. Prezentare Generala a Societaii (s.c. Xyz S.r.l.)
Firma S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L. este o firmă cunoscută în mediul de afaceri ieșean și nu numai, ea având reprezentanțe în majoritatea marilor orașe ale Moldovei. Anul trecut această firmă s-a aflat în vizorul presei de specialitate prin preluarea de către aceasta a pachetului majoritar de acțiuni al S.C. Tehnoton Iași. Din momentul preluării conducerii de către domnul Popa, acționar unic în cadrul S.C. Omega Is Communications, Tehnoton a cunoscut o revigorare fără precedent . Am realizat atunci că printr-o conducere adecvată urmată îndeaproape de un marketing eficient și nu numai se poate realiza aducerea firmei pe piața competitivă. Mi-am dtorit să văd efectiv cum se pot obține asemenea reușite într-un mediu economic atât de instabil și zguduit de atâtea falimente.
Stagiul de pactică a decurs lipsit de incidente. Managerii firmei sunt oameni deschiși cu o atitudine pozitivă față de cei într-adevăr interesați să învețe. In decursul stagiului am asistat la modul în care problemele teoretice sunt transpuse în practică cum se rezolvă unele dintre acele probleme teoretice
S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L.
1. Informatii generale
1. Denumire /nume: S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L.
2. Cod fiscal: R6308167
3. Adresa sediului central: Iași, Str. Carpați, nr. 6, bl. 908A
4. Telefon: 032/221133
Fax: 032/220591
5. Certificat de înmatriculare: J 22214294 Camera de Comerț Iași
6. Obiect de activitate, pe domenii: a se vedea Anexa 1
( în conformitate cu prevederile din statutul propriu)
7. Principala piata a afacerilor: Piata Interna
8. Birourile filialelor/ sucursalelor locale:
8.1 Iași , str. Carpați nr. 6 bl. 908A
8.2 Bacău, B-dul Unirii nr. 2, str. Nicolae Bălcescu nr.12
8.3 Focșani, B-dul Unirii nr. 59-61
8.4 Suceava, str. Ana Ipătescu
8.5 Botoșani str. Primăverii nr. 24A
8.6 Galați, str. Domnească nr. 24
8.7 București, B-dul Stefan cel Mare nr. 12
2 OMEGA IS COMMUNICATIONS Prezentare generală
Fondată în 1994, Compania Omega a început ca un centru de service modern și profesional pentru echipamente de telecomunicații, acoperind o zonă restrânsă în jurul orașului Iași. Intr-un timp foarte scurt a devenit un centru tehnologic de ultimă oră, oferind clienților o arie de servicii domeniul telecomunicațiilor. Incercând continuu să ridice nivelul de trai din România și să îmbunătățeascăcondițiile de muncă, Compania Omega oferă o mare varietate de produse și servicii, cum ar fi tehnologia comunicației fără fir, echipamente audio-video, aer condiționat și alte echipamente casnice.
Una din caracteristicile Companiei Omega este aceeea că fiecare client este tratat în particular. Oferind o acoperire largă a produselor și serviciilor și elaborând soluțiile pentru fiecare client în particular, reușim să răspundem la cerințele sale și să ajungem la rezultatele propuse.
2.1 Câmp de activitate:
activitate comercială: Panasonic, Sony, Motorola în rețea de magazine proprii
service autorizat: Panasonic, Sony, Motorola
producție: mobilier, electronice, electrocasnice, electronice industriale
servicii: instalări rețele integrate ( telefonie, securitate, Ethernet, FDDI), aer condiționat
software: programe de comunicații, SDMR, baze de date, configurări server
2.2 Alte informații;
distribuție prin magazine proprii în Iași, București, Bacău, Botoșani, Galați, Suceava, Focșani
dealer Panasonic, Sony, Motorola
importator: Olanda (Fantastico Holland), Italia (Griggio S.P.A.), Germania, Anglia (Condor Communications Ltd. ), SUA (American Import Export Solutions)
2.3 Deschidere colaborări:
introducere de noi tehnologii și echipament, modernizare, retehnologizare
import de accesorii și componente mobilier
export mobilier
dezvoltare software
Compania Omega este o societate cu capital 100% privat, având ca principal obiect de activitate comercializarea, instalarea și service pentru echipamente de telecomunicații și aparate casnice (Panasonic, Sony, Motorola, York, Tehnoton).
Serviciile Companiei Omega se situează în domeniul comunicațiilor radio și prin cablu. Astfel, dispunând de propriile relee de repetoare radio, compania Omega acoperă toată zona Moldovei și chiar mai departe, nu numai sub aspect cantitativ, ci și calitativ.
Un nou departament în cadrul companiei Omega este Departamentul de mobilier, departamentul care, datorită proiectanților și desenatorilor implicați, cât și calității produselor finale a avut și are o dezvoltare explozivă. Incepând cu mobilier pentru acasă dar axându-se pentru mobilier de birou, acest departament ofera clienților o soluție completă și particulară pentru fiecare client.
