Prezentarea Si Analiza Pietei Muncii In Republica Moldova

Capitolul 1 . Abordări teoretice

Economia națională. Concept. Structură.

Economiile naționale de astăzi s-au constituit în urma unui ansamblu de procese ce au transformat considerabil viața economică și socială. Pe continentul european, acest proces a avut loc între secolele al XIV-lea și al XVIII-lea, focalizîndu-se în principal în extinderea economiei de schimb și crearea conjuncturii necesare constituirii statelor naționale după criterii de limbă, cultură și spiritualitate .

Prin urmare, activitățile economice fundamentate prin procesul de diviziune a muncii, în condițiile apariției și dezvoltării națiunilor și statelor naționale, se formează în economii naționale care au principala caracteristică piața națională.

Economiile naționale exprimă diviziunea muncii în interiorul granițelor naționale, adică procesul de separare a diferitol categorii de muncă în cadrul ansamblului muncii sociale de structurare a activităților economico-sociale în ramuri, subramuri și unități economice de sine stătătoare .

Economia națională reprezintă ansamblul resurselor (naturale, materiale, umane, financiare, informaționale), activităților economice (de producție, de repartiție, de schimb, de consum, servicii) care s-au constituit în ramuri, subramuri, sectoare de activitate etc., la nivelul unei țări între care se stabilesc legături de interdependență și intercondiționare, contribuind la crearea și mișcarea valorilor materiale și spirituale, pentru a asigura funcționarea și dezvoltarea economică a societății.

Economia națională reflectă relația dintre factorii ce condiționează producția, componentă ce contribiue hotărîtor la creșterea economică, rezultatele acesteia și procesele conexe, formînd un singur organism economic unificat al țării. Cu toate acestea, această unitate nu s-a format imediat, economia națională ca un sistem integru consolidîndu-se la un anumit nivel de dezvoltare a factorilor de producție, la o adîncime suficientă a diviziunii muncii și, prin urmare, a schimbului de bunuri între diferiți actori ai activităților de producție, repartiție, schimb și consum. Obiectul studiului economiei naționale poate fi definit ca totalitatea forțelor de producție, relațiilor economice, tradițiilor și valorilor socio-culturale de administrare a resurselor care afectează direct particularitățile creșterii economice a unei țări.

Ca entitate complexă, economia națională este cercetată din diferite unghiuri, astfel structura sa pe verticală ierarhizează activitățile în patru niveluri :

Microeconomia, cuprinde totalitatea proceselor și fenomenelor economice, raporturile cauzale și funcționale care se formează între participanții la viața economică aflați la nivelul unităților economice (firme,bănci,gospodării) etc.

Mezoeconomia, aceasta abordează și studiază activitatea economică la nivelul ramurilor, subramurilor și zonelor economice.

Macroeconomia, reprezintă domeniul specializat al disciplinei economice, ce cercetează întregul ansamblu de procese și fluxuri agregate percepute în unitatea și intercondiționarea lor tehnico-economico-socială la nivelul unui stat, folosind variabile agregate :

cantitatea totală de bunuri și servicii realizate la nivelul întregii economii ;

totalul veniturilor realizate la scară națională ;

gradul utilizării resurselor de producție ;

comportamentul prețurilor .

Structura economie naționale pe orizontală este analizată în dependență de componentele sale materiale, tehnice, tehnologice, demo-economice, organizaționale, teritoriale și de proprietate.

Factorii de producție

Producția reprezintă activitatea depusă de oameni în scopul de a transforma natura, conform nevoilor lor, urmărind crearea de bunuri și servicii menite să satisfacă diferitele nevoi sau trebuințe.

Producția presupune atragerea și combinarea resurselor existente, prin urmare, aceste resurse, care sunt atrase și consumate în procesul de producție, se transformă în factori de producție.

Factorii de producție sunt definiți ca ansamblul condițiilor necesare și suficiente pentru ca orice proces de producție să se poată desfășura conform unui scop determinant, totalitatea elementelor de intrare în procesul de producție.

Factorii de producție se găsesc în proprietatea agenților economici, locul și rolul lor modificându-se permanent în funcție de evoluția în timp și spațiu a activităților economice desfășurate de societate.

Majoritatea teoriticeinilor în domeniul economic se rezumă în principal la trei factori de producție : munca, natura și capitalul.

Wiliam Petty – afirmă că ,, munca este tatăl, iar pamîntul este mama avuției naționale ”.

Factorul muncă (resurse de muncă) și factorul natura (resursele naturale) reprezintă factori primari (originari) în ideea disponibilităților pe care le au în stare naturală de la începuturile societății omenești, ceilalți factori trebuie creați. Odată cu evoluția și dezvoltarea economie au apărut noi factori de producție, aceștia au fost numiți neofactori care cuprind : tehnologiile, informația, întreprinzătorul și abilitatea managerială .

Muncă – factor determinant al producției

Privită ca factor de producție, munca este reprezentată prin totalitatea resurselor umane (fizice și intelectuale ) care pot și sunt antrenate în producerea de bunuri și servicii. Inițial, munca era vazută doar ca efort fizic, însă preocupările omului de a reduce efortul fizic au dus la amplificarea ariei sale de cuprindere, în prezent, considerîndu-se ca muncă și efortul intelectual de creativitate a individului.

Rolul muncii în procesul de producție a fost reprezentat semnificativ în gîndirea economică. Astfel, Adam Smith remarca că ,, munca anuală a oricărei națiuni constituie factorul care dintotdeauna o aprovizionează cu toate bunurile necesare și de înlesnire a traiului ”, iar John Stuart Mill – reprezentat de marcă al liberalismului clasic englez – sublinia : „pe termen lung valoarea unui stat este dată de valoarea indivizilor care-l compun ” .

În activitatea economică, factorul muncă este studiat tridimensional : cantitativ, calitativ și structural.

Analiza cantitativă. Aspectul cantitativ al potențialului de muncă se apreciază printr-o

serie de indicatori demografici : mărimea populației, sporul demografic, speranța de viață, piramida vârstelor etc. Acest aspect al resurselor umane este condiționat de următorii factori :

totalul de forță de muncă disponibil în societate la un moment dat ;

numărul de ore de muncă săptămînal pe persoană ;

Resursele de muncă ale unui stat sunt date de totalitatea populației în vârstă de muncă și aptă de muncă. Limitele vârstei de muncă sunt stabilite de legislația fiecărei țări. Conform statisticilor internaționale componentele resurselor de muncă sunt :

populația totală a unei țări (P) ;

populația aptă de muncă (Pa) – toate persoanele care au vârstă legală de a munci, chiar dacă participă sau nu la activitatea economică ;

populația activă (Pac) – persoanele care muncesc efectiv și cei care se află în curs de schimbare a locului de muncă ;

populația ocupată (Poc) – persoanele care lucrează efectiv ;

populația inactivă (Pi) – persoanele care indiferent de vîrstă nu participă la procesul de muncă (invalizii, copii în întreținere, pensionari etc.)

coeficientul de ocupare al forței de muncă (Coc) – se calculează raportînd populația ocupată (Poc) la populația aptă de muncă (Pa) sau la totalul populației (P), astfel :

sau

Resursele umane de muncă sunt condiționate de o serie de factori :

creșterea duratei medii de viață ;

creșterea populației apte de muncă ;

sporul natural al populație ;

starea de sănătate a populație ;

condițiile de viață etc.

Numărul de ore de muncă săptămânal pe persoană are valoarea diferită de la un stat la altul în dependență de reglementarile legislative în vigoare. În Republica Moldova numărul maxim de ore muncite săptămânal de o persoană este de 40 ore.

Analiza calitativă. Calitatea resurselor de muncă este reflectată de nivelul de pregătire

a acestora, de nivelul calificării forței de muncă și de gradul de preocupare existent pentru sporirea calificării forței de muncă. Societatea este extrem de interesată de sporirea acestui aspect calitativ al resurselor umane, astfel că se acționează în următoarele direcții principale :

creșterea nivelului general de educație și pregătire profesională a forței de muncă ;

asigurarea unui nivel de sănătate a forței de muncă ;

promovarea sistemelor eficiente de promovare a lucrătorilor ;

asigurarea unei calități înalte pentru ceilalți factori de producție : natura și capitalul, pentru a asiguripsi un randament sporit ai folosirii acestora .

Calitatea resurselor de muncă reprezintă condiția de bază a creșterii eficienței muncii, care poate fi realizată printr-un proces continuu de perfecționare a forței de muncă. Acest aspect calitativ se află într-o strînsă relație de interdependență cu nivelul de cultură generală și instruire profesională, dar și cu gradul de dezvoltare economică a statului.

Analiza structurală. A treia dimensiune a analizei factorului muncă o reprezintă analiza

structurală, ea se referă la dinamica populației ocupate pe cele trei sectoare ale economiei : primar, secundar și terțiar. Studiile realizate au scos în evidență că, pe termen lung, ponderea cea mai mare a populației antrenate în muncă a fost în sectorul primar, însă odată cu avansarea societății, această pondere s-a deplasat spre sectorul secundar, iar în ultimele decenii spre cel terțiar. Țările cu economii avansate se caracterizează printr-o greutate sporită a populației ocupate în sectorul terțiar și una mică în sectorul primar 8-10 % .

