Primavara Araba; Reforme Institutionale Si Economice

=== 1 ===

PRIMĂVARA ARABĂ – REFORME INSTITUȚIONALE ȘI ECONOMICE

CUPRINS

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Delimitarea mediului de securitate regional și internațional

1.2. Controversatul Orient Mijlociu

CAPITOLUL 2. DESFĂȘURAREA PRIMĂVERII ARABE

2.1 Declanșarea primăverii arabe

2.1.1. Revoluția din Egipt

2.1.2. Revoluția din Liban

CAPITOLUL 3 REFORMELE INSTITUȚIONALE ȘI ECONOMICE DERULATE ULTERIOR DESFĂȘURĂRII PRIMĂVERII ARABE

BIBLIOGRAFIE

INTRODUCERE

Urmare a numeroaselor transformări ce s-au remarcat în ultima perioadă la nivelul mediului de securitate global, dar și zonal și inclusiv local, comunitatea internațională a început să se arate din ce în ce mai preocupată atât de securitatea globală, cât mai ales de identificarea diverselor soluții, cu eficiență maximizată, dedicate consolidării și menținerii stabilității politice, economice, dar și geostrategice, cu precădere în zonele despre care specialiștii susțin că reprezintă adevărate potențiale focare de manifestare a unor conflicte.

Acesta este, de altfel, principalul motiv pentru care principalii lideri politici ai lumii sunt în permanență interesați de identificarea și implicit implementarea unor soluții nu doar optime, ci și viabile, dedicate în principal diminuării în mod considerabil a diverselor stări conflictuale (indiferent de natura acestora). În paralel, se urmărește și diminuarea, respectiv eliminarea potențialelor cauze ce pot, într-un anumit context, să declanșeze diverse conflicte, cu efecte nebănuite.

În vederea atingerii acestor obiective, în mod constant se încearcă identificarea și analizarea diverselor vulnerabilități ce sunt sesizate nu doar la nivel zonal, ci și la nivel global, ca și identificarea potențialelor riscuri, vulnerabilități, amenințări ce într-o anumită perioadă de timp ar putea să genereze apariția unor surse noi de instabilitate, ori să accentueze instabilitatea surselor deja identificate.

Periodic, la nivel global, dar și zonal, se realizează o serie întreagă de analize, rapoarte și statistici cu ajutorul cărora diversele autorități, cărora le revin roluri importante de decizie la nivelul mediului de securitate, au posibilitatea de a contura și ulterior implementa diversele instrumente ce sunt special dedicate procesului de menținere a stării de stabilitate, siguranță și echilibru la nivel global, zonal și local, în paralel realizându-se numeroase demersuri pentru limitarea la maxim a potențialului pericol de apariție a unor noi surse de instabilitate majoră.

Trebuie precizat și faptul că numeroasele mutații majore ce au fost remarcate în ultimii ani nu doar zonal, ci și la nivel global, au determinat o reechilibrare a forțelor politice pe scena internațională, efectele acestei reașezări remarcându-se mai ales la nivelul geo-securității globale, aceasta fiind caracterizată în ultima perioadă de o complexitate și un risc de instabilitate fără precedent.

La începutul acestui an, atât în zona Orientului Mijlociu, cât și în Nordul Africii (celebra M.E.N.A. – The Middle East and North Africa) s-au împlinit șapte ani de la declanșarea așa-numitei Primăveri Arabe, în capitalele și marile orașe din Tunisia, Siria, Egipt, Yemen și Libia străzile fiind practic „inundate” de numărul persoanelor care manifestau și le solicitau conducătorilor să plece.

În categoria dedicată motivelor care au stat la baza declanșării protestelor de stradă din primăvara anului 2011 poate fi inclusă nu doar încălcarea flagrantă și în mod repetat a drepturilor omului, gradul ridicat al sărăciei ori fenomenul corupției generalizate, ci și rata deosebit de mare a șomajului, explozia prețurilor la unele bunuri de larg consum, ca și lipsa perspectivelor oferite tinerilor.

Astfel, așa numita Primăvară Arabă (ce se constituie în temă a prezentei lucrări de diplomă) a reușit să redefinească relațiile dintre câteva state ale M.E.N.A. și restul lumii, cu repoziționarea centrilor de putere și influență, în paralel cu o reconfigurare a mediului de securitate regional, dar și global.

Urmare a evenimentelor ce au stat la baza declanșării Primăverii Arabe (ce vor fi prezentate în cuprinsul prezentei lucrări) s-a reușit îndepărtarea de la putere a unor patru importanți lideri, în ordinea producerii evenimentelor aceștia fiind:

Tunisianul Zine el-Abidine Ben Ali (îndepărtat la data de 14 ianuarie a anului 2011), egipteanul Hosni Mubarak (în ziua de 11 februarie 2011)

Libianul Muammar Gaddafi (înlăturat de la putere în data de 20 august a aceluiași an 2011, zi în care a căzut și celebrul oraș Tripoli)

Yemenitul Ali Abdullah Saleh (cu mențiunea că în cazul acestuia se remarcă existența a două versiuni diferite, mai precis ziua de 23 noiembrie a anului 2011, în care acesta a reușit să se refugieze pe teritoriul Arabiei Saudite, ca și ziua de 27 februarie a următorului an, când Saleh și-a prezentat oficial demisia, transmițându-i puterea lui Abdrabbuh Mansour Hadi, cunoscut ca și adjunct al său).

Unicul care nu a fost înlăturat este sirianul Bashar Al-Assad, în urma conflictului fără precedent înregistrat în Siria înregistrându-se un număr impresionant de victime, cărora li se adaugă alte câteva milioane de refugiați ce au încercat să își refacă viața pe teritoriile diversele state ale Uniunii Europene.

