. Prezentare de Artist Liana Alexandra

Capitolul I – Portret în epocă

Introducere

Pentru încadrarea școlii componistice în cea de-a doua jumătate a secolului al XX- lea, intenționăm să stabilim câteva repere ale artei românești, ce a precedat această perioadă.

În perioada comunistă s-a încercat limitarea relaționării artei contemporane cu creatorii noștri. Ca și în celelalte domenii dogmatismul subscria subminarea canoanelor ideologice, luând forme diverse: cultivarea onirismului și simbolismului de către Ion Țuculescu (1910 -1962), a sintezei cromatice a lui Alexandru Ciucureanu (1903 -1977), a realismului esențializat și dramatica lui Corneliu (1906 -1998), etc.

După sfârșitul secolului al XIX -lea, în literatura românească constatăm evoluția și eliberarea universului structural specific literaturii de aria neomogenă și policromă a scrierilor culturale anterioare. Perioada dintre cele două războaie mondiale a fost caracterizată de mari efervescențe. Poezia gravitează în jurul mai multor modele mari: materialismul, abstractul și înnobilarea expresiei sincere prin Tudor Arghezi (1880 -1967), poezia expresionistă prin Lucian Blaga (1895 -1961), poemele simbolice prin George Bacovia (1881 -1957).

Critica literară și eseurile au ținut au ținut pasul cu poezia și proza scrisă. În perioada premergătoare războaielor a fost reprezentată de mari critici, precum : Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu (1871 -1936), etc.

Deși teatrul românesc a apărut târziu, până în secolul al XIX -lea spectacolele de teatru erau sub formă de spectacole de divertisment, jucate în curțile boierești sau sub formă de teatru folcloric, el a evoluat rapid și constant. În timpul anilor comunismului s-au remarcat mari regizori de teatru: Sică Alexandrescu (1896 -1973), Luviu Ciulei, etc. Înființarea în 1919 a Societății lirice , care doi ani mai târziu trecând sub oblăduire statală, a devenit Opera Română, marca sfârșitul unei etape frământate și totodată, începutul unei activități stabile.

O privire atentă asupra muzicii clasice românești conduce la concluzia că aceasta își are sursa de inspirație în vechea muzică populară românească, precum și în muzica bizantină și a psalmilor. Școlile componistice importante au apărut în secolul al XIX -lea în Moldova, acolo unde își desfășurau activitatea: Gavriil Musicescu, Ciprian Porumbescu, și în Transilvania și Banat, acolo unde creau Gheorghe Dima, Iacob Mureșanu și Ion Vidu. Încet, încet, începe să se manifeste generația care a luptat pe front în al doilea război mondial. Această generație a purtat geniul tutelar al lui George Enescu și a inclus în rândurile ei talente componistice de excepție cum au fost: Mihail Jora, Sabin Drăgoi, Dimitrie Cuclin, Marțian Negrea.

Generația poetului Nicolae Labiș numără compozitori de marcă precum: Tiberiu Olah, Ștefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Pascal Bentoiu, Octavian Nemescu, Corneliu Cezar. Generațiile de compozitori din cea de-a doua jumătate a secolului al XX -lea, au debutat însă pe un teren bine stabilit din punct de vedere componistic, stilistic și estetic. Paralel cu Enescu, în prima jumătate a secolului al XX -lea, se emancipează generații importante de compozitori, cu toții preocupați de conceptul modern de Școală Națională. Acesta este din ce în ce mai clar definit, atât teoretic, dar mai ales componistic prin explorarea profundă a componentelor morfologice ale folclorului, în genuri și forme tradiționale. Astfel, în cadrul creației muzicale – chiar și aparținând unui singur compozitor – vom întâlni asocierea nuanțelor folclorice, liturgice și impresioniste în armonie cu elemente păstrate din tonalul hipercromatic.

Sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’60 reprezintă începutul afirmării noii orientări estetice promovate de tineri, cu semnale venind de la Anatol Vieru (1926 -1998), Ștefan Niculescu (1927 -2008), Tiberiu Olah (n. 1928 ), Adrian Rațiu (n. 1928), Aurel Stroe (n. 1932), vor alcătui un grup compact, unitar, traversat de aceleași interese pentru muzica nouă. La generația ce-ți avusese debutul la sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’60 se adaugă noi serii de compozitori, născuți între 1935 -1945, mulți dintre aceștia propunând în deceniile al VII -lea și al VIII -lea, propriile orientări: spre muzica spectrală, cu insistența pe un sunet originar, spre cea de meditație, incantatorie, spre diverse modalități de integrare a aleatorismului, a minimalismului , a teatrului instrumental sau a muzicii electroacustice. Îi putem numi astfel pe: Nicolae Brîncuș, Nicolae Coman (n. 1936), Corneliu Cezar (n. 1937), Irina Odăgescu (n. 1937), Sorin Vulcu (1939 -1995), Ulpiu Vlad (n. 1945), Sabin Păutza (n. 1943). Scriitura pe texturi eterofonice, parțial aleatorice, preluată din muzica poloneză a acelei perioade (Lutoslawski , Penderecki), va fi caracteristică pentru multe din lucrările unora dint6re acești compozitori determinând adesea un anumit etos particular. Această tehnică de compoziție, precum și aspectele stilistice mai sus enumerate le vom regăsi uneori și la: Costin Cazaban (n. 1946), Valentin Petculescu (n. 1947), Liana Alexandra (n. 1947), Fred Popovici (n. 1948), Doina Rotaru (n. 1951), Adrian Pop (n. 1951).

Prezentare de artist – Liana Alexandra

Liana Alexandra, compozitoare neoromantică, așa cum toți cronicarii o consideră se numără printre artiștii importanți din cea de-a doua jumătate a secolului al XX -lea. A studiat la Universitatea Națională de Muzică din București și a fost colegă de grupă cu Sever Tipei, Costin Cazaban, Ulpiu Vlad, Constantin Simionescu.

Deși, la Liana Alexandra aspectul autodidact a fost determinant ea venind de la un liceu teoretic, liceul Gheorghe Lazăr , asupra formării ei ca și compozitoare și-au pus amprenta nume mari ale muzicii românești, precum: Alfred Mendelssohn, Tiberiu Olah și Tudor Ciortea. Cu Alfred Mendelssohn a studiat primii doi ani de compoziție, doi ani ce au inițiat-o în tainele muzicii cu adevărat. Au urmat următorii doi ani cu Tiberiu Olah, compozitor roman de origine maghiară. Acesta a studiat la Conservatorul de Muzică din Cluj și din Moscova, inspirându-se la îmceput din creația lui Bela Bartok, George Enescu și Igor Stravinski. Încă de la primele opusuri, Tiberiu Olah a elaborat o sinteză între limbajul post -serial și cel modal. Extrăgându-și anumite idei de ordin melodic (eterofonia) sau ritmic (sistemul parlando -rubato din universul muzicilor de tradiție orală), compozitorul le metamorfozează tehnic într-o construcție abstractă ce păstrează însă expresivitatea și farmecul sonor. De-a lungul timpului, o seamă de alte principii creatoare își fac apariția în gândirea compozitorului.

Ultimii doi ani de studiu în ale compoziției Liana Alexandra i-a urmat cu Tudor Ciortea, care s-a afirmat ca un: compozitor, muzicolog și profesor. Studiile muzicale le-a început la Brașov și la Cluj, continuându-le la Bruxelles. A avut o activitate muzicologică intensă: a susținut conferințe, prelegeri, concerte -lecții, emisiuni de radio și televiziune, comunicări științifice în țară și peste hotare, a scris studii, analize, cronici, recenzii.

Compozitoarea Liana Alexandra a beneficiat de toate aceste modele, dar pleacă de la aceștia spre realizări personale. Încă de timpuriu ea s-a afirmat atât în viața muzicală românească, cât și peste hotare. A avut relații cu diferite culturi ale epocii noastre, lucrările sale ajungând pe aproape toate continentele lumii. I-au fost prezentate lucrări în: Darmstadt, Suedia, Germania, Austria, Belgia, Olanda, Israel, Australia. Este de apreciat faptul că, în ceea ce o privește pe Liana Alexandra, ea și-a manifestat destul de devreme interesul pentru genuri deeosebite. Ea este interesată de lucruri spectaculoase, cum ar fi oratoriul, dar preferă muzica simfonică și camerală.

A rămas destul de consecventă în ccea ce privește legătura ei cu scena, deși este puțin dezamăgită de publicul român, care nu prea are înclinație către muzica contemporană. Însă, în străinătate prezența ei pe scenă merge în sens ascendent, publicul internațional dorind să asculte mai mult o astfel de muzică. În ceea ce privește creația sa, compozitoarea are un traseu constant și rectiliniu al ritmului de muncă.

Dacă ne referim la muzica sa, în tinerețe era mai modernistă, acum însă, Liana Alexandra a analizat actul de comunicare cu ascultătorul, având o dorință profundă de a menține o strânsă legătură cu acesta. A abordat întotdeauna o avangardă moderată, a combinat abstractul cu gândirea lucidă și cu dorința de a emoționa publicul. Mesajul muzicii sale este îmbinarea unui modalism cu experimente, dar în final scrie o muzică frumoasă. Într-o primă perioadă e atrasă de limbajele moderne, treptat însă descoperă că modul în care compune trebuie să aibă acces la ascultători. Trebuie un efort pentru a forma propriul limbaj în care modernismul este problematica, stăpânirea mijloacelor formale și sonore, iar personală este concepția adresării, pe calea unei atitudini, care în mod paradoxal, se profilează la un act de protest față de limbajele muzicale abstracte. Liana Alexandra numește în mod demonstrativ acest limbaj, cu un termen italian : Nuova musica consonante (găsirea acelor intervale care nu crează conflicte prin sonoritate, ci prin ritmică, culoare, expresie).

Repere biografice – Liana Alexandra

Liana Alexandra s-a născut la București, la 27 mai 1947, într-o familie de intelectuali români ( tatăl era ofițer, absolvent și o perioadă profesor al Școlii Superioare de Război, iar mama licențiată în Științe Naturale). După absolvirea liceului Gheorghe Lazăr din București, a urmat Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu (1965 -1971), secția compoziție, beneficiind de bursa de merit George Enescu. A terminat Conservatorul în anul 1971, fiind declarată șefă de promoție pe țară și oprită în rândul cadrelor didactice ale instituției respective. S-a format și și-a perfecționat arta componistică lângă maeștri proeminenți ai muzicii românești ( Alfred Mendelssohn, Tiberiu Olah și Tudor Ciortea) și de peste hotare, participând regulat la cursuri internaționale, cum ar fi cele de la Darmstadt (R.F.G.), în 1974, 1978, 1980 și 1982 și S.U.A. (bursier USIA, United State Information Agency al Departamentului de Stat American). Creația personală este oglindită în cele peste 100 de lucrări muzicale și studii, în aproape toate genurile de muzică, de la cel simfonic, vocal -simfonic, concertant, la operă, muzică coralî, muzică de balet, domeniile de consacrare fiind cele de amplă respirație și arcuire sonoră -simfonic, operă, balet.

În prezent Liana Alexandra este doctor în muzică, profesoară la Universitatea Națională de Muzică din București și predă Compoziție, orchestrație și forme și analize muzicale. În anul 1994 și-a susținut teza de doctorat în muzicologie, cu tema Creația muzicală – un inefabil demers între fantezie și rigoare aritmetică și geometrică.

Instituții sau asociații profesionale în care compozitoarea Liana Alexandra desfășoară activități permanente:

-membră UCMR(Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România)

-membră ISCM(International Society for Contemporary Music)

-membră a biroului de conducere al Institutului Internațional de Cercetare (American Biographical Institute –S. U.A.)

-membră a Consiliului Mondial al Femeilor Profesioniste (S.U.A.)

-membră a Fundatiei Living Music Foundation (S.U.A.)

-Prim Vice-Presedinta ACPRI (Asociația Culturală de Prietenie România Israel)

-membră ECPNM (European Conference of Promoters of New Music)

-membră GEMA(Germania)

-membră Frau und Musik(Germania)

-membră Research Board Academy(Anglia)

-Co-director artistic al manifestării anuale de conferință și concerte intitulate NUOVA MUSICA CONSONANTE/ LIVING MUSIC FOUNDATION .Inc(S.U.A.)

-Expert Național in domeniul muzicii, înregistrat in Registrul Național al experților

-Expert evaluator ARACIS

-Expert evaluator CNCSIS

-Posed număr de licență internațional (drept de practică internațională) conferit de Statele Unite ale Americinea Compozitorilor și Muzicologilor din România)

-membră ISCM(International Society for Contemporary Music)

-membră a biroului de conducere al Institutului Internațional de Cercetare (American Biographical Institute –S. U.A.)

-membră a Consiliului Mondial al Femeilor Profesioniste (S.U.A.)

-membră a Fundatiei Living Music Foundation (S.U.A.)

-Prim Vice-Presedinta ACPRI (Asociația Culturală de Prietenie România Israel)

-membră ECPNM (European Conference of Promoters of New Music)

-membră GEMA(Germania)

-membră Frau und Musik(Germania)

-membră Research Board Academy(Anglia)

-Co-director artistic al manifestării anuale de conferință și concerte intitulate NUOVA MUSICA CONSONANTE/ LIVING MUSIC FOUNDATION .Inc(S.U.A.)

-Expert Național in domeniul muzicii, înregistrat in Registrul Național al experților

-Expert evaluator ARACIS

-Expert evaluator CNCSIS

-Posed număr de licență internațional (drept de practică internațională) conferit de Statele Unite ale Americii și Republica Federală Germană, din anul 1980 și apoi reactualizat în 1993 începând cu anul 1971.

