Prezentarea Soft Ului Finalcut

CUPRINS

Introducere

CAP I Considerații generale despre publicitate

Noțiuni introductive. Concepte

Caracteristicile montajului video

Relația dintre estetica și publicitate

CAP II Importanta esteticii în domeniul publicității

2.1 Definirea termenului de design grafic

2.2 Designul și estetică graficii publicitare

2.3 Estetica textului publicitar in productiile video

CAP III Studiu de caz

3.1 Prezentarea soft-ului FinalCut

3.2 Concluzii și propuneri

Concluzii

Bibliografie

INTRODUCERE

Am ales această temă datorită importanței de care dă dovadă prin prezentarea unui subiect din ce în ce mai dee întâlnit în zilele noastre. Importanta temei este dată de actualitatea informațiilor prezentate. În prezent, publicitatea câștigă tot mai mult teren în domeniul economiei moderne și în special al marketingului.

De asemenea, designul grafic și estetica mesajelor publicitare au din ce în ce mai multă importanță în realziarea unei campanii de publicitate eficiente.

Publicitatea este mișcarea de informații cu efect de sensibilizare a publicului, a unui subiect. Subiectele de publicitate includ persoane (de exemplu, politicieni și artiști), bunuri și servicii, organizații de toate tipurile, și opere de artă sau de divertisment.

Publicitatea câștigă vizibilitate publică sau de sensibilizare pentru un produs, serviciu sau companie prin intermediul mass-media. Publicistul este persoana care desfășoară activitatea din publicitate, în timp ce PR este funcția de management strategic, care ajută o organizație să comunice, să stabilească și să mențină comunicarea cu publicul. Acest lucru poate fi realizat în mod intern, fără utilizarea de canale mass-media

Dintr-o perspectivă de marketing, publicitatea este o componentă de promovare, care este o componentă a marketingului. Celelalte elemente ale mixului de promovare sunt publicitatea, promovarea vânzărilor, marketingul direct și de vânzarea personală. Exemple de tactici de promovare includ:

– sponsorizarea evenimentelor;

– ținerea unui discurs;

– realizarea unei predicții ori analize;

– efectuarea unui sondaj de opinie său studiu

– emiterea unui raport

– anunțarea unei întâlniri;

– organizarea unui tur de afaceri;

Avantajele publicității sunt costurile scăzute, și credibilitatea (în special în cazul în care publicitatea este difuzata între știri). Noile tehnologii, cum ar fi blogurile, camerele web, afiliații web, și de convergență se schimba necesitând anumite costuri. Dezavantajele sunt lipsa de control asupra modului în care vor fi utilizate versiunile sale și frustrarea față de procentul redus de versiuni care sunt luate de către mass-media.

Elementele de design utilizate includ litere, frontiere, desene animate, ilustrații și fotografii. Principala diferență dintre designul publicitar și operele de artă de masă este că publicitatea trebuie să fie proiectată pentru a ajunge și obliga publicul țintă să achiziționeze produsele și serviciile respective.

Oamenii care nu sunt în domeniul publicitatiii de design ci numai în arta de design creativ, înțeleg prin asta, modul de promovare a produselor și serviciilor prin intermediul comunicării vizuale. Întrucât un artist plastic independent poate lucra la o bucată de creație de artă luni de zile, un artist grafic trebuie să păstreze în mod constant generarea de piese originale pentru a respecta termenele de campanie.

Exemple sunt peste tot în jur și includ anunțurile banner de pe site-uri, anunțuri din ziare pentru produse cum ar fi pantofi și ceasuri. Designerii grafici crează, de asemenea, logo-urile și simbolurile utilizate în publicitate pentru a ajuta și inspiră consumatorii să dezvolte recunoașterea mărcii, precum McDonald's.

Este important să realizăm că, deși designul publicitar este folosit pentru a promova aproape fiecare produs și serviciu vândut astăzi, nu reprezintă ceva nou. De exemplu, logo-ul automobilelor BMW a fost creat pentru prima dată în 1917. Albastru și alb, utilizate în proiectare sunt culorile tradiționale din Bavaria, Germania, unde sunt fabricate mașinile. Logo-ul BMW a sprijinit bine publicitatea companiei și a suferit doar modificări minore în fontul și conturarea detaliilor, de când a fost creat.

Ilustrațiile și inscripția de pe ambalaj utilizate pentru produsele alimentare și alte produse sunt, de asemenea, considerate o parte a designului publicitar, deoarece consumatorii sunt influențați de modul în care un produs arată atunci când decid dacă să-l cumpere sau să aleagă un produs concurent.

Graphic designerii care lucrează în industria de publicitate necesită de obicei un program de studii de patru ani. Deoarece locurile de muncă de creație în publicitate sunt competitive, un designer grafic poate lucra ca intern la o agenție de publicitate în timp ce se afla încă în școală și apoi poate începe într-o poziție de entry-level, după absolvirea facultății.

CAP I Considerații generale despre publicitate

Noțiuni introductive. Concepte

Chiar dacă a apărut înainte de epoca industrială, publicitatea s-a făcut cunoscută ca domeniu de activitate separat numai după ce a dispărut contactul direct dintre cumaprator și producător și creșterea profunzimii diviziunii sociale a muncii (procesul specializării) care a reușit să mărească distanța dintre cererea reală și oferta de servicii și produse.

În cadrul marketingului, nevoia publicității este stabilită de nevoia de a se menține un echilibru dinamic între ofertă și cerere. Publicitatea constituie o intervenție conștientă, pertinenta și oportună, având obiective exercitate economic, dar și un caracter de tip pragmatic, fapt care o diferențiază în mod clar de propagandă.

Împreună cu celelalte componente ale mixului de promovare, publicitatea reprezintă o variabilă de ordin calitativ de natură psihologică care desfășoară acțiuni pe termen lung și generează efecte relativ greu de măsurat. Aceasta intră în categoria instrumentelor de comunicare impersonale, constituind ansamblul de instrumente care au ca obiectiv prezentarea indirectă (orală/scrisă/vizuală) a unui mesaj.

Pentru a putea fi înțeles mecanismul publicității, putem să privim întreg procesul activității de publicitate din punctul de vedere al schemei clasice a comunicării (paradigma cibernetică tradițională, Shanon și Weaver): un emițător emite un mesaj printr-un canal spre un receptor.

Ceea ce agenția de publicitate realizează va deveni publicitate, iar produsul final elaborat de către ea la cererea anunțătorului se cheamă reclamă, cea pe care receptorul, adică clientul o va recepționa ca mesaj. Pentru receptor însa, emițătorul nu va fi niciodată agenția, ci clientul, anunțătorul agenției, persoana care a plătit comunicarea.

Astfel, una dintre cerințele princiapale pentru publicitate, cea care ridica problema respectării adevărului referitor la beneficiile produsului care sunt oferite de mesajele publicitare, adică, că acestea să fie adevărate, poate să fie câteodată contrazisă de practică.

Se poate întâmpla faptul că agenția de publicitate să ia pur și simplu de la consumator calitățile produsului și să le retrimită către receptor în formă de mesaj publicitar, fără a interveni semnificativ asupra lor.

În partea opusă este situată propaganda, un alt tip de comunicare de tip persuasiv, achiziționata și ea, destinată și ea să "vândă" un "bun", ce nu solicită comunicatorului să-și asume responsabilitatea adevărului, promisiunile fiind un lucru pe care beneficiarul comunicării îl va respecta ori nu după ce va fi cumpărat (ales). Pentru a preveni această situație publicitatea va fi supusă unor rigori atât legislative cât și deontologice, iar în acest scop în țara noastră activează organisme cum ar fi CNA – Consiliul Național al Audovizualului sau OPC – Oficiul pentru protecția consumatorului.

Receptorul este constituit din publicurile ori grupurile target abordate de către serviciul ori produsul pe care anunțătorul dorește să-l promoveze. Canalul poate să fie unul dintre mediile tradiționale de comunicare (TV, publicații, radio, afișaje, cinema) ori un alt canal de comunicare netradițional. O calitate specifica a comunicării de tip publicitar o reprezintă importanta specifica oferită codului în care se desfășoară comunicarea și faptul că mesajele publicitare sunt realizate "invers", prin intermediul înțelegerii prealabile a codului de receptare a audientelor și realizarea mesajelor în funcție de el.

Codul în care se elaborează comunicarea este corespunzător grupurilor target (ținta) abordate de mesajele de publicitate iar identificarea concretă a acestuia reprezintă una din sarcinile cele mai semnificative ale agenției de publicitate, în scopul elaborării campaniei de comunicare cât mai clar în funcție de însușirile lor (valori și stiluri de viață, obiceiuri, reguli comoprtamentale etc.).

Caracteristicile montajului video

Cele mai bune 10 programe de editare pe care le-am ales, pot fi folosite atât de către începători, cât și de utilizatorii experimentați, pentru a obține rezultate mai bune. Aceste programe ajuta să înlăturați segmentele nedorite, să aranjați filmele și să uniți câteva fișiere într-un singur material video.

Pași de bază pentru editarea video pe un computer:

Fie că utilizați Windows Movie Maker sau un alt program, procesul de editare video este în mare măsură același. Iată pașii de bază pentru editarea video digitală pe computer:

Importați materialul video de pe o cameră video pe computer.

Utilizați un program de editare video pentru crearea de scene, rearanjarea scenelor sau eliminarea părților nedorite.

Adăugați oricâtă muzică, imagini, titluri, tranziții sau efecte doriți să utilizați.

Examinați modificările.

Salvați conținutul editat ca fișier video nou.

Partajați materialul video nou cu alte persoane într-o varietate de modalități, prin poșta electronică, prin publicarea pe un site de partajare a materialelor video pe Web sau prin inscripționarea acestora pe un CD.

