Primavara de la Praga

TEZĂ DE DOCTORAT

Primăvara de la Praga

(1968)

CUPRINS

Abrevieri

Introducere

Capitolul I. Primăvara de la Praga 1968. Metodologie și stadiul cercetărilor

Capitolul II. Contextul internațional

2.1. Marele Război Rece al comuniștilor. Conflictul sino-sovietic.

2.2. Abordări ale URSS în rezolvarea crizelor din Europa de Est

2.2.1 Criza poloneză

2.2.2. Revoluția maghiară sau primul război între dintre două state socialiste

Capitolul III. Desfășurarea „Primăverii” de la Praga

3.1. Venirea la putere a lui Dubček

3.1.1. Întâlnirea consultativă de la Budapesta

3.1.2. Consfătuirea de la Sofia

3.1.3. Demisia lui Novotný

3.1.4. Consfătuirea de la Dresda

3.2. „Ideile lui ianuarie” sau calea cehoslovacă spre socialism

Capitolul IV. Desfășurarea operațiunilor politice și militare

4.1. Primele mișcări de trupe

4.2. Consfătuirea de partid la nivel înalt de la Moscova

4.3. Ecouri post Moscova

4.4. Tratativele de la Čierna nad Tisou

4.5. Bratislava – ultima încercare

4.6. Vizita lui Ceaușescu în Cehoslovacia – succesul românesc care a grăbit invazia?

Capitolul V. Invazia

5.1. Ocuparea Cehoslovaciei

5.2. Negocieri cu pistolul la tâmplă

Capitolul VI. Trei jurnaliști români, trimiși speciali la Praga

Capitolul VII. Reacția lumii față de intervenția URSS și a aliaților săi în Cehoslovacia .

7.1. Vocea distinctă a României

Concluzii

ANEXE

Mărturii orale

Pe urmele tancurilor sovietice: mărturia lui Romulus Căplescu

Aduceri aminte din Cehoslovacia 1968 (I): interviu cu Ilie Ciurescu

Aduceri aminte din Cehoslovacia 1968 (II): interviu cu Ilie Ciurescu

„Trăiam într-o închisoare, dar nu-i vedeam zidurile”: mărturia lui R. Theodorescu .

Arhiva Agerpres

Documente inedite

Flux de știri de externe

Fotografii

Arhiva Agerpres

Arhiva ČTK

Bibliografie

ABREVIERI

a.c. – anul curent

AMAE – Arhivele Ministerului Afacerilor Externe

CAER – Consiliul de Ajutor Economic Reciproc

CC – Comitetul Central

CC al PCC – Comitetul Central al Partidului Comunist Cehoslovac

CC al PCR – Comitetul Central al Partidului Comunist Român

CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului

CSCE – Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa

ČTK – Československé Tiskové Kanceláře (Agenția de presă cehoslovacă)

f. – fila

FMI – Fondul Monetar Internațional

KGB – Komitet gosudarstvennoj bezopasnost (Comitetul Securității Statului)

MAN – Marea Adunare Națională

n. drd. – nota doctorand

NATO – Nord Atlantic Treaty Organisation

ONU – Organizația Națiunilor Unite

OTAN – Organizația Tratatului Atlanticului de Nord

OTV – Organizația Tratatului de la Varșovia

PC – Partidul Comunist

PCA – Partidul Comunist din Austria

PCB – Partidul Comunist Bulgar

PCC – Partidul Comunist Cehoslovac

PCF – Partidul Comunist Francez

PCI – Partidul Comunist Italian

PCJ – Partidul Comunist Japonez

PCMB – Partidul Comunist din Marea Britanie

PCR – Partidul Comunist Român

PCS – Partidul Comunist Slovac

PCUS – Partidul Comunist al Uniunii Sovietice

PMSU – Partidul Muncitoresc Socialist Ungar

PMUP – Partidul Muncitoresc Unit Polonez

PSUG – Partidul Socialist Unit German

RDG – Republica Democrată Germană

RFG – Republica Federală a Germaniei

RSC – Republica Socialistă Cehoslovacă

RSR – Republica Socialistă România

SALT – Strategic Arms Limitation Talks/Treaty  (Tratative asupra reducerii armamentelor strategice)

SFIO – Section française de l’Internationale Ouvrière

SUA – Statele Unite ale Americii

subl. – subliniere

UCI – Uniunea Comuniștilor Iugoslavi

UPI – United Press International

URSS – Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice

INTRODUCERE

August 1968 reprezintă un moment de cotitură în istoria universală și un punct nodal pentru relațiile dintre țările Tratatului de la Varșovia. Intervenția celor cinci țări partenere în Cehoslovacia, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, a produs un șoc imens în rândul comunității internaționale, dar și o aprofundare a scindării relațiilor dintre țările din lagărul socialist. Anul 1968 este, în acest sens, vârful de lance al rupturii, chiar dacă nu definitive, de URSS a unora dintre țările satelite ale vecinului de la Răsărit, cu precădere în ceea ce privește viziunea comună de înfăptuire a socialismului. Ampla demonstrație de forțe din Praga și din întreaga Cehoslovacie a constituit o bună ocazie pentru producerea faliei ce avea să anunțe dispariția de mai târziu a regimurilor democrațiilor populare și a URSS.

Poziția României față de invazia URSS, Polonia, Bulgaria, RD Germană și Ungaria a fost una foarte fermă, Nicolae Ceaușescu declarând, în ziua adunării populare din Piața Palatului Republicii, din 21 august 1968, că este de neacceptat „ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența altui stat”. Discursul în forță al liderului comunist român ascundea în el germenele regimului autocrat ce avea să se instaureze treptat la București. De la sintagme precum „epoca de aur” și „cel mai iubit fiu al poporului” la oficializarea cultului personalității nu a fost decât un pas. Imaginea zeificată a lui Ceaușescu a fost consemnată și de biografi străini, printre care Michel-Pierre Hamelet. Acesta, într-un interviu acordat presei române, glorifica personalitatea șefului statului român.

Ideea de a elabora această teză de doctorat mi-a venit de la tatăl meu, Dumitru Tinu, care, în momentele fierbinți ale evenimentelor din Cehoslovacia, a fost corespondent de front la Praga, fiind primul care mi-a povestit despre invazia sovietică, despre grozăviile armatelor prietene, despre „scrâșnetului șenilelor sovietice”…

Pe lângă informațiile reținute de la tatăl meu, dorința de a cerceta Primăvara de la Praga și evenimentele circumscrise invaziei trupelor Tratatului de la Varșovia din august 1968 a fost insuflată și de eroismul studentului la Filosofie, Jan Palach, care și-a dat foc în Piața Václav, în 16 ianuarie 1969, eveniment despre care aflăm dintr-o notă diplomatică transmisă de Ion Obradovici, ambasadorul României la Praga: „Studentul Palach protestează, prin gestul său, împotriva limitării libertății cuvântului și a presei, împotriva prezenței trupelor sovietice în Cehoslovacia, precum și împotriva conducerii politice a R.S. Cehoslovace, care a trădat idealuri proclamate după ianuarie 1968”. Nu în ultimul rând, îi sunt recunoscător profesorului universitar doctor Gheorghe Buzatu, personalitate proeminentă a istoriografiei contemporane, care m-a îndrumat pe tot parcursul elaborării și redactării prezentei teze de doctorat, până la momentul dispariției sale fizice.

Teza de față completează și continuă cercetările anterioare, concretizate în unele studii și articole publicate singur sau în colaborare, având ca teme relațiile internaționale, libertatea de exprimare și a presei, gândirea și mentalitatea politică. Ideea de bază a acestei încercări, pe care o cred a fi una reușită, este interdisciplinaritatea, concept cheie al cercetării actuale. Dar teza nu este punctul terminus al eforturilor depuse în aflarea adevărului, demersurile științifice vor merge mai departe, concretizându-se în primă fază cu publicarea (înaintea publicării prezentei teze – nota drd.) a două interviuri/ mărturii ale participanților la evenimentele desfășurate în lunga și fierbintea vară a lui 1968: primul, prezent la anexe, este în fapt mărturia academicianului Răzvan Theodorescu, care vedea România de atunci ca o colivie ale cărei gratii erau insesizabile; cel de-al doilea este un interviu luat domnului Ion Iliescu, prim-secretar al CC al UTC la acel moment și, ulterior, după căderea regimului Ceaușescu, președinte al României.

Prezenta teză de doctorat este structurată pe mai multe capitole, subcapitole și diviziuni, fiecare încercând să ofere noi răspunsuri, dar și să ridice alte întrebări asupra evenimentelor din fierbintea vară a anului 1968. În cele șapte capitole am încercat să realizez un echilibru între informațiile din documentele oficiale, materialele de presă și mărturiile orale ale unor participanți direcți la ceea ce s-a petrecut atât la Praga, cât și la București.

În primul capitol am prezentat pe scurt metodele de cercetare folosite, stadiul cercetărilor, precum și bibliografia utilizată la elaborarea tezei de doctorat cu titlul „Primăvara de la Praga (1968). În capitolul II am analizat contextul internațional circumscris evenimentelor din Cehoslovacia, acesta fiind structurat, la rândul său, în două subcapitole. Cel dintâi subcapitol înfățișează aspecte relevante ale conflictului sino-sovietic, care a făcut ca lumea comunistă internațională să nu acționeze unitar, devenind astfel vulnerabilă. În cel de-al doilea subcapitol am analizat principalele crize ale Europei de Est și diferitele abordări sovietice în rezolvarea acestora. Cel de-al treilea capitol, intitulat „Primăvara de la Praga”, tratează evoluția în sine a evenimentelor din Cehoslovacia: instalarea guvernării Dubček, elaborarea și punerea în aplicare a programelor ce au condus spre o liberalizare controlată și iritarea URSS, soldată cu intervenția armată din 20/ 21 august 1968, intervenție explicitată prin doctrina Brejnev. La rândul său, capitolul este împărțit în două subcapitole, primul dintre acestea fiind împărțit în patru: 1. Întâlnirea consultativă de la Budapesta; 2. Consfătuirea de la Sofia; 3. Demisia lui Novotný și 4. Consfătuirea de la Dresda. Capitolul VI, intitulat „Desfășurarea operațiunilor politice și militare”, aduce în prim-plan presiunile exercitate de URSS asupra conducerii reformiste de la Praga, care vor prefigurau de altfel invazia Cehoslovaciei. Baza informațiilor din acest capitol este constituită de documentele diplomatice. Primul subcapitol analizează primele mișcări de trupe de la granițele RS Cehoslovace, în timp ce următoarele tratează întâlnirile la nivel înalt dintre beligeranți, care sperau că fiecare parte va ceda mai ușor și se va adopta o soluție pașnică de compromis. Ultimul subcapitol este consacrat vizitei lui Nicolae Ceaușescu în capitala cehoslovacă, vizită care, în opinia noastră, a avut rolul de a spori iritarea sovieticilor și, implicit, intervenția în forță. „Invazia” este cel de-al cincilea capitol al prezentei teze de doctorat. El este structurat în două subcapitole: „Ocuparea Cehoslovaciei”, în care este descrisă, pas cu pas, pătrunderea armatelor celor cinci țări pe teritoriul cehoslovac, și „Negocieri cu pistolul la tâmplă”, subcapitol în care sunt prezentate „internarea” liderilor reformiști (după o expresie consacrată de Paul Niculescu-Mizil) și negocierile sub amenințarea armelor ce s-au desfășurat la Moscova. Capitolul al VI-lea este capitolul care aduce și cele mai multe elemente de noutate. Intitulat „Trei jurnaliști români, trimiși speciali la Praga”, acesta conține informații referitoare la deplasarea jurnaliștilor Romulus Căplescu, Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu în Cehoslovacia ocupată, trăirile acestora și observațiile din teren. Multe dintre corespondențele semnate de cei trei nu au văzut lumina tiparului, ele ajungând doar pe birourile lui Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer și Paul Niculescu-Mizil. Știrile și analizele surprind, mai mult decât celelalte documente studiate, starea de spirit a cehilor și slovacilor. Ele trădează stilul unei prese libere, fără chingile limbajului de lemn și ale cenzurii.

Ultimul capitol al tezei mele de doctorat este cel intitulat „Reacția lumii față de intervenția URSS și a aliaților săi în Cehoslovacia”. Sunt evidențiate în acest capitol, pe de o parte, slaba reacție a lumii democratice, iar, pe de altă parte, poziția energică și extrem de curajoasă a României. În această privință, insistând pe relațiile româno-cehoslovace și pe poziția fermă a lui Nicolae Ceaușescu, plecând de la informațiile oferite de Scânteia, organul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și pe cele găse, în opinia noastră, a avut rolul de a spori iritarea sovieticilor și, implicit, intervenția în forță. „Invazia” este cel de-al cincilea capitol al prezentei teze de doctorat. El este structurat în două subcapitole: „Ocuparea Cehoslovaciei”, în care este descrisă, pas cu pas, pătrunderea armatelor celor cinci țări pe teritoriul cehoslovac, și „Negocieri cu pistolul la tâmplă”, subcapitol în care sunt prezentate „internarea” liderilor reformiști (după o expresie consacrată de Paul Niculescu-Mizil) și negocierile sub amenințarea armelor ce s-au desfășurat la Moscova. Capitolul al VI-lea este capitolul care aduce și cele mai multe elemente de noutate. Intitulat „Trei jurnaliști români, trimiși speciali la Praga”, acesta conține informații referitoare la deplasarea jurnaliștilor Romulus Căplescu, Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu în Cehoslovacia ocupată, trăirile acestora și observațiile din teren. Multe dintre corespondențele semnate de cei trei nu au văzut lumina tiparului, ele ajungând doar pe birourile lui Nicolae Ceaușescu, Ion Gheorghe Maurer și Paul Niculescu-Mizil. Știrile și analizele surprind, mai mult decât celelalte documente studiate, starea de spirit a cehilor și slovacilor. Ele trădează stilul unei prese libere, fără chingile limbajului de lemn și ale cenzurii.

Ultimul capitol al tezei mele de doctorat este cel intitulat „Reacția lumii față de intervenția URSS și a aliaților săi în Cehoslovacia”. Sunt evidențiate în acest capitol, pe de o parte, slaba reacție a lumii democratice, iar, pe de altă parte, poziția energică și extrem de curajoasă a României. În această privință, insistând pe relațiile româno-cehoslovace și pe poziția fermă a lui Nicolae Ceaușescu, plecând de la informațiile oferite de Scânteia, organul Comitetului Central al Partidului Comunist Român, precum și pe cele găsite în volumul de documente editat de profesorul universitar doctor Dumitru Preda, concluzionăm că marile puteri – SUA și URSS – s-au înțeles tacit în cazul problemei cehoslovace, sferele de influență ale fiecăreia rămânând intacte.

Primăvara de la Praga nu a fost doar o explozie a exuberanței libertății ce a cuprins întreaga societate cehoslovacă, ci, mai ales, o încercare de independență față de Moscova. Vecinul de la Răsărit, identificând în gestul conducerii comuniste de la Praga un act de nesupunere, de atentat asupra intereselor strategice ale URSS, a intervenit în forță. Uniunea Sovietică nu putea permite un astfel de gest (distanțarea – n. drd.), chiar dacă datele problemei se schimbaseră în mod categoric. Disidența față de politica de la Moscova pornea, spre deosebire de anii ’50, de la cadrele de partid.

De remarcat este, în acest sens, poziția României, care a fost considerată de mulți dintre liderii occidentali drept începutul unei rupturi definitive în partea răsăriteană a Europei, în Blocul comunist. Nu a fost decât un foc de paie, care nu a putut să ardă din temelii Blocul Răsăritean, cu toate că i-a scos în evidență o parte din slăbiciuni.

CAPITOLUL I.

PRIMĂVARA DE LA PRAGA 1968.

METODOLOGIE ȘI STADIUL CERCETĂRILOR

„Cele zece zile ale crizei din august 1968” au contribuit la înlăturarea oricărei speranțe de a da comunismului o față umană, așa după cum își propuneau, cel puțin la nivel declarativ, inițiatorii „Primăverii de la Praga și Bratislava”. Prin eșecul reformelor începute în ianuarie de către echipa Dubček, eșec datorat intervenției frățești a celor cinci țări semnatare ale Tratatului de la Varșovia, Cehoslovacia continua să rămână sub protectorat sovietic, prelungind astfel, cu două decenii, hegemonia Moscovei în această zonă. Invazia în RS Cehoslovacă a adâncit falia existentă între Est și Vest, dar și în interiorul lagărului socialist, unde Iugoslavia și România nu numai că nu s-au raliat poziției liderului de la Kremlin, dar au și condamnat intervenția.

Invazia în Cehoslovacia a reprezentat o încălcare a normelor de drept internațional, o intervenție brutală în politica internă a unui stat suveran și a generat, în dorința sovieticilor de a justifica acțiunea, un nou concept: acela al suveranității limitate. Primăvara de la Praga este un subiect asupra căruia s-au aplecat cercetători din diferite domenii de specialitate: istoria relațiilor internaționale, istoria mentalităților, istoria presei, științe politice, drept și drept internațional.

În elaborarea tezei de doctorat, am consultat atât volume de documente, cât și lucrări generale, lucrări speciale ori articole din revistele de specialitate.

De mare ajutor în redactarea tezei de doctorat au fost documentele îngrijite de profesorul universitar doctor Dumitru Preda, ediția apărută sub îndrumarea profesorului universitar doctor Constantin Bușe, dar și Dubček speaksori Îngheț în plină vară: Praga – august 1968. Trebuie menționate și documentele editate sub egida Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, care se înscriu în aceeași linie a celor de mai sus.

Elementul de noutate îl constituie arhiva Agerpres, documente nepublicate (știri, corespondențe, analize, traduceri ale editorialelor din presa occidentală), care au contribuit în mare măsură la cunoașterea realităților existente în Cehoslovacia și mi-au fundamentat demersul științific. Fac precizarea că, pe lângă elementele de noutate, am utilizat și fondurile publicate ale Agenției naționale de presă referitoare la fluxul știrilor externe. Informațiile din documente sunt întărite de mărturiile orale ale unor observatori direcți ai invaziei în Cehoslovacia: Romulus Căplescu, Ilie Ciurescu și Răzvan Theodorescu. Convorbirile de istorie de viață contribuie la completarea cadrului istoric și politic oferit de documente și cercetările anterioare, dând lucrării o haină emoțională puternică. Cele patru materiale, aflate în Anexe, sunt în măsură să redea percepția diferitelor medii și straturi sociale asupra evenimentului. Ele se înscriu în tiparul istorie orale, despre care Stasz și Ulrich spuneau că „sunt povestiri sau rememorări ale unor evenimente istorice, făcute de către o singură persoană, iar informațiile sunt de obicei culese prin interviuri înregistrate și apoi transcrise”.

Metoda utilizată este cea comparativ-calitativă. Dacă mărturiile academicianului Theodorescu și ale jurnalistului Căplescu sunt monologuri, convorbirile cu Ilie Ciurescu s-au derulat sub forma a două interviuri distincte, la o distanță de un an de zile. Primul interviu cu acesta se încadrează în metoda propusă de Atkinson, în speță „o relatare pe care o persoană decide să o facă despre viața pe care a trăit-o, narată cât mai complet și mai sincer posibil, atât cât își amintește și în funcție de ceea ce vrea ca alții să afle – de regulă, ca rezultat al unui interviu dirijat de altcineva”. Cele două procedee mi-au permis să am o imagine de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat cu aproape cinci decenii în urmă. Remarc faptul că toate informațiile oferite de cei doi trimiși speciali la Praga se regăsesc în documentele pe care le-am studiat în Arhiva Agerpres. În plus, sunt unele episoade pe care documentele nu le-au putut consemna, dar pe care le-am reținut din mărturiile înregistrate. Informațiile lui Romulus Căplescu, deși sunt exacte, sunt unele generale și cunoscute. În schimb, interviurile cu Ilie Ciurescu aduc câteva elemente de noutate absolută.

Alte documente care stau la baza tezei de doctorat sunt cele din fondul Jiři Pelikán, publicate de Arhiva istorică a Camerei Deputaților din Italia, pe care le-am consultat online. Referiri la problema cehoslovacă am găsit și în volumul de documente privitoare la relațiile româno-israeliene.

Memoriile, care au constituit un redutabil izvor informațional, fac parte și ele din bibliografia utilizată. Între cele mai importante cărți memorialistice enumăr volumele semnate de Paul Niculescu-Mizil – O istorie trăită. Memoriiși De la Comintern la comunism național: despre consfătuirea partidelor comuniste și muncitorești (Moscova, 1969), precum și Hope dies last: the autobiography of Alexander Dubček.

În ceea ce privește lucrările generale, amintesc: O istorie sinceră a poporului român, Istoria lumii: din preistorie până în anul 2000 și Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945.

Lucrările speciale după care m-am ghidat sunt: 1968: din primăvară până-n toamnă: schiță de politică externă românească, Politici de război: de ce necesită conducerea politică un etos păgân, Istorii secrete: apoteoza lui Ceaușescu: nașterea unui dictator comunist, Ferește-mă, Doamne, de prieteni: războiul clandestin al Blocului sovietic cu Româniași România, o fereastră în cortina de fier: declarația de independență din aprilie 1964, precum și Le printemps tchécoslovaque 1968.

Am consultat colecția ziarului Scânteia, dar și l’Unita și The Observer, pentru a identifica poziția diferitelor partide comuniste, socialiste și muncitorești din lume referitoare la evenimentul supus studiului. Informații utile în elaborarea și redactarea prezentei lucrări le-am găsit în reviste precum: Magazin istoric, Revista istorică și Revista Română de Studii Eurasiatice.

În ceea ce privește studiile și articolele publicate, amintesc: Ceaușescu către Tito: „Suntem hotărâți să apărăm independența țării”, Ocuparea Cehoslovaciei (august 1968) reflectată de Radiodifuziunea românăși Un N.A.T.O. pentru Orientul Mijlociu? Din culisele unui proiect ratat de securitate regională la începutul Războiului Rece.

De mare utilitate sunt enciclopediile și dicționarele, între care enumăr: Enciclopedie de istorie universală și Dicționarul Oxford de istorie universală contemporană: de la 1900 până azi.

Capitolul II.

CONTEXTUL INTERNAȚIONAL

Principalele probleme ale Europei după cel de-al Doilea Război Mondial au fost reprezentate de sărăcie (în mai puțin de 20 de ani, Europa își pierdea aproape toate imperiile coloniale afro-asiatice) și divizarea, „deoarece două Europe vor trăi în două lumi rupte una de cealaltă, cea a Europei de Vest, din ce în ce mai prosperă și înaintând spre integrare, și cea a Europei de Est, supusă autorității și ideologiei sovietice și răzvrătită tot mai mult împotriva acestora”. Dar ruptura a fost cu mult mai importantă, ea polarizând întreaga lume în două sisteme politice diferite.

Premisa Războiului Rece a fost consolidarea unei structuri bipolare a Relațiilor internaționale, în jurul Statelor Unite ale Americii și al Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, ieșite ca superputeri din cea de-a doua conflagrație mondială (1939 – 1945), incomparabile cu toate celelalte state. Regruparea celorlalte forțe, fie alături de URSS, fie ca parteneri ai SUA, s-a produs în același timp cu înrăutățirea rapidă a raporturilor între cei doi grei, care se aflaseră cândva pe aceeași baricadă antinazistă.

Ruptura acestei coaliții a devenit vizibilă încă de finalizarea celui de-al Doilea Război Mondial, având drept bază de pornire discursul fulminant al lui Winston Churchill, susținut la Fulton (SUA) în 5 martie 1946, discurs în care vorbea lumii întregi despre „Cortina de fier” ce căzuse peste Europa și desemna separarea categorică dintre Vestul democratic și Estul aflat sub dominația ursului sovietic. Întemeierea NATO, în 1949, și semnarea Tratatului de la Varșovia, în 1955, aveau să consolideze această ruptură. Lupta ideologică a fost radicală, cu confruntări militare și cu o spirală reciprocă a reînarmării. Separarea lumii în două zone distincte avea să se producă și la nivel economic. Astfel, la 25 ianuarie 1949 se crea Consiliul pentru Ajutor Economic Reciproc (CAER), bloc comercial al statelor comuniste care „funcționa ca un sistem comercial în cadrul căruia URSS oferea bunuri primare, precum petrol și gaze naturale, în schimbul produselor finite obținute de la celelalte state”, pentru ca, la 9 mai 1950, să se pună bazele actualei Uniuni Europene. În editorialul său din l’Unità, Eugenio Peggio acuza America de situația financiară precară a lumii. „Criminalul război din Vietnam, milionul de soldați americani dislocați în afara SUA, pe diferite continente, teribila cursă a înarmării (…) au creat în lume o situație financiară care nu poate fi controlată”.

Termenul de „război rece” intră în limbajul uzual de-abia în 1947, ca urmare a eforturilor lui Walter Lippmann, jurnalist american, de a-l populariza. Expresia fusese lansată de scriitorul Don Juan Manuel în secolul al XIV-lea, în încercarea de a distinge între diferitele tipuri de conflicte dintre creștini și musulmani.

Întreaga desfășurare de forțe, în ceea ce numim cu termen generic „Război Rece”, nu o putem înțelege altfel decât prin răspunsul oferit de teoria savantului Raymond Aron, conform căreia „marea putere este acel stat capabil în anumite împrejurări să modifice voința indivizilor, grupurilor sau statelor”. O altă definiție pornește de la teoria realistă, care statuează faptul că „gruparea statelor se face astfel încât să se poată evita preponderența de putere a unora sau unuia” (în cazul nostru SUA – NATO și URSS – Pactul de la Varșovia), precum și faptul că „relațiile internaționale reprezintă un domeniu al necesității (statele trebuie să obțină putere pentru a supraviețui într-un mediu concurențial și anarhic) și al continuității în timp”. Specialiștii în științe militare propun o nouă schemă a Războiului Rece, corespunzătoare principiului triplei triade. Acesta presupune existența a trei poli de putere – SUA, Europa unită (Uniunea Europeană) și Asia (cu binomul Rusia-Kazahstan și China-Japonia) –, în jurul cărora vor gravita, în funcție de imperativele de moment, statele mai mici. Lupta ideologică va fi înlocuită cu o luptă a gladiatorilor globali, reprezentați de fundamentalismele religioase și cele financiare.

Putem afirma că Războiul Rece este în fapt o continuare a celui de-al Doilea Război Mondial, o mutare a „marii scene mondiale” înspre duelul SUA – URSS și al partenerilor/ sateliților lor.

Cursa reînarmării, în ciuda declarațiilor pacifiste și a tratatelor internaționale – simple pete de cerneală pe hârtie –, a continuat și ea trebuie privită tot prin prisma faptului că „o mare putere care vrea să împiedice politica de cuceriri a unuia dintre rivalii săi trebuie să se înarmeze, nu să grăbească să-și afirme dezaprobarea morală…”. Dar nu numai americanii și sovieticii au continuat cursa înarmărilor. Într-un dialog purtat de Nicolae Ceaușescu cu Pierre-Paul Scweitzer, președinte al Fondului Monetar Internațional (FMI), în 31 iulie 1968, sunt amintite câteva dintre statele lumii care nu numai că nu au renunțat la cursa înarmărilor, dar au și continuat-o. „Printre țările membre ale FMI – afirma președintele organismului internațional – sunt și țări ca Izraelul (sic!), Egiptul, Siria, Irak, care chiar cu ocazia evenimentelor noi am continuat să le ajutăm. Noi deplângem aceste evenimente și este destul de regretabil că aceste fonduri sunt folosite în scopuri războinice.” Schweitzer își arăta îngrijorarea că și alte țări, inclusiv cele subdezvoltate precum India și Pakistanul, alocau fonduri imense pentru înarmare în detrimentul dezvoltării. Mai sunt amintite Malaezia, Filipine și Peru. Războiul Rece aduce cu sine dezvoltarea a ceea ce Claude Delmas denumea „dialectica și logica înarmării”.

Războiul Rece a fost o succesiune de crize politice, economice și militare, pe care cele două superputeri – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și Statele Unite ale Americii – le-au instrumentat, uneori mai bine, alteori mai rău, cu scopul precis de a-și păstra fiecare zonele de influență intacte. Martin Mc Cauley înaintează ipoteza că au existat patru mari etape ale acestei confruntări între polii de putere ai lumii: prima etapă, începută imediat după încetarea războiului mondial și instalarea regimurilor comuniste și muncitorești în Europa de Est, s-a terminat odată cu moartea lui Stalin, în 1953. A fost o etapă a luptelor ideologice și a consolidării puterii în propriile zone de influență; debutul celei de-a doua faze a coincis cu moartea lui Stalin și venirea la putere a lui Hrușciov. A fost o perioadă a confruntărilor; cea de-a treia fază începe brusc în 1969 și se încheie, tot brusc, în 1979, odată cu invazia sovietică în Afganistan. Ea coincide cu semnarea a numeroase acorduri internaționale, între care SALT I (1972) și Actul Final de la Helsinki (Vezi Conferința asupra Securității și Cooperării în Europa – CSCE, 1975); ultima fază a Războiului Rece începe în 1979 și se sfârșește odată cu venirea la putere a lui Mihai Gorbaciov, în martie 1985. Este etapa în care se vorbește despre război ca o alternativă.

Prima criză majoră a Războiului Rece a fost reprezentată de așa-numita Blocadă a Berlinului, prin care URSS dorea să excludă total pe foștii aliați din cel de-Al Doilea Război Mondial și să-și impună modelul politic și în Berlinul Occidental. Răspunsul americanilor nu a întârziat să apară, astfel încât „podul aerian devine, în câteva săptămâni, atât de intens, încât, în fața inutilității măsurii, sovieticii încetează blocada după zece luni și jumătate (la 12 mai 1949)”, însumând un total de peste 277.000 de transporturi aeriene. Blocada Berlinului a constituit o primă ocazie de izbucnire a unui conflict militar direct între cei doi parteneri de odinioară împotriva lui Hitler. Blocada a fost mai mult o eroare tactică a lui Stalin și mai puțin o dorință expresă de a-i provoca pe americani.

Ca urmare a blocadei, Statele Unite ale Americii și aliații ei au decis, pentru a preîntâmpina pericolul sovietic, semnarea, la Washington (4 aprilie 1949), a Tratatului Atlanticului de Nord și fondarea Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (OTAN/ NATO), dar și, ca o prelungire economică a NATO, crearea CECO – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – prin semnarea de către Franța, Republica Federală Germană, Belgia, Luxemburg, Olanda și Italia a tratatului din 18 aprilie 1951, bază a viitoarei Uniuni Europene. Această idee reiese și afirmația din 9 mai 1950 a ministrului francez de Externe, Robert Schuman, conform căreia orice eventual război între Franța și Germania va deveni „nu numai de neconceput, ci imposibil din punct de vedere material”.

Totodată, încercării eșuate a URSS în Europa i-a survenit tot o încercare ratată: aceea de pătrundere, a Statelor Unite și a partenerilor acestora, în bârlogul ursului sovietic, prin inițierea proiectului Comandamentului Mediteranei Orientale/ Orientului Mijlociu. Un proiect eșuat din cauza opoziției statelor arabe, „care nu au văzut în Uniunea Sovietică o amenințare suficient de mare pentru a intra într-o astfel de schemă de securitate care implica, în schimb, prezența Israelului”, dar și interesul nu prea mare al SUA și cel mimat al Turciei. Dacă pe plan extern situația a fost de fifty-fifty, pe plan intern ambele mari puteri au transformat victoria/ înfrângerea în argument politico-ideologic. Pentru Harry Truman de exemplu, blocarea și deblocarea căilor de acces în Berlinul Occidental a reprezentat o nesperată gură de oxigen, acesta câștigând alegerile pentru funcția de președinte al SUA. De partea cealaltă, liderul sovietic a identificat cauzele eșecului din Europa centrală în proiectele și programele culturale decadente, de inspirație occidentală, ale comunității evreiești.

Tensiunile Est-Vest se vor întrepătrunde cu decolonizarea, ele luând forme diverse. Intrarea Chinei pe mâna comuniștilor lui Mao Zedong (1 octombrie 1949), războiul din Vietnam, „în faza sa franceză (1946 – 1954), ca și în faza sa americană (1964/1965 – 1973)”, războiul din Coreea (1950 – 1953), încheiat cu împărțirea frățească între URSS și Statele Unite ale Americii a Coreei, apariția statului Israel și criza rachetelor din Cuba (1962), etape ale Războiului Rece din afara Europei, s-au pliat pe crizele europene – revolta muncitorilor din RDG (iunie 1953), reprimată de înlocuitorul lui Stalin, NS Hrușciov, mișcările din iunie – octombrie 1956 din Polonia, evenimentele din octombrie – noiembrie 1956 de la Budapesta, soldate cu peste 20.000 de morți, invadarea Cehoslovaciei de către cele cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia, în august 1968.

Fără îndoială, momentul cel mai spectaculos a fost reprezentat de intervenția URSS și a sateliților săi în Cehoslovacia, în noaptea de 20 spre 21 august 1968. Invazia celor cinci țări reprezintă nu doar o eroare tactică a Moscovei care a uimit întreaga lume, ci un punct important al prăbușirii de mai târziu a comunismului. Se observa pentru prima dată o falie de proporții în interiorul Organizației Tratatului de la Varșovia, pe care Kremlinul s-a forțat să o acopere pentru încă două decenii, atunci când istoriografia avea să marcheze dispariția URSS și căderea regimurilor totalitare din țările foste satelite ale Moscovei.

Teoretic, perioada cuprinsă între 1989 și 1991 reprezintă sfârșitul Războiului Rece. Dar s-a sfârșit el cu adevărat sau e vorba de noi combatanți și zone de conflict? Evenimentele istoriei recente converg către ideea că Războiul Rece nu s-a sfârșit încă, asistând doar la schimbarea adversarilor, zonelor și motivelor de conflict. SUA continuă să se mențină de partea bună a baricadei, arborând stindardul democrației, al drepturilor omului. De partea cealaltă, lumea musulmană, profund atașată de valorile Coranului și de tradiție. Aveam de-a face cu un nou colonialism, etapă la care lumea va trebui să facă față unor noi provocări, în care statele bogate sunt chemate să intervină – cu resurse și know-how – în zonele sărace ale globului, pentru a asigura stabilitatea și pentru a preîntâmpina un eventual conflict.

2.1. Marele Război Rece al comuniștilor – conflictul sino-sovietic.

Când în 1949 China intra pe mâna lui Mao pentru a face „marele salt înainte”, lumea părea să fie împărțită în mod egal între imperialiștii roșii și imperialiștii albi. În mai puțin de zece ani, bunele relații dintre Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice și Republica Populară Chineză s-au deteriorat, ajungându-se la conflict armat.

Pe fondul eșecului lui Cian Kai Și, aliatul americanilor în lupta cu Mao Zedong (Tze Dun), comuniștii chinezi câștigă poziție după poziție, ajungând să proclame, la 1 octombrie 1949, Republica Populară Chineză. Deși credeau în aceleași idealuri ca și frații de la Moscova, adepții lui Lenin de la Beijing s-au apropiat în primă fază de americani, pentru ca noul stat comunist să-și sporească zestrea de putere și să dețină controlul în zonă. Mao a fost refuzat de către Truman, pentru care Europa (vezi cazul Berlinului Occidental) era mai importantă decât China, cel puțin pentru acel moment. Timp de 23 de ani, până în 1972, Statele Unite ale Americii au poziționat marea republică galbenă în aceeași categorie a adversarilor de temut ai democrației. Se prefigura astfel o apropiere sino-sovietică, apropiere care s-a concretizat în februarie 1950, la Moscova, prin semnarea Tratatului de prietenie și asistență mutuală.

Negocierile dintre cele două părți au început la 16 decembrie 1949, deși China făcuse demersuri încă din 1947. Beijingul avea nevoie stringentă de ajutorul sovietic, atât militar, în eventualitatea unei agresiuni americane, cât și ajutor economic și tehnic în realizarea visului lui Mao. Totodată, chinezii sperau că vor obține de la Stalin negocierea unui nou tratat între URSS și RP Chineză de pe poziții de egalitate. Liderul de la Kremlin îl aștepta la negocieri pe Zedong cu tema făcută: voia să se asigure de obediența totală a liderului comunist chinez față de ideologia marxist-leninistă, dar mai ales față de Moscova.

Un al doilea val de negocieri s-a derulat în ziua de 2 ianuarie 1950 (discuția dintre Mao Zedong și IV Stalin) și a continuat pe tot parcursul lunii ianuarie, fără însă vreun succes notabil al chinezilor. De-abia în ultima decadă a lui ianuarie ’50, pe 22 ianuarie, liderii celor două mari state ale Orientului comunist aveau să stabilească datele Tratatului de prietenie, alianță și asistență mutuală, care va fi semnat la 14 februarie 1950 în capitala sovietică.

Urmează o perioadă de colaborare intensă între cei doi coloși, „o adevărată « lună de miere » a relațiilor sovieto-chineze”, care a culminat în primii anii de după moartea lui Stalin. Colaborarea a fost fructuoasă pentru ambele părți: Moscova își vedea hrănit orgoliul, în timp ce China beneficia din plin de banii și de expertiza sovieticilor. URSS a acordat un împrumut de 520 milioane de ruble Beijingului, a asigurat asistența tehnică în 156 de proiecte industriale și a renunțat la cotele ce-i reveneau de la patru întreprinderi mixte.

Apropiere ideologică? Teamă? Interes? Mai degrabă ultimele două. Iar bucuria afișată nu era decât liniștea de dinaintea furtunii. Fericirea nu ține veșnic, cu atât mai puțin pe tabla de șah a istoriei, unde nu există prietenie, ci doar interese. Iar ruptura sino-sovietică a intervenit relativ repede, la doar câțiva ani distanță de moartea lui Stalin. Primul motiv care a stat la baza neînțelegerilor dintre Beijing și Moscova, în fapt pretextul pentru o decizie gândită încă de la începuturile Chinei comuniste, a fost discursul secret al noului prim secretar al PCUS, Nikita Hrușciov, în care acesta critica politica lui Iosif Vissarionovici, erorile pe care le făcuse în perioada cât a condus cu mână de fier partidul și Uniunea Sovietică. Între 1956 și 1958, tensiunile dintre cele două state comuniste rămân la o intensitate mică, iar atacurile destul de voalate. Totuși, într-un discurs din 27 ianuarie 1957 Zedong nu ezita să atace atitudinea arogantă a sovieticilor, despre care considera că este rodul incompetenței și lăcomiei conducătorilor vremelnici ai URSS. Dar nici Hrușciov nu îl menaja pe liderul comunist chinez, ridiculizând idealul de societate pe care acesta din urmă le considera importante pentru dezvoltarea țării sale. „În 1958 – spunea NS Hrușciov –, când am fost în China am făcut baie cu Mao Tze-dun, am pescuit amândoi și atunci mi-a debitat o serie de teorii cu privire la comunele populare, salturi, mica metalurgie și cele trei steaguri. Eu m-am abținut de a face aprecieri asupra lor. Mao Tze-dun mi-a spus atunci: uite, noi organizăm comune populare. Și a început să-mi explice ce înseamnă comună. Eu mi-am dat seama că aceasta înseamnă mormânt.”

Adevăratele motive ale rupturii au fost cele legate de neînțelegerile create în jurul unui proiect militar comun, respectiv amplasarea unei stații radio cu rază lungă de acțiune pe teritoriul chinez, și cele care au gravitat în jurul bombardării insulelor Quemoi și Matsu la 23 august 1958, fără ca partea chineză să informeze Moscova. Nu atacul în sine a nemulțumit conducerea URSS, cât mai ales faptul că Beijingul nu raportase operațiunea la „centrul comunismului mondial”.

Conflictul dintre cei doi „mari” ai comunismului oriental se acutizează și devine public în august 1959, moment la care militarii chinezi ucid câțiva soldați indieni, ca răspuns la inițiativa Indiei de a recunoaște Tibetul și pe liderul acestuia. La 9 septembrie 1959, Kremlinul a criticat acțiunile lui Mao, chiar dacă nu pe un ton agresiv. Timp de un deceniu (septembrie-octombrie 1959 – martie 1969) ambele părți s-au rezumat numai la conflictul ideologic, despre care mă hazardez să spun că reprezintă marele Război Rece al comuniștilor.

Tensiunile s-au acumulat și totul a degenerat într-un conflict armat la granița dintre China și Uniunea Sovietică, început la 2 martie 1969 și care s-a permanentizat de-a lungul întregului an. Provocări au fost de ambele părți, fiecare încercând să demonstreze că partea cealaltă este agresorul. În cadrul negocierilor sino-sovietice din septembrie 1969, chinezii au arătat că militarii sovietici trecuseră de nu mai puțin de 488 ori granița dintre URSS și RP Chineză.

2.2. Abordări ale URSS în rezolvarea crizelor din Europa de Est

Csaba Békés împarte crizele Războiului Rece în crize reale și crize aparente, în sensul în care primele corespund conflictului dintre cele două superputeri, iar celelalte, precum revolta berlinezilor din 1953, revoluția maghiară din 1956, intervenția militară în Cehoslovacia din 1968 și evenimentele din Polonia anilor 1980-1981, sunt crize interne ale Blocului Răsăritean. Raportându-ne la teoriile Războiului Rece, atât în problema Poloniei, cât și a Ungariei și, mai apoi, a Cehoslovaciei se aplică teoria intrastatală, cel puțin parțial, în sensul în care reformiștii din cele trei țări au avut în vedere ceea ce percepuseră că se întâmplă pe scena internațională. În 1956, schimbările din Uniunea Sovietică survenite morții lui Stalin au dat un imbold mișcărilor revoluționare din Polonia și Ungaria. Pentru Cehoslovacia a funcționat modelul româno-iugoslav al independenței față de Moscova și a adoptării principiului comunismului națiunilor: fiecare partid are dreptul de a decide propriile politici de înfăptuire a comunismului.

2.2.1. Criza poloneză

La 26 iunie 1956, muncitorii de la Uzina „Stalin” din Poznan au cerut creșterea drepturilor salariale și, implicit, a nivelului de trai. Refuzul autorităților de a da curs acestor solicitări a condus la declanșarea grevei generale și la inițierea unui marș pe străzile orașului, la care au participat 15.000 de muncitori. Aceștia au scandat atât lozinci cu caracter socio-economic, care vizau problemele cu care se confrunta clasa muncitoare, cât și politice, îndreptate cu precădere împotriva URSS. Prinși de valul revoluționar, cei 15.000 de participanți la marș au deschis porțile penitenciarului din localitate și i-au eliberat pe toți deținuții, fapt care a determinat trupele organelor de represiune să deschidă focul. Au fost uciși 50 de manifestanți, iar alte câteva sute de persoane au fost rănite.

Starea de tensiune existentă în societatea poloneză domnea și în interiorul Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP), unde se formaseră două aripi puternice: o aripă conservatoare, cu sediul la Natolin, care dorea să și-l asocieze pe W. Gomułka, și una reformatoare – Grupul de la Pulawy. În vara și toamna lui 1956 ruptura dintre gruparea reformatoare și cea conservatoare s-a adâncit, iar soluția de compromis s-a numit Władisław Gomułka, care a fost ales, la 21 octombrie 1956, prim-secretar al CC al PMUP. Acesta a cântat pe aceeași voce cu țara, fiind adeptul căii poloneze a socialismului și cerând imperativ retragerea trupelor militare de pe teritoriul polonez. Frica de pierdere a culoarului polonez i-a determinat pe sovietici să recurgă la presiuni de ordin politic și militar. Prin urmare, pe 18 și 19 octombrie 1956 are loc o amplă demonstrație de forță a tancurilor și blindatelor sovietice staționate în Polonia, iar a doua zi, pe 20, practic întreaga conducere sovietică „a aterizat intempestiv pe aeroportul militar al capitalei polone”. Tensiunile dintre cele două partide frățești aveau să se estompeze după alegerea lui Gomułka în funcția de prim-secretar. Prin aceasta, URSS putea să răsufle ușurată, întrucât căile de acces spre Germania de Est rămâneau deschise, iar singura problemă pe care Moscova trebuia să o rezolve era problema maghiară. De partea cealaltă, octombrie polonez a reprezentat o etapă de conformare la politica de deschidere a Kremlinului, de destalinizare. Practic, octombrie polonez a însemnat debutul unei perioade de libertate, inclusiv pe plan ideologic: au fost recunoscute o serie de elemente ale pluralismului cultural, științific și religios, Biserica Catolică fiind recunoscută ca instituție autonomă față de stat.

2.2.2. Revoluția maghiară sau primul război dintre două state socialiste

Revoluția maghiară, începută la 23 octombrie 1956, printr-o manifestație a studenților ce va lua amploarea unei mari demonstrații populare, și încheiată la 4 noiembrie 1956, prin intervenția brutală a Armatei Roșii, constituie „primul război între două state socialiste”. Proclamarea Republicii Populare Ungare și adoptarea unei noi constituții, la 18 august 1949, aduc și la Budapesta un regim stalinist, în frunte cu cel mai fanatic susținător al lui Stalin, Mátyás Rákosi. Revoluția maghiară a scos în evidență existența în rândul comuniștilor maghiari a două tabere, a două idei, a două concepții diferite privind evoluția socialistă a Ungariei.

Nemulțumirile au pornit de la refuzul lui Rákosi de a renunța la metehnele împrumutate de la idolul său (Stalin), cu toate că Moscova făcuse pași iuți pe calea destalinizării. Pe acest fond, la care se adăuga succesul modelului iugoslav al lui Tito și nemulțumirile muncitorilor polonezi, are loc și în Ungaria o grupare a forțelor ostile liderului autoritar de la Budapesta în jurul lui Imre Nagy. La 19 iulie 1956, Mátyás Rákosi demisionează din funcția de prim-secretar al partidului, făcându-i loc astfel colegului său din cvartetul moscovit Ernő Gerő. Acesta a ignorat toate nemulțumirile populației maghiare, preferând să petreacă mai mult de jumătate din perioada iulie-octombrie în vacanță, fie la Moscova, fie la Belgrad. Întors acasă, Gerő avea să constate că situația era mult mai gravă decât la momentul în care preluase conducerea statului maghiar, dar cu toate astea, cu doar opt zile înainte de începerea revoluției, acesta pleacă din nou în vacanță.

Pe fondul pauperizării evidente a populației și al lipsei de autoritate, în principal morală a Partidului Celor Ce Muncesc, la 23 octombrie, studenți din diferite facultăți budapestane au ieșit pe stradă sub pretextul unui demonstrații de solidaritate cu polonezii. Mișcarea se transformă într-o manifestație antisovietică și anticonservatoare. Între solicitările tinerilor maghiari, care purtau portretele lui Imre Nagy și ale lui Lenin, se numărau: retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Republicii Populare Ungare, egalitatea între partidele și statele socialiste, adaptarea economiei la realitățile ungurești, dar, mai ales, introducerea unui sistem electoral bazat pe dreptul cetățenilor de a alege dintre mai multe partide politice. În ciuda solicitărilor oficiale de a înceta manifestațiile, tot mai mulți cetățeni deveneau solidari cu studenții. Practic, întreaga Ungarie se ridica împotriva ocupanților, iar desemnarea ca președinte al Consiliului de Miniștri a lui Imre Nagy în aceeași seară părea să arate că revoluția reușise. La 1 noiembrie 1956, Nagy anunța decizia Republicii Populare Ungare de a se retrage din Organizația Tratatului de la Varșovia. Tot în aceeași zi, János Kádár constituia Partidul Socialist Muncitoresc Ungar (PMSU), care se creiona ca o alternativă la guvernarea Imre Nagy. În fapt, Kádár se transforma într-o nouă unealtă a Moscovei.

Ca și în problematica Primăverii de la Praga, sovieticii au căutat în primă fază o soluție pașnică pentru a-i domoli pe schismatici, decizia de a interveni în forță fiind luată, pe grabă, în ultimul moment, pe 31 octombrie 1956. În ziua de 4 noiembrie 12 divizii sovietice, însumând 60.000 de soldați și 2.000 de tancuri, beneficiind de ajutorul aviației, au zdrobit rezistența maghiară, incapabilă să facă față tăvălugului sovietic. Războiul dintre cele două state socialiste a durat numai două zile, până pe 6 noiembrie 1956. Bilanțul a fost unul dezastruos pentru partea maghiară: 3.000 de morți, 15.000 de răniți, 100.000 de deportați, condamnați la închisoare pe viață sau la moarte (229 astfel de cazuri).

Analizând evoluția și cauzele evenimentelor din cele două țări ale lagărului socialist, putem concluziona că, deși problemele au fost aceleași (nemulțumirea față nivelul de trai, tensiuni create în sânul partidelor comuniste etc.), Uniunea Sovietică a găsit rezolvări diferite: în criza poloneză a ales negocierea ca mijloc de rezolvare a disputei, în timp ce maghiarilor nu le-a lăsat decât ochii ca să plângă.

Capitolul II.

DESFĂȘURAREA „PRIMĂVERII” DE LA PRAGA

Primăvara de la Praga a constituit o perioadă de libertate politică în Cehoslovacia, libertate datorată venirii la putere a reformistului Alexander Dubček, încheiată odată cu intervenția bruscă a Uniunii Sovietice și a aliaților săi din cadrul Pactului de la Varșovia, la 20 august 1968. Excepție au făcut Iugoslavia și România, a căror poziție continua să adâncească falia deja existentă în Blocul răsăritean, poziționându-l pe Nicolae Ceaușescu între liderii importanți ai Europei. Venirea șefilor de stat și de guvern occidentali la București și vizitele președintelui Ceaușescu în lumea bună a democrației confirmă atenția de care se bucura ambițiosul lider comunist, dar și recunoașterea internațională a României, care se opunea intervenției țărilor socialiste într-o republică prietenă. O oponență pe larg dezbătută ulterior, care l-ar fi putut propulsa pe secretarul general al PCR în laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Nicio altă personalitate mondială nu a primit în 1968 această înaltă distincție.

Cauzele importante care au generat intervenția URSS în Cehoslovacia au fost, fără îndoială, reformele întreprinse de Dubček împreună cu echipa sa și frica sovieticilor de a pierde controlul asupra sateliților din Europa. Festivalul „Primăvara de la Praga” era un omagiu adus compozitorului Smetana, organizat în fiecare lună mai în capitala cehoslovacă. În scurt timp numele festivalului avea să fie dat mișcării reformiștilor din conducerea Partidului Comunist Cehoslovac și a statului, mișcare ce punea accent pe o tot mai mare independență față de Uniunea Sovietică, lucru deloc îmbucurător pentru Leonid Ilici Brejnev, un lider „mai ferm decât brutalul Stalin sau nehotărâtul Hrușciov”.

3.1. Venirea la putere a lui Dubček

La începutul anului 1968, în perioada 3 – 5 ianuarie, are loc Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia. Aceasta avea să fie Plenara care a consfințit debarcarea lui Antonín Novotný și înlocuirea la cerere cu Alexander Dubček. Pretendenți la funcția de prim-secretar al PC din Cehoslovacia au fost Oldřich Černik, președintele Consiliului de Miniștri, Josef Smrkovský, președintele Adunării Naționale, și A. Indra, secretarul CC al PCC. Dintre toți aceștia a fost ales Al. Dubček, singurul om care putea să implementeze programul de reforme economice al centraliștilor cehi și care putea, în același timp, să satisfacă orgoliul național al slovacilor, din ce în ce mai nemulțumiți de administrarea cehocentrică de la Praga. Acesta devine, la patruzeci și șase de ani, cel mai tânăr șef al unui partid comunist aflat la putere (exceptându-l pe Fidel Castro) în acea perioadă.

„CC al Partidului Comunist din Cehoslovacia, pe baza cererii tovarășului A. Novotný – președinte al RS Cehoslovace – a hotărât să-l elibereze din funcția de prim-secretar al CC al PC din Cehoslovacia. Plenara a exprimat recunoștința pentru activitatea pe care tovarășul A. Novotný a depus-o ca prim-secretar al CC al PC din Cehoslovacia în folosul partidului și Republicii. Comitetul Central a ales în unanimitate în funcția de prim-secretar al CC al PC din Cehoslovacia pe tovarășul Alexander Dubček, membru al Prezidiului CC al PC din Cehoslovacia, care până în prezent a îndeplinit funcția de prim-secretar al CC al PC din Slovacia” avea să semnaleze presa de la București, fără însă a intra în dedesubturile acestei alegeri.

Știrea schimbării leadership-ului de la Praga a ținut capul de afiș în întreaga lume. The New York Times avea să titreze pe prima pagină: „Novotný detronat de la conducerea partidului; Postul revine slovacilor”. Autorii articolului menționează că înlocuirea lui A. Novotný a avut loc din cauza faptului că acesta a fost incapabil să implementeze reforme economice și să gestioneze conflictul dintre comuniștii și scriitorii cehoslovaci, motiv pentru care debarcarea sa era predictibilă. Opoziția față de Novotný a început să prindă contur cu ani în urmă, când Cehoslovacia a intrat într-o serie de crize din cauza angajamentelor luate față de Uniunea Sovietică în ceea privește ajutorul de hrană și armament pentru Cuba și alte state slab dezvoltate. Au fost perioade în care până și luminile din orașe au fost stinse pentru a se face economie. În continuare se arată că, înaintea debarcării lui Novotný, au existat lupte dure în interiorul partidului și că majoritatea vocilor din conducere cereau ca acesta să părăsească ambele poziții ocupate – atât cea de prim-secretar cât și cea de președinte al republicii. Numai intervenția lui L. I. Brejnev, care a fost nevoit să facă un drum la Praga, a determinat ca Novotný să-și păstreze postul de președinte.

Și ziarul italian l’Unitá, organ al Partidului Comunist Italian, tratează subiectul schimbărilor din Cehoslovacia. Giuseppe Boffa, trimisul special la Praga, vine cu informația suplimentară, dar neconfirmată de oficialii cehoslovaci, că în cadrul ședinței CC al PCC s-ar fi decis nominalizarea lui Černik pentru funcția de prim-ministru în locul lui Lenárt, propunerea urmând a fi aprobată de Adunarea Națională.

Ambasadorul român la Praga, Ion Obradovici, într-o telegramă trimisă Ministrului Afacerilor Externe al RS România, în 16 ianuarie 1968, sintetiza cauzele și desfășurarea situației din RS Cehoslovacia și posibilele evoluții în viitor. Acesta arăta că la baza înlocuirii lui Novotný au stat nemulțumirile de ordin economic ale slovacilor și ale unor pături de intelectuali, precum și faptul că în rândul activiștilor cu munci de răspundere pe linie de partid și de stat începuse să se contureze ideea că întinderea rolului conducător al partidului, în această fază, este condiționată și trebuie să înceapă prin separarea funcțiilor de prim-secretar al partidului de cea de președinte al statului. Acestora li se adăugaseră toți acei care vedeau în separarea celor două funcții o șansă potrivită pentru îndepărtarea din funcția de prim-secretar al partidului a lui A. Novotný, care prin trecutul său, stilul și metodele sale de muncă, cât și prin ezitările sale în problemele introducerii noului, împiedica întărirea unității partidului și, deci, a rolului său conducător. Practic, prin înlăturarea fidelului om al Moscovei și prin promovarea unui om al dialogului, așa cum îl percepeau pe Dubček, intelectualii comuniști cehi și slovaci doreau o cale democratică pentru Cehoslovacia.

Atașatul militar român la Praga a raportat că schimbarea din funcția de prim-secretar a lui A. Novotný a fost hotărâtă ca urmare a încălcării normelor muncii interne de partid și în special a nerespectării principiului muncii colective. Dubček însuși dezvolta aceste cauze-pretext în convorbirea pe care a avut-o cu Ceaușescu cu ocazia ultimei vizite a acestuia din urmă în Cehoslovacia. Prim-secretarul CC al PC din Cehoslovacia aprecia că fosta conducere se făcea vinovată de încălcarea, în perioada 1950-1956, a unor norme arhetipale ale socialismului, încălcările continuând și după 1956, fapt care a impus o nouă abordare a acțiunilor ce trebuiau întreprinse. Alexander Dubček, făcând trimitere la cei 11 membri de partid uciși, dintr-o eroare, în prima jumătate a anilor ’50 și care nu fuseseră încă reabilitați, concluziona: „Poate nu o să vă vină să credeți, dar așa s-a procedat cu mii și mii de alți activiști și cetățeni care de asemenea au fost condamnați, în special cu tovarășii care au participat la lupta de rezistență în Slovacia și care au luptat în timpul insurecției naționale. În ceea ce privește Cehia, represiunile au atins atât pe ce cei care au făcut parte din rezistența internă cât în special pe cei care au făcut parte din rezistența din exterior. Acest lucru nu s-a rezolvat și pentru acest fapt partidul nu a putut să-și desfășoare în mod normal activitatea sa”.

În raportul ministrului forțelor armate din 12 februarie 1968 către secretarul general al CC al PCR și către președintele Consiliului de Miniștri al României se mai arată că Antonín Novotný, dându-și seama de împotrivirea majorității membrilor CC, a dorit o cale de compromis în favoarea sa, și anume aceea de a fi eliberat din funcția de președinte al RS Cehoslovace, dar în schimb să rămână în continuare prim-secretar al partidului. Realizând că nici acest compromis nu va fi acceptat, A. Novotný „a dat indicații, prin șeful Secției militare a Comitetului Central, ca ministrul apărării să mobilizeze trei contingente și să ia măsuri ca cele trei regiuni militare să fie în stare de alarmă, gata de a interveni”. Aceste măsuri au fost aplicate de un general prosovietic. Dar, în ciuda faptului că armata RS Cehoslovace era pregătită în caz de nevoie, se pare că discursurile din timpul Plenarei și diferitele luări de poziție, în special cea a generalului-locotenent V. Prchlík, membru al CC al PC din Cehoslovacia, șeful Direcției Superioare Politice a Armatei, au întors situația în defavoarea lui Novotný.

Cu toate că schimbările de la Praga erau percepute ca o încercare de ieșire din conul de umbră al Moscovei și, deci, o apropiere de poziția României, totuși, la București trebuie să fi existat, cel puțin pentru Nicolae Ceaușescu, o reticență față de unul dintre argumentele schimbării: desființarea cumulului de funcții. Cu mai puțin de o lună de zile înainte, la 9 decembrie 1967, Marea Adunare Națională îl alesese pe Nicolae Ceaușescu în funcția de președinte al Consiliului de Stat, deși acesta deținea deja și funcția de secretar general al CC al PCR. Această stare de fapt trebuia interpretată ca pe o concentrare în mâna unui singur om a întregii puteri politice. Evenimentele din Cehoslovacia i-au oferit lui Ceaușescu prilejul de a-și întări poziția autocrată, iar mersul României nu va fi în direcția democratizării, ci mai degrabă a limitării drepturilor și libertăților cetățenești. Cultul oficial al lui Ceaușescu se instaurează la scurt timp după august 1968, momentul de glorie internațională a liderului român. Dacă în 1968, Nicolae Ceaușescu își arăta aversiunea față de cultul personalității, după vizita din Coreea, în 1971, odată cu așa-numita „minirevoluție culturală”, conducătorul comunist de la București pare să fi uitat de cele susținute cu trei ani mai devreme, permițând propagandei să-l transforme în „erou lumii socialiste”, în „geniul”, „titanul” sau „semizeul” României contemporane.

Treptat, chipul lui Ceaușescu se întipărea nu doar pe șevalet, nu i se dedicau doar poezii, ci pătrundea în istorie, alăturându-se „strămoșilor” Burebista și Decebal, „apărătorului” Ștefan cel Mare, „unificatorului” Mihai Viteazul ori „revoluționarului” Bălcescu.Și propaganda continua să-l glorifice pe „multiubitul fiu al patriei” și „marele conducător” cu cât ne vom apropia mai mult de momentul execuției de la Târgoviște al „copilului teribil și răsfățat al presei occidentale”. Unul dintre momentele care aveau să se constituie într-un vârf al elogiilor aduse lui Ceaușescu a fost Conferința Națională a Partidului Comunist Român din 14 decembrie 1987, ocazie cu care Emil Bobu sintetiza parcă, într-o scurtă prezentare, tot ce se scrisese laudativ până atunci. Ceaușescu era „cel mai iubit și stimat fiu al națiunii, ctitorul României moderne, erou între eroii patriei, militant de frunte al mișcării comuniste și muncitorești internaționale, neobosit luptător pentru apărarea păcii”. Se pare că nu-l mai deranja deloc cultul personalității. Ba dimpotrivă, chiar el se vedea un lider providențial. În discursul pe care l-a susținut în cadrul conferinței, Nicolae Ceaușescu se lăuda singur, insistând pe realizările înfăptuite după venirea lui la putere și pe viabilitatea modelului românesc al socialismului.

Prima telegramă oficială transmisă către Praga din partea României a fost, după cum era obiceiul, publicată în ziarul Scânteia. Astfel, „Secretarul General al CC al PCR, în numele Comitetului Central dar și al său personal îi adresează noului prim-secretar al CC al PC din Cehoslovacia cele mai calde felicitări, exprimându-și convingerea că relațiile de prietenie frățească și colaborarea multilaterală dintre România și Cehoslovacia se vor dezvolta continuu”. Așa urma să și fie. Tot în același ziar, pe ultima pagină de această dată, este publicată biografia extinsă a lui Alexander Dubček. Conform datelor biografice transmise de agenția ČTK se arată că acesta „s-a născut la 27 noiembrie 1921, în Ugrovec, raionul Topolceany, în familia unui muncitor tâmplar progresist. În 1939, la vârsta de 18 ani, în timp ce se califica în meseria de lăcătuș, a intrat în rândurile Partidului Comunist din Cehoslovacia, aflat în ilegalitate, și a participat la activitatea de partid și mișcarea de rezistență antifascistă. (…)În 1949 a fost numit secretar cu probleme organizatorice și apoi prim-secretar al Comitetului raional de partid din Trencin. (…) Din 1958 ocupă importante funcții de partid, iar la Conferința Națională a PC din Cehoslovacia, în anul 1961, a fost ales secretar al CC al PC din Cehoslovacia. În anul 1962, A. Dubček a fost ales membru al Prezidiului și secretar al CC al PC din Slovacia și, în același an, membru al Prezidiului CC al PC din Cehoslovacia. În 1963 a devenit prim-secretar al CC al PC din Slovacia. El este deputat în Adunarea Națională și Consiliul Național Slovac”.

Trebuie menționat faptul că alegerea lui Alexander Dubček a fost rezultatul unui compromis de ultimă oră. Conform ambasadorului român la Praga, noul prim-secretar al CC al Partidului Comunist Cehoslovac a fost ales dintre membrii progresiști ai Prezidiului, fiind singurul candidat care a putut întruni unanimitatea voturilor CC. În această funcție a fost propus și susținut cu preponderență de către comuniștii slovaci, între care un număr foarte mare de intelectuali, adepți ai noului sistem economic propus, precum și ai democratizării vieții sociale și de partid. Decizia a fost luată ținându-se cont atât de atuuri sale, cât și de slăbiciunile acestuia.

Despre alegerea lui Dubček, Josef Smrkovský, care fusese o victimă a proceselor din anii ’50 și care avea să devină unul din principalii arhitecți ai Primăverii de la Praga, declara, într-un interviu preluat de revista italiană Giorni, în anul 1975, că Dubček nu a dorit funcția de prim-secretar. Încă de la început, imaginea lui Dubček era imaginea unui om slab, șovăielnic, incapabil să-și asume responsabilitățile impuse de cea mai înaltă funcție în PCC. Deși toți căzuseră de acord asupra nominalizării sale, acesta tot nu voia. „Mi s-a povestit mai târziu – spune Smrkovský – că în noaptea de vineri spre sâmbătă, când ședința era terminată, Dubček încă refuza. Černik l-a rugat să primească funcția și i-a promis sprijinul tuturor; de fapt Dubček a fost constrâns să primească. El nu era pregătit să-și asume o astfel de funcție și o astfel de responsabilitate, care-i cădea deodată în spinare”. Așa se explică de ce în negocierile de mai târziu cu Moscova, Cehoslovacia nu a fost capabilă să-și susțină cu fermitate poziția.

Într-o analiză făcută de ziariștii de la The New York Times, momentul schimbării lui Novotný cu Dubček este catalogat ca „un eveniment ale cărui reverberații se vor face simțite cu mult dincolo de granițele Cehoslovaciei”. Ca și precedent la ceea ce s-a întâmplat la Praga, se poate lua momentul din octombrie 1956, când Nikita Hrușciov s-a năpustit la Varșovia în încercarea de a-l împiedica pe W. Gomułka de a accede la conducerea partidului comunist din Polonia. Făcând o paralelă, la finele anului 1967, Brejnev, succesorul lui Hrușciov, a fost cel care, într-o tentativă nereușită, a încercat să îl mențină la putere pe Novotný. În blocul comunist, luat ca întreg, cea mai importantă lecție care se trage din „convulsia de la Praga” este aceea că Moscova a fost incapabilă să își mențină „cea mai loială marionetă” la putere. Mai mult decât atât, unul dintre motivele debarcării lui Novotný a fost acela al politicii rigide față de Germania Occidentală, fapt ce încuraja tendințele de întărire ale sentimentelor de independență din Europa Răsăriteană. Încremenit în proiect, cu fața mereu spre Moscova, liderul comunist de până în acel ianuarie cehoslovac nu putea să gândească în perspectivă. Pentru el, dușmanul URSS, reprezentat aici de RFG, era și dușmanul său.

Alegerea lui Alexander Dubček în funcția de prim-secretar al PC din Cehoslovacia a fost privită cu reticență la Moscova, având în vedere poziția pe care acesta a avut-o în decembrie 1967, când a catalogat ca fiind inoportună vizita făcută de Leonid Brejnev la Praga. Dubček a apreciat atunci că o asemenea vizită, făcută la invitația lui A. Novotný prin intermediul ambasadei sovietice la Praga și nu la invitația CC sau al Prezidiului PC din Cehoslovacia, cum erau uzanțele, este anormală între partidele frățești și nu face altceva decât să întărească ideea lansată de propaganda occidentală că Cehoslovacia este un satelit al URSS. Atunci, Dubček a acceptat cu greu să discute cu Brejnev, cerând ca Novotný să nu fie de față la această discuție. Probabil că, la momentul respectiv, Brejnev a fost destul de contrariat de aplombul și curajul lui Dubček, mai ales că liderul de la Kremlin nu considera că aerele de emancipare ale acestuia ar fi păcălit în vreun fel Occidentul. Teoretic, alegerea sa nu ar fi trebuit să provoace neliniște la Kremlin pentru că acesta fusese format la școala moscovită de partid, pe care o absolvise cu onoruri, iar în cercurile KGB era cunoscut ca „Sașa al nostru”.

Ca semn de recunoștință pentru susținerea acordată de slovacii săi, Dubček face o vizită la Bratislava imediat după alegerea în funcția de prim-secretar al PCC, unde participă la un meci de hochei pe gheață. Cu acest prilej, face și prima baie de mulțime. O dovadă a faptului că nu și-a dorit să ajungă în această demnitate este și aceea că a locuit într-una din camerele hotelului partidului.

Prima dezbatere a situației din Cehoslovacia pe care au avut-o liderii de la Moscova a fost în data de 19 ianuarie, la ședința Biroului Politic al PCUS, după ce, în prealabil, Brejnev se consultase cu liderii PSUG și PMUP. „Tov. Gomułka – a spus Brejnev – și-a exprimat îngrijorarea în sensul că tovarășul Dubček ar trebui ajutat ca să nu se producă o altă răsturnare și să poată promova aceeași linie pe care a promovat-o până acum PCC, în ceea ce privește treburile interne, cât și în mișcarea comunistă internațională”.

Zece zile mai târziu, pe 29 ianuarie, Leonid Brejnev l-a invitat la Moscova pe noul lider cehoslovac, pentru a observa orientarea acestuia în problemele de actualitate și pentru a vedea planul de acțiune ce va fi dezbătut în cadrul Plenarei CC din martie 1968. Organul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a dat publicității comunicatul TASS referitor la prima vizită a lui Dubček în capitala sovietică. Acesta a fost primit de secretarul general al PCUS și de președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Nikolai Podgornîi, ocazie cu care – arată Scânteia – „au fost discutate probleme referitoare la adâncirea și dezvoltarea continuă a colaborării sovieto-cehoslovace și a avut loc un schimb de păreri în probleme actuale ale situației internaționale și ale mișcării comuniste și muncitorești mondiale”. În realitate însă, Kremlinul și-a chemat subalternii la ordin, pentru a le trasa sarcinile pentru viitor. Din delegația cehoslovacă a făcut parte și președintele Adunării Naționale, Josef Smrkovský, care a precizat că leadership-ul de la Praga nu a făcut altceva decât să asculte o lungă listă cu tot ceea ce sovieticii considerau că se înscrie în viziunea marxist-leninistă.

În cursul discuției intrau și ieșeau tot timpul secretari care îi aduceau liderului sovietic informări cu privire la ce au scris ziarele pragheze sau la ce declarații făcuse o persoană sau alta. Aceste lucruri nu erau cunoscute de niciunul din membrii delegației cehoslovace, pentru că această mare cantitate de informații – articole publicate în jurnale de provincie, ședințe care aveau loc în diferite locuri – erau culese de la opozanții noului regim, de la persoane care, ulterior, aveau să poarte numele de „conservatori”. Dintr-o discuție purtată de ambasadorul român la Praga cu Jaroslav Sedivy, redactor-șef al revistei Mezinárodní vztahy, aflăm că în cadrul convorbirilor, Brejnev, „a cerut scuze lui Dubček pentru vizita inoportună la Praga, în decembrie 1967, dând vina pe ambasada sovietică în RS Cehoslovacă, care în informările transmise a denaturat esența « neînțelegerilor » din conducerea de partid cehoslovacă”. Tot acesta a mai spus că vizita lui Dubček s-a caracterizat prin fermitatea liderului cehoslovac, gestionată cu mult tact de partea sovietică, vizită ce s-a desfășurat în condiții normale, de deplină egalitate.

După plecarea de la Moscova, Alexander Dubček, în încercarea de a forma un bloc reformist în cadrul Tratatului de la Varșovia, a avut o serie de întâlniri cu Kádár la Komárno, pe 4 februarie, și cu Władisław Gomułka la Ostrava, pe 7 februarie. Propunerea lui Dubček de a forma această aripă reformistă, formată din Ungaria, Cehoslovacia, Polonia și România, care ar fi urmat să se bucure și de sprijinul Iugoslaviei, a fost primită cu refuz de către Gomułka, cel care nu mai era omul din 1956. Refuzului polonez i-a corespuns o largă deschidere din partea românilor și iugoslavilor, care deja se distanțaseră de politica Moscovei și care doreau să negocieze de pe poziții de egalitate cu aceasta.

Relațiile româno-cehoslovace debutează în epoca Dubček cu vizita, pe 15 ianuarie, a lui Maxim Berghianu, președintele Comitetului de Stat al planificării din RS România, care a avut convorbiri cu partea cehoslovacă cu privire la colaborarea economică dintre cele două țări pe perioada 1971-1975. Acesta a efectuat vizite de lucru la Uzinele „Skoda” – Plezen, la fabrica de bere și la uzinele de automobile din Mladá Boleslav. Vizita demnitarului român avea să prefigureze prima vizită a lui Nicolae Ceaușescu în Cehoslovacia. Cu această ocazie, presa română a publicat numeroase articole și reportaje, iar, la 23 februarie, la cinematograful „Republica” din Capitală, a avut loc o gală a filmului cehoslovac.

Așadar, primul contact diplomatic la nivel înalt dintre Praga și București din anul 1968, a fost prilejuit de aniversarea, la 25 februarie, a preluării puterii politice în statul cehoslovac de către partidul comunist. În seara zilei de 21 februarie 1968 a părăsit Capitala, îndreptându-se spre Praga, delegația PCR condusă de Nicolae Ceaușescu. Din delegație au făcut parte Ilie Verdeț, Manea Mănescu și Ion Obradovici. Pe prima pagină a ziarului Scânteia din 22 februarie este publicat un amplu material despre sosirea la Praga a delegației PCR. În întâmpinarea delegației române, conform cutumelor diplomatice, au venit Alexander Dubček, prim-secretar al CC al PCC, președintele RS Cehoslovace, Antonín Novotný, Otakar Šimůnek, membru al Prezidiului CC al PCC, Antonín Kapek – membru supleant al Prezidiului CC al PCC, Vladimir Koucky – secretar al CC al PCC, Václav David – ministrul afacerilor externe al RS Cehoslovace și alte persoane oficiale. Tot de la Praga ne este transmis că a avut loc o ședință a Prezidiului CC al PCC în care au fost dezbătute liniile generale de acțiune care urmează să fie prezentate la următoarea plenară. „Programul de acțiune vizează trasarea căii spre lichidarea greutăților care frânează dezvoltarea inițiativei în viața politică, economică și culturală. În document se formulează poziția partidului față de caracterul, necesitățile și tendința de dezvoltare a epocii actuale”.

A doua zi, în Hradul din Praga, a avut loc ședința solemnă a CC al PCC consacrată celei de-a XX-a aniversări a victoriei oamenilor muncii din Cehoslovacia. Au luat cuvântul A. Dubček, L.I. Brejnev, W. Gomułka, W. Ulbrich, J. Kádár, precum și liderul comunist român, al cărui discurs a preluat în întregime de Scânteia.

În cuvântarea ținută, liderul român nu a făcut referiri directe la fenomenele care începuseră să se producă în societatea cehoslovacă, dar a ținut să amintească faptul că PCR are o poziție de colaborare cu țările socialiste, în care la loc de frunte stau dreptul fiecărui partid de a-și stabili linia politică și principiul neamestecului în treburile interne. El folosește acest prilej pentru a susține lichidarea blocurilor militare și a bazelor străine din Europa și retragerea trupelor străine în granițele lor naționale. Aceste elemente de discurs devin laitmotivul național-comunismului din România și, citite printre rânduri, arată poziționarea diferită a Bucureștilor.

Interesant este discursul lui Alexander Dubček, care începe cu evocări istorice referitoare la momentul 1948, „unul dintre jaloanele importante ale apariției și dezvoltării orânduirii socialiste contemporane”. Și în acest caz se observă linia lui Ceaușescu, de independență. Dubček precizând că „în mișcarea comunistă internațională, PCC s-a străduit să găsească o rezolvare proprie și originală a problemelor cehoslovace”. Acesta vorbește în continuare despre greutățile întâmpinate în construirea noului stat după cel de-Al Doilea Război Mondial, dar și despre greșelile din trecut. Referitor la problemele politicii externe, Dubček susține „întărirea unității și colaborării frățești cu Uniunea Sovietică și celelalte țări socialiste”, cu precizarea că țara sa dorește să stabilească relații cu toate țările din lume, pe poziții de egalitate. În încheiere, acesta încearcă să explice principiile lui ianuarie, ale unei recalibrări a comunismului în direcția națională: „lipsa de atenție față de interesele naționale și față de necesitățile care decurg din tradițiile naționale progresiste nu are nimic în comun cu internaționalismul comunist și cu conștiința de stat necesară. Partidul comunist cehoslovac, fiind un partid leninist, preia cu demnitate moștenirea națională, progresistă și se străduiește să o pună pe deplin în slujba patriotismului socialist cehoslovac”.

La începutul mandatului său, Dubček nu a încercat să forțeze nota. Pentru a liniști puțin apele și la Kremlin, acesta nu face nicio schimbare în structura de partid, de la șoferul personal, pe care îl preluase de la Novotný, până la liderii de la vârf. „Prim-secretarul îi asculta pe toți: agenda lui pe ianuarie se umple și de orare consacrate lecturii diverselor rapoarte. Lucrând șaisprezece ore pe zi, Dubček încearcă să își facă o idee cât mai exactă despre situația reală a țării, atât din punct de vedere economic, cât și politic sau moral și, respectiv, despre acțiunile prioritare ce trebuie întreprinse. Aceasta era una din marile calități ale lui Dubček și, deopotrivă, una dintre slăbiciunile sale, care i se reproșa adesea: îi plăcea să asculte. Extrem de îngăduitor, el ia în considerare părerea interlocutorului și, cu o sinceritate umilă, nu se refugiază niciodată în spatele unei retorici rigide, pentru a răspunde, chiar dacă astfel riscă să pară puțin cam șovăielnic, sau, după părerea unora, chiar prea șovăielnic.” O caracterizare mai mult decât completă a liderului Primăverii, caracterizare pe care, probabil, i-au făcut-o și sovieticii, și ceilalți reformiști de la Praga. Poate nu atât calitatea de a asculta a fost o slăbiciune, cât mai ales incapacitatea de a fi hotărât, faptul că se pierdea în detalii… Putem afirma că, prin felul lui de a fi, Dubček a fost sosia adevăratului lider al socialismului cu față umană de la Praga. Asta l-a costat și pe el, și Cehoslovacia.

3.1.1. Întâlnirea consultativă de la Budapesta

La începutul lunii februarie, le nivelul conducerii superioare a PCR se cunoștea poziția comuniștilor italieni, iugoslavi, francezi și a celor din restul țărilor socialiste europene, dar și a partidelor comuniste din alte state în problema consfătuirii de la Budapesta. În acest registru s-au deschis la București, la 8 februarie, lucrările ședinței Comitetului Executiv al CC al PCR, care avea pe ordinea de zi, între altele, întâlnirea consultativă a partidelor comuniste și muncitorești de la Budapesta. Nemulțumirile oficialilor români vizau mai multe nereguli care gravitau în jurul acestei consfătuiri: felul în care a fost convocată consfătuirea, prin încălcarea normelor de relații între partidele comuniste și muncitorești, hotărârea convocării fiind luată de un grup restrâns de partide, restul fiind puse în fața faptului împlinit; absența unor partide frățești cum ar fi cele din Iugoslavia, China, Vietnam, Cuba și altele; s-a combătut practica deja încetățenită de către Moscova de a critica partidele frățești; reapariția centrului conducător în sânul mișcării comuniste internaționale. La finalul dezbaterilor, Comitetul Executiv a decis ca o delegație condusă de Paul Niculescu-Mizil să participe la consfătuire cu mandatul de a expune și susține aceste probleme, „fără ca aceasta să însemne că ne angajăm că vom participa sau nu la consfătuirea mondială, ne angajăm să participăm la pregătirea ei. Dacă vom constata că lucrurile merg în spiritul acesta de destindere, de încredere, în condițiile acestea vom participa la consfătuirea mondială. Dacă vom constata că lucrurile nu merg pe linia aceasta, ci se ascut, nu vom participa”.

Nemulțumirile legate de felul în care a fost organizată conferința și de tematica acesteia (punerea la zid a Chinei – n. drd.) au fost manifestate nu doar de partidele comuniste mari, ci și de partide precum cel din Japonia. Într-o discuție din 14 februarie 1968, la care au participat Chivu Stoica, Paul Niculescu-Mizil, Ștefan Voicu și Andrei Ștefan (viitorul ministru de Externe – n. drd.), din partea română, respectiv, Tomio Nishizawa, membru al Prezidiului și al Secretariatului CC al PC din Japonia, și Hiroshi Ide, membru al Colegiului revistei Documente internaționale, editată de PCJ, reprezentanți ai comuniștilor japonezi, s-au discutat și aceste nemulțumiri. Nishizawa afirma în cadrul întâlnirilor că ei nu vor participa la consfătuire, întrucât ea nu este bine pregătită. „Problema este însă – afirma reprezentantul PCJ – dacă noi putem întări unitatea mișcării comuniste și muncitorești internaționale prin ținerea unei astfel de conferințe. Cu alte cuvinte, este necesar să ne întâlnim și să discutăm despre asemenea acțiuni comune, dar considerăm că încă condițiile (sic!) actuale nu permit o asemenea întâlnire tocmai datorită faptului că există divergențe în cadrul mișcării comuniste și muncitorești care nu fac posibilă în primul rând întărirea unității partidelor noastre.” Nishizawa semnalează problema că au răspuns afirmativ la apelul Kremlinului doar 18 din cele 81 de partide și mișcări comuniste, socialiste și muncitorești din lume, iar ei, comuniștii japonezi, au aflat despre întâlnirea consultativă de la Budapesta de la „presa, radioul și televiziunea burgheză”, ambasadorul maghiar din capitala niponă informându-i de-abia după două săptămâni de la emiterea comunicatului referitor la conferința amintită.

În după-amiaza zilei de 26 februarie, János Kádár, prim-secretar al CC al PMSU, deschidea, la Budapesta, lucrările întâlnirii consultative a partidelor comuniste și muncitorești. La reuniune au participat reprezentanți ai partidelor comuniste și muncitorești din: SUA, Argentina, Australia, Austria, Belgia, Bulgaria, Bolivia, Brazilia, Ceylon, Chile, Cipru, Costa Rica, Cehoslovacia, Danemarca, Africa de Sud, Republica Dominicană, Ecuator, Irlanda de Nord, Finlanda, Franța, Grecia, Guadelupa, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irlanda, Irak, Iran, Israel, Iordania, Canada, Columbia, Polonia, Liban, Luxemburg, Ungaria, Maroc, Martinica, Mexic, Mongolia, Marea Britanie, Nicaragua, Italia, Panama, Paraguay, Peru, Portugalia, Reunion, România, Salvador, San Marino, Spania, Elveția, Siria, URSS, Sudan, Turcia, Tunisia, Uruguay, Venezuela, Algeria. Pe lângă aceștia, mai erau reprezentanți ai Partidului Comunist din Germania și Partidului Socialist Unit din Germania. Participau la întâlnire, cu statut de observatori reprezentanți din Islanda și Norvegia. Șaizeci și patru din cele șaizeci și șase de delegații anunțate erau în data de 26 ianuarie în sala de la etajul 1 al Hotelului „Gellert” din Budapesta. Până și delegații români, care au fost printre ultimii ajunși, erau la locul lor. Reținem nuanța jurnaliștilor italieni, care subliniază ruptura existentă deja între URSS și România.

Ziarul Scânteia titrează pe prima pagină: „Toate eforturile spre normalizarea relațiilor și întărirea unității partidelor comuniste și muncitorești”, făcând referire la întâlnirea consultativă deschisă în data de 26 la Budapesta. „PCR acordă cea mai mare atenție problemelor întăririi unității partidelor comuniste și muncitorești, coeziunii țărilor socialiste”, propaganda de la București dorind să arate, prin aceasta, rolul din ce în ce mai important al lui Ceaușescu și al Partidului Comunist Român pe scena internațională. Ideea este întărită și de un pasaj al unei cuvântări a secretarului general al PCR din data de 17 februarie, inserat în articol: „apreciem că drumul spre consolidarea unității acestor forțe este restabilirea legăturilor, normalizarea relațiilor între partidele comuniste și muncitorești. Trebuie făcut, după părerea noastră, totul pentru a se pune capăt actualei stări de încordare din mișcarea comunistă și muncitorească și nu trebuie întreprins nimic care ar putea adăuga noi elemente de încordare, de înrăutățire a relațiilor dintre partidele comuniste și muncitorești.”

Ca urmare a numeroaselor neînțelegeri în sânul mișcării comuniste mondiale, întâlnirea de la Budapesta era practic o ședință pregătitoare a unei conferințe internaționale care să netezească asperitățile existente. Pe de-o parte, Moscova își dorea controlul absolut și atragerea de partea sa a unui număr cât mai mare de susținători în lupta cu China, iar, pe de cealaltă parte, România, Iugoslavia și, mai nou, Cehoslovacia își doreau să își impună propriul punct de vedere.

Poziția delegației române, care a primit mandat din partea CC al PCR, este aceea că ordinea de zi ar trebui limitată doar la lupta anti-imperialistă și să se analizeze tot ceea ce este necesar ca la viitoarea consfătuire să participe toate partidele comuniste și muncitorești din lume. Prin acest fel, consfătuirea putând fi ea însăși o manifestare de unitate al frontului anti-imperialist.

Comuniștii români își doreau să arate că e nevoie de o altă etapă în evoluția socialismului în lume, cea a unui comunism al națiunilor, o etapă în care principii precum independența, egalitatea, neamestecul în treburile interne și dreptul fiecărui partid de a-și stabili propriile norme de organizare și planuri de activități să reprezinte elementele de bază. „În familia partidelor comuniste muncitorești – se arată în hotărârea CC al PCR – nu pot exista partide « superioare » și partide « subordonate », niciun partid nu poate pretinde că deține un loc privilegiat. Aceste norme de relații sunt incompatibile cu tendințele sau încercările de a se impune partidelor puncte de vedere sau poziții pe care nu le împărtășesc, cu existența unui centru conducător și tocmai de aceea este inadmisibilă orice încercare de a reînvia, sub orice formă, ideea centrului conducător, idee de mult respinsă de viață și definitiv depășită istoricește”. Însuși Nicolae Ceaușescu își manifesta neîncrederea în succesul întrevederilor din capitala ungară într-o discuție cu Vl. Koucky, secretar al CC al PCC, în data de 13 februarie 1968. Liderul de la București arăta că „atmosfera este unanimă de a lucra pentru a contribui la îmbunătățirea relațiilor între partidele comuniste. Nu știu dacă Budapesta va însemna sau nu un pas în această direcție. (…) La congresul Partidului Comunist din India Pelșe a pus problema că consfătuirea (sic!) trebuie să ducă la demascarea grupului lui Mao-Tze-Dun. Dacă se va merge la Budapesta în acest spirit, nu va fi un pas spre îmbunătățire, ci spre înrăutățirea relațiilor dintre partide.”

Scepticismul șefului a fost împărtășit și în poziția oficială. Se arăta în organul de presă al PCR că orice fel de întâlnire internațională nu trebuie să aibă ca scop punerea în discuție a liniei politice a vreunui partid, „nu trebuie să pronunțe sentințe și să recurgă, sub nicio formă la practica blamării sau condamnării altor partide, practică ce a produs atâtea daune mișcării comuniste; (…)În nici un caz, participarea sau neparticiparea unui partid la o consfătuire internațională nu poate constitui un motiv pentru atribuirea de calificative sau etichetări și nu trebuie să afecteze relațiile de colaborare tovărășească dintre partidele comuniste.”

În lungul expozeu despre virtuțile unor astfel de conferințe internaționale sunt inserate unele aprecieri ale Bucureștilor, în care se arată că, în ciuda pregătirii precare, delegația PCR va participa la Consfătuirea de la Budapesta. Prin urmare, România participa la lucrări nu pentru că ele ar fi reprezentat o necesitate și pentru că ar fi fost organizate impecabil, ci pentru că își dorea „o abordare constructivă a tuturor problemelor mișcării comuniste și internaționale, în vederea refacerii și consolidării acesteia, întăririi coeziunii forțelor care luptă împotriva imperialismului, pentru pace și progres social, pentru socialism. În acest spirit și în numele acestor țeluri, se înscrie participarea partidului nostru la întâlnirea consultativă de la Budapesta”.

Dar, așa cum era de așteptat, ordinea de zi a fost impusă, s-au adresat atacuri la adresa Partidului Comunist Român, prima zi a consfătuirii fiind marcată de atitudini care duceau la sciziunea relațiilor dintre partidele frățești. Discursul rostit de Paul-Niculescu Mizil la întâlnirea consultativă de la Budapesta a fost publicat de către ziarul Scânteia. După debutul impus de protocolul diplomatic, alocuțiunea demnitarului român a căpătat accente particulare, care vizau atât dorința de a se aplana conflictele existente între partidele comuniste, socialiste și muncitorești, cât și expresia deja recurentă a neamestecului în treburile interne. În continuare, liderul comunist român își manifestă nemulțumirea față de modul în care a fost convocată consfătuirea, fără consultarea prealabilă a tuturor partidelor, corespunzător normelor de relații dintre partidele frățești precum și pentru faptul că nu au fost invitate toate partidele comuniste și muncitorești fără nicio excepție – în acest sens dând exemplul Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia și partidele comuniste din China, Albania, Vietnam, Cuba și Coreea, precum și partide comuniste în curs de dezvoltare dintr-o serie de țări capitaliste. Față de aceste considerente, PCR a solicitat să se menționeze pe ordinea de zi doar caracterul consultativ al consfătuirii de la Budapesta. În continuarea criticii sale, Paul Niculescu-Mizil a arătat că este dreptul suveran al fiecăruia de a-și expune, oriunde și neîmpiedicat de nimeni, punctul de vedere pe care îl împărtășește. Dar, acestui drept îi corespunde și o obligație: aceea de a aprecia și ce este util, fapt care impune ca partidele frățești să se abțină de la criticarea altor partide. Niculescu-Mizil concluziona: „În ce ne privește, PCR se pronunță în modul cel mai clar, pentru a nu se pune în discuție sub nicio formă, nici la actuala întâlnire consultativă, nici la consfătuirea internațională, activitatea sau linia politică internă a altor partide comuniste și muncitorești”.

Atacul la adresa delegației române s-a declanșat imediat după acest discurs. Sigur că Moscova nu ataca direct, ci prin intermediul unor interpuși din rândul partidelor mici, manifestând astfel o atitudine de superioritate, în sensul în care nu s-ar fi coborât la nivelul României. Prima reacție a venit de la Khaled Bagdash (Bagdaș, așa cum este reținut în documentele de arhivă – n. drd.), conducătorul comuniștilor sirieni, care trăia la Moscova, și care a făcut referire directă la adresa românilor. În cadrul Plenarei CC al PCR, care a urmat consfătuirii, Paul Niculescu-Mizil relata: „A început focul de artilerie, pe cheia antisovietismului, că fidelitatea față de URSS este o piatră de încercare a internaționalismului, totul este Uniunea Sovietică și cine stă pe alte poziții este antisovietic. Până la urmă a venit Bagdaș și ne-a atacat direct. El s-a referit la cuvântarea românilor, că se vede clar că românii se pronunță pentru independență, suveranitate, dar ce, numai asta există, nu există internaționalism, și după aceea a pus direct problema poziției noastre referitor la Orientul Apropiat, că noi nu am luat poziție față de agresiunea israeliană și că asta înseamnă lipsă de solidaritate și a întrebat și pe ceilalți arabi dacă nu sunt de acord cu el.”

Între timp, în dimineața zilei de 29 februarie s-a întrunit Comitetul Executiv al CC al PCR care avea să decidă asupra a ceea ce urma să facă delegația română prezentă la Budapesta. Poziția lui Ceaușescu a fost una tranșantă: „nu cerem să se pună la vot această problemă (cu referire la atacul lui Bagdash), ci să fie rezolvată în sensul de a se cădea de acord asupra unui consens, dar dacă practic nu se acceptă așa, atunci să ia cuvântul Mizil și să expună problema în sensul acesta. Dacă nu, să cerem ca delegațiile prezente să informeze conducerile lor de partid și până atunci să se închidă lucrările consfătuirii. Dacă nu vor fi de acord, delegația noastră să părăsească consfătuirea și să anunțe că nu va participa la lucrările ei până când Comitetul Central nu va lua o decizie – care se va întruni mâine – nu va lua o decizie. Să convocăm Comitetul Central ca hotărârea să o ia Comitetul Central. Aceasta este o problemă importantă, pentru că le va da o lecție că la noi problemele nu se hotărăsc de sus, le va demonstra că democrația pe care ei nu o aplică acolo, nu o aplică nici la ei acasă.”

La Budapesta, situația a evoluat în așa fel încât delegația română a fost nevoită să se retragă de la lucrări în data de 29 februarie. Corespondentul ziarului l’Unitá relatează despre desfășurarea evenimentelor în cadrul întâlnirii și despre poziția PCI. În numele delegației italiene a vorbit Berlinguer, care, deși a susținut că nu se poate accepta nicio îngrădire a libertății de expresie, nu a fost de acord cu atacurile pe care Khaled Bagdash le-a făcut la adresa românilor, catalogându-le ca inoportune și greșite. În acest context, el a apreciat că intervențiile românilor au fost pe deplin justificate.

Delegația română condusă de Paul-Niculescu Mizil a revenit în București, pe 29 februarie, unde, a doua zi s-a ținut ședința plenară extraordinară a CC al PCR, care a decis în final ca România să nu mai participe la întâlnirea de la Budapesta. Niculescu Mizil a relatat în cadrul plenarei că, în timpul consfătuirii de la Budapesta „nu a fost nici un fel de schimb de păreri. În fond, singura delegație, cu excepția unor cazuri speciale, care a venit să discute în mod argumentat și de pe poziții constructive problema organizării unei consfătuiri a partidelor comuniste și muncitorești în spiritul pe care l-am stabilit aici, al unității mișcării socialiste, a fost delegația română. Restul, chiar delegații care au discutat cu noi la Budapesta, chiar în timpul întâlnirii spuneau anumite lucruri proprii, concrete, anumite lucruri care nu coincideau cu cele ce se spuneau în ședință, fie că tăceau în ședință, fie că spuneau fără nici un fel de jenă exact contra, adică ceea ce se cerea de către organizatori […]. Acolo erau multe delegații care nu aveau nimic comun, eu trebuie să spun acest lucru cu toată răspunderea, cu un conducător de partid comunist. Elemente care nu trăiesc în țările lor, care stau de 10-15-20 de ani în străinătate, la Moscova și care nu-i preocupă nimic altceva decât să poată în continuare primi rublele cu care să poată duce o viață destrăbălată” cu referire directă la Bagdash. Șeful delegației române la reuniunea din Ungaria identifica un alt modus operandi al sovieticilor: se înconjuraseră de aliați din diferite colțuri ale lumii, care, deși erau reprezentanții unor partide insignifiante în țările lor, contau economia votului.

Atașatul militar cehoslovac la Phenian, referindu-se la întâlnirea consultativă de la Budapesta, a afirmat că „este regretabil faptul că nu s-au respectat angajamentele luate anterior de a nu se discuta activitatea altor partide, precum și faptul că celelalte partide nu au luat poziție hotărâtă împotriva reprezentantului PC din Siria, care este aproape un aventurier și trăiește din subvențiile altora”. În continuare, a menționat că „ar fi fost mai bine dacă delegația PCR nu ar fi părăsit întâlnirea consultativă, întrucât, pe parcurs, sunt convins că incidentul ar fi fost aplanat și condamnat de către toate partidele participante la întâlnire”.

Ziarul Scânteia publică pe prima pagină comunicatul ședinței plenare extraordinare al CC al PCR. Aceasta a avut loc pe 1 martie 1968, cu două puncte pe ordinea de zi: informarea în legătură cu activitatea delegației române și cu modul în care s-au desfășurat lucrările întâlnirii de la Budapesta și al doilea punct a fost referitor la participarea unei delegației române la ședința Comitetului Politic Consultativ al țărilor participante la Tratatul de la Varșovia. În comunicatul dat publicității, s-a arătat faptul că „în ședința din 28 februarie a întrunirii consultative, delegația Partidului Comunist din Siria și-a permis să pună în discuție politica internațională a PCR și a RS România și s-a dedat la atacuri și calificative jignitoare”. În comunicat se mai arată faptul că, față de aceste afirmații, delegația română a protestat și a cerut ca în procesul verbal cu caracter intern să se înscrie o declarație în care delegațiile participante să își exprime dezacordul vis-à-vis de atacurile sub centură între parteneri egali. Cu toată stăruința depusă de delegația română și în ciuda faptului că multe partide au achiesat la această formulă de a se aplana conflictul și a se desfășura lucrările întâlnirii în continuare într-o atmosferă normală, întâlnirea nu a dezaprobat atacurile împotriva PCR ale delegatului sirian. Acesta a fost și motivul pentru care românii s-au retras de la masa dialogului. Astfel, delegația română „a făcut o declarație de principiu în care s-a arătat situația gravă la care s-a ajuns prin încălcarea normelor de relații între partidele frățești, prin împiedicarea schimbului democratic de păreri în cadrul acestei întâlniri, și s-a retras de la lucrările întâlnirii până la hotărârea ce urma să fie luată de CC al PCR.” Iar plenara CC a hotărât aprobarea poziției delegației române de retragere de la lucrările întâlnirii, întâlnire care avea să se încheie pe 5 martie, fără români.

