Previzionarea Indicatorilor de Eficienta Utilizand Functiile de Corelatie Multipla la S.c. Uzina Mecanica Valcea

Previzionarea indicatorilor de eficiență utilizând funcțiile de corelație multiplă la S.C. Uzina Mecanică Vâlcea

CUPRINS

INTRODUCERE 2

Capitolul I PREVIZIUNEA MICROECONOMICĂ-CONȚINUT ȘI NECESITATE 3

1.1.Necesitatea utilizării modelării economico-matematice în studiile previzionale 3

1.2.Previzionarea utilizării factorilor de producție, premisă a fundamentării dezvoltării producției în economia de piață 9

1.3.Sporirea eficienței economice, deziderat major al economiei performante 12

Capitolul II UTILIZAREA FUNCȚIILOR DE CORELAȚIE MULTIPLĂ PENTRU PREVIZIONAREA INDICATORILOR SINTETICI LA S.C. UZINA MECANICĂ S.A. VÂLCEA 18

2.1. Scurt istoric privind inființarea și dezvoltarea S.C. UZINA MECANICĂ S.A. Vâlcea 18

2.2. Structura organizatorică a S.C. UZINA MECANICĂ S.A. Vâlcea 19

2.3. Obiectul de activitate, piața și comercializarea 22

2.4. Sarcinile și atribuțiile compartimentului financiar-contabil 26

2.5. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari 28

2.6. Folosirea funcțiilor de corelatie multiplă pentru previzionarea valorii adăugate în funcție de numărul de salariați și producția exercițiului 33

CONCLUZII ȘI PROPUNERI 38

Bibliografie 40

INTRODUCERE

În condițiile economiei de piață, elementul definitoriu al concepției asupra dezvoltării îl reprezintă promovarea proceselor economice în care funcționează și un mecanism de reglare capabil să asigure o stabilitate relativă a sistemului economic. În procesul creșterii economice, afirmarea plenară a eficienței economice este considerată drept criteriu de evaluare a activității în fiecare domeniu de activitate.

Fiind definită ca raport între efectele obținute și eforturile depuse, eficiența economică apare în condițiile unei economii moderne, cu un grad tot mai înalt de complexitate, și participă la circuitul economic mondial de valori, ca rezultantă a numeroșilor factori de influență.

Experiența de până acum a evidențiat faptul că deciziile adoptate trebuie să fie fundamentate pe baza unor previziuni asupra evoluțiilor fenomenelor și proceselor economice. Conducerea previzională trebuie să asigure desfășurarea cu raționalitate maximă a întregii activități umane contemporane.

Economiile naționale contemporane, mai ales cele dezvoltate, au mecanisme de funcționare deosebit de complexe, în care previziunea, în general, și previzionarea microeconomică, în special, realizate sub diverse forme și cu ajutorul unor metode și tehnici dintre cele mai diverse, capătă o importanță deosebită.

Cea mai utilizată formă de previziune este prognozarea care conține elementele unui comportament de lungă durată,ale unei strategii,în care se înscriu deciziile pentru conducerea științifică a activității tuturor agenților economici în condițiile economiei de piață concurențiale caracterizată de riscuri și incertitudini permanente.

Previzionarea factorilor de producție prezintă o importanță majoră în cadrul oricărei activități economice, întrucât creează premisele fundamentării nivelului,dinamicii și structurii producției, care trebuie să fie,de fapt, de cele mai multe, ori obiectivul principal al oricărei activități economice.

Rezolvarea problemei previzionării nivelului, dinamicii,structurii și mai ales a eficienței folosirii factorilor de producție se realizează,cel mai frecvent, utilizând modelele economico-matematice bazate pe funcțiile de corelație simplă sau multiplă și pe funcțiile de producție, modele care permit punerea în corespondență a rezultatului util al activității de producție cu consumul de factori și eficiența folosirii acestora.

Celelalte metode de analiză factorială: analiza variației, analiza seriilor cronologice, analiza pe baza indicilor ș.a au rolul și utilitatea lor în analiza statistică, atât din punct de vedere teoretic cât și practic, întru-cât furnizează informațiile necesare pentru construirea modelelor și calculul unor variabile exogene absolut necesare pentru rezolvarea acestora.

Pornind de la aceste considerente, în lucrare, vom încerca să folosim metodologia consacrată a previzionării valorii adăugate ca rezultat al producției utilizând funcțiile de corelație multiplă la nivelul unui agent economic și, pe această bază, să formulăm o serie de direcții de acțiune pentru îmbunătățirea activității acestuia.

Capitolul I
PREVIZIUNEA MICROECONOMICĂ-CONȚINUT ȘI NECESITATE

1.1.Necesitatea utilizării modelării economico-matematice în studiile previzionale

Practica economico-socială arată că omul se confruntă, fie în cadrul activității productive, fie în afara acesteia, cu o multitudine de probleme, pentru care trebuie să se identifice o soluție, iar pe baza acesteia să adopte o decizie de acțiune. Pentru aceasta, el are nevoie de o reprezentare simplificată a realității fără ca aceasta să denatureze caracteristicile esențiale ale fenomenului sau procesului studiat, cu alte cuvinte de un “model”. Pe baza analogiilor model – realitate, pornind de la un set de principii și reguli de acțiune, omul poate identifica comportamentul sistemului supus analizei și implicit rezolva problema optimizării funcționării acestuia.

Prin urmare, “modelul este o reprezentare izomorfă a realității, care oferă o imagine intuitivă, dar riguroasă, în sensul structurii logice a fenomenului studiat, și permite descoperirea unor legături și legități greu de stabilit pe alte căi”.
Modelarea a fost utilizată în gestiunea intreprinderilor, începând cu primele preocupări privind organizarea și conducerea acestora, iar metoda modelării a devenit dominantă și definitorie pentru o serie de discipline din domeniul gestiunii știintifice, cum ar fi: teoria deciziei; dinamica sistemelor; cercetarea operațională; cibernetica; analiza multicriterială; etc.

La baza modelării stau următoarele idei esențiale:

– modelele sunt obiecte fizice sau conceptuale care pot reflecta obiecte fizice sau conceptuale;
– relația de modelare va fi o analogie nonsimetrică (orice sistem este propriul sau model) și tranzitivă (un model al modelului M poate fi și model al sistemului);

– modelul, pe lângă proprietatea de a fi analog cu obiectul modelat, trebuie să reflecte

proprietățile esențiale ale acestuia din urmă și în acest sens modelul este, de regulă, o reprezentare simplificată a realității;

Modelele utilizate în teoria și practica economică sunt:

– modele descriptive care au drept obiect exclusiv reproducerea unor proprietăți ale sistemului modelat;

– modele normative care se utilizează pentru aplicarea unor reguli eficiente de decizie în practica sistemului modelat.

Eficiența modelului descriptiv constă în proprietatea lui de a fi cât mai analog cu sistemul modelat, iar eficiența modelelor normative în capacitatea de a crește performanțele sistemului în cazul aplicării lor practice. Pentru a fi funcționa1, orice model trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– condiția de izomorfism, adică modelul să funcționeze similar cu sistemul real pe care-l reprezintă;

– condiția de homomorfism, modelul trebuie să fie asemănător realității în ceea ce privește elementele esențiale putându-se neglija însă proprietățile secundare din punct de vedere al scopului cercetării.

Tocmai această condiție (simplificarea sistemelor complexe cu respectarea caracteristicilor esențiale), favorizează apelarea la modele, în caz contrar cercetarea urmând a se efectua asupra sistemelor reale în mod direct.

Dacă se apelează la formalizarea și logica matematică în construcția unui model al unui sistem economic se ajunge la modelarea economico-matematică a acestuia. În aceste condiții modelul economico-matematic este rezultatul unui proces cognitiv în care un subiect, pe baza unei teorii a obiectului cercetat, formată din axiome, teoreme și reguli practice, realizează o similitudine între obiect și model. Ca atare, modelul apare ca purtător al unei informații despre sistemul cercetat și se manifestă numai prin informația pe care o deține subiectul, iar modelarea apare ca proces informational subordonat unui scop bine definit.
“Baza teoretică a modelului economico-matematic este formată dintr-un sistem logic de enunțuri universale (ipoteze, premise), din care, după reguli precise, se deduc propoziții finale respective teoreme sau concluzii; baza sa empirică este constituită din enunțuri cu caracter limitat în timp și spațiu, enunțuri ce trebuie verificate prin experiment pentru a aprecia cât de verosimil este modelul.” Mulțimea propozițiilor inițiale descrie comportamentul factorilor activității economice, care se desfășoară într-un cadru spațio-temporal delimitat printr-o ordine instituțională și o structură tehnologică dată, deci printr-un mecanism economic specific.

În practică, datorită imposibilității realizării unui izomorfism perfect între teoria economică a obiectului supus studiului și teoria matematică, (exista mai multe teorii matematice care pot descrie teoria economică), subiectul are la dispoziție o mulțime infinită de modele economico-matematice. Din această cauză subiectul, pe baza unor metode logice adecvate și a experienței trebuie să selecteze teoria matematică oportună și prin urmare să aleagă din mulțimea modelelor economico-matematice pe acela care corespunde cel mai bine scopului propus. Datorită marii diversități de modele economico-matematice ce se utilizează în practică a apărut necesitatea clasificării acestora în funcție de anumite criterii specifice.

Astfel:
a) după tehnica de elaborare întâlnim:

– modele bazate pe funcții de producție, în care rezultatele activității de producție sunt condiționate cantitativ de o serie de factori, iar relația dintre aceste variabile se exprimă sub forma unei ecuații care surprinde legatura cauzală și corelațiile multiple între variabila dependentă și variabilele independente;

– modele de optimizare, bazate pe minimizarea (maximizarea) unei funcții obiectiv (scop) în condițiile unor restricții date;

– modele de simulare construite dintr-o serie de ecuații înlănțuite ce permit combinarea diverselor variabile într-o anumită succesiune, pe baza informațiilor de intrare și a unor parametri opționali (de decizie) precum și în funcție de interdependența funcțională dintre toate aceste elemente în cadrul mecanismului economic;

– modele de echilibrare de tipul input-output;

b) după gradul de agregare, întâlnim:

– modele agregate (cu un număr redus de variabile) care reprezintă într-o formă concentrată sistemele (subsistemele) economice analizate;

– modele dezagregate în care domeniile analizate sunt structurate pe componente.

c) după modul cum iau în considerare factorul timp întâlnim:

– modele statice care reprezintă fenomenele și procesele economice la un moment dat;
– modele dinamice care ilustrează evoluția în timp a proceselor economice.

d) după gradul de izomorfism cu sistemul pe care-l descrie, întâlnim:

– modele descriptive care au drept obiectiv exclusiv, reproducerea unor proprietăți ale sistemului modelat;

– modele normative care sunt utilizate pentru aplicarea unor reguli eficiente.
Procesul modelării cuprinde, în general, parcurgerea următoarelor etape:

– cunoașterea detaliată a realității sistemului ce se modelează;

– construirea propriu-zisă a modelului, fază în care se utilizează, de regulă, o paletă foarte largă de instrumente;

– experimentarea modelului care se poate face fie prin aplicarea în practică a sistemului modelat, fie cu ajutorul simulării care la rândul ei poate fi analogică, numerică sau bazată pe teoria jocurilor;

– rezolvarea modelului.

Această etapă poate să preceadă experimentarea modelului și se bazează pe utilizarea unor metode (tehnici) sau algoritmi care se grupează în:

• metode exacte;

• metode aproximative;

• metode euristice.

În stransă legătură cu modelarea și în special cu modelarea matematică se pune problema găsirii unor soluții optime sau cel puțin a unor soluții apropiate de optim.

Optimizarea constituie pentru economiști un mijloc de analiză extrem de prețios. Grație

optimizării întreprindilizate pentru aplicarea unor reguli eficiente.
Procesul modelării cuprinde, în general, parcurgerea următoarelor etape:

– cunoașterea detaliată a realității sistemului ce se modelează;

– construirea propriu-zisă a modelului, fază în care se utilizează, de regulă, o paletă foarte largă de instrumente;

– experimentarea modelului care se poate face fie prin aplicarea în practică a sistemului modelat, fie cu ajutorul simulării care la rândul ei poate fi analogică, numerică sau bazată pe teoria jocurilor;

– rezolvarea modelului.

Această etapă poate să preceadă experimentarea modelului și se bazează pe utilizarea unor metode (tehnici) sau algoritmi care se grupează în:

• metode exacte;

• metode aproximative;

• metode euristice.

În stransă legătură cu modelarea și în special cu modelarea matematică se pune problema găsirii unor soluții optime sau cel puțin a unor soluții apropiate de optim.

Optimizarea constituie pentru economiști un mijloc de analiză extrem de prețios. Grație

optimizării întreprinderea capătă statutul de agent economic, adică de decident. Nu există teorie a întreprinderii fără optimizare. Cu siguranță o tehnică matematică nu este suficientă pentru a defini un domeniu științific dar ea poate contribui la unificarea sa conceptuală, la analiza insuficiențelor sale.

Astfel, contribuțiile optimizării la teoria întreprinderii sunt de trei feluri:

– optimizarea dă un sens rationalității întreprinderii înscriind acțiunea sa într-un demers în trei timpi:

– definirea unui criteriu de alegere;

– definirea restricțiilor ce trebuie satisfăcute;

– determinarea celei mai bune decizii.

