Prezenta lucrare este dedicată achizi ț iilor publice, un domeniu în perpetuă schimbare [603995]
INTRODUCERE
Prezenta lucrare este dedicată achizi ț iilor publice, un domeniu în perpetuă schimbare
ș i care, prin importan ț a sa deosebită, face necesară cunoa ș terea cu celeritate a modificărilor
legislative survenite pe plan na ț ional ș i European, informarea corectă ș i completă fiind o
condi ț ie sine qua non a reu ș itei aplicării în condi ț ii optime a procedurilor de atribuire ș i a
executării contractului de achizi ț ie publică.
Recentele modificări majore survenite pe plan na ț ional sunt strict legate de
schimbările care au intervenit în legisla ț ia Uniunii Europene.
În anul 2014, vechea reglementare în domeniul achizi ț iilor publice a fost înlocuită de
un nou pachet legislativ, care aducea câteva modificări majore în domeniu.
Actele normative adoptate în 2014 au fost trei directive europene:
– Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European ș i a Consiliului din 26 februarie
2014 privind atribuirea contractelor de concesiune;
– Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European ș i a Consiliului din 26 februarie
2014 privind achizi ț iile p ublice si de abrogare a Directivei 2004/18/CE;
– Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European ș i a Consiliului din 26 februarie
2014 privind achizi ț iile efectuate de entită ț ile care î ș i desfă ș oară activitatea în sectoarele apei,
energiei, transporturilor ș i serviciilor po ș tale ș i de abrogare a Directivei 2004/18/CE care,
alături de Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea
actelor cu putere de lege ș i a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care
vizează căile de atac fa ț ă de atribuirea contractelor de achizi ț ii publice de produse ș i a
contractelor publice de lucrări, cu modificările ș i completările ulterioare.
Aceste trei directive europene constituie, în prezent, cadrul normative al Uniunii
Europene în material achizi ț iilor publice.
Aceste directive europene au fost transpuse în România prin intermediul unui pachet
legislative alcătuit din patru legi adoptate de Parlamentul României, publicate în Monitorul
Oficial pe data de 23 mai 2016, data intrării în vigoare fiind 26 mai 2016, cu un decalaj fa ț ă
de data-limită de transpunere a directivelor (18 aprilie 2016).
Pachetul legislativ cuprinde patru legi ș i două hotărâri de Guvern, care cuprind
normele de punere în aplicare a două dintre cele patru legi:
– Legea nr. 98/2016 privind achizi ț iile publice;
– H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achizi ț ie publică/acordului-cadru din
Legea nr. 98/2016 privind achizi ț iile publice;
– Legea nr. 99/2016 privind achizi ț iile sectoriale;
– H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr.
99/2016 privind achizi ț iile sectoriale;
– Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări ș i concesiunile de servicii;
– Legea nr. 101/2016 privind remediile ș i căile de atac în materie de atribuire a
contractelor de achizi ț ie publică, a contractelor sectoriale ș i a contractelor de concesiune de
lucrări ș i concesiune de servicii, precum ș i pentru organizarea ș i func ț ionarea Consiliului
Na ț ional de Solu ț ionare a Contesta ț iilor.
Prezenta lucrare este alcătuită din patru capitole, fiecare având, la rândul său, subcapitole, un
studiu de caz referitor la un Caiet de sarcini ș i la un Proiect de contract de furnizare privind achizi ț ia
de consumabile cartu ș e cu cerneală pentru imprimante ș i copiatoare, concluzii ș i bibliografie.
Capitolul I, “Dispozi ț ii generale privind achizi ț iile publice”, face o introducere în domeniul
achizi ț iilor publice, făcând referire la domeniul de aplicare al achizi ț iilor publice ș i la pragurile
valorice.
Capitolul II, “ Reguli generale de participare ș i desfă ș urare a procedurilor de atribuire”,
adduce informa ț ii cu privire la operatorii economici, contractele rezervate, confiden ț ialitate,
regulile de evitare a conflictului de interese, regulile aplicabile comunicărilor.
Capitolul III este dedicat modalită ț ilor de atribuire, iar capitolul IV se referă la
organizarea ș i desfă ș urarea procedurii de atribuire (consultarea pie ț ei, împăr ț irea pe loturi,
documenta ț ia de atribuire ).
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND ACHIZIȚIILE PUBLICE
Prin achiziție sau achiziție publică se înțelege achiziția de lucrări, de produse sau de
servicii prin intermediul unui contract de achiziție publică de către una ori mai multe
autorități contractante de la operatori economici desemnați de către acestea, indiferent dacă
lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate ori nu realizării unui interes public.
Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice , principiile 1
care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică și a organizării concursurilor de
soluții sunt:
a) nediscriminarea;
b) tratamentul egal;
c) recunoașterea reciprocă;
d) transparența;
e) proporționalitatea;
f) asumarea răspunderii.
Calitatea de autoritate contractantă o au:
a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din
componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite
competențe în domeniul achizițiilor publice;
b) organismele de drept public;
c) asocierile care cuprind cel puțin o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la
lit.a) sau b).
Prin noțiunea de organism de drept public se înțelege orice entități, altele decât
autoritățile și instituțiile publice central sau locale, precum și structurile din componența
acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în
domeniul achizițiilor publice, care, indiferent de forma deconstituire sau organizare,
1 Publicată în Monitorul Oficial nr. 390/23.05.2016
îndeplinesc în mod cumulative următoarele condiții : 2
a) sunt înființate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter commercial
sau industrial;
b) au personalitate juridică;
c) sunt finanțate, în majoritate, de către entitățile sus-men ț ionate sau de către alte
organism de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori
controlul unei entități dintre cele sus-men ț ionate, sau ale unui alt organism de drept public ori
mai mult de jumătate din membrii consiliului de administrație/organului de conducere sau de
supraveghere sunt numiți de către o entitate dintre cele sus-men ț ionate, ori de către un alt
organism de drept public.
I.1. DOMENIUL DE APLICARE
Dispozițiile Legii nr. 98/2016 sunt aplicabile contractelor de achiziție publică,
acordurilor-cadru și concursurilor de soluții . 3
Legea privind achizițiile clasice se aplică:
● Tuturor autorită ț ilor contractante care atribuie contracte de achizi ț ie
publică/acorduri-cadru ș i organizează concursuri de solu ț ii care privesc achizi ț ii
publice a căror valoare este mai mare sau egală decât pragurile prevăzute la art. 7 alin.
(1) din Legea nr. 98/2016;
● Entită ț ilor juridi ce, fără calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea unui
contract de lucrări , în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele
condiții:
a) contractul este finanțat/subvenționatîn mod direct, în proporție de mai mult de
50% din valoarea acestuia, de către o autoritate contractantă;
b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât
pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016;
c) contractul include una dintre activitățile: lucrări de geniu civil; lucrări de
construc ț ie pentru spitale, facilită ț i destinate activ ită ț ilor sportive, recreative ș i
2 Legea nr. 98/2016
3 Art. 5 din Legea nr. 98/2016
de agrement, clădiri ale institu ț iilor de învă ț ământ preuniversitar ș i universitar
ș i clădiri d e uz administrativ.
● Entită ț ilor juridi ce, fără calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea unui
contract de servicii , în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele
condiții:
a) contractul este finanțat/subvenționatîn mod direct, în proporție de mai mult de
50% din valoarea acestuia, de către o autoritate contractantă;
b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât
pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016;
c) contractul este în legătură cu un contract de lucrări care face obiectul art. 6
alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
Excepții de la aplicarea Legii nr. 98/2016 : 4
● Contracte din sectoarele de apă, energie, transporturi și servicii poștale ;
● Exceptări specifice în domeniul comunicațiilor electronice: nu se aplică contractelor
de achiziție publică, acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care au ca scop
principal să permită autorităților contractante să furnizeze sau să exploateze rețele
publice de comunicații electronice ori să furnizeze către public unul sau mai multe
servicii de comunicații electronice ;
● Contracte de achiziție publică/acorduri-cadru atribuite și concursuri de soluții
organizate conform unor norme internaționale
● Exceptări specifice pentru contractele de servicii:
– cumpărarea sau închirierea , prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri
existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora;
– cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproducția de materiale pentru
programe destinate serviciilor media audiovizuale , atribuite de furnizori de
servicii media, ori contractelor pentru spațiu de emisie sau furnizarea de programe
care sunt atribuite furnizorilor de servicii media;
– servicii de arbitraj, mediere și alte forme de soluționare alternativă a disputelor;
– oricare dintre serviciile juridice prevăzute la alin. (3);
4 Dumitru Daniel Ș erban, Noua legisla ț ie privind achizi ț iile publice , Editura Hamangiu, Bucure ș ti,
2016, p. 34
– servicii financiare în legătură cu emisiunea, vânzarea, cumpărarea sau transferul
valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, în sensul art. 4 alin. (1) din
Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din
26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și
societățile de investiții și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012,
servicii ale băncilor centrale și operațiuni efectuate cu Fondul European de
Stabilitate Financiară și cu Mecanismul European de Stabilitate;
– împrumuturi, indiferent dacă sunt sau nu în legătură cu emisiunea, vânzarea,
cumpărarea ori transferul valorilor mobiliare sau al altor instrumente
financiare ;
– contracte de muncă;
– servicii de apărare civilă, protecție civilă și prevenirea pericolelor , prestate de
persoane fără scop patrimonial, care fac obiectul codurilor CPV 75250000-3,
75251000-0, 75251100-1, 75251110-4, 75251120-7, 75252000-7, 75222000-8,
98113100-9 și 85143000-3, cu excepția serviciilor de ambulanță pentru
transportul pacienților;
– servicii de transport public de călători feroviar sau cu metroul.
● Contracte de servicii atribuite pe baza unui drept exclusiv;
● Contracte de achiziții publice/acorduri-cadruîncheiate între entități din sectorul public;
● Alte excepții: nu se aplică actelor juridice altele decât contractele de achiziție
publică/acordurile-cadru, încheiate de o persoană care are calitatea de autoritate
contractantă potrivit prezentei legi, cum ar fi acordarea de finanțări rambursabile sau
nerambursabile persoanelor fizice ori juridice în condițiile legislației speciale ori
constituirea împreună cu persoane fizice ori juridice de societăți sau asocieri fără
personalitate juridică în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările ulterioare; nu se aplică pentru atribuirea contractelor
de achiziție publică pentru structurile autorităților contractante care funcționează pe
teritoriul altor state atunci când valoarea contractului este mai mică decât pragurile
valorice prevăzute la art. 7.
Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale se aplică : 5
● Tuturor entită ț ilor contractante care atribuie contracte/acorduri-cadru ș i organizează
5 Publicată în Monitorul Oficial nr. 391/23.05.2016
concursuri de solu ț ii care privesc achizi ț ii sectoriale a căror valoare este mai mare sau
egală decât pragurile prevăzute la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016;
● Entităților contractante prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) care atribuie contractele
sectoriale, acordurile-cadru și organizează concursurile de soluții care privesc achiziții
sectoriale a căror valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare
prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), prin aplicarea procedurii simplificate.
● Entităților contractante, altele decât cele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b), care
pot organiza propriile proceduri de atribuirea contractelor sectoriale,
acordurilor-cadru și concursurilor de soluții care privesc achiziții sectoriale a căror
valoare estimată este mai mică decât pragurile corespunzătoare prevăzute la alin. (2)
cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din lege.
● Entităților contractante care au dreptul de a achiziționa direct produse sau serviciiîn
cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai mică de 132.519 lei,
respectiv lucrări, în cazul în care valoarea estimată a achiziției, fără TVA, este mai
mică de 441.730 lei.
Excepții de la aplicarea Legii nr. 99/2016 : 6
● Contracte încheiate între entități contractante;
● Contracte atribuite unei întreprinderi afiliate;
● Contracte sectoriale atribuite unei asocieri de mai multe entități contractante sau unei
entități contractante care face parte dintr-o astfel de asociere ;
● Servicii de cercetare șidezvoltare;
● Activități expuse direct concurenței;
● Activități de achiziție centralizată;
● Achiziții realizate ocazional în comun;
● Achiziții care implică entități contractante din alte state membre.
I.2. PRAGURI VALORICE
Pragurile valorice față de care se determină obligativitatea publicării anunțului de
participare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (denumit în continuare JOUE), respectiv
6 Legea nr. 101/2016
aplicarea procedurilor de atribuire, sunt menționate în lei, fiind următoarele : 7
– 23.227.215 lei (echivalentul în lei pentru 5.225.000 euro) pentru contractele de
achiziție de lucrări;
– 600.129 lei (echivalentul în lei pentru 135.000 euro) pentru contractele de achiziție
de produse și servicii;
– 3.334.050 lei (echivalentul în lei pentru 750.000 euro) pentru contractele de achiziție
publică de servicii care au ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice.
