Prezentarea Geografica Si Turistica A Zonei Padis Proiect Amenajare Turistica A Zonei

CUPRINS

Ț

Ț

Ț

Ț

Ț

Ț

Ț

Pag.

INTRODUCERE 2

CAPITOLUL I PREZENTAREA GEOGRAFICǍ A ZONEI PADIȘ 7

1.1. AȘEZARE ȘI CĂI DE ACCES 7

1.2. RELIEFUL ȘI GEOLOGIA ZONEI PADIȘ 9

1.3. CLIMA ȘI HIDROLOGIA 10

1.4. FLORA ȘI FAUNA 13

CAPITOLUL II PREZENTAREA TURISTICĂ A ZONEI PADIȘ 16

2.1. ZONE NATURALE DE INTERES TURISTIC 16

2.2 STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICE 35

2.3. FACTORI GENERALI AI EXISTANȚEI UMANE ÎN

ZONA PADIȘ 38

CAPITOLUL III RECOMANDĂRI PENTRU TURIȘTI 42

3.1.TIPURI DE OBIECTIVE 43

3.2. CÂTEVA PROPUNERI DE TRASEE TURISTICE 44

CAPITOLUL IV PROIECT ZONA PADIȘ 47

4.1. PREZENTAREA SITUAȚIEI ACTUALE 47

4.2. SCOPUL PROIECTULUI: AMENAJAREA

TURISTICĂ A ZONEI PADIȘ 47

4.3. METODOLOGIA DE LUCRU 49

4.4. SARCINILE PROIECTULUI 50

4.5. PLANUL TURISTIC 51

CONCLUZII 56

BIBLIOGRAFIE 58

ANEXE

INTRODUCERE

Ca activitate care exercită influențe complexe asupra economiei și societății, turismul a câștigat în importanță ținând cont de efectele sale benefice asupra sănătății și capacității de muncă a indivizilor și ale națiunii, în ansamblu, de ridicarea standingului social la noi și în lume, în timp ce progresul tehnic îi va asigura un loc durabil în petrecerea timpului liber al omului.

Alături de creșterea nivelului de trai economic și de reducerea orelor de muncă, aceasta se va produce sub efectul nevoilor de odihnă și de recreere.

Recreerea și turismul, ca parte integrantă a sa, devin un imperativ în viața curentă a indivizilor.

Migrațiile masive provocate de turism în intervalele anuale aproape regulate, ocuparea turistică masivă, temporară sau de durată, a locurilor, mai ales a locurilor atrăgătoare, impun considerații teoretice și economice și soluții la probleme, din punct de vedere al spațiului, al folosirii și amenajarii sale.

Dezvoltarea turismului presupune, în consecința, integrarea spațială și funcțională a elementelor determinante ale caracterului natural, a precondițiilor reunite/infrastructura, stabilimente construite și o suita de activități organizaționale.

Intr-o astfel de structură integrată, turismul are toate premisele de a deveni un factor inițial dominant al dezvoltării fiecărei țări sau regiuni, implicând în aceasta integrare funcțională legăturile dintre regiunile mai vaste situate la diverse grade de dezvoltare, ca și legăturile dintre sectoare de activități economice și noneconomice.

Efectele economice ale turismului au rol de multiplicatori economici, în timp ce gradul de organizare a unei astfel de regiuni va depinde de măsura în care aceste rezultate vor rămâne în regiunea receptoare sau vor fi transferate în alte regiuni sau chiar în afara țării.

Prin crearea de noi utilizări și realizarea ofertei turistice, turismul exercită o influență esențială asupra creșterii venitului național. Această creștere nu este independenta și nu poate, în caz de exclusivitate și de acțiune monoeconomică, să acționeze durabil în sensul creșterii echilibrate. Turismul acționeaza direct și indirect, asupra dezvoltării mai mult sau mai puțin, a tuturor activităților economice și noneconomice:

-acționează asupra migrării sezoniere a turiștilor și asupra migrării durabile a populației rezidențiale, schimbând astfel structura și funcția orașelor și aglomerărilor urbane;

-acționează inițial asupra dezvoltării regiunilor mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic;

-intensifică acțiunile pentru construirea de drumuri și servicii tehnice comunale;

-schimbă modul de viață și de trai al populației.

Calitatea mare a turismului în realizarea unor efecte sociale și economice constă în aceea că toate acestea sunt urmarea firească, normală, a actului turistic, ele nepresupunând eforturi și măsuri speciale; în plus, cele mai multe din efecte cunosc valori superioare, greu de obținut pe alte căi. Trebuie subliniat însă că îndeplinirea de către turism, în condiții superioare, a menirii sale este posibilă numai în măsura în care întreaga activitate turistică se desfășoară la un nivel calitativ ridicat.

Privit ca activitate economică, turismul include o gama variată de servicii, și anume: servicii de informare, vânzare de călătorii turistice, cazare, servire de preparate culinare, de răcoritoare, de băuturi alcoolice, tratamente în stațiuni balneare, acțiuni cu rol de agrement și divertisment, etc.

Ca urmare, la nivelul impus de rolul și funcțiile sale, turismul rezulta din efectul conjugat și combinat al mai multor ramuri. Unele dintre acestea- cum sunt construcțiile, industria energiei electrice și termice, industria construcțiilor de mașini, electrotehnică și electronică, industria lemnului și cea textilă, agricultura, industria furniturilor se înglobează fie în baza materială a turismului, fie în producția oferită de unitățile de alimentație publică. Altele ca, de exemplu, transporturile, circulația mărfurilor (în principal comerțul cu amănuntul ), comunicațiile, cultura, asistența medicală și gospodaria comunală concură independent la satisfacerea diverselor părti ale cererii turiștilor.

Numărul mare de ramuri care iși dau concursul la efectuarea de prestații turistice arată că “produsul” turistic nu poate fi de calitate superioară decât în măsura în care toate elementele care concură la crearea sau intră în structura sa sunt de calitate ridicată.

Fiind una din formele de activitate care satisfac cerințe personale, turismul este o verigă premergătoare consumului final, cu efecte economice însemnate ce nu trebuie ignorate. Mai mult, este de arătat că, prin rolul pe care îl are de a răspunde unor nevoi umane, în special de a participa la refacerea capacității de muncă turismul contribuie la producerea de venit național. Creatoare de venit național sunt nu numai alimentația publică și transporturile turistice, ci și activitățile desfășurate de colectivele din unitățile de cazare și din bazele de tratament.

Ca și în alte ramuri prestatoare de servicii, în turism, cheltuielile cu munca vie dețin o pondere mare în cadrul tarifului, ceea ce înseamnă ca orice contribuție a sa la sporirea venitului național antrenează creșterea într-o măsura a muncii materializate, trecute.

Activitatea de turism internațional se dovedește a fi deosebit de favorabilă pentru creșterea venitului național. În cazul țării noastre ( ca și al altora ), această situație se datorează, între altele, practicării de prețuri și tarife mai ridicate în relațiile cu turiștii străini, comparativ cu cele utilizate la turismul intern. O asemenea practică rezultă din faptul că, pe piața internațională, acțiunea legilor economice care reglementează prețurile și tarifele duce la apariția unor diferențe în plus sau în minus față de prețurile și tarifele întâlnite în raport cu cererea internă. Nivelul superior al tarifelor la care sunt comercializate prestațiile turistice românești pe piața externă se explică prin aceea că cheltuielile pe baza cărora se formează tarifele internaționale sunt cele specifice țărilor cu poziție dominantă în ansamblul ofertei mondiale, acestea fiind în general țări puternic dezvoltate din punct de vedere economic; ori, în asemenea țări, unele elemente de cheltuieli, și înaite de toate salariile ( cu pondere mare în ansamblul costurilor din activitatea turistică ), sunt mai ridicate decât cele din România și alte țări cu nivel de dezvoltare economică mai scăzută. În mod concret, diferențele pozitive reprezintă un aport de venit național sub formă valorică.

Privită pe un alt plan, contribuția turismului la crearea de venit național se impune atenției și prin faptul că activitățile specifice nu epuizează “ materia primă“ pe baza căreia se dezvoltă; totodată, una din virtuțiile sale constă în aceea că are în vedere valorificarea de resurse naturale nevalorificate ( ape minerale, mofete, peșteri, apa mării, pante montane, peisaje, etc),exploatarea suplimentară a unora din cele care intră în câmpul de acțiune și a altor domenii(pădurile, nisipul de pe plajă, soarela, etc), precum și valorificarea anumitor creații realizate în alte scopuri ( monumente istorice, de artă și arhitectură, muzee, castele, elemente etnografice și folclorice, lacuri de acumulare,etc ).

De mare importanța pentru economia țării, în special în ceea ce privește aportul de valută, este turismul internațional; dacă, în balanța turistică, între încasările și plățile externe se respectă un raport rațional, acesta constituie o cale, și înca una foarte importantă, de echilibrare și chiar de creare a unui sold activ în balanța de plăți a țării.

Este de subliniat, totodată, că aportul valutar al turismului la balanța de plăți este mult mai convenabil decât cel al comerțului exterior. Realizându-se ca export în interiorul țării, produsele care sunt utilizate la preparatele culinare consumate de turiștii străini sau mărfurile care sunt cumpărate de aceștia din unitățile comerciale nu se mai încarcă cu cheltuieli mari de transport, de ambalare și de asigurare, nu sunt grevate de taxe vamale și de alte taxe. Ca urmare, valorificarea resurselor materiale și a muncii interne prin turism internațional este mult mai avantajoasă decât prin exportul de mărfuri.

Între țările din centrul și estul Europei, România este considerată ca țara cu cele mai bogate și variate resurse turistice naturale și create de om, fapt ce conferă mare posibilitate pentru turism. Acest potențial turistic se concretizează în diverse și spectaculoase forme de relief, o clima favorabilă practicării turismului în tot timpul anului, floră și faună bogate, cu numeroase specii de interes științific și cinegetic, monumente istorice, de artă și de arhitectură; el poate satisface cele mai variate preferințe ale diverselor segmente ale cererii turistice interne și externe.

Munții. Ocupă 36% din suprafața țării și concentrează un potențial turistic de excepție dat de diferențierile de altitudine, de structura geologică, de complexitatea peisagistică legată de relief, vegetație, ape, precum și de influența apei care o exercită asupra celorlalte componente naturale și umane.

Masivul carpatic din țara noastră se caracterizează prin trei trăsături generale:

a)diversitatea de aspecte peisagistice conferă originalitate și atractivitate turistică a munților, făcându-l căutat de către turiști în orice anotimp.

Această caracteristică este dată de:

-structurile geologice și tipurile de relief

-diferențierile altitudinale și geologice întâlnite în mod frecvent, îndeosebi în Carpații Occidentali

-alternanța munților cu depresiunile și culoarele de vale

-varietatea și configurația învelișului vegetal, de la pădurile de foioase și conifere până la pajiștile montane și alpine care alternează sau se întrepătrund în funcție de condițiile naturale concrete

-întinsa și diversa rețea de râuri și izvoare minerale și lacuri, felurite după origine și caracterul fizico-chimic

-frumusețea și specificul gospodăriilor țărănești care urcă la 1200m în munte sau a orașelor și stațiunilor turistice care întregesc farmecul natural al munților.

În conteentrul și estul Europei, România este considerată ca țara cu cele mai bogate și variate resurse turistice naturale și create de om, fapt ce conferă mare posibilitate pentru turism. Acest potențial turistic se concretizează în diverse și spectaculoase forme de relief, o clima favorabilă practicării turismului în tot timpul anului, floră și faună bogate, cu numeroase specii de interes științific și cinegetic, monumente istorice, de artă și de arhitectură; el poate satisface cele mai variate preferințe ale diverselor segmente ale cererii turistice interne și externe.

Munții. Ocupă 36% din suprafața țării și concentrează un potențial turistic de excepție dat de diferențierile de altitudine, de structura geologică, de complexitatea peisagistică legată de relief, vegetație, ape, precum și de influența apei care o exercită asupra celorlalte componente naturale și umane.

Masivul carpatic din țara noastră se caracterizează prin trei trăsături generale:

a)diversitatea de aspecte peisagistice conferă originalitate și atractivitate turistică a munților, făcându-l căutat de către turiști în orice anotimp.

Această caracteristică este dată de:

-structurile geologice și tipurile de relief

-diferențierile altitudinale și geologice întâlnite în mod frecvent, îndeosebi în Carpații Occidentali

-alternanța munților cu depresiunile și culoarele de vale

-varietatea și configurația învelișului vegetal, de la pădurile de foioase și conifere până la pajiștile montane și alpine care alternează sau se întrepătrund în funcție de condițiile naturale concrete

-întinsa și diversa rețea de râuri și izvoare minerale și lacuri, felurite după origine și caracterul fizico-chimic

-frumusețea și specificul gospodăriilor țărănești care urcă la 1200m în munte sau a orașelor și stațiunilor turistice care întregesc farmecul natural al munților.

În contextual montan european, peisajele alpine din Carpații românești rivalizează cu cele din Alpi și Tatra.

b)mare complexitate de potențial turistic ca structură și volum în care se regăsesc importante resurse turistice generatoare de turism și anume:

-întins domeniu schiabil de la 800m până la 2000m, cu expuneri nordice, N-E sau N-V, cu un climat moderat, viscole reduse, avalanșe puține.

-posibilități multiple practicării sporturilor de iarnă, turismului de drumeție și climatoterapie

-domeniu alpin la peste 1900m dar și modern pentru drumeție

-fond balnear și diversificat

-râuri și lacuri variate, fond cinegetic de mare valoare și piscicol

-rezervații științifice și parcuri naționale, domenii pentru practicarea alpinismului și speoturismului.

c)multiple posibilități de practicare a turismului ceea ce dă funcționalitate complexă Carpaților românești în tot timpul anului dar cu precădere iarna și vara:

-drumeție montană

-odihnă

-sporturi de iarnă

-tratament balnear

-alpinism

-speoturism

-vânătoare

-pescuit sportiv

-agrement nautic

-foto-safari

Un interes aparte în peisajul natural al țării îl reprezintă monumentele naturii, adevărate unicate naționale și europene, precum Vulcanii Noroioși din zona Berca Arbănași, Babele și Sfinxul, stânci cu forme bizare din Munții Bucegi, peștera și ghețarul de la Scărișoara, cei 12 apostoli din Munții Călimani, Pietrele Doamnei din Munții Rarău.

Potențialul balnear reprezintă o adevarată uzină de sănătate a României.

Principalii factori naturali de cură din România sunt apele minerale și termominerale, nămolurile și gazele terapeutice (mofite) , climatul și topoclimatul la care se adaugă pentru efecte curative deosebite lacurile cu proprietăți terapeutice și apele minerale pentru îmbuteliere răspândite pe întreg cuprinsul țării.

De aproape 2000 de ani se fac tratamenta balneare la Băile Herculane, Germisara iar mai recent, din secolul trecut, la Băile Felix, Covasna, Băile Tușnad, Slănic Moldova, Vatra Dornei, Eforie Nord și Mangalia.

Litoralul românesc al Mării Negre se înscrie cu un potențial turistic deosebit în peisajul natural al României, cu plaje întinse și nisip fin. Expunerea la soare este asigurată pe toată durata zilei. Datorită lacurilor cu nămoluri sapropelice și apelor mezotermale, litoralul românesc asigură și posibilitatea efectuării tratamentului balnear. De asemenea Marea Neagră nu este poluată ca și Marea Mediterană iar valurile sunt frecvente în stațiunile românești iar acest fenomen înseamna talazoterapie.

Din mai până spre sfârșitul lunii septembrie, litoralul românesc, între Năvodari și granița cu Bulgaria oferă o plaja întinsă, marea fără mare, favorabilă înotătorilor, foarte multe zile însorite și temperatură moderat de caldă, o bună infrastructură, acces ușor de pe șoselele de coastă spre aeroportul internațional Mihail Kogălniceanu, sau dinspre aeroport spre Constanța, București, pe podul Giurgeni-Vadu Oii, sau pe noul pod rutier și feroviar de la Fetești-Cernavodă peste Dunăre.

De o valoare incontestabilă, recunoscută pe plan mondial, sunt bisericile și mănăstirile cu picturi murale, atât în interior cât și în exterior, din nordul Moldovei sau Bucovina. Zona Bucovina a primit premiul Pomme d’Or, acordat de FIJET.

Arhitectura populară, arta de cioplire a lemnului și de prelucrare a textilelor, cojocăritul, portul popular, iconografia pe lemn și sticlă, picturi murale vechi, varietatea folclorului literar și coregrafic, olăritul sunt numai câteva din elementele unui fond cultural străvechi, cu origini dacice, perpetuat peste veacuri și ajuns nealterat până în zilele noastre, reprezentând o inestimabilă valoare artistică și turistică în zona Maramureș, Oaș și nordul țării.

Siturile și cetățile dacice și romane, importante pentru trecutul istoric al țării, și la fel de valoroase turistic sunt răspândite în toate zonele țării, cu precădere în Munții Orăștiei, în Țara Hațegului, în Banat și în Dobrogea. Cetățile țărănești din Transilvania sunt monumente de arhitectură de un specific aparte, construite, de regulă, în jurul unei biserici. Ele conservă elemente vechi din arhitectura medievală a Transilvaniei, ca și obiceiuri, tradiții, meșteșuguri. Dintre ele sunt renumite cele din Biertan, Agnita, Dumbrăveni, Mediaș.

România dispune de patru aeroporturi de interes internațional(București-Otopeni și București-Băneasa, Mihail Kogălniceanu-Constanța și Timișoara), și de 14 aeroporturi destinate traficului intern.

Punerea în valoare a acestui potențial turistic poate fi apreciată prin prisma existenței, pe întreg cuprinsul, a circa 350 mii locuri de cazare, repartizate pe diferite tipuri de unități. De mare atracție și cu iz medieval, tradițional românesc, sunt hotelurile, hanurile și motelurile amenajate în vechi castele sau cetăți.

Foarte solicitată este cazarea în pensiuni, în sate turistice sau la ferme agroturistice. Sunt cunoscute peste hotare satele turistice Sibiel, Bogdan Vodă,Lerești, Crișan și Sf. Gheorghe.

Resursele și structurile de cazare de care dispune turismul românesc pot asigura în prezent, zilnic servicii pentru peste 400 mii persoane.

CAPITOLUL I

PREZENTARE GEOGRAFICǍ A ZONEI PADIȘ

Niciunde în Carpații românești diversitatea peisajului, varietatea formelor de relief, accesibilitatea și bogăția covorului vegetal, nu se face mai bine resimțită ca în Munții Bihor.

Munții Bihor sunt parte componentă a Carpaților Occidentali și subunității Apusenilor. Ei sunt așezați în partea centrală a acestora din urmă și prezintă cele mai înalte culmi (Vf. Bihorul – 1849m).

În cadrul acestei grupe montane se întâlnesc diferite zone de mare atracție turistică. Între acestea se detașează zona Padiș, cunoscută și sub denumirea de Bazinul închis Padiș – Cetățile Ponorului, datorită neapartenenței la nici o rețea hidrografică și mai ales sistemului de culmi ce înconjoară și închide regiunea, dându-i aspectul unui bazin ce nu comunică cu exteriorul.

Această zonă spectaculoasă prin însăși natura ei de origine carstică imbinq armonios elemente de peisaj, floră, faună și relief, îmbinare ce atrage anual un număr mare de turiști veniți să trăiască clipe de neuitat într-o natură darnică cu acele locuri.

Cadrul natural al Platformei Padiș oferă variate tipuri de practicare a turismului, de la o simplă drumeție prin pădurile dese de molid la escalade pe crestele golașe, mângâiate de soare, de la avântqri în grotele si peșterile zonei la practicarea alpinismului. Este locul unde armonia relifului este întreruptă brusc de hăurile intunecate ale avenelor, locul unde desimea pădurilor este întreruptă de largi poieni, unde pantele domoale se combină cu abrupturile. Pe scurt, putem spune că aici natura a creat voit un haos, dar un haos frumos și inegalabil.

