Previziunea Incasarilor Si Platilor LA Intreprindere

Economie

Previziunea Incasarilor Si Platilor LA Intreprindere

Byadmin ianuarie 1, 2024

PREVIZIUNEA ÎNCASĂRILOR ȘI PLĂȚILOR

LA ÎNTREPRINDERE

Plan

Introducere

Capitolul I. Aspecte teoretice privind previziunea încasărilor și plăților la

întreprindere

Esența economică și conținutul încasărilor și plăților la întreprindere

Necesitatea și conținutul gestiunii trezoreriei

Gestiunea și previziunea încasărilor și plăților la întreprindere

Capitolul II. Analiza încasărilor și plăților la întreprinderea S.A. „Zorile”

2.1. Aprecierea fluxurilor mijloacelor bănești la întreprindere

2.2. Evaluarea eficienții gestiunii fluxului de mijloace bănești prin prisma

indicatorilor de rentabilitate, lichiditate și solvabilitate

2.3. Examinarea concordanței dintre rezultatele financiare și fluxurile mijloacelor

bănești

Încheiere

Bibliografie

Anexe

INTRODUCERE

Actualitatea temei. În activitatea oricărei întreprinderi o importanță majoră revine existenței și mișcării mijloacelor bănești. Nici o întreprindere nu poate să desfășoare activitatea fără fluxuri bănești.

Fluxul de numerar joacă un rol primordial în activitatea întreprinderii și poate fi considerat ca fiind sîngele care curge prin venele unei organizații, iar un flux sănătos reprezintă echilibrul dintre încasări și plăți. Fluxul de numerar poate fi pozitiv sau negativ, în funcție de rezultatul diferenței dintre încasările și plățile totale ale întreprinderii. În cazul cînd se obține un flux negativ situația se poate agrava

într-un mod accelerat, dacă nu se intervine printr-un plan de măsuri corective rapid și eficient. Dacă fluxul de numerar a fost și este încă pozitiv, atunci întreprinderea trebuie să anticipeze și să controleze permanent fluxul încasărilor și plăților, astfel încât să nu apară situații de deficit financiar.

Importanța temei investigate se explică prin necesitatea studierii rolului conducerii întreprinderii în asigurarea echilibrului între încasări și plăți prin gestionarea eficientă a fluxurilor monetare, verificarea capacității de transformare în mijloace bănești a activelor nemonetare în cuantumul necesar pentru efectuarea plăților, prin studierea și implementarea de noi metode și tehnologii de gestiune a fluxurilor de numerar, care converg la asigurarea echilibrului financiar, la menținerea stabilității financiare a întreprinderii, cît și previziunea corectă a acestora.

Scopul cercetării constă în studierea echilibrului între încasări și plăți la întreprindere și stabilirea corelației dintre fluxurile de numerar și performanțele economice ale întreprinderii.

Pentru realizarea scopului propus au fost trasate următoarele obiective:

-abordarea conceptuală privind esența economică și conținutul încasărilor și plăților;

-argumentarea necesității și conținutului gestiunii trezoreriei;

– cercetarea aspectelor legate de previziunea încasărilor și plăților la întreprindere;

– identificarea problemelor cu care se confruntă întreprinderea la etapa actuală privind asigurarea cu mijloace suficiente și la termenul oportun pentru efectuarea plăților;

– concretizarea cauzelor care pot conduce la insolvabilitate și prezentarea unor metode și tehnici relevante de gestionare a încasărilor și plăților;

– formularea concluziilor și recomadărilor de rigoare referitoare la optimizarea fluxurilor mijloacelor bănești.

Obiectul de cercetare îl constitue încasările și plățile ca element-cheie în desfășurarea activității ritmice a întreprinderii, asigurînd capacitatea de plată ca factor de influență asupra rentabilității acesteia.

Metodologia cercetării scopul și sarcinile formulate au determinat utilizarea diverselor metode, precum: metoda analizei economice, metoda grafică, de sinteză, compararea și alte procedee și instrumente de cunoaștere științifică a proceselor economice.

Sarcinile tezei au determinat structura ei, alcătuită din introducere, două capitole, încheiere bibliografie, anexe.

În introducere este argumentată actualitatea temei cercetate, este formulat scopul și obiectivele lucrării, obiectul cercetat precum și metodologia cercetării.

Capitolul I “Aspecte teoretice privind previziunea încasărilor și plăților la

întreprindere”

Acest capitol cuprinde prezentarea teoretică a esenței economice și conținutul încasărilor și plăților, necesitatea și rolul gestiunii trezoreriei, bugetului de trezorerie și elaborarea acestuia precum și previziunea încasărilor și plăților la întreprindere.

Capitolul II „Analiza încasărilor și plăților la întreprinderea S.A. „Zorile”.

În acest capitol o atenție deosebită se va acorda analizei indicatorilor economico-financiari și previziunii fluxurilor bănești la întreprinderea S.A. „Zorile” din orașul Chișinău. Pe baza indicatorilor analizați se va putea aprecia dacă la întreprinderea dată este prezent echilibrul între încasările și plățile efectuate.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND PREVIZIUNEA ÎNCASĂRILOR ȘI PLĂȚILOR LA ÎNTREPRINDERE

Esența economică și conținutul încasărilor și plăților

Orice întreprindere pe parcursul desfășurării activității financiar – economice interacționează cu diverse instituții precum inspectoratul fiscal, băncile comerciale, bugetul de stat, muncitori, furnizori, clienți etc, o importanță majoră o deține existența și mișcarea fluxurilor bănești. Mijloacele bănești sunt indispensabile deoarece acestea contribuie pe de o parte la procesul de fabricare a produselor, prestarea serviciilor, achiziționarea de materii prime, materiale, ambalaj, de angajat lucrători etc. și aceasta condiționează plățile de mijloace bănești. Pe de altă parte, pentru producția vândută sau serviciile prestate întreprinderea încasează mijloace bănești. În afară de aceasta, întreprinderea are nevoie de mijloace bănești pentru achitarea impozitelor, taxelor la buget, achitarea cheltuielilor generale, comerciale, plata dividendelor etc.

Fluxul de numerar reprezintă totalitatea încasărilor și plăților generate de activitatea economico-financiară a întreprinderii repartizate pe intervale determinate de timp.

Situația fluxurilor de numerar sau cash-flow statement constituie o componentă de bază în structura situațiilor financiare anuale ale unei companii. Deși tradusă sub sintagma “tablou de finanțare” sau “tablou de trezorerie”, aceste sintagme nu sunt cele mai indicate, deoarece este “vorba de un raport de proces și nu de stare”.

O entitate prezintă situația fluxurilor de numerar pentru fiecare perioadă pentru care sunt prezentate situațiile financiare anuale. Situația fluxurilor de numerar prezintă modul în care o entitate generează și utilizează numerarul și echivalentele de numerar.

Scopul unei situații a fluxurilor de numerar este de a furniza informații despre încasările și plățile din exploatare ale unei entități în cursul unei perioade.

Încasările reflectă mișcările de resurse bănești care asigură alimentarea curentă a conturilor de disponibilități. Previziunea încasărilor este fundamentată pe cifra de afaceri și trebuie să țină cont de repartizarea acesteia pe luni, de modificările potențiale în structura vânzărilor și în gradul de solvabilitate al clienților întreprinderii care vor influența decalajul între termenele livrărilor și cele ale încasărilor.

A doua fațetă a gestiunii trezoreriei o constituie administrarea tuturor ieșirilor de numerar, astfel încît întreprinderea să-și păstreze și să îmbunătățească în timp poziția deținută în raporturile, instituite pe diverse planuri cu terții. Previziunea plăților se face pornind de la previziunea cheltuielilor anuale și de la eșalonarea previzibilă a plăților aferente acestor cheltuieli.

Structura încasărilor și plăților se divizează pe tipuri de activități conform schemei de mai jos:

Figura 1.1.1. Structura încasărilor și plăților la întreprindere pe tipuri de activități

Sursa: Standardul Național de Contabilitate 7, Raportul privind fluxul mijloacelor bănești

Conducerea întreprinderii trebuie să ia zilnic decizii manageriale privind fluxul mijloacelor bănești. Gestiunea fluxului mijloacelor bănești cuprinde calculul ciclului financiar, analiza fluxului mijloacelor bănești, pronosticarea lui, determinarea nivelului optim mijloacelor bănești, întocmirea bugetelor mijloacelor bănești etc.

Scopul principal al gestiunii fluxurilor de numerar constă în eliminarea, sau cel puțin minimizarea riscului lichidității, și a riscului falimentului, care survine în cazul agravării considerabile a situației economico-financiare a întreprinderii.

Desfășurarea activității economico-financiare a întreprinderii presupune exsitența a 2 categorii de fluxuri:

Fluxuri reale/materiale de bunuri și servicii;

Fluxuri financiare/monetare;

Fluxurile financiare ce decurg din raporturile întreprinderii cu terții, ce au loc în legătură cu stingerea drepturilor și obligațiilor bănești reciproce sunt cunoscute sub denumirea de încasări și plăți.

