Prezentarea de Ansamblul a Unitatii Economice Cinema City Romania

Prezentarea de ansamblul a unității economice Cinema City România

Povestea Cinema City a început în anul 1930 din inițiativa familiei Greidinger, care a deschis primul său cinematograf țn Haifa, în Israel. Compania s-a dezvoltat rapid, ajungând lider de piața în țara sa de origine și transformând mersul la film într-un adevarat spectacol pentru mulți dintre iubitorii de cinematografie.

Începand cu anii 1990 Cinema City s-a extins în Europa Centrala și de Est începând cu Ungaria (1997), Cehia (1998), Polonia (2000), Bulgaria (2003) și România (2007). În cei 16 ani, compania a ajuns să dețină 98 de cinematografe cu peste 1.000 de săli și peste 182.000 de locuri. La acestea se adaugă și 10 săli IMAX pentru care Cinema City International deține licenta exclusivă pentru fiecare din țările în care compania este prezentă. Odată cu achiziția lanțului de cinematografe Palace, la începutul anului 2011, compania a adăugat și Slovacia pe lista celor 6 țări în care este prezentă. Compania este de asemenea, cel mai mare operator de cinema în Israel, țara sa de origine

Cinema City este lanțul de cinematografe cu cea mai rapidă creștere din Europa, fiind lider la nivel regional, intenționând să-și extindă și mai mult prezența.

S.C. Cinema City România S.R.L. este o societate cu răspundere limitată, înregistrată în Registrul Comerțului sub numărul J40/26742/2006 înființată în anul 2006. Societatea își are sediul pe strada Ana Davila numărul 13, sector 5, București, România. A fost înregistrată la Ministerul Finanțelor sub Codul Unic de Înregistrare 19123195 și codul CAEN 5914, domeniul de activitate fiind proiecția de filme cinematografice.

Cinema City România este parte a rețelei Cinema City International, cel mai mare operator de cinematografe multiplex din Europa Centrală și de Est. Compania deține un lanț de 99 multiplexuri Cinema City si 10 teatre IMAX in 7 țări: Israel, Polonia, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Slovacia și România.

Compania a intrat pe piața din România in 2007, în prezent Cinema City România având 18 multiplexuri în 13 orase: București, Brăila, Bacău, Baia Mare, Cluj Napoca, Constanța, Iași, Pitești, Târgu Mureș, Timișoara, Arad, Ploiești, Târgu Jiu cu un numar de 168 de sali si peste 30.000 de locuri. În prezent, în România, Cinema City deține locul 1 în top afaceri România, conform bilanțului din anul 2014.

Multiplexurile Cinema City oferă o experiență cinematografică de excepție prin:

168 de săli de cinema confortabile ân cele 18 locații;

peste 30.000 de locuri;

ambiantă premium, servicii impecabile;

tehnologie de ultima generație, ecrane adaptate fiecărei săli;

confort prin fotolii de calitate superioară;

cele mai moderne echipamente care folosesc renumitele proiectoare Kinoton și Christie și sunetul Dolby Digital Surround;

unghiuri perfecte de vizibilitate, efect optim de amfiteatru în fiecare sală.

Spațiile pe care Cinema City vi le pune la dispoziție sunt dotate cu toate facilitățile tehnice necesare bunei desfășurări a oricărui eveniment, iar designul acestora contribuie la crearea unei atmosfere relaxante, primitoare.

Obiectul de activitate

Cinema City are un set de obiective strategice definite în mod clar, dar și în mod neclar, pe care și le propune să le atingă. Cel mai important fiind acela de a-și menține titlul de cel mai bun cinematograf din România. Cinema City dorește ca fiecare vizită la cinematograf să fie cât mai placută pentru client. Printre obiectivele definite în mod neclar se enumeră următoarele : creșterea vânzărilor și a profitului, atragerea clienților de toate vârstele,

