Prezentarea Societatii Sc Comat Bacau Srl

S.C. COMAT BACĂU S.A. este persoană juridică romană având formă juridică de societate pe acțiuni cu un capital social subscris și vărsat de 2.064.529 lei, format din 2.225.317 de acțiuni, cu o valoare nominală de 0.927746 lei fiecare, capitalul fiind deținut în proporție de 100% de acționari persoane fizice romane.

Societatea a fost înființată în anul 1991, are sediul în România, județul Bacău, localitatea Bacău, strada Constantin Musat, numărul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu numărul J04/646/1991 și are codul unic de înregistrare RO 945705. În România, în prezent exista un număr de 44 de baze județene COMAT din care 4 societăți se afla în Municipiul București.

Domeniul principal de activitate al SC COMAT BACĂU S.A. este comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice. Activitățile secundare desfășurate de societate sunt: activități de servicii anexe agriculturii; grădinărit peisagistic; fabricarea de articole confecționate din textile; tăierea și rindeluirea lemnului, impregnarea lemnului; fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie pentru construcții; fabricarea ambalajelor din lemn; fabricarea altor produse din lemn; fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice; fabricarea de elemente de dulgherie și tâmplărie din metal; producția de aparatură și instrumente de măsură, verificare și control (cu excepția echipamentelor de măsură, reglare și control pentru procesele industriale).

Oferta de produse oferită de SC COMAT BACĂU SĂ este una largă: produse metalurgice: oțel beton, profile din oțel, sârmǎ și produse din sârmǎ, țevi, tablǎ; Echipamente și consumabile de sudură; Materiale de construcții: ciment, văr, carton bitumat, gresie, faianțǎ, vatǎ minerală, placaje, cherestea; Materiale chimice: sodǎ caustică și calcinatǎ, fosfat trisodic, detergent, clorurǎ de văr, clorurǎ de calciu, carbid; Elemente de fixare: organe de asamblare, cuie construcții și speciale; Produse abrazive: pietre polizor, abrazive de suport; Cartoane, hârtie și produse de hârtie: carton duplex, triplex, ondulat, carton pentru încălțăminte, carton prespan, hârtie de scris, desenat și tipărit, hârtie calculator A3 și A4; Echipament de protecție și lucru: salopete și combinezoane doc, halate, costume antiacide, costume și pelerine de ploaie, cizme electroizolante și pentru apǎ/noroi, ochelari de protecție și ochelari pentru sudori, șorțuri și jambiere pentru sudori, mănuși pentru sudori și prosoape flaușate, cearșafuri, pǎturi și saltele cazarmament; Piese auto; Anvelope; Acumulatori; Plăci și covoare, furtun și curele din cauciuc; Armǎturi, hidranți subterani și portativi; Scule de mânǎ și așchietoare: clești, ciocane, truse scule tăiere și de sudură burghie, filiere, menghine, mandrine, cuțite strung, universale strung; Rulmenți; Aparataj electric de joasă tensiune: contactori, patroane, socluri, prize, întrerupători, etc; Cabluri și conductor; Corpuri și surse de iluminat.

De asemenea, S.C. COMAT BACĂU S.A. asigură și o gamă largă de servicii, cum ar fi:

Fasonare oțel beton;

Transport;

Depozitare.

Totodată societatea oferă spații construite și deschise (5000mp) în sistem de antrepozit vamal cu numeroase avantaje atât pentru cei care importă cât și pentru cei care exporta, din punct de vedere al platii obligațiilor vamale.

Deține peste 70.000 mp de teren, 20.000 mp ocupați cu clădiri și construcții și aproximativ 30.000 mp cu depozite dotate cu macarale, utilaje de ridicat și stivuit, elevatoare etc., spații de prezentare și birouri, cale ferată uzinală, mijloace de transport auto etc..

Mediul de lucru în cadrul S.C. COMAT BACĂU S.A. este o combinație de aspecte umane și fizice. Aceste două aspecte interacționează și au ca consecință motivația, satisfacția, dezvoltarea pe plan profesional și performanțele angajaților pe de o parte, iar pe de altă parte acestea influențează și calitatea produselor și serviciilor.

Managementul în cadrul S.C. COMAT S.A. are rolul de a asigura resurse suficiente pentru implementarea și îmbunătățirea proceselor economice din cadrul acesteia, punerea în practică a tacticilor și a strategiilor organizatiei pentru atingerea obiectivelor acesteia cu scopul de a asigura satisfacția clienților prin întreținerea calității.

Organizarea și funcționarea societății este orientată spre îndeplinirea obiectivelor, adică fiecare acțiune trebuie să se bazeze pe niște cerințe bine definite.

Societatea dispune de o structură ierarhică bine definită, centralizată. Ea este reprezentată prin organigramă conform figurii 1.

Contabilitatea este organizată pe compartimente distinse condusă de un contabile șef, ce organizează, coordonează și răspunde de activitățile întreprinse de aceasta asigurând respectarea legalității în desfășurarea activității financiar-contabile.

Compartimentul financiar-contabil în cadrul societății are un rol esențial având în vedere asigurarea îndeplinirii sarcinilor privind utilizarea resurselor financiare și materiale, întocmirea statelor de plată, a declarațiilor anuale, conducerea evidentei analitice și sintetice, a încasărilor și plăților, a salariilor; întocmirea lunară și anuală a balanțelor de verificare; organizarea inventarierii periodice a patrimoniului; întocmirea bugetelor de venituri și cheltuieli al societății etc..

Din punct de vedere metodologic, operațiile economice si financiare se înregistreaza în contabilitate cronologic, respectând succesiunea documentelor justificative în funcție de data de intrare și întocmire în întreprindere și sistemul tematic în register ce se vor deschide de pe conturi sintetice și analitice.

La baza înregistrărilor în contabilitate a operațiunilor privind capitalurile proprii și împrumutate, stau următoarele documente justificative:

A) Documente privind capitalurile proprii

Act constitutiv

Act adițional

Foaie de vărsământ

Chitanța

Proces verbal de predare – primire

Registrul acționarilor/asociaților

Proces verbal al adunării generale a acționarilor/asociaților pentru aprobarea repartizării profitului/acoperirii pierderii

Nota de contabilitate

B) Documente privind datoriile pe termen lung

Contractul de leasing

Contractul de împrumut

Contract de concesiune

Factura

Extras de cont bancar

Chitanța

Ordin de plată

Nota de contabilitate

Extrasul de cont bancar, foaia de vărsământ și contractul de împrumut sunt personalizate de către S.C. COMAT BACĂU S.A..

Prin Hotărâre de Guvern s-a stabilit modelul de întocmire a Registrului acționarilor iar pentru restul documentelor s-a stabilit la nivelul societății modelul de întocmire a acestora, de regulă redactate la calculator.

În cadrul activității financiar contabile putem să deosebim trei activități principale:

1. Activitatea financiară – se referă la totalitatea proceselor prin care se determină și se obțin resursele financiare utile întreprinderii pentru a-și îndeplinii obiectivele. Principalele atribuții privitoare la activitatea financiară sunt: efectuarea de studii și analize despre situația financiară, stabilirea prețurilor și tarifelor pentru produsele oferite, recalcularea la o anumită peroioada a necesarului de active circulante și fundamentarea politicii financiare.

2. Activitatea contabilă prezintă următoarele atribuții: să asigure evidența sintetică și analitică a materiilor prime și materialelor, materialelor de natura obiectelor de inventor, a produselor finite; să asigure evident realizărilor și a rezultatelor economice, pe baza bilanțului contabil și a contului de profit și pierdere, precum și calcularea principalilor indicatori economico-financiari; să asigure evidența încasărilor și plăților; să opereze periodic lucrări de inventariere; să organizeze, claseze, îndosarieze și să păstreze toate documentele ce stau la baza operațiilor contabile.

