Primarul Si Viceprimarul

CAPITOLUL I

ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN ROMÂNIA

1.1. ISTORIC AL REGLEMENTĂRII

La nivelul fiecărui stat există două tipuri de organe administrative, din punct de vedere al întinderii în teritoriu a atribuțiilor pe care le exercită: organele administrației publice centrale, care sunt competente la nivelul întregii țări și organele administrației publice locale, a căror competență „este limitată la limitele unităților administrativ-teritoriale în care au fost alese și funcționează” .

Cele două tipuri de administrații nu sunt rupte unul față de celălalt, între ele existând legături strânse, pe care le impune caracterul de stat național, unitar și indivizibil al statului român. În egală măsură, între ele există și delimitări necesare și legitime, determinate de faptul că „la baza organizării și funcționării administrației publice locale se dă principiul constituțional al autonomiei locale”.

Reglementări privind administrația publică locală și principiile care o guvernează au fost consacrate dintotdeauna în Constituțiile române. Mai mult chiar, primele reglementări privind descentralizarea administrativă și autonomia locală le regăsim în Regulamentele organice, “apoi în Legea comunală nr. 394 din 1/13 aprilie 1864 și Legea pentru consiliile județene nr.396 din 2/14 aprilie 1864”.

Chiar dacă au cunoscut diverse schimbări de-a lungul timpului, autoritățile administrației publice locale sunt tradiționale și „ele s-au constituit prin reformele lui Cuza”.

Constituția din 1866 conține trei prevederi care fac referire la administrația publică locală. În titlul III intitulat „ despre puterile statului”, capitolul IV poartă denumirea „despre instituțiunile județene și comunale”.

După norma de trimitere de la articolul 106, conform căreia instituțiunile județene și comunale sunt regulate de legi, articolul 107 precizează ce principii vor sta la baza acestor legi, respectiv descentralizarea administrației cât mai completă și independența comunală.Prin artivcolul 132 sunt prevăzute legile care urmează să se adopte în cel mai scurt timp, între care, pe primul plan, este așezată legea descentralizării administrative.

Dispoziții similare regăsim și în articolul 108 al Constituției din 1923, cu precizarea că textul vine cu un plus de reglementare privind alegerea membrilor consiliilor județene și comunale prin vot universal, egal, direct, secret, obligatoriu, la care se pot adăuga și membri de drept și membri cooptați, între aceștia din urmă putându-se regăsi și femei majore. În Constituția din 1938, care instaura un regim de dicatatură regală, regăsim un singur articol succint, prin care se renunță a se proclama principiul descentralizării și se trimite la o lege prin care să se statornicească instituțiunile administrative. Cele trei Constituții socialiste din 1948, 1952 și 1965 reglementau într-un mod specific regimului totalitar această materie, care exclude principiile descentralizării și ale autonomiei, și nu prezintă relevanță pentru problematica abordată, motiv pentru care nu vom proceda la prezentarea lor.

În Tezele Proiectului de Constituție, reglementări privind administrația publică locală, alături de cele privitoare la organizarea administrativ-teritorială a României, erau cuprinse chiar în Titlul I, care era consacrat principiilor fundamentale, paragraful 17. Ultimul alineat al acestuia prevedea că „organizarea și activitatea unităților administrativ teritoriale au la bază descentralizarea administrativă și autonomia locală” .

Ulterior, prevederile privind organizarea administrativ teritorială au rămas în titlul I, (actualul art. 3 ), însă cele referitoare la administrația publică locală au fost transferate, într-o formă mai dezvoltată și modificată, în titlul III al Tezelor, capitolul III, al cărui titlu era autoritatea administrative, și care, în secțiunea a 2-a, reglementa instituțiile locale.

Era o reglementare mult diferită de ceea ce s-a regăsit ulterior în proiect, care cuprindea dispoziții referitoare și la principalele atribuții “ale consiliilor locale, la fonduri, la exercitarea dreptului de asociere al consiliilor locale, inclusive cu autorități locale din alte state” .

În versiunea Proiectului de Constituție , titlul acestei secțiuni a fost Acela de administrație publică locală și județeană. În acest fel, s-a dorit să se facă o departajare între două tipuri de administrație: „cea constituită la nivelul autorităților administrative de bază și cea constituită la nivelul unităților administrativ-teritoriale de nivel intermediar” .

Din economia taxelor constituționale, rezultă că legiuitorul constituant a circumscris înțelesul cuvântului “ locale ” în primul rând unităților administrativ-teritoriale de bază, commune și orașe. Prin extrapolare, înțelesul cuvântului locale a fost atribuit și subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, prin art. 121 alin. (3) care prevede că “autoritățile prevăzute la alin. ( 1 ) se pot constitui și în subdiviziunile administrativ – teritoriale ale municipiilor “. De aici, concluzia că locale sunt acele autorități ale administrației publice, alese în urma organizării scrutinului electoral potrivit legii, „care au competență teritorială limitată unităților administrative – teritoriale, respective comuna, orașul și județul” .

În varianta initială a Constituției, actualul articol 120 avea numărul 119 și era identic ca și conținut cu textul din proiectul Constituției, conform căruia autonomia locală în unitățile administrative –teritoriale se întemeiază pe principiul autonomiei locale și pe cel al descentralizării serviciilor publice. În urma revizuirii Constituției realizată prin Legea nr. 429 din 2003 , textul a fost modificat, adăugându-se principiilor deja consecrate deconcentrarea serviciilor publice și un nou alineat privind dreptul minorităților de a-și folosi limba natală în raporturile cu administrația publică locală.

1.2. DREPT COMPARAT

Soluțiile în ceea ce privește reglementarea administrației publice locale în Constituțiile Uniunii Europene diferă de la o țară la alta, fiind influențate de tradițiile istorice specifice fiecărei țări, de tipul de stat ( unitar sau federal ), de regimul politic din fiecare țară. De altfel, “organizarea locală reflectă regimul politic, transpunând pe plan local spiritul și instituțiile” .

Dacă în unele Constituții europene regăsim reglementări sumare, care de regulă trimit la lege care “să prevadă regimul administrației publice locale, în alte Constituții sunt rezervate părți întregi, titluri, capitole sau secțiuni” .

Din prima categorie face parte Constituția franceză care prin art. 72, din 1958, conține o normă de trimitere la lege, atât în ceea ce privește posibilitatea de a se crea alte colectivități teritoriale acât cele prevăzute de Constituție (comunele, departamentele și teritoriile de peste mări) cât și în ceea ce privește modul în care se administrează acestea, în mod liber, prin consilii alese. Pentru autonomia locală, Constituția franceză folosește termenul de liberă administrare, în art. 34 care stabilește domeniile rezervate legii, între acestea regăsindu-se și principiile fundamentale ale liberei administrări a colectivităților locale, competențelor și resurselor acestora.

Doctrina subliniază faptul că dacă descentralizarea administrative privește numai raporturile statului cu colectivitățile teritoriale locale, „libera administrare are în vedere și raporturile pe care le stabilesc colectivitățile teritoriale locale între ele”.

În același spirit, art.28 din Legea fundamentală pentru Republica Federală Germania impune garantarea, pentru comune, a dreptului de a reglementa toate problemele comunității locale în cadrul legii, cu răspundere proprie. Dreptul la auto-administrare e recunoscut nu numai comunelor, ci și asociațiilor comunale. Între domeniile rezervate legislației exclusive a landurilor regăsim, la art. 73 alin. (8) , și statutul juridic al personalului permanent din serviciul Federației și al organelor de drept public care țin în mod nemijlocit de federație, text care trebuie coroborat cu art. 74 a ) alin. ( 1 ) conform căruia legiferarea concurentă se întinde de asemenea asupra salarizării și existenței personalului din serviciul public, legat printr-un contract de serviciu și de fidelitate de drept public, în măsura în care nu intră în competența exclusivă de legiferare a federației.

Aceste dispozitii, pe lângă faptul că scot în evidență semnificația deosebită care se acordă, în această țară, corpului funcționarilor publici, au relevanță și în materia prezentată, pentru că și în cadrul autorităților constituie la nivelul colectivităților locale își desfășoară activitatea funcționari publici.

Aceasta este poate, una din explicațiile pentru care Germania este considerată a avea unul din cele mai eficiente sisteme de administrație publică locală. În cea de-a doua categorie se încadrează Constituțiile unor state precum Spania, care consacră titlul VIII organizării teritoriale a statului, fiind vorba despre comune, provincii și comunități autonome. Prin art. 140, Constituția garanează autonomia comunelor.

Și proviciile și comunitățile autonome se guvernează și administrează în mod autonom.

Constituția Italiei declară prin art. 5 că Republica, una și indivizibilă, recunoaște și favorizează autonomiile locale. În serviciile care depind de stat realizează descentralizarea administrativă în cel mai mare grad posibil și adaptează principiile și metodele legislației sale la necesitățile autonomiei și descentralizării (subl.ns. – V.V.).

Referirea din art. 5 la autonomiile locale și folosirea pluralului, poate fi explicată prin aceea că fiecare din unitățile administrativ – teritoriale existente în această țară sunt declarate autonome și beneficiază de regim juridic diferit al autonomiei, reglementat prin Constituție sau prin legi. Italia este considerată unul din cele mai puternice descentralizate state unitare, regiunile având inclusiv competența de a adopta norme cu putere de lege ceea ce o apropie de un stat federal în domeniile enumerate expres prin art. 117 din Constituție sau prin alte legi constituționale.

Regimul local în Austria se caracterizează prin faptul că autonomia locală nu reprezintă o preocupare, deoarece federalizarea se substituie acestui principiu. Însă comunele austriece se supun „regulii autoadministării, și dispun de o competență proprie, în măsura în care materiile respective nu sunt rezervate autorităților federale sau provinciale” .