Reacția lui Bagdash a fost o mutare a Moscovei așteptată de leadership-ul de București, care nu-și dorea ca prin participarea la consfătuirea de la Budapesta să contribuie la o creștere a influenței URSS. Atacul liderului comunist sirian a transformat România în victimă, dându-i astfel posibilitatea de a părăsi lucrurile fără să fie acuzată de adoptarea unei poziții schismatice.

Ecourile din presa internațională nu au întârziat să apară. În ziarul Scânteia este publicată o revistă a presei internaționale. Materialul începe, probabil că nu întâmplător, cu ziarele din Praga. Ziarul Rudé Právo din 3 martie își informează cititorii despre hotărârea pe care a adoptat-o ședința plenară a CC al PCR la 1 martie. Sub titlul „Comitetul Central al Partidului Comunist Român despre chemarea delegației sale de la Budapesta”, cotidianul cehoslovac scria despre apelul comuniștilor români adresat partidelor frățești, în care se cere o atitudine de respect față de deciziile fiecărei structuri politice în parte. După ce redau motivele pentru care CC al PCR a hotărât să nu participe în continuare la întâlnirea de la Budapesta, ziariștii cehoslovaci, citând hotărârea, se referă la faptul că o consfătuire a partidelor comuniste și muncitorești nu trebuie să fie un scop în sine. Ea poate să contribuie la normalizarea situației în mișcarea comunistă și muncitorească din întreaga lume numai atunci când se va porni la reorganizarea ei respectându-se relațiile dintre partide și se vor crea condiții pentru ca la pregătire să participe toate partidele comuniste pe baza drepturilor egale, într-un spirit democratic, dându-se posibilitate fiecărui partid să-și expună liber opiniile. La documentele Plenarei se CC al PCR se referă și alte ziare din capitala cehoslovacă: Mláda Fronta, Lidovo Democrație, Svobodnoe Slovo și Prace. Pe lângă acestea, subiectul mai este tratat pe larg în ziare precum: Borba și Politika din Iugoslavia, De Waarheid din Olanda și ziarul Volksstimme din Austria.

Totuși este important de precizat faptul că reprezentantul cehoslovac, Koucky, a criticat delegația română pentru că s-a retras și a atacat atitudinea Chinei în problemele internaționalismului socialist. Este vorba despre același Vl. Koucky care se deplasase anterior la București și care, într-un dialog cu Nicolae Ceaușescu, aprecia că România și Cehoslovacia au viziuni comune.

3.1.2. Consfătuirea de la Sofia

Pe data de 6 martie 1968 pleacă la Sofia delegația RS România, condusă de N. Ceaușescu, care participă la consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al țărilor participante la Tratatul de la Varșovia. Din delegație au făcut parte I.G. Maurer, Corneliu Mănescu, general-colonel Ion Ioniță, ministrul forțelor armate, și Nicolae Blejan, ambasadorul român la Sofia. Întârzierea s-a datorat faptului că marți seara, delegația Uniunii Sovietice, condusă de Brejnev, care urma să participe și ea la reuniunea din capitala bulgară, s-a oprit la București, în trecere, într-o vizită de curtoazie. La întoarcerea din Republica Populară Bulgară, chiar a doua zi și așa după cum era obiceiul, conducerea comunistă de la București a dat un comunicat cu privire la ceea ce s-a întâmplat la lucrările Consfătuirii Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varșovia. La această consfătuire au participat reprezentanți ai Bulgariei, Cehoslovaciei, RD Germane, Poloniei, României, Ungariei, sub tutela URSS. Tematica era stabilită a priori, ea conținând atacuri la adresa imperialiștilor americani, vinovați de situația dezastruoasă din Vietnam. Totodată, s-a adus în discuție și problema neproliferării armelor nucleare. Neproliferarea armelor nucleare era o temă predilectă a lui Nicolae Ceaușescu.

Interesant este Raportul de informare al ministrului forțelor armate, din 1 martie, adresat conducerii de partid și de stat referitor la consfătuirile de la Budapesta și Sofia. În document se arată că atașatul militar iugoslav la Sofia a susținut că Iugoslavia este alături de politica externă a României și a apreciat drept justă poziția țării noastre privind proiectul Tratatului de neproliferare a armelor nucleare. Atașatul militar italian la Sofia, a afirmat că apreciază mult politica clară și înțeleaptă a României, care este o țară bogată, fapt ce îi permite abordarea curajoasă a problemelor pe plan internațional, spre deosebire de Bulgaria, care este o colonie rusească. Primul secretar al Ambasadei RS Cehoslovace la Atena a făcut o declarație șoc: „în curând, în RS Cehoslovacă vor avea loc evenimente importante, atât pe plan intern, cât și în relații externe, care vor duce la o mai mare independență, astfel că în viitor, poziția RS Cehoslovace pe plan internațional, să nu mai depindă de alții”.

Din toate documentele studiate răzbate ideea că toate statele Blocului Răsăritean își doreau un comunism al națiunilor, un comunism în care fiecare să fie egal cu fiecare, iar Ceaușescu era exponentul cel mai vocal al acestei viziuni. „Există mult subiectivism în abordarea problemei colaborării și a relațiilor între partidele comuniste, o atitudine de nesocotire a altor partide și aceasta împiedică realizarea condițiilor pentru o bună colaborare în diferitele acțiuni concrete împotriva imperialismului. Există încă amestec în treburile altor partide, emiterea de judecăți asupra altor partide, care înrăutățesc și îngreunează și mai mult relațiile normale între partide, între comuniști”, explica liderul de la București secretarului CC al PCC, Vl. Koucky.

3.1.3. Demisia lui Novotný

În perioada imediat următoare, la Praga aveau să se producă schimbări majore. La începutul lunii martie, în Cehoslovacia se formaseră doi poli antagonici la nivelul conducerii de stat și de partid: una liberală, condusă de A. Dubček, care milita pentru acordarea de libertăți cât mai mari populației, în special în zona libertății de exprimare, și o alta, conservatoare, în fruntea căreia se afla A. Novotný, care nu-și dorea desprinderea de trecut. Gruparea Novotný avea să primească o lovitură grea prin dezertarea generalului Jan Šejna, un apropiat al președintelui Republicii, care, pe punctul de a fi acuzat de corupție și că plănuiește o lovitură de stat în favoarea lui Novotný, a fugit în SUA în februarie 1968.

Cu titlul „Conducătorii cehoslovaci se tem de represalii” se deschide săptămânalul englez The Observer. Organismele de partid de pe întreg teritoriul Cehoslovaciei s-au întâlnit, potrivit postului de radio național, pentru a discuta situația generată de fuga generalului Jan Šejna în SUA. Au fost ample dezbateri publice referitoare la tragerea la răspundere a vinovaților, tot mai multe voci susținând ideea că Novotný va trebui să facă pasul înapoi și să părăsească și ultima sa funcție oficială, cea de președinte al Republicii. În numai 36 de ore, nemulțumirile la adresa lui Novotný – care a strâns și nemulțumirile față de ororile staliniste din anii ’50 – au atins o cotă atât de ridicată încât nici măcar demisia nu mai părea suficientă. Presa oficială din Cehoslovacia îl acuza pe președintele în funcție că ar fi complotat cu fugarul Šejna pentru a mobiliza un contingent de armată în ianuarie, la data când a pierdut șefia partidului în favoarea lui Dubček. Conform The Observer, Generalul Šejna, care era considerat la Washington drept cel mai important fugar al ultimilor 25 de ani, nu era de găsit pentru guvernul vindicativ. Paradoxul a făcut ca americanii să fie „în poziția grotescă de a acoperi o mână de fier stalinistă față de furia celor pe care i-a înșelat și oprimat în trecut, afirmând că extrădarea nu este posibilă pentru acuzații politice”. Pe 10 martie, oficialii cehoslovaci au înaintat o adresă ambasadei SUA de la Praga, prin care au arătat că Šejna este căutat pentru delapidare.

Demisia omului rămas fidel Moscovei era iminentă, dar nici adeziunea muncitorilor față de reformiști nu era una totală, fie din necunoaștere, fie din frică: „Știm ce a făcut Novotný și îl condamnăm – spuneau unii -, dar cum putem să ne angajăm în fața altora, despre care nu știm ce vor”. Această poziție a muncitorimii a fost exploatată de către gruparea Novotný pentru a duce o anti-campanie la măsurile de liberalizare propuse, de a opune muncitorimea intelectualilor. Astfel, au fost adoptate de comitetele regionale din Praga și Moravia de Nord rezoluții în care au fost combătute propaganda „unilaterală”, cerându-se moderație, obiectivitate, constructivism. Acțiunea acoliților președintelui RS Cehoslovace a condus spre o abordare hotărâtă din partea reformiștilor de a-i schimba pe cei dintâi din funcții, folosindu-se cu obstinație de argumentul Šejna. Organizații de partid din mari uzine au fost orientate să ia poziție și să adopte rezoluții de condamnare a grupării conservatoare și implicit de dezavuare a rezoluțiilor organelor lor imediat superioare de partid.

Relația de bună colaborare dintre conducerea de la București și conducerea reformistă de la Praga se va reflecta și în presă. Astfel, Scânteia din 16 martie prelua o știre din Rudé Právo, care consemna deciziile luate în cadrul ședinței Prezidiului CC al PC din Cehoslovacia. În document se arată că în forul de conducere al PCC se făceau pregătirile pentru preluarea totală a puterii de către reformiști. Din același material aflăm că au fost demiși ministrul afacerilor interne și procurorul general, având în vedere nemulțumirea față de activitatea acestora a Prezidiului, care le-a acordat un vot de neîncredere. De asemenea, se mai arată în material că liderii comuniști din cadrul conferinței Ministerului Afacerilor Externe al RS Cehoslovace s-au exprimat public asupra faptului că politica externă a Cehoslovaciei a purtat „amprenta subiectivismului”. Într-un comunicat dat publicității de aceștia, aceștia ca „politica externă cehoslovacă să aibă un specific propriu, să folosească argumentele sale proprii pentru îndeplinirea sarcinilor comune ale luptei pentru pace și progres în lume”.

A doua zi, A. Dubček ține un discurs la Conferința orășenească din Brno a PC din Cehoslovacia. Acesta s-a referit la procesul de democratizare și la faptul că activitatea partidului va fi discutată deschis și de către cei fără de partid. Agenția ČTK, preluată de către Agerpres, redă pasaje foarte interesante din discursul acestuia. „Rezolvarea sarcinilor contemporane ale partidului nu trebuie și nu poate fi îndreptată spre slăbirea rolului conducător al partidului. Dimpotrivă, trebuie să găsim forme și metode mai eficiente pentru o traducere în viață mai efectivă a rolului său conducător”. El s-a referit în continuare la prejudiciul pe care îl pot aduce „unele persoane care se cramponează cu încăpățânare de o practică perimată sau care din diferite motive ar putea ațâța pasiuni, ceea ce nu ar fi în folosul cauzei, al culturii poporului și al dezvoltării țării. În atare, nu dorim și nu vom admite să fie folosit amestecul administrativ. Împotriva părerilor greșite, împotriva unilateralității, vom lupta prin forța ideilor noastre”. „…Vom merge mai departe în adâncirea democrației, în domeniul politicii, în domeniul activității interne de partid, în domeniul relațiilor dintre comuniști și ceilalți cetățeni” a spus în continuare Dubček. „Socialismul – a spus primul secretar al C.C. al P.C. din Cehoslovacia – este un tip superior de societate nu numai prin faptul că lichidează exploatarea, ci și prin faptul că trebuie să devină o bază pentru dezvoltarea multilaterală a personalității. Noi trebuie să elaborăm o concepție științifică a dezvoltării continue a drepturilor și libertăților democratice”. Referindu-se la politica externă a Cehoslovaciei, acesta a arătat că pornește de la necesitatea asigurării independenței, suveranității și securității Cehoslovaciei socialiste și de la interesele internaționale ale socialismului în lume.

Odată cu desființarea cenzurii în Cehoslovacia, presiunea presei începe să devină din ce in ce mai puternică. Radioul, televiziunea și presa scrisă relatează fără oprire întrebările adresate de cehoslovaci despre procesele anilor ’50. Interviurile luate protagoniștilor de atunci încep să apară tot mai numeroase în mass-media, opinia publică fiind informată asupra faptului că numeroși torționari din acea perioadă continuau să se afle în posturile cheie ale administrației centrale a statului cehoslovac. Josef Urválek, spre exemplu, procurorul procesului Slánský, lucra în 1968 la Institutul de cercetări criminalistice, după ce anterior fusese președintele Curții Supreme.

Acest uriaș dezgheț îi era fatal lui Novotný, simbolul prin excelență al anilor întunecați ai Cehoslovaciei, care, pe 22 martie 1968, este nevoit să demisioneze din postul de președinte al Republicii. Acesta participă, o săptămână mai târziu, pentru ultima oară, la o plenară a CC al PCC.

În ziua demisiei lui Novotný, a fost vizitat, la Londra, Vasile Pungan, ambasadorul român la Londra, de către omologul său din Cehoslovacia, Miloslav Růžek. Acesta avea misiunea de a informa toți ambasadorii țărilor socialiste despre demisia lui A. Novotný și acceptarea demisiei de către Prezidiul Partidului. Acesta a apreciat că demisia șefului statului nu înseamnă încă restabilirea unității în conducerea RS Cehoslovace, dar că speră ca acest lucru să înceapă cu plenara CC al PCC, care urma să aibă loc.

În cursa pentru fotoliul de președinte al republicii și-au depus candidatura Josef Smrkovský, Ladislav Novomeský și Ludvík Svoboda. În numele Prezidiului CC al PCC, A. Dubček a recomandat pentru funcția de președinte al republicii pe generalul de armată Ludvík Svoboda „ca persoana cea mai potrivită, care în perioada actuală poate contribui la cauza unirii popoarelor noastre și a diferitelor pături și grupuri sociale, pentru consolidarea situației politice interne”.

Succesorul lui Novotný la președinția Republicii este generalul Svoboda (nume care în limba cehă înseamnă libertate), ales pe data de 30 martie 1968 de către Adunarea Națională. Președintele RS Cehoslovace, Ludvík Svoboda era militar de carieră, născut la 25 noiembrie 1895. După dictatul de la Munchen și ocuparea Cehoslovaciei de către Germania fascistă, L. Svoboda a luat parte activă la organizarea mișcării de rezistență în Moravia de Est. În vara anului 1939, a plecat în Polonia, unde a constituit o unitate militară cehoslovacă. După înfrângerea rezistenței poloneze, Svoboda a plecat cu unitatea sa pe teritoriul Uniunii Sovietice, unde a constituit primul batalion al armatei cehoslovace. Acesta a ocupat după război funcțiile de ministru al apărării, vicepreședinte al RS Cehoslovace și președinte al Comitetului de Stat pentru cultură fizică și sport. În perioada cultului personalității, L. Svoboda a lucrat în funcția de contabil într-o cooperativă agricolă.

Acesta, imediat după instalarea sa, face un gest de o mare însemnătate simbolică, nemaivăzut din 1948: depune o coroană de flori la mormântul lui Masaryk, întemeietorul Republicii Cehoslovace după primul război mondial. Astfel, Primăvara de la Praga intră în etapa următoare.

3.1.4. Consfătuirea de la Dresda

În aceeași perioadă, începând cu data de 23 martie, are loc o întâlnire consultativă la Dresda, de la care România a absentat. Presa a relatat că cele șase state participante: Bulgaria, Cehoslovacia, RD Germană, Polonia, Ungaria și URSS au discutat problemele CAER, ale colaborării economice care lasă de dorit, pe marginea ducerii unitare a forțelor pactului, în problemele consiliului militar și ale comitetului tehnic și că s-au „informat reciproc” asupra situației din fiecare partid.

O primă analiză venită de la ambasada română de la Moscova privind poziția conducerii sovietice față de evoluția politică din RS Cehoslovacă ca și față de RS România arată că „sovieticii sunt hotărâți să facă tot ce pot, în condițiile internaționale actuale, pentru legarea cât mai strânsă – politică, economică, militară – a RS Cehoslovace pentru a preîntâmpina promovarea unui curs nou în politica externă a acestei țări. Graba cu care s-a convocat Întâlnirea, conținutul imprimat acesteia și comunicatul dat publicității (îndeosebi ultima parte) subliniază că s-a încercat exercitarea unei presiuni colective asupra noii conduceri de partid din Cehoslovacia. În intenția inițiatorilor, Întâlnirea trebuia să constituie, de asemenea, o demonstrație de solidarizare a participanților cu conducerile de partid și de stat din Polonia și RD Germană.”

Teodor Marinescu, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar la Moscova, apreciază în continuare că, din comunicatul dat publicității, două idei sunt de mare importanță: „în primul rând, hotărârea de a se convoca « în cel mai scurt timp » o consfătuire economică la cel mai înalt nivel « în scopul examinării problemelor economice comune ». Deși nu se face mențiunea expresă că această consfătuire ar fi organizată în cadrul CAER, prevederea nu poate avea alt sens, decât acela de a se acționa separat, fără noi, pentru adoptarea unor hotărâri cu caracter integraționist, contrar principiilor statutare ale Consiliului de Ajutor Economic și Reciproc. În al doilea rând, faptul că s-a luat hotărârea de către participanți de a se « înfăptui în cel mai scurt timp măsuri concrete de întărire a Tratatului de la Varșovia și a forțelor sale armate », în lipsa reprezentanților României, membră a organizației respective. Această problemă trebuie pusă În legătură cu afirmațiile făcute, într-o formă voalată, de unii militari sovietici și de către unii reprezentanți ai țărilor socialiste în Comandamentul Forțelor Armate Unite ale Tratatului de la Varșovia. În ultimele zile, aceștia au spus că situația internațională actuală și, în primul rând, situația din Europa ar reclama să se acționeze urgent, « să nu se mai întârzie » cu adoptarea de măsuri pentru Întărirea Tratatului de la Varșovia, că pentru adoptarea unor asemenea măsuri nu este absolut necesar să existe acordul tuturor statelor membre, ci numai al acelora care manifestă interes.”

Acesta menționează în încheiere faptul că, „în ultimul timp în politica sovietică față de țara noastră s-au acumulat o serie de elemente care evidențiază o accentuare vizibilă a tendinței de a exercita presiuni, prin acțiuni simultane, atât în cadrul bilateral, cât și în organizația Tratatului de la Varșovia și CAER. Pe linie bilaterală, avem în vedere, înainte de toate, următoarele elemente: partea sovietică a declarat că nu este pregătită să discute unele probleme de colaborare în producția de armament, nu a semnat protocolul privind livrarea de tehnică militară către România, deși totul era pregătit pentru aceasta, inclusiv ora semnării, a amânat, fără a da explicații, pentru o dată nedefinită, aplicația comună ce urma să aibă loc la București.”

Într-o circulară a Ministerului Afacerilor Externe adresată șefilor misiunilor diplomatice privind atitudinea ce trebuie adoptată în problema Consfătuirii de la Dresda trimisă în data de 28 martie, George Macovescu, prim-adjunct al ministrului Afacerilor Externe, le solicită diplomaților români să nu inițieze discuții pe acest subiect. „În cazul În care interlocutori străini vor întreba care este motivul neparticipării României, diplomații noștri vor arăta că întâlnirea de la Dresda a fost, după cum se pare, o reuniune cu caracter ad-hoc, la care țara noastră nu a fost invitată. În legătură cu situația politică din Cehoslovacia, diplomații români vor sublinia că problemele generate de aceasta sunt de competența poporului din Cehoslovacia, a PC din Cehoslovacia, care, nu avem nici o îndoială, le va rezolva conform intereselor poporului cehoslovac. Soluționarea problemelor din fiecare țară socialistă aparține În mod strict poporului și partidului țării respective”. În continuare se arată că partidul și guvernul român „vor acționa, în continuare, pe baza principiilor suveranității, independenței, egalității și neamestecului în treburile altor țări și partide, pentru dezvoltarea colaborării cu toate țările socialiste și cu partidele frățești, pentru întărirea unității mișcării comuniste și muncitorești, condiție esențială a luptei pentru pace și progres social”.

Cu toate presiunile externe, aflate în continuă creștere, susținerea lui Dubček devenea tot mai mare. La 25 martie, 134 de personalități culturale, artiști și scriitori, între care Jaroslav Seifert (viitor laureat al premiului Nobel), au adresat conducerii de partid o scrisoare deschisă cu îndemnul de a continua reformele începute odată cu Plenara din ianuarie, „a rezista presiunii motivate de îndoieli asupra naturii și obiectivelor noastre interne” și a nu uita „că responsabilitatea voastră pentru aceasta țară este mai presus de toate pentru poporul acesteia”.

3.2. ,,Ideile lui ianuarie” sau calea cehoslovacă spre socialism

La începutul lui aprilie, CC adoptă, în sfârșit Programul de acțiune, în care definirea noilor raporturi dintre cetățeni și stat ocupă un loc preponderent. Era poliției plenipotențiare este revolută: „Fiecare cetățean trebuie să știe cu toată certitudine că opiniile și convingerile sale politice, credințele și activitățile sale personale nu pot constitui obiectul atenției organelor Securității de stat. Partidul declară limpede că aceste organe vor fi nici orientate și nici utilizate în vederea soluționării controverselor de politică internă ale societății socialiste.” Libertățile fundamentale sunt garantate: „Nu este posibil ca, printr-o interpretare arbitrară, formulată de pe o poziție de putere, să se decreteze ce opinie poate sau nu poate fi exprimată public. Libertatea cuvântului trebuie să fie garantată prin anumite norme legale, cu o mai mare exactitate. La fel stau lucrurile și în privința intereselor unei minorități sau ale alteia. Libertatea constituțională de circulație și, în primul rând, călătoriile concetățenilor noștri în străinătate trebuie să fie garantate cu strictețe de lege. Aceasta înseamnă, mai exact, că un cetățean are dreptul să petreacă un interval mai mare de timp sau să locuiască permanent în străinătate și că oamenii nu trebuie să fie puși, fără motive întemeiate, în situația de emigranți…” Arta trebuie să fie autonomă, tribunalele – independente, cotele de angajare – desființate. În Programul de acțiune figurează principii democratice esențiale.

Acest moment însemnat care a jalonat gândirea asupra „căii cehoslovace spre socialism” l-a reprezentat adoptarea oficială, la Plenara din 1-5 aprilie a PCC, a noului Program de acțiune. Documentul cuprindea multe din tezele puse deja în discuție: asigurarea rolului conducător al partidului nu prin dictat și „concentrarea monopolistă a puterii”, ci prin activitate politică exemplară, capabilă să „inspire inițiativa socialistă” și să „justifice deplin” acest rol; elevarea formațiunilor politice necomuniste, reunite în Frontul Național, de la statutul de simple curele de transmisie ale partidului, la cel de parteneri reali ai acestuia; asigurarea drepturilor civile și a libertăților personale; statut constituțional egal pentru cehi și slovaci; restructurarea economiei printr-o mai mare autonomie acordată întreprinderilor, revitalizarea parțială a întreprinderilor private, mutarea accentului de pe industria grea pe producția destinată consumului și liberalizarea comerțului extern. Secțiunea de politică externă, deși reconfirma, prudent, prioritatea „alianței și cooperării cu URSS și celelalte țări socialiste” adăuga, pe de o parte, că „RSC își va formula propria poziție față de problemele fundamentale ale politicii mondiale”, iar, pe de altă parte, declara intenția statului cehoslovac de a urma „o politică de coexistență pașnică față de țările capitaliste avansate” și „o politică europeană mai activă”. Componența Prezidiului CC al PCC ales la această Plenară a confirmat dominarea conducerii partidului de către exponenții liniei liberal-moderate din cadrul său, reprezentate de Alexander Dubček, Drahormír Kolder și Oldřich Černik. Pe această bază, în perioada imediat următoare desfășurării Plenarei, au avut loc opt conferințe regionale de partid, în cadrul cărora în funcțiile de prim-secretari ai comitetelor regionale de partid au fost aleși adepți sau promotori ai noului curent de liberalizare, realizându-se astfel o consolidare a acestuia în plan regional, iar centrul acțiunilor de democratizare s-a deplasat din mediile intelectualității în întreprinderi, fabrici și uzine, unde revendicările, exprimate inclusiv prin greve, aveau un caracter precumpănitor economic și social. Totodată, în Slovacia, activitatea în vederea federalizării statului a fost intensificată, iar minoritățile naționale, cu precădere cea maghiară și ucraineană, au ridicat o serie de pretenții privitoare la autonomia lor în cadrul federației.

Într-un comentariul intitulat „Cehoslovacia urmează calea independentă a României", al agenției iugoslave UPI, din 19 aprilie, se arată că, Cehoslovacia s-a declarat independentă de controlul Moscovei, urmând calea sa proprie, deschisă de România. Ziarul partidului comunist, Rudé Právo, scrie într-un articol, fără precedent prin felul cum spune lucrurilor pe nume, că este „un drept indiscutabil al fiecărei țări socialiste de a-și alege calea spre socialism”. Articolul, semnat de ideologul partidului, Ivan Synek, plasează Cehoslovacia, în curs de liberalizare, în mod fățiș alături de România, în hotărârea sa de a-și făuri singură viitorul, și nu ca un satelit al Uniunii Sovietice. Articolul din Rudé Právo al lui Synek este simptomul cel mai recent și cel mai drastic al democratizării crescânde a Cehoslovaciei.

În telegramele nr. 77 291 și 77 324 ale Ambasadei române la Praga către Ministerul Afacerilor Externe este sintetizată evoluția internă din RS Cehoslovacă ale lunii aprilie a anul 1968 de către de M. Răsuceanu și P. Vlăsceanu.

Prima dintre telegramele menționate (nr. 77 291) face referire la climatul ce începea să se instaureze în Cehoslovacia. Cei doi oficiali ai reprezentanței diplomatice românești la Praga transmiteau că „atmosfera politică din Cehoslovacia a evoluat în continuare în direcția consolidării forțelor progresiste din partid. S-a cristalizat și concretizat modul de transpunere în viață a hotărârilor Plenarelor CC din decembrie și ianuarie. Prin adoptarea Programului de acțiune al Partidului și a Rezoluției Plenarei CC din aprilie a.c., prin alegerea Prezidiului și Secretariatului CC, a președintelui Frontului Național și numirea guvernului s-a creat baza concretă și reală pentru realizarea unității partidului, pentru restabilirea încrederii în partid și pentru unirea tuturor forțelor sociale în dezvoltarea socialistă a societății cehoslovace. Au fost create premise pentru lichidarea dezorientării care se mai manifestă încă și pentru înlăturarea tendințelor extremiste ce au avut loc”. Pe parcursul a mai puțin de jumătate de an, reformiștii reușeau să ocupe toate funcțiile de primă mărime în statul și partidul cehoslovac. În paralel, continua procesul de reformă. Totuși, după cum reiese din sinteza făcută de diplomații români, „dacă în componența guvernului și în conducerea Frontului Național s-a obținut în această privință un succes deplin, în Prezidiul CC, sub influența fizionomiei CC (prezența în CC a 47 membri care au demisionat din funcțiile deținute) au fost aleși și unii reprezentanți conservatori sau de centru – M. Vaculik, Kapek și respectiv O. Svestka și chiar Kolder, în dauna unor exponenți ai forțelor progresiste ca O. Sik și Boruvka.”

Își doreau să dea socialismului o față umană și o direcție națională. Între „greșelile” grupării Novotný erau menționate: cultul personalității, înlăturarea elementelor active din funcțiile de partid și de stat, precum și deficiențele economice. Acestea au contribuit la scăderea încrederii populației în conducerea prosovietică a Cehoslovaciei, determinând alegerea în funcții de conducere –la nivel local și național – a unor nemembrii de partid.

O altă componentă a reformelor inițiate în ianuarie 1968 a fost cea a relațiilor externe ale Cehoslovaciei, punându-se accent pe continuarea bunelor relații cu Uniunea Sovietică și cu celelalte țări ale lagărului socialist, însă pe baza principiilor de egalitate și de respect reciproc. De asemenea, Dubček și echipa sa aveau în vedere o îndepărtare de Moscova prin dezvoltarea unor țări precum statele nordice, Elveția, Belgia, Olanda ori Franța, fructificându-se astfel poziția geografică a țării. Pe termen lung, conducerea de la Praga gândea reluarea contactelor bilaterale cu Israelul și stabilirea de relații diplomatice cu RFG.

În Telegrama Nr. 77 324 a Ambasadei române la Praga aceeași oficiali români consemnează că, în a doua decadă a lunii aprilie s-a concretizat programul de acțiune al PC din Cehoslovacia „prin adoptarea de către Adunarea Națională a Declarației-program a noii echipe guvernamentale și prin desfășurarea a opt conferințe regionale de partid. A continuat confruntarea dintre elementele progresiste și conservatoare atât la conferințele regionale de partid, cât și în presă, televiziune și radio.”

În funcțiile de prim-secretari ai comitetelor regionale de partid au fost aleși noi activiști de partid, adepți sau promotori ai noului curent, fapt care marca o întărire a forțelor progresiste pe plan regional. Sunt subliniate în telegrama menționată discuțiilor referitoare la desfășurarea congresului partid, cei mai mulți (conservatori și reformiști) susținând convocarea unui congres înainte de termen „din motive diferite (unii în speranța consolidării și a eliminării elementelor conservatoare din CC și celelalte organe, alții în speranța recâștigării pozițiilor pierdute). Linia oficială, însă, sprijinită și de slovaci, este de a e ține congresul înainte de termen, dar numai după o pregătire temeinică, urmând ca o hotărâre în această problemă să fie luată la Plenara CC ce va avea loc în luna mai.” Mai sunt amintite eforturile de activizare a Partidului Socialist și a celui Popular, precum și problema federalizării Cehoslovaciei, noul stat urmând să fie format din trei republici: Slovacia, Boemia și Moravia. Fiecare republică urma să aibă buget propriu și ministere în sfera productivă, păstrându-se la nivel central doar ministerele care ar fi asigurat coordonarea statului federal: Ministerul Afacerilor Externe, cel de Interne, Ministerul Comerțului Exterior, Ministerul Apărării Naționale și Consiliul Economic.

Partidul Comunist Cehoslovac încerca, prin modul de operare guvernamentală, prin glasnost-ul și perestroika pragheze, să devieze de la linia stabilită de Moscova. De aceea Uniunea Sovietică nu putea să rămână pasivă la mișcarea reformatoare. Nu numai pentru că ar fi pierdut un satelit, ci pentru că modelul cehoslovac ar fi putut iradia întreg spațiul controlat de sovietici după căderea Cortinei de Fier. Așadar, Dubček și echipa sa reformatoare trebuiau aduși pe drumul drept al construcției socialiste, recurgându-se la orice metodă. De asemenea, mișcarea reformatoare condusă de liderii comuniști cehi și slovaci risca să arate că politica impusă de clasa muncitoare nu era viabilă, că sistemul socialist era încorsetat de propriile sale rigori, că, evident, nu era nici pe departe ceea ce postulaseră Marx, Engels și Lenin.

Capitolul IV.

DESFĂȘURAREA OPERAȚIUNILOR POLITICE ȘI MILITARE

4.1. Primele mișcări de trupe

Conform lui Larry L. Watts începând din luna mai, Bucureștiul a primit informații de la un ofițer al serviciului de informații polonez, membru al grupului de intervenție din cadrul Tratatului de la Varșovia, cu privire la o acțiune programată „în două etape”, care viza invadarea României, la două săptămâni după operațiunea programată asupra Pragăi.

La sfârșitul lunii mai, ofițerul polonez l-a contactat pe un ofițer sub acoperire diplomatică al Serviciului român de Informații Externe de la Ambasada României din capitala Poloniei, cu care era prieten din copilărie, oferindu-i „informații venite din partea unui prieten care lucra ca ofițer de legătură în țările semnatare ale Pactului de la Varșovia, potrivit cărora rușii ar pregăti invazia”. Acest lucru s-a petrecut cam în același timp în care comandantul suprem al Forțelor Armate Unite (UAF) ale țărilor semnatare ale Tratatului de la Varșovia l-a informat pe ministrul apărării cehoslovac, generalul Martin Dzúr, că unitățile sovietice vin să „întreprindă misiuni de cercetare, să instaleze noduri de comunicații, centre de comandă și să identifice anumite capacități ale personalului responsabil cu paza aeroporturilor și frontierelor”.

Printr-o altă întâmplare fericită, la scurt timp după aceea, ofițerul polonez a fost trimis la cartierul general din Moscova al țărilor semnatare ale Tratatului de la Varșovia și a fost inclus în micul grup format de personalul de comandă al țărilor semnatare ale Tratatului de la Varșovia, responsabil cu elaborarea planurilor ele intervenție. El a transmis informații mai detaliate despre invazia ce se avea în vedere pentru luna iunie. Prima reacție a lui Ceaușescu a fost una de scepticism și uimire, exclamând că Brejnev ar fi „nebun” să facă așa ceva. În același timp, liderul român a ordonat atât DSS-ului, cât și serviciului de informații al armatei să „cerceteze aceste informații amănunțit pentru a se asigura că nu este vorba despre o capcană, de o intoxicare a rușilor” și să le verifice „cu cea mai mare atenție”.

Fără a ști de aceste dedesubturi, praghezii încep să simtă plenar sentimentul libertății. În ziua de 3 mai 1968, tineretul din Praga a organizat o manifestație în piața orașului vechi. Manifestația a avut un pronunțat caracter anticomunist și în special antisovietic. La manifestație s-a citit o expunere de motive a cunoscutului scriitor Karel Capek intitulată „De ce nu vreau să fiu comunist”. Expunerea se încheie cu afirmația că comunismul nu urmărește nimic altceva decât dictatura și înlăturarea oricăror libertăți democratice. Manifestanții au protestat împotriva represiunilor dezlănțuite în Polonia împotriva unor oameni progresiști. În acest sens, a fost predată o scrisoare de protest Ambasadei RP Polone la Praga. Praghezii au avut numeroase nemulțumiri, printre care cea față de ruperea relațiilor diplomatice de către RS Cehoslovacă cu Israelul, politica imperialistă a URSS față de Israel. S-a cerut reînnoirea legii presei care să excludă cenzura. S-a protestat împotriva alegerii în Prezidiul CC al PC din Cehoslovacia a unor conservatori și împotriva alegerii în unele comitete ale Adunării Naționale a unor foști miniștri, împotriva numirii lui V. Koucky ca ambasador în URSS. S-a cerut ca guvernul să fie numit de Adunarea Națională și nu de Președintele Republicii.

Referindu-se la alegerile în comitetele naționale și Adunarea Națională, vorbitorii au arătat că atât timp cât există rolul conducător al PC din Cehoslovacia alegerile nu pot fi libere. S-a cerut scoaterea armatei și securității statului de sub controlul partidului și ofițerii să nu facă parte din partide politice.

La manifestație au luat cuvântul și foști deținuți politici, care au vorbit despre grozăviile din închisorile prin care au trecut. S-a ținut un minut de reculegere în memoria victimelor regimului.

În legătură cu această manifestație, comentată de televiziune drept serioasă și fondată, ziarul Rude Prăvo ia atitudine în articolul intitulat „Dragi tineri prieteni”, semnat de Jif Sekera. În articol se arată că pentru greșelile trecutului nu poate fi aruncată vina asupra întregului partid, ele fiind înfăptuite de persoane concrete. Autorul arată că Partidul Comunist, care a fost ținta atacurilor la această manifestație, este și partidul unor tovarăși ca: Dubček, Smrkovský, Goldstucker, Cisar etc., care au făcut mult pentru Cehoslovacia. În articol se face apel la tânăra generație pentru a sprijini procesul de democratizare început de Plenara Comitetului Central din ianuarie.

4.2. Consfătuirea de partid la înalt nivel de la Moscova

În data de 8 mai, are loc, în capitala URSS, o nouă întâlnire a șefilor partidelor comuniste din cinci țări socialiste (sovietic, bulgar, polonez, ungar și est-german), întâlnire la care nu au fost invitați șefii partidelor comuniste din România și Cehoslovacia. Conform Telegramei lui Teodor Marinescu, ambasador extraordinar și plenipotențiar la Moscova, către Vasile Șandru, adjunct al ministrului Afacerilor Externe al RS România, această Consfătuire a constituit o surpriză chiar pentru ziariștii bulgari, polonezi, unguri și est-germani, contactați de corespondenții români. Aceștia arătau că n-au putut intra în legătură nici măcar cu persoanele care au însoțit la Moscova șefii partidelor. Comunicatul asupra vizitei este neobișnuit prin laconismul lui și prin lipsa oricărui element concret. Acest lucru, după părerea diplomaților români, subliniază tocmai faptul că la întâlnire s-au dezbătut probleme care privesc alte țări socialiste; de asemenea, Tratatul de la Varșovia și CAER. Din acest punct de vedere, recenta întâlnire se înscrie pe linia acțiunilor separatiste din ultima vreme ale conducerii sovietice.

Se menționează în continuare că, în urmă cu câteva zile, mulți comentatori străini, inclusiv din unele țări socialiste, făceau legătura între vizitele mareșalului Ivan Ignatievici Iakubovski, Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Tratatului de la Varșovia, în țări socialiste europene și posibilitatea analizării, în curând, a problemelor legate de activitatea organizației Tratatului de la Varșovia, la nivelul cel mai înalt. De asemenea, se presupune că la întâlnirea de la Moscova s-ar fi abordat și stadiul pregătirilor pentru conferința internațională a partidelor comuniste și muncitorești, mai ales pentru că sovieticii sunt îngrijorați de perspectiva certă a neparticipării unui mare număr de partide de guvernământ și a altor partide importante, cum ar fi PC din Japonia.

Părerea generală este, însă, că șefii partidelor celor cinci țări socialiste au discutat, în primul rând, situația din Cehoslovacia. Această părere se sprijină atât pe faptul că întâlnirea a avut loc imediat după vizita la Moscova a conducătorilor cehoslovaci, cât și pe informațiile după care convorbirile recente sovieto-cehoslovace au evidențiat serioase divergențe politice. În legătură cu aceasta, este semnificativă afirmația făcută la 8 ai a.c., într-o convorbire cu un diplomat român, de un ziarist sovietic că „situația din Cehoslovacia este foarte periculoasă; trebuie să-i ajutăm, căci dacă nu se îndreaptă lucrurile, există pericolul ca nemții să pună mâna pe ei”.

În cercurile diplomatice și ziaristice cehoslovace din Moscova se comentează că inițiativa vizitei conducătorilor cehoslovaci în URSS a aparținut părții sovietice, dar ea a coincis și cu dorința conducătorilor cehoslovaci de a avea o întâlnire cu conducerea sovietică.

Scopul urmărit de conducătorii sovietici prin această vizită a fost de a discuta cu precădere situația politică din Cehoslovacia. Interesul părții cehoslovace a fost, înainte de toate, de ordin economic; conducătorii cehoslovaci au urmărit să se asigure că în viitor relațiile economice sovieto-cehoslovace nu vor fi influențate de elemente conjuncturale.

În cadrul convorbirilor, conducătorii cehoslovaci au informat partea sovietică despre situația din țară, dând din nou asigurări că PC din Cehoslovacia este stăpân pe situație și că nu există nici un pericol pentru orânduirea socialistă din Cehoslovacia. Ei au prezentat conducătorilor sovietici un program de colaborare economică sovieto-cehoslovacă, în special pentru perioada 1970. În convorbirile pe probleme economice, un punct important l-a ocupat solicitarea de credite din partea URSS.

Principala problemă ridicată de conducătorii sovietici a constituit-o exprimarea nemulțumirii și îngrijorării față de tendințele antisocialiste din Cehoslovacia.

În ceea ce privește problemele economice, conducătorii sovietici ar fi acceptat, în principiu, să acorde cehoslovacilor un credit (după afirmațiile unor diplomați occidentali și iugoslavi, în jur de 350 milioane dolari), urmând, însă, ca experții celor două țări să analizeze modalitatea de acordare și rambursare a creditului respectiv, precum și în ce mod ar urma să fie utilizat.

Atât din conținutul Comunicatului dat publicității în urma vizitei, cât și din aprecierile diplomaților și ziariștilor cehoslovaci la Moscova, rezultă că în principalele probleme politice abordate, conducătorii de partid și de stat din cele două țări nu s-au înțeles.

Se fac comentarii că anumite neînțelegeri au existat și în ceea ce privește discutarea problemelor legate de Tratatul de la Varșovia. Referitor la această problemă, este de reținut faptul că în comunicatul vizitei nu se face nici o referire la Tratatul de la Varșovia, În timp ce A Dubček, în interviul acordat la Înapoierea la Praga, indică Tratatul de la Varșovia printre problemele discutate cu conducătorii sovietici. S-a remarcat, de asemenea, faptul că în telegrama adresată de conducătorii sovietici conducătorilor cehoslovaci cu ocazia zilei naționale (9 mai) se subliniază, printre altele, că realizările țărilor socialiste sunt garantate „de forța alianței de luptă de nezdruncinat a țărilor socialiste frățești, unite prin Tratatul de la Varșovia”, în timp ce în telegrama adresată la aceeași dată conducătorilor RD Germane nu se face nici o referire la Tratatul de la Varșovia.

Diplomații cehoslovaci ne-au informat că din cele cinci ore de convorbiri între J. Hajek, ministrul Afacerilor Externe al Cehoslovaciei, și A.A. Gromiko, ministrul Afacerilor Externe al URSS, trei ore au fost consacrate problemelor europene. În aceste probleme și mai ales în problema germană pozițiile celor două părți nu au coincis. Gromiko a adoptat poziția unei Mari Puteri cu o politică dură, iar Hâjek a unei țări mici europene, care trebuie să promoveze o politică elastică. Evenimentele din Cehoslovacia pot fi privite și în sensul schemei oferite de Adrian Pop, respectiv schema duală a crizei reformatoare a Blocului estic. În opinia reputatului cercetător, transformările din URSS și din țările din sfera de influență sovietică corespund crizei sistemice și a celei de legitimitate. Eșecul intervenției în Cehoslovacia a armatelor celor cinci țări ale Tratatului de la Varșovia este o problemă de legitimitate, în timp ce căderea comunismului în Europa se constituie într-o problemă de sistem, incapabil să răspundă necesităților impuse de evoluția societății.

Întrunirea de la Moscova a nucleului dur al Tratatului de la Varșovia avea drept scop nu doar adoptarea unei poziții comune, ci mai ales dorința de a arăta adversarilor ideologici (SUA, în mod special) și schismaticilor (Iugoslavia, România și Cehoslovacia) „unitatea de monolit” a Lagărului socialist. „Moscova nu crede în lacrimi” este titlul unui film al cinematografiei sovietice din anii ’80. Nu a crezut nici atunci, în 1968. Cu atât mai puțin, nu a crezut în promisiunile reformatorilor cehoslovaci și, de aceea, și-a chemat locotenenții la ordin, pentru a stabili datele privind modul în care vor acționa în problema cehoslovacă. Din telegrama lui Teodor Marinescu aflăm că liderii „celor patru partide au fost convocați brusc la Moscova, venirea lor fiind o surpriză chiar pentru ambasadorii țărilor respective”, vorbindu-se în cercurile diplomatice de la acea vreme despre faptul că ambasadorul bulgar, neaflând la timp de venirea lui Jivkov, nu l-a primit la aeroport pe conducătorul comunist. În urma discuției celor 4+1 de la Moscova, măsurile ce urmau a fi luate împotriva Cehoslovaciei erau în număr de 4: 1. Presiuni politice colective; 2. Constrângeri economice coordonate; 3. Amenințări de ordin militar prin deplasarea de trupe la frontierele Cehoslovaciei cu Polonia, RD Germană și URSS; 4. Pătrunderea și rămânerea trupelor în Cehoslovaciei, sub pretextul manevrelor militare comune. Deși pătrunderea și rămânerea trupelor sovietice pe teritoriul cehoslovac erau, la nivel declarativ, ca măsuri excepționale, intenția ascunsă a Moscovei, așa după cum ne vor demonstra evenimentele ulterioare, era aceea a unei prezențe militare efective pe teritoriul cehoslovac. Vin să confirme această intenție discuțiile purtate în cadrul Departamentului politic al Secretariatului ONU, în care nu se excludea „posibilitatea intervenției militare a URSS în Cehoslovacia”, fiind confirmată de către unul dintre funcționarii sovietici ai respectivului departament, Belousov, care a afirmat că, în cazul în care evenimentele se precipita la Praga, Moscova „nu va ezita nici o clipă să trimită trupe pentru restabilirea situației”, întrucât, se mai arată în telegrama semnată de reprezentantul României la ONU, Gheorghe Diaconescu, „în URSS există convingerea profundă a maselor că sunt răspunzătoare de soarta socialismului în lume și nu pot accepta instaurarea în Cehoslovacia a unui regim străin sau dușmănos socialismului”. Propaganda Moscovei reușise să răspândească acel concept al „suveranității limitate” impus de Brejnev. Ce reprezintă acest concept? Aflăm chiar dintr-o cuvântare a liderului de la Kremlin din 13 noiembrie 1968, cu ocazia celui de-al V-lea Congres al Partidului Muncitoresc Unit din Polonia. Leonid Brejnev arăta că „există anumite legi comune care guvernează construcția socialismului, legi a căror nesocotire înseamnă o deviere de la socialismul însuși. Iar când forțele interne și externe ostile socialismului încearcă să deturneze dezvoltarea oricărei țări socialiste prin amenințare la cauza socialismului în acea țară, o amenințare la adresa securității comunității țărilor socialiste în ansamblu, atunci aceasta nu mai constituie doar o problemă a țării respective, ci o problemă comună, o preocupare pentru toate statele socialiste”. Vom vedea, cu cât criza cehoslovacă se va adânci, că acest concept, cunoscut și sub denumirea de Doctrina Brejnev, nu va fi fost de ajuns pentru invazie, așa că se vor găsi și alte motive serioase, între care așa-zisul apel al membrii ai conducerii comuniste de la Praga.

În telegrama lui Gheorghe Diaconescu, cu numărul de intrare 69460/mai 1968, se arată faptul că, în mediile diplomatice ale Organizației Națiunilor Unite, știrile agențiilor de presă referitoare la deplasarea de trupe sovietice în direcția Cehoslovaciei au creat o stare generală de uimire, aceste știri nefiind confirmate decât ulterior.

România a fost interesată, încă din 1964 – anul Declarației de independență față de Moscova – să cunoască situația politico-economică și socială din zonă, să-și sporească puterea și influența, mai ales după venirea la putere a tânărului și ambițiosului Nicolae Ceaușescu, în mai 1965. De aceea, liderii comuniști români au avut în vedere ca, în eșaloanele tehnice ale conducerii de partid și de stat, să pătrundă profesioniști. Poate cel mai elocvent caz a fost cel al Diplomației. La nivelul ministerului de Externe, această mutare s-a văzut cel mai bine. Multe și importante au fost misiunile diplomaților români în lume, sarcini de care s-au achitat cu brio. Informațiile erau transmise către Centrala MAE de la București în timp real, de multe ori înainte ca știrea-eveniment să penetreze cancelariile occidentale. Primăvara de la Praga, urmată de intervenția militară a celor cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia, a fost un bun prilej pentru ca elita diplomatică românească să-și demonstreze profesionalismul, gândindu-ne în primul rând la interesul evident al lui Ceaușescu și al conducerii comuniste române față de desfășurarea evenimentelor de la Praga, așa după cum reiese și dintr-o circulară semnată de George Macovescu, prim-adjunct al ministrului de Externe, către toți șefii misiunilor diplomatice, înregistrată cu numărul 23/002314/13 mai 1968. Reprezentanții României sunt informați despre convocarea succesivă, la sediul MAE, a ambasadorilor celor cinci țări aliate din cadrul Pactului de la Varșovia, cărora li s-a comunicat faptul că liderii de la București au aflat din presă despre nemulțumirile Moscovei, Sofiei, Berlinului, Budapestei și Varșoviei legate de turnura evenimentelor din Cehoslovacia, precum și de mișcările de trupe din apropierea granițelor cehoslovace. „Ca țară socialistă, ca membră a Tratatului de la Varșovia, ca țară europeană situată în această regiune – se arăta în document –, România este interesată să cunoască exact și din sursele cele mai autorizate situația”, solicitând guvernelor țărilor mai sus menționate să informeze autoritățile române asupra celor discutate la Moscova.

În document se mai arată faptul că, în aceeași zi (13 mai 1968 – nota drd.), au fost informați asupra celor discutate cu ambasadorii convocați la MAE român și reprezentanții diplomatici ai Iugoslaviei și Republicii Socialiste Cehoslovace de la București. Se cerea expres trimișilor români să nu întreprindă nimic (subl. drd.), iar în cazul în care vor fi invitați să răspundă privitor la demersul făcut în capitala noastră, să informeze de urgență conducerea ministerului de Externe.

Poziția favorabilă a Bucureștilor față de mișcările reformatoare ale comuniștilor cehoslovaci, susținerea fățișă a lui Dubček și a echipei sale, dorința ambelor state de a-și crea propriul drum au pătruns nu doar în straturile superioare ale conducerii cehoslovace ori în mediile frecventate de intelighenția de la Praga și de la Bratislava, dar și întreaga populație a Cehoslovaciei a simțit sprijinul românilor. Prietenia dintre conducerile comuniste ale celor două state s-a transpus și la nivelul mentalului colectiv, fapt menționat și de ziarul Rudé Právo în articolul consacrat vizitei lui Nicolae Ceaușescu la Praga, în care se arată că ,,aceste puncte de vedere și idei (…) sunt foarte bine cunoscute fiecărui cehoslovac, sau (sic!) întipărit adânc în conștiința lor politică și au devenit un nou factor putenric și important în relațiile de prietenie cehoslovaco-române”.

De multe ori, Ambasada română de la Praga era asaltată cu scrisori ale unor oameni din diverse categorii sociale. Într-o informare din 13 mai 1968, a cercurilor diplomatice românești de la Praga către Vasile Șandru, adjunct al Șefului diplomației de la București, se arăta faptul că s-a primit pe adresa Ambasadei o scrisoare, fără adresa expeditorului și purtând semnătura indescifrabilă a două persoane, în care Uniunea Sovietică era acuzată de amestec în treburile interne ale Cehoslovaciei. În scrisoarea de protest se precizează că statului cehilor și slovacilor, în calitate de stat independent și de membru cu drepturi depline al ONU, dorește să-i fie respectate suveranitatea, independența și dreptul de a decide care îi sunt prioritățile interne și externe. Se face o trecere în revistă a istoriei ultimelor cinci decenii de „prietenie” sovieto-cehoslovacă, timp în care Moscova s-a făcut vinovată de multe greșeli.

„22 de ani am jucat după cum ne-ați cântat dumneavoastră și trădătorii noștri de tipul lui Novotný. Actualmente s-au dat în vileag crimele de culise efectuate cu ajutorul specialiștilor dv., ucigașii din NKVD și GPU.”Această scrisoare este dovada faptului că atmosfera devenise destul de încărcată la Praga, populația nemaiputând fi de acord cu poziția filo-sovietică a lui Novotný. Se arată în continuare că aceste crime sunt aprobate și justificate printr-o propagandă deșănțată în ziarul Pravda, în numele unei clase muncitoare căreia, atât în Cehoslovacia, cât și în URSS, îi dispăruseră locurile în care să-și desfășoare activitatea. Se mai amintește, în această epistolă adresată lui Leonid Brejnev, de faptul că întreaga politică a Moscovei este o minciună îmbrăcată în haine de gală, deși liderii sovietici clamează binele general și înfăptuirea unei societăți în care toți oamenii să aibă șanse egale. În numele păcii și egalității clamate, armata Uniunii Sovieticii ucisese, cu doar câțiva ani înainte, în 1956, 215 000 de maghiari, în numai zece zile de democrație a forței clasei muncitoare. Autorii scrisorii se întreabă retoric dacă, nu cumva, liderii de la Moscova nu nutresc aceleași sentimente „umaniste” față și cei peste 300.000 de patrioți cehi și slovaci (cei care s-au declarat susținătorii reformelor lui Dubček – n. drd.). 

Se mai cerea, de asemenea, controlul Națiunilor Unite, retragerea ambasadorului Stepan Vasilievici Cervonenko, întreruperea de către URSS a relațiilor cu echipa conservatoare a comuniștilor cehoslovaci și să se revoce manevrele militare planificate, care pregăteau „o nouă ocupație militară”. De asemenea, se solicita retragerea tuturor specialiștilor sovietici din serviciile secrete și din ministere, recomandându-se ironic Moscovei să se preocupe de colonizarea Siberie și, pe un ton imperativ, să nu se mai amestece în treburile interne ale unui alt stat și să trateze Praga de pe poziții de egalitate.

Pozițiile diverselor state europene erau receptate la București, în timp real, prin intermediul diplomaților aflați la post ori prin acela al corespondenților și trimișilor speciali ai Agerpres și ai presei centrale. Referitor la poziția României, putem afirma, fără de tăgadă, că aceasta era una distinctă, ținându-se seama de diferendele, mai mult sau mai puțin evidente, cu vecinii. Românii, în mintea cărora erau vii evenimentele din Ungaria lui ’56, erau primii interesați de a afla informații prețioase despre derularea evenimentelor. Tot în 13 mai 1968 – o zi plină din punct de vedere diplomatic –, într-o telegramă a lui Dumitru Turcuș, ambasador extraordinar și plenipotențiar la Budapesta, sunt rezumate discuțiile din mediile diplomatice din Ungaria referitoare la întrunirea de la Moscova a conducerilor la nivel înalt ale partidelor comuniste din RDG, URSS, Polonia, Ungaria și Bulgaria. În relatarea lui Turcuș se regăsesc unele aserțiuni ale lui Geza Tikvici, diplomat iugoslav, și, de asemenea, cele ale lui Raymond Gastambide, ambasadorul francez, referitoare la reuniunea de la Moscova, făcute cu ocazia unei recepții oferite la Ambasada Elveției. Cu acest prilej, Dumitru Turcuș a fost informat de către atașatul militar iugoslav că, în cadrul discuțiilor dintre liderii prezenți la Moscova, János Kádár, președintele Consiliului de Stat al Republicii Populare Ungare, ar fi manifestat o poziție conciliantă față de situația din Cehoslovacia, precizând faptul că Ungaria „nu se poate angaja cu nimic în sensul celor dorite de Gomułka și Ulbricht, deoarece nu dorește să stârnească nemulțumire în rândul populației ungare”.

Din informarea ambasadorului român se mai reține faptul că plecarea la Moscova a lui Kádár s-a făcut în ultimul moment, ca urmare a intervenției directe a lui Brejnev, și că liderul comunist maghiar și-ar fi asumat rolul de negociator între cele două părți: PCUS, PMPUP și PSUG, respectiv Partidul Comunist Cehoslovac.

Interesul maghiar ridicat față de situația din zonă a determinat adoptarea mai multor abordări a crizei cehoslovace. A existat o poziție oficială, a cărui reprezentant a fost Janos Kádár, o poziție semi-oficială, care includea un segment deloc neglijabil din rândul elitei politice maghiare, iar la nivelul mentalului colectiv a existat o poziție a Ungariei profunde, divizată la rândul ei în două: una care nu uitase sângele vărsat de tinerii din 1956 și o alta, indiferentă la ceea ce se întâmpla în țara vecină.

Dezmințite în primă fază, știrile privind concentrarea de trupe în apropierea granițelor cehoslovace începeau să fie confirmate de diverse surse, de o serie de atașați militari și diplomați din diversele țări ale lumii. Mai mult, atașatul militar iugoslav a înaintat ideea conform căreia trupe sovietice desfășoară manevre militare și la granița cu România. Manevrele din apropierea frontierelor cu RS Cehoslovacă sunt confirmate și de telegrama lui Tiberiu Petrescu, ambasadorul României la Varșovia din perioada 1966-1971, perioadă care corespunde etapei de destalinizare și destindere de la București. În nota cu numărul 89288/13 mai 1968 se arată că în diferite zone ale Poloniei, situate în vecinătatea Cehoslovaciei, unități ale armatelor poloneză și sovietică participă la manevre militare, menite a-i sensibiliza pe neascultătorii de la Praga. Trupe sovietice puteau fi văzute, în acele zile, în orașele Cracovia, Katowice, Wroclaw ori Rseswow, de-a lungul frontierei de sud a Poloniei. Diplomații acreditați la Varșovia și corespondenții presei din întreaga lume considerau, pe bună dreptate, că manevrele militare de la granițele ungaro-cehoslovacă și polono-cehoslovacă reprezentau „un gest inamical la adresa Cehoslovaciei”. Că asemenea desfășurări de trupe nu erau câtuși de puțin o manevră de rutină, ci o repetiție a intervenției din august, o vor demonstra evenimentele ulterioare, lucru recunoscut și de ambasadorul bulgar în cadrul unui cerc restrâns de diplomați ai țărilor comuniste. El a spus textual că „manevrele din sudul Poloniei ar trebui să dea de gândit acelor cercuri reacționare din Cehoslovacia care încearcă să lovească în puterea populară”. Nu știm dacă, la momentul mai ’68, intervenția militară era deja hotărâtă de către Brejnev și aprobată de către sateliții Moscovei sau dacă manevrele militare erau simple exerciții de intimidare a reformatorului Dubček, dar este evidentă frica URSS de a scăpa din mână frâiele.

Posibilitatea unei acțiuni în forță în Cehoslovacia s-a întrezărit încă din 15 martie 1968, când în fața Biroului Politic al CC al PCUS, șeful KGB Iuri Andropov, inițiatorul represiunii împotriva revoluționarilor maghiari din toamna anului 1956, aprecia drept gravă situația de la Praga, unde se întrezăreau metode și acțiuni ca acelea de la Budapesta din urmă cu 12 ani. În aprilie, înfruntarea politică se întețește, pozițiile trecute și prezente al PCC făcând obiectul unor critici atât din interior, cât mai ales din rândul elitei intelectuale. Comuniștii cehi și slovaci scapă trepatat de sub control situația. Prin urmare, la 4 mai Dubček, Černík și Bil’ak sosesc la Moscova, fiind primiți de Brejnev și echipa sa.

Situația din Cehoslovacia, agitația Moscovei și a sateliților săi ori problematica mișcărilor studențești și sociale din Franța și din celelalte țări occidentale au contribuit din plin la reluarea dialogului diplomatic, deși Europa și lumea se aflau în plină glaciațiune. Pe tot parcursul crizei cehoslovace, românii au fost cei de la care, de multe ori, se așteptau soluții. Întrunirea de la Moscova nu putea rămâne fără ecou nici în capitalele occidentale, chiar dacă, după cum o vor demonstra evenimentele, interesul față de problema cehoslovacă erau una cel mult de compasiune. Londra, Washington, Paris sau Tokio sunt doar câteva din capitalele lumii libere unde diplomații români s-au bucurat de succes, iar poziția Bucureștilor față de situația de la Praga a fost bine primită. Într-o telegramă de la Londra din 14 mai 1968, semnată de ambasadorul Vasile Pungan, aflăm informații prețioase despre scopul reuniunii de la Moscova din data de 8 mai. Potrivit unor informații venite de la un secretar II al Ambasadei sovietice, pe filiera Gheorghe Ioniță, cei cinci lideri ai Tratatului de la Varșovia au discutat două probleme: situația politico-economică a RS Cehoslovacă și modalitatea prin care s-ar fi putut stopa derapajul democratic al conducerii comuniste cehoslovace.

Putem interpreta întrunirea de la Moscova ca pe o ședință de lucru, menită să pregătească justificarea intervenției militare a URSS și a celorlalți în Cehoslovacia. Pentru Leonid Brejnev, nimic nu era mai important decât a împiedica restaurația burgheză, a stopa „procesul de liberalizare burgheză care își face loc”. Brejnev le împărtășea partenerilor săi de dialog temerea că rolul partidului comunist cehoslovac va scădea și mai mult pe viitor, în paralel cu creșterea aceluia al celorlalte două partide existente în această țară, așa cum fusese informat că se întâmplase după înlăturarea lui A. Novotný de la conducerea partidului și statului. Ceilalți participanți s-au raliat poziției exprimate de Moscova, manifestându-și nemulțumirea și apreciind că „există o bază socială pentru activizarea elementelor capitaliste din cauză că, după ce s-a făcut naționalizarea și s-au săvârșit și alte acte revoluționare (epurările politice – subl. și n. drd.), marea majoritate (sic!) a elementelor burgheze au rămas în țară, infiltrându-se cu timpul ca oameni ai muncii în diferite sectoare de activitate, care acum încep să acționeze ca apărători ai procesului de liberalizare și democratizare a țării”.

Se observă în aceste rânduri faptul că liderii comuniști reuniți la Moscova încearcă să identifice noile elemente dușmănoase, vinovații pentru derapajul cehoslovac de pe traseul socialist, în persoanele cu viziuni capitaliste și democratice, care, așa după cum se menționează în document, au reușit să se infiltreze pe coridoarele puterii și sferele decizionale ale diferitelor domenii de activitate. Se lasă să se înțeleagă că eventualele acțiuni de restabilire a ordinii socialiste la Praga și la Bratislava nu sunt decât efect acestei încercări de reinstalare a regimului prerevoluționar. Într-un articol apărut în publicația est-germană „Neues Deutschland”, la 25 august 1968, se arătau motivele pentru care țările prietene au intervenit pentru salvarea socialismului în RS Cehoslovacă. Manifestări contrare partidului comunist și Uniunii Sovietice, pozițiile unor intelectuali cehoslovaci privind evoluția țării, care oferea un „model de socialism european evoluat” ori acțiunile publice ale tinerilor de la Praga, Bratislava și din alte orașe ale Cehoslovaciei constituiau tot atâtea motive de îngrijorare pentru Moscova.

Revenind la desfășurarea întâlnirii din prima decadă a lunii mai de la Moscova dintre conducerea sovietică și liderii Cehoslovaciei, informațiile continuă să vină de la ambasadorul Teodor Marinescu, așa cum reiese din telegrama cu numărul 66346, în care se fac trimiteri la unele discuții care au avut loc între Ion Georgescu, secretar I al Ambasadei române de la Moscova, și omologul său iugoslav, Milutin Filipović. Diplomatul iugoslav îl informează pe Georgescu asupra întâlnirii dintre K. F. Katușev, secretar al CC al PCUS, și Dobrivoje Vidić, ambasadorul Federației Iugoslave la Moscova. Solicitat să ofere anumite răspunsuri legate de evenimentul din data de 8 și de motivele pentru care au fost convocate cele patru țări membre ale Tratatului de la Varșovia, Katușev a evitat să dea un răspuns clar, rezumându-se să-l invite pe Vidić să citească poziția oficială a reuniunii din comunicatul emis pe data de 9 mai 1968, ceea ce l-a nemulțumit profund pe reprezentantul iugoslav. În telegrama lui Marinescu se mai arată că reuniunea de la Moscova a fost decisă de către liderii sovietici pe 6 mai, imediat după întrevederea cu Dubček, Černik și Smrkovký.

Conform surselor diplomaților iugoslavi, discuțiile sovieto-cehoslovace s-au purtat în condiții de tensiune maximă, conducătorii PCUS reproșându-le liderilor de la Praga că reformele întreprinse de echipa reformatoare a lui Dubček nu ar fi altceva decât „un început de contrarevoluție”, amintindu-le ajutorul acordat de-a lungul istoriei de către sovietici. Totodată, Brejnev a propus părții cehoslovace acceptarea efectuării unor manevre militare comune pe teritoriul RS Cehoslovace, pentru a asigura liniștea poporului sovietic, propunere respinsă de conducerea cehoslovacă. Aceasta l-a informat pe Leonid Brejnev că neliniștea din cele cinci țări prietene este neîntemeiată, arătând și că o asemenea desfășurare de forțe ar complica mai mult situația.

Diplomatul iugoslav l-a mai informat pe secretarul I al Ambasadei României că nemulțumirile sovieticilor ar fi fost cauzate de faptul că, deși Praga respinge prezența trupelor militare ale celor cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia pe teritoriul său, în Cehoslovacia se află militari americani, „sub pretextul turnării unor filme”. Influența americană devenea un laitmotiv al textelor propagandei din țările participante la acțiunea militară din august, lângă o pancartă cu „Trăiască libertatea” sau „Vrem democrație” apărea inevitabil și un steag american.

Pe fondul adâncirii crizei cehoslovace, în contextul izolării și al evitării consultării României de către URSS în privința situației politice și militare din interiorul și din apropierea Blocului Răsăritean, era evidentă apropierea celor trei state central și sud-est europene (România, Iugoslavia și Cehoslovacia), așa cum reiese și din nota din 15 mai 1968 a lui Nicolae Ghenea, ambasadorul român la Berlin, către ministrul de resort, Corneliu Mănescu.

Atât protocolar, cât și în cadru restrâns, diplomați și oficiali cehoslovaci de destăinuiau reprezentanților Bucureștilor, iar informațiile oferite, de primă mărime, l-au ajutat pe Nicolae Ceaușescu să devină o vedetă incontestabilă a momentului. De multe ori, telegramele ajunse în Centrala MAE, referitoare la informațiile surselor de la Praga, conțineau și mențiunea „se poate pune bază pe cele relatate de diplomatul cehoslovac”.

Astfel, la o masă oferită la sediul Ambasadei române de la Berlin, secretarul I al reprezentanței diplomatice cehoslovace în capitala RDG, Smolik, îl informează Ion Miron, secretar II al ambasadei noastre, asupra unor aspecte vizând teme de actualitate, precum: 1. Întâlnirea dintre conducătorii RS Cehoslovace și ai URSS din data de 4 mai 1968, de la Moscova, 2. Reuniunea de nivel înalt din capitala URSS, din 8 mai același an, la care au participat conducerile de partid și de stat din țara gazdă, Germania de Est, Ungaria, Bulgaria și Ungaria, 3. Prezența trupelor străine la frontierele Cehoslovaciei și 4. Discuții provocatoare ale reprezentanților URSS.

Telegrama din capitala germană vine să confirme informațiile anterioare, transmise de alți diplomați români. În legătură cu întrunirea din 4 mai dintre Brejnev și Dubček, Smolik preciza că Leonid Brejnev nu a acceptat niciuna dintre propunerile Pragăi, apreciind că este mai mult decât evident că reprezentanții popoarelor Cehoslovaciei au ales un drum greșit. Discuțiile nu tocmai prietenoase au determinat conducerea comunistă de la Praga ca, după întoarcerea acasă, să nu facă publică poziția Moscovei, întrucât ar fi iritat și mai mult populația. Aflăm din această telegramă că se discută în rândul activului de partid despre o eventuală schimbare a lui Dubček, considerat a fi mult prea șovăielnic, cu președintele Adunării, Smrkovský, sau cu un alt lider reformator, Josef Spacek.

În ceea ce privește întâlnirea de la Moscova din data de 8 mai 1968, telegrama de la Berlin vine să confirme informațiile incluse în telegrama din 14 mai, transmisă de ambasadorul român de la Moscova, Teodor Marinescu, prin care se informa conducerea de la București că inițiativa întâlnirii a aparținut Uniunii Sovietice, precum și pe cele incluse în nota lui Dumitru Turcuș, reprezentantul diplomatic de la Budapesta, care preciza că János Kádár s-ar fi opus pe moment intervenției militare în Cehoslovacia, decizie care ar fi împiedicat luarea unei hotărâri privind o intervenție directă a trupelor celor cinci țări. De asemenea, prin acest document se confirmă informațiile anterioare, care semnalau prezența trupelor est-germane, poloneze, ungare și sovietice în apropierea granițelor cehoslovace, ceea ce a condus la timorarea cehilor.

Cu cât ne vom apropia de Ziua Z a Intervenției, cu atât încercarea de a justifica încălcarea brutală a independenței Cehoslovaciei va fi mai mare. Printr-o politică a minciunii, prin demonstrații de forță, prin chemarea la ordin și umilirea liderilor cehoslovaci, Uniunea Sovietică dorea să arate lumii întregi că este o forță, că nimeni nu îi poate crea probleme în zonă. Sigur că, așa cum vom încerca să demonstrăm prin intermediul acestei teze, invadarea Pragăi, Bratislavei și a celorlalte localități ale Cehoslovaciei vor avea, pe termen lung, un efect advers. De fapt, Uniunea Sovietică nu își dorea să amenințe mica republică socialistă a cehilor și slovacilor, ci să testeze reacția Occidentului, care, prins în vâltoarea mișcărilor studențești și sociale, nu prea dădea semne că este interesat. La rândul lor, Statele Unite ale Americii nu au reacționat din mai multe motive, multe voci invocând înțelegerea tacită între Washington și Moscova. „Evenimentele din Cehoslovacia – concluziona într-una din corespondențele sale Romulus Căplescu – sunt puse în legătură și cu încheierea Tratatului de neproliferare a armelor atomice, rezultat al înțelegerii directe între cei doi beneficiari ai acordurilor de la Yalta (…) Sub niciun motiv de aceea nu se putea permite în această țară un regim considerat nesigur de către una din cele două mari puteri.”

În legătură cu punctul 4 al discuției neoficiale de la Ambasada României de la Berlin, secretarul I Smolik lansa informația conform căreia Leonid Brejnev i s-ar fi destăinuit lui Kádár, imediat după întâlnirea liderilor partidelor comuniste de la Dresda, că Dubček l-ar fi mințit. „Dubček m-a înșelat[,] întrucât mi-a promis că nu va înlocui din funcțiile de stat pe Novotný, pe ministrul Forțelor Armate și pe ministrul Afacerilor Interne. RS Cehoslovacă reprezintă revizioniștii nr. 2, urmând pe români, care sunt primii revizioniști. Voi distruge pe cehi – ar fi spus Brejnev – urmând ca apoi să mă ocup de români”, se arată în document.

Din prezumtiva declarație a lui Brejnev, înfăptuită parțial (vezi invadarea Cehoslovaciei – n. drd.) poate și pentru că a creat la nivel internațional, inclusiv în rândurile mișcării comuniste, o atitudine antisovietică, se reține ideea că România ar fi reprezentat, în interiorul Blocului răsăritean, principalul adversar al Moscovei. Informația oferită de către Smolik este veridică, putând fi verificată prin cheia evenimentelor anterioare momentului ’68, respectiv retragerea totală și definitivă a trupelor sovietice din România (1958) și Declarația de independență față de Kremlin din 1964, cât și prin aceea a evenimentelor ulterioare, în care se semnalează statutul de opozant al Bucureștilor față de Uniunea Sovietică.

Tot în cadrul discuției amintite în telegrama trimisă de Ghenea, partea cehoslovacă mai susține că reprezentanții URSS continuă să se comporte, la 15 ani distanță de moartea lui Stalin, ca stăpâni ai moșiei răsăritene. Se are în vedere întâlnirea dintre Gromîko și Hajek, ministrul de Externe al Pragăi, în care reprezentatul Moscovei îi solicită, pe un ton imperativ, să-i fie oferite informații asupra motivelor pentru care RS Cehoslovacă a stabilit relații cu Germania Federală, acesta nedorind „să discute, ci numai să afle”. Retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României, în 1958, a fost considerată ca o victorie a comuniștilor români, în special a lui Gheorghiu-Dej. În opinia lui Adrian Cioroianu, părăsirea teritoriului românesc de către armatele eliberatoare „a legitimat comunismul în haine naționale – și multe din evenimentele ulterioare anului 1958”. A urmat apoi celebra Declarație de independență. Prin urmare, terenul fiind pregătit de predecesorul Dej, Nicolae Ceaușescu nu putea juca altă carte decât cea a independenței față de Moscova. Invadarea Cehoslovaciei de către URSS, RDG, Polonia, Ungaria și Bulgaria i-au asigurat liderului român doar cadrul prielnic pentru a-și consolida puterea în interiorul partidului și statului și de a deveni unul dintre liderii comuniști cu care Occidentul negocia. În fapt, atât Ceaușescu, cât și Occidentul s-au folosit unul de celălalt pentru a-și atinge obiectivele: secretarul general al Partidului Comunist Român avea nevoie de o legitimare internațională, iar lumea democratică de un cal troian în interiorul Blocului comunist.

După cum aminteam pe parcursul acestei teze, se constată o colaborare excelentă între diversele structuri ale statului comunist român. O astfel de colaborare s-a observat și între structurile Ministerului Afacerilor Externe și presa oficială. Buna cooperare dintre reprezentanții Diplomației și cei ai presei române a făcut ca Bucureștii să afle informațiile cele mai prețioase din diferitele cercuri de putere ale capitalelor lumii referitoare la evenimentele circumscrise Primăverii de la Praga și de la Bratislava. Un moment de colaborare fructuoasă este evidențiată și de telegrama cu numărul 66361, din 16 mai 1968, a ambasadorului român la Moscova, Teodor Marinescu, în care se relatează despre discuțiile care au avut loc între V. Borcan, atașatul Ambasadei române din capitala URSS, S. Podină, corespondentul „Scânteii” și N. Cristoloveanu, reprezentantul Agerpres, pe de-o parte, și Jan Risko, șeful Biroului ČTK (Agenția de Presă Cehoslovacă), Z. Gorjeni, corespondent al ziarului Rudé Právo, I. Nemes, trimisul cotidianului maghiar Népszabadág, Alberto Santana, de la Agenția „Prensa Latina”, și Alexandar Veselinovic, șeful Biroului Agenției iugoslave de presă „Taniug” la Moscova, pe de altă parte.

Din analiza ulterioară a discuțiilor purtate de reprezentanții presei române și ziariștii străini acreditați la Moscova se desprinde ideea că manevrele militare din sudul Poloniei, în imediata proximitate a granițelor cehoslovace și la scurt timp după întrevederea din 8 mai ’68 din capitala Uniunii Sovietice, au avut rolul de a crea „o psihoză a intervenției militare”, fiind „speculată imediat de elementele de dreapta”. Se mai arată, în analiza specialiștilor români, o schimbare de atitudine a corespondenților cehoslovaci – în opinia noastră, o simplă preluare a doctrinei oficiale moscovite –, manifestată prin îngrijorarea cu care aceștia privesc evoluția mișcărilor reformatoare de la Praga, descrisă de ei drept o poziție defensivă a comuniștilor cehi și slovaci, în favoarea forțelor antisovietici și antisocialiste, mai bine organizate și aflate în plin proces de acaparare a pârghiilor de putere, care dispun, printre altele, de mijloacele de comunicare în masă: presă, televiziune, radio.

Risko și Gorjeni confirmă zvonurile anterioare care arătau că în interiorul Partidului Comunist Cehoslovac existau discuții privitoare la o eventuală și tot mai dorită debarcare a Alexander Dubček de la conducerea partidului și înlocuirea acestuia cu O. Sik sau Smrkovský. Șeful Biroului ČTK la Moscova a mai lansat ideea că ambasadorul american le-ar fi recomandat ziariștilor și diplomaților din SUA acreditați în capitala sovietică să facă dovada unei discreții maxime, „să se abțină de la comentarii și speculații privind situația din Cehoslovacia, întrucât cursul evenimentelor din această țară ar fi în interesul SUA, iar sublinierea acestui curs ar putea contribui la mobilizarea forțelor interne fidele socialismului, precum și la grăbirea unor eventuale acțiuni comune din partea unor țări socialiste”.

Nu putem aprecia în mod cert dacă aceste aserțiuni aparțin sau nu ambasadorului Statelor Unite de la Moscova, cât mai degrabă făceau parte din politica de intoxicare a Kremlinului și a sateliților săi, nemulțumiți de situația existentă la Praga. Ele pot fi totodată elemente de discurs care compun tabloul schematic al situației politico-sociale cehoslovace la acel moment. În ciuda reformei, de mentalitate și de structură, aparatul guvernamental și partidului continua să fie înțesat de oamenii lui Novotný, persoane tributare vechiului regim care au acționat ca părți ale mecanismului propagandei antireformiste. Modul de construcție al frazei, tipul de mesaj, mișcările de trupe ale țările ce vor interveni în Cehoslovacia, evenimentele ulterioare ne îndreptățesc să credem că așa-zisul îndemn al diplomatului american nu este altceva decât o componentă a „marii minciuni” a Imperiului sovietic.

Este inserată în telegramă și poziția jurnalistului Népszabadság, I. Nemes, potrivit căreia „actualii conducători ai Cehoslovaciei s-ar fi compromis”, cedând în fața revizioniștilor. Nemes avea în vedere, între alte dovezi, apariția într-o revistă de la Bratislava a unui articol pozitiv despre Andrej Hlinka (1864-1938), preot romano-catolic și politician slovac, fondator al Partidului Poporului (Partidul Unității Naționale Slovace), partid aflat la putere în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Analiza ziariștilor români aduce în atenție și discuțiile referitoare la paternitatea inițiativei întâlnirii de la Moscova din 8 mai. Așa după cum rezultă și din pozițiile exprimate de ziariștii străini cu care partea română a intrat în contact, existau voci, confirmate și de telegramele anterioare, care susțineau că inițiativa a fost a sovieticilor, ca urmare a nemulțumirilor lui Brejnev și ale echipei sale legate de rezultatul discuțiilor cu partea cehoslovacă, dar și voci care afirmau că Ulbricht, îngrijorat de posibilitatea izbucnirii unei revoluții asemănătoare și în RDG, ar fi fost părintele inițiativei, secondat de către liderul polonez, Gomułka. Cele mai multe informații, atât cele identificate în volumul de documente diplomatice utilizat, cât și cele din Arhiva Agerpres, converg către ideea că varianta corectă este aceea că inițiativa ar fi fost exclusiv sovietică, la care s-au raliat și celelalte state comuniste nemulțumite.

Apare însă tot mai evident faptul că principalul element al șantajului de care s-a folosit Moscova pentru a controla Praga a fost cel economic. Reformele inițiate de autorii Primăverii de la Praga s-au suprapus peste criza economică din Cehoslovacia, ceea ce a constituit un atu pentru liderii sovietici în adoptarea unei poziții de forță. Motivul esențial al deplasării în capitala URSS a delegației conduse de Dubček în data de 4 mai 1968 l-a constituit „obținerea unui important credit în valută, pentru modernizarea industriei”. Partea sovietică – așa cum se arată în analiza transmisă către Centrala MAE – a evitat să dea un răspuns direct la solicitarea conducerii de partid și de stat cehoslovace, trimițând-o spre analiză unei comisii de experți, fapt care nu ar fi fost altceva, în opinia ziariștilor menționați în telegrama trimisă de către Ambasada de la Moscova, decât expresia lipsei de încredere a Moscovei față de noua conducere cehoslovacă și, de asemenea, „un mijloc de a câștiga timp pentru a vedea în ce direcție vor evolua lucrurile”.Iar drumul care se prefigura era acela al invaziei, pregătită treptat începând cu luna martie a anului 1968.

În 16 mai are loc, la Moscova, o convorbire între diplomații români I. Stanciu și Șt. Iancu, pe de-o parte, și, pe de cealaltă parte, profesorul I.K. Ostroviteanov, redactor-șef al revistei „Economie mondială și relații internaționale”, se arată într-o telegramă din 17 mai 1968. Ostroviteanov afirma că procesul de liberalizare și democratizare de la Praga și Bratislava este construcția intelectualității, fiind condus de către aceasta, divizată la rândul ei în mai multe grupări; între acestea, cea mai periculoasă era gruparea din jurul președintelui Uniunii Scriitorilor, cu un mesaj evident pro-occidental.

Profesorul sovietic afirma că partidul comunist din această țară este depășit de evenimente și că se depărtează tot mai mult de clasa muncitoare, pe care nu o mai reprezintă. Acesta a mai susținut, inspirat de propaganda oficială cel mai probabil, că „în tendințele de afirmare pe plan politic a acestor grupări, se va ajunge în mod inevitabil la ciocniri care, dacă nu vor ajunge la amploarea celor din 1956 din Ungaria sau din Polonia, din cauză că muncitorimea nu va fi angrenată, vor avea, totuși, urmări periculoase pentru orânduirea socialistă”.

Redactorul-șef adjunct recunoștea, în spatele unor considerații de ordin tehnic, că URSS a identificat ca principală vulnerabilitate a Cehoslovaciei problema economică. Sunt criticate unele măsuri, precum lichidarea gratuității asistenței sociale și concedierile, care au condus la o adâncire și mai accentuată a crizei economice. Interlocutorul sovietic al celor doi diplomați ar mai fi opinat că încercarea conducerii de partid și de stat cehoslovace de a găsi parteneri economici în Occident era sortită eșecului, „întrucât, în condițiile nivelului tehnic scăzut al producției sale, Cehoslovacia nu poate face față concurenței occidentale”.

Ziaristul și profesorul moscovit a mai arătat că URSS nu va acorda niciun ajutor economic conducerii reformiste a Cehoslovaciei, ci unei conduceri cu largă susținere populară, precizând că evenimentele nu sunt clarificate încă și că, până la clarificarea acestora, la Praga vor fi schimbați mulți de-alde Dubček.

O poziție la fel de intransigentă a manifestat și șeful Secției țări socialiste din Editura „Enciclopedia sovietică”, V.I. Vladimirov, într-o convorbire cu secretarul III al Ambasadei României de la Moscova, I. Gădău, afirmând că evenimentele din RS Cehoslovacă erau complet străine de ceea ce, după tipic socialist, ar fi constituit un model de democratizare internă. Vladimirov a mai susținut faptul că în spatele Primăverii de la Praga s-ar afla extremiștii de dreapta, care ar avea menirea de a răsturna orânduirea socialistă și de a reinstaura regimul de dinainte de 1948.

Informațiile existente în legătură cu discuțiile de la Moscova din data de 8 mai 1968, referitoare la procesul de reformă instituit la Praga și la Bratislava, încep să capete contur, în sensul consolidării ideii că Uniunii Sovieticii și celorlalte țări membre ale Tratatului de la Varșovia, cu excepția notabilă a României, le era frică de ceea ce s-ar fi putut întâmpla dacă acest curent reformist ar fi cuprins întreg spațiul răsăritean. Tot în 17 mai, are loc, la sediul Ambasadei române din Berlin, un dialog între secretarul III al misiunii diplomatice cehoslovace, Nemec, și Ion Neamțu, secretar II al reprezentanței românești. Se rețin, din cele enunțate de diplomatul cehoslovac, informațiile conform cărora RDG, Polonia și URSS sunt îngrijorate de derapajul democratic al Cehoslovaciei, liderii acestor țări pretextând că situația politică de acolo ar fi pus în pericol „granița de sud-vest a lagărului socialist”.

Ecourile întâlnirii conducătorilor de partid și de stat din Ungaria, Uniunea Sovietică, Polonia, RDG și Bulgaria de la Moscova au continuat să fie auzite în cancelariile lumii mult timp după desfășurarea evenimentului. Astfel, în două telegrame ale lui Cornel Burtică, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar la Roma, către prim-adjunctul ministrului de Externe al RS România, George Macovescu, se confirmă informațiile venite pe alte filiere, completându-se, de asemenea, o imagine de ansamblu a situației existente în Cehoslovacia, în particular, și în întreg lagărul socialist, în general.

În prima, telegrama cu numărul 81236, sunt inserate informații cu privire la discuția dintre secretarul II al Ambasadei române, Dumitru Crețu, și Angelo Franza, redactor al ziarului Paese Sera și membru al Partidului Comunist Italian. În opinia lui Franza, obiectul principal de discuție de la Moscova l-a constituit situația social-politică și economică a Cehoslovaciei. Se menționează în document faptul că nu a existat o poziție unitară în ceea ce privește o acțiune comună a țărilor participante. Ziaristul italian a afirmat că sursele sale din conducerea Partidului Comunist Italian (PCI) i-au spus că, în cadrul consfătuirii de la Moscova, au existat trei poziții: una de forță (Germania de Est, Polonia și, inițial, URSS), una neutră (Bulgaria) și una de susținere a Cehoslovaciei (Ungaria). Liderul est-german, Ulbricht, a susținut că este nevoie de adoptarea unor măsuri represive, fiind secondat de către Gomułka, conducătorul comunist al Poloniei. Todor Jivkov a manifestat o atitudine rezervată, precizând că se va conforma deciziilor adoptate de majoritate, în timp ce János Kádár, care a refuzat de două ori, în scris, prezența în capitala sovietică, ajungând totuși în ultimul moment, la insistențele Kremlinului, s-a opus categoric propunerilor germane de a se aplica sancțiuni militare și economice asupra Cehoslovaciei, țară care ar fi trebuit, în viziunea maghiară, „ajutată pe plan economic, politic și moral”. Lecturând documentele diplomatice prezente în acest volum, ideea care răzbate este aceea că, deși Moscova a avut inițiativa și a decis, a încercat să scoată castanele din foc cu mâinile altora. URSS a speculat slăbiciunile și sensibilitățile fiecărei părți. A dat satisfacție și Germaniei răsăritene, admițând desfășurarea unor manevre militare la granița polonezo-cehoslovacă, dar și Ungariei, prin renunțarea la poziția de forță adoptată inițial, spre mulțumirea liderului maghiar, care ar fi amenințat că va părăsi reuniunea în cazul în care se vor impune propunerile lui Ulbricht.

În telegrama numărul 81238, Cornel Burtică informează conducerea MAE asupra dialogului purtat de consilierul Ion Radu cu ministrul-consilier iugoslav Nikola Mandic, care s-a exprimat că situația din Cehoslovacia este una extrem de grea, afirmând: „actuala conducere de partid și de stat din Cehoslovacia are o sarcină dificilă, deoarece trebuie să înfrângă, în condiții economice destul de grave, atât reacțiunea internă care împinge spre aventurism, cât și reacțiunea de tip stalinist, care nu vrea să părăsească funcțiile și situația privilegiată”.

Dacă ar fi să reducem la câteva propoziții descrierea cauzei eșecului Primăverii pragheze, atunci cuvintele diplomatului iugoslav s-ar potrivi ca o mănușă. Finalul dramatic al procesului de democratizare internă început în 1968 a avut drept cauze, pe lângă intervenția militară a celor cinci țări ale Tratatului de la Varșovia, lipsa unor experiențe și expertize democratice ale liderilor reformiști, reacția puternică de opoziției a elementelor vechiului regim, lipsa de competitivitate a economiei cehoslovace și, mai ales, interesul scăzut al Occidentului față de situația politică din interiorul Blocului răsăritean.

În telegrama lui Cornel Burtică se mai arată faptul că Belgradul și-a manifestat, pe durata experimentului praghez, atașamentul față reformele efectuate în Cehoslovacia, iar vizita efectuată în capitala RS Cehoslovace de ministrul de Externe Marko Nikezic era menită să întărească acest atașament. Mandic îi mai relata lui Ion Radu că, în cadrul unei vizite întreprinse la Moscova, Iosip Broz Tito a pus în discuție și problema cehoslovacă, susținând că „mersul evenimentelor în Cehoslovacia are un curs pozitiv pentru mișcarea comunistă internațională și Iugoslavia îl sprijină total”, ceea ce ar fi atras nemulțumirea părții sovietice, Leonid Brejnev reproșându-i liderului iugoslav că țara sa ar fi îndatorată Occidentului; replica a fost aceea că apropierea de țările din Vest a Iugoslaviei este o consecință a politicii anterioare a URSS.

Emulația produsă la Praga nu avea cum să nu îngrijoreze Moscova, ale cărei interese politico-strategice erau afectate direct. Înlăturarea reprezentanților fideli politicii sovietice din primul eșalon al Partidului Comunist Cehoslovac, înlăturarea cenzurii, reabilitarea unor politicieni de dreapta, crearea unui grup aparte, împreună cu România și Iugoslavia, în zona de influență a URSS, și manifestările publice de susținere a independenței Cehoslovaciei față de fratele de la Răsărit au reprezentat motive serioase pentru a determina Kremlinul să reacționeze violent.

Praga continua să fie un loc al înfloririi unei noi civilizații socialiste. O serie de manifestări interzise înainte de 1965 aveau să prindă contur acum. Unul dintre acestea a fost tradiționalul carnaval al studenților praghezi, intitulat „Majáles”, care debuta în data de 18 mai 1968, la ora 14.30, în Piața Veche a capitalei cehoslovace, așa cum îl informa ambasadorul Obradovici pe Vasile Șandru. Din telegramă se desprind două idei: prima, aceea că manifestarea studențească nu a fost supravegheată de organele de miliție, paza fiind asigurată de poliția studențească, formată din studenți îmbrăcați în bluze maro și având în mână, pe post de bastoane, suluri de salam, iar cea de a doua idee este cea în care se subliniază caracterul politic al carnavalului.

Întrevederile de la Moscova au stârnit reacții pe măsură din partea tinerilor intelectuali cehoslovaci. Caracterul politic al Majáles-ului era mai mult decât evident. Participanții purtau lozinci care susțineau politica reformiștilor conduși de Dubček și, de asemenea, unele îndreptate împotriva conservatorilor din interiorul PCC și împotriva URSS. „Astfel, pe un tablou care înfățișează granița sovieto-cehoslovacă – se arăta în telegrama lui Ion Obradovici, pe baza mărturiilor de la fața locului ale lui Petre Vlășceanu – sunt aliniate tancuri sovietice, iar dedesubt este scris în limba rusă « Ete vașe delo » [« Iată drumul vostru »]; pe spatele unui demonstrant este scris « Expertul sovietic: fără noi nu se poate tovarăși »; un grup de tineri purtau în ordine următoarele lozinci: « Go home… », în limba engleză, apoi « Vă place tovarășe Kosîghin », în limba rusă, urmate de « Cu unii prieteni ajungi la fund », « Lecuim pe tovarășul Kosîghin », « Tass – poliția publică » și altele.”

În nota din ziua următoare, înregistrată cu numărul de intrare 77484, Ion Obradovici semnalează unele asemănări și deosebiri ale carnavalului început la 18 mai 1968 cu evenimentele similare desfășurate în anii precedenți. Se subliniază caracterul profund politic al manifestării, insistându-se asupra diferențelor de nuanță; în timp ce la manifestările anterioare se criticau metodele și modul de acțiune în politica internă, în cazul de față „au fost purtate lozinci de sprijinire a politicii interne cehoslovace, de critică mai ascuțită la adresa URSS, precum și a unor aspecte de politică externă”, observându-se și unele atitudini critice în ceea ce privește cenzura și interceptarea convorbirilor telefonice.

Sunt reluate informațiile din telegrama anterioară, referitoare la existența pancartelor cu lozinci antisovietice și împotriva prezenței lui Kosîghin în Cehoslovacia, sub pretextul unui așa-zis concediu, iar în plus este amintită prezența câtorva pancarte cu poziția unor state socialiste față de Primăvara pragheză; în dreptul URSS era trecut „instrucțiuni”, la Polonia „sfaturi”, „teamă” pe pancarta în care era nominalizată RD Germană, pentru ca în dreptul Bulgariei să nu scrie nimic. Aceste pancarte erau imaginea în oglindă a pozițiilor oficiale a țărilor menționate în cadrul convorbirilor de la Moscova. Remarcăm faptul că Ungaria nu figurează pe această listă, ca dovadă a atitudinii sale conciliatoare, cel puțin la momentul debutului carnavalului.

Se mai face precizarea că evenimentul a decurs fără incidente, fiind transmis de televiziunea de stat, care s-a mărginit să prezinte pe scurt evenimentul, difuzând imagini cu unele lozinci în limba rusă, semnificative, în care participanții își arătau susținerea față de procesul reformist de la Praga și de la Bratislava și, totodată, afirmau dreptul slovacilor și al cehilor de a decide în mod independent drumul pe care îl vor alege. La 19 mai 1968, pe adresa lui George Macovescu sosește o telegramă din partea ambasadorului român la Praga, în fapt o analiză detaliată și concludentă a situației politice din țara gazdă și a evoluției relațiilor sovieto-cehoslovace, în urma vizitei din 4 mai a delegației RS Cehoslovace în URSS.

Deplasarea la Moscova i-a speriat destul de tare pe liderii cehoslovaci, lucru evidențiat și de îndulcirea tonului cu care vor aborda tematica relațiilor cu Uniunea Sovietică, având drept scop potolirea opiniei publice interne și transmiterea unui mesaj pacifist către Kremlin. Diplomații români avea în vedere unele acțiuni ale conducerii reformiste, precum: 1. Manifestările prilejuite de cea de-a 23-a aniversări a eliberării Cehoslovaciei, între care mitingul desfășurat pe 9 mai în Parcul de cultură și odihnă „J. Fučik” din Praga, ocazie cu care s-au reafirmat relațiile frățești dintre partidele comuniste din Cehoslovacia și URSS; 2. Mitingurile și adunările festive din unele întreprinderi, cum ar fi Uzinele chimice „Litvinov”, loc în care s-au reliefat avantajul și necesitatea continuării colaborării cu unitățile economice sovietice. Se evidențiază dorința conducătorilor Partidului Comunist Cehoslovac de a păstra un echilibru între manifestările de independență față de Moscova și apartenența lor ideologică.

Luați de val, depășiți de situația internă și de cea internațională, deloc favorabile Cehoslovaciei, liderii de la Praga au fost nevoiți de multe ori să dreagă busuiocul. Au fost obligați de vâltoarea evenimentelor să acționeze haotic, să mascheze realitatea, să nege public unele mărturii certe ale presiunilor la care erau supuși din partea liderilor sovietici. Știrile care dădeau drept sigure manevrele militare în preajma granițelor aveau menirea de a neliniști populația. De aceea, pe lângă catalogarea acestora drept o provocare politică, s-a organizat, la Češki-Tešin, un miting cu participare internațională. Din cei 30.000 de participanți, 10.000 erau polonezi, iar de la eveniment nu putea lipsi o delegație sovietică, aceea a orașului Volgograd, condusă de un membru al CC al PCUS. Se dorea a fi o exemplificare a legăturii sudate dintre popoarele celor trei state comuniste, o încercare de a masca realitatea, în spatele unor discursuri care proslăveau ajutorul armatei sovietice eliberatoare.

În analiza ambasadorului Obradovici este amintit faptul că, în ciuda manifestărilor de prietenie enumerate în prima parte a telegramei, presa, radioul și televiziunea cehoslovace continuau să găzduiască multe aprecieri negative la adresa URSS și a relațiilor dintre Praga și Moscova. O componentă esențială a nemulțumirilor cehoslovace viza problematica economică. Se imputau „importuri de minereu de fier nu de cea mai bună calitate, importuri de petrol în condiții neavantajoase, exportul în URSS a unor mărfuri de calitate inferioară, care nu cointeresează pe producătorii cehoslovaci în modernizarea producției”, fapte care îi determinau pe tot mai mulți cetățeni să se întrebe care sunt avantajele relațiilor economice privilegiate cu Uniunea Sovietică.

În aceeași analiză efectuată de diplomații români de la Praga sunt inserate câteva direcții pe care aceștia le vor urmări în discursurile și manifestările oficialilor cehoslovaci: 1. Discuțiile apărute în mediile politice pragheze în legătură cu necesitatea continuării colaborării economice cu URSS, însă pe baza celor enunțate de Smrkovský, anume principiile egalității în drepturi, cele ale respectului și avantajului reciproc ori cele care statuează neamestecul în treburile interne, 2. Decizia liderilor reformiști cehoslovaci de a începe o etapă de explicare a noii politici de la Praga, care să asigure liniștea cercurilor conducătoare din țările socialiste și 3. Nuanțarea criticilor oficiale față de pozițiile exprimate de presa din Polonia, URSS și Germania de Est referitoare la evenimentele din Cehoslovacia.