Particularitatea este sprijinită de designeri, fiecare client având parte de un proiect special, acest lucru venind în continuarea bogatei palete de forme și concepte ale departamentului de mobilier
.
2.4 Ultima achiziție – Compania Tehnoton
Societate pe acțiuni cu capital privat, Tehnoton are la ora actuală un numar de 530 angajați. Inființat în 1972, a fost la început producător de bunuri de larg consum electronice, pentru ca, odată cu schimbarea condițiilor economice în România, Tehnoton să se adapteze cu succes condițiilor de piață. Are sediul în Iași, iar poziția geografică este deosebit de avantajoasă pentru contracte comerciale atât cu țările din vest cât și din estul Europei și Asia (transport auto, feroviar, fluvial și maritim).
Menționăm că Tehnoton SA, s-a privatizat prin licitație publică pe piața RASDAQ, pachetul de control fiind cumpărat de Compania Omega Is Communications, dealer zonal Panasonic și Sony. Când a fost preluat Tehnoton, firma avea datorii de 34 miliarde lei și pierderi de 600 milioane lei. In primele șase luni ale anului 2001, au reușit să obțină un profit de 2,7 miliarde lei, iar datoriile s-au diminuat cu 28 miliarde. Probabil, dacă ar fi depus capitalul investit în Tehnoton la o bancă, ar fi câștigat mai mult, dar intenția firmei este să se dezvolte. Capitalizarea Tehnoton a fost constatată de reprezentanții presei în secțiile de producție modernizate după privatizare și din evoluția vânzărilor. In anul 2001, Tehnoton a reușit să acopere un segment reprezentand 24 % din piața aragazurilor din Romania, fața de 12% în anul 2000. Dl. Popa a explicat aceasta evoluție prin fabricarea unor produse mai ieftine și mai bune. In ceea ce privește produsele electronice, Tehnoton își concentrază atenția pe dispozitivele electronice de uz industrial, cum ar fi sistemele de ghidare pentru calea ferată, fiind un furnizor important pentru SNCFR.
Dacă în '99 cifra de afaceri clasa pe primul loc producția de electro-casnice cu o cota de 96%, până în 2001 aceasta a scazut la 75%, crescând la electronica industriala (3%), bobinaj (3,80%), și altele (18,4%). Referitor la evoluția numarului de angajați, acesta, în anul 1999 era de 633, în 2000 a scăzut la 496, pentru ca în 2001 sa creasca la 610. De asemeni, notăm și evoluția producției realizate (in miliarde lei). In anul 1999 și 2000, graficul arăta o evoluție constantă, producția nedepășind valoarea de opt miliarde lei. In schimb, în anul 2001, valoarea producției a crescut de la sase miliarde lei la peste 16 miliarde lei, iar pentru anul 2002 se preconizează depășirea pragului de 20 de miliarde de lei.
Fig 1. Evoluția situației economico-financiare
Un rol important în evoluție l-a avut și creșterea impresionantă a cotei pieței aragazelor, de la 12% în 2000 la 24% în 2001, aceasta fiind în creștere pentru 2002. Tehnoton a încheiat anul trecut un contract cu parteneri din Rusia pentru livrarea a aproximativ 10.000 de aragaze. La Tehnoton Iași a început să fie produs aragazul cu încălzitor de apă, care poate reprezenta o alternativă atunci când apa caldă este sistată. Instalația funcționează pe bază de gaz metan și este formată dintr-un mic boiler amplasat în partea de jos a aragazului și un furtun care este conectat la robinetul de apă din bucătărie. Acest tip de aragaz poate fi procurat atât din magazinele din țară, cât și din Republica Moldova, unde, potrivit conducerii firmei, se vinde foarte bine.
Tehnoton ocupă o suprafață de 3,8 ha (din care 2,35 ha construcții), este conectată la sisteme de alimentare cu energie electrică (1,6 MVA), apă industrială, apă caldă, energie termică, gaze naturale și are propria sa instalație de aer comprimat (30 mc/min, 7 atm). Deține tehnologii de prelucrare la rece a metalelor (strunjire, frezare, stantare, ambutisare etc), de vopsire, de injecție mase plastice (între 2 și 2000 grame) și de acoperiri galvanice (zincare, cromare, nichelare). In plus, Tehnoton deține un laborator termotehnic precum și laboratoare de încercari electro-mecanice și chimice autorizate de diferite instituții naționale de profil.Tehnologiile existente, experiența personalului său în domeniul electric, electronic și mecanic, precum și flexibilitatea cu care raspunde provocărilor pieții, reprezintă reale avantaje pe care Tehnoton le oferă partenerilor săi de afaceri.
In prezent, operațiunile firmei se desfasoară în cadrul unor unități strategice de afaceri, cum ar fi mașini de gătit cu gaz și electrice, mașini de spălat rufe, produse de electronică industrială, transformatoare electrice și bobine.
În urma achiziției, sediul companiei Tehnoton a beneficiat de schimbări majore. În continuare se pot observa aceste schimbări. Dl. director Popa spune că, la scurt timp după ce a cumpărat societatea, a început mai întai cu amenajarea fabricii, pentru că halele de producție arătau deplorabil, de 15 ani nefiind facută aici nici o curățenie generală.
