Prezenta Figurii Feminine la Pupitrul de Stiri ( de la Sanda Manu Si Pana la Andreea Esca )

CAPITOLUL I

CONCEPTE TEORETICE

1.1. PRESA FEMININĂ

1.1.1. Presa feminină în lume

Definiția presei feminine este una relativ simplă. Potrivit lui Marian Petcu, în lucrarea „Tipologia presei românești”, care îl citează pe R.Cayrol, presa feminină este compusă din „publicațiile care se proclamă ca fiind destinate unei clientele feminine și ale căror anchete demonstrează că cititorii fideli sînt efectiv femeile” (CAYROL, R., 1991, 232 )(Ibidem, p. 28). Atfle spus, aceste publicații cuprind subiecte de interes feminin, sunt scrise de către și pentru femei.

Presa feminină își face apariția în secolul al XVIII-lea, în Franța, odată cu dubutul a numeroase publicații, precum: „Le Courrier de la Nouveauté” (1758), „Le Petit Echo de la Mode” – aspecte practice, „La Veillée des Chaumiéres” – aspecte sentimentale, „L’art et le Monde” – aspecte ce țin de lux. În secolul XIX, în Statele Unite ale Americii, începe să se dezvolte presa feminină modernă.

Presa ce are drept public femeile,poate fi încadrată în categoria presei periodice, care grupează, atât magazinele (termen ce aparține terminologiei franceze), revistele lunare (în marea b#%l!^+a?lor majoritatea, revistele pentru femei au o apariție lunară), săptămânale, dar și cele cu periodicitate zilnică (cotidienele). Revistele pentru femei, periodicele, valorifică funcția de informare prin ilustrații, și mai puțin prin text. Textul avea doar rolul de a explica ceea ce se întâmpla în respectivele imagini (funcția metalingvistocă).

În anii ’70, oferta jurnalistică se afșă în competiție cu evoluția tehnologică, datorată apariției televiziunii. La nivel economic, are loc o criză, iar renumitele reviste cu tiraje uriașe („Look”, „Life”), dispar. În acest nou context economic, periodicele adoptă o nouă strategie: se b#%l!^+a?transformă în news-magazines; vor fi hebdomadare de informare generală: „Times”, „Newsweek”, „Der Spiegel” (Germania), modificându-se așezarea în pagină, modul de redactare și se acordă o mare importanță opiniei.

Dorin Popa în lucrarea „Mass-media astăzi”, afirma cî presa specializată se adresează unui singur public (respectiv, presa feminină, care se adresează femeilor), dar și unui singur subiect (de exemplu, emanciparea femeii).

În 1964, în Franța, apare o schimbare la nivelul prezentării, dezvoltându-se tehnicile de imprimare, policromia, ilustrația („Finance”, „Le Nouvelle Observateur”, „Le Point”, „Madame Figaro”, „Elle”, „Cosmopolitan”, „Marie Claire” etc.). În Germania, în aceeași perioadă, apar 400 de magazine ilustrate și peste 750 de periodice specializate, cu tiraje de peste 140.000 de exemplare: „Zeit”, „Der Spiegel”, „Bayern Kurier”, „Bravo”, „Burda” etc. În Italia, audiența periodicelor este de trei ori mai mare decât cea a jurnalelor.

1.1.2. Presa feminină în România

În România, au existat foarte multe publicații care au fost conduse de către femei, care au apărut ca urmare a necesității unor publicații care să se adreseze femeilor. Doamna conf.dr.Aurelia Lăpușan, a sustras din Dicționarul presei literare românești, 1790-1990 lui Ion Hangiu, următoarele publicații adresate femeilor:

“Eliade Rădulescu și-a botezat Curier de ambe sexe, în 1837, pentru că „jumătate din omenirea contimporană este de sexul cel frumos și deosebit că și ea poate să-și reclame în soțietate drepturile de om atingătoare la felul său”.

Prima revistă literară în limba română a fost condusă de o femeie, Constanția de Dunca(Schiau) director proprietar. Amiculu familiei. Littere-șciințe-arte-pedagogie-industrie, apare la București, bilunar, 1863-31 octombrie 1865.

În ordine cronologică apăreau: Mama și copilul. Ziar de duminică, București, 4 iulie 1865-24 august 1866, director Maria Rosetti, printre colaboratori V.A.Urechia, Mircea C.Rosetti, D.Bolintineanu.

Femeia română, publicație literară și politică pentru apărarea drepturilor femeilor, București, bisăptămânal, 1 ianuarie 1878-12 aprilie 1881, director Maria Flechtenmacher( Maria Flechtenmacher 1838–1888)

Bucharest mondain. Journal illustre hebdomadaire, litteraire, mandaine, artistique, theatral et sportif, Bucuresti, 15 noiembrie 1892-14 februarie 1893, colaboratori Carmen Sylva și Elena Văcărescu

Dochia, revistă lunară, București, mai 1896-aprilie 1898, sub direcția Adelei Xenopol. Pentru susținerea și apărarea drepturilor femeii, emanciparea ei economică, intelectuală, juridică și politică

Comoara tinerimii. Revistă pentru adevăr, bine și frumos, bilunar, București,1 iulie 1905-30 sept.1906, sub redacția unui comitet în care se aflau Ecaterina Arbore și Sofia nădejde, propunându-și să ajute școala și familia.

O revistă apărută în 1908- Gazeta Feminină – se considera “organ al mișcărei femeniste în literatură, artă, știință, viață socială și economică, modă și sport”,  unul din primele ziare care folosește clar termenul de feminism.

Uniunea femeilor române”, 1908, trăda din titlu editorul,

Dunărea, revistă literară-culturală, Galați, săptămânal 25 mai -16 nov 1919, pentru stimularea energiilor literar artistice locale,

Lumina femeii, revistă lunară, apărea la Cluj, 1 oct 1920-sept-dec.1922, secretar red. Elena Georgescu Tistu, semnează texte Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Lucian Blaga, Emanoil Bucuța, Ion Simionescu, Agârbiceanu etc.

Năzuința. Literatură, știință, artă. Revistă tradiționalistă, Craiova, lunar, aprilie 1922-mai 1929, cu un comitet condus de Elena Farago

Mama română. Artă. literatură, educație, Iași, aprilie-iunie 1930, colaboratori: Demostene Botez, Victor Eftimiu, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu

Revista scriitoarei. Literatură, artă, chestiuni sociale. București, lunar, nov 1926-dec.1940, ian.1942-dec.1943. Comitetul de conducere: Margareta Miller Verghy, H.Papadat Bengescu, Aida Vrioni, Claudia Millian, dar și Liviu Rebreanu, Ion Pillat, Adrian Maniu. Este a patra revistă periodică înființată de Adela Xenopol între 1896-1926.

Bis. Artă, teatru, cinema, muzică, apare la București, săptămânal, 19 sept 1943-23 oct.1946, director Sanda Cocărăscu.”( Lăpușan, Aurelia, Publicistica feminină de provincie și spațiul european)

Marian Petcu ne face cunocute în “Tipologia presei românești”și alte titluri de reviste pentru femei: Femeia, jurnal nepolitic, Roman, 1868, Femeia și familia, Sibiu, 1903, Femeia, București, 1928, Femeia elegantă, București 1914. b#%l!^+a?

Pentru perioada 1989-1999, același autor, semnalează prezența a 34 de titluri de presă feminină. b#%l!^+a?

1.1.3. Ariile ce conferă identitate presei feminine

Același autor ne vorbește despre opt arii ce oferă identitate acestor categorii de presa:

(Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 227)

În cele ce urmează, voi prezenta, succint, fiecare arie de identitate:

Aria de serviciu/informare – însumează acele articole care oferă informații utilitare, presei feminine oferindui-se „funcția de ghid”( Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 227) din domeniile cele mai diverse: modă, frumusețe, culinar, educația copiilor, sănătate, loisir, sfaturi ale medicilor, psihologiclor etc.

Aria normativității – însumează informații legate de familie și carieră, în care cititoarele se indentifică cu modelele oferite în paginile respectivelor publicații.

Aria de legitimare – însumează articolele ce fac referire la femei în diferite posturi profesionale, în care numărul femeilor este relativ mic: femeia-manager, femeia-deputat. Pe scurt, este vorba de elemente legate de emanciparea femeii, de asumarea unei poziții egale de către acesta cu bărbatul.

Aria confesionalității – însumează acele articole-confesiune ale diferitelor femei, articole ce fac referiri la experiențele de viață ale acestora (de exemplu, rubrica din revista „Elle”, denumită „Elle curier”).

Aria evaziunii – însumează articolele ce fac referire la modalități de relaxare, de interacțiune în societate, de stimulare a imaginației. În această arie intră și astrologia, horoscopul, numerologia.

Aria ludicului – în acestă categori intră jocurile, concursurile, integramele, rebusurile, anagramele etc.

Aria complemetarității ludicului – reprezintă „o formă de dialog inter-mediatic: eroii din ficțiunile televizuale, celebritățile „electronice”, dau nume unor titluri de reviste – Inimă sălbatică, Alejandra, Macarena, Beverly Hilles, Miss Elle și altele și/sau „consistență” discursului mediatic feminin” ( Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 232) Așadar, conținutul acestor publicații este „extras” din cinematografie, filmologie și televiziune.

Aria publicității – ponderea mare a publicității și ilustrației în revistele pentru femei.

