Principiile Contabile Generale

CUPRINS

CAPITOLUL I. Metodologia și obiectul contabilității ……………………………………..8

1.1. Noțiuni generale despre contabilitate ………………………………………………8

1.2. Definiții ale contabilității ……………………………………………………………….9

1.3. Trăsături ale sistemului de contabilitate …………………………………………13

1.4. Funcțiile contabilității ………………………………………………………………….14

CAPITOLUL II. Principiile contabile generale ……………………………………………..16

2.1. Principiile înregistrării și ținerii contabilității …………………………………17

2.1.1. Principiul înregistrării complete și continue …………………………….17

2.1.2. Principiul uniformității înregistrării contabile …………………………..17

2.1.3. Principiul fundamentării documentare și a înregistrării contabile 17

2.1.4. Principiul ținerii contabilității ………………………………………………..17

2.2. Principiile partidei duble …………………………………………………………….18

2.2.1. Principiul înregistrării cronologice și sistematice ……………………..18

2.2.2. Principiul înregistrării sintetice și analitice ………………………………19

2.2.3. Principiul generalizării și sintetizării informațiilor ……………………20

2.2.4. Principiul dublei reprezentări …………………………………………………20

2.2.5. Principiul dublei înregistrări …………………………………………………..22

2.3. Principiile de observare ……………………………………………………………….23

2.3.1. Principiul continuității activității……………………………………………..23

2.3.2. Principiul independenței exercițiului ……………………………………….24 2.4. Principiile responsabilității …………………………………………………………..25

2.4.1. Principiul permanenței metodelor contabile ……………………………..25

2.4.2. Principiul intangibilității bilanțului de deschidere ……………………..28

2.4.3. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului ………………28

2.4.4. Principiul evaluării separate a elementelor de active și de pasiv ..29

2.5. Principiile cuantificării sau măsurării

2.5.1. Principiul cuantificării monetare …………………………………………….31

2.5.2. Principiul costului istoric ……………………………………………………….31

2.5.3. Principiul prudenței ………………………………………………………………32

2.5.4. Principiul necompensării ……………………………………………………….33

2.5.5. Principiul pragului de semnificație …………………………………………33

INTRODUCERE

Primele forme de evidență contabilă au fost descoperite încă cu mii de ani înaintea erei noastre, iar odată cu evoluția noastră și a celor ce ne înconjoară s-a dezvoltat și ținerea evidenței contabile de la cea în partidă simplă în cea în partidă dublă. Întregul sistem de contabilitate actuală este inspirată de Planul contabil general francez, cuprins în directivele IV și VII ale Uniunii Europene și se încadrează la standarde internaționale de contabilitate.

Contabilitatea stă la baza oricărei economii, având un mecanism complex alcătuit din reguli, principii, metode evidențiate în planul de conturi cu ajutorul cărora se evidențiază mișcările din patrimoniu.

Contabilitatea poate fi definită ca o știință economică ce are ca obiect de activitate principală înregistrarea operațiunilor efectuate într-o întreprindere, o activitate specializată, un instrument în care datele se înregistreazăin ordine cronologică și sistematică, care prin prelucrarea lor, ne permite cunoașterea realității economice și sociale cu ajutorul situațiilor financiare ce au rolul de a oglindii, de a da o imagine fidelă asupra rezultatelor activității desfășurate, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali, clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.

Principalul obiect de studiu al contabilității este patrimoniul care reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare economică, aparținând unei persoane fizice sau juridice, precum și bunurile economice la care acestea se referă.

Contabilitatea oricărei entități cu personalitate juridică funcționează după anumite principii și reguli (politici) contabile care își au originea în "regula de fier" a contabilității.

Principiile contabile pot fi definite ca fiind reguli generale aplicate ca sistem de referință în contabilitate.

Lucrarea este împărțită în 4 capitole, denumite după cum urmează:

Capitolul I Metodologia și obiectul contabilității care cuprinde scurt istoric despre contabilitate, definiții, trăsături, funcții

Capitolul II Principiile contabilității care cuprinde definiții, clasificare, exemple

Capitolul III Politici contabile care cuprinde definiții, modul de legătură

Capitolul IV Studiul de caz privind aplicarea principiilor contabile la SC Vilella Inter SRL

Concluzii

LISTA NOTAȚIILOR (ABREVIERILOR)

IAS – Standarde Internaționale de Contabilitate

IASC – Comisia Internațională a Standardelor Contabile

TVA – Taxa pe Valoare Adăugată

OMFP – Ordinul Ministerului Finanțelor Publice

FR – Fond de Rulment

NFR – Nevoie de Fond de Rulment

FRf – Fond de Rulment Financiar

ANC – Activ Net Contabil

CAEN – Clasificarea Activitățiilor din Economia Națională a României

CECCAR – Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România

LISTA FIGURILOR

Figura 2.1. reprezintă cum se modifică în contabilitate o aprovizionare cu marfă

CAPITOLUL 1. Metodologia și obiectul contabilității

1.1. Noțiuni generale despre contabilitate

Chiar dacă nu se poate stabilii cu exactitate originea contabilității, din cercetările istorice s-a constatat că evidențele economice primare s-au ținut încă din cele mai vechi timpuri sub forma unor registre, însemnuri, chiar din comuna primitivă, dezvoltându-se în timp prin contribuția mai multor învățați. La început contabilitatea se ținea în partidă simplă prin care și astăzi sunt urmărite în principal încasările și respectiv plățile. Contabilitatea în partidă dublă, reprezintă forma evoluată a contabilității pe care matematicianul și călugărul italian Luca Paciolo le-a promovat prin lucrarea sa ,, Summa di arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita,, ,publicată în anul 1494 în capitolul IX al publicației ,, Tractatus de computis et scripturis,, (tratat de conturi și înscrisuri), prezenta principiile fundamentale ale contabilității în partdă dublă. Ideile din această publicație au influențat timp de trei secole lucrările de contabilitate ale autorilor din diferite țări ale Europei. (F. Caloian 2008)

La noi în țară prima lucrare apare în Brașov în 1837, scrisă de Emanoil Ion Nechifor sub denumirea de “Pravila comerciala”, însă fondatorul contabilității în România este recunoscut drept Theodor Ștefănescu care în anul 1881 a pus bazele contabilității în partidă dublă.

Întregul sistem de contabilitate actuală este inspirată de Planul contabil general francez, cuprins în directivele IV și VII ale Uniunii Europene și se încadrează la standarde internaționale, în special la Normele contabilității internaționale.

Sistemul de contabilitate adoptat se bazează, din punct de vedere metodologic si teoretic pe reguli proprii normalizării contabilității și principii fundamentale. (F. Caloian 2008)

1.2. Definiții ale contabilității

Contabilitatea reprezintă un ansamblu de principii și reguli privind înregistrarea operațiunilor economice în partidă dublă.

Contabilitatea s-a născut din necesitățiile practice ale activității economice și s-a dezvoltat odată cu aceasta. Definirea modernă a contabilității a dezbătut caracterul ei de știință, artă sau tehnică a contabilității, prin urmare ,,contabilitatea ca artă, era apreciată deoarece nu are la bază norme și principii care să permită folosirea ei de către oricine și, ca urmare, numai persoanele înzestrate cu anumite însușiri pot ține și utiliza conturile. .(C.G.Demetrescu, 1972)

Contabilitatea ca tehnică, se ocupă de înregistrarea metodică a operațiunilor economice în registre, de ținere de socoteli, de conturi și calcule contabile neavând o teorie care să-i definească obiectul, metoda de cercetare și particularitățiile ei față de alte științe. Ambele concepții, potrivit cărora contabilitatea este considerată artă sau tehnică se bazează pe empirism și sunt lipsite de fundament științific, întrucât contabilitatea întrunește elemente constitutive ale științei.(C.G.Demetrescu, 1972)

Elementele constitutive pe care le întrunește contabilitatea sunt: obiect, metodă și utilitate.

,,Contabilitatea are ca obiect de studiu latura valorică a activității economice la nivel micro și macro economic, sub forma mijloacelor materiale și bănești folosite de unitățiile patrimoniale în activitatea lor, proceselor economice (aprovizionare, producție și desfacere), surselor de proveniență a mijloacelor și a rezultatelor activității agențiilor economici.

Știința contabilității este un sistem bine definit de obiective și principii fundamentale, care împreună duc la definirea de norme solide privind elaborarea și analiza informațiilor cu privire la situația netă și financiară a patrimoniului, precum și la rezultatele obținute de către instituția în cauză.

Caracterul științific al contabilității se remarcă și prin metoda proprie de cercetare, utilizând procedee proprii (bilanț, cont, balanță de verificare) și procedee comune a altor discipline ca matematica, statistica folosind observația, clasificarea, verificarea etc.

Forma organizatorică și de funcționare a contabilității întreprinderii depinde de concepția contabilă adoptată, astfel se regăsesc două culturi contabile influente și anume cea europeană și anglo-saxonă. Pe baza acestor două culturi contabile se pot folosi două concepte organizatorice și anume monist și dualist.

Monist înseamnă că la nivelul întreprinderii se organizează un singur circuit contabil, atât pentru latura internă cât și pentru cea externă.