Pentru ca întreprinderea să se mențină pe piață și să aibă credibilitate față de parteneri trebuie ca aceasta să își achite la scadență toate obligațiile curente și să nu înregistreze obligații restante. De aceea, întreprinderea trebuie să dețină în permanență un anumit „stoc de numerar” sau să dispună de alte active ușor lichide asemănătoare stocurilor fizice pentru asigurarea continuității activității în condiții de eficiență maximă.

Motivația deținerii, în permanență, de către întreprinderi a mijloacelor bănești se datorează unor cauze și împrejurări, printre care menționăm:

Asigurarea activității curente: plata furnizorilor, plata salariilor, plata dividendelor, achitarea dobînzilor, achitarea impozitelor etc.

Pentru a putea beneficia de avantajele oferite de anumite împrejurări conjuncturale favorabile: rabaturi acordate de furnizori, achiziții de bunuri și servicii la prețuri avantajoase, investiții profitabile etc.

Pentru efectuarea unor plăți neprevăzute: apariția unor comenzi de producție suplimentare.

Pentru a avea acces la înlesniri acordate de către bănci și pentru a beneficia de puctaje bune în cazul în care întreprinderea dorește să contracteze credite.

Din considerente de precauție, avînd în vedere caracterul imprevizibil al intrărilor și ieșirilor de numerar, întreprinderile stabile din punct de vedere financiar tind să-și formeze solduri de precauție sub formă de valori mobiliare foarte lichide și cu grad mic de risc.

Mărimea soldului zilnic de mijloace bănești trebuie să fie egală cu valoarea tranzacției și valoarea de precauție. Mărimea soldului optim de numerar pe care întreprinderea trebuie să-l dețină și care ar minimiza, pe de o parte, pierderile ce apar atunci cînd numerarul este mai mare decît strictul necesar pentru efectuarea plăților, dar și riscul de neplată atunci cînd întreprinderea se confruntă cu insuficiență de numerar. Atît existența unui sold de numerar mai mare decît cel strict necesar, cît și lipsa de numerar implică atît avantaje, cît și dezavantaje pentru întreprindere, prezentate în tabelul următor:

Tabelul 1.1.1

Avantajele și dezavantajele deținerii numerarului

Sursa: N.Botnari, Finanțele întreprinderii , 2008, pag.118

Numerarul intră și iese dintr-o întreprindere în mod continuu. Nivelul acestuia depinde de mai mulți factori: tipul de activitate, durata ciclului de producție, mărimea întreprinderii etc. Întrucît încasările și plățile sunt operațiuni cotidiene, iar asigurarea echilibrului financiar necesitr:

Tabelul 1.1.1

Avantajele și dezavantajele deținerii numerarului

Sursa: N.Botnari, Finanțele întreprinderii , 2008, pag.118

Numerarul intră și iese dintr-o întreprindere în mod continuu. Nivelul acestuia depinde de mai mulți factori: tipul de activitate, durata ciclului de producție, mărimea întreprinderii etc. Întrucît încasările și plățile sunt operațiuni cotidiene, iar asigurarea echilibrului financiar necesită asigurarea unei egalități între încasări și plăți, este necesar să se organizeze, la nivel de întreprindere, un department aparte – trezoreria.

Necesitatea și conținutul gestiunii trezoreriei întreprinderii

Conceptul de trezorerie își are originea în limba latină unde thesaurus se traduce prin comoară sau depozit pentru obiectele de valoare. Noțiunea de trezorerie poate fi abordată în două dimensiuni. În sens restrâns, conceptul de trezorerie cuprinde disponibilitățile bănești ale firmei, aflate în conturi bancare sau în casieria unității, iar, în sens larg, termenul cuprinde toate mijloacele de care o unitate dispune pentru a efectua plățile, adăugând la disponibilități valorile mobiliare de plasament, efectele comerciale scontate și creditele bancare pe termen scurt. În teoria financiar- contabilă trezoreria este preluată în accepțiunea extinsă.

În literatura de specialitate noțiunile de trezorerie și gestiunea trezoreriei sunt utilizate, în general, cu același înțeles. De exemplu prof.I.Neagoe definește gestiunea trezoreriei drept administrarea optimă a fondurilor pe termen scurt pentru asigurarea solvabilității întreprinderii în cele mai bune condiții, iar trezoreria ca totalitatea operațiilor, care administrează fondurile pe termen scurt.

Economistul francez D.Dubois consideră că „gestiunea trezoreriei regrupează ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii”.

Între multitudinea de definiții care s-au dat termenului de trezorerie, se încadrează sugestiv cea care afirmă că trezoreria este definită ca ansamblu de activități și operațiuni, efectuate de un aparat specializat, referitoare la gestiunea încasărilor și plăților, astfel încât să fie asigurată în permanență o armonie corespunzătoare între cele două categorii de operațiuni.

Desfășurarea eficientă a activității este dată de realizarea unui echilibru între fondul de rulment și nevoia de fond de rulment iar menținerea acestui echilibru pe parcursul mai multor exerciții financiare succesive reflectă succesul organizației în viața economică și consolidarea poziției sale pe piață.

Gestiunea trezoreriei regrupează, deci, „ansamblul deciziilor, regulilor și procedurilor care asigură, la costul cel mai redus, menținerea echilibrului financiar instantaneu al întreprinderii”.

Nesincronizarea încasărilor cu plățile are ca rezultat înregistrarea unei trezorerii negative sau pozitive.Trezoreria pozitivă semnifică un excedent monetar ce urmează a fi investit pe piața de capital. Trezoreria negativă este expresia unui dezechilibru financiar și semnifică un deficit monetar acoperit prin contractarea de credite.
"Trezoreria zero" reprezintă cea mai utilizată politică de gestiune a trezoreriei și constă în menținerea cât mai aproape de zero a soldurilor de disponibilități deoarece, atât trezoreria negativă cât și cea pozitivă sunt generatoare de costuri de finanțare.
O gestiune eficientă a trezoreriei întotdeauna este aceea prin care organizația are asigurată capacitatea de plată. Planurile și bugetele nu caracterizează posibilul cel mai probabil, ci, mai degrabă, un posibil cel mai dorit.

Sarcinile trezoreriei constau în:

prevederea și asigurarea diferitor fluxuri de intrare și de ieșire ale trezoreriei;

asigurarea lichidității întreprinderii;

evaluarea diferitor tipuri de plasamente și plasarea excedentului de trezorerie;

aprecierea, evaluarea diferitor surse de finanțare pe termen scurt.

Obiectivul gestiunii de trezoreriei pot fi:

optimizarea permanentă a raportului dintre încasările și plățile bănești, astfel încât aceasta să-și poată realiza, în condiții de raționalitate și eficiență, obiectivul său de activitate;

evitarea pierderilor în zile de decontare la încasările și plățile prin bancă ale întreprinderii;

creșterea operativității încasării creanțelor întreprinderii, fără a afecta politica față de clienți;

obținerea celui mai bun credit și la cel mai mic cost real al acestuia;

asigurarea unui sold “0” al trezoreriei, care nu antrenează nici costuri de finanțare și nici de oportunitate;

optimizarea utilizării, excedentului de trezorerie să asigure rentabilitatea , siguranța și lichiditatea optimă.

Modul de exprimare a trezoreriei se realizează prin următoarele relații:

Trezoreria = Active curente – Datorii curente = Fondul de rulment (1.2.1.)

Trezoreria = Încasări bănești – Plăți curente (1.2.2.)

Întreprinderea are nevoie de lichidități pentru efectuarea tranzacțiilor sale. Mărimea încasărilor depinde de mărimea veniturilor, de politica de credite a întreprinderii.

Trezoreria trebuie să preîntîmpine apariția riscurilor financiare.

Riscurile financiare la care este predispusă trezoreria se împart în 2 categorii conform umătoarei scheme:

Figura 1.2.1. Riscurile financiare ale trezoreriei

Gestiunea trezoreriei acționează în următoarele trei direcții componente și anume:

l) accelerarea încasărilor și reducerea fondurilor neutilizate existente în conturi bancare;

2) alegerea mijloacelor de plată adaptate nevoilor întreprinderii;

3) optimizarea trezoreriei.

Accelerarea încasărilor este o preocupare care începe încă din faza de negociere a contractului economic, moment în care se stabilesc termenele și instrumentele de plată ce se vor utiliza. Furnizorul poate acționa în direcția accelerării creanțelor de recuperat, cointeresând clienții să plătească mai repede, oferind în schimb bonificații sau cote de rabat încă de la efectuarea livrărilor.

Alegerea mijloacelor de plată urmărește selectarea instrumentelor de decontare și a termenelor reale de plată adecvate necesităților întreprinderii. Procesul de alegere corectă poate avea ca efect fie accelerarea intrărilor de fonduri, fie amînarea termenelor de plată.

