Prezentarea Fizico Geografica A Comunei Albac

CUPRINS

INTRODUCERE

Capitolul I: PREZENTAREA FIZICO GEOGRAFICA A COMUNEI ALBAC

I.1. Asezare, vecini, componente

I.2. Conditii geologice

I.3. Relieful

I.4.Hidrografie

I.5. Vegetatia

I.6. Fauna

Capitolul II. CLIMA CA RESURSĂ TURISTICĂ A COMUNEI ALBAC

II.1. Temperatura aerului

II.1.1. Amplitudinea medie anuală a temperaturii

II.1.2. Temperatura extremă absolută

II.1.3. Temperatura maxima anuală

II. 1.4. Temperatura minimă absolută

II.1.5. Amplitudinile termice absolute lunare și anuale

II.1.6. Frecvența zilelor cu diferite valori de temperatură

II.2. Umezeala aerului

II.2.1. Tensiunea vaporilor de apă

II.2.2. Umezeala relativă

II.3. Precipitațiile atmosferice

II.3.1. Cantitățile medii lunare și anuale de precipitații

II.3.2. Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 de ore

II.4. Vântul

II.4.1. Frecvența medie anuală a vântulu pe direcții

II.4.2. Calmul

II.4.3. Viteza vântului pe direcții

4.3.1. Viteza medie anuală a vântului pe direcții

4.3.2. Viteza medie lunară a vântului pe direcții

4.3.3.Viteza medie lunară a vântului indiferent de direcție

II.5. Durata de strălucire a soarelui

II.5.1. Durata medie lunară și anuală de stralucire a Soarelui

II.5.2. Numărul mediu lunar și anual de zile cu și fără Soare

II.6. Nebulozitatea

II.6.1 Nebulozitatea medie lunară și anuală

II.6.2. Numărul zilelor cu cer senin și acoperit

II.6.3. Frecvența genurilor de nori

Capitolul III. ASPECTE ISTORICO-DEMOGRAFICE ȘI ETNOGRAFICE

III.1. Cadrul Istoric

III.2. Populația

III.3. Caracterul, Portul și Limba

III.4. Credințe, superstiții, obiceiuri, ceremonii și folclor

III.5. Activitatea cultural artistică

VII.6. Gospodăriile

CAPITOLUL III. DEZVOLTAREA ECONOMICĂ, ȘI CULTURALĂ A COMUNEI ALBAC

IV.1.Turismul

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

PREZENTARE FIZICO-GEOGRAFICĂ A COMUNEI

I.1. Așezare, vecini, componență

Jos la poala munților,

La răscrucea văilor,

Pe unde Arieșul trece

Curgând limpede și rece,

Pe plaiuri sfinte moțești

Unde brazii spun povești

Și unde moții stau de un veac,

Aicea-i comuna Albac

Născută din legendă și purificată în focul istoriei, comuna Albac este așezată în partea de nord-vest a județului Alba. Are o suprafață de 54 km², adică 0,8 % din suprafața întregului județ. Străbătută de DN 75 și de drumul județean 108, comuna se află la 92 km de municipiul Alba-Iulia și la 17 km distanță de Cîmpeni, cel mai apropiat oraș. Regiunea în care este cuprinsă comuna Albac este încadrată de culmi muntoase:

– la sud-est Muntele Trascăului;

– la nord-est Muntele Mare;

– la nord Muntele Gilău;

– la vest și sud-vest Muntele Bihorului;

Situată în bazinul Arieșului Mare, comuna Albac este delimitată la sud de paralela de 46 grade și 19 secunde latitudine Nordică, iar spre nord, de paralela 46 grade și 35 secunde latitudine nordică. Limita de vest este la 22 grade și 41 minute longitudine estică, iar limita de est este la 23 grade și 0,2 secunde longitudine estică.

Amplasarea așezărilor omenești din comună se încadrează în nota caracteristică a Munților Apuseni, fiind răsfirate pretutindeni în fețele însorite ale versanților și chiar în dosurile acestora, în grupuri mai mici de 3 până la 9-10 case care formează crângurile sau cătunele, sau în grupuri mai mari la care se adaugă și cătunele caselor vecine formând astfel satele. Această amplasare tipică apare ca o expresie a legăturii complexe dintre locuitori și natura teritoriului pe care își duc existența, folosindu-i direct resursele naturale: păduri, pășuni, fânețe, ape, ori obținând prin semănături, prin stăvilirea apelor în iazuri pentru mori , alte roade ale pământului. Un alt aspect caracteristic așezărilor din comună și din zonă, este acela că, dat fiind faptul că 70% din suprafața comunei este ocupată de păduri. Unele sate s-au format având ca nucleu un cătun, apoi prin creșterea populației și a numărului de locuințe aceste cătune au devenit sate, fără ca în componeța lor să mai apară alte cătune. Așa de exemplu s-au format satele: După Pleșă, Potionci, Bărăști, Deve.

Răsărit din fruntea Bihariei, de sub aripa pădurilor de jnepeni și brazi, Arieșul pornește sfios la vale, ca un firicel de lumină croindu-și astfel drum printe bolovanii și rădăcinile brazilor care il privesc cu îngăduință. După ce străbate comunele Arieșeni, Gârda de Sus și Scărișoara, Arieșul intră în comuna Albac prin Cheile Albacului. Aici fragmentează stâncile prin fenomenul de eroziune și apoi curge liniștit, aducându-și afluenții și ducându-l spre apele Mureșului.

La vărsarea văii Albacului, altitudinea absolută este de 625 m. Până în acest punct Arieșul a străbătut deja 30 de km de la izvor, iar suprafața bazinului este de 233 km². Bazinul văii Albacului este asimetric și are următorii afluenți: pe stânga, valea Buholtului, valea Păltinișului, valea Lămășoii, valea Cioneștilor și valea Teiului iar pe dreapta, valea Fericetului. Arieșul are un regim hidrografic specific râurilor de munte, predominând scurgerea de vara și cea de primavara. Nivelul freatic este, în general, coborât, zona luncilor fiind bună pentru amplasarea construcțiilor

Arieșul curge pe o distanță de aproximativ 164 km după care se varsă în Mureș în aval de Ludoș.

De-a lungul văii Arieșului șerpuiește șoseaua națională DN 75, care intră spre comuna Albac dinspre comuna Scărișoara, după care se îndreaptă spre Cîmpeni trecând astfel prin comunele Arieșeni, Gârda de Sus, Scărișoara și Vadu Moților. Această sosea, a cărei asfaltare s-a terminat în anul 1974, leaga Țara Crișurilor de Țara Moților, trecând astfel peste Munții Bihorului prin trecătoarea Vârtop; de Campia Transilvaniei, prin Scărișoara, Albac,Vadu Moților, Cîmpeni, Turda, Cluj Napoca, de ținutul Huedinului și Clujului, prin Albac, Horea, Ursoaia, Huedin de Alba Iulia, care este reședința județului, prin Cîmpeni, Abrud, Zlatna și de Țara Zarandului prin Cîmpeni, Abrud, Brad.

Întreaga comună are caracteristicile așezărilor de munte, adică o formă împrăștiată. Locuințele moților sunt răspândite pe dealurile din jur, grupându se în cele 16 sate:

-Albac-Centru -155 de gospodării

-Bărăști – 58 de gospodării

-Cionești – 35 de gospodării

-Budăiești – 38 de gospodării

-Rusești – 22 de gospodării

-Dealul Lămăsoaia – 79 de gospodării

– Rogoz – 33 de gospodării

– După Pleșă – 41 de gospodării

– Pleșești – 30 de gospodării

– Potionci – 21 de gospodării

– Tâmborești – 12 de gospodării

– Față – 72 de gospodării

– Deve – 11 gospodării

– Sohodul – 9 gospodării

– Roșești – 18 gospodării

– Costești – 41 de gospodării.

Comuna Albac se învecinează cu:

– județul Cluj, la nord-est

– orașul Cîmpeni, la est – 17 km

– comuna Vadu Moților, la sud – 7 km

– comuna Scărișoara, la vest -10 km

– comuna Horea, la nord – 7 km

Față de alte centre importante, comuna Albac se află la următoarele distanțe:

– Alba-Iulia – 92 km

– Abrud – 29 km

– Baia de Arieș – 42 km

– Ștei – 63 km

– Brad – 69 km

– Huedin – 78 km

– Turda – 102 km

-Cluj-Napoca -132 km

Microrelieful comunei se integrează în al celorlalte localități învecinate și, în general, al întregului bazin al Arieșului Mare. Cele mai înalte culmi le întâlnim în partea de nord-vest, Vârful Glăvoaia cu o înălțime de 1425 m iar în partea de sud-est, Vârful Drăghita cu 1413 m. Vârfurile versanților sunt tocite, acoperite cu păduri de conifer și pășuni, ceea ce le conferă un aspect de câmp presărat cu capițe de fân. Văile înguste sunt răsfirate în toate direcțiile, prin ele șerpuind pâraie repezi de munte; numai în locul de confluent cu văile se lărgesc, făcând loc unor lunci aluvionare înguste. Semnificativ pentru acest tip de relief este ceea ce spune Mircea David în lucrarea ,,Munții Apuseni’’: ,,Deși nu atât de înalți, dar minunat clădiți și foarte puternic accoperiți cu păduri de brad și fag, constituie o regiune montană plină de taine și farmec. Predominarea calcarelor face ca la tot pasul să întâlnim formele cele mai atractive: ponoare, cascade, peșteri, la toate înălțimile, cu râuri subterane, cu căderi de apa etc., dar minunea care nu are pereche în tot cuprinsul țării este Abisul de Scărișoara’’.

I.2. Condiții geologice

Structura geologică a comunei Albac se încadrează în cea a zonei Arieșului Mare, ,,care urmează contacte structurate între cristalin și flish, spre deosebire de împrejurimile ei unde predomină suprafețele de netezire în marnele și gresiile acestora, întrerupte mai mult de necuri vulcanice, mai ales culmi de calcare dure jurasice. În cea mai mare parte, mai ales spre centru, unde fundamental este așezat pe șisturi cristaline puternice, predomină formele morfologice domoale, prezentând spinări largi în pante uneori liniștite. Zona principală muntoasă a Apusenilor este formată din roci cristaline asociate cu intruziuni de roci eruptive vechi. Peste ele sunt așezate depozite sedimentare aparținând Permianului și Mezozoicului, străbătute la randul lor de erupții de vârstă mezozoică. În părțile de sud, vest și nord zona muntoasă este adânc tăiată de bazine mai mari, depresiuni, alcătuite din depozite de vârstă neogenă, bazinele pătrunzând adânc în zona muntoasă, separând o mulțime de culmi, bazine, printer care se numară și el al Arieșului Mare, rezultat din lupta permanentă dintre fenomenele de eroziune și de formările tectonice de pe parcursul timpului… Peste fundamentul cristalin se dispune un pachet gros de depozite sedimentare, rezultate din transporturile materialelor dezagregate. Aceste depozite s-au acumulat, între timp, de la Permian la Cretacicul Superior. În bazinul Arieșului Mare evoluează două domenii de sedimentătii: domeniul de Codru și domeniul de Bihor. Permianul cuprinde roci detriptice, roșii-violacee. Spre est de comuna Arieșeni, domeniul începe cu conglomerate, continuându-se în regiunea Scărișoara-Vadu Moților; deasupra conglomeratului bazal se găsește un câmp de profile cuartiere, peste care se întâlnește un strat gros de tufuri alb-verzui și gresii alb-tuface cu intercalații de gresii și argile’’( N. Oncescu, Geologia României,pag. 393 și 416).

I.3. Relieful

Din punct de vedere morfologic Munții Apuseni formează o unitate bine individualizată. Spre sud ei sunt mărginiți de Depresiunea Mureșului, care- i desparte de Munții Sebeșului și Poiana Ruscai, spre vest de Depresiunea Mureșului, spre nord de Platforma Someșana, iar spre est de Depresiunea Transilvaniei.

Altitudinea medie este de circa 600 m iar înălțimile în culmile mai periferice au înălțimi sub 1000 m.

Munții Apuseni au aspectul unei puternice cetăți naturale datorită diferențelor, relativ mari, de înălțime dintre zona centrală și depresiunile înconjurătoare (foto. 1.). În centrul acestei cetăți natural se situează Depresiunea Țara Moților, aceasta fiind înconjurată de Munții Bihorului la vest, Munții Gilău la nord, Muntele Mare la nord-est și Munții Trascăului la sud-est, depresiune în care este așezată și comuna Albac.