3. Controlul financiar de gestiune cuprinde ansamblul proceselor prin care se verifică respectarea normelor legale privind existența, utilizarea și păstrarea valorilor bănești și materiale ale întreprinderii.

Printre atribuțiile de control se numără: organizarea și efectuarea controlului financiar preventiv și organizarea și exercitarea controlului financiar de fond.

3.2. Analiza structurii financiare și a factorilor de influență asupra eficienței capitalului

Actualmente, în practica analitică se utilizează mai multe metode de analiză aferente diagnosticului și estimării rezultatelor financiare ale unităților de producție. Având la bază unele aspecte comune, ele, totuși diferă una de alta, ținând cont de necesitățile analizei și de gradul profunzimii acesteia.

De regulă, analiza fiecărui tip de capital al întreprinderii poartă un caracter concret, deoarece permite managerilor să determine posibilitățile și direcțiile principale de diversificare a activității de bază.

Concomitent, analiza aprofundată a capitalurilor permite investitorilor potențiali să-și decidă strategia, îndreptată spre minimizarea pierderilor și riscului financiar pentru investițiile depuse în întreprinderea dată pe o perioadă durabilă.

Ca orice fenomen economic, capitalul poate fi examinat sub aspect structural și factorial. Prin urmare, analiza capitalului trebuie să asigure incertitudinea coerentă a acestor două aspecte, ținând cont atât de necesitățile analizei respective, cât și de posibilitățile reale de utilizare a unui set suplimentar de informație cu conținut sintetic și analitic.

Studiul rezultatelor financiare obținute pe parcursul anilor 2011-2013 de această întreprindere, reflectate în raportul financiar respectiv ne-a oferit posibilitatea să deducem că:

modificările absolute și relative în dinamică sunt condiționate de influența unui sistem larg de factori;

cuantificarea acestor factori, calculul și aprecierea acțiunii lor justificate asupra modificării indicatorilor rezultativi joacă un rol predominant în determinarea viabilității firmei în cauză pe viitor;

efortul propriu depus de colectivele de muncă în obținerea acestor rezultate, nu totdeauna determină obiectiv mărimea lor finală.

De regulă, analiza capitalului începe cu examinarea structurii financiare, adică analiza compoziției de capital care ar permite întreprinderii realizarea, cu maximum de rezultate, a obiectivelor de realizare de bunuri și servicii în conformitate cu cerințele pieței și maximizarea valorii de piață.

Analiza performațelor unei firme are un rol important în stabilirea strategiei de urmat și aceasta cu atât mai mult în perioada crizei economico-financiare. În cele ce urmează am efectuat analiza pe baza datelor din bilanțul companiei, pentru S.C. COMAT BACĂU S.A, folosind un sistem de indicatori care au relevanță și prin interpretarea cărora se pot trage concluzii certe în funcție de care se poate face o prognoză pe viitor. Am utilizat în analiză un sistem de indicatori, care să definească, în cele din urma, un model de analiză a performanței firmei. Cercetarea s-a axat pe aplicarea sistemului de indicatori convenit asupra datelor din bilanțul companiei S.C. COMAT BACĂU S.A .

În continuare studiem modificările survenite în componența capitalului propriu, pentru că nu întodeauna, odata cu creșterea valorii acestuia, are loc și îmbunătățirea ,,calității” (vezi tabelul 2.1) .

Tabelul 3.1. Analiza stabilității surselor de finanțare și gradul de îndatorare pe termen scurt [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al S.C. COMAT BACĂU S.A]

Rata stabilității financiare este un indicator care reflectă ponderea surselor de finanțare ce rămân la dispoziția societății comerciale pentru o perioadă mai mare de un an în totalul surselor de acoperire a mijloacelor economice. Se poate calcula, utilizând relația:

Rata stabilității financiare = (2.1)

Unde Capitalul Propriu = Capitalul Statutar + Rezerve + Profit nerepartizat (2.2)

În informațiile prezentate din tabelul 2.1 rezultă că sursele de finanțare al S.C. COMAT BACĂU S.A se caracterizează printr-un grad destul de înalt al stabilității capitalului permanent, care alcătuiește o parte preponderentă în totalul pasivelor. În anul 2011 constituie – 76%, în 2012 înregistrînd o creștere – 78%, continuînd să crească și în 2013 la 80%.

Următorul indicator este Rata de indatorare pe termen lung fața de capitalul permanent care prezintă ponderea daoriilor cu un termen de exigibilitate mai mic de un an în totalul pasivelor societății sau al surselor de finanțare atrase, în totalul pasivelor societății.

Pentru calcule s-a utilizat formula:

Rata de îndatorare pe termen scurt = (2.3)

Valoarea obținută pentru anul 2011 constituie 2,00%, în anul 2012 înregistrează o majorare de pîna la 10,00%, respectiv în anul 2013 diminuând până la 8,00%. Din calculele obținute observăm ca datoriile pe termen scurt dețin o pondere foarte mică în totalul pasivelor S.C. COMAT BACĂU S.A. O asemenea situație poate fi considerată ca fiind foarte favorabilă pentru companie, aceasta fiind supusă riscului minim de apariție a unor dificultăți ulterioare ca urmare a concentrării scadențelor pentru diversele datorii într-un termen foarte scurt (mai mic de un an).

Rata autonomiei globale prezintă ponderea surselor proprii în totalulu mijloacelor utilizate pentru finanțarea activității unei companii. În activitatea practică se recomandă ca ponderea surselor proprii de finanțare să fie minim de 33% din totalul surselor de finanțare utilizate de întreprindere. Acest indicator se calculează dupa formula:

Rata autonomiei globale= , (2.4)

În anul 2011 acest indicator a înregistrat doar 17%, deja în anul 2012 și 2013 fiind 40% ceea ce e mai mult decât valoarea minimă recomandată, din aceste rezultate putem deduce că compania dimensionează corect capitalurile proprii, neangajând costuri suplimentare nejustificate.

Alt indicator important pentru analiză este Rata datoriilor totale care reflectă ponderea surselor de finanțare atrase în totalul pasivelor societății, fiind calculată conform relației:

Rata datoriilor totale = (2.5)

Valoarea ratei datoriilor calculată este de 59,00% pentru anul 2011, în 2012 înregistrând o diminuare de pâna 23,24 %, această tendință fiind și în anul 2013 fiind deja 19,62%. Din rezultatele obținute putem concluziona că compania activează în regim normal, în fiecare an perfecționîndu-și rezultatele referitor la gestionarea capitalului propriu.

Impactul îndatorării asupra rentabilității financiare a întreprinderii este exprimat prin efectul de levier, care arată cum îndatorarea influențează rentabilitatea capitalului propriu și se deduce cu ajutorul formulei:

= +( ) , unde (2.6)

Din această formulă reiese ca efectul de levier se va produce în cazul în care rata rentabilității economice va fi superioară ratei dobânzii.

Astfel în urma calculelor efectuate referitor la S.C. COMAT BACĂU S.A pentru primul an analizat am obținut un levier 1,42 de aici putem spune ca levierul acționează pozitiv asupra valorii întreprinderii, în cazul dat se propune apelarea la credite pentru a spori eficiența capitalului propriu. În anul 2012 și 2013 efectul de levier înregistrează valori sub 1, ceea ce înseamnă că rata dobânzii este superioară rentabilității economice, reiese că sunt șanse mari pentru profitabilitate, dar riscul asumat de acționari în cazul dat va fi mai mare, la fel va crește și riscul financiar al întreprinderii.