1.1.4. Caracteristicile presei feminine

Potrivit lui Claude Jean Bertrand, în lucrarea „O introducere în presa scrisă și vorbită”, unul din motivele pentru care aceste publicații au un succes atât de mare este gradul ridicat de adaptabilitate: „din cele zece mari reviste feminine de astăzi, șase datează din anii ’80. Iar informatica le-a ajutat foarte mult”(Bertrand, Claude Jean, O introducere în presa scrisă și vorbită, ed.a 2-a, rev., Editura Polirom, Iași, 2001, p. 64)

Tot acest autor este de părere că aceste reviste nu sunt, totuși, foarte originale, însă, sunt foarte căutate, existând o mare cerere de exportare a acestora. Spre exemplu, Marie Claire, Elle, au, fiecare, câte 20 de ediții în alte limbi, iar Harper’s Bazaar, 24.

Marian Petcu ne propune anumite elemente care conferă succesul acestui tip de presă:

“promovarea spectacularului și a imaginarului” (M. Petcu, 2000, p.233) – “întrețin impresia unei participări la fastul celor puternici și la viața de festivalitate a vedetelor momentelor (BALENDIER, G., 1992, 131)”( Petcu, Marian, Tipologia presei românești, Editura Institutul European, Iași, 2000, p. 233)

“abordarea temelor imuabile, prin recursul la mit” (M.Petcu, 2000, p.233) – aducerea în prim plan a ideii de simulacru prin ilustrarea în imagini a cotidianului, a unor rituri de trecere, precum: naștere, botez, moarte, căsătorie, oferirea unor “picanterii” din viața celebrităților, ceea ce le îndemnă pe cititoare să imite acest stil de viață de star.

“conținutul specific” (M.Petcu, 2000, p.234) – oferă “iluzia unei inserții în realitate”( b#%l!^+a?Ibidem, p. 234)

“confortul lecturii” – care se datorează spațiului mare ocupat de fotografii și b#%l!^+a?publicitate (aproximativ 70% dintr-o publicație.)

mediul socio-economic, care duce la insatisfacție, neputință, îndrumând femeile spre așa numita presă de evaziune.

adecvarea la publicuri-țintă, grupuri sociale – aceste publicații se adresează unui public foarte clar stabilit și delimitat, în funcție de politica editorială a fiecărei publicații.

caracterul nonevemențial al conținutului este dat de faptul că aceste publicații au un ciclu de viața mai mare decât celelatle publicații bilunare, săptămânale, cotidiene, prin abordarea de subiecte atemporale. De aici, rezultă capacitatea lor de a fi păstrate pe piață, spre vânzare un timp mai îndelungat.

posibilitatea de “tezaurizare” (M.Petcu, 2000, p.234), datorită faptului că aceste reviste adresate femeilor pot fi păstrate pentru colecție și se poate reveni întodeuna asupra mesajului, care nu este, așadar, unul efemer, dat fiind faptul că oferă informații ce pot fi utile oricând: sfaturi culinare, rețete, sfaturi pentru sănătate, remedii etc.

CAPITOLUL II

MIȘCAREA DE EMANCIPARE A FEMEII

2.1. MIȘCAREA DE EMANCIPARE A FEMEII ÎN LUME

Mult timp, femeile au fost excluse din viața publică. Erau văzute doar ca obiecte în mâinile bărbaților. Se considera că femeile sunt mai aproape de natură și, prin urmare sunt mai iraționale, iar scopul lor principal se dorea a fi, așadar, procrearea și îngrijirea de familie, de copii și de casă. Se inoculase ideea că dacă o femei tinde să facă parte din viața politică sau chiar publică, și-ar fi abandonat rolul pe care îl avea în cadrul familiei. Vremurile s-au schimbat, femeile au luptat mult timp pentru drepturile lor legitime și, într-un final le-au și obținut, însă drumul a fost lung și anevoios. Mulți li s-au împotrivit și puțini au fost cei care le-au susținut. Dar au reușit. Au obținut “dreptul la vot, la a fi parte contractantă deplină, la proprietate, legalizarea avorturilor, legislația pentru egalitatea de șanse în angajare și în acces la protecție socială (…)drepturile pe care le-au cîștigat femeile trec drept “achiziții naturale” ale evoluției democrației, și nu drept rezultat al mișcărilor feministe”(Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p.39)

Ca femeie, “trăiești după ideile, teoriile, legile și politicile pe care le fac exclusive sau aproape exclusiv bărbații, după interesele și stilul lor. Și astfel, perpetuezi o lume a dependenței femeilor în locul unei lumi a autonomiei și interdependenței”( Ibidem, p.24)

Iată, așadar, de ce s-a născut feminismul: femeile s-au săturat a mai fi desconsiderate. O definiție a acestui termen o dă Mihaela Miroiu: “feminismul este o reacție defensivă și ofensivă față de misoginism și sexism, ambele universal răspândite în timp și spațiu (…) feminismul urmărește ca experiențele femeiești și feminine să fie valoric tratate la fel ca și cele bărbătești și masculine. Scopurile politice ale feminismului sunt legate de egalitatea de tratament în fața normelor, instituțiilor și practicilor publice și private, indiferent de gen, de șanse egale la exercitarea autonomiei și în autoafirmarea persoanei”(Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p.27-28)

Mișcarea feministă continuă să fie o luptă acerbă a femeilor pentru dreptate socială, justiție, dar și “o importantă alternativă la gândirea modernă, logocentrică și instrumentală”( Brădeanu, Alina, Dragomir, Otilia (coord.),, Iași, 2002, p. 21)

b#%l!^+a?

b#%l!^+a?

2.1.2. Apariția termenului de “feminism”

Aparent, feminismul își începe “cariera”( Prin „își începe cariera”, înțelegem „debutează”) în timpul perioadei renascentiste și apoi iluministe, în Franța. Acest fenomen a avut un puternic impact asupra lumii moderne, pe fondul discursurilor despre egalitatea și universalizarea drepturilor. Potrivit Danielei Rovența Frumușani în studiul „Identitatea feminină și discursul mediatic în România post-comunistă”, publicat în lucrarea Brădeanu, Alina, Dragomir, Otilia (coord.), Rovența-Frumușani, Daniela, Surugiu, Romina, Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002, apariția termenului de „feminism” îi este atribuit gândirii lui Fourier, ulterior fiind regăsit în scrierile lui Dumas fiul și în numeroase articole feministe publicate în Franța și străinătate. Cu toate acestea, mult timp, acest termen a fost resprins, spre exemplu, de multe feministe indiene, considerândul „imperialist”, pentru că evidențiază viața femeilor albe, din clasa de mijloc, americane și europene. Au existat chiar foarte mișcări anti-feminism în lume, spre exemplu mișcarea „Pycho et Po” din Franța, al cărei slogan era „Jos feminismul!”. „Apariția neologismului feminism coincide în Franța cu cea de-a treia Republică și apariția individului-cetățean, altfel spus cu aparenta neutralizare a diferenței sexuale („Femmes, méres, amantes…citozennes! La blouse plébéiennee pour tous, le pnatalon pour tous” – Enfantin, Prédications somptuaires, apud M.Angenot, 1977, p. 168)”( Brădeanu, Alina, Dragomir, Otilia (coord.), Femei, cuvinte și imagini. Perspective feministe, Editura Polirom, Iași, 2002, p. 28)

Cu toate acestea, Mihaela Miroiu are o altă părere cu privire la apariția și utilizarea pentru prima dată a acestui concept. Aceasta consideră că termenul de „feminism”, a fost utilizat, pentru prima dată în istorie, la sfârșitul secolului al XIX-lea, în Marea Britanie, considerată a fi ținutul originar al feminismului modern.

Feminismul este, de fapt, nu numai o luptă nu numai împotriva inegalității femeii cu bărbatul, ci una îndreptată contra multiplelor inegalități care se regăsesc într-o societate: de clasă, rasă, statut social, educație, de gen etc. Așadar, feminismul este o mișcare ce poate fi privită atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere politic. Din punct de vedere politic, feminismul are ca scop schimbarea relațiilor de putere între bărbați și femei la toate nivelurile: fie că este vorba de relațiile de putere din cadrul familiei, fie la locul de muncă.

Și în România, folosirea termenului a întâmpinat foarte multe dificultăți, dat fiind faptul că, pe primul loc erau puse conotațiile negative ale acestuia. Feminismul și-a făcut debutul în spațiul românesc în prima jumătate a secolului al XIX-lea, respectiv în 1815, „înflorind” odată cu cel din țările europene, dar ținând totuși cont de realitățile politice și sociale din țara noastră. În perioada comunistă, adoptându-se un „egalitarism oficial”( Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p.33) prin adoptarea faimoasei zile de muncă duble și a altor strategii prin care femeilor li se implementa ideea că sunt egale cu bărbații, feminismul nu a putut evolua rapid. Însă, o dată cu prăbușirea regimului comunist, feminismul și.a recâștigat locul în domeniul cercetării și în cel cultural.

„Ideologie integrativă – a societății, a eului și a culturii – , feminismul promovează revoluția socială, dar și revoluția limbajului și a codurilor estetice, pe acest din urmă front obținând succese notabile (cf. Și Fr. Ricard, 1994, p. 206)”.