AȘEZARE ȘI CǍI DE ACCES

Zona turistică Padiș este situată în Munții Apuseni, mai precis în partea nordică a Munților Bihor. Administrativ Padișul este situat in zona sud-estică a județului Bihor la circa 10-15 km est de comuna Pietroasa. Zona turistică Padiș cuprinde: bazinul închis Padiș-Cetățile Ponorului, cu o suprafață de 36 km2 , împreună cu Cheile Galbenei și Poiana Florilor, situate la sud-vest si zona Cheile Someșului Cald-Poiana Vărășoaia-Poiana Căciulata situate la nord. De asemenea se mai include in zona turistică Padiș obârșia Văii Boga, situată în partea nord-vestică a bazinului închis, sub abruptul Pietrelor Boghii.

Zona este delimitate de:

Culmea Cârligatelor, Vârful Căciulata si Valea Someșului Cald – la nord

Culmea Măgura Vânătă, Vârful Biserica Moțului, Vârful Gărdișoara si Vârful Chicea – la est

Muntele Glăvoiu, Vârful Borțig, Valea Galbenei – la sud

Valea Galbenei, Vârful Bălileasa, Valea Boga, Creasta Cornetu si Abruptul Brăilesei – la vest.

Bazinul închis Padiș – Cetățile Ponorului – reprezintă un teritoriu din care nu există nici o scurgere la suprafață, fiind închis de culmi cu înălțimi variind intre 1642 m si 1100 m. El este înconjurat de bazinele hidrografice ale Someșului Cald, Arieșului și Crișului Pietros, drenajul tuturor apelor ce curg pe suprafața bazinului făcându-se pe sub munte în Valea Galbenă si Valea Boga. Bazinul Padiș – Cetățile Ponorului este format la rândul lui din opt bazine închise între care apele nu străbat decât prin canale subterane.

Există două direcții din care poate fi abordată – pe căi rutiere – zona Padișului. Dinspre vest, pe șoseaua Beiuș – Deva (DN 76), din localitatea Sudrigiu spre Pietroasa și de aici mai departe, în lungul Crișului Pietros, pâna la Boga, de unde încep cei 5 km de serpentine care urcă în Șaua Scărița. Drumul este asfaltat până la Pietroasa, restul fiind drum forestier în stare acceptabilă.

Figura 1.1. Harta Padiș

Dinspre est, de pe DN1 Cluj – Oradea, din localitatea Huedin, urmărindu-se indicatorul “Beiuș”, drumul este asfaltat până la intrarea în Scrind-Frăsinet (cca 15 km), în continuare este un drum forestier bine întreținut până la Valea Izbucului Mic (23 km), de unde urcarea spre Șaua Părului (1,2 km) este la limita rulajului. Din șa mai sunt 750 m până la Cabana Padiș.

Accesul cu trenul se poate face până la Huedin ( de unde există autobuze până la Răchitele, de unde mai rămân 20 km până în Padiș) și respectiv până la Sudrigiu ( pe linia Oradea – Vașcău). Autobuzele venind de la Beiuș merg numai până la Pietroasa, de unde mai rămân 22 km de mers până la Cabana Padiș.

Accesul cu piciorul se mai poate face dinspre Stâna de Vale, Ghețarul de la Scărișoara, dinspre Arieșeni, dinspre Cabana Vlădeasa și Valea Sighișteului.

1.2. RELIEFUL ȘI GEOLOGIA ZONEI PADIȘ

Zona de interes face parte din ramura nordică a Munților Bihor constituită în general din calcare și prezentând un relief carstic remarcabil atât ca întindere cât și ca amploare și varietate a formelor. În acest fel, Munții Bihor se situează pe primul loc în țară în ceea ce privește dezvoltarea formelor carstice, ceea ce i-a adus renumele de care se bucură.

Întregul relief rezultat ca urmare a acțiunii directe a apei asupra calcarului poartă numele de relif carstic. Relieful și formele carstice de suprafață aparțin exocarstului iar cele subterane endocarstului. Culmile cuprinse în zonă sau cele care delimitează zona au o orientare haotică. Bazinul Padiș – Cetățile Ponorului este închis de o cunună neîntreruptă și este constituit dintr-o succesiune de două fâșii de roci impermeabile și calcare orientate de la nord la sud – vest. Aceasta determină drenajul apelor care apar și dispar din și în subteran, Padișul fiind un adevărat “cașcaval”, plin de goluri subterane prin care se drenează apele. Aceste alternanțe de roci impermeabile și calcare permeabile dau împărțirea bazinului în opt bazine mai mici care sunt: Platoul Padiș, Poiana Bălileasa, Valea Cetăților, Groapa Bârsa, Poiana Ponor, Platoul Lumea Pierdută, Bârsa Cohanului și Paragina. O altă comparație din punct de vedere al geologiei Padișului poate fi făcută cu sistemul de canalizare al unui oraș, conducta finală în aval fiind Peștera Cetățile Ponorului, de dimensiuni impresionante.

Altitudinea medie a Bazinului închis este în jur de 1200 m , vârfurile cele mai mari situându-se în partea nordică ( Cârligate 1600 m )și nord vestică ( Măgura Vânătă 1642 m ). Partea estică, deși are o altitudine medie mai mică are pante deosebit de abrupte, cu diferențe de nivel de 200 – 400 m spre Valea Galbenă și Valea Boga. Pantele sunt pe alocuri “rupte” de abrupturi calcaroase deosebit de impresionante: Piatra Boghii, Piatra Galbenei.

Relieful exocarstic

Exocarstul ( relieful de suprafață), ale cărui forme tipice sunt:

Lapiezurile – sunt forme ale reliefului exocarstic în care coroziunea și eroziunea apelor de suprafața au dat naștere la mici șanțuri și creste ce se întretaie în toate părțile.

Dolinele – sunt depresiuni circulare în formă de pâlnie sau farfurie conic- adâncă, mai mult lărgite decât adânci, în fundul lor aflându-se o comunicare cu subteranul. Deci mai multe doline, semnalează prezența unor eventuale peșteri în subteran. Dolinele sunt, de asemenea, larg răspândite în zonă, întâlnindu-se în Șesul Padiș sau în imediata vecinătate a Cabanei Padiș.

Marmitele – scobituri circulare săpate în rocă de apă care cade în ele și produce

vârtejuri de suprafață sau de adâncime. Cele mai frumoase marmite se găsesc în Cheile Galbenei.

Cheile carstice – se împart în două categorii după geneza lor: cheile săpate de apele de suprafață care și-au adâncit albia până la nivelul actual și chei rezultate din foste peșteri tunel prăbușite.

Poliile – depresiuni carstice în formă de chiuvetă închisă de jur imprejur, având fundamentul în formă de șes mărginit de versanți abrupți. O polie tipică se află în Poiana Ponor.

Gurile de peșteră – au în general formă de pâlnie, mai largi decât galeria care le continuă, datorită acțiunii mai intense a agenților moderatori la intrarea în peșteră.

Elemente de relief endocarstic

Caracteristic unei zone carstice și, deci, și Padișului, este dezorganizarea rețelei hidrografice de suprafață prin absorbția în subteran a cursurilor de apă – locul poartă numele de ponor – și formarea pe parcursul cursului subteran a unei rețele de goluri subterane cu amploare variabilă. În final, cursul de apă revine din nou la suprafață, locul de ieșire purtând numele de izbuc ( Izbucul Ponor din Poiana Ponor ce drenează majoritatea apelor din platoul carstic Padiș).

Pătrunderea în golul subteran se poate face printr-o gura de peșteră sau printr-un aven ( coborâre verticală spre subteran). O rețea de goluri subterane alcătuită majoritar din verticale, puțuri, se cheamă și ea în întregime aven. Tipice sunt avenele din platoul carstic Lumea Pierdută.

Galeriile sunt reprezentate de drumul apelor subterane actuale sau părăsite (galerii “fosile” ). În general o peșteră are un nivel “activ” reprezentat de cursul de apă subteran actual și unul sau mai multe nivele fosile în general superioare cursului activ.

Sala de peșteră poate fi de prabușire sau de confluență a două sau mai multe ape subterane. Atât galeriile cât și sălile de peșteră pot prezenta diverse speleoteme ( stalactite și stalagmite ), concrețiuni ce dau farmecul și frumusețea de negrăit a acestor goluri subterane.

Un relief necarstic al peșterilor este acela format din apariția gheții cu depozitele ei bine cunoscute precum și cel biomorf, adică al urmelor de viață “ bioglife “ lăsate de omul și ursul de cavernă.

Prin larga răspândire a reliefului exo- și endocarstic și marea lor varietate, Munții Bihor și de altfel Munții Apuseni în întregime, ies în evidența în cadrul montan românesc și se constituie într-o direcție mereu vie pentru grupurile de turiști iubitori ai muntelui.

1.3. CLIMA ȘI HIDROLOGIA

Condițiile climatice în zona Padiș diferă în funcție de poziție. În general clima este tipică de munte, umedă și rece. Bazinul închis Padiș – Cetățile Ponorului prezintă însă caracteristici climatice aparte datorită lipsei ventilației pe văi și existenței unor depresiuni cu doline. Aerul rece se acumulează pe fundul acestora, neputându-se scurge, temperatura crește cu altitudinea, creându-se fenomenul de inversiune termică. Un fenomen deosebit îl constituie “ ceața padișană “ care apare seara, constituită dintr-un strat dens de circa 1 m înalțime care se târăște lent pe sol. Ea se datorează tot reliefului alcătuit din depresiuni închise cu doline, acestea acumulând căldura ziua, seara aerul cald se ridică și se condensează în contact cu capacul termic de aer rece captive în depresiuni.

Temperatura medie anuală este de 3C, vara urcând până la 22-25C, iar iarna scăzând până la sub -10C.

Vânturile dominante sunt cele de la vest, aducând precipitații abundente. Din acest punct de vedere Padișul se situează pe primele locuri în țară în ceea ce privește cantitatea de precipitații.

Datorită schimbărilor climatice din ultimii ani, generate de tăierea pădurilor și poluarea industrială este greu de apreciat care perioadă a anului este cea mai favorabilă pentru drumeții. Ultimele veri au fost foarte diferite sub aspect climatic,perioadele de ploaie “ mocănească “fiind întalnite atât în iunie – iulie cât și în august sau septembrie. De asemenea s-au remarcat ploile torențiale care au generat inundații. Până la noi performanțe în domeniul previziunii vremii, turistul trebuie să se lase în voia norocului.

Hidrologia

Zona Padiș este înconjurată de trei bazine hidrologice:

– Crișul Pietros (Boga și Galbena) – spre vest;

– Someșul Cald – spre nord și vest;

– Arieșul (Gârda Seacă și Cobleș) –spre sud-vest și sud.

Rețeaua hidrografică a Bazinului închis Padiș – Cetățile Ponorului este tributară văilor Galbena și Boga în special prin cele două izbucuri spectaculoase: Izbucul Galbenei și Izbucul Boga. Majoritatea văilor ce curg prin cele opt depresiuni închise se termină cu ponoare, aportul lor regăsindu-se într-unul dintre izbucurile situate în depresiunile mărginașe. Între două depresiuni închise circulația apei se face prin canale subterane, unde sunt explorate deja de temerarii speologi.

Principalele cursuri de râuri ce străbat depresiunile închise ale Padișului și parcursul lor:

Valea Cuților și Valea Renghii, ce izvorăsc de pe Muntele Măgura Vânăta, se pierd în ponoare situate la limita nord-vestică a Șesului Padiș, ieșind din nou la lumină prin Izbucul Boga după un parcurs subteran de aproximativ 3 km.

Valea Rea și Valea Trănghieștii izvorăsc de pe Muntele Măgura Vânăta, străbat partea estică a Șesului Padiș și se pierd în subteran printr-un ponor situat în apropierea Cabanei Padiș. Ele răzbat la suprafață prin Izbucul Ponor, dar nu pentru mult timp, pierzându-se din nou prin sorburile din Poiana Ponor, după un parcurs de câteva sute de metri. Apoi, după unirea în subteran cu apele Văii Cetăților, ajung în Peștera Cetății Ponorului printr-un izbuc subteran impresionant. În fine, după străbaterea celor 1800 metri ai peșterii prin galerii de dimensiuni impresionante, râul subteran străbate o porțiune deosebit de îngusta (sifon) pentru a ieși în Izbucul Galbenei. Urmează un set de cascade extraordinare și un nou sector subteran printr-un tunel de 150 metri din care râul se revarsă printr-o cascada evantai într-un canion îngust. După confluența cu Valea Luncșoara și Valea Seacă urmează un nou sector de chei înguste și deosebit de sălbatice, cu numeraose cascade. Râul se “potolește” abia la confluența cu Valea Bulzului, în apropierea comunei Pietroasa.

Pârâul Izbucul Ursului iși formează debitul în special prin contribuția a două izbucuri apropiate ca distantă: Izbucul Ursului și Izvorul Rece, acesta din urmă fiind resurgența apelor ce străbat impresionanta rețea carstică de sub Platoul Lumea Pierdută. După circa 1 km de la îngemănarea celor două debite de apă, ele se pierd în patul văii (sau la ape mari pe gura peșterii ) în Peștera de la Căput. Străbătând peștera, râul subteran apare într-un lac situat sub Portalul Cetățile Ponorului aruncându-se zgomotos printr-o cascada în întunericul peșterii. Aici întalnește apele provenite din Poiana Ponor și Valea Cetăților urmând în continuare traseul descris anterior.

Valea Cetăților, formată din apele unor izbucuri, are un parcurs nord-sud, fiind însoțită de șoseaua forestieră spre Cetățile Ponorului. În partea superioară ea crează o luncă numită “La Grajduri”, unde se află și principalul loc de campare din zona Padiș (din această cauză apa râului este poluată). După parcurgerea acestei lunci, prin care crează câteva meandre, Valea Cetăților se adâncește treptat. Urmează un sector de chei înguste, cu cascade, grote și marmite, pe circa un kilometru, până sub Portalul Cetățile Ponorului, unde apele se aruncă prin cascade zgomotoase în întunericul tunelului subteran. De remarcat ca în ultimii ani debitul obișnuit al Văii Cetăților a scăzut simțitor, probabil datorită secetei sau a pierderilor în patul văii. De aceea în perioadele secetoase de vară, râul se pierde în patul văii chiar în zona “La Grajduri”, îngemănându-se în canale subterane cu râul din Poiana Ponor, pentru a apare în izbucul subteran din Cetățile Ponorului.

Someșul Cald își are obârșia în partea nordică a culmii ce separă Muntele Măgura Vânăta de abrupturile Cârligate – Piatra Arsă. Chiar la obârșie, Someșul Cald, denumit aici Rădeasa, constituit din câteva pâraie, dispare într-un mic tunel foarte îngust, lung de câțiva zeci de metri. Apoi, după un curs la zi, pârâul pătrunde în peștera tunel Cetatea Rădesei, pe sub un portal în forma de ciupercă înalt de 15 metri. Străbătând cei 250 metri ai peșterii și canionul îngust din aval, pârâul Rădeasa pătrunde într-o poiană unde confluează cu Valea Cuciulății sporindu-și debitul. De aici începe sectorul de chei lung de circa 2 km, pe care Someșul Cald le străbate printre pereți înalți de peste 100 metri. În aval de chei, Someșul Cald are un curs mai lin primind numeroși afluenți dinspre Măgura Vânăta și Poiana Onceasa.

Valea Boga izvorăște de sub abruptul Pietrelor Boghii, printr-un izbuc ce drenează din apele Platoului Padiș. După un sector de chei înguste Boga primește ca afluenți văile Oșelu, Bulbuci, Valea Câcată și Valea Rea, toate având sectoare de chei și cascade. Pătrunzând într-o luncă unde este situat satul de vacanță Boga, râul este captat într-un modest lac de acumulare. După confluența cu Valea Plaiului, în apropierea rezervației naturale Piatra Bulzului, aval de satul Boga, râul iși schimbă numele în Valea Bulzului. Urmează încă 3 km până la confluența cu Valea Galbenei, unde se naște Crișul Pietros.

Toponimia confuză a râurilor descrise mai sus se compensează cu sălbăticia și frumusețea văilor pe care acestea le descriu.

Din punct de vedere al calității apelor, râurile Padișului nu prezintă poluări majore decât în perioada de vară, când sunt prezente afluxul de turiști și detergenți în firavele pâraie ce le compun. Este deosebit de importantă cunoașterea de către turiști a provenienței apei din izbucuri, aceasta putând fi infestată în sectorul amonte ( un caz tipic este izbucul Ponor, drenând apele ce curg în apropierea Cabanei Padiș, deosebit de poluate în perioadele de vacanță).

1.4. FLORA ȘI FAUNA

Munții Bihor prezintă vegetația etajată pe verticală după schema generală din Carpați: păduri de foioase ( carpineto – gorunete, carpineto – fagete ), păduri de fag, păduri de amestec ( fageto – bradete, fageto – molidise ), păduri de molid, tufișuri și pajiști subalpine. Acest cadru general prezintă modificări, perturbații și inversiuni datorită condițiilor locale de subsol, climă și topografie, frecvent și datorită influenței antropice, aceasta fiind o caracteristică generală a Munților Apuseni. O altă caracteristică este marea varietate a componentelor florei, aici dându-și mâna elemente nordice, sudic-mediteraneene, sudic-balcanice, central-europene și orientale, eurasiatice, etc., dar și cele endemice relictare.

Regiunea endoreică Padiș-Cetățile Ponorului prezintă pășuni și fânețe cu o vegetație care reflectă puternic diversele influențe fizico-geografice și antropice existente în zonă, inclusiv compoziția substratului care este în mare parte constituit din calcare pe care se dezvoltă o vegetație specifică.

VEGETAȚIA IERBOASĂ

În general, pășunile și fânețele sunt dominate de o vegetație ierboasă, scundă edificată de părul porcului ( Violo declinatae – nardetum) instalată pe locul pajiștilor mai înalte dominate de păișul roșu ( Scorzonero roseae – festucetum rubrae) ca urmare a pășunatului intensiv. Pe terenurile plane de la baza versanților se întalnesc pajiști cu valoare furajeră bună, edificate de păișul roșu și iarba câmpului ( Festuceto rubrae – agrostietum tenuis ) reprezentând resturile unor formații vegetale mult mai extinse odinioară, dar reduse în prezent de presiunea exercitată în perioada dezvoltării zootehniei cooperatiste.

VEGETAȚIA LEMNOASĂ

Pădurile se dezvoltă pe versanți și platouri, fiind reprezentate de păduri de fag, păduri de molid. Structura pădurilor de pe platoul Padiș a fost puternic modificată de către om deoarece rar se găsesc porțiuni unde nu sunt urme de tăiere, de pășunat sau ale prospecțiunilor geologice.

Molideto – fagetele (Chrysanthemo rotundifolio – piceo – fagetum) ocupă partea inferioară și de mijloc a plantelor din jurul platoului Padiș urcând pe văi până în treimea lor superioară.

Molidișele ( Oxalo – piceetum, Chrysanthemo rotundifolio – piceetum, Luzulo silvaticae – piceetum, Sphagno – piceetum ) ocupă local partea inferioară a pantelor sud-estice și nord-vestice situate la altitudini mai joase decât făgetele datorită inversiunilor care se produc în acest platou închis, dar urcă pe versanții umbriți până pe platou.

Tufărișurile sunt reprezentate mai des de juniperete și excepțional, la Molhașul Mare de la Izbuc apar jnepenișuri.

VEGETAȚIA STÂNCĂRIILOR

În zona Padiș, grupările vegetale instalate pe pereții, polițele și brânele stâncăriilor, sunt dominate de Sesleria rigida și Avenastrum decorum, ambele cu valoare fitogeografică ridicată pentru Carpații românești. Pajiștile de Sesleria rigida au rol deosebit de important în procesul de înierbare a stâncilor și de împădurire a carstului.

Câteva specii adaptate condițiilor particulare ale grohotișului de calcar formează asociații pioniere, dominate de Dryopteris robertiana, Galium erectum, Thymus, etc. Pe bârne și polițe se instalează o vegetație serofilă dominată de Festuca pallens, Melica ciliate și mai rar și de Stipa pulcherrima. De-a lungul pâraielor și în locuri bogate în dejecții ale animalelor se instalează masiv buruienărișurile edificate de Rumex alpinus, Carduus nutans, Carlina acaulis, Urtica dioica, etc.

Este important să menționam prezența dolinelor, total sau parțial colmatate, și acoperite de o vegetație mezotrofă, precum și vegetația Molhașu Mare de la Izbuc, o adevărată arhivă fitoistorică și consemnarea unei populații de jneapăn, la o altitudine de numai 1300 m.