Demn de menționat este și faptul că toate regimurile înlăturate de la putere în perioada derulării Primăverii Arabe fuseseră conturate și ulterior dezvoltate prin intermediul terorii, căreia i s-a adăugat și impunerea puterii nelimitate a liderilor, ceea ce a determinat, în marea majoritate a statelor M.E.N.A., prefigurarea unei adevărate zone a regimurilor nedemocratice, fie acestea totalitare ori autoritare.

CAPITOLUL 1. DELIMITĂRI CONCEPTUALE

Delimitarea mediului de securitate regional și internațional

În ciuda faptului că, cel puțin la nivel tradițional, se cunoaște faptul că orice tip de problemă de securitate (indiferent că aceasta este reprezentată de un conflict, de o criză, ori de o anumită stare de instabilitate, etc) depinde în mod direct de capacitatea, respectiv abilitatea de a gestiona (respectiv de a controla) a statului implicat, respectiv a grupului de state, realitatea ultimelor luni demonstrează încă o dată faptul că, pe plan internațional, puterea oricărui stat (indiferent de poziția pe care acesta o deține în mediul de securitate, ori de dimensiunile sale) nu mai poate fi cuantificată numai prin prisma dimensiunii puterii/capacității militare, în calcul luându-se și elemente precum potențialul economic, potențialul tehnologic, potențialul informațional, etc.

Asigurarea unui anumit echilibru în mediul de securitate, respectiv a unei stabilități la nivelul comunității internaționale impune, printre multe altele, și o analiză atentă și constantă a imaginii de ansamblu ce îi este caracteristică fiecărei națiuni/stat, luându-se în considerare complexul capacităților acesteia (incluzând capacitatea militară, capacitatea economică, capacitatea tehnică, cea informațională, etc), astfel reușindu-se determinarea multiplelor fluctuații majore ce ar putea genera potențiale perturbări la nivelul sistemul de securitate global.

În acest moment, la nivel global, se remarcă existența unei perioade deosebit de agitată, presărată cu un cumul de provocări ce sunt determinate nu doar de modificările sesizate la nivelul mediilor de securitate zonale, regionale, naționale, ci mai ales de noile reconfigurări sesizate pe scena politică internațională.

Evaluarea aspectelor anterior menționate presupune analizarea unui complex de indici, respectiv indicatori specifici securității și stabilității zonale/regionale, dintre care merită a fi amintiți gradul stabilității politicii interne derulate de statele direct implicate, problemele și provocările sesizate pe plan economic, modul de alocare/distribuire a resurselor, ca și valorificarea acestora, accesul și controlul la principalele resurse energetice, stadiul de reformă semnalat la nivelul organismelor militare diverse, ca și colaborările și acordurile încheiate la nivel zonal ori regional.

Actualul mediu de securitate internațional este în mod direct influențat de fenomenul politic de pe scena internațională, fenomen ce a cunoscut în ultima perioadă transformări majore, nu doar pe fondul fenomenului migrației, fenomen care în ultimele luni, a înregistrat dimensiuni greu previzibile la nivelul continentului european, ci și pe fondul repoziționărilor politice din SUA, președintele Donald Trump având capacitatea de a influența o eventuală reconfigurare globală.

Astfel, se poate remarca faptul că în ultima perioadă comunitatea internațională este în mod constant preocupată de domeniul securității la nivel global, dar și regional, in paralel cu identificarea unor soluții ideale în domeniul dedicat consolidării și menținerii stabilității politice, economice, dar și geostrategice, mai ales în cadrul zonele despre care specialiștii afirmă periodic că reprezintă adevărate focare de manifestare a unor potențiale conflicte, cu efecte incomensurabile, așa cum este cazul statelor M.E.N.A.

Din acest considerent, se impune ca marii lideri politici ai lumii să fie în mod constant interesați de identificarea, ca și de implementarea celor mai bune soluții prin intermediul cărora să se reușească atenuarea considerabilă a unor stări de conflict sesizate la nivel regional, respectiv internațional, de orice natură ar fi acestea. Nu în ultimul rând se impune acordarea unei atenții deosebite metodelor și tehnicilor prin intermediul cărora se pot elimina ori diminua posibilele cauze ce la un moment dat, într-un anumit context, ar putea să declanșeze anumite conflicte, cu implicații deosebite, Primăvara Arabă fiind cel mai bun exemplu în acest sens.

De asemenea, se impune a se remarca faptul că marea majoritate a fluctuațiilor ce au fost semnalate în ultima perioadă atât la nivel internațional, cât și la nivel zonal, au reușit să genereze o reechilibrare a forțelor politice pe scena internațională, multiplele efecte ale acestei reechilibrări sesizându-se cu precădere la nivelul geo-securității globale, securitate care, în ultimii ani mai ales, este evidențiată nu doar de o creștere a gradului de complexitate, ci și de o dezvoltare fără precedent a riscului de instabilitate.

Actuala societate se poziționează într-o perioadă extrem de agitată, definită de un complex de provocări, determinate nu numai de modificările ce au fost sesizate la nivelul mediilor de securitate diverse, ci și de recentele reconfigurări ce au fost remarcate la nivelul scenei politice internaționale, o influență deosebită fiind determinată și de către Primăvara Arabă, cu toate multiplele sale consecințe ulterioare.

1.2. Controversatul Orient Mijlociu

Zona denumită în acest moment Orientul Mijlociu s-a caracterizat de-a lungul vremii prin multitudinea conflictelor deosebit de grave. Aflată la confluența a trei continente, zona este percepută de către specialiști ca fiind una deosebit de strategică, în interiorul acesteia fiind incluse și locașurile sfinte ale creștinismului, islamului și iudaismului. Iar ulterior descoperirii resurselor deosebite de petrol, Orientul Mijlociu s-a transformat într-o adevărată „bombă” în stare latentă, conflictele sporadice fiind sesizate din ce în ce mai des în ultimul deceniu.

