o treime din mostenire, atat cat s-ar fi cuvenit tatalui lor daca ar mai fi trait in momentul mortii lui pater familias.

Adgnatus proximus sunt persoanele chemate la mostenire in lipsa de heres sui, o categorie mobila de mostenitori datorita modului acestuia de determinare: un adgnat mai indepartat este cel mai apropiat cand nu exista alta ruda mai apropiata de defunct – fratii si surorile defunctului (nascuti din aceeasi mama si din acelasi tata sau numai din acelasi tata).

In completarea dreptului civil, pretorul incearca sa protejeze categoriile de personae fara drepturi succesorale, dar care au legaturi de rudenie sau in vederea consolidarii relatiilor dintre soti in casatoria fara manus: femeia casatorita fara manus si fiul emancipat.

La sfarsitul republicii se cunosteau astfel patru categorii de mostenitori pretorieni: bonorum possessio unde liberi, bonorum possessio unde legitimi, bonorum possessio unde cognati, bonorum possessio unde vir et uxor.

Bonorum possessio unde liberi sunt: fiul de familie emancipat si descendentii lui, indiferent daca sunt sau nu sub puterea lui pater familias.

Bonorum possessio unde legitimi sunt reprezentati de agnati si gentili. Astfel, daca cel mai apropiat agnat repudiaza mostenirea, se trece la urmatoare categorie de mostenitori, adica la cognati.

In categoria bonorum possesssio unde cognati intra rudele de sange – copiii din cadrul casatoriei fara manus, avand drept la succesiune, insa doar in lipsa rudelor civile. Un agnat exclude pe cognati de la mostenire oricat de indepartat ar fi de defunct.

Sotia si sotul supravietuitor casatoriti fara manus fac parte din bonorum possessio unde vir et uxor si se poate exercita numai in lipsa rudelor civile sau a rudelor de sange.

Mai tarziu, in scopul largirii cercului al rudelor de sange, imparatii romani au adoptat doua senatusconsulate cu rol semnificativ in dreptul succesoral roman: cel Tertulian si cel Orfitian.

Senatusconsultul Tertulian a fost votat in vremea imparatului Hadrianus si acorda un drept de succesiune mamei fata de copiii ei chiar si nelegitimi, daca erau indeplinite anumite conditii cum ar fi copiii sa fie sui iuris, deci sa aiba bunuri proprii. Astfel, mama isi mostenea copiii in calitate de ruda legitima impreuna cu ceilalti agnati, insa era necesar sa aiba ius liberorum.

Senatusconsultul Orfitian, aparut in vremea imparatului Aurelius, da dreptul si copiilor nelegitimi sa vina la succesiunea mamei, casatorita fara manus, inaintea agnatilor, in prima categorie de mostenitori.

Ca urmare a modificarilor pe plan legislativ, se admite ca simplii cognati si copiii nascuti in afara casatoriei sa devina herezi civili, iar mama, herede civil, este exclusa de la succesiunea copiilor sai de unde liberi in calitate de mostenitori pretorieni.

Prin reforma lui Justinian, singurul criteriu al mostenirii devine rudenia de sange, inlaturand agnatiunea si instituind cele patru categorii de mostenitori: descendentii; accendentii, fratii si surorile bune si copiii lor; fratii si surorile consangvini sau uterini si copiii lor si ceilalti colaterali.

Dreptul succesoral privind succesiunea ab intestat s-a remarcat printr-o permanenta lupta intre agnatiune si cognatiune, triumf incununat celui din urma prin abrogarea elementului vechi de catre legislatia lui Justinian.

In secolele XIV-XV, in statele feudale romanesti, specific institutiei mostenirii era coexistenta privilegiului masculinitatii cu principiul egalitatii sexelor. Feciorii mosteneau mosia parinteasca, iar fetele era inzestrate de parinti sau, la moartea lor, de catre frati. Practica infratirii pe mosie este la fel de cunoscuta, prin care parintele infratea fetele cu feciorii in mod egal. Cand veneau mai multi feciori,cel mai mic dobandea mosia parinteasca.

Daca defunctul lasa in urma sa copii din mai multe casatorii, succesiunea se impartea intre toti copii lui, iar cei infiati se bucurau de toate drepturile descendentilor legitimi.

Clasele de mostenitori raman aceleasi in linii mari: descendentii – prima clasa, ascendentii – a doua clasa si colateralii privilegiati (frati si surori) – a treia clasa. Sotia supravietuitoare era considerata mostenitor legal doar cand avea copii din casatoria cu de cujus. Parintele putea dezmosteni si cei mai apropiati descendenti cand erau nedemni. Calitatea de mostenitor trebuia dovedita pentru ca persoanele indreptatite sa deschida succesiunea, dovada ce se facea prin martori, in lipsa actelor civile.

Comostenitorii puteau ramane in indiviziune,continuand exploatarea patrimoniului in comun sau puteau proceda la impartirea bunurilor pe cale amiabiala (prin invoiala), in caz contrar, prin intermediul instantelor de judecata.

In Transilvania, ca urmare a modificarilor in regim juridic al succesiunii, se recunoaste dreptul iobagilor de a dispune de bunurilor lor, prin acte intre vii sau prin testament. La moartea titularului sesiei (lotului de pamant) aceasta revenea la cei mai apropiati mostenitori de sex masculin, cu obligatia acestora de a indeplini serviciul graniceresc. Fiul major cel mai mare devenea titularul sesiei, devenind pater familias. In lipsa descendentilor directi, de sex masculine, devenea titular al sesiei orice barbat existent in familie, avand obligatia de a presta serviciul graniceresc.

Codul Calimach a fost elaborat in anul 1813 si s-a aplicat pe teritoriul roman pana in 1865,cand a intrat in vigoare Codul Civil din 1865.

In privinta mostenirii legale, existau trei clase de mostenitori legali: descendenti, ascendenti si colateralii pana la a opta spita.

Reglementarea din Tara Romaneasca – Legiuirea Caragea si Pravilnicestii Condici instituia privilegiul masculinitatii, in linie directa ascendentostenitorii puteau ramane in indiviziune,continuand exploatarea patrimoniului in comun sau puteau proceda la impartirea bunurilor pe cale amiabiala (prin invoiala), in caz contrar, prin intermediul instantelor de judecata.

In Transilvania, ca urmare a modificarilor in regim juridic al succesiunii, se recunoaste dreptul iobagilor de a dispune de bunurilor lor, prin acte intre vii sau prin testament. La moartea titularului sesiei (lotului de pamant) aceasta revenea la cei mai apropiati mostenitori de sex masculin, cu obligatia acestora de a indeplini serviciul graniceresc. Fiul major cel mai mare devenea titularul sesiei, devenind pater familias. In lipsa descendentilor directi, de sex masculine, devenea titular al sesiei orice barbat existent in familie, avand obligatia de a presta serviciul graniceresc.

Codul Calimach a fost elaborat in anul 1813 si s-a aplicat pe teritoriul roman pana in 1865,cand a intrat in vigoare Codul Civil din 1865.

In privinta mostenirii legale, existau trei clase de mostenitori legali: descendenti, ascendenti si colateralii pana la a opta spita.

Reglementarea din Tara Romaneasca – Legiuirea Caragea si Pravilnicestii Condici instituia privilegiul masculinitatii, in linie directa ascendenta sau descendenta, pana la fii si nepoti, in linie colaterala pana la nepoti de frati. Totusi, mostenitorii femei puteau fi despagubite de mostenitorii barbate, iar in caz de instrainare a caminului, femeile aveau drept de protimisis intemeiat pe legatura de rudenie. Cand existau descendenti de sexe diferite, fii trebuiau sa le inzestreze si sa le marite pe surori, ceea ce inseamna excluderea de la mostenire. Nu putea sa aiba vocatie fiica nici chiar prin donatie, inzestrata de parinti.

In schimb, in Moldova, in Codul Calimach, nu se facea discriminare pe sexe intre descendenti.

Copilul nelegitim nu avea vocatie succesorala fata de tata in Tara Romaneasca. In Moldova, insa, avea dreptul la o a treia parte din cota-parte pe care o mostenea copilul legitim cand intra in concurs cu acesta. Copiii adoptati aveau aceeasi drepturi ca si cei naturali, exceptie facand cazul in care unul din soti nu aprobase adoptia (situatie in care adoptatul nu avea vocatie succesorala fata de acesta).

Calitatea de sot supravietuitor era acordata atat sotului vaduv, cat si sotiei vaduve. Cand existau descendenti, sotul supravietuitor detinea pana la recasatorire uzufructul unei parti din masa succesorala, egala cu cea a unui copil. Legiuirea Caragea conditiona venirea la mostenire a sotului supravietuitor pentru a avea drept la a sasea parte din averea celuilalt sot, in concurs cu rudele lui de cujus sau la intreaga avere cand nu mai existau mostenitori: sa fi convietuit minim 10 ani cu de cujus sis a nu fi avut copii dintr-o casatorie anterioara.

O intitutie aparte, reglementata in acea perioada, era timiria (partea sufletului). In Tara Romaneasca, averea persoanei decedata fara copii, dar care avea rude pe linie ascendenta si sot supravietuitor se impartea astfel: sotul supravietuitor – 1/3, ascendentii – 1/3, iar trimiria – 1/3. Asupra imobilelor, barbatii aveau drept de promitisis. In Moldova, trimiria se aplica doar in cazul succesiunii vacante, folosita pentru pomenirea lui de cujus.

Institutia rezervei succesorale varia in functie de legea aplicabila: Pravilniceasca condica prevedea pentru parinti si copii o rezerva de o treime; Manualul lui Donici stabilea o rezerva de o treime – pentru maxim patru descendenti si o jumatate – pentru minim patru descendenti, iar Codul Calimach stipula o rezerva de 1/3 din mostenire pentru parinti, cand nu existau copii.

SEDIUL MATERIEI, MODIFICARILE ADUSE ODATA CU ADOPTAREA NOULUI COD CIVIL

Spre deosebire de vechia reglementare (Codul Civil din 1864) in a caror dispozitii nu se regasea o definitie legala, actualul cod defineste mostenirea in art 953, omologand astfel conceptia doctinara potrivit careia aceasta constituie “transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una sau mai multe persoane in fiinta”.

Termenii: succesiune, mostenire, hereditate, ereditate sunt sinonime si desemneaza averea, patrimoniul succesoral, masa succesorala pe care o lasa defunctul.

Cei ce culeg mostenirea sunt denumiti mostenitori, succesori legali, succesori testamentari, erezi, legatari.

Persoana juridica poate dobandi doar prin testament o mostenire, nu legal.