Grupul Omega – Tehnoton a deschis recent site-ul său web la adresa www.tehnoton.com.
Aici se pot găsi toate informațiile cu privire la activitatea de producție, servicii, comercială, dezvoltare software, banner-e, dezvoltare web și multe altele.
2.4.1. SOFTWARE/HARDWARE
Compania Omega este implicată în multe proiecte software, implicând parteneri străini și locali. Aspectul orientat pe caracteristicile clienților nu este uitat nici în aplicațiile pe care le proiectează și le compilează. Bineînțeles, asigură service clienților. Fiecare client poate fi posesorul unei copii proprii personalizate al aplicației pentru calculatorul său, pentru sistemul de operare particular și având propriile sale module caracteristice. Fiecare copie este proiectată special pentru a veni în întâmpinarea cerințelor clientului.
Aplicația MegaCOM, dezvoltată de programatorii Companiei Omega, este o aplicație puternică de tip SMDR, proiectată să ruleze chiar și pe un calculator de preț scăzut, cu un procesor 80×386 pe o platforma de operare MS-DOS. Pentru o medie de 300 de apeluri efectuate pe liniile exterioare ale unei centrale telefonice zilnic, baza de date rezultată după un an poate fi stocată pe o singură disketă. Ușor de folosit și configurat, MegaCOM are doar fișiere de configurare de tip text și un mecanism complicat de menținere. Dacă un fișier text de configurare nu este modificat de administratorul programului, aplicația va regenera automat fișierul în cauz[.
Acum, departamentul IT Software lucrează la versiunea Java a acestei aplicații. Această aplicație va permite clienților să cunoască cum, unde și cât costă convorbirile efectuate, din orice parte a lumii, prin simpla conectare la Internet și interogând serverul companiei. Programele și programarea calculatoarelor în general au depășit cu mult barierele impuse și preconizate de specialiști. Compania Omega, prin departamentul său Software, pune la dispoziția clienților săi puterea de a fi mereu în posesia unor programe și aplicații utilizând ultimele tehnologii hardware și software. De la aplicații mici și medii, destinate să ruleze în MS-DOS pe un calculator 80×386, până la aplicații Client-Server, baze de date optimizate pentru a realiza cel mai bun raport viteză-calitate, structuri înglobate (embeeded programming) toate sunt puse la dispe la dispoziția clientilor săi.
2.4.2. INTERNET
Internet, cea mare rețea din lume, întinsă pe toate continentele locuite ale globului, având terminale în toate țările lumii, a început să aibă și în țara noastră dezvoltarea explozivă pe care o preconizau specialiștii. Compania Omega vine în întampinarea acestei direcții a pieții prin oferirea unei echipe de profesioniști specializați în design-ul paginilor Web. În plus, clienții companiei Omega au posibilitatea de a alege dintr-o paletă de servicii vastă, pornind de la site-uri de complexitate mică și medie până la site-uri complexe, conținând elemente active de interogare a bazelor de date, actualizare dinamică a paginilor web și multe, multe altele.
2.4.3. RADIO – COMUNICATII
Oriunde ne-am afla, avem nevoie de comunicare. In prezent, această cerință crește de la o zi la alta. La început, comunicația la distantță se făcea prin bătăi de tobă. Mai târziu au fost inventate semnalele luminoase și codul Morse. Acum, suntem propulsați în era digitală, fără limite de distanță, informația ajungând exact acolo unde trebuie să ajungă.
Unul din cei mai mari producători de echipamente radio din lume – Motorola – este reprezentantul tehnologic al acestui departament.
Pentru piața locală, compania Omega s-a axat în special pe produsele radio Motorola de tip walkie-talkie, oferta comercială fiind foarte bogată. Mergând mai departe, compania Omega a instalat o rețea de repetoare amplasate strategic pentru a acoperi toată partea de est a Romaniei.
2.4.4. TELEFONIE
Oriunde ne-am afla, avem nevoie de comunicare. In prezent, această cerință crește de la o zi la alta. Acest departament dispune de echipamente înglobând o tehnologie de ultimă oră, având toate avantajele telefoniei realizată prin echipamentele de tip centrală telefonică produse de Panasonic. Oferta este vastă, înglobând avantajele telefoanelor digitale, hibride și analogice Panasonic, conectate într-o singură topologie combinată.
Tehnologia Panasonic analogă oferă clienților o soluție finală de cost redus, ideală pentru firme și afaceri mici. Aceste echipamente sunt extrem de usor de folosit și nu necesită pregătire specială.