Islamul este recunoscut în acest moment ca făcând parte din categoria marilor religii monteiste ce reușește să includă în societatea modernă mai mult de un miliard de adepți, el fiind cel care a reușit să definească „civilizația prestigioasă a cărei importante influențe sunt exercitate până în zilele noastre”.

Cu toate acestea, Islamul continuă să fie destul de dificil de înțeles de populația occidentală, specialiștii punând aceste aspecte pe seama obstacolelor de natură lingvistă, ca și a multiplelor diferențe culturale. Nu mai este un secret pentru nimeni că Islamul a fost și continuă să fie subiectul principal al unui complex de controverse, cele mai multe dintre neînțelegerile sesizate între musulmani și restul populației fiind generate în principal de:

Teama față de prozelistism

Tendința unor anumite facțiuni de a-și converti semenii la islamism

În societatea contemporană, puțini sunt specialiștii care susțin că fenomenul islamului nu trebuie analizat constant și în profunzime, știut fiind faptul că pentru identificarea unor idei de dialog comune se impune înțelegerea tuturor conceptelor aferente lumii musulmane.

În contextul în care marea majoritate a specialiștilor și-au propus să deslușească și depășească atât barierele religioase, cât și pe cele culturale, se remarcă faptul că la nivelul general al societății persistă un grad ridicat de confuzie, dedicat termenilor și simbolurilor ce au capacitatea de a genera semnificații și înțelesuri total opuse.

Din păcate pentru societatea contemporană, tot mai mulți sunt cei care folosesc uzual și în mod eronat, ori de câte ori vine vorba de islamism, termeni cum ar fi radicalismul islamic, fundamentalismul islamic, fenomenul islamului ori chiar muhhamadaism. Și în acest context se remarcă frecvent cum, în mod eronat, islamul este confundat cu terorismul, islamismul devenind termenul preferat de atribuit unor curente extremiste din lumea arabă.

În plus, pe fondul recentei Primăveri Arabe, un nou fenomen s-a prefigurat pe scena politică internațională – fenomenul migrației ilegale, un val uriaș de musulmani din zona Orientului Mijlociu îndreptându-se spre diverse state ale Uniunii Europene. Numărul deosebit al persoanelor care au ajuns în Uniunea Europeană a inclus nu numai refugiați ai războiului din Siria, din Irak ori din diverse alte zone conflictuale, ci și populații din state în care, cel puțin aparent, trenează stabilitatea.

Specialiștii au atras în nenumărate rânduri atenția asupra faptului că, ulterior ultimei deflagrații mondiale, este pentru prima dată când se remarcă o dislocare masivă a populației musulmane din diversele zone de conflict. Demn de menționat este faptul că dezvoltarea acestor fluxuri de migrație s-a accentuat ulterior anului 2011, după escaladarea fără precedent pe care a cunoscut-o conflictul sirian, căreia i s-a adăugat eșecul intervenției occidentale în adevărata criză umanitară, eșec datorat, printre multe altele, și de tardivitatea intervenției.

Pe lângă musulmanii din această zonă, în valul migrației ilegale se remarcă și populația din zonele de conflict ori din statele în care au fost înregistrate majore fluctuații pe scena politică, precum Irak, Afganistan, unele state africane, Eritreea, dar și state din Orientul Mijlociu.

Conform informațiilor date publicității de Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați (respectiv U.N.H.C.R.), până la finele anului 2014 au fost dislocate peste 59.5 milioane de persoane, ce au migrat de pe un teritoriu pe altul, ca urmare a diverselor conflicte, a persecuțiilor suferite, a violențelor, ca și a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Iar acestora li s-au adăugat în anul următor alte aproape un milion de persoane, care și-au părăsit teritoriile natale din motivele anterior menționate.

Fenomenul migrației islamice este unul fără precedent, care a presupus numeroase reacții, ce se impuneau a fi adecvate amplorii acestuia, reacții de tip coordonat, la nivelul mai multor state europene, ca și a unor instituții internaționale. Din totalul populației anterior menționate, mai mult de 1.5 milioane au aplicat pentru azil, respectiv pentru statutul de refugiat, acestea fiind înregistrate la Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați. Demn de menționat este faptul că, în conformitate cu datele oficiale, jumătate dintre aceste cereri le aparțin copiilor, respectiv minorilor ce nu sunt însoțiți de un adult.

Acestor cereri li se adaugă și sutele de mii de solicitări de azil ce au fost înregistrate în ultimii doi ani în marile state ale Europei Occidentale, cele mai multe dintre solicitările adresate statului german venind din partea musulmanilor din zona vest-balcanică, din Macedonia, Serbia, Kosovo, etc.

În contextul în care este cunoscut faptul că violența politică deține capacitatea și abilitatea de a-și regăsi diversele forme de exprimare (multe dintre ele deosebit de atroce) la nivelul societății contemporane, acestea incluzând nu doar o disipare a diverselor grupări de tip extremist în cadrul civilizațiilor occidentale, ci și o activare, respectiv o dezvoltare de tip exponențială, realizate prin intermediul numeroaselor avantaje care la ora actuală sunt conferite în mod gratuit de către social media, se poate remarca cu destul de multă ușurință faptul că celebra „chemarea muezinului” nu se mai adresează în acest moment celor fideli, cei care sunt poziționați în jurul moscheilor, chemarea având în vedere persoanele fidele care sunt răspândite pe teritoriilor marii majorități a statelor lumii.