Mostenirea legala este reglementata de Codul Civil in Cartea a IV-a intitulata “Despre mostenire si liberalitati” prin art. 963-983, vechiul cod tratand aceasta institutie in principal, in Cartea a III-a intitulata “Despre diferite moduri prin care se dobandeste proprietatea”, Titlul I, “Despre succesiuni” (art. 650-799) si Titlul II, “Despre donatiuni intre vii si despre testamente” (art. 800-941).

In dreptul civil, notiunea de succesiune are trei semnificatii:

Lato sensu – orice transmisiune de drepturi de la o persoana la alta prin acte intre vii (inter vivos) sau pentru cauza de moarte (mortis causa)

Stricto sensu – numai transmisiunea pentru cauza de moarte privind un intreg patrimoniu

Obiectul insusi al mostenirii – totalitatea drepturilor si obligatiilor cu character pecuniar apartinand lui de cujus care se transmit mostenitorilor sai.

Devolutiunea mostenirii consta in determinarea persoanelor chemate sa mosteneasca patrimoniul unei persoane fizice moarta sau declarata judecatoreste moarta.

In cazul devolutiunii legale, legea este cea care stabileste persoanele, ordinea si cotele care li se cuvin, pe cand in cazul devolutiunii testamentare, o persoana fizica stabileste prin testament cui se va transmite patrimoniul sau.

Prin conventie matrimoniala, se poate stipula o caluza de preciput: sotul supravietuitor sa preia fara plata, inainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe bunuri detinute in devalmasie sau in coproprietate – art 333 aln. 1 CCv.

Devolutiunea legala poate coexista cu mostenirea testamentara daca defunctul a dispus numai de o parte din mostenire prin testament sau chiar daca a dispus de intreaga mostenire, dar exista mostenitori rezervatari.

Mostenirea legala constituie regula, iar mostenirea testamentara reprezinta exceptia (art. 955 aln 2 CCv.).

Se poate observa, de asemenea, introducerea unui element de noutate substanțial si în privinta condițiilor reprezentării, relativa la posibilitatea reprezentării si a nedemnului, care in vechea reglementare nu era posibila. Ideea care fundamentează aceasta normă o apreciez ca fiind strans legata de caracterul pur personal al pedepsei civile a nedemnitatii, care dicteaza necesitatea limitarii efectelor acesteia numai la persoana celui atins de nedemnitate si nu pe tertii inocenti, cum sunt descendenții acestuia.

CARACTERE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII MOSTENIRII

Caracterele juridice ale transmisiunii succesorale fac deosebire intre alte moduri de transmitere a drepturilor si obligatiilor apartinand unei persoane fizice sau juridice.

Este o transmisiune pentru cauza de moarte (mortis causa) intrucat se produce doar ca efect al mortii, fie constatat fizic, fie declarat judecatoreste.

Este o transmisiune universala intrucat obiectul mostenirii consta in patrimoniul defunctului (totalitatea drepturilor, bunurilor si obligatiilor cu valoare economica ce apartin defunctului – atat activul, cat si pasivul), este o universalitate si nu bunuri/ drepturi at singuli, din care fac parte si obligatiile care nu pot forma obiect al transmisiunilor intre vii.

Drepturile privind imobilele dobandite mortis causa sunt opozabile tertilor fara indeplinirea formalitatilor de publicitate imobiliara cerute de lege pentru transmisiunile prin acte intre vii; aceste drepturi se inscriu in prealabil in cartea funciara daca titularul intelege sa dispuna de ele.

Este o transmisiune unitara, patrimoniul defunctului transmitandu-se la mostenitori dupa aceleasi norme juridice, fara a distinge dupa natura, provenienta sau originea bunurilor care compun masa succesorala, exceptie facand situatia in care vin in concurs frati buni cu frati consangvini sau frati uterini.

Cazuri de exceptie:

Sotul supravietuitor cand vine in concurs cu descendentii, mosteneste pe langa cota stabilita potrivit art. 972 CCv si mobilierul, obiecte de uz casnic care au fost afectate folosirii comune ale sotilor; conform art. 974 CCv. mobilele gospodariei casnice formeaza o masa distincta de bunuri succesorale, norme distincte de restul succesiunii.

Cand sotul supravietuitor vine in concurs cu descendentii defunctului, el nu mai are acest drept special.

Clauza de preciput – art. 333 dispune ca prin conventie matrimonial se poate stipula ca sotul supravietuitor sa preia, fara plata, inainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe bunuri commune, detinute in devalmasie sau in coproprietate.

Clauza de preciput este supusa numai reductiunii, nu si raportului donatiilor; ea nu aduce atingere drepturilor creditorilor comuni de a urmari bunurile – obiectul clauzei, chiar inainte de incetarea comunitatii; devine caduca atunci cand comunitatea inceteaza in timpul vietii sotilor, cand au decedat in acelasi timp sau cand bunurile – obiectul clauzei au fost vandute la cererea creditorilor comuni.

Executarea clauzei de preciput se face in natura sau prin echivalent – daca nu e posibil in natura.

In caz de deces al salariatului, drepturi salariale datorate pana la data decesului sunt platite, in ordine, sotului supravietuitor, copiilor majori sau parintilor defunctului, indiferent de calitatea de mostenitor si chiar daca au renuntat la mostenirea defunctului, fara sa prezinte certificatul de mostenitor.

Daca acestia nu exista, se atribuie altor mostenitori in conditiile dreptului comun – art. 167 aln. 2 Codul muncii.

Sumele pot fi solicitate in termenul general de prescriptie.

Reguli derogatorii de la dreptul comun privind durata protectiei dreptului patrimonial de autor (70 ani) in stabilirea cotelor succesorale/ a rezervelor mostenitorilor rezervatari/ a vocatiei succesorale.

Nu este exceptie, ci se aplica dreptul comun (se respecta principiul unitar) in privinta devolutiunii legale sau testamentare, privind coexistenta mostenirii legale cu mostenirea testamentara, la imparteala prin testament a mostenirii in mase diferite unor mostenitori diferiti, in materia asigurarilor: la decesul asiguratului, daca nu s-a desemnat un beneficiar, indemnizatia de asigurare se plateste mostenitorilor legali ai asiguratului. Cand sunt mai multi beneficiari desemnati, au drepturi egale asupra sumei aigurate.

Mostenitorii legali culeg indemnizatia de asigurare in calitate de terti beneficiari ai unei stipulatii pentru altul, nu in calitate de mostenitori.

Este o transmisiune indivizibila – acceptarea sau renuntarea la mostenire este indivizibila, astfel incat mostenitorul nu poate accepta decat o parte din mostenire.

Exceptie de la acest principiu face situatia in care succesorul este chemat in dubla calitate la o mostenire (la mostenire legala si totodata la cea testamentara), putand opta in mod diferit: poate primi doar una din ele, ambele sau poate repudia ambele feluri de mostenire.

Principiul indivizibilitatii functioneaza doar in transmiterea drepturilor reale succesorale.

Exceptii fac: creantele defunctului, chiar si cele solidare, care se divid la deschiderea mostenirii intre comostenitorii universali sau cu titlu universal, corespunzator cu cota succesorala a fiecaruia; datoriile si sarcinile mostenirii se divid la mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal proportional cu cota fiecaruia.

Art. 1155 aln. 2 CCv. stabileste ca nu se aplica regula divizarii de drept a pasivului succesoral daca obligatia este indivizibila, are ca obiect un bun individual determinat sau o prestatie determinata asupra unui astfel de bun, e garantata cu o ipoteca sau alta garantie reala – mostenitorul care primeste bunul afectat garantiei va fi obligat pentru tot, in limita valorii bunului, participarea sa la restul pasivului mostenirii se reduce corespunzator si daca e atribuita unuia dintre mostenitori, prin titlu. Daca titlul este un testament, scutirea celorlati mostenitori e o liberalitate, supusa reductiunii, daca este cazul.

CONDITII GENERALE ALE SUCCESIUNII

1.4.1. Conditiille generale ale dreptului de a mosteni

Conditiile generale pentru a mosteni sunt urmatoarele: capacitatea succesorala (art. 957 aln. 1 CCv.), vocatia succesorala legala utila sau vocatia testamentara concreta la o mostenire deschisa, sa nu fie nedemna pentru a mosteni, precum si inexistenta dezmostenirii succesibilului (conditie specifica mostenirii legale).

O persoana poate mosteni daca exista la momentul deschiderii mostenirii.

Capacitatea succesorala este diferita de capacitatea civila de folosinta sau de capacitatea civila de exercitiu si se refera la existenta in viata a mostenitorului in momentul deschiderii mostenirii.

Dovada capacitatii succesorale ii revine, conform regulilor generale de probatiune, succesibilului sau eventual mostenitorilor sai (daca vin la mostenire prin retransmitere) si se face cu actele de stare civila ale succesibilului sau actul de deces al mostenitorului care a fost in viata la data deschiderii mostenirii.

Persoanele care au capacitate succesorala sunt: toate persoanele in viata la data deschiderii mostenirii, persoana disparuta (e prezumata a fi in viata), persoana conceputa, dar nenascuta la data mostenirii cu conditia sa se nasca vie (art. 412 CCv.).

Persoanele juridice au numai capacitate succesorala testamentara.

Copilul nascut mort e considerat ca nu exista, in schimb capacitatea succesorala exista indiferent de durata vietii persoanei concepute.

Potrivit art. 208 CCv., daca prin lege nu se dispune atfel, orice persoana juridical poate primi prin liberalitati in conditiile dreptului comun de la data actului de infiintare sau, in cazul fundatiilor testamentare, din momentul deschiderii mostenirii testatorului, chiar si in cazul in care liberalitatile nu sunt necesare pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod legal.

Persoanele care nu au capacitate succesorala sunt: persoanele care nu mai exista la data deschiderii mostenirii si comorientii (art. 957 aln. 2).

In cazul mostenirii legale, descendentii mostenitorului predecedat vor veni prin reprezentare la mostenire defunctului in locul autorului lor si culege partea succesorala ce s-ar fi cuvenit acestuia daca ar fi fost in viata la deschiderea mostenirii.

Comorientii sunt persoanele fizice care, avand vocatie succesorala una fata de cealalta, decedeaza intr-o imprejurare in care nu se poate proba care dintre ele a supravietuit celeilalte. Acestia nu au capacitate de a mosteni un ape alta, fiind o prezumtie legala relativa a mortii a tuturor succesibililor intrucat poate fi rasturnata prin orice mijloc de dovada de cel interesat.

Incapacitatea functional si in devolutiunea testamentara cand legatarul si testatorul mor in aceeasi imprejurare.