Etajul subalpin apare începând de la altitudinea de 1600m. Elementul caracteristic pentru vegetația lemnoasă este Juniperus comunis ssp.Nana. Aici apar asociații ierboase tipic subalpine dominate de Festuca rubra, Festuca ovina, Anthoxtantum ordoratum. Pe locurile mai pietroase apar afinișele.

Pe locul pădurilor tăiate se formează la început buruienișuri caracteristice (Epilobium angustifolium, Rubus ideus) urmând apoi pajiștile mezofile care din cauza pășunatului abuziv și a xerofitizării trec pajiști acidofile, cu valoare furajeră foarte scazută (cu părul porcului și iarba neagră).

Munții Apuseni au fost propuși să beneficieze de o suprafață constituită într-un parc național, necesar și urgent datorită puternicii presiuni antropo-zoogene ce se manifestă mai ales începând din deceniul al treilea al acestui secol. Aceasta amenința dispariția unor relicte terțiare: Syringa josikaea cu areal punctiform dar în acest spațiu (Valea Iadului), Veronica bacchofeni (Poiana Florilor, Vârful Galbena), a relictelor glaciare Pendicularis limnogena, Eriophorum vaginatum, Empetrum nigrum, Carex pauciflora, a endemitelor corologice și carpatice: Silene Heuffelii, Saxifraga rocheliana, Melampyrum bihariense, etc., precum și a unui mare număr de specii rare.

Amestecul de elemente floristice din această zonă reflectă o complicată istorie a vegetației, unde elementele prezente fiind relicte ale unor climate dispărute, fie calde din terțiar, fie reci din epocile glaciare.

FAUNA

Pădurile întinse ce îmbracă zona Padișului adăpostesc numeroase specii de animale sălbatice. Urșii sălășluiesc pe Muntele Măgura Vânăta, Boghii și în Groapa Barsa, putând fi întâlniți în mai toate zonele Padișului, în afară de traseele turistice (ursul este foarte speriat de contactul cu oamenii evitând pe cât se poate apropierea de zonele circulate). În aproape toate poienile se găsesc râmături de mistreț, în timp ce în pădurile de altitudine trăiesc cocoșii de munte și veverițele. Nu de mult a fost introdusă capra neagră în zona de izvoare a Văii Boga, unde s-a adaptat bine și râsul. Cerbii și căprioarele întregesc patrimoniul cinegetic al Padișului.

Datorită vânătorii necontrolate și a pășunatului excesiv animalele Padișului sunt tot mai rar întâlnite. Privite doar ca vânat cu valoare economică, sute de exemplare dintre animale sunt amenințate cu dispariția. Situația este cu atât mai gravă cu cât o mare parte dintre aceste specii sunt ocrotite de lege.

CAPITOLUL II

PREZENTAREA TURISTICǍ A ZONEI PADIȘ

Astăzi Munții Bihor au ieșit din anonimat și cunosc un aflux tot mai crescând de turiști din toate colțurile țării, dar și din întreaga lume.

Zona carstului din Padiș a fost descrisă pentru prima oară în 1886 când au apărut primele lucrări despre „Cetățile Ponorului”. Treptat, de-a lungul anilor, o serie de cercetători, dar și turiști, au explorat carstul din Padiș, amintind despre frumusețile lui.

Însă frumusețile Munților Bihor, și implicit ale Padișului, au fost cunoscute datorită cercetătorilor științifice, mai precis speologice, întreprinse de marele savant Emil Racoviță.

2.1. ZONE NATURALE DE INTERES TURISTIC

Șesul Padiș

Situat la o altitudine medie de 1225 m, Șesul Padiș se constituie într-un veritabil platou turistic, aproape plan, ciuruit de numeroase doline, unele cu lacuri, altele cu pâlcuri de molizi, prin care se drenează apele de precipitații ce vor ieși apopi la lumina zilei în Poiana Ponor prin Izbucul Ponor sau în Valea Boga. El este delimitat la nord de Muntele Măgura Vânătă, la vest de Muntele Boghii, la est de Vârful Biserica Moțului, iar la sud de o serie de culmi joase (Tomașca, Rotunda, Răchita). Pe colinele din jurul șesului se întâlnesc numeroase câmpuri de lapiezuri și păduri aflate într-un stadiu avansat de degradare. În partea dinspre Măgura Vânătă există numeroase ponoare în care se pierd râurile ce coboară de pe versant.

Șesul este brăzdat de drumuri forestiere și drumuri de tractor, ramuri ale șoselei forestiere care face legătura între Cabana Padiș și comuna Pietroasa.

Figura 2.1. Șesul Padiș

Partea vestică reprezintă o câmpie despădurită, de circa 100 de hectare, plină cu doline de mici dimensiuni, unele cu apă tulbure datorită solului acid. Aici, sub Muntele Boghii, se află Cantonul silvic Padiș, cu aspect de fermă. Lângă canton se află un izvor, singura sursă de apă potabilă. Câteva drumuri ocolesc puzderia de doline care ciuruiește câmpul; în general aceste drumuri sunt foste terasamnete de cale ferată îngustă din perioada marilor exploatări forestiere. Unele drumuri urcă pe versantul Muntelui Boghii, fiind folosite pentru extragerea buștenilor căzuți pradă drujbelor.

În extrema nordică a Șesului, în șaua ce-l desparte de Poiana Vărășoaia, se află Peștera Padiș, cu aspect de galerie descendentă ce pătrunde sub Muntele Boghii. Peștera nu prezintă interes turisitc nefiind concreționată.

În partea estică șesul este fragmentat de văile Trânghieștii și Gârjoaba, între acestea două existând un platou ce coboară treptat spre sud, locul unde se află Cabana Padiș, cantonul pastoral și o serie de campinguri. Locul este de asemenea folosit de turști pentru instalarea corturilor, fiind poluat cu deșeurile abandonate de aceștia. Terenurile mlăștinoase din aproprierea pădurilor constituie singurele locuri unde vegetația se dezvoltă în condiții normale, restul terenului fiind deteriorat de pășunatul excesiv, depozitele de gunoaie sau șanțurile rămase în jurul corturilor. Luncile celor două râuri se află de asemenea într-o stare deplorabilă.

Zona Cabanei Padiș etse dominată de Vârful Biserica Moțului (1458 m), un punct de priveliște deosebit, cu largi perspective asupra întregului platou, a versantului împădurit al Muntelui Măgura Vânătă și a “zidului“ Cârligate-Piatra Arsă. În marginea abruptului stâncos al Bisericii Moțului, care este un fel de far al Padișului, punct de reper pentru zona Cabanei, s-a construit un adăpost de scânduri, des frecventat de turiști. Versantul estic al Bisericii Moțului este domol, oferind însă priveliști largi asupra Vârfului Călineasa, Platoului Scărișoara, Platoului Lumea Pierdută și Masivului Biharia (recunoscut prin Vârful Curcubăta Mare de 1848 m, pe care se află releul de televiziune).

Din păcate, Șesul Padiș se află astăzi într-un grad foarte avansat de depreciere ecologică. Inițial ecosistemul forestier Platoul Carstic Padiș a fost poate printre primele zone despădurite ale Padișului. Pajiștea care a luat locul pădurii a fost extinsă continuu și deprecitaă prin pășunatul intensiv (suprapășunat). Dar pășunatul unui număr mare de vite și oi duce la schimbarea compoziției floristice a platoului și scăderea drastică a valorii furajere a pajiștii, inducând invazia unui mare număr de plante nitrofile (urzici, buruieni, ciulini) cu valoare furajeră scăzută. Mutilarea acesto zone a continuat cu ararea acestei câmpii pentru îmbunătățirea calității pajiștei, acoperirea dolinelor și distrugerea totală a urmelor unui relief preglaciar original pentru o zonă carstică. (M. Bleahu). De asemenea, prospectarea în vederea detectării unor eventuale depozite de uraniu (!!), precum și circulația intensă pe drumuri pentru exploatarea pădurilor, au făcut din Platoul Carstic Padiș un exemplu de acțiune nefastă a acțiunilor antropice asupra unei zone naturale. Pentru refacerea ecosistemelor din această zonă (care deține paradoxal statutul de rezervație) se impune încetarea sau cel puțin reducerea drastică a pășunatului. Astfel, într-un interval de timp cuprins între 10 și 20 de ani ar fi posibilă o refacre cel puțin parțială a compoziției florisitce și aspectul acestui platou carstic unic în felul lui în relieful Munților Bihor.

Muntele Măgura Vânătă

Creasta în formă de sector de cerc, lungă de aproximativ 12 km, se înalță din zona de izvoare a Someșului Cald spre est până la Vârful Măguara Mică (1573 m), apoi cotește lin spre sud printr-o alternanță de cocoașe și șei line. Urmează sectorul Vârfului Măgura Mare (1642 m) cu aspect de piramidă, coborând abrupt spre Valea Bătrâna. În extrema sudică Măgura Vânătă este legată printr-o șa de Vârful Biserica Moțului, prin care intră în Padiș șoseaua forestieră de la Huedin. Mărginind la nord și nord-vest Bazinul endoreic Padiș-Cetățile Ponorului, Muntele Măgura Vânătă este fragmentat spre Șesul Padiș de numeroase văi (Pârâul Cuților, Valea Rea, Valea Trânghieștii), care la puțin timp după ce pătrund pe platou se pierd în patul văii sau prin ponoare. Partea dinspre Bazinul Someșului Cald este mai abruptă, complet împădurită și nu este tăiată de văi. Dinspre IC Ponor, Măgura Vânătă pare un vulcan uriaș. În realitate muntele este constituit din gresii cuarțice dure cu o rezistență sporită la eroziune. Gresiile cuarțice determină o aciditate pronunțată a solului ceea ce induce o vegetație caracteristică și destul de redusă sub raportul numărului de specii. În pădurea de molid, care acoperă aproape în totalitate muntele, stratul ierbos este sărac fiind reprezentat în general prin specii de mușchi, licheni și unele specii de ciuperci. Aceste condiții ecologice conferă zonei un aspect pitoresc, iar dezvoltarea abundentă a afinișurilor spre partea superioară a masivului sporesc atractivitatea acestui traseu.

Creasta Măgura Vânătă oferă largi priveliști asupra bazinului Padiș, iar în zare spre Muntele Țapu (1475 m) cu Groapa Ruginoasa și în ultimul plan coama prelungită a Masivulu Biharia cu Vârful Curcubăta Mare (1848 m). Spre nord, dincolo de valea adâncită a Someșului Cald se observă Abruptul Brăinesei și Vârful Cârligate (1694 m), apoi Șaua Cumpănețul și creasta spre piramida Muntelui Vlădeasa (1836 m) cu vârfurile Piatra Grăitoare (1678 m), Briței (1759 m), Buteasa (1792 m) și Micău (1640 m); sub această creastă poienile Cuciulata, Piatra Arsă și Onceasa. Partea estică ne dezvăluie Valea Someșului, trecând prin casele de la IC Ponor și Doda Pilii și pierzându-se printre culmile deluroase ale Măgurii Călățele, pe care sunt presărate cătunele Răchițele, Mărgău și Beliș. În plan îndepărtat se zăresc casele de pe versantul lacului de acumulare Fântânele.

Parcurgerea crestei mai oferă turiștilor un aspect inedit: prezența a numeroase afinișuri, cu fructe care în anii productivi sunt un adevărat deliciu. Accesul pe Muntele Măgura Vânătă este posibil de la Cabana Padiș, urmând marcajul, sau pe oricare dintre văile care coboara din creastă.

Izvoarele Someșului Cald

Situată în extremitatea nordică a zonei Padiș, în Bazinul Someșului Cald, regiunea este una dintre cele mai complexe și mai interesante zone carstice din Munții Bihor, cu mai multe peșteri, canioane, izbucuri cu aspect deosebit de sălbatic.

Regiunea include două zone turistice mai importante: Cetatea Rădesei și Cheile Someșului Cald.

Figura 2.2. Portalul Cetățile Rădesei

Peștera Cetatea Rădesei începe cu un portal înalt de peste 15 m, în formă de ciupercă în care intră pârâul Rădeasa. Peștera este un tunel lung de 212 m, cu săli de mari dimensiuni și hornuri ce răsbat în tavanul peșterii până la suprafață. Cele cinci ferestre create de acesste hornuri (sau avene), lasă să patrundă în peșteră raze de lumină, creând un decor de teatru. În aval tunelul se continuă cu un canion lung de circa 50 m și foarte îngust, cu pereții spălați de modestul pârâu care coboară în trepte printre bârnele și pietrișul adus aici de apele mari.

Peștera poate fi vizitată fără dificultate, datorită amenajărilor efectuate (scări de lemn și podețe). Din aval se poate reveni în zona portalului pe deasupra peșterii, vizitând ferestrele (avenele).

După ieșirea din peștera și canionul Rădesei, se pătrunde în Poiana Rădesei, un excelent loc de popas. Poiana este închisă de stânci cu vegetașie și pante abrupte cu brazi de mari dimensiuni printre care se găsesc pâlcuri de afinișuri. Aici pârâul Rădeasa se unește cu Pârâul Feredeului și dau naștere Someșului Cald. Înainte de îngemănare, Feredeul creează o casacadă spectaculoasă de circa trei metri înălțime. În partea din aval Someșul Cald primește primul său afluent important – Pârâul Cuciulatul, după care pătrunde în sectorul de chei.

Cheile Someșului Cald

Deși nu are un obiectiv așa de spectaculos ca peștera Cetatea Rădesei, acest sector oferă priveliști extren de pitorești ale abrupturilor calcaroase ce coboară până în patul văii. Traseul turistic recomandat este un circuit atingând astfel ambii versanți ai văii (marcaj punct roșu).

Mai întâi se va parcurge versantul drept, poteca urcând treptat, traverând în zona de obârșie pârâul Moloh, ce se prăbușește în cascade spre stânga, și oferind din când ân când priveliști asupra impresionantelor chei ale Someșului Cald. După circa 30 de minute de urcuș din Poiana Rădeasa se ajunge la locul numit Belvedere (1342 m) – punct de priveliște situat în vârful unei stânci verticale de peste 150 metri de unde se poate privi în adâncul canionului format de Someșul Cald. Vizavi se desfășoară impresionantul “zid” de calcar al Cuciulății, peste care se zărește Creasta ce leagă culmile Piatra Arsă, Piatra Grăitoare, Vărful Briței și Piatra Tâlharului, continuând spre Vlădeasa.

Figura 2.3. Cheile Someșului Cald

De la Belevedere poteca coboara abrupt în serpentine pe o pantă cu grohotișuri, apoi coboară mai lin prin pădure, pe lângă un pilon de calcar până la albia Someșului. Traversând valea dăm de drumul forestier ce vine de la IC Ponor (8 km). O ramură a cestui drum urcă pe Valea Alunul Mare spre Poiana Onceasca. Sub o stâncă lângă drum se află un izvor.

Traseul continuă ăn versantul stâng, însoțit de aceleași semne de marcaj. După un urcuș pieptiș se ajunge la intrarea Peșterii Honu, o galerie ascendentă de 70 metri, cotind spre stânga, terminată cu câteva hornuri înfundate. De la peșteră se continuă pe curba de nivel spre stânga sub peretele vertical Abruptului Cuciulății. Sub acest abrupt se află o trecătoare (bârnă) destul de lată prin care trece poteca turistică. Pereții de pe partea văii este spart de o fereastră prin care turistul ajunge într-un balcon natural, privind în diagonală spre Belvedere și în jos 110 metri spre patul văii.

Trecând apoi pe sub “zidul” de peste 100 metri al Cuciulății, printre bolovani grohotișuri, coborâm treptat spre stânga până la locul unde o potecă marcată cu semnul derivație coboară la albia Someșului Cald. Pe aici se ajunge într-o zonă deosebit de sălbatică, valea Someșului fiind un jgheab străjuit de pereți verticali. În amonte se află un puternic izbuc și o mică peșteră inundată. În versantul opus se poate pătrunde puțin în sectorul aval Canionul Moloh, cu pereți rotunjiți de spălătura apelor și cascade inaccesibile. Sub versantul din care am coborât, pe o bârnă îngustă se află intrarea în Peștera Uscată care merită vizitată impresionând prin mărimea sălii.

Revenind la traseul punct roșu, continuăm la orizontală, depășim o intersecție de trasee (se poate ajunge în Poiana Cuciulata, sub muntele Cârligate, printr-un urcuș prin pădure de circa 30 de minute), și coborând în valea Ciciulata unde admirăm în amonte gura Peșterii Tunelul Mic. Traversând valea și versantul opus se ajunge în zece minute în Poiana Rădeasa, de unde traseul continuă amonte pe la Cetatea Rădesei.

Traseul Circuitul Cheilor Someșului Cald este mai greu de parcurs decât Circuitul Rădesei din cauza marilor diferențe de nivel și a lungimii sale considerabile.

Datorită relativei sale dificultăți, cadrul natural al Cheilor este destul de bine conservat cu păduri de molid ce coboară pe ambii versanți până în albia Someșului. Această pătură verde este străpunsă din loc în loc de piloni și abrupturi calcaroase ce dau zonei un pitoresc deosebit. Se reecomendă turiștilor ce parcurg acest traseu adopatrea unor măsuri ecoprotective deosebite pentru păstrarea neștirbită a aspectului acestei zone unice în Munții Bihor.

Poiana Vărășoaia

Zona numită Vărășoaia reprezintă două platouri carstice de mari dimensiuni situate la nor d de Poiana Padiș și etse cuprinsă între vârful Piatra Boghii, Muntele Măgura Vânătă, vârful Vărășoaia și Bazinul Someșului Cald. Zona etse împărțită în Poiana Vărășoaia-Sud, despărțită printr-o șa (prin care trece drumul forestier și traseele spre Stâna de Vale, Vlădeasa și Cheile Someșului), aflată doar cu puțin mai sus decât

bazele poienilor, de Poiana Vărășoaia-Nord, care se desfășoară la nord-est de vârful Vărășoaia și se constituie ca un bazin închis.

Poiana Vărășoaia-Sud are o formă eliptică și este presărată cu o puzderie de doline, iat printre ecste doline se găsesc numeroase peșteri. În Poiana Vărășoaia-Sud există două lacuri carstice ce umplu două doline bine căptușite cu depozite aluvionare. Atât vegetația cât și fauna acestor lacuri au suferit profunde modificări din cauza rezidurilor aruncate de către muncitorii de la prospecțiuni și din cauza animalelor care pășunează aici. Printre numeroasele peșteri și avene descoperite în zona Vărășoaia unde sunt remarcabile prin lungime sau denivelare, zona prezentând un real interes speologic. În urma explorărilor speologice efectuate în zonă, avenul care penetreză cel mai mult zona carstică este avenul V5 cu o denivelare de -273 m și o dezvoltare de 1446 m.

Poiana Vărășoaia-Nord este un fel de vale înclinată spre baza Vârfului Vărășoaia, unde stâncile trădează existența unei peșteri Ponor. Drumul forestier descrie un “L” în jurul acestei văi terminându-se la baza unei pante erodate de torenți, locul unde traseele spre Vlădeasa și stâna de Vale se bifurcă. Pe panta dinspre Măgura Vânătă, dard și în zona nordică a poienii se instalează stâne. Două izvoare se află pe marginea drumului forestier.

Atunci când ni se vorbește despre o poiană în mod normal ne imaginăm un loc cu multă verdeță, multe specii de palnte cu flori, deci o vegetație și o floră bogată. Și totuși există excepții, deoarece Poiana Vărășoaia nu mai oferă ochiului decât rămășițele a ceea ce a fost demult această poiană. Datorită dezastrului ecologic generat de o pășunare irațională a acestei poieni, biodiversitatea s-a redus extrem de mult. Datorită pășunatului intensiv în zonă, plantele cu flori lipsesc aproape cu desăvârșire, fiind reprezentate de puține specii care au reușit să se adapteze acestor condiții: Potentila ternala, cimbrișorul și rar întâlnim exemplare de păpădii.

O altă specie care ne indică degradarea pajiștii este Carlina acaulis întâlită rar într-un număr destul de mare. Elementul florisitc care predomină este specia Nardus stricta, iar din loc în loc întâlnim adevărate pâlcuri de ciulini și urzici.