Figura.1. Forme de relief

Unitățile geomorfologice caracteristice localității sunt asemănătoare cu ale celorlalte localități din interiorul Munților Apuseni, apărând sub forma culmilor domoale, teraselor, versanților și interfluviilor. Relieful cel mai tânăr de pe raza comunei îl formează lunca fluvială a Arieșului, destul de îngustă, numai în unele locuri are lățimea de 50 – 200 m (lunca lui Pițira și lunca Cioneștilor), iar în alte locuri lipsește aproape cu desăvârșire. Este aluvionară, cu nisipuri grosiere, pietriș și constituită din calcare, gresii care provin din amonte. Semnificativ este și astăzi procesul de aluvionare care este îmbogățit de torenții proveniți de pe ambii versanți ai Arieșului.

Relieful carstic este cel mai bine evidențiat prin complexul Ghețar-Ocoale. În cadrul acestui complex se află Peștera Ghețarul Scărișoara. Nu se regiunea Scărișoara-Vadu Moților; deasupra conglomeratului bazal se găsește un câmp de profile cuartiere, peste care se întâlnește un strat gros de tufuri alb-verzui și gresii alb-tuface cu intercalații de gresii și argile’’( N. Oncescu, Geologia României,pag. 393 și 416).

I.3. Relieful

Din punct de vedere morfologic Munții Apuseni formează o unitate bine individualizată. Spre sud ei sunt mărginiți de Depresiunea Mureșului, care- i desparte de Munții Sebeșului și Poiana Ruscai, spre vest de Depresiunea Mureșului, spre nord de Platforma Someșana, iar spre est de Depresiunea Transilvaniei.

Altitudinea medie este de circa 600 m iar înălțimile în culmile mai periferice au înălțimi sub 1000 m.

Munții Apuseni au aspectul unei puternice cetăți naturale datorită diferențelor, relativ mari, de înălțime dintre zona centrală și depresiunile înconjurătoare (foto. 1.). În centrul acestei cetăți natural se situează Depresiunea Țara Moților, aceasta fiind înconjurată de Munții Bihorului la vest, Munții Gilău la nord, Muntele Mare la nord-est și Munții Trascăului la sud-est, depresiune în care este așezată și comuna Albac.

Figura.1. Forme de relief

Unitățile geomorfologice caracteristice localității sunt asemănătoare cu ale celorlalte localități din interiorul Munților Apuseni, apărând sub forma culmilor domoale, teraselor, versanților și interfluviilor. Relieful cel mai tânăr de pe raza comunei îl formează lunca fluvială a Arieșului, destul de îngustă, numai în unele locuri are lățimea de 50 – 200 m (lunca lui Pițira și lunca Cioneștilor), iar în alte locuri lipsește aproape cu desăvârșire. Este aluvionară, cu nisipuri grosiere, pietriș și constituită din calcare, gresii care provin din amonte. Semnificativ este și astăzi procesul de aluvionare care este îmbogățit de torenții proveniți de pe ambii versanți ai Arieșului.

Relieful carstic este cel mai bine evidențiat prin complexul Ghețar-Ocoale. În cadrul acestui complex se află Peștera Ghețarul Scărișoara. Nu se cunoaște data exactă la care a fost descoperit, dar prezența lui ca peșteră de vizitare este amintită deja din secolul trecut. Legenda spune ca peștera a fost cândva palatul unui zmeu care fură în fiecare an pe cea mai frumoasă fată de la Targul de fete de pe Muntele Găina.

Prima harta a peșterii și primele observații asupra ei au fost făcute în secolul trecut de geologul Karl Peters, care dă o descriere sumară a ghețarului și amănunte prețioase din punct de vedere geologic și mineralogic, însă cel care dă prima descriere bună a ghețarului este geograful Adolf Schmidt în anul 1863. Cercetările au fost continuate după mai bine de jumătate de veac de către întemeietorul Institutului de Speologie din Cluj-Napoca, Emil Racoviță și colaboratorii săi, în perioada 1921-1934, consemnând observațiile sale aspra formării peșterii, a structurii stalagmitelor și stalactitelor de gheață și a prezenței unei insect cavernicole într-o lucrare monografică din anul 1927. Ghețarul de la Scărișoara este așezat la 1152 m altitudine iar intrarea în peșteră se face printr-un aven adânc de 48 m, cu un diametru de 57 m, în fundul căruia se află totdeauna zapadă.

Figura.2. Imagine cu intrarea în Ghețarul Scărișoara

Coborârea în peșteră este ușurată de șapte scări metalice prinse în pereți (la început scările au fost confectionate din lemn). Vizitatorul coboară mai întâi scările și pătrunde tot mai adânc într-o masă de aer cu temperaturi tot mai scăzute. Intersantă este vegetația uriașei doline, care se schimbă treptat cu cât se înaintează mai mult spre intrarea în peșteră.

Figura.3. Coborâre în peștera Scărișoara

Limita dintre cele două mase de aer – cald și rece – este de aproape imperceptibilă dar variază pe verticală în funcție de anotimpuri și este pusă în evidență de o serie de plante cu flori și muschi care cresc pe cornișul avenului. Din fundul avenului se deschide spre nord un vast portal prin care se intră într-o sala mare, aproape circulară care are diametrul de circa 50 m, numită de moți ,,tăul de gheață”. În partea opusă a avenului travesrsarea ușoară a Sălii Mari se termină brusc în fața unui topogan abrupt de gheață însă care poate fi coborât pe niște trepte săpate în gheață, ajungându-se astfel în centrul unei săli numită ,,Biserica” în care cresc singure sau în grupuri dese impresionante stalagmite de gheață. Cu aceasta se sfârșește zona turistică a peșterii care poate fi vizitată de orice călător dornic să cunoască ceva din tainicile frumuseți ale adâncurilor. Dar Ghețarul nu se termină aici; în laturile Sălii Mari, spre dreapta și spre stanga, spații întunecoase se deschid spre adâncurile unde încep sălile care sunt însă păstrate doar pentru cercetările ștințifice.

la brizele de vale, iar noaptea straturile inferioare urcă spre culmi, dând naștere la brizele de munte. Climatul este specific montan, cu aer rece, veri moderate și ierni bogate în zăpadă.

I.4. Hidrografia

Rețeaua hidrografică a comunei este strâns legată de varietatea structurii geologice a teritoriului. Întreaga rețea hidrografică are ca nivel de bază Arieșul Mare, care este colectorul principal al apelor de suprafață și subterane din localitate.

Izvoarele Arieșului mare sunt situate sub Pasul Vârtop. La intrarea în comună prezintă caracterele unui curs neregulat dar riguros, într-o permanentă luptă cu stâncile și bolovanii prăvăliți de pe versanți. Semnificativă este descrierea făcută Arieșului de către Mircea David: ,, Dintre afluenții Mureșului, care încing Munții Apuseni de la Mirăslău la Lipova, cel mai însemnat e Arieșul sau Aurarul. Ca un șanț uriaș despicând în două partea răsăriteană a Masivului Bihorului, se bagă până în inima lui. E una din cele mai fermecătoare văi din țara noastră. Bazinul său adună apele în două ape: Arieșul Mic și Arieșul Mare. Cel dintâi vine din partea Vidrelor, unde a văzut lumina zilei nemuritorul Avram Iancu. Arieșul Mare mai bogat, împinge izvoarele mai departe, prin Lăpus, Gârda, Albac, udând patria celuilalt mare luptător, Horea. Toate văile sunt de o sălbăticie fără seamăn. Praguri rezistente le-au stat în cale, așa că par adevarate văi suspendate, de unde reped apa în jgheaburile strâmte, pietroase…”. Am putea spune că autorul se refera, atunci când vorbește de praguri și de locul numit Zugai, unde Arieșul Mare a luptat cu stâncile de pe ambii versanți pentu a intra în comuna Albac. Caracterul permanent al cursului este asigurat de afluenții pe care-i colectează pe teritoriul comunei. (Mircea David,1943,Munții Apuseni).

Figura.4. Confluența râului Arieș cu Arada

De multe ori, în perioada bruscă de topire a zăpezii și a ruperii podului de gheață, s-a ivit pericolul inundațiilor. În data de 11 martie 1981 mare parte din comuna Albac a fost inundată, datorită producerii acestui fenomen care s-a repetat aidoma în 26 decembrie în același an. Debitul Arieșului Mare prezintă fluctuații de la anotimp la anotimp, datorită frecvenței neregulate a precipitațiilor. În lunile secetoase debitul afluenților săi scad și unii dintre ei seacă complet, de unde și numele unuia dintre ei: Gârda Seacă. Debitul cel mai mic îl înregistrează în lunile iulie și august, iar cel mai mare primavara și toamna. În timpul iernii se formează pe suprafața lui un pod de gheață a cărei grosime variază între 15-35 cm, în funcție de asprimea gerului. Fenomenul de îngheț începe cel mai devreme între 15-30 noiembrie, iar apariția podului de gheață se produce, de regulă, în a doua jumătate a lunii decembrie, durând până spre sfârșitul lunii februarie.

Foto.5. La pescuit pe Râul Arieș

I.5. Vegetația

Vegetația comunei este specifică regiunii de deal și munte; în cadrul vegetației un loc aparte ocupându-l pădurile în amestec (fag și rășinoase) localizate la altitudinea de 800-1250 m, după care vin arboretele constituie din fag, carpen, platin, scoruș, frasin, și molid. Stratul arbutiv este slab dezvoltat, întalndu-se mai des doar alunul. Compoziția stratului erbaceu este reprezentată prin dentaria granduloasă (brebeneu), centaurea cyanus (albăstreaua), belis perenis (bănuțul), licopodium elago (brădișorul), crocus (brândușa), carum carvi (chimenul), thymus sepylum (cimbrișorul de câmp), achillea millefolium (coada șoricelului), matricaria chamomile (mușețelul), teraxacum oficinale (păpădia), chrzsantemus leucantemum (margareta), trifolium (trifoiul), etc.

În subzona fagului, cuprinsă între 750-950 m, predomină arborele de fag, pe lângă care mai apare carpenulo, frasinul, socul și alunul. Pe locurile fostelor păduri de fag s-au format pajiști secundare și terenuri agricole constituind prețioase reserve de fânețe și pășiuni. Pe versanții umbriți, pădurile de molid coboară până la albia Arieșului, iar din cauza inversiunilor de temperatură, pădurile de molid se situează uneori sub zona pădurilor de fag, asa cum este cazul pe văile Albac și Cheile Ordâncusei.

În porțiunile de lunci din interiorul comunei găsim o vegetație specifică mediului umed, formată din rogoz, pipirig, piciorul cocoșului, coada calului, brusture, iar în unele locuri întâlnim arinul, salcia și plopul.

În continuare redau unele plante, specifice vegetației și comunei noastre, în ordine alfabetică:

– afinul (vaccinium myrtillus) – arbust mic, întâlnit în locurile mai înalte, în pădurile de molid sau pe pajșitile semi-alpine, cu numeroase foste mușuroaie de furnci, pe raza localității se află în locurile numite, Deve, Față, Bărăsti, Dealul Lamășoi. Fructele lui, afinele, sunt de culoare neagră-albastruie, comestibile, constituind o importantă sursă de venit pentru locuitori, in timpul verii, perioada culesului incadrandu-se intre 15 iulie și 25 august, când sunt valorificate prin centrele de colectare a fructelor de pădure;

– alunul (coryllus avellana) – arbust cu frunze rotunde, păroasese fructe comestibile, alunele se recoltează toamna, în septembrie.