Orice agent economic pentru a urmări fluxul mijloacelor bănești, ce trebuie să se realizeze la anumite intervale de timp în decursul unui an întocmește o balanță monetară sau așa numitul “buget de trezorerie”. Întocmirea bugetului se bazează pe metoda contabilizării mijloacelor bănești, care înseamnă operarea încasărilor și plăților în momentul în care are loc tranzacția.

Scopul unei politici de trezorerie îl constituie stăpînirea fluxurilor financiare, sincronizarea încasărilor cu plățile, pentru a asigura permanent capacitatea de plată a întreprinderii. Dacă echilibrul nu poate fi atins în condiții acceptabile, atunci se pot revizui ansamblul bugetelor anuale și, cel mai adesea, politica creditelor pentru clienți, ritmul de investiții etc.

Bugetul de trezorerie are ca funcțiune previziunea încasărilor și plăților,

pornind de la planificarea cheltuielilor, din care sunt excluse cele neplătibile , cum ar fi amortizările și provizioanele calculate și de la planificarea veniturilor, din care sunt excluse cele neîncasabile, respectiv producția stocată, vânzările pe credit etc.

Ceea ce cuprind încasările și plățile va fi ilustrat în figura ce urmează:

Figura 1.2.2. Conținutul încasărilor și plăților

Sursa: Bucătaru D. Finanțele întreprinderii,2013,152 p.

În funcție de modalitatea de luare în calcul a încasărilor și plăților, se pot distinge un buget brut de trezorerie, cuprinzând toate încasările și plățile perioadei, și un buget net, obținut prin ajustarea profitului net cu veniturile și cheltuielile, care nu antrenează încasări, respectiv plăți, rezultând evoluția previzibilă a fluxului de trezorerie (cash-flow) al întreprinderii.

Elaborarea bugetului de trezorerie este ultima etapă a procesului de bugetare a întreprinderii, iar trezoreria va fi, în mod firesc, rezultanta previziunilor din celelalte bugete: al vânzărilor, al aprovizionărilor, al cheltuielilor de personal, al investițiilor, al administrației etc. Elaborarea bugetului de trezorerie presupune: previziunea fluxului de trezorerie, determinarea mărimii încasărilor, care se efectuează în funcție de rezultate, termenul de încasare și ponderea lor. Previziunea plăților presupune compararea încasărilor cu plățile, a cheltuielilor anuale și eșalonarea în timp a plăților aferente acestor cheltuieli.

Elaborarea bugetului de trezorerie poate fi redat schematic în felul următor:

Figura 1.2.3. Elaborarea bugetului de trezorerie

Elaborarea bugetului bănesc sau de trezorerie presupune următoarele acțiuni:

determinarea balanței de fluxuri provenite din afacere sau destinate afacerii;

prognozarea vînzărilor;

prognozarea încasărilor bănești;

prognozarea plăților.

Elaborarea bugetului de trezorerie presupune existența a trei documente de evidență și previziune:

bilanțul de deschidere a perioadei de gestiune;

contul de rezultate previzional;

bilanțul previzional.

Deci, bugetul circulației bănești nu este altceva decât o prognoză asupra circulației banilor înspre și în afara întreprinderii pentru o perioadă specifică, efectuându-se în scopul menținerii unui echilibru monetar.

Elaborarea bugetului de trezorerie cuprinde în sine 2 faze mai importante care vor fi analizate mai detaliat în următorul capitol, acestea sunt:

previziunea încasărilor și plăților;

determinarea și acoperirea soldurilor de trezorerie care reiese din compararea încasărilor cu plățile.

Previziunea încasărilor din vânzări se efectuează în funcție de:

volumul vânzărilor;

termenul de încasare prevăzut;

ponderea încasărilor;

termen la care ajung la scadență creanțele de acest gen.

Previziunea fluxurilor reale se va baza pe principiul raționalității, care presupune ca cheltuielile să nu depășească avantajele care se vor obține în urma aplicării în practică a deciziilor fundamentale.

Previziunea plăților se face în baza previziunii cheltuielilor și de la eșalonarea în timp a plăților aferente acestor cheltuieli.

Gestiunea și previziunea încasărilor și plăților la întreprindere

Gestiunea încasărilor reflectă mișcările de resurse bănești care asigură alimentarea curentă a conturilor de disponibilități. Previziunea încasărilor este fundamentată pe cifra de afaceri și trebuie să țină cont de repartizarea acesteia pe luni, de modificările potențiale în structura vânzărilor și în gradul de solvabilitate al clienților întreprinderii care vor influența decalajul între termenele livrărilor și cele ale încasărilor. În funcție de ramura economică, între momentul vânzărilor și cel al încasărilor corespunzătoare, există un decalaj de la 30 până la 90 zile. Aceste decalaje determină o eșalonare în timp a încasării veniturilor lunare care se vor înscrie în bugetul de trezorerie. Încasările trebuie să fie studiate atît ca stoc, ca mărime la un moment, cît și ca flux, adică ca o mișcare continuă, într-un anumit interval de timp. Gestiunea încasărilor cuprinde ansamblul de metode și tehnici, mijloace și instrumente prin intermediul cărora se asigură derularea, în condiții optime, a tuturor fluxurilor bănești ce converg spre întreprindere, urmărindu-se obiectivul de asigurare a echilibrului dintre încasări și plăți pe intervale determinate.

Previziunea încasărilor presupune mai întîi studierea surselor pe tipuri de activități care sunt: activitatea operațională, activitatea investițională și financiară.

Încasări generate de activitatea operațională. Cunoașterea volumului de încasări din activitatea operațională permite să facem judecăți despre acumularea unui volum suficient de mijloace bănești necesar menținerii nivelului de producție al întreprinderii și despre achitarea datoriilor curente. Acest tip de încasări cuprinde elemente care sunt prezentate în figura următoare:

Figura 1.3.1. Încasări generate de activitatea operațională

Sursa: N. Botnari, Finanțele întreprinderii,sinteze,teze,probleme, 2006,pag.71

Încasări generate de activitatea investițională . Informația privind fluxul de intrări de mijloace bănești din acest gen de activitate reflectă capacitatea întreprinderii de a genera venituri din investiții pe termen lung, din investirea în mijloace fixe, procurarea titlurilor de valoare pe termen lung și include:

Figura 1.3.2. Încasări generate de activitatea investițională

Sursa: N. Botnari, Finanțele întreprinderii,sinteze,teze,probleme, 2006,pag.72

Încasări generate de activitatea financiară. Studiul asupra încasărilor ocazionate de activitatea financiară oferă informație asupra modificărilor produse în mărimea capitalului propriu și în componența datoriilor pe termen lung. Acestea sunt reprezentate de următoarele elemente care sunt prezentate în figura de mai jos:

Figura 1.3.3. Încasări generate de activitatea financiară

Sursa: N. Botnari, Finanțele întreprinderii,sinteze,teze,problem, 2006,pag.72

În vederea formulării unor concluzii pertinente cu privire la structura încasărilor, volumul lor total și pe surse de proveniență, acesta se compară cu nivelul anului precedent, ori cu perioadele precedente pentru a se vedea modificările ce intervin de la o perioadă la alta, pentru a identifica cauzele ce provoacă schimbările în direcția reducerii încasărilor și pentru luarea de măsuri adecvate privind accelerarea încasărilor și reducerea volumui fondurilor ce stau neutralizate.

Accelerarea încasărilor s-ar putea realiza prin alegerea unor modalități convenabile de plată, facturarea operativă a loturilor de mărfuri expediate clienților etc.

Unele din strategiile posibil de aplicat în acest domeniu se referă la :

– accelerarea încasărilor prin aplicarea unor disconturi la plățile anterioare;

– dezinvestirea. Nu toate investițiile întreprinderii sunt indispensabile desfășurării activității, astfel se poate apela la vânzarea unor imobilizări pentru procurarea de lichidități;

– prelungirea termenului de plată aferent creditului obținut de la furnizori;

– reeșalonarea rambursării datoriilor financiare, amânarea plății impozitelor etc.

În practica țărilor cu economie de piață, s-a constatat că, în totalul încasărilor cea mai mare pondere o reprezintă creanțele față de clienți. De aceea în cadrul acțiunilor referitoare la gestiunea încasărilor, locul central îl ocupă gestiunea clienților.

Gestiunea clientilor reprezintă ansamblul metodelor și tehnicilor de utilizare cît mai eficientă a resurselor financiare imobilizate în credite comerciale.

Cu toate ca există variate metode de alegere, urmărire și control al clienților, se remarcă două metode mai frecvent utilizate:

Metoda „ABC” și metoda celor 5 „C-uri”

Metoda „ABC” de gestiune a clienților, această metodă presupune divizarea acestora în 3 grupe:

Grupa A – clienți foarte importanți, care reprezintă 10% din numărul lor și 60% din valoarea creanțelor.

Grupa B – clienți importanți, care reprezintă 30% din numărul lor și 30% din valoarea creanțelor.

Grupa C – clienți neimportanți, care reprezintă 60% din numărul lor și 10% din valoarea creanțelor.