În Final Cut, aveți posibilitatea să editați materialele video pentru a face filmele proprii, apoi să le salvați și să le partajați cu alte persoane. Aveți posibilitatea să efectuați aceasta, imediat fără software suplimentar de editare a materialelor video. Dacă Final Cut nu corespunde cerințelor (de exemplu, poate nu permite editarea unui anumit format de fișier video pe care doriți să îl utilizați sau poate că vreți să efectuați o editare video mai avansată), există mai multe programe software de editare video pe care aveți posibilitatea să le cumpărați ori se gasesc pe internet trialuri, dar evident, nu cu aceleasi optiuni pe care vi le poate oferi acest program.

Este imposibil de importat un material video de pe o cameră video analogică sau de pe VCR când utilizați Import Video sau FinalCut. Pentru a importa un material video de pe o cameră video analogică sau de pe VCR, este necesar să aveți un dispozitiv analogic de captură video instalat pe computer, apoi să utilizați un software care vă permite să importați materiale video de pe un dispozitiv analogic de captură. De asemenea, unele camere video digitale permit conectarea la un dispozitiv analogic, cum ar fi un VCR. Camera video digitală va converti materialul video din sursa analogică într-un material video digital.

In FinalCut aveți posibilitatea să importați simultan mai multe clipuri video. În cazul clipurilor consecutive, faceți clic pe primul clip video din listă, apăsați și țineți apăsată tasta SHIFT, apoi faceți clic pe ultimul clip din listă. În cazul clipurilor video care nu sunt consecutive, apăsați și țineți apăsată tasta CTRL, apoi faceți clic pe fiecare clip pe care doriți să îl importați în FinalCut.

Aveți posibilitatea să importați fișiere cu următoarele extensii ale numelui în FinalCut, pentru a le utiliza în proiect:

Fișiere video: .asf, .avi, .dvr-ms, .m1v, .mp2, .mp2v, .mpe, .mpeg, .mpg, .mpv2, .wm și .wmv

Fișiere audio: .aif, .aifc, .aiff .asf, .au, .mp2, .mp3, .mpa, .snd, .wav și .wma

Fișiere imagine: .bmp, .dib, .emf, .gif, .jfif, .jpe, .jpeg, onsecutive, apăsați și țineți apăsată tasta CTRL, apoi faceți clic pe fiecare clip pe care doriți să îl importați în FinalCut.

Aveți posibilitatea să importați fișiere cu următoarele extensii ale numelui în FinalCut, pentru a le utiliza în proiect:

Fișiere video: .asf, .avi, .dvr-ms, .m1v, .mp2, .mp2v, .mpe, .mpeg, .mpg, .mpv2, .wm și .wmv

Fișiere audio: .aif, .aifc, .aiff .asf, .au, .mp2, .mp3, .mpa, .snd, .wav și .wma

Fișiere imagine: .bmp, .dib, .emf, .gif, .jfif, .jpe, .jpeg, .jpg, .png, .tif, .tiff și .wmf

Practic orice mediu poate fi utilizat pentru publicitate.

Media de publicitate comercială poate include picturi, panouri publicitare, componente pentru mobilier stradal, pliante tipărite, radio, reclame, bannere web, ecrane de telefonie mobilă, cărucioare de cumpărături, popup-uri web, reclame pe cer, reviste, ziare, bannere atașate sau părți de avioane ("logojets"), reclame în timpul zborului pe mese sau compartimente de depozitare de deasupra capului, uși taxi, ecrane pentru pasageri, spectacole musical, platforme de metrou și trenuri, benzi elastice pe scutece de unică folosință, autocolante pe mere în supermarket-uri, mânere de coș de cumpărături (grabertising) și partea din spate a biletelor la evenimente.

În 2014, un studiu realizat de peste 7 ani a constatat că reclama de televiziune este încă cel mai eficient format de publicitate în masă. Constatările studiului au relevat că pentru fiecare 1 $ investit în publicitatea TV, au revenit de lire 1,79 $.

Acest lucru este reflectat de televiziune prin prețurile ridicate pentru timpii comerciali din timpul evenimentelor populare. Jocul anual de fotbal Super Bowl din Statele Unite este cunoscut ca cel mai important eveniment de publicitate la televizor.

Cu o audiență de peste 108 milioane de oameni, studiile arată că 50% dintre aceștia sunt interesați de anunțuri. Costul mediu al unui calup de treizeci de secunde în timpul acestui joc a ajuns la 4 milioane dolari.

În zilele noastre întâlnim o multitudine de tipuri de publicitate prin diferite medii cum ar fi radio, ziare, TV și online. Dacă este făcută etic, publicitatea este benefică pentru agenții de publicitate, precum și pentru consumatori. Cu toate acestea există o preocupare în creștere cu privire la unele companii care folosesc metode neetice de publicitate care au un efect nociv asupra societății.

În prezent, telespectatorii ajunge să vadă o mulțime de reclame în timpul pauzelor între programele lor TV preferate. Acest lucru deviază concentrația lor reducându-se astfel valoarea de divertisment a programelor la care se uita.

Un alt dezavantaj atribuit publicității este faptul că copiii și tinerii cad pradă publicității atrăgătoare a lanțurilor fast-food cum ar fi Mc Donald, Kentucky Fried Chicken, Pizza Hut etc și se simt atrași de mâncarea nesănătoasa de la fast food, iar ca rezultat apar diferite tipuri de probleme de sănătate, cum ar fi obezitatea, diabetul juvenil etc.

De asemenea, puțini oameni susțin că unele companii folosesc materiale obscene în reclamele lor pentru a atrage opinii care poluează mintea telespectatorilor mai ales a celor tineri.

Dimpotrivă, unii oameni sunt de părere că publicitatea ajută la creșterea gradului de conștientizare cu privire la produsul său serviciile unei companii. Oamenii trebuie să știe despre ofertele noi ale companiei prin intermediul publicității. Fără publicitate, promovarea produselor și serviciilor companiei nu va fi posibilă.

Astfel, publicitatea ajută companiile la creșterea vânzărilor și a profiturilor acestora. Publicitatea creează cererea de educare a clienților săi țintă despre noi modalități de a folosi un produs sau un serviciu existent.

Pentru a rezuma discuția, aș dori să adaug că publicitatea este importantă pentru ca o companie să se susțină în piața concurențială dar companiile ar trebui să urmeze anumite etici și un cod de conduită în scopul de a elimina efectele nocive ale publicității.

În această era a mașinilor, lucruri noi sunt produse zi de zi. Prin publicitate oamenii încep să simtă nevoia de a avea chiar acele bunuri despre care ei nu au auzit anterior.

Publicitatea creează cerere. Aceasta este coloana vertebrală a comerțului și a industriei.

Oamenilor nu le place să piardă timpul cu lucruri care nu îi privesc. Deci, pentru a avea succes, publicitatea trebuie să fie scurtă și concisa. Povestirile descriptive lungi sau de laudă despre anumit lucru nu fac obiectul unei reclame bune. Reclamele nu sunt preocupate de calitatea bună sau rea a mărfurilor. Chiar și bunurile cele mai prejudiciabile sunt promovate în prezent.

În țara noastră, arta publicității este în fază incipientă, însă în țări progresiste, precum America, companiile mari au departamente separate alcătuite din oameni specialziati în acest domeniu.

Aceste companii cheltuiesc sume uriașe de bani pe publicitate. Unii oameni de afaceri consideră că produsele lor sunt superioare. Aceștia cred că reclama este inutilă, astfel.

Relația dintre estetica și publicitate

Publicitatea joacă un rol important într-o organizație, ajutând la generarea de venituri și profit prin stimularea vânzărilor. Publicitatea sensibilizează evoluția pe piață a produselor unei organizații. Prin construirea unei imagini de brand pentru produse, publicitatea diferențiază produsele de cele ale competitorilor și ajută la crearea preferinței clientului. De asemenea, ajută să se dezvolte o imagine corporativă care se bazează pe încrederea în piață și încredere într-o organizație ca un furnizor.

Estetica este o ramură a filosofiei care se ocupă cu natura artei, frumuseței și gustului, cu crearea și aprecierea frumuseții. Aceasta este definită mai științific că studiul senzorial sau valorile senzorial-emoționale, numite uneori hotărâri de sentiment și gust.

Mai pe larg, cercetătorii în domeniul esteticii o definesc ca o reflecție critică asupra artei, culturii și naturii. Estetică, așa cum s-a menționat de către Akpan și Etuk poate fi provizoriu definită ca știința sau studiul frumuseții.

Definiția lui Akpan și Etuk implică faptul că estetica se ocupa cu frumusețea. Este util să se recunoască faptul că termenul "estetic" poate fi înțeles în primul rând într-un sens descriptiv, antropologic.

Din acest unghi, pentru a identifica anumite articole culturale ca fiind estetice nu este despre a lăuda frumusețea sau excelența lor, ci pur și simplu despre a descrie caracteristica lor definitorie: apartenența acestora la o clasă de experiențe se interpretează ca fictiva sau imaginară.

CAP II

2.1 Definirea termenului de design grafic

La începutul istoriei sale prin anii ´190 grafica digitală făcea primii pași de progrese tehnice, grafica la calculator fiind destul de limitată în posibilități tehnice. Inițial a dat posibilitatea de a afișa pe ecran doar câteva zeci de segmente și elemente geometrice; se putea lucra doar cu elemente grafice relativ simple. Evoluțiile, elaborările softului și posibilităților tehnice erau analizate în academii și mediul științific. Treptat, grafica de calculator s-a stabilit în viața cotidiană, oferind posibilități de realizare a proiectelor comerciale de succes.

