Prezentare Generala a Sc Simms Computer Center Srl Galati
În primii ani după 1990 mare parte a activității IT a avut loc în centrele universitare. Tot din zona universitară a pornit și dezvoltarea rețelelor de calculatoare în România, în anii 1990-92, mai intâi prin legături punct la punct cu universități din afară, ulterior nodurile interne legându-se și între ele.
Un moment important pentru industria IT l-a constituit apariția primelor investiții serioase în industia românească, făcute de multinaționalele din domeniile telecomunicațiilor (Connex, Dialog, Cosmorom (Romtelecom)) și din domeniul bancar, începute în anul 1997. Un mare client al industriei de IT pe piață era statul, care investea masiv în rețele informatice pentru instituțiile sale în acea perioadă.
Odată cu începutul anului 2000 s-a produs o schimbare în piața IT din România. Erau anii în care dezvoltarea web lua amploare. Perioada în care se trecea de la site-uri statice, cu design primitiv la siteuri dinamice, bazate pe mici CSM-uri, la aplicații care transpuneau pe web parte din business-ul companiilor (CRM, ERP, …).
Anii 2005-2008 au fost anii de dezvoltare acelerată a industriei IT la noi. La mijlocul lui 2008, piața IT (la fel ca întreaga economie) avea o creștere frumoasă, cu perspective de dezvoltare. Pentru firmele românești, anul 2008 se anunța a fi cel mai bun din toate timpurile.
Privită ca ansamblu al celor trei sectoare: Software și servicii, Telecomunicații și Hardware și electronică, industria TI&C a trecut prin perioada de recesiune mai bine decât multe alte zone ale economiei. Valoarea adăugată brută realizată de cele trei sectoare (contribuția la PIB) a coborât de la 3,79 mld.euro în 2008 la 3,23 mld.euro în 2010, scăderea de 15% provenind de la servicii și, mai ales, de la telecomunicații (-22%). Industria TI&C a contribuit la PIB cu cca 3% în 2010, cu o zecime de punct procentual mai puțin decât în 2008.
Tabelul 2.1. Cifra de afaceri, evoluție 2008-2010
Sursa: Industria TI&C 2009-2010, 2011: pag 5
Fig 2.1. Cifra de afaceri, evoluție 2008-2010
Sursa: Industria TI&C 2009-2010, 2011: pag 5
Toate aceste schimbări s-au produs în contextul creșterii cererii globale de produse informatice în lume în decursul ultimilor 15 ani, a dezvoltării internetului și a globalizării industriei IT. Acestea au reprezentat o mare oportunitate pentru industria IT din România, care avea specialiști IT pregătiți și a putut să asimileze această cerere.
Industria IT este în plină dezvoltare și acesta este motivul pentru care am ales să realizez proiectul la o firmă din acest domeniu.
2.1. Prezentare firmă
Firma SIMM’S COMPUTER CENTER S.R.L. cu sediul in Galați Str Slănic nr 1 Bl 4G ap 6, a fost înființată în luna decembrie 2004, de către cei 2 acționari Eugen Marius Simion și Nedelescu Liviu, fiecare cu o participare de 50%, cu un capital social de 10.000 lei.
Obiectul de activitate al firmei este “Comerț cu amănuntul al calculatoarelor, unităților periferice și software-ului în magazine specializate – cod 4741“, “Comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice și software-lui – cod 4651” – în speța de echipamente IT, periferice, software, camere digitale foto și video, imprimante copiatoare, etc.
SIMM’S COMPUTER CENTER S.R.L. are un parteneriat dezvoltat cu firme puternice din domeniul IT, cum ar fi ASESOFT DISTRIBUTION SRL, R.H.S. Company SRL, Elkotech Romania S.R.L., Tornado Systems S.R.L. și în același timp este certificată ca partener comercial Microsoft, INTEL CHANEL PARTNERS, Acer Bussines Partener, Benq partner, precum și resseler autorizat Gigabyte, AMD, Canon, Brother, HP, Fujitsu.
Magazinul și service-ul firmei se află situate pe Str Brailei nr 68 Bl BR3 parter, cu o suprafață comercială de aproximativ 90 m2.
Magazinul comercializează o largă varietate de produse ca: laptopuri, calculatoare, servere, monitoare LCD, camere foto și video digitale, imprimante, copiatoare, faxuri, software, etc. produse ACER, IBM, LENOVO, KASPERSKY, BITDEFENDER, HP, Fujitsu, Canon, Epson, Brother, Intel, AMD, Gigabyte, ASUS, LG, etc.