Procedurile de atribuire reglementate de Legea nr. 98/2016 se aplică în cazul atribuirii
contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este
egală sau mai mare decât pragurile menționate anterior.
În cazul în care valoarea estimată, fără TVA, este mai mică decât aceste praguri,
atribuirea contractelor/acordurilor-cadru se face cu aplicarea unei proceduri simplificate, cu
respectarea principiilor achizițiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
De asemenea, Legea nr. 98/2016 reglementează și pragurile (valoarea estimată, fără
TVA) sub care este permisă achiziția directă de produse, servicii sau lucrări:
– 132.519 lei (echivalentul în lei pentru 30.000 euro) pentru contractele de furnizare
sau servicii;
– 441.730 lei (echivalentul în lei pentru 100.000 euro) pentru contractele de lucrări.
Este important de menționat faptul că achiziția directă, care nu este procedură de
atribuire, este permisă sub aceste praguri valorice, fără însă a fi obligatorie (ceea ce înseamnă
că în respectivul interval valoric pot fi aplicate și procedurile de atribuire).
7 Art. 7, Legea nr. 98/2016
CAPITOLUL II
REGULI GENERALE DE PARTICIPARE ȘI
DESFĂȘURARE A PROCEDURILOR DE ATRIBUIRE
II.1. OPERATORI ECONOMICI
Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament
egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională.
Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu
scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii
artificiale a concurenței . 8
Se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția
ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori
dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici.
Autoritatea contractantă precizează în documentația de atribuire reglementările
obligatorii în domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă, stabilite prin legislația
adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin acorduri colective sau prin
8 Dumitru A.P. Florescu, Coman Lucica , Achizi ț iie publice. Reglementare, atribuire, audit financiar,
jurispruden ț ă , Editura Universul Juridic, Bucure ș ti, p. 75
tratatele, convențiile șiacordurile internaționale în aceste domenii, care trebuie respectate pe
parcursul executării contractului de achiziție publică ori să indice instituțiile competente de la
care operatorii economici pot obține informații detaliate privind reglementările respective. În
acest caz, autoritatea contractantă are totodată obligația de a solicita operatorilor economici
să indice în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ținut cont de obligațiile relevante
din domeniile mediului, social și al relațiilor de muncă . 9
Operatorii economici care, potrivit legislației statului în care sunt stabiliți, au dreptul
să presteze o anumită activitate inclusă în obiectul achiziției nu pot fi respinși numai pe motiv
că, în temeiul legislației statului membru în care se atribuie contractul, sunt obligați să fie
persoane fizice sau persoane juridice.
În cazul contractelor de achiziție publică de servicii, al contractelor de achiziție
publică de lucrări și al contractelor de achiziție publică de produse care includ și servicii sau
lucrări ori operațiuni de amplasare și de instalare, autoritatea contractantă poate obliga
persoanele juridice sau alte entități constituite într-o altă formă de organizare prevăzută de
dispozițiile legale să indice, în cadrul ofertelor ori solicitărilor de participare, numele și
calificările profesionale relevante ale persoanelor fizice responsabile cu executarea
contractului în cauză.
Orice operator economic are dreptul de a participa la procedura de atribuire în calitate
de ofertant sau candidat, individual ori în comun cu alți operatori economici, inclusiv în
forme de asociere temporară constituite în scopul participării la procedura de atribuire,
subcontractant propus sau terț susținător, în condițiile prevăzute de Legea nr. 98/2016.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune operatorilor economici care
participă în comun la procedura de atribuire să adopte sau să constituie o anumită formă
juridică pentru depunerea unei oferte ori a unei solicitări de participare . 10
Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici participanți în
comun la procedura de atribuire a căror ofertă a fost desemnată câștigătoare să adopte sau să
constituie o anumită formă juridică, cu condiția ca acest lucru să fi fost prevăzut în anunțul de
participare și documentația de atribuire și în măsura în care o astfel de modificare este
necesară pentru executarea în mod corespunzător a contractului de achiziție publică.
9 Ra ț iu Monica Amalia, Noua legisla ț ie a achizi ț iilor publice ș i a concesiunilor , Editura Universul Juridic,
Bucure ș ti, p. 121
10 Dumitru Daniel Șerban, op. cit. , p. 43
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire, atunci
când este necesar și justificat din motive obiective, modul în care operatorii economici
urmează să îndeplinească cerințele referitoare la capacitatea economică și financiară și
capacitatea tehnică și profesională în cazul participării în comun la procedura de atribuire, cu
respectarea principiului proporționalității . 11
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentația de atribuire anumite
condiții specifice privind executarea contractului de achiziție publică/acordului-cadru în cazul
în care operatorii economici participă în comun la procedura de atribuire, diferite de cele
aplicabile ofertanților individuali, justificate de motive obiective și cu respectarea principiului
proporționalității.
Prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016 se stabilesc prevederi sau
cerințe standard în legătură cu modalitățile de îndeplinire de către operatorii economici care
participă în comun la procedura de atribuire a cerințelor referitoare la capacitatea economică
și financiară și capacitatea tehnică și profesională.
Autoritatea contractantă solicită ofertantului/candidatului să precizeze în ofertă ori
solicitarea de participare partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și
datele de identificare ale subcontractanților propuși. Subcontractanții propuși trebuie să
respecte aceleași obligații ca și ofertanții, în domeniul mediului, social și al relațiilor de
muncă, stabilite prin legislația adoptată la nivelul Uniunii Europene, legislația națională, prin
acorduri colective sau prin tratatele și acordurile internaționale în aceste domenii, prevăzute
în documentația de atribuire potrivit art. 51 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.
II.2. CONTRACTE REZERVATE
Autoritatea contractantă poate rezerva dreptul de participare la procedura de atribuire
doar unităților protejate autorizate conform Legii nr. 448/2006 privind protecția și
promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările
ulterioare, și întreprinderilor sociale de inserție prevăzute de Legea nr. 219/2015 privind
economia socială. În anunțul/invitația de participare autoritatea contractantă precizează
explicit acest lucru ca temei legal al procedurii de atribuire.
11 Ibidem , p. 45
II.3. CONFIDENȚIALITATE
Potrivit art. 57, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, fără a aduce atingere celorlalte
prevederi ale Legii nr. 98/2016 sau dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de
interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorității
contractante, autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui informațiile transmise de
operatorii economici indicate de aceștia ca fiind confidențiale, inclusiv secrete tehnice sau
comerciale și elementele confidențiale ale ofertelor . 12
Dispozițiile alin. (1) nu afectează obligațiile autorității contractante prevăzute la art.
145 și 215 în legătură cu transmiterea spre publicare a anunțului de atribuire și, respectiv,
comunicarea rezultatului procedurii de atribuire către candidați/ofertanți.
Autoritatea contractantă poate impune operatorilor economici anumite cerințe în
vederea protejării caracterului confidențial al informațiilor pe care aceasta le pune la
dispoziție pe durata întregii proceduri de atribuire.
II.4. REGULI DE EVITARE A CONFLICTULUI DE INTERESE
Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de
a lua toate măsurile necesare pentru a preveni, identifica și remedia situațiile de conflict de
interese, în scopul evitării denaturării concurenței și al asigurării tratamentului egal pentru
toți operatorii economici.
Prin conflict de interese se înțelege orice situație în care membrii personalului
autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele
autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot
influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau
un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea
ori independența lor în contextul procedurii de atribuire.
Reprezintă situații potențial generatoare de conflict de interese orice situații care ar
putea duce la apariția unui conflict de interese, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu
exemplificativ : 13
12 Art. 57, alin. 1, Legea 98/2016
13 Art. 59, Legea nr. 98/2016
a) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor
a persoanelor care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia
dintre ofertanți/candidați, terți susținători sau subcontractanți propuși ori a persoanelor care
fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia
dintre ofertanți/candidați, terți susținători ori subcontractanți propuși;
b) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor a unei
persoane care este soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al doilea inclusiv, cu persoane care
fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia
dintre ofertanți/candidați, terți susținători ori subcontractanți propuși;
c) participarea în procesul de verificare/evaluare a solicitărilor de participare/ofertelor
a unei persoane despre care se constată sau cu privire la care există indicii
rezonabile/informații concrete că poate avea, direct ori indirect, un interes personal, financiar,
economic sau de altă natură, ori se află într-o altă situație de natură să îi afecteze
independența și imparțialitatea pe parcursul procesului de evaluare;
d) situația în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul
propus/terțul susținător are drept membri în cadrul consiliului de administrație/organului de
conducere sau de supervizare și/sau are acționari ori asociați semnificativi persoane care sunt
soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu
persoane cu funcții de decizie în cadrul autorității contractante sau al furnizorului de servicii
de achiziție implicat în procedura de atribuire;
e) situația în care ofertantul/candidatul a nominalizat printre principalele persoane
desemnate pentru executarea contractului persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la
gradul al doilea inclusiv ori care se află în relații comerciale cu persoane cu funcții de decizie
în cadrul autorității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție implicat în
procedura de atribuire.
Ofertantul declarat câștigător cu care autoritatea contractantă a încheiat contractul de
achiziție publică nu are dreptul de a angaja sau încheia orice alte înțelegeri privind prestarea
de servicii, direct ori indirect, în scopul îndeplinirii contractului de achiziție publică, cu
persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a
solicitărilor de participare/ofertelor depuse în cadrul unei proceduri de atribuire ori
angajați/foști angajați ai autorității contractante sau ai furnizorului de servicii de achiziție
implicat în procedura de atribuire cu care autoritatea contractantă/furnizorul de servicii de
achiziție implicat în procedura de atribuire a încetat relațiile contractuale ulterior atribuirii
contractului de achiziție publică, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la
încheierea contractului, sub sancțiunea rezoluțiunii ori rezilierii de drept a contractului
respectiv . 14
14 Ra ț iu Monica Amalia, op. cit. , p. 157
În cazul în care autoritatea contractantă identifică o situație potențial generatoare de
conflict de interese, aceasta are obligația de a întreprinde orice demersuri necesare pentru a
stabili dacă situația respectivă reprezintă o situație de conflict de interese și de a prezenta
candidatului/ofertantului aflat în respectiva situație o expunere a motivelor care, în opinia
autorității contractante, sunt de natură să ducă la un conflict de interese. În acest caz,
autoritatea contractantă solicită candidatului/ofertantului transmiterea punctului său de vedere
cu privire la respectiva situație.
În cazul în care autoritatea contractantă stabilește că există un conflict de interese,
autoritatea contractantă adoptă măsurile necesare pentru eliminarea circumstanțelor care au
generat conflictul de interese, dispunând măsuri cum ar fi înlocuirea persoanelor responsabile
cu evaluarea ofertelor, atunci când le este afectată imparțialitatea, acolo unde este posibil, sau
eliminarea ofertantului/candidatului aflat în relație cu persoanele cu funcții de decizie din
cadrul autorității contractante . 15
Autoritatea contractantă precizează în documentele achiziției numele persoanelor cu
funcții de decizie în cadrul autorității contractante sau al furnizorului de servicii de achiziție
implicat în procedura de atribuire.
Autoritatea contractantă publică prin mijloace electronice denumirea și datele de
identificare ale ofertantului/candidatului/subcontractantului propus/terțului susținător, în
termen de maximum 5 zile de la expirarea termenului-limită de depunere a solicitărilor de
participare/ofertelor, cu excepția persoanelor fizice, în cazul cărora se publică doar numele.
II.5. REGULI APLICABILE COMUNICĂRILOR
Orice comunicare, solicitare, informare, notificare și altele asemenea sunt transmise în
scris, prin mijloace electronice de comunicare sau, ca excepție, prin alte mijloace decât cele
electronice . 16
Instrumentele și dispozitivele utilizate pentru comunicarea prin mijloace electronice,
precum și caracteristicile tehnice ale acestora trebuie să fie nediscriminatorii, disponibile cu
caracter general, trebuie să asigure interoperabilitatea cu produsele de uz general în domeniul
tehnologiei informației și comunicațiilor și să nu limiteze accesul operatorilor economici la
15 Dumitru A.P. Florescu, Coman Lucica, op. cit. , p. 82
16 Art. 64, alin. (1), Legea nr. 98/2016
procedura de atribuire.
Prin excepție de la prevederile art. 64, alin. (1) din Legea nr. 98/2016, comunicarea
verbală poate fi utilizată pentru alte comunicări decât cele privind elementele esențiale ale
unei proceduri de atribuire, cu condiția consemnării în scris a principalelor elemente ale
conținutului comunicării verbale, cu condiția respectării procedurilor de atribuire, cu
informarea tuturor participanților.
Elementele esențiale ale procedurii de atribuire includ documentele achiziției,
solicitările de participare și ofertele . 17
Conținutul comunicărilor verbale cu ofertanții care ar putea avea un impact
semnificativ asupra conținutului și evaluării ofertelor se consemnează prin mijloace
corespunzătoare, cum ar fi minute, înregistrări audio sau sinteze ale principalelor elemente
ale comunicării.