-membru fondator al revistei International Woman review (SUA, din anul 2008)

Pe lângă toate aceste activități enumerate mai sus, Liana Alexandra a scris și numeroase cărți și tratate. Amintim: Scheme si analize de forme omfone tonale, Creatia muzicala, un inefabil demers intre fantezie si rigoare, Tehnici de orchestratie, Intinerea instrumentelor orchestrei simfonice moderne, Sintaxe omofone tonale, Analize polifone tonale. Lucrările sale au fost tipărite la: Editura Muzicala (Bucuresti), Edition Modern (Munchen), Edition Furore (Frankfurt), Edition Score-on-line (S.U.A.-Franta).

Lucrările sale au fost interpretate și înregistrate în: România, S.U.A., Belgia, Olanda, Franța, Germania, Austria, Israel, Suedia, Cehia, Spania, Canada, la importante festivaluri naționale și internaționale.

Compozitoarea a avut și o intensă activitate muzicologică scriind peste trei sute de articole și studii, participând la numeroase emisiuni de radio și televiziune, atât în țară, cât și peste hotare. În prezent are o rubrică permanentă la revista Timpul.

Premii și distincții:

-Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1975, 1979, 1980, 1982, 1984, 1987, 1988)

-Premiul Academiei Române (1980)

-Premiul „Gaudeamus“ (Olanda) (1979,1980)

-Premiul I „Carl Maria von Weber“(1979)

-Diploma „Who`sWho in the World“(1982-1983)

-Premiul II –Mannheim-Gedock (1989)

-Premiul Beer-Sheva (Israel)(1986)

-Premiul „Fanny-Mendelssohn“,Dortmund-Unna (Germania)(1991)

-Premiul ISCM (Mexico),(1993),

-„Femeia anului“ 1995,1998,1999,200,2001,2002, (S.U.A.)

-„Femeia anului“,1997,1998 (Marea Britanie)

-Premiul ACMEOR,București (1997)

-Premiul ACMEOR,Tel-Aviv (1998)

-„International Commendation of Success“ (S.U.A.,2000)

-„The 20th Century Award“(S.U.A.,2000)

-„Personalitatea internationala a anului 2001,2007“(Marea Britanie)

-„Cercetatorul anului 2001“(S.U.A.)

-Medalia de Onoare a Statelor Unite ale Americii ( 2002)

-Premiul Internațional al păcii(2003)-United Cultural Convenction(USA)

-Premiul pentru compoziție Electro -acustica, Franța

-Ordinul “Meritul Cultural” clasa a II-a (2004)

-Diploma onorifică a Uniunii Compozitorilor, Belgia

-Femeia anului (2005,2006)(S.U.A,)

-Personalitate a Secolului XXI(S.U.A)

-Premiul International al Pacii(2007)-United Cultural Convenction(USA)

-Gold Medal for Romania(2007,USA)

-Ordinul „Ambasador Suveran“ al Ordinului Ambasadorilor Americani(O.A.A.,2008)

Activitate de creație

Lucrări simfonice, vocal -simfonice, concertante, operă.

-Simfonia I-a (1971)

-Cantata I-a „La curțile dorului“ pe versuri de Lucian Blaga (1971)

-„Valențe“- moment simfonic(1973)

-Concert pentru clarinet și orchestră (1974)

-Muzică concertantă pentru cinci soliști si orchestră (1975)

-Cantata a II-a „Lauda“ pentru soprană,bariton , cor mixt si orchestră (versuri de Lucian Blaga (1977)

-Cantata a III-a „Țară-pamânt, țară idee“ petru cor de femei, recitator și orchestră, pe versuri de Nichita Stănescu(1977)

-Simfonia a II-a „Imnuri“(1978)

-Opera-feerie pentru copii „Craiasa Zapezii“ (după Hans Christian Andersen, 1978)

-Concert pentru flaut ,violă si orchestră de cameră (1980)

-Baletul „Mica Sirenă “,dupa Hans Christian Andersen (1982)

-Simfonia a III-a (1982-1983)

-Simfonia a IV-a (1984)

-Simfonia a V-a (1985-1986)

-Opera „In Labirint“ (1987)

-Simfonia a VI-a (1989)

-Poem Simfonic „Ierusalim“(1990)

-Concert pentru orchestră de coarde (1991)

-Concert pentru pian la patru maini si orchestră (1993)

-Simfonia aVII-a (1995-1996)

-Concert pentru saxofon si orchestră (1997)

-„Pastorale“ pentru orchestră de suflatori (1999)

-Concert pentru oboi si orchestră(2000)

-Concert pentru orgă si orchestră (2002)

-Computer music – 12 Variations (2003)

-Computer music –8 Studies (2004)

-Video-opera “The Sojourn of Spirit”(2007)

Muzică de cameră

-Sonata pentru flaut(1973)

-Muzică pentru clarinet,harpă și percuție(1972)

-Secvența lirică pentru clarinet,trompetă și pian(1974)

-Două secvențe pentru soprană și orchestră de cameră (1976)

-„Colaje“ pentru cvintet de alamă(1977)

-„Incantații“I pentru mezzo-soprană ,flaut, clavecin ,percutie (1978)

-„Incantații“II pentru clarinet, vioară, violă, violoncel, pian (1978)

-„Consonanțe“ I pentru 4 tromboni (1978)

-„Consonanțe“ II pentru clarinet si pian (1979)

-„Consonanțe“ III pentru orgă solo (1979)

-„Consonanțe“ IV pentru clarinet și bandă magnetică (1980)

-„Consonanțe“ V pentru orgă solo (1980)

-„Imagini intrerupte“pentru cvintet de suflatori (1983)

-„Cadenza“ pentru vioara (1983)

-„Pastorale“ pentru clarinet bas și pian(1984)

-„Allegro veloce e caratteristico“ pentru orgă solo (1985)

-Sonata pentru șase corn i(1986)

-„Larghetto“pentru orchestră de cameră de coarde(1988)

-„Intersectii“-sonată pentru corn și pian (1989)

-Music for Het Trio (1990)

-„ A Tre“ pentru flaut, clarinet, fagot (1991)

-„Cadenza“ pentru pian( 1992)

-Sonata pentru pian (1993)

-„Fantezie“ pentru violoncel și pian(1994)

„-Poem pentru Romania“ si „Poem pentru Madona de la Neamt“ pentru soprană și pian(versuri Eugen Van Itterbeek,1994)

-Opera de cameră „Chant d‘amour de la Dame a la Licorne“(versuri de Etienne de Sadeleer,1995)“

-„Consonanțe“ VI pentru cvartet de blockflote (1997)

-„Cinci mișcari“ pentru violoncel si pian(1997)

-„Consonanțe“ VII pentru harpa solo(1998)

-„Muzici paralele“ pentru saxofon, violoncel și pian (2001)

-„Incantații“ III pentru violoncel și bandă (2002)

-„Basson Quartet“ (2003)

-„Ritmuri“ (pentru 4 percuționiști) (2004)

-„Omagiu pionierilor americani“ (4 volume, 2003-2004)

-„Elegie“ pentru contrabas solo (2006)

Portret în dialog cu Liana Alexandra

Raluca State: Care credeți că este locul dumneavoastră în viața muzicală contemporană și peste

hotare?

Liana Alexandra: Așa cum ai putut să vezi din lista de lucrări, cred că ea voebește de la sine, mă străduiesc să fiu prezentă și aici, în măsura în care sunt necesară. Ca la orice compozitor prezența în viața muzicală este cu valuri, asta și datorită modelor care apar și dispar. Eu am un traseu rectiliniu al ritmului de muncă, deși muncesc în mai multe domenii și pe mai multe planuri, dar în vederea ritmului creației mele cred că el este constant. Iar în străinătate prezența mea a mers în sens ascendent, adică în această globalizare pe care o trăim în ultimii ani, prezența mea este cu mult mai mare în afara granițelor țării, decât în România. Poate este chestie de modă sau treabă de stil. Oricum datele statistice vorbesc de la sine.

Raluca State: Care sunt caracteristicile muzicii dumneavoastre?

Liana Alexandra: O caracteristică foarte importantă a muzicii mele este dorința mea profundă de a comunica cu oamenii. Am abordat întotdeauna o avangardă moderată, adică am combinat abstractul cu gândirea lucidă și cu dorința de a emoționa publicul.

Revenind la întrebarea precedentă apropo de prezența mea aici și peste hotare, am remarcat, în ultimii șapte, opt, poate zece ani, o scădere drastică a popularității mele, aici, în România, datorită promovării acestui stil, un stil care este mai către oameni. Mi-a scăzut cota de popularitate în România, a crescut în America; cred că asta este cota de balans. Mesajul muzicii mele este îmbinarea unui modalism cu experiențe, dar finalmente îmi place să scriu muzică frumoasă și să comunic cu oamenii.

Raluca State: Care credeți că sunt caracteristicile muzicii de acum, a muzicii contemporane?

Liana Alexandra: Sunt multe, variate și sunt bine venite toate. Depinde de cine le compune și depinde de cine le ascultă. Eu nu am idei preconcepute și nu aș putea să spun că un stil e mai presus decât altul. E ca atunci când se instalează o dictatură stilistică, care vrea să anihileze și alte dorințe de a se manifesta ale altor compozitori. Libertatea de creație trebuie respectată.

Raluca State: Portretul în epoca contemporană și / sau romantică.

Liana Alexandra: Cronicarii, cam toți, indiferent de unde sunt, mă cam ștampilează ca fiind o compozitoare neoromantică. Și probabil că așa sunt. Deci, sunt un compozitor contemporan, dar sufletul meu este neoromantic.

Raluca State: Care sunt preocupările dumneavoastră?

Liana Alexandra: Predau (forme și analize muzicale, orchestrație, compoziție). Îmbin această activitate didactică, de o viață întreagă, cu cea de creație, cu activitatea muzicologică, cu multe alte activități legate de datoriile mele sociale. N-am fost niciodată un compozitor care să trăiască retras și să fie rupt de societate. Am și preocupări de administrație culturală.

Raluca State: Ce generație reprezentați?

Liana Alexandra: Generația bătrână, cea de 60 de ani. Am avut parte de un model educațional foarte bun, foarte permisiv și foarte flexibil; modelul acelor ani, unde puteau să vină la compoziție din anul III cu concurs de admitere orice fel de student, de la orice secție. Nu era restricția că din anul I dai concurs la compoziție și te faci compozitor. Sau din anul I ai intrat la dirijat și dirijor te faci. Pentru că este greu să se contureze cineva de la început, sau să își contureze opțiunile. Așa se frace că am fost colegă de grupă de compoziție și de serie cu Sever Tipei (care acum e în S.U.A.), cu Costin Cazaban (care e la Paris), cu Ulpiu Vlad, cu Constantin Simionescu (care a activat și el la Consevator până acum 10 ani).

Raluca State: Care au fost maeștrii importanți care v-au format?

Liana Alexandra: Toți au fost importanți și fiecăruia îi datorăm câte ceva. Noi avem un cult mai aparte al respectării profesorilor, și ai celor care ne-au învățat carte. La compoziție am lucrat cu trei profesori, câte doi ani cu fiecare: primii doi ani cu Alfred Mendelssohn, următorii doi ani cu Tiberiu Olah și ultimii doi ani am studiat cu Tudor Ciortea. O sumă extraordinar de interesantă din punct de vedere al modalității de a mă forma ca compozitoare. Evident că aspectul autodidact mi-a fost determinant. Eu venind de fapt de la liceu teoretic, liceul Gheorghe Lazăr, unde se făcea cultură generală foarte serios.

Raluca State: Ce v-a determinat să alegeți după liceu, Conservatorul?

Liana Alexandra: Dragostea mare față de muzică m-a făcut să virez radical către muzică.

Raluca State: Ați avut relații cu diferite culturi ale epocii noastre. Care au fost acestea?

Liana Alexandra: Cred că am avut relații aproape cu toate culturile. Lucrările mele au bântuit aproape pe toate continentele lumii și contactul meu a fost echilibrat. Evident că am avut piață de desfacere mai mult acolo unde publicul sau interpreții preferă lucrări neo -consonante, modale, adică o avangardă mai puțin dură. Este o chestie de gust, pentru că oamenii sunt toți la fel. Mi-au fost prezentate lucrări la : Darmstadt, în Suedia, în Germania, dar cam peste tot m-au cântat americanii. În Austria, în Belgia, Olanda, Israel, Australia, cam pe toate continentele am avut concerte.

Raluca State: Cum puteți privi în mare periodizarea activității dumneavoastre componistice? Este vorba de o evoluție a stilului sau a concepției artistice?

Liana Alexandra: Eu cred că n-am evoluat. Cred că mi-am consolidat niște matrice spirituale, mi-am consolidat o trăsătură de caracter, mi-am maturizat-o și tot mereu am căutat să mă redescopăr pe mine. Probabil că lucrările de maturitate sunt mai serios așternute pe hârtie, cu mai multă economie; treptat am devenit mai zgârcită în folosirea mijloacelor, ca stil de maturitate, dar eu sunt aceeași. Și asta am constatat-o ascultându-mi lucrări de acum treizeci de ani și lucrări compuse recent. Parcă sunt eu, mereu aceeași, care mă trezesc dintr-un vis și mă apuc să scriu, deși nu mă copiez.

Raluca State: Ce loc ocupă modelul folcloric pe plan general în creația dumneavostră muzicală?