1.3. DESCENTRALIZAREA

Descentralizarea este sistemul care are la bază “recunoașterea interesului local, distinctde cel național, localitățile dispunând de structuri organizatorice, funcționale și un aparat propriu, afectat interesului local” .

Precizăm că principiul descentralizării administrative a fost proclamat incă din primii ani ai Revoluției Franceze din 1789, moment de la care în Europa s-a pus problema trecerii la centralizarea conducerii statelor la descentralizarea acestei conduceri, „a descentralizării administrative, în ansamblul ei” .

Descentralizarea este mai amplă și mai profundă , ea exprimând “o filozofie democratică și liberală”.

Alți specialiști în domeniul administrației publice consideră că descentralizarea este un instrument pentru a realiza democratizarea administrației publice și “a oferi servicii publice mai eficiente” .

Actuala Lege a descentralizării nr. 195 din 2006 definește acest principiu, în art. 2 lit. l), ca fiind transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat.Este interesant de semnalat faptul că în punctul său de vedere referitor la revizuirea Constituției României, Comisia de la Veneția a tratat deosebirea dintre deconcentrare și descentralizare, afirmând că prima depinde de existența unor unități teritoriale în care statul este prezent prin serviciile salerea conducerii statelor la descentralizarea acestei conduceri, „a descentralizării administrative, în ansamblul ei” .

Descentralizarea este mai amplă și mai profundă , ea exprimând “o filozofie democratică și liberală”.

Alți specialiști în domeniul administrației publice consideră că descentralizarea este un instrument pentru a realiza democratizarea administrației publice și “a oferi servicii publice mai eficiente” .

Actuala Lege a descentralizării nr. 195 din 2006 definește acest principiu, în art. 2 lit. l), ca fiind transferul de competență administrativă și financiară de la nivelul administrației publice centrale la nivelul administrației publice locale sau către sectorul privat.Este interesant de semnalat faptul că în punctul său de vedere referitor la revizuirea Constituției României, Comisia de la Veneția a tratat deosebirea dintre deconcentrare și descentralizare, afirmând că prima depinde de existența unor unități teritoriale în care statul este prezent prin serviciile sale, în timp ce cea de-a doua se referă „la existența unor unități teritoriale ale căror organisme sunt alese și exercită anumite puteri în nume propriu” .

Ca fenomen social, descentralizarea reprezintă transferul de autoritate și de responsabilități pentru funcțiile publice dinspre nivelele centrale ( Guvern ) spre cele locale ( administrațiile locale ) .

Principiile în baza cărora se desfășoară procesul de descentralizare au fost reglementate „prin art. 3 din Legea nr. 195 din 2006 a descentralizării, care a abrogate vechea lege-cadru privind descentralizarea nr. 339 din 2004”.

Acestea sunt :

Principiul subsidiarității, care constă în exercitarea competențelor de către autoritatea administrației publice locale situată administrativ cel mai aproape de cetățean și care dispune de capacitatea administrativă necesară. În epoca modernă și contemporană, principiul subsidiarității poate fi regăsit atât ca principiu de drept intern, reglementând „raporturile dintre stat și colectivitățile politico-teritoriale, cât și ca principiu de drept internațional” .

În raporturile dintre stat și colectivitățile teritoriale autonome, „principiul subsidiarității este înscris în art.4 din Carta Europeană a Autonomiei Locale”.

În plan intern, principiul subsidiarității își găsește aplicare nu numai în raporturile cu autonomia locală, ci și cu deconcentrarea administrativă, care este și ea o reflectare a principiului subsidiarității, potrivit căreia competența decizională “trebuie să revină administrației teritoriale de stat, care este mai apropiată de cetățean, și nu administrației centrale a statului” .

În raporturile dintre statele membre și Comunitatea sau Uniunea Europeană, principiul subsidiarității este consacrat în dreptul comunitar european.

principiul asigurării resurselor corespunzătoare competențelor transferate ;

principiul responsabilității autorităților administrației publice locale în raport cu competențele ce le revin , care impune obligativitatea realizării standardelor de calitate în furnizarea serviciilor publice și de utilitate publică;

principiul asigurării unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii și reguli obiective, care să nu constrângă activitatea autorităților administrației publice locale sau să limiteze autonomia financiară.;

principiul echității , care implică asigurarea accesului tuturor cetățenilor la serviciile publice și de utilitate publică;

principiul constrângerii bugetare, care interzice utilizarea de către autoritățile administrației publice central a transferurilor special sau a subvențiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale ;

Nu există descentralizare decât în condițiile în care competențeletrecuteîn sarcina autorităților locale, primării, consilii locale sau consilii județene, sunt însoțite de alocările bugetare corespunzătoare. Descentralizarea financiară “apare, astfel, ca o component majoră a procesului de descentralizare”.

Descentralizarea se identifică prin următoarele elemente definitorii : autoritățile din teritoriu sunt persoane publice autonome, alese de colectivitățile teritoriale ; autoritățile din teritoriu dispun de o putere de decizie proprie, ele având un dublu statut, atât în luarea hotărârilor care privesc gestionarea și administrarea treburilor, cât și transpunerea lor în practică ; colectivitățile locale dispun de autorități administrative proprii pentru satisfacerea intereselor publice, precum și de mijloace materiale, financiare și umane necesare ; între autoritățile centrale și cele locale din teritoriu nu există raport de subordonare ierarhică.

Aceasta nu înseamnă că autorităților centrale le este indiferent în ce mod acționează autoritățile din teritoriu. Ele sunt preocupate de activitatea desfășurată de serviciile descentralizate, dispunând și de mijloace prin care iau cunoștință despre conținutul acestei activități. Descentralizarea reprezintă, aparent, o alternativă la centralizarea excesivă și constă în posibilitatea recunoscută de puterea centrală colectivităților locale să adopte în anumite domenii acte și să desfășoare activități, fără să ceară în prealabil aprobarea centrului sau să-l consulte. Consecința descentralizării este că anumite servicii publice de interes județean sunt transferate din competența centrului în cea a unor autorități ale administrației publice locale, „care beneficiază de independență față de puterea centrală, sunt autonome și nu i se subordonează” .

Descentralizarea nu reprezintă însă opusul centralizării, ci micșorarea ei, diminuarea concentrării puterii.

Problema modului în care se realizează descentralizarea prezintă particularități de la un stat la altul. Fiecare națiune este interesată să realizeze gradul și modalitățile de descentralizare „care să corespundă întinderii teritoriului, mărimii populației, condițiilor economice și politice existente, tradițiilor” .

Prin exprimarea unei formule celebre, care arată că se poate guverna de departe, dar se poate administra numai de aproape nota subsol 2 , s-a dorit să se evidențieze faptul că într-un stat nu pot exista numai organe centrale ale administrației publice, fără existența și organizarea celor locale. Nota subsol 3

Formele descentralizării. Doctrina recunoaște „existența a două forme de descentralizare : descentralizarea teritorială și descentralizarea tehnică”. Prima formă are la bază existența unei comunități de interese ce urmează a fi realizate de organe alese de cetățeni dintr-o subdiviziune teritorială, investite cu competență materială generală.

Descentralizarea teritorială presupune astfel recunoa;terea unei anumite autonomii colectivităților locale, circumscripțiilor administrative sau teritoriale, care, în condițiile legii, se administrează ele însele. În acest fel, se previne apoplexia centrului” și stimulează „circulația sanguină a întregului sistem administrativ” .

În cazul descentralizării tehnice, aceasta este generată de rațiuni mai mult de eficiență a activității și ea se realizează de anumite persoane morale de drept public, denumite tradițional „stabilimente publice locale”, „învestite cu prestarea anumitor servicii publice, în mod independent de serviciile prestate de organele statului”.

Constantăm astfel că descentralizarea teritorială răspunde unor nevoi legate de diversitatea socială și politică a țării, unor aspirații de ordin politic, în vreme ce descentralizarea tehnică satisface interese legate de necesitatea unei repartizări armonioase a funcțiilor între diferite ramuri ale administrației, „răspunzând astfel unor preocupări de eficiență, de gestionare a intereselor locale” .

În concluzie, descentralizarea administrativ-teritorială înseamnă construcția pe plan local a unei administrații diferită de cea de stat, pe când prin descentralizare tehnică se realizează „o deplasare în teritoriu a unor organe componente ale administrației publice”.

Existența principiului descentralizării impune mai multe condiții și anume : subdiviziunea teritorială să dispună de personalitate juridică ; autoritățile autonome locale să dispună de o reală independență în raport cu autoritățile centrale, cu excluderea oricărei forme de ierarhie, dar cu admiterea unui drept de supraveghere a modului în care se realizează activitatea serviciilor descentralizate.

Această independență trebuie să vizeze atât elaborarea deciziilor, cât și transpunerea lor în practică; existența unor mijloace necesare administrării și gestionării efectivea treburilor publice. Trebuie precizat că „descentralizarea administrativă nu trebuie confundată cu descentralizarea politică, aceasta din urmă implicând federalismul”.

În doctrină sunt recunoscute și anumite limite ale descentralizării. „Prin descentralizare se renunță la unitatea caracteristică centralizării, rezervându-se colectivităților locale, în primul rând , sarcina de a-și rezolva problemele și de a-și satisfice interesele lor specifice” .

Descentralizarea nu este un concept nou, ea constituind “o componentă semnificativă a politicilor în țările dezvoltate de multe decenii” .

