Prezentare Generală A Asigurărilor [606258]

PREZENTARE GENERALĂ A ASIGURĂRILOR
I.1.Apari ia i evolu ia asigurărilor ț ș ț
Asigurarea maritimă, este cea mai veche dintre numeroasele forme de protec ie împotriva ț
pagubelor i astfel prezintă o istorie de mare interes. Apari ia sa se datorează în mare parte dezvoltării ș ț
comer ului i, implicit a transporturilor de mărfuri, cu toate acestea, asigurarea maritimă a rămas pentru ț ș
multe secole doar sub forma unor uzan e i obiceiuri. Fenicienii, grecii i romanii ț ș ș1 aveau obiceiul de a
se proteja împotriva unor riscuri maritime prin întreprinderea a diverse sisteme de asigurare, fie sub
formă de împrumuturi, fie sub forma unei garan ii reciproce. țAce tia efectuau un împrumut pentruș
suma de bani necesară efectuării transportului de mărfuri,oferind în schimb, drept garan ie, creditorului ț
său, întreaga cantitate de marfă ce urma a fi transportată sau o parte din aceasta. Dacă transportul se
efectua în condi ii bune i marfa ajungea la destina ie,creditorul urma să percepapă, pe lângă suma dată ț ș ț
cu titlu de împrumut, i o dobândă, care de regulă reprezenta o sumă semnificativă. Practic, acea ș
dobândă avea caracterul primelor de asigurare utilizate în prezent, deosebirea constă în faptul că
primele de asigurare din zilele noastre se plătesc anticipat, pe când în trecut dobânzile se plăteau după
efectuarea transportului.
Un alt sistem a fost elaborat în evul mediul i a fost aplicat în cazurile de avarie comună, acesta ș
presupunea ca în situa ia în care o navă se afla în pericol, pierderile rezultate din salvarea acelei nave să ț
fie suportate propor ional de către to i cei implica i în procesul de expedi ie maritimă. Aceste principii ț ț ț ț
au fost reglementate pentru prima dată în cuprinsul legisla iei maritime a insulei Rhodos, în jurul anilor ț
916 î.e.n., i au fost cunoscute sub denumirea de ș „Lex Rhodia de Jactu” . Ele prevedeau posibilitatea
comandantului de a lua decizia de a sacrifica o parte din încărcătură aruncând-o peste bord în scopul
salvării navei aflate în primejdie i a restului încărcăturii. ș
Primele forme de asigurări au fost cunoscute sub numele de „ bottomry” i „șrespondentia”,
prima dintre acestea era destinată proprietarilor de nave, iar cea din urmă proprietarilor de mărfuri2.
Practica denumită „bottomry3” a fost men ionată încă de pe timpul scrierilor antice apar inând ț ț
babilonienilor, precum i în Codul lui Hammurabi din anul 2250 înainte de Hristos. Sistemul de ș
asigurare ce rezultă din această practică nu este numai cea mai veche, dar i cea mai răspândită formă ș
de asigurare maritimă, din două motive, i anume ș: simplitatea extremă în efectuarea tranzac iei i ț ș
dorin a de a scăpa de penalită i. Această formă de asigurare s-a dezvoltat i a evoluat rapid în sistemul ț ț ș
modern de asigurare pe care îl utilizăm în prezent. În baza asigurării „respondentia” producătorii îsi
predau mărfurile comercian ilor care, în schimb, ofereau o chitan ă care atesta preluarea bunurilor, ț ț
stabilind de comun acord i o sumă de interes. Dacă, în timpul călătoriei, comerciantul era jefuit, atunci ș
el era eliberat de datorie, totu i dacă acesta s-ar fi întors, el era obligat să plătească atât valoarea ș
mărfurilor cât i o dob șândă relativ ridicată .
De-a lungul secolelor, în special în perioada feudală, a avut loc o dezvoltare a sistemului de
asigurări, cauzată de apari ia în sudul i nordul Europei a unor centre comerciale importante în ora e ț ș ș
precum Geneva i Vene ia. Comercian ii din nordul Europei au înfiin at un centru de asigurări cu sediul ș ț ț ț
în ora ul francez Burges, fiind cel mai bine cunoscut sub numele de prima ș „Cameră a asigurărilor” .