Dezvoltarea designului grafic pe computer incepand cu mijlocul anilor ’80 a permis vizualizarea imediata a efectelor tipografice permitand modificari urgente. Cu toate acestea, uneltele traditionale cum ar fi creioanele, cariocile sunt utile chiar si atunci cand pentru finalizarea proiectului sunt folosite calculatoarele. Multi designeri sau Art Directori folosesc schitele de mana pentru a pune bazele ideii, faza incipienta a proiectului fiind creata in tehnica de baza, ca in final, idea sa fie finalizata pe un computer utilizand graficele si instrumentele software de proiectare.

Designerii grafici pot lucra intr-o varietate de sectoare, cum ar fi: consultanta in proiectare, agentii de branding, publicitate, marketing, companii de comunicatii, dar si ca independenti, impunandu-si proprii conditii, preturi si idei. 

Etape în dezvoltarea graficii digitale:

În anii 1960-1970 s-a format ca disciplină științifică. În această perioadă se dezvoltă metode și algoritmi de bază: tăiere, scanarea rastru, primitive (elemente) grafice, modelele de umbrire, imagini de scene spațiale, trasări tridimensionale, lumini de modelare.

În anii 1980 programele sunt în curs de dezvoltare mai mult ca o disciplină aplicată. Metodele de aplicare a acesteia se dezvoltă în diverse domenii de activitate umană.

Metodele anilor 1990 de grafică pe calculator au devenit principalul mijloc de dialog între om și calculator, și rămâne valabil până în prezent.

Grafica digitală contemporană este o disciplină tehnico-științifică destul de dificilă, bine concepută și variată. Unele compartimente, cum ar fi transformările geometrice, modalitățile de a descrie curbe și suprafețe, au fost studiate destul de bine. Unele zone continuă să evolueze: metodele de scanare a rasterului, eliminarea liniilor și suprafețelor ascunse, modelarea și utilizarea culorilor și iluminațiilor, texturarea, crearea efectului de transparență și transluciditate, etc. Sunt create suporturi tehnice și softuri (programe) pentru a produce imagini de diferite tipuri și pentru diverse scopuri – de la simple desene la imagini realiste ale obiectelor naturale.

Aplicarea graficii pe calculator este formată din următoarele domenii principale:

Vizualizarea informației

Proiectare

Interfata grafica pentru utilizatori

În prezent cunoașterea elementelor de bază ale graficii pe calculator este necesară inginerilor, oamenilor de știință, artiștilor plastici, designerilor, fotografilor, pictorilor de animație etc. Odată cu apariția unor noi cerințe s-au dezvoltat rapid multiple aplicații software, devenind mai intuitive, mai structurate pentru utilizare. Datorită calculatorului putem avea la dispoziție în câteva fracțiuni de secundă variații multiple de culoare, forme, compoziții etc.

În baza tehnologiilor graficii computerizate s-au dezvoltat:

Efecte vizuale specializate, cinematografia digitală

Grafica de computer pentru filme, animație, televiziune

Televiziunea digitală

Proiecte multimedia, proiecte interactive

Fotografia digitală și posibilitățile avansate de prelucrare a fotografiei

Copia artistică este lucrarea care este realizată după original (de către cineva care prezintă talent, el însuși un creator), pe care îl respectă, de la metodele tehnice până la particularități mici de formă, materie, culoare și spațiu. Câteodată, dimensiunile copiei diferă ușor comparativ cu cele ale originalului.

Replica reprezintă exemplarul făcut manual de un artist conform unei opere existente, în condițiile în care coordonatele, datele și eventual subiectul ei nu se respectă întocmai, ci devin numai un motiv pentru noua formă.

Concomitent cu apariția “erei industriale", care se bazează pe noile cunoștințe științifice și tehnice, încep să fie realizate în serii mai mici ori mai mari așa zisele reproduceri.

Reproducerea reprezintă o formă realizată cu isntrumente mecanice, chiar în condiții industriale, care reproduce, mai mult ori mai puțin fidel, originalul unei opere prezente, la nivel de elemente vizuale principale.

La început, reproducerile au fost realizate prin metode care aveau la baza principiile gravurii în lemn, în lito ori metal. Ulterior, dezvoltându-se metodele fotografiei, ale înregistrărilor video, ale înregistrărilor pe banda magnetică ori pe disc, se amximizeaza producția diapozitivelor, filmelor, discurilor, benzilor de magnetofon, casetelor audio și video etc.

De la rădăcinile sale filosofice din Grecia antică, unde gânditori precum Socrate și Platon au considerat sensul inerent și frumusețea lucrurilor, estetica este, de asemenea, folosită pentru a desemna critică de artă și design.

Cuvântul – estetică – provine din vechiul cuvânt grecesc aisthanomai, ceea ce înseamnă percepția prin simțuri. Ca atare, este utilizat în limba engleză modernă ca un substantiv, în sensul în care ceva poate apela simțurile.

Într-un sens mai general, estetica este privită ca o filozofie, și se referă la studiul valorilor senzoriale. Acest lucru înseamnă că hotărârea sau evaluarea de către simțuri, în timp a ajuns să se refere la gândirea critică sau filozofica despre artă, cultură și / sau natură.

Estetica din domeniul media tratează modalitatea în care se structurează imaginile statice și dinamice pentru a comunica un mesaj care să aibă o eficiență maximă. Estetica tradițională și tehnicile tradiționale de analizare a textelor media pot fi folosite în primul rând numai pentru a analiza lucrările prezente, însă estetica media poate să fie aplicată în analiză precum și în sinteză – în realizarea de evenimente de tip vizual, emisiuni, filme ori forme diferite de interfețe Web.

Comparativ cu noțiunile semioticii utile, însă limitate la decodarea de mesaje și deconstrucția de texte, conceptele teoretice ale esteticii din media au parte de o folosire extinsă. Acestea sunt utilizate pentru a codifica și a construi mesajele și textele media.

Estetica media analizează diferitele componente vizuale de bază ale evenimentelor din cinematografie, televiziuale ori fotografice ca de exemplu spațiul, lumina, sunetul și modalitatea în care ele pot să fie structurate pentru intensificarea, clasificarea și propunerea unei anumite percepții asupra evenimentelor din media.

Herbert Zettl (2005) precizează că estetica media analizează 5 elemente estetice principale ale imaginii care alcătuiesc imaginile de televiziune, film și cele realizate pe calculator:

a) culoarea și lumina

b) spațiul tridimensional

c) spațiul bidimensional

d) mișcarea și timpul

e) sunetul

O filosofie a artei – estetica este interesat de modul de a vedea, și de detectare a lumii. Ca un domeniu de studiu, estetica implică moduri de a vedea și a percepe lumea, precum și interpretări noi.

Fiecare funcție de afaceri necesită un sistem eficient de comunicare, în scopul de a asigura performanța de succes. Publicitatea, cum este numită astăzi, este o formă specializată de comunicare de marketing. Ca și consumator, vă sunt expuse sute și poate chiar mii de mesaje comerciale în fiecare zi. Ele pot apărea sub formă de panou, ziare publicitate, reclame de televiziune, etc.

Acestea sunt doar câteva din multiplele instrumente ale comunicării pe care companiile și organizațiile le utilizează pentru a iniția și menține comunicarea cu clienții lor. Publicitatea este doar un singur tip de comunicare de marketing.

Estetica este o ramură a filosofiei care se ocupă cu natura artei, frumuseței și gustului, cu crearea și aprecierea frumuseții. Aceasta este definită mai științific că studiul senzorial sau valorile senzorial-emoționale, numite uneori hotărâri de sentiment și gust.

Mai pe larg, cercetătorii în domeniul esteticii definesc ca reflecție critică asupra artei, culturii și naturii (Wikipedia, 2012). Estetică, așa cum s-a menționat de către Akpan și Etuk poate fi provizoriu definită ca știința sau studiul frumuseții.

Din acest unghi, pentru a identifica anumite articole culturale ca fiind estetice nu este despre a lăuda frumusețea sau excelența lor, ci pur și simplu despre a descrie caracteristica lor definitorie: apartenența acestora la o clasă de experiențe se interpretează ca fictiva sau imaginară.

Un articol mai vechi, dar semnificativ al lui Roger Fry, un critic de artă din cadrul Grupului Bloomsbury, "Eseu în Estetică" (aprilie 1909) încearcă să descrie ceea ce artă este și de ce contează.

Sarcina principală a artistului este de a elabora și de a interpreta lumea, imaginația.

Datorită viziunii imaginative, cu toate acestea realiste, ne putem uita la ele mai atent, putem observa senzațiile care le trezesc, putem simți și gusta aceste senzații. Pentru a se ocupa de lumea reală, creierul înlătura o mulțime de informații înainte de a le „detecta”; de exemplu, dacă un taur se îndreaptă lcatre tine, nu vei observa dacă toate cele patru copite ating solul în același timp.

Dar acest lucru s-ar putea observa în timp ce vizionați un taur dintr-un film. De fapt, pentru că ecranele și cadrele previn telespectatorii să ia măsuri, nu există nici o responsabilitate morală în artă.

2.2 Designul și estetica graficii publicitare

Designul grafic este metodologia de comunicare vizuală și de rezolvare a problemelor prin utilizarea de tip, spațiu și imagine. Câmpul este considerat un subset de design de comunicare și comunicare vizuală, dar uneori termenul de "design grafic" este folosit interschimbabil cu acestea din cauza suprapunerii competențelor implicate.

Designerii grafici folosesc diverse metode pentru a crea și a combina cuvinte, simboluri și imagini pentru a crea o reprezentare vizuală de idei și mesaje. Un designer grafic poate utiliză o combinație de tipografie, arte vizuale și tehnici de layout pagină pentru a produce un rezultat final. Designul grafic de multe ori se referă atât la procesul (proiectare), prin care se creează comunicarea și produsele (desene), care sunt generate.