Metoda „celor 5 C-uri” de gestiune a clienților

Metoda „celor 5 C-uri” de gestiune a clienților presupune divizarea acesteia în 5 aspecte importante care încep cu litera „C”:

Caracterul – se referă la probabilitatea ca un client să își onoreze datoriile

Capacitatea – se referă la posibilitatea ca un client să își achite datoriile

Capitalul – se referă la resursele financiare ale întreprinderii imobilizate în creanțele față de clienți

Colateralul – se referă la garanțiile oferite de client în vederea plății datoriilor

Condițiile – se referă la mediul și conjunctura economică în care se derulează operațiunile de încasări ale creanțelor, respectiv plăți ale datoriilor.

Gestiunea plăților o constituie administrarea tuturor ieșirilor de numerar, astfel încît întreprinderea să-și păstreze și să îmbunătățească în timp poziția deținută în raporturile, instituite pe diverse planuri cu terții. Previziunea plăților se face pornind de la previziunea cheltuielilor anuale și de la eșalonarea previzibilă a plăților aferente acestor cheltuieli.

Previziunea plăților implică cunoașterea modului în care se ordonează în timp toate datoriile bănești, astfel încît să fie posibilă și o mai bună corelare a încasărilor.

Din punct de vedere al conținutului lor economic, plățile se ordonează deasemenea

în trei grupe:

1) Plăți generate de activitatea operațională, în cadrul cărora se includ:

sumele, reprezentînd contravaloarea bunurilor, mărfurilor, serviciilor cumpărate de la furnizori;

avansurile acordate furnizorilor în vederea unor livrări ce se vor face în viitor;

plata salariilor și contribuțiilor pentru asigurările sociale;

plata dobînzilor pentru creditele bancare;

alte plăți de mijloace bănești din activitatea operațională;

plata arendei curente;

achitarea impozitelor cu excepția impozitului pe venit;

achitarea amenzilor, penalităților, despăgubirilor;

plata cheltuielilor aferente vînzărilor altor active curente decît produsele finite;

vărsarea primelor de asigurare a averii și a angajaților;

investiții pe termen scurt;

achitarea serviciilor și cheltuielilor comerciale, generale și administrative, etc.

2) Plățile generate de activitatea investițională reflectă nivelul cheltuielilor care vor genera fluxuri de mijloace bănești în viitor și sunt legate de:

procurarea activelor pe termen lung;

procurarea obligațiunilor;

acordarea creditelor și împrumuturilor pe termen lung.

3) Plățile ocazionate de realizarea activității financiare se referă la:

restituirea creditelor și împrumuturilor;

răscumpărarea acțiunilor proprii;

ratele plătite către locator în cazul leasingului financiar;

plata dividendelor;

alte plăți.

Cunoașterea duratei de încasare a creanțelor ca și a celei de achitare a plăților permit să prefigurăm judecăți asupra modului cum sunt sincronizate, în decursul unei perioade de timp, încasările și plățile în care este conceput și cum se desfășoară procesul de rotație al capitalului.

Cel puțin sub aspect teoretic, la nivelul fiecărei întreprinderi, mărimea încasărilor determinate de comercializarea bunurilor și serviciilor trebuie să fie superioară plăților prilejuite de achiziționarea factorilor de producție necesari, fapt ce determină existența echilibrului financiar și a rentabilității.

Scopul previziunii încasărilor și plăților este:

asigurarea că în perioada de vîrf a plăților se va dispune de suficiente lichidități, pentru a nu crea dificultăți partenerilor economici și sociali;

satisfacerea tuturor obligațiilor de plată asumate contractual, cît și a celor către fondurile publice de resurse bănești, reglementate prin lege;

folosirea rațională, oportună și eficientă a resurselor bănești;

stabilirea unor termene de plată a datoriilor suficient de mari, prin contractele încheiate cu partenerii de afaceri, pentru ca unitatea să aibă răgazul necesar găsirii și negocierii resurselor de finanțare cu costuri minime;

crearea unei reputații bune pentru toți creditorii.

Soldul trezoreriei, rezultat din compararea încasărilor cu plățile, poate fi deficitar sau excedentar.

Soldul deficitar al trezorerie se poate acoperi prin următoarele măsuri :

acordarea rabatului comercial pentru plata imediată a vînzărilor;

oferirea unui discont pentru plăți anticipate;

reducerea volumul vînzărilor pe credit clienților rău-platnici;

renunțarea la efectuarea unor plăți care nu afectează imaginea de piață a întreprinderii;

amînarea plății dividendelor.

Soldul excedentar al trezorerie poate fi consecința unui fond de rulment prea mare, determinat de angajarea unor datorii pe termen lung fără o întrebuințare imediată sau poate proveni dintr-o nevoie a fondului de rulment mai mică decât fondul de rulment.

Plasarea eficientă a excedentului de trezorerie se poate realiza prin următoarele căi:

investiții în titluri fianciare pe termen scurt;

răscumpărarea acțiunilor proprii;

depozite bancare pe termen scurt;

achitarea în avans a unor mărfuri, pentru care se acordă rabat comercial;

achitarea înainte de scadență a plăților către creanțieri.

Rentabilitatea întreprinderii, volumul și evoluția nevoii de fond de rulment precum și nivelul fondului de rulment determină marja de manevră și rolul trezorierului, care va trebui să plaseze excedentele de trezorerie și să finanțeze deficitele de trezorerie.

Elaborarea și urmărirea bugetului de trezorerie permit fundamentarea și adoptarea deciziilor privind finanțarea complementară pe termen scurt în caz de deficit previzibil, precum și căutarea plasamentelor suficient de lichide și bine remunerate pentru perioadele în care apar excedente.

CAPITOLUL II. ANALIZA ÎNCASĂRILOR ȘI PLĂȚILOR

LA ÎNTREPRINDEREA „ZORILE” S.A.

2.1. Aprecierea generală a fluxurilor mijloacelor bănești la întreprindere

Desfășurarea activității economice a întreprinderii generează permanent mișcarea mijloacelor bănești. În literatura de specialitate și practica economică se aplică noțiunea de „fluxul mijloacelor bănești” precum și alte denumiri, ce desemnează același fenomen: fluxul de disponibilități, de lichidități, de numerar, de trezoreriei ș.a.

După esența economică, fluxurile mijloacelor bănești reprezintă încasările și plățile mijloacelor bănești efectuate în cursul perioadei de gestiune respective. Diferența dintre suma încasărilor și plăților constituie fluxul net de mijloace bănești.

În conformitate cu paragraful 18 al S.N.C. 7 Raportul privind fluxul mijloacelor bănești se întocmește prin metoda directă care prevede reflectarea fluxurilor de încasări și plăți ale mijloacelor bănești.

Datele privind încasarea și plata mijloacelor bănești sînt reflectate în raport cu total cumulativ de la începutul anului de gestiune pe feluri de activități: operațională, financiară și de investiții. În afara de aceasta, sînt dezvăluite încasările și plățile mijloacelor bănești rezultate din evenimentele excepționale, precum și diferențele de curs favorabile și nefavorabile.

La etapa inițială a analizei se studiază modificările survenite în mărimile absolute și relative ale fluxurilor mijloacelor bănești în comparație cu perioadele precedente.

La efectuarea acestei direcții de analiză, se utilizează informația din Raportul privind fluxul mijloacelor bănești. Din punct de vedere al tehnicii de calcul la analiza mărimii și evoluției fluxurilor mijloacelor bănești pot fi determinate: abaterea absolută a acestora , ritmul creșterii, sporul creșterii, procentul îndeplinirii planului. Aprecierea informațiilor obținute se efectuează pornind de la următoarele considerente:

desfășurarea reușită a activității operaționale trebuie să genereze fluxul net pozitiv;

menținerea și dezvoltarea potențialului economic al întreprinderii condiționează fluxul net negativ din activitatea de investiții;

fluxurile pozitive din activitatea operațională și cea financiară trebuie să compenseze fluxul negativ din activitatea de investiții.

Nerespectarea primei și ultimei condiții provoacă scăderea soldului mijloacelor bănești și insolvabilitatea întreprinderii. Neglijarea celui de-al doilea aspect determină reducerea potențialului întreprinderii în perspectivă.

Voi începe analiza cu aprecierea generală a fluxurilor mijloacelor bănești pe tipuri de activități la S.A. „Zorile” în baza datelor din Raportul privind fluxul mijloacelor bănești pentru ultimii doi ani. Datele necesare pentru analiză sunt expuse în următorul tabel analitic:

Tabelul 2.1.1.