Vârful Vărășoaia (1441 m), care domină întrega poiană, constituie un excelent punct de belvedere, cu priveliști ample asupra Depresiunii Beiușului, Văii Boga, Abruptului Brăiesei și Văii Rea, Vârful Cârligate și Șaua Cumpănățelul, Poiana Cuciulata, Poiana Onceasca și Cheile Someșului, Muntele Măgura Vânătă, Șesul Padiș și Vârful Biserica Moțului, iar în partea sudică până la Groapa Ruginoasă și vârfurile Vârtopul și Curcubăta Mare. Prin posibilitatea de a avea acest tur de orizont complet, Vârful Vărășoaia reprezintă unul dintre cele mai frumoase puncte de belvedere din zona Padiș.

Pietrele Boghii și Gardul Boghii

Zona Pietrelor Boghii reprezintă un obiectiv turistic major dat de ampla priveliște pe care o oferă asupra zonei vestice a Munților Bihor și Depresiunii Beiușului. Abruptul impresionant creează impresia unei contemplări din avion a Văii Boga, cu casele de vacanță grupate înspre Piatra Bulzului.

Vârful Boghii (1436 m), cândva acoperit de pădure deasă, acum cu goluri defrișate, mărginește în partea de nord-vest șesul Padiș. Panta vestică a vârfului, după o scurtă coborâre destul de lină prin pădure de molid și frasin, este ruptă, creând o prăpastie adâncă de peste 300 de metri formată din două sectoare: Pietrele Boghii și Gardul Boghii, între care se află un culoar foarte abrupt și plin de grohotișuri.

Punctul de priveliște de deasupra Pietrelor Boghii se află pe o terasă de pământ și smocuri de iarbă, sub care se găsește un perete vertical de peste 100 de metri și o pantă foarte abruptă cu grohotișuri și pădure ce coboară încă vreo 300 metri diferență de nivel până în valea Boga. Din acest loc se poate contempla întraga Vale Boga și afluenții săi:

– sectorul de chei situat în aval de izbucul Boga, sub Piatra Boghii, apoi drumul pe valea Boga și căsuțele de vacanță;

– versantul drept coborând abrupt din Vârful Cârligate și Cornul Munților, cu Valea Rea, Creasta Cornetu cu cele câteva poieni pitorești, și rezervația Piatra Bulzului, dincolo de satul de vacanță Boga;

– partea stângă cu cele trei văi: Oșleu, Bulbuci și Valea Plaiului și șoseaua spre Padiș care șerpuiește pe un versant mai domol. De asemenea se pot contempla crestele calcaroase Piatra Ciungilor și Măgura Seacă.

Vederea depășește însă acest bazin, lăsându-ne să zărim la stânga culmea Tărtăroaia ce se ridică dincolo de Valea Galbenei. În dreapta zărim succesiv piramida triunghiulară a Măgurii Guranilor, apoi Măgura Ferice și picioarele prelungi ale versantului vestic al Bohodeiului. Câmpia plată, situată cu aproape 1000 de metri diferență de nivel mai jos, este Depresiunea Beiușului, spre care zărim șerpuind Crișul Pietros, și se văd strălucind construcțiile din Comuna Pietroasa, Sudrigiu și orașul Ștei.

În zilele fără abur în atmosferă,. întrevedem dincolo de depresiunea Beiuș, culmile lungi, parcelate ale Munților Codru-Moma.

Zona de sub abruptul Pietrelor Boghii, fiind deosebit de greu accesibilă, prezintă o pădure intactă de foioase, așa cum prea puțin se mai zărește în munții noștri. Ea se prelungește pe văile și coamele ce urcă spre Cârligate (dreapta) și Scărița (stânga).

Figura 2.4. Valea Boga văzută de pe Vârful Vărășoaia

Tot sub Pitrele Boghii, pe o bârnă cu grohotișuri, se află intrarea în Peștera Șura Boghii, o peșteră ușor ascendentă de 212 metri, având câteva concrețiuni în sectorul final. La acesasta se ajunge pe o potecă abruptă marcată.

Un alt punct de priveliște, poate mult mai spectaculos, cu aceleași perspective, este balconul natural situat deasupra Gardului Boghii, în limita vestică extremă a Poienii Vărășoaia (pe noua poteca marcată cu dublu punct roșu).

Valea Boga

Un obiectiv turistic interesant și spectaculos îl oferă cheile din bazinul Văii Boga. Astfel, în bazinul Văii Boga întâlnim, strâns grupate, nu mai puțin de trei sectoare de îngustare și anume: Cheile Văii Bulbucii, Cheile Văii Oșleu și Cheile Văii Boga.

Cheile Văii Bulbuci se dezvoltă în aval de Izbucul Bulbuci, afluent de stânga al Văii Boga. Sălbăticia și inaccesibilitatea reprezintă trăsăturile principale ale acestor chei. Abrupturile din Piatra Ciungilor și Piatra Câinilor domină talvegul văii, repezișurile și cascadele asigură fondul sonor, iar pădurile dese constituie fundalul discret pe care se proiectează prim-planurile crestelor și piscurilor ascuțite.

Valea Oșelu își are izvorul într-un izbuc situat la baza abruptului din Piatra Ciungilor și a modelat un sector de chei asemănătoare unei pâlnii cu deschiderea spre amonte. Pereții cheii și abruptul din Piața Ciungilor se oferă fără nici o rezervă privirilor admirative împreună cu succesiunea de repezișuri din profilul văii și pădurea de nepătruns ce înveșmântă într-o haină verde împrejurimile. Aproape de confluența cu Boga, cascada Oșelu este un obiectiv turistic des vizitat de oaspeții satului de vacanță.

Valea Boga își dezvoltă propriul sector de chei desfășurat până în zona izbucului cu același nume. Zona este plină de cascade și mărginită de abrupturi culminând în Piatra Boghii. Din păcate, în anii 80 farmecul văii a fost periclitat prin construcția unor galerii de mină și a drumului până la ea.

Tot din Valea Boga se recomandă vizitarea celorlalte văi, accesibile pe porțiuni, pline de farmecul sălbăticiei. Valea Rea este însoțită parțial de un drum de tractor, apoi continuă abrupt, cu o succesiune de cascade greu accesibile. Unul din afluenții săi, Valea Câcată, ascunde câteva izbucuri pline de farmec.

Afluentul Valea Plaiului, care se adâncește în dreapta drumul care urcă în serpentine de la Pietroasa la Padiș, oferă de asemenea sectoare de canion deosebit de spectaculoase prin prezența a numeroase cascade, peșteri și grote, arcade naturale și grohotișuri.

Zona numită Plaiu este o poiană de mari dimensiuni prin care urcă șoseaua forestieră de la Pietroasa la Padiș. De la confluența cu Valea Boga și până în partea ei superioară, poiana a fost invadată de case de vacanță, unele de foarte prost gust, diminuând din farmecul peisajului. Aplicarea unui serios paln de sistematizare a acestei zone, în vederea creării unor spații de cazare și campare ca zonă tampon pentru Padiș, ar constitui un valoros aport la descongestionarea turistică a bazinului Padiș și instituirea unui control asupra masei de turiști ce invadează vara zonele de campare de sus.

Poiana Bălileasa și zona “La Grajduri”

Bălileasa reprezintă un șes prelungit situat în partea de vest a Padișului, lipsit de pădure și doline. Șesul are aspectul unei văi cu o luncă largă, fără însă a fi străbătută de un curs de apă regulat. În partea din amonte această ”vale” este străjuită de doi piloni – Vârfurile Oșelu și Bălileasa, între care se află Șaua ”La Scăriță”, locul prin care sosește șoseaua forestieră de la Pietroasa. În acest loc, care poate fi considerat drept poarta de intrare în Padiș, drumul se bifurcă: o ramură înconjoară depresiunea Bălileasa în serpentine, ținând-o orizontal spre Cabana Padiș; cealaltă ramură străbate în lung poiana până în porțiunea ei cea mai joasă printr-o șa în Bazinul Văii Cetăților. Versantul vestic al Poienii Bălileasa reprezintă culmea ce o separă de groapa de la Barsa, fiind foarte degradat de eroziunea torenților.

Poiana Bălileasa, cândva deosebit de pitorească datorită aspectului de parc gazonat cu doline în care creșteau pâlcuri de brazi, este în momentul de față una dintre cele mai degradate zone ale Padișului. Această degradare se datorează suprapășunatului care a schimbat compoziția solului, facilitând invazia plantelor nitrofile (urzici, buruieni, ciulini). Stânele care sălășuiesc aici în fiecare vară sunt tot mai afectate de această situație, care li se datorează în totalitate.

În aval de Bălileasa se pătrunde în Bazinul Văii Cetăților, la început printr-o pantă destul de accentuată, apoi o luncă largă numită “La Grajduri”, principalul loc de popas din Padiș datorită aproprierii de cele mai importante obiective turistice: Cetățile Ponorului, Focul Viu, Piatra Galbenei, precum și a drumului forestier care ajunge aici din Șaua “La Grajduri” favorizând accesul auto. În partea din aval se află cantonul silvic ”Ponor” în dreptul căruia drumul forestier este blocat de o barieră care interzice accesul auto în zona Cetățile Ponorului și a perimetrelor rezervațiilor forestiere din Lumea Pierdută.

Valea Cetăților își are loc într-un izbuc cu debit considerabil și creează meandre în lunca pe care o formează pe această porțiune, după care se pierde în patul văii, reușind să străbată canionul din aval de zona “La Grajduri” numai la ape mari.

Un izbuc bogat aflat în preajma cantonului silvic ”Ponor” aduce un important aport la debitul văii, constituind de asemenea și principala sursă de apă potabilă pentru turiștii campați în această zonă. Două prelungiri laterale ale poienii din zona “La Grajduri” pe versantul stâng al Văii Cetăților, favorizează accesul la cabana Padiș, printr-o vale seacă și abruptă, și Poiana Ponor, pe un drum de tractor ce urcă pe lângă cantonul silvic.

Lunca Văii Cetăților oferă numeroase locuri de campare fiind invadată pe parcursul întregului sezon de vară de turiști. Lipsa unei administrări eficiente a acestui ”camping” a dus la poluarea cu deșeuri a tuturor perimetrelor situate în lunca văii, precum și a împrejurimilor. Acțiunile de igienizare efectuate de către asociațiile ecologiste nu au reușit decât temporar și parțial să rezolve problema deșeurilor devenind în fiecare an tot mai mare. O parte din dolinele situate în lizierele pădurii care marchează poiana au fost deja astupate cu mari cantități de gunoaie. Este absolut necesar ca adminstratorii legali ai zonei (Primăria Pietroasa și Romsilva) să ia măsuri urgente pentru a crea condiții civilizate turiștilor ce doresc să campeze aici și în acelși timp pentru a preveni poluarea zonei.

Zona “La Grajduri” constituie punctul de plecare pentru vizitarea celor mai frumoase obiective ale regiunii: Cetățile Ponorului, Ghețarul Focul Viu, Piatra Galbenei, Groapa Barsa, Cheile Galbenei, Poiana Ponor, Lumea Pierdută, Poiana Florilor. În acest sens în zonă funcționează pe perioada de vară un punct de informare și îndrumare a turiștilor, constituit la inițiativa Centrului Regional de Supraveghere Ecologică (CRSE).

Groapa de la Barsa

Groapa de la Barsa este un bazin închis în cadrul depresiunii endoreice Padiș-Cetățile Ponorului dar care, spre deosebire de precedentele, nu are un drenaj subteran spre Izbucul Galbenei. Barsa este situată la sud de Bălileasa și la vest de Valea Cetăților, fiind limitată spre vest de o creastă ce o separă de Valea Galbenei (sector Cheile Jgheabului), iar la sud de versantul Pietrei Galbenei. Ea este o depresiune de formă ovală, cu axa mare de 2 km, orientată NS-SE și axa mică de 1 km. Partea de nord-vest este constituită din roci impermeiabile pe care izvorăsc și curg câteva pârâiașe care se pierd prin ponoare la contactul cu calcarele de fundul depresiunii.

Numită și Depresiunea Barsa, zona este una din cele mai sălbatice din Munții Apuseni, cu un climat umed ce a favorizat dezvoltarea unei vegetații ierboase dese cu aspect de mlaștină. Alături de aceasta, pădurea deasă, afinișurile, văile oarbe (terminate cu ponoare) și lipsa unor puncte de priveliște determină ca parcurgerea Gropii Barsa să devină o adevărată aventură pentru cei ce se abat de la poteca marcată.

În zonă există multe forme carstice deosebit de interesante prin varietatea lor cum ar fi: un ponor prăbușit de mari dimensiuni (actualmente înierbat), un altul cu pod natural, un lac suspendat cu apă neagră situat într-o dolină (Tăul Negru) și mai multe peșteri. Cea mai mare dintre acestea este Peștera de la Zăpodie, din partea vestică a depresiunii, de aproape 7 km lungime, peșteră cu un parcurs extrem de dificil. A doua, Peștera Neagră, situată în partea de est a depresiunii, are o dezvoltare de aproape 4 km și este de asemenea recomandată doar speologilor antrenați. Cele două peșteri sunt legate printr-un sifon, ceea ce face ca sistemul Zăpodie-Peștera Neagră să atingă o dezvoltare de aproape 11 km.

Sitemul subteran al Gropii de la Barsa se drenează spre Valea Galbenă prin câteva izbucuri destul de anonime. Nici proveniența apei din rețeaua subterană a Barsei nu este încă lămurită, căci debitul subteran depășește cu mult cantitatea de apă care se adună din pârâiașele ce curg la suprafață.

O altă peșteră importantă este Ghețarul de la Barsa, a cărei intrare se află în partea nordică a depresiunii. Ea are o dezvoltare de 2750 m și face parte din același sistem de drenaj subteran cu precedentele, fără să se fi putut realiza până acum joncțiunea. Porțiunea de intrare este accesibilă și prezintă gheață; mărimea blocului de gheață variind în funcție de sezon.

Încă de la intrare, peștera prezintă un aspect labirintic, rătăcirile putând genera panică în rândul turiștilor ”mai puțin curajoși”.

Oricum vizitarea peșterii, chiar și în porțiunea de intrare este un eveniment deosebit.

Poteca ce străbate Groapa Barsa, trece pe la toate obiectivele amintite mai sus. Singurul izvor cu apă potabilă se află în partea sudică, în apropierea intrării în Peștera Neagră.

Două obiective turistice deosebit de importante situate în extremitatea sudică a Gropii de la Barsa, pe latura ce o separă de Valea Galbenei sunt: Ghețarul Focul Viu și Piatra Galbenei.

Peștera ”Ghețarul Focul Viu”

Este alcătuită din două săli, din care prima de mari dimensiuni, ocupată de un imens bloc, de gheață. Accesul în peșteră se face pe o galerie descendentă, unde este montată o scară de lemn.

Tavanul sălii mari este spart de o fereastră de mari dimensiuni prin care a căzut o mare cantitate de bușteni, frunze, precum și zăpadă din exterior, acumulate într-o imensă movilă în centrul sălii. Buștenii au fost prinși în gheață, capetele lor rămase liber putretzind și murdărind planșeul de gheață. Prin tavanul peșterii pătrunde suficientă lumină pentru a dezvălui spelndoarea grupurilor de stalagmite de gheață aflate în partea opusă intrării în peșteră. În jurul orelor prânzului, razele de soare pătrund prin fereastră creând un decor feeric. Una din marginile blocului de gheață coboară abrupt într-o crevasă adâncă pe lângă peretele de stâncă.

Figura 2.5. Ghețarul Focul Viu

În sala mică a peșterii se pătrunde printr-o galerie situată în spatele stalagmitelor, coborând cu atenție prin marginea stângă a topoganului de gheață de circa 4 metri. Această sală nu este luminată natural, ea oferind câteva concrețiuni de calcar animate în tavanul peșterii, precum și stalagmite de gheață a căror dimensiuni variază în funcție de sezon. Peștera se termină printr-un horn înfundat.

Deosebit de plăcută este ieșirea din peșteră vara, căci temperatura exterioară este mult superioară celei din peșteră. Explicația existenței ghețarului în peșteră este dată de două elemente: tavanul spart de fereastră favorizează acumularea aerului rece și lipsa ventilării în peșteră menține aerul rece captiv tot timpul anului.

Piatra Galbenei (1243 m)

Văzută dinspre nord este un versant situat în extrema sudică a Gropii de la Barsa, la care poteca turistică urcă în serpentine prin pădurea virgină. Partea sudică a versantului însă este abrupt calcaros de peste 200 de metri adâncime, cu largi priveliști. Peretele alb de stîncă lucește în soare străjuind Poiana Florilor, ca un zid de cetate apărând frumusețile platoului Padiș-Cetățile Ponorului.

Sub Piatra Galbenei se întinde o frumoasă pădure de fag, de un verde crud vara și multicoloră toamna, în care se decupează mici poieni presărate cu adăposturile cosașilor, alcătuind împreună Poiana Florilor. Dincolo de acestea se adâncește între culmi împădurite Valea Galbenei și afluenții săi, între care unul despică muntele de vizavi având în partea superioară o imensă “rană” roșiatică; este ravena numită Groapa Ruginoasă, săpată de torenți în pieptul Muntelui Țapu, obârșia Văii Seci, cu numeroase canioane pline de săritori și cascade. În partea dreaptă se înșiruie cocoașele vârfurilor Știrbina, Guinașu și Tărtăroaia, ultimul înconjurat de poieni.

Din Valea Galbenei spre stânga Valea Luncșoara, care își are obârșia aproape de Arieșeni, sub cătunul Cobleș, ale cărui case se zăresc în zare. Tot în acea direcție se vede pârtia de schi de pe Muntele Vârtop, dincolo de care se zărește în zilele senine V’rful Curcubăta Mare cu releul de televiziune ”înțepând” cerul. În fine, planul stâng apropriat este dominat de Muntele Borțig, împădurit, care coboară în pantă destul de abruptă spre Izbucul Galbenei, ascuns de culmi împădurite, dar trădat de o stâncă de calcar în formă de portal.

Poiana Ponor

Este o depresiune închisă de jur împrejur de culmi înalte, parțial împădurite. Suprafața poienii, cu iarbă măruntă, se prelungește pe culmile înconjurătoare spre bazinele vecine.

Faptul cel mai remarcabil în această poiană este sistemul de pierdere al apei, care se face în patul râului prin orificii strâmte, acoperite cu nisip fin numite sorburi.

La ape scăzute sunt două sorburi în funcțiune. La apele mari, determinate de ploi persistente sau de topirea zăpezii, sorburile acestea nu mai pot drena întrega cantitate de apă care se acumulează depășind patul normal al râului. Pe măsură ce apa crește și inundă zonele de obicei uscate, intră în funcțiune noi sorburi. Când nici acestea nu mai pot drena apa, întreaga poiană este ocupată de apele unui lac întins. Apele suplimentare ale lacului

Figura 2.5. Poiana Ponor

se deversează prin partea de nord-vest a poienii peste un prag stâncos dând naștere unui torent violent de suprafață care curge spre Valea Cetăților

Râul care străbate poiana provine din Izbucul Ponor, situat la baza unui abrupt stâncos. Izbucul este deosebit de spectaculos, constituindu-se dintr-un mic lac la intrare care este alimentat printr-un sifon. Apa izbucului provine din Șesul Padiș, respectiv din pierderile prin ponoare ale Văii Trânghieștilor, Gârjoaba, și altele.

De la izbuc, râul are un mic sector cu pat înclinat, după care cotește brusc spre dreapta și trece la un curs domol, străbătând poiana plată, ușor înclinată pe o distanță de 240 metri, pentru a se pierde în sistemul de sorburi (de aici denumirile de Poiana Ponor, râul Ponor).

Deasupra sorburilor, un perete calcaros în care sunt săpate câteva grote întregește farmecul poienii.

Poiana este una din puținele polii tipice din munții noștri, îndeplinid dubla condiție de a avea atât alimentarea cât și drenajul subteran pa canale carstice.

Accesul în poiană se face dinspre Padiș, coborând pe poteca marcată pe Valea Brădețanului, dinspre ”Grajduri” pe un drum de tractor ce străbate pantele cu lapiezuri, dinspre Izvorul Rece peste culmea golașă sau dinspre Cetățile Ponorului traversând o culme împădurită și mlăștinoasă. Meandrele pe care râul le face au dat naștere unor terase plate, pe care turiștii obișnuiau să-și pună corturile. Acum poiana este declarată rezervație naturală, camparea fiind interzisă. Din păcate pășunatul persistă cu intensitate, riscând să compromită și acest loc unic în peisajul carstic românesc.