Efectele incapacitatii succesorale se produc de drept (ipso jure), nefiind nevoie de hotarare judecatoreasca care sa o constate. Incapacitatea succesorala poate fi invocata de orice persoana.

Cand incapabilul este in posesia mostenirii, adevaratii mostenitori au impotriva lui o actiune in petitie de ereditate. Daca a fost de buna-credinta, incapabilul pastreaza fructele mostenirii culese.

Vocatia (chemarea) la mostenire poate fi acordata de lege sau prin testament.

Vocatia are un sens general si unul concret, util. Sensul general stabileste in principiu vocatia virtuala a unor persoane de a culege mostenirea defunctului; vocative oferita de lege in cazul sotului supravietuitor, a descendentilor sau ascendentilor sai la nesfarsit si a rudelor colaterale pana la gradul al IV-lea inclusiv. Sensul concret si util reprezinta alegerea dintre succesorii legali virtuali, potentiali, a celor care in mod efectiv pot culege mostenirea, nefiind inlaturati de un alt/alti succesibili in clasa sau rang preferabil ori de un legatar testamentar.

Vocatia generala la mostenire nu e determinate de lege, oricine poate fi desemnat legatar de testator.

Au vocatie succesorala legala virtuala: rudele defunctului din casatorie, din afara casatoriei, din adoptie in linie directa la nesfarsit, iar in linie colaterala pana in gradul IV si, alaturi de oricare dintre acestea, sotul supravietuitor.

Rudenia poate fi una fireasca – legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendant comun (art. 405 aln. 1) sau civila – cand legatura este rezultata din adoptia incheiata in conditiile legii.

Rudenia se clasifica, de asemenea, in linie dreapta ascendenta sau descendenta, in cazul descendentei unei persoane dintr-o alta persoana si in linie colaterala, cand rezulta din faptul ca mai multe persoane au un ascendant comun.

Gradul de rudenie se stabileste: in linie dreapta, dupa numarul nasterilor (copiii si parintii sunt rude de gradul I, iar nepotii si bunicii sunt rude de gradul II) si in linie colaterala, dupa numarul nasterilor, urcand de la una din rude pana la ascendentul comun si coborand de la acesta pana la cealalta ruda (fratii sunt rude de gradul II, unchiul, matusa si nepotul sunt rude de gradul III, iar verii primari sunt rude de gradul IV).

Vocatia succesorala legala, generala, virtuala, abstracta a rudelor in linie dreapta descendenta sau ascendenta este nemarginita, iar in linie colaterala este limitata la gradul IV inclusiv.

Pentru a putea mosteni, succesibilul trebuie sa aiba o vocatie legala concreta, efectiva si utila. Nu toti mostenitorii care au vocatie succesorala legala vor fi chemati in concret la mostenire.

Sotul supravietuitor nu e ruda cu defunctul, nu poate face parte din clasele de mostenitori legari. El este chemat la mostenirea sotului defunct de lege, in concurs cu orice clasa de mostenitori legali si nu este inlaturat de niciun mostenitor legal de la mostenire.

In cazul mostenirii vacante, vocatia succesorala legala virtuala coincide cu vocatia succesorala concreta, utila a celor indreptatiti sa culeaga mostenirea vacanta.

Principiul reciprocitatii vocatiei succesorale legale generale, virtuale se considera aplicabil, astfel incat daca o persoana are vocatie succesorala legala generala virtuala la masa altei persoane, reciproca e valabila. Exemplu: existenta sau inexistenta altor succesibili in clasa sau rang preferabil.

Reciprocitatea vocatiei succesorale legale nu exista cand: statul sau o persoana juridica are vocative succesorala sau cand se constata nulitatea/ anularea casatoriei intervenita dupa decesul sotilor sau al unuia dintre ei.

Daca sotul supravietuitor a fost de buna-credinta (casatorie putativa), acesta are vocatie succesorala a sotului din casatoria valabila, iar cand a fost de rea-credinta, acesta nu are vocative succesorala si nu e chemat la mostenire.

Daca ambii soti au fost de buna-credinta, ignorand motivul de nulitate, principiul reciprocitatii se aplica; exista devolutiune succesorala testamentara pentru ca vocatia e mereu concreta.

Poate exista reciprocitate cand doua persoane (de regula sotii) testeaza fiecare in favoarea celuilalt prin testament diferite.

Nedemnitatea succesorala este o sanctiune aplicabila succesibilului nevrednic care a savarsit anumite acte de ostilitate fata de defunct sau de memoria acestuia, enumerate limitative de lege.

Nedemnitatea succesorala este definita ca fiind decaderea mostenitorului legal sau testamentar care s-a facut vinovat prin fapte grave, limitative de lege, fata de defunct sau un alt succesibil. Art. 960 aln. 1 CCv. prevede ca nedemnul este inlaturat atat de la mostenirea legala, cat si de la cea testamentara. Se intelege astfel ca acesta nu primeste nici rezerva, chiar daca este mostenitor rezervatar.

Caracterele nedemnitatii: este o sactiune civila, are caracter personal (se aplica numai autorului faptei), caracter relative (nedemnitatea exista numai fata de defunct privind savarsirea faptei) si implica necesitatea existentei discernamantului si a responsabilitatii penale a nedemnului in momentul savarsirii faptei.

Cazuri de nedemnitate succesorala: de drept, cand urmeaza a fi doar constatata de instanta judecatoreasca si judiciara, cand urmeaza a fi pronuntata de instanta judecatoreasca.

Art. 958 CCv. limiteaza cazurile de nedemnitate de drept, prevazand expres ca este nedemna: persoana condamnata penal pentru savarsirea unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe defunct, persoana condamnata penal petrnu savarsirea , inainte de deschiderea mostenirii, a unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei, ar fi favorizat vocatia faptuitorului.

Nedemnitatea absoluta poate fi constatata oricand (pentru ca este imprescriptibila), pe baza hotararii judecatoresti privind nedemnitatea la cererea oricarei persoane interesate, inclusiv de nedemn sau din oficiu de catre instanta de judecata sau notarul public.

Iertarea nu poate interveni decat prin declaratie expresa.

Se cer a fi indeplinite urmatoarele conditii cumulative pentru existenta nedemnitatii de drept: succesibilul sa fi omorat cu intentie sau sa fi incercat sa omoare pe defunct sau un alt succesibil care, daca mostenirea ar fi fost deschisa la data savarsirii faptei ar fi inlaturat sau restrains vocatia la mostenire; succesibilul sa fi fost condamnat prin hotarare judecatoreasca definitive pentru omor sau tentativa de omor, indifferent de forma de participatie (autor, coautor, complice, favorizator, intigator) la infractiune sau daca condamnarea e impiedicata prin decesul faptuit, amnistie sau prescriptia raspunderii penale, faptele sa fie constatate printr-o hotarare judecatoreasca civila definitiva privind acea fapta (astfel, opereaza nedemnitatea).

Uciderea din culpa nu atrage sanctiunea nedemnitatii succesorale.

Art. 959 CCv. prevede cazurile de nedemnitate judiciara: cand persoana este condamnata penal pentru savarsirea cu intentie (inclusiv praeterintentia) impotriva celui care lasa mostenire a unor fapte grave de violenta fizica sau morala sau fapte care determina moartea victimei; cand persoana a ascuns, alterat, distrus sau falsificat testamentul defunctului cu rea-credinta; cand persoana, prin dol sau violenta, a impiedicat pe victima sa intocmeasca, modifice sau revoce testamentul.

Orice succesibil poate cere instantei judecatoresti sa declare nedemnitatea intr-un an de la data deschiderii mostenirii. Introducerea actiunii este un act de acceptare tacita a mostenirii de succesibilul reclamant.

Comuna, orasul, municipiul in a carei raza teritoriala se aflau bunurile la data deschiderii mostenirii poate introduce actiune in declararea nedemnitatii cand nu mai exista alti succesibili (principiul subsidiaritatii).

Cand este impiedicata condamnarea persoanei pentru savarsirea cu intentie (inclusiv praeterintentia) impotriva celui care lasa mostenire a unor fapte grave de violenta fizica sau morala sau fapte care determina moartea victimei, prin decesul autorului faptei, amnistie sau prescriptia raspunderii penale, nedemnitatea se poate declara daca faptele au fost constatate printr-o hotarare judecatoare definitiva, termenul de un an curge de la aparitia cauzei de impiedicare a condamnarii daca a intervenit dupa deschiderea succesiunii. Cand hotararea de condamnare se pronunta ulterior datei deschiderii mostenirii, temenul de un an se calculeaza de la data ramanerii definitive a hotararii de condamnare.

Cand persoana a ascuns, alterat, distrus sau falsificat testamentul defunctului cu rea-credinta sau cand persoana, prin dol sau violenta, a impiedicat pe victima sa intocmeasca, modifice sau revoce testamentul, termenul de un an curge de la data cand succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate daca data e ulterioara deschiderii succesiunii.

Nedemnitatea poate fi cunoscuta si constatata sau declarata inainte sau ulterior obtinerii certificatului de mostenitor. Cand se constata inainte, nedemnul este inlaturat de la mostenire in cadrul procedurii succesorale si nu va obtine titlul de mostenitor si certificate constatator al titlului, iar cand se constata ulterior, nedemnitatea produce efectul unei conditii rezolutorii, titlul nedemnului se desfiinteaza retroactiv si se considera ca nu a fost niciodata mostenitor.

Desfiintarea titlului de mostenitor se produce retroactive din momentul deschiderii succesiunii, indiferent de momentul savarsirii faptei care atrage nedemnitatea si de momentul pronuntarii hotararii, inlaturand, de asemenea, pe nedemn de la mostenire chiar daca ar fi fost mostenitor rezervatar.

Nedemnitatea poate fi invocate cat timp este in viata nedemnul. Daca dupa deschiderea mostenirii nedemnul a intrat in stapanirea bunurilor succesorale, dar a decedat inainte de declararea nedemnitatii, actiunea in declararea nedemnitatii poate fi introdusa sau continuata si impotriva mostenitorilor sai legali sau testamentari la care au fost retransmise bunurile succesorale, cu respectarea termenului de un an de la deschiderea mostenirii.

Mostenitorii nedemnului (paratii) nu se pot apara prin invocarea teoriei mostenitorului apparent sau dobandirii proprietatii bunurilor mobile prin posesia de buna-credinta pentru ca sunt dobanditori cu titlu universal (proherede), nu cu titlu particular, transmitandu-li-se in patrimoniul succesoral si obligatia de restituire a bunurilor succesorale primate adevaratilor mostenitori.