Am mai menționat faptul că descentralizarea nu poate fi concepută într-o formă absolută. Ea nu poate fi înțeleasă ca o independent totală a organelor autonome față de organelle statale. Unui asemenea mod de înțelegere se opune caracterul unitar al statului în granițele căruia funcționează. Statul, ca reprezentant al ansamblului, trebuie să se afle în permanent în raport cu reprezentanții elementelor ansamblului. „ Este deci normal ca guvernanții să dispună de un drept de a veghea, sau, pentru a folosi un termen juridic mai apropiat, de un drept de tutelă asupra deciziilor luate de colectivitățile descentralizate”.

Fără a reprezenta un sistem de organizare perfect, “descentralizarea administrativă și-a dovedit viabilitatea în toate statele cu democrație dezvoltată și cu economie de piață, motiv pentru care apreciem că ea trebuie dezvoltată și în sistemul administrativ românesc”.

Accelerarea procesului de descentralizare este considerate unul dintre pilonii strategiei de reformă a administrației publice, “consacrată ca atare în programele politice ale tuturor guvernelor care au existat până în present, inclusive al programului politic al guvernării actuale”.

Descentralizarea nu constituie un scop în sine, ci „un mijloc prin intermediulcăruia se facilitează apropierea nivelului la care se ia decizia de cel care urmează a suporta consecințele ei”.

În stadiul actual al evoluției românești, ceea ce se impune cu necesitate este nu copierea unui model sau conceperea unuia nou, ci eliminarea din structurile și sistemul de relații existente a acelor elemente și pârghii „care afectează buna funcționare a serviciilor publice, relația cetățean-administrație publică și care se opune transferului de competență de la stat către colectivitățile locale” .

1.4. AUTORITĂȚI PUBLICE LOCALE ÎN ROMÂNIA

1.4.1. Consiliul local

Statutul constituțional și legal. Potrivit art. 121 alin. (1) din Constituție, “autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locale în commune și orașe sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii”. Constatăm că prin această dispoziție constitutional, consiliul local este calificat ca fiind una din autoritățile publice prin care se realizează autonomia locală în commune și orașe.

Ele reprezintă astfel o autoritate a autonomiei locale cu character deliberative. În afara termenului de consiliu local, legea mai folosește și conceptual de consiliu communal și consiliu orășenesc, prin art.122 alin. (1), care consacră rolul consiliului județean de a coordona activitatea consiliilor comunale și orășenești.Statutul consiliilor locale (comunale, orășenești și municipale) este acela de „autorități administrative autonome cu caracter reprezentativ”.

Articolul 121 alin (1) din Constituție prevede că atât consiliile locale, cât și primarii sunt aleși în condițiile legii. Consiliile locale sunt organe deliberative ale autonomiei locale cu caracter colegial, fiind astfel formate din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Prefectul este cel care stabilește, prin ordin, numărul consilierilor, potrivit art. 29 din Legea 215 din 2001. Acest număr variază, în funcție de numărul locuitorilor, între 9 consilieri pentru localitățile care au până la 1.500 de locuitori și 31 de consilieri pentru localitățile care au peste 400.000 de locuitori. Face excepție Consiliul General al Municipiului București, care are un număr de 55 consilieri.

1.4.1.1.Constituirea consiliului local

Procedura de constituire, este constituită prin art. 30-35 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare și în articolele 1-10 din Ordonanța Guvernului nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a consiliilor locale, precum și în articolele 6-8 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

După cum se ramarcă în literatura de specialitate, scopul instituirii acestor norme procedurale este acela de a se asigura constituirea cu celeritate a consiliilor locale, pentru ca aleșii locali „să aibă îndrituirea de a se ocupa de administrarea treburilor publice, astfel încât interesele comunității locale să nu aibă de suferit”. O primă etapă este reprezentată de convocarea, de către prefect, a consilierilor aleși în sedința de constituire, în termen de 20 de zile de la data alegerilor locale. Cea de-a doua etapă este a validării, în cadrul ședinței de constituire, a mandatelor consilierilor locali.

Validarea consilierilor “se face de către o comisie de validare formată din consilieri”.

Hotărârea de validare a mandatului consilierilor locali „este un act administrativ de autoritate, cu caracter individual”, făcând parte din categoria actelor atributive de statut personal, întrucât ea conferă unei anumite persoane calitatea de consilier local. Caracter de act administrativ individual are și hotărârea prin care se invalidează alegerea unui consilier local, deoarece „prin intermeniul ei se infirmă dreptul unei persoane (dobândit, cel puțin aparent, în urma alegerilor locale), de a avea calitatea de consilier local”.

După cum susțin autorii citați, deși au caracter individual, cele două hotărâri sunt și de interespublic, deoarece de ele depinde constituirea consiliului local, ca autoritate deliberativă a autonomiei locale. Un asemenea caracter a stat la baza consacrării normei conform căreia hotărârea de validare sau de invalidare poate fi atacată de cei interesați la instanța de contencios administrativ, în termen de cinci zile de la adoptare.

Constatăm că legea recunoaște și altor persoane decât cei vătămați în drepturile sau interesele lor legitime dreptul de a ataca hotărârea. Aceste persoane pot fi atât cetățenii unității administrativ-teritoriale în care urmează să se constituie consiliul local, cât și prefectul. Regulile speciale de procedură, inclusiv termenul de 5 zile de introducere a acțiunii, sunt valabil pentru toate subiectele de drept care pot promova o astfel de acțiune (consilieri locali sau județeni, prefectul, cetățenii din unitatea administrativ-teritorială).

Cum am precizat anterior, constituirea consiliului local se realizează în termen de 20 de zile de la data când au avut loc alegerile, potrivit art. 30 alin. (1) din Legea 215/2001. Prefectul este cel care, potrivit art. 30 alin. (1), face convocarea consiliului nou-ales în ședința de constituire. Pentru ca ședința de constituire să aibă caracter legal, se impune participarea majorității de 2/3 a consilierilor aleși.

Dacă această majoritate nu este realizată, în termen de trei zile se întrunește din nou ședința.

Dacă nici în această situație consiliul nu este întrunit legal, se va proceda la o nouă convocare, în alte trei zile. Dacă consiliul nu se poate întruni nici la a treia convocare, datorită absenței nemotivate, prefectul va declara vacante, prin hotărâre, locurile consilierilor aleși care au lipsit nemotivat la oricare din cele trei convocări, dacă aceștia nu pot fi înlocuiți de supleanții înscriși pe listele de candidați respective, organizânduse alegeri pentru completare, în termen de 30 de zile. Ordinul prefectului poate fi atacat de cei în cauză la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare.

Ultima etapă este, potrivit art. 34 alin. (1) din Legea 215/2001, cea a depunerii jurământului de credință, în fața consiliului local, de către consilierii ale căror mandate au fost validate. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, după depunerea jurământului, are loc constituirea consiliului local, care se constată prin hotărâre, adoptată cu votul majorității consilierilor locali validați, „acesta fiind și momentul în care consilierii locali intră în dreptul deplinei exercitări a mandatului lor”.

1.4.1.2. Statutul consiliului local

Articolul 4 din Legea nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale ,impune, pentru a putea fi ales în funcția de consilier sau de primar, următoarele condiții : împlinirea vârstei de 23 de ani inclusiv până în ziua alegerilor ; persoanelor respective să nu le fie interzisă asocierea în partide politice ; persoanele care candidează să aibă cetățenia și domiciliul în România, potrivit art. 16 alin. (3) din Constituție ; persoanele respective să aibă domiciliul în unitățile administrativ-teritoriale în care urmează să fie alese. În cazul candidaților independenți, pe lângă condițiile de eligibilitate enunțate se mai impune și cea a listei de susținători.

Cea de-a doua problemă privind statutul consilierilor vizează incompatibilitațile, al căror regim îl regăsim reglementat de Secțiunea a IV-a, Capitolul III, Titlul IV, Cartea I din Legea nr. 161/2003.

Astfel, potrivit acestui text, funcția de consilier este incompatibilă cu:

funcția de primar sau viceprimar;

funcția de prefect sau subprefect;

calitatea de funcționar public sau angajat cu contract de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu de specialitate al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv;

funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru în consiliul de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin filiale în unitatea administratv-teritorială respectivă;

funcția de președinte sau secretar al adunărilor generale ale acționarilor sau asociaților la o societate comercială de interes național care își are sediul sau care deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

funcția de reprezentant al statului la o societate comercială care își are sediul ori deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;

calitatea de senator sau deputat;

funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora.

O altă problemă care vizează implicit și statutul consilierilor este cea a mandatului consiliului local, care este de patru ani, și se exercită de la data constituirii, până la data constituirii consiliului nou ales (art.38). Mandatul consiliului local poate fi prelungit doar prin lege organică și numai pe timp de război sau catastrofă . Legea nr. 215/2001 consacră instituția suspendării de drept a mandatului de consilier local, care intervine în situația în care consilierul a fost arestat preventiv.

Această situație se constată prin ordin al prefectului, urmare a sesizării făcută către acesta, de către instanța de judecată. De esența instituției suspendării, indiferent de situația în care ea intervine, este caracterul ei vremelnic, în sensul că măsura durează până la soluționarea definitivă a cauzei care a atras suspendarea. În cazul în care a fost găsit nevinovat, consilierulare dreptul la despăgubiri, potrivit legii. De precizat și faptul că în exercitarea funcției, consilierii sunt în serviciul colectivității locale.

1.4.1.3. Atribuțiile consiliului local

Din punctul de vedere al competenței sale material (rationae materiae), consiliul local dispune de competență materială generală în unitatea adminstrativ-teritorială în care a fost ales și funcționează. Din punctual de vedere al competenței teritoriale (rationae loci), consiliul local are competență locală, limitată la unitatea administrative-teritorială respectivă.

Articolul 36 stabilește norma de principiu potrivit căreia consiliul local are initiative și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice central sau locale.

