Prezentarea Serviciilor de Educatie Si Asistenta Psihosociala din Penitenciarul Bucuresti Rahova

Pentru mine, personal, ca specialist care lucrează în sistemul penitenciar de peste 15 ani, plecând de la funcția de agent și ajungând până la aceea de consilier al directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar în cea mai mare partea a timpului îndeplinind funcția de educator, pot spune, că ei, cei de dincolo de gratii au fost întotdeauna acele persoane, care la un moment în viață au ales greșit și care cu siguranță la un numit moment vor fi redați societății.

De multe ori, în munca mea de educator, am luptat cu ideea de „pachete”, așa am simțit că sunt tratați deținuții (acesta este termenul agreat de legislați în vigoare), nu de către oameni, deoarece cei mai mulți dintre ei își fac datoria cu profesionalism si seriozitate, ci de către sistem în ansamblul său.

Concomitent cu elaborarea și aplicarea noilor acte juridice care reglementează executarea pedepselor privative de libertate, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a propus realizarea unei strategii de dezvoltare a sistemului.

Această idee de strategie presupune mai multe elemente de noutate; în primul rând avansează ideea de serviciu social, ca un rol asumat de Administrația Națională a Penitenciarelor pentru a veni în sprijinul societății prin eforturi de educație și reintegrare a persoanelor private de libertate.

Aceeași strategie identifică misiunea acestui serviciu ca fiind structurată pe trei coordonate: asigurarea educației deținuților, garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor private de libertate și asigurarea securității și stabilității societății prin îndeplinirea cu profesionalism a rolului asumat.

Garantarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor private de libertate a depășit nivelul declarativ al perioadei trecute, concretizându-se în reguli stricte, obligatorii pentru orice persoană ce intră în contact cu cei încarcerați.

Reforma sistemului penitenciar a început imediat după trecerea Administrației Naționale a Penitenciarelor în subordinea Ministerului Justiției. Atunci s-au luat o serie de măsuri care au vizat, în principal:

umanizarea regimului de deținere, urmărindu-se respectarea demnității umane și lipsa discriminărilor de orice natură;

îmbunătățirea normelor de hrănire, stabilindu-se norme calorice în locul celor valorice;

suplimentarea drepturilor acordate persoanelor private de libertate la pachete, vizite și altele;

accesul neîngrădit la mijloacele de informare în masă;

acordarea posibilității persoanelor private de libertate de a practica activități sportive și de a participa la acțiuni religioase;

asigurarea transparenței sistemului penitenciar, permițându-se accesul neîngrădit al reprezentanților presei.

Toate aceste atribute au avut un rol extrem de important pentru procesul de schimbare prin care trece în prezent sistemul penitenciar din noastră.

Sistemul penitenciar din România – misiunile și valorile asumate de acesta. Dorința de modernizare în opoziție cu rezistența la schimbare

Administrația Națională a Penitenciarelor este o instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiției, având ca scop coordonarea și controlul activității unităților (penitenciare, centre de reeducare, penitenciare de minori și tineri, spitale penitenciare, unități de pregătire și formare profesionale) care se organizează și funcționează în subordinea sa.

„Celula de bază” a Administrației Naționale a Penitenciarelor o reprezintă penitenciarul sau închisoarea, care, în conformitate cu Dicționarului explicativ a limbii române, reprezintă „clădire, loc în care sunt închiși cei condamnați la pedepse privative de libertate sau cei deținuți preventiv…”.

Unul dintre cele mai importante penitenciare din sistemul juridic românesc îl reprezintă Penitenciarul București – Rahova (situat la 8 km de centrul capitalei).

Construcția sa a început în anul 1991, pe amplasamentul vechiului penitenciar care a funcționat la o capacitate de 2.250 persoane, începând cu 1973 până în anul 1998 când a fost demolat. Darea în folosință a celui actual s-a făcut în etape, începând cu anul 1997 și corespunde standardelor internaționale impuse acestui gen de instituție.

În prezent, în Penitenciarul București – Rahova își desfășoară activitatea 560 de funcționari publici cu statut special și are o populație carcerală de aproximativ 1.500 persoane private de libertate, aflate în diferite regimuri de executare și de diferite categorii (majori, tineri, minori sau condamnați pe viață).

Capitolul II – Informații generale relevante

Sistemul administrației penitenciare în România este constituit din Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate care, potrivit legii, fac parte din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională al statului. Sistemul administrației penitenciare este de asemenea un serviciu public care contribuie la apărarea ordinii publice și a siguranței naționale prin asigurarea pazei, escortării, supravegherii, aplicarea regimului de detenție și organizarea de activități de asistență socială și educație, destinate reinserției sociale a deținuților.

Activitatea Administrației Naționale a Penitenciarelor este coordonată direct de către ministrul justiției și se desfășoară în conformitate cu prevederile Constituției României, Declarației Universale a Drepturilor Omului, Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu recomandările Consiliului Europei cu privire la tratamentul deținuților, cu dispozițiile Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, republicată, Legii nr. 51/1991 privind siguranța națională a României și legislației privind executarea pedepselor.

Sistemul administrației penitenciare este un serviciu public cu un rol social deosebit, determinat de funcțiile sale de garant al păstrării unui echilibru social, de formare a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială ale deținuților. De aceea se pune în mod deosebit accentul pe organizarea și coordonarea activităților de executare a pedepselor privative de libertate, pe asigurarea pazei, escortării și supravegherii deținuților, atât în interiorul perimetrelor de deținere la prezentarea la instanțele de judecată sau de urmărire/cercetare penală, cât și la nivelul comunității, în cadrul diverselor activități.

Administrația Națională a Penitenciarelor are obligația de a asigura ordinea și disciplina în cadrul locurilor de detenție în condițiile menținerii unui climat care să respecte demnitatea deținuților.