Liana Alexandra: El a fost o coordonată frecvent folosită; am folosit-o mult ca matrice spirituală în diverse simfonii, lucrări concertante, lucrări camerale; m -am simțit bine să-l folosesc. Sigur, am scris și în alte stiluri și în alte genuri. Nu sunt foarte atrasă de muzica de divertisment,( asta e iar o trebă de opțiune personală), pentru că pentru mine muzica este ceva foarte serios. Dar, din păcate, acum ce cam copleșește divertismentul. Deși după divertisment, urmează acele momente de reculegere, de adunare interioară și colectivă. Deci, revenind la folclor, l-am folosit.

Raluca State: Ce părere aveți, fiind în problemă, despre tradiție privitor la formele muzicale?

Liana Alexandra: Păi nu există compoziție fără formă. Cu cât forma este mai clară, cu atât compoziția este mai frumoasă și mai expresivă. Acum, predând de treizeci și șapte pe lângă orchestrație și compoziție și forme muzicale , sigur că m-am dedicat acestei profesii. Sunt materii foarte interesante și importante, deoarece analiza duce la descoperirea unor lucruri deosebite în partitură.

Raluca State: Ce gen de muzică preferați?

Liana Alexandra: Prefer muzica simfonică și camerală. Din păcate muzica simfonică se cântă rar în ultimii ani, adică nu există o politică de a promova creația simfonică a compozitorilor contemporani pe teritoriul României. Deși în toate țările din Uniunea Europeană se protejează în primul rând creația proprie. Eu o numesc o lipsă de patriotism.

Raluca State: Sunteți adepta gândirii pe baza rigorilor matematice, cum s-a putut observa în teza de doctorat sau preferați lirismul, fantezia, improvizația?

Liana Alexandra: Și una și alta. Una fără cealaltă nu este valabilă. Rigoarea îți dă o soliditate ăn construcție, o viziune, o claritate, dar dacă nu ești talentat și nu ai acel ceva care să emoționeze, nu se poate. Aceasta este opțiunea mea stilistică. Alții preferă numai rigoarea, cum e Xenakis. Mie îmi place euforia sonoră.

Raluca State: Considerați că aveți discipoli sau parteneri ai concepției artistice ?

Liana Alexandra: Parteneri.

Ecouri

Liana Alexandra: Pentru mine momentele de aniversare (și au fost foarte multe în ultimul deceniu) au reprezentat de fiecare dată un motiv în plus de inspirație, de exprimare a unei adeziuni la viața noastră contemporană; au fost momente cărora le-am dedicat lucrări ca: Două cântece împotriva morții, Către pace, cantata Țară -pământ, țară- idee, etc., ultimul eveniment festivalul național Cântarea României, îndreptându-mi de această dată gândurile către copii, cărora le-am dedicat o lucrare vocal – simfonică, anul acesta fiind anul lor de sărbătoare internațională.

Pentru viitor, la aniversarea a 2050 de ani de la înființarea primului stat centralizat dac, pregătesc o muzică de balet.

Recenzii ale presii

● Personalitate artistică înzestrată cu un fin simț al formei bazat pe elemente contrastante, bine definit mai ales în orchestrație (revista Muzica, București).

● Liana Alexandra a dovedit mulți ani că tehnica ei de compoziție este deja bine stabilită. Ajutată de muzicalitate și imaginație, această tehnică îi permite compozitoarei să obțină cele mai bune rezultate cu orice fel de grup muzical (Contemporanul, București).

● Fiecare piesă muzicală nouă o așează pe Liana Alexandra în conducerea generației ei de compozitori români, premiile internaționale demonstrând evoluția artistică ascendentă a acestei dedicate compozitoare (Flacăra, București).

● Liana Alexandra este văzută ca cea mai bună compozitoare româncă a generației ei. Vocabularul ei compozițional este variat, întinzându-se de la tehnici aleatorii la melodii lirice vaste bazate pe elemente folclorice din propria cultură (Grey Youtz, The Michigan University, S.U.A.).

● Muzica Lianei Alexandra este plină de căldură și de elemente melodice originale alăturate unui minunat vast spirit dramatic. Orchestrația ei inefabilă și imaginativă este uimitoare (Arbetarbladet, Gevle, Suedia).

● Liana Alexandra își depășește colegii și anihilează persistența prejudecată a sexelor care continuă să existe. Opera ei este o prelucrare subtilă și neobișnuită a folclorului românesc ce îmbină în producție” avangarda” cu „tradiția”. Legături surprinzătoare între „hora” românească în tempo rapid și melodiile de tipul Ligetti, între „doină” și un plăcut Expressivo încep a apărea (Frankfurter Allgemeine Zeitung, Germania).

● Liana Alexandra a demonstrat excelența la Gaudeamus. În această săptămână la Gaudeamus s-au strâns numeroși compozitori , iar Liana Alexandra a atins excelența – enorm, bogat, extravagant, teribil de picant, o existență imensă (NRC Handelsblad, Amsterdam, Olanda).

● În lipsa lor de atenție, muzicienii din Vest cred de multe ori că întreaga lume estică este un monolit muzical cu mult în urma timpurilor și izolată de restul lumii muzicale prin bariere politice și culturale. Când întâlnești o compozitoare ca Liana Alexandra trebuie să îți reexaminezi toate acele prețioase prejudecăți. Liana Alexandra nu se descrie nici ca o tradiționalistă, nici ca o compozitoare de avangardă (Robert Finn, S.U.A.).

● O scurtă laudă a unei remarcabile piese. Se referă la o compoziție a româncei Liana Alexandra, o transfigurare a folclorului românesc, remarcabilă prin ferma ei măiestrie, fascinantă în mesaj. Merită menționat faptul că virtuozitatea instrumentală servește muzica (Musica, Germania de Vest).

Liana Alexandra și nuanțele sunetului (portret în alb-negru).

De obicei, un concert în genul Portretului componistic vine ca o răsplată tardivă, o recunoaștere reparatorie, o consolare sau o descoperire. Nici unul dintre aceste aspecte nu se potrivește cu Portretul componistic Liana Alexandra, organizat duminica trecută de Radiodifuziunea Română – realizator Veronica Zbarcea. Temeiuri ar fi destule în sprijinul afirmației mele. Mai întâi, pentru că Liana Alexandra este unul dintre numele importante,situate în centrul atenției noastre privind componistica românească.Poate chiar impropriu limitez la noi renumele artistei, deoarece, de ani de zile, creațiile sale se aud în lume, sunt premiate și aplaudate.Pornind de aici, un al doilea argument at fi acela al demonstrației propuse de acest concert care,în totalitate, este alcătuit din prime audiții în România,sau prime audiții absolute, plasate pe o extensie temporală de aproximativ un deceniu, cu o pndere considerabilă pentru ultimii trei-patru ani. Liana Alexandra –ar fi al treilea argument- nu a dorit să ne reamintească realizări ale sale deja cunoscute,pentru a ne reîmprospăta memoria,ci a intenționat să completeze imaginea deja existentă cu ceea ce a preocupat-o, pr plan componistic,într-o perioada mai recentă.In timpul trecut, existau interviuri în care creatorii noștri lămureau publicul, sub titulatura “șantier de creație”, asupra proiectelor mai apropiate.Privit astfel, concertul Lianei Alexandra a fost un “raport de creație” și asupra îndeplinirii proiectelor. Dacă motive de a privi cu interes concertul există, motive de satisfacție nu ne este greu să găsim,chiar dacă nu mulți confrați de breaslă s-au grăbit să afle.Liana Alexandra și-a păstrat atitudinea de creator care hotărăște cu fermitate asupra soluțiilor adoptate. Suntem însă în fața unei atitudini enigmatice,așa cum stă bine unui artist,liber de a nu-și justifica opțiunile. Ele pot plăcea sau nu,dar asta după ce au intrat în viața obiectivă a operei, în acea postviață ce nu mai depinde de autor.M-am gândit că,pentru a alege ceva din ceea ce am ascultat,aș fi dorit mai multe explicații. Apoi, m-am răzgândit,socotind că interesul trebuie să-l descopăr în relația directă cu lucrările,fără pledoarii prealabile.Un drum ar fi cel al pieselor instrumentale,care ne arată în Liana Alexnadra o personalitate dură și dramatică. Așa mi-a apărut mie Sonata pentru pian, excelent redată de japoneza Miwako Matsuki.Cu intersectări lirice între spații sonore complementare, nici Studiul de nuanțe cântat de pianistul Scott Tinney(SUA) nu ne-a scutit imaginația de reflexe de antracit ale unei imagini a Lianei Alexandra.Unda de flexibilă privire spre un anume neoromantism, descoperită în Fantetia pentru violoncel și pian, a avut un alt caracter,chiar pornind de la conversația celor două instrumente, într-o antantă cordială a compozitoarei cu violoncelistul Șerban Nichifor. In orice caz,cu aceste lucrări ne-am fi oprit la o anume graniță în ceeac ce privește seducția, atitudine de care Liana Alexandra nu a fost străină nici în trecut, dar care acum pare să cunoască noi tentații.Nu aș putea plasa în altă zonă afectivă cele șase secvențe ce alcătuiesc opera de cameră Chant d’Amour de la Dame à la Licorne, pe versurile poetului belgian Etienne de Sadeleer.Complicitatea celor trei interpreți – soprana Georgeta Stoleriu,viloncelistul Șerban Nichifor și pianista…Liana Alexandra – este seducătoare,transpune ascultătorul într-o lume a posibilelor visări fanteziste,ușor parfumate cu tente baudelairene.Există în această minioperă(sau cantată?) de cameră un anume cult al gestului frumos, recuperare a multor clipe cenușii ce populează prezentul, ceea ce face din muzica Lianei Alexandra o șansă pentru contemporani. Într-un fel, Concertul pentru saxofon și orchestră de coarde – excelent relaționat de saxofonistul olandez Hans de Jong cu Orchestra “Concerto” dirijată de Dorel Pașcu Rădulescu – face parte din acceași lume.Liana Alexandra ne ajută să redescoperim că timpul de a asculta muzică este altul decât grăbirea noastră cotidiană.Pare,în acest sens,inspirată de adagioul goethean despre “clipa cea frumoasă,care trebuie oprită”.Mi-am adus aminte,după concert,că era vorba de muzică românească.Urmăriesm de fapt…muzică,pur și simplu.

Grigore Constantinescu

Revista Rampa,nr.27,5 noiembrie 1997

Portret componistic

Sub acest generic am avut prilejul să ascultăm,într-un concert organizat de către Societatea Română de Radiodifuziune(realizator Veronica Zbarcea),pagini muzicale desprinse din creația Lianei Alexandra,compozitoare care a pășit pragul celei de-a 50-a aniversări.

Refuzând comoditatea rememorării unor lucrări deja consacrate – parte a unui trecut componistic mai apropiat sau mai îndepărtat – programulconcertului a inclus opus-uri foarte recente.Toate fiind prime audiții – românești sau absolute – acestea erau poate cele mai în măsură în a ne edifica asupra evoluției gândirii muzicale a Lianei Alexandra într-un context actual.Am constatat cu această ocazie că stilul său nu a deviat de pe traseul continuității,ci se orientează cu statornicie către aceleași coordonate ideatice care au preocupat-o întotdeauna.Compozitoarea rămâne fidelă,astfel,cultivării unui univers sonor aparținând ethosului românesc, cel care îi oferă inepuizabile sugestii în eșafodarea demersului său componistic. Acordând supremație argumentului folcloric,Liana Alexandra scrutează spațiul sonor al trecutului în căutarea unor lumi imagistice destrămate în timp, legându-le de conștiința prezentului printr-un nostalgic “neo”. Alte însușiri ale limbajului său – precum ar fi orientarea către consonanță,transparența scriiturii și mai ales acea subtilă sensibilitate pe care o emană – contribuie la crearea unei ambianțe echilibrate,nonconflictuale,caracteristică plăsmuirilor sale muzicale.

Concertul s-a deschis cu Fantezia pentru violoncel și pian, în care desfășurarea liberă,cu tentă improvizatorică a primei părți este alternată prin contrast, de accentele asimetrice ale ritmului aksak,ce domină secțiunea secundă; lucrarea a fost redată cu multă precizie și căldură de către Șerban Nichifor(violoncel),într-un dialog perfect realizat cu pianul(Liana Alexandra).

Studiu de nuanțe este titlul piesei ce a urmat,în viziunea interpretativă a pianistului american Scott Tineey, care a reliefat printr-un cânt bine dozat, alternanța unor sunete răzlețe, colorate timbral prin diverse moduri de atac.

Am “gustat” în continuare sensibilitatea aproape romantică, ce străbate opera de cameră Chant d’amour de la Dame à la Licorne, scrisă după unciclu de șase poeme cu același nume al poetului belgian Etienne de Sadeleer. Subiectul operei – creație fantasmagorică a Evului Mediu – a determinat folosirea unei scriitori străvezii,consonante,cu trimiteri către începuturile rostirii monodiei acompaniate.Înfruntând cu succes adversitățile inerente unei partituri moderne,soprana Georgeta Stoleriu ne-a încântat printr-o interpretare plină de pasiune și profesionalism, în compania duo-ului „Intermedia“(Liana Alexandra-pian și Șerban Nichifor-violoncel).

Îngemănare de sisteme sonore modal-atonale,Sonata pentru pian este împânzită de sonorități aspre, disonante, ce o apropie de aria stilistică a expresionismului.Pianista japoneză Miwako Matsuki, posesarea unei tehnici performante,dar și a unei culturi muzicale apreciabile, a oferit o interpretare excelentă, fiind convingătoare chiar și în acea paranteză modală, îmbibată de sonorități folclorice, deschisă în finalul lucrării.