Alineatul al doilea stabilește mai multe categorii de atribuții pentru consiliul local. Anterior modificării legii, aceste atribuții erau numai enumerate, nu și clasificate, “ceea ce a determinat doctrina să opereze la mai multe clasificări”. Prin Legea nr. 286 din 2006 au fost aduse modificări atât în ceea ce privește fondul reglementării, cât și forma. În ceea ce privește forma, după cum am precizat deja, anterior legea nu opera o clasificare, ca în prezent. Referitor la substanța reglementării, se poate constata că „a intervenit o diminuare a atribuțiilor consiliului local, corespunzător creșterii atribuțiilor aferente primarului” Legea nr. 215 din 2001, asfel cum a fost ea modificată prin Legea nr. 286 din 2006 și republicată, consacră mai multe categorii de atribuții, în interiorul cărora sunt enumerate atribuțiile concrete pe care le exercită consiliul local :

a ) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes local și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local. În exercitarea acestei atribuții, consiliul local aprobă statutul localității și regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local ; ștatul de funcții al aparatului de specialitate al primarului, al instituțiilor și serviciilor publice de interes local ; exercită în numele localității, drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute de societăți comerciale sau regii autonome.

b) O a doua categorie o reprezintă atribuțiile privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a comunei, orașului sau municipiului. În exercitarea acestei atribuții, consiliul local aprobă, la propunerea primarului, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare, bugetul local, contractarea sau garantarea de împrumuturi ; stabilește impozitele și taxele locale . Totodată, consiliul local aprobă documentația pentru lucrările de investiții, strategiile de dezvoltare economico-socială și duce la îndeplinire măsurile necesare în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor.

c) În a treia categorie intră atribuțiile privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului. În acest sens, consiliul local hotărăște cu privire la modalitățile de punere în valoare a bunurilor proprietate publică sau private a unității administrativ-teritoriale ; avizează sau aprobă documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism și atribuie denumiri de strazi, piețe, obiective de interes local.

d) O altă categorie include atribuțiile privind gestionarea serviciilor furnizate către cetățeni, prin care consiliul local asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice din domeniul educației sociale, sănătate, cultură, sport, tineret, ordine publică, situații de urgență, protecția mediului, a monumentelor istorice, evidența persoanelor, căi de comunicație, canalizare și alte servicii prevazute de lege.

e) O ultimă categorie cuprinde atribuțiile privind cooperarea interinstituțională pe plan intern și extern. În exercitarea acestei atribuții, în principal consiliul local hotărăște cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau străinătate.

1.4.1.4. Răspunderea consilierilor

Din coroborarea dispozițiilor legale și raportarea lor la Constituție, credem că se pot identifica următoarele forme ale răspunderii consilierilor :

a ) o răspundere administrativ disciplinară, care se poate concretiza în următoarele sancțiuni : suspendarea de drept din funcție a consilierului, care poate intervene numai în cazul în care acesta a fost arestat preventive. Este vorba despre situațiile în care consilierul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea , cu intenție, a unor fapte penale, precum și în situația în care s-a pus în mișcare acțiunea penală, dacă s-a luat împotriva consilierului măsura arestării preventive. În această situație, instanța de judecată are obligația legală să comunice, de îndată, prefectului, situația intervenită, pentru ca acesta, prin ordin, sa ia act de intervenția suspendării de drept. Prin Legea nr. 393 din 2004 privind Statutul aleșilor locali au fost introduce anumite sancțiuni disciplinare specific consilierilor, cum ar fi avertismentul, chemarea la ordine, retragerea cuvântului, eliminarea din sala de ședință, excluderea temporară de la lucrările consiliului și ale comisiei de specialitate și retragerea indemnizației de ședință pentru o perioadă de 1-2 luni ;

b) o răspundere administrativ patrimonială, care intervine în baza articolelor 52 și 126 alin. (6) din Constituție și a Legii nr. 554 din 2004 a contenciosului administrativ ;

c) o răspundere penală, care poate atrage după sine, cum spuneam, intervenția suspendării consilierului împotriva căruia s-a luat măsura arestării preventive. În cazul în care consilierul suspendat a fost găsit nevinovat, el are dreptul la despăgubiri, în condițiile prevăzute de lege.

1.4.2. Consiliul județean

1.4.2.1. Atribuțiile Consiliului județean

Trebuie precizat că, la fel ca și consiliul local, și consiliul județean are o dublă natură:“de autoritate a autonomiei județene și de autoritate a administrației publice județene” .

Legea nr. 215 din 2001, în forma inițială, nu conținea o clasificare a atribuțiilor autorităților administrației publice locale și județene. În forma republicată, art. 91 din lege identifică mai multe categorii de atribuții care revin consiliului județean :

a) atribuții privind organizarea și funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean, ale instituțiilor și serviciilor publice de interes județean și ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean .În exercitarea acestei atribuții, consiliul județean alege președintele și vicepreședinții, hotărăște înființarea, desființarea, reorganizarea de instituții, servicii publice, societăți comerciale de interes județean; aprobă regulamentul de organizare și funcționare a consiliului județean, exercită în numele județului, drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți comerciale sau regii autonome, în condițiile legii; numește, sancționează și dispune cu privire la raporturile de muncă sau de serviciu ale conducătorilor serviciilor publice de interes județean ;

b) atribuții privind dezvoltarea economico-socială a județului. În exercitarea acestei atribuții, consiliul județean aprobă bugetul de venituri și cheltuieli; contractarea și garantarea de împrumuturi ; stabilește impozite și taxe la nivel județean ; adoptă strategii și programe de dezvoltare ; stabilește programele de dezvoltare a județului și documentațiile pentru lucrările de investiții.

c) atribuții privind gestionarea patrimoniului județului. În exercitarea acestei atribuții, consiliul județean hotărăște darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor publice de interes județean, închirierea sau vânzarea celor private, atribuie denumiri pentru obiectivede interes județean.

d) atribuții privind gestionarea serviciilor publice din subordine. În exercitarea acestei atribuții, consiliul județean asigură cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice din educație, protecția copilului, sănătate, cultură, tineret, sport, ordine publică, situații de urgență, mediu înconjurător, monumentele istorice, evidența persoanelor, căi de comunicație, servicii comunitare de utilitate publică de interes județean.

e) atribuții privind cooperarea interinstituțională. În exercitarea acestei atribuții, consiliul județean hotărăște „cooperarea sau asocierea cu alte unități administrativ-teritoriale din țară sau străinătate” .

În afara acestor categorii, consiliul județean mai poate îndeplini și alte atribuții prevăzute de lege.

Consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care se exercită de la data constituirii până la declararea, ca legal constituit, a consiliului nou-ales.

Funcționarea consiliului județean. Forma de lucru a consiliului județean este ședința, care are loc în fiecare lună. Precizăm că, anterior modificărilor aduse Legii nr. 215 din 2001, ședințele consiliului județean aveau loc o dată la 2 luni.

După aceste modificări, realizate prin Legea 286 din 2006, art. 94 prevede caracterul lunar al acestor ședințe. În afara ședințelor ordinare, consiliul județean se poate întruni și în ședință extraordinară, ori de câte ori este necesar, la cererea președintelui sau a cel puțin o treime din numărul consilierilor sau la solicitarea prefectului, adresată președintelui consiliului județean. art. 94 alin. (2) condiționează aptitudinea prefectului de a solicita președintelui consiliului județean întrunirea în ședință extraordinară de existența unor cazuri excepționale, care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum și pentru apărarea ordinii și liniștii publice.

În cadrul ședințelor extraordinare pot fi adoptate acte normative care să corespundă situațiilor excepționale care au tras întrunirea într-o asemenea ședință, de regulă, cu caracter temporar, “inclusiv în materie contravențională, sancționatorii sau vizând subiectele de drept din zonele calamitate sau supuse tulburărilor sociale”.

Ședințele consiliului județean sunt legal constituite în prezența majorității consilierilor județeni în funcție. Legea consacră caracterul obligatoriu al prezenței consilierilor județeni la ședințe, urmând ca, prin regulamentul de organizare și funcționare să se stabilească situațiile în care se consideră că absența este temeinică, precum și sancțiunile care se pot dispune în cazul în care consilierul județean absentează de la mai mult de două ședințe fără motive temeinice.

1.4.2.2. Mandatul, funcționarea și actele consiliului județean

Potrivit art. 93 din Legea nr. 215 din 2001, consiliul județean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit numai prin lege organică și numai în caz de război sau catastrofă. Consiliul județean își exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a noului consiliu județean. Alegerea consiliului județean, ca și a celui local sau a primarului, se face prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat.

1.4.2.3. Atribuțiile Președintelui consiliului județean

Potrivit art. 104 din Legea nr.215 din 2001, republicată, președintele consiliului județean îndeplinește următoarele atribuții :

a) atribuții privind funcționarea aparatului de specialitate al consiliului județean,a serviciilor și instituțiilor publice de interes județean , a societăților comerciale și regiilor autonome de interes județean: întocmirea și supunerea spre aprobare a regulamentului de organizare și funcționare, a organigramei, a ștatului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare a aparatului de specialitate ;

b) atribuții privind relația cu consiliul județean : conduce ședințele consiliului județean ; prezintă consiliului județean, anual sau la cerere, rapoarte ; propune consiliului județean numirea, sancționarea, modificarea sau încetarea raportului de serviciu sau de serviciu sau de muncă, pentru conducătorii serviciilor publice și instituțiilor publice de interes județean ;

c) atribuții privind bugetul consiliului județean : exercită funcția de ordonator principal de credite ; întocmește proiectul bugetului județului și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului județean ; urmărește modul de realizare a veniturilor bugetare și propune măsurile pentru încasarea lor în termen ; inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emisiuni de titluri de valoare în numele județului;

d) atribuții privind relația cu alte autorități ale administrației publice locale : îndrumă metodologic, prin aparatul de specialitate al consiliului județean, activitățile de stare civilă și autoritate tutelară de la nivelul comunelor și orașelor ; poate acorda, fără plată, prin aparatul de specialitate al consiliului județean, sprijin, asistență tehnică, juridică și de orice natură, consiliilor locale și primarilor, la cererea lor ;

e) atribuții privind serviciile publice de interes județean: coordonează realizarea serviciilor de interes județean ; ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 91 alin. (5) lit. a)-d, respectiv educația, sănătatea, cultura, tineretul, cultele religioase, evidența persoanelor, mediul, drumurile publice etc. ; ia măsuri pentru existența și controlul efectuării serviciilor publice și de utilitate publică; emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege sau prin hotărâre a consiliului județean; coordonează și controlează organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes județean și activitățile de reabilitare a infrastructurii județene.