Administrația Națională a Penitenciarelor evaluează permanent nevoile de asistență socială, educație și terapeutice ale deținuților, acest proces constituind baza strategiei de reintegrare socială a acestora. Activitatea de pregătire școlară și de calificare a deținuților, coordonarea și planificarea etapelor și a programelor educaționale sunt activități curente desfășurate în cadrul sistemului pentru realizarea funcției educative și de asistență psiho-socială.

La nivelul sistemului administrației penitenciare se organizează și sunt monitorizate în permanență activitățile privind asigurarea dreptului la asistența medicală a deținuților. Pentru realizarea acestei funcții sistemul administrației penitenciare utilizează personal de specialitate, o baza materială proprie și proceduri similare sistemului sanitar public.

Pentru a realiza toate aceste funcții este necesar ca personalul din cadrul sistemului administrației penitenciare să fie selectat și evaluat pe baza unor criterii riguroase, specifice activității pe care urmează să o desfășoare și să beneficieze de formare și perfecționare profesională continuă. În egală măsură, Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate beneficiază de patrimoniul propriu prin care se asigură condițiile materiale necesare desfășurării activității unităților penitenciare.

La nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor se asigură evaluarea și planificarea, în funcție de obiectivele sistemului administrației penitenciare, a priorităților de investiții, precum și a resurselor materiale și financiare necesare, elaborându-se, în acest sens, programe anuale și de perspectivă pentru investiții și reparații capitale ale spațiilor de deținere.

În prezent, cadrul juridic care reglementează sistemul administrației penitenciare din România este prevăzut în anexa 1 F.

Prin Legea asistenței sociale nr.292/2011, Sistemul național de asistență socială a fost definit, conform art.2 ca fiind „un ansamblu de instituții, măsuri și acțiuni pe care statul, reprezentat de autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și societatea civilă intervin pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea efectelor temporare ori permanente ale situațiilor care pot genera marginalizarea sau excluziunea socială a persoanei, familiei, grupurilor ori comunităților.”

Asistența socială include prestațiile sociale și serviciile sociale acordate în scopul satisfacerii nevoilor sociale ale indivizilor, grupurilor, comunităților aflate în imposibilitatea de a-și procura în mod independent resursele necesare unui nivel de viață considerat decent într-un cadru social dat.

Activitatea asistentului social angajat în unitățile sistemului penitenciar românesc este reglementată prin Legea nr. 466/2004 privind Statutul asistentului social, precum și prin Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare și Hotărârea nr. 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici cu statut special din Administrația Națională a Penitenciarelor, cu modificările și completările ulterioare, Ordinul Ministrului Justiției nr. 2794/C/2004 pentru aprobarea Codului deontologic al personalului din sistemul administrației penitenciare.

În același context se înscriu și alte reglementări legislative, care evidențiază principalele elemente de specificitate ale acestei categorii profesionale:

Codul deontologic al profesiei de asistent social;

Hotărârea pentru aprobarea Normelor privind controlul și supravegherea exercitării profesiei de asistent social (publicată în Monitorul Oficial al României nr.586/2010);

Hotărârea Biroului executiv al Colegiului Național al Asistenților Sociali, nr. 3/2009, privind aprobarea normelor privind formarea profesională continuă a asistenților sociali;

Hotărârea de Guvern nr. 539/2005, cu modificările și completările ulterioare, pentru aprobarea Nomenclatorului instituțiilor de asistență socială și a structurii orientative de personal, a Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de asistență socială, precum și a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 68/2003 privind serviciile sociale, cu modificările și completările ulterioare;

Metodologia activităților desfășurate de către asistentului social din sistemul penitenciar, aprobată prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 418/2007, referitoare naționale în domeniul educației și asistenței psihosociale a persoanelor private de libertate;

Metodologia activităților desfășurate de către asistentului social din centrele de reeducare, aprobată prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 486/2010 privind Culegerea de documente privind desfășurarea activităților de educație și asistență psihosocială cu minorii din centrele de reeducare;

Manualul de proceduri al sistemului penitenciar, aprobat prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 452/2008 (A003 Domeniul: Educație și Asistență Psihosocială cod 03);

Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 478/2009, anexă de proceduri al sistemului penitenciar – subdomeniul Proceduri de lucru pentru specialiștii care își desfășoară activitatea în domeniul educației și asistenței psihosociale din centrele de reeducare cod – 04.

I. 2. Reglementări internaționale privind desfășurarea activității de asistență socială în instituțiile corecționale

Regulile Penitenciare Europene din 1987 ;

Regulile Penitenciare Europene din 2006 ;

Recomandarea nr. R (97) Consiliului de Miniștri ai Statelor Membre asupra Personalului Responsabil cu Implementarea Sancțiunilor și Măsurilor.

Penitenciarul București Rahova este situat la 8 km de centrul capitalei, pe șoseaua spre Alexandria. Construcția sa a început în anul 1991 pe amplasamentul vechiului penitenciar care a funcționat la o capacitate de 2250 persoane, începând cu 1973 până în anul 1988 când a fost demolat. Darea în folosință a celui actual s-a făcut în etape începând cu anul 1997.

            Perimetrul total atribuit este de 92.200 mp din care s-a construit și împrejmuit o suprafață de 62.100 mp.

            Este un penitenciar profilat pe deținerea arestaților preventivi (bărbați) și a condamnaților (bărbați) clasificați în regim închis.

            Unitatea are 7 secții de deținere interioară și o secție de deținere exterioară. Acestea conțin un număr 237 camere de deținere cu capacitate cuprinsă între 4 și 10 paturi, capacitatea legală de deținere fiind de 1.685 locuri la sediul penitenciarului și de 40 locuri la GAZ Bragadiru. În plus, pe interiorul secțiilor de deținere sunt amenajate cabinete medicale, cluburi, săli de forță. De asemenea, în incinta penitenciarului sunt amenajate în aer liber 2 terenuri de sport, un spațiu cu săli de clasă, o biserică, etc.

            Pentru asigurarea condițiilor necesare custodierii persoanelor private de libertate pe perioada executării pedepselor, Penitenciarul București – Rahova dispune de facilități administrative, incluzând aici un bloc alimentar, ateliere, magazii, garaj auto, etc.