Firma dispune de 2 autovehicule, o Dacia LOGAN VAN și o Dacia LOGAN LAUREAT pentru deplasări la clienți, transport marfă, etc.
Personalul este alcătuit dintr-o echipă de 3 angajați, tânără și dinamică, cu experiență în domeniul IT, angajați pregătiți și școlarizați la cursuri Microsoft, Tornado, Intel, APC, Allied Telesyn, pentru care au și certificări de absolvire (vezi Anexa 05 – Organigrama).
Firma SIMM’S COMPUTER CENTER S.R.L face parte din grupul de firme SIMM’S, cu o experiență de peste 20 ani în domeniul IT.
2.2. Date generale
2.2.1. Piața de desfacere și procentul deținut din piață
În perioada creșterii economice în România, piața de desfacere a fost constituită din firme mari și persoane fizice – datorită creditelor de consum. Odată cu perioada de criză din 2008 și a condițiilor mai dificile de obținere a creditelor de consum, ponderea vânzărilor către persoane fizice s-a diminuat ajungând la 16.16% și firma și-a schimbat piața de desfacere.
În prezent piața de desfacere este constituită din:
firme mici și mijlocii;
universități;
industrii prelucrătoare;
furnizori servicii;
sector public;
firme de proiectare.
Procentul din piață deținut de firma a avut variații în timp. În prezent procentul din piață deținut:
piața țintă acoperă aproximativ 70% din piața IT; în Galați firma estimează că acoperă în jur de 9% din această piață.
2.2.2. Furnizori
Conducerea firmei a considerat încă de la inființare că sunt importante parteneriatele strategice cu un număr mic de furnizori, pentru obținerea unor condiții comerciale bune din partea acestora – prin volumul vânzărilor realizat împreună. Din această cauză nu au fost variații semnificative în numărul furnizorilor, ci doar variații în rulajele cu aceștia.
În prezent principalii furnizori sunt:
R.H.S. COMPANY S.A.
ELKOTech Romania S.A.
NETWORK ONE DISTRIBUTION S.R.L.
DESPEC ROMANIA S.R.L.
AGIS COMPUTER S.R.L.
Variația în timp a furnizorilor și rulajelor sunt prezentate în scema următoare:
Fig 2.2 Evoluția ponderii furnizorilor 2010 – 2012
Tabelul 2.2 Evoluția rulajelor (mii lei) cu furnizorii 2010 – 2012
2.2.3. Clienți
Clienții firmei au avut evoluții în concordanță cu orientarea firmei spre o anumită piață țintă. În prezent principalii clienți ca rulaj sunt:
D.M.T. DESIGN S.A.
APA CANAL S.A.
SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN
GRUP ȘC. IND. TRANSPORTURI C.F. GL.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL
Variația în timp a clienților și rulajelor sunt prezentate în scema următoare:
Fig 2.3 Evoluția ponderii clienților 2010 – 2012
Tabelul 2.3 Evoluția rulajelor (mii lei) clienților 2010 – 2012
2.2.4. Analiza SWOT
Un pas important în analiza situației firmei este stabilirea calităților, defectelelor, oportunităților de piață și amenințărilor, printr-o analiza SWOT. Acesta este un proces foarte simplu care poate oferi înțelegerea foarte profundă a problemelor potențiale și critice care pot afecta o afacere.
Analiza SWOT începe prin efectuarea unui inventar a calităților și slăbiciunilor interne în organizație. Apoi se vor nota oportunitățile și amenințările externe care pot afecta organizația pe piață și pe mediul înconjurător. Principalul scop al analizei SWOT este de a identifica și de a atribui fiecare factor, pozitiv sau negativ, uneia din cele patru categorii, permițând astfel o privire asupra afacerii dintr-un punct de vedere obiectiv. Analiza SWOT este un instrument foarte util în dezvoltarea și confirmarea țelurilor și a strategiei de marketing.