– arnica (arnica montana) – plantă erbacee medicinală, întalnită la poalele pădurilor de fag si molid, uneori pe marginea șanțurilor și a drumurilor;

– bradul (abies alba) – arbore conifer cu frunze în formă de ac, de un verde intens; se mai întalnește și bradul argintiu, dar foarte izolat, pe înaltimile din satele Dupa Pleșe si Bărăsti;

– brebeneul (dentaria granduloasa) – plantă erbacee cu boabe roșii;

– brândusa (erecus) – plantă erbacee cu frunze mari și late;

– carpenul (carpenus bretulus) – arbore cu lemn tare;

– chimenul (carum carvi) – plantă erbacee cu flori mici, ale cărui fructe se folosesc la prepararea ceaiurilor medicinale și a ciorbelor de chimen;

– cimbrisorul de câmp (thimis serpyllum) – plantă erbacee, aromatică cu flori roșii și albe; este folosită ca și plantă medicinală;

– cireșul (cerasus avium) – arbore roditor, cu fructe roșii sau negre, cărnoase și comestibile;

– coacăzul (rubes rubrum) – arbust cu flori galbene- verzui și fructe comestibile;

– coada șoricelului (schillea millefolium) – plantă erbacee cu flori albe, folosita in prepararea ceaiurilor medicinale;

– coada calului ( equietum arvense) – plantă erbacee, cu tulpina ramificată; frunze ascuțite în forma de ac, folosită la prepararea ceaiurilor medicinale;

– cucuta (conium maculatrum) – plantă erbacee otravitoare;

– feriga (aspidium) specie ierboasă cu frunze mari, adânc crestate și cu tulpina inalta;

– fragul (fragaria vesca) – mică plantă erbacee, cu flori albe și fructe roșii, parfumate; se întâlneste pe marginea pădurilor sau în locurile recent plantate cu puieți de molid sau brad;

– gențiana (gentiana) – plantă erbacee cu flori albastre;

– ghiocelul (galantus nivalia) – plantă mica erbacee, cu flori albe care iese odată cu topirea zăpezii;

– ienupărul (juniperus comunis) – arbust rășinos cu frunze verzi, în formă de ac și face fructe mici; de culoare neagră-albăstruie utilizat în medicină;

– iedera (hedera helix) – plantă agățătoare;

– izma (mentha piperita) – plantă cu frunzele dințate;

– limba boului (oncusa italica) – plantă erbacee cu frunze acoperite cu perișori deși și aspri cu flori albastre;

– loboda (atrilex) – plantă erbacee cu frunze comestibile;

– măcieșul (rosa canina) – arbust cu spini, cu flori alb-roze sau roșii-trandafirii și fructe roșii care se recolectează toamna târziu și sunt utilizate la prepararea dulceței și a ceaiurilor medicinale;

– merișorul (vacciunium vitis idaca) – mic arbust de munte, cu flori albe sau trandafirii și cu fructe comestibile de culoare roșie; crește de obicei la un loc cu afinul și fructele sunt colectate toamna prin centrele de colectare

– mesteacănul (betula verrucosa) – arbore cu coajă subțire și albă, frunze argintii și crengi flexibile, folsite la confecționate la prelucrarea măturilor;

– molidul (piceea escelsa) – arbore rășinos din familia coniferelor cu frunza în forma de ac; are multiple utilizări;

– murul (rubus fructicosus) – arbust târâtor cu tulpini spinoase și ramificate, flori albe și fructe negre, comestibile care de asemenea se recoltează la sfârșitul verii;

– mușchiul (muscus) – plantă inferioară care crește în zona alpină și pădurile de conifere, de regulă în locurile umbroase și umede;

– mușețelul (matricaria chamomilla) – plantă erbacee cu inflorescență aromată, utilizată în medicină;

– păducelul (crataegus monogzna) – arbust spinos cu frunzele crestate, florile albe și fructele comestibile; fructele și florile se utilizează la prepararea unor ceaiuri medicinale deosebit de eficiente în tratarea afecțiunilor cardiatice;

– păpădia (taraxum oficinale) – plantă erbacee cu frunze lungi, crestate și cu flori galbene, este utilizata în prepararea unor ceaiuri medicinale;

– pinul (pinus) – arbore conifer cu frunze în forme de ace lungi;

– prunul (prunus domestica) – pom roditor întâlnit în toate zonele localității;

– rostopasca (chelidonium majus) – plantă erbaceemică, cu frunze rotunde și groase care produc un suc lăptos utilizat la distrugerea negilor, de asemenea, este un bun aliment pentru vite, consumul ei contribuind la creșterea producției de lapte;

– salcâmul (robina pseudacacis) – arbore cu ramuri încărcate cu țepi, cu frunze compuse și flori albe dispuse în ciorchine; florile sunt utilizate în prepararea unor ceaiuri medicinale pentru tratarea afecțiunilor stomacului și bilei;

– salcia (salix alba) – arbore cu ramuri lungi și elastice, cu frunze lunguiețe și flori galbene-verzui dispuse în mâțișori;

– scorușul de munte ( sorbus aucuparia) – arbore înalt și subțire, cu crengi lungi, cu flori albe și fructe roșii necomestibile; lemnul de scoruș constituie materia prima din care localnicii își confecționează toporâștile în care fixează coasele;

– socul (sambucus nigras) – arbust cu tuplina ramificată și plină cu măduvă, cu flori albe dispuse în corimbe ramificate și fructe sub forma de boabe roșii la început, apoi negre; atât florile cât și fructele sunt utilizate la prepararea unor ceaiuri medicinale eficiente în tratarea gripei, a guturaiului și obezității;

– sunătoarea (hyperivum perforatum) – plantă erbacee cu flori galbene dispuse în vârful tulpinii sub formă de inflorescență, care sunt utilizate la prepararea ceaiurilor medicinale necesare în tratamentul afecțiunilor ficatului;

– trifoiul (trifolium) – plantă erbacee foarte răspândită în zonă, cu frunzele compuse din trei foliole și cu florile albe albe sau roșii strânse în măciulii;

– urzica (urtica dioica) – plantă erbacee cu frunze ascuțite și zimțate pe margine, acoperite cu peri urticanți iar florile sunt de culoare roz și dispuse în ciorchine; frunza de urzică este utilizată de localnici, în stare verde, la împachetări contra reumatismului;

– vișinul (ceracus vulgaris) – pom roditor cu frunze lucioase și dințate, cu flori albe și fructe roșii, cărnoase, din care se prepară dulceața și gem;

– zada (larix deciuda) – arbore rășinos cu frunze lungi în formă de ace, care cad toamna;

– zmeurul (rubus idaeus) – arbust cu ramuri ghimpoase, flexibile, cu flori albe și fructe parfumate, comestibile, de culoare roșie, din care se preapară dulceață și un sirop delicios; zmeura se colectează în cantități mari în luna august.

Marea majoritate a plantelor care cresc în comuna Albac sunt folosite de localnici ca plante medicinale sub formă de ceaiuri pe care le consumă frecvent, de obicei seara înainte de clcare și dimineața. Aceasta este și explicația faptului că în randul cetățenilor comunei și ai zonei sunt foarte rare cazurile de deces din cauza bolilor de inină, ficat, stomac, rinichi etc.

I.7. Fauna

Fauna comunei Albac este bogat reprezentată datorită pădurilor de rășinoase și fag, a pajiștilor naturale, condițiilor ecologice favorabile pentru dezvoltarea animalelor sălbatice. Cu toate acestea, datorită intervenției omului prin operațiile de curățări forestiere, prin rărirea pădurilor și mărirea suprafețelor de pășunat, numărul animalelor sălbatice s-au împuținat foarte mult față de timpurile trecute iar unele specii sunt chiar pe cale de dispariție. Voi enumera, în continuare, o parte din animalele care se pot întâlni pe raza comunei noastre, într-un număr mai mare sau mai mic, având în vedere faptul că ele se deplasează pe o arie foarte mare:

– ariciul (ornicenus europaeus) – animal mamifer insectivore, cu blană și țepi;

– broasca (rana esculenta) – animal amfibiu din clasa batracienilor;

– bufnița (bubo bubo) – pasăre răpitoare de noapte;

– ciocănitoarea (picus) – pasăre moțată, viu volorată cu ciocul puternic; este supranumită ,,doctoral pădurilor” datorită faptului că ea curate copacii de omizi;

– cleanul (leuciscus) – pește din familia crapului;

– coțofana (pica candate) – pasăre de mărimea unui porumbel, cu penajul alb-negru; popular i se mai spune țarcă;

– cucul (cuculus canoras) – pasăre călătoare, cenușiu-pestriț, care își depune totdeauna în cuiburile altor păsări ouale; perioada cât stă la noi este foarte scurtă, 25 martie – 11 iunie);

– dihorul (mustela putorius) – mamifer carnivor cu blana cafenie, deosebit de periculos pentru păsările de curte;

– furnica (formica) – insectă mică, de culoare neagra sau roșie, care trăiește în colonii, adăposturile lor numindu-se mușuroaie;

– gaița (garulus glandarius) – pasăre migratoare, cu ciocul ascuțit, de culoare galbuie, cu unele pene negre și pete albe;

– căprioara (capreolus capreolus) – animal rumegator sălbatic; (foto.4)

– cioara (corvus) – pasăre răpitoare din familia corbului;

– greierul (grylus) – insectă care trăiește în pământ și are antene lungi și ochi mari;

– libelula (lebellula) – insectă cu corpul lung și subțire iar aripile sunt străvezii;

– lipanul (thymalis thymalis) – pește cu solzi, de munte;

– lupul (canis lupus) – mamifer sălbatic, carnivor; de obicei nu umblă singur ci în haită;

– mistrețul (mixticulus) – porc sălbatic;

– mreana (barbus fluviatilis) – pește de râu cu mustăți lungi;

– nevăstuica (mustela rivalis) – animal mic de pradă, cu corpul subțire, de culoare cenușiu-roșcată, cu mușcatură veninoasă pentru vite;

Figura.6. Căprioara

– păstravul (salmo truta fario) –pește de apă de munte, fără solzi și cu pete roșii;

– uliul (decipiter gentilis) – pasăre răpitoare din familia acvilelor;

– ursul (ursus aretos) – mamifer carnivor masiv, cu blană de culoare brun roșiatică;

– veverița (sciurus vulgaris) – mamifer rozător mic, cu coada lungă și stufoasă;

– vidra (lutra vulgaris) – mamifer carnivor de marimea unui câine mic;

– vipera (pelias beruc) – șarpe de culoare închisă, foarte veninos și cu o pată în formă de V pe cap;

– viespea (vespa vulgaris) insectă de culoare galbenă, cu inele negre pe partea posterioară a corpului; are înțepătura veninoasă și foarte durerosă;

Această enumerare nu cuprinde animalele domestice și păsările de curte: vaca, oaia, boul, calul, porcul, măgarul, câinele, găina, gâsca, rața etc., pe care aproape fiecare gospodărie le are pe lângă casă și despre care se va aminti în capitolul referitor la gospodării.

CAPITOLUL II

CLIMA CA RESURSĂ TURISTICĂ A COMUNEI ALBAC

Climatul comunei este determinat de poziția sa geografică în partea centrală a Munților Apuseni și de aspectul fizico-geografic al reliefului. Așezarea ei într-o regiune muntoasă nu prea înaltă îi conferă climatului un caracter temperat fără variații exagerate. Culmile muntoase mai înalte care o delimitează, pezența unor dealuri dispuse radial, precum și orientarea văilor influențează factorii climatici ai localității, care de fapt sunt asemănători pentru întreg bazinul Arieșului Mare.

Potențialul climato-turistic al comunei Albac este dat de caractesticile, evoluția și repartiția diurnă anotimpuală, serzonieră și anuală a factorilor genetici (radiația solară, curculația maselor de aer, factorii fizico-geografici) și a principalelor elemente climatice (temperatura aerului, umezeala aerului, durata de stralucire a soarelui, nebulozitatea atmosferică, precipitațiile atmosferice, vântul, ceața, stratul de zăpadă și alte fenomene meteorologice).

II.1. Temperatura aerului

Izoterma anuală caracteristică comunei Albac este de 7,5º C. Cu mici excepții, comuna păstrează de mulți ani această izotermă, o mare influență asupra climei având-o formele de relief, particularitățile morfologice locale și direcția acestor forme; munți nu prea înalți, mici depresiuni, existența pădurilor sunt factori care dau anumite nuanțe climatului.

Având în vedere diferențele mari de altitudine este posibilă producerea fenomenelor de inversiune termică în anotimpurile de toamnă și iarnă, datorită alunecării ascendente pe versanți, a aerului care se răcește în contact cu zăpada.

Evoluția temperaturii aerului în decursul anului poate fi analizată cu ajutorul mediilor lunare. Conform acestor date cea mai rece lună a aerului în comuna Albac este luna ianuarie cu -4,1 ºC urmată de luna decembrie și februarie ambele cu -1,8 ºC. Începând din luna martie evoluția temperaturii cunoaște o curbă ascendentă care se păstrează până în lunile iulie-august, după care capătă un caracter descendent ajungând la valoarea minima din luna ianuarie. Astfel cele mai ridicate temperaturi în comuna Albac se înregistrează în luna iulie și august de 17,6 ºC respectiv de 17,0 ºC (tabelul 1 și figura 7).

Tabel.1. Temperatura medie lunară și anuală și amplitudinea termică medie anuală.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura 7. Temperatura medie lunară și anuală.

II.1.1. Amplitudinea medie anuală a temperaturii aerului

Analiza diferențelor dintre cele mai ridicate și cele mai scăzute valori ale temperaturii aerului înregistrate în cusrul unui an servește la evidențierea contrastelor termice dintre iarnă și vară. Respectiv la evidențierea gradului de continetalism termic. Variațiile amplitudinilor termice sunt determinate de circulația maselor de aer, de longitudinea locului, de fragmentarea reliefului, de orientarea versanților și de condițiile geografice locale.