            În exteriorul amplasamentului din București, penitenciarul dispune de o fermă agrozootehnică (GAZ) în localitatea Bragadiru, unde există posibilitatea cultivării terenurilor în vederea asigurării unor produse necesare preparării hranei persoanelor private de libertate custodiate.

Penitenciarul București – Rahova, ca unitate a Administrației Naționale a Penitenciarelor și implicit structură a sistemului judiciar, își asuma următoarea misiune: garantează respectarea drepturilor fundamentale ale individului în executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate; asigură educația persoanelor private de libertate în vederea reintegrării și responsabilizării sociale a acestora; contribuie la creșterea siguranței comunității prin crearea și menținerea unui mediu custodial sănătos de natură să pregătească persoanele private de libertate pentru reinserția socială.

Structura populației carcerale: – În prezent Penitenciarul București Rahova custodiază un număr de 1503 persoane private de libertate, bărbați, cu vârsta peste 21 de ani , gradul de ocupare fiind de 132,31%.

Particularități: persoanele private de libertate aflate în custodia Penitenciarului București Rahova execută pedeapsa în regimurile deschis, semideschis și închis, însă cele mai multe persoane private de libertate sunt arestate preventiv sau condamnate în primă instanță și ca urmare nu pot fi incluși într-un regim de executare.

   Pentru îndeplinirea misiunii, Penitenciarul București – Rahova promovează: profesionalismul și integritatea personalului; obiectivitatea și corectitudinea; transparența în activitatea instituției; eficiența și eficacitatea în realizarea obiectvelor.
   În desfășurarea activității, Penitenciarul București – Rahova are în vedere: asumarea responsabilității și a rolului social; respectul față de drepturile fundamentale ale individului și demnitatea umană; respectarea valorilor sociale; potențialul de reabilitare a persoanelor private de libertate; necesitatea diminuării efectelor negativeale privării de libertate.
   Funcțiile serviciului penitenciar prin care Penitenciarul București – Rahova înțelege să-și ducă la bun sfârșit misiunea sunt:
a) educația și asistența psihosocială- Penitenciarul București – Rahova urmărește reabilitarea persoanelor private de libertate în vederea reinserției sociale precum și menținerea și îmbunătățirea condiției individului pe parcursul executării pedepsei;
b) garantarea respectării drepturilor individului- Penitenciarul București – Rahova asigură recunoașterea, garantarea și aplicarea efectivă a drepturilor enunțate de lege, în scopul creării condițiilor necesare menținerii unui mediu custodial sănătos;
c) comunicare și imagine- Penitenciarul București – Rahova urmărește asigurarea unei bune comunicări interne, cu instituțiile publice și cu partenerii din societate;
d) siguranța unității- Penitenciarul București – Rahova creează un mediu sigur pentru persoanele private de libertate, pentru angajați, vizitatori și orice alte persoane care desfășoară activități în locurile de deținere;
e) ordinea în locul de deținere – Penitenciarul București – Rahova menține ordinea și disciplina în condițiile asigurării unui climat care respectă demnitatea umană a persoanelor private de libertate;
f) sănătatea – Penitenciarul București – Rahova asigură asistență medicală pentru persoanele private de libertate, având în vedere parametrii calitativi și standardele existente în sistemul public de sănătate;
g) management eficient – managementul în cadrul Penitenciarul București – Rahova trebuie să gestioneze activitatea în așa fel încât obiectivele să fie atinse în condițiile unui consum optim de resurse.

MISIUNEA

Administrația Națională a Penitenciarelor este serviciul public responsabil cu aplicarea regimului de detenție și cu asigurarea intervenției recuperative, în condiții care garantează respectarea demnității umane, facilitând responsabilizarea și reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate și contribuind la creșterea gradului de siguranță a comunității, menținerea ordinii publice și securității naționale.

.Administrația Națională a Penitenciarelor aplică în domeniile de competența sa strategia Guvernului României privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate pronunțate de instanțele judecătorești

VIZIUNE

Vom dezvolta un serviciu public sigur pentru comunitate, bazat pe profesionalismul, integritatea și loialitatea personalului, precum și pe respectul față de drepturile fundamentale ale persoanelor custodiate.

VALORI

Integritate Respectăm etica profesională și ne asumăm rigorile muncii noastre.

Loialitate Ne dedicăm profesiei noastre și suntem conștienți că rolul nostru este esențial pentru comunitate. Rămânem fideli misiunii noastre de supraveghetori-educatori și avem credința că putem contribui la dezvoltarea unei societăți sigure care să încurajeze reintegrarea .

Profesionalism Responsabilitatea, obiectivitatea, fermitatea, respectul, discreția, calitatea muncii sunt elementele esențiale ce definesc conduita noastră profesională.

Respect față de lege Credem în statul de drept și în puterea legii. Respectăm și punem în aplicare normele ce reglementează domeniul nostru de activitate.

Orientare către rezultate În munca noastră respectăm principiile de eficiență și eficacitate și urmărim ca acțiunile noastre să aibă impact pozitiv asupra comunității și persoanelor aflate în custodie.

Orientare către individ Susținem fiecare membru al organizației noastre să își dezvolte potențialul profesional și să se bucure de realizările proprii alături de noi.

Punem pasiune în lucrul cu oamenii și acționăm permanent pentru a asigura un echilibru între nevoile persoanelor aflate în custodie și rigorile mediului custodial.

Persoanele condamnate la pedepse cu privare de libertate, se înscriu într-o categorie populațională aparte, cu nevoi psiho-socio-educaționale specifice. Personalitatea decompensată, carențele educaționale accentuate, complianța la influențele mediului extern, inconsecvența psihocomportamentală, absența unor pattern-uri stabile, dezirabile social, de raportare la varietatea de indivizi și situații cu care s-au confruntat pe parcursul vieții, sunt numai câțiva dintre factorii care dimensionează intervenția educativă în cazul acestora și condiționează reușita procesului recuperativ, în ansamblu.