Evoluția fluxurilor mijloacelor bănești la „Zorile” S.A.

pe perioada 2012- 2013

Sursa: elaborat de autor în baza raportului privind fluxul mijloacelor bănești al S.A.„Zorile”

Calculele din tabelul de mai sus atestă existența tendințelor negative în situația fluxurilor mijloacelor bănești, în primul rînd atrage atenția apariția fluxului net negativ din activitatea operațională pe parcursul anilor 2012-2013. Întreprinderea „Zorile” S.A. în anul 2012 în urma activității operaționale a obținut un flux net negativ în mărime de 2886815 lei, în anul de 2013 deasemenea plățile operaționale au depășit încasările operaționale cu 25078865 lei. Din datele tabelului rezultă că întreprinderea atît în 2012 cît și în 2013 îndreaptă mijloacele bănești încasate pentru procurarea mijloacelor fixe, ceea ce, în mod normal se reflectă prin fluxul net negativ din activitatea de investiții. Lipsa de atenție cuvenită față de acest aspect poate crea dificultăți în procesul desfășurării activității operaționale din insuficiența potențialului tehnic.

Fluxul net pozitiv obținut din activitatea financiară în mărime de 12955024 lei în anul 2012 și în mărime de 61752755 lei în anul 2013 pe deplin au compensat rezultatele negative din activitatea operațională și cea de investiții, în consecință la întreprinderea analizată în anul 2012 s-a constatat depășirea încasărilor asupra plăților bănești în mărime de 1230240 lei iar în anul 2013 în mărime de 161780 lei.

În dinamică fluxul net total s-a redus cu 1068460 lei.

Incapacitatea întreprinderii de a forma fluxul net pozitiv din activitatea sa economic-financiară impune dezvăluirea cauzelor respective prin efectuarea analizei structurale.

Analiza structurală oferă utilizatorilor Rapoartelor financiare informații detaliate cu privire la proveniența încasărilor și utilizarea mijloacelor bănești încasate. În cadrul analizei se examinează corelația dintre diferite canale de încasare și direcții de plată a mijloacelor bănești. Analiza structurală permite aprecierea contribuției fiecărui element component al plăților și încasărilor la formarea fluxului net al mijloacelor bănești.

În teoria și practica economică se aplică două modalități tehnice de efectuare a analizei structurale a fluxului mijloacelor bănești. Esența primei modalități constă în analiza separată a structurii încasărilor și plăților cu calcularea ponderii fiecărui element component în suma totală a încasărilor sau respectiv a plăților. La aplicarea acestei modalități în procesul pregătirii materialelor analitice frecvent se construiesc diagrame de tip circular, cu ajutorul cărora se prezintă într-o formă accesibilă structura fluxurilor mijloacelor bănești.

La această etapă voi efectua analiza structurală a fluxurilor mijloacelor bănești la S.A. "Zorile". În baza datelor Raportului privind fluxul mijloacelor bănești pentru ultimii doi ani voi alcătui tabelul analitic, voi construi diagramele și voi interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.1.2.

Analiza structurii încasărilor și plăților mijloacelor bănești ale entității ,,Zorile” S.A. pe perioada 2012-2013

Evaluarea eficienții gestiunii fluxului de mijloace bănești prin prisma indicatorilor de rentabilitate, lichiditate și solvabilitate

Evaluarea unei întreprinderi, pe lîngă faptul că stabilește punctele forte, ajută la identificarea factorilor nesatisfăcători care influențează negativ desfășurarea proceselor de producție cît și a activității în ansamblu, oferind posibilități de a lua măsuri în vederea îmbunătățirii situației.

Prin cunoașterea activității curente a rezultatelor interne și a cauzelor generate, analiza contribuie la monitorizarea în permanență a eficienței utilizării resurselor întreprinderii.

Pentru a stabili în practică cît de bine a fost gestionat numerarul, se poate de analizat efectul ce l-a avut asupra proceselor în care a fost implicat.

Pentru determinarea capacității întreprinderilor de a-și achita datoriile pe termen scurt, vom utiliza ratele de rentabilitate, lichiditate și solvabilitate.

Rentabilitatea reprezintă capacitatea întreprinderii de a realiza profit necesar reproducției, dezvoltării și renumerării capitalurilor întreprinderii.

În funcție de elementele luate în calcul, teoria și practica economică operează cu mai multe forme de exprimare a rentabilității, și anume:

1. rentabilitatea producției;

2. rentabilitatea pe produs;

3. rentabilitatea economică sau a activelor;

4. rentabilitatea financiară sau a capitalului propriu;

5. rentabilitatea veniturilor.

În sistemul centralizat de comandă se dă prioritate rentabilității producției și pe produs, iar în condițiile concurenței și competitivității pe piața de desfacere – rentabilității economice și financiare.

Rentabilitatea economică sau a activelor reflectă nivelul profitului obținut de fiecare leu al mijloacelor investite în activele întreprinderii indiferent de sursa de finanțare a acestora. În cazul cînd întreprinderea obține pierderi contabile nivelul acestui indicator va fi negativ și v-a reflecta nivelul pierderilor obținute de la fiecare leu al activelor întreprinderii. Formula de calcul a rentabilității activelor este este:

(2.2.1.)

unde:

Ra – rentabilitatea activelor

PPI – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare

– valoarea medie a activelor

Valoarea medie a activelor poate fi calculată după media aritmetică simplă utilizînd datele bilanțului contabil.

Analiza începe cu aprecierea dinamicii nivelului rentabilității activelor. Pentru acesta sunt utilizate datele din bilanțul contabil și din raportul de profit și pierdere.

Din motiv că în anul 2012 întreprinderea „Zorile” S.A. a obținut pierderi pînă la impozitare nu vom calcula rentabilitatea activelor pentru perioada respectivă.

Tabelul 2.2.1.

Aprecierea rentabilității activelor

Sursa: elaborat de autor în baza bilanțului contabil și a raportului de profit și pierderi al S.A.„Zorile”

La întreprinderea analizată se constată că în anul 2013 rentabilitatea activelor a constituit 0,64%, aceasta înseamnă că la fiecare leu investit în activele întreprinderii s-a obținut un profit pînă la impozitare în mărime de 0,64 bani.

Rentabilitatea financiară sau a capitalului propriu caracterizează eficiența utilizării capitalului propriu în procesul activității economice ale întreprinderii, adică măsoară randamentul capitalului propriu, al plasamentului financiar pe care acționarii l-au făcut prin cumpărarea acțiunilor întreprinderii. Rentabilitatea capitalului propriu caracterizează mărimea profitului obținut pentru fiecare leu investit în capitalul propriu. Formula de calcul a rentabilității capitalului propriu este:

(2.2.2.)

unde:

RCP – rentabilitatea capitalului propriu

PPI – profitul perioadei de gestiune pînă la impozitare

– valoarea medie a capitalului propriu

Analiza începe cu aprecierea în dinamică a rentabilității capitalului propriu.

Din motiv că în anul 2012 întreprinderea „Zorile” S.A. a obținut pierderi nete nu vom calcula rentabilitatea capitalului propriu pentru perioada respectivă.

Tabelul 2.2.2.

Analiza rentabilității capitalului propriu

Sursa: elaborat de autor în baza bilanțului contabil și a raportului de profit și pierderi al S.A.„Zorile”

Conform calculelor efectuate constatăm că nivelul rentabilității capitalului propriu calculată în baza profitului net în anul 2013 este de 0,65%, aceasta înseamnă că întreprinderea la fiecare leu investit în surse proprii a obținut un profit net în mărime de 0,65 bani.

Rentabilitatea veniturilor din vînzări reflectă capacitatea întreprinderii de a obține profit din comercializarea produselor, mărfurilor și prestarea serviciilor, adică caracterizează cît profit obținem la un leu venituri din vînzări.

Formula de calcul al rentabilității veniturilor din vînzări calculată în baza profitului brut:

(2.2.3)

În continuare analizăm rentabilitatea veniturilor din vînzări calculată în baza profitului brut.

Tabelul 2.2.3.

Aprecierea dinamicii rentabilității veniturilor din vînzări calculată în baza profitului brut

Sursa: elaborat de autor în baza raportului de profit și pierderi al S.A.„Zorile”

În baza calculelor efectuate constatăm că la întreprinderea „Zorile” S.A. rentabilitatea veniturilor din vînzări calculată în bază profitului brut are o tendință pozitivă de majorare. Astfel dacă în anul 2012 întreprinderea la fiecare leu venituri din vînzări a obținut un profit brut în mărime de 29,07 bani, atunci în anul 2013 mărimea profitului brut obținut la 1 leu venituri din vînzări a constituit 33,04 bani.

În concluzie pot menționa că întreprinderea are o situație favorabilă la capitolul rentabilitatea veniturilor din vînzări în anul 2013 față de anul 2012.

În strânsă legătură cu alegerea structurii financiare trebuie analizată capacitatea de îndatorare. Capacitatea de îndatorare a unei întreprinderi (Ci) reprezintă posibilitatea acesteia de a primi credite care să fie garantate și a căror rambursare, inclusiv plata dobânzilor să nu creeze greutăți financiare de nesuportat.

În stabilirea capacității de îndatorare sunt interesați atât agenții economici respectivi cât și banca. Astfel agenții economici trebuie să-și comensureze cât mai exact atât garanțiile disponibile cât și fluxurile financiare pozitive viitoare, astfel rambursarea creditelor și plata dobânzilor să poată fi posibilă. Pe de altă parte banca este și ea interesată întrucât, acordând credite ea își asumă anumite riscuri și de aceea este direct interesată să cunoască situația financiară a viitorului debitor pentru a putea aprecia dacă acceptă cererea de credit sau o respinge.