Dualist înseamnă că atât pentru latura internă cât și pentru cea externă sunt organizate , dar corelate contabilități separate.

La noi în țară, deocamdată, operează conceptul dualist, iar la nivelul întreprinderii se regăsesc două secțiuni ale contabilității, financiară și de gestiune, internă și externa sau financiară și managerială. (M. Ristea, 2005)

Contabilitatea financiară reprezintă în principal furnizarea de informații sintetice privind poziția financiară, modificările care au loc în situația financiară cât și performanțele întreprinderii. Aceste informații contabile puse la vedere de către contabilitatea financiară sunt necesare în utilizarea internă de către management, cît și în utilizarea externă de către investitori, bănci, instituții publice, furnizori, clienți, angajați etc.

Faptul că aceste informații contabile sunt puse la îndemâna tuturor ne arată că contabilitatea este publică, dar și standardizată și se bazează pe norme privind producția și pe prezentarea și utilizarea informațiilor contabile. (M. Ristea, 2005)

Scopul contabilității financiare este acela de a determina, de regulă la închiderea exercițiului financiar, situația patrimoniului pe baza ecuației activ = capital propriu + datorii, dar și pe gruparea veniturilor și a cheltuielilor în funcție de natura lor obținându-se rezultatul global al exercițiului.

Contabilitatea financiară asigură și gestionează datele necesare completării bilanțului contabil, obținerea contului de profit și pierdere cât și a anexelor la bilanț. (M. Ristea, 2005)

Funcțiile contabilității financiare sunt:

funcția de informare pentru analize financiare

funcția de informare financiară externă

funcția de furnizare a datelor necesare elaborării sintezelor macroeconomice

funcția de instrument de verificare și de probă fiscală și judiciară

funcția de instrument de gestiune a unității patrimoniale. (http://www.rubinian.com)

Contabilitatea de gestiune are ca obiect furnizarea de informații contabile care sunt cuantificate, prelucrate și transmise pentru utilizarea internă de către management. Aceasta se identifică cu calcularea costurilor produselor, gestiunea analitică a stocurilor, calcularea costurilor serviciilor, activitățiilor, previziunea cheltuielilor și veniturilor prin întocmirea rețelei de bugete interne, prin determinarea costului unitar al produselor cu prețul de vânzare al acestora, etc. (http://www.rubinian.com)

Așa cum prevede Regulamentul de aplicare a Legii contabilității nr. 82/24 dec.1991, sfera contabilității interne de gestiune cuprinde: ”înregistrarea operațiunilor privind colectarea și repartizarea cheltuielilor pe destinații, respectiv pe activități, secții, faze de fabricație etc., decontarea producției, precum și calculul costului de producție efectiv al produselor fabricate, lucrărilor executate și serviciilor prestate, inclusiv al producției.”

Sistemul unic de contabilitate, atât cea financiară cât și cea de gestiune, prezintă caracteristici semnificative în funcție de sfera de activitate la care se referă, astfel că trebuie să se mai facă distincție între :

contabilitatea operatorilor economici, denumită și « cadrul contabil general » sau « pilonul principal » aplicabil de societățile comerciale de orice fel, mici întreprinzători, mari companii și oricine desfășoară o activitate lucrativă (dar, cu grade diferențiate de complexitate și agregare pentru mari întreprinderi, pentru întreprinderi mici și mijlocii, pentru micii întreprinzători individuali);

contabilitatea bancară și a altor instituții financiare;

contabilitatea societăților de asigurare și reasigurare;

contabilitatea organizațiilor non-profit/non-guvernamentale, inclusiv asociații și fundații;

contabilitatea instituțiilor publice este organizată la nivelul instituțiilor și administrației publice, unităților publice autonome din învățământ, sănătate, apărare, cultură și artă etc. și urmărește execuția de casă a bugetului statului, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, gestiunea datoriilor publice și alte operații financiare specifice sectorului neproductiv.

contabilitatea națională este organizată la nivelul economiei naționale și prezintă sintetic activitatea economică a unei națiuni urmărind evoluția indicatorilor macroeconomici, modificările în structura de ramură și teritorială a economiei, mărimea și structura avuției naționale, relațiile financiare și fluxurile monetare.

Contabilitatea națională se obține pe alte căi decât prelucrarea documentelor justificative, apelându-se la statistică, serii matematice, centralizări și consolidări de situații financiare ale entităților juridice și multe alte proceduri, toate însă respectând regulile contabile. (https://ro.wikipedia.org)

Contabilitatea este importantă în viața economico și socială, fiind un instrument esențial și activ de cunoaștere economică, financiară și gestionară a unităților patrimoniale, reflectând în expresie bănească bunurile mobile și imobile, drepturile și obligațiile și alte elemente ale patrimoniului, mișcările și modificările determinate de operațiile economice și financiare asupra cheltuielilor, veniturilor și a rezultatelor obtinute. (I. Pârvuțoiu 2002)

În concluzie, ”noțiunea de contabilitatea exprimă atât teoria cât și practica contabilă, incluzând contabilitatea ca știință, pe de o parte, și contabilitatea ca activitate practică, aplicativă, social-utilă, pe de altă parte.,, (D. Rada 2009).

1.3. Trăsături ale sistemului de contabilitate

Sistemul de contabilitate cuprinde anumite trăsături și cerințe care folosite întocmai fac obiectul fundamental al contabilității prin rolul de a furniza o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului, a situației financiare cât și a rezultatului obținut de către societate.

Aceste trăsături sunt:

– folosirea contabilității ca instrument de gestiune pentru întreprindere și ca instrument de comunicare și informare a investitorilor cu privire la situația patrimonială și a rezultatelor obținute de către societate;

– folosirea de politici generale și principii bazate pe o terminologie identică și precisă pentru toți utilizatorii informației contabile;

– elaborarea și analiza informațiilor în conformitate cu prevederile și regulile în vigoare care sunt definite plecând de la convențiile și principiile generale înscrise în standardele internaționale și în raport cu legislația economico-financiară specifică fiecărei țări.

– cei responsabili cu întocmirea situațiilor contabile trebuie să aplice cu bună credință regulile și prevederile aflate în legislația economico-financiară;

– informațiile contabile obținute trebuie să dea utilizatorilor o descriere clară, adecvată, fidelă, precisă, corectă și completă a operațiunilor;

– informațiile contabile să fie utile utilizatorilor atunci când aceștia iau decizii economice;

– în cazul în care aplicarea unei prescripții contabile se dovedește eronată sau improprie în a da o imagine corectă asupra situației economico-financiare a unei societăți, aceasta să poată fi derogată. Derogarea trebuie să facă obiectul unei mențiuni și unei justificări explicite cuprinsă în anexa bilanțului contabil.

(I. Pârvuțoiu 2002)

1.4. Funcțiile contabilității

În activitatea practică desfășurată, contabilitatea îndeplinește cinci funcții importante, care sunt legate inseparabil una de alta, iar acestea sunt:

Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor – constă în consemnarea cât mai precisă a proceselor și a fenomenelor economice care se pot exprima valoric și apar în cadrul unităților patrimoniale, cât și complexitatea lor într-un mod cât mai operativ. Funcția de înregistrare și prelucrare a datelor sau funcția de oglindire.

Funcția de informare – constă în furnizarea de informații privind structura și dinamica patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor obținute la sfârșitul unei perioade în scopul fundamentării deciziilor. Contabilitatea are o funcție de informare internă (pentru conducerea unității) și o funcție de informare externă. Această funcție de informare este o rezultantă directă a funcției de înregistrare prin folosirea unor principii și reguli directe, contabilitatea având rolul de cunoaștere a realității, deoarece din ea rezultă informații exacte privind folosirea mijloacelor materiale și bănești, volumul și dinamica producției obținute, costurile de producție, cheltuielile efectuate și veniturile obținute, productivitatea, profitul sau pierderea. Funcția de informare sau funcția de cunoaștere.

Creșterea eficienței funcției de cunoaștere constă în folosirea cât mai bună a mijloacelor de culegere și prelucrare automată a datelor în scopul obținerii de informații operative, rapide și de calitate, necesare luării decizilor la toate nivelurile conducerii. (V. Munteanu, 2003)

Funcția de control – este legată de funcția de informare și constă în verificarea cu ajutorul informațiilor contabile a următoarelor:

– a modului de păstrare și utilizare a valorilor materiale și bănești,

– a modului de gospodărire a resurselor,

– controlul respectării disciplinei financiare

– verificare gradului de realizare a indicatorilor previzionați

– a termenelor de achitare a datoriilor față de terți și de recuperare a drepturilor, etc.

Funcția de control gestionar nu se întâlnește la celelalte forme ale evidenței economice. (V. Munteanu, 2003)

Funcția juridică – datele înscrise în contabilitate cât și documentele de evidență servesc ca probă în justiție pentru a dovedi realitatea unei operațiuni, răspunderea patrimonială, respectiv nevinovăția sau vinovăția celui care a participat la efectuarea ei.