Complexul carstic Cetățile Ponorului

Cetățile Ponorului reprezintă fără îndoială cel mai grandios fenomen carstic al României, cunoscut și apreciat în întrega lume. Din start, trebuie menționat că turiștii rămân plăcut impresionați de capacitatea de creație a naturii, care în această zonă s-a întrecut pe sine realizând o adevărată cetate gigantică.

Cetățile Ponorului sunt constituite din trei circuri mari de stâncă, aflate într-o imensă depresiune împădurită, adâncă de 300 m și la care partea superioară are un diametru de peste 1 km. Cununa de culmi înconjurătoare care închide circular depresiunea este tăiată doar într-un singur loc de canionul Văii Cetăților.

Poteca de acces pornește de la drumul forestier, pe lângă pancartele ce avertizează turistul că se află în preajma unui monument al naturii, și coboară treptat prin pădure, pe un teren accidentat paralel cu Valea Cetăților circa 30 de minute până în primul circ (Dolina I). Acesta este sfârșitul propriu-zis al văii, care se termină aici într-un fund de sac. Peretele lateral de vest, înalt de peste 150 de metri este perforat de un portal ce.

Figura 2.6. Portalul Cetății Ponorului

depășește 750 de metri înățime sub care se prăvălește zomotos Valea Cetățiilor.

Imensul Portal al Cetăților Ponorului, imagine obsedantă, sugerează o ogivă gotică devenită un fel de simbol al carstrului Munților Apuseni. Brazii aninați în pereții albi de calcar sunt singurul termen de comparație pentru uriașa dimensiune a Portalului și a peretului în care este săpat. În partea stângă se zărește partea superioară a unui perete și mai înalt ce străjuiește Dolina III, cu cele două baloane de bârne aninate deasupra prăpastiei. Jos, răzbate de sub Portal vuietul apei ce se păvălește în cascade.

Coborâșul până sub Portal se face la început pe grohotiș apoi printre blocurile mari de stâncă, pe scările de metal plantate aici cu ani în urmă de către inimoșii salvamontiști de la Ștei. În perioadele secetoase Valea Cetăților este seacă permițând accesul în sala de sub Portal chiar prin patul văii, în rest este necesar să ne descurcăm cățărându-ne cu atenție pe stânci sau uneori pe câte o scară montată de membrii Centrului de Supraveghere Ecologică. Imaginea de sub Portal este de asemenea amețitoare datorită dimensiunilor copleșitoare ale Portalului. În partea dreaptă o limbă de grohotiș urcă pe sub o arcadă în Dolina II. Aceasta este de fapt un aven circular de 200 m înălțime, ca o găleată spartă la fund în două locuri: porțiunea de acces dinspre Dolina I pe sub Portal și o fereastră spre tunelul subteran al Peșterii Cetăților Ponorului.

Tot sub portal, în partea stângă, un tunel aduce la lumină pentru puțin timp râul ce provine din Lumea Pierdută și care se pierde câțiva kilometri mai sus în Peștera de la Căput. Tunelul ocupat de un lac cu apă cristalină poate fi admirat de pe platforma unei stânci postate la intrare. Râul ce iese din tunel se aruncă zgomotos în întunericul Peșterii Cetăților Ponorului, care în contrast cu măreția Portalului începe cu o porțiune îngustă ocupată în mare parte de cascadă. Prin partea dreaptă, turiștii temerari pot coborî în peșteră continuându-și drumul cu râul subteran.

Sectorul subteran este accesibil turiștilor pe circa 400 de metri, dar numai când apele sunt mici. După depășirea săritorii de la intrare, se va continua cu atenție trecând peste bolovani și ferind contactul cu apa. Galeria se lărgește și se înalță fiind inundată după circa 100 metri de lumina ce pătrunde prin fereastra (aven) ce dă în Dolina II. Înainte de acest loc, în peretele din dreapta se întâlnește un impresionant izbuc subteran tâșnind din două “nări”, ca din terminalele a două conducte. Sunt apele ce provin din Poiana Ponor și Valea Cetăților.

În zona ferestrei, după ce formează o cascadă asurzitoare, râul cotește spre stânga, apoi continuă circa 100 de metri drept printr-o galerie uriașă în capătul căreia se zărește o altă geană de lumină. Privind înapoi spre fereastră zărim brazii aninați pe stâncile ce închid Dolina II și un mic petic de cer. Continuând prin galeria de peste 200 de metri înălțime și circa 10 metri lățime, râul se îndreaptă spre baza unui grohotiș care coboară dinspre o nouă fereastră prin care pătrunde lumina. Aici este un tunel ascendent care dă în Dolina III. O potecă în serpentine facilitează accesul în tunelul subteran din această dolină.

Din acest loc râul cotește spre dreapta și continuă tumultuos prin galeria gigantică. Turiștii echipați cu mijloace de iluminat pot continua în aval încă aproximativ 200 de metri, pentru a vizita Sala Taberei și a se edifica supra aspectului galeriei subterane ce drenează aproape în întregime apele Padișului spre Izbucul Galbenei. Această galerie are o lungime totală de 1850 metri, necesitând un efort deosebit pentru parcurgerea în totalitate datorită numeroaselor lacuri și cascade care ne impun un echipament special pentru a fi depășite. În perioadele de viituri, datorită sifonului din aval (legătura între partea subterană și Izbucul Galbenei), apa inundă galeria ridicând buștenii aduși aici de pe Valea Cetăților spre tavanul peșterii, astfel o parte dintre aceștia rămân prinși între crăpăturile pereților.

Înafară de accesul dinspre sectorul subteran pe panta cu grohotiș, în Dolina III se poate pătrunde spre Dolina I, urcând pe scările metalice din stânga Portalului și depășind pragul ce separă cele două circuri.

Dolina III are formă de triunghi cu latura de 300 de metri având în mijloc o adâncitură spre care coboară imense limbi de grohotișuri. În partea sa vestică, deasupra galeriei de acces sectorul subteran, se înalță un perete perfect vertical de peste 200 de metri, cu mici brâne inundate de vegetație, în vârful căruia sunt aninate două balcoane de lemn. Calcarul alb ce compune stâncile și grohotișurile contrastează cu vegetația și cerul albastru dând un farmec deosebit acestei împărății gigantice. În partea sudică, poteca turisitcă urcă costiș pe panta abruptă a unui vâlcel spălat de torenți, spre balcoane. Diferența de nivel și terenul instabil fac acest traseu deosebit de obositor.

Vizitarea balcoanelor se poate face cu acces dinspre Dolina III sau dinspre șoseaua forestieră existând în ultimul caz două variante: pe poteca ce ocolește depresiunea Cetăților (marcaj punct galben, de la bifurcația ce coboară spre Portal) sau direct de la ”Grajduri” (marcaj punct albastru, circa 30 de minute). Balcoanele în număr de patru, două deasupra Dolinei III și două deasupra Dolinei II, permit contemplarea dimensiunilor impresionantului complex carstic al Cetăților Ponorului. Ceea ce este mai impresionant sunt brazii aninați pe brânele pereților ce mărginesc dolinele, crescuți în condiții deosebite, simbolizând puterea de viață a naturii.

De asemenea impresionează dimensiunile reduse ale turiștilor zăriți pe fundul Dolinei III comparativ cu măreția peisajului înconjurător.

Cetățile Ponorului au fost declarate rezervație naturală încă din anul 1952, obținând apoi satut de monument al naturii aflat în custodia Academiei Române. Din păcate interesul scăzut al autorităților, pentru punerea în valoare a excepționalului potențial turisitc al acestui obiectiv, a dus la degradarea continuă a zonelor din jurul său existând iminentul pericol al scăderii acestui potențial datorită degradării peisajului. Tăierile masive de pădure de pe Muntele Borțig și Glăvoiu, practicarea unor drumuri de tractor ce contribuie la creșterea eroziunii solului, poluarea apelor și poluarea cu deșeuri, constituie amenințări asupra celui mai important fenomen carstic al României. Studiile efectuate la începutul verii lui 1977 au arătat că pădurea de deasupra Cetăților Ponorului este puternic atacată de dăunători, existând pericolul ca în câțiva ani aceasta să se usuce, zona deșertificându-se. Lipsa amenăjărilor turistice constituie în atât o mare deficiență, care pune la îndoială spiritul gospodăresc și viziunea economică a administratorilor legali ai obiectivului de o invazie devastatoare, necontrolată a turiștilor. În țările civilizate, astfel de obiective de valoare excepțională ar constitui fără îndoială o importantă sursă de venituri pentru administratorii legali și stat.

Cheile Galbenei

Situată în sud-vestul Bazinului închis Padiș-Cetățile Ponorului, în afara acestuia, Valea Galbenei, reprezintă un culoar de drenare spre Depresiunea Beiușului a apelor ce-l străbat. Cu o lungime totală de 6 km, Valea Galbenei se prezintă în totalitate ca un sector de chei înguste, mărginite de pereți verticali și pante abrupte, având numeroase cascade și fiind deosebit de greu de străbătut. Sectorul amonte este cel mai spectaculos, pe porțiunea dintre Izbucul Galbenei și confluența cu valea Luncșoara, constituindu-se într-un canion îngust mărginit de pereți verticali de peste 100 de metri, creînd numeroase cascade și un tunel subteran. Sectorul din aval de Poiana Florilor, până la confluența cu Crișul Pietros, numit și Cheile Jgheabului, este de asemenea deosebit de spectaculos prin cascadele din zonele de confluență cu afluenții de pe partea stângă; aceste chei nu sunt accesibile, pe deasupra lor în ambii versanți s-au construit drumuri forestiere care permit pe alocuri contemplarea sălbăticiei acestora.

Izbucul Galbenei reprezintă resurgența râului subteran din Peștera Cetățile Ponorului, de fapt marea parte a râurilor Bazinului închis Padiș-Cetățile Ponorului. Izbucul este un ochi de circa 7 metri diametru, situat la baza unui perete. În aval apa se prăvălește în cascade pătrunzând între pereții verticali. Poteca urmează versantul stâng, având pasaje dificile de trcere peste grohotișuri și pe brânele suspendate deasupra prăpastiei canionului. Prinsă într-un canion îngust, Valea Izbucul Galbenei creează jgheaburi și marmite inaccesibile, parcurgând astfel o diferență de nivel de 100 de metri pe aproximativ 700 de metri lungime în linie aeriană. După traversarea pasajului de deasupra canionului, ajutați de un cablu montat aici, poteca coboară în patul văii, spre o gură de peșteră, unde apa râului se prăvălește zgomotos. Este începutul tunelului subteran din Cheile Galbenei, lung de peste 100 de metri și foarte greu practicabil.

Poteca însă ocolește acest tunel, trecând pe lângă o a doua gură de peșteră prin care un grohotiș coboară la sectorul subteran (pe aici se poate vizita). Mai în aval poteca coboară abrupt traversând grohotișurile și bolovanii unui vâlcel ce coboară din stânga prin pădure, de sub abrupturile pereților ce străjuiesc canionul. În drapta, tunelul subteran se termină printr-o cascadă evantai deosebit de pitorească, înaltă de 7 metri care se

Figura 2.7. Cheile Galbenei

prăvălește într un lac. De aici râul cotește spre dreapta și străbate o porțiune îngustă între pereții spălați de ape. Aici există un pod suspendat care ajută turiștii să traverseze râul, poteca înscriindu-se mai apoi pe curba de nivel.

O variantă a traselui turistic urcă pieptiș spre două balcoane, suspendate la circa 200 de metri deasupra firului văii, care oferă priveliști inedite asupra canionului și asupra peretului de vizavi înalt de peste 300 de metri. Tot pe aici se poate ocoli sectorul de canion, ajungându-se într-o șa de unde drumul continuă în urcuș pe Muntele Borțig spre balcoanele de la Cetățile Ponorului.

Mergând în aval, pe poteca suspendată prin pădure deasupra văii, se ajunge la o scară de metal, pe care se coboară la,un drum forsestier. Este șoseaua care vine de la Pietroasa; în acest loc ea traversează Valea Galbenei și se înscrie pe afluentul acesteia Luncșoara. De aici drumul forestier continuă până la Cantonul silvic aflat în partea sudică a Poianei Ponor, având pe stânga abruptul prăpăstios al Văii Galbena și pe pe partea opusă văii un versant stâncos abrupt. Puțin mai jos pe pod, râul trece pe lângă Peștera cu aluviuni a cărui portal se zărește de pe drum. În perioadele secetoase râul se pierde pe porțiuni în patul văii, printre blocuri de stâncă prăvălite de la construcția drumului.

Tragedia acestor locuri a început la sfârșitul anilor 70, când construirea așa zisului drum strategic a distrus total sălbăticia Cheilor Glabenei pe porțiunea dintre confluența cu Valea Luncșoara și confluența cu pârâul Pietroasa. Administratorul legal de atunci al rezervației naturale Cheile Galbenei, Academia Română, a dat aviz favorabil acestei odioase crime îndreptate asupra acestui obiectiv științific și turistic de valoare excepțională (!!). Ani de-a rândul exploziile din versanții văii au antrenat imense cantități de piatră în albia râului, colmatându-l pe porțiuni, și au distrus vegetația de aici. Pantele decopertate au intrat într-un proces de eroziune, iar camioanele forestiere continuă să care bușteni retezați fără pic de responsabilitate din cele mai sălbatice locuri.

Drumul, ce urma să lege Pietroasa de Arieșeni, nu a mai fost terminat, el aflându-se acim într-un proces de degradare.

Poiana Florilor

Poiana Florilor este situată pe versantul ce coboară de sub abruptul Pietrei Galbenei până la Valea Galbenei. Poiana Florilor este constituită dintr-un grup de poieni ca niște insule în pădurea de fag. Meritându-și pe deplin numele, Poiana Florilor este un adevărat paradis în lunile de vară când sute de specii de flori inundă parcă pantele însorite, colorându-le viu. Fânețele sunt deosebit de bogate în această zonă, cositul făcându-se de două ori pe perioada verii. Farmecul poienii rămâne însă același, indiferent că iarba este mare sau este cosită, fânul cosit răspândind o mireasmă mult gustată de turiști.

În partea de jos a poienii, la marginea drumului forestier pe Valea Galbenei, se află un canton silvic, iar puțin mai sus un izbuc cu apă rece, locul de intresecție al traseelor turistice ce străbat prin zonă și, bineînțeles, un plăcut loc de popas. Peisajul este dominat spre nord de Piatra Galbenei, a cărei abrupturi albe lucesc în soare. Versantul opus este un abrupt împădurit despicat de Valea Rea, ce coboară de pe Muntele Țapu, aducând aluviuni loesice din Groapa Ruginoasa (la viituri apa este foarte galbenă din cauza turbulenței, de aici denumirea Văii Galbena). În dreapta Văii Rele, Dealul Vârseci adăpostește Peștera cu acelși nume, având un portal impunător și o galerie de 440 metri concreționată.

Deși zona este declarată protejată, fânețele sunt parcelate și împărțite proprietarilor din comuna Pietroasa. Mai nou, aceștia au concesionat (sau au încercat să facă acest lucru) terenuri unor cetățeni care încearcă să obțină avize pentru construirea unor case de vacanță. Oricum pe perioada verii acești “proprietari” ilegali ai rezervației naturale organizează tabere de corturi, permițându-și chiar să capteze apa izvorului prin conducte de plastic.

În perioada cositului, sătenii își construiesc adăposturi temporare, folosite de turiști în caz de ploaie. Panta abruptă a Poienii Florilor crează dificultăți turiștilor care parcurg traseul spre Piatra Galbenei (marcat cu punct galben și bandă roșie); aceasta datorită diferenței mari de nivel (400 de metri pentru circa 2 km) care necesită un efort deosebit în zilele însorite.

O serie de pâraie, marcate cu benzi de pădure și tufișuri, traversează partea superioară a poienii, îngemănând o vale cu debit considerabil. Din această cauză, pe alocuri terenul este destul de mlăștinos, mușchii de pământ formând aici adevărate saltele.

Unicat în peisajul Padișului, Poiana Florilor reprezintă fără îndoială un patrimoniu natural care necesită măsuri de protecție. Accesul auto de la Pietroasa constituie un stimulent pentru cei care se gândesc să “pună mâna“ și pe acest loc liniștit, în care farmecul naturii se manifestă din plin.

Lumea Pierdută

Denumită așa datorită sălbăticiei sale din trecut, Lumea Pierdută reprezintă un platou carstic împădurit, mărginit de pârâul Izbucul Ursului, Valea Seacă și culmea sudică a Vârfului Gârdișoara. Din punct de vedere hidrografic, avem aici două văi: Valea Izvorului Ursului și Pârâul Sec. Aceste două văi având izvoarele apropriate și unindu-se în aval delimitează un platou izolat de regiunile din jur. Mai demult el era acoperit de o pădure deasă care acum este parțial defrișată de drumuri forestiere care i-au răpit farmecul. Porțiuni defrișate sunt acum acoperite de zmeurișe și vegetație tipică zonelor recent defrișate în care au loc regenerarea naturală a pădurii. Peste această vegetație deasă se ridică câțiva brazi, supraviețuitori ai masivelor defrișări din trecut.

Platoul Lumea Pierdută ascunde în subteran o imensă rețea de galerii active, trădată la suprafață de existența unor doline mascate de vegetație. Două dintre acestea sunt porți de intrare în subteran, prin avene cu verticale unice în patrimoniul carstic românesc.

Avenul Negru (cu o verticală de 108 metri) se prezintă ca pâlnie cu un diametru de circa 50 metri. Datorită neatenției, în timpul exploatărilor pădurii o serie de bușteni au fost aruncați în adâncurile avenului, opturând-ul parțial. Pe acești bușteni s-au acumulat zăpezi, care au format un dop de gheață, făcând imposibil accesul la rețeaua subterană.

Avenul Gemănata (cu o verticală de 92 metri) are pe deasupra un pod natural care-l împarte în două cavități (de unde și numele). Verticala avenului este întreruptă de o platformă de bușteni și gheață, formată după circa 40 metri, după care încâ un puț duce la râul ce străbate galeria orizontală, ce comunică cu rețeaua de sub Avenul Negru.

Un alt aven mai modest, Avenul Acoperit, are o verticală doar de 35 metri și nu comunică cu cursul activ.

Rețeaua subterană drenează apa din Pârâul Sec, care se pierde într-un ponor și parcurge un traseu subteran de 2700 de metri (1700 sunt accesibili speologilor prin Avenul Gemănata), după care apa iese prin izbucul “Izvorul Rece“, situate în limita vestică a platoului, în Valea Izbucul Ursului. Valea Seacă rămâne astfele fără apă, fiind parcursă doar de șoseaua forestieră construită în scopul exploatării pădurilor de pe Muntele Glăvoiu (de altfel acest munte a fost deja complet defrișat).

Valea Izbucul Ursului își are obârșia în câteva izvoare de pe Muntele Gârdișoara. După ce întâlneșete șoseaua forestieră, ea primește pe dreapta un afluent provenit dintr-un izbuc ca o fântână izvorând de lângă drum, Izbucul Ursului. Mai jos cu circa 500 de metri, Izvorul Rece îmbogățește debitul văii. De aici apa începe să se piardă în patul văii, reușind foarte rar în perioadele de viituri să parcurgă încă un kilometru până la Peștera Căput. Această peșteră este colectorul tuturor apelor din acest bazin hidrografic, reprezentând o galerie descendentă în trepte, cu numeroase cascade pe 2000 de metri. Aceste ape sunt drenate spre galeria subterană a Cetăților Ponorului.

Regenarea pădurii de pe Platoul Lumea Pierdută a început în urmă cu doi ani, când Romsilva a instituit aici o rezervație forestieră. Din păcate interesele Romsilvei nu corespund cu cele ale sătenilor din comunele învecinate, care profitând de accesibilitatea drumului devastează încă pădurea, cu toate restricțiile impuse de bariera de la “Grajduri”.