2.1.3. Tipurile de feminism cunoscute în istorie

La scară largă, putem vorbi de mai multe tipuri de feminism: academic, liberal (clasic și contemporan), socialist, marxist, radical, ecofeminism, comunitar, comunist, postfeminism etc. în cele ce urmează, voi realiza o succintă caracterizare a acestor tipuri de feminism, pentru a înțelege diferențele dintre ele și „armele” cu care operează fiecare grupă de feminism.

2.1.3.1. Feminismul academic

Feminismul academic apare ca o „reacție la sexismul din mediile universitare (marginalizare, lipsa accesului la conducerea universitară, poziții și aalarii scăzute ale femeilor care predau în universități)”(Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 35) , dat fiind faptul că mediul universitar era considerat unul dominant masculin, în care femeilor le era foarte greu să intre ca profesoare, dar mai ales pe funcții de conducere. Mediul academic este unul mai putin amical, dată fiind structura sa organizatorică, caracterizată prin autoritarism, ierarhism, competitivitate excesivă.

După părearea Mihaelei Miroiu, nu este de ajuns ca femeile să aibă capacitatea de a se integra în acest mediu „rece”. Ele trebuie să riposteze împotriva acestor principii, valori și practici, tocmai pentru a evita ca acest mediu să devină unul mitic.

Cu toate acestea, la adresa feminismului academic au apărut, de-a lungul vremii, și unele critici. Prima dintre aceasta descrie feminismul academic ca fiind unul elitist, dat fiind faptul că avem de-a face cu un limbaj abstract, specializat, o cunoaștere ezoterică și se adresează unei b#%l!^+a?anumite elite culturale. Cea de-a doua critică este aceea că „feminismul academic are o doză de alienare față de problemele reale, pământești ale femeilor, față de mișcarea femeilor, față de feministele angrenate în acțiuni practice profemeiești. Nu este corelat cu mișcarea feministă și se interesează prea puțin de femeile din grupuri marginale”( Ibidem, p. 36) b#%l!^+a?

În spațiul academic din America de Nord, Europa deVest, Australia și Noua Zeelandă, tema feminismului a început să fie studiată în deceniile VII-VIII ale secolului XX, spre deosebire de Eudopa Centrală și de Est, unde procesul este mult mai lent, dat fiind că până în 1989, nu a existat nici feminismul ca politică și nici cadrul propice dezvoltării unei oferite pluraliste de instruire. În România, acest proces ia naștere în anii 1992-1993, prin introducerea unor mici cursuri în universitățile din marile centre universitare. O importanță majoră îî este acordată la SNSPA, unde există chiar și un masterat de Gen și politici europene, încă din 1998. În România, „feminismul academic influențează cercetarea relațiilor de gen, cooperează cu organizații interne și internaționale pentru crearea unei cunoașteri adecvate a situției economice, politice, culturale și familiare a femeilor, sprijinind configurarea politicilor de gen”(Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 35)

2.1.3.2. Feminismul liberal

Mihaela Miroiu prezintă liberalismul ca o doctrină a „emancipării individuale, a detașării de prejudecăți în favoarea libertății și autoafirmării (…) Liberalismul este orientarea politică specifică societăților capitaliste democratice”( Ibidem, p.88)Această ideologie se fundamentează pe drepturile omului, cele mai importante dintre acestea fiind libertatea, dreptul la proprietate și la fericire. Statul nu are dreptul de a interveni asupra proprietății private a fiecărui cetățean. Într-un sistem liberal, nimeni nu este mai presus de lege, aceasta având capacitatea de a reglementa norme pentru apărarea drepturilor și pedepsirea nerespectării obligațiilor de către fiecare individ în parte.

Feminismul liberal s-a dezvoltat începând cu secolul al XIX-lea, evoluție datorată greutăților pe care le întâmpină femeile în timpul procesului de industrializare. Practic, acestea nu au putut accede la un statut egal în domeniul muncii pentru a putea obține o sună de bani decentă. Procesul de industrializare a fost creatorul unui tip de femeie inexistent anterior: femeia casnică, preocupată de menaj, de educația copiilor și de fericirea bărbatului.

Feminismul liberal apără și militează pentru egalitatea în drepturi pentru femei și bărbați, pentru recunoașterea drepturilor ce li se cuvin femeilor ca făcând parte din sfera drepturilor omului, dar și pentru posibilitatea de exercitare a acestor drepturi de către femei și în spațiul privat.

Promotoarea acestui tip de feminism a fost Mary Wollstonecraft, de origine britanică. Cea mai cunoscută lucrare a sa și „piatra de temelie” a teoriilor politice feministe este „A Vindication of the Rights of Woman” (în traducere, „O revendicare a drepturilor femeii”). „Ideile cuprinse în A Vindication se înscriu în tradiția liberală inaugurată de John Locke, accentuând egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbații la educație și în fața legii. Femeile trebuie tratate ca ființe deplin umane și educate ca viitoare cetățene”( Ibidem, p. 92) .

Potrivit „hienei în fustă”, așa cum au numit-o parlamentarii conservatori pe Mary Wollstonecraft, femeile burgeheze sunt asemenea unor „păsări închise în colivie”, acestea neavând putere de decizie, având o capacitate limitate de exercițiu și de folosință și o emoționalitate sporită datorată educației primite. Aceasta îndemna femeile la raționalitate și independență, și nu la sclavie și supunere doar de dragul bărbaților care le marchează viața.

Alte influențe importante asupra feminismului liberal au venit din partea lui John Stuart Mill (lucrările de notorietate: „Despre libertate”, „Bubjection of Women” – Aservirea femeilor, 1869) și Harriet Taylor Mill, soția acestuia („Enfranchisment of Woman” – Emanciparea politică a femeii, 1851). Ce aduc în plus acești autori față de Mary Wollstonecraft? Ei solicită adăugarea drepturilor politice și civile egale pentru femei, considerate capabile de autoguvernare, de atingerea propriilor interese, dar și ființe autonome. Aceștia încurajează femeile să urmeze o carieră, chiar și în sfera politică și să pună capat dependenței de bărbați pentru supraviețuire.

H.Taylor și Stuart Mill văd egalitatea drept: „a) accesul egal la toate nivelurile și la toate formele de educație; b) parteneriatul între femei și bărbați, la muncă, la câștiguri, pierderi, riscuri; c) împărțirea egală a responsabilităților în crearea și administrarea legilor, în guvernare la toate nivelurile”( Ibidem, p.95)

Cu toate acestea, la adresa feminismului liberal, au fost aduce și anumite critici, ca și în cazul celui academic. Cea mai mare contestatară a acestui tip de feminism este Jean Betke Elshtain, prin lucrarea „Public Man, Private Woman” (Bărbatul Public, Femeia Privată), din 1981. Ea ripostează la trei mari idei ale feminismului liberal:

„Ideea că femeile pot să fie ca bărbații dacă își formează mintea în acest sens” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 120) – Jean Betke este de părere că natura fiecăruia nu poate fi schimbată și că există diferențe de mentalitate la fiecare femeie în parte. După părerea ei, nu toate femeile pot să fie asemenea bărbaților, dată fiind educația primită acasă.

„Ideea că cele mai multe femei vor să fie ca bărbații” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.121) – Acestă autoare aduce argumentul că sunt foarte multe femei care se mulțumesc și chiar își doresc să fie casnice , să dețină roluri tradiționale. De asemenea, este de părere Jean Betke, că nu se poate susține că toată munca și anii depuși în postura de mamă și soție nu au ajutat la formarea identității personale a respectivelor femei. b#%l!^+a?

„Ideea că femeile ar trebui ca bărbați și să aspire la valorile masculine, să se arate mai puțin emoționale, mai competitive, mai individualiste” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.121) – autoarea consideră că dacă femeile ar accede la această idee, acest lucru ar duce la diminuarea b#%l!^+a?capacității femeilor de „a crea și menține comunități”.

2.1.3.3. Feminismul socialist

Socialismul, ca ideologie, se caracterizează prin: proprietate publică, folosirea banilor publici astfel încât să fie ajutate și persoanele defavorizate, egalitate, prosperitate. Socialismul cuprinde două ramuri: socialism științific (Lenin, Engels, Marx) și socialismul umanitar (revizionist, fabian, utopic). „Feminismul socialist își are originea în socialismul utopic al lui Saint Simon, Charles Fourier și Robert Owen (începutul secolului al XIX-lea)”(Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 125)

Pentru ce a militat, însă, feminismul socialist contemporan? Acesta a încercat să pună bazele unor cadre legale și instituționale benefice pentru obținerea de oportunități egale în domeniul educației și al muncii; a încercat obținerea unei remunerații egale pentru muncă egală depusă; legalizarea avorturilor și liberalizarea procedurii de încetare a căsătoriilor; obținerea unor poziții de conducere pentru femei și a ajutprului statului pentru educarea și creșterea copiilor. De asemenea, se dorea „îmbunătățirea condiției mamelor, concedii de maternitate și de îngrijire a copiilor, concedii parentale”( Ibidem, p. 131), dar și diminuarea ratei șomajului.

Feminismul socialist s-a axat mai mult pe ideea de agalitate între bărbat și femeie și, mai puțin pe obținerea unor soluții pentru problemele unor grupuri rasiale, etnice, sexuale defavorizate. Critică nu numai capitalismul, dar și societățile patriarhale, crticică denumită „teoria sistemelor duale” (Miroiu, Mihaela, 2004, p.132), datorită referirilor la o dublă „vătămare” – cea capitalistă și cea patriarhală.