O tehnologie de ultimă oră, destinată utilizării în cadrul firmelor mijlocii, este tehnologia digitală folosind centralele telefonice din gama KX-TD1232. Este bazată pe un design modular, fiind ușor de interschimbat module componente pentru a extinde capacitățile sale. Această centrală telefonică Panasonic este dusă din punct de vedere tehnologic mult deasupra oricăror cerințe ale consumatorilor. Este pregatită pentru noua tehnologie telefonică ISDN, iar alte proiecte care fac obiectul cercetărilor prezente fiind capabile de integrare în module pentru această centrală telefonică. Nimic nu este lăsat deoparte: sistem de blocare/deblocare a ușilor, apeluri tip conferință, robot telefonic, mesaje personalizate pentru partenerii de afaceri, comunicație serială cu un PC pentru supravegherea apelurilor efectuate pe liniile exterioare și multe altele…
2.4.5 AUDIO-VIDEO
De la începutul secolului, când a fost pentru prima oară folositâ, tehnologia televiziunii a evoluat radical până în zilele noastre. Panasonic a fost adânc implicat în acest proces elaborat, producând peste două miliarde de aparate TV pentru întreaga lume.
Chiar la începutul unui nou mileniu, Panasonic introduce un nou concept numit T [au], liderul tehnologiei TV. Anul 2000 a fost unul din cei mai importanți ani în istoria televizoarelor Panasonic. Lansarea liniei T [au] și introducerea tehnologiei tubului catodic Quintrix F, cât și a două noi categorii de produse – aparatele TV cu plasmă și cu proiecție – se vor dovedi factori majori în noul mileniu.
O nouă eră începe cu tehnologia T [au], o eră de dezvoltare și cercetare pentru Panasonic. Noile serii T [au] combină avantajele tehnologiei ecranelor super plate cu avantajele ultimei tehnologii digitale pentru producerea unei imagini atât de aproape de realitate cât poate fi. T [au] este acum într-o întrecere cu realitatea prin producerea unei imagini de o calitate extraordinară, vizibilă din orice punct sau unghi. T [au] este simbolul cu numarul nouă din alfabetul grec și înseamnă perfecțiunea. Acest nume a fost ales pentru că dezvoltarea acestei tehnologii a urmărit ca regulă principală: o imagine oferind o calitate perfectă este reproducerea exactă a lumii înconjurătoare.
Minidisc-ul digital Sony deschide o nouă lume de oportunități creative oriunde vă aflați. Este o libertate muzicală totală, permițând adăugarea, modificarea sau ștergerea oricăror melodii. Sau, puteți alege din sutele de titluri înregistrate. Cele 80 minute de înregistrări digitale sunt înregistrate pe un disc mult mai mic decât tradiționalul CD. Formatul minidisc este extraordinar, cu o capacitate de înregistrare și re-înregistrare digitală aproape fără limite. Acum există posibilitatea de înregistrare a compilației preferate și ascultarea sa instantanee. Nu mai este cazul benzilor blocate, CD-urilor care sar, echipamentelor grosolane, calității șterse a sunetului. De aceea puteți crea înregistrarea preferată o dată și încă o dată și încă o dată…
“Nu trebuie reinventată roata pentru a crea mașina perfectă!” Muzica potrivită din sistemul stereo potrivit este finisarea perfectă pentru orice mașină. Experiența audio Sony, design-ul fantastic și tehnologia de ultima oră vor aduce conducerea mașinii într-o plimbare relaxantă.
3. Scopul, domeniul de activitate si obiectivele societății comerciale
Scopul societății este comercializarea, instalarea si service pentru echipamente de telecomunicații și aparate electrocasnice, producția de mobilier, confecții metalice, furnituri.
Domeniul de activitate al societății este:
1.Comercializarea, instalarea si service pentru echipamente de telecomunicații si aparate casnice Panasonic, Sony, Motorola, Tehnics, după cum urmează:
Echipamente Panasonic
Echipamente Motorola
Pentru piața locala, compania Omega s-a axat in special in produsele radio Motorola de tip walkie-talkie, oferta comerciala fiind foarte bogata. Mergând mai departe, compania Omega a instalat o rețea de repetoare amplasate strategic pentru a acoperi toată partea de est a României.
Echipamente Technics:
2. Sector producție: fabricare mobilier producție serie, fabricare mașini de gătit cu gaz si electrice, mașini de spălat rufe, confecții metalice
Un nou departament in cadrul companiei Omega este Departamentul de mobilier, departamentul care, datorita proiectanților si desenatorilor implicați, cat si calității produselor finale a avut si are o dezvoltare exploziva. Începând cu mobilier pentru acasă dar axându-se pentru mobilier de birou, acest departament oferă clienților o soluție completa si particulara pentru fiecare client. Particularitatea este sprijinita de designeri, fiecare client având parte de un proiect special, acest lucru venind in continuarea bogatei palete de forme si concepte ale departamentului de mobilier. Câteva dintre cele mai importante piese de mobilier executate de Omega-Tehnoton sunt prezentate în tabelul 1.2
Tabelul 1.2
3.Sector construcții, montaj în telecomunicații
4.Sector amenajări interioare
5.Sector furnituri (canapele, fotolii)
După cum se observă nomenclatorul de produse sau servicii executate de grupul Omega-Tehnoton este de o mare varietate, acest lucru avantajând firma datorită unei piețe de produs lărgite. Serviciile Companiei Omega se situează în domeniul comunicațiilor radio si prin cablu. Astfel, dispunând de propriile relee de repetoare radio, compania acoperă toata zona Moldovei si chiar mai departe, nu numai sub aspect cantitativ, ci si calitativ.
