Prezentarea Generala a Stocurilor Si Evaluarea Acestora

METODE ȘI TEHNICI

DE EVALUARE ȘI CONTABILIZARE

A STOCURILOR

C U P R I N S

CAP .I Prezentarea generală a stocurilor și evaluarea acestora

Conținutul și structura stocurilor

Principalele categorii de stocuri materiale, gestionate de o întreprindere

Recunoașterea și evaluarea stocurilor. Principii și reguli

1.3.1. Recunoașterea stocurilor și a costului lor drept cheltuielă

1.4. Evaluarea stocurilor

1.4.1. Evaluarea stocurilor la intrarea în patrimoniu

1.4.2. Evaluarea stocurilor la ieșirea din patrimoniu

1.4.3. Evaluarea cu ocazia inventarierii

1.4.4. Evaluarea stocurilor la bilanț

CAP.II. Gestiunea și organizarea contabilității stocurilor

2.1. Organizarea sistemului informațional contabil al stocurilor

2.1.1. Organizarea contabilității analitice a stocurilor

2.1.2. Organizarea contabilității sintetice a stocurilor

2.2. Gestiunea și analiza stocurilor

CAP.III:. Contabilitatea stocurilor

3.3 Contabilitatea materiilor prime și a materialelor consumabile

3.2. Contabilitatea produselor

3.2.1. Contabilitatea produselor finite

3.2.2. Contabilitatea semifabricatelor

3.2.3. Contabilitatea produselor reziduale

3.3. Contabilitatea mărfurilor

CAP. IV. Evaluarea și contabilitatea stocurilor la SC TITAN SRL

4.1. Prezentare generală a societății SC TITAN SRL

4.2.Evaluarea stocurilor la SC TITAN SRL

4.3. Contabilitatea analitică și sintetică la SC TITAN SRL

4.4. Documente primare folosite la SC TITAN SRL

4.5. Principalele operațiuni contabile realizate la SC TITAN SRL

CAP.1.Prezentarea generală a stocurilor și evaluarea acestora

Conținutul și structura stocurilor

În actualul sistem contabil, societățile comerciale au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea proprie ,respectiv contabilitatea financiară și contabilitatea de gestiune în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale acesteia1.

În gestiunea și activitatea unităților patrimoniale un loc și un rol important îl au activele circulante.Acestea includ ansamblul bunurilor și serviciilor care intervin în ciclul de exploatare al întreprinderii,destinate:

-fie a fi vândute în aceeași stare sau după prelucrarea lor

-procesului de producție

-fie a fi consumate la prima utilizare.

Pentru a-și atinge obiectivul propus, orice întreprindere trebuie să dispună de mijloace

Industriale și comerciale,respectiv de un aparat de producție format din mașini,utilaje,clădiri,etc2.Totodată pentru a face să funcționeze acest aparat,întreprinderea va trebui să aibă în vedere:

-cumpărarea de materii prime

-asigurarea stocurilor pe diferite stadii ale procesului de producție,în vederea evitării întreruperilor și salturilor în activitate.

-să vândă produsele obținute pentru a-și recupera resursele cheltuite.

Stocurile se consumă la prima lor utilizare în procesul de producție,participând la un singur ciclu de exploatare ,care,în general nu poate fi mai mare de un an.Ciclul de exploatare în care apar stocurile se referă la fazele circuitului economic al unității productive: aprovizionare-producție-desfacere.Pe parcursul acestor faze,stocurile își modifică atât forma cât și conținututl lor material.

Sub aspectul gestionării stocurile se pot grupa în stocuri propriu-zise și producție în curs de execuție,ambele fiind considerate active circulante materiale.

Comisia Internațională a Standardelor de Contabilitate,în norma IAS „Stocuri”,aplicată cu 1.01.1976 și revizuită în 1993,definește stocurile ca element de activ.Ele pot fi :

-bunuri achiziționate în scopul revânzării

_____________________________

1) O.Bojianu,Contabilitatea întreprinderilor,Ed.Eficient București,1996

2)Legea nr.31/1990 a societăților comerciale,republicată

-bunuri finite sau în scop de execuție fabricate de întreprindere

-costurile serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent,în cazul prestatorilor de servicii.

Potrivit reglementărilor IASC (IAS 2/1995)stocurile sunt clasificate după cum urmează:

1. mărfuri

2. furnituri

3. materiale

4. stocuri în curs de execuție (include și serviciile)

5. bunuri finite

Această clasificare este flexibilă,fiecare întreprindere având dreptul să opteze pentru o clasificare specifică activității desfășurate.

În cadrul stocurilor propriu-zise se distinge:

materiile prime participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în

produsul finit integral sau parțial,fie în starea lor inițială,fie transformată

materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricație sau de

exploatare fără a se găsi, de regulă, în produsul finit.Se pot grupa în materiale auxiliare,combustibili,materiale de ambalat,piese de schimb,semințe și materiale de plantat,furaje și alte materile consumabile

produsele adică bunurile și serviciile obținute în procesul de exploatare,

destinate ,în principal ,livrărilor către terți.Ele sunt reprezentate de:

semifabricate bunurile al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în continuare de procesul tehnologic al altei secții (fază de fabricație)sau se livrează terților3

produse finite bunurile care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității patrimoniale,care corespund din punct de vedere calitativ și se depozitează în vederea livrării sau expedierii către clienți4

produse reziduale bunurile rămase din procesul de producție și care pot fi valorificate la prețuri inferioare,în cadrul acestora fiind cuprinse:rebuturi,materiale recuperabile,deșeuri

animale și păsări –animalele nenăscute și cele tinere de orice fel (viței,miei

______________________________

3) M.Ristea,C.Dumitru,Contabilitate financiară,Ed.Mărgăritar București,2002

4) M.Epuran și colectiv,Contabilitate financiară,vol I și II,Editura de Vest,Timișoara,1998

,purcei,mânji și altele) cunoscute și folosite pentru reproducție sau puse la îngrășat pentru a fi valorificate,coloniile de albine precum și animalele pentru producția de lână,lapte și blană.

mărfurile,bunurile pe care unitatea patrimonială le cumpără în vederea revânzării

lor în starea în care au fost achiziționate

ambalajele cuprind bunurile necesare pentru protecția animalelor și mărfurilor pe

timpul transporturilor și depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.În această categorie de stocuri se includ ambalajele refolosibile ,achiziționate goale sau odată cu materialele și mărfurile aprovizionate,cele confecționate în unitate și cele restituite de clienți,potrivit contractelor încheiate cu aceștia.Ambalajele și materialele de ambalat executate în secții de fabricație ale întreprinderii pentru a fi vândute ca atare se cuprind în stocurile de produse finite5.Materialele care nu se pot gestiona ca ambalaje se includ în stocurile de alte materiale consumabile6.

O categorie distinctă în cadrul stocurilor o constituie obiectele de inventar7.Obiectele de inventar sunt bunuri cu o valoare mai mică decât limita legală stabilită pentru a fi considerate mijloace fixe,indiferent de durata lor de serviciu,cu o durată mai mică de un an,indiferent de valoarea lor,precum și bunurile asimilate acestora(echipamente de protecție,scule,dispozitive și verificatoare,echipamente de lucru,aparate de măsură și control și alte obiecte similare) .

I.După apartenența la patrimoniu,stocurile se pot grupa în:

-stocuri aflate în gestiune care fac parte din patrimoniul propriu al unității.Ele se găsesc în depozitele sau spațiile proprii (depozit,magazie,locuri de producție),fie se află la terți

-stocuri care se află în gestiune ,dar care nu fac parte din patrimoniu.Acestea sunt stocurile primite spre prelucrare sau în construcție și consignație.

II.După proveniența lor,stocurile pot fi:

-stocuri provenite din cumpărări din afara unității patrimoniale cum sunt:materii prime,materiale,mărfuri,obiecte de inventar,etc

III.Din punct de vedere al fazelor procesului de exploatare8,stocurile pot fi:

-stocuri ce țin de sfera aprovizionării(materii prime,materiale)

-stocuri ce țin de sfera producției propriu-zise(producția neterminată,semifabricatele)

-stocuri ce țin de sfera comercializării (produse finite,mărfuri,etc)

________________________________

5) M.Ristea,C.Dumitru,Contabilitate financiară,Ed.Mărgăritar București,2002

6) O.Bojianu,Contabilitatea întreprinderilor,Ed.Eficient București,1996

7) M.Epuran și colectiv,Contabilitate financiară,vol I și II,Editura de Vest,Timișoara,1998

8) O.Bojianu,Contabilitatea întreprinderilor,Ed.Eficient București,1996

Corespunzător criteriilor de clasificare prezentate mai sus sunt individualizate două structuri informaționale de bază: structura financiară standardizată și structura internă sau de gestiune.

Structura financiară standardizată-este proprie gestiunii și contabilității financiare și operează cu două criterii:destinația și faza ciclului de exploatare.Interesul informațional este cel al finanțării pe termen scurt,calculării și analizei fondului de rulment,bugetarea activității de exploatare și gestionare a activității de trezorerie.

Structura internă sau de gestiune necesară dar nestandardizată,este opozabilă contabilității interne de gestiune, ea operează cu celelalte două criterii:fizic și locul de creare a gestiunilor și se delimitează prin conturile analitice de stocuri corespunzătoare sortimentelor și gestiunilor(depozitelor create cu entități,repartizate în răspunderea unor persoane fizice).

Modelul de contabilitate al stocurilor din România adoptat în cadrul reformei este conceput în condițiile în care ambele structuri informaționale sunt realizate prin contabilitatea financiară.O asemenea opțiune are motivația nevoii de a asigura în primul rând,deocamdată în perioada de tranziție,printr-un sistem standardizat,obligatoriu,evidența și controlul integrității stocurilor.

Soluția realizării evidenței analitice a stocurilor prin contabilitatea financiară este discutabilă.În cele mai multe țări care au adoptat modelul continental de contabilitate,evidența analitică a stocurilor pe sortimente și gestiuni se realizează prin contabilitatea internă de gestiune.Mai mult ea se integrează într-un sistem mai general de control,prin costurile de stocare,asupra nivelului stocurilor.Metodele și tehnicile folosite sunt de detaliu,nefundamentale și în consecință,decizia de adoptare trebuie să corespundă conducerii întreprinderii.

Principalele categorii de stocuri materiale gestionate de o întreprindere

Stocurile de materii prime și materiale constituite în cadrul întreprinderii pentru satisfacerea necesităților de producție pot fi:

1.Stocul curent reprezintă cantitatea de materii prime și materiale care asigură realizarea producției în intervalul dintre intrările succesive.Acest stoc este dimensionat în funcție de consumul mediu zilnic și media intervalelor între intrările consecutive.Stocul curent atinge un nivel maxim (în momentul aprovizionării) și un nivel minim (în momentul anterior refacerii stocului curent).De asemenea există un stoc mediu,pe interval,între două aprovizionări succesive determinat ca medie aritmetică simplă între nivelul maxim și cel minim.

2.Stocul de siguranță reprezintă cantitatea de materii prime și materiale necesară prevenirii „rupturii de stoc”(epuizarea stocului curent) pe un anumit interval de timp.Procesul de aprovizionare este un proces conceput astfel încât sistemele economice care îl realizează să funcționeze în zona normală de comportament.

Totuși desfășurarea efectivă este supusă acțiunii unor factori perturbatori,factori care din punctul de vedere al beneficiarului pot fi exogeni (incapacitatea de livrare a furnizorului,condițiile meteo nefavorabile ale transportului) sau endogeni (incapacitate de plată a beneficiarului,neândeplinirea clauzelor contractuale).

Atenuarea sau eliminarea efectelor acțiunii factorilor perturbatori se realizează prin consumul stocului de siguranță,consum ce se efectuează numai la aparăția fenomenelor cauzei pentru care rii prime și materiale constituite în cadrul întreprinderii pentru satisfacerea necesităților de producție pot fi:

1.Stocul curent reprezintă cantitatea de materii prime și materiale care asigură realizarea producției în intervalul dintre intrările succesive.Acest stoc este dimensionat în funcție de consumul mediu zilnic și media intervalelor între intrările consecutive.Stocul curent atinge un nivel maxim (în momentul aprovizionării) și un nivel minim (în momentul anterior refacerii stocului curent).De asemenea există un stoc mediu,pe interval,între două aprovizionări succesive determinat ca medie aritmetică simplă între nivelul maxim și cel minim.

2.Stocul de siguranță reprezintă cantitatea de materii prime și materiale necesară prevenirii „rupturii de stoc”(epuizarea stocului curent) pe un anumit interval de timp.Procesul de aprovizionare este un proces conceput astfel încât sistemele economice care îl realizează să funcționeze în zona normală de comportament.

Totuși desfășurarea efectivă este supusă acțiunii unor factori perturbatori,factori care din punctul de vedere al beneficiarului pot fi exogeni (incapacitatea de livrare a furnizorului,condițiile meteo nefavorabile ale transportului) sau endogeni (incapacitate de plată a beneficiarului,neândeplinirea clauzelor contractuale).

Atenuarea sau eliminarea efectelor acțiunii factorilor perturbatori se realizează prin consumul stocului de siguranță,consum ce se efectuează numai la aparăția fenomenelor cauzei pentru care a fost creat,refacerea stocului de siguranță făcându-se la prima aprovizionare.Dimensioanrea stocului de siguranță se realizează în funcție de condițiile concrete de aprovizionare și specificul procesului de producție.

3.Stocul de semnal reprezintă un nivel de stoc mai mare decât nivelul stocului de siguranță,având menirea de a sesiza organele abilitate să declanșeze urgent procesul de aprovizionare.

4.Stocul de condiționare este format din cantitatea de materii prime și materiale,necesară a fi condiționată (pregătită) înaintea intrării în procesul de fabricație.

5.Stocul sezonier este format din materii prime și materile ce pot fi aprovizionate numai în anumite perioade ale anului în funcție de sezon,sezonalitatea fiind dată de ciclul biologic al produselor aprovizionate și de factorii climatici.

Recunoașterea și evaluarea stocurilor.Principii și reguli.

Recunoașterea așa cum este definită în Cadrul General pentru întocmirea și prezentarea situațiilor financiare,este procesul încorporării în bilanț sau în contul de profit și pierdere a unui element care îndeplinește criteriile de recunoaștere.Acest proces implică descrierea în cuvinte a elementului respectiv și asocierea unei anumite sume, precum și includerea sumei respective în totalul bilanțului sau al contului de profit și pierdere.

În calitatea lor de elemente de natura activelor,,stocurile sunt recunoscute în condițiile în care se respectă simultan prevederile a două criterii:

-este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat să intre sau să iasă în sau din întreprindere și

-elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.

Primul criteriu se referă la gradul de incertitudine în realizarea unor beneficii viitoare asociate unui element.Evaluarea gradului de incertitudine menționat ia în calcul informația disponibilă în momentul întocmirii situațiilor financiare.

În ce privește beneficiile economice viitoare,încorporate în active,acestea reprezintă potențialul de a contribui direct sau indirect,la fluxul de numerar și echivalente de numerar către întreprindere.Acest potențial poate fi unul productiv,fiind parte a activităților de exploatare ale întreprinderii.De exemplu,stocurile sunt utilizate de o întreprindere,de obicei pentru a produce bunuri sau pentru a presta servicii capabile să satisfacă dorințele sau necesitățile clienților.

Din aceste considerente clienții sunt dispuși să plătească pentru a le obține,contribuind astfel la fluxul de numerar al întreprinderii.

Numerarul în sine conferă un avantaj întreprinderii,întrucât permite controlul celorlalte resurse.

Beneficiile economice viitoare încorporate în active deci și în stocuri, pot intra în întreprindere în mai multe moduri:

-utilizarea separată sau împreună cu alte active pentru prestarea de servicii sau realizarea producției de bunuri destinate vânzării

-schimb cu alte active

-utilizarea pentru decontarea unei datorii.

Al doilea criteriu de recunoaștere a activelor de natura stocurilor îl reprezintă credibilitatea evaluării efectuată conform prevederilor Cadrului general referitoare la credibilitate ca o caracteristică calitativă a situațiilor financiare.De regulă acest criteriu este satisfăcut deoarece la intrarea stocurilor costul este identificabil în mod cert.În multe cazuri însă,costul sau valoarea trebuie estimată.,folosirea unor estimări rezonabile constituie o parte esențială în elaborarea situațiilor financiare și nu influențează credibilitatea lor.Atunci când nu poate fi realizată o estimare rezonabilă,elementul nu este înscris în bilanț sau în contul de profit și pierdere.

În mod normal, recunoașterea stocurilor potrivit criteriilor menționate nu constituie o problemă pentru profesionistul contabil.Cadrul general ridică însă probleme,în cazul elementelor de stocuri,în condițiile unor situații deosebite.În asemenea situații trebuie apelat la conceptele,principiile,regulile și practicile contabile privind evaluarea stocurilor.

De exemplu:

1) Stocurile aprovizionate:materii prime,materiale etc,sunt recunoscute în bilanț când este probabilă realizarea de beneficii economice viitoare de către întreprindere și când ele au un cost sau o valoare,care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.Atunci când întreprinderea se aprovizionează cu elemente materiale nestocabile sau cu utilități fiind improbabil să genereze beneficii economice viitoare,acestea nu sunt recunoscute în bilanț,ci ca și cheltuieli în contul de profit și pierdere.

2) Majoritatea stocurilor:materiile prime,materialele etc, au o formă fizică(corporală).Cu toate acestea forma fizică nu este esențială pentru recunoașterea unui stoc.E cazul lucrărilor și serviciilor în curs de execuție care sunt recunoscute ca stocuri în bilanț deoarece ele generează beneficii economice viitoare pentru întreprindere.

3)Stocurile deținute de o întreprindere sunt asociate cu drepturi legale,inclusiv cu dreptul de proprietate,care implică asumarea tuturor riscurilor,și avantajele deținerii stocurilor de către proprietar.Dreptul de proprietate nu este însă esențial pentru determinarea existenței unui activ dacă întreprinderea nu controlează beneficiile oferite de proprietatea respectivă.În astfel de cazuri în care forma legală a tranzacțiilor nu reflectă realitatea economică,trebuie utilizat principiul prevalenței economicului asupra juridicului pentru a determina dacă stocurile respective trebuie recunoscute ca active.