Acest tip de feminism este unul care critică foarte vehement patriarhatul, care poate fi definit ca „un set de relații sociale care au o bază materială și conduc la o relație de interdependență și solidaritate între bărbați, relații care le permit sa domine femeile. Control asupra femeilor înseamnă control asupra facultăților lor productive (inclusiv restrângerea accesului acestora la controlul resurselor) și reproductive (prin căsătoria monogamă heterosexuală, naștere, creșterea copiilor, munca domestică). Femeile depind (economic) de bărbați, de stat și de mulțimea instituțiilor bazate pe relațiile dintre bărbați”( Ibidem, p. 133)

2.1.3.4. Feminismul marxist

Feminismul marxist “se bazează pe marxismul clasic, care face critica capitalismului ca societate de clasă marcată de adânci inegalități sociale, și, chiar dacă, astfel, se situază critic față de feminismul liberal, rămâne tot un feminism al egalității. Precum știm, marxismul "original" tratează problematica femeii doar în contextul familiei (spre exemplu Engels în "Originile familiei, proprietății private și statului" (1884), iar munca și clasa muncitoare sunt analizate ca fenomene gen-neutre (spre exemplu în "Capital"ul lui Marx (1877), astfel încât problematica sexualității și a inegalității de gen rămân în afara interesului”(Gen și sexualitate în politica identitară în Gen, Societate și Cultură. Cursuri în Studii de Gen, Volumul 1-3)

Pune accentual pe revoluția proletară și pe conceptual de clasă, mai mult decât pe cel de gen, așa cum face cel socialist. Problema pe care se centrează feminismul marxist este cea legată obligarea femeii să-și accepte rolul de casnică și atât. Conturează ideea ca munca domestică întreprinsă de femei în gospodărie și efortul depus pentru educarea copiilor să fie plătite ca orice alt timp de slujbă.

Un rol important în cadrul acestui tip de feminism i se conferă teoriei alienării a lui Hegel, confprm căreia “alienarea este o stare de nonsense. Persoana alienată se simte fără rost și, adesea, fără valoare. După Marx, alienarea se datorează faptului că proletarul este înstrăinat de produsul muncii sale, că munca este resimțită ca ceva neplăcut și dezumanizant (…)”( Miroiu, Mihaela, Drumul către autonomie. Teorii politice feministe, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 140) Potrivit lui Ann Foreman, această teorie este mai potrivită în cazul femeilor, care sunt obligate să trăiască într-o singură lume, cea de gospodină, pe când bărbații trăiesc în mai multe lumi paralele (indistrială, socială, casnică). De aceea, femeile tind să considere că depind de bărbați, iar în momentul în care observă că respectivii nu mai au nevoie de ele, se simt pierdute.

Teoria marxistă este una a eliberării de sub “sclavie”.Feminismul marxist a elaborate doua mari teorii importante, care încearcă să ofere o explicație asupra remunerării diferite dintre bărbați și femei: teoria “dezbină și asuprește” și, respectiv, teoria “forței de muncă de rezervă”. Prima teorie, “dezbină și asuprește”, face referire la faptul că patronilor le convine să mențină o “ruptură” între bărbați și femei, pentru a putea preveni o mișcare compactă a acestora. Cea de-a b#%l!^+a?doua teorie, “forță de muncă de rezervă”, explică faptul că femeilesunt un grup de angajați de rezervă, temporali, care sunt mai ușor de manevrat de către patroni, datorită faptului că își doresc să muncească.

Din punctul de vedere al lui Engels, supunerea femeilor începe o data cu existența familiei monogame, a cărei apariție și dezvoltare se datorează multitudinii de produse existente , dar și proprietății private. Se pune accentul pe o „diviziune sexuală naturală a muncii” (Miroiu, Mihaela, 2004, p. 142), în sensul că bărbații se caracterizează prin producerea de activități productive, iar femeile, în shimb, pe producerea de activități preponderent reproductive. În acest context, ceea ce produce bărbatul este considerat net superior și acceptat ca mult mai important decât producția realizată de către consoartele lor. Femeile sunt văzute ca obiecte sexuale în mâinile b#%l!^+a?bărbaților.

Potrivit lui Engels, emanciparea femeilor trebuie să țină cont de: „a) independența economică a femeilor prin participarea lor directă la munca productivă; b) preluarea publică (de către stat) a creșterii copiilor; c) industrializarea muncii casnice”(Ibidem op.cit., p. 143)

2.2. ȘTIRILE, PRINCIPALELE SURSE DE INFORMARE

2.2.1 Ce sunt știrile?

"Când învățăm să vorbim, învățăm mai mult decât simple cuvinte." Învățăm să vorbim cu ajutorul unui limbaj care transportă cu el mai multe roluri. Primordial este acela de a denumi lucruri (floare, casă, școală, copac, animal, trăsură etc.) dar există și rolul acela de a învăța cum să ne comportăm; de exemplu, o dată cu murdar sau fierbinte, învățăm, automat să ne ferim de anumite obiecte, astfel spus, în prezent ne bazăm nu doar pe propriile senzații ci și pe ceea ce am învățat cu ajutorul limbajului ("vorbirea constituie deopotrivă mijlocul prin care selectăm și ne organizăm experiențele și mediul prin care învățăm cum să ne comportăm, cum să reacționăm, ce să credem."). Prin intermediul acestor afirmații susținute și de surse bibliografice, este lesne de înțeles că am devenit ceea ce suntem prin sistemul limbajului. Fiecare cuvânt face parte din limbaj și fiecare gest al nostru caracterizează un limbaj al corpului. Astfel spus, limbajul este o sursă de a exista într-o societate care se află în deplină evoluție. Ce legătură este între limbaj și știre? Același autor, John Hartley specifică: "știrile reprezintă o instituție socială și culturală printre nenumărate altele, având în mare parte aceleași caracteristici. Instituția știrilor cuprinde cuvinte și imagini, adică un subsistem specific diferențiat în cadrul limbajului. (…) Noi, ca indivizi, ne raportăm la știri ca la o învățare a limbajului". Așadar, înțelegem că știrile sunt un fel de portal care transportă prin intermediul limbajului, o informație. Iar informația, la rândul său, are rolul de a ne învăța cum să ne purtăm, cum să gândim sau ce alegem. Pentru a oferi și alte definiții pun la dispoziție, câteva caracteristici care însumează cel mai bine ce reprezintă știrile, astfel că: "Noutate; raport sau descriere a unor evenimente sau întâmplări recente, prezentate sau asimilate ca informație nouă; întâmplări noi, ca subiect de relatare sau de discuție." Sau: "știrile, auzite la radio, citite în ziare sau privite la televizor, își modelează o formă specifică, în funcție de ceracteristicile mass media în care apar." "Poate că cea mai bună modalitate de a înțelege știrile, în cele din urmă, este să le realizați voi înșivă". Autorul Zelizer B. propune următoarea definiție: "Jurnalismul a existat încă de când oamenii au simțit nevoia să împărtășească informații despre ei. Știrile au sculptat felul în care privim lumea, pe alții și pe noi înșine. Sunt poveștile jurnaliștilor care construiesc și mențin realitatea". Jurnaliștii și organizațiile pentru care ei lucrează, produc știri. Cu alte cuvinte, știrile sunt produse atât individuale cât și organizaționale. Până mai azi, tehnologia complexă care este folosită pentru a transmite mesajele mass mediei, a cerut resurse pe care puțini inidivizi care lucrează pe cont propriu le mai dețin. Internetul a schimbat mult felul în care știrile sunt produse și transmise. În prezent, majoritatea jurnaliștilor lucrează pentru o organizație care transmite știri. Apariția știrilor a avut la bază trei factori:

Economia politică; Autorii Herman și Chomsky, descrie faptul că media crează știri

care servesc intereselor țării și mai puțin, intereselor individuale.

Social. Structura și scopul televiziunii în particular, influențează știrea.

Cultural. Cultura și literatura unei televiziuni se vor regăsi cu ușurință și în

programele de știri. Cum apar știrile? Simplu: ca răspuns la cererile pieții. În introducerea studiului său, The news media as a political institution, autorul Cook, argumentează ca rezultatele cercetărilor media au produs o afirmație unic adevărată: știrile sunt extraordinar de omogene.