Cand descendentii nedemnului il reprezinta, ei culeg partea din mostenire ce se cuvenea ascendentului lor nedemn prin beneficial legal al reprezentarii succesorale, nu prin retranscriere.

Efectele nedemnitatii sunt relative – se produc numai fata de persoana nedemna si cea care lasa mostenirea. Succesibilul exclus ca nedemn de la mostenirea tatalui sau, poate in nume propriu sa succeada pe bunicul sau. Efectele nedemnitatii pot fi inlaturate expres prin testament sau act authentic al defunctului, spuse inscrierii in Registrul national notarial prevazut la art. 1046 CCv. Declaratia expresa trebuie sa exprime iertarea succesibilului nedemn de defunct.

Efectele nedemnitatii nu pot fi inlaturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie intervenita dupa condamnare, gratiere sau prescriptia executarii pedepsei penale, conform art. 961 CCv.

Posesia nedemnului asupra bunurilor mostenirii e posesie de rea-credinta, trebuie sa restituie adevaratilor mostenitori bunurile succesorale si fructele de la deschiderea mostenirii, dar si dobanzile pentru sumele succesorale incasate de la data incasarii; i se restituie de catre mostenitori cheltuielile necesare si utile cu bunurile mostenirii sau pentru achitarea datoriilor mostenirii daca au fost facute din patrimoniul propriu.

Actele de conservare si cele de adminitrare incheiate intre nedemn si terti sunt valabile in masura in care profita mostenitorilor.

In dispozitiile art. 974 aln. 1 CCv. se stabileste faptul ca se mentin si actele de dispozitie cu titlu oneros incheiate intre nedemn si tertii dobanditori de buna-credinta si sunt aplicabile regulile din cartea funciara. Acestea sunt valabile cand sunt indeplinite cumultativ conditiile: actul sa fie cu titlu particular, actul sa fie cu titlu oneros, tertul sa fi fost de buna-credinta in momentul incheierii lui, dovedin ca a existat o eroare comuna si invincibila asupra calitatii e mostenitor a defunctului si actul sa fie inscris in cartea funciara, dovedindu-se astfel o aplicare particulara a teoriei mostenitorului aparent in cazul nedemnului.

Cand tertul dobanditor a fost de rea-credinta, actele de instrainare sunt desfiintate cu efecte retroactive, conform principiului resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.

Inexistenta dezmostenirii (exheredarii) unor succesibili legali (rude chemate virtual de lege la mostenire) – anumite categorii de mostenitori legali (cei rezervatari) sunt protejati cel putin partial (in limitele rezervei) impotriva vointei liberale a defunctului testator.

Conditia inexistentei dezmostenirii nu exista in mostenirea testamentara, unde vocatia succesorala e expresia vointei testatorului.

1.4.2. Deschiderea succesiunii

Deschiderea mostenirii se refera la faptul jurdic (mostenirea titularului patrimoniului) care da nastere transmisiunii succesorale.

Mostenirea unei persoane se deschide in momentul decesului acestuia.

Conform CCv, moartea poate fi naturala, fizic constatata a persoanei sau declarata prin hotarare judecatoreasca definitiva. Daca hotararea nu indica ora mortii, se considera a fi ultima ora a zilei stabilita ca fiind data mortii.

Data deschiderii mostenirii reprezinta data mortii defunctului si nu se confunda cu deschiderea procedurii succesorale notariale care are loc la o data variabila si ulterioara deschiderii mostenirii.

Dovada decesului, a datei lui si a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces.

Referitor la actul de deces, acesta se intocmeste la autoritatea administratiei publice in a carei raza administrativ-teritoriala s-a produs decesul, pe baza declaratiei verbale facute de membrii familiei decedatului sau, in lipsa lor, de colocatari, vecini, administratorul imobilului, medicul sau alt cadru medical din unitatea sanitara unde s-a produs decesul si a certificatului medical constatator al decesului.

Actul de deces in baza hotararii judecatoresti definitive declarative de moarte se intocmeste din oficiu sau la cererea persoanelor interesate la autoritatea administratiei publice locale de la locul de nastere a defunctului, domiciliul defunctului cand actul de nastere a fost intocmit de autoritatile locale din strainatate sau domiciliul persoanei care a solicitat declararea judecatoreasca a mortii cand locul nasterii si domiciliul defunctului nu sunt cunoscute.

Decesul si data lui nu sunt constatari ex propriis sensibus ale ofiterului de stare civila, fac dovada pana la proba contrara, printr-o actiune in justitie privind anularea, modificarea/ completarea actului de deces si a mentiunilor inscrise pe el, validata de instanta prin hotarare judecatoreasca definitive, irevocabila. Daca decesul se datoreaza unei sinucideri, unui accident sau altor cause violente, pentru intocmirea actului de deces e obligatorie si dovada eliberata de politie/ parchet ca a fost sesizat dupa deces.

Copilului nascut viu care decedeaza i se intocmeste intai act de nastere, iar mai apoi actul de deces.

In functie de data decesului se stabileste: legea aplicabila in cazul conflictului in timp a legilor succesorale, persoanele cu vocatie succesorala, capacitatea lor succesorala si drepturile cuvenite asupra mostenirii, daca acceptarea/ renuntarea la succesiune, care opereaza cu efect retroactiv, a fost facuta in termen de optiune succeorala, daca va produce efecte sau nu, momentul transmiterii succesiunii la mostenitori care are loc chiar in momentul deschiderii mostenirii, compunerea masei succesorale, validitatea actelor juridice supuse succesiunii, actele juridice avand ca obiect o succesiune viitoare, nedeschisa sunt nule absolute (art. 956 CCv.), momentul de la care incepe sa produca efecte partajul succesoral – fiecare comostenitor e socotit ca a primit direct de la defunct lotul atribuit prin imparteala, partajul avand un efect constituitor, declarativ.

Potrivit art. 954 aln 2 CCv, locul deschiderii mostenirii se stabileste dupa ultimul domiciliu al defunctului.

Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau cu hotararea judecatoreasca definitiva declarativa de moarte.

Domiciliul persoanei fizice se considera a fi acolo unde aceasta declara ca isi are locuinta principala, iar resedinta, acolo unde isi are locuinta obisnuita. Cand domiciliul nu e cunoscut, reedinta se considera domiciliu, iar atunci cand nu exista resedinta, se considera ca domiciliaza la locul unde persoana se gaseste. Daca nu se cunoaste nici acest lucru, se ia in considerare locul ultimului domiciliu. Dovada domiciului sau a resedintei se face cu mentiunile in cartea de identitate.

Domiciliul minorului este la parinti, la unul dintre parinti cu care locuieste statornic, in situatiile prevazute de lege, la bunici, alte rude, persoane de incredere, institutie de ocrotire, reprezentant legal in cazul interzisului judecatoresc.

Daca ultimul domiciliu nu este cunoscut sau nu se afla pe teritoriul Romaniei, mostenirea se deschide la locul din tara aflat in circumscriptia notarului public cel dintai sesizat cu conditia sa existe cel putin un bun imobil al defunctului; daca in patrimoniul succesoral nu exista bunuri imobile, la locul in circumscriptia notarului public cel dintai sesizat cu conditia sa existe bunuri mobile ale defunctului.

Daca nu exista bunuri in Romania, locul este in circumscriptia notarului public cel dintai sesizat. Notarul public sesizat are obligatia sa verifice in prealabil competent teritoriala; daca constata ca succesiunea e in competent altui birou notarial, se desesizeaza fara a mai cita partile trimitand cauza notarului public competent.

Dovada ultimului domiciliu se face cu cartea de identitate sau cu cartea de identitate provizorie.

Domiciliul persoanei fizice poate fi: domiciliul de drept comun, domiciliul voluntar al persoanei fizice cu capacitate deplina de exercitiu sau domiciul legal, fixat de lege minorului sau persoanei puse sub interdictie.

Nu au relevant in stablirea locului deschiderii mostenirii: resedinta sau domiciliul legal al persoanei disparate la curator, locul unde a decedat de cujus-ul sau domiciliul conventional (cel ales).

Cand ultimul domiciliu legal nu este cunoscut, se ia in considerare ultimul domiciliu cunoscut. Ultimul domiciliu poate fi stabilit prin cercetarea Registrului permanent pentru evidenta populatiei.

Atat in ceea ce privesc conditiile de fond, cat si procedura succesorala, legea aplicabila mostenirii este legea in vigoare in momentul deschiderii mostenirii, fiind respectat principiul neretroactivitatii legilor civile (art. 15aln 2 din Constitutie, art. 6 CCv.). Legea succesorala nu va retroactive si nu va ultaactiva.

Pentru mostenirile cu element de extraneitate, mostenirea este supusa legii statului pe teritoriul caruia defunctul a avut la data mortii resedinta obisnuita (art. 2633 CCv.).

O persoana poate alege ca lege aplicabila mostenirii in ansamblul ei legea statului a catrui cetatenie o are. Legea aplicabila mostenirii stabileste: momentul si locul deschiderii mostenirii, persoanele cu vocative de a mosteni, calitatile cerute pentru a mosteni, exercitarea posesiei asupra bunurilor ramase de la defunct, conditiile si efectele optiunii succesorale, intinderea obligatiei mostenitorilor de a suporta pasivul, conditiile de fond ale testamentului, modificarea si revocarea unei dispozitii testamentare, incapacitatile speciale de a dispune sau de a primi prin testament, partajul succesoral.

Mostenirea este vacanta in situatia in care bunurile situate pe teritoriul Romaniei revin comunei, orasului sau municipiului in a carei raza teritoriala se aflau bunurile la data deschiderii mostenirii si intra in domeniul lor privat conform art. 2636 CCv. Mostenirile vacante aflate in strainatate se cuvin statului roman (art. 553 aln. 3 CCv).

CAPITOLUL II. PRINCIPIILE GENERALE ALE DEVOLUȚIUNII LEGALE A MOȘTENIRII ȘI EXCEPȚIILE DE LA ACESTE PRINCIPII

Mostenirea revine sotului supravietuitor si a rudelor defunctului (descendentilor, ascendentilor si colateralilor lui, dupa caz), in ordinea si dupa regulile stabilite de lege, tinand cont ca descendentii si ascendentii au vocatie la mostenire indiferent de gradul de rudenie, pe cand in cazul colateralilor, numai pana la gradul IV, inclusiv.

Clasele de moștenitori și gradele de rudenie sunt mijloace tehnice-juridice ce stabilesc sfera persoanelor chemate de lege la moștenire.

Rudele defunctului cu vocație succesorală legală generală nu sunt chemate toate împreună și deodată la moștenire, legiutorul instituind o anumită ordine de chemare concretă la moștenire. În acest scop legea folosește două criterii tehnico- juridice, clasa de moșteniitori și gradele de rudenie – cu ajutorul cărora determină vocația concretă la moștenire a rudelor, stabilind trei principii de bază ale devoluțiunii legale.