Proiectarea și implementarea rețelelor digitale structurate, înglobând intr-o singura topologie comunicația digitala de mare viteza pe suport optic, transmisia digitala CAT6 – CAT5, structura telefonica digitala si analogica, sisteme de securitate si sisteme de teleconferință, sunt sprijinite de un suport fizic si o pregătire profesionala de o calitate recunoscuta pe plan internațional prin nume cum ar fi AMP si Cisco.
Pe de alta parte tehnologiile existente, experiența personalului sau in domeniul electric, electronic si mecanic, precum si flexibilitatea cu care răspunde provocărilor pieței, reprezintă reale avantaje pe care compania Tehnoton le oferă partenerilor săi de afaceri. In prezent, operațiunile firmei se desfășoară in cadrul unor unități strategice de afaceri, cum ar fi mașini de gătit cu gaz si electrice, mașini de spălat rufe, produse de electronica industriala si transformatoare electrice. Tehnoton a fost concepută și echipată în așa fel încât să conțină un înalt grad de asimilare, adaptându-se de-a lungul anilor pentru a acoperi necesitățile pieței. De peste 20 ani, Tehnoton a fost cel mai important producător de componente electronice din tara.
Cap 4. Sistemul informațional
Sistemul informațional al unei întreprinderi este supus unor transformări dinamice. In majoritatea cazurilor, transformările parcurg un traseu neliniar, pornind de la forme minore pâna la modificări majore, fiind determinate de: modificarea naturii activitatii economice a întreprinderii sau a profilului comercial (creșterea competiției pe piața, restructurarea, fuziunea si dizolvarea etc.); schimbări tehnologice; modificări ale cerințelor populației. Un rol foarte important in urmărirea si controlul acestor schimbări revine economiștilor contabili, in ipostaza de analiști de sistem. Realizarea dezideratului amintit presupune:
Analizele de sistem reprezintă prima fază a ciclului de viața a sistemelor. Privită conceptual analiza este o metoda de cunoaștere a mediului înconjurător. Ea constă în descompunerea unui obiect sau fenomen in elementele lui simple componente. Analiza este completata de metoda sintezei care consta in reunirea părților obiectului sau fenomenului intr-un tot, asigurâdu-se examinarea fenomenului in unitatea sa. Un organism economic, o întreprindere, pentru a realiza un sistem informatic, trebuie privita si studiata sistemic. Se investighează obiectul de activitate, politica de piața, fluxurile tehnologice, structura organizatorica, performanțele întreprinderii.
Distribuirea autorității si responsabilității intr-o organizație economica se realizează prin intermediul structurii organizatorice proprii. înțelegerea metodelor de stabilire a autorității si a distribuirii responsabilității este determinanta pentru stabilirea necesarului de informații.. Cele doua funcții de baza ale conducerii, planificarea si controlul, sunt executate prin intermediul structurii organizatorice. Planul întregii unități economice este defalcat in mai multe planuri specifice unităților aflate pe niveluri organizatorice inferioare (fabrici, ateliere).La fiecare nivel, planurile sunt divizate in planuri ale altor forme de descompunere (sectoare productive), cu obiectivele de realizat la nivelul respectiv. Prin intermediul structurii organizatorice, controlul si urmărirea implementării planurilor se realizează de către managerii pe nivelurile controlate, folosindu-se cele doua funcții amintite mai sus. Privita prin prisma structurii organizatorice, apar patru probleme importante care se reflecta in calitatea unui sistem informațional/informatic: rigiditatea, informațiile distorsionate, suboptimizarea, motivațiile personale1. Rigiditatea se refera la tendința dintr-o unitate economica de a se opune schimbărilor, cu referire mai ales la sistemele informaționale/informatice. Fenomenul amintit creează probleme organizatorice (uneori grave) atunci când se procedează la implementarea noilor tehnologii (informatizarea). Informațiile distorsionate sunt generate de comunicarea defectuoasa dintre componentele structurii organizatorice, datorita atât separării fizice cât si specializării pe funcții. O analiza corecta a sistemului informațional poate duce la evitarea lor. Suboptimizarea apare in momentul in care o subunitate din structura, din dorința de a duce la îndeplinire propriile scopuri, îngreunează atingerea scopurilor întregii organizații. Motivațiile personale constau in conflictele potențiale dintre scopurile individuale si cele ale organizației – mai ales in condițiile noilor tehnologii informatice.
Scopul principal al fiecărei unități economice este maximizarea profitului pe termen lung. Pentru divizarea scopului amintit in subscopuri, grupul Omega-Tehnoton folosește o structură organizatorică funcționala. După cum se observă în figura în care este prezentată organigrama de structură a unității, angajații cu activități similare sunt grupați laolaltă într-o subunitate a unității. Structura ierarhica este clara, prezentând câteva avantaje: funcționalitate eficientă datorită specializării, controlului centralizat etc.