2.2.2. Cum se construiesc știrile?

"Putem crede că, de vreme ce știrile au ca subiect societatea, urmărindu-le, vom afla mai multe despre societate." Care sunt subiectele pe care știrile de televiziune le dezbate? Politica; economia; relațiile internaționale; știrile autohtone (acestea se împart în două categorii: știri hard și știri soft. În categoria știrilor hard sunt știrile despre violență, conflict. Știrile soft, includ umorul și interesul uman); știrile ocazionale; sport. Înainte de a descrie procesul de transmitere a unui mesaj printr-o știre, amintim care sunt funcțiile comunicării în televiziune, pentru că acestea deslușesc misterul rolului textului în discursul știrilor. O importanță deosebită în știre o joacă titlurile. În medie, un titlu este citit de 5 ori mai mult decât însuși textul. Deci fără menționarea produsului în titlu – 80% din cumpărătorii potențiali nu vor deveni reali. Iar titlul este un element al știrii. Surprinzător este faptul că s-a demonstrat că omul nu doar privește obiectul ca pe o traiectorie întâmplătoare, ci „pipăie” cu privirea elementele cele mai importante ale figurii. O proprietate a ochilor este de a cuprinde grupe de litere, forma acestora, precum și o lungime b#%l!^+a?determinată a rândurilor. Acest factor determină accelerarea sau încetinirea citirii. Astfel savanții au determinat traiectoria pe care o parcurge ochiul uman la citirea informației: de la început ochiul se ridică la colțul din dreapta sus a paginii, apoi se coboară la mijlocul acesteia citind consecutiv informația de la stânga la dreapta până la sfârșit. Când telespectatorul vede titlurile știrii, în acel minut el încremenește, încetează să clipească și să înghită salivă, se încetinește respirația, pupilele se măresc. Aceasta este o transă hipnotică. Un om normal clipește de 32 ori/min, când retrăiește de 50-60 ori/min, iar în timpul selectării produselor de 14 ori. Unele metode în cadrul acestei forme de influnețare sunt: utilizarea cuvintelor cheie cu sens unic și concret, calitățile concrete ale produselor, dinamica vorbirii, influențare prin intermediul combinării sunetelor și cuvintelor (s-a determinat că prezența sau dominanța sunetului „i” în cuvinte creează imaginea a ceva mic și nesemnificativ; litera „m” – ceva bun și larg, iar „ș” – fierbinte și bun). Din acest exemplu se remarcă influența hipnotică pe care textul o are asupra cititorului. În Jurnalistul Universal, Ray Bradbury este amintit prin următoarea afirmație: "Va trebui să scrii, să lași la o parte sau să arzi o mulțime de pagini înainte de a te simți în elementul tău în acest mediu. Poate ar fi bine să începi chiar acum. Pentru că eu cred că, în cele din urmă, cantitatea se va transforma în calitate". Într-adevăr, mulți autori sunt de acord atunci când vine vorba despre metodele cele mai bune spre a atinge satisfacțiile știrii. Dar, nu numai a transmite mereu și a dobândi o experiență, oferă și calitatea unui discurs al știrii. Dacă textul acesteia nu este și judecat, atunci, jurnalistul nu va știi niciodată dacă trăiește într-o continuă eroare a scrierii unei știri sau dacă, este pe drumul cel bun. Astfel, structura redării trebuie să corespundă atât logicii interne a mesajului transmis cât și orientările lui. Regula principală a reușitei unui discurs al știrii persuasiv este ca textul să fie în concordanță cu imaginea. Următorul pas, este acela în care redactorul își alege metoda, stilul, forma și realizarea tehnică; Citându-l pe David Randall spunem că "știrile nu sunt literatură". Într-adevăr, ele se aseamănă în multe (ca originalitate, inspirație și moment) dar într-un punct cerințele de scriere se despart, mai ales când este vorba de presa televizată, care spre deosebire de un roman, de exemplu, necesită concentrare maximă. Tehnicile de realizare a știrii, necesită următoarele condiții de redactare:

Colectarea informației; înainte de a scrie un text, specialistul în redactarea textelor

știrii trebuie să aibă un anumit background asupra a ceea ce scrie;

Organizarea ideilor. "Orice text se află în strânsă corelație cu tonul, rolul și starea de

sprit a autorului" scrie Andra Șerbănescu. Tonul este modul în care se spune ceva, atitudinea autorului față de subiect, reflectată în felul de a prezenta ideile. În mod obișnuit, cunoaștem două feluri: obiectiv și subiectiv. Rolul reprezintă sarcina pe care autorul și-o asumă în raport cu ideile transmise prin intermediul textului. Starea de spirit poate fi una calmă, melancolică, indiferentă, angajată, de neliniște, de surescitare, de oboseală, de surprindere etc.

Prezentarea ideilor. Se vorbește de două ordini când vine vorba de a pune jos

pe hârtie ideile pentru o știre: ordinea naturală și ordinea logică. Ordinea naturală este influențată de axă temporală și axa spațială. Axa temporală presupune prezentarea succesivă a momentelor specifice din existența sau din devenirea unui eveniment, unui fenomen. Ordinea logică. Pentru aceasta, e nevoie în primul rând de alegerea vocabularului. Astfel, un text poate avea mai multe caracteristici: are o cauză și vizează un scop; este destinat unui public; comunică idei într-o anumită limbă; ideile comunicate capătă o anumită formă; este produs într-un anumit context ( într-un spațiu și timp determinate, alături de alte texte, de același tip sau diferite); este transmis pe un anumit canal; așteaptă un răspuns (feedback).

Ceea ce înseamnă a produce un text înseamnă de fapt a produce un sens și a găsi mijloacele cele mai eficiente de a-l comunica și altora. De asemenea, un text bun trebuie să respecte anumite condiții: să aibă o temă bine aleasă; conținutul să fie unitar; să ofere o informație de calitate (interesantă, corectă, specifică, sinceră); să scoată în evidență implicarea autorului prin atitudine față de temă; să aibă un scop clar; să satisfacă aștepările cititorului; să fie concis, pentru a lăsa mesajul să ajungă la cititor în forme specifice; să fie elegant în conținut și în formă; să convingă cititorul; să poarte amprenta responsabilității autorului asupra consecințelor pe care le-ar putea avea asupra publicului.

Pentru a menține viu interesul cititorilor pe parcursul întregului text trebuie să cunoaștem factorii care influențează atenția: Intensitatea, repetiția, noutatea, acțiunea, contrastul, relevanța.

Construcția corectă a frazelor. Un text este bun nu numai dacă are idei

interesante ci și dacă acestea sunt bine organizate și decurg logic unele din altele.

Calitățile stilului. Stilul trebuie să îndeplinească mai multe condiții: claritate,

corectitudine, concizie, naturalețe, armonie, finețe.

Astfel, textul unei știri are un scop general și unul particular. scopul general are rolul de a informa, de a convinge, de a se autoexprima, de a oferi momente de destindere; scopul particular, adică tipul particular de răspuns pe care autorul îl așteaptă de la publicul său: mesajul autorului și reacțiile așteptate.

Verificarea textului. Redactarea unui text este un proces în care autorul

descoperă idei noi, găsește cea mai potrivită formă, scrie și rescrie privindu-și textul atât din perspectiva celui care scrie cât și a cititorului. A introduce noi idei, a elimina altele vechi reprezintă în esență mecanismul care generează textul într-o activitate continuă de scriere și rescriere. b#%l!^+a?

Forma finală a textului știrii

Poate cel mai important aspect al unui text este titlul; pentru că acesta este primul

element de contact cu cititorul și dacă el este realizat ca la carte, atunci, împreună cu imaginea pe care o însoțește, articolul dispune de cel mai profesionist discurs publicistic. Autorii Schneider și Esslinger spun că titlul constituie partea cea mai grea textului publicitar. "Nicăieri altundeva nu se concentrează laolaltă atât de multe probleme și atât de puține cuvinte". Titlul trebuie să îndeplinească 5 cerințe: să aibă un mesaj foarte clar; mesajul să fie extras din informația principală a articolului; să existe o strânsă legătură între text și titlul purtat de acesta; să fie corect formulat, ușor de înțeles și fără echivoc; să dea cititorului un imbold spre lectură, să fie incitant. Un alt punct important al construcției știrii este relatarea acesteia. Astfel admitem faptul că ecoul nu este o știre ci mai degrabă, știrea este relatarea ecoului. Un cuvânt pronunțat mai accentuat decât toate celelalte poate desemna imaginea unei persoane sau a unui eveniment în sensul dorit de știre. Nota de seriozitate a unei știri o dă poziția prezentatorului, studioul, vestimentația etc. Dar trebuie să recunoaștem că oamenii fug astăzi de știri serioase tocmai pentru că îi înfioară sau sunt greu de înțeles. Intuind acestea, televiziunile aleg să transmită știrile într-un mod diferit, ajutați fiind de ironie, divertisment, jocuri de cuvinte etc. "Știrile sunt spuse într-un limbaj distractiv, iar imaginea filmată este folosită astfel încât să înveselească lucrurile. (…) Indiferent cât de terifiant este un eveniment, realizatorii trebuie să exploateze arsenalul semiotic și discursiv aflat la dispoziția lor. Astfel nu ar mai exista telespectatori care să îi urmărească."

2.3 Discursul știrilor

Comunicarea de tip informativ se fundamentează pe faptul că mesajul transmis are un destinatar, un receptor bine precizat; încearcă să convingă un grup de indivizi de calitățile și meritele unui mesaj. Discursul știrilor are la bază studii de psihologie aplicată, semiotică aplicată, etc. și a dezvoltat ca subdomenii comunicarea socială și comunicarea politică. Pentru a obține rezultate favorabile jurnalistul trebuie să facă o analiză cât mai precisă a țintei. Și după cum menționează autorii cărții Advertising cultures: "antropologii ne-au învățat că între ceea ce oamenii spun că fac și ceea ce fac ei cu adevărat, sunt de regulă, două lucruri diferite". Iar acest fapt denotă tendința telespectatorilor de a se răzgândi în ultimul moment; iar pentru jurnaliști această realitate reprezintă o adevărată provocare pentru care își vor folosi toate resursele să câștige nu doar atenția publicului țintă ci și schimbarea atitudinii acestuia. Editorii de știri se confruntă cu un mediu din ce în ce mai aglomerat de informație prezentată de concurență. Mesajul transmis de o știre trebuie să fie bine proiectat, plin de fantezie, antrenant și plin de satisfacții pentru telespectatori Îndeplinirea acestor obiective necesită imaginație și spirit inovator. Astfel, strategia creativă va juca un rol din ce în ce mai important în privința succesului televiziunii. Pentru elaborarea acestei strategii, editorialiștii parcurg un proces în trei etape, care constau în: generarea mesajului, evaluarea și alegerea acestuia și execuția mesajului.

