Principalele Etape In Evolutia Istorica a Cursului de Schimb a Leului

CUPRINS

INTRODUCERE

Complexitatea fenomenelor economice actuale și multitudinea conexiunilor dintre acestea reprezintă o provocare deosebită. În acest context, prezenta lucrare dezvoltă o dimensiune teoretică a problematicii cursului de schimb, plasată în sfera cuprinzătoare a echilibrului macroeconomic si o alta de ordin practic, în care am încercat să dezbat aspectele concrete vizând evolutia cursului de schimb leu-euro si influențele exercitate asupra sistemului economiei naționale, precum și istoria cursului de schimb, înainte si după 1989, evidențiind etapele mai importante, de la punerea în circulație ca monedă de cont (1999) si până la data punerii în circulație (2002) ca monedă unică europeană.

Am evidențiat de asemenea evoluția cursului de schimb leu/euro, cu accent pe perioada 2007 (anul în care România a devenit membră a Uniunii Europene, și implicit membră a UEM) și 2013.

Cursul de schimb este determinat de o suită de fenomene economice, politice si sociale proprii fiecărei țări emitente de monedă. Fiecare dintre noi suntem influențati de valoarea banilor pe care îi castigăm, și cum majoritatea celor din România încă nu câștigă direct în EURO, rata de schimb EUR-RON este importantă.

În prezenta lucrare am abordat și formularea legăturilor funcționale dintre cursul de schimb al leului și factorii monetar-financiari esențiali, cei care influențează cursul de schimb (rata dobânzii, rata inflației, balanța de plăți, volumul masei monetare).

Se cunoaste că obiectivul fundamental al politicii de schimb începând cu anul 1991 l-a constituit înfăptuirea convertibilității interne a leului, ca una din premisele esențiale pentru realizarea pe termen mediu a convertibilității depline a monedei naționale. 

Am evidențiat de asemenea rolul Banca Naționale a României în aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb. BNR nu face cursul de schimb al leului, dar intervine pe piata valutară pentru a diminua volatilitatea excesivă (fluctuații ample ale cursului de schimb în decursul unei perioade scurte de timp) – ”flotare controlată”.

Guvernatorul BNR a afirmat de nenumărate ori că regimul de curs de schimb din România este controlat, administrat, pentru a menține cursul într-o zonă de echilibru și a evita volatilități foarte mari.

Cursul la care unitatea monetară se schimbă cu alte monede este o variabilă esențială a unei economii. El este, într-adevăr, un etalon ce exprimă raporturile respectivei economii cu altele partenere. El influențează prețul tranzacțiilor, reglează mutațiile datoriilor și creanțelor contractate pe plan internațional. Determinanții fundamentali ai cursului de schimb și echilibrul pe piată fac obiectul unor interpretări diferite, cărora le este consacrată o vastă literatură de specialitate.

De asemenea, economia mondială exercită o influentă importantă asupra evoluției cursului de schimb. Fiecare țară menționează o serie de elemente în ceea ce privește modul de definire a valorii monedei, tipul de curs practicat, modalitatea de contare a valutelor în moneda natională, autoritațile care stabilesc și supraveghează cursul valutar.

Importanța cursurilor de schimb rezidă în faptul că ele determină prețul efectiv sub care se comercializează diferitele mărfuri pe piața internațională în lupta de concurență din comerțul internațional, factorul valutar concretizat în cursurile de schimb jucând un rol important alaturi de factorii materiali ai competitivitații.

Cursul de schimb, ca orice preț, se formează pe o anumită piață (piața valutară), prin confruntarea forțelor acestei piețe: cererea și oferta (de valută). La fel ca în cazul oricărei alte piețe, cererea și oferta variază în timp: cursul de schimb este, deci, o mărime dinamică, înregistrând adesea fluctuații importante.

În contextul actual, în calitatea sa de “preț al prețurilor”, cursul de schimb este un indicator sintetic reprezentativ al performanței economice globale.

În România, regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanță cu utilizarea țintelor de inflație ca ancoră nominală a politicii monetare, permițând un răspuns flexibil al acestei politici la șocurile neprevăzute ce pot afecta economia.

CAPITOLUL I

CURSUL DE SCHIMB-CONSIDERAȚII TEORETICE

1.1. Concept, funcții, tipuri de curs de schimb

1.1.1 Conceptul de curs de schimb

În relațiile economice internaționale, este foarte importantă cunoașterea valorii unității monetare a unui stat față de cea a altui stat. Raportul dintre acestea, stabilit la un moment dat pe piață, se numește curs de schimb (curs valutar). Altfel spus, cursul de schimb reprezintă prețul unei unitați monetare exprimt în altă monedă.

Conform definiției simplificate a cursului de schimb (cursul valutar), acesta înseamnă “prețul” unei monede exprimat în altă monedă, adică “prețul” la care se schimbă moneda unei țări cu moneda altei țări.

Cursul de schimb mijlocește stabilirea raportului dintre indicatorii unei economii naționale față de cei ai altor state sau față de economia mondială și constituie un important instrument al politicii economice, prin care se urmărește a se acționa asupra economiei și mai ales asupra balanței sale de plăți.

În calitatea sa de “preț al prețurilor”, cursul de schimb este un indicator sintetic reprezentativ al performanței economice globale. Traiectoria cursului de schimb reflectă, pe de o parte obiectivele strategice ale politicii economice în ansamblu, iar pe de altă parte măsurile tactice întreprinse pentru realizarea acestora.

Abordările teoretice ale cursului de schimb au evoluat pe două coordonate contradictorii:

cursul de schimb este privit ca un preț, mai exact prețul monedei naționale exprimat într-o anumita valută sau intr-un cos de valute și, în această calitate, trebuie să respecte rigorile categoriei de “piață”;

cursul de schimb este tratat ca un instrument și ca un obiectiv intermediar al politicii monetare, ceea ce induce acțiunea, mai mult sau mai puțin vizibilă, a autorității monetare.

Conform definiției standard, cursul de schimb este expresia raportului valoric dintre două monede sau, altfel spus, prețul la care o valută poate fi cumpărată cu o altă valută.

Funcția principală a unei monede este de a facilita tranzacțiile.

Așadar, cererea de monedă este o cerere derivată, deoarece aceasta este o consecință a cererii de bunuri, servicii si alte active pentru achiziționare, pentru care oamenii folosesc bani.

Importanța cursurilor de schimb rezidă în faptul că ele determină prețul efectiv sub care se comercializează diferitele mărfuri pe piața internațională, în lupta de concurență din comerțul internațional, factorul valutar concretizat în cursurile de schimb jucând un rol important alături de factorii materiali ai competitivității.

1.1.2 Funcțiile cursului de schimb

Cursul de schimb își exprima menirea prin următoarele funcții :

funcția de instrument de evaluare a bunurilor și serviciilor din relatiile economice internationale;

funcția de instrument de conversie și comparare a puterii de cumparare a monedelor din diferite țări;

funcția de mecanism de influență în relațiile economice internaționale prin care pot fi stimulate exporturile, restranse importurile și modificat echilibrul valutar.

1.1.3 Tipologia cursurilor de schimb

După modul de formare, deosebim:

cursul de schimb flotant (fluctuant) – în cadrul acestui sistem, cursul de shimb este stabilit de cerere și oferta, dar autoritațile monetare pot interveni pentru a-l influența, atunci cand fluctuațiile sale sunt prea mari, respectiv vor cumpara respectiva monedă și vor vinde o parte a rezervei valutare când ea se depreciază peste o anumita limită sau o vor vinde cumpărând valute convertibile cand ea se apreciază. Băncile centrale sunt obligate să intervină pentru a-și menține cursurile de schimb in intervalul unor limite definite (conform acordurilor de la Bretton Woods țările membre trebuiau să mentină valorile monedelor lor într-un interval de ±1% față de paritate). Generalizarea acestui tip de curs s-a produs dupa 1973 și se mentine și în prezent în una dintre variantele:

flotare administrata, controlata („managed floating”, „dirty floating”) în sensul că, în situația unor evoluții perturbatoare, statul intervine prin intermediul băncii centrale care, într-o formă declarată sau mascată, vinde sau cumpără valute, influențând astfel cursul de schimb în sensul stabilitații acestuia;

flotare pura, în care intervenția statului pentru efectuarea de „corecții” nu este presupusă.

cursul de schimb fix (stabil), reprezintă sistemul în care valoarea mondei unei țări este menținută constantă în raport cu celelalte monede prin intervențiile băncii centrale. Aceste sistem pot fi oferite de etalonul aur și de zona mondei unice.

cursul de schimb flexibil – în acest sistem valoarea monedei unei țări poate fluctua în functie de oferta si cererea de pe piața valutară. Astfel, nu există nici un curs de schimb oficial, nici intervenții ale autoritaților monetare pentru a influența evoluția pieței valutare. Deficitul balanței de plați va determina pe piața valutară un exces al ofertei pentru moneda respectivă, ce va antrena reducerea cursului său de schimb și invers, un excedent va presupune o cerere în exces și cresterea cursului de schimb.

În raport cu locul stabilirii cursului unei monede putem deosebi:

cursul de schimb oficial – stabilit de către banca centrală la paritate sau la un nivel conventional. Legat de cursul de schimb oficial se întalnesc și termenii de curs de schimb nominal (prin care se specifica prețul unitații monetare pentru principalele valute în raport cu moneda natională), curs oficial convențional (stabilit unilateral de guvernele țărilor cu monedă neconvertibilă) si fixing (curs de caracter oficial stabilit de un grup restrâns de specialiști solicitați de banca centrală).

cursul de schimb al pieței – reprezintă cursul stabilit pe piața valutară în raport cu cererea și oferta. În același sens este folosit termenul de curs de schimb bancar sau cotație oficială a pieței.

cursul de bursă reprezintă cursul stabilit în țările în care preponderent în negocierea prețului monedelor este sistemul burselor.

cursul de casă (la ghișeu) reprezintă cursul publicat la care banca efectuează preschimbarea în bani lichizi a diverselor valute. Dacă se are în vedere în ce postura se situează casa de schimb sau banca în actiunea de vanzare-cumparare de monedă se utilizeaza termenul curs de cumpărare (înscris în pozitia I și intotdeauna mai mic decat cursul de vanzare, reprezentând prețul în moneda natională la care se cumpara o unitate valutară straină), respectiv curs de vanzare (înscris în pozitia II, superior celui de cumpărare, exprimând prețul la care este vandută, de către bancă sau casa de schimb, valuta straină).

Diferența dintre aceste două cursuri reprezintă ecartul, marja ( „spread”).

cursul de schimb tolerat (cursul negru sau gri) se stabilește la așa-numita bursă neagră în situații în care se impun restricții privind operațiunile instituțiilor legale de schimb sau în cazul unor monede neconvertibile, care nu sunt cotate la bănci sau burse.

În raport cu timpul de finalizare a tranzacției, deosebim:

cursul de schimb la vedere („spot”) finalizat în 48 de ore, cu decontarea sumelor aferente valutelor implicate în tranzacțiile valutare;

cursul de schimb la termen („forward”) reprezintă prețul înscris intr-un contract care se calculează pornind de la un curs spot la care se adauga sau se scade un număr de puncte zecimale;

cursul de deschidere reprezintă cursul la care au fost operate tranzacțiile la începutul zilei respective și care, de regulă, nu diferă prea mult de cursul de închidere al zilei precedente;

cursul de inchidere – aplicat în cazul ultimelor operațiuni din ziua la care un astfel de curs se referă. Deseori, acest gen de curs servește drept element de referință în contracte, precum și la stabilirea valorii valorii DST publicată în ziua următoare;

cursul la sfârșitul perioadei, ca și cursul mediu, se poate referi la nivelul cursului din ultima zi a săptămânii, lunii, trimestrului, respectiv la media cursurilor dintr-o perioadă (zi, săptămână, etc.) și prezintă interes îndeosebi în descrieri și analize statistice.

În raport cu modul de stabilire și fundamentare, deosebim:

cursul de schimb efectiv – este un curs bilateral care se stabilește în funcție de monedele principalilor participanți din relațiile economice internaționale;

cursul de schimb real este cursul calculat pe baza valorii nominale modificate prin inmulțirea cu raportul dintre indicii de prețuri din strainatate și din țară;

cursul de schimb de echilibru implică neinterventia guvernului pe piața valutară (flotare pură) și este reprezentat, pe termen scurt, de cursul dominant în sistemul cursurilor bilaterale, respectiv pe termen lung, de acel nivel al cursului de schimb care a contribuit semnificativ la echilibrul balanței de plați externe pentru o perioada suficient de indelungata (2-3 ani).

1.2. Mecanismul formării cursului de schimb

Raportul de schimb dintre două monede se stabilește și se schimba, într-un sens sau altul, în funcție de cantitatea de mărfuri care poate fi cumparată în fiecare din țările emitente ale acestor două monede. Această primă explicație care a fost dată modului de formare a cursului de schimb își mai pastrează încă valabilitatea, cu toate schimbările care au avut loc în lumea monedei.

Cursul de schimb al valutei se formeaza în mod diferit:

în condițiile in care valorile paritare ale monedelor se exprimau în aur, cursul valutei se calcula în funcție de cantitațile de aur reflectate de monede:

Cv =

cursul valutar poate fi stabilit în mod convențional de autoritatea monetară a unei țări;

cursul valutar se poate forma prin confruntarea cererii și a ofertei de valută pe piața valutară;

cursul valutar se calculează în funcție de raporturile a două monede față de o altă monedă;

cursul valutar se poate determina pornind de la putereă de cumparare a unei monede (Pc1) care se raportează la puterea de cumparare a altei monede (Pc2). Din acest raport rezultă numărul unităților monetare naționale (n Mn) pentru o unitate monetară straină:

Cv = ; Cv =

Puterea de cumpărare a unei monede depinde de bunurile și serviciile oferite și de nivelul prețurilor. Paritatea puterii de cumpărare reflectă bunurile și serviciile ce se pot achiziționa cu unitățile monetare din două țări.