În paralel cu acțiunile pacifiste ale guvernului praghez, creștea starea de nemulțumire a populației, care considera desele contacte bilaterale inițiate de sovietici drept mijloace de presiune asupra RS Cehoslovacă. Între acestea, Ion Obradovici amintește încercările sovieticilor de a stabili contacte cu membri ai activului de partid care urmau să fie aleși în structurile de partid și de stat atât la nivel central, cât și local. Se face referire la vizitele celor două delegații militare numeroase, conduse de Ivan Stepanovici Konev (1897-1903), mareșal al Uniunii Sovietice și Inspector-general al Ministerului Apărării (din 1962), și respectiv cea condusă de mareșalul Andrei Antonovici Greciko, ministrul Apărării din URSS în perioada 1967-1973.Dar Uniunea Sovietică nu acționa doar pe terenul militar ori pe cel economic, ci și prin intermediul unor manifestări științifice sau culturale. Ziua Culturii ucrainene a fost un bun prilej pentru sovietici de a testa reacția publicului, de a sonda starea psihică a populației cehoslovace. Deși inițial, evenimentul era programat să se desfășoare în toamnă, factorii de decizie au divizat evenimentul în două etape: una în mai, iar cealaltă a fost programată să se desfășoare în luna noiembrie 1968. În etapa din mai s-au deplasat în Cehoslovacia orchestra de estradă, ansamblu de cântece populare „Verjovski” și orchestra de cameră, însoțite de un vicepreședinte al Consiliului de Miniștri și de ministrul Culturii din Ucraina.

Rolul diplomaților români nu era doar acela de a informa autoritățile de la București despre desfășurarea evenimentelor din Cehoslovacia doar pe baza datelor obținute prin metodele clasice ale diplomației, ci și acela de a se informa direct de la sursă, pe baza observațiilor din teren. Elocventă în acest sens este telegrama ambasadorului de la Berlin, Nicolae Ghenea, care s-a deplasat, pe 19 mai 1968, la muntele Fichtelberg din regiunea Karl Marxstadt, situată în apropierea graniței cu Cehoslovacia, confirmând astfel informațiile anterioare privitoare la deplasările de trupe din apropierea frontierelor cehoslovace. Aflăm că trupele sovietice staționau la o distanță de cel mult 15 kilometri de frontieră, în păduri, formând un cordon de 20-25 kilometri ce înconjura granița cehoslovacă. Ghenea informa, de asemenea, asupra existenței unor autocamioane, tunuri ușoare și mașini blindate, iar la punctele de intersecție și la marginea șoselei a unor blindate cu câte o mitralieră, a agenților de circulație sovietici, a unor camioane-cisternă și a unor ambulanțe. Sunt elementele care arătau clar că URSS și aliații săi erau gata oricând să intervină militar în RS Cehoslovacă.

În informarea ambasadorului român se mai arăta că, așa cum a rezultat din discuțiile ocazionale pe care acesta le-a purtat cu diferiți cetățeni germani, trupele germane și-au ocupat posturile pe 10 mai, în timp ce acelea sovietice au intrat în misiune pe 13 mai; diplomatul Nicolae Ghenea menționează însă că nu a observat pe traseul indicat trupe ale armatei RDG. Când și unde s-a luat decizia de a acționa militar împotriva Cehoslovaciei? Înainte sau imediat după reuniunea din 8 mai 1968 de la Moscova? A cui a fost inițiativa? Postarea trupelor est-germane în poziție de luptă la doar două zile după consfătuirea partidelor comuniste de la Moscova indică faptul că decizia a fost luată ca urmare a solicitărilor lui Ulbricht, dar se poate înainta ipoteza conform căreia URSS a luat decizia împreună cu Polonia și RDG înainte de data întâlnirii din capitala sovietică, dar neavând confirmarea Budapestei, a lăsat dreptul de inițiativă liderului est-german.

Cehoslovacia acționa pe un teren minat. Sprijinul de care se bucur din partea României și a Iugoslaviei era nesemnificativ, cancelariile occidentale nedând semne că ar fi interesate de situația de la Praga și de la Bratislava, în ciuda declarațiilor publice de susținere a mișcării reformatoare condusă de Dubček. Așa după cum rezultă dintr-o discuție între Ion Obradovici și ambasadorul american la Praga din perioada 1966-1968, Jacob D. Beam (1908-1993), SUA ar fi avut intenția să ajute economic Cehoslovacia, administrația Johnson fiind pregătită să restituie aurul cehoslovac, în valoare estimată de 20 milioane de dolari, și să acorde, fără aprobarea Congresului, statutul națiunii celei mai favorizate RS Cehoslovace și RS România, având totuși grijă ca aceste gesturi să nu fie interpretate greșit de Uniunea Sovietică (subl. drd.).

Interesantă în acest sens este telegrama din 21 mai 1968, a lui Nicolae Blejan, ambasadorul român la Sofia, în care se prezintă pe larg o serie de contacte ale reprezentanților diplomatici români cu oficiali bulgari și cu diplomați acreditați la Sofia. Toate aceste dialoguri vizând evenimentele în curs de desfășurare din Cehoslovacia. Sunt informate autoritățile de la București, în speță adjunctul ministrului de Externe, Vasile Șandru, despre întrevederea dintre Todor Jivkov, prim-secretar al CC al PC Bulgar și președinte al Consiliului de Miniștri, cu P. Majling, ambasadorul cehoslovac din capitala bulgară. Majling l-a informat pe liderul de la Sofia că RS Cehoslovacă asupra evoluției evenimentelor din țara sa, dându-i asigurări lui Jivkov că Praga nu va renunța la traseul său socialist și că este capabilă să conducă de una singură procesul de democratizare început în ianuarie 1968. Liderul bulgar i s-ar fi adresat diplomatului cehoslovac cu expresia „Să dea domnul să fie așa, tovarășe Majling”.

Întrevederea dintre cei doi pare să nu fi fost lămuritoare pentru conducerea comunistă bulgară, aflată sub influența dezinformărilor – așa cum se menționează în documentul de față că ar fi declarat V. Kleț, secretar I al Ambasadei Cehoslovaciei la Sofia – Ambasadei bulgare de la Praga, care păstra relații mai mult decât cordiale cu diplomații sovietici, în mod deosebit cu șeful misiunii diplomatice a URSS, ambasadorul Cervonenko, despre care se menționează că „până în ultimul timp, a întreținut relații foarte intime (subl. drd.) cu A. Novotný”.

Telegrama lui Blejan conține și unele aserțiuni ale lui Ghiorghi Djagarov, președintele Uniunii Scriitorilor din Bulgaria, cu privire la situația internă din Cehoslovaci, susținute la primul Congres al scriitorilor bulgari. Se reține: „Procesul de democratizare trebuie să fie condus de partid. În caz contrar se poate transforma într-un curent antidemocratic care distruge forțele democratice”. Se remarcă limbajul de lemn al perioadei, discursul susținut de dragul discursului și, de asemenea, se simte indicația venită de sus, conform căreia toate componentele societății aveau obligația să-și exprime poziția publică referitoare la evenimentele de la Praga și Bratislava, indiferent de gradul de interes ori de înțelegere/ cunoaștere a situației existente acolo.

Din nota venită de la Ambasada română din Bulgaria se rețin și considerațiile ambasadorului RP Polone la Sofia privitoare la cauzele și evoluția evenimentelor de la Praga și Bratislava. Între cauze, diplomatul polonez amintea: numărul mare de arestați politici, regimul dictatorial și dogmatic al lui Novotný și discriminarea la care era supusă populația din Slovacia. În ceea ce privește evoluția Primăverii, acesta era de părere că evenimentele de la Praga și de la Bratislava au avut la început o orientare pozitivă, dar au eșuat treptat, prin implicarea în derularea acestora a unor forțe ostile socialismului.

Tot în telegrama 82432/21.05.1968 se mai evocă opiniile lui Emile Rasson (1910-1969), ambasadorul belgian în capitala bulgară, și ale lui Wilhelm Schreck, diplomat finlandez, conform cărora URSS exercita presiuni foarte mari asupra Cehoslovaciei, exemplele oferite fiind vizita premierului sovietic Kosîghin și cea a numeroasei delegații conduse de Greciko. Se mai face referire la destăinuirea pe care consilierul iugoslav Velicikovic i-a făcut-o unui diplomat român, în care se arată că încordarea dintre cehoslovaci, pe de-o parte, și ceilalți cinci, pe de cealaltă parte, a crescut în intensitate după întrevederile sovieto-cehoslovace din 4 mai de la Moscova, ocazie cu care Leonid Brejnev i-ar fi solicitat lui A Dubček să permită derularea unor manevre militare comune sau, cel puțin, să accepte să se desfășoare activitatea comandamentului militar al trupelor Tratatului de la Varșovia pe teritoriul cehoslovac, propunere care s-a izbit de refuzul categoric al liderului de la Praga. Urmare a acestui refuz, Moscova își cheamă sateliții la ordin, pentru a-i informa despre neascultarea comuniștilor cehoslovaci și pentru a decide măsurile ce vor fi luate în viitorul apropiat. Se confirmă refuzul lui Kádár de a se desfășura manevre militare fără acordul lui Dubček, așa cum au propus ceilalți lideri prezenți la Moscova, și argumentul acestuia că exercitarea unor astfel de presiuni ar conduce la o situație similară celei din Ungaria anului 1956.Cu siguranță, Ungariei îi era cel mai greu să acționeze într-o direcție sau alta. Memoria victimelor Revoluției maghiare o împiedica să susțină o intervenție în forță în Cehoslovacia, iar pe de altă parte, apropierea, ideologică și teritorială, de URSS o vulnerabiliza în fața Moscovei.

Pe 22 mai 1968, Teodor Marinescu transmite de la Moscova o telegramă privitoare la discuțiile legate de deplasările în Cehoslovacia ale premierului sovietic A.N. Kosîghin, sosit surprinzător, pe 17 mai, la Karlovy Vary, sub pretextul înrăutățirii stării sale de sănătate, și cea a delegației militare conduse de mareșalul AA Greciko. Însă, motivul real al internării lui Kosîghin în stațiunea balneoclimaterică din RS Cehoslovacă a fost acela de a se convinge la fața locului asupra stării de lucruri. A avut convorbiri cu principalii lideri cehoslovaci, cu susținători ai lui Novotný „și cu unele elemente apreciate că ar avea concepții antisocialiste”. Se mai reține din telegrama lui Marinescu că principala sarcină a delegației militare a fost să stabilească, împreună cu partea cehoslovacă, unele aspecte organizatorice, avându-se în vedere „posibilitatea atragerii Cehoslovaciei la crearea unui « organ militar suprastatal » pe linia Tratatului de la Varșovia”. Informația este confirmată și de generalul-colonel Romanov, care, într-o convorbire cu generalul-colonel Ion Gheorghe, șeful Marelui Stat Major al Armatei române la acea dată, aprecia că prezența premierului Kosîghin, a ministrului Apărării din URSS și a patru mareșali sovietici în Cehoslovacia nu era întâmplătoare, ea făcând parte din strategia Moscovei de cumințire a Pragăi.

Poziția privilegiată de care se bucura România la Praga este evidențiată și de discuțiile purtate de ambasadorul Obradovici cu Jiři Hájek, ministrul de Externe al Cehoslovaciei. Această relație prietenească este reliefată încă de la începutul telegramei cu numărul 77506/ 22 mai 1968, ambasadorul român arătându-i superiorului său, Vasile Șandru, că „[…] L-am informat pe scurt pe Hájek despre interesul, simpatia și încrederea cu care evenimentele din Cehoslovacia sunt urmărite în țara noastră, la care ministrul m-a solicitat să transmit sincerele mulțumiri pentru expresia acestor sentimente care, în împrejurările actuale, constituie cel mai prețios ajutor ce poate fi acordat Cehoslovaciei”.

O dovadă a acestei prietenii sincere, a acestei colaborări fructuoase este și larga expunere a situației interne de la Praga pe care i-a făcut-o Jiři Hájek ambasadorului Ion Obradovici, în fapt o sinteză a evoluției social-politice cehoslovace în perioada cuprinsă între desfășurarea Plenarei CC al PCC din aprilie și până la data expedierii telegramei. Se arată că au fost identificate și s-au cristalizat câteva linii directoare ale procesului de democratizare internă, după cum urmează: 1. S-a impus punctul de vedere slovac asupra federalizării statului cehoslovac „după modelul simetric, cu organe distincte, având cele mai largi atribuții pentru fiecare din cele două componente și cu organe federale cu atribuții restrânse”; 2. S-a decis că raportul dintre Partidul Comunist Cehoslovac și partidele existente ori în curs de înființare în Cehoslovacia să se facă în cadrul instituțional oferit de Frontul Național, pe baza unei platforme modernizate a acestei construcții, fără ca țelul asumat al făuririi socialismului să fie afectat; 3. Este necesară o nouă reorganizare a structurilor sindicale și de tineret, care să țină cont de realitățile existente; 4. S-a mai decis ca presa să rămână liberă, iar excesele să fie limitate prin intermediul muncii politice în rândurile publiciștilor, pe baza principiului răspunderii personale, fără a se interveni prin mijloace administrative; 5. S-a hotărât convocarea unui congres înainte de termen, care ar contribui la întărirea unității partidului, prin oferirea unor răspunsuri așteptate la problemele cu care se confruntă societatea cehoslovacă.

O altă componentă a discuțiilor dintre ministrul de Externe cehoslovac și diplomatul român a vizat problematica politicii externe. Jiři Hájek a arătat că principala sarcină a MAE este aceea de a asigura țările socialiste că politica de prietenie și alianță cu URSS și celelalte țări a Pragăi nu va fi afectată, deși conducerea cehoslovacă va continua reformele demarate, ca răspuns la unele necesități obiective. S-a apreciat că recenta vizită a lui Kosîghin și dialogurile cu diverși reprezentanți ai vieții politice din Cehoslovacia constituie un element pozitiv în relațiile bilaterale. O altă decizie adoptată a fost aceea ca, în problemele internaționale, să fie folosite datele furnizate de institutele de sondare a opiniei publice.

Vizita în Cehoslovacia a premierului sovietic a stârnit interesul diplomaților și ziariștilor occidentali. În cercurile acestora de la Moscova s-a comentat că această vizită ar fi practic o continuare a tratativelor demarate pe 4-5 mai 1968 în capitala URSS. Se afirmă faptul că A.N. Kosîghin l-ar fi chemat de urgență în Cehoslovacia pe Nikolai Konstantinovici Baibakov (1911-2008), vicepreședinte al guvernului sovietic și șef al Gosplanului, pentru a pune la punct detaliile unei colaborări economice. În telegrama lui Teodor Marinescu se subliniază ideea că părerea unanimă a diplomaților și jurnaliștilor din țările socialiste și din cele occidentale este aceea că sovieticii vor satisface doleanțele economice ale Pragăi, acordând atât creditele, cât și celelalte ajutoare solicitate, pentru a evita astfel o îndreptare a atenției liderilor cehoslovaci spre ajutorul oferit de statele capitaliste, dar și pentru a se închega relațiile dintre cele două țări.

Totodată, aflăm că din componența delegației militare a URSS „au făcut parte comandantul trupelor sovietice din RD Germană, P.K. Koșevoi, și V.Z. Biziarin, comandantul regiunii militare Lvov, considerată ca fiind cea mai puternică și modernă regiune militară sovietică din partea europeană a Uniunii Sovietice”. Se întăresc informațiile legate de solicitările URSS privind amplasarea trupelor din țări ale Tratatului de la Varșovia pe teritoriul cehoslovac, pretextul fiind acela că numeroșii turiști vest-germani care pătrund în RS Cehoslovacă ar desfășura o activitate ostilă intereselor cehoslovace și ale celorlalte țări socialiste, idee respinsă de autoritățile de la Praga.

Se mai arată că, prin desele vizite ale delegațiilor din URSS și Cehoslovacia, liderii de la Kremlin își doreau să țină sub control situația de la Praga „pentru a nu fi luați prin surprindere de evoluția evenimentelor, pentru a influența prin persoane cu munci de răspundere cursul evenimentelor din această țară, pentru a încerca să mascheze divergențele existente, precum și pentru a atenua, pe cât este posibil, ecoul negativ pe plan extern al acțiunilor de presiune întreprinse față de conducerea cehoslovacă”. Și pe 23 mai se discuta în mediile diplomatice în legătură cu întâlnirea din data de 8 de la Moscova. Așa cum se arăta în telegrama 82447/23.05.1968, în ziua respectivă au fost purtate discuții între C. Ionescu-Țîra, consilier al Ambasadei române la Sofia, și S. Zgryzwa, consilier polonez, cel din urmă relatând că o informare completă asupra întrunirii de la Moscova dintre cei cinci s-a făcut doar la data desfășurării acestei discuții. Se arată că Leonid Brejnev i-a informat pe liderii Bulgariei, Poloniei, Ungariei și RD Germane că, în cadrul convorbirilor din 4 mai, Dubček a solicitat un împrumut, pe termen lung, în valoare de 500 milioane ruble aur. Deși partea sovietică nu a dat un răspuns clar, va fi nevoită să acorde împrumutul, diplomatul polonez întărind prin acestea părerile anterioare privitoare la motivul principal al deciziei favorabile părții cehoslovace: teama de o posibilă intervenție a Occidentului în economia RS Cehoslovace.

Se mai afirmă că în analiza efectuată de liderul URSS s-ar fi menționat existența a trei grupări distincte în cadrul conducerii comuniste cehoslovace: a) o grupare radicală (de dreapta), condusă de Josef Smrkovský, președintele Adunării Naționale a RS Cehoslovace, și Č. Čisar, secretar al CC al PCC, care era considerată a fi portavocea intelectualității și studențimii și care pregătea trecerea la un regim democratic de tip occidental; b) o grupare moderată, constituită în jurul lui Al. Dubček și al lui O. Černik, care se manifesta haotic, însă susținea o continuare a relațiilor cu țările socialiste și cu Uniunea Sovietică, și, în fine, c) o grupare conservatoare (de stânga), cu o atitudine fermă împotriva procesului de liberalizare, susținând o întărire a colaborării cu Moscova. Gruparea era condusă de D. Kolder, membru al Prezidiului și secretar al CC al PC Cehoslovac, și V. Bil’ak, prim-secretar al PC Slovac.

O componentă esențială a oricărui regim este comunicarea/ propaganda, cu atât mai mult în cazul unui regim totalitar. Minciuna, exagerarea, poziția de forță constituiau elementele cheie cu care Moscova pregătea intervenția militară în Cehoslovacia, arătându-și astfel forța și reafirmându-și supremația în zonă. Cine o putea contrazice? Cine era atât de nebun să reaprindă flacăra războiului în Europa? Occidentalii nu aveau timp să se ocupe de problema cehoslovacă? Americanii își doreau încă o lume bipolară. Românii și iugoslavii erau prea mici pentru un război atât de mare. Nu-i rămâneau Cehoslovaciei decât două căi: fie accepta condițiile impuse de URSS, fie devenea victimă sigură a mâniei Kremlinului. Pentru ceilalți, cuvântul lui Brejnev era mai mult decât o garanție. Liderii țărilor socialiste prezente la Moscova în data de 8 mai 1968 nu puteau și nici nu-și doreau să verifice situația existentă în teren. Unii, de teama pierderii puterii și a privilegiilor (Ulbricht și Gomułka), alții din comoditate și din dorința expresă de a-l asculta pe fratele mai mare (Jivkov).

Lămuritor în acest sens, al rolului pe care dezinformarea și exagerarea l-a jucat în criza cehoslovacă, este și următorul fragment din telegrama transmisă de la Sofia de către Nicolae Blejan: „L. Brejnev a relatat că, în prezent, sunt peste 60000 muncitori înarmați. Aceștia, cu toate apelurile guvernului de a depune armele, refuză să le predea la centrele fixate. Datorită acestei situații există pericolul apariției unor ciocniri interne de stradă, în eventualitatea că elementele de dreapta din rândul intelectualității vor încerca să se manifeste mai combativ. De asemenea, Uniunea Sovietică are informații că o parte însemnată a turiștilor occidentali aflați în Cehoslovacia fac parte din organizațiile studenților din RF a Germaniei sau sunt militari din trupele vest-germane și americane. Acesta este faptul care neliniștește cel mai mult guvernul sovietic”. Putem deduce că în baza acestor realități dogmatice s-a luat hotărârea de a se concentra, de-a lungul granițelor cu Cehoslovacia, unități militare capabile să intervină oricând pentru a restabili ordinea. S-a mai stabilit, de asemenea, necesitatea întețirii contactelor economice, diplomatul polonez afirmând și că János Kádár nu ar fi făcut, așa cum se preciza în documentele anterioare, o figură aparte, raliindu-se poziției moscovite, dar informațiile oferite de Zgrzywa nu pot fi confirmate decât în contextul evenimentelor ulterioare, întrucât, așa după cum se relatează în finalul telegramei, acesta „nu avea cunoștințe suficiente și precise despre aceste probleme”.

Descifrăm mesajul oferit de telegrama ambasadorului Blejan în următoarea cheie: în ciuda îndoielilor legate de informațiile venite de la consilierul polonez, despre care se afirmă că nu cunoștea foarte bine situația, ele confirmă cel puțin zvonistica problemei cehoslovace, parte fundamentale – spunem noi – a procesului de intoxicare demarat de Moscova pentru a-și justifica deciziile politice. Putem afirma în consecință că, la Moscova, s-au luat unele hotărâri privind întoarcerea cât mai rapidă a Cehoslovaciei la socialism. S-au avut în vedere mai multe posibilități: presiuni diplomatice și economice, schimbarea pe cale pașnică a conducerii PC din Cehoslovacia, un război civil între cei 60.000 de muncitori înarmați nemulțumiți și intelectualitate și, în cazul care celelalte forme de presiune nu ar fi fost viabile, o intervenție directă a trupelor Tratatului de la Varșovia în RS Cehoslovacă, lucru care s-a și întâmplat de altfel.

În relatarea lui Zgrzywa se mai arată că discursul public (Independență, Suveranitate, Neamestec în Treburile Interne) din Cehoslovacia se asemăna cu cel al românilor, dar că situația diferea categoric. În timp ce România făcea progrese pe calea făuririi socialismului, în politica internă cehoslovacă apăreau, tot mai evidente, elementele unei îndepărtări de construcția societății clamate de comuniști. Totodată, diplomatul polonez lansa ideea că, la convorbirile din capitala sovietică, W. Gomułka ar fi ridicat și problema renunțării, în cadrul CAER, la rublă și adoptarea unui nou etalon de schimb, ceea ce ar fi fost favorabil decontărilor în comerțul țărilor socialiste cu cele occidentale.

Reprezentantul permanent al României la ONU, Gheorghe Diaconescu, transmitea, pe 24 mai 1968, o telegramă din New York, în care erau relatate unele comentarii străine referitoare la situația din Cehoslovacia. Principalele surse ale informațiilor inserate au fost Georges Wolf, șeful Biroului „France Presse” la ONU, respectiv J. Mužik, ministru-consilier al Reprezentanței cehoslovace, și ziaristul Karel Koral.

În ochii occidentalilor se cristalizase deja o imagine destul de clară a evenimentelor din Cehoslovacia, așa cum reiese și din analiza lui Georges Wolf, împărtășită secretarului I al Misiunii permanente a României la ONU, V. Tilică. Concluziile jurnalistului francez, fundamentate pe păreri și informații culese de la mai mulți diplomați, conduceau spre ideea, unanim acceptată și adeverită ulterior, că situația de la Praga era una extrem de fluidă, conducerea de partid și de stat neputând să facă față evenimentelor și, cu atât mai puțin, să le controleze. Se arată că procesul de liberalizare este condus de intelectuali, cu precădere de cei din domeniul propagandei, ceea ce ar putea să fie folosit de către sovietici, „care pe viitor pot « dovedi » că muncitorii, țăranii și alte pături ale societății nu au nimic cu mișcarea de « in-dependență » și că « cei (sic!) care vântură lozincile sunt intelectualii – formație burgheză cu legături în Vest »”. Wolf identifică, dovedindu-se un bun cunoscător al realităților de la Praga și de la Bratislava, două tipuri de rezolvări ale crizei cehoslovace la care ar putea apela sovieticii: a) înlăturarea lui Dubček cu oamenii lui Novotný și b) o intervenție militară directă a URSS, care ar avea un caracter negativ asupra curentului de destindere survenit în Europa, precizând însă că „Marile Puteri, indiferent dacă sunt comuniste sau capitaliste, nu țin seama de normele morale ale relațiilor internaționale. Aceste puteri își permit asemenea atitudini[,] fiindcă după câțiva ani faptele comise se uită și viața își continuă cursul”.

Misiunea diplomatică română la ONU este informată de către Mužik și Kora în legătură cu desfășurarea, la sediul reprezentanței diplomatice RS Cehoslovace, a adunării de partid a comuniștilor cehoslovaci, subliniindu-se nemulțumirea diplomaților față de poziția singulară și contrară cursului evenimentelor de la Praga a ambasadorului Milan Klusák, în ciuda legăturilor de familie – era căsătorit cu fiica generalului Svoboda, președintele Republicii. Se mai face precizarea că majoritatea corpului diplomatic prezent la adunare susține politica oficială, neadmițând amestecul sovietic în treburile interne ale Cehoslovaciei și criticând deschis poziția unor state socialiste ostile mersului reformelor întreprinse. De asemenea, se fac referiri pozitive la adresa României și se mai arată că ar fi fost bine dacă RS Cehoslovacă ar fi adoptat un curs moderat al procesului de independență față de Moscova, așa cum s-a acționat, de exemplu, în România.

Din discuția avută de I. Chivu cu referentul responsabil de relația cu URSS din Foreign Office, care face obiectul telegramei 54324/24 mai 1968, a ambasadorului Vasile Pungan, reiese faptul că, la data respectivă, situația era destul de confuză, indicându-se că nici măcar Uniunea Sovietică nu știe care vor fi măsurile ce vor fi luate pentru a evita un derapaj cehoslovac. Deși manevrele militare inițiate și cele planificate a se desfășura în anul următor, 1969, erau percepute de diplomații britanici drept presiuni, Clift era de părere că URSS încerca să se mențină pe poziții prudente.

În acest sens, vizita lui Kosîghin din Cehoslovacia, imediat după întâlnirile de la Moscova din 4-5 mai și, respectiv, 8 mai 1968, era văzută în mediile Foreign Office ca o încercare a URSS de a împăca și capra, și varza, oferind garanții mulțumitoare pentru Germania de Est și Polonia, dar și de a asigura partea cehoslovacă de sprijinul său economic. Se menționează că oferta sovietică la solicitarea conducerii cehoslovace de a se acorda un împrumut pe termen lung a constat în oferirea de mărfuri și instalații, „însă guvernul cehoslovac consideră că acestea nu vor putea ajuta efectiv necesitățile de modernizare industrială și insistă pentru împrumut în valută convertibilă”.

Se subliniază în telegrama de la Londra poziția rezervată a britanicilor în problema cehoslovacă, dorința acestora de a evita pe cât posibil să se exprime public în această privință, cu scopul de a preîntâmpina unele discuții inutile cu Uniunea Sovietică și de a afecta, printr-o astfel de atitudine, interesul propriu. Mesajul indirect era acela că interesele britanice se găsesc în altă parte, nu în Estul Europei și nu în interiorul Blocului comunist.

În 27 mai sosește pe adresa lui Vasile Șandru telegrama ambasadorului Ion Obradovici, înregistrată cu numărul 77524, care este o sinteză a situației politico-economice din Cehoslovacia, o prezentare succintă a desfășurării evenimentelor din perioada 19-26 mai 1968. Diplomatul român face o analiză pe plan politic, economic și al politicii externe cehoslovace din săptămâna anterioară. Dacă în plan economic nu au putut fi semnalate evenimente deosebite, în plan politic sunt evidențiate o serie de manifestări și acțiuni considerate importante în derularea Primăverii pragheze. Astfel, conducerea comunistă cehoslovacă a derulat în perioada menționată unele acțiuni menite să estompeze derapajul de dreapta, mai ales în ceea ce privește presa. Se aduc ca probe în susținerea acestora întâlnirile pe care Čisar le-a avut cu activul de partid din presa cehoslovacă, trasarea unor noi sarcini pentru colectivul Rudé Právo, cuvântările lui Smrkovský și ale lui Černik la unele întruniri ale intelectualilor, articolele de linie semnate de președintele Adunării Naționale, precum și Plenara CC al PC Slovac, toate acestea având menirea de a contribui la propagarea în rândul maselor a mesajului și liniei partidului, la combaterea unor tendințe de dreapta, a unor excese antisovietice, a unor păreri ce vizau existența unui regim politic care-i excludea pe comuniști. Cu aceste ocazii s-a subliniat faptul că a critica greșelile din trecut era un lucru util și necesar, cu condiția ca această critică să nu fie una globală, îndreptată împotriva socialismului.

În analiza Ambasadei române se fac trimiteri la starea de spirit a populației, care se manifestă cu calm, singurul eveniment mai gălăgios fiind de altfel Májales-ul studențesc. În ceea ce privește înființarea de noi formațiuni politice, autoritățile comuniste cereau celor care își doreau acest lucru să aștepte o nouă legislație, întrucât astfel de acțiuni erau interzise de legea existentă. O altă problemă semnalată de telegrama de față este aceea a activării gărzilor patriotice – cei 60.000 de muncitori înarmați de care făcea vorbire Leonid Brejnev –, diplomatul român, deși confirmă existența unor oameni înarmați, precizează că nu se știe încă a cui a fost inițiativa reactivării gărzilor patriotice, indicând trei posibilități: conducerea de partid și de stat, muncitorii nemulțumiți sau cercurile conservatoare din interiorul PC Cehoslovac.

Între acțiunile considerate importante se indică vizita lui L. Svoboda în Slovacia, acțiune considerată a veni în sprijinul relațiilor dintre cele două popoare ale Cehoslovaciei, ședința de guvern la care s-au adoptat unele modificări la legea presei, proiectul de lege privind instituirea unei comisii pentru realizarea federalizării și cel referitor la reabilitarea juridică. Între evenimentele importante ale săptămânii 19-26 mai s-a mai aflat și ședința Prezidiului, unde s-au stabilit ordinea de zi și data de începere a Plenarei CC al PCC, data menționată în document fiind 29 mai 1968.

De asemenea, se face o trecere în revistă a evenimentelor având ca obiect politica externă. Între acestea, Obradovici menționează vizitele mareșalilor și generalilor sovietici și cea a premierului Kosîghin în Cehoslovacia și vizita ministrului de Externe cehoslovac, J. Hájek, la Budapesta. Se mai amintește de zvonul dezmințit oficial de Praga, conform căruia sovieticii ar fi cerut insistent, în timpul vizitelor delegațiilor militare, ca pe teritoriul RS Cehoslovace „să rezideze circa 11000 soldați din armatele aliate”, și de acceptul conducerii cehoslovace ca exercițiile Comandamentului Forțelor Armate Unite ale statelor membre ale Tratatului de la Varșovia să se desfășoare în iunie și nu în august-septembrie, cum solicitaseră inițial.

În problema cehoslovacă, România nu a fost consultată de către Moscova, știindu-se probabil reacția adversă a primilor revizioniști, după expresia consacrată de Leonid Brejnev. Faptul că România nu fusese informată asupra discuțiilor purtate în capitala sovietică, dar nici cu ocazia altor întruniri de nivel înalt de la care conducerea de la București lipsise reiese și din telegrama lui Dumitru Turcuș, cu numărul 47528/28 mai 1968, extrem de elocventă în argumentarea demonstrației științifice a marginalizării la care era supusă țara noastră în interiorul lagărului socialist. Se face referire în telegramă la întrevederea dintre Károly Erdély, ministrul de Externe al RP Ungare, și Dumitru Turcuș, șeful misiunii diplomatice române la Budapesta, ca ripostă la dialogul desfășurat în 13 mai, la București, între Vasile Șandru și ambasadorul maghiar în capitala României, J. Vincze. Se arată, încă de la început, că partea maghiară nu a făcut decât un exercițiu de diplomație ieftină, ambasadorul român făcând precizarea că ministrul Erdély avea un material pregătit dinainte, condensat în trei sferturi de pagină, în care se preciza că întrunirile de la Dresda și de la Moscova (la care România nu fusese invitată – n. drd.) erau o consecință directă a drepturilor și obligațiilor partidelor muncitorești și comuniste de a dezvolta relații bi- și multilaterale cu alte partide de aceeași sorginte și că, în cadrul convorbirilor din URSS, s-ar fi discutat probleme ce țin de buna funcționare a Tratatului de la Varșovia și a CAER, șeful politicii externe maghiare rezumându-se la a menționa că liderii celor cinci țări participante nu au evitat „nici discuțiile cu privire la problemele rezultate ca urmare a intensificării acțiunilor imperialismului”.

Telegrama mai cuprinde unele aspecte mai tensionate ale discuțiilor purtate la Budapesta, având ca punct de pornire interogația lui Dumitru Turcuș în legătură cu inițiatorul întâlnirii celor cinci de la Moscova. Răspunsul evaziv al oficialului maghiar, cum că toți cei cinci s-au înțeles în prealabil și că la eveniment au participat doar cei interesați, reiterând dreptul fiecărui partid de a avea libertate de acțiune și exemplificând în acest sens desele vizite în China și Vietnam ale premierului român, Ion Gheorghe Maurer, l-au nemulțumit pe diplomatul român. Se remarcă nu atât curajul, cât mai ales libertatea de care se bucurau reprezentanții diplomatici ai României în luarea unor poziții intransigente, așa cum a fost și cea a lui Turcuș.

Precizându-i ministrului de Externe al RP Ungare că nu se pot confunda planurile și vizitele lui Maurer din China și Vietnam nu pot fi puse pe picior de egalitate cu întrunirea de la Moscova, unde s-au discutat probleme ce țin de cele două organisme în care România este membră cu drepturi depline, având interes să cunoască tot ceea ce se discută și se hotărăște sub aceste auspicii, considera normal ca să fie anunțate și oficialitățile de la București. În finalul telegramei, ambasadorul Dumitru Turcuș menționează că „Erdély nu a putut da niciun răspuns cu privire la cel care a apreciat pe cine interesează și pe cine nu interesează problemele celor două organizații puse în discuție la întâlnirea de la Moscova. A schițat un anumit gest din mâini și din cap, spunând că, personal, nu are nicio plăcere să prezinte astfel de note (informații), dar așa s-a constatat că cele cinci țări participante au fost cele mai interesate în discutarea problemelor respective”.

Discuția, mai ales partea finală a acesteia, spune multe despre felul în care s-a acționat în problema cehoslovacă și despre politica Moscovei în interiorul Blocului răsăritean. Nevoia de a lua decizii sigure, de una singură, a condus Uniunea Sovietică spre evitarea oricăror poziții contrare, spre anularea oricăror tendințe de anihilare a poziției autoritare a ursului sovietic, iar în România, așa cum o demonstraseră evenimentele anterioare, nu se putea avea încredere. Ceaușescu și conducerea comunistă de la București reprezentau buturuga mică de care s-ar fi putut împiedica Kremlinul în luarea unor decizii optime pentru rezolvarea crizei cehoslovace.

În 31 mai și 1 iunie 1968, Ion Obradovici transmite două ample sinteze ale desfășurării Plenarei CC al PC din Cehoslovacia. În prima sunt inserate o serie de opinii și constatări personale ale ambasadorului român. Se subliniază caracterul pozitiv al lucrărilor Plenarei, identificându-se 6 puncte de interes, după cum urmează: 1. Decizia de a acționa împotriva oricăror manifestări antisocialiste și anticomuniste; 2. Dezbaterile Plenarei au demonstrat că, în problemele de linie, partid este unit, exemplificându-se cu unele hotărâri ce au fost luate în unanimitate, precum excluderea din CC și suspendarea din partid a lui Novotný, convocarea viitorului Congres extraordinar etc.; 3. Importanța excluderii fostului lider de la Praga pentru adoptarea noului curs al societății, ea răspunzând cerințelor majorității organizațiilor de partid și nevoii de a arăta că noua conducere se disociază de deformările trecutului, renunțând la „criminalii dovediți” din fruntea PC Cehoslovac, categorie patronată și simbolizată de A. Novotný; 4. Dorința expresă de a lupta împotriva slăbirii rolului partidului în societate, Plenara exprimându-se clar că nu se vor permite crearea unor forțe de opoziție, neîncadrate în Frontul Național; 5. Plenara se disociază de unele „excese și liberalism iresponsabil”, recomandând presei să susțină poziția oficială și să ia poziție împotriva vocilor antisocialiste; 6. Necesitatea elaborării unor acte normative în scopul susținerii procesului de democratizare în curs de desfășurare.

În finalul telegramei, ambasadorul Obradovici opinează că „Plenara ilustrează, totodată, că de o serie de probleme vitale concrete partidul nu se poate încă ocupa. Acestea se referă, în primul rând, la economie, unde nu se profilează încă măsuri concrete, deși situația actuală le-ar reclama urgent”. Din concluziile enunțate de diplomatul român se poate deduce faptul că, deși dorite, necesare și bine gândite, măsurile de liberalizare politică nu aveau sorți de izbândă fără o bază economică solidă. Încă din luna mai, Ion Obradovici prevedea eșecul Primăverii de la Praga. Cu o economie dependentă aproape în totalitate de economia sovietică și imperiul amenințărilor unei invazii militare, drumul reformist era deja compromis. Continuarea acestui parcurs, ca urmare a presiunilor interne, a fost posibil doar în virtutea inerției.

Cea de a doua telegramă conține, în totalitate, comunicarea făcută de către J. Lenárt, secretar al CC al PC Cehoslovac, diplomaților din țările socialiste, cu excepția celor din China și Albania, referitoare la hotărârile luate în cadrul Plenarei de la sfârșitul lunii mai – începutul lunii iunie ’68. În comunicarea acestuia se arată că principalele rezoluții politice fuseseră luate la data prezentării acestei informări, cu toate că lucrările Plenarei erau încă în desfășurare. Între măsurile luate sunt amintite: analiza situației politice existente, pregătirea Congresului al XIV-lea extraordinar, adoptarea bugetului partidului, adoptarea unor măsuri privind problemele de cadre, adoptarea concluziilor Comisiei CC în cazul Sejna, aprobarea propunerilor Comisiei de Revizie și Control privind unele reabilitări pe linie de partid, aprobarea activității organelor CC și a aparatului acestuia.

Sarcina de a da citire referatului în care se făcea analiza situației existente după Plenara din aprilie, se propuneau obiectivele partidului și se indicau principalele măsuri pentru pregătirea Congresului extraordinar i-a revenit lui Alexander Dubček, prim secretarul CC al PC din Cehoslovacia. În referatul prezentat de acesta se arăta că evenimentele din RS Cehoslovacă au căpătat un ritm alert, conducerea comunistă fiind nevoită să facă față luptelor între direcțiile ce se cristalizau în interiorului partidului, să mențină echilibrul între tabăra care se temea de faptul că partidul își pierdea din autoritate și că statul cehoslovac s-ar fi rătăcit de drumul socialist, pe de o parte, și, pe de altă parte, tabăra vizibil deranjată de încetinirea procesului de democratizare. De asemenea, se afirma că procesul demarat în ianuarie a creat condiții prielnice pentru ca partidul să recâștige încrederea maselor. Între aspectele negative enunțate s-a numărat starea conflictuală internă, care a permis reactivarea unor curente de dreapta și consolidarea rezistenței forțelor conservatoare din PCC, elemente ce fac c procesul de instaurare a unui socialism cu față umană să fie îngreunat. În autocritica asumată de Dubček se mai indică faptul că, între cauzele rămânerii în urmă, se află slaba activitate a organizațiilor de partid, 40% dintre acestea fiind practic inexistente.

În continuare, aflăm că data stabilită de Plenară pentru debutul celui de-al XIV Congres extraordinar al PCC era ziua de 9 septembrie 1968, argumentele susținerii acestei date fiind date de numeroasele solicitări venite din partea organizațiilor de bază și de dorința slovacilor ca, până la a cincizecea aniversare a Republicii, să fie reorganizată structura statală a Cehoslovaciei, pe baza fundamentelor federaliste. Mai aflăm, din amplul material prezentat de secretarul CC al PC Cehoslovac că ordinea de zi a Congresului va cuprinde: analiza activității partidului între cele două congrese, analiza situației existente, adoptarea programului de acțiuni ale partidului, citirea unui referat al Comisiei Centrale de Control și Revizie, adoptarea noului statut al partidului și a modelului organizării sale în cadrul federal, aprobarea federalizării Cehoslovaciei și alegerea organelor de conducere. Pentru desfășurarea în bune condiții a Congresului, Plenara a mai adoptat o directivă, în care se recomandă ca adunările generale ale organizațiilor de bază și conferințele raionale să se desfășoare până la sfârșitul lunii iunie, iar conferințele regionale să aibă loc până la jumătatea lui iulie curent, și a stabilit constituirea unei comisii politice, condusă de Al. Dubček și formată din 53 de membri, care va elabora toate materialele necesare reformei.

O altă temă abordată la Plenara din mai-iunie 1968 a fost aceea care a vizat reorganizarea Frontului Național, care ar fi trebuit să devină, în viziunea liderilor comuniști de la Praga, locul de manifestare a celor mai variate curente existente în societatea cehoslovacă, fără însă a afecta statutul de forță conducătoare a Partidului Comunist Cehoslovac și, de asemenea, fără a renunța la postulatele fundamentale ale însăși existenței socialiste a țării, reprezentate de prietenia cu URSS, de politica pașnică a RS Cehoslovace etc. Se aveau în vedere ca Partidul Comunist să discute problemele importante, cerând sfatul și ținând cont de părerea lor, cu partenerii din Front, cărora urma să le pună la dispoziție planul de acțiune propriu, care, după eventuale reformulări, să devină planul de acțiune al întregii platforme.În ceea ce privește structura organizatorică a Frontului Național, Plenara CC al PCC fundamenta ca aceasta să activeze în două compartimente: compartimentul politic, în care vor activa partidele existente, organizațiile naționale și sociale, Asociația luptătorilor antifasciști, Asociația de prietenie cu URSS, reprezentanții confederației intelectualilor, structuri care vor putea participa în alegeri și vor fi reprezentate în organismele locale sau centrale, și compartimentul social, în care se vor fi regăsit organizațiile profesionale, precum cele ale vânătorilor și pompierilor, ce vor fi putea fi reprezentate doar la nivel local și care nu se vor putea pronunța în problemele importante; se recomanda Frontului Național să respingă formele de manifestare antisocialiste ori pe cele cu reminiscențe burgheze, atât din interiorul cât și din exteriorul structurii, pluralismul politic neputând exista decât în interiorul acestui organism.

Se confirmă lipsa de viziune economică a conducerii cehoslovace, amintită de analiza ambasadorului Obradovici în telegrama din 31 mai 1968, prin lipsa unui program ferm în acest domeniu, elaborarea unui plan de perspectivă în domeniul economic după 1970 fiind doar în fază de proiect.

Se mai face referire la perioada 1949-1954, etapă istorică în care s-au înregistrat „deformații”, în care oamenii au suferit pe nedrept (ca întreg spațiul răsăritean în timpul stalinismului – n. drd.), și, cu toate că au avut loc reabilitări între 1960-1963, nu au fost reabilitați toți cei care avut de suferit și nici nu s-au aplicat sancțiuni pe linie de partid celor vinovați. De aceea, până la lămurirea situației privitoare la cei vinovați de săvârșirea acestor ilegalități și de nereabilitarea unor victime, A. Novotný și alții, asupra cărora planau suspiciuni, au fost suspendați din calitatea de membru de partid.

Între acțiunile imediat următoare prezentei comunicări, Lenárt a menționat: a) Conferința cu activul din uzine, unde se estima că vor participa aproximativ 4500 de membri de partid, și conferința cu activul de la sate, ambele fiind programate a se desfășura la Brno, pe 3 iunie 1968; b) ședințele cu activul de bază din toate regiunilor, care se vor ține tot în 3 iunie; c) ședințele activelor raionale și cele organizațiilor de bază, a căror desfășurare era programată în săptămâna ulterioară întâlnirii cu șefii misiunilor diplomatice ale țărilor socialiste în Cehoslovacia.

4.3. Ecouri post Moscova

Cu toate că programul reformiștilor comuniști prevedea faptul că schimbarea se va desfășura sub directa supraveghere a conducerii de partid și de stat, vocea străzii a cerut implementarea unor reforme imediate, lucru pe care noii conducători cehoslovaci l-au și făcut, stârnind și mai tare mânia „big-brotherului sovietic”, ce-și vedea astfel amenințată poziția de mare putere. Dovadă a faptului că libertatea ieșise de sub controlul comuniștilor cehoslovaci stă și de acțiunile extrem de radicale ale societății cehoslovace; atacurile împotriva URSS din presa de la Praga, inițiativa de desprindere a social-democraților din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac și formarea unui partid separat, apariția cluburilor politice independente sunt doar câteva dintre măsurile care au iritat orgoliul „ursului sovietic”. De consemnat este și mărturia lui Václav Havel, participant activ al evenimentelor circumscrise Primăverii de la Praga și viitor lider al Cehiei, care considera că evoluția radicală a mișcărilor politice din 1968 „nu a fost rezultatul vreunui program clar ori al unei voințe neechivoce, ci o manifestare a unei super-presiuni sociale care a găsit o ocazie prielnică”.

Atât Leonid Ilici Brejnev, cât și conducerea țărilor din Pactul de la Varșovia (cu excepția Iugoslaviei lui Tito și a României), erau îngrijorați din cauza reformelor lui Alexander Dubček, pe care le priveau ca acțiuni ce slăbeau poziția Blocului Comunist în plin Război Rece, încercând să oprească secesiunea pragheză mai întâi prin negocieri.

La 3 august 1968, la Bratislava, reprezentanții URSS, Poloniei, Ungariei, Bulgariei Republicii Democrate Germane și ai Cehoslovaciei au semnat, la Bratislava, o declarație prin care își manifestau atașamentul necondiționat față de doctrina fundamentată de Marx și Lenin, arătându-și dorința de a lupta împotriva imperialismului occidental și împotriva tuturor forțelor antisocialiste. Din Telegrama lui Ion Obradovici, ambasadorul român la Praga, rezultă faptul că URSS a demonstrat că puterea nu se negociază, ci se impune. Astfel, „proiectul textului de declarație a fost cel sovietic”, cuprinzând „unele formulări cu care delegația cehoslovacă nu a fost de acord”, cu toate că Brejnev, din prea plinul sufletului său, a permis scoaterea din proiectul original – așa după cum îi declara ambasadorului român șeful Secției de Presă a CC al PC din Cehoslovacia, Havliček – prevederea conform căreia „imperialismul acționează în țările socialiste pentru ruperea acestora din lagărul socialist”, lucru care ar fi însemnat adresarea directă către partea cehoslovacă. Se observă cu ușurință caracterul proteic al uneia dintre cele 2 superputeri a lumii.

Negocierile nu au satisfăcut orgoliul de mare putere al URSS, care a decis să invadeze, în noaptea de 20 spre 21 august 1968, Cehoslovacia, acțiune căreia i s-au raliat forțe militare din alte 4 țări semnatare ale Tratatului de la Varșovia. Aproximativ 7000 de tancuri, însoțite de jumătate de milion de soldați au pătruns în Praga, demonstrând ceea ce atenienii spuneau odinioară melienilor: „…căci știți la fel de bine ca noi că dreptatea, potrivit mersului lumii, poate fi pusă în discuție numai între cei egali ca putere; cei puternici fac tot ceea ce pot, iar cei slabi suferă ceea ce trebuie să sufere”. Și cehoslovacii, cu toată dreptatea lor, au suferit. 72 de cehi și slovaci morți, câteva sute au fost răniți și câteva sute de mii au emigrat în Occident. Intervenția militară a celor 5 țări socialiste, prietene ale Cehoslovaciei era justificată și de o teorie, a „suveranității limitate”, elaborată de Leonid Ilici Brejnev (Doctrina Brejnev). Un rol important în desfășurarea evenimentelor ce au urmat momentului 21 august l-a avut propaganda. Așa după cum reiese din unul dintre manifestele răspândite de trupele sovietice aflate la Praga, Primăvara era opera unor „forțe revoluționare”, „care au vândut o dată Cehoslovacia lui Hitler”, amintindu-le faptul că „v-am ajutat în mai 1945 să vă eliberați de fascism” și cerându-le să participe „activ la lupta contrarevoluției”.

Totul se întâmpla ca la carte. Dubček și susținătorii reformelor sale au fost duși la Moscova, cu intenția de a fi lichidați. Acest lucru nu a fost posibil din cauza rezistenței îndârjite, chiar dacă pașnice a populației, care i-a întâmpinat pe militarii Pactului de la Varșovia cu reproșuri, refuzând să le ofere orice fel de ajutor. Fotografiile lui Dubček și Svoboda erau purtate peste tot, iar străzile erau pline de pancarte în care erau denunțați colaboratorii invadatorilor și liderii sovietici. În dimineața zilei de 21 august 1968, la ora 5.30, radioul public îi îndemna pe cehi și slovaci ca în întâlnirile cu militarii de ocupație să le explice că „până la venirea lor, în țara noastră a fost liniște”.

O mărturie importantă în acest sens este și corespondența de la Praga, semnată de Dumitru Tinu și Eugen Ionescu și intitulată „Cu demnitate și calm”. Astfel, „capitala își schimbă, încetul cu încetul, înfățișarea neobișnuită pe care i-au împrumutat-o evenimentele de după 21 august. Se spală vitrinele, se curăță zidurile de afișele ce acoperiseră întregul oraș cu o mantie pestriță. Celebra statuie Václav, din piața cu același nume, a fost despresurată și ea de covorul de afișe și lozinci care o acopereau de sus și până jos. Un grup de tineri și tinere, cu perii și găleți, lucrau de zor spre a reda acestei statui, care simbolizează unitatea poporului cehoslovac, vechea ei înfățișare”. Pentru moment, probabil ca strategie tactică, liderii URSS i-au permis lui Alexander Dubček să-și păstreze funcțiile și să continue seria unor reforme moderate. În aprilie 1969 însă, visul de libertate se spulbera definitiv, Alexander Dubček fiind înlocuit din funcția de prim secretar cu Gustáv Husák. Husák a anulat reformele lui Dubček și a curățat partidul de membrii cu vederi reformiste.

Retragerea trupelor sovietice și ale celorlalte state participante la invazie avea să se producă treptat până spre sfârșitul lunii august 1968. Preconizate încă din mai, manevrele militare ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia au început la 15 iunie 1968, așa cum se arată în telegrama 77581/16 iunie 1968, ceea ce a stârnit îngrijorarea cercurilor diplomatice occidentale, vizibil sensibilizate de perspectiva permanentizării acestei situații. Vine să confirme temerea Vestului legată de această permanentizare și vizita ministrului de Externe cehoslovac în RDG (17-18 iunie 1968), ocazie cu care se desprinde ideea, emisă de ambasadorul cehoslovac la Berlin, că nemții nu pot accepta „că pot fi păreri mai multe și evident diferite pe probleme ca securitatea europeană, problema germană șamd.” Se remarcă nemulțumirea lui Ulbricht vis-à-vis de evoluția Cehoslovaciei, chiar dacă recunoaște că decizia trebuie să aparțină Partidul Comunist din această țară.

În acest context, îngrijorarea occidentală avea să fie amplificată de numărul mai mare de militari dislocați la operațiunile Comandamentului armatelor unite ale Tratatului de la Varșovia față de ceea ce stabilise inițial. Aceasta a iritat și leadership-ul de la Praga, Dubček și Černík refuzând să participe la eveniment, singurul prezent fiind președintele Republicii, generalul Svoboda, în calitatea sa de șef suprem al Armatei cehoslovace.

A doua zi, ambasadorul României la Praga este primit de către președintele Adunării Naționale, Josef Smrkovský, care îi prezintă situația de ultim moment din Cehoslovacia. Din discuția celor doi se desprind două idei centrale: prima, aceea că liderii cehoslovaci prezenți la Moscova, în cadrul vizitei parlamentare, au reiterat dreptul popoarelor ceh și slovac de a decide singure în problemele interne, iar cea de a doua se referă la decizia comuniștilor de la Praga de a întări rolul conducător al partidului. Întărirea rolului conducător al Partidului Comunist Cehoslovac este amintită și de Bohumil Šhimon, prim-secretar al Comitetului de partid Praga. Acesta consideră însă că poziția partidului comunist este șubrezită de apariția unor forțe politice, de factură democratică, forțe care nu doresc să facă parte din structura Frontului Național (Clubul 231, Clubul celor angajați fără de partid, Partidul Social-Democrat). Poziția șovăielnică a lui Alexander Dubček a fost speculată de conservatori, liderul reformator nereușind să traseze o linie politică fermă. Se aștepta, în rândul progresiștilor, o tranșare a situației existente la proximul congres extraordinar.

În informarea din 1 iulie 1968, M. Răsuceanu, P. Vlăsceanu și Al. Grădinaru, oficiali ai misiunii diplomatice române la Praga, sintetizau aspectelor evoluției politice cehoslovace din ultima parte a lunii iunie. Astfel, aceștia remarcă o întețire a activităților diferitelor aripi din interiorul PCC, precum și acțiunile formațiunilor din afara partidului. Între momentele importante evidențiate de diplomații români se numără aniversarea a 90 de ani de la unificarea Partidului Social-Democrat cu Partidul Comunist Cehoslovac, aniversarea înființării gărzilor muncitorești, înființarea Consiliul Național Ceh, ca primă etapă a federalizării, activizarea structurilor de partid ale socialiștilor și popularilor și desființarea cenzurii.

Dar cel mai important dintre aceste evenimente l-a constituit publicarea, pe 27 iunie 1968, a declarației intitulate „2000 de cuvinte”, avându-l ca autor pe Ludvík Vaculík și semnată de 70 de personalități ale Cehoslovaciei. Articolul a provocat ample dezbateri în societatea cehoslovacă, „începând de la organele centrale de partid și de stat și până la organizațiile de bază ale partidului, instituții, întreprinderi și organizațiile de masă”.

Partidul a reacționat imediat. În aceeași zi a fost convocată o ședință a Prezidiului CC, care a criticat publicarea acestui articol, considerându-l o provocare la adresa conducerii reformatoare. Poziții mai puțin tranșante au exprimat Frontul Național, Guvernul, Partidul Socialist și Partidul Popular. Pe de altă parte, deputatul și generalul Samuel Kodaj a criticat dur acest manifest, considerându-l o chemare la contrarevoluție.

Reacția virulentă a generalului Kodaj a creat un val de simpatie față de autorul și de semnatarii manifestului. În opinia șefului Direcției Presei din MAE cehoslovac, K. Dufek, nu ar fi existat niciun fel de reacție din partea oficialilor comuniști de la Praga față de acest material dacă situația din interiorul Organizației Tratatului de la Varșovia ar fi fost favorabilă evenimentelor din Cehoslovacia, dar că cele prezentate în articolul mai sus amintit „nu trebuie interpretate ca venind în contradicție cu hotărârea Prezidiului CC față de această declarație, ci ca un sprijin al forțelor progresiste împotriva activității elementelor conservatoare”.

Practic, manifestul celor „două mii de cuvinte” a antrenat toate componentele politicii cehoslovace. Prin acest manifest se cristaliza o masă critică. Impactul acestui document s-a făcut simțit și spațiul internațional. O reacție virulentă a avut Republica Populară Ungară, prin ministrul său de Justiție, Mihály Korom, care a catalogat articolul drept „un codex de condamnare a tot ce a făcut PC din Cehoslovacia în 20 de ani, o instigare la ură împotriva partidului”.

Și în analizele ideologilor comuniști cehoslovaci apare ideea că reformele lui Dubček intrau pe o traiectorie descendentă, întrucât în eșaloanele inferioare de partid elementele conservatoare erau bine infiltrate, așa după cum reiese dintr-o discuție a lui P. Vlăsceanu cu Václav Kotika, șeful Secției țări socialiste a Institutului de politică și economie mondială din Praga. Deși nu au reușit să intre în componența structurilor de partid, conservatorii au apelat la sprijin extern, lucru evidențiat de multitudinea de scrisori venite din partea partidelor frățești, nemulțumite de turnura democratică din Cehoslovacia. O altă idee care se desprinde din telegrama din 9 iulie este aceea referitoare la desfășurarea de forțe militare sovietice. Aflăm pentru prima dată că efectivul armatei sovietice staționat pe teritoriul cehoslovac era cu 5000 de ostași mai mare decât ceea ce se stabilise anterior.

Informația dată de Kotika, în legătură cu scrisorile venite din partea unor țări membre ale Tratatului de la Varșovia, este confirmată de o notă a lui Nicolae Blejan, ambasadorul României la Sofia, în care se arată, printre altele, că „cele cinci țări socialiste, participante la ultima întâlnire de la Moscova (8 mai a.c.) au adresat conducătorilor de partid și de stat cehoslovaci prin care își exprimă îngrijorarea și punctul lor de vedere cu privire la stadiul actual și « evoluția periculoasă » a situației interne din RS Cehoslovacă”.

Din telegrama 77667/10 iulie 1968, transmisă de la Praga, răzbate ideea că tonul scrisorilor venite de la partidele frățești este unul imperativ, dur, care se traduce printr-o încălcare a principiului neamestecului în treburile interne ale Cehoslovaciei. Se întrezărea astfel posibilitatea unei intervenții care să îndrepte drumul către socialism a acestei țări rebele. PCUS a înaintat propunerea unei consfătuiri între partidele conducătoare ale țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia care participaseră la consfătuirea de la Dresda, propunându-se ca loc de desfășurare capitala poloneză sau Praga. Citind printre rânduri, putem afirma că Moscova forța o desfășurare a unei conferințe care să înfiereze derapajele cehoslovace chiar în capitala acestei țări.

Poziția leadership-ului cehoslovac nu a fost una unanimă, însă majoritatea Prezidiului CC al PCC a adoptat punctul de vedere exprimat de Dubček, în sensul că „este în principiu de acord cu lămurirea prin discuții a problemelor, arătând totodată că preferă discuțiile bilaterale, la o dată convenabilă partenerilor”. Jiři Pelikán, directorul general al Televiziunii cehoslovace și președinte al Comisiei de politică externă a Adunării Naționale, i-a relatat lui Obradovici că liderul reformator cehoslovac l-ar fi informat telefonic pe Leonid Brejnev despre poziția oficială a RS Cehoslovacă în această problemă și ar fi adăugat că „dacă totuși se va ivi necesitatea discutării unor probleme oarecare într-un cadru multilateral, este absolut necesar să fie invitate toate țările socialiste europene, inclusiv România și Iugoslavia”. Cunoscând faptul că URSS nu dorea să fie partener de discuție al comuniștilor români și iugoslavi, Dubček spera la o amânare sine die a unei astfel de consfătuiri sau, dacă sovieticii ar fi acceptat condițiile impuse, RS Cehoslovacă ar fi fost susținută de liderii celor două țări europene.

Se înmulțesc informațiile privitoare la îngrijorarea mediilor diplomatice și militare în legătură cu o posibilă înăbușire prin forță a revoluției social-politice pragheze, neliniști confirmate și de discuția avută de diplomatul Mihail Răsuceanu cu L. Mevika, secretar I al Ambasadei norvegiene la Praga, în data de 9 iulie. Acesta din urmă este de părere că nu este exclusă o intervenție militară în această țară, întrucât ofițeri ai Armatei sovietice se instalau în capitala cehoslovacă și în alte localități importante. De asemenea, temerile sunt evidente și în rândurile oficialilor cehoslovaci, Kamenický, secretar I în Ministerul Afacerilor Externe de la Praga, avansând aceeași idee, pretextul sovieticilor fiind acela al „salvării socialismului”.

În telegrama 89438/11 iulie 1968sunt inserate cele mai importante aspecte ale discuțiilor purtate de Tiberiu Petrescu, ambasadorul român la Varșovia, cu liderul diplomației cehoslovace în Polonia, Dr. Antonín Gregor. Se desprind câteva idei: toate cele cinci scrisori adresate conducerii cehoslovace sunt asemănătoare, ele exprimând îngrijorarea partidelor comuniste din aceste țări față de turnura evenimentelor de la Praga și Bratislava, oferindu-se să acorde sprijinul frățesc în rezolvarea problemelor interne; singura scrisoare care conține mențiunea expresă că trebuie să aibă loc o consfătuire ca aceea de la Dresda aparținea PMSU, propunerea fiind făcută imediat după întoarcerea în capitala maghiară a lui Kádár; liderii cehoslovaci nu sunt de acord cu o astfel de întâlnire, cu atât mai puțin dacă ea va fi programată înainte de Congresul extraordinar al PC din Cehoslovacia.

Informațiile sosite de la Varșovia sunt confirmate și de discuția dintre diplomatul român M. Răsuceanu și Jaromír Litera, secretar cu probleme ideologice al Comitetului orășenesc de partid Praga. Spre deosebire de telegrama de la Varșovia, în nota lui Ion Obradovici sunt prezentate particularitățile scrisorilor venite de la partidele frățești.

Astfel, PC din Bulgaria apreciază că problemele cu care se confruntă socialismul la Praga și la Bratislava trebuie căutate în interiorul CC al PCC, nu s-a creat un centru de dreapta, care duce o politică anticomunistă și antipopulară. Argumentul pe care bulgarii îl aduc în susținerea acestei idei este articolul „2000 de cuvinte”, apărut în Literárny Listy, în timp ce PMSU identifică deraierea de dreapta în articolul „Încă o aniversare”, în care se regretă moartea lui Imre Nagy, în aceeași publicație. PSUG merge mai departe, apreciind că, dacă nu se vor lua măsuri urgente, statul socialist cehoslovac va redeveni un stat burghez.

Se mai arată în telegrama sosită de la Praga că PCUS a adresat o invitație conducerii comuniste din Cehoslovacia pentru a discuta, la Varșovia, situația contrarevoluției cehoslovace și măsurile ce trebuie a fi luate. Dubček i-ar fi cerut lui Brejnev să nu se desfășoare o astfel de întâlnire, iar dacă totuși ar avea loc, la discuții să participe România și Iugoslavia. Totodată, liderul de la Praga i-a cerut celui sovietic să urgenteze părăsirea teritoriului cehoslovac de către armatele țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia. În acest scop, Leonid Brejnev l-ar fi însărcinat pe mareșalul Iakubovski să negocieze retragerea trupelor din Cehoslovacia. Întrunirea nu a mai avut loc, Iakubovski trimițând o scrisoare lui Černík, în care se arăta că trupele vor fi retrase începând cu 13 iulie 1968.Totul nu era decât o minciună, fapt dovedit de rămânerea trupelor Tratatului de la Varșovia mult timp după 13 iulie pe teritoriul cehoslovac.

Nicolae Blejan, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Sofia, făcea, la 12 iulie 1968, o analiză extrem de corectă a materialelor apărute în perioada 1-8 iulie în presa bulgară. Se arată că a apărut cel puțin un articol critic la adresa conducerii cehoslovace, „campania anticehoslovacă îmbracă acum forme noi și variate, este mai amplă și pătrunsă de un ton alarmist, punându-se problema « pericolului contrarevoluției » în Cehoslovacia și a « a gravei amenințări care planează asupra viitorului socialismului în această țară »”.

Pe 12 iulie 1968, ambasadorul Obradovici îl informa pe Corneliu Mănescu, ministrul de Externe în exercițiu, asupra întâlnirii pe care a avut-o cu B. Šimon, prim-secretar al Comitetului orășenesc Praga și membru supleant al Prezidiului CC al Partidului Comunist Cehoslovac. Se reține din telegrama 77683/12 iulie 1968faptul că s-a stopat acțiunea de creare a noi organizații socio-politice în afara Frontului Național și că au avut loc unele discuții cu reprezentanții celor două organizații ale societății civile: Clubul celor angajați fără de partid și Clubul 231. În urma acestor discuții, conducerea comunistă de la Praga a obținut promisiunea reprezentanților Clubului celor angajați fără de partid de a nu se transforma într-un partid politic și a constatat că se află în plină desfășurare procesul de autolichidare (sublinierea drd.) a Clubului 231.

Šimon consideră inevitabilă o intervenție sovietică în RS Cehoslovacă, apreciind că una dintre cauzele importante ale acestei acțiuni de forță ar fi lipsa unei informări corecte a Moscovei. Se vor dovedi curând că aceste supoziții nu au avut o bază solidă, URSS știind fiecare mișcare a conducerii de la Praga și că intervenția era pregătită încă de dinainte de întrunirile de la Moscova din mai. Totodată, prim-secretarul Comitetului orășenesc de partid Praga considera că formulări precum „contrarevoluția urlă în Cehoslovacia și smulge una după alta pozițiile Partidului Comunist” și altele, prezente în scrisoarea adresată PCC de către Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, sunt inexplicabile și ele conduc la tensionarea climatului existent.

Subliniem ideea care răzbate din ultima frază a telegramei, conform căreia o intervenție militară a sovieticilor în Cehoslovacia ar fi o a treia tragedie a acestei țări, după momentul München (1938) și adoptarea modelului sovietic al socialismului.

Bucureștii vor stabili noua strategie privind problema cehoslovacă, așa după cum reiese dintr-o telegramă a adjunctului ministrului de Externe, Petre Burlacu, către Ion Obradovici, înregistrată cu numărul 23/002450/13 iulie 1968. În aceasta se cere ambasadorului nostru să ia legătura cu Alexander Dubček sau cu un înlocuitor al acestuia, informând conducerea cehoslovacă asupra demersurilor întreprinse de Partidul Comunist Român în această problemă. Se precizează: „Veți da citire conținutului informării, pe care v-o trimitem prin telegramă separată, fără însă a preda în scris această informare. Veți arăta că această informare a fost transmisă de conducerea partidului nostru tuturor conducerilor partidelor țărilor socialiste europene (în cazul în care sunteți întrebat de Albania, veți răspunde că nu a fost trimisă) și tuturor Partidelor Comuniste din țările capitaliste europene”, solicitându-se un răspuns rapid asupra reacției conducerii de la Praga.

Secretarul I al Ambasadei României la Varșovia, L. Rusu, a dialogat cu St. Neumann, primul secretar al Ambasadei RS Cehoslovace, ultimul apreciind ca fiind semnificativă publicarea hotărârii de retragere a trupelor Tratatului de la Varșovia de pe teritoriul cehoslovac chiar în momentul sosirii delegației conduse de Leonid Brejnev în capitala poloneză, cu toate că liderii de la Praga se așteptau la o retragere extrem de lentă a militarilor sovietici.

Ca răspuns la telegrama nr. 23/002450, Obradovici a încercat să fie primit în audiență de Alexander Dubček, dar încercarea a fost eșuată. A fost primit, în data de 14 iulie 1968, ora 09.00, de către J. Hajék, ministrul de Externe al RS Cehoslovacă. Hajék a mulțumit românilor pentru sprijinul acordat, considerând că „părerile celor două partide (cehoslovac și român – n. drd.) privind direcția dezvoltării politicii sociale din Cehoslovacia, precum și riscurilor ce le poate prezenta, aproape se confundă”.

Faptul că evenimentele din Cehoslovacia au luat prin surprindere întreaga lume comunistă este reliefat și de scena dialogului dintre Luigi Longo, Secretarul General al Partidului Comunist Italian, și ambasadorul sovietic Kirilenko, care a refuzat expres să-i răspundă liderului comunist italian la întrebările acestuia referitoare la felul ajutorului acordat guvernului de la Praga de către sovietici.Mai reținem din telegrama semnată de ambasadorul nostru la Roma, Cornel Burtică, ideea avansată de Longo, care a spus că „sovieticii nu vor să lase Cehoslovacia să se dezvolte pe o cale independentă și democratică de teama exemplului. Acest exemplu poate fi urmat nu numai de alte țări socialiste, dar el poate fi contagios chiar pentru URSS, unde sunt destui oameni politici care nu văd cu ochi buni actualul sistem rigid, nedemocratic, care domnește în URSS”. Este pentru prima dată când un lider comunist identifică cauza reală a intervenției sovietice din Cehoslovacia și face o caracterizare neprietenoasă Uniunii Sovietice.

În seara de 11 iulie 1968 conducerea reformistă de la Praga a oferit un dineu reprezentanților Uniunii Scriitorilor din Cehoslovacia. Principalele aspecte ale întâlnirii neoficiale i-au fost relatate diplomatului N. Hanganu, pe 13 iulie, de către V. Maršiček, secretar al Uniunii Scriitorilor, și L. Veselý, redactor-șef adjunct al publicației Literárny Listy. Aceștia au arătat că pozițiile scriitorilor cehoslovaci privitoare la neamestecul în treburile interne și la staționarea trupelor străine pe teritoriul RS Cehoslovace au fost identice cu cele ale oficialilor, diferența de opinie simțindu-se în cazul articolului „2000 de cuvinte”. Despre articolul în cauză Vaculík a afirmat că reprezintă un imbold pentru forțele progresiste în efortul de a-i înlătura pe conservatori din structurile de conducere ale PCC. O altă problemă discutată de Hanganu și Veselý a constituit-o prezența trupelor sovietice, est-germane, maghiare și poloneze pe teritoriul cehoslovac, redactorul-șef adjunct al publicației cehoslovace fiind de părere că trupele sovietice (20000-27000 de militari) vor rămâne cel puțin până în toamnă în RS Cehoslovacă, autoritățile de la Moscova invocând un ordin emis în acest sens de Novotný.

Pe 14 și 15 iulie au continuat, în capitala poloneză, lucrările întrunirii celor cinci lideri ai statelor membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia, care au stabilit redactarea unei scrisori comune adresate conducerii de la Praga, în care să se exprime dezacordul față de cursul evenimentelor din Cehoslovacia. De asemenea, cei cinci au decis ca să fie stabilite legături cu PCC ale reprezentanților URSS, RP Ungară, RD Germană, RP Bulgaria și RP Polone, în următoarea ordine: T. Jivkov, János Kádár, W. Gomułka, Leonid Brejnev și Walter Ulbricht.În telegramă sunt redate și câteva informații venite din diferite surse neoficiale. Astfel, aflăm că au fost concentrați și trimiși în unități militare poloneze de la granița cu Cehoslovacia toți cei care cunoșteau limbile cehă și slovacă, dar și că se observă mișcări ale trupelor motorizate poloneze și sovietice în sud Poloniei. Totodată, se înregistrează mari întârzieri ale trenurilor de marfă, cauzate de traficul feroviar intens al unităților militare.

Pe întregul parcurs al desfășurării Primăverii de la Praga atenția conducătorilor comuniști cehoslovaci s-a îndreptat către România și Iugoslavia, principalii susținători ai reformelor pragheze. Evoluția evenimentelor, lipsa de înțelegere și presiunile URSS și a acoliților săi sunt elemente care au determinat echipa Dubček să apeleze la sprijinul românesc. Acest aspect reiese și din telegrama adresată de liderul de la Praga lui Nicolae Ceaușescu, la 15 iulie 1968. Tonul colegial, prietenesc vin să confirme relațiile bune dintre PCR și PC din RS Cehoslovacă. În scrisoarea adresată lui Ceaușescu, Dubček consideră că este nevoie de o întâlnire între cei doi, propunând ca loc de desfășurare Cehoslovacia, întrucât situația politică nu îi permite – nici lui, niciunui alt membru al Prezidiului CC – deplasarea în România. Întâlnirea de nivel înalt s-ar constitui într-un bun prilej de examinare „a problemelor complicate legate nu numai de evoluția situației din Cehoslovacia, însă și de relațiile dintre țările socialiste”. Totodată, el a propus urgentarea semnării Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală dintre Republica Socialistă România și Republica Socialistă Cehoslovacă, specificând că faptul că textul acordului era deja convenit. Partea română avea să răspundă prompt, Nicolae Ceaușescu și o impresionantă delegație de partid și de stat avea să fie prezentă în Cehoslovacia o lună mai târziu, ocazie cu care s-a semnat și noul tratat bilateral, la 16 august 1968.

Odată cu apropierea momentului invaziei, Cehoslovacia rămânea din ce în ce mai singură. Dintr-o notă a lui Corneliu Vlad, consilier al Ambasadei române la Bonn, desprindem ideea că problema cehoslovacă nu interesa lumea occidentală. Adjunctul șefului Protocolului MAE al RF Germania, Dr. Rhamm, a afirmat că Statele Unite nu vor interveni în susținerea Cehoslovaciei, dorindu-și ca „URSS să se compromită printr-o intervenție chiar și în forță” în această țară. Deși Germania federală nu își dorea o astfel de evoluție a evenimentelor, dar nici o intervenție în susținerea reformiștilor, pentru a nu strica echilibrul de forțe în Europa.

Teama unui derapaj cehoslovac de la liniile directoare ale socialismului avea să creeze o stare de maximă agitație în cancelariile celor cinci membre ale OTV, ea reverberând și ambasadele acestor țări. Se analizau situații, se creau scenarii și se încerca adoptarea poziției oficiale a propagandei sovietice. În viziunea bulgarilor, sovieticilor, maghiarilor, est-germanilor și polonezilor „situația din Cehoslovacia este deosebit de tragică, totul este pierdut, există pericolul iminent al contrarevoluției, al războiului civil”, o intervenție militară în această țară nefiind exclusă dacă situația o va cere. Cele spuse de oficialul bulgar au fost întărite de ambasadorul polonez la Sofia, R. Nieszporek, și de alți reprezentanți ai Ambasadei RP Polone, care au afirmat că este mai mult decât necesară o intervenție militară în Cehoslovacia, pentru a se evita revenirea la capitalism, și au justificat o eventuală acțiune militară în baza prevederilor Pactului de la Varșovia. Un alt scenariu privind viitorul RS Cehoslovace l-a propus István Roska, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al RP Ungare la Sofia, care a spus că „Ungaria este dispusă să facă o federație cu Slovacia, deoarece ungurii și slovacii au conviețuit bine împreună timp de 1000 de ani”. Prevederile Tratatului de la Trianon, din 4 august 1920, nu au fost uitate de oficialii de la Budapesta, iar propunerea diplomatului maghiar trebuie citită în această cheie.

Așa după cum precizam mai sus, conducerea comunistă cehoslovacă privea către București cu speranță, considerând România poate cel mai important și înțelegător prieten. În contrapartidă, Moscova, Berlinul, Sofia, Budapesta și Varșovia identificau în țara noastră pe unul dintre cei mai mari dușmani ai drumului drept al socialismului. Urmare a indicațiilor primite de la Centrala MAE, Tiberiu Petrescu a fost primit de Zenon Kliszko, secretar al CC al PMUP și membru al Biroului Politic, care s-a arătat vizibil deranjat de cele expuse de diplomatul român. Tremurând, acesta i-a replicat lui Petrescu că informarea PCR „contribuie la agravarea tensiunii existente azi în mișcarea comunistă”.

În telegrama 66553/18 iulie 1968 se fac referiri la întâlnirea din capitala RP Polone a celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia, reținându-se observațiile ambasadorului Teodor Marinescu referitoare la tonul scrisorii adresate conducerii cehoslovace. În opinia lui Marinescu, scrisoarea adresată de către cei cinci se constituie într-un „amestec grosolan în treburile ce privesc exclusiv partidul și statul cehoslovac și o negare globală a întregului curs al conducerii cehoslovace actuale, după înlăturarea fostei conduceri”. Ea reflectă starea de nervozitate a expeditorilor, cauzată de cererile insistente ale cehilor și slovacilor pentru a determina trupele rezidente să părăsească teritoriul țării lor cât mai urgent; adresată Partidului Comunist, poporului, clasei muncitoare și nu conducerii de la Praga, scrisoarea prezintă o analogie evidentă cu cea adresată Iugoslaviei, în 1948.

Starea de instabilitate politică din Cehoslovacia, datorată luptei dintre facțiunile PC, a oferit posibilitatea adversarilor externi ai reformelor de la Praga să apeleze la o serie de acțiuni de intimidare și să producă dovezi ale derapajului cehoslovac. În acest scop, al producerii dovezilor incriminatoare, trebuie privite atât prezența incognito a lui Markus Wolf, șef al spionajului din RD Germană, cât și identificarea unor arme produse în SUA sub un pod din orașul Cheb. Acestea sunt, în opinia lui O. Václavik, redactor al Rudé Právo, dovezi ale faptului că serviciile secrete cehoslovace sunt „în destrămare”, el considerând că nu poate fi exclusă varianta unei provocări est-germane, care să justifice o intervenție în forță a sovieticilor și a acoliților lor.

URSS continua să fie puternică și acest fapt este evidențiat și de telegrama, din 25 iulie 1968, a lui Nicolae Blejan, care redă dialogul dintre diplomatul român M. Sibianu și Edgar Tussy, primul secretar al Ambasadei franceze la Sofia. Ideea avansată de reprezentantul diplomației franceze a fost aceea a înțelegerii tot mai evidente între cele două Mari Puteri „de a nu se amesteca una în sfera de influență a celeilalte”. Tussy a făcut trimiteri la Yalta și la împărțirea sferelor de influență la sfârșitul celei de-a doua conflagrații mondiale, afirmând că intervenția URSS în Cehoslovacia ar reprezenta o eroare a Moscovei, dar că lumea occidentală se va rezuma doar la „declarații pe care timpul le va da uitării”. O expresie care a marcat dintotdeauna scena internațională, unde dictează interesele, nu declarațiile sforăitoare.

Suspiciunile privind o eventuală invazie militară în Cehoslovacia încep să prindă contur. Antonín Zrůstek, redactor-șef al revistei Direcției Superioare Politice a Armatei, „A. Revue”, considera că propaganda agresivă a RDG și Uniunii Sovietice vizând incapacitatea Cehoslovaciei de a răspunde unui atac avea drept scop permanentizarea prezenței trupelor militare sovietice pe teritoriul acestei țări.

Dintr-o discuție purtată de ambasadorul român la Varșovia, Tiberiu Petrescu, cu ambasadorii Norvegiei, Iranului, Turciei și Greciei rezultă că URSS avea intenția de a pune capăt, cu orice preț, Primăverii de la Praga. Se arată că, la întâlnirea bilaterală ce va avea loc între sovietici și cehoslovaci, Moscova va insista ca Praga să accepte următoarele: permanentizarea staționării pe teritoriul cehoslovac a două divizii sovietice, care să se alăture celor două divizii maghiare, două divizii poloneze și 22 de divizii est-germane aflate în zonă; ruperea legăturilor economice și diplomatice cu RF Germania, reintroducerea cenzurii, interzicerea activității grupărilor reformiste constituite după Plenara din ianuarie a CC al PCC etc.

Poziția rezervată a SUA în problema cehoslovacă este confirmată de Corneliu Bogdan, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Ea trebuie înțeleasă în contextul campaniei electorale din SUA, unde șansele Partidului Democrat de a câștiga alegerile erau tot mai reduse, iar o înrăutățire a relațiilor sovieto-americane ar fi dat câștig de cauză adversarilor republicani. Se subliniază în telegramă sfaturile indirecte ale americanilor date conducerii reformiste, în sensul acceptării prezenței militare sovietice; rolul benefic al prezenței militarilor aparținând trupelor Organizației Tratatului de la Varșovia a fost susținut de profesorul Zbigniew Brzezinski, consilier pe probleme de politică externă a vicepreședintelui Humphrey. Mai reținem faptul că se prefigurează în conducerea PCUS și a URSS două tabere: prima, reprezentată de Suslin, care manifestă înțelegere în problema Primăverii și o atitudine dură față de situația din Vietnam, și o a doua, constituită în jurul lui Kosîghin și a lui Podgornîi, care înclina balanța în defavoarea Pragăi.

4.4. Tratativele de la Čierna nad Tisou

O etapă decisivă a evoluției Primăverii de la Praga a fost reprezentată de tratativele bilaterale sovieto-cehoslovace de la Čierna nad Tisou (29 iulie-1 august 1968), unde URSS a făcut o serie de concesii Pragăi, pe care le putem considera, în lumina evenimentelor ulterioare, drept pseudoconcesii. Din informațiile oferite lui Ion Obradovici de Igor Kratochwil, redactor al emisiunilor de radio pentru străinătate, în cadrul discuțiilor cu sovieticii se vor expune următoarele idei: socialismul nu este amenințat de contrarevoluție în Cehoslovacia; conducerea comunistă de la Praga stăpânește situația internă; frontierele vestice sunt în siguranță. Se va cere retragerea imediată a trupelor militare străine de pe teritoriul țării și se va preciza că Partidul Comunist Cehoslovac nu va adopta „metode administrativ-polițienești” în rezolvarea problemelor interne, mizându-se pe lupta politică.

Din telegrama 77821/29 iulie 1968 aflăm noi informații despre strategia folosită de cehoslovaci în cadrul consultărilor cu sovieticii de la Čierna nad Tisou. La propunerea privind prezența în localitatea slovacă a întregului Prezidiu al CC al PCC, liderii comuniști de la Praga își luaseră unele măsuri de precauție, pentru a da impresia de unitate. Astfel, în cadrul ședinței de Prezidiu de dinaintea plecării la Čierna s-a stabilit ca Alexander Dubček să vorbească în numele conducerii de partid și de stat, iar dacă sovieticii vor insista să asculte mai multe păreri, vor avea întâietate cei care dețin funcție pe linie de stat și care vor vorbi în numele organismelor reprezentate (Adunarea Națională, Frontul Național, guvern etc.)

Marți, 30 iulie 1968, Constantin Flitan, ambasadorul nostru la Paris, făcea o amplă analiză a întâlnirii cehoslovaco-sovietice și a reacției mediilor diplomatice și jurnalistice occidentale față de această întrevedere decisivă pentru soarta reformelor pragheze. Presa franceză a zilei de 30 iulie titra caracterul grav al situației cehoslovace și importanța decisivă a tratativelor de la Čierna nad Tisou, în timp ce ambasadorul pakistanez la Paris atrăgea atenția asupra a ceea ce el numea „Drama lui Dubček” și „Drama Partidului Comunist Cehoslovac”. La rândul său, ambasadorul cubanez aprecia că acțiunile de intimidare întreprinse de sovietici sunt rezultatul înțelegerilor cu americanii, considerând că o intervenție militară a celor cinci în Cehoslovacia ar fi un cadou nesperat oferit Statelor Unite ale Americii. În finalul telegramei lui Flitan sunt menționate două incidente din debutul întâlnirii din localitatea slovacă, semnalate de posturile de radio franceze: reproșurile pe care partea sovietică le-a făcut celei cehoslovace, acuzând că aceasta ar fi divulgat locul desfășurării numele participanților la convorbiri, și faptul că, la un moment dat, trupele sovietice au întrerupt emisia posturilor de radio din țara gazdă pentru a verifica sistemele de bruiaj.

În opinia lui Čestmir Cisař, secretar al CC al PC din Cehoslovacia, tratativele din Slovacia nu vor contribui la o apropiere de URSS, liderii de la Praga dorindu-și realizarea unui modus vivendi din care ambele părți să aibă de câștigat. Cisař a precizat că un punct important al discuțiilor cu sovieticii l-a constituit prezența trupelor militare staționate pe teritoriul cehoslovac, menționând existența unor formațiuni militare în Moravia de Nord și Slovacia de Est, concentrate, în perioada desfășurării convorbirilor, chiar în preajma localității Čierna nad Tisou.Tocmai pentru a determina echipa Dubček să cedeze, URSS, cu ajutorul forțelor conservatoare cehoslovace, a lansat o serie de provocări menite să creeze presiunea indicată secretarul CC al PCC, precum: descoperirea armelor americane de la Sokolovo, scrisorile gărzilor muncitorești, scrisoarea celor 98 de muncitori de la uzinei „ČDK” din Praga, publicată în „Pravda” la 30 iulie 1968, dar care s-a dovedit a fi un fals grosolan.

Tratativele de la Čierna nad Tisou erau considerate un bun prilej pentru a se stabili cursul evenimentelor din Cehoslovacia, R. Johnson, însărcinatul cu afaceri ad interim al SUA la Sofia apreciind că, în interiorul PCUS, existau două puncte de vedere diferite și că se va vedea după această întâlnire dacă „va învinge linia dură sau cea moderată”. Analiza evenimentelor și ale documentelor ne determină să considerăm că cele două linii erau doar la nivelul percepției, în interiorul PCUS existând un singur punct de vedere: intervenția militară în Cehoslovacia. Singurele diferențe puteau fi doar cele în legătură cu data acțiunii militare.

Vladimir Sedlák, ministru plenipotențiar și reprezentant permanent al Cehoslovaciei la UNESCO, îi spunea lui Valentin Lipatti, reprezentantul României la prestigioasa organizație internațională că „scrisoarea celor cinci” face parte din acțiunea de permanentă hărțuire psihologică a Cehoslovaciei de către Moscova, orchestrată la Praga de ambasadorul Cervonenko, consilierul Galtzov și elementele conservatoare din cadrul Partidului Comunist Cehoslovac. Totodată, Sedlák a întărit informațiile anterioare privind solicitările sovietice (reinstaurarea cenzurii, menținerea trupelor militare ale țărilor Organizației Tratatului de la Varșovia și păstrarea novotniștilor în structurile de conducere ale partidului și statului cehoslovac. Diplomatul cehoslovac mai arată că România este privită ca un prieten de către cehoslovaci, iar mediile diplomatice și culturale occidentale apreciază poziția corectă a Bucureștilor față de cursul evenimentelor de la Praga și Bratislava, care este „larg popularizată și urmărită cu interes”.

Cehoslovacii contau pe amânarea unei intervenții în forță a sovieticilor, iar convorbirile de la Čierna nad Tisou le dădeau speranțe că lupta se va da pe tărâmul dezbaterilor ideologice. Vilém Pithart, ambasadorul RS Cehoslovace la Paris, îl informa pe Constantin Flitan de faptul că partea sovietică miza pe defecțiunea unuia dintre liderii comuniști de la Praga, Kolder. Din relatările lui Pithart reiese faptul că neînțelegeri s-au înregistrat în delegația URSS. Deși Brejnev a susținut o acțiune în forță, Kosîghin și Petro Efimovici Șelest, prim-secretar al PC din Ucraina, au fost adepții unei atitudini conciliante. O cauză importantă a stării de tensiune a relațiilor sovieto-cehoslovace este reprezentantă, în opinia ambasadorului cehoslovac la Paris, aparține în egală măsură și cehoslovacilor, ale căror greșeli au fost făcute fie din rea-voință (conservatorii), fie din prostie. Între acestea, Pithart a enumerat propunerea directorului Institutului pentru cercetări în domeniul politicii externe privind publicarea documentelor despre Imre Nagy, care au iritat partea maghiară, și declarațiile lui E. Zápotek, fost campion olimpic, care a asemănat prezența trupelor sovietice cu ocupația nazistă.

Convorbirile de la Čierna nad Tisou au debutat într-o stare extrem de tensionantă, cauzată de poziția rigidă a lui Brejnev și de jignirile aduse lui Dubček de către un membru al delegației sovietice, care ar fi putut duce la finalizarea bruscă a negocierilor. A treia zi, la insistențele URSS, a luat cuvântul Kolder, care nu a răspuns așteptărilor Moscovei, înscriindu-se în linia oficială a discursurilor reprezentanților RS Cehoslovace. Tot în aceeași zi (31 iulie 1968), Brejnev a avut un dialog între patru ochi cu liderul de la Praga, care a durat o oră și jumătate. Urmare a acestei întrevederi, Dubček a telefonat în capitală și a dat dispoziție ca să se publice doar materiale pozitive la adresa URSS și a celorlalte țări socialiste. Informația confirmă ceea ce se spunea despre liderul reformist al Cehoslovaciei, anume că este un om slab, influențabil, incapabil să ducă la bun sfârșit proiectul inițiat la Plenara din ianuarie 1968. Moscova, deși la suprafață dădea semne că renunță, că șovăie, își impunea punctul de vedere. Problema nu era Dubček, ci ceilalți lideri reformiști.

Tratativele din localitatea slovacă au adus o perioadă de relativă detensionare a relațiilor dintre Moscova și Praga. Ea pare să se fi soldat cu victoria părții cehoslovace, însă întrunirea nu a fost decât, așa după cum s-a exprimat Čestmir Cisař, „o concesie tactică, care să permită o ieșire onorabilă celor patru partide și PCUS”. Cele două părți au căzut de acord cu stabilirea unei consfătuiri multilaterale la Bratislava, programată pentru data de 3 august 1968. Sovieticii au acceptat cele trei condiții impuse de partea cehoslovacă (1. să nu se discute despre Cehoslovacia; 2. invitațiile să fie lansate de PCC și PCUS; 3. întrunirea să aibă loc pe teritoriul cehoslovac). Putem afirma că singura concesie făcută Pragăi a fost doar cea legată de nediscutarea problemei cehoslovace, celelalte două prevederi ale acordului conveneau de minune Moscovei, care astfel controla cursul evenimentelor. Între câștigurile considerate evidente, Cisař a menționat acceptarea URSS de a nu se introduce cenzura și de a nu se acționa administrativ împotriva persoanelor care nu erau de acord cu poziția sovieticilor.

4.5. Bratislava – ultima încercare

Pe 2 și 3 august 1968 au avut loc, la Bratislava, convorbiri multilaterale între cele șase țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia. Declarația participanților la tratativele din capitala slovacă au fost așteptate cu mare interes de opinia publică din RS Cehoslovacă. 300-400 de persoane se aflau, în seara de 3 august 1968, în piața din orașul vechi, ascultând cu atenție textul declarației comune a celor șase partide. Nemulțumiți de forma și de conținutul documentului, cei prezenți au stabilit organizarea, în ziua de 4 august, a unui mare miting de susținere a drumului independent al Cehoslovaciei, au afișat lozinci antisovietice și și-au exprimat nemulțumirea față de lipsa lui Nicolae Ceaușescu și a lui Iosip Broz Tito de la Bratislava.

Programate inițial pentru data de 3 august, discuțiile multilaterale au început chiar în ziua sosirii delegațiilor oficiale la Bratislava, în seara de 2 august 1968. S-a decis adoptarea unei declarații comune, în care să se arate buna colaborare dintre statele participante și hotărârea de a întări relațiile bi- și multilaterale între partidele comuniste din întreaga lume. Din cauza neînțelegerilor privind conținutul declarației au fost elaborate trei variante ale acesteia, iar textul final a fost adoptat la ora 14.45, deși inițial se stabilise ora 11. Declarația a fost redactată după o luptă dată pentru fiecare cuvânt între părțile participante: pe de-o parte, Ulbricht și Jivkov, iar pe de cealaltă parte, Dubček și Kádár. Telegrama din capitala RS Cehoslovace precizează că Leonid Brejnev s-ar fi situat de partea liderilor maghiar și cehoslovac. Pentru majoritatea cehilor și slovacilor convorbirile dintre liderii de la Praga și cei ai URSS-ului și ai celorlalte țări participante nu au avut o importanță deosebită, la mitingul din data de 4 august nu au participat decât 200 de persoane, cărora li s-au adăugat alte 200 pe timpul marșului. Acest fapt poate fi o dovadă a încrederii de care se bucurau liderii reformiști de la Praga, dar și una a resemnării majorității în cazul unui atac în forță al trupelor sovietice, est-germane, bulgare, maghiare și poloneze.

Declarațiile oficialilor cehoslovaci, documentele de arhivă și eșecul reformelor de la Praga și Bratislava ne confirmă supoziția că nu a existat un cap limpede al Primăverii, toți cei implicați fiind depășiți de situație. Odată cu Bratislava se prefigura moartea comunismului cu față umană, despre care Pavel Tigrid spunea că nu poate exista, „chiar dacă ideea comunismului cu « față umană » este una generoasă, la fel de seducătoare ca Viagra”.

Lipsa de realism a cehoslovacilor era evidentă, chiar și în cadrul întrevederilor cu reprezentanții diplomației noastre, care aveau loc, de cele mai multe ori, la inițiativa oficialilor de la Praga și erau întotdeauna sincere, așa după cum se afirma în telegrama nr. 77860/5 august 1968, semnată de Ion Obradovici. În opinia lui Hájek, care l-a chemat pe Obradovici în audiență, rezultatul întâlnirii de la Bratislava a fost unul satisfăcător pentru RS Cehoslovacă. În declarația celor șase sunt inserate și unele propuneri care corespund viziunii Pragăi (principiul egalității în drepturi, particularitățile socialismului de la țară la țară etc.), în timp ce între aspectele negative ale consfătuirii din capitala slovacă sunt menționate „limbajul ermetic” al declarației și pasajul prin care se impunea controlul evident al Moscovei.

Dintr-o discuție ulterioară celei cu ministrul de Externe al Cehoslovaciei, purtată între Lenárt și Obradovici, aflăm că liderii comuniști cehoslovaci s-au angajat în fața celorlalți să nu permită deraierea RS Cehoslovace de pe drumul făuririi socialismului, făcând referiri la pericolul reprezentat de înființarea de noi formațiuni politice și la necesitatea reducerii campaniilor polemice, prin înlăturarea „demagogiei jurnalistice”. Cele expuse de Lenárt sunt întărite de A. Krauss, ambasadorul cehoslovac la Sofia, de la care a parvenit informația că URSS l-ar fi amenințat pe Dubček, în cadrul întrevederilor de la Čierna nad Tisou, cu o intervenție militară dacă nu încetează propaganda antisovietică. Aceeași sursă indică faptul că textul Declarației de la Bratislava fusese definitivat la Čierna nad Tisou, iar prezența în capitala slovacă a celorlalți nu era decât formală.

Referitor la întrunirea de la Bratislava, Havliček, șeful Secției de Presă a CC al PCC, preciza că nu a existat un punct de vedere unitar, participanții poziționându-se astfel:

„ – W. Ulbricht s-a postat pe o poziție rigidă și total contrară poziției lui Dubček;

– W. Gomułka a avut o poziție de compromis, susținând adoptarea Declarației așa cum a fost propusă de sovietici[,] fără a se face vreo modificare;

– T. Jivkov a fost foarte puțin activ;

– L. Brejnev a respectat înțelegerea de la Čierna nad Tisou și l-a sprijinit oarecum pe Dubček;

– J. Kádár a fost la polul opus lui Ulbricht, fiind aproape de poziția lui Dubček.”

La 9 august 1968, ora 17.00, sosește la Praga delegația Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia (UCI), deși sosirea era programată pentru dimineață. Se precizează în telegramă faptul că Tito nu dorește să se organizeze niciun miting, ci doar o conferință de presă, iar documentul final al întâlnirii la nivel înalt iugoslavo-cehoslovace să fie un simplu comunicat de presă. Vizitele lui Iosip Broz Tito și Nicolae Ceaușescu în Cehoslovacia au stârnit un viu interes atât în rândul occidentalilor, cât mai ales în acela al reprezentanților țărilor socialiste. Discuțiile din capitala bulgară sunt elocvente în acest sens. „Ei – se precizează în telegrama 82708 – se interesează îndeosebi dacă cei doi conducători se vor întâlni la Praga, concomitent, cu conducătorii cehoslovaci (în trei) și ce poziție vor adopta ei față de Scrisoarea celor cinci de la Varșovia și față de Declarația de la Bratislava”.

În opinia presei și în cea a oficialilor de la Belgrad, discuțiile dintre Dubček și Tito au fost benefice pentru partea iugoslavă, întrucât le-a dat posibilitatea să observe ce și cât au obținut reformiștii de la Praga după convorbirile de la Čierna nad Tisou și Bratislava. Concluziile reprezentanților UCI au fost acelea că liderii Primăverii mai au multe de făcut și, de aceea, au nevoie de un „ajutor bine gândit și în viitor”, dar „un ajutor care să nu poată fi interpretat ca o coalizare antisovietică”.

4.6. Vizita lui Ceaușescu în Cehoslovacia – succesul românesc care a grăbit invazia?

Cu siguranță, cel mai important moment înaintea invaziei trupelor celor cinci țări semnatare ale Tratatului de la Varșovia a fost reprezentat de vizita delegației române, conduse de Nicolae Ceaușescu, în RS Cehoslovacă. Data vizitei (15-17 august 1968) a fost propusă de București și acceptată de Praga pe 7 august; confirmarea avea să fie transmisă lui Ion Obradovici de către Lenárt la ora 11.30 a aceleiași zile.