Utilizările comune de design grafic includ identitatea (logo-uri și branding), publicațiile (reviste, ziare și cărți), reclamele print, posterele, panourile publicitare, grafica site-ului, semnele și ambalajul produsului. De exemplu, un pachet de produse ar putea include un logo sau altă operă de artă, texte organizate și elemente de design pure, cum ar fi imagini, forme și culori care unifica piesa. Compoziția este una dintre cele mai importante caracteristici ale designului grafic, mai ales atunci când se utilizează materiale pre-existente sau elemente diferite.

Într-o comunicare directă, cel care vorbește trebuie să privească obligatoriu către cei cărora li se adresează. Dacă este singur în studio, jurnalistul trebuie să privească în cameră, dar nu în centrul obiectivului, deoarece ochiul poate fi furat de această cutie neagră. Soluția: evitați centrul obiectivului, fixand o axsă tangențială cu marginea exterioară, chiar dacă ochii se fixsează undeva lîngă aceasta

Vocea. Fie că este ascuțită sau groasă, clară sau gravă, vocea este un indicator important al personalității. Nu există voci bune sau voci proaste, ci voci prost exploatate. Sub efectul emoției, vocea poate deveni mai ascuțită sau puțin pierdută. Vocea ,,mediană,, este vocea a cărei tonalitate se situează între grav și ascuțit. Cu cat corpul este mai centrat, mai controlat, cu atat calitatea vocii crește.

Pozițiile în care se face înregistrare vocii sunt: în picioare; corpul și picioarele aliniate; mergînd; așezat într-o poziție cît mai comodă. Vocea ,,reală,, se situează undeva între cele patru variante. Înainte de a face probele este necesară exersarea respirației.

Ritmul vorbirii – nici prea repede, nici prea încet: o frază lentă este la fel de plictisitoare ca o frază debitată rapid, dar din prima măcar se înțelege ceva. Cel mai important este ritmul natural al vorbirii, care poate fi încetinit, atunci cînd este ceva de subliniat, sau accelerat (care sugerează dinamism, spontaneitate).

Cele trei viteze de bază (naturală, lentă, rapidă) pot fi reglate prin exerciții înregistrate la diferite viteze. Schimbarea ritmului se face cu ajutorul pauzelor, mai scurte sau mai lungi, după situație. Un lucru care nu trebuie evitat: viteza vorbirii să nu crească o dată cu înaintarea în discurs, deoarece se poate ajunge la pierderea respirației. Finalul frazei sau al propoziției nu presupune neapărat o scădere a respirației sau o modulare a vocii.

Accentele trebuie puse astfel încît mesajul să pară natural. Dacă dialectul natural este mai îndepărtat de limba literară, trebuie perfecționat. O bună articulare înseamnă și pronunțarea tuturor silabelor, în totalitatea lor. Deschiderea insuficientă a gurii sau ,,mîncarea,, cuvintelor creează o impresie proastă.

Intonația este expresivitatea unei dicții. Poate fi naturală, mecanică, instinctivă. Prin combinarea acestor tonuri, atenția poate fi atrasă. Pentru modificarea tonului, regula esențială este pauza, apoi schimbarea de tonalitate.

În timp ce Designul grafic ca disciplină are o istorie relativ recentă, în primul rând inventat de William Addison Dwiggins în 1922, activitățile de proiectare similare graficii au implicații profunde în istoria omenirii: de la peșterile de Lascaux, Columna lui Traian la manuscrisele din Evul Mediu.

În ambele domenii, această istorie îndelungată și relativ recenta ca o explozie de comunicare vizuală din secolele 20 și 21, există uneori o distincție între estomparea și suprapunerea de artă publicitară, design grafic și de artă plastică. La urma urmei, ele au multe din aceleași elemente, teorii, principii, practici, și, uneori, același client.

În arta publicitară obiectivul principal este vânzarea de bunuri și servicii. În designul grafic, "esența este de a oferi informații, forma ideilor, exprimării și sentimentul care documentează experiența umană.

Numele de "Design grafic" a apărut pentru prima dată în 1922 în eseul "Nou tip de imprimare pentru Design" de William Addison Dwiggins, un designer american din secolul al 20-lea.

Designul grafic Raffe, publicat în 1927, este considerat a fi prima carte de care a utilizat termenul "Graphic Design" în titlu.

Semnalizarea din metroul din Londra este un exemplu de design clasic al epocii moderne și a folosit un font proiectat de Edward Johnston în 1916.

În anii 1920, constructivismul sovietic a aplicat "producția intelectuală" în diferite sfere de producție. Mișcarea a văzut arta individualistă ca fiind inutilă în revoluționara Rusie și, prin urmare, s-a mutat spre crearea de obiecte de uz utilitar. S-au proiectat clădiri, clădiri de teatru, postere, țesături, îmbrăcăminte, mobilier, logo-uri, meniuri, etc.

Designul grafic exista de foartă mult timp, deși numai relativ recent acest termen a fost utilizat cu scopul de definire a activității de design. Înainte de cel de-al 2-lea război mondial, designul grafic a fost adesea numit și  “arta comercială”. Termenul “comercial” avea scopul de a face distincția între reproducere și artă, distincție care poate să fie și astăzi întâlnită câteodată.

Ca rezultat și modul divers de pregătire: artistul în cadrul unei școli de artă, în timp ce artistul comercial își desfășură ucenicia lângă un tipograf în cursul zilei și la scoala tehnică în cursul nopții.

         În puțin timp, însă, grafica publicitară a cunoscut o imensă dezvoltare, o spectaculoasă afirmare: aceasta acoperă totul, de la designul unui tichet de autobuz, până la emblemelor mașinilor, de la aspectul pachetelor de țigări până la realizarea grafică a unui afiș, de la designul emblemei, siglei produsului și amrfurilor, la designul de prospect, pliant, catalog.

         Este dificil de conceput azi, în condițiile unei competiții ce dobândește accente din ce în ce mai agresive, succesul unei companii pe piață, fără conceperea și dezvoltarea un plan de publicitate concret, unitar, care să pună în atenția clientului tot mai des imaginea produsului, a firmei, ori a mărcii. Designerii acestui domeniu colaborează îndeaproape cu profesioniști din alte domenii cum ar fi: fotografie, psihologie, electronica, economie, marketing etc.

         Plecând de la mesajul foarte explicativ, declarativ, ajungând la publicitatea comparată, se ajunge în prezent la elemente de inedit, spectaculos și de conexiuni neprevizibile, în așa fel încât mesajul publicitar a sosit mult mai elaborat, mai rafinat și mai eficient din punct de vedere al efectului asupra clienților.

        Termenii de informare seelctiva și atractiv, publicitate, șoc vizual, reclama în competitivitate, originalitate, idee, poanta publicitară, oferă un răspuns la trebuințele abia ghicite ale clientului, îl incita la cumpărarea unui anumit bun.

         Acolo unde reclama referitoare la concurența presupune supraviețuire, niciun cost nu este prea mare, nici un profesionist nu este prea scump, niciun efort nu este prea semnificativ, nicio idee prea originală, niciun aspect grafic nu este suficient de luxos, în condițiile în care toate aceste lucruri dau scuza unui loc “mai în fața” la masa competiției (scopul scuză mijloacele: spre exemplu mărfurile mai puțin vandabile ambalate în fascicole cu mesaje “porno”, denigrarea anumitor produse identice etc).

         Formele, culorile, grafica mărcii, prezentarea ambalajelor, a magazinelor de desfacere și prezentare, a mașinilor întreprinderii, a indicatoarelor din companie, depozite, clădiri, hârtia de corespondență, reviste, denumirea produselor, inițialele companiei, trebuie să adopte un stil bine definit în ansamblul manifestărilor din exterior ale companiei.

Publicitatea unei companii (unui bun) începe tocmai cu marca de fabrică (de produs), deci cu sigla; aceasta este mesajul publicitar cel mai concret, este un concentrat al identificării vizuale a unei companii, a rosturilor și problemelor ei, a reputației performantei, bunului gust etc. 

Cele mai importante elemente ale esteticii graficii publicitare sunt:

–      Forma.  Studiile asupra formelor pot fi percepute în grupări de linii, puncte, suprafețe, volume, au relevat faptul că “ grupările se realizează în sensul producerii unei forme privilegiate”.

Aceste forme privilegiate sunt simple, regulate, simetrice. Cele mai eficiente forme sunt acelea care sunt percepute ușor, care se remarca cel mai eficient, care frapează. Acestea reprezintă forme de tip matematic determinate, (triunghi, pătrat, elipsa, dreptunghi), apoi urmează formele de tip natural (plante, animale) și la final sunt plasate formele intuitive, fanteziste.

         Analiștii formei menționează acest fenomen ca fiind curios, aceasta reală putere de dominare a unor ansambluri ca o consecință a principiului: “scoate maximum de satisfacție utilizând un minimum de efort” ori a principiului economiei cheltuielii nervoase mentale.

Astfel, atunci când o arie este destinată a primi un mesaj publicitar, este util ca împărțirea pe care o cere cuprinsul mesajului să fie atractivă pentru ochi, armonioasa ci nu arbitrară.

–      Mișcarea. În analizarea modurilor de funcționare a reflexului atenției vizuale, s-a descoperit faptul că atenția vizuală este mai sensibil trezita atunci când se ivește mișcarea. Reprezintă, astfel, un atuu în publicitate să se folosească mișcarea oriunde se poate, ajungând, grație realziarii unei mișcări ritmice, repetate, până la încercarea de a realiza acea fascinație, acea hipnoză, foarte atractivă pentru fixarea atenției.

         Este clar că nu mereu este posibilă folosirea mișcării în publicitate, însă este practic ușor și mereu eficace să se propună mișcarea prin provocarea ubor reacții imediate.