1.3. Regimul cursurilor de schimb

De-a lungul timpului, la nivel mondial a existat o multitudine de regimuri de curs de schimb. Evoluția sistemului monetar internațional trebuie privită în strânsă corelație cu adoptarea diferitelor regimuri de curs de schimb, respectiv modalitățile pe baza cărora cursurile de schimb se pot determina pe diferite piețe valutare.

Tipurile de regimuri de cursuri valutare practicate de-a lungul timpului la nivelul pieței internaționale sunt:

regimuri bazate pe cursuri de schimb fixe (engl. hard pegs regimes);

regimuri bazate pe cursuri de schimb flotante (engl. floating regimes);

regimuri intermediare (engl. intermediate regimes).

Figura 1 prezintă evoluția tipurile de regim valutar practicate pe o perioadă mai mare de timp, respectiv din anul 1870 și până în prezent.

Figura 1

Sursa: Exchange Rates Regimes of the World, 1870–2000, Feenstra and Taylor: International Economics, First Edition

Conform figurii 1 evoluția SMI poate fi sintetizată astfel:

– 1870-1913 – etalon aur + alte metale

– 1914-1918 – Primul Razboi Mondial

– 1918-1939 – flotare libera + etalon aur

– 1939-1945 – Al doilea Razboi Mondial

– 1945-1971- Sistem Bretton Woods

– 1971- prezent – multitudine de regimuri de curs de schimb

Sistemul bazat pe Etalonul Aur

Acest sistem realiza fixarea monedei naționale în raport cu valoarea aurului, argintului sau altor metale prețioase. Autoritatea monetară putea să emită monedă doar în limita rezervelor de aur pe care le detinea și avea obligația de a realiza convertirea în aur a propriei monede, la cerere.

Înainte de Primul Război Mondial (1913), etalonul aur fusese adoptat de 70% din statele lumii, 10% își legaseră moneda de alte metale, iar 20% aveau monede ce fluctuau liber.

Caracteristicile principale ale sistemelor monetare bazate pe etalonul aur:

substituibilitatea deplină între monedă și aur;

masa monetară în circulașie = cantitatea de aur și monedă deținută de populație;

reglarea automată a cursului de schimb în funcție de valoarea în aur a fiecărei monede, valoare stabilită de banca centrală;

obligația băncii centrale de a menține pretul fix în aur al monedei naționale (valoarea monedei naționale față de alte monede poate varia în funcție de raportul cerere/ofertă);

imposibilitatea controlului băncii centrale asupra masei monetare (=variabilă endogenă).

Avantaje ale sistemului bazat pe etalonul aur:

mecanism puternic de reglare automată a cursului de schimb (obligația băncii centrale era de mentinere a parității monedei față de aur dar nu și față de celelalte valute);

volumul rezervelor de aur determina modificarea masei monetare;

sistem monetar simetric, toate țările având poziții de relativă egalitate;

dezvoltarea accelerată a comertului internațional ca urmare a eliminării incertitudinilor legate de cursul de schimb.

Dezavantaje ale sistemului bazat pe etalonul aur:

inexistența controlului băncii centrale asupra politicii monetare determină relativa ineficientă a sistemului în impulsionarea economică;

rezervele de aur determinau modalitatea de implementare a politicii monetare;

stabilitatea prețului aurului determină stabilitatea celorlalte prețuri.

Perioada interbelică: flotare liberă + etalon aur

Caracteristici:

declinul sistemulul bazat pe etalonul aur (că urmare a finanțării de către guverne a cheltuielilor de război prin emisiune monetară fără acoperire în aur);

declinul financiar accentuat al țărilor europene (scăderea influenței acestor țări la nivel internațional);

amplă instabilitate a monedelor naționale (Marea Britanie abandonează în 1931 sistemul monetar bazat pe etalonul aur).

În 1929, majoritatea economiilor de piață reveniseră la etalonul aur, însă în 1939 doar 25% din țările lumii mai aveau moneda legată de aur (țările europene cele mai afectate de Marea Criză din 1929 – Franta, Elvetia, Belgia, Olanda, Polonia, au menținut etalonul aur până în 1936).

Perioada celui de al doilea Război Mondial

Caracteristici:

prăbușirea țărilor europene din punct de vedere economic și financiar;

instalarea New York-ului în poziția de centru financiar mondial.

Sistemul Bretton Woods

Reuniunea celor 45 de tări (iulie 1944) a avut ca scop adoptarea unui nou sistem monetar internațional, a unui regim de curs de schimb fix (în care cursul unei monede este fixat față de o valută de referintă putând rămâne constant sau putând varia în interiorul unei benzi înguste de variație) și înființarea unor instituții internaționale de creditare a țărilor cu dezechilibre ale balanțelor de plăți.

Caracteristicile noului sistem monetar internațional au fost:

convertibilitatea în aur numai a USD (SUA avea politică monetară independentă și trebuia să păstreze prețul USD relativ la aur);

obligativitatea celorlalte țări de asigurare a unei parități fixate față de USD cu o bandă de fluctuație de +/- 1%;

înființarea FMI și a Băncii Mondiale (cu scopul de creditare pentru reducerea dezechilibrelor temporare ale balanțelor de plăți, de promovare a comerțului internațional, a fluxurilor financiare internaționale și a cooperării monetare între state).

Scăderea continuă a excedentului comercial al SUA datorită importurilor în creștere și imposibilitatea SUA de a acoperi cu aur întreaga cantitate de dolari puși în circulație a dus la suspendarea convertibilității USD în aur (august 1971) și in final, la prăbuțirea sistemului de la Bretton Woods bazat pe un regim de curs de schimb fix.

Țările europene stabilesc în 1972 aplicarea în continuare a unui regim de curs de schimb fix prin posibilitatea de fluctuare a monedelor lor între ele în interiorul unei benzi de fluctuație de +/- 2,5%. În 1979 în cadrul Sistemului Monetar European este creată moneda ECU, monedele europene fiind legate de aceasta și implicit, între ele. În 1999 este adoptată moneda EURO prin înlocuirea ECU la paritatea 1:1.

Avantaje ale regimului de curs de schimb fix:

se asigură o stabilitate relativa a volumului de importuri/exporturi prin eliminarea posibilitații de influențare prin intermediul cursului de schimb;

sunt reduse costurile aferente accesului pe piețele financiare internaționale;

favorizează mentinerea unei discipline fiscale;

canal al creșterii economice.

Dezavantaje ale regimului de curs de schimb fix:

cursul de schimb nu poate fi modificat ca reacție la evoluția prețurilor;

autoritatea monetară trebuie să își îndrepte atenția spre evoluția cursului de schimb, în detrimentul altor obiective precum asigurarea și mentinerea stabilității prețurilor;

sustinerea cursului de schimb necesitș intervenții pe piața valutară care sunt acoperite din rezervele internaționale ale statului.

Regim de curs flotant

Cursul de schimb al monedei naționale poate fluctua liber pe piața valutară pe baza raportului cerere/ofertă fără a fi necesară intervenția băncii centrale pentru mentinerea cursului de schimb între anumite limite.

Avantaje ale regimului de curs de schimb flotant:

reducerea necesarului de rezerve internaționale proporțional cu implicarea băncii centrale în influențarea cursului de schimb;

echilibrarea automată a balanței de plați;

sunt descurajate intervențiile speculative;

ajustarea economiei naționale în funcție de evoluția pricipalilor indicatori macroeconomici.

Dezavantaje ale regimului de curs de schimb flotant:

volatilitatea excesivă a cursului și intervențiile pot să afecteze schimburile comerciale internaționale ți fluxurile de capital;

se inregistrează o creștere a riscului valutar în relațiile economice și financiare in raport cu străinătatea;

se propagă inflatia pe fondul creșterii prețurilor în vederea acoperirii pierderilor datorate evoluției cursului.

Între cele două forme extreme ale regimurilor valutare (curs fix și curs flotant) există numeroase tipuri de regimuri intermediare care preiau o parte din caracteristicile regimurilor valutare de bază:

regimuri fixe convenționale – se stabilește un curs fix al monedei naționale față de o monedă de referință sau un cos de monede fără un angajament de menținere irevocabilă a acestei parităti, cu posibilitatea de fluctuație într-o bandă îngustă (+/-1%);

consiliu valutar – regim bazat pe un angajament legislativ explicit de a converti moneda locală într-o altă monedă, la o paritate fixă, la care se adaugă eliminarea anumitor funcții tradiționale ale băncii centrale, lăsând o mică marjă pentru aplicarea politicii monetare proprii;

regimuri de curs de schimb fără emitent propriu de monedă – moneda altei țări circulă ca monedă unică (ex. dolarizarea) sau țara respectivă apartine unei uniuni monetare în cadrul căreia există un emitent unic de monedă;

regimuri de curs de schimb fix în cadrul unei benzi orizontale de fluctuație – paritatea de schimb este menținută în cadrul unei benzi de fluctuație ale cărei limite minime și maxime pot fi depășite cu cel mult 2%;

cursul fix / fluctuant în bandă prestabilită – suportă ajustări periodice de mică amploare ca răspuns la modificările apărute la nivelul unui set predefinit de indicatori macroeconomici (modificarea ratei inflației raportată la inflația din principalele țări partenere în tranzacțiile comerciale);

flotare administrată – autoritatea monetară poate influența cursul de schimb fără a avea o țintă predefinită, intervenția directă sau indirectă pe piață vizând ajustarea anumitor indicatori macroeconomici (poziția balanței de plăți, rezerva internațională);

flotare liberă – cursul de schimb este stabilit de piață, oficial fără nici o intervenție din partea autorității monetare menită să limiteze fluctuațiile cursului de schimb.

FMI realizează clasificarea țărilor în funcție de regimul de curs de schimb astfel:

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Exchange_rate_regime

1.4. Factorii determinanți și tendințe de evoluție ale cursului de schimb

Asupra cursului valutar își exercită influența o serie de factori care pot fi grupați în factori de natură internă și de natură externă. Astfel:

factori interni (economici, monetar-financiari, psihologici, politici, militari);

factori externi (în principal cererea și oferta de valută);

1.4.1. Factorii economici

Factorii economici pot fi reprezentați de volumul și structura producției, calitatea bunurilor și serviciilor produse în cadrul unei economii, tehnologiile utilizate, evoluția productivității muncii, nivelul și dinamica prețurilor etc.

Orice factor economic își transmite influența asupra cursului valutar prin preț. Dacă indicele general al prețurilor și tarifelor scade, aceasta înseamnă o creștere a puterii de cumpărare a monedei naționale, ceea ce se reflectă în creșterea raportului de schimb al monedei naționale față de o altă monedă cu care se compară, respectiv o influență favorabilă asupra cursului de schimb.

În caz contrar, creșterea indicelui general al prețurilor și tarifelor va avea o influență nefavorabilă asupra raportului de schimb, moneda națională pierzând din puterea de cumpărare.

Nivelul prețurilor este corelat cu nivelul produsului intern brut – care generează oferta de bunuri și servicii într-o economie, și cu inflația. Se consideră că dacă într-o economie ritmul anual de creștere a prețurilor este de 2-3%, urmarea este stimularea activității economice, ceea ce se va reflecta într-o apreciere a monedei naționale.

1.4.2. Factorii monetar-financiari

Factorii monetar-financiari sunt cei care pot influența cursul valutar și sunt reprezentați în principal de: rata dobânzii, rata inflației, balanța de plați, intervenția bancilor centrale, volumul masei monetare, etc.

Acești factori trebuie priviți sub două aspecte: ca rezultat direct al activității economico-financiare a țării respective dar și ca posibilitate a băncii centrale de a modifica nivelul ratei dobânzii și pe această bază masa monetară în circulație cu efecte asupra modificării cursului de schimb al monedei naționale.

Cel mai mare impact asupra evolutiei cursului de schimb îl au factorii monetar-financiari, pe care îi voi prezenta în continuare.

1.4.2.1 Balanța de plăți

Informațiile cuprinse în balanța de plăți prezintă interes pentru explicarea nivelului cursului de schimb, întrucât balanța ilustrează situația relațiilor economice ale unor țări cu restul lumii. Deficitul sau excedentul unor solduri ale balanței de plăți pot explica nivelul cursului de schimb, în baza efectului mecanic al unui astfel de dezechilibru asupra cererii și ofertei de devize. Astfel, un deficit măreste cererea de devize, ceea ce determină reducerea valorii monedei naționale pe piață. Orice sold excedentar al balanței comerciale provoacă, printr-un simplu efect mecanic, o tendință de creștere a valorii cursului de schimb, iar soldul deficitar, o tendinta de scadere.

Tranzacțiile de credit din contul balanței de plăți au ca efect o cerere crescută pentru valuta internă. Aceste tranzacții includ exporturi, fluxuri unilaterale de intrări, imprumuturi externe care sunt convertite în moneda locală, creșterea investițiilor externe pe piața internă, încasări de dobânzi sau dividende din investiții în alte țări. Pozițiile de debit conduc la vânzarea monedei naționale în schimbul achiziționării monedei străine. Rezultatul este o creștere în oferta de valută internă și în cererea de valută straină, cu efect de depreciere a monedei locale.

Cel mai urmarit este soldul contului curent, el oferind informații privind situația economică a unei țari, poziția ei în raport cu partenerii comerciali, cu efect imediat asupra cursului de schimb al valutei naționale.

1.4.2.2 Rata inflației

Inflația este un dezechilibru major prezent în economia oricărei țări, reprezentat de o creștere generalizată a prețurilor și de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naționale.

Pe termen lung, cursul unei valute este în funcție de rata inflației țării considerate.

O formulare mai exactă a relației dintre ratele inflației și cursurile valutare conduce la a enunta că, variațiile cursului de schimb (valutar) între două valute A și B depind de diferențialul de inflație existent între economiile țărilor A și B.

Nivelul și evoluția inflației determină puterea de cumparare a monedei, cursul de schimb fiind raportul între puterile de cumpărare a două monede.

