Prezentarea Principalelor Caracteristici Tipologice ale S.c. Rafo S.a

INTRODUCERE

În general, la început de mileniu, economia mondială se caracterizează prin confruntarea forțelor care converg, pe de o parte înspre integrarea în economia mondială – globalizare – și pe de altă parte înspre fragmentare în economiile de scală, în producție și în piața mondială .

Trecerea la economia de piață și restructurarea economiei românești trebuie să se realizeze prin respectarea principiilor de eficiență. Însăși dezvoltarea pe mai departe a economiei, potrivit exigențelor ce se manifestă pe plan mondial, depinde, în măsura hotărâtoare, de sporirea eficienței în toate domeniile de activitate economico – socială, de îmbunătățirea laturilor calitative ale acestora.

În economia contemporană, problema modernizării firmelor constituie o problemă majoră. Fără tehnologii de mare importanță o firmă riscă să nu reziste în fața acelor unități economice concurente care s-au preocupat continuu de inovarea producției, de aceea problema modernizării și retehnologizării întreprinderii apare ca o latură inseparabilă a procesului de restructurare impus de tranziția către un nou tip de întreprindere.

Necesitatea modernizării și retehnologizării derivă din nevoia de a dezvolta sau a păstra o poziție ocupată de întreprindere pe piață, cererea pieței de a-și diversifica producția, obligativitatea de a se alinia la normativele impuse de guvern, legislație, cerințele sociale referitoare la protecția mediului și protecția consumatorului, nevoia de a face față unei scăderi a ofertei sau scumpiri a resurselor și din nevoia de a face față progresului tehnic.

În sistemul concurențial al pieței libere, activitatea agenților economici asigură performanța în măsura în care au eficiență înaltă, adică, obținerea unor efecte cât mai mari în raport cu resursele alocate sau consumate.

În definirea conceptului de eficiență energetică trebuie să pornim de la căile de utilizare eficientă a resurselor. În acest scop este necesară utilizarea completă a acestor resurse și să se asigure maximizarea rezultatelor obținute în baza folosirii acestor resurse.

Maximizarea rezultatelor obținute, a producției, se poate realiza ca eficiența de alocare și ca eficiență în producție. Eficiența alocării constă în producerea acelor bunuri economice solicitate de la societate, la un moment dat, prin utilizarea resurselor disponibile. Eficiența în producție implică utilizarea acelor mijloace tehnice de producșie, care permit obținerea bunurilor materiale și a serviciilor cu costul cel mai scăzut.

Creșterea eficienței economice, se poate manifesta prin programe de retehnologizare, modernizare și dezvoltare a întreprinderilor naționale, în special prin transfer international de tehnologie. Desfășurarea acestor programe constituie o cerință de prim ordin pentru realizarea creșterii eficienței la nivel microeconomic, dar constituie un factor obiectiv al asigurării creșterii economice și participării României la circuitul mondial de valori.

Creșterea economică este de neconceput fără investiții. Investiția trebuie privită ca ,,o cheltuială certă pentru viitor".

Eficiența trebuie privită ca eficiență socială și eficiență ecologică, deoarece pe plan mondial se constată o importanță a nevoilor de ordin ecologic și social, obținerea unor rezultate mari de către întreprindere, în condițiile poluării mediului natural și ale unor efecte sociale nefavorabile iși pierde importanța pentru existența umană.

Schimbarea tehnologică tinde să fie privită ca valoroasă prin sine, însă nu orice modificare tehnologică pe care o poate iniția o firmă este considerată bună. În percepția generală, a face concurență în ramurile de înaltă tehnologie reprezintă un bilet pe ruta spre profitabilitate, iar în alte ramuri considerate cu tehnologie inferioară, sunt privite cu desconsiderare.

Schimbarea tehnologică nu este importantă în sine, dar este importantă dacă are efecte asupra avantajului competitiv și structurii de ramură. Nu orice schimbare tehnologică este benefică strategic, uneori înrautățește poziția concurențială a firmei și atractivitatea ramurii.