2.4.ÎNȚELEGEREA ȘTIRILOR

2.4.1 Evoluția știrilor

Așa zisă epocă a semnalelor și semnelor, parte a preistoriei omenirii, duce cu gândul că atât comunicarea, mijloacele de comunicare dar și difuzarea informațiilor au o vechime impresionantă, având în vedere că le regăsim de acum 2 milioane de ani î. Chr. Scrierea alfabetică reprezintă punctul de plecare al întregii ere comunicaționale. Acesta a apărut datorită dezvoltării comerțului și întemeierea coloniilor feniciene care a necesitat o metodă de comunicare; sistemul format din 22 de semne, indicând doar consoane. Pentru a putea fi folosit așa cum trebuie, alfabetul a adus cu sine și apariția unor suporturi portabile pentru scrieri, cum este de exemplu papirusul din trestie folosit de egipteni sau scoarța de ficus tratată, utilizată de mazași. Acesta reprezintă prima modalitate de stocare a informațiilor mult mai ușor și sigur. Prima lecție de jurnalism vorbește despre introducerea tiparului ca și bază a înființării primelor gazete românești și prima carte a lui Gutenberg – Biblia latină din 1456 – în tipografia lui Macarie, la Târgoviște. Jurnalismul românesc apare la începutul secolului al XIX-lea (calendarele, almanahurile sau albumele reprezintă primele manifestări ale presei scrise în românește) din urma mai multor factori precum: diversificarea mijloacelor de comunicare, acumulările și izbânzile din cultura națională, experiența jurnalistică a precursorilor, nevoia tot mai mare de informații economice, culturale, politice și religioase etc. Începutul secolului al XX lea întâlnea presa ca pe un fenomen socio – cultural, gata oricând să își asume obiective naționale (putem spune că evoluția presei românești a venit odată cu istoria românilor). Pe zi ce trece, nevoia de a fi informați despre ceea ce se întâmplă pe plan politic a deschis orizontul poporului român spre a vrea să fie informat. Publicațiile creșteau cât vedeai cu ochii asigurând o balanță echitabilă între presa conservatoare, presa politică și cea independentă. Majoritatea, preferau presa independentă, evitând subiectivismul presei de partid, având totodată parte și de știri mai diverse și mai obiective. Presa vorbită (radioul) a câștigat foarte repede audiență, astfel, ascultarea radioului fiind preocuparea unui număr impresionant de români. Un rival pe măsură al presei scrise dar și a celei audio a fost apariția televiziunii, care s-a impus vertiginos încă de la apariție. Au apărut repede și agențiile de presă b#%l!^+a?care s-au bucurau de prilejul liberei exprimări, iar acest decret le-a adus o mai mare liberatate de alegere a subiectelor și desigur, o notă personală în a le redacta. Evoluția fulger a acestor canale comunicaționale a fost culminat cu apariția internetului (mai întai ca o formă de divertisment și informare, astăzi, numărul 1 în comunicare). Acest mijloc de comunicare a cunoscut o evoluție trepidantă, devenind astăzi o prezență comună în viața a cât mai multor oameni. Fie că este folosit ca instrument de campanie electorală, vehicul al mesajelor publicitare, transmiterea informațiilor sau doar un intrument de divertisment, internetul favorizează în realitate, tipuri de comunicare pe care oricare alt mijloc nu le mai poate stimula. Se vorbește în prezent, despre o diferențiere majoră între mijloacele de comunicare în masă, radioul, presa scrisă și televiziunea fiind desemnate mijloace tradiționale, în timp ce internetul este un mijloc modern, în plin proces de inovare. Informațiile online beneficiază de un set de avantaje, precum ar fi convergența media transpusă prin sunet, imagie, text scris, posibilitatea revenirii asupra arhivelor, o navigare mai rapidă și ușoară, interactivitatea, diversitatea, gratuitatea informației și posibilitatea de individualizare. Fără îndoială, internetul are un impact extraordinar asupra comunicării. Temerea cea mare a epocii jurnalismului constă în faptul că internetul va înlocui într-un timp nu foarte îndelungat, mass media tradiționale pentru că mediul online a devenit o sursă de informare fără frontiere, oferind publicului larg posibilitatea navigării globale în vederea obținerii informațiilor dorite. Parcurgând toată această scurtă analiză a presei românești, de la începuturile ei și până în zilele noastre, am evidențiat importanța presei, prin necesitatea existenței sale. Presa a fost, practic, un ochi vigilent pe care l-a aruncat tot timpul asupra evenimentelor istorice ce au consacrat România; jurnaliștii făcându-și datoria de a da un sens și o semnificație evenimentelor prin harul și inteligența lor. Presa și-a câștigat repede încrederea publicului, care la rându-i, este atras de seriozitatea jurnaliștilor, respectul acestora pentru adevăr, pentru om și drepturile sale, pentru societate. Știrile au fost încă de la început prima formă a jurnalismului românesc.

2.4.2 Subiectele știrilor

Procesul transmiterii unui mesaj nu promite de cele mai multe ori eficacitatea acestuia. Știrile nu acoperă arii vaste ale vieții noastre sociale. Se obervă o ușoară înclinație a subiectelor știrilor către viața publică în defavoarea vieții private ca și în cazul sexelor, unde genul masculin se află în favoare față de cel feminin. Să nu uităm că publicul încă are calitatea de a judeca și selecta în conștiința acestuia, oferta. Faptul că una este lumea de afară și alta imaginile din mințile noastre, sau realitatea că percepem numai ceea ce suntem pregătiți să percepem, este numai efectul subiectelor știrilor și modul lor de transmitere. Scopul mass mediei este acela de a informa. Doar că, ,,orice comunicare este o încercare de a influența. Mass media urmărește într-adevăr să transmită un sens (al unei idei sau situații, al unui fenomen), ceea ce nu se poate realiza fără influențare. Influențarea este consubstanțială mass mediei. A comunica și a influența formează una și aceeași acțiune a mijloacelor de comunicare în masă.” Mass media a înțeles că premisa presiunii unui grup în legătură cu un mesaj este cunoașterea comportamentului și a mentalității publicului țintă reprezentat astfel de grup. Orice televiziune reprezintă mai mult decât ceea ce produce sau vinde. Ea are o idee de bază asupra activității sale, o personalitate care se răsfrânge asupra tuturor acțiunilor sale. Identitatea comunicată a unei întreprinderi reprezintă manifestarea vizibilă a personalității ei. De aceea, stabilirea modului de comunicare a televiziunii trebuie să plece nu doar de la obiective precise și punctuale, ci mai ales de la o primă definire clară a ceea ce reprezintă personalitatea, eul acesteia. Acțiunea de convingere a masei de telespectatori se realizează, pe piața modernă, prin folosirea unui discurs al știrilor menit să stimuleze curiozitatea, dorința de informare și să transforme veritabile puncte de declanșare a comportamentului de a acționa, prin crearea imaginii pozitive sau negative a unui eveniment/persoană. Trebuie amintit faptul, bine cunoscut, că la originea unor comportamente pe care telespectatorul le are în fața discursului știrilor, se află decalajul sau distanța excesivă dintre aspirații și posibilitățile reale; se află o inadvertență de lungime de undă, de multe ori programate genetic. ,,În interacțiunea dintre participanți, procesele de comunicare sunt intermediare între stările psihologice ale acestora. Ceea ce înseamnă că eventualele perturbații ale comunicării fac, dacă nu imposibilă, cel puțin dificilă cunoașterea proceselor psihologice între parteneri.” Terenul de acțiune al discursului știrilor este deci mentalul publicului vizate. Așa cum a observat și Adam Arvidsson, intenția de vizionare este rezultatul unui ansamblu de procese psihice din care fac parte percepția, cunoașterea și memorarea, învățarea, emoția și motivația.