Autoritatea contractantă are obligația de a asigura protejarea integrității datelor, a
confidențialității ofertelor și a solicitărilor de participare în cadrul tuturor operațiunilor de
comunicare, transmitere și stocare a informațiilor.
Conținutul ofertelor și al solicitărilor de participare, precum și cel al
planurilor/proiectelor în cazul concursurilor de soluții este confidențial până la data stabilită
pentru deschiderea acestora. Autoritatea contractantă ia cunoștință de conținutul ofertelor, al
solicitărilor de participare sau al planurilor/proiectelor în cazul concursurilor de soluții numai
de la data stabilită pentru deschiderea acestora.
Autoritatea contractantă are dreptul, dacă este necesar, să impună utilizarea unor
instrumente și dispozitive care nu sunt disponibile cu caracter general, cu condiția să ofere
mijloace alternative de acces.
17 Ra ț iu Monica Amalia, op. cit. , p. 162
CAPITOLUL III
MODALITĂȚI DE ATRIBUIRE
Procedurile de atribuire reglementate de Legea nr. 98/2016, aplicabile pentru
atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru sau organizarea concursurilor de
soluții cu o valoare estimată egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la art. 7 alin. (5)
din Legea nr. 98/2016, sunt următoarele:
a) licitația deschisă;
b) licitația restrânsă;
c) negocierea competitivă;
d) dialogul competitiv;
e) parteneriatul pentru inovare;
f) negocierea fără publicare prealabilă;
g) concursul de soluții;
h) procedura de atribuire aplicabilă în cazul serviciilor sociale și al altor servicii
specifice;
i) procedura simplificată.
III.1. LICITAȚIA DESCHISĂ
În cadrul procedurii de licitație deschisă orice operator economic are dreptul de a
depune ofertă în urma publicării unui anunț de participare.
Licitația deschisă se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț de
participare, în conformitate cu prevederile art. 144 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016, prin
care autoritatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de oferte.
Procedura de licitație deschisă se desfășoară într-o singură etapă obligatorie.
Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape finale de licitație
electronică, caz în care are obligația de a preciza această decizie în anunțul de participare și în
documentația de atribuire . 18
Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a ofertelor este de cel puțin 35
de zile.
În cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de intenție referitor la
contractul de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce
perioada de cel puțin 35 de zile la o periodă de cel puțin 15 zile dacă sunt îndeplinite în mod
cumulativ următoarele condiții:
a) anunțul de intenție a inclus toate informațiile necesare pentru anunțul de
participare, în măsura în care informațiile respective erau disponibile în momentul publicării
anunțului de intenție;
b) anunțul de intenție a fost transmis spre publicare cu o perioadă cuprinsă între 35 de
zile și 12 luni înainte de data transmiterii anunțului de participare.
În cazul în care o situație de urgență, demonstrată în mod corespunzător de către
autoritatea contractantă, face imposibil de respectat perioada de cel puțin 35 de zile,
autoritatea contractantă poate stabili o perioadă redusă pentru depunerea ofertelor, care nu
poate fi mai mică de 15 zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.
Autoritatea contractantă are dreptul de a reduce cu 5 zile perioada pentru depunerea
ofertelor de cel puțin 35 de zile, în cazul în care acceptă depunerea ofertelor prin mijloace
electronice, în condițiile Legii 98/2016.
Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele
prevăzute în documentele achiziției, însoțită de documentele sau de documentul unic de
achiziție european, în conformitate cu dispozițiile art. 193 – 197 din Legea 98/2016, după
caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea
contractantă.
III.2. LICITAȚIA RESTRÂNSĂ
18 Art. 71, Legea nr. 98/2016
În cadrul procedurii de licitație restrânsă orice operator economic are dreptul de a
depune o solicitare de participare în urma publicării unui anunț de participare, urmând ca
numai candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea
contractantă să aibă dreptul de a depune oferta în etapa ulterioară.
Licitația restrânsă se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț de
participare, în conformitate cu prevederile art. 144 alin. (2) și (3) din Legea 98/2016, prin
care autoritatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de solicitări de
participare în vederea furnizării informațiilor și documentelor pentru calificare și selecție
stabilite de autoritatea contractantă.
Procedura de licitație restrânsă se desfășoară în două etape obligatorii : 19
a) etapa depunerii solicitărilor de participare și a selectării candidaților, prin aplicarea
criteriilor de calificare și selecție;
b) etapa depunerii ofertelor de către candidații selectați în cadrul primei etape și a
evaluării acestora, prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.
În etapa prevăzută la lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de
candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție și care vor fi invitați să depună
oferte în etapa a doua, cu condiția să fie asigurat un anumit număr minim de candidați.
Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile
sau regulile obiective și nediscriminatorii pe care intenționează să le aplice, numărul minim
de candidați pe care intenționează să îi invite să depună oferte în etapa a doua a procedurii și,
dacă este cazul, numărul maxim.
Numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare conform dispozițiilor de
mai sus trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu
poate fi mai mic de 5.
Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica
numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.
În urma finalizării etapei prevăzute la lit. a), autoritatea contractantă transmite
simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua. Autoritatea
contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu
numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare.
19 Art. 76, Legea nr. 98/2016
În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție
este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă
are dreptul de a opta între a continua procedura de atribuire numai cu acel candidat/acei
candidați care îndeplinește/îndeplinesc cerințele solicitate și a anula procedura.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator
economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit
criteriile de calificare și selecție.
Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape finale de
licitație electronică, caz în care are obligația de a preciza această decizie în anunțul de
participare și îndocumentația de atribuire.
Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a solicitărilor de participare
este de cel puțin 30 de zile, iar perioada cuprinsă între data transmiterii invitației de
participare la etapa a doua a procedurii de atribuire și data-limită de depunere a ofertelor este
de cel puțin 30 de zile.
În cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de intenție referitor la
contractul de achiziție publică/acordul-cadru ce urmează a fi atribuit, aceasta are dreptul de a
reduce perioada de cel puțin 30 de zile la cel puțin 10 zile dacă sunt îndeplinite în mod
cumulativ următoarele condiții:
a) anunțul de intenție a inclus toate informațiile necesare pentru anunțul de
participare, în măsura în care informațiile respective erau disponibile în momentul publicării
anunțului de intenție;
b) anunțul de intenție a fost transmis spre publicare cu o perioadă cuprinsă între 35 de
zile și 12 luni înainte de data transmiterii anunțului de participare.
Autoritatea contractantă are dreptul de a reduce cu 5 zile perioada pentru depunerea
ofertelor de cel puțin 30 de zile în cazul în care acceptă depunerea ofertelor prin mijloace
electronice.
În cazul în care o situație de urgență, demonstrată în mod corespunzător de către
autoritatea contractantă, face imposibil de respectat aceste perioade, autoritatea contractantă
poate stabili:
a) o perioadă redusă pentru depunerea solicitărilor de participare, care nu poate fi mai
mică de 15 zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare;
b) o perioadă redusă pentru depunerea ofertelor, care nu poate fi mai mică de 10 zile
de la data transmiterii invitației de participare la etapa a doua a procedurii de atribuire.
III.3. NEGOCIEREA COMPETITIVĂ
În cadrul procedurii de negociere competitivă orice operator economic are dreptul de
a depune o solicitare de participare în urma publicării unui anunț de participare, urmând ca
numai candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea
contractantă să aibă dreptul de a depune oferte inițiale în etapa ulterioară, pe baza cărora
autoritatea contractantă va derula negocieri în vederea îmbunătățirii acestora . 20
Negocierea competitivă se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț de
participare, în conformitate cu prevederile art. 144 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016, prin
care autoritatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de solicitări de
participare în vederea furnizării informațiilor și documentelor pentru calificare și selecție
stabilite de autoritatea contractantă.
Procedura de negociere competitivă se desfășoară, de regulă, în două etape obligatorii
: 21
a) etapa depunerii solicitărilor de participare și a selectării candidaților, prin aplicarea
criteriilor de calificare și selecție;
b) etapa depunerii ofertelor inițiale de către candidații selectați în cadrul primei etape
și a evaluării conformității acestora cu cerințele minime stabilite de autoritatea și negocierile
în vederea îmbunătățirii ofertelor inițiale, a depunerii ofertelor finale și a evaluării acestora,
prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.
În etapa prevăzută la lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de
candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție și care vor fi invitați să depună
oferte inițiale, cu condiția să fie asigurat un număr de minimum 3 candidați.
Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile
sau regulile obiective și nediscriminatorii pe care intenționează să le aplice, numărul minim
de candidați pe care intenționează să îi invite să depună oferte inițiale în etapa a doua a
procedurii și, dacă este cazul, numărul maxim.
20 Art. 80, Legea nr. 98/2016
21 Art. 82, Legea nr. 98/2016
Numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare trebuie să fie suficient
pentru a asigura o concurență reală cu condiția să fie asigurat un număr de minimum 3
candidați. Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica
numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.
În urma finalizării etapei prevăzute la lit. a), autoritatea contractantă transmite
simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua. Autoritatea
contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de candidați cel puțin egal cu
numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare.
În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție
este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă
are dreptul de a opta între a continua procedura de atribuire numai cu acel candidat/acei
candidați care îndeplinește/îndeplinesc cerințele solicitate și a anula procedura.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator
economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit
criteriile de calificare și selecție.
Autoritatea contractantă poate atribui contractul de achiziție publică/acordul-cadru pe
baza ofertelor inițiale, fără negociere, în cazul în care și-a rezervat această posibilitate prin
anunțul de participare. Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape
finale de licitație electronică, caz în care are obligația de a preciza această decizie în anunțul
de participare și în documentația de atribuire.
În cuprinsul documentației de atribuire autoritatea contractantă definește obiectul
achiziției prin descrierea necesităților autorității contractante și a caracteristicilor solicitate
pentru produsele, lucrările sau serviciile care urmează a fi achiziționate și stabilește criteriul
de atribuire și factorii de evaluare a ofertelor. Autoritatea contractantă stabilește care sunt
cerințele minime în legătură cu acestea pe care ofertele trebuie să le îndeplinească . 22
Informațiile furnizate prin documentația de atribuire trebuie să fie suficient de precise
pentru a permite operatorilor economici să determine natura și obiectul general al achiziției
și, pe baza acestora, să decidă transmiterea unei solicitări de participare sau neparticiparea la
procedura de atribuire.
Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a solicitărilor de participare
22 Dumitru A.P. Florescu, Coman Lucica, op. cit. , p. 85
este de cel puțin 30 de zile.
Perioada cuprinsă între data transmiterii invitației de participare la etapa a doua a
procedurii de atribuire și data limită de depunere a ofertelor inițiale este de cel puțin 30 de
zile.
În cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de intenție referitor la
contractul de achiziție publică/acordul-cadru ce urmează a fi atribuit, aceasta are dreptul de a
reduce perioada de cel puțin 30 de zile la o perioadă de cel puțin 10 zile dacă sunt îndeplinite
în mod cumulativ următoarele condiții:
a) anunțul de intenție a inclus toate informațiile necesare pentru anunțul de
participare, în măsura în care informațiile respective erau disponibile în momentul publicării
anunțului de intenție;
b) anunțul de intenție a fost transmis spre publicare cu o perioadă cuprinsă între 35 de
zile și 12 luni înainte de data transmiterii anunțului de participare.
Autoritatea contractantă are dreptul de a reduce cu 5 zile perioada pentru depunerea
ofertelor inițiale de cel puțin 30 de zile în cazul în care acceptă depunerea ofertelor prin
mijloace electronice . 23
În cazul în care o situație de urgență, demonstrată în mod corespunzător de către
autoritatea contractantă, autoritatea contractantă poate stabili:
a) o perioadă redusă pentru depunerea solicitărilor de participare, care nu poate fi mai
mică de 15 zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare;
b) o perioadă redusă pentru depunerea ofertelor inițiale, care nu poate fi mai mică de
10 zile de la data transmiterii invitației de participare la etapa a doua a procedurii de atribuire.
Pe durata negocierilor, autoritatea contractantă are obligația de a asigura respectarea
principiului tratamentului egal față de toți ofertanții și de a nu furniza informații într-o
manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre ofertanți un avantaj în raport cu
ceilalți. Autoritatea contractantă informează în scris toți ofertanții ale căror oferte nu au fost
eliminate din competiție în legătură cu orice modificări ale specificațiilor tehnice sau ale altor
documente ale achiziției, cu excepția prevederilor referitoare la cerințele minime stabilite de
autoritatea contractantă, care nu pot fi modificate.
Autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui celorlalți participanți informații
confidențiale comunicate de un candidat sau ofertant care participă la negocieri, fără acordul
23 Ibidem , p. 86
scris al acestuia, accord ce nu poate fi exprimat cu caracter general, ci este exprimat cu
privire la fiecare intenție de comunicare a anumitor informații specifice.