Astfel, principiile care ghideaza repartizarea masei succesorale sunt urmatoarele:

Principiul chemarii la mostenire a rudelor in ordinea claselor de mostenitori legali (se mai numeste si principiul proximitatii claselor de mostenitori);

Principiul proximitatii gradului de rudenie intre mostenitorii din aceeasi clasa

Principiul egalitatii intre rudele din aceeasi clasa si de acelasi grad chemate la mostenire.

Potrivit art. 963 CCv., in lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se transmite comunei, orasului sau municipiului in a carei raza teritoriala se aflau bunurile la data deschiderii succesiunii.

2.1. PRINCIPIUL CHEMARII LA MOSTENIRE A RUDELOR IN ORDINEA CLASELOR DE MOSTENITORI LEGALI

Conform acestui principiu, moștenitorii legali din clase diferite sunt chemați la moștenire în ordinea stabilită de lege. Printr-o clasă de moștenitori se înțelege o categorie de rude care, în mod colectiv, exclude o altă categorie sau este exclusă de ea, chiar dacă rudele din categoria exclusă ar fi de grad mai apropiat cu defunctul decât rudele din categoria chemată.

Spre exemplu, nepotul de fiu al defunctului (rudă de gradul II), exclude de la moștenire pe părinții defunctului, in ciuda faptului ca aceștia sunt rude de gradul I.

Legiuitorul stabilește patru clase de moștenitori legali. Astfel, potrivit art. 964, rudele defunctului vin la moștenire în următoarea ordine:

a) Clasa I, clasa descendenților în linie directă, fără limită în grad ,alcătuită din copii, nepoți, strănepoți, etc.

b) Clasa a II-a (clasa mixtă) – clasa ascendenților privilegiați (părinții defunctului) și a colateralilor privilegiați (frații și surorile defunctului, precum și descendenții acestora până la gradul al IV-lea inclusiv);

c) Clasa a III-a – clasa ascendenților ordinari (bunici, străbunici, etc.ai defunctului, fără limită în grad);

d) Clasa a IV-a – clasa colateralilor ordinari; cuprinde rudele în linie colaterală ale defunctului, altele decât cele din clasa a II a până la gradul al IV-lea inclusiv, și anume: unchii, mătușile, verii primari, frații și surorile bunicilor defunctului.

Intrucat rudele sunt chemate la moștenire în ordinea claselor, în prezența fie și a unei singure rude din clasa I, rudele din clasele subsecvente nu mai sunt chemate la moștenirea legală, indiferent de gradul lor de rudenie cu defunctul.

Moștenitorii din clasa a II-a vin la succesiune doar dacă nu există moștenitori din clasa I sau dacă aceștia sunt renunțători sau nedemni, cei din clasa a III-a doar dacă nu sunt moștenitori din primele două clase sau cei existenți nu pot sau nu vor să vină la moștenire. Tot astfel, rudele din clasa a IV-a moștenesc numai în lipsa moștenitorilor din primele trei clase.

O clasa de mostenitori legali e chemata util, concret la mostenire daca nu exista niciun succesibil acceptant din clasele anterioare, din ordinea de preferinta stabilita de lege.

Când există moștenitori cu vocație succesorală din clase diferite, pentru chemarea efectivă la moștenire esențial este criteriul ordinului clasei si nu acela al gradului de rudenie cu defunctul.

De exemplu, nepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul doi, moștenitor făcând parte din clasa întâi, înlătură de la moștenire pe tatăl defunctului, moștenitor din clasa a II-a, deși acesta din urmă este rudă de gradul I.

Exceptii:

Venirea concomitentă la moștenire a rudelor din două clase diferite este posibilă în caz de exheredare prin testament a tuturor moștenitorilor dintr-o clasă preferată, dacă aceștia sunt rezervatari (descendenții și părinții defunctului). În acest caz ei culeg totuși, ca moștenitori rezervatari, rezerva prevăzută de lege (contrar voinței defunctului), restul moștenirii (cotitatea disponibilă) fiind dobândită (dacă defunctul nu a dispus altfel prin testament) de moștenitorii din clasa subsecventă.

In cazul exheredarii unora dintre mostenitori rezervatari, mostenitorul cu care vine in concurs culege partea celui dezmostenit, iar mostenitorul exheredat care este rezervatar va primi doar rezerva.

Dacă descendenții (moștenitorii din clasa I) sunt exheredați, ei culeg totuși rezerva legală, iar restul se cuvine moștenitorilor legali din clasa a II-a, a III-a sau a IV-a, după caz, care culeg moștenirea în calitate de moștenitori legali, iar nu aceea de legatari (daca in urma dezmostenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiata nu pot culege intreaga mostenire, partea ramasa se atribuie rudelor din clasa subsecventa care indeplineste conditiile pentru a mosteni – art. 964 aln. 1 CCv.).

O alta excepție de la acest principiu vizeaza soțul supraviețuitor care, nefiind rudă cu defunctul, nu este inclus în niciuna dintre cele patru clase de moștenitori, el venind la moștenire în concurs cu fiecare clasă de moștenitori; conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 319/1944, el nu înlătură și nici nu este înlăturat de la moștenire, indiferent de clasa de moștenitori chemată de la moștenire, indiferent de clasa de moștenitori chemata prin lege la moștenirea defunctului.

2.2. PRINCIPIUL PROXIMITATII GRADULUI DE RUDENIE INTRE MOSTENITORII DIN ACEEASI CLASA

Principiul priorității clasei de moștenitori este completat de principiul proximității gradului de rudenie, conform căruia, în cadrul aceleiași clase, rudele în grad mai apropiat cu defunctul înlătură rudele din grad mai îndepărtat (proximitur excludit remotiorem).

Spre exemplu, fiul defunctului și nepotul de fiu al defunctului sunt ambii moștenitori din clasa întâi, dar la moștenirea legală a acestuia nu vor veni amândoi, ci doar fiul defunctului, rudă de gradul întâi, care înlătură de la moștenire penepotul de fiu al defunctului, rudă de gradul II. Tot astfel, unchiul defunctului, frate al unuia dintre părinții acestuia, rudă de gradul trei, înlătură de la moștenire pe vărul primar defunctului, rudă de gradul patru, deși ambii fac parte din clasa a patra de moștenitori.

In interiorul aceleiasi clase, vocatia concreta la mostenire apartine rudelor celor mai apropiate in grad de defunct.

Art. 964 aln. 3 CCv: inauntrul fiecarei clase, rudele de grad cel mai apropiat cu defunctul inlatura de la mostenire rudele de grad mai indepartat, exceptie facand atunci cand legea dispune altfel. Exemplu: copiii exclude pe nepoti, parintii pe bunici etc.

Principiul proximității gradului de rudenie cu defunctul între rudele din aceeași clasă de moștenitori cunoaște două excepții:

– existenta clasei a II-a de moștenitori – (clasa mixtă a ascendenților privilegiați și a colateralilor privilegiați) – părinții defunctului (ascendenții privilegiați), rude de gradul I, vin la moștenire împreună cu colateralii privilegiați, care pot fi rude de gradul al II-lea (frații defunctului), de gradul al III-lea (nepoții de frate ai defunctului) sau de gradul IV (strănepoții de frate ai defunctului). Acestia nu sunt inlaturati de la mostenire, ci vin in concurs conform cotelor stabilite de lege.

– reprezentarea succesorală, care permite unei rude în grad mai îndepărtat cu defunctul să urce în locul și gradul unui ascendent predecedat să moștenească în locul acestuia, constituie și ea o excepție de la regula mai sus menționată.

2.3. PRINCIPIUL EGALITATII INTRE RUDELE DIN ACEEASI CLASA SI DE ACELASI GRAD CHEMATE LA MOSTENIRE.

Mostenirea se imparte in parti egale intre rudele chemate la mostenire din aceeasi clasa si de acelasi grad de rudenie, cu vocatie concreta la mostenire (fratii intre ei, copiii/nepotii etc.).

Principiul egalitatii succesorale se aplica in interiorul clasei in concurs, mai putin in cadrul clasei a II-a, unde egalitatea functioneaza numai in interiorul fiecarei categorii de mostenitori din aceasta clasa.

De la acest principiu, legea prevede două excepții, instituite in art. 981 aln. 2,3 CCv: impartirea mostenirii nu se face egal (pe capete), ci pe tulpini (pe linii).

Prima excepție constă în împărțirea pe tulpini a moștenirii în cazul venirii la moștenire a rudelor de același grad prin reprezentare succesorală.

Cea de-a doua excepție de la acest principiu o reprezintă cazul în care la moștenire sunt chemați doi sau mai multi colaterali privilegiați (frați, surori) proveniți din părinți diferiți (indiferent dacă sunt din casătorii diferite, din afara căsătoriei sau din adopția cu efecte depline), situație în care împărțirea moștenirii se va face pe linii, frații consangvini (care au în comun doar tatăl, mamele sunt diferite) și uterini (care au comun doar mama, tații sunt diferiți) culegând moștenirea fratelui lor decedat doar pe linia (jumătatea) părintelui comun (paternă sau maternă, după caz), pe care o împart între ei în părți egale, în funcție de numărul fraților rămași în viață în fiecare din aceste linii, numai frații bunicului defunctul (care au aceeași părinți) culegând moștenirea atât pe linie paternă, cât și maternă,deci mai mult decât fiecare frate consagvin sau uterin în parte.

Nici în raporturile dintre părinți, pe de o parte, și frați, surori sau descendenții lor, pe de altă parte (moștenitori din clasa a II-a), nu se aplică principiul egalității (ei nefiind rude de grad egal), părinții culeg o cotă fixă stabilită de lege, indiferent de numărul colateralilor privilegiați (frati si surori) cu care vin în concurs; parintii sau fratii impart in mod egal intre ei partea succesorala care se cuvine categoriei lor – parintii sunt rude de grad I, fratii si surorile –gradul II;

De exemplu, dacă la moștenire vin trei fii ai defunctului, aceștia vor împărți moștenirea în trei părți egale, iar dacă vin doi frați ai defunctului aceștia vor primi fiecare câte o jumătate din moștenire.

Tot astfel, soțul supraviețuitor, culege o cotă stabilita de lege cand vine in concurs cu orice clasa de mostenitori legali, în funcție de clasa de moștenitori cu care vine în concurs, neavînd importanță numărul concert al moștenitorilor din acea clasă (sau subclasă de moștenitori privilegiați din cadrul clasei a II-a).