Aceasta datează din anul 1310 i marchează începutul procesului de codificare a uzan elor utilizate în ș ț
1 De i probbil grecii i fenicienii au fost printre primii care au efectuat asigurări împotriva riscurilor maritime, primaș ș
men iune scrisă a acestora pare să fi provenit dintr-un edict roman din anul 533 înainte de Hristos, de pe vremea domnieiț
împăratului Iustinian.2 Gheorghe Caraiani, Tudor Mihaela, „Asigurările maritime”, Ed. Lumina Lex, Bucure ti, 1998, p. 15 ș.3 Această asigurare poate fi definită ca fiind un drept de ipotecă asupra unei nave sau asupra utilajelor acesteia.Astfel, dacă
nava era distrusă atunci creditorul ar fi pierdut banii împrumutati cu scopul finan ării transportului de mărfuri, însă dacă ț
nava ajungea în siguran ă în portul de destina ie, acesta nu numai că primea suma ini ială, ci i o dobândă stabilită anterior ț ț ț ș
între păr i. ț

asigurările maritime. În cadrul „Camerei asigurărilor” comercian ii aveau posibilitatea de a- i asigura ț ș
mărfurile expuse riscurilor mării în schimbul plă ii unei sume de bani numită primă.Există eviden e ț ț
care atestă faptul că prima asigurare maritimă a fost practicată în Genoa, Italia, la data de 13 octombrie
1347, fiind mai apoi legal reglementată în anul 1369. Mai apoi, în anul 1432 , Barcelona a elaborat de
asemenea un statut referitor la asigurarea navelor.
Între timp, prima formă de asigurare maritimă din Marea Britanie a fost elaborată de către
comercian ii hanseatici ț4 i a fost ulterior preluată de coloni tii germani, care au devenit primii bancheriș ș
londonezi, fiind cunoscu i sub numele de ț„underwriters”. Ace tia redactau înscrisuri echivalente cu ș
poli ele de asigurare din prezent, prin care î i asumau obliga ia de a asigura o parte din valoareaț ș ț
bunurilor înscrise în poli ă, până la acoperirea integrală a pagubelor. De exemplu, dacă era asigurată o ț
marfă în valoare de 1000 lire sterline, proprietarul mărfurilor era nevoit să apeleze la un număr de
persoane dispuse să preia o parte din riscurile la care acesta se expunea i, astfel, să accepte să acopere ș
50 sau 100 de lire. În cazul pierderii mărfii, proprietarul putea sa recupereze partea de bani de la
persoanele care au subscris la acea asigurare. În acest fel au apărut brokerii de asigurări, care aveau
drept ocupa ie intermedierea asigurării de mărfuri între proprietarii acestora i diferi i asigurători. ț ș ț
Pentru mult timp ace tia au fost singurii care se ocupau cu acest domeniu, până când au fost pu i în ș ș
situa ia de a se confrunta cu un alt grup de imigran i, ce purtau denumirea de ț ț „lombarzi”, de la numele
străzii pe care î i aveau sediul afacerii, Lombard Street. Ace tia au rămas în istorie ca fiind primii care ș ș
au pus bazele practice i teoretice ale asigurărilor maritime, făcându-le cunoscute i accesibile ș ș
comunită ii comerciale prin introducere unor reguli adecvate i prin reglementarea lor. ț ș
În anul 1601 a intrat în vigoare „Actul Elizabethan” , fiind primul statut elaborat de către
guvernul britanic i aprobat de către parlament, acesta reglementa aspecte legate de asigurările ș
încheiate între comercian i i prezintă o deosebită importan ă, deoarece reprezintă prima reglementare ț ș ț
în domeniul asigurărilor maritime. Actul din 1601 a instituit i o ș„Curte de asigurări” , însă această a
primit o reac ie nefavorabilă atât din partea din parte comunită ii, cât i din partea instan elor de drept ț ț ș ț
comun, ceea ce a dus eventual la desfiin area ei. ț
Asigurarea maritimă, a a cum o cunoa tem în prezent, î i are originea într-un loc neobi nuit, i ș ș ș ș ș
anume într-o cafenea din Tower Street, Londra. În jurul anului 1688, în perioda regelui Charles al II-
lea, cafeneau lui Edward Lloyd devenise locul preferat de întâlnire pentru comercian i, căpitani i ț ș
armatori de nave, devenind astfel o sursă de informa ii referitoare la transporturile maritime i, după ț ș
ceva timp, un loc unde puteau fi incheiate asigurări. Până în anul 1691, Lloyd a dezvoltat o re ea de ț
coresponden ă între porturile principale, ceea ce îi permitea să ob ină rapid informa ii despre circula ia ț ț ț ț
navelor.În anul 1696 Lloyd a început să publice o gazetă care cuprindea cele mai noi tiri din domeniul ș
maritim, intitulat „Lloyd ’s News”, care din păcate nu a rezistat pentru mult timp. După moartea sa,
ginerele lui a decis să continue tradi ia i astfel a luat na tere „Lloyd ț ș ș ’s List”. Primele societă i de ț
asigurare din Anglia au apărut în secolul al XVII-lea, dintre care men ionăm: „ țLloyd’s of London” ,
„Royal Exchange Insurance” i „șLondon Assurance”5. Apari ia în Marea Britanie primelor societă i de ț ț
asigurare din lume se explică prin faptul că la acel moment ace tia de ineau cea mai puternică flotă, ș ț
fiind astfel mai interesată de comer ul interna ional decât celelalte na iuni. Asigurările maritime apar în ț ț ț
America mult mai târziu, primul document care atestă practicarea acestora datează din anul 1721, când
a fost publicată într-un ziar reclama unui oficiu public de asigurarea a nevelor i mărfurilor. Prima ș
societate de asigurări din America a apărut abia în anul 1729, sub denumirea de „Compania de
asiguări a Americii de Nord”.