Autoritatea contractantă are dreptul de a desfășura negocierile în runde succesive, cu
scopul de a reduce numărul de oferte care urmează să fie negociate. Reducerea numărului de
oferte se realizează numai pe baza factorilor de evaluare stabiliți prin anunțul de participare
sau alt document al achiziției.
În cazul în care autoritatea contractantă intenționează să încheie negocierile, aceasta îi
informează pe ofertanții rămași în competiție și stabilește un termen pentru depunerea unor
oferte noi sau revizuite, care reprezintă ofertele finale. Autoritatea contractantă verifică dacă
ofertele finale respectă cerințele minime stabilite de autoritatea contractantă și celelalte
cerințe prevăzute în documentația de atribuire, evaluează ofertele finale și atribuie contractul
pe baza criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.
III.4. DIALOGUL COMPETITIV
În cadrul procedurii de dialog competitiv orice operator economic are dreptul de a
depune o solicitare de participare în urma publicării unui anunț de participare, urmând ca
numai candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea
contractantă să aibă dreptul de a participa la etapa de dialog, iar candidații rămași la sfârșitul
etapei de dialog au dreptul de a depune oferte finale.
Procedura de dialog competitiv se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui
anunț de participare, prin care autoritatea contractantă solicită operatorilor economici
depunerea de solicitări de participare în vederea furnizării informațiilor și documentelor
pentru calificare și selecție stabilite de autoritatea contractantă . 24
Procedura de dialog competitiv se desfășoară în trei etape:
a) etapa depunerii solicitărilor de participare și a selectării candidaților, prin aplicarea
criteriilor de calificare și selecție;
b) etapa dialogului cu candidații selectați, în vederea identificării soluției/soluțiilor
apte să răspundă necesităților autorității contractante și pe baza căreia/cărora se vor depune
ofertele finale;
c) etapa depunerii ofertelor finale de către candidații rămași în urma etapei de dialog
24 Art. 86, Legea 98/2016
și a evaluării acestora, prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.
În etapa prevăzută la lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de
candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție și care vor fi invitați să participe în
etapa de dialog, cu condiția să fie asigurat un anumit număr minim de candidați.
Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile
sau regulile obiective și nediscriminatorii pe care intenționează să le aplice, numărul minim
de candidați pe care intenționează să îi invite în etapa a doua a procedurii și, dacă este cazul,
numărul maxim. Numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare trebuie să fie
suficient pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu poate fi mai mic de 3.
Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica
numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.
În urma finalizării etapei prevăzute la lit. a), autoritatea contractantă transmite
simultan tuturor candidaților selectați o invitație de participare la etapa a doua.
Autoritatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua un număr de
candidați cel puțin egal cu numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare. În
cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție este mai
mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă are
dreptul de a opta între a continua procedura de atribuire numai cu acel candidat/acei candidați
care îndeplinește/îndeplinesc cerințele solicitate și a anula procedura . 25
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a invita în etapa a doua un operator
economic care nu a depus o solicitare de participare în prima etapă sau nu a îndeplinit
criteriile de calificare și selecție.
În urma finalizării etapei prevăzute la lit. b), autoritatea contractantă transmite
simultan tuturor candidaților rămași în competiție o invitație de depunere a ofertelor finale.
Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a solicitărilor de participare este de cel
puțin 30 de zile.
Autoritatea contractantă își stabilește necesitățile și cerințele prin anunțul de
participare și le definește în cadrul anunțului de participare și/sau al unui document
descriptiv.
Autoritatea contractantă stabilește și definește în cadrul anunțului de participare și/sau
25 Dumitru A.P. Florescu, Coman Lucica, op. cit. , p. 98
al documentului descriptiv criteriul de atribuire și factorii de evaluare aleși, precum și un
termen orientativ pentru desfășurarea procedurii de atribuire. Criteriile de atribuire utilizate în
cazul procedurii de dialog competitiv sunt cel mai bun raport calitate-preț sau cel mai bun
raport calitate-cost.
Autoritatea contractantă desfășoară etapa dialogului cu fiecare candidat selectat în
parte, în scopul identificării și definirii celor mai bune mijloace pentru satisfacerea
necesităților sale . 26
Numai candidații selectați de autoritatea contractantă în urma finalizării etapei
prevăzute la lit. a) pot participa la etapa dialogului. În cadrul dialogului autoritatea
contractantă și candidații selectați pot discuta toate aspectele referitoare la achiziție. Pe durata
dialogului, autoritatea contractantă are obligația de a asigura respectarea principiului
tratamentului egal față de toți candidații și de a nu furniza informații într-o manieră
discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre candidați un avantaj în raport cu ceilalți.
Autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui celorlalți candidați soluțiile
propuse sau alte informații confidențiale comunicate de un candidat care participă la dialog,
fără acordul scris al acestuia, accord ce nu poate fi exprimat cu caracter general, ci este
exprimat cu privire la fiecare intenție de comunicare a anumitor informații specifice.
Autoritatea contractantă are dreptul de a desfășura dialogul în runde succesive, cu
scopul de a reduce numărul de soluții care urmează să fie discutate în etapa dialogului.
Autoritatea contractantă continuă dialogul până când este în măsură să identifice
soluția/soluțiile apte să satisfacă necesitățile sale.
După ce a declarat încheiată etapa dialogului și a informat în acest sens candidații
rămași în competiție, autoritatea contractantă îi invită pe fiecare dintre aceștia să depună
ofertele finale pe baza soluției sau soluțiilor prezentate și specificate în cursul dialogului . 27
Ofertele finale cuprind toate elementele solicitate și necesare pentru realizarea
proiectului. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări, precizări și
îmbunătățiri ale ofertelor finale.
Clarificările, precizările și îmbunătățirile, precum și orice informații suplimentare
transmise de ofertant nu pot să conducă la modificarea elementelor esențiale ale procedurii de
atribuire, inclusiv ale necesităților și cerințelor stabilite în anunțul de participare și/sau
26 Ibidem , p. 100
27 Ra ț iu Monica Amalia, op. cit. , p. 165
documentul descriptiv, în cazul în care modificarea acestor elemente, necesități și cerințe este
susceptibilă a denatura concurența sau a avea un efect discriminatoriu.
Autoritatea contractantă evaluează ofertele primite pe baza criteriului de atribuire și a
factorilor de evaluare stabiliți prin anunțul de participare și/sau în documentul descriptiv.
La solicitarea autorității contractante se pot desfășura negocieri cu ofertantul a cărui
ofertă finală a fost desemnată ca prezentând cel mai bun raport calitate-preț în urma aplicării
factorilor de evaluare stabiliți de autoritatea contractantă, având ca obiect confirmarea
angajamentelor financiare sau a altor termeni sau condiții incluse în ofertă în vederea
stabilirii clauzelor contractului, cu condiția ca aceste negocieri să nu conducă la modificări
substanțiale ale aspectelor esențiale ale ofertei sau ale achiziției publice, inclusiv ale
necesităților și cerințelor stabilite prin anunțul de participare sau documentul descriptiv, și să
nu riște să denatureze concurența sau să conducă la discriminare . 28
Autoritatea contractantă poate prevedea prime sau plăți pentru participanții la dialog
în condițiile stabilite prin documentele achiziției.
III.5. PARTENERIATUL PENTRU INOVARE
În cadrul parteneriatului pentru inovare orice operator economic are dreptul de a
depune o solicitare de participare în urma publicării unui anunț de participare, urmând ca
numai candidații care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea
contractantă să aibă dreptul de a depune oferte inițiale în etapa ulterioară, pe baza cărora
autoritatea contractantă va desfășura negocieri în vederea îmbunătățirii acestora.
Parteneriatul pentru inovare se inițiază prin transmiterea spre publicare a unui anunț
de participare, prin care autoritatea contractantă solicită operatorilor economici depunerea de
solicitări de participare în vederea furnizării informațiilor și documentelor pentru calificare și
selecție stabilite de autoritatea contractantă.
Parteneriatul pentru inovare se desfășoară în trei etape : 29
a) etapa depunerii solicitărilor de participare și a selectării candidaților, prin aplicarea
criteriilor de calificare și selecție;
b) etapa depunerii ofertelor inițiale de către candidații selectați în cadrul primei etape
28 Dumitru Daniel Șerban, op. cit. , p. 66
29 Dumitru Daniel Șerban, op. cit. , p. 72
și a evaluării conformității acestora cu cerințele stabilite de autoritatea contractantă potrivit
art. 98 alin. (3) din Legea nr. 98/2016;
c) etapa negocierilor în vederea îmbunătățirii ofertelor inițiale, a depunerii ofertelor
finale și a evaluării acestora, prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare.
În etapa prevăzută la lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de
candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție și care vor fi invitați să depună
oferte inițiale, cu condiția să fie asigurat un anumit număr minim de candidați.
Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile de
selecție și regulile obiective și nediscriminatorii pe care intenționează să le aplice pentru
selecția candidaților, numărul minim de candidați pe care intenționează să-i invite în etapa a
doua a procedurii și, după caz, numărul maxim.
Numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare trebuie să fie suficient
pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu poate fi mai mic de trei.
Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica
numai criteriile de calificare și selecție prevăzute în anunțul de participare. În urma finalizării
etapei prevăzute la lit. a), autoritatea contractantă transmite simultan tuturor candidaților
selectați o invitație de participare la etapa a doua.
Autoritatea contractantă are obligația de a invita în etapa a doua cel puțin un număr de
candidați egal cu numărul minim de candidați indicat în anunțul de participare.
În cazul în care numărul de candidați care îndeplinesc criteriile de calificare și selecție
este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă
are dreptul de a opta între a continua procedura de atribuire numai cu acel candidat/acei
candidați care îndeplinește/îndeplinesc cerințele solicitate și a anula procedura.
În urma finalizării etapei prevăzute la lit. b), autoritatea contractantă transmite
simultan tuturor candidaților o invitație de participare la etapa a treia a procedurii de
atribuire.
Autoritatea contractantă aplică parteneriatul pentru inovare atunci când identifică
necesitatea dezvoltării și achiziției ulterioare a unui produs, serviciu sau a unor lucrări
inovatoare, necesitate care nu poate fi satisfăcută de soluțiile disponibile pe piață la un anumit
moment.
În cuprinsul documentației de atribuire autoritatea contractantă descrie necesitățile cu
privire la produsul, serviciul sau lucrările inovatoare care nu pot fi satisfăcute prin achiziția
produselor, serviciilor sau lucrărilor disponibile pe piață la acel moment . 30
Informațiile furnizate prin documentele achiziției trebuie să fie suficient de precise
pentru a permite operatorilor economici să determine natura și obiectul soluției solicitate și,
pe baza acestora, să decidă transmiterea unei solicitări de participare sau neparticiparea la
procedura de atribuire.
Autoritatea contractantă poate decide să implementeze parteneriatul pentru inovare cu
un singur partener sau cu mai mulți parteneri care desfășoară activități de cercetare și
dezvoltare separate.
Criteriile de atribuire utilizate în cazul parteneriatului pentru inovare sunt cel mai bun
raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost.
Perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a solicitărilor de participare
este de cel puțin 30 de zile. Parteneriatul pentru inovare are ca scop dezvoltarea unui produs,
a unui serviciu inovator sau a unor lucrări inovatoare și achiziția ulterioară a produselor,
serviciilor sau lucrărilor rezultate, cu condiția ca acestea să corespundă nivelurilor de
performanță și costurilor maxime convenite între autoritatea contractantă și participanți.
Parteneriatul pentru inovare se desfășoară în faze succesive, urmând succesiunea
stadiilor din procesul de cercetare și de inovare, care poate include fabricarea produselor,
prestarea serviciilor sau finalizarea lucrărilor.
În cadrul parteneriatului pentru inovare se stabilesc obiective intermediare care
trebuie realizate de către parteneri, precum și plata prețului în tranșe corespunzătoare . 31
Pe baza obiectivelor stabilite, autoritatea contractantă poate decide după fiecare fază
să înceteze parteneriatul pentru inovare sau, în cazul unui parteneriat pentru inovare încheiat
cu mai mulți parteneri, să reducă numărul de parteneri prin încetarea anumitor contracte
individuale, cu condiția ca autoritatea contractantă să fi menționat în documentația de
atribuire aceste posibilități, precum și condițiile aplicării acestora.
În legătură cu calificarea și selecția candidaților, autoritatea contractantă stabilește în
special criterii legate de capacitatea candidaților în domeniul cercetării și dezvoltării,
elaborării de soluții inovatoare și implementării acestora.
În cadrul documentației de atribuire, autoritatea contractantă definește regulile
30 Dumitru Daniel Șerban, op. cit. , p. 80
31 Ibidem , p. 81
aplicabile drepturilor de proprietate intelectuală.