Structura forței de muncă poate fi analizată sub următoarele aspecte :

structura socio-profesională ;

structura pe ramură de activitate ;

structura teritorială ;

structura pe sexe ;

structura pe vârstă ;

Faptul cum este distribuită forța de muncă pe ramuri, subramuri și sectoare în dependență de aspectele enunțate mai sus, este considerată consecință directă a nivelului de dezvoltare economică a unei țări.

Piața muncii

Piața forței de muncă (sau piața muncii) este definită ca spațiul economic în care se întîlnesc, se confruntă și se negociază în mod liber cererea de forță de muncă (deținătorul de capital, în calitate de cumpărători) și oferta, reprezentată prin posesorii de forță de muncă.

Piața muncii se descrie ca sistem al relațiilor și tranzacțiilor care garantează, prin mecanisme specifice (salariul și negocierele) echilibrarea ofertei și cererii de forțe de muncă. Funcționalitatea pieței muncii este susținută de următoarele componente ale acesteia, ce fac referire la :

ofertanții sau vânzătorii, persoanele care oferă forța de muncă, aptitudinile și calitatea profesională, contra unei plăți ;

solocitanții sau cumpărătorii, agenții economici și organismele publice ce au nevoia, pentru activitatea sa, de forță de muncă, pe care o cumpără la preț specific – salariul ;

intermediarii, persoanele juridice care oferă servicii de itermediere între ofertanți și solicitanți, ce activează ca birouri sau oficii de stat pentru plasarea forței de muncă.

Piața muncii are anumite particularități :

este o piață cu un grad ridicat de sensibilitate și regibilitate, ce condiționează balanța economică și social-politică ;

este una din piețele cele mai complexe, mai organizate și reglementate ;

prețul specific al pieței de muncă este salariul, determinat prin negocieri ;

piața are un grad ridicat de imperfecțiune datorat mecanismelor de funcționare ;

este o piață contractuală, influențată de modul specific de formare a salariului ;

este o piață cu o concurență imperfectă.

În cadrul economiei naționale, piața muncii exercită funcții de ordin economic, social și educativ cum ar fi :

alocarea eficientă a resurselor de muncă pe sectoare, ramuri, subramuri, profesii, teritoriu, în legătură cu volumul și structura cererii de forță de muncă ;

reunirea și combinarea forței de muncă cu mijloacele de producție ;

influența asupra formării și repartizării veniturilor;

contribuie la formarea și direcționalizarea climatului de muncă și protecție socială ;

stimularea mișcării profesionale și teritoriale a forței de muncă ;

furnizarea informației pentru actvitatea de orientare profesională, recalificare și reintegrare a forței de muncă .

Piața forței de muncă este influențată, în principal, de următorii factori :

evoluția produsului intern brut, a producției industriale, agricole și serviciilor ;

evoluția tranzacțiilor comerciale, a circulației monetare și a creditului ;

modificarea productivității muncii la nivel de sector, ramură, subramură, cît și la nivel individual ;

restructurarea economiei naționale și a fiecărei ramuri și apariția unor domenii de activitate sub impulsul progresului tehnoci-științific ș.a.

Cererea și oferta de muncă

Cererea și oferta de muncă sunt două elemente care reflectă raporturile existente între dezvoltarea economico-socială, ca sursă a cererii, pe de o parte, și a populației, ca sursă a ofertei, pe de altă parte.

Cererea de muncă reprezintă volumul total de muncă necesar activităților economice și social-culturale din țară. Atunci când se formează cererea de muncă se subînțelege munca salariată. Cererea de muncă este o mărime dinamică condiționată de mai mulți factori :

ritmul de creștere economică ;

nivelul și dinamica productivității muncii ;

structura producției și activităților economico-sociale ;

formele de ocupare și modalitatea ocupării etc.

Cereea de muncă este formulată de agenții economici și instituțiile publice, care crează și asigură locuri de muncă.

Oferta forței de muncă este reprezentată prin totalul resurselor de muncă disponibile într-o perioadă de timp. Aceasta se concretizează în capacitatea de muncă ce poate fi depus de populația aptă de muncă a țării sau numărul celor care solicită un loc de muncă salarizat. Nivelul populației active depinde de factori ca : evoluția demografică ; legislația statului, care determină vârsta, durata ocupării etc.

Oferta forței de muncă este influențată de următorii factori :

mărimea salariului ;

sistemul de educație și formare profesională ;

conținutul și durată timpului de muncă ;

natura muncii executate și securitatea sa etc.

Oferta de muncă prezintă unele particularități care au o influență directă asupra cererii de muncă și asupra relațiilor de pe piața muncii :

formarea resurselor de muncă nu se subordonează numai legilor pieței, ci și legilor demografice ;

formarea ofertei de muncă necesită un interval de timp îndelungat ;

mobilitatea relativ scăzută a ofertei de muncă ;

resursele de muncă nu pot fi conservate în timp, în cazul neutilizării sau subutilizării acesteia.

Criza economică

Dezvoltarea economică este caracterizată de o evoluția neliniară și fluctuantă în timp și teritoriu. Periodic economiile naționale sau unele sectoare (ramuri) ale acestora sunt supuse stărilor de criză, de dezechilibru, care perturbă caracterul continuu de dezvoltare și funcționare a acestora.

Criza economică – stare de dereglare a proceselor, fenomenelor și activităților din economie, concretiazată în scăderea drastică a producției de bunuri economice, cu toate consecințele ce derică de aici. National Bureau of Economic Research (NBER) caracterizează criza economică ca ,, o scădere revelatoare a activității economice, reflectată în scăderea produsului intern brut, scăderea veniturilor populației, diminuarea nivelului ocupării, reducerea producției industriale și a consumului ’’.

Literatura de specialitate clasifică crizele în crize sociale, crize financiare, crize politice, crize cauzate de dezastre naturale, dacă vorbim de cauzele declanșării acestora, și crize locale și internaționale, după teritoriul pe care îl afectează. Criza economică este declanșată de cauze financiare, politice sau sociale.

Criza financiară declanșată total în 2008, care a cuprins aproximativ întreaga planetă, transformându-se într-o criză economică, se dovedește a fi un ansamblu de disfuncționalități ale conexiunilor interdependente stabilite în procesul de globalizare financiară și economică. Deplasarea facilităților de producție în zonele cu mână de lucru ieftină, a generat nou sistem de repartizare a profiturilor și scăderea puterii de cumpărare, care împreună cu nivelul de consum ascendent și politicilor financiar-monetare defectuase au servit de fapt cauzele declanșării acestei crize mondiale. La fel ca și toate statele lumii, Uniunea Europeană a fost și ea afectată de criza economică mondială. Datorită monedei unice, care a constituit un element stabilizator, și sancțiunilor impuse de Comisia Europeană, deficitele statelor din U.E. nu s-au transformat într-o problemă economică de proporții. Potențialul de creștere pe care îl prezintă fostele state socialiste membre ale U.E. generează economiei cerere de produse și servicii, care fiind redusă, se manifestă ca un element salvator.

Criza economică a avut un imens impact asupra economiei mondiale, modificând indicatori economici și producând instabilitate pe plan economic și financiar, în aceste condiții s-a dovedit absolut necesar focalizarea eforturilor pentru redresarea situației și adoptarea de strategii care ar preveni asemenea fluctuații nedorite a economiei.

Metode și tehnici de management

Sistemele, metodele și tehnicile de management reflectă acele mijloace care sunt folosite de manageri pentru soluționarea problemelor ce decurg din funcțiile pe care le îndeplinesc și pe care le pune în mișcare totalitatea activităților dezvoltate de sistemul condus, în scopul stabilirii și realizării obiectivelor organizației. Metoda de management cuprinde principii și reguli care indică modalitatea specifică cu ajutorul căreia se rezolvă dificultățile întreprinderii. Pentru a operaționaliza cu o metodă, aceasta este asociată cu tehnici, procedee și instrumente specifice.

Analiză continuă, pe de o parte, a mediului extern al organizației, iar pe de altă parte, a situației interne pentru a putea estima capacitatea acesteia de a face față cu succes fluctuațiilor exterioare, întruchipează succesul. Metoda de analiză care urmează a fi elucidată mai jos este pe cât de simplă pe atât de eficace în realizarea acestei evaluări.

Analiza SWOT

Metoda SWOT este unul din mijloacele cele mai folosite în analiza rapidă a situației strategice a organizației și are ca scop reperarea factorilor care au influență strategică asupra activității acesteia. Această metodă rezumă concluziile esențiale ce fac referință la situația externă și capacitatea strategică a întreprinderii.

Denumirea SWOT reprezintă acronimul cuvintelor englezești strenghs, weaknesses, opportunities și threats, ceea ce în limba română s-a convenit a fi tradus : puncte forte, puncte slabe, oportunități și amenințări. Propusă în anul anul 1965, metoda SWOT mai este cunoscută și sub sigla TOWS sau WOTS.