Tendința oamenilor, spre exemplu, în compania unui flash, este de a privi în direcția propusă și nu spre flash; reprezintă o mișcare reflexă care necesita să fie exploatată. La fel, dacă pe un afiș personajul indica un obiect, ochii sunt fixați asupra acelui obiect.

–      Culoarea. Atenția plasată asupra anumitei culori, sentimentele care se formează în oameni pot duce la interes ori la dezgust. Totalitatea obiectelor, toate textele sunt, astfel, legate în mod automat de ambianța colorată a prezentării acestora.

Culorile calde atrag mult mai mult comparativ cu cele reci iar juxtapunerea celor 2 tipuri de culori maximizează impresia. Asocierile lipsite de armonie de culori pot să producă o impresie de agresivitate, violenta, iar asocierile armonioase se dovedesc a fi atrăgătoare. Culorile dețin, individual o acțiune dinamică diversă. O culoare poate să evoce fără ambiguitate un nivel de temperatură, un sentiment, un nivel de plasticitate (moale/dur). Observațiile cele mai dese făcute cu privire la acțiunea psihologică a fiecărei culori, observații de care publicitatea trebuie să țină cont, sunt cele de mai jos:

–      roșu – culoare caldă care inspira vivacitate. Reprezintă o culoare dinamică care nu dorește dominația altei culori. Pentru că este culoarea focului care arde și a sângelui care oferă viața, i se oferă însemnătatea simbolică a iubirii, a dorinței, a orgoliului, însă și a violenței, durității și puterii.

–      orange – unad nitre cele mai calde culori, deține un fel de forță hipnotică. Atunci când are și puțin roșu, aceasta oferă un sentiment plăcut, însă care se modifica într-un sentiment de agresivitate pe măsură ce ponderea de roșu se mărește. Asociată cu amron ori roșu produce armonii bogate și somptuoase. Asemănător culorii roșu, portocaliul reprezintă culoarea focului, de unde însemnătatea sa simbolică de victorie, glorie, diversitate, progres.

–      galben – culoare caldă, eliberează spiritul, bucura ochiul. Aceasta oferă o impresie de lumină, de căldură, de plenitudine, de repaus și destindere.

–      verde – combinație între o culoare rece (albastru) și una caldă (galben), verdele este tot mai rece pe măsură ce se duce către albastru, astfel, conform calității amestecului, acesta atrage ori respinge urmăritorul. O modificare slabă în tonalitatea culorii verde conduce la variații semnificative în tonalitățile culorilor complementare (în prinipal ale rosului) și strica armonia. Verdele duce către calm, la destindere și reprezintă culoarea simbolică a speranței.

–      albastru – una dintre cele mai reci culori, care are o luminozitate slabă. Aceasta maximizează dinamismul culorilor calde și este adesea folosită chiar datorită acestui fapt, ca fond ori pentru a face opoziție cu aspectele colorate. Într-o zonă multicoloră, albastrul necesita mult spațiu pentru echilibrea formelor galbene ori roșii. Oferind o impesie de blândețe, deseori asociata ideii inaccesibilității, culoarea albastru reprezintă fidelitatea, loialitatea, idealul, visul.

–      violet – culoare obținută dintr-un amestec de roșu cu albastru, oferă impresia de mișcare, produce un sentiment de lipsa de satisfacție, de oscilație. Culoare melancolică, serioasă, violetul este câteodată bogată, maiestuoasă, iar d emulte ori insuportabilă și susceptibilă de a inspira frică.

–      maron – combinație între gri cu orange ori negru oferă un sentiment de materialitate, gravitate, severitate. Aceasta permite ochiului să se liniștească; este o culoare bună de fond, reprezintă filosofia.

–      negru – majoritatea culorilor produc un efect mai crescut atunci când sunt folosite pe un fond negru, unde dobândesc intensitate. Negrul folosit pe un fond colorat câștiga strălucire, din cauza forței culorii de fond, de la care obține tonalitatea culorii complementare specifice. Folosit cu alb, oferă impresia rigidității. În mod simbolic, culoarea negru este asociată cu ideea moartii, teroarii, singurătății și ignorantei.

–      alb – toate culorile, până și culorile puternice, pierd din tonalitate în momentul când sunt folosite pe un fond alb. Folosit lângă alte culori, culoarea alb împodobește culorile complementare. Aceasta face ca orange-ul să strălucească lângă albastru iar roșul lângă verde. Referitor la ideea de puritate, curățenie, perfecțiunea, albul reprezintă modestia, inocenta, timiditatea, calmul, pacea.

–      gri – deține o acțiune de compensare, de legătură; reprezintă o culoare de fond. În mod simbolic aceasta reprezintă gravitatea, tristețea, austeritatea, disperarea.

Jan Tschichold a codificat principiile tipografiei moderne, în 1928 în cartea sa, Noua Tipografie. Mai târziu a respins filosofia pe care a îmbrățișat-o în această carte ca fiind fascista, dar a rămas foarte influent.

Herbert Bayer, László Moholy-Nagy și El Lissitzky au influențat foarte mult designul grafic așa cum îl știm astăzi. Ei au fost pionierii tehnici de producție și ai dispozitivelor stilistice folosite de-a lungul secolului XX.

O economie americană de după al doilea război mondial, aflată în plină expansiune a stabilit o nevoie mai mare de design grafic, în principal, în publicitate și ambalare. Emigrarea școlii germane Bauhaus de proiectare la Chicago, în 1937 a adus un minimalism în America, ceea ce a condus la o schimbare în arhitectura "modernă" și în design. Numele notabile în designul modern de la mijlocul secolului îl includ pe Adrian Frutiger, designerul fonturilor Univers și Frutiger;

Paul Rând, care, de la sfârșitul anilor 1930 până la moartea sa în 1996, a luat principiile Bauhaus și le-a aplicat în publicitatea populară și în logo design, contribuind la crearea unei abordări unice americane la minimalismul european în timp ce devine una dintre principalele baze ale designului grafic cunoscut sub numele de corporate identity;

Josef Müller-Brockmann, care a proiectat postere într-un mod încă accesibil tipic anilor 1950 și 1970.

De la indicatoarele rutiere la schemele tehnice, de la memorandumuri interdepartamentale către manuale cu referire, designul grafic îmbunătățește transferul de cunoștințe și mesaje vizuale. Lizibilitatea este sporită prin îmbunătățirea prezentării vizuale și dispunerea textului.

Proiectarea poate ajuta, de asemenea, la vânzarea unui produs sau a unei idei printr-o comunicare vizuală eficienta. Se aplică produselor și elementelor de identitate ale firmei cum ar fi logo-uri, culori, ambalaje și text. Împreună, acestea sunt definite ca branding. Brandingul a devenit tot mai important în gama de servicii oferite de mulți graphic designeri, alături de identitatea de corporație.

În timp ce termenii sunt adesea folosiți alternativ, brandingul este mai strict legat de marcă distinctivă sau denumirea comercială pentru un produs său serviciu, în timp ce identitatea de corporație poate avea un sens mai larg referitor la structura și etosul unei companii, precum și imaginea externă a companiei. Designerii grafici vor face de multe ori parte dintr-o echipă de lucru pe proiecte de identitate și branding corporativ. Alți membri ai echipei pot include profesioniștii de marketing, consultanții de comunicații și scriitorii comerciali.

Manualele sunt concepute pentru a prezenta subiecte cum ar fi geografia, știința, și matematica. Aceste publicații au machete care ilustrează teorii și diagrame. Un exemplu comun de utilizare a graficii pentru a educa este diagrama de anatomie umană. Designul grafic se aplică și în cazul formatării de materiale educaționale pentru a face informațiile mai accesibile și mai ușor de înțeles.

Sisteme grafice au devenit importante pentru spații publice mari, cum ar fi aeroporturile și centrele de convenție. Aceste sisteme depind de multe ori de design grafic pentru a comunica informații în mod rapid și economic printr-o culoare sau simbol care poate fi citit și urmărit de la distanță (spre deosebire de cantitățile mari de text).

Astfel de sisteme ecologice de design grafic permit oamenilor să se orienteze în spații nefamiliare. Termenul "Grafica arhitecturală" a fost inventat de Jane Davis Doggett, proiectant pionier al sistemelor de identificare a traseului în aeroporturi, dar termenul mai frecvent utilizat în 2014 este grafica de mediu.

Designul grafic este aplicat în industria de divertisment prin decor. Alte exemple de proiectare pentru scopuri de divertisment includ romane, cărți de benzi desenate, DVD-uri, programele și recuzită de pe scenă. Aceasta ar putea include, de asemenea opera de artă folosită în imprimarea pe tricouri și alte articole imprimate, de vânzare.

Un proiect de design grafic poate implica stilizarea și prezentarea textului existent și imagini preexistente sau imagini elaborate de proiectantul grafic. Piesele artistice pot fi încorporate atât în ​​formă clasică cât și digitală, care implică utilizarea de arte vizuale, tipografie și tehnici de layout și de marketing.

Într-un articol de revistă sau publicitate, de multe ori grafic designerul sau de directorul va angaja fotografi sau ilustratori pentru a crea piese originale pentru a fi incluse în structura de design.

Ori proiectantul poate utiliza imagini de stoc sau fotografii. Practica de Design contemporan a fost extinsă la calculatoarele moderne, de exemplu, în utilizarea de interfețe WYSIWYG, adesea menționată ca și design interactiv sau design multimedia.

Un alt aspect al unui designer grafic este de a avea bune abilitați de cercetare, de a analiza o operă de artă în același timp văzându-o în noi moduri. Designerul grafic are nevoie de abilități, cum ar fi puterea de a convinge publicul și vânzarea de design. Comunicarea este un element cheie în designul grafic.

