Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul ​ Reforma Administra ț iei Publice din România ș i Polonia ​ , este scri să de mine și nu a mai… [625214]

Licență

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul Reforma Administra ț iei Publice din România ș i Polonia , este scri să de mine și nu a mai… [625214]

Byadmin ianuarie 1, 2024

UNIVERSITATEA BABE
Ș
BOLYAI

FACULTATEA DE STUDII EUROPENE

LUCRARE DE LICEN
Ț
Ă

REFORMA ADMINISTRA
Ț
IEI PUBLICE

DIN ROMÂNIA
Ș
I POLONIA

COORDONATOR
Ș
TIIN
Ț
IFIC

LECT. DR. UNIV. OVIDIU VAIDA

ABSOLVENT: [anonimizat]

2019

1

Declarație

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul

Reforma Administra
ț
iei Publice din România

ș
i Polonia

, este scri să de mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă facultate sau

instituție de învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că toate sursele

utilizate, inclusive cele de pe Internet, sunt indicate în lucrare, cu respectarea regulilor de

evitare a plagiatului:

−
toate fragmentele de text reproduse exact, chiar și în traducere proprie din altă limbă, sunt

scrise între ghilimele și dețin referința precisă a sursei;

−
reformularea în cuvinte proprii a textelor scrise de către alți autori deține referința precisă;

−
rezumarea ideilor altor autori deține referința precisă la textul original.

Cluj-Napoca,

data

Absolvent

Prenume Nume

_________________________

(semnătura olograf)

2

CUPRINS

INTRODUCERE
3

LISTA FIGURILOR
Ș
I TABELELOR
6

CAPITOLUL I: Reforma administra
ț
iei publice în România
8

I.1. Reforma administra
ț
iei publice din România dupa 1989
8

I.2. Reforma administra
ț
iei publice locale- Procesul de descentralizare
11

I.3. Planul de regionalizare
17

I.4. Corup
ț
ia în administra
ț
ia publică
20

CAPITOLUL II: Reforma administra
ț
iei publice în Polonia
23

II.1. Informa
ț
ii generale
23

II.2. Structura legală
24

II.3. Guvernul. Structură
25

II.4. Începutul procesului de descentralizare
26

II.5. Reformele administrative ale Poloniei
28

CAPITOLUL III: Studiul de caz: Analiza reformei administra
ț
iei publice din România
ș
i Polonia-

Compara
ț
ie
33

III.1. Scopul studiului de caz
33

III.2. Obiectivele studiului de caz
33

III.3. Compara
ț
ie între reforma administrativă din Polonia
ș
i România
33

CONCLUZII
47

BIBLIOGRAFIE
49

3

INTRODUCERE

“

Omul este excepția care trebuie să ajungă întreagă la capătul oricăror tipuri de

reforme

.

”

Octav Bibere

Am
ales
să
lucrez
pe
acestă
temă
deoarece
consider
că
după
3
ani
în
care
am
studiat

Administra
ț
ie
Europea nă
este
relevant
faptul
că
am
ales
să
tratez
un
subiect
care
se
pliază
pe

acest
domeniu.
De
asemenea
consider
că
Reformele
Administrative
din
România
s-au
inspirat

foarte
mult
din
Reformele
Poloneze
ș
i
am
dorit
să
văd
care
sunt
asemenările
ș
i
diferen
ț
ele
din

acest punct de vedere.

–
Ce
ș
tim despre Problem a Reformelor Administra
ț
iei Publice?

Problema
Reformei
Administra
ț
iei
publice
este
una
veche.
Aceasta
a
fost
întotdeauna
baza

unei
dezbateri
teoretice
semnificative
care
a
început
cu
ideea
compatibilită
ț
ii
dintre
conceptele

“administra
ț
ia
publică ”
ș
i
“reformă”
.
Ț
ările
din
Europa
Centrală
ș
i
Europa
de
Est
s-au

confruntat
cu
o
necesitate
acută
de
reformă
după
căderea
regimului
comunist
ș
i
dezvăluirea

ineficien
ț
ei
modelelor
birocratice
anterioare.
Schimbările
institu
ț
ionale,
fiind
văzute
atât
la

nivel institu
ț
ional cât
ș
i la nivel politic au devenit foarte rapid un subiect important.

Pe
lângă
nevoia
de
a
schimba
regulile,
structurarea
noilor
institu
ț
ii
ș
i
modificarea
celor

vechi,
motiva
ț
ia
a
venit
din
cerin
ț
a
de
a
construi
ș
i
men
ț
ine
capacitatea
opera
ț
ională
de

aplicare a politicilor
ș
i reglementărilor.

Schimbarea
a
ș
teptărilor
cetă
ț
enilor
reprezintă
o
sursă
importantă
de
presiune
pentru

schimbare
în
toate
ț
ările
postcomuniste.
De
ș
i,
birocra
ț
ii
ar
putea
crede,
în
special
în
ț
ările
cu

experien
ț
ă
antidemoc ratică
recentă,
că
a
ș
teptările
cetă
ț
enilor
sunt
mai
pu
ț
in
importante

comparativ
cu
schimbările
la
nivel
de
infrastructură,
schimbarea
în
ceea
ce
privesc
a
ș
teptările

cetă
ț
enilor
(bazată
pe
diver
ș
i
factori,
de
la
influen
ț
a
mecanismelor
pie
ț
ei
până
la
schimbarea

genera
ț
iilor)
poate
influen
ț
a
semnificativ
func
ț
ionarea
structurii
administrative.
Un
argument

favorabil
acestui
punct
de
vedere
este
oferit
de
experien
ț
a
administra
ț
iei
publice
din
România,

care
se
confruntă
în
permanen
ț
ă
cu
provocări
semnificative
în
ceea
ce
prive
ș
te
comunicarea

cu cetă
ț
enii.

4

Este
evident
faptul
că
nu
putem
concepe
o
reformă
administrativă
fără
a
lua
în
considerare

ș
i
mediul
politic
împr eună
cu
procesul
de
luare
a
deciziilor
la
nivel
politic.
O
voin
ț
ă
politică

puternică
poate
cu
siguran
ț
ă
influen
ț
a
direc
ț
ia,
puterea
ș
i
implementarea
reformei

administrative.

–
Ce
influen
ț
ă
a
avut
aderarea
României
la
Uniunea
Europeană
asupra
Reformelor

Administra
ț
iei Publice ?

În
contextul
schimbărilor
din
cadrul
administra
ț
iei
publice
române
ș
ti,
Uniunea
Europeană

poate
fi
percepută
ca
fiind
un
factor
distinctiv
care
influen
ț
ează
nu
numai
direc
ț
ia
reformelor

în
România,
ci
ș
i
profunzimea
ș
i
ritmul
implementării
acest ora.
Influen
ț
ele
ce
au
venit
din

partea
Uniunii
Europene
în
ceea
ce
privea
adoptarea

acquis-ului
comunitar
au
avut
o
putere

semnificativă
în
privin
ț
a
ritmului
reformei
administrative.
Mai
mult
decât
atât,
uneori,

condi
ț
iile
impuse
de
Uniunea
Europeană
reprezentau
singura
presiune
spre
procesul
reformei,

din
cauza
lipsei
acute
de
politici
ș
i
strategii
clare
din
cadrul
cabinetelor
succesive
din

România.
Multe
din
demersurile
necesare
construirii
unei
administra
ț
ii
publice
moderne

(precum
votarea
Legii
cu
privire
la
statutul
func
ț
ionarului
public)
au
fost
luate
datorită

presiunii exercitate pentru îndeplinirea cerin
ț
elor în contextul integrării europene.

–
Ce
ș
tim despre reform ele administra
ț
iei publice din Polonia?

În
ceea
ce
prive
ș
te
Polonia,
la
data
de
1
ianuarie
1999
au
avut
loc
patru
reforme
majore

care
au
schimbat
substan
ț
ial
structura
sistemului
de
sănătate,
educa
ț
ie,
sistemul
de
pensii
ș
i

administra
ț
ie
locală.
Dimensiunea
modificărilor
ș
i
faptul
că
toate
cele
patru
reforme
au
fost

implementate
în
aceea
ș
i
zi
ar
putea
fi
de
fapt
considerat
ca
reprezentând
un
pas
simbolic
ș
i

final al tranzi
ț
iei socio -economice Poloneze care a început cu zece ani în urmă.

Totu
ș
i,
în
anul
2019,
la
douăzeci
de
ani
de
la
intrarea
în
vigoare
a
reformelor,
design-ul

structurilor
introduse
rămâne
neschimbat
doar
pentru
una
din
cele
patru
reforme
ș
i
anume
cea

din domeniul administra
ț
iei locale.

Lucrarea con
ț
ine 3 capitole structurate în felul următor:

În
primul
capitol,

care
se
nume
ș
te

Reforma
administra
ț
iei
publice
în
România

,
lucrarea
se

axează
pe
următoarele:
reforma
administra
ț
iei
publice
din
România
dupa
1989,
reforma

5

administra
ț
iei
publice
locale,
riscurile
procesului
reformei,
corup
ț
ia
în
administra
ț
ia
publică,

reforma func
ț
iilor pub lice.

În
al
doilea
capitol,

care
se
nume
ș
te

Reforma
administra
ț
iei
publice
în
Polonia

,

lucrarea

vorbe
ș
te
despre:
Informa
ț
ii
generale
despre
Polonia,
struct ura
legală,
statul
ș
i
societatea,

serviciile civile, etică
ș
i serviciile civile, guvernul.

În
al
treilea
capitol,

care
se
nume
ș
te

Studiul
de
caz:
Analiza
reformei
administra
ț
iei
publice

din
România
ș
i
Polonia-
Compara
ț
ie

,

lucrarea
se
axează
pe:
scopul
studiului
de
caz,

obiectivele
studiului
de
caz
ș
i
compara
ț
ia
între
reforma
administrativă
din
România
ș
i

Polonia.

6

LISTA FIGURILOR
Ș
I TABELELOR

Figura
1
Aranjamente
administrative
în
Polonia
înainte
ș
i
după
reforma
administrativă
din
1999:

voievodatele, capitalele
ș
i distan
ț
a de la municipii la centrele a dministrative regionale.

Figura 2

Regiunile Poloniei
ș
i PIB-ul pe cap de locuitor din fiecare regiune

Figura 3

Organizarea pe baza regiunilor de dezvoltare actuală

Figura 4

Organizarea pe baza regiunilor istorice

7

CAPITOLUL I

:

Reforma administra
ț
iei publice în România

I.1. Reforma administra
ț
iei publice din România dupa 1989

Revolu
ț
ia
din
anul
1989
a
găsit
sistemul
administrativ
românesc
într-un
blocaj
cauzat
de

centralizarea,
politizarea
structurilor
ș
i
o
lipsă
totală
de
comunicare
cu
cetă
ț
enii.
Având
în

vedere
contextul
mai
larg
al
reformelor,
declara
ț
iile
politice
ș
i
discursurile
care
au
urmat
cu

privire
la
problema
reformelor,
s-a
pus
un
mare
accent
pe
nevoia
de
modernizare,

descentralizare,
depolitizare,
etc.
Noua
Constitu
ț
ie
Democratică
adoptată
în
anul
1991
a
avut

la
bază
descentralizarea
ș
i
autonomia
locală.
Ideea
unui
serviciu
public
profesionalizat,
fără

interferen
ț
e
politice,
putea
fi
găsit
pe
toate
platformele
electorale
ale
tuturor
partidelor

politice.

După
anul
1989,
cabinetele
de
guvernare
au
arătat,
cel
pu
ț
in
la
nivel
de
declara
ț
ie,
o
dorin
ț
ă

de
a
efectua
o
schimbare
semnificativă
în
ceea
ce
prive
ș
te
administra
ț
ia
publică.
Cu
toate

acestea,
această
dorin
ț
ă
nu
a
fost
sus
ț
inută
nici
de
cuno
ș
tin
ț
ele,
viziunea,
sau
mijloacele

necesare
pentru
implementarea
cu
succes
a
reformei.
“Principala
problemă
legată
de
Reforma

Administra
ț
iei
Public e
în
România
este
faptul
că
încă
lipse
ș
te
un
program
complet
de

reformă.”

1

Nu
s-au
înregistrat
progrese
semnificative
în
ceea
ce
prive
ș
te
reducerea
nivelului
corup
ț
iei

ș
i
a
coordonării
dezv oltării
institu
ț
ionale
a
luptei
împotriva
corup
ț
iei.
De
ș
i
s-a
afirmat
în

repetate
rânduri
faptul
că
Reforma
Administrativă
este
o
prioritate
pentru
Guvern,
statutul
său

actual
(2002)
nu
este
nici
pe
departe
ce
s-ar
fi
a
ș
teptat
să
fie.
Pe
lângă
toate
strategiile
ș
i

1
Hin
ț
ea Călin,
Ș
andor Sorin Dan, Junjan Veronica-“ Administrat ive Reform in Romania and the

European Union”, România, Revista Transilvană de Științe Administrative, 2002, pp. 54-74

8

declara
ț
iile
formale,
acest
fapt
a
devenit
cea
mai
evidentă
ș
i
dureroasă
realitate
din
ultimii
ani

în ceea ce prive
ș
te rest ructurarea Sistemului Administrativ al României (2002).

Stabilirea
unui
sistem
eficient
fără
de
care
evolu
ț
ia
sistemului
democratic
nu
poate
fi

concepută
reprezintă
obiectivul
principal
al
tranzi
ț
iei
din
cadrul
reformei
administra
ț
iei

publice.
Dezvoltarea
domeniului
administra
ț
iei
publice
este
de
o
importan
ț
ă
vitală
în
ceea
ce

prive
ș
te
modelarea
viitorului
European
al
acestei
ț
ări,
un
viitor
care
nu
poate
fi
conceput
fără

rela
ț
iile
dintre
institu
ț
iile
administrative.
Totu
ș
i,
reformele
administrative
se
confruntă
cu

probleme
importante,
datorită
faptului
că
administra
ț
ia
publică
românească
are
multe
defecte,

în special în ceea ce prive
ș
te eficien
ț
a
ș
i procesul managerial. (2002)

Procesele
de
educa
ț
ie
ș
i
formare
pentru
func
ț
ionarii
publici
sunt
încă
fixate
pe
tradi
ț
iile

birocratice
vechi
care
de
obicei
au
condus
la
lipsa
flexibilită
ț
ii
ș
i
imagina
ț
iei.
Literatura

profesională
nu
este
u
ș
or
accesibilă
iar
analizele
profesionale
sunt
încă
în
urmă.
Chiar
dacă

tehnologia
este
u
ș
or
accesibilă
în
anumite
structuri
administrative
,
oportunită
ț
ile
oferite
de

aceasta nu pot fi utilizate deoarece cuno
ș
tin
ț
ele
ș
i expertiza lipsesc.

În
ceea
ce
prive
ș
te
personalul
administrativ,
acesta
nu
poate
implementa
noua
legisla
ț
ie

într-un
mod
corespunzător.
La
nivel
managerial,
există
o
lipsă
de
eforturi
în
ceea
ce
prive
ș
te

noua
abordare
a
procesului
de
luare
a
deciziilor.
Lipsa
rezultatelor
vizibile
poate
influen
ț
a
în

mod
negativ
procesul
de
tranzi
ț
ie
ș
i
integrare.
Există
o
varietat e
de
obstacole
care
influen
ț
ează

performan
ț
a
slabă
a
administra
ț
iei
publice
române
ș
ti,
acestea
variind
de
la
cele
de
domeniul

legislativ
până
la
cel
managerial.
Reforma
Administrativă
a
suferit
în
to
ț
i
ace
ș
ti
ani
de
o

viziune
strategică
la
nivelele
centrale
guvernamentale.
Încă
este
vizibilă
lipsa
unor
criterii

clare
care
ar
trebui
să
aibă
o
influen
ț
ă
decisivă
asupra
evolu
ț
iei
institu
ț
iilor
ș
i
practicilor

administrative.
Diverse
cabinete
de
guvernare
au
transmis
adesea
faptul
că
ele
ac
ț
ionează

numai
din
cauza
stimulilor
momentului
în
ceea
ce
prive
ș
te
procesul
de
elaborare
a
politicilor

privind evolu
ț
ia admin istra
ț
iei publice.

Consider
că
ș
i
atunci
când
au
fost
luate
anumite
măsuri
pentru
adoptarea
unor
diverse

documente
(de
obicei
legi)
de
importan
ț
ă
strategică,
acestea
serveau
mai
degrabă
unui
scop

decorativ
decât
să
ofere
puncte
de
referin
ț
ă
clare
cu
privire
la
viitorul
dorit
pentru

Administra
ț
ia
Publică
din
România.
Din
acest
punct
de
vedere,
era
clar
faptul
că
presiunile

9

care
veneau
din
partea
Uniunii
Europene
au
fost
adesea
singurele
care
duceau
la
crearea
unor

documente strategice coerente.

Sunt
de
părere
că
Administra
ț
iei
Publice
îi
mai
lipse
ș
te
un
nivel
semnificativ
de

îmbunătă
ț
ire
în
ceea
ce
prive
ș
te
coordonarea
activită
ț
ilor.
Rela
ț
iile
existente
dintre
numeroase

tipuri
de
institu
ț
ii
nu
sunt
clar
definite.
În
plus,
lipsa
unei
capacită
ț
i
manageriale
a
dus
adesea

la
deficien
ț
e
majore
legate
de
aspecte
precum
supravegherea,
controlul,
evaluarea,
etc.
Un

exemplu
care
sus
ț
ine
afirma
ț
ia
de
mai
sus
este
modul
în
care
a
fost
creată
ș
i
func
ț
ionează
în

prezent (2002) Agen
ț
ia Na
ț
ională pentru Dezvoltarea Regiona lă.

Influen
ț
a
domen iului
politic
asupra
administra
ț
iei
a
reprezentat
un
alt
obstacol
în
calea

creării
structurilor
administrative
opera
ț
ionale.
Într-o
ț
ară
marcată
de
influen
ț
ele
sistemului

comunist
unde
partidele
guvernante
ș
i
structura
administrativă
se
suprapuneau
ș
i
unde
dovada

loialită
ț
ii
politice
era
necesară
pentru
a
putea
ocupa
func
ț
ii
administrative,
amestecul

factorului
politic
a
avut
tendin
ț
a
de
a
depă
ș
i
toate
limitele
acceptabile
ș
i
de
a
marca
în
mod

negativ func
ț
ionarea e ficientă a structurilor administrative vizate.