Componentele analizei SWOT se împart în două categorii :

de ordine internă : puncte forte și puncte slabe ;

de ordin extern : oportunități și amenințări ;

Cele două categorii de componente se poziționează pe cele două dimensiuni ale matricei SWOT :

bine – rău ;

extern – intern.

Tabelul 1.1. Matricea SWOT

Punctele forte ale firmei sunt caracteristici sau competențe distinctive pe care aceasta le posedă la un nivel superior în comparație cu alte firme, îndeosebi concurente, ceea ce îi asigură un anumit avantaj în fața competitorilor.

Din perspectiva conceperii strategiei, punctele forte sunt deosebite și importante, deoarece acestea pot fi folosite ca bază în elaborarea strategiei și crearea avantajului concurețial. În cazul cînd organizația nu dispune de suficiente puncte forte, ca fundamentate de acestea sa fie formulată o strategie de succes, atunci managementul trebuie să creeze rapid baza pe care să fie elaborată strategia organizației.

Punctele slabe ale firmei sunt caracteristici ale acesteia care îi determină un nivel de performanțe inferior celor ale firmelor concurente.

Reluând cele expuse mai sus, punctele slabe reprezintă activități pe care organizația nu le realizează la un nivel propriu firmelor concurente sau elemente și resurse de care aceasta are nevoie dar nu le posedă.

Odată stabilite, punctele forte și punctele slabe, trebuie supuse unui amplu proces de analiză și evaluare : unele puncte forte sunt mai importante, altele mai puțin, în activitatea organizației, lupta cu concurența și formarea strategiei. În analogie, unele puncte slabe se pot dovedi dezastruoase pentru rezultatele întreprinderii, în timp ce altele nu manifestă aceeași greutate și pot fi ușor corectate. De asemenea, ponderile punctelor forte și a punctelor slabe depind de strategia vizată, de evoluția mediului înconjurător, de particularitățile sectorului, pieței și de situația firmelor concurente. Orice punct forte poate deveni unul slab, în dependență de o situația cînd este definit, și viceversa. Această caracteristică impune procesului de stabilire a punctelor forte și a celor slabe o mare atenție și dogmatism.

Oportunitățile reprezintă factori de mediu pozitivi pentru firmă, altfel spus șanse oferite de mediu firmei pentru a-și stabili o nouă strategie sau a-și reconsidera strategia existentă în scopul exploatării profitabile a oportunităților apărute.

Oportunități există pentru fiecare firmă, gradul în care acestea sunt valorificate diferă de la o întreprindere la alta, aceast fapt fiind cauzat de nivelul competențelor și resurselor pe care firmele le posedă. Identificarea oportunităților presupune, pentru managementul strategic, un sistem de monitorizare permanent a mediului extern, capabil de a releva existența lor și să propună elemente pentru fundamentarea strategiei de urmat. De asemenea, oportunitățile pot fi și create, deseori pe baza unor rezultate spectaculoase ale funcțiunii de cercetare-dezvoltare, unor inovări de calibru care sunt capabile să genereze chiar noi industrii, domenii adiționale pentru producția și comercializarea de bunuri și servicii. Cele mai avantajoase oportunități sunt cele care îi oferă maxim de profit, minim de cheltuili și avantaj în fața competitorilor.

Amenințările sunt factori de mediu externi negativi pentru firmă, cu alte cuvinte situații sau evenimente care pot afecta nefavorabil, în măsură semnificativă, capacitatea firmei de a-și realiza integral obiectivele stabilite, determinând reducerea performanțelor ei economico-financiare.

Așadar, amenințările sunt capabile de a pune în pericol realizarea obiectivelor organizației, de aceea anticiparea sau intuirea lor în timpi potriviți, îi permit întreprinderii să-și reconsidere planurile strategice astfel încât să evite aceste amenințări sau să le reducă considerabil impactul.

Se poate concluziona că oportunitățile sunt factori externi pozitivi, iar amenințările factori externi negativi.

Metodologia folosirii metodei SWOT

Conform metodologiei, întreprinderea trebuie să stabilească și întocmească pentru început lista concretă a punctelor forte și punctelor slabe și o altă listă cu oportunitățile și amenintările, după care urmează să stabilească relațiile dintre acestea, urmate de identificarea cadranului SWOT în care se poziționează organizație și ulterior formularea strategiei. Pentru a demonstra că nu toate oportunitățile au un nivel de influență identic asupra firmei, este întocmită matricea oportunităților, unde acestea sunt clasate în dependență de gradul de influență (puternică, moderată și redusă) și posibilitatea fructificării acestora de catre firmă. În mod similar se procedează și cu amenințările, care sunt plasate în dependență de probabilitatea producerii lor și urmările posibilie pentru firmă (distrugătoare, criitică, grea și ușoară).

Următoarul pas îl constituie elaborarea matricei de evaluare a factorilor interni (MEFI) și, respectiv, a matricei de evaluare a factorilor externi (MEFE). Întocmirea acestor matrici presupune parcurgerea unor etape :

alcătuirea unei liste cu factori i care reprezintă puncte forte și puncte slabe pentru matricea MEFI și respectiv oportunități și amenințări pentru matricea MEFE (5-10 factori) ;

atribuirea de coeficienți de importanță ki factorilor cu valori între (0) și (1), în dependență de nivelul de influență asupra succesului întreprinderii, suma coeficienților de importanță trebuie sa fie egală cu (1) ;

fiecărui dintre factori i se atribuie o notă Ni între (1) și (4) după cum urmează :

Matricea MEFI :

1, pentru punctul slab major ;

2, pentru punctul slab minor ;

3, pentru punctul forte minor ;

4, pentru punctul forte major.

Matricea MEFE :

1, pentru factorii pe care firma nu i-a valorificat corespunzător ;

2, pentru factorii pe care firma i-a valorificat la nivel mediu ;

3, pentru factorii pe care firma i-a valorificat peste medie ;

4, pentru factorii pe care firma i-a valorificat corespunzător.

pentru fiecare factor din cele două matrici se face produsul dintre coeficientul de importanță (ki ) și nota acordată (Ni) , obținându-se un scor ponderat, care apoi se însumează și se obține un punctaj total pentru factorii analizați.

Pentru matricea MEFI :

dacă punctajul se situiază sub valoarea 2, firma este cotată ca slabă la nivel interior având o poziție strategică insuficientă, ea fiind mai puternică cu cât punctajul se apropie de valoarea 4.

Pentru matricea MEFE :

dacă punctajul i-a valoarea între 3 și 4, atunci organizația a fructificat corespunzător oportunitățile oferite de mediu și a reușit să reducă impactul amenințărilor,o valoare de 2,5 relevă o capacitate de adaptare medie a firmei la factorii externi, iar valoarea 1 demonstrează incapacitatea firmei de a face față exigențelor mediului extern.

Următoarea etapă presupune poziționarea rezultatelor obținute din matricele MEFI și MEFE, și determinarea cadranului din nivelul SWOT.

Fig. 1.1. Modelul SWOT și strategiile de ansamblu

Combinările posibile ale punctelor forte, punctelor slabe, oportunităților și amenințărilor dau naștere următoarelor variante strategice :

în cadranul I sunt plasate strategiile care combină oportunitățile cu punctele forte, strategii cu cea mai mare șansă de succes – strategii de creștere și de valorificare a noi domenii de activitate strategică ;

în cadranul II se situează strategii de parteneriat care permit compensarea punctelor slabe ale organizației și fructificarea oportunităților ;

în cadranul III se înscriu strategii de recentraj și de dezinvenstire, reducerea puctelor slabe și a amenințărilor care afectează nefavorabil activitatea firmei ;

în cadranul IV se îmbină amenințările cu punctele forte, rezultînd strategii de protecție, restrângere etc.

Avantajele și dezavantajele metodei SWOT

Metoda analizei SWOT rămâne unul din instrumentele de diagnosticare cele mai frecvent utilizate și are ca scop reperarea factorilor ce prezintă influență strategică asupra organizației. Deși are o vechime deosebită, metoda a căpătat un universalism și a contribuit semnificativ la obținerea avantajului competițional.

Avantaje :

impune diagnosticul complet al resurselor fundamentale ale organizației, astfel atrăgând atenția managerilor asupra elementelor pe care aceștia au tendința de a le neglija ;

aplicabilitatea pe scară largă, corporații, departamente funcționale, proiecte, piețe de produs, proiecte ;

simplitatea metodei, folosirea opozițiilor și categoriilor de sens comun facilitează analiza ;

Dezavantaje :

metoda oferă doar un model discriptiv, un tipar și nu oferă recomandări strategice concrete ;

admiterea fermă a opoziției intern-extern contravine relațiilor ce există într-un parteneriat ;

interpretarea factorilor este influențată direct de context, este imposibil de analizat și categorisit un element ca favorabil sau nefavorabil neglijînd conjunctura existentă ;

întâlnirea unui punct forte și a unei oportunități poate produce o situație ce nu necesită o exploatare obligatorie.

În concluzie, putem afirma că aplicarea cu succes a metodei SWOT presupune, o analiză amplă a elementelor cheie ce influențează direct activitatea strategică a organizației în strânsă concordanță cu contextul actual al studiului.