Așa se face faptul că, în situația în care un mesaj transmis este de tip extremist (acesta glorificând de obicei numeroasele fapte ale shahid-ului, cu referire la cei 70 de aparținători care urmează să fie trimiși în rai, ca și la fecioarele pe care ar urma să le întâlnească acolo), parte dintre cei care trăiesc diverse dezamăgiri/umilințe (mai ales cei care locuiesc în cartierele mărginașe din orașele statelor lumii) pot să perceapă în conținutul unui astfel de mesaj ideea unei identități, respectiv însuși scopul unei existenței viitoare a lor.

Și din acest motiv există posibilitatea ca aceștia să se considere pe deplin determinați să participe, respectiv să se integreze prin diverse forme în cadrul mișcărilor din ce în ce mai violente ce caracterizează, din păcate, terorismul jihadist. Aceasta poate reprezenta, de altfel, și explicația plauzibilă a imensului val de persoane de vârste relativ tinere care în ultima perioadă s-au îndreptat dinspre unele state ale continentului european spre state precum Siria și Irak, motivul principal fiind acela al înregimentării în formațiuni ale cunoscutei grupări teroriste I.S.I.S..

Se impune a se menționa în cuprinsul prezentului subcapitol și faptul că, spre deosebire de celebra învățătură pe care credincioșii musulmani o asimilează de la iman (această învățătură fiind nu doar nuanțată, ci mai ales coerentă), persoanele care se alătură grupării I.S.I.S., în condițiile anterior menționate, respectiv sub impulsul și stimularea numeroaselor mesaje ce sunt difuzate periodic în imensul mediu online de către diversele grupări și organizații teroriste, riscă să ajungă exponenții acestor mentalități ce nu le sunt aproape deloc cunoscute.

Și cu toate acestea, se constată că aceste persoane se dovedesc a fi ferm convinse că trebuie să facă absolut orice în vederea punerii în practică. Marele pericol este datorat, în actualul context, dezvoltării exponențiale pe care a cunoscut-o mediul online, în interiorul acestuia orice fel de informație reușind să circule liber și absolut gratuit în orice colț al lumii, fără a ține cont de mesajele distribuite, de conținutul acestora, de teoriile ori de ideologiile pe care le promovează.

În Statul Islamic contemporan, liderul de temut este celebrul Abu Bahr al-Baghdadi, cel care a fost în primă fază liderul cunoscutei grupări I.S.I.S., grupare ce reprezintă organizația renumită, Al Qaeda din Irak. Nu trebuie omis faptul că această grupare a avut intenția de a fuziona cu o grupare jihadistă, respectiv cu Frontul Al Nusra din Siria, în urma numeroaselor neînțelegeri semnalate de-a lungul timpului între părți ajungându-se în cele din urmă nu la o fuziune, ci la un conflict armat (petrecut în cursul lunii ianuarie 2014).

În ceea ce privește fenomenul înrolării unui număr impresionant de tineri originari de pe continentul european în grupările teroriste din Irak și Siria, acesta este pus de specialiști în principal pe susținerea deosebită de care în acest moment se bucură I.S.I.S..

Demn de semnalat este faptul că, din rândul acestor tineri, unii chiar se remarcă ca urmare a actelor violente pe care le-au comis, ulterior aceștia transformându-se peste noapte în simboluri contemporane ale forțelor criminale. În această categorie merită a fi menționat cazul cunoscutului jurnalist (de origine din Marea Britanie) Jihadi John, ajuns cunoscut în întreaga lume după decapitările numeroase ce au făcut înconjurul mapamondului.

CAPITOLUL 2. DESFĂȘURAREA PRIMĂVERII ARABE

Începutul fenomenului ce ulterior a fost denumit, în mod sugestiv, Primăvara Arabă, s-a remarcat la finele anului 2010, când în capitala Tunisiei, Tunis, s-a declanșat o mișcare spontană de protest, acesteia urmându-i mișcarea similară de pe teritoriul egiptean și ulterior revoltele sesizate în diversele state ale Orientului Mijlociu, ca și în zona nordică a continentului african.

Așa după cum remarca și Ludger Kühnhardt, director al Centrului pentru Studii de Integrare Europeană European din cadrul Universității din Bonn, revoluțiile din societatea contemporană nu se dovedesc a fi procese ce sunt instrumentate prin prima socială, acestea dezvoltându-se în contextul diverselor evenimente impredictibile și de tip intrinsec.

În plus, se remarcă faptul că, prin prisma structurală, revoluțiile contemporane se derulează pe parcursul mai multor etape, o parte dintre acestea putând să fie chiar contradictorii. Mai mult, marea majoritate a revoluțiilor, în opinia autorului anterior citat, nu sunt caracterizate de etape ale consolidării, dar nici de violențe, acestea incluzând o serie de perioade de stagnare, ulterior cărora se remarcă, de cele mai multe ori, evoluții neașteptate. În acest trend se înscrie și momentul declanșării primăverii arabe, care a reprezentat o surpriză pentru marea majoritate a populațiilor din zonele implicate, diversele mișcări de protest luând întorsături greu de prognosticat, chiar și de către specialiști.

În ciuda numeroaselor dificultăți și piedici, determinate de contextul derulării acestor mișcări de protest, la nivelul mass-mediei internaționale s-a reușit prezentarea complexă a evenimentelor, care în versiunea jurnaliștilor erau prezentate drept revolte arabe, revoluții arabe și chiar generic „primăvara arabă”.

Fenomenul primăverii arabe se dovedește a fi unul deosebit de important pentru actuala societate, el fiind deseori comparat cu momentul prăbușirii Zidului Berlinului, eveniment ce a determinat numeroase transformări radicale la nivelul geopoliticii pe plan regional, dar și global.

Se impune a se remarca faptul că totalitatea evenimentelor derulate la nivelul lumii arabe în urmă cu doar câțiva ani s-au constituit în reale oportunități pentru marea majoritate a populațiilor din regiune, dornice să se elibereze de sub dominațiile regimurilor de tip autoritar, instaurate de decenii în unele state.