Funcția previzională – informațiile contabile aferente unei perioade deja încheiate reprezintă o sursă exactă și completă pentru analiza economică – financiară a activității, dând posibilitatea de determinare a tendințelor de evoluție a fenomenelor și proceselor economice viitoare, adică de previziune și de luare a deciziilor curente și de perspectivă. Datele obținute servesc la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli sau de elaborare a unor programe. (V. Munteanu, 2003)

CAPITOLUL II. Principiile contabile generale

Potrivit prevederilor Regulamentului Financiar al Uniunii Europene nr. 1605/2002 (art.203, 204) contabilitatea oricărei entități cu personalitate juridică funcționează după anumite principii și reguli (politici) contabile care își au originea în "convenția evaluării", conform căreia exprimarea monetară corectă este "regula de fier" a contabilității.

Principiile contabile conțin un ansamblu de reguli de conduită economică extinzând noțiunea de evaluare de la bunuri și relații financiare la evaluarea potențialului, evaluarea performanțelor, evaluarea perspectivelor etc., și numai în această accepțiune lărgită prevederea din I.A.S. nr. 1 cum că "evaluarea posturilor cuprinse în Situațiile financiare trimestriale și anuale se efectuează în conformitate cu anumite principii infailibile" dă valoare și sens contabilității ca sistem și model economic de conducere financiară a fiecărei persoane juridice. (https://ro.wikipedia.org)

Patrimoniul este obiectul de studiu asupra căreia se aplica principiile contabile. Principiile sau politicile contabile sunt rezultate din practică, iar acestea se mai schimbă odată cu practica și teoria contabilă. Unele principii obținute tind a se învechi, altele să se formeze și nu puține sunt contradictorii, dar până la urmă principiile sunt ca niște "porunci economice" (probabil de aceea sunt tot 10). (M. RISTEA, 2005)/( https://ro.wikipedia.org)

Pornind de la diversitatea operațiilor economico – financiare, de pricipii și reguli, acestea se grupează în:

principiile înregistrării și ținerii contabilității;

principiile partidei duble;

principiile cuantificării;

principiile observării și

principiile responsabilității.

Principiile înregistrării și ținerii contabilității

2.1.1. Principiul înregistrării complete și continue constă în reprezentarea în scris a tuturor operațiilor economico – financiare care modifică masa patrimonială a unei întreprinderi.

2.1.2. Principiul uniformității înregistrării contabile impune respectarea unui formalism care să garanteze ireversibilitatea înregistrărilor efectuate în registrele de contabilitate care se utilizează în strictă concordantă cu destinația acestora, se numerotează înainte sau pe măsura completării lor într-un mod ordonat, iar la închiderea înregistrărilor acestea se barează, nefiind admisă înregistrarea unor operații ulterioare. Pentru verificarea înregistrărilor efectuate în contabilitate se întocmește lunar balanța de verificare.

Ireversibilitatea vizează și modul de corectare a erorilor contabile sau de reconstituire a documentelor în procesul de prelucrare și stocare a datelor după închiderea exercițiului financiar. (V.Munteanu, 2003)

2.1.3. Principiul fundamentării documentare și a înregistrării contabile impune consemnarea operațiilor economico – financiare în momentul efectuării lor într-un înscris denumit document justificativ care stă la baza înregistrărilor în contabilitate.

2.1.4. Principiul ținerii contabilității – aplicarea, organizarea și conducerea contabilității din țara noastră se face diferențiat după cum urmează:

– pentru societățiile comerciale mari – împreună cu Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standarde Internaționale de Contabilitate, inclusiv Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate

– pentru întreprinderile mici și mijlocii – împreună cu reglementările contabile simplificate armonizate cu directivele europene;

– pentru microîntreprinderile – împreună cu reglementările contabile specifice acestor categorii de unități, conform prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată. (V.Munteanu, 2003)

2.2. Principiile partidei duble

2.2.1. Principiul înregistrării cronologice și sistematice este acel principiu al metodei contabilității care cere, ca în circuitul și fluxul contabil aferent unei perioade de timp să se cuprindă, în mod necesar, toate operațiile și informațiile contabile, care au avut loc în acel interval de timp, în ordinea lor cronologică, adică a succesiunilor în timp.

Cunoașterea contabilă presupune gruparea, ordonarea și sistematizarea operațiilor economico-financiare, în raport cu elementele structurii patrimoniului.

Înregistrarea cronologică a operațiilor economico-financiare, permite însumarea valorică a tuturor modificărilor intervenite în masa patrimoniului și a rezultatelor financiare, determinând rulajul tuturor operațiilor economico-financiare care au avut loc în cursul unei perioade de gestiune sau exercițiu financiar. Documentul contabil în care se face consemnarea cronologică a operațiilor economico – financiare, care au avut loc în cursul unei perioade de gestiune, este registrul jurnal, dar și alte ducumente contabile, cum ar fi, notele contabile.

Înregistrarea sistematică permite ordonarea și gruparea operațiilor economice, după conținutul lor economic, asigurând evidența individuală a fiecărui element de patrimoniu, sub urmatoarele aspecte:

– existența inițială (la începutul perioadei de gestiune);

– intrări (creșteri, majorări);

– ieșiri (scăderi, micșorări);

– existența finală (la sfârșitul perioadei de gestiune).

Documentele pentru înregistrarea sistematică sunt fișele de cont sau Registrul Cartea – Mare, document contabil obligatoriu, în care se înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările efectuate în registrul-jurnal, stabilindu-se situația fiecărui cont, respectiv, soldul inițial, rulajele debitoare, rulajele creditoare și soldul final.

Aspectul continuității cere ca planul metodei contabile, pentru fiecare element patrimonial în parte și pe total patrimoniu, să se respecte urmatoarea ecuație:

Si + I – E = Sf

în care:

Si – sold inițial sau existența inițială (la începutul perioadei de existență);

I – intrările în timpul perioadei de gestiune;

E – ieșirile în timpul perioadei de gestiune;

Sf – sold final sau existența finală (la sfârșitul perioadei de gestiune).

If = S + r

în care:

If – imaginea fidelă a patrimoniului;

S – sinceritatea și buna credință în reflectarea imaginii fidele a patrimoniului;

r – regularitatea, respectiv respectarea standardelor, regulilor și procedurilor legale, în prezentarea imaginii fidele a patrimoniului.

2.2.2. Principiul înregistrării sintetice și analitice este acel principiu al metodei contabilității care stipulează că reflectarea în contabilitate a operațiilor economico-financiare se face atât sintetic (contabilitatea sintetică), adică pe grupe sau categorii generalizate de elemente patrimoniale, cât și analitic (contabilitatea analitică), adică pe elemente individuale, în cadrul categoriilor, grupelor sau subgrupelor de elemente patrimoniale. Acest principiu cere ca operațiile economice și financiare să fie reflectate simultan sau concomitent, atât în contabilitatea sintetică, cât și în cea analitică.

Practica contabilă a dovedit însă că nu este nevoie ca fiecare operație să fie reflectată atât pe plan sintetic, cât și analitic, acest procedeu impunându-se ori de cate ori consideră agentul economic, în funcție de complexitatea activității pe care o desfășoară.

Folosind principiul înregistrării sintetice și analitice, metoda contabilității asigură o bună cunoaștere a obiectului contabilității.

2.2.3. Principiul generalizării și sintetizării informațiilor este acel principiu al metodei contabilității conform căruia informațiile obținute din înregistrarea și prelucrarea datelor în contabilitate a operațiilor economico – financiare care au avut loc, la nivelul unității sunt generalizate, sintetizate și raportate cu ajutorul bilantului și celorlalte documente de sinteză contabilă, pentru stabilirea unui rezultat, ca urmare a participării patrimoniului la circuitul economic.

Bilanțul contabil este un document de sinteză contabilă care prezintă situația patrimonială a agentului economic la o anumită dată, precum și rezultatele exercițiului economico-financiar (contul de profit și pierdere).

2.2.4. Principiul dublei reprezentări în cadrul acestui principiu printr-o abordare globală, relațiile dintre structurile patrimoniale, la un moment dat, precum și mișcările de valori economice sunt analizate și evidențiate ca un raport de echivalență. Semnificația termenilor ecuației se diferențiază în raport cu obiectul dublei reprezentări, astfel:

ACTIV = PASIV

Activ = destinația/alocarea/utilizarea elementelor patrimoniale

Pasiv = proveniența/finanțarea/resursa acelorași elemente patrimoniale

Mijloace (activ) = Surse (pasiv)

Cheltuieli +/- Venituri = Rezultate

Cheltuieli = utilizarea/consumul de bogăție sau de resurse

Venituri = obținerea/producția de bogăție sau de resurse

Principiul dublei reprezentări stă la baza contabilități în partidă dublă și:

– influențează în mod direct conținutul și structura bilanțului;

– stă la baza regulilor de funcționare a conturilor;

– stabilește ecuațiile de echilibru pentru analiza activității economico – financiare a agentului economic.

Pentru înțelegerea acestui principiu, ne vom referi, ca exemplu, la aprovizionarea cu mărfuri (în cazul unui comerciant) sau cu materii prime (în cazul unei întreprinderi industriale) de la furnizor. Această operație se reflectă atât în contabilitatea clientului (cumpărătorului), cât și în cea a furnizorului (vânzătorului), sub două aspecte după cum urmează:

Fig. 2.1.

