Principalele Drepturi Garantate International Si In Romania

Abstract

Există o multitudine de drepturi ale omului consacrate în plan internațional sau național, însă pentru unele din acestea – în special cele economice, sociale și culturale – nu există suficiente garanții referitoare la posibilitatea exercitării lor.

Garantarea de către dreptul pozitiv a drepturilor omului presupune controlul concret asupra exercitării lor, constând în proceduri nejurisdicționale sau jurisdicționale menite să asigure punerea în practică ori soluționarea diferendelor ivite în legătură cu drepturile respective.

Keywords: drepturi, libertăți, garantare efectivă, reglementări internaționale, reglementări naționale

Introducere

Consacrarea drepturilor omului și a mijloacelor de protecție a acestora prin convenții internaționale universale sau regionale ori prin acte normative interne este esențială pentru funcționarea procedurilor de control și jurisdicție, realizate de organismele cu atribuții în acest sens, în vederea asigurării condițiilor necesare pentru exercitarea acestora.

Există o multitudine de drepturi și libertăți, însă nu toate sunt garantate efectiv, în ce privește posibilitatea de punere, mai mult sau mai puțin, în practică, astfel că multe dintre ele nu dobândesc autoritate sancționată efectiv, cum ar fi unele drepturi economice, sociale și culturale.

Dintre drepturile și libertățile garantate efectiv, în doctrină sunt analizate, în special: dreptul la nediscriminare, integritatea persoanei, libertățile persoanei fizice, drepturile de procedură, dreptul la respectarea vieții private și de familie, libertățile gândirii, libertățile de acțiune socială și politică, dreptul de proprietate.

Drepturi garantate efectiv și reglementări privind asigurarea executării acestora

Interdicția discriminării. Proclamat în art. 1 al Declarației universale a drepturilor omului, principiul nediscriminării își are originea în postulatul general al demnității egale a tuturor ființelor umane.

Potrivit Convenției europene a drepturilor omului, statele părți au sarcina de a adopta măsuri legislative și administrative pentru a preveni și sancționa discriminarea intervenită față de persoanele aflate sub jurisdicția lor, în caz contrar cei discriminați putând să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului.

Art. 16 din Constituția României proclamă principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege. De asemenea, în art. 4 alin. 2 se arată că „România este patria comună și indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială”.

Ca o garanție a respectării acestui drept, în noul Cod penal este incriminat abuzul în serviciu (art. 297 alin. 2, combinat cu art. 308), care sancționează îngrădirea, de către un funcționar public sau oricare salariat, a folosinței ori a exercițiului drepturilor vreunui cetățean, ori crearea pentru acesta a unor situații de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, origine, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenență politică, avere, vârstă, dizabilități, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

Integritatea persoanei. Dreptul la viață, la integritatea fizică și morală a persoanei face parte din drepturile fundamentale care aparțin oricărui individ, fiind recunoscut și consacrat prin numeroase instrumente juridice internaționale, cum ar fi: Declarația universală a drepturilor omului stipulează că „Orice ființă umană are dreptul la viață, la libertate și la securitatea sa” (art. 3). Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice arată că „dreptul la viață este inerent persoanei umane” (art. 6) – același pact prevede că acest drept trebuie ocrotit prin lege, nimeni neputând fi privat de viața sa în mod arbitrar. Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului protejează, de asemenea, dreptul la viață al fiecărei persoane (art. 2).

În art. 22 din Constituția României se arată că dreptul la viață, la integritatea fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau tratament inuman ori degradant, pedeapsa cu moartea fiind, de asemenea, interzisă.

Transpunerea în practică a acestor garanții se realizează prin incriminarea în Codul penal a faptelor împotriva vieții și integrității fizice ori a sănătății (art. 188 – art. 204), cât și a altor acte, cum ar fi: supunerea la rele tratamente a persoanelor aflate în stare de reținere, deținere sau în executarea unei măsuri de siguranță ori educative (art. 281 C. pen.) ori tortura săvârșită de un funcționar public ce exercită autoritatea de stat (sau de altă persoană care acționează la instigarea sa), cauzând unei persoane, puternice suferințe fizice sau psihice (art. 282 C. pen.).

Libertățile persoanei fizice. Asigurarea libertății și siguranței sunt drepturi inalienabile, având, în principal, scopul de a proteja persoana împotriva arbitrariului de stat.

Conform art. 3 din Declarația universală a drepturilor omului, art. 9 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 5 din Convenția europeană a drepturilor omului ș.a. orice persoană are garantat dreptul la libertate și siguranță, precum și dreptul la liberă circulație, acestea putând fi afectate numai în situațiile derogatorii prevăzute limitativ de normele în vigoare.

Dreptul la libertatea de circulație are anumite limite, impuse de situații obiective prevăzute în Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice (art. 12) și în Convenția europeană a drepturilor omului. Astfel, dreptul de a circula și de a rezida în mod liber pe teritoriul unui stat, recunoscut naționalilor, este garantat străinilor decât dacă aceștia au o situație „reglementară”, conform dreptului intern al statului, care poate institui unele restricții din motive de ordine publică. Dreptul de a părăsi orice țară – inclusiv propria țară – este însă recunoscut în mod identic resortisanților oricărui stat și străinilor.

