Prezentarea Generala a Zonei Parcul Natural Apuseni

Prezentarea generală a zonei Parcul Natural Apuseni

În cadrul Parcului Natural Apuseni am identificat o zonă favorabilă pentru amplasarea Școlii Naționale de Salvatori Montani, oferind condiții de pregătire și antrenament, atât pe timp de vară cât și de iarnă. În continuare se va face o scurtă prezentare a parcului, subliniind poziția sa față de punctele urbane, dezvoltarea de-a lungul anilor, accesibilitatea și potențialul turistic.

II. 1. Localizare

Parcul Natural Apuseni, denumit în continuare PNA, este situat în vestul României, în partea central-nord-vestică a Munților Apuseni (fig II.1.), întinzându-se pe o parte din masivele Bihor la sud și Vlădeasa la nord, pe teritoriul administrativ a trei județe (Cluj 40%, Bihor 32%, Alba 28%) (fig. II.2.).

Parcul Natural Apuseni are în componență 16 comunne, și suprafețe care aparțin de 25 de comune. Mai este alcătuit și din satele de vacanță Boga, Fântânele și Vârtop iar parțial mai sunt cuprinse încă 53 de localități care se găsesc la limita parcului.

Fig. II.1. Încadrare teritorială a Parcului Natural Apuseni (prelucrare după ro.wikipedia.org)

Fig. II.2. Distribuția între județe a Parcului Natural Apuseni (prelucrare după Constantin, 2011)

II. 2. Istoric

Datorită localizării în inima Transilvaniei, și găsindu-se relativ aproape de orașul Cluj-Napoca, actualmente inclusă în Parcul Natural Apuseni, a fost vizitat și studiat de pe vremea Imperiului Austro-Ungar.

Vechile trasee turistice din zonă, sunt din anii 1900, au fost descrise și marcate de către Czárán Gyula, considerat un drumeț al Apusenilor (www.parcapuseni.ro).

Primele initiative pentru punerea bezelor unui parc în această zonă îi aparțin lui Emil Racoviță, la primul Congres al Naturaliștilor din România din aprilie 1928 a formulat clar scopul și obiectivele creării unei arii protejate de dimensiuni mari în Munții Apuseni. În anii ’50, ca urmare a altor descoperiri importante în explorarea endocarstului, au fost făcute demersuri de către Marcian Bleahu (www.parcapuseni.ro).

Alte personalități, științifice, dar nu numai, care de-a lungul timpului, prin studiile și eforturile lor în domeniul conservării naturii, și-au legat numele de carstul din Munții Apuseni sunt Zeno Oarcea, Iosif Viehmann, Anna Marossy, Valeriu Pușcariu și Nicolae Boșcaiu, Cristian Pop și mulți alții.

În anii ’70 s-a pregătit prima documentație științifică privind declararea parcului însoțită și de o primă hartă evidențiindu-se faptul că această zonă este printre ultimele zone naturale de carst împădurit de asemenea dimensiuni din Europa.

Primul act normativ prin care a fost declarat parcul, inițial ca și "Parcul Național Apuseni” a fost Ordinul de Ministru 7/1990, urmat, după zece ani, de Legea 5/2000 privind amenajarea teritoriului, Secțiunea a III-a, arii protejate, unde este menționat ca „Parcul Natural Munții Apuseni” (Bădescu, Cucu Oancea, Șișeștean 2009).

În 1992 s-a realizat de către Institutul de Cercetări Biologice din Cluj-Napoca "Studiul de fundamentare privind organizarea rețelei de arii protejate pe teritoriul țării", care a stat la baza deciziei finale de instituire a parcului.

Prin Hotărârea de Guvern 230/2003 s-au stabilit limitele "Parcului Natural Apuseni” care au dat și suprafața totală de 75.784 ha. Începând cu anul 2004, s-a înființat Administrația Parcului Natural Apuseni ca subunitate a Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Oradea în urma semnării contractului de administrare a Parcului între Regia Națională a Pădurilor – Romsilva și Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor (Bădescu, Cucu Oancea, Șișeștean 2009).

II. 3. Accesibilitate

Accesul ăn zonă se face în principal cu autorismul sau cu motociletele, principalul portal de acces în zonă este pe la Sudrigiu acestă este amplasat pe E75 Oradea acest traseu este momentan în lucru, iar cei 120 de km până în Glăvoi sau Padiș se poate parcurge într0un interval de timp de 2 ore jumate chiar până la 3 ore jumate depinzând de traficul din ziua respectivă. (Necșuliu, 2009).