În paralel, aceste revoluții din lumea arabă se constituie într-un excelent prilej pentru liderii statelor occidentale de a-și revizui optica cu privire la modul de abordare al acestor state din zona conflictuală.

2.1 Declanșarea primăverii arabe

Mișcările de protest au fost declanșate de tentativa de sinucidere, la mijlocul lunii decembrie a anului 2010, în Tunisia, a lui Mohamed Bouazizi, acesta alegând să se auto-incendieze ca semn de protest împotriva reprezentanților regimului, care îi confiscaseră fără drept căruțul cu legume din care acesta încerca să-și câștige existența.

Actul tunisianului, care a decedat câteva zile mai târziu, s-a transformat în scânteia care a declanșat o serie întreagă de revolte și demonstrații organizate împotriva regimului totalitar din Tunisia, ulterior exemplul populației din acest stat fiind urmat și de populațiile din Egipt și Yemen.

Ulterior derulării fenomenului primăverii arabe, o serie de specialiști s-au arătat preocupați de principalele motive ce au determinat declanșarea mișcărilor de protest în lanț, în topul acestora poziționându-se:

Regimurile totalitare ori autoritare, ce reușiseră să se impună semnificativ în ultimele decenii în statele arabe

Fenomenul generalizat al corupției

Fenomenul deosebit al inflației

Diferențele majore sesizate în nivelul de trai al marii majorități a populației și o parte dintre apropiații regimurilor totalitare

Numărul mare al populației tinere

Libertății de exprimare

Protestele din Tunisia au fost denumite de către o parte a mass-mediei occidentale drept revoluția iasomiei, ele fiind apreciate drept cele mai sângeroase din seria întreagă a revoluțiilor din statele arabe, numărul victimelor fiind unul deosebit.

Urmare a acestor proteste tunisiene, după mai bine de două decenii de regim totalitar, președintele Zine El Abidine Ben Ali a optat pentru demisie, el părăsind teritoriul statului tunisian în ziua de 14 ianuarie a anului 2011 și refugiindu-se pe teritoriul Arabiei Saudite.

2.1.1. Revoluția din Egipt

Urmând exemplul tunisienilor, în ziua de 25 ianuarie a anului 2011, zi reprezentativă în istoria Egiptului, pe teritoriul acestui stat s-au declanșat numeroase acte de protest, demonstrații în stradă, dar și acte ale nesupunerii civile. Și chiar dacă protestele deveniseră o obișnuință în Egipt, după momentul 1977 (anul derulării așa numitei revolte a pâinii), în anul 2011 amploarea acestora a fost cu totul alta, la acestea participând mult mai mulți participanți ce proveneau din pături sociale diferite, ca și din diverse confesionale. Urmare a acestor proteste, liderul incontestabil al opoziției din Egipt, Mohamed el-Baradei, i-a solicitat demisia președintelui egiptean, Hosni Mubarak, numărul victimelor înregistrate în timpul acestor proteste fiind unul destul de mare.

Cele mai violente proteste s-au derulat la Suez, urmare a acestora o parte dintre oamenii de afaceri din Egipt, ca și oficiali guvernamentali alegând să părăsească teritoriul statului, la bordul avioanelor particulare. Iar în data de 11 februarie a anului 2011 și președintele Egiptului, Hosni Mubarak, a demisionat, ulterior reușindu-se constituirea unui guvern de tranziție.

Această criză politică fără precedent a adus Egiptului prejudicii financiare uriașe, specialiștii estimând că economia statului a pierdut peste trei miliarde de dolari, în vreme ce cunoscuta Bancă Credit Agricole a evaluat pierderi zilnice, pe perioada evenimentelor, de peste 300 de milioane, lira egipteană devalorizându-se cu mai bine de 20 de proteste, în vreme ce produsul intern brut a scăzut de la valoarea de 5.3% (anterior mișcărilor de protest) la valoarea de 3.7 % (ulterior acestora).

2.1.2. Revoluția din Liban

În Liban, mișcările de protest s-au declanșat în ziua de 15 februarie a anului 2011, în doar câteva zile acestea reușind să se transforme într-o adevărată revoltă pe plan național. Mișcările de stradă au fost pe punctul declanșării unui adevărat răboi civil, în condițiile în care teritoriile ce ajunseseră să fie controlate de către marea majoritate a revoluționarilor au fost preluat de celebrul Consiliu Național de Tranziție.

Ca și în restul statelor arabe, și această revoluție a fost inspirată din modelul revoluției iasomiei, cu mențiunea că liderul libian, Muammar Gaddaf, a optat pentru a reacționa violent împotriva protestelor, acesta încheind chiar numeroase contracte cu mercenari de pe teritoriul continentului african în vederea înăbușirii revoluției.

În ciuda acestor demersuri, în doar câteva săptămâni, liderul libian a reușit să piardă controlul asupra unei mari suprafețe din teritoriul țării, opoziția reușind să se organizeze în anterior-menționatul Consiliu Național de Tranziție, spre deliciul mediei libere care s-a organizat în celebra Cirenaica.

În cazul acestei revoluții, se impune a se evidenția rolul deosebit pe care l-a jucat în demersul de organizare al opoziției libiene diversele platforme de socializare regăsite la nivelul mediului online.

De altfel, cunoscutele rețele de socializare au deținut în rol important în cadrul procesului dedicat menținerii seriei mișcărilor arabe, ele contribuind în mod esențial la eliminarea eventualele disfuncționalități sesizate în comunicările sociale de la nivelul statelor arabe, prin intermediul acestora reușindu-se distribuirea nu doar a unui număr impresionant de știri, ci și a unor imagini ce dovedeau ororile comise de regimurile totalitare, acestora adăugându-li-se mărturiile diverse de la locul derulării evenimentelor.