În studiul ratelor de schimb valutar, se face distincție între variațiile reale și cele nominale ale ratei de schimb.

Variațiile nominale sunt totalul schimbarilor observate ale ratei de schimb. Variațiile reale reprezintă variațiile nominale modificate cu factorul de inflație (de regulă indicele prețurilor de consum).

Problema este dacă nivelul inflației dintr-o țară este mai mare sau mai mic comparativ cu cel al țărilor de parteneriat comercial.

Tendința valutei cu rata inflației mai ridicată este de depreciere în raport cu valuta partenerului. Indicatorii urmariți în cuantificarea ratei inflației sunt indicele prețurilor de producție și cel al prețurilor de consum.

Variațiile reale ale ratei afectează prețul relativ și cererea pentru bunurile și serviciile comercializate.

1.4.2.3 Rata dobânzii

Una dintre pârghiile de influențare directă a cursului de schimb aflată sub controlul băncii centrale este rata dobânzii. Variațiile ratelor dobânzilor se repercuteaza imediat asupra cursului de schimb.

În practică, scumpirea monedei naționale prin majorarea dobânzilor antrenează inevitabil întărirea cursului valutar.

Intr-un sistem de schimburi flotante, observarea ratelor de dobanda pe pietele monetare este indispensabila pentru explica evolutia cursurilor de schimb, deoarece variațiile lor se repercutează imediat asupra celor ale cursurilor valutare. Relațiile dintre ratele de dobanda și cursurile de schimb pot fi analizate pe termen scurt și pe termen mediu sau lung:

Pe termen scurt, o variație a ratelor de dobandă, antrenează, o fluctuație în același sens a cursului de schimb la vedere;

Pe termen mediu și pe termen lung, relațiile dintre ratele de dobânda și cursurile de schimb sunt atât de complexe, dar pentru majoritatea valutelor, s-a constatat adesea că o moneda puternică este asociată cu rate ale dobânzii reduse și că o monedă slabă este asociată cu rate ale dobânzii mari.

1.4.2.4. Volumul masei monetare

Masa monetară este definită ca totalitate a mijloacelor bănești existente în economia unei țări la un moment dat sau în medie pe o anumită perioadă. Instituția abilitată să conducă politica monetară a unei țări este banca centrală.

Volumul masei monetare în circulație are influența asupra cursului de schimb  atât indirect, prin prețuri, cât si direct, determinând cererea și oferta de monedă care au drept consecință modificarea cursului de schimb.

Creșterea masei monetare, în condițiile menținerii constante a celorlalți factori, duce la deprecierea monedei naționale, la reducerea cursului de schimb a acesteia; invers, lipsa de mijloace de plată, de lichiditați face moneda națională mai scumpă, deci duce la creșterea cursului de schimb.

Componentele masei monetare (M1, M2, M3) au influențe asupra cursului de schimb deoarece sunt sau pot fi transformate în mijloace de plată, afectându-se puterea de cumpărare a monedei, implicit și cursul de schimb.

Pentru menținerea stabilitații cursului de schimb autoritațile monetare controlează și dirijează masa monetară prin mecanisme de piață și administrative.

1.4.2.5 Intervenția băncilor centrale

Atunci când banca centrală consideră că nu mai poate asigura corespunzător paritatea monedei naționale, poate opta pentru modificarea acesteia:

în condițiile unui regim de curs deschimb flotant, acțiunea băncii centrale poartă numele de apreciere/depreciere a monedei naționale;

în cazul unui regim fix acțiunea se numește valorizare/devalorizare a monedei naționale.

Prin masura deprecierii unei monede se urmarește restabilirea puterii de cumparare a acesteia pe piața valutară prin creșterea exportului ca urmare a diminuarii prețurilor interne comparativ cu prețurile externe pentru aceeați marfă, deci prin depreciere se ieftinesc mărfurile interne pe piața mondială și se scumpesc concomitent mărfurile importate, efect reflectat în modificarea cursurilor valutare ale celorlalte valute fata de moneda depreciată, echivalând cu o pierdere de venituri.

Efectele sunt: sporirea contribuției exportului la echilibrarea balanței de plăți, agravarea procesului inflaționist intern și reducerea nivelului de trai.

Aprecierea unei monede reprezintă operațiunea de creștere a valorii monedei naționale față celelalte monede. Cauza aprecierii monedei rezida în persistenta excedentelor balanțelor de plăți.

Deprecierea/devalorizarea are drept scop ameliorarea competitivității, creșterea exporturilor și scăderea importurilor, echilibrarea balanței de plăți.

Intreprinzătorii trebuie să dispună de capacitatea fizică de a spori producția sau de a reduce cererea internă. Nivelul prețurilor nu trebuie să crească imediat pentru că astfel ar conduce la anularea efectelor  benefice ale unei astfel de acțiuni.

Consecințele negative ale unei asemenea acțiuni sunt legate de creșterea puternică și rapidă a inflației.

Contracararea acesteia poate fi realizată prin aplicarea unui program de redresare economică și dezvoltare echilibrată a celor două sectoare, cel destinat producției interne și cel destinat exportului.

Aprecierea/valorizarea are la bază necesitatea contracarării presiunilor inflaționiste și răspunde la solicitarea partenerilor comerciali ai țării respective de reducere a competitivității economice. Are drept efect o creștere a importurilor și o scădere a exporturilor și are consecințe deflaționiste.

Cursul de schimb se modifică atunci când inflația, rata dobânzii și rata de creștere economică evoluează diferit în cele două state ale căror monede îl compun. El nu poate rămâne nemodificat pe termen lung pentru că două state nu pot avea aceeași evoluție. Poate fi fixat la o monedă puternică care nu înregistrează fluctuații semnificative sau se poate menține fix în condițiile în care politica monetară și valutară este elaborată și implementată de un organism internațional.

1.4.3 Alți factori

Factorii psihologici influențează direct cursul valutar pe piețele unde funcționează burse valutare și cursul de schimb se determină pe baza raportului cerere/ofertă. Simple informații sau păreri cu privire la evoluția cursului pe alte piețe sau evoluții ale prețurilor interne produc modificări imediate asupra cererii de valută influențând cursul de schimb al monedei naționale.

Factorii politici vizează încrederea în conducerea țării, în capacitatea acesteia de a menține echilibrul economic, in(stabilitatea) politică concretizată în schimbări de guverne etc.

Toate aceste fenomene determină întărirea sau erodarea monedei naționale, cu efecte favorabile sau nefavorabile asupra cursului valutar.

Factorii militari au în vedere faptul că ori de câte ori într-o economie se produc fenomene de această natură (războaie, revoluții etc.) activitatea economică este îndreptată către satisfacerea cu prioritate a nevoilor cu caracter militar și de aceea încrederea în capacitatea economiei naționale de a produce bunuri și servicii de larg consum care să acopere masa monetară scade, ceea ce influențează nefavorabil cursul de schimb al monedei respective.

Factori externi

Evoluția unei anumite valute pe piața internațională va influența cursul valutar al monedei naționale deoarece prin intermediul cursului valutar se preiau la nivelul unei economii naționale influențele provenite din economiile cu care se compară moneda țării respective.

Existența unor stări conflictuale poate determina întreruperea pentru o anumită perioadă a relațiilor comerciale dintre economia națională și o anumită zonă, ceea ce va produce dezechilibre la nivelul balanței comerciale cu urmări asupra evoluției cursului de schimb.

Existența unui embargou într-o zonă învecinată are ca efect reorientarea activității economice internaționale, ceea ce va determina costuri suplimentare pentru economia națională respectivă, decalaje între încasările și plățile derulate la nivel internațional și astfel creșterea/scăderea cursului de schimb al monedei naționale.

1.4.4. Tendințe de evoluție a cursurilor de schimb

Regimurile monetare sunt definite din punct de vedere al opțiunii cu privire la alegerea tipului și claritatea ancorei nominale, în funcție de care se împart în șapte tipuri;

Stabilirea tipului de regim monetar se face în funcție de structura economică și istoricul conditiilor economice existente la momentul adoptarii;

Schimbarea tipului de regim monetar trebuie vazută prin prisma potențialelor costuri și beneficii, respectiv a diferenței dintre angajamentul și discreția bancii centrale în aplicarea politicii monetare respective; 

Relația între instabilitatea financiară și regimul monetar stabilit este o temă de cercetat cu privire la costurile sociale și legaturile dintre regimurile monetare și crize; în plus, clasificarea regimurilor monetare poate contribui la înțelegerea modului în care politicile economice ajuta la creșterea economică;

Se poate desprinde tendința noilor regimuri monetare: în prezent, țările care au ca politică monetară stabilitatea prețurilor își îmbunătățesc angajamentul față de obiectivul inflației, în timp ce gradul înalt de credibilitate al regimului monetar de țintire a inflației favorizează angajamentul față de obiectivul inflației și ofera o mai mare discreție bancii centrale în urmarirea creșterii economice și stabilitații financiare;

O ultima concluzie se refera la tendința de modificare a tipurilor de regim monetar corespunzator schimbării condițiilor monedei.

În condițiile actuale volatilitatea ratei de schimb se află sub incidenta unui numar important de factori. Orice schimbare în contextul economic sau politic intern sau internațional se reflectă prin modificări în ratele de schimb valutar.

CAPITOLUL II

POLITICA BNR PRIVIND CURSUL DE SCHIMB

2.1. Impactul politicii monetare asupra cursului de schimb

2.1.1 Politica monetară

Politica monetară poate fi definita ca ansamblul interventiilor bancii centrale sau a autoritatilor monetare, efectuate asupra lichiditatii economiei in scopul de a contribui la realizarea obiectivelor politicii economice prin intermediul tehnicilor sau instrumentelor monetare. Ca principala componenta a politicii economice, politica monetara vizeaza influentarea evolutiei masei monetare, a ratei dobanzilor si implicit a inflatiei, a cresterii economice, a fortei de munca si a ratei de schimb.

Politica monetară contribuie la realizarea politicii economice și prin obiectivele specifice care constau în următoarele:

a) creșterea masei monetare până la un nivel optim

Acest obiectiv cantitativ se concretizează în determinarea de către autoritatea monetară a unui nivel de creștere a masei monetare, cât mai apropiat de rata de creștere reală a economiei.

b) menținerea ratei dobânzii la un nivel corespunzător

Rata dobânzii și nivelul optim al acesteia a fost considerată ca obiectiv fundamental al politicii monetare până în anii ’70, situându-se în centrul analizelor lui Keynes, care evidențiază că banca centrală poate echilibra piața monetară prin utilizarea unui nivel de echilibru al ratei de dobândă.

În prezent, rata de dobândă prezintă un rol important în cadrul politicii monetare, prin aceea că permite menținerea unui anumit nivel al cursului de schimb.

c) practicarea unui nivel optim al ratei de schimb

Menținerea unui anumit nivel al cursului de schimb constituie un obiectiv al politicii monetare, prin aceea că antrenează echilibre sau dezechilibre ale balanței de plăți în funcție de aprecierea sau deprecierea monedei naționale. Dacă nivelul cursului este supraevaluat pentru moneda națională, rezultă un consum de rezerve valutare, în timp ce un curs depreciat ar putea antrena creșterea exporturilor și majorarea disponibilităților in valută .

d) alocarea optimă a resurselor financiare (fonduri pentru creditare) în cadrul economiei

Alocarea optimă a resurselor financiare, la nivelul unei țări, constă în selectarea creditelor în funcție de nivelul rentabilităților posibile de obținut. Un asemenea obiectiv antrenează efecte negative, precum și diminuarea concurenței între agenții economici și diminuarea reacției acestora la evoluția ratei de dobândă. Din acest motiv se remarcă, în prezent, o limitare a utilizării acestui obiectiv al politicii monetare.

O politica monetara corecta poate asigura economiei un mediu propice de dezvoltare, caracterizat printr-un nivel general stabil al preturilor, sau aflat in crestere usoara, intr-un ritm previzibil, lipsit de elementul costisitor al incertitudinilor. Poate determina si o mai buna alocare a resurselor si o mai mare eficienta economica.

2.1.2 Impactul politicii monetare asupra cursului de schimb

Odată cu dezvoltarea și amplificarea schimburilor internaționale, economiile țărilor au devenit interdependente datorită liberei circulații a mărfurilor, serviciilor, persoanelor, dar mai ales a capitalului financiar care exercită o reală influență asupra activității economice a unei țări.

Prin intermediul mișcărilor capitalului financiar sunt generate fluxuri monetare, atât în vederea efectuării unor plăți, cât și pentru încasarea unor câștiguri din plasamentele efectuate în altă țară. Dar toate aceste operațiuni efectuate în străinătatea implică folosirea cursului de schimb, care influențează direct balanța de plăți externe și, prin urmare, activitatea economică a unei țări. În aceste condiții, se poate preciza că, cursul de schimb reprezintă un canal important de transmitere a politicii monetare.

Cursul de schimb valutar este o mărime dinamică a cărei evoluție este deteminată de mai mulți factori ce pot fi structurați în funcție de natura lor, astfel:

factorii economici se pot manifesta sub forma situației balanței de plăți externe, raportul dintre prețurile bunurilor de export și prețurile celor de import, productivitatea muncii, gradul de acoperire a importurilor din exporturi, investițiile străine directe, etc. Acești factori pot produce modificări asupra cursului de schimb atât pe termen mediu cât și lung;

factori monetari și de credit ce cuprind inflația, raportul dintre cererea și oferta de valută, variația masei monetare,creșterea/scăderea numărului de credite acordate, nivelul ratei dobânzii;

factori financiari includ deficitele sau excedentele bugetare, organizarea impozitelor și a cheltuielilor bugetare, poziția înregistrată pe piețele înregistrate;

alți factori cum ar fi cei psihologici, gradul de cultură economică și financiară, reacția autorităților competente, ș.a.

2.2. Promovarea politicii de curs de schimb a BNR

2.2.1. Banca Natională a României

BNR este banca centrala a României, o institutie publică independentă, singura autorizată si responsabilă de emiterea bancnotelor si monedelor valabile pe teritoriul României. Obiectivul fundamental al Băncii Nationale a României este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor.