Rentabilitatea capitalului propriu (Rcp) reflectă capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul propriu în vederea obținerii profitului. Prin rentabilitatea capitalului propriu înțelegem capacitatea întreprinderii de a-și îmbogăți proprietarii.

Rcp= unde, (2.7)

PPGI – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare;

PN – profitul net;

CP̅ – capitalul propriu mediu, calculat ca media aritmetică simplă utilizînd datele bilanțului contabil(la începutul și sfârșitul perioadei).

În rentabilitatea capitalului propriu calculată în baza profitului net sunt cointeresați proprietarii întreprinderii (asociații, acționarii), deoarece în baza PN sunt create rezerve, sunt plătite dividende, sunt acoperite pierderile anilor precedenți etc.

Rentabilitatea capitalului propriu poate fi calculată prin următorul sistem factorial de analiză:

Rcp=

= R* pârghia financiară * presiunea fiscală= R*Nr de rot* Pârghia financiară * presiunea fiscală (sistem factorial din 4 factori) (2.8)

Pârghia financiară reflectă structura de finanțare a activelor și arată că primele 100% activele sunt finanțate din surse proprii, iar restul din surse atrase.

Presiunea fiscală reflectă corelația dintre profitul net și profitul peroadei de gestiune până la impozitare și caracterizează presiunea fiscală asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii. Mărimea presiunii fiscale depinde de mărimea impozitului pe venit și diferențele temporare și permanente care condiționează modificarea venitului impozabil în comparație cu profitul până la impozitare.

Statul are o importanță deosebită în activitatea economică prin prisma cadrului legislativ, și anume din punct de vedere a politicii fiscale și pîrghiilor financiare.

Viitorul oricărei entități economice depinde în primul rînd de sistemul fiscal instituit de stat.

Presiunea fiscală presupune limitele admisibile suportate de contribuabili, acestea reiese din reacția contribuabililor la majorările impozitelor impuse de stat.

În calitate de surse informaționale pentru analiza factorială a rentabilității capitalului propriu după acest sistem servesc datele raportului de profit și pierdere, bilanțului contabil și a planului de afaceri (vezi tabulul 2.2.).

Tablelul 3.2. Date inițiale pentru analiza rentabilității capitalului propriu la

S.C. COMAT BACĂU S.A [Elaborat de autor în baza Rapoartelor de profit și pierderi pentru anii 2011-2013, bilanțurile contabile pentru 2011-2013]

Pentru calculul influenței factorilor asupra modificării rentabilității capitalului propriu prin metoda substituțiilor în lanț vom utiliza datele pentru anii 2012-2013. Primul calcul se efectuează pe baza datelor din anul de bază (adică 2012), neefectuând nici o substituție. Astfel rentabilitatea capitalului propriu se calculează ca produsul factorilor. Al doilea calcul presupune substituția R din 2012 cu cea din 2013, ceilalți factori nefiind modificați. În acest caz, rentabilitatea deasemenea se calculează ca produs al tuturor factorilor( R din 2012, Nr. rot, Pârghie Financiară și Pârghia fiscală din 2013). Al treilea calcul include substituția a 2 factori(R și a Nr. rot ) cu datele din 2013, ceilalți 2 factori rămănând la nivelul anului precedent. Al patrulea calcul presupune substituția primilor 3 factori, iar în ultimul caz se substituie toți factorii, obținând rentabilitatea capitalului propriu din 2013 (vezi tabelul 2.3).

Tabelul 3.3. Calculul influenței factorilor asupra modificării Rprin metoda substituțiilor în lanț [Elaborat de autor]

Verificare: 25.12 – 25.24 = +23,54+(-12,83)+( -10,95)+0,12 -0,12% = -0,12%

Din calculele efectuate observăm că R în anul de gestiune constituie 25,12 %, aceasta însemnând că la fiecare leu capital propriu întreprinderea analizată obține 25 bani profit net. Față de nivelul anului precedent R s-a micșorat cu 0,12 puncte procentuale. Asupra acestei micșorări a influențat încetinirea rotației activelor cu 0,246 rotații, ceea ce a dus la diminuarea nivelului R cu 9,16%. Deasemenea negativ a influențat și scăderea pârghiei financiare cu 0,86%, ceea ce a dus la scăderea R cu 10,71%. Totodată influența negativă a acestor 2 factori a fost parțial diminuată de influența pozitivă a modificării rentabilității venitului din vânzări și presiunii fiscale. Pe parcursul perioadei analizate Rvv s-a majorat cu 22,15%, ceea ce a favorizat creșterea Rcu 23,54%. Tot pozitiv a influențat și scăderea presiunii fiscale cu 0,42% ceea ce a permis întreprinderii să majoreze R cu 0,12%. Deci întreprinderea analizată dispune de rezerve interne de creștere în mărime de 23,78%, dacă va menține nivelul rotației activelor și pârghia financiară la nivelul anului precedent.

Pentru o analiză mai aprofundată a rentabilității la întreprinderea S.C. COMAT BACĂU S.A vom mai calcula următoarele rate de rentabilitate:

Rata rentabilității față de resursele consumate (Rcost);

Rentabilitatea mijloacelor fixe (Rmf);

Rentabilitatea activelor curente (Rac).

Tabelul 3.4. Analiza rentabilității costurilor, mijloacelor fixe și a activelor curente la

S.C. COMAT BACĂU S.A

[Elaborat de autor în baza Raportului de profit și pierderi pentru anul 2013, bilanțului contabil pentru 2012 și 2013]

Conform calculelor efectuate în tabel observăm că toate ratele de rentabilitate înregistrează scăderi în anul 2011: rentabilitatea costurilor scade cu 26,01%, ca urmare a diminuării costului vânzărilor cu ≈ 151 mil. lei, rentabilitatea mijloacelor fixe scade cu 331,43% și rentabilitatea activelor scade cu 46,93%, ca urmare a scăderii profitului perioadei de gestiune pâna la impozitare cu ≈ 27,6 mil. lei. Situația este cu totul inversă în 2012, când observăm o creștere a ratelor de rentabilitate calculate, ceea ce este foarte benefic pentru situația financiară a firmei. Rentabilitatea costurilor înregistrează o scădere cu 131,39% ca urmare a scăderii costului vânzării în 2013 față de 2012 cu ≈28 mil lei și a creșterii profitului brut cu ≈ 6 mil lei. Rentabilitatea mijloacelor fixe are o valoare destul de ridicată, întrucât întreprinderea noastră nu este una de producție, activitatea de bază a căreia o constituie acordarea de împrumuturi (inclusiv leasing) și credite. O rentabilitate a mijloacelor fixe înaltă produce un impact favorabil asupra rentabilității în ansamblu, fapt ce va permite reînoirea mijloacelor economice într-un termen mai scurt. O valoare ridicată înregistrează și rentabilitatea activelor curente care în perioada analizată crește cu 46,56%, ceea ce semnifică o bună gestionare a activelor curente, și mai precis, a creanțelor.

Ca o generalizare a calculelor efectuate asupra rentabilității la S.C. COMAT BACĂU S.A pentru anii 2012- 2013 putem menționa:

Ca urmare a scăderii venitului din vânzări în perioada curentă față de cea precedentă, crește rentabilitatea venitului din vânzări cu ≈22%. Creșterea ratei reflectă o situație pozitivă la întreprindere, astfel la un leu vînzări în 2013 se obține 25 bani profit brut.

O evoluție pozitivă înregistrează și rentabilitatea activelor, care în perioada analizată crește cu 46,56%, ca urmare a creșterii rentabilității venitului din vânzări.