Președintele consiliului județean îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege sau date de consiliul județean.

CAPITOLUL II

PRIMARUL ȘI APARATUL DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI

2.1. PRIMARUL

Funcția de primar reprezintă o funcție tradițională în administrația publică locală, nu numai în Europa, dar și pe alte continente precum, America, unde a pătruns influența europeană.

Sub aspectul evoluției istorice, în România, prin Legea comunală din 1864 s-a impus soluția alegerii consiliului local și a primarului de către locuitorii comunei rurale, pe baza votului cenzitar, fiind scutiți de cens numai anumiți funcționari și liber profesioniști. Primarul era magistratul comunal, căruia legea îi încredința întreaga administrație a comunei, dar, în același timp, era și delegatul puterii centrale, în comunele rurale, unde trebuia să fie confirmat de prefect. În comunele urbane, primarul era numit de Domn, dintre primii trei consilieri care întrunideră cele mai multe voturi. Ulterior, prin anumite reglementări s-a consacrat alegerea primarului de către consilui.

În orice formă era învestit, numit sau ales, primarul avea, pentru perioada mandatului său, calitatea de funcționar public.

Legislația actuală a optat pentru soluția alegerii primarului, la fel ca și consiliul local, direct de către comunitatea locală, indiferent că este vorba de mediul rural sau urban.

2.2. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ALEGEREA PRIMARULUI.

Potrivit Legii nr.215/2001 privind administrația publică locală republicată, comunele, orașele și municipiile au câte un primar și un viceprimar, iar municipiile reședință de județ au un primar și 2 viceprimari, aleși în condițiile legii.

Conform dispozițiilor actuale ale Legii administrației publice locale, pe durata mandatului, primarul și viceprimarul primesc o indemnizație lunară, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de primar, respectiv, de viceprimar, și care reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial. Primarul și viceprimarul nu beneficiază de sporul de vechime în muncă și nici de alte sporuri prevăzute de lege. Durata mandatului constituie vechime în muncă și în specializarea studiilor absolvite.

Primarii sunt autorități executive ale administrației publice locale.

Primarii reprezintă comuna sau orașul în relațiile cu persoanele fizice și juridice din țară și străinătate, precum și în justiție.

Primarul îndeplinește o funcție de autoritate publică. El este șeful administrației publice locale și al aparatului propriu de specialitate al autorităților administrației publice locale pe care îl conduce și îl controlează.

În această calitate a sa, primarul răspunde de buna funcționare a administrației publice locale.

Semnul distinctiv al primarului este o eșarfă în culorile drapelului național al României.

Eșarfa va fi purtată, în mod obligatoriu, la solemnități, recepții, ceremonii publice și la celebrarea căsătoriilor.

Modelul eșarfei se stabilește prin hotărâre a Guvernului.

2.3. ALEGEREA PRIMARULUI

Potrivit Legii nr. 67/2004, alegerea primarului se face direct de comunitatea locală prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, pe baza scrutinului uninominal, nu al scrutinului de listă, așa cum se aleg consiliile locale și consiliile județene, iar vicerpimarul se alege, prin vot indirect, de către consiliul local, din rândul consilierilor care compun consiliul local respectiv.

Primarii comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București și primarul general al municipiului București se aleg pe circumscripții electorale, prin scrutin uninominal.

În primul tur de scrutin este declarat ales primarul care a întrunit majoritatea voturilor (50+1), valabil exprimate. Când nu s-a realizat această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, în cel mult două săptămâni, între candidații aflați pe primele două locuri. Este declarat ales cel care a obținut cel mai mare număr de voturi valabil exprimate.

În cazul în care unul dintre candidații la funcția de primar, între care urmează să se desfășoare turul al doilea de scrutin decedează, renunță sau nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi ales, la turul al doilea de scrutin va participa candidatul situat pe locul următor. Dacă aceste situații se produc în cazul unuia din candidații aflați în situația de balotaj nu vor mai avea loc alegeri, biroul electoral de circumscripție declarându-l primar pe celălalt candidat.

Candidaturile pentru primari, precum cele pentru consiliile locale și consiliile județene, se propun de partidele politice sau alianțele politice constituite potrivit Legii partidelor politice nr. 14/2003. Se pot depune candidaturi și de către alianțele electorale constituite în condițiile prezentei legi, de către organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale prevăzute la art. 7, precum și candidaturi independente.

Propunerile pentru funcția de primar se fac pe circumscripții electorale și se depun la birourile electorale de circumscripție cel târziu cu 30 de zile înainte de data alegerilor.

Propunerile se fac în scris, în 4 exemplare și trebuie să cuprindă numele, prenumele, locul și data nașterii, domiciliul, conform actului de identitate, denumirea, seria și numărul actului de identitate, ocupația, profesiunea și apartenența politică a candidaților, iar în cazul alianțelor și partidul politic care i-a propus.

Persoanele care candidează la funcția de primar ca independente trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 2 % din numărul total al alegătorilor înscriși în liste electorale permanente din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 200 în cazul comunelor, 300 în cazul orașelor, 1000 în cazul municipiilor și sectoarelor municipiului București și 5000 în cazul municipiului București.

Pentru alegerea primarului, în patrulaterele buletinului de vot se imprimă, în unghiul din partea stângă sus, denumirea partidului politic, alianței politice, alianței electorale sau a organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale care participă la alegeri ori, după caz, mențiunea „candidat independent”, în unghiul din partea dreaptă sus semnul electoral, iar în centru numele și prenumele candidatului.

Dosarul format pentru primar, potrivit dispozițiilor Legii nr. 67/2004, de către biroul electoral de circumscripție, sigilat și semnat de președintele și de membrii acestui birou, se înaintează, cu pază militară, în cel mult 48 de ore, la judecătoria în a cărei rază teritorială se află circumscripția electorală pentru care au avut loc alegeri, iar în cazul primarului general al municipiului București, la Tribunalul București, în vederea validării mandatelor.

Biroul electoral de circumscripție comunală, orășenească sau municipală, după caz, eliberează primarului certificatul doveditor al alegerilor.

Pentru primarul general al municipiului București certificatul doveditor al alegerilor se eliberează de Biroul electoral de circumscripție a municipiului București, iar pentru primarul de sector, de către biroul electoral de circumscripție de sector.

Data alegerilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 50 de zile înaintea votării.

Alegerile au loc într-o singură zi, care poate fi numai duminica.

Condiții pentru alegerea primarului. Ca și pentru consilieri, Legea electorală impune aceleași condiții, și anume: să aibă drept de vot, să fi împlinit 23 de ani până în ziua alegerilor, să aibă domiciliul în unitatea administrativ-teritorială în care urmează să fie aleși, să nu le fie interzisă asocierea în partide politice.

La sectoarele municipiului București pot candida și pot fi alese persoanele care au domiciliul în municipiul București, indiferent de sector.

2.4. MANDATUL PRIMARULUI

Mandatul primarului este de 4 ani și se exercită de la data depunerii jurământului în fața consiliului local până la data depunerii jurământului de către primarul nou ales. Mandatul poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă. Această posibilitate de prelungire prin lege organică reprezintă o constantă în cazul mandatelor exercitate în urma alegerii sau numirii într-o funcție de demnitate publică.

Validarea mandatului primarului se face, potrivit modificărilor aduse Legii administrației publice locale republicată, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2008, în termen de 20 de zile de la data desfășurării alegerilor, de către judecătoria în raza căreia se află comuna, orașul sau municipiul, respectiv de către un judecător desemnat de președintele instanței;

-cererea de validare se depune în termen de 3 zile de la data constatării rezultatului alegerii;

– cererea se judecă în ședință publică și fără citarea primarului ales, în termen de 10 zile de la data depunerii;

– instanța se pronunță asupra cererii, prin hotărâre executorie, care însă poate fi atacată în cadrul procedurii de contencios administrativ cu apel sau recurs, după caz, care se judecă în termen de 10 zile de la data introducerii cererii.

Alegerea primarului poate fi invalidată în următoarele cazuri:

a) se constată încălcarea condițiilor de elegibilitate;

b) se constată că alegerea primarului s-a făcut prin fraudă electorală.

Rezultatul validării sau invalidării alegerii primarului se aduce la cunoștința prefectului și se prezintă în ședința de constituire a consiliului local, dacă, alegerile pentru consiliu și pentru primar au avut loc la aceeași dată sau, după caz, într-o ședință extraordinară, de către un judecător desemnat de președintele judecătoriei. În caz de invalidare a alegerii a alegerii primarului, Guvernul, la propunerea prefectului, va stabili data alegerilor în termen de cel mult 90 de zile de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de invalidare.

După validarea alegerii, primarul depune în fața consiliului local jurământul prevăzut de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, „Jur să respect Constitiția și legile țării și să fac, cu bună-credință, tot ceea ce stă în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, municipiului, județului)… Așa să-mi ajute Dumnezeu”; refuzul depunerii jurământului atrăgând demisia sa de drept.