Urmare a conținutului publicat în rețelele de socializare, media internațională a reușit să redea cât mai exact evenimentele ce au marcat întreg fenomenul primăverii arabe, mai ales în contextul în care, deseori, în zonele de conflict, reprezentanții mass-mediei tradiționale nu reușeau să fie prezenți, urmare a diverselor interdicții impuse de autoritățile totalitare, cărora li se adăugau problemele determinate de protestatari.

CAPITOLUL 3 REFORMELE INSTITUȚIONALE ȘI ECONOMICE DERULATE ULTERIOR DESFĂȘURĂRII PRIMĂVERII ARABE

Așa după cum se cunoaște, în ultimele trei-patru decenii, la nivelul întregii lumi arabe s-a reușit acumularea unor tensiuni deosebite, mare parte de natură religioasă, dar și politică și demografică, situație în care a fost nevoie de un singur motiv declanșator pentru ca întreaga zonă să se precipite și să determine ulterior o serie întreagă de evoluții dificil de prognosticat.

În opinia unor analiști, un rol primordial l-au constituit numeroasele dezvăluiri realizate în mediul online, dar și în presa internațională, cu privire la nivelul corupției liderilor statelor arabe, ca și al marii majorități a autorităților din statele nord-africane și din Orientul Mijlociu (demn de amintit în acest context este celebra perioadă a dezvăluirilor Wikileaks, ce au acordat o atenție specială corespondențelor diplomatice pe care le-a purtat Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii cu diverse state din zonele anterior menționate).

Urmare a acestor dezvăluiri, ce au ajuns cu rapiditate la cunoștința marii majorități a tinerilor in statele vizate (prin intermediul celebrelor rețele de socializare Facebook și Twitter), au început să se sesizeze o serie întreagă de nemulțumiri în rândul populației, acestea manifestându-se, în primă fază, într-o modalitate destul de timidă, ce ulterior a degenerat, momentul „zero” fiind considerat incidentul produs în Tunisia în cursul lunii decembrie a anului 2010, tânărul Mohamed Benaziza alegând să se autoincendieze în localitatea Sidi Bouzid, în semn de protest față de abuzurile autorităților.

În categoria motivelor ce au stat la baza declanșării revoltelor ce ulteriro au definit fenomenul „Primăverii Arabe” pot fi incluse:

Totalitatea evoluțiilor demografice din ultimele decenii, ce au determinat creșterea numărului populației tinere căreia nu i se prezenta nici un fel de perspectivă economică ori financiară

Existența regimurilor de tip dictatorial ori a regimurilor de tip autoritar, ce au reușit să se perpetueze o lungă perioadă de timp, în baza principiilor clientelare, ca și a celor de clan, ceea ce a făcut ca pentru zeci de ani la conducerile acestor state să se perinde numai lideri ce făceau parte din aceleași familii ori familii înrudite

Nivelul excesiv al corupției generalizate, regăsite cu precădere la nivelul guvernanților, ca și al autorităților locale din marea majoritate a statelor

Încălcarea periodică și în absența oricăror rețineri a drepturilor fundamentale ale omului

Nivelul deosebit al inflației

Scumpirile în lanț la marea majoritate a produselor de bază, în condițiile în care nivelul de trai al populației majoritare din cele mai multe state este unul destul de redus

Impunerea cleptocrației în domeniul politicilor de stat

Impunerea sectarismului de clan, respectiv a sectarismului religios

Lipsa acută a locurilor de muncă în marea majoritate a statelor – nivelul șomajului atingând în unele state și valoarea de 30%

În întreg acest context ce a determinat declanșarea revoltelor ulterior incluse în sintagma primăverii arabe, ulterior încheierii manifestărilor de stradă, mare parte dintre protestatari le-au solicitat noilor conducători:

Introducerea regimurilor democratice la nivelul statului

Crearea premiselor economice dedicate diminuării semnificative a nivelului șomajului, în paralel cu o creștere a nivelului de trai a marii majorități a populației

Respectarea permanentă, indiferent de context, a drepturilor fundamentale ale omului

Organizarea alegerilor libere și corecte – cu acceptarea la vot a persoanelor de sex feminin (existând încă state în care femeile nu pot încă să voteze)

Înlăturarea din fruntea statelor a autocraților, precum și a persoanelor din anturajul acestora.

Trebuie precizat în cuprinsul acestui capitol al prezentei lucrări de diplomă, denumită „Primăvara arabă” faptul că toate aceste obiective, anterior menționate, au avut diverse forme de manifestare în cadrul statelor implicate în fenomenul primăverii arabe, mai precis:

Război civil – așa cum a fost cazul Libiei

Demonstrații diverse, ce uneori au și degenerat, remarcându-se:

Nesupunerea civilă, manifestându-se fie printr-o nerespectare a legilor, fie prin nerespectarea regulilor pe care le impuseseră autoritățile

Diversele forme ale rezistenței civile

Atacurile comise asupra diverselor instituții ale statului

Distrugeri, incendieri, conflicte violente

Intensificarea fenomenului activismului online, etc

În doar câteva luni din momentul declanșării primăverii arabe s-au remarcat o serie întreagă de transformări nu doar la nivel regional, ci mai ales la nivel global, ulterior înlăturării de la putere a liderilor dictatoriali, protestatarii reușind să impune numeroase concesii de natură economică.

În plus, s-a remarcat o reconfigurare a sferei politice din zona Orientului Mijlociu, ca și din nordul african, în paralel fiind create premisele accederii la democrație, primul pas constituindu-se în organizarea alegerilor libere, în cadrul cărora au fost implicate și o serie de partide islamiste, fie acestea radicale ori moderate.