4) Activele,deci și stocurile unei întreprinderi,rezultă din tranzacții sau evenimente anterioare:cumpărarea sau producerea acestora,primirea prin subvenții guvernamentale,etc.Tranzacțiile sau evenimentele ce sunt așteptate în viitor nu generează prin ele însele active.

Un alt aspect al recunoașterii și în continuare,al derecunoașterii stocurilor se referă la momentele în care acestea au loc:

recunoașterea stocurilor se realizează la „intrarea lor în gestiune” potrivit surselor de proveniență,adică:la achiziție,la obținerea din producție,la aducerea lor ca aport la capitalul social,la primirea prin donații,prin subvenții guvernamentale,etc.

Derecunoașterea stocurilor(anularea recunoașterii) se realizează la „ieșirea din gestiune” potrivit destinațiilor acestora,adică:la vânzare,la predarea lor ca aport la capitalul altor întreprinderi,la predarea lor prin donație,la constatarea pierderilor din calamități,etc.

Recunoașterea stocurilor drept cheltuială reprezintă un alt aspect fundamental al contabilității stocurilor.Astfel trebuie plecat de la faptul că mișcarea stocurilor întreprinderii ,concretizată în funcție de destinația lor în:cumpărări –vânzări,respectiv cumpărări –producție-vânzări ocazionează cheltuieli și generează venituri specifice.După fluxul real ale stocurilor trebuie tratate mai întâi cheltuielile și mai apoi veniturile.Principiul conectării cheltuielilor cu veniturile conduce către metoda conform căreia „cheltuielile urmează veniturilor”.

Veniturile sunt creșteri ale avantajelor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creșteri ale activelor sau descreșteri ale datoriilor,care au ca rezultat majorarea capitalurilor proprii sub alte forme decât cea provenită din contribuția proprietarilor.

Recunoașterea (constatarea) veniturilor din vânzări are loc atunci când s-a produs o creștere de avantaje economice viitoare generată de o creștere de active sau de o diminuare de datorii iar aceasta poate fi măsurată în mod credibil.

IAS 18 indică ansamblul condițiilor care trebuie îndeplinite pentru recunoașterea veniturilor din vânzări de bunuri și anume:

întreprinderea a transferat cumpărătorului riscurile și avantjele semnificative ce decurg din proprietatea asupra bunurilor

întreprinderea nu mai gestionează bunurile vândute la nivelul la care ar fi făcut-o ,în mod normal,în cazul deținerii în proprietate a acestora și nici nu mai deține controlul efectiv asupra lor

mărimea veniturilor poate fi măsurată în mod rezonabil

este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să fie generate către întreprindere

costul tranzacției poate fi măsurat în mod rezonabil

Cheltuielile sunt diminuări ale avantajelor economice în cursul perioadei contabile sub formă de ieșiri sau de micșorări la evalorii activelor ori creșteri ale datoriilor,care au ca efect reducerea capitalurilor proprii sub alte forme decât distribuirile în beneficiul proprietarilor.

Recunoașterea stocurilor ieșite drept cheltuială are loc atunci când se produce o reducere a avantajelor economice viitoare,generată de o diminuare de active sau o creștere a datoriilor,reducere ce poate fi evaluată în mod credibil.IAS 2 „Stocuri” prevede patru situații în care costul stocurilor trebuie recunoscut drept cheltuială:

când stocurile sunt vândute,valoarea contabilă a lor trebuie recunoscută ca o cheltuială în perioada în care a fost recunoscut venitul corespunzător

când are loc o diminuare a costului stocurilor până la nivelul valorii realizabile nete ca urmare a deprecierilor.Valoarea deprecierilor este recunoscută ca o cheltuială în perioada în care s-au calculat

când are loc o pierdere de stocuri:stocuri a căror perioadă de garanție a expirat,fără posibilitatea de valorificarea sa

când unele stocuri sunt alocate altor conturi de active

1.4.Evaluarea stocurilor

Evaluarea stocurilor în contabilitatea curentă și în situațiile financiare ale întreprinderii se face după normele generate de evaluare ,elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale și cu Standardele Internaționale de Contabilitate.

În principiu Standardele Internaționale de Contabilitate rețin două momente pentru evaluarea elementelor din bilanț:evaluarea inițială și evaluarea ulterioară recunoașterii inițiale.

Evaluarea inițială a stocurilor,adică intrarea lor în întreprindere se face la cost,iar evaluarea ulterioară ,adică la bilanț se face la cea mai mică valoare dintre cost și valoarea realizabilă netă.

Întrucât bilanțul nu poate fi conceput fără inventariere ,prin care se determină mărimea reală a elementelor existente la acea dată,implicit rezultă că trebuie luate în considerare încă două momente ale evaluării :la inventariere care se sprijină pe valoarea actuală,denumită și valoare de inventar,(valoarea realizabilă netă în cazul stocurilor) și la ieșirea din gestiune care se efectuează la valoarea de intrare (la cost în cazul stocurilor).

1.4.1.Evaluarea stocurilor la intrarea în gestiune

La intrarea în gestiune stocurile se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare,denumită și valoare de înregistrare sau cost istoric,identificat(ă) după caz,prin costul de achiziție,costul de producție,valoarea de aport și cea de utilitate și alte costuri ocazionate de stocurile intrate.

Costul de achiziție este propriu stocurilor de cumpărări materii prime,materiale consumabile,mărfuri,ambalaje etc,și alte bunuri cumpărate cu titlu oneros.Potrivit IAS 2 „Stocuri” costul de achiziție cuprinde prețul de cumpărare inclusiv taxele de import și alte taxe de cumpărare,cheltuielile de transport și de manipulare,și alte costuri care pot fi atribuite direct achiziției de stocuri.Reducerile comerciale,rabaturile și alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costul de achiziție.

Taxa pe valoarea adăugată (TVA) ,fiind de regulă recuperabilă nu intră în costul de achiziție al stocurilor.În cazul întreprinderilor neplătitoare de TVA sau când taxa nu este deductibilă,evaluarea stocurilor se face la valoarea inclusiv TVA.

În costul de achiziție al stocurilor pot fi incluse și diferențele de curs valutar aferente achizițiilor recente de bunuri facturate în valută doar în cazurile permise prin tratamentul alternativ prevăzut de IAS 21 „Efectele variației cursurilor de schimb valutar”,(când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de acoperire și privesc datorii rezultate din achiziții recente de stocuri care nu pot fi achitate).

Normele contabile românești , prevăd însă că tratamentul alternativ de mai sus nu poate fi aplicat în economia noastră, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de SIC 11 „ Schimb valutar-Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizări monetare accentuate”

Costul de achiziție este propriu stocurilor fabricate,produselor finite,semifabricatelor,producției în curs de execuție și alte stocuri produse de întreprindere.

Costul de producție cuprinde costul de achiziție al materiilor prime și materialelor consumabile,celelalte cheltuieli directe de producție (transformare) , precum și cota cheltuielilor indirecte de producție alocate în mod rațional ca fiind legate de fabricația bunurilor. De asemenea , în costul de producție precum și în costul de achiziție al bunurilor pot fi incluse și costurile îndatorării respectiv dobânzile și diferențele de curs aferente dobânzilor privind împrumuturile, care sunt direct atribuite achiziției sau producției unui bun pe termen lung.

Cheltuielile generale de administrație, cheltuielile de desfacere și cele financiare, de regulă nu se includ în costul de producție.

Referitor la cheltuielile indirecte de producție, trebuie reținute următoarele aspecte prevăzute de IAS 2:

cheltuielile indirecte cuprind regia de producție fixă și variabilă.Regia

fixă de producție cuprinde costurile indirecte care rămân relativ constante, indiferent de volumul producției, cum sunt : amortizarea, întreținerea secțiilor și utilajelor, etc. Regia variabilă cuprinde costurile indirecte de producție care variază direct proporțional cu volumul producției, cum sunt: costurile indirecte cu materialele și forța de muncă.

Alocarea regiei fixe asupra costului de producție se face pe baza

capacității normale de producție. În cazul unei producții scăzute sub capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe unitatea de produs nu se majorează. Regia nealocată este contabilizată ca o cheltuială a perioadei. În schimb, în cazul unei producții peste capacitatea normală, valoarea regiei fixe pe unitatea de produs este diminuată.

– alocarea regiei variabile asupra costului de producție se face pe baza folosirii reale a capacității de producție.

Valoarea de aport și valoarea de utilitate

Valoarea de aport este proprie stocurilor reprezentând aport la capitalul social.Se stabilește în urma evaluării efectuate potrivit legii, în funcție de prețul pieței, starea și amplasarea stocurilor.

Valoarea justă a stocurilor îmbracă diferite forme.Pentru stocurile aduse ca aport la capital, evaluarea se face în momentul aportului la mărimea valorii juste a acțiunilor primite în schimb,egală cu valoarea justă a stocurilor.

Valoarea justă este valoarea stabilită de un indicator independent și care remunerează valoarea acțiunilor sau alt instrument de capital propriu.

Valoarea de utilitate se stabilește pentru stocurile obținute cu titlu gratuit în funcție de aceleași criterii ca valoarea de aport.

Alte stocuri ocazionate de stocuri de intrare- se includ în costul stocurilor numai în măsura în care reprezintă „ costuri suportate pentru a aduce stocurile în forma și în locul în care sunt necesare întreprinderii” . Exemplu de astfel de stocuri sunt regiile generale, costul proiectării produselor destinate anumitor clienți.

Cheltuielile excesive generate de ineficiența producției, precum și cheltuielile posterioare constituirii stocurilor sunt excluse din costul lor,fiind tratate drept cheltuială a perioadei în care au intervenit.Fac parte din această categorie cheltuieli cum sunt:

– pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producție, peste limitele normale admise;

– costurile de stocaj, altele decât cele care separă două etape ale procesului de producție;

– regiile generale de administrație care nu participă la adunarea stocurilor în forma și în locul în care se găsesc;

– costurile de desfacere.

La intrarea în gestiune a mărfurilor se determină prețul cu amănuntul al mărfurilor care se înregistrează în contul „Mărfuri” ținând seama de componentele sale:

– costul de achiziție al mărfurilor care rezultă din facturile furnizorilor

– adaosul comercial care se calculează prin aplicarea cotei de adaos practicată de societatea comercială asupra costului de achiziție.Prin însumare rezultă prețul de vânzare.

– TVA care concură la formarea prețului cu amănuntul al mărfurilor intrate în gestiune este neexigibilă.

Costul de producție= Cost de achiziție al + Costuri de prelucrare

materiei prime (salarii directe și asimilate,

de costuri directe și indirecte)

1.4.2.Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii

Regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor, la inventar, este evaluarea la valoarea actuală sau de utilitate denumită și valoare de inventar.

Aceste valori se stabilesc în funcție de utilitatea bunului în întreprindere și prețul pieței.

Valoarea de inventar este deci, egală cu valoarea actuală, care este o valoare estimată în funcție de piață și de utilitate a bunului pentru întreprindere.

Valoarea de utilitate sau prețul pieței, ca bază de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifică în principal în funcție de destinația lor astfel:

– bunurilor destinate vânzării ( mărfurile,produsele finite,unele semifabricate și materiale) li se stabilesc de regulă valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este dată de prețul de vânzare previzionat (estimat) din care se scad cheltuielile rămase de făcut pentru comercializarea lor, cum sunt cheltuielile de transport, comisioane cedata, cheltuieli în perioada de garanție, etc.

– semifabricatele și producția în curs de execuție se evaluează la valoarea componentelor materiale încorporate la care se adaugă costurile stadiilor de prelucrare tehnologică parcursă (stabilite prin metode tehnice sau metode contabile).

– materii prime și materiale consumabile destinate utilizării în exploatare se evaluează la costul lor de înlocuire ( de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate și stabilite valori actuale, care delimitează stocurile în trei categorii:

stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă.

stocuri care au suferit deprecieri;care se evaluează la preț posibil de valorificat și la care ca urmare, valoarea de inventar, este mai mică decât valoarea contabilă

stocuri la care utilitatea sau prețul pieței crește deci, valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

În ceea ce privește normele de inventariere astocurilor utilizate la noi în țară, trebuie

făcută precizarea că se vor utiliza metode diferite de stabilire a valorii de inventar în funcție de natura stocurilor după cum urmează:

pentru materii prime și materiale cumpărate, valoarea de inventar se stabilește pe baza costului de achiziție al ultimului lot intrat

stocurile fabricate destinate desfacerii se evaluează la costul de producție al ultimei perioade calculate când s-a produs intrarea.Se poate folosi și varianta când pornind de la prețul pieței ca valoare de realizare se scade rezultatul potențial, calculat în mod analitic pe produs sau rezultatul mediu calculat în funcție de rata rentabilității.

Privind stocurile de producție neterminată, semifabricatele și produsele destinate consumului intern valoarea de inventar se estimează la nivelul costurilor de producție.

Mărfurile se evidențiază pornind de la prețul pieței la 31 decembrie sau la prețul de vânzare la aceeași dată din care se scade rebetul (adaosul sau marja comercială)

Stocurile degradate sau deteriorate parțial se reduc corespunzător cu gradul de depreciere, valoarea lor de inventar fiind egală cu valoarea de întrebuițare pe care o pot căpăta în întreprindere sau cu prețul de valorificare _____________, stabilit prin corelație cu prețul altor bunuri similare care se comercializează.

Potrivit Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii patrimoniului sunt făcute

următoarele precizări: „la stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudenței, potrivit căruia nu este permisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor”.În acest sens:

în cazul în care se constată că valoarea de inventar, stabilită în funcție de

utilitatea bunului pentru unitate și prețul pieței, este mai mare, decât valoarea cu care acestea sunt înregistrate în contabilitate, iar în listele de inventariere vor fi înscrise valorile din contabilitate

în cazul în care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea din

contabilitate, în listele de inventariere se vor înscrie valorile de inventar

pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului în cazul constatării

unor deprecieri relative (nedefinitive) trebuie constituit un provizion pentru deprecieri, care să reflecte situația reală existentă, indiferent de situația economică a agentului economic, respectiv, chiar și în cazul în care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere fiscal.

Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii, pentru deprecierile constatate, nu sunt deductibile fiscal

– în cazul constatării unor lipsuri în gestiune, imputabile, administratorii vor lua măsura „imputarea acestora la valoarea lor de înlocuire”.

Prin valoarea de înlocuire se înțelege costul de cumpărare practicat pe piață, la care se adaugă taxele nerecuperabile, inclusiv TVA, cheltuieli de transport, alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de utilitate sau pentru intrarea în gestiune a bunului respectiv.

La stabilirea valorii de imputare nu se vor avea în vedere provizioanele pentru depreciere constatate.

1.4.3. Evaluarea stocurilor la bilanț

Evaluarea stocurilor la închiderea exercițiului prin bilanțul contabil se face la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabilă pusă de acord cu rezultatele evaluărilor la inventariere.

În acest scop, valoarea de utilitate (actuală/ de inventar) , reținându-se valoarea cea mai mică dintre două mărimi după regula de prudență (cea mai mică valoare dintre cost și prețul pieței).

Pot fi posibile următoarele cazuri:

pentru stocurile la care au rezultat diferențe în plus între valoarea de inventar și valoarea de intrare, în bilanț acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare.Deci, plusul de valoare (valoarea de inventar este mai mare decât valoarea de intrare) nu se înregistrează în contabilitate

pentru stocurile la care s-au constatat diferențe în minus între valoarea de inventar și valoarea lor de intrare, acestea se evaluează în bilanț la valoarea de inventar.

În contabilitate aceste stocuri vor continua să fie înregistrate la valoarea lor de intrare (ca valoare brută), iar minusul de valoare datorat unor deprecieri probabile se înregistrează prin intermediul conturilor de provizioane. Dacă din valoarea de intrare (contabilă a stocurilor) se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate și înregistrate provizioane, se obține valoarea de inventar cu valoare netă care se înscrie în bilanț.

Pe baza acestor date, se desprinde regula generală de evaluare și înregistrare a stocurilor și anume: „ înregistrarea lor în contabilitate la valoarea de intrare stabilită la nivelul costului de achiziție sau a costului de producție după caz, ca forme ale costului istoric.Prin aceasta se asigură aplicarea pricpiului realității (costului istoric), costurile efective de achiziție și de producție fiind paramentrii reali ai valorii stocurilor.

Totodată principiul prudenței cere ca plusurile de valoare între valoarea de înregistrare și valoarea de intrare să nu fie înregistrate, acestea nefiind realizate, iar pe de altă parte pentru minusurile de valoare același principiu cere constituirea de provizioane din care aceste minusuri să fie acoperite în caz că la valorificarea stocurilor, minusurile de valoare se confirmă total sau parțial.

1.4.4.Evaluarea stocurilor la ieșirea din gestiune

Ieșirea stocurilor din gestiune se face, în principal, prin consum și prin vânzare.Problema fundamentală care se pune pentru înregistrarea stocurilor este cea a prețului utilizat.

În acest sens, norma IAS 2 grupează stocurile în funcție de posibilitatea de identificare a lor în: stocuri identificabile și stocuri fungibile și delimitează următoarele metode de evaluare:

pentru stocurile identificabile, metoda identificării specifice (IS)

pentru stocurile fungibile:

b1) ca tratament contabil de bază: metoda costului mediu ponderat (CMP) și metoda primului intrat primului ieșit (FIFO)

b2) ca tratament contabil alternativ:metoda ultimului intrat primului ieșit (LIFO)

b3) alte tratamente (tehnici de măsurare a costurilor): metoda prețului prestabilit (costul standard) și metoda la preț cu amănuntul.

Metoda costului mediu ponderat se calculează ca un raport între valoarea totală a stocului inițial (SI), plus valoarea intrărilor și stocul inițial (qs) , plus valoarea stocurilor intrate (qi).

Costul mediu ponderat se poate calcula fie după fiecare intrare, fie la sfârșitul perioadei de gestiune:

CMP

Exemplificarea CMP folosind următoarele date:

Metoda costului mediu ponderat poate fi aplicată în două variante:

actualizarea costului mediu ponderat după fiecare intrare.În acest caz ieșirile sunt evaluate cu ultimul cost mediu ponderat, obținut prin formula:

CMP unde,

Si- stocul precedent evaluat la costul mediu ponderat precedent (vechiul preț mediu)

Prin aplicarea acestei variante se obțin următoarele valori de ieșire:

actualizarea periodică a costului unitar mediu ponderat,fie lunar,fie la alte perioade,care în principiu să nu depășească durata medie de stocare:

Se determină durata unei rotații rotații

4 luni, durata medie de stocare

Costul mediu ponderat al aprovizionărilor din perioada a patru luni (septembrie-decembrie).