Conceperea și proiectarea demersului educațional destinat persoanelor care au săvârșit infracțiuni, constituie acțiuni complexe, dublu orientate: spre investigarea personalității și aprecierea resurselor/disponibilităților proprii fiecărui individ, precum și către ajustarea activităților planificate, la exigențele mediului carceral și la tipul de regim de detenție. În consecință, atunci când abordăm problematica reintegrării sociale a delincvenților, trebuie să avem în vedere faptul că, alinierea la exigențele normative, deopotrivă cu înscrierea în coordonatele unei scheme metodologico-instrumentale de succes, se constituie într-un demers integrativ minuțios, desfășurat pe mai multe paliere de activitate și a cărui grad de reușită este direct proporțional cu numărul și amplitudinea dimensiunilor, pe care educatorul le poate lua în calcul la un moment dat.

În sens general, intervenția educațională se focalizează asupra instrumentării plurivectoriale a persoanei private de libertate, astfel încât după liberare, aceasta să dispună de resursele necesare pentru a depăși consecințele nefaste ale etichetării sociale și ale eșecului relațional, să poată învăța, munci și întemeia o familie. Se are în vedere:

Reducerea ratei recidivei

Adaptarea programelor educaționale și de asistență psihosocială la nevoile persoanelor private de libertate

Conștientizarea comunității cu privire la importanța reintegrării sociale a persoanelor care au executat pedepse privative de libertate

Creșterea numărului de persoane private de libertate implicate în activități educative și de asistență psihosocială

Exercitarea drepturilor

Deținuții își exercită toate drepturile civile și politice, cu excepția celor care au fost interzise, potrivit legii, prin hotărârea definitivă de condamnare, precum și a celor a căror neexercitare sau exercitare restrânsă rezultă inerent din privarea de libertate ori din rațiuni de menținere a siguranței deținerii.

3. Drepturile persoanelor private de libertate se asigură în unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 275/2006 și ale Regulamentului de aplicare al acesteia, după cum urmează:

Libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase

Dreptul la informație

Dreptul de a participa la viața comunității

Dreptul la consultarea documentelor de interes personal

Dreptul de petiționare

Dreptul la corespondență

Dreptul la convorbiri telefonice

Dreptul la plimbare zilnică și dreptul de a primi vizite

Dreptul de a primi bunuri

Dreptul la asistență medicală

Dreptul la asistență diplomatică

Dreptul la încheierea unei căsătorii

4. Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.

Ca elemente de noutate prevăzute de noua lege de executare a pedepselor

5. Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate și sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de lege.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să înjosească persoana condamnată.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de desfășurare a activităților și condițiile de detenție, după cum urmează:

a) regimul de maximă siguranță;

b) regimul închis;

c) regimul semideschis;

d) regimul deschis.

Având în vedere faptul că în Penitenciarul București Rahova nu sunt cazați deținuți care execută pedeapsa privativă de libertate în regim de maximă siguranță, în rândurile următoare voi face referire doar la regimurile de executare deschis, semideschis și închis.

Ca un apendice upgradat al vechii legi 275, pravila 254 prevede câteva noutăți:

   Supravegherea electronică la distanță;

–         Audierile prin videoconferință;

–         Aplicarea provizorie a regimului de executare;

–         Diferențierea regimurilor de executare și în funcție de modul de acordare a drepturilor;

–         Citarea în fața instanței și a administrației penitenciarului care poate pune concluzii.

Personalul de specialitate

În cadrul Sectorului Educație și Asitență Psihosocială din Penitenciarul București Rahova își desfășoară activitatea următoarle categorii de specialiști: Educator, psiholog, asistent social, preot, monitor sportiv, agent tehnic, bibliotecar, șef serviciu educație, șef serviciu asistență psihosocială, director adjunct educație și asistență psihosocială

Administrației Naționale a Penitenciarelor este implicată în reintegrarea socială a persoanelor private de libertate pe timpul executării pedepsei sau a măsurii educative privative de libertate fiecărei persoane îi este întocmit un traseu educațional, pentru perioada pe care o va petrece în instituție. Pentru aceasta se realizează observarea – culegerea de informații semnificative din istoricul personal, identificarea profilului psihocomportamental, a intereselor și aptitudinilor și completarea Dosarului de dezvoltare personală (pentru minori și tineri) / Dosarului de educație și asistență psihosocială, care va cuprinde și Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Administrația Națională a Penitenciarelor a gândit o politică educațională și de asistență psihosocială orientată, în principal, în următoarele direcții:

instruirea școlară –organizată ca o educație adresată celor depășiți ca limită de vârstă, în forme de învățământ primar, gimnazial și liceal și, în anumite condiții, la nivel universitar;

formarea profesională – organizată sub forma școlilor de arte și meserii sau a cursurilor de conversie sau reconversie profesională, realizate în colaborare cu Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Agențiile Județene de Ocupare a Forței de Muncă;

dezvoltarea unor deprinderi și competențe sociale – desfășurate în vederea însușirii unor abilități prosociale și a unor principii pentru o viață normală, în acord cu normele sociale, pentru a-și gestiona mai bine viața personală în anumite domenii (sănătate, familie) sau pentru depășirea unor aspecte de viață negative (alcoolism, toxicomanie);

educația fizică și sportul – sunt modalități utile de petrecere a timpului liber întrucât se bucură de mult succes în rândul persoanelor private de libertate, datorită dorinței de a fi activ a fiecărui individ;

biblioteca – este o sursă importantă de educație nestructurată care contribuie la dezvoltarea personală, fiind, în același timp, și o sursă de divertisment, dar și un centru de dezvoltare culturală, persoanele private de libertate având acces la biblioteca organizată în fiecare unitate de detenție;

activitățile culturale și artistice – presupun atât o participare activă (exprimare artistică – pictură, modelaj, sculptură), dar și o participare pasivă a beneficiarilor (vizionări de filme, piese de teatru, prelegeri etc.);

Programele specifice domeniului educație

Program de adaptare la viața instituționalizată;

Program de alfabetizare

Educație pentru sănătate;