Procesul de design grafic include "școala proces", care este o abordare a subiectului care este preocupat cu procesul efectiv de comunicare; aceasta mai ales evidențiază canalele mass-media prin care sunt transmise mesaje și prin care emițătorii și receptorii codifică și decodifica mesajele. Școala semiotică pe de altă parte, privește mesajul că o construcție de semne care, prin interacțiune cu receptorii, produce un sens. Școala proces este asemănătoare cu modul în care un mesaj este transmis societății.

Mintea este un instrument important de design grafic. În afară de tehnologie, designul grafic necesită judecată și creativitate. Gândirea critică, observaționala, cantitativa și analitică sunt necesare pentru crearea de machete de design. În cazul în care execuția se face doar în urma unei soluții (de exemplu, schița, script sau instrucțiuni) furnizate de un alt proiectant (cum ar fi un art director), apoi executorul nu este de obicei considerat ca fiind proiectantul.

Metoda de prezentare (de exemplu, aranjament, stil) poate fi la fel de importantă pentru design. Instrumentele de dezvoltare și de prezentare adecvate pot schimba în mod substanțial modul în care o audiență percepe un proiect. Imaginea sau aspectul sunt produse folosind medii externe de stocare tradiționale și ghiduri ori instrumente de editare de imagini digitale de pe computere.

Instrumentele în grafică pe calculator au de multe ori nume tradiționale, cum ar fi "foarfece" sau "stilou". Unele instrumente de design grafic, cum ar fi o grilă sunt folosite atât în ​​formă clasică și digitală.

La mijlocul anilor 1980, introducerea tehnologiilor de desktop publishing și aplicațiile software de artă grafică au produs o generație de designeri care prestau totul în mod automatizat. Computerul a permis designerilor să vadă imediat efectele aspectului sau schimbările tipografice, precum și să simuleze efectele tradiționale ale mass-media, fără a necesita o mare cantitate de spațiu.

Cu toate acestea, instrumentele tradiționale, cum ar fi creioanele sau markerele sunt utile chiar și atunci când calculatoarele sunt folosite pentru finalizare; un director de design sau de artă poate preda numeroase concepte de referință, ca parte a procesului de creație.

Unele dintre aceste schițe pot fi chiar afișate unui client pentru aprobare în stadiul incipient, înainte ca proiectantul să dezvolte ideea.

2.3 Estetica textului publicitar in productiile video

Pentru a putea fi înțeles un mesaj publicitar trebuie ținut cont de semnele pe care realziatorul le manevrează și în mod cert de funcțiile lor relative – amândouă fiind destinate consumatorului. Cel care realzieaza publicitatea trimite mesajul, pentru a atrage și a reține privirile și pentru a găsi cea mai fericită conexiune între text și imagine pentru atingerea scopului. Scopul, obiectivul este de ordin economic – reclame pentru a vinde un produs ori altul, social – prin intermediul publicității este adresat unei anume categorii sociale, și de asemenea, lingvistic.

Elementele originale ale unui mesaj poate creea conexiuni neasteptate, prineleganta si aspect, fiind mai eficiente din punctul de vedere al efectului asupra consumatorului.Asadar, elementele componente ale mesajului publicitar sunt

titlul, textul si grafica.

Titlul este elementul cel mai important pentru materialele publicitare tiparite.

Titlul poate fi compus înainte sau dupa textul publicitar corespunzatoare. O regula, titlul este compus din numeroase variante, din care unele vor fi alese pentru testarea lor pe un esantion reprezentativ din publicul tinta, in scopul de a selecta forma care are cel mai mare impact asupa clientilor. Atractivitatea titlului poate fi crescuta prin atasarea unor ilustratii.

Pentru ca titlul sa fie usor de retinut, este recomandabil sa fie cat mai scurt posibil, acesta nu trebuie sa fie mai mult de doua linii.

Textul trebuie sa fie usor de citit, informativ, clar, onest, simplu, motivabil, competitiv si credibil. Anumite cuvinte sunt pentru ureche si sunt foarte probabil pentru radio, in timp ce altele sunt pentru ochi si chiar daca nu suna bine atunci cand le auzi, ele arata excelent atunci cand sunt citite.

Într-o abordare simplistă termenul „intertextualitate” face referire la modul prin care un text poate face referire sau se poate baza pe un alt text. Putem concluziona de aici ca intertextualitatea poate să fie o componentă semnificativă a sensului unui mesaj de publicitate, prin faptul că textul original la care ne referim a transmis deja un mesaj pe care al 2-lea text îl poate folosi și dezvolta. În acest fel, al doilea text are de lucru mai puțin pentru a se face înțeles – poate să considere un lucru sigur faptul că textul original a oferit o urmă ce poate să fie folosită în avantajul său.

Una dintre cele mai importante sarcin in prezentarea grafica de promovare publicitara, o reprezinta crearea unui impact vizual puternic, iar nevoia de munca

Naratorul poate să fie un personaj din cadrul povestirii, iar în acest caz ni se va adresa la persoana I, utilizând pronumele „eu” sau „noi”, ori poate să fie un observator al evenimentelor, transmițându-ne despre personaje, idei și acțiuni utilizând persoana a III-a, pronumele „eu” sau „ei”. Această opțiune poate părea că produce schimbări minore, dar efectele ei pot să fie unele dintre cele mai puternice și variate.

Montajul nu exista cu adevarat, daca nu creeaza un conflict, un fel de soc intre doua imagini. Acel soc de fapt, reda dinamismului produsului final, al spotului.

Montajul realizat pe baza principiilor de decupaj, se face in functie de lungimea planurilor, referindu-se la bucati lungi, unde cadrele sunt lipite unul de celalalt si au o lungime destul de mare.

Prin forta sa, montajul are posibilitatea de a exprima o stare, un sentiment, o idee, devenind de multe ori din mijloc, un scop. El tinde sa provoace intreruperi in mintea consumatorului, prin sectionarea filmului in planuri si secvente.

Pentru a defini rolul dramatic al montajului, trebuie scos in evidenta sensul creator al acestuia.

Pentru a defini rolul dramatic al montajului, trebuie scos in evidenta sensul creator alacestuia. Functiile creatoare ale montajului pot fi astfel definite:

– crearea miscarii

– crearea ritmului

– crearea ideii

Principala justificare a montajului consta in faptul ca el reproduce un proces mintal, prin care o imagine vizuala succede alteia. Practic, legatura dintre planuri este redata de dinamismul mental.

Culoarea prezenta în imagine impune anumite cerințe sunetului. Se cer acorduri sonore în concordanță cu acestea. Montajul cromofonic se referă deci la montarea sunetului în raport de plastica color aimaginii. Este cunoscut că se presupune și se acceptă în lumea artei o anumită similitudine, o anumită corespondență, anumita simbioză între sunete și culori.În principiu, montajul emisiunilor de televiziune în culori prezintă dificultăți mai mari decâtmontajul emisiunilor în alb-negru. La emisiunile în culori trebuie obținute și armonizate anumite valoritonale de culoare, anumite racorduri de culoare pentru cadrele adiacente.Armonizarea cadrelor prin montaj, privind racordul între ele și din punct de vedere al culorii, nu este o problemă ușoară, ea ne poate pune de multe ori în dificultate. Rezolvarea acestei problematici deordin estetic presupune un vast câmp de cercetare și creație, care revine în mod nemijlocit scenografilor,operatorilor șefi de imagine și regizorilor.

Apariția filmului sonor impune noi căutări, noi cercetări, noi descoperiri în domeniul montajuluifilmic. Coloana sonoră a filmului conduce la obținerea de relații și efecte deosebite, care se pot conjugaîn diferite moduri cu imaginea vizuală. Plastica imaginii, cuvântul și muzica pot susține mult mai consistent conținutul de idei al filmului. Aceste elemente aduc pentru spectatori o trăire mai completă. Ei analizează, sintetizeaza, trag concluzii și învăță minte. Ei doresc să se recunoască

în filme ca „eroi”ai vieții de fiecare zi. Cinematografia de artă ridică pe noi trepte arta și cultura, știința și educația,calitatea vieții și gradul de civilizație pentru masele largi.

Camera de luat vederi este cel mai evident element al muncii în televiziune. De fapt, este un obiect ce a devenit în timp simbolul acestui canal de presă, un fel de ,,vedetă,, care, pe lîngă funcția de a capta imagini și sunete din mediul natural, are și rolul de ,,legitimație,, a omului de televiziune. Într-o ușoară nuanță de ironie, am putea spune că, de cele mai multe ori, persoana este percepută ca anexă a aparatului, și nu invers. Așa-numita ,,cameră de luat vederi,, există în diferite variante de mărime și configurație tehnică. Variază de exemplu după mărime: astfel, unele dintre ele pot fi cu ușurință purtate pe umăr de o singură persoană, iar altele pot fi cu greu ridicate și transportate de două sau mai multe persoane. Cele mai familiare sunt camerele mobile, portabile, cu care se operează de obicei în afara studioului. Din punctul de vedere al obțiunilor tehnice, unele dintre camerele de luat vederi conțin atît unitatea care realizează înregistrarea imaginilor, dar și elemente tehnice care permit operațiuni mai complicate (camerele de luat vederi profesionale). În mod evident, camerele profesionale oferă imagini de o mai bună calitate, iar costurile lor sunt, în consecință mai ridicate. Într-o televiziune, situația cel mai des întîlnită este coexistența mai multor ,,generații,, tehnice de camere de luat vederi. De multe ori, aparatura mai puțin performantă este destinată produselor jurnalistice care nu necesită, prin forma și conținutul lor, operațiuni sofisticate.