În continuarea voi analiza ratele de lichiditate și solvabilitate la întreprindere.

Lichiditatea. Lichiditatea caracterizează capacitatea firmei de a-și achita obligațiile la scadență și de a face față unor nevoi neprevăzute de disponibilități bănești, fiind considerat factorul care guvernează supraviețuirea. Gradul în care întreprinderea poate face față datoriilor pe termen scurt se numește solvabilitate, care se măsoară prin intermediul ratelor de lichiditate :

Rata lichidității imediate/absolute caracterizează ce cotă din datorii pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la un moment dat cu mijloace bănești. De obicei, în calculul acestui indicator sunt cointeresați furnizorii, pentru a determina capacitatea de plată a cumpărătorilor. Teoria economică apreciază corespunzător o rată a lichidității imediate , cuprinsă între 0,2 – 0,3.

Labsolută = (2.2.4.)

Rata lichidității intermediare, caracterizează ce cotă din datoriile pe termen scurt întreprinderea este capabilă să achite la un moment dat utilizînd pentru aceasta nu numai mijloace bănești, dar și creanțe, hîrtii de valoare pe termen scurt.Nivelul acestui indicator depinde de durata de rotație a documentelor la bancă, de termenul acordării creditului comercial, de capacitatea de plată.În teoria economică sunt păreri potrivit cărora o rată cuprinsă între 0,8 și 1 ar reprezenta situația optimă la întreprindere.

Lintermediară = (2.2.5.)

Rata lichidității curente, caracterizează dacă întreprinderea dispune de active curente suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt. Limita de jos este condiționată de faptul că activele curente trebuie să fie cel puțin suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt, în caz contrar, întreprinderea va fi insolvabilă. Creșterea acestui indicator se apreciază pozitiv dar pîna la nivelul cuprins între 1 și 2.

Lcurentă = (2.2.6.)

Solvabilitatea reprezintă capacitatea unității patrimoniale de a face față obligațiilor pe termen lung care rezultă fie din angajamente anterioare contractate, fie din operații curente, fie din prelevări anterioare.

Gradul de solvabilitate se poate aprecia prin raportarea fondurilor proprii la datoriile scadente. Altfel spus, un agent economic este solvabil atunci când are capacitatea să-și onoreze toate plățile devenite scadente.

Sp = * 100 % (2.2.7.)

În continuare voi analiza ratele de lichiditate și solvabilitate la întreprindere pe perioada 2012- 2013 în următorul tabel:

Tabelul 2.2.4

Analiza lichidității și solvabilității

Sursa: elaborat de autor în baza raportului financiar al S.A.„Zorile”

Din tabelul dat, observăm ca nivelul solvabilității patrimoniale a depășit considerabil limita de 30 % atît în anul 2012 cît și în 2013, fapt ce semnifică că întreprinderea obținînd o valoare ridicată a acestui indicator semnifică o sporire a capacității de autofinanțare a societății. Observăm că coeficienții lichidității absolute, intermediare și curente nu se încadrează în intervalul optim în perioada 2012-2013. Cauzele care au contribuit la obținerea acestor rezultate sunt stocurile de materiale excesive, comenzi anulate ale consumatorilor insolvabili, creanțele consumatorilor cu termenul de plată expirat, creanțe dubioase. În acest caz pot apărea consecințe negative privind reducerea rentabilității activelor în legătură cu „înghețarea” activelor în stocuri, care nu aduc venit, cheltueli suplimentare legate de păstrarea stocurilor excesive, apare riscul învechirii și deteriorării activelor stocate.

Următorul indicator, coeficientul mijloacelor bănești (KMB), apreciază capacitatea de plată pe termen scurt a întreprinderii, relevînd gradul de asigurare al acesteia cu mijloace bănești, iar creșterea lui în dinamică relevă gradul de îmbunătățire a situației întreprinderii.

KMB = (2.2.8.)

Ratele de gestiune a activelor

Indicatorii de gestiune furnizează informații cu privire la:

viteza de intrare sau de ieșire a fluxurilor de trezorerie ale entității;

capacitatea entității de a controla capitalul circulant și activitățile comerciale de bază ale entității.

Literatura de specialitate evidențiază două modalități de exprimare a acestor rate:

ca număr de rotații (Nr.rot.) prin cifra de afaceri, exprimându-se de câte ori un element de activ (de exemplu, active circulante) se transformă în lichidități. Pentru ca activitatea să fie considerată performantă, acești indicatori trebuie să se situeze la niveluri cât mai ridicate, adică elementul de bilanț să participe la cât mai multe cicluri de producție. Se determină conform relației:

Numărul de rotații = (2.2.9.)

Indicatorul de mai sus trebuie să fie mai mare decît numărul de rotații a mijloacelor fixe, indicator caracterizat prin capacitatea întreprinderii de a genera venituri din vînzări, prin randamentul mijloacelor fixe.

Nr. de rotații a mijloacelor fixe = (2.2.10.)

durata în zile a unei rotații (Dz) arată durata medie în care elementul analizat (de exemplu activele circulante) parcurge întregul ciclu economic și se reîntoarce în firmă sub forma inițială bănească. În cazul în care ratele de rotație se exprimă în această formă, pentru ca firma să fie performantă, indicatorii trebuie să se situeze la niveluri cât mai scăzute ceea ce înseamnă o recuperare mai rapidă a elementului analizat sub formă bănească. Modelul general de calcul este dat de relația:

Durata în zile a unei rotații = (2.2.11.)

efectul accelerării sau încetinirii vitezei de rotație: rezultatul obținut cu semnul minus înseamnă eliberări de active curente și semnifică efectul accelerării vitezei de rotație, iar cel cu semnul plus înseamnă imobilizări de resurse financiare și va fi efectul încetinirii.

E = ( Dz1-Dz0)* (2.2.12.)

Indicatorii de calcul ai rotației activelor curente au fost calculați și expuși în tabelul de mai jos:

Tabelul 2.2.5.

Analiza ratelor generalizatoare de rotație a activelor curente

Sursa: elaborat de autor în baza raportului financiar al „Zorile” S.A.

La întreprinderea „Zorile” S.A. care are ca activitate de bază producerea încălțămintei la capitolul eficienței activelor curente se înregistrează următoarea situație:

Durata de rotație a activelor curente în anul 2013 este de 474 zile, iar activele curente au parcurs un ciclu întreg bani-marfă-bani de 0,76 ori. Față de anul 2012 s-a încetinit rotația activelor cu 251 zile, fapt ce indică o scădere a eficienței utilizării activelor totale.

Standardele prevăd o normă a rotației activelor de 70 de zile, la întreprindere, situația depășind cu mult acest nivel, iar scăderea vitezei de rotație, reflectă faptul că nu s-a putut respecta corelația de eficiență dintre efort și efect.

Întrucît accelerarea vitezei de rotație a activelor curente este un obiectiv permanent al conducerii întreprinderii, o investigație mai detaliată a factorilor ce încetinesc acest preces este obligatorie, și trebuie analizat la nivelul celor trei stadii ale ciclului de exploatare: aprovizionare, de producție și de comercializare.

Pozitiv este însă faptul că coeficientul exploatării mijloacelor fixe este mai mic decît numărul de rotații ale activelor curente, și caracterizează capacitatea ridicată a întreprinderii de a genera venituri din vînzări, prin randamentul mijloacelor fixe.

Pentru a determina ce impact are modificarea ratei de rotație asupra investiției în active curente, vom folosi următoarea relație de calcul:

E = ( Dz1-Dz0)* (2.2.13.)

E = (473,68-222,22)* 72971513/360 = 50970602,53 lei

Rezultatul pozitiv obținut în urma calculelor, demonstrează ca în urma creșterii duratei de rotație a activelor curente cu 251 zile, întreprinderea a avut imobilizări de resurse bănești în sumă de 50970602,53 lei. Acest fapt poate duce în viitor la perturbarea echilibrului financiar, la creșterea riscului de insolvabilitate și la micșorarea rentabilității.

Pentru o analiză mai detaliată în vederea determinării la ce etapă a ciclului operațional are loc stagnarea cea mai înaltă a imobilizărilor de resurse, este necesară analiza unor indicatori particulari de rotație a activelor circulante.

Ratele de rotație furnizează informațiile calitative cele mai bogate în semnificații pentru analiza bilanțului. Aceste rate exprimă de fapt ritmul în care diferite elemente ale bilanțului sunt reînnoite, în cadrul activității curente a întreprinderii.

Pentru a aprofunda analiza vitezei de rotație a activelor circulante se impune efectuarea analizei pe elemente componente.

Durata de rotație a stocurilor de mărfuri și materiale (DSMM):

DSMM = * 360 zile (2.2.14.)

Unde:

SMM- valoarea medie a stocurilor de mărfuri și materiale;

VV- venitul din vînzări.