În cazul parteneriatului pentru inovare încheiat cu mai mulți parteneri, autoritatea
contractantă are obligația de a nu dezvălui celorlalți parteneri soluțiile propuse sau alte
informații confidențiale comunicate de un partener în cadrul parteneriatului, fără acordul
acestuia, accord ce nu poate fi exprimat cu caracter general, ci este exprimat cu privire la
fiecare intenție de comunicare a anumitor informații specifice.
Autoritatea contractantă se asigură că structura parteneriatului și, în special, durata și
valoarea diferitelor faze ale acestuia reflectă gradul de inovație al soluției propuse și
succesiunea activităților de cercetare și inovare necesare pentru dezvoltarea unei soluții
inovatoare care nu este disponibilă pe piață . 32
Valoarea estimată a produselor, serviciilor sau lucrărilor nu trebuie să fie
disproporționată în raport cu investițiile necesare pentru dezvoltarea acestora.
Autoritatea contractantă negociază cu ofertanții ofertele inițiale și toate ofertele
ulterioare depuse de aceștia, cu excepția ofertelor finale, în vederea îmbunătățirii conținutului
acestora. Cerințele minime stabilite de autoritatea contractantă, criteriul de atribuire și factorii
de evaluare nu pot face obiect al negocierilor.
Pe durata negocierilor, autoritatea contractantă are obligația de a asigura respectarea
principiului tratamentului egal față de toți ofertanții și de a nu furniza informații într-o
manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre ofertanți un avantaj în raport cu
ceilalți.
Autoritatea contractantă informează în scris toți ofertanții ale căror oferte nu au fost
eliminate din competiție în legătură cu orice modificări ale specificațiilor tehnice sau ale altor
documente ale achiziției, cu excepția prevederilor referitoare la cerințele minime stabilite de
autoritatea contractantă, care nu pot fi modificate.
Autoritatea contractantă are dreptul de a desfășura negocierile în runde succesive, cu
scopul de a reduce numărul de oferte care urmează să fie negociate. Reducerea numărului de
oferte se realizează numai pe baza factorilor de evaluare stabiliți prin anunțul de participare
sau alt document al achiziției.
III.6 NEGOCIEREA FĂRĂ PUBLICARE PREALABILĂ
32 Ra ț iu Monica Amalia, op. cit. , p. 182
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea
prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractelor de achiziții
publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii într-unul din următoarele
cazuri:
a) dacă în cadrul unei proceduri de licitație deschisă ori licitație restrânsă organizate
pentru achiziția produselor, serviciilor sau lucrărilor respective nu a fost depusă nicio
ofertă/solicitare de participare sau au fost depuse numai oferte/solicitări de participare
neconforme, cu condiția să nu se modifice în mod substanțial condițiile inițiale ale achiziției
și, la solicitarea Comisiei Europene, să fie transmis acesteia un raport;
b) dacă lucrările, produsele sau serviciile pot fi furnizate numai de către un anumit
operator economic pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 104, alin. (2) din Legea
98/2016;
c) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a procedurilor de
licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere competitivă nu pot fi respectate din motive
de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub
nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante.
Conform art. 104, alin. (2) din Legea 98/2016, motivele sunt următoarele:
a) scopul achiziției este crearea sau achiziționarea unei opere de artă sau unei
reprezentații artistice unice;
b) concurența lipsește din motive tehnice;
c) protecția unor drepturi exclusive, inclusiv drepturi de proprietate intelectuală.
Autoritatea contractantă poate aplica procedura de negociere fără publicarea 33
prealabilă a unui anunț de participare în cazul prevăzut la alin. (1) lit. b) numai dacă, în
legătură cu motivele prevăzute la alin. (2) lit. b) și c), nu există o soluție alternativă sau
înlocuitoare rezonabilă, cum ar fi utilizarea unor canale de distribuție alternative pe teritoriul
României ori în afara acestuia sau achiziția unor lucrări, produse sau servicii comparabile din
punct de vedere funcțional, iar absența concurenței sau protecția drepturilor exclusive nu sunt
rezultatul unei restrângeri artificiale de către autoritatea contractantă a parametrilor achiziției
în vederea viitoarei proceduri de atribuire. Motivele tehnice pot fi generate, de asemenea, de
cerințe specifice privind interoperabilitatea care trebuie îndeplinite pentru a asigura
funcționarea lucrărilor, produselor sau serviciilor care urmează a fi achiziționate.
33 Art. 104, alin. (3), Legea nr. 98/2016
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea
prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractelor de achiziții publice de
produse într-unul din următoarele cazuri : 34
a) atunci când produsele care fac obiectul achiziției sunt fabricate exclusiv în scop de
cercetare științifică, experimental, de studiu sau de dezvoltare, iar contractul de achiziție
publică nu prevede producția în serie a unor cantități ale produsului în vederea stabilirii
viabilității comerciale a acestuia sau recuperarea costurilor de cercetare și dezvoltare;
b) atunci când este necesară achiziționarea de la contractantul inițial a unor cantități
suplimentare de produse destinate înlocuirii parțiale sau extinderii produselor sau instalațiilor
existente și numai dacă schimbarea contractantului inițial ar pune autoritatea contractantă în
situația de a achiziționa produse cu caracteristici tehnice diferite de cele deja existente care ar
conduce la incompatibilitate sau la dificultăți tehnice disproporționate de utilizare și
întreținere;
c) pentru produsele cotate și achiziționate pe o piață de mărfuri, cum ar fi produsele
agricole, materiile prime și bursele de energie, în cazul în care structura multilaterală de
tranzacționare reglementată și supravegheată garantează în mod natural prețurile pieței;
d) pentru cumpărarea de produse sau servicii în condiții speciale avantajoase de la un
operator economic care încetează definitiv activitățile comerciale sau care se află într-o
procedură de faliment, de concordat preventiv sau într-o procedură similară.
Durata contractelor/actelor adiționale încheiate potrivit prevederilor art. 104, alin. (5)
lit. b) din Legea nr. 98/2016, precum și durata contractelor inițiale nu pot depăși, de regulă,
trei ani . 35
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea
prealabilă a unui anunț de participare pentru atribuirea contractelor de achiziții publice de
servicii atunci când, ca urmare a unui concurs de soluții, contractul de achiziții publice de
servicii urmează să fie atribuit, conform regulilor stabilite în cadrul concursului de soluții
respectiv, concurentului câștigător sau unuia dintre concurenții câștigători ai concursului
respectiv; în acest din urmă caz, autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitație
la negocieri tuturor concurenților câștigători.
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea
34 Ra ț iu Monica Amalia, op. cit. , p. 190
35 Art. 104, Legea nr. 98/2016
prealabilă a unui anunț de participare atunci când, ulterior atribuirii unui contract de achiziție
publică de lucrări sau de servicii, autoritatea contractantă intenționează să achiziționeze
lucrări sau servicii noi și numai dacă se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții:
a) atribuirea se face contractantului inițial, iar noile lucrări, respectiv noile servicii
constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare prevăzute în contractul atribuit inițial și
sunt conforme cu cerințele prevăzute în documentele achiziției elaborate cu ocazia atribuirii
contractului inițial;
b) valoarea estimată a contractului inițial de lucrări sau servicii s-a determinat prin
luarea în considerare inclusiv a lucrărilor sau serviciilor noi care pot fi achiziționate ulterior;
c) în anunțul de participare la procedura aplicată pentru atribuirea contractului inițial
s-a precizat faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziționarea
ulterioară de noi lucrări, respectiv noi servicii, de la operatorul economic a cărui ofertă va fi
declarată câștigătoare în cadrul procedurii respective;
d) procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare este
aplicată într-un interval care nu poate depăși 3 ani de la încheierea contractului inițial.
III.7. CONCURSUL DE SOLUȚII
Concursul de soluții poate fi organizat în una dintre următoarele modalități : 36
a) în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziție publică de servicii;
b) ca o procedură de atribuire distinctă, cu premii sau plăți acordate participanților.
Concursul de soluții se inițiază prin publicarea de către autoritatea contractantă a unui
anunț de concurs prin care solicită operatorilor economici interesați depunerea de proiecte. În
cazul în care autoritatea contractantă intenționează să atribuie un contract subsecvent de
achiziție publică de servicii ca urmare a unei proceduri de negociere fără publicare prealabilă
potrivit dispozițiilor art. 104 alin. (7) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă indică
acest lucru în anunțul de concurs. Autoritatea contractantă care a organizat un concurs de
soluții transmite spre publicare un anunț cu privire la rezultatele concursului și trebuie să fie
în măsură să facă dovada datei transmiterii anunțului.
În cazul în care autoritatea contractantă intenționează să limiteze numărul de
participanți în cadrul unui concurs de soluții, autoritatea contractantă stabilește criterii de
36 Art. 105, Legea 98/2016
calificare și selecție clare, obiective și nediscriminatorii, care trebuie să fie precizate în mod
explicit în documentele achiziției.
În scopul evaluării proiectelor prezentate în cadrul unui concurs de soluții, autoritatea
contractantă numește un juriu alcătuit exclusiv din persoane fizice independente față de
participanții la concurs. În cazul în care participanților la concurs li se solicită o anumită
calificare profesională, cel puțin o treime din numărul membrilor juriului trebuie să dețină
calificarea respectivă sau o calificare echivalentă.
Juriul este autonom în deciziile și opiniile pe care le emite. Juriul are obligația de a
evalua, în mod anonim și exclusiv pe baza criteriilor indicate în anunțul de concurs, planurile
și proiectele depuse de candidați. Anonimatul este menținut până la momentul la care juriul
adoptă o decizie sau formulează o opinie.
Pe baza evaluării calitative a fiecărui proiect, juriul stabilește clasamentul proiectelor,
precum și observațiile și aspectele care ar trebui clarificate, într-un raport semnat de toți
membrii juriului. Candidații pot fi invitați, dacă este necesar, să răspundă întrebărilor
consemnate în raportul întocmit de juriu, în vederea clarificării oricărui aspect privind
proiectele.
Juriul are obligația de a redacta un proces-verbal complet al dialogului dintre membrii
juriului și candidați.
III.8. SERVICII SOCIALE ȘI ALTE SERVICII SPECIFICE
În cazul atribuirii unui contract de achiziție publică/acord-cadru care are ca obiect
servicii sociale și alte servicii specifice, cu o valoare estimată egală sau mai mare decât
pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă are
următoarele obligații : 37
a) de a-și face cunoscută intenția de a achiziționa respectivele servicii fie prin
publicarea unui anunț de participare, fie prin intermediul unui anunț de intenție valabil în
mod continuu;
b) de a publica un anunț de atribuire a contractului.
Alternativ publicării unor anunțuri de atribuire individuale, autoritatea contractantă
are dreptul de a grupa trimestrial anunțurile de atribuire, caz în care autoritatea contractantă
37 Art. 111, Legea 98/2016
are obligația de a transmite spre publicare anunțurile de atribuire astfel grupate în termen de
30 de zile de la încheierea fiecărui trimestru.
Criteriile de atribuire utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziție
publică/acordurilor-cadru având ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice sunt cel mai
bun raport calitate-preț sau cel mai bun raport calitate-cost, prevăzute la art. 187 alin. (3) lit.
c) și d) din Legea nr. 98/2016, ținându-se seama de criteriile de calitate și de durabilitate ale
serviciilor sociale.
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili ca participarea la procedurile de
atribuire a contractelor de achiziții publice având ca obiect exclusiv serviciile de sănătate,
sociale și culturale prevăzute la art. 111 care fac obiectul codurilor CPV 75121000-0,
75122000-7, 75123000-4, 79622000-0, 79624000-4, 79625000-1, 80110000-8, 80300000-7,
80420000-4, 80430000-7, 80511000-9, 80520000-5, 80590000-6, cuprinse între 85000000-9
la 85323000-9, 92500000-6, 92600000-7, 98133000-4, 98133110-8 să fie rezervată unor
operatori economici, cum ar fi persoane juridice fără scop lucrativ, întreprinderi sociale și
unități protejate, acreditate ca furnizori de servicii sociale, furnizori publici de servicii
sociale.
Operatorii economici cărora le poate fi rezervată participarea la procedurile de
atribuire prevăzute mai sus trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiții : 38
a) scopul pentru care a fost înființat operatorul economic este îndeplinirea unor
obiective în domeniul serviciilor publice, în legătură cu prestarea serviciilor prevăzute mai
sus;
b) profitul obținut de operatorul economic este reinvestit în vederea îndeplinirii
scopului pentru care acesta a fost înființat; în cazul în care profitul este distribuit sau
redistribuit, acest lucru se bazează pe considerente legate de participarea angajaților la
beneficiile activității operatorului economic;
c) organizarea structurilor de conducere sau a structurilor care dețin operatorul
economic care execută contractul se bazează pe principiul participării angajaților în cadrul
structurilor care dețin operatorul economic sau necesită participarea activă a angajaților, a
utilizatorilor sau a altor entități interesate;
d) operatorului economic nu i-a fost atribuit un contract pentru serviciile în cauză de
către autoritatea contractantă respectivă, în temeiul prezentului articol, în ultimii 3 ani. Durata
38 Art. 112, alin. (2), Legea 98/2016
maximă a contractelor de achiziție publică prevăzute la art. 112, alin. (1) din Legea nr.