2.3. Portofoliul principal de proiecte realizate.
SIMM’S COMPUTER CENTER S.R.L. este o firma mica dar cu un bogat portofoliu de proiecte realizate din care fac parte:
Montarea și configurarea a trei servere ultraperformante INTEL XEON cu sisteme de operare MICROSOFT WINDOWS SERVER și MICROSOFT WINDOWS EXCHANGE – la D.M.T. DESIGN S.A.;
Montarea și configurarea a trei servere ultraperformante INTEL XEON – la Șantierul Naval Damen;
Instalarea unei rețele de 18 calculatoare la REALSIM S.R.L. pentru școli de șoferi auto;
Montarea și configurarea unui server IBM H22 și instalarea unei soluții antivirus KASPERSYI pentru 250 de stații și 3 servere – la Universitatea DANUBIUS;
Montarea și configurarea unei rețele de 12 calculatoare la SERVICIUL DE AMBULANȚĂ GALAȚI;
Montarea și configurarea unei rețele wireless pentru 300 de utilizatori și a 4 servere cu echipamente DLINK – la Universitatea DANUBIUS;
Dotarea cu 8 videoproiectoare și sisteme de conferință – la Universitatea DANUBIUS;
Montarea și configurarea unui server FUJITSU-SIEMENS și a 6 stații IBM – la BETOANE ȘI AGREGATE S.R.L. ;
Instalarea unor soluții antivirus KASPERSKI BUSINESS – la EELKERS ROMANIA S.R.L.;
Realizarea unui Proiect fonduri europene – la LUCONSA VM;
Montarea și configurarea a 3 calculatoare, a unui copiator CANON și a unui multifuncțional laser HP – la ECONSULTING S.R.L.
Instalarea unor soluții antivirus, echipamente de rețea, multifuncționale și imprimante, precum și livrarea de consumabile – la APA CANAL S.A.
Montarea și configurarea unui server FUJITSU SIEMENS – la BELARUS TRACTOR S.R.L.
2.4. Analiza indicatorilor
Pentru a evalua situația firmei am considerat necesară prezentarea și ulterior analiza următorilor indicatori:
Datele pentru calcularea acestor indicatori sunt luate din situațiile financiare ale anilor 2010 – 2012 (vezi Anexa 06).
Cifra de afaceri (CA) este reprezentată financiar de o cantitate de mărfuri sau produse vândute, lucrări executate sau servicii prestate.
CA= Vs + Vvmf
unde: Vs = veniturile din servicii prestate;
Vvmf = veniturile din vânzarea mărfurilor.
Evoluția cifrei de afaceri pentru perioada 2010–2012 este prezentată în graficul următor:
Fig 2.4 Evoluția cifrei de afaceri 2010 – 2012
Componenței cifrei de afaceri pentru perioada 2010 – 2012 este:
Tabelul 2.4 Componenței cifrei de afaceri 2010 – 2012
Profitul impozabil (brut) se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul și alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Prbrut = V – C – Vn + Cn
unde: Prbrut = profitul brut;
V = veniturile realizate din orice sursă;
C = cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri;
Vn = veniturile neimpozabile;
Cn = cheltuielile nedeductibile.
Evoluția profitului brut pentru perioada 2010 – 2012 este prezentată în graficul următor:
Fig 2.5 Evoluția profitului brut 2010 – 2012
Tabelul 2.5 Evoluția profitului brut 2010 – 2012
Lichiditatea măsoară capacitatea de plată a întreprinderii, respectiv solvabilitatea pe termen scurt. Dintre indicatorii care se folosesc pentru aprecierea lichidității voi analiza următorii:
Lichiditatea curentă (definită uneori și ca lichiditate generală) (Lc) este indicatorul standard pentru masurarea lichidității și reflectă masura în care activele circulante oferă garanția acoperirii datoriilor curente. Lichiditatea curentă se apreciază favorabilă atunci când are o mărime supraunitară, cuprinsă între 2 și 2,5.
Lc = AC / Dts
unde: AC = active circulante;
Dts = datorii pe termen scurt.
Lichiditatea redusa (Lr) exprimă capacitatea întreprinderii de a-și onora datoriile pe termen scurt din creanțe, investiții financiare pe termen scurt și disponibilități. Valorile favorabile sunt cuprinse între 0,8 și 1.
Lr = (AC – S) / Dts
unde: S = stocuri.
Evoluția lichidității pentru perioada 2010 – 2012 este prezentată in graficul următor:
Fig 2.6 Evoluția lichidității 2010 – 2012
Tabelul 2.6 Evoluția lichidității 2010 – 2012
Gradul de îndatorare exprimă raportul între datorii și capitaluri proprii. Dintre indicatorii care se folosesc pentru aprecierea îndatorării întreprinderii voi analiza gradul de îndatorare financiară.