Principalele atributii ale BNR sunt:

elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb;

autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentială a institutiilor de credit, promovarea si monitorizarea bunei functionări a sistemelor de plăti pentru asigurarea stabilitătii financiare;

emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;

stabilirea regimului valutar si supravegherea respectării acestuia;

administrarea rezervelor internationale ale României.

Obiectivele urmărite de Banca Națională a României fac referire la:

fixarea cursului de schimb a monedei naționale;

întărirea rezervelor valutare ale țării;

menținerea sub echilibru a balanței de plăți;

diminuarea datoriei externe;

eliminarea segmentării pieței și stabilirea unui raport echilibrat între cerere și ofertă.

Banca centrală are puterea de a influența trendul cursului de schimb prin deciziile luate cu referire la factori precum dobânda, credit, masă monetară etc. iar scopul măsurilor adoptate este acela de a controla oferta de monedă națională și efectele presiunilor inflaționiste ce pot avea o influență directă asupra leului.

Banca Centrală are ca obiectiv stabilitatea monedei naționale în raport cu alte monede repsectând reglementăriile monetare interne și angajamentele internaționale.

2.2.2 Rolul BNR în promovarea politicii de curs de schimb

În funcție de situația economică a unei țări banca centrală a acesteia selectează obiectivele ce trebuiesc atinse pentru a realiza o politică a cursului de schimb optimă. Astfel, obiectivele urmărite de Banca Națională a României fac referire la fixarea cursului de schimb a monedei naționale, întărirea rezervelor valutare ale țării, menținerea sub echilibru a balanței de plăți, diminuarea datorie externe și eliminarea segmentării pieței și stabilirea unui raport echilibrat între cerere și ofertă.

Banca centrală are puterea de a influența trendul cursului de schimb prin deciziile luate cu referire la factori precum dobânda, credit, masă monetară etc., iar scopul măsurilor adoptate este acela de a controla oferta de monedă națională și efectele presiunilor inflaționiste ce pot avea o influență directă asupra leului.

Pentru a putea duce cursul de schimb al monedei naționale în direcția dorită de către autoritatea monetară sau pentru a putea produce modificări în situația economică a țării prin intermediul cursului valutar trebuie luate la cunoștință cauzele ce afectează moneda în sensul aprecierii sau al deprecierii.

Cursul valutar este influențat de către procese precum producția, consumul, exportul, sau importul precum și de situația economică de la nivel mondial. Cauzele ce duc către modificarea cursului de schimb pot fi directe precum evoluția raportului cerere-ofertă de pe piață, limitele impuse de banca centrală sau cauze indirecte cum ar fi modificarea taxelor vamale sau a ratei dobânzii.

2.3. Politica monetară a Băncii Nationale a României

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu definește politica monetară ca fiind un ansamblu de măsuri prin care statul (reprezentat, de regulă, de banca centrală) acționează asupra agregatelor monetare și a activelor financiare în vederea menținerii lor sub control și al realizării echilibrului economic sau în vederea orientării activității economice într-o anumită direcție.

Misiune principală reglarea volumului mijloacelor de plată utilizabile pe piața bunurilor și serviciilor, prin folosirea unor instrumente specifice în vederea realizării obiectivelor finale ale politicii economice, și anume :

– asigurarea unei creșteri economice echilibrate;

– ocuparea deplină a forței de muncă;

– stabilitatea prețurilor;

– asigurarea echilibrului balanței de plăți externe.

Cursul de schimb al monedei naționale reprezintă unul dintre cele mai importante semnale externe ale unei noțiuni.

Nivelul cursului de schimb preocupă deopotrivă autoritatea monetară supremă (polica cursului de schimb și strategii de țintire a cursului de schimb) și autoritatea executivă (guvernul) care în elaborarea și aplicarea politicilor macroeconomice urmărește drept obiectiv de prim rang cursul de schimb.

Un curs de schimb slab al monedei naționale (moneda devalorizată) creează o presiune mai mult sau mai puțin puternică în economie, amplifică tensiunile inflaționiste și frânează selecția întreprinzătorilor după eficiență. Este de natură să păstreze pe piață întreprinzători invariabili, să genereze un dezechilibru al balanței de plăți, o reducere a capacității de producție și în ultimă instanță o reducere a nivelului de trai.

Un curs de schimb forte (monedă valorizată) creează o presiune deflaționistă în economie și conduce la eliminarea (falimentul) unor întreprinzători incapabili să se adapteze condițiilor noi de pe piață și în consecință încetinește creșterea economică.

În România, politica monetara actuala se concentreaza pe promovarea gradata a deflatiei, fara a pune în primejdie competitivitatea externa.

Potrivit statutului său, Banca Națională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.

Începând cu luna august 2005, politica monetară se implementează în contextul strategiei de țintire directă a inflației, care coexistă cu regimul de flotare controlată a cursului de schimb. Acest regim al ratei de schimb este compatibil cu utilizarea țintelor de inflație ca ancoră nominală a politicii monetare și permite un răspuns flexibil al acestei politici la șocurile neprevăzute ce pot afecta economia.

Banca Nationala a României (BNR) foloseste cursul de schimb în principal ca pe o ancora nominala. În alegerea traseului cursului de schimb, BNR cauta sa gaseasca echilibrul dintre stapânirea inflatiei si evitarea unei aprecieri reale negarantate, care ar putea aparea daca alte politici nu vin în sprijinul acestor eforturi.

În cazul în care cursul de schimb real îsi depaseste nivelul pe termen lung, competitivitatea externa este afectata negativ iar cursul de schimb devine nesustenabil. De aceea, evaluarea cursului de schimb real, si, în special, încercarea de a determina daca rata reala este supra- sau subevaluata în ceea ce priveste nivelul sau pe termen lung, reprezinta o problema cruciala pentru derularea politicii monetare în România.

Politica monetară va rămâne ferm orientată în direcția atingerii țintelor de inflație stabilite de BNR împreună cu guvernul și implicit a reducerii durabile a ratei inflației pe termen mediu spre niveluri compatibile cu definiția cantitativă a stabilității prețurilor adoptată de BCE.

Menținerea ratei inflației pe o traiectorie compatibilă cu atingerea țintelor anuale de inflație continuă să reprezinte o provocare pentru politica monetară.

Faptul că în țara noastră reformele structurale sunt întârziate ne impune un comportament specific. Este încă necesar ca BNR să fie pregătită să facă intervenții la nivelul cursului de schimb, pentru evitarea unor posibile dezechilibre, al căror pericol nu este de neglijat.

Din acest motiv continuăm să vorbim în România despre „politica monetară” și despre „politica de curs”, si nu abordate separat.

2.4. Strategii de politică monetară

1.Tintirea ratei de schimb

Aceasta politica monetara are o istorie indelungata si poate lua forma fixarii valorii unei monezi in functie de o comoditate cum ar fi aurul. Mai nou, regimurile de fixare a cursului valutar implica fixarea valorii unei monezi in functie de cea a unei tari cu inflatie scazuta.

Principalele avantaje ale acestei politici monetare sunt:

Ancora nominala a unei tinte de curs valutar contribuie direct la tinerea inflatiei sub control prin corelarea nivelului inflatiei pentru bunurile comercializate pe plan international pana la cea a tarii ancorei nominale.Acest lucru se intampla deoarece pretul strain al bunurilor schimbate international este pus de piata mondiala in timp ce pretul intern al acestor bunuri este dat de cursul valutar.

Tintirea ratei de schimb ofera o regula automata pentru politica monetara care ajuta la atenuarea problemei consecventei timpului.Este fortata astfel o politica monetara restransa atunci cand exista o tendinta de depreciere a monedei nationale sau o politica expansionista cand exista o tendinta de apreciere a monedei nationale, deci nu mai poate fi pusa problema unei politici discrepante.

Aceasta politica monetara este simpla si foarte clara, poate fi usor inteleasa de toate persoanele.Datorita acestor avantaje tintirea ratei de schimb a fost utilizata in foarte multe tari , in special in cele puternic industrializate.

Totodata aceasta strategie de politica monetare are si anumite dezavantaje, printre care se numara faptul ca tarile in curs de dezvoltare pot pierde din cauza acestei politici pentru ca nu au institutii monetare publice bine consolidate pentru a putea implementa si utiliza politici monetare discrepante, spre deosebire de tarile puternic industrializate.

Aceasta strategie poate da nastere insa la speculatii care pot duce la dezechilibre economice. De asemenea, in special in tarile in curs de dezvoltare, tintirea ratei de schimb poate slabi credibilitatea autoritatilor monetare, deoarece fixand rata de schimb se elimina anumite semnale importante ce arata pozitia politicii monetare .

Dimensionarea ratei de schimb nu este cea mai buna strategie de politicặ monetara pentru a controla economia unei tari in ansamblu, cel putin din perspective tarilor industrializate. Totusi in situatii de hiperinflatie continua, dimensionarea ratei de schimb poate fi singura solutie de stabilizare a economiei.

Pentru combaterea unor dezavantaje au fost identificate douặ strategii : consiliile monetare si dolarizarea (euroizarea).

O solutie ce poate rezolva problema absentei transparentei dimensionặrii ratei de schimb este adoptarea unui consiliu monetar, in care moneda nationalặ este asigurata 100% de o moneda straina ( de exemplu, dolarul) si autoritarea monetara, fie Banca Centralặ, fie Guvernul stabileste o ratặ fixa de schimb pentru moneda strainặ.

O altặ alternativặ pentru combaterea absentei transparentei o reprezintặ dolarizarea (euroizarea), adoptarea dolarului (monedei euro) ca si moneda nationalặ. Este o metodặ mult mai sigurặ decat consiliul monetar, deoarece nu se poate vorbi de speculatii pentru cặ nu exista o altặ monedặ nationalặ.

2.Tintirea monetara (a agregatelor monetare)

Elementele cheie ale acestei strategii sunt transparenta, flexibilitatea si numarabilitatea si implica credibilitatea informatiilor oferite de agregatele monetare, pentru a se putea stabili politica monetara, anuntarea in timp util a obiectivelor urmarite pentru agregatele monetare si totodata infiintarea, crearea unui mecanism care sa poata controla eventualele deviatii de la obiective.

Avantaje: aceasta permite unei banci centrale sa-si ajusteze politica monetara si sa coopereze si cu alte elemente care pot influenta stabilitatea preturilor;banca centrala poate stabili tinte pentru inflatie diferita de ale altor tari si influenta agregatele monetare.Astfel, tintele monetare pot trimite semnale imediate publicului si pietei despre postura politicii monetare si intentiile realizatorilor de politici monetare.

Aceste avantaje se bazeaza pe ideea ca exista o legatura stransa intre variabila-scop (inflatia sau venitul nominal) si agregatul tintit. Daca aceasta legatura este slabita de discrepanta intre vitezele cu care se modifica cele doua, tintirea in continuare a aceluiasi agregat nu va functiona, ci din contra, ar putea avea efecte negative. Cu toate acestea, tintirea agregatelor este o politica destul de flexibila.Aceasta tine cont si de alte obiective, cum ar fi rata de schimb si produsul intern brut.

3.Tintirea inflatiei

Tinând cont de ruptura relatiei dintre agregatele monetare si variabilele tinta precum inflatia, din ce în ce mai multe tări care doreau sa-si mentina independenta politicii monetare au adoptat strategia de tintire a inflatiei.

Tintirea directa a inflatiei este un regim de politica monetara care implica: anuntarea publica a unei tinte numerice a inflatiei pe termen mediu, acceptarea stabilitatii preturilor ca scop principal al politicii monetare, transparenta procesului de implementare a politicii monetare prin comunicarea obiectivelor si deciziilor si responsabilitatea Bancii Nationale pentru atingerea obiectivului anuntat de inflatie.

Țintirea directă a inflației reprezintă strategia de politică monetară ce presupune stabilirea unei ținte pentru nivelul ratei inflației pe o anumită perioadă de timp, țintă ce trebuie atinsă prin aplicarea măsurilor de politică monetară astfel încât să se asigure stabilitatea prețurilor.

Țintirea directă a inflației presupune o monitorizare completă asupra evoluțiilor prețurilor.

Trecerea la țintirea directă a inflației reprezintă o tehnică nouă, care mărește răspunderea publică a băncii centrale, și obligă la o mai strânsă conlucrare între factorii care influențează evoluția fenomenelor economice.

România, candidată la integrare economică și monetară trebuie să reușească deplasarea strategiei monetare de la țintirea agregatelor monetare către țintirea directă a inflației ca modalitate care poate asigura stabilitatea prețurilor și implicit posibilitatea aderării la Uniunea Economică și Monetară.

Țintirea inflației înseamnă să “citești evoluția economiei cu cel puțin patru trimestre în avans și să adopți măsuri de prevenirea devierilor previzibile de la țintă”.

Avantajele tintirii inflatiei

Simplitatea si claritatea tintei.

Politica monetara independenta se poate concentra asupra platii interne.

Nu se bazeaza pe relatia stabila numerar-inflatie.

Responsabilitate crescanda a bancii centrale.

Reduce efectul socurilor inflationiste

Dezavantajele tintirii inflatiei

Criticii tintirii inflatiei condamna aceasta strategie de politica monetara din mai multe motive:

Indicator intarziat. In contrast cu ratele de schimb valutar si agregatele monetare, inflatia este greu de controlat. Totusi dupa cum am aratat mai sus rezultatele agregatelor monetare nu au fost foarte puternice, iar ratele de schimb valutar nu au dus la o politica expansiva.

Prea multa rigiditate.Multi au criticat tintirea inflatiei datorita faptului ca impun o regula rigida pentru cei care stabilesc politica monetara. De exemplu in acele tari care au acceptat aceasta politica monetara, nu s-a prevazut ruperea relatiilor intre agregatele monetare si variabilele tinta.