Educație pentru viața de familie;

Educație civică;

Educație prin sport

Universul Cunoașterii

Activitățile educaționale semistructurate

activități sportive

activități de difuzare a culturii

activități artistice

concursuri tematice

Activitatea de bibliotecă

Ieșiri în comunitate

Activități derulate în colaborare cu parteneri din comunitate:

ASISTENȚA PSIHOLOGICĂ ȘI SOCIALĂ

asistența psihologică – presupune evaluarea psihologică inițială care se realizează printr-un interviu clinic și o baterie de teste psihologice fiind un element de bază al Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică. Totodată, există o intervenție psihologică în situațiile de criză pentru cei aflați într-o situație existențială acută, concretizată în manifestări comportamentale de origine patogenă (anxietate crescută, agitație psihomotorie, depresie etc.). Există o intervenție psihologică cu scopul ameliorării funcționării psihice (control pulsional și toleranță la frustrare, capacitatea de a se autoaprecia obiectiv), dar și ameliorarea percepției față de realitate (toleranță la ambivalență, relații umane mai consistente și mai umane);

1. EVALUAREA PSIHOLOGICĂ – toate persoanele private de libertate sunt evaluate psihologic în vederea identificarea principalelor riscuri și nevoi psihologice, în scopul orientării intervenției specifice și a individualizării intervenției.

2. Consilierea psihologică – au beneficiat de consiliere psihologică persoanele private de libertate care, în urma unei evaluări psihologice, au fost identificate ca aparținând, în principal, următoarelor categorii:

a) cu dificultăți de gestionare a impulsurilor sexuale (449 persoane condamnate) ;

b) cu antecedente în adicții, consum de droguri ori alte substanțe psihotrope (1132 persoane condamnate);

c) cu dificultăți de gestionare a agresivității/pedepse mari (1106 persoane condamnate);

d) diagnosticate cu afecțiuni psihice (1707 persoane condamnate);

e) cu risc de suicid (535 persoane condamnate);

f) cu risc de vulnerabilizare/marginalizare (2446 persoane condamnate );

c) în situații de criză, inclusiv refuz de hrană (714 persoane condamnate);

Programele de asistență psihologică

a) specifică:

program de asistență psihologică destinat persoanelor cu dificultăți de gestionare a impulsurilor sexuale (231 persoane condamnate) ;

program de asistență psihologică destinat persoanelor cu antecedente în adicții, consum de droguri ori alte substanțe psihotrope (1006);

program de asistență psihologică destinat persoanelor cu dificultăți de gestionare a agresivității (1255 persoane condamnate);

program de asistență psihologică destinat persoanelor diagnosticate cu afecțiuni psihice (1707 persoane condamnate);

program de asistență psihologică destinat persoanelor cu risc de suicid (650 persoane condamnate);

program de asistență psihologică destinat persoanelor vârstnice (357 persoane condamnate);

b) generală:

– program de autocunoaștere și dezvoltare personală (2484 persoane condamnate);

program de terapie ocupațională (673 persoane condamnate)

program de formare a deținuților de sprijin (697 persoane condamnate);

program de asistență psihologică destinat persoanelor cu risc de vulnerabilizare/marginalizare (142 persoane condamnate)

program de asistență psihologică destinat ameliorării relațiilor conjugale și familiale, pentru femei (217 persoane condamnate)

asistența socială – presupune cunoașterea și înțelegerea istoriei sociale a individului (familia de origine, dinamica familială, structura mediului social și economic), aceste date fiind necesară întocmirii planului de intervenție individualizată. Totodată specialiștii din penitenciare desfășoară activități de consiliere familială, cu scopul îmbunătățirii relațiilor dintre membrii familiei, dar și implicarea familiei în procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.

4. EVALUAREA SOCIALĂ – toate persoanele private de libertate sunt evaluate în vederea identificării nevoilor de asistență socială.

Consilierea socială – au beneficiat de consiliere socială persoanele private de libertate care, în urma unei evaluări a nevoilor sociale, au necesitat următoarele tipuri de intervenții specifice:

Consilierea socială în vederea obținerii diverselor documente – 3340 persoane condamnate;

Consiliere socială în vederea medierii /restabilirii relațiilor de familie -2150 persoane condamnate;

Consiliere socială în vederea identificării de resurse -1321 persoane condamnate;

Consiliere socială în situații de criză -653 persoane condamnate.

5. Programele de asistență socială:

Program de pregătire în vederea liberării – 6956 persoane condamnate;

Program de formare/îmbunătățire a abilităților parentale – 1051 persoane condamnate;

Program de formare / îmbunătățire a abilităților sociale – 1548 persoane condamnate;

Program de mediere a relațiilor intrafamiliale – 473 persoane condamnate;

Program de menținere a legăturii cu mediul de suport – 1128 persoane condamnate;

Program de prevenire a recidivei – 636 persoane condamnate.

III.1. Evaluarea socială a persoanelor custodiate

Evaluarea persoanelor custodiate se desfășoară în trei mari etape, în funcție de traseul execuțional-penal/execuțional al acestora, astfel:

Evaluarea inițială se realizează în perioada de carantină și observare, în cadrul programului de adaptare la condițiile privării de libertate și urmărește identificarea principalelor riscuri și nevoi sociale ale persoanelor private de libertate în vederea stabilirii demersurilor specifice, în perioada executării pedepsei.

Evaluarea periodică se realizează pe parcursul executării pedepsei și are rolul de a evidenția evoluția înregistrată de persoanele private de libertate din perspectiva abilităților sociale, precum și, după caz, de a identifica alte riscuri și nevoi sociale.

Se realizează obligatoriu în săptămâna premergătoare analizării în comisia de individualizare a pedepsei privative de libertate, în condițiile prevăzute de Lege.

Pentru persoanele private de libertate repartizate în regimurile deschis și semideschis evaluarea periodică se realizează cel puțin o dată la șase luni, dar nu mai târziu de termenele stabilite de Lege.