În ciuda progreselor ce au fost înregistrate în statele implicate în fenomenul primăverii arabe, se remarcă faptul că:

Perioada de tranziție spre democrație, în cadrul acestora, este departe de a se fi încheiat

Există constant tentativa impunerii unor regimuri non-democratice, respectiv non-tolerante

Pericolul apariției partidelor islamiste de tip radical continuă să fie unul destul de mare, mai ales în Tunisia, în Egipt, în Maroc ori în Yemen

S-au conturat premisele definirii unei intoleranțe religioase – cel mai bun exemplu îl constituie Egiptul

Se încearcă în mod periodic definirea unor noi aranjamente și alianțe de tip geostrategic, dar și geopolitic între statele dezvoltate ale lumii și o parte din actorii regionali ajunși la putere ca urmare a derulării primăverii arabe, în categoria obiectivelor urmărite putând fi incluse:

Obținerea unui control asupra diverselor rute și relații comerciale

Un acces cât mai mare la diversele resurse naturale – o atenție specială fiind acordată gazelor naturale, ca și petrolului

Utilizarea la maxim a potențialului conferit de unele piețe de desfacere de la nivel internațional pentru diversele producții industriale ale statelor implicate în primăvara arabă

Ulterior prăbușirii diverselor regimuri autoritare din statele arabe din zona nordului african, s-a conturat în mod evident posibilitatea acaparării de către islamul politic a diverselor proiecții regăsite la nivelul spațiului public, în paralel regăsindu-se o parte dintre îngrijorările și atenționările sesizate la nivelul numeroaselor discursuri occidentale ce s-au conturat ulterior derulării Primăverii Arabe.

În momentul prefigurării ieșirii din sfera comportamentului internațional previzibil, a Egiptului, ca și a Tunisiei, marea majoritate a cancelariilor occidentale au intrat în alertă, mai ales în contextul în care, încă din momentul declanșării evenimentelor ce pot fi incluse în fenomenul Primăverii Arabe, în versiunea proiecțiilor occidentale scenele politice din toate statele implicate în etapele revoluționare urmau să fie ocupate de către diverse forțe de inspirație religioasă.

A fost cazul și alegerilor libere ce s-au organizat în Egipt, în Tunisia și ulterior în Libia, în urma cărora au ajuns la putere o serie întreagă de forțe politice ce nici măcar nu ar fi putut fi luate în calcul pentru aceste posturi, cu doar câțiva ani mai devreme.

Astfel, în Tunisia, alegerile parlamentare au fost câștigate de en-Nahda, formațiunea politică a controversatului Rashid al-Ghanouchi, ulterior conturându-se și un guvern care nu a urmat previziunea lumii occidentale (venirea la putere a statului islamic), ci a reușit să se încadreze în sfera de influență a grilei culturale specifice.

De asemenea, alegerile parlamentare din Egipt au fost câștigate, în mod previzibil, de cunoscuta formațiune Frații Musulmani, cu mențiunea că între perioada de derulare a alegerilor legislative și cea dedicată alegerilor prezidențiale, aceasta nu și-a desfășurat în mod corespunzător capacitățile, ceea ce i-a produs o serioasă deteriorare a imaginii la nivelul spațiului public.

Urmare a acestui aspect, la alegerile prezidențiale s-a remarcat faptul că respectivul candidat al formațiunii Frații Musulmani a reușit să-și înfrângă contracandidatul, în ciuda faptului că diferența la urne a fost una sub așteptări, mai precis diferența de voturi dintre cei doi contracandidați s-a poziționat în jurul valorii de un milion de voturi.

În ceea ce privesc alegerile parlamentare derulare în Tunisia (în ziua de 23 octombrie a anului 2011) rezultatele acestora au deschis scena politică, pe care s-au remarcat o serie întreagă de formațiuni politice, de diverse facturi, respectiv formațiuni politice islamiste, formațiuni de tip liberal, formațiuni socialiste, formațiuni politice comuniste, de centru, formațiuni de centru dreapta ori de centru stânga, dar și formațiuni politice ecologiste și implicit naționaliste.

În ciuda acestei varietăți pe scena politică din Tunisia, cea mai mare influență au avut-o și continuă să o dețină (inclusiv la nivelul vieții cotidiene) formațiunile politice islamiste, populația preferându-le ca urmare a impactului acestora ulterior derulării conflictelor sesizate în cadrul Primăverii Arabe.

În cadrul alegerilor ce s-au derulat în cursul lunii noiembrie a anului 2011, s-a remarcat faptul că din totalul celor 217 locuri existente în cadrul Adunării Constituante, Partidul islamist Ennahda a reușit să obțină numai un număr de 89, în vederea obținerii majorității parlamentare, ce i-ar fi adus inclusiv guvernarea țării, această formațiune politică coalizând cu alte formațiuni politice, respectiv cu Ettakatol (ce reușise să obțină un număr de 20 de locuri în parlament) și cu Congresul pentru Republică (ce avea și el 29 de locuri).

În parlament, în urma alegerilor libere organizate, au mai reușit să intre și o serie de formațiuni politice ce aveau diverse doctrine, precum al-Moubadara sau Afek Tounes (acestea neexistând până în acel moment), ce au devansat partide de tradiție (fie ele naționaliste, fie chiar cunoscutul Partidul Muncitorilor). De asemenea, tot cu această ocazie, s-a reușit afirmarea pe scena politică a formațiunii politice denumite Petiția Populară pentru Libertate, Justiție și Dezvoltare, ce se conturase cu puțin timp înaintea organizării alegerilor, platforma acesteia, ca și discursurile promovate pe scena publică reușind să determină numeroase contradicții și dezbateri (care i-au adus însă 26 de locuri în parlament, candidații fiind înscriși pe listele electorale independente).