Crestere economica scazuta. Alta problema pe care o ridica tintirea inflatiei se refera la cresterea ratei somajului. In acest sens se poate ajunge la concluzia ca odata ce s-a ajuns la o rata a inflatiei destul de scazuta, tintirea acesteia nu are efecte negative asupra economiei.

Începând cu luna august 2005, politica monetară se implementează în contextul strategiei de țintire directă a inflației, care coexistă cu regimul de flotare controlată a cursului de schimb. Acest regim al ratei de schimb este compatibil cu utilizarea țintelor de inflație ca ancoră nominală a politicii monetare și permite un răspuns flexibil al acestei politici la șocurile neprevăzute ce pot afecta economia.

Estimarea BNR privind evolutia inflatiei

Dupa cum se observa din graficul de mai jos, BNR a ratat tinta de inflatie patru ani la rand, din 2007 pana in 2010, dar a reusit sa constranga inflatia in intervalul de variatie din jurul tintei in anul 2013.

Dupa cum se remarca si în grafic, rata anuala a inflatiei a atins minime in 2006, 2009 si 2013.

Dupa fiecare minim, au urmat evenimente neprevazute care au readus inflatia catre noi varfuri.

Pentru acest an, BNR vede o evoluție în oglindă, rata inflației urmând să scadă de la 6% la 3,5%. În noiembrie, pentru intervalul de mai sus, BNR vedea o scădere mult mai puțin amplă, de la 5,5% la 4%.

Momentul exact al intrarii leului în sistemul ERM2 (Exchange Rate Mechanism – mecanismul cursului de schimb) se va stabili in functie de progresele in ingustarea decalajelor din economia reala si de îndeplinirea criteriilor de convergenta nominala, astfel încât perioada de participare la ERM2 sa fie cat mai scurta.

Intrarea prematura in ERM2 ar putea prelungi perioada de participare la mecanismul cursului de schimb, dar amanarea excesiva ar putea slabi motivatia pentru reforme..

BNR îsi propune sa mentina politica de tintire a inflatiei cel putin până la intrarea în ERM2, moment din care banca centrală va trebui să tinteasca evolutia cursului de schimb.

4. Tintirea PIB nominal.

Tintirea PIB-ului nominal are cam acelasi efect ca si tintirea inflatiei. In comparatie cu inflatia cresterea PIB-ului nominal are avantajul de a mari productivitatea. Anuntarea tintirii PIB-ului nominal este riscanta datorita faptului ca pot aparea critici la adresa bancii centrale, aceasta putând fi acuzată de un regim de tintire anti-crestere. In realitate acest lucru nu este real, datorita ratei inflatiei scazute care anunta o crestere economica.

2.5. Regimul cursului de schimb al leului

Regimul actual al cursului de schimb al leului este cel de flotare controlată, acesta fiind în concordanță cu utilizarea țintelor de inflație ca ancora nominală a politicii monetare și permițând un răspuns flexibil al acestei politici la șocurile neprevăzute ce pot afecta economia.

Importanța cursurilor de schimb rezidă în faptul că ele determină prețul efectiv sub care se comercializează diferitele mărfuri pe piața internațională, în lupta de concurență din comerțul internațional, factorul valutar concretizat în cursurile de schimb jucând un rol important alături de factorii materiali ai competitivității.

În urma renunțării la etalonul-aur, aur-lingouri și etalonul aur – devize, valorile paritare au fost înlocuite cu puterile de cumpărare, ca etalon monetar, și care reprezintă raportul între cantitatea de bunuri și servicii create într-o țară, ce intră în sistemul relațiilor valutare și financiare internaționale, și indicatorii sintetici ai prețurilor.

Pc = Q / P

unde:

Pc = puterea de cumpărare;

Q= cantitatea de bunuri și servicii;

P = prețul bunurilor și serviciilor.

Cursul valutar se poate determina pornind de la puterea de cumpărare a unei monede (Pc1), care se raportează la puterea de cumpărare a altei monede (Pc2). Din acest raport rezultă numărul unităților monetare naționale (n Mn) pentru o unitate monetară străină (Ms):

Cv = Pc1 / Pc2

Cv = (x*Mn) / (y*Ms)

2.6. Adoptarea monedei unice în România

Adoptarea monedei unice în România este un subiect dezbătut intens în plan național. Asupra procesului de adoptare a monedei euro un impact deosebit de important îl au politica monetară și cea a cursului de schimb.

Perioada 2000-2006 a fost una hotărâtoare pentru pregătirea României în vederea aderării la Uniunea Europeană (UE).

Aderarea la Uniunea Europeana a reprezentat un factor cheie in procesul de convergenta a economiei reale, care se va intensifica si va culmina cu introducerea euro.

În conformitate cu Tratatul de la Maastricht, un stat membru al UE beneficiază de derogare temporară în ceea ce privește adoptarea euro, dar are obligația de a se pregăti pentru intrarea în mecanismul european al ratelor de schimb ERM II, unde va sta o perioadă de cel puțin doi ani, după care va putea adopta moneda unică.

În vederea pregătirii pentru adoptarea euro, politicile economice și monetare trebuie să evolueze către îndeplinirea sustenabilă a criteriilor de convergență de la Maastricht.

O atenție importantă va fi acordată și convergenței reale care însă nu este prevăzută în Tratatul de la Maastricht, ca obligație.

Unul dintre indicatorii de convergență nominală se referă la stabilitatea cursului de schimb în sensul menținerii acestuia, în timpul celor doi ani care preced evaluarea criteriilor în vederea trecerii la moneda unică, în marjele de fluctuație convenite prin mecanismul ratelor de schimb (ERM) fără a proceda la deprecierea monedei față de celelalte monede ale statelor membre. Asupra procesului de adoptare a monedei euro, un impact deosebit de important îl are politica monetară și a cursului de schimb.

Trebuie precizat că din momentul aderării la UEM se renunță la independența politicii monetare și, implicit, la mecanismul cursului de schimb ca mijloc de ajustare a dezechilibrelor economice.

Pregătirea economiei românești pentru intrarea în Uniunea Economică și Monetară este de o importanță majoră. Introducerea monedei unice va produce efecte asupra întregului mediu economico-social național, iar consecințele se vor manifesta înainte, dar și după încheierea procesului propriu-zis de trecere de la leu la euro.

În momentul în care România va deveni membra a UEM, moneda unica europeana-EURO va inlocui leul.

Până să ajungă la acest stadiu avansat, România trebuie să întrunească toate criteriile privind aderarea la zona euro.

Tratatul de la Maastricht prevede atingerea unui „grad înalt de convergență durabilă ” ca o condiție prealabilă a adoptării monedei unice de către un stat membru:

1. Realizarea unui grad ridicat de stabilitate a prețurilor; inflația atinsă într-un stat membru, într-o perioada de un an înaintea examinării situației sale, să nu depașească cu mai mult de 1,5% pe aceea a celor trei țări membre care vor avea cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a prețurilor;

2. Caracterul suportabil al situației finanțelor publice; respectarea acestui criteriu este trebuie să fie mai mare de 3% din PIB al respectivei țări și datoria publică să nu fie mai mare de 60% din acelasi indicator;

3. Respectarea marjelor normale de fluctuație prevăzute prin mecanismul European al ratelor de schimb cel puțin timp de doi ani, fără devalorizarea monedei în raport cu aceea a unui alt stat membru;

4. Caracterul durabil al convergenței atinse de către respectiva țară membra în conditiile participarii sale la mecanismul cursurilor de schimb, reflectate prin nivelurile ratei dobânzii pe termen lung; în practică, o țara este considerată că îndeplineste acest criteriu atunci când în anul precedent examinarii situației sale, rata nominală a dobânzii pe termen lung nu depașește cu mai mult de 2% media ratelor dobânzii din cele trei țări membre cu cele mai bune rezultate în materie de stabilitate a preturilor.

Criteriul inflatiei:

Cursul de schimb se încadrează în marjele de fluctuatie de ± 1,5% prevăzute de ERM II:

Harta tărilor europene legate de Euro 1 ianuarie 2014:

O monedă unică este un element pozitiv și din punct de vedere economic și politic. Cadrul în care este administrat euro face din moneda europeană o monedă stabilă, cu un nivel scăzut al inflației și cu rate ale dobânzilor reduse, elimină costurile de schimb monetar, pune în mișcare mecanismele economiei europene, facilitează comerțul internațional și consolidează poziția UE pe scena internațională.

Dimensiunea și forța zonei euro oferă o mai bună protecție împotriva șocurilor economice externe si a turbulențele de pe piața valutară.

Utilizarea unei monede unice are ca rezultate:

eliminarea comisioanelor de conversie dintr-o moneda nationala in alta;

eliminarea riscului ratei de schimb in schimburile comerciale cu alti membri ai zonei Euro;

eficienta crescuta a pietelor financiare si monetare;

transparenta preturilor la bunuri si servicii in cadrul zonei Euro, ce determina concurenta crescuta pe piata;

mai buna distribuire a resurselor si, în general mai buna integrare economica între partenerii europeni.

Beneficiile macroeconomice ale trecerii la euro

Reducerea riscului de turbulente monetare și financiare

Efect de disciplinare asupra politicilor economice întreprinse

Reducerea primei de risc la împrumuturi pentru economiile mai putin dezvoltate

Posibila stabilizare a nivelului dobânzilor pe termen lung.

Beneficiile microeconomice ale trecerii la euro

Eliminarea riscului de evolutie a ratei de schimb în raport cu Zona Euro

Reducerea costului tranzactiilor

Creșterea transparentei internationale a preturilor

Creșterea volumului schimburilor externe

Aceste avantaje ar urma să se concretizeze într-o dezvoltare economică mai rapidă, alocarea mai eficientă a resurselor, câștiguri de bunăstare și stabilitate crescută.

Principalul avantaj prin trecerea la euro este dat de eliminarea riscului valutar. Un alt avantaj ar putea rezulta din scaderea ratelor dobanzii (nu vor mai exista lei, ci doar euro si politica monetara va fi cea a Bancii Centrale Europene).

Alte avantaje ale adoptarii monedei unice sunt:

Evitarea necesitatii de schimb a banilor si a cheltuielilor care le insotesc (comisionul bancar, costul cu plata celor angajati in gestionarea valutei).

Absenta variabilitatii cursurilor elimina implicit riscul valutar.

Usurinta in compararea preturilor produselor si serviciilor;

Existenta monedei unice este un factor de stabilitate a preturilor si de consolidare a cursului valutar real. Aceasta elimina costurile provocate de inflatie: rate inalte a dobinzilor care descurajeaza investitiile, prima de risc pe care pietele financiare o aplica asupra monedelor considerate insuficient de antiinflationiste, ar fi eliminata incertitudinea;

Stimularea plasamentelor in diferite categorii de titluri exprimate în EURO, acestea fiind privite la fel cu plasamentele în exterior;

Pentru guverne vor dispare constrângerile traditionale în privinta balantelor de plăti, piata financiară fiind capabilă să finanteze usor aceste deficite deoarece nu mai exista riscul valutar.

România are capacitatea de a îndeplini în viitorul apropiat criteriile nominale cerute de zona Euro. Trebuie să reducă însă decalajele din economia reală. Sanse mari ca România sa resimta dezavantaje decât avantaje ale adoptării euro: inflatie, somaj, dezechilibre ale balantei de plăti cu riscurile aferente, etc.

Regimul cursului de schimb înainte de intrarea în ERM2

Participarea la ERM2 presupune legarea monedei naționale de euro și angajamentul de a menține evoluția curs de schimb într-o anume bandă de fluctuație.

Momentul intrării în ERM2 și durata participării la acest mecanism reprezintă două decizii extrem de importante pentru România.

Stabilitatea cursului de schimb depinde de îndeplinirea criteriului privind rata inflației. O apreciere în termeni reali a cursului de schimb ajută, în general, procesul de dezinflație.

Problema cursului de schimb se află între obiectivele exprese pe care le urmărește autoritatea monetară. BNR va menține politica cursului de schimb subordonată obiectivelor de inflație, deci trebuie să continue procesul de dezinflație fără a forța convergența nominală.

Atât timp cât leul nu participă la ERM2 evaluarea criteriului referitor la stabilitatea cursului de schimb nu poate fi realizată cu acuratețe.

Prin acest regim se asigură un grad ridicat de independență a politicii monetare, a cărei eficacitate, în controlul inflației, va crește.

De asemenea, regimul cursului de schimb flotant administrat este în concordanță cu alegerea inflației ca ancoră nominală. Acest sistem permite un răspuns flexibil la șocurile neprevăzute ce pot interveni.

O dată cu strategia de țintire directă a inflației, BNR a trecut la un regim de flotare cvasi-liberă.

În România, în perioada actuală există politică monetară independentă, o liberalizare deplină a fluxurilor de capital și un curs flexibil.

Flexibilitatea cursului de schimb va permite BNR să asigure stabilitatea prețurilor interne prin creșterea eficacității politicii monetare.

Conform celor prezentate se pot desprinde unele concluzii:

până la intrarea în ERM2 politica de curs de schimb va fi tratată în conformitate cu Tratatul de la Maastricht ca o politică de interes pentru România;

BNR trebuie să continue procesul de dezinflație fără a forța convergența nominală;

momentul aderării României la ERM2 trebuie ales foarte bine având în vedere că rata de schimb este stabilită în mod irevocabil;

cursul de schimb nu poate rezolva problematica complexă a economiei românești.

O depreciere accelerată a monedei naționale, combinată cu o politică salarială necorelată cu productivitatea muncii, poate conduce la o inflație ce nu mai poate fi controlată și la desființarea dezechilibrelor macroeconomice;

până la intrarea în ERM2, BNR trebuie să mențină politica de curs de schimb subordonată obiectivelor de inflație;

Până la intrarea în ERM2 se identifică următoarele coordonate: accentuarea flexibilității cursului și coexistența tendinței de apreciere în termeni reali cu variabilitatea pe termen scurt a cotațiilor. Flexibilitatea ratei de schimb va întări capacitatea BNR de a asigura stabilitatea prețurilor interne prin creșterea eficacității politicii monetare.