CMP=

Stocul final este evaluat la 18333,33 lei. Această valoare este diferită de cea rezultată din varianta anterioară, fiind mai mică.

În ansamblu, metoda costului mediu ponderat tinde să anuleze efectele descreșterii prețurilor,deoarece nivelul costului mediu ponderat și al costului stocului final calculat conform acestei metode este influențat de toate prețurile plătite pe parcursul exercițiului și de prețul stocului inițial.

Prin varianta actualizării periodice a CMP , în condițiile creșterii prețurilor, prin inflație, prețul de evaluare al stocului final este mai mic decât ultimul preț de aprovizionare, astfel că valoarea ieșirilor va fi mai mare decât prima variantă,influențând corespunzător cheltuielile de exploatare și rezultatele financiare.

Vânzarea mărfurilor, se face, de regulă, cu numerar, prețul cu amănuntul fiind detaliat la înregistrarea vânzărilor pe două componente: prețul de vânzare și TVA colectată inclusă în preț.Cele două componente rezultă din bonurile sau facturile fiscale emise.

Metoda primului intrat primului ieșit (FIFO)

Potrivit acestei metode bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului intrat, respectiv al articolului care este mai vechi în stoc.Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune sunt evaluate la costul de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.

Prin această metodă ieșirile se estimează la valoarea de intrare în ordinea intrării loturilor în gestiune.

În perioada inflaționistă, aplicarea acestei metode duce la subevaluarea cheltuielilor datorită supraevaluării stocurilor de mărfuri de la finele perioadei de gestiune, în funcție de prețurile de achiziție a ultimelor loturi intrate.

Întreprinderile din țara noastră, au posibilitatea de a evalua și înregistra în contabilitate stocurile după metoda prețurilor standard (prestabilite).Prețurile standard sunt stabilite pe baza prețurilor medii ale bunurilor respective, fiind impusă reflectarea distinctă a diferențelor de preț față de costul de achiziție sau costul de producție efectiv.Aceste prețuri standard sunt actualizate cel puțin o dată pe an, în funcție de evoluția prețurilor, iar diferențele de preț stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se înregistrază proporțional atât asupra valorii bunurilor ieșite cât și asupra stocurilor.

Repartizarea diferențelor de preț asupra valorii bunurilor ieșite se efectuează cu ajutorul coeficientului „K” astfel:

K= unde,

Si-dif= soldul inițial al diferențelor de preț

Ri-Dif= diferențele de preț aferente intrărilor

Si-St= soldul inițial al stocurilor la prețul de înregistrare

Ri-St= valoarea intrării din cursul perioadei la preț de înregistrare

Acest coeficient se aplică valorii bunurilor ieșite din gestiune la prețul de înregistrare, pentru a obține diferențele de preț aferente valorii stocurilor ieșite.

Coeficienții de repartizare a diferențelor de preț pot fi calculați la nivelul conturilor sintetice de gradul I și II pe grupe de categorii de stocuri.

În cazul aplicării acestei metode de evaluare a ieșirilor din stoc, ieșirile urmează cu întârziere variațiilor prețurilor de intrare, această întârziere fiind mai mare sau mai mică în funcție de viteza de rotație a stocurilor.

Metoda identificării specifice

Această metodă presupune atribuirea costurilor specifice elementelor identificabile ale stocurilor care fac obiectul unor comenzi distincte, indiferent dacă au fost cumpărate sau produse.

Aceasta înseamnă că fiecare articol sau categorie de stocuri se individualizează atât în momentul intrării în patrimoniu cât și al stocării și ieșirii din stoc.

Identificarea specifică nu poate fi folosită în cazul în care stocurile cuprind un număr mai mare de elemente care sunt de regulă fungibile, întrucât prin selectarea articolelor sau loturilor care rămân în stoc, metoda ar putea reprezenta o modalitate de aranjare a beneficiului perioadei.

Metoda identificării specifice pornește de la ipoteza că fiecare articol ieșit este identificat prin data de intrare și costul de achiziție.

Metoda ultimul intrat și primul ieșit (LIFO)

Conform acestei metode ieșirile sunt evaluate la costului ultimului lot intrat, respectiv al articolului care este cel mai recent. După epuizarea ultimului lot, cantitățile ieșite vor fi evaluate la costului lotului anterior .

Metodele FIFO și LIFO dau rezultate extreme, prima evaluând stocul final la cost de achiziție, mai mare, face ca ieșirile să aibă o valoare mai mică față de valoarea determinată prin metoda LIFO. Prin metoda costului mediu, calculat după fiecare operație, evaluările se situează ca mărime, între valorile date de celelalte două metode, în timp ce prin calcularea costului mediu ponderat la sfârșitul lunii se va obține un rezultat extrem (maximizarea valorii ieșirilor).

Într-o perioadă caracterizată prin creșterea prețurilor varianta LIFO este cea care realizează o mai bună corespondeță între veniturile și costurile cele mai recente. Întrucât acestea se aproipie de costurile de înlocuire, LIFO separă rezultatul din operare de rezultatul din deținere de active, deci corectează eroarea de desincronizare.

În schimb, varianta FIFO asociază veniturilor obținute costurile cele mai vechi, incluzând rezultatul din deținere în rezultatul din operare. Varianta LIFO servește astfel mai bine necesităților de informare ale utilizatorilor, prin compararea performanței comerciale a managerilor cu rezultatele generate de achiziția stocurilor. Popularitatea variantei LIFO este în strânsă legătură cu diminuarea profitului impozabil și deci, cu îmbunătățirea trezoreriei, acolo unde legislația fiscală permite aplicarea acestei metode. În România, varianta LIFO este admisă ca metodă contabilă, dar cum regulile de determinare a rezultatului fiscal restrâng utilizarea ei de către contribuabil, aplicarea acestei metode nu este frecventă. Problemele ridicate de utilizarea metodei LIFO se rezumă la:

subevaluarea stocurilor în bilanț

descreșterea volumului fizic real al stocurilor finale

nivelul ridicat al costurilor antrenate de introducerea și operarea sistemului.

Metoda proxima intrare prima ieșire (NIFO)

Această metodă este apropiată în concepția sa de metoda LIFO și este enunțată astfel: cea mai apropiată proximă intrare- prima ieșire. Evaluarea ieșirilor din stoc se face la valoarea de înlocuire bazată pe prețul ultimei facturi ( eventual la prețul estimativ al următoarei facturi). Ea este suma pe care întreprinderea va accepta să o plătească pentru achiziționarea unui bun de substituire care să permită asigurarea unui flux identic de bunuri și servicii în aceleașă condiții de exploatare.

Metoda costului (prețului) standard

Întreprinderile în cadrul contabilității interne de gestiune pot să determine costuri și prețuri prestabilite pentru a evalua stocurile folosind costurile (prețurile ) standard.

Practic, aceste costuri pot fi costuri antecalculate sau costuri medii dintr-o perioadă anterioară. În cazul folosirii acestei metode de evaluare, bunurilor li se stabilesc, anticipat, costurile fixe de înregistrare, cu ajutorul cărora se evaluează și înregistrează intrările și ieșirile.

Diferențele dintre costul de înregistrare (standard) și costurile efective de achiziție sau de producție se evidențiază în conturi distincte. În cazul în care între costurile de achiziție și costul standard sunt înregistrate diferențe care au fost evidențiate distinct. Aceste diferențe se repartizează la sfârșitul lunii asupra valorii bunurilor ieșite și asupra stocului existent cu ajutorul coeficientului de repartizare al diferențelor de preț. Cota parte din diferențele de preț aferentă ieșirilor se va calcula prin înmulțirea valorii bunurilor ieșite cu coeficientul calculat. Diferențele nerepartizate ieșirilor corespund stocurilor existente la sfârșitul lunii.

CAP.II. Gestiunea și organizarea contabilității stocurilor

2.1. Organizarea sistemului informațional contabil al stocurilor

În cadrul întreprinderii, activele circulante materiale (stocurile) ocazionează numeroase operații care pot fi grupate după conținutul lor în:

operații de aprovizionare și conservare

operații de eliberare dindepozite, inventariere

Aceste operațiuni sunt consemnate în diferite documente și evidențe operative specifice.

În vederea îndeplinirii obiectivelor prevăzute în programul de aprovizionare, unitățile patrimonile emit către furnizori comenzi, iar pe baza acestora încheie contracte economice.

În anumite condiții, contractele economice sunt înlocuite de furnizori prin confirmarea de comandă.

Pentru urmărirea modului în care sunt realizate contractele de comandă aprovizionare, serviciul de aprovizionare organizează o evidență operativă, care cuprinde registrul de comenzi și fișa de urmărire a executării comenzilor.În aceste evidențe se înscriu comenzile emise către furnizori, precum și termenele de livrare stabilite de comun acord cu aceștia, prin contractele economice sau în lipsa acestora, prin confirmarea de comandă trimisă de furnizor, data la care a fost executată comanda, se fac mențiuni privind revenirile pentru urgentarea executării comenzii, penalizările datorate pentru neexecutarea contractuală etc.

În cadrul executării comenzii și a contractului de aprovizionare, întreprinderea cumpărătoare primește de la furnizor avizul de însoțire și/ sau factura fiscală.

Avizul de însoțire a mărfii, se emite, pe măsura livrării, de către compartimentul vânzări și servește ca document pentru eliberarea și scăderea depozitului, cu mărfurile , produsele sau alte valori destinate vânzării, trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre păstrare, este un document de primire în gestiune a cumpărătorului.Circulă de la furnizor la cumpărător.În gestiunea furnizorului, exemplarul unu este preluat de delegatul unității care face transportul sau al clientului, pentru a însoți bunurile pe timpul transportului, iar exemplarul doi ajunge la compartimentul vânzări, pentru înregistrarea cantităților în evidență, privind executarea contractelor și apoi transmis la compartimentul financiar-contabil pentru a fi atașat la factură și înregistrat.

În gestiunea cumpărătorului, exemplarul unu stă la baza operațiunii de recepție de către comisia de recepție a bunurilor aprovizionate, după ce este trimis compartimentului aprovizionare pentru înregistrarea cantităților , în registrul de evidență al aprovizionărilor și certificarea efectuării plății către furnizor, precum și pentru înregistrarea în contabilitate, atașat la factura fiscală.

Un alt document pentru executarea comenzii și a contractului de aprovizionare îl reprezintă factura fiscală.

Întreprinderile care întocmesc factura fiscală, în momentul livrării bunurilor, nu vor mai emite avizul de însoțire decât pentru bunurile trimise pentru prelucrare la terți, în custodie sau spre prelucrare, factura fiscală realizând, pe lângă funcțiile avizului de însoțire, și pe cele de transport pentru viza de control financiar preventiv, și totodată este act justificativ pentru decontarea (încasare-plata) contravalorii.

Operația de luare în primire a valorilor materiale aprovizionate se numește recepție.La sosirea materialelor de la furnizor se execută următoarele operațiuni de recepționare:

– recepția transportului executată de delegatul serviciului aprovizionare al întreprinderii cumpărătoare.Aceasta se execută în momentul preluării transportului de la cărăuș (organizația de transport) și constă în verificarea stării ambalajelor.În cazul în care se constată violări ale ambalajului se procedează pe loc la desfacerea coletului și se inventariază conținutul.Pentru lipsurile constatate se întocmește un proces- verbal de constatare, care se semnează de delegatul unității de transport și cel al unității destinatare.

– recepția cantitativă efectuată de către persoana care preia în gestiune materialele sosite.Prin recepție se confruntă datele din comandă cu avizul de însoțire sau factura fiscală primită de la furnizor și cu materialele efective sosite , concordanța între sortimentele și cantitățile de materiale înscrise în factură cu cele primite.

– recepția calitativă se efectuează de către un specialist (tehnolog sau merceolog). Pentru anumite materiale stabilite prin instrucțiuni sau dispoziții interne se iau probe de materiale , care se trimit la laborator pentru analiza chimică, tehnică, etc.Materialele din această categorie nu sunt trimise la consum sau comercializate înainte de cunoașterea rezultatului analizei de laborator, consemnat într-un buletin de analiză.

Dacă la recepția valorilor materiale se constată deteriorarea sau lipsa coletelor, nepotriviri calitative față de datele indicate în documentele însoțitoare, se întocmește Nota de recpție și constatare de diferențe.Prin acest document materialele necorespunzătoare calitativ sau în neconcordanță cu comanda sunt respinse la recepție, preluate în custodie și ținute la dispoziția furnizorului.

Primirea avizului de însoțire și a facturii fiscale, sosirea transportului și plata facturii se înscriu în ordine cronologică în Registrul de comenzi și în Fișa de urmărire a executării comenzilor.

Dacă materialele se primesc în tranșe sau sosesc înainte de primirea facturii de la furnizor, precum și în cazul în care materialele respective au fost achitate și lăsate un timp în custodia furnizorului, pentru consemnarea recepției, se întocmește Nota de intrare-recepție.

În cazul în care factura sosește odată cu materialele, recepția valorilor materiale se poate consemna direct pe factura fiscală fără a se mai întocmi Nota de intrare-recepție.

Un alt document îl constituie Bonul de predare-transfer-restituire folosit pentru predarea la magazie a produselor, semifabricatelor și a materialeleor obținute din producție proprie, pentru tranzitarea materialelor de la un loc de depozitare la altul în cadrul aceleiași întreprinderi, precum și pentru restituirea celor neutilizate la sfârșitul perioadei.

Documentele folosite pentru eliberarea stocurilor de active circulante cu privire la materialele pentru consum sunt: Bonul de consum și Fișa limită de consum.

Valorile materiale trimise spre prelucrare la terți se utilizează pe baza Dispoziției de livrare, Aviz de însoțire a mărfii pe care se face mențiunea „ pentru prelucrare la terți „. La înapoierea matreialelor prelucrate se controlează dacă s-a primit cantitatea prelucrată corespunzătore, în raport cu normele de consum, iar pe documentele de recepție , pentru o evidență corectă, se face mențiunea „ din prelucrare „.

Livrarea mărfurilor și produselor finite către terți se face pe baza Facturii fiscale.

Fișa de magazie este un document de evidență operativă a magaziei (depozitului) și se întocmește separat pentru fiecare fel, calitate sau sortiment de stocuri materiale.

Documentele referitoare la materialele intrate în unitatea patrimonială (facturi, avize de însoțire, nota de intrare-recepție) , după înregistrarea în fișele de magazie, se predau serviciului (resortului) de aprovizionare.După verificare, avizare și înregistrare în evidența tehnico-operativă a aprovizionării, aceste documente se transmit la compartimentul de contabilitate în termenel stabilite de conducătorul compartimentului financiar-contbil.

Documentele primare de ieșire a stocurilor din depozite se predau direct la compartimentul contabilitate.

Organizarea contabilității analitice a stocurilor

Pentru asigurarea integrității stocurilor, unitățile mari trebuie să-și organizeze o contabilitate analitică a tuturor cantităților de bunuri materiale – sub orice formă se prezintă ele – aflate în depozitele sau magazinele unei întreprinderi, destinate alimentării producției sau vânzării ca mărfuri (produse finite). Unitățile mici și mijlocii care folosesc metoda inventarului intermitent pentru contabilizarea sintetică a stocurilor, nu au nevoie de organizarea unei contabilități analitice a stocurilor.

Contabilitatea analitică a stocurilor trebuie astfel organizată încât să permită cunoașterea acestora cantitativ cât și valoric pe fiecare loc de depozitare în parte și pe feluri de materiale, produse, mărfuri etc.

Contabilitatea analitică este o evidență completă, întrucât se folosește atât etalonul bânesc cât și etalonul natural, spre deosebire de evidența operativă a depozitelor, care utilizează numai etalonul natural.

Pentru anumite materiale care se consumă în cantități mai mici sau cu mișcări reduse se poate organiza contabilitatea analitică numai în etalonul bănesc, cum sunt: rechizitele de birou, imprimatele, medicamentele din truse sanitare, cărțile din biblioteca tehnică etc precum și la gestiunea mărfurilor în unitățile cu amănuntul.

Contabilitatea analitică se poate ține în funcție de specificul activității și necesitățile proprii ale întreprinderii, după una din următoarele metode:

cantitaiv- valorică (pe fișe de conturi analitice)

operativ- contabilă (pe solduri)

global- valorică

metode speciale de evidență analitică a materialelor

Indiferent de metoda de lucru adoptată , contabilitatea analitică trebuie să asigure o concordanță deplină cu contabilitatea sintetică.

a) Metoda cantitativ- valorică pe fișe de conturi analitice

În cazul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ține evidența cantitativă pe categorii de bunuri, iar în contabilitatea generală se ține o evidență cantitativ- valorică.

Prezintă următoarele caracteristici:

– documentele de intrare și ieșire se înregistrează mai întâi cantitativ în fișele de magazie, care se țin la locurile de depozitare

– aceleași documente, grupate pe operații de intrare și ieșire, se îmborderează separat și împreună cu acestea se predau la biroul contabilității stocurilor materialelor

– la biroul contabilității materialelor aceste documente se prelucrează conform necesităților, pe grupe sau subgrupe de materiale și pe locuri de consum, sunt evaluate cantitățile la prețul de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective;

– după prelucrarea datelor din documente, materialele se înregistrează cantitativ și valoric în fișele de conturi analitice, deschise pe feluri de materiale, și pe locuri de depozitare

– odată cu consemnarea în fișele contabile a intrărilor și ieșirilor se obține și centralizatorul de materiale, zilnic pentru intrări și lunar pentru ieșiri.

Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materii și materiale se realizează la sfârțitul lunii.

b) Metoda operativ- contabilă (pe solduri) contribuie la reducerea lucrărilor de evidență analitică a stocurilor, deoarec nu se mai folosesc fișele contabile analitice pe feluri de materiale și se întărește controlul exercitat de către serviciul contabil asupra gestionarilor prin punctajul cu fișele de magazie a tuturor documentelor înregistrate.

În cazul acestei metode la locul de depozitare se ține evidența cantitativă a bunurilor materiale pe categorii., în contabilitatea generală se ține evidența valorică pe gestiuni, iar în cadrul gestiunilor pe grupe și subgrupe de bunuri. Verificarea exactității și concordanței înregistrărilor din evidența depozitelor cu cele din contabilitatea generală se face lunar prin evaluarea stocurilor cantitative transcrise din fișele de magazie în registrul stocurilor.