În exemplul de mai sus, mărfurile sau materiile prime primite de la furnizor dau naștere la două fenomene distincte și de natură diferită: întreprinderea dispune de stocuri de mărfuri sau materii prime, dar până când va întocmi formele de plată și se va realiza transferul sumelor corespunzătoare, în contabilitatea intreprinderii cumpărătoare se va înregistra și obligația acesteia față de furnizor. Astfel că în acest patrimoniu vom avea:

la activ la pasiv

+ stocuri de mărfuri + obligați față de furnizor

Sau dacă întreprinderea contractează un credit bancar la activ va avea o sumă de bani, iar la pasiv obligația față de bancă.

Această dublă reprezentare a stării și mișcării patrimoniului unitățiilor economice și sociale a constituit din totdeauna trăsătura esențială și de bază care a determinat conținutul metodei contabilității. (V. Munteanu, 2003)

2.2.5. Principiul dublei înregistrări

Dacă am înlocui abordarea globală a patrimoniului, sub forma celor două structuri, de activ și de pasiv, conform principiului dublei reprezentări, cu o abordare individuală a patrimoniului, respectiv, dacă ne referim la existența, starea și mișcarea individuală a fiecărui element patrimonial în parte, atunci principiul dublei reprezentări se concretizează în principiul dublei înregistrări, formalizat prin egalitatea:

DEBIT ( D ) = CREDIT ( C )

Debit = destinația/alocarea/utilizarea valorii economice „x”

Credit = proveniența/finanțarea/resursa valori economice „x”

Debitul și creditul reprezintă cele două structuri fundamentale ale contului, procedeu sau instrument specific al metodei contabilității, așa cum activul și pasivul constituie cele două structuri fundamentale ale bilanțului contabil.

Diferența esențială dintre bilanț și cont, ca procedee specifice metodei contabilității, este aceea că bilanțul reprezintă patrimoniul în ansamblul său, adică în totalitatea elementelor patrimoniale componente, iar cu ajutorul contului se reflectă același patrimoniu, numai că abordarea este individuală, adică se reflectă fiecare element patrimonial în parte.

Conform principiului dublei înregistrări, contabilitatea înregistrează fiecare operație economico-financiară, simultan sau concomitent, în cel puțin două conturi, din care, la unul din conturi, în partea de debit, iar la celălalt, în partea de credit.

2.3. Principiile observării

Sunt principiile care definesc locul și perioada de observare a evaluării și înregistrării contabile. Acestea sunt urmatoarele:

2.3.1. Principiul continuității activității. Trebuie să se considere că entitatea își desfășoară activitatea pe baza principiului continuității activității.

Acest principiu presupune că entitatea își continuă în mod normal funcționarea în viitorul apropiat, fără a intra în stare de lichidare sau reducere semnificativă a activității. Continuitatea activității se exprimă clar în actul de

constituire.

Atunci când funcționarea este delimitată în timp sunt menționate datele de începere și de încetare a activității. Dacă conducerea nu intenționează și nu este obligată să lichideze întreprinderea s-au să reducă esențial volumul de producere, atunci se vor aplica metodele tradiționale de evaluare a activelor, pasivelor, precum și de calculare a rezultatelor financiare care sunt prevăzute în politica de contabilitate a întreprinderii. În cazul în care întreprinderea intenționează sau este obligată să se lichideze, atunci conducerea întreprinderii nu mai are dreptul să utilizeze metodele tradiționale de evaluare și calculare a rezultatelor financiare, iar în cazul acesta, se va recurge la utilizarea așa ziselor valori de lichidare, care de obicei sunt mai mici decât valoarea de bilanț.

Dacă administratorii unei entități au luat cunoștință de unele elemente de nesiguranță legate de anumite evenimente care pot duce la incapacitatea acesteia de a-și continua activitatea, aceste elemente trebuie prezentate în notele explicative. În cazul în care situațiile financiare anuale nu sunt întocmite pe baza principiului continuității, această informație trebuie prezentată, împreună cu explicații privind modul de întocmire a acestora și motivele care au stat la baza deciziei conform căreia entitatea nu își mai poate continua activitatea. Evenimentele sau condițiile ce necesită prezentări de informații pot apărea și ulterior datei bilanțului.

Factorii care pot afecta capacitatea întreprinderii de a-și urmării activitatea, și deci continuitatea activității sunt diverși. Dintre aceștia, cei mai frecvenți sunt de natură financiară.

Dintre criteriile de natură financiară putem menționa:

–         starea financiară precară a unui debitor foarte important;

–         situația netă negativă;

–         fond de rulment negativ;

–         situația de trezorerie negativă sau agravată;

–         imposibilitatea de a reînnoi la scadență creditele indispensabile etc.

Criteriile bazate pe exploatare pot fi:

– dispariția unor surse importante de venit;

–         pierderi importante de clientelă;

–         grad de subactivitate mare și continuă etc.

Nici unul din acești factori nu poate conduce singur la declararea stării de necontinuitate. Este necesar un complex de factori nefavorabili pentru starea de necontinuitate a exploatării sa fie declarată.

Continuitatea sau încetarea activității trebuiesc înțelese în sens financiar, pentru că orice instituție „moartă” poate fi ținută în viață prin finanțări hemoragice, dar astăzi, nimeni nu-și mai propune așa ceva. (OMFP 3035/2009 actualizat 2014)

Exemple:

– societatea x achiziționează un mijloc fix pe data de 01.05.N. Acest mijloc este amortizabil linear timp de 5 ani. Costul de achiziție al mijlocului este de 10 mil lei. La sfârșitul exercițiului N valoarea netă a utilajului va fi de 9 mil lei (în condiții de continuitate a activității). În situația în care la sfârșitul anului N se constată starea de necontinuitate a activității, valoarea de 9 mil lei nu mai are nici o semnificație, utilajul rămânând a fi prezentat la o valoare posibil de lichidare. Această valoare de lichidare poate fi diferită.

– un calculator în funcțiune va fi înregistrat în bilanț la valoarea de 2000 lei, chiar dacă valoarea de intrare (cost istoric) a fost de 2500 lei, iar amortizarea cumulată este de 500 lei.

Valoarea din bilanț : = valoare de intrare – amortizare 

= 2500 – 500 = 2000 lei

– producția neterminată – în condiții de continuitate este evaluată la costul de producție, în conditii de necontinuitate valoare de lichidare poate fi mult mai mică decât costul de producție.

– cheltuielile de constituire trebuie înregistrate imediat pe cheltuieli curente pentru că nu vor mai exista exerciții viitoare asupra cărora să se repartize.

– în pasivul bilanțier pot apărea datorii suplimentare (penalizări pentru nerealizarea contractelor, îndemnizații pentru concedierea salariaților, datorii fiscale etc.).

2.3.2. Principiul independenței exercițiului este acel principiu al metodei contabilității care cere ca datele și informațiile contabile să fie precis delimitate în timp (luna, trimestru, semestru, an calendaristic).

De regulă, exercițiul economico-financiar începe la data de 01 ianuarie și se încheie la data de 31 decembrie, cu excepția primului an de funcționare a agentului economic, când începerea exercițiului economico-financiar coincide cu data înființării, respectiv al înregistrării la Registrul Comerțului.

Conform acestui principiu, fiecare exercițiu economico-financiar este independent, separat de exercițiile trecute sau viitoare, evidențiind toate cheltuielile și veniturile la momentul angajării și dobândirii lor, și nu la momentul plății sau încasării efective. Acest principiu funcționează prin urmatoarele mecanisme:

a)   contabilitatea de angajamente: presupune înregistrarea veniturilor și cheltuielilor la data transferului de proprietate, nu la data încasării, respectiv a plății, dar varianta românească de recunoaștere a cheltuielilor încalcă contabilitatea de angajamente, dar permite conectarea cheltuielilor la veniturile obținute din utilizarea acestor cheltuieli.

Exemplu: vânzarea unui stoc de marfă pe data de 05.05.N, preț de vânzare 1.000 lei, TVA 24%. Încasarea creanței se va face o lună mai târziu.

– aceași societate cumpără materii prime în valoare de 100.000 lei, TVA 24%. Stocul de materii prime este plătit și consumat în procesul de fabricație pe 20.06.N.

În România, cheltuielile cu stocurile achiziționate nu sunt recunoscute la data achiziției (transferului de proprietate) ci la data ieșirii din gestiune (prin consum sau prin vânzare).

b) utilizarea conturilor de regularizare; în contabilitatea românească există trei conturi de regularizare:

–  diferențe de conversie activ și diferențe de conversie pasiv;

–  cheltuieli înregistrate în avans, venituri constatate în avans;

–  cheltuieli de plătit (408 Furnizori facturi nesosite), venituri de primit (418 Clienți facturi de întocmit). În toate cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe baza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor (de exemplu, avize de însoțire a mărfii, situații de lucrări etc.)

c) necesitatea calculului amortizărilor și provizioanelor la sfârșitul exercițiului, fără de care obiectul decupării în timp a activității nu și-ar atinge finalitatea; etc.(http://www.stiucum.com)

Principiul independenței exercițiului este în strânsă legătură cu principiul continuității, dar în opoziție cu principiul prudenței.

Exemplu:

O societate comercială a vândut mărfuri în anul 2012 în valoare de 10.000 lei, sumă care va fi încasată doar în 2013. Venitul din vânzarea mărfii va fi înregistrat în exercițiul financiar 2012, și nu în exercițiul financiar 2013 când se va încasa efectiv suma de 10.000 lei rezultată din vânzarea mărfii.

2.4. Principiile responsabilității

2.4.1. Principiul permanenței metodelor contabile

Metodele de evaluare și politicile contabile trebuie aplicate în mod consecvent de la un exercițiu financiar la altul. Pe baza acestui principiu se asigură integritatea situației financiare și comparabilitatea în timp a informațiilor. Societățiile sunt obligate să aplice aceleași metode de evaluare pe tot parcursul desfășurării activității pentru a nu produce diferențe la nivelul profiturilor realizate în situația în care societatea dorește să schimbe metoda de evaluare. Metodele de evaluare folosite sunt: FIFO (first in – first out), LIFO (lost in – first out) și CMP (cost mediu ponderat).

Prin aplicarea aceleași metode se referă și la situația metodelor de amortizare.

Exemplu: 1. Dacă se hotărăște amortizarea unui utilaj prin metoda de amortizare lineară, aceasta nu se va schimba pe toată durata exercițiului (1 an). Pot fi schimbate metodele în cazul în care o metodă se dovedește mai eficientă pentru informarea agentului economic, dar aceasta trebuie justificată în notele explicative aflate în situațiile financiare anuale.

Exemplu: 2. Situații care justifică modificarea de politici contabile pot fi:

– admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată a valorilor mobiliare pe termen scurt ale entității sau retragerea lor de la tranzacționare;

– schimbarea acționariatului, datorată intrării într-un grup, dacă noile metode asigură furnizarea unor informații mai fidele;

– fuziuni și operațiuni asimilate efectuate la valori contabile, caz în care se impune armonizarea politicilor contabile ale societății absorbite cu cele ale societății absorbante etc.(OMFP 3035/2009)

Ca rezultat al incertitudinilor inerente în desfășurarea activităților, unele elemente ale situațiilor financiare anuale nu pot fi evaluate cu precizie, ci doar estimate.

Se pot solicita, de exemplu, estimări ale: clienților incerți; uzurii morale a stocurilor; duratei de viață utile, precum și a modului preconizat de consumare a beneficilor economice viitoare încorporate în activele amortizabile etc.

O modificare în baza de evaluare aplicată reprezintă o modificare în politica contabilă și nu reprezintă o modificare în estimările contabile. Dacă entitatea are dificultăți în a face distincție între o modificare de politică contabilă și o modificare de estimare, aceasta se tratează ca o modificare a estimării.

Efectul modificării unei estimări contabile se va recunoaște prospectiv prin includerea sa în rezultatul:

– perioadei în care are loc modificarea, dacă aceasta afectează numai perioada respectivă (de exemplu, ajustarea pentru clienți incerți); sau

– perioadei în care are loc modificarea și al perioadelor viitoare, dacă modificarea are efect și asupra acestora (de exemplu, durata de viață utilă a imobilizărilor corporale).

2.4.2. Principiul intangibilității bilanțului de deschidere – este principiul conform căruia bilanțul de deschidere a unui exercițiu trebuie să corespundă cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent.

Acest principiu are drept scop să evite pierderea de informații și deci, să concilieze continuitatea exploatării cu independența exercițiului. Principiul presupune interzicerea imputării efectelor schimbărilor de metode sau ale corectărilor de erori asupra capitalurilor proprii cu care o întreprindere își începe exercițiul.

Modificarea politicilor contabile se efectuează numai pentru perioadele viitoare, începând cu exercițiul financiar următor celui în care s-a luat decizia modificării politicii contabile. Modificarea politicilor contabile poate fi efectuată numai de la începutul unui exercițiu financiar. Nu sunt permise modificări ale politicilor contabile pe parcursul unui exercițiu financiar.

În cazul modificării politicilor contabile și corectării unor erori aferente perioadelor precedente, nu va fi modificat bilanțul perioadei anterioare celei de raportare.

Corectarea pe seama rezultatului reportat, a erorilor semnificative aferente exercițiilor financiare precedente, nu se consideră încălcare a principiului intangibilității.

2.4.3. Principiul prevalenței economicului asupra juridicului

Prezentarea valorilor din cadrul elementelor din bilanț și contul de profit și pierdere se face ținând seama de fondul economic al tranzacției sau al operațiunii raportate, și nu numai de forma juridică a acestora.

Respectarea acestui principiu are drept scop înregistrarea în contabilitate și prezentarea fidelă a operațiunilor economico-financiare, în conformitate cu realitatea economică, punând în evidență drepturile și obligațiile, precum și riscurile asociate acestor operațiuni.

Evenimentele și operațiunile economico-financiare trebuie evidențiate în contabilitate așa cum acestea se produc, în baza documentelor justificative. Documentele care stau la baza înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico-financiare trebuie să reflecte întocmai modul cum acestea se produc, respectiv să fie în concordanță cu realitatea. De asemenea, contractele încheiate între părți trebuie să prevadă modul de derulare a operațiunilor și să respecte cadrul legal existent.

În condiții obișnuite, forma juridică a unui document trebuie să fie în concordantă cu realitatea economică. În cazuri rare, atunci când există diferențe între fondul sau natura economică a unei operațiuni sau tranzacții și forma sa juridică, entitatea va înregistra în contabilitate aceste operațiuni, cu respectarea fondului economic al acestora.

Exemple de situații când se aplică principiul prevalenței economicului asupra juridicului:

– încadrarea de către utilizatori, a contractelor de leasing operațional în leasing financiarl sau invers;

– încadrarea operațiunilor la vânzare în nume propriu sau comision, respectiv consignație;

– recunoașterea veniturilor, respectiv a cheltuielilor în contul de profit și pierdere sau ca venituri în avans, respectiv cheltuieli în avans;

– încadrarea participațiilor ca fiind deținute pe termen lung sau pe termen scurt;

– recunoașterea participațiilor deținute ca fiind de natura acțiunilor deținute la entități afiliate, a intereselor de participare sau sub forma altor imobilizări financiare;

– încadrarea reducerilor acordate sau primite, la reduceri comerciale sau financiare.(OMFP 94/2001)

Entitățile au obligația ca la contabilizarea operațiunilor economico-financiare să țină seama de toate informațiile disponibile, astfel încât să fie extrem de rare situațiile în care natura operațiunii, determinată pe baza principiului prevalenței economicului asupra juridicului, să difere de cea care ar fi stabilită în lipsa aplicării acestui principiu.

Exemplu: Un autoturism achiziționat în leasing financiar de către o societate comercială, trebuie reprezentat ca activ în bilanț, cu toate că s-a transferat doar dreptul de folosire nu și cel de proprietate.

2.4.4. Principiul evaluării separate a elementelor de active și de pasiv

Conform acestui principiu, elementele de activ și de pasiv trebuie calculate și evaluate separat, stabilirea sumei totale corespunzătoare unei poziții din bilanț se va determina pe baza calculelor făcute anterior.

În cazuri excepționale pot fi efectuate abateri de la principiile contabile generale prevăzute în prezenta secțiune. Orice astfel de abateri trebuie prezentate în notele explicative, precum și motivele care le-au determinat, împreună cu o evaluare a efectului acestora asupra activelor, datoriilor, poziției financiare și a profitului sau pierderii.

2.5. Principiul cuantificării sau măsurării se referă la măsurarea și evaluarea elementelor de activ și de pasiv, a cheltuielilor și veniturilor.

2.5.1. Principiul cuantificării monetare

Unitatea monetară este reținută în dublă ipostază ca unitate de cont și unitate de cumpărare. Unitatea de măsură sau de cont este reprezentată de etalonul monetar care are un caracter instabil datorită variației puterii de cumpărare a monedei și a prețurilor. Cantitatea de monedă necesară evaluării unui bun depinde de inflație, iar datorită ei se apelează la convenția instabilității unității monetare.

2.5.2. Principiul costului istoric

În activul bilanțului, bunurile sunt înregistrate la valoarea de intrare, iar acesta rămâne neschimbat chiar dacă sub efectul inflației valoarea bunului achiziționat ar putea crește.

Exemplu: valoarea unui imobil la data achiziției a fost de 15.000 u.m. și va rămâne la aceași valoare în activul bilanțului, chiar dacă datorită inflației valoarea acestuia a crescut la 25.000 u.m.

Costul istoric reprezintă – valoarea contabilă de intrare a bunurilor

– valoarea nominală a creanțelor și datoriilor. Valoarea nominală folosită în evaluarea creanțelor și datoriilor este egală cu suma de lichidități ce se vor încasa sau plăti în schimbul lor.

Valoarea contabilă poate fi egală, după caz cu:

– valoarea de utilizare pentru bunurile folosite ca aport sau obținute ca titlu gratuit la capitalul social fiind estimată după valoarea de piață, după modul de utilizare, după starea și amplasamentul lor.

– costul de producție pentru bunurile produse de întreprinderea în cauză,

– costul de achiziție pentru bunurile obținute cu titlu oneros. V. Munteanu 2003

2.5.3. Principiul prudenței – este considerat pilonul de bază al activității contabile deoarece aplicarea lui protejează întreprinderea, dar mai ales terții împotriva evaluărilor subiective.

La întocmirea situațiilor financiare anuale, evaluarea trebuie făcută pe o bază prudentă și, în special:

– în contul de profit și pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la data bilanțului;

– trebuie să se țină cont de toate datoriile apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia;

– trebuie să se țină cont de toate datoriile previzibile și pierderile potențiale apărute în cursul exercițiului financiar curent sau al unui exercițiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanțului și data întocmirii acestuia. În acest scop sunt avute în vedere și eventualele provizioane, precum și datoriile rezultate din clauze contractuale;

– trebuie să se țină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exercițiului financiar este pierdere sau profit. Înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit și pierdere.

Acest principiu nu admite:

Supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor;

Subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor.

Exemple de situații ce nu sunt admise:

constituirea de provizioane excesive,

subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor,

supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre și nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

Concluzie: Diminuările de valori vor trebui să fie înregistrate, când apar, ca probabilități pentru viitor. În schimb creșterile de valori nu vor fi înregistrate decât când devin certe și definitive.

Exemplu:

O creanță asupra unui client în valoare de 2.000 lei, va fi înregistrată în bilanț la valoarea de 1000 lei, dacă clientul este în dificultate financiară, iar probabilitatea de a încasa creanța față de acesta este doar de 50%.

2.5.4. Principiul necompensării – orice compensare între elementele de active și datorii sau între elementele de venituri și cheltuieli este interzisă.

Toate creanțele și datoriile trebuie înregistrate distinct în contabilitate, pe bază de documente justificative. Eventualele compensări între creanțe și datorii față de aceeași entitate efectuate cu respectarea prevederilor legale pot fi înregistrate numai după contabilizarea veniturilor și cheltuielilor corespunzătoare.

În cazul schimbului de active, în contabilitate se evidențiază distinct operațiunea de vânzare/scoatere din evidență și cea de cumpărare/intrare în evidență, pe baza documentelor justificative, cu înregistrarea tuturor veniturilor și cheltuielilor aferente operațiunilor. Tratamentul contabil este similar și în cazul prestărilor reciproce de servicii.

Excepție fac compensările admise de IAS-uri. Acest principiu ne oferă posibilitatea evaluării și înregistrării separate în contabilitate a elementelor de activ și de pasiv, a cheltuielilor și veniturilor.

2.5.5. Principiul pragului de semnificație Valoarea elementelor de bilanț și de cont de profit și pierdere care sunt precedate de cifre arabe poate fi combinată dacă: elementele au o valoare nesemnificativă, dar care au aceeași natură sau funcții similare, iar o astfel de combinare oferă un nivel mai mare de claritate, cu condiția ca elementele astfel combinate să fie prezentate separat în notele explicative.

CAPITOLUL III Politicile contabile și legătura acestora cu principiile contabile

Politicile contabile reprezintă bazele, regulile și practicile, principiile și convențiile, specifice aplicate de către orice societate/întreprindere la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare și sunt întocmite în baza reglementărilor contabile în vigoare, respectiv Legea contabilității nr. 82/1991, modificată și republicată și Regulamentul CNVM nr. 4/2011 privind Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a CEE aplicabile entităților autorizate, reglementate și supravegheate de CNVM, aprobate prin Ordinul CNVM nr. 13/2011.

Prezentele politici contabile cuprind reguli de recunoaștere, evaluare și prezentare în situațiile financiare anuale simplificate sau consolidate, a elementelor cuprinse în bilanțul și contul de profit și pierdere simplificate sau consolidat, precum și reguli pentru conducerea contabilității în societatea comercială.

Fiecare unitatea comercială trebuie să aibe un manual de politici contabile ce se aplică începând cu situațiile financiare anuale ale exercițiului financiar 2011.

Prezentele politici contabile trebuie aplicate împreună cu legislația care reglementează activitatea specifică a societății comerciale, a legislației în domeniul contabilității și a legislației naționale, în general.

Politicile contabile pot fi modificate ca urmare a modificării legislației existente la data elaborării acestora, dar nu și ca urmare a schimbării conducătorilor societății comerciale

Aceste politici contabile se aplică conform prevederile reglementărilor naționale de contabilitate pentru a asigura că situațiile financiare furnizează informații relevante și credibile cu privire la poziția financiară, performanțele societății și fluxurile de numerar.

Ținând cont de faptul că reglementările contabile oferă și tratamente alternative, prezentele politici contabile detaliază aceste aspecte care se referă la:

– evidențierea la valoarea reevaluată a activelor imobilizate corporale și nu la cost istoric;

– recunoașterea ajustărilor pentru pierderi de valoare aferente titlurilor imobilizate în capitaluri proprii ca tratament alternativ permis, față de tratamentul de bază utilizat de recunoaștere a ajustărilor în contul de rezultate;

– utilizarea metodei costului mediu ponderat la ieșirea din gestiune a titlurilor imobilizate și a acțiunilor deținute în scop speculativ;

– utilizarea metodei FIFO la ieșirea din gestiune a stocurilor.

Contabilitatea se ține în limba română și în moneda națională.

Contabilitatea operațiunilor efectuate în valută se ține atât în moneda națională, cât și în valută.

Documentele justificative și financiar – contabile sunt cele prevăzute de lege. Ele pot fi întocmite și într-o altă limbă și altă monedă, dacă acest fapt este prevăzut expres printr-un act normativ.

În politicile contabile sunt înscrise toate informațiile cu privire la:

bazele contabilității,

felul de înregistrare a documentelor justificative (cronologică și sistematică),

informații despre documentele justificative ce și cum trebuie cuprinse informațiile

care sunt documentele contabile folosite

principiile folosite

care sunt situațiile financiare și data la care acestea se întocmesc

auditarea, aprobarea și publicarea situațiilor financiare,

principii de recunoaștere, evaluarea a elementelor din bilanț care se face conform prevederilor legale astfel:

1. la data intrării: – bunurile se evaluează la valoarea de intrare care se stabilește astfel:

– la valoarea justă – pentru bunurile obținute cu titlu gratuit sau constatate plus la inventariere. Prin valoarea justă se înțelege suma pentru care un activ ar putea fi schimbat sau decontată o datorie de bunăvoie între două părți aflate în cunoștință de cauză, în cadrul unei tranzacții, cu prețul determinat obiectiv.

Valoarea justă se determină, în general, după datele de evidență de pe piață, printr-o evaluare efectuată de profesioniști calificați în evaluare. Valoarea justă se substituie costului de achiziție.

– la cost de achiziție – pentru bunurile procurate cu titlu oneros. Acesta include prețul de cumpărare, taxele de import și alte taxe, cheltuieli de transport, și alte cheltuieli care pot fi atribuibile direct achiziției bunurilor respective.

În cazul acțiunilor și altor investiții financiare pe termen scurt care nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, precum și al acțiunilor și altor investiții financiare pe termen lung (cotate sau necotate), costul de achiziție include și costurile de tranzacționare direct atribuibile achiziției lor.

b. la data inventarului: – elementele patrimoniale se evaluează la valoarea actuală a fiecărui element, denumită și valoare de inventar, stabilită în funcție de utilitatea bunului, starea acestuia și prețul pieței. Creanțele și datoriile sunt evaluate la valoarea probabilă de încasat sau de plată.

c. la încheierea exercițiului: – elementele patrimoniale se evaluează și se reflectă în bilanț la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele inventarierii.

La fiecare data a bilanțului elementele monetare exprimate în valută se evaluează la cursul de schimb din data bilanțului, iar diferențele de curs rezultate, favorabile sau nefavorabile, se înregistrează la venituri sau la cheltuieli, după caz;

d. la data ieșirii din gestiune bunurile se evaluează și se scad din evidență la:

– valoarea de intrare aplicând metoda FIFO, în cazul stocurilor;

–  costul mediu ponderat pentru acțiuni;

–  valoarea de înregistrare în cazul celorlalte bunuri.

imobilizări necorporale și corporale (recunoaștere și evaluare)

amortizarea imobilizărilor corporale și necorporale

deprecierea imobilizărilor corporale și necorporale

imobilizările financiare, după caz, în funcție de cum dispun unitatiile comerciale

activele circulante: stocuri, creanțe, investiții pe termen scurt, casa și conturi la bănci

datorii

provizioane

capitaluri proprii

contul de profit și pierdere (recunoașterea veniturilor și a cheltuielilor)

situașia fluxului de trezorerie

modificarea capitalului propriu

notele explicative

În notele explicative societatea prezintă informații suplimentare, relevante pentru utilizatori în ceea ce privește poziția financiară și rezultatele obținute.

Fiecare element semnificativ al bilanțului, contului de profit și pierdere, situației fluxurilor de numerar și al modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoțit de o trimitere la nota care cuprinde informații legate de acel element semnificativ.

Pe lângă acestea, notele vor prezenta informații cerute de reglementările legale, dintre care cele cu privire la:

– denumirea entității care face raportarea;

– data la care s-au încheiat, sau perioada la care se referă situațiile financiare;

– moneda în care sunt întocmite situațiile financiare;

– exprimarea cifrelor incluse în raportare (ex. lei);

– politicile contabile adoptate de societate pentru a determina valorile elementelor din bilanț, ale contului de profit și pierdere, ale fluxurilor de trezorerie și ale modificărilor de capitaluri propriu.

Se va face mențiune că situațiile financiare au fost întocmite în conformitate cu Reglementările contabile armonizate.

CAPITOLUL IV Studiul de caz privind aplicarea principiilor la SC ”VILELLA INTER” SRL

4.1. Descrierea societății Vilella Inter SRL

SC Vilella Inter SRL funcționează din data de 26.01.2005 cu sediul pe Strada Cloșca, numărul 29A, localitatea Oravița, județul Caraș – Severin, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș – Severin sub numărul j11/77/2005, având cod unic de înregistrare RO 17168433.

Societatea are ca domeniu de activitate 161- tăierea și rindeluirea lemnului, obiectul de activitate mai cuprinde 0210- silvicultură și alte activități forestiere și 0220- exploatare forestieră, conform codului CAEN.

Principala activitate desfășurată este:

tăierea și rindelarea lemnului,

exploatarea forestieră de materie primă,

bușteni pe picior,

lucrări de tâmplărie și dulgherie,

fabricarea de paleți pentru foc.

Societatea este persoană juridică română de la data înmatriculării la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Caraș – Severin și este organizată sub formă de societate comercială cu răspundere limitată, cu doi asociați/acționari cu capital social egal 50% și 50%.

Capitalul social subscris și vărsat este de 200 lei (100 lei + 34$ SUA) și este împărțit în 20 părți sociale în valoare nominală de 10 lei fiecare, numerotate de la 1 la 20, fiind deținute de asociați cum urmează:

1. Oros Dumitru – prin aportul său de 100 lei aport în numerar, ceea ce reprezintă 50% din capitalul social dobândește 10 părți sociale numerotate de la 1 la 10

2. Vilella Michelange – prin aportul său de 100 lei (34$ SUA) aport în numerar, ceea ce reprezintă 50% din capitalul social dobândește 10 părți sociale numerotate de la 11 la 20.

Asociații răspund numai în limitele părții sociale deținute, obligațiile societății fiind garantate cu patrimoniul social. Repartizarea beneficiilor și a pierderilor se face la sfârșitul exercițiului financiar, când profitul se repartizează pe dividende, urmând a se distribuii asociațiilor în funcție de aportul adus la capitalul social și părțiile sociale deținute, iar pierderea se recuperează din profiturile obținute în anii următori.

Unitatea este caracterizată ca fiind întreprindere mijlocie de tip SRL cu capital în totalitate românesc, particular cu cei doi asociați existenți încă de la înfințare și până în prezent.

Societatea Vilella Inter SRL este condusă de un asociat ce deține prin statut funcția de administrator al societății care are drepturi depline și este numit pe perioadă nedeterminată.

Are un contabil, un tehnicean auto, un tehnicean silvic și un număr total de 10 muncitori în silvicultură. Cel mai mare număr de angajați a fost de 18 persoane.

Contabilitatea în cadrul firmei S.C. Vilella Inter SRL se ține în baza unui contract de prestări servicii, cu o firmă specializată în acest domeniu de activitate.
Această firmă este condusă de o persoană cu studii în acest domeniu, având titlul de expert contabil, fiind totodată și membru CECCAR, putând în acest fel să întocmească situațiile financiare anuale.

Principalele dotări sunt:

– 2 autotractoare Iveco cu remorci sistem trailer pentru transportul de bușteni și cherestea,

– un tractor forestier,

– un TAF, este tot un tractor forestier, dar mai performant și agil care convinge printr-un design compact.

– două IFROANE

– un stivuitor.

Societatea Vilella Inter SRL pune la dispoziția cliențiilor o gamă variată de produse obținute de lemn/bușteni de o calitate superioară.

Aceste produse sunt:

Buștean de esență moale și tare

Grinzile se execută la comanda clientului, la dimensiunile cerute de acesta. (lungime minimă 1.4metri; lungime maximă 10 metri)

Cherestea dulapi rășinoasă, fag, stejar. Pentru rășinoase sunt pe stoc de lungime de 2m până la 5m cu grosimea de 2,5cm, iar fag și stejar se pot executa la comanda clientului.

Peleți de cea mai bună calitate fiind obtinuți pe o linie tehnologică de ultimă oră, cu randament și eficiență maximă, oferind astfel alternativa perfectă pentru încălzirea pe bază de combustibil solid ecologic

În anul 2013 sau primit fonduri europene pentru facilitarea achiziționării unei mașinării utile pentru fabrica de peleți, evidența acestora ținându-se separat din toate punctele de vedere.

Prin folosirea de peleți în încălzirea încăperilor se pot beneficia de multe avantaje evidente atât pe termen scurt cât și pe termen lung, ca:

comoditate

curățenie

eficiență

preț accesibil

Astăzi pe piață există o multitudine de sobe cu ardere catalitică a peleților, cu design elegant și deosebit, care se vor potrivi perfect oricărui interior de locuință, chiar dacă se locuiește la bloc, veți putea avea ambianța caldă oferită de prezența în camera de zi a unui șemineu.

Peleții sunt un combustibil bio inovator, care prin arderea lor cantitatea de dioxid de carbon emisă este egală cu cea inhalată de plantă în timpul vieții și totodată este mai mică decât prin folosirea lemnelor brute, deci nu favorizează încălzirea globală, reducând efectul de seră.

Peleții sunt ambalați la saci de 15 kg sau la big bag și au un diametru de 6 mm și o lungime care variază între 4 și 15 mm, prețul încălzirii pe bază de peleți este cu 59% mai mic decât al produselor petroliere și cu 43% mai mic decât prețul energiei electrice.

Încălzind casa sau diferite spații cu peleți se face o economie între 30% și 50% față de gazul natural. Luând în calcul rezultatul redus de cenușă protejăm mediul, protejăm pădurea! Și totul este ecologic!

Pe lângă gama variată de produse, unitatea Vilella Inter SRL pune la dispoziție și executări de lucrări pe comandă ca: uși, ferestre, foișoare sau căsuțe de vacanță din diverse esențe din lemn masiv.

Contabilitatea unității se ține pe program SAGA, pe calculator, cu balanțe de verificare încheiate lunar, bilanțurile fiind semestrial și anual.

Atât bilanțul cât și declarațiile lunare sunt comunicate pe Internet deasemenea și decontul lunar de TVA.

Formularele 112 pentru impozite și taxe și formularul 300 pentru decontul de TVA sunt predate la termenele fixate prin Codul Fiscal, ”25 ale lunii, 31 MAI și 31 AUGUST” pentru bilanțul semestrial și anual.

Înregistrările contabile se fac zilnic pe calculator, registrele de casă sunt zilnice, încasările se fac cu casa de marcat pentru clienți, persoane fizice și cu chitanță pentru clienți, persoană juridică.

Soldurile conturilor se urmăresc cu ajutorul fișelor de cont date din programul de pe calculator, anual sunt comunicate soldurile și componentele acestora la clienți și furnizori.

Anual se execută inventarierea totală a bunurilor aflate în gestiune punându-se de acord soldurile cu cele din evidența gestionar – contabilă.

4.2. Analiza economico- financiară a societății Vilella Inter SRL

În baza datelor furnizate de bilanțul contabil propriu-zis, respectiv situația elementelor patrimoniale de activ și a elementelor de pasiv, se poate efectua o analiză economică – financiară care constă într-un ansamblu de metode și tehnici care permit aprecierea situației financiare și ne arată performanțele firmei, dacă sunt sau nu.

Pe baza acestor analize se pot alcătui noi strategii de menținere și dezvoltare. Aceste analize se pot cere din interior atunci când se urmărește colectivul, producția, eventuale dezechilibre financiare etc, sau de cei din exterior (potențiali investitori etc) care urmăresc capacitatea firmei de a genera profit, capacitatea firmei de a-și onora obligațiile pe termen scurt sau lung (lichiditatea și solvabilitatea firmei), precum și valoarea firmei.

Atât analiza internă cât și analiza externă urmăresc același lucru: analiza rentabilității, analiza riscului și analiza valorii firmei.

Analiza rentabilității financiare a capitalului propriu pune în evidență

randamentul capitalurilor proprii, respectiv al plasamentului efectuat de acționarii unei societăți prin cumpărarea acțiunilor societății. Profitul, sursa importantă de finanțare a dezvoltării unei activități, reprezintă parte componentă a capitalurilor unei întreprinderi, remunerând, în primul rând, participarea acționarilor, prin intermediul dividendelor.