În anul 2007, anul integrarii Romaniei la Uniunea Europeana, BNR a permis flotarea foarte amplă a cursului leului pentru a preveni și a descuraja atacurile speculative. Există anumite niveluri de apreciere/depreciere dincolo de care este amenințată stabilitatea financiară sau stabilitatea macroeconomică;

In vederea adoptării euro, evoluția cursului de schimb va reprezenta pentru BNR o importantă preocupare, deși obiectivul de bază este urmărirea stabilității prețurilor.

CAPITOLUL III

PRINCIPALELE ETAPE ÎN EVOLUȚIA ISTORICĂ A CURSULUI DE SCHIMB AL LEULUI

Înainte de 1989

Timp de aproape 50 ani România a avut o economie centralizată, bazată pe decizii administrative, iar planul unic reprezenta principalul instrument al economiei. Cursul de schimb al monedei nationale era stabilit arbitrar, fără a se ține cont de fundamentele economice.

În conditiile economiei centralizate, principala caracteristica a fost monopolul valutar, având drept consecintă izolarea din punct de vedere valutar a economiei interne în raport cu exteriorul.

Potrivit monopolului valutar, valutele altor state nu aveau putere circulatorie pe teritoriul României, iar scoaterea din țară sau remiterea în străinătate a monedei noastre naționale – leul, era interzisă.

Moneda natională – leul – era neconvertibilă, cursul de schimb avea un caracter formal si nu exercită nici o influentă asupra importurilor si exporturilor. Singurele institutii care puteau efectua cumpărări si vânzări de mijloace de plată străine, precum si decontări cu străinătatea erau Banca Natională a României si Banca Română de Comert Exterior.

În 1980 a fost introdus un sistem de cursuri multiple, compus din cursurile declarate (oficial, comercial si necomercial) si cursurile de revenire, la care se decontau exporturile. Formula cursurilor multiple reprezenta, un mod de subventionare a exporturilor sau importurilor, ceea ce a permis, în anumite perioade, fortarea exportului în goana după valută, care a atins în anii ’80 proportii aberante. Cursul de schimb al leului era semnificativ supraevaluat.

1989-1998

Până la sfârșitul anului 1989, în țara noastră politica valutară s-a înfăptuit în condițiile monopolului valutar, forma prin care se manifesta conducerea unitară a întregii activități valutare de către stat.

Decembrie 1989 a instaurat principiile economiei de piață, dar nicidecum o evoluție liniștită pe piața valutară, astfel că a fost posibilă crearea unei piețe valutare în România, funcționând pe baza mecanismelor licitației prin care s-a urmarit stabilirea unui raport real de schimb între leul românesc si dolarul american, iar prin intermediul acestui curs, a unui raport de schimb față de cursul celorlalte valute de schimb convertibile si neconvertibile.

Regimul valutar nu a putut fi reorientat dintr-o dată, etapele parcurse conformându-se, în general concepției reformei economice din țara noastră, determinate de schimbările politice de după decembrie 1989.

Stabilizarea cursului leului a constituit scopul primordial al politicii valutare în România, simultan fiind adoptat un program de restabilire a echilibrelor macroeconomice care avea în vedere controlul indirect al masei monetare

Odată cu începerea strategiei de reformă economică, s-a putut contura regimul valutar ca un proces desfasurat în mai multe etape.

Politica urmată de statul român în domeniu politicii monetare si a cursului de schimb, între 1989-1996, au avut evolutii ce pot fi încadrate în câteva perioade distincte:

1) Ianuarie – Septembrie 1990 – Caracteristici:curs unic, fix, puternic supraevaluat

Anul 1990 s-a caracterizat prin dolarizarea economiei nationale si disparitia restrictiilor cu privire la import. În această perioadă s-a procedat la devalorizarea monedei nationale, iar noul curs a fost mentinut fix, ca o pârghie pentru temperarea presiunilor inflationiste.

La începutul anului 1990, România nu înregistra datorii externe și dispunea de rezerve valutare. Consumul și producția erau strict controlate, exportul și importul erau dirijate centralizat, iar cursul valutar nu avea practice, nici un rol în echilibrarea balanței de plăți.

Banca Natională a României si-a asumat conducerea regimului valutar și a politicii cursului de schimb, cursul de schimb oficial fiind mentinut  puternic supraevaluat. Acest mecanism a stimulat importurile si a descurajat exporturile.

2) Octombrie 1990 – Noiembrie 1991 – Caracteristici:cursuri duale, supraevaluat.

În anul 1991, politica monetară a avut ca obiectiv controlul privind creșterea masei monetare. Efectul a fost amplificarea indisciplinei financiare și fenomenul de neplată a datoriilor, respectiv blocajul financiar.

Banca Națională a României, în colaborare cu Guvernul de atunci, a trecut la organizarea și deschiderea, în februarie 1991, a pieței valutare interbancare. Cursul leului se stabilea zilnic în raport cu dolarul.

Prin deschiderea pieței valutare intebancare, s-a creat regimul valutar bazat pe două cursuri ale monedei naționale:o parte a tranzacțiilor externe se deconta la cursul oficial, iar o altă parte la cursul stabilit pe piață.

Reforma în politica valutară a debutat în luna mai 1991, când Banca Națională a României și-a asumat, în baza legii privind statutul său, conducerea regimului valutar și a politicii cursului de schimb.

Existau doua cursuri de schimb ale monedei nationale: unul fix (puternic supraevaluat) si altul flotant, stabilit pe piata interbancară.

Prin noul regim valutar, s-a declarat optiunea pentru flotarea controlată a cursului monedei nationale. În esentă, sistemul valutar dual a reprezentat a doua încercare de a utiliza cursul ca o ancoră pentru stabilitatea preturilor, în intentia de a sprijini adaptarea la restructurare.

Este de remarcat că, România a fost singura dintre tările central si est-europene pentru care Fondul Monetar International a acceptat o astfel de abordare gradualistă.

3) Noiembrie1991 – Aprilie 1992 – Caracteristici:curs unic, flotant controlat, supraevaluat.

În luna noiembrie 1991, a avut loc unificarea cursului oficial, cu cel interbancar.

Regimului valutar nou introdus a eliminat cursurile multiple ale monedei nationale si a abordat optiunea pentru flotarea controlata a cursului monedei nationale.

BNR a sprijinit, stabilirea cursului de schimb la un nivel care sa nu produca presiuni inflationiste nejustificate.

Pentru a tempera efecte negative din anii anteriori, a fost aleasă iarăsi calea mentinerii cursului leului la un nivel fix, din ce în ce mai supraevaluat. S-a dovedit că politica unui curs fix supraevaluat nu este o alternativă viabilă, deoarece au aparut efecte precum cresterea dezechilibrului balantei de plăti externe, influență slabă în sensul temperării fenomenului inflaționist.

În concluzie, această modalitate de a atenua fenomenul inflationist nu a dat rezultate, inflatia nu numai că nu a fost atenuată, dar a contribuit la deprecierea suplimentară a monedei nationale pe piata liberă.

4) Mai 1992 – Septembrie 1992 – Caracteristici: curs unic, flotant controlat, supraevaluat.

În anul 1992 politica monetară a fost marcată de fluctuații, masa monetară a crescut rapid, iar fenomenul inflaționist s-a reinstalat.

Luna mai 1992 a marcat începutul unei etape noi în România, prin adoptarea unui nou mecanism valutar, prin care cursul de schimb a fost lasat să fluctueze liber, să se echilibreze la nivelul stabilit de piață.

5) Octombrie 1992 – Decembrie 1993 – Caracteristici:revenire la intervenționalism, curs oficial puternic supraevaluat

În această perioadă, BNR a optat pentru scăderea treptată si controlată a cursului leului în primele patru luni ale anului 1993, în corelatie cu evolutia inflatiei.

Desi pe parcursul întregului an 1993, cursul valutar a suferit o “scădere controlată”, a rămas în continuare supraevaluat, nereusind să se producă o echilibrare a cererii, cu oferta de valută.

În concluzie deprecierea leului era un fenomen inevitabil, deprecierea a fost puternică, moneda natională a continuat să fie mentinută supraevaluată.

6) Ianuarie – Iulie 1994 – Caracteristici: liberalizare relativă a cursului de schimb.

Inițial, pentru determinarea cursului valutar al leului, Banca Națională a României a adoptat modelul cursului valutar format prin licitație, factorul principal fiind raportul cerere-ofertă, cu un anumit grad de intervenție din partea băncii centrale.

Începând din luna aprilie 1994, licitatia valutară desfăsurată la Banca Natională a României a fost liberalizată, eliminându-se controlul exercitat de banca centrală în mecanismul formării cursului valutar.

Anul 1994- anul macrostabilizării- a reprezentat perioada celor mai coerente măsuri monetariste, fiscale si valutare, adoptate pentru redresarea economiei. Principiul de la care s-a pornit în 1994 a fost acela că stabilizarea cursului valutar se poate realiza numai prin crearea conditiilor fundamentale în economie si nu prin interventii administrative, ca în anii precedenti. Cursul de schimb devine astfel,un indicator de baza si corect al situatiei economiei nationale.

În concluzie, deprecierea cursului valutar a fost lentă, echilibrată, ca urmare a functionării libere a pietei valutare si a contribuit decisiv la cresterea rezervelor valutare ale statului, obiectiv prioritar neatins în anii anteriori.

7) August 1994 – Martie 1996 – Caracteristici: introducerea pietei valutare interbancare autorizarea dealerilor, deprecierea semnificativă a cursului

Începând cu luna septembrie 1994, toate băncile române au căpătat dreptul de a cota propriul curs, iar Băncii Nationale a României îi revenea rolul de a publica zilnic nivelul cursului de referintă, calculat ca media tranzactiilor de pe piata valutară.

Cursul valutar era stabilit prin relatia directa dintre cerere si oferta de valuta.

Obiectivul pe care si l-a propus BNR pentru anul 1995, a fost mentinerea stabilitătii reale a cursului, adică o depreciere nominală în acelasi ritm cu inflatia.

8) Martie 1996 – Decembrie 1996 – Caracteristici: măsuri pentru disciplinarea si normalizarea pietei valutare interbancare tensionate, dezechilibre economice majore.

În această perioadă, Banca Natională a României a depus eforturi sustinute pentru a calma presiunea asupra cursului de schimb. Anul 1996 a marcat o depreciere nominală accelerată a cursului, datorită ratei ridicate a inflatiei.

În concluzie, anul 1996, nu a consemnat diminuarea dezechilibrelor macroeconomice si financiare, dimpotriva, inflatia a redevenit galopantă, iar crizele financiare s-au accentuat. Cresterea nereală a cererii de valută, în lipsa unei oferte suficiente, a contribuit serios la deprecierea nominală anuală a leului.

9) Ianuarie 1997- Decembrie 1997 – Caracteristici: liberalizarea totală a cursului de schimb, piata valutară a fost deschisă tuturor băncilor, dinamica crescătoare a sumelor tranzactionate pe piata valutară.

În această perioadă, initiativa majoră a fost liberalizarea cursului de schimb (format pe piata in regim de flotare controlata).

BNR a luat decizia de a renunta la calcularea cursului de referintă, pentru că denumirea de “curs de referintă” producea confuzii, fiind adeseori confundat cu “cursul oficial”- curs stabilit pe criterii administrative si nu în conditiile pietei libere.

Stabilirea liberă pe piată a cursului de schimb (ca raport între cerere si oferta) a redat cursului de schimb semnificatia reală de barometru al economiei si “pret al tuturor preturilor”.

Flexibilitatea cursului de schimb si deprecierea lentă a cursului de schimb a urmărit sprijinirea procesului de dezinflatie.

În concluzie, evolutia pozitivă a pietei valutare a permis o stabilitate relativă a cursului, consolidarea convertibilitătii leului românesc.

BNR a influentat cursul de schimb doar prin intermediul instrumentelor indirecte, respectiv prin interventii pe piata valutară în scopul:

combaterii atacurilor speculative;

echilibrării cererii cu oferta.

10) Ianuarie 1998 – Decembrie 1998 – Caracteristici: liberalizarea tuturor tranzactiilor de cont curent, accesul nelimitat al populatei la valută, dinamica accentuată a volumului tranzactiilor pe piata valutară.

Anul 1998, a fost marcat de deprecierea treptată și lentă a monedei naționale, iar BNR a intervenit pe piața valutară pentru contracararea presiunilor de depreciere a leului dar și ca mijloc mai puțin costisitor de absorbție a lichidităților.

Regimul cursului de schimb a rămas flotarea controlată (administrată) care, datorită intervențiilor exercitate de BNR pe piața valutară, a determinat o limitare a reaprecierii puternice a monedei nationale, fapt ce a stat la baza îmbunătățirii poziției externe a economiei românești.

1999-2006

Începând cu 1 ianuarie 1999, euro, ca unitate de cont, a înlocuit unitatea monetară a Comunitătii Economice Europene – ECU – la rata de 1/1, euro devenind moneda unică a tărilor membre ale UEM, iar începând cu 1 ianuarie 2002 euro a înlocuit monedele nationale ale statelor  care au aderat la zona euro, fiind în acelasi timp atât monedă natională, cât si monedă internatională.

Semnificatia principalelor etape în evolutia cursului de schimb 2007-2013

Pentru a întelege ce se întâmplă cu leul trebuie să analizăm evolutia cursului valutar pe o perioadă mai mare de timp. Evolutia istorică a cursului de schimb, leu/euro, respectiv, media anuala a cursului zilnic al BNR, începând cu 1 ianuarie 1999 (odata cu introducere monedei unice europene EUR), este reflectată în tabelul următor:

Evoluției cursului de schimb mediu anual leu-euro 1998-2013

Sursa: INS ,BNR (Cursul de schimb mediu anual se calculează ca medie aritmetică simplă a cursurilor valutare medii lunare)

La o prima privire a graficului observăm că evolutia cursului LEU/ EUR nu a fost una stabilă si liniară, fiind marcată de o serie de fluctuatii importante.