Pentru persoanele private de libertate repartizate în regimurile închis și maximă siguranță evaluarea periodică se realizează cel puțin o dată la 12 luni, dar nu mai târziu de termenele stabilite de Lege.

Evaluarea finală se realizează la sfârșitul executării pedepsei și analizează evoluția persoanelor private de libertate ca urmare a parcurgerii demersurilor de asistență socială.

III.1.1. Evaluarea inițială

Evaluarea inițială a persoanei custodiate se efectuează în perioada de carantină și observare. Ea are două scopuri: de a culege informații relevante despre situația socio-familială a persoanei private de libertate/minorului și de a orienta intervenția de resocializare și reabilitare.

Faza de întâlnire este prima interacțiune dintre asistentul social și persoana custodiată, moment care marchează inițierea procesului de ajutorare și care pune bazele relației de încredere. Această relație este elementul esențial și suportul intervenției profesionale.

Evaluarea inițială este etapa cunoașterii persoanei sau/și a grupului familial, a situațiilor-problemă și a interacțiunii acestora. Evaluarea constă în aprecierea potențialului (afectiv, intelectual, fizic) de care dispune persoana custodiată. Aceste capacități formează resursele interne ale persoanei. De asemenea, sunt identificate și evaluate resursele din rețeaua socială a acesteia: relația cu familia, cu grupul de apartenență, accesul la servicii și la forme de dezvoltare personală și profesională.

Evaluarea inițială constituie primul pas în vederea identificării riscurilor și nevoilor de natură socială și proiectării intervenției specifice și presupune parcurgerea următorilor pași:

a) Colectarea datelor și a informațiilor necesare din mai multe surse (de la persoana privată de libertate/minor, din dosarul individual, din ancheta socială, rechizitoriu etc.).

Asistentul social are o întrevedere cu persoana privată de libertate sau minorul, după depunerea acesteia/acestuia în penitenciar sau centru de reeducare și identifică potențialii factori de risc. Totodată, se informează asupra situației socio-familiale a persoanei custodiate, în scopul diminuării efectelor negative ale privării de libertate, precum și pentru a acorda sprijinul oportun.

Dacă situația o impune, specialistul poate solicita informații despre situația socială a persoanei private de libertate de la membrii familiei, în cadrul unei întrevederi la sectorul „Vizită”, cu acceptul acestora și, în prealabil, cu acordul persoanei private de libertate. De asemenea, familiile minorilor privați de libertate, pot fi contactate în cadrul sectorului „Vizită”, indiferent de opțiunea exprimată în acest sens de către minorii în cauză.

În cazul minorilor sancționați cu măsura internării într-un centru de reeducare, contactarea de către asistentul social a familiilor acestora este obligatorie.

De asemenea, în situația în care membrii familiei persoanei private de libertate/ minorului doresc, din proprie inițiativă, să aibă o întrevedere cu asistentul social, aceasta se poate realiza, în cadrul sectorului „Vizită” al așezământului de detenție.

b) Asigurarea circuitului datelor obținute

Pe baza informațiilor culese, asistentul social începe completarea fișei sociale din Dosarul de Educație și Asistență Psihosocială, Dosarul de Educație și Asistență Psihosocială a Minorului și Dosarul de Dezvoltare a Minorului, iar la prima întrevedere cu membrii echipei multidisciplinare (psihologul și educatorul) analizează toate informațiile colectate. Este analizată situația și carențele identificate pe care le prezintă persoana privată de libertate în plan social, psihologic și educațional.

c) Analizarea informațiilor colectate

Reprezintă, de fapt, evaluarea situației, care presupune sintetizarea, organizarea și interpretarea datelor, cu scopul de a formula corect (realist) problema socială, obiectivele intervenției și mijloacele adecvate pentru soluționarea lor.

În acest context, se poate afirma că evaluarea inițială vizează:

– locul de muncă și calificarea într-o meserie;

– locuința;

– atitudinea față de victimă și infracțiune, responsabilitatea față de faptele comise;

– stima de sine;

– abilitățile sociale;

– abilitățile cognitive;

– comportamentul;

– sănătatea mentală etc.

Etape ale evaluării inițiale:

a) explorarea și evaluarea problemei;

b) acordul clientului asupra scopului intervenției și stabilirea obiectivelor schimbării formulate în termeni comportamentali (contract scris);

c) planul de lucru (calendarul activităților; frecvența întâlnirilor; specificarea, planificarea și distribuirea sarcinilor; limitarea sarcinilor în funcție de complexitatea lor; identificarea obstacolelor reale și potențiale – analiza contextuală);

Cele mai importante și mai eficiente tehnici de evaluare sunt interviul, observația, testul și chestionarul.

III.1.2. Evaluarea periodică

Evaluarea periodică are scopul de a actualiza informațiile sociale despre fiecare persoană custodiată, precum și de a asigura regimul progresiv de executare a pedepsei/optimizarea procesul recuperativ.

Elementele de noutate sunt consemnate în fișele de specialitate din cadrul Dosarului de Educație și Asistență Psihosocială / Dosarul de Educație și Asistență Psihosocială a Minorului / Dosarul de Dezvoltare a Minorului. Asistentul social reactualizează lista de priorități, în funcție de intervențiile deja realizate și de elementele nou identificate, formulându-se, după caz, noi recomandări și priorități din perspectiva includerii în programe și activități specifice.

Ca subcategorie a evaluării poate fi amintită și evaluarea detaliată, ca modalitate de soluționare a unui caz social.

Elementele principale ale unei evaluări detaliate (fără a fi limitate, însă, la acestea) sunt :

identificarea și detalierea problemei în cauză și a datelor relevante;

starea de fapt a persoanei custodiate, elemente ajutătoare, factori de risc și impactul mediului;

planul de intervenție, care include obiectivele și metodele de acțiune (necesitățile persoanei custodiate, problema, starea de fapt și elemente sistemice relevante); datele culese pentru o astfel de evaluare pot proveni de la persoana custodiată, familia sa, reprezentantul legal sau de la alți asistenți sociali/specialiști implicați în cazul respectiv.