II.1.2. Temperaturile extreme absolute

Acest parametru servește la caracterizarea completă a climei comunei Albac (valorile medii sunt insuficiente) și indică limitele reale între care oscilează valorile temperaturii aerului în regiunea studiată, motiv pentru care are o mare importanță teoretică și practică.

II.1.3. Temperatura maximă absolută

Producerea celor mai mari și a celor mai mici valori de temperatură înregistrate vreodată într-o anumită regiune depinde de originea și de caracteristicile maselor de aer adecvate în spațiul respectiv, precum și de caracteristicile bilanțului radiativ.

Tabel.2. Temperatura maximă absolută și anuală.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

La Albac temperatura maximă absolută s-a înregistrat în luna august, respectiv 35,8º C la data de la data de 22.08.2000 (tabelul 3). Aceste valori au fost determinante de invazia accidentală a aerului cald și uscat tropical continental ajuns aici ca urmare a extinderii Anticiclonului Nord-African sau a Depresiunii Arabe. De remarcat că datorită pozișiei nord-vestice în cadrul țării și a altitudinii ridicate, în spațiul Munților Apuseni, temperaturile maxime absolute sunt mult diminuate comparativ cu alte regiuni ale țării.

II.1.4. Temperatura minimă absolută

Cele mai mici valori termice înregistrate s-au produs datorită invaziilor aerului rece continental polar sau arctic. Aerul rece a continuat să se răcească radiativ, determinând cele mai scăzute valori termice. Acestea s-au produs desigur iarna, în luna ianuarie, cand s-au înregistrat -32,7 ºC la Albac (tabelul 3).

Tabelul.3. Temperatura minimă absolută lunară și anuală.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

II.1.5. Amplitudinile termice absolute lunare și anuale.

Pentru a evidenția gradul de continentalism termic și limitelenextreme între care oscilează valorile temperaturii aerului s-au calculat amplitudinile termice absolute. Din datele prezentate în tabelul 4, rezultă că la Albac se înregistrează o amplitudine termică absolută de 68,5 ºC (tabelul 4 și figura 8).

Tabel.4. Amplitudinile termice absolute lunare și anuale.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.8. Amplitudinile termice absolute lunare și anuale.

Acest fenomen se datorează condițiilor de relief dar și circulației general vestice care prin vânturile mai intense îmiedică încălzirea și răcirea puternică a culmilor montane, în timp ce în depresiunile intramontane, slab vântuite, aerul se încălzește mai puternic vara și se răcește mult iarna, când coboară gravitațional de pe versanții înalți și se sedimentează pe fundul acestora. În concluzie, apreciem că amplitudinile de temperatură din comuna Albac evidențiază rolul principal al circulației vestice care determină o atenuare importantă a maximelor și minimelor termice absolute, deci un grad mai redus de continentalism termic.

II.1.6. Frecvența zilelor cu diferite valori de temperatură

În cursul anului temperatura aerului coboară sau depășește anumite praguri, în funcție de care s-au stabilit zile de îngheț, zile de iarnă, nopți geroase, zile de vară, zile tropicale, nopți tropicale. În sezonul rece al anului răcirea nocturnă atinge cele mai mari valori, astfel încât temperaturile minime ale aerului pot coborî sub -100 ºC, situație în care nopțile sunt considerate geroase. La munte frecvența nopților geroase crește direct proporțional cu altitudinea. În cursul unui an, nopțile geroase se înregistrează în Albac din octombrie până în martie, cu un maxim ianuarie: 10,9 zile cu temperatura minimă ≤ – 10 ºC (nopți geroase).

În timpul anului, sub influența circulației generale a atmosferei și a condițiilor locale, în Albac cele mai multe zile cu îngheț (zile cu temperatura minimă ≤ 0 ºC) se produc în ianuarie: 29,6 zile.

Frecvența zilelor de iarnă este semnificată în sezonul rece al anului la munte, când predomină regimul anticiclonic și temperatura maximă a aerului se poate menține mai multe zile la rând sub valoarea de 0 ºC, motiv pentru care se numesc zile de iarnă. Cea mai mare frecvență a acestor zile (cu temperatura maximă de 0 ºC) se întâlnește în luna ianuarie când se înregistrează 11,0 zile de iarnă. Zilele de iarnă se produc în număr mare și în luna decembrie: 8,0 zile, pentru ca din martie, o data cu încălzirea generală a atmosferei, să scadă semnificativ 0,8 zile.

Frecvența zilelor de vară, adică a acelor zile în care temperatura maximă a aerului atinge 25 ºC , este redusă în arealul montan studiat. În decursul unui an cele mai multe zile de vară se produc în Albac în luna iulie 15,4 zile. În ceea ce privește zilele tropicale (temperatura maximă ≥ 30 ºC) în comuna Albac se înregistrează în luna august și este de 2,7 zie.

II.2. Umezeala aerului

Cantitatea de vapori din regiunea studiată depinde de originea maselor de aer, de gradul lor de continentalizare, de frecvența și de cantitatea precipitațiilor precum și de structura suprafeței subiacente, În general, gradul de umezeală evidențiază caracterul circulației atmosferice, cele mai mari cantități de vapori fiind transportate în această regiune dinspre Oceanul Atlantic și Marea Mediterană și în mai mică măsură, dinspre Marea Neagră. Acestor mase primare li se adaugă sursele locale reprezentate de suprafețele râurilor, ale lacurilor, ale solului și de transpirația plantelor.

După cum se cunoaște, excesul sau deficitul de umiditate relativă, alături de alți parametrii meteorologici, are influență negativă asupra diferitelor procese fizice, chimice și mecanice din viața și activitatea umană, în procesul de vegetație a plantelor, în tratarea, conservarea și înmagazinarea unor produse tehnice sau alimentare. Astfel, umezeala relativă ridicată prejudiciază procesul de conservare și înmagazinare a produselor vegetale și animale; seceta (dată de asocierea umezelii relative foarte scăzute cu temperaturi foarte ridicate) determină deshidratarea bruscă a plantelor și animalelor, iar variația umezelii relative în timp înfluențează direct procesele tehnologice din diferite domenii de activitate, starea de sănătate și confortul bioclimatic al oamenilor.

II.2.1. Tensiunea vaporilor de apă

Reprezintă presiunea parțială a vaporilor de apă dintr-un anumit volum de aer. Presiunea care o exercită vaporii la un moment dat reprezintă tensiunea reală sau efectivă, iar presiunea la care vaporii de apă tind să satureze volumul respectiv de aer, reprezintă tensiunea maximă sau de saturație. Tensiunea vaporilor de apă depinde de existența și caracteristicile surselor de apă, de temperatură, de viteza curenților de aer și de presiunea atmosferică. Valorile tensiunii vaporilor de apă variază invers proporțional cu altitudinea, media anuală fiind 7,1 mb în Albac (tabelul 6 și figura 9).

Tabel.5. Valorile medii lunare și anuale ale tensiunii vaporilor de apă.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.9. Valorile medii lunare și anuale ale tensiunii vaporilor de apă.

În cursul anului valorile medii lunare ale tensiunii vaporilor de apă variază direct proporțional cu creșterea temperaturii aerului și cu intensificarea schimbului turbulent al aerului care accelerează evaporația. Astfel, cele mai mari valori ale tensiunii vaporilor se produc în luna iulie, respectiv 13,2 mb, iar cele mai mici în ianuarie 4,2 mb (tabelul 7 și figura 9).

II.2.2. Umezeala relativă

Reprezintă raportul, exprimat în procente, dintre tensiunea actuală a vaporilor de apă din aer și tensiunea maximă la aceeași temperatură. Valorile ei depind în stratul inferior al atmosferei de circulația maselor de aer, de gradul de umezire a suprafeței subiacente, de altitudine și de anumiți factori locali.

În comuna Albac, datorită maselor de aer ce intră într-un accentuat proces de fönizare, umezeala relativă este mică, 77 % (tabelul 6 și figura 10).

Tabel.6. Valoriile medii lunare și anuale ale umezelii relative a aerului (%).

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.10. Valorile medii lunare și anuale ale umezelii relative a aerului (%).

În comuna Albac, maximul principal se produce iarna, în luna decembrie (88%) și nu în ianuarie când se înregistrează cele mai scăzute temperaturi. Cauza o constituie frecvența mai mare a adecvațiilor de aer mai cald și mai umed dinspre Marea Mediterană, față de ianuarie când crește frecvența aerului mai rece și mai uscat pătruns din nord și nord-est prin intermediul dorsalei Anticiclonului Est-European, Siberian sau Scandinav.

Valorile minime ale umezelii relative a aerului, determinate și ele de evoluția temperaturii aerului se produc în perioada caldă a anului. Minimul secundar se înregistrează în lunile aprilie, mai, iulie și au valoarea de 77 % (tabelul 6 și tabelul 10).

II.3 Precipitatiile atmosferice

Precipitațiile atmosferice constituie elementul climatic cu cea mai mare variabilitate spațio-temporală în ceea ce privește frecvența, intensitatea și durata. Această caracteristică este determinată de o serie de factori precum: circulația maselor de aer, intensitatea convecției termice și dinamice, altitudinea și expunerea versanților, condițiile locale.

II.3.1. Cantitățile medii lunare și anuale de precipitații

Munții Bihor și Vlădeasa se află sub influența maselor de aer provenite din vest și nord-vest, adică a maselor de aer oceanice umede. Astfel masele de aer intră în mișcare ascendentă, se răcesc până la atingerea temperaturii punctului de rouă după care generează cantități importante de precipitații. De la o anumită altitudine, masele de aer sărate în vapori de apă își continuă ascensiunea dar nu mai produc precipitații sau generează cantități mai mici.

Tabel.7. Cantitățile medii lunare și anuale de precipitații (mm).

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.11. Cantitățiile medii lunare și anuale de precipitații (mm).

Analizând cantitățiile medii lunare și anuale de precipitații rezultă în Albac o medie anuală de 738,0 mm precipitații pe an (tabel 7, figura 11). În ceea ce privește cantitațiile lunare de precipitații se observă valori diferite de la o lună la alta datorate circulației maselor de aer, de altitudine, de relief, de expoziția versanților, de condițiile locale. Astfel cele mai puține precipitații cad în lunile februarie și martie, datorită predominării regimului anticiclonic, care împiedică dezvoltarea convecției termice, luna cea mai secetoasă fiind februarie, 39,9 mm pe lună.

Începând cu luna aprilie, precipitațiile cresc progresiv până în iunie, când se înregistrează principalul maxim pluviometric anual (100,2 mm). Ploile din această lună sunt generate de frecvența mare a ciclonilor oceanici care aducând mase de aer reci și umede favorizează precipitațiile. Din iunie precipitațiile scad până în noiembrie când se înregistrează minimul secundar de precipitații (47,5 mm).

II.3.2.Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 de ore (mm) și media lunară

Tabel.8. Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 de ore (mm) și media lunară

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Cele mai însemnate cantități maxime de precipitații în 24 de ore cad în lunile de vară când au caracter de aversă, iar prin efectul mecanic provoacă distrugeri vegetației și solului. Cantitatea maximă de precipitații căzută în 24 de ore (mm) s-au înregistrat în anul 1978 la Albac și a fost de 73,3 mm (tabel 8).

II. Vântul

Vântul este determinat de prezența centrilor barici cu caracteristici diferite și reprezintă un element climatic important, foarte variabil în timp și spațiu. Influența vântului se manifestă prin altitudine, prin formele de relief, prin orientarea față de circulația maselor de aer și prin mărimea pantelor care modifică foarte mult viteza și favorizează dezvoltarea circulației locale.

II.4.1. Frecvența medie anuală a vântulu pe direcții

Analizând raza anuală a vântului s-a evidențiat direcția predominantă a vântului, exprimată în procente, precum și cele mai frecvente direcții din care bate vântul în comuna Albac. Astfel, frecvența anuală a vântului la Albac, prezintă cele mai mari valori din sectorul sud-vest (7,3 %, tabel 9, figura 12).

Tabel.9. Frecvența medie lunară și anuală a calmului și a vântului pe direcții cardinale (%).

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.12.Viteza medie anuală a vântului (m/s) și frecvența medie anuală a vântului pe direcții cardinale (%).