Alegerea
func
ț
ionarilor
publici
pe
baza
criteriilor
politice
ș
i
utilizarea
pozi
ț
iilor

administrative
ca
ș
i
premii
pentru
poten
ț
ialii
clien
ț
i
politici
au
afectat
semnificativ
capacită
ț
ile

administrative.
Este
îngrijorător
faptul
că
fiecare
dintre
aceste
schimbări
post
electorale

influen
ț
ează
următoar ea:
incapacitatea
for
ț
elor
politice
de
a
în
ț
elege
că
aceste
schimbări
se

cumulează
ș
i duc la re zultate dezastruoase pentru întreg sistemul administrativ românesc.

Pe
de
altă
parte,
distribuirea
unor
pozi
ț
ii
administrative
la
un
nivel
înalt,
în
conformitate

cu
algoritmul
politic,
a
condus
la
un
blocaj
în
procesele
de
coordonare
ș
i
cooperare

administrativă.
O
altă
probemă
importantă
în
ceea
ce
prive
ș
te
practica
administrativă
este

legată
de
procesul
de
luare
a
deciziilor
bazat
pe
criterii
politice,
chiar
ș
i
la
nivelul

guvernamental
local,
unde
este
mult
mai
u
ș
or
să
se
identifice
obiectivele
legate
de
bunăstarea

comunită
ț
ii.
Înlocuire a
logicii
administrative
cu
logica
politică
a
devenit,
din
păcate,
o

practică curentă pentru institu
ț
iile administrative.

Obiectivele de guvernare

10

1.
”Creșterea
autonomiei
colectivităților
locale
prin
transferul
de
noi
responsabilități

decizionale,
precum
și
de
resurse
financiare
și
patrimoniale,
cu
respectarea
principiului

subsidiarității;

2.
Restructurarea
administrației
publice
centrale
și
locale,
prin
măsuri
de
creștere
a
eficienței

instituționale,
simplificare
administrativă,
reducere
a
cheltuielilor
curente
și
creștere
a

transparenței în relația cu cetățenii;

3. Creșterea calității și accesului la servicii publice.”

2
“Aplicarea
politicilor
de
reformă
în
domeniul
administrației
publice
va
ține
cont
de

următoarele condiții:

–
definirea
în
legislația
de
înființare
și
organizare
a
unei
autorități
publice
a
principiilor

comunicării,
transparenței,
eficienței,
responsabilității,
participării,
coerenței,

proportionalității și subsidiarității și reglementarea mecanismelor de aplicare;

–
departajarea
de
responsabilități
între
autoritățile
publice
în
domeniul
politicilor
publice,

finanțării și prestării serviciilor publice;

–
introducerea
unui
mecanism
simplu
și
clar
de
politici
publice
în
baza
căruia
să
fie
elaborate
și

aplicate programe, proiecte, planuri de acțiune și proiecte de lege;

– separarea nivelului de elaborare a politicilor publice de cel de implementare a acestora;

–
fixarea
numărului
de
funcționari
publici
în
raport
cu
definirea
unui
serviciu
public
și
a
unui

standard de calitate aferent acestui serviciu;

– monitorizarea și evaluarea eficienței măsurilor de reformă aplicate.”

3

I.2. Reforma administra
ț
iei publice locale- Procesul de descentralizare

„Procesul
de
descentralizare
început
în
1998
va
fi
relansat
și
va
avea
în
vedere
limitarea

sferei
de
intervenție
a
guvernului
la
nivel
local
numai
pentru
cazurile
în
care
anumite
servicii

publice,
programe
sau
proiecte
nu
pot
fi
realizate
cu
resurse
locale
și
de
către
autoritățile

locale, în conformitate cu principiile Cartei Europene al autoguvernării locale.

2
Guvernul României, Programul de guvernare 2009-2012, Bucure
ș
ti, Decembrie 2011, pp. 69

3
Guvernul României, Programul de guvernare 2005-2008, Bucure
ș
ti, Decembrie 2004, pp. 50

11

Procesul
de
descentralizare
se
va
desfășura
după
principiul
eficacității,
economicității,

eficienței
și
cuantificării
rezultatelor
pe
3
direcții:
întărirea
autonomiei
locale,
descentralizare

administrativă
și
descentralizare
fiscală,
în
baza
unui
plan
de
acțiune
aplicat
în
mai
multe

etape, pentru a permite evaluarea eficienței măsurilor de descentralizare astfel introduse.”

4

Defini
ț
ia procesului de de scentralizare

“Descentralizarea
este
transferul
de
autoritate
ș
i
responsabilitate
către
un
anume
tip
de
func
ț
ii

publice
de
la
nivelul
guvernului
central
al
unei
ț
ări
spre
nivelurile
guvernamentale

subna
ț
ionale sau spre i nstitu
ț
iile autonome.”

5
Strategia
Reformei
Administrative
Publice
în
România,
acceptată
de
către
Comisia

Europeană, define
ș
te descentralizarea în trei mari etape
ș
i anume:

1.

Continuarea
descentralizării

,
prin
transferul
responsabilită
ț
ilor
administrative
ș
i
financiare
din

cadrul administra
ț
iei centrale spre autorită
ț
ile locale.

2.

Continuarea
procesului
de
deconcentrare

,
prin
delegarea
responsabilită
ț
ilor
la
nivel
teritorial

în
func
ț
ie
de
nevoi le
locale,
cu
ajutorul
aceleia
ș
i
structuri
administrative
(serviciile

deconcentrate func
ț
ionând sub autoritatea minsterului care deleagă această responsabilitate)

3.

Transformarea
serviciilor
teritoriale
deconcentrate

,
conform
nevoilor
cetă
ț
enilor
ș
i
pentru
a
le

face
mai
eficiente,
în
servicii
descentralizate
care
se
aflau
sub
supervizarea
autorită
ț
ilor

locale.

În
func
ț
ie
de
respo nsabilită
ț
ile
care
au
fost
transferate,
putem
vorbi
despre
descentralizare

din punctul de vedere a unor trei categorii importante
ș
i anume: politic, fiscal
ș
i administrativ.

4

Guvernul României, Programul de guvernare 2005-2008, Bucur e
ș
ti, Decembrie 2004, pp. 52

5
Rondinelli Dennis A., Nellis John R., Cheema G. Shabbir- “World Bank staff working papers ;

Management and development series”, Washington, D.C., U.S.A, Editura World Bank, 1983, pg

80

12

a) Descentralizarea din punct de vedere politic

Acest
tip
de
descentralizare
se
referă
la
cetă
ț
eni,
care
aveau
mai
multă
putere
în
procesul
de

luare
a
deciziilor,
acest
lucru
fiind
garantat
de
către
democra
ț
ie.
Un
argument
care
sus
ț
ine

descentralizarea
politică
este
“Deciziile
luate
cu
ajutorul
implicării
ș
i
participării
cetă
ț
enilor

sunt
mai
bine
fundamentate
ș
i
mai
relevante,
acestea
incluzând,
de
asemenea,
mai
mult

interesele
sociale
mai
degrabă
decât
deciziile
luate
la
un
nivel
na
ț
ional
de
către
autorită
ț
ile

politice.”

6
Această
idee
se
referă
la
faptul
că
alegătorii
au
ș
ansa
de
a-
ș
i
cunoa
ș
te
mai
bine

reprezentan
ț
ii
politici
ș
i
în
acela
ș
i
timp,
cei
care
sunt
ale
ș
i
cunosc
mai
bine
nevoile
ș
i

a
ș
teptările alegătorilor .

Acest
aspect
reiese
clar
în
urma
unui
studiu
condus
de
Profiroiu
Marius
în
anul
2005,
ș
i

anume

“Public
Administration
Reform
in
the
Perspective
of
Romania
s
Accession
to
the

European
Union”

50%
dintre
persoanele
chestionate
au
fost
de
acord
cu
afirma
ț
ia
“Există
o

influen
ț
ă politică cron ică în administra
ț
ia publică locală”.

b) Descentralizarea administrativă

Potrivit
literaturii,
descentralizarea
administrativă
este
“transferul
de
responsabilită
ț
i
în
ceea

ce
prive
ș
te
planificare a,
finan
ț
area
ș
i
managementul
anumitor
func
ț
ii
publice
dinspre
guvernul

central
ș
i
agen
ț
iile
sale
spre
anumite
unită
ț
i
subordonate,
autorită
ț
i
publice
semi-autonome,

regionale sau locale ”.

7
Subcategoriile
descentralizării
administrative
sunt
frecvent
definite
în
func
ț
ie
de
tipul
de

institu
ț
ie sau agen
ț
ie care prime
ș
te responsabilită
ț
ile transferate.

În
contextul
reformei
publice
administrative,
descentralizarea
ș
i
deconcentrarea,
ca
parte
a

procesului
de
descentralizare
administrativă,
sunt
considerate
o
prioritate,
men
ț
ionând
faptul

că descentralizarea este asimilată odată cu delegarea
ș
i devolu
ț
ia.

În
acela
ș
i
context,
trebuie
să
men
ț
ionăm
faptul
că
în
cazul
României,
devolu
ț
ia
nu
implică
o

autonomie
teritorială
sau
administrativă.
Conform
Constitu
ț
iei
României,
revizuită
în
anul

6
Litvack Jennie, Seddon Jessica- “Decentralization Briefing Notes”, Washington, D.C., U.S.A,

Editura World Bank, 201

7
Litvack Jennie, Seddon Jessica- “Decentralization Briefing Notes”, Washington, D.C., United

States of America, Editura World Bank, 2015

13

2003,
“administra
ț
ia
publică
a
unită
ț
ilor
administrative-terit oriale
se
bazează
pe
principiile

descentralizării
locale,
autonomiei
locale
ș
i
a
deconcentrării
serviciilor
publice
”.
În
acela
ș
i

timp,
legea
fundamentală
prevede
faptul
că,
„

Consiliul
județean
este
autoritatea
administrației

publice
pentru
coordonarea
activității
consiliilor
comunale
și
orășenești,
în
vederea
realizării

serviciilor publice de interes județean.”

8
Procesul
descentralizării
a
constat
în
patru
etape
ș
i
anume:
În
prima
etapă,
ș
i
anume
între

anii
1991-1994,
au
avut
loc
patru
schimbări
importante
în
structura
ș
i
finan
ț
area
autorită
ț
ilor

locale, inclusiv introducerea sistemului fiscal local.

În
a
doua
etapă,
ș
i
anume
1998-2000,
descentralizarea
administrativă
ș
i
financiară
au

devenit
o
prioritate.
Între
ace
ș
ti
ani,
pe
baza
noii
legisla
ț
ii
privind
fina
ț
area
autorită
ț
ilor

publice
locale,
ponderea
PIB-ului
către
bugetele
locale
a
crescut
(de
la
3,6%
în
1998
la
6,5%

în
2001)
ș
i
în
acela
ș
i
timp
ș
i
ponderea
cheltuielilor
locale
a
crecut
(de
la
14.4%
în
1998
la

26.6% în 2001).

În
a
treia
etapă,
ș
i
anume
între
anii
2001-2004,
după
noile
legi
se
stabilesc
un
set
nou
de

reguli pentru anumite func
ț
ii ale autorită
ț
ilor locale.

În
a
patra
etapă,
ș
i
anume
după
anul
2004,
a
început
elaborarea
ș
i
aprobarea
Strategiei
de

Accelerare
a
Reformei
Administra
ț
iei
Publice
(Hotărârea
Guvernului
nr.699
/
2004).
Una

dintre
cele
mai
importante
componente
ale
acestei
strategii
a
fost
continuarea
proceselor
de

descentralizare
ș
i
deco ncentrare.
Pentru
ca
această
strategie
să
poată
fi
implementată,
a
fost

elaborat un pachet legislativ care sus
ț
inea întregul proces.

9

c) Descentralizarea fiscală

Acest
tip
de
descentralizare
se
referă
la
un
control
sporit
al
autorită
ț
ilor
locale
asupra

resurselor
financiare,
fie
că
este
vorba
despre
distribuirea
cheltuielilor
sau
generarea
de

venituri.
O
mare
parte
din
literatura
de
specialitate,
care
face
referire
la
descentralizarea

fiscală,
se
concentrează
pe
natura
transferurilor
interguvernamentale
ș
i
de
asemenea
asupra

diferen
ț
elor
dintre
capacitatea
generatoare
de
venit
a
diferitelor
tipuri
de
institu
ț
ii.
O

8
Constitu
ț
ia României, A rt. 122- Consilul Jude
ț
ean

9

Legea-cadru pentru descentralizare nr.339 / 2004, Legea prefect ului nr.340 / 2004
ș
i Hotărârea

Guvernului nr.2201/2004 privind Comitetul tehnic interministerial
ș
i grupurile de lucru pentru

descentralizare

14

caracteristică
fundamentală
a
descentralizării
fiscale
este
echilibru
adecvat
între

responsabilită
ț
ile
ș
i resursele financiare necesare pentru îndepl inirea acelor responsabilită
ț
i.

“Un
process
de
descentralizare
prost
gestionat
poate
conduce
spre
e
ș
ecuri
de
stat,
de
la

“erori
de
omisiune”
atunci
când
statul
nu
poate
îmbunătă
ț
i
performan
ț
a
economică
sau

administrativă,
la
“erori
de
ac
ț
iune”
atunci
când
ac
ț
iunile
statului
conduc
la
o
performan
ț
ă

economică
mai
slabă.”.
Sunt
de
părere
că
aceste
erori
nu
numai
că
împiedică
dezvoltarea

10
unei
politici
semnificative
de
descentralizare
care
vizează
îmbunătă
ț
irea
furnizării
serviciilor

locale dar au
ș
i un imp act negativ asupra credibilită
ț
ii autorită
ț
ilor locale.

În
ceea
ce
prive
ș
te

descentralizarea
fiscală

,
Guvernul
României
a
aplicat
măsuri
în

privin
ț
a:

Veniturilor fiscale
ș
i anume

:

–
“virarea
sumelor
defalcate
din
unele
venituri
ale
bugetului
de
stat
pentru
echilibrarea
bugetelor

locale direct către localități, prin eliminarea consiliilor județene ca verigi intermediare;

–
recunoașterea
prin
lege
a
dreptului
autorităților
administrației
publice
locale
de
a-și
fixa
nivelul
de

impunere
în
sistemul
impozitelor
și
taxelor
locale
într-o
limită
de
+
50%
pornind
de
la
baza
de

impunere reglementată legal;

–
asigurarea
integrală
de
la
bugetul
de
stat
a
prestațiilor
în
numerar
din
domeniul
asistenței
sociale,

prin
transferuri
condiționate,
în
scopul
garantării
principiului
universalității
drepturilor

cetățenilor.”

11

Seviciilor publice
ș
i ale utilită
ț
ilor:

–
“continuarea
procesului
de
descentralizare
a
serviciilor
publice
de
bază:
educație,
sănătate,
asistență

socială și ordine publică;

–
evaluarea
costurilor
transferurilor
unor
noi
responsabilități
către
administrația
publică
locală,
astfel

încât să poată fi identificate cu precizie sursele de finanțare a acestora;

–
limitarea
sferei
serviciilor
publice
deconcentrate.
În
acest
sens,
se
va
evalua
posibilitatea
transferării

inspectoratelor
scolare,
a
direcțiilor
județene
de
cultură
și
sanitare
către
consiliile
județene,

10
Krueger Anne O.- “Government Failures in Development”, United States of America, Journal

of Economic Perspectives, 1990, pp. 9-23

11

Guvernul României, Programul de guvernare 2005-2008, Bucur e
ș
ti, Decembrie 2004, pp. 54

15

corelativ
cu
asigurarea
resurselor
financiare.
Totodată,
se
va
reconsidera
rolul
prefectului,

astfel
încât
acesta
să
monitorizeze
și
să
evalueze
periodic
serviciille
deconcentrate
în

cooperare cu ministrerele sau agențiile guvernamentale din structura cărora fac parte;

–
păstrarea
serviciilor
publice
deconcentrate
numai
în
masura
în
care
acestea
funcționeză
în
baza
unui

sistem de management integrat

.

”

12

Managementului financiar:

–
“posibilitatea
autorităților
administrației
publice
locale
de
a
angaja
cheltuieli
pentru
co-finanțarea

proiectelor
de
dezvoltare
locală
și
regională
peste
limita
de
20%
din
veniturile
lor
anuale,

conform
legii
finanțelor
publice
locale,
exclusiv
în
completarea
fondurilor
pre-structurale
și

apoi a celor structurale;

–
elaborarea
unui
ghid
privind
colectarea
impozitelor
și
taxelor
locale
în
cooperare
cu
Ministerul

Finanțelor Publice și asociațiile reprezentative ale autorităților administrației publice locale;

13
–
elaborarea
unui
ghid
privind
planurile
investițiilor
de
capital
ca
parte
componentă
a
planificării

strategice
de
dezvoltare
a
localității,
în
cooperare
cu
Ministerul
Finanțelor
și
asociațiile

reprezentative ale autorităților administrației publice locale;

– elaborarea unui ghid privind participarea cetățenească în faza de elaborare a bugetului local;

–
reglementarea
obligativității
de
publicare
a
execuției
bugetelor
locale,
cel
puțin
o
dată
la
6
luni,
iar

în cazul emiterii de obligațiuni, cel puțin o dată la 3 luni;

– clarificarea legală a întregului sistem de subvenții;

–
elaborarea
unui
ghid
privind
managementul
riscului
care
să
fie
utilizat
pentru
realizarea

planificărilor strategice, a investițiilor și cu ocazia înființării serviciilor publice;

– elaborarea unui ghid privind auditul public intern;

–
modificarea
legislației
privind
contractul
de
parteneriat
public-privat
(O.G.
nr.
16/2002)
în
sensul

definirii
corecte
a
acestui
mecanism
de
cooperare,
simplificării
procedurilor
de
selecției
a

ofertelor
și
uniformizării
lor
cu
cele
ce
privesc
achizițiile
publice
în
scopul
asigurării

transparenței
financiare
și
a
selecției
de
oferte
pe
baze
concurențiale,
precum
și
eliminării

acelor reglementări care permit expropierea discreționară pentru cauză de utilitate publică;

12

Guvernul României, Programul de guvernare 2005-2008, Bucur e
ș
ti, Decembrie 2004, pp. 54

13

Guvernul României, Programul de guvernare 2005-2008, Bucur e
ș
ti, Decembrie 2004, pp. 55

16

–
introducerea
manualului
de
audit
urban
al
Uniunii
Europene
pentru
evaluarea
stadiului
de

dezvoltare și estimarea nevoilor de investiții.”