Tehnica de lucru este următoarea: documentele justificative sunt înregistrate de gestionar în fișele de magazie (care sunt vizate de conducătorul compartimentului contabil), stabilind stocul după fiecare operație.

Periodic (la două- trei zile) serviciul contabil verifică înregistrările făcute în fișele de magazie (corectitudinea stocurilor) și preia documentele respective, împreună cu borderourile întocmite de către gestionar, separat pentru materialele intrate și respectiv pentru materialele ieșite, înscriind prețul și calculând valoarea aferentă documentelor.

În continuare serviciul contabilitate centralizează documentele preluate de la magazie și le însumează în cadrul fiecărui borderou pe grupe de materiale și pe conturi corespondente (debitoare sau creditoare).

Totalurile stabilite sunt înscrise în „ Situația de mișcări lunare”, întocmită separat pentru intrări și pentru ieșiri. În cadrul ei sunt stabilite coloanele pentru fiecare gestionar și rânduri pentru grupe de materiale, valoric.

La sfârșitul fiecărei luni se totalizează situațiile și se stabilesc două categorii de totaluri, pe gestionari și pe grupe de materiale, atât la intrări cât și la ieșiri, care servesc pentru determinarea valorii stocurilor existente la sfârșit de lună, pe grupe de materiale și pe gestionari. În acest scop la existențele de la începutul lunii se adaugă intrările și se scad eliberările din depozit (atât pe grupe cât și pe gestionari).

La sfârșit de lună, stocurile din fișele de magazie se înscriu în registrul stocurilor și se înmulțesc cu prețul lor.

Soldurile stabilite se înscriu în Registrul stocurilor, care se întocmește pe grupe de materiale, cu coloane pentru cele 12 luni ale anului.

Existențele fizice înscrise în acest registru trebuie să concorde cu stocul stabilit prin fișele de magazie, iar soldurile pe grupe și gestiuni cu valorile din Situația de mișcări lunare. În caz de neconcordanță se verifică operațiile la grupa respectivă de materiale. Suma soldurilor pe grupe din Situația de mișcări lunare și Registrul de stocuri trebuie să concorde cu contabilitatea sintetică.

c) Metoda global- valorică constă în ținerea evidenței numai valoric, atât la nivelul gestiunii, cât și în contabilitate.

Potrivit acestei metode, la evidența operativă a fiecărei gestiuni nu se mai înregistrează mișcările de stocuri în fișa de magazie, cantitativ pe fiecare fel și sortimente de materiale sau mărfuri. Fișele de magazie sunt înlocuite cu Registrul de gestiune, în care zilnic sunt înregistrate valoric intrările și ieșirile, pe baza documentelor justificative și se stabilește soldul la sfârșitul zilei. Raportul de gestiune zilnic se întocmește în două exemplare, din care exemplarul unu împreună cu documentele justificative este trimis la compartimentul de contabilitate.

La serviciul de contabilitate se verifică legalitatea și realitatea documentelor înscrise în raportul de gestiune, prețurile precum și evaluarea împreună cu celelalte calcule, astfel încât după ce se constată corecta și legala lor alcătuire le vizează și le înregistrează în Fișa contabilă analitică ținută pentru fiecare gestiune în parte.

Controlul concordanței înregistrărilor din evidența gestiunii, cu cea din contabilitate se face periodic, în principal, prin confruntarea soldurilor din Raportul de gestiune cu soldurile din Fișa contabilă analitică. Această metodă se aplică cu precădere pentru evidența mărfurilor aflate în unități comerciale cu amănuntul și pentru alte bunuri.

Metode speciale de evidență analitică a materialelor

Folosirea tehnicii moderne de calcul a impus metode noi de evidență analitică a stocurilor. Astfel, în cazul folosirii calculatoarelor electronice sunt adoptate metodele clasice prezentate mai sus la condițiile și performanțele programelor de calcul, atât pentru evidența operativă a depozitelor, cât și pentru contabilitatea analitică. Descrierea metodologiei de realizare a diferitelor metode clasice de contabilitate analitică a stocurilor poate folosi și la analizele pentru organizarea sistemului informațional și elaborarea programelor informatice de contabilitate a stocurilor.

Organizarea contabilității sintetice a stocurilor

Evidența constituirii și mișcării stocurilor se realizează prin conturile ce formează conținutul clasei 3 din Planul de conturi general, denumită „Conturi de stocuri și producție în curs de execuție”.

Deoarece în structura costului de achiziție intră prețul bunurilor, preț cu care se înregistrează întrarea lor în conturile de activ circulante (stocuri), pentru înregistrarea celorlalte elemente ale costului de cahiziție, ca transport, taxe, manipulare etc, au fost create conturi de diferențe de preț pentru fiecare categorie de stocuri (contul 308 „Diferențe de preț la materii prime și materiale”, contul 348 „Diferențe de preț la produse”, contul 368 „Diferențe de preț la animale”, contul 378 „Diferente de preț lamărfuri”, contul 388 „Diferențe de preț la ambalaje”.

În afara conturilor din clasa 3, care au ca obiecte de înregistrare stocurile și producția în curs de execuție, contabilitatea formării și utilizării acestora necesită stabilirea unor corespondențe cu conturi din alte clase:

– clasa 4 „Conturi la terți”, în principal în relațiile cu furnizorii, în cazul achiziționărilor (contul 401”Furnizori”), relațiile cu asociații pentru aportul în natură la capital (contul 456 „Decontări cu asociații privind capitalul), relațiile cu bugetul statului pentru taxa pe valoarea adăugată cuprinsă în prețul bunurilor achiziționate.

– clasa 6 „Conturi de cheltuieli”, pentru înregistrarea pe cheltuieli a stocurilor utilizate în activitatea de exploatare, de comercilaizare, în structura lor, după natură respectiv după conținutul economic ( contul 601 „Cheltuieli cu materiile prime”, contul 602 „Cheltuieli cu materialele consumabile”, contul 603 „Cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar”, contul 606 „Cheltuieli privind animalel”, contul 607 „Cheltuieli privind mărfurile”, contul 608 „Cheltuieli privind ambalajele”, precum și trecerea pe cheltuieli a ajustărilor pentru deprecierea stocurilor ( contul 6814 „Cheltuieli de exploatare privind ajustările pentru deprecierea activelor circulante”)

– clasa 7 „Conturi de venituri” pentru stocurile obținute din activitatea de exploatare (contul 711 „Variația stocurilor”) și înregistrarea operațiilor de deducere sau anulare a ajustărilor aferente stocurilor consumate sau ieșite din patrimoniu ( contul 7814 „Venituri din provizioane pentru deprecierea activelor circulante).

Stocurile deținute de întreprindere, dar care sunt proprietatea altor unități se urmăresc prin conturi organizate în grupa 80 „ Conturi în afara bilanțului” din clasa 8 „ Conturi speciale”, și anume:

-contul 8032 „ Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare”

– contul 8033 „ Valori materiale primite în păstrare sau custodie”

La organizarea contabilității sintetice a stocurilor poate fi adoptată una din cele două metode recomandate de normele de aplicare a Legii contabilității:

– metoda inventarului permanent

– metoda inventarului intermitent.

Metoda inventarului permanent

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare a stocurilor (cantitativ și valoric) evaluate la prețul de achiziție, cost de producție, preț standard (prestabilit) sau preț de factură, după caz. De asemenea tot în conturile de stocuri se înregistrează fiecare ieșire din stoc, atât valoric cât și cantitativ, ceea ce permite stabilirea și cunoașterea în orice moment a stocurilor atât cantitativ cât și valoric.

În cazul utilizării inventarului permanent, conturile de stocuri se debitează în cursul exercițiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor și se creditează cu ieșirile din stoc aferente perioadei de gestiune respective.

La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferențe ( plusuri sau minusuri de inventar), acestea se vor regulariza aducând stocurile la nivelul lor real.Astfel, metoda inventarului permanent presupune înregistrarea în contabilitatea generală a fiecărei mișcări de stoc (intrare și ieșire) și stabilirea soldului stocului scriptic după fiecare mișcare de stoc.

Contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta:

stocul inițial de la începutul lunii care va fi cel final din luna precedentă și care nu poate fi decât debitor

intrările în cursul lunii, pe baza documnetelor de intrare a stocurilor, ce se vor înregistra în debitul conturilor corespunzătoare

ieșirile din cursul lunii, în baza documentelor de ieșire a stocurilor care vor forma rulajul creditor al conturilor de stocuri

în baza elementelor menționate stoc inițial, intrări, ieșiri, se va stabili în permanență stocul scriptic al bunurilor.

Ele vor putea fi comparate în perioadele de inventariere cu stocurile faptice din a căror comparare se pot stabili plusuri sau minusuri de inventar.

Folosirea metodei inventarului permanent presupune:

utilizarea fiecăruia dintre prețurile de înregistrare a stocurilor menționate la paragrafele precedente

folosirea conturilor de diferențe de preț aferente stocurilor

conducerea unei contabilități analitice prin adoptarea uenia dintre metodele de contabilitate analitică descrise.

Metoda inventarului permanent, deși presupunem volum mai mare de muncă, asigură o mai riguroasă cunoaștere, în orice moment, a mărimii stocurilor și un mai bun control al integrității lor.

Metoda inventarului permanent presupune înregistrarea în contabilitatea generală a fiecărei mișcări de stoc (intrări și ieșiri) și stabilirea soldului scriptic după fiecare mișcare de stoc.

Metoda inventarului intermitent

Spre deosebire de vechiul sistem de contabilitate în care inventarul permanent al stocurilor în contabilitatea generală era universalizat, în actualul sistem contabil unitățile patrimoniale pot opta și pentru inventarul intermitent al stocurilor, cu condiția ca inventarul permanent al acestora se fie condus în contabilitatea de gestiune, în cazul întreprinderilor mari, sau extracontabil în cazul întreprinderilor mici și mijlocii.

Această metodă presupune stabilirea ieșirilor, și deci, înregistrarea lor în contabilitate pe baza inventarieii stocurilor la finele fiecărei luni. În acest caz ieșirile se determină ca diferență între valoarea stocurilor inițiale plus valoarea intrărilor, pe de o parte, și valoarea stocurilor finale stabilite prin inventariere, pe de altă parte. Relația de calcul a ieșirilor este :

E = Si + I – Sf

Unde,

E – valoarea ieșirilor

Si – valoarea stocului inițial

I – valoarea intrărilor în cursul perioadei

Sf – valoarea stocurilor finale, stabilite prin inventariere

În cazul utilizării acestei metode s-a renunțat la utilizarea în cursul lunii a conturilor de stocuri pentru evidența lucrărilor, și respectiv, a recalculării stocurilor scriptice după fiecare intrare.

Prin urmare conturile de stocuri se utilizează numai la începutul și sfârșitul lunii. În timpul lunii intrările de stocuri de materii prime și materiale, obiecte de inventar, animale și mărfuri sunt contabilizate direct în conturile de cheltuieli corespunzătoare, la cost de achiziție, preț de factură sau preț prestabilit după caz. La sfârșitul fiecărei luni se stabilesc stocurile finale prin inventariere și se înregistrează în conturile de stocuri inițiale ale lunii următoare și ele se vor anula prin includerea lor pe cheltuieli la începutul lunii următoare.

Tehnica aplicării inventarului intermitent diferă la stocurile procurate din afara unității față de cele provenite din producție proprie și anume:

a) pentru stocurile (bunurile) procurate din afara unității se parcurg următoarele etape:

se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a reveni asupra conturilor de cheltuieli, unde au fost înregistrate la început;

achizițiile de bunuri efectuate de la furnizori se înregistrează direct asupra conturilor de cheltuieli;

la finele perioadei se inventariază bunurile aprovizionate ori provenite din perioada precedentă, neconsumate, prin care se degrevează cheltuielile prin trecerea lor asupra conturilor de stocuri.

Prin parcurgerea acestor etape soldurile conturilor de cheltuieli reflectă bunurile consumate (ieșite) în timpul perioadei, calculate după relația:

Ieșiri = Stoc inițial + Intrări – Stoc final

În perioada următoare operațiile scrise mai sus se repetă.

b) pentru stocurile (bunurile) provenite din producție proprie se parcurg următoarele etape:

se stornează stocurile inițiale ale perioadei din conturile de stocuri pentru a anula veniturile constituite cu acestea la finele perioadei precedente;

bunurile obținute din producția proprie nu se înregistrează în contabilitatea sintetică ci numai în evidența operativă din locurile de depozitare;

pe măsura vânzării stocurile se vor înregistra asupra conturilor de venituri, fără să fie necesară destocarea lor;

la finele perioadei se inventariază bunurile obținute din producție proprie, inclusiv cele provenite din perioada precedentă, dar nevândute, și se înregistrează asupra conturilor de venituri din producția stocată..

Prin parcurgerea acestor etape soldurile conturilor de venituri reflectă bunurile produse în unitate în timpul perioadei, calculate după relația:

Intrări = Stoc inițial + Vânzări – Stoc final

În perioada următoare operațiile descrise mai sus se repetă.

2.2.Gestiunea și analiza stocurilor

Stocurile reprezintă cantitățile fizice de materiale, de produse sau de mărfuri necesare fiecărei faze a ciclului de exploatare (aprovizionare, producție, desfacere) pentru a asigura desfășurarea continuă și ritmică a activelor de exploatare.

Caracterului continuu al producției (sau al desfacerilor) i se opune din motive economice caracterul discontinuu al aprovizionărilor.

Din punct de vedere financiar stocurile reprezintă alocarea de capital ce nu poate fi recuperată până când aceste stocuri nu parcurg întregul ciclu de exploatare și sunt valorificate prin vânzarea și încasarea produselor, lucrărilor sau serviciilor realizate de întreprindere.9

Astfel se poate remarca , că procesul de exploatare cel mai economic ar fi cel care s-ar desfășura fără stocuri sau cu stocuri foarte mici. Însă o aprovizionare „în timp real” sporește considerabil cheltuielile de aprovizionare (transport, manipulare etc).

Pe de altă parte, gestiunea modernă a stocurilor este departe de a mai considera eficientă formarea de stocuri mari peste necesitățile rezonabile ale exploatării. Stocurile supranormative sunt însoțite, pe plan financiar de pierderi prin imobilizarea inițială a capitalurilor în aceste stocuri , prin cheltuieli de depozitare mari, pe care le ocazionează, prin dobânzi peste cele curente, prin deteriorări și degradări de stocuri.

Cheltuielile suplimentare inițiale în gestiunea stocurilor pot rezulta atât din stocuri insuficiente, cât și din stocuri excesive.

În aceste condiții mărimea optimă a stocurilor este cea care armonizează relația contradictorie dintre cheltuielile de aprovizionare care variază în funcție de numărul de aprovizionări (Ca) și cele de depozitare (Cd) variabile, în raport cu mărimea stocurilor. Se demonstrează că această mărime optimă a stocurilor este cea care minimizează cheltuielile totale (CT) cu formarea stocurilor și maximizează rentabilitatea activității de exploatare.

Cheltuielile (Ca) determinate de declanșarea unei noi aprovizionări (unei noi comenzi) sunt cele ocazionate de studiul pieței, de deplasarea salariaților pentru aprovizionare, de întocmirea documentațiilor de aprovizionare, de control a mărfurilor și analiză a eșantioanelor.

Cheltuielile totale de pregătire a comenzilor, într-un exercițiu financiar, vor fi cu atât mai mici cu cât mărimea comenzilor va fi mai mare. La nivelul unei comenzi se poate stabili un cost unitar fix (Ca). Cheltuielile de depozitare (Cd), numite și de antrepozitare, sunt ocazionate de transportul, manipularea, depozitarea, degradarea și deteriorarea stocurilor, precum și de costul

capitalului necesar pentru procurarea lor.

9) Petre Brezeanu,Gestiunea financiară a întreprinderii în economia de piață,Ed. Fundației România de Mâine

Cum stocurile sunt epuizabile prin darea lor în consum sau prin vânzare, cheltuielile de antrepozitare sunt o medie a cheltuielilor din prima zi a constituirii stocului și a celor din ultima zi de existență a acestuia. Acest model poate fi extins și pentru optimizarea stocurilor de produse în curs de fabricație și a celor de produse finite. Prin aplicarea acestui model se obțin materii optime ale loturilor de fabricat și ale celor de livrare, precum și intervalele optime ale ciclurilor de fabricație și de expediere a produselor, în condiții de minimizare a costurilor ce însoțesc formarea și păstrarea stocurilor de produse în curs și a celor de produse finite.

Modelul Wilson – Wbitin care optimizează mărimea stocului pornește de la relația costului total pentru formarea stocului:

CT = CA + Cd =

Minimul costului total se obține în punctul în care derivata întâia a costului în raport cu mărimea stocului este egală cu zero.

unde,

S – mărimea optimă a stocului

N – necesarul anual din materialul de aprovizionat

Ca – costul fix unitar pentru pregătirea unei noi aprovizionări

Pa – preț unitar de aprovizionare

Cd – cost de depozitare pe unitate de stoc

În cadrul preocupărilor de detreminare a mărimii optime a stocurilor, activitatea de planificare economică și financiară a trebuit să rezolve o altă relație contradictorie. Astfel, urmărind distribuția după valoare a stocurilor de active circulante din majoritatea întreprinderilor, s-a constatat că circa 70% din numărul articolelor existente în stocuri reprezintă numai circa 10% din valoarea totală a acestora, în timp ce aproximativ 10% din numărul articolelor dețin circa 70% din valoarea totală a stocurilor.

În această situație, nu se mai justifică din punct de vedere financiar, urmărirea și controlul detaliat al stocurilor de valoare mică, dar care dețin o pondere mare ca număr de articole, folosindu-se în acest scop, metode globale.

O strategie eficientă de gestiune a stocurilor a fost fundamentată de „Metoda ABC” care împarte stocurile de active circulante în trei grupe:

a) grupa A (puține dar valoroase) articole de active circulante de valoare mare pe unitatea de măsură, dar cu pondere mai mică în numărul total de articole;

b) grupa B articole de active circulante de valoare medie și cu pondere medie în numărul total de articole;

c) grupa C (multe, dar mărunte) articole de valoare mică pe unitatea de măsură, dar cu pondere ridicată în numărul total de articole.