Culmea Cârligate

Desfășurată în partea de nord-vest a Padișului, culmea oferă pentru turiști un interes deosebit datorită largilor priveliști pe care le deschide atât asupra Padișului cât și asupra unei mari părți a Munților Apuseni. Culmea Formată din Vârful Cârligate (1694 m) continuată spre vest cu Vârful Cornul Munților (1652 m) și Abruptul Brăiesei, iar spre est cu Șaua și Vârful Cumpănățelul. Dinspre Padiș aceste vârfuri par mici movile așezate pe un plan orizontal care se frânge brusc după Cornul Munților în panta abruptă a Brăiesei. Accesul pe culme se face dinspre Padiș urmând poteca spre Stâna de Vale (marcaj bandă roșie). Urcușul pe culme traversează Poiana Cuciulata și se înscrie în serpentine printre bolovani și jnepenișuri.

Culmea reprezintă un platou, orientat est-vest, foarte abrupt spre sud (Padiș) și cu pantă mai domoală spre nord (Valea Drăganului). Un drum de care străbate acest platou, pe creasta ce ocolește obârșia Văii Drăganului, spre Vlădeasa și Stâna de Vale. Supusă unui pășunat intensiv, vegetația de pa platou se află într-un stadiu avansat de degradare, pantele nordice fiind supuse unui proces de eroziune. Pe versantul sudic, pe vâlcelele stâncoase ce coboară din culme, se întâlnesc des capre negre.

Priveliști oferite de culme:

– spre nord: Valea Drăganului străjuită pe dreapta de masivul Vlădeasa (cu vârfurile Buteasa, Briței) și piramida Muntelui Vlădeasa (1836 m dominând orizontul) iar pe stânga de vârfurile Bohodei (1654 m) și Poieni (1627 m) spre care se îndreaptă drumul de Stâna de Vale;

– spre vest: Valea Aleului și cele două Măguri care o separă de Depresiunea Beiușului (Gurani și Ferice), apoi Depresiunea Beiușului (cu localitățile și proprietățile răsfirate, orașele Beiuș și Ștei), dincolo de care se zăresc culmile crenelate ale Masivului Codru Moma;

– spre est: Valea Someșului și afluenții săi, cătunele moțești înșiruite pe culmi, Măgura Călățele cu satele aparținătoare comunelor Răchițele, Mărgău și Beliș, iar în ultimul plan Muntele Mare, aproape orizontal, cu zeci de cătune;

– spre sud: Depresiunea Padișului cu bazinele cei aparțin, apoi vârfurile ce închid pe latura de est și sud această depresiune (Biserica Moțului, Măgura Vânătă, Gârdișoara, Glăvoiu, Borțig, Piatra Galbenei), urmeză adâncitura Văii Galbena și salba de culmi ce o închid spre sud între care se remarcă Groapa Ruginoasă (săpată în Muntele Țapu), și în sfârșit Muntele Vârtop (cu pârtia de schi de la Arieșeni) și Vârful Cucurbăta Mare (1484 m) pe care se află releu de televiziune.

Sub abruptul Cârligate se defășoară Valea Rea, care coboară în pantă abruptă spre Valea Boga intersectând-o în apropierea satului de vacanță Boga. Se zărește de asemena drumul în serpentine ce urcă prin Poiana Plaiu spre Padiș și Valea Bulzului trecând pe sub Piatra Bulzului și pierzându-se între culmi pe direcția satului Pietroasa. În plan mai apropriat abrupturile Pietrelor Boghii domină Valea Boga.

2.2. STRUCTURI DE PRIMIRE TURISTICE

Zona Padiș este una din cele mai vitregite regiuni din țară din punct de vedere al dotărilor turistice. Aceasta se datorează în primul rând dezinteresului manifestat de către factorii de decizie pentru valorificarea turistică a bogatului patrimoniu natural existent în regiune, preferându-se exploatarea până la epuizare a pădurilor și pășunilor. De asemenea un obstacol în dezvoltarea turistică a zonei l-a constituit existența în subsol a zăcămintelor de uraniu, minereu considerat strategic, exploatarea lui presupunând sacrificarea zonei.

Până nu demult, singura unitate de cazare din zonă era Cabana Padiș, oferind condiții modeste, cu o capacitate de 24 de locuri în camere cu două și patru paturi, fără facilități. Cabana dispune de un restaurant.din păcate, în loc să se dezvolte, Cabana Padiș a intrat într-un avansat proces de ruinare, priciurile și căsuțele aferente fiind complet distruse, restaurantul transformându-se într-un penibil bar, anexele fiind prăbușite. Situația se datoreaza Societății Comerciale „Iadolina”, fostul O.J.T. Bihor, care a administrat defectuos acest patrimoniu. Soluții pentru reabilitarea Cabanei Padiș există; din păcate promovarea practicilor mafiote în turismul românesc a dus în pragul disperării mii de turiști sosiți pentru prima dată în zonă.

Căsuțele din apropierea Cabanei Padiș, grupate în două campinguri (unul dintre ele aparținând Universității Tehnice din Cluj-Napoca), de asemenea cu facilități modeste (apa de râu, WC-uri neîntreținute), trag și ele să se prăbușească. Fiind construite din placaje, având o uzură avansată, ele nu pot decât speria turiștii.

Mai nou a primit destinație de popas turistic blocul care a adăpostit muncitorii sondori. Acesta este situat de asemenea în apropierea Cabanei Padiș, având 9 camere cu patru paturi și una cu zece paturi. Și aici condițiile minime de igienă lipsesc, unitatea din administrarea Combinatului minier neavând nici măcar WC. Totuși din toată oferta de cazare a zonei Padiș, acest bloc muncitoresc, deși nu se încadrează în peisaj, este cea mai bună variantă.

Cele trei cantoane silvice situate în zonă nu oferă posibilități de cazare. O casă impunătoare situată în Poiana Vărășoaia-sud este singura construcție particulară de pe platoul Padiș.

Zonele de campare sunt stabilite de administratorii legali ai regiunii, respectiv primăriile Pietroasa si Buntești și Ocolul silvic Sudrigiu. În această zonă există Cabana Exploatării Pajiștilor Sudrigiu care cuprinde 16 locuri de cazare. Acestea sunt: zona Cabanei Padiș și zona La grajduri(ambele cu acces auto). Datorită lipsei unui serviciu permanent de salubritate, a WC-urilor și a locurilor amenajate pentru depozitarea gunoaielor, aceste două zone de campare sunt deosebit de poluate cu deșeuri lăsate de turiști. Și aici lipsa de competență a celor ce încasează taxele de campare fără a creea servicii, își spune cuvântul.

Pentru camparea în alte zone decât cele două indicate, se aplică amenzi contravenționale. Mai mult, turiștii riscă să fie invadați de turmele de animale dirijate intenționat de ciobanii furioși datorită faptului că le-a fost încălcat terenul de pășunat.

Atât în zona Cabanei Padiș cât și în zona La Grajduri există în perioadele de mare aflux turistic tonete improvizate care oferă produse alimentare și băuturi turiștilor. Mai rar, de la aceste tonete se pot achiziționa hărți turistice sau alte accesorii necesare drumeției.

În jurul zonei Padiș, dar la o distanță destul de apreciabilă de obiectivele turistice ale zonei, există și alte posibilități de cazare.

Pe Valea Bulzului, în apropierea confluenței cu Galbena, se afla o frumoasă pensiune, proprietate a S.C. Cibela S.R.L., cu 25 de locuri de cazare în camere cu două paturi, apă caldă, dușuri, restaurant. De asemenea Salvaspeo Oradea, are bază la cabana forestieră Căput, dar aceasta este doar pe timp de vară.

Numeroși întreprinzători particulari oferă de asemenea condiții omenești de cazare și masă.sperăm că aceasta zonă se va dezvolta considerabil, lărgind gama de servicii oferite turiștilor. O altă șansă pentru turiști o reprezintă dezvoltarea serviciilor legate de turismul rural (agroturism), în acest sens existând unele inițiative la nivelul comunei Pietroasa.

Un alt popas deosebit de plăcut în drumul spre Padiș se poate face pe Valea Arieșului, la Arieșeni, Gârda și Albac, unde posibilitățile sunt mult mai bune.

În apropierea comunei Pietroasa, într-o localitate care adăpostește un alt obiectiv turistic de importanță excepțională, Peștera Urșilor de la Chișcău (singura peșteră amenajată după standarde moderne pentru vizitare), se află campingul “La Fluturi”, un popas rustic cu numeroase facilități pentru turiști și un muzeu original.

Dinspre partea Clujului, posibilități de cazare și alimentație, precum și campinguri, sunt în dezvoltare în zonele doda Pilii-Smida și IC Ponor.

Cu toate că nu prea există posibilități de cazare turiștii vin în continuare și chiar într+un număr mai mare. Acest lucru este adevărat doar pe timp de vară, deoarece pe timp de iarnă nu există posibilitatea cazării.(doar dacă aceasta se face într-o localitate cât de cât din apropiere).

Figura 2.1. Evoluția lunară a gradului de ocupare

Se observă că lunile cu sezonalitate foarte accentuată sunt iulie și august, iar începutul anului, în general, înregistrează foarte puțin turiști.( datorită faptului că pe timp de iarnă nu există nimic amenajat ).

De asemenea, în Bihor funcționează un Centru de Ecologie Montană și Speologică ce poate oferi alte informații referitoare la posibilitățile de cazare, agrement sau să recomande alte trasee turistice.

Tabel 2.1.

Coeficientul concentrației lunare

Sursa: Ministerul Turismului

Ccl = LM / At

LM – luna cu trafic maxim

At – nr. total de turiști într-un an

Ce = LM / Lm

LM – luna cu trafic maxim

Lm – luna cu trafic minim

2.3. FACTORI GENERALI AI EXISTENȚEI UMANE ÎN ZONA PADIȘ

Scurt istoric

Munții Apuseni apar pentru prima dată în conștiința scrisă a umanității în istoriile lui Herodot ( 513 î.Ch.) undese menționează că agatârșii – tracii din valea Mureșului – erau producători deaur, pe care-l extrăgeau din Apuseni.

După Schmidl (1863) întraga zonă a Apusenilor centrali era denumită de către romani “Tiera Biharia”. În 1567, Zundt (originar din Nurnberg) numește în scrierile sale munții dintre Oradea și Cluj “Kaldte Mons”. În 1571, Sambucus numește aceeași zonă “ M. Kalati”, denumire care apare pe harta lui Vischer din 1624. Bleau (1664) folosește pentru prima dată denumirea de “Bihar”, care reapare apoi pe hărțile lui Reiner (1682) și Voigt (1689). Pe harta lui Visconti (1699) – numită de Schmidl “ciudat de dezorientată” – apare denumirea “Bihor Mons”. Pe o hartă din 1750, Crișul Alb izvorăște din “Igfon Sylva”. Munții de unde izvoresc Crișul Repede și Someșul Mic sunt numiți “Nyr Sylva” sau “ Sylva Igfon”. Pe harta lui Reilly (1796) la nord de izvorul Someșul Cald apare denumirea “Mogura Mare”. În atlasul lui Gorog (1802) se regăsește denumirea Bihar precum și prima menționare a celui mai înalt vârf “Kukurbita”. În aceeași lucrare, pe foaia “ Bihar Varmegye” se găsește marcat vârful “Zire Bihari Hegy” (hegy – munte). Peters (1861) face prima mențiune a platoului Padiș pe harta geologică a Apusenilor, realizată de el în urma expediției organizate de Academia de Științe din Viena. Geograful aceleiași expediții a fost Schmidl, carstolog și speolog cunoscut prin realizările sale în carstul triestin. El face prima descriere amplă și serioasă a masivului Bihor, în cartea sa publicată la Viena în 1863 – Das Bihar Gebirge. Această carte prezintă prima cartare a Ghețarului dela Scărișoara. Este interesant modul în care autorul a aflat de existența ghețarilor subterani în acești munți – a consumat înghețată în miezul verii la Beiuș, aflând că gheața este adusă dintr-o peșteră de către localnici. În 1884, Bielz a descris 73 de cavități naturale (peșteri) din carstul transilvan. În 1886, Hazay face prima mențiune asupra Cetăților Ponorului. La începutul secolului XX, juristul arădean Czaran Gyula și-a dedicat întreaga viață și cea mai mare parte din avere, explorării și popularizării carstului bihorean, publicând chiar un mic ghid turistic, tipărit în 1903 la Beiuș. Armean de origine, el s-a înscris la 45 de ani la cursurile Academiei de Mine din Ungaria, pentru a cunoaște corect detaliile tehnice pentru amenajări. Acestea au început cu Cascada Răchițele, continuând cu Bazinul Someșului Cald (1901), Izbucul Galbenei (1902), Cetățile Ponorului (1903) și Peștera Vadu Crișului. A fost fără îndoiala un personaj unic, vorbind 5 limbi, dar trudind cot la cot cu oamenii de rând, instruind primii ghizi specializați din Apuseni.

Odată cu înființarea la Cluj, în 1920, a primului institut de speologie din lume, sub conducerea lui Emil Racoviță patrimoniul speologic al Apusenilor a început să fie popularizat mai substanțial. Un efort deosebit a făcut Puscariu prin numeroaele lucrări publicate în Anuarul turistic al Touring Clubului Român, în revista O.N.T. România etc. Îndelungata activitate de cercetare geologică desfășurată de Bleahu și Bordea în zonă, le-a permis să elaboreze o serie de ghiduri turistice de mare valoare, dintre care cel publicat în 1981 Bihor –Vlădeasa – este o lucrarede referință.

Cea mai veche (și de fapt singura!) stațiune montană permanentă este Stâna de Vale, înființată în 1883 dar dezvoltată cu adevărat din 1932, în perimetrul Padiș. Prima amenajare a constituit o mare cabană ridicată pe scheletul unei clădiri mai vechi în 1956. Aceasta a ars în 1957, rămânând până în 1963 doar o anexă la care s-a adăugat o modestă casă de prefabricate la aceasta s-au adăugat o sumedenie de căsuțe construite de diverse organizații. În 1975 a ars și vechea anexă, iar în anii ’80 s-a adăugat o nouă construcție – baza decazare pentru sudori.

Pe ansamblu, capacitatea de cazare și deservire de astăzi a mai avansat și este într-o continuă îmbunătățire în ceea ce privește Stâna deVale, lucru pe care nu îl putem afirma și despre Padiș ( în acest acz capacitatea de cazare și deservire fiind neadecvată actualului flux de turiști)..

Cadrul uman

Este greu de spus care a fost prima comunitate umană trăitoare în zonă. Probabil că cei care au lăsat amprentele plantare ( urme de picior) în Peștera Ghețarul de la Vârtop, a căror vârstă minimă este de 26000 ani. Iată cum, în acele timpuri îndepărtate, omul era deja conștient de potențialul speologic al zonei. Apoi, după această dovadă indubitabilă, multe, multe milenii nu mai există urme ale prezenței umane. Este sigur că în timpul imperiului austriac (sec. XVII ) se practica exploatarea lemnului în perimetrele limitrofe, iar de la începutul acestui secol, pădurile până atunci virgine ale Padișului, au cunoscut lama toporului și a fierăstrăului.

În Padiș nu există nici azi așezări umane permanente, ci doar stâne care aparțin unor localități bihorene de pe rama vestică a Apusenilor.

Tradițiile legate de acest perimetru sunt și ele puține la număr, cel mai remarcabil fiind Târgul de Dat care se ține în a doua duminică a lui iulie, cu o săptămână înaintea Târgului de Fete depe Găina, în Poiana Călineasa. Acest Târg este unic în felul său, “datul” semnificând literalmente pumni! Este de fapt o zi în care ciobanii care pășunează în zona Călineasa , cea mai bună pășune a Apusenilor, își rezolvă fizic divergențele acumulate timp de o vară.

În perioada estivală, “populația” Padișului crește dramatic cu zeci de mii de turiști!

Turismul rural

Turismul rural are, așa cum se poate deduce din tipologia satelor, o bază motivațională largă, reprezentată prin: reîntoarcerea la natură, cunoașterea tradiției, culturii, creației unor colectivități, îngrijirea sănătății, practicarea unor sporturi (vânătoare, pescuit, alpinism, schi, etc.) consumul de alimente și fructe proaspete, fapt reflectat de o mulțime de fațete, de forme de manifestare. Turismul rural răspunde astfel unei diversități de gusturi și preferințe, adresându-se unor segmente largi de consumatori. Acestor caracteristici se adaugă numeroase avantaje, atât pentru clienți, cât și pentru comunitățile locale, exprimate prin: costuri mai mici comparativ cu alte forme de vacanță, sezonalitate redusă, ineditul, originalitate călătoriilor, absența aglomerației, ca urmare a fluxurilor redusede vizitatori, precum și stimularea economiilor zonelor rurale, prin crearea de noi locuri de muncă, obținerea de venituri din valorificarea excedentului de produse agricole, protejarea mediului și conservarea tradițiilor.

Nucleul dezvoltării turismului rural l-a constituit zona Boga. Apoi, încetul cu încetul, fenomenul s-a extins în toată țara. Pe de o parte, turiștii au început să prefere liniștea și aerul nepoluat din mediul rural în locul hotelurilor. Pe de altă parte, țăranii sunt din ce în ce mai interesați față de această nouă îndeletnicire – turismul rural.

În scopul promovării turismului rural, al informării profesionale a celor ce vor să se orienteze spre acest nou domeniu, este necesar a se înființa o asociație nonguvernamentală pentru promovarea turismului rural ce apoi să devină membră a Federației Europene de Turim Rural (EUROGITES).

Normele și criteriile minime pentru clasificarea pe stele a pensiunilor turistice și agroturistice au fost revizuite și transformate în 1999 punându-se în concordanță cu mediul rural, prin individualizarea nivelurilor de clasificare sub forma florilor – respectiv margaretelor.

Prin Ordinul Președintelui ANT nr.61/1999 se limitează capacitatea de cazare până la 10 camere inclusiv, totalizând maximum 30 locuri în mediul rural și până la 20 camere în mediul urban.

Bihorul deține cele mai multe locuri de cazare în comparație cu celelate sate aparținătoare zonei Padiș. Astfel în Bihor există multe gospodării clasificate cu 2 sau 3 margarete. Numărul de locuri pe casă este de maximum 20 locuri.

Casa tradițională se înscrie în aria arhitecturii în lemn, care acoperă versantele exterioare și interioare ale Munților Apuseni, într-un spațiu de interferență a elementelor culturale central – europene cu cele sudice, balcanice acolo unde se resimt și impulsuri ale cercului nordici și est – slav. Casa țărănească tradițională este o construcție de suprafață, cu un singur nivel, tip arhitectonic care se găsește pe întregul teritoriu românesc. O temelie solidă de piatră susține o construcție cu pereți comuni de bârne orizontale, peste care se ridică acoperișul înalt cu învelitoare de șindrilă, draniță, cetină de brad, paie sau trestie. În zilele noastre doar în satele răsfirate pe firul văilor de munte turistul mai poate vedea învelitoare de șindrilă. Decorul este realizat prin tehnici specifice de ornamentare a lemnului dar și ornamentarea de fațadă, aplicată în tencuială, un fel destucătură.

Prispa este un element nelipsit din arhitectura casei tradiționale.

Complexitatea vieții de familie a dus, implicit, la diversificarea rosturilor funcționale ale interiorului țărănesc din zonă.din prispă se intră întotdeauna în “tindă”, iar de aici în cele două încăperi laterale: camera de oaspeți și camera de toate zilele. Cine intră în aceste case va fi încântat peste masură de minunăția acestor interioare tradiționale țărănești, adevărate muzee, care vin de demult cu întregul lor farmec inedit.

Cadrul cultural al zonei este bogat în sărbători și manifestări specifice zonei, toate constituind extraordinare elemente de atracție turistică, premiera organizării unor forme specifice de turism, cu mare priză mai alesla cei care iubesc și caută autenticul. Astfel pentru începutul anului se sărbătoresc obiceiuri specifice anului nou

Tabel 2.2.

.Sărbători și manifestări specifice zonei

Sursa:Berindei I., Dumitrașcu S., l Faur V., Godea I. – Bihor – Ghid turistic al județului, Editura Sport – Turism, București, 1979, pagina 42

Cadrul folcloric este dat și de alte meșteșuguri specifice zonei:

încondeierea ouălor de Paște;

sculptura în lemn;

măști și păpuși;

icoane pe sticlă;

tăbăcărit și cojocărit;

țesut covoare;

tricotat.

În pensiunile turistice și agroturistice se pot servi bunătăți preparate de gazde din produsele proaspete ale gospodăriei:

sortimente de brânză: brânză de burduf, brânză în coajă de brad, urdă dulce, caș afumat;

lapte, slăninuță, ochiuri țărănești, pastramă de oaie;

ciorbă țărănească sau ciorbă de porc afumat cu tarhon;

tochitură de bulz ciobănesc;

plăcintă cu urdă dulce sau gogozi.