Împrumuturilor

:

–
“elaborarea
unui
ghid
privind
managementul
datoriei
publice
în
cooperare
cu
Ministerul
Finanțelor

Publice și autoritățile locale;

– reglementarea prin lege a constituirii fondurilor de garantare pentru împrumuturile municipale.”

14
În
cadrul
Raportului
periodic
al
Comisiei
Europene
din
2004
se
prevăd
următoarele:
“Cel

mai
important,
autorită
ț
ile
române
au
depus
eforturi
considerabile
pentru
a
dezvolta
strategia

care
să
conducă
acest
proces
de
descentralizarea
într-un
mod
atât
transparent
cât
ș
i
stabil.

Strategia a fost adoptată în Mai 2004
ș
i con
ț
ine priorită
ț
ile clare pentru viitoarele reforme.

Cred
că
este
important
faptul
că
această
strategie
a
fost
pregătită
în
urma
unei
dezbateri

publice
extinse
(un
Forum
Na
ț
ional)
cu
principalele
ț
ări
interesate.
Dar
toate
aceste
reforme

sunt
încă
în
faza
de
pregătire
ș
i
trebuie
asigurat
procesul
de
implementare.
Cooperarea

eficientă
dintre
Ministerul
Administra
ț
iei
ș
i
Internelor
ș
i
Ministerul
Finan
ț
elor
Publice
trebuie

să fie îmbunătă
ț
it cons iderabil”.

15
I.3. Planul de regionalizare

După
aderarea
României
la
UE,
problema
reorganizării
structurii
actuale
de
stat
a

revenit
repede
pe
agenda
politică,
adusă
în
discu
ț
ie
ini
ț
ial
în
2011
de
către
pre
ș
edintele

statului
Traian
Băsescu
ș
i
Partidul
Democrat
Liberal
(PDL).
De
ce
se
dorea
crearea
de
regiuni

administrativ-teritoriale?
În
primul
rând
pentru
că
între
anii
2007-2008
când
a
avut
loc
acea

criză
financiară,
PIB-ul
ț
ării
a
fost
afectat.
Ca
urmare,
au
fost
introduse
măsuri
dure
de

austeritate, iar sectorul public a trebuit să fie reformat în mare măsură.

În
acela
ș
i
timp,
a
existat
ș
i
absorb
ț
ia
lentă
a
fondurilor
structurale
ale
UE,
care,
la

momentul
austerită
ț
ii,
ar
fi
putut
aduce
capitalul
ș
i
investi
ț
iile
profund
necesare
în
dificultate

14

Guvernul României, Programul de guvernare 2005-2008, Bucur e
ș
ti, Decembrie 2004, pp. 56

15
Noutcheva Gergana, Bechev Dimitar- “The Successful Laggards: Bulgaria and Romania's

Accession to the EU”,

Netherlands,

East European Politics and Societies, Volumul 22, 2008, pp.

114-144

17

economică.
În
aceste
condi
ț
ii,
o
reformă
administrativ-teritorială
aprofundată
a
fost
propusă,

prin
care
se
cerea
transformarea
celor
opt
regiuni
de
dezvoltare
deja
existente
în
entită
ț
i

administrativ-teritoriale.
Din
păcate,
totu
ș
i,
întregul
proces,
în
absen
ț
a
unei
propuneri
clare

sus
ț
inute de studii a ră mas doar o declara
ț
ie politică.

Necesitatea
înfiin
ț
ării
unui
sistem
administrativ
func
ț
ional
ș
i
efcient
a
revenit
din

nou
pe
agenda
politică
ca
unul
dintre
temele
cheie
ale
alegerilor
legislative
din
2012,
din
care

–
în
principal
ca
urmare
a
valului
de
nemul
ț
umire
post-criză
–
majoritatea
de
două
treimi

Uniunea
Social
Liberală
(USL)
câ
ș
tigată
nu
a
constituit
o
excep
ț
ie.
După
formarea
noului

guvern,
USL
aflat
la
putere
sub
trei
piloni
tematici
de

"Dezvoltare,
Descentralizare,

Regionalizare"
a
pus
bazele
unui
proces
amănun
ț
it
de
reformă
de
tipul

administrativ-teritorială.
În
mare
parte,
acest
proces
al
reformei
administrativ-teritoriale
a

pornit
de
la
premisa
că
România
are
de
depă
ș
it
un
decalaj
economic,
care
la
acel
moment
era

grav,
în
compara
ț
ie
cu
Europa.
Ș
i
acest
lucru
se
putea
realiza
numai
prin
oferirea
cetă
ț
enilor

publici
libertatea
de
a
lua
decizii,
după
principiul
după
care
se
ghidează
Uniunea
Euroepeană,

ș
i
anume
Principiul
Subsidiarită
ț
ii,
ș
i
de
asemenea
prin
utilizarea
eficientă
a
unor
reurse

existente,
cum
ar
fi
resursele
de
la
nivel
local,
fondurile
de
la
nivelul
guvernului
sau
posibilele

fonduri europene.

În
context,
totu
ș
i,
era
evident
că
procesul
de
reformă
este
motivat
încă
o
dată
prin

existen
ț
a
unei
adminis tra
ț
ii
publice
extrem
de
centralizate,
birocratice
ș
i
inefective,
care,
de
ș
i

a
fost
în
mare
măsură
redusă
în
timpul
crizei
financiare,
a
fost
corectă
din
cauza
lipsei
de

reforme
structurale
responsabile
în
mare
măsură
de
rata
scăzută
de
absorb
ț
ie
a
fondurilor
UE.

Riscul
de
a
pierde
majoritatea
bugetului
alocat
României
în
perioada
financiară
2007-2013
a

UE
a
reprezentat
o
preocupare
serioasă
pentru
noul
guvern,
care,
în
vremuri
de
dificultă
ț
i

economice,
a
avut
nevoie
profundă
de
capital
proaspăt
pentru
a
scutura
economia
românească

în dificultate.

Coali
ț
ia
USL
a
inclus
în
Programul
de
Guvernare
2013-2016
ș
i
Planul
de
regionalizare

al
României.
Acest
plan
era
în
strânsă
legătură
cu
procesul
descentralizării
administrative
ș
i

respectiv
financiare.
Procesul
regionalizării
prevedea
ca
descentralizarea
să
fie
realizată
pe

18

trei
niveluri
ș
i
anume :
local,
jude
ț
ean
ș
i
regional.
În
acest
fel,
regiunile
care
urmau
să
fie

create
“pe
criterii
de
dezvoltare
ș
i
economice”
au
dus
la
nemul
ț
umiri
în
Ț
inutul
Secuiesc
ș
i

Bucovina.
Dezbaterile
pe
această
temă,
s-au
făcut
public,
între
Guvern
,
mass-media,

ONG-uri
ș
i
de
asemen ea
societatea
civilă.
Această
dezbatere
publică
era
importantă
deoarece

societatea
lua
parte
la
luarea
deciziilor
în
ceea
ce
privea
această
reformă,
ș
i
în
acest
fel
ș
ansele

referendumului
de
a
modifica
ș
i
schimba
Constitu
ț
ia
cre
ș
teau
cu
cât
societatea
era
mai

informată
ș
i con
ș
tientiza beneficiile acestei reforme.

Obiectivele
care
erau
urmărite
în
acest
Plan
de
Guvernare
din
2013-2016
erau

următoarele:
fiecare
regiune
trebuia
să
aibă
un
spital
(care
trebuia
să
aibă
un
nivel
de

medicină
de
o
performan
ț
ă
înaltă),
un
sistem
regional
pentru
situa
ț
ii
de
urgen
ț
ă,
modernizarea

infrastrusturii
rutiere
ș
i
feroviare,
un
aeroport
interna
ț
ional,
un
centru
sportiv
care
să
se
ridice

la
strandardele
interna
ț
ionale,
un
centru
regional
de
afaceri,
un
centru
cultural
care
să
se
ridice

la
standarde
europene
ș
i
o
Universitate
care
să
fie
acreditată
la
un
nivel
interna
ț
ional.
În
acest

sens,
autorită
ț
ile
locale
ș
i
regionale
vor
primi
resurse
financiare
pentru
realizarea
tuturor

obiectivelor
propuse
ș
i
î
ș
i
vor
elabora
“propriile
politici
cu
respectarea
cadrului
ș
i
criteriilor

de politici na
ț
ionale”
.

16
După
ce
problema
împăr
ț
irii
regionale
a
fost
dezbătută,
se
trece
astfel
la
o
altă
problemă,

ș
i
anume
competen
ț
ele
regiunilor
noi
create.
După
acest
plan
al
regionalizării,
fiecare
regiune

va
trebui
să
respecte
principiul
separa
ț
iei
puterilor,
astfel
că,
fiecare
regiune
va
avea
un

Parlament
care
va
fi
ales
de
către
cetă
ț
eni,
ș
i
care
va
reprezenta
puterea
legislativă.
De

asemenea,
se
va
alege
un
Guvernator,
care
va
reprezenta
puterea
executivă,
ș
i
nu
în
ultimul

rând, de o Curte de Apel care să reprezinte puterea judecătorească.

Din
punct
de
vederea
financiar,
veniturile
vor
fi
partajate
după
modelul
german
ș
i

anume
“principalele
taxe
-impozitul
pe
venitul
personal
ș
i
taxa
pe
valoarea
adăugată
vor
fi

stabilite
de
centru,
în
timp
ce
restul
taxelor
ș
i
impozitelor
vor
fi
stabilite
de
către
regiune.”

17
Această
distribuire
a
veniturilor
financiare
se
va
realiza
conform
unui
model
mult
mai

16
Marius Profiroiu at al- “PUBLIC ADMINISTRATION REFORM IN THE PERSPECTIVE OF

ROMANIA’S ACCESSION TO THE EUROPEAN UNION”, România, 2008, p 51

17
BŰKFEYES-RÁKOSSY Zsombor- idem

19

echitabil
ș
i
anume
“regiunile
bogate
vor
transfera
din
venituri
regiunilor
sărace,
dar
într-o

măsură în care cei care muncesc mai mult, să fie răsplăti
ț
i, nu taxa
ț
i mai mult
ș
i mai inegal.”

18

I.4. Riscurile procesului reformei

Un
aspect
important
al
Refomei
Administra
ț
iei
Publice
este
gestionarea
procesului
de

implementare
a
reformei.
Riscul
major
în
acest
caz
ar
fi
supraîncărcarea
cu
sarcinile
curente,

fără
a
lăsa
timp
pentru
conceperea
de
solu
ț
ii
la
problemele
întâlnite.
Pentru
ca
reforma

Administra
ț
iei
Pubice
să
aibă
succes,
este
necesar
ca
un
număr
mare
dintre
grupurile
ț
intă(
în

special
persoanele
cheie
de
la
nivelul
managementului
ș
i
al
procesului
de
luare
a
deciziilor)
să

sprijine
ș
i să se angaje ze în acest proces al schimbărilor
ș
i al implementării acestora.

Pe
baza
modelului
integrat
de
dezvoltare
organiza
ț
ională
putem
identifica
influen
ț
ele

negative
ale
procesului
de
implementare:

factorii
strategici

(compexitatea
procesului
de
luare

a
deciziilor),

factorii
structurali

(birocra
ț
ia
sistemului,
resursele
umane
ș
i
financiare
limitate,

dimensiunile
ș
i
complexitatea),

factorii
culturali

(riscul,
iner
ț
ia,
mentalitatea),

factorii

comportamentali

(lipsa
stimulentelor
individuale,
neîn
ț
elegerea
obiectivelor
principale,

frustrarea).

Sunt
de
părere
că
administra
ț
ia
publică
nu
poate
fi
schimbată
în
câ
ț
iva
ani.
Acest
proces

este
unul
lung,
care
probabil,
poate
fi
implementat
doar
de
câteva
guverne
consecutive,

într-un
mediu
extern
dificil,
extrem
de
competitiv
ș
i
aflat
într-o
continuă
schimbare.
Din
acest

motiv,
este
necesar
să
ajungem
la
un
consens
în
ceea
ce
privesc
principiile
care
vor
guverna

acest întreg proces de reformă
ș
i anume:

●
Diseminarea
pe
o
scară
mai
largă
a
tuturor

informa
ț
iilor
referitoare
la
reformă
ș
i
mobilizarea

interesului
cetă
ț
enilor,
al
profesioni
ș
tilor,
al
reprezentan
ț
ilor
politici
ș
i
a
func
ț
ionarilor
publici

în
vederea
realizării
reformei
ș
i
schimbul
democratic
de
idei
cu
privire
la
cursul
dorit
al

acesteia;

●
Luând
ca
model
Reforma
Administra
ț
iei
Publice
din
alte
ț
ări

,
în
special
în
statele
membre
ale

Uniunii
Europene
ș
i
ț
ările
care
se
pregătesc
pentru
aderarea
la
Uniunea
Europeană,
luând
în

considerare propria tradi
ț
ie
ș
i experien
ț
ă:

18
BŰKFEYES-RÁKOSSY Zsombor- ibidem

20

●
Adoptarea
unei
abordări
globale
a
reformei

:
nu
ar
trebui
implementate
schimbări
par
ț
iale
ș
i

izolate
dacă
nu
sunt
concepute
ca
păr
ț
i
integrale
ș
i
organice
ale
strategiei
ș
i
procesului
de

reformă totală;

●
Reforma
ca
un
proces
deschis
ș
i
anume

:
componentele
individuale
ale
reformei
vor
fi

actualizate
ș
i adaptate permanent la schimbările din mediul extern;

●
Stabilirea
priorită
ț
ilor
strategice

:
pentru
fiecare
reformă
va
trebui
să
aibă
un
număr
limitat
de

priorită
ț
i în cadrul căro ra se va concentra aten
ț
ie
ș
i fonduri necesare;

●
Asigurarea
continuită
ț
ii
fuc
ț
ionării
administra
ț
iei
publice

,
care
trebuie
să
continue
să

func
ț
ioneze
ș
i în cursul reorganizării, descentralizării
ș
i a altor schimbări;

●
Gestionarea
ș
i
coordo narea
întregii
reforme
de
la
un
singur
centru
la
cel
mai
înalt
nivel
de

guvernare

, pentru a asigura coeren
ț
a implementării strategiei.

I.4. Corup
ț
ia în administra
ț
ia publ ică

Am
observat
că
în
ultimii
ani,
în
mediul
academic,
cel
al
cercetării
ș
i
cel
al

organiza
ț
iilor
interna
ț
ionale
(în
special
Fondul
Monetar
Inter na
ț
ional
ș
i
Banca
Mondială)
s-a

manifestat
un
interes
sporit
în
evaluarea
nivelului
de
corup
ț
ie
ș
i
cel
al
economiei
subterane

din
fiecare
ț
ară.
Cele
mai
importante
lucrări
care
vorbesc
despre
corup
ț
ie
ș
i
impactul
acesteia

asupra
dezvoltării
economice
sunt
următoarele:
“The
political
economy
of
rent-seeking

society,
American
Economic
Review,
vol.
64,
a
lui
Krueger
A.”
“The
economics
of

corruption,
Journal
of
Public
Economics
a
lui
Rose-Ackerman
R.”
“Corruption
and
growth,

Quarterly
Journal
of
Economics,
Vol.
110,
a
lui
Mauro
P.”
“Corruption
and
development:
a

review
of
issues,
Journal
of
Economic
Literature,
Vol.35,
a
lui
Nardhan
P.”
“
Corruption

Around
the
World:
Causes,
Consequences,
Scope
and
Cures
a
lui
Tanzi
V.”
ș
i
“Corruption
in

economic development:grease or sand?, Economic Survey of Europe a lui Shang-Jin Wei”.

Sunt
de
părere
că
aceste
două
fenomene,
ș
i
anume
corup
ț
ia
ș
i
impactul
acesteia
asupra

dezvoltării
economice,
determină
o
reducere
semnificativă
a
resurselor
financiare
disponibile

pentru
fiecare
stat,
precum
ș
i
o
scădere
a
eficien
ț
ei
utilizării
acestor
fonduri.
Pentru
a
evalua

nivelul corup
ț
iei dintr- o
ț
ară se evaluează o serie de indicatori ai corup
ț
iei, în special:

21

Indicele
de
risc
Interna
ț
ional,
măsurat
în
Ghidul
Interna
ț
ional
privind
Indicele
de
Risc,
bazat

pe opiniile exper
ț
ilor;

Indicele
de
corup
ț
ie
măsurat
în
Raportul
privind
Competitivitatea
Globală
ș
i
Raportul
privind

Dezvoltarea Mondială, realizat pe baza chestionarelor adresate companiilor
ș
i cetă
ț
enilor;

Indicele corup
ț
iei perc epute, măsurat de Transparency International;

Indicatorul de corup
ț
ie bazat pe mai multe obiective
ș
i date relevante.

Înainte
de
1990,
economia
neagră
ș
i
corup
ț
ia
au
existat
în
Europa
Centrală
ș
i
ț
ările
de
Est

sub
diferite
forme.
Ulterior,
procesele
de
tranzi
ț
ie
erau
înso
ț
ite
de
cre
ș
terea
corup
ț
iei
ș
i

consolidarea
economiei
subterane.
În
anul
2001,
în
România,
aproape
30%
din
popula
ț
ie
trăia

în
sărăcie.
În
acela
ș
i
an,
Indicele
de
Corup
ț
ie
plasa
Român ia
printre
cele
mai
corupte
tări

estice.

În
concluzie,
“dacă
economia
subterană
din
cele
mai
sărace
ț
ări
a
permis
crearea
unui

anumit
număr
de
locuri
de
muncă
în
dorin
ț
a
de
solidaritate
ș
i
de
coeziune
familială,

dezvoltarea
excesivă
reprezenta
un
pericol
real
atât
pentru
economie,
cât
ș
i
pentru
sistemul

politic al acelei
ț
ări.”

19
Potrivit
Comisiei
Europene
“în
zonele
de
descentralizare
ș
i
a
administra
ț
iei
locale,
temerile

exprimate
în
ultimul
Raport
Periodic
de
anul
trecut,
încă
sunt
valabile.
Transferul

competen
ț
elor
spre
autorită
ț
ile
locale
nu
se
potrivesc
cu
tansferul
sursă.
Capacitatea
de
a

cre
ș
te
veniturile
locale
rămâne
limitată,
legisla
ț
ia
privind
transferurile
financiare
spre

autorită
ț
ile
locale
nu
este
transparentă,
acordându-se
consiliilor
jude
ț
ene
un
control
asupra

chetuielilor
consiliilor
locale.
Institu
ț
iile
responsabile
de
gestionarea
fondurilor
publice
nu
au

putere
la
nivel
local,
iar
rapoartele
acoperă
utilizarea
fondurilor
publice
în
favoarea
anumitor

grupuri
de
interes
politic.
Aceasta
este
o
preocupare
distinctă
atunci
când
ț
ara
se
pregăte
ș
te

pentru gestionarea fondurilor structurale ale Uniunii Europene.”