Metoda ABC permite:

– o urmărire detaliată a stocurilor din grupele A, B și o determinare a mărimii matematice optime a acestora, astfel ca necesarul de capitaluri pentru formarea și păstrarea lor să fie minim. Pentru aceste grupe se justifică folosirea metodelor analitice de fundamentare a nevoii de funcționare pe tipuri de stocuri, pe categorii de stocuri și chiar pe elementele componente nominalizate;

– o urmărire globală a stocurilor din grupa C care se vor aproviziona în loturi mari, pentru perioade mari de timp, pentru a reduce în acest fel, cheltuielile de transport- aprovizionare.

Nevoia de finanțare a stocurilor este determinată de totalitatea cheltuielilor de formare și păstrare a stocurilor de active circulante în toate fazele ciclului de exploatare, astfel încât să se asigure desfășurarea continuă și ritmică a producției. Din motive de simplificare a calculuilui, mărimea elementelor componente de cheltuieli , de procurare și păstrare a stocurilor se definește prin influența a doi factori:

cheltuieli medii zilnice cu elementul respectiv de stoc, determinate pe baza cheltuielilor anuale din planul costurilor de producție și pe baza unor coeficienți (K) de corectare

intervalul de timp (t) dintre două reconstituiri succesive ale stocurilor, stabilit prin normele tehnice care reglementează desfășurarea proceselor de aprovizionare, producție, desfacere s-au preluat la nivelul realizărilor din anii anteriori.

Stocurile de altfel sunt bunuri deținute de o întreprindere în vederea unei vânzări viitoare.

Într-o întreprindere industrială, ele grupează trei categorii de bunuri: materii prime, producție neterminată și produse finite. În întreprinderile comerciale stocurile sunt în principal constituite din mărfuri. Deținerea stocurilor permite unei întreprinderi posibilitatea de a disocia operațiile de aprovizionare, de producție și de vânzare.

Stocajul permite, de asemenea, desfășurarea nestânjenită a vânzărilor, neântreruperea producției, reducerea costurilor comenzilor de reaprovizionare.

Nivelul stocurilor de materii prime depinde de:

de previziunile producției întreprinderii

de posibilitățile de aprovizionare și de fiabilitatea țărilor producătoare atunci când e vorba de produse precum petrolul etc;

de prețul materiilor prime.

Nivelul stocului de producție neterminată depinde în principal de durata proceselor de producție. În plus, procesul de producție este îndelungat și de asemenea stocurile de producție neterminate sunt ridicate.

Nivelul stocurilor de produse finite depinde de coordonarea între producție și vânzări.

Este posibil să se diminueze stocurile de produse finite, pe calea supleței condițiilor de credit, dar această politică comportă limite.

Obiectivul unei bune gestionări a stocurilor este de a minimiza costurile ce rezultă din deținerea de stocuri:

pe de o parte, o creștere a stocurilor antrenează costuri suplimentare; cheltuieli de antrepozit, asigurarea de stocuri, risc de deteriorare

pe de altă parte, o creștere a stocurilor diminuează costurile de întrerupere a producției

Se vor examina:

un model clasic de gestiune a costurilor

un model mai recent de sorginte japoneză.

Modelul clasic – are ca scop determinarea cantității pentru fiecare din comenzi

ținând cont de:

costuri fixe de trimitere și recepție a comenzii

de cifra de afaceri

de costul de imobilizări unitar al stocurilor

Se pun anumite ipoteze:

cererea se presupune a fi cunoscută

vânzările se presupun a fi constatate de-a lungul anului

nu este luat în calcul în acest model un stoc minim de securitate

intervalele de livrare se presupun a fi constante.

Stocurile implică două categorii de costuri:

cost de deținere (depozitare)

cost de aprovizionare- livrare

Costul de depozitare – aceste costuri sunt multiple: costuri de stocaj, asigurări, depreciere, deteriorae, costul capitalului imobilizat.

Dacă „C” este costul de depozitare unitar al stocurilor, costul total de depozitare a stocurilor este:

Costul total de depozitare crește atunci când cantitatea cerută de fiecare aprovizionare crește.

Costul de aprovizionare – livrare – acestea sunt costurile de reaprovizionare și de livrare. Ele sunt de asemenea, numite și costuri de comandă.

Costurile totale de aprovizionare- livrare sunt egale cu produsul dintre suma fiecărei comenzi și costul unitar al comenzii. De altfel, el se diminuează pe măsură ce cantitatea cerută crește.

Metoda Kanban – Această metodă este utilizată în SUA și în Europa. Este denumită și metoda stocului zero și metoda de producție în flux continuu.

Ideea de bază a sistemului constă în aceea că întreprinderea trebuie să dețină un stoc minimal, dar pentru aceasta furnizorii săi ar trebui să poată livra la timp piesele care îi sunt necesare întreprinderii. Pentru ca firma să poată livra rapid, trebuie ca ea să întrețină relații urmărite cu furnizorii săi și să existe o bună coordonare.

Sistemul Kanban modifică ipotezele modelului clasic:

diminuează costul de comandă al stocurilor. Acesta poate fi obținut printr-o localizare judicioasă a unităților de producție;

diminuează stocul de securitate.Acesta poate fi obținut, ameliorând relațiile dintre întreprindere și furnizorii săi.

Această metodă consideră că atât costul de stocaj cât și cel de comandă pot fi minimizate grație unei mai bune localizări și coordonări între întreprinderi.

Analiza stocurilor de materiale

Analiza stocurilor de materiale urmărește următoarele aspecte:

analiza stocurilor și costului stocării

analiza utilizării resurselor materiale și a consecințelor acestora asupra performanțelor economico- financiare ale firmei.

Formarea stocurilor

Partida optimă de aprovizionat (qa) se determină cu ajutorul relației10:

qa

unde,

ct – consumul total din resursa materială analizată

T – perioada de gestiune luată în calcul ca număr de zile

c – costul de efectuare a unei comenzi (lansare)

c” – costul cu stocarea unei unități fizice din resursa materială analizată pe unitatea de timp.

Alți indicatori utilizați în analiza stocurilor de materiale sunt:

gradul de îndeplinire a programului de aprovizionare

unde,

I – intrări

Na – necesarul de aprovizionat

gradul de acoperire cu contracte

unde,

Qa – cantități contractate.

_____________________________

10) Iosefina Moroșan, „Analiza economico- financiară”, Ed. Fundației România de Mâine

CAP.III. Contabilitatea stocurilor

3.1.Contabilitatea materiilor prime și materialelor consumabile

Materiile prime și materialele consumabile au o însemnată pondere în totalul mijloacelor materiale circulante, îndeosebi la unitățile patrimoniale cu activitate de producție de bunuri. Cuprind Materii prime, materiale consumabile și diferențe de preț la meterii prime și materiale.

Stocuri de materii prime

Materiile prime sunt bunurile care participă direct la fabricarea produselor și se regăsesc în produsul finit integral sau parțial, fie în starea lor inițială sau transformată.

Evidența meteriilor prime se ține la prețul de înregistrare prestabilit. Între prețul de înregistrare prestabilit și prețul de achiziție pot apărea diferențe în plus sau în minus.11

Diferențe de preț în plus apar atunci când costul de achiziție este mai mare decât prețul prestabilit al materiilor prime, intrate în gestiune.

Diferențele de preț în minus se determină în situația în care costul de achiziție este mai mic decât prețul prestabilit.

Pentru deprecierea stocurilor de materii prime, de regulă, la sfârșitul exercițiului financiar, se constituie , suplimentează, diminuează sau anulează provizioane.

Stocuri de materiale consumabile

Materialele consumabile sunt bunurile care participă sau ajută la procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit. În categoria stocurilor de materiale consumabile se includ: materiale auxiliare, combustibili, piese de schimb, semințe, materiale de plantat, furaje, materiale de ambalat și altele. Rechizitele de birou, imprimatele și alte materiale comsumabile pe care unitatea patrimonială consideră că nu este cazul să le stocheze pot fi incluse direct pe cheltuieli, cu excepția formularelor cu regim special care se gestionează după norme speciale12.

Contabilitatea materiilor și materialelor aflate în proprietatea întreprinderii se realizează cu ajutorul conturilor:

a) contul 301 „ Materii prime”

b) contul 302 „ Materiale consumabile”;

c) contul 303 „ Materiale de natura obiectelor de inventar”;

d) contul 308 „ Diferențe de preț la materii prime și materiale”.

_________________________________

11) Mircea Boulescu, Contabilitate și expertiză contabilă, Ed Fundației România de Mâine 2000

12) Mircea Boulescu, Contabilitate și expertiză contabilă, Ed Fundației România de Mâine 2000

Contul 301 „ Materii prime”

După conținutul economic acest cont se înscrie în clasa activelor circulante materiale, grupa stocurilor de materii și materiale și este cont de activ.

Se debitează cu:

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime aduse de la terți, fiind trimise anterior sau aflate în curs de aprovizionare; conturi corespondente 351 „ Materii și materiale aflate la terți” și 401 „ Furnizori”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime achizițioanate de la furnizori cu facturi, cont corespondent 401 „ Furnizori”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime primite de la grupuri; cont corespondent 4511 „ Decontări în cadrul grupului”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime achiziționate de la furnizori fără facturi; cont corespondent 408 „ Furnizori, facturi nesosite”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime aduse ca aport în natură la capitalul social; cont corespondent 456 „ decontări cu asociații privind capitalul”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime primite de la unitatea de care aparține subunitatea; cont corespondent 481 „ Decontări între unitate și subunități”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime primite de la o altă subunitate; cont corespondent 482 „ Decontări între subunități”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime cumpărate pe seama avansului de trezorerie; cont corespondent 542 „ Avansuri de trezorerie”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime primite cu titlu gratuit; cont corespondent 758 „ Alte venituri din exploatare”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime constatate ca minus de inventar; cont corespondent 601 „ Cheltuieli cu materalele consumabile”;

Se creditează:

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime trimise spre prelucrare sau în custodie la terți; cont corespondent 351 „ Materii și materiale aflate la terți”;

– valoarea le preț de ănregistrare a materiilor prime trecute la mărfuri spre a fi vândute; cont corespondent 371 „ Mărfuri”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime date grupului ; cont corespondent 4511 „ Decontări în cadrul grupului”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime date unității de care aparține subunitatea; cont corespondent 481 „ Decontări între unitate și subunități”;

-valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime date altei subunități ; cont corespondent 482 „ Decontări între subunități”;

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime date în consum; cont corespondent 601 „ Cheltuieli cu materiale consumabile”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime constatate ca plus de inventar; cont corespondent 601 „ Cheltuieli cu materiale consumabile”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime lipsă la inventar, imputabile sau neimputabile; cont corespondent 601 „ Cheltuieli cu materiale consumabile”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime depreciate; cont corespondent 601 „ Cheltuieli cu materiale consumabile”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime ieșite prin donație; cont corespondent 658 „ Alte cheltuieli din exploatare”

– valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime distruse în urma calamităților; cont corespondent 658 „ Alte cheltuieli din exploatare”.

Contabilitatea materialelor respinse la recepție

În cazul când la recepția materialelor comisia constată că acestea nu corespund din punct de vedere calitativ se întocmește nota de recepție și constatare de diferențe. Fiind materiale necorespunzătoare întreprinderea nu le preia în patrimoniu pentru utilizare, considerând că furnizorul nu și-a executat obligația contractuală și, ca urmare, nu înregistrează obligația de plată față de acesta.

Deci, deși din punct de vedere gestionar, întreprinderea a preluat în depozit o cantitate de materiale, sub aspect patrimonial nu se va produce nici o modificare bilanțieră.

Materialele constatate ca fiind necorespunzătoare sunt preluate în păstrare de depozitele întreprinderii și ținute la dispoziția furnizorului (ca proprietar al acestora), valoarea lor fiind evidențiată în debitul contului în afara bilanțului 8033 Valori materiale în păstrare sau custodie.

În această poziție materialele pot rămâne fie până la recondiționarea lor de către furnizor la sediul beneficiarului când vor fi preluate ca materiale corespunzătoare în patrimoniul întreprinderii, fie până la data expedierii la furnizor în urma dispoziției acesteia.

În primul caz se va credita contul 8033 și concomitent se va evidenția pe baza notei de recepție intrarea în proprietate a materialelor , înregistrarea contabilă fiind :

301 = 8033

Materii prime Valori materiale în păstrare sau în custodie

Contabilitatea materialelor aflate la terți

În desfășurarea procesului de aprovizionare a întreprinderii pot interveni situații în care materiile prime și materialele recepționate de către cumpărător la sediul furnizorului vor rămâne temporar în depozitele furnizorului până se creează condiții pentru expediere. Bunurile achiziționate fiind recepționate , devin proprietatea cumpărătorului și trebuiesc achitate furnizorului, astfel că se creează obligația de plată fără ca bunurile să fie în depozitele întreprinderii.

În această situație nu pot fi debitate conturile de stocuri: 301,302, 371 care prin conținut și sfera lor evidențiază existența și mișcarea stocurilor din depozitele întreprinderii. În situație asemănătoare se prezintă bunurile expediate de furnizori, achitate, dar care se găsesc pe drum la sfârțitul lunii pentru care se închid conturile.

În unele situații anumite materiale sunt eliberate din depozitele întreprinderii, fără a fi vândute, ele continuând să rămână în patrimoniul întreprinderii, care le deține: materiale trimise la alte unități cu scopul de a fi prelucrate când întreprinderea care le deține nu dispune de utilajele necesare, materiale aflate în custodie pentru prezentare , sau în standuri, la expoziții sau vânzare la o anumită dată, materiale de natura obiectelor de inventar, ambalaje uzate în urma utilizării lor repetate, care pentru a mai putea fi folosite necesită reparații la întreprinderi specializate.

În baza principiului sistematizării și grupării în conturi a mijloacelor care au caracteristici comune, contabilitatea a creat un cont care evidențiază existența și mișcarea acestor valori materiale, contul 351 Materii prime și materiale aflate la terți, el fiind cont de activ de mijloace circulante materiale.

În debitul contului se înregistrează valoarea materiilor prime și materialelor aprovizionate , dar lăsate în custodie în corespondență cu creditul contului 401 Furnizori, valoarea materialelor trimise spre prelucrare, în corespondență cu creditul conturilor 301 Materii prime și 302 Materiale consumabile.

În creditul contului se înregistrează valoarea materiilor prime și materialelor intrate în gestiunea unității, sosite după prelucrare sau aduse în gestiune din cele aprovizionate și lăsate în custodie, în corespondență cu debitul conturilor 301 și 302.

Contabilitatea analitică se desfășoară pe unități în care materialele sunt date spre prelucrare ( custodie) și în cadrul acestora pe feluri de materiale.

Se consideră următoarele operațiuni:

1) S-au achiziționat materii prime pentru care s-a convenit ca furnizorul să le păstreze în custodie până la sosirea mijloacelor de transport în vederea expedierii. Pe baza facturii și a procesului verbal de custodie , se înregistrează:

% = 401

351

308

4426

2) Materiile prime achiziționate sunt expediate și se recepționează fiind predate depozitului

301 = 351

3) Cu aviz de însoțire , materiile prime sunt trimise spre prelucrare la terți:

351 = 301

4) Se recepționează piesele rezultate din prelucrarea materiilor prime

302 = %

351 (cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime)

401 ( cu costul de prelucrare fără TVA)

5) Înregistrarea TVA din factura de prelucrarea a materialelor , la costul prelucrării

4426 = 401

După aceeași regulă funcționează și celelalte conturi de stocuri aflate la terți și anume:

Contul 356 Animale aflate la terți

Contul 354 Produse aflate la terți

Contul 357 Mărfuri în custodie sau în consignație la terți

Contul 358 Ambalaje aflate la terți

Întreprinderea care primește materiale sau alte bunuri spre prelucrare sau reparare le înregistrează în contul în afara bilanțului 8032 Valori materiale primite spre prelucrare sau reparare.

Contabilitatea materiilor vândute

Materiile prime și materialele sunt achiziționate în vederea prelucrării și încorporării în produse finite sau pentru consumul lor în alte activități. Există situații în care unele cantități de materii prime și materiale devin disponibile și ele se valorifică prin vânzare către terți fără a fi prelucrate. Prin decizia de vânzare se schimbă destinația dată inițial acestor bunuri. Contabilitatea va înregistra ieșirea acestor valori din gestiunea mărfurilor:

1) Se transferă materiale destinate a fi vândute din gestiunea de materiale la gestiunea de mărfuri

371 = 302

378 = 308

2) Se facturează materialele livrate clienților la prețul negociat plus TVA

411 = %

707 ( cu valoarea la prețul de vânzare fără TVA)

4427 ( cu TVA înscrisă pe factură)

3) Se descarcă gestiunea de mărfuri cu prețul de înregistrare și diferențe de preț aferente mărfurilor vândute

607 = %

371 (cu valoarea la preț de înregistrare)

378 ( cu diferența la preț aferent)

b) Contul 302 „ Materiale consumabile” este un cont sintetic de gradul I, care are ca obiect de înegistrare activele circulante materiale consumabile ce participă în procesul de fabricație sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit, precum și cele necesare procesului de circulație, aflate în patrimoniul întreprinderii .

În sfera acestor active circulante materiale se înscriu o gamă largă de elemente, care se diferențiază în anumite limite prin caracteristicile comportamentale, cum sunt: materiale auxiliare, combustibilii, piese de schimb, semințe, materiale de plantat, furaje, materiale de ambalat și altele.

Această caracteristică structurală impune desfășurarea conținutului în conturi sintetice de gradul II operaționale :

Contul 3021 „ Materiale auxiliare”

Contul 3022 „ Combustibili”

Contul 3023 „ Materiale pentru ambalat”

Contul 3024 „ Piese de schimb”

Contul 3025 „ Semințe și materiale de plantat”

Contul 3026 „ Furaje”

Contul 3028 „ Alte materiale consumabile”.

Contul 302 „ Materiale consumabile” și conturile sale sintetice de gradul II sunt conturi de activ și au aceași funcție ca și contul 301 „ Materii prime”.

În cazul aplicării metodei inventarului intermitent , intervenția și funcțiile contabile ale conturilor 301 „ Materii prime” și 302 „ Materiale consumabile” sunt mult reduse. Astfel, aceste conturi se vor debita numai la sfârșitul perioadei cu valoarea la preț de înregistrare a materiilor prime și materialelor existente în stoc stabilite pe baza inventarului prin creditul contului 601 „ Cheltuieli cu materii prime” și 602 „ Cheltuieli cu materialele consumabile”.