Pentru ca obiectivul filmării (obiecte și subiect) să fie percepute cat mai bine, trebuie ca obiectele să fie cat mai mari în interiorul ecranului (deci cadrele stranse sunt mai indicate); detaliile trebue să accentueze impresia de participare la fața locului (în mod evident, contează detaliile semnificative).

Pentru a realiza o încadrare bună a subiectului în imagine, trebue să se țină cont de proporțiile ecranului, care sunt de 4/3 la ecranele obișnuite și 16/9 la ecranele de tip HDTV.

Trebue să se țină cont de faptul că cea mai stabilă zonă din punct de vedere vizual este centrul ecranului, iar plasarea în această zonă conferă maximum de stabilitate vizuală și de impact. Atunci cînd sunt filmate cadre în care perspectiva este foarte largă și conține obiecte verticale (copaci, clădiri, oameni stînd în picioare etc), cadrul poate deveni mai interesant din punct de vedere al compoziției, dacă obiectul înalt este scos din centrul vizual și este plasat mai aproape de una din marginile ecranului; principiul poate fi aplicat și în cadrul liniilor orizontale.

Variabilile de care trebue să se țină cont în compunerea imaginilor sunt:

.spațiul de deasupra capului: nu trebue ca marginea de sus a capului să coincidă cu linia ecranului, deoarece, prin prelucrare se poate pierde spațiu, iar senzația care rezultă în acest caz este aceea că personajul este ,,capturat,, în ecran. Nici inversul nu este recomandabil: prea mult spațiu deasupra capului face ca imaginea să pară dezechilibrată, iar impresia produsă de personaj este aceea de ,,pierdut în spațiu,, , ,,presat,, de prea mult spațiu.

.Spațiul dintre nas și marginea ecranului: cînd persoana care trebue filmată se uită, se fixează sau se mișcă într-o direcție clară, care este diferită de axa pe care se află ,,privirea,, camerei, trebue lăsat ceva spațiu în direcția respectivă.Lipsa acestui spațiu face ca imaginea să fie dezechilibrată, iar impresia pe care o lasă persoana filmată este că s-a blocat ,,cu nasul,, in ecran.

Prim-planul și planul detaliu sunt elemente specifice limbajului de televiziune, care trebue folosite cu multă atenție, deoarece valoarea lor expresivă și informațională este foarte mare. Prim-planul arată partea superioară a corpului (capul și umerii), iar extreme close-up este un prim plan al feții, care se compune ,,tăind,, capul la exterior și umerii. În aceste condiții de încadrare care ar părea puțin ciudate, ochii subiectului trebue plasați obligatoriu în treimea superioară a ecranului.

Fundalul: prinși în vîltoarea desfășurării evenimentelor, seduși de subiecte, se poate întîmpla ca atenția să nu mai cadă și pe decorul din spatele personajului. De multe ori, un obiect decorativ mai trăsnit sau ramurile unei plante de interior pot aduce prejudicii compoziției, iar cele mai frecvente probleme de compoziție sunt, din acest punct de vedere, ,,ramurile,, care ,,cresc,, din capul personajului, ghiveciul cu flori care poate să stea așezat exact în vîrful capului etc. O altă problemă care mai poate apărea este linia ,,strîmbă,, a camerei (cînd camera nu este paralelă cu linia umerilor sau cu linia orizontului).

Apropierea sau distanța față de obiectul filmării influențiază în mod direct percepția psihologică a imaginii. Mintea privitorului pătrunde în spațiile pe care nu le vede pe ecran, suplinind mental elementele lipsă din ansamblul respectiv. Pentru a favoriza acest proces psihologic, cadrul trebue făcut astfel încît privitorii să poată extinde elementele din imagine și în afara ecranului; de aceea, imaginea trebue să conțină detalii și indicații suficiente. Există cîteva ,,puncte strategice,, (majoritatea punctelor de articulare și a punctelor de forță al corpului) care nu trebue ,,tăiate,, în compunerea cadrului: ochi, nas, gură, vîrful bărbiei, gît, bust, cot, articulația mîinii, a genunchilor, a gambelor, deoarece sunt linii naturale de întrerupere, care nu trebue să coincidă cu marginile ecranului, ci să se situeze ori în interiorul, ori în afara acestuia.

CAP 3 Studiu de caz

3.1 Prezentarea montajului

Tehnici de montaj:

– stilul folosit in editarea evenimentului (parallel developement, invisible editing etc.)

– impartirea clipului pe secvente

– alegerea melodiei pe fundal (aici trebuie sa existe o corelatie intre imagine si sunet, voice over narration, incadrari sonore\

– modalitati de compozitie

– motivarea taieturilor

– folosirea racordurilor

– taieturi pe miscare

– pauzele de respiratie

– montajul paralel

– cadrul neutru si cel de reactie

– cross fade, ripple dissolve, defocus, blur, wipe

– dilatarea timpului (efectul de slow motion sau fast forward)

Lectiile video sunt destinate acelora care doresc sa comunice altfel decat oral si isi doresc ca imaginile lor sa arate cat mai bine, si mult mai important, sa fie cat mai eficiente, astfel incat, transmiterea informatiei sa fie optima, iar retentia sa, maxima,

Dupa ce se lanseaza programul, se iau obiectele de care ai nevoie pentru realizarea montajului, pur si simplu cu drag and drop si le adaugi pe timeline.

Timeline-ul reprezinta campul vizual, unde se executa orice fel de operatiune, dintre cele de mai sus. Pentru o mai „libera” editare, trebuie sa selectezi optiunea „Unlimited Timeline”, pentru a te asigura ca ai suficient spatiu. El este cel care delimiteaza sunetul de imagine prin linii si poate fi alcatuit din „n” campuri atat vizuale cat si audio. Variaza in functie de alegerea dorita si de cate elemente ai nevoie. Spatiul audio este delimitat de o linie orizontala si se poate modifica in functie de volumul de materiale de care ai nevoie. Intensitatea volumului poate fi modificata in functie de necesitate. Atunci cand ai un voice over in materialul video, coloana sonora nu trebuie sa lipseasca, ci pur si simplu scazi volumul cu ajutorul unor key frame-uri.

Ce este un key frame? Practic este echivalentul unei milisecunde, in care tu poti adauga, ori elimina orice fel de obiect de pe timeline, pentru a ajunge la produsul final dorit. Aceleasi key frame-uri se pot folosi si in cazul campului vizual. Poti sa setezi compozitia si sa o modifici in functie de necesitate ori dupa bunul plac.

In momentul in care ai selectat compozitia dorita, trebuie sa alegi si presetarile sale, deoarece atunci cand exporti produsul final trebuie sa coincida cu rezolutia optima calculatorului care randeaza.

In partea de jos, dreapta avem durata stabilita de la inceput dar se poate micsora din partea de jos, stanga, unde gasim meniul timeline-ului.

Panoul de comanda se imparte in doua categorii principale.

Meniul File, unde se poate deschide un nou proiect, sau Import, de unde poti incarca programul cu materialele dorite, ori cu alte obiecte, prelucrate in programe care sunt corelate cu FinalCut. Programul poate salva maximum zece proiecte, pe care le puteti edita in acelasi timp, fara ca vreunul dintre ele sa fie modificat in functie de celalalt, sau de update-urile pe care le faceti. De asemenea se poate seta numarul de pasi pe care ii poti face inapoi, atunci cand se comite o greseala. Programul are nevoie de un spatiu destul de mare pe hard, pentru ca acesta sa functioneze in parametri normali. Altfel, nu scrie, ba chiar exista posibilitatea sa se piarda lucrarea fara sa se salveze vreo modificare.

Acest program are o sumedenie de efecte. Unele se gasesc in kitul de instalare, la achizitionarea pachetului standard dar multe dintre ele se gasesc pe interent si necesita plata separata a acestora.

Aceste plug-inuri pot fi instalate ulterior si ajuta la imbunatatirea calitatii video a materialului dorit.

         Plecând de la mesajul foarte explicativ, ajungând la publicitatea comparată, se ajunge în prezent la elemente de inedit, spectaculos și de conexiuni neprevizibile, în așa fel încât mesajul publicitar a sosit mult mai elaborat, mai rafinat și mai eficient din punct de vedere al efectului asupra clienților.

In cazul de fata, am aplicat aceste efecte, in scopul realizarii unei productii proprii de aproximativ patru minute, in care sunt prezentate parerile catorva interpreti romani de muzica comerciala, despre examenul de bacalaureat, respectiv notele obtinute de acestia in cadrul examenului.

Pentru inceput, a fost folosita o masca, alcatuita din mai multe culori cu forme drepte, acoperind colturile ecranului, pentru o mai buna vizualizare a corpurilor principale. Este recomandat sa folosesti o astfel de „tactica”, atunci cand aparatul cu care este realizata filmarea este de o calitate mai putin buna, ori se doreste focusarea asupra unui singur obiect, de regula plasat in centrul ecranului. In intro, pe langa masca folosita in campul vizual, avem si o coloana sonora, fiind de asemenea o productie proprie.

Intre intro si prima parte propriu-zisa a montajului, trebuie sa existe o legatura de trecere. Prima secventa trebuie sa iti faca aparitia, fara ca cel care o vizioneaza sa faca simtita diferenta dintre prima parte realizata prin animatie si restul filmarii in care gasim personaje reale. Pentru asta am folosit efectul de „fade out/in” atat in campul vizual, cat si in cel sonor.

In cazul in care exista doar o camera de filmat, in timpul interviului, perosnajele sunt puse sa repete ceea ce au de spus, opresti, apoi muti camera, dupa care personajele isi vor repeta discursul, ori dialogul, dupa caz.

Se poate face aceasta mutare, depinzand de numarul de unghiuri din care vrei sa filmezi.