2.5. ATRIBUȚIILE PRIMARULUI

Acestea sunt enumerate în art.63 din Legea 215/2001 și anume:

a) Atribuții conferite de lege primarului în calitate de reprezentant al statului în unitatea administrativ-teritorială în care a fost ales. În exercitarea acestor atribuții, primarul îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară și asigură funcționarea serviciilor de profil, atribuții privind alegerile, recensământul, referendumul și altele stabilite de lege.

Atribuțiile de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară pot fi delegate și secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul de specialitate cu competențe în acest domeniu, potrivit legii.

În această calitate, primarul poate solicita, inclusiv prin intermediul prefectului, concursul șefilor serviciilor publice descentralizate ale ministrelor și ale celorlelte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, daca sarcinile ce îi revin nu pot fi rezolvate prin aparatul propriu de specialitate.

b) Atribuții referitoare la relația cu consiliul local. Cu privire la modul de exercitare a acestor atribuții, primarul prezintă în fața consiliului local, în

primul trimestru, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, precum și a altor rapoarte și informări; eleborarea proiectelor de strategii pentru dezvoltarea comunei sau orașului.

c) Atribuții referitoare la bugetul local. În exercitarea acestor atribuții, primarul exercită funcția de ordonator principal de credite; întocmirea proiectului bugetului local, a contului de încheiere a exercițiului bugetar și supunerea lor spre aprobare consiliului local; inițiază negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale; verifică prin compartimentele de specialitate, a corectei înregistrări fiscale a contribuțiilor la organul fiscal teritorial.

d) Atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor ce includ: coordonarea serviciilor publice de interes local prestate prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local; luarea de măsuri pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență; luarea de măsuri pentru asigararea inventarierii, evidenței statistice, inspecției, efectuării serviciilor publicede interes local și a bunurilor din patrimoniul unității administrativ-teritoriale; numirea, sancționarea, suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local; asigurarea elaborării planurilor urbanistice, emiterea de avize, acorduri și autorizații; luarea de măsuri pentru realizarea lucrărilor în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor în conformitate cu angajamentele asumate în procesul de integrare europeană.

Primarul poate delega atribuțiile sale viceprimarului, potrivit art.57 alin. (2) din Legea 215/2001; atribuțiile de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară pot fi delegate și secretarului unității administrativ-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul de specialitate al primarului, cu competențe în acest domeniu potrivit art.65 din Legea 215/2001.

2.6. ACTELE PRIMARULUI

În exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual.

Dispozițiile normative devin executorii numai după ce au fost aduse la cunoștința publică, care poate avea loc în termen de 5 zile de la data comunicării lor oficiale către prefect, iar dispozițiile individuale devin executorii de la data comunicării lor persoanelor interesate. Majoritatea dispozițiilor emise de primar au caracter individual, ele vizând situația unor subiecte de drept determinate, precum numiri în funcție, aplicarea unor sancțiuni. Dispozițiile cu caracter individual se comunică direct celor interesați, sub semnătură sau prin poștă, cu dovadă de primire, iar dispozițiile cu caracter normativ se aduc la cunoștiința publică prin publicare în presa locală sau prin afișare la sediul primăriilor și în alte locuri special amenajate, accesibile publicului.

Dispozițiile primarului se avizează pentru legalitate de către secretarul comunei sau al orașului. Acesta nu va aviza favorabil dispozițiile primarului pe care le consideră ilegale, dar va prezenta primarului motivele care au stau la baza refuzului său.

În termen de 10 zile de la data emiterii acestora, secretarul comunică prefectului dispozițiile primarului, însoțite de eventualele obiecții cu privire la legalitetea acestora, care se face în scris de către secretar și va fi înregistrată într-un registru special destinat acestui scop.

În acest termen de 10 zile, prefectul examinează dispozițiile primarului și dacă consideră că acestea sunt ilegale, poate solicita primarului reanalizarea dispoziției în cauză, cu propuneri motivate de modificare sau de revocare a acesteia.

Dacă în urma intervenției prefectului, primarul acceptă că dispoziția este ilegală, este posibil ca publicarea dispoziției să nu mai aibă loc.

Secretarul unității administrativ-teritoriale asigură comunicarea dispozițiilor primarului și altor autorități, precum și persoanelor interesate, potrivit Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

2.7. RAPORTUL PRIMARULUI CU CONSILIUL LOCAL.

Primarul are obligația ca în anumite situații speciale să prezinte consiliului local, anual sau, ori de câte ori este necesar, informații privind starea economică sau socială, a comunei sau orașului, precum și informații privind modul în care sunt aduse la îndeplinire hotărârile consiliului local; verifică, din oficiu sau la cerere, încasările și cheltuielile sumelor de bani din bugetul local și comunică, în cel mai scurt timp, consiliului local, cele constatate.

2.8. SUSPENDAREA DIN FUNCȚIE A PRIMARULUI

– este reglementată de lege numai sub forma suspendării de drept, care intervine în cazul în care primarul a fost arestat preventiv. Instanței de judecată îi revine misiunea de a comunica prefectului despre intervenția măsurii arestării preventive, iar prefectul, prin ordin, constată suspendarea mandatului primarului aflat într-o asfel de situație.

Ordinul de suspendare se comunică, de îndată, primarului care îl poate ataca la instanța de contencios administrativ.

Suspendarea durează până la înceterea situației care a atras suspendarea. Dacă primarul este găsit nevinovat are dreptul, în condițiile legii la plata salariilor corespunzătoare pentru perioada în care a fost suspendat.

De fapt nu este vorba de suspendarea mandatului, cum se exprimă norma, ci de „încetarea exercitării mandatului”.

2.9. ÎNCETAREA MANDATULUI PRIMARULUI

Are loc, de regulă, la data depunerii jurământului de către primarul nou ales, iar înainte de termen, are loc, de drept, potrivit art. 15 alin.(2) din Legea nr.393/2004, în următoarele cazuri:

– deces;

– demisie;

– incompatibilitate;

– schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială;

– condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate prin hotărâre judecătorească definitivă;

– punerea sub interdicție judecătorească prin hotărâre judecătorească definitivă;

– pierderea drepturilor electorale prin hotărâre judecătorească definitivă;

– pierderea, prin demisie, a calității de membru al partidului politic sau al organizației minorității naționale pe a cărei listă a fost ales;

Legea nr. 215/2001 prevede, în art.69 alin.(2), alte două situații în care mandatul primarului încetează de drept:

– dacă acesta se află în imposibilitatea exercitării funcției datorită unei boli grave certificate medical, care nu permite desfășurarea activității în bune condiții timp de 6 luni pe parcursul unui an calendaristic;

-dacă acesta nu își exercită, în mod nejustificat, mandatul timp de 45 de zile consecutiv.

Primarul poate demisiona, potrivit art.17 din Legea nr. 393/2004, anunțând în scris, consiliul local și prefectul; astfel la prima ședință a consiliului local, președintele de ședință ia la cunoștiință de această

situație care se consemnează în procesul-verbal al ședinței. Pe baza acestui înscris, prefectul constată, prin ordin, încetarea mandatului primarului. Ordinul prefectului și un extras din procesul – verbal al ședinței, se înaintează Ministerului Internelor și Reformei Administrative, care va propune Guvernului stabilirea datei desfășurării alegerilor pentru noul primar.

Printre aceste cauze de încetare de drept a mandatului primarului enumerate mai sus, o cauză specială o constituie starea de incompatibilitate reglementată de Legea nr. 161/2003 prin art. 87, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției.

Potrivit acestui text de lege, funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu următoarele funcții:

– funcția de consilier local sau județean;

– funcția de prefect sau subprefect;

– calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia;

– funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere sau de execuție la societățile comerciale, inclisuv băncilesau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice;

– funcția de președinte sau de secretar al adunărilor generale ale acționarilor su asociațiilor la o societate comercială;

– funcția de reprezentant al unității administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăților comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăți comerciale de interes național;

– calitatea de comerciant persoană fizică;

– calitatea de membru al unui grup de interes economic;

– calitatea de deputat sau de senator;

– funcția de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat sau o altă funție asemenea acestora;

– orice alte funcții publice sau activități plătite, în țară sau străinătate, exceptând funcțiile sau activitățile în domeniul didactic, al cercetării științifice și al creației literar-artistice, precum și a funcțiilor în cadrul unor asociații, fundații sau alte organizații neguvernamentale, fără scop comercial.

În cazul schimbării domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială, Legea nr. 393/2004 prevede, că încetarea mandatului primarului poate interveni numai după înscrierea în cartea de identitate al celui în cauză a mențiunii corespunzătoare, de către organele abilitate de lege; deci primarul poate avea reședința în altă unitate administrativ-teritorială decât aceea în care a fost ales, fără a-i afecta durata mandatului său.

Legea nr. 393/2004 art.16 alin.(1) prevede că, în toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului primarului, prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea respectivului mandat. Acest ordin va fi emis în baza unui referat semnat de secretarul comunei sau orașului, precum și a actelor din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului primarului.

Dacă primarul își depune singur demisia la prefect, aceasta este suficientă pentru emiterea ordinului de constatare a încetării mandatului.

Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanța de contencios administrativ, în termen de 10 zile de la comunicare, fără îndeplinirea procedurii administrative prealabile, potrivit art. 69 alin.(4) din Legea nr.215/2001. Instanța de contencios administrativ are obligația legală de a se pronunța asupra cererii de anulare a ordinului prefectului, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii la instanța competentă, hotărârea instanței fiind definitivă și irevocabilă.