20
Factorii care au fost considera
ț
i ca fiind cauzele fenomenului de corup
ț
ie în România:

1.
Cadrul
Juridic

–
acest
lucru
permite
un
nivel
foarte
mare
de
corup
ț
ie
în
cadrul
administra
ț
iei

publice locale;

19
Germanangue-Debare Marc- “A hidden enemy”, Journal Article,

UNESCO Courier

, 1966, p 22

20
Noutcheva Gergana, Bechev Dimitar- “The Successful Laggards: Bulgaria and Romania's Accession to

the EU”, East European Politics and Societies, 2008, pp 114-144

22

2.
Sistemul
de
plă
ț
i

–
este
factorul
principal
care
men
ț
ine
corup
ț
ia
în
sistem.
În
acest
fel,
nivelul

de
remunerare
nu
corespunde
responsabilită
ț
ilor
din
sectorul
public.
Acest
lucru
a
determinat

lipsa
unei
strategii
durabile
privind
remunerarea
serviciului
public
ș
i
de
dezvoltare
a
unui

sistem
de
salarizare
unificat.
Acest
lucru
ar
contribui
la
crearea
unor
stimulente
pentru

func
ț
ionarii
publici,
atrăgând
ș
i
men
ț
inând
cei
mai
buni
oameni
în
cadrul
administra
ț
ii
publice

ș
i
înlăturarea
decalaje lor
între
diferitele
categorii
de
func
ț
ionari
publici,
dar
de
asemenea
ș
i

între sectoarele publice
ș
i private;

3.
Etica
Serviciului
Civil

–
se
înregistrează
în
acest
caz
o
mentalitate
învechită
a
angaja
ț
ilor

publici care contrazice tendin
ț
ele fundamentale ale societă
ț
ii;

4.
Presiunea
intereselor
economice

–
este
un
factor
important
care
generează
corup
ț
ia
ș
i
este

sim
ț
it
mult
mai
putern ic
de
către
primari
decât
de
personalul
tehnic
din
cauza
factorilor
de

luare a deciziilor;

5.
Presiunea
sitemului
politic

–
este
de
asemenea
un
factor
important.
Influen
ț
a
politică
este

foarte
mare
ș
i
favoriti zează
corup
ț
ia.
Explica
ț
iile
în
acest
sens
pot
fi:
cifra
de
afaceri
ridicată
a

func
ț
ionarilor
publici,
în
special
la
nivel
de
conducere,
ciclurile
elctorale
ș
i
“nepotismul”

politic, care se referă la distribu
ț
ia resurselor finaciare la nivel local;

6.
Comportamentul
cetă
ț
enilor

–
este
o
influen
ț
ă
moderată
în
compara
ț
ie
cu
ceilal
ț
i
factori
ș
i

poate fi considerat mai mult ca un efect decât o cauză a fenomenului de corup
ț
ie.

CAPITOLUL II: Reforma administra
ț
iei publice în Polonia

II.1. Informa
ț
ii generale

Polonia
a
fost
prima
ț
ară
din
Europa
Centrală
ș
i
de
Est
care
a
ie
ș
it
de
sub
guvernarea

comunistă.
Această
mi
ș
care
a
debutat
la
începutul
anului
1989
cu
discu
ț
ii,
care
au
devenit

cunoscute
sub
denumirea
de
"Masă
rotundă".
Negocierile
au
avut
loc
între
autorită
ț
ile

comuniste
dominate
ș
i
opozi
ț
ie.
Au
urmat
legalizării
ale
sindicatului
Solidarită
ț
ii
ș
i
a
unui

acord de organizare a unor alegeri par
ț
iale libere, la 4 iunie 1989.

23

Biroul
pre
ș
edintelu i
Republicii
Polone
a
fost
restituit
în
anul
1989
în
urma
discu
ț
iilor
de
la

masa
rotundă
care
au
ini
ț
iat
procesul
de
bază
al
schimbărilor
sistematice
în
Polonia.
În
iulie

1989, Parlamentul la ales pe Wojciech Jaruzelski ca Pre
ș
edintele Republicii Polone.

Partidul
Muncitoresc
Unic
din
Polonia
(PZPR)
a
fost
dizolvat
în
ianuarie
1990.
Mai
apoi,
a

fost
introdus
un
sistem
multi-partid,
cu
un
spectru
complet
al
libertă
ț
ilor
politice.
În
anii
care

au
urmat,
partidele
rivale
au
ie
ș
it
din
grupul
Solidaritate.
Wojciech
Jaruzelski
a
fost
pre
ș
edinte

până
în
Decembrie
1990,
când,
în
urma
primelor
alegeri
preziden
ț
iale
generale
din
istoria

Poloniei, Lech Walesa a fost ales pre
ș
edinte.

În
urma
Adunării
Na
ț
ionale
de
la
data
de
16
Octombrie
1997,
a
fost
adoptată
noua

Constitu
ț
ie
a
Polonie i,
care
trecuse,
în
data
de
23
mai
al
aceluia
ș
i
an,
de
referendumul

na
ț
ional.

Sistemul
juridic
al
Poloniei
era
un
amestec
continental
de
drept
civil
ș
i
teorie
legală

comunistă.
În
acest
fel,
schimbările
s-au
introdus
treptat,
ca
parte
a
procesului
de

democratizare.
“Controlul
actelor
legislative
jurisdic
ț
ionale
era
limitat,
însă
hotărârile

Tribunalului
Constitu
ț
ional
erau
definitive.
Toate
hotărârile
judecătore
ș
ti
puteau
fi
contestate

la Curtea Europeană de Justi
ț
ie din Strasbourg”
.

21

II.2. Structura legală

Puterea
legislativă
era
executată
de
către
Parlament,
alcătuită
din
“Seym”
cu
460
de
locuri

ș
i
Senatul
cu
100
de
locuri.
Fiecare
dintre
camere
era
aleasă
pentru
o
perioadă
de
4
ani.

Alegerile
pentru
Seym
erau
universale,
egale,
directe
ș
i
propor
ț
ionale,
fiind
desfă
ș
urate

printr-un
vot
secret.
Alegerile
în
Senat
erau
universale,
directe
ș
i
se
desfă
ș
oară
de
asemenea

printr-un
vot
secret.
În
conformitate
cu
Articolele
95-101
din
Constitu
ț
ie,
„Curtea
Supremă

avea ultimul cuvânt în ceea ce privea valabilitatea alegerilor pentru Seym
ș
i pentru Senat”
.

22
Pre
ș
edintele
era
ales
prin
vot
universal
pentru
un
mandat
de
cinci
ani,
pentru
maximum

două
mandate.
El
era
comandantul-
ș
ef
al
for
ț
elor
militare.
Alegerile
parlamentare
din
21

21

Andrzej Zybała- “Public administration reforms in Poland”, OECD Publishing, Poland, 2017, p. 89

22

Andrzej Zybała- idem, 2017, p. 92

24

septembrie
1997,
desfă
ș
urate
în
conformitate
cu
legea
electorală,
impuneau
minimum
5%
din

voturi
pentru
reprezentare
în
Parlament.
69
de
locuri
dintr-o
listă
na
ț
ională
erau
alocate

propor
ț
ional
în
Seym,
tuturor
păr
ț
ilor
care
câ
ș
tigau
peste
7%
din
votul
general,
promovând

astfel consolidarea partidelor mai mici.

Constitu
ț
ia
conferea
putere
legislativă
în
Sejm-ului
ș
i
în
Senat-ului,
puterea
executivă

apar
ț
inea
Pre
ș
edintelui
ș
i
a
Consiliului
de
Mini
ș
tri
ș
i
puterea
judecătorească
era
a
instan
ț
elor

ș
i
tribunalelor.
Astfel ,
Seymul
împărtă
ș
ea
func
ț
ia
sa
legislativă
cu
Senatul;
simultan,
făcea

parte
din
sistemul
guvernamental
din
Polonia.
Însă,
competen
ț
a
legislativă
a
acestor
două

Camere
nu
era
simetrică.
Constitu
ț
ia
oferea
Semului
un
rol
dominant
în
procesul
legislativ.

Acest
lucru
nu
se
aplica
statutului
care
modifica
Constitu
ț
ia
sau
statutul
care
permite

ratificarea
tratatelor
interna
ț
ionale,
pe
baza
cărora
Republica
Polonă
deleaga
o
anumită

competen
ț
ă
a
organelo r
de
stat
unei
organiza
ț
ii
interna
ț
ionale
sau
unui
organism
interna
ț
ional.

În
cazul
statutului
în
cauză,
nici
opinia
Seymului,
nici
cea
a
Senatului
nu
se
bucurau
de

superioritatea garantată de Constitu
ț
ie.

Prin
cadrul
Constitu
ț
iei,
Seym-ul
avea
un
rol
dominant
în
procesul
legislativ.
Inegalitatea

celor
două
camere
ale
Parlamentului
Polonez
ș
i
anume
cea
a
Senatului
ș
i
cea
a
Seym-ului
era

următoarea:
Seym-ul
era
investit
cu
dreptul
de
a
controla
Consiliul
de
Mini
ș
tri,
de
asemenea

putea reînnoi un statut ce a fost trimis de către Pre
ș
edinte pentru reconsiderare.

Senatul,
pe
lângă
Sejm,
era
un
organ
legislativ
al
statului.
Senatul
putea
propune

legisla
ț
ii,
precum
ș
i
Sejm-ul.
În
termen
de
30
de
zile
de
la
transmiterea
facturilor
de
către

Sejm,
Senatulului
(cu
excep
ț
ia
cazului
în
care
facturile
sunt
urgente,
caz
în
care
Senatul
are
o

fereastră
de
ș
apte
zile
pentru
a
examina
proiectul
de
lege)
acesta,
fie
acceptă
proiectul
de
lege,

fie
respinge
decizia.
În
cazul
în
care
Senatul
efectuează
modificări
care
au
implica
ț
ii

financiare
pentru
bugetul
de
stat,
acesta
trebuie
să
indice
modul
în
care
acestea
urmează
a
fi

îndeplinite.

II.3. Guvernul. Structură

Guvernul
este
supus
controlului
Seymului.
Membrii
guvernului
ș
i
ai
Consiliului
de

Mini
ș
tri
suportă
toate
responsabilită
ț
ile
politice
fa
ț
ă
de
Sejm.
Responsabilitatea
Consiliului
de

25

Mini
ș
tri
fa
ț
ă
de
Sejm
este
sus
ț
inută
de
posibilitatea
unui
vot
de
neîncredere
fa
ț
ă
de
întregul

guvern
sau
de
membrii
săi.
Seym-ul
poate
acorda
un
vot
de
încredere
ori
de
câte
ori
premierul

cere acest lucru.

Guvernul
este
revocat
în
cazul
unui
vot
de
neîncredere
sau
atunci
când
un
vot
de

încredere
nu
a
fost
acordat
Consiliului
de
Mini
ș
tri.
Art.158
din
Constitu
ț
ie
stabile
ș
te
norme

detaliate
privind
această
procedură,
declarând
că
votul
de
neîncredere
fa
ț
ă
de
guvern
trebuie

adoptat
cu
votul
majorită
ț
ii
numărului
de
deputa
ț
i
asupra
unei
propuneri
pe
această
temă,

ini
ț
iată
de
cel
pu
ț
in
46
de
deputa
ț
i.
O
astfel
de
propunere
ar
trebui
să
precizeze
ș
i
numele
unui

candidat
pentru
un
nou
Prim-Ministru.
De
fapt,
votul
de
neîncredere
este
sinonim
cu
numirea

unui nou Prim-Ministru
ș
i, prin urmare, trebuie să fie "constructiv"
.

23
Consiliul
de
Mini
ș
tri
(guvernul)
este
organul
politic
suprem
ș
i
executiv.
Consiliul
de

Mini
ș
tri este format di n:

Pre
ș
edintele Consiliulu i (adică primul-ministru);

Vicepre
ș
edintele sau v icepre
ș
edin
ț
ii Consiliului, dacă este cazul;

Mini
ș
trii,
fiecare
dintr e
ace
ș
tia
trebuie
să
"administreze
o
anumită
ramură
a
administra
ț
iei
de

stat"
;

24

Pre
ș
edin
ț
ii
comisiilor
ș
i
/
sau
consiliilor
care,
prin
lege,
îndeplinesc
atribu
ț
iile
autorită
ț
ilor

supreme
ale
administra
ț
iei
de
stat
(o
categorie
care
încă
nu
există,
cu
excep
ț
ia
Comitetului
de

Cercetare
Ș
tiin
ț
ifică).

"Mini
ș
trii
fără
portofoliu"
pot
fi,
de
asemenea,
numi
ț
i
în
Consiliul
de
Mini
ș
tri.

(Primul-ministru
ș
i
Vice
prim-mini
ș
trii
î
ș
i
pot
combina
pozi
ț
ia
cu
o
func
ț
ie
de
ministru).

Întâlnirile
Guvernului
sunt
frecventate,
fără
dreptul
de
a
participa
la
procesul
de
luare
a

deciziilor,
de
către
Secretarul
Consiliului
de
Mini
ș
tri,
de
către
persoane
(de
exemplu,

pre
ș
edintele
Camerei
Supreme
de
Auditori),
de
către
persoane
desemnate
de
premier
(de

exemplu,
purtătorul
de
cuvânt
al
Guvernului)
ș
i
de
reprezentan
ț
ii
entită
ț
ilor
na
ț
ionale

interesate sau invitate să participe la o reuniune sau la o parte a unei întâlniri.

Cu
consim
ț
ământul
premierului,
un
membru
al
Consiliului
de
Mini
ș
tri
poate,
pentru
un

punct
din
ordinea
zilei,
care
necesită
cuno
ș
tin
ț
e
specializate,
să
beneficieze
de
asisten
ț
a
unui

23

Andrzej Zybała- idem, 2017, p.95

24

Andrzej Zybała- idem. 2017, p. 96

26

consilier,
o
persoană
care
are
dreptul
de
a
participa
la
luarea
deciziilor.
În
absen
ț
a
primului

ministru,
vicepremierul
(sau,
dacă
pozi
ț
ia
nu
a
fost
creată
în
guvern,
un
ministru)
este
delegat

de
primul-ministru
pentru
a
prezida
reuniunilor
consiliului.
Un
secretar
de
stat
sau
un
sub

secretar
de
stat
în
cadrul
unui
minister
poate
fi
delegat
să
ac
ț
ioneze
în
absen
ț
a
unui
ministru.

Mini
ș
trii suplini
ț
i pot participa la dezbatere, dar nu pot vota.

Cu
toate
acestea,
este
rar
ca
deciziile
Consiliului
să
fie
luate
prin
vot;
ele
se
fac
de

obicei
prin
consens.
Organizarea
lucrărilor
Consiliului
de
Mini
ș
tri
nu
a
fost
reglementată

legislativ,
cu
excep
ț
ia
unui
decret
de
mult
uitat
din
1918,
care
nu
a
fost
niciodată
eliminat.

Regulile
din
acest
domeniu
sunt
modelate
de
ordinele
permanente
ale
Consiliului.

Personalitatea
primului
ministru
joacă
un
rol
important
în
modul
în
care
este
organizat

Consiliul.
În
mod
tradi
ț
ional,
Consiliul
se
întrune
ș
te
cel
pu
ț
in
în
fiecare
săptămână.
Sub

primul prim-ministru post-1989, întâlnirile au fost lungi
ș
i detaliate.

Autoguvernările
locale
din
Polonia
func
ț
ionează
încă
din
anul
1990
în
2,489
gminas.

Crearea
gminelor
după
căderea
comunismului
s-a
dovedit
a
fi
un
mare
succes.
Reformele
au

introdus
două
noi
niveluri
de
autoguvernare
ș
i
au
redus
semnificativ
nivelul
central

administrativ al guvernului la niveluri subna
ț
ionale.

II.4. Începutul procesului de descentralizare

Statul
a
descentralizat
responsabilită
ț
ile
ș
i
capacită
ț
ile
financiare
la
308
de

autoguvernări
locale
alese
într-un
mod
democratic,
la
nivelul
poviat
ș
i
la
autorită
ț
ile
din
65
de

ora
ș
e
urbane
cărora
li
s-au
acordat
drepturi.
De
asemenea,
reformele
au
redus
în
mod
radical

numărul
actual
al
voievodatelor
existente
de
la
49
la
16,
acest
act
permi
ț
ându-le
să
creeze

politici de dezvoltare regională.

Începând
cu
1
ianuarie
1999,
consiliile
(regionale)
ale
voievodatului
(Sejmiks)
au

devenit
responsabile
pentru
dezvoltarea
ș
i
implementarea
politicilor
economice
regionale.
La

fel
ca
poviat
(jude
ț
ele)
ș
i
gminas
(comunele),
ele
sunt
„identită
ț
i
juridice
independente
cu

bugete
independente”
.
Ca
urmare,
reformele
au
dus
la
o
descentralizare
semnificativă
a

25
25
Lehmann Hartmut F.- “The Polish Growth Miracle: Outcome of Persistent Reform Efforts”, SSRN

Electronic Journal, Polonia, 2012

27

autorită
ț
ilor
publice
ș
i
finan
ț
elor
publice.
Un
nou
sistem
de
finan
ț
e
publice
a
făcut
ca
bugetele

tuturor
entită
ț
ilor
administra
ț
iei
publice
să
fie
mai
transpare nte
ș
i
mai
responsabile
fa
ț
ă
de

electorat.

Alegerile
pentru
noile
guverne
locale
pe
trei
niveluri
au
avut
loc
la
11
octombrie
1998.

52.000
de
consilieri
comunali,
9.000
de
oficiali
guvernamentali
locali
ș
i
1000
de

administratori provinciali au fost ale
ș
i.