În art. 23 din Constituția României se prevede că libertatea individului și siguranța persoanei sunt inviolabile, iar percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedurile prevăzute de lege. Aceste principii constituționale, ce apără libertatea persoanei, sunt concretizate în Codul de procedură penală, în care sunt stipulate cazurile și procedura dispunerii măsurilor privative de libertate, iar garantarea lor se realizează și prin incriminarea represiunii nedrepte.

În ceea ce privește dreptul la libera circulație, în art. 25 din Constituția României se statuează că „dreptul la libera circulație în țară și în străinătate este garantat”; de asemenea, fiecărui cetățean îi este asigurat dreptul de a-și stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din țară, de a emigra, precum și de a reveni în țară.

Ca o garanție a apărării acestor drepturi este și incriminarea faptei de lipsire de libertate a oricărei persoane, în mod ilegal (art. 189 Cod penal).

Drepturile procedurale. Singura categorie de drepturi al căror conținut nu face referire la o libertate materială, ci la garanțiile de care dispune o persoană într-un stat de drept pentru a-și valorifica drepturile și libertățile o constituie drepturile procedurale, stipulate în numeroase convenții internaționale, care cuprind în principal: dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, principiul legalității incriminării și pedepselor.

Dreptul la un proces echitabil este proclamat prin art. 21 al Constituției României, în care se arată că orice persoană poate să inițieze un proces în fața justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept. De asemenea, în art. 124 din Constituție se stipulează că justiția se înfăptuiește în numele legii, aceasta fiind unică, imparțială și egală pentru toți, în articolul 126 se arată că justiția se realizează prin instanțe judecătorești, competențele și procedura fiind prevăzute de lege, iar în art. 127 se statuează că ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege.

Toate drepturile procedurale sunt garantate și prin reglementări cuprinse în legi ordinare, cum ar fi: Codul penal și Codul de procedură penală – țara noastră fiind permanent preocupată de corelarea dispozițiilor din dreptul intern cu reglementările internaționale, în mod deosebit cu cele ale Uniunii Europene.

Dreptul la respectarea vieții private și de familie. Inspirându-se din principiile Declarației universale a drepturilor omului, art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului consacră protecția dreptului la respectarea vieții private și de familie împotriva imixtiunilor arbitrare sau ilegale ale autorităților publice.

Dreptul la respectarea vieții private înglobează viața privată personală și viața privată socială.

Respectarea vieții private presupune și dreptul la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, ce constituie un drept natural, la fel de important ca dreptul la proprietate și în strânsă conexiune cu acesta.

În România, protecția vieții private și de familie ocupă un loc important, art. 26 din Constituție garantând libertatea vieții intime și dreptul persoanelor de a încheia o căsătorie. De asemenea, statul român respectă și ocrotește viața privată a oricărei persoane, cu condiția să nu lezeze drepturile altor persoane, ordinea publică sau bunele moravuri.

Aceleași drepturi sunt garantate și prin dispoziții cuprinse în legi ordinare, cum ar fi Codul civil, în care se reglementează condițiile încheierii căsătoriei, raporturile dintre soți ori dintre părinți și copii, drepturile și obligațiile membrilor familiei ș.a. De asemenea, în Codul penal există incriminări prin care se sancționează atingerile aduse drepturilor analizate, cum ar fi interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice (art. 361) sau infracțiunea de abandon de familie (art. 378), potrivit căreia se pedepsește încălcarea obligațiilor de întreținere sau de întrajutorare prevăzute de lege în favoarea membrilor de familie care se află în nevoie etc.

Dreptul persoanei la un mediu sănătos este garantat prin art. 35 din Constituția României și prin numeroase legi ordinare.

Libertățile gândirii. Ele se referă la: libertatea de gândire, de conștiință și a religiei; libertatea de instruire și dreptul părinților de a li se respecta convingerile în privința educației copiilor; libertatea de informare și de expresie. Aceste libertăți au atât o dimensiune individuală propriu-zisă (a avea opinii și convingeri), cât și una social-politică (manifestarea acestora).

În legislația țării noastre sunt prevăzute libertățile de gândire, de conștiință și a religiei, asigurându-se totodată mijloacele de manifestare și garanțiile care să asigure respectarea acestora. Astfel, în art. 29 din Constituție se stipulează că libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine.

Conform art. 30 alin. 1-3 din Constituție, cetățenilor români li se garantează libertatea de exprimare a gândurilor, opiniilor, credințelor sau a creațiilor de orice fel, cenzura fiind interzisă. De asemenea, este garantată libertatea presei, implicit libertatea de a înființa noi publicații, cu respectarea legilor în vigoare.