Capitolul 2. Prezentarea și analiza pieței muncii în Republica Moldova

Funcționalitatea economiei – condiție necesară a funcționalității pieței muncii

Republica Moldova a trecut necorespunzător perioada tranziției economice post-socialiste din cauza întârzierii reformelor structurale și șocurilor macroeconomice. În primul deceniu al secolului XXI, Republica Moldova a înregistrat ritmuri pozitive de creștere economică însă, această evoluție economică din perioada pre-criză și din anul 2010 nu a condus la crearea unor premise reale și favorabile pentru dezvoltarea durabilă. Evoluția principalilor indicatori macroeconomici și sociali ai Republicii Moldova, între anul 2007 și anul 2014 este prezentată în tabelul de mai jos :

Tabelul 2.1. Evoluția principalilor indicatori economici și sociali

Sursa : Biroul Național de Statistică

Dacă facem referire la creșterea economică, putem constata că în ultimii ani aceasta a fost determinată de o stabilitate macroeconomică și de o extindere a cererii interne și externe. Rata de creștere a PIB și a VNB, pînă la criza economică mondială, perioada 2000-2008 reprezenta în valoare medie 5,8 % , însă criza economică globală a subminat evident perspectiva imediată a țării . Astfel, în anul 2009, este înregistrată o prăbușire economică de 6,5 % , valoarea PIB reducându-se cu 13,8 % față de anul 2008, iar a VNB cu 9%, anul 2010 a adus o ameliorare a situației economice, PIB-ul a crescut cu 13,1 %, VNB cu 18% înregistrându-se un avânt economic de 6,9 %, perioada 2010-2014 este caracterizată de o creștere medie a valorii PIB de 10,5 % și a VNB cu 12%. Consumul final, principalul motor al economie Republicii Moldova după ascensiunea din anul 2008 cu 16,5%, scade în 2009 cu 4,5%, ca în următorii ani să crească cu 12,5% anual.

Creștere semnificativă este înregistrată în producția industrială în anul 2010 cu 30,4 % față de anul 2009, precedată de o extindere de 4-5 % în perioada pre-criză. Ulterior producția industrială este caracterizată de o creștere în medie de 8,2 % în intervalul 2010-2014. Producția agricolă în toate categoriile de gospodării estimează o creștere de 33,8 % în perioada dintre anii 2007-2008, urmată de o recesiune de circa 20 % în anul 2009, după care se succedă o creștere medie cu 55,2% în anii 2010-2011 față de anul 2009, urmată de o scădere cu 12 % în 2012, față de anul 2011, cauzată de secetă, respectiv o ascendență în anul 2013 cu 20% și respectiv de 6% în anul 2014.

Investițiile în capital indică o ascendență de 18 % între anii 2007 și 2008, notând o scădere în anul 2009 cu 42%, după care urmează o majorare medie de 9,4% între anii 2010-2014, cea mai mică creștere fiind în 2014, doar 5 %. Balanța comercială ne demonstrează doar valori negative, care indică o valoarea mai mare a mărfurilor importate, decât a celor exportate. În acest sens relevăm aproximativ o dublare în perioada anilor 2007-2008, o scădere cu 40% în 2009, și o sporire medie de 25% între anii 2010-2013, și o reducere cu 23% în anul 2014 față de anul precedent. Indecele prețurilor de consum este situat la nivelul de 112 % în anii 2007 și 2008, fiind urmat de o micșorare a ratei medii anuale ale inflației cu 12%, succedat de o creștere medie cu 7,5% în perioada 2010-2011, o scădere cu 2% în anul 2012, care ramâne la aceelași nivel și în anul 2013, urmat de o majorare cu 0,5% în anul 2014.

Rata șomajului a scăzut în anul 2008 cu 1% față de anul 2007, fiind urmată de o creștere cu 2,4 % în anul 2009, 1% în anul 2010 și o scădere 0,7% în anul 2011, în anul 2012 atestăm o descendență cu 1% față de anul 2011, 0,5% în anul 2013 față de anul anterior și o valoare de 3,9% pentru anul 2014 care este cu 1,2 mai mică decât în 2013. Salariul mediu lunar parcurge o ascensiune medie liniară pe perioada analizată aproximativ de 6,5% , cea mai mare creștere fiind atestată în anul 2008 față de anul 2007 de 23%, apoi ca pentru anul 2014 să reprezinte un nivel dublu față de anul 2007. Același lucru îl putem spune și despre venitul disponibil al populației care înregistrează o sporire în medie de 10 % în raport cu valoarea precedentă, fiind atestată o scădere cu 2% în anul 2009. Mărimea medie a pensiei lunare crește în medie cu 7 % anual față de perioada precedentă, în anul 2014 aceasta având valoare de 2,3 ori mai mare decît în anul 2007. Valorea minimului de existență înregistrează o creștere cu 28% în anul 2008 față de anul 2007, o micșorare cu 14 % în anul 2009, urmată de o sporire medie anuală cu 12,5% pentru anii 2010 și 2011, în anul 2012 se menține valoarea din anul precedent, iar intervalul între anii 2013 și 2014 este determinat de o ascensiune medie cu 12,5 % anual.

În ansamblu, putem evidenția o tendință pozitivă a principalilor indicatori macroeconomici care alături de evoluțiile ascendente din domeniile sociale ne demonstrează despre o ,,însănătoșire’’ relativă a economiei Republicii Moldova, care însă nu s-a materializat asupra calității vieții pe teritoriul statului.

Evoluția demografică în Republica Moldova

Dinamica indicatorilor demografici ai Republicii Moldova sunt prezentați în tabelul următor :

Tabelul 2.2. Evoluția principalilor indicatori ai mișcării naturale a populației

Sursa : Biroul Național de Statistică

Evoluția principalilor indicatori demografici din perioadă supusă analizei, ne prezintă o situație benefică. Pe fundalul descreșterii populației totale în medie cu 0,93% pe an, se evidențiază o creștere medie cu 3,2% a natalității în perioada 2007-2009, urmată de o evoluție neuniformă în perioada 2010-2014, nivelul din anul 2014 fiind cu aproximativ 4% mai mare decât în anul 2013. Mortalitate este caracterizată printr-o descendență cu 4,5% în anul 2008 față de 2007, ulterior crescând în medie cu 4,2% în anii 2009 și 2010, după care reducându-se cu 6,2% în anul 2011 își păstrează valoarea dată și în anul 2012, în anul 2013 atestăm un nivel al mortalității scăzut 3,4% față de perioada anterioară, în anul 2014 însă, acest indicator i-a valoarea de 39.494 persoane ce semnifică o creștere cu aproximativ 1% față de anul 2013.

Nivelul mortalității infantile înregistrează o creștere cu 9% în anul 2008 față de anul 2007, urmată de o descreștere cu 4,2% în anul 2009, după care în intervalul 2010-2014 este determinat de o descendență neuniformă, dar în medie cu 7,9% pe an. Drept consecință a nivelului populației totale și nivelului înalt al mortalității, sporul natural în perioada de timp analizată i-a doar valori negative și neuniforme pe tot inervalul de timp, cea mai mare valoare fiind atestată în anul 2007 și cea mai mică în anul 2011, nivelul din anul 2014 fiind de 5,8 ori mai mic decît în anul 2007. În ansamblu, numărul căsătoriilor și divorțurilor este în descreștere în valoare medie cuprinsă între 3% și 10% anual, anii 2013 și 2014 caracterizîndu-se cu o ascedență a numărului de căsătorii, dar și a devorțuri, cu 2,9% și respectiv 1,9%.

Procesele demografice prezente în perioada anilor 2007-2014 au determinat nu numai reducerea populației totale a țării dar și intensificare procesului de îmbătrînire a populației, rata de îmbătrânire a trecut de 15,5%. În ceea ce privește repartizarea populație în funcție de mediu, circa 58% din totalul populației republicii locuiește în mediu rural, unde sărăcia este predominantă, cauzată de nivelul scăzut al dezvoltării agriculturii și infrastructurii.

Evoluția cantitativă a pieței muncii în Republica Moldova

Studiind modificările de pe piața muncii din perioada propusă analizei, se observă per ansamblu o tendință descrescătoare a principalilor indicatori ocupaționali prezentați în tabelul 2.2.. Astfel, în perioada 2007-2010 reducerea populației active a constituit în medie 2,1% , cea mai mare scădere s-a înregistrat în anul 2009 de 2,9 %, după care, următorii ani sunt caracterizați de o creștere și descreștere consecutivă a jalonului cu 1,8% în anul 2011, 3,4% în anul 2012, cu 1,5% în anul 2013 și 0,3% în anul 2014, valoarea finală din anul 2014 constituind 1.232,4 mii de persoane, adică cu 6% mai puțin decît în anul 2007.