Gminas

–
conduceau
pepiniere,
grădini
ț
e,
ș
coli
elementare,
biblioteci
ș
i
centre
culturale

ș
i
de
asemenea
între
ț
ineau
drumuri
locale.
O
clauză
generală
de
responsabilitate
prevede
că

gminas
sunt
responsabile
pentru
toate
problemele
publice
de
importan
ț
ă
locală
care
nu
au
fost

rezervate
prin
lege
altor
entită
ț
i
ș
i
autorită
ț
i.
Sarcinile
proprii
ale
Gminas
se
concentrează
pe

satisfacerea
nevoilor
colective
ale
comunită
ț
ilor
pentru
serviciile
publice.
De
asemenea,

Gminas
îndeplinesc
sarcinile
delegate
de
către
guvernul
central
ș
i
administra
ț
ia
de
stat
ș
i
care

rămân
sub
supravegherea
statului.
Aceste
responsabilită
ț
i
pot
fi
atribuite
prin
lege
sau
prin

acorduri
voluntare
cu
agen
ț
iile
de
stat.
Legea
prevede
asigurarea
că
gminas
va
primi
fondurile

necesare pentru îndeplinirea acestor sarcini delegate.

Poviats-
reprezintau
al
doilea
nivel
de
autoguvernare
locală.
Existau
308
poviats

(guvernele
la
nivel
jude
ț
ean)
ș
i
65
de
ora
ș
e
urbane
(ora
ș
ele
mai
mari)
dotate
cu
drepturi
de
vot

(prin asumarea func
ț
iilor poviat, a infrastructurii poviat
ș
i a autorită
ț
ii bugetare poviat).

Autoguvernarea
poviatelor
era
responsabilă
de
problemele
locale
care,
datorită

principiilor
subsidiarită
ț
ii
ș
i
a
propor
ț
ionalită
ț
ii,
nu
puteau
fi
atribuite
gminas-urilor.
Poviatele

erau
suficient
de
mari
pentru
a
men
ț
ine
eficient
multe
dintre
institu
ț
iile
de
zi
cu
zi
ale
vie
ț
ii

publice,
cum
ar
fi
ș
colile
secundare,
spitalele
generale,
precum
ș
i
sta
ț
iile
de
poli
ț
ie
ș
i

pompieri,
inspectoratele
sanitare
ș
i
oficiile
fiscale.
Ele
erau
destul
de
mici
–
în
medie
80-100

mii
de
locuitori
care
puneau
administrarea
ș
i
controlul
asupra
acestor
institu
ț
ii
în
mâinile

cetă
ț
enilor pe care îi se rveau.

De
asemenea,
poviatele
au
fost
făcute
suficient
de
mici
pentru
a
încuraja
cetă
ț
enii
să

joace
un
rol
activ
în
politica
electorală
locală;
ș
i
suficient
de
mari
pentru
a
utiliza
implicarea

cetă
ț
enilor
la
scară
largă,
profitând
de
organiza
ț
iile
neguvernamentale
ș
i
de
alte
forme
de

activitate civică.

28

Spre
deosebire
de
gmina,
care
era
responsabilă
pentru
toate
chestiunile
care
nu
au
fost

atribuite
în
mod
explicit
celorlalte
niveluri
de
guvernare,
poviat
implementează
doar
acele

sarcini
care
au
fost
clar
definite
pentru
aceasta
în
lege.
Astfel,
nu
există
nicio
dependen
ț
ă
între

poviat
ș
i gmina: fiecar e execută sarcini
ș
i responsabilită
ț
i publice definite separat.

Cele
ș
aisprezece
voievodate
noi
erau
destul
de
mari,
cu
popula
ț
ii
cuprinse
între

aproximativ
1
ș
i
5
milioane
ș
i
o
popula
ț
ie
medie
de
aproximativ
2,4
milioane.
Democra
ț
ia

autoguvernării
voievodatelor
aveau
identită
ț
i
juridice
independente,
bugete
proprii
ș
i
puteri

extinse în domeniul politicii economice.

Consiliile
cunoscute
sub
numele
de
Sejmiks
(parlamentele
regionale)
erau
organele
de

decizie
ale
autoguvernărilor
voievodatului.
Ele
erau
alese
în
cadrul
alegerilor
generale.

Sejmicii,
la
rândul
lor,
aleg
consilii
administrative
care
să
exercite
autoritatea
executivă
în

voievodatele autoguvernate.

II.5. Reformele administrative ale Poloniei

În
conformitate
cu
Legea
privind
"Sucursalele
Administra
ț
iei
Guvernamentale"
,

26
adoptată
în
septembrie
1999,
au
fost
eviden
ț
iate
32
de
ramuri
ale
administra
ț
iei
care
acoperă

sectoarele
majore.
Actul
a
confirmat
faptul
că
mini
ș
trii
vor
fi
responsabili
pentru
politica

generală
ș
i
strategia
sectorială
ș
i
nu
vor
fi
responsabili
în
mod
managerial
pentru
activitatea

anumitor
ministere
ș
i
birouri
centrale.
Actul
consolidează
pozi
ț
ia
primului
ministru,
care

poate
repartiza
responsabilitatea
pentru
sectoare
între
mini
ș
tri,
lăsând
unită
ț
ile
tehnice
legate

mai
degrabă
de
un
sector
dat
decât
de
un
birou
ministerial.
În
plus,
Legea
Serviciului
Public

subliniază
diviziunea
muncii
ș
i
a
responsabilită
ț
ilor
între
directorii
generali,
ș
eful
serviciului

public
ș
i prim-ministru l.

Guvernul
este
în
procesul
de
simplificare
a
procedurilor
administrative
la
diferite
niveluri

de
guvernare
ș
i
reform area
sistemului
de
finan
ț
e
publice
(cu
Legea
privind
Finan
ț
ele
Publice),

precum
ș
i
delegarea
de
noi
competen
ț
e
autorită
ț
ilor
locale
ș
i
regionale
alese
în
mod

democratic.

26

Lehmann Hartmut F.- idem, 2012

29

Reformele structurii organizatorice ale guvernului

Prin
transferul
puterilor
de
la
comunită
ț
ile
centrale
la
cele
locale
ș
i
dezvoltarea
primului

nivel
al
administra
ț
iei
locale
(

descentralizarea
administrativă

),
furnizarea
de
servicii
s-a

îmbunătă
ț
it,
ca
efect
al
noii
diviziuni
a
muncii
care
înlătura
responsabilitatea
guvernului

central
din
func
ț
ionare a
în
prezent
a
administra
ț
iei
ș
i
dezvoltării
publice.
Guvernele
locale
ș
i

regionale
aveau
posibilitatea
de
a
func
ț
iona
în
mod
liber,
numai
sub
revizuirea
legală
a

centrului.

Delegarea
de
competen
ț
e
până
la
nivelul
inferior
al
autoguvernării
era
înso
ț
ită
de

descentralizarea
finan
ț
elor
publice.
În
decembrie
1998,
Parlamentul
a
adoptat
Legea

interimară
privind
Veniturile
Entită
ț
ilor
de
autoguvernare
teritorială
pentru
anii
1999
ș
i
2000

ș
i
Legea
privind
Finan
ț
ele
Publice.
Ambele
legi
contribuiau
la
introducerea
unei
repartizări

clare
ș
i
transparente
a
responsabilită
ț
ilor
financiare
către
anumite
entită
ț
i.
Ele
urmăreau
să

alinieze resursele financiare la sarcinile delegate entită
ț
ilor de autoguvernare teritorială.

Anularea programelor întreprinse de guvern- Educa
ț
ie
ș
i sănătate

Reformele
politicii
guvernamentale
au
înregistrat
o
reformă
semnificativă
a
sectorului

educa
ț
ional,
cu
modif icări
în
planurile
de
învă
ț
ământ
ș
i
închiderea
mai
multor
ș
coli
locale

mici
ș
i
organizarea
de
transporturi
pentru
studen
ț
ii
lor.
Ș
colile
profesionale
ș
i
ș
colile
tehnice

secundare
au
fost
de
asemenea
eliminate.
A
fost
adăugat
un
nivel
suplimentar
de
educa
ț
ie,
ș
i

anume "gimnazjum".

Au
existat
unele
privatizări
limitate
în
sectorul
sănătă
ț
ii.
Noi
modalită
ț
i
de
finan
ț
are
au

vizat
introducerea
unui
nou
sistem
de
referire,
cu
rela
ț
ii
contractuale
stabilite
între
spitale
ș
i

alte
unită
ț
i
de
servicii
ș
i
fondurile
de
sănătate.
Reforma
a
fost
puternic
opusă
datorită
lipsei
de

sprijin din partea medicilor
ș
i asisten
ț
ilor medicali.

Serviciul public
ș
i reform a personalului

Un
nou
act
al
serviciului
public
a
intrat
în
vigoare
în
iulie
1999.
Această
legisla
ț
ie
a

unificat
tot
personalul
angajat
în
cadrul
guvernului,
care
anterior
fusese
guvernat
de
mai
multe

acte
legislative
suprapuse.
Actul
a
fost
în
concordan
ț
ă
cu
noua
Constitu
ț
ie
ș
i
a
îndeplinit

30

cerin
ț
a
Comisiei
Euro pene
ca
to
ț
i
cetă
ț
enii
să
aibă
acces
egal
la
ocuparea
for
ț
ei
de
muncă
în

serviciul public.

Scopul
noului
act
era
de
a
dezvolta
un
Corp
al
Serviciilor
Publice,
cu
un
sistem
de

salarizare
ș
i
de
promovare
modificat,
pentru
a
oferi
stimulente
mai
puternice
pentru

performan
ț
ă
ș
i pentru a încuraja transparen
ț
a în administra
ț
ia publică.

Actul
define
ș
te
corpurile
de
serviciu
public
ca
angaja
ț
i
care
lucrează
în
posturile
de
cler

în
cadrul
administra
ț
iei
guvernamentale,
de
ex.
la
biroul
prim-mini
ș
trilor,
ministerelor,

agen
ț
iilor
centrale,
birourilor
de
voievodate
ș
i
alte
birouri
ale
entită
ț
ilor
regionale
ale

administra
ț
iei
publice ,
inclusiv
la
Centrul
de
Studii
Strategice
Guvernamentale.
Corpul
de

serviciu
public
include
majoritatea
persoanelor
angajate
în
posturi
clerice
la
sedii,
inspectorate

ș
i
alte
unită
ț
i
organiza
ț
ionale
care
formează
"aparatul
de
sus
ț
inere"
pentru
administratorii

27
serviciilor unificate, inspec
ț
iilor
ș
i a unor func
ț
ii voivodship
ș
i poviat.

Corpul
de
serviciu
public
este
împăr
ț
it
în
două
grupuri:
angaja
ț
i
ai
serviciului
public

(angaja
ț
i
în
baza
unui
contract
de
muncă)
ș
i
func
ț
ionarii
publici
(angaja
ț
i
în
baza
unei

programări).
Oricine
avea
cetă
ț
enie
poloneză,
care
nu
a
fost
condamnat
pentru
o
infrac
ț
iune

inten
ț
ionată,
are
califi cările
necesare
ș
i
o
reputa
ț
ie
solidă,
poate
deveni
angajat
al
serviciului

public.
Legea
a
transformat
personalul
existent,
angajat
în
posturi
de
conducere
în

administra
ț
ia guvernam entală, în angaja
ț
i ai serviciului public.

Posturile
vacante
trebuiau
promovate
(de
obicei
în
"Buletinul
serviciului
public"),
iar

noii
recru
ț
i
făceau
un
contract
pentru
o
perioadă
maximă
de
trei
ani.
În
timpul
acestui

"serviciu
pregătitor",
o
comisie
specială
evaluează
performan
ț
a
acestora.
Comisia
stabile
ș
te

dacă angajatul va rămâne în pozi
ț
ie sau va înceta orice legătură cu acest post.

Pentru
a
primi
postul
de
func
ț
ionar
public,
solocitan
ț
ii
trebuie
să
fie:
angaja
ț
i
ai

serviciului
public;
să
fi
încheiat
serviciul
de
pregătire;
să
aibă
cel
pu
ț
in
doi
ani
de
experien
ț
ă

în
serviciul
public;
să
aibă
o
diplomă
universitară
sau
un
master
echivalent;
să
cunoască
cel

pu
ț
in
o
limbă
străină;
ș
i
să
fie
în
rezerva
militară
sau
să
nu
se
supună
în
nici
un
fel
recrutării.

Atribuirea
punctelor
tuturor
solicitan
ț
ilor
ale
unor
func
ț
ii
generale
creează
o
listă
de

clasament,
iar
ș
eful
serviciului
public
nume
ș
te
persoanele
care
se
află
în
pozi
ț
iile
de
lider
pe

27

Lehmann Hartmut F.- idem, 2012

31

lista
de
clasament.
Numărul
persoanelor
nominalizate
este
determinat
de
limita

nominalizărilor
stabilite
pentru
anul
respectiv
în
Legea
Bugetului.
Posturile
foarte
înalte
din

serviciul
public
sunt
ocupate
prin
competi
ț
ie.
Această
metodă
de
recrutare
este
folosită
pentru

secretarul
de
cabinet,
directorul
general
al
unui
birou,
directorul
(director
adjunct)
unui

departament
(sau
o
unitate
echivalentă
dintr-un
minister
sau
o
agen
ț
ie
centrală)
sau
directorul

(director
adjunct)
al
unei
diviziuni
)
unui
birou
al
voievodatului.
Concursurile
sunt
conduse
de

ș
eful
serviciului
public
cu
ajutorul
echipelor
de
concurs
desemnate
în
special
pentru
acest

scop.

Primul-ministru
este
responsabil
constitu
ț
ional
pentru
supravegherea
serviciului

public,
de
ș
i
agen
ț
ia
centrală
responsabilă
cu
chestiunile
de
serviciu
public
este
final

responsabilă
de
chestiunile
legate
de
serviciul
public.
Consiliul
Func
ț
iei
Publice
consiliază

prim-ministrul,
în
general,
cu
privire
la
problemele
legate
de
serviciul
public,
ș
i
oferă
opinii

privind
candida
ț
ii
la
func
ț
ia
de
ș
ef
al
serviciului
public.
Consiliul
este
alcătuit
din
16
membri,

dintre
care
jumătate
au
cuno
ș
tin
ț
e
în
materie
de
servicii
publice,
iar
cealaltă
jumătate
sunt

reprezentan
ț
i
ai
tuturo r
grupurilor
parlamentare.
Membrii
Consiliului
(inclusiv
pre
ș
edintele

acestuia)
sunt
numi
ț
i
de
către
prim-ministru.
Salariile
angaja
ț
ilor
din
serviciul
public
sunt

determinate
pe
baza
salariilor
medii
estimate
în
sectorul
public.
Cre
ș
terile
salariale
sunt

negociate
în
fiecare
an
într-o
Comisie
Tripartită
cu
participarea
angaja
ț
ilor
din
sectorul
public,

a
sindicatelor
ș
i
a
guvernului
ș
i
apoi
prezentate
în
proie ctul
bugetului.
Salariile
pentru

managerii
din
serviciul
public
constau
în
două
păr
ț
i:
salariul
de
bază
ș
i
indemniza
ț
ia

func
ț
ională.

În
1997,
Parlamentul
a
adoptat
o
lege
care
restric
ț
iona
domeniile
de
activitate
unde

puteau
participa
func
ț
ionarii
publici.
În
conformitate
cu
această
lege,
func
ț
ionarilor
li
se

interzicea
să
de
ț
ină
ac
ț
iuni
sau
ac
ț
iuni
în
companii
ș
i
li
se
impunea
obliga
ț
ia
de
a
declara

activele lor financiare, a proprietă
ț
ilor, a capitalului de afaceri, precum
ș
i a rudelor acestuia.

Modificările procesului bugetar

Anual,
se
adopta
un
statut
care
con
ț
inea
specificarea
veniturilor
ș
i
cheltuielilor
statului

pentru
un
an,
forma
procesul
bugetar
al
guvernului
central.
Doar
guvernul
putea
introduce
un

proiect de buget în Sejm
ș
i trebuia să facă acest lucru în conformitate cu constitu
ț
ia

.

32

Constitu
ț
ia
con
ț
ine
o
prevedere
privind
responsabilitat ea
fiscală:
cre
ș
terea
cheltuielilor

sau
reducerea
veniturilor
fa
ț
ă
de
cele
planificate
de
Consiliul
de
Mini
ș
tri
nu
putea
conduce
la

adoptarea
de
către
Sejm
a
unui
deficit
bugetar
care
să
depă
ș
ească
nivelul
prevăzut
în
proiectul

de
buget.
În
plus,
bugetul
nu
putea
acoperi
un
deficit
bugetar
prin
contractarea
de
obliga
ț
iuni

de
credit
către
banca
centrală
a
statului.
De
asemenea,
era
interzisă
acordarea
de
împrumuturi

sau
furnizarea
de
garan
ț
ii
financiare
care
ar
genera
o
datorie
publică
na
ț
ională
care
depă
ș
e
ș
te

trei cincimi din valoarea produsului intern brut anual.

Procesul
de
adoptare
a
statutului
bugetar
ș
i
examinarea
raportului
prezentat
de

Consiliul
de
Mini
ș
tri
cu
privire
la
implementarea
bugetului,
împreună
cu
informa
ț
ii
privind

condi
ț
ia
datoriei
de
stat
era
de
o
importan
ț
ă
deosebită
în
ceea
ce
privea
autoritatea
Sejmului

de
a
controla
activită
ț
ile
guvernamentale.
Luarea
în
considerare
a
raportului
se
făcea
în

conformitate cu Constitu
ț
ia.

În
plus,
Sejmul
examina
rapurtul
prezentat
de
Consiliul
Pentru
Politică
Monetară
cu

privire
la
realizarea
obiectivelor
politicii
monetare.
Consiliul
prezenta
aceste
orientări
"în

aten
ț
ia
Sejmului"
simultan
cu
prezentarea
proiectului
de
buget
al
guvernului.
Sejmul

28
analizează
raportul
privind
execu
ț
ia
bugetului,
împreună
cu
avizul
Camerei
Supreme
de

Control,
a
cărui
activitate
constituia
o
garan
ț
ie
institu
ț
ională
a
controlului
Func
ț
iei

Parlamentului.
În
plus,
Sejmul
sau
organele
sale,
în
special
comisiile
parlamentare,
puteau

ordona
Camerei
Supreme
de
Control
să-
ș
i
exercite
competen
ț
ele
într-un
anumit
caz.
Legea

privind
veniturile
entită
ț
ilor
autoguvernării
teritoriale
era
actul
legislativ
major
care
determina

natura veniturilor organismelor de autoguvernare.

E-guvernarea

Guvernul
polonez
avea
mai
multe
pagini
web
utile
care
descriau
structura
guvernului,
cu

pagini web dedicate ministerelor individuale.