Fig. II.3. Distanța sitului față de orașul Oradea (prelucrare după ro.wikipedia.org)

Accesul din județele învecinate se face tot pe culoarul E75, existând și un drum de acces dinspre județul Cluj care face legătura cu zona turistică Fântânele, dar acesta este momentan drum forestier și este accesibil doar cu mașini echipate de teren sau motociclete tot de teren.

II. 4. Turism

Turismul din zona Parcului Natural Apuseni se bazează pe două ramuri de bază, turismul de vară și cel iarnă, zona fiind accesibilă indiferent de sezon.

A) Turismul de vară este caracterizat prin:

1) Drumeția montană, practicată pe trasee, cea mai mare parte a lor fiind accesibile turistului cu pregătire medie (Fig II.4.). Această formă de turism valorifică foarte bine peisajul natural existent, cunoscând o dezvoltare continuă.

Fig. II.4. Turist aflat în drumeție (Sursa: http://romania-obiectiveturistice.blogspot.ro)

2) Ciclismul montan utilizează o parte din traseele drumurilor auto și forestiere (fig. II.5). Dezvoltarea acestui domeniu turistic depinde de infrastructura existentă și de nivelul de dotare, și acestă ramură a turimului fiind în dezvoltare.

Fig. II.5. Turiști practicând montain bikingul (Sursa: www.ciclism.ro)

3) Turismul speologic, destinat vizitării unor peșteri aflate pe teritoriul parcului (fig. II. 6). Turistul ideal pentru acest tip de aventură este cel cu o pregătire peste medie și este recomandat monitorilor sau ghizilor. Dezvoltarea acestuia este condiționat de nivelul amenajărilor ce se vor realiza în peșterile din acest areal.

Fig. II.6. Turismul speologic (Sursa: www.travelguideromania.com)

4) Alpinismul și escalada, practicat de către persoane cu pregătirea necesară este favorizat de prezența pereților calcaroși abrupți, până la vertical, putând fi parcurse trasee de la cele ușoare până la dificile. Poate fi practicat numai cu ghidaj sau asistență de specialitate. În zona parcului se practică în zonele, Boga, Cetățile Ponorului, Cheile Galbenei.acest gen de turism are o deschidere mai restrâns datorită nivelului de pregătire pe care este necesar să îl dețină turistul.

5) Rafting și caiacul se poate, de asemenea, practica pe Arieș. Este o formă de turism condiționat de mai mulți factori: costuri ridicate, pregătire adecvată, debitul râurilor, de aceea numărul practicanților acestuia este mai mic, dar se poate observa o tendință de creștere.

6) Turismul cultural și de patrimoniu, destinat valorificării obiectivelor istorice și culturale locale, meșteșugurilor tradiționale, datinilor și obiceiurilor. Este practicat de un număr tot mai mare de turiști, mai ales aflați în tranzit prin zonă. Această formă de turism poate fi legată deseori de evenimente locale, specifice, cum sunt târgurile meșteșugărești, Câștigă tot mai mult interes forme specifice de turism, practicate de cei din mediul urban, destinate observării și cunoașterii naturii, a imortalizării imaginii și a inregistrării secvențelor de interes din mediul natural cunoscut, prin intermediul aparatului de fotografiat și filmat.

B) Turismul de iarnă este caracterizat prin diverse activități din care sunt:

1) Drumeția de iarnă, este practicată în preajma stațiunilor și pe trasee mai puțin dificile. Traseele greu accesibile sunt recomandate numai turiștilor foarte bine pregătiți. Acestă ramură de turism este condiționată de evoluția stațiunilor și de modul de aisgurare a traseelor montane.

2) Schiul de tură are tot mai mulți adepți. Zona de manifestare a acestei forme de turism este pe traseul Vârtop-Arieșeni – Padiș – Vlădeasa, pe creasta principală. Se practică în grupuri organizate general cu ghidaj sau asistență de specialitate și în condiții meteo favorabile.

3) Schiul alpin, pe pârtii amenajate, în zona de interes se practică doar în stațiunea Arieșeni- Vârtop, unde există două pârtii amenajate și echipate cu instalații de transport pe cablu (fig II.7.) dar acest gen de turism se întâlnește și în zona Stâna de Vale. Stațiunile cunoascând o puternică dezvoltare, fiind în diferite faze de realizare un proiect de extindere a infrastructurii specifice, cu noi pârtii în lungime totală de peste 11.600 m, spații de cazare și alimentație publică, instalații de cablu, nocturnă pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști ceea ce duce la creșterea potențialului turistic.