Populația ocupată a fost determinată de o creștere cu 0,33% în anul 2008 față de anul 2007, urmând mai apoi o reducere cu 5,2% în anul 2009 și una de 3,4% în anul 2010 pînă la indicele de 1.184.4 mii persoane, în anul 2011 populația ocupată a crescut cu 2,6% față de anul 2010, ca mai apoi iarăși să se diminueze cu 2,3% în anul 2012 și să crească cu aceaiași valoare în anul 2013, anul 2014 a indicat o ascensiune cu 1% față de anul precedent. Cât despre structura pe sexe a populației ocupate, putem afirma că ponderea bărbaților și femeilor este relativ egală.

Tabelul 2.2. Indicatorii de bază ai pieței muncii

Sursa : Biroul Național de Statistică

Dacă examinăm evoluția coeficientului de ocupare a forței de muncă, graficul 1.1. , observăm că după creșterea din anul 2008 cu 4,1 %, urmează un proces brusc de diminuare în anii 2009 și 2010 cu 3,4%, ca în următorii 4 ani să se realizeze o creștere anuală medie de 1% pînă la indicele de 96,1% din anul 2014.

Graficul 1.1. Evoluția coeficientului de ocupare

Sursa : Biroul Național de Statistică

Cu toate că indicatorii statistici denotă o scădere a numărului de șomeri calculați conform BIM și a celor înregistrați la oficiile de muncă, în perioada 2007-2014 numărul populației economic active și cel al populației ocupate, înregistrează diminuări. Datele statistice ne indică că în intervalul 2007-2014, conform metodologiei BIM, numărului de șomeri în perioada pre-criză a scăzut cu 24% , ca apoi între anii 2009 și 2010 numărul acestora să se marească de 1,8 sau cu 80% față de anul 2008, urmând o scădere neuniformă în medie cu 15,3% pe an, pînă la valoarea de 47.530, de 2 ori mai mică decât în anul 2010. Aceași situație se prezintă cu nivelul șomerilor înregistrați la oficiile de muncă la sfârșit de an, după scăderea cu 20% în anul 2008, numărul lor se sporește dublu pînă în anul 2010, succedată de o descreștere progresivă, ca în anul 2014 numărul șomerilor să fie mai mic decît în anul 2008, adică 19.837 de persoane. Alături de reducerea populației active economic, urmărim o tendință globală de creștere a populației inactive pe parcursul anilor studiați. În același timp, trebuie de menționat că în unii ani valoarea acestui indicator s-a redus, în raport cu perioada precedentă, cum ar fi anul 2011 și 2013, în anul 2014 valoarea populației active s-a situat la o valoare mai mare cu 8,7% decît în anul 2007.

Ascendența populației inactive este influențată de procesul creșterii numărului de pensionari (tabelul 2.3.), anual cu circa 2%, ca în anul 2014 numărul acestora să fie cu 12% mai mare decît în anul 2007. Alături de acest indicator, evidențiem o sporire a ponderii populației antrenate în activitatea casnică, cît și a celor inactivi din alte motive. Așadar, către anul 2014 numărul casnicilor a crescut cu 62% în raport cu anul 2007, creșterea maximă identificîndu-se în anul 2010 de 26% față de anul precedent. Nivelul persoanelor inactive din alte motive a cunoscut cea mai mare creștere în anul 2009 cu aproximativ 17 % față de anul 2008, ca în următorii ani variind, atinge valoarea de 324,7 mii persoane în anul 2014, cu 13% mai mare decît în anul 2007.

O situație favorabilă pentru valoarea populației active este reprezentată de evoluția descendentă a numărului de elevi, care scade în medie cu 3% anual, în anul 2014 numărul elevilor fiind de 291,9 mii persoane, cu 22% mai mult decît în anul 2007.

Tabelul 2.3. Populația inactivă pe categorii (mii de persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

Analiza forței de muncă evidențiază că o parte importantă a populației inactive în vârstă aptă de muncă este plecată peste hotare. Dacă în anul 2008 și anul 2009 numărul celor plecați s-a scăzut cu 6% și respectiv 5%, față de anul precedent, în anul 2014 atestăm o valoare cu 2% mai mare decât în 2007, adică o creștere cu 13% pentru perioada 2010-2014. Sursele neoficiale estimează numărul emigranților de la 600 de mii persoane până la 800 de mii, cea ce reprezintă 60% a populației active de pe teritoriul Republicii Moldova.

Evoluția calitativă a pieței muncii în Republica Moldova

Pentru analiza pieței muncii, sub aspectul calitativ, trebuie menționat nivelul de educație și formare profesională al populației, nivelul de sănătate etc. Astfel, datele referitoare la numărul absolvenților în perioada supusă evaluării sunt prezentate în tabelul de mai jos :

Tabelul 2.3. Numărul de absolvenți pe instituții de învățămînt (persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

Din datele prezentate, observăm o evoluție ascendentă a absolvenților intituțiilor de învățămănt superior cu circa 50% în anul 2008, urmată de o recesiune a acestora în anul 2009 cu 3003 persoane sau 10%, anul 2010 înregistrează o creștere de 7%, după care în sens descrescător cu o valoare medie de 3,5% anual, numărul absolvenților ajunge la valoarea de 23.956 în anul 2014. Această scădere este datorată neuniformității numărului de absolvenți pe domenii de studii, la care se adaugă și lipsa cererii de forță de muncă. Dacă facem referire la numărul celor ce au absolvit colegiile, atunci acesta, la nivel global suportă o majorare cu 18% în anul 2014 față de valoarea din anul 2007. În licee, școli medii generale și cele profesionale absolvenții sau redus pe toată perioada analizată, anul 2014 indică o valoare cu 45% mai mică față de anul 2007. Acest fenomen a fost determinat de procesul de emigrare a persoanelor minore la muncă în străinătate, la care în anul 2013-2014 sau adăugat și noile reglementări legislative educaționale, ce au redus considerabil numărul persoanelor ce au susținut bacalaureatul. Numărul absolvenților gimnaziilor este caracterizat, pe toată perioadă analizată, de o scădere anuală cu 4%, în anul 2014 numărul acestora fiind cu 15 % mai mic, față de anul 2007, această situație a fost cauzată de sporul negativ al populației.

Referindu-ne la starea sănătății populației statului, constatăm că nivelul total al bolnavilor înregistrați în anul 2014 are cea mai mare valoare din intervalul analizat, morbiditatea populației a atins valoarea de 69,7%. Acest fenomen vine în contradicție cu sporirea calității și accesibilității serviciilor medicale și cu creșterea bugetului alocat pentru ocrotirea sănătății.

Evoluția structurală a pieței muncii în Republica Moldova

În analiza modificărilor structurale a factorului muncă este urmărită sistematizare populației ocupate în principalele grupuri ocupaționale, printre acestea se numără: structura pe sexe, grupe de vârstă, mediu, categoriei socio-profesională și domeniile de activitate economică. Sistematizarea populației ocupate pe sexe este prezentată în tabelul următor :

Tabelul 2.4. Populația ocupată pe sexe ( mii persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

Din datele prezentate observăm că numărul bărbaților în total populație ocupată în anul 2008 crește cu circa 1% față de anul 2007, după care scade în anii 2009 și 2010 cu 5% anual, ulterior în anul 2011 atestăm o creștere cu 4,5%, urmată de o diminuare cu circa 16.000 de persoane sau 2,5% în anul 2011 față de anul precedent, următorii ani fiind caracterizați de o ascensiune medie a indicatorului cu 3% anual. Numărul femeilor în total populație ocupată comportă un trend descendent începând cu anul 2007 până în anul 2010, cea mai mare scădere fiind în anul 2009 cu circa 6% față de anul 2008, după care anul 2011 este determinat de o creștere a indicatorului cu aproximativ 2%, urmat de o recesiune pînă la valoarea din anul 2010, în anii 2013 și 2014 numărul femeilor a crescut mediu cu 1,2% anual.

Utilitatea muncii prestate de categoriile date este condiționată de trăsăturile lor caracteristice. Astfel, bărbații doresc să se realizeze în domenile industriale, economice, construcții, pe când femeile fac alegerea spre domeniile socio-culturale ca : educație, sănătate, servicii. O influență esențială în specificul populației ocupate feminine îl reprezintă maternitate. Spre deosebire de țările cu economie de piață, unde rata ocupării feminine este mai mică decât cea a bărbaților, în Republica Moldova gradul de ocupare a femeilor și cel al bărbaților este la un nivel aproximativ egal, caracteristic țărilor ex-socialiste, trebuie de menționat că ponderea bărbaților este cu 3,5% mai mare decât cea a femeilor. Rata de ocupare a populației în funcție de sex este prezentată în graficul următor :

Graficul 2.1. Rata de ocupare în funcție de sex

Sursa : Biroul Național de Statistică și calcule proprii

Observăm o evoluție similară a ratelor de ocupare în funcție de sexe, astfel dinamica nesemnificativă a ratelor de ocupare între anii 2007 și 2008, este succedată de o scădere a indicatorului cu circa 2,5% anual în anii 2009 și 2010. Această scădere este urmată de o redresare cu 1% în anul 2011, ca în anul 2012 iarăși să scadă până la valoarea din anul 2010. Intervalul 2012-2014 este condiționat de o creștere a ratei de ocupare, anual cu circa 1%, care la finele anului 2014 este mai mică cu 3% decât nivelul aceluiași indicator în anul 2007. Acest simptom negativ este cauzat de scăderea numărului populației și creșterea numărului persoanelor plecate peste hotare.