Scopul și sarcinile lucrării elaborate constau în evidențierea rolului retehnologizării și de creștere a competitivității întreprinderii S.C. RAFO S.A., cu ajutorul analizelor teoretice și metodologice adecvate situației curente și de perspectivă a comerțului extern, prin elucidarea oportunităților de perfecționare și implementare a strategiilor de promovare a acestuia.

Eficiența economică constituie măsura valorificării resurselor disponibile în societate la un moment dat, dar în același timp și premisa realizării unei creșteri economice intensive.

Din punct de vedere economic S.C. RAFO S.A. urmarește prin realizarea investiției o creștere a producției.

Prin retehnologizarea obiectivelor economice se asigură îmbunătățirea parametrilor tehnico-economici ai capitalului fix, reducerea consumurilor specifice, sporirea gradului lor de fiabilitate, mentabilitate și disponibilitate.

Prin prezenta lucrare doresc să evidențiez aspecte legate de eficiență economică rezultată în urma retehnologizării astfel că în prima parte a lucrării voi prezenta concepții teoretice cu privire la necesitatea și rolul retehnologizării ce reprezintă o fază importantă prin stabilirea momentului optim de înlocuire a utilajelor atunci cand dotările existente nu se mai justifică din punct de vedere economic îndeosebi în contextul extinderii, dezvoltării și modernizării obiectivelor economice.   

În cea de a doua parte a materialului este descrisă SC RAFO S.A., societate pe baza căruia este construit studiu de caz privind retehnologizarea. În cuprinsul studiului de caz voi încerca să demonstrez necesitatea investiției pe care o face firma privind atingerea obiectivelor propuse de către aceasta înainte de retehnologizare.

În  partea a treia a lucrării voi face o prezentare a indicatorilor financiari ce iau parte la analiza eficienței economice, acești indicatori tehnico economici au rolul de a caracteriza efectele și eficiența economică a investițiilor de retehnologizare.

În partea finală voi elabora concluziile pe baza calculelor efectuate cu ajutorul indicatorilor economici.

CAPITOLUL 1

Aspecte teoretice privind retehnologizarea

Tehnologiile de vârf constituie un element esențial în cucerirea piețelor și menținerea competitivității firmelor și economiilor naționale. Ridicarea productivității muncii și creșterea eficienței economice nu se poate manifesta decât prin punerea în practică a unor vaste programe de restructurare, retehnologizare și modernizare a economiei naționale, prin amplificarea relațiilor de colaborare și parteneriat cu statele dezvoltate ale lumii.

Prin retehnologizarea obiectivelor economice se asigură:

• îmbunătățirea parametrilor tehnico-economici ai capitalului fix;

• reducerea consumurilor specifice;

• sporirea gradului lor de fiabilitate, mentabilitate și disponibilitate.

Investițiile de această natură se realizează în unități existente în funcțiune fiind preferabile în raport cu investițiile noi care sunt mai costisitoare.

Dezvoltarea vizează la unitățiile existente amplificarea parametrilor constructivi și funcționali, cuplându-se cu acțiuni de modernizare.

Reutilarea constituie ansamblul acțiunilor de înlocuire a mijloacelor fixe scoase din funcțiune cu altele similare sau cel mai adesea modernizate.

Modernizarea reprezintă acțiunea de adaptare a sistemelor tehnice și economice la condițiile nou create de progresul atins în domeniul respectiv.

Modernizarea mașinilor și instalațiilor are scopul de a îmbunătăți caracteristicile tehnice, funcționale fie pe părți, fie ale ansamblului mașinii sau instalației care să permită obținerea de performanțe comparabile cu alte mașini noi, similare. Ea este una din principalele căi de atenuare și chiar de înlăturare a efectelor negative determinate de uzura morală.

Operațiunile de retehnologizare și modernizare presupun întocmirea tuturor mașinilor, instalațiilor și utilajelor uzate fizic și moral care nu mai corespund stadiului actual al tehnicii cu echipamente complexe și moderne care înglobează tehnologii de vârf capabile să realizeze producții de un înalt nivel tehnic și calitativ competitive pe piața națională și internațională.

Asimilarea noilor tehnologii superioare din punct de vedere tehnic și economic reprezintă calea cea mai importantă de economisire a resurselor și permite modernizarea structurii economiei pe ramuri și activități.