Concentrându-și atenția pe consumatori, Cinema City pune la dispoziția grupurilor de consumatori anumite spații din cadrul cinematografului pentru anumite evenimente. De asemenea, prin programul educațional, Cinema City iți concentrează atenția exclusiv pe grupurile școlare și cadrele didactice. Copiii se pot bucura de cele mai importante filme, proiecte educaționale și oferte speciale. Răspunsul dat la întrebarea ”ce oferă Cinema City prin intermediul acestui program?” este următorul : reprezintă o alternativă modernă și eficientă față de metodele tradiționale de predare, la achiziționarea biletelor se prezintă oferte cât mai avantajoase pentru grupurile școlare, există posibilitatea de vizionare a filmelor care nu se mai află în programul actual și de a alege data și ora la care se dorește vixionsres filmului respectiv, iar personalul cinematografului va sta la dispoziția grupului pe parcursul întregii vizite în cinematograf.

Firma a anunțat un plan de expansiune ce prevede dezvoltarea a 22 de cinematografe cu 225 de săli până în 2016, dar, în condițiile în care piața locală a centrelor comerciale se dezvoltă destul de lent în actuala perioadă, este greu de îndeplinit un asemenea obiectiv.

„Probabil nu vor fi deschise toate aceste 22 de cinematografe, dar vom ajunge la 25-30 de cinematografe în România până la finalul anului 2016“, a afirmat CEO-ul companiei, Moshe Greidinger, care a subliniat că România este piața unde compania va crește cel mai mult.

România are cele mai bune cinematografe din rețeaua Cinema City, având în vedere faptul că vârsta medie a acestora nu depășește 3-4 ani și că dispun de tehnologie de ultimă generație, a spus acesta.

În funcție de numărul de cinematografe România este a treia ca mărime din Europa Centrală și de Est pentru Cinema City, după Polonia (31 de cinematografe) și Ungaria (20).

Moshe (Mooky) Greidinger, al Cinema City International, a primit cea mai importantă distincție din industria cinematografiei, ”International exhibitor of the year”, în cadrul celei mai mari convenții a industriei cinematografiei europene, CineEurope. Distincția "International exhibitor of the year" este o recunoastere a eforturilor permanente pe care Cinema City International le depune pentru a livra o experiență cinematografică autentică prin utilizarea de tehnologii de ultimă generație. Acesta este al doilea premiu care atestă poziția de lider al Cinema City International pe piața operatorilor de cinematografe din Europa Centrala și de Sud Est, după distincția primită în 2004 la Las Vegas, în cadrul convenției ShoWest.

În 2010, Cinema City a vândut 30,5 milioane bilete în toate târile în care operează (49,2 % doar in Polonia) . Pretul mediu al unui bilet echivaleaza cu 4 euro. Înca de afară, clienții sunt înștiințați de existenta cinematografului , printr-un panou portocaliu cu înscrisul multiplexului.

Cinema City a vândut 10 milioane de bilete în România anul trecut, în urcare cu 25% față de 2012 și de cinci ori mai mult decât în 2007, anul în care compania a intrat pe piața locală. Cinema City România a înregistrat în 2012 o cifră de afaceri de 25,3 milioane de euro și un profit net de circa 768.000 de euro, potrivit datelor Ministerului Finanțelor.

În interiorul cinematografului, holul principal este cartea de vizită, imaginea cu care cinematograful își ademenește cinefilii. O podea impecabilă și un tavan placat cu spoturi ce emană lumina încarcată de culori calde inspiră succes, eleganță și profesionalism . In partea liberă sunt personaje din filme în mărime naturală sau chiar mult largită, postere, afișe și cartoane cu filme din viitor ce au menirea de a te fideliza și familiariza cu programul din viitor .

Modul de achizitionare a unui bilet este în ton cu ținuta cinematografului . Angajatii (preponderant tineri studenți) inspiră din spatele casei de marcat , dinamism, prospețime și respect. Pentru siguranță si corectitudine ți se eliberează pe lângă bilet și un bon fiscal .