Interes prezintă și studiul distribuirii forței de muncă pe activități economice în funcție de sex prezentată în tabelul 2.5 :

Tabelul 2.5. Populația ocupată după activități economice în funcție de sexe (mii persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

După analiza datelor expuse remarcăm că în sectorul primar al economiei naționale atât ponderea bărbațiilor, cât și cea a femeilor, a scăzut în perioada 2007-2010 în medie cu circa 7% anual, anul 2011 este determinat de o creștere a numărului bărbaților în agricultură cu 5%, numărul femeilor a ramas semnificativ nemodificat, după care urmează o recesiune a ponderii ambelor sexe în sector cu 8% în anul 2012, anii 2013 și 2014 sunt determinați de o ascensiune a ponderii ambelor sexe în medie cu 9% anual. Dacă raportăm numărul bărbaților ocupați în agricultură în anul 2014 cu valorile din anul 2007 observăm o scădere cu 7,5% și o scădere cu 12,5% a numărului femeilor. Similar sectorului primar, ponderea populației ocupate în funcție de sexe în industrie o fost caracterizată în ansamblu de o creștere în anul 2008 a numărului de femei, numărul bărbaților modificându-se nesemnificativ, după care urmează o tendință descrescătoare a ambelor ponderi în intervalul anilor 2008-2010 cu 5% anual, creșterea din anul 2011 cu 4% a numărului bărbaților și cu 2% a numărului femeilor, este succedată de o recesiune cu circa 2% anual a ponderii ambelor sexe în anii 2012 și 2013, anul 2014 fiind determinat de o creștere cu 2% a numărului bărbaților și numărului femeilor ocupați în industrie .

Sectorul construcțiilor este caracterizat de o evoluție pozitivă a ponderii ambelor sexe în anul 2008 față de anul 2007, numărul bărbaților a crescut cu 9% iar numărul femeilor cu 20% , după care în ansamblu se observă o tendință descrescătoare a valorilor, în anul 2014 numărul bărbaților fiind cu 13% mai mic decât în anul 2007, iar numărul femeilor cu 31% . În sectorul serviciilor ponderea bărbaților a crescut cu circa 4% anual în anii 2007 și 2009, iar cea a femeilor cu 0,9% în aceeași perioadă, după care în anul 2010 numărul persoanelor ocupate de ambele sexe scade cu 3,5%, ca în anul 2011 să crească în medie cu 6% față de anul 2010, numărul femeilor în perioada 2012-2014 este determinat de o scădere anuală medie cu 3%, iar numărul bărbaților după creșterea din anul 2013 cu 6%, este succedat de o scădere cu 4% în anul 2014. Deoarece rata de ocupare a populației în funcție de sexe a urmat o evoluție relativ egală pe intervalul de timp analizat, distribuția populației ocupate pe sectoare în funcție de sexe care este prezentată în graficul 2.2. poate fi reprezentată cu valorile medii a anilor analizați .

Graficul 2.2. Distribuția populației ocupate pe sectoare de activitate în funcție de sexe

Sursa : Biroul Național de Statistică și calcule proprii

Din datele obținute putem constata că 57% din numărul persoanelor din sectorul serviciilor sunt femei, iar 37% sunt bărbați. Celelalte domenii economice sunt caracterizate de o pondere mai mare a bărbaților față de ponderea femeilor, astfel în agricultură 37,6% sunt bărbați și 29,5 femei, în industrie 14,4% bărbați și 12,7% femei, sectorul construcțiilor este reprezentat de 11,2% bărbați și 1,1% femei din totalul populație ocupate.

O altă grupare structurală a populației ocupate o reprezintă clasificarea pe grupe de vârstă. Populația ocupată pe grupele de vârstă este expusă în tabelul 2.6. :

Tabelul 2.6. Populația ocupată pe grupe de vârste (mii persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

După cum observăm numărul populației ocupate pe grupa de vârstă 15-24 ani după creșterea din anul 2008 cu 3%, scade în anii 2009 și 2010 cu 3,2% anual, anul 2011 este determinat de o creștere cu 2,5% a numărului de persoane, urmat de recesiuni consecutive din anul 2012 cu circa 12 % , 2% în anul 2012 și cu 10% în anul 2014. Numărul populației ocupate cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 ani a cunoscut o creștere cu 3% în anul 2008, succedată de scăderea din anul 2009 cu 4% față de anul precedent, anii următori sunt caracterizați de o creștere anulă medie cu 3,5% cea mai mare creștere fiind în anul 2010 cu circa 12,3%. Indicele persoanelor ocupate cu vârsta cuprinsă între 35 și 44 ani a scăzut în anul 2008 cu circa 0,6 % , în anul 2009 și 2010 cu 7% anual, urmat de redresare pozitivă în anii 2011-2014 în medie cu 3,5% anual, excepție facând anul 2012 când numărul persoanelor s-a redus cu 1,8%. Pentru grupa de vârstă 45-54 ani este caracteristic un trend descendent pe întreg intervalul studiat, astfel în anul 2008 este înregistrată o scădere cu 2 %, în anul 2009 cu 4,5% ,iar în anul 2010 cu 9,6%,în anul 2011 nu sunt observate modificări esențiale, după care în anul 2012 numărul persoanelor scade cu 4,3% pînă la valoarea de 298 mii de persoane care se menține și în anul 2013, anul 2014 fiind determinat de o reducere a jalonului cu 2%. Populația cu vârsta cuprinsă între 55 și 64 de ani după creșterea cu 3% în anul 2008, își reduce valoarea cu 3% și respectiv cu 6% în anii 2009 și 2010, perioada ce urmează este dată de o creștere medie anuală cu 3,2% pînă în anul 2013, anul 2014 fiind caracterizat de o ascensiune a valorii cu 7,2%. Cît despre persoanele a căror vârstă este peste 65 de ani putem menționa ca numărul acestora scade din anul 2007 pînă în anul 2010 aproximativ cu 50%, în intervalul anilor 2011-2013 s-a menținut o valoare medie de 24 de mii persoane, relativ egală cu perioada anului 2010, în anul 2014 observăm o creștere a indicelui cu 25% față de perioada precedentă. Pentru a studia mai în detaliu populația ocupată în funcție de vârstă prezentăm graficul 2.3. care reprezintă rata de ocupare în funcție de vârstă :

Graficul 2.3. Rata de ocupare în funcție grupele de vârstă

Sursa : Biroul Național de Statistică și calcule proprii

Ca și în cazul indicatorului expus anterior, rata de ocupare pe toate grupele de vârste, cu excepția grupei 15-24 ani, este caracterizată de o recesiune în primii ani ai crizei economice globale. Pentru persoanele cuprinse în grupa 55-64 ani rata de ocupare scade cu 5,5% în anul 2007, după care pînă în anul 2013 urmează o scădere liniară în medie cu 0,8% anual, urmată de o creștere cu 6,4 % în anul 2014. Rata ocupațională a persoanelor din grupa 25-54 ani scade în anii 2008 și 2009 cu circa 5%, după care pe intervalul anilor 2010-2014 nu se modifică esențial valoarea medie fiind de 54,1%. Categoria tinerilor nu atestă o diminuare semnificativă a ratei ocupaționale, valoarea medie a sa fiind de 18%, acest fenomen este cauzat de faptul că această grupă de vârstă este mai puțin prezentă pe piața muncii . Rata persoanelor ce au depășit vârsta de 65 de ani se reduce uniform din anul 2007 până în anul 2010 cu circa 1,4% pe an, anii 2011, 2012 și 2013 sunt determinați de o valoare medie de 7,1% a ratei de ocupare, în anul 2014 se observă o creștere a indicelui cu 2% față de anul precedent. Reducerea ratei ocupaționale pe grupele 55-64 ani și 65 ani și peste, este provocată de majorarea numărului de pensionari și fenomenului de îmbătrânire a populației. Totodată este elocvent de precizat că persoanele tinere au o pondere mai mare în sectorul serviciilor și comerțului, cele din grupa 25-54 de ani în domeniul agricol, serviciilor și administrației, iar cele de peste 55 de ani în sectorul construcțiilor și agriculturii.

Analizând distribuția forței de muncă pe sectoare de activitate economică prezentată în diagrama 2.1., se observă că cea mai mare pondere este dată de sfera serviciilor, care crește cu 4,5% în perioada 2007-2012, urmată de o recesiune cu 3,3% până în anul 2014, datorată creșterii muncitorilor în agricultură. Ponderea populației ocupate în sectorul industrial cunoaște o ușoară creștere în anul 2008 cu 0,4% , în intervalul anilor 2009 și 2012 valoarea indicatorului nu se modifica esețial având în medie valoarea de 14,1%, anul 2013 și 2014 este determinat de o reducere a ponderii ocupaționale cu 0,8%. În intervalul anilor 2007-2014, numărul populației antrenate în sfera construcțiilor nu variază semnificativ, ocupând în medie 6,5% din populația ocupată.