Având acceptul cehoslovac, Bucureștii vor pregăti vizita. La 9 august, Vasile Șandru va emite circulara 01/01585, prin care misiunile diplomatice sunt informate asupra duratei și scopului vizitei delegației conduse de Nicolae Ceaușescu. Pe lângă data și durata vizitei, în circulară se precizează faptul că știrea privind deplasarea la Praga va fi publicată în presa centrală la data de 11 august. Vizita va avea drept scop semnarea Tratatului de prietenie, colaborare și asistență mutuală între România și Cehoslovacia, la 16 august 1968, și a unei declarații comune cu privire la situația internațională. Cu acest prilej, cei doi lideri vor lua cuvântul la un miting într-o mare uzină cehoslovacă. La o atentă lectură a documentelor care prezintă vizitele lui Ceaușescu și Tito la Praga se constată existența a două tipuri de abordare: una directă, de susținere fățișă a reformelor dubciste, aparținând României, și o alta mai rezervată, a Iugoslaviei.

Nicolae Ceaușescu a fost primit cu căldură de conducerea comunistă de la Praga, dar și de populație. Așa după cum precizam mai sus, întreaga lume era cu ochii ațintiți asupra prezenței neascultătorului de la București în Cehoslovacia. O primă reacție vine de la Roma, unde Cornel Burtică făcea o sinteză a materialelor publicate în presa italiană și care au fost dedicate vizitei de partid și de stat românești în RS Cehoslovacă. Presa creștin-democrată (pro-guvernamentală), social-democrată și comunistă (l’Unità) au acordat spații ample acestui eveniment considerat drept cel mai important eveniment al scenei politice internaționale. Relatările presei italiene sunt considerate de Cornel Burtică a fi obiective, televiziunea și radioul transmițând pe larg toate etapele vizitei (recepția oferită de generalul Svoboda, președintele Republicii, conferința de presă a lui Ceaușescu, mitingul de la uzina din Praga ori semnarea Tratatului bilateral). Nici reacțiile Moscovei nu au întârziat să apară. Vizita lui Ceaușescu provoca la Kremlin o stare de iritare, de pierdere a răbdării… Presa centrală sovietică va relua campania anticehoslovacă.

Era vizita liderului comunist român doar un pretext pentru a pune în aplicare invazia sau era motivul care a determinat reacția extrem de dură a Moscovei?! Nici una, nici cealaltă. Motivul real era altul: frica. De necunoscut, de pierdere a privilegiilor și, implicit, a puterii… Pretexte erau multe, dar poate cel mai în concordanță cu ideologia comunistă era cel prin care se invoca o așa-zisă contrarevoluție, iar fratele mai mare avea dreptul și obligația de a supraveghea traseul fiecăruia dintre frații mai mici.

Capitolul V.

INVAZIA

5.1. Ocuparea Cehoslovaciei

Momentul invaziei în Cehoslovacia a arătat lumii fața cine era stăpânul de atunci al Europei de Est. Supărată că Praga nu îi asculta ordinele, că modelul „comunismului cu față umană” putea să prindă rădăcini și în alte state prietene, ba chiar la Moscova, Uniunea Sovietică ia decizia de a interveni militar în Republica Socialistă Cehoslovacă, pentru a restabili ordinea socialistă.

La 20 august 1968, ora 23.30, liderii comuniști de la Praga se aflau în ședința care pregătea viitorul congres extraordinar din septembrie. Černik, prim-ministru în exercițiu, este cel care va informa conducerea partidului despre faptul că „trupele celor cinci țări din pactul de la Varșovia, în afară de România, au trecut granița venind din toate direcțiile, din nord, din est, din sud, din Ungaria și că, până la 6 dimineața, țara va fi complet ocupată”, ceea ce s-a și întâmplat. Și de data aceasta, România era prima țară europeană care afla despre intervenția militară în Cehoslovacia, pe filiera Eugen Ionescu – Paul Niculescu-Mizil – Nicolae Ceaușescu. La doar o oră distanță de aflarea veștii la Praga, conducerea de la București afla despre „huruitul” tancurilor sovietice pe străzile capitalei și a celorlalte orașe cehe și slovace. Trezit din somn de telefonul lui Mizil, Ceaușescu a dat ordin să fie convocați membrii Prezidiului Permanent și cei ai Comitetului Executiv. Prezidiul Permanent al PCR s-a întrunit în ședință la ora 4 dimineață, luând decizia de a condamna invazia.

Paternitatea primei informații primite de conducerea de la București referitoare la invazia în Cehoslovacia este incertă. Cei mai mulți sunt de părere că prima știre despre intrarea trupelor mixte pe teritoriul cehoslovac este dată de Eugen Ionescu, dar există și voci (Ion Stănescu, președintele Consiliului Securității Statului) care susțin că informația fusese primită anterior de la ambasada sovietică.

Până dimineață, întreaga Cehoslovacie era ocupată, conducerea reformistă arestată și dusă la Moscova, în timp ce singura redută care mai rezista era Radio Praga, locul din care s-au emis știrile privind intervenția militară sovietică, bulgară, poloneză, maghiară și est-germană pe teritoriul cehoslovac. Primul document care a fost citit după ce armatele celor cinci țări au pătruns în Cehoslovacia a fost comunicatul Prezidiului CC al PCC, în care se arată că trecerea frontierei de către trupele militare menționate este una ilegală și se cere cehilor și slovacilor să dea dovadă de chibzuință și să nu se împotrivească ocupanților. În cadrul Știrilor sunt prezentate informații privind înaintarea militarilor sovietici și ai celorlalte state participante la invazie, survolul continuu al unor avioane deasupra Pragăi, din care erau împrăștiate manifeste conținând mesaje privind justețea intervenției militare. Totodată, în fața Ambasadei RS România din Praga au fost postați, imediat după ce trupele de ocupație au ajuns la Praga, doi milițieni, mai mult ca sigur dintre cei ostili Primăverii.

Spre dimineață, când visul urât începea să devină coșmar, radioul public mai transmitea doar pe o singură lungime de undă, cea de 190 de metri, întrucât lungimea de undă de 210 metri fusese piratată de trupele de ocupație. În comunicatul transmis la ora 5.30 și adresat cehilor și slovacilor, cărora li se cere să acționeze cu calm și să acorde sprijin echipei Dubček și Černik, se spune că ocuparea Cehoslovaciei este „o clipă tristă”. Radioul era singura platformă media care rămăsese inițiatorilor și susținătorilor programului reformist început după plenara din ianuarie.

În telegrama 77957/21 august 1968 sunt prezentate primele informații referitoare la situația orașului Praga în primele ore ale ocupației. Până la ora 5.30 dimineața erau ocupate sediile guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, CC-ului și Hradul, reședința președintelui Republicii Socialiste Cehoslovace, generalul Svoboda, rămânând libere sediile televiziunii și radiodifuziunii publice, precum și cel al Adunării Naționale.Starea de spirit a populației era calmă, dar se întrezăreau tot mai des pâlcuri de oameni care discutau despre situația neagră a țării lor și ascultau cu atenție ultimele știri difuzate de Radio Praga. Un grup însemnat de cetățeni – Obradovici estimează a fi între 100 și 300 de persoane – s-a adunat în jurul clădirii Radiodifuziunii, scandând numele liderului comunist Alexander Dubček. Pe sediul Radiodifuziunii s-au arborat, în aplauzele celor prezenți, drapele cehoslovace și românești. O dovadă a legăturilor mai mult decât strânse dintre cele două țări. La ora 6.00, radioul cehoslovac transmitea că trupele țărilor membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia încep să pună stăpânire pe principalele instituții din localitățile cehoslovace, fie direct, fie prin tertipuri de genul oferirii de servicii oficialităților din acele zone, invocând scopul nobil al apărării granițelor RS Cehoslovace de dușmanul din Germania federală, așa cum au comunicat doi comandanți sovietici celor de la Comitetul orășenesc de partid din Karlovy Vary.

Tot în același jurnal sunt preluate informațiile difuzate de radioul din Plzeň, conform cărora trupe ale URSS și ale RDG se aflau la 10 km de oraș, preluând controlul unor unități economice. Se mai arată în telegrama nr.77958 că majoritatea liderilor comuniști locali și-au afirmat atașamentul față de conducerea reformistă a Cehoslovaciei și, de asemenea, că postul de radio din localitatea menționată mai sus a transmis că din avioane sovietice sunt împrăștiate manifeste ce conțin mesajul că Novotný este „președintele real al Cehoslovaciei”, dar care a fost înlăturat printr-un puci. O altă informație interesantă este cea care face referire la faptul că, încă de la ora 5.00, legăturile telefonice cu Comitetul Central și Ministerul de Externe. Sediul Ministerului de Externe este păzit de armatele sovietice, în timp ce cel al Apărării este ocupat de trupele est-germane.

Atenția întregii lumi se mutase spre Praga, care devenise simbolul libertății.

Dar nu numai Praga fierbea, ci întreaga lume. În cancelariile diplomatice se discuta problema cehoslovacă, justețea sau injustețea acțiunilor în forță ale sovieticilor și ale sateliților lor. Prima reacție din capitalele țărilor socialiste venea din Sofia. Gundogdupcan, consilierul Ambasadei Turciei la Sofia, îi spunea consilierului Sibianu că „intervenția militară sovietică în Cehoslovacia reprezintă o încălcare flagrantă a celor mai elementare norme de drept internațional care va duce la o pierdere uriașă a prestigiului URSS în lume”. Diplomatul turc a opinat că invazia celor cinci în RS Cehoslovacă nu este una întâmplătoare, ci ea s-a făcut cu acordul tacit al Statelor Unite ale Americii.

Și la Budapesta au existat contacte ale părții române cu conducerea diplomației din țara respectivă. În după-amiaza zilei de 21 august 1968, la ora 17.15, Dumitru Turcuș, ambasadorul României în Republica Populară Ungară, a fost primit de către prim-adjunctul ministrului de Externe al țării gazdă, Puja Frigyes. Referitor la concluziile delegației de partid și de stat românești la Praga, conform cărora „situația internă din RS Cehoslovacă se desfășoară normal”, oficialul maghiar considera că acestea sunt eronate, apreciind că evoluția evenimentelor este una gravă și periculoasă. Propaganda maghiară se conforma directivelor impuse de Moscova: direcția Pragăi era greșită; PC din Cehoslovacia nu era în stare să facă față provocărilor; mass media era în mâinile forțelor de dreapta, care stabiliseră relații strânse cu imperialismul internațional și pregăteau atacul final asupra comuniștilor din RS Cehoslovacă. Frigyes aprecia, în spiritul propagandei oficiale, că principalele puncte vulnerabile sunt presa, unde nu se mai scrie ce se impunea, ci ceea ce credeau că trebuie publicat „colectivele teroriste ale forțelor de dreapta”, și lipsa de unitate a conducerii comuniste de la Praga, care permitea astfel accesul elementelor nesănătoase în structurile de partid și, în timp, revenirea la regimul de dinainte de 1948. Din dorința de a scăpa Cehoslovacia din situația grea, „celelalte țări socialiste nu puteau rămâne în expectativă și au acordat sprijinul lor în modul cunoscut”.

Se justifica astfel o intervenție brutală, o intervenție care nu respecta nicio normă internațională. Totul trebuia să decurgă conform celor voite de Moscova. La Praga și în întreaga Cehoslovacie situația era una dramatică, toate punctele importante fuseseră ocupate de sovietici și de partenerii întru invazie; astfel, sediul CC fusese ocupat, după câteva „schimburi de focuri”, de către trupele URSS, în timp ce Ministerul Apărării era ocupat de militarii est-germani. Propaganda ocupanților încerca să justifice fiecare acțiune militară în Cehoslovacia, postul de radio „Vltava” difuza în mod repetat informația că trupele celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia vor rămâne pe „teritoriul cehoslovac până când pericolul care amenință socialismul nu va fi înlăturat”, în timp ce celelalte posturi, favorabile conducerii reformiste de la Praga, continuau să emită sub imperiul fricii. Dacă sediul guvernului, cel al CC-ului și cel al Radioului public erau ocupate, clădirea Adunării Naționale nu era în aceeași situație, însă accesul în sediu era obturat de prezența trupelor și tancurile sovietice, cu scopul „de a împiedica convocarea sesiunii Adunării Naționale”.

Documentele diplomatice reunite în volumul editat de profesorul Dumitru Preda redau evoluția temporală a celor mai importante evenimente convergente invaziei sovieticilor și celorlalte state în Cehoslovacia. Dumitru Petrovici și Vladimir Palagheanu, delegații Căilor Ferate Române (CFR) la parcul comun de vagoane, precizau că, în jurul orelor 7-8, Praga era deja ocupată de trupele militare. Cei doi semnalau prezența unor coloane de tancuri la punctul Prašni Most și în jurul Turnului de pulbere „Prašná brána”, loc în care se mai aflau camioane cu militari și cetățeni cehoslovaci nemulțumiți de prezența acestora pe teritoriul țării lor. În preajma Primăriei Vechi staționau trupe motorizate, intrările în piață fiind blocate de camioane puse de-a curmezișul, iar sub podul „Carol” se aflau „trupe în mașini cu armele în bandulieră”. Peste tot se auzeau împușcături, mai întâi, izolate, focuri de armă, iar mai apoi focuri de armă automată și mitralieră.

Cu fiecare moment care trecea, situația era tot mai tensionată, iar ocupanții cucereau, una câte una, clădirile instituțiilor importante ale Cehoslovaciei. La 8.30, cădeau în mâinile armatelor de ocupație Adunarea Națională, Ministerul de Interne, Agenția ČTK, sediul CC, Gara Centrală ș.a. Singura clădire care mai rezista era cea a Radiodifuziunii, ca urmare a efortului depus de populație. Se poate aprecia că praghezii considerau această instituție principalul instrument de luptă împotriva ocupanților, prin prisma faptului că ei conștientizau că informația joacă un rol fundamental. Este elocvent pasajul din telegrama cu numărul 77968/21 august 1968, transmisă de Ion Obradovici de la Praga: „Până la această oră nu a putut fi ocupată clădirea Radiodifuziunii. Accesul către clădire a fost blocat de populație cu utilaje grele, camioane, autobuze și autoturisme, iar intrarea în sediul Radiodifuziunii a fost blocată. Soldați sovietici, nereușind să pătrundă, au tras cu pistoale automate și mitraliere asupra fațadei clădirii, pentru a intimida pe lucrătorii aflați înăuntru”. Cu tot efortul lor, cu toată dăruirea și cu tot curajul de care au dat dovadă, cehoslovacii nu au făcut față puhoiului de oameni și mașini aparținând celor cinci țări agresoare. Efectivul trupelor sovietice, est-germane, ungare, bulgare și poloneze cifrându-se, la două zile de la ocupație, la jumătate de milion de oameni, ceea ce „înseamnă un soldat din trupele de ocupație pentru fiecare 28 de cehoslovaci”. Și trupele continuau să sosească. Astfel, în cursul zilei de 23 august, „un avion greu ateriza la fiecare 30 de secunde (durata mi se pare prea scurtă – n.m.) pe aeroportul din Ruzyne, aducând personal și materiale. Pe de altă parte, patru avioane au adus personal al poliției secrete sovietice. La înapoiere, 12 avioane au transportat femei și copii sovietici care locuiau în Cehoslovaciei”. Dacă istoria ne-ar permite să intrăm în jocul imaginației, am putea spune că un încărcător de pistol mitralieră aparținând unui ocupant ar fi fost mai mult decât suficient pentru uciderea celor 28 de cehi și slovaci de care amintește documentul.

Dar să revenim la ziua de 21 august. La ora 10, așa după cum reiese din comunicarea șefului Secției de Presă a CC al PCC, Havliček, „membrii Prezidiului CC, inclusiv Al. Dubček, Smrkovský și Kriegel, sunt blocați de către trupele sovietice în sediul CC, membrii guvernului, în frunte cu O. Černik, sunt blocați în clădirea Președinției guvernului, membrii Prezidiului Adunării Naționale (afară de Smrkovský) sunt blocați în clădirea Parlamentului. Toți aceștia nu pot vorbi cu nimeni din afară, iar activiștii CC nu pot intra în contact nici personal, nici telefonic, cu cei blocați”. Tot de la Havliček aflăm că, la ora comunicării, încă mai emiteau unele studiouri ale Televiziunii cehoslovace, dar sediul central, asemenea clădirii Radiodifuziunii, era ocupat de către sovietici, emițând, sub numele de Vltava, știrile ocupanților; la fel s-a întâmplat și cu Rudé Právo, redactorul-șef Švestka fiind arestat de un ofițer sovietic. Apare și informația conform căreia Č. Čisar fusese ridicat, în miezul nopții, de trei oameni (probabil ofițeri sovietici – n. drd.) de la domiciliul său. Se mai reține faptul că trupele celor cinci foloseau muniție de război, dar că focurile erau trase la intimidare. Cu toate acestea, în fața sediului CC au fost omorâți doi bărbați, iar o femeie fusese rănită.

Aceeași imagine se reflectă și în relatările diplomatului Hanganu, care se întorcea în noaptea de 20 spre 21 august 1968 de la un eveniment desfășurat în localitatea Bánov. Soldați și tancuri ale trupelor de ocupație, în majoritate aparținând URSS, își luaseră în primire posturile pe drumul între Kolin și Praga. În jurul orei 3.30, Hanganu observa că deasupra orașului Brno zburau avioane și elicoptere ce nu puteau fi identificate a fi cehoslovace.Cu siguranță, aparatele de zbor care survolau cerul Republicii Socialiste Cehoslovace aparțineau Uniunii Sovietice. Numărul mare de militari, de avioane și elicoptere, de mașini, de tancuri și blindate nu reflectau altceva decât neîncrederea sovieticilor în informațiile oamenilor lor din interiorul PCC, o necunoaștere reală a stării de spirit a populației și, de asemenea, faptul că decizia fusese luată relativ în grabă și sub imperiul fricii.Diplomatul român număra 20 de tancuri sovietice la 60 de kilometri de Praga, în dreptul orașului Kolin, și, pe traseul dintre orașul amintit și capitala Cehoslovaciei, câteva (?!) grupuri de câte 5-6 tancuri ce se îndreptau spre Kolin, în timp ce spre Praga se îndreptau „circa 15 camioane militare cu ostași sovietici înarmați cu pistoale automate”. Peste tot, cehoslovaci îngrijorați de situația din țară, discutând între ei (în comunele din apropierea Pragăi) sau cu militarii forțelor de ocupație (pe străzile capitalei RS Cehoslovace) despre bunele relații cehoslovaco-române, arătându-le celor din urmă că „aceste relații ar putea exista și în continuare și rugându-i pe ostașii sovietici să se întoarcă în patria lor”. Între aspectele semnalate de N. Hanganu se rețin cozile la benzinării și la magazinele alimentare, precum și blocarea accesului autovehiculelor pe mai multe poduri de peste Vltava. Speriați de evoluția evenimentelor, de frica de reinstaurarea unui regim precum cel al lui Novotný, cehii și slovacii se gândeau serios la emigrație. Cozile la pâine, alimente și benzină vin să confirme această dorință de a părăsi Cehoslovacia. Într-o notă Agerpres, transmisă mai târziu, pe 7 septembrie, se arată că un număr tot mai mare de cehi și slovaci a rămas pe teritoriul Austriei. Cifrele făcute publice de Ministerul Afacerilor Interne de la Viena, preluate de AFP, arătau că 70 de cetățeni ai RS Cehoslovace ceruseră azil politic în decursul a numai 24 de ore; de asemenea, 2445 de cehi și slovaci de întorseseră în țară, în timp ce 2439 au rămas pe teritoriul austriac. Informația apare și într-o notă anterioară, din 6 septembrie 1968 și având ca sursă tot AFP, cu precizarea că numărul cetățenilor intrați în Austria era, la acel moment, de 2539, în timp ce numărul celor reveniți în statul cehoslovac se ridica la 2847. Evident că numărul celor care se aflau în alte state și care nu au mai dorit să se întoarcă în Cehoslovacia era cu mult mai mare, cifrele oficiale neputând să-i includă decât parțial pe slovacii și cehii care părăseau țara proaspăt ocupată.

Prima țară occidentală care a reacționat la invadarea RS Cehoslovace de către cele cinci țări semnatare ale Pactului de la Varșovia a fost Franța. În telegrama cu numărul 72849, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Paris, Constantin Flitan, se precizează că „posturile de radio franceze transmit, la intervale scurte, știri privind intrarea trupelor sovietice, poloneze, est-germane și ungare în Cehoslovacia. Se anunță ocuparea principalelor orașe. Se afirmă că trupele străine trag în principalele clădiri din Praga și că mulțimea masată în fața tancurilor strigă «fasciștii »”.Se mai arată că premierul francez, Couve de Murville, și șeful diplomației din Franța, Debré, au venit în țară, pentru a se consulta cu președintele De Gaulle în problema cehoslovacă. De asemenea, se prezintă informația conform căreia toate ziarele din ziua de 21 august 1968, cu excepția cotidianului l`Humanité, au introdus știri referitoare la intervenția militară, chiar dacă au fost nevoite să-și modifice paginația în ultimul moment.

În ședința prezidată de generalul Charles de Gaulle, președintele Republicii Franceze, s-a adoptat un comunicat de presă în care se condamnă intervenția militară, pe care o consideră „o atingere adusă drepturilor și destinului unei națiuni prietene”, fiind „de natură să compromită destinderea europeană”. Reacția statelor occidentale, deși fermă la nivelul declarațiilor, nu mai mergea mai departe. Moscova, așa după cum am mai spus, continua să dețină supremația în zonă, nefiind impresionată de declarațiile de război comunicațional ale cancelariilor occidentale. Informațiile privind evenimentele din Cehoslovacia erau foarte greu verificabile, totul stând sub semnele întrebării și al zvonului.

Știrile în și dinspre Praga ajungeau cu greu chiar și/ mai ales în cazul oficialilor cehoslovaci. Reiese acest fapt și din telegrama cu numărul 66656, transmisă de Teodor Marinescu de la Moscova în ziua invaziei. Este redată o discuție între atașatul de presă al Ambasadei României în capitala URSS și corespondentul Agenției ČTK, J. Riško, din care rezultă că exista o comunicare deficitară cu redacția centrală a Agenției, legăturile păstrându-se doar prin intermediul telexului. Între puținele informații primite de Riško se numărau cele privind zborul avioanelor sovietice deasupra Pragăi și existența în capitala cehoslovacă a unor tancuri și mașini blindate aparținând armatei URSS. Din cele relatate de corespondentul Agenției cehoslovace de presă reținem că Moscova a declarat că Dubček și ceilalți reprezintă conducerea legală a Cehoslovaciei „probabil pentru liniștirea populației”, dar că trupele celor cinci țări au intervenit ca urmare a unui apel venit de la mai mulți lideri comuniști, care ar fi cerut intervenția militară pentru a salva socialismul și a elibera partea de vest a Cehoslovaciei de forțele străine.Ulterior, cu precădere la începutul anilor `90, partea rusă i-a oferit lui Václav Havel copii ale „scrisorii de invitație”, semnată de cinci dintre reprezentanții aripii conservatoare a PCC, respectiv: Vasil Bil’ak, Alois Indra, Drahomir Kolder, Oldrich Švetska, Antonín Kapek. Scrisoarea fusese predată, la 3 august 1968, de către Bil’ak serviciilor secrete sovietice. De la corespondenții occidentali ziaristul cehoslovac a aflat că armatele frățești împușcau demonstranții, făcând foarte multe victime. În opinia lui Risko, „în această situație guvernele occidentale reacționează prin tăcere, evoluția evenimentelor fiind în favoarea lor”, iar administrația Johnson nu va interveni, întrucât „există un acord prealabil sovieto-american în acest sens”.

Interesante în analiza de fond a situației din Cehoslovacia sunt și aserțiunile secretarului I al Ambasadei RSF Iugoslavia la Sofia, Dušan Rozici, care, într-o convorbire cu diplomatul român Grigore Crăiniceanu, a calificat intervenția militară în Cehoslovacia drept o încălcare grosolană a normelor de drept internațional. „Astăzi – afirma Rozici – nu putem avea nici o siguranță din partea neostalinismului. Mâine se poate repeta această situație cu RSF Iugoslavia sau cu RS România. Suntem în permanență acuzați, și noi și dumneavoastră, ca spărgători ai unității țărilor socialiste și ai mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Acțiunea celor cinci întreprinsă în noaptea de 21 august a.c. va fi blamată de întreaga omenire.” Adevăruri parțial adevărate dacă e să ne gândim din perspectiva a ceea ce se va întâmpla în viitor, dar întru totul adevărate dacă e să analizăm cele expuse de diplomatul iugoslav în convorbirea cu Grigore Crăiniceanu. E aproape tautologică asocierea cuvântului „neostalinism” de numele și epoca lui Brejnev. După o reacție dură, atât partea română, cât și cea iugoslavă s-au mai potolit, colții dulăilor din Carpați și de pe Dunăre erau prea mici și prea puțin ascuțiți pentru a răpune ursul sovietic. Încercările de a crea o contrapondere la sovietici în Balcani, cel puțin așa cum se prefigura în media occidentală, eșuase. Primul care făcuse pasul înapoi era Tito, care acuza o problemă la granița cu italienii. Rămas singur, Ceaușescu conștientiza că e prea mic pentru un război atât de mare, iar vocea sa răsunătoare din timpul marelui miting din Piața Palatului, din data de 21 august, devenea , cu cât ne depărtam de eveniment, din ce în ce mai mică.

Principalii lideri ai Cehoslovaciei erau arestați și internați la Moscova, probabil pentru a li se scoate din cap ideile reformiste. Însă, o parte dintre liderii Primăverii de la Praga se aflau la Belgrad, în frunte cu Ota Šik, vicepreședintele guvernului cehoslovac, și cu ministrul de Externe, Hájek. Aceștia examinau posibilitatea susținerii la ONU a cauzei cehoslovace de către șeful diplomației de la Praga.

Evenimentele se derulau cu o viteză uluitoare, fiecare oră și fiecare minut aduceau cu ele o noutate. La 11.30, propaganda sovietică dădea ordin radiourilor moscovite să transmită știrea privind noul post de radio, „Vltava”, prin care ocupanții vor controla și difuzarea informațiilor pe calea undelor. Prima știre difuzată de „Vltava” a fost un apel adresat militarilor cehoslovaci, solicitându-le sprijinul frățesc „pentru a apăra cuceririle socialismului. În fața pericolului ofensivei forțelor contrarevoluționare (…) nu trebuie pierdut nici un minut”. Importanța radioului în difuzarea informațiilor a fost înțeleasă de ambele părți, lupta cea mare dându-se pe cucerirea undelor radio. Pe de-o parte, pierderea de către conducerea legitimă a Cehoslovaciei a tuturor căilor de comunicare a determinat o creștere a gradului de nesiguranță în rândul populației. Pe de altă parte, anularea accesului reformiștilor la orice tip de mass-media și existența acestui post de radio contribuiau la întărirea pozițiilor conservatoare, antireformiste din Cehoslovacia. Astfel, militarii sovietici și ai celorlalte țări agresoare aveau o justificare: „a spus la radio”; o justificare cu impact, nu în mediile urbane, educate, cât mai ales în mediul rural. Concluzionând, putem aprecia că o altă cauză a eșecului Primăverii de la Praga și Bratislava a constituit-o pierderea războiului mediatic în timpul invaziei de către partea cehoslovacă.

Și în cadrul partidelor comuniste și muncitorești din întreaga lume s-au înregistrat mai multe poziții: una neutră, una favorabilă intervenției (în special partidele din țările participante la invazie) și una împotriva agresiunii militare (partidele comuniste din China, Iugoslavia, România, Italia etc.). Poate cei mai vocali dintre comuniștii occidentali au fost cei italieni. Alături de aceștia s-au aflat reprezentanții Partidului Muncii din Elveția (PME). Conform celor relatate lui Horia Liman de Eugénie Chiostergi-Tuscher, membră a Comitetului de Direcție a PME, comuniștii elvețieni au trimis o scrisoare de protest față de intervenția militară în RS Cehoslovacă, atenționând „asupra gravei situații care se creează prin aceasta partidelor comuniste și muncitorești din țările capitaliste”; din telegrama transmisă de Nicolae Ecobescu, reprezentantul permanent a.i. la Geneva al României reiese că informația privind intervenția militară a celor cinci în Cehoslovacia era cunoscută înainte de liderii Partidului Muncitoresc din Elveția, înștiințați de către reprezentanții Partidului Comunist Italian în după-amiaza de 20 august 1968.Se mai arată faptul că în cercurile ziariștilor acreditați pe lângă oficiul ONU de la Geneva este comentată fermitatea poziției oficiosului PME, Voix Ouvrière, în favoarea Cehoslovaciei. Sunt evocate și mărturiile corespondentului TASS la Geneva, Georges Draganov, nemulțumit de invazia în Cehoslovacia. De mare interes sunt informațiile referitoare la diferitele planuri de acțiune, Moscova încercând prin orice mijloace să justifice acțiunea militară. Un astfel de plan prevedea chiar răpirea și lichidarea unor lideri fideli Moscovei (răpirea lui Novotný și asasinarea unor conservatori, pentru a se acuza elementele antisocialiste dornice de reinstalarea regimului burghez). Toate aceste acțiuni – șantaj, presiuni economice, invazia militară – constituiau, în opinia lui Draganov, elemente care vor avea „urmări serioase chiar în URSS, unde oamenii din toate domeniile se întreabă dacă nu ne aflăm în fața unei carențe adânci a conducerii și partidului și statului”. Previziunea lui Draganov era corectă, în măsura în care „urmările” invaziei în Cehoslovacia aveau să se observe peste 17 ani, în 1985, odată cu venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice și implementarea „Perestroikăi” și a „Glasnostului”… Pe termen scurt însă, urmările serioase se loveau de mai multe ziduri: mâna de fier a lui Brejnev, frica de schimbare și de pierdere a posturilor de conducere, reacția mai mult decât slabă a puterilor occidentale și, evident, înțelegerea sovieto-americană privind păstrarea sferelor de influență.

România, care s-a aflat, cel puțin în prima etapă a invaziei, alături de conducerea reformistă a Cehoslovaciei, și-a temperat în timp poziția față de agresori și a analizat în termenii interesului național evenimentul. O circulară emisă de către George Macovescu tuturor reprezentanților diplomatici ai României cere acestora din urmă să solicite primirea la Ministerele de Externe ale țărilor în care își îndeplineau misiunea, indiferent de nivelul la care erau primiți. Diplomații români trebuiau să explice poziția fermă a României, de condamnare a acțiunii militare întreprinse de coaliția condusă de URSS într-o țară din lagărul socialist. Dar cu toate acestea, erau îndrumați să păstreze tăcerea în privința acțiunilor efectuate de statul român.

Invazia în Cehoslovacia a produs o reacție puternică în rândul populației occidentale și la nivelul comunicării publice, neafectând însă relațiile politice între țările democratice și Uniunea Sovietică. Sovieticii încercau să demonstreze că doctrina Brejnev era justă, dar era și necesară, că intervenția militară își găsea resortul în realitatea cehoslovacă. Reprezentanții diplomatici ai URSS avea ca sarcină convingerea celor din Occident asupra motivelor acestei intervenții. În chiar ziua invaziei, cancelarul Republicii Federale Germania, Kurt Kiesinger, îl primea în audiență pe ambasadorul sovietic la Bonn, Semion Konstantinovici Țarapkin. Audiența, începută la ora 14.30, avea drept scop să-l lămurească pe cancelarul vest-german asupra faptului că informațiile referitoare la cererea guvernului cehoslovac de a fi retrase toate trupele celor cinci țări sunt neadevărate, fiind vorba doar de propaganda adversarilor socialismului. O altă solicitare a diplomatului sovietic a vizat o intervenție rapidă împotriva celor care manifestau în fața Ambasadei URSS și care au spart geamurile instituției. Se mai arată în telegramă că, după terminarea audienței, Semion Konstantinovici Țarapkin a fost insultat, huiduit și scuipat de cetățenii aflați în fața sediului guvernului, în mașina ambasadorului aruncându-se cu pietre și roșii.

În tot acest angrenaj istoric, propaganda ar fi trebuit să joace un rol esențial. Lipsa de unitate în Blocul răsăritean, sincopele de comunicare și acțiunea în forță au contribuit la eșecul pe termen lung al modelului sovietic și la prăbușirea comunismului în Europa. În susținerea celor afirmate vin și informațiile conținute în telegrama cu numărul 89523/ 21 august 1968, sosită de la Varșovia și care se refereau la sincopele de comunicare ale propagandei poloneze. În analiza diplomaților români din capitala Poloniei sunt evidențiate diferențele de redare a textului declarației guvernului de la Varșovia. Dacă în Trybuna Ludu fraza de început apărea sub forma „Activiștii de partid și de stat din Republica Socialistă Cehoslovacă s-au adresat Poloniei, Uniunii Sovietice și altor state aliate cu rugămintea de a se acorda poporului frate cehoslovac un ajutor imediat, inclusiv ajutor armat”, în Życie Warszawy apare sub forma „Conducerea de partid și de stat a Republicii Socialiste Cehoslovace s-a adresat Poloniei, Uniunii Sovietice…”. Aceasta demonstrează că textul declarației a fost construit în redacțiile celor două ziare sau că a fost primit din două surse diferite ale conducerii comuniste de la Varșovia, sau că textul era cel stabilit la Moscova și diferențele erau cauzate traducerea mai mult sau mai puțin corectă.

Mijloacele de comunicare în masă (radio, televiziune, presă) nu erau de ajuns pentru agresori, avioanele sovietice împrăștiau manifeste care să arate „grija frățească” față de Cehoslovacia. Textul manifestului este unul patetic, el conținând justificarea intervenției militare sovietice, cu ajutorul celorlalți patru, pe teritoriul cehoslovac. Motivația era aceea că „forțe contrarevoluționare, dușmane ale poporului cehoslovac au început un atac turbat cu ajutorul centrelor imperialiste împotriva orânduirii socialiste în țara voastră”, asigurându-i pe cehi și slovaci de ajutorul necondiționat al fraților „de sânge și de clasă”. În manifestul ajuns la Ambasada României de la Viena se cere sprijinul populației, invitată la delațiuni, sub stindardul participării active „la lupta împotriva contrarevoluției”.

Mediile diplomatice și cele jurnalistice erau în fierbere. Întreaga presă din Italia relata pe larg evenimentele de la Praga și de la Bratislava, iar toți oamenii politici ai Cetății Eterne condamnau intervenția militară, fie că vorbim de președintele italian, de membrii guvernul sau de liderii comuniștilor italieni. Aceștia din urmă a condamnat și ei invazia, considerând-o „o nebunie, cu consecințe dezastruoase pentru mișcarea comunistă internațională și sistemul mondial al socialismului”. Din informarea lui Cornel Burtică aflăm că legăturile ambasadei cehoslovace și Praga au fost întrerupte, ca de altfel și legăturile telex ale companiei aeriene a RS Cehoslovace.

Precizam anterior, pe baza documentelor, că nemulțumirea referitoare la intervenția celor cinci țări în Cehoslovacia nu era deloc străină nici în interiorul aparatului de stat al celor cinci țări agresoare. Într-un dialog cu Grigore Crăiniceanu, Mihail Uzunov, locțiitor al procurorului general al Republicii Populare Bulgaria, preciza că acțiunea militară a celor cinci țări constituie un motiv de dezamăgire, sperând că nu se va întâmpla ca în Ungaria lui 1956 și apreciind că „nici Stalin nu și-a permis, în 1948, asemenea acțiuni cu Iugoslavia”.

La Praga, trupele de ocupație reușiseră să pună stăpânire pe majoritatea instituțiilor publice centrale. Nici instituțiile de presă nu scăpaseră. Din discuția avută de diplomatul Vlăsceanu cu Lýdie Tarantova, comentatorul politic al publicației Svobodné Slovo, aflăm că redacțiile centrale ale Rudé Právo și Večerni Praha, precum și redacțiile și filialele ČTK și ale ziarelor centrale din provincie, însă sediul central al Agenției de Presă a RS Cehoslovace nu era încă ocupat. Apare și aici informația conform căreia redactorul-șef al ziarului Rudé Právo, Švetska fusese dus, sub escortă, la centrul de comandă al trupelor de ocupație. Sunt indicate locuri în care au fost reținuți principalii lideri ai Cehoslovaciei: președintele Svoboda se află reținut în Hrad, Č. Čisar era arestat de către agenții serviciului secret al Moscovei, în timp ce Dubček, Smrkovský, Kriegel și ceilalți se găseau în sediul CC al PCC.

Continuă să fie emise, de către cancelariile occidentale, comunicate în care se condamnă amestecul brutal în politică internă a Cehoslovaciei. Guvernele Franței, Italiei, Germaniei Federale s-au întrunit în ședințe extraordinare, pentru a analiza situația de la Praga și Bratislava. În acest context se înscrie și ședința lărgită a guvernului vest-german din ziua de 21 august 1968, la care au participat președintele Bundestag-ului și liderii grupurilor parlamentare. Grupurile parlamentare ale social-democraților și creștin-democraților au condamnat invazia, considerând oportună adoptarea unei poziții comune a membrilor Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, în timp ce liberal-democrații germani considerau că invazia este rodul impunerii poziției forțelor sovietice care considerau reformele cehoslovace drept o amenințare directă la adresa URSS.

Corespondentul ČTK la Bonn, Karel Cisař, identifica trei cauze majore ale intervenției militare în țara sa: a) existența unei trădări în interiorul Biroului Politic al CC al PCC; b) Congresul extraordinar programat ar fi întărit pozițiile reformiste în interiorul conducerii comuniste de la Praga și, prin urmare, o îndepărtare și mai accentuată de Moscova; c) manevrele militare ce trebuiau să se desfășoare chiar începând din ziua invaziei și care ar fi demonstrat că armata cehoslovacă se poate apăra singură.

Alte discuții, alte opinii care contribuie la conturarea imaginii de ansamblu a evenimentelor din timpul invaziei militare a Cehoslovaciei. Tot în telegrama venită de la Constantin Oancea sunt inserate și părerile consilierului Ambasadei Iugoslaviei la Bonn, Dragutin Rozman, care a afirmat că intervenția militară s-ar fi datorat, așa cum s-ar fi exprimat Tito, comportamentului lui Dubček, acesta nu a respectat ceea ce promisese la întâlnirile de la Čierna nad Tisou și Bratislava. De asemenea, apar informații referitoare la protestul din fața Ambasadei URSS din Bonn, unde s-au adunat aproximativ 2000 de manifestanți, cu placarde inscripționate cu „Rușii invadatori în Praga” și „Rușii afară din Praga”, precum și despre un protest cu claxoane, fiind totodată confirmată și știrea privind atacul cu roșii și pietre a sediului ambasadei.

Spre seară, în urma informațiilor primite de la diverse surse, redacția ziarului „Le Monde” făcea o sinteză a principalelor etape ale primei zile a invaziei. În Europa, primii care află despre invazia în Cehoslovacia sunt francezii, la ora 0 a zilei de 21 august, în timp ce britanicii primeau vestea privind pătrunderea la 1.30. La ora 3 și 23 de minute, Departamentul de Stat confirma intervenția militară a celor cinci țări în Cehoslovacia. La 4.57 comunicațiile telefonice cu Cehoslovacia sunt întrerupte, iar la 5.40 , „o coloană de blindate, identificată de un jurnalist cehoslovac ca fiind sovietică, ia poziție în jurul Castelului Hradčany, sediu al Președinției Republicii”.

Tot din analiza pregătită pentru numărul de a doua zi al cotidianului „Le Monde” aflăm că, la orele 6.00 – 6.30 trupele de ocupație pun stăpânire pe clădirea Comitetului regional al PC din Brno, precum și pe sediile radiourilor din Brno și Ostrava. La 7.25 este trasă o rafală în direcția ferestrelor clădirii Radiodifuziunii, iar 20 de minute mai târziu „rușii trag focuri din nou în fața clădirii Radioului Praga, mulțimea care reunise aici se îndepărtează, în fugă. Radioul a fost branșat la stațiunea din Ostrava (Moravia), care continuă să difuzeze protestele comuniștilor împotriva ocupației străine, mesaje de sprijin pentru Dubček și apeluri la calm”. De la Moscova sosesc confirmări ale știrilor anterioare, referitoare la sosirea liderului comunist italian, Luigi Longo, la Moscova. De-abia la ora 16 posturile de radio de la Moscova difuzează scrisoarea-apel a aripii conservatoare a comuniștilor cehoslovaci adresată PCUS, fără însă a se nominaliza numele semnatarilor.

La Roma s-au luat unele măsuri privind păstrarea siguranței personalului diplomatic al țărilor socialiste din Italia. Ambasada sovietică era izolată, fiind păzită de un număr mare de polițiști, aflați inclusiv pe străzile adiacente clădirii reprezentanței diplomatice. Câteva zeci de polițiști păzeau Ambasada Republicii Socialiste Cehoslovace, în timp ce la celelalte ambasade ale țărilor socialiste erau mai puțini (de exemplu, în fața Ambasadei României au fost trimiși doar trei polițiști).

Dacă europenii aflau de intervenția militară după începutul evenimentului, cealaltă superputere a lumii, Statele Unite ale Americii, afla de aceasta în seara de 20 august 1968, așa cum reiese din telegrama lui Corneliu Bogdan, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României la Washington. Informația provenea de la ambasadorul Cehoslovaciei, K. Duda, care fusese invitat, în timpul nopții de miercuri, 20 spre joi, 21 august, de John Marshall Leddy, asistentul Secretarului de Stat pentru Afaceri europene. Acesta din urmă i-a adus la cunoștință memorandumul înaintat președintelui Johnson de către ambasadorul sovietic Dobrînin. Memorandumul conținea trei puncte: a) sovieticii considerau necesară informarea personală a lui Johnson vis-à-vis de problema cehoslovacă; b) conducerea RS Cehoslovace, incapabilă să răspundă forțelor ostile socialismului, a cerut sprijin URSS și celorlalte state socialiste; c) intervenția militară în Cehoslovacia nu afectează interesele americane (subl. drd.) și, implicit, nu ar trebui să aibă un impact negativ asupra relațiilor dintre cele două Mari Puteri.

Se mai arată că Secretarul de Stat Dean Rusk i-a spus lui Dobrînin că SUA nu vor avea o poziție publică față de acțiunea sovietică, dar consideră că intervenția militară va avea consecințe extrem de grave pe viitor. Se rețin și părerile ambasadorului cehoslovac, care în timp se vor dovedi a avea un temei logic. În opinia acestuia, acțiunea militară s-ar datora eșecului vizitei lui Ulbricht la Praga, acesta nereușind să-i convingă pe Dubček și cei din echipa sa să renunțe la reformele începute după Plenara din ianuarie 1968, precum și evoluția internă a Ucrainei, pentru care modelul cehoslovac ar fi putut fi urmat.

În finalul telegramei lui Corneliu Bogdan sunt menționate concluziile care s-au desprins din discuțiile cu diplomați și ziariști aflați în capitala SUA. Astfel, „ocupația militară a Cehoslovaciei a constituit o lovitură și o surpriză pentru cercurile oficiale, diplomatice și pentru opinia publică americană”, constituindu-se într-un aport nesperat la alegerea lui Nixon în fruntea Administrației de la Casa Albă „și este și mai dificil orice pas înainte pe calea aplanării conflictului din Vietnam, aducând apă la moară elementelor dure din conducerea americană”.

Analizând cele expuse în documentele diplomatice prezentate mai sus, se desprinde ideea că administrația Johnson cunoștea de dinainte că Uniunea Sovietică va interveni în Cehoslovacia și, mai mult, accepta acest abominabil act pe considerentele sferelor de influență. Dacă a existat totuși o reacție, de condamnare a intervenției, aceasta a fost cauzată de evoluția ascendentă în cursa prezidențială a echipei Nixon. În aceste condiții, URSS putea galopa de voie în Cehoslovacia, menținându-și supremația în jumătatea de est a Europei pentru mai bine de două decenii.

Una dintre țările participante la agresiunea militară, RDG, și-a luat unele măsuri de protecție, dată fiind și apropierea față țările occidentale. Nicolae Ghenea, reprezentantul diplomatic la Berlin, enumera 9 măsuri preventive: 1. Toate ziarele est-germane conțineau Declarația TASS și apelul comun al CC al PSUG, Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri adresat populației; 2. Circulația trenurilor și autovehiculelor spre RS Cehoslovacă a fost oprită; 3. Autostrada spre Dresda a fost închisă cetățenilor străini, menționându-se că aceasta a fost ocupată de soldații sovietici; 4. Cursele aeriene către România au fost, de asemenea, suspendate; 5. S-au întărit pozițiile de pază la frontiera cu Berlinul Occidental, instalându-se blindate și crescând numărul de militari; 6. Pe parcursul întregii zile s-au ținut ședințe cu activul de partid din întreprinderile și instituțiile din țară, în încercarea de a justifica ofensiva militară împotriva vecinilor cehoslovaci; 7. Turiștii cehoslovaci au fost scoși cu forța din sediul Ambasadei RS Cehoslovace de către Poliția RDG; 8. Comunicările prin telex și telefon ale reprezentanței diplomatice cehoslovace cu Praga au fost întrerupte; 9. Telexul Ambasadei României devenise nefuncțional.

În cadrul unei recepții ținute în seara de 21 august, Nicolae Ecobescu a avut o serie de discuții cu diferiți reprezentanți la ONU: Frederick William Mulley, șeful delegației britanice la Conferința dezarmării, ambasadorul polonez Henryk Jaroszek, consilierul Misiunii Iugoslaviei, Vidas, directorul Serviciului de informații al ONU din Geneva, Lindström, și Epstein, reprezentantul special adjunct al Secretarului General al ONU în Comitetul celor 18 state. Ministrul Mulley aprecia că intervenția este o acțiune foarte periculoasă pentru ansamblul relațiilor internaționale și că aceasta reprezintă o lovitură puternică la adresa tratatului de neproliferare. Și în opinia ambasadorului polonez, acțiunea militară în Cehoslovacia este o acțiune rușinoasă, care compromite „mișcarea comunistă internațională”, dar că este obligat să se supună , întrucât „noi suntem simpli funcționari și trebuie să executăm dispozițiile primite”.

Consilierul Misiunii Iugoslaviei considera, de asemenea, că invazia în Cehoslovacia încalcă orice normă a dreptului internațional, este o acțiune inadmisibilă, trimițând la acțiuni similare ale sovieticilor: „dezmembrarea Poloniei în cârdășie cu nemții”, atitudinea din 1948 față de Iugoslavia, înăbușirea revoluției maghiare din 1956, disensiunile cu China și Albania. De aceeași părere au fost și Lindström și Epstein, care au ținut să evidențieze și poziția Secretarului General al ONU, U. Thant, considerată a fi curajoasă și energică, chiar dacă aceasta l-ar fi costat postul. Aceștia au apreciat că „între păstrarea postului și apărarea unei cauze juste, el a ales cea de-a doua variantă”.

Următoarea telegramă cuprinsă în volumul editat de Dumitru Preda vine tot de la Nicolae Ecobescu, reprezentantul permanent al României la ONU-Geneva, cuprinzând de data aceasta opinii ale diplomaților sovietici și polonezi. Aceștia s-au manifestat în spiritul impus de propaganda oficială, căutând să justifice intervenția militară în Cehoslovacia. Una dintre sarcinile diplomaților polonezi a fost aceea de a-i convinge pe cei cu care intrau în contact că participarea Poloniei la acțiunea militară din țara vecină ar avea, pe lângă scopul imediat al asigurării siguranței frontierelor occidentale ale acestei țări, o justificare specială, „urmărindu-se îndeosebi ca prestigiul Poloniei, « țară cu vechi tradiții democratice și greu încercată de istorie », să nu fie afectat”. Justificarea era cât se poate de lipsită de suport logic. Nu frica față de o agresiune străină îi mâna în luptă pe vajnicii comuniști polonezi, ci frica față de prietenul cel mare, de URSS, dar mai ales frica de nu se reaprinde flacăra revoluționară și reformistă din anii ’50, care ar fi condus la pierderea privilegiilor de către cei fideli Moscovei. Expresia folosită de Henryk Jaroszek („suntem simpli funcționari și trebuie să executăm dispozițiile primite”) confirmă această frică de pierdere a privilegiilor. Chiar și cei care contestau prezența militară în Cehoslovacia erau conștienți că încă nu era momentul pentru o despărțire definitivă de URSS.

Se cunoaște că o ambasadă este o țară în miniatură, unde nu toți au același punct de vedere. Și totuși, atât ambasadorul Jaroszek, cât și Zybylski, adjunctul șefului delegației poloneze în Comitetul celor 18 state pentru dezarmare, considerau intervenția militară ca încălcând prevederile dreptului internațional și al Cartei ONU. Zybylski recunoștea, în discuția cu reprezentantul nostru, că decizia lui Gomułka de a participa la acțiunea de forță în RS Cehoslovacă a avut rațiuni politice, că acesta a ținut cont de existența pe teritoriul Poloniei a unor trupe sovietice și a trebuit, chiar împotriva voinței poporului, să acționeze la ordinul impus de Moscova, „dar altă cale nu există, în condițiile în care în țară rolul hotărâtor îl au trupele sovietice”.

Spre deosebire de tabăra poloneză, în care domnea incertitudinea și unde nu se cunoșteau prea multe despre intervenția militară, poziția reprezentanților URSS era una consolidată, ca dovadă că ei luaseră decizia de pedepsi prin forță teribilismul cehoslovac. În discuția cu Florica Dinu, secretarul general al delegației sovietice în Comitetul celor 18 state, M.P. Șelepin, relua elementele de discurs ale propagandei oficiale (pericolul restaurării regimului burghez, al contrarevoluției, „apărarea în comun a cuceririlor revoluționare” etc.), concluzionând că URSS a acționat obiectiv, întrucât „sesizarea primejdiei contrarevo-luționare se face mai ușor dinafară[,] în interiorul țării judecându-se subiectiv”. Acesta a mai precizat că trupele sovietice vor rămâne în Cehoslovacia atât cât va fi nevoie, adică până la normalizarea situației interne. Afirmațiile lui secretarului general au fost întărite și de unul dintre consilierii delegației sovietice, I.M. Palenih, care era de părere că detaliile situației de la Praga și Bratislava erau nesemnificative, tot ceea ce conta era unitatea de monolit a celor cinci și ajutorul frățesc acordat cehoslovacilor.

Jurnaliștii cehoslovaci continuau să informeze Ambasada României asupra evenimentelor ce se derulau cu o viteză uluitoare la Praga. Pentru a doua oară în aceeași zi, jurnalista Lýdie Tarantová îi raporta lui Petre Vlășceanu cele mai noi date despre situația din teren. Aflăm că activitatea guvernului cehoslovac era coordonată de URSS, prin intermediul conducătorilor militari aflați la Praga. Se subliniază ideea că „unii membri ai guvernului cehoslovac, care au rămas neizolați (subl. drd. – cu siguranță, cei neizolați erau membrii Cabinetului mai puțin însemnați sau cei din facțiunea conservatoare, întrucât liderii reformiști fuseseră deja „internați”), au fost primiți de Președintele Republicii, L. Svoboda. Ei au fost conduși la Svoboda sub pază sovietică”. În urma acestei vizite, pe care evidențele o definesc drept o vizită forțată, sovieticii i-au impus generalului Svoboda, despre care Tarantová spunea că „este într-o stare extenuată”, să-l desemneze ca președinte al Consiliului de Miniștri pe omul lor, Oldřych Pavlovský, fost ambasador la Moscova, propunere păstrată sub tăcere de „organele de presă legale”.

Situația din Cehoslovacia la ora 20 a primei zile a invaziei armatelor celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia începuse să se clarifice, sovieticii reușind să-și atingă obiectivele programate pentru prima zi: Dubček, Svoboda, Černik și ceilalți lideri de la Praga se aflau în custodia lor, URSS își instalase oamenii în pozițiile cheie ale Cehoslovaciei etc. De aceea, prezența ocupanților devenise mai puțin ostentativă, tancurile sovietice au fost retrase pe străzi lăturalnice, blindatele sovietice părăseau încercuirea MAE cehoslovac, poate și pentru faptul că ministrul Hajék se afla la Belgrad, dar nu se renunțase la poziția de luptă, principalele clădiri (Președinția Republicii, sediul guvernului, ministerul de Interne și cel al Apărării, sediul CC-ului) continuau să fie păzite de un număr considerabil de oameni, tancuri și blindate ușoare. În tot acest timp, soseau „coloane masive de autocamioane cu trupe, muniții etc.”.

Informații la cald au ajuns la București și pe filiera lui Eugen Ionescu, corespondentului permanent Agerpres la Praga, care a reușit să surprindă atmosfera de pe străzile capitalei cehoslovace. De la acesta aflăm că, în jurul orelor 20.30, grupuri de cetățeni adunate pe trotuare în fața obiectivelor ocupate discută calm cu militarii, căutând să-i convingă de inoportunitatea prezenței lor pe teritoriul Cehoslovaciei.

La Moscova, mediile diplomatice și jurnalistice discutau aprins despre evenimentele din Cehoslovacia. Teodor Marinescu a avut contacte și cu diplomații chinezi, reprezentanții unei țări cu care URSS avea relații încordate. Presupunerile în legătură cu stabilirea datei intervenției militare în RS Cehoslovacă au fost extrem de diverse: unii au înaintat că hotărârea fusese luată imediat după întâlnirea celor șase de la Bratislava, alții înaintau chiar ziua de 20 august 1968. O presupunere interesantă vine de la secretarul II al Ambasadei RP Chineze la Moscova, Cijan Da-ke, care a înaintat data de 18 august 1968, moment la care diplomatul chinez a observat mai multe mașini aparținând guvernului sovietic pe colinele Lenin, care ulterior s-au deplasat către aeroportul Vnukovo. Informația este confirmată și completată de unele surse jurnaliste franceze, care au precizat că în noaptea de 18 spre 19 august 1968 s-ar fi desfășurat o plenară a CC al PCUS, „la care militarii ar fi făcut presiuni puternice asupra conducerii sovietice pentru a o determina să accepte ocuparea Cehoslovaciei”. Sunt aduse în discuție și zvonurile privind o presupusă neînțelegere între membrii conducerii sovietice, invocând și episodul în care Mareșalul Greciko ar fi refuzat să se prezinte la Čierna nad Tisou, la cererea expresă a „grupului dur” din delegația URSS, întrucât era vorba „de treburi politice și nu militare”. Dialogul dintre Cijan Da-ke și diplomatul român I. Georgescu se încheie cu precizarea că nu există încă o poziție oficială a Chinei față de agresiunea militară, dar că este nevoie de a se acorda ajutor cehoslovacilor. Reprezentantul chinez își arată îngrijorarea față de o posibilă intervenție militară în România, având în vedere „desolidarizarea ei de acțiunile celorlalți”, poziția antisovietică și sprijinul permanent oferit Pragăi de către București. Deși nu există niciun demers sovietic în acest sens, Cijan nu exclude în totalitate o invazie a țării noastre, cunoscând că „tăcerea la ei înseamnă întotdeauna un permanent pericol”.

Finalul telegramei cu numărul 66.663 conține câteva informații de importanță maximă pentru concluziile care dădeau drept cert eșecul mișcării reformatoare cehoslovace. Numărul de soldați, estimat inițial la jumătate de milion de militari, crescuse, după unele surse, la 600.000 de oameni. La acest insucces contribuia din plin și decizia occidentalilor de a nu interveni militar în sprijinul cehilor și slovacilor. Cu toate că NATO decisese să se întrunească, decizia era ca acest organism militar să nu intervină, întrucât Moscova informase SUA, Franța și Marea Britanie despre acțiunea din Cehoslovacia înainte de producerea evenimentului.

Informația oferită de diplomatul chinez contravine oarecum cu analiza efectuată de ziarul „Le Monde”, în sensul în care Franța și Marea Britanie aflau de intervenție după producerea evenimentului (Franța, la ora 12.00 noaptea, iar Marea Britanie, la 1.30). Coroborând informațiile de până acum, ajungem la concluzia că primii dintre neparticipanții la invazie care au aflat de acțiunea militară au fost comuniștii italieni (în după-amiaza de 20 august), urmați de către SUA, în seara de 20 august, apoi de francezi (la miezul nopții) și de români (la 0.30, conform memoriilor lui Paul Niculescu-Mizil).

Primăvara de la Praga și invazia celor cinci țări ale Organizației Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia mai iscă discuții contradictorii. De aceea, rezerva cu care trebuie privite documentele și memoriile participanților este o condiție sine-qua-non. Fluxul telegramelor diplomatice și al materialelor de presă venite de la Praga și din celelalte capitale la București a însumat mii sau zeci de mii de pagini. Una dintre telegramele care conțineau informații de primă mărime este și cea transmisă de Ion Obradovici de la Praga, înregistrată cu numărul 77990/21 august 1968, în care sunt evidențiate o serie de încercări ale liderilor din eșalonul 2 al conducerii de partid și de stat din RS Cehoslovacă de a negocia cu ocupanții, în speță cu reprezentanții Ambasadei URSS la Praga. Prima a fost delegația Adunării Naționale, condusă de Fierlinger, care a fost primită de consilierul sovietic Prasalov. Cea de-a doua delegație a fost cea a Partidului Comunist Cehoslovac, în fruntea căreia se afla vicepreședintele Adunării Naționale, Marie Mikova, care a solicitat să fie primite de ambasadorul Cervonenko; ambelor delegații li s-a spus că vor fi primite pe 22 august.

Însă informația cu adevărat prețioasă, oferită lui Petre Vlăsceanu de secretarul Comitetul pentru afaceri externe al Adunării Naționale, M. Kubin, este cea care figurează la punctul f) al telegramei, conform căreia „Dubček, Kriegel, Špaček, Smrkovský și Černik, la orele 14.00, în cursul zilei de azi, au fost transportați pe rând, sub escortă sovietică, într-un loc necunoscut. Același lucru s-a întâmplat și cu Cisař”. Direcția, care va fi aflată ulterior, era Praga – Aeroportul Ruzyne – Moscova, iar scopul nedeclarat a fost cel al reeducării.

Contactele diplomaților români erau permanente. Dar nu numai diplomații își făceau datoria față de România, ci și reprezentanții economici, ziariștii ori simpli cetățeni aflați în vacanță. Sintezele transmise de ambasadele române cuprindeau informații de la toate categoriile enumerate mai sus. În una din aceste sinteze, efectuată la Budapesta și transmisă în a doua zi a invaziei, pe 22 august, este surprinsă starea de nemulțumire care domnea în rândul populației maghiare, incapabilă să înțeleagă intervenția militară în Cehoslovacia. Sunt avute în vedere atât unele declarații ale liderilor politici maghiari în chiar ziua pătrunderii trupelor celor cinci țări semnatare ale Tratatului de la Varșovia, cât și rezultatele întâlnirii de la Bratislava, considerate a fi pozitive, care l-au determinat pe președintele RP Ungare, Losonczi Pál, să declare, cu ocazia Zilei Constituției (20 august), că „s-au creat condiții ca tovarășii cehoslovaci să-și apere sistemul lor socialist față de încercările revizioniștilor și antisocialiștilor…”.

Josef Pučík, ambasadorul Cehoslovaciei la Budapesta, i-a relatat lui Dumitru Turcuș că singurele legături pe care le mai păstrează cu Praga sunt cele prin intermediul televiziunii din Bratislava, neocupată încă de forțele de ocupație și care este apărată de mii de slovaci din toate categoriile sociale și de vârstă. De la televiziunea de la Bratislava a aflat că intervenția militară s-a făcut fără acceptul conducerii legitime a Cehoslovaciei, că liderii comuniști de la Praga sunt arestați, fie în sediul CC-ului, fie în Adunarea Națională, fie la locuințele personale, fiind împiedicați să-și desfășoare activitatea. Funcțiile executive au preluate de Comitetul de partid orășenesc Praga și de cele județene, organe care au solicitat populației să opună „o rezistență pasivă”. Pučík a mai afirmat că „organele și organizațiile de partid nu vor acorda nici un fel de ajutor trupelor sovietici, pentru a le face să înțeleagă și pe această cale că nu au fost invitați (sic!). De asemenea, paralel cu aceasta, se va adopta tactica întrebării calme a ofițerilor și soldaților sovietici de ce au venit în RS Cehoslovacă”. Patetismul acestor fraze trebuie înțeles prin emoția pricinuită de invadarea țării. Sovieticii se vor grăbi să afirme că au venit ca frați, pentru a-i salva de pericolul străin, de atacul revizioniștilor. Fraza care ar defini răspunsul sovieticilor la o astfel de întrebare este cea finală din dialogul dintre un ceh și un militar sovietic, acesta din urmă spunând că „apoi, dacă aș fi ocupant, aș fi dormit cu nevasta ta, în timp ce acum, dorm pe pământul gol, sub tanc”.Sunt reiterate informațiile referitoare la momentul în care s-a luat decizia invaziei, diplomatul insistând asupra datei de 20 august, confirmată indirect și de către Dr. Harold Milner, diplomat austriac. Acesta i-a spus secretarului III al Ambasadei României, Pavel Platona, despre întâlnirea secretă dintre Kádár și Dubček din data de 18 august 1968, de la Komárno. Cu acest prilej, liderul comunist maghiar ar fi încercat să-l determine pe Alexander Dubček să accepte măcar o parte din condițiile impuse de sovietici, tocmai pentru a împiedica un deznodământ tragic. Indiferent de ceea ce ar fi obținut liderul comunist de la Budapesta și indiferent de concesiile pe care Dubček le-ar fi făcut, Moscova ar fi acționat militar, fie și pentru simplul motiv de a demonstra că este „jupânul” Europei Răsăritene. Tot aici se arată că și Austria a fost informată asupra intervenției militare și că, prin vocea președintelui Klaus, și-a anunțat neutralitatea, așa după cum preciza însărcinatul cu afaceri a.i. al Austriei la Budapesta, Dr. Otto Masche, care a mai adăugat că țara sa va acorda sprijin umanitar doar în caz e nevoie.

În finalul telegramei este inserată o notă, care redă următoarele aspecte: „În Ungaria continuă restricțiile de circulație în toată zona de nord-vest a țării (care corespundea cu granița cu Cehoslovacia și Austria – n. drd.), este întreruptă circulația aeriană internă și externă, oprită navigația pe Dunăre în sectorul ungar”, dar și alte măsuri de securitate.

Din convorbirile avute de Teodor Marinescu cu ziariști iugoslavi și cehoslovaci reiese că în rândul ziariștilor acreditați la Moscova se întărește ideea că generalul Svoboda este implicat în reușita acțiunii militare a celor cinci țări în Cehoslovacia. Corespondentul ČTK, Riško, a mai precizat că legăturile cu Praga au fost posibile până pe 21 august, la ora 24.00, oră la care acestea au devenit imposibile. Din cele relatate de Dobrowski, corespondentul Agenției „Taniug”, și de Vujović, corespondentul ziarului Politika aflăm că prin închiderea granițelor cehoslovace s-au creat probleme cu întreținerea cehilor și slovacilor aflați în alte țări, numai în Iugoslavia erau, la momentul invaziei, aproximativ 50000 de cetățeni ai RS Cehoslovace. La Praga, grupul celor cinci semnatari ai scrisorii prin care se solicita intervenția militară sovietică, în frunte cu Bil’ak încercau să se legitimeze ca lideri ai statului cehoslovac și să justifice, printr-o declarație, prezența sovieticilor pe teritoriul țării.

La 22 august 1968, începând cu ora 16.00, are loc o amplă convorbire între prim-adjunctul ministrului de Externe român, George Macovescu, cu Sir John Edward Chadwick (1911-1987), ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la București în perioada 1968-1974. Convorbirea, care a durat 45 de minute, în prezența lui Sergiu Celac, secretar II al MAE în acel moment, s-a concentrat pe două teme: evoluția crizei cehoslovace și poziția României față de aceasta. În opinia ambasadorului britanic, marele miting din Piața Palatului și discursul lui Nicolae Ceaușescu fac parte din mai ampla acțiune de susținere a Cehoslovaciei, pe care o considera a fi un „gest splendid”. Din discuția dintre cei doi rezultă că nici Marea Britanie, nici România nu vor avea o atitudine agresivă, ci se vor rezuma doar la condamnarea invaziei. Un alt punct aflat pe agendă a fost cel legat de programarea vizitei lui M. Stewart, ministrul de Externe britanic, pentru data de 7 septembrie.

Discuții asemănătoare au avut loc și cu ambasadorul american la București, R.H. Davis, care l-a informat, printre altele, pe prim-adjunctul șefului diplomației române, Macovescu, despre conținutul (de fapt, i-a și înmânat copii ale mesajului) memorandumului înmânat de ambasadorul Dobrînin Președintelui Johnson, „în primele ore ale serii zilei de 20 august a.c. (ora Washingtonului)”.

Firea vulcanică a italienilor s-a făcut simțită și în problema cehoslovacă, tensiunea crescând de la oră la oră, armata, poliția și serviciile secrete fiind în stare de alertă. Partidele politice, administrația publică și organizațiile civice au criticat în termeni duri acțiunea militară a celor cinci țări în Cehoslovacia, iar președintele Consiliului de Miniștri al Italiei, creștin-democratul Giovanni Leone, a transmis o notă de protest oficială, în care guvernul țării sale își arăta indignarea față de intervenția brutală a sovieticilor și partenerilor lor pe teritoriul unei țări independente.

La Praga, în lipsa liderilor Primăverii, aflați în custodia sovieticilor, guvernul cehoslovac se reunea sub conducerea ministrului Industriei Bunurilor de Consum, Božena Machačová-Dostálová, adoptând o declarație în cinci puncte, care prevedea următoarele: se condamna ocupația, caracterizată drept „rușinoasă”, se cerea eliberarea lui Dubček, Svoboda și Černik, se solicita ocupanților să permită legăturile dintre organele legale ale puterii de stat, se interzicea Băncii de Stat să asigure mijloace financiare pentru „armatele agresoare ocupante” și, cel mai important, se cerea retragerea imediată a trupelor de pe teritoriul cehoslovac. În această stare de maximă tensiune debuta, la ora 11.00 a zilei de 22 august 1968, Congresul al XIV-lea extraordinar al Partidului Comunist din Cehoslovacia, la care ar fi participat, conform comunicatului difuzat de radioul liber cehoslovac, un număr de 946 de delegați, lucrările congresului extraordinar fiind conduse de Vladimir Kabrna, membru al CC al PCC.

Starea de surescitare, de emoție puternică nu era vizibilă doar la Praga. Este elocventă în acest sens afirmația ambasadorului Nicolae Ghenea, referitoare la reprezentantului diplomatic al Cehoslovaciei la Berlin, Václav Kolář: „Ambasadorul ceh[oslovac] era complet deprimat. Plângând, a spus că nu poate înțelege, ca vechi comunist din ilegalitate, la câtă brutalitate a putut ajunge conducerea URSS ca să ocupe o țară”. Era lipsă de cultură politică? Erau grave lacune de cunoaștere a istoriei sau doar un atașament profund față de învățăturile lui Stalin și ale lui Lenin? Nu doar atât, ci și speranța că, ținând cont de prevederile internaționale, Moscova nu ar fi intervenit. De aceea, și ambasadorul cehoslovac la Berlin, ca și lumea întreagă de altfel, era luat prin surprindere. Sub semnul emoției se înscrie și hotărârea colectivului ambasadei de a se solidariza cu echipa Dubček și de a face tot ceea ce putea face ca efectele dezastrului să fie cât mai mici. Eforturile pare să fi fost zadarnice, cel puțin pe moment, încercarea de a prezenta protestul guvernului cehoslovac lui W. Ulbricht izbindu-se de refuzul autorităților est-germane; așa după cum se precizează în telegramă, nu a fost primit de nimeni, fiind nevoit „să predea documentul la funcționarul cu paza de la intrarea în sediul CC al PSUG”.

Carlo Galuzzi, membru al Direcțiunii Partidului Comunist Italian, preciza că a aflat, din surse moscovite, că îmbolnăvirea bruscă a lui Brejnev din timpul întâlnirilor de la Čierna nad Tisou a fost doar o „boală diplomatică”, a cărei cauză o constituia faptul că fusese pus „în minoritate” de tabăra moderată a conducerii PCUS, reprezentată de Kosîghin, Suslov și Șelepin, care s-au declarat împotriva unei intervenții militare în Cehoslovacia. Aceștia au fost convinși să accepte dorința lui Leonid Brejnev la întoarcerea acasă, sub presiunea conducătorilor militari. Din spusele lui Galuzzi, la nivelul conducerii PCI se ridicau semne de întrebare legate de schimbările de viziune ale Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și de posibilitatea unei acțiuni similare celei din Cehoslovacia îndreptată împotriva altei țări socialiste, iar după întoarcerea lui Longo de la Moscova se vor regândi documentele programatice ale partidului, care se vor axa pe teze precum: viziunea PCI asupra rolului conducător al partidului comunist, alianța cu celelalte partide comuniste, socialiste și muncitorești, conceptul de democrație și socialism etc. În încheiere, liderul italian a arătat că documentele programatice ale partidului său vor diferi mult față de concepția sovietică, făcând referire la „gravele erori comise de PCUS și chiar de alte partide”.

Tot la Roma, are loc dialogul dintre Cornel Burtică, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Italia, și Michael Joseph Mansfield, liderul majorității democrate din Senatul SUA, care s-a arătat surprins de acțiunea sovieticilor. În opinia acestuia, două au fost cauzele care au condus la deznodământul tragic: poziția dură a elementelor conservatoare din cadrul PCUS, idee care confirmă și concluziile altor politicieni, diplomați și ziariști occidentali, și, ca element de noutate, „influența lui Ulbricht, « geniul rău » al Europei Răsăritene”. Subtil, senatorul american și-a arătat susținerea față de reformiștii cehoslovaci, dar și de viziunea românească și iugoslavă asupra comunismului, apreciind că „dorința popoarelor de a trăi libere, naționalismul, așa cum denumește el această dorință, este mai puternică decât orice altă ideologie și că supra-Puterile nu o pot înfrâna”. Realitatea avea să-l contrazică pe experimentatul politician de peste Ocean, America însăși a aplicat, mai aplică încă, un control riguros asupra țărilor din sfera ei de influență, fapt evidențiat la momentul acela de slaba reacție față de intervenția militară sovietică la Praga și la Bratislava. Singura diferență dintre cele două superputeri era cea a tipului de argument: unii foloseau argumentul ideologic și militar, în timp ce ceilalți se foloseau de argumentul constrângerii economice.

„Corb la corb nu-i scoate ochii!” spune o veche zicală românească. Și URSS, și SUA foloseau argumentul forței în detrimentul forței dreptului, Mansfield remarcând similitudinea dintre problema cehoslovacă și problema vietnameză. Atât timp cât americanii se simțeau cu musca pe căciulă, nu puteau avea o reacție pe măsură în cazul agresiunii militare a sovieticilor și a celorlalți în Cehoslovacia.

Dacă în prima zi de ocupație sovieticii și-au concentrat trupele și mașinile de război pe străzi lăturalnice, manifestările publice de simpatie pentru echipa Dubček i-au determinat pe ocupanți să se repoziționeze. Oficialii români ai Ambasadei de la Praga au observat că, în a doua zi de la pătrunderea în Cehoslovacia, numărul militarilor din trupele de infanterie a sporit considerabil, tot așa cum a crescut și numărul de transportatoare blindate și tancuri sovietice, numărul estimat al acestora fiind de 3-400. Acestea se aflau „în poziție de luptă de luptă la intersecțiile principale ale orașului și în jurul tuturor instituțiilor centrale din Praga. Rezerva de luptă a blindatelor staționează pe străzi lăturalnice și parcuri în întreg orașul. Transportatoarele blindate circulă demonstrativ cu țevile mitralierelor către populație (subl. drd.)”. Sunt confirmate informațiile care dădeau certe ocuparea tuturor instituțiilor de partid și de stat, a Agenției ČTK, a sediului Uniunii Ziariștilor și a tuturor organelor de presă din Praga, singurele care mai emiteau erau unele posturi de radio nedepistate încă de ocupanți. Sunt semnalate incidente majore în fața sediului Radiodifuziunii, unde mai multe tramvaie și autobuze fuseseră distruse de tancurile sovietice. Se mai arată că sediile Radioului și cel al Muzeului Național sunt ciuruite de gloanțe, geamurile fiind sparte, iar de pe fațada clădirii Radiodifuziunii au dispărut steagurile românești; de asemenea, pe pereții clădirilor ciuruite de gloanțe era scris, în limba rusă, „cultură sovietică”, în timp ce pe străzi au apărut afișe cu numele colaboraționiștilor și alte afișe, în care se cerea plecarea armatelor ocupante.

În dimineața de 22 august 1968, ambasadorul Nicolae Blejan era primit de ministrul de Externe bulgar, Ivan Bașev, căruia i-a transmis comunicarea PCR referitoare la intervenția militară în Cehoslovacia. A fost primit „cu foarte multă răceală și rezervă”, Bașev răspunzându-i că acțiunea armată a celor cinci țări că este cauzată de „consecvența în politică”.

În aceeași zi, la New York, continuau lucrările Consiliului de Securitate al ONU, având ca temă problema cehoslovacă. Așa după cum reiese din documentele diplomatice, cei mai mulți dintre reprezentanții în Consiliul de Securitate au subliniat modul ilegal în care a fost ocupată Cehoslovacia, elaborându-se un proiect de rezoluție avându-i ca autori pe ambasadorii Danemarcei, Etiopiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, Braziliei, Franței, Marii Britanii și Paraguayului, textul documentului fiind citit de reprezentantul Danemarcei, Torben Rżnne, și transmis integral, prin telex, la Direcția Organizații Internaționale (DOI).

Referitor la cauzele intervenției militare a trupelor celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia, informațiile oferite de Vasile Kleț, secretar I al Ambasadei cehoslovace la Sofia, diplomatului român Grigore Crăiniceanu sunt extrem de lămuritoare. Intervenția este justificată de liderul bulgar Jivkov drept un răspuns la solicitarea celor „patru membri ai Prezidiului CC al PC din Cehoslovacia și a peste 50 de secretari ai comitetelor regionale de partid”, precizându-i lui Pavol Majling, ambasadorul cehoslovac la Sofia, că problemele care au stat la baza acțiunii în forță a sovieticilor și a celorlalți patru vor fi rezolvate imediat după ce se va instala un nou guvern cehoslovac.

În privința efectivului trupelor bulgare participante la agresiune, ambasadorul iugoslav din capitala bulgară, K. Miljovski, aprecia că acesta se ridica la un număr de aproximativ 5000 de soldați și ofițeri, participanți la manevrele militare de pe teritoriul polonez. Se subliniază faptul că decizia privind angajarea trupelor bulgare a aparținut exclusiv lui Todor Jivkov, fără consultarea organelor de partid și de stat, fapt care a stârnit nemulțumiri în cercurile de putere și jurnalistice din Bulgaria. „Destoinicul” Jivkov era, poate, singurul care credea în justețea acțiunilor lui Brejnev. În opinia jurnalistul Romulus Căplescu, obediența față de Moscova era cea mai bună caracterizare a liderului autoritar al Bulgariei. De aceea, pe parcursul negocierilor dintre cei cinci și Cehoslovacia, poziția Bulgariei era întotdeauna similară celei a Kremlinului. În această cheie citim și graba cu care s-a raliat voinței sovietice. Din aceleași surse iugoslave, confirmate și de cele cehoslovace, aflăm că Moscova acționa, prin intermediul „CIA sovietică”, și în capitala celei de-a 16-a republici a URSS. Poliția secretă sovietică era în căutarea argumentelor care să justifice acțiunea militară în Cehoslovacia, elementul fundamental fiind reprezentat de scrisoarea membrilor conducerii comuniste de la Praga în care se ajutorul frățesc. Așa după susține ambasadorul Iugoslaviei, numărul mic al semnatarilor (4-5) nu era în avantajul ocupanților și, tocmai de aceea, serviciile secrete sovietice încercau, „ prin șantaj și amenințări”, recrutarea unui număr cât mai mare de persoane ce solicitau intervenția militară. Între aceștia s-ar fi aflat și Majling, fost președinte al CSP din Slovacia, care, în cele din urmă, s-a lăsat convins.

În șirul contactelor stabilite de diplomații români se înscrie și dialogul dintre T. Florea și consilierul Ambasadei Franței la Moscova, Philippe Legrain. În opinia acestuia, intervenția sovietică în Cehoslovacia va produce o înrăutățire a relațiilor soviete franceze și va impune URSS-ului o anumită în rezervă în a condamna acțiunile agresive ale altor state (cu referire evidentă la problema vietnameză – n. drd.). Se confirmă existența în cadrul conducerii sovietice atât a unei tabere care s-a pronunțat împotriva acțiunii militare (Kosîghin, Suslov, Voronov și Greciko), cât și a unei presiuni a militarilor în favoarea acestei soluții, diplomatul francez caracterizându-l pe Leonid Brejnev „drept un instrument în mâna militarilor”. Cercurile diplomatice și cele ale ziariștilor străini de la Moscova discutau tot mai insistent asupra fracturii din interiorul conducerii PCUS, problema cehoslovacă adâncind și mai mult falia deja existentă. Sursele citate apreciază că tabăra moderată era condusă de Kosîghin, în timp ce aripa dură, ferventă susținătoare a adoptării unor măsuri drastice împotriva Cehoslovaciei, avea, inițial, în fruntea sa pe Kirilenko și Suslov, cel din urmă schimbându-și de mai multe ori poziția: ba alături de Voronov și Kosîghin, în aripa moderată, ba înapoi în echipa susținătorilor intervenției militare. Aceeași poziție oscilantă s-a observat și în privința lui Leonid Brejnev, acesta „n-ar fi avut niciodată o poziție fermă, stabilă, ci a oscilat între cele două grupe de fiecare dată, trecând, în cele din urmă, de partea grupei care deținea majoritatea”.

5.2. Negocieri cu pistolul la tâmplă

Politician experimentat, format în perioada Marii Epurări, abil în mânuirea informațiilor și autoritar atunci când era sigur pe sine, Brejnev a profitat din plin de pe urma problemei cehoslovace. Pe de o parte, a reușit să-și mențină controlul în interiorul PCUS, iar pe de altă parte a arătat lumii că URSS era stăpânul, de iure și de facto, al Estului european.

Seara, radioul liber cehoslovac anunța că, în cadrul Congresului extraordinar al PCC, au fost alese noile structuri de conducere. Astfel, din Comitetul Central proaspăt ales, format din 150 de membri, făceau parte liderii reformiști ai Cehoslovaciei (Dubček, Svoboda, Špaček, Černik, Cisař, Borůvka, Martin Vakulík, Smrkovský), cei patru semnatari ai scrisorii către Moscova (Bil’ak, Kolder, Indra și Jakeš) nemaifiind aleși.

Lucrările Congresului al XIV-lea extraordinar l-au reconfirmat în funcția de prim-secretar pe Alexander Dubček, conducătorul, dar și groparul Primăverii, cu unanimitate de voturi. În lipsa prim-secretarului, Plenara l-a desemnat pe secretarul CC al PCC, Venek Šilhán, să îl suplinească pe acesta.

La Bonn continuă dezbaterile privind motivele care au determinat intervenția militară a sovieticilor în RS Cehoslovacă. Sunt enumerate patru cauze principale care au contribuit la acțiunea în forță: 1. Situația dificilă în care se afla Uniunea Sovietică, reformele cehoslovace având un impact major asupra intelectualilor sovietici, tot mai nemulțumiți de politica de la Kremlin. Sunt semnalate, de asemenea, tendințe de autonomie și independență ale un republici unionale; 2. Caracterul antisovietic al Primăverii de la Praga și de la Bratislava; 3. Ușurința cu care modelul cehoslovac iradiase spațiile polonez și est-german; 4. Posibilitatea reînvierii Micii Înțelegeri, ca o contrapondere la grupul URSS – RDG – Polonia, care a fi putut atrage, în timp, Ungaria și Bulgaria. Apare tot mai sigură arestarea liderilor cehoslovaci de către Moscova, ceea ce a determinat o încercare de justificare a corespondentului Agenției TASS la Bonn, Borisov, care a afirmat că escortarea lor „nu înseamnă că sunt arestați, cu ei probabil se va « discuta »”. Tot din telegrama cu numărul 55643/23 august 1968 se rețin informațiile conform cărora intervenția militară în Cehoslovacia ar fi fost posibilă datorită unui acord tacit în SUA și Uniunea Sovietică, precum și cele referitoare la plecarea lui Svoboda la Moscova, pentru negocieri, pe care Jan Šimáček, consilier politic la Reprezentanța Comercială cehoslovacă din Frankfurt pe Main, a considerat-o a fi un act politic greșit. Totodată, Šimáček aprecia că „trupele de ocupație se poartă ca niște « hoarde asiatice », uitând că se află într-o țară civilizată din Europa, trag fără somații, sunt lipsiți de atenție și simțul măsurii”. O supoziție interesantă este cea lansată de Ion Cristoiu, care consideră că unul dintre motivele care au stat la baza deciziei sovieticilor de a invada Cehoslovacia a fost acela al reacției non-violente a cehilor și slovacilor, fapt pentru care invazia nu ridica pentru Kremlin o problemă la fel de mare ca o intervenție în Ungaria sau în România, jurnalistul indicând două momente din istoria contemporană a Cehoslovaciei: 1939, momentul punerii sub protectorat german, și februarie 1948, dată la care comuniștii, deși minoritari, preluau conducerea țării fără opoziție.

Aflat în vacanță în Iugoslavia, Jiri Hájek scapă de „internare” și ajunge la Organizația Națiunilor Unite, unde va denunța invazia militară, în ciuda sentimentului „că unii din tovarășii din Cehoslovacia nu sunt de acord cu venirea sa la New York”. Referitor la vizita efectuată la Moscova de generalul Svoboda, președintele Republicii, Hájek își manifesta îngrijorarea că presiunile sovieticilor vor fi atât de mari, încât președintele cehoslovac va accepta lista impusă a unui nou guvern, apreciind că „se vor găsi destule motive pentru ca trupele sovietice să nu se mai retragă din Cehoslovacia”.

Logica ministrului de Externe de la Praga se dovedea a fi una corectă, la fel ca și previziunile sale. Uniunea Sovietică nu putea să renunțe la poziția câștigată ca urmare a invaziei, o retragere imediată ar fi însemnat o slăbiciune a Moscovei. În ceea ce privește vizita lui Svoboda, Teodor Marinescu face cunoscut faptul că aceasta a început pe 24 august 1968, ora 15.40, președintele cehoslovac fiind însoțit de o parte însemnată a grupării conservatoare din PC Cehoslovac (sunt nominalizați de ambasadorul român la Moscova Bil’ak, Husák, Indra, Piller, Dzúr, Kučera, Novák) și primit de întreaga conducere a URSS, în frunte cu Brejnev. Primirea delegației cehoslovace s-a desfășurat sub semnul falsității, îmbrățișările și zâmbetele largi ale liderilor celor două state părerea să arate că nimic nu s-ar fi întâmplat. „La coborâre – spune Marinescu –, conducătorii sovietici s-au sărutat cu Svoboda într-un mod dezgustător. Pe aeroport și pe drumul spre Kremlin au fost aduși un mare număr de oameni. Tovarășii noștri au remarcat prezența masivă pe întregul traseu a unui mare număr de ostași și milițieni. S-au făcut eforturi penibile pentru a se imprima vizitei un caracter « prietenesc »”. În spatele acestor fraze, care stârnesc zâmbete amare, stă adevărul despre efortul disperat al Moscovei de a demonstra că acțiunea militară în Cehoslovacia s-a făcut în numele prieteniei între popoare și al ajutorului frățesc. Presa americană aprecia că „în onorurile cu care Kremlinul l-a primit pe președintele Cehoslovaciei este implicată recunoașterea că Uniunea Sovietică a suferit ceea ce ar putea fi cea mai dureroasă înfrângere politică din istoria sa”. Cu siguranță, un jumătate de adevăr.

Analizând la rece, vizita lui Svoboda la Moscova era inevitabilă și constituia un bun prilej pentru a salva ceea ce se mai putea salva, fiind negociată cu acest prilej noua structură de conducere a statului cehoslovac. Așa după cum afirma generalul Mihail Ilici Kazakov, fost șef al Statului Major al Forțelor unite ale Tratatului de la Varșovia, sovieticii au pronunțat numele lui V. Bil’ak ca posibil președinte al Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste Cehoslovace, informație întărită de șeful Direcției Protocol din Comitetul de Stat pentru Știință și Tehnică, V.I. Federovski, despre care ambasadorul român menționa că este „de obicei, foarte bine informat”.

Un alt scop al vizitei ar fi acela de a calma starea de spirit a cehilor și slovacilor, Moscova neluând în calcul, în momentul invaziei, o ripostă de proporții a populației, sovieticii acționând, în opinia lui Federovski, „sub imperiul fricii că va fi pierdută Cehoslovacia”. Pentru a asigura un climat favorabil direcției impuse de Kremlin, generalul Zaharov, care acuza lipsa de determinare a politicienilor, aprecia că în noul guvern cehoslovac, condus de un om al Moscovei, trebuiau să se regăsească și majoritatea membrilor Cabinetului Černik.

De partea cealaltă a lumii, la New York, continuau lucrările Consiliului de Securitate al ONU, unde ajunsese între timp ministrul de Externe cehoslovac, Jiri Hájek, pentru a expune poziția conducerii legale de la Praga. Intervenția acestuia a constituit, probabil, cel mai important punct de pe ordinea de zi. În cuvântul său, Hájek a contracarat fiecare argument justificativ al sovieticilor, arătând, „pe un ton corect, principial, tovărășesc”, că ideea că țara sa nu s-ar fi putut apăra singură în cazul unui atac extern era departe de adevăr, fiind infirmată de declarațiile oficialilor Comandamentului Pactului de la Varșovia, conform cărora „Cehoslovacia este pe deplin în măsură a se apăra singură”. Paradoxal, intervenția militară a celor cinci țări a dat dreptate ambelor părți. Pe de-o parte, teama unei agresiuni vest-germane constituia un pseudo-argument, iar pe de altă parte, pătrunderea trupelor țărilor membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia pe teritoriul cehoslovac într-un timp extrem de redus, fie și cu ajutor intern și datorită unei înțelegeri cu Statele Unite ale Americii, demonstra justețea afirmațiilor sovieticilor. Șeful diplomației de la Praga identifica în acțiunea coordonată de Moscova un atac împotriva mișcării comuniste internaționale, „subminând grav încrederea în socialism a unor pături importante ale poporului cehoslovac”, dar, cu toate acestea, RS Cehoslovacă nu va renunța la dialogul cu URSS și celelalte țări socialiste. Acesta aprecia că situația de facto de la Praga și de la Bratislava reprezenta o piedică în rezolvarea problemelor din Vietnam și Orientul Mijlociu.Ulterior, Jiri Hájek a fost contactat telefonic de către Svoboda, care, mai mult ca sigur la solicitarea Kremlinului, i-a cerut să solicite întreruperea oricăror discuții în Consiliul de Securitate. Cererea s-a soldat cu suspendarea discuțiilor, o altă ședință fiind programată pentru data de 26 august 1968. Prezența acestuia la New York ar fi putut contribui la luarea unor decizii tranșante, care ar fi putut trasa o nouă hartă a Europei, cu o zonă tampon (România-Iugoslavia-Cehoslovacia) între Occident și Estul european. Dar nici America, țară care se pregătea pentru alegerile prezidențiale și avea problemele sale în Vietnam, nici Franța, în care ’68 a reprezentat un an al convulsiilor sociale, cu atât mai puțin celelalte state din Vest nu erau în măsură să acționeze mai ferm, considerând că sacrificarea Cehoslovaciei era cel mai mic preț pe care lumea democratică îl putea plăti pentru continuarea dialogului pentru pace.

„Tratativele” de la Moscova s-au derulat în conformitate cu voința Kremlinului, președintele cehoslovac declarând, la plecarea spre URSS, că scopul vizitei este acela de a preîntâmpina orice vărsare de sânge, iar la sosirea pe aeroportul din capitala sovietică, Svoboda le-a cerut lui Brejnev și celorlalți începerea imediată a negocierilor. Declarații au făcut și Martin Dzúr, Kučera și Husák, care au arătat că reprezintă guvernul legal al Cehoslovaciei, în timp ce „Bil’ak, Indra și Piller nu au putut declara că reprezintă partidul”. Se întrezărea prin prezența celor trei că voința Moscovei se va impune, lucru subliniat și de oficiosul PCUS, Pravda, care în articolul de fond intitulat „Fidelitatea față de internaționalism” enunța beneficiile acordului din capitala sovietică.

Negocierile din prima zi de la Moscova s-au derulat în două runde: la prima rundă de discuții, care a avut loc pe 23 august 1968, între orele 17.00 – 18.00, au participat Brejnev, Podgornîi și Kosîghin, din partea URSS, respectiv Svoboda, din partea RS Cehoslovacă; cea de-a doua rundă a tratativelor s-a desfășurat între orele 18.00 și 22.00, la ea participând toți membrii delegației cehoslovace. Cele două părți și-au susținut cu aplomb pozițiile. Astfel, sovieticii au cerut un control sporit al mijloacelor mass-media (practic o reinstaurare a cenzurii), înlăturarea reformiștilor radicali din conducerea politică și adoptarea unei politici marxist-leniniste (în fapt, o politică de supunere față de Moscova), în timp ce delegația cehoslovacă a înaintat următoarele propuneri: retragerea trupelor străine de pe teritoriul cehoslovac, eliberarea celor internați, asigurarea unui climat prielnic desfășurării activității organelor legale ale Cehoslovaciei. Din surse jurnalistice franceze aflăm că Uniunea Sovietică ar fi făcut primele concesii, prin acceptarea participării la consultării a lui Dubček și a lui Černik, dar și prin acordul ca Alexander Dubček să rămână Prim-secretar al CC al PC Cehoslovac, fapt care s-a și întâmplat până la înlocuirea sa din funcție, în 17 aprilie 1969. Erau concesii de moment, dar în realitate era doar o amânare a schimbărilor pe care Kremlinul urma să le opereze la Praga. Presa vest-germană aprecia că la Moscova s-ar fi produs „o adevărată capitulare a Cehoslovaciei”.

Cel mai aprig adversar al sovieticilor din interiorul mișcării comuniste internaționale au fost chinezii. Ei au condamnat invazia în Cehoslovacia, dar au apreciat că vina aparține și liderilor de la Praga, care nu au știut sau nu au vrut să acționeze mai ferm. Într-un dialog cu ambasadorul Aurel Duma, premierul Republicii Populare Chineze, Ciu En-lai, considera că liderii Primăverii au creat condițiile prielnice pentru agresiunea celor cinci. „Noi considerăm – spunea liderul comunist chinez – că în Cehoslovacia au existat condiții obiective pentru săvârșirea agresiunii sovietice. Este clar că, dacă ar fi fost organizată rezistența poporului cehoslovac, sovieticii ar fi dat înapoi”, acuzându-i pe Dubček și Svoboda că „șovăie”. Acesta a concluzionat: „Oricum, în Cehoslovacia s-a creat pentru o perioadă de timp o situație nefavorabilă”.

Capitolul VI.

TREI JURNALIȘTI ROMÂNI, TRIMIȘI SPECIALI LA PRAGA

România era direct interesată de evoluția evenimentelor din Cehoslovacia. Scos de la masa discuțiilor, leadership-ul de la București a acționat inteligent, trimițând la fața locului un „comando de presă”, format din jurnaliști tineri, dar care se remarcaseră în domeniul analizei politicii externe: Dumitru Tinu, publicist-comentator de politică externă la Scânteia și cunoscător al limbii ruse, Ilie Ciurescu, publicist-comentator la TVR, și Romulus Căplescu, adjunctul șefului redacției externe al Agerpres și lider informal al grupului. Presa română, deși a fost printre primele care și-a trimis reporteri și comentatori speciali la Praga, nu a fost singura. Evenimentele au plasat Cehoslovacia în centrul atenției lumii, cel puțin al presei mondiale. La Praga s-a adunat „floarea ziaristicii din întreaga lume, dornică să afle ce se întâmpla acolo”.

Anterior invaziei, în luna iulie 1968, conducerea de la București a trimis la Praga mai mulți jurnaliști – Romulus Căplescu, adjunct al șefului redacției externe a Agerpres, Virgil Dănciulescu de la „România Liberă”, George Ionescu, președinte-adjunct la TVR și fost corespondent Agerpres la Praga, Eugen Mandric, redactor șef la Flacăra, și Tudor Vornicu de la TVR – care dublau misiunea diplomaților din capitala cehoslovacă, „având în vedere că personalul ambasadei României la Praga nu era pregătit să facă față evenimentelor care se petreceau în Cehoslovacia”. Decizia fusese luată de Nicolae Ceaușescu, în urma informațiilor conform cărora ar fi existat „o acțiune programată « în două etape », care viza invadarea României la două săptămâni după operațiunea programată asupra Pragăi”.

Acest prim grup avea să se întoarcă în țară imediat după încheierea vizitei lui Ceaușescu în Cehoslovacia, dar numai după ce liderul de la București a considerat că situația din teren este una de normalitate. Așadar, primul lot de jurnaliști are ghinionul să se întoarcă acasă cu câteva ore înainte de intrarea tancurilor țărilor prietene. „După vizita lui Ceaușescu de la Praga, acesta a fost liniștit de Dubček, care era sigur că evenimentele nu vor escalada și hotărăște să recheme ziariștii în țară. Ei înșiși adresaseră o cerere directorului Agerpres, Andrei Vela, care făcea parte din delegația care era în vizită. George Ionescu a fost singurul care a rămas la Praga. Grupul se întoarce pe 20 august”, își amintește Romulus Căplescu. Alături de George Ionescu, în capitala cehoslovacă a rămas Eugen Ionescu, corespondentul permanent Agerpres, „secondat de Mihai Kebeleu și de un telexist”. Se mai afla la Praga, cu totul întâmplător, Cristian Popișteanu, care a transmis în perioada 20-27 august 1968 pentru Radio-Televiziunea Română, Agerpres și revista Lumea. Din analiza arhivei Agerpres am remarcat faptul că există un document, datat 28 august 1968, semnat de Tudor Vornicu și Ilie Ciurescu.

Invazia a condus la necesitatea suplimentării numărului de ziariști aflați în teatrul de operațiuni cehoslovac. Așa se face că în ziua de 21 august, concomitent cu mitingul de răsunet din Piața Palatului, conducerea de partid pe linie de propagandă a luat această decizie. A fost retrimis în Cehoslovacia Romulus Căplescu, căruia i s-au alăturat Ilie Ciurescu și Dumitru Tinu. Cei trei au fost chemați la Comitetul Central, unde au primit misiunea de a informa Bucureștii despre atmosfera de la Praga, prin intermediul buletinelor informative, cu precizarea expresă de a ajunge, cu orice preț, în capitala cehoslovacă, știindu-se că era pus zăvorul pe granițele terestre și aeriene ale Cehoslovaciei. Ilie Ciurescu își amintește că, pentru a intra în Cehoslovacia, cei trei ziariști au fost nevoiți să ajungă mai întâi la Viena. „Nu numai cursele noastre spre Praga erau suspendate – spune Ciurescu – , Praga nu primea niciun fel de avion străin. Și atunci, consultându-se probabil – mie așa mi s-a spus, dar nu am niciun fel de certitudine – cu membrii Ambasadei din Cehoslovacia, s-a găsit ca idee posibilitatea de a întâlni mulți cehoslovaci în Viena, care așteptau cu nerăbdare și cu interes, și cu dorință, și cu înfrigurare, și cu durere și cu spaimă să se întoarcă acasă, să vadă ce s-a întâmplat cu ai lor. Și am fost trimiși la Viena. Am plecat toți trei la Viena, dar nici pentru Viena nu aveam cursă directă și a trebuit să plecăm până în Bulgaria și din Bulgaria să luăm o legătură. Și am ajuns la Viena. Asta se întâmpla pe 23, mai spre seară, mai spre noapte.”