2.4.3. Știrea: fapt și ficțiune

Obiectivul principal al știrii nu este doar acela de a transmite o informație cât de a obține o anumită modificare a atitudinei țintei față de informația servită, pentru care se face apel la un anumit tip de comportament. Înainte de a lua decizia care să îl îndrume către un anumit tip de comportament, telespectatorul se informează cât mai amănunțit cu privire la informația digerată. El folosește mai întâi propria sa experiență și dacă aceasta nu este suficientă pentru luarea deciziei de a fi sau nu de acord, apelează la surse de informații externe folosind (mental) un sistem de evaluare a plusurilor și minusurilor informației, sistem alcătuit din trei niveluri psihologice. Acest sistem propriu de evaluare determină o anumită reacție a telespectatorului, reacție care se poate concretiza în interes față de știre, crearea unei atitudini față de aceasta sau a unui anumit comportament. O serie de mai multe reacții pozitive (cu rezultatul dorit), atrage chiar și fidelitatea telespectatorului pentru televiziunea respectivă. Având în vedere aceste elemente, obiectivele b#%l!^+a?construcției discursului știrilor trebuie să vizeze toate cele trei niveluri (cognitiv, afectiv și conativ), cu accent pe cel care satisface cel mai bine, ceea ce televiziunea dorește să rezolve într-un anumit interval de timp. La nivel cognitiv, obiectivele urmăresc informarea țintei, astfel încât aceasta să cunoască evenimentul despre care se scrie. La nivel afectiv, obiectivele discursului știrilor urmăresc realizarea unei atitudini favorabile față de știrea prezentată. Prin intermediul limbajului folosit se urmărește poziționarea favorabilă a unui eveniment dacă televiziunea susține credibilitatea și importanța acestuia. Pentru ultimul nivel, cel conativ, obiectivele urmărite vizează influențarea comportamentului țintei, astfel încât aceasta să reacționeze favorabil la discurs prin luarea unei decizii pro sau contra actorilor sau situației prezentate. În acest caz, este vizat comportamentul țintei, determinând-o să acționeze într-un mod indicat (direct sau indirect) și chiar să rămână fidelă față de evenimentul petrecut. Editorialiștii au înțeles că premisa persuasivității unui mesaj publicistic este cunoașterea comportamentului și a mentalității telespectatorilor. Ei sunt interesați să afle ce procese au loc în mintea receptorilor de știri, pentru a putea prevedea comportamentul de acțiune determinat de aceste procese. Ele sunt în mare măsură dependente de cerințele, valorile, normele și tradițiile mediului în care trăiește publicul țintă. Jurnaliștii ignoră de multe ori cercetarea dimensiunilor psihosociale ale pieței unde lansează informația și se rezumă doar la elemente de psihologie empirică, acumulate de ei prin experința curentă în formă de observații, opinii etc. despre ei înșiși și despre psihologia semenilor lor, despre comportamentul uman în general. O asemenea abordare a discursului știrilor, face ca ea să atingă doar accidental coardele sensibile ale categoriei de telespectatori vizate. Pentru a reuși să influențeze cu certitudine comportamentul de decizie al publicului, jurnalistul trebuie să recurgă la o investigare sistematică a caracteristicilor psihografice ale cititorilor, la studierea motivației, intereselor, trebuințelor și așteptărilor lor și la testarea prealabilă a atitudinii publicului față de diverse variante ale mesajului publicistic proiectat. În esență, rolul știrii este de a-i ajuta pe telespectatori să se orienteze mai ușor și mai repede în realitate; spre o persoană în care să creadă sau spre evenimente care merită sau nu atenție. Problema jurnalistului care transmite informația este să poată controla cu cât mai mare precizie efectul mesajului pe care îl emite. Mesajul trebuie deci să declanșeze în mintea telespectatorilor exact reacția comportamentală dorită de știriști și urmărită de jurnalist. Mesajele unei știri sunt cele care fac apel direct la emoțiile noastre legate de necesitatea satisfacerii nevoilor. Rareori se face apel la rațiune sau la logică, pentru că, oamenii sunt extrem de influențabili la nivel emoțional și deciziile lor țin cont într-o măsură covârșitoare de senzațiile și emoțiile lor. Nu este întâmplător faptul că apelul cel mai des folosit este cel al fricii (de moarte, de suferință, de singurătate, de boală, de pierdere a statutului social, etc). Ceea ce se poate observa este comportamentul telespectatorului, care are la bază atitudinile formate. Formarea atitudinilor se realizează în timp, iar o dată formate, ele sunt stabile și durabile. Este posibilă schimbarea lor în timp, dar procesul este lent și relativ dificil.

2.4.4. Modul de adresare

La începuturile sale, mesajul unei știri avea un caracter pur informativ. Ulterior, existența mai multor știri simultane, ce concurau pentru a capta atenția publicului, a determinat emițătorii de mesaje să acorde atenție formei de prezentare pentru a mări șansele ca informația transmisă lor să fie recepționată și reținută. Așa au început să fie cultivate în mesaj elemente estetice și emoționale. Este un adevăr acceptat unanim faptul că personalitatea și motivația indivizilor condiționează comunicarea. Dezvoltarea în timp a mesajului nu a fost lineară. Ea a stârnit valuri de entuziasm, care au alternat cu critici severe și contestări. Modul de adresare este, un mijloc de atragere a publicului, dar în același timp o manifestare a libertății de expresie a ofertanților de idei și un câmp de exercitare a facultăților critice ale telespectatorilor. Eficacitatea ei este condiționată de fundamentarea strategiei publicistice pe studiul comportamentului uman sub acțiunea fluxurilor informaționale. Metoda de adresare nu este o simplă chestiune de inspirație, ci rodul unei cercetări prealabile și al dezvoltării sistematice de variante care se testează și se ameliorează. Același celebru autor, amintit anterior, Guy Cook, menționează ferm, că atunci când vorbim de discursul știrilor trebuie luat în calcul trei noțiuni diferite:

Textul care este folosit pentru a reprezenta forma lingvistică, temporar și artificial,

separat de context prin prisma analizei de conținut.

Contextul include: substanța: materia fizică care exprimă textul; imaginile;

paralimbajul; situația; co textul; intertextul; participanții, definiți de transmițători și receptori; funcția (ceea ce textul intenționează să facă).

3. Discursul este de altfel, text și context împreună.

Se înțelege că metoda de adresare trebuie să acorde atenție nu doar procesului de cunoaștere a ființei umane cât și a culturii acesteia pentru că numai atunci când se are în vedere toate aspectele care caracterizează publicul țintă, se poate vorbi despre un discurs al știrii reușit. Studiul limbajului trebuie să aibă în vedere automat contextul pentru că discursul se află în context și niciun act al comunicării nu are loc fără participanți, intertext, paralimbaj și substanță. Arthur Asa Berger remarcă în acest sens o deosebire între limbaj și discurs (primul fiind "o instituție care ne arată cum trebuie folosite cuvintele pentru a da sens unei propoziții iar discursul este metoda prin care oamenii folosesc limbajul"). "Cunoașterea limbajului obișnuit atrage după sine b#%l!^+a?asimilarea unor valori și a unei serii de răspunsuri selectate și structurate referitoare la ceea ce vedem în jurul nostru; la fel se petrece și în cazul știrilor. Știrile ajung la noi ca discurs preexistent al unei institții sociale impersonale, dar care este în același timp și o industrie." După cum autorul Arthur Asa Berger declara, limbajul și discursul sunt două lucruri total diferite. În cazul știrilor, discursul este o modalitate de utilizare a limbajului. Fiecare persoană, datorită, relațiilor pe care aceasta le are, dispune de un discurs al său. Există și cazuri în care metoda de adresare a discursului este una formașă (de exemplu cea judecătorească) față de cel pe care suntem obișnuiți să îl folosim zilnic. Netoda de transmitere a unei știri este diferită față de toate celelalte metode pe care le folosim mereu sau pe care tinerii, de exemplu, o folosesc pe stradă (pentru că se adresează unui public larg, de la mai puțin educat la școlit) și mai ales, diferit față de televiziune. "Știrile oferă un exemplu foarte clar de limbaj curent, cu înțelesuri structurate social." Știrile ocupă un loc important în viețile noastre de zi cu zi. Subiecte pe care le auzim cu o seară înainte sunt dezbătute la serviciu, în parc, în randul de așteptare la bancă, la medic, etc. Știrile folosesc un discurs cultural. După cum știm, televiziunea influențează modul de gândire a telespectatorului iar discursul este un instrument care ajută la acest proces. Discursul știrilor este alcătuit din semne ("nu evenimentul relatat determină forma, conținutul, semnificația sau adevărul știrii, ci știrea determină semnificația evenimentului: ea rezultă din trăsăturile sistemului de semne și din contextul în care este generată și receptată).

2.4.5. Goana după audiență: subiectivitate sau obiectivitate?

Dacă Philippe B. este convins că influențarea înseamnă „a paraliza judecata și a face orice pentru ca receptorul să-și deschidă el însuși ușa mentală spre un conținut cu care altfel nu ar fi fost de acord" acest subcapitol va încerca să scoată în evidență pocesul psihologic care are loc la nivel afectiv. Deseori, asociem noi înșine, influențarea cu o acțiune care merge direct la nivelul emoțional, creând o altfel de relație între manipulator și cel manipulat. Fără îndoială, vorbim despre veșnica luptă dintre raționalitate și afecte. Cu atâtea exemple din viața cotidiană, trebuie să înțelegem că știrile caută, cu desăvârșire să atragă o audiență cât mai mare. Variatele posibilități ale tehnicilor de transmitere a știrilor, pe care acest capitol le-a evidențiat în urma unei analize susținută de surse bibliografice, ne permite să amintim că procesul transmiterii nu se referă doar la apelul afectelor ci și la nivelul rațional al telespectatorului, prin conținutul cognitiv al mesajului însuși. Astfel, putem vorbi de știri obiective. În ceea ce privește această modalitate de abordare a știrilor autori celebrii completează:

– "Al doilea lucru care mă intimidează este că – cinstind vorbind – eu nu cred în obiectivitatea presei. Ba mai mult, nu cred că poți cere cuiva să fie obiectiv."

– "Practica jurnalistică a continuat să se miște spre un nou standard deontologic: secolul XX a adus cu el conceptul de obiectivitate, înțeleasă ca un proces care caută să asigure că jurnalismul este riguros, corect, că include toate opiniile părților implicate într-o relatare și este lipsit de păreri personale."