Indiferent de varianta sistemul informațional trebuie sa ofere informațiile necesare planificării si controlului. Sistemul informațional are responsabilitatea majora de a asigura informația necesara fiecărei verigi organizatorice pentru ca aceasta sa-si poată planifica și controla activitatea în vederea atingerii subscopului propus. Sistemul informațional nu poate funcționa dacă structura organizatorica a unității nu este pusă la punct. El trebuie sa organizeze culegerea datelor din fiecare componenta a structurii organizatorice (birouri, servicii, depozite, magazii, ateliere, sectoare productive etc.). Prelucrarea datelor pentru obținerea informațiilor se face ținând seama de structura organizatorică a unității, pentru a se putea repartiza rezultatele prelucrării pe subunități (secții, ateliere, sectoare) sau compartimente. Informațiile rezultate in urma prelucrărilor sunt transmise tuturor verigilor organizatorice.
Cap 5. Personalul si managerii
5.1 Contacte – ORGANIGRAMA FIRMEI OMEGA
ing. Maricel Popa Administrator Unic – [anonimizat]
ing. Liviu Sufaru Director general – [anonimizat]
ec. F. Constantinescu Control Financiar – [anonimizat]
ing. Paul Briscaru Director Tehnic – [anonimizat]
ing. Felix Hrestic Director Marketing – [anonimizat]
ec. Violeta Girdea Contabil Sef – [anonimizat]
jr. Mihaela Pricop Oficiul Juridic – [anonimizat]
ing. Camelia Suciu Prelucrare-Sinteza date, Organizare [anonimizat]
ing. Mihai Chichirau Protectia Muncii si Mediului- [anonimizat]
ing. Ovidiu Niculescu Serv. Tehnic – proiectare constructiva [anonimizat]
ing. Mircea Vasiliu Serv. Tehnic – proiectare tehnologica- [anonimizat]
ing. Antonio Chelaru M.I.E. – [anonimizat]
ing. Stejarel Guja Vanzari – [anonimizat]
ing. Sergiu Ciubotaru Valorificari Resurse, Administrativ [anonimizat]
ing. Alexandru Ciubotar Bobinaj – [anonimizat]
Fig 1 Diagrama de relatii si organigrama societatii
Cap 6 Mixul de Marketing –Electrocasnice Panasonic
După ce afirma a fost analizată ca sistem global, vom analiza sistemul de vânzări și service propriu sectorului electrocasnice marca PANASONIC, sector ce cuprinde cuptoare cu microunde, aspiratoare de praf, aparate de bărbierit și tuns, aparate de aer condiționat. Va trebui să obținem răspunsuri privind concurenții acestui departament de electrocasnice marca PANASONIC, beneficiarii, activitatea de promovare a acestor produse, procedurile și practicile de lucru.
6.1 Descrierea produsului si analiza competitiva
Vom selecta câteva dintre produsele electrocasnice si vom realiza o comparație între acestea și produsele competitive aflate pe piață:
Aspirator de praf- model Super Silent MC-E977
Tabel 1.3
Aspiratoarele de praf panasonic sunt disponibile într-o gamă variată de modele fiind insoțite de un spectru larg de accesorii (sac praf hârtie, sac praf pânză, filtru electrostatic).
Aparat de bărbierit- model ES8068S
Tabel 1.4
Noul aparat de bărbierit Panasonic asigură maximum de confort în operația de ras. Partea inferioară a fiecărui subansamblu de lame este un magnet permanent. Electromagneții situați sub acesta, controlați electronic, își schimbă rapid polaritatea. Rezultă viteze foarte mari și un nou nivel de performanță.
Cuptoare cu microunde:
TABEL 1.5
Noua tehnologie cu invertor aduce multiple avantaje, puncte tari
1: Gust bun și savuros
Tehnologia cu invertor poate controla mai precis puterea miroundelor decât sistemul obișnuit,asfel mâncarea nu va mai fi nepătrunsă la interior și arsă pe margini.
2: Incintă mare
Se face posibilă minimizarea spațiului ocupat de sursa de alimentare. Asfel se poate prepara un volum mai mare de alimente.
3: Preparea rapidă
Puterea cuptorului cu invertor a fost mărită, permisă fiind de generarea eficientă a microundelor, rezultând o reducere a timpului de gătire sau reîncălzire cu 30-40%
4: Economie de energie
Tehnologia Panasonic cu invertor realizează o eficiență mare. Puterea de ieșire devine mai mare, dar consumul de energie scade față de modelele obișnuite
+
=
30% energie econimisită
Puncte slabe:
Din punct de vedere economic precum și prin prisma mentalității zona Moldovei se situează printre regiunile mai puțin favorizate ale țării. Locuitorii dispun de o putere de cumpărare relativ scăzută. Piața actuală este formată din cumpărători cu venituri peste medie. Se urmărește asfel atragerea cumpărătorilor cu venituri medii
Amenințări:
Magazinele de second-hand care comercializează produse de marcă însa aflate într-un stadiu avansat de uzură fizică și morală
Produsele contrafăcute, pirat
Oportunități:
O clientelă stabilă care recunoaște calitatea produselor și le utilizează
Aparate de aer condiționat “Eco Power”
Datorită sezonului în care ne aflăm- sezonul cald – Compania PANASONIC și implicit S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L. se axează pe campania de promovare a aparatelor de aer condiționat. Panasonic a lansat o nouă gamă de aparate de aer condiționat, o gamă de putere mare, cu economie de energie performantă: ECO POWER INVERTOR, ECO POWER STEP, ECO POWER WIDE.