Retehnologizarea, modernizarea și dezvoltarea economiei, se poate realiza pe doua directii:

prin construirea de noi obiective și capacități de producție inclusiv dezvoltarea capacităților de producție existente;

prin reutilarea secțiilor, atelierelor și locurilor de muncă, cu mașini, utilaje echipamente și instalații care încorporează tehnologii de vârf.

Determinarea momentului optim de modernizare și de înlocuire a mașinilor și echipamentelor constituie o problemă importantă care contribuie la creșterea eficienței economice în unitățile respective.

1.1. Modernizarea și reutilarea mașinilor și instalațiilor

În cazul retehnologizărilor prin investiții directe sau transfer internațional de tehnologie se pune problema înlocuirii unor utilaje existente uzate fizic și îndeosebi, moral, cu utilaje și tehnologii noi mult mai performante.

Pentru modernizarea și reutilarea mașinilor și instalațiilor trebuie să se țină cont de următorii factori:

a. uzura fizică și morală;

b. accidente sau avarii prin al căror grad de deteriorare se determină scoaterea din uz a mașinilor și instalaților;

c. scăderea cererii produselor fabricate cu utilajul respectiv.

1.1.1. Uzura fizică

Aceasta se poate determina cu ajutorul urmatoarelor metode:

• metoda bazată pe valoarea inițială a mașinii sau instalației;

• metoda bazată pe expertiză tehnică;

• metoda duratei de serviciu ramase – uneori uzura calculată prin metoda bazată pe duratele de serviciu normate este egală sau chiar mai mare decat cea calculată în funcție de durata normată;

• metoda bazată pe datele evidenței contabile.

1.1.2. Uzura morală

Aceasta se poate prezenta sub două aspecte:

• uzura morală de gardul I care se manifestă prin deprecierea utilajului existent, pe masură ce utilajele de același fel se pot achiziționa la un preț mult mai scăzut;

• uzura morală de gradul II care se poate manifesta fie prin creșterea productivității muncii utilajelor noi de același fel față de cele în funcțiune, fie prin reducerea cheltuielilor pentru exploatarea utilajului nou.

1.2. Determinarea duratei optime de funcționare a utilajului și echipamentelor

După o durată oarecare de funcționare, mijloacele fixe sunt înlocuite cu altele noi de același tip sau cu altele mai perfecționate.

Stabilirea eficienței economice optime a investiției privind înlocuirea mijloacelor fixe, pentru diferitele cazuri concrete ce intervin în activitatea unei mijloace fixe, pentru diferitele cazuri concrete ce intervin în activitatea înterprinderi se face pe baza unei teorii ce devine din ce în ce mai cunoscută.

Pentru determinarea duratei optime de funcționare a utilajelor și echipamentelor se pleacă de la eficiența cheltuielilor cu reparațiile de la analiza statistică a vârstei mijloacelor fixe scoase din funcțiune într-o anumită periodă de timp.

În analiza eficienței cheltuielilor cu reparațiile se pornește de la faptul că în perioada de funcționare a unui mijloc fix trebuie recuperată valoarea inițială, cheltuielile cu reparațiile curente și cele cu reparațiile capitale.

1.3. Cadrul de schimbare a tehnologiilor uzate și criteriile ce trebuie avute în vedere la implementarea noilor tehnologii 

În cazul acțiunilor de retehnologizare și modernizare, o fază importantă o reprezintă stabilirea momentului optim de înlocuire a utilajelor atunci cand dotările existente nu se mai justifică din punct de vedere economic îndeosebi în contextul extinderii, dezvoltării și modernizării obiectivelor economice.

Literatura economică de specialitate și practica economică au consacrat ca metodă pentru determinarea duratei optime de funcționare a utilajelor, respectiv, determinarea momentului optim de inlocuire a utilajului, metoda minimizării costului mediu al utilajelor, cunoscută și sub numele de metoda Kaufmann. Aceasată metodă presupune înlocuirea utilajului, atunci când cheltuielile cu întreținerea și funcționarea acestuia depașesc cheltuielile totale actualizate.