Rezultatele reformelor

Reforma
Administra
ț
iei
Publice
din
Polonia
a
fost
realizată
cu
mare
dinamism.

Guvernul
a
hotărât
să
facă
schimbări
fundamentale
în
structura
politică
ș
i
financiară
a
statului

într-un
timp
remarcabil
de
scurt.
Guvernul
a
realizat
Reforma
Administra
ț
iei
Publice,

28

Andrzej Zybała- idem. 2017, p. 101

33

sprijinind
cele
trei
reforme
ale
sectorului
social,
necesare
pentru
a
merge
mână
în
mână
cu

transformarea economică pe care o desfă
ș
ura Polonia încă din 1989.

În
1990
a
fost
introdusă
autoguvernarea
locală
la
nivelul
gmina.
Aceasta
a
reprezentat

prima
fază
a
reformei
administra
ț
iei
publice
ș
i
s-a
dovedit
a
fi
un
mare
succes.
Pregătirile

pentru
etapele
următoare
au
fost
ini
ț
iate
în
anii
1991
–
1993.
Cu
toate
acestea,
în
cei
patru
ani

care
au
urmat
reforma
administra
ț
iei
publice
a
fost
abandonată.
Odată
ce
o
coali
ț
ie
de

post-solidaritate
a
revenit
la
putere,
noul
guvern
al
premierului
Jerzy
Buzek
a
făcut
reforma

statului obiectivul său fundamental
ș
i cel mai important.

34

CAPITOLUL III: Studiul de caz: Analiza reformei administra
ț
iei publice din România
ș
i

Polonia- Compara
ț
ie

III.1. Scopul studiului de caz

●
Eviden
ț
ierea aspectelo r importante ale Reformelor Administra
ț
iei Publice;

●
Descoperirea
asemănărilor
ș
i
deosebirilor
între
reformele
administra
ț
iei
publice
ale
Poloniei
ș
i

României;

●
Eviden
ț
ierea
Reforme lor
Administra
ț
iei
Publice
ca
punct
de
reper
în
procesul
ini
ț
ierii

democra
ț
iei;

●
Analiza procesului regionalizării a Poloniei
ș
i României;

●
Identificarea
importan
ț
ei
Reformelor
Administra
ț
iei
Publice
în
vederea
procesului

descentralizării.

III.2. Obiectivele studiului de caz

Identificarea asemănărilor procesului reformei dintre Polonia
ș
i România;

Identificarea importan
ț
ei Reformelor Administra
ț
iei Publice;

Eviden
ț
ierea diferen
ț
elor procesului reformei administra
ț
iei publice ;

Eviden
ț
ierea
aspecte lor
importante
ale
Reformelor
Administra
ț
iei
Publice
din
România
ș
i

Polonia ;

Identificarea factorilor care au dus la aprobarea acestor Reforme ale Administra
ț
iei Publice.

35

III.3. Compara
ț
ie între reforma administrativă din Polonia
ș
i România

1.

REFORMELE ROMÂNIEI DIN 1992
Ș
I 2001

Agricultura
a
reprezentat
19%
din
PIB-ul
României
în
1991
ș
i
29%
din
for
ț
a
de
muncă.
De

departe
cele
mai
importante
culturi
din
România
sunt
cerealele,
grâul
ș
i
porumbul
care

acoperă
aproximativ
o
treime
din
terenul
arabil
al
ț
ării.
În
perioada
1986-1990,
produc
ț
ia
de

grâu
a
fost
în
medie
de
7,3
milioane
de
tone,
în
timp
ce
produc
ț
ia
de
porumb
a
fost
în
medie

de
9,8
milioane
de
tone.
Alte
culturi
importante
sunt
semin
ț
ele
oleaginoase:
produc
ț
ia
de

floarea-soarelui
a
fost
în
medie
de
700
000
de
tone
în
perioada
1986-1990,
în
timp
ce

produc
ț
ia de soia era d e obicei în jur de 300 000 de tone pe an.

România
a
fost
un
exportator
agricol
net
semnificativ,
exportând
cantită
ț
i
semnificative
de

grâu
ș
i,
în
ultimii
ani,
porumb.
Alte
exporturi
majore
au
fost
produsele
zootehnice,
uleiul
de

floarea-soarelui,
fructele
ș
i
legumele.
Pe
toată
perioada
comunistă,
România
a
importat

cantită
ț
i
mari
de
soia
ș
i,
în
ultimii
ani,
porumb.
Cu
toate
acestea,
în
ultimii
ani
de
guvernare

comunistă,
efortul
guvernului
român
de
a
elimina
datoria
externă
a
ț
ării
a
dus
la
o
importan
ț
ă

redusă
a
importurilor
de
furaje
ș
i
la
o
promovare
viguroasă
a
exporturilor
agricole.
Rezultatul

a fost o penurie severă internă a celor mai de bază alimente.

Totu
ș
i,
în
perio ada
comunistă
exista
un
important
sector
privat.
Aproximativ
9%
din

suprafa
ț
a
agricolă
a
continuat
să
fie
proprietate
privată,
de
ș
i
acest
teren
era
în
principal
în

regiuni
muntoase,
care
nu
erau
potrivite
pentru
agricultura
colectivizată
la
scară
largă.
Un
alt

8%
din
teren
a
fost
în
parcele
de
0,5
ha
alocate
membrilor
fermei
de
cooperare
pentru
uz

personal. Sectorul privat a contribuit cu aproape 40% la produc
ț
ia de carne, fructe
ș
i legume.

Din
punct
de
vedere
istoric,
Politica
Agricolă
Comună
a
fost
înfiin
ț
ată
pentru
a
cre
ș
te

produc
ț
ia
de
aliment e
în
Europa
în
timpul
Războiului
Rece,
pentru
a
asigura
condi
ț
ii

echitabile
de
via
ț
ă
pentru
agricultori
ș
i
pre
ț
uri
rezonabile
pentru
consumatori.
Cu
toate

acestea,
în
curând,
PAC
s-a
dezvoltat
într-un
sistem
complex
de
subven
ț
ii,
mecanisme
de

sprijinire
a
veniturilor
ș
i
fonduri
agricole,
care
au
condus
la
efecte
secundare
nea
ș
teptate,
cum

36

ar
fi
supraproduc
ț
ia,
omogenizarea
peisajelor
europene
ș
i
o
reducere
la
scară
largă
a

diversită
ț
ii biologice.

29
Având
în
vedere
preocupările
crescânde
privind
mediul,
PAC
a
fost
reformată
în
1992.

Printre
alte
schimbări,
mecanismele
de
sprijinire
a
veniturilor
pentru
agricultori
au
fost

decuplate
de
productivitatea
unei
ferme.
S-au
introdus
scheme
de
plă
ț
i
pentru
agromediu,
care

au
promovat
adoptarea
unor
practici
durabile
de
gestionare
a
terenurilor
ș
i
gestionarea

agriculturii.
Pentru
a
încuraja
dezvoltarea
zonelor
marginalizate
din
Europa,
reforma
Agendei

2000
a
permis
crearea
unui
"pilon
de
dezvoltare
rurală",
care
era
subordonată
PAC.
Prin

intermediul
noului
Fond
European
Agricol
pentru
Dezvoltare
Rurală
(FEADR),
modernizarea

ș
i diversificarea zonelo r rurale a fost acum sprijinită.

De
ș
i
este
foarte
relevant
pentru
România,
al
doilea
pilon
reprezintă
doar
o
cincime
din

bugetul
total
al
PAC.
În
ansamblu,
sunt
predominante
plă
ț
ile
directe
din
Pilonul
1
ș
i
măsurile

centrate
pe
fermele
din
cadrul
Pilonului
2.
Cu
toate
acestea,
pentru
că
mai
mult
de
50%
din

fermele
din
România
operează
pe
mai
pu
ț
in
de
1
hectar
de
teren,
ele
nu
sunt
eligibile
pentru

plă
ț
i
directe.
Pe
măsură
ce
plă
ț
ile
de
la
pilonul
1
cre
ș
teau
în
func
ț
ie
de
mărimea
fermei,

30
observăm
că
fermele
mari
de
peste
1000
ha
(reprezentând
doar
0,5%
din
numărul
total
al

fermelor
din
România)
primesc
o
cincime
din
ajutorul
direct
al
PAC.
Fermierii
mici
pot
aplica

pentru
anumite
plă
ț
i
în
cadrul
pilonului
2,
cum
ar
fi
măsura
141
(micro
agricultori,
de
la
0,3

ha), 142 (grupuri de producători) sau înfiin
ț
area de întreprinderi în afara exploata
ț
iilor.

Cu
toate
acestea,
cercetările
efectuate
în
România
Centrală
au
arătat
că
majoritatea

fermierilor
nu
sunt
bine
informa
ț
i
cu
privire
la
UE
ș
i
la
op
ț
iunile
de
finan
ț
are.
Informa
ț
iile

privind
finan
ț
area
UE
sunt
distribuite
aproape
în
mod
excep
ț
ional
prin
intermediul

autorită
ț
ilor
guvernam entale.
Cu
toate
acestea,
multe
dintre
acestea
nu
au
capacitatea
de
a-
ș
i

îndeplini rolul în mod corespunzător.

Nu
există
aproape
nici
o
organiza
ț
ie
non-guvernamentală
care
ar
putea
servi
drept

facilitator.
Oamenii
sunt
sceptici
fa
ț
ă
de
implicarea
statului
ș
i
sunt
adesea
dispu
ș
i
să
transmită

29
Stoate et al- “Ecological impacts of arable intensification in Europe”, Journal of environmental

management, 2001, pp. 337-365

30
Gorton et al- “The folly of European Union policy transfer: why the Common Agricultural Policy does

not fit the Central and Eastern Europe”, Regional Studies, 2009, pp. 1305–1317

37

date
cu
caracter
personal,
deoarece
se
tem
de
taxe
mai
mari.
Registrul
funciar
este
incomplet

ș
i
mul
ț
i
fermieri
nu
au
documente
oficiale
care
să
le
documenteze
proprietatea
asupra

terenurilor.
În
cazul
în
care
fermierii
au
reu
ș
it
să
primească
finan
ț
are,
adesea
nu
exista
un

stimulent
suficient
pentru
a-i
împiedica
să
renun
ț
e
la
terenurile
lor,
ceea
ce
reprezintă
una

dintre principalele amenin
ț
ări la adresa conservării biodiversită
ț
ii în regiune.

Având
în
vedere
balan
ț
a
resurselor
dintre
pilonii
1
ș
i
2,
o
structură
diferită
a
fermelor
în

compara
ț
ie
cu
vechile
state
membre
ale
UE
ș
i,
în
plus,
lipsa
capacită
ț
ii
de
a
pune
în
aplicare

măsurile
de
dezvoltare
rurală
în
noile
state
membre
ale
UE,
Gorton
concluzionează
că
PAC

nu
a
fost
concepută
în
mod
corespunzător
pentru
aceste
ț
ări.
Trebuie
să
luăm
în
considerare

ritmul
în
care
a
fost
adusă
aderarea
României
la
UE.
Atât
fermierii,
cât
ș
i
autorită
ț
ile
au
fost

cople
ș
i
ț
i
de
reglementările
complexe,
fără
a
avea
capacitate a
de
adaptare
la
reglementările

UE.

Consider
că
PAC
ar
putea
fi
avantajoasă
pentru
România
dacă
s-ar
îndepărta
de
sprijinul

modelelor
de
produc
ț
ie
agroindustrială
ș
i,
în
schimb,
s-ar
concentra
asupra
celui
de-al
doilea

pilon,
ș
i
anume
asupra
dezvoltării
rurale.
În
acest
caz,
ar
trebui
să
se
acorde
prioritate
plă
ț
ilor

agro-ecologice
destinate
men
ț
inerii
unei
agriculturi
extinse
în
zonele
cu
valoare
naturală

ridicată.
Plă
ț
ile
direc te
în
cadrul
Pilonului
1
ar
trebui
să
fie
reduse
la
minimum
pentru

fermierii
mari
ș
i
difer en
ț
iate
la
nivel
regional,
prin
care
agric ultorii
din
zonele
VNV
ar
trebui

să
primească
mai
multă
finan
ț
are.
În
cadrul
Pilonului
2,
criteriile
privind
VNA
trebuie
incluse

în schema de eligibilitate a plă
ț
ilor.

Începând
cu
anii
2000,
România
a
început
să
dorească
din
ce
în
ce
mai
mult
aderarea
la

Uniunea
Europeană.
Subven
ț
iile
au
rămas
ridicate,
în
special
pentru
unită
ț
ile
agricole
mari.

Acest
lucru
se
datorează
faptului
că
88%
din
subven
ț
iile
României
au
rămas
legate
de

nivelurile de produc
ț
ie.

PERIOADA 2001-2010

Politica
agricolă
internă
din
ultimii
ani
a
încercat
să
se
apropie
de
formele
de
sprijin

specifice
ale
Politicii
Agricole
Comune,
dar
acest
proces
a
rămas
fără
continuitate
în
urma

ciclului
electoral
ș
i
a
programului
economic
al
guvernului
de
la
putere.
Perioada
2001-2004
a

început
cu
sprijin
orientat
spre
exploata
ț
ii
mai
mari
de
100
ha
sau
cu
mai
mult
de
15
capete
de

38

bovine.
Această
măsură
a
fost
ulterior
extinsă
la
ferme
de
dimensiuni
mai
mici,
condi
ț
ionate

de
livrarea
produc
ț
iei
către
agroprocesoare.
Aceasta
a
reprezentat
o
reac
ț
ie
la
diminuarea

cantită
ț
ilor
de
produse
agricole
care
se
îndreaptau
spre
lan
ț
urile
agroalimentare
ș
i
la
cre
ș
terea

consumului
propriu.
În
cadrul
dezbaterii
generale
privind
caracterul
distorsionant
al
anumitor

măsuri de sprijin finan
ț
ate de stat, stabilizarea măsurilor de pia
ț
ă era la circa 40%.

O
evolu
ț
ie
pozit ivă
era
axarea
pe
sprijinirea
investi
ț
iilor
(binevenite
în
acea
perioadă
de

transformare
structurală)
ș
i
a
zonelor
montane
(vizate
de
mai
multe
forme
de
sprijin).

Men
ț
inerea
plă
ț
ilor
decuplate
(pe
hectar
sau
cap
de
animal)
reprezenta
o
evolu
ț
ie
pozitivă,

dată
fiind
introducerea
plă
ț
ilor
unice
pe
suprafa
ț
ă
în
2007.
Cu
toate
acestea,
datorită

întârzierilor
în
efectuarea
plă
ț
ilor
din
fondurile
UE,
agricultura
a
primit
sprijin
din
bugetul

na
ț
ional în 2007.

Din punct de vedere istoric, în perioada 2000-2001 cea mai mare parte a bugetului

de
fina
ț
are
a
fost
acorda t
sectorului
de
produc
ț
ie
vegetală,
în
timp
ce
în
perioada
2002-2004
au

crescut
alocările
pentru
sectorul
cre
ș
terii
animalelor
ș
i
dezvoltarea
rurală.
Numărul
de
culturi
ș
i

de
animale
care
au
primit
subven
ț
ii
a
scăzut
în
2006,
în
cadrul
unui
singur
program
pentru

produc
ț
ia
de
culturi
ș
i
animale
ș
i
pentru
dezvoltarea
forestieră.
Sprijinul
a
fost
îndreptat
spre

investi
ț
iile
în
ferme
(Prog ramul
Fermier).
Schimbarea
obiectivelor
vizate
ș
i
lipsa
de
consecven
ț
ă

de
la
un
an
la
altul
au
dus
la
disiparea
efortului
bugetar
ș
i
la
micile
efecte
economice
la
nivel
de

fermă.

Sprijinul
pentru
producătorii
agricoli
a
crescut
în
România,
ajungând
la
29%
(%
PSE)
în

2005.
Din
aceasta,
84%
sunt
furnizate
prin
măsurile
de
sus
ț
inere
a
pie
ț
ei
ș
i
plă
ț
ile
pentru

sprijinul pentru produc
ț
ie (plă
ț
i pe hectar sau cap de animal).

Din
perioada
2003-2005,
"sprijinul
total
agricol
al
României
…
a
fost
de
6%
din
PIB,

depă
ș
ind
cu
mult
OCDE
(Organiza
ț
ia
pentru
Cooperare
Econ omică
ș
i
Dezvoltare)"
.
Plă
ț
ile

31
pe
bază
de
suprafa
ț
ă
au
reprezentat
doar
4%
din
totalul
plă
ț
ilor
la
nivel
de
fermă,
ceea
ce

înseamnă
că
aproape
to
ț
i
ace
ș
ti
bani
mergeau
direct
în
ferm ele
mari,
iar
ț
ărănimea
a
primit

foarte pu
ț
ine iar foarte mul
ț
i
ț
ărani nu au primit nimic.

31

European Parliament- “The common agricultural policy – instruments and reforms”,

Treaty on the

Functioning of the European Union, Europa, 2013

39

Acest
lucru
ne
conduce
acum
la
începutul
procesului
de
aderare
la
Uniunea
Europeană
ș
i

la
situa
ț
ia
actuală
a
agriculturii
române
ș
ti.
Putem
vedea
perioada
de
timp
aproximativ
din

2006-2010,
a
ș
a
cum
a
fost
atunci
când
schimbările
aderării
ș
i
aderării
la
UE
au
fost
efectiv

adoptate, iar schimbările au început să afecteze cu adevărat
ț
ăranii din România.

Cel
mai
important
lucru
este
că
agricultura
românească
care
există
astăzi
a
fost
în
mare

măsură
determinată
de
agricultura
românească
anterioară.
Problemele
ș
i
provocările
care
au

existat
în
timpul
comunismului
sunt
multe
cu
care
ne
confruntăm
ș
i
astăzi.
În
mentalitatea

agricultorilor,
în
ac
ț
iunile
guvernului
ș
i
în
infrastructura
fizică
agricolă,
sistemul
comunist
se

ascunde în umbre.

2.

TRANSFERUL DE PUTERE

România

La
data
de
22
decembrie
s-a
constituit
Consiliul
Fontului
Salvării
Na
ț
ionale,
armata

contribuind
la
formarea
acestuia.
Comunicatul
dat
de
CFSN
la
data
de
22
decembrie
1989

prevedea
instituirea
unui
regim
democratic,
de
tip
pluralist
ș
i
în
acela
ș
i
timp
abolirea

partidului
unic,
se
dorea
separarea
puterilor,
organizarea
unor
alegeri
de
tip
liber,
să
se

restructureze
atât
agricultura
cât
ș
i
economia,
să
se
reorganizeze
tot
sistemul
de
învă
ț
ământ,
să

lase
poporul
să
se
ocupe
de
presă,
să
se
respecte
toate
drepturile,
ș
i
în
speciale
drepturile

minorită
ț
ilor din
ț
ară, etc.