Direcțile prezentate în valoarea anuală se păstreaz și în timpul anului, de-a lungul lunilor caracteristice. Acest fapt atestă, o dată în plus, că formele de relief care înconjoară la distanțe mai mici sau mai mari, locul unde este amplasată platforma meteorologică, sunt mai importante pentru circulația locală decât circulația aerului în altitudine. Astfel, la Albac, direcția sud-vest deține o frecvență maximă în luna mai (14,6 %). Cele mai mici frecvențe lunare ale direcției vântului în Albac se produc în luna decembrie (0,4 %),

II.4.2. Calmul

În cursul anului, calmul, prezintă valori maxime în ianuarie (72,6 %), datorită scurgerii aerului rece de pe versanți și a stratificării lui la sol. Cele mai mici valori lunare ale calmului atmosferic se înregistrează primăvara, datorită intensificării proceserlor convective și a circulației atmosferice mai instabile. Astfel, cea mai mică frecvență a calmului atmosferic se înregistrează în aprilie (59,7 %) (tabel 9, figura 13).

Figura.13. Frecvența medie lunară a calmului.

II.4.3. Viteza vântului pe direcții

4.3.1. Viteza medie anuală a vântului pe direcții

În comuna Albac cele mai mari viteze medii anuale pe direcții se înregistrează pe direcțiile vest și sud-vest, rspectiv 2,7 m/s din vest și 2,7 m/s din sud-vest. La polul opus,, cele mai mici viteze medii anuale se înregistrează pe direcția nord-est 2,0 m/s (tabelul 10).

4.3.2. Viteza medie lunară a vântului pe direcții

Comparativ cu viteza medie anuală, viteza medie lunară a vântului pe direcții, la Albac este cuprinsă între 3,1 m/s în lunile martie și aprilie, când bate din vest sau în mai și iunie când bate din sud-vest, respectiv sud-est și 1,6 m/s în ianuarie când bate din sectorul nord-estic (tabelul 10).

Tabel.10. Viteza medie lunară și anuală a vântului (m/s) pe direcții cardinale.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

4.3.3.Viteza medie lunară a vântului indiferent de direcție

Tabelul și figura de mai jos evidențiază că, în general, vitezele medii lunare prezintă oscilații mici de la o lună la alta.

Tabel 11. Viteza medie lunară și anuală a vântului indiferent de direcție.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.14. Viteza medie lunară și anuală a vântului indiferent de direcție

În decursul anului, cele mai mari viteze lunare ale vântului se înregistrează în perioadele în care contrastele de temperatură și presiune sunt mari, respectiv primăvara, în luna aprilie 1,0 m/s iar cele mai mici medii lunare se produc, în în lunile octombrie și noiembrie 0,6 m/s.

II.5. Durata de stralucire a Soarelui

Durata de strălucire a Soarelui prezintă o importanță deosebit de mare deoarece determină evoluția regimului de lumină și căldură, care se reflectă în structura și etajarea vegetației, solurilor, proceselor geomorfologice, în potențialul climato-turistic și agroclimatic al unei regiuni.

II.5.1. Durata medie lunară și anuală de stralucire a Soarelui

Regimul anual al duratei de strălucire a Soarelui și repartiția teritorială a acesteia depinde de regimul și de repartiția nebulozității, mai ales a celei inferioare (norii superiori și inferiori sunt mai subțiri și sunt alcătuiți predominannt din cristale de gheață care lasă să treacă o parte a razelor solare).

În comuna Albac durata medie anuală de strălucire a Soarelui atinge 1718,4 ore pe an datorită mișcării föhnale care destramă norii.

Tabel.12. Durata medie lunară și anuală de strălucire a Soarelui (ore și zecimi).

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.15. Durata medie lunară de strălucire a Soarelui (ore și zecimi).

Durata medie lunară de strălucire a Soarelui variază de la o lună la alta în funcție de durata astronomică a zilei, de regimul nebulozitații și de factorii locali. Cea mai mare duratăN medie se înregistrează în august 215,1 ore iar cea mai mică durată medie în luna decembrie 62,1 ore (figura 15) .

II.5.2. Numărul mediu lunar și anual de zile cu și fără Soare

Prin zi cu Soare se înțelege ziua în care durata de strălucire a Soarelui a fost de cel puțin 0,1 ore iar zilele fără Soare sunt acele în care durata de strălucire a Soarelui este de 0,0 ore. Numărul de zile fără Soare variază atât lunar, cât și anual în funcție de regimul nebulozității, de altitudine, de condițiile locale și prezintă o repartiție inversă față de cea a zilelor cu Soare.

Tabel.13. Numărul mediu lunar și anual de zile cu Soare.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.16. Numărul mediu lunar și anual de zile cu Soare

Cel mai mare număr mediu lunar de zile cu Soare se produce în luna iulie, când se înregistrează și cea mai mare durată de strălucire a Soarelui. Astfel, la Albac se înregistrează peste 30 de zile cu Soare (30,5 zile). Cel mai mic număr mediu de zile cu Soare se produce în luna decembrie (19,4 zile) datorită valorilor mari ale nebulozității (tabel 13, figura16).

Tabel.14. Numarul mediu lunar și anual de zile fără Soare

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.17. Numărul mediu lunar și anual de zile fără Soare.

Numărul mediu lunar de zile fără Soare este cel mai mare în decembrie când este de 11,6 zile la Albac și cel mai mic în luna iulie-august când este de 0,5 și respectiv 0,8 zile (tabelul 14, figura 17).

II.6. Nebulozitatea

Norii prin forma, dimensiunea, durata și alcătuirea lor produc modificări importante în evoluția celorlalte elemente climatice, precum și asupra dezvoltării normale a vieții. Astfel norii determină cantitatea de precipitații care cade într-un anumit area și reduc, în timpul zilei, intensitatea radiației solare, iar noaptea micșorează intensitatea radiației efective, fapt ce duce la moderarea temperaturilor.

II.6.1. Nebulozitatea medie lunară și anuală

Analizând valorile nebulozității totale (gradul de acoperire a cerului, cu toți norii existenți în momentul observației) determinate la stația meteoorologică din Câmpeni, se constată la Albac o valoare redusă (6,0 zecimi) din cauza poziției geografice – descendența maselor de aer provoacă destrămarea sistemelor noroase (tabel 15, figura 18).

Tabel.15. Nebulozitatea medie lunară și anuală (zecimi de cer acoperit).

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.18. Nebulozitatea medie lunară și anuală (zecimi de cer acoperit).

Urmărind mersul lunar al nebulozității totale se constată că cele mai mari valori la Albac apar iarna (7,1 zecimi), când procesele termice termodinamice sunt mai atenuate. Ca urmare aerul răcit pe culmi se acumulează la baza munților unde determină apariția inversiunilor termice pe seama cărora se dezvoltă norii stratifori și cețurile. Cele mai mici valori ale nebulozității totale se înregistrează în luna august (5,1 zecimi) când predomină regimul anticilonioc și când insolația puternică determină evaporarea produselor de condensare, astfel încât cerul se menține mai mult senin.

II.6.2. Numărul zilelor cu cer senin și acoperit

Gradul de acoperire al cerului cu nori este variabil și diferă destul de mult de la o zi la alta. Pentru a aprecia cât mai exact variabilitatea regimului nebulozității, în mod convecțional s-au stabilit după valoarea medie zilnică (0, 6, 12, 18), două tipuri de zile: senine și acoperite

Tabel.16. Numărul mediu lunar și annual de zile cu cer senin.

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.19. Numărul mediu lunar de zile cu cer senin.

În cursul anului, cel mai mare număr mediu lunar de zile cu cer senin (prin zi cu cer senin se înțelege ziua în care suma nebulozității înregistrată la cele patru ore de observații nu depășește 4 zecimi) se înregistrează în arealul studiat în luna ianuarie. Cel mai mic mediu lunar de zile senine se înregistrează în mai și iunie ca urmare a amplificării convecției termodinamice (2,0 zile, tabelul 16, figura 19).

II.6.3. Frecvența genurilor de nori

Calculând frecvența anuală a genurilor de nori s-a constatat că în comuna Albac procentul cel mai mare aparține norilor Altocumulus 20,0 % (tabel 17, figura 20).

Tabel.17. Frecvența anuală a genurilor de nori (%).

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.20. Frecvența anuală a genurilor de nori (%).

Cei mai rari nori observați aparțin genului Cirrocumulus care au o frecvență de 0,4%. Norii mijlocii sunt bine sunt foarte bine reprezentați prin Altocumulus (20,0%) , urmat de norii Altostratus a cărui frecvență este de 9,9%. Norii inferiori mai des întâlniți sunt Stratocumulus a căror frecvență este de 18,9%.

Norii Stratus sunt mai rari dar pot fi întâlniți mai des toamna și mult mai rar în lunile de vară. Astfel frecvența lor este de 6,3%.

Tabel.18. Frecvența lunară a genurilor de nori

Sursa: date preluate după Arhiva A.N.M

Figura.21. Frecvența lunară a genurilor de nori

Calculând frecvența lunară a genurilor de nori s-a constatat că în lunile de vară predomină, norii cu dezvoltare verticală. Astfel, în luna decembrie cea mai mare frecvență o au norii Stratocumulus de 30,2%, în luna iulie cea mai mare frecvență o au norii Cumulonimbus de 28,4% iar norii Cumulus 25,2%. Etajul norilor inferiori este reprezentat cel mai bine de genul Cirrocumulus care are o repartiție uniformă în cursul unui an, cele mai mari valori fiind întâlnite la altitudini medii. Norii Cirrostratus sunt mult mai rari dar pot fi întâlniți mai des în lunile de iarnă și mult mai rar în lunile de vară. Astfel frecvența lor este cupinsă între 0,6% și 1,8%

CAPITOLUL II

ASPECTE ISTORICO-DEMOGRAFICE ȘI ETNOGRAFICE

II. 1. Cadrul Istoric

Departe de lumea dezlănțuită, adăpostiți sub poalele munților și protejați de păduri, moții s-au născut, au crescut și au trăit înfrățiți cu natura și neclintiți de pe aceste meleaguri precum stâncile.

Analizând documente istorice suntemn încredințați că locuitorii Albacului au o origine mai veche de 2000 de ani. Faptul că moții și-au păstrat obiceiul strămoșesc de a purta părul lung și împletit în plete le-a atras și numele de ,,țopi” ( adică oameni cu plete).

Foto.7- Statuile celor trei mari revoluționari (Albac)

Îndrumarea revoluționară a moților de pe Arieșul Mare a fost luată de Horea. Vasile Nicola zis Horea s-a născut în anul 1730, în comuna Albac, cătunul Fericet. Încă înainte de răscoală, moții aveau diferite centr unde se întâlneau pentru a nu prinși de către jandarmeria imperială, printre acestea amintim: vârful Fericetului, primăria din Albac, casa lui Ioan Oarga, zis Cloșca, din comuna Cărpiniș.

Reprezentanții moților s-au dus de mai multe ori la Viena pentru a cere dreptate. Începând cu anul 1779, Horea a fost de trei ori la Viena, însoțit de Cloșca și de primarul comunei Todea Dumitru. Delegații mergeau pe jos câte 32 de zile până la Viena și încă 32 de zile la întoarcere. După a treia delegație primită de împărat la Viena, situația a devenit și mai încordată în raporturile dintre țărani și nobilime.

După ultima delegație făcută de Horea, la întoarcere ceilalți i-au povestit despre ce se întâmplase în Munții Apuseni în lipsa lui. Cloșca l-a informat pe Horea despre situația moților băgați la închisoare, învinuiți pentru proteste.

După multiple proteste purtate de către Horea, Cloșca și Crișan îmoptriva nobilimii Horea și Cloșca au fost capturați și închiși în celulele de la poarta Cetații din Alba Iulia. Crișan urmărit și el, a mai scăpat o lună, dar pâna la urmă a fost capturat și închis tot la Alba Iulia. Procesul căpitanilor a fost doar o formalitate, sentița lor fiind hotărâtă dinainte, dar pronunțată abia la 26 febrarie 1785.

Conștient de supliciul pe care îl așteaptă Crișan s-a spânzurat în închisoare cu curelele de la opinci, dar nici așa nu a scăpat de sentința, pentru că trupul său a fost târât la locul osândei, i s-a tăiat capul iar trupul i-a fost împărțit în patru bucați și expus în patru locuri. La execuția lui Horea și Cloșca au asistat mii de țărani aduși aici cu forța pentru a vedea moartea și tăierea în bucăți a căpetenilor lor. Cloșca a fost executat primul iar Horea a trebuit să asiste la cumplitul supliciu al camaradului său, supliciu care a ținut un ceas. Cloșca a primit 20 de lovituri de roată la intervale rare și abia după un ceas i s-a aplicat lovitura de mortală. Execuția lui Horea a durat mai puțin, primind lovitura de grație mai repede.