– optimizarea fundamentează analiza marginalistă pe dualitatea care permite măsurarea robusteței soluțiilor obținute evaluând dependența de datele exogene ceea ce furnizează interpretări economice secundare;

– optimizarea permite să se discearnă limitele care se impun raționalității:
absența sau multitudinea criteriilor de alegere;

– interacțiunea cu alți decidenți influențează asupra resticțiilor sau criteriului;
imposibilitatea algoritmică de a determina cea mai bună decizie având în vedere complexitatea problemei.

În problemele de optimizare, punctul sau punctele de vedere în funcție de care se apreciază eficiența diferitelor soluții constituie criteriul de optimizare.
Criteriile sunt exprimate în ultimă instantă ca funcții de variabilele de decizie, funcții denumite scop sau obiectiv.

Ansamblul acelor valori ale variabilelor de decizie care asigură valoarea optimă a criteriului de optimizare constituie politica optimă sau soluția optimă a problemei.
Putem spune deci ca optimizarea revine, după caz, la găsirea maximului sau minimului unei funcții de una sau mai multe variabile de decizie cu precizarea că în problemele reale de optimizare intervin întotdeauna restricții care fac ca soluția optimă să se poată găsi numai într-o anumită porțiune a spatiului R numită domeniul admisibil sau domeniul de căutare.
În problemele de optimizare este important de reținut faptul că soluția optimă (politica optimală) depinde de criteriul de optimizare ales chiar în cazul în care variabilele de decizie ramân aceleași, corelarea cu criteriul de optimizare respectiv forma funcției scop depinzând de natura criteriului folosit.

În multe situații este de dorit să fie satisfăcute simultan mai multe criterii ce pot fi adesea incompatibile, fapt care obligă la alegerea unui singur criteriu (cel mai important) verificând în acelasi timp consecințele optimului rezultat asupra celorlalte criterii.

Criteriile care pot interveni într-o problemă de optimizare se grupează cel mai adesea în criterii economice, criterii tehnice și criterii economico-sociale.

În general stabilirea optimului economic este un proces laborios, uneori complicat, care presupune parcurgerea următoarelor etape:

a) elaborarea modelului matematic al procesului sau fenomenului ce urmează a fi supus optimizării;
b) construirea funcției obiectiv sau scop;

c) căutarea optimului.

Elaborarea modelului matematic al procesului este etapa în care, ținând cont de interdependențele dintre variabilele care-l definesc, se descrie matematic procesul real cu ajutorul unui sistem de relații care leagă variabilele între ele.

Indiferent de forma modelului matematic al procesului și indiferent de criteriul ales pentru optimizare, expresia acestuia depinde, în primă instanță, de variabilele sistemului. Aceste variabile pot fi clasificate în:

– variabile de decizie;

– variabile de stare sau variabile dependente.

Variabilele de decizie sunt acele variabile cărora urmează să li se dea diferite valori până ce se obține valoarea minimă sau maximă a criteriului de optimizare (funcției scop).

Variabilele de stare (dependente) sunt variabilele care, în final, nu apar în funcția scop. Totuși, eliminarea variabilelor dependente din funcția scop nu este posibilă decât pe baza modelului matematic al sistemului, model care exprimă tocmai legăturile funcționale dintre toate variabilele lui semnificative.

Din acest considerent este de dorit ca modelul matematic să ofere sub formă explicită variabilele alese în funcție de cele alese ca independente. În practică modelul matematic se prezintă ca un sistem de ecuatii algebrice și diferențiale și poate fi analitic (model bazat pe ecuații de conservare sau de legături) sau empiric (model elaborat în urma prelucrării datelor experimentale fară a se face vreo ipoteză asupra naturii și a legilor care guvernează procesele din sistemul modelat).

Modelarea economico-matematică este folosită de manager ca o alternativă la “experimentul” utilizat în științele exacte. Modelarea economico-matematică este o “disciplină economică de graniță cu matematica și tehnica de calcul, care se ocupă de fundamentarea deciziei manageriale în condiții de eficiență pentru organizație, cu ajutorul unor modele economico-matematice flexibile și cu posibilitatea utilizării tehnicii de calcul”. Ea oferă managerului latura riguroasă a acțiunilor sale, modalități multiple de punere de acord a resurselor unității economice: materiale, umane, financiare existente cu obiectivele formulate pentru o anumită perioadă de timp. În procesul modelării economico-matematice, pentru fundamentarea complexă a deciziei se pleacă de la o serie de mărimi care provin din raportări, acte contabile, observări, anchete etc., mărimi măsurate cu diferite grade de precizie. Mărimile ce caracterizează procesele economice, pot fi, din punct de vedere al preciziei:

Mărimi deterministe (riguros stabilite, cu o valoare unică);

Mărimi stohastice (mărimi ce au o mulțime de valori cărora li se asociază o probabilitate)

Mărimi vagi – fuzzy (nu au o valoare unică ci o mulțime de valori cărora li se asociază un grad de apartenență la o anumită proprietate).

Corespunzător acestei clasificări a mărimilor, metodele de prelucrare în vederea adoptării deciziilor sunt:

Metodele exacte, permit obținerea în cadrul unei probleme de decizie economică a unei soluții S, care îndeplinește fără nici o eroare restricțiile impuse, condițiile de optim cerute prin criteriile de eficiență. Dacă notăm cu S vectorul soluției efectiv adoptate, iar cu S* vectorul soluției adevărate, atunci: S-S*= 0

Metodele aproximative, sunt acele metode care permit obținerea unei soluții S, diferită de soluția adevărată S* printr-un vector ε, dominat de un vector εa dinainte stabilit, adică:

Metodele euristice, sunt acele metode prin care, chiar în cazul unei probleme complexe, se obține într-un timp relativ scurt o soluție S acceptabilă din punct de vedere practic, fără a avea garanții asupra rigurozității rezolvării. Metodele euristice pot fi considerate ca o succesiune de încercări/tatonări a căror alegere este de fiecare dată legată de natura problemei de rezolvat și de personalitatea modelatorului.

Astfel, putem spune că metoda modelării economico-matematice reprezintă o metodă de cercetare și cunoaștere a realității prin cuantificarea fenomenelor și proceselor analizate, în vederea fundamentării deciziilor.

Modelul economic constituie un sistem artificial, bazat pe analiza cantitativă, cu ajutorul căreia se studiază comportamentul sistemului real pe care-l prezintă prin analogie.

Orice model economico-matematic este format dintr-un sistem de ecuații în care intervin:

– variabile exogene;

– variabile endogene;

– parametri opționali care fac legătura între variabile în cadrul sistemului de ecuații.

Variabilele exogene sunt de 3 feluri:

– variabile care sunt externe domeniului investigat;

– variabile care sunt independente sau relativ independente față de fenomenul sau procesul care formează obiectul modelului;

– variabile de politică economică.

Variabilele endogene pot fi reprezentate prin diferiți indicatori sau diferite mărimi economice care se cer a fi estimate într-un orizont previzional.

Prin modelul economico-matematic se urmărește să se explice modificările cantitative ale variabilei endogene în perspectivă, pe baza variabilelor exogene care se introduc în model, acest lucru făcând din modelul economic un instrument important pentru investigarea dezvoltării pe termen lung, pentru elaborarea de previziuni, programe și planuri.

Orice model economico-matematic, pentru a putea servi în activitatea de previziune ca instrument de fundamentare atât a prognozelor cât și planurilor, trebuie să satisfacă următoarele cerințe:

– să fie în concordanță cu mecanismul de funcționare a procesului sau fenomenului economic modelat; fiecare fenomen sau proces economic este generat de anumite legități care îi determină evoluția.

– să se conformeze cerințelor legilor economice, având în vedere legăturile cauzale dintre diferite activități care definesc evoluția indicatorilor economici și caracterizează nivelul cantitativ și calitativ al acestora.

– să folosească corect informațiile disponibile; pentru constituirea unui model economico-matematic este necesară o cantitate de informații care trebuie să fie corespunzătoare atât din punct de vedere al volumului, dar mai ales din punct de vedere calitativ și al gradului de pertinență.

– să permită elaborarea unor algoritmi de rezolvare și utilizarea mijloacelor de prelucrare automată a datelor. In conditiile economiei de piata, data fiind incertitudinea si concurenta si influenta importanta a factorilor de mediu se utilizeaza o serie de metode si tehnici specifice, bazate pe calculul probabilitatilor si/sau tehnicile de simulare.
Astfel, pentru estimarea evolutiei cererii pe piata pentru un produs (un numar de produse) se utilizeaza curbele de tip Engel de forma:

C = – bunuri de strictă necesitate(Tornqvist I);

C = – bunuri de consum curent (Tornqvist II);

C = – bunuri de lux (Tornqvist III);

C = mV + nV – pentru bunurile care pentru un anumit nivel al venitului ies din uz.

unde : – C – cererea;

-V – venitul;

m,n,p – parametrii econometrici.

Aceste curbe exprima dependenta dintre cerere si venit, dependenta ce nu este liniara, cererea cunoscand puncte de saturatie (inflexiune) si fiind influentata de interschimbabilitatea produselor.

Pentru modelarea structurii ofertei pe piata se utilizează funcțiile de tipul:

unde:
V = volumul global al vanzarilor in perioada existentei produsului pe piata;

t = timpul;

k = constanta;

= parametrii.
Pentru modelarea evolutiei pe piata a unor produse concurentiaIe se pot utiliza lanțuri1e Markov: orice lant Markov este definit complet prin matricea sa stochastica P si distributia initiala aj. Consideram un ansamblu de rezultate posibile independente E, E, …….,En (n finit sau infinit). Fiecarui rezultat i se asociaza o probabilitate pk. Probabilitatea unei succesiuni de rezultate se defineste prin probabilitatea multiplicativa de forma:
In teoria lanturilor Markov se considera ca rezultatul oricarei incercari depinde de rezultatul incercarii care-i precede direct si numai de acesta.
Fiecarui eveniment i se asociaza probablitatea de realizare a lui Ek este Pjk.
Probabilitatea rezultatului Ej al incercarii initiale este (distributia initiala). Probabilitatea conditionata este de fapt probabilitatea de trecere de la stare Ej — Ek. Probabilitatile de trecere sunt reprezentate sub forma unor matrici patratice cu toate elementele nenegative si cu proprietatea ca suma elementelor unei aceleiași linii este egală cu 1.
Pentru creșterea vânzărilor se poate aplica metoda vectorilor spectrali. Aceasta metoda se bazează pe descompunerea spectrului succesiunii în timp a unei comenzi conform graficului de livrare pe baza unor date din trecut privind evoluția sau structura acesteia.
Un vector spectral este un vector coloana de forma:

unde: – Vi — sunt componentele vectorului in perioade succesive si indeplineste conditia:
Teoria firelor de asteptare permite folosirea unor tehnici de analiza si optimizare in care se pune conditia ca valoarea totală a așteptărilor să fie minimizată în cadrul unor limite rezonabile din punct de vedere economic. Aceste probleme sunt comparate cu procesele stochastice ale căror metode operează cu diferite mărimi care pot lua diferite valori, fiecare cu o probabilitate dată și care pot varia in timp.

O larga aplicabilitate au metodele si tehnicile care au la baza teoria matematică a stocurilor. Pe baza acestora se pot dimensiona optim stocurile de productie functie de costurile minime de lansare, depozitare, pastrare.
O categorie importanta de probleme referitoare la studiul probabilitatilor de avariere a utilajelor, a iesirilor din functiune, a stabilirii momentului optim de inlocuire sau alegerea tipului de utilaj pot fi rezolvate cu ajutorul teoriei aleatoare a echipamentelor.