98/2016 este de 3 ani.
III.9. PROCEDURA SIMPLIFICATĂ
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura simplificată în condițiile
prevăzute la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
Procedura simplificată se inițiază prin publicarea în SEAP a unui anunț de participare
simplificat, însoțit de documentația de atribuire aferentă. Autoritatea contractantă are
obligația de a stabili perioada de depunere a ofertelor în funcție de complexitatea contractului
de achiziție publică/acordului-cadru și de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici
interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor
și pentru pregătirea documentelor de calificare și selecție, dacă sunt solicitate prin
documentele achiziției.
Autoritatea contractantă poate decide desfășurarea procedurii simplificate : 39
a) fie într-o etapă;
b) fie în mai multe etape care presupun atât selecția candidaților, cât și negocierea și
evaluarea ofertelor.
Perioada minimă între data transmiterii anunțului de participare la procedura
simplificată și data-limită de depunere a ofertelor este de cel puțin:
a) 10 zile, în cazul în care se are în vedere atribuirea unui contract de achiziție publică
de servicii sau produse;
b) 6 zile, în cazul în care se are în vedere atribuirea unui contract de achiziție publică
de produse de complexitate redusă;
c) 15 zile, în cazul în care se are în vedere atribuirea unui contract de achiziție publică
de lucrări.
În cazul prevăzut la lit. b), dacă autoritatea contractantă decide organizarea unei etape
de negociere a ofertelor, acest aspect îl precizează în anunțul de participare simplificat. În
39 Art. 113, alin. (4), Legea 98/2016
cazul prevăzut la lit. b), autoritatea contractantă are obligația de a transmite anunțul de
participare simplificat, spre publicare în SEAP, cu cel puțin 10 zile înainte de data-limită
pentru depunerea solicitărilor de participare. În cazul prevăzut la lit. b), autoritatea
contractantă are obligația de a transmite simultan, tuturor candidaților selectați, o invitație de
participare la etapa a doua.
În etapa a doua a cazului prevăzut la lit. b), perioada minimă între data transmiterii
invitației de participare și data-limită de depunere a ofertelor este de cel puțin 10 zile. În
cazul în care se are în vedere atribuirea unui contract de achiziție publică de produse de
complexitate redusă, perioada minimă este de cel puțin 6 zile.
În cazul în care o situație de urgență, demonstrată în mod corespunzător de către
autoritatea contractantă, face imposibil de respectat perioadele prevăzute la art. 113, alin. (5)
sau alin. (9) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă poate stabili o perioadă redusă
pentru depunerea solicitărilor de participare/ofertelor, care nu poate fi mai mică de 6 zile de
la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare, respectiv transmiterii invitației
de participare, în cazul atribuirii unui contract de achiziție publică de servicii sau produse,
respectiv de 9 zile, în cazul unui contract de achiziție publică de lucrări.
CAPITOLUL IV
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA PROCEDURII DE
ATRIBUIRE
IV.1. CONSULTAREA PIEȚEI
Înainte de inițierea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a
organiza consultări ale pieței în vederea pregătirii achiziției, prin raportare la obiectul
contractului de achiziție publică, și pentru a informa operatorii economici cu privire la
planurile de achiziție și cerințele avute în vedere în legătură cu acestea, făcând cunoscut acest
lucru prin intermediul SEAP, precum și prin orice alte mijloace . 40
În cadrul consultărilor prevăzute mai sus, autoritatea contractantă are dreptul de a
invita experți independenți, autorități publice sau operatori economici, inclusiv organizații
reprezentative ale acestora.
Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza sau implementa opiniile, sugestiile sau
recomandările primite în cadrul consultărilor pentru pregătirea achiziției și pentru organizarea
și desfășurarea procedurii de atribuire, cu condiția ca utilizarea sau implementarea acestor
opinii, sugestii sau recomandări să nu aibă ca efect denaturarea concurenței și/sau încălcarea
principiilor nediscriminării și transparenței.
Modalitățile, condițiile și procedura de organizare și de desfășurare a consultărilor se
stabilesc prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016.
În situația în care un candidat/ofertant sau o entitate care are legături cu un
candidat/ofertant a oferit opinii, sugestii sau recomandări autorității contractante în legătură
cu pregătirea procedurii de atribuire, în cadrul consultărilor prevăzute la art. 139 din Legea
nr. 98/2016 sau în orice alt mod, inclusiv ca parte a unor servicii de consultanță, ori a
participat în alt mod la pregătirea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă ia toate
măsurile necesare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat/ofertant la
procedura de atribuire nu este de natură a denatura concurența . 41
40 Ra ț iu Monica Amalia, op. cit. , p. 195
41 Ibidem
Măsurile pot include, printre altele, comunicarea către ceilalți candidați/ofertanți a
informațiilor relevante care au fost transmise în contextul participării
candidatului/ofertantului la pregătirea procedurii de atribuire sau care decurg din această
participare și stabilirea unor termene corespunzătoare pentru depunerea ofertelor.
Înainte de orice astfel de excludere, candidații sau ofertanții trebuie să aibă
posibilitatea de a demonstra că implicarea lor în pregătirea procedurii de achiziție nu poate
denatura concurența.
IV.2. ÎMPĂRȚIREA PE LOTURI
Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea pe loturi a contractelor
de achiziție publică și a acordurilor-cadru și, în acest caz, de a stabili dimensiunea și obiectul
loturilor, cu condiția includerii acestor informații în documentele achiziției . 42
În sensul alin. (1), autoritatea contractantă va stabili obiectul fiecărui lot, pe baze
cantitative, adaptând dimensiunea contractelor individuale astfel încât să corespundă mai bine
capacității întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele
meserii și specializări implicate, pentru a adapta conținutul contractelor individuale mai
îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze
ulterioare ale proiectului.
În situația în care autoritatea contractantă nu recurge la atribuirea contractului pe
loturi, aceasta are obligația de a justifica decizia de a nu atribui contractul pe loturi.
În cazul prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă precizează în anunțul de
participare dacă ofertele pot fi depuse pentru unul, pentru mai multe sau pentru toate loturile.
Autoritatea contractantă are dreptul, chiar și în cazul în care pot fi depuse oferte
pentru mai multe sau pentru toate loturile, să limiteze numărul de loturi care pot fi atribuite
aceluiași ofertant; în această situație, autoritatea contractantă precizează în anunțul de
participare numărul maxim de loturi care pot fi atribuite unui ofertant.
Autoritatea contractantă are obligația de a indica în documentele achiziției criteriile și
regulile obiective și nediscriminatorii care se vor aplica pentru stabilirea loturilor care vor fi
atribuite aceluiași ofertant, în cazul în care în urma aplicării criteriului de atribuire și a
factorilor de evaluare ar rezulta atribuirea către un ofertant a unui număr de loturi mai mare
42 Art. 141, alin. (1), Legea nr. 98/2016
decât numărul maxim admis . 43
În cazul în care aceluiași ofertant îi pot fi atribuite mai multe loturi, autoritatea
contractantă are dreptul de a decide atribuirea contractului/contractelor prin reunirea mai
multor loturi sau a tuturor loturilor și atribuirea acestora aceluiași ofertant, dacă a precizat în
anunțul de participare faptul că își rezervă dreptul de a face acest lucru și a indicat loturile sau
grupurile de loturi care pot fi reunite.
În cazul în care aceluiași ofertant îi pot fi atribuite mai multe loturi, autoritatea
contractantă efectuează o evaluare comparativă a ofertelor, pentru a stabili dacă ofertele
depuse de către un ofertant pentru o anumită combinație de loturi luate în ansamblu ar primi
un punctaj superior prin aplicarea criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți în
documentația de atribuire prin raportare la loturile respective față de punctajul total obținut de
ofertele pentru loturile individuale în cauză luate separat.
Autoritatea contractantă efectuează evaluarea comparativă prevăzută la alin. (9) prin
stabilirea în primul rând a punctajelor ofertelor pentru fiecare lot în parte prin aplicarea
criteriului de atribuire și a factorilor de evaluare stabiliți în documentația de atribuire și, apoi,
prin compararea punctajului total astfel obținut cu punctajul atribuit ofertelor depuse de către
un ofertant pentru combinația de loturi respectivă, în ansamblu.
IV.3. DOCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE
Documentația de atribuire este elaborată de autoritatea contractantă și aprobată de
reprezentantul legal al acesteia. Această documentație de atribuire conține:
– fișa de date(corelație cu DUAE);
– caietul de sarcini / Document descriptive (specificații tehnice);
– proiectul de contract(clause contractual obligatorii);
– formulare și modele de documente, inclusiv DUAE.
Documentația de atribuire este evaluată de către ANAP prin Direcția Generală
Ex-ante (art. 23 din HG nr. 395/2016, art. 25 din HG nr. 394/2016).
ANAP evaluază conformitatea cu legisla ț ia aplicabilă în domeniul achizi ț iilor publice
a documenta ț iilor de atribuire aferente contractelor de achizi ț ie publică/acordurilor-cadru, cu
43 Dumitru Daniel Șerban, op. cit. , p. 92
excep ț ia caietului de sarc ini sau a documenta ț iei descriptive . 44
44 Art. 23, HG nr. 395/2016
STUDIU DE CAZ
În ceea ce prive ș te aspectele practice ale acestei lucrări, voi prezenta, în această parte,
un Caiet de sarcini ș i un Proiect de contract realizat de către mine pe baza acestui Caiet de
sarcini.
Caiet de sarcini având ca obiect achizi ț ia de consumabile
cartu ș e cu cerneală ș i toner pentru imprimante ș i copiatoare
1. Beneficiarul achizi ț iei: Primăria Municipiului Constanța, B-dul. Tomis, nr.
51, , Constanța
2. Obiectul achizi ț iei: Achizi ț ionarea, pe loturi, de consumabile – cartu ș e cu
cerneală ș i toner pentru i mprimante ș i copiatoare
3. Coduri CPV: 30192113-6 Cartu ș e de cerneală ș i 30125100-2 Cartu ș e de tip
toner
4. Condi ț ii tehnice minime ș i de calitate:
4.1. Este obligatoriu să se men ț ioneze în ofertă faptul că produsele ofertate sunt
originale (OEM, nu sunt reumplute sau compatibile), pentru a ne asigura că se îndeplinesc
condi ț iile necesare pentru păstrarea garan ț iei echipamentelor.
4.2. Codul produsului să fie inscrip ț ionat în întregime pe ambalaj (cartu ș ) din
procesul de fabricare ș i nu aplicat ulterior cu etichetă autoadezivă.
4.3. Termenul de garan ț ie a produselor va fi de minim 12 luni din momentul
livrării ș i recep ț ionării. Acesta se va specifica în oferta tehnică, pentru fiecare tip de produs în
parte.
4.4. Ofertantul va prezenta perioada de valabilitate a ofertei, care trebuie să fie de
minim 90 de zile calendaristice.
4.5. Dacă vreunul din produsele furnizate nu corespunde specifica ț iilor,
beneficiarul are dreptul să îl respingă, iar furnizorul are obliga ț ia, fără a modifica pre ț ul
produsului respectiv, de a înlocui produsul refuzat.
4.6. Dacă se constată că produsele livrate nu sunt corespunzătoare calitativ, sunt
defecte sau prezintă vicii de fabrica ț ie, acestea vor fi înlocuite pe cheltuiala furnizorului.
Furnizorul va răspunde pentru calitatea ș i cantitatea produselor livrate, autoritatea
contractantă fiind în drept să solicite înlocuirea gratuită a produselor depreciate sau
necorespunzătoare cu cerin ț ele din Caietul de sarcini.