4 Provine de la cuvântul „hansă” care semnifică o asocia ie comercială occidentală din Evul Mediu. ț5 Gheorghe Caraiani, Tudor Mihaela, „Asigurările maritime” , Ed. Lumina Lex, Bucure ti, 1998, p.16. ș

În România, primele reglementări cunoscute referitoare la institu ia asigurărilor au fost ț
publicate în Regulamentul Organic. Prin Înaltul Decret Domnesc nr. 699 din 13 martie 1871, a fost
autorizată înfiin area primei societă i române ti de asigurare, denumită ț ț ș „Dacia”6. La doi ani mai târziu
a fost înfiin ată cea de a doua societate de asigurări, intitulată ț „România”. În anul 1881, cele două
societă i au fuzionat i au func ionat sub denumirea de ț ș ț „Dacia-România”.
I.2. Abordări conceptuale ale asigurării
Instinctul pe care îl au oamenii în prezent, de a se proteja împotriva dezastrelor i a riscurilor, a ș
existat i în rândul oamenilor primitivi, astfel putem aprecia că ideea de asigurare a luat na tere încă de ș ș
la începutul omenirii. Ace tia, căutau modalită i de a evita consecin ele nefaste ale focului i ș ț ț ș
inunda iilor, fiind dispu i să făcă sacrificii în schimbul siguran ei. De i conceptul de asigurare este în ț ș ț ș
mare parte o crea ie a zilelor moderne, fiind utilizat în special după perioada industrială, apari ia sa ț ț
datează cu aproape 6000 de ani în urmă. Dintre modalită i utilizate împotriva evenimentelor cauzatoare ț
de prejudicii enumerăm : evitarea sau prevenirea riscului, limitarea pagubelor provocate de riscurile
produse, crearea de rezerve în vederea acoperirii pe seama resurselor proprii a eventualelor pagube,
trecerea riscului asupra altei persoane 7. Numai ultima dintre modalită ile de protec ie amintite mai sus ț ț
prezintă caracteristicile specifice asigurării comerciale întâlnite în prezent.
Asigurarea constituie un procedeu complex i, prin urmare este concept greu de definit, ceea ce ș
a făcut ca în literatura de specialitate să existe numeroase puncte de vedere cu privire la această
no iune. Conform „țDic ionarului explicativ românț ” prin asigurare se în elege ț: „Opera ie financiară, ț
decurgând dintr-un contract sau o obliga ie legală, prin care asigurătorul se obligă ca în schimbul unor ț
sume primite periodic să despăgubească pe asigurat pentru pierderile pe care le-a suferit în anumite
situa ii.” ț8
„Dic ionarul de asigurări” ț9 explică conceptul de asigurare astfel : „Asigurarea este o finan are ț
de risc, un transfer de risc i o combina ie de risc. Prin combinarea unui număr mare de unită i de ș ț ț
expunere într-un grup, asigurătorul poate previziona probabilitatea de daună cu un grad de acurate e ț
rezonabil pentru grupul ca întreg i poate dispersa, a adar, riscul la nivelul întregului grup. Gradul de ș ș
incertitudine pentru grup este redus, dar nu pentru un membru individual. Individul î i transferă riscul ș
de daună asigurătorului, care finn ează riscul în schimbul unei prime. Asiguratul substituie certitudinea ț
unei prime unei pierderi necunoscute cu privire la riscurile asigurabile.”
6 Gianina Cojanu, „Fundamente ale asigurării maritime” , Ed.Nautica, Constan a, 2008, p.3. ț7 Iulian Văcărel, Florian Bercea, „Asigurări i reasigurări” ș, Edi ia a II-a, Editura Expert, Bucure ti, 1998, p.43. ț ș8 https://dexonline.ro/definitie/asigurare , site accesat la data de 12 decembrie 2019.9 Carol Bennett, „Dic ionar de asigurări, sub egida UNSAR”ț , Ed. Trei, 2002, p. 52.