Rata rentabilității financiare scade în perioada analizată cu 0,12 %, ca urmare a creșterii capitalului propriu cu ≈ 4 mil lei. Totuși această rată are un nivel optim, astfel la un leu capital propriu investit se obține 25 bani profit net. Dacă rentabilitatea capitalului propriu este mai mare ca rata dobânzii pe piață, crește cursul bursier al acțiunii, ceea ce duce la atragerea de noi acționari.

Ratele rentabilității costurilor, a rentabilității mijloacelor fixe și a rentabilității activelor curente înregistrează creșteri semnificative în 2013 față de 2012. Astfel eficiența consumului de resurse privite prin prisma capacității lor de a genera profit în cadrul activității de exploatare a înregistrat o tendință favorabilă de creștere.

3.3. Analiza dinamicii și evoluției capitalului propriu

În primul rând, examinăm mărimea absolută și evoluâia capitalului propriu în dinamică. În mod normal întreprinderea reușește să crească valoarea capitalului propriu în urma desfășurării activității economice, și invers, descreșterea capitalului propriu, mai ales apariția valorii negative a acestuia indică existența tendințelor nefavorabile în dezvoltarea întreprinderii.

Tabelul 3.5. Analiza mărimii capitalului propriu [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al S.C. COMAT BACĂU S.A ]

Informațiile obținute în tabelul de mai sus demonstrează că întreprinderea analizată dispune de o mărime pozitivă a capitalului propriu care în anul 2011 constituie 114310449 lei.Totodată, în dinamică se evidențiază tendința de creștere a surselor proprii de finanțare a patrimoniului, necătând la faptul că ăn 2012 au înregistrat o scădere față de 2011.

Observăm o scădere a datoriilor în decursul anilor analizați. Astfel, se înregistrează total datorii în anul 2011 – 168580697 lei, în 2012 cea mai mare pondere a acestora– 28627208, iar în 2013 cea mai mică pondere a acestora în comparație cu anii analizați – 122840182 lei. În datele prezentate din tabelul 2.5 rezultă că capital propriu în anul 2012 față de 2011 a scăzut cu 33711226 lei sau cu 70,51%, iar în anul 2013 față de 2012 s-a înregistrat deja o creștere de 105,25%. Încă se observă o descreștere datoriilor în anul 2012 față de 2011 cu 16,98% și în 2013 față de 2012 cu 84,18%, ceea ce a adus la micșorarea pasivelor în perioada de gestiune cu 294255 lei, iar în 2012 pasivele înregistrând cu 159759708 lei mai puțin decît în anul 2011.

În continuare se va studia modificările survenite în componența capitalului propriu, pentru că nu întotdeauna, odată cu creșterea valorii acestuia,are loc și îmbunătățirea ,,calității” din punct de vedere structural. Analiză structurală a capitalului propriu presupune examinarea corelației dintre elementele componente ale acestuia (vezi tabelul 2.6).

Tabelul 3.6. Analiza structurii capitalului propriu [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al S.C. COMAT BACĂU S.A ]

Datele tabelului 2.6. atestă faptul că în componența capitalului propriu al S.C. COMAT BACĂU S.A elementul cel mai valoros este capitalul statutar, urmat de rezerve. Profitul nerepartizat deși se află în creștere cu 4,78 % față de anul 2012, oricum deține o pondere mică în componența capitalului propriu.Totodată influența pozitivă a majorării profitului nerepartizat a fost parțial diminuată de influența negativă a modificării capitalului statutar și anume în perioada analizată a scăzut mărimea capitalului statutar 2,20%.

În ansamblu, structura capitalului propriu al S.C. COMAT BACĂU S.A are un caracter stabil.

În analiza structurii capitalului, este necesar de a atrage atenția și la costurile care le antrenează sursele din care se formează capitalul propriu al entității economice, fie ca apar în momentul utilizării pentru formarea capitalului propriu, fie că duc la constituirea capitalurilor împrumutate.

Prețul capitalului propriu este reprezentat de dividende care trebuie sa fie suficient de mari ca să satisfacă pe acționari, în caz contrar acționarii nu-și vor imobiliza banii dacă nu le aduc un venit considerabil, ci își vor vinde acțiunile plasîndu-și capitalul în altă afacere mai prosperă pentru ei.

Costul capitalurilor proprii pot fi considerate dividendele ca fiind rentabilitatea minimă pe care o pot atinge aceste capitaluri pentru a-i atrage pe alții [25, p.77].

Prețul capitalului împrumutat diferă în funcție de termenul creditului, de cine oferă creditul, precum și în funcție de cererea și oferta de capital de pe piață.

Pentru a calcula costul capitalului împrumutat e necesar să se facă previziuni pe bază de date statistice referitoare la împrumuturile medii anuale și dobînzile medii plătite. Reieșind din acestea se poate vedea evoluția trecută și prezentă a acestor elemente și prevedea tendința acestora pe viitor.

Costul capitalului propriu este reprezentat de dividende, iar costul capitalului împrumutat de cheltuielile cu dobînzile plătite. Costul capitalului total este format din costul capitalului propriu (dividendele) și costul capitalului împrumutat (cheltuielile cu dobînzile).

Costul Mediu Ponderat al Capitalului Total se poate determina prin formula:

CMPK= k* (2.9)

Unde CMPK – costul mediu ponderat al capitalului;

k- costul capitalului propriu (rata dividendelor);

r- costul capitalului împrumutat (rata media a dobînzii);

r- costul capitalului împrumutat (rata media a dobînzii);

CP – Capital Propriu;

DTML – datorii pe termen mediu și lung;

Ti – cota impozitului pe profit.

Referitor la costul capitalurilor împrumutate, dobînda poate fi exprimată fie sub formă de rată de procent, fie în sumă absolută.

Orice agent economic își desfășoara activitatea utilizînd atît capital propriu, cît și capital împrumutat, ca se diferențiază unul de altul prin costul care îl generează.

Din lipsa resurselor proprii, pentru a-și putea continua activitatea, întreprinderea apelează la împrumuturi pentru a putea realiza oportunitatea unei investiții.

O firmă care recurge la credite trebuie să suporte din rezultate și cheltuieli financiare aferente împrumutului respectiv. Din acest motiv, îndatorarea, prin mărimea și costul ei, determină schimbarea rezultatelor, deci modifică riscul financiar.

La nivelul unei companii decizia de a investi atrage riscuri economice, iar decizia de finanțare atrage riscurile financiare. Riscul financiar ia în calcul și influența structurii capitalului, respectiv gradul de îndatorare a agentului economic.

Evaluarea riscului financiar se face cu ajutorul următorilor indicatori:

-Marja de siguranță

-Indicele de siguranță

-Coeficientul de elasticitate

Dacă are loc schimbarea rentabilității capitalului propriu, analiza acestei schimbări ca urmare a politicii financiare poate fi urmărită cu ajutorul unui model numit efectul de levier financiar. O condiție ca rentabilitatea să crească atunci cînd întreprinderea recurge la credite este ca rentabilitatea economic să fie superioară ratei dobînzei. În cazul acesta rata rentabilității financiare este cu atît mai mică decît rata dobînzii, atunci efectul de levier devine negative, și rata financiară va fi cu atît mai mică decît rata rentabilității economice cu cît rata îndatorării este mai mare.

Orice întreprindere poate fi în una din următoarele sitații:

– în așa mod recurgerea la credite va conduce la îmbunătățirea ratei rentabilității economice;

– recurgerea la împrumuturi este indiferentă din punctul de vedere al efectului de levier

– apelarea la credite va duce la scăderea performațelor.

Cei mai importanți factori de influență asupra ratei rentabilității financiare sunt rata rentabilității economice și efectul de levier.

Politica de finanțare cuprinde totalitatea de decizii referitor la modul de acoperire a nevoilor de finanțare ale programelor sociale, economice și financiare ale întreprinderii.