După răscoală asupra moților s-au abătut multe necazuri, țăranii ajunseseră muritori de foame. La începutul lunii aprilie 1848, moții de pe Râul Mare au aflat că în Europa începea revoluția. La 7 aprilie preotul Balint din Roșia Motană și Avram Iancu din Vidra de Sus au început să le vorbească moților despre revoluție. Întrebat cum va fi în revoluție Avram Iancu le-a răspuns: ,,Am lancea moștenită de la Horea, precum și porunca am să o mânuiesc”. La început albăcenii nu aveau prea mare încredere în Iancu, dar această neîncredere s-a transformat în entuziasm odată cu adunarea de la Blaj, din 3-15 mai când Iancu a popsit la Albac și le-a vorbit albacenilor despre revoluție, cerându-le să se înarmeze și spunând:,,Vrem să ne unim cu țara, că nu va trece mult și toți românii se vor unii grămadă ca puii sub aceeași cloșcă”.

Albăcenii îl îndrăgiseră pe Avram Iancu, i-au înțeles decepțiile și au participat cu durere la sfârșitul vieții lu. Înmormâtarea lui avut loc în ziua de 13 septembrie 1872.

Cu ocazia Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia, albăcenii și-au trimis o delegație în numele celor 3000 de locuitori rămași acasă, cerând delegației să facă cunoscut că toți cei de acasă vor striga la 1 Decembrie 1918: ,,Sa trăiască unirea tuturor românilor”. Această sărbătoarea comemorează Adunarea de la Alba Iulia și unirea provinciilor Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș și Sătmar cu Regatul României.

Comunismul, evenimentele anilor ’90, cei 20 de ani de după revoluție au adus mari schimbări în viața oamenilor, schimbări despre care vom vorbi in capitolele următoare.

II. 2. Populația

Istoricul populație și originea ei sunt în strânsă legatură cu al celorlalte localități. Pe raza comunității nu s-au descoperit până în prezent urme de materiale care să ateste existența omului primitiv, dar se poate presupune acest lucru datorită existenței pădurilor mari, foarte bogate în vânat și a apelor curgatoare bogate în pește. Argumentele cele mai convingătoare cu privire la existența multiseculară a populției în această regiune, venită aici la început pentru vânat și apoi pentru pășunat, ne sunt oferite de descoperirea unor fosile de zimbru (bizon priscus) și elan (alces alces), cu ocazia primei exploatări a peșterii 1 Mai care face parte dintr-un sistem complex care mai cuprinde Ghețarul Scărisoara, Pojarul Poliței, Izbucul Poliței.

Din anul 1733 este consemnat în documentele de specialitate Râul Mare ca localitate a teritoriului din bazinul superior al Arieșului Mare. În documentele oficiale, comuna Albac cu satele care-i aparțineau apare după cum urmează:

– din anul 1733 până în 1805, Râul Mare;

– din anul 1805 până în 1808, Gura Albacului;

– din anul 1913 până în anul 1918, Gura Râului, după care își ia numele adevărat Albac;

Date privind locuitorii comunei Albac avem doar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, deoarece toate statisticile anterioare se refera la comuna Râul Mare, unde intrau și celelalte localități din jur.

Statul maghiar a constituit o comisie, începând cu anul 1760, care să informeze curtea de la Viena asupra numărului precis de români, dar datele statistice sunt relative deoarece locuitorii nu își declarau bunurile pe care le aveau, se sustrăgeau de la numărătoare și se ascundeau de ochii stăpânilor prin crânguri îndepărtate. Din primul recensământ al Ungariei reiese că între anii 1784-1787 erau:

– 1689 de case;

– 1718 de familii;

– 8308 de persoane;

Din întreaga populație erau:

– 1449 băieți între 1-12 ani;

– 322 de baieți între 13 și 17 ani;

– 4022 de femei;

– 1786 de bărbați căsătoriți;

– 2500 de bărbați necăsătoriți;

Primele date de când a devenit comună de sine stătătoare le avem din anul 1857 de unde reiese ca Albacul avea:

– 759 case de locuit

– 3961 de persoane

– 41 de locuitori/km²

Populația comunei crește în continuare , ajungând ca în anul 1900 sa aibă în componeța sa 5807 de locuitori iar în anul 1910 să fie 6519 locuitori.

În urma despărțirii comunei Arada (astăzi Horea) de comuna Albac, cu ocazia recensământului din anul 1930, populația comunei se ridica la 3099 de persoane dintre care 1597 de bărbați și 1502 de femei.

Natalitatea în Albac era destul de ridicată, fenomenul emigrării începând după răscoala lui Horea când au fost strămutați cu forța în Banat 122 de persoane, în frunte cu Ioan Horea, fiul fostului conducător al răscoalei.

Recensământul din anul 1966 ne dă următoarea situație a populației Albacului.

Tabel.1. Recensămantul populației din anul 1966

Dacă populația Albacului era de 3489 de locuitori iar în anul 1967 a crescut la 3530, în anul 1968 a scăzut la 3525, crescând apoi la 3562 în 1969 urmând ca în anul 1973 să scadă la 3509 locuitori.

Situația numerică a născuților pe perioada 1975-2005 este o dovadă a faptului că natalitatea a scăzut mult chiar și în periada în care avorturile erau înterzise prin lege asfel avem înregistrate:

– în 1975 sunt înregistrate 78 de nașteri

– în 1980 – 42 de nașteri;

– în 1985 – 29 de nașteri;

– în 1990 – 29 de nașteri;

– în 1995 – 28 de nașteri;

– în 2000 – 20 de nașteri;

– în 2005 – 18 de nașteri;

Statisticile primăriei din anul 2008 arată următoarea situație a populației:

Tabel.2. Recensământul populației din 2008

Din aceste date statistice se observă o scădere a natalității. Se poate observa și creșterea nivelului de trai al moților prin numărul de case construite. În ceea ce privește structura etnică și religioasă a comunei avem:

Tabel.3.Structura etnica a populației

Tabel.4. Structura după religie

Marea masă a locuitorilor din Albac sunt români și aproape tți sunt ortodocși. Pe baza acestor statistici se poate afirma, deci, că Albacul este o comună care și-a păstrat în timp componența populației și credința străbună.

II. 3. Caracterul, Portul și Limba

Comuna Albac este așezată chiar în inima Țarii Moților și de aceea locuitorii ei se bucură pe deplin de toate trăsăturile de character atribuite moților de către anumiți istorici și scriitori. Albăcenii sunt de statură medie, cu trupul vârtos și îndesat, cu fața mai mult prelungă decât ovală și cu trăsături frumoase. Majoritatea locuitorilor au ochii căprui, părul castaniu, mustața mai mult bălaie și mai rar brună ori negricioasă. Au un character dârz, moștenit din generație în generație. Femeile sunt în mare majoritate de statură mijlocie, subțirele cu înfățișare plăcută, predominând tipul șaten și mai rar brunet și blond. Au ochi frumoși, căprui sau albaștri, fața puțin prelungită, păr castaniu, sau negru,lăsat pe spate sau împletit în cozi. Sunt dârze și hotărâte, harnice și răbdătoare la greutăți, de multe ori find nevoie să ia conducerea gospodăriei pentru că bărbații lor pleacă la pădure sau prin țară cu lemne.

Locuitorii comunei Albac au moștenit caracterul dacilor și romanilor dar în timp s-au călit mai mult în lupta cu tot felul de greutăți, pentru câștigarea existenței și pentru apărarea finite lor de-a lungul veacurilor.

Paul Suciu în lucrarea ,,Țara Moților” spune că: ,,Moții sunt oameni deschiși, sinceri, vorbareți și ascuțiți la judecată”. Este greu până ce le câstigi încrederea, că dupa aceea își deschid sufletul și sunt gata să ajute pe oricine la nevoie. Când își pun în sa facă ceva, nu renunță până ce nu realizeazâ ce și-au propus.

O altă trăsătură de caracter pe care o găsim la moții din Albac este mândria. Această trăsătură dacică este cât se poate de pronunțată la locuitorii Albacului, iar umilința le este cu desăvârșire străină, așa cum au fost învățați de către înaintașii lor: Horea, Cloșca, Crișan și Avram Iancu. Când stau unii cu ceilalți, Albăcenii au o fire deschisă, vioaie și glumeață. Sunt aprigi în iubire, în joc și în cântec.

Portul locuitorilor din Albac, în vremuri mai vechi, se aseamănă cu portulal dacilor, nefiind cu nimic înflențat de portul stăinilor. Bărbații aveau cămași din pânză alba, cu cusături simple, cu nasturi fără guler lat. Peste cămașă îmbrăcau o tundra din postav de lână țesut îm casă, cu mâneci sau fără mâneci. Pantalonii albi din postav aveau pe cusătură o tivitură neagră și erau îmbrăcați doar în zile de sărbătoare. În restul zilelor oamenii purtau pantaloni din postav negru sau gri. In picoare purtau opinci din piei de animale tăbăcite și mai târziu din cauciuc. Cei mai înstăriți purtau cizme în zile de sărbătoare.

Portul femeilor era foarte simplu își înveleau capul cu o năframă (batic), cămașile erau împodobite la gât si la mâneci cu cusături simple de arnici și cu dantele înguste croșetate. Femeile nu aveau mult timp de lucru cu acul de aceea costumele lor nu erau foarte împodobite. În față și în spate puratu câe o zadie, țesută din lână neagră și ușor împodobită cu cusături. Peste cămașă purtau un cojocel scurt sau o vestă scurtă din postav negru. În picioare erau încălțate cu opinci, iar mai târziu au apărut ghetele cu tureac înalt.

Începând cu secolul al XX- lea în portul moților se produc mari schimbări. Moții încep să cumpere articole de îmbrăcăminte și încălțăminte gata confecționate, după moda de la oraș.

Foto.8,. Port tradițional în Albac (1957) Foto.9. Port traditional în Albac (2014)

Referindun-ne puțin și la graiul Albăcenilor trebuie să menționăm că toți locuitorii acestei comune sunt vorbitori de limba română.

Există de asemenea, cuvinte dialectale provenite din împrumuturi din limbile maghiară sau germană, regiunea fiind mult timp sub stăpânirea ungurilor și a habsburgilor. Exemple din limba maghiară: laboș (cratiță), clop (pălărie), dărab (bucată), crumpe (cartofi); din limba germană: laibăr (vestă), ștrânfi (ciorapi), vintriș (de-a curmezișul), tindeu (prosop), etc. În continuare redăm câteva cuvinte din graiul localnicilor, cuvinte care în prezent sunt pe cale de dispariție, fiind folosite doar de bătrâni: amu (acum), fleandură (haină ruptă), bujdulă (casă veche), blid (farfurie), brăcinar (curea), colțuni (ciorapi de lână), a guri (a urca), a urla ( a coborî), hinteu (trăsură), etc. De asemenea, se folosește vocala ,,i scurt”, în loc de e (pi la noi, pi aici, pi la treabă, etc).

II. 4. Credințe, superstiții, obiceiuri

Modul de viață și condițiile de trai le locuitorilor din Țara Moților sunt caracteristice pentru toate localitățile din această zonă, deci și pentru comuna Albac, având o influență desosebită asupra credințelor religioase.

Pe aceste meleaguri credința creștină a fost și este cea ortodoxă, spre deosebire de unele comune de pe Valea Arieșului, din jurul Câmpenilor, unde s-a reușit, mai mult sau mai puțin, să se introducă religia greco-catolică dar în comunele de cursul superior al Arieșului aceasta nu a pătruns niciodată, după cum reiese din statisticile vechi, printre care și Statistica românilor ardeleni din 1760-1762. Moții au fost fost foarte religioși, credința creștină cu toate cu toate ritualurile și sărbătorile ei fiind foarte adânc înrădăcinată în conștiința locuitorilor comune, încât totul era respectat cu sfințenie și nici o intervenție nu a putut aduce modificări în ceea ce a fost odată stabilit. De exemplu, chiar și după introducerea în ținuturile Munților Apuseni a calendarului nou, Gregorian, în locul celui vechi, Iulian, a fost întâmpinată de localnici cu o oarecare ostilitate deoarece nu erau de acord cu introducerea acestui nou tip de calendar; așadar prin urmare locuitorii comunei s-au împărțit în două categorii de orodocși:

– prima categorie, care țin sărbătorile atât după calendarul vechi (stilul vechi), cât și după cel nou (stilul nou);

– a doua categorie, mai restrânsă din punct de vedere numeric, care țin sărbătorile numai după calendarul vechi (stilul vechi). Evoluția vremi, de asemenea, este urmărită după still vechi, precum și ținerea unor sărbători religioase, adică în cele dupa stilul vechi (sărbătorile vechi), oamenii nu lucrează la câmp.