APLICAREA PRINCIPIILOR DEVOLUTIUNII LEGALE

CAPITOLUL III. REGULI SPECIALE PRIVIND SOTUL SUPRAVIETUITOR SI MOSTENITORII LEGALI

3.1. SOTUL SUPRAVIETUITOR

Sotul supravietuitor are vocatie succesorala generala, vine in concurs cu oricare dintre cele patru clase de mostenitori legali, iar cand rudele celor patru clase nu vin la succesiun, culege intreaga mostenire.

Conditii generale: sa aiba capacitate, sa nu fie nedemn sau dezmostenit.

Vocatia legala e intemeiata pe calitatea de sot al defunctului in momentul deschiderii succesiunii, sa nu existe o hotarare de divort definitiv, potrivit art. 970 CCv.

Prin exceptie, daca actiunea de divort este continuata de mostenitorii sotului reclamant, potrivit art. 380 CCv., casatoria se socoteste desfacuta la data decesului acestuia. In situatia in care se cere divortul din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav vatamate si continuarea casatoriei nu mai este posibila, daca sotul reclamant decedeaza in timpul procesului, mostenitorii pot continua actiunea de divort. Actiunea continuata de mostenitori e admisa numai daca intanta constata culpa exclusiva a sotului parat.

Constatarea nulitatii absolute sau declararea nulitatii relative a casatoriei desfiinteaza cu caracter retroactive casatoria si calitatea de sot, iar vocative succesorala nu mai exista.

Exceptie: in cazul casatoriei putative, conform art. 304 aln.1 CCv., cand sotul care a fost de buna-credinta la incheierea casatoriei declarate nula sau anulata pastreaza, pana la data cand hotararea instantei judecatoresti ramane definitiva, situatia unui sot dintr-o casatorie valabila.

Sotul de buna-credinta dintr-o casatorie nulacare situatia juridical a unui sot divortat; nulitatea casatoriei nu produce in privinta lui efecte retroactive (nulitatea se constata sau se declara dupa decesul unui dintre soti), iar sotul de rea-credinta pierde retroactiv calitatea de sot si vocatia succesorala legala.

Potrivit art. 1133 aln. 2 CCv. in vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral, notarul public procedeaza mai intai la lichidarea regimului matrimonial.

Cota sotului supravietuitor este in functie de clasa de mostenitori legali cu care vine in concurs sau subclasa n cazul clasei a II-a, a ascendentilor si colateralilor privilegiati:

¼ descendentii defunctului (clasa I)

⅓ ascendentii privilegiati + colaterali privilegiati (clasa a II-a mixta)

½ ascendentii privilegiati sau colateralii privilegiati (clasa a II-a separata)

¾ ascendentii ordinari sau colateralii ordinari (clasele III si IV)

Cota sotului supravietuitor in concurs cu mostenitorii legali apartinand unor clase diferite se stabileste ca si cand el ar fi venit in concurs numai cu cea mai apropiata dintre ele. Exemplu: cand defunctul a dezmostenit clasa I a descendentilor, mostenitori legali rezervatari, va veni in concurs cu clasa a II-a.

Art. 986 reglementeaza casatoria putativa, aratand ca atunci cand exista doua sau mai multe persoane in situatia unui sot supravietuitor, cota stabilita se imparte egal intre acestea.

Cota sotului supravietuitor nu depinde de numarul efectiv al mostenitorilor legali din clasa cu care vine in concurs. Intai se calculeaza cota succesorala a sotului supravietuitor si apoi restul cotelor.

Sotul supravietuitor este mostenitor rezervatar si are drept chiar si in cazul dezmosteniri sale la rezerva succesorala – ½ din cota sa succesorala, restul imputat il culeg mostenitorii legali care vin in concurs din acea clasa, inclusiv cu clasa a II-a.

Daca sotul supravietuitor vine in concurs cu doua clase de mostenitori (singura varianta posibila: cand defunctul a dezmostenit mostenitorii rezervatari dintr-o clasa sau subclasa preferata) atunci cota sa se stabileste in functie de clasa mostenitorilor legali dezmosteniti, nu in functie de clasa subsecventa, desi sotul supravietuitor vine in concurs si cu mostenitorii legali din aceasta clasa.

Sotul supravietuitor vine la mostenire in nume propriu si e mostenitor rezervatar, are sezina mostenirii si e obligat la raportul donatiilor primate de la defunct daca vine in concurs cu descendentii defunctului.

Dreptul exclusiv succesoral, special al sotului supravietuitor asupra mobilierului si obiectelor de uz casnic afectate folosintei commune ale sotilor este prevazut prin art. 974 CCv. conditionat fiind sa nu vina in concurs cu descendentii defunctului, ci cu celelalte clase de mostenitori. Acesta este un drept de preciput legal, nu vor fi incluse si contabilizate in masa succesorala. Se impune conditia ca sotul defunct sa nu fi dispus de partea sa din aceste bunuri prin donatii sau legate testamentare.

Sotul supravietuitor nu are o rezerva asupra mobilelor si obiectelor de uz casnic ce au fost afectate folosintei sotilor sau asupra dreptului de abitatie, aceste drepturi special pot fi inlaturate de defunct prin liberalitati intre vii sau pentru cauza de moarte.

Mobilierul, obiectele de uz casnic sunt bunuri care prin natura si afectatiunea lor au fost destinate sa serveasca in cadrul gospodariei casnice si care au fost folosite efectiv in acest scop, corespunzator nivelului de trai obisnuit al sotilor, chiar daca nu satisfac o necessitate, ci numai o comoditate sau placere comuna sotilor: masina de spalat rufe, frigider, televizor, obiecte de menaj etc.

Nu sunt incluse in masa succesorala: bunurile care potrivit naturii lor nu pot si nu au fost folosite in cadrul gospodariei casnice propriu-zis (automobile, pian) ; obiecte de uz personal ale defunctului; bunuri necesare exercitarii profesiei sau meseriei defunctului; obiecte care prin valoarea lor depasesc notiunea de bunuri casnice sau au fost procurate in scop de investitie (bijuterii, tablouri de valoare); bunuri apartinand gospodariei taranesti (unelte si animale de munca si productie). Este un drept de mostenire legala, dar are o afectatiune speciala, un drept de preciput legal.

Prin conventie matrimoniala se poate stipula ca sotul supravietuitor sa preia fara plata, inaintea partajului mostenirii,unul sau mai multe bunuri commune, detinute in devalmasie sau in coproprietate (clauza de preciput – art. 333 CCv.). Poate fi stipulate in beneficiul fiecaruia dintre soti sau numai in favoarea unuia dintre ei. Este o dispozitie testamentara reciproca sau unilateral, un legat cu titlu particular reciproc sau simplu cuprins in conventia matrimonial, un preciput conventional.

Obiectul clauzei de preciput constituie cota parte din bunul comun sau in devalmasie, cea din urma stabilindu-se la decesul defunctului, care devine bun propriu al acestuia. Cealalta cota e proprietatea sotului supravietuitor.

Dreptul de abitatie al sotului supravietuitor – pentru proprietatea exclusiva sau comuna a defunctului – asupra casei in care a locuit pana la data deschiderii mostenirii, daca face parte din bunurile mostenirii, sotul supravietuitor care nu e titular al niciunui drept de a folosi o alta locuinta corespunzator nevoilor sale. Acest drept este cu titlu gratuit, inalienabil (nu poate fi instrainat) si insesizabil (nu poate fi urmarit de creditorii sotului supravietuitor).

Orice mostenitor poate cere restrangerea dreptului sau schimbarea obiectului abitatiei cand este cu putinta. Se stinge prin partaj, nu mai devreme de un an de la data dechiderii mostenirii, existand o exceptie – in vazul recasatoriei.

Art. 973CCv. stabileste ca toate litigiile cu privire la dreptul de abitatie al sotului supravietuitor se solutioneaza de instant competent sa judece partajul mostenirii care va hotari de urgenta in camera de consiliu.

3.2. MOSTENITORII LEGALI

Clasa I : descendentii defunctului – copiii defunctului si urmasii lor in linie dreapta la nesfarsit, indiferent de sex, daca sunt din aceeasi casatorie sau casatorii diferite sau din afara casatoriei, filiatia stabilita potrivit legii sau adoptati, copiii rezultati prin reproducere umana asistata medical cu tert donator, art. 441 aln 3CCv.

Inlatura mostenitorii din celelalte clase, vin la mostenire in ordinea proximitatii gradului de rudenie.

Descendentii de gradul I (copiii defunctului) pot veni la mostenire in nume propriu, niciodata prin reprezentare. Descendentii de gradul al II-lea (nepoti) si gradul al III-lea (stranepoti) etc. pot veni la mostenire prin reprezentare sau in nume propriu cand autorul e renuntator sau cand descendentii in grad proxim (exemplu: copiii) ar fi fost cu totii dezmosteniti doar pentru cotitatea disponibila.

In concurs cu sotul supravietuitor, descendentii defunctului, indiferent de numarul lor, culeg impreuna ¾ din mostenire.

In cazul descendentilor, mostenirea se imparte in mod egal cand vin in nume propriu, iar cand vin prin reprezentare se imparte mostenirea pe tulpina.

Descendentii defunctului sunt mostenitori rezervatari, au dreptul de sezina mostenirii si pot intra in posesia mostenirii inainte de eliberarea certificatului de mostenitor, avand obligatia de a raporta donatiile facute lor de defunct in timpul vietii lui, exceptandu-le pe cele facute cu scutire de raport.

Clasa a II-a: ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati vin la mostenire daca descendenti nu indeplinesc conditiile pentru a mosteni: lipsa fizica, renuntatori, nedemni, nu pot fi reprezentati sau fiind exheredati, primesc numai rezerva.

Este o clasa mixta si neuniforma pentru ca aceasta cuprinde doua categorii de rude ale defunctului: parintii si fratii sau surorile defunctului si descendentii lor.

Ascendentii privilegiati sunt, conform art.976 aln. 1 CCv. tatal si mama defunctului din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptie.

Raporturile de rudenie inceteaza intre adoptat si descendentii sai, pe de-o parte, si parintii firesti si rudele acestora, pe de alta parte.

Cand adoptator este sotul parintelui firesc sau adoptiv, legaturile de rudenie ale adoptatului inceaza numai in raport cu parintele firesc si rudele parintesc care e casatorit cu adoptatorul.

Art. 305 aln. 1 CCv stabileste ca parintii au vocatie si la mostenirea copilului nascut dintr-o casatorie declarata nula sau anulata, indiferent de buna sau reaua lor credinta la incheierea casatoriei pentru ca in relatiile dintre parinti si copii nulitatea casatoriei nu produce efecte.