Politica de finanțare are în componența sa deciziile privind formarea capitalului, a structurii financiare a întreprinderii. În cadrul său, se discută despre proporțiile ce revin capitalului propriu, obținut din aportul acționarilor sau prin autofinanțare din profit ți capitalului împrumutat sub diferite forme: credite bancare, credite comerciale, creditul obligatar, leasing etc. În acest sens, se optează pentru limitele emisiunii de acțiuni și ale distribuirii profitului pentru autofinanțare, pe de o parte, și ale îndatorării întreprinderii, pe de altă parte.

Activele întreprinderii se pot finanța din următoarele surse:

Interne

Externe

Sursele interne provin din:

De la proprietari – orice întreprindere nu poate fi formată, dacă nu dispune de capitalul minim. Proprietarii trebuie să introducă un minim de contribuție, care formează capitalul social. Fiecare asociat, în schimbul aportului său primește un număr de acțiuni care le dau dreptul de proprietar asupra patrimoniului întreprinderii.

Dividendele sunt plăți periodice de bani effectuate de întreprindere ascociaților, acționarilor ca o răsplată a participării lor ca formarea capitalului propriu. Dividendele acordate pot îmbrăca forma de bani, acțiuni, în natură. Sursa de distribuire a dividendelor formează profitul net obținut de entitatea economică, însă poate fi și un împrumut obținut în condiții favorabile sau o emisiune de acțiuni.

Din propria activitate – pe care o efectuează întreprinderea, reprezentând partea din profitul obținut din activitatea economico-finaciară, care se obține după achitarea impozitului pe venit și după remunerarea acționarilor – profitul net destinat finanțării activității.

Din dezinvestiții – sub formă de încasări banești care se obțin din vânzarea activelor ca urmare a încetării activității unei secții, neutilizării unor tehnologii etc.

Din rezerve – formate în limita nivelului legal

Din subvenții de la stat.

Este sigur un moment, nivelul eficienței capitalului întreprinderii este dependent de structura capitalului, de efectul avatajos al raportului capital propriu/capital împrumutat, dar și un șir de alți factori ce se dezvoltă, cu pregnanță, în cadrul economiei concurențiale, cum ar fi : stabilitatea vânzărilor, structura activelor, rata de creștere, strategia dezvoltării întreprinderii, profitabilitatea, impozitele și condițiile pieței unde se desfășoară activitatea agentului economic.

Stabilitatea vânzărilor. Entitățile economice care au vânzări stabile și o profitabilitate ridicată se află în situația de a alege sursele cele mai stabile de finanțare. Ele pot să nu contracteze credite, întrucât profitul obținut le permite finanțarea activității, dar dacă doresc să realizeze strategii de creștere pot antrena și capitaluri împrumutate, deoarece prețul mediu al produselor fabricate pot acoperi costurile impuse de plata dobânzilor la credite. Dar, odată ce întreprinderea se finanțează mai mult din împrumuturi apare probabilitatea falimentului din cauza majorării costurilor. Din acest motiv, întreprinderile care recurg la credite pentru a-și finanța investițiile de creștere trebuie să-și evalueze în permanență atât garanțiile materiale, cât și fluxurile financiare pozitive viitoare, astfel încât achitarea datoriilor și plata dobânzilor să nu creeze dificultăți.

Structura activelor. Întreprinderile care au active care pot fi folosite ca garanție bancară, tind să folosească cât mai mult capitalul împrumutat. Astfel, activele pe termen lung, fiind mai competitive pe piață și a căror spectru de folosire este mai larg, pot fi utilizate drept garanție pentru împrumuturile pe termen lung.

Rata de creștere. Întreprinderile care aleg strategia de creștere, trebuie să conteze, în adoptarea deciziilor de finanțare, pe sursele externe, fiindcă creșterea economică implică finanțări adăugătoare ale sporului de active curente, pentru crearea de noi capacități de producție. Dacă apare momentul în care veniturile așteptate, deși sunt suficiet de mari, urmează să fie încasate mai tîrziu decât durata pentru care este acordat creditul, acestea, totuși vor opta pentru o nouă emisiune de acțiuni pentru a acumula capitalul necesar.

Strategia dezvoltării întreprinderii. Entitățile economice care fac schimbări mai serioase impuse de diversificarea spectrului de producție sau reînnoirea acestuia, schimbarea pieței de desfacere, vor fi în căutarea unui capital împrumutat, decât prin noi emisiuni de acțiuni pentru a nu împărți beneficiile viitoare cu noii acționari potențiali.

Profitabilitatea. Întreprinderile care au o rentabilitate mare, au și o capacitate mărită de autofinanțare. Dar gândirea managerilor financiari trebuie să fie orientată spre finanțarea externă și majorarea dividendelor plătite acționarilor, ceea ce va contribui la creșterea valorii de piață a întreprinderii, având și efecte bune asupra atractivității investiționale.

Impozitele. Dobânda este o cheltuială deductibilă în scopuri fiscale, iar aceste deduceri sunt cu atât mai primordiale cu cât nivelul împrumuturilor este mai mare. Regimul fiscal încurejează folosirea capitalului împrumutat.

Condițiile pieței a cărei efect se simte prin intermediul: ratei dobânzei, condițiilor de creditare, și nu în ultumul rând a variabilității prețului de intrare a factorilor de producție, care cresc riscul de insolvabilitate a întreprinderii pe măsura ce diferența dintre preț și cost devine tot mai mică etc.

Pentru a face față cerințelor de creștere economică, mai ales de maximizare a valorii de piață a întreprinderii, managerii financiari ai întreprinderii trebuie să adopte decizii care să corespundă cerințelor de pe piață, și anume de modernizare, de extindere sau de dezvoltare, care în plan economic, înseamnă dezvoltarea produselor și serviciilor în corespundere condițiilor de pe piață.

Activitatea economico-financiară a oricărei întreprinderi presupune existența a două categorii de fluxuri: fluxurile reale și fluxurile financiare.

Fluxurile reale se referă la schimbările materiale pe care capitalul sub formă de active fizice le înregistrează în timpul folosirii lor, anume de la stocurile de materie primă până la cele de produse finite.

Fluxurile financiare se referă la folosirea mijloacelor bănești în cadrul procesului economic, incluzând și efectuarea schimburilor prin intermediul banilor. De aici rezultă, circulația bănească apare din momentul când un bun se impune servit de monedă.

Motivația principală pentru întreprindere, să dețină în permanență mijloacele bănești este cauzată de împrejurări și anume:

Asigurarea activității curente

Pentru a putea putea obține careva beneficii de pe urma unor anumte împrejurări favorabile, cum ar fi achiziții de bunuri și servicii la prețuri accesibile

Pentru a face niște plăți neprevăzute

Pentru a putea beneficia de unele înlesniri acordate de bănci, anume când e vorba de a lua un împrumut

Din considerente de precauție.

Numerarul poate fi și un element neproductiv dacă el nu este utiliza, gestionat corect.

Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor întreprinderii cu valoare economică, împreună cu bunurile la care se referă aparținând întreprinderii. Patrimoniul este reflectat în contabilitate sub aspectul componenței(cu ajutorul conturilor de activ) și provenienței ( cu ajutorul conturilor de pasiv). Analiza situației patrimoniale este scopul de a face informația clară ți ințeleasă cu privire la starea patrimonială din cadrul întreprinderii(vezi tabelul 2.7.).

Tabelul 3.7. Dinamica valorii și structurii activelor întreprinderii, lei [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al S.C. COMAT BACĂU S.A ]

Analizând activele companiei „Express Leasing & Microcredit” SRL putem constata că în structura activelor pe termen lung cea mai parte ocupă active financiare și alte active pe termen lung: ponderea activelor financiare pe termen lung în anii 2011 și 2012 în totalul activului constituie 43%, iar în anul 2011 observam o micșorare nesimnificativă- 42%, iar cea mai mare pondere altor active pe termen lung în totalul activelor observăm în anul 2012- 46%.