Programul s-a încheiat cu Concertul pentru saxofon și orchestră, pagină dedicată saxofonistului olandez Hans de Jong. Calitățile instrumentale și expresive de excepție ale protagonistului au fost dezvăluite în ritm alert, de tip aksak, al părții I, în cadrul căreia solistul s-a aflat într-o permanentă conversație cu orchestra “Concerto” condusă de către Dorel Pașcu Rădulescu și în ampla cantilenă a saxofonuluimdin a doua parte a lucrării, prin care se puteau întrevedea, ca o aducere aminte, frânturi dintr-un vals sentimental, făcând și el parte din universul aceluiași nostalgic “neo”.

Sorina Bobeică

Actualitatea Muzicală,nr.186

1 decembrie 1997

Visul unui recital sublim și muzică de cameră în aer liber

Ca tot atâtea exerciții de recucerire a paradisului pierdut – file din calendarul unui miracol anunțat…Fabuloase afișe de spectacol,invitații la concert, caiete program și, cu parcă zgomotul unei mașini de cusut gigant, tipografia din inima vechilor București patriarhali unde se naște peste noapte următorul număr al “Jurnalului de festival”,imortalizând clipa pentru eternitate (în prim plan instantanee cu protagoniștii aventurilor sonore ale ediției; pe fundal – mereu furnicarul lumii elegante). Mă simt privilegiată să schțez dară acum și aici, din cuvinte, silueta orașului devenit feeria boîte-à-musique.Sunt negreșit mai mult decât privilegiată să consemnez cu – repet –aceleași cuvinte în alb-negru, de care nu mă tem decât că n-ar putea exprima pe deplin luxurianta paletă cromatică a evenimentului – visul recitalului de sublim și muzică în aer liber –NUOVA MUSICA CONSONANTE in memoriam 11 septembrie – Mesaj uman de iubire asupra căruia moartea nu mai are nici o putere!

11 septembrie! Era duminică seara, pe la ceasurile 8,30,și la finele unui incendiar program de folclor cu hora românească rotund întinsă în aplauzele generale, vara indiană își întinde încă peste careul Pieței Festivalului tentaculele. In mod reflex, avertizat că urmeată un recital de muzică contemporană, s-ar fi presupus că publicul va bate în retragere.Surpriză însă – doar pentru cei ce nu știu că, sfidând deșertul cotidian cu atâta subjugant farmec, atâta neoconsonanță de frumusețe pură pe axa Orient-Occident,Liana Alexandra și Șerban Nichifor și-au căpătat de mult locul în inima melomanilor! – asistența reunită la kilometrul”0” al drumurilor care duc toamna aceasta spre festival salută călduros prezența pe scenă a tandemului compozitori-interpreți.

DUO INTERMEDIA – pian și violoncel preț de o reverie Living Music in Romania – Nuova Musica Consonante sub stele. Doi lideri de generație din galeria de portrete a componisticii mondiale, stăpânind la superlativ arta comunicării și, un singur regal – călătorie de seară, de liniște și delicată afecțiune, priveliști virtuale și atmosfere…De la valorile noii muzici est și vest europene citire până la transcripții evocând precum luna coborâtă pe Misissippi la vale, mai mult decât centenarele tradiții ale pionierilor muzicii americane.

Anca Romeci

Jurnal de Festival George Enescu

Nr.17, 14 Septembrie 2005

Repetitivitatea evolutivă (Liana Alexandra)

Revenirea avangardei componistice mondiale la “noua libertate a simplității”,după aprofundarea atâtor limbaje, mai bine-zis încercări de limbaje post-seriale, cotitura spre claritate, arhetip,nu înseamnă lene, nici lipsă de inventivitate componistică, nu înseamnă un moment de criză ci dorința de regăsire a “muzicii sferelor”, a acelor armonii și ritmuri care ne amintesc de o netrăită existență: accesibilitatea este, în versiune modernă, crearea unor înlănțuiri de sunet fiziologic umane, armonizarea fluxuriloe care punctează durata fiecărei conștiințe (cadența inimii și ritmul respirator).

Pentru Liana Alexandra,autoarea unor lucrări de latgă audiență, accesibilitatea vine nu numai din limpetimea orchestrației, ci mai ales din construcții de tipul repetitiv-evolutiv, din obținerea unor consonanțe ce par a sugera atemporalitatea asiatică: senzația nu e numai de “aritmetică tainică”, ci de plenară medidație;o deschidere mai degrabă reflexivă decât abstractă.

Un ciclu de cinci lucrări a fost numid de altfel de autoare Consonanțe: studiind consecințele sonore, pe verticală, care rezultă din armonicele superioare ale mai multor sunete fundamentale; acorduri de tip consonant care nu implică relațiile tonale clasice. Un anume modalism(dar nu de influență folclorică, nici orientală) le determină,precum și o varietate ritmică în aparență improvizatorică,având însă efecte riguros gândite.Compozitoarea calculează structurile ritmice pe șiruri din seria Fibnacci.Asemenea studii ritmice apar și în ciclul cameral Incantații, aplicate unor nuclee din melodiile bizantine ale lui Filotei sin Agăi Jipei. Aici,efecte stranii sunt obținute din comprimarea temei (în tempo rapid, semanând cu un joc din Oaș !) și din dilatarea ei, prin procedee heterofonice. Aceeași muzică în spații temporale diferite, aceleași structuri în ipostaze variate – totuși auzul păstrează sinteza, rădăcinile comune.

In Simfonia a III-a Diacronii repetitivitatea apare întâi într-un cadru dinamic maiestos, transformările celulei ritmice sugerând posibilitatea de regenerare a sufletului omenesc; partea a II-a, amplu ciclu variațional pe cele 12 sunete fundamentale (cu armonice), invocă o zonă diafană , o “ceață” de clopote și planuri ondulatorii. Deschiderea largă, de podiș tibetan, urmează unui “tunel “ de zumzet (tremolo în crescendo); mici exclamații la vioară (optimi) în dialog cu suflătorii afirmativ-rapizi (în scurte suite de apogiaturi) pregătesc acest moment de revelație.Cu neobișnuită meticulozitate în elaborarea paginilor, Liana Alexandra notează fiecare amănunt al devenirii sonore; chiar și compunerea timbrală, chiar și coeficientul creator al interpretării (renunțarea la muzica grafică este, în acest caz, un semn al rigorii). Un Final – expunând aceeași muică repede-lent-repede, decantând însă alte elemente – răspunde paginilor anterioare, de o coloratură aerian-rarefiată, cu o afirmativă iluminare.

O simplitate solară – de altă factură decât aceea a Simfoniei a III-a – lasă în opera pentru copii Crăiasa Zăpezii impresia cristalurilor mozartiene. Basmul lui Andersen e transpus în aeriene teme ,intervenții fulgurnte ale corpului ce par a fi scrise în spiritul muzicii de aur de altădată; totuși nu e vorba de un retro pur, nici de citate, “stilul Liana Alexandra”, al insistențelor pe anumite durate, al repetărilor și sublinierilor, al marilor deschideri, păstrându-se și aici. Accesibilitatea impusă de muica pentru copii (înțeleasă și cântată de aceștia) convine atât tehnicilor primitive cât și celor mai rafinate procedee moderne.

Concertul pentru flaut,violă și orchestră de cameră oferă stranii efecte provenite din melodia unor armonice superioare, ale căror fundamentale(pedale) nu se mai aud.”Constelația sonoră este neobișnuită…Muzica părea la început să crească din tăcere, dintr-un peidaj sonor oscilant. Scimbări mici,formulate precis au fost închegate mai târziu în motive scurte, care creșteau și se dezvoltau în arcuri melodice de o puternică frumusețe” – notează muzicologul Jan Kask din Uppsala (UNT, octombrie 1980).

Mai puțin fantaste, dar mai dramatice, “spasmodice”,cum le numește însăși autoarea, Simfoniile I și II, Concertul pentru clarinet și orchestră, Rezonanțe pentru pian și orchestră demonstrează ferme criterii de construcție, elemente de contrast bine definite orchestral. Acestor imagini de amplu dramatism le-ar putea fi adăugate două cantate pe versuri de Blaga, Muzică pentru clarinet,harpă și percuție, Sonata pentru flaut solo, Colaje pentur cvintet de alamă, Secvență lirică pentru clarunet ,trompetă și pian, Soarele și Luna(baladă pentru cor mixt),etc. Curățirea expresiei apare pe măsură ce crisparea dramatică se spiritualizează; influența lui Ligetty și Lutoslawski – tot mai puțin perceptibilă.Muzicile Lianei Alexandra emană acel abur unificator al armoniei, sunt incantații conștiente, “cu voință magică”, și în același timp nu exclud vibrațiile profane.

Grete Tartler

Melopoetica, pag.64

Editura Eminescu,1984

“In Labirint” de Liana Alexandra

Adminrabilă și insolită operă ne-a dat Liana Alexandra, după fabula unui policier al lui George Arion.Păstrând pretextul,mai puțin epicul cât mai ales alegoriile cărții, compozitoarea a tins și a reușit pe deplin să închege o lucrare muzicală ce apelează la un limbaj muzical modern,neîndepărtându-se, însă, de firul clasic al teatrului liric.În viziunea compozitoarei,”In Labirint”devine povestea unui tânăr pus în fața decoperirii labirintice a lumii și a decoperirii de sine. Lumea se descoperă greu, sau, uneori, deloc, dar, grație căutării furibunde, omul se găsește până la urmă întreg pe sine, cu dorul lui de bine, de frumos și de fericire. În majoritatea creațiilor Lianei Alexandra, ca și în această operă distingem accentul dual al personalității compozitoarei: vitalitatea componistică, energica desfășurare a planurilor muzical-filosofice,pe de-o parte, iar pe de alte,lirismul învăluitor,uneori jucăuș,poezia sclipitoare a imaginilor sonore. La fel și în această operă originală, planurile se țes și se disting dual:pe de-o parte,tensiunea dramatică a căutărilor,alcătuită expresiv pe sonorități de marș,unite cu cadențe și accente parodice sau de amuzament dansant ale unor discursuri ale eroilor,iar pe de alta, profundul lirism, atmosfera onirică, ritmurile învăluitoare, în care culorile muzicii devin diafane, strălucind, mistorioase, ca în obscuritatea unui vis îndepărtat.

Fără îndoilaă,”In Labirint” îi pune compozitoarei,în plan tematic,filosofic,componistic.o seamă de dificultăți, pe care autoarea,prin virtuozitatea procedeelor sale muzicale, le rezolvă cu brio. Întâlnim aici, muzica de cameră și de atmosferă,lângă eseul virtuoz muzical, accentele parodice, lângă aria de tensiune, cantilena lirică se află în vecinătatea marșului,aripa unui vals dă mâna cu coralul,pizzicato se află în vecinătatea replicii prozaice.Autoarea se mișcă abil, cu dezinvoltură , printre acestea și chiar dacă “povestea” rămâne, undeva,obscură, accentele limpezi ale muzicii rezolvă această obscuritate, se impun auditoriului, devin dominatoare și termină prin a impresiona adânc. Căci,să o spunem, înaintea oricărori căutări și procedee ale limbajului modern, a oricăror furibunde puneri în pagină,isolite, până la urmă , importantă rămâne puterea de a influența a acestei muzici,emoția, cum ziceam,pe care ea o crează în auditor,capacitatea ei de a acptiva,nu numai imaginația noastră, dar și inima, ceea ce, vai,în destule opere de azi, nu se prea întâmplă. Or, creația Lianei Alexandra tocmai prin aceasta se impune,azi,între compozițiile contemporane: prin arderea ei sinceră,devotată, nu doar în tiparele reci ale unei arte rafinate, ci și prin arderea ei adânc umană, prin pătrunderea ei, fără fățărnicie și artificii, în inima noastră dornică de adevăr,frumos și echilibru…

Ion Arieșanu

Revista Orizont 22

Nr.22(1109),3 iunie 1988

O operă de Liana Alexandra

…Teatrul liric contemporan, cu arsenalul imens de mijloace de expresie orchestrale și vocale actuale,ăpoate aborda cu succes orice subiect – pare a fi deviza compozitoarei Liana Alexandra, care a propus publicului bucureștean premiera, sub formă concertantă a primei opere polițiste românești: In Labirint. Pornind de la romanul Trucaj al scriitorului George Arion și apelând la versurile din volumul Copiii lăsați singuri ai aceluiași autor, compozitoarea a încercat să învingă dificultățile unui subiect de factură inedită, anevoios ca dramaturgie,oscilant permanent între farsă și dramă,între comic și filosofic,printr-un limbaj sonor, pe cât de modern, pe atât de accesibil. Opera In Labirint – în ciuda intrugii oarecum polițiste – are o limpiditate clasică, cuceritoare prin frumusețea discursului sonor (paginile muzicale ale Adelaidei de pildă se fredonează de auditori la ieșirea din sală).Linia mare a partiturii poatră pecetea, de pe acum inconfundabilă, a tinerei compozitoare, aflată în plin proces de definitivare a personalității artistice. Liana Alexandra s-a înscris cu fermitate în fruntea generației tinere a școlii noastre componistice.

Viorel Cosma

Tribuna României,15 aprilie 1988

Analize paralele

“Crăiasa Zăpezii” și “Mica Sirenă” de Liana Alexandra

Abordând aproape toate genurile muzicale, de la simfonii, concerte,cantate și un oratoriu,până la piese destinate instrumentelor și ansamblurilor camerale,compozitoarea Liana Alexandra și-a conturat stilul personal izvorât dintr-un crez artistic de autentică valoare. Creația Lianei Alexandra dovedește o remarcabilă capacitate de emoționare, de comunicare, determinând reverberații puternice în presă,în rândurile publicului.Este, desigur, cazul fericit al unei opere afirmate și apreciate de timpul în care se naște, de exigențele impuse artei moderne din ultimele decenii.