Toateaceste bunătăți sunt stropite cu țuică de mere și prune,vișinată și afinată. Trebuie doar să vizitezi zona ca să te poți delecta cu aceste bunătăți și frumuseți ale Padișului.

CAPITOLUL III

RECOMANDǍRI PENTRU TURIȘTI

Înainte de a pleca spre Padiș, este indicat să ne interesăm asupra stării drumurilor de acces și a posibilitățiilor de cazare sau campare.

Pentru campare se dorește a se folosi doar perimetrele organizate din jurul Cabanei Padiș „La Grajduri”

Aprovizionarea este bine să se efectueze de acasă cu alimente și echipament pentru a fi siguri!

Pentru a parcurge traseele recomandate în condițiile de deplină siguranță, prevenind astfel evenimentele neplăcute ce ar putea interveni pe parcursul sejurului dumneavoastră în Padiș, vom enumera, în continuare, o serie de precauții de care ar fi bine să țineți cont:

Nu plecați pe munte decât într-o perfectă stare de sănătate. Nu vă supraestimați rezintența fizică și psihică. Munții Apuseni, deși aparent se prezintă ca o înlănțuire de culmi domoale, pun probleme serioase turiștilor nepregătiți datoriră diferențelor mari de nivel pe care aceștia sunt nevoiți să le parcurgă. De exemplu traseul Circuitul Galbenei presupune parcurgerea a peste 1500 metri diferențe de nivel cumulate.

Porniți pe traseu întodeauna cu echipamnetul adecvat anotimpului și activității pe care o plănuiți. Pentru o drumeție luați-vă întotdeauna rucsac, bocanci, pelerină,apă, ceva de mâncare și o minimă trusă medicală. Pentru o tură de o zi întreagă sau mai multe, lanterna, hainele groase, căciuluța și mănușile nu trebuie să lipsească, chiar dacă este vară și se anunță vreme frumoasă.

Vremea în Padiș este foarte schimbătoare.

Nu plecați pe munte singuri. În grup, orice problemă se rezolvă mai ușor. Un grup nu se desparte niciodată și se adaptează întotdeauna la posibilitățile celui mai puțin pregătit.

Informați-vă asupra itinerariului ales. Harta, busola, descrierea traseelor este bine să fie la îndemână, chiar dacă traseul este marcat sau ați mai fost pe acolo.

Dacă vă rătăciți într-o zonă carstică este inutil să urmați firul vreunei văi; aceasta se poate sfârși printr-un ponor. Încercați să căutați porțiuni înalte, de unde să puteți identifica locurile.

În Padiș cuvântul salvamontistului, al pădurarului și al gardianului ecologist este lege.

Luați la voi întotdeauna apă de băut deoarece în Padiș majoritatea apelor sunt drenate subteran.

Învățați măsurile de prim ajutor și codul internațional de semnalizare în caz de accident pe munte. Aveți datoria să ajutați orice om în dificultate pe care îl întâlniți pe traseu.

Mergeți constant. Nu forțați ritmul, nu tăiați serpentinele. Cruțați-vă forțele!

În speranța că și dumneavoastră doriți să contribuiți la protejarea frumuseților naturale de o inestimabilă valoare ale Munților Apuseni, vă rugăm să vă însușiți următoarele regului:

Camparea în alte zone decât cele indicate se sancționează cu amendă aplicată de organele silvice abilitate de Ministerul Mediului ( inclusiv Garda Ecologică a Centrului Regional de Supraveghere Ecologică „Munții Apuseni”)

Nu săpați șanțuri în jurul cortului.

Nu lăsați după dumneavoastră ce nu a fost când ați sosit. Pungile, hârtiile, cutiile goale de conserve la fel ca și orice alte deșeuri menajere pot fi compactate într-o pungă de plastic bine închisă și transportate până la punctele de colectare.

Nu deteriorați modestele amenajări turistice existente. Nu ciopliți semnele de marcaj, nu răsuciți săgețile indicatoare, nici măcar în glumă.

Faceți foc numai cu uscături și numai în locuri special amenajate. Acesta trebuie, în mod obligatoriu, supravegheat și stins complet la sfârșit pentru a preveni incendiile ce s-ar putea produce.

Animalele și plantele sunt sufletul pădurilor. Deci, nu rupeți florile, nu scrijeliți copacii, nu striviți insectele sau ciupercile nici chiar cele otrăvitoare. Nu deranjați animalele, nu faceți zgomot excesiv. Oamenii de munte preferă ciripitul păsărelelor și murmurul izvoarelor în locul chiotelor și a casetofonului dat la maximum.

Fiecare element din natură are rolul său; în loc de suveniruri păstrați-vă amintirile în gând sau pe pelicula foto.

Nu ezitați să atrgeți atenția și să sfătuiți pe cei ce nu cunosc sau nu respectă legile muntelui.

Nu consumați băuturi alcoolice înainte de plecarea în traseu.

Gândiți-vă mereu la cât de mult rău s-a făcut până acum acestei zone pline de frumuseți naturale. Probabil răul pe care intenționați să i-l faceți îi va fi fatal. Luați atitudine față de orice faptă ce aduce prejudiciu mediului. Colaborați cu organele silvice și voluntarii ecologiști pentru prevenirea unor astfel de fapte.

3.1 TIPURI DE OBIECTIVE

Dincolo de latura peisagistică a perimetrului – motivația fundamentală a turismului în această zonă – există obiective speciale, de factură carstică. Este vorba de o serie de peșteri vizitabile de către orice turist experimentat și peșteri care necesită echipament de profil ( salopetă, cască cu sistem de ecleraj, cizme, corzi, echipament de coardă, neopren) și multă experiență speologică. Există de asemenea obiective de suprafață la care accesul este destul de dificil, necesitând experiență ( spre exemplu canionul Galbenei aval de izbuc).

Datorită măreției peisajului și unicității multor fenomene carstice, zona va fi declarată în curând parc natural. De aceea, în cazul unui sejur de cel puțin o săptămână, și în general atunci când se alege varianta campării, sunt permise doar două locuri de campare de la care se pot atinge ușor anumite obiective.astfel, pentru obiectivele din jumătatea nordică ( traseele 1, 2, 9, 10 și 11) camparea este permisă la sud de Cabana Padiș, respectiv în lungul Văii Trânghiești, unde există apă potabilă (conducte rămase de la instalațiile de foraj, chiar lângă drum) și apa pârâului ( non-potabilă). Locul permis de campare pentru obiectivele din jumătatea sudică ( traseele 5, 6, 7, 8 ) este “ La Grajduri” în valea Cetăților unde se percepe o taxă de campare de către primăria din Pietroasa. Aici există un excelent izvor și o gheretă unde se pot face cumpărături.

Tabel 3.1.

Tipuri de obiective

Sursa: Pop C.– Zona turistică Padiș – monografie, Editura Chrysopeea Press SRL, Cluj – Napoca, 1997

***** obiectiv “obligatoriu”

**** obiectiv foarte interesant

*** obiectiv destul de interesant

** obiectiv interesant

* obiectiv recomandat

3.2. CÂTEVA PROPUNERI DE TRASEE TURISTICE MARCATE

1.Bandă roșie: Cabana Padiș – Poiana Vărășoaia – Șaua Cumpănățelu – Șaua Bohodei – Vârful Poieni – Stâna de Vale ( 20 km, 5 ore ). Traseu de creastă cu largi perspective asupra Masivului Bihor, Vlădeasa și depresiunii Beiuș. De la Stâna de Vale se poate continua pe Valea Iadului sau Valea Drăganului.

2. Bandă albastră: Cabana Padiș – Poiana Vărășaoia – Poiana Cuciulata – Poiana Onceasa – Piatra Tâlharului – Gardu de Piatră – Vârfurașu – Pietrele Albe – Cabana Vlădeasa ( 32 km, 9 ore ). Traseu de creastă cu largi priveliști. Se poate continua spre Halta Bologa sau Valea Drăganului.

3. Bandă roșie: Cabana Padiș – Șesul Padiș – Poiana Bălileasa – Ghețarul Focul Viu – Poiana Florilor – Cantonul Păuleasa – Valea Seacă – Groapa Ruginoasă – Șaua Vârtop ( 24 km, 9 ore ). Traseu obositor, cu parcurgerea a mari diferențe de nivel. Se poate continua spre Arieșeni sau Valea Sighiștelului.

4. Cruce albastră: Cabana Padiș – Șesul Padiș – Vârful Oșelu – Șaua Scărița – Plaiu – Valea Bulzului – Între Ape – Pietroasa ( 16 km, 4 ore ). Traseu de acces la Valea Boga. Se poate continua pe Valea Boga sau spre Sudrigiu.

5. Bandă albastră: Cabana Padiș – Șesul Ghârzii – Muntele Bătrâna – Poiana Călineasa – Poiana Ursoaia – Cătunul Ocoale – Cătunul Ghețar (Peștera Ghețarul de la Scărișoara) ( 20 km, 7 ore ). Se poate continua spre Gârda de Sus sau Băișoara – Muntele Mare.

6. Triunghi albastru: Cabana Padiș – Șesul Gârzii – Valea Gârda Seacă – Cătunul Casa de Piatră ( 10 km, 3 ore ). Traseu de acces la peșterile din zona Gârda (Ghețarul Vârtop, Coiba Mare). Se poate continua spre Gârda de Sus sau Scărișoara.

7. Triunghi roșu: Cabana Padiș – Poiana Ponor – Peștera Căput – Șaua Borțigului – Cătunul Cobleș – Valea Cobleș – Arieșeni ( 16 km, 5 ore ). Din Cătunul Cobleș se ramifică spre Șaua Vârtop.

8. Punct albastru, circuitul Cetăților Ponorului: Cabana Padiș – Poiana Ponor – Complexul carstic Cetățile Ponorului – La Grajduri – Cabana Padiș ( 12 km, 6 ore ).

9. Punct galben, circuitul Galbenei: Cabana Padiș – Poiana Ponor – Ocolire Cetățile Ponorului – Avenul Borțig – Izbucul Galbenei – Cheile Galbenei – Poiana Florilor – Ghețarul Focul Viu – Piatra Galbenei – La Grajduri – Cabana Padiș ( 19 km, 9 ore )

10. Cruce galbenă: Cabana Padiș – Șaua Brădețanului – Izvorul Rece – Platoul carstic Lumea Pierdută – Avenul Acoperit – Avenul Gemănata – Avenul Negru ( 7 km, 2 ½ ). Se poate continua spre Cetățile Ponorului sau Căput – Poiana Ponor.

11. Bandă galbenă, circuitul Groapa de la Barsa: ramificație Piatra Galbenei – Peștera Neagră –Peștera Barsa – Peștera Zăpodie – Poiana Băileasa ( 5 km, 3 ore ). Parcurs invers se poate combina cu vizitarea Ghețarului Focul Viu și Piatra Galbenei.

12. Punct roșu: Cantonul silvic Padiș – Piatra Boghii – Peștera Șura Boghii ( 2 km, 1 oră ).

13. Dublu punct roșu: Poiana Vărășoaia – Gardul Boghii – Piatra Boghii ( 2 km, 1 oră ). Se poate combina cu traseul 12.

14. Triunghi galben, circuitul Muntelui Măgura Vânătă: Cabana Padiș – Vârful Măgura Mare – Creasta Măgura Vânătă – Măgura Mică – Șaua Vărășoaia ( 12 km, 5 ore ).

15. Triunghi roșu: Șaua Cumpănățelu – Piatra Grăitoare – Piatra Tâlharului – Vârful Buleasa – Cascada Moara Dracului – Canton Ciripa – Poiana Munceilor – Stâna de Vale ( 18 km, 8 ore ). Traseu de acces pe Valea Drăganului.

16.Punct roșu, circuitul Izvoarelor Someșului Cald: Poiana Vărășoaia – Cetatea Rădesei – Poiana Rădeasa – Belvedere – Valea Someșului – Abruptul Cuciulății – Poiana Rădeasa – Poiana Vărășoaia ( 8 km, 4 ore ). O ramificație a traseului urcă din Cheile Someșului Cald spre Poiana Cuciulata.

17.Cruce roșie: Șaua Cumpănățelu – Căldarea Brăiesei – Poiana Onceasa – Peștera Onceasa ( 10 km, 3 ore ). Poate continua pe Valea Someșului Cald.

18.Cruce roșie: Cheile Someșului Cald – Valea Alunu Mare – Poiana Onceasa (6 km, 2 ore ). Traseu de legatură, se poate continua cu vizitarea peșterii Onceasa.

19.Triunghi albastru: Pietroasa- Valea Aleului – Săritoarea Bohodei – Șaua Bohodei – Vârful Poieni – Stâna de Vale ( 20 km, 8 ore ).

20.Triunghi galben: Pietroasa – Între Ape – Valea Buteasa – Canton Păuleasa – Poiana Florilor – Valea Luncșoara – Canton Cobleș – Valea Cobleș – Arieșeni ( 28 km, 8 ore ).

CAPITOLUL IV

PROIECT ZONA PADIȘ

În Transilvania se preconizează dezvoltarea unei cunoscute zone pentru turism și practicarea sporturilor de iarnă, pentru a fi cuprinsă în circuitul turistic național și internațional, adresându-se unei pături largi a populației.

Arealul ales în acest scop se caracterizează printr-o poziție deosebit de atractivă și totodată un loc ideal pentru turismul de vară și de iarnă.

Punctul de plecare este zona turistică Padiș, cu vile vechi, împrăștiate și satul de vacanță Boga. Până în prezent nu există un centru apropriat pentru aprovizionare.

4.1. PREZENTAREA SITUAȚIEI ACTUALE

Zonele pentru practicarea sporturilor de iarnă în Transilvania/România sunt cunoscute prin peisajul deosebit de atractiv. După democratizarea și transformarea economiei, standardul de viață a crescut. Astfel și turismul va trebui să succeadă în dezvoltare, atrăgând investitori străini în aceste zone noi.

Un prim pas în realizarea unui loc complet nou pentru sporturi de iarnă poate consta în dezvoltarea unui proiect privind includerea regiunii în circuitul turistic.

Sub această premisă poate fi realizat un ansamblu unitar, cu construcții montane în locul respectiv ales. Va putea fi realizat un proiect de ansamblu, unitar, atât din punct de vedere al conceptului de utilitate cât și ca structura construcției/spațiului.

În acest scop va fi modelată o arhitectură variată, care face parte integrantă dintr-un plan de dezvoltare local, incluzând locuințe, magazine, birouri și amenajări turistice, precum și infrastructura, care va închega un tot unitar atractiv.

Planul trebuie să contribuie, pe cât posibil, la o conbinare optimă a utilului, pentru a constitui pe tot parcursul anului o atracție atât pentru turiști cât și pentru localnici (ulterior așezări și structuri economice și ridicarea unei industrii performante a turismului).

Trebuie realizate construcții care să înmănuncheze funcțiile urbane, vitale și arhitecturale locale și să le dezvolte pentru a deveni un loc de atracție.

4.2. SCOPUL PROIECTULUI: AMENAJAREA TURISTICǍ A ZONEI PADIȘ

Scopul dezvoltării este sistarea turismului haotic și poluat cu distrugeri evidente a cadrului natural specific și amenajarea unor zone turistice atractive, economice moderne și care să corespundă standardelor internaționale. Pentru asigurarea ocupării rentabile pe tot parcursul anului, conceptul privind gradul de utilizare trebuie să aibă în vedere pe lângă turismul de iarnă și pe cel de vară.

Conceptul de dezvoltare pentru noua zonă turistică trebuie să cuprindă un concept de utilizare, care să aibă o structură construită atractivă.

La elaborarea planului va sta la bază un sistem de scopuri.

Scopul principal sau scopul strategic este protecția mediului înconjurător printr-o dezvoltare durabilă. Se urmărește dezvoltarea și ridicarea unor zone turistice pentru practicarea sporturilor de iarnă la nivelul unei zone turistice deja cunoscute de interes național și internațional, pentru oamenii din toate straturile sociale în cadrul unor amenajări turistice performante.

Scopurile parțiale ale dezvoltării zonei sunt: realizarea celei mai bune premise sociale pentru turiști și localnici ; dezvoltarea unei economii turistice competitive și performante ; asigurarea calității odihnei, a naturii și imaginii culturale și educație ecologică.

Scopurile superioare și intermediare se referă la oferirea posibilităților de călătorie și ședere în condiții optime, la participarea cât mai multor straturi ale populației la practicarea turismului, îmbunătățirea calității vieții în zona turistică pentru localnici, o cât mai liberă manifestare a turiștilor interni și străini, creerea condițiilor materiale și organizatorice pentru practicarea turismului, optimizarea contribuției turistice pentru ridicarea nivelului calitativ al vieții localnicilor precum și creerea locurilor de muncă pentru localnici. De asemenea trebuie avut în vedere creerea unei structuri economice optime și utile, asigurarea unei dezvoltări ordonate, creerea unor structuri adecvate pentru piața internațională, oferte diferențiate în unități de cazare (hoteluri, pensiuni etc.), creșterea diferențiată după potențialul și stadiul de dezvoltare, asigurarea unei stabilități relative a prețurilor comparabile cu cea pe plan internațional, asigurarea drumurilor de acces, repartizarea în egală măsură a ofertelor turistice (iarna și vara), marketing optim în țară și străinătate pentru investitori și turiști, instalații și amenajări turistice optime și gradul de utilizare în funcție de capacitatea internațională a pieței.

Un alt aspect de care trebuie să ținem cont este mediul înconjurător. Astfel trebuie avut în vedere păstrarea intactă pe timp cât mai îndelungat a peisajului și a condițiilor impuse de regulamentele de proteție a Parcului natural Munții Apuseni și turism pentru aspectul suprafețelor, renaturarea peisajului distrus, asigurarea de locuri adecvate pentru turism și odihnă, lucrările de racordare și utilitățile să protejeze peisajul și mediul, protecția celor ce caută odihnă și a localnicilor de influențele negative ale mediului și păstrarea limitelor de creștere a așezării și a planului de racordări în raport cu condițiile ecologice.

Scopul tactic al acestui proiect cuprinde dezvoltarea proiectului cu ajutorul autorităților locale sau de stat pentru terenul prevăzut, înființarea unei societăți pentru realizarea proiectului “Transilvania“, dezvoltarea unui model de realizare (structura investiției, a proprietății și a punerii în practică).

Scopurile operative cuprind 4 etape.

Prima etapă, dovada suportului economic cuprinde: elaborarea unui proiect de bilanț/legi și decrete, identificarea limitărilor de construibilitate și economicitate, stabilirea unui raport cu privire la facilitățile rezultate și aferente, ca etapă pregătitoare pentru marketingul de proiect, studiu de fezabilitate.

Cea de-a doua etapă este de elaborare a unei strategii de proiectare și marketing care are în vedere proiectul de urbanism, conceptul de racordare, modelul de utilități și infrastructură, conceptul transportului, structura logistică și de execuție, conceptul de întreprindere, conceptul de execuție și treptele de realizare, engineering politic, engineering financiar (structura de finațare, costuri, relații contractuale), conceptul de piață. În această etapă proiectul este în faza de ieșire pe piață.

În etapa următoare, intitulată planul de proiect și realizarea acestuia, proiectul iese pe piață. Această etapă mai cuprinde: planificarea de ansamblu pentru toate zonele de activitate, sisteme tehnice, managementul și conducerea proiectului, standarde, calitate, buget, control costuri, termene recepții, calculație fiscală, predare, construction-management, recepție, documentație.

Ultima etapă, cea a managementului imobile/beneficiar se ocupă de managementul de finațare/investiție/utilitate, modelul de servicii și funcționare, închiriere respectiv vânzare-cumpărare, de contracte și de rețeaua contractuală (investitori, beneficiari, executanți, servicii) precum și de adminstrarea obiectivului, aceasta din urmă se desfășoară din mai multe puncte de vedere: comercial, tehnic, social.

Din punct de vedere social, administrarea obiectivului are loc prin: contractare, calculația costurilor de producție, urmărirea costurilor.

Adminstrarea obictivului din punct de vedere tehnic are în vedere întreținerea instalațiilor, menținerea în stare de funcționare și siguranța.