5. Modalitatea de întocmire a ofertei tehnice ș i financiare:
5.1 . Oferta tehnică
Lotul 1 – cartu ș e cu cerneală pentru imprimante ș i copiatoare
Nr.
crt. Denumire U.M. Cantitate Termen
garan ț ie
(nr. luni)
1. Epson C13T74414010 – 10 k pag. Buc. 20
2. HP C9504EE (black) – DJ 5940 1,7k pag. Buc. 13
3. Epson T6361 Black Photo 700ml – Epson Stylus
Pro9700 Buc. 5
4. Epson T6362 Cyan 700ml – Epson Stylus Pro9700 Buc. 5
5. Epson T6363 Magenta 700ml – Epson Stylus
Pro9700 Buc. 5
6. Epson T6364 Yellow 700ml – Epson Stylus
Pro9700 Buc. 5
7. Epson T6368 Mate Black 700ml – Epson Stylus
Pro9700 Buc. 5
Lotul 2 – cartu ș e cu toner pentru imprimante ș i copiatoare
Nr
.
crt
. Cartu ș toner U.M
. Cantitate Termen
garan ț ie
(nr. luni)
1. Kyocera TK 3130 – FS 4200dn 25k pag. Buc. 36
2. Kyocera TK 3100 – FS 2100dn 12,5k pag. Buc. 35
3. Kyocera TK170 – FS 1370dn 7,2k pag. Buc. 77
4. HP – CF280XD 2×6,9k pag. Buc. 16
5. HP – CE278A Double Pack 2×2,1k pag. Buc. 25
6. HP 51X – LJ M3027 13k pag. Buc. 1
7. HP – CE255XD 2×12,5k pag. Buc. 2
8. HP Color LaserJet 5550 Black C9730A, 13k Buc. 3
9. HP Color LaserJet 5550 Cyan C9731A, 12k Buc. 2
10. HP Color LaserJet 5550 Yellow C9732A,
12k Buc. 2
11. HP Color LaserJet 5550 Magenta C9733A,
12k Buc. 2
12. Kyocera TaskAlfa 3501i, black, TK6305 Buc. 31
13. Kyocera TaskAlfa 6501i, black, TK6705 Buc. 35
5.2. Oferta financiară
Lotul 1 – cartu ș e cu cerneală pentru imprimante ș i copiatoare
Nr.
crt. Cartu ș cerneală Nr.
bucă ț i Pre ț
unitar lei
fără
TVA Pre ț total lei
fără TVA
1. Epson C13T74414010 – 10 k pag. 20
2. HP C9504EE (black) – DJ 5940 1,7k pag. 13
3. Epson T6361 Black Photo 700ml – Epson
Stylus Pro9700 5
4. Epson T6362 Cyan 700ml – Epson Stylus
Pro9700 5
5. Epson T6363 Magenta 700ml – Epson
Stylus Pro9700 5
6. Epson T6364 Yellow 700ml – Epson
Stylus Pro9700 5
7. Epson T6368 Mate Black 700ml – Epson
Stylus Pro9700 5
Total – –
Lotul 2 – cartu ș e cu toner pentru imprimante ș i copiatoare
Nr.
crt. Cartu ș toner Nr.
bucă ț i Pre ț
unitar lei
fără
TVA Pre ț total lei
fără TVA
1. Kyocera TK 3130 – FS 4200dn 25k pag. 36
2. Kyocera TK 3100 – FS 2100dn 12,5k pag. 35
3. Kyocera TK170 – FS 1370dn 7,2k pag. 77
4. HP – CF280XD 2×6,9k pag. 16
5. HP – CE278A Double Pack 2×2,1k pag. 25
6. HP 51X – LJ M3027 13k pag. 1
7. HP – CE255XD 2×12,5k pag. 2
8. HP Color LaserJet 5550 Black C9730A,
13k 3
9. HP Color LaserJet 5550 Cyan C9731A,
12k 2
10. HP Color LaserJet 5550 Yellow C9732A,
12k 2
11. HP Color LaserJet 5550 Magenta C9733A,
12k 2
12. Kyocera TaskAlfa 3501i, black, TK6305 31
13. Kyocera TaskAlfa 6501i, black, TK6705 35
Total – –
Ofertantul va specifica întocmai denumirea produselor specificată în Caietul de
sarcini, fără alte adăugări/modificări.
5.3. Împăr ț irea pe loturi
Ofertan ț ii vor înto cmi oferta financiară ș i oferta tehnică pe ntru unul sau două loturi,
pentru întreaga cantitate din fiecare lot specificată în Caietul de sarcini.
5.4. Alte precizări: Toată coresponden ț a va fi redactată în limba romană, la fel ca
ș i întocmirea ofertei de către ofertant, precum ș i toate documentele care au legătură cu oferta.
Toate cheltuielile pentru pregătirea ș i depunerea ofertelor vor fi suportate de către ofertan ț i.
Primăria municipiului Constan ț a nu poate fi făcută responsabilă pentru aceste costuri,
indiferent de rezultatul procesului de selec ț ie a ofertelor.
6. Condi ț ii de livrare a produselor:
6.1. Termenul de livrare a produselor va fi de maxim 30 de zile calendaristice de la
data primirii comenzii ferme din partea beneficiarului. Întreaga cantitate de produse va fi
livrată la sediul beneficiarului – Bd. Tomis nr. 51, în termenul de livrare specificat.
6.2. Se acceptă ș i livrări par ț iale, pe măsură ce produse le sunt disponibile.
6.3. Ofertantul va trebui să asigure pe cheltuiala proprie atât livrarea produselor la
sediul indicat de beneficiar cât ș i alte eventuale costuri suplimentare legate de livrare.
6.4. Livrarea produselor se consideră încheiată în momentul în care reprezentantul
autorită ț ii contractante prime ș te toate produsele din comanda respectivă ș i toate documentele
de livrare: factura fiscală, avizul de înso ț ire a mărfii, certificatul de calitate sau declara ț ia de
conformitate.
7. Modalitatea de plată ș i durata contractului: Plata se va face în termen de
maxim 30 de zile de la primirea ș i înregistrarea facturii la sediul beneficiarului, după
semnarea de catre ambele păr ț i a procesului verbal de recep ț ie pentru toate produsele din
cadrul lotului. Pre ț urile vor fi expimate în lei fără TVA/buc. ș i nu în euro. Pe factură va fi
trecută denumirea produselor a ș a cum este trecută ș i în comandă. Durata contractului va fi de
12 luni calendaristice, începând cu data înregistrării de către beneficiar.
8. Modalitatea ș i criteriul de atribuire: Criteriul de atribuire va fi ”pre ț ul cel
mai scăzut” pentru fiecare lot în parte, în condi ț iile în care sunt respectate cerin ț ele tehnice
men ț ionate în prezentul C aiet de sarcini.
PROIECT DE CONTRACT DE FURNIZARE
Privind “Lotul 1 – achizi ț ia de consumabile cartu ș e cu cerneală pentru imprimante ș i
copiatoare”
Nr.______________________
1.PĂR Ț ILE CONTRAC TANTE
A) UAT MUNICIPIUL CONSTAN Ț A , ca persoană juridică de drept public, legal
reprezentat prin Dl. Primar Decebal Făgădău, cu sediul în bd.Tomis nr.51, municipiul
Constan ț a, jude ț ul Constan ț a, cod po ș tal 900725, România, cod de înregistrare fiscală
nr.4785631, cont nr. RO57TREZ24A65040271030X deschis la Trezoreria Municipiului
Constan ț a, în calitate de BENEFICIAR,
ș i
B) _____________ , legal reprezentată prin _________, cu sediul în ________, număr de
ordine în registrul Comer ț ului ___________, cod unic de înregistrare _________, cont nr.
____________ deschis la __________, în calitate de FURNIZOR,
Având în vedere Legea nr. 98/2016 privind achizi ț iile publice, H.G. nr. 395 din 2 iunie
2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la
atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016
privind achizițiile publice cu modificările ș i completările ulterioare ș i în temeiul
Caietului de sarcini, s-a încheiat prezentul proiect de contract:
2. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art.2.1. Obiectul contractului îl constituie achizi ț ionarea de consumabile Lotul 1 –
cartu ș e cu cerneală pentru imprimante ș i copiatoare.
3. PRE Ț UL CONTRAC TULUI
Art.3.1.Valoarea totală a contractului este de ______ lei fără TVA , în conformitate
cu oferta financiară, anexă la prezentul contract.
Art.3.2. Pre ț ul est e ferm pe toată perioada de derulare a contractului.
4. MODALITĂ Ț I DE P LATĂ
Art.4.1. Plata se va face în termen de maxim 30 de zile de la primirea ș i înregistrarea
facturii la sediul Beneficiarului, după semnarea de către ambele păr ț i a procesului verbal de
recep ț ie finală pentru toat e produsele din cadrul lotului.
Art.4.2. Pe factură va fi trecută denumirea produselor a ș a cum este trecută ș i în
comandă.
5. DURATA CONTRACTULUI
Art.5.1. Durata contractului este de 12 luni calendaristice, începând cu data
înregistrării de către Beneficiar.
6. OBLIGA Ț IILE PĂR Ț ILOR
Obligatiile Furnizorului
Art.6.1. Dacă vreunul din produsele furnizate nu corespunde specifica ț iilor,
Beneficiarul are dreptul să îl respingă, iar Furnizorul are obliga ț ia, fără a modifica pre ț ul
produsului respectiv, de a înlocui produsul refuzat;
Art.6.2. Dacă se constată că produsele livrate nu sunt corespunzătoare calitativ,
sunt defecte sau prezintă vicii de fabrica ț ie, acestea vor fi înlocuite pe cheltuiala
Furnizorului. Furnizorul va răspunde pentru calitatea ș i cantitatea produselor livrate,
Beneficiarul fiind în drept să solicite înlocuirea gratuită a produselor depreciate sau
necorespunzătoare cu cerin ț ele din contract;
Art.6.3. Produsele trebuie să fie originale (OEM, sa nu fie reumplute sau
compatibile), pentru a se asigura că îndeplinesc condi ț iile necesare pentru păstrarea
garan ț iei echipamentelor;
Art.6.4. Codul produsului trebuie să fie inscrip ț ionat în întregime pe ambalaj
(cartu ș ) din procesul de fa bricare ș i sa nu fie aplicat ulterior cu et ichetă autoadezivă;
Art. 6.5. Furnizorul î ș i asumă întreaga responsabilitate privind calitatea
produsului livrat;
Art.6.6. Furnizorul va respecta toate prevederile legale în vigoare la nivel
na ț ional, care con ț in reglementări referitoare la protec ț ia muncii, prevenirea incendiilor
ș i protec ț ia mediului, specifice activită ț ilor din domeniu, prin luarea tuturor măsurilor ce
se impun în vederea îndeplinirii obiectului contractului, precum ș i pentru protec ț ia
personalului. (Furnizorul poate ob ț ine informa ț ii privind reglementările obligatorii ce
trebuie respectate pe parcursul executării contractului, referitoare la protec ț ia muncii,
PSI, protec ț ia mediului înconjurător, de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspec ț ia
pentru Prevenirea Incendiilor, respectiv Agen ț ia pentru Protec ț ia Mediului);
Art.6.7. Furnizorul se obligă ca, în situa ț ia când se constată că a încasat de
achizitor sume ce nu i se cuveneau, să le restituie la valoarea constatată într-un termen de
maxim 7 zile calendaristice de la data în ș tiin ț ării. Pentru fiecare zi de întârziere,
furnizorul va fi penalizat cu 1% din valoarea sumei constatată a fi încasată nejustificat;
Art.6.8. Furnizorul este răspunzător de exactitatea ș i legalitatea datelor înscrise în
facturi ș i se obligă să restituie sumele încasate necuvenit ș i foloasele realizate aferente
acestor sume, stabilite ca atare în urma controlului organelor abilitate (C.F.I.,C.F.P., Curtea
de Conturi etc.). Furnizorul va prezenta organelor abilitate mai sus men ț ionate, orice
documente sau acte solicitate;
Art.6.9. Furnizorul se obligă să respecte condi ț iile tehnice minime ș i de calitate,
precizate în caietul de sarcini anexă la prezentul contract.
Obliga ț iile Benef iciarului
Art.6.10. Beneficiarul are obliga ț ia de a efectua plă ț ile către Furnizor a ș a cum este
stabilit la Cap. 4 – Modalită ț i de plată;
Art.6.11. Beneficiarul va pune la dispozi ț ia Furnizorului date ș i informa ț ii necesare
pentru furnizarea produselor ș i îl va sprijini în orice demers al său, realizat pentru furnizarea
acestora;
Art.6.12. Beneficiarul va semna procesele verbale de livrare par ț ială ș i procesul
verbal de recep ț ie finală în prezen ț a Furnizorului, după livrarea de către Furnizor a
produselor, în conformitate cu cerin ț ele din caietul de sarcini.
Art.6.13. Pe perioada de garan ț ie a produselor, Beneficiarul va semnala în scris (prin
email, fax sau prin po ș tă) Furnizorului orice defec ț iune apărută la produsele ce fac obiectul
prezentului contract.
7.PERIOADA DE GARAN Ț IE ACORDATĂ PRODUSULUI
Art.8.1. Termenul de garan ț ie a produselor va fi de minim 12 luni din momentul
livrării ș i recep ț ionării acestora de către Beneficiar. Termenul de garan ț ie este specificat
în oferta tehnică (anexă la contract), pentru fiecare tip de produs în parte.
8. RECEP Ț IA SERVIC IULUI Ș I CONDI Ț II DE LIVRARE
Art.8.1. La predarea produselor se încheie un Proces verbal de recep ț ie semnat de
către ambele păr ț i.