Etapa evaluării detaliate este bazată pe explorare și este similară metodelor utilizate de toate științele, ținând cont de următorii pași:

culegerea și organizarea de date relevante pentru caz, majoritatea asistenților sociali bazându-se pe instrumente de culegere și prezentare sistematizată a informațiilor (ex: fișe de caz, rapoarte etc.);

conectarea și interpretarea datelor (înțelegerea interacțiunilor dintre relații, fapte, evenimente, sentimente, comportamente, influențe ale mediului social etc.). Principalele abilități ale asistentului social vizează identificarea aspectelor esențiale din viața persoanei custodiate, care au determinat situația respectivă. Profesionistul trebuie să privească persoana custodiată din perspectiva holistică a problemelor și a circumstanțelor sale;

evaluarea modului în care persoana custodiată funcționează, care sunt capacitățile, punctele tari și slabe, resursele disponibile. Această parte a procesului reprezintă partea de individualizare, deoarece fiecare persoană este unică, în felul său;

definirea problemei sau problemelor cărora ne vom adresa. În această parte, persoana custodiată și asistentul social stabilesc lista și prioritățile de abordare a problemelor, ținând seama de resursele disponibile;

planificarea intervenției, în care se stabilesc obiectivelor intervenției. În ceea ce privește definirea obiectivelor, trebuie să se țină cont de următoarele criterii:Cine face?, Ce face (sarcini) ?, Când (încadrarea într-o limită de timp)?, În ce condiții ?, La ce nivel minim de performanță ?, Cum se măsoară rezultatul?.

Obiectivele formează fundamentul responsabilizării părților implicate și sunt subiect de negociere, după caz, cu persoana privată de libertate sau minorul / familia. Acestea trebuie să fie:

specifice;

măsurabile;

realiste;

flexibile;

încadrate într-o limită de timp.

Totodată, evaluarea detaliată a situației persoanei custodiate / familiei trebuie să răspundă la următoarele întrebări și să urmeze pașii propuși de răspunsuri:

Ce evaluăm?

Pentru ce evaluăm?

Pe ce bază evaluăm?

Cum și cu ce evaluăm?

Obiectul evaluării?

Arii de evaluare

În momentul în care un asistent social se află în situația de a evalua complex o persoană custodiată și familia acesteia, trebuie să accepte de la început că, demersul său nu poate fi unul singular, ci complementar cu al altor specialiști și corelat cu acțiuni de pe alte nivele de evaluare.

Astfel, evaluarea complexă are în vedere patru mari arii de interes:

1. aria socială,

2. aria medicală,

3. aria psihologică,

4. aria educațională.

Evaluarea socială presupune analiza, cu precădere, a calității mediului de dezvoltare al persoanei private de libertate sau minorului (ex: locuință, hrană, îmbrăcăminte, igienă, asigurarea securității fizice și psihice etc.), a factorilor de mediu (ex: bariere și facilitatori) și factorilor personali. Acest tip de evaluare este coordonat de către asistentul social.

Evaluarea medicală presupune examinarea clinică și paraclinică, în vederea stabilirii unui diagnostic complet (ex: starea de sănătate sau de boală și, după caz, complicațiile bolii; evaluarea medicală este coordonată de către medicii de specialitate).

Evaluarea psihologică se realizează prin raportare la standardele existente, prin teste specifice validate, în vederea stabilirii unei diagnoze care indică depărtarea sau distanța față de normele statistice stabilite. Acest tip de evaluare este coordonat de către psihologi.

Evaluarea educațională se referă la stabilirea nivelului de cunoștințe, gradul de asimilare și corelarea acestora cu posibilitățile și nivelul intelectual al persoanei custodiate, precum și identificarea problemelor și cerințelor educative speciale. Acest tip de evaluare este coordonată de către educatori sau profesori.

III.1.3. Evaluarea finală

Evaluarea finală are scopul de a prefigura perspectivele de reintegrare socială a persoanelor custodiate.

Concluziile de specialitate sunt consemnate în fișele de specialitate din cadrul Dosarului de Educație și Asistență Psihosocială / Dosarul de Educație și Asistență Psihosocială a Minorului / Dosarul de Dezvoltare a Minorului, precum și în documentația înaintată comisiei de propuneri pentru liberare condiționată sau consiliului profesoral.

În acest context, menționăm, ca exemplu de bună practică, demersurile întreprinse de asistenții sociali din cadrul Penitenciarului Codlea, care, înaintea liberării unei persoane private de libertate ce necesită suport social după liberare, completează FIȘA DE EVALUARE SOCIALĂ (înaintea liberării), prezentată la paragraful. III.2.3.1. Aplicații practice, punctul B.

Scopul acestor demersuri este transmiterea informațiilor către instituțiile din comunitate, ce au în competență domeniul asistării și al asistenței sociale, astfel: Direcției de Servicii Sociale, pentru persoanele care domiciliază în municipiul Brașov; Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov, pentru cei care domiciliază în județul Brașov (uneori se colaborează și cu asistentul social din cadrul Primăriei din comuna/localitatea de domiciliu a persoanei care urmează să se libereze); asistentului social/referentului din cadrul Primăriei din raza localității unde are domiciliul persoana ce urmează să se libereze (pentru persoanele care nu domiciliază în județul Brașov).

Pregătirea persoanelor private de libertate sau minorilor pentru revenirea în comunitate, după finalizarea sancțiunilor penale, este un proces ce începe din prima zi de detenție, se derulează pe toată perioada executorie și se intensifică la finalul acesteia prin parcurgerea unui program recuperativ special conceput, în scopul creșterii șanselor de incluziune socială.

Această etapă premergătoare liberării are rolul de adaptare a individului la specificul vieții comunității și de internalizare a drepturilor și responsabilităților sociale. Revenirea în societate după liberarea din detenție reprezintă un moment important din viața oricărei persoane care, pentru o anumită perioadă de timp, a fost privată de libertate.