Vocatia succesorala generala a ascendentilor privilegiati este supusa conditiei prealabile sine qua non a stabilirii filiatiei defunctului fata de ea.

Reproducerea umana asistata medical cu tert dobanditor – au vocatie la mostenirea defunctului rezultat prin reproducere umana, in calitate de ascendenti privilegiati: parinti care au consimtit in conditiile legii la aceasta metoda (nu si tertului donator), ascendentii privilegiati ai acestuia, ei insisi rezultati prin metoda reproducerii umane asistate medical cu tert donator.

Mostenirea cuvenita ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati se imparte intre ei in functie de numarul ascendentilor privilegiati care vin la mostenire: cand exista un singur parinte, acesta culege 1/4, iar colateralii privilegiati (indiferent de numarul lor) culeg 3/4; ambii parinti culeg impreuna 1/2, iar colateralii privilegiati (indiferent de numarul lor) culeg cealalta jumatate.

Cand colateralii privilegiati nu indeplinesc conditiile pentru a mosteni, ascendentii privilegiati culeg mostenirea cuvenita clasei a II-a si invers. Mostenirea cuvenita ascendentilor privilegiati se imparte intre ei in mod egal.

Ascendentii privilegiati pot veni la mostenire numai in nume propriu. Sunt mostenitori rezervatari si sezinari, dar nu sunt obligati la raportul donatiilor.

Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului si descendentii lor pana la gradul al IV-lea, inclusive din casatorie, afara casatoriei sau adoptie, cei rezultati prin reproducere umana asistata medical cu tert donator.

Culeg intreaga mostenire daca vin singuri la succesiune, 3/4 daca vin in concurs cu un parinte al defunctului si 1/2 din mostenire daca vin in concurs cu ambii parinti ai defunctului.

Mostenirea colateralilor privilegiati provenind din aceeasi casatorie ca si defunctul se imparte intre ei in mod egal.

Asa cum este stipulat si in art. 981 aln. 2 CCv., cand colateralii privilegiati vin la mostenire prin reprezentare succesorala, mostenirea ce li se cuvine se imparte intre ei pe tulpina. Daca acestia sunt rude cu defunctul pe linii diferite, mostenirea cuvenita se imparte in 2 parti, una liniei paterne (dimidia paternis) si alta liniei materne (dimidia maternis).

Fratii consangvini care au acelasi tata, dar alta mama culeg parte in linia paterna, iar cei uterini care au aceeasi mama, dar alt tata culeg numai in linia maternal. Fratii buni culeg parte in ambele linii – privilegiul dublei legaturi.

In interiorul liniilor se aplica principiul egalitatii intre rudele de grad egal.

Impartirea pe linii se aplica si descendentilor din frati sau surori, indiferent ca ei vin la mostenire prin reprezentare sau in nume propriu.

Colateralii privilegiati vin la mostenire numai in nume propriu, descendentii lor pot veni atat in nume propriu, cat si prin reprezentare. Colateralii privilegiati pot veni in nume propriu numai cand toti fratii si surorile defunctului sunt dezmosteniti. Nu sunt mostenitori rezervatari, nu sunt obligati la raportul donatiilor, nu au sezina de drept la mostenire.

Clasa a III-a: ascendentii ordinari – bunici, strabuni la nesfarsit; sunt rudele in linie ascendenta a defunctului, cu exceptia parintilor lui. Vin la mostenire daca descendentii, ascendentii si colateralii privilegiati nu indeplinesc conditiile pentru a mosteni, conform principiului proximitatii gradului de rudenie. Cand au acelasi grad, impartirea succesiunii se face pe capete, egal.

In concurs cu sotul supravietuitor, indiferent de numarul ascendentilor privilegiati, acestia culeg 1/4 din mostenire.

Pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu sunt mostenitori rezervatari, nu au obligatia de raport a donatiilor, nu sunt mostenitori sezinari.

Clasa a IV-a: colateralii ordinari; sunt rude colaterale pana la gradul al IV-lea inclusiv, exceptie facand colateralii privilegiati. Vin la mostenire daca defunctul are numai mostenitori rezervatari (descendenti sau ascendenti privilegiati), dar au fost toti dezmosteniti.

Daca un succesibil rezervatar nu este dezmostenit, portiunea succesorala a celor dezmosteniti ce depasesc rezerva va fi aleasa de el, chiar daca colateralii ordinari vin in concurs cu sotul supravietuitor.

In cazul concursului intre sotul supravietuitor si colateralii ordinari, cota invariabila a sotului supravietuitor este de 3/4 din mostenire, indiferent de numarul colateralilor ordinari care culeg 1/4 din mostenire. Vin la mostenire numai in nume propriu, nu au rezerva, nu au sezina si nu sunt obligati la raportul donatiilor.

CAPITOLUL IV. REPREZENTAREA SUCCESORALA

4.1. NOTIUNE, UTILITATE, DELIMINARI

Reprezentarea succesorală constituie o excepție, atât de la principiul proximității gradului de rudenie în cadrul aceleiași clase de moștenitori, cât și de la principiul egalității între rudele din aceeași clasă și de același grad, chemate la moștenire.

Menită a înlătura unele consecințe injuste ale acestor două principii, reprezentarea succesorală este una din tehnicile succesorale cele mai dinamice în noul Cod civil ce permite înlăturarea consecințelor unei cronologii neprevăzute a deceselor (copii înaintea părinților) și îndeplinirea obligațiilor de familie față de descendenții sai prin intermediul liniilor de descendență – atât copiii lui de cuius, cât și generațiile următoare.

În N.C.civ. reprezentarea succesorală este reglementată de art. 965 prin care „un moștenitor legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său, numit reprezentant, pentru a culege partea din moștenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia dacă nu ar fi fost nedemn față de defunct sau decedat la data deschiderii moștenirii”.

Altfel spus, un succesibil de un grad de rudenie mai îndepărtat urcă în locul și în gradul ascendentului său, precedent la data deschiderii moștenirii, pentru a culege în concurs cu moștenitorii mai apropiați în grad, partea de moștenire ce s-ar fi cuvenit celui pe care îl reprezintă (ascendentul, dacă s-ar fi aflat în viață), creand reprezentantului, ruda care nu se afla in grad proxim fata de defunct, o vocatie legala succesorala subsidiara fata de cea a ascendentului sau care devine efectiva cand ascendentul e predecedat sau, fiind in viata, e nedemn – protectia tulpinii succesorale.

Reprezentarea succesorală este un beneficiu al legii si nu se confundă cu reprezentarea judiciara – instituție juridică prin care o persoană numită reprezentant îndeplinește actele procesuale într-un proces și participă la raporturile procesuale în numele și pentru o altă persoană, numită reprezentat, care este titularul dreptului litigios: cea convențională (voluntara) din dreptul comun exprima reprezentarea voinței altei persoane (care are capacitate de exercitiu) la încheierea de acte juridice, generata de mandate, iar reprezentarea legală (obligatorie) se instituie la apărarea drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale minorilor, persoanelor incapabile.

De asemenea, reprezentarea succesorala nu constituie o retransmitere a dreptului de optiune succesorala (succesibilul chemat la mostenire moare dupa deschiderea mostenirii, dar inainte de a-si exercita dreptul de optiune succesorala si de a deveni mostenitor). Mostenitorii succesibilului care a decedat fara a fi exercitat dreptul de optiune succesorala il exercita separate, fiecare pentru partea sa, in termenul aplicabil dreptului de optiune privind mostenirea autorului lor.

Instituția juridică a retransmiterii dreptului de opțiune succesorală reglementată de art. 1105 Ccv. se deosebeste de reprezentarea succesorala prin urmatoarele:

– numai în cazul reprezentării, împărțirea moștenirii se face pe tulpini, în cazul retransmiterii aceasta se realizeaza pe capete;

– reprezentarea succesorală operează numai în cazul moștenirii legale, spre deosebire de retransmitere care poate opera, în egală măsură, și în cazul moștenirii testamentare;

– în cazul retransmiterii, fiind vorba de două sau mai multe moșteniri, ele trebuie examinate separat, sub toate aspectele pe care acestea le comportă: componență, termen de opțiune succesorală, cote care se cuvin moștenitorilor;

– în cazul retransmiterii, competența teritorială a birourilor notariale, respectiv a instanței de judecată, se determină în funcție de locul deschiderii celei din urmă moșteniri;

4.2. CONDITII

Domeniul de aplicare al reprezentării succesorale este trasat de prevederile art. 966 Cod civil, după cum urmează:

“(1) Pot veni la moștenire prin reprezentare succesorală numai descendenții copiilor defunctului și descendenții fraților sau surorilor defunctului.

(2) În limitele prevăzute la alin. (1) și dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum reprezentanții sunt rude de același grad ori de grade diferite, în raport cu defunctul”.

Poate fi reprezentata persoana lipsita de capacitatea de a mosteni, persoana decedata sau nedemnul,aflat in viata la momentul deschiderii mostenirii (art. 967 aln. 1 CCv.).

Conform art. 967 CCv., reprezentarea succesorala opereaza chiar daca reprezentantul e nedemn fata de reprezentat/ a renuntat la mostenirea lui/ a fost dezmostenit de acesta.

Pentru a veni prin reprezentare succesorala la mostenire, reprezentantul trebuie sa indeplineasca toate conditiile generale pentru a-l mosteni pe defunct, inclusiv pe cea de a nu fi nedemn sau renuntator la mostenirea defunctului.

Adoptatul si descendentii lui beneficiaza de reprezentare succesorala ca si copiii din filiatia fireasca.

Reprezentarea succesorala a descendentilor pe linie dreapta opereaza nemijlocit, la infinit, iar pe linie colaterala (descendenti din frati si surori) – pana la gradul al IV-lea inclusiv.

Se reține că reprezentarea succesorală este admisă în cazul descendenților copiilor lui de cuius și ai descendenților din frați și surori. În linie colaterală, rudele defunctului pot veni la moștenire până la gradul al patrulea inclusiv, motiv pentru care beneficiază de reprezentarea succesorală doar nepoții și strănepoții de frate sau soră ai defunctului. Numai în aceste cazuri legea prezumă că, afecțiunea pe care o avea defunctul pentru rudele sale cele mai apropiate, se răsfrânge și asupra descendenților acestuia.

Reprezentarea succesorala opereaza in toate cazurile:

In linie colaterala cand: nepotii de frate (copiii fratelui precedat) vin prin reprezentare in concurs cu fratele sau sora in viata la mostenirea defunctului (unchiul lor); la mostenirea defunctului (unchiului) vin nepotii tuturor fratilor defunctului predecedati

In linie dreapta cand: nepotii copilului predecedat vin la mostenire in concurs cu copiii in viata ai defunctului (cu unchiul lor); toti copiii defunctului sunt predecedati si la mostenirea lui (a bunicului) vin doar nepotii de la diferitii sai copii.