Desi s-a confruntat cu provocări majore pe parcursul perioadei 1998-2006, politica de curs de schimb a BNR a contribuit substantial la temperarea inflatiei, favorizând totodată si îmbunătătirea considerabilă a pozitiei externe a economiei românesti.

Potrivit unor autori , anii 1997, 1998, 2000, 2005 au marcat un curs de schimb supraevaluat, doar anii 1999 și 2003 au marcat o subevaluare a monedei naționale.

Se observa ca din 1999 si pana la începutul anului 2004, euro a crescut continuu fată de leu, ca apoi trendul să se inverseze.

Pentru România, anul 1999 a fost edificator pentru adoptarea cursului de schimb ca tinta intermediară a politicii monetare, acest an fiind reprezentat prin cursul de schimb supraevaluat.

Pe parcursul anului 2000, piața valutară a înregistrat o tendință de creștere lină caracterizată prin supraoferta de valută, iar obiectivul păstrării competitivitătii externe a economiei românesti a impus si în anul 2000 o politică de evitare a aprecierii în termeni reali a monedei nationale prin prezenta activă a BNR pe piata valutară.

În 2001, cel mai activ segment al pieței financiare a rămas tot piața valutară.

În anul 2002, politica cursului de schimb a avut în vedere atenuarea controlului practicat anterior asupra cursului de schimb, s-a depreciat față de EURO.

În luna martie 2003 a avut loc o ajustare importantă a regimului de curs de schimb: rolul de valută de referintă, îndeplinit anterior de dolarul SUA, a fost preluat de euro.

Ca urmare a acestei decizii, care a constituit un pas firesc pe calea integrării europene a economiei românesti, volatilitatea leului fată de euro s-a diminuat substantial, dar a crescut fată de dolarul SUA.

Anul 2004 a consemnat o modificare importantă a politicii de curs de schimb. BNR a implementat, începând cu luna noiembrie, o politică menită să crească în mod semnificativ flexibilitatea cursului de schimb al monedei nationale.

Prima parte a anului 2005 a consemnat o continuare a tendintei de apreciere nominală a cursului leu/euro, însă într-un ritm mai lent fată de anul anterior.

În august 2005, BNR a adoptat strategia de țintire directă a inflatiei. Modificarea strategiei de politică monetară a fost justificată de faptul că țintirea agregatelor monetare nu mai era o strategie eficientă, întrucât legatura dintre agregatele monetare si inflație a devenit mai putin previzibilă.

Realitatea a demonstrat însă că țintirea inflației nu a determinat extinderea rolului pieței valutare în stabilirea cursului de schimb. De multe ori, banca centrală a exercitat intervenții pe piața valutară promovând un curs de schimb cu flotare controlată.

De asemenea, începând cu anul 2005, conform angajamentelor asumate prin Programul Economic de Preaderare a României, euro a devenit de fapt unica monedă de referintă a cursului de schimb al leului.

Leul românesc a fost declarat convertibil la 1 septembrie 2006, leul a căpătat din acel moment drept de circulație în toate țările și putea fi schimbat cu oricare altă monedă convertibilă.

În anul 2006, cursul de schimb a înregistrat cele mai puternice oscilații din intervalul 2002- 2006, moneda națională continuând să se aprecieze.

În anii 2005-2006 evoluția cursului de schimb leu-euro, a îndeplinit exigențele criteriilor de la Maastricht si s-a putut constata o stabilizare a cursului leu-euro.

Cursul anual leu/euro – grafice de variatie 2007-2013

Pentru a realiza tabloul general al evoluției României, am analizat cursul valutar leu-euro în perioada 2007-2013 deoarece pe piața valutară interbancară cursul monedei naționale este stabilit zilnic, moneda de referință fiind euro.

Cum a evoluat cursul de schimb în 2007

Cursul mediu anual din 2007 pentru Euro: 3,3373 lei.

Anul 2007 reprezintă un an istoric pentru România, din perspectiva noului statut de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene.

De la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene si a Uniunii Economice si Monetare Europene cu derogare de adoptare euro drept moneda unică. Derogarea acordată României si celorlalti noi membri care au aderat după 2004, înseamna că, aceste tări se angajează irevocabil să înlocuiască moneda lor natională cu euro, dar puteau să aleagămomentul la care vor solicita aprobarea pentru integrarea în Zona euro.

Acest sistem introduce un mecanism flexibil prin care fiecare tara se pregateste pentru euro în functie de situatia sa concreta, cu respectarea concomitenta a unor standarde minime comune.

Aderarea la UE a reprezentat pentru autoritățile române și, implicit, pentru Banca Națională a României, asumarea de responsabilități noi și complexe, referitoare la ajustarea și integrarea politicilor naționale la cadrul European.

Unul dintre indicatorii de convergență nominală se referă la stabilitatea cursului de schimb, adica menținerea acestuia, în marjele de fluctuație convenite prin mecanismul ratelor de schimb (ERM) fără a proceda la deprecierea monedei față de celelalte monede ale statelor membre.

La începutul anului 2007 aprecierea leului a ajutat la menținerea inflației în marjele propuse de BNR. Se cunoștea că leul era umflat artificial, nu prin performanțele economiei. Riscul de volatilitate al cursului de schimb al monedei naționale a fost ridicat în acest an.

Creșterea foarte mare a deficitului de cont curent a făcut ca și România, să devină vulnerabilă la șocuri externe. Și aceasta s-a văzut când în iulie 2007 moneda națională s-a depreciat puternic (minimul istoric pe 2 iulie a fost de 3,1112 lei pentru un euro).

. În anul 2007 BNR a permis flotarea foarte amplă a cursului leului pentru a preveni și a descuraja atacurile speculative.

În anul 2007, a avut loc o depreciere nominală de 6,3% a monedei naționale față de moneda euro (curs oficial la 1 ianuarie 2007: 3,3817 lei/euro; la 31 decembrie 2007: 3,6102 lei/euro).

În 2007, rata medie anuală a inflației măsurată prin indicele armonizat al prețurilor de consum (IAPC) s-a situat la nivelul de 4,84%.

În cadrul procesului de integrare europeană, România va adopta moneda unică europeană. Procesul de tranziție către acest stadiu impune satisfacerea criteriilor de convergență nominală stabilite prin Tratatul de la Maastricht pentru participarea într-o etapă premergătoare în cadrul mecanismului ERM II.

Poziționarea curentă a economiei românești în raport cu îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este prezentată în tabelul următor:

Cum a evoluat cursul de schimb în 2008

Cursul mediu anual din 2008 pentru Euro: 3,6827 lei.

Pe plan internațional, anul 2008 a marcat amplificarea turbulențelor declanșate de criza financiară care a afectat cu precădere țările dezvoltate.

După falimentul băncii de investiții Lehman Brothers, aversiunea la risc s-a translatat rapid și către țările emergente, fenomenul extinzându-se și asupra Europei Centrale și de Est.

2008, al doilea an de participare a României în mecanismele UE a fost marcat de o serie de evenimente, atât externe, cât și interne, care au complicat misiunea autorităților de asigurare a stabilității macroeconomice.

În mod paradoxal, economiile care au resimțit cel mai acut efectele crizei au fost cele emergente, datorită restrângerii lichidității pe piețele internaționale și, ca urmare, a comprimării resurselor externe de finanțare pe fondul creșterii aversiunii față de risc a investitorilor.

În mai mare măsură au fost afectate țările cu deficite externe mari, printre care și România.

Criza economică globală a zdruncinat puternic moneda euro.

BNR reuseste să tină situatia sub control. În ceea ce priveste evolutia cursului de schimb, până la începutul anului 2008 stabilitatea leului a fost remarcabilă, apoi cursul a trecut rapid de de 3,5 lei/euro în luna august, la 3,9 lei/euro în luna decembrie.

Declanșarea turbulențelor pe piețele financiare internaționale au cauzat manifestarea unor presiuni semnificative de depreciere asupra monedei naționale.

În perioada 2007-2008, variația cursului de schimb al monedei naționale în raport cu euro nu a depășit banda standard de ±15 la sută față de nivelul de referință (media lunii decembrie 2006).

Începând cu trimestrul IV al anului 2008, se observă o tendință de depreciere a leului, care s-a accentuat la începutul anului 2009.

În anul 2008 a avut loc o depreciere nominală de 10,4% a monedei naționale față de moneda euro (curs la 1 ianuarie 2008: 3,6102 RON/EUR; la 31 decembrie 2008: 3,9860 RON/EUR).

În anul 2008, rata medie anuală a inflației măsurată prin indicele prețurilor de consum (IAPC) s-a situat la nivelul de 7,85 la sută;

Performanța obținută în 2008 în ceea ce privește inflația la sfârșitul perioadei a fost mai bună decât cea din anul 2007, dar insuficientă pentru atingerea țintei stabilite de BNR (3,8% ±1punct procentual).

Întrucât moneda națională nu participă, în acest an, la ERM II, nu a fost definită o paritate centrală în raport cu care să poată fi apreciată încadrarea fluctuațiilor cursului de schimb într-o bandă de ±15 la sută.

Poziționarea curentă a economiei românești în raport cu îndeplinirea criteriilor de convergență nominală este prezentată succint în tabelul următor:

Cum a evoluat cursul de schimb în 2009

Cursul mediu anual din 2009 pentru Euro: 4,2373 lei

Transmiterea impactului crizei s-a realizat puternic, prin intermediul a cinci canale,unul fiind canalul cursului de schimb (din cauza presiunilor de depreciere a leului)

În anul 2009 (mai exact pe 5 ianuarie), euro trece pentru prima data peste 4 lei la cursul oficial. Începând cu această zi, cursul nu a mai revenit sub acest nivel.

Euro ajunge dintr-un singur salt la 4,3 lei. Timp de 1 an, cotatiile rămân relativ stabile, cu momente de usoară apreciere sau depreciere pentru leu.

În anul 2009 a avut loc o depreciere nominală de 6,1% a monedei nationale fată de moneda euro (curs oficial la 1 ianuarie 2009: 3,9852 lei/euro; la 31 decembrie 2009: 4,2282 lei/euro).

Rata medie anuală a inflatiei din România, calculată pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) a fost de 5,6%, cu mult peste nivelul de referintă de 1,1, comparativ cu anul 2008.

Din perspectiva îndeplinirii criteriilor de convergentă nominală, anul 2009 nu a consemnat progrese, fiind dominat de criza financiară si economică mondială:

Cum a evoluat cursul de schimb în 2010

Cursul mediu anual din 2010 pentru Euro: 4,2099 lei

În anul 2010, economia românească a resimtit în continuare efectele crizei financiare si economice mondiale.

Leul a cunoscut un episod de apreciere până aproape de 4 lei, nivel care s-a mentinut timp de aproape 6 luni pe seama unei relative stabilităti la nivel local si international.

În anul 2010, moneda natională s-a apreciat fată de euro cu 6,3% în termeni reali (decembrie/decembrie), pe parcursul anului, fluctuatiile cursului de schimb leu/euro au avut o amplitudine moderată.

În luna aprilie 2010 a avut loc o inversare a trendului cursului de schimb real al leului fată de euro, presiunile în sensul deprecierii, provenind de la amplificarea temerilor generate de criza datoriei suverane din Grecia si de riscul de contagiune asociat acesteia.

În a doua jumătate a anului, leul a consemnat o tendintă de apreciere în termeni reali fată de euro, care a fost însă determinată exclusiv de majorarea semnificativă a ratei anuale a inflatiei în România începând cu luna iulie 2010; în termeni nominali, leul s-a depreciat fată de euro în acest interval. Către finalul anului, cursul de schimb nominal leu/euro a consemnat o relativă stabilizare. În contextul specific al anului 2010, obiectivul general al BNR a constat în reluarea si consolidarea procesului dezinflatiei.

În anul 2010 s-a consemnat o depreciere nominală de 1,3% a monedei nationale fată de moneda euro (curs de schimb la 1 ianuarie 2010: 4,2282 lei/euro; la 31 decembrie 2010: 4,2848 lei/euro).

Rata medie anuală a inflatiei din România, în anul 2010, calculată pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC), s-a accelerat de la 5,6% în anul 2009, la 6,1% în 2010.

Evaluarea curentă a stadiului procesului de convergentă nominală a României către zona euro relevă faptul că, similar anului 2009, două dintre cele cinci criterii au fost îndeplinite, realizarea celorlalte trei implicând în continuare eforturi sustinute:

Cum a evoluat cursul de schimb în 2011

Cursul mediu anual din 2011 pentru Euro: 4,2379 lei

România a continuat în 2011 politicile destinate stabilizării macroeconomice, având ca rezultat readucerea infltației în intervalul-țintă, restrângerea deficitului bugetar, menținerea deficitului contului curent la un nivel moderat și asigurarea unui cadru adecvat pentru o creștere economică sustenabilă.

Performanța economiei a fost însă influențată de deteriorarea climatului financiar și economic extern, manifestată mai ales la nivelul zonei euro.

Anul 2011 aduce un nou val de crestere pe piata valutară, iar cursul urcă până aproape de 4,3 lei pentru un euro, odată cu intensificarea problemelor crizei din Grecia.

În anul 2011 a avut loc o depreciere nominală de 0,8% a monedei naționale față de moneda euro (curs de schimb la 1 ianuarie 2011: 4,2848 lei/euro; la 31 decem brie 2011: 4,3197 lei/euro).

Prin majorarea cotei standard a TVA cu 5 puncte procentuale începând cu 1 iulie 2010), decalajul dintre nivelul mediu annual al infl ației în România și nivelul de referință a înregistrat valoarea de 3,7 puncte procentuale. Evoluția inflației în România în anul 2011 a condus la diminuarea semnificativă a acestui decalaj la 2,7 puncte procentuale în decembrie 2011. Nivelul de referință a crescut de la 2,4% în anul 2010 la 3,1% în decembrie 2011.

