Prezentarea Teoriei Atașamentului

=== 2a36c4eb562f2394b9109c2afcefc9298a2891f4_139374_1 ===

REFERAT – Prezentarea teoriei atașamentului

Introducere

Omul ca persoană trebuie să comunice cu cei din jurul său pentru a-și atinge țelurile și să de-a sens existenței sale. Modul de comunicare diferă în funcțe de ersoană, după statutul social, cultură, educație și de factorii psihologici care determină modul de gândire și percepție a omului. În urma numeroaselor cercetări, s-a ajuns la concluzia că modul de atașament al unei persoane influențează comunicarea acestuia și implicit relațiile inter-umane. Atașamentul reprezintă baza unei relații de cuplu și o relație armonioasă între oameni. Dacă atașament între parteneri nu există, iubirea trece pe plan secund, oferind ocazii pentru izbucnirea de conflicte. Dacă nu există atașament între oameni, relațiile interpersonale sunt periclitate și sunt afectați atât persoanele implicate cât și cei din jurul lor, cei cu care i-au contact.

Atașamentul se face simțit chiar din primele clipe ale vieții. Momentul în care se naște copilul, acesta simte o mare nevoie și apartenență față de atașament. Acesta se atașează întâi de familie, de mediul familial apoi de-a lungul vieții își leagă existența de persoana alături de care-și întemeiază o familie, de colegii de servici. Toate aceste etape, sunt parcurse și influențate de mai mulți factori, conform teoriilor existente.(Pascal, 2001, p. 46).

„Încă din copilărie există capacități afective infantile și materne de atașament și de creare a unei legături speciale. Această forță precoce de interacțiune corespunde unei pulsiuni de afiliere autonomă și primitivă care permite dezvoltarea comportamentului matern și se continuă prin dezvoltarea comportamentului social.” (Cosnier, 2007, p. 68)

Atașamentul

Atașamentul conform toeriilor psihologiei reprezintă în esență o apropiere dezinteresată, preferențială și parțial inconștientă a unei persoane de o altă persoană. Atașamentul face parte din paradigma străinului emisă de Bowlby, a adaptării individului de cerințele vieții, motiv pentru care, în timp, atașamentul a fost împărțit în trei categorii distincte: securizant, evitant, anxios-ambivalent. Cosnier în anul 2007 a dat o definiție atașamentului ca fiind o relație durabilă care se stabilește între două persoane. Atașamentul a fost studiat îndelung, bazele acestui studiu fiind relația mamă-copil, care apoi s-a extins și la relațiile de cuplu. Conform dicționarului de psihologie din anul 2004, Băiceanu a definit atașamentul ca fiind un termen care a fost introdus de John Bowlby în anul 1959, pentru a putea da o descriere completă a legăturii afective și durabilă existente între două persoane. (Bălăceanu, 2004, pp. 13-24)

Bowlby a efectuat cercetările prin prisma atașamentului copiilor față de părinți, de o separare a acestora de familie și de pierderea persoanei apropiate, care sunt privite ca procese prin care se creează și se rup leagături afective ale indivizilor cu persoanele pe care aceștia le consideră importante și apropiate. Acestea sunt traume care afectează psihicul uman. (Bowlby, 2016, pp. 21-34)

Ipotezele acestor cercetări realizate de Bowlby, aveau ca scop găsirea unor explicații pentru modul în care copiii devin atașați din punct de vedere emoțional de persoanele care îi îngrijesc și de modul în care copiii devin nelinistiți atunci când sunt separați de aceștia. În urma acestui studiu, acesta a ajuns la concluzia că acest comportament de atașare emoțională rămâne constant din copilărie pe tot parcursul vieții, fiind un fel de traumă cu care individul se confruntă de-a lungul propriei vieți. (Mânzat, 1994, pp. 88-112)

Oamenii se atașează emoțional unii față de ceilalți din nevoia de afiliere, idee susținută de cercetători, precum că atașamentul este unul dintre aspectele majore ale condiției de afiliere. (Cosnier, 2007, p.173).

Abraham H. Maslow a creat o teorie bazată pe ierarhii și trebuințe care acționează asupra motivației umane. Conform acestei teorii atașamentul este o trebuință de ordin superior. (Cosnier, 2006, p. 171)

Prin trebuințe sunt exprimate nevoile indivizilor legate de aparteneță (socială, familială) și de dragoste, care se manifestă prin oferirea și primirea afecțiunii. Dacă aceste nevoi nu sunt satisfăcute, persoana respectivă va simți în mod acut lipsa legăturilor sociale care se reflectată prin numărul de prieteni și de parteneri.