Fig. II.7. Schi Alpin (Sursa: http://drumliber.ro/starea-partiilor-de-ski/)

4) Turismul în peșteri amenajate poate fi practicat atât iarna cât și vara acesta având ca și mediu interior de desfășurare nefiind condiționat de factorii externi, creșterea turismului în asfel de zone duce la punerea în pericol a monumentelor din cadrul peșterilor, pe acest motiv este interzisă fotografierea cu blițuri. Turismul din această categorie este în strânsă legătură cu infrastructura.

C) Agroturismul

Agroturismul reprezină o modalitate de practicare a turismului, prin care o persoană (sau grup) se deplasează, cazează și își desfășoară activitatea într-un cadru natural, din mediul rural (fig II.8.). În acest mod turistul valorifică excedentul de cazare existent în gospodăria țărănească participând totodată la activitățile gospodărești, desfășoară activități și se bucură de servicii specifice (masă, cazare, interacțiune cu mediul socio-natural) proprii gospodăriei țărănești, fără a-i conturba acesteia specificul. Dacă pentru gazdă aceasta poate fi o afacere, pentru turistul stresat de ritmurile vieții citadine și dornic de a face o schimbare, acest gen de turism reprezintă materializarea ideii de a lua contact cu viața de țară, împreuna cu propria familie, de a lucra pământul și a trăi în mijlocul naturii, bucurându-se de o alimentație sănătoasă, cu mâncăruri tradiționale.

Fig. II.8. Cătunul Casa de Piatră (www.flickr.com/photos)

D) Taberele de instruire și tematice

Acestea constituie o altă modalitate de a face un turism activ în mijlocul naturii, de a cunoaște valorile și frumusețile PNA și a zonei limitrofe.

Pot avea diferite tematici:

1. tabere speologice, destinate pregătirii sau cercetării speologice, precum cele organizate de către Asociația Speologică Sfinx din Gârda de Sus;

2. tabere destinate pregătirii alpiniștilor sau de escaladă;

3. tabere școlare, destinate recreerii și petrecerii timpului liber de către elevi, într-un cadru natural cât mai deosebit, dar fără riscuri, sub supravegherea personalului competent. Acestea se organizează de regulă în Centrele de Agrement deținute de către Autoritatea Nationala pentru Tineret (PATZ PNA, 2011).

E) Alte activități turistice organizate în PNA:

În conformitate cu politica de management promovată de către APNA, în interiorul PNA, inclusiv pe teritoriul cuprins în cadrul parcului din UAT-urile analizate, poate fi practicat numai turismul în natură, cu toate formele lui, mai puțin turismul de vânătoare (PATZ PNA, 2011).

Formele de bază promovate sunt:

-> ecoturismul (programe de observare a unor specii de faună și floră sălbatică, drumeție tematică, plimbări cu bicicletele, sănii trase de câini, schi de tură și drumeție în zăpadă, vizitarea de peșteri și alte zone carstice desemnate în acest scop, etc.);

-> turismul speologic organizat (în peșteri amenajate la standarde moderne pentru oferirea unei experiențe deosebite unei categorii largi de vizitatori);

-> turismul de aventură (canyoning, speologie sportivă și parcurgerea sistemelor carstice, schi free-ride, escaladă și alpinism, cățărare pe gheață, rafting și caiac, etc.);

-> turism de voluntariat (volunteering tourism);

-> turismul cultural și de patrimoniu;

-> turism științific (studii și cercetări pe diferite domenii legate de capitalul natural, social și cultural al zonei);

-> turism pentru tineret (tabere pentru copii și tineri, etc.).

F) Turismul – impact negativ

Totodată, pentru impactul negativ avut asupra ecosistemelor din cadrul PNA următoarele forme de turism trebuie evitate sau limitate:

-> turismul de vânătoare

-> turismul cu vehicule tot-teren (motociclete, ATV-uri, snow-mobile, autoturisme de teren);

-> schiul de pârtie, care trebuie limitat la zonele limitrofe ale parcului;

-> turismul de masă (indiferent de forma sa);

-> camparea în spații neamenajate în acest sens și/sau în număr care depășește capacitatea de suport a acelor zone;

De asemenea, din punctul de vedere al amenajărilor turistice trebuie evitate sau limitate următoarele activități:

-> construirea de drumuri noi de acces, mai ales dacă acestea trec sau se învecinează cu zonele de protecție strictă sau integrală;

-> construcții care nu se integrează în peisaj ca și arhitectură sau materiale utilizate (fig II.9.);

-> dezvoltarea de noi pârtii de schi în interiorul parcului;

-> construirea de mijloace de transport pe cablu;

-> dezvoltarea de sate de vacanță sau spații de campare fără ca acestea să dispună de infrastructura minimă (sisteme de alimentare cu apă, canalizare, evacuare a deșeurilor, parcări).

Fig. II.9. Cabana Cetâțile Ponorului (arhivă personală)