Ulterior instaurării la putere, formațiunea politică Ennahda a reușit să creeze și să adere curentului de încerca să facă o delimitare clară de trecutul politic al statului, cu menținerea identității acestuia, acesta fiind, de altfel, și principalul motiv pentru care acest partid islamist creat si aderat a înregistrat un succes deosebit la primele alegeri parlamentare libere (mai precis conflictul identitar între adepții mișcării identitare și rivalii acestora).

În plus, în opinia unor specialiști în domeniu, Ennahda s-a poziționat în fruntea clase politice tunisiene și datorită discursului moderat, căruia i s-au adăugat privind menținerea diverselor realizări moderniste ce au fost promovate constant de către reprezentanții acestei formațiuni politice.

Au existat însă și păreri conform cărora succesul acestei formațiuni politice s-a datorat capacității acestuia de a-și contura discursuri electorale extrem de simple, ușor de înțeles de marea masă a electoratului, acestea fiind adaptate nivelelor educaționale ale tuturor potențialilor votanți.

BIBLIOGRAFIE

Autori:

N. Anghelescu, Introducere în islam, București, Editura Enciclopedică, 1993

Aisha El Tayeb, A Reading into the Meaning and Significance of Tunisia’s Election Results. Doha: Arab Center for Research & Policy Studies, 2012

P. Gaudin, Marile religii ale lumii. București, Editura Orizonturi, 1995

Site-uri consultate:

https://fas.org/sgp/crs/natsec/R43838.pdf

http://www.un.org/esa/socdev/rwss/docs/2001/15%20Armed%20Conflict.pdf

http://www.un.org/esa/socdev/rwss/docs/2001/15%20Armed%20Conflict.pdf

https://www.worldenergy.org/wp-content/uploads/2016/10/World-Energy-Resources-Full-report-2016.10.03.pdf

https://fas.org/sgp/crs/natsec/R43838.pdf

http://www.nbcnews.com/storyline/president-trumps-first-100-days/top-trump-controversies-first-100-days-n746736

http://www3.weforum.org/docs/GRR17_Report_web.pdf

http://www.unhcr.org/

http://unhcr.org/556725e69.html

http://blogs.cfr.org/patrick/2015/09/03/world-on-the-move-understanding-europes-migration-crisis/

http://www.systemicpeace.org/tww/twwchp2.pdf

http://cf.linnbenton.edu/artcom/social_science/clarkd/upload/Political%20Islam.pdf

http://www.understandingwar.org/sites/default/files/ISIS%20Defense%20in%20Iraq%20and%20Syria%20–%20Standard.pdf

https://www.clarionproject.org/sites/default/files/islamic-state-isis-isil-factsheet-1.pdf

http://www.understandingwar.org/sites/default/files/ISIS%20Defense%20in%20Iraq%20and%20Syria%20–%20Standard.pdf

https://boeatau.files.wordpress.com/2015/04/so-you-think-e28098jihadi-john_-is-mohammed-emwazi.pdf

https://www.thoughtco.com/definition-of-the-arab-spring-2353029

https://www.nytimes.com/2011/01/13/world/africa/13tunisia.html

https://www.britannica.com/event/Jasmine-Revolution

https://www.britannica.com/event/Egypt-Uprising-of-2011

http://edition.cnn.com/2011/WORLD/meast/02/21/mideast.africa.unrest/index.html

https://www.britannica.com/event/Arab-Spring

https://www.thoughtco.com/definition-of-the-arab-spring-2353029 https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindianocean/tunisia/8258077/Tunisia-riots-Reform-or-be-overthrown-US-tells-Arab-states-amid-fresh-riots.html

https://www.aljazeera.com/news/2015/12/mohamed-bouazizi-arab-spring-worth-dying-151228093743375.html

https://www.bbc.com/news/world-africa-12120228

http://cliodynamics.ru/index.php?option=com_content&task=view&id=276&Itemid=70

https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindianocean/tunisia/8258077/Tunisia-riots-Reform-or-be-overthrown-US-tells-Arab-states-amid-fresh-riots.html

https://www.aljazeera.com/indepth/features/2011/01/20111614145839362.html

http://www.europe1.fr/international/d-ou-vient-la-revolution-du-jasmin-375743

Tunisia’s protest wave: where it comes from and what it means

https://www.theguardian.com/world/2010/dec/29/tunisian-president-vows-punish-rioters

https://www.bbc.com/news/world-africa-12195025

https://www.indybay.org/newsitems/2011/01/16/18669320.php

https://www.csmonitor.com/World/Backchannels/2011/0125/Inspired-by-Tunisia-Egypt-s-protests-appear-unprecedented

https://www.nytimes.com/2011/01/26/world/middleeast/26egypt.html

http://web.archive.org/web/20110201013309/http://www.france24.com/en/20110125-egypt-braces-nationwide-protests

https://www.nytimes.com/2011/01/26/world/middleeast/26egypt.html

https://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/africaandindianocean/egypt/8317503/Egypt-crisis-Hosni-Mubarak-refuses-to-quit.html

https://www.news.com.au/world/ferocious-battles-in-libya-as-national-council-meets-for-first-time/news-story/77a9c3d6f7ffdb00ee111056a8447ac8

https://www.nytimes.com/2011/02/19/world/africa/19libya.html

https://www.voanews.com/a/experts-disagree-on-african-mercenaries-in-libya-117156253/157553.html

https://www.aljazeera.com/news/africa/2011/02/20112235434767487.html

https://www.bbc.co.uk/news/world-middle-east-12307698

http://www.magharebia.com/cocoon/awi/xhtml1/en_GB/news/awi/newsbriefs/general/2011/02/28/newsbrief-02

http://www.dc4mf.org/en/node/596