Diagrama 2.1. Distribuția populației ocupate pe sectoare de activitate

Sursa : Biroul Național de Statistică și calcule proprii

Ponderea populației ocupate în agricultură se reduce cu 7% din 2007 până în anul 2012, proces condiționat de nivelul inferior al dezvoltării sectorului primar și creșterea ponderii serviciilor în economia națională. Anii 2013 și 2014 sunt caracterizați de o relansare a agriculturii și o creștere cu 6% în total a ponderii ocupaționale, cauzate de reorientarea către noi piețe de desfacere și creșterea exportului produselor agricole.

Populația ocupată după nivelul de instruire este prezentată în diagrama 1.3., din informațiile prezentate observăm o creștere uniformă a ponderii populației cu grad superior de instruire, între anii 2007 și 2012 cu 5%, după care scade în ani 2013 și 2014 în medie cu 1,5% anual. Numărul persoanele încadrate în cîmpul muncii cu grad mediu de calificare, nu se modifică semnificativ pe intervalul 2007-2012, însă gobal se evidențiază tendința descendentă, către anul 2014 fiind cu 3% mai mică decât în anul 2007. Pentru ponderea populației cu studii secundare profesionale este caracteristică o creștere cu 0,5% pe an în intervalul 2007-2009, ulterior diminuându-se consecutiv timp de patru ani cu câte 1% anual, anul 2014 să înregistreze o majorare cu 1,3%. Numărul persoanelor cu studii liceale și medii generale în total populație ocupată, nu variază esențial, valoarea medie pe intervalul anilor 2007-2014 este de 19,2%. Ponderea persoanelor cu studii gimnaziale în total populație ocupată are o evoluție uniformă între anii 2007 și 2012, anii 2013 și 2014 sunt determinață de o creștere anulă cu 2% față de perioada precedentă.

Diagrama 2.2.Populația ocupată după nivelul de instruire

Sursa : Biroul Național de Statistică și calcule proprii

Un alt aspect al analizei structurale ale pieței muncii este repartizarea populației ocupate în funcție de statutul profesional, elucidată în tabelul următor :

Tabelul 2.3. Populația ocupată după statutul profesional ( procente)

Sursa : Biroul Național de Statistică

Remarcăm că numărul salariaților a crescut între anul 2007 și anul 2009 în medie cu 1,2% anual, după care anii 2010, 2011 și 2012 ponderea salariaților rămâne relativ constantă, anilor 2013 și 2014 este caracteristică o scădere a salariaților totală de 3% față de anul 2012. O situație complet opusă o regăsim la grupa de lucrătorii pe cont propriu care în perioada 2007-2009 cunosc o recesiune cu 1,2% anual, urmată de o menținere între anii 2010-2012, ca în ultimii doi ani să crească cu 1,15% anual . Lucrătorii familiali neremunerați, alături de patroni și membri ai cooperativelor, dețin cele mai mici ponderi ocupaționale și nu suportă transformări evidente.

Analiza structurală a pieței muncii presupune și distribuția populației ocupate în funcție de mediu. Structura populației ocupate pe medii este prezentată în diagrama 1.4 și tabelul 2.4.

Diagrama 2.3. Ponderea populației ocupată după medii

Sursa : Biroul Național de Statistică

Tabelul 2.4. Numărul populației ocupate înfuncție de mediu (mii persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

Datele referitoare la populația activă pe medii ne demonstrează că există un echilibru între populația ocupată din mediul rural și urban, populația de la sate înregistrând o pondere mai mare decât cea de la oraș în medie cu 3,5%. Studiind informațiile date, observăm că, în perioada 2007-2012, numărul populației ocupate din mediul rural descrește liniar cu o valoare medie de 0,7-0,8% pe an, populația de la orașe își majorează ponderea cu aceleași valori procentuale. Începând cu anul 2012 până în anul 2014 numărul persoanelor ocupate de la sate crește cu 3%, constituind 646,9 mii persoane, cu 8,2% mai mult decât populația din mediul urban.
Pentru o imagine mai detaliată referitoare la structura populației ocupate pe medii ne propunem analiza populație după medii pe sectoare de activitate prezentate în tabelul 2.5. și diagrama 2.4. :

Tabelul 2.5. Populația ocupată după medii pe sectoare de activitate (mii persoane)

Sursa : Biroul Național de Statistică

Diagrama 2.4. Ponderea populației ocupate după medii pe sectoare de activitate

Sursa : Biroul Național de Statistică și calcule proprii

Această clasificare ne remarcă, că în sectorul primar al economiei naționale ponderea cea mai mare o reprezintă populația din mediul rural, care între anii 2007 și 2012 scade cu circa 8% din valoare înregistrată în 2007, în 2013 și 2014 aceasta crește cu 2% și 3% respectiv, de menționat este și faptul ca ponderea persoanelor de la oraș angajate în sectorul agrar rămâne esențial nemodificată pe întreaga perioadă analizată. Sectorului industrial îi este caracteristic o ponderea de două ori mai mare a populației urbane față de cea din mediul rural, nedeterminîndu-se abateri procentuale semnificative pe parcursul anilor evaluați. Dezvoltarea și reabilitarea infrastructurii orașelor a condiționat o pondere mai mare cu 23% a persoanelor din mediul urban angajate în construcții față de cei de la sate, care se menține aproximativ egală pe intervalul anilor 2007-2014 . Sub aspect global pe parcursul perioadei de timp cuprinse între anii 2007 și 2014 se evidențiază o stabilitate relativă între ponderea populației urbane și ponderea populație rurale în sectoarele de activitate ale economiei Republicii Moldova.

Analiza SWOT a pieței muncii în Republica Moldova

Pentru a analiza situația strategică a pieței muncii în Republica Moldova ne-am propus folosirea metodei SWOT. Pentru aceasta este necesar evidențierea punctelor forte și punctelor slabe ale pieței muncii, oportunităților și amenințărilor existente pentru formularea ulterioară a propunerilor.

În pofida creșterii substanțiale ale economie Republicii Molodova, care rezultă din analiza principalilor indicatori economici prezentați anterior, economia națională a rămas în curs de tranziție și adaptare la economia de piață, caracterizată de calitatea scăzută a factorului uman, repartizarea inadecvată a forței de muncă pe domenii de activitate și instabilitate dintre cererea și oferta de muncă. În momentul de față sectorul secundar al economiei Republicii Moldova este valorificat la un nivel necorespunzător al capacității sale reale. Acestă concluzie ne este condiționată de ponderea scăzută a populației ocupate în sectorul industrial și aportul neconsiderabil al acestui domeniu la formarea PIB-ului. În circumstanțele dezvoltării slabe a agriculturii, lipsei aportului adecvat din partea statului pentru susținerea sectorului agrar, la care se alătură și dependența de condițiile climaterice, este absolut necesară dezvoltare industrie pentru a obține avantaj competitiv și venituri mai mari.

Drept urmare a emigrării cadrelor de înaltă calificare, a ieșirii timpurii a tinerilor din sistemul educațional și pierderea interesului față de studii, în țară au apărut un deficit de forță de muncă calificată. Numărul absolvenților nu este corelat cu necesitățile reale ale economie, întreprinderilor private și de stat, astfel formându-se un dezechilibru între cererea și oferta de muncă. La acest fapt se adaugă și sistemul educațional defectuos, unde curriculumul este supraîncărcat cu aspecte teoretice, practica este una formală, iar cea mai mare parte a cadrelor didactice nu au experiența și calificarea adecvată. Sistemul de învățămînt nu dezvoltă în elevi deprinderi ca : cultura comunicării și cultura muncii, utilizarea tehnologiilor informaționale etc. care astăzi sunt absolut indispensabile pentru o încadrare benefică în viața contemporană. De asemenea trebuie de menționat că gradul înalt de morbiditate al populație înfluențează negativ calitatea capitalului uman.

Piața muncii funcționează imperfect și necorespunzător, deoarece aflată în perioada de adaptare ea posedă aspecte ale perioadei socialiste care vin în contradicție cu principiile economiei de piața. Migrațiunea forței de muncă peste hotare apare ca o oportunitate, deaorece ar facilita procesul de adaptare la o nou tip de economie care este parcurs necorespunzător. La oportunitați se adaugă accesul investitorilor străini pe piața internă pentru a aduce noi practici de perfecționare și motivare a capitalului uman, posibilitatea accesării fondurilor pentru formarea și dezvoltarea forței de muncă ; disponibilitatea organizațiilor internaționale de a acorda asistență financiară și tehnică statului, ar spori posibilitatea de modernizare a economiei naționale. Semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană va oferi posibilitatea reformelor economice și sociale pentru a corespunde pe viitor stadardelor europene.

Amenințări cele mai importante sunt criza economică mondială care a fost resimțită și în Republica Moldova și a cărei efecte nu s-au diminuat, instabilitatea politică și economică externă, afectează încrederea populației într-un viitor prosper, determinîndu-i să emigreze definitiv din țară și ponderea ridicată a populației în mediul rural afectat de sărăcie unde posibilitățile de acees la formare profesională și ocupare în câmpul muncii este redus.