În holul intermediar se găsește un bar si o cafenea . Meniul e constituit din popcorn și suc (mărime mică, medie sau mare), nachos (cu sos), alune picante sau diferite sortimente de jeleuri. Cinema City a creat locul perfect pentru a savura, înainte sau după film, oricare din gustoasele cafele Macchiato, Moccacino, Latte sau orice altă combinație dorită, într-un cadru elegant, confortabil și primitor.

De asemenea, pentru a atrage cât mai mulți clienți, în fiecare sezon de vară Cinema City a lansat Summer Promo, o promoție din care toți ies câstigători. Fie că este vorba doar despre 1 bilet gratis sau de diferitele băuturi de la cafenea sau produsele din bar la preț redus la care au acces clienții, fie că este vorba de marele premiu – o croazieră. Din surse proprii pot afirma faptul că această promoție a atras nu numai persoanele din județul Constanța, ci și turiștii care au venit pe sezon la mare, ceea ce s-a dovedit a fi un lucru benefic pentru cinematograf datorită profitului din urma acestei promoții.

Misiune, viziune și valori

Compania are drept misiune de a fi cea mai bună afacere din țară în domeniul cinematografelor, ceea ce până în prezent este. Pentru a fi cei mai buni trebuie să ofere calitate, servire, curățenie și valoare la nivel remarcabil astfel încât fiecare client să fie mulțumit. Totodată, pentru compania Cinema City reprezintă o misiune importanta și bunăstarea angajaților. De ceea, toate plângerile, dar și sugestiile, sunt luate în considerare. În plus, pentru a-i motiva pe angajații, managerul le oferă acestor 2 invitații la film lunar și anual se fac petreceri de team-building, având scopul de a forma o echipă indiferent de departamentul din care fac parte.

Deși atenția este îndreptată către clienți, Cinema City dă dovadă de faptul că și angajații sunt extrem de importanți în vederea atingerii obiectivelor propuse.

Viziunea Cinema City este aceea de a fi recunoscut drept cinematograful care oferă cea mai bună experiență clienților săi. A fi cel mai bun înseamnă atingerea și menținerea unor standarde de calitate, servire și curățenie (QSC) deosebite.

La Cinema City principalele valori sunt următoarele :

satisfacerea nevoilor consumatorilor este prima și cea mai importantă preocupare, acestea fiind satisfăcute 100%;

pentru a fi o mare o companie este nevoie de produse de înaltă calitate;

produsele oferite sunt 100% proaspete;

clienții trebuiesc tratați cu respect indiferent de situație;

motivarea și asumarea de responsabilitați;

fiecare angajat este motivat și încurajat să-și asume responsabilitațile.

Avantajul principal pentru clienții fideli este reprezentat de accesul la vouchere. Voucherele sunt invitații la film care pot fi achiziționare din oricare dintre locațiile din rețeaua Cinema City și sunt valabile 3 luni de la data emiterii.

Analiza SWOT

În urma interviului acordat de Corina Gonteanu, Marketing Manager, 21 Ianuarie 2010, disponibil pe site-ul www.business-forum.ro s-a putut completa următoarea analiza SWOT :

Tabel 1. Analiza SWOT

Sursa : Interviu acordat de Corina Gonteanu, Marketing Manager Cinema City

Structura organizatorică

Punctul de lucru ales pentru această lucrare este cel din Constanța, respectiv Cinema City din cadrul mall-ului Maritimo Shopping Centre, pe bulevardul Aurel Vlaicu, numărul 220. Deschis la data de 01.05.2012, cinema-ul prezintă 1774 de locuri plasate în 8 săli, dintre care 6 sunt 3D, numârul total de angajați este de 34, aceștia fiind împărțiți în următoarele departamente :

Departamentul bufet + caffe, compus din 10 angajați;

Departamentul casierie, compus din 7 angajați;

Departamentul plasatori, compus din 10 angajați;

Departamentul de protecție, compus din 3 angajați,

Departamentul T.E.S.A, compus din 4 angajați – dintre care : 2 supervizori, 1 director adjunct și 1 manager.