Prima corespondență a fost transmisă către Agerpres de grupul de trimiși speciali chiar din capitala Austriei, la ora 5.25 în dimineața zilei de 25 august 1968. În acest material, jurnaliștii informau că la ambasada română din Viena sosesc, într-un flux continuu, sute de turiști români surprinși în Cehoslovacia de invazia trupelor străine. Începând cu data de 24 august, operațiunea de transportare a acestora a fost asigurată de Organizația cehoslovacă de turism, în condițiile în care, până atunci turiștii ajungeau la graniță numai prin mijloace proprii. Această situație, în opinia jurnaliștilor români, „denotă, pe de o parte, un început de organizare, cel puțin în această direcție, iar pe de altă parte, reflectă dorința autorităților de resort cehoslovace de a ajuta pe toate căile pe turiștii români să se întoarcă în patrie”. Întâlnirea cu turiștii români surprinși în Cehoslovacia în vâltoarea evenimentelor a constituit un bun prilej pentru cei trei jurnaliști de a îi intervieva pe aceștia. Din discuțiile purtate s-a aflat că, la Praga, a început procesul de descongestionare a străzilor principale, pentru prima dată de la invazie, datorită retragerii mai multor unități motorizate din perimetrul central către periferia capitalei. O informație interesantă este aceea că, la chemarea posturilor de radio libere, toate tăblițele indicatoare au fost înlăturate de către praghezi, cu scopul de a îngreuna acțiunea ocupanților de arestare a diferitelor personalități. Una din cele mai impresionante mărturii este cea a unei turiste românce, care a povestit cum pe unul din podurile peste Vltava, care era păzit de parașutiști polonezi, „s-a îndepărtat un grup de tineri praghezi care au început să recite versuri patriotice, amintind de Revoluția de la 1848. Ei au evocat, de asemenea, evenimente de la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, când Polonia a fost împărțită de Germania și URSS. Vădit mișcați, militarii polonezi au părăsit poziția dar au fost imediat întorși din drum, la posturi, de ofițerii sovietici.”

O altă mărturie asupra evenimentelor povestită de turiștii români aflați la ambasada din Viena, cu nuanțe comice de data aceasta, este cea referitoare la mijloacele ingenioase ale praghezilor de a-i sfida pe ocupanți. Locuitorii capitalei cehoslovace au lipit afișe în Piața Regelui Václav, prin care anunțau că „poporul cehoslovac scoate la concurs următoarele posturi: președinte al republicii, prim secretar al partidului, șef al guvernului, președinte al Adunării Naționale. Doritorii se pot adresa telefonic la numerele… (urmează numerele de telefon ale ambasadei sovietice la Praga) sau direct lui Brejnev-Moscova-Kremlin”.

Toate frontierele Cehoslovaciei erau închise, cu excepția celei cu Austria, lăsată liberă întrucât foarte mulți cehi și slovaci se aflau în cea mai apropiată țară capitalistă pentru a-și petrece vacanța. Singura soluție găsită de cei trei jurnaliști români a fost aceea de a se da drept turiști cehoslovaci, care vor să se întoarcă acasă. Sunt suiți într-un tren de refugiați, ajungând, cu concursul autorităților cehoslovace, la locul destinației: Praga. Nu înainte de a fi sfătuiți să nu arate pașapoartele și să nu-și expună „accentul de ceh și slovac”. Drumul între cele două capitale trezește și acum în sufletele ziariștilor rămași în viață o puternică emoție, provocată de dragostea manifestată de pasagerii aflați în acel tren al refugiaților. Ai noștri erau considerați – așa cum mărturisește Ilie Ciurescu – „Dumnezeii relațiilor internaționale”.

Ajunși în gara din Praga spre seară, cei trei ziariști s-au confruntat cu o serie de probleme, dar imaginea unei țări cotropite i-a trezit la realitate. Totul părea o pușcărie în aer liber. Pentru Romulus Căplescu, imaginea era parcă și mai dezolantă, fiind singurul dintre cei trei care văzuse Praga „în zilele pline de efervescență care au precedat data fatidică 21 august”.

În afară de asta, plecând în grabă, Dumitru Tinu, Ilie Ciurescu și Romulus Căplescu nu au luat în calcul toate riscurile. Aceștia nu aveau bani în moneda locală, nici măcar pentru a-și achita o cursă de taxi. Au găsit totuși o fisă rătăcită în buzunarele lui Căplescu, pe care acesta o avea de la deplasarea anterioară, dar și aceasta i-a fost înghițită de aparatul telefonic în momentul în care a dorit să ia legătura cu reprezentanța diplomatică a României de la Praga. Și problemele s-au ținut lanț… Într-un final, cei trei au reușit să ajungă la ambasadă, cu ajutorul unui cetățean cehoslovac, care, văzând că sunt români, s-a oferit să-i transporte cu mașina personală. Aici nu au putut fi cazați, membrii corpului diplomatic fiind surprinși să-i vadă pe cei trei bătând la porțile ferecate ale ambasadei. Trimisul Televiziunii Române își amintește că au existat mai multe discuții referitoare la soarta jurnaliștilor, căutându-se posibilități pentru ca aceștia să fie cazați, întrucât situația era extrem de dificilă și pentru că exista o interdicție de deplasare a civililor după ora 22.00. „În timpul vizitei oficiale a lui Ceaușescu – spune același jurnalist –, din grupul de presă au făcut parte Tudor Vornicu, Cristian Popișteanu și George Ionescu. Și ei au stat într-o gazdă la cineva. Au dat telefon la gazda respectivă și au zis: dom’le, cel mai bine e să vă duceți la gazda asta! Și ne-am dus, cel puțin pentru noaptea respectivă, ne-am dus la gazda respectivă.” Ulterior, grupul a fost cazat la Hotel „Paris”, din centrul Pragăi, trimițându-și materialele din apartamentul lui Eugen Ionescu, care beneficia de serviciile un telexist.

Pe 25 august, grupul de jurnaliști români, după o discuție la sediul ambasadei, unde s-a stabilit planul de acțiune, și-a început activitatea: Ilie Ciurescu urma să se ocupe de televiziune, „Tinu să se ocupe de problemele lui, de comentariile și relatările lui și Căplescu la fel. Și, în același timp, am luat legătura cu Eugen Ionescu. Și el ne-a furnizat ultimele date, noi îi mai prezentam câte ceva. A fost o chestiune destul de complicată.”

În Arhiva Agerpres, prima corespondență semnată de către unul dintre cei trei jurnaliști a fost cea a lui Romulus Căplescu, din data de 27 august 1968, în fapt o primă analiză a situației în care se afla Praga și întreaga Cehoslovacie după o săptămână de ocupație. Reținem că populația era îngrijorată de soarta conducătorilor internați la Moscova, dar mai ales de ceea ce se prefigura: eșecul reformelor pornite în ianuarie. O mențiune importantă este aceea că informațiile de primă mărime erau cele de la populație, radio Praga liber transmițând știri puține și acestea venite pe filiera agenției iugoslave de presă, Taniug.Se subliniază de către Căplescu faptul că „tratativele” de la Moscova se aseamănă izbitor cu negocierile Franței mareșalului Pétain, nevoită să semneze, în cele din urmă, un pact rușinos cu Germania nazistă. Semnele de întrebare ale populației erau întemeiate pe informațiile că la discuțiile dintre URSS și Cehoslovacia participă și elementele conservatoare, cetățenii manifestându-și îngrijorarea că Praga va fi obligată să facă un nou pas înapoi. În tot acest timp, la Moscova se discuta „cu pistolul la tâmplă”, conducătorii cehoslovaci făceau concesie după concesie fratelui mai mare de la Răsărit.

Privind cu ochii de acum, imaginea invaziei a avut și nuanțe umoristice. Astfel, deși în capitala ocupată nu mai funcționa niciun cinematograf, totuși în vitrina unui mare magazin putea fi văzut afișul cu filmele ce rulau pe marile ecrane ale noii realități; filmul „Iluzii pierdute” putea fi urmărit la cinematograful „Čierna nad Tisou”, „Baronul Münchausen” la „TASS”, „Rio Bravo” la cinema „Dubček”, în timp ce la cinematograful „Ocupanților” rula „Alice în țara minunilor”. Afișul, făcut pentru a ironiza Uniunea Sovietică, exprima plastic ceea ce gândeau și simțeau cehii și slovacii despre intervenția brutală în afacerile interne ale țării lor. Invazia celor cinci țări membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia au curmat speranțele majorității populației, pentru care negocierile de la Čierna nad Tisou nu reprezentau altceva decât iluzii pierdute. El (afișul – n. drd.) constituia o piesă din arsenalul a ceea ce s-a numit rezistența pasivă a populației.

Tot din acest arsenal al rezistenței pasive face parte și vacarmul sonor, care a însoțit manifestările de ripostă ale praghezilor. O formă aparte de protest a fost aceea din timpul grevei generale din 26 august, când, timp de 15 minute, participanții au agitat clopote de diferite mărimi pentru a amplifica, parcă, zgomotul neliniștii lor. Se mai adaugă la acestea moda sloganelor și desenelor pictate pe pereții caselor, care mai târziu avea să se transforme într-un adevărat curent cultural urban: graffiti.

La cinci minute după corespondența lui Romulus Căplescu, Dumitru Tinu transmite la București prima sa analiză, cu titlul „Stare (sic!) de nervozitate și incertitudine pare să domnească la Praga”, în care sintetizează evenimentele ce se derulau cu o viteză uluitoare, de la protestul pașnic al populației până la încercările provocatoare ale trupelor de ocupație, dar și ceea ce aflase din sursele sale că se întâmpla la Moscova. Piața Václav este epicentrul evenimentelor, locul din care se poate radiografia starea de spirit a întregii Cehoslovacii. Sentimentele de nesiguranță și neliniștea – atât a cehilor și slovacilor, cât și a militarilor din trupelor celor cinci țări – sporesc pe zi ce trece. Motivele iritării au cauze diferite: pentru ocupați, lipsa informațiilor referitoare la „negocierile” de Moscova este considerată a fi principala cauză, în timp ce pentru ocupanți agitația permanentă a locuitorilor din Cehoslovacia constituia un astfel de motiv. Tragismul situației este subliniat de jurnalistul „Scânteii” prin relatarea gestului unui bătrân praghez, care, în fața tirurilor încrucișate ale soldaților, își dezvelește pieptul, cerându-le imperativ să tragă. Conflictul dintre cele două tabere se duce și pe frontul propagandei, Tinu consemnând că „la un moment dat, în fața tancurilor oprește brusc un autocamion încărcat cu afișe, care sunt împrăștiate în câteva secunde. Soldații sovietici încep să tragă din nou și reușesc să ocupe camionul. Dar afișele fuseseră de acum împărțite. Mai târziu un elicopter arunca sute ziare «Pravda ». Imediat, populația le rupe și le dă foc. Spre cer se înalță flăcări.”

Nu de puține ori materialele transmise erau rodul colaborării între mai mulți jurnaliști, așa cum este și cazul informării din 27 august 1968. Aceasta conține date despre reîntoarcerea delegației conducerii de partid și de stat cehoslovace de la Moscova, dar mai ales despre temerea tot mai mare că ocupanții ar fi reușit să-și impună voința la umbra baionetelor. Bucuria că liderii Primăverii s-au reîntors printre ai lor a cuprins întreaga suflare pragheză. Această bucurie a fost dublată și de decizia trupelor de ocupație de a retrage mare parte din efectivele militare către periferia capitalei. Totuși, entuziasmul populației a fost umbrit de avalanșa de știri privitoare la capitularea ideilor din ianuarie în fața argumentului de netăgăduit al tancurilor. Cauza retragerii dispozitivelor de luptă ale celor cinci țări semnatare ale Tratatului de la Varșovia de pe străzile principale ale Pragăi este, în opinia lui Căplescu și a lui Tinu, aceea că invazia a rămas fără obiect, întrucât „noțiunea de ilegalitate își pierde sensul pentru că la activitatea ilegală participă întregul popor”.

Interesantă este informația conform căreia ziua întoarcerii acasă a lui Dubček și a echipei sale, 27 august, coincide cu momentul dispariției oricăror riscuri privind confiscarea aparaturii și chiar reținerea jurnaliștilor străini. De asemenea, se aștepta de către efectivul militar sovietic dislocat o hotărâre de repatriere, după cum reiese din dialogul pe care Dumitru Tinu l-a purtat cu un grup de militari sovietici. Aceștia însă nu păreau să fie 100% siguri de luarea unei astfel de decizii. Dialogul este interesant și prin prisma trăirilor tinerilor soldați ai forțelor de ocupație, aceștia erau „vădit stânjeniți”, iar pe chipurile lor se putea observa cu ușurință „amărăciunea, tristețea, dezorientarea”. Militarii realizau pentru prima dată injustețea acțiunii întreprinse în Cehoslovacia, cu toate că încercau să aducă argumente în susținerea deciziei de a interveni armat.

Revenirea liderilor exilați pentru o săptămână în URSS a stârnit un nou val al reacțiilor caustice ale civililor la adresa ocupanților, manifestat expres prin lipirea unor noi afișe acuzatoare. Astfel, în dimineața zilei de 27 august puteau fi văzute afișe care mai de care mai ingenioase, cum ar fi un afiș cu „chipul înlăcrimat al lui Lenin desenat deasupra unui tanc cu steaua în cinci colțuri”, un altul care „reproduce o imagine celebră din timpul Revoluției din Octombrie: un soldat al armatei roșii întinzând acuzator mâna. De data aceasta el însă se adresează propriilor săi urmași cu cuvintele: Voi participați la cotropirea unei țări socialiste” și altele asemenea. Ele redau ideea că motorul „acestui ianuarie” l-a constituit elita intelectuală cehă și slovacă, iar combustibilul a fost dorința de libertate a întregului popor, care iată, în acele zile dramatice, a rămas unit.

Precizam mai sus că știrile și informările către centrala Agerpres erau de multe ori rodul muncii colective a jurnaliștilor. În nota din 27 august se menționează explicit acest fapt. În cursul transmiterii analizei lui Dumitru Tinu și Romulus Căplescu, „Există teama de a se fi mers prea departe la Moscova pe linia compromisului”, cei doi primesc informații în timp real de la Ilie Ciurescu, care, telefonic, comunică din stradă. Acesta se afla în fața sediului Adunării Naționale, acolo unde Smrkovský se adresa mulțimii după revenirea în țară. Ciurescu rememorează acel episod: „Eu am furat o chestie de la Vornicu… El a aflat că Smrkovský susținea o conferință despre Primăvara de la Praga, prezenta ca un model de politică nouă în socialism. Și s-a prins că ăsta urmează să susțină o conferință de presă, s-a instalat la un telefon public, a băgat fise și a transmis din telefonul public ceea ce spunea ăla. Și eu știam chestia asta și, la un moment dat, am picat pe o cuvântare a lui Smrkovský, de condamnare a invaziei. Și am transmis și eu din telefon. Mi-a fost un pic de frică.”

Se poate spune că liderul informal al reformiștilor cehoslovaci era președintele Adunării Naționale, Josef Smrkovský, care se bucura de apreciere la scară largă. Era considerat „un adevărat tribun al poporului”, cu „o voce de bas grav și avea un stil de vorbe de la sfătos-molcom, trecea prin diverse game, până când ajungea la strigătul disperării și al mobilizării. Extraordinar era. Era cel mai iubit, mai iubit decât Dubček, mai iubit decât alții toți.” Conducătorii aleși după debarcarea lui Novotný au intuit simpatia față de președintele Adunării, delegându-l să se adreseze poporului în momentele dificile ale etapei de democratizare.

Într-o analiză din 28 august 1968, Tudor Vornicu și Ilie Ciurescu făceau referire la două ipoteze de lucru ale conducerii comuniste cehoslovace: una, mai puțin viabilă, care prevedea scindarea partidului și intrarea aripii reformiste în ilegalitate, iar aripa conservatoare să revină la frâiele puterii; altă ipoteză era aceea de a continua în formula Dubček, cu condiția îndeplinirii promisiunilor făcute sovieticilor și cu includerea în structura de conducere a PCC a elementelor conservatoare, vehiculându-se numele lui Kolder și al lui Indra.

În aceeași zi, Romulus Căplescu transmite că se află în plină desfășurare ceea ce jurnaliștii români au denumit războiul afișelor. Lozincile contra ocupanților, „veșminte revoluționare ale Pragăi”, continua să fie prezente în Piața Václav, domeniul absolut al afișelor, care respingeau categoric concesiile făcute Moscovei. Autorul corespondenței face trimitere la săptămânalul „Student”, considerat cel mai vehement manifest la adresa ocupanților. În paginile acestuia se pot citi critici drastice, redactorii apreciind compromisul din capitala sovietică drept „capitulare deplină în fața presiunilor brutale ale ocupanților”, asemănând acel act cu acordul de München. În continuarea materialului, Căplescu face o revistă a presei pragheze, subliniind titluri și expresii plastice dar semnificative ale ostilității jurnaliștilor cehoslovaci aflați în semilegalitate, de genul „Atacurile gangsterești ale agresorilor împotriva femeilor noastre”. Se mai desprind următoarele informații:1. la Praga, pe timpul nopții iluminatul este oprit, ceea ce, conjugat cu lipsa plăcuțelor indicatoare și a numerelor de la case, face aproape imposibilă deplasarea, și 2. costurile suportate de Cehoslovacia în urma invaziei erau estimate la 8-9 miliarde coroane.

Imediat după corespondența adjunctului șefului Secției Externe a Agerpres, ceilalți doi trimiși speciali, Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu, transmiteau un articol, în care surprindeau cele reprezentative reacții ale populației față de convorbirile de la Moscova și atitudinea non-combat a liderilor cehoslovaci externați de la Kremlin. Între cele reținute semnalăm o primă formă de manifestare a ostilității față de Svoboda, ale cărui portrete fuseseră acoperite cu vopsea de către studenți, ca o reacție la pasivitatea sa. Multe voci începuseră să-l considere un colaboraționist al sovieticilor. Nici Alexander Dubček nu a fost ferit de criticile populației, discursul său, transmis după câteva ore distanță de cel al președintelui Republicii, nereușind să-i convingă pe cetățeni de utilitatea acordului semnat cu Brejnev și compania. Sunt intervievați câțiva praghezi, a căror opinie unanimă este că, la Moscova, Cehoslovacia a fost umilită, apreciind: „noi oferim totul pentru foarte puține. Independența și suveranitatea țării nu trebuie sacrificate dreptului, care oricum ne aparține, de a ne organiza singuri treburile interne”. În final, cei doi ziariști români consemnează sosirea la Praga a unor reprezentanți ai presei din cele cinci țări agresoare, cu scopul precis de a ameliora, cel puțin la nivel informațional, relațiile dintre ocupanți și ocupați. Ei deveneau astfel purtătorii de cuvânt ai tancurilor.

„Praga, 28 august 1968… ziua în care poporul cehoslovac a fost chemat de către conducătorii săi legali să-și reia activitatea normală. Judecând după cele constatate în această dimineață la Praga, se poate afirma că marea majoritate a populației a răspuns acestui apel”, așa începeau corespondența Eugen Ionescu și Dumitru Tinu despre reînceperea activităților social-economice în Cehoslovacia. O Cehoslovacie care încerca să-și repare străzile, să-și astupe geamurile sparte, să repornească producția… Încerca să revină la viață, deși tot sub privirea atentă a ofițerilor sovietici. Sunt reeditate informațiile despre starea tensionată din întreaga țară, dar mai ales din capitală. Continuă războiul afișelor, dovezi irefutabile ale dorinței cehilor și slovacilor de a decide singuri calea pe care o vor urma. Nota celor doi se înscrie în normele impuse de conducerea propagandei de la București, în sensul că populația cehoslovacă își exprimă adeziunea față de conducerea aleasă în ianuarie, că presa de la Praga reproduce pasaje întregi din cuvântarea lui Ceaușescu etc., dar, printre rânduri, sunt expuse informații curajoase și care exprimă realitatea: „desigur, se aud ici, colo și voci intransigente, total nemulțumite și care cheamă la boicotarea acordului intervenit la Moscova”.

Prima corespondență din data de 30 august poartă semnătura liderului informal al grupului de trimiși speciali, Romulus Căplescu, care aprecia că „situația din Cehoslovacia continuă să rămână extrem de fluidă”. El explică această fluiditate prin faptul că nu exista, la trei zile de la semnarea acordului cu URSS, niciun document scris care să prevadă clar clauzele compromisului, ceea ce însemna că oricând, în orice clipă, s-ar fi putut adăuga arbitrar noi condiții Cehoslovaciei. Ceea ce s-a și întâmplat. Sosirea la Praga a unui număr impresionant de consilieri și de agenți secreți sovietici, achiziționarea pentru aceștia a unor birouri și a unui hotel situat în centrul orașului sunt doar câteva motive care l-au făcut pe Dubček să protesteze, fără însă niciun efect. Concluziile discuțiilor purtate de Căplescu cu jurnaliștii occidentali sunt acelea că la Moscova s-a impus „un dictat militar, politic, diplomatic (deci nu un compromis la care se presupune o tranzacție politică relativ egală) în schimbul pur și simplu al vieților oamenilor din conducere și al acordării unui viitor împrumut”.

Corespondența este interesantă în primul rând pentru fragmentul care face referire la experiența moscovită a conducătorilor Primăverii de la Praga. Conform informațiilor culese din surse sigure de Căplescu, „Dubček, Černik și Smrkovský au fost supuși unui tratament contravenind tuturor normelor unei comportări umane”. Aflăm traseul celor trei prizonieri, aceștia fiind duși dintr-o localitate din munții Slovaciei într-o localitate ucraineană, trecând mai întâi printr-un sat polonez. Pe toată durata deplasări „nu li s-a permis să se odihnească, nu li s-a permis satisfacerea celor mai elementare reguli de igienă, a început să li se aplice un tratament de spălare a creierului”. Același tratament umilitor s-a consumat și în capitala URSS, leadership-ul sovietic arătându-le că singurul care contează este interesul fratelui mai mare. Așa cum a fost întotdeauna în istorie.

Deși nu mai puteau fi zărite peste tot pe străzile Pragăi, trupele ocupante își păstrau pozițiile cheie, după cum subliniază Dumitru Tinu într-o știre din data de 30 august 1968. Solicitările guvernului legal cehoslovac privitoare la retragerea trupelor străine sunt pur și simplu ignorate de către comandamentul sovietic. În aceste condiții prinde contur ideea unui război psihologic, căruia guvernul Černik nu îi va putea face față, fiind tot mai clare semnalele privind eventualele demisii ale unor miniștri.

Știrile proaste alternează cu cele bune. Tot în aceeași zi sunt consemnate o serie de evenimente care converg către concluzia că situația socio-economică dă semne de normalitate. A încetat emisia stațiilor de radio ilegale, care au rămas însă în stand-by pentru orice eventualitate, au reapărut edițiile unor cotidiene cunoscute, iar programul transportului în comun s-a prelungit cu ore. De asemenea, televiziunea și-a reluat activitatea, emițând câteva ore pe zi, chiar dacă exclusiv programe de știri. De mare interes sunt informațiile referitoare la schimbarea de tactică a ocupanților, care condiționează retragerea trupelor de curățarea zidurilor de „senzaționalele gazete ale libertății înăbușite”, precum și unele manevre menite să păcălească populația (au retras din centrul orașului spre periferie 30 de tancuri).Analiza lui Romulus Căplescu surprinde celor patru ipostaze ale comunicării publice post-Moscova ale conducerii de partid și de stat cehoslovace. Astfel, dacă lui Svoboda i-a revenit sarcina cea mai simplă, aceea de a prezenta chestiunile generale, lui Smrkovský a avut ingrata misiune de a anunța unele măsuri privind restrângerea anumitor libertăți, cum ar fi dizolvarea cluburilor politice. Președintele republicii și cel Adunării Naționale au asigurat discursurile de la antipozi, în timp ce „discursul lui A. Dubček cu accentele sale profund umane, profund mișcătoare a avut menirea de a convinge, și în cea mai mare parte a și convins populația țării, că acordul de compromis era singura alternativă la o situație tragică; cuvântarea lui Černik s-a axat mai mult pe aspectele concrete, pe măsurile care se impun cu absolută necesitate pentru normalizarea situației”. Între timp, în cercurile jurnalistice de la Praga apar unele zvonuri, ulterior confirmate de realitate, privitoare la schimbarea unor elemente contrarevoluționare din conducerea politică și de propagandă, dar și „măsurile severe de controlare a activității presei (…) și despre implicațiile lor asupra desfășurării în continuare a activității profesionale”. Aflat la sediul CC al PCC, Dumitru Tinu aducea informații proaspete despre discuțiile din cadrul Prezidiului referitoare la iminenta schimbare a redactorului șef al Rudé Právo.

Aminteam că martor al evenimentelor cehoslovace a fost și jurnalistul și istoricul Cristian Popișteanu. Acesta, împreună cu Eugen Ionescu, transmite pentru Agerpres o notă intitulată sugestiv „Testul « cecului în alb »”, în care sunt inserate voalat aserțiuni despre șubrezirea încrederii populației în echipa Svoboda-Dubček.

Ziua de 30 august 1968 contabilizează cele mai multe analize ale jurnaliștilor români prezenți la Praga, în arhiva Agerpres păstrându-se 6 astfel de materiale, la care s-au adăugat știrile propriu-zise. Între multele știri-șablon, care foloseau limbajul de lemn al epocii, s-au strecurat și unele informații de certă valoare. Astfel, în comunicatul privitor la ședința de guvern din 30 august se contabilizează primele pagube produse de ocupanți, între care și avarierea mai multor locuințe civile din centrul Pragăi. În continuare se arată că s-au luat măsurile incipiente ale reinstaurării cenzurii, și anume: înființarea unei direcții pentru presă și informații, care va fi subordonată Consiliului de Miniștri și care va avea drept sarcină să orienteze și să controleze mijloacele media; delegarea Ministerului Culturii și a Ministerului Justiției de a elabora un pachet legislativ care să prevadă restricționeze libertatea de exprimare.

În aceeași zi, Ilie Ciurescu, trimisul special al Televiziunii Române, consemna că principala problemă o constituia încă prezența trupelor militare străine pe teritoriul cehoslovac, liderii de la Praga făcând eforturi susținute pentru a face compromisuri cât mai puține, încercând să împace și populația, și comandamentul sovietic.

Ziua de 31 august debutează cu o scurtă analiză semnată de Dumitru Tinu. Acesta arată că autoritățile cehoslovace par să respecte fără nicio ezitare prevederile acordului cu reprezentanții Moscovei, în sensul înlăturării tuturor urmelor revoltei spiritului ideilor lui ianuarie: afișele, graffiti-urile, lozincile și manifestele ostile armatelor frățești. Totuși, vigilenței autorităților i-a mai scăpat din când în când din vedere unele reacții ale frontului cehoslovac al „războiului afișelor”. Nu același lucru se poate spune despre partea cealaltă, Dumitru Tinu subliniind faptul că măsurile întreprinse de cele cinci țări sunt doar de fațadă, Moscova în special nedorind să plece prea repede din Cehoslovacia. Retragerea definitivă a trupelor sovietice avea să se producă mult după aceea, la sfârșitului lui 1980, fiind „mijlocul de a se împiedica reeditarea unei noi « Primăveri de la Praga »”.

Anunțate recent, măsurile de limitare a libertății de exprimare se impun pe zi ce trece. Liniștea cenzurii cuprinde întreg spectrul media, Dumitru Tinu notând că „numărul emisiunilor de știri ale posturilor de radio s-a micșorat simțitor, ziarele care apar publică în special documente oficiale[,] evitând comentariile atât de căutate până acum”. O altă idee subliniată de jurnalistul român este aceea că Praga era obligată să se alinieze indicațiilor de la Kremlin, neavând altă soluție de a ieși din „cenușa speranțelor distruse la 21 august sub șenilele tancurilor străine”. Dovada faptului că „reeducarea” liderilor cehoslovaci s-a desfășurat cu succes stă și în reacțiile tot mai puțin virulente ale presei moscovite, în fapt ale conducerii sovietice. O singură nemulțumire era intens mediatizată de gazetele din capitala URSS: aceea că evenimentele evoluează cu lentoare în direcția dorită și stabilită. Propaganda sovietică lega această încetineală a cursului de normalizare de acțiunile de protest ale tinerilor cehoslovaci, pe care le catalogau drept contrarevoluționare, cerând cu insistență „imobilizarea”.

O analiză completă și complexă a evenimentelor din capitala RS Cehoslovace este cea din 3 septembrie 1968, semnată de Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu. Cei doi semnalează atât aspecte politice, cât mai ales elemente ale psihologiei maselor. Jurnaliștii români nu s-au mulțumit să redea sec informațiile primite din diverse surse, ci au coborât în stradă, în întreprinderi, au discutat cu oamenii aflați pe stradă, au făcut ceea ce meseria de gazetar le impunea. Ei au surprins imagini relevante din Piața Václav, devenită între timp un altar al conștiinței cehoslovace, imagini pe care le-au transformat, cu talent, în cuvinte emoționante: „bătrânul rege ține sub braț tricolorul cehoslovac alături de steaguri din bronz înnegrit de vreme. Piața Václav, dominată de statuia ecvestră a regelui, pare să fi devenit un loc de refugiu și de reculegere (…) Steaguri negre, încadrate de drapele naționale[,] sunt ținute de băieți și fete care se schimbă la intervale de timp în această gardă solemnă”. O imagine cutremurătoare, a neputinței unui popor mic de a reacționa. Printre lacrimi și tăcere se observă revolta. Edificatoare este secvența dialogului dintre un cetățean cehoslovac și fiica sa de numai 5-6 ani despre semnificația pelerinajului la statuia regelui: „fetița c[l]atină din cap în semn că înțelege. E greu de spus însă ce se petrece în căpșorul ei, ce semnificații vor fi căpătat pentru ea tunurile, tancurile, căștile metalice ale soldaților”. În rest, iarăși tăcere, în ciuda discuțiilor aprinse dintre ocupanți și autohtoni, care par mai degrabă un dialog al surzilor. Astfel de scene se întâmplau des și în fața Hotelului „Paris”, unde se aflau cazați majoritatea jurnaliștilor din presa internațională. Ilie Ciurescu rememorează un episod cu totul și cu totul inedit, desprins parcă din filmele de dragoste: un soldat sovietic, aflat în misiune, și-a reîntâlnit iubita cehoslovacă pe care o cunoscuse la Moscova. Aceasta, o tânără angajată a hotelului, l-a scuipat și l-a înjurat, considerându-l parcă pe el vinovat de tot răul ce se abătuse asupra țării sale. Tot un episod, de această dată mult mai dramatic, este surprins de un alt trimis special, Romulus Căplescu: un soldat sovietic, după ce a încercat să-i explice unui ziarist cehoslovac pe care îl cunoștea dinainte, s-a sinucis în zona clădirii CC al PCC.

Analiza continuă cu relatarea deplasării celor doi la fabrica de elemente pentru automatizare „ZPA” și la fabrica de papetărie „Koh-i-Noor”, unde discută cu oamenii muncii. Aceștia își manifestă neîncrederea în sinceritatea părții sovietice, dar acordă în continuare sprijin echipei Dubček.

Debutul lui Septembrie coincidea cu lucrările Plenarei CC al PC din Slovacia, care urmau să înceapă la Bratislava. Evenimentul a stârnit și interesul ziariștilor Ilie Ciurescu și Dumitru Tinu, care s-au încumetat să se deplaseze cu primul avion de după deschiderea curselor interne (5 septembrie 1968), în capitala slovacă. Cei doi își cumpăraseră bilete cu o zi înainte, ajungând la porțile aeroportului „Ruzyne” la ora 05.30. Ilie Ciurescu își amintește precis episodul: „Am făcut ocolul de vreo trei ori la aeroport, până la urmă ne-au dat drumul înăuntru. Nu era nimeni”. Nimeni, cu excepția patrulelor combinate, formate din militari unguri, bulgari și ruși, care asigurau paza obiectivului. Se pregătea primul zbor civil intern Praga-Bratislava, care marca astfel intrarea în normal a transporturilor aeriene. Totuși, prima aeronavă care se ridica de la sol a fost cea care avea ca destinație Moscova, ca un semnal că și cerul era parte la reluarea legăturilor frățești. Jurnaliștii împreună cu ceilalți patru pasageri ai cursei către capitala slovacă au fost nevoiți însă să aștepte cinci ore. Timpul petrecut în aeroport a fost folosit de cei doi pentru a înregistra „secvențe din panorama neinvestigată a periferiilor pragheze”, concretizate în două știri, prima dintre acestea transmisă telefonic chiar din aeroport. Reținem din interviul lui Ilie Ciurescu: „Am scris corespondența și am transmis-o mai departe… Am descris tot, tot ce am văzut. A mai durat vreo două ore până am plecat. Nu mai știam ce să facem, eram fleașcă amândoi. Și eram disperați că s-a descifrat corespondența și că am divulgat secrete militare. Tot felul de gânduri ne treceau prin cap. La un moment dat se anunță că pleacă prima cursă internațională. Asta era, ei asta așteptau… Ei n-au vrut să dea drumul la prima cursă internă, au vrut să dea drumul la prima cursă externă, care era Praga-Moscova. Și-au retras o parte din băieții care fuseseră în misiuni cu totul și cu totul speciale sau care îi pregătiseră de schimb. Și după aia ne-au anunțat și pe noi…”. Corespondența la care face referire trimisul special al TVR este datată 5 septembrie 1968, fiind recepționată de centrala Agerpres la ora 15.10 (GMT+2). Ea conține informații referitoare la dislocarea efectivelor armate în incinta aeroportului: „avioane de desant pântecoase, o țesătură de antene, rivalizând cu pânzele de păianjen, bucătării de campanii, în jurul cărora militari servesc în picioare micul dejun”. O adevărată imagine de front. Și în interiorul aeroportului peisajul era unul dezolant, toate ziarele și revistele aflate în standurile chioșcurilor erau cele apărute pe 20 august.

Întârzierea decolării aeronavei nu a făcut altceva decât să declanșeze panica în sufletele celor doi români. „Nu mai știam ce să facem, eram fleașcă amândoi. Și eram disperați că s-a descifrat corespondența și că am divulgat secrete militare. Tot felul de gânduri ne treceau prin cap.”, își amintește Ciurescu.

Ajunși la Bratislava, cei doi jurnaliști transmit cea de-a doua corespondență, ajunsă la București în prima oră a zilei de 6 septembrie. Situația de aici nu era ca la Praga, totul părea să fie în limitele normale. Se observă absența trupelor de ocupație de pe străzi, acestea retrăgându-se, conform spuselor localnicilor, cu câteva zile înaintea sosirii celor doi. Emisiunile de radio și televiziune aveau aceeași consistență ca și înainte de invazie, iar ziarele își desfășurau activitatea în propriile sedii. Tot ce au putut să observe Ilie Ciurescu și Dumitru Tinu s-a datorat intuiției și dialogului cu cetățenii slovaci, puține fiind sursele oficiale. Celor doi nu le-a fost permis să asiste nici măcar la Plenara CC al PC din Slovacia.

Starea de relativă normalitate poate fi pusă pe seama, așa cum relatează Dumitru Tinu în ultima sa analiză de front, cooperării conducerii comuniste din Slovacia cu trupele de ocupație. Această ipoteză prinde contur în urma observațiilor din teren: forțele armate ale celor cinci au ocolit sediile principalele instituții publice, printre care sediul CC al PCS și redacția ziarului „Pravda”, militarii primind ordin să nu facă uz de arme decât în cazuri excepționale. De asemenea, se subliniază rolul Prezidiului CC al PC din Slovacia în deturnarea adevărului, în sensul în care apelul la calm al Pragăi era completat la Bratislava cu „apelul la o atitudine prietenească față de ocupanți”. Avocat de profesie și prim-secretar al PCS, Gustáv Husák a simțit că e momentul să ajungă în vârful piramidei puterii din Cehoslovacia. Deși a mascat bine atitudinea pro sovietică, unele acțiuni și aprecieri relevă însă această apropiere. Dumitru Tinu consideră drept suspicioase elementele de discurs prin care Husák critica greșelile PC din Cehoslovacia anterioare invaziei. Liderul comunist slovac era nemulțumit de modul în care s-a organizat congresul extraordinar, mergând până acolo încât a catalogat ca antisocialiste reformele lui Ianuarie, cu un accent deosebit pe libertatea exagerată a presei. Alte semne de întrebare ridicate de corespondentul „Scânteii” sunt cele legate de afirmația lui G. Husák conform căreia „PC din Slovacia poate fi un deschizător de drumuri în actuala situație din Cehoslovacia”, de spațiile largi acordate de presa sovietică declarațiilor acestuia, dar și de întrevederea pe care V. Kuznețov a avut-o cu prim-secretarul Partidului Comunist Slovac.

La jumătatea lunii septembrie 1968, cei trei jurnaliști își încheie misiunea pe frontul cehoslovac. A fost o experiență unică, mai ales pentru niște jurnaliști tineri, care au simțit și s-au manifestat ca oameni liberi. Acolo, în acele zile de foc, au avut ocazia să se formeze ca adevărați profesioniști, eliberați de șabloanele limbajului de lemn al vremii. Relatările celor trei trimiși speciali, ca și ale celorlalți, contribuie la descoperirea adevărului istoric, îmbrăcând, totodată, stilistic informațiile seci, de arhivă.

Capitolul VII.

REACȚIA LUMII FAȚĂ DE INTERVENȚIA ÎN FORȚĂ A URSS

ȘI A ALIAȚILOR SĂI ÎN CEHOSLOVACIA

Intervenția militară a Uniunii Sovietice și a acoliților săi – Polonia, Ungaria, Bulgaria și RD Germană – în Cehoslovacia a arătat atât imperfecțiunile și limitele democrației socialiste, cât și lipsa de interes a Occidentului față de această parte a Europei. Vestul a considerat că e îndeajuns să condamne verbal sau cel mult la nivel diplomatic invazia. Pătrunderea celor peste 600.000 de militari ai trupelor țărilor membre ale Organizației Tratatului de la Varșovia în RS Cehoslovacă a reușit să divizeze și lumea comunistă între adepți și contestatari ai acțiunii în forță. La 26 august 1968, ora 9.00, doar o mică parte din partidele comuniste, socialiste și muncitorești din lume (Partidul Comunist din Siria, Partidul Comunist din Cuba, Partidul Comunist din SUA, Partidul Comunist din RFG, partidele comuniste arabe etc.) și-a exprimat atașamentul față de prezența trupelor celor cinci țări pe teritoriul cehoslovac. În schimb, majoritatea s-a pronunțat împotriva intervenției, reporterii Agerpres împărțind partidele în „partide care condamnă și cer retragerea trupelor străine”, „partide care dezaprobă prezența trupelor străine” și „partide care condamnă prezența trupelor străine”. Se constată faptul că principalele partide comuniste din lume (PC Chinez, UCI, PCR, PC Italian, PC Francez, Partidul Muncii din Albania și altele) s-au manifestat ferm împotriva încălcării de către URSS a normelor de drept internațional și ale prevederilor Tratatului de la Varșovia. Ulterior, numărul contestatarilor a crescut, o parte a celor dintre cei care aprobau în primă fază acțiunea militară s-a alăturat grupului de partide care vedeau greșeala strategică a URSS. Într-o știre a United Press International (UPI), preluată de Agerpres, se arată că liderul cubanez, Fidel Castro, a revenit asupra deciziei inițiale, considerând că nu era necesară recurgerea la forță și la măsuri „atât de drastice, atât de teribile, care încalcă dreptul internațional și suveranitatea”.

Primele reacții înregistrate în Ziua Z a invaziei – 21 august 1968 au venit din îndepărtata Australie, Partidul Comunist Australian protestând cu energie împotriva agresiunii militare, cerând retragerea imediată a trupelor de ocupație și amenințând că va face presiuni asupra ambasadei sovietice de la Canberra. Pe fluxul Agerpres urmează imediat reacția comuniștilor austrieci, în care se arăta că PC din Austria deși „se simte legat de Uniunea Sovietică, de PCUS și de celelalte țări socialiste și partidele lor comuniste, Biroul Politic al CC al PC din Austria dezavuează intervenția militară”. Și PCMB se raliază poziției de condamnare a intervenției militare. Englezii au ținut să evidențieze falia între partidele comuniste europene și faptul că au existat și comuniști care nu au acționat în direcția stabilită de Moscova. „Partidul Comunist din Marea Britanie deplânge intrarea trupelor anumitor țări ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia (…) Oricare ar fi divergențele se vederi între țările socialiste (…) noi considerăm că intervenția militară este total nejustificată”.

O reacție imediată a venit și la Secretarul General al ONU, U. Thant, care a declarat că pătrunderea armatelor străine pe teritoriul unui stat independent contravine principiilor de drept internațional și Chartei Națiunilor Unite.

Țările democratice s-au rezumat la a critica invazia, ele nefiind în poziția de a provoca forțele militare sovietice din Europa Centrală, în mijlocul Războiului Rece, întrucât nici ele nu acționaseră în conformitate cu normele internaționale de drept, ca și în cazul Vietnamului, senatorul american Mike Mansfield remarcând faptul că există o similitudine între „argumentele invocate de URSS în Cehoslovacia și cele invocate de SUA în Vietnam”. Statele Unite au încuviințat tacit prezența militară în Cehoslovacia, documentele studiate conducându-ne spre ideea unui gentlemen’s agreement între cele două superputeri, parcă prefigurând perioada de destindere din anii 1969-1979. Americanii fuseseră anunțați despre invazie cu câteva ore înainte ca aceasta să se întâmple, spre deosebire de unii aliați din cadrul Pactului de la Varșovia. Ambasadorul Anatoli Dobrînin primește misiunea de a comunica decizia conducerii PCUS către președintele Lyndon Johnson în intervalul expres 18.00-20.00. Adică în chiar momentul în care se desfășurau operațiunile militare. Experimentatul Brejnev intuise că reacția americană va fi una conformă cu înțelegerile de la Yalta, unde se trasaseră zonele de influență. „Spre marea mea surprindere – rememorează fostul ambasador sovietic la Washington – președintele (Lyndon Johnson – n. drd.) nu a reacționat deloc. Mi-a mulțumit pentru informare și a declarat că va discuta probabil mesajul cu Rusk (ministrul de Externe) și cu alții dimineața următoare și ne va da un răspuns, dacă va fi nevoie. După care a trecut la un alt subiect în care el părea mult mai interesat”.

Condamnarea ulterioară a intervenției sovietice s-a făcut pentru satisfacerea electoratului și pentru a contracara ascensiunea forțelor de dreapta americane, reprezentate de Richard Nixon, cel care avea să și câștige președinția SUA. Pentru americani o reacție în forță ar fi însemnat recunoașterea de facto a justeții motivelor intervenției celor cinci țări, în sensul în care sovieticii ar fi arătat că într-adevăr exista pericolul restaurației elementelor imperialiste în Cehoslovacia și că în spatele reformelor de la Praga și Bratislava se aflau occidentalii. De aceea, reacția mai dură nu a venit din partea americanilor, ci din partea partenerilor europeni din Alianța nord-atlantică, respectiv RFG, care, prin vocea cancelarului Kiesinger, amenința URSS-ul cu eventuale riposte armate în cazul unei intervenții pe teritoriile țărilor membre NATO. Între multele articole din presa internațională care condamnau intervenția am identificat și câteva materiale care subliniau rolul de conducător al lumii comuniste al Uniunii Sovietice, așa cum este și cazul unui articol din The Guardian: „… Trebuie să recunoaștem că sovieticii sunt stăpâni în Europa răsăriteană și Occidentul nu le poate contesta această poziție decât riscând un al treilea război mondial”. Dovada faptului că sovieticii erau stăpânii în Europa de Est și că americanii au respectat această poziție este și aceea că presa americană, deși a relatat pe larg evenimentele din Cehoslovacia, nu a avut o abordare critică la adresa intervenției și s-a ferit să facă publică poziția Administrației americane. Analizând la rece, înțelegerea dintre Washington și Moscova a fost una informală, ceea ce a permis ambelor tabere să-și atingă obiectivele, fără ca un acord să se le lege în vreun fel. Este și cazul comunicatului purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Robert McCosckey, prin care se dezmințeau zvonurilor legate de un presupus acord între cele două mari puteri pre-invazie.

Lumea comunistă, divizată, reacționa diferit. Partide comuniste minuscule, precum cel din Peru, susțineau fără echivoc, acțiunea în forță a URSS, Carnero Checo, justifica intervenția militară prin aceea că „de câtva timp Cehoslovacia se transformă într-o bază de agresiune împotriva socialismului, a păcii și a poporului cehoslovac însuși, sub pretextul liberalizării, care nu era altceva decât un camuflaj pentru revanșarzii naziști și imperialismul yankeu”.

Albania, Iugoslavia și România foloseau intervenția pentru a justifica îndepărtarea de Moscova. Motoarele propagandei din acestei țări erau la turație maximă, fiecare segment social și de activitate avea obligația de a lua poziție, de a condamna acțiunea împotriva unui stat frățesc a URSS și, evident, de a lăuda poziția curajoasă și justă a liderilor comuniști din propriile țări. Scrisori și felicitări venite pe adresa comitetelor centrale din partea muncitorilor, scriitorilor, tinerilor, țăranilor cooperatori etc. Dar mai ales comunicate în care se condamna explicit invazia. În acest tipar se încadrează și Scrisoarea Uniunii Tineretului din Iugoslavia adresată tuturor organizațiilor progresiste de tineret din lume. Se arăta că acțiunea celor cinci la Praga și Bratislava este o eroare, apreciind că „nici asemenea greșeli istorice grosolane, cum este agresiunea asupra Cehoslovaciei, nu pot zdruncina credința tineretului lumii și progresul socialismului democrat”. În această frază este evidențiată ruptura între socialismul de tip stalinist al lui Brejnev și socialismul democrat, cu față umană, manifestat de reformiști. În corul denunțătorilor invaziei s-au aflat și cei 90 de comuniști eleni, aflați în detenție în lagărul Parthenion din Leros, conduși de scriitorul Manolis Glezos. Aceștia își exprimau solidaritatea cu cehii și slovaci.

Dar, cu siguranță, cel mai mare adversar al „centrul comunismului mondial” nu era reprezentat nici de Statele Unite, nici de rebelii din Blocul răsăritean, nici de o altă țară imperialistă a lumii, ci de marea republică galbenă – Republica Populară Chineză. China acuza „natura reacționară și imperialistă a clicii renegate revizioniste sovietice; ea a avut cu înțelegerea tacită a imperialismului american”. La recepția oferită la Ambasada României din Beijing, prilejuită de Ziua Națională – 23 August, premierul Zhou En-lai (Ciu En-lai) a atacat în termeni duri URSS-ul. Moscova se făcea vinovată în opinia înaltului oficial chinez de „cel mai nerușinat și tipic exemplu de politică de putere fascistă”. Zhou explicita cu această ocazie și teoria proprie a Războiului Rece, conform căreia cele două puteri acționează complementar pentru a împărți lumea, făcând analogia cu acțiunea lui Hitler în Cehoslovacia în 1938 și agresiunea americană în Vietnam. El a concluzionat că „revizionismul sovietic a degenerat în social-imperialism și social-fascism”.

De cealaltă parte, în RDG se încercare sugrumarea oricărei reacții adverse acțiunii în forță, al cărei inițiator era considerat de mulți liderul Ulbricht. Este și cazul celor peste o sută de tineri arestați de către autoritățile est-germane, după cum informa o stației de radio din Berlinul Occidental, preluată de AFP și ulterior de Agerpres: „În Germania răsăriteană au fost arestați peste o sută de tineri pentru motivul că și-au manifestat ostilitatea împotriva invaziei din Cehoslovacia. La domiciliul unor tineri, printre care cei doi fii ai profesorului Havemann și fiica directorului Institutului de marxism-leninismului s-au efectuat percheziții.”

În rândul comuniștilor occidentali, deși s-a condamnat la unison intervenția, au existat poziții nuanțate, cum a fost și cazul Stângii franceze. În timp ce, Partidul Comunist Francez se rezuma doar la dezaprobarea acțiunii în forță a URSS, partidul socialist Section Française de l’Internationale Ouvrière (SFIO) hotăra să se retragă din Asociația Franța-URSS, argumentând că „agresiunea sovietică în Cehoslovacia și dictatul de la Moscova care i-a urmat fac astăzi iluzorii și lipsite de eficacitate participarea socialiștilor la organizația de prietenie și colaborarea cu Uniunea Sovietică”. În paralel cu delimitarea clară a socialiștilor francezi de acțiunea sovieticilor are loc o repoziționare a membrilor Partidului Comunist Francez, care, prin intermediul oficiosului France Nouvelle, arătau că deși intervenția reprezintă „o greșeală tragică”, „ea nu are efect retroactiv în ce privește aprecierea acordată URSS și principiilor socialismului”. Într-un editorial din The Observer, Neal Acherson acuza „nebunia generalilor și mareșalilor (sovietici – n. drd.) de a invada Cehoslovacia”, subliniind că o eventuală invazie ar constitui o lovitură devastatoare pentru partidele comuniste occidentale, care doreau să demonstreze propriilor lor electorate viabilitatea modelului cehoslovac. Lucru care s-a și întâmplat, „dezastrul ceh a completat dezintegrarea” internaționalismului de tip moscovit. În opinia lui Paul Niculescu-Mizil, anul 1968 reprezintă „anul puternicului recul al partidelor comuniste din Europa Occidentală”. Și nu numai am spune noi. 1968 reprezintă un recul pentru întregul spectru al egalitarismului subordonat Moscovei, slăbind poziția de primus inter pares a URSS și dând un imbold comunismului națiunilor.

O caracteristică aparte a reformelor cehoslovace a fost aceea că intelectualii au jucat un rol esențial în elaborarea și punerea în aplicare a proiectelor reformiste. De aceea, după strivirea sub șenilele tancurilor a visului cehoslovac, primii care au sărit în apărarea inițiatorilor ideilor lui ianuarie au fost tot intelectualii. Astfel, cel de-al XIV-lea Congres internațional de filozofie de la Viena a adoptat o rezoluție de condamnare a intervenției celor cinci țări pe teritoriul cehoslovac, manifestându-și solidaritatea cu intelectualii cehi și slovaci și, în același timp, speranța că nu se vor mai întoarce vremurile „când căutarea adevărului antrena închisoarea, deportarea sau exilul”. Printre semnatarii se aflau personalități de renume ale culturii universale precum Karl Popper, Jean Hyppolite sau Herbert Spiegelberg. Atitudinea antisovietică a intelectualilor nu a fost doar un episod prilejuit de criza cehoslovacă, ea manifestându-se frecvent în cursul anului 1968.

O reacție mai vizibilă a avut loc în România comunistă, unde Nicolae Ceaușescu, opozant ferm al influențelor sovietice și susținător declarat al lui Dubček, a ținut în ziua invaziei un discurs public la București, criticând politica sovietică în termeni neobișnuit de duri. Opoziția Bucureștilor a consolidat imaginea României în cancelariile occidentale pentru următoarea perioadă, Nicolae Ceaușescu fiind considerat un partener serios de discuție. RDG acuza liderii cehi că au pactizat cu imperialiștii și că făceau jocul celor din Germania Federală. De fapt, era un război germano-german la nivelul declarațiilor și al pozițiilor publice. În timp ce Berlinul a participat activ la ocuparea Cehoslovaciei, Bonn-ul s-a situat la antipozi, solicitând, încă din primele zile ale invaziei, acordarea lui Alexander Dubček a Premiului Nobel.

Și în celelalte state comuniste se conturau poziții similare celor din Germania Răsăriteană. În Finlanda, țară cu o puternică influență sovietică la acea dată, ocupația a provocat un imens scandal. Partidul Comunist din Finlanda a denunțat ocupația, la fel ca Partidul Comunist Italian și cel francez. Președintele Finlandei, Urho Kekkonen, a fost primul politician vestic care a vizitat oficial Cehoslovacia după august 1968, fiind întâmpinat cu cele mai mari onoruri cehoslovace de către președintele Ludvík Svoboda, în data de 4 octombrie 1969. Occidentul nu a acordat niciun sprijin semnificativ reformiștilor cehi, considerând că trebuie să-și îndrepte atenția către consolidarea puterii în alte zone. Invadarea Cehoslovaciei și poziția neconformă a României și Iugoslaviei fac parte din ceea ce istoricii numesc a fi una dintre cele mai importante crize ale Războiului Rece.

7.1. VOCEA DISTINCTĂ A ROMÂNIEI

Un caz aparte l-a reprezentat România, care s-a opus intervenției brutale a URSS în Cehoslovacia. Evident că acest lucru s-a datorat un decizii extrem de bine gândite, care a avut drept scop slujirea interesului național.

Adrian Severin aprecia faptul că „este evident că defecțiunea PCR față de disciplina de bloc sovietic în 1968 este una dintre temeliile cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Orice asemenea cult are nevoie de mit și transformă, măcar și parțial, istoria în mitologie. Dorind să risipească mitul mulți se întreabă în ce măsură, contestând cu temeritate puterea Kremlinului, Ceaușescu s-a gândit la independența și demnitatea națiunii române sau la instaurarea puterii sale absolute?”.

Nu știm cât și care au fost elementele decisive ale hotărârii lui Nicolae Ceaușescu, dar putem aprecia, acum la mai bine de 40 de ani de la desfășurarea evenimentului că deciziile liderilor politici ai României au servit interesul național. Autorul „Diplomației”, Henry Kissinger spunea despre Ceaușescu: „Cu toată cultura lui – generală și politică – precară, era sincer preocupat de apărarea României.”

Relațiile româno-cehoslovace s-au derulat în cele mai bune condiții, lucru ce a consolidat o facțiune aparte a lagărului socialist, punând în pericol rolul de lider autoritar al Moscovei. Îngrijorarea sovietică este redată și de spusele premierului sovietic Kosâghin din ședința Biroului Politice, conform cărora cehoslovacii, prin apropierea de România și Iugoslavia, vor să arate că acum sunt mai puternici și mai greu de doborât, dar atenționarea lui Brejnev, tot către Biroul Politic al PCUS, din 19 iulie, prin care acuza „cârdășia dunăreană”. Vizitele repetate ale conducerii PCR și PCC în Cehoslovacia și, respectiv, România, culminând cu vizita, din 15 – 17 august 1968, a lui Nicolae Ceaușescu la Praga și primirea prietenească a acestuia de către președintele Svoboda și Alexander Dubček sunt tot atâtea dovezi că unitatea de monolit a Blocului comunist se fisurase, o fisură care poate fi văzută ca un semn al destrămării Pactului de la Varșovia și dispariția URSS peste ani.

Un alt aspect al apropierii de „socialismul cu chip uman al lui Dubček”era dat de dorința lui Nicolae Ceaușescu ca fiecare partid să-și stabilească singur orientările. Bunele relații dintre Cehoslovacia și România au fost evidențiate și de numeroasele titluri, articole, comunicate, corespondențe cuprinzând informații despre Cehoslovacia ori cu trimitere, directă sau indirectă, la relațiile româno-cehoslovace. Astfel, numai, în luna august 1968, în Scânteia, organul de presă al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, au apărut peste 200 de articole, știri ori corespondențe de acest gen, cu un vârf pe 24 august 1968, moment la care ziarul PCR înregistra 50 astfel de titluri.

Fără îndoială, cea mai înaltă formă de exprimare a independenței României față de Moscova a fost reprezentată de manifestarea din Piața Palatului, din 21 august 1968, unde Nicolae Ceaușescu „s-a înflăcărat și s-a montat sincer”, susținând, probabil, cel mai bun discurs al său. „Pătrunderea trupelor celor cinci țări socialiste în Cehoslovacia – spunea Ceaușescu – reprezintă o mare greșeală și o greșeală pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume”, considerând de neacceptat „ca un stat socialist, ca state socialiste să încalce libertatea și independența altui stat”, răspunzând Doctrinei Brejnev că „nu există nicio justificare, nu poate fi acceptat niciun motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenției militare în treburile unui stat socialist frățesc”. Discursului înflăcărat al liderului român îi era atașată Declarația din 22 august 1968 a Marii Adunări Naționale a Republicii Socialiste România cu privire la principiile de bază ale politicii externe a României, conform căreia „numai organele alese ale partidului și statului poartă răspunderea asupra destinelor unei națiuni socialiste” și că „a nesocoti aceste organe, a acționa în pofida voinței și peste capul lor, a aprecia situația dintr-o țară socialistă – și a acționa în consecință – pe baza informărilor unilaterale sau tendențioase făcute anumite grupuri sau persoane înseamnă a călca în picioare principiul sacru al suveranității unui popor socialist”.

Manifestația din 21 august a fost un gest frumos, de independență față de Moscova, care scotea la iveala starea extraordinară de spirit a românilor, ce au răspuns „chemării partidului, nu pentru a apăra partidul și pe Ceaușescu (…), ci mai ales datorită unei trăsături dominante în ultimele decenii: antisovietismul.” Curând, Nicolae Ceaușescu și conducerea partidului vor conștientiza faptul că nu puteai să lupți împotriva URSS sub stindardul unui partid comunist și, deși se creaseră gărzile patriotice, primite cu „aplauze, urale puternice, prelungite”, capacitatea de apărare a României în fața pericolului sovietic era practic inexistentă. De aceea, „copilul teribil” se va repoziționa și reformele pe care le demarase vor fi înghețate în scurt timp.

Dacă militar, economic și din punct de vedere al ideologiei România nu putea deveni un adversar superputerii în sfera de dominație a căreia se afla, ce instrumente avea să câștige din această confruntare politico-militară? Fără îndoială că eforturile depuse de diplomații români făcuseră din România „drept unul dintre principalii actori ai scenei europene și mondiale”.

Așa după cum rezultă din volumul de documente editate de profesorul Dumitru Preda, poziția specială a lui Nicolae Ceaușescu și a României a fost una care a servit interesului național, a câștigării de putere sau de menținere a celei existente la acel moment. Și față de evenimentele din Cehoslovacia, după explozia din Piața Palatului, se observă moderație în declarații și acțiuni, fapt care reiese și din circulara lui Petre Burlacu. Astfel, „în legătură cu Cehoslovacia, respectiv poziția noastră situație, nu (repetăm Nu) acordați niciun interviu, nu (repetăm Nu) faceți niciun fel de declarații sau conferințe de presă. Vă veți limita la difuzarea documentelor publicate, care v-au fost expediate sau sunt în curs de expediere”.

Așadar, încă din cea de a doua zi a invadării Cehoslovaciei, oficialii români îndemnau la prudență, o prudență care avea să rezolve în mod fericit cea mai importantă criză a Războiului Rece din Europa. Dovezi clare ale prieteniei româno-cehoslovace sunt și desele vizite ale liderilor cehoslovaci la București și cele ale lui Nicolae Ceaușescu și ale membrilor guvernului și ale partidului comunist în Cehoslovacia. Interesantă în acest sens este știrea apărută în ziarul praghez Svoboda Slovo, din 12 august 1968, intitulată „Dubcek și Ceaușescu au calități asemănătoare”, în care se amintesc vizitele reciproce ale conducătorilor celor două state socialiste, arătându-se printre altele: „În aceste zile Praga va saluta pe N. Ceaușescu. Tovarășul liniște, cum nu de mult l-a numit revista noastră « Mlady Svest », se spune că nu se lasă tulburat și surprins. N. Ceaușescu este, după A. Dubcek, al doilea dintre cei mai tineri prim-secretari din partidele comuniste cele mai cunoscute. Datorită vredniciei și principialității sale, el se bucură de o autoritate care a depășit cu mult granițele țării. Oare nu sunt aceste calități atât de evident asemănătoare cu ale lui A. Dubcek?”. Așadar, tovarășul liniște era privit cu simpatie de cehoslovaci, fiind considerat de mulți dintre ei un „Dumnezeu al relațiilor internaționale”. Un „Dumnezeu” care a știut, care a avut „încăpățânarea diabolică de a simți perfect interesele României”.

Cronologic, apropierea dintre cele două partide comuniste avea să evidențieze în numeroasele vizite de prietenie, efectuate atât de comuniștii români la Praga, cât și de cei cehoslovaci în România. Semnificative sunt vizita în Cehoslovacia a unei delegații conduse de Nicolae Ceaușescu, având drept scop participarea la cea de-a XX-a aniversare a victoriei regimului comunist cehoslovac (21-23 februarie 1968) și cea din „ajunul” invaziei, efectuată de liderul comunist român, tot la Praga, pentru a semna Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală româno-cehoslovacă, cu o durată de 20 de ani. Presa cehoslovacă și cea română au acordat spații ample ultimei vizite a lui Ceaușescu de dinaintea invaziei. Corespondentul Agerpres la Praga, Eugen Ionescu, transmitea, la 19 august, o sinteză a unui articol de fond apărut în Lidova Demokracie, cu titlul semnificativ „Forța alianței”, care este dedicat momentului la care „republica noastră a semnat cu România socialistă un nou tratat de prietenie”. Un tratat care a însemnat mai mult decât un act de cooperare între două țări aparținând aceluiași sistem, nu doar „o certificare a convorbirilor diplomatice și a discuțiilor care s-au purtat între delegații”, autorul cehoslovac fiind de părere că acest tratat a fost expresia profundei și trainicei prietenii româno-cehoslovace. O prietenie care nu avea să fie privită cu ochi buni de bunii și bătrânii de la Moscova. Colaborarea excelentă a liderilor și a partidelor din cele două țări se concretiza nu numai în articole și reflecții, ci și în simpatia manifestată de români față de evoluția cehoslovacă, sentimentele fraterne manifestându-se „în mod concret și fără echivoc zi de zi”. Dar și partea cealaltă nutrea sentimente prietenești față de România, așa cum reiese din cele spuse de colonelul Alfons Solfronk, atașatul militar cehoslovac la București, care sugera faptul că țara noastră ar constitui un model de reformă pentru conducerea de la Praga, cu referire la Declarația de independență față de Moscova din 1964, dar mai ales că legăturile frățești erau evidente și la nivelul schismei ideologice, în sensul în care „socialismul nu poate fi construit la ordin și pe baza unor planuri întocmite de alții”. Iar într-un comentariu din ziarul Svobodne Slovo se arăta că „legăturile prietenești cu adevărat puternice și durabile nu pot fi formate fără recunoașterea deplină și neîngrădită a suveranității fiecăruia dintre parteneri. România și Iugoslavia au câștigat la noi pe toată linia, în primul rând, pentru că de la început au apărat acest principiu cu consecvență”. Putea însă Uniunea Sovietică să accepte o astfel de prietenie? Puteau copiii rebeli Ceaușescu și Dubcek să iasă de sub autoritatea noului tătuc? Evoluția evenimentelor circumscrise „Primăverii” avea să arate lumii că nu se poate încă un drum separat al Pragăi și Bucureștilor de Moscova. Primirea de care s-a bucurat Nicolae Ceaușescu în ultima sa vizită la Praga nu a stârnit doar bucurie, unele cercuri cehoslovace privind-o și cu teamă. Acest fapt este consemnat într-o notă despre Cehoslovacia apărută în numărul din 17 august 1968 al prestigiosului săptămânal francez Paris Match, în care autorul subliniază ideea că vizita conducătorului comunist român este una periculoasă și, oricum, nu văzută cu ochi buni de către sovietici. Nu atât vizita sau tratatul în sine, ci proiectul încăpățânatului din Scornicești, acela al unei federații dunărene. Despre acest proiect se discuta de mult timp în mediile diplomatice. La 10 mai 1968, Gheorghe Ploeșteanu, ambasadorul nostru la Copenhaga, transmitea către șefii săi o notă referitoare la unele comentarii daneze și occidentale despre Consfătuirea de la Moscova.

„Vizita lui Ceaușescu – se arată în articolul din ziarul franțuzesc amintit – este cea care inspiră cele mai vii temeri (…)Ceaușescu și-a și pregătit cuvântările: el va face aluzie la proiectul unei federații dunărene și balcanice a țărilor comuniste, care ar urma să cuprindă România, Iugoslavia, Ungaria și Bulgaria. În sfârșit, el va spune: « A fost nevoie de opt ani pentru ca Iugoslavia să-și obțină independența, patru ani pentru noi, românii, iar voi, în decurs de șase luni, erați în ajunul redobândirii suveranității noastre (?!). Iată-vă de acum înainte prizonierii textelor pregătite la Moscova ». Dubcek știe că efectul asupra opiniei publice cehoslovace va fi mare și va risca să zguduie întregul aparat al partidului său.” Ceea ce s-a și întâmplat în perioada imediat următoare: reformatorul Cehoslovaciei este arestat în noaptea de 20 spre 21 august 1968, împreună cu ceilalți lideri deviaționiști, dus la Moscova și prelucrat, iar în cele din urmă înlocuit din funcție (aprilie 1969), exclus din Prezidiul partidului și forțat să-și dea demisia din funcția de președinte al Adunării Federale. La rândul său, prietenul Ceaușescu, după o perioadă de glorie internațională, a pus capăt reformelor (nu de amploarea celei cehoslovace – n. drd.) și și-a impus un regim de dictatură personală, de inspirație sovietică, fără a se apropia prea tare de vecinul de la Răsărit.

Tratatul de prietenie dintre cele două țări a reprezentat un bun prilej pentru leadership-ul de la Praga și București de a demonstra că există o a treia cale în mișcarea comunistă națională: cea a unui comunism al națiunilor. Anterior, pe 13 februarie 1968, într-o discuție cu Vl. Koucky, secretarul general al Partidului Comunist Român trimitea voalat către această idee, criticând cele două superputeri ale comunismului mondial (China și URSS) pentru aroganța manifestată în problema marxist-leninistă. „În această direcție noi – aprecia Ceaușescu – considerăm că este necesar ca partidele să dea dovadă de ceva mai multă înțelegere a realităților vieții de astăzi, mai multă înțelegere și respect între partide. Până și biserica de la Roma a început să fie mai tolerantă față de alte biserici. Nici Papa nu mai are pretenția că este unicul reprezentant al lui Dumnezeu pe pământ, începe să recunoască că mai sunt și alți reprezentanți ai lui Dumnezeu pe pământ. La noi încă nu s-a ajuns la înțelegerea realității că reprezentant al lui Marx nu este numai unul singur, sau doi. Ba unul, ba altul spun că ei sunt adevărați marxist-leniniști și ceilalți n-au nimic comun cu marxismul.”

„Prietenia” româno-cehoslovacă a funcționat și în timpul intervenției militare inițiate și conduse de sovietici. Discursul lui Ceaușescu din Piața Palatului a devenit laitmotivul distanțării României față de Moscova și a apropierii de Cehoslovacia și de celelalte țări socialiste care-și doreau un alt fel de comunism. Fiecare ceh și fiecare slovac se simțeau adoptați parcă de conducerea de la București. Treptat, adaptându-se situației existente în Cehoslovacia, liderul român a devenit din ce în ce mai puțin vehement la adresa Uniunii Sovietice, dar ecoul reacțiilor sale s-a auzit mult timp după aceea. Martor ocular al evenimentelor, Ilie Ciurescu apreciază că România a reacționat prompt și curajos, „respingând hotărât și direct, fără echivoc, fără diplomație ocolitoare” acțiunea în forță a celor cinci țări membre ale OTV. Iar „marele miting din Piața Palatului, la care au participat peste o sută de mii de români, a avut un ecou internațional fără seamăn. La dimensiuni planetare.” Într-adevăr, lumea democratică „aplauda” discursul lui Nicolae Ceaușescu și, deopotrivă, poziția românească în problema cehoslovacă. Într-o analiză a ziariștilor de la Radio Europa Liberă, difuzată în cadrul emisiunii în limba română din data de 22 august 1968, se arăta că „solidarizarea regimului de la București cu poporul cehoslovac este un act de lealitate față de un prieten aflat la grea încercare, dar și unul de curaj, din moment ce Kremlinul a renunțat pentru moment să mai practice politica rațiunii”. Se evidenția atașamentul populației față de PCR, care înțelesese la rândul său că sprijinul acesteia este vital pentru politica de independență față de Moscova. Se sublinia faptul că regimul instaurat în 1965 înțelesese nevoia unei schimbări de atitudine. Se vorbea atunci de „umanism socialist”, de „dezvoltarea multilaterală a personalității umane” și de „dreptul fiecăruia de a-și dezvolta și fructifica talentul și capacitățile proprii”. Radio Europa Liberă aducea în atenția ascultătorilor săi unele programe pe care Bucureștii urmau să le întreprindă: mărirea loturilor pentru țărani și o participare sporită a muncitorilor la conducerea unităților și la distribuirea beneficiilor, fapt care ar fi condus la creșterea coeziunii dintre partid și popor, menționându-se că până în august 1968 unitatea națională se realizase doar pe tema politicii externe.

Și jurnalistul Jean Vincent, trimis special la București al AFP, surprindea puternica emoție care se instalase la București, manifestările de simpatie față de politica partidului și „atmosfera de mobilizare”. 23 august era Ziua Națională a României, o ocazie mai mult decât oportună pentru Ceaușescu de a-și arăta atașamentul pentru partidul frate cehoslovac și de a-și spori autoritatea în interiorul țării. Poziția tranșantă în problema cehoslovacă, manifestată cel puțin în primele zile ale intervenției militare în Cehoslovacia, a contribuit la scăderea șanselor oricărui contracandidat al lui Nicolae Ceaușescu la funcția de secretar general al partidului. Toți ceilalți s-au raliat poziției liderului român. Nu puteau să acționeze altfel, efectul pervers al îndepărtării de Moscova se vedea deja. Membrii conducerii centrale de partid și de stat, dar și liderii județeni s-au exprimat fără echivoc de partea secretarului general al PCR. Unul dintre liderii momentului a fost și Ion Iliescu, pe atunci prim-secretar al Uniunii Tineretului Comunist. Acesta „a acuzat URSS și cei patru aliați ai ei că se fac vinovați de «agresiune» împotriva Cehoslovaciei. Este pentru prima oară, a subliniat el, când state socialiste săvârșesc o agresiune împotriva altui stat socialist”. Jean Vincent sublinia în corespondența sa ideea că discursul lui Ion Iliescu nu era „decât un fel de epilog spectaculos la marea cuvântare rostită în Adunare de Nicolae Ceaușescu”. Un discurs care prelua temele majore ale cuvântării președintelui Consiliului de Stat și secretar general al PCR.

Pe parcursul lunii septembrie, tonul ascuțit al Bucureștilor s-a mai estompat, realismul și reticența luând locul dorinței de a îmbrăca într-o haină națională comunismul. Problema cehoslovacă era trecută în plan secund, România manifestând o poziție de reținere. Într-un articol din „Sun”, apărut la 7 septembrie și intitulat „Țara ridicărilor din umeri și a zvonurilor dejucate”, John Akass surprindea această schimbare de atitudine a românilor. „Tactica lui Ceaușescu în dirijarea țării sale prin criza actuală – conchidea Akass – pare să fie eficace, deși extrem de monotonă. El a devenit pur și simplu chiar și mai ortodox decât era înainte. Cuvântările lui recente au fost pur și simplu platitudini marxist-leniniste, material luat din textul cărților, pe care nici cel mai erudit și bănuitor autor de fonduri de la «Pravda» nu le-ar putea considera ca erezie”. Odată cu domolirea tonului din discursurile oficiale, și organul de presă „Scânteia” și celelalte publicații au acordat spații mai puțin generoase crizei cehoslovace, așa după cum sublinia și ziaristul britanic: „Ziarele ignorează (sic!) virtual criza cehoslovacă. Principalul articol din pagina I dintr-un ziar din București săptămâna aceasta marca faptul că România a reușit să obțină ciment colorat”.

„Inteligența nativă, abilitatea politică și un notabil simț al situației”l-au transformat pe Nicolae Ceaușescu într-o vedeta a politicii internaționale, un om cu care și despre care discuta toată lumea. Criza cehoslovacă, în speță poziționarea României față de măsurile reformiste de la Praga și, mai ales, față de intervenția militară, a arătat capacitatea liderului de la București de a se plia rapid, în funcție de interesele personale și ale României.

CONCLUZII

Presiunea internațională a făcut ca Uniunea Sovietică și celelalte patru țări participante la invazie să-și retragă trupele din spațiul cehoslovac, nu înainte ca Moscova să impună un ultimatum, îmbrăcat sub forma unui protocol încheiat la Kremlin, ultimatum pe care Svoboda și conducerea Partidului Comunist Cehoslovac au confirmat că-l acceptă. Astfel, cehoslovacii au acceptat următoarele:

„-    apărarea graniței de vest a RS Cehoslovace de către trupele sovietice și asigurarea culoarului pentru armată de-a lungul teritoriului cehoslovac, din URSS până la această frontieră;

retragerea trupelor sovietice din orașe în diferite zone stabilite, urmând ca aceasta să părăsească zonele de mai sus de îndată ce va considera că situația din Cehoslovacia s-a normalizat;

retragerea trupelor RD Germană, RP Bulgaria, RP Polone și RP Ungare din Cehoslovacia într-o perioadă imediată după înțelegerile ce vor interveni între guvernul cehoslovac și guvernele acestor țări;

nerecunoașterea Congresului al XIV-lea extraordinar al PC din Cehoslovacia;

preluarea în mână a mijloacelor de informare în mase, ceea ce de fapt înseamnă introducerea cenzurii într-o oarecare formă;

obligativitatea de a nu se denumi intervenția în Cehoslovacia ca ocupație;

cartiruirea de trupe sovietice în localurile unităților militare cehoslovace.”

Pe termen scurt, tratativele de la Moscova au reprezentat o aplanare a conflictului, evitându-se astfel vărsarea de sânge și ocuparea Cehoslovaciei pe un timp îndelungat, însă au marcat finalizarea procesului de liberalizare din Cehoslovacia, debarcarea lui Dubček și revenirea la normalitatea de dinaintea Primăverii de la Praga. Pe termen lung, în mentalul colectiv s-a născut o reacție de puternică adversitate, totul culminând cu revoluția de catifea din toamna lui 1989.

Foarte frumos tabloul pe care îl surprinde Adrian Pop referitor la sfârșitul comunismului european. „Tentativa de reformare a lumii comuniste – spune profesorul Pop – putea fi inițiată doar de « de sus în jos » și « de la centru către periferie », respectiv de la nivelul liderilor către masa membrilor de partid și dinspre Kremlin către sateliții săi din « imperiul exterior ».”

Momentul ’68 constituie pentru specialiștii în științe politice și pentru istorici imboldul de a găsi noi explicații a cauzelor producerii acestei mișcări reformatoare, de a reface în mod obiectiv schema mentală a unui popor dornic de a se elibera de sub cizma sovietică. Un moment pe care Václav Havel îl considera ca fiind acela al „cetățeniei regăsite”. Pentru Havel, remarcabil om de cultură, anul 1968 reprezintă în sine o cotitură unică și importantă în istorie, o bornă care marchează, care „jalonează evoluția societății moderne”. Nu este doar o înfruntare între două tabere politice, soldată, în primă fază, cu victoria unei echipe și urmată de victoria finală a celei de-a doua, mai puțin liberală, ajutată de intervenția brutală a URSS și aliaților ei. Primăvara de la Praga este „apogeul unui lung proces de luare la cunoștință, de eliberare a societății”.

Tematica Primăverii, extrem de populară în rândul opiniei publice din străinătate, nu se mai bucură, în zilele noastre, decât de amintire vagă în mentalul colectiv al cehilor și slovacilor. Afirmam că efervescența mișcărilor reformatoare de la Praga și Bratislava s-a bucurat de simpatie, dar numai atât, întrucât „mediile politice occidentale considerau deseori această emancipare cehoslovacă drept o destabilizare potențială” a statu-quo-ului european, ceea ce liderii vestici nu își doreau la acel moment.

Abisul care separa noua conștiință cetățenească de rigiditatea sistemului se adâncea tot mai mult, iar dorința expresă de schimbare se observa pe scena politică. În opinia fostului lider de la Praga, acest parcurs, acest eveniment important, necesar și așteptat, nu fusese efectul unui program precis ori o expresie de voință unanimă a liderilor comuniști cehoslovaci, ci rezultatul presiunii publice, a tensiunilor acumulate în societate.

„Frica dispăruse, tabu-urile fuseseră părăsite, diversele discrepanțe sociale puteau fi, în sfârșit, spuse pe nume, mass-media își putea face datoria, spiritul civic se revigora.” Înainte de toate, 1968 a fost anul reînnoirii civice, al unei restaurații a demnității umane, a încrederii în capacitățile și posibilitățile cetățenilor de a schimba societatea, de reface traseul democratic al acesteia.

Întreaga societate cehoslovacă a acționat și a reacționat la acest proces de redefinire a socialismului, cunoscut în lume drept socialism cu față umană. Se simțea în aer mirosul de schimbare, iar fiecare cetățean responsabil își dorea să contribuie, cu experiențele și cunoștințele proprii, la efort generalizat de schimbare. „Cehii – ca și slovacii – au vrut să îmbine socialismul cu libertatea”, dar încercarea se va dovedi a fi una eșuată.

„Eu însumi – spune Havel –, deși nu eram angajat în viața politică, am acționat în numele Uniunii scriitorilor (este drept că Statul comunist considera toate acțiunile independente ca pe o manifestare politică!).” Václav Havel face trimitere la un articol de-al său, apărut în „Jurnalul Literar” și intitulat „Despre opoziției”, în care propunea înființarea unui partid politic de orientare democratică, ca alternativă viabilă și demnă la partidul comunist, fără însă a avea vreo intenție de a deveni om politic.

După invazia trupelor celor cinci semnatari ai Pactului de la Varșovia, din noaptea de 20 spre 21 august 1968, populația „a manifestat permanent spirit civic și trezirea mândriei naționale”. Ocupată militar, cu niște conducători care cedau în fiecare minut în fața ocupanților, Cehoslovaciei nu-i mai rămânea decât speranța. În ciuda acestor realități, societatea civilă de la Praga și Bratislava continua să se mobilizeze, de multe ori manifestându-se eroic, așa cum, exemplifică Havel, s-a întâmplat în momente atât de dramatice precum moartea studentului Jan Palach.

Marelui elan social al lui ’68 și intervenției sovietice, soldate cu sfârșitul Primăverii, le vor urma anii sumbrii ai regimului Husak, „o epocă a apatiei și a resemnării, a demoralizării generalizate, un timp al epurărilor, al interdicțiilor și al eliminării”, o etapă ștearsă a istoriei Cehoslovaciei, o perioadă a unui nou declin al mândriei naționale și de decădere a spiritului civic, o reîntoarcere la practicile vechi, la creșterea privațiunilor, la acceptarea exceselor regimului.

Evenimentele istorice din Cehoslovacia de acum 45 de ani sunt cunoscute în breasla istoriografică drept Primăvara de la Praga. Există voci însă, precum cea a lui Pierre Grémion, care consideră că ar mult mai indicat să se folosească expresia „Primăvara de la Praga și de la Bratislava”. Destinderea socialistă a Cehoslovaciei a survenit la 12 ani după revoluția maghiară, precedând cu 21 de ani „revoluția de catifea”, când cehii și slovacii și-au luat, ca și ceilalți est-europeni, destinul în propriile mâini. Primăvara de la Praga și Bratislava se înscrie în istoria europeană ca o etapă majoră, o etapă „care a condus, după un lung ciclu de dezgheț și reîngheț, de destindere și represiune, la dispariția celui de-al doilea totalitarism, întruchipat de Imperiul sovietic”.

Evenimentele de la Praga și de la Bratislava s-au pliat pe mișcările studențești și sociale din Franța și din Vestul Europei, ale căror cereri și mod violent de manifestare au constituit un imbold pentru tinerii est-europeni, privați de bunuri materiale și, în mod evident, de libertate. Pentru Fejto, revolta cehilor și slovacilor este o mărturie a atașamentului elitelor intelectuale și al populației față de valorile fundamentale ale democrației, ale civilizației europene în formele ei clasice. Nu ne putem pronunța asupra evenimentelor din Cehoslovacia celui de-al șaptelea deceniu al secolului XX fără o raportare la contextul istoric. Precum în totalitatea țărilor satelite ale Moscovei, și în Cehoslovacia s-a instaurat, după cel de-Al Doilea Război Mondial, un regim autoritar, un melanj perfect de „autocrație bizantină, terorism birocratic și mare minciună”, denumit de specialiști stalinism, după numele lui I. V. Stalin. Este just să ne întrebăm care au fost particularitățile acestui regim în statul cehoslovac, care au fost cauzele acestei descătușări pragheze, care au fost calculele Moscovei și ce a determinat Uniunea Sovietică să facă un gest (intervenția militară în Cehoslovacia – n. drd.) care a costat-o – cu mult mai târziu, ce-i drept! – propria-i existență. Sunt întrebări la care încercăm, prin această cercetare, să le răspundem. Un posibil răspuns în ceea ce privește declanșarea procesului de reformă de la Praga poate fi constituit de faptul că Novotný, liderul comunist conservator al Cehoslovaciei, nu sesizase/ nu dorea să sesizeze imboldurile hrușciste, evident firave, ale destinderii, care însă s-au bucurat de un larg ecou în rândurile intelectualității slovace și cehe, element socio-politic ce a constituit avangarda acestor mișcări. Succesul de moment al Primăverii a fost dat de faptul că pe baricadele luptei pentru independența fața de Kremlin s-au aflat oameni de știință, scriitori și artiști, economiști reformatori ai partidului, dar și separatiști slovaci, considerați naționaliști burghezi. Principiile enunțiative ale Revoluției franceze de la 1789 – libertate, egalitate, fraternitate – își găseau acum ecoul în cererile intelectualității și tinerimii cehe și slovace, iar temeiul „Primăverii de la Praga” își putea găsi fundamentele în prevederile Declarației Drepturilor Omului și Cetățeanului (26 august 1789), conform cărora „a ignora, a uita sau a nu ține seama de drepturile omului sunt singurele cauze ale tuturor relelor publice și ale corupției guvernanților”. Tocmai în asta constă succesul, dar și insuccesul reformelor începute în ianuarie 1968. Big brother-ul sovietic nu putea asista impasibil la mișcările reformatoare din Cehoslovacia comunistă, intervenind brutal în această țară la finalul verii lui 1968. Pentru că tot ceea ce nu respecta linia moscovită era privit cu ură. Pentru comuniști dușmanul arhetipal căpăta valențe noi față de ceea ce definea Fericitul August în a sa „Despre Cetatea lui Dumnezeu”. Occidentalii și capitalismul deveneau pentru ideologii sovietici și din țările Lagărului socialist „dușmani de clasă”, capabili să pună în pericol „noua republică divină”. De aceea, justificarea intervenției trebuia să capete nuanțele unei religiozități doctrinare, în sensul în care păcătosul trebuia să-și primească pedeapsa.

Tindem să credem că intervenția Moscovei era inevitabilă. Turnura pe care au căpătat-o evenimentele, în sensul în care cele două principii ale guvernării de la Praga – cel enunțat de Smrkovský, care aprecia că argumentul va avea întâietate în fața autorității, și cel al lui Ota Sik, conform căruia era nevoie de un model economic autohton – se îndepărtau tot mai mult de modelul sovietic, avea să îngrijoreze echipa lui Brejnev, speriată eventualitatea contagiunii cu virusul libertății pragheze. Momentul August 1968 a fost considerat de specialiști drept unul dintre cele mai importante momente ale istoriei europene, în general, și ale istoriei românești, în special… Un moment de aur care va rămâne, probabil, vârful de lance al Diplomației noastre. Pentru academicianul Florin Constantiniu, mitingul din Piața Palatului Republicii, din 21 august 1968, reprezintă „his finest hour” (cea mai frumoasă oră), unde Nicolae Ceaușescu susținea cel mai bun discurs al său, dând semnalul clar al independenței totale de Moscova. Discursul său, redactat, ca și Declarația Marii Adunări Naționale, de către Paul Niculescu Mizil, nu lăsa nicio undă de îndoială asupra deciziei de la București ca România să meargă pe drumul ei, de a institui ceea ce istoricii și specialiștii în științe politice numesc național-comunism, în fapt o afirmare a identității naționale a fiecărui partid și a fiecărei țări din Blocul comunist. Apropierea de Cehoslovacia și, pentru moment, de Iugoslavia lui Tito nu a însemnat decât o dorință expresă a liderului român de a fi vioara întâi, dacă nu în întreaga Europă Răsăriteană, măcar în țara lui… Și, pentru moment, a reușit!

În toată această construcție a detașării de Moscova, Nicolae Ceaușescu a mizat pe o singură carte: aceea a politicii externe. Europa Occidentală și lumea întreagă îl priveau pe ambițiosul fiu al Scorniceștilor drept „copilul teribil al comunismului”, iar România se putea mândri cu statutul de partener egal cu puternicii lumii. „Gestul lui Ceaușescu – spune profesorul Mihai Retegan – a fost aplaudat, el a fost invitat în marile capitale occidentale, a conferit cu mai-marii lumii, s-au realizat proiecte de cooperare economică, științifică, culturală, prestigiul țării și al său personal au sporit”. Adică își atinsese scopul! Nicolae Ceaușescu nu făcuse altceva decât să-și consolideze puterea personală, prin plusul de simpatie și prin acțiunile ulterioare, și să gestioneze, în mod profitabil, una dintre cele mai importante crize politico-militare ale Europei post-belice. Reușise, conform teoriei realiste, să câștige teren și să acumuleze putere (pentru sine și pentru țara sa!).

În ceea ce privește Războiul Rece, tind să cred că el nu s-a sfârșit nici astăzi, în ciuda dispariției URSS în 1991. Războiul continuă cu alți luptători, cu alte arme, sub alte stindarde. Dacă în prima jumătate a secolului al XX-lea lupta se ducea, la nivel ideologic, între cele două fațete hidoase ale totalitarismului (fascism și comunism), a doua jumătate a veacului trecut își înlocuia unul dintre adversari (fascismul) cu lumea capitalistă, occidentală, pentru ca sfârșitul Mileniului II și începutul celui de-al III-lea să mute arena mondială din lupta ideologică în zona terorismului religios. În realitate, nu s-au schimbat decât măștile, lupta rămânând aceeași – pentru supremație. Ne vom da seama, întocmai lui Robert Kaplan, că „lumea nu este modernă sau postmodernă, ci o continuare a lumii antice, o lume pe care, în ciuda mijloacelor tehnologice, cei mai importanți filosofi chinezi, greci sau romani ar fi înțeles-o și ar fi știu s-o cârmuiască”.

ANEXE

A. MĂRTURII ORALE

PE URMELE TANCURILOR SOVIETICE: mărturia lui Romulus Căplescu, adjunctul șefului direcției externe al Agerpres

ADUCERI AMINTE DIN CEHOSLOVACIA 1968 (I): interviu cu Ilie Ciurescu, corespondent TVR la Praga – extras

ADUCERI AMINTE DIN CEHOSLOVACIA 1968 (II): interviu cu Ilie Ciurescu, corespondent TVR la Praga

„TRĂIAM ÎNTR-O ÎNCHISOARE, DAR NU-I VEDEAM ZIDURILE”: mărturia academicianului Răzvan Theodorescu, martor al evenimentelor circumscrise – extras

B. ARHIVA AGERPRES

DOCUMENTE INEDITE

FLUX DE ȘTIRI EXTERNE

C. FOTOGRAFII

ARHIVA AGERPRES

ARHIVA ČTK

MĂRTURII ORALE

I

PE URMELE TANCURILOR SOVIETICE:

mărturia lui Romulus Căplescu, adjunctul șefului direcției externe al Agerpres

Trecutul lui Alexander Dubček este puțin cunoscut. A fost fiul unui emigrant cehoslovac care a trăit la Moscova. Din ceea ce se credea a fi un pro-moscovit, a ieșit taman pe dos. El începe o politică de independență precum în Ungaria. El a inițiat, alături de fostul ambasador la Cehoslovaciei la București, o serie de măsuri economice.

Socialismul cu față umană este o sintagmă gândită de ziariștii occidentali care caracterizează reformele lui Dubček. Numele este ales din prisma faptului că Alexander Dubček nu voia eliminarea socialismului. La început, Dubček a fost privit cu simpatie, deși era un om cu o voință mai slabă.

Presa română avea corespondenți în toate țările străine comuniste, mai puțin Albania. La Praga era corespondent din partea Agerpres Eugen Ionescu, secondat de Mihai Kebeleu și de un telexist.

Conducerea de stat și de partid, având în vedere că personalul ambasadei României la Praga nu era bine pregătit să facă față evenimentelor care se petreceau în Cehoslovacia, a trimis un grup de ziariști, un „comando de presă”, care să informeze cât mai complet despre ceea ce se întâmplă. Din acest grup făceau parte: Romulus Căplescu, adjunct al șefului redacției externe a Agerpres, Virgil Dănciulescu de la „România Liberă”, Geroge Ionescu, președinte-adjunct la TVR și fost corespondent Agerpres la Praga, Eugen Mandric, redactor șef la „Flacăra”, și Tudor Vornicu de la TVR. Luarea deciziei trimiterii acestui grup de presă a fost luat în perioada în care se presupune că Ceaușescu ar fi aflat că URSS urmează să intervină în forță în Cehoslovacia. Grupul, care nu avea un lider formal sau informal, a plecat la Praga la începutul lunii august. Grupul se cazează la Hotel „Adlon”, cu excepția mea, găzduit fiind de Eugen Ionescu. Acesta ia legătura cu directorul agenției de presă ČTK, de unde primește buletinele de știri în limba engleză. De asemenea, ia legătura cu ziariștii occidentali, cu care avea contacte stabilite de când au fost semnate contractele cu agențiile de presă de către Agerpres, singura agenție de presă din țările socialiste care prelua presa străină.

Printre ziariștii străini se afla și Strobe Talbott, de la revista „Time”, cel care, ulterior, a fost adjunct al secretarului de stat SUA în timpul lui Bill Clinton și care a avut o influență decisivă asupra președintelui american în luarea deciziei de lărgire a NATO, tocmai din prisma celor întâmplate în Cehoslovacia.

După vizita lui Ceaușescu de la Praga, acesta a fost liniștit de Dubček, care era sigur că evenimentele nu vor escalada și hotărăște să recheme ziariștii în țară. Ei înșiși adresaseră o cerere directorului Agerpres, Andrei Vela, care făcea parte din delegația care era în vizită. George Ionescu a fost singurul care a rămas la Praga. Grupul se întoarce pe 20 august.

Despre invazie, paternitatea primei informări este disputată. Eugen Ionescu susține că a văzut primul tancurile sovietice de la balconul apartamentului, care era situat la periferia orașului și a informat imediat pe Paul Niculescu Mizil și, pe de altă parte, Ion Stănescu susține că a aflat înainte, de la ambasada URSS.

Pe 21 august se formează o nouă echipă, a cărui coordonator este Căplescu. Din echipă mai făceau parte Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu. Unii membri au fost înlocuiți ca urmare a faptului că nu stabiliseră legături în prima lor deplasare. Dumitru Tinu a fost preferat pentru că era un foarte bun cunoscător de limba rusă. Ei aveau misiunea să trimită în paralel cu comunicatele de presă și buletine informative pentru conducerea de partid și de stat. Cei trei pleacă spre Austria cu avionul și ajung în seara zilei de 21 la Ambasada României din Viena. Pentru a-și îndeplini misiunea, ei trebuiau să uziteze de orice mijloc pentru a ajunge la Praga, inclusiv să treacă clandestin granița. La Ambasada din Viena găsesc un haos creat de turiștii fugiți din Cehoslovacia. Granița cu Austria era singura lăsată liberă de trupele de ocupație. Cei trei jurnaliști se dau drept turiști cehoslovaci care vor să ajungă înapoi în țară și sunt suiți într-un tren de refugiați care pleacă din Viena spre Praga. Cu concursul autorităților cehoslovace reușesc să treacă granița. Cel mai bun pașaport era faptul că ești cetățean român. Cehoslovacii auziseră deja de poziția lui Ceaușescu de la miting.

În gara din Praga, cei trei ziariști nu aveau bani. Căplescu era singurul care avea o fisă, pentru a suna la ambasadă, fisă ce i-a fost înghițită de aparatul telefonic. Cei trei au găsit un cehoslovac binevoitor care i-a condus la ambasadă. Cel mai bun pașaport era atunci faptul că ești cetățean român. Ajunși la ambasadă, aceștia au găsit-o ferecată. Toți angajații misiunii diplomatice românești au fost surprinși să-i vadă pe cei 3 jurnaliști români în fața ambasadei, în plină invazie. Grupul a fost cazat la Hotel „Paris”, situat în centrul Pragăi. Ei trimiteau informațiile din apartamentul lui E. Ionescu, pentru că avea telexist.

Președintele SUA, într-un discurs la San Antonio, a afirmat, cu referire la România: „nu dezlănțuiți câinii războiului”, semn că, dacă s-ar fi intervenit în țara noastră precum în Cehoslovacia, SUA s-ar fi implicat în mod direct. Acest pasaj a fost introdus în discurs, cu pixul, de Dean Rusk, după cum aveam să aflăm ulterior de la Dan Cătănuș. În același timp este chemat ambasadorul rus la Washington și îi este atrasă atenția asupra României.

29-30 august, pe holul Hotelului „Paris” un ziarist de la Daily Mail anunță că trupele sovietice au intrat în România. Știrea a fost dezmințită câteva ore mai târziu și după aceea, ziariștii occidentali au desfăcut o sticlă de wiskey în cinstea colegilor români. În acele zile, tot ce apărea în presa străină era preluat în Scânteia. Au fost cele mai libere zile ale presei comuniste românești.

În prima săptămână din septembrie, echipa se întoarce la București, tot prin Viena.

Mărturia lui Romulus Căplescu,

adjunct al șefului Departamentului Externe al Agerpres și corespondent la Praga, consemnată de autorul prezentei teze, drd. Andrei Tinu,

București, 26 iulie 2012.

II

ADUCERI AMINTE DIN CEHOSLOVACIA 1968 (I):

interviu cu Ilie Ciurescu, corespondent TVR la Praga

– extras –

Andrei Tinu (A.T.): Unde vă aflați în momentul invaziei în Cehoslovacia?

Ilie Ciurescu (I.C.): În momentul invaziei mă aflam în București și am luat parte, în calitatea mea de redactor, la adunarea care a avut loc și la care Ceaușescu a rostit celebra cuvântare. Și sunt convins acum că a fost o exprimare a concepției proprii despre evenimentul respectiv care nu avea nimic comun cu o farsă politică făcută față de Vest sau față de Est. Asta a fost concepția lui și, dacă îmi îngăduiți, aș considera că a fost vorba de o încăpățânare diabolică de a simți perfect interesele României și de a nu admite nimic în legătură cu încălcarea suveranității, integrității ș.a.m.d… Nu putea să accepte pentru nimic în lume ideea de invazie. Că a ținut această cuvântare ca să mulțumească pe americani, ca să-i păcălească pe nu știu cine, că a ținut această cuvântare, care ar fi reprezentat o mascare a poziției pro sovietice în cele din urmă, astea sunt prostii, sunt tâmpenii, gogorițe, gogomănii pe care le debitează unii care habar nu au de ansamblul relațiilor României pe viața internațională…

Mă aflam, așa acum am spus, în București. Eu participam, în calitate de comentator, la transmisia directă de la diverse evenimente politice, inclusiv de 23 August, de fiecare dată când se aniversa în Piața Aviatorilor. La sfârșitul acestei transmisii, întotdeauna echipa care participa la acest eveniment se întâlnea cu directorul de programe, care era un om de televiziune prin excelență și care nu mai are echivalent în momentul de față în România: Tudor Vornicu. Și eventual ne duceam și la un pahar de nu știu ce… Aia era sărbătoarea noastră națională.