Gradul de îndatorare financiară (RDftml ) sau rata datoriilor financiare pe termen mediu și lung exprimă gradul de îndatorare pe termen mediu și lung. Întreprinderea mai poate beneficia de credite bancare pe termen mediu și lung dacă rata datoriilor financiare este mai mică de 0,5.
RDftml = Dftml / Cperm
unde: Dftml = suma datoriilor financiare pe termen mediu și lung:
Cperm = capitalurile permanente, care se calculează astfel:
Cperm = CP + Dftml .
Evoluția gradului de îndatorare pentru perioada 2010 – 2012 este prezentată in graficul următor:
Fig 2.7 Evoluția gradului de îndatorare financiară 2010 – 2012
Tabelul 2.7 Evoluția gradului de îndatorare financiară 2010 – 2012
Solvabilitatea generală reflectă gradul în care întreprinderea face față datoriilor exigibile (curente). Solvabilitatea generală se apreciază favorabilă atunci când are o mărime supraunitară.
Sg = Dts / TA
unde: TA = total active;
Dts = datorii pe termen scurt.
Evoluția solvabilității generale pentru perioada 2010 – 2012 este prezentată in graficul următor:
Fig 2.8 Evoluția solvabilitătii generale 2010 – 2012
Tabelul 2.8 Evoluția solvabilității generale 2010 – 2012
Rentabilitatea este una din formele cele mai sintetice de exprimare a eficienței întregii activități economico-financiare a întreprinderii, respectiv a tuturor mijloacelor de producție utilizate și a forței de muncă, din toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producție și vânzare. Dintre indicatorii care se folosesc pentru aprecierea rentabilității voi analiza următorii:
Rata rentabilității comerciale (Rrc),
Rrc = (Prbrut / CA) x 100
Rata rentabilității economice (Rre),
Rre = (Prbrut / TA) x 100
Evoluția rentabilității pentru perioada 2010 – 2012 este prezentată in graficul următor:
Fig 2.9 Evoluția rentabilității 2010 – 2012
Tabelul 2.9 Evoluția rentabilității 2010 – 2012
Urmare analizei indicatorilor prezentați se observă:
scăderea, pe toată perioada studiată a cifrei de afaceri – datorată crizei economice;
creșterea continuă pe toată perioada analizată a veniturilor din serviciile prestate, dar ponderea lor în cifra de afaceri este mică.
creșterea continuă a profitului brut – datorată unei atente urmăriri a schimbărilor pe piața și datorită creșterii marjei comerciale;
creșterea lichidității generale pe toată perioada analizată, dar valoarea este mai mică de 2, ceea ce este nesatisfăcător. Totuși se poate observa că în 2012 LC=1.84, o valoare apropiată de valoarea optimă, atingerea valorii optime fiind posibilă în anul următor;
am calculat și lichiditatea redusă deoarece este o firmă care are activitate de comerț, deci datoriile față de furnizorii de marfă pot fi considerate datorii pe termen lung. Lichiditatea redusă are aceeași evoluție crescătoare ca și lichiditatea generală, dar spre deosebire de aceasta are valori favorabile > 0.8;
gradul de îndatorare financiară scade pe toată perioada 2010 – 2012 ceea ce este bine pentru societate, dar pornește de la o valoare foarte mare de 2,86 și nici în 2012 nu ajunge la valorile optime <0.5, deci firma nu mai poate angaja alte credite. Exista șanse ca în anul următor să se atingă valorile optime. Trebuie precizat că firma nu are în intenție să angajeze alte credite în perioada imediat următoare.
solvabilitatea generală este crescătoare pe toată perioada analizată și are valori favorabile >1, încă de la începutul intervalului analizat în 2010;
o creștere, pe toată perioada analizată, a rentabilității comerciale. Majoritatea autorilor consideră că ordinea în care acționează factorii asupra ratei rentabilității comerciale este următoarea:
structura cifrei de afaceri pe produse;
prețul de vânzare pe produs, fără TVA;
costul complet unitar.
o creștere a rentabilității economice. Folosirea profitului brut, variantă mai puțin uzitată, este utilă managerilor întreprinderii și va determina un nivel mai ridicat al ratei, în măsura în care celelalte doua activități (financiară și extraordinară) aduc profit.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prezentare Generala a Sc Simms Computer Center Srl Galati (ID: 144909)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