Cu o istorie aparte, opera-feerie Craiasa Zăpezii a prins viață prin montarea sa la Opera Română(1982) , după o primă audiție în concert la Radiodifuziunea română în primăvara anului 1980 și după obținerea premiului “Gaudeamus”(1980) în Olanda. Se adaugă alte interpretări și înregistrări la Radiodifuziunea și Televiziunea Română, la socieatatea de Radio “Procesium” din SUA.,figurând totodată, în planul repertorial al stagiunii Operei din Utrecht (1982-1983). Concepând o feerie ce nu se integrează unui tipar obișnuit al spectacolului liric, compozitoarea Liana Alexandra a dorit “o îmbinare a dramaturgiei muzicale cu balet, pantomimă și elemente de regie și scenografie care, împreună să realizeze un spectacol total, capabil să ilustreze feerica atmosferă de basm.”

In ceea ce privește a doua lucrare, istoricul ei este,deocamdată, mai succint. Așteptând o similară exprimare în spectacol, baletul Mica Sirenă a fost interpretat, în primă audiție, la Radiodifuziunea română în vara anului 1984.

Apropierea de universul copiilor a fost mijlocită, cum era și firesc, de lumea basmului, acea modalitate specifică de transfigurare și înnobilare a realității, tărâmul metaforelor, hiperbolelor, al “noman’s land”-ului în care,cu toții, cândva, ne-am cufundat până la identificare.

Pentru demersul său componistic,Liana Alexandra a abordat paginile clasice ,consacrate, ale narațiunilor lui Hans Christian Andersen, imaginând în limbajul muzical două povestiri bine cunoscute- Crăiasa Zăpezii si Mica Sirenă. După mărturisirile compozitoarei, unitatea evidentă a celor două opus-uri este rezultatul voinței creatoare conștiente, dirijată la punctul de pornire de o concepție proprie asupra genurilor muzicale destinate copiilor.”Muzica pentru copii –spune Liana Alexandra –trebuie să fie pură,transparentă, să captiveze spontan.”un deziderat urmărit cu consecvență de o creație ce nu se depărtează de criteriile realelor valori – originalitate, modernitate, echilibru.

Dincolo de lumea imaginată de oricare povestire,univers pendulând între fantastic și real,există un fond mult mai subtil,de natură simbolică, ce ține de esența însăși a basmului. Mica Sirenă și Crăiasa Zăpezii au comun simbolul sacrificiului,al efortului de autodepășire pe care și-l impun eorinele de excepție descrise de Andersen.

… Există o unitate de masură din punct de vedere al substanței melodice, ce pune în relație Crăiasa Zăpezii cu Mica Sirenă: o accentuată fărâmițare a segmentelor tematice descompuse în celule-“esențe”,în mișcare perpetuă,cu un profil concis, pregnant, purtând virtual capacități combinatorii multiple. …Preferința pentru anumite intervale – de cvartă si de cvintă – este una din trăsăturile generale, valabilă tuturor categoriilor tematice.Ea este circumscrisă unui univers modal afirmat plenar, care supune atât parametrul melodic cât si pe cel armonic. În fapt, compozitoarea și-a propus să creeze un univers sonor potrivit naturii spectacolului destinat copiilor, de maximă coerență prin claritatea și simplitatea mijloacelor folosite. Se poate vorbi, atât în feerie cât și în balet, de crearea și respectarea unei estetici speciale prin care mijloacele de expresie capătă relieful unui mesaj artistic cu finalitate precisă, direcționat spre accesibilitatea valorilor autentice.

Pulverizarea în particule multiple generează și numeroase pagini de heterofonie în ipostaza texturilor….. Se desprinde de aici o altă particularitate a stilului compozitoarei Liana Alexandra,născută din coroborarea tuturor parametrilor muzicali: melodie,ritm, armonie,polifonie,timbru,formă.Din acest conglomerat, timbrul poate constitui în analiza noastră un capitol aparte.Timbrul are valoare ,în lucrările Lianei Alexandra, de conturare, de precizare a ambianței poetice,a atmosferei și a personajelor, configurația armonicelor fiind de multe ori, hotărâtoare pentru reprezentarea abstractului în concretețea imaginilor.

Și pentru că, așa cum ne spunea Andersen, puterea de a învinge orice greutate stă în inima copiilor, vom înțelege că lucrările Lianei Alexandra se adresează acestora, trezind “împărăția visurilor” și a veșnicei tinereți.

Antigona Rădulescu

Revista Muzica,nr2, 2002

Portrete componistice Liana ALEXANDRA

În 1974, la debutul său componistic pe scena Ateneului bucureștean, Liana Alexandra avea deja semnate un număr deloc neglijabil de lucrări. Și nu din acelea pe care azi compozitoarea le ascunde(în cazul în care nu le-a distrus), nici incluse în categoria îngăduitoare a așa-numitelor lucrări de școală, ci opusuri considerate reprezentative, supuse virtualității incidenței cu publicul. Simfonia I, Cantata I,Muzica pentru clarinet, harpă și percuție,sau Sonata pentru flaut solo erau, în acel an al debutului, lucrări finite,în așteptarea ființării, a restituirii.O așteptare care poate să însemne timiditate.(?) Poate o strategie abil ticluită.(?) Sau nehotărîrea pînă la maturizarea unei atitudini antieclectice, fie ca rezoner al spiritului frondeur, fie servind candoarea, discreția creatoare, autocenzura deplină.(?) Cert este că intrarea Lianei Alexandra în viața muzicală a fost, într-un sens pozitiv incontinentă,explozivă. Fronda a devastat candoarea.Strategia a învins timiditatea. Dar nu fronda cu sensul ei răzvrătitor, reformator.Și nici strategia ca organizare a sufragiului unanum, a complimentării publice.Pentru că, tânăra compozitoare nu este funciarmente vizionară și fără îndoială, nu poate fi suspectată de cabotinism. Creația sa este aparent lizibilă,transparentă, se află într-o devenire rectilinie, previzibilă. Aparent doar. În fond, existența componistică a Lianei Alexandra este dominată de o serie de fenomene contrare,unele paradoxale care permit totuși agregarea. Lipsa unui program estetic ostentativ,declarativ nu exclude prezența unui stil pe cât de concis, pe atât de eficace. Pasivitatea în fața invenției sentențioase, refuzul de a o căuta cu orice preț nu presupune absența autenticității în exprimare. Așa după cum neexclusive sunt, pe de o parte, existența – recognoscibilă – a unor tehnici născute și vehiculate de alte școli componistice contemporane – în special școala poloneză și cea americană – și, pe de altă parte, deținerea unei tehnici originale, inconfundabilă, aplicată consecvent, cu o mare fermitate.Consecvență care-i definește personalitatea creatoare, dar care poate genera totodată acuzația de manierism. Că este fondată sau nu,obiecția vizează crezul statornic, convingerile artistice ale compozitoarei. Insistența asupra unor mijloace de expresie devenite, la nivelul creației de ansamblu,locuri comune, nu implică nicidecum afectarea,superficialitatea. Liana Alexandra nu caută ,cu fiecare nou opus,primenirea limbajului. Ea este atît împotriva subordonării atitudinilor nonconformiste cât și a tendințelor cameleonice, de adaptare gratuită. Sinceritatea cu sine însăși, desăvârșirea particularităților temperamentului artistic sunt obiectivele demersurilor sale creatoare. Muzica devine semnificativă prin estetica mesajului excluzând orice conotații extrasonore. Propensiunea pentru expresia nudă, directă, solicită economia de mijloace. Totul este redus la un limbaj capabil să organizeze,să direcționeze această expresie, un limbaj care,în același timp, să poată exista autonom, fără altoiri raționale, conceptualizatoare. Poate de aceea limbajul său nu este pasibil de inflație, de ramificări excesive. Fie în perioada abstractă, folclorică sau a armonicelor naturale, compozitoarea se situează pe aceeași poziție față de actul creator. Muzica trebuie înainte de toate să sune frumos – pare că gândește Liana Alexandra – să vorbească în noi prin imaginile ei specifice. Această primordialitate a sunetului ca ferment estetic este comună tuturor etapelor creatoare. Chiar și celei serial-modale în care formalizarea parametrilor muzicali este iminentă. Sonoritățile din Secvență lirică pentru clarinet, trompetă și pian, Valențe pentru orchestră, Concert pentru clarinet,sau Rezonanțe pentru pian și orchestră, poartă amprenta strictei determinări , dar și a interesului pentru satisfacția estetică. Interes manifestat și în perioada – am numit-o folclorică – în care tânăra compozitoare apelează la surse propriu-zis muzicale aparținând creațiilor orale, sau culturii bizantine. Colaje pentru cvintet de alamă, Cantata a II-a pentru soliști cor și orchestră, Țară-pământ, țară-idee – cantată pentru cor de femei și orchestră, Incantații I pentru mezzo-soprană, flaut,percuție și harpă, Incantații II pentru vioară, viola, violoncel,clarinet și pian, pun problema temporalității melodiilor populare și bizantine,afirmă modalități inedite de încorporare, de injectare a lor într-un context dat. În Incantații II , de exemplu,gestul componistic se fundamentează pe o melodie bizantină preluată din colecția lui Filotei sin Agăi Jipei , pe care autoarea o expune în diferite viteze de derulare,eterofonizarea permanentă a discursului amintind de însăși practicile din perioada în care s-a născut sursa originară. Fidelitatea compozitoarei merge mai departe odata cu recrearea atmosferei în care se desfășurau aceste practici, instrumentiștii fiind puși să interpreteze vocal – într-o manieră, evident, eterofonă –psalmodia. Textul arghezian – în versiune latină –are aici o dublă funcție, de potențare a sugestiilor sonore și de inserție a elementului de comunicare tipic uman – cuvântul: “ Redempta aeternitate in consensu mentis…”(vezi exemplul la p. 10). (Să menționăm că lucrarea a fost distinsă cu două prestigioase premii internaționale: Premiul I “Carl Maria von Weber” –Dresda, 1979 și,Premiul “Gaudeamus”- Pays-Bas, 1979).

Exercițiul liber al limbajului nu contrazice organizarea electivă a structurilor spațiale. Entitățile modale sunt delung căutate,tatonate, până când survine ethosul dorit. Fenomenul este constant în lucrările actualei etape de creație, în care compozitoarea își decupează modurile din spectrele armonicelor naturale. Simfonia a II-a “Imnuri”, Două imagini pentru cor de copii și orchestră, Simfonia a III-a- “Diacronii” , ciclul cameral “Consonanțe”(I-V), balda –madrigal “Soarele și Luna “, opera feerie “Crăiasa Zăpezii”, sau baletul “Mica Sirenă” relevă o lume sonoră, preponderent diatonică, chiar și atunci când , prin diferite procedee de filtrare, fundamentalele (și primele funcții din spectru) sunt suspendate. Liana Alexandra pare a fi sedusă uneori de propriile-i sonorități, ca într-o “relație pygmalionică”, substanța muzicală proliferând după legi naturale ce se lasă anevoie decantate. Așa se întâmplă în prima secvență a Concertului pentru flaut, violă și orchestră de cameră, unde impulsul inerțial al unui sunet inițial (do) determină angrenarea progresivă a armonicelor superioare. Secțiunea se sfârșește atunci când, parcă trezită la realitate, compozitoarea întrerupe subit procesul conservând însă configurația sintactică (vezi exemplul la p.11).

Economia elementelor de vocabular este evidentă în creațiile cvasi-repetitive, vraja sonoră,incantația mai mult ca principiu estetic și mai puțin ca funcționalitate constituind motivațiile acestor modalități de construcție. Dar repetabilitatea muzicii este la Liana Alexandra de o factură specială. In Consonanțe IV pentru clarinet și bandă magnetică, materia sonoră evoluează prin reiterare în sensul epuizării semnificațiilor, emoția artistică astfel creată permițând anumite inflexiuni, înlăturând obsesia. Economia de mijloace se poate identifica uneori cu simplitatea, cu lipsa de artificialitate, de ostentație, alteori însă se poate situa în imediata vecinătate a simplismului, unilateralității, superficialității. Sunt capcane pe care compozitoarea le evită prin muzicalitate, prin sensibilitate – trăsături stilistice pregnante care nu de puține ori pun într-un con de umbră anumite configurări mai șocante pe care “vizualul” le recepționează, neacceptându-le ca atare.”Auditivul” însă nu împărtășește aceeași impresie, fapt esențial dacă ținem seama de ceea ce-și propune muzica Lianei Alexandra. Și nu numai muzica ei ! Conștiința auditivă este primordială în tentativa de receptare și evaluare a muzicii,iar compozitoarea știe bine acest lucru atunci când utilizează anumite formule – fie ele “bătătorite”, fie simpliste – care “sună bine”, integrându-se pertinent în context. Un exemplu elocvent îl oferă Simfonia a III-a “Diacronii”,lucrare alcătuită preferențial din structuri texturale care, bineînțeles, nu pot fi în totalitate sub semnul originalității atât în ceea ce privește modul de elaborare cât și efectul global. În ansamblul ei, lucrarea rezistă însă tocmai prin muzicalitatea fiecărei structuri în parte,prin strategia manipulării și a combinării lor, caracteristici la care se adaugă și suflul simfonic, disponibilitatea de a articula pe suprafețe largi – prin tensionări și relaxări succesive –fluxul sonor. Disponibilitate ce survine într-o anumită măsură din însăși mijloacele componistice utilizate. Texturile reprezintă în creația compozitoarei un “modus vivendi” al categoriilor de organizare temporală. Ele absorb monodii, microstructuri acordice, eterofonii, sau frânturi polifone restituindu-le într-o nouă identitate. Liana Alexandra pornește de la textură, o propune ca imanență a gândirii sale componisitice. Așa cum sinceritatea este la tânăra compozitoare imanență a actului creator.O sinceritate frustă cu care Liana Alexandra comunică simplu, direct – eficace: calități ce-i acreditează, în bună măsură creația.