De asemenea, unitățile mici și mijlocii pot folosi pentru contabilitatea sintetică a materialelor consumabile metoda inventarului intermitent, iar unitățile mari sunt obligate prin lege să folosească metoda inventarului permanent.

Contul 303 „ Materiale de natura obiectelor de inventar”

În categoria stocurilor de natura obiectelor de inventar se cuprind:

a) bunurile a căror valoare este mai mică decât limita prevăzută de lege pentru a fi considerate mijloace fixe

b) echipamentul de protecție, echipamentul de lucru și îmbrăcămintea specială impuse salariaților de normele de protecție și securitate a muncii sau de regulamente speciale;

c) mecanismele dispozitivele, verificatoarele, aparatele de măsură și control și notițe folosite la executarea anumitor produse și alte obiecte similare;

d) baracamentele și amenajările provizorii de șantier reprezentate de bunurile achiziționate sau construite prin efort propriu de către unitățile patrimoniale pentru executarea lucrărilor și prestațiilor de construcții. Nu se includ în această categorie lucrările de organizare de șantier de la care, în urma terminării lucrărilor de construcții sau a abandonării lor, nu se recuperează materiale, cum ar fi: platforme betonate, drumuri și căi de acces, gropi de var etc.

Cu ajutorul contului 303 se ține evidența existenței, mișcării și uzurii materialelor de natura obiectelor de inventar.Este un cont de activ.

În debitul contului se înregistrează:

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar primite de la societățile din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451, 452, 481, 482).

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (401, 408, 446, 542)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar aduse de la terți (351, 401)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar reprezentând aport în natură al acționarilor și asociaților (456)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar constatate plus la inventar și a celor primite cu titlu gratuit ( 603, 758)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar obținute din producția proprie (345)

În creditul contului se înregistrează:

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosință ( 603)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar lipsă la inventar și pierderile din deprecieri (603)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de iventar vândute ca atare (371)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile trimise la terți (351)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar livrate societăților din grup, alte societăți legate prin participații, unitate sau subunități (451, 452, 481, 482)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor consumabile donate și pierderile din calamități (658, 671)

– valoarea la preț de înregistrare a materialelor de natura obiectelor de inventar retrase din aportul la capitalul social (456)

Soldul contului reprezintă valoarea materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

Contul 308 „ Diferențe de preț la materii prime și materiale”

Întrucât materialele evidențiate în conturile 301 și 302 sunt înregistrate la preț efectiv de cumpărare (fără TVA deductibilă) sau la prețul standard, pentru evidențierea celorlalte componente ale costului de achiziție (taxe vamale, transport, manipulare,comisioane, alte taxe nedeductibile), precum și a diferențelor între prețul standard și prețul efectiv de cumpărare, se apelează la contul 308 „ Diferențe de preț la materii prime și materiale”. Acesta este deci, un cont rectificativ , prin suplimentare, al prețului de înregistrare al materiilor prime și materialelor și asigură colectarea acestor elemente ale costului de achiziție aferent materialelor intrate în gestiune și apoi repartizarea lor proporțional asupra conturilor care au înregistrat consumurile, respectiv ieșirile de materiale. Este un cont de activ.

În debitul contului se înregistrează :

– diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar intrate în gestiune (401, 542)

– diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune ( 601, 602, 603)

În creditul contului se înregistrează:

– diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar achiziționate (301, 302, 303)

– diferențele de preț în minus aferente materiilor prime, materialelor consumabile materialelor de natura obiectelor de inventar ieșite din gestiune ( 601, 602, 603)

Soldul contului reprezintă diferențele de preț aferente materiilor prime, materialelor consumabile și materialelor de natura obiectelor de inventar existente în stoc.

Diferențele de preț se repartizează asupra valorii materialelor ieșite și asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient de repartizare K, care se calculează astfel:

K=

Acest coeficient se înmulțește cu valoarea materialelor ieșite din gestiune la preț de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespondente în care au fost înregistrate materialele ieșite, prin creditul contului 308.

Rc * ct 308 = Rc * ct 300 (301) * K

Unde,

Rc – rulajul creditor al conturilor

La finele perioadei, soldurile conturilor de diferențe de preț se cumulează cu soldurile conturilor de materiale și se formează valoarea stocurilor la costul de achiziție.

Stoc materiale la cost de achiziție = Sold cont 308

Reflectarea în evidența cronologică a operațiilor de intrare și ieșire în cazul aplicării inventarului permanent se prezintă astfel:

1.Achiziționarea de materii prime și materiale de la furnizori, conform facturii și notei de intrare- recepție:

– cu prețul de cumpărare cu TVA deductibilă; și fără TVA

% = 401 % = 401

301 Furnizori 301 Furnizori

Materii prime Materii prime

302 302

Materiale consumabile Materiale consumabile

4426

TVAd

– cu cheltuieli de transport

% = 401

301 Furnizori

Materii prime

302

Materiale consumabile

308

Diferențe de preț la materii prime și materiale

4426

TVAd

Achiziționarea de materii prime și materiale fără factură

Recepția materialelor primite de la furnizori fără factură

% = 408

301 Furnizori facturi nesosite

Materii prime

302

Materiale consumabile

4428

TVAn

Deoarece mărimea TVA nu este o valoare certă, ea este înregistrată ca fiind neexigibilă.

La primirea facturii vom avea înregistrările:

cu valoarea înregistrării anterioare conform contractului

alta cu valoarea facturii cu TVA

% = 401

408 Furnizori

Furnizori facturi nesosite

308

Diferențe de preț la materii prime și materiale

TVAd = 4428 TVAn – pentru evidențierea TVA deductibilă

Consumuri conform bonurilor de consum (centralizatoare) pentru producție sau alte activități din exploatare

601 = 301 – cu valoarea la preț de

Cheltuieli cu materiile prime Materii prime înregistrare

Repartizarea diferențelor de preț aferente materialelor consumate

% = 308

601 Diferențe de preț la materii prime și materiale

Cheltuieli cu materiile prime

602

Cheltuieli cu materialel consumabile

Reflectarea în evidența cronologică a operațiilor de intrare și ieșire în cazul aplicării inventarului intermitent se prezintă astfel:

Varianta I.- Cumularea pe stoc a materiilor aprovizionate și descărcarea gestiunii la finele exercițiului. În acestă variantă conturile de materiale 301 și 302 se vor debita pe măsura intrării materialelor precum și contul 308.

achiziționarea de materii prime și materiale consumabile

% = 401

301 Furnizori

Materii prime

302

Materiale consumabile

308

Diferențe de preț la materii prime și materiale

4426

TVAd

Consumurile pentru exploatare (producție) sunt înregistrate o singură dată la sfârșitul exercițiului în urma inventarierii și evaluării stocurilor de materiale rămase neconsumate. Valoarea consumurilor la preț de înregistrare se determină astfel:

Sold inițial al materialelor + Valoarea intrărilor – Soldul final cf inventarului

Pentru aceasta se folosesc elemente din structura conturilor da materiale (rulaje și solduri) și cele din inventarul stocurilor de la sfârșitul exercițiului astfel:

Rc ct 300 = ( Si ct 300 + Rd ct300) – Sf ct300 cf inventarului de la sfârșitul exercițiului

Sumele stabilite se înregistrează ca și cheltuieli materiale astfel:

601 = 301

Cheltuieli cu materiile prime Materii prime

Pe baza datelor stabilite se repartizează diferențele de preț stabilite materialelor consumate care se înregistrează:

601 = 308

Cheltuieli cu materiile prime Diferențe de preț la materii prime și materiale

Varianta II.- Înregistrarea direct pe cheltuieli a materiilor aprovizionate (intrate) și achitarea în conturile de materiale la sfârșitul exercițiului a celor neconsumate, stabilite prin inventariere. Această variantă pornește de la premisa că stocurile da materiale sunt achiziționate în vederea utilizării lor curente și nu pentru a fi stocate. Stocurile sunt o fază a circuitului economic ce trebuie redusă la minim.

În această variantă avem:

– la achiziționarea materialelor, intrările se înregistrează direct pe conturile de cheltuieli corespunzător naturii stocurilor

% = 401

601 Furnizori

Cheltuieli cu materii prime

602

Cheltuieli cu materiale consumabile

4426

TVAd

– cheltuielile de transport, manipulare, taxe sunt înregistrate de asemenea direct pe conturile de cheltuieli unde au foste contabilizate materialele

– la sfârșitul exercițiului, în urma inventarierii stocurilor de materiale neconsumate, cu valoarea lor se activează conturile de stocuri și se diminuează corespunzător cheltuielile astfel:

301 = 601

Materiile prime Cheltuieli cu materii prime

cu valoarea stocurilor neconsumate la sfârșitul exercițiului

– la începutul exercițiului următor, se readuc în cheltuieli stocurile de materiale

neconsumate în exercițiul anterior astfel:

601 = 301

Cheltuieli cu materiile prime Materii prime

cu valoarea stocurilor provenite din exercițiul anterior.

3.2.Contabilitatea produselor

În categoria stocurilor de produse sunt cuprinse:

– semifabricatele, prin care se înteleg produsele al căror proces tehnologic a fost terminat într-o secție (fază de fabricație) și care trec în continuare în procesul tehnologic al altei secții (faze de fabricație) sau se livrează terțior

– produsele finite, adică produsele care au parcurs în întregime fazele procesului de fabricație și nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unității patrimoniale, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct clienților;

– produse reziduale reprezentând rebuturile, materiale recuperabile sau deșeurile13

______________________________

13) OMF 1752/2005 privind aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene,publicat în M-O. Nr. 1088 bis din 30.11.005

Organizarea documentației primare, ca primă activitate, implică studierea conținutului operațiilor specifice gestiunii produselor și proiectarea, pe această bază, a nomenclatorului documentelor, a structurii acestora, a modului de completare și a circuitului lor.

Operațiile specifice gestiunii produselor sunt:

– a) obținerea produselor și semifabricatelor din secțiile de producție și predarea acestora, după efectuarea controlului de calitate, la depozitele organizate pe lângă secții sau depozite centrale;

– b) identificarea produselor și semifabricatelor necorespunzătoare sub raport calitativ și valorificarea acestora, după cum se constituie un rebut definitiv sau parțial;

– c) transferul de produse și semifabricate între diferitele depozite ale întreprinderii;

– d) executarea de lucrări și prestarea de servicii către alte întreprinderi

– e) livrarea produselor finite sau semifabricatelor către terți și / sau eliberarea acestora pentru consumul propriu

– f) verificarea integrității stocului de produse finite și semifabricatele la locurile de depozitare și concordanța dintre existent și evidență.

Aceste operații se consemnează în documente specifice, dar și în documente utilizate în gestiunea celorlealte categorii de stocuri.

Bonul de predare- transfer restituire se utilizează atât ca bon de predare a produselor finite și semifabricatelor, cât și ca bon de transfer a produselor între magazii.

În cazul când se folosește ca document de predare a produselor la magazie, se întocmește de secția care execută ultima fază de fabricație și servește la : încărcarea gestiunii depozitului cu produsele și semifabricatele obținute; decontarea de către secțiile de fabricație a producției fizice și a costurilor ocazinate; furnizarea de date pentru urmărirea realizării producției; înregistrarea în evidența tehnico-operativă și în contabilitate.

Ca bon de transfer se utilizează pentru consemnarea mișcării produselor și semifabricatelor între gestiunile întreprinderii.

Nota de rebut este documentul în care se consemnează produsele (semifabricatele) rebutate definitiv, ca produse reziduale și este întocmită de controlul tehnic de calitate al secției constatatoare. Acesta servește la: decontarea de către secții a costurilor ocazionate de cantitatea de produse rebutate; încărcarea gestiunii magaziei cu produse reziduale și materiale recuperate;

Furnizarea de date pentru urmărirea și analiza rebuturilor, înregistrarea în evidența tehnico- operativă și contabilitate.

Eliberarea produselor finite, din depozite pentru livrare se face, ca și celelalte stocuri, pe baza avizului de însoțire, a facturii și a bonului de consum pentru produsele finite și semifabricatele secțiilor de producție pentru consum sau continuarea prelucrării.

Contabilitatea analitică a produselor se poate organiza adoptând una din metodele utilizate în organizarea contabilității stocurilor: metoda cantitativ- valorică, fișă de cont analitic; metoda operativ- contabilă pe solduri; metode adoptate la mijloace tehnice de calcul.

Obiectul contabilității analitice îl constituie sortimentul de produs finit, lucrarea executată sau serviciu prestat. Acestea sunt, apoi subsumate pe depozite (magazii) în scopul asigurării responsabilității și controlului gestionar. Întreprinderile producătoare pentru export pot organiza evidența operativă și contabilitatea analitică distinctă a acestor produse în vederea urmăririi executării contractelor externe.

Organizarea contabilității sintetice a produselor se face în cadrul formei de înregistrare adoptate, folosind conturile din grupa 34 Produse:contul 341 Semifabricate, 345 Produse finite, 346 Produse reziduale și 348 Diferențe de preț la produse.

Contabilitatea semifabricatelor

Semifabricatele, considerate produse al căror proces tehnologic nu s-a încheiat, dar au parcurs unele faze ale acestuia, pot fi grupate în funcție de modul de reflectare în contabilitate în două categorii:

– semifabricate nedepozitabile, trec de la o fază de fabricație la alta sub forma unor cheltuieli aferente producției în curs de execuție. Contabilitatea sintetică a acestora în cadrul contabilității financiare se realizează cu ajutorul contului 331 Produse în curs de execuție. Reflecrtarea analitică a acestora se realizează cu ajutorul contabilității de gestiune;

– semifabricate depozitabile, sunt acelea care au parcurs procesul tehnologic al unei faze de fabricație, după care se depozitează, urmând a fi prelucrate în continuare în procesul tehnologic al altei faze de fabricație ori livrate la terți. Contabilitatea acestor semifabricate, pe perioada depozitării lor se realizează cu ajutorul contului 341 Semifabricate.

Evaluarea semifabricatelor depozitabile se poate face:

la cost de producție, ce devine preț de înregistrare în contabilitate. În acest caz pentru ieșirea din depozite a semifabricatelor se va alege metoda potrivită pentru determinarea costului unitar al acestora. ( CMP, LIFO, FIFO etc).

La preț standard, care devine preț de înregistrare în contabilitate și rămâne constant pentru o anumită perioadă de timp. Diferențele până la costul de producție se reflectă distinct, cu ajutorul contului 348 Diferențe de preț la produse. În acest caz ieșirea semifabricatelor din depozite se face la preț standard, după care se repartizează diferențele de preț aferente ieșirilor calculate în mod asemănător ca și diferențele de preț aferente materialelor (contul 308).

Semifabricatele sunt produse intermediare care revin în procesul de producție și uneori pot fi valorificate ca atare la terți.

Contabilitatea semifabricatelor poate fi organizată în două variante:

Varianta în care semifabricatele și costurile acestora nu se evidențiază separat

într-un cont distinct, rămânând, în continuare, în masa producției în curs de execuție, urmează tratamentul contabil stabilit pentru producția în curs.

Varianta în care semifabricatele și costul lor de obținere se evidențiază distinct

în conturi. În acest caz sunt generate, de regulă documente primare de gestiune, ca: bonuri de predare semifabricate; bonuri de eliberare sau consum pentru continuarea procesului de producție.

În cadrul acestei variante se folosește contul sintetic de gradul I – 341 Semifabricate.

Caracteristici:

Se debitează cu valoarea la preț de înregistrare a semifabricatelor obținite, în corespondență cu creditul contului 711 Variația stocurilor ( 341 = 711);

Se creditează la ieșirea din gestiune a semifabricatelor pentru continuarea procesului de fabricație sau vândute, în corespondență cu debitul contului 711 Variația stocurilor ( 711 =341);

Soldul final este debitor și reprezintă valoarea semifabricatelor existente în stoc la preț de înregistrare.

În cazul aplicării metodei inventarului permanent se disting următoarele operațiuni contabile:

Evaluarea la preț de producție

Recepția semifabricatelor obținute în procesul de producție

341 = 711

Semifabricate Variația stocurilor

Eliberare pentru prelucrare la alte secții ale aceleași unități

711 = 341

Variația stocurilor Semifabricate

Evaluarea la preț standard

Recepția semifabricatelor obținute în procesul de producție

% = 711

341 Variația stocurilor

Semifabricate

348

Diferențe de preț la produse finite

Eliberarea pentru prelucrare la alte secții ale aceleași unități

711 = %

Variația stocurilor 341

Semifabricate

348

Diferențe de preț la produse finite

În cazul aplicării inventarului intermitent se disting următoarele operații:

1) Stornarea soldului inițial de semifabricate

341 = 711

Semifabricate Variația stocurilor

2) Trecerea asupra stocurilor a semifabricatelor inventariate la finele perioadei

341 = 711

Semifabricate Variația stocurilor

Contabilitatea produselor finite

Produsele finite obținute în procesul de producție pot fi evaluate în mod asemănător ca și semifabricatele depozitabile, adică la cost de producție sau la preț standard.

Documentele primare utilizate sunt:

– bon de predare – transfer – restituire, utilizat ca bon de predare a produselor finite la magazie;

– factura fiscală pentru vânzarea de produse finite.

Evidența operativă la locurile de depozitare a produselor finite se realizează cu ajutorul documentului „ Fișa de magazie”.

Contabilitatea analitică a produselor finite se poate realiza cu ajutorul metodei cantitativ valorice și metodei operativ contabile (pe solduri ).

Organizarea contabilității sintetice a produselor finite se poate face după metoda inventarului permanent la unitățile mari și după metoda inventarului intermitent la unitățile mici și mijlocii.

Contul 345 Produse finite ține evidența stocurilor de produse și a lucrărilor executate destinate vânzării.

Caracteristici:

Este cont de activ.

În debit înregistrează valoarea la preț de înregistrare (prestabilită) a produselor finite intrate în gestiune realizate din producția proprie, prin creditul contului 711 Variația stocurilor ; pe cele constatate plus la inventar , prin creditul contului 711 Variația stocurilor; pe cele revenite în întreprindere de la terți, prin creditul contului 354 Produse aflate la terți.