Între
24
ș
i
31
decembrie
1989
s-a
instituit
regimul
revolu
ț
ionar
ș
i
s-au
emis
ni
ș
te
decrete

care
confereau
CFSN-ului
puterea
politică
în
cadrul
statului,
control
asupra
armatei,
control

asupra
tribunalelor
excep
ț
ionale
ș
i
nu
în
ultimul
rând
drept ul
de
a-i
executa
pe
Nicolae
ș
i

Elena
Ceau
ș
escu.
Printre
prerogativele
care
au
fost
acordate
CFSN-ului,
se
numărau
ș
i

următoarele:
să
se
numească
ș
i
să
se
revoce
prim-ministrul
ț
ării
ș
i
guvernul,
să
se
emită

anumite
decrete
care
au
aceea
ș
i
putere
ca
ș
i
o
lege,
să
se
reglementeze
tot
sistemul
electoral,

să
se
aprobe
bugetul
de
stat
propus,
etc.
CFSN
avea
în
compone
ț
a
sa
145
de
membri,
iar

biroul
executive
avea
doar
11
membri.
Încă
de
când
s-a
format
CSFN,
FSN
ș
i-a
asumat
acest

rol de a conduce
ț
ara p ână la următoarele alegeri.

40

Ion
Iliescu
a
preluat
conducerea
statului,
acesta
fiind
un
politician
al
FSN.
Preluând

puterea,
acesta
a
declarat
căderea
comunismului,
a
scos
în
afara
legii
PCR-ul
ș
i
anume

Partidul
Comunist
Român,
ș
i
a
proclamat
restaurarea
libertă
ț
ii
ș
i
a
democra
ț
iei.
În
anul

următor,
ș
i
anume
la
data
de
20
mai
1990
au
fost
alegerile
parlamentare
ș
i
preziden
ț
iale.

Partidele
care
au
concurat
au
fost
PN
Ț
CD
(
Partidul
Na
ț
ional
Ț
ărănesc
Cre
ș
tin
Democrat)

care
l-au
avut
ca
reprezentant
pe
Ion
Ra
ț
iu,
PNL
(
Partidul
Na
ț
ional
Liberal)
care
l-a
avut
ca

reprezentant
pe
Radu
Câmpeanu
ș
i
FSN
(Frontul
Salvării
Na
ț
ionale)
care
l-a
avut
ca

reprezentant
pe
Ion
Iliescu.
Astfel
că,
în
urma
voturilor,
Ion
Iliescu
a
ob
ț
inut
85,3%
din

voturi, Radu Câmpeanu 10,6%
ș
i Ion Ra
ț
iu doar 4,1%.

Ob
ț
inând
85,3%
din
toate
voturile,
Ion
Iliescu
este
ales
ca
pre
ș
edinte
al
României,
iar
ca

prim-ministru
este
desemnat,
Petre
Roman,
un
profesor
universitar,
care
a
condus
primul

guvern
democratic
al
României,
într
26
decembrie-
28
iunie
1990.
Acest
guvern
provizoriu
nu

a
avut
nici
un
fundament
legal.
Decretul
care
a
fost
dat
la
data
de
26
decembrie
1989
de
către

CFSN,
chiar
după
căderea
comunismului,
îl
numea
ca
prim-ministru
pe
profesorul
Petre

Roman.
Însă,
acest
act
de
organizare
dat
de
către
guvern,
nu
a
intrat
în
vigoare
decât
după
5

zile de la data adoptării acestuia.

În
perioada
în
care
Petre
Roman
a
fost
la
puterea
guvernului
provizoriu,
în
luna
Martie,

anul
1990
s-au
întâmplat
evenimente
importante
precum:
protestele
din
Pia
ț
a
Universită
ț
ii,

acuza
ț
iile
aduse
guve rnului
cu
privire
la
frauda
electorală,
violen
ț
ele
manifestate
în
cadrul

campaniei
electorale.
În
mai
1990,
s-au
organizat
alegeri
generale
pentru
a
se
alege
alt

conducător
pentru
guvernul
român.
Desigur
că,
a
fost
ales
tot
Petre
Roman
care
a
condus
al

doilea guvern postcomunist între 28 iunie 1990
ș
i 16 octombrie 1991.

Chiar
dacă
comunismul
a
fost
doborât,
în
vara
anului
1990
încă
nu
se
putea
vorbi
despre

o
democra
ț
ie
a
ț
ării.
Toate
partidele
urmăreau
acapararea
puterii
ș
i
de
aici
apăreau
ș
i
din
ce
în

ce
mai
multe
conflicte.
Majoritatea
oamenilor
erau
de
părere
că
noul
lider
al
României,
ș
i

anume
Ion
Iliescu
nu
face
decât
să
continue
ceea
ce
a
început
Ceau
ș
escu
nu
să
îndrepte
ț
ara

spre
o
nouă
viziune
ș
i
să
înlăture
comunismul
odată
pentru
totdeauna.
Lipsa
unui
proiect
de

lege bine determinat a încetat cu mult ac
ț
iunile României de aderare la UE
ș
i a altor planuri.

Polonia

41

În
compara
ț
ie
cu
România,
în
Polonia,
procesul
de
transferare
a
puterii
s-a
realizat
întru

totul
diferit.
Polonia,
a
fost
prima
ț
ară
din
spa
ț
iul
comunist
ce
a
organizat
alegeri
libere
după

căderea
comunismului.
În
anul
1989,
în
luna
iunie
s-a
realizat
un
compromis
între
opozi
ț
ie
ș
i

autorită
ț
ile comuniste.

În
data
de
30
noiembrie
a
anului
1987
s-a
organizat
un
referendum
adresat
popula
ț
iei.
În

cadrul
acestui
referendum
erau
adresate
două
probleme,
una
privea
acceptarea
reformei

economice
ș
i
a
doua
la
parcursul
Poloniei
ca
stat
democrat.
Ambele
întrebări
au
fost
formulate

neclar
inten
ț
ionat.
Ini
ț
ial
s-a
precizat
că
dacă
marea
majoritate
va
răspunde
afirmativ,

referendumul
se
va
aproba.
Ceea
ce
nu
s-a
precizat
a
fost
faptul
că,
nu
se
luau
în
considerare

persoanele
care
nu
aveau
dreptul
să
participe
la
vot.
În
acest
fel,
Solidaritatea
a
mu
ș
amalizat

referendumul.
În
urma
referendumului,
rezultatele
erau
promi
ț
ătoare,
având
în
vedere
că
76%

dintre
cetă
ț
enii
care
aveau
dreptul
de
a
vota
participaseră
la
vot.
De
partea
cealaltă,
a

Solidarită
ț
ii,
rezultatel e
erau
diferite.
Prezen
ț
a
cetă
ț
enilor
la
vot
se
înregistra
a
fi
35-55%.
Însă

la
prima
întrebare
care
se
referea
la
reformele
economice
ce
aveau
să
fie
aprobate
aveau
doar

44%
prezen
ț
ă
la
vot,
iar
la
cea
dea
doua
reformă
se
înregistrau
doar
46%
prezen
ț
ă
la
vot.

Astfel
că,
Solodaritatea
a
înfrânt
puterea,
chiar
prin
criteriile
pe
care
aceasta
le
strabiliseră

înainte
de
referendum.
Acest
referendum
ș
i
urmările
acestuia
au
fost
privite
ca
un
vot
de

neîncredere pe care Solidaritatea îl acordase regimului de la vremea aceea.

La
sfâr
ș
itul
lui
aprilie
1988
a
izbucnit
un
val
de
greve
deoarece
pre
ț
ul
pentru
anumite

produse
de
consum
a
crescuse.
Acestea
au
început
în
Bydoszcz,
ș
i
mai
apoi
la
Nova
Huta
sau

Gdansk.
Desigur
că
aceste
greve
s-au
sfâr
ș
it
cu
ac
ț
iunile
Securită
ț
ii.
Aceste
greve
au
adus

Polonia
la
capătul
răbdării.
În
urma
întâlnirii
membrului
care
reprezenta
puterea,
Czeslaw

Kiszczak
ș
i
Walesa,
reprezentantul
opozi
ț
iei,
fiecare
avea
câte
o
cerere.
Puterea
îi
cerea
lui

Walesa
să
înceteze
cu
grevele
iar
Walesa
cerea
puterii
regularizarea

“Solidarită
ț
ii”.
În
luna

noiembrie,
au
avut
loc
ș
i
dezbateri
televizate.
În
cadrul
acestor
dezbateri,
liderul
opozi
ț
iei

Walesa
i-a
transmis
lui
Miodowicz,
membrul
Biroului
Politic
al
Comitetului
Central
al

PMUP, următorul mesaj: „Polonia poate fi ajutată doar dacă îi este oferită libertate!”

32
32

Andrzej Zybała- idem. 2017, p. 106

42

În
luna
decembrie
a
anului
1988,
reprezentantul
opozi
ț
iei,
Lech
Walesa
a
invitat
la

Var
ș
ovia,
capitala
Poloniei,
118
persoane.
Aici,
acesta
a
constituit

“Comitetul
Cetă
ț
enesc
de

pe
lângă
pre
ș
edin
ț
ia
Uniunii
Solidaritatea”.

Ca
secretar
al
acestui
comitet
s-a
numit
Henryk

Wujec.
Acest
comitet
era
constituit
din
15
departamente.
Fiecare
department
avea
ca
ș
i

obiectiv
construirea
unei
strategii
pentru
a
negocia
cu
puterea.
Acest
comitet
a
mai
fost
numit

ș
i

“Cabinetul
din
umbră

”
deoarece
toate
departamentele
care
au
fost
create
în
cadrul
acestui

Comitet erau asemănătoare cu cele ale unui guvern.

Între
6
februarie-5
aprilie
1989
s-au
desfă
ș
urat
întâlnirile
de
la
“masa
rotundă”
care
au

fost
între
reprezentan
ț
ii
puterii
ș
i
anume
(PMUP,
Uniunea
Democratică,
Partidul
Ț
ărănesc

Unit)
ș
i
sindicatul
Solidaritatea.
La
data
de
5
aprilie
1989,
Solidaritatea
a
fost
repusă
în

legalitate
în
urma
unei
în
ț
elegeri.
Tot
în
cadrul
acestei
în
ț
elegeri
se
mai
prevedeau:
să
se

restructureze
guvernul,
să
fie
limitate
toate
prerogativele
pe
care
le
avea
pre
ș
edintele,

pre
ș
edintele
trebuia
să
fie
ales
de
către
Adunarea
Na
ț
ională
în
compara
ț
ie
cu
Senatul
care
era

ales în urma unui vot liber. Primele alegeri care s-au realizat după căderea comunismului.

La
data
de
7
aprilie
1989
Seimul
adoptă
Legea
Electorală.
În
urma
alegerilor,

Solidaritatea
ob
ț
ine
majoritatea
locurilor
din
Sejm
ș
i
Senat.
Când
s-a
pus
problema
alegerii

unui
pre
ș
edinte,
genralul
Jaruzelski
s-a
hotărât
să
candideze,
dar
Adunarea
Na
ț
ională
l-a

respins.
Lech
Walesa
a
fost
primul
pre
ș
edinte
post-comunist
din
Polonia,
dar
nu
înainte
de
a-l

învinge pe Mazoviecki, primul-ministru al Poloniei la 9 decembrie 1989.

Chiar
dacă
Polonia
a
avut
o
alternativă,
care
s-a
opus
comunismului
cu
prin
orice

mijloace,
comparativ
cu
România,
la
ie
ș
irea
de
sub
regimul
cominist
Polonia
avea
datorii

publice
extrem
de
mari.
Reformele
din
cadrul
descentralizării
s-au
dovedit
a
fi
eficiente

pentru ceea ce avea nevoie Polonia.

3.

PROCESUL REGIONALIZĂRII

Polonia

Înainte
de
anul
1998,
Polonia
era
împăr
ț
ită
în
49
de
unită
ț
i
administrative,
care
putem

spune
că
erau
similare
cu
ceea
ce
numim
Jude
ț
e
în
România.
Tot
în
acel
an,
Guvernul
care
era

condus de către Jerzy Buzek a propus reorganizarea administrativ teritorială pe 3 niveluri.

43

Reformele
administrative
majore
sunt
relativ
rare,
ceea
ce
face
ca
scopul
ș
i
amploarea

celei
implementate
în
Polonia
la
1
ianuarie
1999,
ș
i
anume
Reforma
administrativă
sau

Procesul
Regionalizării,
să
fie
un
punct
de
referin
ț
ă
unic
pentru
a
analiza
posibilelor

implica
ț
ii
ale
restru cturării
administrative.
Reforma
a
depă
ș
it
mult
reorganizarea

administrativă
a
administra
ț
iei
locale,
deoarece
a
fost
punctul
culminant
al
unui
proces
care
a

reintrodus autonomia locală în sistemul politic polonez.

Scopul
reformei
a
fost
de
a
descentraliza
în
continuare
puterea
politică
ș
i
de
a
spori

transparen
ț
a
finan
ț
elor
publice.
Nivelul
mediu
al
administra
ț
iei
locale
–
jude
ț
ele
(powiats)
–
au

fost
reintroduse
ca
organisme
responsabile
de
administrarea
institu
ț
iilor
dincolo
de
sfera
unui

singur
municipiu
(de
exemplu,
spitale,
ș
coli
secundare,
drumuri
publice,
ș
omaj).
În
acela
ș
i

timp,
numărul
regiunilor
administrative
de
nivel
superior
–
voievodatele
–
a
fost
redus
de
la
49

la
16,
iar
responsabilită
ț
ile
lor
au
fost
axate
pe
dezvoltarea
regională
generală,
învă
ț
ământul

superior,
infrastructura
regională
ș
i
gestionarea
poten
ț
ială
a
fondurilor
UE.
În
final,
reforma
a

dus
la
organizarea
teritorială
pe
trei
niveluri
ș
i
formarea
a
16
voievodate,
308
de
jude
ț
e,
66
de

ora
ș
e
cu
statut
jude
ț
ean
ș
i
2478
de
municipalită
ț
i.
Această
diviziune
administrativă
a
Poloniei

a fost în vigoare, cu modificări minore, începând cu 1 ianuarie 1999.

Reforma
a
inclus
pierderea
statutului
de
capital
administrativ
regional
pentru
31
de
ora
ș
e

(administra
ț
ia
în
două
voievodate,
Lubuskie
ș
i
Kujawsko-Pomorskie,
este
împăr
ț
ită
între
două

capitale),
iar
pentru
aproape
60%
din
municipalită
ț
i
a
dus
la
o
cre
ș
tere
a
distan
ț
ei
fa
ț
ă
de

centrele
administrative
regionale
în
compara
ț
ie
cu
aranjamentul
dinaintea
reformei.
Aceste

trăsături
ale
reformei
sunt
ilustrate
în

Figura
1
de
mai
jos.
Ora
ș
ele
marcate
cu
albastru
au
fost

capitale
administrative
înainte
de
1999,
iar
cele
marcate
cu
ro
ș
u
ș
i-au
men
ț
inut
statutul
după

reformă.
Radia
ț
iile
albastre
arată
distan
ț
a
ora
ș
elor
din
capitalele
lor
administrative
înainte
de

1999,
distan
ț
ele
post-1 999
fiind
marcate
cu
ro
ș
u.
În
cazul
celor
două
noi
Voievodate,
în
care

două
ora
ș
e
au
primit
statutul
de
capital
(Lubuskie
ș
i
Kujawsko-Pomorskie),
se
măsoară

distan
ț
a
până
la
ora
ș
ul
care
a
devenit
sediul
guvernului
regional
(sejmik
wojewódzki),
care

este institu
ț
ia-cheie res ponsabilă pentru dezvoltarea regională.

Figura 1

44

“Aranjamente administrative în Polonia înainte
ș
i după reforma administrativă din 1999:

voievodatele, capitalele
ș
i distan
ț
a de la municipii la centre le administrative regionale.”

Imagine

preluată de pe site-ul:

https://freepolicybriefs.org/2019/03/25/the-polish-1999-administrative-reform-and-its-implications-for
-inclusive-regional-development/

Conform
acestei
reforme,

comunele
sau
cum
le
mai
numeau
ace
ș
tia,

gmina

,
erau
conduse

de
către
un
consiliu
format
din
membri
ale
ș
i
pe
o
perioadă
de
4
ani,
printr-un
vot
direct.
De

asemenea
acestea
aveau
ș
i
un
birou
executiv,
care
era
condus
de
către
primarul
comunei,
care

avea
denumiri
diferite
de
exemplu,
în
comunele
rurale
acesta
era
numit
woji,
în
comunele

urbane
acesta
era
numit
burmistrz,
iar
în
ora
ș
ele
de
peste
100.000
de
locuitori
acesta
era
numit

prezydend miasta. La rândul lui, primarul era tot ales printr-un vot direct.

Districtele

,
sau

powiaty
cum
mai
erau
numite,
erau

“entită
ț
ile
administrative”
care
aveau

fie
în
jur
de
100.000
de
locuitori
sau
mai
mult.
Ca
ș
i
în
cazul
comunelor,
provincia
era

condusă
de
către
un
birou
executiv
ș
i
un
consiliu.
La
rândul
lor,
acestea
răspundeau
unui

pre
ș
edinte. Alegerile p entru aceste func
ț
ii erau tot odată la 4 an i
ș
i tot printr-un vot direct.

45

Voiedodatele
aveau
de
obicei
suprafe
ț
e
cuprinse
între
9.412
km2
ș
i
35.589
km2
ș
i
o
popula
ț
ie

care
era
cuprinsă
între
1.000.061
ș
i
5.130.000
de
locuitori.
Din
cauza
implementării
unei

legisla
ț
ii
precare,
regiunile
Poloniei
nu
s-au
dezvoltat
uniform
a
ș
a
că
putem
vedea
clar

diferen
ț
ele
dintre
acestea.
În
tabelul
următor
putem
observa
PIB-ul
pe
cap
de
locuitor
din

fiecare
regiune
a
Poloniei.
Ș
i
putem
observa
că,
PIB-ul
din
cea
mai
bogată
regiune
este
de

două ori mai mare fa
ț
ă de o regiune săracă.