Liviu Dănceanu

Revista Muzica nr.11, 1983

Dialog cu compozitoarea Liana Alexandra

Liana Alexandra, cifrele nu sunt dorite într-un interviu și totuși, în cazul dv.,sunt incitante, pentru că numărul premiilor naționale și internaționale acoperă aproape numărul anilor dv. Dețineți un impresionant palmares. Câteva distincții importante: premiul I “Carl Maria von Weber”, Dresda 1979;premiul Fundației Gaudeamus, Bilthoven,1979, pentru muzică de cameră și,în 1980, pentru muzică de operă; premiul la concursul pentru muzică de orgă de la Magadino-Elveția, 1982; Diplomă de merit pentru activitate creatoare, de la Who’s Who in the World,SUA,1982-1983; Premiul “George Enescu” al Academiei Romane;Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor în anii 1975, ’79,’81,’82,’84;premiul I la Festivalul Național “Cântarea României” în ’81 și ’83 și premiul Revistei “Flacăra” în ’85. Anul 1986 abia a început,este prea devreme să discutăm despre trofee. Ce reprezintă pentru dv. aceste premii ?

Aș începe dialogul nostru mulțumindu-vă în primul rând pentru o asememnea “uvertură”. Cât despre premii, să știți că nu am compus niciodată pentru ele. Acestea mi-au sosit ca niște bucurii dăruite de colegii muzicieni din țară și de peste hotare,evidențiind unele dintre lucrările mele. Nici anul acesta nu mă pregătesc în mod special pentru vreun concurs.”Performanța” componistică este mult diferită de cea sportivă.Ștacheta trebuie să foreze, an de an, în adâncul inimii și al conștiinței și nu să măsoare un centimetru obiectiv. Bucuria mea este mai mare când simt adeziunea interpreților,a publicului și a criticii, când, dacă apelez la memorie, majoritatea lucrărilor mele au fost comenzi ale unor soliști, dirijori sau instituții muzicale, când , dacă recitesc scrisori din variate colțuri ale lumii, constat existența obsedantă a unei expresii, poate banală, “îmi place muzica dumneavoastră”, când apar cronici –sub semnături extrem de diverse ca orientări stilistice,fapt surprinzător pentru mine-,unele atât de elogioase,încât,paradoxal, simt că mă strivesc. Acestea îmi aduc pe de o parte bucurii, pe de altă parte neliniște de a nu mi se dilua forța, de a relua obsedant și cu umilință, de la început, mereu același drum, de a săpa și a-mi dezvălui sufletul, pentru a-l oferi semenilor mei, în starea lui cât mai pură.Sunt evident aspirații, dar cine știe dacă voi izbândi…

Prezența Dv.în sala de concert a țării și pe marile scene muzicale europene, americane,australiene,atestă marea accesibilitate a muzicii pecare o conepeți.

Specialiștii muzicologi m-au analizat și prezentat în felurite chipuri,pentru mine toate aceste opinii fiind deosebit de interesante, pentru că reprezintă de fapt niște reflecții incitate de muzica mea. Căutarea unor ordini arhetipale este poate o constantă a activității mele creatoare,de aici și o muncă permanentă de cernere, dintr-un noian acustic, a unor “acțiuni” sonore cât mai cristalizate și mai apropiate de sensibilitatea mea. Dacă ceea ce rămâne este adevărat, cplectivitatea va intra în rezonanță cu acest “ceva”, dacă nu, înseamnă că nu amgîndit bine…Și,iarăși cu umilință o iau de la început…

Opera Dv. este foarte variată în ansamblul ei,înglobând lucrări camerale, simfonii, oratorii,cantate,opere,muzicaă corală etc. Aveți vreo preferință pentru un anume gen ?

Da. Genul simfonic rămâne cel preferat. Peirodic, fac popasuri în acest spațiu. Așa s-au născut cele cinci simfonii. Cât despre concerte sau lucrări camerale, majoritatea mi-au fost solicitate. Avem soliști și ansambluri minunate, cărora merită să le dedicăm compoziții. Dacă amintim doar formațiile “Madrigal” de la București condusă de Marin Constantin și “Musiaca Nova” condusă de Mircea Opreanu, sau”Ars Nova” de la Cluj-Napoca conduasă de Cornel Țăranu, sau Cvartetul “Voces” de la Iași, recapitulăm o importantă parte a istoriei noastre muzicale contemporane, căci viața lor este strâns legată de lansarea atâtor creații românești.Sau Aurelian Octav Popa, care a stimulat o producție imensă pentru clarinet în țara noastră.Și exemplele pot continua, generând la rândul lor o discuție interesantă legată de relația indestructibilă creator-interpret și interpret- creator. Apoi, au fost și comenzi ale unor soliști de peste hotare.

Dar cele două opere?

Sunt două feerii dedicate copiilor, ambele inspirate de două basme celebre ale lui Hans Christian Andersen, Crăiasa Zăpezii și Mica Sirenă. Aici a fost nevoia de a crea o stare de poveste, de accesibilitate la nivelul celor mici, de a surprinde gingășia frazelor lui Andersen…

Credeți că acestui secol îi este pe măsură o anume muzică?

Secolul XX este legat de nume ca Enescu,Debussy, Ravel, Skriabin, Prokofiev, Stravinski,Bartok, Șostakovici, Schönberg,Berg, Webern,Gershwin, Copland ,Ives și cel puțin tot atâtea nume mari de oameni care sunt în viață. Problema s-ar pune și altfel: dacă omul prea “civilizat” al secolului XX se poate înălța totdeauna la nivelul acestor creatori. Cultura se clădește cu trudă și cu sacrificiu, ce nu cunoaște limite. Apoi, secolul nostru a dus și la un fenomen de “industrializare” muzicală. Există, stocate, sau în circuit,cantități imense de “coloane sonore”, care au apărut ca necesare pentru alte arte, sau îndeletniciri. Este sufucient să ne gândim doar la producția mondială a cinematografiei, sau la apariția televiziunii, unde muzica este parte componentă a unui întreg și nu se mai constituie ca o creație autonomă. Apoi, mai este jazz-ul, muzica lejeră; toate acestea sunt embleme ale deceniilor noastre.Ele există și formează o muzică pe măsura secolului, indiferent de opțiunile noastre.

Avem o școală prețuită în lume și mărturie a acestei considerații ne stau premiile numeroase din ultimii ani.După părerea Dv.ce caracterizează muzica noastră ?Dar școala noastră?

Ca produs al aceatei minunate școli, nu pot decât să rememorez ceea ce au spus personalități marcante ale vieții noastre culturale, ceea ce spun din ce în ce mai răspicat muzicologi de peste hotare. Fiecare ca individualitate adună lauri, iar aceștia laolaltă formează o cunună spirituală muzicală ce se încheagă în școala de compoziție și interpretare contemporană românească, devenită astăzi una din cele importante europene. Cât despre trăsăturile definitorii ale muzicii noastre, care au fost amănunțit analizate, ar fi necesară o discuție de sine stătătoare; ele nu pot fi schematizate.

În general vă destăinuiți proiectele? Ar fi ultima noastră curiozitate.

Nu prea îmi face plăcere să vorbesc despre proiecte în general. Unele pot fi finalizate, altele nu.Cu certitudine voi mai încerca să compun. Ca aspecte, ce au o notă de actualitate, aș menționa realizarea unui disc, prin intermediul Artexim-ului, împreună cu compozitoarea Teresa Procaccini de la Roma, disc ce urmează să apară atât la noi, cât și în Italia, unde eu sunt prezentă cu Simfonia a IV-a. În rest există ineditul profesiei, cu multe surprize, așa cum a survenit și acest interviu, în finalul căruia nutresc speranța de a fi putut să răspund cât mai adevărat întrebărilor pe care mi le-ați pus.

Convorbire realizată de Liana Cojocaru

Romînia Literară,anul XIX,nr.20

15 mai 1986

Magia sonoră madrigalescă

…Liana Alexandra a figurat în această manifestare artistică de excepție cu madrigalul dramatic Soarele și Luna, având ca solist pe dotatul Mircea Nedelescu. Începem prin a sublinia că acest poem de amplă respirație s-a bucurat de un deosebit succes.Liana Alexandra știe să creeze atmosferă, știe să obțină o expresie înnoitoare,indestructibil asociată spiritualității noastre muzicale,reliefând o bogată inventivitate melodică, înlănțuiri armonice cu totul ieșite din comun,la care se adaugă o impresionantă fantezie polifonică și timbrală…

Doru Popovici

Revista Săptămâna,Serie nouă Nr.18(647)

6 mai 1983

Profil componistic

În studioul de concerte al Radioteleviziunii,serile de marți sunt dedicate unei substanțiale stagiuni de muzică de cameră; în cadrul lor – și totuși depășindu-le în oarecare măsură caracterul, strict limitat la propagarea lucrărilor aparținând genului – a avut loc o manifestare exemplară din punct de vedere al slujirii noii creații românești. La 2 decembrie am urmărit aici un profil componistic al Lianei Alexandra,cu un program alcătuit foarte judicios astfel încât să ocupe – fără a permite să se încetățenească vreo monotonie –spațiul unei întregi seri de concert. Doru Popvici, care a prezentat selecția de lucrări alese din creația foartei active muziciene, a promis – el având un cuvânt determinant în desfășurarea stagiunii muzicale a Radio-ului – că acest moment este destinat să inaugureze o serie de astfel de portrete, menite să ilustreze evoluția artistică a unora dintre personalitățile reprezentative ale artei noastre componistice. Inițiativa este cât se poate de binevenită, pentru că astfel fiecare dintre creatorii care se vor perinda înaintea publicului au șansa să fie cunoscuți mult mai temeinic decât prin audierea –când și când – a câte uneia dintre lucrările lor. Dacă ne gândim bine, înainte cu multișori ani Filarmonica “George Enescu” deschisese o serie de “portrete camerale”(cuprinzând ,de pildă,seri dedicate lui Ștefan Niculescu, Doru Popovici,Adrian Rațiu,Dan Constantinescu etc.) care se bucuraseră de un frumos răsunet și încercăm un sentiment de satisfacție că Radioteleviziunea preia acum această ștafetă, bineînțeles la dimensiuni noi și cu o strălucire sporită, spre binele școlii noastre componistice, de o valoare națională și internațională unanim recunoscută.

Doru Popovici a avut și meritul că, fără să abuzeze de un limbaj prea specios,a trasat cu discernământ anumite trăsături generale ale creației compozitoarei.Discipolă a maeștrilor Tudor Ciortea și Tiberiu Olah, Liana Alexandra a pornit de la un filon folcloric (foarte deslușit regăsit, de altfel, în unele din lucrările înscrise în programul serii),pe care l-a valorificat în baza cuceririi unei stăpâniri ferme a meșteșugului componistic: ea s-a remarcat printr-o artă complexă a instrumentației și orchestrației – semnatarul acestor rânduri poate atesta că unii critici de mare prestigiu internațional au avut cuvinte de apreciere pentru acest aspect al activității Lianei Alexandra, în împrejurările în care o Simfonie a ei a fost supusă discuțiilor juriului premiului “Koussevitzky” –dobândind o autoritate notabilă în utilizarea celor mai variate mijloace muzicale (vocale, camerale etc.).S-a vorbit, de asemenea,în cadrul serii respective, de suflul proaspăt al muzicii Lianei Alexandra, de utilizarea de către ea, a noului modalism, a unor tehnici contemporane caracteristice(aleatorism)și – ceea ce este important – de menținerea unui caracter direct, nu prea căutat,al propriei creații. Autoare de opere, balete, simfonii, concerte, muzică de cameră,coruri, lieduri,piese instrumentale, compozitoarea dovedește o ușurință remarcabilă în abordarea oricărui domeniu al muzicii, fapt atestat de numeroasele premii și distincții obținute la însemnate concursuri internaționale de compoziție,precum și de ecourile favorabile suscitate de presa de specialitate de la noi și de peste hotare.

“Ziua bună se cunoaște de dimineață”,iar talentul încă din lucrările timpurii.Adevărul a fost ilustrat de Sonata pentru flaut solo, pe care însăși compozitoarea o situează în rândul creațiilor date la iveală curând după absolvirea Conservatorului bucureștean ( din al cărui corp didactic face parte actualmente și ea). Personal am fost atras cu deosebire de această convorbire instrumentală permanent expresivă și solicitantă (“convorbire”, pentru că flautul părea a propune unele întrebări la care el însuși răspundea), fragmentele permanent mobile, închegându-se într-o gândire coerentă și convingătoare. Când reușești să reții interesul ascultătorului fie și printr-un firicel subțiratec de sunete fără să cazi nici în idilism anost, nici în monotonie monocromă,însemnele înzestrării sunt sigure. Cadenza pentru vioară solo(1983) este de o vervă instrumentală sinceră,nedisprețuind tradiția romantică și aducându-ne uneori adieri din Lăutarul lui George Enescu (Impresii din copilărie), sau Tzigane de Ravel. A urmat recenta Sonată pentru șase corni( primă audiție absolută), alternând între semnale festive,buciumate sau vânătorești și sonorități încețoșate, tainice, pădurești, de climat wagnerian, stabilind o unitate absolută de peisaj sonor și sufletesc,într-o manieră familiară autoarei, de a nu mai urni inutil din loc o anumită imagine, odată înstăpânită.