Atașamentul este diferit în funcție de mai multe variabile ce intervin în viața unui individ, Atașamentul este diferit în funcție de perioadele din viața individului: atașarea la tineri are conotații specifice comparativ cu cele de la copii, unde intervine în pricipal reciprocitatea, constiența și deliberativul. Aceste caracteristici nu sunt prezențe notorii în relațiile dintre tineri și maturi, ele sunt tipice. (Nicola, 2004, pp. 34-49)

Componentele concrete de interacțiune și afiliere se găsesc la intersecția dintre dispoziția înnăscută, modelele asimilate prin socializare (stiluri de atașament, componetente de comunicare și interacțiune socială-clasic numite inteligență socială) și factorii situationali, externi. Factorii care explică atracțiile interpersonale funcționează pe fundalul atșamentului față de alte persoane. Oamenii sunt animale sociale, colective, deci sunt programați genetic pentru afilierea cu ceilalți. Cu toate acestea, dincolo de tendința spre viața de grup, chiar și atașamentul dintre două persoane are valoare de supraviețuire biologică, fapt care este cel mai evident în cazul copiilor.(Iluț, 200, pp. 45-46)

Încă din copilărie ne atașăm de lucruri și de persoane cu care realizăm legături speciale. Prin interacțiunea cu acestea, se pun bazele pentru dezvoltarea comportamentului social. (Cosnier, 2007)

Atașamentul deține o încărcătură ridicată de afectivitate, reprezentând unul dintre genurile de manifestare pentru nevoie de afiliere, care apare din necesitatea de comunicare și interacțiune cu ceilalți. Atașamentul deține o încărcătură ridicată de afectivitate, reprezentând unul dintre genurile de manifestare pentru nevoie de afiliere, care apare din necesitatea de comunicare și interacțiune cu ceilalți. (David, 2014, p. 75)

Factorii care explică atracțiile interpersonale funcționează pe fundalul atșamentului față de alte persoane. “Oamenii sunt animale sociale, colective, deci sunt programați genetic pentru afilierea cu ceilalți”. (Iluț, 2000, p. 46).

În continuare s-au tot dezvoltat teoriile atașamentului elaborate de către: Bowlby, preluate de Ainsworth, Blehar, Waters și Wall, prelucrate de Hazan și Shaver, apoi optimizate de către Bartholomew și Horowitz. Fiecare teorie converge într-un sens comun cu celelalte, deși ideile de bază sunt ramificate spre diferite ipoteze și concluzii. Aceste teorii sunt influențate și influenețează în același timp, tipurile specifice de atașament. Pe baza acestor teorii se determină tipul de atașament al unui individ și prin remedii psihoterapeutice, acesta poate fi direcționat spre o schimbare în bine a evoluției vieții. Atațamentul este influențat de inteligență emoțională a omului, de stima lui de sine și de trecutul său istori, unde traumele și conflictele sunt influențabile.(David, 2014, p. 74)

Concluzii

Problemele de natură relațională pot să genereze distres, pot să ducă la scăderea stimei de sine, pot să inflențeze performanțele profesionale și pot să afecteze echilibrul interior al indivizilor. Relațiile care se destramă din cauza lipsei de atașament pot fi influențate de comportamentele și emoțiile distructive, care sunt afișate în timpul conflictelor care apar în mod evident. Acestea nu numai că influențează în mod negativ relațiile existente, dar pot avea efecte negative și asupra viitoarelor relații, datorită preferinței individului pentru un anumit mod de abordare a situațiilor care creează distres.

Bibliografie

Băiceanu, L. (2004), Dicționar ilustrat de psihologie. Englez-Român, București: Ed. Tehnică

Bowlby, J., (2016), Crearea și ruperea legăturilor afective, București, Ed. Trei

Cosnier, J. (2007), Introducere în psihologia emoțiilor și a sentimentelor, Iași, Ed. Polirom

David, J. W. (2014), Atașamentul în psihoterapie, București, Ed. Trei

Iluț, P. (2000), Iluzia localismului și localizarea iluziei. Teme actuale ale psihosociologiei. Iași: Ed. Polirom

Mânzat, I. (1994). Istoria universală a psihologiei. București: Ed. Univ. Titu Maiorescu.

Nicola, Gr. (2004). Istoria psihologiei. București, Ed. Fundației România de mâine

Pascal, M. (2001), Arta de a fi mereu impreuna, București, Ed.: Axel Springer

***, (2004), Enciclopedie de filosofie și științe umaniste. București, Ed. All