Din punct de vedere social se urmărește asigurarea pazei și ordinii, asigurarea existenței Salvamontului și nu în ultimul rând asistență socială și medicală.

4.3. METODOLOGIA DE LUCRU

Realizarea conceptului trebuie verificată în mai multe trepte. Principalele trepte care trebuie urmărite în modul de lucru sunt următoarele: asigurarea privind posibilitățile economice, dezvoltarea unei strategii de proiectare și marketing, planul de proiect și realizarea proiectului, managementul imobiliarelor.

Asigurarea privind posibilitățile economice privește: întocmirea unui bilanț/legi, decrete pro-formă pentru investitori, persoane implicate, utilizatori, clarificarea pretențiilor asupra rezultatelor, analiza pieței și a locului, stabilirea combinației optime privind utilitatea, stabilirea unui profil în ce privește facilitățile oferite și rezultatele precum și pregătirea pentru proiectul de marketing.

Dezvoltarea unei strategii de proiectare și marketing este următorul pas care trebuie urmat iar aceasta are în vedere analiza premiselor pentru întocmirea planului; stabilirea conceptului de utilizare, proiectul preliminar de urbanism, conceptul arhitectural, finanțarea, contribuțiile pentru infrastructură, emiterea unui plan de marketing ținând cont de un mix de marketing adecvat.

Planul de proiect și realizarea proiectului trebuie să îndeplinească următoarele sarcini: întocmirea planului de proiect și de aprobări, planul de execuție, suprevegherea obiectivului, conducerea construcțiilor (cheltuieli, termene, calitate) precum și documentația.

Managementul imobiliarelor trebuie să se ocupe de finațare, de fonduri imobiliare, închiriere respectiv cumpărare/vânzare/concesionare, să includă pe bază de contract beneficiarii în contractele de închiriere, vânzare-cumpărare, raporturi contractuale și administrarea obictivelor. Aceatea din urmă poate fi urmărită atât din punct de vedere comercial (mod de contractare, calcul cheltuieli de producție și cheltuieli de supraveghere) cât și din punct de vedere tehnic (întreținere instalații, funcționare, siguranță).

Proiectantul intervine în domenii bine stabilite, în calitate de custode pentru clienți față de terți.

Participanții la proiect sunt firmele executante, băncile, specialiștii, alte persoane dard și organizații nonguvernamentale.

Între client și proiectant există o strânsă colaborare, astfel aceștia constituind o unitate. Aceasta permite ca proiectantul să fie pentru client custode, să-i preia un domeniu larg de sarcini și astfel să-l degreveze. Sarcinile clientului sunt în ceea ce privește terenul, datele inițiale și economice (constatări, scopurile proiectului, programe, decizii), aprobări, finanțare, management imobiliar, ieșirea pe piață, gospodărirea precum și integrarea beneficarilor conform condițiilor contractuale, relațiile publice.

Sarcinile proiectantului sunt de dezvolatre a proiectului, palnul proiectului, întocmirea, predarea, contracte, realizarea proiectului (conducerea construcției), management proiect fiancial engineering, marketing de proiect.

Beneficiarii în noua zonă turistică pot fi : investitori potențiali, societăți în industria turistică, prestatori de servicii, gastronomie, activitate hotelieră, vile proprietate privată, congrese și cursuri, activități social-culturale, cazare personal.

4.4. SARCINILE PROIECTULUI

Sarcinile proiectului din zona turistică Padiș sunt în funcție de felul societăților care participă la realizarea amenajării zonei. Astfel sarcinile diferă pentru societatea de proprietari, pentru cea de proiectare sau cea de execuție.

Societatea de proprietari, proprietari de terenuri, au următoarele sarcini: de realizare a premiselor pentru dezvoltarea terenurilor, perceperea funcției antreprenorului/proprietarului, și definirea scopurilor dezvoltării.

Sarcinile societății de proiectare privesc: engineering financiar (împărțirea cheltuielilor, studiu de fezabilitate, legi și decrete, cheltuieli, beneficii), activitate întreprinzător-strategică (investitori, beneficar, executant, servicii), stabilirea structurii de investiții, de producție, de execuție, planificarea și urmărirea acesteia, strategia de marketing (achiziție, vânzare), management contractual, prezentarea și integrarea tuturor domeniilor de service și servcii, contacte cu autoritățile, aprobări, comenzi, taxe, impozite, dirijarea proiectului, construction management, conceptul de turism.

Societățile de execuție au următoarele sarcini: management informațional, facility management, administrarea comercială și tehnică, găsirea de beneficari, întreținere și service, centrala energetică, securitate precum și servicii complementare.

Prin modelul de execuție și organizare se pun în evidență sarcinile care revin fiecărei societăți precum și sistemul de relaționare dintre acestea.

Figura. 4.1. Model de execuție și organizare pentru proiectul zona turistică Padiș

4.5. PLANUL TURISTIC

Planul turistic cuprinde: analiza de piață cu privire la turismul din înprejurimi, elaborare de concepte și scenarii pentru infrastructura turistică, de exemplu pentru amenajările privind sporturile de iarnă, “fun-sport”, congrese și sesiuni, seminarii, oferte gastronomice (ex. restaurante tematice), amenajări medicale, instruire, oferte pentru drumeții, zone de vânătoare, hoteluri și cabane precum și elaborarea unui plan pentru petrecerea timpului liber.

O concepție stabilă economic și fiabilă se poate realiza numai dacă în planul de dezvolatere este cuprins atît turismul de iarnă cât și cel de vară.

Pentru a corespunde economic este necesar să se ajungă la o utilizare pe tot parcursul anului a instalațiilor turistice și a infrastructurii. Tot odată este necesară, pe lângă utilizarea noii infrastructuri, crearea de locuri de muncă sigure pe tot parcursul anului (în comparație cu cele sezoniere), care să aducă regiunii respective succesul economic dorit (creșterea produsului social brut, puterii de cunpărare, a încasării de impozite).

O utilizare dublă, iarna și vara este recomandată tuturor stațiunilor turistice. Conceptul de utilizare trebuie să se orienteze spre cele internaționale și să cuprindă cele mai noi tipuri de “fun-sport” și de ”apres-ski”, alimentație naturistă.

Pentru alcătuirea grupelor de utilizatori stau la dispoziție mai multe posibilități de orientare. Astfel intră în discuție grupuri specifice:

persoane active în concediu

persoane în concediu de relaxare

familii cu și fără copii în vacanță

vacanțe pentru tineri

escaladă și prospecțiune speologică

Privite în asanblu, ofertele turistice trebuie să se adreseze vizitatorilor din clasa mijlocie.

Pentru a atrage mai mulți clienți este necesară dezvoltarea, înbunătățirea unităților de cazare precum și a agrementului.

În ceea ce privește cazarea se propune construcția unui hotel de 3 stele și a două cabane: una de o margaretă și cealaltă de două margarete.

Dacă avem în vedere agrementul trebuie să ne gândim atât la utilizatorii pe timp de iarnă cât și la cei pe timp de vară. Astfel pe timp de iarnă să existe:

un centru de închiriere și menținere (service) schiuri (5 euro/zi)

instructori de schi (10 euro/zi)

realizarea de pârtii, una pentru schi și o alta pentru săniuș

înființarea uni schi-lift sau teleschi (o urcare costând 1 euro, iar pentru cei care își fac abonament săptămânal: 40 tracțiuni = 30 euro)

Pe timp de vară posibilitățile de agrement să fie următoarele:

trasee montane (recomandate în capitolul 3)

amenajări de trasee pentru inline-skate și mountain-bike

poteci de studiere a naturii

organizarea de cursuri de orientare turistică (doar în cazul sejurului organizat pentru elevi sau studenți)

amenajarea unei arii de 200 mp pentru paint-ball (numărul de jucători: minim 10 persoane având la dispoziție 20 bile de vopsea, iar timpul disponibil 1 oră, prețul 15 euro/oră)

posibilitatea de escaladare a munților și oferirea cursurilor de speologie de către Salvamont

construirea de piste de bowling (10 euro/oră)

Pentru a se putea adresa diferitelor categorii sociale, unitățile de cazare trebuie să fie diversificate. Astfel vom avea un hotel de 3 stele, o cabană de o margaretă și o cabană de 2 margarete, fiecare având dotările corespunzătoare.

Hotelul cuprinde 50 de camere, dintre care 3 apartamente, 24 de camere single și 23 de camere duble. Serviciile oferite în cadrul hotelului sunt : piscină, masaj, saună și existența unui bar de zi. Pentru clienții care sunt cazați la acest hotel, aceste servicii sunt incluse în tariful de cazare, iar pentru alte persoane care doresc să beneficieze de aceste servicii tariful este de 5 euro/zi.

Tabel 4.1.

Structura organizatorică a hotelului

Conform normativelor internaționale, totalul personalului se calculează pornind de la o anumită pondere a lucrătorilor/cameră de hotel în funcție de categoria de clasificare a acestuia. Astfel, pentru un hotel de categaoria 3 stele, ponderea de persoanl ar trebui să fie de maximum 0,8 lucrători/cameră, ceea ce înseamnă în acest caz: 50 de camere x 0,8 lucrători/cameră = 40 lucrători. Ponderea în acest caz este: 27 lucrători/40 lucrători = 0,675%.

În realitate ponderea personalului (după cum se poate vedea din calculul de mai sus) este de 0,67 lucrători/cameră, ceea ce justifică dorința unor ponderi a cheltuielilor cu personalul la o cotă decentă.

În ceea ce privește necesarul de personal din cadrul cabanei de o margaretă avem:

un cabanier (adminstrator)

un recepționer

o femeie de serviciu

Cabana cuprinde 10 de camere dintre care 4 triple, 4 duble și 2 single. Camerele sunt prevăzute cu duș spre deosebire de cele din cadrul hotelului care sunt cu baie.

Cabana de două margarete prezintă un necesar de personal mai numeros deoarece servicul de alimentație pentru ambele cabane se desfășoară în cadrul acesteia din urmă. Astfel este nevoie de :

un cabanier (administrator)

un recepționer

o femeie de serviciu

doi ospătari

doi bucătari

doi necalificați

Cabana cuprinde 30 de camere din care 18 duble și 12 single.

Personalul din cadrul acestor unități este din localitățile Pietroasa și Boga. Pentru transportul acestora sunt necesare două microbuze de 12 locuri fiecare, închiriate (200 euro/lună) sau achiziționate, care vor parcurge în medie 30 de km/zi (atât pentru transportul de personal cât și pentru aprovizionare).

Cabana de două margarete va fi situată în aproprierea pârtiei de schi. Clienții din cabane pot beneficia și ei de serviciile de saună, masaj, piscină la tariful de 5 euro/zi. De asemenea cabana va fi prevăzută și cu un club. Studenții care posedă cartela de student pass vor beneficia de reduceri atât în cadrul cabanelor cât și a hotelului. Toate tarifele sunt stabilite în funcție de cele existente pentru a corespunde cerințelor actuale de pe piață.

Tarifele vor fi diferențiate în funcție de forma de organizare a turismului: turism neorganizat (pe cont propriu), turism organizat (pe aranjamente).

Tabel 4.2.

Tarife pentru turism neorganizat

Tarifele anterior prezentate includ doar mic dejun. Pentru a beneficia de pensiune completă în cadrul hotelului tariful este de 15 euro, iar în cazul cabanelor de 10 euro.

În situația turismului organizat tarifele au alte dimensiuni. De exemplu în cazul în care durata sejurului este de 7 zile, beneficiind de 6 pensiuni complete, tarifele sunt următoarele.

Tabel 4.3.

Tarife pentru turism organizat/persoană

În acest caz tariful este calculat astfel.

Tarif t.o. = Ds x t + Pc – K% (Ds x t + Pc)

Unde Ds – durata sejurului

t – tarif/noapte

Pc – pensiune completă

K – procentul de reducere stabilit între unitățile de

cazare și agențiile de voiaj (în cazul nostru 20 %)

De asemena se mai dorește amenajarea unui teren de campare cu o capacitate de 30 de corturi și 10 rulote. Astfel în acest caz necesarul de personal este de:

doi paznici

doi recepționeri

două femei de serviciu

Terenul trebuie să fie prevăzut atât cu grupuri sanitare cât și cu locuri de parcare. Taxele prevăzute în acest caz sunt de:

parcare auto 2 euro

taxă pentru cort 5 euro

taxă pentru rulotă 10 euro

Astfel dezvoltarea și inbunătățirea ofertei de cazare va conduce la atragerea unui număr mai mare de turiști, o cunoaștere pe plan național și internațional a zonei Padiș.

CONCLUZII

Cu toate obstacolele care stau încă în calea unei reale dezvoltări durabile a zonei Padiș, se urmărește să se creeze premise pentru punerea în valoare a potențialului de excepțională valoare, prin practicarea unui turism ecologic, organizat și controlat, în paralel cu protejarea organizată pe baze științifice a cadrului natural. Prin acest proiect se dorește sensibilizarea autorităților, în primul rând a celor locale, privind beneficiile ce s-ar putea obține prin exploatarea rațională a potențialului turistic al regiunii. Majoritatea locuitorilor comunelor învecinate Padișului au condiții dificile de viață, preferând activitățile aducătoare de venituri pe moment, fără a avea o gândire de perspectivă asupra necesităților și resurselor de viață viitoare. Furtul calificat de lemne este singura activitate prezentă, de care majoritatea locuitorilor sunt legați. În acest sens autoritățile locale se gândesc să dezvolte strategii menite să asigure o dezvoltare a zonei prin folosirea resurselor existente. Cum exploatarea pădurii a depășit de mult limitele de risc, atenția autorităților locale se îndreaptă spre un alt fel de exploatare a resurselor naturale: valorificarea lor turistică.

În strategia de dezvoltare si amenajare a zonei “Munții Apuseni”, elaborată la comanda Guvernului Romaniei, în raport cu elementele rezultate din analiza situației existente și a problemelor majore cu care se confruntă acest teritoriu, se apreciază între obiectivele prioritare:

înscrierea teritoriului într-o evoluție ascendentă economică și demografică în condiții de protecție, conservare și ameliorare a elementelor mediului ambiant;

integrarea zonei în circuitul de valori europene în domeniul turismului.

Astfel au fost analizate pe baze mult mai realiste posibilitățile de dezvoltare a unei regiuni cu regim de protecție a elementelor naturale în Munții Apuseni, cu centrul în zona Padiș. După o serie de încercări, care își au originea încă din perioada interbelică, s-a reușit elaborarea unor studii fezabile pentru acest obiectiv ( ultimul se referă la posibilitățile de dezvoltare a turismului în cadrul Parcului Național “Munții Apuseni”: Studiul de constituire și administrare a Parcului NaționalApuseni elaborate de Parc – Silva SRL Timișoara în anul 1992). Acesta se adaugă studiilor elaborate la nivelul Ministerului Mediului ( Regia Romsilva – Arii naturale protejate în fondul forestier ) precum și celor elaborate la nivelul Consiliilor județene Cluj, Bihor și Alba, parte a Planului general de amenajare a teritoriului.

Un alt proiect, și mai îndrăzneț, de “ parc național pilot “, așteaptă avizul favorabil al Ministerului Mediului și al administratorilor legali ai zonei.

Deși se cunoaște valoarea patrimoniului natural al Padișului, nici până în ziua de azi nu s-a trecut direct la elaborarea unei strategii de valorificare a acestuia. Doar inițiativele unor asociații sau societăți turistice precum și a unor persoane individuale a dus la realizarea unor mici amenajări care, însă, nu satisfac cerința, tot mai crescândă a miilor de turiști.

În paginile anterioare am evidențiat faptul că arealul zonei Padiș dispune de excepționale rezerve turistice naturale, dar că ele nu au fost puse așa cum ar trebui, la capacitate maximă, în circuitul economic. Aceasta ne determină să aflăm că în cazul țării noastre se impune utilizarea cu mai mult curaj a patrimoniului natural și exploatarea lui intensă în corelație directă cu conținutul lui. Asemenea aspecte implică introducerea și experimentarea unor modele de dezvoltare a turismului în profil zonal.

În cele ce urmează vom propune câteva modele de dezvoltare a turismului din Padiș care, aplicate în practică, vor duce la sporirea suportului de valorificare a resurselor turistice naturale și antropice din cadrul acestei zone.

Un prim model de dezvoltare ar fi înființarea la nivel de stat, în cadrul ministerului autorizat, a unor departamente care să se ocupe de amenajarea și restructurarea principalelor areale de interes turistic, acestea urmând a fi creditate pentru crearea unei baze materiale adecvate urmând a-și amortiza investiția prin însăși exploatarea ulterioară, la maxim, a acestor zone.

Pentru Padiș condițiile de creare a unei baze tehnico-materiale sunt foarte bune. Acest department, asfel înființat, ar construe o stațiune montană care, cu timpul, prin modernizarea ei ar atrage un număr mult mai mare de turiști.

Prin construirea, aici, a unui hotel, sau chiar a unui complex hotelier, prin modernizarea șoselei, prin crearea unor posibilități de practicare a sporturilor de iarnă, s-ar transpune în practică visul al sutelor de mii de turiști care au vizitat de-a lungul anilor aceste locuri ( soluția aceasta este prezentată în capitolul anterior ).

Această soluție îndrăzneață ar duce Padișul în circuitul turistic internațional, și așa vizitat de mulți turiști străini.

O altă soluție de relansare a Padișului ar fi încurajarea unor sociatăți turistice și a infrastructurii turistice în investiții pe termen lung în această zonă. Acestea ar putea organiza baze de cazare și de agrement, iar infrastructura ar putea contribui prin organizarea unei baze materiale, construcții de șosele, podețe, stâlpi de marcaj etc., precum și întreținerea lor, gastronomice ( prin crearea unui punct alimentar sau chiar a unui mic restaurant ), medicale și informative. Toată infrastructura turistică, împreună și sub directa coordonare a acestor societăți turistice, ar putea lucra mână în mână, bineînțeles prin stimularea lor, ducând la înflorirea turismului din zonă.

Un alt model de dezvoltare a turismului în Padiș, model care pare cel mai propice, în condițiile economiei actuale, ar fi acela al privatizării. Acest lucru presupune concensionarea zonei, bineînțeles respectându-se anumite condiții privind conservarea patrimoniului natural, unui investitor interesat în aceasta, care ar crea obligatoriu o bază materială adecvată. Acest investitor ar urma să fie obligat să investească și în amenajarea fondului patrimoniului natural în așa fel încât să fie accesibile unei categorii mai largi de turiști, totodată contribuind și la păstrarea și conservarea elementelor de peisaj sau a fenomenelor carstice în concordanță cu legea protejării acestora.

Aceste soluții, date aici, nu sunt,poate, cele mai bune, însă trebuie realizat ceva, care să salveze cât mai grabnic această zonă de dușmanii cei mai aprigi: uitarea și nepăsarea.

Trebuie făcut ceva pentru valorificarea optimă a potențialului turistic al platformei carstice Padiș !

BIBLIOGRAFIE

1. Berindei I., Dumitrașcu S., l Faur V., Godea I. – Bihor – Ghid turistic al județului, Editura Sport – Turism, București, 1979

2. Bleahu M., Bordea S. – Munții Apuseni, Bihor – Vlădeasa, Editura Sport-Turism, București, 1981

3. Cocean P.– Peșterile României, Editura Dacia, Cluj – Napoca, 1995

4. Frazzei F. – Pledoarie pentru munte, Editura Medicală, București, 1998

5. GlăvanV. – Geofrafia turismului în România, Editura Eden, București, 1996

6. Glăvan V. – Turismul în România, Editura Economică, București, 2000

7. Godea I. – Caracteristici ale culturii populare din Bihor, Editura Sport – Turism, București, 1977

8. Ile P., Moșincat C. – Imagini din Bihor, Editura Group Promo, Oradea, 2000

9. Istrate I. – Turismul – un fenomen în mișcare, Editura Sport – Turism, Craiova, 1988

10. Mircescu E.– Cartea Verde a județului Bihor, Editat cu sprijunul Centrului regiional de Protecția Mediului pentru Europa Centrală și de Est – REC

11. Pop C.– Zona turistică Padiș – monografie, Editura Chrysopeea Press SRL, Cluj – Napoca, 1997

12. Sasana M., Sasana D. – Padiș – Cetățile Ponorului, Editura Sport – Turism, București, 1984

13. XXX – Hărți și pliante

14 XXX – Cd despre Padiș