De data aceasta, imediat ce s-a terminat transmisia, Tudor Vornicu mi-a zis: „Pregătește-ți izmenele, du-te și fă-ți bagajul, vei pleca într-o misiune!”. Era prima misiune peste hotare din activitatea mea de ziarist, după patru ani de activitate în Secția externă a Televiziunii Române. Sigur că m-am întrebat dacă era o recunoaștere expresă a unor merite excepționale. Nu era vorba de așa ceva. Îmi făceam într-adevăr datoria… Și cu seriozitate, și cu dorința de a acoperi integral tot ce trebuia să fac ca externist. Și ca redactor, și ca prezentator. Chiar prezentam o emisiune pe care a împrumutat-o Tudor Vornicu din emisiunile de succes ale Franței, ale televiziunilor franceze, mi se pare că Antenne Deux. Pentru că el a fost corespondent acolo și, când a venit aici, o serie întreagă de lucruri pe care le vedea la televiziunea franceză le-a aplicat aici, după câte știu eu și cu acordul celor din televiziunile respective. Și am prezentat această emisiune timp de aproape de 3 sau 4 ani, nu mai țin minte cât, în fiecare seară la ora 22.00. Se chema „24 de ore”. 22.00-22.30-23.00, cel mai târziu, în care era invitat câte un comentator din presa scrisă, majoritatea celor care lucrau la revista „Lumea”. Deci, cam astea erau meritele mele. Dar mai aveam un avantaj: mergeam într-o zonă de conflict și nu eram însurat. Adică, în cazul în care s-ar fi întâmplat ceva, nu plângeau urmașii.

A.T.: Cunoșteați limba rusă?

I.C.: Limba rusă cunoșteam ceva din școală, dar nu suficient ca să acopăr integral exigențele. Și cu toate astea, m-am înțeles foarte bine cu cehii, care ei vorbeau mult mai bine și mai mult rusa decât noi românii. Trebuie să fii gata în maximum câteva ore, pentru că va trebui să pleci. Vei pleca împreună cu doi gazetari români. În momentul de față nu mai există la Praga decât un singur corespondent român. Acesta era Eugen Ionescu, cel care de altfel a fost primul care a anunțat invazia. (…) Se întorseseră recent din Cehoslovacia membrii grupului de presă care l-au însoțit pe Ceaușescu și la consfătuire, și la ceea ce a reprezentat o vizită de prietenie, cu caracter bilateral, după această consfătuire. M-am conformat indicației exprese și am procedat la pregătirea bagajelor, așteptând amănunte. Între timp, o echipă de oameni specializați au început să caute posibilități de a ajunge în Cehoslovacia. Nu numai cursele noastre spre Praga erau suspendate, Praga nu primea niciun fel de avion străin. Și atunci, consultându-se probabil – mie așa mi s-a spus, dar nu am niciun fel de certitudine – cu membrii Ambasadei din Cehoslovacia, s-a găsit ca idee posibilitatea de a întâlni mulți cehoslovaci în Viena, care așteptau cu nerăbdare și cu interes, și cu dorință, și cu înfrigurare, și cu durere și cu spaimă să se întoarcă acasă, să vadă ce s-a întâmplat cu ai lor. Și am fost trimiși la Viena. Am plecat toți trei la Viena, dar nici pentru Viena nu aveam cursă directă și a trebuit să plecăm până în Bulgaria și din Bulgaria să luăm o legătură. Și am ajuns la Viena. Asta se întâmpla pe 23, mai spre seară, mai spre noapte. Am ajuns la Viena. Se știa la ambasada noastră că vom ajunge Tinu, Căplescu, Ciurescu. Ne-am consultat cu cei de acolo și ne-au spus că, la rândul lor, vor lua legătura cu ambasada cehilor din Viena, ca să vedem ce se poate aranja. Și s-a găsit o soluție: pleca un tren, constituit special pentru întoarcerea celor care au apucat să fie în străinătate în momentul în care s-a produs invazia. Ni s-a atras atenția să facem tot ce este omenește posibil să nu arătăm pașapoartele și să facem parte din grupul de cehi și slovaci care se întorc pur și simplu acasă. Evident că nu se punea problema să și vorbim, că accentul nostru de ceh era… (râde). Bref… Am ajuns în gara din Praga, după ce în tren am fost victimele, cu ghilimelele de rigoare, unor manifestări de simpatie rar întâlnite în viața mea. Românii era priviți ca niște frați, ca niște… ce să mai, Dumnezeii relațiilor internaționale. La gara din Praga, am fost așteptați de o mașină a Ambasadei române, în care am fost preluați rapid și, odată îmbarcați în mașină, nu mai existau probleme în legătură cu identitatea noastră dubioasă. Am făcut cunoștință, într-un drum relativ scurt, era destul de târziu, cu realitatea invaziei. Șocant!

A.T.: Când ați ajuns la Praga?

I.C.: Pe 24. Înfiorător! N-am văzut în viața mea așa ceva. Am mai văzut eu niște chestii, dar nu chiar așa. Și am ajuns, spre seară am ajuns… Târziu. Am trecut pentru prima dată din orașul nou în orașul vechi. Trecerea se face peste podurile Vltava (ușor ezitant). Și sunt mai multe poduri… Am mers pe unul dintre ele. Am fost controlați în mașina de [la] ambasadă la intrarea pe pod și am fost controlați la ieșirea de pe pod.

A.T.: Dumneavoastră nu aveați aparatură, cameră?

I.C.: Nu aveam niciun fel de aparatură. Aveam salam și vin roșu… Asta ni s-a transmis să ducem ceva românesc. Mi se pare că chiar ni s-a recomandat această chestiune: salam de Sibiu și vin roșu (…), care a fost primit cu mare bucurie la ambasadă, pentru că, de fapt, invazia întrând așa pe nepregătite, nu a existat posibilități sau prudența să se facă niște provizii. Nimeni nu se aștepta că o prostie ca asta se va produce în cele din urmă.

Acolo, la Ambasadă, a fost o lungă perioadă de discuții în legătură cu ce să se întâmple cu noi, pentru că era o situație destul de complicată. În ambasadă nu puteam să rămânem și nici nu aveam ce să facem noi în ambasadă, iar ca să ajungem în orașul nou, din nou să trecem de partea cealaltă, se cam depășise ora. De obicei, la ora… Nu de obicei, ci era o interdicție proclamată ca atare: după ora 22.00, nu mai are voie nimeni să iasă în stradă. Și atunci, după multe discuții și după multe parlamentări, rând pe rând șoferii și diplomații refuzând să conducă mașina, să ne ducă la un hotel sau la o gazdă ceva, s-a ajuns la concluzia… Unul din secretarii II ai Ambasadei, sau III, nu mai țin minte ce grad avea, în orice caz secretarul cultural, s-a oferit să ne ducă. Se contactaseră între timp, se căutaseră între timp tot felul de relații. În timpul vizitei oficiale a lui Ceaușescu, din grupul de presă au făcut parte Tudor Vornicu, Cristian Popișteanu și George Ionescu. Și ei au stat într-o gazdă la cineva. Au dat telefon la gazda respectivă și au zis: dom’le, cel mai bine e să vă duceți la gazda asta! Și ne-am dus, cel puțin pentru noaptea respectivă, ne-am dus la gazda respectivă. Era un apartament de câteva, cam de două sau trei camere, situat undeva pe la etajul 5 sau 6 și… am fost instalați. Eh, la ora 22.00 a început canonada. Deci, nu se trăgea în lume. Nu se mai trăgea în lume, dar se trăgea pentru avertizare și, bineînțeles, că era o canonadă încrucișată din diverse locuri, din diverse direcții ale Pragăi, astfel încât să atragă atenția: bă, nu glumiți să încălcați, că este beleaua mare de tot dacă faceți asemenea chestii. Oricât am fi fost noi la etajul 5 sau 6, vă mărturisesc că ne-am băgat pe jos, ne-am întins pe jos. Am mâncat puțin salam (râde), am băut un pahar de vin și ne-am culcat. A doua zi am fost luați din nou la Ambasadă, am mai discutat niște chestiuni și ce urma să facem, și ne-am hotărât fiecare în parte sistemul lui de lucru, întrucât eu trebuia să mă ocup de televiziune, Tinu să se ocupe de problemele lui, de comentariile și relatările lui și Căplescu la fel. Și, în același timp, am luat legătura cu Eugen Ionescu. Și el ne-a furnizat ultimele date, noi îi mai prezentam câte ceva. A fost o chestiune destul de complicată. (…)Eu mi-am început activitatea contactând televiziunea. Nu vă spun că eram din nou Dumnezeul venit pe pământ întru mântuirea și salvarea transmiterii veștilor despre Cehoslovacia. Eram un puțoi, un tânăr redactor, dar manifestările era de-a dreptul impresionante. Mi-au pus la dispoziție tot ce voiam.

Prima vizită la televiziune a fost să mi se prezinte ce au făcut în momentul în care s-a produs invazia cu rapiditate. Au organizat niște locuri speciale, pregătind emisie clandestină. Au fost câteva echipe închise, „zidite” în niște spații speciale cu aparatură și cu toate, și pregătite ca, în cazul în care nu se va mai fi posibil să se vorbească de la televiziune, să transmită ei și să intre într-un fel de ilegalitate. Nu au apucat să dea drumul la așa ceva și s-au repliat puțin față de…, întrucât era evident pentru toată lumea că aveau interesul să evite vărsarea de sânge.

Ce am făcut noi? Chiar a doua zi, am ieșit prin oraș și am studiat orașul da capo al fine, și principala chestiune pe care am văzut-o era ruperea, distrugerea ziarului național, care se scria pe pereți, pe garduri, pe ziduri… Mesaje. Nu erau decât mărturisiri de suflet, de inimă, de dorință, de indignare, de de toate… Oamenii cu caricaturi și cu tot. Și informații despre tot ce se întâmplă. Practic, nu găseai un spațiu să mai scrii și tu ceva. Străzi întregi pline de… Și se producea operațiunea de îndepărtare a acestor senzaționale gazete ale libertății înăbușite. Am contactat și noi ce trebuia să contactăm și am început să avem întâlniri în care eram informați și oficial, și mai puțin oficial, pe diverse alte căi… Eu, de exemplu, am avut o întâlnire în care mi s-a prezentat în detaliu cum s-a produs invazia, cum a început și cum s-au desfășurat lucrurile, în mod deosebit la Praga. Și o să vin la un moment dat și o să amintesc de un episod pe care l-am trăit cu Tinu, cu Dumitru Tinu la aeroportul din Praga. Eh, treptat lucrurile au început să se mai așeze… Se mai acuza câte un incident cu pârâială și cu sperietură, dar morți nu au mai fost. Am fost și eu în Václavské náměstí, piața celebră, și am fost martor la unele momente când s-a tras, dar era clar că trag mai mult să sperie, nu să omoare. (…) Între timp, vreau să vă spun, că am fost mutați de la familia aceea, ne-am mutat la Hotel „Paris” – „Paříž”, ei îi spun „Paříž”. Eram singurii locatari ai acestui hotel, înconjurat de tancuri și de gărzi foarte precis constituite și numeroase, și înghesuite cu saci de nisip, cu mitraliere, cu tot ce trebuie, pentru că vis-à-vis era Adunarea Națională a lor… Și eram de asemenea tratați regește, pentru că dacă eram singurii din hotel, vă dați seama. Deci, asta a fost ziua. Noaptea am ieșit pe stradă. Ne-am asumat orice risc și am zis: dom’ne, hai să ieșim pe stradă. Băi, că facem, că dregem… Ne-am făcut planul ce se întâmplă dacă ne arestează, ce se întâmplă dacă ne somează, că dacă ne spun să ne culcăm, să ne culcăm imediat și să nu… Tot felul de chestii, de tâmpenii de astea. Că trebuie neapărat să cerem cu insistență să se anunțe la Ambasadă dacă ne arestează sau chestii din astea. Tâmpenii. Aveam noi minte pe vremea aia (ironic)… Aveam ceva, știam ceva, dar, în orice caz, am reușit să învingem teama, care era foarte mare, nu puteam să… Și am ieșit de curiozitate să vedem cum este. Și am văzut și oamenii care se furișau, scriau, lipeau și dispăreau imediat. Ne-am întâlnit cu vreo două patrule, chiar în perioada de interdicție, dar nu ne-au zis nimic, nu ne-au făcut nimic.

În orice caz, ei (militarii – n. drd.) foarte mulți, mulți, mulți… Și cei care erau la vedere, cei care erau la vedere erau într-adevăr numai ruși în oraș, numai și numai ruși. Și am să vă explic ce s-a întâmplat și în continuare. Deci, relațiile dintre trupe și civili eu le-am urmărit în mod deosebit chiar în zona Hotelului „Paris”, unde existau contacte. Oamenii începuseră să capete curaj și țineau neapărat să vorbească cu soldații. Soldații, vreau să vă spun, că nu depășeau 20-21 de ani. Erau toți niște puști. Am stat și eu de vorbă cu ei, a stat și Tinu, a stat și Căplescu de vorbă cu unii dintre ei și ne spuneau că ei execută un ordin, că așa s-a hotărât și că ei trebuie să apere socialismul. Asta era lecția pe care o repetau la infinit. (…) Trebuie să înțelegeți că atmosfera, psihologia, simțămintele dintr-o asemenea stare este ceva de surescitare și, în același timp, de prudență exagerată… Îți trec prin cap tot felul de gânduri, de ipoteză… Am stat de vorbă cu ei. Și asta era!

Am cunoscut o cu totul specială întâmplare din zona hotelului. La Hotel „Paris” a ajuns, printr-o întâmplare, un tânăr care iubea o fată lucrătoare – că, între timp, au venit și fetele de la hotel – lucrătoare a hotelului, care îl cunoscuse într-o excursie în Uniunea Sovietică. Și când l-a văzut pe ăsta… Era iubire mare între ei.

A.T.: Soldat rus?

I.C.: Soldat rus. Când l-a văzut pe ăsta, l-a scuipat și n-a vrut să stea de vorbă cu el. Și l-a înjurat. Dom’ne, în câteva zile au ajuns să se împace și să se iubească și să plângă împreună și să facă împreună. Asta s-a întâmplat în câteva zile. Dar n-a durat. Cred că a doua sau a treia zi după ce s-au petrecut lucrurile, dar astea s-au petrecut toate modificările așa rapid, ei comunicând și explicându-se unul față de celălalt. Și pe urmă, pe el l-au mutat, pentru că trebuie să știți că rușii nu erau ținuți mai mult de 70 de ore în localitate. Ei erau retrași și veneau schimburile lor, care erau cantonate la lizierele de păduri din vecinătatea orașului Praga. Deci, acolo erau niște campamente, niște amenajări speciale. Retrăgeau pe ăștia, veneau alții… Ăștia pe care-i retrăgeau stăteau un pic și îi trimiteau acasă, și veneau alții. Sau nu știu ce se întâmpla cu ăștia, sau poate se schimbau în alte zone. Dar nu-i lăsau, să spunem așa, să se expună posibilităților de fraternizare cu populația locală.

În rest, aveam întâlniri, transmiteam zilnic reviste ale presei, filmam… Am filmat mult. La un moment dat ni s-a transmis de la București să o lăsăm mai moale. Cred că știți asta, adică nici corespondențele nu s-au mai difuzat și transmiteam aproape exclusiv pentru buletinele speciale… Astea le știți dumneavoastră, că existau buletine speciale, care circulau pe niște traiectorii bine definite la factori de conducere pe linie de partid și de stat. (…) Dar am aflat ulterior, când ne-am întors și noi, că erau așa: unele (relatări – n. drd.) care-și găseau loc și unele știri de presă, mai modestuțe, mai liniștite, mai așezate, altele care intrau în buletinele de știri speciale pentru factorii de conducere de un anumit grad, altele pentru al doilea grad și cele care erau pentru conducerea superioară de partid, la care aveau acces să zicem Comitetul Politic Executiv, și unele la care avea acces – nu mai țin minte care și cum, că habar n-am avut eu – numai Ceaușescu. (…) Dar corespondențele mele… în ceea ce privește imaginile, au fost două categorii importante: mi s-au pus la dispoziție niște cantități enorme de film, care însă nu le-au primit la ambasadă și am găsit până la urmă alte posibilități să le trimitem acasă, și plus reportajele filmate de mine (…), în principal diverse aspecte care compuneau un tablou cuprinzător al invaziei, inclusiv astea pe care le-am filmat în locurile secrete pe care le amenajaseră, discuții cu studenții, cu astea… și vizite în diverse locuri unde se desfășurau mitinguri de recunoștință pentru poporul român. Cea mai impresionantă dintre ele a fost la Uzinele „Škoda”… Senzațional! Am fost primiți… Mi-era și jenă. Îmi puneau întotdeauna cu prioritate, cu prioritate absolută față de toate celelalte echipe de televiziune care aveau nevoie de asistență, de aparatură, aveam totul la dispoziție. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, italianul a venit și m-a rugat: „bă, fă-mi și mie rost de o echipă de filmare!” Ca să vedeți ce ingenios era. Și l-am invidiat pentru asta! El a ales de la o facultate de Filosofie și de Științe Politice, ceva de genul acesta, nu mai țin minte exact numele cum era, dar în orice caz niște tipi foarte deștepți și a zis așa: „Eu vreau să discutați despre ce înseamnă pentru voi această invazie. Vă invit la masă!”. I-a invitat la o hrubă, niște chestii din astea speciale… La o vinariță. Cum ar fi la noi, de exemplu, locurile unde se bea la noi într-un fel de pivniță… cum ar fi la noi un fel de cramă. Astea erau foarte multe în Staropramen, în orașul vechi. Și i-a invitat acolo. Și i-a așezat. Le-a pus câteva girafe cu microfoane și a zis: „Spuneți ce vreți voi, liber”. Dom’ne, ce a fost la gura lor! Și cât de frumos vorbeau, și cât de justificat și ce politică promovau. Extraordinar! Și i-am spus: Să-mi dai și mie copia! Nu mi-a dat copia. N-avea echipă. Și am cerut la Lohana… Era femeia mea de legătură. Și mi-a dat. Și i-am dat lui. Și mi-a fost recunoscător. Bun, deci cam așa… După care, la anumite ore, spre seară, ne întâlneam, fiecare de unde… și schimbam impresii și, eventual, mai compuneam corespondențe în comun. Ne mai duceam unde se duceau de obicei grupurile de presă, că au început să vină și au început să lucreze și ele. Și la „Lucerna” era un bar celebru, și la „Tatran Bar”, unde erau gagici cu telefoane pe masă, nu știu ce… Deci, se domolise spaima, revolta, ura, nu știu ce… Începuseră să intre lucrurile în normal. Asta a fost o chestiune foarte importantă. Nici nu cred că ar fi fost altă soluție. Ce puteau să facă oamenii aia? Ce puteau să facă? Nu ar fi putut să opună rezistență nici cinci minute cred… Că toată lumea îi condamnă. (…) Am rămas eu cu Tinu.(…) La un moment dat, s-a anunțat că se deschid cursele aeriene interne (întărește cuvântul „interne”). M-am consultat cu taică-tu și am zis: „Hai să luăm și noi o cursă aeriană”. Am aflat că se deschidea a doua zi și un Congres al Partidului Comunist Slovac – partidele erau separate – la Bratislava. Ne-am dus la o agenție de bilete din oraș, s-au deschis și agențiile, am cerut bilet. A două zi de dimineață, pe la 5 și jumătate, ne-am prezentat cu un taxi la poarta de intrare. (…) Am făcut ocolul de vreo trei ori la aeroport, până la urmă ne-au dat drumul înăuntru. Nu era nimeni. Dom’ne, nu era nimeni. Niciun pasager, niciun funcționar, niciun nimic. Începuseră să lucreze câțiva lucrători la desfăcutul frigiderelor de la barurile astea, cârciumioare de-astea. Și scoteau mâncare stricată și tot felul de chestii de-astea. Patrule tot timpul pe aeroport. Acolo erau unguri, bulgari, ruși. Erau combinate. În rest, în oraș eu nu am văzut decât ruși. Și să zicem că era cursa la ora 8.00. Se făcuse 8.30 și nimic. Ș.a.m.d. Ne tot amâna. (…) La un moment dat, m-am apropiat cu Dumitru Tinu și am văzut exact dispozitivul de front al aeroportului: două măgăoaie din alea mari, cu care se aduseseră tancuri, tunuri, mitraliere cât cuprinde și tot felul de transportoare și de chestii din astea. Tancurile se vedea pe unde au coborât prin burțile ălora mari (…) și ne pune dracul să facem o corespondență… Tot ne plictiseam, tot n-aveam ce face. Am scris corespondența și am transmis-o mai departe… Am descris tot, tot ce am văzut. A mai durat vreo două ore până am plecat. Nu mai știam ce să facem, eram fleașcă amândoi. Și eram disperați că s-a descifrat corespondența și că am divulgat secrete militară. Tot felul de gânduri ne treceau prin cap. La un moment dat se anunță că pleacă prima cursă internațională. Asta era, ei asta așteptau… Ei n-au vrut să dea drumul la prima cursă internă, au vrut să dea drumul la prima cursă externă, care era Praga-Moscova. Și-au retras o parte din băieții care fuseseră în misiuni cu totul și cu totul speciale sau care îi pregătiseră de schimb. Și după aia ne-au anunțat și pe noi… Ne-am dus. În avion, doi inși. Doi inși și echipajul. Ne-au dat icre, ne-au dat șampanie, cântau tot timpul… Nebunia de pe lume. Am ajuns la Bratislava, ne-am instalat la Hotel „Intercontinental” și am ieșit și noi în oraș să bem o cafea în bar. La un moment dat s-au deschis ușile hotelului și au intrat o hoardă de militari ruși și câțiva generali cehi și câteva personalități politice. Între alții, fostul ambasador al Cehoslovaciei la București. Mă cunoștea, pentru că-i tradusesem un cuvânt al lui la o sărbătoare națională. Așa era obiceiul: se transmiteau cuvântări ale lui și eu stăteam lângă el, el începea și spunea, după care citeam eu toată cuvântarea în limba română. S-a uitat așa la mine, a venit glonț la mine și mi-a zis: „Să nu pleci, am ceva important să-ți spun!”. Îți dai seama, i-am spus lui Tinu chestia asta, a zis: „Stăm aici până murim”. Am stat până să murim și ăla n-a mai venit. Am aflat că fusese arestat. N-a mai venit. Ne-am dus, am transmis o corespondență, fiindcă nu ne-au lăsat să intrăm, și ne-am întors (…) După care Tinu a plecat la București și am rămas singuri. Am vizitat și Hradul, era o slujbă la Catedrala Hradului. Au venit niște soldați ruși, au intrat și-au scos chipiul… Brusc, toată lumea a ieșit din Catedrală (…) Eu am avut întâlniri și cu membrii ai Comitetului Central, care mi-au pus la dispoziție un film foarte interesant al invaziei și anume: în ziua de 21 august (probabil 20 august – n. drd.) s-a cerut aprobare de la Moscova pentru două zboruri suplimentare, cu turiști sovietici care vor să aterizeze la Praga. Turiștii sovietici erau niște bărbați de aceeași înălțime, viguroși, îmbrăcați cu niște fâșuri pe ei, cu genți diplomat, care, după aterizarea acestor avioane, au început să se repartizeze prin oraș. Ei sunt cei care au dirijat operațiunile de ocupare a instituțiilor sau a unor puncte cheie din instituții, prealabile începutului invaziei, pentru dirijare și pentru coordonarea tuturor chestiunilor, inclusiv ale reacțiilor pe care le-au simțit a se pregăti. Ulterior, asemenea zboruri au mai venit, cu turiști care nu erau turiști. Asta a insistat cel care mi-a povestit toată chestiunea asta, că erau toți de aceeași înălțime, foarte viguroși, foarte atletici. După care s-a produs intrarea concomitentă și bine coordonată a trupelor, știindu-se că de fapt nu va fi niciun fel de opoziție. Asta, o primă chestiune.

A doua chestiune: se desfășurau destul de frecvent niște adunări de protest pașnic în piața din fața Parlamentului. Acolo ținea niște cuvântări din astea patriotice, foarte înflăcărate și foarte mobilizatoare, un, dacă nu mă înșel era președintele Adunării Naționale, Smrkovský. Ăsta avea o voce de bas grav și avea un stil de vorbe de la sfătos-molcom, trecea prin diverse game, până când ajungea la strigătul disperării și al mobilizării. Extraordinar era. Era cel mai iubit, mai iubit decât Dubček, mai iubit decât alții toți. (…) Foarte echilibrat și controlat era Gustav Husák, care s-a dovedit a fi un fel de Gorbaciov, tot așa mai moderat, mai… Eu am furat o chestie de la Vornicu… El a aflat că Smrkovský susținea o conferință despre „Primăvara de la Praga”, prezenta ca un model de politică nouă în socialism. Și s-a prins că ăsta urmează să susțină o conferință de presă, s-a instalat la un telefon public, a băgat fise și a transmis din telefonul public ceea ce spunea ăla. Și eu știam chestia asta și, la un moment dat, am picat pe o cuvântare a lui Smrkovský, de condamnare a invaziei. Și am transmis și eu din telefon. Mi-a fost un pic de frică.

Interviu luat de autorul prezentei teze de doctorat lui Ilie Ciurescu,

corespondent al TVR la Praga în timpul evenimentelor din august 1968, București, 17.01.2013

III

ADUCERI AMINTE DIN CEHOSLOVACIA 1968 (II):

interviu cu Ilie Ciurescu, corespondent TVR la Praga

Andrei Tinu (A.T.): Unde vă aflați în momentul invaziei în Cehoslovacia?

Ilie Ciurescu (I.C): În serviciu zilnic la Redacția de Actualități a Televiziunii Române. Eram redactor prezentator al știrilor externe.

A.T: Vă așteptați la invazie?

I.C.: Și da și nu. Din documentarea cotidiană de pe agențiile de presă France Press, UPI, Reuter, din buletinele Agerpres și din reportajele filmate primite de la agenția Visnews, producătoare de filme pentru televiziune, știam că situația din zonă era amenințătoare, gravă. Pe tot perimetrul graniței de atunci al Cehoslovaciei și în zonele externe învecinate se concentraseră trupe masive și dotate înspăimântător, cu toate tipurile de arme și muniții. Erau într-un fel de stand-by de luptă în relație directă cu starea de maximă tensiune în schimbul de mesaje Praga – Moscova.

A.T.: Ați spus că vă așteptați și nu vă așteptați să se producă o invazie. De ce da? De ce nu?

I.C.: Din vremea studenției îmi amintesc starea de uimire, de perplexitate și îngrijorare față de intervenția în forță a URSS în țara socialistă prietenă, Ungaria. Mișcările din 1956, studențești la început și apoi generalizate reclamând libertatea țării și eliberarea de sub ocupație, au fost înăbușite în condamnabile vărsări de sânge. Cred că atunci a fost primul semnal incontestabil al slăbiciunii lagărului socialist și al posibilei dezbinări a sistemului, prin contestarea riguroasă a regimului de ocupație în care trăiau țări din Europa Centrală și de Est. Erau o îngrijorare majoră, argument pentru da, în perspectiva unei mari invazii de pedepsire fără milă a răzvrătiților. Sistemul socialist impus și coordonat in forță de Uniunea Sovietică trebuia apărat cu orice preț.

Argumente la zi erau semnalate din ce în ce mai frecvent prin care Primăvara de la Praga reprezenta lansarea unei politici noi de independență națională chiar în socialism. Cehii și slovacii își propuneau sa construiască așa cum vor ei, în libertate, fără influență și amestec, prin ordine.

A.T.: Și de ce nu ca perspectivă de invazie a Cehoslovaciei?

I.C.: Pentru că oricât erau de înverșunați în a-și consolida și apăra heghemonia regională absolută, sovieticii nu puteau face abstracție de consecințe inegalabile, negative și în același timp incontestabile, ca posibilitate. Era vorba de vărsare de sânge într-un fel de război local. Perspective ale extinderii stării conflictuale peste granițele Cehoslovaciei erau evidente. Condamnarea intervenției și deteriorarea necontrolabilă a situației internaționale în condițiile extrem de încordate ale Războiului Rece era imperios necesară.

A.T.: Și totuși invazia s-a produs!

I.C.: Da! Spre stupefacția și îngrijorarea întregii lumi. S-a aflat însă că invazia în Cehoslovacia nu a surprins total, fiind chiar state care fuseseră informate oficial de producerea ei. Contestarea unui asemenea demers reprobabil de pericol maxim, de ocupație prin forță militară a fost destul de timidă. De fapt s-au folosit doar căi diplomatice. O asemenea atitudine însemna doar un fel de avertisment adresat Uniunii Sovietice și aliaților în intervenție de tipul „E treaba voastră, responsabilitatea voastră și vă asumați consecințele.” Suna ca o aprobare tacită de genul „Vă privește!”…

A.T.: România cum a reacționat și când?

I.C.: Senzațional. Prompt. Curajos. Respingând hotărât și direct, fără echivoc, fără diplomație ocolitoare. A condamnat riguros actul politic militar care nu putea fi justificat prin nici un fel de argument sau motivație. Marele miting din Piața Palatului, la care au participat peste o sută de mii de români, a avut un ecou internațional fără seamăn. La dimensiuni planetare. Nicolae Ceaușescu a rostit atunci o cuvântare prin care a atras atenția asupra gravității fără precedent a invaziei sovietice în cooperare și sincronizare strictă cu forțe militare masive, bulgărești, poloneze, ungurești și est-germane. O alianță în totalitate agresivă, însă fără participarea României, care făcea parte atunci din lagărul socialist.

A.T.: Nu era periculoasă o asemenea atitudine categorică, unică pe plan internațional?

I.C.: Într-o măsură destul de mare exista amenințarea unei agresiuni și împotriva României. S-au înregistrat și tatonări în acest sens. În cuvântare, odată cu respingerea totală a înăbușirii sub șenile de tanc a Primăverii de la Praga, Ceaușescu a exprimat hotărârea națională a întregului popor român de a nu permite încălcarea independenței, suveranității și integrității României. A chemat la luptă toți cetățenii țării, până la sacrificiul suprem împotriva eventualilor cotropitori.

A.T.: Nu era un gest prea riscant?

I.C.: În cronicile vremii și în cele care au urmat s-a vorbit și despre alt tip de reacții internaționale la perspectiva unei invazii „frățești” în România. Se menționează, sunt dovezi că importante state ale lumii au respins ferm orice tip de agresiune împotriva țării noastre. S-a declarat atunci deplina solidaritate cu poporul român în eventualitatea unei asemenea situații, și chiar hotărârea de a se acorda asistență imediată, inclusiv din punct de vedere militar. Sunt sigur că a fost așa, dar nu pot prezenta elemente concrete, întrucât nu am suficiente dovezi directe.

A.T.: Vă propun acum să vorbim despre hotărârea prin care ați fost trimis în Cehoslovacia.

I.C.: 21 august 1968. Reveniserăm în Molière, (vechiul sediu al Televiziunii Române) toți cei care participaserăm la transmisia directă a marelui miting din Piața Palatului. După 20 de minute a venit și Tudor Vornicul.

„Pleci în Cehoslovacia imediat!”, mi-a spus Tudor imperativ, în maniera-i clară directă și aproape fără drept de replica în care poruncea a se produce ceva pentru actualități și nu numai. „Să ai la tine tot!!! Ochi, urechi, creion, hârtie, vorbe și, mai ales, cap! La fața locului faci rost și de aparat de filmat. Pupă-i pe ai tăi, pupă-ți iubita (copii n-ai) și spune-le că pleci la război. Vei fi decorat post-mortem…”

A.T.: Și ați plecat la Praga?

I.C.: Împreună cu colegii Dumitru Tinu și Romulus Căplescu, trimiși și ei în regim de urgență să fie martori la înmormântarea unui Primăveri, aveam să descoperim modalitatea de a ajunge în Praga dintr-o știre France Press. Cehii și slovacii care se aflau în străinătate la declanșarea invaziei se puteau întoarce acasă numai pe ruta Viena – Praga. A doua zi eram în capitala Austriei.

A.T.: Și cât ați stat la Viena?

I.C.: Doar câteva ore. La ambasada cehoslovacă din această țară am trăit un mare șoc, al primei mele misiuni ca reprezentant al Televiziunii Române în străinătate: sute și sute de oameni, poate chiar mii de toate vârstele și de cele mai diferite condiții implorau distruși de durere, cu lacrimi în ochi și trupuri istovite de oboseala așteptării, pe cei care urmau să îi ajute să se întoarcă în căminele lor așa ocupate cum erau. Era impresionanta tragedie a „frăției” …

A.T.: În cele din urmă, cum ați ajuns la Praga?

I.C.: Împreună cu astfel de oameni am ajuns la 24 august 1968, seara. Cu trenul. Ne adoptaseră fără rezerve știindu-ne români. Deveniserăm pur și simplu cehi – români. N-am înțeles cum de într-o asemenea stare de război, de ocupație, în timpul călătoriei nu ni s-au cerut niciodată pașapoartele. Dar nici nu știu ce am fi făcut de ni se cereau. Oricum am ajuns…

A.T.: Cine v-a întâmpinat?

I.C.: La ambasada României din Praga ne întâlneam cu colegii Eugen Ionescu – corespondentul Agerpres permanent în capitala Cehoslovacă, cu George Ionescu și Cristian Popișteanu – care rămăseseră în Cehoslovacia după vizita lui Ceaușescu în această țară (15-17 august). Schimbam impresii, programam activități concertate. La un moment dat începe o canonadă intensă a mitralierelor și tirurilor cu arme ușoare. Noii veniți, tresărim. Într-o oarecare liniștire ni se precizează că este semnalul pentru intrarea în vigoare a interdicției de circulație nocturnă. Era categoric o amenințare cu moartea a neascultătorilor.

A.T.: Și unde ați fost cazați?

I.C.: Într-un apartament particular. Târziu, după miezul nopții se punea problema deplasării noastre, a ziariștilor abia sosiți, spre locul de cazare. Era în cealaltă parte a Pragăi. Trebuia traversat unul din multele poduri ale capitalei cehe peste renumita Vâltavă. Șoferii ambasadei refuză jenați, politicos, dar hotărât invocând pericolul imens. În cele din urmă consilierul politic ne îmbarcă într-un automobil Mercedes cu însemnele CD. Se instalează la volan. Pe traseu percepem imagini ale ocupației grele. Tehnica de luptă și numărul combatanților sunt copleșitoare.

A.T.: Nu era periculoasă încălcarea restricțiilor de circulație nocturnă?

I.C.: Am să dau un exemplu care arată totala insecuritate la intersectarea cu trupele de ocupație: la intrarea pe podul Carol suntem opriți. Argumentele diplomatice nu au nicio valoare. Mașina era controlată sistematic, centimetru cu centimetru. Inclusiv lăcașul motorului. Noi suntem percheziționați la fel de atent. Pe pod militarii patrulează din metru în metru. Practic formează un șir. La ieșirea de pe pod controlul se repetă la fel de sistematic. La fel de surd la protestele diplomatice. Doamne ferește să fi găsit ceva care să le trezească suspiciuni.

A.T.: Când ați început activitatea pentru pregătirea corespondențelor de război, spre țară?

I.C.: A doua zi la ora șase când se ridica interdicția de circulație nocturnă. Am ieșit în oraș împreună cu colegul și prietenul Dumitru Tinu (Căplescu transmitea prin telex primul comentariu, o analiză amănunțită a tuturor celor constatate la fața locului). Am văzut cu ochii noștri cum, în câteva zile, la Praga se instalase moartea. Nu numai a trupurilor, care oricum n-ar fi avut drept la mormânt. Nu a orașului, care simțea ruina. Nu a țării care își uitase hotarele. Moartea nu venise să secere trupuri. Ea năvălise doar cu ordin să domnească peste cadavre vii. Venise moartea gândului, sufletului și inimii de om.

Gândul se oprise în neînțelegerea faptei. Sufletul cedase ghilotinei ca semn al neputinței. Inima împietrise sub rânjet de timp nebun. Gândul, sufletul și inima Primăverii de la Praga trebuiau ucise imediat, dar nu definitiv. Împietrite, așa, în nedefinitiv, urmau să rămână în cadavre vii. Inimile să bată, dar să nu mai trăiască. Să vadă și să audă, să pipăie și să aprobe verbal, scurt și răspicat, dar umil, porunca înrobitoare. Cizma invadatoare așezase peste Orașul de Aur giulgiul nopții peste speranțele de „anotimp cu flori de mai”, blestemul neîmplinirii.

A.T.: Dar despre cei ce compuneau armatele invaziei, ce ne puteți spune?

I.C.: De câteva zile moartea era mereu la pândă. Era vicleană. Pândea defilând. Defila amenințând cu hidoșenia kaki-ului. Peste ochii mercenarilor, ei (niște copii abia ieșiți din adolescență) așternuseră impenetrabilitatea. Erau dresați să nu privească direct spre posibilele lor ținte. Căutau buimaci, dar vigilenți dușmani răzvrătiți. Pe ecranul privirilor lor albastre era țintuită pentru eternitate gloria Revoluției din Octombrie.

Tancurile la fel de kaki efectuau pe Vaclavski Ulica un diabolic și permanent du-te-vino al teroarei. Scrâșneau și scânteiau din șenile câțiva metrii. Se opreau. Turelele învârteau rapid și înspăimântător țevile de tun cu cătările îndreptate când spre redacția ziarului Rude Pravo, când spre Muzeul Național, când spre cine știe ce grupuleț de trecători suspecți. Kaki-ul blestemat al oțelului ucigaș era „ornat” cu negrul vestitor de jale al echipajului motorizat.

Aproape la fiecare colț de stradă ascunse după saci cu nisip, cuiburi de mitralieră. La fel in zona fiecărei instituții importante. Amenințau trecătorii prin țevile hidoase care în regim „de lucru” puteau zămisli limbi de foc. Mitraliorii se arătau doar prin calotele căștilor de oțel…

Spaima supremă o reprezentau mașinile tip „Jeep” purtătoare ale „cadrelor de comandă”. Defilarea lor se desfășura în viteză de raliu. În față lângă șofer, superiorul își etala banderola roșie a dreptului de a ordona trecerea imediată în neființă, prin foc și plumbi a nesupușilor. Pe locurile din spate, kalașnicoave în continuă pendulare erau purtate de staturi atletice cu mai vechi ștate în armata roșie „atotbiruitoare”.

A.T.: Ați fost și martorii unor momente tragice?

I.C.: Totul era tragic, dar divinitatea ne-a ferit să vedem oameni uciși. Au fost înmormântați în primele două zile ale invaziei. De fapt, victime ale morții au fost relativ puține, în Piața Vaclav, în zona radioului și televiziunii.

Voi relata în cele ce urmează un moment la care am fost martor direct, împreună cu Dumitru Tinu (Căplescu scria zilnic câte un comentariu. Eu și Tinu eram un fel de reporteri pretutindeni, în capitală și în afara ei.)

…Una din ultimele zile de august … Renumita Piață Vaclav. Un student încearcă să dialogheze cu echipajul unui tanc sovietic. Nu i se răspunde. Insistă. Întreabă mereu, cu lacrimi în ochi „De ce?” Pentru cei cărora le imploră cu disperare răspunsul parcă nici nu există. El cere, aproape jelindu-se, o explicație. Nimic. Se duce în dreptul țevii de atac a tancului, își rupe cămașa și își oferă pieptul. Roagă. Plânge. Imploră: „Trageți!” Lumea e îngrozită. Ocupanții ies din tăcere. I se ordonă să plece. El nu se supune. Se agață cu mâinile de țeava de tun. Tanchiștii sunt din ce în ce mai iritați. Cu un zgomot asurzitor motorul tancului pornește. Anticipăm tragedia. Colosul de oțel se urnește. Un tanchist trage două rafale în aer. Studentul se pregătește să urmeze tancul, dar câțiva trecători îl imobilizează și îl retrag din zonă. Imediat, Piața este împânzită de infanteriști…

A.T.: Ce ați făcut în continuare?

I.C.: Echipa celor trei trimiși speciali, pentru a vedea și auzi, pentru a trăi și simți, a consemna și reda, drept, convingător și folositor cunoașterii, sute de informații, reportaje, comentarii, cronologii, documentare, interviuri a vrut a reda minut cu minut, zi cu zi, un eveniment cheie, mai ales pentru istoria ce avea să vină. Acasă, trebuia să se afle și să se vadă cât mai mult de la fața locului. Era important din multe puncte de vedere. După baia de sânge a ocupantului străin la Budapesta în ’56, după asfixierea Primăverii de la Praga în ’68 au urmat dărâmarea Zidului Berlinului și explozia lui decembrie ’89 – România. Aceste mari momente au marcat cronologic noi destine ale întregii omeniri. Se aștepta și se așteaptă cu multe speranțe, încă neacoperite și cu incertitudini neiertătoare, a se găsi rostul și împlinirea lor…

…La sfârșit de august 1968, Căplescu s-a întors în România, Tinu l-a urmat la mijloc de septembrie, Ciurescu a rămas acolo singurul corespondent al presei și Televiziunii Române, până aproape de 1 octombrie. Acum, Romulus Căplescu și Ilie Ciurescu „pensionează” cu aduceri aminte. Dumitru Tinu a părăsit lumea și s-a îndreptat spre tărâmurile altei vieți.

În încheierea interviului, Ilie Ciurescu a spus:

…Am rememorat numai o parte din ce am văzut la fața locului. Las loc analizelor și comentariilor științifice. Fiind unul dintre cei rămași sunt recunoscător lui Andrei, urmașul adevărat al lui Tinu, pentru prilejul oferit aducerilor mele aminte de acum aproape 46 de ani. După copilăria în care am alăturat, în aprilie 1944, lacrimile mele celor așezate de mama pe ruinele casei în care locuiam, care fusese bombardată, după trăirile de la Praga, după gândurile de coșmar și sufletul îndoliat din Vietnamul aflat în război tot cu arme străine și după evenimentele fulgerătoare din `89, care promiteau imens, privirile spre mâinele făgăduit locului în care m-am născut sunt încețoșate. Sper că noul meu prieten, cu numele Tinu, va fi de acord să extindem rememorările într-un viitor volum despre „Moartea Primăverii de la Praga”, cuprinzând teza lui de doctorat și alte omenești aduceri aminte.

Până atunci ne întrebăm: Oare când va veni Primăvara Universală?! Va veni?

Interviu luat de autorul prezentei teze de doctorat lui Ilie Ciurescu,

corespondent al TVR la Praga în timpul evenimentelor din august 1968, București, 8.01.2014

IV

„TRĂIAM ÎNTR-O ÎNCHISOARE, DAR NU-I VEDEAM ZIDURILE”:

mărturia academicianului Răzvan Theodorescu,

martor al evenimentelor circumscrise

– extras –

Anul 1968 a fost pentru mulți din generația noastră un an important nu numai prin ce s-a întâmplat în august – cazul Cehoslovacia -, prin întregul context politic și istoric. Dacă ar fi să mă refer, și am să mă refer, la experiența mea, 1968 a fost prima mea ieșire în Occident, cu o bursă în Franța. În Occident și mai ales în Franța aveau loc mișcări importante ale tineretului. Am participat, în luna mai, la tot ce a însemnat revolta tinerilor de la Paris, baricadele pariziene ș.a.m.d… Pe de altă parte, România era percepută în chip diferit. Marea masă occidentală percepea România ca o țară comunistă, ca o țară fără drepturi ș.a.m.d. Elitele politice și academice, mai ales cu cele academice aveam eu de-a face, percepeau România ca o țară care se desprindea din sistemul sovietic. Pentru mine personal, adaug acest lucru ca să înțelegeți, momentul 1965-1968 a fost un moment de liberalizare extremă. Eu, care fusesem dat afară din universitate în 1959 pentru atitudine antisovietică, eram reabilitat în 1965, imediat după venirea lui Ceaușescu. Nu numai reabilitat, dar fusesem numit și în funcție de conducere într-un institut al Academiei, primisem această bursă în străinătate… Formula mea este: trăiam într-o închisoare, dar nu-i vedeam zidurile. Eu lucram într-o grădină în mijlocul acelei închisori. Nu-i vedeam zidurile, deși știam că sunt într-o închisoare.

Revin la percepția elitelor asupra României și asupra lui Ceaușescu. În 1968, tot în mai, are loc vizita Generalului de Gaulle la București. Și acea vizită părea să fie cauționarea politicii lui Ceaușescu de apropiere de Blocul occidental. Astăzi știm, din cercetările care s-au făcut după Revoluție, că diplomați români mergeau cu misiuni, mai mult sau mai puțin secrete, în Statele Unite, în țări ale Organizației NATO și că situația era din acest punct de vedere extrem de favorabilă, repet la nivelul elitelor.

Momentul ’68, August, nu ne-a luat prin surprindere. Se bănuia că atitudinea lui Ceaușescu va fi cea care a fost. Numai că aici se naște o problemă și eu vi-o spun așa ca atare, cum am resimțit-o: în ziua marelui miting de la București, eu eram în clădirea Radioului, înregistrasem ceva la radio. Am urmărit mitingul din Piața Palatului la televizoarele din Radio, unde erau foarte mulți ziariști, toți convinși că acest gest al lui Ceaușescu va fi salutat pe întregul mapamond și că România va fi considerată aproape ca o țară asemănătoare Iugoslaviei în acel moment, Iugoslavia lui Tito încă. Unii dintre noi, și eu m-am numărat printre aceștia – n-aș putea să vă spun că în urma unei analize, în fond eram un om tânăr, aveam 29 de ani, a unei analize foarte penetrante –, și-au exprimat temerea că odată cu discursul său Ceaușescu (și cu noua sa poziție!), Ceaușescu își va întări nemăsurat autoritatea în interior și că va începe o epocă nouă, care nu va fi neapărat una a democratizării României. Am să vă dau acest exemplu, care este foarte elocvent: a doua zi – deci lucrurile s-au întâmplat în 21-22 august –, de 23 august fiind zi liberă, toată familia mea era la masă, eram la părinții mei, și de față, la masă, era un unchi al meu, care era un anticomunist notoriu, un om care stătuse în pușcărie 16 ani, fiind condamnat la muncă silnică pe viață, și care a ieșit în iulie 1964, odată cu marea amnistie. Și, evident, nu se discută decât despre acest lucru.

În momentul în care eu am spus că mi-e teamă că odată cu acest moment, pe care îl salutam cu toții, Ceaușescu va strânge șurubul – asta a fost expresia mea –, pentru că odată gărzile patriotice, tot ceea ce știți că se crease era necesar, dar în ochii mei și nu numai ai mei părea a fi anunțarea unei domnii autoritate, în momentul acela, bătrânul anticomunist, unchiul meu, a spus că el se ridică de la masă dacă cineva îl insultă pe acest mare erou al națiunii române care este Nicolae Ceaușescu. Cu asta cred că v-am spus tot. Soția mea și cu mine ne-am uitat unul la altul, ea știa opinia mea, ne-am uitat unul la altul și am fost foarte stânjeniți, pentru că majoritatea celor în vârstă, la acea masă se afla și tatăl meu, care a stat și el în închisoare și care fusese un liberal, era un asemenea entuziasm pentru Ceaușescu, încât eu am fost, mărturisesc, descumpănit. Acest entuziasm a continuat. Eu am verificat în zilele următoare opiniile. Și eram într-o lume care nu era (…), era o lume mai curând atașată valorilor burgheze. Soția mea era… Bunica ei era din familia Brătianu, o altă mătușă a ei era dintr-o altă mare familie românească, voievodală. Deci, vă dați seama ce lume era! Și toți erau entuziaști pentru gestul lui Ceaușescu.

Cei care eram ușor sceptici, nu sceptici din punctul de vedere al gestului, îl salutam și noi, mai ales eu, care fusesem scos din facultate pentru atitudine anticomunistă, antisovietică… Dar era temerea care s-a dovedit într-un fel adevărată, pentru că din ’71, doi ani, trei ani mai târziu, Ceaușescu a virat-o în modul în care se știe. Entuziasmul pentru Ceaușescu era, vreau să vă spun, în toate straturile sociale. A fost unul din puținele, poate până la Revoluție, când a fost sentimentul anticeaușist – eu susțin, spre deosebire de alții, că Revoluția a început cu un sentiment anticeaușist, nu anticomunist, anticomunismul a venit după câteva zile, când s-a spus „guvern fără comuniști” ș.a.m.d., în 1989 – un sentiment similar, în sens invers, de solidaritate în jurul liderului. Am simțit-o (solidaritatea – n. drd.) și am simțit-o în straturile burgheze, în straturile care până atunci fuseseră oprimate (…), care ar fi putut să fi aibă o aderență foarte scăzută, un fel de indiferență, „ia mai dă-i în mă-sa pe ăștia!”. Nu, sentimentul patriotic, dacă vreodată s-a manifestat în România un sentiment patriotic cu adevărat în ultimii 50 de ani, ăla s-a simțit în august 1989 (1968 – n. drd.). Și din cauza faptului că rusul este perceput întotdeauna ca un dușman ereditar. Asta v-o spun eu, care tocmai am publicat acuma un studiu despre Rusia și rușii în cronicile populare, unde, dimpotrivă, rusul apare ca salvator, dar asta acu’ două sute de ani. De-atuncea, vin rușii, vin rușii să ne elibereze de turci. După aia, vin americanii să ne elibereze de ruși. Am spus că așteptarea asta a românului este o mare virtute. Da’ asta este altceva.

Sentimentul antirusesc, antisovietic, dar pentru români deosebirea dintre sovietici și ruși este inexistentă, sentimentul antirusesc era atât de puternic, încât a creat, după părerea mea de istoric, cea mai mare unitate posibilă atinsă… Probabil, a fost ceva similar cu Unirea din 1918, cu ce a fost la dubla alegere a lui Cuza. (…) Și aicea poporul participa din plin la toată acea înarmare. Am făcut săptămâni întregi de gardă în instituțiile noastre și eu, cu un scepticism al meu, care venea din această convingere că Ceaușescu o să schimbe… Asta a fost ceea ce m-a urmărit pe mine, după aia prieteni de-ai mei mi-au zis: stai, mă, că ai avut dreptate! M-a urmărit foarte mult această chestie. Dar, una peste alta, sentimentul de adeziune la Ceaușescu a fost fundamental. Niciun lider român nu a atins cota de popularitate pe care a avut-o Ceaușescu în anul 1968.

Cam asta aș putea eu să vă spun, stând, nefiind nici în politică în acea vreme, fiind simplu membru de partid, la cererea mea. Când am fost reabilitat în 1965, eu am cerut să fiu primit în Partidul Comunist Român și tot eu, în anii ’70-’80, am scris scrisori de protest când se dărâmau monumentele ș.a.m.d. Vedeți traiectoria unui om care-l simpatiza pe Ceaușescu, pentru că l-am simpatizat pe Ceaușescu foarte mult. Toți spun până-n ’71, intelectualii… Eu spun până-n ’68. Asta este deosebirea dintre mine și alți tineri intelectuali ai epocii.

Mărturia academicianului Răzvan Theodorescu,

referitoare la adeziunea populației față de politica lui Ceaușescu în anii 1965-1968,

consemnată de autorul prezentei teze, drd. Andrei Tinu,

București, februarie 2013.

B. ARHIVA AGERPRES

I. Documente inedite

Extras din materialul intitulat „Dubček și Ceaușescu au calități asemănătoare”: corespondență de la Praga, din 12 august, a lui Eugen Ionescu

„Opinii atribuite de « Paris Match » tovarășului Nicolae Ceaușescu”: rezumat al unei știri apărute în presa franceză

Poziția Cubei față de invazia în Cehoslovacia (extras)

Propuneri vest-germane (extras)

Comentarii vest-germane referitoare la o ipotetică intervenție militară sovietică în România

Știre preluată de la Agenția UPI, Viena, 23 august 1968

Poziția PC din Peru, Lima, 24 august 1968 (U.P.I.)

Presa americană. New York, 24 august 1968 (U.P.I.) (extras)

Oficialitățile occidentale își exprimă îndoiala că sovieticii ar invada România (extras)

Fostul comandant al securității de stat din Praga colaborează cu trupele sovietice: știre AFP din 24 august 1968

ȘTIRE NEDATATĂ (posibil 24 august) (A.F.P).

Știre Praga, 24 august 1968 (A.F.P.)

Știre Praga, nedată, posibil 25 august 1968, ora 07,50, S 54

Mari personalități ale Franței se tem de o eventuală intervenție militară în România – C/OGC/șa/PC (ora 08.40) E 19

Postul de radio Belgrad, Buletinul de știri de la ora 22 (ora Belgradului), 24 august.

U.R.S.S. și-ar menține presiunile asupra României și Iugoslaviei – Londra, 25 august 1968 – CR/sst/bm/EP/GG/E17/ ora 22.05 (extras)

Declarație Todor Jivkov (extras)

Praga, 25 august 1968

Tirana, 25 august 1968 (A.T.A.) (extras)

Belgrad, 26 august 1968 (A.F.P.)

Poziția RFG referitoare la evenimentele din Cehoslovacia (extras)

Poziția partidelor comuniste și muncitorești față de pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia (până la 26. VIII., ora 9,00)

Istanbul 26 (UPI), transmis pe 27 august 1968: Un român ar fi solicitat azil politic în politic în Turcia

Știre din Bratislava, referitoare la prezența unor tancuri în centrul capitalei slovace

Bratislava, 26 august (Taniug): Surse iugoslave despre cea de-a șasea zi a ocupației

Praga, nedatat, transmis pe 27 august 1968, ora 03,30 – Un comentariu al postului de radio „Cehoslovacia I”

Praga, nedatat (A.F.P.), transmis pe 27 august 1968, orele 01, 25 – Evacuarea Președinției Consiliului de Miniștri de la Praga

„Atmosfera devine încordată la Praga”, transmitea, pe 26 august 1968, Pierre Chauvet, corespondentul A.F.P.

Stockholm 26 – Ambasada României: relatări ale presei suedeze despre poziția României (extras)

Corespondență de la Praga

Opinii ale presei sovietice despre poziția României (extrase)

Belgrad 27 (Taniug) – Pagube provocate de ocupanți

Praga 27 (AFP): Retragerea blindatelor care înconjurau principalele instituții din Praga

Praga 27: notă internă a lui Romulus Căplescu

Situația de la Praga în urma intervenției (U.P.I.) (extras)

Situația din Praga în data de 27 august (A.F.P.)

Viena 27 (A.F.P.) – Postul de radio Praga: „Nu vom spune și nu vom scrie niciodată ceea ce este împotriva conștiinței noastre”.

București 27 – corespondență semnată de Mark Meredith pentru Agenția Reuter, sub titlul „Cercuri de la București și-au exprimat teama ca România să nu aibă aceeași soartă cu Cehoslovacia”

Evenimentele de la Praga în presa străină (extras)

Praga 28 (A.F.P.). Întrunirea președinților comitetelor administrative regionale

Agerpres. Buletin informativ pentru uz intern, Secret Nr. 342/II/ 28 august 1968: O declarație a ambasadorului U.R.S.S. la recepția oferită de Ambasada României din Teheran

Știre Moscova 28 (extras)

Trimisul special Ilie Ciurescu transmite:

Roma – Revista presei italiene, realizată de N. Puicea la 28 august 1968

Moscova: ***Fidelitatea față de internaționalism, articol de fond din „Pravda”, 29.08. 1968.

Praga – Opinii ale corespondenților români de la Praga în legătură cu Comunicatul Plenarei C.C. (extras)

James Jackson, corespondent UPI la Praga, transmitea pe 29 august 1968:

Viena 29 (A.F.P.) – Dubček n-a participat la Congresul P.C. Slovac

Revista presei americane și britanice (extras)

Havana (U.P.I.) – Corespondență pentru publicația „Die Presse” din Austria, transmisă la 26 august (extras)

Știre din Bonn, referitoare la evenimentele din Cehoslovacia

Belgrad 29 (Taniug) – Scrisoarea Uniunii Tineretului din Iugoslavia adresată tuturor organizațiilor progresiste de tineret din lume

Știre din Praga (30 august 1968, A.F.P.), privitoare la deplasarea unor blindate și tancuri sovietice pe străzile capitalei cehoslovace

Știre din Praga (30, A.F.P.), cuprinzând informații suplimentare referitoare la prezența unor tancuri și blindate sovietice pe teritoriul cehoslovac

Praga 31 (A.F.I.) – Čisar și Spacek au participat la ședința Consiliului Național Slovac

Praga 31 (II): corespondență Romulus Căplescu

Berna 31 (A.F.P.)

Varșovia 31: Discursul lui J. Cyrankiewicz (extras) + comentariul lui Iosif Dumitrașcu, corespondent al Agerpres la Varșovia

Washington 31 – România (58). Avertismentul lansat de președintele Johnson ar fi fost inspirat de secretarul de stat al S.U.A., Dean Rusk.

Bonn 31 (A.F.P.) În R.D.G. ar fi fost luate măsuri împotriva tinerilor care condamnă invazia.

Viena 31 (ANSA) – SECRET Nr. 350/I

Paris 1 (A.F.P.) – Veteranii P.C. din Cehoslovacia condamnă acțiunea celor cinci

Praga 1 (Reuter): Ministrul de interne adjunct al Cehoslovaciei s-a sinucis

Praga 1 (A.F.P.) – „Sovieticii nu respectă acordul de la Moscova”

Bruxelles 1 (A.P.): U.R.S.S. ar fi asigurat în secret S.U.A. că nu va ataca România

Praga 1: corespondență a lui Eugen Ionescu (pentru uz intern nr. 351/F/2.09. 1968 (Plenara din 31 august 1968)

Roma 4 – Rezumatul revistei presei italiene, efectuată de N. Puicea și G. Pastore

Paris 4 –Rezumatul corespondenței semnate de Al. Gheorghiu, conținând unele observații pe marginea Declarației Biroului Politic al Partidului Comunist Francez (P.C.F.)

Viena 4 (A.F.P.) Procuratura din Bratislava întreprinde o anchetă în legătură cu cauza decesului unor cetățeni slovaci

Praga 4 – Apelul Statului major al Serviciului patriotic către tineretul cehoslovac, transmis de Praga I, prin care se cere sprijinul tinerilor la normalizarea vieții

Știri transmise de postul Radio Praga

Moscova 4: corespondență cuprinzând informații despre o emisiune a televiziunii sovietice, în care se critica poziția României

Rezumatul corespondenței lui Romulus Căplescu, cu titlul „Carnet praghez”

Bonn 4 (A.F.P.) Ministrul vest-german al informațiilor dezminte că Kiesinger s-ar fi pronunțat pentru „revenirea la România a teritoriilor ce i-au fost furate după război”

De la aeroportul „Ruzyne” cu primul avion spre Bratislava: corespondență din Praga de la Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu, 5 septembrie 1968

România (84). Adeziune la politica PCR: știre transmisă de corespondentul „Taniug” la București.

Praga 5 (TASS) – M.A.I. cehoslovac afirmă că lucrătorii în domeniul culturii își desfășoară normal activitatea

Praga 5 (TASS) – Plenara C.C. al P. C. din Slovacia

Praga 5 (A.F.P.) – Reluarea emisiunilor agenției ČTK

Praga 5 (Taniug) – Îngrijorări la Praga

Belgrad 5 (Taniug) – Apariția unor manifeste provocatoare la Praga și în alte părți ale țării (Punerea în gardă adresată populației de ČTK și radio Praga)

S.F.I.O. își retrage membrii din Asociația Franța-U.R.S.S.

Bonn 5 – Buletinul de radio-informații al guvernului R.F.G./ Rezumatul echipei Agerpres intitulat „N.A.T.O. și criza cehoslovacă”

Washington 5 (U.P.I.) – Discursul lui Clifk Clifford, ministrul apărării al S.U.A. la clubul presei naționale (rezumatul Agerpres)

I. Piller dezminte că ar fi activat în vederea creării unui guvern în Cehoslovacia

Praga 5 (A.F.P.) – Noul Oficiu al Informării din Cehoslovacia vrea să aplice cenzura prin metode politice, nu administrative

Stockholm 5 (A.F.P.) – Guvernul de la Stockholm facilitează primirea cetățenilor cehoslovaci în Suedia

Viena 6 (A.F.P.) – Cetățenii cehi cer azil politic în Austria

Praga 6 (A.F.P.) – Dezmințirea zvonurilor în legătură cu arestarea unor savanți cehoslovaci

Rezumatul editorialului „Mănușa de catifea” din „Le Monde”, numărul din 4 septembrie 1968

Varșovia 6 – ***Internaționalismul: consecință logică a patriotismului, în „Zolnierz Wolnosci”, din 6 septembrie 1968, transmis de I. Dumitrașcu, alături de rezumatul corespondentului român

Praga 6 (A.F.P.)

Praga 6 (informație transmisă pe 7 septembrie, pentru uz intern) – Din convorbirea cu Ministrul Afacerilor Interne al R.S.C., J. Pelner. Titlul corespondenței semnate de Eugen Ionescu: „Ca o sarcină dintre cele mai importante este asigurarea cu adevărat bună a ordinii publice în întregul nostru stat”.

Bratislava – Ziarul maghiar „Új Szo” din Bratislava sfidează cenzura

Atena 6 (A.F.P.) – Comuniștii greci condamnă invazia în Cehoslovacia

Viena 6 (D.P.A.) – Sosirea lui Hajek la Bratislava

Viena 6 (A.F.P.) – La Geneva ar fi avut loc o conferință a ambasadorilor Cehoslovaciei în străinătate

Viena 6 (A.F.P.) – Refugiați cehoslovaci în Austria/ transmisă pe 7

Buchs (Elveția răsăriteană) 6 (A.F.P.) – Refugiați cehoslovaci în Elveția/ transmisă pe 7

Varșovia 12 (P.A.P.) – Rezumatul editorialului „Comunitatea în trecut și în prezent”, semnat de Mecislaw Rakovski și apărut în „Politika” numărul 36/1968.

București 7 (A.F.P.) – Precizări vizând dialogul lui Ceaușescu cu ziaristul american Drew Pearson

Paris 7 – Corespondența lui Al. Gheorghiu, intitulată „Conducătorii români dau dovadă de sânge rece și hotărâre”

Se publică o ERATĂ

Rezumatul articolului „Luna tragică” de Andre Wurmser, în „France Nouvelle”, organ al P.C.F., numărul din 4 septembrie 1968.

Praga 7 (A.F.P.) – Știre referitoare la vizita lui V. Kuznețov, prim-locțiitor al MAE al URSS, la Praga

Moscova – N. Cristoloveanu și L. Duță transmit rezumatul articolului de fond, „Fidelitate față de îndatorirea internaționalistă”, apărut în numărul din septembrie 1968 al revistei „Kommunist”.

Belgrad 7 – Corespondența lui N. Plopeanu (rezumatul articolului „Interesele socialismului și dreptul internațional” din publicația „Nin”, numărul din 7 septembrie 1968)

Viena 7 (AFP): Rezoluție de condamnare a invaziei în Cehoslovacia adoptată la al XIV-lea Congres internațional de filozofie de la Viena

SECRET NR. 358/I/9 septembrie 1968 – Știrea „Strigăt după ajutor”, în „Der Spiegel” din 2 septembrie 1968

Viena 5. „Măsuri militare atribuite României”: o corespondență a lui P. Stăncescu

Praga 9 (Č.T.K.) – Daunele suferite de industria grea datorită sosirii trupelor străine

Praga 9 (A.F.P.). Știre despre o posibilă deplasare a primului ministru al Cehoslovaciei în URSS

Bratislava 9 (Č.T.K.) – Întrevedere Husak-Kuznețov

SECRET NR. 359/I/10 septembrie 1968, Paris 9. „Scrisoare din România către un ziarist român emigrat în Franța”: o corespondență semnată de Al. Gheorghiu

Washington 9 (D.P.A.) – S.U.A. dezmint că ar fi avut loc consultări între Moscova și Washington înainte de intervenție

Praga 10 (A.F.P.) – Declarația ministrului de interne cehoslovac: „Suntem pe deplin capabili să asigurăm noi înșine ordinea și calmul”

Pekin (Beijing) 10 – Ion Gălățeanu, corespondent Agerpres: Recepția oferită de Ambasada R.P.D. Coreene din Pekin

SECRET 361/I/11 septembrie 1968 – Corespondența lui N. Puicea, cuprinzând un rezumat al articolului intitulat „Nimeni nu va îngenunchea poporul român – afirmă Ceaușescu într-un discurs” și apărut în numărul din 10 septembrie 1968 al ziarului italian „Il Messaggero”.

B. ARHIVA AGERPRES

I. Documente inedite

Extras din materialul intitulat „Dubček și Ceaușescu au calități asemănătoare”: corespondență de la Praga, din 12 august, a lui Eugen Ionescu

„Într-un scurt comentariu din « Svoboda Slovo » din 12 august, în care se face o trecere în revistă a vizitelor ce au avut loc în Cehoslovacia, se arată printre altele: « În aceste zile Praga va saluta pe N. Ceaușescu. Tovarășul liniște, cum nu de mult l-a numit revista noastră « Mlady Svest », se spune că nu se lasă tulburat și surprins. N. Ceaușescu este, după A. Dubček, al doilea dintre cei mai tineri prim-secretari din partidele comuniste cele mai cunoscute. Datorită vredniciei și principialității sale, el se bucură de o autoritate care a depășit cu mult granițele țării. Oare nu sunt aceste calități atât de evident asemănătoare cu ale lui A. Dubček? ”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 36/12-21 august 1968, f. 1109

„Opinii atribuite de « Paris Match » tovarășului Nicolae Ceaușescu”: rezumat al unei știri apărute în presa franceză

– SECRET NR. 340/I/17 august 1968 –

„În numărul din 17 august , săptămânalul francez publică o notă despre Cehoslovacia, în care se spune printre altele:

« Vizita lui Ceaușescu este cea care inspiră cele mai vii temeri (la Praga – N.R.). Ceaușescu și-a și pregătit cuvântările: el va face aluzie la proiectul unei federații dunărene și balcanice a țărilor comuniste, care ar urma să cuprindă România, Iugoslavia, Ungaria și Bulgaria. În sfârșit, el va spune: ’A fost nevoie de opt ani pentru ca Iugoslavia să-și obțină independența, patru ani pentru noi, românii, iar voi, în decurs de șase luni, erați în ajunul redobândirii suveranității noastre (?!). Iată-vă de acum înainte prizonierii textelor pregătite la Moscova’. Dubček știe că efectul asupra opiniei publice cehoslovace va fi mare și va risca să zguduie întregul aparat al partidului său ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 36 / 12-21 august 1968, f. 1118

Poziția Cubei față de invazia în Cehoslovacia (extras)

* un iminent discurs al lui Fidel Castro cu privire la intervenția celor cinci țări în Cehoslovacia;

* „potrivit unor surse guvernamentale, armata cubană a fost pusă în stare de alertă”;

*„există temeri că S.U.A., folosind drept scuză problema cehoslovacă, ar putea întreprinde acțiuni împotriva Cubei”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 39/ 23-24 august 1968, f. 1180-10

Propuneri vest-germane (extras)

Consiliul vest-german pentru mișcarea europeană a propus printre altele:

* acordarea Premiului Nobel lui Dubcček

* „De Gaulle solicitat să reintegreze forțele franceze în N.A.T.O.”

* „Se cere să nu se recunoască vreun guvern impus prin forță în Cehoslovacia”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 39/ 23-24 august 1968, f. 1186

Comentarii vest-germane referitoare la o ipotetică intervenție militară sovietică în România

Ministrul de externe al R.F.G., Willy Brandt, solicitat să comenteze o ipotetică intervenție în România, declara: „Este adevărat că am aceste temeri. Le împărtășesc cu mai multe alte guverne”(…) „Aș prefera să nu dau amănunte.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 39/ 23-24 august 1968, f. 1187-1

Știre preluată de la Agenția UPI, Viena, 23 august 1968

Corespondentul din București al postului de radio austriac transmitea în seara zilei de 23 august 1968 că trupe române și sovietice sunt masate de-a lungul Prutului.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 39/ 23-24 august 1968, f. 1187-1

Poziția PC din Peru, Lima, 24 august 1968 (U.P.I.)

„Conducătorul Partidului Comunist din Peru și-a exprimat vineri sprijinul deplin față de invadarea Cehoslovaciei. Carnero Checa, conducătorul aripii prosovietice a comuniștilor peruvieni, a declarat: « De câtva timp Cehoslovacia se transformă într-o bază de agresiune împotriva socialismului, a păcii și a poporului cehoslovac însuși, sub pretextul liberalizării, care nu era altceva decât un camuflaj pentru revanșarzii naziști și imperialismul yankeu »”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 39/ 23-24 august 1968, f. 1191-13

Presa americană. New York, 24 august 1968 (U.P.I.) (extras)

The New York Times scria la 24 august 1968:

„În onorurile cu care Kremlinul l-a primit pe președintele Cehoslovaciei (Svoboda – n.m.) este implicată recunoașterea că Uniunea Sovietică a suferit ceea ce ar putea fi cea mai dureroasă înfrângere politică din istoria sa”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 39/ 23-24 august 1968, f. 1191-13/ 14

Oficialitățile occidentale își exprimă îndoiala că sovieticii ar invada România (extras)

„* Faptul că pe plan intern în România nu s-a înregistrat nicio mișcare de liberalizare și că P.C.R. este unul dintre cele mai puternice partide din Europa răsăriteană determină pe sovietici să considere neconformismul politicii externe române mai puțin periculos.

* Românii au devenit mai prudenți încercând, în urma știrilor privind deplasarea de trupe sovietice și bulgare spre frontierele României, să evite orice ar putea fi considerat provocator.

* Iugoslavia a devenit și ea mai prudentă.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1197-1

Fostul comandant al securității de stat din Praga colaborează cu trupele sovietice: știre AFP din 24 august 1968

Postul de radio „Praga liberă” a anunțat că în noaptea de 20 spre 21 august, când a aflat de reușita intervenției armate în Cehoslovacia, comandantul securității de stat din Praga, Bohumil Molnar, care fusese revocat la 17 august de ministrul de interne, Josef Pavel, a băut șampanie cu sovieticii. Postul de radio a precizat, de asemenea, că un grup de membri ai poliției secrete, în frunte cu Slaby, l-a arestat pe generalul Smrkovský, președintele Adunării Naționale, și pe Frantisek Kriegel, membru al CC. Postul de radio a citat numele a 6 adjuncți ai lui Slaby care au colaborat cu sovieticii, conducându-i, printre altele, pe « ocupanți » de la aeroportul din Praga în oraș.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/24-25 august 1968, fila 1212/1-2

ȘTIRE NEDATATĂ (posibil 24 august) (A.F.P).

„Postul de radio liber Praga a lansat în seara de 24 august un apel tuturor semnatarilor faimosului « manifest de 2000 de cuvinte », avertizându-i că urmează să fie arestați în cursul nopții. Postul de radio a cerut populației să-i prevină pe toți și să-i ascundă.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1212-5

Știre Praga, 24 august 1968 (A.F.P.)

„După cum anunță ediția clandestină a ziarului Lidova Demokracie, efectivul trupelor de ocupație s-ar cifra în prezent la aproape jumătate de milion de oameni, ceea ce, declară ziarul, înseamnă un soldat din trupele de ocupație pentru fiecare 28 de cehoslovaci (subl. drd.). În cursul dimineții de 23 august, scrie același ziar, un avion greu ateriza la fiecare 30 de secunde pe aeroportul din Ruzyne, aducând personal și materiale. Pe de altă parte, patru avioane au adus personal al poliției secrete sovietice. La înapoiere, 12 avioane au transportat femei și copii sovietici care locuiau în Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1212-5

Știre Praga, nedată, posibil 25 august 1968, ora 07,50, S 54

„Soldații sovietici au început pare-se să ducă lipsă de carburanți și de apă. Potrivit unor știri difuzate în după amiaza de 24 august de « postul de radio Praga liberă », militarii au oprit sistematic toate camioanele care circulau la sud de Praga, precum și la Stribro, în Boemia. La Cheb (Boemia apuseană), soldații sovietici s-au prezentat la cazarma locală pentru a « rechiziționa apă cu forța ». Dar soldații cehi nu le-au satisfăcut cererea decât după ce s-au înapoiat fără arme.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1212-5

Mari personalități ale Franței se tem de o eventuală intervenție militară în România – C/ OGC/ șa/ PC (ora 08.40) E 19

Conform celor transmise de corespondentul Agerpres, Al. Gheorghiu, „unele personalități din Franța își exprimă temerea cu privire la o eventuală intervenție armată sovietică în România, cu toate că ele consideră aceasta ca foarte puțin probabil, dat fiind că sovieticii nu ar putea găsi motive tot atât de ușor ca în Cehoslovacia. Astfel, profesorul universitar Leon Hamon, membru în conducerea partidului gaullist, a declarat azi într-o emisiune a postului de radio France Inter, că « dacă sovieticii vor intra în România, ei se vor demasca lumii întregi ca promotori și susținători ai blocurilor militare ». Știrea transmisă de diverse agenții occidentale despre eventualitatea unei intervenții sovietice în România a fost retransmisă și de posturile de radio franceze, concomitent cu dezmințirile de la Moscova și București. Aceste știri sunt însă examinate atent de cercurile politice și diplomatice din Paris, care se tem de o asemenea eventualitate. Dar ele consideră tot mai puțin probabilă pe măsură ce se conturează posibilitatea unui compromis între Cehoslovacia și URSS”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1214 – 1, 2

Postul de radio Belgrad, Buletinul de știri de la ora 22 (ora Belgradului), 24 august.

Organul guvernului sovietic, ziarul Izvestia, critica, în seara de 24 august 1968, poziția României și a Iugoslaviei, într-un editorial intitulat „Contrarevoluția sub masca renașterii”. „(…) pentru prima dată este criticată direct Iugoslavia și U.C.I., ale căror poziții în legătură cu evenimentele din Cehoslovacia au fost până în prezent numai indirect condamnate. În acest articol este criticat nominal Nicolae Ceaușescu, personalitățile nu sunt amintite.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1214-2

U.R.S.S. și-ar menține presiunile asupra României și Iugoslaviei – Londra, 25 august 1968 – CR/sst/bm/EP/GG/E17/ ora 22.05 (extras)

Conform corespondentului U.P.I., Joseph Grigg, „*situația internă din România ar irita mai puțin U.R.S.S. decât au făcut-o reformele cehoslovace. În cazul unei acțiuni militare sovietice, România nu i-ar putea ține piept mult timp.”

„* Nu ar exista niciun motiv deosebit pentru o acțiune împotriva Iugoslaviei. Dacă U.R.S.S. ar încerca totuși, s-ar afla într-o situație mai grea din punct de vedere militar.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1220-2

Declarație Todor Jivkov (extras)

„Nu se poate trece sub tăcere comportarea și rolul nefavorabil pe care îl joacă conducerea iugoslavă, română (sublinierea redactorilor Agerpres) și chineză în acest ceas hotărâtor pentru destinul socialismului din Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 40/ 24-25 august 1968, f. 1221-3

Praga, 25 august 1968

„Potrivit « postului de radio liber Praga », serviciul de spionaj și contraspionaj al P.C. din Cehoslovacia a consemnat că numai 30 de persoane au trădat guvernul legal, colaborând cu forțele de ocupație.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 41/ 25-27 august 1968, f. 1229

Tirana, 25 august 1968 (A.T.A.) (extras)

„ – Clasa muncitoare cehoslovacă se trezește. Ea învață să cunoască pe adevărații prieteni, ea începe adevărata cale revoluționară.

Marxism-leninismul este unul… nu există decât o cale de salvare: lupta fără compromisuri împotriva ocupanților și trădătorilor.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 41/ 25-27 august 1968, f. 1231-9

Belgrad, 26 august 1968 (A.F.P.)

„Corespondentul agenției Taniug la Moscova anunță că guvernul sovietic a acceptat retragerea treptată a trupelor Tratatului de la Varșovia din Cehoslovacia. Acordul sovieto-cehoslovac asupra retragerii treptate a trupelor Tratatului de la Varșovia a fost realizat la 25 august. Agenția Taniug adaugă că acordul trebuie să fie ratificat în prezent de ceilalți membri ai Tratatului de la Varșovia. Se adaugă totodată că condițiile retragerii sunt cele acceptate deja la Cierna și Bratislava.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 41/ 25-27 august 1968, f. 1240-1

Poziția RFG referitoare la evenimentele din Cehoslovacia (extras)

Kurt Kiesinger: „Întărirea N.A.T.O. este o premisă a politicii de pace a Republicii federale. În cazul unei intervenții pe teritoriul N.A.T.O., Uniunea Sovietică ar trebui să se aștepte la cea mai hotărâtă replică a Occidentului.”

Herbert Wehner: „Nu se poate prevedea încă sfârșitul dramei cehoslovace. Guvernele vest-europene și cele două superputeri ar trebui să stabilească contacte nemijlocite între ele pentru discutarea crizei.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 41/ 25-27 august 1968, f. 1247-7

Poziția partidelor comuniste și muncitorești față de pătrunderea trupelor străine în Cehoslovacia (până la 26. VIII., ora 9,00)

Partide care condamnă și cer retragerea trupelor străine

Partidul Comunist din Australia

U.C.I.

Partidul Comunist din Grecia

Partidul Comunist din Austria

Partidul Comunist de stânga (sic!) din Suedia

Partidul Comunist Francez

Partidul Comunist din Mexic

Partidul Comunist din Japonia

Partide care dezaprobă prezența trupelor străine

Partidul Comunist din Israel (Mikunis-Sneh)

Partidul Comunist din Marea Britanie

Partidul Comunist Italian

Partidul Comunist din Finlanda

Partidul Comunist din Spania

Partidul Comunist din Belgia

Partide care condamnă prezența trupelor străine

Partidul Socialist Unificat Italian

Partidul Muncii din Elveția

Partidul Socialist din Chile

Partidul Comunist Chinez

Partidul Muncii din Albania

Partidul Muncii din Olanda

Partidul Comunist din San Marino

Partidul Comunist din Noua Zeelandă

Partide care aprobă prezența trupelor străine

Partidul Comunist din Siria

Partidele comuniste arabe

Partidul Muncii din Coreea

Partidul Comunist din Luxemburg

Partidul Comunist din Cuba

Partidul Comunist din Chile

Partidul Comunist din Uruguay

Partidul Comunist din Columbia

Partidul Comunist din Argentina (clandestin)

Partidul Comunist din Peru (dizident)

Partidul Popular Revoluționar Mongol

Partidul Comunist din S.U.A.

Partidul Comunist din Argentina

Partidul Comunist din Venezuela

Partidul Comunist din Cipru (AKEL)

Partidul Comunist din Germania (RFG – n. drd.)

Partidul Comunist din Grecia

Partidul Comunist din Africa de Sud

Partidul Comunist din Ecuador

Arhiva Agerpres, fond 1968, dosar 41/24-25 august 1968, f. 1250/A-B

Istanbul 26 (UPI), transmis pe 27 august 1968: Un român ar fi solicitat azil politic în politic în Turcia

– SECRET NR. 345/I/ 27 august 1968 –

„Edgar Nicolau, anestezist, în vârstă de 33 ani, de la București, a cerut azil politic la 26 august, după ce a sosit în Turcia, venind din Bulgaria. Autoritățile au declarat că Nicolau le-a spus că a dorit să scape de atmosfera « frământată » a cortinei de fier. El a fost reținut de autorități”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/26-27 august 1968, f. 1259

Știre din Bratislava, referitoare la prezența unor tancuri în centrul capitalei slovace

„Tancuri sovietice sunt în poziție în centrul orașului, în special în fața imobilului Consiliului Național Slovac. Aprovizionarea populației se desfășoară normal.

Totuși, distribuirea laptelui este perturbată și numai copiii primesc lapte în cantități limitate.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/26-27 august 1968, f. 1260-7

Bratislava, 26 august (Taniug): Surse iugoslave despre cea de-a șasea zi a ocupației

„Cea de-a șasea zi a ocupației Bratislavei se scurge, în așteptarea plină de nerăbdare a rezultatelor convorbirilor de la Moscova și a întoarcerii președintelui Svoboda. Aici nu există îndoială în faptul că se vor înapoia și Dubček, Černik, Smrkovský și ceilalți conducători cehoslovaci internați (subl. mea). Această speranță este hrănită și de faptul că la 27 august este convocată Plenara C.C. al P.C.C., pentru care se pregătesc și comuniștii din Bratislava.

La 26 august urma să înceapă Congresul extraordinar al P.C. din Slovacia, convocat încă înainte de ocupație. Mulți delegați s-au strâns la Bratislava și au participat la lucrările Plenarei lărgite din 25 august a C.C. al P.C. din Slovacia. Judecând după toate aparențele, ei au influențat în mare măsură asupra adoptării unei orientări mai clare a C.C. al P.C. din Slovacia spre acțiuni în continuare, în condițiile ocupării țării. Plenara a sprijinit, de asemenea, în deplin pozițiile Congresului extraordinar al P.C.C., iar delegații prezenți au fost de acord cu cererea lui Dubček privind amânarea Congresului extraordinar al P.C. din Slovacia până la reîntoarcerea delegației de la Moscova. Ei rămân pe loc, și anume la Bratislava, fiind gata de a începe congresul imediat după Plenara C.C. al P.C.C. din Praga. Este adevărat că în rândul lor a existat, la 26 august, și neliniște, întrucât Svoboda, Dubček și ceilalți membri ai delegației nu s-au întors în țară. Ca o liniștire, circulă informația că ei vor sosi oricum în cursul zilei acasă.

Neașteptând congresul, Plenara din 25 august a C.C. al P.C. din Slovacia a făcut unele schimbări în componența unor organe conducătoare ale partidului. Aceste schimbări au fost impuse de faptul că vechiul prezidiu nu a activat așa cum au impus condițiile situației actuale. Și la Plenara din 25 august au fost unele curente « vechi », și anume unii au stăruit să nu fie adoptată o poziție în legătură cu rezultatele Congresului extraordinar al P.C.C.. După toate aparențele însă, aceste manevre n-au reușit și Plenara de la Bratislava a adoptat concluzia unică că (sic!) este absolut necesară încetarea ocupării și că activitatea viitoare a poporului slovac și a comuniștilor săi este posibilă numai în comunitate cu poporul ceh.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1263/3-4

Praga, nedatat, transmis pe 27 august 1968, ora 03,30 – Un comentariu al postului de radio „Cehoslovacia I”

Comentariul crainicului postului „Cehoslovacia I”: „Dacă suntem constrânși să facem concesii, nu vom ascunde niciodată că aceste concesii ne-au fost impuse împotriva voinței noastre. Dacă nu putem să spunem agresorilor pe nume, vom păstra tăcerea. Fără schimbări majore în Uniunea Sovietică, probabil că sentimentele de prietenie nu vor putea renaște între cele două țări ale noastre decât peste o generație sau două.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1264/4

Praga, nedatat (A.F.P.), transmis pe 27 august 1968, orele 01, 25 – Evacuarea Președinției Consiliului de Miniștri de la Praga

„Postul de radio «Praga liberă », captat la Paris la ora 22,45 GM, anunță că trupele de ocupație au evacuat la ora 21,00 GMT clădirea Președinției Consiliului de Miniștri.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, Fila 1264/6

„Atmosfera devine încordată la Praga”, transmitea, pe 26 august 1968, Pierre Chauvet, corespondentul A.F.P.

„Tăcerea oficială de la Moscova asupra convorbirilor bilaterale și multilaterale dintre conducătorii celor « cinci » din Tratatul de la Varșovia și delegația cehoslovacă apasă tot mai greu asupra atmosferei de la Praga. Numeroasele informații, difuzate în cursul zilei de luni, și potrivit cărora aceste convorbiri s-ar fi încheiat sau ar fi pe punctul de a se încheia, guvernul cehoslovac le opune luni seara o dezmințire formală și precizează, dimpotrivă, că convorbirile continuă.

Astfel, în a cincea zi a unei întâlniri despre care nu se știe decât foarte puțin,domnește expectativa cea mai totală și, concomitent, crește o încordare amestecată cu temeri și suspiciuni. Rând pe rând, Adunarea Națională, Prezidiul au cerut de mai multe ori ca convorbirile (sic!) de la Moscova să fie întrerupte, pentru ca președintele Svoboda să se poată înapoia la Praga, astfel încât să prezinte situația exactă.

Într-adevăr, această situație devine tot mai delicată. Forțele de ocupație, relativ puțin numeroase la sate, par concentrate în marile orașe, în special la Praga și la Bratislava, pentru a exercita acolo o presiune mai puternică. Dacă manifestările spectaculoase cu mișcări de tancuri și vehicule blindate au fost luni mai puțin numeroase decât în zilele precedente, dimpotrivă activitatea patrulelor, în special acelea de agenți speciali sovietici, este din ce în ce mai simțitoare. Luni, postul de radio « Praga liberă » a avertizat în mai multe rânduri împotriva acțiunilor acestor agenți. Misiunea lor specifică pare să fie de a dezorganiza o rezistență având în continuare ca unul din principalele ei elemente radioul clandestin, care, din acest motiv, este cel mai vizat.

Un alt subiect de neliniște pentru praghezi este faptul că forțele de ocupație par să încerce să rupă Boemia de Slovacia, Praga de Bratislava. Legăturile dintre aceste două părți ale țării sunt aproape nule. Climatul din cele două orașe este aproape identic, dar se pare că organele conducătoare nu au o optică asemănătoare. În timp ce la Praga organele susțin, fără nicio notă falsă, echipa conducătoare actuală, se pare că la Bratislava încep să se audă scârțâituri. Ele se manifestă în special prin ținerea Congresului extraordinar al partidului slovac și aceste scârțâituri, de care Bilak nu ar fi străin, riscă să dea o lovitură unității naționale, care este în prezent principalul atu al Cehoslovaciei (subl. drd.).”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1264/ 8-9.

Stockholm 26 – Ambasada României: relatări ale presei suedeze despre poziția României (extras)

„Presa suedeză din 23 august continuă să informeze pe larg despre poziția României față de ocuparea militară a Cehoslovaciei”, după care se face o sinteză a informațiilor apărute în media din Suedia.

* Ziarul conservator suedez „Svenska Dagbladet” publică, sub titlul „Ceaușescu caută sprijin pentru un program național”, corespondența lui John M. Lee, de la „The New York Times”, în care scria printre altele:

„ « Președintele Nicolae Ceaușescu a căutat joi să apere independența României față de Uniunea Sovietică prin obținerea unui sprijin unanim al parlamentului pentru programul său de suveranitate națională cu o strictă menținere a socialismului. El a încercat în mod clar să excludă orice scuză de care s-ar putea folosi Uniunea Sovietică sau aliații săi pentru a invada România. Posibilitatea unei asemenea invadări nu este complet exclusă, dar diplomații occidentali de aici o consideră ca fiind puțin probabilă ». În mod deosebit s-a notat aici cererea potrivit căreia parlamentele naționale trebuie să aprobe orice angajament militar.(…) « Sprijinul parlamentar maxim pe care Ceaușescu l-a primit înseamnă, de asemenea, că el atacă apriori orice pretenție sovietică potrivit căreia în viitor români nemulțumiți ar cere intrarea trupelor sovietice ».”

Corespondenta ziarului social-democrat „Aftonbladet”, Hakan Olander, nota:

„Șeful comunist român, Nicolae Ceaușescu, joacă azi un joc foarte mare. Va fi oare el următorul conducător comunist a cărui țară va fi zdrobită de tancurile rusești? Ceaușescu a declarat deschis ieri: « Aceasta i s-ar putea întâmpla și României ». Ceaușescu a ordonat mobilizarea generală în cadrul unui miting de masă ținut în centrul Bucureștiului. Mobilizarea este totală.”

„Sub titlul « Moscova: Tito și Ceaușescu – încă unul nu se poate », ziarul « Dagens Nyheter » din 23 august publică o corespondență din Moscova, semnată de Ake Ringberg, în care, printre altele, se scrie:

« Un al treilea Tito nu putem tolera. Fie deajuns (sic!) cu Ceaușescu al României – noi nu-l putem lăsa pe Dubček să-și facă jocul naționalist. Aceasta a fost una din multiplele explicații, poate cea care cântărește cel mai greu, date de partea sovietică joi intervenției militare în Cehoslovacia ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1265/ 3-5

Corespondență de la Praga

Într-o corespondență de la Praga, prezentând informații de la convorbirea redactorilor postului de radio legal liber cehoslovac cu membri ai Prezidiului C.C. al P.C.C., cu Vanek Silhan, secretar al C.C. al P.C.C., și cu Václav Slavik, George Ionescu și Cristian Popișteanu subliniază următorul fragment:

„Nu le putem adresa altă indicație decât aceea de a manifesta o permanentă inițiativă, de a fi energici, chibzuiți, de a păstra cea mai strânsă legătură necontenită cu poporul, de a se inspira în întreaga lor activitate de indicațiile și hotărârile Congresului al XIV-lea extraordinar al partidului.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1267/4

Opinii ale presei sovietice despre poziția României (extrase)

V. Ardatovski , comentatorul agenției de presă „Novosti”, vedea împotrivirea față de intervenția în Cehoslovacia ca pe un „complot împotriva socialismului”. Agerpres sintetiza cele mai importante informații ale materialului jurnalistului sovietic astfel:

„* presiunea economică și șantajul ocupă un loc de seamă în arsenalul «prietenilor » occidentali ai R.S.C.

* concordanța izbitoare de păreri dintr-o serie de țări occidentale permite să se tragă concluzia «existenței unui complot cu caracter financiar-economic, a unei diversiuni economice a capitalului internațional împotriva orânduirii socialiste din Cehoslovacia. »”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1267/11

Belgrad 27 (Taniug) – Pagube provocate de ocupanți

„Postul de radio liber cehoslovac a transmis în timpul dimineții, în emisiunea pentru străinătate, că de la începutul ocupației, 21 august, numai la căile ferate s-au produs pagube apreciate la peste 300 milioane coroane.

În aceeași emisiune s-a comunicat că, până acum, la Praga au fost omorâte 25 de persoane, iar 312 rănite. Datele privind situația din întreaga țară nu sunt încă cunoscute. Postul de radio liber cehoslovac emite pe lungimea de undă de la 49 la 51 m, în limbile engleză, franceză, rusă, germană, cehă și polonă.” (SM/ OGC/ j/ TS/ NV … S 92, ora 13,05)

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, fila 1272/1

Praga 27 (AFP): Retragerea blindatelor care înconjurau principalele instituții din Praga

„După șapte zile de ocupație masivă, cea mai mare parte a numeroaselor blindate care înconjurau ministerele, ziarele, cazărmile și toate centrele strategice s-au retras în cursul nopții. În Piața Václav nu au rămas decât câteva patrule, de patru sau cinci oameni în uniformă de oraș, care au părăsit hainele de manevră pe care le purtaseră până în prezent. În jurul Comitetului Central nu rămâne decât un slab cordon de trupe speciale sovietice în berete roșii. În jurul palatului Hrad, reședință a președintelui Svoboda, unde fâlfâie de la sosirea în cursul nopții a președintelui drapelul cehoslovac, garda este asigurată de armata cehoslovacă înarmată. Sentinelele adresează mari semnale amicale tinerilor praghezi veniți să le aplaude. Accesul în piața castelului este de acum înainte liber. Totodată este absolut liberă trecerea podurilor, care nu mai sunt păzite. Ambasada sovietică rămâne înconjurată de un solid cordon de tancuri. Blindatele s-au retras fie în interiorul Pragăi și în locuri situate departe de arterele însuflețite, parcuri, terenuri virane, cazărmi, fie în jurul orașului unde trupele sovietice și-au concentrat cantonamentele și majoritatea instalațiilor fixe.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/26-27 august 1968, f. 1272-3

Praga 27: notă internă a lui Romulus Căplescu

„În rândul ziariștilor occidentali circulă ideea că a fost adoptat în întregime punctul de vedere al U.R.S.S.”

„Chiar recent mă întorc de pe străzile orașului și constat o atmosferă entuziastă, de bucurie că s-a întors delegația care a dus tratative la Moscova. În același timp, oamenii manifestă o vie îngrijorare și o stare de nervozitate pentru faptul că nu cunosc încă ce compromisuri au fost acceptate în cadrul acestor tratative. Confirm și eu că de pe străzile Pragăi au fost retrase tancurile, care se pregătesc să plece într-o direcție încă necunoscută. Din fața agenției ČTK unitățile blindate au fost retrase, a rămas doar bucătăria de campanie. În scopul retragerii acestor unități, circulația a fost interzisă pe străzi după orele 20.

Singurele lozinci care se văd în prezent și domină orașul sunt cele care cheamă populația și toți factorii de răspundere să nu pactizeze nici într-un caz cu ocupanții.

Stând de vorbă cu unii ostași ai armatelor ocupante, am constatat o profundă dezorientare, întrucât, după cum afirmă chiar ei, nu știu ce să mai creadă. În cercurile ziariștilor occidentali circulă insistent ideea că măsurile care în prezent au fost luate pot duce numai la concluzia că punctul de vedere al Moscovei a fost în întregime acceptat.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1274

Situația de la Praga în urma intervenției (U.P.I.) (extras)

¤ ne vom elibera de ocupanți în viitorul previzibil

¤compromisul este nedemn de primul stat socialist din lume

¤dificultățile cele mari ar putea urma

„Un post de radio clandestin a făcut să răsune o notă sumbră, printr-o scurtă emisiune în care cheamă pe cetățeni « să țină seama de faptul că lucrurile s-ar putea schimba ».

« În aceste zile hotărâtoare, națiunea noastră dispune poate de cea mai mare libertate a cuvântului de care s-a bucurat vreodată… dar restaurarea cenzurii este de natură să fie una din concesiile esențiale pe care va trebui să le facem. (sublinierea AGERPRES) Să încetăm de a ne plânge în legătură cu cea mai mare nedreptate săvârșită împotriva țării noastre, dar să rămânem sinceri. (sublinierea AGERPRES) Chiar dacă nu ni se va îngădui să spunem ceea ce gândim, să nu ne permitem niciodată să spunem ceea ce nu gândim. ».

Postul de radio adaugă: « După toate probabilitățile ne vom elibera de ocupanți în viitorul previzibil, dar se va încerca exploatarea ocupației și crearea impresiei că intervenția a fost justificată. Să ne amintim întotdeauna că orice compromisuri încheiate sunt rezultatul unor metode de șantaj, metode nedemne de primul stat socialist din lume.

Cu toate acestea, reprezentanții noștri legitimi fac tot posibilul, după cum a spus azi-dimineață președintele Adunării, Smrkovský, pentru a rezolva situația în modul cel mai acceptabil pentru noi. Nimeni nu poate crede însă că conducerea partidului sovietic va admite eșecul și caracterul nejustificat al întregii acțiuni. Se pare că dificultățile cele mai mari pentru poporul nostru abia ne stau în față ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1278/3-4

Situația din Praga în data de 27 august (A.F.P.)

Centrala internațională de telecomunicații și-au (sic!) reluat activitatea normală, a anunțat, la ora 15.00 GMT, radio Praga, care a precizat că toate comunicațiile telefonice și telegrafice între Praga și străinătate funcționează din nou normal și a adresat un apel funcționarilor de a relua lucrul.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1289/12

Viena 27 (A.F.P.) – Postul de radio Praga: „Nu vom spune și nu vom scrie niciodată ceea ce este împotriva conștiinței noastre”.