În cea ce privește superstițiile localnicilor, în urma observațiilor făcute în lungi perioade de timp, văzând că fenomenele din natură se repetă și ele coincid cu anumite întâmplâri din viața cotidiană, oamenii au început să creadă că acestea sunt dirijate de forțe supranaturale și le-au transformat în superstiții. În cele ce urmează redăm câteva din cele mai răspândite superstiții dăinuite în mintea locuitorilor comunei Albac:

– când iarna este geroasă și secetoasă, se spune că vor fi multe alune și puțină

iarbă pentru cosit;

– când porcii umblă cu paie în gură va ploua sau va ninge;

– cum vor fi cele 12 zile ale Dochiei, așa vor fi toate lunile anului;

– dacă se varsă sarea sau piperul pe masă, înseamnă că se ivește prilej de ceartă în familie;

– când se spală pisica înseamnă că se va aspri gerul;

– când cocșul cântă la timp neobișnuit, înseamnă că va ploua sau ninge;

– când găina cântă sau când urlă câinele înseamnă ca va muri cineva din familie;

– când vâjâie focul în sobă înseamnă că cineva te vorbește de rău;

– câte vârtejuri are omul în vârful capului, de atâtea ori se va căsătorii;

– dacă țărcălește țarca pe casă, vei avea oaspeți sau vei primi o veste;

Alte supertiții sunt legate de tălămăcirea viselor și de anumite semen de pe corpul omului. Tot aici putem încadra ghicitul în palmă, în cărți, în cafea sau căutatul în diferite cărți, cum ar fi căutatul în ,,Gromovnic”.

Obiceiurile sunt trânse legate de anumite evenimente mai importante din viața locuitorilor, sau anumite praznice mari rămase din moși strămoși, iar altele sunt legate de cele trei evenimente importante existente în viața omului: nașterea, casătoria și moartea.

În trecut, încă înainte de a naște, gravida era supusă la anumite restricții, datorate superstițiilor, care să nu dăuneze noului născut. În timpul nașterii, gravida era asistată, în cele mai multe cazuri de o bătână din sat, mai pricepută în astfel de lucruri, care acordă și primele îngrijiri copilului. După ce se întorcea cu el acasă îl puneau să atingă daca era băiat securea sau coasa, pentru a fi vrednic și gospodar dar și clopotul pentru a cânta frumos, iar dacă era fată o punea să atingă un ac pentru a fi o bună gospodină și o floare pentru a fi frumoasă.

Încă din timpurile îndepărtate căsătoriile se încheiau între băieți trecuți de 24-25 de ani și fete între 16-18 ani. Acei băieți care treceau de 30 de ani erau considerați ,,feciori tomnateci” iar fetele care treceau de 20 de ani și erau nemăritate erau considerate deja ,,fete bătrâne” trebuind să se mărite cât mai repede astfel riscau să rămână nemăritate.

Unul dintre cele mai frumoase ceremonialuri de nuntă a fost nunta cu cai, care azi nu se mai organizează. Caii trebuiau să fie albi, mai ales cei pe care ii cășăreau mirii și nașii. În zilele noastre s-a renunțat la obiceiurile cu cai și se folosec mașinile, cu care mirii sunt transportați la biserică și înapoi. Acest lucru reflectă creșterea nivelului de trai și modernizarea populației rurale.

Cultul morților a fost destul de răspândit în rândul populației de aici și a păstrat anumite tradiții specific, cu aspect pe care nu le întâlnim în alte localități mai îndepărtate. Astfel, încă dinainte de moarte, se avea grijă ca bolnavul să fie spovedit de către preot. Atunci când cei din casă vedeau că gata de moarte, îi puneau în mână o lumânare aprinsă, pentru a nu lăsa ,,necuratul” să se apropie imediat după moarte și pentru a-i lumina calea în cealaltă lume. După moarte era spălat de un bărbat sa o femeie din familie (în funcție de sex). Se avea grijă ca lucrurile mortului să nu se risipească sau să le ia cineva cu scopul de a face vrăjitorii, de aceea erau aprinse, împreună cu așternutul și hainele în care a zăcut mortul înainte de moarte. În cele două seri înainte de inmormântare se adunau vecinii, cunoscuții, rudeniile la prevedenie (priveghi), unde discutau despre viața și faptele mortului, lăudându-l pentru cele bune făcute în viață și nepomenind de cele rele. Spre deosebire de obiceiurile din alte localități la noi se organizau (și se mai organizează și în prezent), diferite jocuri hazlii care provocau râsul și reprezentau un act de sfidare a morții. Cei mai vâstnici jucau cărți iar femeile discutau între ele, compătimind pierderea familiei prin dispariția celui decedat.

O altă categorie de obiceiuri sunt legate de mari praznice rămase din moși-strămoși. Astfel, sărbătorile de iarnă, încă din cele mai vechi timpuri, erau așteptate cu nerăbdare, întrucât ele constituiau unul din puținele momente de fericere și bucurie de peste ani, când redeniile și cunoscuții aveau ocazia să se întâlnească, întrucât în restul anului erau plecați la muncă în diferite părți ale țării. Aceasta este explicația că s-au păstrat până în zilele noastre obiceiuri legate de aspectul religios și laic al sărbătorilor Crăcinului și a Anului Nou. Copii în ajunul Crăciunului își pregăteau colindele și dis-de-dimineță plecau la casele vecine unde erau așteptați cu bucăți de zahăr, mere, nuci, colaci, mere sau bani. Aceștia erau ,,pițărăii”, adică vestitorii Crăciunului. În seara de ajun venea rândul celor mari care, însoțiți de muzicanți, colindau din casă în casă, ei cântând colinzi religioase precum și cu conținut referitor la roadele pământului în anul care urma.

Foto.10. Colindătorii în comuna Albac

Erau și mai este și în prezent răspândit obiceiul mersului cu Steaua și mai ales cu Craii, costumați în costume speciale pentru fiecare personaj pe care îl intrepretau și prezentau în fața oamenilor un adevărat spectacol de teatru. De anul nou se mai merge cu Sorcova și Plugușorul.

II. 5. Activitatea cultural artistică

O datorie și o răspundere pentru generațiile prezente și viitoare este valorificarea și conservarea tradițiilor și datinilor străbune. Cultura populară românească trebuie să vină cu propria ei strălucire și să se integreze în constelația culturii europene și universale. Românii se pot mândri astfel cu frumusețea culturii populare dar și cu zestrea păstrată de la strămoși și îmbogățită de-a lungul anilor de locuitorii acestor meleaguri cu dragoste și migală. Păstrători ai tradițiilor și obiceiurilor populare, locuitorii Albacului transmit din generație în generație tot ceea ce reprezintă pentru ei o dovadă a continuității moților pe aceste meleaguri. Sunt păstrate cu sfințenie obiceiurile și tradițiile de Paști, de Crăciun, de Sânziene și de Bobotează.

De-a lungul anilor, comuna Albac s-a mândrit cu formațiile artistice, care au întreținut focul creației popoulare și au păstrat aprinsă lumina culturii.

Foto.11. Ansamlul de dansuri intruită de învățătorul Traian Petrea

În decursul timpului formațiile artistice ale comunei Albac au participat cu succces la toate concursurile de gen organizate în Țara Moților, pe plan județean și național. Echipa de dansuri populare moțești, condusă de învățătorul Petrea Traian, luând chiar și locul I pe țară. Montajul literar-muzical condus de Berindei Sofia a luat locul I pe județ și locul III pe țară. Locul I pe județ și locul III pe țară a fost câștigat și la momente vesele de către învăâătorul Todea Barbu. Au fost prezentate la căminul culturl din Albac nenumărate spectacole artistice apreciate de publicul spectator.

În anul 2008 formațiile artistice au participat la concursurile ,,La Porțile Tradiției și Creației Populare” și ,,Cultură pentru cultură”, concursuri organizate de Consiliul Județean Alba, obținând locul I pe zona Munților Apuseni și locul III pe județ, aducând pentru căminul cultural 100.000 lei, bani folosiți pentru dotarea noului cămin cultural.

Cultura este liantul nobil care inspiră respecul între oameni indifferent de limba și istoria unui popor sau al altuia. Comunicarea prin cultură se realizeaza la nivelul celor mai sensibile coarde ale sufletului omenesc.

În comuna Albac întâlnim creații populare specifice locului, în care oamenii și-au cântat dorurile, bucuriile, sufeințele și iubirile.

Arta populară este întreținută și de meșteri populari care transmit meșteșugurile lor din tată în fiu.

Foto.12. Arta se învață la Albac

În urma celor spuse mai sus și dupa analizarea lor se poate preciza că pe aceste meleaguri vor trăi veșnic obiceiurile și tradițiile populare, iar arta populară va da mereu valori.

II.6. Gospodăriile

Așezăriile oamenilor în aceste locuri a fost determinată de îngustimea sau lărgirea văilor, de mărirea depresiunilor și de înălțimile muntoase. În funcție de aceste realități care ofereau și mijloace de trai pentru oameni dar și pentru animale. Astfel așezările și-au conturat profilul și forma tipologică . Astfel se întâlnesc sate îngrămădite pe o suprafață mai puțin întinsă: Rusești, Budăiești, Deve; se mai întâlnesc sate cu case izolate, dipersate pe suprafețe mai întinse, cum ar fi: Dealul Lămășoaia, Față, După Pleșe.

Locuințele, sunt așezate unde are fiecare gospodar teren mai întins în proprietate și se găsesc de cele mai multe ori în grupuri mici sau mari. Terenul cultivat și fânețele (nămașurile), se întind pe lângă ele, iar în unele locuri de pe lângă case se întind mici tufișuri de alun.

Gospodăriile moților, în marea majoritate a cazurilor, sunt formate din: casa de locuit, curtea din fața casei (care este împrejmuită), cuptorul de pâine (cohea), grajdul pentru animale (puiata), șura pentru depozitul fânului și a cerealelor, cotețele (cocinele) pentru păsări și pentru porci.

Foto. 13. Prin una din gospodăriile comunei

Și în prezent în comună predomină locuințele construite din bârne de lemn cioplite (grinzi), îndeosebi în satele situate în locuri mai înalte, dar s-au înmulțit și locuințele construite din cărămidă și acoperite cu țiglă, în locul șindrilei tradiționale. Locuințele construite în ultimul timp sunt mai mari, mai spațioase, cu mai multe camere, pereții sunt zugrăviți în diferite culori și diferite modele, sunt mobilate modern, unele sunt parchetate și împodobite cu covoare și alte țesături sau cusături, ilustrând nivelul de viață ridicat și în mediul rural.

În trecut cele mai multe case erau ridicate pe cășițe sau boci. De multe ori gospodarul, din cauza niveluli de trai scăzut nu avea posibilitatea să construiască decât o singură cameră, cu o cămară în față, numită târnaț; camera era folosită atât ca dormitor cât și ca bucătărie, iar în cazul familiilor numeroase care nu au lipsit din comuna Albac, o parte din membrii familiei erau nevoiți să doarmă pe jos pe vatra casei, fie în grajd cu vitele, chiar și pe timpul iernii. Puține locuințe ale gospodarilor mai înstăriți aveau doua sau trei camere, din care una era păstrată pentru primirea oaspeților.

Foto.14. Casă moțească cu o cameră și un târnaț

Începând cu secolul XX și mai ales cu a doua jumătate a acestui secol, în construcția de locuințe și amenajarea interioarelor s-au produs schimbări mai mari în sensul modernizării, făra însă a se pierde cu totul specificul național și tradițional, mai concret putem vorbi, în prezent, despre o îmbinare armonioasă a elementelor modern – național – tradiționalist. Astfel au apărut și pensiuni turistice, al căror număr este în continuă creștere, unele păstrând stilul arhitectonic tradițional. Acestea sunt dotate la nivel de două sau trei margarete, cu apă curentă, încălzire centrală, camere cu baie proprie, televiziune prin cablu, spații de agrement, etc., oferă turiștilor condiții deosebite despre care însă vom vorbii în capitolul următor.