Rata respectivă ne indică despre eficiența întreprinderii de a-și controla gestionarea stocurilor, micșorînd riscul de a suporta pierderi.

Nu mai puțin importantă este și durata de încasare a creanțelor (DCr.), deoarece de calitatea acestora depinde cantitatea de numerar disponibil.

DCr. = *360 zile (2.2.15.)

Tabelul 2.2.6.

Analiza rotației SMM și a creanțelor la întreprindere

Sursa: elaborat de autor în baza raportului financiar al S.A.„Zorile”

Conform calculelor efectuate în tabelulul de mai sus putem constata că durata de rotației stocurilor este destul de mare, iar scăderea duratei de rotație cu 6 zile va influența pozitiv, însă nu prea semnificativ, desfășurarea ciclului operațional. De aici rezultă că în anul 2013 întreprinderea își reînoiește stocurile de mărfuri și materiale o dată la 153 zile. În condițiile unei economii stabile transformarea stocurilor în mijloace bănești trebuie să se realizeze în 72 zile.

La întreprinderea „Zorile” S.A., durata de încasare a creanțelor în anul 2013 este de 47 zile, chiar dacă s-a micșorat cu 5 zile față de anul 2012, la întreprinderea analizată nu se consideră o situație favorabilă, deoarece fiecare instituție trebuie să tindă spre o performanță maximă a acestui indicator, care conform prevederilor internaționale ideal ar fi perioada de 30 de zile.

Pentru a măsura condițiile echilibrului financiar care rezultă din lichiditatea activelor pe termen scurt și exigibilitatea pasivelor pe termen scurt, este necesar de analizat mărimea fondului de rulment și variația acestuia pe parcursul a doi ani, determinînd astfel surplusul de resurse permanente utilizate pentru reînnoirea stocurilor și creanțelor. Fondul de rulment reprezintă surplusul activelor curente asupra pasivelor pe termen scurt.

Fondul de rulment net = Active curente – datorii pe termen scurt (2.2.16)

În acest scop a fost creat tabelul de mai jos:

Tabelul 2.2.7.

Analiza fondului de rulment

Sursa: elaborat de autor în baza bilanțului contabil al S.A.„Zorile”

Conform rezultatelor obținute în tabelul 2.2.7. pot constata că la întreprinderea „Zorile” S.A. este prezent un fond de rulment net pozitiv, de unde rezultă o activitate rentabilă. Astfel putem concluziona că echilibrul financiar este respectat, din sursele atrase fiind finanțate doar activele curente. Fondul de rulment pozitiv obținut în anul 2013 de 79237737 lei, reprezintă sursa sigură de autofinanțare a activelor curente. El este expresia realizării echilibrului echilibrului financiar pe termen lung și a contribuției acesteia la înfăptuirea echilibrului finanțării pe termen scurt.

Reieșind din faptul că numerarul este elementul cheie în ciclul operațional rezultă că rotația activelor și lichiditatea sunt doi factori aflați într-o dependență directă cu cît mai multe lichidități va avea întreprinderea, cu atît mai repede acestea vor fi transformate în alte elemente de activ, procesul de rotație fiind mai accelerat.

2.3. Examinarea concordanței dintre rezultatele financiare și fluxurile

mijloacelor bănești

La etapa finală de analiză se examinează conexiunea dintre rezultatele financiare obținute și fluxurile mijloacelor bănești generate în cadrul activității economice a întreprinderii.

O întreprindere poate fi rentabilă, să realizeze profit, dar să nu fie solvabilă din cauza decalajului mare existent între încasările și plățile bănești. Pe termen lung, mărimea profitului va fi egală cu mărimea numerarului, acest lucru nefiind valabil și pe termen scurt însă, unde aceste mărimi diferă, de multe ori chiar în mod substanțial. Diferența existentă în perioada de timp dintre veniturile și cheltuielile înscrise în raportul financiar, pe de o parte, și încasările și plățile din aceiași perioadă ce determină mărimea numerarului disponibil. În plus, în acest proces mai contribuie și riscurile de piață: dobînda, curs valutar, inflația.

Fluxul net de numerar este măsurat cu exactitate, în timp ce fluxurile de rezultate fac obiectul unei estimări bazate pe principii sau convenții contabile.

Pentru studierea acestui aspect al activității întreprinderii pot fi calculate abaterile absolute ale fluxurilor mijloacelor bănești de la rezultatele financiare. Aprecierea rezultatelor obținute se efectuează în comparație cu situația optimă:

O dată cu creșterea stabilă a profitului trebuie să aibă loc și o nu mai puțin intensă creștere a fluxului net pozitiv.

Pentru a examina conexiunea dintre angajamentele contabile și viramentele monetare generate în cadrul activității economice a întreprinderii a fost construit tabelul de mai ce urmează:

Tabelul 2.3.1.

Analiza corelației dintr rezultatele financiare și fluxul net de numerar

Sursa: elaborat de autor în baza rapoartelor financiare al S.A.„Zorile”

Conform calculelor efectuate în tabelul 2.3.1. rezultă că întreprinderea „Zorile” S.A. a obținut în anul de 2013 profit pînă la impozitare în suma totală de 1350310 lei. Totodată, la întreprindere s-a format fluxul net pozitiv de mijloace bănești în mărime de 161780 lei, în urma căruia s-a majorat soldul disponibilităților.

Deci în urma analizei informației prezentate se constată decalajul dintre rezultatele financiare obținute și fluxul mijloacelor bănești. În sumă absolută acest decalaj alcătuiește 1188530 lei. Concluzia trasă este valabilă pentru toate tipurile de activități în decursul ultimilor doi ani financiari și impune dezvăluirea cauzelor respective privind disconcordanța indicatorilor financiari examinați.

Existența devierilor considerabile dintre dinamica rezultatelor financiare obținute și evoluția fluxurilor mijloacelor bănești poate fi influențată de diverse cauze cu caracter obiectiv și subiective. Pentru depășire acestor cauze se aplică metodologia întocmirii Raportului privind fluxul mijloacelor bănești potrivit metodei indirecte.

Vom examina unii dintre factorii principali ce pot condiționa abaterea fluxului net de la rezultatul financiar obținut.

În primul rind, la compararea indicatorilor financiari examinați, din mărimea rezultatului financiar trebuie scăzută suma cheltuielilor privind impozitul pe venit pentru obținerea profitului net. Acest profit în continuare este supus unui șir de corectări care în sine, reprezintă cauzele decalajului dintre doi indicatori financiari examinați.

Calcularea amortizării activelor nemateriale, uzurii mijloacelor fixe, epuizării resurselor naturale diminuiază suma profiturilor, dar nu generează retragerea mijloacelor bănești. Cu alte cuvinte, efectuarea acestor operațiuni nemonetare duce la apariția decalajului, adică condiționează depășirea fluxului net asupra profitului obținut. Din aceste considerente, pentru aducerea rezultatului financiar la fluxul net, suma amortizării, uzurii și epuizării activelor pe termen lung se adună la mărimea profitului net.

Creșterea stocurilor de mărfuri și materiale, inevitabil, generează retragerea mijloacelor bănești dar mărimea rezultatului financiar, cu alte condiții egale, nu se modifică. Deci, majoritatea stocurilor condiționează depășirea rezultatului financiar asupra fluxului net de mijloace bănești și invers, la diminuarea stocurilor fluxul net întrece profitul. Acest fapt argumentează scăderea sumei majorării și adunarea diminuării stocurilor la suma rezultatului financiar pentru transformarea acestuia în flux net. Astfel de comentarii sunt echitabile și în privința modificărilor în mărimea creanțelor pe termen scurt, investițiile pe termen scurt și alte active curente. De exemplu, creșterea creanțelor atestă faptul că vînzările nu au fost încasate, în consecință, are loc depășirii profitului asupra fluxului net. De aici urmează necesitatea de a scădea majorarea și de a aduna micșorarea creanțelor la suma rezultatului financiar în cadrul transformării acestuia în fluxul net.

Decalajul dintre mărimea profitului și mișcarea mijloacelor bănești apare și în urma modificării datoriilor pe termen scurt. În particular, dacă cresc datoriile privind facturile comerciale, aceasta înseamnă că achizițiile depășesc plățile furnizorilor, ce cu alte condiții egale va condiționa devansarea fluxului net în comparație cu mărimea rezultatului financiar. Din aceste considerente, pentru transformarea profitului în fluxul net, la mărimea rezultatului financiar se adună majorarea și se scade micșorarea datoriilor pe termen scurt.

Încasarea creditelor și împrumuturilor ca și rambursarea acestora condiționează afluxurile, și respectiv, retragerile mijloacelor bănești. Totodată, efectuarea acestor operațiuni economice nu influențează nemijlocit asupra rezultatului financiar-contabil. Prin urmare, se formează decalajul dintre profitul obținut și fluxul net de mijloace bănești. De aici logic urmează adunarea încasărilor sub formă de credite și scăderea plăților bănești privind creditele și împrumuturile din suma rezultatului financiar în cadrul transformării acestuia în fluxul net.