„Într-un comentariu consacrat problemei cenzurii în Cehoslovacia, crainicul postului de radio Praga a declarat în dimineața zilei de 27 august: « Niciodată în ultimii 20 de ani nu am putut să vorbim atât de liber ca în cursul ultimelor zile. Nu știm ce ne rezervă viitorul, însă trebuie să promitem următorul lucru: noi nu vom putea, poate, să spunem ceea ce gândim, însă nu vom spune și nu vom scrie niciodată ceea ce este împotriva conștiinței noastre ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1290/1

București 27 – corespondență semnată de Mark Meredith pentru Agenția Reuter, sub titlul „Cercuri de la București și-au exprimat teama ca România să nu aibă aceeași soartă cu Cehoslovacia”

„La 27 august, președintele Nicolae Ceaușescu a continuat turneul prin țară, în încercarea vădită de a aduce la cunoștință românilor punctul său de vedere conciliant în legătură cu criza din Cehoslovacia. Surse românești bine informate nu au putut preciza ce localități a vizitat președintele în ziua de 27 august, dar ele au dezmințit speculațiile în sensul unei posibile mobilizări a forțelor armate române. Pe de altă parte, presa și radioul românesc relatează puțin sau deloc despre evenimentele din Cehoslovacia. Ziarul « Scânteia » nu a publicat la 27 august nimic despre convorbirile sovieto-cehoslovace de la Moscova sau despre situația de la Praga. Linia românească în legătură cu ocuparea Cehoslovaciei este să exercite presiuni pentru o soluționare, fără a se angaja într-o polemică cu Moscova.

Unele cercuri de la București și-au exprimat teama ca România să nu aibă aceeași soartă cu Cehoslovacia, din cauza orientării sale independente și ferm stabilite față de Moscova. La 26 august « Scânteia » însă a publicat un articol în care arată că este de importanță esențială să nu se agraveze încă și mai mult relațiile dintre statele comuniste.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, f. 1291/1-2

Evenimentele de la Praga în presa străină (extras)

Comentatorul agenției U.P.I., James Jackson, transmitea:

„Alexander Dubček, plângând atât de tare încât a fost uneori nevoit să-și întrerupă discursul, a chemat poporul cehoslovac să accepte un acord de compromis cu invadatorii sovietici, pentru a evita o mai mare vărsare de sânge.

Cuvântarea sa a urmat imediat emisiunilor posturilor de radio clandestine din întreaga țară care informa (sic!) că organizațiile locale de stat și de partid refuză să accepte compromisul negociat de Dubček, Svoboda și alții la Moscova.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 42/ 26-27 august 1968, Fila 1293/1

Praga 28 (A.F.P.). Întrunirea președinților comitetelor administrative regionale

„Președinții comitetelor administrative regionale, care s-au reunit la 27 august pentru a delibera împreună cu unii membri ai guvernului și îndeosebi cu O. Černik, au cerut ca organele cehoslovace să fie reînnoite pe baza unor alegeri libere și democratice și trupele de ocupație să nu se amestece în afacerile interne ale țării.

« Vom continua pe calea pe care am pornit în ianuarie, dar ținând cont de condițiile interne și internaționale », a declarat președintele Consiliului. Comitetele regionale trebuie să considere de acum înainte ca sarcinile lor principale următoarele:

1. Repararea daunelor provocate de ocupanți;

2. Sprijinirea reluării producției;

3. Asigurarea aprovizionării populației.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 43/ 26-27 august 1968, f. 1295/1

Agerpres. Buletin informativ pentru uz intern, Secret Nr. 342/II/ 28 august 1968: O declarație a ambasadorului U.R.S.S. la recepția oferită de Ambasada României din Teheran

„Săptămânalul « L’Express » din 26 august – 1 septembrie publică un articol intitulat « Descompunerea puterii », în care Jean-François Kahn analizează poziția conducerii sovietice. În primele paragrafe ale articolului este cuprinsă o relatare a unei convorbiri dintre P. Silard, ambasadorul României în Iran, și V. Erofeev, ambasadorul U.R.S.S.. Publicăm mai jos acest pasaj din articol (nota Agepres):

« Fețe consternate, cuvinte de dezamăgire. Miercuri, Ambasada română de la Teheran a oferit o mare recepție cu prilejul sărbătorii naționale, lipsită însă de orice antren. Plin de bucurie, apare ambasadorul sovietic, care se înfige în fața colegului său român, Pavel Silard, și îi aruncă următoarele cuvinte în obraz: „Ceea ce s-a întâmplat în Cehoslovacia a trebui (sic!) să servească drept experiență președintelui vostru, dl Ceaușescu. La noi există un vechi proverb rus care spune: Nu poți să stai în același timp pe două scaune (subl. drd.)”. A urmat o tăcere jenată (sic!). »

Printre fotografiile care însoțesc acest articol semnalăm o fotografie A.F.P. de la recepția din Teheran, reprezentând convorbirea dintre P. Silard și V. Erofeev, cu următorul subtext: « Nu poți să stai în același timp pe două scaune ». O altă fotografie, aparținând agenției Associated Press, este luată din balconul Palatului Consiliului de Stat, în timp ce tovarășul Nicolae Ceaușescu rostea cuvântarea în fața mitingului oamenilor muncii din dimineața zilei de 21 august. Sub, textul: « Dl Ceaușescu vorbind la București. Totul pe o singură carte ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 43/ 27-28 august 1968, f. 1297

Știre Moscova 28 (extras)

Sinteză a redactorilor Agerpres după corespondența trimisului U.P.I. la Moscova, Henry Shapiro, din care s-au desprins următoarele concluzii:

– ar urma să fie înlăturate din conducere atât elementele care criticau U.R.S.S., cât și cele cu o atitudine pronunțat sovietică;

– acordul de la Moscova – o „lovitură serioasă dată speranțelor pe care au putut să le aibă președintele Tito și președintele român Ceaușescu (subl. reprezentanților Agerpres), în sensul creării unei a treia lumi comuniste”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 43/ 27-28 august 1968, f. 1301/4

Trimisul special Ilie Ciurescu transmite:

„Am aflat că numărul agenților străini, prezenți acum la Praga, a crescut de la 200 la 800. Un alt element statistic: pierderile, pagubele înregistrate la televiziunea cehoslovacă în urma ocupației se ridică la suma de 75 milioane de coroane.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 43/1968, fila 1304-7

Roma – Revista presei italiene, realizată de N. Puicea la 28 august 1968

– rezumat al întregului material transmis de N. Puicea –

* « L’Avanti » consideră că, în urma convorbirilor de la Moscova, nu s-a rezolvat niciuna dintre problemele crizei sovieto-cehoslovace;

*” « La Stampa » subliniază eșecul politic al U.R.S.S., care, timp de 7 zile de ocupație militară, n-a găsit în Cehoslovacia un singur Quisling care să formeze un guvern marionetă”;

*„ « Il Popolo » evidențiază faptul că comunicatul (sic!) de la Moscova este « mai degrabă un compromis între conducătorii Kremlinului »”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 43/27-28 august 1968, f. 1315/2

Moscova: ***Fidelitatea față de internaționalism, articol de fond din „Pravda”, 29.08. 1968.

– rezumat al redactorilor Agerpres –

„*Esența acordului de la Moscova constă în apărarea socialismului printr-un front unit;

*Datoria internaționalistă comună a țărilor socialiste este sprijinirea, întărirea și dezvoltarea în comun a cuceririlor socialiste;

*Pasul internaționalist al U.R.S.S., al altor țări socialiste a creat pentru clasa muncitoare din Cehoslovacia condiții trainice pentru normalizarea situației din țară;

*Militarii forțelor armate ale U.R.S.S. și ale altor țări frățești nu s-au amestecat și nu se vor amesteca în treburile interne ale R.S.C.”

Arhiva Agerpres, Fond 1968, Dosar 43/ 27-28 august 1968, f. 1321/1

Praga – Opinii ale corespondenților români de la Praga în legătură cu Comunicatul Plenarei C.C. (extras)

George Ionescu și Cristian Popișteanu, trimiși speciali la Praga, transmiteau, la 28 august 1968, un material intitulat „O problemă de răscruce în viața partidului”. Concluziile celor doi:

– „Practic, poziția lui Husak este interpretată ca o tentativă riguroasă de a impiedica divizarea, de a facilita unitatea partidului;

– Dacă nu se stabilește cu maximă urgență o atitudine precisă față de cele două C.C. și prezidiuri, prelungirea incertitudinii va fi folosită de promotorii politicii de ocupație continuă a Cehoslovaciei”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 43/ 27-28 august 1968, f. 1321/1

James Jackson, corespondent UPI la Praga, transmitea pe 29 august 1968:

„Cehoslovacia însângerată se înclină, dar nu se ploconește în fața invadatorilor săi din blocul sovietic. Conducătorul comunist Dubček și susținătorii săi liberali par să fie gata să facă ceea ce trebuie – dar nu mai mult – pentru a obține retragerea treptată a forțelor de ocupație, acceptată de Kremlin în schimbul frânării acțiunii pentru libertate. Poporul cehoslovac pare să fie tot mai resemnat să acorde încredere bunei-credințe a lui Dubček, Svoboda și altor conducători care le-a comunicat că refuzul de a accepta condițiile Moscovei ar fi însemnat o sinucidere națională. De pe acum există indicii că hotărârile Congresului extraordinar al partidului comunist, convocat în ilegalitate, la două zile după invazia de la 20 august, vor fi revocate. Principala sa acțiune a constat în alegerea unui nou Comitet Central, epurat de adepții lui Novotný și de așa-numiții « colaboraționiști ». Se pare că reprimirea lui Bilak, Kolder, Indra și alții, îndepărtați în înflăcărarea patimilor, a constituit o parte din prețul nedezvăluit pe care liberalii a (sic!) trebuit să-l plătească la Moscova. Prețul mare al răscumpărării care a permis reducerea liberalilor de la Praga a fost cunoscut într-o emisiune în limba engleză a postului de radio Praga de la 28 august: « Trupele străine vor rămâne în Cehoslovacia pentru încă câtva timp… Vor exista unele controale, neprevăzute încă, asupra radiodifuziunii, presei și televiziunii ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1322/4-5

Viena 29 (A.F.P.) – Dubček n-a participat la Congresul P.C. Slovac

„Postul de radio Dunărea a anunțat că Alexander Dubček, prim-secretar al P.C. Cehoslovac, n-a putut participa la Congresul extraordinar al P.C. Slovac, care a avut loc la Bratislava.

« Înțelegem că tovarășul Dubček a fost reținut de sarcini urgente la Praga și n-a putut participa la dezbaterile din cadrul congresul (sic!) nostru », a afirmat crainicul postului de radio Dunărea.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1322/5

Revista presei americane și britanice (extras)

AMERICA – New York 29 (A.P.)

Ziarul „New York Times” scria:

„Sunt indicii că în inimile și mințile multor cehi și slovaci obișnuiți marile speranțe de acum câteva zile au fost înlocuite de resemnare și acceptarea înfrângerii. Este neîndoielnic că există și că vor exista bărbați și femei curajoși care, individual sau în grupuri mici, vor încerca să reafirme spiritul libertății. Dar trebuie recunoscut faptul dur că pentru moment atât conducătorii cehoslovaci cât și masa poporului au fost obligați să cedeze în fața forței covârșitoare.”

„Chicago Daily News” arăta că:

„În timp ce sovieticii au arătat întregii lumi teama lor de libertate și teroarea lor la gândul unei schimbări prin evoluție, cehoslovacii au dat dovadă de unitate și maturitate. Este puțin probabil ca acest contrast să fie trecut cu vederea ori de câte ori oameni liberi își vor putea exprima încă o opțiune între metodele comunismului în stil sovietic și activitățile unei democrații populare.”

MAREA BRITANIE – Londra 29 (U.P.I.)

„Guardian” comenta: „… Trebuie să recunoaștem că sovieticii sunt stăpâni în Europa răsăriteană și Occidentul nu le poate contesta această poziție decât riscând un al treilea război mondial”.

„Daily Telegraph”: „Există riscul ca, din cauza concesiilor făcute, guvernul cehoslovac să ajungă urât de populație și ca propria lui supraviețuire să depindă de sprijinul sovietic.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1326/5

Havana (U.P.I.) – Corespondență pentru publicația „Die Presse” din Austria, transmisă la 26 august (extras)

„Contrar declarațiilor sale de până acum, premierul cuban, Fidel Castro, a criticat, la sfârșitul săptămânii, invazia în Cehoslovacia.

« Oare era necesar să se recurgă la măsuri atât de drastice, atât de teribile, care încalcă dreptul internațional și suveranitatea? », a întrebat el într-o emisiune în limba spaniolă pentru America Latină. Pretinsa chemare de ajutor unor personalități sus-puse din Cehoslovacia ar fi neverosimilă.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1342/9

Știre din Bonn, referitoare la evenimentele din Cehoslovacia

Presa vest-germană vorbea, la 30 august 1968, despre existența unor „clauze secrete” ale acordului dintre Cehoslovacia și U.R.S.S., care „ar fi echivalente cu o adevărată capitulare a Cehoslovaciei”. Conform acestora, s-ar cere printre altele „excluderea din guvern a miniștrilor cehoslovaci care au fost la Belgrad, interzicerea negocierilor separate cu România și Iugoslavia, adoptarea tuturor hotărârilor militare de către comandamentul Tratatului de la Varșovia și obligația pentru Cehoslovacia de a aproviziona forțele Tratatului de la Varșovia staționate în Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1346/11

Belgrad 29 (Taniug) – Scrisoarea Uniunii Tineretului din Iugoslavia adresată tuturor organizațiilor progresiste de tineret din lume

– sinteza AGERPRES

„ * Tineretul lumii este interesat mai mult decât oricare altă categorie socială în menținerea păcii.

* Mișcarea internațională de tineret, prin activitatea de până acum, nu a reușit încă să asigure influența tineretului asupra evoluției relațiilor internaționale.

* Tineretul progresist din întreaga lume se solidarizează cu tineretul cehoslovac în condamnarea agresiunii asupra Cehoslovaciei.

* Prin aceasta se va dovedi că « nici asemenea greșeli istorice grosolane, cum este agresiunea asupra Cehoslovaciei, nu pot zdruncina credința tineretului lumii și progresul socialismului democrat ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1350/1

Știre din Praga (30 august 1968, A.F.P.), privitoare la deplasarea unor blindate și tancuri sovietice pe străzile capitalei cehoslovace

„25 de tancuri grele sovietice au defilat în cursul nopții în Piața Venceslav. Blindatele s-au îndreptat apoi în direcția sud-vest la ieșirea din oraș. Apoi, 100 de vehicule militare, tancuri ușoare, vehicule mitralieră și camioane erau în mișcare la aceeași oră în împrejurimile palatului Hradkany, pe colinele orașului vechi. Potrivit forțelor de securitate cehoslovace, este vorba, pur și simplu, de o demonstrație de forță. Tancurile au defilat din nou în Piața Venceslav, la ora 2 noaptea.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1354/1-I

Știre din Praga (30, A.F.P.), cuprinzând informații suplimentare referitoare la prezența unor tancuri și blindate sovietice pe teritoriul cehoslovac

„Potrivit anumitor martori, blindatele sovietice care au defilat noaptea trecută pe străzile orașului Praga s-ar găsi actualmente staționate la 5 km de capitală. Cele aproximativ 30 de blindate , care au părăsit orașul, erau staționate mai cu seamă în centru. Se subliniază totuși, în diverse puncte ale orașului, îndeosebi în parcuri și terenuri virane, prezența soldaților.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 44/29-30 august 1968, f. 1354/1-II

Praga 31 (A.F.I.) – Čisar și Spacek au participat la ședința Consiliului Național Slovac

„Postul de radio Dunărea (subl. AGERPRES) anunță că Cestimir Cisar și Josef Spacek, respectiv președinte și vicepreședintele Consiliului Național Ceh au participat, la 31 august, la ședința Consiliului Național Slovac.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1390/1

Praga 31 (II): corespondență Romulus Căplescu

Într-o corespondență intitulată sugestiv „Servituțile situației de mică putere, Romulus Căplescu sintetizează comentariile ziariștilor cehoslovaci și străini de la Praga, rezumând astfel:

a) gazetarii considerau drept gafă politică monumentală declarația senatorului McCarthy, candidat democrat la alegerile prezidențiale; b) se subliniază în material eforturile depuse din exterior o „kadarizare a Cehoslovaciei”; c) „În unele cercuri din Praga se afirmă că cei (sic!) cinci ar dori ca liderii cehoslovaci să recunoască deschis că a existat cu adevărat o contrarevoluție”.

„Magistralul articol nesemnat din « Rudé Právo » de sâmbătă, « Învățăturile istoriei », țipăt de durere, venit din străfundurile intime ale unui popor care a cunoscut multe vitregii sintetizează în câteva cuvinte un adevăr profund: idealurile sunt o formă de manifestare și unica chezășie (sic!) a autoapărării unui popor mic. (subl. drd.) Niciodată o mare națiune nu va sări în ajutorul unui popor mic aflat în urgie. Această « constantă a istorie cehoslovace », cum o numește autorul anonim, este în fond, și tocmai de acest lucru vrea să sublinieze articolul, principala rațiune, principala explicație a unei realități: Cehoslovacia nu are altă cale decât să accepte compromisul de la Moscova. În trecut, glăsuiește subtextul articolului, am avut un vecin atotputernic și nimeni nu ne-a apărat de el; astăzi avem un alt vecin și singura soluție este să căutăm să ajungem la o învoială cu el. Acest vecin consideră că are monopolul interpretării a ceea ce este și a ceea ce nu este comunism, tot ce putem face este să ne străduim să obținem acceptarea ideii că pot fi și alte idei. (subl. drd. – fila 1390/1)

Poți sau nu să fi (sic!) de acord cu ideile de bază ale acestui tragic « credo » cehoslovac al momentului de față, poți sau nu să fi (sic!) întrutotul de acord cu postulatul că micile puteri sunt în mare măsură un simplu obiect în jocul politic al marilor puteri, însă situația concretă justifică, cel puțin în cazul Cehoslovaciei, această afirmație. Unul din punctele de plecare ale articolului a fost, fără doar și poate, declarația cinică, aproape uluitoare a senatorului McCarthy că cele (sic!) întâmplate în Cehoslovacia sunt practic lipsite de importanță pe arena mondială. Poate că McCarthy a calculat – se spune la Praga – că în acest fel își va mări șansele de a obține investitura din partea Partidului democrat, în sensul că a voit în acest mod să dea să se înțeleagă că își va concentra atenția exclusiv spre rezolvarea problemei vietnameze. Poate că a dorit să arate celeilalte mari puteri a lumii că sub eventuala sa președinție Statele Unite înțeleg să respecte mai departe cu scrupulozitate înțelegerea de la Yalta și să nu se amestece în treburi care nu le privesc. Noi – se declară mai departe la Praga – nu ne-am gândit nici o singură clipă să apelăm la sprijinul S.U.A. Faptul că, de la bun început, un candidat la președinție a ținut să ne asigure că nu acordă nici o importanță celor petrecute la noi, ne-a deschis și mai mult, dacă mai era nevoie de așa ceva, ochii. Trebuie spus în paranteză că, fără excepție, toți gazetarii, autohtoni și străini, de aici consideră declarația lui McCarthy o monumentală gafă politică. « În momentul când am aflat de această declarație, am avut certitudinea că șansele fie ele minime pe care le mai avea McCarthy de a primi investitura din partea Partidului democrat s-au spulberat cu totul. N-ar fi exclus ca, prin ricoșeu, efectele negative ale declarației să se răsfrângă asupra întregului partid democrat și, implicit, să sporească șansele câștigării de către candidatul republican Nixon a cursei prezidențiale » – și-a rezumat impresiile un cunoscut ziarist american, care a admis însă că și Nixon gândește în fond ca McCarthy, numai că a avut prudența să nu o spună fățiș. Mergând mai departe pe linia aceasta a adevărurilor dureroase, care constituie osatura a ceea ce în trecut se numea «real politik », evenimentele din Cehoslovacia sunt puse în legătură și cu încheierea Tratatului de neproliferare a armelor atomice, rezultat al înțelegerii directe între cei doi beneficiari ai acordurilor de la Yalta, precum și cu învoiala tacită a marilor puteri de a renunța la ideea folosirii în caz de conflict a armelor atomice. Prin faptul că atât S.U.A. cât și U.R.S.S. au trecut de la politica strategică a « represaliilor masive nucleare » la aceea a «reacției flexibile », în care armele clasice își recapătă importanța preponderentă, prin acest fapt Cehoslovacia și-a redobândit brusc rolul de placă strategică turnantă a Europei centrale. Sub niciun motiv de aceea, nu se putea permite în această țară un regim considerat nesigur de către una din cele două mari puteri. Acesta este adevărul elementar, care, dincolo de toate amenințările ideologice, explică situația la care s-a ajuns. (subl. drd.) Aceasta este probabil direcția în care se va desfășura o bătălie surdă, al cărei rezultat nu se poate prevedea.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f.1390/1-3

Berna 31 (A.F.P.)

Ambasada Cehoslovaciei la Berna dezmințea încă din 21 august zvonurile legate de constituirea unui guvern cehoslovac în exil, zvonuri prilejuite de vizita în Elveția a lui Jiri Hajek, ministrul de externe de la Praga.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1392/3

Varșovia 31: Discursul lui J. Cyrankiewicz (extras) + comentariul lui Iosif Dumitrașcu, corespondent al Agerpres la Varșovia

Din cuvântarea lui J. Cyrankiewicz de la mitingul consacrat împlinirii a 29 de ani de la intrarea trupelor hitleriste în Polonia, reporterii Agerpres au reținut următoarele idei:

„* Problema Cehoslovaciei este o problemă a întregii securități a Europei, a asigurării flancului de sud, a cărui slăbire ar putea duce la atacarea R.D.G., Ungariei și Bulgariei;

**În pofida eforturilor depuse de conducătorii cehoslovaci, nici acum nu s-a clarificat situația. Nu vrem să ne amestecăm în treburile interne ale Cehoslovaciei;

***În aceste zile, clasa muncitoare, țărănimea, intelectualitatea și tineretul polonez au dat dovadă de maturitate.” (fila 1392/3)

„ (…)vorbitorul a fost întrerupt doar o singură dată, când a mulțumit soldaților polonezi aflați în Cehoslovacia. Prea mare entuziasm nu a fost în sală, iar alături de lozinci vechi referitoare la Izrael (sic!), R.F.G. și Vietnam, au apărut și altele noi adecvate la situație, consacrate întăririi alianței țărilor socialiste ale Tratatului de la Varșovia, ca și lozinci de genul: CONTRAREVOLUȚIA NU VA TRECE!” (fila 1392/5)

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1392/3-5

Washington 31 – România (58). Avertismentul lansat de președintele Johnson ar fi fost inspirat de secretarul de stat al S.U.A., Dean Rusk.

Francis Lara, corespondentul A.F.P., transmitea: „După cum s-a aflat dintr-o sursă bine informată, avertismentul excepțional lansat de președintele Johnson Uniunii Sovietice împotriva dezlănțuirii unor ostilități în România, a fost inspirat de sfatul direct al secretarului de stat Dean Rusk. Secretarul de stat, se afirmă, primise tocmai din partea serviciilor de informații americane noi indicații, potrivit cărora 15 sau chiar 20 de divizii blindate și de infanterie motorizată sovietice ar fi masate la frontiera României. Fără a avea deocamdată cea mai mică indicație precisă că o intervenție militară ar fi pe punctul de a se produce, Rusk a apreciat totuși că situația este suficient de gravă pentru ca președintele S.U.A. să ia imediat măsuri pentru a preveni o nouă catastrofă în Europa răsăriteană. De altfel, Johnson, în declarația sa, s-a referit doar la « zvonuri ».” (…)

„Rusk, ale cărui simpatii pentru România și, în special, pentru ministrul său de externe, Corneliu Mănescu, sunt cunoscute, apreciază, după cum se crede, că aliații occidentali trebuie să fie pregătiți să arunce în acțiune toate mijloacele rezonabile de care dispun pentru a apăra independența României. Statele Unite, se indică dintr-o sursă demnă de încredere, își mențin deschise toate opțiunile. Formula este vagă, dar, ca și în cazul Cehoslovaciei, observatorii din capitala S.U.A. nu consideră că posibilitatea unei acțiuni militare directe ar fi actuală. În schimb, guvernul de la Washington ar putea fi determinat să ia în numeroase domenii grave măsuri de represalii împotriva U.R.S.S. și a aliaților săi, ceea ce ar marca o revenire la războiul rece și prăbușirea tuturor « punților » construite cu atâta răbdare între cele două superputeri, în cursul ultimelor luni.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1396/1-2

Bonn 31 (A.F.P.) În R.D.G. ar fi fost luate măsuri împotriva tinerilor care condamnă invazia.

„Potrivit stației de radiodifuziune « FB » din Berlinul occidental, în cursul ultimelor zile, în Germania răsăriteană au fost arestați peste 100 de tineri pentru motivul că și-au manifestat ostilitatea împotriva invaziei din Cehoslovacia. La domiciliul unor tineri, printre care cei doi fii ai profesorului Havemann și fiica directorului Institutului de marxism-leninism, s-au efectuat percheziții.

Pe de altă parte, agenția vest-germană D.P.A. afirmă, bazându-se « pe informații din sursă sigură », că autoritățile est-germane ar fi interzis provizoriu activitatea radioamatorilor de la « R.D.A. ». Potrivit agenției D.P.A., la 21 august, reprezentanți ai poliției politice s-au prezentat la domiciliul fiecărui radioamator înregistrat pe teritoriul est-german, cerându-i să semneze o declarație prin care se angajează să-și « suspende în mod voluntar » activitatea.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1398/2-3

Viena 31 (ANSA) – SECRET Nr. 350/I

„Un cetățean român s-a refugiat în Austria într-un camion care transporta lemn și cărbune. În apropiere de Viena, el a atras atenția asupra sa, bătând în obloanele camionului. El a cerut azil politic, declarând că a fugit din țara sa, temându-se de evenimente similare din Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1400

Paris 1 (A.F.P.) – Veteranii P.C. din Cehoslovacia condamnă acțiunea celor cinci

„Într-o declarație publicată și difuzată de postul radio Praga, mai mulți veterani ai P.C. Cehoslovac, printre care Zapotocka (văduva fostului președinte al republicii), Sverova și Rajman, se subliniază că « poporul cehoslovac consideră acțiunea anumitor țări ale Tratatului de la Varșovia drept o violare a declarației lui Lenin asupra drepturilor națiunilor la autodeterminare ». După ce au reamintit că Cehoslovacia urmărea ca socialismul să devină mai uman, semnatarii își exprimă în încheiere speranța că partidul comunist va putea, sub conducerea lui Dubček, să continue calea pe care au pornit în ianuarie 1968.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1401/7

Praga 1 (Reuter): Ministrul de interne adjunct al Cehoslovaciei s-a sinucis

„Surse informate au declarat la 1 septembrie că ministrul de interne adjunct al Cehoslovaciei, dr. Jan Zaruba, s-a sinucis la 30 august după ce a refuzat să predea poliției secrete sovietice documente ministeriale. Se crede că Zaruba a fost un adept apropiat al ministrului de interne Josef Pavel, care după cum s-a anunțat la 30 august a demisionat la cerea sa din guvern. Poliția secretă a venit în biroul lui Zaruba și a cerut să vadă documente și alte dosare, el a refuzat și apoi s-a împușcat.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1402/9

Praga 1 (A.F.P.) – „Sovieticii nu respectă acordul de la Moscova”

Radio „Dunărea” transmitea:

„ «Eforturile noastre sincere pentru respectarea clauzelor comunicatului de la Moscova nu par să fie contrabalansate de respectul din partea sovietică față de una din clauzele comunicatului stipulând neamestecul în afacerile noastre interne. Un oarecare număr de evenimente fac să ne gândim că respectul dovedit din partea noastră față de documentele de la Moscova este unilateral », a declarat astăzi comentatorul de duminică al postului de radio « Dunărea »”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1405/7

Bruxelles 1 (A.P.): U.R.S.S. ar fi asigurat în secret S.U.A. că nu va ataca România

„Postul de radio belgian a citat surse ale N.A.T.O., conform cărora U.R.S.S. a informat în secret Statele Unite că România nu va fi atacată. Până în prezent, nu a putut fi obținută nicio confirmare a acestei știri.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f. 1410

Praga 1: corespondență a lui Eugen Ionescu (pentru uz intern nr. 351/F/2.09. 1968, Plenara din 31 august 1968)

„Plenara Comitetului Central al P.C.C. a ales următorii membri ai Prezidiului: Alexander Dubček, Vasil Bilak, O. Černik, E. Erban, L. Hrdinova, J. Hates, G. Husak, V. Kabrna, Z. Mlynar, V. Nojbert, J. Piller, J. Pinkava, S. Sadovsky, V. Slavik, J. Smrkovský, L. Svoboda, V. Simecek, B. Simon, J. Spacek, A. Tazky, J. Zrak.

Membri supleanți: F. Barbirek, J. Lenárt, Karel Polacek.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 46/ 1-2 septembrie 1968, f.1417/1

Roma 4 – Rezumatul revistei presei italiene, efectuată de N. Puicea și G. Pastore

„* «L’Unita »: În Europa consecințele ocupării militare a Cehoslovaciei sunt: blocul în legătură cu semnarea tratatului anti « H » de către Italia și Germania de la Bonn; încetarea retragerii unui anumit număr de soldați americani de pe teritoriul R.F.G.; « revizuirea » planurilor N.A.T.O.

** « Avanti »: o prezență armată a Tratatului de la Varșovia în România ar agrava ulterior amenințarea care planează asupra Iugoslaviei.

*** « Corriere della Sera »: asupra României planează astăzi o ușurare apăsătoare ca o greutate de plumb sau mai degrabă asupra acelei părți a românilor care posedă elemente de informare. Dacă politica Kremlinului (sic!) este logică(,) sovieticii trebuie să sfârșească prin a ceda totul Pragăi sau să meargă puternic și la București.

**** « Il Messaggero »: atitudinea asumată de guvernul român față de Praga constituie un obstacol în tratativele cu Uniunea Sovietică.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 47/02-04 septembrie 1968, f. 1465/5

Paris 4 –Rezumatul corespondenței semnate de Al. Gheorghiu, conținând unele observații pe marginea Declarației Biroului Politic al Partidului Comunist Francez (P.C.F.)

„* În text sunt reținute numai punctele încurajatoare;

* P.C.F. dezaprobă intervenția militară, dar ar aproba, de fapt, acordul rezultat în urma intervenției, urmărind astfel să realizeze o împăcare între cehoslovaci și sovietici. P.C.F. nu-și ascunde însă simpatia pentru experiența cehoslovacilor;

* Declarația menajează elementele « conservatoare » din P.C.F.;

* Biroul Politic a evitat să analizeze detailat acordul sovieto-cehoslovac, așteptând să vadă ce se va întâmpla și la Moscova. Biroul Politic al P.C.F. este într-o situație dificilă, delicată și chiar jenantă, situându-se, după unele puteri, la jumătatea drumului între U.R.S.S. și Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 47/02-04 septembrie 1968, f. 1465/9

Viena 4 (A.F.P.) Procuratura din Bratislava întreprinde o anchetă în legătură cu cauza decesului unor cetățeni slovaci

„După cum a anunțat postul de radio Bratislava, Procuratura din Bratislava a efectuat o anchetă în legătură cu cauzele morții violente a unui număr de cetățeni slovaci în cursul evenimentelor recente. Ancheta a dezvăluit că cetățenii slovaci, al căror număr nu a fost precizat de postul de radio, au decedat din cauza unor focuri de armă. Ea a dovedit de asemenea că în niciun caz focurile de armă nu au fost trase de cetățeni cehoslovaci. Postul de radio Bratislava a declarat de asemenea că dosarele cu rezultatele anchetei au fost transmise Curții Supreme cehoslovace, care va trebui să hotărască acțiunile de urmărire care vor fi intentate.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 47/02-04 septembrie 1968, f. 1465/18-19

Praga 4 – Apelul Statului major al Serviciului patriotic către tineretul cehoslovac, transmis de Praga I, prin care se cere sprijinul tinerilor la normalizarea vieții

„Praga I transmite, la ora 16,45, apelul adresat tineretului de către Statul major al Serviciului patriotic prin care cheamă tineretul, colectivele de tineret și pe toți acei care în aceste momente grele au ajutat republica, să ajute la strângerea recoltei, la repunerea în funcțiune a mijloacelor de comunicații care au suferit pagube importante, la normalizarea circulației prin înlăturarea obstacolelor și punerea la loc a tăblițelor indicatoare, să protejeze de infectare sursele de apă potabilă și de orice care ar putea provoca epidemii. Le cere să fie vigilenți față de cei care împiedică reluarea mersului normal al producției. Le cere de asemenea să ajute pe cât pot organele Serviciului patriotic și colaborarea cu comitetele de partid și sindicale, cu cooperativele agricole și uzine, Crucea Roșie, secțiile de securitate publică etc.

Adresa Statului major al Serviciului patriotic este la Praga 1, strada Maxim Gorki 24.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1466/6

Știri transmise de postul Radio Praga

„Postul de radio Praga I anunță la 4 septembrie, orele 18,00, că azi la ora 3, s-a deschis ședința Consiliului de Miniștri sub președinția președintelui (sic) Ing. Oldrich Černik. S-a luat cunoștință că radiodifuziunea și televiziunea(,) ca și unele redacții au fost puse în funcțiune normală. De asemenea, s-au discutat detalii în ceea ce privește persoanele reabilitate. Ședința continuă. La terminarea ei se va da un comunicat.

*

Direcțiunea televiziunii aduce la cunoștință că ieri seara s-au eliberat clădirile și studiourile sale din Praga. Lucrătorii fac toate eforturile ca emisiunile de televiziune să înceapă chiar astă-seară. De asemenea(,) s-au eliberat de trupe din Praga editura ziarului « Prace » și tipografia « Mir ». Activitatea acestora va începe de mâine(,) 5 septembrie.

**

« Cekoslovenka Aerolinie » anunță că s-a deschis traficul aerian internațional între Praga și Moscova, câte o cursă pe zi dus-întors. Plecarea se face pe aerodromul Ruzyne. De asemenea(,) s-a pus în funcțiune și linia interioară Praga-Bratislava cu 3 curse pe zi.

***

Se transmit corespondențe din diferite regiuni ale Cehiei despre eforturile pentru punerea în funcțiune a instituțiilor publice, școlilor și uzinelor. Greutățile sunt nenumărate și sporite de prezența trupelor străine. Unele oferte ale acestora de a ajuta organele civile în înlăturarea greutăților au fost respinse de autorități.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1466/12-13

Moscova 4: corespondență cuprinzând informații despre o emisiune a televiziunii sovietice, în care se critica poziția României

Într-o corespondență de la Moscova, intitulată „Televiziunea sovietică ia atitudine față de afirmațiile că în jurul României se concentrează trupe sovietice”, N. Cristoloveanu și L. Duță transmiteau informații despre o emisiune difuzată de postul central de televiziune din Moscova, având ca temă evoluția evenimentelor din Cehoslovacia. La respectiva emisiune au participat Sraghin, comentatorul televiziunii, respectiv corespondenții V. Maevski și S. Borzenko, ce se înapoiaseră de curând din Cehoslovacia. Concluzia lor: zvonurile privind concentrarea trupelor este acela de a « ațâța antisovietismul ».

„Demonstrând că trupele sovietice nu au sosit în Cehoslovacia ca ocupante, comentatorul S. Borzenko (mai sus este numit corespondent – n. drd.) a redat următorul dialog dintre un tânăr absolvent universitar ceh și un militar sovietic: « Iată, s-a strâns un grup de diferiți oameni, tineri și bătrâni, iar unul dintre ei, ceh, cu insignă academică pe piept, se adresează unui militar de-al nostru din trupele de desant aerian și îi spune:

Ești un ocupant.

El îi răspunde:

Nu, nu sunt ocupant.

Ba ești ocupant.

Atunci el i-a spus:

Dumneata ești însurat?

Celălalt răspunde:

Da, sunt însurat.

Apoi, dacă aș fi ocupant, aș fi dormit cu nevasta ta, în timp ce acum dorm pe

pământul gol, sub tanc.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1469/1-2

Rezumatul corespondenței lui Romulus Căplescu, cu titlul „Carnet praghez”

„* Resentimentele contra intervenției continuă să fie puternice în rândurile masei populației;

**Măsurile de cenzură nu sunt chiar atât de drastice pe cât se pare;

***La unele plenare ale comitetelor regionale de partid s-ar fi făcut auzite glasuri care au cerut informații mai complete asupra acordului de la Moscova;

****Se crede că consfătuirea din noiembrie de la Moscova nu va mai putea fi ținută la data fixată.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1471

Bonn 4 (A.F.P.) Ministrul vest-german al informațiilor dezminte că Kiesinger s-ar fi pronunțat pentru „revenirea la România a teritoriilor ce i-au fost furate după război”

„ « Este o minciună grosolană » a declarat secretarul de stat al informațiilor, Günther Diehl, în legătură cu afirmațiile făcute în « Pravda » de Nikolai Gribaciov și privind pe cancelarul Kiesinger.

Scriitorul sovietic a pretins că șeful guvernului federal s-a pronunțat pentru revenirea la România « a teritoriilor ce i-au fost furate după război ». Această revendicare ar fi fost formulată într-un interviu publicat de ziarul din Düsseldorf « Reinische Post ». În 1940(,) România a cedat Basarabia și Bucovina Uniunii Sovietice, o parte din Transilvania Ungariei și o parte din Dobrogea Bulgariei.

Diehl a subliniat că este suficient să recitești interviul cancelarului pentru a-ți da seama de netemeinicia afirmațiilor propagandei sovietice. Secretarul de stat a adăugat: « Se înțelege că presa și radioul sovietic încearcă să modifice impresiile nefavorabile lăsate de evenimentele din Cehoslovacia în lume. Dar aceasta nu este un motiv de a contorsiona atât de violent limba vorbită de oameni. Acest mod de a face propagandă nu poate aduce decât prejudicii și mai mari prestigiului Uniunii Sovietice », a spus în încheiere Diehl.”

NOTA AGERPRES: Articolul „Prooroci și lecții” din „Pravda”, la care s-a referit ministrul vest-german al informațiilor, a fost publicat pe o filă separată Ed. II din 4 septembrie (ora 23,50)

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, fila 1470/20

De la aeroportul „Ruzyne” cu primul avion spre Bratislava: corespondență din Praga de la Dumitru Tinu și Ilie Ciurescu, 5 septembrie 1968

„Pasagerii pentru cursa Bratislava sunt invitați în avion. Glasul spicheriței de la noul aeroport al Pragăi, „Ruzyne”, este vădit modulat de emoție. După mai bine de două săptămâni, astăzi decolează primul avion civil. Ne aflăm printre cei șase călători. Aeroportul este încă ocupat. Toate căile de acces, pe o rază de un kilometru, sunt blocate. Aeroportul propriu-zis este încins cu o centură de tancuri, care blindate, corturi militare. Patrulele trimit autobuzul agenției de transport aeriene, în care ne aflăm, de la o intrare la alta. Tot răul spre bine. Avem astfel posibilitatea să înregistrăm secvențe din panorama neinvestigată a periferiilor pragheze.

Avioane de desant pântecoase, o țesătură de antene, rivalizând cu pânzele de păianjen, elicoptere, bucătării de campanie, în jurul cărora militarii servesc în picioare micul dejun.

În incinta aeroportului modern, conceput pentru mari animații, totul pare pustiu. Un singur anunț la panourile pentru curse externe: Azi primul zbor pe ruta Praga-Moscova. La chioșcul de ziare timpul s-a oprit la 20 august. Aceeași dată – 20 august. Ultimele numere ale ziarelor străine poartă data de 19 august. Aceeași dată pe o revistă ilustrată sovietică[,] pe coperta căreia o scenă amuzantă acum: un militar sovietic explică unor tineri cehi tehnica transmisiunilor militare. Era o scenă din manevrele care precedau Čierna nad Tisou și Bratislava.

ND/gc/EP/TS/S 207 (ora 15,10)

Arhiva Agerpres, fond 1968, dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1480-6

România (84). Adeziune la politica PCR: știre transmisă de corespondentul „Taniug” la București.

Ziarele continuă să publice scrisori în care se acordă tot sprijinul politicii Comitetului Central al PCR și al guvernului român. Aceste scrisori sunt publicate zilnic în presă după 21 august. Sublinierea unor pasaje din aceste scrisori, cum o fac ziarele, reflectă în același timp și direcțiile principale ale preocupărilor partidului român. Organul partidului, „Scânteia”, arată că în aceste scrisori se exprimă încrederea deplină în politica patriotică și internaționalistă a partidului. Această politică derivă, potrivit ziarului[,] din adevăratul umanism socialist și este îndreptată spre dezvoltarea prieteniei și colaborării cu toate țările socialiste și toate popoarele.

Această abordare, se consideră aici[,] este o reflectare a aprecierii că situația a început să evolueze într-o direcție pozitivă, al cărei curs va depinde de înfăptuirea acordului sovieto-cehoslovac, în primul rând de retragerea cât mai grabnică a trupelor străine.

În legătură cu aceasta se poate întrevede dorința României ca prin poziția sa actuală de reținere să contribuie la normalizarea relațiilor din lumea socialistă, relații care au fost afectate de invazia trupelor celor cinci țări în Cehoslovacia.

SM/OGC/p/DR/DT/R 84 (ora 03,00)

Arhiva Agerpres, fond 1968, dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1483

Praga 5 (TASS) – M.A.I. cehoslovac afirmă că lucrătorii în domeniul culturii își desfășoară normal activitatea

„Ministrul Afacerilor Interne al R.S.C. a făcut o declarație, anunță agenția ČTK, în legătură cu întrebările Pen-clubului și alte organizații analoage despre soarta unor lucrători cehoslovaci în domeniul culturii. În declarație se arată că, așa cum s-a stabilit, acești lucrători lucrează (sic!) normal și participă activ la viața obștească a țării”.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1484/18-19

Praga 5 (TASS) – Plenara C.C. al P. C. din Slovacia

„După cum a transmis postul de radio Praga, în dimineața zilei de 5 septembrie la Bratislava s-a deschis plenara C.C. al P.C. din Slovacia. Raportul despre situația actuală din Slovacia și sarcinile partidului a fost prezentat de G. Husak, prim-secretat al C.C. al P.C. din Slovacia.

Plenara a ascultat de asemenea raportul lui V. Pavlenda, secretar al C.C. al P.C. din Slovacia, consacrat problemelor federalizării Cehoslovaciei.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1484/19

Praga 5 (A.F.P.) – Reluarea emisiunilor agenției ČTK

„La 5 septembrie, ora 13,00, agenția ČTK și-a reluat emisiunile prin teleimprimator”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1484/21

Praga 5 (Taniug) – Îngrijorări la Praga

„Zilele acestea în Cehoslovacia nu se mai petrec evenimente excepțional de mari ca cele care au zguduit lumea săptămâna trecută, însă de aceea în întreaga țară se face totul în mod energic și consecvent pentru ca situația să fie normalizată cât mai repede posibil. Ar putea fi menționat un șir întreg de lucruri, s-ar putea spune multe chestiuni locale, însă foarte semnificative în această privință. Sensul principal al tuturor acestor măsuri este normalizarea deplină a vieții în condițiile și posibilitățile în care se poate normaliza nu numai viața politică și economică, dar și viața publică, culturală și sportivă. În spatele tuturor eforturilor de normalizare continuă să se afle scopul principal – retragerea trupelor străine din localitățile populate, ceea ce face parte din prima etapă a retragerii complete din țară. Dar, nicio etapă nu a fost stabilită în timp, ci a fost numai condiționată în general de normalizarea situației.

Din eforturile pentru această normalizare din partea cehoslovacă sunt de menționat atât ședințele guvernului și ale celorlalte organe și încercările de reluare a activităților obișnuite, cât și explicarea în permanență a rezultatelor convorbirilor de la Moscova și a hotărârilor ultimei plenare a C.C. al P.C.C. în rândul membrilor de partid și al poporului, până la introducerea unui control mai ferm al ordinei publice. Despre desfășurarea acestei normalizări, comitetele populare ale orașelor(,) informează cu regularitate comandamentele competente ale trupelor străine. Dar în cercurile în care este cunoscut precis mersul acestor se declară că până acum trupelor străine nu au părăsit complet nici unul din locurile ocupate, deși normalizarea în limitele cerute a fost instaurată deja. Astfel la Praga au fost îndeplinite două condiții principale pentru retragerea trupelor: curățirea orașului de toate afișele și lozincile și introducerea unui control sever al ordinei publice. Nu se poate să nu fie amintit faptul că întreaga populație a participat la curățirea orașului și că colaborarea (sic!) organelor securității cu populația este în prezent mai mare ca oricând înainte. Într-adevăr, a dispărut intoleranța anterioară față de organele ordinei publice. De asemenea, a încetat tipărirea ziarelor, de altfel legale, în afara redacțiilor care încă nu au fost eliberate. Postul de radio funcționează în alt studiou (sic!) numai pentru că nu are condiții în studioul său permanent, însă Comandamentul sovietic, după cum se declară, vine în permanență cu noi cereri pe care le pune în cadrul înțelegerii sale a felului cum să fie normalizată situația.

Faptul este că încă nimeni din organele competente cehoslovace nu știe ce face parte din normalizarea situației după părerea Comandamentului sovietic. Primele cereri în această privință au fost îndeplinite, însă în altele noi și în general nu sunt excluse altele încă necunoscute. Aici se consideră că cunoașterea (sic!) a ceea ce dorește cealaltă parte nu ar putea decât să contribuie la această normalizare de altfel dezirabilă, pe când în acest fel se provoacă noi suspiciuni, o stare de nervozitate și de temeri. Mai ales la Praga, organele cehoslovace fac într-adevăr totul pentru a fi evitate orice incidente care ar putea provoca neplăceri oamenilor. Au fost cazuri când la acestea s-a ajuns și întâmplător. Se depun toate eforturile pentru ca asemenea incidente să fie prevenite. De aceea au fost triplate patrulele de securitate mai ales noaptea. Însă securitatea publică nu poate determina pe oameni ca în aceste zile care amintesc pretutindeni realitatea gravă să privească, de pildă filme sovietice sau să meargă la spectacole date de soldații sovietici. Aceasta este într-adevăr o situație neobișnuită.

La Ceske Budejovice, de pildă, reprezentanții militari sovietici au venit cu propunerea să se întâlnească cu oamenii muncii și să explice muncitorilor pentru ce sunt prezente în Cehoslovacia armatele Tratatului de la Varșovia. Comitetul regional de partid le-a comunicat că asemenea explicații ar fi nepotrivite în momentul de față, însă rămâne îndoiala cum se va interpreta de cealaltă parte faptul că nu sunt potrivite întâlnirile muncitorilor cehoslovaci cu soldații sovietici. Existe deja exemple că întâlnirile din unele localități, deși autoritățile depun într-adevăr eforturi pentru ca ele să aibă loc, nu se desfășoară așa cum ar conveni ambelor părți și ar fi în interesul normalizării.

În ultimele zile Praga este foarte mult îngrijorată de pozițiile adoptate în presa sovietică și presa altor țări în care se afirmă că forțele contrarevoluționare nu vor să depună armele, că sunt gata să provoace incidente, că atacă soldați sovietici etc. Contrar acestui fapt, se arată că în Cehoslovacia nu a fost încă omorât nici un contrarevoluționar și nici nu a fost prins cu arma în mână. De aceea, îngrijorează foarte mult insistența permanentă asupra unui număr de « forțe contrarevoluționare », punându-se întrebarea cărui fapt se datoresc și ce se ascunde în spatele acestor informații inexacte. În aceeași măsură cercurile din Praga sunt îngrijorate și de atacurile frecvente ale presei sovietice și din alte țări împotriva reprezentanților aleși ai vieții de stat politice și culturale din Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1484/30-31

Belgrad 5 (Taniug) – Apariția unor manifeste provocatoare la Praga și în alte părți ale țării (Punerea în gardă adresată populației de ČTK și radio Praga)

„Agenția telegrafică C.T.K. a anunțat astăzi că manifeste provocatoare, copiate la o mașină de scris, au apărut din nou la Praga și probabil și în alte locuri.

Conform știrii transmise de C.T.K. și difuzată de radio Praga, aceste manifeste conțin o falsă interpretare a declarațiilor făcute de primul ministru O. Černik la o conferință de presă. Sunt de asemenea false și datele privitoare la unele personalități menționate în aceste manifeste.

Agenția cehoslovacă anunță că scopul acestei acțiuni este de a provoca cu orice preț o intervenție împotriva cetățenilor care, pe baza acestor știri false, ar putea fi induși în eroare, provocând astfel tulburări și prezentând proteste. Știrea agenției cere cetățenilor să distrugă și să predea toate materialele de acest fel organelor de securitate.

Știrea declară mai departe că sunt de așteptat acțiuni provocatoare din partea unor elemente lipsite de răspundere, antipatriotice și antisocialiste, precum și din partea unor forțe străine, inamice ale socialismului și ale Cehoslovaciei. Apelul cere cetățenilor să nu sprijine aceste acțiuni de provocare și să acționeze în comun cu organele legale ale țării.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, fila 1484/32-33

S.F.I.O. își retrage membrii din Asociația Franța-U.R.S.S.

– se punea problema colaborării socialiștilor francezi în această asociație considerată iluzorie și lipsită de eficacitate.

„Partidul socialist S.F.I.O. a hotărât să-și retragă membrii din Asociația Franța – U.R.S.S.. Într-adevăr, într-un comunicat publicat astăzi după-amiază, Comitetul de conducere al S.F.I.O. arată că agresiunea sovietică în Cehoslovacia și dictatul de la Moscova (subl. drd.) care i-a urmat fac astăzi iluzorii și lipsite de eficacitate participarea socialiștilor la o organizație de prietenie și colaborarea cu Uniunea Sovietică.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, fila 1486/1

Bonn 5 – Buletinul de radio-informații al guvernului R.F.G./ Rezumatul echipei Agerpres intitulat „N.A.T.O. și criza cehoslovacă”

* Perspectivele pentru progrese în domeniul reducerilor reciproce echilibrate de trupe în Europa au primit o gravă lovitură.

* N.A.T.O. ia în considerare pe plan militar trei factori: dislocarea unor trupe sovietice de elită la frontiera cehoslovaco-vest-germană; creșterea efectivului trupelor Tratatului de la Varșovia în Europa centrală; creșterea simțitoare a pregătirii de luptă a acestor trupe.

* Pe plan politic, trebuie abandonat punctul de vedere potrivit căruia U.R.S.S. nu va recurge la forță pentru a-și atinge scopurile.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, fila 1486/1-2

Washington 5 (U.P.I.) – Discursul lui Clifk Clifford, ministrul apărării al S.U.A. la clubul presei naționale (rezumatul Agerpres)

„* Aliații din cadrul N.A.T.O. trebuie să examineze evenimentele din Cehoslovacia în legătură cu repercusiunile lor «asupra securității comune ».

*S.U.A. se află într-o poziție mult mai puternică în ce privește realizarea unei reglementări satisfăcătoare a acțiunii lor în Vietnam.

*S.U.A. speră încă să discute cu U.R.S.S. despre limitarea înarmărilor nucleare.

*S.U.A. vor continua dezvoltarea rachetei antirachetă « Sentinel » și a rachetelor cu focoase multiple pentru a putea duce tratative de pace de pe poziții de forță.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1486/5

I. Piller dezminte că ar fi activat în vederea creării unui guvern în Cehoslovacia

„Postul de radio Praga I, în emisiunea sa în limba franceză din 5 septembrie ora 19, transmite: « Ziarul „Svoboda”, organul P.C.C. în Cehia centrală, publică o declarație a lui Jan Piller, primul secretar al Comitetului regional al P.C.C. din Cehia centrală și membru al Prezidiului C.C. al P.C.C.. El declară că n-a discutat cu nimeni despre crearea sau participarea la vreun guvern.

Din contră toate eforturile sale se îndreaptă spre restabilirea autorității guvernului legal și a organismelor legale cehoslovace. El mulțumește lui Alexander Dubček și J. Smrkovský pentru că i-au acordat din nou încredere. »”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1486/7-I

Praga 5 (A.F.P.) – Noul Oficiu al Informării din Cehoslovacia vrea să aplice cenzura prin metode politice, nu administrative

„Într-un interviu difuzat la 5 septembrie de radio Praga, Jozef Vohnout, șeful Oficiului Informării nou înființat, a declarat că acest nou serviciu nu are intenția să aplice metodele folosite de vechea cenzură. «Rolul nostru constă în a dirija și controla activitatea mijloacelor de informare. Dorim să o facem prin metode politice, și nu prin metode administrative. Îi convocăm pe redactorii șefi pentru a le comunica directivele guvernului și a discuta cu ei procedeele ce trebuie folosite pentru ca opinia publică să fie informată, ținând seama în același timp de necesitățile și nevoile de moment ale guvernului nostru. » Vohnout a subliniat de asemenea că rolul pe care și-l asumă serviciul său este și de a informa guvernul asupra curentelor din opinia publică. El a anunțat în încheiere că în amendamentul la legea presei, care va fi prezentat în viitor parlamentului, se va preciza că cenzura nu va avea decât o durată temporară.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1487/1

Stockholm 5 (A.F.P.) – Guvernul de la Stockholm facilitează primirea cetățenilor cehoslovaci în Suedia

„Guvernul suedez a autorizat Comisia pentru străini să elibereze autorizații de ședere în Suedia tuturor cehoslovacilor care vor cere acest lucru, fără să se țină seama de regulamentul care prevede că în prealabil cel interesat să fi găsit o slujbă, s-a aflat la 5 septembrie la Stockholm. Această hotărâre a fost luată în vederea primirii fără dificultăți a celor 2000 până la 3000 de cehoslovaci care sunt așteptați în Suedia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1487/2-I

Viena 6 (A.F.P.) – Cetățenii cehi cer azil politic în Austria

„70 de cetățeni cehoslovaci au cerut în cursul ultimelor 24 de ore să beneficieze de dreptul de azil politic în Austria, s-a aflat la 5 septembrie din sursă oficială de la Viena. Pe de altă parte, 2539 de cetățeni cehoslovaci au intrat în Austria pe șoselele sau prin gările de frontieră și 2847 au revenit în patria lor pe aceleași căi.

Ministerul Afacerilor Sociale al Austriei anunță că 700 de emigranți cehoslovaci, dintre care 80 de bărbați, au cerut permis de lucru. În majoritate, este vorba de persoane destul de tinere. Dar plasamentul lor este dificil în multe cazuri, deoarece cei interesați nu cunosc practic deloc limba germană.

La frontiera cu Cehoslovacia condițiile rezervate străinilor rămân aceleași ca mai înainte: sunt admiși numai călătorii care posedă pașapoarte diplomatice sau de serviciu, sau cei ce au un certificat de urgență. Autoritățile cehoslovace permit de asemenea să intre persoanele care merg la Târgul internațional de Brno, sau care doresc să urmeze cure termale.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, fila 1487/2-II

Praga 6 (A.F.P.) – Dezmințirea zvonurilor în legătură cu arestarea unor savanți cehoslovaci

„Frantisek Sorm, președintele Academiei de Științe din Praga și membru al Adunării Naționale, a dezmințit în seara de 5 septembrie svonurile (sic!) potrivit cărora savanți cehoslovaci ar fi fost arestați după recentele evenimente.

Întrebat de un reporter al radioului cehoslovac, Sorm a declarat: « După câte știu eu, niciun colaborator al Academiei de Științe nu a fost arestat sau interogat. Informațiile în legătura cu aceasta sunt inexacte și se datoresc probabil unei oarecare panici care există în rândul populației.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1487/4

Rezumatul editorialului „Mănușa de catifea” din „Le Monde”, numărul din 4 septembrie 1968

„În ultimele zile, afirmă autorul editorialului, se vădește o îmblânzire a poziției U.R.S.S. atât față de Cehoslovacia și România cât și față de Occident. Demersurile ambasadorilor sovietici în diferite capitale occidentale pentru a dezminți intenții agresive față de România dovedesc că U.R.S.S. are nevoie de o destindere și că își va intensifica eforturile pentru a șterge impresia proastă provocată pe plan mondial de intervenția ei în Cehoslovacia. Aceasta, arată autorul, indică occidentalilor cum pot ajuta Cehoslovacia. Ei trebuie să arate U.R.S.S. că normalizarea situației internaționale depinde de normalizarea situației din Cehoslovacia, adică de retragerea cât mai rapidă din această țară a trupelor de ocupație.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1487/7

Varșovia 6 – ***Internaționalismul: consecință logică a patriotismului, în „Zolnierz Wolnosci”, din 6 septembrie 1968, transmis de I. Dumitrașcu, alături de rezumatul corespondentului român

Rezumat

* Dacă dorim să locuim în actualele frontiere, atunci pe Elba și pe Oder trebuie să se afle divizii aliate.

* Nu toate partidele comuniste și guvernele statelor socialiste înțeleg caracterul inseparabil al ideii patriotismului și internaționalismului:

* Datorită înțelegerii abstracte a lozincii suveranității, Iugoslavia și România au alunecat de pe pozițiile internaționalismului proletar.

* Protestând împotriva intrării trupelor aliate pe teritoriul Cehoslovaciei, ele se află pe aceeași linie de acțiune cu diversiunea politică a imperialismului.

* Ajutorul acordat de lagărul socialist poporului vietnamez în respingerea agresiunii americane ar fi fost considerabil mai eficient dacă n-ar exista politica șovinistă a clicii lui Mao Tze-Dun. (subl. drd.)

Din articolul menționat, cu precizarea că extrasele sunt fragmente subliniate de autorul polonez:

„Internaționalismul este o consecință logică a patriotismului. Cine își asigură doar gospodăria lui, cine nu poate să răzbată prin îngrădirile propriilor interese naționale, acela este naționalist, iar în cazuri extreme șovinist.”

„Patriotismul și internaționalismul sunt două ideologii indisolubile care nu pot fi abordate numai în exclusivitate în categorii morale. Ele sunt probleme politice de zi cu zi, îndeosebi astăzi în lumea divizată și măcinată de pasiune.”

„Granița lagărului socialist este granița noastră. Apărarea granițelor socialismului este o obligație a noastră patriotică și internaționalistă. Armatele aliate care au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei au pătruns tocmai pentru a apăra interesele naționale ale Cehoslovaciei, să apere sudeții cehi, să apere socialismul.

A fi patriot, în condițiile noastre socialiste, înseamnă a fi totodată și internaționalist. A fi patriot înseamnă a înțelege că socialismul este acea orânduire socială care asigură în gradul cel mai înalt interesele naționale ale Poloniei.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 48/04-07 septembrie 1968, f. 1491/1-4

Praga 6 (A.F.P.)

„Zdenek Mlynar, membru al Prezidiului C.C. al P.C.C. și unul din membrii delegației cehoslovace care a plecat la Moscova, a declarat la 6 septembrie:

« Suntem în ajunul unor noi tratative cu reprezentanții autorizați și cu răspundere ai U.R.S.S. și vor fi discutate o serie de probleme pentru traducerea în practică a celor hotărâte la Moscova. Poate că poimâine sau peste trei zile se va putea spune mai mult decât astăzi. »” (TM/IO/f/TS/NV S.L 14, ora 3, 25)

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09-09 septembrie 1968, f. 1499/A

Praga 6 (informație transmisă pe 7 septembrie, pentru uz intern) – Din convorbirea cu Ministrul Afacerilor Interne al R.S.C., J. Pelner. Titlul corespondenței semnate de Eugen Ionescu: „Ca o sarcină dintre cele mai importante este asigurarea cu adevărat bună a ordinii publice în întregul nostru stat”.

REZUMAT:

„Ziarul « Rudé Právo » din 6 septembrie publică un interviu acordat de J. Pelner, ministrul Afacerilor Interne, în care se spune printre altele:

« Vin la Ministerul de Interne într-o situație complexă. Este cu atât mai complicat de lucrat aici cu cât în acest minister există multe opinii diferite. Sunt conștient că nu întotdeauna vom lua numai măsuri populare. Sunt conștient și de faptul că nu voi fi agreat de toți atât ca comunist (sic!) și bine înțeles și ca funcționar public. Dar dacă s-a hotărât astfel și am preluat funcția de ministru de interne, atunci acest lucru se datorește faptului că am pășit pe calea justă a politicii de după ianuarie (subl. drd.) și că mă situez deplin de partea conducătorilor noștri, președintele Svoboda, tovarășii Dubček, Černik, Smrkovský, în care cred cu adevărat. »

Răspunzând la întrebarea ce sarcini le consideră în prezent drept cele mai urgente, J. Pelner a spus: « Ca o sarcină dintre cele mai importante consider asigurarea cu adevărat bună a ordinii publice în întregul nostru stat. Și sunt de părere că cetățenii noștri mă vor înțelege. Căci cetățenii noștri au trecut în această perioadă un adevărat examen de maturitate politică. Am avut o rațiune sănătoasă, am dat dovadă de un înalt grad de chibzuință. Acest lucru îl pot demonstra concret cu exemplul regiunii Cehiei de vest, unde nu s-a ajuns la niciun incident. Dar nu numai acolo, ci și în regiunea Cehiei de sud, în cea a Cehiei de est și în alte regiuni. Și de aceea aș dori ca în numele meu, al întregului minister și desigur și al guvernului să mulțumesc cetățenilor noștri în modul cel mai cordial. Aceste mulțumiri aparțin în egală măsură și lucrătorilor din Ministerul de Interne, din securitatea de stat și cea publică, care au contribuit la aceasta. Și nu putem omite organele comitetelor noastre naționale, pe toți activiștii. Și pentru ei este valabilă cea mai cordială mulțumire. Și, în sfârșit, aș dori să spun că am intrat în funcție ca un om cinstit și vreau în orice cat ca atunci când o voi părăsi să plec în așa fel încât să pot întotdeauna să privesc în ochi poporul nostru, așa cum l-am privit în toate celelalte funcții pe care le-am ocupat mai înainte. »”

NOTA AGERPRES: „O scurtă știre A.F.P. despre declarația lui Pelner a fost publicată pe Fila separată nr. 210 (Evenimentele din Cehoslovacia) din 6 septembrie, pag. 16.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1499/1

Bratislava – Ziarul maghiar „Új Szo” din Bratislava sfidează cenzura

Rezumat:

„* « Populația maghiară și-a dovedit fidelitatea față de statul cehoslovac, nu caută calea iredentismului, nu vreau să-și schimbe patria: viitorul ei se identifică cu soarta popoarelor ceh și slovac »

* Relatările dramatice despre actele de violență ale ocupanților

* Dezertorii maghiari sunt ascunși și ajutați de populație

* Sunt respinse « minciunile unor posturi de radio străine » cum că în Cehoslovacia ar exista 40000 de « contrarevoluționari cehoslovaci organizați » și se arată că aceste calomnii vizează partidul comunist”

Din articol:

„Primul număr al ziarului, obținut după intervenție, datează din 3 septembrie. Din parcurgerea lui reiese clar că acest organ al C.C. al P.C. din Slovacia nu se conformează restricțiilor impuse presei. În articolul « Cea mai puternică emoție », publicat în prima pagină, Toth Mihály combate « palavrele unor posturi de radio străine care repetă papagalicește că în țara noastră ar exista 40000 de contrarevoluționari cehoslovaci organizați », relevând că la Universitatea din Bratislava cei care au tras au fost intervenționiștii.

« După salvele trupelor de ocupație, o fetiță de 15 ani și-a luat adio de la viață, întrebând cu ochii înlăcrimați: DE CE? În aceste momente tragice, un ofițer cu pistol în mână a încercat să se angajeze cu mine într-o discuție ideologică. »” (Acest scurt text redă ideea conform căreia dreptul forței transcende dintotdeauna forța dreptului – nota drd.).

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f.1499/2-3

Atena 6 (A.F.P.) – Comuniștii greci condamnă invazia în Cehoslovacia

– Printre semnatarii unei declarații în acest sens se află și Manolis Glezos.

„Agențiile de presă străine din Atena au primit în dimineața de 6 septembrie o declarație semnată de 90 comuniști deținuți în lagărul Parthenion din Leros, în care este condamnată invadarea Cehoslovaciei de către trupe sovietice și ale altor țări și se exprimă solidaritatea semnatarilor cu poporul cehoslovac și cu conducătorii săi. Printre semnatari figurează Manolis Glezos, precum și mai mulți ziariști, scriitori, poeți și sindicaliști.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, fila 1499/7

Viena 6 (D.P.A.) – Sosirea lui Hajek la Bratislava

„Jiri Hajek, ministrul afacerilor externe al Cehoslovaciei, a sosit vineri la Bratislava – prima sa călătorie în țară de la intervenția militară sovietică în Cehoslovacia.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1500/2-I

Viena 6 (A.F.P.) – La Geneva ar fi avut loc o conferință a ambasadorilor Cehoslovaciei în străinătate

„Potrivit cercurilor diplomatice din Geneva, în acest oraș ar fi avut loc o adevărată conferință a ambasadorilor Cehoslovaciei în străinătate în prezența lui Jiri Hajek. Ar fi participat vreo 20 de diplomați cehoslovaci.

În aceleași cercuri se face o apropiere între sosirea la Praga a lui V. Kuznețov, ministru adjunct al afacerilor externe al U.R.S.S., și înapoierea lui Hajek în țara sa.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1500/2-II

Viena 6 (A.F.P.) – Refugiați cehoslovaci în Austria/ transmisă pe 7

„Un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne al Austriei anunță că, în cursul ultimelor 24 de ore, 70 de cetățeni cehoslovaci au cerut azil politic în Austria.

Pe de altă parte, de la începerea evenimentelor din Cehoslovacia, 2439 cetățeni cehoslovaci au rămas în Austria, în timp ce 2445 s-au înapoiat în țara lor adaugă comunicatul.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1500/10-I

Buchs (Elveția răsăriteană) 6 (A.F.P.) – Refugiați cehoslovaci în Elveția/ transmisă pe 7

„De la 3 septembrie, 600 de refugiați cehoslovaci, venind din Austria, s-au prezentat la frontiera elvețiană. Ei sunt cazați într-un centru de găzduire din Buchs, la frontiera dintre Elveția și Liechtenstein. Numărul cehoslovacilor care vor pleca în Elveția în zilele următoare este evaluat la 400 pe zi.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1500/10-II

Varșovia 12 (P.A.P.) – Rezumatul editorialului „Comunitatea în trecut și în prezent”, semnat de Mecislaw Rakovski și apărut în „Politika” numărul 36/1968.

Rezumat AGERPRES:

* Slăbirea interesului față de colaborarea în cadrul C.A.E.R. trebuie să ducă mai devreme sau mai târziu la dependența celor care promovează această linie de capitalul străin.

* Rezultatele politice ale unei asemenea politici au fost prezente în articolele publicate în paginile ziarului „Trybuna Ludu” și consacrate poziției României și Iugoslaviei.

* Politicienii burghezi(,) acordând o uriașă însemnătate proceselor economice și sociale în țările socialiste, scoțând în evidență tendințele revizioniste și naționaliste, contează să obțină preponderența în procesul dezvoltării istorice.

* Chemările la contrarevoluție armată au fost înlocuite cu „strecurarea” sistematică, prudentă a naționalismului.

* Problema rolului conducător al partidului constituie obiectul discuției dinăuntrul mișcării muncitorești internaționale. Simpatia burgheziei este de partea acelora care doresc slăbirea acestui rol.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1503

București 7 (A.F.P.) – Precizări vizând dialogul lui Nicolae Ceaușescu cu ziaristul american Drew Pearson

„Ziarele din București au anunțat la 7 septembrie pe prima pagină că președintele Nicolae Ceaușescu l-a primit la 6 septembrie pe ziaristul american Drew Pearson.

La Ministerul Afacerilor Externe s-a precizat că nu va fi difuzat niciun text oficial al convorbirii care a avut loc. Cei circa 200 ziariști străini care au sosit la București în ultimele trei săptămâni au solicitat de asemenea, însă fără succes, convorbiri lui Nicolae Ceaușescu și altor conducători români.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1506/5

Paris 7 – Corespondența lui Al. Gheorghiu, intitulată „Conducătorii români dau dovadă de sânge rece și hotărâre”

„Ziarul « Le Monde » publică o corespondență din București a lui Filippe Ben, acesta subliniază:

« Nu există deloc o țară mai senină decât România în aceste prime zile de toamnă. Concentrarea de trupe de cealaltă parte a frontierei? Nu se neagă faptul. Dar nici nu se confirmă: România nu are obiceiul să emită public o judecată asupra evenimentelor care, până la noi ordine, se petrec pe teritoriul străin, chiar în apropierea frontierelor sale. »”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1511/1.

Se publică o ERATĂ

„Alineatul 5 din articolul « Eșecul memoriei » din « Pravda » publicat pe Fila separată Ed. I din 8 septembrie, pag. A, trebuie citit corect:

« Recitesc încă o dată citatul redat în „Pravda” și îl compar cu prima sursă. N. Gribaciov reproduce textul exact, cuvânt cu cuvânt, declarația lui Kiesinger din buletin: „Consolidarea Occidentului, revenirea la el a teritoriilor germane, slave, maghiare și române furate – pe calea folosirii pașnice a tuturor posibilităților politice – iată adevăratul țel în numele căruia trebuie să acționăm” ».”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1512/7

Rezumatul articolului „Luna tragică” de Andre Wurmser, în „France Nouvelle”, organ al P.C.F., numărul din 4 septembrie 1968.

„Subliniind că dezaprobarea intervenției militare în Cehoslovacia din partea P.C.F. nu are efect retroactiv în ce privește aprecierea acordată U.R.S.S. și principiilor socialismului, autorul califică această intervenție drept o « greșeală tragică » care desfigurează socialismul.

Argumentând că această măsură contravine principiilor socialismului, documentelor adoptate de comun acord de partidele comuniste, autorul subliniază că răspunderea intervenției nu revine partidelor comuniste, ci unor partide comuniste care au acționat singure.

El conchide că acest act, pe lângă faptul că poate justifica intervenția « antirevi-zionistă » a unei puteri socialiste împotriva unei țări mici, constituie o lovitură dată tuturor partidelor comuniste, prieteniei R.S.C. față de U.R.S.S., încrederii reciproce între țările socialiste.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09-09.1968, f. 1515/5.

Praga 7 (A.F.P.) – Știre referitoare la vizita lui V. Kuznețov, prim-locțiitor al MAE al URSS, la Praga

„Sosirea la Praga a primului locțiitor al ministerului de externe sovietic, V. Kuznețov, este considerată ca un element pozitiv în cercuri ale ministerului de externe cehoslovac.

« Sosirea reprezentantului guvernului sovietic constituie un indiciu că a fost făcut un pas în recunoașterea suveranității noastre », se apreciază în aceste cercuri. În afară de aceasta se consideră că departe de a fi fost provocată de o agravare a situației din Cehoslovacia, vizita dovedește că Kremlinul este satisfăcut de ritmul « normalizării ».

La Praga există speranțe că discuțiile trimisului Moscovei cu conducătorii cehoslovaci vor duce la rezultate satisfăcătoare, îndeosebi în ce privește evacuarea trupelor străine din orașele în care se mai află încă. În aceleași cercuri nu se exclude posibilitatea ca eventuale contacte la nivel înalt între Moscova și Praga să fie abordate în cursul convorbirilor.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1516/9

Moscova – N. Cristoloveanu și L. Duță transmit rezumatul articolului de fond, „Fidelitate față de îndatorirea internaționalistă”, apărut în numărul din septembrie 1968 al revistei „Kommunist”.

* În relațiile dintre statele socialiste capătă o importanță tot mai mare dezvoltarea legăturilor politice și economice, coordonarea politicii externe și unitatea de acțiune pe arena internațională.

* P.C.U.S. pornește de la faptul că soarta cuceririlor socialiste ale poporului cehoslovac, soarta Cehoslovaciei ca stat socialist nu constituie numai o chestiune internă a P.C.C., ea este o cauză a întregii comunități a țărilor socialiste.

* Poziția P.C.U.S. este împărtășită de partidele comuniste și muncitorești din țările socialiste frățești care se situează ferm pe principiile internaționalismului proletar, ale marxism-leninismului.

* În ce privește încercările de a folosi O.N.U. în problema cehoslovacă, poziția țărilor N.A.T.O. coincide cu poziția conducătorilor Iugoslaviei și României. În același spirit se pronunță și grupul lui Mao Tze-Dun.

* Revizioniștii contemporani de dreapta și „de stânga”, pronunțându-se pentru slăbirea legăturilor dintre o țară socialistă sau alta, dau apă la moară anticomuniștilor.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1517/13

Belgrad 7 – Corespondența lui N. Plopeanu (rezumatul articolului „Interesele socialismului și dreptul internațional” din publicația „Nin”, numărul din 7 septembrie 1968)

*În argumentele intervenției armate în Cehoslovacia, nici presa sovietică și nici Malik în Consiliul de Securitate nu au menționat principiile dreptului internațional public, principiile Cartei O.N.U., referitoare la dreptul popoarelor la autodeterminare, la suveranitate și egalitate între țările mari și mici, la inviolabilitatea granițelor de stat, la interzicerea amestecului în treburile interne etc. S-a mers până la afirmația că aceste principii nu pot fi aplicate în cazul Cehoslovaciei, deoarece sunt în joc „interesele socialismului” și „relațiile dintre statele socialiste”.

* Asemenea teze (doctrina amintită mai sus – n. m.) aruncă peste bord tot ce au vorbit ani de zile reprezentanții sovietici despre dreptul popoarelor și statelor, citându-i pe Marx și Lenin.

* Practicile U.R.S.S. duc la desființarea chiar și a actualelor norme ale dreptului internațional burghezo-democratic.

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1518/1

Viena 7 (AFP): Rezoluție de condamnare a invaziei în Cehoslovacia adoptată la al XIV-lea Congres internațional de filozofie de la Viena

Participanții la Congresul internațional condamnă intervenția celor cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia, considerând că problema intelectualilor cehoslovaci este comună cu cea a intelectualilor din întreaga lume, căutători neobosiți ai adevărului.

„Urmărim cu îngrijorare eforturile colegilor noștri din Cehoslovacia în vederea asigurării în țara lor a condițiilor pentru o activitate liberă de cercetare și a libertății de exprimare, fără de care nu poate exista filozofie”, afirmă o rezoluție adoptată la 7 septembrie de un mare număr de participanți la cel de-al XIV-lea Congres internațional de filozofie care se desfășoară la Viena. În rezoluție se arată în continuare: „Problema intelectualilor cehoslovaci este problema tuturor acelora care caută adevărul în lumea întreagă. Sperăm că nu se vor mai întoarce vreodată vremurile când căutarea adevărului antrena închisoarea, deportarea sau exilul”. Printre semnatarii rezoluției figurează nume ca E. Bloch și Hwng. Gadamer (RFG), J. Hypolite (Franța) și E. Cassine, C. Lejewski și K. Popper (M. Britanie), Jom Hintikka (Finlanda), Dagfim Polesdal (Norvegia), E. Memullin (Irlanda), L. Deraemaeker (Belgia), O. Gigor (Elveția), J. Guenfeld (Etiopia), J. Owens (Canada), G. Petrovici (Iugoslavia), A.R. Anderson, N. Rescher, H. Spiegelberg și J.F. Staal (SUA) și Y. Barhillel (Izrael).

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1519-14

SECRET NR. 358/I/9 septembrie 1968 – Știrea „Strigăt după ajutor”, în „Der Spiegel” din 2 septembrie 1968

„În cazul unei ocupări de către sovietici, România ar fi vrut să cheme în ajutor trupe occidentale. La 28 august, Ministerul de Externe de la Bonn a primit informații, din surse de încredere, potrivit cărora guvernul de la București așteaptă intrarea Armatei Roșii în decurs de 48 de ore și că imediat după începerea invaziei va cere ajutor militar americanilor. Americanii au interpretat această cerere ca o cerere de ajutor adresată N.A.T.O. Reacția guvernului de la Bonn: teama de o încurcătură a trupelor germane într-un conflict războinic Est-Vest.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1523

Viena 5. „Măsuri militare atribuite României”: o corespondență a lui P. Stăncescu

„Ziarul bulevardier « Express » scrie că la convorbirile pe care conducători (sic!) noștri le-ar fi avut la Constanța cu comandamentul marinei militare române, ar fi participat și experți militari iugoslavi. Turcia ar urma să fie rugată să nu lase flota militară sovietică din Marea Mediterană să pătrundă în mod masiv prin Dardanele în Marea Neagră.

« Din cercuri de partid, scrie „Express”, a devenit cunoscut că la granițele cu Ungaria s-a ajuns la schimburi de focuri, nu numai după acțiunea militară din R.S.C., ci chiar cu o săptămână înainte. »

Ziarul afirmă că populația de naționalitate maghiară din Ardeal ar nutri speranțe că situația actuală politică ar putea fi folosită pentru alipirea Ardealului la Ungaria, că cetățenii maghiari ar fi ieșit pe străzi cu steaguri ungurești și că în unele orașe ca Târgu Mureș, Sibiu și Sf. Gheorghe ar fi fost operate arestări.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1528

Praga 9 (Č.T.K.) – Daunele suferite de industria grea datorită (din cauza – n. drd.) sosirii trupelor străine

„Ca urmare a sosirii trupelor străine în Cehoslovacia(,) în industria grea a țării a fost stânjenită desfășurarea continuă a producției. Daunele cauzate de întreruperea producției reprezintă(,) potrivit unei evaluări preliminare(,) 1626 milioane coroane.

Acest lucru a fost relatat la 9 septembrie de către ziarul central al Partidului Comunist din Cehoslovacia « Rudé Právo ».

Industria grea face parte din ramurile principale ale economiei naționale a R.S. Cehoslovace. În această ramură lucrează peste un milion de oameni ai muncii.

În industria grea există, de asemenea, daune directe: au fost deteriorate unele clădiri, utilaje în aeroporturi, mijloace de transport, drumuri etc. Aceste daune reprezintă aproximativ 8 milioane de coroane”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 49/07-09 septembrie 1968, f. 1535/2

Praga 9 (A.F.P.). Știre despre o posibilă deplasare a primului ministru al Cehoslovaciei în URSS

„După cum s-a aflat din cercuri bine informate, Oldrich Černik va părăsi Praga în cursul după-amiezii de 9 septembrie, plecând spre Moscova. Se precizează că misiunea lui Černik ar fi de ordin în special economic.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie 1968, f. 1536/A-I

Bratislava 9 (Č.T.K.) – Întrevedere Husak-Kuznețov

„La 9 septembrie G. Husak, prim-secretar al C.C. al P.C. din Slovacia, membru al Prezidiului C.C. al P.C.C., vicepreședinte al guvernului, a primit în clădirea C.C. al P.C. din Slovacia pe V.V. Kuznețov, reprezentantul Consiliului de Miniștri al U.R.S.S., deputat în Sovietul Suprem al U.R.S.S.

În cursul unei convorbiri tovărășești și sincere, G. Husak a discutat cu V.V. Kuznețov unele probleme actuale și din punctul de vedere al actualei situații din Slovacia.

La primire a asistat V. Cervonenko, ambasadorul U.R.S.S. în R.S. Cehoslovacă, precum și M. Parys, șeful de secție în Ministerul Afacerilor Externe.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie 1968, f.1536/A-II

SECRET NR. 359/I/10 septembrie 1968, Paris 9. „Scrisoare din România către un ziarist român emigrat în Franța”: o corespondență semnată de Al. Gheorghiu

„Săptămânalul « Le Figaro Littéraire » publică în numărul său apărut la 9 septembrie(,) într-un articol al lui Miron Dragu, ziarist român emigrat în Franța, extrase dintr-o scrisoare pe care acesta a primit-o din România, în care se vorbește despre starea de spirit actuală. Articolul este intitulat « Patria nu este niciodată contrarevoluționară ».

În această scrisoare se spune printre altele: « Există și alte fapte care atestă răscularea unui întreg popor. Fiecare repetă: La noi nu o să se întâmple ca în Cehoslovacia. Nimeni nu se gândește să părăsească țara. Stocuri de arme se adună în uzine. La 24 de ani de la război poporul este foarte hotărât să nu cedeze nimic invadatorului rus.

Din nefericire, noi suntem în afara pericolului, totuși. Sovieticii pot perfect să renunțe la invazie, dacă în interiorul partidului și guvernului vechii staliniști ca Emil Bodnăraș, Chivu Stoica, Leonte Răutu, Gheorghe Apostol reușesc să impună legea lor liberalilor.

Teama de invazie este cel mai bun aliat al invadatorilor posibili. Calul troian nu e prefăcut în cenușă. Este imposibil ca coloana (sic!) a 5-a a K.G.B. să fi fost eliminată din România.

Este sigur că în posturile cheie ale Securității statului sunt în continuare acoliți. » Totodată se publică și o fotografie a lui N. Ceaușescu.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie1968, f. 1538

Washington 9 (D.P.A.) – S.U.A. dezmint că ar fi avut loc consultări între Moscova și Washington înainte de intervenție

„Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al S.U.A., Robert McCoskey, a dezmințit știrile provenite de la Praga privind consultările care ar fi avut loc între Moscova și Washington înainte de intervenția forțelor sovietice în Cehoslovacia, în legătură cu acordurile de la Yalta și Potsdam. « Trebuie să punem capăt o dată pentru totdeauna acestor știri, atribuite unor surse comuniste anonime și potrivit cărora invadarea Cehoslovaciei s-ar fi bazat pe o înțelegere sovieto-americană privind sferele de influență », a spus el.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie 1968, f. 1544/8

Praga 10 (A.F.P.) – Declarația ministrului de interne cehoslovac: „Suntem pe deplin capabili să asigurăm noi înșine ordinea și calmul”

Nota Agerpres: Această știre nu a fost recepționată din surse cehoslovace.

„ « Suntem pe deplin capabili să asigurăm noi înșine ordinea și calmul și să dovedim astfel armatelor Pactului de la Varșovia că nu este nevoie să intervină în afacerile noastre interne », a declarat la 9 septembrie, în cadrul unui interviu acordat presei cehoslovace Jan Pelner, ministrul de interne, care a succedat la 30 august lui Josef Pavel.

« Organismele Ministerului de Interne, și mai ales membrii securității publice, au obținut încrederea deplină a populației în cursul evenimentelor de la sfârșitul lunii august. Securitatea de stat se bucură de aceeași încredere și se știe acum că nu au avut loc arestări în țară. În prezent, va trebui să întărim această încredere a poporului nostru », a adăugat ministrul.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie 1968, f. 1550/1

Pekin (Beijing) 10 – Ion Gălățeanu, corespondent Agerpres: Recepția oferită de Ambasada R.P.D. Coreene din Pekin

„În seara zilei de 9 septembrie însărcinatul cu afaceri al Ambasadei R.P.D. Coreene, Kim Jai Sook, a oferit o recepție în saloanele ambasadei cu prilejul celei de-a 20-a aniversări de la crearea republicii. Au participat Tun Din U, vicepreședinte al republicii, vicepremierul Cen I, Go Mo Jo, vicepreședinte al Comitetului Permanent al Adunării reprezentanților populari pe întreaga Chină, Lo Kuei Do, ministru adjunct al Afacerilor externe, și alte persoane oficiale chineze, șefi ai misiunilor diplomatice acreditați la Pekin.” (fila 1555/35)

Din declarația lui Kim Jai Sook:

„* Popoarele Coreii și Chinei sunt frați și tovarăși de arme, care au luptat umăr la umăr împotriva imperialismului american și japonez.

Nicio forță nu poate rupe prietenia de sânge dintre popoarele celor două țări.” (fila 1555/35)

Din declarația vicepremierului Cen I:

„* Ocuparea Cehoslovaciei a dezvăluit pe deplin natura reacționară și imperialistă a clicii renegate revizioniste sovietice; ea a avut loc cu înțelegerea tacită a imperialismului american.

* Revizionismul sovietic recunoaște tacit de mult timp Coreea de sud ca făcând parte din sfera de influență a imperialismului american.

* Poporul chinez, ca întotdeauna, va sprijini cu hotărâre poporul coreean frate în lupta justă împotriva imperialismului american și militarismului japonez, pentru unificarea Coreeii (sic!).” (fila 1555/36)

„În timpul cuvântării lui Cen I, șefii misiunilor și diplomații Bulgariei, R.D. Germane, Poloniei, Ungariei, Uniunii Sovietice, Mongoliei au părăsit sala de recepție.” (fila 1555/38)

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie 1968, f. 1555/ 35-38

SECRET 361/I/11 septembrie 1968 – Corespondența lui N. Puicea, cuprinzând un rezumat al articolului intitulat „Nimeni nu va îngenunchea poporul român – afirmă Ceaușescu într-un discurs” și apărut în numărul din 10 septembrie 1968 al ziarului italian „Il Messaggero”.

„Într-o corespondență din București, purtând titlul de mai sus, « IL MESSAGGERO » scrie printre altele: « Am văzut 10.000-15.000 de tineri comuniști exaltându-se la cuvintele conducătorului. Am văzut o mare mulțime invadând arena Stadionului 23 August(,) unde liderul României a ținut discursul său. Ceaușescu, un adevărat dulău, un om care, în ciuda manierei grosolane, puțin brutale – are farmecul conducătorului – a vorbit sub o continuă ploaie violentă, respingând umbrela și pelerina, stimulat în această atitudine atât de întregul Comitet Central, care a continuat neîmpăcat să se ridice și să se așeze de 20-30-40 de ori la orice aplauze care tribunele le adresau liderului (aplauze încă de tip sovietic, trei câte trei, ritmate), cât și de mulțimea de tineri rămasă de-a dreptul nemișcată, impasibilă sub biciuirea ploii.

În afară de inevitabilele analogii cu alte adunări asemănătoare acestor regimuri, este de datoria mea să pun în evidență dragostea acestui popor, dragoste pe care toți românii o poartă pentru conducătorul lor și respectul pe care-l au pentru el…

« Trei culori » a fost singurul imn care a salutat încheierea discursului, un discurs neviolent, dar hotărât, mai cu seamă naționalist.”

Arhiva Agerpres, fond 1968, Dosar 50/09-11 septembrie 1968, f. 1559

B. ARHIVA AGERPRES

II. Flux de știri externe

Praga 21 – Corespondență de la Eugen Ionescu

Corespondență de la Moscova

Știre ČTK privind Declarația Prezidiului CC al PCC

Declarația Prezidiului al CC al PCC

Declarația Prezidiului Adunării Naționale a RS Cehoslovace

Declarația președintelui Svoboda la televiziunea cehoslovacă

Protestul colectivului „Rudé Právo”

Protest al activului de partid din Ministerul Apărării al RS Cehoslovace

Protest al Uniunii Ziariștilor din Cehoslovacia

Comunicat de sprijin al politicii conducerii de la Praga

Declarație a Partidului Comunist Francez

Știri din Praga

Decizii ale Ministerului Afacerilor Externe din Cehoslovacia

Ședința extraordinară a Prezidiului Adunării Naționale a RS Cehoslovace

Decizia Prezidiului Adunării Naționale privind convocarea imediată a Sesiunii extraordinare

„Către partidele comuniste și muncitorești din întreaga lume!”: declarație a Prezidiului Comitetului orășenesc Praga al PCC

Declarație a Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist din Slovacia

Știre privind deplasarea unei delegații a minerilor din Kladno la Ambasada sovietică

Declarație a Prezidiului orășenesc Praga al PCC

Declarație a Secretariatului Consiliului slovac al sindicatelor

Interviu acordat Radioului cehoslovac de Alois Polednak, membru al Prezidiului Adunării Naționale a RS Cehoslovace

Știre privind ședința guvernului cehoslovac (în formulă restrânsă – n. drd.)

Declarația Adunării Naționale Cehoslovace Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Declarația Adunării Naționale Cehoslovace:

Declarație a Prezidiului Comitetului Central al Frontului Național, întrunit în ședință extraordinară în data de 21 august 1968

Știri privind scrisorile de susținere a conducerii legale a Cehoslovaciei

Corespondență din Geneva, privind atenția acordată evenimentelor din Cehoslovacia de presa elvețiană

Notă a MAE cehoslovac privind ocuparea teritoriului cehoslovac

Știre privind atașamentul față de conducerea legală a Cehoslovaciei a lucrătorilor Adunării Naționale a Cehoslovaciei

Știre privind întrunirea Consiliului de Securitate al ONU

Știre privind primirea unor membri ai guvernului de către președintele Svoboda

Protest al Partidului Comunist din Australia față de pătrunderea trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia

Declarație a comuniștilor austrieci

Declarație a lui U. Thant, Secretar General al ONU

Știre privind activitatea delegațiilor Adunării Naționale a Cehoslovaciei

Măsuri ale Armatei Populare Cehoslovace

Rezoluții de susținere

Cuvântarea lui Ludvík Svoboda, președintele RS Cehoslovace, la Radio Praga

Declarația Partidului Comunist din Marea Britanie

Ședință a guvernului RS Cehoslovace, în absența lui O. Černik

Declarație a guvernului cehoslovac

Anunț al Agenției ČTK

Chemare la solidaritate

B. ARHIVA AGERPRES

2. Flux de știri externe

Praga 21 – Corespondență de la Eugen Ionescu

Corespondentul Agerpres, Eugen Ionescu, transmite:

În noaptea de 20 spre 21 august, postul de radio Praga 2 a transmis o știre în care arată că la 20 august, în jurul orei 23,00, trupele sovietice, poloneze, est-germane, ungare și bulgare au trecut în mod ilegal frontierele de stat ale Republicii Socialiste Cehoslovace. Această acțiune s-a produs fără ca președintele Republicii, președintele Adunării Naționale, primul ministru sau primul secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia să fie avertizați.

După cum a anunțat același post de radio, Prezidiul Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, convocat în ședință extraordinară, a cerut populației să păstreze calmul și liniștea și să nu opună rezistență armatelor străine care au pătruns în țară. Armata, forțele de securitate și miliția populară nu au oprit ordinul să apere țara, a arătat în continuare postul de radio care a spus în încheiere: “Prezidiul Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia consideră pătrunderea unităților militare străine pe teritoriul cehoslovac este contrară principiilor fundamentale ale relațiilor între țările socialiste și apreciază că se violează principiile dreptului internațional.”

S-a făcut cunoscut, de asemenea, că s-a hotărît convocarea de urgență a Adunării Naționale și a Guvernului.

Radio Praga a anunțat că va transmite pe lungimea de undă de 170 de metri. Vechea lungime de undă / 210 metri / este ocupată de trupele străine. Ca atare, emisiunile transmise pe această lungime de undă în limbile cehă și slovacă nu reprezintă radioul cehoslovac, care a rămas și rămîne credincios Guvernului și conducerii Dubček. Radio Praga cheamă pe toți cetățenii să păstreze liniștea, singurul mijloc posibil în această situație grea.

De asemenea, radio Praga anunță cetățenii să nu dea ocazie deschiderii focului, care ar putea constitui un motiv de intervenție brutală în treburile interne ale Cehoslovaciei, să se evite ciocnirile cu unitățile trupelor străine. Cetățenii care intră în contact cu aceste unități să explice că în Cehoslovacia nu este vorba de nici o contrarevoluție, că ei îi consideră drept prieteni, dar că treburile interne trebuie să și le rezolve singuri, fără amestec din afară. Radioul și televiziunea cehoslovacă rămîn credincioase guvernului și primului secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, Alexander Dubček.

Radio Praga transmite continuu apeluri la calm și liniște. El cheamă cetățenii din Cehia și Slovacia să nu asculte postul de radio ce emite pe lungimea de undă de 210 metri, care nu are nimic comun cu radioul cehoslovac și se află sub ocupația trupelor străine. Acest post proclamă că prezența trupelor străine ar fi fost cerută de conducerea cehoslovacă. Se știe însă că această conducere nu a cerut așa ceva. În momentul cînd trupele străine au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei, Prezidiul CC al PC din Cehoslovacia se afla în ședință pentru a discuta sarcinile legate de pregătirea celui de-al XIV-lea congres.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 10-12

2. Corespondență de la Moscova

Moscova 21 / Agerpres – TASS transmite: Agenția TASS a fost împuternicită să declare că activiști de partid și de stat din Republica Socialistă Cehoslovacă au adresat Uniunii Sovietice și altor state aliate rugămintea să acorde poporului frate cehoslovac un ajutor neîntîrziat, inclusiv cu ajutor cu forțe armate. Acest apel determinat de pericolul pe care forțele contrarevoluționare, în cîrdășie cu forțe externe ostile socialismului, îl prezintă pentru orînduirea socialistă existentă și orînduirea de stat instaurată prin constituție.

Guvernul sovietic și guvernele țărilor aliate – Republica Populară Bulgaria, Republica Democrată Germană, Republica Populară Polonă, Republica Populară Ungară, plecînd de la principiile prieteniei indestructibile și colaborării, și în conformitate cu obligațiile rezultate din Tratatele existente, au hotărît să vină în întîmpinarea cererii amintite, referitoare la acordarea ajutorului necesar poporului frate cehoslovac – se arată în declarație.

Unitățile militare sovietice, împreună cu unitățile militare ale țărilor aliate, arătate mai sus, – se spune în declarație – au intrat la 21 august pe teritoriul Cehoslovaciei. Ele vor fi retrase neîntîrziat din Republica Socialistă Cehoslovacă, imediat ce va fi înlăturată amenințarea creată la adresa cuceririlor socialismului în Cehoslovacia, amenințarea la adresa securității țărilor comunității socialiste și cînd autoritățile legale vor considera că nu mai este necesară rămînerea în continuare a acestor unități.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 12

3. Știre ČTK privind Declarația Prezidiului CC al PCC

Praga 21 / Agerpres – ČTK transmite: Toate agențiile internaționale, posturile de radio și televiziune au informat încă în cursul nopții despre Declarația Prezidiului al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia în care ocupația Cehoslovaciei de către trupele celor cinci state ale Tratatului de la Varșovia este caracterizată ca o încălcare a tratatelor aliate și o încălcare a suveranității statului.

Postul de radio cehoslovac transmite la scurte intervale proclamațiile unei serii de comitete regionale ale Partidului Comunist din Cehoslovacia și comitete naționale ale Partidului Comunist din Cehoslovacia care sprijină în întregime poziția Prezidiului CC al PCC.

Redacția ziarului „Rudé Právo”, organ al CC al PCC, a emis o ediție specială care este difuzată în capitala Cehoslovaciei.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 14

4. Declarația Prezidiului al CC al PCC

Praga 21 / Agerpres – ČTK transmite: Ieri, la 20 august 1968, în jurul orei 23,00 trupele Uniunii Sovietice, Republicii Populare Polone, Republicii Democrate Germane, Republicii Populare Ungare și Republicii Populare Bulgaria au trecut frontiera de stat a Republicii Socialiste Cehoslovacia. Acest lucru a avut loc fără știrea președintelui Republicii, președintelui Adunării Naționale, președintelui Guvernului și primului secretar al Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia, precum și a acestor organe.

În acest timp se desfășura o ședință a Prezidiului CC al PCC la care se discutau pregătirile în vederea Congresului al XIV-lea al Partidului. Prezidiul CC al PCC cheamă pe toți cetățenii Republicii noastre să păstreze calmul și să nu opună rezistență trupelor care pătrund în țară. Armata noastră, securitatea și milițiile populare n-au primit ordin pentru apărarea țării.

Prezidiul CC al PCC consideră aceste acțiuni drept un act care contravine nu numai tuturor principiilor privind relațiile dintre statele socialiste, ci și o încălcare a normelor fundamentale ale dreptului internațional.

Toți conducătorii statului, PCC și Frontului Național rămîn în posturile lor în care au fost aleși ca reprezentanți ai poporului, ai organizațiilor lor potrivit legilor și celorlalte norme în vigoare în Republica Socialistă Cehoslovacă.