1.2.Previzionarea utilizării factorilor de producție, premisă a fundamentării dezvoltării producției în economia de piață

Progresul tehnico-științific aplicat în economie influențează în mod hotărator ridicarea calității factorilor de producție primari contribuind la sporirea potențialului acestora în obținerea unor rezultate economice. Creșterea economică poate fi obținută numai dacă societatea afectează o parte importantă a resurselor sale pentru dezvoltarea factorilor de producție, în special a fondurilor fixe și a forței de muncă din activitatea economică, precum și introducerea progresului tehnic.
După însușirea de către teoria economică a progresului tehnic ca factor al dezvoltării, cercetările au fost îndreptate către măsurarea influenței progresului calitativ al factorilor de producție asupra creșterii economice.
Funcțiile de producție sunt utilizate cu rezultate bune în activitatea de previzionare, pentru modelarea creșterii economice, pentru aproximarea creșterii eficienței economice, dar și pentru eștimarea nivelului și evoluției producției unei ramuri, subramuri, întreprinderi. Pot fi folosite și pentru estimarea contribuției progresului tehnic la creșterea economică și pentru cuantificarea contribuției factorilor extensivi și intensivi ai creșterii.
Rolul funcțiilor de producție în activitatea previzională se extinde însă și în soluționarea altor probleme, cum ar fi de exemplu, determinarea unor indicatori ai eficienței economice ai folosirii factorilor de producție sau dimensionarea necesarului de factori de producție.
În studiile previzionale, funcțiile de producție generează două categorii de probleme: pe de o parte este combinația optimă a factorilor de producție pentru a obține un venit sau o producție proiectată, iar pe de altă parte, este producția ce se poate realiza în condițiile unor factori de producție disponibili.Într-o economie de piață se poate efectua un studiu logic al felului în care vor acționa agenții economici. Ei vor acționa în vederea obținerii unui maxim de avantaje, ținând cont de resursele de care dispun. Acțiunea agenților economici este în fond o problemă de maximizare în condițiile unor restricții cu care se confruntă: maximizarea nivelului profitului pentru producător și maximizarea nivelului de utilitate pentru consumator.
Funcțiile de producție sunt folosite in calculele previzionale pentru determinarea volumului de producție la nivel de economie naționa1ă, ramură sau unitate economică. Nu există o metodă care să permită alegerea directă a modelului funcțiilor de producție considerat a fi cel mai adecvat pentru elaborarea studiului previzional într-un anumit domeniu. Pentru previzionarea producției și determinarea contribuției fiecărui factor cu ajutorul funcției Cobb-Douglas se impune parcurgerea umătoarelor etape:

– determinarea perioadei precedente pentru care se vor culege informațiile ce caracterizează evoluția producției și a factorilor de producție pentru a observa și cunoaște tendințele manifestate în evoluția acestor variabile;

– culegerea informațiilor din această perioadă pentru cele trei variabile și formarea pentru fiecare a unei serii dinamice (Y, K, L);

– alegerea tipului de funcție care va fi utilizat, care aproximează cel mai bine tendințele de evoluție din perioada precedentă a volumului producției;

– estimarea parametrilor funcției alese.

Modul de estimare prezintă caracteristici de la o funcție la alta, metoda utilizată fiind în principiu „metoda celor mai mici pătrate”. Astfel pentru funcția:

– modelul se liniarizează prin logaritmare:

,

și rezultă, aplicând metoda celor mai mici pătrate și anulând derivatele parțiale în raport cu lgA, lgK și lgL, sistemul:

Pentru funcția:

rezultă

Notăm:

lg Y– lg L = Z

lg K – lg L= U

lg A = B

Obținem funcția liniară de forma:

Z = B + αU, de unde, dacă facem ΣU = 0 rezultă:

Pentru:

Y = A ·K · L1- · et, cu parametrii de calcul A, și avem:

lnY = lnA + lnK+ (1-)lnL+ t = lnA + lnK+ lnL- lnL+ t

lnY – lnL= lnA + (lnK- lnL)+ t.

Se notează:

lnY- lnK= V

lnL – lnK = U

lnA=B

B +U + t = V.

Pentru funcția:

Y = A ·K · L· et, cu parametrii de calcul A, ,, și prin logaritmare în baza e obținem:

lnY = lnA + lnK + lnL + t. Aplicând metoda celor mai mici pătrate obținem:

Sistemele de ecuații normale se rezolvă, de regulă, la calculator; dacă se lucrează manual se întocmește un tabel care servește la determinarea unor elemente pentru scrierea explicită a ecuațiilor. Pentru fiecare model al funcțiilor de producție tabelul are o formă și un conținut specific, în raport cu elementele cunoscute și cu forma în care sunt prezentate. De exemplu, pentru funcția de producție cu progres tehnic și coeficienți de elasticitate necomplementari, are forma următoare:

După calculul parametrilor, se scrie explicit funcția de producție, adică se introduc în model mărimile calculate ale parametrilor. Forma explicită servește la ajustarea seriei de date statistice pentru variabila dependentă. Mărimile ajustate sunt valori recalculate cu ajutorul parametrilor determinați statistic. Se obține o nouă serie dinamică pentru variabila dependentă, ai cărei termeni sunt notați cu Y’. Cu ajutorul celor două serii de date pentru variabila dependentă (date empirice și date ajustate) se calculează abaterea medie pătratică procentuală.

Pentru previziunea volumului producției la un moment dat se introduc, în modelul funcției de producție, valorile factorilor productivi, pentru orizontul respectiv, estimate cu ajutorul unor metode și tehnici specifice. Dacă se utilizează un model dinamic al funcțiilor de producție se ține seama și de valoarea care trebuie atribuită variabilei t (timpul) la orizontul de previziune.

După calculul parametrilor funcțiilor de producție se trece la scrierea explicită a acestora, adică la introducerea în model a mărimilor calculate ale parametrilor. Mărimile care se ajustează sunt cele inițiale, cele ajustate sunt valori calculate cu ajutorul parametrilor determinați. Se obține o nouă serie dinamică pentru variabila de previziune, ai cărei termeni sunt notați cu Y. Cu ajutorul celor două serii de date, pentru variabila de previziune, se calculează abaterea medie pătratică procentuală după următoarea formulă:

Pentru ca funcția de producție aleasă să fie adecvată elaborării studiului de previziune este necesar ca abaterea medie pătratică procentuală să ia valori sub 3%.

Elaborarea calculului de previziune se poate efectua printr-una din următoarele căi:

– atunci când a fost prestabilită evoluția factorilor de producție, valorile numerice ale acestora se introduc în modelul funcției;

– atunci când nu se cunosc valorile prestabilite pentru factorii de producție, evoluția acestor factori se prognozează pe baza evoluțiilor cuprinse în seriile dinamice constituite în faza precedentă. Prognozele acestor factori se realizează prin intermediul funcțiilor de trend a căror identificare se va face în mod similar cu cele de la funcția de extrapolare. Valorile prognozate se vor introduce in modelul funcției ai cărei parametri au fost estimați in prealabil.

1.3.Sporirea eficienței economice, deziderat major al economiei performante

La nivelul economiei naționale, eficiența economică exprimă acea stare a alternativelor de alegere a cheltuirii resurselor limitate, în care orice sporire a producției unui bun economic înseamnă reducerea producției altui bun economic.

Abordarea problematicii fundamentării deciziilor privind creșterea eficienței economice în țara noastră, trebuie să se subordoneze, după opinia noastră, ideii generale a unei simbioze între politicile și deciziile macroeconomice și tendințele de modificare existente, dar mai ales previzibile ale comportamentului agenților economici producători, confruntați cu probleme și dificultăți care trebuie privite mai ales printr-o viziune strategică clară, în concordanță cu obiectivul general care este creșterea competitivității economiei românești ca țară membră a Uniunii Europene.

Economia națională a unei țări este în general constituită dintr-un număr de întreprinderi care pot fi: private, mixte sau publice, mari sau mici care produc și vând consumatorilor sau altor întreprinderi, bunuri materiale și/sau servicii. Toate aceste întreprinderi au în comun realizarea unei producții de bunuri și servicii utile, ce urmează a fi validate de piață. Producția materială constă din totalitatea proceselor fizico-chimice, biologice, economice, sociale, etc., prin care resursele naturale sau bunurile obținute în procesele de producție anterioare sunt supuse unor modificări substanțiale și structurale spre a se obține produse și a le face utile sau mai utile. Experiența unor ani îndelungați ne confirmă un fapt paradoxal: deși se menționează și se apreciază tot mai mult importanța activității economice, înțelegerea conținutului ei, a complexității ei, rămân cât se poate de confuze iar aceasta nu numai în rândul tineretului studios dar și printre intelectualii din diverse domenii.

În consecință, trebuie precizat că activitatea economică este, prin excelență o activitate umană care se încadrează între două limite extreme. Pe de o parte trebuințele pe care le impune viața indivizilor și a societății iar pe de altă parte posibilitățile de a le satisface în funcție de resursele și priceperea folosirii lor.

Nevoile și trebuințele constituindu-se ca cerințe obiective ale vieții umane, ale existenței indivizilor și societății, a dezvoltării lor, sunt asigurate prin bunuri și servicii pe care tot oamenii le obțin prelucrând, transformând, adaptând bunurile și elementele pe care le oferă mediul natural. Activitatea umană îndreptată spre satisfacerea trebuințelor existenței și dezvoltării, numită proces de producție (care include și procesul de muncă) are ca suport material resursele primare pe care le oferă natura. Ansamblul acestor elemente, inclusiv a celor de muncă și de cunoștințe, care permit crearea de bunuri și servicii, îl constituie resursele economice.

Producția nu poate constitui un scop în sine, ci trebuie subordonată adevăratei ei meniri, care este satisfacerea nevoilor de consum ale indivizilor și ale societății. Corelația dintre consum și producție, dintre cele două procese esențiale ale activității economice, scoate în evidență rolul esențial al consumului, care apare atât ca element de declanșare și de stimulare a producției, cât și ca element fundamental de reglare a acesteia.

Activitatea economică are un scop cât se poate de clar, iar ca acest scop să fie bine realizat se impune folosirea cât mai rațională a resurselor. Obiectul activității economice îl constituie prelucrarea resurselor, folosirea lor cu rezultate cât mai eficiente ceea ce se traduce printr-o funcție de maximizare a efectelor utile și de minimizare a consumului de resurse. Totodată trebuie avut în vedere că în activitatea economică participă oamenii în dubla lor ipostază: de producători, pe de o parte și de consumatori, pe de altă parte.

Analiza activității economice impune atât aprofundarea aspectelor obiective ale dezvoltării prin prisma folosirii resurselor economice, respectiv a factorilor de producție, precum și a celor subiective privind acțiunea agenților economici.

Noțiunea de factor de producție cuprinde totalitatea elementelor care participă la producerea de bunuri și servicii și reprezintă forma economică pe care o îmbracă resursele, adică premisele activității economice de producție. Varietatea acestor premise este foarte mare.

În categoria factorilor de producție sunt cuprinse: munca, elemente ale naturii (pământul, apa), echipamentele și instalațiile de producție, materiile prime și materialele supuse prelucrării, energia, combustibilul, cunoștintele stiințifice, abilitățile manageriale etc.

Pe măsura dezvoltării economice, factorii de producție se diversifică și se multiplică. Se poate observa că întotdeauna în activitățile economice acești factori, într-o măsură diferită, într-o formă sau alta, se regăsesc. Ceea ce diferă este felul cum se combină în procesul de producție și în cadrul combinărilor, locul și rolul ce revin fiecărui factor de producție. Multiplicarea și diversificarea factorilor de producție are o dublă consecință. Pe de o parte, se obține o sporire și o diversificare a bunurilor de consum și a serviciilor, iar pe de altă parte are loc perfecționarea calitativă și structurală a resurselor economice, respectiv chiar a factorilor de producție. În perioada modernă acest proces este puternic influențat de progresul tehnic. Întreaga civilizație a omenirii are la bază multiplicarea și diversificarea factorilor de producție.

În stadiul actual de dezvoltare a producției de bunuri și servicii, caracterul limitat al resurselor fiind evident, pe primul plan se situează perfecționarea modalităților de folosire a factorilor de producție.

Este evident că pe măsură ce se apelează la o cantitate din ce în ce mai mare de factori de producție, crește, în mod corespunzător și cantitatea de bunuri ce rezultă. Acest mod de realizare a creșterii producției este extensiv și cu cât ne apropiem de limitele resurselor, devine clară lipsa lui de perspectivă. Iată de ce, în prezent se acordă o atenție deosebită folosirii intensive a factorilor de producție, ceea ce înseamnă maximizarea efectelor utile obținute din utilizarea factorilor de producție și totodată o minimizare a consumurilor.

Elaborarea categoriei de factori de producție și o primă grupare a lor, datează de la începutul secolului al XIX. Economistul francez J.B. Say, care preciza ca factori de producție: munca, pământul și capitalul, elaborând astfel așa-zisa formulă trinitară. Conturarea acestui concept este strâns legată de teoria repartiției după care fiecare factor de producție primește o recompensă în funcție de serviciile aduse în procesul de producție: munca primește salariul, pământul – renta, iar capitalul – profitul.

Dacă privim evolutiv activitatea productivă, observăm că la începuturile dezvoltării societății se foloseau doi factori de producție: munca și pământul, motiv pentru care acești factori poartă denumirea de factori primari. Mult mai târziu, în a doua jumătate a secolului XVIII și începutul secolului XIX a început și s-a impus un nou factor de producție, și anume, capitalul. Factorul de producție natura, la început se rezumă la pământ. În prezent cuprinde toate elementele naturale brute care sunt atrase și folosite în producerea bunurilor și serviciilor. În această categorie intră: solul, subsolul, apa, resursele minerale, lemnul brut din pădure, râurile, marea, oceanul etc.

Dezvoltarea accentuată a activității economice, pe de o parte și tehnologiile folosite, pe de altă parte, ridică probleme noi în ceea ce privește factorul de producție natura. Este vorba de apropierea periculoasă de limitele echilibrului ecologic, ceea ce, în prezent se constituie într-o criză majoră a omenirii în relațiile ei cu natura. Această stare negativă dintre mediul creat de om și mediul natural se manifestă prin accentuarea la maximum a limitelor în ceea ce privește resursele de materii prime și de purtători de energie primară și prin poluarea mediului natural cu reziduurile toxice care provin din procesele de producție bazate pe actualele tehnologii.

Toate acestea ridică în fața agenților economici și a autorităților naționale și internaționale o problemă de importanță vitală pentru dezvoltarea în continuare a activității economice.

Factorul de producție muncă, ca și natura este factor de originar de producție și se referă la participarea omului la procesul transformării resurselor brute din natură în bunuri și servicii.

Munca se manifestă prin consum de energie fizică și intelectuală. Munca a fost și va fi în continuare factorul determinant al progresului material al producției, deoarece prin muncă, se realizează folosirea celorlalți factori de producție, perfecționarea și combinarea lor cât mai eficientă.

Cunoștințele, constituind un element principal atât în desfășurarea procesului modern de muncă, cât și potențarea folosirii celorlalți factori de producție, are un rol foarte important în pregătirea elementului uman pentru exercitarea diferitelor meserii. Factorul de producție capital apare în condițiile economiei de piață, ca urmare a mecanicismului, organizării procesului de producție pe baze industriale, a orientării producției pentru vânzare și obținere de profit. Capitalul, ca factor de producție este constituit din totalitatea bunurilor rezultate din procese de producție anterioare și care sunt folosite pentru producerea de bunuri și servicii, sporind considerabil proporțiile producției. În principiu, bunurile care constituie capitalul nu pot fi consumate direct și în consecință ele servesc indirect, la satisfacerea nevoii, combinându-se cu alți factori de producție. Din acest considerent bunurile care intră în categoria capital se mai numesc și bunuri intermediare și constituie bunuri de producție cum ar fi: construcții destinate proceselor de producție, mașini, utilaje, instalații, aparate, materii prime, materiale, combustibil, energie etc.

Factorul de producție capital, a revoluționat procesul de producție prin contribuția ce a avut-o asupra creșterii eficienței cu care sunt folosiți și ceilalți factori de producție. El a imprimat procesului de producție un caracter intensiv, de dezvoltare, ceea ce s-a concretizat în micșorarea cantității de factori de producție utilizați pentru obținerea unei unități dintr-un bun sau serviciu și totodată crearea de produse cu însușiri noi, calitativ superioare.

Progresul științific și tehnic s-a impus, ca factor de producție distinct, în economiile moderne. Cercetarea științifică oferă producției informația, respectiv cunoștințele fără de care nu se pot crea elementele factorului de producție capital și nici bunurile și serviciile care să corespundă trebuințelor lumii contemporane. Evoluția progresului tehnic cunoaște momente cruciale pe care le numim revoluții tehnice. Mașinismul și întreaga tehnologie bazată pe principii electromecanice a constituit o astfel de revoluție. În prezent omenirea se găsește în pragul unei noi revoluții tehnice de trecere a producției pe principiile electronicii cuantice.

Progresul științific și tehnic este un factor de producție care influențează pozitiv folosirea tuturor celorlalți factori de producție și prin aceasta are un mare impact asupra dezvoltării intensive. Totodată progresul tehnic imprimă o dinamică accelerată înnoirii produselor.

Factorul de producție denumit abilitatea sau priceperea întreprinzătorului s-a impus pe măsura creșterii complexității activității economice și înăsprirea concurenței și a riscului de faliment. Acest factor, care în literatura economică poate fi întâlnit sub denumirea de „entrepreneurial ability” sau „entrepreneur-ship” este apreciat ca un tip special de resursă umană care se referă la simțul de inițiativă în afaceri, la disponibilitatea de a asuma un risc, la capacitatea de a combina în modul cel mai eficient, factorii de producție.

La începuturile economiei de piață această „abilitate” se baza pe însușirile native ale întreprinzătorului și pe experiența dobândită în afaceri. Cu timpul și în special în condițiile contemporane, când pentru a lua o decizie bună în conducerea activității economice, calitățile naturale nu mai sunt suficiente, abilitatea se sprijină pe cunoștințele manageriale speciale și pe tehnicile moderne de prelucrare a informației. Abilitatea s-a transformat într-o meserie iar cei ce o practică sunt manageri.

Se consideră că bazele teoriei eficienței economice au fost puse abia în secolul nostru odată cu începuturile utilizării modelelor matematice în cercetarea economică, cu sporirea complexității economiei și cu confruntarea tot mai frecventă dintre teoria și practica macroeconomică pe care a declanșat-o instabilitatea economiei din acea perioadă. Unul din economiștii care au adus contribuții importante la definirea conceptului de eficiență economică a fost Vilfredo Pareto. Totuși, concluziile acestuia referitoare la condițiile de echilibru ale unei economii de piață cu concurență perfectă se îndepărtează mult de realitățile perioadei care urmează.

În timpul celei de-a doua jumătăți a secolului XX studiul eficienței utilizării factorilor de producție a intrat pe un făgaș nou datorită contribuțiilor aduse prin folosirea matematicii în economie cât și a tehnicii de calcul. În mod deosebit, începând din 1930 a avut loc o dezvoltare rapidă a teoriei economice și a cercetărilor operaționale, care a dus la investigații generale de amploare, inclusiv în domeniul eficienței economice.

Privită în sens larg, eficiența se referă la ambele sfere ale activității umane – productive și neproductive – la întreaga viață social economică, și se definește ca un raport dintre efectul util (rezultat) și efortul (cheltuieli) făcut pentru obținerea lui. Matematic relația eficienței economice se poate scrie:

E = Eu / Efc sau E = Efc / Eu , unde: Eu – efectul util unei activități;

Efc- efortul (cheltuielile) implicat în desfășurarea acelei activități

Eficiența economică apare ca o problemă de optimizare care poate fi formulată astfel: maximizarea efectelor utile la un nivel dat al eforturilor sau cheltuielilor de muncă sau minimizarea cheltuielilor la un nivel dat al efectelor utile obținute.

Deși ca nuanță înțelesul continuă să difere de la o ramură la alta, totuși, în linii mari, sensul eficienței este exprimat astfel: sporirea maximă a rezultatelor cu minimum de efort, de cheltuială și de timp. În această ordine de idei, pentru economiști se pune următoarea problemă, simplă la prima vedere, dar extrem de complicată în esență: cum trebuie combinați factorii de producție, în ce proporție și în ce stări, pentru a obține rezultatele economice maxime, în prezent și în perspectivă, atât în interesul fiecărui individ cât și al întregii societăți.

În cadrul eficienței economice este relevantă relația complexă dintre efectele, respectiv rezultatele activităților economice și eforturile (cheltuielile sau resursele) utilizate pentru obținerea lor. Efectele (rezultatele) sunt bunurile, serviciile sau veniturile care satisfac într-un anumit grad mai mare sau mai mic, trebuințele oamenilor ca indivizi sau colectivități.

Circumscrisă domeniului economic, eficiența economică exprimă raportul dintre efectul socialmente util (rezultatul) și efortul necesar pentru obținerea lui sau invers raportul dintre consumul de factori de producție, pe de o parte și rezultatele obținute pe de altă parte. Cu cât efectul economic sau social este mai ridicat, în condițiile unui efort economic dat, cu atât eficiența economică este mai mare.

Deși la prima vedere, compararea efectelor cu eforturile făcute pentru obținerea lor pare o problemă relativ simplă, la o analiză profundă a corelației efect – efort ies în evidență o serie de aspecte de care trebuie să se țină seama la aprecierea de ansamblu a eficienței utilizării factorilor de producție.

În primul rând, se impune ca efectul util să fie apreciat atât din punct de vedere material și valoric cât și pe plan mai larg, social. Dacă în legătură cu efectele în expresie materială, concretizate în bunuri materiale și servicii realizate, problema esențială este ca acestea să răspundă cantitativ, structural și calitativ trebuințelor reale ale societății, în ceea ce privește determinarea valorică a acestora la nivel micro și macroeconomic, problemele sunt mai complexe, întrucât ele se pot exprima cu ajutorul mai multor indicatori ca de exemplu: produsul național, venitul național, producția netă, profitul etc. La rândul lor efectele sociale, concretizate în îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, ridicarea nivelului de instruire etc., ce nu pot fi evaluate întotdeauna cantitativ, au o importanță majoră în optimizarea dezvoltării economice și sociale. Orice absolutizare a unui aspect, orice supraapreciere a unuia în defavoarea altuia conduce la apariția de disfuncționalități cu repercursiuni negative asupra dezvoltării economice, asupra eficienței economice în general.

În al doilea rând, determinarea efortului, adică a consumului de muncă, de resurse naturale și de capital, pentru obținerea unui anumit efect se poate face din mai multe puncte de vedere. Astfel, consumul celor trei factori de producție în procesul desfășurării propriu-zise a activității economice poate fi privit, pe de o parte, ca un consum efectiv de muncă sub forma salariilor, de materii prime și energie, de capital fix sub forma amortismentului, care se reflectă în cheltuielile de producție, iar pe de altă parte, ca un consum de resurse sub forma alocării lor într-un anumit sector de activitate. Întrucât atât activitățile economice, cât și eforturile făcute pentru obținerea lor pot fi privite din diferite unghiuri de vedere, problema care se pune este de a găsi un numitor comun de evaluare a acestora. În practică acesta este dat de categoriile valorice care permit, la nivelul economiei naționale, al ramurilor și subramurilor, cât și al unităților economice exprimarea unitară a rezultatelor și cheltuielilor, a corelației care se stabilește în timp și spațiu între efect și efort. Utilizarea categoriilor valorice oferă posibilitatea de a măsura modificările ce intervin în desfășurarea proceselor economice, de a analiza întregul proces al dezvoltării. În același timp, categoriile valorice – preț, profit, credit, dobândă, etc. permit să se acționeze în direcția stimulării producătorilor în vederea obținerii unor rezultate maxime cu un consum minim de factori de producție.

Dacă, concordanța rezultatelor cu necesitățile reale ale economiei naționale reprezintă criteriul general de apreciere a eficienței oricărei activități naționale, activități economico-sociale, minimizarea volumului de resurse avansate și cheltuite pentru obținerea fiecărei unități de efect – reprezintă singura soluție de optimizare a dezvoltării în condiții de raționalitate și eficiență, corespunzător nivelului exigențelor pe care le impune activitatea practică.

În raport de particularitățile diviziunii sociale a muncii, de caracterul și natura resurselor avansate spre a fi cheltuite, în practica optimizării economice, criteriile care maximizează și minimizează, în același timp, cei doi termeni ai raportului rezultate – cheltuieli pot fi sintetizate astfel: maximizarea atragerii populației în vârstă aptă de muncă la desfășurarea unor activități socialmente utile; maximizarea productivității muncii; maximizarea gradului de valorificare a resurselor naturale; realizarea unei calități optime în raport cu exigențele consumului intern și cu restricțiile pe care le ridică alocarea resurselor.

Capitolul II
UTILIZAREA FUNCȚIILOR DE CORELAȚIE MULTIPLĂ PENTRU PREVIZIONAREA INDICATORILOR SINTETICI LA S.C. UZINA MECANICĂ S.A. VÂLCEA

2.1. Scurt istoric privind inființarea și dezvoltarea S.C. UZINA MECANICĂ S.A. Vâlcea

Prin Decretele C.S. nr.56/1980 și 377 /1981, Uzina Mecanică Rm.Vâlcea a cuprins două capacități, respectiv Secția Mecanică nr.1 și Fabrica Mecanică ,din cadrul I.U.C.F. Rm.Vâlcea, proiectate a realiza numai producție specială , fără a avea în componență capacitate de producție economică.Prin H.G.nr.11 /01.1991 s-a înființat RATMIL –BUC. Sucursala – MECANICĂ nr.1 Rm.Vâlcea, prin preluarea patrimoniului aferent celor două capacități din cadrul I.U.C.F. Rm.Vâlcea. La data respectivă, atât dotarea tehnică, cât și procesele tehnologice nu au fost integral realizate, prin protocolul nr.548 /29.03.1991 au fost preluate doar active reprezentând mijloace fixe ce au constituit capitalul social în valoare de 75.602,1 lei. Eforturile și rezultatele unității, după anul 1991, s-au îndreptat către găsirea unor soluții de menținere în circuitul economic, prin adaptarea unor linii tehnologice, utilaje, spații de producție pentru executarea unor produse destinate sectorului economic- butelii G.P.L. și mobilier metalic. Acest fenomen a produs : creșteri ale costurilor, creșterea numărului de personal necesar producției, consumuri energetice suplimentare, iar rezultatele economice au fost grevate constant de influența negativă a amortizărilor, fapt ce a condus la situația ca ani la rând unitatea să încheie exercițiul economic cu pierderi. Prin aplicarea "Programului de Restructurare " din anul 1999, aprobat prin O.M.I.C nr.99 /1999 s-au cristalizat cele două capacități economice = Butelii GPL și Mobilier Metalic. Prin H.G.nr.705 /15.10.1998 s-a înființat S.C. UZINA MECANICĂ S.A. prin reorganizarea RATMIL –BUC. Conform Protocolului nr.5109 /21.12.1998. a fost preluat un patrimoniu ce avea în componența lui un capital social de 2.714.966 lei, reprezentând aceleași mijloace fixe reevaluate prin H.G. nr 26 /1992 și H.G. nr.500 /1994. Ca urmare a apariției H.G.nr.28 /13.01.2000 și a hotărârii C.S.A.T. nr.62/02.08.1999 s-a efectuat operațiunea de împărțire a patrimoniului Uzinei în cele două sectoare , respectiv Sectorul Producției de Apărare (S.P.A) și Sectorul Economic (S.E.).Cu această ocazie s-au menținut în SPA acele utilaje, instalații și echipamente care condiționau în mod direct obținerea produselor de tehnică militară .În luna mai 2000, reprezentanții în A.G.A., au aprobat începerea acțiunii de privatizare a Uzinei Mecanice – prin mărire de capital prin negociere directă cu investitori strategici români și străini. Acțiunea s-a concretizat prin încheierea cu nr. 6591/15.11.00 a “Convenției pentru majorare de capital social prin subscriere de acțiuni suplimentare “ între EMITENT = S.C.Uzina Mecanică S.A. și SUBSCRIITOR = A.P.A.P.S. Prin Protocolul încheiat la data de 10.12.2000, a fost preluat un patrimoniu ce avea în componență un capital social de 5.976.200 lei din care 4.000.000 lei capitalul subscris de A.P.A.P.S..Precizăm că în perioada 1988 – 2000 societatea a fost finanțată de la buget cu fonduri de conservare utilaje de peste 25.000 lei ; cu fonduri de protecție socială conform Legii nr. 78 /1995 de peste 640.000 lei pentru plata muncitorilor din sistemul de apărare . De asemenea, în perioada aratată, societatea a preluat și a realizat pierderi de peste 710.000 lei .În comparație cu cele arătate, după preluarea administrării societății de către acționarul majoritar ( A.P.A.P.S. ) , societatea a realizat un profit net de peste 730.000 lei, o rentabilitate totala de 6.33 % , precum și un program investițional de peste 1.000 mil. dolari.Prin H.G nr.33 /17.01.2002 s-a aprobat dezafectarea integrală a capacităților de mobilizare, în vederea trecerii acestora la producția civilă .In anul 2003 ,M.E.C. prin O.P.S.P.I. a declanșat procedura de privatizarea societatii ,in conformitate cu prevederile Lg.137 /2002.Actiunea s-a finalizat in data de 16.09.03. cind a avut loc LICITATIA CU STRIGARE pentru vinzarea pachetului de actiuni detinut de MIR. –33.0678 –ce a fost adjudecata de SC Industrial Prestagent SRL.iar in data de 17.10.03 s-a incheiat Contractul de vinzare -cumparare de actiuni nr.3.In perioada urmatoare ,actionarul majoritar a respectat prevederile Contractului de vinzare -cumparare, iar in data de 19.07.04 a achitat integral pretul actiunilor.Valoarea capitalului social subscris : 5.976.200 lei din care vărsat : 5.976.200 lei.Principalul obiect de activitate desfășurat efectiv : producție .Noul management al unitatii prevedea in aceea perioada ca stadiul privatizarii sa cuprinda urmatoarele elemente :-obtinerea titlului de privatizare asupra terenului;-intocmirea documnetului de promovare pentru cotarea la Bursa de Valori Bucuresti;- oferta publica de vanzare a 10% din actiunile societatii pe piata de capital reprezentata de Bursa de Valori Bucuresti.- oferta publica de vanzare directa catre investitorul strategic.Prin intocmirea acestui proces de privatizare s-a dorit o relansare a activitatilor societatii, intregul program avand ca punct de finalitate anul 2003. Dupa procesul de privatizare, incepand cu anul 2004 a fost stabilita si structura actionariatului. Astfel, actionarul principal, Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (A.P.A.P.S.) are un procent de 75,535 din valoarea actiunilor, 3,37% inregistreaza Programul de Privatizare in Masa (P.P.M.), iar 21,1% Societatea de Investitii Financiare (S.I.F. Muntenia Bucuresti).

Figura nr.1 — Structura actionariatului in SC. UZINA MECANICĂ S.A. Vâlcea

Noua structura de management a aplicat astfel prin programul de relansare si strategia de functionare pe termen mediu si lung, redat succint prin care unitatea dorea sa urmeze doua cai si anume cresterea veniturilor care aveau drept scop final cueerirea unor noi piete, lansarea unor produse si dezvoltarea unor parteneriate stategice cu firme de prestigiu. Cea de-a doua cale, reducerea cheltuielilor, urmarea prin aceasta noi operatiuni de restructurare, o delimitare reala a costurilor si o reproiectare a proceselor economice.
Prin intermediul celor doua cai, se doreste in final obtinerea unor performane economice, care sa relanseze activitatea unitatii.

2.2. Structura organizatorică a S.C. UZINA MECANICĂ S.A. Vâlcea

Procesul de organizare consta in gruparea activitati1or necesare pentru indeplinirea obiectivelor unitatii si atribuirea fiecarei grupe unui manager care are autoritatea necesara pentru orientarea, antrenarea si coordonarea oamenilor ce realizeaza aceste activitati.
Organizarea este un proces de divizare a muncii, de precizare a responsabilitatilor si a autoritatii. Ratiunea de a fi a organizarii deriva din necesitatea stabilirii ierarhiilor si autoritatii necesare indeplinirii obiectivelor.
Diviziunea verticala a muncii presupune stabilirea ierarhiilor, a liniilor de autoritate, precum si a fluxului de comunicatii din interiorul unei firme. Autoritatea permite ca responsabilitatea rea1izarii unu grup de activitati sa fie atribuita unui manager.
Cu cat autoritatea este mai corect si precis definita, de la directorul general pana la managerii inferiori, cu atat va fi mai clara responsabilitatea luarii deciziilor, cu atat vor fi mai eficiente mijloacele de comunicare si sistemul motivational.
Cele mai importante principii ale organizarii vizand autoritatea sunt:
– principiul delegarii autoritatii catre managerii care au capacitatea de a realiza obiectivele;
– principiul universalitatii reponsabilitatii de la managerii de pe prima linie (managerii inferiori) pana la seful executiv;
– principiul corespondentei dintre autoritate si responsabilitate, responsabilitatea pentru actiunile proprii si cele ale subordonatilor care nu poate fi mai mare dar nici mai redusa decat cea delegata;
– principiul unicitatii conducerii, cu cat sunt mai clare raporturile intre superior si subordonat, se reduce riscul unor actiuni contradictorii;
– principiul nivelului de adoptare a deciziilor, care trebuie aplicate la nivelul de autoritate precizat.
Structura organizatorica a S.C. UZINA MECANICA S.A. Valcea, a fost elaboratá in conformitate cu prevederile Legii 15/1990 si a Legii 31/1990, a Statutului societatii, a normelor si normativelor de constituire a compartimentelor de productie si functionale aprobate de Consiliul Ímputemicii1or Mandatai la data de 28.07.1992. In baza prevederilor M.E.C./2003 S.C. UZINA MECANICA S.A. Valcea este administrata de catre un manager general care este si Presedinte al Consiliului de Aministratie.Structura organizatorica cuprinde:
– compartimente functionale, constituite ca directii si grupate in jurul functiei de conducere executiva;
– compartimente de productie (executie), constituite in cadrul functiei de productie ca unitati autonome (sectii, ateliere), organizate dupa specificul progresului tehnologic al produselor efectuate.
Compartimentele functionale, tehnice, economice si de proiectare cu subordonare la directorul general, la directorul de productie, la directorul comercial, la directorul economic si la directorul de conceptie sunt cuprinse in organigrama societatii.
In baza Statutului aprobat si adoptat de conducerea societatii si totodata se determina o structura functionala si un sistem de relatii bine definit, astfel:
Directorul general al unitatii, este subordonat Adunarii Generale a Actionarilor, asigurand conducerea curenta a acesteia, indeplinind hotararile Adunarii, ale Consiliului de Administratie si ale Comisiei de Cenzori in limitele activitatii sociale.
El este desemnat de membrii Consiliului de Administratie al societatii, pe o perioada limitata, coordonand activitatea directorilor executivi pe functiuni, a consilierilor tehnici si economici, precum si a unor compartimente de importanta strategica pentru unitate.
Pe de alta parte, initiaza sau elaboreaza acte normative interne pentru departajarea atributiilor si sarcinilor revenite compartimentelor si personalului societatii in asigurarea conducerii curente a societatii, directorul general poate delega o parte din atributiile sale, catre directorii executivi sau altor persoane, ce raman direct raspunzatoare pentru activitatile indeplinite in baza acestei delegari.
Directorul comercial isi concretizeaza activitatea asupra stabilirii si elaborarii strategiei de marketing a unitatii, care sa fundamenteze politica de dezvoltare, studierea pietei interne si externe a cererii si ofertei efective si potentiale a produselor, lucrarilor si serviciilor ce fac obiectul de activitate al unitatii, prin departamentul de aprovizionare tehnico-materiala, asigură comenzile si contractele pentru realizarea integrala a capacitatilor de productie si de perspectiva a fortei de munca, cu lucrari pentru activitatea curenta, fundamentand astfel baza materiala, participand la targuri, expozitii si demonstratii in tara si in strainatate cu produsele executate.
Directorul de conceptie, isi are orientata activitatea in directia sistematica a procesului de productie, stabilind stategii si alternative de dezvoltare a fabricatiei, de asimilare a noi produse cu performante tehnice si economice ridicate cerute de piata interna si externa, elaborand si implementand tehnologii noi, prin departamentul de proiectare si dezvoltare tehnologica, iar prin departamentul de proiectare constructiva, sunt realizate programele de retehnologizare a productiei, introducandu-se tehnologiile nepoluante si neconventionale.
Directorul de productie, elaboreaza prin departamentul de productie si cel de investitii, programe operative de fabricatie, in functie de scopurile urmarite, de perioadele tactice de pregatire, lansare si urmarire a rea1izarii productiei contractate, incarcare si exploatarea rationala a capacitatii de productie, asigurand colaborarea producerii de utilitati si de productie auxilara cu productia de baza, in conformitate cu cerinte1e din contracte.
Departamentul economic (fnanciar-contabil), isi integreaza obiectivele prin asigurarea fondurilor financiare necesare desfasurarii activitatii economice si utilizarea lor eficienta, precum si evidenta in expresie valorica a resurselor intrate in procesul de productie; efectueaza operatiuni de control economico-fmanciar asupra tuturor activitatilor, intocmeste si urmareste realizarea bugetului de venituri si cheltuieli la nivelul societatii si in primul rand la nivelul subunitatilor productiei de baza si auxiliare.
Prin oficiul de costuri-preturi, determina si controlul operativ al costurilor, eliminand astfel fenomenele negative ce afecteaza profitul.
Compartimentul de contabilitate utilizeaza metode moderne de evidenta operativa asigurand astfel, echilibrul financiar al societatii, facand o evaluare corecta a patrimoniului, stabilind rezultatele si intocmirea bilantului contabil prin care asigura informatiile necesare in relatiile cu celelalte unitati patrimoniale, cu asociatii si actionarii, clientii, furnizorii, bancile, organele fiscale si alte persoane fizice sau juridice, iar prin compartimentul oficiului de calcul isi organizeaza un sistem informational-informativ progresiv, asigurand colaborarea intre toate compartimentele unitatii.
Directiile principale ce sunt urmarite de catre departamente, pentru o mai buna colaborare se refera la, stabilirea masurilor si a obiectivelor strategice ale societatii incepand cu politica de marketing, elaborarea prognozelor si strategiilor tehnico-economice pentru restructurarea productiei in corelatie cu cerintele pietei, stabilirea de masuri pentru domeniul asigurarii si controlului calitativ al produselor.
Pe de alta parte, se elaboreaza planurile privind procesele de productie si comercializare, asigurand fondul de date si elementele necesare conduceri, in adoptarea de masuri si decizii tactice pentru realizarea obiectivelor firmei.
Politica de personal reprezinta un element important pentru unitate, avand in vedere operatiunile de angajare, de salarizare si perfectionare profesionala.
Intre compartimentele conduse de catre directorul general si celelalte compartimente subordonate structurii organizatorice, exista un sistem de relatii bine pus la punct, care faciliteaza astfel o buna cooperare intre toate compartimentele societatii. Pe langa atributiile si responsabi1itatile pe care le are fata de compartimentele subordonate, directorul general asigura si relatiile functionale, organizatorice si informationale ale principalelor organe din exteriorul unitatii, care vizeaza, Departamentul constructiilor de masini din cadrul Ministerului Industriei pe linia de orientare si directionare a activitatilor societatii, precum si stabilirea unor relatii de parteneriat, a transmiterii unor date si informatii cu caracter statistic si de sinteza.
Pentru stabilirea relatii1or comerciale cu diversi parteneri interni si externi, exista relatii cu bancile fnantatoare in scopul angajarii unor credite si asigurarii fondurilor financiare necesare activitatii economice a unitatii.
Tot acest sistem organizatoric si functional care exista in cadrul S.C. UZINA MECANICA S.A. Valcea, arata ca unitatea are o baza structurala bine dezvoltata, care ii permite sa concureze atat pe piata interna cat si pe cea internationala, datorita gamei diversificate de produse, servicii si activitati pe care unitatea le presteaza, facand astfel fata celor mai buni specialisti in domeniu.

2.3. Obiectul de activitate, piața și comercializarea

Obiectul de activitate al societii este producerea si comercializarea de butelii GPL, producerea de mobilier metalic industrial, producerea de mobilier metalic comercial de tip IKEA, efectuarea de operaiunilor de comert interior, colaborarea directa cu banci de comert exterior, efectuarea operatiunilor de fond valutar si a operatiunilor de credite.
Conform Statutului de organizare si functionare a unitatii, un alt obiectiv este acela de proiectare, producere, reparare si comercializare a vagoanelor,altor categorii de material rulant, subansamblelor pentru vehicule, echipamentelor electronice pentru dozare, cantarire si evaluarea maselor, masinilor unelte.
Din punct de vedere economic, obiectivele societatii sunt legate de operatiunile de leasing, inchireri si/sau prestari de servicii cu utilaje din patrimoniul societatii, operatiunile de import-export, comercializarea si/sau intermedierea prin reprezentanti si magazine propri pe piata interna si internationala a produselor industriale, prestari servicii informatice si de proiectare. Intreaga activitate a unitatii, este concretizata prin sortimentele de produse realizate, prin serviciile prestate, ce fac posibila realizarea unei activitati eficiente. Produsele realizate sunt structurate prin masinile si utilajele tehnologice specifice, ce cuprind, masini si utilaje terasiere, masini utilaje si instalatii pentru construirea si reparatia de drumuri.
Pe de alta parte se cuprind si instalatiile pentru prepararea si punerea in opera a betoanelor si mortarelor de ciment, piesele de schimb, constructiile si modernizarile de tramvaie.
Produsele metalurgice, cuprind la randu1 lor semifabricatele turnate din otel, fonta si neferoase, semifabricatele forjate liber sau matritate. Tot din aceasta categorie mai fac parte, serviciile de tratament tehnic, termochimic si acoperiri metalice pentru repere uzate, dispozitivele si verificatoare, confectii metalice, echipamente pentru dozare, cantarire si evaluarea maselor, sistemelor de franare si oxigen lichid.
Schimbarile care s-au produs in structura acestor produse (ca urmare a cererii pietei) si uzura fizica acumulata in exploatare de partea activa a capitalului fix (masini, utilaje, instalatii), au fost determinate de diminuarea potentialului de capacitate de 138 mil lei in anul 2004, la 110 mil la nivelul anului 2005. Pentru anul 2006, utilizarea capacitatii de productie a fost de 80%, ceea ce a determinat ca unitatea sa intre mai mult pe piata externa dar si orientarea spre noi produse din gama sortimentalä de baza in din alte domenii.
Serviciile prestate de unitate sunt legate de proiectarea constructiva si tehnologica a produselor, de proiectarea si construirea SDV-urilor speciale, a serviciilor in termen de garantie si post garantie pentru produsele livrate.
Pe de alta parte sunt efectuate servicii de transport auto, de proiectare si sistematizare informationala, aplicatii si retele de calculatoare, precum si servicii de comert pe piata interna si externa.
Toate aceste servicii sunt grupate in halele de lucru ale unitatii, ce cuprind: hala care realizeaza butelii GPL, hala de productie mobilier metalic, hala de productie mobilier metalic de tip comercial IKEA, hala de turnatorie care realizeaza piesele turnate din otel, fonta; hala forja, in care sortimentele de produse sunt supuse tratamentelor pentru prelucrarile mecanice.
Exista si o serie de trei hale care au ca activitate prelucrarile mecanice pentru autogredere, pentru terasiere si pentru materialele rulante. Cele doua scularii, realizeaza executia de SDV inclusiv efectuarea tratamentelor termice, secundare si termochimice.
In baza acestei structuri, se realizeaza o capacitate de productie cu o structura complexa a activelor fixe pe categorii oferind posibilitatea unitatii de a concura atat pe piata interna cat si pe cea externa.
Principalele sortimente de produse (tabelul nr.2.1.), releva intreaga activitate a unitatii, ce este orientata pentru determinarea strategiei nationale in sectorul infrastructurii transportului rutier.

Tabelul nr.2.1.

PONDEREA PRINCIPALELOR SORTIMENTE DE PRODUSE

Pentru aceasta, S.C. UZINA MECANICA S.A Vâlcea, dispune de un parc de mașini pentru construcții, reparații, întreținere drumuri și autostrăzi, de elemente automatizate pentru produsele tehnologice,cu accent pe echipamentele de cântărire, dozare și evaluare a maselor.
Principalele acțiuni ale firmei vizează în primul rând, dezvoltarea sistemelor de mașini pentru lucrari de constructii, intretinere, reparatii drumuri și autostrazi iar pe de alta parte doreste asimilarea si /sau dezvoltarea sistemului si echipamentului de amenajare a parcului de masini.
Totalitatea produselor si serviciilor realizate de S.C. UZINA MECANICA S.A Valcea, alcatuiesc un sistem de calitate bine delimitat, avand drept scop orientarea serviciilor catre clienti si satisfacerea preferintelor acestora, punand astfel in valoare calitatea produselor realizate. Sistemul de calitate prezentat al produselor si serviciilor oferite, are drept obiectiv satisfacerea clientului si pastrarea lui prin gama variata de oferte si ridicarea acestora la cota de piata.
Pentru imbunatatirea sistemului de calitate, activitatile unitatii au fost restructurate, acest lucru implicand o orientare a produselor in functie de cerintele pietei, cresterii cifrei de afaceri si profitabilitatii, prin eliminarea din oferta comerciala a produselor nevandabile, modernizarea si ecologizarea produselor existente, asimiland in fabricatie noi produse, in regim de parteneriat si transfer de know-how cu firmele Marini-Italia (mixuri, rulouri compactoare), Dentz Germania si Danfoss Danemarca (finisoare de asfalt), Rincheval — Franta (instalatii mobile pentru tratarea covoarelor asfalt), Caterpillar — SUA (utilaje terasiere).
O alta masura a restructurarii este legata de personalul unitatii, care reprezinta un potential uman necesar in realizarea programului de activitate curenta si de perspectiva. Muncitorii detin pondere de 58%, cel indirecti 42% iar personal tesa 18%. Proportia cea mai mare in cadrul personalului tesa o detin cadrele tehnice cu studii superioare si medii, din care 24.46% 1ucreaz in proiectare. Situatia reala a nivelelor de calificare se prezinta in figura nr.2, ce arata o pondere ridicata a personalului cu studii medii (68%), a personalului cu studii tehnice (20%), personalului cu studii superioare (9%),iar ponderea cea mai mica este data de personalul necalificat (3%). Din aceasta structura, se remarcă ponderea scazută a salariaților cu studii superioare economice.

Figura nr.2. Nivelul de calificare al personalului unitatii

Evolutia numarului de salariati, prezentata in figura nr. 3, arata o scadere a acestora de la 2875 in anul 2003, la 2600 in anul 2004, in anul 2005 inregistrandu-se 2400 de salariati. O scadere mai accentuata este inregistrata in anul 2006, cand unitatea a inregistrat 1720 de salariati, mentinandu-se numarul si in anul 2007.

Figura nr.3. Evoluția numărului de salariați in perioada 2005— 2008

Piata de desfacere pentru produsele si serviciile oferite de unitate, a inregistrat mutatii deosebite sub aspectul cererii, a segmentelor de piata si a concurentilor. Directiile de actiune in domeniul comercializarii produselor, sunt deosebit de numeroase si de active, vizand in principal perfectionarea organizatorica a sistemului de marketing si crearea competentelor umane, studii si analize permanente de marketing pentru cat mai multe si mai diferite segmente de piata, iar pe de alta parte asigurarea succesului pe piata, prin numarul si calitatea serviciilor oferite pe intreaga misiune a produsului la client.
Aceste servicii permit asigurarea prompta si fara probleme a pieselor de schimb si a documentatiei pentru intretinere si reparatii a produselor si asigura servicii de instruire a operatorilor. Tot aceste servicii ofera posibilitatea clientului de a cumpara in rate produsele sau de a recupera contra cost masinile uzate.
Piata interna, nu are in prezent capacitatea de absorbtie necesara care sa permita valorificarea integrala a ofertei intreprinderii si a capacitatii sale tehnice si tehnologice. Evolutia vanzarilor in perioada 2002 — 2008, arata o crestere a volumului acestora si aceasta ca urmare a integrarii in producerea de utilaje pentru sustinerea Programului National de Refacere si Amenajare a Infrastructurii de Drumuri. Principalele societati ce concureaza cu S.C. UZINA MECANICA S.A. Vlâcea sunt: Hameroek, Ubemar și Promex.
Pe piata externă, se observa un nivel redus al vânzărilor, determinat de pierderea unor segmente de piața de dupa 1990. Pe baza contractelor si conventiilor incheiate de conducerea firmei cu partenerii externi, pentru anul 2009 s-a preconizat o revitalizare a exportului de produse. Pâna in anul 2008, au fost tncheiate contracte cu Maniu — Italia ( pentru producerea in comun a instalatiilor de preparat mixturi asfaltice), cu Ikme din Nigeria, Emiratele Arabe, iar in prezent se desfasoara tratative cu tari1e din Asia, Amenica Latinä. Structura pietei de aprovizionare, arata faptul ca subansamblele si furniturile, precum si materiile prime si materialele sunt achizitionate in proportie de 52% si respectiv 20% de pe piata interna, restul de 28% fiind completate de pe piata externa.
Structura pietei de desfacere a produselor redata in figura nr. 4, releva faptul ca unitatea acopera aproximativ 39% din necesarul de utilaje catre Regiile Autonome de Drumuri Judetene, catre administratiile municipale 26%, iar Administratia Nalionala a Drumurilor 20%, clientii reprezentand 10% din totalul pietei de desfacere, iar exportul se regaseste intr-un procent relativ mediu de numai 5%.

Figura nr. 4. Structura pietei de desfacere

In baza acestor elemente, tipul de piata vizat de societate priveste:
– piata primara — Romania;
– piata secundara — pietele din Nigeria, Italia, Asia, America Latina, etc
Principalii concurenti, ai societatii pe piata externa sunt Caterpillar, Elba, Manni, Ermont si Wogele. Produsele fabricate de unitate au performantele certificate si atestate de institutii de specialitate din strainatate si au inglobate componente fabricate dupa licente CLARK, DANFOS, PIRELLI, FIAT. Pentru calitatea serviciilor livrate, au fost atribuite si premii de la institutiile specializate din strainatate precum, Burean Veritas — Austria, Institutul Nalional de Marketing — Mexic si premiul Robert Miler — California.

2.4. Sarcinile și atribuțiile compartimentului financiar-contabil

Compartimentul financiar-contabil, asigura indeplinirea sarcinilor ce revin societatii, in conformitate cu dispozitiile legale elaborate de Ministerul Finantelor si a metodologiei de finantare si creditare. Compartimentul financiar-contabil este subordonat directorului economic al societatii, avand drept atributii si raspunderi in domeniile de planificare financiara si analiza realizarii indicatorilor financiari, in evidenta operativa a mijloacelor banesti si a operatiunilor de decontare, precum si a altor obligatii salariale.
Principiile ce sunt urmarite in cadrul acestui compartiment, sunt legate de organizarea si conducerea contabilitatii la nivelul intregii unitati si pe module de productie, stabilirea fluxului informatic si a purtatorilor de informatii cu celelalte compartimente si nivele ierarhice in privinta realizarii lucrarilor de contabilitate generala, utilizarea corecta a registrelor contabile, astfel incat sa permita identificarea si controlul operatiunilor efectuate.
Pe de alta parte, se asigura respectarea procedurilor legale privind integritatea patrimoniului si intocmirea situatiei principalilor indicatori economico-financiari lunari, a situatiilor contabile lunare, trimestriale si anuale.
Planificarea financiara a acestui compartiment, are drept atributii, asigurarea fondurilor necesare societatii, pentru desfasurarea normala a proceselor de productie si punerea in valoare a tuturor resurselor materiale si umane, in scopul obtinerii unei cote majore de profitabilitate, efectuarea de analize si calcule de fundamentare a indicatorilor economico-financiari privind productia marfa vanduta si incasata, intocmirea si raspunderea de defalcare pe trimestre a indicatorilor financiari si incadrarea lor in cei anuali. Se analizeaza rentabilitatea, continutul si beneficiu1 factorilor care au influentat activitatea unitatii, iar prin intermediul celorlalte compartimente realizeaza operatiuni de acoperire a cheltuielilor de productie si de circulatie pe seama veniturilor proprii, pentru obtinerea de rezultate financiare , care sa permita restituirea
fondurilor banesti primite pe termen scurt.
Compartimentul contabil reprezinta un sistem coerent de obiective si principii fundamentale legate intre ele, ce conduc la comunicarea informatiilor privitoare la situatia neta si financiara a unitatii, precum si la rezultatele obtinute.
Informatiile oferite de compartimentul de contabilitate, circumscriu existenta si miscarea elementelor extrapatrimoniale, dand posibilitatea organelor de conducere de a lua decizii in ceea ce priveste activitatea interna de exploatare.
Compartimentul de contabilitate este structurat in mai multe compartimente cu responsabilitate si finalitate. Compartimentul “Registrul-jurnal general, Bilant si Cont de profit”, prin care se gestioneaza principalul registru oficial de contabilitate, compartimentul “Activelor imobilizate”, care asigura gestiunea si evidenta capitalului plasat in active imobilizate, compartimentul de “Stocuri”, care influenteaza impreuna cu Directia comerciala organizarea sistemului informational si stabilirea metodelor de evaluare. Compartimentul “Cheltuieli si Venituri”, organizeaza sistemul informational impreuna cu celelalte compartimente si asigura corelatia cu contabilitatea de gestiune, iar compartimentul “Inventariere si Evaluare”, coordoneaza si realizeaza inventarierea gestiunilor si cea generala, pentru determinarea si estimarea deprecierilor reversibile.
Toate aceste atributii ce sunt indeplinite de catre compartimentele financiar-contabile, sunt analizate prin instructiunile metodologice interne de organizare a activitatii contabile, prezentandu-le directorului economic pentru aprobare si implementare la nivel de societate si module de productie.
Functia financiar-contabila presupune si activitatea de control, ce reprezinta ansamblul procedurilor prin care se codifica respectarea normelor legale cu privire la integritatea, utilizarea si pastrarea valorilor materiale si banesti in unitate. Aceasta functie financiar-contabila reprezinta baza unitatii patrimoniale.
Prin compartimentul financiar-contabil, unitatea isi realizeaza si o gama de activitati, ce cuprind fundamentarea principalilor indicatori financiari, incadrarea in costurile normate si in nivelul celorlalti indicatori financiari, precum, si operatiunile de control financiar preventiv si analizele efectuate. In baza programului de productie primit de la nivelul societatii, prin acest compartiment sunt determinate de planifcare a productiei marfa, ce urmeaza a se realiza in cadrul modulelor de productie, a fondurilor salariale cuvenite pentru activitatile directe si indirecte, a productivitatii muncii cu defalcarea pe ateliere, pe formatii de lucru, precum si stabilirea nivelului privind cheltuielile ocazionate de realizarea programelor.
Modulul financiar-contabil, elaboreaza 1ucrari pentru salarii la nivelul de ore efectiv lucrate, comunica datele necesare pentru calculul dreptului de plata, asigura pastrarea documentelor primare care stau la baza calculului si decontarii salariale prin folosirea tehnicii de calcul existente la nivel de societate.
Pentru realizarea tuturor lucrarilor de evidenta, ce intra in sarcina modulului financiar-contabil, se foloseste cu preponderenta tehnica de calcul din dotarea societatii, baza de date tehnice si de personalul existent in cadrul unitatii de informatica si tehnica de calcul, compartimentului revenindu-i sarcina furnizarii unor date specifice modulului precum si interpretarea unor rapoarte.
Interpretarea acestor rapoarte se refera la inregistrarile cronologice si sistematice a tuturor tranzactiilor contabile in conturi de evidenta, prelucrarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniala si a rezultatelor obtinute de societate, intocmirea lunara a balantelor de verificare pentru conturile sintetice si analitice si a concordantei dintre acestea.
Pe de alta parte sunt urmarite lichidarea soldurilor creditoare ale tertilor din evidentele unitatii, publicarea bilantului contabil, arhivarea si pastrarea documentelor contabile precum si reconstituirea documentelor pierdute sau distruse.
O sarcina destul de importanta ce revine compartimentului financiar-contabil, se refera la furnizarea de date si informatii pentru completarea tabloului de bord al conducerii administrative sau pentru organele de sinteza si departamentale, precum si coordonarea tuturor activitatilor de evidenta a patrimoniului atat pe module cat si pentru valorificarile aflate in evidenta compartimentului propriu. Elaborarea acestor instructiuni legate de activitatea economica generala a societatii, prin fluxul de informatii si date pe compartimente si nivele ierarhice, urmareste folosirea si implementarea unor proceduri pentru perfectionarea sistemului informational in vederea rationalizarii si simplificarii lucrarilor de evidenta financiar-contabila, difuzand catre toate compartimentele societatii, actele normative in materie privind evidenta tehnico-operativa si contabila. In baza acestor date, compartimentul controleaza si indruma toata activitatea financiar-contabila de la nivelul ierarhic pana la cel inferior, aratand astfel o structura foarte complexa care pune in evidenta o buna coordonare intre toate compartimentele unitatii. Prezentam mai jos structura organizatorica a compartimentului financiar :

2.5. Evoluția principalilor indicatori economico-financiari

Activitatile de productie si comercializare reprezinta importante activităti ale societăților comerciale, indiferent de forma de proprietate, deoarece prin aceasta se satisfac nevoile individuale și sociale. Pentru dimensionarea și analiza activității de productie și comercializare se fo1oseste un sistem de indicatori valorici, care prin conținut pot caracteriza anumite aspecte ale activitatii unei firme.
Problematica analizei activitatii de productie și comercializare se referă la, caracterizarea situatiei generale a activitatii de productie si de comercializare, cercetarea cifrei de afaceri, examinarea valori adaugate, determinarea efectelor economico-financiare, indeplinirea programelor privind sortimentul si tipo-dimensiunile productiei, ritmicitatea acesteia precum si modernizarea. Analiza se efectueaza pe baza indicatorilor valorici ce scot in evidenta dinamica activitatii si relatiile in care se gasesc componentele acesteia in diferite momente. Indicatorii valorici folositi pentru comensurarea activitatii de productie si de comercializare sunt, cifra de afaceri, productia marfa fabricata, productia marfa vinduta si incasata, valoarea adaugata.
Cifra de afaceri reprezinta suma veniturilor rezultate din livrarile de bunuri, executarea de lucrari si prestarile de servicii si alte venituri din exploatare, mai putin drepturile, remizele si alte reduceri acordate clientilor, sau cifra de afaceri reprezinta suma totala a veniturilor din activitatea comerciala intr-o perioada determinata de timp.
Analiza cifrei de afaceri, vizează cunoașterea dinamicii vânzărilor unei unități, a factorilor care conditionează evoluția lor, în vederea elaborării strategiei de piață și fundamentării previziunilor principalilor indicatori economico-financiari. In contul de profit și pierdere, cifra de afaceri este evaluata in unitati monetare curente, pentru o apreciere corespunzatoare a performantelor comerciale ale firmei in timp.
In cadrul S.C. UZINA MECANICA S.A. Vâlcea, cifra de afaceri, a avut o evolutie pozitivă de la o perioada la alta. Modificarea și structura cifrei de afaceri depinde de capacitatea de producție a intreprinderii și evoluția cerințelor pieței.
De aceea productia marfă vândută și încasată evidențiază finalul activității de producție și de comercializare, acest indicator calculându-se numai pentru nevoile analizei, întrucât nu se raportează prin sistemul dărilor de seama statistice, iar producția marfă fabricată,este formată din valoarea produselor finite și a semifabricatelor destinate vânzării, valoarea lucrărilor executate și a serviciilor prestate.

EVOLUTIA CIFREI DE AFACERI

Tabelul nr. 2.2.

Producția exercițiului, indicator care dimensionează întreaga activitate a societății, a înregistrat o evoluție ascendentă crescând în perioada analizată cu 941.279,3 lei, respectiv o creștere de 15,45%, motivată prin creșterea veniturilor din producția vândută în valoare totală de 60.214,6 lei și a veniturilor din producția stocată de 877.090,9 lei, dar și a apariției producției imobilizate la sfârșitu1 perioadei curente în suma de 3.973,8 lei.
Valoarea adăugată ca indicator de performantă ce exprimă bogăția creată de unitate, a manifestat o tendință crescătoare în perioada curentă față de perioada de bază crescând cu 62.803,4 lei (3.267.757,4- 3.204.954). Creșterea valorii adăugate în anul 2008 s-a datorat creșterii producției exercițiului care a influențat pozitiv creșterea indicatorului, determinând creșterea acesteia cu 941.279,3 lei, dar și a influenței pozitive a marjei comerciale cu 52.535 lei.
Aceste infIuențe favorabile au reușit să acopere și să depășească infIuența negativă pe care a avut-o creșterea consumurilor intermediare.
Calculul ratei activelor imobilizate și a ratelor imobilizărilor sunt prezentate în tabelul nr.2.3.:

RATELE ACTIVELOR IMOBILIZATE Tabelul nr.2.3

Se constată că gradul de investire în întreprindere a scăzut de la 58,85% în anul 2007 la 51,28% în anul 2008, rezultând astfel necesitatea unor investiții în imobilizări.
Ponderea imobilizărilor corporale are o tendință de scădere de la 58,78% în anul 2007 la 50,75% în anul 2008, deci scade gradul de dotare tehnica din întreprindere.
Valoarea foarte mică a ponderii imobilizărilor financiare se datorează și situației din țara noastră, condiții în care firma s-a adaptat unei economii în tranziție, pentru a putea supraviețui. Observăm ca în anul 2008 investițiile financiare cresc cu 0,22%. În concluzie tendința de reducere a ponderii activelor imobilizate, respectiv a imobilizări1or corporale reprezintă o creștere a flexibilitătii firmei, a capacității ei de a se adapta, dacă este nevoie, la eventualele schimbari conjucturale ale mediului economic.

Figura nr.5. Ponderea activelor imobilizate si a ratelor analitice

Calculul ratei activelor și a ratelor analitice sunt prezentate in tabelul urmator:

EVOLUTIA RATELOR ACTIVELOR CIRCULANTE

Tabelul nr.2.4.

Analizând ponderea activelor circulante pentru perioada respectivă constatăm o creștere a ponderii activelor circulante în totalul activului de la 39,29% în anul 2007 la 44,07% în anul 2008 înregistrându-se în cadrul lor o creștere a volumului stocurilor, si a disponibilităților.
Evoluția acestui indicator poate fi explicată printr-o analiză a stocurilor patrimoniale care alcătuiesc activul circulant.
Astfel analizând rata de rotație a stocurilor crește de la 9,45% în anul 2007 la 16,12% în anul 2008, constatăm ca ponderea stocurilor este relativ redusă, datorită naturii activității întreprinderii.
În ceea ce privește creanțele comerciale ale firmei în perioada analizată ele au inregistrat o scădere de la 28,76% la 25,38% ca urmare a diminuării termenelor de plată a clienților. Aceasta evoluție este subliniată și confirmată și de creșterea disponibilităților bănești în aceeași perioadă de la 1,08% la 2,57%.

Figura nr. 6. Ponderea activelor circulante si ratele analitice

Calculul ratelor de structura a pasivului si a ratelor analitice sunt prezentate in tabelul urmator:

PONDEREA CAPITALURILOR PERMANENTE

Tabelul nr.2.5.

Seobservă că in structura pasivului a scazut ponderea capitalurilor permanente de la 76,52% in anul 2007 la 68,96% in anul 2008 fiind influentata de urmatorii factori:
– ponderea capitalurilor proprii care a scăzut de la 70,11% la 62,84% și scăderea ponderii datoriilor pe termen mediu si lung de la 6,41 % in anul 2007 la 6,12% in anul 2008.-Cum marimea capitalurilor proprii fiind cuprinsa in cei doi ani intre 60% – 75% din totalul resurselor inseamna ca societatea mai poate recurge la imprumuturi si prezinta inca garantie in ceea ce priveste acordarea de credite. Ponderea datoriilor totale a crescut de la 29,88% in anul 2007 la 37,15% in anul 2008 fiind influentata de cresterea datoriilor pe termen scurt de la 23,47% pe anul 2007 la 31,03% pe anul 2008.
Dacă calculăm autonomia financiară pe termen lung,

Af =
vom observa ca in cei doi ani autonomia financiara tinde spre 100% (si anume: 91,6% pentru anul 2007 si 91,12% pentru anul 2008), ceea ce inseamna ca situatia financiara este buna. Daca autonomia financiara ar fi fost < 50% adica gradul de indatorare pe termen lung depaseste capitalurile proprii, se apreciaza ca capacitatea de a imprumuta ar fi fost saturata, iar unitatile bancare nu i-ar mai fi acordat credite.

2.6. Folosirea funcțiilor de corelație multiplă pentru previzionarea valorii adăugate în funcție de numărul de salariați și producția exercițiului

Pentru a putea pune în evidență folosirea functiilor de corelatie multiplă vom folosi datele din evidența S.C. UZINA MECANICA S.A. Vâlcea pe un interval de 5 ani. În perioada 2009-2011 se estimează că producția exercițiului va crește cu cca 2,35% pe an iar numărul de salariați se va menține la nivelul anului 2008. În aceste condiții ne propunem să previzionăm evoluția valorii adăugate în perioada 2009-2011.

EVOLUTIA VALORII ADĂUGATE ÎN FUNCTIE DE PRODUCȚIA EXERCITIULUI ȘI NUMĂRUL DE SALARIATI Tabelul nr.2.6.

Sursa: Datele sunt preluate din contabilitatea societății dar sunt rotunjite la numere întregi pentru a putea fi simplificat calculul.
Pentru rezolvarea acestei probleme vom folosi un model liniar de regresie multiplă de forma:

Y = α + bX + bX

Unde :

Y – valoarea adăugată a intreprinderii;

X – productia exercitiului;

X – numarul de salariati;

n – numarul de ani.

Aplicand metoda celor mai mici patrate avem:
min S = si anulând derivatele partiale in raport cu a, b vom obtine sistemul de ecuatii normale, care va permite calculul parametrilor:

na + b

De unde:

Pentru a putea rezolva acest sistem vom organiza datele în următorul tabel:

Tabelul nr.2.7.

Sistemul de mai sus se scrie astfel:

5a +566,40b +12.190b = 290

566,40a + 64505,38b + 1368531,35b = 33027,05

12.190a + 1368531,35b + 30478050b = 700700

a =

566,40 + 64505,38b + 1368531,35 b = 33027,05

12.190 + 1368531,35b + 30478050b = 700700

a =

343,59b1 – 12351,85 b = 175,85

12351,85b+758760b = -6320

În urma rezolvării sistemului rezultă:

a=68,448 ; b1=0,134 ; b2= -0,0105

Ecuatia modelului liniar de previziune devine:
y = 68,448 + 0,134x-0, 0105x
Fiind vorba de o corelatie multipla vom calcula coeficientul de corelatie cu relatia:

R =

unde: r – coeficientul de corelalie simplă dintre y si X;
r – coeficientul de corelatie simpla dintre y si X
r – coeficientul de corelatie simpla dintre X si X
r= = = = 0,926

=> r = 0,926

r = = = = -0,036

=> r = -0,036

r = = =

=> r=-0,765

R = = =

= = 0,9338

R = 0,9338

Rezulta ca variatia volumului valorii adăugate se datoreaza in proportie de 97,20% productiei exercitiului si numarului de salariati.
Vom calcula mai departe, coeficientii de core1atie partială cu excluderea influenței celuilalt factor:
R = = = = 0,914
Observam ca valoarea adăugată depinde in proportie de 83,61 % de evolutia productiei exercitiului, care are o evolutie crescatoare in decursul celor 5 ani analizati.
R = = = =- 0,64986
Valoarea adăugată depinde în proportie de 42,23% de evolutia numarului de salariati care in decursul celor 5 ani evolueaza descrescator.
Cifrele de afaceri previzionate pentru anii 2009-2011 cu un numar de salariati constant, de 1720 si o productie a exercitiului variabila, este prezentata in tabelul nr. 2.8.

Tabelul nr. 2.8.

Pentru anul 2009, cifra de afaceri va fi:

Y 2009= a + bX+ bX

X = 123,96 =>

X = 1720

Y2009 = 68,448+0,134×123,96-0,0105×1720 = 66,99 mil lei

Pentru anul 2010 cifra de afaceri va fi:

Y = a + bX+ bX

X = 126,87 =>

X = 1720

y = 68,448+0,134×126,87-0,0105×1720 = 67,38 mil lei

Pentru anul 2011, cifra de afaceri va fi:

Y = a + bX+ bX

X= 129,85 =>

X= 1720

y = 68,448+0,134×129,85-0,0105×1720 = 69,11 mil lei

Cifra de afaceri previzionata pentru anii 2009-2011, este prezentata in tabelul nr.2.9. :

Tabelul nr.2.9.

Din calculele de mai sus se observa că în perioada 2008-2011, valoarea adăugată evoluează invers proportiona1 cu numaruI de salariati si direct proportiona1 cu productia exercițiu1ui.
In perioada 2009-2011 numarul de salariati ramane constant, iar valoarea adăugată evoluează crescător datorită productiei exercitiului care are o evolutie crescătoare.
După calculele previzionale realizate în perioada 2009-2011 putem observa ca S.C. UZINA MECANICA S.A. Valcea se afla intr-o situatie economica favorabila, iar activitatea acesteia se îmbunatățeste în fiecare an.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Dupa ce am analizat utilizarea functiilor de corelatie multipla pentru previzionarea productiei si a indicatorilor de eficienta, putem trage mai multe concluzii cu privire la situatia existenta in prezent la S.C. UZINA MECANICA S.A. Valcea, dar mai ales putem observa caile de urmat pentru mentinerea si dezvoltarea acesteia. Constatam o pondere deosebita a contributiei fortei de munca si a productiei exercitiului in previzionarea cifrei de afaceri a societatii.
Pe baza acestor concluzii putem preciza ca pentru imbunatatirea situatiei existente poate actiona in directia introducerii progresului tehnic, a sporirii nivelului de automatizare a proceselor tehnologice.
O altă cale de dezvoltare a societatii o poate constitui atragerea de clienti puternici, in special din tarile dezvoltate din punct de vedere economic, deschiderea către mai multe piețe de desfacere.
Productia constituie piatra unghiulara a unei economii. Din aceasta cauza agentii economici sunt permanent preocupati de gasirea celor mai eficiente modalitati de combinare a factorilor de productie, un mod specific de unire a acestora, atat din punct de vedere cantitativ cat si calitativ structural are o determinare multipla si este infuentata de o multitudine de factori.
Din aceasta cauza, managerul societatii comerciale trebuie sa o orienteze pe aceasta in directia adoptarii acelui mod de combinare care asigura eficienta economica maxima posibila, in conditiile date iar datorita abilitatii sale va cauta, in orice moment sa se adapteze exigentelor pietei si nevoilor acesteia deoarece, numai in acest fel poate spera la maximul de profit sau rezultate utile.
Trebuie precizat faptul ca, la nivelul companiei functiile managementului pe care le regasim si in teoria generala a managementului, sunt aplicate in totalitate la nivelul societatii. In ceea ce priveste activitatea viitoare a companiei, consider ca este impetuoasa necesitatea unor intense rationalizari in procesele decizionale care decurg din faptul ca trecerea la economia de piata implica multiple modificari in tipologia deciziilor adoptate de managerul firmelor. Concret, este necesara cresterea ponderi deciziilor strategice si tactice, de risc si incertitudine si a celor economice, care au un rol decisiv in amplificarea profitabilitatii, accelerarea generarii si introducerii progresului tehnico-stiintific si in extinderea exportului. Pe fondul acestor evolutii tipologice sunt necesare schimbari in desfasurarea proceselor decizionale in ceea ce priveste natura obiectivelor decizionale, numarul si gradul de fundamentare a variantelor decizionale, si in special, a implicatiilor economice si a profitabilitii anticipate si anume:
– asigurarea suportului informational necesar pentru fundamentarea si adoptarea de decizii la toate esaloanele organizatorice, prin punerea la dispozitia managerilor a datelor si informatiilor solicitate in derularea proceselor de management;
– facilitatea fundamentarii si initierii de actiuni care contribuie la aplicarea deciziilor, de asemenea prin oferirea de informatii pertinente. In felul acesta se asigura prelungirea proceselor decizionale cu etapa de aplicare a deciziei, evitandu-se astfel adoptarea de decizii de sertar, fara o finalitate evidenta;
– asigurarea imbunatatirii si improspatarii fondului de cunoastere din intreprindere, printr-o documentare adecvata, axata pe achizitionarea si valorificarea de reviste, carti si alte publicatii de specialitate, CD-uri, casete, videocasete, etc. constituirea unei biblioteci virtuale la nivel de firma este o necesitate stringenta a etapei actuale, iar apelarea la serviciile internet faciliteaza acest demers;
– punerea la dispozitia managerilor si executantilor a unor informatii de calitate, respectiv a unor informatii reale, multilaterale, dinamice, oportune, sigure si precise;
– optimizarea ciclului informatie-decizie-actiune, informatia fiind elementul central al acestuia intru-cat participa deopotriva, la fundamentarea si adoptarea deciziilor si la fundamentarea si initierea actiunilor necesare pentru operationalizarea lor;
– sustinerea promovarii și utilizarii unor sisteme, metode si tehnici manageriale evoluate care imprima un pronuntat caracter stiintific managerului;
– asigura o potentare a dimensiunii previzionale a managementului, informatiile vehiculate facilitand fundamentarea, adoptarea si aplicarea de strategii si politici realiste;
– asigura indirect, profesionalizarea managementului, informatiile fiind, fara dubiu, elementul central al asigurarii de cunostinte de management si profesionale, absolut necesare celor care conduc, indiferent de nivelul ierarhic pe care se afla.

Bibliografie

1.Anghelache C-tin., Badea G., Capanu I., Wagner P. – “ Bazele statisticii teoretice si economice “, Ed. Economica, Bucuresti, 2005. 2.Băbeanu M.,Pîrvu Gh.-„Economie politică”,vol I,Editura Universitaria,Craiova,1993
3. Buse L, Siminica M., Marcu N. – “Analiza economico-financiara “, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 2003. 4.Buse L, Siminica M.,Cîrciumaru D., Marcu N. – “Analiza economico-financiara “, Ed. Sitech, Craiova, 2008. 5.Ciucur D.,Gavrilă I.,Popescu C., „Economie” ,Editura Economică,București,1999
6. Ciurlau C-tin., Enea I., Tomita I., Popescu Gh., Murarita I., Dura C. — “Previziune Economica „ Ed.Universitaria, Craiova, 2003. 7.Ciurlau C-tin., Enea I., Murarita I.,Ciurlău Fl.C.,Ciobanu A.M. — “Previziune Economica .Teorie.Teste grilă.Aplicații Ed.Universitaria, Craiova, 2008. 8.Constantinescu D., Hobeanu T., Tumbar C-tin., Criveanu I., Mitrache M., – “ Managementul intreprinderii “, Ed. Reprografia Universitatii din Craiova, 2001.
9. Constantinescu D., Nistorescu T., Tumbar C-tin., Meghisan Gb. “Economia intreprinderii “, Ed. Universitaria, Craiova, 2000.
10. Enea I.,- “ Optimizari pentru cresterea productiei “, Ed. Sitech., Craiova, 1996.
11. Enea I., -“ Previziuni de marketing “, Ed. Universitaria, Craiova, 2002.
12. Georgescu P., Siminica M.,-” Statistica “, Ed. Reprografia, Craiova, 2001.
13. Georgescu V., – “ Econometrie – teorie si aplicatii “, Ed. Reprografia, Craiova 2002.
14. Maracine V., Nica V., – “Modelarea activitatilor companiei “, Ed. ASE, Bucuresti, 2003.
11. Pirvu Gh.Gruescu R.C., – “ Microeconomie “, Ed. Universitaria, Craiova, 2005. 12. Popescu A., Goanta G., Neacsu G., – “ Statistica, teorie, aplicatii “, Ed. Universitara, Bucuresti, 2005. 13. Radu C., Ionascu C., Murarita I., – “Bazele statisticii “, Ed. Universitaria, Craiova, 2003. 14.Rațiu-Suciu C.,Luban F.,Hîncu D.,Ciocoiu N.,- „Modelare economică” Editura A.S.E. București,2007
15. Sichigea N. – “ Gestiunea financiara a intreprinderii “, Ed. Universitaria, Craiova, 2003.
16. Stoica M., Ionita I., Botezatu M., – “ Modelarea si simularea proceselor economice “, Ed. Economica, Bucuresti, 1997.

Bibliografie

1.Anghelache C-tin., Badea G., Capanu I., Wagner P. – “ Bazele statisticii teoretice si economice “, Ed. Economica, Bucuresti, 2005. 2.Băbeanu M.,Pîrvu Gh.-„Economie politică”,vol I,Editura Universitaria,Craiova,1993
3. Buse L, Siminica M., Marcu N. – “Analiza economico-financiara “, Ed. Scrisul Romanesc, Craiova, 2003. 4.Buse L, Siminica M.,Cîrciumaru D., Marcu N. – “Analiza economico-financiara “, Ed. Sitech, Craiova, 2008. 5.Ciucur D.,Gavrilă I.,Popescu C., „Economie” ,Editura Economică,București,1999
6. Ciurlau C-tin., Enea I., Tomita I., Popescu Gh., Murarita I., Dura C. — “Previziune Economica „ Ed.Universitaria, Craiova, 2003. 7.Ciurlau C-tin., Enea I., Murarita I.,Ciurlău Fl.C.,Ciobanu A.M. — “Previziune Economica .Teorie.Teste grilă.Aplicații Ed.Universitaria, Craiova, 2008. 8.Constantinescu D., Hobeanu T., Tumbar C-tin., Criveanu I., Mitrache M., – “ Managementul intreprinderii “, Ed. Reprografia Universitatii din Craiova, 2001.
9. Constantinescu D., Nistorescu T., Tumbar C-tin., Meghisan Gb. “Economia intreprinderii “, Ed. Universitaria, Craiova, 2000.
10. Enea I.,- “ Optimizari pentru cresterea productiei “, Ed. Sitech., Craiova, 1996.
11. Enea I., -“ Previziuni de marketing “, Ed. Universitaria, Craiova, 2002.
12. Georgescu P., Siminica M.,-” Statistica “, Ed. Reprografia, Craiova, 2001.
13. Georgescu V., – “ Econometrie – teorie si aplicatii “, Ed. Reprografia, Craiova 2002.
14. Maracine V., Nica V., – “Modelarea activitatilor companiei “, Ed. ASE, Bucuresti, 2003.
11. Pirvu Gh.Gruescu R.C., – “ Microeconomie “, Ed. Universitaria, Craiova, 2005. 12. Popescu A., Goanta G., Neacsu G., – “ Statistica, teorie, aplicatii “, Ed. Universitara, Bucuresti, 2005. 13. Radu C., Ionascu C., Murarita I., – “Bazele statisticii “, Ed. Universitaria, Craiova, 2003. 14.Rațiu-Suciu C.,Luban F.,Hîncu D.,Ciocoiu N.,- „Modelare economică” Editura A.S.E. București,2007
15. Sichigea N. – “ Gestiunea financiara a intreprinderii “, Ed. Universitaria, Craiova, 2003.
16. Stoica M., Ionita I., Botezatu M., – “ Modelarea si simularea proceselor economice “, Ed. Economica, Bucuresti, 1997.