Tabelul 1

Regiunile Poloniei
ș
i PIB-ul pe cap de locuitor din fiecare regiune

România

Până
în
anul
2013,
procesul
regionalizării
nu
s-a
concretizat,
ci
doar
s-au
realizat

anumite
dezbateri
pe
această
temă,
ini
ț
iate
de
către
Liviu
Dragnea.
Acest
plan
al
regionalizării

a
ajuns
într-un
impas,
însă
Guvernul
a
urmat
totu
ș
i
legea
descentralizării
care
urmărea

transferarea
unor
institu
ț
ii
deconcentrate
din
domenii
precum
sănătate,
mediu,
agricultură,

46

cultură,
sport,
tineret,
învă
ț
ământ
“de
la
ministere
în
subordinea
consiliilor
jude
ț
ene
ș
i
a

primăriilor”
.

33
Propunerea
cea
mai
intens
dezbătută,
venită
din
partea
PDL
ș
i
continuată
de
către
Liviu

Dragnea,
a
fost
aceea
de
a
tranforma
regiunile
de
dezvoltare
fie
în
noi
jude
ț
e
sau
în
regiuni

care
să
aibă
“personalitate
juridică
proprie”.
Propunerea
venită
din
partea
Ligii

Transilvania-Banat,
avea
ca
obiectiv
organizarea
României
în
mai
multe
regiuni
autonome,
7

la
număr:
Bucovina,
Banat,
Dobrogea,
Moldova,
Transilvania,
Oltenia,
Muntenia,
după

modelul comunită
ț
ilor autonome din Spania.

În
acest
fel,
Radu
Săgeată
aduce
în
prim
plan
un
criteriu
al
organizării
României
în

regiuni
autonome
ș
i
anume:
“toate
teritoriile
se
cricumscriu
aceleia
ș
i
omogenită
ț
i
etnice,

lingvistice
ș
i
culturale ,
spre
deosebire
de
Spania
unde
limba
ș
i
cultura
catalană
sau
bască
sunt

diferite
de
cea
a
polula
ț
iei
majoritare
spaniole”
.
În
urma
prezentării
acestui
model
spaniol
a

34
apărut
acordarea
unui
statut
special
Ț
inutului
Secuiesc,
care
este
deosebit
din
punct
de
vedere

etnic, lingvistic
ș
i cult ural de restul
ț
ării.

Acestea
sunt
doar
câteva
aspecte
principale
ale
planului
de
regionalizare
a
României

care
a
fost
concretizat
în
anul
2013,
ca
mai
apoi
sa
fie
pus
pe
plan
secund,
ș
i
readus
în
discu
ț
ie

în
annul
2015
de
către
pre
ș
edintele
Klaus
Iohannis,
ce
a
promis
reluarea
discu
ț
iilor
în
timp
ce

fostul
ministru
al
dezvoltării
regionale,
Liviu
Dragnea,
a
trimis
către
dezbatere
un
nou
proiect

de
lege
privind
procesul
de
descentralizare.
“Planul
Dragnea”
are
însă
foarte
multe

ambiguită
ț
i
care
trebu ie
dezbătute.
Unele
dintre
ele
ar
fi:
puterea
ce
va
fi
atribuită
Consiliului

Regional,
regionalizarea
pe
criterii
etnice,
păstrarea
jude
ț
elor,
divergen
ț
a
autonomiei

financiare.
Deci,
până
ce
aceste
ambiguită
ț
i
nu
se
vor
concretiza,
acest
plan
al
regionalizării

nu va putea fi pus în practică.

În
baza
acestui
plan
de
regionalizare,
descentralizarea
trebuia
să
se
facă
pe
trei

niveluri:
local,
jude
ț
ean
ș
i
mai
nou
regional,
după
cum
se
voia
reogranizarea
administrativă.

Influen
ț
a
ț
i
fiind
de
modelul
Polonez
de
organizare
administr ativă
regională,
pe
trei
niveluri,

acest
lucru
se
dorea
ș
i
în
România.
Astfel
că,
ini
ț
ial
se
dorea
organizarea
pe
baza
regiunilor
de

33
Programul de guvernare al României 2005-2008

34

BŰKFEYES-RÁKOSSY Zsombor- “

REALITĂ
Ț
I
Ș
I PERSPECTIVE ALE REGIONALIZĂRII

ROMÂNIEI

”, Cluj-Napoca, Revista Transilvană de
Ș
tiin
ț
e Administrative, România, 2015, pp 28-37

47

dezvoltare
actuală
ș
i
mai
apoi
se
vorbea
despre
o
organizarea
pe
baza
regiunilor
istorice,

ambele organizări fără ca jude
ț
ele să fie desfiin
ț
ate(vezi imag. 1
ș
i 2).

Imaginea 1 Imaginea 2

Organizarea pe baza regiunilor de dezvoltare actuală

Organizarea pe baza regiunilor istorice

Imagini preluate de pe site-ul:

http://www.contributors.ro/fara-categorie/un-subiect-uitat-reforma-organizarii-administrative-merita

efortul/?fbclid=IwAR1qhrtqnlSrv7ygfcfeXIvfIR29JZ4qcWFQym8uo2rMAPKGm3MXH9YG8PA

Prin
urmare,
nu
este
surprinzător
faptul
că
noul
guvern
a
devenit
în
curând
obsedat
de

modernizarea
administra
ț
iei
publice
.
În
anul
2013
România
se
afla
în
mijlocul
unei
negocieri

ș
i
acreditare
pentru
perioada
următoare
a
anului
financiar
2014-2020
al
UE
ș
i
coali
ț
ia
a
dorit

să
avanseze
procesul
într-un
an.
De
ș
i
guvernul
a
încercat
să
sus
ț
ină
procesul
de
reformă

printr-o
serie
de
consultări
publice
organizate
în
toată
România,
totu
ș
i,
în
lipsa
unei
propuneri

clare,
acestea
au
fost
mai
degrabă
ca
ș
i
campanii
de
promovare
ș
i
legitimizare
a
procesului
de

reformă.

48

Având
în
vedere
tensiunile
interne
ale
coali
ț
iei
de
guvernământ,
în
plus,
superficialitatea

ș
i
pregătirea
grăbită
a
procesului
de
reformă,
fără
a
men
ț
iona
lipsa
sprijinului
public
pentru
o

revizuire
constitu
ț
ională
necesară,
nu
este
surprinzător
faptul
că
ini
ț
iativa
coali
ț
iei
a
fost
un

e
ș
ec.

Ca
o
mi
ș
care
de
ultimă
instan
ț
ă,
coali
ț
ia
a
încercat
să
materializeze
anumite
aspecte
ale

propunerii
de
reformă
printr-un
proiect
de
lege
de
descentralizare,
conform
căruia,
mai
multe

func
ț
ii
guvernamenta le
centrale
ar
fi
fost
descentralizate,
mai
bine
spus
deconcentrate

institu
ț
iilor
de
nivel
jude
ț
ean
fără
a-
ș
i
transfera
finan
ț
area
de
la
autorită
ț
ile
centrale.
Ini
ț
iativa

poate
fi
privită
ca
un
compromis
între
centru
ș
i
elite
locale,
la
nivel
jude
ț
ean,
care
se
temeau

că
procesul
de
regionalizare
ini
ț
iat
de
guvern
ar
putea
duce
la
diminuarea
drepturilor
ș
i

influen
ț
ei
lor.
Cu
toate
acestea,
proiectul
de
lege
superficial
adoptat
de
guvern
a
fost

imediat atacat
de
DLP
la
Curtea
Constitu
ț
ională.
Curtea
Constitu
ț
ională
a
decis
în

unanimitate,
sus
ț
inută
de
o
motiva
ț
ie
de
106
pagini,
că
proiec tul
de
lege
de
descentralizare
al

guvernului
a
încălcat
în
mod
clar
Constitu
ț
ia,
în
principal
în
jurul
principiului
autonomiei

locale
ș
i al regimului c onstitu
ț
ional al proprietă
ț
ii.

49

CONCLUZII

Reformele
Administra
ț
iei
Publice
au
reprezentat
ș
i
încă
reprezintă,
pe
alocuri,
un
subiect

important
în
cadrul
Guvernului.
Încă
de
la
căderea
comunismului
s-au
propus
ș
i
s-au

îndeplinit anumite reforme care au contribuit la dezvoltarea statului.

După
revenirea
la
democra
ț
ie
s-au
schimbat
multe
lucruri
ș
i
s-au
propus
diferite
reforme

în
cadrul
procesului
de
descentralizare,
atât
în
România
cât
ș
i
în
Polonia.
Unele
s-au
luat
în

considerare,
iar
altele
nu,
ș
i
până
în
ziua
de
azi
sunt
luate
în
discu
ț
ie
ș
i
lăsate
la
o
parte
după
o

perioadă.
Prin
cadrul
acestui
studiu
am
dorit
să
analizez
anumite
puncte
importante
din
cadrul

Reformelor
Administra
ț
iei
Publice.
În
urma
analizei
Reformelor
Administra
ț
iei
Publice
din

România cât
ș
i din Pol onia am ajuns la următoarele concluzii:

în
ceea
ce
prive
ș
te
sistemul
politic,
atât
din
România
cât
ș
i
din
Polonia,
acestea
nu
diferă

foarte mult;

în ambele
ț
ări, Pre
ș
edintele este ales printr-un vot direct;

cea
mai
mare
putere
o
are
Parlamentul,
chestiune
care
face
parte
din
Constitu
ț
ia
celor
două

ț
ări;

în
România,
puterea
executivă
revine
Presedintelui
ș
i
Guvernului,
iar
în
Polonia,
puterea

executivă se împarte între Consiliul de Mini
ș
tri
ș
i Pre
ș
edintele
ț
ării;

50

în
ceea
ce
privesc
performan
ț
ele
politice
după
căderea
comunismului,
Polonia
a
făcut
prima

pa
ș
ii spre Uniunea Eur opeană
ș
i a aderat la NATO chiar la un an după căderea comunismului;

România
a
înaintat
spre
Europa
abia
după
3
ani
după
ce
a
aderat
Polonia
ș
i
pasul
către
NATO

a fost făcut mult mai greu decât Polonia ;

transferul
de
putere
în
România
s-a
realizat
prin
intermediul
Revolu
ț
iei
ș
i
înfiin
ț
area
Frontului

Salvării Na
ț
ionale pen tru instituirea democra
ț
iei;

în
Polonia,
transferul
de
putere
a
fost
ini
ț
iat
de
comun
acord,
pentru
ca
mai
apoi,

referendumul
care
a
fost
realizat
pentru
instaurarea
democra
ț
iei
să
fie
boicotat
de
către

“Solidaritate”.
După
ce
s-a
întâmplat
acest
lucru,
au
început
grevele,
iar
mai
apoi

reprezentantul
opozi
ț
iei
Walesa
ș
i
Czeslaw
s-au
întâlnit
ș
i
ș
i-au
spus
punctul
de
vedere,

fiecare
având
câte
o
cerere.
Mai
târziu,
Walesa
a
înfiin
ț
at
“Comitetul
Cetă
ț
enesc
de
pe
lângă

pre
ș
edin
ț
ia
Uniunii
Solidaritatea”,
pentru
ca
mai
apoi,
în
urma
unei
în
ț
elegi
parafate
de
la

“masa rotundă” să se stabilească instaurarea democra
ț
iei;

în
compara
ț
ie
cu
Rom ânia,
reformele
care
au
avut
loc
în
cadrul
procesului
de
descentralizare

au
fost
foarte
eficiente
pentru
problemele
Poloniei
la
acea
vreme,
ca
urmare
a
ie
ș
irii
de
sub

regimul comunist;

programul
regionalizării
din
cadrul
procesului
de
descentralizare,
care
urmărea
organizarea

teriotorială
pe
3
niveluri(
ș
i
anume
comune,
districte
ș
i
voievodate)
a
fost
un
succes
pentru

Polonia;

în
România,
programul
regionalizării
a
fost
pus
în
discu
ț
ie
încă
din
anul
2011,
de
către
Liviu

Dragnea
ini
ț
ial
ș
i
mai
apoi
de
către
Pre
ș
edintele
Traian
Băsescu,
ș
i
a
fost
amânat
de

nenumărate ori până în prezent.

Putem
observa
faptul
că,
atât
în
România
cât
ș
i
în
Polonia
există
atât
diferen
ț
e
cât
ș
i

asemănări
în
ceea
ce
privesc
Reformele
Administra
ț
iei
Publice
după
căderea
comunismului
în

anul 1989.

51

BIBLIOGRAFIE

Abraham,
F.
(2016).

Romania
since
the
Second
World
War:
a
political,
social
and
economic
history

.

Bloomsbury Publishing.

Andrei,
T.,
Profiroiu,
M.,
&
Turturean,
M.
(n.d.).

Reforma
administrației
publice
locale.
Cazul

României

. 10.

Benedek,
J.,
&
Bajtalan,
H.
(2015).
Recent
Regionalization
Discourses
and
Projects
in
Romania
with

Special
Focus
on
the
Székelyland.

Transylvanian
Review
of
Administrative
Sciences

,

11

(44),

23–41. Retrieved from http://www.rtsa.ro/tras/index.php/tras/article/view/423

BUHUKFEYES-RÁKOSSY,
Z.
(2015).
Realită
ț
i
ș
i
perspective
ale
regionalizării
României.

Revista

Transilvană de Științe Administrative

,

17

(37), 28–37.

Canae,
A.-C.
(2014).
Decembrie’89.
Transferul
revoluționar
al
puterii.

Sfera
Politicii

,

22

(182),

51–58.

Constantin,
I.,
&
Ciuceanu,
R.
(2007).

Polonia
în
epoca"
Solidarită
ț
ii":
1980-1989

.
Institutul

52

Na
ț
ional pentru Studiu l Totalitarismului.

Ernst,
U.
(2013).
Libertatea
contractuală
în
jurisprudența
curților
constituționale
ale
Germaniei,

Poloniei
și
României,
în
Sferdian,
I.
&
Mangu,
F.(coord.),
Libertatea
contractuală.

Limite

Legale Și Garanții Procesuale

.

Germanangue-Debare,
M.
(1996a).
Les
pieges
de
l’economie
souterraine.

Le
Courrier
de
l’UNESCO

,

22–24.

Germanangue-Debare,
M.
(1996b).
Les
pieges
de
l’economie
souterraine.

Le
Courrier
de
l’UNESCO

,

22–24.

Hințea,
C.,
Șandor,
S.
D.,
&
Junjan,
V.
(2002).
Administrative
Reform
in
Romania
and
the
European

Union.

Revista
Transilvană
de
Științe
Administrative

,

4

(7),
54–74.
Retrieved
from

http://www.rtsa.ro/rtsa/index.php/rtsa/article/view/348

Ionescu, C. (1999).

Institu
ț
ii politice
ș
i drept constitu
ț
ional

. Editura Funda
ț
iei" România de Mâine".

Krueger,
A.
O.
(1990).
Government
Failures
in
Development.

Journal
of
Economic
Perspectives

,

4

(3), 9–23. https://doi.org/10.1257/jep.4.3.9

Lijphart,
A.,
Constantinescu,
C.,
&
Dîrdală,
L.-D.
(2000).

Modele
ale
democrației:
forme
de

guvernare și funcționare în treizeci și șase de țări

. Polirom.

Litvack,
J.,
&
Seddon,
J.
(2015).

Decentralization
Briefing
Notes

.

https://doi.org/10.1596/978-1-4648-0484-7

Marius,
P.,
Tudorel,
A.,
Carp,
R.,
&
Dragos,
D.
(n.d.).

PUBLIC
ADMINISTRATION
REFORM
IN

THE PERSPECTIVE OF ROMANIA’S ACCESSION TO THE EUROPEAN UNION

. 51.

Noutcheva,
G.,
&
Bechev,
D.
(2008).
The
Successful
Laggards:
Bulgaria
and
Romania’s
Accession

to
the
EU.

East
European
Politics
and
Societies

,

22

(1),
114–144.

https://doi.org/10.1177/0888325407311793

Preda, C. (2009).

Eseuri politice

. Bucharest: Nemira.

programul-de-guvernare-2005-2008.pdf

.
(n.d.-a).
Retrieved
from

http://www.aippimm.ro/files/otimmc_files/71/172/programul-de-guvernare-2005-2008.pdf?fb
clid=IwAR0WD2Ze_m07hqktunl6wUzP98jYwjDqpwenH8VTbaIq-e_XrNIe7iGo5ws

programul-de-guvernare-2005-2008.pdf

.
(n.d.-b).
Retrieved
from

http://www.aippimm.ro/files/otimmc_files/71/172/programul-de-guvernare-2005-2008.pdf?fb
53

clid=IwAR0WD2Ze_m07hqktunl6wUzP98jYwjDqpwenH8VTbaIq-e_XrNIe7iGo5ws

Romaniei, P. (2003). Constitutia Romaniei*.

Publicata in Monitorul Oficial, Partea I

, (767).

Rondinelli,
D.
A.,
Nellis,
J.
R.,
&
Cheema,
G.
S.
(1983a).
Decentralization
in
developing
countries.

World Bank Staff Working Paper

,

581

.

Rondinelli,
D.
A.,
Nellis,
J.
R.,
&
Cheema,
G.
S.
(1983b).

Decentralization
in
developing
countries:
a

review of recent experience

. Washington, D.C., U.S.A: World Bank.

Soare, S. C., & Preda, C. (2008).

Regimal, partidele si sistemul politic din Romania

.

Stoiciu, V. (n.d.).

Austerity and Structural Reforms in Romania

. 9.

54

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul Reforma Administra ț iei Publice din România ș i Polonia , este scri să de mine și nu a mai… [625214] (ID: 625214)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Prin prezenta declar că Lucrarea de licență cu titlul Reforma Administra ț iei Publice din România ș i Polonia , este scri să de mine și nu a mai… [625214]

Copyright Notice

Prin injecția intravenoasă se înțelege administrarea de soluții izotonice, cristaline sau hipertonice în circulația venoasă, în mod direct cu… [622245]

SISTEME INTEGRATE DE FABRICAȚIE AGROALIMENTARĂ [311041]

Durdeu Patricia – Elena [627131]

Информ. Письмо Испол. Конф. 2017 Г [617865]

PELAYANAN TRANSPORTASI UMUM BUS DAMRI KHUSUS WANITA [600081]

Licenta coperta Noua [301972]

Copyright Notice

Similar Posts