Reprezentanții constituționali au convocat neîntîrziat o ședință a Adunării Națională a guvernului Republicii. Prezidiul Comitetului Central al PCC convoacă plenara CC al PCC pentru discutarea situației care s-a creat.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 14-15

5. Declarația Prezidiului Adunării Naționale a RS Cehoslovace

Praga 21 / Agerpres – ČTK transmite: Declarația adoptată de prezidiul Adunării Naționale a RS Cehoslovace a președinților guvernelor și parlamentelor din Republica Populară Bulgaria, Republica Democrată Germană, Republica Populară Polonă, Republica Populară Ungară și URSS.

Prezidiul Adunării Naționale a RS Cehoslovace exprimă un dezacord profund și principial față de acțiunile trupelor aliate care au început astăzi în mod neîntemeiat să ocupe teritoriul republicii noastre. În acest fel s-a produs încălcarea suveranității statului nostru, acțiunea inadmisibilă în cadrul relațiilor noastre reciproce viitoare.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f.14

6. Declarația președintelui Svoboda la televiziunea cehoslovacă

Praga 21 / Agerpres – ČTK transmite: Președintele RS Cehoslovace, Ludvík Svoboda, a făcut prin telefon următoarea declarație televiziunii cehoslovace.

„Dragi concetățeni, în ultimele ore în țara noastră a apărut o situație complexă. În prezent nu pot spune nimic mai mult pentru explicarea ei. Ca președinte al RS Cehoslovace mă adresez dumneavoastră cu întreaga răspundere pe care mi-am asumat-o acceptînd acest post și vă rog cu toată convingerea să dați dovadă de întreaga înțelepciune și de un calm absolut. Conștienți de răspunderea dumneavoastră cetățenească și de interesele republicii, nu admiteți acțiuni nechibzuite. Cu demnitatea și disciplina de care ați dat dovadă în zilele precedente, așteptați următorii pași ai organelor constituționale ale Republicii.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 14

7. Protestul colectivului „Rudé Právo”

Praga 21 / Agerpres – Colectivul redacțional al ziarului „Rudé Právo”, organ al CC al PCC, a făcut următoarea declarație în ediția specială din dimineața zilei de miercuri, 21 august:

În acest ceas important noi sprijinim necondiționat Prezidiul CC al PCC și ne identificăm total cu Declarația sa în legătură cu situația creată.

Sprijinim cu fermitate conducerea PCC în frunte cu Dubček, pe președintele RSC, L. Svoboda, și guvernul Černik.

Ne adresăm tuturor comuniștilor cehoslovaci, tuturor cetățenilor RSC. În acest moment serios din istoria noastră este nevoie să păstrăm în cel mai înalt grad calmul și rațiunea. Aceasta este singura cale posibilă pentru crearea condițiilor în vederea lichidării rapide a situației create. Să dovedim că poporul cehoslovac este capabil să-și rezolve problemele sale vitale în mod independent, cu rațiune și calm, cu demnitate și curaj – calități pe care le-a dovedit nu o dată în istoria sa.

Țara și poporul nostru nu vor ca treburile lor interne să fie soluționate prin mijloace de opresiune. În tradițiile idealurilor sale socialiste, el nu va suporta ocuparea nici de către dușmani, nici de către prieteni. Noi suntem profund convinși că ciocnirea de idei, care a devenit mai acută în aceste zile, nu poate și nu trebuie să constituie motivul unor represiuni.

Avînd în vedere gravitatea situației, este necesar să se păstreze un calm plin de demnitate și să se manifeste încredere față de organele constituționale și de partid, a căror unitate a rezistat încercărilor evoluției din ultimele cîteva luni.

Suntem convinși că acțiunile armatelor aliate sunt un rezultat al informării imperfecte a celorlalte state socialiste cu privire la adevărata situație internă de la noi. De aceea, presupunem că este vorba de acțiuni care vor fi schimbate în cîteva zile. De aceea, noi exprimăm deplina încredere față de organele noastre guvernamentale și de partid, față de președintele republicii și față de Adunarea Națională, în sensul că după stabilirea contactelor directe cu guvernele statelor socialiste, și vor obține schimbări radicale în poziția politică și că vor fi lichidate cauzele gravelor neînțelegeri și ale apariției sentimentului de nedreptate.

Ideile socialismului sunt atît de puternice că în condițiile noastre democratice ele vor obține victoria fără a fi susținute prin mijloace pornind de pe poziții de forță.

Păstrați calmul, urmăriți activitatea organelor noastre guvernamentale și de partid, aveți încredere în ele.

Unitatea popoarelor noastre constituie o forță puternică.

Unitatea socialistă a poporului nostru este de neînvins.

În cadrul obligațiilor noastre de aliați, în cadrul Tratatului de la Varșovia noi suntem un stat suveran.

Ne adresăm dumneavoastră cu cererea hotărîtă ca în momentul cînd pe străzile orașului Praga se aud împușcături să dați ordin de retragere imediată a tuturor trupelor de pe întreg teritoriu al republicii noastre.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 16-17

8. Protest al activului de partid din Ministerul Apărării al RS Cehoslovace

Praga 21 – Agerpres ČTK transmite: Comitetul Principal de partid din Ministerul Apărării Naționale și Direcția politică principală din minister au protestat împotriva ocupării Cehoslovaciei și și-au exprimat fidelitatea față de organele legale, constituționale ale RSC.

Comitetul orășenesc al PCC din Brno s-a pronunțat împotriva ocupării ilegale. A fost citit de primul secretar al Comitetului orășenesc al PCC din Brno.

Studioul de televiziune din Brno transmite rezoluții ale oamenilor muncii din întreprinderile orășenești care exprimă sprijinul lor față de conducerea legală a RS Cehoslovace.

Într-o rezoluție trimisă președintelui RS Cehoslovace, Prezidiului CC al PCC și guvernului RS Cehoslovace se spune: Noi, muncitorii întreprinderii naționale “Avtotormoz”, din orașul Jablonec pe Tissa, condamnăm ocuparea neîntemeiată prin forță a RS Cehoslovace de către trupele aliate. Noi ne pronunțăm ferm și fără compromis pentru președintele Republicii Svoboda, pentru guvernul lui Černik și pentru politica CC al PCC în frunte cu A. Dubček, prim-secretar al CC al PCC.”

„În acest moment serios pentru întreaga noastră republică, declarăm în numele organelor de partid și sindicale ale uzinei de automobile din Mlada Boleslav, că și de acum înainte ne pronunțăm întru totul pentru președintele legal ales al Republicii, Ludvík Svoboda, guvernul republicii în frunte cu tovarășul O. Černik, Prezidiul CC al PCC în frunte cu A. Dubček și pentru Adunarea Națională.

Nu suntem de acord cu ocuparea republicii noastre, fără știrea guvernului, de către cele cinci state al Tratatului…” se spune în rezoluția sosită la uzina din Boleslav.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 17-18

9. Protest al Uniunii Ziariștilor din Cehoslovacia

Praga 21 Agerpres – Agenția ČTK transmite că Prezidiul Uniunii Ziariștilor cehi s-a întrunit la 21 august pentru a-și exprima încrederea fermă în calea pe care au pornit, după plenara din ianuarie, Partidul Comunist din Cehoslovacia, Guvernul și întregul popor.

„Vrem să declarăm în fața întregului popor – se spune în apelul adoptat cu acest prilej, să sprijinim cu fermitate pe președintele Svoboda, Prezidiul CC al PCC, ales în mod legal, pe tovarășul Dubček, Guvernul legal în frunte cu O. Černik, conducerea Adunării Naționale în frunte cu tovarășul J. Smrkovský. Nu vrem și nu putem sluji pe nimeni altul. Chemăm pe toți ziariștii să acționeze în spiritul tradițiilor democratice progresiste ale poporului nostru și să nu facă nimic de care ar putea să le fie rușine în viitor”.

Postul de televiziune cehoslovac a transmis apeluri asemănătoare ale Uniunii Scriitorilor cehoslovaci, Uniunii artiștilor plastici, Uniunii arhitecților, Uniunii cineaștilor și Uniunii compozitorilor.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 24.

10. Comunicat de sprijin al politicii conducerii de la Praga

Praga 21 – Agerpres – ČTK transmite: „Sprijinim întru totul declarația Prezidiului CC al PCC din Cehoslovacia în legătură cu situația creată, pe care Prezidiul a adresat-o întregului popor al republicii noastre. Totodată, chemăm pe toți cetățenii din regiunea de est a Slovaciei să mențină calmul și rațiunea atît de necesare în aceste ceasuri grele”, se arată în apelul Prezidiului Comitetului regional din Slovacia de est, al Partidului Comunist din Slovacia.

„Noi, istoricii militari, căutăm asiduu în istorie fapte similare celor care s-au petrecut la noi la 20 și 21 august. Ne exprimăm protestul hotărît împotriva călcării fără precedent a suveranității republicii noastre.

Ne exprimăm cu hotărîre sprijinul nostru total reprezentanților legali ai țării noastre”, se arată într-o scrisoare a colaboratorilor Institutului pentru istoria militară din Praga.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22.08.1968, ff. 24-25.

11. Declarație a Partidului Comunist Francez

Paris 21 – Agerpres – Într-o declarație dată publicității miercuri dimineața, Partidul Comunist Francez anunță convocarea în sesiune extraordinară a Comitetului său Central. Potrivit comunicatului, menționează agenția France Presse, Comitetul Central al Partidului Comunist Francez “consideră că problemele care intervin între partidele comuniste trebuie să fie examinate și rezolvate în cadrul unor întîlniri bilaterale sau multilaterale, în respectul suveranității fiecărei țări și al dreptului fiecărui partid de a hotărî în mod liber”.

Partidul Comunist Francez, precizează comunicatul, a afirmat deja că sarcina de a lupta împotriva elementelor antisocialiste din țară îi revine Partidului Comunist di Cehoslovacia, care n-a încetat să-și facă cunoscută opoziția la orice intervenție militară externă.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 25

12. Știri din Praga

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: După cum a confirmat astăzi, înainte de amiază, cancelaria președintelui Republicii Socialiste Cehoslovace, președintele Ludvík Svoboda se află în Hradul din Praga, care este înconjurat de trupele armatelor de ocupație. Palatul în care se află reședința Ministerului de Externe cehoslovac este blocat de tancurile sovietice, astfel încît activitatea acestui minister a fost paralizată. Clădirea Ministerului de Interne a fost blocată de trupele de ocupație care nu permit nimănui să intre sau să iasă din această clădire. Legăturile aeriene din aeroportul Ruzny, ocupat, au încetat.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 25.

13. Decizii ale Ministerului Afacerilor Externe din Cehoslovacia

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Cu aprobarea președintelui RS Cehoslovace și în numele guvernului RS Cehoslovac, Ministerul Afacerilor Externe al RS Cehoslovace a dat indicație ambasadorilor RSC în URSS, Republica Populară Polonă, Republica Democrată Germană, Republica Populară Ungară și Republica Populară Bulgaria să transmită imediat guvernelor acestor țări un protest energic și să ceară încetarea imediată a ocupării ilegale a Cehoslovaciei și retragerea tuturor trupelor străine de pe teritoriul Cehoslovaciei.

În acest moment istoric, partea cehoslovacă a exprimat printre altele speranța că guvernele și popoarele URSS, Republicii Populare Polone, Republicii Democrate Germane, Republicii Populare Ungare și Republicii Populare Bulgaria vor înțelege gravitatea situației create în urma acestui act care nu poate fi cu nimic justificat și cu atît mai mult argumentat și vor da imediat posibilitatea poporului cehoslovac și reprezentanților săi legali să-și continue activitatea normală.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 27.

14. Ședința extraordinară a Prezidiului Adunării Naționale a RS Cehoslovace

Praga 21 ČTK transmite: În ședința sa extraordinară Prezidiul Adunării Naționale a RSC discută astăzi situația gravă creată în urma ocupării RS Cehoslovace de către trupe ale URSS, RDG, RPP, RPU și RPB. Prezidiul Adunării Naționale caută să stabilească pentru convorbiri contacte cu ambasadorul URSS la Praga și cu comandantul trupelor aflate pe teritoriul RS Cehoslovace. Sprijinindu-se pe poziția sa constituțională, Prezidiul Adunării Naționale se află la post. El caută să stabilească contact cu președintele republicii și cu Prezidiul guvernului. În măsura posibilităților, populația va fi informată despre rezultatele ședinței. Prezidiul Adunării Naționale subliniază că pe teritoriul RSC sunt în vigoare legile republicii. El cheamă populația să le respecte și cere ca populația să evite orice acțiuni care pot fi considerate ca provocări, pentru ca prin aceasta să se evite vărsarea de sînge de prisos.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 28

15. Decizia Prezidiului Adunării Naționale privind convocarea imediată a Sesiunii extraordinare

Praga Agenția ČTK transmite: Prezidiul Adunării Naționale a anunțat convocarea imediată a sesiunii Adunării Naționale a Cehoslovaciei în clădirea Adunării Naționale din Praga. Se indică deputaților să folosească orice mijloace de locomoție pe care le au la dispoziție.

Prezidiul Adunării Naționale a trimis astăzi la ora 10,00 la ambasada Uniunii Sovietice din RSC o delegație în frunte cu Zdenek Fierlinger, pentru a trata cu ambasadorul sovietic și de stabili contacte în vederea posibilității de trecere liberă pentru convorbiri cu guvernul și cu președintele Republicii.

Tot agenția ČTK anunță că trupele celor cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia au ocupat redacția regională din Brno a ČTK și au interzis lucrătorilor acestei filiale să-și continue activitatea. De asemenea, a fost întreruptă legătura telex a centralei ČTK cu redacțiile regionale din Ostrova, Brno și Hradek Kralove.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 28

16. „Către partidele comuniste și muncitorești din întreaga lume!”: declarație a Prezidiului Comitetului orășenesc Praga al PCC

Praga 21 ČTK transmite: Prezidiul Comitetului orășenesc PCC Praga a dat publicității următoarea declarație: „Către partidele comuniste și muncitorești din întreaga lume!”

Tovarăși!

Republica Socialistă Cehoslovacă, împotriva voinței guvernului, Adunării Naționale și conducerii PCC, precum și întregului popor, a fost ocupată astăzi de trupele a cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia. În acest fel, pentru prima oară în istoria mișcării comuniste internaționale, armate aliate au comis o agresiune împotriva unui stat condus de Partidul Comunist.

Deoarece sediul Comitetului Central al Partidului, unde are loc ședința Prezidiului CC este ocupat de trupele străine, Comitetul orășenesc PCC Praga se adresează tuturor partidelor comuniste și muncitorești.

Tovarăși!

Exprimați-vă protestul împotriva acestei încălcări fără precedent a internaționa-lismului socialist.

Cereți Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste din Uniunea Sovietică, Polonia, Bulgaria, Ungaria și RDG, ca în ciuda prezenței temporare a trupelor de ocupație să nu paralizeze activitatea guvernului Černik și Comitetului Central al PCC în frunte cu Dubček. Cereți retragerea imediată a trepelor de ocupație. Trăiască internaționalismul proletar!”.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 29

17. Declarație a Prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist din Slovacia

Bratislava 21 Agerpres – Ediția specială de astăzi a ziarului „Pravda” din Bratislava cuprinde următoarea declarație a prezidiului Comitetului Central al Partidului Comunist din Slovacia. Prezidiul Comitetului Central al Partidului Comunist din Slovacia a examinat în cursul nopții situația creată de sosirea trupelor Tratatului de la Varșovia pe teritoriul cehoslovac.

Procesul de reînnoire început de sesiunea din ianuarie a plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist din Cehoslovacia a avut o desfășurare demnă și pașnică sub conducerea partidului. Slovacia a trăit în febra pregătirilor intensificate pentru congresul extraordinar al partidelor comuniste slovac și cehoslovac. Organele de partid și de stat din Slovacia au controlat ferm situația. Politica reprezentată de Dubček, Svoboda și Černik, care se află în fruntea partidului și statului, are sprijinul deplin al poporului și comuniștilor slovaci. Acest sprijin nu a slăbit niciodată, nici în această situație nouă.

Facem apel la toate organele de partid și de stat, la comuniști, muncitori, țărani și intelectuali și la toți cetățenii slovaci să-și păstreze calmul și prudența și să asigure ordinea. Manifestați-vă sprijinul pentru partidul comunist și guvernul Frontului Național, îndeplinindu-vă sarcinile zilnice și printr-o activitate disciplinată.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 30

18. Știre privind deplasarea unei delegații a minerilor din Kladno la Ambasada sovietică

Praga Agerpres – ČTK transmite: O delegație a minerilor din Kladno s-a dus miercuri la ambasada sovietică din Praga prezentînd o rezoluție de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei. De asemenea, anunță ČTK, toți comuniștii, tineretul și toți oamenii muncii de la uzinele Uonp-Kladno, sprijină în întregime în rezoluțiile adoptate, conducerea legală a PCC și a RSC.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 30

19. Declarație a Prezidiului orășenesc Praga al PCC

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Prezidiul Comitetului orășenesc PCC Praga a dat publicității următoarea declarație:

„Către partidele comuniste și muncitorești din întreaga lume!

Tovarăși!

Republica Socialistă Cehoslovacă, împotriva voinței guvernului, Adunării Naționale și conducerii PCC, precum și întregului popor, a fost ocupată astăzi de trupele a cinci state membre ale Tratatului de la Varșovia. În acest fel, pentru prima oară în istoria mișcării comuniste internaționale, armate aliate au comis o agresiune împotriva unui stat condus de Partidul Comunist. Deoarece sediul Comitetului Central al Partidului unde are loc ședința Prezidiului PCC, este ocupat de trupele străine, Comitetul orășenesc PCC Praga se adresează tuturor partidelor comuniste și muncitorești:

Tovarăși!

Exprimați-vă protestul împotriva acestei încălcări fără precedent a internaționa-lismului socialist.

Cereți Comitetelor Centrale ale partidelor comuniste din Uniunea Sovietică, Polonia, Bulgaria, Ungaria și RDG, ca în ciuda prezenței temporare a trupelor de ocupație să nu se paralizeze activitatea guvernului Černik și Comitetului Central al PCC în frunte cu Dubček. Cereți retragerea imediată a trupelor de ocupație. Trăiască internaționalismului proletar!”

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 32-33

20. Declarație a Secretariatului Consiliului slovac al sindicatelor

Bratislava 21 Agerpres – ČTK transmite: Secretariatul Consiliului slovac al sindicatelor, împreună cu reprezentanții comitetelor de pregătire și al uniunilor profesionale a dat publicității următoarea declarație:

„Organele sindicale slovace exprimă, în acest moment serios, sprijinul deplin Prezidiului CC al PCC, condus de A. Dubček, președintelui republicii, condus de O. Černik. Susținem cu fermitate declarația Prezidiului CC al PCC și al Prezidiului CC al PCC din Slovacia care apară suveranitatea Republicii noastre socialiste Cehoslovace. Sîntem ferm hotărîți să îndeplinim programul PCC și să creăm în patria noastră o societate socialistă pe baze democratice.

Noi chemăm totți activiștii sindicali, organele sindicale și toți oamenii muncii să păstreze această unitate trainică, liniștea și demnitatea, deoarece numai o astfel de poziție poate garanta îndeplinirea programului nostru.

Întrebare: Așteptați manifestații sau demonstrații în țara noastră?

Răspuns: „Eu cred, și aceasta este și părerea celorlalți tovarăși din Prezidiu, că trebuie să păstrăm pacea și să menținem sîngele rece și de aceea nu vor fi permise demonstrații în care ar putea avea loc diverse provocări.

Clasa muncitoare și poporul nostru, în întregime, au alte posibilități suficiente pentru a-și exprima nemulțumirea în legătură cu astfel de procedee față de o țară socialistă.”

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 33-34

21. Interviu acordat Radioului cehoslovac de Alois Polednak, membru al Prezidiului Adunării Naționale a RS Cehoslovace

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Postul de radio cehoslovac a transmis interviul lui Alois Polednak, membru în Prezidiul Adunării Naționale a RS Cehoslovace, care, printre altele, a arătat: „Situația este neobișnuit de serioasă. Ea s-a creat în momentul cînd întreaga noastră dezvoltare avea toate premisele pentru a evolua pe calea democratică și pentru ca congresul al XIV-lea extraordinar al partidului să asigure dezvoltarea în liniște a socialismului democratic. Faptul că a avut loc încălcarea suvernanității statului în condamnăm cu mare indignare.”

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 35

22. Știre privind ședința guvernului cehoslovac (în formulă restrânsă – n. drd.)

Praga Agerpres – Avînd în vedere – anunță ČTK – că nu a fost posibilă terminarea ședinței de noapte a guvernului, care trebuia să continue dimineața pentru a examina în continuare situația creată și să adopte scrisoarea adresată guvernelor statelor membre ale Tratatului de la Varșovia, un număr de miniștri, și anume: J. Hanus, V. Kodlec, J. Krejci, B. Machacova, F. Penc, S. Razt, B. Sucharda, V. Vales, M. Stancel, J. Bavel, M. Galuska, B. Kucere, V. Vlozek, V. Hromadka, declară:

1. Ne situăm ferm de partea tuturor organelor constituționale și politice alese, ne situăm ferm de partea declarației de astăzi a Prezidiului CC al PCC adresată întregului popor.

2. Considerăm ocuparea Cehoslovaciei, absolut fără asentimentul și fără știrea guvernului cehoslovac, drept un act ilegal care contravine dreptului internațional și principiilor internaționalismului socialist.

Miniștrii semnatari care s-au putut întruni vor depune toate străduințele pentru ca guvernul să-și poată continua eforturile sale îndreptate spre menținerea suveranității republicii noastre socialiste.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 35-36

22. Declarația Adunării Naționale Cehoslovace Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Declarația Adunării Naționale Cehoslovace:

„Deputații Adunării naționale care s-au întrunit la chemarea prezidiului adunării naționale astăzi la prînz consideră necesar în aceste clipe cînd guvernul legal și celelalte organe constituționale nu pot face cunoscută poziția lor cu privire la situația actuală și nu-și pot îndeplini funcțiile constituționale să declare:

1. Ne identificăm cu declarația prezidiului CC al PCC și a prezidiului adunării naționale care consideră ocuparea Cehoslovaciei de către armatele a cinci țări membre ale Tratatului de la Varșovia drept o încălcare a dreptului internațional, a prevederilor Tratatului de la Varșovia și a principiilor relațiilor de egalitate între popoare.

2. Cerem ca conducătorii constituționali, în primul rînd președintele republicii, Ludvík Svoboda, președintele guvernului, Oldrich Černik, președintele Adunării naționale, Josef Smrkovský, primul secretar al CC al PCC, A. Dubček, președintele CC al frontului național, F. Kriegel, președintele consiliului național ceh, C. Cisar și alții să fie eliberați din starea de internare și astfel să-și poată exercita funcțiile constituționale care le-au fost încredințate de poporul suveran al acestei țări. Totodată delegația adunării naționale pe care am trimis-o la ambasada sovietică astăzi dimineață nu s-a întors pînă în prezent.

3. Protestăm împotriva faptului că adunarea națională, guvernul, organizațiile frontului național și conducătorii lor sînt împiedicați să-și exercite funcțiile constituționale, drepturile lor legale și insistăm pentru asigurarea libertății lor de mișcare și de întrunire.

4. Cerem în mod categoric retragerea imediată a armatelor celor cinci state ale Tratatului de la Varșovia și deplina respectare a suveranității de stat a Republicii Socialiste Cehoslovace. Ne adresăm parlamentelor tuturor țărilor și opiniei publice mondiale pentru a susține cererile noastre legale.

5. Încredințăm mandatul unor delegații a adunării naționale pentru a lua contact cu președintele Adunării Naționale, Josef Smrkovský, cu președintele Republicii, Ludvík Svoboda, și cu președintele guvernului, O. Černik, pentru a-i informa despre această hotărîre și a discuta cu ei viitoarele acțiuni. Despre rezultatele convorbirilor, delegația va da o informare nemijlocită poporului cehoslovac.

6. Chemăm întregul popor ca să nu se dedea la acțiuni violente față de trupele de ocupație, ca să nu se lasă provocați de diferite forțe care vor să obțină dovezi în vederea justificării intervenției și să folosească situația pentru acțiuni proprii.

Oameni ai munci, rămîneți pe locurile voastre de muncă și apărați uzinele voastre.

Folosiți toate mijloacele democratice pentru dezvoltarea ulterioară a socialismului în Cehoslovacia.

Dacă va fi necesar, să fiți capabili să vă apărați și prin grevă generală. Viața bună a acestei țări poate fi garantată doar de poporul care trăiește și muncește în ea.

Trăim ceasuri grele.

Sîntem convinși că din ele vom ieși cu fruntea sus și cu spinarea neîncovoiată”.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 36-37

23. Declarație a Prezidiului Comitetului Central al Frontului Național, întrunit în ședință extraordinară în data de 21 august 1968

Praga 21 Agerpres – Prezidiul Comitetului Central al Frontului Național s-a întrunit astăzi, în aceste momente grele, într-o ședință extraordinară și a aprobat următoarea declarație:

Ocuparea teritoriului suveran al RS Cehoslovacia de către forțele armate ale Uniunii Sovietice, Poloniei, Ungariei, Bulgariei, și RDG constituie o încălcare grosolană a prevederilor Tratatului de la Varșovia.

Protestăm împotriva acestui act care contravine normelor fundamentale ale dreptului internațional, precum și relațiilor prietenești și tovărășești dintre țările socialiste.

Prezidiul CC al Frontului Național își exprimă convingerea că în aceste momente serioase poporul nostru va da dovadă de chibzuință și de înțelepciune și, cu un calm plin de demnitate, va îndeplini în continuare sarcinile sale folosul patriei noastre socialiste și va rămîne credincios activiștilor săi politici și constituționali aleși în mod legal.

Ne adresăm Fronturilor naționale și patriotice și tuturor organizațiilor politice și obștești din URSS, Polonia, Ungaria, Bulgaria și RDG cu chemarea neîntîrziată de a influența guvernele și pe activiștii de răspundere ai lor pentru ca aceștia să dea ordin de retragere a trupelor lor de pe teritoriul RSC, în interesul prieteniei și a păcii, în numele ideilor socialismului în lumea întreagă.

Prezidiul CC al Frontului Național constată că această poziție este sprijinită pe deplin de reprezentanții partidelor politice și organizațiilor obștești din Cehoslovacia, care au făcut propriile lor declarații.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 38

24. Știri privind scrisorile de susținere a conducerii legale a Cehoslovaciei

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: La agenția cehoslovacă de presă ČTK sosesc fără încetare numeroase rezoluții și declarații în care organizațiile de bază ale PC din Cehoslovacia, întreprinderile și diferitele instituții își exprimă sprijinul deplin față de CC al PCC, în frunte cu A. Dubček, față de guvernul RS Cehoslovace, în frunte cu O Černik, față de Adunarea Națională, în frunte cu Smrkovský.

Acest sprijin l-au exprimat, printre alții, oamenii muncii de la Uzina constructoare de vagoane „Tatra” în orașul Poprad, comuniștii și cei fără de partid din unitatea militară nr. 5987 din Praga și alții.

Delegații la Congresul extraordinar al PC din Slovacia și delegații la Congresul extraordinar al PC din Cehia au făcut la 21 august o declarație în care se subliniază printre altele: „…În acest moment atît de important, vă facem cunoscută adeziunea deplină față de cauza construirii socialismului în țara noastră, față de politica promovată de A. Dubček, care se află în fruntea CC al PCC, față de guvernul RS Cehoslovace, în frunte cu O. Černik, față de Adunarea Națională, în frunte cu J. Smrkovský și față de președintele RS Cehoslovace, L. Svoboda.

Lucrătorii din Ministerul Afacerilor Interne al RS Cehoslovace au făcut o declarație în care își exprimă sprijinul deplin cu declarația Prezidiului CC al PCC și cheamă toți reprezentanții partidelor și guvernelor ale căror trupe au pătruns pe teritoriul cehoslovac să cumpănească la timp răspunderea istorică pe care și-o iau în fața poporului cehoslovac și în fața întregii omeniri progresiste prin amestecul în treburile interne ale Cehoslovaciei, în fața popoarelor.

Lucrătorii din secția internațională a CC al PCC își fac cunoscută într-o rezoluție hotărîrea de a îndeplini toate indicațiile Prezidiului CC al PCC în situația care s-a creat. Cerem retragerea trupelor celor cinci state socialiste de pe teritoriul RS Cehoslovace”, se subliniază în rezoluție.

Condamnînd ocuparea Cehoslovaciei care contravine ultimei declarații a celor șase partide frățești de la Bratislava, oamenii muncii de la uzina de construcții navale din Praga – Ceske Lodenice – subliniază că singurii reprezentanți ai statului sînt tovarășii Svoboda, Dubček, Černik și Smrkovský, aleși pe baze democratice.

Comisia Economică a Consiliului Național Ceh își exprimă într-o declarație încrederea și sprijinul deplin față de conducătorii de partid și de stat ai Cehoslovaciei aleși în mod legal și cer retragerea imediată a trupelor Tratatului de la Varșovia, deoarece în țara noastră domnește liniștea și noi sîntem capabili ca prin mijloace proprii, sub conducerea organelor noastre constituționale, să asigurăm dezvoltarea democratică în continuare a societății noastre socialiste. Dacă se va confirma știrea transmisă prin radio despre arestarea președintelui Consiliului Național Ceh, CS Cisar, insistăm ca el să fie imediat eliberat.

Oamenii muncii de la uzina de gaze din orașul Kosice își exprimă într-o declarație sprijinul deplin față de conducerea PCC și a statului, aleasă pe baze democratice după ianuarie a.c. și condamnă acțiunile țărilor care au ocupat teritoriul Cehoslovaciei. “În aceste clipe dramatice, declară ei, oamenii muncii de la uzina de gaze din Kosice se află la locurile lor de muncă și asigură livrarea gazelor în regiunile din Cehia de vest pentru ca să nu fie subminată viața economică.”

Sprijinul față de conducerea partidului și a statului a mai fost exprimat de conducerea Uniunii cooperativelor de consum, de Prezidiul CC al Uniunii de cultură fizică și sport din Cehoslovacia și de Prezidiul CC al Comitetului Slovac al acestei uniuni.

Uniunea luptătorilor antifasciști și toate organizațiile din rezistență și-au exprimat sprijinul necondiționat față se reprezentanții legali ai Cehoslovaciei. Ele fac apel la toți luptătorii de rezistență cehi și slovaci să sprijine și să îndeplinească directivele guvernului legal, în colaborare cu celelalte organizații ale Frontului Național.

Oamenii muncii de la Uzina chimică “Gh. Dimitrov”, una dintre cele mai mari uzine din Bratislava, declară că își îndeplinesc în mod disciplinat îndatoririle de muncă pentru a dovedi prin aceasta devotamentul lor total față de conducerea legală a PC din Cehoslovacia și RS Cehoslovacă.

„Declarăm cu întreaga noastră răspundere că, pînă în momentul trecerii frontierelor noastre de către trupele Tratatului de la Varșovia, pe teritoriul nostru era ordine și liniște”, scrie în declarația sa Prezidiul Comitetului Regional al PC din Cehoslovacia din Cehia de nord, care s-a întrunit miercuri la Usti-nad-Labe.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 39-41

25. Corespondență din Geneva, privind atenția acordată evenimentelor din Cehoslovacia de presa elvețiană

Geneva 21 – Corespondentul Agerpres, H. Liman, transmite: „Voux Ouvriere” consacră o pagină întreagă evenimentelor din Cehoslovacia. Într-un articol redacțional apărut în aceeași pagină și intitulat “Opoziția noastră“, ziarul scrie: Ceea ce era de necrezut s-a produs. Trupele a cinci țări socialiste au pătruns pe teritoriul Cehoslovaciei în ajunul Congresului extraordinar al PCC care trebuie să se deschidă la 9 septembrie. Această știre provoacă consternare. Pînă în ultima clipă refuzăm să credem posibilă această eventualitate. Acum ea este o realitate, o tristă realitate.

Opoziția adoptată în repetate rînduri de partidul nostru începînd din luna ianuarie era cunoscută. Spre deosebire de altele, noi am crezut că PCC și poporul muncitor cehoslovac erau capabili să stăpînească o situație fără îndoială dificilă, dar deloc disperată. Noi continuăm să credem aceasta și deplîngem faptul că poporul cehoslovac și partidul său comunist nu vor putea, alegîndu-și conducătorii la congresul pe care-l pregăteau, să demonstreze maturitatea și capacitatea lor.

Cine va guverna acum Cehoslovacia? Dacă se va întîmpla, din nenorocire – o nouă nenorocire – să se revină la o echipă discreditată de erorile și crimele ce au creat situația dificilă și gravă din toamna 1967, va fi încă mai rău.

Au fost depuse coroane de flori la monumentele eroilor romîni din Gyor, Cegled, Tiszakecske, Cerkeszolo, Menkererek, Nyregyhaza, Tiszalok.

La depunere au asistat reprezentanți ai organelor locale de partid și de stat, militari, pionieri.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 32-34

26. Notă a MAE cehoslovac privind ocuparea teritoriului cehoslovac

Praga Agerpres – ČTK transmite: Ministerul Afacerilor Externe al RS Cehoslovace a înmînat miercuri guvernelor URSS, RP Polone, RD Germane, RP Ungare și RP Bulgaria următoarea notă în legătură cu ocuparea comună concentrată de către forțele aeriene și terestre ale URSS, RP Polone, RDG, RP Ungare și RP Bulgaria a teritoriului Cehoslovaciei. Cu scopul de a preveni urmări catastrofale iremediabile pentru relațiile dintre Cehoslovacia și Uniunea Sovietică și pentru păstrarea păcii și securității generale, reprezentanții constituționali ai RS Cehoslovace și Prezidiul CC al PCC au chemat pe cetățenii republicii să păstreze calmul și să nu opună rezistență soldaților care înaintează.

Guvernul RSC declară că niciodată, nici el și nici alt organ constituțional al acestei țări nu și-au dat acordul la invadarea și ocuparea Cehoslovaciei. Ocuparea cu forța a Cehoslovaciei contravine Cartei ONU, Tratatului de la Varșovia și principiilor fundamentale ale dreptului internațional.

Prin acțiunile colective ale celor cinci state a fost comis un atentat la independența RSC și, într-un mod nemaiauzit, a fost încălcată integritatea ei teritorială. Guvernul RSC protestează cu hotărîre împotriva acestui act. În numele poporului cehoslovac, în numele păcii generale și al colaborării, guvernul RSC adresează guvernului URSS cererea de a înceta imediat ocuparea ilegală a Cehoslovaciei și de a retrage toate trupele de pe teritoriul cehoslovac. Această acțiune, arată nota, nu poate fi explicată prin nimic, cu atît mai puțin justificată.

Un text identic a fost transmis guvernelor celorlalte patru state.

În cursul zilei, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Socialiste Cehoslovace a transmis în numele guvernului, cu acordul președintelui Republicii Socialiste Cehoslovace, o a doua notă în care solicită guvernele celor cinci state participante la ocuparea teritoriului cehoslovac să pună imediat capăt ocupării nejuste a țării și să fie retrase toate armatele de pe teritoriul său. Ambasadele atrag atenția guvernelor respective că pe teritoriul Cehoslovacie este grav împiedicată activitatea organelor constituționale de stat, ca cea a președintelui, a guvernului, a Adunării Naționale, a organelor naționale locale ale puterii de stat. Caracterul grav al situație decurge, în afară de altele, și din faptul că s-a ajuns la reținerea activiștilor politici și obștești într-un mod contrar dreptului. În notă se cere neîntîrziat celor cinci guverne să întreprindă asemenea măsuri care să înlesnească reînnoirea vieții normale în țară și să înceteze neîntîrziat orice acțiune de forță împotriva populației Cehoslovaciei.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 45-46

27. Știre privind atașamentul față de conducerea legală a Cehoslovaciei a lucrătorilor Adunării Naționale a Cehoslovaciei

Praga 21 Agerpres – Lucrătorii Adunării Naționale din Cehoslovacia și-au exprimat sprijinul deplin față de conducerea legitimă a statului cehoslovac, față de președintele Ludvík Svoboda, de Adunarea Națională, în frunte cu președintele său Josef Smrkovský, și de guvernul Oldrich Černik, ca și față de politica adoptată după luna ianuarie, așa cum a fost ea exprimată în programul de acțiune al Partidului Comunist din Cehoslovacia.

„Ne exprimăm acordul și sprijinul deplin față de declarația Adunării Naționale“, se afirmă în rezoluția adresată guvernelor și parlamentelor Uniunii Sovietice, Poloniei, RDG, Ungariei și Bulgariei, în care le adresează un apel să-și retragă trupele de ocupație.

Agenția cehoslovacă de știri continuă să primească mesaje în care se exprimă sprijinul față de CC al PCC din Cehoslovacia, în frunte cu Alexander Dubček, față de guvernul și de președintele Republicii și față de Adunarea Națională.

S-au primit mesaje de la muncitorii de la Uzina de vagoane de cale ferată “Tatra“ din Poprad, de la Comitetul orășenesc din Horni Slavkov al partidului comunist, din partea comuniștilor și celor fără de partid din formația militară 5987 din Praga, de la lucrătorii din Institutul entomologic al Academiei de științe a Cehoslovaciei și de la Prezidiul Consiliului Raional al CCS din Praga 8.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 48-49

28. Știre privind întrunirea Consiliului de Securitate al ONU

New York 21 Agerpres – La sediul Organizației Națiunilor Unite din New York, s-a anunțat oficial că la cererea Canadei, Danemarcei, Franței, Paraguayului, Marii Britanii și Statelor Unite, Consiliul de Securitate se va întruni la ora 20,30 GMT pentru a discuta situația din Cehoslovacia.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 49

29. Știre privind primirea unor membri ai guvernului de către președintele Svoboda

Praga 21 Agerpres – Miercuri seara după ora 21,00, cancelaria președintelui Republicii l-a informat pe un corespondent al ČTK că Ludvík Svoboda a primit guvernul care l-a informat despre ședința sa.

Această ședință va continua joi. În același timp, guvernul a întreprins măsuri pentru îndepărtarea obstacolelor care fac imposibilă participarea lui O. Černik, L. Strougal, F. Hamouz și a ministrului Václav Hůla la activitatea guvernului. Guvernul va informa opinia publică despre măsurile sale viitoare.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 50

30. Protest al Partidului Comunist din Australia față de pătrunderea trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia

Sydney 21 Agerpres – La Sydney, Partidul Comunist din Australia a protestat cu energie împotriva pătrunderii trupelor străine în Cehoslovacia și a cerut retragerea lor imediată. Într-o rezoluție adoptată la o ședință extraordinară a Comitetului Executiv al Partidului s-au cerut respectarea acordului de la Bratislava, recunoașterea guvernului cehoslovac și respectarea libertății și a omului. Comitetul Executiv a hotărît, de asemenea, să trimită o delegație la Canberra la 22 august, pentru a prezenta un protest oficial ambasadei sovietice.

La Perth, secretarul Partidului Comunist din Australia occidentală, J.R. Ggandini, a declarat că evenimentele de la Praga „nu au nici o justificare“.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 50

31. Declarație a comuniștilor austrieci

Viena 21 Agerpres – Organul Partidului Comunist din Austria „Volksstimme“ publică următoarea declarație a Biroului Politic al CC al Partidului Comunist:

Intrarea trupelor din cinci țări participante la Tratatul de la Varșovia în Cehoslovacia a uimit și afectat profund pe comuniștii austrieci.

Aceasta cu atît mai mult cu cît, după convorbirile dintre partide de la Bratislava, toți participanții au arătat că este deschisă calea spre rezolvarea politică a divergențelor existente și a problemelor pe baza respectării suveranității naționale și neamestecului în treburile interne le altor țări.

Nu ne sînt cunoscute fapte care să indice că Partidul Comunist din Cehoslovacia n-ar fi în stare să apere bazele socialismului și să le întărească, să combată cu succes forțele antisocialiste. Din această cauză nu vedem nici o justificare pentru intervenția militară a trupelor din cinci țări al Tratatului de la Varșovia.

Cu toate că se simte legat de Uniunea Sovietică, de PCUS și de celelalte țări socialiste și partidele lor comuniste, Biroul Politic al CC al PCC din Austria dezavuează intervenția militară. Biroul Politic al CC este de părere că acest procedeu contravine spiritului și hotărîrilor de la Bratislava și își manifestă dorința ca să fie făcut totul pentru obținerea unei soluții politice fără presiune militară, pe baza suveranității depline a RSC și libertății de hotărîre a PCC, pentru a asigura dezvoltarea în continuare a democrației socialiste.

Ținînd seama de situația deosebit de serioasă, Biroul Politic al CC a convocat o ședință plenară a CC al PCC din Austria pentru joi 22 august.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 50-51

32. Declarație a lui U. Thant, Secretar General al ONU

New York 21 Agerpres – Secretarul general al ONU, U. Thant, a declarat că acțiunea militară ân Cehoslovacia contravine Cartei Națiunilor Unite și constituie o lovitură serioasă dată ordinii și moralei internaționale pe care se întemeiază această Chartă. U. Thant a spus că evenimentele din Cehoslovacia dau o lovitură gravă conceptelor de drept și de ordine internațională și constituie o dare înapoi pentru destinderea între Est și Vest. Vorbitorul a adresat un apel Uniunii Sovietice și celorlalte patru țări din Tratatul de la Varșovia „să dea dovadă” de cea mai mare moderație în relațiile cu guvernul și poporul cehoslovac”.

U. Thant a anulat călătoria ce urma să o facă la Praga, Viena și Geneva.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 51

33. Știre privind activitatea delegațiilor Adunării Naționale a Cehoslovaciei

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Miercuri seara, deputații Adunării Naționale a RSC, întruniți în ședință extraordinară, în clădirea sediului adunării, au ascultat informațiile membrilor celor două delegații de deputați ai Adunării Naționale.

Prima din aceste declarații, condusă de Zdenek Firlinger, a vizitat Ambasada sovietică și a cerut în spiritul hotărîrii de miercuri dimineața a Prezidiului Adunării Naționale adresată președinților guvernelor și parlamentelor ale celor cinci state ocupante, să-și retragă imediat trupele străine de pe teritoriul cehoslovac. Delegația a cerut, de asemenea, ca Adunarea Națională să aibă posibilitatea să activeze în mod legal, cu participarea președintelui ei, Josef Smrkovský, pentru ca ea să poată stabili contacte cu guvernul, cu primul secretar al CC al PCC.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 51-52

34. Măsuri ale Armatei Populare Cehoslovace

Praga 21 Agerpres ČTK transmite:

Toate măsurile adoptate de comandamentele Armatei Populare Cehoslovace corespund întrutotul hotărîrii președintelui RS Cehoslovace, anunță Comandamentul Armatei Populare Cehoslovace.

În spiritul indicației și declarației Prezidiului CC al PCC, s-a făcut totul pentru a fi menținută liniștea, pentru a nu se opune rezistență trupelor, pentru ca în felul acesta să se preîntîmpine vărsarea de sînge și alte urmări posibile.

Armata va îndeplini și de acum înainte ordinele președintelui republicii, Lusvik Svoboda, în calitate de comandant suprem al său.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 52

35. Rezoluții de susținere

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: La agenția cehoslovacă de presă ČTK au sosit în cursul zilei de miercuri fără încetare numeroase rezoluții și declarații în care organizațiile de bază ale PC din Cehoslovacia, întreprinderile și diferitele instituții își exprimă sprijinul deplin față de CC al PCC, în frunte cu A. Dubček, față de guvernul RS Cehoslovace, în frunte cu O. Černik, față de Adunarea Națională, în frunte cu J. Smrkovský.

Acest sprijin l-au exprimat, printre alții, oamenii muncii de la Uzina constructoare de vagoane „Tatra” din orașul Poprad, comuniștii și cei fără de partid din Unitatea militară nr 5987 din Praga și alții.

Delegații la Congresul extraordinar al CC din Slovacia și delegații la Congresul extraordinar al PC din Cehia au făcut la 21 august o declarație în care se subliniază că „în acest moment atît de important ne facem cunoscută adeziunea deplină față de cauza construirii socialismului în țara noastră, față de politica promovată de A. Dubček.”

Lucrătorii din Ministerul Afacerilor Externe al RS Cehoslovace au făcut o declarație în care își exprimă sprijinul deplin cu declarația Prezidiului CC al PCC și cheamă pe reprezentanții partidelor și guvernelor ale căror trupe au pătruns pe teritoriul cehoslovac să cumpănească la timp răspunderea istorică pe care și-o iau în fața poporului cehoslovac și în fața întregii omeniri progresiste prin amestecul în treburile interne ale Cehoslovaciei.

Lucrătorii din secția internațională a CC al PCC își fac cunoscută într-o rezoluție hotărîrea de a îndeplini toate indicațiile Prezidiului CC al PCC în situația care s-a creat.

Condamnînd ocuparea Cehoslovaciei, oamenii muncii de la uzina de construcții navale din Praga – Ceste Lodenice – subliniază că singurii reprezentanți ai statului sînt tovarășii Svoboda, Černik și Smrkovský, aleși pe baze democratice.

Comisia Economică a Consiliului Național Ceh își exprimă într-o declarație încrederea și sprijinul deplin față de conducătorii de partid și de stat ai Cehoslovaciei aleși în mod legal și cer retragea imediată a trupelor Tratatului de la Varșovia, deoarece „în țara noastră domnește liniștea și noi sîntem capabili ca prin mijloace proprii, sub conducerea organelor noastre constituționale, să asigurăm dezvoltarea democratică în continuare a societății noastre soacialiste”.

Oamenii muncii de la Uzina de gaze din orașul Kosice își exprimă într-o declarație sprijinul deplin față de conducerea PCC și a statului, aleasă pe baze democratice după ianuarie a.c.

Uniunea luptătorilor antifasciști și toate organizațiile din rezistență și-au exprimat sprijinul necondiționat față de reprezentanții legali ai Cehoslovaciei. Ele fac apel la toți luptătorii de rezistență cehi și slovaci să sprijine și să îndeplinească directivele guvernului legal, în colaborare cu celelalte organizații ale Frontului Național.

„Declarăm cu întreaga noastră răspundere că, pînă în momentul trecerii frontierelor noastre de către trupele Tratatului de la Varșovia, pe teritoriul nostru era ordine și liniște”, scrie în declarația sa Prezidiul Comitetului Regional al PC din Cehoslovacia din Cehia de nord, care s-a întrunit miercuri la Usti-nad-Labe.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 55-56

36. Cuvântarea lui Ludvík Svoboda, președintele RS Cehoslovace, la Radio Praga

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: La 21 august, la ora 22,30, la postul de radio cehoslovac a luat cuvîntul președintele RS Cehoslovace, Ludvík Svoboda, care a declarat că pătrunderea unităților armate ale Uniunii Societice, alături de unitățile altor 4 state, a avut loc fără știrea organelor constituționale ale statului. Aceste organe însă, pornind de la răspunderea lor față de popoarele patriei noastre, trebuie să rezolve cît mai rapid posibil situația creată și să obțină retragerea grabnică a trupelor străine. An această direcție am adoptat astăzi măsuri, a spus e. Seara, m-am întîlnit cu membrii guvernului și am examinat împreună cu ei unele probleme, cele mai stringente, privind reluarea vieții normale în țară și asigurarea unității ei. Mîine, convorbirile vor continua și, după cum sînt convins, și cu participarea președintelui guvernului, Oldrich Černik.

Programul de acțiune al Partidului Comunist din Cehoslovacia și declarația-program a guvernului Frontului Național exprimă interesele noastre vitale și de aceea trebuie să continuăm calea începută, a încheiat președintele Svoboda.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 57.

37. Declarația Partidului Comunist din Marea Britanie

Londra 21 Agerpres – „Partidul Comunist din Marea Britanie deplînge intrarea trupelor anumitor țări ale Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia”, se spune într-un comunicat publicat miercuri seara de Comitetul Central al Partidului Comunist din Marea Britanie. „Oricare ar fi divergențele de vederi între țările socialiste cu privire la Cehoslovacia, noi considerăm că intervenția militară este total nejustificată”, continuă comunicatul. „Sperăm că va fi încheiat un acord privind retragerea trupelor celor 5 țări și că relațiile între guvernele și partidele acestora cu cel al Cehoslovaciei vor fi restabilite pe o bază normală”.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 57

38. Ședință a guvernului RS Cehoslovace, în absența lui O. Černik

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Guvernul RSC, în absența președintelui guvernului și a vicepreședinților guvernului, cu care în prezent nu s-a putut stabili legătura, s-a întrunit miercuri după-amiază într-o ședință extraordinară și, sub președinția lui T. Mahaciova, a adoptat o hotărîre în care arată că guvernul este împiedicat sa-și îndeplinească funcțiile legale. Guvernul hotărăște să adreseze președintelui RSC rugămintea de a-l primi imediat pentru a discuta probleme ale consecințelor pe planul politicii interne, externe și internaționale ale ocupării militare a RSC, precum și probleme legate de asigurarea exercitării legale a funcțiilor de către organele politice și constituționale.

Guvernul adresează tuturor oamenilor muncii, muncitorilor, țăranilor și intelectualității chemarea de a păstra consecvent linia cuprinsă în declarația Prezidiului CC al PCC de la ședința de miercuri și de a-și îndrepta totodată atenția asupra problemelor legate de asigurarea desfășurării producției industriale, agricole, transportului și aprovizionării și în acest fel să preîntîmpine subminarea economiei naționale.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 58

39. Declarație a guvernului cehoslovac

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite declarația Guvernului RS Cehoslovace în care se arată:

Vă doresc vouă, cehi, slovaci, reprezentanți ai minorităților naționale, tuturor locuitorilor Republicii Cehoslovace următoarea chemare:

Cerem retragerea imediată a trupelor celor cinci state participante la Tratatul de la Varșovia, cerem respectarea acestui tratat și respectarea deplină a suveranității de stat a Cehoslovaciei.

Cerem insistent ca guvernele URSS, RDG, Poloniei, Ungariei, Bulgariei să ordone încetarea acțiunilor armate, în cursul cărora se varsă sînge și se distrug valori materiale ale țării noastre.

Cerem să se creeze imediat condiții normale pentru activitatea organelor constituționale și politice cehoslovace, să se pună capăt internării unor membri ai acestor organe, pentru ca ei să-și poată relua activitatea.

Adresîndu-se cetățenilor, declarația spune în încheiere: Mai este încă în puterile noastre ca, cu ajutorul vostru, să desăvârșim cauza măreață a renașterii pe care am început s-o înfăptuim în ianuarie. Guvernul este convins că, cu ajutorul vostru, vom înfăptui aceasta fără jertfe și vărsări de sînge inutile.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, ff. 58-59

40. Anunț al Agenției ČTK

Praga 21 Agerpres – Miercuri seara tîrziu, agenția ČTK a transmis un ultim buletin în care anunța că sediul său a fost ocupat de trupele străine.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f. 59

41. Chemare la solidaritate

Praga 21 Agerpres – ČTK transmite: Sindicatul lucrătorilor de la Ministerul Afacerilor Interne cheamă pe toți lucrătorii din organele de securitate să sprijine conducerea de partid în frunte cu A. Dubček, pe președintele Republicii, Ludvík Svoboda, apelul Adunării Naționale și al guvernului RSC, astfel încît lucrătorii din securitate să îndeplinească numai sarcinile acestor organe legale.

Credem că în rîndurile poporului ceh și slovac nu se va găsi nimeni care să fie gata să se lanseze în indiferent ce acțiuni care să sprijine această ocupare. Deoarece ocupația împiedică factorii constituționali să-și îndeplinească normal funcțiile lor pe teritoriul Republicii Socialiste Cehoslovace, funcțiile care ne-au fost încredințate de popor le vom îndeplini cu răspundere deplină și cu toate puterile și în afara teritoriului republicii.

Semnează Dr. Otta Sik, vicepreședinte al guvernului, membru al CC al PCC; dr. Jiri Hajek, ministrul afacerilor externe. Membru al CC al PCC; dr. Frantisek Vlasak, ministrul planificării economiei naționale, membru supleant al CC al PCC; Stefan Gasparik, președintele Comisiei Centrale de control.

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 60/19-22 august 1968, f.60

C. FOTOGRAFII

I. ARHIVA AGERPRES

FOTO 1: Nicolae Ceaușescu salutând mulțimea prezentă în Piața Palatului la mitingul de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

FOTO 2: Membri CC ai PCR salutând mulțimea prezentă în Piața Palatului la mitingul de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

FOTO 3: Nicolae Ceaușescu condamnă intervenția armată în Cehoslovacia de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

FOTO 4: Marele miting de protest din Piața Palatului împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

FOTO 5: Paul Niculescu Mizil dând citire comunicatului ședinței plenare a CC al PCR

FOTO 6: Membri CC ai PCR salutând mulțimea prezentă în Piața Palatului la mitingul de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

FOTO 1: Nicolae Ceaușescu salutând mulțimea prezentă în Piața Palatului la mitingul de protest

împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

fotograf: Radu Cristescu, Arhiva foto Agerpres, id foto: 3619700, data: 21.08.1968

FOTO 2: Membri CC ai PCR salutând mulțimea prezentă în Piața Palatului la mitingul de protest

împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

fotograf: Radu Cristescu, Arhiva foto Agerpres, id foto: 3619903, data: 21.08.1968

FOTO 3: Nicolae Ceaușescu condamnă intervenția armată în Cehoslovacia

de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

fotograf: Ion Dumitru, Arhiva foto Agerpres, id foto: 6770601, data: 21.08.1968

FOTO 4: Marele miting de protest din Piața Palatului împotriva ocupării Cehoslovaciei

de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

fotograf: Corneliu Mocanu, Arhiva foto Agerpres, id foto: 3619563, data: 21.08.1968

FOTO 5: Paul Niculescu Mizil dând citire comunicatului ședinței plenare a CC al PCR

fotograf: Ion Dumitru, Arhiva foto Agerpres, id foto: 3635948, data: 21.08.1968

FOTO 6: Membri CC ai PCR salutând mulțimea prezentă în Piața Palatului la mitingul de protest împotriva ocupării Cehoslovaciei de către trupele a cinci state participante la Tratatul de la Varșovia

fotograf: Radu Cristescu, Arhiva foto Agerpres, id foto: 3619573, data: 21.08.1968

C. FOTOGRAFII

II. ARHIVA ČTK

FOTO 1: Sărutul frățesc dintre Alexander Dubček și Leonid Brejnev pe aeroportul din Praga

FOTO 2: Parada de 1 Mai pe străzile din Praga

FOTO 3: Întâlnirea de la Cierna nad Tisou

FOTO 4: Vizita lui Nicolae Ceaușescu la Praga. Semnarea tratatului de prietenie româno-cehoslovac. În prim-plan Nicolae Ceausescu și Ludvik Svoboda

FOTO 5: Tancurile sovietice în fața sediului CC al PCC

FOTO 6: Mesajele praghezilor către trupele de ocupație: ,,Lenin, trezește-te! Brejnev a înnebunit!”

FOTO 7: Oameni citind mesajele de protest de pe afișele lipite pe vitrinele magazinelor

FOTO 8: Soldații sovietici încercând să stingă un tanc în flăcări incendiat de protestatari, în apropiere de sediul central al Radioului din Praga

FOTO 9: Indicatoarele străzilor distruse pentru a debusola forțele de ocupație

FOTO 10: Blindatele sovietice păzind intrarea pe strada Opletalova, în apropiere de sediul ČTK

FOTO 11: Oameni epuizați dormind pe băncile din parcul de la intrarea în Radioul Regional din Plzen

FOTO 12: Tânără ascultând știrile de la radio pe străzile din Praga

FOTO 13: Indicatoarele străzilor distruse pentru a debusola forțele de ocupație

FOTO 14: Tancurile sovietice poziționate pe cheile Valtavei, la podul de după castelul din Praga

FOTO 15: Mulțimea de oameni adunată în jurului statuii regelui Vachlav /Libor Hajsky

FOTO 16: Campionul olimpic Emil Zatopek, în mulțimea de protestatari, în jurul statuii regelui Vaclav

FOTO 17: Mulțimea de praghezi înconjurând tancurile sovietice pentru a împiedica înaintarea acestora către Radio Praga

FOTO 18: Tancurile sovietice pe străzile Pragăi

FOTO 19: Cehoslovacii scriind manifeste împotriva invaziei

FOTO 20: Ospătărițele unei cafenele din centrul Pragăi participând la greva sonoră

FOTO 21: Josef Smrkovsky, Președintele Adunării Naționale adresându-se mulțimii la scurt timp după sosirea delegației Cehoslovace de la Moscova

FOTO 22: Alexander Dubček adresându-se națiunii prin intermediul radioului, după sosirea delegației Cehoslovace de la Moscova

FOTO 23: Alexander Dubček adresându-se plenarei CC al PCC

FOTO 1: Sărutul frățesc dintre Alexander Dubček și Leonid Brejnev pe aeroportul din Praga

fotograf: Jiri Finda, Arhiva foto ČTK, id foto: F200710090379201, data: 21.02.1968

FOTO 2: Parada de 1 Mai pe străzile din Praga. De la stânga al dreapta: Gustav Husak (vice-premier), Ludvik Svoboda (președintele Cehoslovaciei), Alexander Dubček (liderul PCC),

Frantisek Kriegel (președintele Frontului Național) și Jan Piller (secretar PCC)

fotograf: Jiri Finda, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00240545, data: 01.05.1968

FOTO 3: Întâlnirea de la Cierna nad Tisou.

De la stânga la dreapta: Nikolai Podgorny, Alexander Dubček, Leonid Brejnev și Josef Smrkovsky

fotograf: Jiri Finda, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00100769, data: 29.07.1968

FOTO 4: Vizita lui Nicolae Ceaușescu la Praga. Semnarea tratatului de prietenie româno-cehoslovac.

În prim-plan Nicolae Ceausescu și Ludvik Svoboda.

În plan secund: interpretul român (necunoscut) și Alexander Dubček,

Oldrich Cernik, Josef Smrkovsky, Bohuslav Kucera, Frantisek Kriegel, Cestmir Cisar.

fotograf: Jiri Rublic, Arhiva foto ČTK, id foto: F200802180012501, data: 16.08.1968

FOTO 5: Tancurile sovietice în fața sediului CC al PCC

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00523788, data: 1968

FOTO 6: Mesajele praghezilor către trupele de ocupație: ,,Lenin, trezește-te! Brejnev a înnebunit!”

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00524289, data: 1968

FOTO 7: Oameni citind mesajele de protest de pe afișele lipite pe vitrinele magazinelor

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO01018891, data: 1968

FOTO 8: Soldații sovietici încercând să stingă un tanc în flăcări incendiat de protestatari,

în apropiere de sediul central al Radioului din Praga

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00529411, data: 21.08.1968

FOTO 9: Indicatoarele străzilor distruse pentru a debusola forțele de ocupație

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00526456, data:1968

FOTO 10: Blindatele sovietice păzind intrarea pe strada Opletalova, în apropiere de sediul ČTK

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00527511, data:1968

FOTO 11: Oameni epuizați dormind pe băncile din parcul de la intrarea în Radioul Regional din Plzen

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00533995, data:1968

FOTO 12: Tânără ascultând știrile de la radio pe străzile din Praga

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00527692, data:1968

FOTO 13: Indicatoarele străzilor distruse pentru a debusola forțele de ocupație

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO01018907, data:1968

FOTO 14: Tancurile sovietice poziționate pe cheile Valtavei, la podul de după castelul din Praga

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00524990, data:1968

FOTO 15: Mulțimea de oameni adunată în jurului statuii regelui Vachlav /Libor Hajsky

fotograf: Libor Hajsky, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00126197, data: 21.08.1968

FOTO 16: Campionul olimpic Emil Zatopek, în mulțimea de protestatari, în jurul statuii regelui Vaclav

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00526437, data: 21.08.1968

FOTO 17: Mulțimea de praghezi înconjurând tancurile sovietice

pentru a împiedica înaintarea acestora către Radio Praga

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: F200903260180401, data: 21.08.1968

FOTO 18: Tancurile sovietice pe străzile Pragăi

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: F200903260180401, data: 21.08.1968

FOTO 19: Cehoslovacii scriind manifeste împotriva invaziei

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00524057, data: 21.08.1968

FOTO 20: Ospătărițele unei cafenele din centrul Pragăi participând la greva sonoră

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00524282, data: 21.08.1968

FOTO 21: Josef Smrkovsky, Președintele Adunării Naționale adresându-se mulțimii

la scurt timp după sosirea delegației Cehoslovace de la Moscova

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00529919, data: 21.08.1968

FOTO 22: Alexander Dubček adresându-se națiunii prin intermediul radioului,

după sosirea delegației Cehoslovace de la Moscova

fotograf: necunoscut, Arhiva foto ČTK, id foto: F200802180014201, data: 27.08.1968

FOTO 23: Alexander Dubček adresându-se plenarei CC al PCC

fotograf: Jiri Rublic, Arhiva foto ČTK, id foto: FO00380280, data: 31.08.1968

BIBLIOGRAFIE

SURSE:

INEDITE

Arhivele Naționale ale României, fond CC al PCR – Secția Relații Externe, Vol. V: 1966-1981, 1983, dosar 29, ff. 1-11;

IDEM, dosar 30/1968, ff. 1-86;

IDEM, dosar 72/1968, ff. 1-13;

IDEM, dosar 73/1968, ff. 1-5;

IDEM, dosar 90/1968, ff. 1-13;

IDEM, dosar 107/1968, ff. 1-82;

IDEM, dosar 108/1968, ff. 1-232;

IDEM, dosar 111/1968, ff. 1-14;

IDEM, dosar 102/1969, ff. 1-294.

Arhiva Agerpres, fond 1968, dosar 36/12-21.08.1968, ff. 1097-1134;

IDEM, dosar 37/21-22.08.1968, ff. 1135-1146;

IDEM, dosar 38/22-23.08.1968, ff. 1147-1171;

IDEM, dosar 39/23-24.08.1968, ff. 1172-1193;

IDEM, dosar 40/24-25.08.1968, ff. 1194-1223;

IDEM, dosar 41/25-26.08.1968, ff. 1224-1250;

IDEM, dosar 42/26-27.08.1968, ff. 1251-1289;

IDEM, dosar 43/28-29.08.1968, ff. 1290-1321;

IDEM, dosar 44/29-30.08.1968, ff. 1322-1354;

IDEM, dosar 45/30.08-01.09.1968, ff. 1355-1389;

IDEM, dosar 46/01-02.09.1968, ff. 1390-1426;

IDEM, dosar 47/02-04.09.1968, ff. 1427-1465;

IDEM, dosar 48/04-07.09.1968, ff. 1466-1498;

IDEM, dosar 49/07-09.09.1968, ff. 1499-1535;

IDEM, dosar 50/09-11.09.1968, ff. 1536-1565.

EDITE

***1968: Primăvara de la Praga: documente diplomatice: ianuarie 1968 – aprilie 1969, ediție de Dumitru Preda, Editura Mondo Media, București, 2009;

***Istoria comunismului din România, ediție de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, vol. II: documente Nicolae Ceaușescu: 1965-1971, Editura Polirom, Iași, 2012;

***România-Israel: diplomatic documents, vol. 1: 1948-1969, edited by Dumitru Preda and Victor Boștinaru, s.e., Bucharest, Bruxelles, 2013;

***Tratatul de la Varșovia: 1955-1980: culegere de documente, Editura politică, București, 1981;

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 59-64/15.08-12.09.1968;

BUȘE, Constantin et alii, Relații internaționale în acte și documente, Volumul II: 1945 – 1982, Editura Didactică și Pedagogică, București, ediția a III-a, 1983;

KOUDELKA, Josef, Invazie 68, trad: Gabriela Georgescu, Editura Art, București, 2013;

l’Archivio storico della Camera dei deputati, La primavera di Praga: immagini e documenti dal Fondo Pelikan, Roma, 2008 (ediție electronică);

PĂTROIU, Ion (coord.), Îngheț în plină vară: Praga – august 1968, Editura Paideia, București, 1998.

PERIODICE

Ziare

Adevărul, nr. 2559, vineri, 21 august 1998;

Cotidianul, anul VIII, nr. 88 (2133), joi, 20 august 1998;

Cotidianul, anul VIII, nr. 90 (2135), sâmbătă-duminică, 22-23 august 1998;

l’Unità, nr. 57, marți, 27 februarie 1968;

l’Unità, nr. 60, vineri, 1 martie 1968;

l’Unità, nr. 61, sâmbătă, 2 martie 1968;

Scânteia, an XXXVII, nr. 7802, 22 august 1968;

The New York Times, nr. 40159, sâmbătă, 6 ianuarie 1968;

The New York Times, nr. 40161, luni, 8 ianuarie 1968;

The Observer, nr. 9217, 10 martie 1968;

The Observer, nr. 9235, 14 iulie 1968.

Reviste

Caietele CNSAS, nr. 1/2008, ISSN 1844-6590;

Caietele CNSAS, nr. 2/2008, ISSN 1844-6590;

Dosarele Istoriei, an III, nr. 5 (21), București, Editura Evenimentul Românesc, 1998;

Istorie și civilizație, an V, nr. 40, ianuarie 2013;

Lumea, an XVIII, nr. 7 (232), 2012;

Magazin istoric, serie nouă, anul XXXII, numărul 2 (371), București, februarie 1998;

Revista de istorie militară, nr. 1-2 (111-112) / 2009;

Revista istorică, serie nouă, Tomul XIV, numerele 1 – 2, 2003;

Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, nr. 1-2, Editura Universității „Ovidius”, Constanța, 2007;

Suplimentul „Aldine” al ziarului „România Liberă”, 22 august 2008.

JURNALE ȘI MEMORII

BETEA, Lavinia, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu, Iliescu: convorbiri, Editura Evenimentul Românesc, București, 1997;

EADEM, Convorbiri neterminate: Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Editura Polirom, Iași, 2001;

CĂPLESCU, Romulus, Pe urmele tancurilor sovietice, mărturie consemnată de autorul prezentei teze (scris), drd. Andrei Tinu, București, 26.07.2012;

CIURESCU, Ilie, Aduceri aminte din Cehoslovacia 1968 (I), interviu acordat autorului prezentei teze (transcriere de pe fișier audio), drd. Andrei Tinu, București, 17.01.2013;

IDEM, Aduceri aminte din Cehoslovacia 1968 (II), interviu acordat autorului prezentei teze, drd. Andrei Tinu, București, 8.01.2014;

DUBČEK, Alexander, SUGÁR, András, Dubček speaks, Tauris, London, 1990;

IDEM, HOCHMAN, Jirí, Hope dies last: the autobiography of Alexander Dubček, Kodansha International, New York, 1993.

MALIȚA, Mircea, Tablouri din Războiul Rece: memorii ale unui diplomat român, Editura C. H. Beck, București, 2007;

NICULESCU-MIZIL, Paul, O istorie trăită. Memorii, 2 volume, Editura Enciclopedică, București, 1997;

IDEM, De la Comintern la comunism național: despre consfătuirea partidelor comuniste și muncitorești (Moscova, 1969), București;

OLTEANU, Constantin, O viață de om: dialog cu jurnalistul Dan Constantin, Editura Niculescu, București, 2012;

THEODORESCU, Răzvan, Trăiam într-o închisoare dar nu-i vedeam zidurile, mărturie consemnată de autorul prezentei teze (transcriere de pe fișier audio), drd. Andrei Tinu, București, 15.02.2013.

LUCRĂRI GENERALE:

ATKINSON, R., Povestea vieții: interviul, trad.: Sebastian Năstuță, Editura Polirom, Iași, 2006;

BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis et alii, Istoria României, Ediția a II-a, Editura Corint, București, 2003;

CARPENTIER, Jean, LEBRUN, François (coord.), Istoria Europei, Editura Humanitas, București, 2006;

CONSTANTINIU, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Ediția a III-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002;

GEISS, Imanuel, Istoria lumii: din preistorie până în anul 2000, Editura All Educational, București, 2002;

JUDT, Tony, Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945, Editura Polirom, Iași, 2008;

OLTEANU, Constantin, România, o voce distinsă în Tratatul de la Varșovia, Editura Aldo, București, 2009;

IDEM, DUȚU, Alesandru, ANTIP, Constantin, România și Tratatul de la Varșovia: istoric, mărturii, documente, cronologie, Editura Pro Historia, București, 2005;

PINDER, John, Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura Bic All, București, 2005;

PREDA-MĂTĂSARU, Aurel, Tratat de relații internaționale moderne și contemporane: 1645 – 1990, Volumul III: Războiul Rece, Editura Lumina Lex, București, 2005;

ROTHSCHILD, Joseph, Return to Diversity: A Political of East Central Europe since World War II, Oxford University Press, New York, 1989;

RUSAN, Romulus, România în timpul războiului rece: scurtă cronologie a evenimentelor, instituțiilor și mentalităților: 1945 – 1989, Editura Fundației Academia Civică, București, 2008;

SOULET, Jean-François, Istoria contemporană a statelor comuniste: din 1945 până în zilele noastre, traducere de Silvia Albișteanu și Ana Sbarcea, Editura Polirom, Iași, 1998;

STASZ, B., ULRICH, L. (coord.), Istorie orală: spunem povești și scriem despre viață, Editura Corint, București, s.a.

LUCRĂRI SPECIALE:

*** The Prague Spring 1968, ediție îngrijită de Jaromír Navrátil, Central European University Press, Budapesta și New York, 1998;

***„2000 de cuvinte”: manifestul Primăverii de la Praga, niciodată publicat în România, în „Adevărul”, nr. 2559, vineri, 21 august 1998, p.11;

***Budapest: Il messaggio de 67 partiti al Vietnam, în „l’Unità”, nr. 60, vineri, 1 martie 1968, p. 13;

***Convulsion in Prague, în „The New York Times”, nr. 40161, luni, 8 ianuarie 1968, p.38;

***Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu din Piața Palatului Republicii, în „Scânteia”, an XXXVII, nr. 7802, 22 august 1968, p. 1;

***Novotný deposed as Party Leader; Slovaks gets post, în „The New York Times”, nr. 40159, sâmbătă, 6 ianuarie 1968, p.1, col. 5, p. 6, col. 4-5;

***România și „Primăvara de la Praga”, ediție îngrijită de Dan Cătănuș, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2005;

ACHERSON, Neal, Czech bosses fear explosion of revenge, în „The Observer”, nr. 9217, 10 martie 1968, p.1;

IDEM, Red Army Keeps. Czechs guessing, în „The Observer”, nr. 9235, 14 iulie 1968;

BETEA, Lavinia (coord.), 21 august 1968. Apoteoza lui Ceaușescu, Editura Polirom, Iași, 2009;

BLAGA, Michael-Nicholas, În numele omenirii, vă cerem să nu invadați România, în „Lumea”, an XVIII, nr. 7 (232), 2012, pp. 74-87;

BOFFA, Giuseppe, L’intervento sarà subito pubblicato: Oggi Berlinguer parla al convegno dei partiti comunisti di Budapest, în l’Unità, nr. 61, sâmbătă, 2 martie 1968, p.13;

IDEM, Presenti 64 delegazioni: L’incontro consultivo tra i partiti comunisti si è apperto ieri a Budapest, în „l’Unità”, nr. 57, marți, 27 februarie 1968, p.1;

CIOROIANU, Adrian, Istorie,eroi, cultură politică: reflecții despre cavalerii memoriei și partizanii uitării, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008;

CIURESCU, Ilie, Am văzut cu ochii mei invazia sovietică (I), în „Cotidianul”, anul VIII, nr. 88 (2133), joi, 20 august 1998, pp. 10-11;

IDEM, Am văzut cu ochii mei invazia sovietică (II), în „Cotidianul”, anul VIII, nr. 90 (2135), sâmbătă-duminică, 22-23 august 1998, p. 9;

CROITOR, Mihai, România și conflictul sovieto-chinez: 1956-1971, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009;

DENIZE, Eugen, Ocuparea Cehoslovaciei (august 1968) reflectată de Radiodifuziunea Română, în „Revista istorică”, serie nouă, Tomul XIV, 2003, numerele 1 – 2, fondator Nicolae Iorga;

DJUVARA, Neagu, Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914 – 1991), Editura Humanitas, București, 2008;

DRĂGUȘIN, Nicolae, Praga 1968 și reforma imposibilă a comunismului, în Suplimentul „Aldine” al ziarului „România Liberă”, 22 august 2008;

DUPLAN, Christian și GIRET, Vincent, Viața în roșu: pionierii: Varșovia, Praga, Budapesta, București:1944-1968, vol. II, Editura Nemira, București, 1997;

FEJTÖ, François, RUPNIK, Jacques, Le printemps tchécoslovaque 1968, Éditions Complexe, 1999, 2008, ISBN 978-2-8048-0151-9;

FILIP, Corneliu, Tratatul de la Varșovia în relațiile internaționale ale epocii: 1955-1991, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2007;

GABANYI, Anneli Ute, Cultul lui Ceaușescu/ traducere: Iulian Vamanu, Editura Polirom, Iași, 2003;

GHIȘA, Alexandru, De la colapsul ungar la Declarația de independență a României față de Moscova: zece ani de criză est-europeană: 1955-1965, în „Istorie și civilizație”, an V, nr. 40, ianuarie 2013, pp. 56-62;

KAPLAN, Robert D., Politici de război: de ce necesită conducerea politică un etos păgân, Editura Polirom, Iași, 2002;

LACHE, Elena Iuliana, Relații internaționale în perioada Războiului Rece, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009;

MÂNDRU, Mircea Ovidiu, Lumea între războiul rece și pacea fierbinte: strategii operaționale de menținere a păcii, Editura Expert, București, 2000;

McCAULEY, Martin, Rusia, America și războiul rece: 1949-1991, trad: Mihaela Barbă, Editura Polirom, Iași, 1999;

MOLDOVEANU, Cerasela, Istoria Războiului Rece: Preliminariile „Primăverii de la Praga”, în „Revista de istorie militară”, nr. 1-2 (111-112) / 2009, pp. 17-29;

NEAGOE-PLEȘA, Elis, 1968: anul reformării agenturii Securității, în „Caietele CNSAS”, nr. 1/2008, ISSN 1844-6590, pp. 9-22;

EADEM, Starea de spirit a populației din România în timpul evenimentelor din Cehoslovacia (1968), în „Caietele CNSAS”, nr. 2/2008, ISSN 1844-6590, pp. 293 – 310;

OPRIȘ, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia, Editura Militară, București, 2008;

OȘCA, Alexandru, OROIAN, Teofil et alii, Tentația libertății, Editura Militară, București, 1999;

IDEM, POPA, Vasile, România, o fereastră în cortina de fier: declarația de independență din aprilie 1964, Editura Vrantop, Focșani, 1997;

PLOPEANU, Emanuel, Un N.A.T.O. pentru Orientul Mijlociu? Din culisele unui proiect ratat de securitate regională la începutul Războiului Rece, în „Revista Română de Studii Eurasiatice”, Anul III, nr. 1-2, Editura Universității „Ovidius”, Constanța, 2007, pp. 199 – 209;

POP, Adrian, Originile și tipologia revoluțiilor est-europene, Editura Enciclopedică, București, 2010;

POPA, Cosmin, URSS și „Primăvara de la Praga”: succces militar, eșec politic, în „Dosarele Istoriei”, an III, nr. 5 (21), București, Editura Evenimentul Românesc, 1998, pp. 28-35;

PURCĂRUȘ, Alexandru, În vâltoarea Războiului Rece: revoluția maghiară în 1956, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2001, 2009;

RETEGAN, Mihai, 1968: Din primăvară până-n toamnă: schiță de politică externă românească, Editura Rao, București, 1998;

SCURTU, Ioan, Ceaușescu către Tito: „Suntem hotărâți să apărăm independența țării”, în „Magazin istoric”, serie nouă, anul XXXII, numărul 2 (371), februarie 1998, București, pp. 9 – 14;

IDEM, La București, înainte de Praga ’68: încercări de reformare a regimului socialist totalitar și de ieșire de sub dominația sovietică, în „Dosarele Istoriei”, an III, nr. 5 (21), București, Editura Evenimentul Românesc, 1998, pp. 39-47;

TINU, Andrei, BOBOC, Cătălin, Some Aspect on Citizen’s Rights. Freedom of Expression and Press (Arc over Time: 1866 – 1991), în revista Sesiunii Științifice Internaționale „Provocările Societății Cunoașterii”, an V, Editura Pro Universitaria, București, 2011, pp. 710 – 717 – ISSN 2068-7796, ISSN-L 2068-7796;

TINU, Andrei, BOBOC, Cătălin, DUMITRESCU, Andrei-Sebastian și IOSEFIDIS-SERGHEI, Violeta, Augustinian model in the byzantine political thinking. Case study: the elements of political augustinism in the current Romanian mentality, în revista Sesiunii Științifice Internaționale „Provocările Societății Cunoașterii”, an VI, Editura Pro Universitaria, București, 2012, pp. 1624 – 1643, ISSN 2068-7796, ISSN-L 2068-7796;

TINU, Dumitru, August ’68-marea păcăleală, în „Adevărul”, nr. 2559, vineri, 21 august 1998, p. 1;

TRONCOTĂ, Cristian, BIDU, Ion, BLIDARU, Horațiu, Serviciile Secrete ale Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei și Portugaliei înainte și după Războiul Rece, Editura Elion, ISBN 973-8362-22-9;

WATTS, Larry L., Ferește-mă, Doamne, de prieteni: războiul clandestin al Blocului sovietic cu România, Editura Rao, București, 2011.

INSTRUMENTE DE LUCRU:

*** Enciclopedie de istorie universală, Editura All Educational, București, 2003;

*** Enciclopedia universală Britanică, Volumul V, Editura Litera, București, 2010;

COJOC, Marian, Introducere în istoria relațiilor internaționale (note de curs), Constanța, 2007;

PALMOWSKI, Jan, Dicționar Oxford de istorie universală contemporană: de la 1900 până azi, Volumul I – II, Editura Bic All, 2005;

PARISH, Thomas, Enciclopedia Războiului Rece, traducere de Ion Nastasia, articolele consacrate oamenilor politici români sunt consemnate de Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002.

BIBLIOGRAFIE

SURSE:

INEDITE

Arhivele Naționale ale României, fond CC al PCR – Secția Relații Externe, Vol. V: 1966-1981, 1983, dosar 29, ff. 1-11;

IDEM, dosar 30/1968, ff. 1-86;

IDEM, dosar 72/1968, ff. 1-13;

IDEM, dosar 73/1968, ff. 1-5;

IDEM, dosar 90/1968, ff. 1-13;

IDEM, dosar 107/1968, ff. 1-82;

IDEM, dosar 108/1968, ff. 1-232;

IDEM, dosar 111/1968, ff. 1-14;

IDEM, dosar 102/1969, ff. 1-294.

Arhiva Agerpres, fond 1968, dosar 36/12-21.08.1968, ff. 1097-1134;

IDEM, dosar 37/21-22.08.1968, ff. 1135-1146;

IDEM, dosar 38/22-23.08.1968, ff. 1147-1171;

IDEM, dosar 39/23-24.08.1968, ff. 1172-1193;

IDEM, dosar 40/24-25.08.1968, ff. 1194-1223;

IDEM, dosar 41/25-26.08.1968, ff. 1224-1250;

IDEM, dosar 42/26-27.08.1968, ff. 1251-1289;

IDEM, dosar 43/28-29.08.1968, ff. 1290-1321;

IDEM, dosar 44/29-30.08.1968, ff. 1322-1354;

IDEM, dosar 45/30.08-01.09.1968, ff. 1355-1389;

IDEM, dosar 46/01-02.09.1968, ff. 1390-1426;

IDEM, dosar 47/02-04.09.1968, ff. 1427-1465;

IDEM, dosar 48/04-07.09.1968, ff. 1466-1498;

IDEM, dosar 49/07-09.09.1968, ff. 1499-1535;

IDEM, dosar 50/09-11.09.1968, ff. 1536-1565.

EDITE

***1968: Primăvara de la Praga: documente diplomatice: ianuarie 1968 – aprilie 1969, ediție de Dumitru Preda, Editura Mondo Media, București, 2009;

***Istoria comunismului din România, ediție de Mihnea Berindei, Dorin Dobrincu, Armand Goșu, vol. II: documente Nicolae Ceaușescu: 1965-1971, Editura Polirom, Iași, 2012;

***România-Israel: diplomatic documents, vol. 1: 1948-1969, edited by Dumitru Preda and Victor Boștinaru, s.e., Bucharest, Bruxelles, 2013;

***Tratatul de la Varșovia: 1955-1980: culegere de documente, Editura politică, București, 1981;

Arhiva Agerpres, fond 1968. Știri externe, dosar 59-64/15.08-12.09.1968;

BUȘE, Constantin et alii, Relații internaționale în acte și documente, Volumul II: 1945 – 1982, Editura Didactică și Pedagogică, București, ediția a III-a, 1983;

KOUDELKA, Josef, Invazie 68, trad: Gabriela Georgescu, Editura Art, București, 2013;

l’Archivio storico della Camera dei deputati, La primavera di Praga: immagini e documenti dal Fondo Pelikan, Roma, 2008 (ediție electronică);

PĂTROIU, Ion (coord.), Îngheț în plină vară: Praga – august 1968, Editura Paideia, București, 1998.

PERIODICE

Ziare

Adevărul, nr. 2559, vineri, 21 august 1998;

Cotidianul, anul VIII, nr. 88 (2133), joi, 20 august 1998;

Cotidianul, anul VIII, nr. 90 (2135), sâmbătă-duminică, 22-23 august 1998;

l’Unità, nr. 57, marți, 27 februarie 1968;

l’Unità, nr. 60, vineri, 1 martie 1968;

l’Unità, nr. 61, sâmbătă, 2 martie 1968;

Scânteia, an XXXVII, nr. 7802, 22 august 1968;

The New York Times, nr. 40159, sâmbătă, 6 ianuarie 1968;

The New York Times, nr. 40161, luni, 8 ianuarie 1968;

The Observer, nr. 9217, 10 martie 1968;

The Observer, nr. 9235, 14 iulie 1968.

Reviste

Caietele CNSAS, nr. 1/2008, ISSN 1844-6590;

Caietele CNSAS, nr. 2/2008, ISSN 1844-6590;

Dosarele Istoriei, an III, nr. 5 (21), București, Editura Evenimentul Românesc, 1998;

Istorie și civilizație, an V, nr. 40, ianuarie 2013;

Lumea, an XVIII, nr. 7 (232), 2012;

Magazin istoric, serie nouă, anul XXXII, numărul 2 (371), București, februarie 1998;

Revista de istorie militară, nr. 1-2 (111-112) / 2009;

Revista istorică, serie nouă, Tomul XIV, numerele 1 – 2, 2003;

Revista Română de Studii Eurasiatice, Anul III, nr. 1-2, Editura Universității „Ovidius”, Constanța, 2007;

Suplimentul „Aldine” al ziarului „România Liberă”, 22 august 2008.

JURNALE ȘI MEMORII

BETEA, Lavinia, Alexandru Bârlădeanu despre Dej, Ceaușescu, Iliescu: convorbiri, Editura Evenimentul Românesc, București, 1997;

EADEM, Convorbiri neterminate: Corneliu Mănescu în dialog cu Lavinia Betea, Editura Polirom, Iași, 2001;

CĂPLESCU, Romulus, Pe urmele tancurilor sovietice, mărturie consemnată de autorul prezentei teze (scris), drd. Andrei Tinu, București, 26.07.2012;

CIURESCU, Ilie, Aduceri aminte din Cehoslovacia 1968 (I), interviu acordat autorului prezentei teze (transcriere de pe fișier audio), drd. Andrei Tinu, București, 17.01.2013;

IDEM, Aduceri aminte din Cehoslovacia 1968 (II), interviu acordat autorului prezentei teze, drd. Andrei Tinu, București, 8.01.2014;

DUBČEK, Alexander, SUGÁR, András, Dubček speaks, Tauris, London, 1990;

IDEM, HOCHMAN, Jirí, Hope dies last: the autobiography of Alexander Dubček, Kodansha International, New York, 1993.

MALIȚA, Mircea, Tablouri din Războiul Rece: memorii ale unui diplomat român, Editura C. H. Beck, București, 2007;

NICULESCU-MIZIL, Paul, O istorie trăită. Memorii, 2 volume, Editura Enciclopedică, București, 1997;

IDEM, De la Comintern la comunism național: despre consfătuirea partidelor comuniste și muncitorești (Moscova, 1969), București;

OLTEANU, Constantin, O viață de om: dialog cu jurnalistul Dan Constantin, Editura Niculescu, București, 2012;

THEODORESCU, Răzvan, Trăiam într-o închisoare dar nu-i vedeam zidurile, mărturie consemnată de autorul prezentei teze (transcriere de pe fișier audio), drd. Andrei Tinu, București, 15.02.2013.

LUCRĂRI GENERALE:

ATKINSON, R., Povestea vieții: interviul, trad.: Sebastian Năstuță, Editura Polirom, Iași, 2006;

BĂRBULESCU, Mihai, DELETANT, Dennis et alii, Istoria României, Ediția a II-a, Editura Corint, București, 2003;

CARPENTIER, Jean, LEBRUN, François (coord.), Istoria Europei, Editura Humanitas, București, 2006;

CONSTANTINIU, Florin, O istorie sinceră a poporului român, Ediția a III-a, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002;

GEISS, Imanuel, Istoria lumii: din preistorie până în anul 2000, Editura All Educational, București, 2002;

JUDT, Tony, Epoca postbelică: o istorie a Europei de după 1945, Editura Polirom, Iași, 2008;

OLTEANU, Constantin, România, o voce distinsă în Tratatul de la Varșovia, Editura Aldo, București, 2009;

IDEM, DUȚU, Alesandru, ANTIP, Constantin, România și Tratatul de la Varșovia: istoric, mărturii, documente, cronologie, Editura Pro Historia, București, 2005;

PINDER, John, Uniunea Europeană: foarte scurtă introducere, Editura Bic All, București, 2005;

PREDA-MĂTĂSARU, Aurel, Tratat de relații internaționale moderne și contemporane: 1645 – 1990, Volumul III: Războiul Rece, Editura Lumina Lex, București, 2005;

ROTHSCHILD, Joseph, Return to Diversity: A Political of East Central Europe since World War II, Oxford University Press, New York, 1989;

RUSAN, Romulus, România în timpul războiului rece: scurtă cronologie a evenimentelor, instituțiilor și mentalităților: 1945 – 1989, Editura Fundației Academia Civică, București, 2008;

SOULET, Jean-François, Istoria contemporană a statelor comuniste: din 1945 până în zilele noastre, traducere de Silvia Albișteanu și Ana Sbarcea, Editura Polirom, Iași, 1998;

STASZ, B., ULRICH, L. (coord.), Istorie orală: spunem povești și scriem despre viață, Editura Corint, București, s.a.

LUCRĂRI SPECIALE:

*** The Prague Spring 1968, ediție îngrijită de Jaromír Navrátil, Central European University Press, Budapesta și New York, 1998;

***„2000 de cuvinte”: manifestul Primăverii de la Praga, niciodată publicat în România, în „Adevărul”, nr. 2559, vineri, 21 august 1998, p.11;

***Budapest: Il messaggio de 67 partiti al Vietnam, în „l’Unità”, nr. 60, vineri, 1 martie 1968, p. 13;

***Convulsion in Prague, în „The New York Times”, nr. 40161, luni, 8 ianuarie 1968, p.38;

***Cuvântarea lui Nicolae Ceaușescu din Piața Palatului Republicii, în „Scânteia”, an XXXVII, nr. 7802, 22 august 1968, p. 1;

***Novotný deposed as Party Leader; Slovaks gets post, în „The New York Times”, nr. 40159, sâmbătă, 6 ianuarie 1968, p.1, col. 5, p. 6, col. 4-5;

***România și „Primăvara de la Praga”, ediție îngrijită de Dan Cătănuș, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2005;

ACHERSON, Neal, Czech bosses fear explosion of revenge, în „The Observer”, nr. 9217, 10 martie 1968, p.1;

IDEM, Red Army Keeps. Czechs guessing, în „The Observer”, nr. 9235, 14 iulie 1968;

BETEA, Lavinia (coord.), 21 august 1968. Apoteoza lui Ceaușescu, Editura Polirom, Iași, 2009;

BLAGA, Michael-Nicholas, În numele omenirii, vă cerem să nu invadați România, în „Lumea”, an XVIII, nr. 7 (232), 2012, pp. 74-87;

BOFFA, Giuseppe, L’intervento sarà subito pubblicato: Oggi Berlinguer parla al convegno dei partiti comunisti di Budapest, în l’Unità, nr. 61, sâmbătă, 2 martie 1968, p.13;

IDEM, Presenti 64 delegazioni: L’incontro consultivo tra i partiti comunisti si è apperto ieri a Budapest, în „l’Unità”, nr. 57, marți, 27 februarie 1968, p.1;

CIOROIANU, Adrian, Istorie,eroi, cultură politică: reflecții despre cavalerii memoriei și partizanii uitării, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2008;

CIURESCU, Ilie, Am văzut cu ochii mei invazia sovietică (I), în „Cotidianul”, anul VIII, nr. 88 (2133), joi, 20 august 1998, pp. 10-11;

IDEM, Am văzut cu ochii mei invazia sovietică (II), în „Cotidianul”, anul VIII, nr. 90 (2135), sâmbătă-duminică, 22-23 august 1998, p. 9;

CROITOR, Mihai, România și conflictul sovieto-chinez: 1956-1971, Editura Mega, Cluj-Napoca, 2009;

DENIZE, Eugen, Ocuparea Cehoslovaciei (august 1968) reflectată de Radiodifuziunea Română, în „Revista istorică”, serie nouă, Tomul XIV, 2003, numerele 1 – 2, fondator Nicolae Iorga;

DJUVARA, Neagu, Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914 – 1991), Editura Humanitas, București, 2008;

DRĂGUȘIN, Nicolae, Praga 1968 și reforma imposibilă a comunismului, în Suplimentul „Aldine” al ziarului „România Liberă”, 22 august 2008;

DUPLAN, Christian și GIRET, Vincent, Viața în roșu: pionierii: Varșovia, Praga, Budapesta, București:1944-1968, vol. II, Editura Nemira, București, 1997;

FEJTÖ, François, RUPNIK, Jacques, Le printemps tchécoslovaque 1968, Éditions Complexe, 1999, 2008, ISBN 978-2-8048-0151-9;

FILIP, Corneliu, Tratatul de la Varșovia în relațiile internaționale ale epocii: 1955-1991, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2007;

GABANYI, Anneli Ute, Cultul lui Ceaușescu/ traducere: Iulian Vamanu, Editura Polirom, Iași, 2003;

GHIȘA, Alexandru, De la colapsul ungar la Declarația de independență a României față de Moscova: zece ani de criză est-europeană: 1955-1965, în „Istorie și civilizație”, an V, nr. 40, ianuarie 2013, pp. 56-62;

KAPLAN, Robert D., Politici de război: de ce necesită conducerea politică un etos păgân, Editura Polirom, Iași, 2002;

LACHE, Elena Iuliana, Relații internaționale în perioada Războiului Rece, Editura Fundației România de Mâine, București, 2009;

MÂNDRU, Mircea Ovidiu, Lumea între războiul rece și pacea fierbinte: strategii operaționale de menținere a păcii, Editura Expert, București, 2000;

McCAULEY, Martin, Rusia, America și războiul rece: 1949-1991, trad: Mihaela Barbă, Editura Polirom, Iași, 1999;

MOLDOVEANU, Cerasela, Istoria Războiului Rece: Preliminariile „Primăverii de la Praga”, în „Revista de istorie militară”, nr. 1-2 (111-112) / 2009, pp. 17-29;

NEAGOE-PLEȘA, Elis, 1968: anul reformării agenturii Securității, în „Caietele CNSAS”, nr. 1/2008, ISSN 1844-6590, pp. 9-22;

EADEM, Starea de spirit a populației din România în timpul evenimentelor din Cehoslovacia (1968), în „Caietele CNSAS”, nr. 2/2008, ISSN 1844-6590, pp. 293 – 310;

OPRIȘ, Petre, România în Organizația Tratatului de la Varșovia, Editura Militară, București, 2008;

OȘCA, Alexandru, OROIAN, Teofil et alii, Tentația libertății, Editura Militară, București, 1999;

IDEM, POPA, Vasile, România, o fereastră în cortina de fier: declarația de independență din aprilie 1964, Editura Vrantop, Focșani, 1997;

PLOPEANU, Emanuel, Un N.A.T.O. pentru Orientul Mijlociu? Din culisele unui proiect ratat de securitate regională la începutul Războiului Rece, în „Revista Română de Studii Eurasiatice”, Anul III, nr. 1-2, Editura Universității „Ovidius”, Constanța, 2007, pp. 199 – 209;

POP, Adrian, Originile și tipologia revoluțiilor est-europene, Editura Enciclopedică, București, 2010;

POPA, Cosmin, URSS și „Primăvara de la Praga”: succces militar, eșec politic, în „Dosarele Istoriei”, an III, nr. 5 (21), București, Editura Evenimentul Românesc, 1998, pp. 28-35;

PURCĂRUȘ, Alexandru, În vâltoarea Războiului Rece: revoluția maghiară în 1956, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2001, 2009;

RETEGAN, Mihai, 1968: Din primăvară până-n toamnă: schiță de politică externă românească, Editura Rao, București, 1998;

SCURTU, Ioan, Ceaușescu către Tito: „Suntem hotărâți să apărăm independența țării”, în „Magazin istoric”, serie nouă, anul XXXII, numărul 2 (371), februarie 1998, București, pp. 9 – 14;

IDEM, La București, înainte de Praga ’68: încercări de reformare a regimului socialist totalitar și de ieșire de sub dominația sovietică, în „Dosarele Istoriei”, an III, nr. 5 (21), București, Editura Evenimentul Românesc, 1998, pp. 39-47;

TINU, Andrei, BOBOC, Cătălin, Some Aspect on Citizen’s Rights. Freedom of Expression and Press (Arc over Time: 1866 – 1991), în revista Sesiunii Științifice Internaționale „Provocările Societății Cunoașterii”, an V, Editura Pro Universitaria, București, 2011, pp. 710 – 717 – ISSN 2068-7796, ISSN-L 2068-7796;

TINU, Andrei, BOBOC, Cătălin, DUMITRESCU, Andrei-Sebastian și IOSEFIDIS-SERGHEI, Violeta, Augustinian model in the byzantine political thinking. Case study: the elements of political augustinism in the current Romanian mentality, în revista Sesiunii Științifice Internaționale „Provocările Societății Cunoașterii”, an VI, Editura Pro Universitaria, București, 2012, pp. 1624 – 1643, ISSN 2068-7796, ISSN-L 2068-7796;

TINU, Dumitru, August ’68-marea păcăleală, în „Adevărul”, nr. 2559, vineri, 21 august 1998, p. 1;

TRONCOTĂ, Cristian, BIDU, Ion, BLIDARU, Horațiu, Serviciile Secrete ale Franței, Germaniei, Italiei, Spaniei și Portugaliei înainte și după Războiul Rece, Editura Elion, ISBN 973-8362-22-9;

WATTS, Larry L., Ferește-mă, Doamne, de prieteni: războiul clandestin al Blocului sovietic cu România, Editura Rao, București, 2011.

INSTRUMENTE DE LUCRU:

*** Enciclopedie de istorie universală, Editura All Educational, București, 2003;

*** Enciclopedia universală Britanică, Volumul V, Editura Litera, București, 2010;

COJOC, Marian, Introducere în istoria relațiilor internaționale (note de curs), Constanța, 2007;

PALMOWSKI, Jan, Dicționar Oxford de istorie universală contemporană: de la 1900 până azi, Volumul I – II, Editura Bic All, 2005;

PARISH, Thomas, Enciclopedia Războiului Rece, traducere de Ion Nastasia, articolele consacrate oamenilor politici români sunt consemnate de Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic, București, 2002.