Principalele componente ale structurii organizatorice

Structura organizatorică a companiei Cinema City România este formată din doua componente principale: Departamentul de Operațiuni, care conduce și gestionează activitatea de bază a companiei, respectiv tot ceea ce ține de cinematograf și celelalte departamente (financiar, marketing, aprovizionare, dezvoltare, comunicare, resurse umane, securitate și administrative, francizing, IT) care asigură suportul desfăsurării acestei activități.

Departamentul de marketing al companiei Cinema City este orientat următoarele directii principale:

Oferirea unei experiențe unice fiecărui client;

Relația strânsă cu aceștia pentru a afla preferințele și asteptările acestora;

Promovarea produselor și a experienței companiei;

Creșterea vânzărilor și a profitabilității ;

Sporirea și îmbunătățirea serviciilor.

Tipul de structură specific companiei, are o sferă largă de activitate, ale carei nevoi strategice diferă de la o țară la alta. Astfel toți managerii din toate punctele de lucru Cinema City răspund direct în fața președintelui companiei.Figura 1. Organigrama Cinema City România Constanța

Sursa : sursă proprie.

Studiu de caz

Programul de funcționare a cinematografului este de luni până duminică de la ora 10:00 pâna la ora 23:00; astfel angajații din cadrul Cinema City lucrează în ture, respectiv una de la ora 10:00 până la ora 18:00, iar cealaltă de la ora 18:00 până la sfârșitul programului. De asemenea, în situația în care un angajat dorește un full, acesta va intra în tură la ora 10:00 și va ieși la ora 22:30.

Recrutarea și selecția personalului reprezintă o etapă importantă în cadrul companiei, deoarece angajații exercită o influentă importantă asupra întregii activități a companiei. Tocmai de aceea, Cinema City își prezintă ofertele de munca pe site-urile specializate, spre exemplu eJobs, BestJobs etc. În momentul în care unul dintre CV-urile depuse trece de prima etapă de selecție, persoana respectivă este chemată la un interviu. Daca individul trece și de această etapă, aceasta este pus într-o perioadă de training care variază între 3 și 7 zile. De asemenea se ține cont și de referințele oferite de angajații firmei privind persoanele care ar putea fi potrivite pentru job-ul respectiv.

Metodele prezentate anterior reprezintă recrutarea externă de personal, dar Cinema City are în vedere și recrutarea internă de personal în momentul în care postul vacant ar putea reprezenta o promovare pentru unuii dintre angajați; spre exemplu toți managerii, supervizerii nu au fost angajați în mod direct pentru postul respectiv, ci au fost avansați din unul din posturile prezentate anterior.

În cadrul companiei nu se fac cursuri de specialitate, decât în momentul în care un angajat este supus avansării, acest curs se poate face pe plan local sau într-unul dintre punctele de lucru din țară, toate cheltuielile fiind suportate de companie.

Întocmirea contractului de muncă la angajare se va face pe baza umătoarelor documente :

Analize medicale – efectuate doar la Cabinetul de Medicina Muncii, gratuite;

Copii dupa actul de identitate și diplomele de studii;

Cazier;

Cont bancar.

Semnarea contractului de muncă se realizează dupa interviul pentru postul respectiv și cu o zi înainte de prima zi de muncă. Conform contractului, primele zile ( care variază în funcție de postul ocupa )sunt de probă, reprezentând perioada în care se face evaluarea de către angajator asupra aptitudinilor viitorului angajat și de către viitorul angajat asupra noului loc de muncă.

Programul este relativ flexibil, ținându-se cont și de preferințele angajatilor în limita necesităților cinematografului. Angajații nu au un salariu fix, aceștia fiind plătiți la ora. Factorul motivațional este acela că în zilele de sărbătoare persoanele care lucrează sunt plătite dublu pe parcursul orelor lucrate în ziua respectivă.

Orice angajat beneficiază de 21 de zile de concediu de odihnă într-un an, dintre care o zi este special rezervată zilei de naștere.

Similar Posts