Principii și sist eme de administrare a societăților comerciale [605283]

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT ZI

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Prof.univ.dr. Ioan SCHIAU

Autor:
Nedelea Ana -Maria

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAȘOV
FACULTATEA DE DREPT
PROGRAMUL DE STUDII DREPT ZI

DISCIPLINA:
Drept comercial român .

TEMA:
Principii și sist eme de administrare a societăților comerciale
pe acțiuni .

Subsemnata Nedelea Ana-Maria declar pe proprie răspundere, sub
incidența legii penale și a Legii dreptului de autor, că lucrarea de licență
prezentată este elaborată de mine și am respectat normele deontologice
de folosire a bibliografiei.

Data predării lucrării, Semnătură,

BRAȘOV
2017

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
1
CUPRINS:
Motivarea temei alese. Argumentele autorului ………………………….. 3
CAPITOLUL I: CARACTERISTICI GENERALE ALE SOCIETĂȚII PE
ACȚIUNI:
Subcapitolul 1: Noțiuni introductive:
1.1 Noțiunea de societate pe acțiuni ………………………….. ………………… 5
1.2 Caracterele societății pe acțiuni ………………………….. …………………. 6
Subcapitolul 2: Principiile generale ale societății pe acțiuni:
2.1 Modalități de constituir e –simultană sau continuată ……………………. 8
2.2 Actul constitutiv al societății. Mențiuni obligatorii ………………………. 12
2.3 Capitalul social, aportul acționarilor și regimul juridic al acțiunilor .18
2.4 Adunarea generală ………………………….. ………………………….. ……….. 22
2.5 Drepturile si obligațiile specifice ale acționarilor ……………………….. 27

CAPITOLUL II: SISTEME DE ADMINISTRE A SOCIETĂȚILOR
COMERCIALE PE ACȚIUNI
Subcapitolul 1 : Sistemul unitar de administrare
Secțiunea 1:
1.1 Consiliul de administrație ………………………….. ………………………….. .32
1.2 Condițiile de numire a administratorului persoana fizica …………… 34
1.3 Condițiile de numire a administratorului persoana juridical ………… 36
1.4 Procedura de numire a administratorilor ………………………….. ……… 37
1.5 Drepturile și obligațiile administratorilor. Numirea și rolul
președintelui ………………………….. ………………………….. ………………………. 39
1.6 Competența și funcționarea Consiliului de administrație ……………. 42
Secțiunea a 2 -a:
2.1 Directorii societății pe acțiuni. Directorul General ……………………… 48
Subcapitolul 2: Sistemul dualist de administrare
Secțiunea a 3 -a:
3.1 Directoratul ………………………….. ………………………….. ………………….. 52
3.2 Condițiile calității de membru al Directoratului. Desemnarea și
revocarea ………………………….. ………………………….. ………………………….. 52
3.3 Durata mandatului și vacanța funcției ………………………….. ………….. 54
3.4 Atribuțiile exclusive ale directoratului ………………………….. …………… 55
3.5 Obligațiile membrilor directoratului ………………………….. ……………… 55

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
2
3.6 Mecanismul de funcționare a directoratului ………………………….. …..56
Secțiunea a 4 -a:
4.1 Consiliul de supraveghere. Desemnarea și revocarea membrilor .57
4.2 Condițiile calității de membru. Incompatibilități …………………………. 58
4.3 Vacantarea postului. Durata mandatului și remunerația membrilor
………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 59
4.4 Atribuțiile legale ale Consiliului de supraveghere ……………………… 60
4.5 Obligațiile Consiliului de supraveghere ………………………….. ……….. 61
4.6 Funcționarea Consiliului de supraveghere. Comitetele consultative
………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 61
Secțiunea a 5 -a :
5.1 Analiza comparativă a celor doua sisteme de administrare a
societăților pe acțiuni ………………………….. ………………………….. ………….. 63

CAPITOLUL III : RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE
CONDUCERE ALE SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI
Subcapitolul 1: Răspunderea civilă
1.1 Caracterele răspunderii civile a administratorilor ……………………. 66
(a) – raspunderea contractuala versus raspundere delictuala
(b) – raspunderea persoanala versus raspunderea solidar a
1.2 Administratorii în sistemul unitar ………………………….. ………………. 70
1.3 Administratorii în sistemul dualist ………………………….. ……………… 71
1.4 Formele răspunderii civile ………………………….. ………………………… 72
1.5 Condițiile de existență a răspunderii administratorilor …………….. 76
1.6 Cazuri specifice ce atrag răspunderea administratorilor ………….. 78
1.7 Acțiunea în răspundere civilă ………………………….. …………………… 78
Subcapitolul 2: Răspunderea penală si contravențională
2.1 Caracterele specifice răspunderii penale a administratorilor ……… 81
2.2 Infracțiunile expres prevăzute de Legea nr. 31/1990 ………………… 82
2.3 Infracțiunile de bancrută simplă si bancrută fraduloasă potrivit
Noului Cod Penal ………………………….. ………………………….. ……………….. 90
2.4 Formele răspunderii contravenționale a administratorului ………….. 91
CAPITO LUL IV:
1.1 CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA ……………….. 92
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ……………………. 97

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
3

 Motivarea temei alese. Argumentele autorului

În ultimii ani evoluția societății s -a făcut într -un mod accelerat, iar
asta a determinat majore schimbări î n toate planurile sociale. Așa cum
era de așteptat aceste evenimente au adus mari schimbări și pentru
sistemul de drept cu toate ramurile sale. Odată cu evoluția și cerințele
societății s -a schimbat, iar aici interv ine acest fascinant domeniu, dreptul,
care nu face altceva decât să normeze viața socială în niște tipare
juridice, astfe l încât să existe un echilibru î n toate.
În lucrarea ce urmează a o prezenta am ales să vorbesc despre
societățile comerciale pe acțiuni. Am fost determinată să aleg această
temă, deoarece pe cât pare de recentă și complexă în natura ei, ea își
are rădăcinile in Evul Mediu, venind în susținerea acestei afirmații cu
mențiuni din doctrina franceză care consideră că societățile pe acț iuni iși
au rădăcinile în concesiunile acordate la sfârșitul Evului Mediu de c ătre
suveranitatea teritorială, societăților de capitaliști pentru a organiza
servicii de interes general spre exemplu: servicii publice, bănci etc.
Legându -mă tot de dotrina fr anceză mai pot spune faptul că,
reglementarea societă ților comerciale pe acțiuni s -a făcut în Codul
Comercial Francez din 1807, reglementându -se atât societatea pe
acțiuni cât și societatea în comandită simplă pe acțiuni, despre cea din
urmă neexistând o r eglementare mai aspră astfel că s -au cauzat multe
prejudicii în acea perioadă.
Revenind la temă, î n susținerea acesteia vin cu următoarea
motivare, schimbările ce s -au produs în ultimii ani, evoluția nebunească,
dorința de acaparare și de putere m -a făcut să aleg această formă a
societăților, dreptul comercial fiind și o materie de actualitate, deoarece
această societate este structurată asemeni unui stat complex, cu statut,
reguli generale de funcționare, drepturi și obligații, precum și
răspunderea celor care ajung să aducă la faliment aceste societăți.
În urma cercetărilor am descoperit că această temă este una cât
se poate de actuală și problematică în doctrina de specialitate. Care este
raționamentul? Păi, dacă despicăm o societate, cel mai important plan
este cel economic, astfel că societățile pe acțiuni stau la baza macro
industriei, marea putere a industriei ș i finanțele sunt exploatate de astfel
de societăți, dând viață planului social chiar și po litic. Vorbim de un
întreg mecanism ce p une la îndemâna statului servicii sau bunuri la
prețuri corecte, atrăgând în acest mod noi investiții ce ajută la
dezvoltarea celor existente, continuitatea si extinderea sau apariția altor
noi societății. Dreptul si legile conexe dreptului comercial nu fac altceva
decât să monitorizeze această funcționare și să o îmbunătățească, cum
numim în drept, să o reglementeze prin norme juridice, dând astfel o
formă și un sens acestor activități de afaceri în planul social, pr ecum și

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
4
activităților sociale în afaceri. Legislația română trebuie să aibă în vedere
globalizarea economică, să avem acest echilibru între piața internă și
cea externă, să exist e o cale de mijloc, tocmai de a ceea Legea 441/2006
precum și alte OUG spre exe mplu OUG 2/2012 sau Legea 152/2015, au
venit să completeze și să modifice Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale, ajungând astfel la o guvernare corporativă de standard
internațional, aici vorbind și de relațiile din cadrul unei societăți, între
administratori, conducere, acționari dar și alte terțe persoane care
reprezintă un real interes pentru societate, inclusiv relațiile comerciale ce
se nasc între state. Fac o scurtă trecere prin cuprinsul temei și anume,
marea parte a lucrării se referă la aceste principii de guvernare,
asigurarea unui mediu corespunzător pentru funcționarea unei guvernări
corporative, acționariatul cu îndatoririle si drepturile sale, informarea,
rolul guvernării precum și responsabil itățile ce le revin celor ce stau în
vârful acestui sistem de societate. Prin sistemele ce guve rnează această
societate enumeră m sistemul unitar si sistemul dualist, asta pentru mine
înseamnă o noua amprentă a democrației statului chiar și asupra unei
societăți.
Modul de administrare este foart e important, administrarea,
supravegherea si controlul fiind de esență fie să îmbunătățească
societatea fie să o ”desființeze” . Normal că pentru a se constituii și a
funcționa în baza legii, această societate trebuie să parcurgă niște
formalități solicita te sub sancțiunea nulității. A ceastă formă este mai
complexă și evident că are particularitățile ei, în societatea pe acțiuni de
bază sunt aporturile acționarilor și nu calitățile lor în anumite domenii,
căci de cele mai multe ori asociații contribuie cu a porturile lor la formarea
capitalului social fără a desfășura propriu -zis o activitate în cadrul
societății. Drepturile si obligațiile societății comerciale pe acțiuni reies din
personalitatea juridică a acesteia. Vorbim și de capacitatea de folosință
și anume, este titulara drepturilor și obligațiilor din momentul înregistrării
precum și de capacitatea de exercițiu prin săvârșirea de acte juridice ce
exprimă în mod practic aplicarea acestora.
Societatea pe acțiuni are o valoare si o contribuție uriașă la
funcționarea în normalitate a unui întreg stat, este de admirat cum a
evoluat această nouă formulă administrativă a societății, existența unui
corp ce guvernează relațiile ce se nasc prin încheierea de acte și un alt
corp ce supraveghează buna desfașurare ș i aplicarea legii. Astfel sunt
asigurate atât interesele acționarilor cât și nevoile societății, obiectul fiind
definitoriu, el stabilește limitele societății.
Pe final, această lucrare urmărește să prezinte o analiză în lini mari
a societății comerciale pe acțiuni, de la modul de constituire până la
formele ce antrenează răspunderea organelor membrilor societății.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
5

CAPITOLUL I:
CARACTERISTICI GENERALE ALE SOCIETĂȚII PE ACȚIUNI

• Subcapitolul 1: Noțiuni introductive:
1.1 Noțiunea de societate pe acțiuni:
Societatea pe acțiuni este cea mai evoluată și complexă formă a
societăților comerciale reglementată atât de Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale cât și de Noul Cod Civil.
Definim astfel societatea pe acțiuni ca fiind acea ”societate
constituită prin asocierea mai multor persoane, care contribuie la
formarea capitalului social prin anumite cote de participare reprezentate
prin titluri, numite acțiuni, pentru desfășurarea unei activități comerciale,
în scopul împărțirii beneficiilor, ș i care răspund pentru obligațiile sociale
numai în limita aporturilor lor”1. Pe lângă complexitatea ei, această
societate stă la baza funcționării unui întreg capital de stat, deoarece
această formă este destinată marilor societăți în scopul realizării
afacerilor cu un capital extraordinar, astfel pe lângă această
caracteristică societatea pe acțiuni asigură și o circulație a fondurilor
bănești, iar pentru formarea unui capital mai mare poate face apel la
subscripția publică.
Ca și premisă, trebuie avută în vedere ideea conform căreia societatea
pe acțiuni și societățile comerciale în general iau naștere ca urmare a
voinței asociaților exprimată la momentul constituirii, dar chiar și ulterior
formării, anume pe parcursul funcționării. Cum am menționat anteri or,
rolul asociaților este definitoriu. Societatea pe acțiuni reunește
capitalurile sociale și potențialii investitori pentru a desfășura o activitate
industrială sau comercială fără a suporta un risc nelimitat. Plecând de la
acest considerent, scopul unei societăți pe acțiuni ce stă a se forma este
de a acumula cât mai multe aporturi neînsemnate de la cât mai mulți
acționari ca împreună să însumeze o valoare considerabilă ce ajută la
începerea unei afaceri de proporții. Evident că de aici reiese și motivul
existenței societății și anume faptul că o persoană fizică, de rând se află
în incapacitatea de a consituii în mod individual o astfel de societate,
puterea fiind diminuată și nici asociarea nu ar mai exista.
Cu toate că această formă de societate comerc ială este
considerată ca fiind definitorie în materia activității economice, ponderea
acesteia în raport cu alte forme de societăți comerciale este relativ mică.
Astfel că, o primă noțiune pe care o avem în vedere pentru a
înțelege de unde vine și care es te reglementarea actuală a acestui tip de
societate, ne raportăm la Codul Civil și Legea nr. 31/1990 privind
societățile comerciale. Legea privind societățile nu cuprinde o definiție a

1 Dragoș – Mihai Drăghie, Administrarea societății pe acțiuni , Ed. Universul Juridic, București, 2016,
p.13.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
6
societății pe acțiuni , astfel că mă simt nevoită să apelez la codul civ il la
definiția generală a contractului de societate. Prin această definiție se
înțelege că „prin contractul de societate două sau mai multe persoane se
obligă reciproc să coopereze pentru desfășurarea unei activități și să
contribuie la aceasta prin aport uri bănești, în bunuri, în cunoștințe
specifice sau prestații, cu scopul de a împărți beneficiile sau de a se
folosi de economia ce ar putea rezulta”1. Plecând de la aceste repere, în
doctrină s -a conturat o definiție a societăților pe acțiuni porinind de la
particularitățile acesteia. Astfel că societatea pe acțiuni este ”un contract
potrivit căruia două sau mai multe persoane, asociați, se înțeleg să pună
în comun anumite valori pentru a desfășura împreună anumite activități,
în vederea realizării și împă rțirii beneficiilor care vor rezulta și în
eventualitatea obținerii de pierderi, suportarea acestora”2. Analizând pe
mai departe această definiție doctrinară, mai putem distinge niște
elemente ce diferențiază această formă de altele: acordul asociaților de
a pune în comun o anumită valoare; asumarea obligației de a desfășura
împreună o activitate ce urmează să devină obiectul de activitate a
societății pe acțiuni; participarea tuturor asociaților atât la realizarea și
divizarea beneficiilor cât și la pierderile suferite pe parcursul desfășurării
activității în cadrul societății; acționarii răspund pentru obli gațiile sociale
numai în limita capitalului social subscris.

1.2 Caracterele societății pe acțiuni:
Caracterele societății pe acțiuni reies din definiția dată acesteia,
vorbim astfel despre o societate de capitaluri; constituită dintr -un număr
minim de asociați ce poartă denumirea de acționari; diviziunea capitalului
social este reprezentată de acțiunea sau titlul de valoare negociabil și
transmisibil; precum și faptul că răspunderea asociaților este limitată de
aporturile aduse.
Având în vedere prima c aracteristică și anume că, societatea pe
acțiuni este o societate de capitaluri, fac referire la eleme ntul intuite
personae specific societăților de persoane, care în cadrul societăților pe
acțiuni lipsește, deoarece cel mai important element este volumul
capitalului social adus ca aport de acționari. Analiz ân Legea nr. 31/1990,
la art.10 vedem că legiuitorul precizează că „capitalul social al societății
pe acțiuni sau al societății în comandită simplă nu poate fi mai mic de
90.000 lei”. Dacă mergem mai dep arte la art. 11 tot din L egea nr.
31/1990 ni se spune că „Capitalul social al unei societăți cu răspundere
limitată nu poate fi mai mic de 200 lei și se divide în părți sociale egale,
care nu pot fi mai mici de 10 lei ”. Având în vedere acest raționament
putem trage concluzia că se vor „elimina din categoria acestor societăți
pe acelea constituite sub această formă din alte rațiuni decât

1 Dragoș – Mihai Drăghie, op.cit. p.27.
2 I. Schiau, T. Prescure, Legea Societăților Comerciale nr.31/1990. Analize și comentarii pe articole,
ed. a II -a, Ed. Hamangiu, București, 2009, p.1.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
7
concetrarea capitalului, adică acele societăți constituite ca societăți pe
acțiuni doar pentru a îmbrăca un aer de credibi litate sporită și care se vor
transforma încetul cu încetul, în alte forme de societate”1.
Cum reiese și din definiție, pentru a exista o societate pe acțiuni,
legea societăților ne impune un numar minim de asociați, trebuie să aibă
cel puțin 2 acționari , în vechea lege se impunea numărul minim de 5
acționari. Dacă societatea va funcționa pe o perioada de 9 luni cu un
numar de mai puțin de 2 acționari orice persoană interesată poate cere
dizolvarea societății, asta în cazul în care până la rămânerea defin ită și
irevocabilă a hotărârii judecătorești această ilegalitate este acoperită.
O altă caracteristică specifică societății pe acțiuni o regăsim tocmai
în noțiunea de acțiune, de fapt aceasta reprezintă legătura dintre
acționar și societate. Capitalul soc ial al unei societăți pe acțiuni este
realizat din acțiunile emise de societate. În materia societăților
comerciale întâlnim și alte moduri de diviziune a capitalului social, dacă
la societățile comerciale pe acțiuni avem în vedere acțiunile, la alte forme
de societăți comerciale vorbim despre părți sociale sau părți de interes.
Acestea se diferențiază însăși prin natura lor, adică acțiunile sunt de
regulă liber transmisibile, conform art. 98 si art. 99 din Legea nr. 31/1990
nu se impune în mod concret o an umită formalitate pentru valabila
transmitere a unor astfel de acțiuni, fomalitățile fiind necesare doar ca
niște cerințe ad probationem, pe când în ceea ce privește părțile sociale
sau de interes avem în vedere anumite limitări asupra modalității de
trans mitere.
Dacă am avea în vedere O.U.G. nr. 54/2010 la art. XIII pct.2 prin
care se dispune că Hotărârea Adunării Acționarilor prin care s -a hotărât
înstrăinarea unor acțiuni se va depunde la oficiul Registrul Comerțului în
termen de 15 zile, spre a fi publ icată în Monitorul Oficial al României,
făcând astfel opozabilă terților hotărârea. Astfel că, fie că vorbim de
creditorii sociali sau alte persoane ce au fost prejudiciate ca urmare a
transmiterii, acestea pot formula o cerere de opoziție în termen de 30 de
zile de la publicarea hotărârii acționarilor, prin care să ceară instanței să
oblige societatea sau asociații la acoperirea prejudiciului , ori chiar să se
atragă răspunderea civilă a asociatului ce urmărește să -și cedeze părțile.
La răspunderea acț ionarilor, secțiune pe care o voi dezvolta în
capitolele ce urmează, trebuie subliniat faptul că acționarii răspund
numai în limita capitalului social subscris. Principiul de la care se pleacă
este cel al subsidiarității, cu atât mai mult cu cât societate a pe acțiuni
dobândește personalitate juridică, astfel că în sarcina sa se vor naște
drepturi și obligații. În situația în care societatea nu își va putea acoperii
datoriile, acționarii intervin pentru a răspunde dar numai în limita
aporturilor fiecăruia l a capitalul subscris, este evidentă așadar excepția
de la principiul solidarității codebitorilor din materia comercială.

1 I. Schiau, T. Prescure, op.cit. p.72

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
8
Ca o ultimă idee legată de această răspundere ar fi răspunderea
asociaților ce se fac vinovați de aducerea unei societăți în starea de
insolvență, aceasta considerându -se a fi de natură delictuală, mai rar de
natură contractuală. Când vorbim despre tragerea la răspundere a
organelor de conducere a unei societăți trebuie să existe o faptă ilicită,
un prejudiciu și o legătură de cauzalitat e care să antreneze răspunderea
acestora. Legătura de cauzalitate va deteremina si măsura întinderii
prejudiciului.

 Subcapitolul 2: Principiile generale ale societății pe acțiuni:
2.1 Modalități de constituire – simultană sau continuată:
Societatea pe ac țiuni se poate constituii prin două modalități
consacrate de Legea societăților comerciale în art. 9, anume constituirea
simultană și constituirea continuată prin subscripție publică.
Modul în care vor lua naștere astfel de societăți aparține exclusiv
asoc iaților. Astfel cum se prevede în lege, capitalul social minim al unei
societăți pe acțiuni nu poate fi mai mic de 90.000 lei, iar guvernul va
putea modifica această valoare minimă a capitalului, odata la doi ani,
astfel încât această valoare să reprezint e echivalentul în lei a sumei de
25.000 Euro. Ca urmare a acestei reguli, dacă asociații pot dispune de
această sumă pentru a forma capitalul social, ei il vor subscrie în
totalitate, iar dacă nu dispun de aceste sume pentru a forma o societate
pe acțiuni , vor avea opțiunea de a apela la public pentru subscrierea
capitalului social.
Aceste modalități de constituire a capitalului au efecte asupra
regimului juridic al organizării și funcționării acestor societăți, „cele
constituite prin subscripție publică d evenind societăți deținute public, iar
celălalte societăți de tip închis”1.

Constituirea simultană:
Această modalitate de constituire este cea mai simplă modalitate
dintre cele consacrate de Lege și pleacă de la ideea că întreg capitalul
social al unei societăți pe acțiuni este subscris de asociați. Astfel că,
asociații în număr de minim 2 au obligația ca la constituire să verse cel
puțin 30% din capitalul social subscris. Având în vedere art. 9 alin.(2),
restul de capital social trebuie vărsat în termen de 12 luni de la
înmatriculare pentru acele acțiuni ce au fost emise în numerar iar pentru
acțiunile emise ca aport în natură, legea prevede un termen de cel mult
doi ani. În cazul în care acționarii dețin resursele financiare în întregime,
pot acoperii d e la început întregul capital social cerut de lege. Pentru a
se forma o societate pe acțiuni nu este nevoie doar de aporturile
asociaților ci și de respectarea unor formalități de constituire, de
autorizare și de publicitate, regăsite în legea societăților comerciale.

1 I. Schiau, T. Prescure , op.cit. p.68.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
9
Constituirea simultană presupune și semnarea actului constitutiv
de către acționari, act ce se încheie sub semnătură privată, forma sa
autentică fiind obligatorie atunci când printre aporturile asociaților se
numără și un teren. Evaluarea apo rturilor în natură se va face la cererea
fondatorilor printr -o expertiză.

Constituirea continuată sau prin subscripție publică:
Această modalitate de constituire este utilizată de asociații care nu
dispun de rezervele financiare necesare subscrierii capi talului social,
astfel că se vor adresa publicului pentru a obține capitalul necesar impus
de lege. Această modalitate de constituire presupune și parcurgerea
unor etape: informarea subscriitorilor prin întocmirea unui prospect de
emisiune a acționarilor; subscrierea acțiunilor și etapa de aprobare a
actelor constitutive ale societății de către adunarea constitutivă a
subscriitorilor. Toate aceste operațiuni ce au ca urmare constituirea unei
societăți pe calea subscripției publice sunt realizate de către fo ndatorii
societății.
 Informarea subscriitorilor:
Fondatorii au obligația de a întocmi un prospect de emisiune a
acțiunilor. Reglementarea o găsim în art. 18 din Legea Societăților
Comerciale nr. 31/1990. Conform acestui articol, prospectul de emis iune
de acțiuni trebuie să cuprindă mențiunile prevăzute la art.8 cu excepția
mențiunilor privind pe administratori și directori, respectiv membrii
directoratului și consiliului de supraveghere, precum și cenzorii sau,
după caz, pe auditorul financiar, și în care s e va stabili data închiderii
subscripției .
Articolul 18 alin. (4) face referire și la nulitatea absolută a prospectelor de
emisiune, precum și la acoperirea acestei nulități. Anume, dacă oricare
din mențiunile precizate mai sus lipsesc din întocmirea pros pectului, se
atrage nulitatea absolută a acestuia. În schimb, această nulitate nu poate
să fie invocată de către subscriitorul care a luat parte la adunarea
constitutivă sau dacă acesta și -a exercitat atribuțiile de acționar. După ce
s-a încheiat prima par te a fomalității și anume elaborarea potrivit legii,
acest prospect de emisiune trebuie să se încheie în formă autentică și să
fie semnat de către fondatori iar mai apoi depus la oficiul registrului
comerțului din județul în care se va stabili sediul socie tății. După
verificarea legalității, judecătorul delegat la oficiul registrul comerțui va
autoriza publicarea acestuia, deoarece legea nu prevede expres forma
de publicitate, aceasta rămâne la voința fondatorilor și este chiar
suficientă publicarea lui în presă.
În literatura de specialitate1 natura juridică a prospectului de
emisiune s -a considerat ca fiind un act unilateral și nu multilateral cum

1 A se vedea Legea societăți lor comerciale . Analize și comentarii , I. Schiau și T. Prescure, Ed.
Hmangiu, București, 2007, art. 18, pct.4, p.95

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
10
am fi tentați la prima vedere să credem, având rol de ofertă publică,
însușind chiar caracterele unei ofer te, să fie clară, completă, precisă și
limitată în timp. Pe lângă acestea, prospectul de emisiune trebuie să
cuprindă și niște clauze esențiale, bine întocmite ale actului consitutiv, ce
urmează a fi puse în vederea publicului.
De reținut este și faptul c ă prospectul de emisiune nu poate fi retras
înainte de termenul limită prevăzut pentru închiderea ofertei, în caz
contrar se aplică sancțiunea obligării fondatorilor la suportarea unor
daune stabilite potrivit răspunderii delictuale sau contractuale.
 Capit alul social ( subscrierea acțiunilor):
A doua etapă este reprezentată de constituirea capitalului soc ial. Prin
subscriere înțelegem „ manifestarea de voință a unei persoane prin care
se obligă să devină acționar al societății, prin efectuarea unui aport la
capitalul social al acesteia, în schimbul căruia va primi acțiuni de o
valoare nominală egală”1. În legea societăților comerciale se
reglementează în art. 19 regulile care trebuie respectate de către cei ce
au răspuns favorabil ofertei fondatorilor, anume să subscrie numărul de
acțiuni dorite. Subscrierea acțiunilor dorite se face pe unul sau mai multe
exemplare ale prospectului de emisiune. Subscrierea va cuprinde
numele și prenumele sau denumirea, domiciliul ori sediul subscriitorului,
numărul în litere al acțiunilor subscrise, data subscrierii și declarația
expresă că subscriitorul cunoaște și acceptă prospectul de emisiune2.
Această societate se va constitu ii doar dacă capitalul social
prevăzut în prospectul de emisiune a fost subscris în totalitate. C ondiția
prevăzută la art. 21 din legea societăților comerciale spune că,
constituirea a unei astfel de societăți este considerată valabilă doar dacă
fiecare subscriitor va vărsa în numerar jumătate din valoarea acțiunilor
subscrise iar restul capital ului s ocial va putea fi vă rsat în termen de 12
luni de la data înmatriculării societății. Acțiunile sub formă de aport în
natură trebuie acoperite in totalitate în momentul subscrierii. De reținut
este faptul că aporturile sub formă de creanță nu sunt acceptate și în
cazul constituirii unei astfel de societăți.
Articolul 22 mai face încă o precizare conform căreia dacă subscrierile
au depășit capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune sau dacă
sunt mai mici decăt acestea, fodatorii au obligația de a pune în vedere
acest fapt adunării constitutive pentru a se aproba majorarea sau
reducerea capitalului social, la nivelul subscripției.
După cum am tot spus, avem un principiu ce trebuie respectat
când vorbim de constituirea unei societăți comerciale pe acțiu ni,
subscrierea integrală, însă nu se prevede expres în lege o sancțiune
pentru nerespectare. Cu toate acestea s -a pus des această problemă în
doctrina de specialitate3, dacă lipsa subcrierii integrale se constată

1 Vasile Nemeș , Drept comercial, ediția a 2 -a revizuită și adăugită , ed. Hamangiu 2015,op.cit. p. 205.
2 A se vedea Legea societăților comerciale nr. 31/1990 , art. 19.
3 A se vedea E. Cârcei, Societățile comerciale pe acțiuni , Ed. All Beck, București, 1999, p.113.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
11
uleterior se atrage, pe cale de consecință, nulitatea societății. Pe baza
unui raționament logic, constatăm că societatea nu este legal constituită,
funcționarea poate fi autorizată de către instanța competentă doar după
ce a fost îndreptată neregularitatea. În cazul în care subscrierile au atins
pragul prevăzut de lege dar nu și pe cel prevăzut de prospect, adunarea
constitutivă, la propunerea fondatorilor, pot încuviința reducerea
capitalului.
Conform elementelor definitorii pe care le -am discutat, catalogăm
natura juridică a actului s ubscrierii ca fiind un contract sinalagmatic, fiind
și un act de comerț. Fapta de comerț fiind ”cumpărările și vânzările de
părți sau de acțiuni ale societăților comerciale”.
 Adunarea constitutivă:
Aceasta este ultima etapă a constituirii unei societăți pe acțiuni prin
subscripție publică.
Articolul 23 din Legea 31/1990 prevede în cele 2 alineate o serie de
cerințe pe care atât fondatorii cât și subscriitori trebuie să le
îndeplinească pentru buna f uncționare a adunării constitutive. Alin. (1) al
art. 23 obligă fondatorii să stabilească lista cu cei ce au efectuat o
subscriție valabilă, astfel având dreptul de a participa fie în nume propriu
fie prin reprezentant, la lucrările adunării constitutive, listă ce va fi afișată
cu 5 zile înainte la locul unde se va ține adunarea.
Fondatorii, în termen de 15 zile de la închiderea subscrierii, vor
convoca adunarea constitutivă printr -o înștiințare publicată în Monitorul
Oficial precum și publicarea în două zi are de largă răspândire. În
publicare se vor face mențiuni despre problemele ce reprezintă obiectul
dezbaterilor, locul și data adunării ce nu poate depăsi două luni de la
data închiderii subscrierii.
Când vorbim de adunarea constitutivă sub aspectul natu rii sale
juridice, vorbim despre ”reunirea de persoane fizice care participă în
nume propriu și/ sau ca reprezentanți legali ori convenționali ai acelor
subscriitori – accpentanți care nu au putut sau nu au dorit să participe la
acea reunire”. Articolul 28 din Legea societăților comerciale ne prezintă
atribuțiile adunării constitutive, atribuții pe care trebuie să le dezbată pe
ordinea de zi: să verifice existența vărsămintelor și să constate dacă
capitalul social constituie obiectul unei subscrieri integra l îndeplinite; să
examineze și să valideze raportul experților de evaluare a aporturilor în
natură; să discute și să aprobe actul constitutiv și să -i desemneze pe
aceia care se vor ocupa de formalitățile de autentificare a actelor de
constituire a societă ții; să numească pe primii membri i ai consiliului de
administrație, precum și pe primii membri i ai consiliului de supraveghere
și primii cenzori sau primul auditor financiar.
Articolele 24 și 25 din Legea nr.31/1990 reglementeză
desfășurarea adunării con stitutive. Adunarea constitutivă va alege un
președinte și doi sau mai mulți secretari. Participarea acceptanților est e
consemnată în liste de prezenț ă, semnate de fiecare dintre ei și vizate de

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
12
președinte sau de unul dintre secretari. Fiecare acceptant ar e dreptul la
un vot indiferent de acțiunile subscrise. Acceptantul poate să fie
reprezentat prin procură specială.
Tot aici se numesc si fondatorii, acele persoane care au determinat
constituirea societății, acestora revenindu -le, potrivit art. 32 din lege a nr.
31/1990, o cotă parte de cel mult 6 % acordată pe o perioadă de maxim
5 ani de la data constituirii societății, fondatorii mai au dreptul să ceară
daune în caz de dizolvare anticipată a societății, mai ales dacă aceasta
s-a făcut în frauda drepturilo r lor. Fondatorii au obligația ca în termen de
5 zile să predea consiliului de administrație, respectiv directoratului,
documentele și corespondența referitoare la constituirea societății.
Adunarea constitutivă este legală dacă s -a întrunit jumătate
plus unu din numărul total al acceptanților, iar hotărârile sunt luate cu
votul majorității simple a celor prezenți.

2.2 Actul constitutiv al societății pe acțiuni. Mențiuni
obligatorii:
Dispozițiile articolului 5 din Legea nr. 31/1990 menționează faptul
că societatea pe acțiuni se constituie prin contract de societate și statut.
Acestea pot fi încheiate si sub forma unui înscris unic, ce poartă
denumirea de act constitutiv. Actul constitutiv se semnează de toți
asociații, iar în caz de subscripție publică se va semna de fondatorii
societății. Principiul libertății de asociere dă libertatea asociaților de a
alege forma de societate dorită.
Dispozițiile art. 1881 alin. (1) și 1882 alin. (1) și (2) din Codul Civil
definesc contractul de societate civilă astfel „ prin contractul de societate
două sau mai multe persoane se obligă reciproc să coopereze pentru
desfășurarea unei activități și să contribuie la aceasta prin aporturi
bănești, în bunuri, în cunoștințe specifice sau prestații, cu scopul de a
împărți benefic iile sau de a se folosi de economia ce ar putea rezulta ”,
titularii dobândesc calitatea de profesioniști întrucât scopul lor este de a
exploata o întreprindere cu scopul de a obține profit, tot din această
definiție mai desprindem caracteristicile esențial e, anume cooperarea ,
pluralitatea de asociați, obligația de a pune în comun aporturi, affectio
societatis, precum și dreptul de a participa la beneficii, accentul se pune
pe acordul părților de a coopera pentru a realiza un scop comun, art.
1882 alin. (1) „poate fi asociat orice persoană fizică sau persoană
juridică, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel. Un soț nu
poate deveni asociat prin aportarea de bunuri comune decât cu
consimțământul celuilalt soț, dispozițiile art. 349 aplicându -se în mod
corespunzător.
(2) Orice societate trebuie să aibă un obiect determinat și licit, în acord
cu ordinea publică și bunele moravuri ”, anume persoanele trebuie să
aibă o capacitate de exercițiu, iar dacă ne raportăm la sintagma „dacă
prin lege nu se dispun e altfel„ avem în vedere diferite legi speciale care

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
13
pot interzice anumitor categorii de persoane dreptul de a aea calitatea de
asociat într -o societate, spre exemplu incapacități speciale aplicate
magistraților, notarilor publici, funcționarilor publici.
Acestă definiție pune în vedere esențialele pentru stabilirea unui contract
de societate. Și în doctrină s -au conturat mai multe definiții dar care
urmăresc aceleași idei, însă cu toate acestea nu reușesc să cup rindă în
totalitate sfera de determinare a c ontractului de societate.
Unii autori1 ce au analizat definirea contractului de societate au
ajuns la concluzia că acest contract întrunește cinci caracteristici
principale și anume este un contract consensual, solemn, plurilateral,
oneros, comutativ și c omercial.
Caracterul consensual reiese din simplul acord de voință al părților
pentru încheierea contractului. Acest acord cuprinde întreaga sferă a
contractului ce stă a se forma (structura de organizare, specificul
activității, cotele de aport etc.).
Ca și excepție întâlnim caracterul solemn, art. 5 alin. (6) din Legea
31/1990, astfel că forma autentică a actului constitutiv este obligatorie în
anumite situații, anume: bunurile subscrise ca aport la capi talul social
cuprind și un imobil ; dacă societatea c e urmează a se forma este
societate în nume colectiv sau comandită simplă; sau dacă societate
urmează a se forma prin subscripție publică. Ca urmare contractul de
societate este consensual și se încheie printr -un înscris sub semnătură
privată cu excepția situațiilor menționate mai sus.
Caracterul plurilateral este determinat de participarea a cel puțin
doi acționari pentru a se încheia în mod valabil contractul de societate pe
acțiuni cum prevede art. 10 alin. (3) al legii societăților comerciale.
Nerespec tarea atrage sancțiuni diferinte în funcție de momentul
constatării. Dacă constatarea are loc înainte de înmatriculare,
judecătorul pune în vederea părților conformarea, în caz contrar respinge
prin încheiere cererea de înmatriculare. Constatarea are loc d upă
înmatricularea societății, art. 48 din legea nr. 31/1990, societatea trebuie
să ia măsuri pentru înlăturarea neregulii în cel mult 8 zile de la data
constatării, sancțiunea ce intervine fiind plata unor daune cominatorii la
cererea oricărei persoane in teresate.
În general, nerespectarea numărului minim de asociați se sancționează
cu nulitatea societății înmatriculate.
Caracterul oneros are în vedere obținerea unui folos patrimonial ce
urmează a se concretiza prin realizarea de beneficii.
Caracterul comutativ reiese din faptul că „existența și întinderea
obligațiilor asumate de părți sunt apreciate ca fiind certe și cunoscute

1St. D. Cărpenaru, C. Predoiu, S. David, Gh. Piperea, Societățile comerciale. Reglementare, doctrină,
jurisprudență , Ed. A ll Beck, București, 2002, p.49.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
14
chiar din momentul încheirii contractului nedepinzând de un risc
necunoscut”1.
Caracterul comercial al contractului este determinat de însăși
scopul constituirii și de obiectul de activitate, ce constă în realizarea unor
operațiuni calificate de Codul comercial ca fiind fapte de comerț.
 Actele constitutive ale societății pe acțiuni:
Legea nr. 31/1990 prevede la art. 36-45 și o serie de condiții ce
trebuie respectate pentru a dobândi personalitate juridică. Aceste
formalități au în vedere redactarea și autentificarea acestor acte
constitutive, precum și autorizarea și înmatricularea societății, se impune
si autorizarea judecătorească a constituirii societății comerciale ca
persoană juridică.
Art. 8 din Legea nr. 31/1990 prevede mențiunile obligatorii pentru
conținutul actului constitutiv. Deși societatea ia naștere odată cu acordul
de voință al părților, legea prevede u n minim de elemente esențiale și
obligatorii pe care fondatorii sunt obligați a le respecta, asigurându -se
astfel o transparență față de terțe persoane, ajută la protejarea interselor
societății si implicit a asociaților. Absența acestor mențiuni reprezint ă o
piedică în fața constituirii ce poate să fie remediată de asociați,
depinzând și de momentul în care s -a depistat această neregularitate,
astfel cum am menționat anterior.
În primul rând, o cerință ce se cere a fi respectată privește
identitatea asoc iaților . Pentru societatea pe acțiuni cu acțiuni la
purtător, această identificare nu prezintă așa mare importanță, ea fiind
mai mult simbolică, mai ales că aceste acțiuni circulă prin simpla
remitere. Prin date de identificare ne referim la individualizăr ile
complexe, date, adrese, evidențe de stare civilă, sau evidențe din
registrul comerțului, evidențe fiscale etc. La fel este și în cazul asociaților
comanditați.
Alt criteriu este cel al formei juridice a societății . Asociații pot
alege forma conform ar t. 2 din Legea Societăților Comerciale, în funcție
de interesele lor. Sunt cazuri în care legiutorul a impus fondatorilor o
anumită formă pentru constituirea unei societăți, spre exemplu:
societatea pe acțiuni pentru instituțiile de credit, instituțiile fi nanciare
nebancare sau societăți de servicii de investiții financiare.
Denumirea societății , „firma reprezintă numele sau denumirea
sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care se semnează”2.
Denumirea unei societăți comerciale reprezintă iden titatea sub care
aceasta își desfășoară activitatea de comerț, numele sub care este
identificată de către terți. Important este ca denumirea să aibă un
caracter propriu să se poată deosebi de denumirea altor societăți. Pentru

1 Ioana Alina Stanca, Administrarea societăților pe action i. Constituire, gestionare, dizolvare , Ed.
Hamangiu, 2009, București ,op.cit. p. 32.
2 I. Schiau, T. Prescure, Legea Societăților Comerciale nr. 31/1990, Analize și comentarii pe articole ,
Ed. Hamangiu, București , 2007 , op. cit. p.54.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
15
a se asigura acest caracter pr opriu, asociații vor acorda mai mare atenție
pentru a găsi un nume diferit dar și notarul public sau persoana care dă
data certă a actului constitutiv, au ca obligație verificarea disponibilității
firmei, în baza unei dovezi eliberate de registrul comerțu lui.
Sediul social , reprezintă un element de identificare a societății în
spațiu, asemeni domiciliului unei persoane fizice. La sediul social se va
adresa corepondența, există prezumția că aici se află organele de
conducere, tot aici se face și evidența f inanciar – contabilă. De aici rezulă
un alt criteriu, anume determinarea competenței teritoriale a instanțelor
în caz de litigiu. Dovada sediului se poate face prin diferite acte, titlu de
proprietate, contract de închiriere sau comodat, declarațiile propr ietarilor,
etc. Absența sediului social constituie un motiv de dizolvare conform art.
237 alin. (1) din Legea So cietăților comerciale, fie la cererea unei
persoane interesate, precum și în cazul în care societate nu are un sediu
cunoscut sau nu îndeplineș te condițiile necesare pentru a deține un
sediu social. Dacă în baza unui titlu juridic s -a menționat un sediu, titlul
ce ulterior a expirat, societatea comercială este lipsită de sediu comercial
dar deține un sediu de fapt. Dacă se urmărește mutarea unui sediu
social la altă adresă, se impune automat și modificarea actului
constitutiv.
Obiectul de activitate reprezintă ansamblul actelor sau faptelor de
comerț, pri n realizarea cărora se urmărește de către acționari realizarea
unui profit, distribuit sub formă de dividende. În actul constitutiv trebuie
menționată activitatea principală, adică principalul mijlo c de realizare a
profitului de către asociați precum și do meniului de activitate. Astfel că
ne raportăm la principiul specialității capacității de folosință a persoanei
juridice.
Deci, societatea comercială nu poate efectua decât actele de
comerț ce sunt menționate în actul constitutiv, însă se pot efectua și ac te
ce nu necesită autorizații administrative prealabile, permițând astfel
societății să folosească orice mijloc legal pentru a realiza profitul sau
scopul constituirii societății. Există și anumite activități ce necesita
autorizații prealabile, acele activ ități economice care constituie monopol
de stat. Dacă nu se respectă obligația de a se menționa obiectul de
activitate, ori obiectul de activitate este unul ilicit, se atrage declararea
nulității societății comerciale în cazul în care acestea nu sunt reme diate.
 Condițiile generale de validitate ale contractului de societate:
Conform art. 1179 din Codul Civil, condițiile de validitate sunt:
consimțământul valabil al asociaților, capacitatea de a contracta, obiectul
determinat și licit, precum și o cauză li cită și morală.
i. Consimțământul asociaților:
-liber exprimat, acord ce stă la baza formării societății. Trebuie să
provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de
a produce efecte juridice, să fie exteriorizat și să nu fie alterat d e vicii de
consimțământ.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
16
-consimțământul poate să fie simulat; simularea contractului de
societate, ne aflăm în ipoteza unei societăți de fațadă ce disimulează
obiectul de activitate real, este greu de dovedit deoarece asociații se
înțeleg să consimtă nesi ncer, asociați fictivi.
-fondatorii sunt împrumutători de nume, societatea fiind considerată
fictivă. Chiar dacă nu au încheiat un act secret ei se pun de acord în
secret să nege existența societăț ii. Această societate este nulă, nulitatea
putând fi invoca tă de orice persoană, acțiunea în constatarea nulității
este imprescriptibilă.
– simulația naturii juridice a cont ractului de societate. Art. 1289 din Codul
Civil, menționează că se încheie un act public și mincinos care este
contractul de societate și car e ascunde sub forma sa un alt act secret și
real, singurul ce produce efecte între părți dar care nu este opozabil
terților.
-simulația ce poartă asupra persoanei asociatului, adică cel ce se
prezintă a fi asociatul veritabil este unul aparent. Cazul împru mutătorului
de nume, adică o persoană intră într -o societate cu numele propriu dar
acționează în contul unei alte persoane ce nu vrea, din diverse motive,
sa-și dezvăluie identitatea.
Numărul asociaților este de cel puțin doi, în afară de cazul în care
legea prevede altfel. Părțile contractante pot fii atat persoane fizice,
persoane juridice sau persoane fizice împreună cu persoane juridice. Art.
6 din Legea nr. 31/1990 prevede că persoanele care se preocupă de
constituirea societății și semnează actul cons titutiv, precum și
persoanele ce au un rol determinat în constituirea unei soci etăți sunt
considerați fondatori . Nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii,
sunt incapabile ori au fost condamnate pentru infracțiuni contra
patrimoniului prin nesocot irea încrederii, infracțiuni de corupție,
delapidare, infracțiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală precum și alte
fapte prevăzute de lege.
Soților acționari li se aplică regulile dreptului comun privitoare la regimul
juridic al soților. Astfel că „u n soț nu poate deveni asociat prin aportarea
de bunuri comune decât cu consimțământul celuilalt soț”, intervenind
nulitatea relativă. Soțul ce nu și -a dat consimțământul scris la
întrebuințarea bunurilor comune nu poate să ceară decât daune interese
de la soțul său, drepturile dobândite de terți nefiind afectate.
ii. Viciile de consimțământ
-consimțământul exprimat să nu fi fost lovit de eroare, dol sau violență.
Eroarea poate să cadă asupra obiectului (calitatea aportului, forma
societății, șansele de reușită, natura contractului), sau asupra persoanei
(identitatea fizică și civilă, caracter ele persoanei -corectitudine,
onorabilitate etc.).
-dolul și violența sunt aproape inexistente în practică, dar dacă există se
vor aplica regulile dreptului comun în materie. Dolul ce provoacă eroarea
poate consta într -o declarație mincinoasă. Dolul se reț ine dacă se

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
17
regăsește elementul intențional, dorința de a induce în eroare partea
contractantă, utilizarea unor mijloace viclene pentru inducerea în eroare.
-violența nu s -a regăsit în practică în legătură cu formarea actului
constitutiv.
iii. Capacitatea părți lor
-pentru închei erea contractului de societate este nevoie de capacitate
deplină de exercițiu în cazul persoanelor fizice, inclusiv participarea
minorului prin ocrotitorul său legal. Minorului de 16 ani i se poate
recunoaște capacitatea totală de exercițiu. „O persoană juridcă se poate
asocia în vederea constituirii unei societăți comerciale, numai dacă prin
actul juridic al asocierii corespunde scopului său statutar, adică obiectul
său general de activitate”1. În concluzie, orice persoană ce are
capacitate de a încheia acte juridice, poate încheia și contract de
societate, în afară de cazurile în care legea interzice încheierea unui
astfel de contract, cum prevede art.6 alin. (2) din Legea societăților
comerciale.
iv. Obiectul contractului
-trebuie să se facă distinc ția între obiectul contractului și obiectul
societății. Obiectul contractului este reprezentat de prestațiile la care
asociații se obligă, aporturile în numerar sau în natură, pe când obiectul
societății reprezintă activitatea acesteia, fap tele de comerț. Drepturile și
obligațiile asociaților sunt reprezentate de dreptul de a participa la
beneficii și pierderi și obligația de a aduce aport. Obiectul contractului de
societate trebuie să fie determinat, licit și moral. Operațiunile comerciale
ce formează obiectul de activitate al unei societăți, sunt stabilite de către
asociați și trebuie menționate în actele constitutive ale societății.
-prin obligația de aport ne referim și la obiectul contractului, anume că
bunul subscris trebuie să se afle în circuitul civil, bunul să existe la
momentul încheierii contractului, precum și dreptul asociaților de a
participa atât la pierderi (precizarea cotei se va face în actul constitutiv)
cât și la beneficii, iar în ultimul rând obligația de aport trebuie s ă fie
determinată și posibilă.
-nu poate constituii obiect de activitate a unei societăți, activitățile ce
constituie infracțiuni, monopol de stat, fabricarea și comercializarea de
droguri sau narcotice în alt scop decât ca medicament ori imprimarea
hărților cu caracter militar.
v. Cauza contractului de societate
-cauza unui contract de societate corespunde motivului creării societății
precum și scopului urmărit de asociați prin constituirea acesteia. Cauza
trebuie să existe, să fie reală, s ă fie licită și mo rală. Art. 1236 din Codul
Civil spune că obligația fără cauză nu poate să aibă niciun efect. În cazul
societăților comerciale, cauza finală este reprezentată de constituirea

1 D. A. Popescu, Natura juridică și condițiile de valabilitate ale contractului de societate, în Revista de
drept comercial nr.5/1993, p.99 .

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
18
unui patrimoniu destinat aducerii la îndeplinire a actelor de comerț în
scopul obț inerii de profit.
-cauza leoniană atrage nulitatea contractului, altfel spus, clauza prin care
unui asociat i se acordă o cotă intangib ilă de beneficii sau de dividend e,
acesta beneficiază de o imunitate la pierderile societății.
-cauza nu constituie altce va decât împărțirea profitului obținut din
activitatea societății.
Încălcarea condițiilor de formă atrage sancțiunea nulității
contractului de societate. Efectele acestor nulități diferă în funcție de
condiția de fond încălcată.

2.3 Capitalul social, apo rtul acționarilor și regimul juridic al
acțiunilor:
Legea nr. 31/1990 la art. 8 lit.d) prevede că în actul constitutiv se
va face precizarea valorii capitalului social subscris precum și a celui
efectiv vărsat, iar în cazul în care societatea beneficiază și de un capital
autorizat, se va preciza și cuantumul acestuia.
Potrivit jurisprudenței în materie s -au conturat unele definiții ale
capitalului social astfel că, capitalul social reprezintă totalitatea valorică a
aporturilor în cadrul unei societăți, v ărsat fie la constituirea societății fie
cu ocazia creșterii ulterioare a capitalului. Nu avem altceva decât o
reprezentare contabilă a aportu rilor, capitalul social, în altă ordine de idei
reprezintă pasivul bilanțului contabil, adică datoria societății f ață de
asociații ce au adus aporturile. Tot de aici rezultă și funcția capitalului
social de gaj general al creditorilor societății.
De importanță este și „distincția dintre capitalul social și patrimoniul
social”1. Inițial cele două valori coincid dar ulterior formării societății
capitalul social de regulă rămâne la fel dar patrimoniul social fie crește,
fie scade în funcție de activitățile sociale desfășurate de societate.
Capitalul social rămâne o valoare, pe când patrimoniul are un caracter
dinamic.
Legea societăților comerciale, ne spune că pentru societățile
comerciale pe acțiuni se instituie un capital minim de 90.000 lei sau
echivalentul sumei de 25.000 Euro. Potrivit art. 9 alin (2) capitalul social
vărsat de fiecare acționar trebuie să fie ma i mare sau egal cu 30% din
cel subscris. Pentru aportul în numerar, restul aportului se va vărsa în
termen de un an de la înmatricularea societății, iar pentru acțiunile emise
în natură, legea prevede un termen de doi ani pentru vărsarea restului
de capita l. La formare unui capital social al unei societăți „se au în
vedere doar aporturile acționarilor, neputându -se subscrie capitalul unei
alte persoane juridice ce nu are calitate de asociat”2.

1 A se vedea A lina Ioana Stanca, Administrarea societăților pe acțiuni – constituire, gestionare,
dizolvare , Ed. Hamangiu, București, 2009 p.78 .
2 A se vedea CSJ, Secția comercială, Decizia nr, 153 din 21 aprilie 1993 , în Legalis – baza de date .

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
19
Capitalul subscris trebuie să se mențină la o valoare egală cu minimumul
egal stipulat de lege, în caz contrat intervine sancțiunea dizolvării
societății, în acest fel se acordă o „credibilitate externă a societății pe
acțiuni și o protecție minimă a creditorilor”1.
Totuși acest capital se poate reduce sub minimul l egal dar se impune
condiția ca hotărârea ce urmărește reducerea capitalului să fie adoptată
concomitent cu o hotărâre de majorare a capitalului cel puțin la nivelul
legal de 90.000 lei. De asemenea, dacă nu este respectată obligația de a
se readuce capital ul la nivelul legal, poate să intervină dizolvarea
judiciară a societății, la cererea oricărei persoane interesate, fie acționari
sau creditori ai societății. Totuși dizolvarea nu va produce efecte dacă
până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreș ti de dizolvare,
acționarii aduc capitalul social la minimul prevăzut de lege.
 Aportul acționarilor:
În literatura de specialitate s -a conturat ideea conform căreia,
aportul este o operațiune prin care cineva se angajează să pună ceva la
dispoziția unei societăți în schimbul unor drepturi de asociat cu toate
atributele sale. Această operațiune are în vedere diverse modalități de
executare, aport în numerar, natură sau industrie. Condiția ca aportul să
fie făcut valabil este ca să existe societatea și cal itatea de asociat. O
persoană nu poate să dobândească calitatea de asociat dacă nu a
îndeplinit obligația aportului.
Calitatea de asociat se poate dobândii fie prin participarea efectivă
la constituirea societății prin subscripție de părți sociale sau de acțiuni,
fie prin achiziționarea de parți sociale sau acțiuni subscrise de altă
persoană.
După cum am menționat, aportul poate să fie numerar, este obligatoriu la
constituirea unei societăți, dar nu se precizează și o valoare minimă a
acestuia. Astfel că a portul poate să mai fie subscris, adică obligația pe
care și -o asumă asociatul și aportul vărsat, adică predarea efectivă a
bunului către societate.
 Aportul în numerar:
Pentru buna funcționare a unei societăți este necesar asigurarea unui
capital necesar o bținerii de profit. Art. 16 din Legea nr. 31/1990 dispune
că aporturile în natură sunt obligatorii pentru constituirea oricărei forme
de societate. Asociatul se obligă să aducă în societate o sumă de bani.
Asociații sunt liberi sa -și decidă plafonul de apo rt, acesta se poate face
în lei sau în valută, numai nerezindeții pot aduce aport în valută. Aportul
asociaților nu este purtător de dobânzi, bunurile ce constituie aport devin
proprietatea societății. Asociații vor deveni titularii unor drepturi de
creanț ă, astfel încât să participe la activitatea societății, să primească
dividende.

1 Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societăț ilor comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe
articole , Ed. Hamangiu, București, 2007, p.73 .

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
20
 Apotul în natură:
Are ca și obiect un bun, altul decât o sumă de bani. Potrivit legii
societăților comerciale, aportul în natură este admis la toate formele de
societate. Aport urile în natură nu sunt obligatorii. Aporturile în natură „se
consideră vărsate, adică aparținând societății, prin transferarea
drepturilor corespunzătoare și prin predarea efectivă către societate a
bunurilor aflate în stare de utilizare”1 .
Astfel de bunuri pot să fie aduse în societate cu titlu de folosință sau de
proprietate (intră în patrimoniul societății nemai putând fi urmărite de
creditorii asociaților). Putem avea în vedere un contract de vânzare –
cumpărare, doar că în loc de suma de bani, asoci atul dobândește
fracțiuni ale capitalului social. Când vorbim de bunuri aduse în baza unui
titlu de folosiță, operează regulile referitoare la locațiune. „Bunul poate fi
adus în societate și cu titlu de uzufruct, caz în care societatea
dobândește un drept real, în temeiul căruia are dreptul să folosească
bunul și să culeagă fructele, asociatul păstrează nuda proprietate asupra
bunului”2.
Articolul 65 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 spune că, bunurile constituite
ca aport în societate devin proprietatea aces teia din momentul
înmatriculării ei în registrul comerțului. Dacă se întămplă ca bunul să
piară înainte de înmatricularea societății atunci riscul este suportat de
asociat.
De reținut că bunurile în natură trebuie să fie evaluate în bani iar
valoarea aceas ta să fie consemnată în actul constitutiv al societății. În
art. 16 alin.(3), legiuitorul asimilează aportul în creanță cu cel în natură,
astfel că fac aici referire și la acesta.
Aporturile în creanță nu sunt admise la societăți le pe acțiuni ce s -au
cons tituit prin subscripție publică, nici la societățile în comandită pe
acțiuni sau societăți cu răspundere limitată. Asociatul ce a adus ca aport
creanțe, nu este liberat atâta timp cât societatea nu a obținut plata sumei
pentru care au fost aduse.
O altă i dee avută în vedere de codul civil la art. 1897 alin. (2) este
următoarea, asociatul care aporteză acțiuni sau părți sociale emise de o
altă societate răspunde pentru efectuarea aportului întocmai unui
vânzător față de cumpărător.
Vărsarea acestor aportur i în natură se efectuează în două etape:
Transferarea dreptului asupra bunului adus ca aport societății și
predarea efectivă. Prima etapă se realiză chiar prin actul constitutiv ce
se va încheia în forma autentică sub sancțiunea nulității societății.
Preda rea trebuie să fie facută printr -un înscris probatoriu ce să ateste
efectuarea operațiunii de remitere a bunului.

1 Vasile Nemeș, Drept comercial Ediția a 2 -a revizuită și adăugită , Ed. Ha mangiu, București, 2015,
p.92.
2 St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial rom ân, ed. a 4 -a, Ed. Universul Juridic, București, 2014,
op.cit. p.132 .

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
21
 Aportul în industrie:
Vorbim aici despre prestații în muncă sau diverse servicii la care
asociatul se obligă să le efectueze în cadrul societă ții în baza calificării și
pregătirii sale.
Această formă de aport nu este permis în cadrul societății pe acțiuni, ea
fiind valabilă doar societăț ii în nume colectiv si asociați lor comandiți în
societățile în comandită.
Obligația de constituire a aportul ui ia naștere odată cu semnarea
actului constitutiv. Această obligație este considerată ca fiind executată
în momentul realizării transferului drepturilor asupra bunurilor precum și
prin predarea efectivă a acestora.
 Neexecutarea obligației de aport:
Fac din nou trimitere la art. 65 alin. (2) din legea societăților
comerciale care prevede că asociatul care întârzie să depună aportul
este răspunzător de daunele pricinuite, iar dacă aportul a fost stipulat în
numerar, este obligat la plata dobânzilor legale din ziua în care trebuia
să facă vărsământul. Tot aici se mai poate aplica și sancțiunea gravă de
excludere a asociatului din societate.
 Regimul juridic al acțiunilor:
Acțiunea reprezintă un titlu reprezentativ a contribuției asociatului,
constituind o fr acțiune din capitalul social, conferind astfel asociatului
calitatea de acționar.
Caracteristicile acțiunilor:
 Conform art. 93 acțiunile nu pot avea o valoare mai mică decât
0,10 lei;
 Acțiunile sunt fracțiuni egale ale capitalului social astfel conferă
și posesorilor drepturi egale;
 Art. 102 din Legea nr. 31/1990 prevede că acțiunile sunt
indivizibile;
 Acțiunile sunt titluri negociabile, pot fi transmise și altor
persoane în mod liber sau pot fi tranzacționate pe piețele
reglementate, acestea vor purta denu mirea de valori mobiliare.
Acțiunile sunt de mai multe feluri, astfel că acestea pot conferii drepturi
egale – acțiuni ordinare, sau drepturi diferite – acțiuni preferențiale.
 Acțiunile ordinare :
-acțiuni nominative – unde se menționează numele, prenumele și
domiciliul acționarului sau sediul acestuia după caz. Aceste acțiuni pot fi
emise pe formă materială, pe hârtie sau în formă dematerializată
înregistrându -se în registrul acționarilor. Societatea poate elibera
acționarilor un certificat, în cazul în care acțiunile nu au fost emise în
formă materială.
-acțiunile la purtător – aceste acțiuni nu cuprind elemente de identificare
ale acționarului, astfel că titular al acțiunii este considerat a fi chiar cel ce
posedă acțiunea.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
22
 Acțiunile preferențiale:
-sunt acele acțiuni cu dividend fără drept de vot, acestea conferă
titularului dreptul la un dividend prioritar prelevat asupra profitului
distribuibil al exercițiului financiar, înaintea oricărei alte prelevări, aceste
acțiuni nu pot depăși o pătrime din capita lul social și vor avea aceeași
valoare ca și acțiunile ordinare.
Aceste tipuri de acțiuni, preferențiale și ordinare, vor putea fi
convertite dintr -o formă în alta prin hotărârea luată de adunarea generală
extraordinară. De asemenea și acțiunile nominative vor putea fi
convertite în acțiuni la purtător tot printr -o hotărâre luată de adunarea
generală extraordinară.

2.4.Adunarea generală a acționarilor:
A.G.A. reprezintă organul deliberativ și decizional al societății
comerciale pe acțiuni.
Conform Legii n r. 31/1990 adunările generale pot fii ordinare și
extraordinare, dar mai exista și un alt tip de adunare specială ce dă
posibilitatea ca titularii unei categorii de acțiuni să se grupeze în adunări
speciale, în condițiile stabilite în actul constitutiv al societății. Pe cale de
excepție mai amintim și adunarea constitutivă. Aceste patru forme de
adunări sunt reglementate de legea societăților, însă doctrina a mai creat
un tip de adunare mixtă, care defapt reunește adunarea generală
ordinară cu cea extraordi nară.
S-au conturat anumite opinii în legatură cu competența celor două
adunări generale, dar cea mai pregnantă este aceea conform căreia
dacă „o anumită problemă nu este atribuită de legea societăților uneia
dintre adunările generale, competența aparține adunării generale
ordinare”1 aceasta având competență comună. Cele două adunări
generale nu se exclud din punct de vedere al competenței.

 Adunarea generală ordinară:
-conform legii nr. 31/1990 aceasta se întrunește cel puțin odată pe an, în
cel mult 5 luni de la încheierea exercițiului financiar. Se covoacă de
consiliul de administrație sau de directorat.
-atribuțiile sunt următoarele:
a) să discute, să aprobe sau să modifice situațiile financiare
anuale, pe baza rapoartelor prezentate de consiliul de administrație,
respectiv de directorat și de consiliul de supraveghere, de cenzori sau,
după caz, de auditorul financiar, și să fixeze dividendul;
-legiuitorul a dat competență exclusivă și decizională privind situațiile
financiare anuale, deține un control absolut asupra patrimoniului
societății comerciale.

1 Dragoș -Mihai Daghie, Administrarea societății pe acțiuni , Ed. Universul Juridic, București 2016,
op.cit. p.97.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
23
-descărcarea de gestiune, cade în sarcina adunării generale ordinare,
aceasta se acordă organelor de conducere executivă .
-de asemenea, dividendul potrivit art.7 alin. (1) din codul fiscal reprezi ntă
o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui
participant, drept consecință a deținerii unor titluri de participare la acea
persoană juridică. Principala condiție de care depinde existența
dividendului este înregistrarea de profit de către societate la sfârșitul
exercițiului financiar. Adunarea generală ordinară va decide asupra
modului de împărțire a dividendelor.
b) să aleagă și să revoce membrii consiliului de administrație,
respectiv ai consiliului de supraveghere, și ce nzorii;
-are competență exclusivă, absolută în ceea ce privește revocarea
membrilor consiliului de administrație, de supraveghere și cenzori. Mai
poate revoca și membrii directoratului dacă această putere i -a fost
conferită prin actul constitutiv. În cazul în care o revocare se face în mod
abuziv, societatea poate fi atacată în justiție cerându -se daune -interese.
b1) în cazul societăților ale căror situații financiare sunt auditate, să
numească sau să demită auditorul financiar și să fixeze durata minimă a
contractului de audit financiar;
-textul de lege dă posibilitatea adunării generale ordinare de a aproba
conținut ul contractului de audit sau de a -l modifica.
c)să fixeze remunerația cuvenită pentru exercițiul în curs membrilor
consiliului de administrație, respectiv membrilor consiliului de
supraveghere, și cenzorilor, dacă nu a fost stabilită prin actul constitutiv ;
-are dreptul să stabilească cuantumul remunerației cuvenit membrilor
precizați. Această sarcină poate fi exclusă prin mențiuni asupra
remunerațiilor în actul constitutiv. În cazul în care se fac aceste mențiuni
în actul constitutiv, ele vor putea fi modi ficate doar prin adunarea
generală extraordinară, odată cu modificarea actului constitutiv, astfel că
stabilirea a nuală în cadrul ședințelor adună rii generale ordinare pare o
măsură mai convenabilă.
d) să se pronunțe asupra gestiunii consiliului de adminis trație,
respectiv a directoratului;
-se va pronunța fie prin acordul de descărcare de gestiune fie prin
atragerea răspunderii. Această analiză se realizează odată cu studierea
situațiilor financiare anuale. În cazul în care adunarea generală ordinară
nu a avut cunoștință de anumite fapte ilicite si acordă descărcarea de
gestiune, acest fapt nu va înlătura răspunderea pentru faptele săvârșite.
-răspunderea va intervenii conform art. 1442 alin.(5) din Legea nr.
31/1990.
e) să stabilească bugetul de venituri și cheltuieli și, după caz,
programul de activitate, pe exercițiul financiar următor;
-se are în vedere realizarea unui control asupra modului de desfășurare
a activității societății

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
24
f) să hotărască gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau a
mai mul tor unități ale societății.
-aceste acte nu sunt de natura comerțului societății, astfel că intra în
atribuțiile adunării generale ordinare.
Astfel că, adunarea generală ordinară se pronunță doar asupra
problemelor ce țin de viața societății, probleme uzua le, iar problemele cu
un caracter mai deosebit vor cădea în sarcina adunării extraordinare.
În cazul în care se încalcă prevederea convocării adunării în termen de 5
luni de la îcheierea exercițiului financiar, se poate atrage răspunderea
administratorilor sau chiar a societății. Cu toate acestea acest termen de
5 luni este un termen sui generis , el nu atrage decăderea sau prescripția,
el poate fi depășit doar justificat, împrejurări ce nu țin de voința societății.
Atribuțiile prevăzute pentru adunarea gen erală ordinară au un
caracter exemplificativ și nu unul limitativ.
Conform art. 112 din Legea societăților comerciale, pentru a se valida
deliberările adunării generale ordinare este necesar ca acționarii prezenți
să dețină cel puțin o pătrime din numărul total de drepturi de vot.
Hotărârile adunării se iau cu majoritatea de voturi exprimate, dar în actul
constitutiv al societății se pot prevedea cerințe mai ridicate de cvorum și
majoritate.
În cazul în care nu se pot întruni condițiile de cvorum sau de ma joritate,
se va face o noua convocare în care se vor avea în vedere și punctele
de pe ordinea de zi a primei adunări, indiferent de cvorumul întrunit,
hotărârile se vor lua cu majoritatea de voturi.

 Adunarea generală extraordinară:
Adunarea generală extra ordinară se întrunește în mod excepțional,
doar pentru anumite situații, când se urmărește luarea unei hotărâri
urgente, de o importanță deosebită, dar de cele mai multe ori se vizează
modific area actului constitutiv al societății.
Potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 art. 113 adunarea generală va
delibera asupra următoarelor chestiuni:
a) schimbarea formei juridice a societății ;
-legea specifică că această schimbare se face prin voința societară
manifestată în această formă de adunare, cu condiția respectării
cerințelor legale de capital social, numărul acționarilor etc.
-există și o distincție între luarea hotărârii de schimbare a formei juridice
și momentul transformării societății.
Astfel că în momentul luării deciziei adunarea generală extraord inară
trebuie să respecte cerințele societăț ii din acel moment, iar după votul
afirmativ de schimbare și odată cu începerea demersurilor de schimbare
a formei juridice, toate formalitățile se vor efectua cu respectarea
condițiilor impuse de noua formă de s ocietate pentru validitatea
acestora.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
25
b) mutarea sediului societății;
-mutarea sediului societății se poate face numai odată cu modificarea
actului constitutiv. Atât la înmatricularea societății cât și la schimbarea
sediului sunt cerute a se prezenta la s ediul oficiului registrului comerțului,
acestea sunt precizate în art. XIII O.U.G nr. 54/2010.
c) schimbarea obiectului de activitate al societății;
-după cum știm obiectul de activitate reprezintă un element esențial și
indinspensabil actului constitutiv, din nou, modificarea acestuia aduce și
modificarea actului constitutiv.
-adunarea generală extraordinară nu poate delega această prerogativă
de modificare consililui de administrație.
d) înființarea sau desființarea unor sedii secundare: sucur sale,
agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate
juridică, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel;
-atribuția de înființare a unor sedii secundare nu este atribuită exclusiv
adunarii extraordinare. Unii autori1 consideră că aceste atribuții ar putea
reveni în sarcina conducerii executive, alții2 consideră că aceste atribuții
nu pot fi date consililui de administrație ori directoratului, dar conform
legii aceste atribuții pot fi delegate.
e) prelungirea duratei societății;
-aceasta poate să fie prelungită înainte de expirarea termenului pentru
care societatea a fost înființată sau înainte de data până la care s -a
stabilit în actul constitutiv că aceasta va funcționa.
-acționarii societăți au posibilitatea de a opta pentru o nouă dată fixă sau
pentru un termen nelimitat de funcționare a societății.
f) majorarea capitalului social;
-această atribuție poate să fie delegată consiliului de administrație sau
directoratului, aceștia putând fi mandatați. Adunarea extraordinară poate
aprecia asupra aceste i atribuții în funcție de criter iile obiective, precum
creșterea activității vieții societății, inițierea de noi proiecte ce ar necesita
niște fonduri mai mari etc.
-valoarea nominală a capitalului autorizat nu poate să depășească
jumă tate din capitalul social subscris. De fapt, acest capital autorizat este
o formă de control la îndemâna acționarilor atât asupra vieții societății cât
și asupra organelor acestora, astfel instituindu -se niște plafoane ce nu
pot fi depășite.
Totuși majorar ea capitalului social de către consiliul de administrație sau
directorat, peste plafoanele impuse de lege nu este posibilă, întrucât
aceste atribuții nu pot fi delegate, majorarea se face doar de către
adunarea generală extraordinară.

1 St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale ediția a4 -a, Ed.
C.H.Beck, București, 2009, p. 409.
2 C. Cucu, M. Gavriș, C. Bădoiu, C. Haraga, LSC nr. 31/1990, Repere bibliografice,practică juridică,
decizii ale Curții Constituționale, adnotări , Ed. Hamangiu, București, 2007, p.213.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
26
g) reducerea capitalului social sau reîntregirea lui prin emisiune de
noi acțiuni;
-astfel cum are posibilitatea de majorare a capitalului, tot așa îl poate și
reduce dar fără a se coborâ sub limita impusă de lege. Conform art. 69
din legea nr. 31/1990 acționarii pot h otărâ reîntregirea capitalului prin
emisiunea de noi acțiuni sau pot decide reducerea acestuia la nivelul
minim legal.
-pentru societățile pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, la art 15324 din
Legea societăților comerciale, se impune măsura conform căre ia dacă
consiliul de administrație sau directoratul observă o scăderea a
capitalului la mai puțin de jumătate față de valoarea subscrisă, pot cere
adunării generale extraordinare fie dizolvarea societății, fie reducerea
capitalului social la un cuantum cel puțin egal cu valoarea pierderilor
suferite, ce nu au putut fi acoperite de resursele societății.
h) fuziunea cu alte societăți sau divizarea societății;
-este o modalitate de restructurare a societății. Adunarea generală
extraordinară are competență excl usivă în a delibera asupra fuziunii sau
divizării societății, presupunând astfel o modificare a actului constitutiv.
i) dizolvarea anticipată a societății;
-se poate lua această decizie prin hotărârea adunării generale a
acționarilor conform art. 204 din l egea nr. 31/1990
i1) conversia acțiunilor nominative în acțiuni la purtător sau a
acțiunilor la purtător în acțiuni nominative;
-este obligatoriu ca în actul constitutiv să se facă mențiuni despre felul
acțiunilor – nominative sau la purtător. Din nou se d etermină modificarea
actului constitutiv dar nu se implică și o modificare asupra capitalului
social deoarece ambele categorii de acțiuni trebuie subscrise integral în
momentul în care se execută transformarea.
j) conversia acțiunilor dintr -o categorie în alta;
-putem vorbi de conversia acțiunilor din formă materială în formă
dematerializată sau invers, din acțiuni ordinare în acțiuni preferențiale
sau invers, implicit din acțiuni cotate în acțiuni necotate sau invers.
k) conversia unei categorii de obligaț iuni în altă categorie sau în
acțiuni;
-se va respecta principiul simetriei. Obligațiunea este ”acel împumut pe
care îl contractează societatea pe acțiuni, în calitate de emitent al
obligațiunilor, acestea dobândind specificitatea titlurilor comerciale de
credit care sunt emise în schimbul sumelor de bani primite”.1
Aceste obligațiuni sunt fie în formă materială fie în formă
dematerializată, doctrina prevede mai multe categorii de obligațiuni.
Adunarea generală extraordinară decide asupra acestora în funcț ie de
interesele societății.

1 Dragoș -Mihail Daghie , Administrarea societății pe acțiuni , Ed. Universul juridic, București, 2016,
op.cit. p.143.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
27
l) emisiunea de obligațiuni;
-societatea comercială pe acțiuni emite astfel de obligațiuni corporative
pentru a putea obține finanțări pentru activitatea sa.
-titularii de obligațiuni dobândesc și calitatea de creditori chirogr afari,
astfel că în caz de insolvență ei vor avea un loc privilegiat în comparație
cu acționarii ce vor primi partea după achitarea datoriilor, în măsura
activului rămas.
-competența de emitere a unor astfel de obligațiuni aparține exclusiv
adunării genera le extraordinare.
m) oricare altă modificare a actului constitutiv sau oricare altă
hotărâre pentru care este cerută aprobarea adunării generale
extraordinare .
Pe lângă aceste atribuții, adunării generale extraordinare îi mai
intră și altele suplimentare. Natura juridică a competenței adunării
generale extraordinare arată faptul că aceasta are un caracter legal și nu
poate fi modificată prin actul constitutiv. A ceastă adunare lucrează cu un
cvorum și cu o majoritate mai mare decât este prevăzut pentru adunarea
ordinară. Spre deosebire de mențiunile făcute pentru adunarea ordinară,
în cazul adunării generale extraordinare pentru validitatea deliberărilor
este necesar să participe o pătrime din numărul total de voturi, iar pentru
o a doua întrunire este necesar o prezență de o cincime din numărul
total de drepturi de voturi. Hotărârile adunării generale extraordinare sunt
luate cu majoritatea de voturi deținute de către acționari sau reprezentați,
pe când la adunările ordinare hotărârile sunt luate cu majoritatea
voturilor exprimate.
Enumerarea făcută conform art. 113 este una strict exemplificativă,
ea nu limitează activitatea adunărilor.

2.5 Drepturile și obigațiile specifice acționarilor:
În cadul unei societății pe acțiuni , acționarii dobândesc o serie de
drepturi și de asemenea se obligă să respecte limitele impuse prin actul
constitutiv și să desfășoare activitatea în conformitate cu legea și bunele
moravuri.
 Drepturile specifice acționarilor:
Principalul drept pe care acționarii în dobândesc este dreptul de
proprie tate asupra acțiunilor , acesta este un drept absolut,
patrimonial, real, principal și neafectat de modalități. Astfel că noi
catalogăm acest drept ca fiind absolut deoarece titalurul dreptului nu
trebuie să apeleze la forța altei persoane pentru a -și reali za dreptul sau
pentru a -i permite o anumită conduită. Dreptul de proprietate este unul
exclusiv, întrucât titularul exercită de unul singur toate prerogativele ce îi
revin asupra acțiunilor sale. Mai calificăm acest drept ca fiind unul
perpetuu, deoarece e l coexista cu obiectul său, adică cu acțiunile.
Prin acest drept de proprietate asupra acțiunilor înțelegm că o
anumită persoană, acționar, se bucură de folosința acestui drept, îi

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
28
culege fructele și dispune de toate prerogativele ce reies din acest drept
conform limitelor legale. Pe lângă dreptul de folosință și dreptul de a
culege fructele ius fruendi , titularul mai are și un drept de dispoziție,
anume cea mai importantă prerogativă a dreptului de proprietate. Acest
drept de dispoziție poata să fie limita t doar convențional, spre exemplu
prin existența în contract a unui drept de prempțiune al acționarilor
existenți.
Alt drept avut în vedere este dreptul de a nu fi exclus din
societate , este un drept accesoriu al dreptului de proprietate, tot un
drept abs olut, personal dar nepatrimonial.
Dreptul de proprietate asupra acțiunilor poate să fie bobândit prin
contract de vânzare cumpărare (cesiune), fie prin hotărâre
judecătorească (hotărârea are un efect constitutiv de drepturi și nu efect
declarativ) sau prin tradițiune (poate să intervină doar în situația
acțiunilor la purtător).
Un alt drept este dreptul la informare , tot un drept accesoriu
asupra dreptului de proprietate, personal și nepatrimonial, acest drept
„rezidă din principiul general al controlului exercitat de acționari asupra
gestiunii societății și a tuturor actelor juridice încheiate de societate”1.
Dreptul de a participa la adunarea generală, drept legal oferit
persoanelor ce dețin acțiuni într -o societate comercială, dreptul de a
avea acces în cadrul desfășurării unei ședințe a adunării generale,
precum și de a asista la lucrările ce se desfășoară pe tot parcursul
acesteia. De asemenea, este un drept absolut, are un caracter personal
nepatrimonial, acest drept poate să fie cesionat. Legea 31/19 90 la art.
124 ce face referire la dreptul de vot în cazul acelor acțiuni ce sunt
grevate de uzufruct, ne spun e că dreptul de dispoziție oferă posibilitatea
acționarului de a participa la ședintele generale extraordinare iar atributul
dreptului de folosință oferă posibilitatea participării la ședințele generale
ordinare. Acest drept de a participa la adunările generale le revine
tuturor acționar ilor, mai puțin celor care dețin acțiuni preferențiale cu
divident prioritar fără drept de vot.
Dreptul de a vota aparține tuturor acționarilor/asociaților. Au în
vedere problemele puse în discuție în cadrul ședințelor și își exprimă
astfel opțiunea fie a probând sau respingând chestiunile ce au fost puse
în discuție, ori au posibilitatea abținerii. Acest drept le revine acționarilor
ca și o contra prestație a aporturilor lor aduse în cadrul societății
comerciale. Atunci când vorbim de o acțiune nominală ce aparține mai
multor persoane, conform art. 102 din L.S.C., ele trebuie să numească
un reprezentat care să exercite dreptul la vot. Prin actul constitutiv îi
poate fi limitat dreptul la vot acelui acționar care deține mai mult de o
acțiune. Dreptul la vot poate să fie exprimat de titularul dreptului la
acțiune sau prin reprezentant.

1 Cristian Duțescu, Drepturile acționarilor Ediția 3 , Ed. C.H.Beck, București, 2010, op.cit. p.100.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
29
Dreptul de a numi și revoca din funcție membrii organelor de
conducere și reprezentare, este un drept absolut și subiectiv, personal,
nepatrimonial, accesoriu dreptului de prop rietate asupra acțiunilor. Acest
drept este condiționat ca pe ordinea de zi a ședinței adunării generale a
acționarilor să se afle și chestiunea legată de numirea sau revocarea
membrilor organelor de conducere. Conform art. 1371 din legea nr.
31/1990 drept ul de a numi și înlocui administratorii este un drept ce
aparține exclusiv adunării generale, cu excepția primilor administratori ce
sunt numiți prin actul constitutiv.
Dreptul de control al acționarilor , este un drept subiectiv,
personal, nepatrimonial, relativ, accesoriu dreptului de proprietate asupra
acțiunilor. Acest drept le oferă posibilitatea acționarilor de a acționa
asupra acelor persoane ce le lezează interesele sau drepturile ocrotite
de lege și chiar posibilitatea de a obține anularea unor ast fel de acte
juridice nelegale sau nestatutare, având astfel posibilitatea de a trage la
răspundere membrii organelor de conducere și de reprezentare în cazul
în care aceștia aduc prejudicii societății. Art 8 lit. i) din legea societăților
comerciale impune și clauze referitoare la controlul gestiunii societății de
către organele statutare.
Acționarii sunt priviți ca niște coproprietari ai societății de unde le revine
și acest drept de control și verificare a oricărui act ce le afectează
drepturile sau inter esele lor legitime. Acest control poate fi unul direct
exercitat de acționari, sau control indirect exercitat cu ajutorul auditorilor
sau cenzorilor societății.
Dreptul la dividende , este un drept subiectiv, relativ (deoarece
titularul este societatea), p ersonal, de creanță, patrimonial și este afectat
de o dublă condiție suspensivă și anume: înregistrarea de profit a
societății a cărui acționar este și distribuirea profitului sub formă de
dividende. Aceste condiții afectează naștere dreptului la dividende .
Conform unor opinii1 dividendul reprezintă acea parte dintr -un profit net
ce se cuvine asociaților sau acționarilor după încheierea exercițiului
financiar, corespunzător cotei de participare la capitalul social.
Dividendele se pot distribui doar din pro fituri determinate, potrivit legii și
se plătesc in termenul stabilit de adunarea generală a acționarilor, dar nu
mai tarziu de 8 luni de la data aprobării situației financiare anuale
aferente exercitiului financiar încheiat.
De reținut este că titularul obligației corelative la dividende este
societatea comercială și nu acționarul/asociatul. Natura juridică a
dividendelor este cea de sui generis , niște beneficii ce au fost produse
de acțiuni, se diferă din multe puncte de vedere cu fructele civile din
materia dreptului comun, cele din urmă având un caracter fix pe când
dividendele sunt condiționate de profitul rezultat ca urmare a activității
societății.

1 Ibidem, p.369.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
30
Dreptul de preferință , dreptul acordat prin lege acționarului de a
lua parte la activitatea societății în mod prioritar față de alte persoane ce
nu au calitate de acționar, fie la majorarea capitalului social sau la
convertirea obligațiunilor în acțiuni. Acest drept este un drept subiectiv
relativ, patrimonial, de creanță, este un drept accesoriu dreptului de
proprietate asupra acțiunilor unui emitent, afectat de o dublă condiție și
anume: majorarea capitalului emitentului precum și existența dreptului de
proprietate asupra acțiunilor emitentului la o dată stabilită.
Natura juridică a dreptului de preferin ță este ace ea de drept de creanță
asupra societății emitente, aceasta obligându -se să ofere cu întâietate
spre subscriere acționarilor deja existenți, acțiuni noi emise în vederea
majorării capitalului social. Și asupra obligațiunilor convertibile în acțiu ni
se pune în discuție dreptul de preferință. Art. 216 din legea nr. 31/1990
prevede că acțiunile emise pentru majorarea capitalului social vor fi
oferite spre subscriere, în primul rând acționarilor existenți, proporțional
cu numărul acțiunilor pe care le posedă. Sancțiunea nerespectării
dreptului de preferință a acționarilor este nulitatea absolută.
Dreptul la un preț legal , dă dreptul titularului unei acțiuni să le
înstrăineze la prețul stabilit conform dispozițiilor legale aplicabile în
materie. Acest drept ce aparțile titularilor acțiunilor este un drept
subiectiv personal, patrimonial, un drept de creanță și este un drept
accesoriu dreptului de proprietate asupra acțiunilor, totodată este și un
drept relativ deoarece societatea emitentă de acțiuni est e titulara
obligației corelative.
Dreptul la o cotă din patrimoniul social în cazul lichidării
societății reprezintă dreptul conferit acționarilor de a fi despăgubiți, în
limita cotei de participare la capitalul social, cu bunuri sau drepturi ce
aparțineau societății lichidate la care au luat parte. Bunurile sau
drepturile se atribuie doar în cazul în care activul societății depășește
pasivul. Acest drept este unul personal și patrimonial, de asemenea este
un drept relativ și de creanță, accesoriu dreptului de proprietate asupra
acțiunilor. De reținut este că acest drept este condiționat de intrarea
societății în lichidare iar activul societății să depășească pasivul
patrimonial.

 Obligațiile specifice acționarilor:
Obligația de a efectua vărsămintele , reprezintă principala
obligație ce le revine acționarilor/ asociaților, pentru ca societatea să i -a
naștere. Art. 3 din Legea Societăților Comerciale ne vorbește despre
garantarea obligațiilor sociale și răspunderea asociaților. Astfel că
asociații răspund solidar pentru obligatiile lor sociale. Prin obligații
sociale se înțelege faptul că „legea are în vedere numai obligațiile
societății comerciale, asumate sau așezate în sarcina ei în condițiile

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
31
legii”1. În cazul în care acționarii nu și -au îndeplinit obligația în termenele
prevăzute de lege, art. 9 alin (2) din L.S.C. pentru subscrierile integrale si
simultane, capitalul social vărsat nu poate să fie mai mic de 30% din
capitalul social subscris. Diferența de capital va fi vărsată pentru ac țiunile
în numerar în termen de 12 luni de la înmatricularea societății, iar pentru
acțiunile emise pentru un aport în natură, în termen de 2 ani de la data
înmatriculării. De asemnea art. 21 alin. (1) din aceeași lege
menționează că societățile comercial e se pot constituii doar dacă
întregul capital social a fost subscris iar fiecare acceptant a vărsat in
numerar jumătate din valoarea acțiunilor subscrise la C.E.C. sau la o
bancă. Restul de capital social subscris urmând a fi vărsat în termen de
12 luni de la înmatriculare.
În situația în care acționarii nu se conformează regulii menționate
anterior, societatea le va pune în vedere să își îndeplinească obligația,
solicitându -le acest lucru printr -o somație colectivă publicată în Monitorul
Oficial și într -un ziar de largă răspândire. Dacă nici în acest caz,
acționarii nu se supun acestei reguli, consiliul de administrație, respectiv
directoratul pot decide asupra urmăririi acționarilor pentru vărsămintele
rămase restante, fie pot decide anularea acestor ac țiuni nominative. De
asemenea și această decizie va fi publicată în Monitorul Oficial unde se
va specifica și numărul de ordine al acțiunilor anulate, iar în locul
acțiunilor anulate vor fi emise acțiuni noi ce vor purta același număr și
vor putea fi vându te. Sumele ce se vor obține din vânzarea acestor
acțiuni vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor ivite cu ocazia
publicării și vânzării acțiunilor, iar eventualul rest o să fie înapoiat
acționarilor.
În cazul în care sumele ce s -au obținut nu sunt suficiente pentru
acoperirea cheltuielilor menționate sau dacă vânzarea nu a avut loc din
lipsă de cumpărători, societatea are posibilitatea să se îndrepte
împotriva subscriitorilor și cesionarilor.
Dacă în urma îndeplinirii tuturor formalităților preze ntate tot nu se
realizează sumele datorate societății se va ajunge la reducerea
capitalului social cu diferența dintre acesta și capitolul existent. După
cum am menționat la adunarea generală extraordinară, aceasta are
competența în materia reducerii sau m ajorării capitalului social al unei
societăți comerciale pe acțiuni.

1 Ioan Schiau și Titus Pr escure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 Analize și comentarii , Ed.
Hamangiu, 2007, București, op. cit. P.33.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
32
CAPITOLUL II:

SISTEME DE ADMINISTRE A SOCIETĂȚILOR COMERCIALE
PE ACȚIUNI

 Noțiuni introductive:
Societății pe acțiuni i -au fost atribuite două forme de administrare și
anume sist emul unitar format din consiliu de administrație și directori și
sistemul dualist ce cuprinde directoratul și consiliul de supraveghere. În
prima parte mă voi ocupa de analiza sistemului unitar, sistem ce își
găsește o mai mare aplicabilitate în practică, deoarece este considerat
ca fiind mai eficient și mai ușor de cârmuit.
Reglementarea celor două sisteme o regăsim în Legea nr. 31/1990,
articolele 137 până la art. 152 normează sistemul unitar, iar art. 153 are
în vedere sistemul dulist. Legiuitorul lasă posibilitatea reprezentanților
societății de a -și alege sistemul dorit, acesta poate să se schimbe după
constituire dar numai prin decizia adunării generale extraordinară și
implicit prin schimbarea statutelor.

 Subcapitolul 1 : Sistemul unitar de administ rare:
Secțiunea 1:
1.1 Consiliul de administrație:
Conform art. 137 din Legea societăților comerciale nr. 31/1990 ,
societatea pe acțiuni poate să fie administrată de un administrator sau
de mai mulți administratori, în acest caz ne referim la un consiliu de
administrație. Toate dispozițiile privitoare la consiliul de administrație se
vor aplica și în cazul administ ratorului unic.
Astfel că, în noua reglementare se impune un număr impar de
persoane ce vor alcătui consiliul de administrație. În concret numărul
minim de membri ai consiliului de administrație este de 3. În actul
constitutiv se pot face mențiuni cu priv ire la membrii ce vor alcătui
consiliul de administrație. L.S.C. la art. 1371 alin. (3) menționează că
administratorii nu pot încheia contract de muncă cu societatea, iar în
cazul în care aceștia au fost numiți dintre salariații societății, contractul
individual de muncă va fi suspendat pe perioada exercitării mandatului.
În concluzie, administratorii vor încheia un contract de administrare cu
societatea în vederea executării îndatoririlor ce le revin. Art. 1382 alin. ( 1)
ne pune în vedere faptul că, prin actul constitutiv al societății pe acțiuni
sau printr -o hotărâre luată de adunarea generală a acționarilor, se pot
desemna unul sau mai mulți administratori independenți, adică să nu
aibă anumite implicări în viața socială a societății, astfel acesta având o
poziție obiectivă asupra oricăror probleme se ivesc. Legiuitorul nostru ne
stabilește în articolul menționat la alin. (2) niște criterii ce trebuie
respectate pentru a se aprecia independența unui administrator. Astfel
că se fac mențiuni referitor la fu ncția de director în opoziție cu cea de

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
33
administrator, prima fiind de putere executivă iar cea de -a doua
neexecutivă; să nu fi avut statutul de salariat al societății sau să fi
beneficiat de un astfel de raport de muncă în ultimii 5 ani; să nu se afle
în poziția unui acționar semnificativ al societății deoarece nu se mai
poate aprecia imparțialitatea sa; în ultimul an să nu fi desfășurat afaceri
cu societatea sau cu o altă societate controlată de societatea unde se
dorește a deveni administrator independent ; în ultimii 3 ani să nu fi avut
calitatea de auditor financiar sau asociat al actualului auditor financiar al
societății, din nou nu se poate aprecia obiectivitatea și independența
viitorului administrator întrucât se consideră ca s -au creat anumite
legăt uri între acesta și societatea; în doctrina de specialitate1 s-a explicat
sensul lit.g) al art. 1382, având în vedere situația în care administratorul
unei societăți este și director într -o altă societate în care un alt director al
societății este administ rator neexecutiv în prima societate; din nou s -ar
pierde imparțialitatea dacă viitorul administrator independent a exercitat
timp de 3 mandate sau mai mult funcția de administrator neexecutiv,
precum și dacă ar avea anumite grade de rudenie cu unul dintre
directorii societății sau chiar cu acționarii semnificativi. Toate aceste
criterii au un caracter exemplificativ și nu limitativ. În materia comercială
încă se considera introducerea unui administrator independent un pas
mare spre o mai bună funcționare a consiliului de administrație indiferent
de obiectul de activitate desfășurat de societatea comercială în cauză.
Consiliul de administrație duce la îndeplinire orice act necesar
desfășurării obiectului de activitate, putând chiar sa -și delege anumite
atribu ții către directori. Art. 142 alin. (2) ne prezintă atribuțiile consiliului
de administrație ce nu pot fi delegate directorilor:
a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale
societății;
-consiliu de adminstrație „rămâne dirijorul echipei de directori, stabilind
doar direcțiile principale de activitate și de dezvoltare ale societății„2.
b) stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar,
precum și aprobarea planificării financiare;
c) numirea și revocarea dire ctorilor și stabilirea remunerației lor;
-prin această modalitate, consiliul de administrație își exercită atribuția
de control asupra directorilor societății, totodată le acordă și o
remunerație pentru diverse activități desfășurate în societate.
d) supra vegherea activității directorilor;
-prin această modalitate, administratorii delegați verifică modul în care se
desfășoară activitatea societății.
e) pregătirea raportului anual, organizarea adunării generale a
acționarilor și implementarea hotărârilor ace steia;

1 I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Analize și comentarii pe articole,
Ed. Hamangiu, București, 2007, p. 431.
2 Ibidem, op.cit. p .441.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
34
-de fapt prin acest consiliu de administrație se asigură comunicarea cu
acționarii societății, consiliul de administrație are putere de reprezentare
a societății în relație cu directorii, iar directorii reprezintă societatea în
legătură cu terții.
f) introducerea cererii pentru deschiderea procedurii insolvenței
societății, potrivit Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței;
-importanța acestei cereri este deosebită întrucât de ea depinde viața
societății. Decizia de a deschide o astfel de proc edură aparține
consiliului de administrație dar poate să fie semnată, in anumite situații,
de directorul general.
După cum am menționat anterior, consiliul de administrație poate
delega anumite atribuții către directori, iar in mare parte consiliul de
administrație este format din administratori neexecutivi, adică membrii ai
consiliului de administrație ce nu au fost numiți directori. Tot din cadrul
consiliului de administrație se alege și un președinte, ori prin actul
constitutiv se poate menționa că adun area generală este cea care va
numi și președintele. În subcapitolul 2.3. Numirea și rolul Președintelui
Consiliului de administrație o să dezvolt această modalitate de numire a
președitelui.
Art. 1402 din legea nr. 31/1990 dă posibilitatea consiliului de
administrație de a forma comitete consultative, acestea oferă rapoarte
periodice și în mod regulat consiliului de administrație. „Aceste comitete
sunt structuri interne, proprii consiliului, în sensul că ele sunt constituite
din membrii ai consiliului de administrație”1. Legea pune în vedere ca cel
puțin un membru din fiecare comitet să fie administrator neexecutiv
independent. Aceștia își desfășoară activitatea în domenii precum
auditul, remunerarea ad ministratorilor, directorilor, cezorilor, personalului
etc. În mod obligatoriu comitetele de audit și remunerare sunt constituite
din administratori neexecutivi, iar pentru comitetul de audit cel puțin un
membru trebuie să aibă experientă în domeniu l conta bil sau audit
financiar.

1.2 Condițiile de numire a administratorului persoana fizica:
Legea oferă posibilitatea acționarilor de a -și alege administratorii.
Aceștia trebuie să îndeplinească anumite condiții pentru a avea acces la
această funcție, condiții ce diferă în funcție de persoana
administratorului, persoană fizică sau juridică. Vom observa că nu sunt
avute în vedere aptitudinile de ordin profesional ale viitorilor
administratori, cu toate că această funcție a devenit una de sine
stătătoare, chiar o profesie, iar absența unei astfel de pregătiri poate
reprezenta un minus pentru activitatea societății.

1 Ibidem, op. cit. Pg.436.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
35
 Capacitatea:
De regulă administratorul reprezintă societatea în relațiile cu terții,
astfel că este necesar ca administratorul să aibă capacitate deplină de
exercițiu. În acest fel sunt protejați atât terții cât și incapabilul prin
asumarea unei responsabilități pe care nu o poate duce la îndeplinire.
Dispozițiile din dreptul comun se aplică și în materie comercială, anume
capacitatea dep lină de exercițiu se dobândește la vârsta de 18 ani. De
reținut că administratorul pus sub interdicție atrage decăderea sa din
funcție, cu atât mai mult cât „actele încheiate de un incapabil sunt lovite
de nulitate absolută.”1
 Onorabilitatea:
Art. 6 din L. S.C. prezintă o categorie de persoane ce au fost
condamnate pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de
fals, înșelăciune, delapidare, mărturie mincinoasă, dare sau luare de
mită, pentru infracțiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru
prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea
unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, cu
modificările și completările ulterioare, Legea nr. 85/2014 privind
procedura insolvenței. Legiuitorul a înc ercat astfel sa normeze o
moralitate pe care să o aplice în astfel de societăți. Este moral ca o
persoană ce a fost condamnată pentru una dintre infracțiunile
menționate să nu aibă dreptul de a desfășura o activitate de
reprezentare a unei societăți. Avem în vedere aici doar infracțiunile
pentru care făptuitorul a fost condamnat printr -o hotărâre definitivă și
irevocabilă, iar nu acele infracțiuni pentru care a intervenit reabilitarea de
drept sau judecătorească, astfel stingându -se orice consecință a
infracțiunii săvârșite. Administratorul ce nu a săvârșit nici una din
infracțiunile enumerate se bucură de prezumția onorabilității.
 Calitatea de acționar:
Legea nr. 31/1990 nu impune ca funcția de administrator să fie
condiționată de calitatea de acționar. În veche reglementare se prevedea
această condiție, condiție ce a fost abrogată prin Legea nr. 441/2006,
fără a mai fi înlocuită de alte prevederi. Astfel că nu este o condiție
obligatorie ca viitorul administrator să fie acționar în cadrul societății.
 Cumulu l de mandate:
Din nou Legea nr. 31/1990 la art. 15316 alin. (1) menționează că o
persoană fizică are dreptul de a exercita concomitent cel mult 5 mandate
de administrator și/sau membru al consiliului de supraveghere în
societăți ce își găsesc sediul pe ter itoriul României. „ Interdicția legală nu
se referă la cazurile când cel ales în consiliul de administrație sau în
consiliul de supraveghere este proprietar a cel puțin o pătrime din totalul

1 S.D.Cărpenaru , Administrarea societăților comerciale în reglementarea Legii nr. 31/1990, în Revista
de drept comercial , nr.2 din 1993, p. 23.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
36
acțiunilor societății”1, sau este doar membru fie în consiliul de
administrație fie în consiliul de supraveghere al unei societăți pe acțiuni
ce deține o pătrime din totalul acțiunilor societății în cauză. În doctrină2
raționamentul acestei interdicții legale a rămas același, anume că o
persoană fizică se află în impos ibilitatea exercitării cu competența
necesară toate atribuțiile ce reies din gestiunea a mai mult de 5
societăți.

1.3 Condițiile de numire a administratorului persoană juridică:
Legea nr. 31/1990 la art. 15313 alin. (2) stipulează că și o persoană
juridică poate să fie numită aministrator sau membru al consiliului de
supraveghere în cadrul unei societăți pe acțiuni. Legea nu precizează
asupra formei pe care trebuie să o îmbrace persoana juridică astfel că
putem considera că funcția de administrator poate să fie ocupată fie de o
altă societate comercială, societate civilă sau o asociație. Dacă mai sus
am vorbit despre interdicția prevăzută la art. 15316 alin. (1), în cazul
persoanelor juridice aceasta nu operează, astfel încât acesta poate
exercita concomi tent mai mult de 5 mandate. Pe lângă acestea persoana
juridică ce urmărește să ocupe funcția de administrator trebuie să aibă
trecut în obiectul de activitate și activitatea de administrare a unei
societăți comerciale, nu este necesar ca acest obiect să fi e unic sau
principal3.
Condiția impusă de art. 15313 obligă persoana juridcă să
desemneze un reprezentant permanent persoană fizică, acesta având
aceleași drepturi și obligații, precum și aceeași răspundere ca un
administrator persoană fizică, inclusiv membru al consiliului de
supraveghere persoană fizică, acționând în nume propriu, totuși fără ca
astfel persoana juridică pe care o reprezintă să fie lipsită de răspundere
sau să i se micșoreze răspunderea solidară. Chiar dacă reprezentantul
este ales permanent, persoana juridică are dreptul de a -l revoca iar în
loc să numească un înlocuitor. Regimul aplicabil reprezentantului
permanent este ca și cel al persoanei fizice, din punct de vedere al
condițiilor de numire, inclusiv acestuia i se aplică cumulul de mandate.
O deosebită atenție trebuie acordată si legis lației concurenței
atunci când avem în vedere un administrator societate comercială ce
controlează o altă societate, deoarece ne putem afla în prezența unei
operațiuni de concentrare economică.

1 Ioana Alina Stanca , Administrarea societăților pe acțiuni , Ed. Hamangiu, București, 2009, op. cit.
P.136.
2 E. Cârcei , Societățile comerciale pe acțiuni , Ed. All Beck, 1999, București, p.247.
3 S. Cărpenaru în St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale.
Comentariu p e articole, ed. 3 , Ed. C.H.Beck, București, 2006, p. 334.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
37

1.4 Procedura de numire a administratorilor:
Numirea administratorilor diferă în funcție de modul în care a luat
naștere societatea pe acțiuni. Dacă avem in vedere modul de constituire
simultană a societății pe acțiuni, numirea primilor administratori se poate
face prin actul constitutiv, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 art. 8
lit. g).
Dacă vorbim despre constituirea prin subscripție publică,
competența de desemnare a primilor administratori revine adunării
constitutive, L.S.C. art.28.
 Procedura de numire a administratorilor după momentul
constituir ii societății:
Adunarea generală ordinară:
Art. 111 lit. b) oferă prerogativa desemnării administratorilor
adunării generale ordinare, indiferent de modalitatea în care societatea
pe acțiuni a luat naștere. Legiuitorul a avut în vedere mai multe criterii
pentru care a oferit acest drept adunării generale ordinare și nu celei
extraordinare. În primul rând avem în vedere operativitatea, adică
modalitatea de vot, întrunirea de cvorul pentru fiecare adunare în parte.
În vechea reglementare se prevedea la art. 112 din L.S.C. că
pentru validarea deliberărilor luate de adunarea generală ordinară, este
necesară prezența acționarilor ce au o cotă de participație de cel puțin
jumătate din numărul total de drepturi de vot, iar hotărârile se luau cu
majoritatea de vot uri exprimate, pe cealaltă parte, art. 115 menționa
pentru adunarea gen erală extraordinară prezența a trei pătrimi din
capitalul social, iar hotărârile erau luate cu votul acționarilor ce dețineau
jumătate din capitalul social.
În noua reglementare s -au făcut modificări asupra condițiilor de
cvorum atât pentru adunarea generală ordinară și extraordinară. Astfel
că ambele adunări se constituie în mod legal dacă acționarii prezenți
dețin o pătrime din numărul total de drepturi de v ot. De aici reiese și
concluzia că și adunarea generală extraordinară poate alege
administratorii societății, iar legea nu prevede o sancțiune în acest sens.
Alegerea administratorilor a rămas totuși în sarcina adunării generale
ordinare cu respectarea tut uror cerințelor.
Formalitatea de îndeplinire cade pe umerii adunării generale ordinare
care trebuie să includă pe ordinea de zi această sarcină. Indiferent de
cine convoacă adunarea, consiliul de administrație sau directoratul,
trebuie să întocmească o li stă cu cei propuși pentru această funcție, iar
în convocare se vor preciza și anumite informații legate de persoanele
propuse. Inclusiv acționarii pot face mențiuni sau propuneri pentru
funcția de administrator. Pentru a putea face propuneri, acționarii tr ebuie
să se supună unor condiții, trebuie să dețină individual sau împreună 5%
din capitalul social, art. 1171 alin. (1) și (2). De asemenea și ei vor trebui
să completeze aceste liste cu detalii suplimentare legate de persoana

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
38
celui propus pentru post. Se sizăm astfel că prin convocatorul adunării
generale se pune în vedere pe ordinea de zi sarcina alegerii
aministratorilor, iar printr -o lista separată, pusă la dispoziția acționarilor,
se prevăd toate detaliile legate de cei propuși. În cazul în care acțion arul
sau acționarii ce nu întrunesc 5% din capitalul social fac propuneri, riscă
ca acestea să nu fie luate în considerare de consiliul de administrație,
astfel nu se va mai completa nici ordinea de zi.
Administratorii, membrii directoratului sau al consi liului de
supraveghere ce au fost aleși, trebuie să accepte în mod expres numirea
în noua funcție, ca numirea lor să fie considerată valabilă din punct de
vedere juridic, mai ales fiind vorba de un mandat juridic ce nu li se poate
acorda împotriva voinței lor. Acceptarea se poate face în cadrul adunării
generale ordinare și urmează să se consemneze în procesul verbal
semnat de către noii administratori. Acceptarea se poate face și după
desfășurarea adunării generale, printr -o declarație expresă.
Prima oblig ație ce îi revine noului administrator este de a încheia o
asigurare de răspundere profesională. Beneficiarul acestei asigurări este
societatea, deoarece ea poate să fie prejudiciată. Și directoril or le revine
această obligație.
Consiliul de administrație:
În noua reglementare s -a scos art . 156 alin. (1) și a fost înlocuit cu
art. 1372 alin. (1) care de asemnea are în vedere vacanța postului de
administrator, unul sau mai multe. Dacă nu s -a prevăzut altfel în actul
constitutiv, consiliul de administrație poate trece la numirea unor
administratori provizorii. Alin. (2) completează artico lul astfel,
administratorii rămași au dreptul să convoace de îndată adunarea
generală ordinară a acționarilor dacă vacanța prevăzuta la alin. (1) a
determinat o scădere a numărului administratorilor sub minimul legal. În
situația în care administratorii nu îndeplinesc această obligație, orice
parte interesată poate să se adreseze instanței, care are obligația să
desemneze o persoană căreia îi revine aceasta sarcină de a convoca
adunarea generală ordinară a acționarilor ce se va ocupa de numirea
noilor admin istratori. Nu putem să știm în ce măsură legiuitorul are în
vedere vacanța funcției, putem doar să apreciem că aceasta „intervine în
caz de deces al administratorilor, demisiei acestora, dar și în alte
împrejurări, în care aceștia sunt în imposibilitatea f izică sau psihică de a –
și exercita funcția”1.
Desemnarea făcută de cenzori sau instanță:
Art. 1372 cu alin. (4) și (5) oferă prerogativa administratorului unic
de a rununța la mandat covocând adunarea generală ordinară, iar în
cazul în care vacanța intervi ne pentru cauză de moarte sau se află în
imposibilitatea vădită de a -și mai exercita funcția de administrator unic,

1 Ioana Alina Stanca , Administrarea societăților pe acțiuni , Ed. Hamangiu, București, 2009, op. cit.
p.145.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
39
cenzorii pot să numească un administrator provizoriu, mai apoi vor
convoca adunarea generală ordinară de urgență pentru a definitiva
funcția de administrator. Dacă nu avem cenzori, orice acționar poate
formula o cerere la instanță unde poate cere autorizarea convocării
adunării generale. Prin hotărârea dată de instanță se va aproba și
ordinea de zi, se va meționa o dată de referință care nu va depăși 60 de
zile, data ținerii adunării generale si va preciza și o persoană din rândul
acționarilor care va prezida adunarea.

1.5 Drepturile și obligațiile administratorilor. Numirea și rolul
președintelui:
Art. 70 din L.S.C. menționează faptul că administratorii unei
societăți au dreptul să execute orice operațiune cerută pentru aducerea
la îndeplinire obiectul de activitate al societății, cu respectarea
dispozițiilor prevăzute în actul constitutiv. Prin aceste operațiuni
înțelegem că ei vor desfăș ura „activități complexe, de gestiune, de
supraveghere și de control a activității societății administrate”1.
Administratorii au o libertate de decizie asupra activităților pe care
le consideră oportune în raport cu obiectul de activitate al societății, d ar
totuși aceștia trebuie să se supună dispozițiilor legale. Alin. (2) al
aceluiași articol prevede o obligație a administratorilor, anume că ei
trebuie să participe la toate adunările societății, consiliile de administrație
precum și la organele de conduc ere similare acestora. Aceștia trebuie să
aibe o participație activă la viata socială. Astfel cum se prevede și în art.
142 alin. (1), consiliul de administrație este însărcinat cu îndeplinirea
oricăror acte sunt necesare pentru relizarea obiectului de act ivitate al
societății, în limita competențelor sale. Cu toate acestea legea prevede și
anumite limitări de competență asupra actelor prin care se dobândesc
bunuri, se înstrăinează anumite bunuri din patrimoniul societății, acte de
închiriere, de schimb chi ar și acte de constituire de garanții reale asupra
bunurilor ce aparțin societății. Totuși se impune și o limită de valoare
până la care se pot executa astfel de acte, jumătate din valoarea
contabilă a activelor societății în momentul perfectării actului j uridic, iar
dacă această limită este depășită se cere aprobarea adunării generale a
acționarilor.
Următoarele articole 71 și 72 din Legea Societăților Comerciale
menționează dreptul administratorilor de a reprezenta societatea. Cum
am mai spus, în cadrul s ocietății pe acțiuni, numărul minim de
administratori este de 3, astfel că acest drept de a reprezenta societatea
aparține organelor sociale colegiale, consiliul de administrație și
directoratul. Consiliul de administrație are rolul de a reprezenta
societa tea în raport cu terții și în justiție, reprezentarea societății de
regulă se face prin președintele consiliului. Alin. (3) al art. 71 oferă

1 Ibidem, op.cit.pg,160.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
40
prerogativa administratorului de a -și delega unele atribuții de
reprezentare. Și aici avem condiția ca aceștia să b eneficieze de acest
drept, trebuie să o facă în baza unui „acord expres în acest sens,
exprimat prin actul constitutiv sau hotărâre a asociaților”1.
Art. 72 prevede calitatea de mandatari ai administratorilor, iar
mandatul administratorilor are un caracte r contractual, iar mandatul prin
care li se oferă administratorilor dreptul de a reprezenta societatea și de
a-i gestiona patrimoniul este un mandat cu o natură comercială2. Tot din
acest articol reies și obigațiile administratorilor, asemeni mandatarilor,
aceștia trebuie să se conformeze instrucțiunilor pe care le primesc de la
mandant, să răspundă pentru executarea mandatului, să își exercite
atribuțiile cu diligența unui bun profesionist, să conserve bunurile lăsate
spre păstrare și să remită orice sumă îi este cuvenită mandantului. Art.
1441 mai menționează că administratorii trebuie să -și exercite obligațiile
din mandat cu loialitate, prudență și diligența unui bun administrator
pentru binele și în interesul societății, iar atunci când are conflict de
interese direct cu societatea acesta trebuie să se abțină de la orice
acțiuni sau deliberări care ar putea sa aducă atingere loialității sale.
Dacă execută activități cu n esocotirea acestor obligații prevăzute în
mandat se poate atrage sancțiunea răspunder ii civile, contravenționale și
chiar penale, fie reparând paguba, aplicarea de sancțiuni contravenținale
ori penale etc.
În art 73 administratorii vor fi solidari răspunzători față de societate
pentru:
 realitatea vărsămintelor efectuate de asociați: – administratorii
trebuie să verifice dacă asociații au vărsat aporturile la care s -au obligat,
în caz contrar conform art. 274 din L.S.C. poate interveni sancțiunea
penală;
 existența reală a dividendelor plătite: – se interzice plata
dividendelor fictive, art . 272 alin. (2) sancționează penal administratorul
care încasează sau plătește dividende din profituri fictive;
 existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere: – art 198
menționează obligația societății de a ține registre ale asociaților precu m
și ale acționarilor, registre contabile precum și alte registre prevăzute de
lege sau cerute de actul constitutiv. Registrele ținute fără respectarea
legii vor putea fi invocate în justitie împotriva societății, ele nu vor fi
considerate probă în favoare a societății.
 exacta îndeplinire a hotărârilor adunărilor generale: – supunerea
administr atorilor instrucțiunilor primite de la mandant, în caz contrar
poate să intervină răspunderea acestora pentru daune interese.

1 Ioan Schiau, Titus Prescure, Legea societăților comerciale nr.3 1/1990 Analize și comentarii pe
articole , Ed. Hamangiu, București, 2007, op. cit. Pg.234.
2 Ibidem, p. 234.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
41
 stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutiv le
impun: – obligația administratorilor de a -și îndeplini atribuțiile cu lioalitate,
prudența, diligența, transparență, se atestă faptul că „răspunderea
solidară a administratorilor este regula iar răspunderea individuală este
excepția”1.
Practic, răspunderea solidară a administratorilor are în vedere
toate operațiunile pe care aceștia le desfășoară în interesul societății.
Administratorii sunt ținuți să răspundă și pentru daunele cauzate de
directori sau personalul încadrat dacă lor le revenea sarcina să
supravegheze activitățile desfășurate de aceștia, iar în acest fel se evita
producerea pagubelor. De asemenea răspund solidar și pentru faptele
predecesorilor lor dacă aceștia au săvârșit fapte în detrimentul societății
iar noii administratori au luat la cunoștință acest fapt dar nu au anunțat
cenzorii, auditorii interni și auditorul financiar. Pentru a fi considerat un
bun administrator, acesta trebuie să dețină un minim de cunoștințe
juridice, financiare, de gestionare a rel ațiilor sociale, precum și
cunoștințe tehnice referitor la obiectul de activitate al societății pe care o
administrează.
Tot în cadrul art. 1441 din legea nr. 31/1990 se instituie de către
legiuitor regula judecății în afaceri , oferind astfel o protecție
administratorilor. Astfel că, administratorii ce au luat o decizie de
gestionare greșită, dar au avut convingerea că acționează în interesul
legii și că informațiile pe care le dețin sunt adecvate sunt exonerați de
răspundere. Rațiunea pa cere s -a bazat leg iuitorul în momentul instituirii
acestei reguli este una simplă, adiministratorii să -și poată exercita în
mod liber și deplin puterea pe care o au în societate. Activitatea riscantă
a administratorilor a fost un alt punct esențial avut în vedere de legiuit or,
mai ales că de multe ori deciziile riscante în afaceri dau roade. Cu toate
acestea instanțele sunt cele ce vor aprecia oportunitatea acestei reguli,
cu atât mai mult cu cât legea nu prevede o anumită pregătire
profesională a administratorului astfel că nu se poate aprecia în totalitate
că întreaga sa activitate s -a desfășurat cu diligența necesară pentru a
considera decizia luată ca find și cea corectă. Alin. (4) și (5) al art. 1441
prevăd obligația administratorului de a -și exercita mandatul cu loialit ate
și confidențialitate.
O altă obligație pe care o au administratorii este prevăzută la art.
1443, de a înștiința pe ceilalți administratori, cenzori, auditori interni faptul
că s-au iscat interese proprii contrare intereselor societății, în acest caz
ei nu vor lua parte la nicio deliberare cu privire la operațiunea asupra
căreia a intervenit conflictul de interese. La fel și în situația în care într -o
anumită operațiune intervine soțul, soția rude sau afini până la gradul IV
inclusiv. Dacă administrator ul urmărește realizarea intereselor sale
proprii în detrimentul societății, atunci acesta încalcă obligația de

1 Ioan Schiau și Titus Prescure, op.cit ., p.239.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
42
loialitate. Și art. 1444 prevede o încălcare a obligației de loialitate,
operațiuni de creditare a administratorului de către societate, dar cu
toate acestea, această interdicție nu se mai aplică dacă valoarea
operațiunilor este redusă, echivalentul în lei a sumei de 5.000 Euro,
precum și atunci când această operațiune este încheiată de societate în
condițiile exercitării curente a activităților sa le. Acestă interdicție se
aplică inclusiv operațiunilor în care sunt implicate/ interesate rude sau
afini până la gradul al IV -lea inclusiv precum și sotul sau soția
administratorului care dețin împreună 20% din capitalul social subscris.
Toate aceste prev ederi au drept scop realizarea obiectului de
activitate al societății precum și de a se obține profit iar mai apoi
distribuirea lui către acționarii societății. Aceste modalități de creditare,
fie prin acordarea directă cât și indirectă prin acordarea unor avantaje
financiare, afectează scopul principal al societății, s -ar favoriza
administratorii iar astfel se vor crea și conflicte în structura societății ce în
final conduc la o dezorganizare ireparabilă. „Creditarea, ca operațiune
financiară înseamnă nu n umai a da cuiva un împrumut ci, în general, a
accepta amânarea unor plăți la o anumită scadență”1.

1.6 Competența și funcționarea Consiliului de administrație:
Legea societăților comerciale ne spune că societatea pe acțiuni
poate să fie administrată de u n consiliu de administrație, format din mai
mulți administratori. Astfel că administratori vor fi avuți în vedere prin
acest consiliu de administrație ca fiind un organ colegial și nu fiecare
administrator luat în mod individual. Hotărârile consiliului de administrație
ce au fost luate de majoritatea membrilor devin obligatorii. Cum am
precizat și anterior, consiliul de administrație se ocupă de viața socială a
societății, supraveghează activitatea directoratului, convoacă adunările
generale. Art. 1382 alin.(1) din L.S.C. oferă posibilitatea ca prin actul
constitutiv sau printr -o hotărâre a adunării generale a acționarilor să se
aleagă și un administrator independent, am făcut o analiza a acestei
forme de administrație la Condițiile de numire a administrator ului
persoană fizică. Consiliul de administrație poate fi format din unul sau
mai mulți administratori, numărul lor trebuie să fie impar. Pentru
exercitarea funcției de administrator aceștia se supun regulilor
mandatului, se va încheia un contract de admin istrare cu societatea
confrom art. 1441 alin.(6). Așadar administratorul poate încheia acte pe
seama și în numele societății.
Atribuțiile ce îi revin consiliului de administrație sunt de a îndeplini orice
act este necesar pentru realizarea obiectului de ac tivitate al societății,
acte sau operațiuni ce le revin în sarcina lor nu și cele prevăzute de lege
exclusiv adunării generale art. 142 alin.(1) legea nr. 31/1990.

1 Ioan Schiau și Titus Prescure, op. cit. p. 460.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
43
Consiliul de administrație este condus de un președinte ce se
alege dintre membrii consiliu lui sau se pot face mențiuni în actul
constitutiv ca numirea președintelui să se facă de către adunarea
generală1.
Mandatul președintelui nu poate să depășească durata mandatului
unui administrator, acesta poate să fie revocat de către consiliul de
administrație sau de adunarea generală. Dacă numirea a fost făcută de
adunarea generală atunci revocarea aparține exclusiv adunării generale,
dacă numirea s -a făcut de consiliul de administrație atunci revocarea
poate fi făcută de ambele puteri conform principiului a majori ad minus.
Scopul președintelui consiliului de administrație este acela de a
supraveghea buna funcționa re a organelor societății, precum și de a
coordona activitatea consiliului și a prezenta această activitate adunării
generale a acționarilor, el de asemenea reprezintă consiliul în fața
adunării generale. Tot în atribuțiile președintelui intră și convocare a,
organizarea și prezidarea ședințelor consiliului de administrație. Art. 143
alin.(3) dă posibilitatea președintelui de a cumula această funcție cu cea
de director general, cu condiția ca în actul constitutiv sau într -o hotărâre
a adunării generale să ex iste o precizare expresă în acest sens2. În
doctrina de specialitate s -au făcut mențiuni asupra acestui fapt, anume
că acest cumul de funcții nu este unul benefic pentru managementul
societății. Președintele numit și director general poate să omită cu bună
știință a prezenta acționarilor situația reală în care se află societatea,
unele aspecte fiind direct proporționale cu activitatea sa și astfel îl
defavorizează. O situație similară poate să se ivească și atunci când în
cadrul consiliului de administrație se pune în discuție activitatea
directorilor, iar președintele care este și director se află în mod evident în
conflict de interese.
Art. 141 prevede atribuțiile specifice președintelui: convoacă
consiliul de administrație, stabilește ordinea de zi, veghe ază asupra
informării membrilor consiliului cu privire la punctele aflate pe ordinea de
zi, tot el prezidează întrunirea. Articolul 15312 alin. (6) prevedă că
președintele consiliului de administrație va avea votul decisiv în caz de
voturi egale.
Dacă pre șdintele deține și acea funcție de director general, atunci îi
revin atribuții legate de gestiune precum și încheierea contractelor de
muncă sau desfacerea acestora, fixarea salariilor, precum și alte
probleme ce reies din practică căci legea nu prevede sa rcini exprese
pentru această funcție. Remunerația președintelui este stabilită de
consiliul de administrație, cum de altfel și remunerația suplimentară în
sistemul unitar este stabilită de consiliul de administrație iar în sistemul
dualist de către consili ul de supraveghere.

1 A se vedea art. 1401 din legea nr. 31/1990.
2 I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990 . Analize și comentarii , Ed.
Hamangiu, București, 2007, pg. 443 -446.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
44
De lege ferenda, consider ca textele legii societăților puteau avea
în vedere anumite incompatibilități în legătură cu membrii consiliului de
administrație și funcția de director general, inclusiv ideea ca viitorii
directori să nu facă parte din consiliul de administrație iar astfel consiliul
ce controlează activitatea directorilor nu ar putea să mai fie suspectat de
conflicte de interese.
Astfel cum am prevăzut la condițiile de numire a administratorului
persoană fizică legea stipulează la art. 142 din L.S.C. o serie de atribuții
ce revin consiliului de administrație și nu pot fi d elegate directorilor,
această enumerare fiind una limitativă și nu exclusivă. De aici reies
competențele principale ce pot aparține doar acestui organ. Toate aceste
atribuții trebuie să se desfășoare în scopul primordial de obținere a
profitului prin exerc itatea actelor de comerț. De reținut, dacă consiliul de
administrație își deleagă atribuțiile directorului atunci acesta devine un
organ de supraveghere verificând modul în care directorii își desfășoară
activitatea. Consiliul de administrație fiind un org an colegial categoric
vorbim de o pluralitate de administratori, iar legea nr.31/1990 prevede și
în sarcina lor la art. 70 o serie de limitări, aceste limitări pot fi completate
de acționari, fie prin actul constitutiv sau încă de la începutul societății
sau pe parcursul desfășurării activității acesteia. În lege nu sunt
enumerate expres atribuțiile consiliului de administrație astfel că putem
aprecia că într -o oarecare măsură acestea sunt nelimitate dar cu condiția
să nu intervină asupra atribuțiilor celor lalte organe ale societății. „Așadar,
consiliul de administrație este înzestrat cu ansamblul atribuțiilor necesare
pentru buna desfășurare a activității societății”1. Tot în doctrină2 s-a
discutat această omisiune a legiuitorului susținându -se că acesta a
urmărit să asigure fluența și continuitatea activității societății astfel cum
organele vor decide în limitele legale.
Tot în lege sunt precizate aceste acte necesare și utile pe care consiliul
de administrație le are în atribuții, doar că ele nu sunt prez entate expres,
sunt lăsate la buna pricepere a administratorilor, iar ei trebuie să
respecte o unică condiție și anume toate aceste acte și activități pe care
le desfășoară trebuie să se supună obiectului de activitate al societății.
Adunarea generală ext raordinară poate delega din atribuțiile sale
directoratului și consiliul de administrație, atribuții precum mutarea
sediului societății, schimbarea obiectului de activitate și majorarea
capitalului social, toate acestea se fac cu respectarea rigorilor legi i. În
cazul mutării sediului societății sau schimbării obiectului de activitate
deciziile trebuie să respecte art. 131 alin.(4), (5) art. 132 și art. 133. În
situația în care consiliului de administrație sau directoratului li se deleagă
atribuția de majora re a capitalului social, de asemenea se vor respecta

1 Dragoș -Mihail Daghie, Administrarea societății pe acțiuni , Ed. Universul Juridic, București, 2016,
op.cit. p.343.
2 I.Adam, C.Savu, Legea societăților comerciale. Comentarii și explicații , Ed. C.H.Beck,
București,2010, p.454.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
45
art. 114 alin.(1) raportat la art.113 alin. (1) lit. f), iar condițiile pentru
capitalul autorizat sa fie respectate.
Tot la condițiile de numire am vorbit și despre obligațiile
administratorilor, oblig ații de diligență, prudența, onestitate, exercitarea
acestei funcții este privită atât din prisma codului civil, prin reglementarea
contractului de mandat precum și prin dispozițiile Legii societăților. Cum
am spus, administratorul este un mandatar, mandat ul acestuia este unul
cu titlu oneros întrucât a fost dat pentru acte de exercitare a unei
activități profesionale, activități de producție, comerț, prestări servicii,
astfel că administratorul își va exercita obligațiile cu diligența unui bun
proprietar. Art. 1441 mai impune administratorului obligația de a -și
exercita mandatul cu diligența unui bun administrator impunândui -se și
obligația de prudența.
Art. 1432 din L.S.C. dispune că consiliul de administrație reprezintă
societatea în raport cu terții sau în justiție. Acționarii au posibilitatea ca
prin actul constitutiv să desemneze o anumită persoană care să aibă
obligația de a reprezenta societatea în situați ile ce s -ar putea ivi, atât în
rapoartele sociale cât și în cele ce privesc instituțiile statului. În cazul în
care nu se stabilește astfel, această obligație revine președintelui
consiliului de administrație. Această mențiune devine opozabilă terților
odată cu realizarea formalităților de publicitate. Acționarii pot să
stabilească dacă administratorii vor lucra împreună sau separat. Dacă
aceștia vor lucra împreună legea le oferă dreptul de a împuternici pe
unul dintre ei să îi reprezinte pentru o anumită o perațiune sau pentru mai
multe operațiuni. Împuternicirea de reprezentare se acordă prin votul
unanim al administratorilor. În cea de -a doua situație, administratorii ce
lucrează separat nu se pot bucura de această împuternicire întrucât
fiecare este însăr cinat intitue personae . Împuternicirea se acordă unui
administrator din cadrul societății, nu poate să fie împuternicită o alta
persoană străină.
Consiliul de administrație nu se bucură de personalitate juridică
însă i se oferă prerogativa de a reprezenta societatea. Această putere
de reprezentare poate fi acordată mai multor administratori, dar în acest
caz trebuie să se facă precizări în actul constitutiv dacă aceștia vor lucra
împreună sau separat. Dacă reprezentarea este delegată directorilor
atunci d irectorul general este cel ce exercită acest mandat.
Art. 141 din L.S.C. reglementează funcționarea consiliului de
administrație. Consiliul are obligativitatea de a se întruni cel puțin odată
la 3 luni, convocarea se face de către președintele consiliului ce
stabilește și ordinea de zi și tot el prezidează și ședința. Membrii
consiliului de administrație vor fi informați despre ședință, în mod
complet și într -un timp suficient astfel încât să se pregătească pentru
chestiunile avute în vedere. Președintelui îi revin aceste sarcini, dacă nu
le respectă administratorii pot cere adunării generale să -l revoce pentru
îndeplinirea defectuasă a atribuțiilor sale ori îl pot revoca chiar ei prin

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
46
consiliu. Convocarea se face fie de președinte, de cel puțin doi membri
ai consiliului sau de către directorul general. Convocarea trebuie să se
facă motivat cu prezentarea chestiunilor de pe ordinea de zi de către cel
sau cei care au avut inițiativa de a convoca ședința. Materialele precum
alte documente ce vor intra în discu țiile administratorilor trebuie să fie
puse la dispoziția acestora pentru ca ei să -și poată pregăti
amendamentele, obiecțiunile, după caz. De asemenea președintele îi va
informa pe membrii consiliului despre data ținerii ședinței, locul precum și
care este ordinea de zi. Acționarii pot face modificări mai riguroase în
ceea ce privește aceste cerințe minime prevăzute de lege în sarcina
președintelui. De regulă, în cadrul ședințelor se vor discuta punctele
prevăzute pe ordinea de zi, iar în cazuri excepțional e, de urgență, ce nu
suportă amânare, pot fi puse în discuția membrilor aceste chestiuni
urgente și se ia o hotărâre în privința lor. Nu se stipulează în lege care ar
fi urgențele ci acestea sunt apreciate de către consiliul în funcție de
împrejurările ivi te.
Consemnările de ședință se fac într -un proces – verbal ce trebuie
să cuprindă numele celor ce au luat parte la ședință, ordinea în care s -a
deliberat asupra ordinii de zi, deciziile ce s -au luat și precizarea
numărului de voturi cu care s -a decis precu m și consemnarea
mențiunilor sau opiniilor separate în cazul în care au existat. Procesul –
verbal se semnează de președinte și cel puțin unul dintre administratori.
Art. 1411 dă posibilitatea directorilor și cenzorilor să participe la ședința
consiliului de administrație, auditorii interni sunt obligați să participe. Cei
menționați nu au drept de vot, doar directorii care sunt și administratori.
Prezența membrilor consiliului este o condiție pentru ca ședința să
fie considerată valabilă, astfel că cel puț in jumătate din numărul
membrilor trebuie să fie prezenți. Actul constitutiv poate cere o prezență
mai mare. Deciziile se iau cu votul majorității celor prezenți, iar pentru
alte situații precum revocarea președintelui consiliului se poate cere o
majoritat e a tuturor membrilor indiferent că sunt sau nu prezenți. Un
membru absent poate să fie reprezentat de un alt membru al consiliului.
În situația în care președintele nu poate să fie prezent se va alege un alt
președinte care să prezideze ședința dar numai pentru acea convocare.
În zilele noastre se poate acorda posibilitatea administratorilor să ia
parte la ședința în mod virtual, putând ridica anumite puncte de vedere
ce prin reprezentare nu era posibil. Acționarii sunt cei care acceptă sau
limitează aceas tă posibilitate iar prin „actul constitutiv se poate prevedea
un drept de opoziție față de această procedură a unui număr stabilit de
membri ai consiliului de administrație”1. Pot exista cazuri de egalitate de
voturi, legea oferă dreptul președintelui cons iliului de a avea votul
decisiv, dar prin actul constitutiv se poate interzice ca președintele să

1 Dragoș -Mihail Da ghie, Administrarea societății pe acțiuni , Ed. Universul Juri dic, București, 2016,
op.cit. p. 359.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
47
dețină votul decisiv dacă are și calitatea de director al societății. În
această situație imparțialitatea președintelui ar fi discutabilă. Dar dacă
totuți ne aflăm în prezența unei parțialități de voturi atunci propunerea se
respinge. Art. 15321 din L.S.C. prevede că în cazuri excepționale deciziile
se pot lua cu vot unanim exprimat în scris.
Administratorul care se află în prezența unui conflict de interes cu
societatea trebuie să respecte anumite obligații și anume să le facă
cunoscută celorlalți administratori, cenzori sau auditori interni situația în
care se află și să nu ia parte la deliberările ce se vor lua cu ocazia
ședinței, inclusiv atunci când soțul, soția, afinii săi sau rudele până la
gradul al IV -lea inclusiv ar avea un interes direct sau indirect. Ca și
derogare avem mențiunea legală că administratorul nu este obligat să
informeze membrii societății sau să lipsească de la deliberări dacă se
pune î n discuție votul referitor la oferirea spre subscriere, către un
administrator ori către soțul/ soția sa, afinii sau rudele până la gradul al
IV-lea inclusiv de acțiuni sau obligațiuni ale societății sau în cazul în
care unul dintre aceștia acordă un împr umut societății sau constituie o
garanție în favoarea societății1. Dacă se vor încălca de către
administrator obligațiile ce îi revin, atunci acesta va răspunde pentru
daunele cauzate. Administratorului revenindu -i obligația de fidelitate față
de societate . Doctrina de specialitate2 a apreciat faptul că nu toate
interesele administratorului pot fi calificate ca fiind contrare societății,
doar acele interese personale care contravin interesului social sunt
calificate drept interzise. Această interdicție se a plică inclusiv acționarilor
care au obligația de a se abține de la vot cu privire la chestiunea asupra
căreia intervine conflictul de interes.
În art. 1402 din Legea nr. 31/1990 sunt prevăzute și reglementate
totodată comitetele consultative. Fiecare comi tet trebuie să aibă în
compunere cel puțin doi membri ai consiliului de administrație, fiind de
natură obligatorie acest aspect. Consiliul de administrație este cel ce
crează aceste comitete consultative și tot el dă directivele asupra
activității acestora . În atribuțiile acestor comitete pot intra spre exemplu
remunerarea administratorilor, cenzorilor, personalului societății,
planurile cu privire la realizarea de investiții etc. Aceste comitete au un
rol consultativ și nu unul decizional, consiliul de adm inistrație nu este
ținut de măsurile luate de comitetele consultative.
Activitatea comitetelor este ținută prin rapoarte ce se pun la
dispoziția consiliului de administrație, tot consiliul este cel ce poate cere
expres asupra unor domenii ca comitetele să efectueze anumite
cercetări pe care de asemenea să i le pună la dispoziție. Unele opinii

1 Ibidem, p. 360.
2 I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii pe articole,
Ed. Hamangiu, ed. a 2 -a, București, 2009, p.421.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
48
doctrinare1 sunt de părere că în lege s -au făcut niște enumerări limitative
în legătură cu competența comitetelor consultative și că defapt această
competență este ma i largă cu condiția de a nu depăși atribuțiile
consiliului administrativ. Din componența comitetelor trebuie să facă
parte conform legii cel puțin un administrator neexecutiv independent –
art. 1382 L.S.C., acționarii trebuie să fi prevăzut în actul const itutiv sau
printr -o hotărâre a adunării generale posibilitatea numirii administratorilor
independenți. Pentru comitetele ce se vor ocupa cu auditul si
remunerarea nu se mai impune obligativitatea administratorului
independent ci doar a administratorilor neexecutivi, cu toate acestea
legea oferă această posibilitate numai dacă consiliul administrativ a
delegat conducerea societății directorilor, altfel nu s -ar putea pune în
discuție formarea acestor comitete doar din administratori neexecutivi
căci toți administratorii consiliului au competențe executive. Tot pentru
formarea comitetelor ce se ocupă de audit legea mai instituie o cerința și
anume ca cel puțin un membru să cunoască aplicarea principiilor
contabile sau chiar de audit financiar. De lege ferenda, consider că ar fi
necesar ca administratorii ce vor lua parte din aceste comitete să aibă
experiență î n domeniu mai ales că ei întocmesc rapoarte pe care le vor
prezenta consiliului și este necesar a se considera că munca lor este
una de calitate iar opiniile lor sunt suficient de precise pentru a fi luate în
considerare.
Așa cum am spus, rapoartele întoc mite de comitetele consultative
au o valoare facultativă în fața consiliului administrativ și nu fac altceva
decât să prezinte situații din viata societății. Opiniile doctrinare2 sunt
împărțite dar s -a ajuns la un consens astfel încât să se stabilească în
general sarcinile acestor comitete: creșterea încrederii pe care o acordă
investitorii societății tocmai prin utilizarea acestor instrumente de
verificare, sporirea calității atribuțiilor precum și prin diminuarea și
soluționarea conflictelor de interes iv ite cu privire la anumite chestiuni.

Secțiunea a 2 -a:
2.1 Directorii societății pe acțiuni. Directorul General:
Art. 143 din Legea nr. 31/1990 reprezintă sediul materiei delegării
atribuțiilor consiliului de administrație directorilor. În ac cepțiunea le gii prin
director al unei societăți pe acțiuni se înțelege acea persoană căreia i -au
fost delegate atribuțiile legate de conducerea societății de către consiliul
de administrație, acesta beneficiază de o putere de conducere executivă,
în caz contrar nu ne -am mai raporta la o societate pe acțiuni. Pentru

1 C. Cucu, M. Gavriș, C. Haraga, C. Bădoiu, Legea societăților comerciale nr. 31/1990, repere
bibliografi ce, practică judiciară, decizii ale Curții Constituționale, adnotări , Ed. Hamangiu, București,
2007, p. 312.
2 St.D. Cărpenaru, S.David, C.Predoiu, Gh. Piperea , Legea societăților comerciale. Comentariu pe
articole, ed. A 4 -a, Ed. C.H.Beck, București, 2009 , p.561.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
49
funcția de director avem în vedere doar persoanele fizice nu și cele
juridice. Chiar dacă legea dă posibilitatea ca consiliul de administrație
să-și delege unele atribuții totuși în sarcina acestuia rămân un ele
netransmisibile și astfel consiliul exercită un control asupra modului în
care directorii își duc la îndeplinire atribuțiile. Nu este necesar ca
directorul să fie membru al consiliului, poate să ocupe această funcție și
o persoană fizică din afara soci etății dar și un administrator. Cum am
spus și la președintele consiliului de administrație, acesta poate să
exercite și funcția de director general, acest lucru poate să fie prevăzut
în actul constitutiv sau printr -o hotărâre a adunării generale. De lege
ferenda , s-ar considera mai oportun ca directorul să fie ales din afara
societății, să fie un profesionist în ceea ce privește administrarea
afacerilor astfel s -ar asigura și o încredere mai deosebită din partea
investitorilor iar mecanismul societății ar da randament.
Tot legea1 menționează că acolo unde situațiile financiare fac
obiectul unei obligații legale de audit financiar, delegarea conducerii
societății către directori să se facă în mod obligatoriu. Art. 142 alin. (2) și
(3) prevăd anumite atrib uții ce nu se pot delega directorilor, iar dacă am
face o scurtă analiză ne -am da seama că atribuțiile ce nu se pot delega
și despre care am mai făcut referire în secțiunile anterioare, nu
reprezintă în mod unic atribute ale puterii executive.
După cum a m exprimat opinia privitoare la faptul că directorii să fie
numiți dintre persoanele ce nu au luat parte la activitatea societății și să
fie profesioniste din punct de vedere al pregătirii în domeniul afacerilor,
faptul că aceștia sunt numiți de către cons iliul de administrație crează o
dependență a celor două organisme, consiliul de administrație și
director ii, nu doar că adminsitratorul devenit director poate să scape din
vedere anumite probleme ce l -ar putea viza în mod direct cât și faptul că,
consiliul poate să -i revoce pe directori ori de câte ori dorește, atunci
s-ar impune ca aceștia să fie numiți de către adunarea generală și
puterea de revocare să cadă tot în sarcina acestora, de -abia atunci
putem să discutăm despre o trasnparență și un control corect între cele
două organisme.
Art. 1381 stipulează că atunci când se deleagă conducerea executivă
directorilor, consiliul de administrație să fie format cu majoritatea
membrilor din administratori neexecutivi adică acestă majoritate să nu fi
fost numită și în funcția de director, în situația aceasta rolul de
suprave ghetor pe care îl deține consiliul se întărește. În temeiul art. 1432
alin. (4) din L.S.C. directorii ce se vor ocupa și de gestiunea societății ,
vor reprezenta și societatea în raporturile cu terții prin directorul general.
Consiliul de administrație est e cel ce stabilește dacă își deleagă puterile
în integritatea prevăzută de lege sau doar parțial, numai unele
competențe prevăzute de lege. Directorii se pot folosi de orice mijloc

1 Legea nr. 31/1990 privin societățile comerciale.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
50
pentru a duce la îndeplinire atribuțiile primite și doar în măsura
îndeplin irii obiectivului societății.
Atâta vreme cât consiliul de administrație este cel ce numește directorii
tot el are dreptul să -i revoce. Remunerația este stabilitată tot de consiliu.
De reținut că directorii societății asemeni administratorilor nu sunt
salariați în cadrul societății, ei încheie contracte de mandat și o asigurare
de răspundere profesională cu societatea.
Pentru a putea fi numit în calitate de director, Legea nr. 31/1990
prevede anumite condiții pe care aceștia trebuie să le îndeplinească. A rt.
15313alin. (1) impune ca directorul să fie persoană fizică interzicandu -se
persoanei juridice să dețină această funcție. Sunt numiți în această
funcție persoane fizice ce iau parte din consiliul de administrație sau din
afara acestuia conform art. 143 alin. (2). La art. 731 ne sunt prevăzute și
incompatibilități, persoanele ce se află în situația prevăzută la art. 6 alin.
(2) vor fi decăzute din drepturi. Art. 15315 cere expres aprobarea din
partea consiliului de administrație dacă persoanele care înde plinesc
funcția de director în cadul societății vor să dețină și o altă funcție de
director, administratori, membri ai directoratului sau consiliului de
supraveghere, cenzori, auditori interni ori ascoiați cu răspundere
nelimitată într -o societate ce desfă șoară ac elași obiect de activitate.
Acee ași aprobare se cere și dacă ei doresc să desfășoare în nume
propriu sau chiar în numele altei persoane o activitate identică sau
similară cu cea a societății în care activează. Sancțiunea ce intervine
pentru nerespe ctarea acestor obligații este revocarea și tragerea la
răspundere a persoanei culpabile în situația în care s -au cauzat prejudicii
societății.
În legătură cu durata mandatului, legea1 prevede la art. 1431 că
modul în care se va organiza activitatea directorilor poate să fie stabilit
prin actul constitutiv sau printr -o decizie a consiliului de administrație.
Rezultă că această sarcină cade în seama asociaților prin actul
constitutiv sau consiliului de admin istrație2.
Referitor la remunerația directorilor în raport cu munca depusă în
societate, avem reglementări în acest sens la art. 15318 alin.(2) dar este
aplicabil în speță și art. 142 alin. (2) lit.c). Astfel cum deja am menționat,
consiliul de administra ție este cel ce stabilește remunerația directorilor.
Conform art. 15318 alin. (2) adunarea generală poate să traseze niște
limite minime sau maxime în măsura în care societatea să nu fie
afectată. Pentru a se acorda o remunerație corectă, pe lângă aceste
limite este important a se ține cont și de munca depusă, performanțele
acestuia, rezultatele obținute în cadrul societății etc. Remunerație poate
să fie atât o sumă fixă, una procentuală din profitul societății cât și o
formă mixtă între cele două. Se pot acorda și bonusuri pentru

1 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
2 St.D.Cărpenaru , Tratat de drept comercial roman , Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 379.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
51
performanțele obținute. Și pentru directori se interzice în cadrul art. 1444
creditarea acestora de către societate. Există o asemnănare între
administratori și directori din punct de vedere al raporturilor ce se
formează între ac eștia și societate, anume că ambele categorii sunt de
natura mandatului.
Toată activitatea directorilor trebuie să se circumscrie obiectului de
activitate al societății și toate atribuțiile pe care trebuie să le
îndeplinească se vor realiza în favoarea so cietății. Consiliul de
adminitrație are puterea de a controla activitatea directorilor, aceștia din
urmă fiind obligați să prezinte consiliului rapoarte în ceea ce privește
activitatea și operațiunile pe care le -au desfășurat.
Din punct de vedere al oblig ațiilor, L.S.C. art. 15323 prevede
participiarea directorilor la adunările generale ale acționarilor. Și pentru
ședințele cosiliului de administrație se cere prezența directorilor dacă
aceștia sunt convocați. Logica acestei precizări este tocmai accea că
directorii sunt cei care trebuie să pună în aplicare hotărârile adunării. Și
art. 1441 impune participarea directorilor la ședințele desfășurate de
organele societății. Directorii ce sunt și administratori vor participa la
ședințe fără a se mai impune convo carea, ei fiind înștiințați de
președintele consiliului de administrație. O altă obligație importanta este
cea care impune directorilor să prezinte consiliului de administrație toate
neregulile cu care au venit în contact cu ocazia îndeplinirii sarcinilor
trasate.
Cum am mai spus, consiliul de administrație este cel care poate să
revoce directorii pentru orice motiv și în orice moment, iar în situația în
care această revocare se face în mod abuziv, directorul în cauză poate
cere instanței să oblige societa tea la plata unor daune – interese.

 Subcapitolul 2: Sistemul dualist de administrare:
Secțiunea a 3 -a :
În prezenta secțiune ne ocupăm de sistemul dualist de
administrate al unei societății pe acțiuni, secțiune prevăzută în art. 153
alin. (1) ce menționează că prin actul constitutiv se pot face mențiuni
privind forma de organizare, mai exact administrarea făcută de directorat
și consiliu de supraveghere. Acest sistem este unul de inspirație
germană1, sistem ce a apărut în urma criticilor ce au fos t aduse
sistemului clasic de administrare al societăților. În această formă de
sistem puterea este clar împărțită, directoratul se ocupă cu îndeplinirea
oricăror acte ce sunt necesare pentru a se înfăptui obiectul de activitate
prevăzut în actul constituti v, am putea asemăna întrun fel această formă
cu rolul pe care îl are directorul în cadrul sistemului unitar cu singura

1 Ioana Alina Stanca, Administrarea societăți lor pe acțiuni, constituire, gestionare, dizolvare, Ed.
Hamangiu, 2009, p.196.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
52
diferență că în sistemul dualist controlul este exercitat de consiliul de
supraveghere pe când în sistemul unitar aveam consiliul adminis trativ.
În practică este mai des întâlnit ca formă de administrare sistemul
unitar, întrucât formalitățile pentru utilizarea sistemului dualist sunt mai
greoaie, ambele organe fiind separate și funcționând după reguli proprii.

3.1 Directoratul:
Preveder ile legale le regăsim în art. 1531 alin. (3) și (4) unde se
menționează că directoratul poate să fie format din unul sau mai mulți
membrii iar numărul acestora să fie întotdeauna impar. Dacă ne aflăm în
prezența unui singur membru acesta va purta denumirea de director
general unic. Legea consacră principiul colegialității dar în aceeași
măsura oferă posibilitatea constituirii directoratului dintr -un singur
membru. De reținut că este obligatorie formarea directoratului din mai
mulți membri atunci când situaț iile financiare anuale fac obiectul unei
obligații legale de audit, directoratul trebuie să cuprindă minim 3 membri.
Și în cadrul acestui sistem avem în vederea același raport juridic
dintre directorat și societate ca și pentru organele din sistemul unita r,
conform art. 72 și 1532 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 se aplică regulile
referitoare la mandat cât și alte reguli prevăzute în legi speciale. Odată
ales acest sistem de administrare toate atribuțiile legate de administrarea
societății revin directorat ului, toate acele acte necesare desfășurării și
realizării obiectului de activitate al societății. Toată această activitate este
controlată de către consiliul de supraveghere, legea nu ne prevede
expres modalitățile prin care acest control se desfășoară. A rt. 1539 alin.
(3) menționează faptul că atribuțiile legate de conducerea societății ce au
revenit directoratului nu se pot delega consiliului de supraveghere, dar
din nou puterea societății revine acționarilor care pot preciza în actul
constitutiv ca anum ite decizii legate de activitatea societății să se poată
lua de directorat doar cu acordul prealabil al consiliului de supraveghere.

3.2 Condițiile calității de membru al Directoratului.
Desemnarea și revocarea:
În primul rând legea prevede că această calitate poate să fie
dobândită doar de către o persoană fizică, în acest sens a se vedea art.
15313. Dacă ne -am afla în situația în care ar fi posibilă numirea unei
persoane juridice, aceasta la rândul ei trebuia să numească un
reprezentat pe care îl pute a schimba des și astfel nu am mai avea o
continuitate a acestui organism, nici responsabilitatea nu ar mai fi
antrenată asemeni unei persoane fizice. Se justifică această
reglementare și în ideea în care asupra unei persoane fizice se pot face
anumite veri ficări legate de pregătirea profesională în domeniul afacerilor
sau dacă există experiență în acest sens precum și realizări avute până
la momentul numirii.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
53
Tot art. 6 alin. (2) reglementează și situațiile în care o persoană
fizică nu poate să dobândească calitatea de membru al directoratului
dacă anterior a săvărșit faptele prevăzute în acel articol precum și în
trimiterile speciale. Art. 1532 alin. (3) arată că membrii directoratului nu
pot fi și membrii ai consiliului de supraveghere.
De asemenea nici membrii directoratului nu încheie cu societate
contracte de muncă, iar dacă aveau anterior , acesta se va suspenda, ei
încheie cu societatea contracte de mandat dar vor purta denumirea de
contracte de management. Și acestei categorii îi revine obligația de a-și
îndeplini mandatul cu diligența și prudența unui bun administrator, să
dea dovadă de loialitate îndeplinind acte în interesul societății, să
respecte obligația de confidențialitate neavând dreptul să divulge
informații cu caracter secret atâta timp câ t se află în funcție cât și după
încetarea raporturilor, fiind prevăzut exact la ce se face referire prin
condiția de confidențialitate, care este durată pe care se menține, ce
sancțiune intervine în caz de nerespectare.
Se aseamănă răspunderea pusă în sea ma membrilor directoratului
pentru actele îndeplinite în mod defectuos de personalul societății, cu
răspunderea administratorilor din sistemul unitar. La fel răspund și pentru
actele îndeplinite de predecesorii lor dacă le -au cunoscut și nu au
prezentat ac eastă situație auditorilor. Aceleași prevederi ce îi au în
vedere pe administratori referitoare la conflictul de interes se aplică și
membrilor directoratului astfel că nu mai consider oportun a reveni
asupra acestora. Și ei trebuie să respecte obligația d e neconcurență în
caz contrar vor putea fi sancționați cu revocarea din funcție și antrenarea
răspunderii pentru prejudiciile cauzate. Pot exista excepții de la această
regulă, atunci când fie consiliul de administrație, fie consiliul de
supraveghere să au torizeze aceste activități dacă nu le consideră
concurențiale existenței societății astfel că sancțiunile ce vor putea
interveni sunt paralizate de asceastă autorizație1.
Referitor la desemnare, legea prin art. 1532 prevede că membrii
directoratului societ ății sunt aleși de către consiliul de supraveghere,
consiliul care va desemna un președinte al directoratului căruia îi va
atribui conducerea acestui organism. Persoana care este aleasă pentru
această funcție trebuie să spună dacă se află în prezența vreun or
aspecte menționate la art. 15315 și 15316 și să accepte expres funcția în
care a fost numit în conformitate cu art. 15312 alin. (3) asemeni
prevederilor menționate și pentru administrator. Conform art. 15312 alin.
(4) din L.S.C. membrii directoratului t rebuie să încheie o asigurare de
răspundere profesională, asigurându -se astfel acoperirea eventualelor
cheltuieli ce ar putea apărea din pricina exercitării funcției în mod
defectuos. Acționarii sunt cei care vor prevedea un cuantum minim

1 Dragoș -Mihail Daghie, Administrarea societăților pe acțiuni , Ed. Universul Juridic, Bucrești, 2016,
p.379.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
54
pentru aceste pol ițe de asigurare căci legea nu prevede o sumă minimă.
Ca mandatul acesta să intre în legalitate, membrilor directoratului le mai
revine obligativitatea de a înregistra la registrul comerțului numele ce
compune acest organism și să prevadă și modalitatea în care își vor
desfășura activitățile, separat sau împreună conform deciziei pe care o
va lua consiliul de supraveghere, depunând și specimene de semnătură.
În ceea ce privește modalitatea de revocare a membrilor
directoratului, aceștia pot fi revocați de consiliul de supraveghere sau de
către „adunarea generală a acționarilor, printr -o prevedere expresă în
acest sens cuprinsă în actul constituiv”1. Această prevedere este expres
menționată la art. 1532 alin. (4). Ca și în cazul administratorilor din
sistemu l unitar, dacă consiliul de supraveghere a luat decizia de
revocare a unui membru sau a mai multor membrii ai directoratului fără a
avea motive teminice pe care să -și justifice revocarea, membrii pot
acționa societatea în justiție și au dreptul să ceară pl ata unor daune –
interese. Legea nu menționează în mod expres cine revocă pe
președintele directoratului, dar se apreciază că acesta este „revocat de
către consiliu de supraveghere și nu de adunarea generală a
acționarilor”2.

3.3 Durata mandatului și vacanța funcției:
Acționarii sunt cei care stabilesc prin actul constitutiv durata
mandatului membrilor directoratului, în conformitate cu art. 15312 alin. (1)
și (2). Cu toate acestea legea impune și un minim de perioadă pentru
exercitarea mandatului, ma i exact durata generală a mandatului este de
4 ani, iar durata mandatului primilor membrii ai directoratului nu poate să
depășească 2 ani.
Dacă avem în vedere prevederile legale membrii directoratului au dreptul
să dețină această funcție pentru mai multe mandate consecutiv, însă
legea atribuie acținarilor o putere deosebită și anume să facă mențiuni în
actul constitutiv referitor la limitarea mandatelor membrilor directoratului.
Dacă ne aflăm în prezența unui post rămas vacant, consiliul de
supraveghere es te cel ce desemnează un nou membru pentru perioada
rămasă liberă. Noul membru nu se va bucura de un mandat nou început
ci este pus în situația de a continua mandatul aflat în desfășurare
întrucât legiuitorul a apreciat ca la o dată fixă să se facă o analiz ă asupra
activității desfășurate de membrii directoratului3, astfel că se dorește a se
urma o continuitate în ceea ce privește aplicarea acestei reguli,
păstrarea unei date fixe pentru a se face evaluarea competențelor
membrilor directoratului.

1 Ibidem, op.cit. p. 385.
2 Ioana Alina Stanca, Administrarea societăților pe acțiuni, Ed.Hamangiu,București, 2009,p.199.
3Dragoș -Mihail Daghie, Administrarea societăților pe acțiuni, Ed. Universul Juridic, București, 2016 ,
p. 379.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
55

3.4 Atribu țiile exclusive ale directoratului:
Reglementarea o regăsim în art. 1531 alin. (1) din Legea nr.
31/1990. Aceștia vor desfășura orice acte le consideră necesare și utile
privind desfășurarea activității societății. Pe lângă aceste atribuții sunt
avute în vedere și cele prevăzute pentru mandatar, de a -și executa
obligațiile ce îi revin cu diligința unui bun proprietar, dar la care se mai
adaugă și profesionalismul de care trebuie să dea dovadă persoana
fizică situată într -o astfel de funcție deoarece decizi ile pe care le ia
trebuie să fie în interesul societății, astfel că este necar ca acesta să aibă
un minim de cunoștințe în domeniul în care activează. Puterea
directoratului este una nelimitată însă nu vor avea competență și asupra
atribuțiilor pe care leg ea le plasează exclusiv în sarcina consiliului de
supraveghere sau adunării generale a acționarilor.
Art. 1531 alin. (2) prevede expres că activitatea directoratului va fi
supravegheată de către consiliul de supraveghere. Alin.(1) din același
articol mai oferă puterea consiliului de supraveghere de a cenzura
activitatea directoratului dacă consideră că actele într eprinse de aceștia
au fost făcute cu depășirea prerogativelor impuse de lege.
Conform art. 15322 directoratul poate să încheie acte juridice prin
care să dobândească bunuri pentru societate, să înstrăineze, să
închirieze, să schimbe sau să constituie în ga ranție bunuri din
patrimoniul societății. Valoarea acestor bunuri nu trebuie să depășească
jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, este luată în
considerare valoarea de la data închiereii actului respectiv. Dacă
valoarea depășește acest pr ag, conform art. 115 din L.S.C. directoratul
trebuie să ceară aprobarea adunării generale a acționarilor.
Directoratul are și funcția de reprezentare a societății în relație cu
terții. De regulă membrii directoratului lucrează împreună, dar din nou,
acțion arii pot decide prin actul constitutiv sau printr -o modificare a
acestuia, ca directoratul să lucreze separat. Atunci când se funcționează
după primul principiu enunțat, membrii directoratului printr -un vot unanim
pot alege o persoană dintre ei care să exe rcite această funcție de
reprezentare și să poată încheia cu terții diverse operațiuni în limitele
legale.

3.5 Obligațiile membrilor directoratului:
Art. 15323 prevede că participarea membrilor directoratului la
adunările generale ale acționarilor este obligatorie. Lor le mai revine și
obligația de a -și exercita mandatul cu prudența și diligența unui bun
administrator, să fie loiali societății și să ia decizi în intersul acesteia.
Conform art. 1534 din Legea nr. 31/1990 conține dispoziții
referitoare la îndatoririle directoratului, anume: să înainteze un raport
scris o dată la 3 luni consiliului de supraveghere unde sunt analizate

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
56
aspecte legate de conducerea societății, activitatea acesteia precum și
posibilitatea de dezvoltare a acesteia în planul pe c are activează. Tot
membrii directoratului sunt cei cărora le revine obligație de a informa
consiliul în legătură cu orice situație ivită ce ar putea aduce modificări
semnificative societății. Consiliul de supraveghere este îndreptățit să
ceară orice inform ație pe care o consideră necesară în exercitarea
atribuției de control, mai mult decât atât poate să efectueze orice
verificare asupra directoratului în privința aspectelor pe care le consideră
justificate.
Art. 1535 pune în sarcina directoratului elaborarea și înaintarea
imediată a rapoartelor financiare împreună cu rapoartele anuale de
îndată ce aceste documente au fost elaborate. Pe lângă acestea,
directoratul trebuie să prezinte și un plan de distribuire a profitu lui
realizat de societate. Propunerea se va prezenta adunării generale a
acționarilor pentru a fi validată.

3.6 Mecanismul de funcționare a directoratului:
După cum s -a apreciat și în doctrină1 cel în măsură să stabilească
direcțiile directoratului este consiliul de supraveghere. Regulile
menționate la art. 15320 din L.S.C. sunt reguli comune aplicabile atât
consiliul de administrație, directoratului și consiliului de supraveghere.
Astfel că leg ea impune o participare efectivă a cel puțin jumătate din
numărul membrilor organului, acesta este un plafon minim pentru
existența unor deliberări și hotărâri valabil luate. Acționarii pot deroga de
la această cerință prin actul constitutiv impunând un cv orum mai mare.
Hotărârile sunt adoptate cu votul majorității celor prezenți în ședință.
Dacă avem în vedere numirea sau revocarea președintelui directoratului,
legea impune luarea acestei hotărâri cu votul majorității membrilor,
prezenți sau absenți.
În ca drul ședințelor directoratului, membrii ce lipsesc pot să fie
reprezentați doar de un alt membru. Și pentru acest organ acționarii pot
decide ca unele ședințe să se desfășoare și în favoarea celor absenți,
adică să se poată pune la dispoziție mijloace de c omunicare audio și
video care să f acă posibilă și stabilirea certă a identității membrilor lipsă.
Totuși se poate impune ca unele decizii să se poată lua doar prin
prezența efectivă.
De regulă aceste ședințe se țin în prezența președintelui, iar dacă
participarea lui este imposibilă din motive obiective, se va selecta o
persoană dintre ceilalți membri i, ce va fi ales președinte pentru
prezidarea ședinței respective ce va avea drepturile deținute de
președintele aflat în funcție. Am spus de la început că dir ectoratul este
format dintr -un număr impar de membri, însă pot exista situații în care să

1 St. D. Cărpenaru, Tratat de drept comercial român, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p.383.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
57
avem paritate de voturi iar președintele să nu dețină puterea votului
decisiv, în acest caz propunerea de pe ordinea de zi dezbătută este
respinsă.

Secțiunea a 4 -a:
4.1 Consiliul de supraveghere. Desemnarea și revocarea
membrilor:
Art. 1536 din Legea nr. 31/1990 lasă la alegerea acționarilor de a
stabili numărul membrilor consiliului de supraveghere, acesta trebuie să
cuprindă între minim 3 și cel mult 11 membri. Co nsiliul de supraveghere
are un „statut juridic asemănător consiliului de administrație din sistemul
unitar, diferența semnificativă constă în misiunile distincte încredințate”1.
Consiliul de supraveghere este un organ deliberativ, colegial al
societății ș i își asumă gestiunea acesteia. Activitatea acestui organ se
desfășoară prin hotărârile ce le iau în ședințe iar deciziile sunt raportate
adunării generale a acționarilor minim odată pe an. Și pentru această
categorie de membri i se aplică regulile mandatu lui, asta pentru
raporturile ce privesc direct societatea.
Primii membri ai consiliului de supraveghere sunt desemnați prin
actul constitutiv, conform art. 1536 alin. (1), iar mai apoi competența de
numire aparține adunării generale a acționarilor. În următorul alin. (2) ni
se mai menționează că persoanele propuse pentru un post de membru
al consiliului de supraveghere sunt nominalizate de către membrii
existenți ai consiliului sau de către acționari. Așadar, dacă sunt numiți în
funcție de către adunar ea generală, principiul simetri ei juridice ne lasă
de înțeles că și revocarea membrilor consiliului de supraveghere se face
tot de către aceasta, regulă confirmată și prin alin. (4) al aceluiași articol,
unde se mai specificică că este nevoie de o majoritate de cel puțin două
treimi din numărul voturilor acționarilor prezenți. Doctrina de specialitate2
a avut în vedere motivația pentru care această revocare se poate face
doar cu votul unei majorități calificate, anume atunci când acționarii ce
iau parte la ședință nu își exprimă voturile acestă condiție raportată la
numărul acționarilor prezenți poate să fie mai exigentă decăt condiția ce
privește numărul voturilor ef ectiv exprimate. Nu li se mai acordă
membrilor consiliului de supraveghere privilegiul de a cere daune –
interese în instanță chiar dacă revocarea lor a fost una abuzivă, întrucât
aceștia nu au nicio atribuție legată de conducerea societății spre
deosebire de directori.
Ultimul alin. (5) dă dreptul consiliului de supraveghere să aleagă
dintre membrii săi un președinte ce se va ocupa de pregătirea,
convocarea și prezidarea ședințelor consiliului.

1 I.A.Stanca, Administrarea societăților pe acțiuni, Ed. Hamangiu, București, 2009, op.cit. p. 202.
2 I. Schiau, T.Prescure, Legea societăților pe acțiuni – Analize și comentarii pe articole, Ed. Hamangiu,
București, 2007, pg. 477 -478.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
58

4.2 Condițiile calității de membru. Incompatibilăți:
Se pot num ii în funcție și persoane juridice care au obligația de a -și
desemna un reprezentant permanent, asemănare pe care o regăsim la
consiliul de administrație. Persoana fizică desemnată va avea aceleași
condiții și obligații ca un administrator al societă ții sau ca un membru al
consiliului de supraveghere. În cazul directorilor sau a directoratului nu
există posibilitatea numirii în funcție a unei persoane juridice.
În primul rând, art. 1538 prevede o dublă interdicție pentru
persoanele ce urmăresc a dețin e un post în cadrul consiliului de
supraveghere. Membrii consiliului de supraveghere nu pot face parte din
directorat și nici să aibă calitatea de salariat al societății.
Astfel cum am spus și la începutul subcapitolului destinat
sistemului dualist, se d orește a se separa aceste două categorii de
organe, directoratului să -i rămână atribuțiile legate de gestiune și
conducere iar consiliului de supraveghere, cele legate de control. Dacă
nu s -ar respecta interdicția menționată anterior acest principiu al
separării pe care se bazează întregul sistemul dualist nu și -ar mai găsi
utilitate. La fel și pentru interdicția de salariat, acesta nu ar avea
independența necesară pentru a -și îndeplini atribuțiile cerute de lege. O
altă condiție este cea menționată la ali n. (2), fie prin actul constitutiv fie
printr -o hotărâre a adunării generale a acționarilor, să se impună condiții
specifice de profesionalism și independență pentru membrii consiliului de
supraveghere. După cum putem observa această condiție legală este
prevăzută doar pentru membrii consiliului de supraveghere nu și pentru
directorat.
Tot cu privire la interdicții ne aplecăm și asupra dispozițiilor art 731 din
L.S.C. unde ne menționează că persoanele ce intră sub incidența art. 6
alin. (2) din aceeași lege , nu pot fi memebri ai consiliului de
supraveghere.
Art. 15316 din Legea nr. 31/1990 reglementează și restricțiile
privitoare la cumulul de mandate, astfel că o persoană ce este membru
într-un consiliul de supraveghere poate să mai îndeplinească această
funcție, în același timp, în maxim 5 alte societăți ce îsi au sediul pe
teritoriul României.
De lege ferenda, consider că această interdicție trebuie să se aplice nu
doar acestor societăți cu sediul în România cât și celor din afară, să nu
se se poată depăși acest cumul, explicația fiind că din punct de vedere
fizic o persoană nu reușește sa -și îndeplinească într -o asemenea situație
obligațiile ce îi revin cu eficiența și rigoarea cerute de lege.
De asemenea, legea ne permite o derogare de la acest cu mul de 5
mandate atunci când persoana în cauză deține cel puțin o pătrime din
totalul de acțiuni din societate sau este membru al consiliului de
supraveghere al societății pe acțiuni care deține o pătrime din totalul
acțiunilor.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
59
Există și o sancțiune pent ru nerespectarea acestor interdicții.
Persoana în cauză este obligată să demisioneze din funcțiile de membru
al consiliului de supraveghere care depășesc numărul maxim prevăzut
de lege. Demisia se depune în termen de o lună de la data la care a
intervenit situația de incompatibilitate, iar dacă se depășește acest
termen legal, persoana în cauză este obligată să înapoieze remunerațiile
încasate precum și a beneficiilor primite. Dacă totuși nu se respecta
această obligație, persoana vizată poată să -și piardă mandatele obținute
după depășirea legeală de 5 mandate, în ordine cronologică a numirii.
Totuși s -ar impune ca legiuitorul să menționeze că mandatele
obținute după depășirea cumulului legal să înceteze de drept.

4.3 Vacantarea postului. Durata mandatul ui și remunerația
membrilor
Art. 1537 reglementează vacanța postului de memebru în consiliul
de supraveghere. „Vacanța unui post trebuie să fie suplinită cât mai
repede posibil cu un membru provizoriu, al cărui mandat se întinde până
la desemnarea unui nou membru prin hotărârea adunării generale”1.
Doctrina comercială2 mai remarcă ideea conform căreia, dacă un
membru era independent sau deținea anumite calități profesionale în
legătura cu funcția pe care o deținea, atunci și membrul provizoriu ce
urmează s ă fie desemnat trebuie să îndeplinească aceleași condiții.
În situația în care prin rămânerea vacantă a postului se scade
numărul membrilor consiliului sub minumul legal, directoratul are datoria
de a convoca de urgență adunarea generală pentru a desemna un nou
membru. Dacă directoratul nu convoacă adunarea gener ală, legea oferă
posibilitatea oricărei persoane interesate a se adresa instanței pentru a
desemna o persoană care să pună în temă adunarea generală.
Conform dispozițiilor art. 15312 alin. (3) și persoana numită în
funcția de membru al consiliului de sup raveghere trebuie să accepte
expres funcția și de asemenea trebuie să încheie o asigurare pentru
răspundere profesională.
În ceea ce privește durata mandatului membrilor consiliului de
supraveghere, acesta este similar cu cel al adiministratorilor și a
mem brilor directoratului, adică nu poate să depășească 4 ani, a se
vedea art. 15312 alin. (1) și (2). Primii membri au un mandat ce nu poate
să depășească 2 ani, ceilalți se supun prevederilor legale sau a
dispozițiilor contrare prevăzute în actul constitutiv , unde este cazul.
Membrii pot fi realeși, nu exista o limitare în acest sens.
Remunerația membrilor consiliului de supraveghere este
reglementată de art. 15818 alin. (2),(3) și (4) din L.S.C., prin care se

1 I. Schiau, T. Prescutre, Legea societăților comerciale – Anazile și comentarii pe articole, Ed.
Hamangiu, București, 2007, op.cit.p. 479
2 Ibidem

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
60
oferă putere absolută adunării generale, ea fiin d cea care stabilește
limitele generale pentru organele societății. Remunerația membrilor
este negociată direct cu societatea și se vor face mențiuni despre
aceasta în contractul de management încheiat între membrii consiliul
de supraveghere cu sociateta. Există și posibilitatea ca aceștia să
câștige mai mult decât ce este prevăzut în contractul de management,
anume bonificații pentru sarcinile ce le reveneau precum și pentru
obligațiile suplimentare, iar această remunerație este stabilită de
consiliul de s upraveghere cu respectarea limitărilor date de adunarea
generală.
Adunarea generală și mai exact comitetul de remunerații, dacă
există, trebuie să se asigure că toate remunerațiile și bon ificațiile precum
și primele să fie acordate în funcție de starea ec onomică a societății
precum și direct proporțional cu munca depusă de membri.
De asemenea art. 1444 interzice ca societatea să îi crediteze pe membrii
consiliului de supraveghere.

4.4 Atribuțiile legale ale Consiliului de supraveghere:
Primordial pentru consiliul de supraveghere este exercitarea
controlului și supravegherii a activității directoratului. Ast fel că art. 1539
pune în sarcina consiliului următoarele atribuții:
a)Exercită control permanent asupra conducerii societății de către
directorat:
-reprezintă informarea pe care trebuie să o facă directoratul printr -un
raport prezentat cel mult o dată la trei luni consiliului de supraveghere.
Acest raport conține date exacte referitoare la conducerea societății
activitatea directoratului sau perspect ivele societății. Această funcție de
control îi permite consiliului să ceară directoratului orice informație este
necesară petru a -și desfășura atribuțiile.
b)Numește și revoacă membrii directoratului:
-are competența de a desemena și revoca membrii direct oratului, astfel
se asigură poziția consiliului de supraveghere în fața directoratului,
exercitând astfel și un control real asupra membrilor.
c)Verifică conformitatea cu legea, cu actul constitutiv și cu
hotărârile adunării generale a operațiunilor de co nducere a societății:
-acest control poate să se facă fie în perioada aceea de o dată la trei
lunci când directoratul prezintă raportul consiliului fie atunci când se
întocmesc și situațiile financiare anuale împreună cu un raport nou.
Acest control se ref eră la legalitatea întocmirii lui de către directorat.
d)Raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a
acționarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfășurată:
-prin această atribuție legală i se oferă posibilitatea adunării generale a
acționarilor de a verifica activitatea directoratului prin raportul întocmit de

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
61
consiliul de supraveghere, de reținut că și activitatea consiliului se află
sub lupa adunării generale a acționarilor.
Având în vedere aceste atribuții, cum s -a menționat și în doctrina
comercială1 consiliului de supraveghere nu i se pot acorda prerogative
legate de conducerea societății întrucât nu ne -am mai afla în prezența
unei imparțialități în ceea ce privește controlul desfășurat de consiliu.

4.5 Obligațiile Consiliului de supraveghere:
Conform art. 1441 și membrii consiliului de supraveghere trebuie
să-și îndeplinească mandatul cu prudența și diligența unui bun
administrator. „Deoarece membrii consiliului nu au prerogative exclusive,
lor nu li se va aplica prevederea di n lege referitoare la decizia de afaceri,
scopul lor fiind numai acela de a controla și supra veghea activitatea
executivului”2. Aceștia trebuie să manifeste și o obligație de loialitate față
de societate, această sarcină este puțin mai dificilă în situația în care un
membru îndeplinește această funcție în cinci societăți diferite care au o
activitate asemănătoare, deoarece este mai greu a verifica un astfel de
membru dacă își execută în mod loial obligațiile față de toate societățile
unde activează.
Tot în sarcina membrilor mai cade și obligația de confidențialitate
care nu încetează odată cu mandatul funcției lor. Cumulând cele două
obligații cea de loialitate și cea de confidențialitate, mai rezultă pentru
membrii consiliului și obligația de a se abține î n chestiunile în car e în
mod direct sau indirect au interese contrare societății, aceștia având și
obligația de a -i informa pe ceilalți membri, pe cenzori sau pe auditori
interni că nu vor lua parte la acele operațiuni.
Art. 15323 îi obligă pe memembrii c onsiliului de supraveghere să
participe la adunările generale ale acționarilor.

4.6 Funcționarea Consiliului de supraveghere. Comitetele
consulative:
Procedura de convocare precum și modul de desfășurare a
ședințelor consiliului de supraveghere se aseamănă cu cea a consiliului
de administrație. Art. 15311 alin.(1) prevede că consiliul de supraveghere
se întrunește o dată la 3 luni.
Convocarea precum și prezidarea ședințelor se face de președintele
consiliului. În situația în care președintele nu convoacă ședința mai au
vocație și cel puțin doi membri ai consiliului ce trebuie să formuleze și o
cerere motivată. Inclusiv directorul poate convoca ședinț ele consiliului de
supraveghere, pentru ambele situați i menționate întrunirea va avea loc în

1 Dragoș -Mihail Daghie, Administrarea societății pe acțiuni, Ed. Universul Juridic, București, 2016,
p.391.
2 Ibidem, op.cit. p. 392.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
62
termen de cel mult 15 zile de la convocare. Prin această cerere motivată
se va prezenta ordinea de zi astfel încât membrii să se pregătească, cât
și motivele pentru a se justifica convocarea.
Chiar dacă legea îi dă dreptul directorului să convoace întrunirea
asta nu înseamnă că se face un schimb de puteri sau că ierarhia din
cadrul societății se modifică, întrucât prin prerogativa convocării nu i se
acordă directorului conducerea consiliului de supraveghere și nici nu
poate să influențeze în vreun fel deciziile ce urmează a fi luate. De cele
mai multe ori directorul convoacă întrunirea consiliului atunci când sunt
chestiuni de natură a influența viitorul societății, cere opinia consiliului de
supraveghere sau o decizie în anumite probleme ce s -au ivit.
Membrii directoratului vor fi convocați la ședințele consiliului dar ei nu au
și drept de a vota, deoarece în discuție este activitatea lor.
În conformitate cu art 15320 din L.S.C. și pentru validarea deciziilor
trebuie prezența a cel puțin jumătate din numărul m embrilor consiliului,
dar prin actul constitutiv se poate prevedea un număr mai mare decât
minimul legal. Deciziile se adoptă cu votul majorității celor prezenți, iar
pentru deciziile referitoare la numirea sau revocarea președinților se
impune majoritatea membrilor consiliului prezenți sau absenți.
De asemenea prin actul consitutiv se pot face mențiuni cu referire
la modalitățile în care se pot desfășura aceste ședințe, cu ajutorul
mijloacelor de comunicare la distanță, cu condiția ca prin utilizarea
acestora să se facă precisa identificare a membrilor.
În situația în care există egalitate de voturi, votul decisiv îi va
aparține președintelui consiliului de supraveghere. Dacă președintele se
află în imposibilitatea de a -și exrcita votul sau de a lua part e la ședință,
membrii consiliului vor alege un alt președinte de ședință care va deține
aceleași atribuți ca și președintele din funcție. Dacă totuși în situația
egalității de voturi, președintele nu deține votul decisiv atunci propunerea
este respinsă.
Este obligatoriu, conform art. 15311 din Legea nr. 31/1990 ca
pentru fiecare ședință să se întocmească și un proces verbal, unde vor fi
trecuți membrii, ordinea în care s -au realizat deliberările, deciziile luate în
cauze, numărul de voturi precum și dacă au existat opinii divergente sau
separate. Procesul verbal se semnează de președinte și de un alt
membru al consiliului de supraveghere.
Art. 15310 dă posibilitatea consiliului de supraveghere de a -și crea
propriile comitete consultative acestea avâd rol de a eficientiza
funcționarea consiliului. Comitetele trebuie să cuprindă cel puțin 2
membri ai consiliului care vor fi grevați cu sarcini diferite privind
desfășurarea de investigații precum și elaborarea de rapoarte sau
recomandări pentru consiliu. Legea ne sugerează câteva domenii de
activitate precum auditul, remunerarea membrilor directoratului și ai
consiliului de supraveghere, nominalizarea de candidați pentru diverse

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
63
posturi de conducere. Aceste rapoarte trebuie prezentate consiliului de
supravegher e la intervale regulate de timp.
În alin. (2) se prevede că președintele directoratului poate să fie
numit drept membru într -un comitet creat de consiliul de supraveghere,
fără a exista posibilitatea ca astfel acesta să dobândească calitatea de
membru al consiliului. Prevederile doctrinare1 au explicat această
mențiune legală prin ideea că președeintele directoratului este cel
privilegiat de a sugera componența personalului cu care va funcționa
chiar dacă consiliul de supraveghere este cel ce nominalizează membrii.
Din cadrul acestor comitete trebuie să facă parte și cel puțin un membru
independent.

SECȚIUNEA a 5 -a:
5.1 Analiza comparativă a celor doua sisteme de administrare
Societatea comercială pe acțiuni a devenit un instrument complex
de administrare precum și de dezvoltare a afacerilor. De -a lungul
timpului s -au conturat aceste două mari sisteme de administrare și
anume sistemul unitar și sistemul dualist, sisteme pe care le -am
prezentat anterior. Aceste sisteme se diferențiază între ele prin
modalitățile de a duce la îndeplinire obiectul activității, dar în același timp
prezintă și o mulțime de asemănări în ceea ce consta modul de
funcționare a unor organe interene.
În această secțiune voi face o scurtă analiză a elementelor esențiale ce
formează aceste sisteme pentru a ne crea o părere în legătură cu ce
sistem este mai usor de utilizat și ce sistem este mai avantajos pentru
administrarea unei societăți comerciale.
În primul rând, sistemul unitar de administrare este cunoscut ca
fiind sis temul tradițional de administrare a unei societăți pe acțiuni, el
este format din consiliul de administrație și directorii. În acest sistem,
persoana însărcinată cu puterea executivă de gestionare este și
persoana care exercită un control asupra acestei ge stiuni, anume
președintele consiliului de administrație. Datorită acestor prevederi
legale inclusiv președintele -director general are o poziție dominantă în
fața consiliului de administrație acesta din urmă având în pra ctică un rol
consultativ și nu unul a dministrativ prevăzut de lege. Se apreciază astfel
că acest sistem nu este unul transparent chiar dacă în sarcina
administratorilor se impun anumite condiții de loialitate, de secret
profesional sau chiar interdicții atunci când se ivesc probleme de intere s
personal.
Sistemul dualist este format din directorat și consiliul de
supraveghere și astfel că se direfențiază de sistemul unitar mai ales prin

1 I.Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale – Analize și comentarii, Ed. Hamangiu,
București, 2007, p.484.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
64
faptul că s -au trasat niște directive clare în privința celor două
organisme, s -a făcut o delimitare a memb rilor și s -a impus o competență
precisă în sarcina celor două. În acest sistem membrii directoratului nu
pot să facă parte în același timp și din consiliul de supraveghere, cum
este prevăzut la sistemul unitar ca administratorii să fie și directori. În
acest sistemul nu se pot face confuzii legate de competențele puterii,
acestea fiind atribuite în mod clar și precis între cele doua organisme.
Putem să înțelegem astfel, sistemul unitar este reprezentat ca fiind un
sistem tradițional, mai des utilizat în pra ctică datorită formalităților mai
reduse pe care trebuie să le îndeplinească membrii societății ce stă a se
forma, iar sistemul dualist este o dezvoltare a sistemului unitar, această
dezvoltare a apărut în urma criticilor aduse primei forme de administrare .
Legea normează la art. 15312 dispozițiile comune pentru sistemul
unitar și sistemul dualist, aceste dispoziții le -am discutat și pe parcursul
prezentării celor două sisteme astfel că doar voi prezenta pe larg
similitudinile și diferențele dintre cele do ua sisteme.
Aceste sisteme au fost create pentru a fi utilizte în același scop
comercial, obținerea de profit, chiar dacă între societăți se deosebește
obiectul de activitate. Acționarii pot alege independent ce sistem
urmăresc a utiliza, să se plieze pe cerințele lor, să li se asigure o
transparență dar și protecție în relațiile pe care le vor desfășura.
În cadrul sistemului unitar, consiliul de administrație își poate
delega o parte din atribuții directorilor, asupra cărora vor exercita o
funcție de co ntrol, nu departe de ceea ce se întâmplă în sistemul dualist,
unde consiliul de supraveghere monitorizează activitatea directoratului.
Din considerente legate de prerogare a puterilor, sistemul unitar a fost
blamat deoarece funcția de conducere și cea de c ontrol cădeau în
sarcina aceleiași persoane. A luat astfel naștere ideea creării unui nou
sistem în care să existe organe distincte pentru a se exercita cele doua
prerogative, conducerea și controlul.
Dacă privim din prisma avantajelor, sistemul unitar se bucură în practică
de utilitate mai mare și asta datorită nivelului scăzut de formalism în
ceea ce privește crearea celor două organise, numirea membrilor în
funcții precum și sarcina legată de control . Întrucât în sistemul unitar
avem un singur mecanism, atunci regulile sunt aplicabile in mod unitar în
cele două forme astfel că și celeritatea deciziilor este mai accentuată. În
funcție de activitatea desfășurată de societate, de numărul membrilor, de
obiectul pe care urmăresc a -l duce la îndeplinire, acționarii sunt în
măsură a aprecia regimul aplicabil în spetă.
Pentru sistemul dualis, avantajele sunt mai numeroase, în primă
fază avem o delimitare clară a puterilor, cea de conducere și cea de
control, se crează astfel și un echilibru existând două posturi de
conducere, cel al directorului general și cel al președintelui consiliului de
supraveghere. Important este și faptul că membrii consiliului de
supraveghere fiind însărcinați doar cu exercitarea unu i control asupra

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
65
directoratului, ei nu vor fi trași la răspundere privind faptele de gestiune.
Persoanele interesate de a contracta cu societatea vor avea în vedere și
corectitudinea și transparența care operează într -un sistem fie el că e
unitar sau duali st, astfel își pot crea o imagine a societății precum și a
randamentului, profitului ce s -ar putea obține.
Asemănări între cele două sisteme există, ele sunt prevăzute
pentru membrii acesteia. Atât pentru consiliul de administrați e cât și
pentru consiliul de sup raveghere , primii membri au un mandat de 2 ani.
După durata aceasta de 4 ani mandatele lor pot fi reînoite pe o periadă
mai lungă dar care să nu depășească 4 ani, pot fi realeși, pot deține
maxim 5 mandate concomitent în societăți difeite, inclusiv cele care au
obiect de activitate asemănător.
Tot o asemănare o reprezintă și regulilele mandatului ce se aplică
membrilor celor două organisme, astfel încât odată expirat termenul
mandatului vom aplica dispozițiile prevăzute în dreptul comun întrucât
legea societăților nu prevede o sancțiune. Acest termen este unul
extinctiv iar la expirarea lui încetează de drept și mandatul, asta în
situația în care părțile nu au hotărât realegerea fie a administratorilor sau
a membrilor consiliului de supraveghere. Nu s -ar putea impune nici
acceptarea sau continuarea tacită a mandatului deoarece alin. (3) cere
expres ca persoanele numite în funcție să accepte expres mandatul. Pe
lângă acestea se mai prevede și obligația publicării în Monitorul Ofical și
înregistrarea în registrul comerțului numirile precum și încetările din
funcțiile de administratori sau membrii ai consiliului de supraveghere,
astfel încât să fie opozabile terților. Dacă aceste publicări nu se
realizează ele îi vor exonera pe terții de bună credință ce c ontinuă să
încheie contracte cu societatea.
O altă asemănare în ceea ce îi privește pe membrii consiliului de
supraveghere, membrii consiliului de administrație și pe membrii
directoratului o reprezintă asigurarea pentru răspunderea profesională.
Legea nu menționează detaliat ce trebuie să cuprindă această asigurare,
valoarea, modalitatea de încheiere, durata etc.
Atât pentru directorii societății cât și pentru membrii directoratului
legea are în vedere doar persoanele fizice. În funcția de administrator
sau de membru al consiliului de supravghere poate să fie numită și o
persoană juridică ce are obligația de a -și desemna un reprezentant
persoană fizică.
După cum am analizat aceste sisteme, am constatat că din punct
de vedere administrativ exista similitudini însă din perspectiva
organizatorică sunt deosebiri.
Acționarii sunt cei care prin actul constitutiv vor alege sistemul în
care vor funcționa, ei sun t cei ce optează fie pentru varianta sistemul
unitar fie pentru cea a sistemului dualist. Important este că membrii
ambelor sisteme sunt condiționați de respectarea anumitor obligații de

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
66
loialitate, confidențialitate, secret profesional, astfel încât să ex istă
transparență și o bună funcționare în ambele cadre.

CAPITOLUL III:
RĂSPUNDEREA MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE ALE
SOCIETĂȚILOR PE ACȚIUNI

 Subcapitolul 1: Răspunderea civilă :
1.1 Caracterele răspunderii civile a administratorilor:
a) Răspunderea contractuală vs. Răspunderea delictuală:
Conform art. 72 din Legea nr. 31/1990 „obligațiile și răspunderea
administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat și
de cele special prevăzute în această lege, astfel că în literatura de
specialitate s -a discutat îndelung dacă administratorului îi revine o
răspundere pur contractuală, delictuală sau o formă cuprinsă de cele
două. Așadar, caracterul contractual ia naștere prin încheierea
contractului de mandat dintre administratori și societa te astfel aceștia
dobândesc calitatea de mandatari și se supun regulilor ce guvernează
acest contract. Au existat păreri ale altor autori1 care au precizat că,
calitatea de reprezentant legal al societății îi obligă pe administratori la o
răspundere legală și nu supusă contractului de mandat.
În primul rând, pentru a face cât mai ușor distincția între cele două
forme ne vom raporta la noul cod civil art. 1357 -1371 ce preved că
victima de regulă trebuie să facă dovada culpei autorului faptei
prejudiciabile, iar pentru a ne raporta la răspunderea contractuală avem
în vedere cupla debitorului ce este prezumată de lege, acesta
neexecutându -și obligațiile ce erau prevăzute în contract. Adică, în
situația în care administratorul încalcă niște dispoziții impuse pr in lege,
persoanele ce au fost prejudiciate de acesta trebuie să dovedească
culpa administratorului, iar în cazul în care administratorul nu respectă
anumite obligații ce au fost prevăzute în contractul de mandat, creditorul
nu trebuie să mai facă dovada c ulpei, aceast fiind prezumată prin
neîndeplinirea obligațiilor contractuale2.
Pentru a ne afla în prezența unei răspunderi civile contractuale
trebuie să fie îndpelinite cumulativ următoarele condiții: să exista fapta
ilicită ce constă în neexecutarea obl igațiilor ce îi revin administratorului
prin contractul încheiat cu societatea, să existe un prejudiciu, să existe
un raport de cauzalitate între cele două și să existe o culpă sau

1 S.David, F.Baias, Răspunderea civilă a administratorilor societății comerciale, Revista Dreptul
nr.8/1992, p.15 .
2 I. A. Stanca, Administrarea societăților pe actiuni, Ed. Hamangiu, București, 2009, p. 246.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
67
vinovăție. În aceleași condiții ne raportăm și pentru răspunderea
delictua lă.
Dacă fapta ce a cauzat un prejudiu societății s -a datorat conform
art. 1.351 Cod Civil, forței majore sau cazului fortuit, atunci persoana în
culpă este exonerată de răspundere. La fel și pentru art 1442 din Legea
nr. 31/1990 privind pluralitatea de administratori, dacă administratorii ce
s-au împotrivit au cerut să se facă consemnări în acest sens în registrul
deciziilor consiliului de administrație, i -au încunoștiințat în scris pe
cenzori sau auditorii interni și pe auditorul financiar sunt exonerați de
răspundere întrucât ei nu au participat la luarea deciziei păgubitoare.
Administratorul se prezintă în calitatea de reprezentant legal al
societății, acesta în mod direct nu este răspunzător față de terț i ci el
răspunde față de societate, iar societatea răspunde în raport cu terții,
răspunderea antrenată poate să fie delictuală sau contractuală.
Este important a se stabili care este natura juridică a răspunderii civile a
administratorilor pentru a vedea care este și întinderea acesteia, astfel
că pentru răspunderea contractuală administratorul este obligat să
repare prejudiciul previzibil, iar pentru răspunderea delictuală este
obligat să repare prejudiciul imprevizibil, sau există și posibilitatea ca
acesta să răspundă în ambele forme.
În capitolul anterior am discutat la fiecare secțiune despre obligațiile ce
revin membrilor de conducere, astfel că voi face o scurtă prezentare a
obligatiilor ce revin acestora fără a mai detalia. Conform Noului Cod civil
privind contractul de mandat, administratorul trebuie să se supună
instrucțiunilor primite și să le ducă la îndeplinirie cu diligența unui bun
profesionist. Confrom art. 1441 din L.S.C. se impune exercitarea
mandatului cu loialitate, prudență și diligența unui bun administrator în
interesul societății. Și art. 1443, 1444 și art. 150 din aceeași lege
menționează conflictul de interese ce se poate naște între administrator
și societate, concurența neloială, interdicția de a se credita
administratorul de căt re societate etc.
Sancțiunea ce poate să intervină în cazul nerespectării acestor
obligații este atragerea răspunderii civile, contravenționale sau chiar
penale.
b) Răspunderea persoanală vs. Răspunderea solidară:
Legea nr. 31/1990 menționează la art. 73 o s ituație în care creditorii
se pot îndrepta în mod direct împotriva administratorilor, în procedura
insolvenței.
Pentru a înțelege când intervine răspunderea personală a
administratorului sau a organelor de conducere/ supraveghere a
societăților pe acțiuni avem în vedere Legea nr. 85/2014 mai exact art.
169 ce prevede următoarele:
(1)La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar,
judecătorul -sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
68
depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta
respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau
supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care
au contribuit la s tarea de insolvență a debitorului, prin una dintre
următoarele fapte:
a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau
în cel al unei alte persoane;
b)au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes
personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în
mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d)au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente
contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul
nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și
prejudiciu se prezumă. Prezumția este r elativă;
e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice
fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăți;
g)în luna prece dentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se
plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;
h)orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de
insolvență a debitorului, constatată potrivit prevederilo r prezentului titlu.
(2)Dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul judiciar nu a
indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului și/sau
a hotărât că nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1),
aceasta poate fi introdusă de președintele comitetului creditorilor în urma
hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s -a constituit comitetul
creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De
asemenea, poate introduce această acțiune, în aceleași c ondiții,
creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la
masa credală.
(3)Cererea introdusă în temeiul alin. (1) sau, după caz, alin. (2) se va
judeca separat, formându -se un dosar asociat.
(4)În caz de pluralitate, răspunderea p ersoanelor prevăzute la alin. (1)
este solidară, cu condiția ca apariția stării de insolvență să fie
contemporană sau anterioară perioadei de timp în care și -au exercitat
mandatul ori în care au deținut poziția în care au contribuit la starea de
insolvență .
(5)Răspunderea persoanelor în cauză nu va putea fi angajată dacă, în
organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s -au opus la
actele ori la faptele care au contribuit la starea de insolvență sau au lipsit
de la luarea deciziilor care au contrib uit la starea de insolvență și au

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
69
făcut să se consemneze, ulterior luării deciziei, opoziția lor la aceste
decizii.
(6)Răspunderea nu va putea fi angajată dacă, în luna precedentă
încetării plăților, s -au efectuat, cu bună -credință, plăți în executarea unu i
acord cu creditorii, încheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare
pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu condiția ca acordul să fi
fost de natură a conduce la redresarea financiară a debitorului și să nu fi
avut ca scop prejudicierea și/s au discriminarea unor creditori. Aceste
prevederi se vor aplica și în cazul acordurilor realizate în cadrul
procedurii concordatului preventiv.
(7)În cazul în care s -a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii
introduse potrivit alin. (1) sau, după caz , alin. (2), administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar care nu intenționează să formuleze apel
împotriva acesteia va notifica în acest sens comitetul creditorilor sau, în
cazul în care nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, adunarea
creditoril or. În cazul în care adunarea creditorilor sau creditorul care
deține mai mult de jumătate din valoarea tuturor creanțelor decide că se
impune introducerea apelului, acesta va fi introdus de către președintele
comitetului creditorilor sau de către creditor ul majoritar, după caz.
(8)Aplicarea dispozițiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru
faptele care constituie infracțiuni.
(9)Dacă s -a pronunțat o sentință prin care judecătorul -sindic a dispus
atragerea răspunderii patrimoniale a administ ratorului statutar, aceasta
va fi comunicată către Oficiul Național al Registrului Comerțului, din
oficiu.
(10)Persoana împotriva căreia s -a pronunțat o hotărâre definitivă de
atragere a răspunderii nu mai poate fi desemnată administrator sau,
dacă este ad ministrator în alte societăți, va fi decăzută din acest drept
timp de 10 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Acțiunea prevăzută pentru aceste fapte se prescrie în 3 ani.
Administratorul se face direct răspunzător dacă prin actele
întreprinse de acesta se ajunge la starea de insolvența sau chiar faliment
a societății pe acțiuni și se face dovada clară a culpei acestuia.
În cazul în care administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar nu a
introdus acțiunea prevăzută la art. 169 alin. (1) a ceasta poate să fie
introdusă de președintele comitetului creditorilor după ce s -a luat o
hotărâre în acest sens, inclusiv creditorul care deține mai mult de 50%
din masa credală poate introduce această acțiune. În urma modificărilor
aduse de Legea nr. 169 /2010 nu se mai cere în prealabil autorizația
judecătorului – sindic pentru a se face această acțiune.
Astfel că, persoanele identificate ca fiind direct răspunzătoare
pentru starea de insolvență a societății pot fi trase la răspundere în
limita preju diciului cauzat. „Legătura de cauzalitate determină cuantumul
pasivului ce trebuie acoperit, acesta fiind în măsura întinderii

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
70
prejudiciului„1. Legiuitorul a acordat administratorilor precum și celorlalte
organe de conducere o putere deosebită în cadul societății privind
gestiune și controlul acesteia astfel că s -a impus în mod normal și o
modalitate de atragere a răspunderii specifică acestor organe.
Legea societăților comerciale prevede la art. 73 cazurile în care se
antrenează răspunderea solidară a administratorilor. De regulă această
răspundere intervine după ce acționarii au aplicat sancțiuni prelimire în
ceea ce privește repararea prejudiciului. Obligațiile menționate la alin. (1)
se referă la constituirea și funcționarea legală a societății. Con form alin.
(1) lit. a) administratorii sunt răspunzători pentru îndeplinirea obligației de
aport de către asociați urmărind astfel crearea capitalul social ca,
constituirea societății să se facă în mod legal. Alin. (1) lit. b) instituie
răspunderea solida ră pentru existența reală a dividendelor plătite. Dacă
societatea nu realizează un profit real înseamnă că și dividendele au fost
distribuite în mod ilicit. Lit.c) a aceluiași articol prevedere existența
registrelor și ținerea lor în conformitate cu legea, aici avem în vedere
registrele prevăzute la art. 177 din L.S.C., anume registrul acționarilor,
ședințelor și deliberărilor adunării generale, registrul ședințelor și
deliberărilor consiliului de administrație, directoratului și al consiliului de
supravegh ere, precum și registrul deliberărilor și constatărilor făcute de
cenzori, de auditori interni, după caz dar și un registru al obligațiunilor.
Ultimele lit. d) și e) ale art. 73 din Legea nr. 31/1990 privind societățile
comerciale stipulează că administrat orii răspund și pentru exacta
îndeplinire a hotărârilor adunării generale și stricta îndeplinire a
îndatoririlor pe care atât legea cât și actul constitutiv o impun.
Legea mai cupride și alte preved eri ce atrag principiul răspunderii
solidare dar și limit ări a acestuia, a se vedea art. 1442 alin. (2) și alin. (4)
unde administratorii răspund solidar cu predecesorii lor imediați dacă au
luat cunosțință de neregulile săvârșite de aceștia și nu comunică acest
fapt cenzorilor, auditorilor interni după caz, sau auditorului financiar.
În concluzie, dacă administratorii nu își execută atribuțiile
împreună, fiecarea având un domeniu separat de actvitate, ei vor
răspunde în măsura obligațiilor ce le revin.

1.2 Administratorii în sistemul unitar:
Art. 137 din Lege a nr. 31/1990 prevede că „Societatea pe acțiuni
este administrată de unul sau mai mulți administratori. Când sunt mai
mulți administratori, ei constituie un consiliu de administrație”. De regulă,
consiliul de administrație trebuie să ducă la îndeplinire to ate actele ce
sunt necesare pentru a se realiza obiectul de activitate al societății, adică
acesta nu numai că gestionează societatea ci o și reprezintă în mod
legal în raporturile născute cu terții. După cum am menționat și la

1 D.-M. Dagie, Administrarea societății pe acțiuni, Ed. Universul juridic, București, 2016, op.cit.p.319.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
71
Subcapitolul destinat sistem ului unitar de administrare, consiliul de
administrație își poate delega unele dintre atribuții directorilor numiți fie
dintre administratori ori din afara consiliului de administrație. Directorii ce
sunt numiți dintre membrii consiliului de administrație răspund asemeni
administratorilor, iar conform art. 152 alin. (1) directorii rămân
răspunzători pentru neîndeplinirea sarcinilor lor. Toate acele mențiuni
prezentate în sarcina administratorilor se aplică inclusiv directorilor,
indiferent dacă aceștia sunt sau nu membri ai consiliului de administrație.
Natura juridică a răspunderii directorului executiv este una de
natură civilă și nu materială, reglemenetarea o găsim la art. 152 din
L.S.C. La alin. (2) al aceluiași articol se consacră un regim juridic al
directorilor executivi asemănător cu cel al administratorilor, totuși există
o deosebire întrucât aceștia nu răspund în fața acționarilor ci în fața
consiliului de administrație, ei fiind defapt mandatari ai acestui consiliu1.

1.3 Administratorii în sis temul dualist:
Art.153 alin. (1) dă posibilitatea fondatorilor de a alege prin actul
constitutiv ca societatea pe acțiuni să fie administrată de un directorat și
de un consiliu de supraveghere. În acestă formă directoratului îi revine
obligația de a execu ta acte nec esare și utile pentru realizarea obiectului
societății comerciale, ei gestionează și reprezintă societatea în raport cu
terții dar și în justiție. De aici desprindem ideea conform căreia
directoratul este asimilat unui consiliu de administrație din sistemul
unitar, directoratul este răspunzător pentru nerespectarea sarcinilor
asemeni membrilor consiliului de admistrație. Drepturile și obligațiile
precum și sancțiunile pe care le -am cuprins în prezentarea celor doua
sisteme se aplică în mod coresp unzător și acestora.
Conform art. 1539 alin. (1) principala atribuție a consiliului de
supraveghere este de a exercita un control permanent asupra
directoratului. Mai mult decât atât, alin. (4) vine să întărească această
idee prin interdicția transferului către consiliul de supraveghere a unor
atribuții de conducere a societății. Membrii consiliului de supraveghere
nu au dreptul să fie și membrii ai directoratului în același timp.
Art. 155 alin. (1) prevede că acțiunea în răspundere poată să fie
îndreptată împotriva membrilor consiliului de supraveghere, iar acest fapt
nu reprezintă o răspundere specială a administratorului.
În concluzie, în cadru sistemului dualist răspunzători pentru
activitatea întreprinsă sunt membrii directoratului. Chiar dacă membrii
consiliului de supraveghere răspund personal pentru faptele comise
împotriva atribuțiilor lor, totuși ei în cadrul societății pe acțiuni exercită
doar un control, o supraveghere a directoratului.

1 Gh. Piperea în St. Cărpenaru, S.David, C.Predoi, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale.
Comentariu pe articole, Ed. C.H.Beck, București, 2009, p. 612.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
72
În următoarele secțiuni voi prezenta modul în care organele de
conducere se fac răspunzătoare de prejudiciile cuzate, precum și felul
răspunderii care se antrenează ca urmare a activităților desfășurate fie în
exercitarea mandatului fie cu depășirea limitelor legale a acestui.

1.4 Formele răspunderii civile:
În doctrină s -a prevăzut pentru răspunderea civilă a
administratorilor trei forme de manifestare:
a) Răspunderea față de societate și asociați
b) Răspunderea excepțională față de terți pentru depășirea limitelor
mandatului
c) Răspunderea agravată în cazul falimentului societății.

a)Răspunderea civilă față de societate:
În temeiul Legii nr. 31/1990, administratorul răspunde față de
societate pentru nerespectarea sau neîndeplinirea obligați ilor ce îi revin
stabilite fie prin actul consti tutiv fie ulterior printr -o hotă râre a adună rii
generale, precum și cele spec iale prevăzute de legea societăților sau ce
reies din contractul de mandat.
De regulă administratorii sunt răspunzători pentru obli gațiile ce se referă
la constituirea societății sau la modul de funcționare a acesteia, art. 73
alin. (1) din L.S.C. ne înșiră obligațiile pentru care administratorii sunt în
mod solidar răspunzători față de societate. În art. 1442 alin. (2) este
reglement at un caz excepțional în care administratorii răspund pentru
faptele săvârșite de alte persoane, daune ce nu s -ar fi produs dacă
directorii sau personalul încadrat și -ar fi exercitat îndatorirea de
supraveghere conform legii.
Răspunderea față de societat e cunoaște alte două forme:
răspunderea directă atunci când paguba a fost cauzată societății și o
răspundere indirectă sau de regres atunci când prejudiciul a fost cauzat
unui terț pe care societatea l -a despăgubit îndreptându -se astfel
împotriva administr atorului pentru a -și recupera acest prejudiciu1.
O altă formă de răspundere specială o regăsim și la art. 1442 alin.
(4), răspunderea solidară cu predecesorii lor imediați dacă administratorii
aveau cunoștință de unele nereguli săvârșite de aceștia și nu le
comunică cenzorilor, sau după caz, auditorilor interni și auditorului
financiar. Totuși tragerea la răspunde re a administratorilor se poate baza
fie pe culpa acestuia în cazul răspunderii civile delictuale fie este
prezumată în cazul răspunderii civile contractuale.
Art. 1441 ce instituie în sarcina consiliului de administrație obligația
de a -și duce la îndepli nire mandatul cu prudența și diligența unui bun
administrator, reprezintă într -o oarecare măsură o exonerare de

1 Ioana Alina Stanca, Administrarea societăților pe acțiuni, Ed. Hamangiu, București, 2009, P. 267.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
73
răspundere a administratorului care în baza noțiunii de decizie de afaceri
consideră că într -un anumit moment acționeză în interesul societății
având în vedere riscurile sau câștigurile ca urmare a acestei decizii.
Chiar dacă decizia luată în acel moment nu este una favorabilă totuși nu
se poate face dovada că administratorul a acționat în prejudiciul
societății sau pentru propiul său interes. Pot rivit art. 152, 1532 alin. (6) și
art. 1538 din Legea nr. 31/1990 acestă regulă este aplicabilă și
directorilor, membrilor directoratului și membrilor consiliului de
supraveghere.
Pot exista situații în care un administrator prin conduita sa poate să
aduc ă atingere drepturilor asociaților. În literatura de specialitate1 s-au
menționat astfel de fapte precum: deturnarea dividendelor cuvenite
asociaților, neconvocarea asociaților la adunările generale astfel încât
aceștia nu și -au putut exercita dreptul de v ot. Asociaților le revine sarcina
de a face dovada prejudiciului precum și existența legăturii de cauzalitate
dintre prejudiul produs și fapta administratorului.

Este prezentată următoarea spetă, doi acționari ai unei societăți comerciale, în
spetă M.M. S.A. cer instanței să constate antrenarea răspunderii civile a
administratorilor B.O. și V.S. întrucăt aceștia nu și -au îndeplinit în mod
corespunzător obligațiile asumate de societate prin contractul de privatizare
încheiat cu A.V.A.S și în consecință doresc obligarea acestora, în solidar, la plata
unei sume ce reprezintă echivalentul în lei la data plății a sumelor de 2003,55
dolari, respectiv 2148,90 dolari, repre zentând despăgubirile ca urmare a
prejudiciilor cauzate societății prin nerespectarea atribuțiilor de către administatori.
„ Analizând actele dosarului instanța reține că prin contractul de vânzare –
cumpărare de acțiuni nr.25/14.01.1999 P.P.S a înstrăinat acționarului majoritar al
S.C. M.M. S.A., respectiv Asociația Salariaților M.M. PAS un număr de 118.666
acțiuni ale societății, iar asociația s -a obligat să efectueze în societate, din surse
proprii sau surse atrase pe numele său, pe o perioadă de 3 ani, ulterior prelungită
la 3 ani prelungită la 5 ani, începând cu anul 1999 , o investiție/ aport de capital în
valoare totală de 128.346 dolari SUA.
Prin două adrese Asociația Salariaților a comunicat celor doi reclamanți că la
datele de 04.09.2003 și 24.10.2003 au avut loc adunările generale extraordinare
ale societății, în care au fost analizate măsurile ce trebuie luate pentru în deplinirea
obligațiilor de investiții asumate prin contractul menționat. Având în vedere că
programul de investiții nu a putut fi realizat din profitul net cuvenit, s -a hotărât ca,
în baza O.G. nr. 40/2003, care modifică și completează O.G. nr. 25/2002, ca
membrii PAS să contribuie cu sume virate în contul PAS proporțional cu ponderea
acțiunilor deținute în cadrul asociați ei. Astfel, raportat la numărul de acțiuni
deținute de reclamanți, acestora li s -a comunicat că au dreptul să contribuie la
realizarea investiției cu suma de 2148,90 lei dolari SUA, în cazul reclamantului M.I.
și 2003,55 dolari SUA în cazul reclamantului C .O. de asemenea, s -a precizat că în
cazul în care reclamanții nu dispun de banii necesari, nu pierd numărul de acțiuni
pe care le -au cumpărat inițial în cazul PAS, la care se vor adăuga numărul de
acțiuni cuvenite după majorarea capitalului social și reali zate din profitul net.
Reclamanții nu au depus sumele respective.
Din expertiza contabilă efectuată în cauză a rezultat că profitul net realizat de
societate în perioada 1999 – 2003 nu era sufiecient pentru acoperirea integrală a

1 Ibidem, p.268.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
74
programul de investiții asumat de asociație și apărea necesară completarea
aportului în numerar sau alte surse atrase.
Instanța consideră că în cauză nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea
răspunderii pârâților, nefiind făcută dovada prejudiciului cauzat reclamanților și a
culpei pârâților. Astfel, așa cum rezultă și din adresele comunicate reclamanților,
aceștia nu au fost obligați să contribuie la realizarea investiției de către PAS, iar în
cazul în care ar fi optat pentru neachitarea acestor sume reclamanții nu ar fi
pierdut numărul de acțiuni pe care le -au cumpărat inițial, la care urmau să se
adauge acțiunile cuvenite după majorarea capitalului social.
Totodată (…), culpa pârâților nu a fost dovedită, în condițiile în care aportul în
numerar a fost hotărât în urma une i adunări generale extraordinare ale societății.
În consecință, instanța consideră că acțiunea reclamanților este neîntemeiată,
urmând să o respingă ca atare.1”

b)Răspunderea excepțională față de terți:
În baza contractului de mandat, administratorul acționează în
numele și pe seama societății iar nu în nume personal, întrucât
societatea este cea care se va obliga și va răspunde în fața terților.
Totuși răspunderea administratorului poate să fie angajată direct față de
terți în anumite situații, când își exercită funcția dar cu depășirea
limitelor ce i -au fost prevăzute în mandat ori dacă fapta este săvârșită în
afara funcției de administrator; dacă administratorul garantează în nume
propriu că societatea își va executa anumite obligații fie în calitat e de
fideiusor, avalist sau codebitor, aici se va angaja o răspundere cu
caracter contractual; precum și dacă acesta a contribuit la starea de
insolvență a societății.
Legea societăților instituie și o situație de excepție prevăzută la art.
55 alin. (1) p rin acest articol sunt protejați terții în raporturile pe care le
au cu administratorii, derogându -se astfel de la regulile contractului de
mandat. Doctrina2 a explicat că terții nu pot avea cunoștință dacă actele
îndeplinite de administratori sunt încadra te obiectului de activitate al
societății sau nu, astfel că se impune acestă obligație în sarcina
reprezentatului societății de a acționa în limitele obiectului de activitate.
Această derogare nu intervine dacă se face dovada că terții cunoșteau
sau trebui au să cunoască dacă actele încheiate sunt sau nu în limitele
puterii prevăzute pentru administrator. Simpla publicare a actului
constitutiv nu constituie probă certă din care să reiasă că terții aveau
cunoștință de limitele atribuite administratorilor, ci această probă trebuie
să fie cumulată cu o alta. Alin. (2) al art. 55 din L.S.C. menționează că
atât clauzele actului constitutiv cât și hotărârile organelor statutare prin
care se limitează puterile conferite organelor de conduce, nu sunt
opozabile terți lor chiar dacă acestea au fost publicate. Literatura de
specialiate3 întărește ideea conform căreia legea îi protejează pe terți

1 Extras din sentință civilă nr. 1075/ 2007 pronunță de Judecătoria Cluj – Napoca, în sentință publică
din 09.02.2007, nepublicată.
2 St.D.Cărpenaru, S.David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Legea societăților comerciale. Comentariu pe
articole, ed. a 4 -a, Ed. C.H.Beck, București, 2009, p.229.
3 Ibidem, p.230.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
75
numai împotriva unor limitări ale organelor societății, dar nu și față de
limitările legale cuprinse în acte normative.
În mod excepțional administratorul poate să devina fidejusor al
societății comerciale în raport cu creditorii sociali. Astfel că,
administratorul încheie un contract de cauțiune cu creditorul social,
angajându -se față de această categorie de terți iar în situați a în care nu
vor fi respectate obligațiile asumate de societate, administratorul va
răspunde civil în fața acestora. Dacă i -a încetat calitatea de administrator
în cadul societății atunci acesta trebuie să revoce și contractul de
cauțiune pentru a nu râmân e în continuare răspunzător pentru datoriile
societății, ulterioare descărcării sale de gestiune.

c)Răspunderea agravată în cazul falimentului societății:
Legea 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței
reglementează modalitățile în care un administrator găsit vinovat de
aducerea societății în starea de insolvență poate să fie tras la
răspundere. Această lege a suferit modificări, astfel că în vechea
reglementare Legea nr. 85/2006 la art. 138 alin. (3) se prevedea
posibilitatea comitetului c reditor sau creditorului ce deținea mai mult de
jumătate din valoare tuturor creanțelor să ceară judecătorului sindic să
fie autorizat pentru a introduce acțiunea prevăzută la art. 138 alin. (1), în
situația în care administratorul judiciar sau lichidatoru l a omis să
numească persoanele ce se fac vinovate de starea de insolvență a
patrimoniului debitorului persoană juridică sau dacă au omis să
formuleze o astfel de acțiune, răspunderea acestor persoane riscă să se
prescrie. Tot în acest articol erau mențion ate și categoriile de persoane
cărora li se aplicau aceste preve deri: Membrii organelor de conducere
din cadrul societății; Membrii organelor de supraveghere din cadrul
societății; precum și orice altă persoană ce a condus spre starea de
insolvență a socie tății.
Noua Lege nr. 85/2014 face mențiuni la art. 169 privind această
formă de răspundere:
„(1)La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar,
judecătorul -sindic poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al
debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, fără să
depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta
respectivă, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau
supraveghere din cadrul societății, precum și de orice alte persoane care
au contribuit la starea de insolvență a debitorului, prin una dintre
următoarele fapte:
a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau
în cel al unei alte persoane;
b)au făcut activități de producție, comerț sau prestări de servicii în interes
personal, sub acoperirea persoanei juridice;

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
76
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în
mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți;
d)au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente
contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea. În cazul
nepredării documentelor contabile către administratorul judiciar sau
lichidatorul judiciar, atât culpa, cât și legătura de cauzalitate între faptă și
prejudiciu se prezum ă. Prezumția este relativă;
e)au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au
mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f)au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice
fonduri, în scopul întârzierii încetării de plă ți;
g)în luna precedentă încetării plăților, au plătit sau au dispus să se
plătească cu preferință unui creditor, în dauna celorlalți creditori;
h)orice altă faptă săvârșită cu intenție, care a contribuit la starea de
insolvență a debitorului, constatată potrivit prevederilor prezentului titlu.”1
Această cerere poată să fie introdusă de președintele comitetului
creditorilor sau de un creditor desemnat, dacă există o hotărâre
prealabilă în acest sens, fie de către creditorul ce deține mai mult de
50% din va loarea creanțelor înscrise la masa credală. A se vedea și
mențiunile făcute la 1.1.Caracterele răspunderii civile a
administratorilor, lit.b).
Ca organele de conducere să poată fi trase la răspundere legea
instituie niște condiții preal abile ce trebuie a fi îndeplinite. În primul rând
fapta ce a determinat această stare a societății trebuie să fie de natură
ilicită, aceste fapte sunt menționate la art. 169 alin. (1) din Legea nr.
85/2014. Dacă în rapoartele întocmite sunt identificate personele ce se
fac răspunzătoare , acestea pot fi trase la răspundere fie prin achitarea a
unei părți sau a întregului pasiv al persoanei juridice ajunsă în stare de
insolvență dar cu limitarea de a nu se depăși prejudiciul dedus prin
legătura de cauzalitate cu fapta în sine. Inclusiv membrii oraganelor de
conducere sau de supraveghere a societății găsiți vinovați pot răspunde
în același mod ca și administratorul.
Prejudiciul este o altă condiție, acesta trebuie să existe ca urmare
a legăturii de cauzalitate între fapta ilici tă a administratorului și starea de
insolvență a persoanei juridice debitoare.
Vinovăția „deși nu este prevăzută expres de lege, rezultă din
formularea textului art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 care folosește
sintagma persoane culpabile de starea insolvenței”.2
Această răspundere are în vedere regulile ce se aplică conform dreptului
comun, astfel că răspunderea să nu depășească prejudiciul ce se află în
legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, determinând astfel
cuantumul , limita întinderii p rejudiciului.

1 Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
2 D.-M. Daghie, Administrarea societății comerciale pe acțiuni, Ed. Universul Juridic, Bnucurești, 2016,
op.cit. p.319.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
77
Modificarea Legii nr. 85/2006 a fost una de bun augur, prin acestă
veche formă era nevoie de aprobarea judecătorului -sindic, numai la
cererea administratorului judiciar sau lichidatorului, ca persoanele găsite
vinovate de starea de insolven ță să răspundă conform legii. Și ca
cererea comitetului creditorilor sau creditorului ce deținea mai mult de
jumătate din valoarea tuturor creanțelor trebuia să primească aprobarea
judecătorului -sindic. Putem deduce pe cale logică lacuna legislativă,
anume dacă nu se putea forma un „comitet al creditorilor sau dacă dintre
creditori nu exista niciunul care să dețină mai mult de jumătate din
valoarea creanțelor, persoanele culpabile erau absolvite de
răspundere”1.
Tot în forma veche a acest ei legi, dacă admi nistratorul judiciar sau
lichidatorul prin cel de -al doi -lea raport întocmit considerau că nu exită
persoane responsabile de starea de insolvență a societății, în această
situația nu se mai putea face niciun demers pentru a se demonstra
contrariul.

1.5 C ondițiile de existență a răspunderii administratorilor:
În mare parte am avut în vedere aceste condiții ce antrenează
răspunderea administratorilor inlusiv atunci când am prezentat formele
de răspundere. Pentru a exista o răspundere civilă fie ea contrac tuală
sau delictuală este obligatoriu a exista următoarele condiții:
a) Să existe o legătură contractuală între persoana culpabilă și
victimă;
-acesta este temeiul juridic avut în vedere în cazul antrenării răspunderii
civile a administratorului. În lipsa acestei condiții se poate antrena o
răspundere delictuală. Conform art. 137 alin. (3) și (4) din L.S.C.
administratorul poate să fie numit fie prin actul constitutiv fie printr -o
hotărâre ulterioară a adunării generale a asociaților. Încheierea s -a
valabil ă trebuie să cuprindă toate condițiile de fond și formă prevăzute
pentru încheierea contractului de mandat. Administratorul trebuie să se
supună condițiilor prevăzute în contract, inclusiv prevederii menționate la
art. 1441 alin. (1) lin Legea nr. 31/1990.
b) Existența unei fapte ilicite ce să aducă atingere unui drept subiectiv
sau a unui interes personal al victimei;
-avem în vedere încălcarea normelor ce îngradesc un drept subiectiv sau
un interes personal al altei persoane. Din perspectiva administratorulu i,
aceste încălcări au loc prin neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a obligațiilor prevăzute prin contractul pe care îl are
cu societatea. În lege nu se prevăd expres faptele ce constituie obligații
pentru administrator, astfel că acestea sun t avute în vedere la general
prin fapte comisive sau omisive. În princi piu avem în vedere obligațiile de

1 Ibidem, op.cit.p.321.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
78
competență, diligență și buna – credință a administratorului precum și
faptul că acesta trebuie să ia deciziile în interesul societății și nu în
intere s personal. Confrom unor autori1 aceste fapte ilicite se pot clasifica
în trei categroii: fapte care reprezintă nerespectarea legii, fapte prin care
se încalcă statute precum și fapte ce reprezintă culpe de gestiune.
c) Să se producă un prejudiciu;
-fapta ili cită săvârșită de administrator trebuie să producă un prejudiu
pentru a răspunde civil. Dacă nu exista un prejudiu real atunci acțiunea
în justiție a creditorului o să fie respinsă ca fiind lipsită de interes.
d) Existența unui raport de cauzalitate între fap ta săvârșită și
prejudiciul creat;
-trebuie să se constate că prin fapta sa, administratorul a creat un
prejudiu pentru societate, asociați sau terțe persoane. Este destul de
greu a se proba acest fapt întrucât există posibilitatea ca de la comiterea
faptei ilicite să treacă o bună perioadă de timp în care s -au mai comis
concomitent și alte fapte în aceleași condiții sau în altă modalitate.
e) Forma vinovăției a persoanei ce a cauzat prejudiciul;
-se cere expres a se face dovada că persoana culpabilă a să vârșit fapta
cu vinovăție fie prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoarea,
cu întârziere a obli gațiilor ce erau în sarcina sa. În cazul răspunderii
contractuale, vinovăția administratorului este prezumată.
Administratorul se supune mai multor forme de obligații, cum ar fii:
obligațiile de rezultat spre exemplu convocarea anuală a adunării
generale ordinare, comunicarea acționarilor a situațiilor financiare ale
societății. Tot o formă a obligațiilor sunt obligațiile de mijoace spre
exemplu administat orul trebuie să ducă la îndeplinire sarcinile cu
prudență și diligență, pentru această formă societatea, asociații sau terții
păgubiți trebuie să facă dovada culpei administratorului. Dovada culpei
se poate face prin orice mijloc de probă.
f) Să nu existe vr eo cauză legală de exonerare a răspunderii:
-prin aceste cauze înțelegem anumite împrejurări prin care se înlătură
caracterul ilicit al faptei. În doctrină2 s-au menționat ca fiind cauze de
nerăspundere acele cauze prevăzute dreptul civil, anume cazul fort uit,
forța majoră, fapta celui prejudiciat și fapta unui terț pentru care
administratorul nu este ținut să răspundă. În practică au mai fost
invocate cauze precum lipsa independenței în luarea diciziilor, lipsa
experienței, buna credință etc. Totuși aceste ultime clauze nu pot
constitui o exonerare a răspunderii întrucât în momentul acceptării
funcției de administrator persoana în cauză și -a asumat toate obligațiile
ce reies din îndeplinirea acestei funcții.

1 Ibidem, p. 260.
2 Gh. Piperea, Societăți comerciale, piață de capital. Acquis comunitar , Ed. All Beck, București, 2005,
p.175.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
79
1.6 C azuri specifice ce atrag răspunderea administratorilor:
Aceste cazuri sunt prevăzute de Legea nr. 31/1990 astfel că la art.
73 avem răspunderea pentru faptele proprii ale administratorilor,
răspunderea pentru faptele directorilor sau a personalului subordonat la
art. 1442 alin. (2) precum ș i răspunderea pentru faptele predecesorilor lor
imediați art. 1442 alin. (4).
Conform art. 73 din L.S.C. este reglementată răspunderea solidară
a administratorilor în general obligațiile ce privesc constituirea legală și
funcționarea societății. Acest tip de răspundere am detaliat -o la 1.1.
Caracterele răspunderii civile la lit. b).
Administratorii sunt obligați să răspundă față de societate pentru
prejudiciile cauzate de directori sau de personalul încadrat conform art.
1442 alin. (2). Această răspundere intervine atunci când dauna ar fi putut
fi prevăzută și împiedicată dacă administratorii își exercitau funcția de
supraveghere impusă de lege. Acest tip de răspundere este catalogat ca
fiind o răspundere indirectă întrucât administratorii sunt răspunzător i
pentru faptele altora și nu pe ntru faptele proprii, dar cu to ate acestea ei
trebuiau să exercite în mod direct supravegherea acestor categorii de
persoane. Însă această răspundere poate să fie exonerată dacă
administratorii fac dovada că și -au exercitat funcția de supraveghere
conform legii dar cu toate acestea producerea prejudiciului nu s -a putut
evita.
Art. 1442 alin. (4) instituie în sarcina administratorilor o răspundere
în solidar pentru faptele întreprinse de predecesorii lor imediați dar cu
condi ția expresă ca aceștia să aibă cunoștință de faptele contrare legii
pe care aceștia le -au făcut iar cu toate acestea să nu le fi comunicat
cenzorilor sau, după caz, auditorilor interni și auditorului financiar. Logica
este una simplă, întrucât cunoscând ac este fapte dar ascunzându -le
administratorii devin complici cu predecesorii lor. Și aici întâlnim o formă
de exonerare a răspunderii. Odată cunoscute aceste fapte ilicite, noi i
administratori trebuie să le comunice cenzorilor sau auditorilor interni și
auditorului financiar.

1.7 Acțiunea în răspundere civilă:
Procedura acțiunii în răspundere este reglementată de art. 155 din
Legea nr. 31/1990. Această procedură a fost instituită cu scopul de a
controla activitatea administratorilor întrucât ei pot cauza și prejudicii
societății.
Art. 155 alin. (1) prevede că această răspundere se aplică uniform
fondatorilor, administratorilor, directorilor, membrilor directoratului și
consiliului de supraveghere, cenzorilor sau auditorilor financiari, pentru
prejudicii le aduse societății prin nerespectarea obligațiilor față de
societate. Titular al acțiunii în răspundere es te adunarea generală ce va
decide cu o majoritate prevăzută la art. 112, adică o pătrime din numărul

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
80
total de drepturi de vot, pentru prima convocare, sau în prezența
acționarilor ce reprezintă cel puțin o cincime din numărul total de drepturi
de vot, pentru convocările ulterioare.
Principalul titular al acestei acțiuni este adunarea general ordinară,
care trebuie să desemneze cu aceeași majo ritate o persoană ce îi va
reprezenta interesele în justiție. De regulă această persoană este un
reprezentant al societății, dar întrucât legea nu specifică expres această
reprezentare poate cădea în sarcina oricărei persoane care „prezintă
garanții de in dependență în raport cu membrii organelor de conducere,
supraveghere sau control„1. Adunarea generală ordinară „poate să fie
convocată special în acest scop sau poate să ia o asemenea decizie,
după discutarea situațiilor financiare ale societății”2 chiar și atunci când
nu s -a prevăzut asta pe ordinea de zi. Acest privilegiu ce îi revine
adunării generale apare ca fiind o manifestare a dreptului de control al
mandantului asupra mandatarului. Pentru membrii directoratului această
decizie de pornire a acțiuni i poate să fie luată și de membrii consiliului de
supraveghere.
La data la care se va adopta hotărârea de promovare a acțiunii în
justiție, alin. (4) menționează că mandatul administratorilor va înceta de
drept. În situația în care acțiunea se pornește î mpotriva directorilor,
atunci aceștia vor fi suspendați până când hotărârea instanței va rămâne
irevocabilă. Pentru membrii consiliului de supraveghere se aplică
aceleași prevederi ca și administratorilor, adică mandatul lor va înceta de
drept iar persoane le desemnate să îi înlocuiască vor fi numite de
adunarea generală.
Alin. (7) introduce o nouă reglemen tare, oferind putere consiliului
de supraveghere să exercite acest tip de acțiune împotriva membrilor
directoratului, cu condiția ca această decizie să se ia cu o majoritate a
două treimi din numărul total de membrii ai consiliului de supraveghere.
Prerogativa înlocuirii acestora revenind tot consiliului de supraveghere.
În concluzie, în cadrul sistemului dualist de administrare a societăților pe
acțiuni, titulari ai acțiunii sunt adunarea generală ordinară și consiliul de
supraveghere.
Art. 1551 alin. (1) și (2) dă dreptul acționarilor ce individual sau
împreună reprezintă 5% din capitalul social să exercite acțiunea în
răspundere, cu anumite condiții: s ă nu fi fost introdusă acțiunea de
adunarea generală și să nu fi dat curs propunerii unuia sau mai multor
acționari de a iniția o asemenea acțiune, iar persoanele ce exercită
această acțiune să fi deținut calitatea de acționar la momentul în care au
avut l oc dezbateri în cadrul adunării generale în legătură cu introducerea
unei cereri de răspundere. Este important ca cel care exercită acțiunea
să aibă calitate procesuală activă în momentul introducerii acesteia.

1 I.Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale nr. 31/1990. Analize și comentarii. ,Ed.
Hamangiu, București, 2007, op.cit. p. 513.
2 Ibidem, op. cit. p. 512.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
81
Reclamantul este cel care trebuie să justifi ce în fapt și în drept prin
cererea de chemare în judecată motivele pe care se bazează pentru a -l
chema pe pârât în fața instanței. Chiar dacă acest drept se acordă
acționarilor el depinde de efectuare unei dezbaterii a răspunderii în
cadrul adunării gener ale.
De lege ferenda, conform cu legislația franceză, și acționarilor
trebuie să li se recunoască acest drept de a promova o acțiune în
răspundere fără să mai fie necesar ca anterior să existe o dezbatere în
acest sens în cadrul adunării generale, atunci când ei personal au su ferit
un prejudiciu de pe urma activităților persoanelor prevăzute la art. 155
alin. (1).
Efectele introducerii acțiunii în răspundere:
Ca efect principal al admiterii acestei acțiuni îl reprezintă obligarea
persoanelor găsite vinovate la suportarea prejudiciului produs. Art. 1551
dispune la alin. (4) că după promovarea acțiunii ce a fost admisă printr -o
hotărâre irevocabilă, atât adunarea generală ordinară cât și consiliul de
supraveghere pot decide asupra încetării mandatului administratorilor,
directorilor, membrilor consiliului de supraveghere și membrilor
directoratului, precum și înlocuirea acestora. Reținem că decizia prin
care se constată încetarea mandatului administratorilor, directorilor,
membrilor consiliului de supraveghere și membrilor di rectoratului cât și
înlocu irea acestora aparține exclusiv adunării generale ordinare.
Un alt efect este cel al suspendării directorilor societății în
momentul aprobării acțiunii. Ei rămân suspendați până când hotărârea
rămâne irevocabilă.
Odată pornită acțiunea împotriva membrilor consiliului de
supraveghere, mandatul lor va înceta de drept iar adunarea generală va
trece la înloc uirea acestora. Atunci când membrii consiliului de
supraveghere aprobă pornirea acțiunii împotriva membrilor directoratului,
mandatul celor din urmă încetează de drept, iar consiliul va trece la
înlocuirea acestora.
Cu toate că legea a oferit puterea consiliului de administrație ca să
îi numească pe directori și să îi revoce, prerogativele deschiderii acțiunii
împotriva acestora nu poate să fie promovată de consiliu, întrucât legea
nu prevede acest lucru ca și pentru consiliul de supraveghere.
Prescripția acestei acțiuni începe să curgă de la data la care
societatea a luat la cunoștință sau trebuia să cunoască paguba cât și
administratorul răspunzător. Termenul este de 3 ani.
Obiectul acțiunii:
Principalele sancțiuni sunt revocarea din funcție și obligarea la
plata daunelor provocate. Întrucât vorbim despre o acțiune în
răspundere, „este posibilă atât o solicitare de reparare a prejudiciului în

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
82
natură, cât și prin echivalent”1. În funcție de natura obligației
neîndeplinite sau îndeplinite necorespunzăto r, ne raportăm și la
modalitatea de reparare a prejudiciului în natură. Pentru acțiunile
formulate pe parcursul funcțion ării normale a so cietății împotriva
membrilor organelor de conducere, administratorii sunt trași la
răspundere pentru modul în care și -au dus sau nu la îndeplinire
îndatoririle ce le reveneau prin contract su prin actele constitutive. Dacă
ne aflăm în procedura falimentului membrii organelor de supraveghere și
conducere pot fi trași la răspunde pentru anumite fapte prevăzute de
legea nr. 85/2014.

 Subcapitolul 2: Răspunderea penală și contravențională
2.1 Caracterele specifice răspunderii penale a administratori lor:
Legea nr. 31/1990 a socie tăților comerciale a dedicat Titlul VIII – art.
271-281 infracțiunilor specifice administratorilor societăților comerciale,
precum și infracțiunile prevăzute în Legea nr. 85/2014 și Codul Penal.
În materia comercială datorită reglementărilor necuprinzătore s -au
întâlnit în practică numeroase scandaluri financiare ca urmare a activității
defectuase a personalului societăților. Acestea s -au materializat tocmai
prin prejudiciul adus asociaților sau acționarilor precum și terților
investitori.
În opinia unor autori2 ca primă caracteristică a acestei răspunderi o
constituie subiectul activ calificat , adică persoana ce se face
răspunzătoare de prejudiciile create, persoana ce se ocupă de
gestionarea patrimoniului societății, repreze ntantul legal, in această
categorie pot intra fondatorii, administratorul, directorul, directorul
executiv.
O a doua caracteristică consacrată de doctrină este reprezentată
de aplicarea principiului personalității răspunderii penale . Acest principiu
instituie drept regulă răspunderea personală a administratorului pentru
infracțiunile comise, fie prin fapte omisive sau comisive, în exercitarea
mandatu lui său sau cu depășirea limitelor acestuia, iar sancțiunile se vor
aplica doar în sarcina sa, cu toate că prin activitatea sa a a condus la un
dezechilibru în viața societății, cauzând prejudicii, societatea fiind ținută
să răspundă în fața terților sau spre exemplu pierderea de investitori,
contracte chiar falimentul.
Art. 281 din L.S.C. care prevede că toat e faptele menționate în
prezentul titlu, dacă constituie infracțiuni în baza codului penal sau a
altor legi speciale ele vor fi pedepsite conform acestor legi. Astfel se
elimină posibilitatea existenței unui concurs de infracțiuni întrucât aceste

1 Crenguța Leaua, Societăți comerciale. Proceduri speciale ed. a 2 -a, Ed. C.H.Beck, București, 2009,
op. cit.p.315
2 St.D.Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Societăle comerciale. Reglementare, doctrină,
jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2002, p. 796

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
83
fapte înt runesc condițiile prevăzute atât de L.S.C. cât și pe cele
prevăzute în legi speciale. Într -un asemenea caz sunt avute în vedere
dispozițiile aplicabile infracțiunilor mai grave.

2.2 Infracțiunile expres prevăzute de Legea nr. 31/1990:
Aceste infracțiuni sunt reglementate de art. 271 – art. 275 pe care le
vom analiza în cele ce urmează.
Art. 271: Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu
amendă fondatorul, administratorul, directorul general, directorul,
membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societății care:
a) prezintă, cu rea -credință, în prospectele, rapoartele și comunicările
adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societății ori
asupra condițiilor economice sau juridice ale acesteia ori ascunde, cu
rea-credință, în tot sau în parte, asemenea date;
b) prezintă, cu rea -credință, acționarilor/asociaților o situație financiară
inexactă sau cu date inexacte asupra condițiilor economice sau juridice
ale societății, în vederea a scunderii situației ei reale;
c) refuză să pună la dispoziția experților, în cazurile și în condițiile
prevăzute la art. 26 și 38, documentele necesare sau îi împiedică, cu
rea-credință, să îndeplinească însărcinările primite.
În acest articol îi avem ca și subiecte active calificate pe fondatorul,
administratorul, directorul general, directorul, membrul consiliului de
supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal al societății.
Obiectul juridic special constă în „relațiile sociale care vizea ză
încrederea pe care publicul, acționarii ori asociații și autoritățile trebuie
să o aibă în realitatea și exactitatea informațiilor”1. Iar ca obiect material
în acest art. 271 înțelegem înscrisurile de care se folosesc pentru a
comite infracțiunile prevă zute.
Ca urmare acest articol prevede 3 infracțiuni , fapte comisive sau
omisive. Administratorii prin acceptarea expresă a funcției se supun legii
precum și actului constitutiv sau hotărârilor adunării generale, iar ei prin
prezentarea cu rea – credință sau fie prin ascunderea unor informații
legate de viața societății sunt vizați în mod direct prin aplicarea unor
sancțiuni. Conform legii aceste infracțiuni pot fi comise fie printr -o acțiune
– prezintă, cu rea -credință, în prospectele, rapoartele și comun icările
adresate publicului, date neadevărate asupra constituirii societății ori
asupra condițiilor economice sau juridice ale acesteia, fie printr -o
inacțiune – ascunde, cu rea -credință, în tot sau în parte, asemenea date.
Dacă nu s -ar fi prevăzut și sint agma cu rea – credință ne -am fi aflat în

1 I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale. Analize și comentarii pe articole, Ed.
Hamangiu, București, 2007, op.cit. p. 770.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
84
prezența unei fapte ce nu antrena răspunderea întrucât lipsea intenția,
un element constitutiv al infracțiunii.
Dacă în prima faptă analizată ne -am dat seama că subiectul pasiv
este publicul, în cea de -a doua infra cțiune avem ca subiecte pasive pe
acționarii sau asociații societății, răspunderea este antrenată conform
intenției cu care a fost săvârșită fapta iar aceasta se poate realiza ca și
la infracțiunea anterioară fie printr -o fapta comisivă fie omisivă.
Următ oarea infracțiune face trimitere la art. 26 și art. 38 din L.S.C.
prin care se cere în mod expres prezența unui expert. Acestă infracțiune
se materializează prin refuzul de a prezenta unui expert numit în cauză
de judecător, documentele privind aporturile în natură, avantajele
acordate persoanelor ce au participat la constituirea societății, precum și
alte operațiuni întreprinse de fondatori cu ocazia constituirii societății. Din
nou intenția trebuie să existe iar prin această inacțiune, subiecții activi
încearcă să ascundă o realitate legată de viața societății, aporturile și
natura acestora, demersurile făcute de fondatori.

Art.272: (1) Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani ori cu
amendă fondatorul, administratorul, directorul general, dire ctorul,
membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societății care:
a) dobândește, în contul societății, acțiuni ale altor societăți, la un preț pe
care îl știe vădit superior valorii lor efective, sau vinde, pe s eama
societății, acțiuni pe care aceasta le deține, la prețuri despre care are
cunoștință că sunt vădit inferioare valorii lor efective, în scopul obținerii,
pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos în paguba societății;
b) folosește, cu rea -credin ță, bunuri sau creditul de care se bucură
societatea, într -un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui
propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interes direct sau
indirect;
c) se împrumută, sub orice formă, direct sau printr -o persoană interpusă,
de la societatea pe care o administrează, de la o societate controlată de
aceasta ori de la o societate care controlează societatea pe care el o
administrează, suma împrumutată fiind superioară limitei prevăzute la
art. 1444 alin. (3) lit. a), sau face ca una dintre aceste societăți să îi
acorde vreo garanție pentru datorii proprii;
d) încalcă dispozițiile art. 183.
(2) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin. (1) lit. b), dacă a fost
săvârșită de administratorul, directorul, membrul directoratului ori
reprezentantul legal al societății în cadrul unor operațiuni de trezorerie
între societate și alte societăți controlate de aceasta sau care o
controlează, direct ori indirect.
(3) Nu constituie infracțiune fapta prevăzută la alin . (1) lit. c), dacă este
săvârșită de către o societate ce are calitatea de fondator, iar împrumutul

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
85
este realizat de la una dintre societățile controlate ori care o controlează
pe aceasta, direct sau indirect.
Obiectul juridic special este reprezentat de relațiile ce se nasc cu
ocazia constituirii societății comerciale precum și cele legate de
administrarea patrimoniului acesteia.
Pentru prima infracțiune avem în vedere o faptă comisivă săvârșită
de subiectele active fondatorul, administratorul, directo rul general,
directorul, membrul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societății, aceștia urmărind a obține pentru sine
sau pentru altul un folos material ca urmare a actelor frauduloase
întreprinse. Aceste fapte tr ebuie să fi fost săvârșite cu intenție directă.
A doua infracțiune este abuzul de bunuri sociale, adică folosirea
bunurilor societății în scop contrar acesteia, pentru interes propriu.
Această reglemenatre are drept scop protejarea nu doar a societății și
asociaților ci și pe terții cu care aceasta intră în relații. Totuși faptele
menționate se dezincrimează dacă s -au săvârșit în cadrul unor
operațiuni de trezorerie, cu toate că legea nr. 31/1990 nu definește
operațiunea de trezorerie și nici nu face trime tere în cadrul unei alte legi
speciale.
Pentru cea de -a treia infracțiune prevăzută de legiuitor avem în
vedere „o variantă a abuzului de încredere”1. Vechea reglementare nu
cuprindea un prag limită până la care fapta incriminată nu era consideră
infracți une, actualmente s -a introdus o valoare de 5.000 Euro, astfel că
administratorul care se împrumută cu o sumă sub valoarea de 5.000
Euro, în condițiile prevăzute de art. 272 lit. c) nu constituie infracțiune.
La litera d) se face trimitere la art. 183 din Legea nr. 31/1990 mai
exact obligativitatea administratorilor de a constitui fonduri de rezervă
prevăzute de lege, mai exact 5% din profitul societății, până când acesta
reușește să atingă minimum a cincea parte din capitalul social. Alin. (3)
menționează că, chiar dacă s -a atins suma prevăzută la alin. (1) se va
include în fondul de rezervă inclusiv excedentul obținut prin vânzarea
acțiunilor la un curs mai mare decât valoarea lor nominală dacă
excedentul nu este utilizat pentru plata cheltuielilor de e misiune sau
destinat amortizărilor. Persoanele ce pot să săvârșescă astfel de fapte
fac parte din categoria subiecților ce au privilegiul de a lua decizii în
cadrul societății privind formarea și întrebuințarea acestor fonduri
prevăzute la art. 183. În caz ul unei astfel de infracțiuni intenția poate să
fie doar directă.
Următoarele alin. ne prezintă forma ce dezincriminează
infracțiunile enumerate, cum am menționat deja pentru alin. (1) lit. b)
sunt dezincriminate faptele săvârșite în cadrul operațiunilor de trezorerie,
iar pentru pct. 3 „dacă cel care se împrumută este fondator al

1 St. D. Cărpenaru, S. David, C. Predoiu, Gh. Piperea, Societăți comerciale. Re glementare, doctrină,
jurisprudență, Ed. All Beck, București, 2002, op. cit. p. 808.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
86
împrumutătorului iar împrumutul este contractat de la societatea
administrată sau controlată de împrumutatul – fondator sau este luat de
la o altă societate care o controlează p e cea împrumutată”.1

Art. 2721: Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani
fondatorul, administratorul, directorul general, directorul, membrul
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal
al societății care:
a) răspândește știri false sau întrebuințează alte mijloace frauduloase
care au ca efect mărirea ori scăderea valorii acțiunilor sau a obligațiunilor
societății ori a altor titluri ce îi aparțin, în scopul obținerii, pentru el sau
pentru alte persoane, a unui folos în paguba societății;
b) încasează sau plătește dividende, sub orice formă, din profituri fictive
ori care nu puteau fi distribuite, în lipsa situației financiare anuale sau
contrar celor rezultate din aceasta.
Și pentru acest articol avem menționa ți subiecții calificați. Litera b)
face referire la toate formele societății reglementate de Legea nr.
31/1990. Pentru lit. a) avem ca și subiect pasiv fie o persoană fizică, fie
o persoană juridică ce are de suferit ca urmare a acțiunilor frauduloase
precum și de publicitate mincinoasă întreprinsă de persoanele prevăzute
de lege, iar în cazul lit. b) subiectul pasiv este doar societatea din ale
cărei venituri sunt distribuite dividendele, fie din profituri nereale sau
nedistribuibile.
În prima parte av em în vedere actele și faptele de publicitate
mincinoasă, activitate ce are menirea de a influența în mod fraudulos și
neonest comportamentul de piață, de a -i duce în eroare pe cei interesați
să contracteze cu anumite societăți astfel încât să ia deciziile prevăzute
de subiecții calificați prezentați, de exemplu să vândă sau să cumpere
titluri de valoare la un preț convenabil pentru aceștia din urmă. Astfel de
fapte pot fi săvârșite cu o intenție directă și calificată.
Pentru infracțiunea reglementată de l it. b) avem în vedere niște
relații ce trebuie să se stabilească între asociați și societățile comerciale.
Și aici subiectele active sunt cei prevăzuți în acest art. Iar subiectul pasiv
este societatea de la care urmează a se distribui dividendele. Întrucâ t
această infracțiune este una de rezultat, ea poate să fie săvârșită fie cu
intenție directă sau indirectă.

Art. 273: Se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani ori cu
amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul
consiliului d e supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal
al societății care:

1 I. Schiau, T. Prescure, Legea societăților comerciale. Analize și comentarii, Ed. Hamangiu,
București, 2007, op.cpt. p 779.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
87
a) emite acțiuni de o valoare mai mică decât valoarea lor legală ori la un
preț inferior valorii nominale sau emite noi acțiuni în schimbul aporturilor
în numerar, înainte ca acțiunile precedente să fi fost achitate în
întregime;
b) se folosește, în adunările generale, de acțiunile nesubscrise sau
nedistribuite acționarilor;
c) acordă împrumuturi sau avansuri asupra acțiunilor societății ori
constituie garanții în alte condiți i decât cele prevăzute de lege;
d) predă titularului acțiunile înainte de termen sau predă acțiuni liberate
în total sau în parte, în afară de cazurile stabilite de lege, ori emite
acțiuni la purtător fără a fi achitate integral;
e) nu respectă dispozițiil e legale referitoare la anularea acțiunilor
neachitate;
f) emite obligațiuni fără respectarea dispozițiilor legale sau acțiuni fără să
cuprindă mențiunile cerute de lege.
Acest articol aplică sancțiuni severe atunci când se constată că
una din faptele men ționate la art. 273 sunt săvârșite de către subiecții
calificați cu vinovăție. Subiectul pasiv este societatea emitentă de
obligațiuni.
Litera a) prevede niște obligații reglementate de art. 92 alin. (1) și
(3) și art. 93 alin.(1) din Legea nr. 31/1990 – privind modul în care pot fi
emise acțiunile unei societăți.
În opinia unor autori1 aceste fapte nu pot fi săvârșite decât cu intenție
directă sau indirectă, întrucât culpa ar semnifica invocarea necunoașterii
legi. S -a mai reținut că legea nu stabileșt e care este valoarea legală a
acțiunii, alin. (1) al art. 93 prevede valoarea nominală a acțiuinii ca fiind
0,1 lei, asta însemnând că administratorul care emite acțiuni mai mici de
0,1 lei întrunește condițiile menționate la lit. a) a art. 273.
Pentru i nfracțiunea prevăzută la lit. b) înțelegem o conduită
abuzivă a subiecților calificați, se face referire la acțiunile ce au fost
emise dar nu au fost distribuite ci au rămas la dispoziția societății.
Subiecții calificați menționați ce profită de poziția lo r în cadrul societății
se folosesc de aceste acțiuni ce de fapt nu dau dreptul de participare la
adunările generale și nici drept de vot, doar pentru a întruni majoritatea
necesară în Adunările generale a acționarilor.
Litera c) interzice acordarea de av ansuri sau împrumuturi cu
scopul de a dobândi acțiuni emise de societate, a se vedea art. 106 alin.
(1) din Legea nr. 31/1990. Prin această lit. c) se scanționează penal
subiecții care încalcă interdicțiile prevăzute la art. 160.
Pentru litera d) sunt reg lementate trei tipuri de infracțiuni. Pentru
prima ipoteză avem în vedere acțiunile ce sunt predate titularului înainte
de termenul de 15 zile de la publicarea hotărârii de majorare a capitalului
social prin emiterea de noi acțiuni în M.O.F. Ne raportăm aș adar la art.

1 Ibidem, p. 784

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
88
131 alin.(4) din L.S.C. care menționează că hotârârile adunării generale
vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, pentru
a se face mențiuni despre acestea în registru și să se publice în M.O.F
astfel încât să fie o pozabile terților.
Cea de -a doua infracțiune incriminează modul de distribuire a acțiunilor
făcut în alte condiții decât cele stabilite de lege. Deși poate că este mai
dificil a se detecta aceste condiții contrare legii, spre exemplu pentru
acțiunile nomin ative predarea către titulari fără să fie vărsate măcar
parțial astfel cum este impus de lege sau de actul constitutiv prezintă în
mod clar o încălcare a prevederilor legale.
Litera e) sancționează subiecții calificați pentru nerespectarea legii
cu privi re la anularea acțiunilor neachitate precum și procedura de
anulare a acțiunilor, a se vedea art. 100 din Legea nr. 31/1990. Aceste
obligații care revin organelor de conducere trebuie să fie săvârșite cu
intenție pentru a se aplica o sancțiune penală.
Ultima prevedere de la litera e) face trimitere la art. 167 -176 din
L.S.C. și art. 93 alin. (2) din aceeași lege. Aceste infracțiuni trebuie să fie
săvârșite cu intenție directă pentru a se aplica legea penală persoanelor
ce se fac răspunzătoare pentru neînde plinirea obligațiilor menționate de
lege.

Art. 274: Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an ori cu
amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul
consiliului de supraveghere sau al directoratului ori reprezentantul legal
al societății care:
a) îndeplinește hotărârile adunării gen erale referitoare la schimbarea
formei societății, la fuziunea ori la divizarea acesteia sau la reducerea
capitalului social, înainte de expirarea termenelor prevăzute de lege;
b) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la reducerea
capitalul ui social, fără ca membrii să fi fost executați pentru efectuarea
vărsământului datorat ori fără ca aceștia să fi fost scutiți, prin hotărârea
adunării generale, de plata vărsămintelor ulterioare;
c) îndeplinește hotărârile adunării generale referitoare la schimbarea
formei societății, fuziune, divizare, dizolvare, reorganizare sau reducere
a capitalului social, fără informarea organului judiciar ori cu încălcarea
interdicției stabilite de acesta, în cazul în care față de societatea s -a
început urmărirea pe nală.
Acest articol incriminează infracțiunile ce privesc modul și condițiile
în care se duc la îndeplinire hotărârile adunării generale a acționarilor, se
au în vedere realațiile stabilit e între societate și membrii ce o
administrează și o reprezintă în relațiile cu terții. Aceste infracțiuni se
aplică oricăror forme de societate prevăzute de L.S.C ce se supun unor
măsuri clar de reorganizare, fuziune, divizare, schimbarea formei juridice
inclusiv măsurilor privind reducerea capitalului social. Aceste hotărâri
menționate sunt date exclusiv de adunarea generală extraordinară.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
89
Subiecții activi sunt și calificați datorită funcțiilor pe care le
îndeplinesc în cadrul societăților iar ca subie cți pasivi putem avea în
vedere atât societate a dar și asociatul sau creditorul social care se află
sub protecția legii tocmai prin incriminarea acestor fapte.
Lit. a) impune respectarea unor termene stabilite expres prin legea
nr. 31/1990. Dacă ne aflăm în situația de reducere a capitalului, de
divizare sau chiar fuziune, creditorii prin dispozițiile art. 62 pot în termen
de 30 zile de la data publicării hotărârii în M.O.F să se opună acesteia.
Art. 208 impune în mod mai clar pentru reducerea capitalului social un
termen de două luni din ziua în care hotărârea a fost publicată. Dacă ne
aflăm în ipoteza schimbării formei juridice a unei societăți, această
hotărâre poate să fie dusă la îndeplinire după expirerea unui termen de
15 zile de la data publicării în M.O.F. În cazul în care nu sunt respectate
aceste termene suspensive, subiecții calificați săvârșesc infracțiunea
prevăzută la lit. a). Această infracțiune este considerată de doctrină1 ca
find o infracțiune de pericol, este important ca prin nerespecta rea
condițiilor legale să se producă un rezultat socialmente periculos.
Infracțiunea trebuie să fie săvârșită cu intenție.
Infracțiunea menționată la lit. b) este considerată tot ca fiind una de
pericol, se aplică acelor societăți în care asociații răspun d în limita
aporturilor aduse. Trebuie să avem în vedere și art. 207 alin. (2) care
prevede că „capitalul social mai poate fi redus, atunci când reducerea nu
este motivată de pierderi, prin: a) scutirea totală sau parțială a asociaților
de vărsămintele dat orate”, ceea ce însemnă că adunarea generală
extraordinară poate să îi scutească pe asociați de efectuarea
vărsămintelor atunci când reducerea capitalului nu este determinată de
pierderile suferite de societate. Aceste fapte trebuie să fie săvârșite cu
intenție directă sau indirectă.

Art. 275: (1) Se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an ori
cu amendă administratorul, directorul general, directorul, membrul
consiliului de supraveghere sau al directoratului care:
a) încalcă, chiar prin persoane in terpuse sau prin acte simulate,
dispozițiile art. 1443;
b) nu convoacă adunarea generală în cazurile prevăzute de lege sau
încalcă dispozițiile art. 193 alin. (2);
c) începe operațiuni în numele unei societăți cu răspundere limitată
înainte de a se fi efec tuat vărsământul integral al capitalului social;
d) emite titluri negociabile reprezentând părți sociale ale unei societăți cu
răspundere limitată;
e) dobândește acțiuni ale societății în contul acesteia în cazurile interzise
de lege.

1 Ibidem, p. 790.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
90
(2) Cu pedeapsa prevă zută la alin. (1) se pedepsește și asociatul care
încalcă dispozițiile art. 127 sau ale art. 193 alin. (2).
Subiecții activi sunt calificați, aceștia săvârșesc una sau mai multe
din faptele incriminate de art. 275. Subiectul pasiv poate să fie o
societate comercială, cum prevede lit. c), d) și e) societate pe acțiuni sau
o societate cu răspundere limitată. Aceste infracțiuni pot apărea ca
urmare a unor acte sau fapte omisive ori comisive, iar intenția poate să
fie atât directă cât și indirectă.
Ca și obie ct juridic putem să avem în vedere acele relații ce se
stabilesc între subiecții activi și anumite categorii de persoane afiliate
acestora. Art. 1443 alin. (3) face referire la excepțiile ce se pot ivi și nu
pot fi catalogate drept conflicte de interese, u rmătorul articol prevede o
răspundere delictuală a subiecților care încalcă prevederile alin. (1) și (2)
al art. 1443.
Litera b) prevede o acțiune omisivă pentru subiecții care nu își
îndeplinesc obligațiile legale de convocare a adunării generale, iar
referitor la art. 193 alin. (2) vorbim despre acele relații sociale ca urmare
a conflictului de interese ce pot apărea între societățile comerciale și
asociați.
Lit. c) ne pune în discuție societățile cu răspundere limitată unde
întreg capitalul social sub scris trebuie să fie vărsat înainte de a se
începe activitatea avută în vedere în actul constitutiv. Și următoarea
literă ne plasează tot în cadrul unei societăți cu răspundere limitată, a se
vedea și art. 11 alin. (2) din L.S.C. „părțile sociale nu pot fi reprezentate
prin titluri negociabile”.
Fapta incriminată la lit. e) poate să fie săvârșită doar printr -o
acțiune comisivă, adică prin dobândirea dreptului de proprietate sau
uzufruct, asupra unor titluri de valoare în condițiile interzise de lege. Cu
toate că această prevedere legală este foarte generală, în cadrul
societăților comerciale pe acțiuni trebuie să ne raportăm și la art. 103 –
105 din Legea nr. 31/1990, în situația în care nu sunt respectate
condițiile restrictive și cumulative prevăzute la art . 1031 intervine
sancțiunea conform căreia acțiunile dobândite prin nerespectarea
acestor prevederi trebuie înstrainate în termen de 1 an de la dobândire,
în caz contrar ele vor fi anulate și capitalul social va trebui redus. Dacă
ne raportăm și la obiec tul juridic, atunci acesta are în vedere „stabilirea
titularilor dreptului de dobândire a acțiunilor emise de societățile
organizate sub această formă, titluri negociabile prin natura lor și
condițiile în care se poate exercita acest dept”1.
Aceste infracțiuni nu pot fi săvârșite decât cu o intenție directă.

1 Ibidem, p. 799.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
91
2.3 Infracțiunile de bancrută simplă si bancrută frauduloasă
conform Noului Cod Penal:
Bancruta simplă:
Conform art. 240 din Cod penal: (1) Neintroducerea sau introducerea
tardivă, de către debitorul persoană fizică ori de reprezentantul legal al
persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii
insolvenței, într -un termen care depășește cu mai mult de 6 luni termenul
prevăzut de lege de la apariția stării de insolvență, se pedepsește cu
închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Acestă cerere trebuie să fie introdusă de debitorul aflat în stare de
insolvență în termen de 30 de zile de la apariția acestei stări. Legiuitorul
a încercat să pună relațiile sociale comerciale sub principiul bunei –
credințe, protejând astfel interesele creditorilor, în caz contrar pasivul
societății ar fi crescut iar șansele creditorilor de a -și mai recupera
creanțele erau diminuate. Cu cât debitorul se supune legii și prezintă
starea de insolvență în care se află, în termene legale, cu atât crește și
posibilitatea creditorilor de a se îndestula din activul societății.
Ca și subiect activ legea ne prevede de bitorul persoană fizică sau
un reprezentant legal în cazul debitorului persoană juridică, pentru
societățile pe acțiuni, pot deține aceas tă obligație și subiecții califi cați din
Legea nr. 31/1990, adică administratorul, directorul general, directorul,
memb rul consiliului de supraveghere sau al directoratului ori
reprezentantul legal al societății.
Această infracțiune poate să se realizate în mod comisiv –
introducerea tardivă a cereri cât și omisiv – neintroducerea cererii. De
regulă cererea trebuie introdu să într -un termen de 30 de zile de la
apariția stării de insolvență, însă se catalogează drept infracțiune după
trecerea unui alt termen de 6 luni după ce a expirat cel de 30 de zile.
Acest tip de infracțiune, bancruta simplă, poate să fie comisă atât cu
intenție cât și din culpă.
Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate.
Bancruta frauduloasă:
Art. 241 prevede că:(1) Fapta persoanei care, în frauda creditorilor:
a) falsifică, sustrage sau distruge evidențele debitoru lui ori ascunde o
parte din activul averii acestuia;
b) înfățișează datorii inexistente sau prezintă în registrele debitorului, în
alt act sau în situația financiară sume nedatorate;
c) înstrăinează, în caz de insolvență a debitorului, o parte din active s e
pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Și asupra acestei infracțiuni primează principiul bunei – credințe. În
cadrul acestei infracțiuni nu mai este prevăzut în mod expres subiectul
activ, acesta poate să fie pe lângă subiecții calificați menț ionați la
bancruta simplă și orice altă persoană ce săvârșește una din faptele
reglementate de art. 241 și care are reprezentarea stării de insolvență.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
92
Spre exemplu și un angajat al societății sau o rudă a administratorului
poate să săvârșească această fap tă cu singura condiție ca aceste
persoane să urmărească starea de insolvență a debitorului, în caz
contrar răspunderea lor se va antrena conform Codului Penal.
Litera a) ne menționează că această infracțiune poate fi comisă
prin falsificarea, sustragerea sau distrugerea evidențelor debitorului ori
ascunderea a unei părți din activul averii societății, astfel că putem
discuta de „un fals material, fie prin contrafacere, prin introdcerea unor
date nereale”.1
Cea de -a doua modalitate este înfățișată prin prezentarea unor
datorii inexistente în registrele debitorului în alt act sau în situația
financiară a unor sume nedatorate. Putem să coroborăm cele doua
alineate întrucât și în această situație ne aflăm în prezența unei forme de
falsificare a evidențelor debitorului. Clasificăm această infracțiune drept
bancrută frauduloasă doar dacă a fost săvârșită cu intenția de a diminua
valoare activelor debitorului în frauda creditorilor.
În cea de -a treia formă a antrenării acestei răspunderi avem în
vedere înstrăi narea, în caz de insolvență, a unei părți din activul
debitorului, diminuându -se dreptul de gaj general pe care îl au creditorii.
Toate aceste fapte pentru a putea fi incriminate de legea penală
trebuie să fie săvârșite cu intenție. Acțiunea penală se pu ne în miscare la
plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

2.4 Formele răspunderii contravenționale a administratorului:
Societatea comercială considerată ca fiind persoană juridică răspunde
contravențional doar dacă acest lucru este prevăzut legal, astfel că
sancțiunea, de regulă, de aplică administratorului persoană fizică.
Societatea comercială răspunde pentru contravenț iile săvârșite de
organele sale sau de prepuși odată cu exercitarea mandatului ce le -a
fost încredințat.
De-a lungul timpului s -au conturat două forme de răspundere
contravențională: răspunderea personală a administratorului pentru
fapta proprie; răspun derea indirectă de regres atunci cănd urmările
contravenției sunt suportate de societate.
Pentru a ne afla în prezența unei răspunderi proprii a
administratorului trebuie să avem întrunite cumulativ următoarele
condiții: să nu se prevă expres că societat ea este răspunzătoare pentru
fapta încălcată iar fapta săvârșită să nu se fi săvârșit în legătură cu
exercitarea mandatului administratorului.
Răspunderea indirectă în regres are în vedere situația menționării
în actul normativ că sancțiunea contravențio nală se va aplica societății

1 St. D.Cărpenaru, V. Nemeș, M.A.Hotca, Noua lege a insolvenței Legea 85/2006. Comentarii pe
articole, Ed. Hamangiu, București, 2006, op.cit. p. 357

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
93
persoană juridică sau și acesteia și reprezentantului/ împuternicitului ei
legal. Societatea comercială are posibilitatea de a se întoarce împotriva
administratorului, ce a încălcat legea cauzând prejudicii societății, cu o
acțiune în regres.
Art. 2703 din Legea nr. 31/1990 prevede că încălcarea dispozițiilor
art. 74 constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 2.500
lei la 5.000 lei. Pentru încălcarea art. 131 alin. (4) se aplică sancțiunea
contravențională cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei. „Cei îndreptățiți
să constate contravențiile și să aplice sancțiunile sunt reprezentate de
organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice – Agenția
Națională de Administrare Fiscală și ale unităților sale ter itoriale”1.

CAPITOLUL IV:
CONCLUZII ȘI PROPUNERI DE LEGE FERENDA

Prin această lucrare am acordat o atenție mai deosebită
administratorilor societății pe acțiuni întrucât ei au un rol deosebit în viața
acesteia. Deoarece această lucrare se prezintă sub forma unei lucrări de
licență, presiunea ultimului an fiind una crescută iar timpul fiind scurt, nu
am reușit a atinge toate laturile ce definesc societatea pe acțiuni, astfel
că m -am axat asupra punctelor cheie, prin prezentarea noțiunilor
generale, expli carea celor două sisteme ce stau la baza funcționării
societății precum și prin precizarea modului în care se antrenează
răspunderea organelor de conducere ce au ca scop obținerea de profit.
Operațiunile de comerț ce sunt desfășurate de societate se
carac terizează prin celeritate, de multe ori administratorul ia locul
asociaților și încheie cu terții contracte ce aduc benficii afacerii pe care o
desfășoară. Legiuitorul nu a avut în vedere la momentul normării funcției
de administrator de a prevedea anumite condiții ce țin de pregătirea
acestuia, consider că era necesar ca să se menționeze și o pregătire
profesională în sarcina administratorului, o rigurozitate legată în acest
sens ar conduce la o mai bună administrare a societății, o formare
profesională pr in participarea acestuia la diferite cursuri de management
sau de administare a afacerilor ce categoric înseamnă un plus pentru
activitatea societății.
Pe lângă plusul adus societății, prin pregătirea profesională a
administratorului s -ar evita multe neplă ceri întâlnite în practica
comercială, cu atât mai mult cu cât actele sau faptele ce stau la baza
acestei materii se desfășoară de regulă între profesioniști.
Mai nou s -a introdus și în sistemul nostru de drept noțiunea de
guvernare corporativă, adică anu mite reguli generale la care societățile

1 D.-M. Dagie, Administrarea societății pe acțiuni , Ed. Universul Juridic, București, 2016, op. cit . P. 329

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
94
trebuie să se supună astfel încât să existe transparență în deciziile luate,
încrederea investitorilor crește, relațiile societății cu diverse subiecte de
drept se consolidează, există o administrare eficientă prin care acționarii
se bucure de benefiicile create de societate, iar structura în care va
funcționa viitoare societate precum și obiectul de activitate al acesteia și
mijloacele, în general, prin care acesta se va realiza sunt cunoscute de
la început.
Consi der că pentru a se realiza acest tip de guvernare este mai
mult decât necesar a se interzice cumulul de funcții în ceea ce îi privește
pe președintele consiliului de administrație și director. Căci aici fac
referire la administrarea unei societăți în siste mul unitar, este necesar a
înțelege că echilibrul puterilor în acest sistem este foarte important, mai
ales dacă facem referire la transparență. Întrucât acest sistem a fost
blamat s -a creat sistemul dualist de administrare care oarecum vine să
readucă ech ilibrul despre care fac referire. Poate că era mai indicat ca
să se renunțe la aceste două tipuri de sisteme de administrare și să se
utilizeze unul singur ce să aibă la bază fundamentele guvernării
corporatiste, cu atât mai mult cu cât în sistemul nostru de drept întâlnim
rar în practică utilizarea sistemului dualist, care completează
neajunsurile sistemului unitar.
Raportat la doctrina franceză, inspirație pentru sistemul nostru de
drept, tot pentru administratori era mai indicat a se preciza o limită de
vârstă, noii administratori să poată aplica legea mai recentă și mai
oportună pentru realizarea obiectivului societății, fără a se raporta și la
interesele persoane, pe care de -a lungul timpului și ca urmare a unei
experințe într -o anumită funcție le cr eezi.
Cu toate că Legea nr. 31/1990 face trimiteri la alte legi prin care se
reglementeză raporturile ce se nasc în cadrul societății, de lege ferenda
consider că era mult mai oportun a se preciza natura acestora strict în
prevederile legale aplicabile societăților comerciale. O altă lacună
legislativă o regăsim în ceea ce privește vacantarea funcțiilor din cadrul
societății comerciale, nu se precizeaz ă expres pentru ce perioadă se
realizează interimatul în caz de vacanță a funcției, aspect important și de
inters pentru acționari și investitori. Sunt de părere că era necesar a se
face această mențiune în cadrul legii, întrucât se pot crea confuzii.
În legislațiile statelor europene se regăsește reglementată
răspundere ce se aplică administratorilor ce provoacă anumite prejudicii
terților tocmai prin exercitarea funcției din cadrul societății. În legislația
română, administratorul văzut ca un mandatar a l societății, el închie un
contract de mandat profesional comercial cu societatea, nu neapărat de
reprezentare. Legea nr. 31/1990 face trimitere la Codul Civil art. 1357 și
următoarele ce privesc răspunderea administratorilor pentru prejudiciile
ce le -au cauzat terților dar în afara exercițiului funcției. Pentru prejudiciile
cauzate terților în exercițiul funcției, aceștia se pot îndrepta direct către
societate și nu către persoana care în mod voit sau prin neglijență a

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
95
produs aceste prejudicii. Consider că ar fi oportun a se face precizări
legale asupra răspunderii ce revine administratorilor în cazul în care
aduc atingere drepturilor subiective ale terțelor persoane cu care
contractează, existând și o formă a vinovăției cerută de lege.
O ală modif icare ce s-ar considera benefică ar fi interzicerea
acționarilor să dețină și funcția de administrator într -o societate, întrucât
acționarul are o putere deliberativă și decizională iar administratorului îi
revine o putere legată de gestiune a societății. Astfel c ă ne aflăm în
prezența unei încălcări a principiului guvernării corporative, anume
asigurarea trasparenței și independeței într -o companie sau societate.
Tot în legătură cu aceste două funcții, acționa r și administrator, vorbim și
de posibilitatea de repre zentare în cadrul adunării generale. Oricare
dintre aceștia este obligat a participa la adunările generale ale
acționarilor, însă este nefirest a participa la aceste adunări din postura
deținerii ambelor calități. Art. 125 alin. (5) este aplicabil în situa ția
participării unei astfel de persoane cu menționarea calității în care
dorește a se prezenta.
Legea mai prezintă lipsuri și în ceea ce privește acționarul care
deși avea un conflict de interes pentru luare unei anumite decizii, nu a
făcut cunoscută poz iția sa. Conform legii poate să intervină răspundere
pentru acționarul care continuă a lua parte la deliberare și a vota
conform vointei proprii, și dacă fără votul acestuia nu s -ar fi realizat
majoritatea cerută pentru a se lua în mod legal aceea decizie. Este
exonerat de răspundere acel acționar care nu a avut votul decisiv pentru
crearea majorității legale, însă consider că și în această situație trebuie
să fie antrenată răspunderea acționarului, ca urmare a atitudinii și a
poziției pe care a avut -o în r aport cu societatea, cunoscând faptul că are
un conflict de interes față de aceasta, iar s copul primordial al unei
societăți este de a creea profit nu de a se prejudicia din interior, prin
membrii ce nu respectă niște reguli morale sau legale.
O asemănare o regăsim și în ceea ce privește interdicția membrilor
consiliului de administrație, a directorilor, a membrilor directoratului și
consiliului de supraveghere, ori a funcționarilor societății de a reprezenta
acționarii. Aceștia răspund numai dacă votul lo r a fost necesar pentru a
se obține majoritatea legală, altfel și ei sunt exonerați de răspundere.
Rămân la părerea anterioară în ceea ce privește această majoritate
legală, persoanele menționate trebuie trase la răspundere întrucât se
încalcă acest princi piu al echilibrului puterilor din cadrul unei societăți,
puterea decizională, executivă și de control.
Ca urmare a dezvoltării accentuate a vieții sociale în general,
Legea nr. 31/1990 prevede și niște modalități de publicitate virtuală.
Astfel că o altă prevedere ce nu își găsește o finalizare menționează că
societățile ce au o pagină de internet proprie, își vor publica rezultatele
pe această pagină în termen de 15 zile de la data adunării generale, însă

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
96
legiutorul nu mai prevede și sancțiunea ce se va a plica în cazul în care
societatea nu respectă această prevedere legală.
În doctrină s -a considerat ca hotărârile adunării generale ce se pun
în executare imediată, pot prezenta anumite riscuri chiar și pierderi
pentru societate, întrucât această hotărâre poate să fie atacată cu
acțiunea în anulare și astfel să se treacă la situația anterioară aplicării
hotărârii. De lege ferenda , s-ar impune ca termenul legal în care se
poate exercita această acțiune să se micșoreze precum și posibilitatea
ca această hotă râre să fie atacată și după expirarea acestui termen,
doar mai apoi hotărârea să poată fi aplicată, însă există și aici anumite
nepotriviri căci unele hotărâri ale adunării generale pot reprezenta un
interes major pentru societate iar aplicarea acestora es te necesară într –
un termen cât mai scurt.
Legea oferă acționarilor ce dețin împreună sau separat cel puțin
5% din capitalul social dreptul să înainteze cenzorilor o reclamație
asupra unor fapte ce consideră că trebuie să fie cenzurate. În această
situați a cenzorii sunt obligați să verifice reclamația, iar dacă aceștia sunt
de părere că reclamația este întemeiată și urgentă, o vor prezenta
adunării generale împreună cu mențiunile lor, iar adunarea va lua o
hotărâre. Consider că acest drept trebuie să fie r ecunoscut oricărui
acționar ce sesizează anumite nereguli în cadrul societății, și nu doar
acelor categorii care întrunesc o anumită cotă din capitalul social, iar pe
lângă acestea să se menționeze în ce mod cenzorii au în vedere
reclamația făcută, cum se pronunță asupra acesteia, care sunt soluțiile
pe care le pot propune etc. Legea prevede că reclamația urgentă și
întemeiată se pune în discuția adunării generale ca urmare a unei
convăcări făcute de cenzori, iar dacă cenzorii consideră că reclamația nu
este atât de urgentă, o vor pune în discuția adunării cel tărziu la prima
ședință.
Unele modificări trebuie să se facă și la art. 15316 din Legea
societăților comerciale, întrucât prevederile sunt generale și s -ar impune
unele limitări mai exacte pentru pers oanele fizice ce nu pot exercita mai
mult de cinci mandate de administrator și/sau membru al consiliului de
administrație pentru societățile pe acțiuni ce își au sediul în România.
Consider că una dintre cele mai importante prevederi ce s -ar putea
modifi ca în legea nr. 31/1990 este cea care interzice membrilor
consiliului de administrație ce au fost numiți și directori de a mai lua parte
din consiliul de administrație până le va înceta funcția de director, ori
directorii să fie numiți din rândul celor ce nu fac parte din consiliul de
administrație. Chiar dacă aceste persoane acționează în interesul
societății și respectă și regulile ce privesc conflictul de interese,
transparența activității de monitorizare a directorilor poate să fie pusă la
îndoială tocm ai prin prisma posibilității de a deține aceste funcții
concomitent.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
97
În ceea ce privește formare comitetelor consultative, acestea sunt
facultative, cei ce doresc a le forma trebuie să se supună legii. Legea
prevede dreptul de a forma aceste comitete, ex clusiv prin delegarea
conducerii către directori, întrucât aceștia trebuie să aibă o funcție
neexecutivă, iar administratorii dețin aceste prerogative executive. De
lege ferenda , se poate menționa ca aceste comitete să fie formate
inclusiv din membri execu tivi, atunci nu s -ar mai impune delegarea
conducerii către directori. Chiar dacă legea prevede că pentru comitetele
ce se vor ocupa de audit cel puțin un membru să aibă pregătire
profesi onală în acest domeniu, cred că legea putea să fie mult mai
exigentă ș i să prevada această calitate în sarcina tuturor membrilor.
Cu toate că s -au adus modificări legislației societăților, totuși există
multe neclarități asupra acestei forme de organizare a unei societăți, cu
atât mai mult cu cât aceasta stă la baza unei e conomii de piață extinse.
S-ar considera ca legiuitorul să acorde măcar societăților cu un interes
mai crescut pe piața de afaceri o atenție deosebită, întrucât mecanismul
este unul complex iar riscurile sunt de asemenea mult mai mari.

Principii și sisteme de administrare a societăților pe acțiuni Nedelea Ana -Maria
98

BIBLIOGRAFIE:
Literatură juridică română:

C. Cucu, M. Gavriș, C. Bădoiu, C. Haraga , LSC nr. 31/1990,
Repere bibliografice, practică juridică, decizii ale Curții Constituționale,
adnotări , Ed. Hamangiu, București, 2007.
Crenguța Leaua , Societăț i comerciale. Proceduri speciale ed. a 2 –
a, Ed. C.H.Beck, București, 2009.
Cristian Duțescu , Drepturile acționarilor Ediția 3 , Ed. C.H.Beck,
București, 2010.
D.A.Popescu , Natura juridică și condițiile de valabilitate ale
contractului de societate, în Revis ta de drept comercial nr.5/1993.
Dragoș -Mihai Daghie , Administrarea Societății pe acțiuni , Ed.
Universul Juridic, București, 2016.
E. Cârcei , Societățile comerciale pe acțiuni , Ed. All Beck,
București, 1999.
Ioan Schiau și Titus Prescure , Legea societăților comerciale nr.
31/1990. Analize și comentarii pe articole , Ed. Hamangiu, București,
2007.
Ioan Schiau și Titus Prescure , Legea societăților comerciale nr.
31/1990. Analize și comentarii pe articole , ed. a 2 -a, Ed. Hamangiu,
București, 2009.
Ioana Alina Stanca , Administrarea societăților pe acțiuni.
Constituire, gestionare, dizolvare , Ed. Hamangiu, București, 2009.
Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și
de insolvență .
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
St.D.Cărpenaru, S.David, C.Predoiu, Gh.Piperea , Legea
societăților comerciale. Comentariu pe articole, ed. 3 , Ed. C.H.Beck,
București, 2006.
St.D.Cărpenaru , Administrarea societăților comerciale în
reglementarea Legii nr. 31/1990, în Revista de drept comercial , nr.2 din
1993.
S.David, F.Baias , Răspunderea civilă a administratorilor societății
comerciale , Revista Dreptul nr.8/1992.
St.D.Cărpenaru, C.Predoiu, S.David, Gh.Piperea , Societățile
comerciale. Reglementare, doctrină, jurisprudență , Ed. All Bec k,
București, 2002.
St.D.Cărpenaru , Tratat de drept comercial român, ed. a 4 -a, Ed.
Universul Juridic, București, 2014.
St.D.Cărpenaru , Tratat de drept comercial român , Ed. Universul
Juridic, București, 2009.
Vasile Nemeș , Drept comercial ed. a 2 -a revizui tă și adăugită , Ed.
Hamangiu, București, 2015.