Mandatul primarului mai poate înceta înainte de termen, prin voința alegătorilor exprimată pe calea unui referendum local care se organizează ca urmare a cererii adresate prefectului, de locuitorii comunei sau orașului, care

nu sunt mulțumiți de activitatea primarului. Această cerere va cuprinde toate motivele care au stat la baza acesteia, precum și numele și prenumele, data și locul nașterii, seria și numărul buletinului sau cărții de identitate și semnătura cetățenilor care au solicitat organizarea referendumului.

Organizarea referendumului poate avea loc dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

– să fie solicitată de cel puțin 25% dintre locuitorii comunei sau orașului, cu drept de vot;

– acest procent să fie realizat în fiecare dintre localitățile componente ale comunei sau orașului.

2.10. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ A PRIMARULUI.

Regimul juridic al răspunderii primarului este guvernat de principiul conform căruia în exercitarea atribuțiilor sale, primarul este ocrotit de lege, dar aceasta nu exclude intervenția unor forme de răspundere. Existența acestui principiu nu înseamnă că primarul este exonerat de orice formă de respundere; la fel ca și consilierii locali fiind unul dintre aleșii locali răspunde, în condițiile legii, administrativ, civil sau penal, după caz, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce îi revin.

Instituțiile, serviciile publice de interes local și aparatul de specialitate al primarului.

-se înființează în principalele domenii de activitate, potrivit nevoilor locale, în limita mijloacelor financiare de care dispune consiliul local și cu respectarea prevederilor legale.

Aceste instituții și servicii publice de interes local sunt organizate fie de către stat, când asigură realizarea unui interes național sau local al statului; fie de către comună, oraș, municipiu sau județ, când interesul pe care îl realizează este al colectivității respective.

Necesitatea organizării unui serviciu public este evidențiată de o nevoie generală a comunității, a unei cerințe sociale de amploare. Pentru a se organiza un serviciu public nu sunt suficiente numai interesele unei persoane sau ale unui grup restâns, ci ale unei colectivități determinate, care se realizează numai dacă voința autorităților abilitate de lege o confirmă prin normă juridică.

Așadar, în primul rând, statul își organizează, la nivel central și local, servicii prin care își exercită puterea suverană și independentă, cum ar fi:

– serviciul public de putere publică care au ca obiect adoptarea unor norme juridice care să reglementeze în mod unitar raporturile sociale dintre membrii societății;

– serviciul public de legiferare care sunt împuternicite cu executarea legilor și hotărârilor judecătorești și satisfacerea nevoilor de viață și de muncă ale oamenilor (sănătate, securitate, cultură etc.);

– servicii publice administrative

– servicii publice judiciare.

Pe plan local, autoritățile adminstrației publice alese ale unităților administrativ- teritoriale, în baza împuternicirilor date de stat prin legi și Constituție, organizează servicii publice administrative pentru satisfacerea nevoilor comune ale populației din unitățile administrativ-teritoriale.

Pentru punerea în aplicare a activităților date în competența sa prin acte normative, primarul beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce. Acest aparat de specialitate este structurat pe compartimenre funcționale, în condițiile legii. Compartimentele funcționale ale acestuia sunt încadrate cu funcționari publici și personal contractual.

Din aparatul de specialitate al primarului fac parte următoarele servicii:

1) serviciul de asistență socială și protecție a coplilului, prin care se oferă asistență și sprijin pentru copii, familie, persoane singure, persoane vârstnice, persoane aflate în nevoie, abuzate sau cu dizabilități;

2) serviciul de urbanism și amenajarea teritoriului, prin care se rezolvă problemele comunității

– asigură fundamentarea, elaborarea, aprobarea si realizarea programelor de organizare si de dezvoltare urbanistica a orașului ( plan urbanistic zonal, plan urbanistic de detaliu , studii de specialitate );

– întocmește documentația tehnică pentru amenajarea zonelor verzi, drumurilor, piețelor, târgurilor;

– gestionează procesul emiterii certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire/desființare;

– se preocupă de obținerea acordurilor și avizelor, conform legislației în vigoare;

– întocmește și supune spre aprobare studiile și detaliile de urbanism;

– organizează concursuri locale pentru elaborarea proiectelor de urbanism;

– conservarea arhitecturii tradiționale locale si promovarea principiilor de arhitectura moderna;

– elaborează programe si acțiuni pentru îmbunătățirea continuă a aspectului arhitectural-urbanistic al orașului, păstrarea specificului local si realizarea construcțiilor cu arhitectura specifică locală;

– asigură întocmirea documentațiilor necesare atribuirii și schimbării de denumiri de străzi;

– elaborează proiectele de îmbunătățire a aspectului exterior al clădirilor de importanță deosebită care intră în competența de aprobare si avizare a Consiliului Local;

– avizează documentațiile  de urbanism și de amenajare a teritoriului și eliberează certificatele de urbanism;

– face analiza operativă privind respectarea structurii și conținutului documentelor depuse și restituirea după caz, a documentațiilor necorespunzătoare (în termen de maximum 5 zile de la înregistrarea cererii);

– analizează proiectul depus pentru autorizarea executării lucrărilor, pentru constatarea îndeplinirii tuturor cerințelor și condițiilor cuprinse în avizele obținute de solicitant;

– obținerea, în numele investitorului, a avizelor și acordurilor cerute prin certificatul de urbanism, în vederea obținerii acordului unic;

– pregătirea și prezentarea documentațiilor depuse spre analiză în Comisia de Acorduri Unice;

– obținerea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, necesare în vederea emiterii acordului unic;

– întocmirea și emiterea acordului unic;

– redactarea și prezentarea spre semnare a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire/desființare;

– asigura evidența si protecția monumentelor, ansamblurilor si siturilor istorice recunoscute ca valoare de patrimoniu local;

– cercetează inventarierea construcțiilor vechi care au o valoare deosebită (care nu sunt monumente istorice) si face propuneri pentru conservarea acestora;

– analizează și propune avizarea documentațiilor privind zonele de protecție a monumentelor precum si integrarea funcțională în localități a zonelor cu valoare deosebita;

– analizează periodic starea de conservare a monumentelor de orice fel si face propuneri celor în drept pentru cuprinderea în programele anuale de lucrări de protejare si restaurare a acestora;

– analizează și face propuneri pentru avizarea documentațiilor tehnice de intervenție asupra monumentelor de orice fel;

– asigură banca de date specifica activității de urbanism;

– fundamentează dezvoltarea complexă a teritoriului orașului;

– coordonează elaborarea planului de amenajare a orașului si realizarea programului de masuri pentru aplicarea strategiei de amenajare si de dezvoltare a teritoriului prin obiective si opțiuni ale strategiei de dezvoltare a teritoriului orașului, domenii prioritare ale amenajării teritoriului prin gospodărirea complexa a apelor, infrastructura de transport, telecomunicații, energetica, zonele protejate si construite, restructurarea si realizarea de activități economico-sociale, dezvoltarea si modernizarea orașului, îmbunătățirea nivelului de locuire, dotare si echipare;

– eliberează certificatele și autorizațiile de construire, reconstruire, modificare, extindere sau reparare a clădirilor de orice fel, monumentelor și ansamblurilor istorice sau de cultură, împrejmuiri, lucrări cu caracter provizoriu;

– face propuneri pentru închirierea și concesionarea terenurilor pentru construcții;

– eliberează avize pentru lucrările de construire ce se autorizează de către consiliul local;

– supune aprobării studiile și detaliile de urbanism și urmărește modul de realizare al acestora;

– urmărește îmbunătățirea continuă a aspectului urban și face propuneri pentru păstrarea specificului local în materie de arhitectură;

– urmărește și ia măsuri ca reclamele și firmele să se încadreze armonios în aspectul municipiului;

– colaborează cu unitățile de proiectare în vederea realizării unor proiecte care să respecte tradiția locală și cerințele actuale de funcționare;

– întocmește evidența cu denumirea străzilor, piețelor, parcurilor și a altor obiective din municipiu și se îngrijește de întocmirea lucrărilor pentru acordarea sau schimbarea denumirilor potrivit dispozițiilor legale în vigoare, precum și asigurarea numerotării clădirilor;

– asigură și ia măsuri pentru amplasarea corespunzătoare a construcțiilor;

– urmărește modul de executare al construcțiilor, încadrarea în prevederile autorizațiilor de construire emise;

– urmărește respectarea calității în construcții și face propuneri, în condițiile legii, pentru desființarea construcțiilor nelegale;

– propune acționarea în justiție în vederea desființării lucrărilor sau de aducere la starea inițială a terenurilor și construcțiilor pentru care nu s-au emis autorizații de construire sau nu au fost respectate prevederile legale;

– urmărește ducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești și a dispozițiilor Primarului, precum și a hotărârilor de consiliul privind desființarea construcțiilor neautorizate;

– constată contravenții la normele privind amplasarea și autorizarea construcțiilor și a altor lucrări potrivit dispozițiilor în vigoare;

– face propuneri pentru amplasarea provizorie a unor construcții ușoare;

– asigură urmărirea realizării programelor pentru punerea in siguranța a clădirilor afectate de seisme;

– asigură verificarea scrisorilor și reclamațiilor cu privire la respectarea disciplinei în activitatea de urbanism, calitatea lucrărilor de construcții, protecția teritoriului și propune măsuri de soluționare a problemelor verificate;

– asigură relațiile publice cu cetățenii, instituțiile publice și societățile comerciale privind problemele de specialitate;

– centralizează și înregistrează documentațiile pentru obținerea avizelor;

– verifică existența tuturor elementelor necesare la documentație în vederea obținerii acordului unic;

– ține legătura cu emitenții de avize în vederea asigurării emiterii acestora în condiții legale și cu asigurarea tuturor măsurilor de îndeplinire a condițiilor impuse de normativele specifice în vigoare;

– centralizează avizele emise, le analizează și emite acordul unic, conform legii;

– asigură anexarea acordului unic la documentațiile pentru eliberarea autorizațiilor;

– îndeplinește și alte atribuții stabilite prin acte normative sau încredințate de autoritatea deliberativă și executivă.