În anul 2012 în totalul activelor curente cea mai mare parte ocupă creanțe pe termen scurt- 42378270 lei sau 10%, iar în anii 2012 și 2013 cea mai mare pondere ocupă mijloace bănești- 21291238 lei sau 44% în anul 2012 și 10814533 lei sau 3.8% în anul 2011 respectiv.

Deasemenea observăm că în anii 2011 și 2012 a apărut un nou subcapitol- investiții pe termen scurt, care în anul 2012 au constituit 0 lei: în anul 2011 investiții au constituit 6% și în 2011 5% în totalul activelor. În urma calculelor efectuate în tabelul 14 rezultă că în dinamică se evidențiază in anul 2011 în comparație cu anul 2012 și 2010 o tendință de micsorarea patrimoniului companiei,,Express Leasing ”, situația apreciindu-se negativ, cu 190760202 sau micșorare cu 59,72%. Observăm că în 2011 curent activele la întreprindere constitue 282891145 lei ceea ce reprezintă o micsorare in comparatie cu 2012 si 2011 a acestora cu 59.72 puncte procentuale față de anul 2012 care au alcătuit 473651347 lei. Dar în general putem concluziona că starea patrimonială la companie este stabilă, chiar în anul de criză, nu observăm nici un ritm de creștere cu simnul “-”. Analizând starea patrimonială putem conclude că ponderea activelor pe termen lung în anul 2012 s-a micșorat cu 189021899 lei sau cu 56.52% , datorită micșorării activelor materiale pe termen lung și activelor financiare cu pe termen lung cu 97.33% și 58.2% respectiv. Analizând active curente tot observăm o micșorare în anul 2012 față de 2010 cu 10399523 sau 78.89% și în anul 2011 cu 1738312 sau 95.52%, ceea ce reprezintă un aspect negativ în general.

Patrimoniul net al întreprinderii este definit ca valoarea activelor diminuată cu marimea datoriilor totale. Astfel valoarea patrimoniului net se calculează conform formulei:

Patrimoniul net = Total Active-Total Datorii

Componența surselor de finanțare a activelor, predominarea anumitor componente asupra altora, evoluția structurii pasivelor în mod direct determină stabilitatea și independența financiară a întreprinderii. Analiza surselor de formare a activelor întreprinderii pornește de la aprecierea generală a structurii pasivelor. În acest scop se calculează și se interpretează un șir de indicatori, coeficienți ai structurii capitalului, independenței financiare, de acoperire, de solvabilitate, de indatorare sau coeficienți ai capacitații de plată.

Căi de majorare a capitalului propriu

Pentru desfășurarea deosebită a activității economico-financiare a întreprinderii o importanță deosebită are nu numai crearea capitalului propriu în mărimea suficientă și cu structura adecvată, dar și amplasarea rațională a acestuia. În practica mondială pentru aprecierea modului de amplasare a capitalului propriu acceptat de conducerea întreprinderii, de obicei, se calculează și se interpretează următorul coeficient financiar:

Rata de manevrare a capitalului propriu = (3.1)

Acest coeficient reflectă cota capitalului propriu ce nu este imobilizat în activele pe termen lung și se află în circuitul economic sub o formă ce permite manevrarea cu aceste mijloace. Cu alte cuvinte, coeficientul în cauză apreciază gradul flexibilității capitalului propriu. Este general acceptată părerea că capacitatea ridicată de manevrare a capitalului propriu contribuie la creșterea performanțelor economico-financiare ale întreprinderii (vezi tabelul 3.1).

Tabelul 3.8. Calculul ratei de manevrare a capitalului propriu [Elaborat de autor în baza Raportului financiar al S.C. COMAT BACĂU S.A.]

Din datele tabelului 3.1. rezultă că capitalul propriu al S.C. COMAT BACĂU S.A are o capacitate de manevrare destul de bună.Totodată în dinamică s-a evidențiat o tendință pozitivă de majorare a ratei de manevrare. Dacă în anul 2012 numai 30% din valoarea totală a capitalului propriu s-au aflat sub o formă ce permite manevrarea, atunci la sfîrșitul anului 2013 este 31%. Menținerea acestei tendințe în viitor va favoriza performanțele economico-financiare ale întreprinderii.

Prin mecanismul său de dezvoltare economia de piață se bazează pe concurență și competitivitate.

Reușesc întotdeauna acei manageri care au o deosebită capacitate de conducere și organizare și care se adaptează rapid la cerințele pieței.

În condițiile actuale suntem martori ai unui proces în care unele întreprinderi își demonstrează viabilitatea și posibilitățile de dezvoltare pe viitor, în timp ce alte întreprinderi bat pasul pe loc sau sunt într-o stare de falimentare. Aceasta se întâmplă, din cauza lipsei unor obiective generale și specifice, clar formulate, precum și a unor strategii aferente realizării acestora. Conducerea întreprinderii, ale cărei performanțe realizate sunt la un nivel scăzut, se concentrează la rezolvarea problemelor curente, își bazează activitatea pe realizarea unor obiective pe termen scurt, fără a avea o perspectivă clară asupra dezvoltării în concordanță cu cerințele și exigențele economiei de piață.

Pentru a putea răspunde cerințelor create, întreprinderile trebuie să urmărească o perfecționare continuă prin realizarea unor procese bine gândite și concretizarea acestora în programe de dezvoltare economică pe o perioadă de 3-5 ani. Numai o strategie bine formulată va ajuta conducătorul să aloce resursele într-o viziune unică și viabilă, bazată pe competențele și disfuncționalitățile interne, pe schimbările anticipate în mediu și mișcările concurenților inteligenți.

Analiza financiară reprezintă punctul de pornire în conceperea, fundamentarea și implimentarea soluțiilor strategice de îmbunătățire a performanțelor curente ale întreprinderii.

Existența unei multitudini de metode de previzionare impune necesitatea evaluării și selectării celei mai adecvate metode, care să facă posibil rezolvarea cît mai rapidă și corectă a problemelor, să asigure un grad înalt de precizie și de validitate cerut.

Întreprinderea concentrează o complexitate de operații economice și financiare, care se reflectă în documentele contabile de sinteză, sub forma fluxurilor și stocurilor. Fluxurile au o influență imediată asupra rezultatului exercițiului, în timp ce stocurile prezintă un impact, temporar sau de durată, asupra echilibrului financiar, nevoii de finanțare a operațiilor de gestiune și, în final, asupra solvabilității întreprinderii.

Fluxurile economice, respectiv, veniturile și cheltuielile perioadei de gestiune, sunt generate, în principal, de trei domenii de activitate:

de exploatare, care este activitatea dominantă(de bază) ce vizează realizarea profitului întreprinderii din sectoarele industrial, investițional, comercial și/sau de prestări de servicii;

financiară, privind participațiile la capitalul altor societăți și alte acțiuni de plasament. Activitatea de exploatare și cea financiară formează activitatea curentă a întreprinderii;

excepțională, privind operațiile de gestiune și operațiile de capital care nu sunt legate de activitatea normală și curentă [10, p. 77].

Eficiența activității economice în cadrul agenților economici – în valoare absolută – reprezintă ceea ce se obține în plus față de cât s-a cheltuit în activitatea economică, adică venitul net. În această direcție profitul și rata profitului sunt indicatori sintetici calitativi prin care se exprimă raționalitatea economică a activității sau afacerii întreprinse de agentul economic [15, p. 198].