Cvartetul de coarde (1985) luminează, după mărturisirea autoarei preocupări de expunere a unui material sonor cu elemente de folclor ancestral, prezentându-le pe rând,într-un timp (psihologic)concentrat și alteori lărgit, extins. Înfățișată tot în primă audiție absolută,lucrarea place îndeosebi printr-o anumită asprime și vehemență,prezentă de pildă în atacurile dure ale violoncelului. Într-o cu totul altă lume ne poartă Allegro Veloce e Caratteristico pentru orgă solo(1985),un omagiu lui J.S.Bach plecând de la familiarul material al unui preludiu din Das Wohltemperierte Klavier devenit,în viziunea compozitoarei noastre, nucleul unei dinamice și personale Toccata, atractivă prin ea însăși și de o prospețime ce nu aduce deloc a pastișă.Urmează Concertul pentru flaut, violă și orchestră – după două variante inițiale, a rămas până la urmă a treia – lucrare dominată de un anumit decorativism, o ambianță sonoră cu arome orientale și în care simțim parcă nevoia unei substanțialități sporite care să depășească jocul sonor agreabil – cert-dar parcă prea limitat în ecouri. Pe de altă parte Simfonia a IV-a -“Ritmuri Contemporane” pentru 18 soliști (deci o simfonie de cameră) atrage de la început printr-o îngemănare de timbruri luminoase (flaut-marimbafon-vibrafon-harpă-clavecin),excelent alternată,în mișcarea secundă cu ritmuri picante, mușcătoare, cu aluri folclorice(uneori jazzistice)- în orice caz binevenit stimulatoare și împrospătătoare.Concertul se încheie cu idilicele Imagini pentru cor de copii, compozitoarea nesfiindu-se să aducă tinerilor ei interpreți oranda unei pagini suplimentare, concepută ad hoc, cu atributele atractivității nesofisticate.

Toată această înlănțuire de lucrări pentru tot felul de soliști, formații de cameră,orchestră,cor a fost prezentată exemplar printr-un effort interpretativ de primă mână. Aș menționa (în lipsa programului de sală. Totuși strict necesar în asemenea ocazii) pe flautistul Nicolae Maxim, violonsitul Mircea Opreanu,grupul de corniști (Nicolae Dănilă etc), cvartetul de coarde “Clasic” al Radioteleviziunii Române, organista Iles –Maria Reich, violistul Ștefan Gheorghiu,corul de copii “Voces Primavera” dirijat de Claudiu Negulescu, Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române, prezentă în grupuri instrumentale și în formație cerută de specificul diferitelor lucrări, a fost dirijată cu seriozitate și competență de Cristian Brâncuși. Era limpede efortul de studiere intimă, amănunțită a tuturor creațiilor prezentate; rezultatul a fost o naturalețe eficientă, fără falsă paradă.

Un concert reușit – atât în amănunt, cât și în semnificația lui generală – care dă frumoase perspective operei de lăudabilă propagare a valorilor noii noastre muzici. Iar pentru compozitoare, o justă răsplată a unei munci încordate,depuse fără odihnă pentru cucerirea tuturor orizonturilor artei sonore contemporane.

Alfred Hoffman

Revista România Literară

Anul XX,nr.1,1 ianuarie 1987

O valoroasă inițiativă a Radioteleviziunii Române.Concerte- medalion ale compozitorilor români contemporani

Zilele acestea s-a inaugurat un nou ciclu de manifestări artistice în Studioul Radioteleviziunii Române:concerte-medalion. Așa cum a explicat în cuvântul introductiv compozitorul Doru Popovici – noul și entuziastul coordonator al biroului de creație al RTV – aceste concerte urmăresc să surprindă pluralitatea de stiluri,diversitatea mijloacelor de expresie, trăsăturile caracteristice ale celor mai reprezentativi compozitori români de azi. Alegerea Lianei Alexandra pentru debutul medalioanelor s-a dovedit inspirată și convingătoare,întrucât compozitoarea dispune de un remarcabil palmares internațional și de o bogată paletă de lucrări, evantaiul pieselor sale pornind de la muzică vocală și instrumentală camerală și ajungând până la ample partituri de muzică simfonică, vocal-simfonică, balet și operă – de indiscutabilă valoare.

Concertul medalion din sala mare a Radioteleviziunii a cuprins o selecție bine gândită cronologic și edificatoare pentru definirea unei autentice personalități a școlii componistice românești. Simpla enunțare a programului atestă amplul teritoriu abordat de Liana Alexandra: Sonata pentru flaut solo,Cadența pentru vioară solo,Sonata pentru șase corni,Cvartetul de coarde,Allegro veloce e carrateristico pentru orgă,Concertul pentru flaut,violă și orchestră,Simfonia a IV-a, cantata Două imagini pentru cor de copii și orchestră. Dacă vom sublinia faptul că unele piese s-au executat în primă audiție absolută,iar majoritatea afișului s-a bazat pe lucrări recente(1983-1986) vom avea o imagine completă asupra ineditului medalionului.Poate că nu ar trebui să trecem prea ușor și peste superioara ținută interpretativă asigurată de soliști de frunte (Mircea Opreanu, Nicolae Maxim, Ilse-Maria Reich, Ștefan Gheorghiu) și de formații prestigioase ca Orchestra de cameră RTV, Corul “Voces Primavera”,Cvartetul “Clasic” conduse cu competență de dirijorii Cristian Brâncuși și Claudiu Negulescu.

Există un “specific feminin” în muzică ? Iată întrebarea esențială ce a plutit permanent de-a lungul celor aproape trei ore oferite de Liana Alexandra unui public competent, entuziast, de certă receptivitate. Într-adevăr, piesele solistice pentru flaut și vioară,dar mai ales Simfonia a IV-a și Concertul pentru flaut și violă au cristalizat trăsătura lirică, luminoasă,nobilă a tinerei compozitoare.Există o înclinare particulară spre melodia de esență românească, proprie sentimentului de dor,ce domină scriitura Lianei Alexandra. Ar fi însă greșit să se creadă că tensiunea dramatică lipsește sau apare întâmplător(Cvartetul de pildă, conține o concentrare de forță interioară irezistibilă),dar paginile cele mai convingătoare poartă amprenta unei sensibilități înnăscute. Ceea ce surprinde pe profesioniști rămâne maturitatea gândirii,abilitatea mijolacelor de expresie,stăpânirea unui rar meșteșug orchestral, vituozitatea mânuirii fiecărui instrument, Liana Alexandra a ascultat cu atenție melosul românesc și l-a topit într-o surprinzătoare varietate de forme și limbaje.Setea de cunoaștere a folclorului, a cuceririlor artistice ale epocii se simte la fiecare pagină de partitură. Medalionul Liana Alexandra a însemnat nu numai o încântare, ci și o biruință a unei creatoare de superioară pregătire profesională ce face cinste școlii noastre contemporane.

Viorel Cosma

Informația Bucureștiului

Anul XXXIV,nr.10 302, 6 Decembrie 1986

Cronica discului

Incantații,gheișele lumii

Septemvrie. Plouă aidoma ca-n tablouri ca să uit, ca să ștergem până și urmele iubirii de-o vară. Septemvrie. Cocorii ne intră în stoluri fosforescente, migratori cu chip de mirese,prin cețurile ferestrelor uitate deschise crezând pesemne că se duc spre țările calde. Ramurile de flori sălbatice din vaze au ceva oriental în privire, ceva de gheișe, poate.Lună plină-septemvrie.loaia cade mărunt dintr-o mână care vrea să mă lege la ochi, să nu te mai caut. Ce nu știe ea însă (extravaganțele mele!) că pot să șterg – și asta în primul vis,lacrima sărată a toamnei. Pot isca primăvara gândimdu-mă pur și simplu la ăanglicile ei albastre – cum spunea Morike – fulturând prin văzduh. Sau pot asculta așa cum ascultă firele de iarbă cascada feerică de lumină a lunii, cu sălbatic parfum – Incantațiile II de Liana Alexandra, muzică de cameră pentru clarinet, pian, vioară, violoncel și percuție.Septemvrie – o dimineață venită nu știu cum prea devreme, adusă de un tren grăbit într-o gară cu peroane pustii pe care nici țipenie de om n-o așteaptă.O dimineață după o noapte albă băută până la ultima picătură ca o cupă cu otrăvitor de dulce șampanie. Septemvrie cu ochii verzi de parcă ar putea din ei să răsară o primăvară, și Incantații II de Liana Alexandra(1978),surorile consonanțelor damnând în acorduri relațiile tonale clasice, ale Simfoniei a III-a Diacronii,ale Concertului de clarinet, Rezonanțelor pentru pian și orchestră, Sonatei pentru flaut solo,Muzicii pentru clarinet, harpă și percuție și, cum de nu, ale celei mai frumoase povești, devenită operă pentru copii – Crăiasa Zăpezii. Septemvrie urmărind vânătoarea de vânt a cocorilor, căderea lor cu încetinitorul,ca niște mirese prin genele mele ninse de somn. Dimineața cețoasă a ferestrelor prin care trec crezând nebunește că se duc înspre țările calde. Incantațiile II – aeriene gheișe reluînd mereu formulele de ostinato, amplificându-le până la tensiuni nebănuite, dând peste cap până la ultima picătură un filtru.Repetările sale,rol de cocori sau poate de fluturi albi, ușor ciumați, cu aripile pergamentoase revenind,urcând pe coloana infintă a unui Psalm de Arghezi către beatitudine: “redempta aeternitate in consensu mentis,Novo ritu cithara personet”…Vocile instrumentiștilor făcând să vibreze în văzduhuri panglica albastră a primăverii – interpretează formația Musica Nova – minuni pe pământ în septemvrie. Afară plouă ca în tablouri.

Anca Romeci

Revista Săptămâna,Serie Nouă nr.37(770)

13 Septembrie 1985

Ascensiunea unei compozitoare

În cadrul celei de a IX-a ediții a Festivalului George Enescu, în seara zilei de17 Septembrie,într-o joi,a avut loc, în Studioul de concerte al Radioteleviziunii, premiera operei de concert Crăiasa Zăpezii de Liana Alexandra.Moment important atât pentru tânăra compozitoare,cât și pentru peisajul românesc muzical contemporan. Căci Crăiasa Zăpezii înseamnă pentru Liana Alexandra apropierea sa de problematica muzicii pentru copii,perimetru oarecum neglijat de creatorii contemporani, în timp ce pentru muzica românească reprezintă o necesară împrospătare a repertoriului de gen. Situată prin forța apelului ei de pace, iubire și bună înțelegere în punctul de confluență al vârstelor, lucrarea Lianei Alexandra dobândește un plus de dramatism, fin tensionat.

Consemnând evenimentul, presa a relevat semnificațiile acestei creații. Astfel, Alfred Hoffman scria: “Liana Alexandra este o compozitoare ce ne-a obișnuit în ultimii ani cu continuitatea succeselor ei internaționale…faptul că opera CRĂIASA ZĂPEZII a fost inclusă în programul Festivalului Enescu se datorește,fără îndoială, valorii indubitabile alucrării”.

De altfel,succesul operei de concert amintite nu este unicul din acest an al tinerei compozitoare.Premiul Uniunii ce i-a fost decernat pentru Concertul pentru flaut, violă și orchestră – el s-a cântat pentru prima oară la noi la 21 Aprilie, tot într-o joi – confirmând o dată mai mult, talentul dar și munca asiduă a compozitoarei. Lucraea a avut prima audiție la Uppsala(Suedia) – fiind, de altfel,o comandă a Universității din Uppsala – sub bagheta dirijorală a lui Ilarion Ionescu Galați (soliști Veronica Berkes și James Horton din SUA) și a fost primită excepțional de critica americană. Iată, Jan Kask afirma îm zialrul UNT: “Constelația este neobișnuită,atât în ceea ce privește combinarea soliștilor, cât și a instrumentelor din orchestră. Publicul a audiat lucrarea concentrându-se vădit”

.

Carmen Stoianov

Suplimentul Literar Artistic al Scânteii Tineretului

Anul I,Nr.15,Duminică 27 Decembrie 1981

Mica antologie a artei tinere.Liana Alexandra

Ceea ce impresionează realmente în componistica Lianei Alexandra este gândirea muzicală, modul în care, dincolo de o anume însușire perfectă a marilor lecții, unind cu profesionalitate categorii aparent opuse și situații muzicale paradoxale,opera se constituie într-o limpiditate, o coerență și o frumusețe a alcătuirii cu totul personale și remarcabile.

Nu vreau să fac remarci estetice, pentrz că în acest caz instrumentele analizei ar trebui să fie altele, nu vreau să formulez aprecieri pur muzicale – s-au făcut atâtea studii, cronici și articole disecând, interpretând opera compozitoarei –nu vreau să creez nici imaginea unui galop de constatări extramuzicale declanșate de filtrarea unor audiții prin propria sensibilitate.

Fiecare din lucrările Lianei Alexandra își impune cu multă autoritate imagistica ei proprie, propriul raport între formă și conținut, între model și idee,propria consonanță și succesiune a mișcărilor,propriul Univers timbral.Și cu toate acestea fiecare dintre ele se încadrează într-un complex muzical caracterizat de-o continuă adăugare progresivă.Complex impregnat de o puternică vocație armonică și care impune la un moment dat un sistem valorizator propriu. Iată de pildă Simfonia a III-a”Diacronii”(armonii pentru pacea lumii) este de o fluență armonică extraordinară, un melos cu inflexiuni dramatice,creând o situație tensionată, în planul conceptualului dar și al manifestărilor pur formale. Intenția expresivă este evidentă, neoromantismul cu care ar putea fi etichetate Diacroniile pleacă chiar din frazeologiile și simbologiile la care se apelează – Simfonia are amploare, măiestrie chiar, o orchestrație de mare forță, vitalistă (orchestrația remarcabilă, perfect stăpânită este una din constantele Lianei Alexandra), sugerează o stare baladescă, o libertate de mișcare interioară care presupune o cu totul deosebită stăpânire a mijloacelor – a modulației și a întâlnirii acordurilor, a corelațiilor armonice mai ample.Diacronii sugereză o adevărată forță organizatoare.