Se creditează cu valoarea la preț de înregistrare a produselor finite ieșite din gestiune prin vânzare, în corespondență cu debitul contului 711 Variația stocurilor; cu lipsurile la inventar, în corespondență cu debitul contului 711 Variația stocurilor; cu cele date în custodie sau prelucrare la terți prin debitul contului 354 Produse aflate la terți; cu cele distruse în urma calamităților naturale prin debitul contului 658 Alte cheltuieli de exploatare.

Soldul debitor reprezintă valoarea la preț de înregistrare a produselor finite aflate în stoc.

Când evaluarea produselor finite se face la preț standard, alături de contul 345 Produse finite se folosește, la reflectarea rulajelor acestora, și contul 348 Diferențe de preț la produse.

În cazul aplicării metodei inventarului permanent se disting următoarele operațiuni contabile:

1) Evaluarea la cost de producție

recepția produselor finite obținute din procesul de producție

345 = 711

Produse finite Variația stocurilor

vânzarea produselor finite la terți cu TVA

411 = %

Clienți 701

Venitueri din vânzarea produselor finite

4427

TVAc

descărcarea depozitului de produsele finite vândute

711 = 345

Variația stocurilor Produse finite

Evaluarea la preț standard

recepția produselor finite obținute din procesul de producție

% = 711

345 Variația stocurilor

Produse finite

348

Diferențe de preț la produse

vânzarea produselor finite la terți

411 = %

Clienți 701

Venitueri din vânzarea produselor finite

4427

TVAc

destocarea depozitului de produse finite vândute

711 = %

Variația stocurilor 345

Produse finite

348

Diferențe de preț la produse

În cazul aplicării metodei inventarului intermitent se disting următoarele operațiuni contabile:

1)Stornarea soldului inițial de produse finite

345 = 711

Produse finite Variația stocurilor

2) vânzarea produselor finite la terți

411 = %

Clienți 701

Venituri din vânzarea produselor finite

4427

TVAc

– trecerea asupra stocurilor a produselor nevândute, inventariate la finele perioadei

345 = 711

Produse finite Variația stocurilor

Produse finite folosite pentru acțiuni de protocol la limita cheltuielilor prevăzute de lege

623 = 345

623 = 758

711 = 345

Produse finite predate cu titlu gratuit

6582 = 701

711 = 345

Contabilitatea produselor reziduale

Produsele reziduale constau, în principal, din rebuturi, care sunt acele produse care nu satisfac condițiile din normele interne, din standarde și caietele de sarcini privind calitatea și fiabilitatea și la care, din punct de vedere tehnic nu sunt posibilități de aducere prin operații suplimentare, la condițiile normale de calitate, sau, deși acesta este posibil economic, nu se justifică (se consumă mai mult decât se obține prin valorificarea piesei sau produsului ca atare).

Pentru aceste produse reziduale se încearcă valorificarea lor în condiții acceptate de utilizatori interesați. Valorificarea și evaluarea lor se face la prețuri estimate posibile de obținut. Contabilitatea se ține prin contul 346 Produse reziduale, care funcționează după regula conturilor 345 Produse finite și 341 Semifabricate.

Caracteristici:

După conținutul economic este un cont de active circulante materiale

După funcția contabilă este un cont de activ

Se debitează cu : – valoarea produselor reziduale aduse la terți aflate anterior la prelucrare cont corespondent 354, 401

valoarea la preț de valorificare a produselor reziduale înregistrate în

gestiune din producție proprie, cont corespondent 711

Se creditează cu – valoarea produselor reziduale trimise la terți, cont corespondent 354

valoarea la preț de valorificare a produselor reziduale vândute, cont corespondent 711

Soldul debitor reprezintă produsele reziduale , le preț de valorificare, existente în stoc.

Se poate dezvolta pe analitice după metodele relatate la produsele finite.

Contabilitatea mărfurilor

Mărfurile sunt reprezentate de bunuri achiziționate din afara unității pentru a fi vândute în

aceeași stare, fără vreo prelucrare suplimentară.

Valoarea stocurilor de mărfuri se poate majora datorită următoarelor operații:

Achiziționare de la furnizori sau din avansuri de trezorerie

Aport în natură al întreprinzătorului individual

Aport în natură al acționarilor sau asociaților aduse de la terți

Materii prime, materiale consumabile

Materiale de natura obiectelor de inventar

Animale și păsări vândute ca atare

Produse finite livrate prin magazinele proprii de desfacere

Constatate plus la inventariere

Primite cu titlu gratuit

De asemenea , valoarea stocurilor de mărfuri poate spori cu valoarea adaosului comercial și taxa pe valoarea adăugată neexigibilă, în situația în care mărfurile se înregistrează la prețul cu amănuntul.14

Adaosul comercial este cota procentuală, parte din venitul creat în activitate productivă, adăugată la prețul de vânzare al mărfurilor până la nivelul prețului cu amănuntul, din care se acoperă cheltuielile de circulație și se formează profitul unității patrimoniale cu activitate comercială.

El se calculează în sumă absolută, pin aplicarea coeficientului de adaos stabilit asupra valorii mărfurilor la preț de livrare.

Adaosul comercial este marja comerciantului. Prin marjă se înțelege diferența, rezerva de care se poate dispune în anumite limite. În cazul mărfurilor, marja reprezintă diferența dintre prețurile de vânzare și cele de cumpărare ale mărfurilor. Marja poate reprezenta decalajul dintre prețurile mărfurilor , dintre cursurile hârtiilor de valoare etc.

Rabatul comercial este o reducere de preț, bonificație ce se acordă de vânzător cumpărătorului în cazul când se achită prețul mărfurilor înainte de scadență, dar numai cănd, deși vânzarea era pe credit, totuși plata se face anticipat pentru stimularea cumpărării unei cantități mari de marfă, vânzării unor mărfuri care nu sunt de sezon etc.

Valoarea stocurilor de mărfuri se poate reduce cu:

Mărfurile ieșite din vânzare

Lipsuri la inventarirere

Trimise în custodie sau în consignație la terți

Retrase din aport de către întreprinzătorul individual precum și valoarea adaosului comercial

Cu taxa pe valoarea adăugată neexigibilă aferentă mărfurilor vândute.

Sunt asimilate mărfurilor și alte categorii de mijloace circulante materiale ale unităților

cum sunt:

Stocuri achiziționate de unități pentru utilizarea proprie (materii prime, materiale de natura obiectelor de inventar etc) care își schimbă destinația și se oferă spre vânzare la terți

Stocuri provenite din producția proprie ce se vând prin unități de desfacere proprie (semifabricate, produse finite, produse rezultate din sacrificarea animalelor și păsărilor )

____________________________

14) Mircea Boulescu, Contabilitate și expertiză contabilă, Editura Fundației România de Mâine 2000

Mărfurile se vând printr-o rețea comercială adecvată care poate aparține:

agenților economici profilați pe aprovizionare și desfacerea mărfurilor

agenților economici care au ca obiect alte activități decât desfacerea mărfurilor, dar dispun de depozite sau magazine de mărfuri.

În funcție de natura circulației mărfurilor acestea pot fi:

circulația cu ridicată a mărfurilor, constă în achiziționarea de produse în cantități mari de la producători sau alți furnizori în scopul revânzării lor către alte unități comerciale, îndeosebi celor de vânzare cu amănuntul

circulația cu amănuntul mărfurilor, constă în vânzarea mărfurilor consumatorilor individuali pentru nevoile personale, precum și unor unități pentru consumul lor propriu.

Evaluarea mărfurilor diferă în funcție de rețeaua comercială prin care se vând mărfurile astfel:

la unitățile comerciale cu ridicată se recomandă evaluarea mărfurilor la costul de achiziție ale acestora. Ele se vor vinde la prețul de livrare. Diferența dintre prețul de livrare și costul de achiziție formează adaosul comercial, care are menirea să acopere cheltuielile de circulație și sî asigure obținerea unei rentabilități economice

la unitățile comerciale cu amănuntul se recomandă evaluarea mărfurilor la preț de vânzare cu amănuntul, format din costul de achiziție al mărfurilor, adaosul comercial și taxa pe valoarea adăugată colectată. In prețul de vânzare cu amănuntul se deduce TVA care se va regulariza cu bugetul statului ținând seama și de celelalte categorii de TVA. Diferența dintre prețul de vânzare cu amănuntul , diminuat cu TVA colectată, și costul de achiziție al mărfurilor formează rabatul (adaosul comercial care trebuie să asigure acoperirea cheltuielilor de circulație și obținerea unei rentabilități economice).

Documentele primare utilizate pentru circulația mărfurilor sunt foarte diversificate, ele fiind formate din : aviz de însoțire a mărfii, factură ficală, notă de recepție și constatare de diferențe, bon de vânzare etc. Evidența operativă se organizează, de regulă, la locurile de depozitare, ea fiind formată din : fișa de magazie deschisă pe fiecare sortiment de marfă din depozitele cu ridicata și rapoarte de gestiune pentru gestiunile de mărfuri din unitățile cu amănuntul.

Contabilitatea analitică a mărfurilor se organizează astfel:

la unitățile cu ridicata se practică o contabilitate analitică pe sortimente de mărfuri folosind, de regulă metoda cantitativ- valorică

la unitățile cu amănuntul se ține o evidență global – valorică pe magazine și, în cadrul lor pe gestiuni.

Contabilitatea sintetică a circulației mărfurilor se organizează astfel:

la unitățile cu ridicata prin folosirea metodei inventarului permanent

la unitățile cu amănuntul prin folosirea metodei inventarului intermitent la întreprinderile mici și mijlocii și folosirea metodei inventarului permanent la unitățile mari.

Conturile sintetice mai importante utilizate pentru reflectarea circulației mărfurilor sunt:

contul 371 Mărfuri, 378 Diferențe de preț la mărfuri și 4428 TVA neexigibilă.

Contul 371 Mărfuri ține evidența mișcării mărfurilor aflate în depozite, precum și în unitățile cu amănuntul sau de alimentație publică.

Caracteristici:

este un cont de activ

În debit se înscrie valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor intrate în gestiunea unității astfel: – achiziționate cu plată de la terți, în corespondență cu creditul conturilor 401 Furnizori, 408 Furnizori facturi nesosite. Cu prețul de achiziție fără TVA

cu adaosul comercial cuprins în prețul de vânzare, dacă înregistrarea mărfurilor intrate se face la prețul de vânzare prin creditul contului 378 Diferențe de preț la mărfuri

cu TVA cuprinsă în prețul de vânzare cu amănuntul cu care sunt înregistrate mărfurile la intrare prin creditul contului 4428 TVA neexigibilă

readuse din custodie, păstrate în consignație de la terți, prin creditul contului 357 Mărfuri în custodie sau în consignație la terți

aduse ca aport în natură, la capital de asociați prin creditul contului 456 Decontări cu asociații privind capitalul

transferate din gestiunea altor stocuri prin creditul contului 771 Venituri excepționale din operațiuni de gestiune

constatate plusuri la inventar în corespondență cu creditul contului 607 Cheltuieli privind mărfurile.

În creditul contului se înregistrează valoarea la preț de înregistrare a mărfurilor ieșite din patrimoniul unității: – prin vânzare în corespondență cu contul 607 Cheltuieli privind mărfurile

cu adaosul comercial aferent mărfurilor vândute , când prețul de înregistrare este prețul de vînzare, prin debitul contului 378 Diferențe de preț la mărfuri

cu TVA aferentă mărfurilor vândute cu amănuntul , prin debitul contului 4428 TVA neexigibilă

cu date în custodie sau în consignație prin debitul contului 357 Mărfuri în custodie sau în consignație la terți

– constatate lipsă la inventar și perisabilități prin debitul contului 607 Cheltuieli privind mărfurile

Soldul debitor reprezintă cheltuielile de achiziție aferente mărfurilor în stoc.

Întrucât contabilizarea intrării și ieșirii mărfurilor se face la preț de intrare este necesar să fie definit acest preț. În acest scop se au în vedere regulile generale de evaluare a activelor care indică costul de achiziție. Deoarece costul de achiziție este format din două componente structurale de bază: cost de achiziție (fără TVA deductibilă) și cheltuieli de aprovizionare (transport , manipulare, comisioane) în contul 371 Mărfuri se înregistrează prețul de cumpărare (fără TVA) , iar celelalte elemente ale costului de achiziție sunt colectate și apoi repartizate cu ajutorul contului 378 Diferențe de preț la mărfuri.

CAP.IV. METODE ȘI TEHNICI DE EVALUARE ȘI CONTABILIZARE A STOCURILOR LA S.C. TITAN SRL

4.1. Prezentare generală a societății SC TITAN SRL

Societatea analizată a luat ființă în anul 1994 , având un capital social subscris și vărsat în sumă de 50000 lei. Societatea are sediul în localitatea Davidești, județul Argeș. Este înregistrată la Oficiul Registrului de Comerț J03/ 1836 / 1994; având număr de cod fiscal R6495391. Forma de proprietate este societate cu răspundere limitată.

Obiectul principal de activitate este prelucrarea lemnului. Toate activitățile se realizează cu munca salariaților în baza contractelor de muncă pe durată nederminată încheiate prin Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș între societate și angajați. Astfel, că societatea are angajați cu carte de muncă 10 muncitori calificți în domeniul de activitate prestată, fiecare având un salariu brut 1000 lei lunar plus eventuale prime de merit și de sărbători.

În structura stocurilor existente la SC TITAN SRL se cuprind următoarele elemente: materii prime, materiale consumabile, produse finite, produse reziduale, semifabricate, mărfuri, ambalaje, materiale de natura obiectelor de inventar.

Materiile prime existente în societate sunt reprezentate de bușteni care se acchiziționează în urma participării la licitațiile de către Ocolul Silvic Mihăești. Buștenii sunt depozitați în depozite și se evidențiază în metrii cubi.

Materialele consumabile din cadrul societății sunt:

– combustibilul care se folosește pentru alimentarea mijloacelor de transport care asigură materia primă transportând-o de la locul exploatării din depozite, iar în final fiind încărcate în mijloace de transport cu ocazia livrării lor. Se evidențiază în litri

– uleiul din gater se folosește pentru funcționarea gaterelor care prelucrează buștenii. Se evidențiază în litri.

– piesele de schimb sunt necesare pentru buna funcționare a utilajelor aflate în fazele de producție care prelucrează materiile prime obținând produsul finit, dar și piesele necesare bunei funcționări a mijloacelor de transport în vederea manipulării materiilor prime și produselor finite.

Acestea sunt: pânze de gater, pânze de circular, motoare și altele. Se evidențiază în număr de bucăți.

– materialele de curățenie sunt produsele care se folosesc la curățenia birourilor.

Produsele finite existente în cadrul societății sunt stocurile de cherestea care rezultă în urma prelucrării buștenilor. Acestea sunt depozitate în șoproanele de depozitare ferite și protejate de fenomenele naturii care le pot deprecia . Se evidențiză în metri cubi.

Mărfurile în cadrul societății sunt cantitățile achiziționate de la alte firme în vederea revânzării la un preț mai mare. Se evidențiză în metri cubi.

Semifabricatele în cadrul societății sunt:

– frizele și șipcile pentru parchete care rezultă din procesul de de producție și care nu sunt destinate livrării la societăți care au secții de prelucrare a lor , urmând o altă fază de producție în urma căreia rezultă parchetul. Se evidențiză în metri cubi.

– semifabricate propriu zise sunt piesele care se prelucrează în proceul de producție fiind solocitate pe bază de comandă de alte firme. Acestea cuprind dimensiunile, cantitatea lotului și prețul la care trebuie livrat totul. Se evidențiză în metri cubi.

Produsele reziduale în cadrul societății sunt:

– cheresteaua care nu se încadrează în normele prevăzute de stas și prezintă: noduri, crăpături, defecte de formă ( răsuciri, rizuri, arcuiri etc), defecte de structură (bucle, coajă înfundată), colorații anormale și alternații cauzate de depozitarea necorespunzătoare. Se evidențiză în metri cubi.

– deșeurile și lăturoaiele sunt acele resturi care rezultă în urma prelucrării buștenilor și tivirea cherestelei. Se vând ca lemn de foc evidențiindu-se în tone.

– șipci de rigidizare care se folosesc la parchetizarea cherestelei. Se folosesc ca număr de bucăți în funcție de lungimea pachetului de cherestea și au ca scop păstrarea formei pachetului în timpul manipulării ei.

– palții pentru frize reprezintă „ un grătar” confecționat din prelucrarea inimii lemnului pe care se așează frizele în vedeerea livrării lor.

Materialele de natura obiectelor de inventar în cadrul societății sunt:

– echipament de protecție , de lucru, ochelarii de protecție, mănuși. Sunt acele echipamente pe care le folosesc angajații societății care participă direct la procesul de producție, pentru respectarea normelor de protecție a muncii dar și pentru protejarea lor în procesul de producție. Se evidențiază ca număr de bucăți pe sortimente.

– aparatele de măsură și control: rulete, verificatoare, aparate de măsurat umiditatea lemnului, sunt folosite pentru controlul calității produselor finite rezultate din procesul de producție. Se evidențiază ca număr de bucăți pe sortimente.

– colile, pixurile, creioanele, gumele de șters sunt folosite pentru a ține evidența producției și a completa actele de livrare, documentele contabile, statele de plată, balanțele de verificare. Se evidențiază ca număr de bucăți pe sortimente.

– creta forestieră este folosită atât în procesul de prelucrare la desenarea cherestelei cât și la scrierea dimensiunilor pieselor în depozitele de sortare pentru evidențierea lor în fișele de recepție.

Ambalajele din cadrul societății sunt acele bunuri care se folosesc pentru legarea pachetelor de cherestea în vederea transportării lor în bune condiții. Acestea sunt:

– baloturi care se folosesc la legarea pachetelor de cherestea în vederea livrării , conform stas și poate fi sub formă de benzi din material plastic sau benzi melaminate. Se evidențiază ca număr de baloturi.

– sârma se folosește la legarea pachetelor de frize în vederea livrării lor în bune condiții .Se evidențiază în metrii liniari.

– folia se folosește pentru protejarea întregii mase a pachetului. Se găsește sub formă de balot și se evidențiază ca număr de baloturi.