Managerii societăților comerciale au sarcina să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli efectele economice obținute sub formă de profit, din efortul financiar în lei și în valută depus în organizarea activității de bază (producție, prestare de servicii sau executare de lucrări).

Mărimea rezultatelor financiare depinde în mod organic de dimensiunea cheltuielilor și a veniturilor. Astfel, cu cât cifra de afaceri se obține cu un volum de cheltuieli minime, în condițiile negocierii unor prețuri de vânzare a produselor cât mai favorabile, cu atât veniturile societăților comerciale vor fi mai substanțiale.

Din veniturile obținute ca urmare a realizării cifrei de afaceri, societățile comerciale își recuperează cheltuielile de producție și de comercializare a produselor, își constituie fondurile proprii pentru autofinanțare și de remunerare a salariaților săi, plăți de dividende etc, iar o altă parte din venituri constituie veniturile bugetului administrației centrale de stat sau a bugetelor locale, sub următoarele forme: impozit pe profit, taxa pe valoare adăugată, taxa pentru bunuri imobiliare, contribuții la asigurări sociale și medicale etc [15, p. 198].

Profitul rezultat din activitatea de bază și din alte activități poate fi influențat și de alte venituri și pierderi provenite din:

Dividende și dobânzi primite din cumpărarea de acțiuni și obligațiuni de la alți agenți economici;

Amenzi și penalități;

Scăderea debitorilor insolvabili;

Comenzi anulate;

Scăderea creanțelor litigioase;

Plusuri de inventar;

Calamități naturale etc.

Profitul trebuie să stimuleze agenții economici în realizarea programului de producție și adaptarea lui conform cerințelor pieței(a nevoii sociale), îmbunătățirea calității și diversificării sortimentelor de produse, conform cerințelor populației sau economiei naționale. Principalele căi de sporire a profitului în cadrul societăților industriale și a altor societăți comerciale sunt:

Reducerea costului de producție

Prin costul producției se poate face un control eficient asupra rezultatelor economice obținute în toate compartimentele de activitate ale societății comerciale, stimulînd totodată economisirea cu eficiență maximă a factorilor de producție(munca, capitalul), valorificarea superioară a materiilor prime, a combustibilului și energiei și realizarea cifrei de afaceri cu cheltuieli minime. Dintre factorii care au o influență directă asupra reducerii costurilor, mărfurilor și serviciilor, la producerea căruia participă capitalul și alți factori de producție putem menționa:

creșterea productivității muncii

promovarea metodelor moderne de management a producției și muncii

reducerea cheltuielilor materiale de producție

accelerarea vitezei de rotație a activelor curente.

Productivitatea muncii influențează reducerea costurilor și respectiv, creșterea profitului, atât prin diminuarea cheltuielilor fixe pe unitatea de produs ca: amortizarea, cheltuieli de reparații, iluminat etc, cât și prin modificarea ponderii salariilor în totalul cheltuielilor de producție, ca urmare a obținerii unei producții mai mari într-o unitate de timp de muncă. O cale de creștere mai susținută a productivității muncii și, implicit, a masei profitului o constituie introducerea în fabricație a produselor de tehnologii noi și tehnici mondiale, utilizarea cu indici superiori a mașinilor și utilajelor, automatizarea proceselor tehnologice, încărcarea cât mai judicioasă a capacităților de producție, pe schimburi, secții etc, în concordanță cu programul producției fizice, conform cererii pieței interne și externe.

Creșterea productivității muncii trebuie să ducă la ridicarea caracteristicilor tehnico-calitative ale produselor și asigurarea comercializării produselor atât în țară, cât și la export, contribuind prin aceasta la realizarea profiturilor și a veniturilor bugetului public național.

Promovarea metodelor moderne de management a producției și a muncii trebuie să contribuie la reducerea costurilor și la creșterea corespunzătoare a profitului prin:

organizarea echilibrată și din timp a aprovizionării tehnico-materiale a producției pe bază de contracte ferme cu furnizorii din țară și din străinătate;

stabilirea unui flux tehnologic rațional în funcție de cerințele introducerii de noi dezvoltări tehnologie;

eliminarea întreruperilor și golurilor de producție;

folosirea cu maximă eficiență și integral a timpului de lucru al fiecărui salariat;

reducerea pierderilor de timp de lucru cauzate de absențe nemotivate și de concedii fără plată și din nerespectarea disciplinei muncii;

cointeresarea materială a salariaților(prin salarii și premii) în stânsă corelație cu contribuția fiecăruia la dezvoltarea producției(prin invenții și inovații) și a ridicării calificării lor.

Reducerea cheltuielilor materiale de producție se referă nu numai la folosirea rațională, eficientă și reducerea consumurilor pe unitate de produs, la materiile prime, a materialelor, energiei și combustibilului, ci și a altor cheltuieli materiale ca: amortizarea activelor fixe, a cheltuielilor generale și administrative ale societății comerciale etc.

Accelerarea vitezei de rotație a activelor curente reprezintă timpul care se scurge din momentul cheltuirii capitalului într-o activitate de producție până la obținerea profitului. Acest factor acționează invers proporțional: accelerarea vitezei de rotație a activelor circulante duce la reducerea costurilor și la sporirea corespunzătoare a profitului. Deasemenea, prin accelerarea vitezei de rotație a capitalului, se evită formarea stocurilor peste necesitățile reale de producție și plata unor dobânzi majorate pentru nerambursarea creditelor la scadență [10, p. 200].

Nivelul prețurilor de vânzare

Pentru a ajunge la profit – frecvent denumit și beneficiu – indiscutabil se are în vedere realizarea activităților economice pe piața mărfurilor, lucrărilor și serviciilor, prin intermediul prețului.

Dimensiunea prețului de finalizare a valorii mărfurilor concură direct la formarea și mărimea profitului, ceea ce conduce la certitudinea că acesta este o componentă a prețului.

Profitul brut al societăților comerciale industriale reprezintă masa profitului rezultată din diferența dintre prețul de vânzare al produselor și costul produselor. Astfel, profitul crește în condițiile creșterii prețului de vânzare și a menținerii constante de la o perioadă la alta sau se reduce costul producției.

În cadrul economiei de piață, formarea prețului de vânzare nu depinde numai de punctele de vedere ale vânzatorilor manifestate prin ofertă, ci și de cele ale cumpărătorilor manifestate prin cerere. În aceste condiții prețul se formează prin consens, fiind un preț de echilibru al celor două mărimi complexe cu care se confruntă permanent piața: oferta și cererea, la care se adaugă și concurența.

Pentru a studia cererea, societatea comecială trebuie să producă cantitatea unei mărfi pentru care cumpărătorii sunt solvabili la prețul fixat și comunicat. De regulă, cantitatea cumpărată variază invers proporțional cu prețul de vânzare, în sensul că ea crește când prețul este mic și scade când prețul este mare. Datorită acestei influențe a cererii asupra prețurilor este necesar ca producătorii să se informeze asupra cererii fiecărui produs și asupra orientării consumatorilor în privința prețurilor, în vederea realizării profitului planificat.

Pentru a atrage clienții, fiecare producător va fi tentat să scadă prețul de vânzare până la nivelul posibil, care-i asigură profitul ordinar sau mai mare, în funcție de costul produsului vândut.

Volumul, structura și calitatea producției acționează asupra profitului atât în unanimitatea lor, cât și separat. Evident, abordând producția sub aspectul său cantitativ, acesta este singurul factorul care conduce implicit spre posibilitatea formării profitului, după ce a fost valorificată pe piață prin intermediul prețului.

Masa profitului este, deci, dependentă direct de mărimea producției destinate vânzării, dacă producția răspunde unor parametri economici, dintre care:

volumul fizic al producției este dimensionat pe criteriile rentabilității, luându-se în considerare rezultatele analizei tehnice a valorii;

întreaga producție destinată vânzării are piață de absorbție asigurată;

în jocul concurențial de piață, valoarea de întrebuințare a produselor satisface trebuințele sociale într-o măsură mai mare sau cel puțin egală cu altele similare fabricate de alți întreprinzători.

Structura producției fiind adaptabilă și o rezultantă a cerințelor pieței, reprezintă în fapt elementul care trebuie să fie cel mai elastic. Volumul fizic al producției poate rămâne constant, însă structural ea să se deplaseze frecvent către produsele solicitate de piață, și care, în consecință, pot fi valorificate la prețuri reale mai mari, aspect deloc neglijabil în aportul la formarea profitului

Calitatea producției condiționează direct – alături de volumul fizic și structura sortimentală – masa profitului întrucât produsele de o calitate superioară, confirmată, penetrează și sunt absorbite de piață mai repede, având ca efect economic:

obținerea unor prețuri de vânzare mai mari

scurtarea timpului de stocare – vânzare și ca urmare a reîntregirii mai rapide a plasamentelor de capital imobilizate temporar în sfera aprovizionării și producției

CONCLUZII

Evidența existenței, majorării sau micșorării capitalului, provizioanelor, împrumuturile și alte surse de finanțare pe termen lung este asigurată de contabilitatea capitalurilor proprii.

În organizarea contabilității capitalurilor proprii, a fiecărui element de capital propriu am ținut seama de tipul societății și forma de organizare juridică care în cazul meu este o societate comercială pe acțiuni și de modalitățile de constituire a capitalului social.

Structura capitalului se mai poate lua în considerare ca o finanțare pe termen lung sau chiar permanentă a firmei, deoarece nu include datoriile pe termen scurt. Societatea își poate dezvolta activitatea sau poate învesti cu ajutorul capitalurilor proprii, al datoriilor pe termen lung, al profitului sau o combinație a celor trei elemente. Mărimea datoriilor sau împrumuturilor în totalul capitalului arata mărimea riscului prezent al societății.

Funcționarea și dezvoltarea în condiții optime a întreprinderii este de neconceput în lipsa capitalului. Nevoia de capital în interiorul întreprinderii apare chiar de la înființare, iar procesul economic poate avea loc numai dacă sunt asigurate condițiile obiective necesare desfășurării sale, exprimate prin existența factorilor de producție cu ajutorul cărora se creează produse noi.

În lucrarea dată am examinat căile principale de obținere a capitalului, caracteristice atât pentru unitățile de producție, cât și pentru firmele financiare, am analizat metodele principale de diagnostic și estimare a acestor rezultate: începînd cu capitalul propriu și terminând cu cel împrumutat care se află la dispoziția întreprinderii.

În cadrul cercetării am apelat și la un sistem de indicatori relativi ai analizei capitalului, cum ar fi: rata stabilității financiare, ratele de îndatorare, rentabilitatea financiară și rentabilitatea activelor etc., care ne dau posibilitatea unei aprecieri mai riguroase, sub diferite aspecte, a rezultatelor financiare obținute.

În procesul cercetării am divizat sistemul de factori care influențează modificarea profitului și rentabilității sub aspectul concordanței factorilor interni – care depind de activitatea întreprinderii și a celor externi – care în cea mai mare măsură nu depinde de activitatea acesteia.

Deci, în baza temei studiate în teza respectivă aș putea conchide următoarele lucruri:

1. Capitalul, este o valoare real pozitivă, rezultată din activități economico-finanaciare concrete ca efect al interacțiunii și interdependenței factorilor de producție. În viziunea noilor cerințe ale economiei de piață, orice producător, în perioada derulării unei activități, trebuie să-și determine foarte clar potențialul său de dezvoltare în ramura respectivă și efortul propriu în obținerea unor rezultate financiare mai avantajoase.

Pornind de la analiza situației reale a S.C. COMAT S.A., starea actuală a întreprinderii poate fi caracterizată prin:

obținerea unor rezultate satisfăcătoare din activitatea de bază și din activitatea financiară, activitatea de investiții având un efect negativ asupra rezultatului final din activitatea economico-financiară;

lipsa cheltuielilor privind impozitul pe venit influențează pozitiv mărimea profitului net care este în creștere în 2012 față de 2011;

valorile ridicate ale rentabilității denotă o capacitate înaltă a întreprinderii de a obține profit, care este utilizat atât pentru dezvoltare, cât și pentru remunerarea acționarilor;

prezența unor strategii de dezvoltare de lungă durată și a echipelor de manageri capabili să realizeze astfel de strategii, folosirea și cunoașterea stilurilor noi de management generează posibilități sinergetice de dezvoltare;

compania ar trebui să caute resurse cât mai ieftine pentru finanțarea creditelor și împumuturilor și deasemenea să-și lărgească numărul de contracte încheiate cu dealerii care furnizează diverse mijloace de transport, tehnică agricolă și accesorii;

Printre căile și modalitățile de sporire a eficienței activității S.C. COMAT S.A se enumără:

Perfecționarea managementului financiar. Modul în care o întreprindere crește și se dezvoltă, capacitatea sa de a rămâne competitivă și de a supraviețui depinde de capacitatea managerilor de a promova noi idei pentru noi produse, asigurând astfel lărgirea sortimentului de produse comercializate și pe această bază fiind posibilă creșterea profitabilității întreprinderii;

Creșterea volumului vânzărilor. Pentru îmbunătățirea situației în perspectivă în ceea ce privește indicatorul “cifra vânzărilor” se propun unele categorii de măsuri:

– lărgirea pieței de desfacere prin cercetări de marketing(determinarea potențialului pieței, care presupune studierea cerințelor și problemelor clienților, a capacității concurențiale);

– asigurarea creșterii vânzărilor prin intermediul reclamei și publicității profesionale, încheierii de noi contracte etc.;

– modificarea sortimentului producției conform cerințelor pieței.

3. Reducerea costului vânzărilor. Aici putem menționa că creșterea costurilor de producție(vânzărilor) duce la agravarea situației financiare a întreprinderii și constituie un fenomen marcant al ultimei perioade.

Principala cauză care a determinat creșterea costului vânzărilor este sporirea cheltuielilor legate de creșterea ratei dobânzii pentru creditele primite ceea ce duce la diminuarea profitului.

Pornind de la influența cheltuielilor totale asupra profitului și , implicit, asupra rentabilității, trebuie avute în vedere unele măsuri pentru reducerea costurilor:

– oferirea de produse pe baza criteriilor de eficiență economică, care presupune practicarea unor prețuri de vânzare care să permită acoperirea costului vânzărilor și obținerea unui profit;

– dezvoltarea și modernizarea potențialului tehnic al întreprinderii, care să antreneze cheltuielile financiare cît mai reduse și vinderea activelor neutilizate.

– perfecționarea personalului angajat la întreprinderi.

4. Accelerarea vitezei de rotație a capitalului care conduc la sporirea numerarului și care fiind plasat în acțiuni profitabile va genera profit. În scopul evitării unor situații nefavorabile, este necesară elaborarea unei politici privind relațiile cu clienții, eficientizarea gestionării lor prin utilizarea metodelor moderne.

Riscul valutar poate fi gestionat prin strategii de prevenire, măsuri asiguratorii, metode și tehnici de acoperire a riscului valutar.

În concluzie putem afirma, că acțiunile și direcțiile propuse dau o orientare generală managerilor în alegerea unei decizii optime de sporire a rezultatelor financiare, dar realizarea în practică, depinde încă de o mulțime de factori interni și externi care trebuie depistați și înlăturați, aceasta fiind posibil doar în rezultatul analizei financiare a activității de bază a întreprinderii cît și a concurenței.

ANEXE