La montaj, se va pastra sunetul oricarei filmari, in functie de claritate, si selectezi cadrele dorite. Daca sunetul nu este cel dorit, il poti modifica cu ajutorul tehnicii numite POST-PROCESARE. La montare, personajele trebuie sa vizualizeze partea video a inregistrarii pentru o mai usoara producere a materialului final.

Pe langa aceste detalii, exista si nevoia de:

– incadrarea la filmare cu racordul (elementul de legatura) al personajului din prim-plan, in amorsa (inclus partial in cadru) si subexpus (sa nu distraga atentia de la subiectul principal);

– lipsa totala a zgomotului pe fundal, lucru care ar face auzibila orice editare folosita in campul audio, de pe timeline.

Se poate face acest lucru cu ajutorul unor lavaliere mascate de haine sau microfoane shotgun directionale, scumpe.

– taieturi anticipate J-cut si L-cut, la montaj, eventual cu reactii la cele auzite, uneori mai importante decat imaginea;

– incadrare de sunet (in functie de unghiul de filmare, chiar daca este tras in conditii impecabile din punct de vedere calitativ, pista audio suporta diverse procesari care sa-i confere naturalete si spatialitate, altfel, dialogul pare „de carton”. Pentru a deveni estetic un astfel de exercitiu, trebuie introduse si diverse „artificii” artistice precum filmarea in ton cu starea dialogului, detalii de accentuare a emotiei,repetarea sau procesarea sunetului pana cand ies asa cum iti doresti, , precum si pauza ori intonatia cuvintelor.

Peste produsul brut (filmarea originala), trebuie sa adaugi filtre de culoare in functie de spatiul in care a fost realizata inregistrarea.

Desi pare simplu, necesita tone de teorie si experienta. Experienta pe care o dobandesti doar prin exercitiu.

Exista cateva reguli de baza in montaj, si cateva greseli des intalnite , dintre care voi mentiona cateva:

Taietura pe miscare de camera; ochiul uman are nevoie de doua puncte de reper: inceputul sisfarsitul miscarii.

Saltul in cadru reprezinta schimbarea brusca a pozitiei subiectului in doua planuri succesive, fara o modificare a valorii de cadraj.

Saltul in ax este reprezentata prin alaturarea a doua planuri, in care subiectul a fost filmat pe de-o parte si de alta a axului desfasurarii actiunii.

Planurile subliminale sunt imaginile cu o durata mai scurta de 1 secunda, pe care ochiul uman nu o poate percepe.

Alaturarea a doua planuri  cu contrast sau cromatica diferite.

Alaturarea a doua miscari de camera; aceasta greseala apare atunci cand ochiul uman este indus in eroare de miscarile de camera si astfel va o perceptie gresita asupra mesajului.

Montajul in cadru si montajul in paralel

Montajul in cadru este reprezentat de o actiune, pe un singur plan, ceea ce presupune absenta taierilor. Acestea sunt inlocuite cu panorame, ori perioade de travelling de la un persoanj la altul. Un asemenea cadru se mai numeste cadru scena sau secventa.

Montajul in paralel se mai numeste si montaj incrucisat si presupune montarea in mod excesiv a unor fragmente de pelicula din doua sau mai multe actiuni simultane. Acest procedeu impune un ritm al povestirilor cinematografice.

Montajul normal, montajul lent si montajul rapid

Montajul normal presupune o desfasurare normala a actiunii, atat ca ritm, durata dar si ca miscare. Planurile folosite, in general, sunt planuri de lungimi medii.

Montajul lent presupune folosirea unor cadre mai lungi si taieturi mai rare in timpul editarii. Acest tip de montaj poate folosi scene cu montaj in cadru. In locul taieturii, se poate folosi inlantuirea, marcandu-se astfel trecerea timpului.

Montajul rapid presupune utilizarea cadrelor scurte, fiind montate intr-o succesiune trepidanta, rapida. Se foloseste atunci cand se doreste accelerarea ritmului dintr-o poveste.

Cadrul înseamnă în înțelesul montajului, durata cat rămane pe ecran o încadratură în transmisiile directe, transmisă de o anumită cameră, chiar în mișcare (optică sau mecanică), sau bucata înregistrată pe bandă între pornirea și oprirea camerei video, exprimată ca durată în minute, secunde și fotograme-cadre.

CONCLUZII

Realizarea pe piața externă și internă a bunurilor fabricate în serii mari, care să corespundă în totalitate cerințelor spirituale și materiale ale unor grupuri sociale, și chiar să constituie și să sugereze un standard crescut de viață, depinde într-o mare măsură de însușirilor lor estetice, rezultat al valorificării și aplicării creației artistice în cadrul industriei.

Luăm parte în prezent, în societatea noastră, la o puternică conexiune între arta și industrie, exprimată atât în determinarea de către civilizația industrială, mai ales în condițiile revoluției tehnico-științifice contemporane, a unor noi coordonate ale evoluției artelor, cât și în pătrunderea mereu mai pregnantă a valoriiartistice în universul obiectelor tehnice produse în serii industriale.

În acest fel, s-au realizat noi tipuri ale artelor (televiziunea, cinematografia), au fost dezvoltate tehnicile artistice din cauza apariției unor noi tehnologii, noi materiale, mijloace, s-au stabilit metode evoluate de reproducere, producere, conservare și difuzare a valorilor artei. Se poate menționa chiar că s-a realizat o autentică industrie de ordin artistic, care constă în producția de masă a anumitor obiecte artistice care unesc calitățile estetice cu cele utile.

De cealaltă parte, arta afectează în mod direct evoluția obiectului tehnic. Estetica industrială reprezintă, în principal, un proces de implicare organică a artei în cadrul structurii intime a produsului industrial. Estetica industrială are în cuprins atât componente de proiectare (design), cât și componente de psihologie a formelor, de teorie a consumurilor, de sociologie a gusturilor.

Obiectivul principal al esteticii industriale a fost și va fi cel de a oferi designerului sprijinul teoretic util în acțiunile practice pe care trebuie să le realizeze.

Artă este, în acest caz, ”combustibilul” psihic necesar producției contemporane. Din cauza artei “omul producției” va fi capabil să-și perfecționeze imaginația, spiritul inițiativei, simțul formativității, gustul estetic, și prin intermediul acestora “omul consumului" va putea să-și perfecționeze sistemul de exigențe estetice referitoare la fiecare bun material făcut sub influența, dar, a tradițiilor estetice naționale ori locale.

La confluența lor intervine în mod hotărât scopul economiștilor, cărora le sunt utile deprinderi de ordin estetic pentru a putea să selecteze cât mai eficient bunurile sub aspectul însușirilor estetice, car se compara cu standardele mondiale și cu cele mai calitative produse realizate pe piața internațională. Marfă devine în acest fel, implicit, și un factor estetic social-educativ.

Pentru a satisface trebuințele consumatorilor, specifice gusturilor lor și, cocnomitent, pentru a da produse care să aibă o contribuție la educarea gustului, este necesară o colaborare strânsă între știința economică și artă, între artiști și economiști, în special designeri.

Și acest lucru eoarece practică a demonstrat-o: un volum considerabil din activitățile economice din prezent depind nu de eficienta tehnică a produsului ori de eficiența cu care este realizat, ci de calitatea de ordin artistic a designului. Expansiunea cooperării este sprijinită și de ideea “că posibilitățile de satisfacție dodandite de dezvoltarea artistică nu sunt limitate; sunt în mod sigur mai multe decât cele date de dezvoltarea tehnică“.

Imperativele unei competitivități, permanent prea aspră, globalizarea piețelor, dezvoltarea tehnologiilor și a modurilor de viață, obligă companiile să-și adapteze continuu strategiile și produsele la cerințele unor modificări tot mai accelerate. În zilele noastre, tot mai mulți manageri realizează că își pot crește substanțial forța competitivă în cazul în care adoptă designul în zona de concepție a companiei.

Ca element fundamental al procesului care ne asigură servicii și bunuri, designul reprezintă un element esențial al culturii materiale, a esteticii și mediului înconjurător.

Designul reprezintă baza unor industrii. Mobilierul finlandez și danez își datorează faima din prezent nu unor calități de ordin tehnic, ci valorii artistice. Renașterea industriei din Italia în perioada postbelică a avut o bază identică. Produsele din Italia excelează nu prin tehnicitate, ci prin intermediul aspectului.

Estetica și designul mărfurilor devin, în acest caz, avantaje în lupta competitivă, componente de reală diferențiere a bunurilor, indiferent de natura lor.

Designul nu reprezintă numai modă sau mașini de lux. Camere video, mașini de scris, râșnițe de cafea, perii de dinți, toate aceste obiecte banale dovedesc că produsul industrial nu poate și nici nu trebuie să fie doar folositor, ci și frumos. La fel, ne putem pune mari speranțe în estetică și designul desfacerii acestora, a promovării și prezentării în activitatea comercială din zilele noastre.

Estetica bunurilor, depinzând de estetică industrială, reprezintă o disciplină de sinteză, domeniul căreia impune cunoștințe economice și sociologice, de merceologie, marketing, management, de practică și teorie artistică etc.

Obiectul acestui domeniu îl reprezintă studiul proprietăților estetice adunate de mărfuri în procesul de fabricare a lor, indicatorii estetici având o contribuție, împreună cu indicatorii generali ai calității, la procesul de apreciere a calității mărfurilor.

Indicatorii de ordin estetic cuprind criterii de apreciere privitoare la forma produsului, raportul formă-structură-funcționalitate, formă-material, formă-culoare-ornament, formă-culoare-modă-detalii, formă-mediu ambiant, aspectul și finisarea, ambalajul și prezentarea mărfurilor, expresivitatea mărcii de fabrică etc. Deci, calitatea estetică a unei mărfi include mai mulți indicatori între care există o strânsă interdependență.