Plata dividendelor se tratează ca activitate financiară la întocmirea Raportului privind fluxul mijloacelor bănești și, totodată, nu se ia în considerație la alcătuirea Raportului privind rezultatele financiare. În urma plăților dividendelor, rezultatul financiar va depăși cu alte condiții egale fluxul net. Deci, suma dividendelor plătite trebuie adunată la suma rezultatului financiar pentru transformarea acestuia în fluxul net. În continuarea vom depista cauzele principale ale decalajului dintre rezultatele financiare obținute și fluxurile mijloacelor bănești generate în cadrul activității economice a „Zorile” S.A. în anul 2013.

În baza informației din Raportul financiar vom construi tabelul analitic și vom interpreta rezultatele obținute.

Tabelul 2.3.2.

Analiza cauzelor decalajului dintre rezultatele financiare și fluxul net al mijloacelor bănești

Sursa: Elaborat de autor în baza raportului financiar al S.A.„Zorile”

Conform calculelor din tabel observăm că decalajul existent în anul 2013 dintre fluxul net de mijloace bănești și rezultatul financiar obținut a fost cauzat, în cea mai mare măsură de majorarea stocurilor de mărfuri și materiale, ce a generat retragerea mijloacelor bănești în sumă de 11707584 lei . În aceiași direcție a acționat rambursarea creditelor, diminuarea datoriilor pe termen scurt calculate, plata impozitului pe venit, sub influența cărora decalajul a crescut cumulativ cu 15216497 lei. Influența negativă a factorilor nominalizați mai sus a fost parțial diminuată în urma încasărilor sub formă de credite, micșorării creanțelor pe termen scurt și altor active curente și au contribuit la obținerea unui flux net pozitiv în mărime de 161780 lei.Astfel pot constata că la întreprinderea analizată este prezentă o situație favorabilă.

ÎNCHEIERE

O întreprindere poate face față concurenței numai dacă produce în permanență excedent de numerar. Aceasta oferă numeroase posibilități de jonglare cu oportunitățile prezente pe piață la diferite momente: finanțarea creșterii economice,

efectuarea unor plasamente rentabile în condiții avantajoase sau conservarea numerarului în condiții de inflație. Existența unui sold de numerar negativ caracterizează situația financiară a întreprinderii ca fiind una instabilă și vulnerabilă.

Stabilirea unui sold optim de numerar, adică echilibrul între încasările și plățile efectuate la întreprindere, permite desfășurarea activității într-un ritm accelerat, care să nu fie perturbat de lipsa de fonduri sau să nu-i permită întreprinderii să profite de avantajele care pot apărea în orice moment pe piață.

Întrucît numerarul este elementul cheie într-o întreprindere, aflat într-o conexiune directă cu rentabilitatea, lichiditatea, profitul și rotația activelor circulante, analiza previziunii și gestiunii de numerar, precum și efectul acestuia asupra rezultatelor economico-financiare la întreprindere reprezintă o preocupare permanentă pentru managementul financiar al întreprinderii.

Tratarea temei în cadrul aspectului practic la întreprinderea „Zorile” S.A a scos în evidență următoarele aspecte pozitive:

La întreprinderea analizată, observăm că este respectat echilibrul financiar, astfel

s-a înregistrat un flux net pozitiv al mijloacelor bănești atît în anul 2012 cît și în anul 2013, fapt ce semnifică o situație favorabilă pentru întreprindere deoarece există o gestiune eficientă dintre încasări și plăți.

Elementul formator principal al fluxului de numerar îl constituie încasările bănești din vînzări. În anul 2012 am observat că veniturile din vînzări sunt net superioare activelor curente, de unde rezultă că la întreprindere se respectă corelația dintre efort și efect, indicele activelor curente fiind mai mic decît indicele veniturilor din vînzări. La capitolul rentabilitate, capacitatea întreprinderii de a genera profit prin activele sale este favorabilă. Cea mai bună situație o înregistrează rentabilitatea vînzărilor.

Analiza încasărilor și plăților a scos în evidență și unele probleme, cele mai importante fiind următoarele:

La întreprinderea analizată s-a obținut fluxul net negativ al mijloacelor bănești din activitatea operațională în perioada curentă, ca urmare a prelevării plăților efectuate de întreprindere asupra încasărilor. Această semnifică că întreprinderea nu desfășoară eficient activitatea operațională, ceea ce provoacă scăderea soldului de mijloace bănești.

Coeficienții lichidității absolute, intermediare și curente nu se încadrează în intervalul optim în perioada 2012-2013. În acest caz pot apărea consecințe negative privind reducerea rentabilității activelor în legătură cu „înghețarea” activelor în stocuri, care nu aduc venit, cheltueli suplimentare legate de păstrarea stocurilor excesive, apare riscul învechirii și deteriorării activelor stocate.

În vederea soluționării problemelor depistate recomand următoarele:

stabilirea nivelului optim de numerar;

folosirea rațională, oportună și eficientă a resurselor bănești;

asigurarea că în perioada de vîrf a plăților se va dispune de suficiente lichidități, pentru a nu crea dificultăți partenerilor economici și sociali;

satisfacerea tuturor obligațiilor de plată asumate contractual, cît și a celor către fondurile publice de resurse bănești, reglementate prin lege;

stabilirea unor termene de plată a datoriilor suficient de mari, prin contractele încheiate cu partenerii de afaceri, pentru ca unitatea să aibă răgazul necesar găsirii și negocierii resurselor de finanțare cu costuri minime;

crearea unei reputații bune pentru toți creditorii

luarea de măsuri în vederea îmbunătățirii calității produselor, strategiilor de marketing, diversificarea sortimentului, efectuarea investițiior în cercetare și oricare alte metode care ar atrage clienți și ar duce la creșterea veniturilor din vînzări într-un ritm superior creșterii costului;

justificarea prețurilor înalte prin fabricarea unor produse competitive și cucerirea unor noi piețe de desfacere, datorită utilizării materiilor prime de înaltă calitate, remunerarea corespunzătoare a personalului, tehnologiilor moderne de fabricare; îmbunătățirea politicii de gestiune a creanțelor, practicarea vînzărilor în credit, reducerea stocurilor și formarea unui volum mai mare de numerar , care ar permite soluționarea situațiilor de urgență apărute în cadrul procesului de producție, neperturbînd activitatea din cauza imobilizărilor sau lipsei resurselor.

Orice întreprindere trebuie să aibă ca obiectiv optimizarea permanentă a raportului dintre încasările și plățile bănești în vederea realizării eficiete a activității.

Bibliografie

Acte normative

Standardul Național de Contabilitate 7 "Raportul privind fluxul mijloacelor bănești", paragraful 18

Monografii

ADOCHIȚEI M., Finanțele întreprinderii în economia de piață, Piatra Neamț: Tipografia Mirea,1993, 160-162 p.,ISBN: 973-9488-43-9

BOTNARI N.,Finanțele întreprinderii,Chișinău: Editerra Prim, 2008, 105-142 p.,ISBN:978-9975-9801-0-4

BRAN P.,Finanțele întreprinderii, București:Editura Economică, 1997,

240-250 p.,ISBN: 973-9198-73-2

BUCĂTARU D.,Finanțele întreprinderii,Iași: Ed. a II-a,Tipografia Moldova, 2013, 248-251 p.,ISBN:978-606-676-258-8

DUMITRU M.,Finanțele întreprinderii, București: Editura Fundației România de Mâine, 2006, 123-124 p.,ISBN:973-725-554-2

FELEAGĂ N.,IONAȘCU I.,Tratat de contabilitate, București: Editura Economică,2000, 134-135 p.,ISBN: 9735900750

ILIE V., Gestiunea financiară a întreprinderii, București:Editura Meteor Press, 2006, 133-15 p.,ISBN: 978-973-728-457-0

IȘFĂNESCU A., ROBU V., HRISTEA A., Analiza economic-financiară, București : Editura ASE, 2003 , 124 p.,ISBN: 973-594-083-3

MĂRGULESCU D., Diagnostic economico-financiar, București: Editura Romcart,1994, 277 p.,ISBN: 9739142370

ONOFREI M., Finanțele întreprinderii, București: Editura Economică,2004, 227-260 p.,ISBN: 973-590-967-7

STANCU I., Finanțe, București: Editura Economică, 2007, 878-879 p.,

ISBN: 978-973-709-320-2

ȚIRIULNICOVA N., Analiza rapoartelor financiare, Chișinău: Tipogr. Centrală, 2004 , 307-320 p., ISBN: 9975-78-300-7

VINTILĂ G.,Gestiunea financiară a întreprinderii, București: Editura Didactică și Pedagogică R.A.,2005, 150-188 p., ISBN:973-30-1398-6.

Surse on-line

http://biblioteca.regielive.ro/cursuri/finante/buget-si-trezorerie-53600.html?s=buget%20trezorer

http://protlc.net/organizarea-circulatiei-banesti-la-intreprindere/