– "Discuția despre obiectivitate în jurnalism a fost, este și va fi întotdeauna binevenită, a fost și va fi plină de substanță, a fost este și va fi ispititoare, pentru că este un subiect inepuizabil. Dezbaterea despre obiectivitatea presei românești, făcută acum, este mai binevenită decât oricând. Căci simpla observație ne arată în România un proces de pierdere evidentă a obiectivității mass mediei, o extindere și o accentuare a partizanatului, o ignorare tot mai vizibilă a imparțialității, făcută chiar fără perdea."

– "Obiectivitatea în jurnalism: o, ce vorbe minunate!"

Astfel spus, încă de la început se remarcă faptul că mass media nu a existat niciodată pentru a spune adevărul și numai adevărul, ba mai mult, nimeni nu ar trebui să o condamne pentru acest fapt, deoarece, gestul de a prezenta într-o manieră proprie un set de informații este la fel de normal precum realitatea obiectivă care a încetat demult să mai fie obiectivă. În aceași manieră autoarea Irina Stănciugelu, surprinde în cartea sa Măștile comunicării de la etică la manipulare și înapoi, cu o afirmație a filosofului Nietzsche („Dumnezeu a murit!”) pe care o comentează altfel: „Nu numai Dumnezeu a murit, ci și valorile ce i-au fost puse în loc de metafizica modernistă, adică Adevăr, Bine, Esență.” Iar în acest context, este lesne de înțeles de ce nu ar trebui să ne așteptăm la obiectivitate din partea produselor informative media și că dezinformarea face parte din stilul caracteristic al oamenilor presei de a câștiga loialitatea publicului. Într-o analiză scurtă a caracteristicilor mass mediei regăsim termeni precum fascinație, atenție, seducție, teamă, îngrijorare, nervozitate, anxietate etc.; termeni care definesc foarte bine starea pe care momentul vizionării știrilor din România o propagă. Autoarea Alina Bârgăoanu atinge un punct sensibil al rolului știrilor pentru o societate atunci când propune retoric, următoarea întrebare, în studiul știrilor: „știrile încep să fie răspândite într-un volum din ce în ce mai mare, la distanțe considerabile, unor audiențe din ce în ce mai disperate. Pornind de la o astfel de conceptualizare, se pune întrebarea ce efect au știrile asupra audiențelor: ajută la descifrarea realității, sau b#%l!^+a?dimpotrivă, îi îngreunează/distorsionează înțelegerea, consolidează sau slabesc atitudinile, sunt privite cu încredere sau cu suspiciune? Care sunt funcțiile știrilor: mențin și integrează societatea sau contribuie la fragmentarea acesteia? Este vorba despre funcții sau disfuncții? Cauzează stabilitate sau instabilitate?”. Această întrebare denotă suspiciunea pe care până și specialiștii mass media o au în ceea ce privește modul în care ne sunt prezentate știrile, zi de zi. Și atunci când ne raportăm analiza la programe tv care de dimineață până seara, își completează grila numai cu emisiuni informative, am putea înțelege că există o avalanșă de bănuieli în ceea ce privesc tehnicile de realizare și transmitere a știrilor. În relația cu adevărul, aceași autoare menționează că „adevărul poate fi descoperit, faptele însă, aduse la lumină; astfel, presa poate spune adevărul chiar dacă nu o face întotdeauna”, justificându-și afirmația cu următorul argument: ”Presa nu poate spune adevărul, pentru că nimeni nu poate face acest lucru”. În apărarea acestor afirmații propun un exemplu pe care autorul străin Charles U. Larson, îl propune în Persuasiunea, receptare și responsabilitate: „una dintre explicațiile oferite modelului de peruadare al mass media se numește funcția stabilirii agendei. Conform acestei teorii, agenda publicului – genul de probleme pe care oamenii le discută, la care meditează ori în legătură cu care se îngrijorează – este autoritar și direct modelată de știrile pe care mass media decid să le facă publice”. Apoi, îl citează pe Meyrowitz care face trimitere la criteriul denumit POR sau programul cu obiectivitate redusă. Ca să șocheze și mai mult, Charles L., continuă cu: „menirea industriei știrilor este să facă afaceri cu afaceri. La urma urmelor, mass media se bazează pe profitul obținut din succesul clienților și consumatorilor.” Pentru a înțelege că știrile sunt astăzi, produse selectate, care manipulează și modelează, atrăgând cea mai mare parte a audienței, Ron Power adaugă: „Oamenii nu mai doresc informații complicate și tulburătoare … Oamenii sunt bolnavi de știri neplăcute. Mai nou populația, nu se mai înnebunește după probleme ci după oameni. Exprimarea neaoșă știri după care tragi apa, desemnează înțelept un gen anume; se rostește în șoaptă; pe aceasta se bazează sunetul bănuților intrați în cont.” Întorcându-mă la Alina Bârgăoanu, amintesc de un întreg capitol în cartea amintită mai sus, denumit Pot știrile să reflecte realitatea? pe care îl începe astfel: știrile sunt o construcție relativ artificială, chiar contradictorie, o versiune asupra realității modelată, într-o proporție semnificativă, de convenții și norme jurnalistice. Știm așadar, că știrile nu mai sunt obiective demult (dacă au fost vreodată) și astfel ne întrebăm de ce continuă totuși să aibă o audiență din ce în ce mai mare? Analiza știrilor TVR 1 și Antena 1 (studiul de caz) va evidenția acest răspuns prin observarea directă a unor tehnici prin care emisiunile informative amintite, sunt prezentate cu subiectivism sau obiectivitate unui public însetat de nedreptăți.

b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a? b#%l!^+a?

=== chestionar ===

CHESTIONAR

În scopul realizării unei cercetări prin care dorim să surprindem locul ocupat de femei în mediul TV din România vă rugăm să acceptați să ne răspundeți la următorul chestionar. Toate răspunsurile furnizate de dumneavoastră sunt confidențiale, acestea fiindu-ne necesare doar în scopul prelucrării statistice. Vă rugăm să răspundeți la întrebări notând un X în dreptul numărului (sau literei) pe care le considerați corecte din punctul dumneavoastră de vedere (precizăm că nu există răspunsuri corecte sau greșite la următoarele întrebări) și să completați spațiile libere.

În ce măsură considerați că, în România, femeile care lucreaza in media au șanse de reușită?

Considerați că femeile și bărbații au șanse egale în presă ?

Vă rugăm să ierarhizați principalele avantaje și dezavantaje ale femeii care-și desfășoară activitatea cadrul unei televiziuni

Ce v-a determinat pe dumneavoastră să incepeți o carieră in lumea televiziunii ?

existența unor relații

o idee nouă pentru o redacție de știri

ambiția de a reuși

lipsa unui loc de muncă

altceva……………………………………………………………………………………………………………..b#%l!^+a?

Care au fost principalele greutăți pe care le-ați întâmpinat la locul de muncă ?

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Credeți că dacă ați fi fost bărbat ați fi întâmpinat aceleași dificultăți

Subordonații dumneavoastră sunt:

preponderent femei

preponderent bărbați

în proporție egală, femei și bărbați.

Colaboratorii dumneavoastră apropiați în reușita in carieră sunt:

În activitatea dumneavoastră ați fost susținută mai ales de:

familie

prieteni apropiați

alte femei

foști colegi de serviciu

actualii colegi de redacție

nimeni

altcineva……………………………………………………………………………………..

Ce colegi de lucru ați prefera:

Care sunt motivele care vă determină să preferați colaborarea cu :

A. femei 1…………………………………………………………………………………

2………………………………………………………………………………… b#%l!^+a?

3…………………………………………………………………………………

B. bărbați 1…………………………………………………………………………………

2…………………………………………………………………………………

3………………………………………………………………………………….

Ce calități credeți că are în plus o femeie redactor de știri comparativ cu un bărbat redactor de știri?

1…………………………………………………………………………………

2…………………………………………………………………………………

3…………………………………………………………………………………

Ce puncte slabe credeți că are o femeie redactor comparativ cu un bărbat redactor?

1…………………………………………………………………………………

2…………………………………………………………………………………

3…………………………………………………………………………………

Care sunt factorii care au facilitat plasarea dumneavoastră în fața altor concurenți?

1…………………………………………………………………………………

2…………………………………………………………………………………

3…………………………………………………………………………………

Care sunt factorii care v-au împiedicat să obțineți o apreciere mai mare ?

1…………………………………………………………………………………

2…………………………………………………………………………………

3………………………………………………………………………………….

Considerați că în România există prejudecăți împotriva femeilor ?

Care prejudecată vă influențează în cea mai mare măsură activitatea ?

…………………………………………………………………………………………………..

Credeți că într-o societate lipsită de prejudecăți activitatea pe care o desfășurați ar fi fost mai apreciată ?

Vă rugăm să precizați o țară unde, după părerea dumneavoastră, se manifestă cel mai puțin discriminările între bărbați și femei:

……………………………………………………………………………………………………

Credeți că în prezent femeile ar fi fost mai implicate în derularea de afaceri dacă mișcarea de emancipare a femeii ar fi fost mai activă în România ?

Pentru a ne permite prelucrarea statistică a datelor pe care ni le-ați furnizat vă rugăm să răspundeți la următoarele întrebări :

Vârsta:

Ultima școală absolvită:…………………………………………………………..

Stare civilă…………………………………………………………………………

Vechimea ca redactor de știri……………………………………………………..

Ipoteza

Dacă femeia redactor este apreciată în cadrul redacției de știri, atunci poate lucra la nivel de performanță.

b#%l!^+a? b#%l!^+a?