Momentul liberării include și aspecte negative determinate de fenomenul etichetării sociale, provocând persoanei revenite în societate sentimente contradictorii față de familie și comunitate. După executarea pedepsei privative de libertate, unele persoane constată că nu mai au familie, locuință, loc de muncă, posibilități financiare pentru a se întreține. Aceste cauze cresc șansele ca odată întorși în comunitate, să încalce din nou normele sociale, să comită infracțiuni și să revină în închisoare. În consecință, activitățile derulate trebuie să aibă o tematică specifică acestei etape a traseului execuțional, oferind informații concrete despre serviciile sociale puse la dispoziție de organizații nonguvernamentale și instituții ale statului, precum și despre modalitățile de accesare a acestora, în conformitate cu legislația în vigoare.

Pregătirea pentru “libertate” este, așadar, un proces de durată. În cadrul acestui proces, o atenție deosebită se acordă dezvoltării deprinderilor de viață independentă. Dezvoltarea optimă a acestor deprinderi va asigura o mai bună inserție socială și implicit, scăderea riscului de recidivă.

Când doriți să vă mutați într-o casă, vreți să vedeți mai mult decât o singură încăpere. Indiferent cât de impresionat ați fi de o cameră anume, tot ați dori să explorați întreaga locuință – celelalte încăperi, podul, pivnița, curtea. Ați dori, poate, să faceți și o plimbare prin împrejurimi. Știți că ambianța unei singure încăperi nu este definitorie pentru întreaga casă și cereți să vedeți totul. Viața într-o singură încăpere este influențată și afectează, la rândul său, întreaga casă, curte și vecinătate, așa cum traiul în întreaga casă, curte și vecinătate este influențat și afectează viața într-o singură încăpere.

Iată că, dacă asistenții sociali nu cer un „tur complet”, clienții nu îi vor conduce prin „celelalte încăperi sau proximități” ale vieții lor. O evaluare generală nu se limitează doar la simpla comunicare a situațiilor clienților și la identificarea punctelor tari ale acestora. Indiferent de nivelul educațional și material al clientului, o evaluare a resurselor la toate nivelurile sistemului lărgește gama soluțiilor posibile. Când asistenții sociali îndrumă clienții să privească dincolo de situațiile lor imediate pentru a cerceta în profunzime sistemele contextuale, descoperă noi informații, resurse și oportunități. Descoperirile permit asistenților sociali și clienților să descifreze relațiile dintre evenimente și să identifice resurse încă neabordate, dar totuși accesibile.

În România nu există o instituție, organizație care să se ocupe în mod exclusiv de asistența post penală a persoanelor private de libertate, prin urmare rolul asistentului social din penitenciar devine foarte important în procesul de recuperare a persoanei.

IV. 2. 4. INTERVIUL

Este o tehnică ce presupune, prin intermediul comunicării directe, culegerea datelor, diagnosticarea situației clientului și sprijinirea acestuia în vederea rezolvării problemei.

În literatura de specialitate sunt cunoscute trei forme de interviu:

interviul de explorare – are scopul de a culege informații structurate și complexe despre situația deja cunoscută a clientului ( informațiile de bază au fost obținute deja prin tehnica întrevederii );

interviul diagnostic – are scopul de a stabili, prin intermediul unor întrebări specifice, clar direcționate, natura problemei și a resurselor sistemului client (ex: familie, comunitate, prieteni etc.);

interviul terapeutic – are scopul de a sprijini clientul în procesul de schimbare și de rezolvare a problemei diagnosticate. Această formă a interviului este utilizată, cu precădere, de către psihoterapeuți.

Pentru a realiza un interviu bine direcționat, se construiește un ghid de interviu, care include mai multe tipuri de întrebări. În structura oricărui tip de interviu există o serie de întrebări specifice, utilizate pentru deschiderea interviului, pe parcursul și la încheierea acestuia.

Structura ghidului de interviu cuprinde elemente referitoare la:

aspectele predelincvenționale (ex: cadrul familial, instruire școlară și profesională, anturaj, consum de alcool / droguri etc.);

numărul și tipul antecedentelor în ceea ce privește comportamentul infracțional;

circumstanțele săvârșirii faptei, ale conflictelor / tensiunilor care au condus la destructurarea relaționării cu mediul de suport etc.;

frecvența contactelor cu mediul de suport;

nivelul de așteptare / perspectivele de rezolvare a problemelor.

Ghid de interviu pentru EVALUARE INIȚIALĂ

Exemplu

studiu de caz, rolul și activitatea purtătorului de cuvânt în cadrul Penitenciarului București – Rahova. M-am oprit asupra acestui aspect din mai multe considerente:

Penitenciarul București – Rahova, ca parte integrantă a sistemului penitenciar, reprezintă o instituție publică;

este interesant tocmai specificul acestui sistem. Mediul penitenciar a fost apreciat ca fiind un mediu exclusivist și deosebit de rezistent la schimbare;

de ordin practic, deoarece îmi desfășor activitatea ca purtător de cuvânt al Penitenciarului București – Rahova din ianuarie 2006.

Spațiul penitenciar este, prin definiție, un spațiu închis, dihotomic, care divizează populația penitenciară în două grupuri – de o parte și de alta a gratiilor.

Capitolul I.

Capitolul II este dedicat informațiilor cu privire la competențele profesionale ale asistentului social care lucrează în penitenciar sau centru de reeducare, precum și aspectelor referitoare la supervizarea și managementul activităților de asistență socială, având drept scop evidențierea elementelor cheie care fac parte din procesul profesiei.

Ideea unei lucrări în care să fie analizat modul în care au fost percepute aceste schimbări în sistemul penitenciar a plecat tocmai de la faptul că, odată cu aplicarea noilor norme, populația penitenciarelor se simte oarecum dezorientată, neștiind ce poziție să adopte, fiind în pericol de a trece cu ușurință de la exces de zel la neglijență în serviciu. În momentul de față sunt nenumărate cazurile în care noile norme stârnesc rumoare în rândul lucrătorilor si în rândul persoanelor private de libertate și chiar, uneori, în rândul societății civile.