Facilități comune pentru modelele ECO POWER:
Aer curat:
Filtru de purificare aer dezodorizant de tip “Catechin” Filtrul purificator de aer Panasonic are o funcție de dezodorizare care înlătură mirosurile neplăcute din aer. Acesta filtrează particulele poluante miniscule, mai fine, de 0.01 microni.
Funcție de suprimare a mirosului. In cazul aparatelor de aer condiționat Panasonic nu apare mirosul neplăcut la pornire
Panou frintal detașabil și lavabil
Schimbare rapidă a filtrului de aer
Flux de aer confortabil:
Comandarea direcției fluxului de aer
Comandă manuala a direcției fluxului de aer în plan orizontal
Control automat mod “sleep”
Mod de operare cu dezumidificare ușoară a aerului
Comutare automată
Mod de operare automată (Modelele cu pompă de căldură) Alegerea setării de temperatură (joasă, normală sau mare)
Etichetă autocolantă , în două limbi Puteți alege între 8 limbi (franceza, germana, spaniola, olandeza, portugheza,italiana, greaca, rusa)
Siguranță în funcționare:
Repornire automată, aleatoare
Funcția de auto-diagnosticare. Acest lucru poate permite o depanare mai rapidă.
Funcție de așteptare (standbay).
Adaptarea la fluctuațiile de tensiune
Lungime mare a conductelor
Panou de acces pentru întreținere, la partea superioară
Tabel 1.6
După cum se observă în tabelul de mai sus (Tabel 1.5) ultimile 5 caracteristici sunt proprii doar produselor Panasonic, acestea fiind atu-urile principale ale firmei în campania de promovare susținută.
6.2 Actiuni de promovare
SC OMEGA IS COMUNICATIONS S.R.L. fiind dealer autorizat Panasonic deținând monopolul la comercializarea și service-ul produselor Panasonic, pe zona Moldova beneficiază de campaniile de promovare a vânzărilor, de acțiunile publicitare ale companiei Panasonic.Pentru promovarea produselor firma va apela la “cataloaga de luru”-oferta de produse și servicii oferite și caracteristicile acestora, canale media, panouri publicitare, reviste (Avantaje, Unica), radio.
Totodată S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L. va realiza propria campanie de promovare în calitate a sa de principal dealer Panasonic pe zona Moldovei. Service-ul este asigurat automat de către firma OMEGA . Se asigură livrarea și instalarea produsului Panasonic Aparat de Aer Condiționat “ECO POWER INVERTOR”. In perioada de garanție în cazul în care persoana fizică sau juridică care apelează la service-ul OMEGA nu este mulțumit în totalitate, acesta din urmă se angajează să refacă serviciul până ce clientul va fi satisfăcut, făra cheltuieli suplimentare din partea acestuia. Reclamația se prezintă la șeful de echipă. OMEGA execută service locobeneficiar la 680 de firme.
Modalități de vânzare:
subdealeri (OMEGA dispune de o rețea întinsă de subdealeri zonali care percep și ei un comision din vânzări)
magazine proprii ( Iași, Bacău, Focșani, Botoșani, Suceava, București)
comenzi, contracte
6.3 Partenerii si concurenții S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS
Printre factorii importanți care influențează activitatea întreprinderii in raporturile ei cu piața, sunt cei care aparțin mediului sau extern, factori care au un caracter dinamic atât in timp cât si ca grad de intensitate. Elementele de micromediu componente ale mediului extern cuprind: clienții, furnizorii, intermediarii, concurenta, organele publice. Pentru orice întrepindere firma cunoașterea componentelor de micromediu este necesara pentru a stabili poziția ei pe piața. Cunoscând partenerii si dinamica relațiilor întreprinderii cu aceștia, se pot trage concluzii privind capacitatea întreprinderii de a se adapta la cerințele pieței, se pot face evaluări privind activitatea viitoare.
Dintre elementele de micromediu enumerate, cele mai importante sunt:
furnizorii de materii prime, materiale si piese de schimb;
beneficiarii produselor fabricate, lucrărilor executate si serviciilor prestate;
concurența.
Furnizorii de materii prime, materiale piese de schimb, servicii sunt cei care asigură întreprinderii mjloacele materiale necesare desfășurării activităților care privesc obiectul sau de activitate. Complexitatea obiectului de activitate determina numărul furnizorilor cu care întreprinderea colaborează. Amplasarea geografica a furnizorilor, promptitudinea cu care răspunde cererilor clienților, facilitățile in acordarea creditului comercial, calitatea produselor sau serviciilor executate sunt numai câteva din criteriile care direcționează orientarea beneficiarului către un anumit furnizor.