Se calculează după relația:

Rata rentabilității financiare = Profit/ Capital propriu *100

= 7576/143297 * 100

= 5,29%

Valoarea înregistrată de acest indicator trebuie să fie mai mare de 5% ca să se poate considera că activitatea desfășurată de către firmă a fost una eficientă din punct de vedere al fructificării capitalurilor proprii, iar în cazul nostru e de 5,29% ceea ce înseamnă că e bine.

Potrivit OMFP 94/ 2001 toate firmele trebuie să raporteze în nota 9 pricipalii indicatori economico financiari sub formă de rate:

I

Politicile contabile sunt explicate în nota numărul 6 din anexa bilanțului.

Evaluarea posturilor din situația financiară s-a făcut după datele din bilanțul prescurtat în conformitate cu următoarele principii contabile.

Principiul continuității activității: s-a ținut cont de faptul că societatea își va continua în mod normal funcționarea în viitorul apropiat, datorită faptului că unitatea lucrează cu beneficiu fiind rentabilă permanent de la înfințare.

Principiul permanenței metodelor: au fost folosite aceleași reguli, norme, metode privind evaluarea, înregistrarea și prezentarea în contabilitate a elementelor patrimoniale, asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile.

Principiul prudenței: au fost luate în considerare numai profiturile recunoscute până la data închiderii exercițiului financiar, s-a ținut cont de toate obligațiile previzibile și pierderile potențiale și au fost făcute ajustări de valoare ținând seama de toate deprecierile posibile indiferent de modul cum acestea ar fi putut influența rezultatul financiar.

Principiul independenței exercițiului: la determinarea rezultatului s-au luat în calcul toate veniturile și cheltuielile indiferent de data încasări sumelor, respectiv data efectuării plăților.

Principiul intangibilității: bilanțul de deschidere corespunde cu bilanțul de închidere.

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv: au fost înregistrate toate elementele de activ și de pasiv și, eventual, ulterior s-au făcut compensări legale.

Principiul necompensării: nu s-au făcut compensări între venituri și cheltuieli, ori între elemente de activ și elemente de pasiv, altele decât cele permise de lege.

CONCLUZII

În primele trei capitole din lucrarea de licență intitulată ”Principiile contabile și impactul acestora asupra politicilor contabile” am încercat să fac o descriere mai compactă a ceea ce înseamnă contabilitatea, principiile și politicile contabile, rolul și obiectivele acestora și modul cum acestea sunt legate strâns între ele pentru buna funcționare a societățiilor/întreprinderilor mici, mijloci și mari, cât și a instituțiilor publice, a institușiilor bancare, de asigurare și reasigurare, a instituțiilor sociale etc., toate care intră în alcătuirea și dezvoltarea economiei naționale cu impact și asupra economiei internaționale.

În al patrulea capitol am descris studiul de caz privind aplicarea principiilor contabile la SC VILELLA INTER SRL, pe care l-am împărțit în două subcapitole.

Primul subcapitol cuprinde o descriere a societății comerciale, statutul firmei, organigrama firmei, obiectul de activitate și nu în ultimul rând produsele obținute și scoase la vînzare ceea ce face ca firma să funcționeze șă să aibe continuitate.

În al doilea subcapitol am încercat să fac o analiză a societății comerciale, bazate pe situația finaciară (balanța de verificare și bilanțul contabil) încercând să aflu anumiți indicatori, cât și principiile care au fost evidențiate în notele explicative ale bilanțului contabil.

Pentru a sublinia mai bine importanța principiilor contabile și impactul lor asupra politicilor contabile, spunem cu convingere că: „Principiile contabile sunt ca stelele: nu vom ajunge niciodată la ele, dar ne luminează drumul!” în nobila profesiune contabilă.

Societatea comercială în cauză este interesată să se mențină pe piață cât mai mult, ceea ce înseamnă actualitate, extindere, importanță ceea ce duc la o muncă de cercetare, documentare privind informațiile din jur și cum le pot folosi în scopul de obținere de fonduri europene, finanțe, bunuri și mână de lucru ce duc la dezvoltarea ei.

Propuneri legate de societatea în cauză este, că chiar dacă în tot acești ani rezultatul financiar a fost unul pe profit, ar mai fi nevoie într-un fel de folosirea unor tehnici de marketing în ceea ce privește produsele obținute și vândute mai greu. Sunt mulți din zona rurală care nu cunosc acest produs numi peleți și rolul loc cât și valoarea lor în comparație cu alte produse folosite în încalzirea locuințelor, de aceea puțină reclamă nu ar strica, în încercarea de a acoperi investiția făcută cu utilajul de produs peleți.

ANEXE

ANEXA 1. Raportul administratorului la data de 31.12.2014

ANEXA 2. Balanța de verificare perioada 01.12.2014 – 31.12.2014

ANEXA 3. Bilanțul contabil prescurtat la data de 31.12.2014

ANEXA 4. Nota 4 – Analiza rezultatului din exploatare

ANEXA 5. Nota 6 – Principii, politici și metode contabile

ANEXA 6. Nota 9 – Indicatori economico – financiari

BIBLIOGRAFIE

C.G.Demetrescu – Istoria contabilității, Editura Stiințifică, București, 1972

M. Ristea și C. Dumitru – Contabilitatea financiară, Editura Universitară, București 2006

M. Ristea și C. Dumitru – Bazele contabilității, Editura Universitară, București 2006

M. Ristea și C. Dumitru – Contabilitatea societățiilor comerciale, Editura Universitară, București 2009

D. Rada – Teoria generală a contabilității. Concepte și metodologie, Editura Mirton, Timișoara 2008

F. Caloian – Bazele contabilității, Editura C.H. BECK, București 2008

L. Feleagă și N. Feleagă – Contabilitatea financiară, Editura Economică, București 2007

V. Munteanu

M. Dumitru – Contabilitate financiară, Reglementări Contabile conforme cu directivele europene aprobate prin OMFP nr. 3065/29.10.2009, Editura FSEGA, 2010

M. Frumușanu Lesconi – curs predat în anul I, disciplina bazele contabilității

http://www.stiucum.com

http://www.rubinian.com

https://ro.wikipedia.org

Legea Contabilității Actualizată 2015 82/1991

Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1.752/2005.

REZUMAT

Cuvinte cheie: contabilitate, patrimoniu, principii contabile, politici contabile, situații financiare etc.

Tema licenței mele se numește: Principiile contabile și impactul acestora asupra politicilor contabile.

Domeniul de investigație al contabilității este unul foarte complex, dar se concretizează în obținerea de informații cu privire la utilități, resurse, evenimente și tranzacții care au loc pe o perioadă determinată de timp, iar la baza ei stau metode, reguli și proceduri cuprinse într-un tot unitar numit principii și politici contabile generale.

Politicile contabile sunt principiile, bazele, convențiile, regulile și practicile specifice adoptate de o societate la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare. Societatea comercială trebuie să aleagă și să aplice politicile contabile, astfel încât situațiile financiare să fie conforme cu toate cerințele fiecărui Standard Internațional de Contabilitate.

Efectul acestor politici și principii se regăsesc în cadrul bilanțului contabil, al contului de profit și pierdere și în determinarea indicatorilor ce se stabilesc pe baza situațiilor financiare, iar spațiul rezervat politicilor contabile în cadrul notelor explicative este unul din ce în ce mai cuprinzător.

În lucrarea mea am clasificat principiile contabile după mai multe criteri, dar cele mai importante principii care se regăsesc și în notele bilanțului sunt:

Principiul continuității activității

Principiul permanenței metodelor

Principiul prudenței

Principiul independenței exercițiului

Principiul intangibilității

Principiul evaluării separate a elementelor de activ și de pasiv

Principiul necompensării

Principiul pragului de semnificație

Principiul prevalenței economicului asupra juridicului

Impactul principiilor contabile asupra politicilor contabile este că duc la buna organizare și funcționare a contabilității, asigurând o claritate, o imagine fidelă a tuturor operțiunilor efectuate și asupra rezultatului exercițiului atât pentru firmă cât și pentru cei interesați de ea.

SUMMARY

Keywords : accounting, assets(heritage sheet), accounting principles, accounting policies, financial statements etc.

The theme of my license is called : accounting principles and their impact on accounting policies .

Field accounting investigation is very complex , but is reflected in obtaining information on utilities , resources, events and transactions occurring over a period of time , and they are based on methods , standards and procedures contained into a unit called general accounting principles and policies .

Accounting policies are the specific principles, bases , conventions, rules and practices adopted by a company in preparing and presenting financial statements. The company must select and apply accounting policies so that the financial statements comply with all requirements of each International Accounting Standard.

The effect of these policies and principles are included in the balance sheet, profit and loss account in determining the indicators shall be based on the financial statements and accounting policies in the space reserved for the notes is becoming more comprehensive .

In my work I classified after several criterions accounting principles , but the most important principles that are found in the notes to the balance sheet are :

Going Concern principle

Consistency principle

Prudence principle

Accrual principle

Matching principle

Opening balance principle

Valuation of assets and liability items principle

Offsetting principle

Materiality principle

Substance over form principle

The impact of accounting principles on accounting policies is that lead to good organization and functioning of accounting , providing a clear, accurate picture of all operations carried out and the results of the exercise to both the firm and those interested in it .