Reprezentarea succesorala nu opereaza per saltum/omisso medio, ci numai din grad in grad vacant; opereaza de drept si imperativ, iar impartirea se face in acest caz pe tulpini, nu pe capete (parti egale intre mostenitori).

Fiind vorba de prevederi legale de excepție, acestea sunt de strictă interpretare, ceea ce înseamnă că reprezentarea succesorală nu este permisă ascendenților privilegiați/ordinari, nici colateralilor ordinari, după cum nu este permisă nici în cazul soțului supraviețuitor

Descendenții copiiilor defunctului și descendenții din frați și surori, pot beneficia de reprezentare numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

– poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii;

– pentru a veni prin reprezentare succesorală la moștenirea defunctului, reprezentantul trebuie să îndeplinească toate condițiile generale pentru a-l moșteni pe acesta;

-reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn față de reprezentat sau a renunțat la moștenirea lăsată de acesta ori a fost dezmoștenit.

Redactorii Noului Cod Civil introduc un element de noutate substanțial în materia reprezentării succesorale ce constă în posibilitatea reprezentării si a nedemnului, decedat sau aflat în viață la data deschiderii moștenirii, alături de predecedat, care in vechea legiuire nu era posibila.

Ideea care fundamentează aceasta normă poate fi apreciata ca fiind strans legata de caracterul pur personal al pedepsei civile a nedemnitatii, care dicteaza necesitatea limitarii efectelor acesteia, numai la persoana celui atins de nedemnitate si nu pe tertii inocenti, cum sunt descendenții acestuia.

Reprezentarea succesorală nu funcționează în cazul renunțătorului. Persoana care a renunțat la moștenire nu poate fi reprezentată, în actuala configurație impusă de Codul civil.

Potrivit art. 967 alin. (1) Cod civil, poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni. Art. 957 alin. (2) Cod civil arată că, dacă în cazul morții mai multor persoane, nu se poate stabili că una a supraviețuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se moșteni una pe alta.

Coroborând prevederile acestor texte legale, rezulta că persoanele decedate în același timp cu de cuius pot fi reprezentate. Dacă s-ar admite soluția contrară, respectiv că cel decedat în același timp cu de cuius, nu ar putea fi reprezentat, de exemplu în situația în care de cuius ar avea doi fii, dintre care unul a murit în același timp cu acesta, și care ar avea descendenți, iar celălalt fiu ar fi în viață, dacă nu s-ar admite reprezentarea, fiul aflat în viață ar culege întreaga moștenire a lui de cuius, în baza principiului proximității gradului de rudenie cu defunctul, iar descendenții celui decedat, în același timp, nu ar putea moșteni după bunicul lor. Soluția ar fi inechitabilă față de aceștia.

Persoana dispărută este considerată a fi în viață, deci nu poate fi reprezentată. Potrivit art. 53 Cod civil, cel dispărut este socotit a fi în viață, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte rămasă definitivă. Dacă însă, dispărutul este nedemn față de de cuius, reprezentarea acestuia operează, întrucât persoanele nedemne aflate în viață pot fi reprezentate, potrivit art. 967 alin. (1) Cod civil.

În cazul persoanei dispărute, dacă ulterior este declarată moartea prin hotărâre judecătorească, pot surveni următoarele situații:

– dacă data morții stabilită judecătorește, este anterioară sau concomitentă decesului lui de cuius, reprezentarea este admisă;

– daca data morții este ulterioară morții lui de cuius, descendenții acestuia nu pot veni la moștenire prin reprezentare, întrucât autorul lor era în viață la data morții lui de cuius, când cel declarat mort va moșteni el pe de cuius, iar descendenții acestuia vor moșteni prin retransmitere;

Din interpretarea textului art. 967 alin. (1) Cod civil rezultă că nici persoana dezmoștenită de defunct și aflată în viață, nu poate fi reprezentată de către descendenții săi, chiar dacă este moștenitor rezervatar, întrucât în acest caz dezmoștenitul aflat în viață va culege rezerva atribuită de lege, iar descendenții săi vor culege restul moștenirii în nume propriu și nu prin reprezentarea dezmoștenitului.

Este interzisă reprezentarea persoanelor aflate în viață, cu excepția nedemnilor.

4.3. EFECTE

Se impune distingerea între cele două tipuri de efecte ale reprezentării succesorale – cel prevăzut de art. 968 Cod civil (efectul general) si cel reglementat de art. 969 Cod civil (efectul particular).

Efectul general este indicat in dispozițiile art. 968 CCv care dispun: „(1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, moștenirea se împarte pe tulpină.

(2) Prin tulpină se înțelege:

– înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire;

– înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege moștenirea sau este reprezentat la moștenire;

(3) Dacă aceeași tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendenților de același grad din aceeași ramură împărțindu-se între ei în mod egal”.

Noțiunea de tulpină nu a fost reglementată anterior, iar cuprinderea acestei definiții în noul act normativ este binevenită.

Efectul general al reprezentării, cuprins în art. 968 alin. (1) Cod civil, constă în împărțirea moștenirii pe tulpini și nu pe capete, în funcție de numărul lor. Noua reglementare a Codului civil nu aduce noutăți în aceasta materie, păstrând efectul general al reprezentării din vechiul Cod civil. Aceasta indica regula conform careia reprezentanții culeg întotdeauna doar partea care ar fi revenit antecesorului lor, pe care îl reprezintă.

In schimb, exista noutăți în ceea ce privește efectul particular al reprezentării succesorale. Potrivit art. 969 alin. (1) Cod civil, copiii nedemnului, concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus, vor avea obligatia de a raporta la moștenirea acestuia din urmă bunurile pe care le-au moștenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la moștenirea lui în concurs cu alți copii ai săi, concepuți după deschiderea moștenirii de la care a fost înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul și în măsura în care, valoarea bunurilor dobandite prin reprezentarea nedemnului a depășit valoarea pasivului succesoral, pe care reprezentatul l-a suportat ca urmare a reprezentării.

Rațiunea acestei reglementări, preluate din Codul civil francez este aceea de a nu-i avantaja pe copiii concepuți ai nedemnului, la data deschiderii moștenirii, care îndeplinesc condiția de a avea capacitate succesorală, și care pot veni, prin reprezentarea autorului lor nedemn, la moștenirea defunctului, față de copiii concepuți și născuți ulterior, care la data deschiderii moștenirii, neavând capacitate succesorală nu au putut veni la moștenirea lui de cuius, prin reprezentarea ascendentului lor nedemn.

Copiii nedemnului, concepuți înainte de deschiderea moștenirii de la care nedemnul a fost exclus, nu vor fi obligați să raporteze bunurile moștenite prin reprezentare atunci cand acestia renunță la moștenirea nedemnului.

Obligația de raport nu există atunci cand copilul născut ulterior, nu vrea sau nu poate să îl moștenească pe nedemn. Copilul născut ulterior poate să nu solicite, în cadrul partajului, dreptul de raport sau poate renunța expres la acest drept.

Dacă renunțarea la acest drept este făcută în frauda creditorilor copilului născut ulterior al nedemnului, aceștia pot solicita efectuarea raportului pe calea acțiunii oblice, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru promovarea acestei acțiuni.

Art. 969 alin. (2) Cod civil prevede că raportul se face potrivit dispozițiilor prevăzute în secțiunea a 2-a a cap. IV din titlul IV al prezentei cărți. Menționăm că aceste dispoziții se referă la raportul donațiilor (art. 1146-1154). Trebuie precizat însă că între cele două feluri de raport există diferențe, ceea ce este comun acestora fiind regulile care le guvernează.

Astfel, în cazul efectului particular al reprezentării, sunt raportate bunurile moștenite prin reprezentare, în timp ce în situația raportului donațiilor sunt vizate donațiile făcute de defunct, în timpul vieții acestuia. În plus, doar donațiile raportabile ce încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii liberalităților, nu însă și cele raportate în temeiul art. 969 alin. (1) Cod civil.

În cazul donațiilor, donatorul îl poate scuti pe donatar de obligația de raport, însă în cazul prevăzut de art. 969 alin. (1) Cod civil, acest lucru nu este posibil – copilul care a cules moștenirea prin reprezentare este obligat să raporteze bunurile moștenite. Dacă nedemnul dorește, pentru a neutraliza aceasta obligație, în mod indirect, poate gratifica pe copilul născut anterior, printr-o donație neraportabilă sau printr-un legat, însă cu respectarea rezervei copilului născut ulterior.

Raportul se va efectua prin echivalent, potrivit art. 1151 alin. (1) Cod civil. Potrivit art. 1151 alin. (3) Cod civil, raportul prin echivalent se poate realiza prin preluare, prin imputație sau în bani.

Efectele nedemnității de drept și judiciare, pot fi înlăturate, prin iertarea nedemnului, în condițiile art. 961 alin. (1) Cod civil. Astfel :

– dacă iertarea are loc înainte de deschiderea moștenirii, descendentul nedemn dar iertat întrunește condițiile legii pentru a putea moșteni, respectiv are capacitate succesorală, fiind în viață, are vocație la moștenire, fiind descendentul de gradul întâi al defunctului și îndeplinește și condiția negativă de a nu fi nedemn ca urmare a iertării defunctului, în condițiile art. 961 alin. (1) Cod civil;

– dacă cel iertat este predecedat defunctului, acesta va putea fi reprezentat de descendenții lui, însă în acest caz reprezentarea se întemeiază pe predeces, nu pe nedemnitate.

Cand exista descendent in linie dreapta din clasa I de mostenitori legali care are drept la mostenire, nicio alta ruda dintr-o clasa de mostenitori legali nu poate veni la mostenire.

Succesibilul care renunta la mostenire (e strain de mostenire) nu poate fi reprezentat niciodata.

Art. 969 aln. 1 CCv.: copiii nedemnului conceputi inainte de deschiderea mostenirii de la care nedemnul a fost exclus vor raporta la mostenirea celui din urma bunurile pe care le-au mostenit prin reprezentarea nedemnului, daca vin la mostenirea lui in concurs cu alti copii ai sai, conceputi dupa deschiderea mostenirii de la care a fost inlaturat nedemnul. Raportul se face doar cand valoarea bunurilor primate prin reprezentarea nedemnului a deposit valoarea pasivului succesoral pe care reprezentantul a trebuit s ail support ca urmare a reprezentarii.