Stadiul îndeplinirii de către România a criteriilor de convergență nominală este sintetizat în tabelul urmator:

Cum a evoluat cursul de schimb în 2012

Cursul mediu anual din 2012 pentru Euro: 4,4560 lei

Criza din zona euro a reprezentat unul dintre cei mai importanți factori care au marcat evoluțiile economice la nivel global în anul 2012. După aproape 4 ani de la debutul crizei financiare si o serie de masuri de redresare, care nu au oferit revenirea mult asteptata a economiei, cursul de schimb al leului trece pentru prima oara de 4,4 lei pentru un euro, iar în luna octombrie atinge un nou maxim istoric, de 4,5583.

Ziua în care România a avut cea mai depreciată monedă anul trecut pe 3 august, atunci când cursul a atins nivelul de 4,6481 lei/euro.

În anul 2012, s-a consemnat o depreciere nominală de 2,5 la sută a monedei naționale față de euro.

Stadiul îndeplinirii de către România a criteriilor de convergență nominală este sintetizat în tabelul urmator:

Cum a evoluat cursul de schimb în 2013

Cursul mediu anual din 2013 pentru Euro: 4,4190 LEI

Trendul cursului de schimb în anul 2013 (mediu lunar) este sintetizat în tabelul următor:

Dacă îl comparăm cu anul 2012, 2013 a fost un an bun pentru moneda națională, când moneda națională a consemnat minime istorice în raport cu euro.

Cea mai bună cotație a fost înregistrată pe 3 mai, 4,3072 lei/euro, iar cea mai slabă pe data de 7 iunie când un euro a fost cotat oficial la 4,5535 lei.

În 2013, leul nu a ieșit din intervalul 4,30 – 4,60 și, în două treimi din perioada de tranzacționare el a evoluat într-un interval foarte strâns 4,40 – 4,50.

Din punct de vedere al valorii medii lunare, cel mai depreciat leu a fost în luna iunie a anului 2013, când cursul a fost de 4,4765 lei/euro, iar cel mai puternic leu a fost în luna mai, 4,3375 lei/euro.

După cum se observă, moneda națională a ieșit în 2013 din tiparul ultimilor ani, a adus o stabilizare a leului, pe o traiectorie de apreciere, însă aceasta nu a fost foarte pronunțată. Implicarea BNR în piața valutară a fost redusă.

Leul a înregistrat, în 2013, cea mai redusă depreciere în raport cu euro, dintre toate monedele din Uniunea Europeană, moneda natională marcând, la sfârsitul lui decembrie, o scădere de circa 0,5% comparativ cu valoarea sa de la începutul anului 2012.

Cursul de schimb leu/euro și-a accelerat scăderea în primele două decade ale lunii ianuarie, iar criteriile de convergență nominală pentru euro: inflația, dobânda la obligațiuni, curs schimb, deficitul și datoria publică arată că ne permit să intrăm în zona euro.

Guvernatorul BNR, afirmă că:

“în momentul de față, România îndeplinește trei din cele cinci criterii de la Maastricht: cursul de schimb nu a variat cu mai mult de 15% în ultimii doi ani față de nivelul din noiembrie 2011, deficitul bugetului general consolidat nu depășește 3% din PIB, iar datoria publică este la 37,9% din PIB, sub pragul de 60%. Doar rata inflației și ratele dobânzilor pe termen lung depășesc încă valorile de referință ale criteriilor de la Maastricht, însă cele mai recente proiecții sugerează îndeplinirea acestora în cursul anului 2014”.

În realitate, e vorba de două aspecte:

convergență reală;

capacitatea economiei de a îndeplini condițiile de competitivitate.

Respectarea criteriilor permite accesul în zona euro, dar nu asigură și funcționarea optimă a economiei, deoarece convergența trebuie să fie și reală, nu doar nominală.

Rata medie anuală a inflației n-ar trebui să depășească cu 1,5 pp media celor mai performante trei state din UE, care era de 0,5% în octombrie 2013 (țările de referință sunt Suedia, Letonia, Irlanda). În România, rata medie a IAPC se află la 3,7%.

Rata medie a dobânzilor pe termen lung n-ar trebui să depășescă cu mai mult de 2 pp media celor mai performante trei state din UE din punct de vedere a stabilității prețurilor, aflată la un nivel de 3,1% în octombrie, față de 5,7% în România.

Cursul de schimb ar putea fi influențat în primul trimestru al anului 2014 de factori externi, dar leul rămâne într-o poziție relativ favorabilă comparativ cu celelalte monede din regiune.

Principalul factor care va influenta evolutia leului în acest an este reprezentat de turbulentele politice, cauzate de alegerile prezidentiale din anul 2014.

Cum au influentat alegerile din România cursul de schimb leu-euro

Alegerile din 2000

În luna mai 2000, un euro se schimba cu 18,507 lei, iar în noiembrie cu 21,492, ceea ce înseamnă o depreciere a leului de 16%;

La 6 luni după alegeri, cursul urcase la 24,909, cu 35% mai mare decât în mai 2000 si cu 16% mai mare fată de cel din luna alegerilor.

La un an de la alegeri, cursul era cu 29% mai mare comparativ cu noiembrie 2000.

Alegerile din 2004

În luna mai 2004, un euro se schimba cu 40,559 lei iar in noiembrie cu 39,820, ceea ce ]nseamna că leul s-a întărit cu 1.8%.

La 6 luni de la alegeri, un euro se schimba cu 36,182 lei, cu 9% mai putin decât în luna alegerilor si cu 11% mai putin decât în mai 2004 (leul s-a întărit).

Alegerile din 2008

În luna mai 2008, un euro se schimba cu 36.594 lei, iar în noiembrie cu 37,753, ceea ce înseamna o crestere de 3%.

La 6 luni de la alegeri, în mai 2009, un euro se schimba cu 41,689 lei, în crestere cu 14% comparativ cu mai 2008 si cu 10% comparativ cu luna alegerilor.

După alegerile din 2000 si 2008 leul s-a depreciat, în timp ce după alegerile din 2004, leul s-a apreciat.

În 2000 deprecierea a fost mai mare, în 2008 a fost mai mică.

Alegerile din 2014

Anul acesta fiind an electoral, factorul politic poate oricând genera o situatie delicată cu efecte pe piata valutară.

Analistii sustin că prognoza pe curs în anul 2014 trebuie să tină cont de două elemente importante:

– curs de schimb administrat;

– 3 siruri de alegeri în 2014, cu impact asupra evolutiei cursului de schimb.

Concluzia este că nu elementele economice, ci modificările politice sunt o consecintă a variatiilor de curs de schimb.Un exemplu în acest sens: cursul valutar a înregistrat în 2012 un record istoric regretabil. Euro a fost cotat în data de 3 august la 4,6481 lei/unitate. Cauza a fost instabilitatea politică, care a afectat economia românească, deja puternic încercată de cei cinci ani de criză.

CONCLUZII

Cursul de schimb este unul dintre cele mai sintetice prețuri din economie, fiind expresia unui echilibru generalizat pe piața reală, piața monetară și piața de capital.

Evoluția cursului de schimb este influențată de gradul de creștere economică, de evoluția prețurilor pe piața bunurilor și serviciilor (inflația), de structura pe ramuri a economiilor naționale, de competitivitatea externă și gradul de deschidere internațională, de stabilitatea politică sau de capacitatea guvernelor de a soluționa crizele interne cu care se poate confrunta o economie la un moment dat.

Multitudinea de factori care influențează direct sau indirect cursul de schimb fac dificilă modelarea unei variabile economice atât de complexe și dinamice. În același timp însă, legăturile existente între piața valutară, piața reală, piața monetară și piețele de capital fac ca evoluția cursului de schimb pe termen scurt, mediu sau lung să aibă la rândul ei o influență asupra echilibrului economic general.

Evolutia cursului de schimb se reflectă în aprecierea/deprecierea unei monede fată de altă monedă cu care se compară. Acest fenomen – caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb flotante, este determinat de modificarea cursului de schimb ca urmare a confruntării continue a cererii si ofertei de valute de pe piată.

În situatia în care modificarea cursului de schimb are loc ca urmare a deciziei băncii centrale prin care aceasta modifică paritatea cursului de schimb, termenul utilizat este de valorizare/devalorizare – caracteristic regimurilor valutare bazate pe cursuri de schimb fixe.

La două momente diferite, într-o cotatie valutară aprecierea unei monede implică deprecierea celeilalte monede, însă gradul de apreciere al uneia nu este egal cu gradul de depreciere al celeilalte.

În țara noastră au fost aplicate mai multe regimuri de schimb.

Astfel, după 1990 s-a încercat menținerea unui curs fix, ce a generat însă rezultate negative.

Înghețarea cursului valutar în încercarea de a limita procesul inflaționist de la începutul anului 1992 nu a avut drept efect sporirea încrederii populației și agenților economici în politica valutară promovată de autoritățile monetare.

De asemenea, utilizarea cursului de schimb ca ancoră antiinflaționistă efectivă a fost un eșec pentru România. Nici trecerea la flotarea controlată nu a fost eficientă, datorită necorelării cu alte măsuri impuse de realitățile economiei românești.

Trecerea la flotarea liberă a determinat ample fluctuații ale cursului de schimb, înregistrându-se însă menținerea acestuia în anumite benzi de fluctuație.

Manifestarea crizei financiare a ridicat în fața băncii naționale problema armonizării relației stabilitatea prețurilor – asigurarea stabilității financiare.

De la punerea în circulatie ca monedă de cont (1999) si până la data punerii în circulatie (2002) moneda unică europeană, euro, a avut un trend crescator.

Tendința de apreciere reală a cursului de schimb manifestată mai ales în perioada 2001-2005 a determinat o diminuare considerabilă a inflației.

În urma aplicarii unei astfel de politici, din perioadele prezentate, se pot desprinde următoarele concluzii:

fenomenul inflationist poate fi controlat printr-un curs fix supraevaluat al leului numai pe o perioadă foarte scurtă de timp si cu conditia să existe o rezervă valutară suficient de mare;

mentinerea echilibrului preturilor interne pe seama consumarii rezervelor valutare este o metodă foarte costisitoare si fara viitor;

echilibrul extern este vital pentru independenta economică a tării si, din acest punct de vedere, poate fi considerat mai important decât controlul inflatiei;el trebuie mentinut chiar si cu costul cresterii preturilor interne.

– Se poate afirma faptul că, adoptarea unui anumit regim valutar concretizează opțiunea politică a factorilor de decizie din România, pe fondul înregistrării unor condiții de natură economică și financiară specifice și al aplicării unor politici economice corespunzătoare regimului valutar utilizat, fără a fi posibilă o determinare exactă a regimului valutar optim.

– Un punct de inflexiune în evolutia euro a fost anul 2003, când euro a devenit ancoră nominală a politicii monetare promovate de BNR. Din acel moment dolarul a pierdut teren în fata monedei unice europene si cursul monedei nationale, fata de cele doua monede (dolar, respectiv, euro) nu mai urmează o traiectorie controlată, liniară.

– După adoptarea regimului de tintire directă a inflatiei (2005) si pe fondul cotării libere a valutelor, moneda natională a cunoscut aprecieri istorice în raport cu cele două valute componente ale rezervei valutare, euro si dolarul American. Aceasta apreciere a fost încurajată si de succesul obtinut de BNR în lupta cu inflatia.

– Se observă că relatia dintre cursul deschimb si rata inflatiei este biunivocă, cei doi parametri influentându-se reciproc.

– Perioada 2004-2007 – începând cu 2004, moneda natională a înregistrat cresteri semnificative, leul câstigând 24% până la mijlocul anului 2007. În perioada de boom economic, România a înregistrat cea mai mare crestere de productivitate dintre toate tările membre UE (între 2000 – 2008, cresterea reală de productivitate a fost de 87% în cazul României, media UE fiind de +6,3%).

– Perioada 2008-2011 – pe fondul crizei economice din 2008, BNR a lăsat leul să se deprecieze până la un nivel pe care l-a considerat “optim”, respectiv 4,3 lei/euro

Sfârsitul anului 2008 si începutul anului 2009 a fost o perioada de maximă încordare pe pietele internationale, monedele tărilor cu deficite mari fiind puse sub presiune, România confruntându-se cu această situatie.

– Iulie 2012 – Scandalul de pe scena politică face ca euro să crească, iar cursul trece de 4.,6 lei pentru un euroî in salturi zilnice semnificative. 

– Între 1999 si martie 2013, leul s-a devalorizat cu 209% în fata euro, însă deprecierea mare a leului în ultimii 14 ani poate însemna si faptul că leul are un bun potential de întărire pe termen lung, dacă economia merge bine, iar deficitele pot fi tinute sub control.

– Banca Națională a României a prezentat la începutul anului 2007, imediat după aderarea la UE, programul de adoptare a euro. Acesta propune ca obiectiv respectarea tuturor criteriilor de convergență nominală până la sfârșitul anului 2011 pentru ca la începutul anului 2012 să se poată produce intrarea în ERM II, urmând ca doi ani mai târziu, în 2014, moneda națională să fie înlocuită cu moneda unică. Deși la un moment dat existau presiuni din partea Băncii Central Europene de accelerare a procesului de aderare, poziția fermă a BNR a menținut calea prudentă de adoptare a euro, invocând caracterul primordial al convergenței reale, prin guvernatorului BNR, domnul Mugur Isărescu, într-una dintre declarațiile de la începutul anului 2007: "Adoptarea euro pare o decizie simplă, însă este una complicată și trebuie să echilibrăm ambițiile cu realismul".

În intervențiile pe piață, pentru a stopa o depreciere brutală a leului, BNR a avut în vedere faptul că economia românească este de mică dimensiune, cu cont de capital deschis și cu prețuri interne sensibile la prețurile de import.

Important pentru România este că putem avea certitudinea că prin adoptarea euro vom miza pe una din cele mai influente si mai promitătoare monede ale lumii.

În vederea adoptării euro, evoluția cursului de schimb va reprezenta pentru BNR o importantă preocupare, deși obiectivul de bază pe care si l-a propus este urmărirea stabilității prețurilor.

BIBLIOGRAFIE