Aceste libertăți, sunt garantate și de legi ordinare, existând reglementări potrivit cărora sunt sancționați cei care le aduc atingere, cum ar fi incriminarea împiedicării exercitării libertății religioase.

Libertățile de acțiune socială și politică. Pentru a participa la viața politică și socială, fiecare om trebuie să beneficieze de libertatea de întrunire și asociere, cât și de dreptul la alegeri libere.

Potrivit art. 20 din Declarația universală a drepturilor omului ,,Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire și de asociere pașnică”, această dublă libertate fiind statuată în art. 21 și 22 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, cât și în art. 11 al Convenției europene a drepturilor omului, cu precizarea unor restricții.

În țara noastră libertatea întrunirilor este consacrată și garantată de dispozițiile cuprinse în art. 39 din Constituție, în care se arată că ,,Mitingurile și demonstrațiile, procesiunile sau orice alte întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de arme”, iar dreptul la asociere este proclamat de art. 40 alin. 1 și 2 din Constituție, în care se arată că cetățenii se pot asocia liber în partide politice, sindicate, patronate și alte forme de asociere, însă organizațiile care militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranității, integrității ori independenței României sunt interzise.

Dreptul de proprietate. Prin garantarea proprietății se realizează un cadru favorabil organizării de relații sociale libere, cu respectarea egalității, a demnității și a justiției.

Declarația universală a drepturilor omului statuează în art. 17 că: „Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociere cu alții” și „Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”, Convenția europeană a drepturilor omului nu a stipulat acest drept în momentul adoptării, însă după doi ani, prin art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 se garantează dreptul de proprietate, fiecare individ putând să dispună de bunurile sale, cu precizarea că statul poate adopta, în interesul general și cu păstrarea unui just echilibru, legi care să aducă unele limitări justificate acestui drept.

În România, art. 44 din Constituție garantează dreptul de proprietate privată, arătând, totodată, și cazurile în care acest drept poate fi limitat. Se mai statuează că dreptul de proprietate și creanțele asupra statului sunt garantate, conținutul și limitele acestor drepturi fiind stabilite de lege, iar proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, astfel că nimeni nu poate să fie expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Ca o garanție a respectării dreptului de proprietate, Constituția mai stipulează că averea dobândită licit nu poate fi confiscată, caracterul licit al dobândirii prezumându-se. Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate, însă numai în condițiile legii.

Garantarea respectării dreptului de proprietate se realizează și prin incriminarea în Codul penal a mai multor fapte prin care se aduce atingere acestui drept, cum ar fi: furtul (art. 228-230), distrugerea (art. 253-255), gestiunea frauduloasă (art. 242) ș.a.

Concluzii

Studiul efectuat asupra convențiilor internaționale universale și regionale-europene, dar și cu privire la reglementările interne privind consacrarea și garantarea drepturilor analizate duce la concluzia că în țara noastră există o deosebită preocupare pentru corelarea normelor interne cu cele internaționale, cât și cu practica CEDO, astfel încât să se înregistreze cât mai puține încălcări ale acestor drepturi în dauna persoanelor aflate sub jurisdicția statului român, inclusiv în ce-i privește pe refugiați.

Cu toate acestea, în România se înregistrează încă numeroase situații de încălcare a drepturilor omului privind respectarea proprietății, nediscriminare rasială sau pe alte criterii, respectarea vieții private și de familie, libertatea persoanei fizice, drepturile procedurale etc., parte din aceste fapte fiind sancționate prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, ori constatate de către alte organisme internaționale sau naționale, guvernamentale ori neguvernamentale.

Referințe bibliografice

Mircea DUȚU, Dreptul mediului, Ediția a 3-a, Editura C.H. Beck, București, 2010

Ion IFRIM, Importanța distincției dintre viața socială și viața intimă a persoanei, în volumul Dreptul românesc în contextul exigențelor Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București, 2009

James Edmund Sandford FAWCETT, The Application of the European Convention on Human Rights, 2-nd edition, Pearson EducationPublishing, Oxford, 2008

Daniela MARINESCU, Tratat de dreptul mediului, Ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2008

Mihail UDROIU, Ovidiu PREDESCU, Libertatea de exprimare, mass-media și prezumția de nevinovăție, în Dreptul nr. 9/2008

Radu CHIRIȚĂ, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Ediția 2, Editura C.H. Beck, București, 2008

Radu CHIRIȚĂ, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentarii și aplicații, vol. I, ediția a 2-a, Editura CH Beck, București, 2007

Frédéric SUDRE, Drept european și internațional al drepturilor omului (traducere), Editura Polirom, Iași, 2006

Christian MOULY, La propriété, în Cabrillac, M – A Frison – Roche, Th. Revet (Coord.), Droits et libertés fundamentaux, ediția a 12-a, Editura Dalloz, Paris, 2006

Constantin BÎRSAN, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, vol. I, Drepturi și libertăți, Editura All Beck, București, 2005

Dumitra POPESCU, Probleme juridice privind protecția mediului uman și combaterea poluării lui, Revista Română de Drept, nr. 7 / 1972