3) serviciul agricol, cadastru,  ține la zi evidența cadastrală a terenurilor din oraș, care fac obiectul legii Fondului funciar ; – asigură realizarea, reactualizarea planurilor geo – topo și cadastrale ale municipiului pentru suprafețele supuse eliberării de acte de proprietate;

– întocmește lucrările necesare aplicării prevederilor legale privind fondul funciar și prevederile Legii cadastrului;

– ține evidența domeniului agricol privat și public al Consiliului local și asigură reactualizarea acestuia;

– propune, anual, modul de folosire a terenurilor agricole din intravilan și extravilan din domeniul public și privat al Consiliului local;

– participă la fundamentarea prețului de concesionare și închiriere pentru terenurile cu destinație agricolă pe metru pătrat de teren, pe zone ale localității, caracteristici și utilități, influența ratei inflației și ale rentei financiare;

– întocmește și ține la zi registrele agricole ale orașului și centralizatorul acestuia ;

– întocmește situațiile statistice necesare și asigură transmiterea lor ;

– eliberează certificate de producător, bilete de proprietate, certificate de stare materială, adeverințe de șomaj ;

– asigură administrarea pășunilor de pe raza orașului, comunei și efectuarea lucrărilor de întreținere a acestora ;

– fundamentează taxa de pășune pentru deținătorii de animale din localitate și din afara acesteia ;

– constată (la cerere) pagubele produse la culturile agricole (prin distrugerea de către animale sau prin fenomene naturale);

îndeplinește și alte atribuții stabilite prin acte normative sau încredințate de autoritatea deliberativă și executivă.

4) serviciul buget, contabilitate, elaborează proiectul bugetului local și asigură publicarea acestuia în presa locală;

-întocmește comunicările pentru fiecare ordonator secundar privind bugetul anual repartizat și ori de câte ori au loc rectificări de buget,  urmărind încadrarea sumelor solicitate pe capitole, subcapitole și titluri în volumul creditelor aprobate în buget;

– întocmește note justificative privind transferuri din bugetul de stat;

– asigură întrebuințarea și executarea bugetului local;

– supune spre aprobarea Consiliului local contul de cheltuieli a exercițiului bugetar;

– întocmește prognozele bugetare;

– ține evidența deschiderilor de credite pe fiecare unitate de învățământ pentru cheltuieli de personal și burse, sănătate, asistență socială, artă, cultură, gospodărie comunală, administrație locală, apărare civilă, energie termică, abonamente călători, investiții,

– întocmește contul de încheiere a exercițiului bugetar;

– elaborează studii financiare pentru fundamentarea cheltuielilor bugetare în funcție de necesitățile și de spiritul de economicitate;

– organizează, controlează și răspunde de modul de desfășurare a activității de evidență  contabilă;

– întocmește dările de seamă asupra executării planului de cheltuieli înscrise în planurile anuale ale bugetului local;

– întocmește bilanțul trimestrial și anual privind bugetul Primăriei, precum și centralizarea bilanțurilor ordonatorilor de credite finanțați din bugetul local;

– primește și verifică extrasele de cont ale băncilor cu documentele însoțitoare privind mișcarea corectă și exactitatea datelor înscrise în extrase cu cele din documentele însoțitoare;

– întocmește notele contabile, atât pentru fondurile bugetare, cât și pentru cele autofinanțate și fondurilor speciale legal constituite;

– conduce evidența cheltuielilor și creditelor organizate în domeniul construcției   de locuințe conform prevederilor legale în vigoare;

– angajează unitatea prin semnătură, alături de conducătorul unității, în toate operațiunile de patrimoniu;

– organizează și conduce evidența contabilă;

– asigură întocmirea, circulația și păstrarea documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor contabile;

– ține evidența patrimoniului  privat al Primăriei ;

– întocmește bonuri de mișcare pentru mijloacele fixe recepționate;

– întocmește bonuri de consum pentru scoaterea   din folosință a obiectelor de inventar și completează fișele de evidență a obiectelor de inventar ;

– urmărește și ține evidența mișcărilor mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar, de la un loc la altul;

– periodic face punctaj cu gestionarii de mijloace fixe și obiecte de inventar, iar  în cazul în care se constată deficiențe ia măsurile ce se impun pentru intrarea în legalitate;

– întocmește registrul cu numerele de inventar a mijloacelor fixe și completează fișele de evidență a mijloacelor fixe;

– participă la inventarierea anuală a patrimoniului;

– asigură și verifică întocmirea deconturilor privind acordarea subvențiilor pentru transportul de călători și decontările pentru diferențele de preț la energie termică;

– verifică periodic proiectele de operațiuni care fac obiectul controlului financiar preventiv din punct de vedere al legislației, regularității și încadrării în limitele angajamentelor bugetare la ordonatorii secundari de credite stabilite potrivit legii în baza dispozițiilor ordonatorului de credite;

– verifică situațiile de lucrări și răspunde  pentru efectuarea decontării situațiilor de lucrări ;

– ține evidența cheltuielilor efectuate: materiale, investiții, sponsorizări, fonduri speciale;

– ține evidența furnizorilor și debitorilor;

– răspunde de modul de stabilire și reținere a datoriilor către stat aferente salariilor și întocmește documentele necesare plății acestora;

– asigură existența, integritatea și păstrarea  bunurilor, valorilor de orice fel aflate în patrimoniu;

– utilizează valorile materiale de orice fel, declasează și casează bunuri aflate în patrimoniu  Primăriei,

– efectuează în numerar sau prin cont încasări și plăți  în lei și în valută de orice natură, inclusiv salariile și reținerile din acestea și alte obligații , controlează modul cum sunt gestionate aceste fonduri;

– efectuează controlul în totalitate sau prin sondaj în raport cu volumul, valoarea și natura bunurilor, posibilităților de sustragere, condițiilor de păstrare și gestionare, cuprinzând un număr reprezentativ de repere și documente care să permită tragerea unor concluzii temeinice asupra respectării actelor normative din domeniul financiar și de gestiune;

– prezintă actele de control întocmite, concluziile controlului efectuat pentru a se dispune măsurile ce trebuiesc luate în vederea înlăturării abaterilor constatate și a tragerii la răspundere a persoanelor care au săvârșit nereguli sau au produs pagube materiale;

– întocmește contul de încheiere al exercițiului bugetar;

– elaborează studii financiare pentru fundamentarea cheltuielilor bugetare în funcție de necesități și în spiritul de economicitate;

– organizează și întocmește dările de seamă trimestriale și anuale asupra executării planului de cheltuieli înscrise în planurile anuale ale bugetului local;

– organizează, controlează și răspunde de modul de desfășurare a activității de evidență contabilă ;

– organizează și verifică modul de gestionare a valorilor materiale, a  fondurilor fixe, a decontărilor cu debitorii și creditorii, exercită controlul periodic asupra organizării evidenței gestionare în vederea prevenirii înstrăinării, distrugerii sau aprovizionării peste nevoile reale ale subunităților;

– conduce evidența cheltuielilor și creditelor organizate în domeniul construcțiilor de locuințe, conform prevederilor legale în vigoare;

– întocmește notele contabile, atât pentru fondurile bugetare, cât și pentru cele autofinanțate și fondurile speciale  legal constituite;

– întocmește CEC-urile pentru ridicarea de numerar din conturile unității ;

– întocmește constituirea de garanții pentru personalul încadrat conform dispozițiilor legale;

– analizează execuția bugetului, face propuneri privind virările de credite și modificările de alocații trimestriale;

– centralizează solicitările lunare de credite ale ordonatorilor terțiari în vederea repartizării creditelor;

– efectuează deschiderea lunară de credite în conformitate cu prevederile bugetului local și cu normele trezoreriei;

– repartizează credite bugetare ordonatorilor terțiari în conformitate cu aprobările conducerii;

– urmărește zilnic, la trezorerie, disponibilitățile bănești în funcție de care se stabilesc prioritățile la plată;

– centralizează lunar, bonurile de consum primite de la magazie și întocmește nota contabilă;

– înregistrează justificarea ordinelor de deplasare, primite de salariații unității;

– verifică borderourile de justificare a timbrelor poștale și face înregistrarea consumului în contabilitate ;

– urmărește înregistrarea în contabilitate a modificărilor intervenite în patrimoniul public;

– asigură evidența tehnico-operativă a bunurilor de inventar și a valorilor  materiale;

– verifică periodic și pune de acord stocurile din evidența tehnico-operativă cu evidența contabilă;

îndeplinește și alte atribuții stabilite prin acte normative sau încredințate de autoritatea deliberativă și executivă.

  5) serviciul de administrație publică locală, este structura de lucru a aparatului propriu al Consiliului local, care îndrumă activitatea de cunoaștere a prevederilor din actele normative, asigură respecterea legalității legilor și hotărârilor Guvernului României, hotărârile Consiliului Local, dispozițiile Primarului și a oricăror acte cu caracter normativ.

Serviciile publice administrative ale statului și ale unităților administrativ-teritoriale pot fi organizate și funcționează sub următoarele forme:

1) ca autorități ale administrației publice (centrale și locale);

2) ca instituții publice (centrale și locale);

3) ca regii autonome ( de interes național și local).

Pe lângă toate acestea se mai adaugă serviciile publice sub forma asociațiilor și fundațiilor care, chiar dacă nu sunt organizate de stat sau de autoritățile administrației publice locale, ci de particulari, ele realizează anumite interese ale locuitorilor, dar în condițiile stabilite prin lege de către stat.