Prezentarea unei situații conflictuale apărută în clasa de elevi [604378]
Studiu de caz
Prezentarea unei situații conflictuale apărută în clasa de elevi;
1
Diana este elevă în clasa a V -a, conștiincioasă, învață la toate orele și are temele
rezolvate. Într -una din zile Diana se simte rău și vine la școală cu temele nerezolvate. Reacți ile
nu au întârz iat să apară, unii colegi adresându -i expresii jignitoare: tocilară, ochelaristă, ești dusă
cu capul. Dezarmată de reacția unor colegi, aceasta se apără reproșându -le că se folosesc de ea,
apoi pleacă acasă cu riscul de a avea absențe.
2
Pași către soluționarea confl ictului și rezolvarea problemei
1) Descrierea problemei:
În momentul când colegii mai ,, leneși” ai Dianei nu au de unde copia temele, aceștia dezvoltă un
comportament vebal agresiv, care o jignesc pe Diana.
2) Ce simt personajele implicate în conflict?
Diana se simte frustată și fol osită de către colegii săi.
Colegii agresivi la rândul lor sunt furioși și frustr ați de situația respectivă.
3) Propuneri pentru rezolvarea conflictului:
– discuția dirigintei cu eleva pentru aflarea motivelor pentru care a lipsit , separat, apoi în
fața clasei;
– identificarea problemei; (dorința de a fi acceptată în cadrul grupului/ de a fi lider);
– sesizarea familiei și stabilirea unor sedințe de consiliere în comun cu familia pentru
îmbunătățirea stimei de sine;
– obtinerea susținerii din partea paărinților;
– respon sabilizarea colegilor ;
– teme diferențiate în funcție de nivelul de înțelegere/nivelul de dezvoltare al elevilor ;
– folosirea jocului de rol și exersarea empatiei în diferte situații;
– plan de remediere /recuperare pentru elevii cu rămâneri în urmă la î nvățătur ă;
– dezvoltarea unor proiecte pe echipe/grupe;
– acordarea de recompense;
– parteneriate cu părinții care implică participarea acestora la activități didactice
4) Elaborarea unui plan de acțiune
Se va face pe două paliere:
a) Includerea elevei și a familiei într-un program de consiliere școlară pentru îmbunățățirea
stimei de sine și a abailităților de comunicare în cadrul unui grup;
b) În cadrul orelor de consiliere/ dirigenție se stabilește de exemplu câte o săptămână
tematică: săptamâna prieteniei, a voluntari atului, săptămâna ,, Spune NU… astfel încât
ceilalți să nu se simtă jigniți ”; săptămâna ,, C el mai bun ascultător”, săptămâna ,, Vreau
să-ți exprimi părerea….etc.
În cadrul acestor săptămâni tematice elevii vor învăța să diferențiez e comportamentele pasive și
agresive în comunicare, să conștientizeze dezavantajele asociate acestor comportamente. Elevii
sunt rugați să analizeze alternative de răspuns și să ofere alte soluții. Elaborarea studiilor de caz
trebuie să se facă astfel încât elevii să fie ajut ați să exprime ceea ce simt(în special emoțiile
negative, pentru a evita conflictul și să -i ajute în rezolvarea problemelor. Deasemenea elevii vor
învăța să cunoască componentele unui refuz eficient și să își dezvolte abilitatea de a f ormula în
mod eficien t un refuz.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prezentarea unei situații conflictuale apărută în clasa de elevi [604378] (ID: 604378)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