Metoda minimizării costului mediu al utilajului se determină prin relația următoare

(1.1)

unde:

I = valoarea de intrare (costul de achiziție al mijlocului fix)

  = cheltuieli de exploatare a perioadelor 1,2,,n-1.

a = rata de actualizare

Activitatea de retehnologizare implică întodeauna și modernizarea concept pe care îl folosim alături de cel de retehnologizare, deoarece, noile active fixe implementate în fluxul tehnologic al înterprinderii, presupun o schimbare a tehnologiilor, avand ca efect atat dezvoltarea și modernizarea obiectivelor economice trebuie avute în vedere următoarele criterii:

Consumul de materii prime și materiale pe unitatea de produs fabricat – trebuie să fie mai redus după retehnologizare și modernizare, în condițiile în care profitul crește;

Consumurile energetice unitare (inclusiv combustibilul) – după retehnologizare trebuie să fie mai mici față de cele obținute în condițiile funcționării vechilor utilaje și tehnologii;

Aportul valutar unitar – să fie mai mare dupa retehnologizare, modernizare, chiar și în condițiile în care volumul producției exportate ar rămâne constant;

Productivitatea muncii – după retehnologizare, modernizare trebuie să fie superioară situației anterioare.

1.4. Retehnologizarea și reabilitarea sistemelor productive

În activitatea productivă sunt situații în care apar semnele unui proces de depreciere tehnologică. Determinarea continuă a nivelului performanțelor tehnologiilor și echipamentelor se realizează de regulă lent. O tehnologie dupa nașterea sa nu poate înregistra deteriorare instantanee deoarece dacă ea nu ajunge la maturitate, respectiv consolidare nu se înscrie în familia celor validate și implementate în sistemele productive. În acest caz ea poate fi denumită cel mult ,,inovativă” de ruptură sau tranziție. În schimb tehnologiile stabile sunt supuse ,,îmbătrânirii iar semnul vizibil al acestui proces este deteriorarea performanțelor.

Această schimbare de situații se manifestă prin uzura fizică și mai ales morală a echipamentelor chiar scăderea performanțelor inițiale (considerate standard) cu consecințe imediate în creșterea consumurilor specifice a costurilor și reducerea productivității și a profiturilor.

În mediul economico – productiv (într-o companie) se pot lua decizii care vizează aducerea în prim plan a unor intervenții tehnologice care dinamizează schimbarea. Se consideră că nevoia de tehnologii este permementă, iar gama de performanțe pozitive poate fi soluționată prin retehnologizare.

Retehnologizarea evidențiază necesitatea îmbunătățirii structurii tehnologice a investițiilor totale, în direcția creșterii ponderii echipamentelor și utilajelor, a părților active ale investiției.

1.5 Eficiența economică a retehnologizării

1.5.1. Noțiuni introductive

Eficiența economică este considerată o componentă principală a raționalității acțiunii umane. Aceasta înseamnă că fiecare agent economic dorește  să-și atingă scopul propus cu un efort cât mai mic. Astfel, activitatea agentului economic este considerată eficientă, atunci când încasările obținute prin vânzarea rezultatelor pe piață depașesc cheltuielile care s-au facut.

Eficiența economică poate fi interpretată sub două aspecte:

– ca randament al utilității și combinării forței de producție;

– sub forma consumului forței de producție unde eficiența economică apare ca raport între veniturile realizate și factorii de producție consumați.

Cerințele eficienței economice privesc maximizarea rezultatului concomitent cu minimizarea cheltuielilor, precum și optimizarea folosirii resurselor de muncă, resurselor materiale și banești.

Eficiența economică constituie măsura valorificării resurselor disponibile în societate la un moment dat, dar în același timp și premisa realizării unei creșteri economice intensive.

La nivel macro există factori direcți cât și factori indirecți care contribuie la creșterea eficienței economice.

Factorii direcți se prezintă sub forma unor măsuri tehnice concretizate în următoarele acțiuni:

– perfecționarea organizării producției și a muncii;

– perfecționarea calificării personalului lucrător;

Factori indirecți sunt considerați:

– dezvoltarea învațământului și a cercetării științifice;

– sporirea numărului de invenții și a cercetării științifice;

– sistemul de prețuri și pârghiile financiar bancare cât și aplicarea unor stimulente materiale.

Asupra eficienței activitățiilor de retehnologizare, modernizare și dezvoltare influențează atât valoarea la care ajung utilajele cât și nivelul cheltuielilor de intreținere reparații și funcționare a acestora.

Retehnologizarea cuprinde reutilările, asimilările și achiziționările de noi utilaje și în principiu nu se pune problema comparației cu alte utilaje similare noi, ci doar cu cele deja existente.

În cazul modernizării problema este puțin diferită în sensul că se achiziționează în vederea dezvoltării parametrilor tehnico – economici ai vechilor utilaje  și capacități de producție, acestea căpătând noi însușiri tehnico – economice, superioare celor existente anterior, fiind aproape de insușirile unor utilaje noi.

Soluția de modernizare este determinată de mai multi factori obiectivi:

• posibilitățile și potențialul tehnico – științific de a se realiza utilaje noi, mult mai competitive;

• posibilitățile financiare relativ limitate pentru a adopta soluția achiziționării unui utilaj nou;

• gradul de urgență pentru economia firmei de a se obține unele sau altele din produse, știut fiind faptul că de regulă retehnologizarea presupune o perioadă de timp mai îndelungată decât modernizările;

• evoluția produselor (utilajelor) noi care apar și care nu prezintă performanțe mult mai spectaculoase se obțin prin modernizare.

1.5.2 Determinarea eficienței economice prin retehnologizare

Efectele și eficiența economică a investițiilor de modernizare și reutilare se pot măsura cu ajutorul unor indicatori tehnici (dimensiune, greutate, fiabilitate) sau cu ajutorul unor indicatori tehnico – economici ce caracterizează înzestrarea tehnică a muncii, gradul de utilizare a mașinilor și utilajelor, precum și cu ajutorul unor indicatori de eficiență.

1.5.2.1 Indicatori statici

Indicatorii statici de evaluare a eficienței economice și de apreciere a proiectelor de investiții sunt variați ca natură, mod de exprimare, capacitatea informațională și semnificație etc.

a. Capacitatea de producție

Este potențialul de producție al unui obiectiv, într-o perioadă dată, de regulă un an, în unități naturale tone,  ,bucăți, ore etc. – în raport cu profitul producției, structura sortimentală prevăzută și regimul de funcționare. Capacitatea de producție se stabilește în funcție de gradul de utilizare intensivă și extensivă a utilajelor și instalațiilor rezultând din însumarea capacităților individuale ale acestora sau în raport de capacitatea utilajului conducător.

Ca și indicator natural capacitatea de producție constituie punct de plecare pentru stabilirea celorlalți indicatori cum ar fi: valoarea investiției; investiția specifică; costul și valoarea producției; numărul de personal; etc.   

b. Numărul personalului

Face parte din sfera indicatorilor naturali, se stabilește funcție de capacitatea de producție, regimul de lucru, norma de personal, profilul producției, structura sortimentelor etc. În seria indicatorilor de eficiență economică a investiților apare sub forma numărului de personal total, din care numarul de muncitori.

c. Costul de producție

Poate fi pus în evidență sub forma costului unitar sau a costului total anual

Costul de producție total (valoarea producției de cost): se stabilește pentru un anumit volum al producției și pentru o anumita perioadă de timp (an, trimestru, lună). Costul de producție exprimă efortul de producție/ exploatare în cadrul înterprinderii, fabricii, secției etc., tendința de optimizare impunând minimizarea lui. Se folosește în analiza economică pentru comparații între activități, produse, etc., precum și pentru determinarea unor indicatori derivați (cheltuieli la 1000 lei producție, rata profitului, profitul aferent perioadei de timp). Tendința de optimizare presupune minimizarea costului producției (unitar și total).

d. Prețul de vânzare (preț de producție)

Constituie rezultatul însumării costului de producție unitar cu profitul pe unitatea de produs.

e. Valoarea producției

Este indicatorul valoric prin care se exprimă amploarea activității întreprinderii într-o perioadă de timp (luna, trimestru, anul).

f. Cheltuieli la 1000 lei producție

g. Profitul

Reflectă mărimea efectului valoric așteptat sau obținut.

În evaluarea și aprecierea eficinței economice profitul este luat în seamă pentru efectuarea analizei comparative, precum și pentru determinarea indicatorilor derivați (durata de recuperare, rata rentabilității, coeficientul de eficiență economică a investițiilor, etc)

h. Rentabilitatea

Reflectă în principiu capacitatea sistemului (întreprinderii) de a genera profit în cadrul unei perioade de timp. Constituie o stare pozitivă în care se prezintă unitatea de referință, rentabilitatea se masoară printr-un sistem de rate în care semnificația fiecărei rate a rentabilității este în funcție de numitorul raportului (cost, capital, cifră de afaceri etc).

i. Productivitatea muncii

Constituie unul din indicatorii folosiți atât în exprimarea eficienței economice a activității de producție cât și în sfera eficienței investițiilor în scop de argumentare a deciziilor de investiții. Exprimă cantitatea de produse ori valoarea produselor create de o persoană, un muncitor, în unitatea de timp pe de o parte sau pe de altă parte timpul necesar pentru producerea unei unități din valoarea producției determinate, productivitatea muncii reflecta eficiența cu care se cheltuiește munca socială.

1.5.2.2 Indicatori dinamici

a. Valoarea actuala neta (VAN)

Diferența dintre valoarea actuală a excedentelor nete, a exploatării așteptate și cea a capitalului investit.

Valoarea actuală netă poate fi pozitivă, negativă sau nulă. Pentru a avea o semnificație corespunzatoare este important a se stabili în prealabil rata de actualizare. De regulă rata de actualizare recomandabilă pentru calculul acestui indicator este costul capitalului sau costul finanțării întreprinderii.

b. Valoarea actuală netă ajustată (VANA)

c. Coeficientul rentabiliății actualizate a investiției sau indicele rentabilitatii investiției

Este în fapt un indicator de eficiență economică cu caracter dinamic. Se determină ca raport, ca valoare actuală a excedentelor nete de exploatare și valoarea capitalului investit.

 d. Randamentul investitiei actualizate(Ra)

Reflectă diferența între fluxul de venit net din exploatare actualizat și valoarea investiției actualizate raportată la valoarea investiției actualizate.

În acest caz pentru aprecierea proiectului de investiții este ca acesta să aiba un randament actualizat mai mare decat ,,0” la o rată de actualizare a parametrilor luați în calcul care să devanseze cel puțin costul capitalului.

e. Rata internă de rentabilitate

Reflecată pragul eficienței proiectului de investiți, gradul minim de fructificare posibil dat de egalitatea dintre veniturile și costurile actualizate în raport cu un anumit moment de referință. Altfel, rata internă de eficiență economică este acea rată de actualizare la care raportul dintre venituri și costuri actualizate este egal cu 1, iar valoarea actuală netă este egală cu 0.

Rata interna de rentabilitate (RIR) este deci acea rata de actualizare (r) pentru care valoarea actuală netă (VAN) a unui proiect este egală cu valoarea capitalului investit I respectiv valoarea investiției.

f. Durata  de recuperare actualizata a investitiei

Caracterul de necesitate obiectivă a recuperării investiției: recuperarea efortului investit pe seama propriilor efecte pe care le genereaza devine o condiție a procesului creșterii și dezvoltării economice.

Caracterul de necesitate privind sursa recuperării: efortul de investiții productive se poate recupera pe de o parte pe seama venitului net (și astfel sunt îndeplinite cerințele procesului reproducției lărgite), iar pe de altă parte pe seama amortizării incluse în costuri.

Durata de recuperare a investițiilor prin conținutul său economic reflectă: recuperarea investiților totale, influența imobilizării fondurilor de investiții în perioada de construcție până la punerea lui în funcțiune, influența negativa a neatingerii în perioada prevazută de asimilare a parametrilor tehnico – economici proiectați precum și influența pozitivă a intrării parțiale în funcție a unor capacități de producție mai devreme decat termenul stabilit prin proiect.

CAPITOLUL 2

Prezentarea principalelor caracteristici tipologice ale S.C. RAFO S.A.

2.1. Istoricul societății

1964
Platforma Petrochimică Borzești a fost înființață în 1956 prin Hotarâre de guvern. Din aceasta făcea parte Rafinăria 1 Onești care procesa țițeiul ne – sulfuros din țară.

1980
În perioada 1979 – 1980 a fost pusă în funcțiune Rafinăria 2, pentru procesarea țițeiului sulfuros de import.

1991
RAFO S.A. Onești a fost înregistrată ca societate de sine stătătoare în 1991, până în 1990 făcând parte din Platforma Petrochimică Borzești.

2001
În data de 26.10.2001 a fost încheiat contractul de vânzare – cumpărare acțiuni RAFO S.A. nr. 10/26.10.2001, prin care S.C. IMPERIAL OIL S.A. și CANYON SERVICOS LDA au achiziționat 59,9960% din capitalul social al S.C. RAFO S.A.

2002
Din surse proprii, atrase în nume propriu sau pe o perioada de 5 ani, începand cu data de 30.06.2002, acționarii au facut investiții tehnologice / aport de capital  în numerar sau în natură, în valoare de 63.375.000 USD și investiții de mediu în valoare de 16.944.000 USD pentru protecția mediului.

2004
În data de 11.10.2004 a avut loc novația pachetelor de acțiuni  deținute de Canyon Servicos

LDA și Imperial Oil către Balkan Petroleum LTD și astfel, Balkan Petroleum LTD  a devenit acționarul majoritar al SC RAFO SA. În timpul derulării contractului de privatizare, acționarii au realizat invesții tehnologice și de mediu în conformitate cu obligațiile incluse în contractul de privatizare.

2008
În data de 25.08.2008, AVAS (Autoritatea pentru cheapest electronic cigarette recuperarea activelor statului) a comunicat  încetarea monitorizării post – privatizare a RAFO SA.

2009
În data de 28.10.2009 Depozitarul Central a înregistrat o nouă structură a acționariatului RAFO ca urmare a transferului direct de acțiuni.  Acționarul Petrochemical Holding GmbH a devenit majoritar  deținând un procent de 96,21 % din capitalul social al S.C. RAFO S.A.

2010
I. În data de 11.06.2010 Depozitarul Central a înregistrat majorarea capitalului social al

RAFO cu aport în numerar adus de Balkan Petroleum LTD, reprezentând contravaloarea investițiilor de mediu și tehnologice asumate și realizate conform clauzelor contractului de privatizare. Ca urmare structura acționariatului s-a modificat, Petrochemical Holding GmbH devenind acționar cu un procent de 88,61%, iar Balkan Petroleum LTD cu 7,9% ;

II. În data de 21.06.2010 s-a pronunțat la Tribunalului Brașov închiderea procedurii de

reorganizare judiciara față de S.C. RAFO S.A.

III. În data de 11.08.2010  S.C. DEPOZITARUL CENTRAL S.A. a înregistrat,  transferul de proprietate al unui număr de 69.409.780 acțiuni  emise de  S.C. RAFO S.A. Onești (reprezentând 7,9056 % din capitalul social) din contul societății Balkan Petroleum Limited, în contul societății Petrochemical Holding GmbH, în baza prevederilor art. 81 lit. g4 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 13/2005, cu modificările și completarile ulterioare și a Atestatului C.N.V.M. nr. 121/05.08.2010,

Ca urmare structura acționarilor  S.C. RAFO  S.A., s-a modificat, Petrochemical Holding GmbH devenind acționar cu un procent de 96,5141%.

2.2. Acționariatul și misiunea RAFO S.A.

Acționariat

Misiune

Misiunea RAFO este aceea de a asigura oamenilor calitatea vieții de zi cu zi, prin generarea de energie, creând valoare pentru parțile interesate, clienți, acționari și pentru domeniile de activitate în care operează.

Scopul principal constă în menținerea poziției RAFO ca unitate integrată de procesare a țițeiului. Prin activitatea și dezvoltarea sa tehnologică RAFO va deveni punctul central în procesul de revitalizare a industriei petrochimice românești.

2.3. Activitate RAFO S.A.

Descrierea activității de bază a RAFO S.A.

Obiectul principal de activitate al societății este – fabricarea produselor obținute din prelucrarea țițeiului.

2.3.1. Logistică țiței

Primele două instalații de distilare de la RAFO (1960) aveau fiecare o capacitate de 1,5 Mtpa și erau folosite pentru procesarea țițeiului românesc. O a treia coloană, mai mare (3 Mtpa) a fost adăugată ulterior.

În prezent, cea de-a doua CDU este singura instalație de distilare în funcțiune. Conform schemei de modernizare a RAFO, aceasta va procesa 2.6 Mtpa țiței de import URALS..
Toate  rafinăriile mari de pe teritoriul României sunt alimentate cu țiței din terminalul de la Constanța, Marea Neagră.

Mai multe conducte de transport pleacă de la Constanța spre Bărăgan. În schimb, o conducta de 50 cm în diametru alimentează rafinăria de la Onești din Bărăgan. Aceasta din urmă are o capacitate de pompare mai mult decât suficientă pentru ca RAFO să funcționeze la 2.6 Mtpa.

2.3.2. Stații de distribuție

Existența unei rețele proprii de vânzări va asigura întreaga utilizare a avantajului care a făcut diferența între ofertele pieței, și posibilitatea de a segmenta piața de produs mai detaliat. Acest lucru, la rândul său, va mări adaptarea cu precizie a strategiei companiei la preferințele consumatorului din fiecare segment.

Distanța dintre locațiile stațiilor și principalele drumuri regionale, naționale sau autostrăzi, zone rezidențiale sau stații concurente de distribuție carburanți existente, etc., poate servi drept criteriu de segmentare.

O astfel de strategie de vânzare va lărgi cu siguranță domeniul și numărul grupurilor consumatoare.

Până de curând, vânzările cu amănuntul ale RAFO se realizau prin 33 stații învechite de distribuție carburanți; în plus, produsele erau furnizate catre 258 de stații de distribuție deținute de diferite persoane și companii.

Livrprile erau realizate fie direct, cu plecare din fabrică sau de la cele patru rezervoare de depozitare carburanți deținute de companie, situate în Brașov, Oradea, Cluj- Napoca și Craiova.

Stațiile de distribuție carburanți trebuie să fie dotate cu puncte de vânzare și cu infrastructura necesară pentru asigurarea unor servicii suplimentare către clienți.

Construcția unor astfel de stații de distribuție carburanți va permite închirierea acestor puncte de vânzare și centre de serviciu, fără a fi necesară angajarea unui număr mai mare de personal față de cel angajat să asigure serviciile comerciale obișnuite și celelalte servicii către clienți. Chiria primită de la aceste puncte de vânzare va acoperi costurile legate de personal și cheltuielile legate de funcționarea normală a complexului stației de distribuție carburanți per ansamblu.

2.3.3. Nitrați de producție

a. Principalele instalații

– Distilare Atmosferică și în Vid 3.5 mil tone/an

– Hidrofinare benzină – PHB

– Reformare catalitică – RC2

– Hidrofinare motorină – HM, HP, HM2

– Hidrofinare distilat de vid – HDV

– Cracare catalitică – CC3

– Fabrici de hidrogen

– Fabricare eteri (MTBE si TAME)

– Desulfurare gaze și recuperare sulf – DGRS, stripare ape uzate

– Fracționare gaze lichefiate – FGR

– Facla

– Producție proprie de utilități: abur, aer tehnic și instrumental, azot, apă de racire

– Stația de epurare mecanico – chimică și biologică a apelor uzate

– Rezervoare de depozitare țiței, produse finite și semifabricate, gaze lichefiate

– Rampa de încărcare auto și vagoane de cale ferată

– Rampa de descărcare țiței și alte materii prime

b. RAFO deține două complexe de separare aromate aflate în conservare

– Extracție – separare aromate (2 linii)

– Separare paraxilen (include separare orto – etil benzen, izomerizare metaxilen, separare paraxilen prin absorbție)

c. Principalele proiecte aflate în derulare

– Mărirea capacității instalației de cocsare întârziată până la 650 mii tone/an

– Proiecte în vederea obținerii de combustibil EURO 5

– Complex de instalațtii de aromate pentru obținerea de Paraxilen – 411 kta mii tone/an și Benzen – 233 mii tone/an