Vreau să mă adresez publicului, dar asta nu înseamnă o lene spirituală. Vreau să-mi fie firească o modalitate de a scrie care să aibă și un puternic caracter emoțional.

Într-o vreme în care se experimenteză vehement, în care sensibilitatea și habitudinile publicului meloman sunt uneori de-a dreptul atacate , scrieti o muzică apreciată de critici și ascultattă de public. Mi se pare o performanță.

Cred că in clipa aceasta artisitcă experimentul nu mai este criteriul valorii artisitce.

Revin la constatarea marii puteri artistice asociative de care dă dovadă compozitoarea – mărturisesc că Simfonia a III-a în partea finală mi-a dat, de câte ori am ascultat-o, senzația unei rafinate agravări pluridimendionale, amintindu-mi “Fantastica” lui Berlioz,părându-mi una din paginile memorabile ale componisticii românești. O adevărată fascinație melodică. Ea mă face să mă gândesc la o idee muzicală enunțată de Pascal Bentoiu :”Găsesc că atașamentul extraordinar al publicului față de melodie e un fenomen cu totul remarcabil. El ar trbui să dea permanent de gândit compozitorilor, adeseori furați de alte aspecte – pasionante desigur –ale muncii lor.”

Distilând sonuri românești de mare puritate,tradiționale, într-o modalitate proprie,mizând pe aceeași forță a repetitivității,mai precis pe crearea unor emoții, exacerbarea sensibilității artistice și reluarea obsesivă a temelor, prin demantelarea rețelelor muzicale,un fel de detaliere până la ultima nuanță,un fel de privire în ultima extremitate,Concertul pentru flaut,violă și orchestră de cameră comandat autoarei de Universitatea din Upsalla este de fapt o lucrare de amploare în care ideea migrează în formele muzicale cele mai diverse.Uzând poate chiar de un stil “retro”, el ilustrează ambiția artistică a autoarei de a crea pe coordonatele verticalității, fără să se supună modelor și prejudecăților, pe o poziție estetică de maximă receptivitate.Complex, impresionant, Concertul este o adevărată revelație, amintindu-mi o mirare wittgensteiniană că “există ceea ce există”! Sau opera pentru copii “Crăiasa Zăpezii” o feerie melodică, de-o luxurianță armonică copleșitoare.În ce mă privește, am stat de vorbă cu Liana Alexandra despre concerte și receptarea muzicii românești peste hotare,despre sincretismul artelor, despre activitatea ei pedagogică de la Conservator. Ba într-o dimineață răcoroasă de toamnă, la redacția Suplimentului, împreună cu Miruna Ionescu,încercam în trei,adevărate incursiuni pe verticala timpului în istoria artelor,cu paralele și apropieri între literatură, muzică, pictură și teatru. Nu cred însă că pot comunica prea bine ceva din suflul artistic pe care mi l-a inspirat Liana Alexandra. Tot ce-aș putea spune ar fi desigur fragmentat, ciopârțit, o fracție dintr-un întreg.Singurul lucru care o poate reprezenta cu adevțrat este însăși opera ei – diversă ,de-o remarcabilă profesionalitate, sutele de pagini scrise și care au trecut spre public s-au bucurat de recunoaștere ori așteaptă încă pe portative. Și de fapt nimeini nu poate spune ceva despre Liana Alexandra. Nici cei care o cunosc, nici articolele pe care ea le semnează, nici colegii, nici studenții ei, nici chiar ea. Numai opera ei ,deja desprinsă parcă de persoana incredibil de tânără și de agreabilă,opera constituită, reală, un întreg de cristal,numai opera ei despre care nu mă sfiesc a spune că este minunată.

Cleopatra Lorințiu

Suplimentul literar-artistic al Scânteii Tineretului

Anul III,Nr.42(108),Duminică 16 Octombrie 1983

Mereu în pulsul vieții

Am avut o stagiune plină de satisfacții- ne mărturisește compozitoarea Liana Alexandra, deținătoare a 12 premii naționale și 7 internationale pentru o mare diversitate de genuri muzicale: muzică de cameră.simfonică, cantate, opere,piese corale. În etapa republicană a Festivalului Național “Cântarea României” am fost prezentă cu opera “În Labirint”, în interpretarea colectivului Operei Române din Timișoara, cu Simfonia a VI-a “Patria Eternă”cântată în primă audiție de către Orchestra Radioteleviziunii, dirijor Paul Popescu, “Larghetto pentru orchestră de coarde”, cu care am obținut premiul al doilea la concursul internațional de compoziție de la Mannheim(R.F.Germania).

Într-adevăr,o “recoltă” bogată ce încununează o activitate componistică laborioasă , un talent plutivalent.

Adevărul este că pentru mine, ca pentru orice artist al acestui timp,comanda socială este comanda propriei conștiițe. Publicul, îndeosebi tineretul este foarte receptiv la muzica ce se compune azi și este foarte important că I se oferă posibilitatea compozitorului să-și asculte opusul destul de repede, că fiecare concert începe cu o piesă contemporană, că se organizează numeroase cicluri, gale, portrete componsitice, sub genericul “Muzica românească în actualitate”,că însuși Festivalul Internațional “George Enescu” include în afișul său creația românească actuală, ceea ce nu se întâmplă în țări cu mare tradiție muzicală.

În ediția precedentă a festivalului s-a cântat și opera dv.”In Labirint”, pe un libret semnat de Geroge Arion, despre care s-au pronunțat elogios specialiștii și publicul. Am reținut din cronica apărută în “Romanian News”, sub semnătura criticului Edgar Elian:”O muzică înalt accesibilă, care este totodată modernă, elevată, o muzică ce se armonizează cu atmosfera de operă când tensionată, când relaxantă, plină de farmec”.

Opera are un mesaj umanist – lupta omului cu sine,pentru cunoașterea adevărului, pentru căutarea frumosului. În general școala muzicală românească s-a afirmat în lume prin sondarea unor structuri ritmice și modale ce aparțin ethosului românesc. Căci aparținem unei țări, unei spiritualități și cultivarea acestui univers sonor este patria spirituală în care mă pot exprima cel mai clar, cel mai sincer.

Octavia Treistar

Almanahul Femeia, 1990, pag.44

Tudor Ciortea – despre muzică și muzicieni

“Pentru un dascăl care și-a încheiat o îndelungă activitate pedagogică, satisfacția cea mai mare este să urmărească zborul din ce în ce mai sigur și mai înalt al foștilor săi elevi.

Printre aceștia se distinge în mod clar compozitoarea Liana Alexandra.

Încă din timpul cursurilor de Forme muzicale și Compoziție la Conservatorul din urbe, I-am apreciat o seamă de calități care s-au concretizat, ulterior, în lucrările sale din ce în ce mai bine primite de publicul nostru meloman. Compozitoarea, care este în prezent și cadru didactic universitar, știe ce vrea și vrea ce știe; adică, are mereu prezent în conștiință schema desfășurarii sonore pe care o întreprinde.Forța ei de muncă și zelul ei de realizare creatoare sunt remarcabile.

Ceea ce i-aș dori, poate pentru viitor, este să asculte mai atentă susurul interior ale propriei sale sensibilitați artistice pentru a lăsa talentul să răzbată mai ușor, mai neîngrădit de comandamentele rațiunii. De altfel lucrul acesta se și desenează în evoluția tinerei compozitoare Liana Alexandra”.

Ideea acestei selecții,rezultat al parcurgerii unui mare număr de însemnări și manuscrise, atinge- sperăm-scopul propus, de a-l aduce din nou, printre noi, pe Maestrul Tudor Ciortea, fermecătorul și solarul artist care a cunoscut, de-a lungul vieții sale,experiența majoră a descoperirii muzicii prin studiu, muncă și iubire.Este, la această aniversare, cea mai temeinică moștenire ce continuă să ne lumineze.

Dr. Grigore Constantinescu

Revista Muzica, Serie Nouă Anul V, Nr.1(171)

ianuarie-martie 1994

Trio Modus sau Autoritatea Valorii

Un recital de excepție a marcat, de curând, inaugurarea unei noi stagiuni muzicale la Muzeul Memorial “Dimitrie și Aurelia Ghiață”. TRO MODUS – singurul trio de suflători din peisajul muzical bucureștean, a susținut, în ambianța de înaltă spiritualitate a muzeului, un concert de muzică românească și belgiană contemporană.

Desfășurată sub înaltul patronaj al Muzeului National de Artă al României și al cunoscutei Academie Européene des Arts, această nouă “Seară a Muzeului Memorial D.și A. Ghiață” a reunit într-o sinteză unică, lumea atât de variată și pasionată a fenomenului artistic contemporan. Muzica și pictura au contribuit deopotrivă la crearea unei frumoase atmosfere culturale – intenție, de altfel, explicit formulată de compozitoarea Liana Alexandra, organizatoarea și sufletul ciclurilor de concerte organizate aici.

Noua stagiune, a treia în ordine cronologică,și-a propus, așa cum a subliniat în deschidere Dna Liana Alexandra, o apropiere cât mai eficientă și cuprinzătoare a realității muzicale contemporane de înțelegerea și bucuria estetică a unui public reunit cu admirabilă consecvență în ambianța Muzeului “Ghiață”. Locul de onoare a revenit formației TRIO MODUS(înființat la inițiativa fagotistului Vasile Macovei,invitați fiind Gheorghe Scutaru-flaut, Florin Ionoaia-oboi), alcătuită din muzicieni entuziaști care ne-au permis să intrăm să intrăm în lumea sonorităților contemporane….

Fără îndoială,frecventarea muzicii contemporane este capabilă să conducă la deslușirea tainelor elocinței speciale cu care ea se cuvine servită auditoriului pentru a-l convinge și a-l fermeca.Lipsa de ostentație a fost o calitate necesară interpretării “Trio-ului pentru Flaut, oboi, fagot” de Liana Alexandra. I s-a adăugat înțelegerea structurilor consonante ale acestei lucrări, colorarea subtilă și variată a țesăturii sonore. Compus îm 1991, acest Trio se înscrie în suita unor preocupări mai largi dedicate de Liana Alexandra muzicii de cameră. Am aminti de exemplu “Imagini întrerupte” pentru cvintet de suflători, “Sonata pentru șase corni”, sau “Sonata pentru flaut” lucrari caracterizate prin același limbaj consonant. De data aceasta, “Trio-ul pentru flaut, oboi și fagot” a prins contur cu o finețe și o interiorizare întemeiate pe o frumusețe sufletească și o seriozitate pilduitoare…

Marina Preutu

Cultura Națională, nr.20

3-5 octombrie 1996, pag.8

Muzica și matematica

Când auzim că a mai apărut încă o carte depre muzică și, în plus, despre teorie, cea mai obișnuită reacție e să încercăm brusc dorința de avorbi despre vreme. La rare ocazii, însă, dăm de câte o carte de acest gen,care e nu numai interesantă , ci chiar pasionantă, trezindu-ne dorința nu numai de a o citi, ci de a ne implica cu totul într-însa.

Binecunoscută compozitoare și profesoară de compoziție la Universitatea de Muzică din București, dna. Liana Alexandra a scris tocmai o astfel de carte. Intitulată Componistica muzicală- un inefabil demers între fantezie și rigoare(Universitatea de Muzică din București, 1999), cartea este un studiu bine documentat și perfect integrat al relației dintre muzică și matematică; nu numai matematica armoniei și a armonicelor, nu numai aceea a formei și a funcțiunii și, nu numai cea a ritmului și a numărătorii măsurilor, ci o sinteză a acestora, unde suma e cu mult mai mult decât părțile.

Relativ suplu, volumul ne conduce de la Platon(muzica sferelor, secțiunea de aur) și Aristotel(catharsis prin muzică) l afascinantele teorii acustice ale secolului I înainte de Hristos(cititorul așteptând cu nerăbdare un prilej pentru a experimneta cu “vasele teatrale” ale lui Vitruviu Pollio) și la un sistem de analiză armonică, ritmică,structurală și integrală ce se bazează pe seriile lui Fibonacci și,mai ales, pe “careele magice”.

Acest sistem aminteștede analiza Schencker,față de care însă e mai subtil și mai complex. Totodată, Prof.Alexandra aduce dovezi concludente, arătând că sistemul său poate fi folosit cu egal succes la analiza unor compozitori precum Bach,Mozart, Beethoven, ca și a muzicii lui Enescu, Messiaen,Feldman, Stockhausen, sau a muzicii ce se scrie astăzi.Plin de exemple muzicale, volumul îngăduie cititorului să “interacționeze” cu ipotezele dezvoltate, ceea ce reprezintă încă un plus fată de obișnuitele tratate de teorie avansată.

Prin și după toate acestea,însă, Prof.Alexandra nu uită nici o clipă principiul dintâi al muzicii,sintetic exprimat într-un citat de Pierre Schaeffer, pe care domnia sa îl așează ca motto al întregii lucrări:”On peut tout réduire à des nombres,y compris la musique de Beethoven. Mais nous n‘entendons pas de nombres, nous entendons de la musique.“

Recomand această carte nu numai studenților preocupați de teoria avansată, ci și celor care, deși au absolvit cursurile cu pricina, nu și-au piredut curiozitatea intelectuală, precum și –de ce nu – acelor melomani care doresc să arunce o nouă și fascinantă privire asupra structurilor muzicii.

Scott Tinney(SUA).

Actualitatea muzicala,Anul 1999, nr. 22