Art.8.2. Procesul verbal de recep ț ie se va semna fără obiec ț iuni în condi ț iile în
care reprezentantul Beneficiarului constată că au fost respectate obliga ț iile furnizorului ș i
termenul stabilit, conform prezentului contract. Verificarea ș i recep ț ia produselor se va
face în prezen ț a Furnizor ului, la sediul Beneficiarului.
Art.8.3. Termenul de livrare a produselor va fi de maxim 30 de zile calendaristice
de la data primirii comenzii ferme din partea Beneficiarului. Întreaga cantitate de produse
va fi livrată la sediul Beneficiarului – Bd. Tomis nr.51, în termenul de livrare specificat.
Art.8.4. Se acceptă ș i livrări par ț iale, pe măsură ce produs ele sunt disponibile.
Art.8.5. Furnizorul va trebui să asigure pe cheltuiala proprie atât livrarea
produselor la sediul indicat de Beneficiar, cât ș i alte eventuale costuri suplimentare legate
de livrare.
Art.8.6. Livrarea produselor se consideră încheiată în momentul în care
reprezentantul autorită ț ii contractante prime ș te toate produsele din cadrul lotului ș i toate
documentele de livrare: factura fiscală, avizul de înso ț ire a mărfii, certificatul de calitate
sau declara ț ia de conform itate.
9. ÎNCETAREA CONTRACTULUI
Art.9.1. Contractul încetează în următoarele situa ț ii :
– prin acordul păr ț ilor;
– la expirarea termenului pentru care a fost încheiat, dacă acesta nu se va prelungi;
– în caz de faliment, dizolvare sau lichidare a prestatorului;
– în caz de for ț ă majoră;
10. REZILIEREA CONTRACTULUI
Art.10.1. Prezenta clauză constituie pact comisoriu în situa ț ia nerespectării de către
păr ț i a obliga ț iilor prevăzute la pct.6 din prezentul contract ș i rezilierea lui se face de plin
drept, fără soma ț ie, puner e în întârziere sau interven ț ia instan ț ei de judecată.
Art.10.2. Pentru depă ș irea termenului de furnizare ș i pentru nerespectarea obliga ț iilor
prevăzute în contract, achizitorul î ș i rezervă dreptul de a rezilia unilateral contractul prin
notificare scrisă Furnizorului, care este considerat în această situa ț ie de drept în întarziere.
Art.10.3. Beneficiarul are dreptul de a denun ț a unilateral prezentul contract, în cazul
în care acesta nu ar fi trebuit atribuit prestatorului respectiv, având în vedere o încălcare
gravă a obliga ț iilor care rezultă din legisla ț ia europeană relevan tă ș i care a fost constatată
printr-o decizie a Cur ț ii de Justi ț ie a Uniunii Europene.
Art.10.4. Beneficiarul are dreptul de a denun ț a unilateral prezentul contract, în cazul
în care pentru modificarea contractului este necesară organizarea unei noi proceduri de
atribuire.
Art.10.5. Beneficiarul are dreptul de a denun ț a unilateral prezentul contract, în cazul
în care Furnizorul se află la momentul atribuirii contractului, în una din situa ț iile care ar fi
determinat excluderea sa din procedura de atribuire, potrivit Legii nr. 98/2016.
Art.10.6. În cazul denun ț ării unilaterale a contractului de către Beneficiar, Furnizorul
are dreptul de a pretinde numai plata corespunzătoare pentru partea din contract îndeplinită
până la data denun ț ării un ilaterale a acestuia.
11. AMENDAMENTE
Art.11.1. Părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a
conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, pentru cauze care nu au putut
fi prevăzute la data încheierii contractului.
Art.11.2. Părțile contractante au dreptul, pe perioada de execuție a contractului,
de a conveni modificarea anexelor contractului, printr-un act adițional, în termenii și
condițiile prevăzute prin acest contract. Orice astfel de modificare nu poate conduce la
creșterea prețului contractului și nu poate fi realizată după expirarea termenului prevăzut
la art.4.1.
Art.11.3. Nici un amendament al contractului nu va avea efecte retroactive.
Actele adiționale intră în vigoare la data semnării acestora de către ultima parte.
Art.11.4. Modificarea contractului nu trebuie să conducă la diminuarea
avantajelor și, după caz, a factorilor de evaluare care au stat la baza declarării ofertei
câștigătoare a executantului.
Art.11.5.
(1) Modificarea termenului de prestare/execuție se efectuează prin act adițional
încheiat înainte de expirarea termenului inițial.
(2) Perioadele de recepție și/sau plată se consideră a fi în termenul contractului și
nu necesită a fi modificate prin act adițional indiferent de motivele pentru care perioadele
de recepție sau plată se extind (clarificări/remedieri în perioada de recepție sau plată
ș.a.).
Art.11.6.
(1) Prezentul contract poate fi modificat fără organizarea unei noi proceduri de
atribuire numai în condițiile art.221 din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice și se
publică în SEAP.
(2) Nu este permisă modificarea prețului prezentului contract în condițiile art.221
din Lege în așa fel încât noua valoare rezultată în urma respectivei modificări să
depășească pragurile prevăzute de Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice pentru
publicarea unui anunț de participare sau a unui anunț simplificat sau să fi impus
organizarea unei alte proceduri de atribuire decât cea aplicată pentru atribuirea
contractului/acordului-cadru respectiv.
(3) Orice modificare a prezentului contract în cursul perioadei sale de valabilitate
altfel decât în cazurile și condițiile prevăzute la art.221 din Legea nr.98/2016 privind
achizițiile publice se realizează prin organizarea unei noi proceduri de atribuire, în
conformitate cu dispozițiile Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice.
12. SOLU Ț IONAREA L ITIGIILOR
Art.12.1. Orice litigiu intervenit între păr ț i, în cadrul sau în legatură cu îndeplinirea
prevederilor contractuale, se va rezolva pe cât posibil pe cale amiabilă, în caz contrar litigiul
va fi deferit instan ț elor ju decătore ș ti competente.
13. COMUNICĂRI
Art.13.1. Orice document scris trebuie înregistrat atât în momentul transmiterii, cât ș i
în momentul primirii.
Art.13.2. Comunicările între păr ț i se pot face ș i prin telefon, fax sau e-mail, cu
condi ț ia confirmării în sc ris a primirii comunicării.
14. DOCUMENTELE CONTRACTULUI
Art.14.1. Documentele prezentului contract sunt:
a) Caietul de sarcini, inclusiv clarificările ș i/sau măsurile de remediere aduse până la
depunerea ofertelor ce privesc aspecte tehnice ș i financiare;
b) Oferta tehnică ș i oferta financiară, inclusiv clarificările din perioada de evaluare.
15. DISPOZI Ț II FINAL E
Art. 15.1. For ț a majoră apără de răspundere partea care o invocă, cu condi ț ia ca în
termen de 15 zile de la producerea evenimentului să în ș tiin ț eze, în scris, cealaltă parte despre
aceasta ș i despre consecin ț ele care apar în executarea prezentului contract.
Art.15.2. În cazul în care, din vina sa exclusivă, Furnizorul nu reu ș e ș te să î ș i
îndeplinească obliga ț iile asumate prin contract, Beneficiarul are dreptul de a deduce din pre ț ,
ca penalită ț i, o sumă reprezentând 0,03 % pe zi de întârziere, începând cu prima zi de
întârziere.
Art.15.3. În cazul în care Beneficiarul nu onorează factura în termenul prevăzut,
acesta are obliga ț ia de a plăti penalită ț i 0,03 % din plata neefectuată pentru fiecare zi de
întarziere.
Art.15.4. Clauzele prezentului contract se vor completa cu dispozi ț iile privitoare la
contract din Noul Cod civil, precum ș i cu caietul de sarcini anexă la prezentul contract.
Art.15.5. Prevederile prezentului contract vor fi guvernate de legile în vigoare din
România.
Art.15.6. Păr ț ile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a
conveni modificarea ș i/sau completarea prezentului contract prin acte adi ț ionale, care vor
face parte integrantă din contract.
Prezentul contract a fost întocmit în 2 (două) exemplare, câte unul pentru fiecare
parte contractantă, azi………………….
BENEFICIAR _ _ FURNIZOR______
CONCLUZII
După cum am putut vedea din această lucrate, prin achiziție sau achiziție publică se
înțelege achiziția de lucrări, de produse sau de servicii prin intermediul unui contract de
achiziție publică de către una ori mai multe autorități contractante de la operatori economici
desemnați de către acestea, indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate ori
nu realizării unui interes public.
În cazul contractelor de achiziție publică de servicii, al contractelor de achiziție
publică de lucrări și al contractelor de achiziție publică de produse care includ și servicii sau
lucrări ori operațiuni de amplasare și de instalare, autoritatea contractantă poate obliga
persoanele juridice sau alte entități constituite într-o altă formă de organizare prevăzută de
dispozițiile legale să indice, în cadrul ofertelor ori solicitărilor de participare, numele și
calificările profesionale relevante ale persoanelor fizice responsabile cu executarea
contractului în cauză.
Autoritatea contractantă poate derula un proces de consultare a pie ț ei înainte de
inițierea procedurii de atribuire, în vederea pregătirii achiziției, prin raportare la obiectul
contractului de achiziție publică.
Consultarea pie ț ei se ini ț iază prin publicarea în SEAP , precum și prin orice alte
mijloace, a unui anun ț privind consultarea. Această consultare a pie ț ei se realizează în cazul
în care se dore ș te achizi ț ionarea unor produse/servicii/lucrări cu grad ridicat de complexitate
tehnică, financiară sau contractuală, ori din domenii cu un rapid progres tehnologic.
După cum am văzut, autoritatea contractantă poate lua în considerare opiniile,
sugestiile sau recomandările primite în cazul încare le consideră relevante cu condiția ca
utilizarea sau implementareaacestor opinii, sugestii sau recomandări să nu aibă ca efect
denaturareaconcurenței și/sau încălcarea principiilor nediscriminării și transparenței, poate
decide ca opiniile, sugestiile sau recomandările să fie transmise numai prin mijloace
electronice la o adresă dedicată ș i poate organiza întâlniri cu fiecare persoană/organiza ț ie în
parte, în cadrul cărora se poartă discu ț ii cu privire la opiniile, sugestiile sau recomandările pe
care ace ș tia le-au transmi s.
Autoritatea contractantă are dreptul de a recurge la atribuirea pe loturi. În situația în
care nu recurge la atribuirea contractului pe loturi, aceasta are obligația de a justifica decizia;
ea precizează în anunțul de participare dacă ofertele pot fi depuse pentru unul, pentru mai
multe sau pentru toateloturile.
Autoritatea contractantă are dreptul să limiteze numărul de loturi care pot fi atribuite
aceluiași ofertant ș i precizează în anunțul de participare numărul maxim de loturicare pot fi
atribuite unui ofertant.
BIBLIOGRAFIE
I. Cărți, lucrări
1. Dumitru AP Florescu, Coman Lucica, Achizi ț iie publice. Reglementare, atribuire, audit
financiar, jurispruden ț ă , Editura Universul Juridic, București, 2016.
2. Dumitru Daniel Ș erban, Noua legisla ț ie privind achizi ț iile publice , Editura Hamangiu,
București, 2016.
3. Ra ț iu Monica Amalia , Noua legisla ț ie a achizi ț iilor publice ș i a concesiunilor , Editura
Universul Juridic, București, 2016.
II. Legislație
4. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice.
5. Legea nr. 99/2016 privind achizi ț iile sectoriale.
6. Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări ș i concesiunile de servicii.
7. Legea nr. 101/2016 privind remediile ș i căile de atac în materie de atribuire a contractelor
de achizi ț ie publică, a contractelor sectoriale ș i a contractelor de concesiune de lucrări ș i
concesiune de servicii, precum ș i pentru organizarea ș i func ț ionarea Consiliului Na ț ional de
Solu ț ionare a Contesta ț iilor.
8. H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
referitoare la atribuirea contractului de achizi ț ie publică/acordului-cadru din Legea nr.
98/2016 privind achizi ț iile publice.
9. H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor
referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind
achizi ț iile sectoriale.
10. Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European ș i a Consiliului din 26 februarie 2014
privind atribuirea contractelor de concesiune.
11. Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European ș i a Consiliului din 26 februarie 2014
privind achizi ț iile publice si de abrogare a Directivei 2004/18/CE.
12. Directiva 2014/25/UE a Parlamentului European ș i a Consiliului din 26 februarie 2014
privind achizi ț iile efectu ate de entită ț ile care î ș i desfă ș oară activitatea în sectoarele apei,
energiei, transporturilor ș i serviciilor po ș tale ș i de abrogare a Directivei 2004/18/CE.
13. Ordinul nr. 281/2016 din 22 iunie 2016 privind stabilirea formularelor standard ale
Programului anual al achizițiilor publice și Programului anual al achizițiilor sectoriale .
III. Web
14. www.anap.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prezenta lucrare este dedicată achizi ț iilor publice, un domeniu în perpetuă schimbare [603995] (ID: 603995)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.