Beneficiarii produselor executate si livrate, serviciilor prestate de către SC OMEGA IS COMMUNICATIONS, aparțin atât companiilor cu capital privat cât și celor cu capital majoritar de stat. Diferitele categorii de beneficiari ai firmei îi caracterizează potențialul și poziția pe piață luând în considerare următoarele argumente:
Dacă clientul este o întreprindere mare, cheltuielile de desfacere sunt mult mai mici comparativ cu cele necesare pentru un client care face parte din categoria întreprinderilor mici;
Dacă beneficiarul este o regie, pentru producător exista o anumită garanție a desfacerii produselor sau serviciilor, garanție data de stat;
Forma de proprietate este o altă caracteristică de care trebuie ținut seama, întreprinderile cu capital majoritar de stat fiind caracterizate in etapa actuală de o anumita indisciplină contractuală si financiară, una dintre cauzele arieratelor din economie. Relațiile comerciale cu firmele private pot avea un anumit grad de risc, dacă nu se cunosc date suficiente despre clientul în cauza (disponibilității financiare, relațiile de afaceri cu alte întreprinderi etc.).
Pentru exemplificare voi prezenta cățiva dintre beneficiarii sistemelor de telecomunicații realizate de S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L.
Administrația, organismele publice:
Primăria Bacău
Primăria Cluj-Napoca
Prefectura Iași
Vama Sculeni
Unitatea Militară 02309 Iași
Universitatea de Medicină Iași
Grupurile bancare si financiare:
Fondul Proprietății de Stat
ARDAF Iași
Banca Comerciala Română-filiala Iași
BRAU UNION Bacău
Mas-media:
Grupul de presa Nord-Est
Cotidianul Ziua
Deșteptarea Bacău
Regii autonome:
Termoelectrica S.A. Iași
Apele Romane Bacău
Întreprinderi cu capital majoritar de stat:
Electromontaj Iași
S.C. Palcom Focșani
Antibiotice S.A. Iași
Agroindustriala Bacău
Întreprinderi cu capital privat:
Moldointertour S.R.L Iași
Carom S.A. Onești
Prodbac Security Bacău
Iaco Invest Bacău
Secol S.A. București
Casa Wanda Iași
Clienții potențiali:
Unități hoteliere, moteliere
Complexe comerciale (tip Hala Centrală, Iulius Moll)
Uz casnic- gospodării familiale
Concurența reprezintă un segment important al pieței unui agent economic. Prezența concurenței pe piața determină firmă să adopte strategii de marketing care să-i permită menținerea pozițiilor câștigate, cucerirea de noi piețe, în condițiile desfășurării unei activități profitabile. Strategiile sunt legate de următorii factori: nivelul prețurilor și tarifelor pentru produsele și serviciile proprii, calitatea produselor, facilități în acordarea creditului comercial, asimilarea de produse sau servicii noi. Factorii arătați în tabelul precedent (tabel 1.5) se urmăresc prin comparație cu cei care caracterizează activitatea concurenței. Din acesta rezultă principalele avantaje ale aparatelor de aer condiționat marca Panasonic:
Calitate tehnică
Caracteristici
Sevice de calitate
“ SCOPUL TEHNOLOGIEI PANASONIC ESTE DE A VA FACE SA DESCOPERITI CEVA NOU, SA INCERCATI LUCRURI PE CARE NU LE-ATI MAI VAZUT SI SA VA FACA VIATA MAI BUNA SI MAI COMODA DECÂT PANA ACUM. TRANSFORMAREA CELOR MAI NOI TEHNOLOGII IN TEHNOLOGII DE RUTINA SI OFERIREA LOR PUBLICULUI LARG INTR-O FORMA MAI BUNA- ACESTA ESTE PANASONIC!
Cap 7 Sinteză și concluzii
Firma S.C. OMEGA IS COMMUNICATIONS S.R.L. este o firmă într-o continuă ascensiune. Ultima sa achiziție S.C. TEHNOTON S.A. o dovedește din plin. Domeniul de activitate al firmei se găsește într-o continuă diversificare: la început cuprindea doar activitatea de comercializare și service a produselor Panasonic și Motorola, în momentul actual înglobând și sectoare de activitate precum producția de mobilier, producția de mașini de spălat, mașini de gătit cu gaz și electrice, confecții metalice. Totodată firme de renume în domeniul aparaturii audio-video precum Tehnics au ales societatea pentru a deveni dealer autorizat al produselor recunoscute pe plan internațional.Această recunoaștere a firmei pe plan național se datorează în primul rând calității și promptitudinii serviciilor oferite de către firma Omega.
Trebuie avut în vedere faptul că Omega deține monopolul zonal (zona Moldovei) în activitatea de service Panasonic, deține 60% din piața de comercializare și service a produselor Sony și 48% din piața produselor Motorola. Toate acestea au fost posibile printr-o conducere fermă pe principiul economic al maximizării raportului calitate tehnologică/ service corespunzător, printr-o politică susținută de marketing integrat și nu în ultimul rând printr-un management de excepție.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: . Prezentare Generala a Societaii (s.c. Xyz S.r.l.) (ID: 132725)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