4.2.Evaluarea stocurilor la SC TITAN SRL

În contabilitatea societății SC TITAN SRL, evaluarea are loc atât în mod curent pentru reflectarea operațiilor economice și financiare care au loc în cursul perioadei de gestiune și care modifică valoarea elementelor patrimoniale, cât și periodic, cu ocazia inventarierii elementelor patrimoniale și a elaborării documentelor financiare de sinteză.

Etapele evaluării sunt:

a) evaluarea la intrarea în patrimoniul societății are la bază costul istoric care poate fi identificat după caz în : cost de achiziție, cost de producție, valoarea aportului. Materiile prime, materialele consumabile , materiale de natura obiectelor de inventar, mărfuri cumpărate de la terți se evaluază și se înregistrează în contabilitate la cost de achiziție, la care se adaugă cheltuielile de transport, în unele cazuri cheltuieli vamale și alte cheltuieli de încărcare descărcare, de recepție și manipulare.

Semifabricatele ,produsele finite și alte produse rezultate din procesul de producție se evaluează la costul de producție care este format din: cost de achiziție al materiilor prime și materialelor date spre consum, la care se adaugă cheltuielile directe de producție sau cheltuieli indirecte de producție legate de fabricația produselor. Ambalajele achiziționate în vederea ambalării produselor care urmează a fi livrate se evaluează la cost de achiziție.

b) evaluarea la ieșirea din patrimoniul societății

Conform SIC la ieșirea din patrimoniul societății, stocurile se evaluează prin una din metodele următoare:

– metoda cost mediu ponderat ( CMP)

– metoda prima intrare prima ieșire (FIFO)

– metoda proxima intrare prima ieșire (NIFO)

– metoda identificării specifice

La societatea analizată se folosește metoda FIFO. Potrivit acestei metode bunurile ieșite din gestiune se evaluează la costul de achiziție al primului lot intrat, respectiv al articolului care este cel mai vechi în stoc. Pe măsura epuizării lotului, stocurile ieșite din gestiune sunt evaluate la cost de achiziție al lotului următor în ordine cronologică.

c) evaluarea la inventar

La SC TITAN SRL inventarierea stocurilor, are loc, conform Legii contabilității odată pe an , iar valoarea stocurilor în urma inventarierii se numește valoare de inventar. Valoarea de inventar este egală cu valoarea actuală, care este o valoare estimată în funcție de piață și de utilitatea bunului în societate. Valoarea de utilitate sau prețul pieței ca bază de evaluare a bunurilor inventariate se identifică în principal în funcție de destinația lor:

– bunurile destinate vânzării ( produse finite, unele semifabricate, mărfuri) se evaluează de regulă stabilindu-se valoarea de inventar sub formă netă de realizare care este dată de prețul de vânzare estimat din care se scad cheltuielile rămase de efectuat pentru comercializarea lor la care se adaugă costul de prelucrare tehnologică.

– materiile prime și materialele consumabile precum și ambalajele achiziționate se evaluează la prețul lor de aprovizionare.

La inventar pot fi constatate și stabilite valori actuale, care delimitează stocurile în trei categorii:

– stocuri care nu prezintă deprecieri și pentru care valoarea de inventar este egală cu valoarea contabilă

– stocuri care nu au suferit deprecieri, care se evaluează la preț posibil de valorificat și la care valoarea de inventar este mai mică decât valoarea contabilă

– stocurile la care utilitatea crește și deci valoarea de inventar este mai mare decât valoarea contabilă.

Stabilirea valorii de inventar se face în funcție de natura stocurilor astfel:

1. pentru materiile prime și materialele cumpărate valoarea de inventar se stabilește pe baza costului de achiziție al ultimului lot intrat

2. stocurile fabricate se evaluează la inventar la costul de producție al ultimei perioade când s-a produs intrarea

3. valoarea de inventar a semifabricatelor se estimează la cost de producție

4. mărfurile se evidențiază pornind de la prețul pieței

5. stocurile degradate și deteriorate parțial se reduc corespunzător gradului de depreciere, valoarea lor de inventar fiind egală cu valoarea de întrebuințare pe care o vor căpăta cu prețul de valorificare stabilit.

La organizarea și efectuarea inventarului stocurilor societății se aplică principiul prudenței potrivit căruia nu este admis spre evaluare element de pasiv și a cheltruielilor astfel:

– în cazul în care se constată că valoarea de inventar stabilită în funcție de utilitatea bunurilor pentru stocuri și prețul pieței este mai mare decât valoarea cu care acestea au fost înregistrate în contabilitate, în listele de inventar vor fi scrise valorile din contabilitate

– în cazul constatării unor deprecieri relative trebuie constituit un provizion pentru deprecieri care să reflecte situația reală existentă

– în cazul constatării unor lipsuri din gestiune imputabile se va lua măsura imputării acestora la valoarea lor de înlocuire. La stabilirea valorii de imputare nu se vor avea în vedere provizioanele pentru deprecierile constatate.

d) evaluarea la încheierea exercițiului prin bilanț contabil se face la valoarea de intrare pusă de acord cu rezultatele ieșite la inventar.

4.3. Contabilitatea analitică și sintetică la SC TITAN SRL

Contabilitatea analitică a stocurilor la SC TITAN SRL se ține potrivit legilor contabile cantitativ și valoric și pe fișe de cont analitic. În cadrul utilizării acestei metode la locul de depozitare se ține evidența cantitativă a producției zilnice astfel:

– la locul de producție se înregistrează pe fișe de recepție producția înregistrată zilnic. Pe fișe se scrie: data, sortimentul , dimensiunile, cubajele, semnătura celui care a întocmit fișa.

– la locul de livrare cheresteaua se pachetizează, iar aceste pachete sunt înregistrate pe fișe care conțin: data, sortimentu, clasa de calitate, grosimea, lungimea, lățimea pieselor, numărul de piese, volumul ( la care se adaugă numărul pachetului în ordinea cronologică a ambalării lor)

– la livrarea pachetelor se întocmesc specificații care conțin: numărul pachetului, sortimentul, grosimea, lungimea, volumul lotului

– cumularea tuturor specificațiilor de livrare a mărfurilor se realizează într-un registru de evidență a lucrărilor

– fișele de consum se înregistrează pentru consumul de combustibil, piese de schimb, ambalaje, coli folosite în evidențierea producției și alte consumuri.

La biroul contabilității stocurilor aceste documente se prelucrează pe grupe și subgrupe și pe locuri de consum, sunt evaluate cantitățile la prețurile de înregistrare și se stabilesc conturile în care urmează să se înscrie operațiile respective. După prelucrarea datelor din documente, stocurile se înregistrează cantitaiv și valoric pe fișe de conturi analitice deschise pe feluri de materiale și pe locuri de depozitare. Odată cu consemnarea în fișele de contabilitate a intrărilor și ieșirilor se obține centralizatorul de material zilnic pentru intrări și ieșiri lunare. Verificarea concordanței dintre datele înregistrate în conturile sintetice și cele analitice de materii prime și materiale se realizează la sfârșitul lunii, dintre cantitățile înregistrate pe fișele de magazie cu cele din fișele de cont analitic din contabilitate și întocmirea balanțelor de verificare a conturilor analitice.

Referitor la contabilitatea sintetică a stocurilor metoda folosită cea a inventarului permanent, utilizată de unitățile mari și constă în utilizarea conturilor de stocuri pentru a detremina și a urmări în permanență stocul scriptic al acestora după fiecare operație de intrare și ieșire.

În cazul utilizării inventarului permanent în contabilitate, în conturile de stocuri se înregistrează toate operațiile de intrare a stocurilor ( cantitativ și valoric) evaluate la prețul de achiziție, cost de producție, cost standard. Tot în conturile de stocuri se înregistrează fiecare ieșire din stoc atât valoric cât și cantitativ, cunoscându-se în orice moment situația stocurilor atât cantitativ cât și valoric.În acest caz, conturile de stocuri se debitează în cursul exercițiului financiar cu intrările de bunuri prin creditul conturilor care indică sursa de procurare a bunurilor și se creditează cu valoarea ieșirilor din stoc aferente perioadei de gestiune respective. La sfârșitul exercițiului financiar soldurile conturilor de stocuri sunt comparate cu stocurile faptice stabilite prin inventariere. Dacă există diferențe (plusuri sau minusuri de inventar) , acestea se vor regulariza aducându-se stocurile la nivelul lor real.

Deci, metoda inventarului permanent folosită la SC TITAN SRL presupune înregistrarea în contabilitatea generală a fiecărei mișcări din stoc ( intrări și ieșiri) și stabilirea soldului scriptic după fiecare mișcare din stoc.

Contabilitatea sintetică a stocurilor va reflecta :

– stocul inițial de la începutul lunii care va fi cel final din luna precedentă și care nu poate fi debitor

– intrările în cursul lunii pe baza documentelor de intrare a stocurilor, se vor înregistra în debitele conturilor corespunzătoare

– ieșirile din cursul lunii în baza documentelor de ieșire a stocurilor, se vor înregistra în creditul conturilor de stocuri și vor forma rulajul creditor al conturilor de stocuri

– în baza celor menționate: stoc inițial, intrări, ieșiri se va stabili în permanență stocul scriptic al bunurilor. Ele vor putea fi comparate la perioadele de inventariere cu stocurile faptice din care se pot stabili plusurile sau minusurile la inventar.

4.4. Documente primare folosite la SC TITAN SRL

În cadrul societății,operațiie economice la mișcarea stocurilor sunt consemnate în documente primare astfel:

A) pentru intrările de stocuri se folosesc:

– factura se folosește în cazul achiziționării materiilor prime, materialelor , mărfurilor, ambalajelor și este un act justificativ

– avizul de însoțire a mărfurilor se întocmește în cazul în care sosesc mărfurile de la alte unități

– nota de recepție se întocmește la primirea bunurilor de la alte unități, în acest mod efectuându-se recepția

– constatarea diferențelor se întocmește după recepția bunurilor primite de la alte unități, se constată diferențe

– fișe de recepție a producției în care se ține evidența zilnică a producției

– bonul de predare-transfer se folosește la transferul producției sau a altor produse de la o secție la alta

B) pentru ieșirea stocurilor se folosesc

– bonul de consum se folosește în cazul consumurilor de materiale necesare pentru procesul de producție

– fișa limită de consum se folosește în cazul consumurilor de motorină, uleiuri etc

– fișa de evidență a materialelor de natura obiectelor de inventar se folosește la ținerea evidenței materialelor de natura obiectelor de inventar folosite pentru aevidenția producția

– fișele de recepție se folosesc la evidențierea pieselor din pachetele de cherestea ce urmează a fi livrate

– dispoziția de livrare se folosește în cazul livrării produselor obținute din procesul de producție

– fișa de magazie se întocmește separat pentru fiecare fel sau sortiment care a fost dat în folosință pe parcursul procesului de producție

– bon de vânzare este utilizat în cazul vânzării de produse destinate comercializării lor, ca atare, persoanelor fizice.

Registrul Cartea Mare este un document contabil obligatoriu, în care se înregistrează lunar și sistematic prin regruparea conturilor, mișcarea și existența tuturor elementelor patrimoniale , la un moment dat. Este un document contabil de sinteză și sistematizare și conține simbolul contului debitror și creditor, precum și soldul contului pentru fiecare lună a anului curent. Cartea mare conține o filă pentru fiecare cont sintetic utilizat de unitate. Conținutul Registrului Cartea Mare stă la baza întocmirii balanței de verificare a conturilor contabile.

Cartea Mare servește la :

– stabilirea rulajelor lunare și a soldurilor pe conturi sintetice, în cazul în care societatea aplică forma de înregistrare „pe jurnale”

– verificarea înregistrărilor contabile efectuate

– furnizarea de date pentru efectuarea analizei activității economice și financiare

– întocmirea balanței de verificare.

Se întocmește la sfârșitul lunii, în cadrul compartimentului financiar contabil astfel:

– rulajul creditor se raportează în jurnalul contului respectiv, într-o singură sumă, fără desfășurarea pe conturi corespondente

– sumele cu care a fost debitat contul respectiv în diversele jurnale se raportează din acele jurnale obținându-se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente

– soldul debitor sau creditor al fiecărui cont se stabilește în funcție de rulajele debitoare și creditoare ale contului respectiv, ținându-se seama de soldul de la începutul anului.

Registrul Cartea Mare nu circulă, fiind document de înregistrare contabilă; se arhivează la compartimentul financiar contabil.

Situația stocurilor la data de 1.12.2007 se prezintă astfel:

4.5. Principalele operațiuni contabile realizate la SC TITAN SRL

1. SC TITAN SRL achiziționează materii prime ( bușteni) de la Ocolul Silvic Mihăești, conform facturii nr. 305/ 03.12.2007, 500m³, 250 lei/ m³

% = 401 142100

301 125000

4426 17100

2. Se eliberează pentru procesul de producție, conform bonului de consum nr. 442/ 06.12.2007 prime aflate în stoc, și se prelucrează 800 m³ bușteni , la prețul de înregistrare, preț de achiziție de 180 lei/ m³.

601 = 301 144000

3. Se deschide un acreditiv în lei, la dispoziția SC EGEU SRL, în valoare de 50 lei în vederea achiziționării ulterioare cu materiale de natura obiectelor de inventar.

5411 = 5121 50

4. Se obțin din producție proprie produse finite (cherestea) 300 m³ la prețul de producție de 450 lei/ m³

345 = 711 135000

5. Se obțin în procesul de producție semifabricate, frize 15 m³ la prețul de producție de 210 lei / m³

341 = 711 3150

6. Se eliberează spre consum conform bonului de consum nr. 443/ 07.12.2007 materiale de curățenie în valoare de 90 lei

6028 = 3028 90

7. Se achită din contul deschis la bancă contravaloarea facturii 305/ 03.12.2007 , furnizate de Ocolul Silvic Mihăești

401 = 5121 107100

8. Se primesc materiale de natura obiectelor de inventar de la SC EGEU SRL căruia i s-a deschis acreditivul conform facturii 306/11.12.2007, 500 coli/ 0,05 lei/ coală, 500 cutii cretă forestieră/0,01 lei / creta

% = 401 30,35

303 25,50

4426 4,85

9. SC TITAN SRL achiziționează de la Petrom 50l motorină cu 3,50 lei/l fără factură

% = 401 166,60

3022 140

4426 26,60

10. Se eliberează spre consum 100 l soluție antiseptizant cu 5 lei/l pentru tratarea cherestelei

6028 = 3028 500

11. Se obțin din procesul de producție următoarele produse reziduale, cu prețul standard: inimă 15 m³/100 lei/ m³, deșeuri 10t cu 80 lei/t, rumeguș 5 tone cu 50 lei/t

346 = 711 2550

12. Se achită contravaloarea materialeleor de natura obiectelor de inventar achiziționate conform facturii 306/11.12.2007

401 = 5411 30,35

13. Diferența de acreditiv neutilizată în valoare de 19,66 lei se reintegrează în contul curent în care din care a provenit

5121 = 5411 30,35

14. Se dau în folosință conform bonului de consum 44/ 14.12.2007 următoarele piese de schimb: pânze de gater 10 bucăți cu 50 lei/buc, pânze de circular 5 bucăți cu 120 lei/ buc și două motoare cu 330 lei /buc

6024 = 3024 1760

15. Societatea TITAN livrează societății SC FORES SRL 30 m³ de frize pachetizate pe 30 paleți conform facturii 307/16.12.2007 la prețul de vânzare de 250 lei/ m³

411 = % 9639

702 8100

4427 1539

16. Se eliberează spre consum conform fișei limite de consum 5 litri ulei de gater,1 leu/l, și 80 litri motorină cu 3,00 lei /l

6022 = 3022 229

17. SC TITAN SRL livrează către societatea VOINEA conform facturii 308/18.12.2007 ,350 m³ cherestea la prețul de livrare de 500lei/ m³

411 = % 208250

701 175000

4427 33250

18. Se eliberează spre consum conform bonului de consum 445/18.12.2007 în vederea ambalării cherestelei următoarele produse de ambalat: un balot 150lei /balot, ½ hârtie ceruită cu 100 lei/balot și 300m sârmă cu 0,1 lei/m

601 = 341 230

19.Se descarcă gestiunea de frizele vândute conform facturii 307/16.12.2007 ( 20 m³

cu 200 lei/ m³ și 200 m³ cu 210 lei/ m³

711 = % 7500

341 6100

348 1400

20. Se descarcă gestiunea de paletii de frize livrați cu factura 307/16.04.2006

711 = 346 600

21. Se dau în consum conform bonului de consum 446/21.12.2007 următoarele obiecte de inventar: 800 coli cu 0,05 lei/ coală și 80 cutii cretă forestieră cu 0,01 lei / cutie

603 = 303 40,80

22. Se descarcă gestiunea de produse finite vândute (300 m³ cu 400lei/ m³ ) și 50 m³ cu 450 lei/ m³

711 = % 175000

345 142500

348 32500

23. Se încasează contravaloarea facturii 307/16.12.2007 privind frizele vândute

5121 = 411 9639

24. Se încasează contravaloarea facturii nr. 308/18.12.2007 privind cheresteaua vândută

5121 = 411 208250

25. Se vând următoarele produse reziduale terților conform facturii 309/22.12.2007, 25 m³ inimă cu 100 lei/ m³ ,15 tone deșeuri cu 80lei/t, 8 tone rumeguș cu 50 lei/t la preț standard

411 = % 4879

701 4100

4427 779

26.Se încasează contravaloarea facturii 309/22.12.2007

5121 = 411 4879

27. Se descarcă gestiunea de produse reziduale vândute conform facturii 309/22.12.2007

711 = 346 4100

28. SE primește factura nr. 310/28.12.2007 de la SC PETROM , de la care s-a aprovizionat cu 50 l motorină, factură în valoare de 15 lei

% = 411 11,90

3022 10

4426 1,90

4426 = 4428 26,60

29. SC TITAN SRL vinde societății FORES 200 m³ cherestea conform facturii nr 311/29.12.2007 la preț de livrare de 500lei/ m³, cu încasare 33,5% în momentul vânzării, 45,5% după 30 zile de la vânzare iar restul după 60 de zile de la vânzare

411 = % 111900

701 100000

4427 11900

30. Se descarcă gestiunea de cherestea conform facturii 311/29.12.2007

711 = % 100000

345 90000

348 10000

31. Se înregistrează contravaloarea de 33,5 % conform facturii 311/29.12.2007 reprezentând cheresteaua vândută

5121 = 411 33500

Situația stocurilor la data de 31.12.2007 se prezintă astfel: