Prezentarea generală a județului Teleorman [305436]

Capitolul I

Prezentarea generală a județului Teleorman

Date generale

Județul Teleorman se află situat în partea de sud a țării, mai exact în mijlocul Câmpiei Române. Teleormanul are o suprafață de 5790 situându-se printre județetele mijlocii și reprezintă 2,4% din suprafața țării ocupând locul 19. Teleormanul cuprinde 3 municipii, 2 orașe și 92 de comune care au 231 de sate. [anonimizat], la nord de Argeș și Dâmbovița și la est de Giurgiu. Are ca resedință de județ municipiul Alexandria.

Fig. 1.1. Harta județului Teleorman

( sursă: https://www.euload.com )

În actul din 14 mai 1441 intitulat: ’’ Hrișovul lui Vlad Dracul Voievod ’´, domnul Țării Româneși apare prima mențiune documentară a numelui de Teleorman. Denumirea județului Teleorman derivă de la denumirea râului cu același nume si de la ´´ Marea pădure cumană Teleormanul ´´ care acoperea întreaga suprafață teritorială a județului actuală. [anonimizat] , ’´ pădure nebună ´´ toponimul ’´ Teleromanul ´´ derivă de aici și din Deleroman ´´ pădure deasă ´´. Județul Teleorman face parte din distrctele de veche tradiție din punct de vedere administrativ ale Țării Românești. În urma studiilor făcute s-a dovedit existența în acest teritoriu a unor vieți economice bine organizate. În nordul și estul județului sunt prezente rezerve mari de țiței și gaze naturale. Au fost instalate sonde petroliere în localitățile: Siliștea, Trivalea-Moșteni, Blejești, Poeni, Videle, Talpa, Ciolănești.

Fig.1.2. Balta Suhaia

( sursă: https://www.laculsuhaia.ro )

Fig.1.3. Lacul Baldovinești

( sursă: https://www.laculbaldovinesti.ro/ )

Fiind un județ de câmpie cu o [anonimizat], brun-[anonimizat]. O altă bogăție o constituie lacurile naturale (Suhaia, Baldovinești, Belciug) și cele artificiale amenajate pentru piscicultură.

Fig.1.4. Lacul Belciug

( sursă: https://www.laculbelciug.ro/ )

[anonimizat] – [anonimizat] o parte din Câmpia Română ([anonimizat]), precum și Lunca Dunării din acest sector.

Fig.1.5. Lunca Dunării

( sursă: https://www.luncadunarii.ro/ )

Teritoriul județului întrunește condițiile de relief pedoclimatice foarte bune pentru practicarea agriculturii cu irigații. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat], cânepă, in și alte plante sensibile la uscăciune și secetă.

[anonimizat]-[anonimizat], [anonimizat].

[anonimizat], în special sub formă de averse și cu viscole în timpul iernii. Radiația solară variază între 125 și 127 kcal/cmp/an.

Temperatura medie anuală este de 11,5° C și media anulă a precipitațiilor este de 530 mm/mp.

Fluviul Dunărea udă teritoriul județului la limita sudică pe o lungime de 119 km, iar râul Olt pe 20 km, Vedea pe 120 km, Teleormanul pe 89 km și Călmățuiul pe 112 km. Existența celor două porturi pe Dunăre: Turnu Măgurele și Zimnicea oferă mari posibilități de transport fluvial și de amplasare a unor obiective industriale.

Fig.1.6. Fluviul Dunărea

( sursă: https://fluviuldunarea.ro/ )

Profilul turistic-cultural

În complexul geografic și al spiritualității, Teleormanul se relevează ca o provincie mult mai bogată în tradiții și resurse culturale decât se știe și se recunoaște. Teleormanul înscrie în patrimoniul spiritualității românești tradiții la fel de valoroase și bogate ca și alte parți din țară, poate doar că despre ele nu s-a vorbit cu atâta intensitate, ele însă acoperă aproape toate domeniile creației și cercetării. În județ sunt inventariate 56439 bunuri culturale, dintre care 7000 bunuri cu valori deosebite ce fac parte din patrimoniul cultural național. Totodată, în județ sunt inventariate 570 monumente, ansambluri și situri istorice, din care : 60 monumente și situri istorice, 316 monumente și ansambluri de arhitectură, 2 clădiri memoriale, 8 monumente și ansambluri de artă plastică, precum și 15 zone istorice, urbane și rurale.În județul Teleorman sunt organizate și funcționeaza 5 case de cultură, 83 camine culturale, 88 biblioteci publice, 9 muzee și colecții muzeale și un ansamblu artistic folcloric.

În spiritualitatea românească, județul este reprezentat prin mari scriitori care s-au născut  pe aceste meleaguri, oameni de cultură, artă și știință cu contribuții deosebite în domeniile lor.

Personalități ale culturii, din Teleorman:

Gala Galaction – (1879-1961) Didești.

adevăratul nume Grigore Pișculescu.

opere: La Vulturi, Moara lui Califar…

prozator, publicist, teolog și traducător

Constantin Noica – (1909-1987) Vitănești.

filozof, eseist și traducător.

opere: Despărțirea de Goethe (1976), Povestiri despre om (1980), Devenirea întru ființă (1981), Jurnal de idei, De Dignitate Europae…

Marin Preda – (1922-1980) Siliștea –Gumești.

prozator, eseist, dramaturg și  traducător

opere: Moromeții, Cel mai iubit dintre pământeni, Delirul, Marele    singuratic, Viața ca o pradă, Risipitorii, Imposibila întoarcere, Intrusul…

În județul Teleorman potențialul turistic nu este unul impresionant, în principal fiind practicat turismul de tranzit și agrement, zone cu un pitoresc special fiind cele de pe  malul Dunării, în apropierea lacurilor, precum și în aproprierea pădurilor. Se poate practica în condiții deosebite pescuitul și vânătoarea.În municipii și orașe există baze hoteliere, iar pe principalele artere de circulație hanuri și moteluri.

Principalele obiective turistice sunt :

Zona turistică Dunărea, cu brațele secundare Dunărica, Pasărea, lacurile Suhaia și Fățana (posibilități de pescuit sportiv);

Alexandria: Muzeul Județean de Istorie, Catedrala cu picturi de Ștefan Luchian, Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Monumentul eroilor teleormăneni 1941 – 1945;

Roșiori de Vede: Muzeul de Istorie al Municipiului, Cetatea Cazacilor – fortificație dacică, zona de agrement Urluiu, zona de agrement Pădurea Vedea;

Turnu Măgurele: Cetatea  romană Turris, Cetatea medievală Turnu, Statuia lui Mircea cel Bătrân (Oscar Han), Dorobanțul de la 1877 (R. Romanelli), Bustul generalului David Praporgescu;

Zimnicea: așezarea geto-dacică de tip dava (sec. 4-1 î. Hr.);

Islaz: monumentul  dedicat proclamației din 9 / 21 iunie 1848;

Balaci: Ruinele curții boierești a familiei Bălăceanu, Biserica ridicată în anul 1684;

Tătărăștii de Sus: ruinele unei curți boierești din sec. XVIII;

Brânceni: o biserică pictată de Gheorghe Tătărăscu;

Prunaru: Monumentul  inchinat cavaleriștilor, Cimitirul eroilor din primul război mondial.

Vedea : Biserica "Sf. Dumitru” (1647) a fostei mănăstiri Drăgănești;

Vedea : Situl arheologic de la Albesti ;

Vedea : Situl arheologic de la Dulceanca;

Tiganesti : Manastirea Sfantul Gheorghe

Festivalul anual « Dragaica » avand lor pe data de 24 iunie in comuna Tiganesti

Prezentarea principalelor orașe din județ

I. Alexandria

Alexandria este reședința județului Teleorman. Orașul este poziționat în sudul Câmpiei Române în dreapta râului Vedea, în zona unde se întalnesc Câmpia Boian cu Câmpia Găvanu-Burdea, la 41 metri altitudine.Are o suprafață de 9,52 iar distanța de municipiul București este de 88km.

a. Istoric

Cercetările arheologice realizate în zona orașului scot la surafață urme de viață care datează din paleolitic,neolitic,epoca metalelor și evul mediu deși orasul este tânar din punct de vedere istoric. În punctul numit ’’ La Vii ’´ s-au descoperit urmele așezării geto-dace datând din secolele V-IV î.Hr, în care au fost găsite vase de ceramică lucrate manual ( cu mana sau la roată ). În punctul numit ’´ La Hectare ’´ au fost găsite așezări datând din secolul IV î.Hr formate din bordeie rectangulare unde s-au găsit vase de cermaică din cărămizi și pastă cenușie care aveau linii de decor incizate fiind lucrate la roată. În stânga râului Vedea a fost descoperită o așezare foarte veche românească despre care se spune că datează din secolele VIII-XI. Originea întemeierii orașului Alexandria îți are originea în grupuri de locuitori din Zimnicea și Mavrodin care doreau un oraș liber. Întemeiat in 1834, orașul a primit numele celui care era domnitor atunci al Țării Românesti, Alexandru Dimitrie Ghica care a domit timp de 8 ani între anii 1834-1842 ale cărui oseminte le găsim astăzi în Cadetrala Episcopală ’´ Sfântul Alexandru ’’ din municipiu.

În anul 1837 așezarea a fost realmente distrusă de un incediu foarte violent. Refăcută ulterior, a fost declarată oraș în anul 1840 printr-un hrisov domnesc care este păstrat înca la Muzeul de istorie al orașului.. ’´ Cea mai important ramură a viții economice a constituito comerțul, dominat de afacerile cu vite și cereal până în anul 1948. În secolele XIX și XX, la Alexandria, anul, aveau loc târguri cunoscute ca Bâlciul Mavrodinului. Dupăce s-a reînființarea județului Teleorman, în anul 1968, Alexandria devine reședința acestuia beneficiind de importante investiții. La data de 27 iulie 1979 orașul este declarat municipiu deși suferise pagube material mari în urma cutremurului din 4 martie 1977. ’’

b. Geografie

Orașul este situat la 47 m sus nivelului mării, în câmpia Burnasului, în lunca râului Vedea ce izborăște din dealuri Piteștului și se varsă în Dunăre, la V de Turnu Măgurele. Se află pe paralela nordic de și și meridianul estic de și .

c. Așezare, relief și climă

Se află într-o luncă joasă și are parte de avantaje și dezavantaje. Un prim avantaj îl constituie terenul mănos, cu sol din cernoziom ciocolatiu, foarte bun pentru culturile de cereale cum ar fi: grâu, porumb, bumbac, soia, ricin, floarea soarelui, in, cânepă, soia și sfeclă de zahăr dar și legumicultură. Un prim dezavantaj îl constituie pânza de apă freatică aflată la 1,5-3 m adâncime având următoarele efecte : inundații periodice atât în câmp cât și în subsolurile caselor, imposibilitatea filtrării naturale a apei, lipsa curenților de aer verticali care duc la împrăfoșarea atmosferei din oraș.

Clima este temperat continentală având un potențial caloric ridicat, prin cantități reduse ale precipitațiilor,amplitutini mari ale temperaturii din aer, cantitatea medie anuală de precipitații este de 550-600l/mp. Temperatura maximă absolută a fost de C (5 iulie 1916) și -C (24-25 ianuarie 1942).

Vânturile care predomină sunt cele de vest și de est. Austrul care bate dinspre sud și sud-est are o frecvență redusă și este foarte uscat, fierbinte și prevestește seceta, crivățul bate dinspre est mai ales iarna iar băltărețul este un vânt cald și umed care bate dinspre Lunca Dunării și este favorabil dezvoltării vegetației.

Fig.1.7 Orașul Alexandria

( sursă: https://www.turism.bzi.ro )

II. Zimnicea

Zona Muntenia cuprinde și orșul Zimnicea situat în județul Teleorman. Este cel mai sudic punct al țării și se află la 40 km distanță de Alexandria, 130 km distanță de Bucureți și 180 km distanță de Craiova. Orașul se situează în Lunca Dunării având în apropierea sa cele 2 arii protejate de interes național și anume Balta Suhaia și Otrovul Gâsca. Din punct de vedere al populației este al4-lea ca mărime din județ.

Prima atestare documentară datează din 1385 sub numele de ’’ Dezimnikos ’’, nume dat de către pelerinii creștini care au trecut Dunărea. La vest de oraș găsim o cetate geto-dacică care datează din secolul IV î.Hr . Orașul Zimnicea a fost și este un important punct vamal și de comerț. În anii 1837-1838 dar și în anul 1877 a fost reședința județului.

a. Istoric

Legenda spune că numele sau vine de la zeul slav al iernii și anume ’’ Zimnik ´´ . Fiind oraș port a fost oraș-târg si punct de legătură cu Balcanii de Europa Centrală. Este declarată cea mai veche așezare din sudul României împreună cu Roșiorii de Vede.

În anul 1457 de-a lungul Dunării, Vlad Țepeș a trecut prin Zimnicea în lupta sa cu Imperiul Otoman. În anul 1595 pentru a câștiga independența țării, Mihai Viteazul a luptat împotriva Imperiului Otoman de-a lungul Dunării. Mulți locuitori ai orașului au plecat în data de 1 iulie 1834 când a luat naștere orașul Alexandria.

b. Geografie

Câmpia Boian are în componență și orașul Zimnicea care este poziționat în partea sudică a câmpiei. Centrul Zimnicei este traversat de fluviul Dunărea la 2km.Malul stâng al Dunării are în componență extrema sudică. Pe o distanță de 4km regăsim un relief de baltă și luncă continuând cu relieful de câmpie. Se află la latitudine nordică și latitudine estică. Zimnicea are un teren înclinat de la V-E și formă dreptunghiulară.

Solurile de luncă și deltă se găsesc în structura geologică a orașului. În lucrarea ’’ Raionare pedogeografică a R.P.R ’’ de N.Cernescu se precizează că în ’’ provincia danubio-getică, cu sectorul câmpia Zimnicea predomină cernoziomul, format pe terase acoperite cu depozitele leossoide. ´´

Clima este una temperat continental având veri călduroase și ierni geroase. Diferențele mari de temperatură duc la apariția maselor de aer tropicale care se interferează cu masele de aer uscate.

c. Flora și fauna

Găsim în această zonă stepă și silvostepă. Zona pădurilor este redusă, se găsesc arbori de estență moale și anume: plopii albi și sălciile.La categoria plante sălbatice sunt foarte multe ca de exemplu: urzici, păpădii, mușețel, pir, viorele, toporași etc. Stejarul, salcâmpul, socul , se regăsesc și ei în această zonă. Vegetația cultivată este plină de vița-de-vie și zarzavaturi.La categoria faună, mai exact mamifere rozătoare, fac parte: iepurele, ariciul, cârtița etc. Apele fluviului Dunărea adăpostesc diverse soiuri de pești: scrumbia, șalău, crap, știuca, somnul etc. Sunt prezente diferite insecte dar și păduri particulare .

d. Obiective turistice

Fig.1.8. Situl arheologic

( sursă: https://www.situl-arheologic-de-la-zimnicea.ro/ )

Fig.1.9. Balta Suhaia

( sursă: https://www.laculsuhaia.ro/ )

Fig.1.10. Portul Zimnicea

( sursă: https://portzimnicea.ro/ )

Parcul orașului

Monumentul Eroului Necunoscut

Catedrala ´´ Sfinții Împărați ´´

Fig.1.11. Tabăra Dunărica

( sursă: https://www.tabaradunarica.ro/ )

Fig.1.12. Orașul Zimnicea

( sursă: https://libertatea.ro )

III. Turnu Măgurele

Orașul Turnu Măgurele este amplasat în sudul țării și în sud-vestul județului, la confluența râului Olt cu Dunărea.

a . Istorie

În urma războaielor daco-romane din anii 101-106 d.Hr., unde victorioasă este armata romană conduse de împăratul Traian și în urma cucerirea Daciei, zona unde este amplasat orașul actual nu a intrat în noua provincie creată. Limes aluntanus a fost ridicată de către împăratul Traian formată din castre dar și cetăți pe ambele părți ale răului Olt, de la Dunăre până în munții Boița. Turnu a fost amintit între anii 1393-1394 prin cetatea ce are numele ei și a fost construită într-un timp foarte scurt de către Mircea cel Bătrân la întâlnirea Dunării cu Oltul. În anul 1417 turicii au pus stăpânire pe cetatea Turnu care a fost transformată de securitatea turcească în raiaua Turnu. În urma războiului ce a avut loc , cel ruso-turc din anii 1828-1829 (Tratat de pace de la Adrianopole ce a avut loc în anul 1829 ) s-a luat hotărât în ultimul ceas ca orașul Turnu să fie abandonat de către turci dar mai ales sa fie înapoiat Țării Românești.Oficializarea orașului Turnu, în zilele noastre poartă numele de Turnu Măgurele s-a hotărât pe vremea domnitorului Alexandru Ghica pe 27 februarie 1836.

b. Geografie

Are o suprafață de 10719,7 ha. La nord și nord-vest are ca vecin comuna Lița, la est vecin îi este comuna Ciuperceni iar la sud are cel mai important vecin și anume fluviul Dunărea care delimintează granița cu vecina țară,Bulgaria.

c. Relief

Orașul este situat în câmpiile joase și spațiile interfluviale ale Câmpiei Române. În prima parte regăsim: Lunca Dunării, care din punct de vedere geografic este cea mai întinsă luncă care are o altitudinea foarte mică și Lunca Oltului, despre care se zice ca ar fi cea mai întinsă și extinsă la confluența râului cu fluviul Dunărea iar restul se întinde pe o fășie îngustă care are o vegetație constituită din păduri de esență moale. Zona municipiului face parte din marea unitate structurală ’’ platforma moesică ’´. ’´ Tersa Turnu Măgurele ’´ își are numele de la Terasa Dunării. Pentru a nu forța accelerarea eroziunii, nisipurilor și pietrișurilor care constituie cele mai importante materii prime în industria materialelor de construcții nu este recomandat să fie exploatate prea des și prea intens. Solul este unulde luncă, foarte bogat în humă și duce la dezvoltarea agriculturii.

d. Clima

Caracterizată printr-un potențial caloric ridicat, clima temperat continentală specifică Câmpiei Române are amplitutini mari ale temperaturii aerului, cantități reduse ale precipitațiilor și uneori regim torențial vara, precum și secete. Radiația solară înregistrează o medie de 127,5 kcal/cmp afland-se printre cele mai mari din țară. În Lunca Dunării ceața este prezentă in lunile noiembrie-ianuarie și la începutul primăverii. Vânturile bat dinspre est si vest.

e. Flora și fauna

Flora se caracterizează prin prezența stepei și a silvostepei. Prezența pădurilor este mică iar arborii care se găsesc sunt cei de esență moale ca de exemplu: sălciile din luncă și plopii albi. Plantele care se află în zonă sunt : păpădia, mușețelul, vioreaua, urzica, pelinul, coada șoricelului, toporașii etc dar și arbori precum: soc, salcâm, stejar, frasin, răchită, castan sălbatic etc. În Lunca Dunării găsim plantații de viță de vie si grădini de zarzavaturi. Între padurile statului se afla și paduri particulare exploatate. Fauna zonei este conform vegetației existente si anume mamifere rozătoare: ariciul, cârtița, hârciogul, popândăul, iepurele dar și animale sălbatice ca de exemplu: vulpea, porcul mistreț și în ultimii ani căprioara. La categoria păsări regasim: cucuveaua, , prepelița, rândunica, ciocănitoarea pestriță, ciocârlia, vrabia etc. Ca și reptile avem: șarpele de casă și gușterul.În apele limpezi ale Dunării precum și a pâraielor trăiesc pești precum: crap, biban, știuca, șalău, somn, scumbia, linul etc.

f. Turism

Catedrala ortodoxă ’´ Sfântul Haralambie ’’

Ruinele cetății medievale Turnu

Parcul central care poartă denumit Grădina Publică

Tribunalul-Palatul de Justiție

Clubul copiilor

Plajele aflate la malurile Dunării și ale Oltului

Hotelul de 3 stele

g. Monumente

Monumentele Independenței care comemorează Războiul de independență al României din anii 1877-1878

Statuia domnitorului Mircea cel Bătrân realizată din bronz și ridicată în anul 1968

Bustul Generalului Praporgescu

h. Tradiții

Sărbătoarea ’’ Zerezeanu ´´ ( ziua Sfantului Trifon Nebunul) se sărbătorește anual la 1 februarie și constă în sfințirea viței-de-vie să nu fie strivită de grindină și mană iar proprietarii să nu devină săraci. Când bărbatii pornesc la vie, dupa ce o taie își fac cingători și cununi dar nu uită să dezgroape sticla de vin care a fost îngropată încă de când era toamnă . Se aprinde focul la căpătâiul viei unde și începe sărbătoarea câmpenească, bărbații sar peste foc și se stropesc cu vin.

Fig.1.13. Orașul Turnu Măgurele

( sursă: https://destepti.ro )

IV. Roșiroii de Vede

Orașul Roșiorii de Vede, regăsit în documentele vechi sub numele de Russenart se află în Câmpia Română.

a. Istoric

Sunt mai multe variante în ceea ce privește originea numelui municipiului Roșiorii de Vede și anume: Russenart, Ruși sau Rușii de Vede. Cu mult înainte să se întemeieze al doilea țarat vlaho-bulgar, cetatea Cerven care se afla pe o stâncă mare pe lunca râului Lomul Negru, la 30 km de Giurgiu în actualul oraș Bulgaria, a fost centrul de întâlnire a uneia dintre ’’ împărățiile ’’ valahe care se aflau într-o permanență dispută inegală cu imperiile bizantine. ’’ În anul 1200, orașul avea undeva la zece mii de locuitori fiind declarată cea mai mare așezare dintre Balcani și Dunăre.

Prima mențiune documentară a fost făcută în anul 1385 de către călătorii germani, Peter Sparnau și Urlich von Tennstadt când s-au întors de la Ierusalim, au poposit la Russenart iar apoi au scris în juranelele lor de călătorie despre acest oraș.

A doua mețiune documentară a fost făcută în anul 1394 atunci când a avut loc împărțirea administrativă a țării pe vremea lui Mircea cel Bătrân, așezarea devine reședinta județului Teleorman și va rămâne așa timp de 400 de ani. În tot acest timp, Russenartul, participă activ la marile evenimente petrecute pe pământ românesc.

b. Geografie

A luat ființă în inima Câmpiei Române, între coline domoale și pâcluri rămase din vestita Pădure Nebună Teleormăneană. Municipiul Roșiorii de Vede,așa cum are numele astăzi, este dezvoltat pe malul râului Vedea și străbătut de pârâul Bratcov în sudul și vestul lui. La 50 km de oraș se întâlnesc apele Oltului și Dunării. Orașul Roșiorii de Vede este singurul centru polarizator din județul Teleorman de o importanță națională.

Relieful terioriului este caracteristi părții de vest-centrală a Câmpiei Române fiind despărțită de valea râului Vedea între cele 2 compartimente: la răsărit găsim Găvanul Burdea iar la apus găsim Câmpia Boian. Terenul este neted si are o înclinare de la nord-vest spre sud-est desfășurându-se ca o fâșie îngustă, perpendicular pe direcția de înclinare a solului. Din punct de vedere geologic, oamenii de știință au descoperit că se gasește pe Platforma Moesică. Întâlnim depozite cuaternare formate din aluviunile constituite din malurile, nisipurile și pietrișurile ce corespund holocenului. Se mai găsesc marne care au intercalații nisipoase, argiloase, nisipoase și pietrișuri care au fost depuse într-un regim lacustru.

Fig.1.14. Orașul Roșiorii de Vede

( sursă: https://mapio.net )

V. Țigănești

Comună în județul Teleorman, Muntenia, România, formată numai din satul de reședință cu același nume. Prima atestare documentara a comunei fiind in jurul anului 1600. Comuna Țigănești se află în partea de sud a României, aproximativ în centrul județului Teleorman, pe malul drept al râului Vedea, la altitudini absolute cuprinse între 37,5 – 40–65 m. Este traversată de Drumul National DN51 și calea ferată CFRRoșiorii de Vede – Zimnicea, ceea ce o face să aibă legături directe și rapide cu vecinătățile și în primul rând cu municipiul Alexandria, reședința de județ, centrul urban cel mai dezvoltat din județul Teleorman.

Comuna Țigănești este situată în centrul Câmpiei Burnazului, care este înclinată de la N-NV către S-SV, în zona temperat continentală cu unele excese – veri călduroase cu ploi torențiale, ierni geroase (adâncimea de îngheț este de 0,80–0,90 m), primăveri și toamne prelungite – specific zonei câmpiei sudice, cu temperatura medie +10,9 °C și perioade lungi de secetă în tot timpul anului. Cantitatea medie de precipitații este de 536 l/m². Vânturile predominante sunt : crivățul care bate de la N la N-E și austrul din direcția V.

Geologic, teritoriul comunei face parte din marea unitate structurală cunoscută sub numele de Platforma Moesică, cu formațiuni ce aparțin Mezozoicului și Neozoicului, suportate de un fundament mai vechi, încă neexploatat. La suprafață se găsesc depozite cuaternare, depuse pe depozite pliocene. Solul este constituit din cernoziomuri bogate în humus. Stratificația acestuia este : sol vegetal și strat de umplutură, argilă nisipoasă, strat de pietriș rar și balast.

Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Țigănești se ridică la 4.508 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 5.590 de locuitori.

Rețeaua hidrografică din comunei Tiganesti este alcătuită din cursul râului Teleorman.

Fig.1.15. Localitatea Țigănești

( sursă proprie )

Capitolul II

Obiceiuri și tradiții

Tradiție – transmiterea continuă de-a lungul vieții a conținuturilor culturale. Este vectorul identității unui patrimoniu intangibil. Moștenire de obiceiuri, trandiții, credințe, datini etc care se transmit prin viu grai, mai rar prin scris, din generație în generație, constituind o trăsătură specifică a unui popor sau a unui grup social. În sens absolut, tradiția este o idee, o memorie , mai exact o conștiință colectivă care a acumulat toate bogățiile culturale și încearcă sa insufle tineretului. Tradițiile populare sunt semn viguros al existenței unui popor creștin.

Obicei – Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni. Deprindere consacrată prin modul de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc comune unui popor sau unei comunități omenești, datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială.

Tradițiile și obiceiurile ce s-au păstrat pe teritoriul acestei țări sunt comori ce nu trebuiesc date uitării dar mai ales părăsite dar nici schimbate prin troc cu alte obiceiuri aduse din alte colțuri ale lumii. Sunt ale noastre, ne caracterizează existența, ne definesc neamul iar prin ele ne simțim bogați. Tradișiile noastre sunt comori renăscute în ochii europenilor dar și în ochii altor nații. Tradițiile românești diferă de la o zonă la alta însă asta ne face originali, după cum spune și vorba: ´´ câte bordeie, atâtea obiceie ´´. Datorită faptului că poporul românesc este unul credincios, majoritatea obiceiurilor și tradițiilor interactionează cu sărbătorile religioase. Numeroasele tradiții și obiceiuri provin din trecutul zbuciumat al poporului. Datorită cotropitorilor ce au invadat țara, s-au căsătorit și au adus cu ei diverse tradiții și obiceiuri s-a creat acest mozaic de care ne bucurăm în fiecare clipă și ne face mândrii că suntem români.

Fig.2.1. Obiceiuri și tradiții din județ

( sursă: https://www.mediasudtv.ro )

2.1. Drăgaica – obicei tradițional străvechi, revitalizat în localitatea Țigănești

Drăgaica se sărbătorește vara, în 24 iunie, în preajma momentului când soarele se află la apogeul înălțării (solstițiul de vară), înainte de seceratul grâului, când spicele de grâu coapte se răsfață mângâiate de razele soarelui, așteptându-și secerătorii.

Fig.2.2. Lan de grău

( sursă proprie )

Satul este străbătut atunci de-a lungul și de-a latul de un grup de fete, numite drăgăici, care vestesc începerea secerișului. Grupul de 9 fete, fecioare pure, care în noaptea de 23 spre 24 iunie când se deschid porțile cerului primesc puteri magice, pleacă pe câmp dis-de-dimineață, înainte de răsăritul soarelui, culeg spice de grâu și flori de drăgaică, și întoarse în sat la casa celei pe care și-au ales-o mireasa, împletesc cununi din flori de drăgaică și își împodobesc steagul cu care porneasc apoi prin sat cu mare alai.

Fig.2.3. Ceata de drăgăici înainte de începerea împodobirii steagului

( sursă proprie )

Steagul, o prăjină lungă de doi metri, nu este împodobit la întâmplare, toate obiectele având o anume semnificație. Modul de alcătuire a steagului și elementele componente semnifică străvechi credințe legate de fertilitatea pământului (spicele de grâu) și bunăstarea, sănătatea, dragostea și împlinirea omului (floarea de drăgaică – simbol al iubirii, dar și leac pentru trup și minte; usturoiul, arma imbatabilă împotriva duhurilor rele și păstrarea integrității psihice; marama de borangic, fala femeilor măritate – simbol al fecundității, al nașterii de prunci; mărgele – simbol al dragostei, al iubirii, al cochetăriei, al nevoii de frumusețe; tichiile sau hăinuțele de la copii – jucate ca ei să crească sănătoși și liniștiți).

Fig.2.4. Împodobirea steagului

( sursă proprie )

După făcutul steagului urmează jurământul drăgăicilor pe steag. Acesta este momentul de maximă valoare magică al obiceiului, când fetele reunite în jurul steagului rostesc Tatăl nostru și punând mâna pe steag își jură credință: „Jurăm să fim unite, curate și cinstite. Jurăm! Jurăm! Jurăm!”.

Fig.2.5. Jurământul drăgăicilor pe steag

( sursă proprie )

Drăgăicile poartă costume populare tradiționale, două dintre ele, cea care poartă steagul și Drăganul, fiind îmbrăcate băiețește. Din recuzită nu lipsește batista, pe care o flutură în timpul dansului. Mireasa poartă pe cap o cunună împletită din flori de drăgaică, însemn al cununiei. Drăganul poartă o sabie legată cu fundă roșie. Drăgăicile poartă mărgele de la fete, brățări de la neveste, tichii de la copii, existând credința că, odată jucate în dansul Drăgaicei, dans ritual nupțial, le va ajuta pe fetele tinere să-și găsească ursitul, pe femeile măritate să aibă prunci sănătoși, pe copii să devină viguroși.

Alaiul pornește prin sat și gospodarii deschid larg porțile, semn că vor ca drăgăicile să le danseze curtea. Drăgăicile dansează desculțe în bătătura casei, în fața familiei, transmițând prin tălpile lor goale forțele binelui și purificând locul în care dansează.

Fig.2.6. Drăgăicile colindând satul

( sursă proprie )

Cântecele, ritmurile muzicale și coregrafice ale Drăgăicii dezvăluie misterul unor ritualuri vechi, dedicate celebrării Soarelui și puterii sale de a crește, de a da forță, rod, sănătate omului cât și semănăturilor, protejandu-i de vicisitudinile climatice („urgiile verii”), cât și de dezastrele și calamitățile care se nasc din reaua intenție („trimise”).

Fig.2.7. Drăgăicile în curțile oamenilor

( sursă proprie )

Astfel, curtea în care dansează drăgăicile este binecuvântată pentru întreg anul, va fi belșug și spor în casă, relele sunt îndepartate, holdele vor fi apărate de furtuni, nevestele vor fi iubite, fetele sunt ursite de măritat, copiii dansați în hora lor sunt vindecați de boli și devin viguroși.

Fig.2.8. Copul dansat în hora drăgăicilor

( sursă proprie )

Întrucât sărbătoarea se suprapune solstițiului de vară, aceasta este însoțită și de practici de divinație, de prospectare magică a ceea ce se va întâmpla în viitorul cel mai apropiat sau mai îndepărtat.

Fig.2.9. Dansul drăgăicilor

( sursă proprie )

Astfel, fetele oferă gospodarilor cununi împletite din flori de drăgaică pe care aceștia le aruncă peste casă.

Fig.2.10. Oferirea coroniței din flori de drăgaică

( sursă proprie )

Dacă cununa rămâne pe acoperiș, cel a cui este va avea bucurii și îi va merge bine; dacă cununa cade, atunci e semn vădit ca îi va merge rău.

Fig.2.11. Prospectare magică

( sursă proprie )

Fiind inițial o manifestare cultică, de cinstire a zeiței agrare, jocul Drăgaicei a devenit în timp un ritual polifuncțional, oferind ulterior ocazii de întâlnire și cunoștere a tinerilor în vederea căsătoriei, apoi vestite târguri și bâlciuri de Drăgaică. În Țigănești această zi de sărbătoare este marcată și de desfășurarea unui festival național de folclor, denumit generic „Drăgaica”- Datini și obiceiuri tradiționale de vară, prilej cu care membrii ansamblurilor din țară, participante la festival, au prilejul să vadă obiceiul ritual tradițional în deplina lui desfășurare în curțile sătenilor.

Fig.2.12. Iureșul dansului

( sursă proprie )

Numai asemenea vechime și continuitate a satului românesc în istorie pot explica și majoritatea celorlaltor rituri și obiceiuri populare arhaice care viețuiesc și astăzi în comunele din Teleorman – unele tradiții fiind translate la oraș, odată cu urbanizarea – între care și cele legate de momentele mai importante din viața omului. Asemenea credințe și practici se cristalizează și traversează milenii, înfrumusețând viața omului, numai la popoarele care s-au născut și au cunoscut o evoluție organică în spațiul geografic în care au trăit, asemenea neamului românesc.

Fig.2.13. Ansamblul Drăgaica

( sursă proprie )

În contextul procesului de globalizare, componentele patrimoniului imaterial din țara noastră pot contribui la promovarea diversității și la dezvoltarea unui dialog intercultural. În Uniunea Europeană marile orașe au festivaluri urbane în care sunt recreate obiceiuri folclorice dispărute și pot fi încheiate parteneriate pe evenimente culturale care au aceeași sărbătoare tradițională. Perpetuarea sărbătorilor și a obiceiurilor tradiționale ce sunt mărci identitare comunitare asigură o promovare a identității culturale naționale. În obiceiurile tradiționale ale popoarelor europene există elemente comune dar și deosebiri, suntem la fel dar suntem diferiți, iar păstrarea tradițiilor noastre autentice ne individualizează și ne fac să fim unici.

2.2. Dragobetele – obicei tradițional străvechi, revitalizat în orașul Zimnicea

Sărbătoarea românească a iubirii, Dragobetele este o tradiție  care încă se mai păstrează în unele sate din Teleorman, de sute de ani.Potrivit tradiției populare nicio fată nu trebuie să rămână nesărutată de Dragobete.

Fig.2.14. Poză de Dragobete

( sursă proprie )

Tradiție străveche care se păstrează înca vie de sute de ani în satele din județul Teleorman. Conform tradiției românești a iubirii, în ziua de Dragobete nici o fată nu ar trebui să rămână nesărutată.

Sfântul Valentin nu a prins rădăcini în ruralul teleormănean unde sătenii păstrează și astăzi obiceiurile legate de Dragobete care este una din sărbătorile din zona de sud a țării. Se spune că Dragobetele provine de la o divintate de zeu al fertilității din panteonul balcanic care iniția senzualitate, dragoste etc. Mitologia dacilor vorbește despre acest zeu ca fiind cel care oficia în ceruri, atunci când începea primăvara, nunta tuturor animalelor. De-a lungul anilor, românii au transformat acest zeu, Dragobetele în tatăl dragostei și iubirii, așa au luat naștere o serie de obiceiuri în unele sate din sudul țării. Sărbătorite pe 24 februarie, Dragobetele simbolizează logodna în fața Lui Dumnezeu prin acel sărut magic. Florile folosite în descântecele de dragoste, ghioceii, viorele, tămâioarele, adăpostesc întâlnirile tinerilor care îmbrăcați frumos pornesc spre biserică sau prin lunci. La prânz, fetele coboară grăbite spre sat , goană numită în Teleorman’´ zburătorit ´´. Fiecare tânăr urmărește fata pe care o place și când o prinde o sărută în văzul tuturor. Sărutul anunță nunțile care se vor petrece în toamna acelui an. În seara de Dragobete au loc petreceri iar tradiția populară românească spune că cei care nu se distrează în ziua de Dragobete, nu își găsesc perechea în acel an. Femeile obișnuiesc ca în această zi specială să topească zăpada ce a căzut în pragul casei și să păstreze cu sfințenie apa ce a rezultat prin topire deoarece se spune că are proprietăți magice asupra frumuseții și sănătății. Cel mai sudic punct al țării, orașul Zimnicea, duce cu mândrie mai departe obiceiul.

Fig.2.15. Obiceiul Dragobete în orașul Zimnicea

( sură proprie )

2.3. Călușul – obicei tradițional străvechi, revitalizat în orașele Alexandria, Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede

Acest obicei se află într-o evoluție permanentă față de studiile recent dar si cele de acum câteva secole, față de atestările documentare apărute de-a lungul anilor. Numeroase modificări au avut lor atât la nivel de funcții cât și de aria de răspândire. Obiceiul călușul, astăzi, se găsește doar în Muntenia și Oltenia.

Călușul teleormănean se răspândește pe o arie mare. În orașele: Turnu Măgurele, Roșiorii de Vede municipiul Alexandria dar și în satele: Năsturelu, Frumoasa și Conțești găsim cele mai importante vetre călușărești. Acest obicei are numeroase semnificații ritualice: de vindecare, de fecunditate, de fertilitate, de așa numitul luat din căluș etc. În ansamblu, obiceiul călușul este format dintr-o suită de acte rituale ce se se desfăsoară într-o ordine cronologică a obiceiului. Constituirea cetei de călușari, realizarea frumosului steag și împodobirea cu cele aferente lui, jurământul călușarilor care trebuie făcut la hotar sau între hotare. Textul jurământului propriu-zis nu se cunoaște dar au loc actele rituale mimico-dramatice ce se realizează în timpul colindatului prin curțile gospodarilor, ingroparea steagului joacă un rol foarte important împreună cu spargerea călușului.

Fig.2.16. Călușarii în curțile oamenilor

(sursă: https://www.adevaruldespredaci.ro )

Știm cu toții că ziua de Rusalii este mobilă, a50-a zi de la Paște, așadar și desfășurarea obiceiului este mobilă. De cele mai multe ori, călușul avea o durată de 9 zile, prima zi fiind cea de Rusalii. În Marțea Ciocului se îngropa steagul și ceata se desfăcea până anul viitor.

În ceată numărul dansatorilor este impar: 5-7-9-11, numărul include: vătaful, mutul și stegarul. În județul Teleorman persoana care conduce ceata are nunmele de vătaf. El este cel care conduce, instruiește, coordonează dar mai ales cel care acceptă sau elimină călușii din ceată. Funcția de vătf se transmite din tată în fiu sau de la vătaf la persoana pe care o consideră demnă de acest important rol. Acest schimb poartă tainele secrete călușărești nu doar atribuțiile. Istoria spune ca au existat cete conduse timp de 30-40 ani de către același vătaf.

În călușul teleormănean întâlnim personajul mascat care are funcții ludice accentuate: Mutul. Funcțiile sale sunt foarte importante deoarece stabilește gospodăriile și ordinea unde va juca ceata de călușari, antrenează ceata în scene comice, ajută vătaful să păstreze ordinea și disciplina în ceată dar și a ritualurilor, pedespindu-i pe cei care greșesc. Creează imaginar un cer în care dansează călușarii să îi protejeze de fortele răului. Mutul intră în categoria simbolurilor care ajută în alungarea infertilității. În timp ce călușarii se odihnesc, el are rolul de a crea momente comice. Mutul poartă în mână mereu o sabie sau un bici.

Fig.2.17. Mutul călușarilor

( sursă: https://www.adevarul.ro )

Steagul are în componența sa spice de gâu, usturoi, pelin, frunze de nuc și busuioc cu o încărcătură magică intensificată. Cu cât steagul este mai înalt cu atât ceata este bine văzută și apreciată printre cete. Dacă unei cete îi dispare steagul, ea trebuie să se desființeze conform tradiției. Pentru a evita acest lucru, vătaful alege un stegar destoinic care să păzească steagul. Jurământul se tot repetă în unele cete pentru a păstra forța steagului deoarece dacă acesta pățește ceva grupul se poate desființa.

Fig.2.18. Steagul călușarilor

( sursă: http://www.roturism-info.ro )

Îngroparea călușului este un ritual bine gândit. pus la punct și se realizează prin tăierea prăjinei într-un număr impar de bucăți în funcție de câți membri are ceata, 5-7-9-11 și se îngroapă într-un loc secret sau se aruncă pe apă.

Costumul îmbrăcat de călușari este unul bărbătesc la care se adaugă bete, clopoței și batiste , panglici și mărgele care se folosesc pentru împodobirea pălăriei iar pentru opinici se aplică pinteni fixați, zurgălăi și ciucuri. Toate aceste elemente au roluri magice de apărare a dansatorilor dar și de alungare a spiritelor rele din sat.

Fig.2.19. Costumul călușarilor

(sursă: https://roturism-info.ro )

Relicve ale săbiilor, bețele călușarilor, au funcții de luptă și sprijin. În curte, oamenii pun în mijlocul jocului de căluș grău, sare, pelin, usturoi ,lână , care sunt folosite în hrana animalelor pentru fertilitate si fecunditate dar si pentru însămânțarea din anul următor.

Ritualul Călușul a fost proclamat de către UNESCO ” Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanității ’´ în anul 2005.

Fig.2.20. Ansamblu de călușari

(sursă: https://www.adevaruldespredaci.ro )