Elaborarea matricei M.E.F.I

Observăm că matricea factorilor mediului intern indică valoare 1,7 ceea ce reprezintă o situație internă a pieței muncii defectuoasă. Acest fapt este datorat numeroaselor puncte slabe identificate și incapacității sistemului de management de a le elimina.

Elaborarea matricei M.E.F.E

În urma elaborării matricei factorilor din mediul extern a pieței muncii, am obținut un scor ponderat de 1,6 , aceasta ne demonstrează o capacitate extrem de slabă de răspuns a pieței muncii la fluctuațiile mediului extern.

Poziționare rezultatelor obținute în graficul SWOT

Figura 2.1. Poziționare rezultatelor în graficul SWOT

După poziționarea rezultatelor obținute din cele două matrici, în graficul modelului SWOT, observăm că ne aflăm în cadranul III. Circumstanțele create obligă implementarea strategiilor și politicilor de reorientare și reorganizare pentru eliminarea punctelor slabe și diminuarea efectelor amenințărilor.

Propuneri pentru eliminare punctelor slabe și diminuarea efectelor amenințărilor

Pentru eliminare punctelor slabe și diminuarea efectelor amenințărilor prezente pe piața muncii în Republica Moldova sunt oportune următoarele propuneri :

Reformarea sistemului educațional prin adaptarea curiculei și perfecționarea cadrelor didactice pentru a diminua calitatea scăzută a capitalului uman prezent pe piața muncii ;

Implicarea agenților economici în procesul de formare profesională va contribui hotărîtor la eliminarea dezechilibrului între cererea și oferta de muncă, reducerea ratei șomajului persoanelor tinere și a gradului de subocupare ;

Atragerea investițiilor și practicilor străine prin fonduri de finanțare pentru pregătirea capitalului uman ar spori calitate și eficiența forței de muncă ;

Corelarea formării profesionale cu necesitățile reale ale economiei și investițiile în sectoarele slab dezvoltate ar reduce repartizarea inadecvată a forței de muncă și a veniturilor ;

Elaborarea și implementarea programelor de asistență și ajutor social ar favoriza creșterea natalității și reducerea sporul natural negativ și a gradul de îmbătrînire a populației ;

Crearea locurilor de muncă adecvate și majorarea salariilor ar atrage majoritatea populației apte de muncă plecată peste hotare la reîntoarcerea în țară ;

Acordare serviciilor de informare și consiliere pentru integrarea pe piața muncii ar favoriza creșterea gradului de ocupare a populație din mediul rural, creșterea veniturilor și nivelului de trai în sate ;

Crearea, implementarea și monitorizarea unui cadru legislativ de funcționare a pieței muncii, corespunzător unei economii de piață, ar diminua deficiențele produse de perioada socialistă care se mențin în continuare.

Capitolul III . Concluzii și propuneri

Concluzii

Criza declanșată în Statele Unite ale Americii în anul 2007 a avut un impact multilateral asupra economiilor naționale ale statelor europene, resimțindu-se pe piața de capital, precum și pe piața forței de muncă. Criza economică mondială a condiționat un regres semnificativ al economiei Republicii Moldova despre care ne comunică principalii indicatori economico-sociali prezentați anterior.

Astfel, în anul 2009 s-a redus valoarea PIB cu 13,8% față de anul 2008, VNB cu 9%, iar producția agricolă a cunoscut o recesiune cu circa 20% în anul respectiv, de asemenea a scăzut nivelul consumului final cu 4,5%, iar nivelul investițiilor s-a redus de doua ori. Scăderea cheltuielilor de consum a fost generată de procesul reducerii remitențelor de peste hotare și creșterea numărului celor reîntorși în țară, datorită distribuției acestora în preponderență în Italia și Federația Rusă, ultima grav afectată de criza. Următorii ani sunt caracterizați de o redresare a economiei Republicii Moldova, care s-a manifestat în creșterea PIB și VNB cu 10,5% anual, în anul 2014 înregistrându-se creșterea dublă a producției agricole și industriale față de anul 2009. A crescut și valoarea salariului mediu pe economie în anul 2014 având valoare dublă din 2007, s-a majorat și marimea veniturilor și a pensiilor cu 50% față de anul 2007.

Dacă facem referire la impactul crizei asupra pieței muncii atunci observăm că, rata șomajului în anul 2009 a crescut cu 60% față de anul 2008, în anul 2010 aceasta avea valoarea de 7,4%, cu 15% mai mult decât în anul precedent. În intervalul aniilor 2011-2013 rata șomajului s-a menținut la o valoare medie de 5,8%, abia în anul 2014 aceasta s-a redus până la 3,9%, indice mai mic decât în anul 2008. Șomajul a afectat considerabil bărbății și populația din mediul rural cu vârsta cuprinsă între 25-45 de ani. În mediul rural rata șomajului ambelor sexe s-a dublat în anul 2010 față de anul 2008. Rata șomajului bărbaților din mediul urban a înregistrat o creștere cu 90% în anul 2010, iar a femeilor o creștere cu 50% în același an. De asemena s-a diminuat și rata de ocupare a populației, care în intervalul anilor 2008-2010 a scăzut cu circa 3,4%. S-a redus și numărului orelor lucrate pe săptămână cu circa 1 oră, fapt ce a influențat negativ activitatea agricolă și cea industrială. Reducerea orelor de muncă a generat fenomenul de subocupare.

Un alt efect al crizei economice este lichidarea locurilor de muncă, conform datelor date de întreprinderile care prezintă rapoarte către Biroul Național de Statistică, circa 72 de mii de oameni au rămas fără locuri de muncă sau 6,3% din numărul persoanelor care ar fi fost angajate în condiții noncriză.

După cum am menționat mai sus situația de criza a determinat scăderea numărului persoanelor plecate peste hotare la muncă sau în căutarea unui loc de muncă cu 6,5% anual în anul 2008 și 2009, numărul migranților din zona rurală a scăzut cu 9% în anul 2008, iar a persoanelor din mediul urban cu 4,5%. Migranții din mediul rural sunt puțin predispuși de a reveni, pentru că nu cred că își vor găsi un post de muncă acceptabil. Numărul persoanelor reîntorse în țară în perioada anilor 2009-2010 a constituit circa 193 de mii de persoane, majoritatea fiind bărbați cu preponderență din mediul rural, ceea ce a cauzat creșterea ratei șomajului.

Un impact important al recesiunii economice asupra pieței muncii este sporirea cu 85% a persoanelor descurajate, economic inactive. Majoritatea dintre aceștia nu se înregistrează la oficiile de ocupare a forței de muncă. Fenomenul dat și lipsa cererii de forța de muncă pe piață au condiționat reducerea persoanelor în instituțiile de formare profesională cu circa 10% în perioada 2009-2010, astfel diminuând oferta de muncă calificată.

Cu toate că, în a doua jumătate a anului 2008 era prezentă o abundență de indicații referitoare la viitoare recesiune, reacția conducerii statului la contextul creat a fost una întârziată și nestructurată. Politica guvernamentală incapabilă de a recunoaște declinul economic inevitabil a dus la o prognozare optimistă a bugetelui central și a celor locale. În plus, reducerea cheltuililor bugetare nu a fost coordonată cu autoritățile centrale și cele locale, care aveau posibilitatea de a adopta strategii și politici ce puteau sugestiona eficiența și eficacitatea cheltuililor.

Pentru contracararea impactului recesiunii economice mondiale asupra pieței muncii în Republica Moldova sunt oportune următoarele propuneri și planuri de măsuri :

Elaborarea și implementarea unui sistem eficient de reglementare pe termen scurt a procesului migrațional. Acesta va contribui la diminuarea riscurilor externe, la stabilitatea macroeconomică și încadrarea cadrului migrațional în planificarea și administrarea dezvoltării economiei naționale.

Deoarece creșterea economică a republicii depinde de remitențele migranților, ajustarea structurală și mobilitatea, pe termen scurt, a forței de muncă presupune focalizarea eforturile instituționale și legislative pentru atragerea de investiții și suport tehnic în domeniile economice vulnerabile, crearea de noi locuri de muncă, ce ar spori rata de ocupare, calitatea și productivitatea muncii.

Toate aceste recomandări sunt adresate direct guvernului, care ar trebui să înlăture barierele instituționale și structurale interne. Relansarea economiei Republicii Moldova presupune, mai întîi de toate, restabilirea încrederii cetățenilor în conducerea statului și redobîndirea accesului la piețele de desfacere externe și interne pentru toate sectoarele de activitate economică.

În concluzie putem sublinia, că impactul crizei economice asupra populației ocupate din Republica Moldova a subminat dezvoltarea economică a țării, dar nu a fost originea acestui fenomen. Criza doar a agravat situația care, deși parea a urma un vector pozitiv, este una defectuoasă. Incapacitatea clasei politice de a rectifica corespunzător cadrul legislativ și economico-social al republicii, ce ar favoriza dezvoltarea durabilă, este cauza primordială a eșecului suferit de Republica Moldova în perioada de existență post-socialistă.