CAPITOLUL III

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ, ȘI CULTURALĂ A COMUNEI ALBAC

III.1.Turismul

Un popas în comuna Albac înseamnă o întâlnire cu trecutul, prezentul și viitorul, care se împletesc aici, lăsând ochiul călătorului să admire frumuseți uimitoare. În această comună din Țara Moților natura încântătoare ne vorbește despre trecutul acestor locuri, construcțiile noi și numărul mari de pensiuni arată fața prezentului iar despre viitor ne vorbesc lucruriile începute în scopul realizării unor noi obiective turistice. Ca să poți auzii bătăile inimii acestor munți, ca să poți înțelege întreaga taină a veacurilor, trebuie să te oprești la Albac. Aici vei fi primit cu sinceră căldură, vei cunoaște oameni minunați, te vei odihnii la o pensiune unde vei gusta din preparatele tradiționale și vei reuși să te încarci cu liniștea și pacea acestui loc de legendă. O plimbare pe dealurile din jur, un popas la Cheile Albacului, o noapte pe malul Arieșului lângă un foc de vreascuri, sunt lucruri care te pot încărca cu energia de care ai nevoie și îți pot aduce liniște în gânduri și pace în suflet. Este deasemenea important când treci prin Albac să nu uiți să te oprești la biserica din comună și la mănăstirea Sfântul Ilie.

Potențialul turistic este dat în primul rând de relief, valorificat prin numeroase trasee turistice, care conduc spre principalele obiective turistice din areal (chei, peșteri, areale protejate, biserici, etc), prin cele două pârtii de schii care se află în comuna Arieșeni și de climă, care oferă posibilități de agrement (drumeții) dar și un strat de zăpadă cu o grosime și durată suficientă pentru practicarea activităților turistice de iarnă pe cele două pârtii de schi și săniuș.

În acest capitol am ales sa prezint și niște obiectie turistice, toate pornind de la Pensiunea Fely Viss, pensiune ce se află situată în centrul comunei Albac.

Pensiunea Fely Viss dispune de două locații de cazare, repectând stilul local, o îmbinare de piatră, lemn si bârne aparente, care le conferă un aer aparte. La doar 50 de metri de malul Ariesului, se aude susurul cristalin al apei, completat de cântul păsărilor, este un cadru unde se poate sta departe de agitatia orasului fiind ideal pentru petrecerea vacanțelor. Interioarele sunt plăcute, calde, foarte intime. La etaj, totul se armonizează intr-un frumos joc al volumelor. Mobilierul rustic modern adaugă o notă caldă acestei pensiuni.

Gazdele Dumneavoastră sunt tinere, volubile, gata oricând să primească turiști, pe care îi vor copleși cu bucate alese toate din bucataria traditională romanească.

Dintre preparatele tradiționale pe care fiecare turist care calcă pragurile acestei pensiuni le poate gusta amintim:

– balmoș (smântână fiartă cu făină de porumb);

– mămăligă topănită (cu brânză, unt și jumări);

– plăcinte cu brânză, copate pe lespede de piatră;

– vărzar (plăcintă la cuptor cu frunză de varză sau de lobode);

– lașcă (supă cu tăiței de casă);

– mămăliguță cu tochitură;

– sarmale cu ciloan de porc afumat;

– răcituri (piftie din unghii de porc);

– popricaș de bureți (tocană de ciuperci cu smântână);

– lașcă cu brânză (tăiței de casă cu brânză și unt);

Foto. 15. Pensiunea Fely Viss

Foto. 16. Pensiunea Fely Viss

În timp, preparatele culinare au devenit o primă preocupare a proprietarilor de pensiuni. Turiștii care trec prin pragurile pensiunii Fely Viss pot servi și preparate tradiționale (unele enumerate mai sus), dar și preparate necunoscute până mai ieri în comuna Albac: pizza, diverse preparate din pește, diverse ciorbe, fripturi și dulciuri preparate în casă. În curtea pensiunii se găsește și un grătar constituit din trei corpuri: locul de grătar, o sobă dar și un cuptor îmbinându-se încă o dată tradiționalismul cu modernul, toate ca oaspeții să se simtă bine și dacă doresc să își poată prepara chiar ei o cină de neuitat.

Foto. 17. Grătarul din curtea pensiunii Fely Viss

Cei care rămân câteva zile în comuna Albac pot vizita obiectivele turistice din interiorul comunei dar și din afara acesteia:

În interiorul comunei se poate vizita:

– Manăstirea Sfântul Ilie aflată la o distanță de 3 km de pensiunea Fely Viss;

– Muzeul etnografic aflat în centrul comunei;

– Cheile Albacului situate la 8 km de centrul comunei;

– dacă vrei să asculți glasul vântului și să întelegi cântecul pădurii pornește spre valea Lămășoi și valea Cioneștilor, urcă atât cât te țin puterile și te vei întoarce mai sănătos și mai convins că viața merită trăită;

– în satul După Pleșă se poate vizita schitul maicilor, iar când cobori vei vedea șanțurile ce amintesc despre strămoșii ce au săpat în adâncurile munților și de unde vei putea vedea toată comuna Albac;

– în satul Bărăști se pot vizita meșteri populari care lucrează în piatră dar și cei care prelucreză diferite obiecte din lemn specifice locului;

În afara comunei se poate vizita:

– la 7 km, în comuna Horea se poate vizita: Casa memorială Horea, Biserica de lemn din Mătișești, Muzeul etnografic al comunei Horea, Casa Moțească;

– la 9 km, înspre orașul Câmpeni se află comuna Vadu Moților, aici se poate vizita Biserica din Lăzești, Biserica Ortodoxă (1885-1893), Muzeul etnografic, Vâltori și mori;

– la 14 km distanță înspre Câmpeni se poate vizita Barajul de la Mihoiești;

– la 15 km, în comuna Gârda de Sus se poate vizita Biserica ortodoxă de lemn (1792), iar din Gârda de Sus pornesc 2 trasee turistice spre Ghețarul Scărișoara: Gârda de Sus-Mununa-Scărișoara; Padiș – Gârda de Sus, pe acest traseu se află și Peștera Poarta lui Ionele și Cheile Ordâncușii

– la 23 km, din Arieșeni pornesc traseele spre Cascada Vârciorog, Pietroasa, Casa de Piatră, Biserica ortodoxă de lemn din Arieșeni (1792), la Curcubăta Mare – Curcubăta Mică (1849 m altitudine), la Piatra Grăitoare (1659 m altitudine)

– la 25 de km în comuna Vidra se află: în satul Goiești, Bserica de lemn construită în 1713, în satul Nemeși, Dealul cu melci și Cascada Pișoaia, în satul Lunca Biserici, Biserica din Ciungi iar ami sus se afla Muntele Găina

– la 28 de km de pensiunea Fely Viss se află Detunata

– la 31 de km se află Roșia Montană

– la 32 de km, în comuna Avram Iancu se află Casa memorială a lui Avram Iancu, este locul unde s-a născut și a trăit unul dintre oamenii care au înflențat în mod pozitiv istoria Țării Moților.

Foto.18. Curtea din spatele pensiunii

Comună cu nume și parfum din legendele nopților de sânziene, comuna Albac poate fi considerată capitala spirituală a turismului de pe Valea Ariesșului. În anul 2005 , printr-o hotărâre de guvern, comuna Albac a devenit prima localitate din județ cu titlul de stațiune turistică de interes local astfel a luat naștere și Târgul de Turism Rural din această comună care se desfășoară în periada lunii septembrie. Aici se întâlnește cererea cu oferta turistică, deoarece la târg participă zeci de agenții de turism din țară cât și din străinătate, iar numărul turiștilor crește de la un an la altul, datorită condițiilor pe care le oferă proprietarii de pensiuni, a ospitalității gazdelor, respectiv a produselor culinare tradiționale pe care bucătăresele noastre cu multă măiestrie le gătesc și le pun pe masa turiștilor. Deoarece tăierile de masă lemnoasă s-au redus în ultimul timp, într-adevăr turismul reprezintă o alternativă viabilă pentru viața locuitorilor comunei noastre, ca de altfel și pentru cei din alte comune din Apuseni.

Foto.15. Perioada desfășurării Târgului de Turism Rural.http://www.ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2014/08/targ-turism-albac.png

Târgul de Turism Rural din Albac, este cel mai mare târg de turism rural din țară, având ca scop dezvoltarea acestui mod de turism, prin dialogul direct al actorilor principali din domeniu (agenții de turism, pensiuni, administrații locale, formatori de opinie, presă de specialitate, turiști). Manifestarea s-a bucurat de un succes deosebit, în cele două zile fiind consemnați cel puțin 2500 de vizitatori.

PROGRAM Târgul Național de de Turism Rural la Albac:

Sâmbătă, 6 septembrie:

– 10.30 Aniversare „10 ani de turism în Albac”;

– 11.00 Deschiderea oficială a Târgului Național de Turism Rural Albac – ediția a

X-a. Vizitarea stand-urilor;

– 12.30 Vernisajul expoziției-proiecte concurs de arhitectură;

– Amenajare camping: Luncile Prigoanei, Șugag, Rimetea;

– Arhitectură Contemporană în Țara Moților: Pensiune turistică și locuință;

– Vizită la pensiuni;

– 14.00 Seminarii;

– 22.00 Spectacol de muzică populară Albac;

– Discotecă-Jamaica Show;

– Foc de artificii;

Duminică, 7 septembrie:

– 09.45 Vizită la pensiuni;

– 14.30 Spectacol folcloric;

– Fanfara Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, dirijor: Coriolan Laurian Honcaș;

– Ansamblul Folcloric ,,Augustin Bena” al Județului Alba, dirijor: Alexandru Pal. Soliști: Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Narița, Floricica Moga, Cătălin Hașa și Nicolae Tuhuț;

– Ansamblurile folclorice: „Maramureșana” – Ocna Șugatag, „Albăceana” – Albac, „Floare de colț” – Galda de Jos, „Moțul” – Horea, „Doina Moțului” – Câmpeni, „Dor Transilvan” – Cluj Napoca;

– Orchestra de muzică populară condusă de Adi Vasiu. Soliști: Lele Crăciunescu, Florentina și Petre Giurgi, Dorel Banci, Mirela Danciu, Eugen Mihăilă, Matei Crina, Alexandra Scrob;

În această ediție a Târgului (ediția a X-a), moții dau în continuare semnalul important că turismul rural este o alternativă. Pe lângă reprezentanții unor pensiuni, aici sunt și meșteri populari din toate regiunile țării, ca o componentă importantă a târgului și de asemenea sunt foarte multe organizații care-și promovează proiectele.

Târgul de Turism Rural oferă o serie de surprize participanților iar programul său este astfel alcătuit încât să se adreseze profesioniștilor din sectorul turistic dar și simplilor vizitatori, aflați în zonă ca turiști. Cea de-a doua zi a târgului este rezervată vizitelor la pensiuni și spectacolului folcloric, care va închide, de altfel, manifestările.

Foto. .,,Puii” de moți își promovează Foto.10. Un reprezentat al pensiunii

bucatele tradiționale (2014) Fely Viss jurizat de către Florin Busuioc (2012)

Foto. . Mulțimea de oameni care participă la spectacolul organizat

Turiștii care calcă pe aceste meleaguri, pe lângă faptul că beneficează de condiții de cazare moderne și au parte o bucătărie gastronomică diversificată, ei pot beneficia și de efectul pe care bioclimatul de munte îl are asupra organismului. Turiștii beneficează de acest effect constant, indifferent de sezon.

Cura de aer acționează asupra reglării termice ale organismului, ameliorează circulația sangvină în piele și acționează asupra nutriției. Ea poate fi activă sau pasivă, de zi sau de noapte, însoțită de diverse activități, de gimnastică și de sport.

Cura de munte se indică în anemii, covalescență, rahitism, insomnia. La persoanele cu o capacitate de aclimatizare redusă, fie la nivelul aparatului cardiovascular și respirator, fie la nivelul întregului system neuro-endocrin vegetative, se recomandă sejurul până la cel mult 1000 de m altitudine, comuna Albac fiind destinația ideală pentru acest tip de sejur, ea fiind situată la aproximativ 800 de m altitudine. Persoanele care suferă de afecțiuni cardiovasculare (miocardului, valvulare, ale arterelor) se recomandă pentru cură în stațiunile cu climat sedativ.

Foto. . Plimbare pe drumurile forestiere din comună

Potențialul climate-turistic al comunei Albac este dat de caracteristicile, evoluția și repartiția diurnal anotimpuală și anuală a factorilor genetici (radiația solară, circulația maselor de aer, factorii fizico-geografici) și a principalelor elemente climatice (temperature aerului, umezeala aerului, durata de strălucire a soarelui, nebulozitatea atmfosferică, preciăitațiile atmosferice, vântul, stratul de zăpadă, ceața și alte fenomene meteorologice).

Bibliografie

Ziarul Unirea