Principalul țel al politicii de sănătate publică este atingerea unui standard ridicat de [620787]

Introducere
Principalul țel al politicii de sănătate publică este atingerea unui standard ridicat de
sănătate prin distribuirea echitabilă a asistentei medicale.
Pricincipalele probleme sunt carențele privind echitatea și egalitatea în a accesa
serviciile medicale dar și controlul cheltuielilor, utilizarea corectă a resuselor medicale și
controlul calității serviciilor Din privința stabilității sociale, prioritatea este garantarea
serviciilor medicale pentru bătrâni, create dupa nevoile lor rezultând un echilibru intre vizita
la domiciliu, ingrijirea comunitara precum cea spitaliceasca.
Ingijirile preventive sunt o posibila alternativa economica ce utilizeaza tehnologii
foarte costisitoare.
Se pune accent spre reprofilarea sistemelor de sanatate la obiective masurabile din
privinta calitatii ingrijiriidar si a satisfactiei beneficiarilor.
Indicatorii de sanatate sunt pe un trend ascendent in ultimul deceniu.Important este ca acest
proces sa fie unul continuu, iar pentru acest lucru trebuiesc puse in practica urmatoarele
obiective:
➢asigurarea unui proces marit
➢scaderea efortului privind cheltuiala cu sanatatea din partea oamenilor
➢orientarea spre masuri preventive si asistenta primara
➢cresterea performantei spitalelor precum si caliatea serviciilor oferite
Cheltuielile sunt orientate catre asistenta din spitale, ceea ce este foarte costisitor.
Corectand acest dezechilibru se obtin obiective ce imunatatesc indicatorii in sanatate
crescand beneficiul obtinut din investitiile publice.
Lucrarea de fata isi propune sa evidentieze situatia sistemului de sanatate din
Romania, a indicatorilopr principali dar si rezultatele unei politici publice de vaccinare cu
larga accesibilitate pentru populatia Romaniei, mai ales pentru cea din zonele rulale cu
precadere.
1

CAPITOLUL I Sanatatea din Romania
I.1Starea de sanatate din Romania
Starea de sanatate o cladeste accesul la sanatate, dar problemele determinate
de apa insuficienta, igiena modesta spre precara si salubrizarea nepotrivita constituie
principalele cauze de izbucnire a epidemiilor ce afecteaza milioane de oameni annual duc la
scaderea acestei stari de sanatate.
Aproximativ 73% din romani sunt de parere ca au o stare buna sau foarte buna de
sanatate aspect observat din o ancheta a Institutului National de Statistica privind iunie
2012-mai 2014. 1 din 5 persoane considera ca se bucura de o sanatate satisfacatoare, spre
deosebire de faptul ca 1 din 11 romani considera ca are o sanatate precara. Esantionul ce
declara ca au o sanatate rea / foarte rea este constituit din doamne in varsta, iar 49,9% din
oamenii ce au peste 65 ani se considera nemultumiti.
1 din 5 romani au o boala cronica, majoritatea (60%) o constituie femeile.
Principalele boli ale populatiei sunt: de inima- 9.7%, artrita -3,2% si sistemul nervos 2,9%.
Femeile sunt predispuse la artroza, diabet, osteoporoza si boli cardiace iar barbatii suunt
afectati de bronsita cronica si insuficienta cardiaca.
2

Cele mai frecvente metode alternative de tratament sunt fitoterapia- 29,9%,
homeopatia – 12,9% dar si bioenergia 7,1%. In ce priveste activitatea fizica pentru
dezvoltarea sanatatii, doar 10,2% desfasoara activitati, 62,3% desfasoara activitati
ocazional.
Lipsa unui curs stabil a politicii sanatatii publice a favorizat un deficit in analiza
sistematica si de strategie, la care se adauga pregatirea nesatisfacatoare in domeniul
managementului public
Starea de sănătate reprezintă „o bunăstare completă fizică, mentală și socială, care nu
constă numai în absența bolii sau a infirmității”1.
Analiștii susțin că „procesul de luare a deciziilor în domeniul sanitar este influențat
prioritar de diferitele seturi de valori ale actorilor implicați în proces și abia în mod secundar
de considerentele economice și epidemiologice”2.
Conform definitiei Organizatiei Mondiale a Sanatatii, fara sanatate nimic nu conteaza,
pentru ca „este acea stare perfecta de bine in care se gaseste un individ din punct de vedre
organic, spiritual si social.” Avand in vedere importanta sanatatii pentru toti, ar trebui ca
sistemul medical sa fie unul dintre domeniile caruia sa i se acorde o importanta deosebita si
sa se aplice multe reforme pentru a fi dezvoltat.
I.2Indicatori de sanatate
Starea de sanatate este evaluata prin existenta a 14 indicatori:
•speranta de viata
•rata mortalitatii infantile
•vaccinarea populatiei
•numarul cazurilor cu SIDA
•rata mortalitatii prin cancer
•rata mortalitatii prin boli de inima/respiratorii
•rata mortalitatii prin tabagism
•rata mortalitatii infantile
Datele OMS relateaza ca 1 din 5 copii au probleme de sanatate sau emotionale, dar
mai putin de o patrime primesc servicii corespunzatoare:
–16% pot avea o tublurare de anxietate
–8% pot avea ADHD
–4,5% pot avea risc de depresie
O persoana din 4 este obeza si 1 persoana din 2 prezinta probleme cu greutatea; desi
obezitatea este o boala epidemica si agresiva, doar 1,2% urmeaza tratament. Oamenii nu
constientizeaza ca obezitatea poate genera hipertensiune, hiperlipidemie, diabet, risc de
infarct, boli cardiovasculare, probleme ale locomotiei.
Totodata sa nu uitam problema infertilitatii, din cauza careia Romania are o puternica
crizxa demografica. Conform previziunilor, prin pastrarea ratei de fertilitate totala, Romania
va avea o populatie de 16,8milioane de locuitori in 2050 si 12 milioane de locuitori in 2075.
1 Organizația Mondială a Sănătății2 R.H. Morrow
3

fig 1.indicatori de sănătate, 198 0-2004
sursa : www. siteresources.worldbank.org/INTROMANIAINROMANIAN/Resources/
HealthSectorPolicyNoteRomanian.pdf
fig 2 cauze de deces
4

OMS a observat influenta bolilor in procentul deceselor din tarile dezvoltate sau in
curs de dezvoltare. Dintre cele infectioase, mentionam tuberculoza malaria si SIDA carora li
se atribuie o treime din decese. Cancerul si partea cardiovasculara stabilesc un raport de
13/8 milioane de decese in tarile dezvoltate fata de cele in curs de dezvoltare.
Bolile infectioase si parzitare afecteaza 42% in tarile in curs de dezvoltare.
Rata mortalitatii infantile este in plina scadere, ceea ce reprezinta un pas spre o stare
de sanatate mai buna.Aceste analize releva o rata a mortalitatii infantile mare la statele slab
dezvoltate dar si la cele cu venituri scazute.Ca si explicatii pentru aceste situatii gasim:
➢acces limitat la educatie
➢calitatea slaba a serviciilor de sanatate/ asistenta sociala
➢gradul de saracie
020406080100120140160
IDU
superiorIDU mediuIDU inferior1999
2015
fig 3. rata mortalității infantile față de nivelul de dezvoltare
020406080100120140
Venit rid icatVenit m ed iuVenit scăzut1999
2015
fig 4. Rata mortalității infantile față de nivelul veniturilor
5

fig 5. Mortalitatea infantilă în România
Conform datelor de la Ministerul Sănătății numărul deceselor la copii cu
vârste până într-un an a oscilat în ultimii 20 ani -cu o tendință de scădere- de la 26
la mie în 1990, la 16 la mie în 2010.
O altă problemă în România ar fi persistența bolilor transmisibile, iar
incidența bolilor netransmisibile se menține constantă. În Romania incidența
tuberculozei a scăzut progresiv începând cu 1950, odată cu introducerea
tratamentului tuberculostatic, atingând un minim in 1987 (53,2 %000). Ulterior
incidența a crescut progresiv atingând nivelul de 142,2 /100 000 locuitori in 2002.
fig 6. incidenta TBC in Romania
6
142.2
134.1121.9102.6
7053.255.861110152.1184.4
135.6492.7
0100200300400500600
1950196519701975198019851987199019952000200120022003

fig 7 mortalitatea TBC in Romania
Serviciile de sănătate din România sunt caracterizate prin lipsa de
continuitate, ce are drept consecințe principale duplicări ale actelor medicale,
pierderea din evidență a pacienților cu evidențierea lor în special în cazuri avansate
de boală și supraîncărcarea spitalelor. Toate aceste elemente de dicontinuitate și
astfel generarea de costuri crescute atât în cadrul sistemului cât și costuri suferite de
pacient (materiale și mai ales morale). Cei care influențează în cea mai mare măsură
calitatea și costurile serviciilor de sănătate sunt medicii, deși reprezintă 15-20% din
personalul medical.
79.5180.2
44.9
35.1
2418.56.73.74.26.911.3
050100150200
19501955196019651970197519801985199019952000

Capitolul II Serviciile de sanatate
II.1.Sistemul de sanatate publica
Asigurarea sanatatii este principalul motor al sistemului sanitar. Acesta trebuie
sa corespunda asteptarilor oamenilor, implicand respectul fata de populatie si
orientarea beneficiarului. Accesul la ingrijiri de sanatate este influentat aproape in
totalitate de organizarea sistemului sanitar. Accesibilitatea la servicii de ingrijire
medicala este determinata de convergenta dintre oferta si cererea de astfel de servicii
sau, altfel spus, disponibilitatea reala a facilitatilor de ingrijiri comparativ cu cererea
bazata pe nevoia reala pentru sanatate. Disparitatile in accesul la ingrijiri apar din cel
putin patru motive: etnice sau rasiale; economice, aici incluzand costurile directe
suportate de populatie (co-plati, costuri legate de tratamente si spitalizare) precum si
cele indirecte (cost transport, timpi de asteptare); asezare geografica inadecvata a
facilitatilor de ingrijiri; calitatea inegala a serviciilor de acelasi tip.
Asigurările sociale pentru sănătate constituie principalul sistem de relații
economico-sociale de ocrotire a sănătății poulației, sunt obligatorii și funcționează
descentralizat pe baza principiului solidarității în colectarea și utilizarea fondurilor,
precum și a dreptului alegerii libere de către asigurat a medicului de familie, a unității
medico-sanitare și a casei de asigurări pentru sănătate.
Concomitent, pot fi organizate și pot funcționa alte forme facultatve de
asigurare a sănătății, care să acopere riscuri individuale, în diferite situații speciale.
De asemenea, se pot organiza societăți private de asigurări pentru sănătate
facultative.3
3 Gheorghe D. Bistriceanu: Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, 2002
8

II.2. Asigurarile de sanatate
Programele naționale de sănătate publică reprezintă:
cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul
Sănătății Publice, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. Ele se adresează
populației și sunt orientate către promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și prelungirea
vieții de bună calitate;
un ansamblu de acțiuni organizate în scopul prevenirii și contolului bolilor cu impact major
asupra stării de sănătate a populației.
Programele naționale de sănătate, respectiv subprogramele de sănătate, se aprobă anual prin
ordin comun al ministrului sănătății publice și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de
Sănătate. În ordin sunt precizate obiectivele, activitățile, indicatorii specifici, unitățile sanitare prin
care se derulează programele și subprogramele de sănătate, precum și norme metodologice de
organizare, finanțare și monitorizare a acestora.
Rolul programului de sănătate publică este de a dezvolta principiile democratice în cadrul
sistemului de sănătate, ajustându-l la cel european.
Scopul major al programului: de a contribui în continuare la democratizarea și reforma
sistemului sănătății prin dezvoltarea mecanismelor durabile de participare a comunității și
profesioniștilor în procesul de formare a deciziilor de sănătate. Acest lucru se propune a fi realizat
prin promovarea formării politicilor de sănătate bazate pe dovezi, ajustarea procesului de instruire
în sănătate publică standardelor europene și asigurarea participării societății civile în implementarea
programelor naționale.
Programele naționale de sănătate publică se adresează domeniilor de intervenție ale
sănătății publice și răspund priorităților naționale identificate.
Ministerul Sănătăți și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în calitate de ordonatori
principali de credite, proiectează, implementează, finanțează și coordonează programe, respectiv
subprograme, în scopul realizării unor obiective naționale de sănătate. Institutele medicale,
Institutele de sănătate publică și alte unități sanitare desemnate de Ministerul Sănătății derulează
programe, subprograme sau intervenții de sănătate.
Asigurările sociale pentru sănătate din România sunt organizate și funcționează
9

pe baza următoarelor principii:
a)cuprinderea obligatorie a tuturor cetățenilor în cadrul sistemului medico-
sanitar coerent de protecție socială
b)solidaritatea socială cuprinzătoare între toate categoriile sociale
Practic, solidaritatea socială se realizează între: sănătoși și bolnavi; persoanele
în vârstă și cele active; bogați și săraci; cei care nu au copii și cei care și-au asumat
sarcina să crească și să educe generațiile următoare; cei angajați și cei aflați în șomaj;
persoanele singure și cele cu familii care au mai mulți membri ș.a.m.d.
Contribuțiile fiecărei persoane nu se bazează numai pe riscul individual (boală,
maternitate, invaliditate, vârstă, accident de muncă, boală profesională, sex, număr de
dependențe) ci și posibilitățile de plată, care sunt date de venitul din salariu sau din
alte surse (de ex., venitul liber-profesioniștilor)
c)prestarea în favoarea asiguraților a unui pachet definit de servicii medico-
sanitare
Persoanele asigurate beneficiază de un complex de servicii medicale și
sanitare, avându-se în vedere cerințele de îngrijire a stării de sănătate. Furnizarea
serviciilor medico-sanitare are loc pe baza unui contract în temeiul cruia se plătește și
contribuția respectivă.
d) finanțarea autonomă și echilibrul financiar
Fondurile asigurărilor sociale pentru sănătate se gestionează de către unități
noprofit care contractează serviciile medico-sanitare cu furnizorii din sectorul public
sau privat.
e)conducerea autonomă a asigurărilor sociale pentru sănătate
Potrivit acestui principiu, asigurările sociale pentru sănătate au organe proprii
de conducere, care cuprind reprezentați ai asiguraților și ai persoanelor juridice.
Organele asigurărilor sociale pentru sănătate sunt independente, au surse proprii de
finanțare, contabilitate proprie, cont în bancă, colaborează cu diferite organe ale
statului și aplică măsurile stabilite de Ministerul Sănătății.
Asiguările sociale pentru sănătate rezintă mai multe avantaje, dintre care
menționăm: bună organizare și calitate a serviciilor medico-sanitare; accesul
populației la asisitența și la tratamentul medical; infrastructură compatibilă unei
gestionări eficiente; flexibilitate financiară; transparență, ceea ce înseamnă că aceste
asigurări permit cunoașterea relației directe dintre contribuțiile plătite și serviciile
medicale primite etc.
Dezavantajele acestor asigurări sunt:reprezintă noi costuri pentru cetățeni;
cheltueli administrative mari; control financiar complex și greoi; nu oferă în
toate cazurile o asistență medicală completă și promptă etc.4
Populația arondată localităților din mediul rural fără medici de familie era de
145110 locuitori, reprezentând 1.48 % din totalul populației din mediul rural din care:
85616 – populație înscrisă pe listele medicilor de familie din localități
învecinate
4 Gheorghe D. Bistriceanu: Sistemul asigurărilor din România, Editura Economică, 2002
10

35135 – populație asistată de cadre medii din dispensarele medicale care,
datorită lipsei unui medic nu s-au putut constitui în cabinete medicale
organizate conform OG nr. 124/1998, și care rămân în structura unităților
sanitare cu paturi la care sunt arondate.
24359 – populație neasistată nici de cadre medii.
III.3.Analiza SWOT a sistemului de sanatate
SISTEMUL DE ÎNGRIJIRI DE SĂNĂTATE:
resurse umane
resurse financiare
resurse materiale
resurse informaționale
resurse simbolice
Diferenta dintre starea de sanatate prezenta si cea ideala reprezinta o nevoie de inteventie
concretizat prin efecte pozitive asupra profilului epidemiologic de morbidate raportat prin
idicatori de frecventa a bolilor ( incidenta, prevalenta) si indictori de mortalitate. Harta
epidemiologica regionala cu cartografierea patologie sunt un instrument util pentru
panificarea si optiunea tipului de interventii, premize de eficienta si eficacitate in sistemul
de ingrijiri de sanatate.
11

12

13

Capitolul III Vaccinarea
III.1Bolile prevenite prin vaccinare
Difteria este o boală bacteriană ale cărei simptome clinice sunt legate de producerea unei toxine de
către Corynebacterium diphtheriae. În forma respiratorie, funcție de localizarea infecției, difteria
afectează amigdalele, faringele, laringele și nasul; la tropice, forma cutanată cauzează ulcerații ale
pielii. Difteria afectează toate grupele de vârsta, dar în special copiii sub 15 ani nevaccinați. Boala
apare mai ales în timpul iernii și în zonele temperate.
Mod de transmitere: difteria se transmite pe cale respiratorie (prin tuse, strănut) și prin
contact direct. Bolnavul este contagios timp de 6 săptămâni, în absența tratamentului. În timpul
izbucnirilor epidemice copiii purtători de germeni, care nu prezintă semne și simptome de boală, pot
transmite boala.
Simptomatologie: perioada de incubație este de 2-6 zile, dar simptomele pot să apară uneori
după un interval de șase zile. Tabloul clinic depinde de localizarea și intensitatea procesului difteric.
Forma laringiană este gravă; forma nazală este mai puțin severă, dar cu posibilitate de cronicizare.
Numeroase cazuri sunt subestimate, deoarece infecția se poate manifesta și în forme inaparente. În
angina și laringita difterică primele simptome sunt durerea în gât, pierderea apetitului (anorexie),
febra moderată. După 2-3 zile se formează false membrane alb-sidefii, aderente, care cuprind tot
faringele, sângerânde la încercarea de a le îndepărta. Evoluția poate fi spre vindecare sau deces în
următoarele zile. În forma cutanată, leziunile sunt dureroase. Orice leziune cutanată cronică poate fi
infectată cu bacilul difteric.
Complicațiile se datorează mai ales toxinei difterice, care difuzează în organism,
determinând fenomene toxice la distanță, afectând mai ales inima (miocardită) și sistemul nervos. În
forma respiratorie, boala e mortală în 5-10% din cazuri.
Tratament: bolnavul ar trebui să fie izolat pentru a evita transmiterea bolii. Pacienții devin
non-infecțioși după două zile de la începerea tratamentului.
Prevenire: modul cel mai eficace pentru prevenirea difteriei este menținerea unui nivel înalt
de imunizare în comunitate. În majoritatea țărilor lumii vaccinul antidifteric se administrează
concomitent cu vaccinul antitetanic și antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin
asociat antidifteric-antitetanic la fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea.
4.2.2.2. GRIPA
14

Gripa este o boală infecțioasă acută a căilor respiratorii, foarte contagioasă, cauzată de
virusul gripal A sau B, care apare în izbucniri epidemice de severitate variată, aproape în fiecare
iarnă.
Mod de transmitere: transmiterea este respiratorie, prin tuse, strănut. Contagiozitatea este
de 1-2 zile înainte și 4-5 zile după debutul bolii. Bolnavii cu forme atipicede boală sunt de
asemenea contagioși. Rezervor de virus pot fi și unele animale, pentru tipul A de virus. Vârful
incidenței este situat în perioada decembrie-martie.
Simptomatologie: incubația este de 2 zile. Severitatea bolii depinde de expunerea anterioară
la variantele înrudite de virus. Adesea gripa este confundată cu “virozele banale” (guturaiul), foarte
frecvente la copil, mai ales în sezonul friguros. Debutul este brusc, uneori brutal, cu frisoane, febră
39- 40°C, dureri musculare, dureri de cap intense, oboseală, dureri în globii oculari (caracteristice
pentru gripă), catar nazal (cu senzație de nas înfundat), tuse uscată, lipsa poftei de mâncare, greață,
vărsături, chiar diaree.
Complicațiile respiratorii influențează evoluția și prognosticul, mai ales când apar la copiii
cu boli cronice sau la sugarii distrofici, rahitici. Pneumoniile gripale pot fi primare sau secundare,
prin suprainfecție bacteriană. Alte complicații: cardiovasculare (miocardită), nervoase (encefalită,
meningită), sindromul Reye. Copiii sub 24 de luni prezintă un risc crescut de spitalizare. În perioada
de convalescență este crescută receptivitatea pentru infecții bacteriene.
Tratamentul este simptomatic și igieno-dietetic. Administrarea de antibiotice se face doar
în caz de suprainfecție bacteriană.
Măsurile preventive în perioada de epidemie sunt foarte importante: evitarea
aglomerațiilor, a vizitelor, aplicarea unor norme elementare de igienă (folosirea batistei când tușim
sau strănutăm). Un mijloc eficace este imunizarea activă prin vaccinare antigripală a copiilor, mai
ales a celor cu risc crescut pentru complicații asociate.
4.2.2.3. HEPATITA VIRALĂ
Hepatita este un termen general care reprezintă inflamația ficatului.
Tipul Transmitere Vaccinare
A Cale fecal-orală DA
B Sânge și fluide contaminate DA
C Sânge și fluide contaminate NU
D Infecție concomitentă cu VHB DA
15

sau ulterioară
E Cale fecal-orală NU
174.70228.10242.90306.90351.40
322.10
218.60
117.90
89.50118.70139.40
104.3088.0074.0099.70117.90115.30
86.60
59.8062.90
0.0050.00100.00150.00200.00250.00300.00350.00400.00număr cazuri la 100 000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.11.Evoluția hepatitei virale în România în ultimii 20 ani
Hepatita virală A
Hepatita virală A este o boală infecto-contagioasă acută, produsă de virusul hepatitic A.
Mod de transmitere: sursa de infecție o reprezintă bolnavii și infectații inaparent (mai
frecvent copii). Transmiterea este fecal-orală: prin contaminare directă (de la persoană la persoană)
– mai frecventă în colectivități; prin contaminarea indirectă (alimente, apă contaminate) – mai
frecventă în epidemii. Boala se poate transmite rar prin sânge sau contact sexual. Perioada de
contagioziatea este de 2 săptămâni înainte și 1 săptămână după debutul bolii.
Simptomatologie: incubația durează 15-50 de zile, fiind în medie 28 de zile. Probabilitatea
de boală simptomatică este strict legată de vârstă: copiii mici fac forme asimptomatice de boală în
majoritatea cazurilor; la adolescenți formele acute sunt mai frecvente. Tipic, hepatita acută A
evoluează în trei stadii: pre-icteric, icteric, convalescență. Debutul poate fi pseudo-gripal,
gastroenteric, cu febră, anorexie, astenie. În stadiul următor apare icterul, adică colorația galbenă a
sclerelor (albul ochilor) și tegumentelor, urini hipercrome (închise la culoare) și scaune decolorate.
Durata icterului este de 2-4 săptămâni. Convalescența este marcată de o lungă perioadă de astenie.
Complicațiile: hepatita virală A evoluează în marea majoritatea cazurilor cu vindecare
completă. Nu se cronicizează. Complicațiile hepatice sau extra-hepatice apar mai ales la adulți.
16

Tratamentul: nu există un tratament specific, ci bazat pe administrarea de vitamine și
protectoare hepatice.
Măsurile preventive: igiena riguroasă poate reduce riscul de contaminare, dar nu asigură o
protecție eficientă și sigură. Administrarea de imunoglobuline este o metodă rapidă, scumpă și
limitată în timp (3-6 luni de protecție). Vaccinarea este singura metodă cu adevărat sigură, rapidă și
eficace, asigurând protecția pe termen lung împotriva hepatitei A.
Hepatita virală B
Hepatita virală B este o boală infecto-contagioasă acută, produsă de virusul hepatitic B, care
poate determina grave probleme de sănătate pe termen lung.
Mod de transmitere: virusul hepatitic B se transmite de la o persoană infectată prin sânge
și produse din sânge, salivă, spermă, secreții vaginale, lichid amniotic, alte fluide corporale. Există
mai multe moduri de transmitere: verticală sau perinatală , de la mama infectată la copil, în timpul
sarcinii sau nașterii; orizontală, prin contact apropiat intrafamilial cu un purtător de virus (de
exemplu, prin utilizarea aceleiași periuțe de dinți, aparat de ras, veselă); sexuală; parenterală, prin
intermediul sângelui sau materialelor contaminate. Purtătorii cronici reprezintă o serioasă problemă
de sănătate publică, fiind un rezervor de transmitere continuă a virusului. Virusul hepatitic B este de
aproximativ 100 de ori mai infecțios decât HIV !!! Perioada de contagioziate este de 2 săptămâni
înaintea debutului bolii și durează până la dispariția portajului de AgHBs.
Simptomatologie: perioada de incubație este de 6 săptămâni până la 6 luni, fiind în medie
120 de zile. Debutul poate fi pseudo-gripal, cu febră, dureri de cap, dureri musculare, pierderea
apetitului, astenie (oboseală) marcată. După 3-4 zile, 50% din persoanele infectate vor prezenta
semne caracteristice de hepatită: icter, urini hipercrome (închise la culoare) și scaune decolorate.
Convalescența este marcată de o lungă perioadă de astenie.
Complicațiile: cele mai grave complicații sunt: hepatita fulminantă, ciroza, cancerul
hepatic. Riscul de hepatita cronică (prezența cronică a virusului în sânge) este cu atât mai mare cu
cât infectarea s-a produs la o vârstă mai mică. 90% dintre copiii infectați la naștere devin purtători
cronici. Cronicizarea apare mai ales ca urmare a formelor inaparente de boală. La 25% din
purtătorii cronici apar complicații majore în timp (ciroza, cancer hepatic primar).
Complicațiile: nu există un tratament specific contra bolii acute. Anumite medicamente pot
să stopeze evoluția bolii la purtătorii cronici de virus. Tratamentul este complex, costisitor și doar
parțial eficient.
Mod de transmitere: hepatita B este o problemă de sănătate publică, fiind una dintre cele
mai răspândite boli infecțioase. Vaccinarea este singura metodă eficientă de protecție bolii.
17

4.2.2.4. INFECȚIA CU HAEMOPHILUS INFLUENZAE TIP B (HIB)
H influenzae tip b (Hib) este o bacterie care poate produce numeroase infecții severe în cazul
copiilor sub 5 ani, formele grave afectând mai ales sugarii peste 2 luni.
Mod de transmitere: izvorul de infecție îl reprezintă purtătorii asimptomatici, microbul
fiind cantonat în nazo-faringe. Rata purtătorilor de Hib este maximă la copiii preșcolari, vârstă la
care survine în mod obișnuit colonizarea. Bacteria este transmisă prin intermediul picăturilor
respiratorii aeroportate (picăturile Flügge), ca urmare a contactului cu purtătorii asimptomatici de
Hib, mai rar în urma contactului cu o persoană bolnavă. Contagiozitatea infecției Hib invazive este
limitată, dar în anumite circumstanțe poate crește foarte mult.
Factori de risc:
 vârsta are cea mai mare importanță în susceptibilitatea la infecția Hib, copiii mici fiind mai
expuși decât ceilalți copii;
boli subiacente: afecțiuni hematologie și imunologice severe;
 infecții virale anterioare;
factori care cresc probabilitatea expunerii la agentul patogen: locuință mare, aglomerată;
îngrijirea în centre de zi, frați de vârstă școlară.
Sezonalitate: în zonele temperate, incidența atinge nivele ridicate în septembrie-decembrie,
martie-mai.
Simptomatologia depinde de localizarea infecției:
– Meningita (inflamarea membranelor care acoperă creierul) este cea mai frecventă și severă
manifestare acută a infecției Hib. Aspectele clinice cele mai comune sunt febra și alterarea funcțiilor
nervoase. Copiii mici (sub 1 an) pot avea puține simptome specifice, care o fac și mai dificil de
diagnosticat. Starea copilului poate deveni foarte gravă în 24 ore. În comparație, copiii mai mari
prezintă, în mod tipic, mai multe zile de boală moderată (de exemplu infecție a căilor respiratorii
superioare), urmate de o rapidă agravare, cu febră, vomă, rigiditatea cefei, delir ocazional și cefalee.
Mortalitatea generală a meningitei Hib este de 5%. 20-50% dintre supraviețuitori rămân cu
handicapuri multiple: tulburări de limbaj, pierderea auzului, retard mental, tulburări motorii,
deteriorare vizuală, toate acestea având ulterior efecte nefavorabile semnificative asupra
comportamentului și performanțelor școlare.
– Epiglotita este o infecție a gâtului care poate obstrua traheea. În America de Nord și Europa,
epiglotita este pe locul doi între manifestările comune infecției Hib invazive. Tipic, pacientul este
18

copil de 2-7 ani. Un pacient suspect de epiglotită trebuie spitalizat imediat. Debutul epiglotitei este
brusc. Începe cu durere de gât, respirație zgomotoasă și febră, care evoluează rapid. În unele cazuri,
apare obstrucția laringiană acută, care necesită traheotomie imediată sau intubație. Din acest motiv,
epiglotita este adesea fatală în 24 ore de la debut, pacientul decedând în urma obstrucției căilor
respiratorii.
– Pneumonia. Singurul aspect clinic care pare să distingă pneumonia Hib de pneumonia cauzată de
alți germeni este debutul mai insidios. Bolnavul tipic este între 4 luni și 4 ani, prezentând
pneumonie suficient de severă pentru a necesita spitalizarea. Prognosticul pentru pneumonia Hib
necomplicată este bun. Alte manifestări: artrita septică, celulita, osteomielita, septicemia (prezența
bacteriilor în sânge), pericardita.
Tratament: în majoritatea cazurilor este necesară spitalizarea.
Măsuri de prevenire: imunizarea activă este singura modalitate profilactică eficientă.
Înainte de introducerea vaccinului, boala Hib invazivă a avut la nivel mondial o incidență similară
celei a poliomielitei paralitice epidemice. În anii 1990, incidența a scăzut remarcabil.
4.2.2.5. INFECȚIILE CU PNEUMOCOC
Pneumococul (Streptococcus pneumoniae ) este principalul agent patogen al infecțiilor
pneumococice invazive și non-invazive la copii. Infecțiile pneumococice invazive includ
pneumonia, meningita și bacteriemia; manifestările non-invazive includ otita medie, sinuzita,
bronșita.
Mod de transmitere: transmiterea se realizează pe cale aeriană, directă (prin strănut, tuse,
contact cu un purtător asimptomatic), sau indirect prin praf contaminat. Purtătorii nazofaringieni de
pneumococ contribuie la răspândirea infecției (mai ales în instituțiile de îngrijire și în alte spații
comune), având un rol important în transmiterea tuplinilor rezistente la antibiotice.
Factori de risc: splenectomia sau disfuncții grave ale splinei, boli cronice, imunodeficiență
sau imunosupresie (inclusiv toate stadiile infecției cu HIV); vârsta.
Factori favorizanți: instituționalizarea (risc major pentru transmiterea afecțiunilor
pneumococice rezistente la antibiotice); apartenența la un grup socio-economic defavorizat;
poluarea aerului; expunerea copiilor la fumul de țigară este asociată cu creșterea incidenței otitei
medii. Alăptarea este strâns asociată cu scăderea riscului la otita medie în primul an de viață.
Sezonalitatea: în zonele temperate, incidența atinge nivele ridicate iarna și primăvara.
Manifestările clinice cele mai frecvente sunt:
– Pneumonia pneumococică. Simptomele caracteristice sunt: debut brutal, cu febră ridicată (> 390
19

C),frisoane, tuse, junghi toracic.
– Otita medie. Episoadele de otită medie se pot ivi la orice vârstă, dar cel mai adesea în copilărie,
mai ales între 3 luni și 3 ani. Otita medie acută este caracterizată de rapida apariție a simptomelor
sistemice sau ale urechii medii, incluzând unul sau mai multe din următoarele: otalgie, otoree, febră,
iritabilitate, anorexie, vărsături. Cea mai comună complicație a otitei este pierderea temporară a
auzului. Afectarea gravă a auzului poate să apară după episoade repetate de otită.
– Meningita. Are o rată de mortalitate ridicată. Supraviețuitorii unei meningite pneumococice pot
rămâne cu sechele deosebit de importante. Sechelele pe termen lung includ deteriorarea auzului,
probleme neurologice focale și întârziere mentală.
– Bacteriemia. 3-5% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 3-36 luni fără focare aparente de infecție
prezintă bacteriemie ocultă. Singurul semn clinic al bacteriemiei oculte este febra. Bacteriemia
ocultă poate progresa spre o bacteriemie înaltă, care produce mult mai probabil complicații focale
sau boală invazivă severă. La pacienții asplenici se poate produce bacteriemia fulminantă, care
poate conduce la coagulare intravasculară diseminată (CID).
Tratamentul este în funcție de forma clinică de boală.
Măsuri preventive: cu excepția vaccinării, nici o altă măsură de sănătate publică nu are un
impact semnificativ asupra incidenței acestei boli. Creșterea rezistenței la antibiotice și ușurința cu
care se diseminează tulpinile rezistente subliniază importanța controlului prin vaccinare.
4.2.2.6. OREIONUL (PAROTIDITA EPIDEMICĂ)
Este o boală infecțioasă acută, contagioasă, produsă de un virus care determină inflamarea
glandelor salivare. Cea mai frecventă localizare este la nivelul parotidelor.
Transmiterea este respiratorie, prin picături de secreții respiratorii, rar prin contactul cu
obiecte (jucării, veselă) contaminate cu salivă. Contagiozitatea este de 3 zile înainte și 4 zile după
debutul bolii. Boala este mai frecventă la copiii între 5-14 ani, iarna și primăvara.
Manifestările clinice: incubația este de 14-18 zile. Simptomele inițiale includ durerea de
gât sau urechi, pierderea poftei de mâncare, oboseală, cefalee, febră moderată. În formele severe
debutul poate fi brusc, cu febră ridicată, frisoane, vărsături. Tumefierea glandelor parotide (uni- sau
bilaterală) conferă aspectul caracteristic de facies ''pară''. Uneori sunt afectate și celelalte glande
salivare (sublinguale și submaxilară). Până la 40% din cazuri pot fi asimptomatice.
Complicații: virusul poate afecta gonadele (glandele sexuale), pancreasul, sistemul nervos.
Până la 40% dintre băieții infectați cu oreion după pubertate prezintă o tumefiere dureroasă a
testiculelor, numită orhită, care în cazuri rare poate determina sterilitate. Pancreatita poate apare
20

după o săptămână de boală, pacientul acuzând grețuri, vărsături și dureri intense localizate în etajul
superior al abdomenului; evoluează spre vindecare totală. Complicațiile nervoase (meningită,
encefalită) pot apare fără parotidită asociată, fiind urmate de sechele pe termen lung (surditate).
Tratamentul este simptomatic. Deoarece foarte rar s-au semnalat cazuri de diabet, ca
urmare a pancreatitei urliene, se evită un regim alimentar bogat în glucide.
Măsuri preventive: imunizarea activă, cu vaccin viu atenuat, utilizat ca trivaccin în asociere
cu cel antirujeolic și antirubeolic.
4.2.2.7. POLIOMIELITA
Poliomielita este cauzată de un virus, care poate determina paralizii grave, uneori
ireversibile, fiind o boală invalidantă. Afectează mai ales copiii.
Transmiterea este fecal-orală, prin ingerarea alimentelor sau a apei contaminate cu materii
fecale (în care virusul e prezent timp îndelungat), sau aeriană, prin picături (virusul fiind prezent în
secrețiile nazofaringiene). Riscul transmiterii virusului este foarte mare pe durata celor 7-10 zile
care preced și care urmează apariției primelor simptome de boală. Infectații inaparent și purtătorii
sănătoși de virus pot de asemenea să transmită boala.
Simptomele: persoana infectată nu se simte întotdeauna bolnavă. În unele cazuri
simptomele sunt pseudo-gripale: febră, angină (durere de gât), tulburări digestive, dureri de cap,
dureri abdominale. Uneori pacientul acuză redoarea cefei sau durei în membrele inferioare. Cea mai
gravă formă a bolii este paralizia poliomielitică. Durerile musculare sunt foarte intense, paralizia
instalându-se în decursul primei săptămâni. Paralizia poate afecta unul sau ambele membre
inferioare sau superioare, cât și musculatura toracelui. Vindecarea este mai mult sau mai puțin
completă, în funcție de caz.
Complicații: aproximativ 1% dintre copii sunt afectați de paralizie. Dintre aceștia peste 1%
sunt afectați pe viață. Dacă sunt afectați mușchii respiratori, în absența respirației artificiale, poate
surveni decesul.
Tratament: nu există tratament, dar într-o oarecare măsură se pot ameliora simptomele.
Bolnavul poate avea uneori nevoie de respirație artificială.
Metoda de prevenire recomandată copiilor este vaccinarea cu vaccin antipolimielitic.
4.2.2.8. RUBEOLA
Rubeola este o boală infecțioasă acută eruptivă, în general benignă când este contractată
21

după naștere. Dacă boala survine în primul trimestru de sarcină, infecția fetală determină
malformații congenitale ale fătului sau avort spontan.
Mod de transmirere: rubeola este foarte contagioasă. Transmiterea este strict interumană și
se face pe cale aeriană prin picături de secreții noazo-faringiene, cazurile subclinice contribuind la
răspândirea virusului. Boala este mai frecventă la sfârșitul iernii și primăvara. Contagiozitatea este
de 7 zile înainte și 5-7 zile după apariția erupției cutanate. Copiii cu rubeolă congenitală pot
transmite virusul timp de 1 an sau chiar mai mult.
Tablou clinic: incubația este de 14-21 de zile. Adesea boala este asimptomatică, multe
cazuri nefiind diagnosticate. Clinic boala se caracterizează prin febră moderată, mărirea
ganglionilor, erupție maculopapulară.
Complicațiile sunt: artralgii (dureri articulare), artrite (inflamarea articulațiilor) (prezente la
70% din femeile care fac boala, fiind un semn clinic caracteristic bolii și rare la copii);
trombocitopenie (mai frecventă la copii), encefalită (foarte rară, dar cu mortalitate ridicată).
117.4
219.2
285.0
82.5
104.8
47.2
36.9
26.5
41.7
206.8
255.9
140.0
191.4
104.6
31.5
22.9
22.7
50.8
554.4
218.5
0100200300400500600număr cazuri la 100 000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.12.Evoluția rubeolei în România în ultimii 20 ani
– Rubeola congenitală: este o boală gravă, în funcție de vârsta fătului în momentul infecției mamei.
Poate evolua spre moartea fătului, avort, naștere prematură, grave malformații congenitale
(surditate, cataractă, malformații cardiace, microencefalie, retard mental etc.). Studiile indică faptul
că 10-20% dintre femeile aflate la vârsta procreării nu sunt protejate contra bolii: ele sunt
susceptibile de a contracta boala în cursul unei sarcini și de a o transmite fătului.
22

Tratament: izolarea se face la domiciliu timp de 6-7 zile. Nu se administrează antibiotice;
se combate febra și se previn suprainfecțiile bacteriene, prin igienă riguroasă a mucoaselor și
tegumentelor. În caz de complicații, este necesară spitalizarea. Femeile însărcinate, în primul
trimestru, vor evita contactul cu un copil bolnav de rubeolă.
Modul cel mai eficace de a preveni rubeola este vaccinarea antirubeolică.
4.2.2.9. RUJEOLA
Rujeola este o boală virală foarte contagioasă, caracterizată prin febră mare, tuse, secreții
nazale și oculare și erupție cutanată. Boala este mai gravă în cazul sugarilor și copiilor mici, cu
complicații pulmonare și mortalitate destul de ridicată.
22.00
149.10
51.60
7.90
16.70
20.20
7.60
26.60
124.50
27.40
9.70
4.00
104.60
42.40
1.10
0.20
0.10
0.10
0.10
0.50
0.0020.0040.0060.0080.00100.00120.00140.00160.00număr cazuri la 100 000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.13.Evoluția rujeolei în România în ultimii 20 ani
Transmiterea este aerogenă (prin aer), prin picături de salivă, secreții nazo-faringiene și
conjunctivale, care rămân în suspensie în aer, fiind contagioase până la două ore după ce subiectul
contagios a părăsit încăperea sau un alt spațiu închis. Boala este mai frecventă iarna și primăvara.
pacientul este contagios 4 zile înainte și după apariția erupției cutanate.
Tablou clinic: perioada de incubație este de 7-18 zile. La început copilul pare “răcit”, cu
febră, tuse, strănut, conjunctivită. Apare semul Koplik caracteristic bolii (pe mucoasa obrajilor, în
dreptul molarilor, apar mici puncte albe, asemănătoare grăunțelor de griș). După câteva zile apare
23

erupția cutanată, întâi la nivelul feței, apoi pe trunchi și membre. Aceasta persistă 5-6 zile,
dispărând în ordinea apariției.
Complicațiile apar mai ales la copiii mici. Pot fi: diareea (gravă mai ales în cazul sugarilor),
otita medie, penumonia, encefalita și poate surveni decesul. Cei mai expuși complicațiilor sunt
copiii malnutriți, cu carențe de vitamina A, cei al căror sistem imunitar este afectat (SIDA sau alte
boli). În Africa rujeola este o cauză majoră de cecitate (orbire). Rujeola scade mult capacitatea de
apărare a organismului, astfel încât infecțiile microbiene ulterioare pot îmbrăca forme grave.
Tratament: complicațiile grave ale rujeolei pot fi evitate cu un tratament adecvat, care poate
salva viața copilului. Este foarte important să încurajăm copilul să mănânce și să bea lichide.
Modul cel mai eficace de a preveni rujeola este vaccinarea antirujeolică, înainte de
împlinirea vârstei de 1 an. În multe țări vaccinarea antirujeolică este asociată cu cea antirubeolică și
antiparotitidă epidemică.
4.2.2.10. TETANOSUL
Tetanosul este o boală infecțioasă acută, necontagioasă, cauzată de Clostridium tetani, caracterizată
de contracturi musculare generalizate și rigiditate corporală. Putem contracta tetanosul la orice
vârstă. Boala este deosebit de gravă la nou-născuți (tetanos neonatal).
Mod de transmitere: microbul este prezent în mediu, mai ales în solul contaminat cu
dejecte animale. Tetanosul nu se transmite de la o persoană la alta. Boala apare ca urmare a
infectării unei plăgi cutanate (chiar în cazul unei răni superficiale, atunci când se produce o slabă
oxigenare a țesutului respectiv) produsă de un obiect murdar (cuie, ace, foarfeci, așchii etc.) sau
prin mușcături de animale. Nou-născutul poate fi infectat la naștere, atunci când cordonul ombilical
este tăiat cu un instrument nesteril.
24

0.100.100.20
0.100.100.20
0.100.20
0.100.110.12
0.10
0.080.100.100.100.100.100.100.10
0.000.020.040.060.080.100.120.140.160.180.20număr cazuri la 100 000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.1
4.Evoluția tetanosului în România în ultimii 20 ani
Tablou clinic: perioada de incubație este de la 2-50 zile (în medie de 5-10 zile).
Manifestările tetanosului se datorează unei toxine elaborate de microb. Aceasta atacă nervii care
controlează mușchii striați, determinând contractura acestora. O dată fixată, toxina nu mai poate fi
îndepărtată. Simptomul cel mai frecvent este rigiditatea maxilarelor (trismus). Alte simptome includ
dificultate la înghițire, neliniște, iritabilitate, rigiditate corporală, frisoane, spasme musculare.
Spasmul mușchilor faciali (ai feței) creează o expresie caracteristicã de zâmbet fix și sprâncene
ridicate (râs sardonic). Nou-născutul cu tetanos pare sănătos la naștere. Simptomele apar în general
într-un interval de 4-14 zile.
Complicațiile: spasmele și contracturile musculare paroxistice pot provoca fracturi; spasm
laringian, cu sufocare și insuficiență respiratorie. Pot surveni coma și decesul. La nivel mondial
mortalitatea este de 50%. În cazul copiilor decesul se produce în majoritatea cazurilor.
Mod de tratare: boala necesită spitalizare.
Mod de prevenire: imunitatea prin boală nu este durabilă. Singura metodă profilactică este
vaccinarea antitetanică. În majoritatea țărilor lumii vaccinul antidifteric se administrează
concomitent cu vaccinul antitetanic și antipertussis (DTP). Este recomandat un rapel de vaccin
asociat antidifteric-antitetanic la fiecare zece ani, pentru a prelungi imunitatea.
4.2.2.11. TUBERCULOZA
25

Ce este tuberculoza?
Tuberculoza este cauzată de o bacterie ( Mycobacterium tuberculosis ). La nivel mondial se
estimează aproximativ 2 miliarde de purtători. Ea afectează de obicei plămânii, dar și alte părți ale
organismului, mai ales sistemul osos și creierul. Trebuie făcută diferența între infecție și boală.
Persoanele care sunt doar infectate nu se simt bolnave și nu au simptome. Infecția se poate prelungi
toată viața, fără ca boala să se declanșeze. Putem contracta tuberculoza la orice vărsă. Aceasta se
transmite rapid, în special în rândul populației defavorizate, cu accesibilitate redusă la medic și
prost hrănită.
Transmitere: tuberculoza se transmite prin aerul pe care îl inspirăm. Când o persoană
bolnavă tușește sau strănută microbii se răspândesc în aer. Contaminarea se produce când inspirăm
microbii prezenți în aer. În unele cazuri boala poate fi transmisă de vite, de exemplu consumând
laptele nepasteurizat de la un animal infectat. Perioada de incubație este de 4-12 săptămâni, dar
infecția poate să persiste luni sau ani înaintea apariției bolii. Un bolnav este contagios mai multe
săptămâni după începerea tratamentului. Copiii sub 3 ani și vârstnicii sunt cei mai expuși riscului de
îmbolnăvire, deși oricine poate să fie afectat. Persoanele al căror sistem imun este slăbit, de
exemplu cei cu HIV/SIDA, contractează mult mai ușor boala. În ultimul timp a sporit preocuparea
legată de TB, deoarece microorganismul a dezvoltat rezistență la medicamente.
174.70228.10242.90306.90351.40
322.10
218.60
117.90
89.50118.70139.40
104.3088.0074.0099.70117.90115.30
86.60
59.8062.90
0.0050.00100.00150.00200.00250.00300.00350.00400.00număr cazuri la 100000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.15.Evoluția tuberculozei în România în ultimii 20 ani
26

Tablou clinic: tuberculoza se manifestă prin stare de slăbiciune generală, pierderea în
greutate, febră și transpirații nocturne. Simptomele tuberculozei pulmonare includ tusea persistentă,
expectorații sanguinolente și durerea de piept. La copiii de vârstă mică tuberculoza pulmonară se
manifestă uneori doar prin oprirea creșterii sau un retard staturoponderal. Celelalte semne și
simptome depind de localizarea bolii.
Complicații: tuberculoza slăbește organismul în general, sporind probabilitatea ca persoana
afectată să contracteze alte boli, sau determină agravarea celor existente.
Tratament: bolnavii cu tuberculoză trebuie să urmeze o terapie curativă, care de obicei
include două sau mai mult medicamente antituberculoase, timp de cel puțin șase luni. Din păcate,
unii bolnavi nu respectă schema și durata de tratament. Astfel apare tuberculoza multirezistentă,
transmisibilă altor persoane.
Mod de prevenire: se mai mentine ca mijloc de protecție a copiilor contra tuberculozei este
imunizarea cu vaccinul BCG la naștere.
4.2.2.12. TUSEA CONVULSIVĂ (PERTUSSIS)
Tusea convulsivă este o boală acută a căilor respiratorii, foarte contagioasă, cauzată de
Bordetella pertussis , caracterizată prin accese paroxistice de tuse spastică. Boala este foarte
periculoasă pentru copiii sub un an, datorită complicațiilor respiratorii.
Mod de transmitere: boala se transmite foarte ușor de la persoană la persoană, prin picături
pulverizate în aer în timpul acceselor de tuse sau prin strănut. Contagiozitatea începe la 7 zile după
expunere și sfârșește la 3 săptămâni de la debutul tusei. Majoritatea persoanelor expuse microbului
contractează boala.
27

8.00
8.10
20.80
7.30
3.00
3.50
10.60
3.60
6.80
3.20
2.30
4.10
1.17
0.40
0.40
2.20
0.90
0.40
0.40
1.10
0.005.0010.0015.0020.0025.00număr cazuri la 100 000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.16.Evoluția tusei convulsive în România în ultimii 20 ani
Tablou clinic: perioada de incubație este de 7-14 zile (maximum 21 de zile). Tusea
convulsivă evoluează în trei stadii. Inițial, copilul pare a avea o simplă răceală, cu rinoree (îi curge
nasul), lăcrimare, strănut, febră și tuse ușoară. Tusea progresează, stadiul al doilea fiind caracterizat
de accese de tuse paroxistică, care se termină cu o inspirație prelungită, zgomotoasă. Datorită lipsei
de oxigen copilul devine cianotic. Acest stadiu poate dura 1-6 săptămâni, dar se poate prelungi până
la 10 săptămâni. La sugar inspirația zgomotoasă poate lipsi, fiind înlocuită de apnee prelungită, în
cursul căreia pot surveni convulsii Al treilea stadiu este cel de convalescență.
Complicațiile respiratorii sunt cele mai frecvente: asfixia (mai ales la copii mici),
complicații pulmonare (pneumonia). Complicațiile nervoase pot cauza paralizie, întârziere mentală.
Frecvent poate apare otita.
Mod de tratare: spitalizarea este recomandată mai ales în cazul copiilor mici, cu formă
gravă de boală.
Modul cel mai mult eficace de a preveni tusea convulsivă este vaccinarea antipertussis. În
majoritatea țărilor lumii vaccinul antipertussis se administrează concomitent cu vaccinul antidifteric
și antitetanic (DTP).
4.2.2.13. V ARICELA
28

Este o boală infecțioasă acută, contagioasă, produsă de virusul varicelozosterian și
manifestată prin erupție polimorfă, pruriginoasă, apărută în valuri. Virusul varicelo-zosterian
determină varicela ca infecție primară și herpes zoster ca infecție recurentă.
Transmiterea este respiratorie, prin picături infectante, sau contactul direct cu leziunile.
Contagiozitatea este de 1-2 zile înainte de debut și 5- 6 zile de la ultimul val eruptiv. Boala este mai
frecventă la copiii între 2- 14 ani, iarna și la începutul primăverii.

94.70110.30134.40156.00158.00
122.80165.70211.00316.50373.20369.30
242.20253.40
225.30
169.60207.20310.80
252.60280.50316.30
0.0050.00100.00150.00200.00250.00300.00350.00400.00număr cazuri la 100 000 locuitori
anul1985anul1986anul1987anul1988anul1989anul1990anul1991anul1992anul1993anul1994anul1995anul1996anul1997anul1998anul1999anul2000anul2001anul2002anul2003anul2004
Fig.17.Evoluția varicelei în România în ultimii 20 ani
Semnele și simptomele: incubația variază între 10-21 de zile, în medie fiind de 14-15 zile.
La copii simptomele care preced erupția pot fi minore (febră moderată, cefalee, mialgii). Perioada
eruptivă durează 7-10 zile. Erupția apare mai întâi pe corp, apoi se extinde pe față și membre.
Elementele eruptive se găsesc inclusiv pe pielea păroasă a capului, cât și la nivelul mucoaselor. La
interval de 1-2 zile apar alte elemente eruptive. Erupția este precedată de febră ușoară. Între valurile
eruptive starea generală este bună, fiind influențată doar de caracterul pruriginos al erupției (care
poate determina neliniște, agitație), sau de durerea ulcerațiilor de la nivelul mucoaselor.
Complicații: este posibilă suprainfecția bacteriană a elementelor eruptive. Complicațiile
neurologice (menigo-encefalită) apar mai ales la copiii imunodeprimați. Pneumonia este rară la
copii.
Mod de tratare: bolnavul cu varicelă este izolat la domiciliu. Cazurile severe saucomplicate
29

necesită spitalizare. În formele ușoare și medii sunt suficiente măsurile de prevenire a suprainfecției
bacteriene și calmarea pruritului.
Mod de prevenire:
imunizare activă (cu vaccin viu atenuat) , recomandată copiilor;
imunizare pasivă cu imunoglobuline specifice antivaricelă, care se administrează în primele
3-4 zile de la contactul infectant, mai ales celor cu imunosupresie.
Strategia de viitor
►Ce reprezintă imunizarea?
Imunizarea este o modalitate de a ne proteja împotriva unor boli. Odată imunizați,
organismul nostru este mai capabil de a lupta împotriva bolilor cu care vine în contact.
►De ce avem nevoie de imunizare?
Organismul nostru posedă un sistem natural de apărare împotriva îmbolnăvirilor, care se
numește sistemul imunitar. Acesta produce o serie de substanțe numite anticorpi, care luptă
împotriva bolii sau infecției. Există câteva boli care pot duce chiar la moartea copiilor sau pot
determina sechele permanente. Sistemul imun al copiilor are nevoie de ajutor pentru a lupta
împotriva acestor boli. Imunizarea face posibilă această luptă. În concluzie, imunizarea este metoda
cea mai sigură și cea mai eficientă de protejare a copiilor împotriva unor afecțiuni extrem de
severe.
►Când se face imunizarea copiilor?
Copilul face prima imunizare încă din primele zile de viață, în maternitate. Există o schemă
conform căreia se fac vaccinările, numită Programul Național de Imunizări. Medicul de familie sau
medicul specialist pediatru vă vor informa cu privire la data fiecărei imunizări. Unele imunizări
trebuie repetate pentru a crește puterea de apărare a copiilor. Este foarte important ca fiecare copil
să facă vaccinările la vârsta potrivită. Acest lucru va diminua foarte mult frecvența îmbolnăvirilor,
cât și riscul efectelor secundare ale unor vaccinări, care pot să apară ca urmare a nerespectării
schemei de vaccinare.
►Cum se face vaccinarea?
Copilului i se administrează vaccinul prin injectare în coapsă sau în partea superioară a
brațului. Dacă se face vaccinarea antipoliomielită, administrarea este pe cale orală.
►Cum acționează vaccinul?
Vaccinul conține fragmente mici de microbi (bacterii sau virusuri) care determină boala
respectivă sau cantități infime de produse chimice ale bacteriei. Vaccinurile sunt prelucrate astfel
încât să nu producă boala, ci, prin acțiunea lor, să stimuleze sistemul imunitar să producă anticorpi.
30

Dacă copilul vine în contact cu boala, anticorpii o vor recunoaște și vor fi gata de luptă.
►De ce trebuie să mai facem imunizarea dacă boala a dispărut?
Bolile sunt prezente încă în multe părți ale lumii, unde imunizarea nu este atât de bine pusă
la punct. Deoarece mulți dintre noi călătorim în străinătate, există riscul contactării bolii și aducerii
în țară, la întoarcere. Astfel, boala se va răspândi la copiii care nu au fost imunizați împotriva
acesteia. Imunizarea asigură nu numai protecția copilului, ci și protecția întregii familii și a
comunității din care face parte, în special a copiilor care nu au fost imunizați. Nu este niciodată prea
târziu pentru a imuniza copilul chiar dacă acesta a depășit vârsta recomandată de vaccinare.
►Cum putem ști dacă vaccinarea este sigură?
Înainte de a se administra un vaccin, se trece printr-o serie de testări pentru a se verifica dacă
va avea efectul scontat și copilul este în siguranță. Vor fi aplicate doar vaccinurile care trec aceste
teste. Toate medicamentele pot determina reacții adverse, însă vaccinurile fac parte din categoria
celor mai sigure tratamente. Cercetările din lumea întreagă au demonstrat faptul că imunizările
reprezintă cea mai sigură metodă de protecție a sănătății copilului dumneavoastră.
►Copilul trebuie imunizat?
În România există un program național de vaccinări obligatorii. Pe lângă acestea se poate
face imunizarea ocazională în anumite situații epidemiologice (cum ar fi epidemiile de gripă, de
hepatită A) sau vaccinarea antirabică în cazul mușcăturilor de câine. În lume, 13 milioane de
oameni mor din cauza bolilor infecțioase în fiecare an. Mai mult de jumătate din aceștia sunt copii
sub vârsta de 5 ani. Cele mai multe din aceste dispariții pot fi prevenite prin imunizare.
►De ce trebuie imunizat copilul înainte de începerea școlii?
Unele dintre imunizările făcute în perioada primului an de viață nu sunt suficiente pentru protecția
copilului în anii de școală. Imunitatea față de difterie, tetanos, tuse convulsivă și poliomielită poate
să dispară în timp. Imunitatea față de pojar, varicelă și rubeolă poate să nu apară sau să fie prea
scăzută după o singură doză de vaccin. Imunizarea preșcolarilor va duce la creșterea nivelului de
anticorpi și realizează protecția acestora.
4.2.4. Vaccinările incluse în programul național de imunizări

Vaccinarea antituberculoză
Vaccinarea antihepatită B
Vaccinarea antipoliomielită
Vaccinarea DTP
31

Vaccinarea antirubeolică
Trivaccinul antirujeolic, antirubeolic, antioeronic
4.2.5. Vaccinările neincluse în programul național de imunizări
Vaccinarea anti-Haemophilus influenzae b
Vaccinarea antihepatită A
Vaccinarea antigripală
Vaccinarea antivaricelă
Vaccinarea antipneumococică
4.3 Definirea obiectivelor subprogramului supravegherea și controlul
bolilor transmisibile
►Obiectivul 1 – Realizarea imunizărilor conform calendarului național de vaccinare.
Tabelul nr.6. Calendarul de vaccinare în anul 2006*
Vârsta recomandată Vaccin Comentarii
Primele 24 de ore
4-7 zile Hep B
BCGÎn maternitate
2 luni DTP – Hep B, VPO Simultan
4 luni DTP, VPO Simultan
6 luni DTP – Hep B, VPO, Simultan
12 luni DTP, VPO Simultan
12-15 luni RRO
30-35 luni DTP
7 ani (în cls I-a) DT, RRO Campanii școlare
9 ani (în cls III-a) VPO, Campanii școlare
14 ani (în cls VIII-a) DT, Rub** Campanii școlare
18 ani (în cls. XII-a) Hep B Campanii școlare
Studenți anul I, respectiv elevi anul I
de la Facultățile de Medicină și
Stomatologie, respectiv școli sanitare
postlicealeHep B Campanii școlare
*) toate vaccinurile și materialele sanitare utilizate în calendar se achiziționează
centralizat,
 **) numai fetele
DTPvaccin diftero-tetano-pertussis
32

DTvaccin diftero-tetanic pediatric (se utilizează până la vârsta de 14 ani)
VPOVaccin polio oral (pentru copii instituționalizați și copii care au contraindicații pentru
VPO se va utiliza VPI =Vaccin polio inactivat sau combinat DTP-VPI)
VPI Vaccin polio inactivat
Hep B Vaccin hepatitic B
DTP-Hep B Vaccin diftero-tetano-pertussis-hepatita B
RROVaccin rujeolic-rubeolic-oreion
BCGVaccin de tip Calmette Guerrin
Rubvaccin rubeolic
Pentru administrarea tuturor vaccinurilor menționate se vor utiliza seringi de unică folosință.
►Obiectiv 2 – Supravegherea principalelor boli infecțioase în vederea identificării și
diagnosticării precoce a pericolului apariției epidemiilor și instituirea măsurilor adecvate
de control.
► Obiectiv 3 – Controlul infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS).
►Obiectiv 4 – Supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale în unități sanitare
santinelă.
Implementarea subprogramului național de supraveghere și control al bolilor transmisibile se face
prin medicii din sistemul de asistență sanitară primară care au următoarele responsabilități:
mobilizarea socială si promovarea imunoprofilaxiei;
înregistrarea populației și actualizarea datelor de evidență a populației eligibile la vaccinare;
planificarea acțiunilor de vaccinare, actualizarea și păstrarea datelor de vaccinare;
vaccinarea copiilor la vârsta recomandată, realizarea și menținerea de acoperiri vaccinale
mari;
depistarea, investigarea, înregistrarea și raportarea cazurilorde boli prevenibile prin
vaccinare;
raportarea vaccinărilor și a reacțiilor adverse la vaccinări;
În rezolvarea problemelor legate de aceste responsabilități medicii sunt ajutați de personal cu
studii sanitare medii.
Pentru îndeplinirea obiectivului 1 – Realizarea imunizărilor conform calendarului
național de vaccinare
►la nivelul Ministerului Sănătății se desfașoară următoarele activități:
f)Achiziționarea vaccinurilor și a materialelor sanitare necesare administrării acestora;
33

g)Distribuția vaccinurilor la nivel local;
h)Realizarea imunizărilor conform calendarului de vaccinări ;
i)Identificarea comunităților cu acces dificil la serviciile de sănătate și organizarea de
campanii suplimentare de vaccinare pentru acestea ;
j)Realizarea de studii de prevalență /imunogenitate /eficiență vaccinală;
k)Supravegherea reacțiilor adverse postvaccinale indezirabile (RAPI);
l)Realizarea anchetelor bianuale de estimare a acoperirii vaccinale;
m)Administrarea vaccinurilor în condiții de siguranță maximă
n)Realizarea Registrului unic de vaccinari și a Carnetului de vaccinări
o)Distribuirea carnetelor de vaccinare și informarea cadrelor medicale și a mamelor cu
privire la modul de utilizare al acestora ;
p)Instruirea personalului medical și a mediatorilor sanitari cu privire la modul de realizare și
raportare a vaccinărilor.
q)Analiza lanțului de frig de la nivelul direcțiilor de sanatate publica judetene si a municipiului
Bucuresti precum si la nivelul cabinetelor medicilor de familie
►Institutul de Sănătate Publică București desfășoară următoarele activități:
Monitorizarea și evaluarea la nivel național a derulării subprogramului utilizând indicatorii
de evaluare din metodologie.
Coordonarea tehnică și metodologică a subprogramului;
Fundamentarea științifică în colaborare cu Comisia de Epidemiologie a Ministerului
Sănătății, a introducerii de noi vaccinuri prin derularea de studii;
Raportarea către Ministerul Sănătății a indicatorilor lunari, trimestriali și anuali
Efectuarea de propuneri de îmbunătățire a desfășurării programului.
În vedera realizării obiectivului 2 – Supravegherea principalelor boli infecțioase în
vederea identificării și diagnosticării precoce a pericolului apariției epidemiilor și instituirea
măsurilor adecvate de control
►la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene se derulează următoarele activități:
Supravegherea bolilor transmisibile prevăzute în reglementările legale în vigoare (culegerea,
validarea, analiza, interpretarea și raportarea datelor epidemiologice la ISP regional și
ISPB);
Vaccinarea grupelor la risc de îmbolnăvire/de transmitere a unor boli transmisibile
34

(vaccinare antigripală, antirubeolică în vederea prevenirii transmiterii nozocomiale a
infecției rubeolice de la nou-născutul cu sindrom rubeolic congenital, antitifoidică,
antidizenterică, antihepatitică A/B,antirujeolica, etc.) ;
Vaccinarea diftero-tetanică a gravidelor conform reglementărilor în vigoare;
Efectuarea dozei de rapel diftero-tetanică la intervale de 10 ani începând cu vârsta de 24 de
ani, funcție de resursele financiare existente ;
Supravegherea bolilor transmisibile considerate probleme de sănătate publică locală sub
coordonarea institutului de sănătate publică regional, inclusiv imunizări în situații
epidemiologice deosebite ;
Instituirea și aplicarea măsurilor de prevenire și control al focarului de boală transmisibilă
(depistarea, tratamentul profilactic și/sau vaccinarea contacților, raportare, dezinfecție,
dezinsecție, deratizare, ancheta epidemiologică etc), în colaborare cu rețeaua de asistență
primară ;
Asigurarea activității epidemiologice în situații de urgență provocate de calamități naturale
(inundații, cutremure, etc) de către Direcția de Sănătate Publică județeană, în colaborare cu
rețeaua de asistență medicală primară și de specialitate și cu administrația publică locală,
conform practicilor epidemiologice curente ;
Instituirea și aplicarea măsurilor de control al focarului de infecție nosocomială după
anunțarea acestuia de către unitatea în care evoluează ;
Organizarea unor sesiuni de instruire a personalului din serviciile de prevenire și control al
infecțiilor nosocomiale din unitățile sanitare ;
Acțiuni speciale de depistare activă și prevenire a bolilor transmisibile în comunități la risc ;
Organizarea de instruiri ale personalului medico-sanitar și a mediatorilor sanitari cu privire
la prevenirea, depistarea, raportarea și controlul bolilor transmisibile ;
Asigurarea medicamentelor, vaccinurilor, dezinfectantelor, materialelor sanitare ,
echipamentelor de protecție necesare pentru intervenție în caz de focar/epidemie de boală
transmisibilă, sau situatii de risc epidemiologic datorat calamităților naturale( inundații,
cutremure, etc.), prin constituirea la nivelul direcțiilor de sănătate publică a rezervei
antiepidemice;
Controlul intern și extern de calitate pentru laboratoarele din unitățile de sănătate publică ;
Participa la supravegherea rezistenței la antibiotice ;
Implementeaza sistemul de alerta precoce și răspuns rapid.
Diagnosticul etiologic al bolilor transmisibile se asigură din fondurile alocate
35

subprogramului în măsura în care acestea sunt identificate ca priorități de sănătate publică, iar
resursele financiare o permit.
Toate vaccinurile și materialele sanitare necesare activităților derulate în cadrul obiectivului
2 se achiziționează la nivel local, cu excepția vaccinului gripal și a celui rubeolic destinat prevenirii
transmiterii nosocomiale a infecției rubeolice de la nou-născutul cu sindrom rubeolic congenital.
►la nivelul institutelor de sănătate publică regionale se derulează următoarele activități:
Indrumare metodologica a rețelei de sănătate publică din județele arondate pentru măsurile
necesare a se derula la nivelul fiecărei unități sanitare conform competentei ;
Supravegherea bolilor transmisibile din teritoriul arondat (culegerea, validarea, analiza,
interpretarea și raportarea datelor epidemiologice la ISPB) ;
Identificarea, intervenția și supravegherea bolilor transmsibile considerate probleme de
sănătate publică locală/ regională ;
Acordarea de asistență tehnică direcțiilor de sănătate publică județene în instituirea și
aplicarea măsurilor de prevenire și control al focarului de boală transmisibilă, inclusiv
infecția nosocomială;
Efectuarea de către institutele de sănătate publică a unor studii epidemiologice în domeniul
bolilor transmisibile, cu acordul Direcției de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății;
Organizarea unor sesiuni de instruire a personalului din direcțiile de sănătate publică
județene pe probleme de supraveghere a bolilor transmisibile cu acordul Direcției de
Sănătate Publică din Ministerul Sănătății;
Controlul intern și extern de calitate pentru laboratoarele din unitățile de sănătate publică ;
Continuarea activităților de laborator în vederea acreditării;
Implementeaza sistemul de alerta precoce și răspuns rapid.
►Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”
derulează următoarele activități:
Supravegherea microbiologică a bolilor transmisibile (viroze respiratorii, enterovirusuri,
etc.);
Supravegherea rezistenței la antibiotice;
Participarea la solicitarea Directiei de sănătate publică din Ministerul Sănătății la
investigarea focarelor/epidemiilor, inclusiv infecții nosocomiale;
Asigurarea diagnosticului și/sau confirmării diagnosticului pentru bolile transmisibile la
solicitarea institutelor de sănătate publică și a direcțiilor de sănătate publică județene și a
municipiului București;
36

►Institutul de Sănătate Publică București desfășoară următoarele activități:
Monitorizează și evaluează la nivel național derularea subprogramului
Asigură coordonarea metodologică a subprogramului;
Dezvoltă și implementează metodologii noi de supraveghere în vederea eficientizării
sistemului național ( ex. Estimarea indicatorilor de acoperire vaccinală < 1an/< 2 ani);
Raportează Direcției de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății cazurile de boli
infecțioase, masurile intreprinse si propune actiuni specifice, daca situatia o impune
participand la realizarea acestora;
Raportează Direcției de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății indicatorii trimestriali și
anuali și face propuneri de îmbunătățire a derulării programului, sesizand eventualele
disfunctionalitati.
Activități desfășurate în vederea realizării obiectivului 3: Controlul infecțiilor cu
transmitere sexuală (ITS) :
Testarea serologică gratuită a gravidelor prin direcțiile de sănătate publică în vederea
depistării infecției luetice.
Consilierea gratuită a tuturor gravidelor care se prezintă la direcțiile de sănătate publică în
vederea testării serologice pentru sifilis.
Asigurarea medicamentelor și materialelor necesare pentru tratamentul specific gratuit,
prioritar, la gravidele cu serologii luetice reactive obținute în cadrul activităților de testare
întreprinse de către direcțiile de sănătate publică.
Efectuarea investigației epidemiologice pentru cazurile raportate de sifilis congenital la nou
născutul viu.
Instituirea tratamentului specific corect al nou născutului viu cu sifilis congenital.
Asigurarea diagnosticului serologic al infecției luetice pentru persoanele care nu sunt
asigurate.
Asigurarea medicamentelor și materialelor necesare pentru administrarea tratamentului
specific antiluetic corect la contacții de sifilis identificați.
Asigurarea medicamentelor și materialelor necesare pentru administrarea tratamentului
specific antiluetic corect persoanelor bolnave de sifilis care nu sunt asigurate.
►Activități desfășurate de Institutul de Sănătate Publică București
Monitorizează și evaluează la nivel național derularea subprogramului
Asigură coordonarea metodologică a subprogramului;
Raportează Direcției de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății indicatorii
37

trimestriali și anuali și face propuneri de îmbunătățire a derulării programului.
În vederea realizării obiectivului 4 – Supravegherea și controlul infecțiilor nosocomiale în
unități sanitare santinelă
►unitățile sanitare selectate desfășoară următoarele activități:
Organizează sistemul de supraveghere la nivelul unității
Depistează cazurile de infecție nosocomială conform definițiilor de caz din OMS nr.
994/2004, pentru tipurile de infecții selectate;
Recoltează probele biologice pentru examenul bacteriologic, conform protocolului;
Completează fișele de supraveghere/fișa cazului de infecție nosocomială;
Trimite fișele de supraveghere/fișa cazului de infecție nosocomială, săptâmănal la DSP;
Realizează investigațiile de laborator și trimite tulpinile izolate (numai pentru
microorganismele specificate în metodologie) de la cazurile de infecție nosocomială la ISP
teritorial și IC, prin intermediul DSP*;
Raportează lunar la DSP indicatorii de evaluare din metodologie.
Raporteaza lunar la DSP si numarul de cazuri de infectii nozocomiale înregistrate în secțiile
unde se organizează sistemele de supraveghere sentinelă, altele decât cele raportate în sistem
sentinelă, precum și numărul de externați din secțiile respective.
►Direcțiile de Sănătate Publică județene și a municipiului București desfășoară următoarele
activități:
Desemnează din compartimentul/biroul de epidemiologie persoana care asigură suport
tehnic profesional pentru organizarea și funcționarea programului;
Instruiește personalul medico-sanitar din unitatea sanitară cu paturi, respectiv secțiile
selectate
Verifică și validează datele din fișele primite ;
Completează și trimite lunar la ISP regional, baza de date (format unic EPI DATA
/EPIINFO);
Asigură diagnosticul de laborator pentru unitățile sanitare sentinelă care nu au capacitatea de
laborator pentru investigații bacteriologice, în județele în care acesta nu este asigurat de ISP;
Asigură trimiterea probelor la ISP și IC (numai pentru microorganismele specificate în
metodologie);
Monitorizează și evaluează trimestrial derularea programului în unitatea/unitățile selectată
utilizând indicatorii de evaluare din metodologie;
Comunică trimestrial unităților sanitare santinelă rezultatele analizelor epidemiologice
38

efectuate.
►Institutul de Sănătate Publică desfășoară următoarele activități:
Verifică și validează datele din fișele primite ;
Completează și trimite lunar la ISPB, baza de date (format unic EPI DATA /EPIINFO);
Sprijină tehnic și metodologic DSP și/sau unitățile santinelă;
Monitorizează și evaluează trimestrial la nivel regional derularea programului utilizând
Indicatorii de evaluare din metodologie;
Comunică trimestrial la DSP județene și a municipiului București, rezultatele analizei
epidemiologice efectuate la nivel regional ;
Asigură diagnosticul de laborator pentru unitățile sanitare santinelă care nu au capacitatea de
laborator pentru investigații bacteriologice, în cazul în care acestea sunt situate pe teritoriul
aceluiași județ cu ISP ( ISP Timișoara, ISP Iași, ISP Cluj)
Asigură identificarea și caracterizarea preliminară a tulpinilor primite de la unitățile sanitare
santinelă ;
ISP regional colaborează cu INCDMI Cantacuzino – Centrele Naționale de referință și
asigură trimiterea tulpinilor (numai pentru microorganismele specificate în metodologie)
pentru caracterizare completă și realizarea băncii de izolate la nivel național.
►Institutul de Sănătate Publică București desfășoară următoarele activități:
Monitorizează și evaluează la nivel național derularea programului utilizând indicatorii de
evaluare din metodologie
Raporteaza trimestrial Direcției de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății indicatori
realizați de fiecare unitate inclusă în subprogram;
Asigură diseminarea informațiilor obținute în urma analizelor epidemiologice efectuate la
nivel național, trimestrial, către direcțiile de sănătate publică județene, institutele de sănătate
publică și Direcția de Sănătate Publică din Ministerul Sănătății.
Evaluarea = atitudinea de evaluare a vaccinului pentru boala infecțioasă dată5.
100*BNBVBN
BN = boala la nevaccinați
BV = boala la vaccinați
Indicatori de evaluare pentru obiectivul 1 – Realizarea imunizărilor conform
calendarului național de vaccinare:
5 Dr. Liviu Vâlcu, Masterat: Componentele clinice ale sănătății publice: Promovarea sănătății, Sibiu, Mira Design,
2005, pag.37
39

►Indicatori de rezultate – anual
Acoperirea vaccinală la nivelul diferitelor categorii de populație, la nivel național (%) – 96
►Indicatori fizici – trimestrial
Număr doze de vaccin achiziționate centralizat 9,5 milioane doze/an
Număr activități desfășurate 425 milioane doze /an
►Indicatori de eficiență – trimestrial
Cost mediu / doză vaccin achiziționat centralizat 3,8 RON
Cost mediu / activitate 200 RON
Indicatori de evaluare ai obiectivului 2 – Supravegherea principalelor boli infecțioase în
vederea identificării și diagnosticării precoce a pericolului apariției epidemiilor – și instituirea
măsurilor adecvate de control și termenul de raportare:
►Indicatori de rezultat – anual
Scăderea cu 1% a numărului de cazuri de boli infecțioase în populația generală la 100.000
locuitori (cu excepția cazurilor de TBC și HIV/SIDA)
►Indicatori fizici – trimestrial
Număr activități de supraveghere și control al bolilor transmisibile – 800/an
►Indicatori de eficiență – trimestrial
Cost mediu/activități de supraveghere –13457 RON
Indicatori de evaluare și termenul de raportare pentru Obiectivul 3 – Controlul
infecțiilor cu transmitere sexuală (ITS):
►Indicatori de rezultate – semestrial
Creșterea numărului de gravide testate serologic gratuit în cadrul direcțiilor de sănătate
publică pentru sifilis;
Asigurarea diagnosticului serologic și al tratamentului specific antiluetic la un procent de
80% din totalul persoanelor neasigurate bolnave de sifilis;
►Indicatori fizici – trimestrial
Număr gravide testate serologic gratuit pentru sifilis în laboratorul direcției de sănătate
publică, din care câte cu serologie reactivă – 50.000
Număr gravide cu serologie reactivă care beneficiază de tratament corect gratuit – 2.000
Număr cupluri (mama-nou născut viu cu VDRL calitativ reactiv) testate VDRL cantitativ
pentru depistarea sifilisului congenital al nou-născutului viu – 2.000
Număr cazuri de sifilis congenital al nou-născutului viu raportate – 40
Număr cazuri de sifilis congenital al nou-născutului viu raportate care beneficiază de
40

investigație epidemiologică și tratament specific corect – 40
Număr persoane diagnosticate cu infecție luetică și neasigurate – 4.000
Număr persoane diagnosticate cu infecție luetică și neasigurate care efectuează tratament
specific corect – 3.500
Număr contacți de sifilis identificați care efectuează tratament specific corect – 30.000
►Indicatori de eficiență – anual
Cost mediu/test depistare sifilis la gravidă – 20 RON
Cost mediu tratament antiluetic al gravidei – 30 RON
Cost mediu/test VDRL cantitativ pentru depistare sifilis congenital – 25 RON
Cost mediu test serologic pentru diagnosticul infecției luetice la persoană neasigurată – 25
RON
Cost mediu tratament antiluetic/persoană infectată neasigurată –30 RON
Cost mediu tratament antiluetic/contact identificat – 15 RON
Indicatori de evaluare ai obiectivului 4 – Supravegherea și controlul infecțiilor
nosocomiale în unități sanitare santinelă:
►Indicatori fizici
Nr. cazuri infecții nosocomiale depistate – 5000
Nr. cazuri infecții nosocomiale cu laboratorul –5000
Nr. cazuri infecții nosocomiale și investigate altele decât cele din sistemul sentinelă-5000
►Indicatori de eficiență :
Cost mediu/acțiunea de depistare a unui caz infecții nosocomiale – 500 RON
Cost mediu/acțiunea de investigare cu laboratorul a unui caz infecții nosocomiale – 700
RON
Cost mediu/acțiunea de depistare si investigare a altor tipuri de infecții nosocomiale decat
cele raportate în sistem santinelă-300 RON
►Indicatori de rezultat :
Incidența anuală a infecții nosocomiale la 100 pacienți externați, pe secții – 5%
Indicatorii subprogramului 1.1 vor fi raportați de direcțiile de sănătate publică județene și a
municipiului București institutului de sănătate publică regional. Institutele de sănătate publică vor
analiza situația derulării subprogramului la nivel regional și vor raporta la Institutul de Sănătate
Publică București, indicatorii transmiși de către direcțiile arondate împreună cu rezultatele analizei
derulării subprogramului (realizări, dificultăți, propuneri de îmbunătățire)
Institutul de Sănătate Publică București va transmite la Direcția de sănătate publică din
41

Ministerul Sănătății indicatorii realizați.
Tabelul nr.7. Comparația calendarelor de vaccinare între anii 1988 – 2006
ANUL 2006 ANUL 1988
Vârsta
recomandat
ăVaccin ComentariiVârsta
recomand
atăVaccinComentarii
Primele 24
de ore
4-7 zile Hep B
BCGÎn maternitate
(continuu)
–
4-7 zile –
BCGÎn maternitate
(continuu)
– -45 zile – 8
luniVPODouă doze la
interval de 6
săptămâni
(campanii
martie- mai si
septembrie-
noiembrie în
ultima
saptămână
din lună)
2 luniDTP – Hep B,
VPOSimultan
Continuu în
ultima
saptămână
din lună–
– -3 luniDTPContinuu în
ultima
saptămână
din lună
4 luniDTP, VPO Simultan
Continuu în
ultima
saptămână
din lună4 luniDTPContinuu în
ultima
saptămână
din lună
– -5 luniDTPContinuu în
ultima
saptămână
din lună
6 luniDTP – Hep B,
VPO, Simultan
Continuu în
ultima
saptămână
din lună–
– -9 luniARFebruarie,
septembrie
– -10-15 luniVPOCampanii
mai,
noiembrie
42

11 luniDTPContinuu în
ultima
saptămână
din lună
12 luniDTP, VPO Simultan
Continuu în
ultima
saptămână
din lună–
12-15 luniRRO Continuu în
ultima
saptămână
din lună–
– -29 luniDTPContinuu în
ultima
saptămână
din lună
30-35 luniDTP Continuu în
ultima
saptămână
din lună–
7 ani (în cls
I-a)DT, RRO Campanii
școlare6-7 ani (în
cls I-a)BCG
DTCampanii
școlare
septembrie-
octombrie
Campanii
școlare
octombrie-
noiembrie
9 ani (în cls
III-a)VPO Campanii
școlare9 ani (în
cls III-a)VPOCampanii
școlare
noiembrie
14 ani (în
cls VIII-a)DT, Rub** Campanii
școlare13-14 ani
(în cls
VIII-a)BCG
DTCampanii
școlare
martie- mai
Campanii
școlare
octombrie-
noiembrie
18 ani (în
cls. XII-a)Hep B Campanii
școlare 17-19ani
(în cls.
XII-a)BCGCampanii
școlare
martie- mai
Studenți
anul I,
respectiv
elevi anul I
de la
Facultățile
de MedicinăHep B Campanii
școlareStudenți
anul I la
toate
facultățile
și recruțiBCGCampanii
școlare
septembrie-
octombrie
Campanii
februarie sau
octombrie
43

și
Stomatologi
e, respectiv
școli
sanitare
postliceale
CAPITOLUL IV Reforma sistemului de sanatate
Date generale
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, ( 1948) ”sănătatea este o stare de bine completă din
punct de vedere fizic, mintal și social și nu doar absența bolii sau infirmității.” Prin această definire
modernă, sănătatea individului este strâns legată de conceptul de calitate a vieții, aspect care reflectă
o îmbinare eficientă a politicilor sociale din domeniul sanitar cu alte tipuri de politică socială,
pentru o investire cât mai adecvată în recuperarea capitalului uman al respectivei comunități. În
1977 Adunarea Mondială a Sănătății și-a propus ca obiectiv principal ca până în anul 2000 toți
oamenii să atingă un nivel de sănătate care să le permită o viață productivă din punct de vedere
social și economic. În epoca modernă, datorită mobilității facile prin deschiderea granițelor,
sănătatea unei comunități a devenit vulnerabilă și dependentă de sănătatea altor comunități. Acest
context a generat strategii comune de cooperare regională între țări, cu identificarea soluțiilor pentru
ameliorarea problemelor globale sau comunitare de sănătate și standarde de viață. Națiunile Unite
au stabilit pentru perioada 1990–2015 un plan de acțiune la nivel mondial, pentru a îmbunătăți unii
indicatori globali implicați în dezvoltarea socială cum sunt reducerea mortalității infantile,
îmbunătățirea sănătății mamelor, combaterea unor maladii (HIV, malaria, tuberculoza). World
Health Report consemnează că "toate activitățile al căror scop principal este de a promova, restabili
sau menține sănătatea" corespund unui sistem de sănătate reprezentat printr-un ansamblu de
elemente reunite într-un întreg organizat, structurat pe relații interdependente, prin care se asigură
funcționalitatea unei activități conform scopului urmărit. Relația sistem-sănătate, prin antrenarea
unui ansamblu de resurse umane, financiare, materiale și informaționale pune accentul pe
importanța activităților intersectoriale utilizate în diferite modalități în promovarea sănătății cu
îmbunătățirea sau menținerea acelei stări de bine a populației. OMS în Raportul 2000 consideră că
asigurarea sănătății reprezintă un obiectiv esențial printr-un sistem sanitar care ar trebui să
44

corespundă așteptărilor populației, cu distribuirea echitabilă a serviciilor de asistență medicală.
Acest aspect implică respectul pentru individ, autonomie și confidențialitate. Realizarea unui nivel
ridicat de sănătate are ecou și în orientarea și adresabilitatea pacientului în funcție de promtitudinea
serviciilor medicale și de calitatea dotărilor din sectorului sanitar. Ca și în cazul sănătății, scopurile
rezultate se corelează cu nivelul absolut de receptivitate, cu modul de distribuire a serviciilor de
îngrijiri medicale față de exigențele populației în condițiile unei finanțări echitabile, obiectiv
principal, în care cheltuielile reflectă capacitatea de plată și nu neapărat riscul de îmbolnăvire.
Sunt însă de menționat și limite deoarece în nici o evaluare a stării de sănătate a populației unei țări
nu poate fi găsită o cifră relevantă sau un echivalent cuantificabil pentru formularea "toate
activitățile" și nici un sistem de sănătate nu poate realiza toate obiectivele propuse la un nivel
maximal în mod simultan. Mai mult, din cauza dificultăților de stabilire a criteriilor și a
posibilităților de măsurare și evaluare a sănătății, definirea stării de sănătate rămâne încă un
ideal a cărui atingere are în vedere o serie de condiții esențiale:
-să prezinte acoperire generală;
-să asigure o accesibilitate promptă;
-să prezinte pertinență față de nevoi;
-să fie echitabil;
-să fie eficace;
-să prezinte eficiență crescută;
-să ofere posibilitatea de alegere;
-să prezinte acceptabilitate socială largă;
-să implice responsabilitatea statului față de sănătatea publică;
-să utilizeze eficient resursele disponibile.
În condițiile în care se discută despre direcții de dezvoltare într-un mod eficient și profitabil pentru
o națiune, majoritatea țărilor europene acordă prioritate unuia sau altuia dintre obiectivele
serviciilor de sănătate prezentate, în sensul și perspectiva unei dezvoltări sociale durabile.
Tranziția sistemului de sănătate
În dezvoltarea istorică a sistemului de sănătate, România are o lungă tradiție în organizarea
sistemului de asistență sanitară. Între primul și cel de al doilea razboi mondial, a existat un sistem
de asigurări sociale bazat pe modelul Bismarck, model care funcționează în Germania, Austria,
Belgia, Franța, Olanda. Sistemul are o acoperire largă, cu performanțe medicale înalte, dar cu
cheltuieli mari. Categoriile de populație fără asigurare nu au acces la beneficiile sistemului.
După cel de al II lea război mondial urmează o perioadă de tranziție progresivă către un sistemul
de sănătate cu puternice influențe și preluări ale modelului sovietic Semashko, un sistem tipic
45

pentru țările din estul și centrul Europei, al cărui scop principal era de atingere a unui nivel ridicat
de echitate prin furnizarea de serviciile de îngrijiri medicale cu evaluarea stării de sănătate pentru
toți membrii societății. Prin intermediul Ministerului Sănătății s-a creat un sistem extrem de
standardizat, centralizat și strict reglementat cu avantaje și dezavantaje . Absența concurenței sau
a inițiativei individuale, calitatea serviciilor de sănătate, normele administrative rigide, dotarea
tehnică, după o analiză pertinentă realizată de către factorii de decizie au creat presiuni pentru
schimbare. Asupra dimensiunilor sociale a sănătății considerată un drept social, la care trebuie
să aibă acces toți cetățenii, trebuie avut în vedere ca modelul adoptat să facă previziuni pe termen
lung și să se știe în ce punct trebuie acționat, pentru a se obține rezultatele dorite. Contribuții la
găsirea modalităților de îmbunătățire a sistemului serviciilor de sănătate din România și de evitare a
erorilor reieșite din experiența țărilor europene din perioada post-aderare se regăsesc în continuarea
acțiunilor reformatoare și în utilizarea tehnologiei informațiilor și a comunicațiilor în concordanță
cu strategia UE în domeniu, pentru asigurarea dezideratului comun al țărilor membre UE, “sănătate
pentru toți”.
Reforma sistemul de sănătate
Sistemul sanitar din România se află într-un proces de rapidă transformare. În acest context, una
dintre cele mai importante probleme este legată de autoritatea și coordonarea întregului proces al
transformării cu pregătirea procesului de schimbare fără a demonta sistemul existent până la
adoptarea unei noi politici de sănătate. Astfel, au fost create noi organisme (Casa Națională de
Asigurări de Sănătate) și pachete legislative (Legea Asigurărilor Sociale de Sănătate, Reforma
sănătății) cu roluri importante în domeniul asistenței medicale, dar cu limite manageriale și
administrative, funcționând alături de cele “vechi” care nu și-au ajustat structura și funcția în
concordanță cu noile realități.
Ca urmare a schimbărilor în plan politic după 1989, noile autorități din domeniul sănătății și-au
propus ca obiectiv major angajarea sistemului sanitar într-o amplă reformă cu introducerea
sistemului de asigurări sociale de sănătate care să se bazeze pe experiența anterioară și să
integreze experiența națională și internațională definind obiective pe termen scurt cât și cele pe
termen mediu și lung. Menținerea funcționalității sistemului sanitar anterior prin intermediul unor
ajustări compatibile cu schimbările viitoare a reprezentat un obiectiv important în elaborarea
strategiei de reformă cu evaluarea necesităților actuale ale sistemului legate de organizarea
normelor sanitare și a resurselor financiare, umane și materiale disponibile.
Reforma își propune astfel să revoluționeze politica sistemului sanitar actual prin conceperea unui
sistem de sănătate compatibil cu cerințele și legislația Uniunii Europene, având în vedere
particularitățile naționale raportate la starea de sănătate a populației, indicii demografici, situația
46

economică a țării, un cadru legislativ permisiv.
Obiectivele propuse în cadrul reformei au avut în vedere:
•descentralizarea organizatorică, structurală, financiară și echitabilă a fondurilor ;
•promovarea unui sistem de sănătate privat;
•posibilitatea separării funcțiilor manageriale;
•gestionarea fondurilor prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu înlăturarea
dependenței de Ministerul Finanțelor ;
•programe de sănătate naționale sau europene;
•asigurări sociale obligatorii care să îndeplinească cerința de echitate și să reflecte starea de
necesitate;
•înființarea unui cadru legal pentru asigurările private de sănătate.
Prioritizarea acestor obiective este destul de dificilă în cadrul unui sistem de sănătate reformat dacă
avem în vedere moștenirea în materie de dotare materială și profesională, iar scopul urmărit vizează
atingerea unui nivelul de practică medicală europeană comparabil și compatibil cu ultimele noutăți
în domeniu, promovarea medicinii preventive, cercetare, aplicarea de tehnici medicale la scară
națională.
De ce reforma în sănătate este în mod particular dificilă și în ce măsură un sistem sanitar
este mai bun decât altul ? În comparație cu alte domenii ale politicii și strategiilor publice, reforma
sectorului de sănătate este de multe ori dificilă, deoarece sunt multe segmente ale sectorului de
sănătate organizate și finanțate în moduri diferite, folosind personal cu pregătire profesională
diferită. Această complexitate rezultă și din limitele cunoștințelor disponibile referitoare la cum?,
de ce? și unde? îngrijirile medicale funcționează cel mai bine.
În România noul sistem de asigurări de sănătate, inspirat de o versiune modificată a modelului
Bismarck a fost introdus odată cu Legea Asigurarilor Sociale de Sanatate Legea nr.145/1997. Din
analiza obiectivelor sistemului de asigurări de sănătate se pot reține o serie de caracteristici care
pot fi grupate în avantaje și dezavantaje:
Avantaje:
- creșterea descentralizării sistemului de sănătate ;
- fondurile destinate sistemului de sănătate sunt independente de schimbările
politice;
- calitatea asistenței medicale poate fi real îmbunătățită prin impunerea de
către Casa Națională de Asigurări de Sănătate a unor standarde de calitate ;
definirea clară a pachetului serviciilor de sănătate ;
47

introducerea de tehnici performante cu susținere financiară;
aplicarea screening-urilor pe categorii de boli.
Dezavantaje:
m.- dificultatea stabilirii contribuției ce trebuie plătită de persoanele liber
profesioniste, având în vedere variația veniturilor realizate de aceștia;
n.- necesitatea acoperirii și persoanelor nesalariate;
o.- asigurările de sănătate reprezintă un fel de “taxă pe muncă”, ceea ce
implică un cost adițional pentru angajatori.
Condiționarea accesului la servicii prin introducerea asigurării de sănătate a dus la apariția de
segmente ale populației care, prin neasigurare, nu mai pot beneficia decât de serviciul de urgență.
Un număr mare de persoane, deși sunt asigurate, au acces limitat la asistența medicală pe fondul
bugetului foarte redus, iar un segment din populație, deși asigurat prin plata contribuției, nu poate
beneficia de serviciile medicale necesare, datorită inexistenței sau insuficienței furnizorilor în aria
geografică de domiciliu.
Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 este legea privind reforma in domeniul sănătății. Eugen Nicolăescu a
anunțat recent câteva direcții ale reformei:
Pachet de servicii medicale de bază, care să conțină servicii de sănătate comprehensive
(servicii preventive, asistență medicală cuativă ambulatorie și spitalicească, serviiâcii de reabilitare,
servicii de îngrijire la domiciliu,servicii paraclinice ambulatorii, asistența de medicină denatră,
prescriere de medicamente în ambulator, dispozitive medicale, transport medical).
Protocoale medicale de trimitere și priorituzare a accesului la medicul specialist, protocoale și
ghiduri de diagnostic și tratament bazate pe evidență și ghiduri de bună practică medicală bazate pe
evidență.
Lista nouă de medicamente compensate și gratuite care să asigure necesarul de medicamente
pentru efectuarea tratamentelor prescrise în cadrul fondurilor sistemului de sănătate
Metodologie nouă de calculare a prețurilor la medicamentele regăsite în Catalogul Național
de Medicamente din România (CANAMED), astfel încât să se obțină prețuri mai mici pentru toate
medicamentele vândute prin farmacii, cu sau fără prescripție medicală, dar și o mai eficientă
utilizare a fondurilor publice, având drept consecință un volum mai mare de medicamente necesare
pacienților, asigurați din resurse bugetare.
Raționalizarea serviciilor de sănătate prin: mecanisme non-financiare (intagrarea diferitelor
tipuri de asistență medicală, , întărirea rolului asistenței medicale primare prin redefinirea promovării
și prevenției, conectarea acesteia cu sistemul social și comunitatea locală, creșterea rolului asistenței
ambulatorii și, implicit, a serviciilor paraclinice ambulatorii, încurajarea dezvoltării spitalizarii de zi și
48

implicit, eficientizarea spitalizării continue, rețele de boli cronice cu impact major, elaborarea de
politici de sănătate publică intersectoriale viabile și a asigurărilor voluntare de sănătate); mecanisme
financiare (alocarea eficientă, bazată pe evidența fondurilor între diferitele tipuri de asistență
medicală, protecția reală a persoanelor cu nevoi speciale (copii, gravide, vârstnici cu venituri sub
venitul minim), responsabilizarea asiguratului prin participarea financiară a acestuia (coplată) sub
forma unei taxe fixe per vizită la medic, zi de spitalizare, prescripție compensată etc.)
Investiții majore în spitale și echipamente moderne conform programelor aprobate.
Informatizarea integrată a sistemului de sănătate împreună cu CNAS..
Descentralizarea sistemului de sănătate.
De asemenea, el mai declară: “se observă o reformă și în modul de finanțare și decontare
prin creșterea rolului statului, cunoscând faptul că sistemul unic de asigurari sociale de sănătate nu
poate face față singur necesităților cetățenilor. Am realizat o formă suplimentara de finanțare a
sistemului de servicii medicale de urgență prin preluarea decontării acestora de catre bugetul
statului, prin Ministerul Sănătății Publice, din toate unitățile și centrele de primiri urgente, urmând
să o extindem și la camerele de garda si, eventual, la medicii de familie, pentru cetățenii neasigurați.
Am realizat o formă suplimentară de finanțare a sistemului de servicii medicale de urgență prin
preluarea decontării acestora de catre bugetul statului, prin Ministerul Sănătății Publice, din toate
unitățile și centrele de primiri urgente, urmând să o extindem și la camerele de gardă și, eventual, la
medicii de familie, pentru cetățenii neasigurați. Introducerea unei duble finanțări va avea ca efect
creșterea graduală a gradului de satisfacție a cetățenilor, dar într-o perioadă de cel putin doi ani, pe
măsură ce se produc transformările preconizate .”
O modalitate de dezvoltare a sistemului de sănătate pe care Ministerul Sănătății a pus-o în
practică este Programul Național privind Evaluarea stării de sănătate a populației. Acest program
are ca scop:
– îmbunătățirea stării de sănătate a populației prin prevenirea, controlul și monitorizarea
bolilor cu impact major asupra sănătății.
– îmbunătățirea calității vieții și prelungirea duratei medii de viață pentru alinierea la
standardele Uniunuii Europee.
– îmbunătățirea accesului la servicii de sănătate a întregii populații a României.
Acest program se derulează de la 1 iulie 2007 și se adresează atât asiguraților cât și
persoanelor neasigurate. În ceea ce privesc costurile, acest program de evaluare costa 9 mii miliarde
de lei vechi și este finanțat din taxa pe viciu (adică pe alcool și țigări, aceși bani intrând în bugetul de
49

sănătate). Programul a fost realizat prin intermediul medicilor de familie și permite obținerea de
informații cu privire la starea de sănătate a întregii populații. „S-a putut accesa baza și s-a putut
trimite fiecărui cetățean acasă un talon care să-i ofere toate instrucțiunile necesare dar și dreptul de a
intra în Programul Național de Sănătate.”, a declarat ministrul Eugen Nicolăescu la Guvern.
Azi, la aproape un an de la implementarea programului, rezultatele nu sunt deloc
îmbucurătoare. Mii de români, dintre care mulți se credeau sănătoși tun au aflat cu stupoare că suferă
de boli grave de care habar nu aveau. Diabetul, afecțiunile cardiovasculare și colesterolul mare sunt
afecțiunile surpriză pe care mulți le-au descoperit abia după ce și-au făcut analizele.
Astfel s-a dovedit că acest program este extrem de util pentru a se descoperi bolile ce duc la
creșterea mortalității în România.
O altă manieră prin care sunt implementate diferite reforme este înființarea anumitor centre
pentru politici și sănătate care să aplice strategii și intervenții de sănătate publică. Un exemplu de
astfel de centru este CPSS, centru de competență în sănătate și în domeniu social. Unele probleme pe
care le derulează sunt:
combaterea fumatului activ și pasiv prin creșterea gradului de informare al populației cu
privire la legislația din domeniu;
companie de promovare a donării voluntare și neremunerate de sânge în rândul tinerilor din
România;
reabilitarea Sistemului Serviciilor Medicale de Urgență;
prevenție și diagnosticare a cancerului de col uterin.
Ministerul Sănătății Publice este preocupat în mod constant de reducerea prețurilor la medicamente,
manifestând un interes sporit pentru creșterea accesului populației la medicamente.
Așa cum am mai spus r esursele umane sunt cele mai importante componente în furnizarea
de îngrijiri de sănătate. Astfel Ministerul Sănătății are în vedere creșterea competentelor
profesionale ale personalului medical. Îmbunătățirea pregătirii profesionale de bază a personalului
medical (teoretică și practică) se va face prin:
ostimularea unor procese educaționale mai bune pentru personalul medical
ostabilirea unor criterii mai severe pentru licențierea personalului
ostabilirea unor standarde educaționale mai stricte pentru formarea profesională a
asistenților medicali
oinstituirea unor standarde de educație specifice pentru infirmiere.
Îmbunătățirea pregătirii de specialitate (teoretică și practică) a medicilor prin:
orevizuirea curriculelor de pregătire
50

orevizuirea specialităților și atestatelor conform cu cerințele UE
ostabilirea unor criterii mai severe pentru evaluarea cunoștințelor profesionale de-a
lungul formării prin programele de rezidențiat.
De asemenea va avea loc și e valuarea spitalelor din perspectiva obținerii acreditării. Pentru
aceasta se are ca obiectiv constituirea Comisie Nationale de Acreditare a Spitalului, s tabilirea
competențele pe tipuri de spitale în conformitate cu criteriile Comisiei Naționale de Acreditare a
Spitalelor, elaborarea procedurilor, standardelor și a metodologiei de acreditare, acreditarea tuturor
spitalelor în termen de 5 ani.
Bineînțeles principala problemă a sistemului de sănătate este lipsa banilor. Așa cum era de
așteptat Ministerul Sănătății dorește îmbunătățirea finanțării acestui sistem.
Pentru aceasta, în primul rând se are în vedere creșterea transparenței în utilizarea
fondurilor:
crearea cadrului legislativ pentru plata datoriilor înregistrate de unitățile sanitare cu
paturi în perioada 2003-2005, în suma de 172,4 mil.lei, în anul 2006 fiind achitate 28 mil.lei,
urmând ca în 2007, cu ocazia rectificării bugetare să fie solicitate fonduri pentru plata acestora.
organizarea de licitații naționale pentru achiziția de vaccinuri, medicamente,
materiale sanitare, servicii și alte materiale specifice necesare realizării unor obiective și activitați
cuprinse în programele naționale de sănătate.
afișarea permanentă a datelor financiare de interes public de către furnizorii de
servicii medicale din sistemul public, MSP sau CNAS, dupa caz.
În al doilea rand, se are în vedere a locarea judicioasă a fondurilor în unitățile sanitare si
atragerea de noi resurse financiare in domeniul sanitar prin:
Plata contravalorii serviciilor medicale pe bază de criterii obiective și reducerea
influenței criteriului istoric.
Evidențierea cheltuielilor efectuate pentru fiecare pacient pentru toate serviciile
medicale de care beneficiază sau a beneficiat.
Atragerea de resurse suplimentare pentru finanțarea cheltuielilor de sănătate, în care
sens, prin Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătații au fost instituite unele contribuții
ale persoanelor juridice care produc sau importă produse de tutun, băuturi alcoolice sau realizează
încasari din activitați publicitare ale acestora care, potrivit legii, se utilizează pentru investiții în
infrastructura sistemului sanitar public, finanțarea programelor naționale de sănătate și pentru
rezerva Ministerului Sănătății Publice pentru situații speciale.
Prin toate aceste obiective, Ministerul Sănătății Publice urmărește îmbunătățirea stării de
51

sănătate a populației și realizarea unui sistem de sănătate modern și eficient, compatibil cu sistemele
de sănătate din Uniunea Europeană, pus permanent în slujba cetățeanului.
52